Noiembrie 2016

SERIE NOUÃ ANUL XXVII NR. 11 (453) NOIEMBRIE 2016 2,00 LEI

ÎNCHEIEREA ANULUI SFÂNT AL MILOSTIVIRII

Poarta Sfânta s-a închis, dar Inima lui Hristos ramâne mereu deschisa pentru noi

Din sumar:

ditorial Sub semnul încheierii Anului Milostivirii

Închiderea Porţilor Sfinte în Eparhia de Cluj-Gherla pag. 6

Deschiderea Anului Jubiliar al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare pag. 7

Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor pag. 8

Servul lui Dumnezeu, Înalt Preasfinţitul Valeriu Traian Frenţiu documente inedite pag. 10

Fosta capelă construită de greco-catolici în cartierul Bucureştii Noi din Capitală a fost demolată pag. 15 2

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

Între evenimentele lunii noiembrie, încheierea Anului Sfânt al Milostivirii rămâne principalul reper al calendarului Bisericii Catolice. Închiderea Porţilor Sfinte în biserici, în catedrale şi la Roma, nu trebuie să însemne, însă, şi închiderea sufletelor la harul milostivirii şi la practicarea acesteia faţă de aproapele, ci, dimpotrivă, aşa cum recomanda şi Pontiful Roman, sufletele noastre să rămână deschise şi disponibile pentru a practica faptele milei trupeşti şi faptele milei sufleteşti.

Sub semnul milostivirii am început această lună comemorând sufletele celor trecuţi la Domnul, iar, apoi, în succesiunea curgerii timpului, am continuat cu importante acţiuni pastorale, între care sesiunea de toamnă a Sinodului, la Blaj, binecuvântarea noului lăcaş de cult pentru comunitatea din Boiereni, zile de reculegere şi exerciţii spirituale pentru preoţi, familii şi pentru membrele Reuniunii Mariane. Pe plan cultural, lăudabila iniţiativă „Conferinţele Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla” aduce în actualitate istoria recentă a timpului de încercare a Bisericii noastre, iar festivalul coral „Armonii Sacre” continuă tradiţia menită să ne înalţe sufletele şi să deschidă timpul colindelor.

Plenara Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor a constituit o ocazie de a cunoaşte evoluţia relaţiilor ecumenice cu diferite confesiuni de pe Mapamond. Totodată, a constituit şi ocazia audienţei la Sfântul Părinte Papa Francisc şi bucuria întâlnirii cu noul ambasador al României la Vatican, prof. univ. dr. Liviu Zăpîrţan, eminent dascăl al şcolii filosofice clujene.

Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului ne invită să medităm asupra botezului nostru ca moment de intrare în Biserica lui Hristos, şi, astfel, privind spre modelul Preasfintei Fecioare Maria, să continuăm cu smerenie drumul timpului de pregătire pentru mărita sărbătoare a intrării lui Dumnezeu în istoria umană, pentru a ne deschide nouă, tuturor, porţile intrării în împărăţia cerească. † Florentin CRIHĂLMEANU Episcop Eparhial de Cluj-Gherla

Sfântul Scaun

Încheierea Anului Sfânt al Milostivirii Poarta Sfântă s-a închis, dar Inima lui Hristos rămâne mereu deschisă pentru noi „Chiar dacă Poarta Sfântă s-a închis, pentru noi rămâne mereu deschisă Inima lui Hristos, adevărata poartă a milostivirii” – a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 20 noiembrie a.c., în Piaţa „San Pietro”, la încheierea Anului Sfânt al Milostivirii. În prezenţa celor aproximativ 70.000 de pelerini din toate ţările, dar și a noilor cardinali creaţi în consistoriul din ziua precedentă, Sfântul Părinte a oficiat, la începutul celebrării euharistice, ritualul închiderii Porţii Sfinte a Bazilicii „San Pietro”.

La predica Sfintei Liturghii – cu o amplă meditaţie asupra fragmentului evanghelic în care se relatează răstignirea lui Isus pe cruce și rugăciunea tâlharului cel bun (Lc 23,35-43) –, Papa Francisc a subliniat semnificaţia Anului Sfânt al Milostivirii: Sărbătoarea de astăzi, „Cristos, Regele Universului”, încoronează anul liturgic [ritul latin - n.n.] şi acest An Sfânt al Milostivirii. De fapt, evanghelia prezintă regalitatea lui Hristos la apogeul operei Sale de mântuire şi face asta într-un mod surprinzător. „Hristosul, alesul lui Dumnezeu”, „Regele” (Lc 23,35-37) apare fără putere şi fără glorie: este pe cruce, unde pare mai mult un învins decât un învingător. Regalitatea Sa este paradoxală: tronul Său este crucea; coroana Sa este de spini; nu are un sceptru, ci Îi este pusă în mână o trestie; nu poartă haine strălucitoare, ci este lăsat fără tunică; nu are inele strălucitoare pe degete, ci mâinile Sale sunt străpunse de cuie; nu are o comoară, ci este vândut pentru treizeci de monede.

Cu adevărat, împărăţia lui Isus nu este din lumea aceasta (cf. In 18,36); dar, tocmai în ea, ne spune Apostolul Pavel, găsim răscumpărarea şi iertarea (cf. Col 1,13-14), pentru că măreţia împărăţiei Sale nu este puterea conform percepţiei lumii, ci iubirea lui Dumnezeu, o iubire capabilă să ajungă peste tot. Pentru această iubire, Hristos S-a înjosit până la noi, a locuit în mizeria noastră umană, a simţit condiţia noastră cea mai măruntă: nedreptatea, trădarea, abandonarea; a experimentat moartea, mormântul, iadul. În acest fel, Regele nostru a mers până la marginile Universului spre a îmbrăţişa şi a mântui orice fiinţă vie. Nu ne-a condamnat, nici nu ne-a cucerit, nu a încălcat vreodată libertatea noastră, ci S-a oferit cu iubirea umilă care toate le iartă, toate le speră, toate le îndură (cf. 1Cor 13,7).

Numai această iubire a învins şi continuă să-i învingă pe marii noştri duşmani: păcatul, moartea, frica.

Astăzi, iubiţi fraţi şi surori, vestim această victorie singulară cu care Isus a devenit Regele veacurilor, Stăpânul istoriei: numai cu atotputernicia iubirii, care este natura lui Dumnezeu, însăşi viaţa Sa, şi care nu încetează niciodată (cf. 1Cor 13,8). Cu bucurie împărtăşim frumuseţea de a-L avea ca Rege al nostru pe Isus: domnia Sa de iubire

transformă păcatul în har, moartea în înviere, frica în încredere. Însă ar fi puţin lucru să credem că Isus este Regele Universului şi centru al istoriei, fără să-L facem să devină Stăpânul vieţii noastre: totul ar fi zadarnic dacă nu-L primim personal şi dacă nu primim şi modul Său de a domni. Ne ajută în acest sens personajele pe care le prezintă evanghelia de astăzi. În afară de Isus, apar trei figuri: poporul care priveşte, grupul care stă lângă cruce şi un răufăcător răstignit alături de Isus.

Înainte de toate, poporul: evanghelia spune Î că „stătea şi privea” (Lc 23,35), nimeni nu zice un cuvânt, nimeni nu se apropie. Poporul stă departe, ca să privească ce anume se întâmplă. Este acelaşi popor care, pentru propriile nevoi, se îngrămădea în jurul lui Isus, dar acum stă la distanţă. În faţa circumstanţelor vieţii sau a aşteptărilor noastre nerealizate, şi noi putem avea ispita de a sta la distanţă de regalitatea lui Isus, de a nu accepta până la capăt scandalul iubirii Sale smerite, care nelinişteşte eul nostru, care incomodează. Preferăm, mai degrabă, să rămânem la fereastră, să stăm deoparte, decât să ne apropiem şi să devenim aproapele. Însă, poporul sfânt, care Îl are pe Isus ca Rege, este chemat Via]a Cre}tină nr. 11/2016

3

Sfântul Scaun să urmeze calea Sa de iubire concretă; să se întrebe fiecare, în orice zi: „ce anume îmi cere iubirea, unde mă îndreaptă? Ce răspuns Îi dau lui Isus cu viaţa mea?”.

Există un al doilea grup, care cuprinde diferite personaje: conducătorii poporului, soldaţii şi un răufăcător. Toţi aceştia îşi bat joc de Isus. Îi adresează aceeaşi provocare: „să Se salveze pe Sine!” (cf. Lc 23,35.37.39). Este o ispită mai rea decât aceea a poporului. Aici Îl ispitesc pe Isus, aşa cum a făcut diavolul (cf. Lc 4,1-13), pentru ca să renunţe să domnească în felul lui Dumnezeu şi s-o facă după logica lumii: să coboare de pe cruce şi să-i înfrângă pe duşmani! Dacă este Dumnezeu, să demonstreze putere şi superioritate! Această ispită este un atac direct la adresa iubirii: „salvează-Te pe Tine însuţi” (v. 37.39); nu pe alţii. Este ispita cea mai teribilă. Însă, în faţa acestui atac la adresa propriului mod de a fi, Isus nu vorbeşte, nu reacţionează,

nu se apără, nu încearcă să convingă, nu face o apologetică a regalităţii Sale. Continuă să iubească, iartă, trăieşte momentul încercării după voinţa Tatălui, fiind sigur că iubirea va aduce rod.

Pentru a primi regalitatea lui Isus, suntem chemaţi să luptăm împotriva acestei ispite, să ne îndreptăm privirea spre Cel Răstignit, pentru a-I deveni tot mai fideli. În schimb, de câte ori, şi printre noi, s-au căutat siguranţele satisfăcătoare oferite de lume! De câte ori am fost ispitiţi să coborâm de pe cruce! Forţa de atracţie a puterii şi a succesului a părut o cale uşoară şi rapidă pentru a răspândi Evanghelia, uitând grabnic cum lucrează împărăţia lui Dumnezeu. Acest An al Milostivirii ne-a invitat să redescoperim centrul, să ne întoarcem la esenţial. Acest timp de milostivire ne cheamă să privim la adevărata faţă a Regelui nostru, aceea care străluceşte la Paşti, şi să redescoperim faţa tânără şi frumoasă a Bisericii, care luminează când este primitoare, liberă, fidelă, săracă în mijloace şi bogată în iubire, misionară. Milostivirea, ducându-ne la inima Evangheliei, ne îndeamnă şi să renunţăm la obişnuinţe şi cutume care pot să împiedice slujirea adusă împărăţiei lui Dumnezeu; să găsim orientarea noastră numai în regalitatea perenă şi smerită a lui Isus, nu în adaptarea la regalităţile efemere şi la puterile schimbătoare din fiecare epocă. În evanghelie apare un alt personaj, mai aproape de Isus – răufăcătorul, care Îl roagă spunând: „Isuse, aminteşte-Ţi de mine când vei

4

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

intra în împărăţia Ta” (v. 42). Această persoană, pur şi simplu privindu-L pe Isus, a crezut în împărăţia Sa. Şi nu s-a închis în el însuşi, ci, cu greşelile sale, păcatele sale şi necazurile sale, s-a adresat lui Isus. A cerut să fie amintit şi a simţit milostivirea lui Dumnezeu: „astăzi vei fi cu Mine în paradis” (v. 43). Dumnezeu, imediat ce Îi dăm posibilitatea, Îşi aminteşte de noi. El este gata să şteargă complet şi pentru totdeauna păcatul, pentru că memoria Sa nu înregistrează răul făcut şi nu ţine cont mereu de ofensele primite, cum face memoria noastră. Dumnezeu nu-Şi aminteşte de păcat, ci de noi, de fiecare dintre noi, fiii Săi iubiţi. Şi crede că este posibil mereu să începem din nou, să ne ridicăm din nou.

Să cerem şi noi darul acestei amintiri deschise şi vii. Să cerem harul de a nu închide niciodată porţile reconcilierii şi iertării, ci să ştim să mergem dincolo de rău şi de divergenţe, deschizând orice posibilă cale de speranţă. După cum Dumnezeu crede în noi înşine, cu mult peste meritele noastre, tot aşa şi noi suntem chemaţi să insuflăm speranţă şi să oferim o şansă celorlalţi. Deoarece, chiar dacă Poarta Sfântă s-a închis, pentru noi rămâne mereu deschisă Inima lui Hristos, adevărata poartă a milostivirii. Din coasta străpunsă a Celui Înviat izvorăsc până la sfârşitul veacurilor milostivirea, mângâierea şi speranţa.

Atâţia pelerini au trecut prin Porţile Sfinte şi, departe de zgomotul cronicilor, au gustat marea bunătate a Domnului. Să mulţumim pentru aceasta şi să ne amintim că am fost investiţi cu milostivire ca să ne înveşmântăm în simţăminte de milostivire, pentru a deveni, la rândul nostru, instrumente ale milostivirii. Să continuăm împreună acest drum al nostru. Să ne însoţească Sfânta Fecioară Maria, care se afla lângă cruce; ea ne-a născut acolo, ca o blândă Maică a Bisericii, care doreşte să-i adune pe toţi sub mantia sa. Ea, sub cruce, l-a văzut pe tâlharul cel bun primind iertare şi l-a luat pe discipolul lui Isus ca pe un fiu al ei. Este Mama milostivirii, căreia ne încredinţăm: orice situaţie a noastră, orice rugăciune a noastră, îndreptată spre ochii săi cei milostivi, nu va rămâne fără răspuns.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Papa a semnat scrisoarea apostolică Misericordia et misera, promulgată cu ocazia încheierii Anului Sfânt al Milostivirii. Documentul, înmânat de către Pontif mai multor participanţi la Liturghie, a fost prezentat presei luni, 21 noiembrie a.c., de către Arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.

La rugăciunea „Angelus”, Sfântul Părinte Francisc a mulţumit tuturor celor care au conlucrat pentru reuşita Jubileului Milostivirii şi a încredinţat toţi credincioşii ocrotirii Fecioarei Maria, ca să-i ajute să fructifice darurile spirituale ale acestui An Sfânt. (ro.radiovaticana.va; magisteriu.ro)

Sfântul Scaun

Ultima audienţă jubiliară:

„Să fim mărturisitori ai milostivirii cu care Dumnezeu ne-a primit

și ne primește pe fiecare dintre noi!”

„Dragi fraţi şi surori, să experimentaţi în toată viaţa voastră iertarea şi milostivirea lui Dumnezeu”, a spus Papa Francisc la audienţa generală jubiliară de sâmbătă, 12 noiembrie, ultima din Anul Sfânt al Milostivirii. „În Evanghelia de la Matei, Isus adresează un îndemn cu adevărat universal: «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă» (v. 28).

Nimeni nu este exclus de la această chemare, pentru că misiunea lui Isus este aceea de a revela fiecărei persoane iubirea Tatălui. Nouă ne revine să ne deschidem inima, să ne încredem în Isus şi să primim acest mesaj de iubire, care ne face să intrăm în misterul mântuirii.

Acest aspect al milostivirii, incluziunea, se manifestă prin deschiderea largă a braţelor pentru a primi fără a exclude, fără a-i eticheta pe ceilalţi în funcţie de condiţia socială, limbă, rasă, cultură, religie: în faţa noastră se află doar o persoană pe care

trebuie să o iubim, aşa cum o iubeşte Dumnezeu. (...)

Câte persoane obosite şi împovărate întâlnim şi în timpurile noastre! Pe stradă, în birourile publice, în spitale... Privirea lui Isus se aşează asupra fiecăruia dintre aceste chipuri, inclusiv prin intermediul ochilor noştri. Dar inima noastră, cum este? Este ea milostivă? Şi modul nostru de a gândi şi a acţiona, este el incluziv?

Evanghelia ne cheamă să recunoaştem în istoria omenirii planul unei mari opere de incluziune care, respectând pe deplin libertatea oricărei persoane, comunităţi şi popor, îi cheamă pe toţi să formeze o familie de fraţi şi surori, în dreptate, solidaritate şi pace, şi să facă parte din Biserică, trupul lui Hristos”.

Braţele lui Isus deschise larg pe cruce, a spus mai departe Sfântul Părinte Francisc, „arată că nimeni nu este exclus din inima şi milostivirea Sa, nici chiar cel mai mare păcătos, nimeni! Toţi suntem incluşi în iubirea Sa şi în milostivirea Sa. Expresia cea mai directă prin care ne simţim primiţi şi îmbrăţişaţi de El este iertarea Sa. Toţi avem nevoie să fim iertaţi de Dumnezeu. Şi toţi avem nevoie să întâlnim fraţi şi surori care să ne ajute să mergem la Isus, să ne deschidem la darul pe care ni l-a făcut pe cruce. Să nu fim o piedică unii altora! Să nu excludem pe nimeni! Dimpotrivă, cu smerenie şi simplitate, să ne facem instrumente ale milostivirii incluzive a Tatălui.

Sfânta maică Biserică prelungeşte în lume marea îmbrăţişare a Celui care a murit şi a înviat. Chiar şi această Piaţă, cu coloanele sale, exprimă această îmbrăţişare. Să ne lăsăm atraşi în această mişcare de incluziune a celorlalţi, ca să fim mărturisitori ai milostivirii cu care Dumnezeu ne-a primit şi ne primeşte pe fiecare dintre noi!” (ro.radiovaticana.va)

ÎNCHIDEREA PORȚILOR SFINTE ÎN CETATEA ETERNĂ Duminică, 13 noiembrie a.c., au fost închise Porţile Sfinte în bisericile şi Bazilicile din Roma şi din întreaga lume catolică. Potrivit Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări – care a fost responsabil cu implementarea viziunii Papei Francisc asupra Jubileului –, peste 20 de milioane de persoane au participat la manifestările din Vatican, iar circa un miliard la acţiunile la nivel mondial.

Porţile Sfinte ale Bazilicilor „San Paolo fuori le mura”, „San Giovanni in Laterano” şi „Santa Maria Maggiore” din Roma au fost închise în timpul unor Liturghii speciale. Doar Poarta Sfântă din Bazilica „San Pietro” a rămas deschisă pentru încă o săptămână, până la sărbătoarea „Cristos, Regele Universului”, în 20 noiembrie, când, de fapt, s-a încheiat oficial Jubileul Milostivirii. Acest An Sfânt a fost deschis la 8 decembrie 2015, în sărbătoarea „Neprihănita Zămislire”.

Sfântul Scaun a marcat Anul Jubiliar printr-o serie de evenimente deosebite, aşa cum au fost

Bazilica „Santa Maria Maggiore”

audienţele generale cu Papa într-o sâmbătă din fiecare lună, în Piaţa „San Pietro”. Au fost organizate Adoraţii Euharistice de 24 de ore, la care s-au adăugat diverse Jubilee mai mici, pentru bolnavi, cateheţi, adolescenţi, diaconi, preoţi, persoane consacrate, voluntari ai milostivirii, cel mai recent fiind pentru săraci şi oameni ai străzii. Sfântul Părinte a avut personal câte o iniţiativă lunară, constând într-o vizită la persoane marginalizate. (catholica.ro) Via]a Cre}tină nr. 11/2016

5

Din viaţa Eparhiei

Închiderea Porților Sfinte în Eparhia de Cluj-Gherla Duminică, 13 noiembrie, cu binecuvântarea Episcopului eparhial, au fost închise Porţile Sfinte din bisericile şi mănăstirile de pe cuprinsul Eparhiei de Cluj-Gherla. Poarta Sfântă din Catedrala episcopală „Schimbarea la Faţă” a fost închisă de către Preasfinţia Sa Florentin, în cadrul Sfintei

Liturghii celebrată împreună cu pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj I, pr. Anton Crişan, vicar cu preoţii, pr. Radu Tălpălariu, consilier pentru tineret, pr. Henryk Urban, Superior local al Societăţii lui Isus, alţi preoţi, între care unul sosit din Polonia. Însoţirea spirituală a sfinţilor milostivirii – Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea şi Sfânta Faustina – s-a făcut simţită prin prezenţa grupului de tineri polonezi din Olawa, Dieceza de Wroclaw, care au cântat, în limbile poloneză şi română, la momentul închiderii Porţii Sfinte. Cei 60 de tineri polonezi au petrecut câteva zile la Cluj-Napoca împreună cu tinerii români pe care i-au găzduit cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului de la Cracovia, din vara acestui an, şi cu care au legat strânse prietenii.

Lectura evanghelică a duminicii a cuprins pilda samarineanului milostiv (Lc 10, 25-37), despre care Preasfinţia Sa Florentin, în cuvântul de învăţătură, a afirmat că „este o pildă pe care, adeseori, citind-o, ne

spunem că o cunoaştem. Dacă, însă, medităm mai profund, ne dăm seama că Isus pătrunde dincolo de sensul pur al milostivirii. El doreşte să recunoaştem

6

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

milostivirea nu doar ca pe o virtute teoretică, ci, mai mult, ca pe o trăire. (...) Samarineanul s-a oprit pentru că «i s-a făcut milă» de cel căzut. El nu a stat să se întrebe cine este respectivul, ci a văzut un om care avea nevoie de ajutor. Acest samarinean milostiv s-a oprit din drumul său pentru a deveni «mamă» acelui rănit” – a subliniat Preasfinţia Sa, după care, mergând la rădăcina etimologică a cuvântului misericordia, a arătat că „miseris cor dare înseamnă a-ţi da inima pentru cei care se află în mizerie, în nevoie. Acest om a înţeles că atât legile, cât şi tradiţiile umane trebuie supuse unei singure legi, legea iubirii: caritas – suprema lex”.

După Liturghie s-au rostit rugăciunile rânduite – Crezul, Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu – pentru dobândirea indulgenţei jubiliare, iar apoi Preasfinţia Sa a dat binecuvântarea şi s-a trecut prin Poarta Sfântă. Mai întâi au trecut tinerii din Polonia şi prietenii lor clujeni, pe urmă credincioşii, preoţii,

ultimul fiind Episcopul eparhial, care, după ce a trecut, a închis în mod simbolic Poarta.

La finalul ceremoniei, Preasfinţia Sa Florentin a atras atenţia asupra faptului că, deşi Anul Sfânt al Milostivirii se încheie, tema milostivirii lui Dumnezeu rămâne actuală, pentru că, „aşa cum Sfântul Părinte ne invită în documentul Misericordiae Vultus („Chipul Milostivirii”), trebuie să ştim că milostivirea este centrul credinţei şi condiţia mântuirii noastre. Mântuitorul ne invită să trăim zilnic după modelul Lui, al adevăratului samarinean milostiv. Sfinţii Părinţi citesc pilda samarineanului milostiv la lumina acestei interpretări: samarineanul milostiv este Hristos, care a venit în această lume străină Lui pentru a îmbrăca rănile noastre, pentru a deveni «animalul» nostru de povară.

Să-L rugăm acum, la încheierea Anului Sfânt al Milostivirii, să reverse în sufletele noastre harul milostivirii, pentru ca, la rândul nostru, să putem deveni samarineni milostivi cu aceia care au nevoie de ajutorul Domnului prin mâinile noastre. Amin”.

(Biroul de Presă)

Viaţa Consacrată

Deschiderea Anului Jubiliar al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (OSBM) împlineşte 400 de ani de la prima sa atestare publică, motiv pentru care anul 2017 a fost declarat de către conducerea Ordinului drept An Jubiliar, cu posibilitatea dobândirii indulgenţei plenare la celebrările de hram ale mănăstirilor baziliene. În întâmpinarea acestui eveniment, din iniţiativa pr.

Laurian Daboc, Superior al Provinciei Române „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a OSBM, la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Mintiu Gherlii a fost organizat, sâmbătă, 12 noiembrie a.c. – zi în care calendarul liturgic face pomenirea Sfântului Iosafat (1580-1623) –, un program special, la care au fost invitaţi preoţi, persoane consacrate şi credincioşi, în prezenţa călugărilor bazilieni din întreaga Provincie.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Mons. Mihai Todea, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, alături de pr. ieromonah Laurian Daboc, pr. Alexandru Hruban, protopop de Gherla, pr. Marius Ungureşan, protopop de Cluj II, pr.

Călin Bot, rector al Seminarului Eparhial „Sfântul Ioan Evanghelistul”, preoţi din protopopiatul Gherla, preoţi-călugări bazilieni. Au participat, în număr mare, fraţi şi surori din OSBM, călugări din Societatea lui Isus (Ordinul Iezuit), surori din Congregaţia Maicii Domnului, din Congregaţia Sfântul Iosif al Apariţiei, precum şi credincioşi din Gherla şi Mintiu Gherlii. În cuvântul de învăţătură, Mons. Todea, pornind de la lectura Apostolului (Galateni 1,3-10), în care Sfântul Pavel îi ceartă pe cei ce abandonează uşor speranţa în Dumnezeu, a amintit exemplul pe care l-au oferit înaintaşii în credinţă, „exemplul fidelităţii până la moarte”, începând cu Sfântul Iosafat, dar şi călugărul Leon Manu, egumen al Mănăstirii Nicula, mărturisitor al credinţei, şi toţi ceilalţi martiri şi mărturisitori. De asemenea, a invitat la conştientizarea faptului că „suntem slabi, suntem de multe ori trădători, ne trădăm credinţa. Totuşi, Dumnezeu, în marea Sa milostivire, ne iubeşte, doreşte să ne mântuiască şi, cu toate că suntem trădători şi păcătoşi, ne pune la dispoziţie toate instrumentele mântuirii: sacramentele – mai ales cel al Spovezii –, Sfânta Scriptură, indulgenţele şi multe altele”.

După Liturghie, pr. protoegumen Laurian Daboc a făcut o scurtă prezentare a OSBM, menţionând că, deşi Sfântul Vasile a trăit între anii 330-379 şi regula sa de viaţă a fost de atunci urmată în multe mănăstiri şi biserici, cel care a reunit monahismul bazilian într-o formă organizată a fost Sfântul Iosafat. El a fost şi martir al Unirii religioase cu Biserica Romei, fiind beatificat în 1643 şi canonizat în 1867 – primul sfânt

greco-catolic al Bisericii Catolice; tot el a dat numele ramurii Ordinului Bazilian (dintre cele cinci existente în prezent) din care face parte şi Provincia Română.

Pr. protoegumen s-a oprit şi asupra istoriei Ordinului la noi în ţară, unde formarea monahismului bazilian „are legătură cu Bulla de înfiinţare canonică a Eparhiei de Făgăraş, Rationi Congruit, dată în 18 mai 1721, care prevedea ca episcopul să deschidă o mănăstire baziliană şi să fie ajutat de călugări în conducerea Bisericii şi a şcolilor. (...) Mai târziu, Episcopul Petru Pavel Aron a construit Mănăstirea Bunavestire, în curtea Castelului Mitropolitan de la Blaj, unde au fost deschise, în 1754, primele şcoli româneşti”. Călugării bazilieni au susţinut Şcolile Blajului şi învăţământul românesc din Transilvania, au iniţiat curentul iluminist Şcoala Ardeleană şi au sprijinit toată

activitatea Bisericii Deşi i i Bi i ii Greco-Catolice.

G C li D i ramura de la Blaj a OSBM s-a stins, „Ordinul a renăscut în nordul ţării, la Mănăstirea Bixadului. (...) În 8 iulie 1937, Congregaţia pentru Bisericile Orientale, printr-un decret, constituie o nouă provincie a Ordinului Bazilian al Sfântului Iosafat, numită Provincia Română a OSBM, separată de oricare provincie a aceluiaşi Ordin şi supusă nemijlocit Arhimandritului general al Ordinului Bazilian, cu sediul la Roma”.

La final, pr. protoegumen a mai precizat: „În Provincia noastră vom sărbători în mod solemn acest Jubileu de 400 de ani al OSBM, cu acordarea de indulgenţe plenare, la fiecare hram al mănăstirilor noastre – Molişet (în prima duminică după Rusalii, sărbătoarea Tuturor Sfinţilor), Mintiu Gherlii (la 14 septembrie, sărbătoarea Sfintei Cruci) şi Prilog (la 8 noiembrie, sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli) –, celebrări la care îi vom invita şi pe Ierarhii celor două Eparhii, de Cluj-Gherla şi de Maramureş”.

A urmat un parastas de pomenire a celor trecuţi la Domnul şi, apoi, o agapă fraternă oferită tuturor participanţilor la momentul de sărbătoare. (Biroul de Presă) Via]a Cre}tină nr. 11/2016

7

Eveniment

Roma, 8-11 noiembrie 2016 În perioada 8-11 noiembrie a.c., a avut loc, la Roma, Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creștinilor (CPUC), în prezenţa a circa 65 de episcopi, preoţi și laici de pe toate continentele, provenind din Biserici catolice de diferite rituri.

Preasfinţia Sa Florentin, participant la lucrările Plenarei în calitate de membru al acestui dicaster, ne-a împărtășit o serie de aspecte ale acestor zilele de meditaţii, discuţii și rugăciune pentru unitatea creștină, program care a cuprins și o întâlnire cu Sfântul Părinte Francisc: În prima zi a Adunării Plenare, marţi, 8 noiembrie, ne-am întâlnit de dimineaţă în sacristia mare a Bazilicii „San Pietro” pentru a face o procesiune solemnă, trecând pragul Porţii Sfinte, şi, apoi, am continuat cu celebrarea liturgică la altarul Catedrei din Bazilică. Au concelebrat 22 de preoţi şi 20 de episcopi, între care cinci cardinali. A prezidat Eminenţa Sa Cardinalul Kurt Koch, preşedintele CPUC. După Sfânta Liturghie am mers la locul hirotonirii mele [Preasfinţia Sa Florentin a fost consacrat episcop la 6 ianuarie 1997 - n.n.], am sărutat locul unde m-am întins la pământ, apoi am mângâiat piciorul statuii Sfântului Petru, după care am plecat la mormântul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, de la care am primit darul episcopatului. Am făcut o rugăciune la celebra statuie „Pietà”, pentru ca Măicuţa Sfântă să ne mijlocească harurile necesare spre a continua drumul ecumenic şi în România.

Lucrările Plenarei au început la ora 9.30, la sediul CPUC. Primul discurs al zilei a aparţinut Cardinalului Koch, care a abordat tema: „Unitatea creştinilor: care model de comuniune deplină ar trebui ales?”. În cuvântul său, Eminenţa Sa, recapitulând drumul ecumenic făcut, a pus întrebarea: „unde se află ecumenismul astăzi?”.

Deşi unii spun că se parcurge o „iarnă ecumenică”, anul 2016 pare unul dintre cei mai activi. În acest sens, a fost amintită întâlnirea de la Havana, din 12 februarie, dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kiril; 16 aprilie – vizita comună a Papei Francisc, a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei şi a Patriarhului Bartolomeu pe insula Lesbos (Grecia); 16 iunie – participarea a doi reprezentanţi ai CPUC la Sinodul pan-ortodox din Creta; 15 septembrie – Comisia Mixtă pentru Dialog Teologic între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă agreează un document comun, după opt ani de lucru; 6 octombrie – vizita Arhiepiscopului anglican Justin Welby la Vatican; 31 octombrie – întâlnirea şi semnarea unui document comun cu reprezentanţi

8

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

ai Bisericilor protestante, la 500 de ani de la Reformă. La toate acestea se adaugă numeroasele vizite ecumenice ale Sfântului Părinte Francisc, între care cele făcute în Georgia şi Armenia.

La final, Eminenţa Sa a prezentat o frumoasă imagine a ecumenismului „în călătorie, în mers”, cu o profundă exegeză a pildei celor doi apostoli în drum spre Emaus.

După o pauză au urmat intervenţiile din partea celor prezenţi, cu traducerile asigurate în patru limbi. Sesiunea de dimineaţă s-a încheiat la ora 12.30, iar cea de după-amiază a început la ora 16.00. În cadrul acestei sesiuni am ascultat două expuneri.

Prima a fost prezentarea, de către Episcopul Brian Farrell, secretar CPUC, a raportului de activitate al CPUC de la ultima Plenară, care descrie munca

depusă în toate cele 16 comisii de dialog cu diferite confesiuni, culte, comunităţi ecleziale şi denominaţiuni. A doua expunere a fost prezentarea raportului Comisiei de dialog cu ebraismul. În cuvântul său, Pr. Norbert Hofmann a arătat numeroasele iniţiative comune, vizite şi documente ce reflectă munca delicată şi dificilă cu diferite structuri de dialog, precum şi perspective de viitor. După discuţii şi intervenţii libere a urmat o pauza şi, apoi, un scurt, dar impresionant colaj de discursuri ale Pontifului Roman şi acţiuni ecumenice din ultimii ani.

Ziua de miercuri, 9 noiembrie, a început cu rugăciune şi meditaţie, după care au fost prezentate două rapoarte despre conceptul de unitate în documentele dialogurilor teologice cu Biserica Ortodoxă (Mons. Piero Coda) şi cu ortodocşii orientali (prof. Winkler), urmate discuţii.

După-amiază, de la 16.00, au fost prezentate alte două rapoarte pe tema conceptului de unitate în dialogul cu „Bisericile istorice” (Rev. prof. Scerri) şi cu „Bisericile libere” (Mons. Usma). Seara s-a încheiat cu cina oferită participanţilor la Plenară de către Cardinalul Koch.

Eveniment Ziua de joi, 10 noiembrie, a fost ziua cea mai intensă şi emoţionantă a itinerariului parcurs la această Plenară. Programul a început, ca de obicei, la ora 9.15, cu o meditaţie în limba engleză. În continuare, am ascultat raportul preotului franciscan William Henn despre documentul întocmit de către Consiliul „Credinţă şi Constituţie”, cu tema: „Biserica spre o viziune comună”, şi modalitatea în care noi, catolicii, putem răspunde la acest document. Au fost diferite intervenţii pe această temă şi, după o scurtă pauză, ne-am îndreptat cu toţii spre Palatul Apostolic.

Mergeam sub soarele frumos şi limpede al Romei, pregătindu-ne cu emoţie pentru momentul central al acestor zile, întâlnirea cu Sfântul Părinte Francisc. Am avut ocazia, atât de emoţionantă şi plăcută, de a ne întâlni cu acela care reprezintă semnul vizibil al unităţii noastre şi ne întăreşte în credinţă, Vicarul lui Hristos, Succesorul în Tronul Sfântului Petru - corifeul Apostolilor, şi, de asemenea, ocazia de a săruta inelul Pescarului, sigiliul unităţii noastre în iubire, credinţă şi speranţă, pentru care, să nu uităm, episcopii noştri şi-au dat viaţa în timpul regimului comunist.

Desigur, întotdeauna, aceste momente sunt cu totul remarcabile. Dincolo de protocolul existent şi de fascinaţia Palatului Apostolic, am avut ocazia de a asculta cuvântul Sfântului Părinte în Sala „Clementina” şi, totodată, fiecare dintre noi – membrii CPUC, chiar şi traducătorii care ne-au ajutat în aulă –, de a ne întâlni şi a putea da mâna cu Sfântul Părinte.

Personal, am oferit Suveranului Pontif o imagine cu episcopii martiri ai Bisericii noastre, arătându-i chipul acestor mărturisitori ai ecumenismului unităţii, precum şi un pliant cu Catedrala greco-catolică ce se construieşte în Cluj-Napoca, spunându-i că-l aşteptăm în România.

La acest cuvânt, Papa a surâs şi mi-a spus: «Astăzi l-am primit pe ambasadorul vostru», după care am îngenuncheat, pentru sărutarea inelului. Într-adevăr, a fost o fericită coincidenţă, deoarece, tot în ziua de joi, 10 noiembrie, Sfântul Părinte a primit scrisorile de acreditare din partea ambasadorului României pe lângă Sfântul Scaun, Excelenţa Sa dr. Liviu Zăpîrţan, despre care putem spune, cu mândrie, că este un profesor al Universităţii noastre clujene, Babeş-Bolyai, şi ne face o mare cinste că a ajuns la o asemenea demnitate.

După cum este protocolul, înainte de cuvântul Pontifului Roman a avut loc discursul Cardinalului Koch, care a expus, pe scurt, tema lucrărilor noastre, arătând care este modelul unităţii şi oferind câteva elemente ale dimensiunii ecumenismului de astăzi, între care amintim ecumenismul spiritual, al rugăciunii, al martirilor, al sângelui. Eminenţa Sa a subliniat importanţa unui drum pe care trebuie să-l facem împreună şi nevoia de a recunoaşte „semnele timpului”, mulţumind Sfântului Părinte pentru exemplul pe care îl dă prin vizitele sale, prin

cuvintele sale, prin gesturile de împăcare oferite cu diferite ocazii. A încheiat mulţumind pentru susţinerea şi încurajarea pe care Sfântul Părinte, în mod constant, o acordă acestui dicaster.

Papa Francisc a mulţumit, la rândul său, pentru activitatea CPUC şi a confirmat că, într-adevăr, este un an cu multe întâlniri ecumenice, iar Episcopul Romei, ca urmaş al Apostolilor la postul lui Petru, trebuie să ofere exemplul unităţii dintre creştini. A mai spus că este important să invocăm mereu darul unităţii, să conştientizăm că unitatea este un dar, şi, citând din rugăciunea sacerdotală (In 17,21.23.26), a invitat ca «noi, toţi credincioşii, să fim uniţi cu Hristos şi în Hristos, (...) să trăim ca Isus însuşi», să ne unim în rugăciune şi să ne unim rugăciunii lui Isus, pentru ca să putem ajunge să fim perfecţi în unitate.

După-amiaza aceleiaşi zile a fost foarte interesantă, pentru că s-au făcut rapoartele pe grupuri de lucru. Primul raport despre situaţia ecumenică pe plan local ne-a revenit nouă, Bisericii din România, având ocazia să expun situaţia ecumenică din ţara noastră. Au urmat prezentări din Coreea de Sud, Germania, Letonia, Rwanda,

Noua Zeelandă şi Ucraina, unde situaţia este deosebită, tensionată, mai ales pentru că se găsesc încă într-o stare de război şi, practic, dialogul nu există cu Biserica ce ţine de Moscova. După o pauză a urmat lucrul pe grupuri, cu discuţiile din cele patru grupuri lingvistice, care au încheiat această zi.

Vineri, 11 noiembrie, au avut loc rapoartele grupurilor lingvistice şi stabilirea unui plan concret pentru viitor. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru bogata experienţă pe care am avut-o în aceste zile. Ne rugăm, în continuare, să putem găsi acea cale pe care Dumnezeu o socoteşte bună pentru momentul istoric în care trăim, fără a uita că, dacă Biserica este un sacrament, un mister, cu atât mai mult unitatea dintre Biserici este un mister, iar de mister nu ne putem apropia, nici nu-l putem defini fără a intra într-un spaţiu sacru în faţa căruia trebuie „să ne descălţăm” de orice prejudecăţi şi să ne eliberăm de orice preconcepte, pentru a fi disponibili şi deschişi lucrării Spiritului Sfânt, ca El să lucreze totul în toţi.

Amin. (Biroul de Presă) Via]a Cre}tină nr. 11/2016

9

AGRU

Documente inedite

În acest număr al revistei încheiem seria de articole închinate celor șapte Servi ai lui Dumnezeu, episcopii greco-catolici martirizaţi în temniţele comuniste, articole în care prezentarea lor a fost făcută prin intermediul unor documente inedite, identificate de către Postulatura cauzei de beatificare în ultimii ani.

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a fost seniorul Corului episcopal, prin aceasta având sarcina de a reprezenta Biserica Greco-Catolică în faţa autorităţilor civile și bisericești în timpul vacanţei Scaunului Mitropolitan2, adică în tot timpul persecuţiei comuniste. S-a bucurat de aprecierea și respectul tuturor confraţilor săi și înainte de arestare, dar statura sa spirituală s-a distins în mod cu totul deosebit în timpul detenţiei. Amănunte emoţionante privitoare la viaţa și la moartea episcopului Frenţiu în închisoarea de la Sighet ne oferă episcopul Iuliu Hossu. Extragem aici doar un paragraf: «[...] așa, slăbit de boala prin care a trecut, a intrat în toamna 1948, 29 Octomvrie3, în marea încercare, pentru a preamări pe Domnul cu statornicia eroică în credinţa catolică în temniţa din Sighet, după lagărul de la Dragoslavele și Căldărușani; dacă îl întrebam: „Te doare ceva?”, răspundea totdeauna liniștit: „Pentru aceea suntem aici, să suferim”.

Tot timpul am fost cu admiraţie faţă de Î.P.S. frate, pentru tăria cu care suporta toată batjocura la care a fost supus.»4 Vom prezenta, în continuare, trei documente redactate de către episcopul Valeriu Traian Frenţiu ca reacţie la tot atâtea momente-cheie ale scenariului sovietic care a dus la „lichidarea” Bisericii Greco-Catolice la 1 decembrie 1948. Înalt Preasfinţitul a avut o atitudine remarcabilă prin articularea fermă și competentă a răspunsului dat în cele trei ocazii prilejuite de: - „Calda chemare” a Mitropolitului ortodox al Ardealului de la 15 mai 1948 de pe Câmpia Libertăţii, la Blaj, care a lansat „operaţiunea de unificare”; - Legea Cultelor din 4 august 1948, care, printre multe alte prevederi absolut incompatibile cu structura dogmatică și canonică a Bisericii Catolice, a asigurat cadrul „juridic” pentru mecanismul „trecerilor” de la un cult la altul, mecanism prin care, la fel ca în Ucraina Transcarpatică, toate bisericile greco-catolice să fie preluate de cultul la care se trecea, respectiv, în situaţia de atunci, de către Biserica Ortodoxă Română; - „Congresul” celor 38 de preoţi greco-catolici de la Cluj (1 octombrie 1948), care a „legitimat” constituirea unor „comitete de iniţiativă”, însoţite de autorităţi judeţene, locale, de Jandarmerie, de Securitate, pentru a obţine „trecerea” 100% (sic!) a credincioșilor greco-catolici la Ortodoxie.

Un al patrulea document prezentat în acest număr provine de la eroicul preot Gheorghe Sălăjan, care a fost alături de episcopul său, atât în timpul persecuţiei, cât și în închisoarea de la Sighet. Părintele Sălăjan, protopop substitut al Ierului și paroh în Valea lui Mihai, confirmă circulaţia pe teren, în timpul persecuţiei, a patru circulare ale episcopului Frenţiu.

Toate aceste texte ne dezvăluie temperamentul energic, precum și curajul și hotărârea cu care a acţionat episcopul Valeriu Traian Frenţiu în timp ce-și apăra Biserica aflată în pericol, atât din punct de vedere al supravieţuirii ei legale, cât și în faţa atacului la însăși identitatea sa canonică, doctrinară, spirituală și naţională. Pe bună dreptate, și privindu-l pe episcop ca senior al Corului episcopal, cauza în curs de finalizare poartă numele :

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu

FAGARASIEN. ET ALBAE JULIEN. ROMENORUM BEATIFICATIONIS SEU DECLARATIONIS MARTYRII SERVORUM DEI VALERII TRAIANI FRENŢIU ET VI SOCIORUM EPISCOPORUM IN ODIUM FIDEI, UTI FERTUR, INTERFECTORUM (1950-1970)5

Înalt Preasfinţitul Valeriu Traian Frenţiu – Sighet, 1951 (un an înainte de moartea sa)

1. Sfântul Părinte Papa Pius al XII-lea i-a acordat Episcopului Valeriu Traian Frenţiu titlul de Arhiepiscop ad personam cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a hirotonirii sale preoţeşti, la 20.09.1948 (Vatican, Arhiva Congregaţiei Orientale, Dos. 885/1948, Doc. nr. 79). 2. ANR Alba Iulia, Arhiva Mitropoliei Blajului, Dos. 3556/1948, ff. 73-76. 3. Data arestării simultane a Episcopatului greco-catolic. 4. Iuliu Hossu, Credinţa noastră este viaţa noastră. Memoriile Cardinalului Dr. Iuliu Hossu, Editura „Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca 2003, p. 247. 5. Cu privire la beatificarea sau declararea drept martiri a Servilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frenţiu şi a celor 6 însoţitori episcopi, ucişi, după cum se afirmă, din ură faţă de credinţă (1950-1970).

10

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

AGRU

Doc. 1

Circulara din 19 iulie 1948 a episcopului Valeriu Traian Frenţiu – un răspuns preliminar la „calda chemare părintească” a Mitropolitului ortodox al Ardealului de „întoarcere acasă”

(ANR Alba Iulia, Arhiva Mitropoliei Blajului, Dos. 2734/1948, ff. 1-3) Episcopia Română Unită de Oradea s-ar fi adresat Nouă, Arhiereilor, şi ne-ar fi invitat să examinăm care e Biserica singură adevărată, Nr. 1774/1948 întemeiată de Domnul Nostru Isus Cristos, despre Către Prea Veneratul care, în simbolul credinţei, mărturisim, şi ei, şi noi, că Ordinariat Arhiepiscopesc Blaj, nu există decât una singură, apoi să mai examinăm dacă la 1054, când Patriarhul grec din Constantinopol Cu profundă reverinţă Vă transpunem în copie ne-a rupt de Biserica Romei, am fost noi Românii Circulara noastră, pe care, şi până ce se va putea întrebaţi sau nu, şi că la 1700, când, după trei ani de să ajungă la destinaţie Pastorala comună, am dat-o chibzuire şi frământare, strămoşii noştri de ce nu oficiilor noastre protopopeşti. s-au unit cu calvinii, care până atunci stăpâneau Oradea, 21 iulie 1948 Transilvania şi ne stăpâneau şi pe noi, ci s-au unit cu Cu profundă reverinţă, catolicii? Prin astfel de discuţii fără patimi am putea [Semnătură olografă:] Valeriu Traian ajunge la adevăr şi la convingere prin care Biserică Episcopul Orăzii ne putem mântui sufletul. [Ştampila eparhiei] [...]

Scrisoarea aceasta o vei comunica tuturor Episcopia Română Unită de Oradea Preoţilor din Protopopiate cât mai urgent, verbal sau Nr. 1774/1948 în scris, şi Preoţii o vor tălmăci, în una sau mai multe Duminici, credincioşilor.

Copie Oradea, la 19 iulie 1948 [...]

Darul Domnului nostru Isus Cristos 3. La 3-15 Mai IPS Mitropolit de Sibiu ne-a făcut să fie cu voi cu toţi. o aşa-zisă invitare frăţească ca să călcăm cuvântul dat de strămoşii noştri şi să rupem sigiliile actului de Pentru conformitate. unire. Dar aceasta a fost o insultă la adresa noastră, [Semnătură indescifrabilă şi ştampila Episcopiei ca şi cum noi am fi inconştienţi şi nu am fi din Române Unite - Oradea Mare] convingere catolici. Dacă ar fi fost ceva serios,

Doc. 2 Memoriul întregului Episcopat catolic din România adresat, din Conferinţa Episcopală de la Oradea (26/27 august 1948), ministrului Cultelor în legătură cu prevederile noii Legi a Cultelor. Memoriul a fost redactat anterior conferinţei, sub îngrijirea episcopului Valeriu Traian Frenţiu

[Copie în Arhiva Blajului, validată prin scrisoarea de însoţire nr. 2015/1948, ştampilată şi semnată autograf de către episcopul Valeriu Traian Frenţiu.]

(ANR Alba Iulia, Arhiva Mitropoliei Blajului, Dos. 3556/1948, ff. 77-83) 2011/48

Onor. Ministerul Cultelor Cabinetul Bucureşti Domnule Ministru,

Episcopii cultului catolic de ambele rituri din R.P.R, întruniţi în conferinţă pentru a discuta asupra îndatoririi ce li se impune prin art. 14 şi 56 al noului Decret pentru Regimul General al Cultelor Religioase, [şi anume] de a-şi prezenta până la 4 noiembrie a.c.

[1948] statutul său de organizare şi funcţionare, îşi permit a Vă aduce la cunoştinţă că vor depune toate diligenţele pentru ca această lucrare – menită a înlocui Concordatul, prin care se reglementa înainte situaţia de drept şi de fapt [a cultului] – să Vă poată fi prezentată în timp util. După ce însă Decretul din chestiune (art. 56) cere ca acest Statut să fie pus în concordanţă cu prevederile lui, ne simţim datori să Vă prezentăm aici, de pe acum – în forma unui

memoriu, menit întregului Guvern, aprecierii căruia Vă şi rugăm să binevoiţi a-l supune – o seamă de considerente rezultate din situaţia specială ce cultul catolic o are, în temeiul organizaţiei sale de drept divin în lumea cultelor, considerente care evident nu vor putea fi neglijate în Statutul ce urmează a Vi se prezenta.

1. [...] Această „examinare şi aprobare” a Statutului de organizare şi funcţionare a cultului Nostru de instituţie divină – în esenţă acelaşi în toate părţile lumii – nu poate avea deci, după părerea noastră, sensul oarecum straniu, şi pentru noi cu totul inacceptabil, că am petiţiona acum (după aproape 2000 de ani de existenţă) admiterea propovăduirii legii creştine, socotită de noi cea autentică, şi că organizarea ei, prinsă de veacuri în formele clasice ale aşa-zisului „Codex Juris Canonici”, le-am putea socoti pendente de aprobarea sau neaprobarea vreunei stăpâniri lumeşti.

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

11

AGRU 2. [...] socotim a fi aproape exclus ca aliniatul 2 al art. 40, care admite legături cu „cultele religioase, instituţiuni, sau persoane oficiale în afara teritoriului ţării” numai cu aprobarea Ministerului Cultelor şi prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să poată fi aplicat la legăturile cultului nostru cu Sf. Scaun al Romei. Se ştie anume că aceste legături de ordin canonic – întemeiate pe adevăruri de credinţă, în sensul cărora „Pontificele Roman are (după cum s-a definit în Conciliul Vatican [I]) deplină şi supremă putere de jurisdicţie în toată Biserica, nu numai în chestiunile de credinţă şi de morală, ci şi în acelea care privesc disciplina şi guvernarea Bisericii lăţite pe întreg globul... şi că această putere a lui este ordinară şi imediată asupra tuturor şi singuraticelor Biserici, ca şi asupra tuturor şi singuraticilor credincioşi” – ţin de esenţa catolicismului, de învăţătura, canoanele şi tradiţiile lui aproape bimilenare. A încerca să i se taie aceste legături organice (şi aplicarea dispoziţiei amintite din art.

40 echivalează aproape cu o atare tăiere) ar însemna să taie mlădiţa cultului nostru catolic de via care i-a dat viaţă, a-i nesocoti fără orice consideraţie şi a-i călca în picioare atât „învăţătura”, cât şi „canoanele” şi „tradiţiile”, elemente vitale, garantate aproape solemn în toate articolele amintite [ale Legii Cultelor], care preconizează „libertatea” organizării tuturor cultelor ţării.

3. În altă ordine de idei, nu putem să nu relevăm, Domnule Ministru, o întreagă serie de alte dispoziţii ale noii legi a cultelor care nu cadrează (spunând puţin) cu „libertatea” de organizare a cultului nostru catolic, stânjenind chiar, în multe privinţe, însăşi „libertatea religioasă” şi „libertatea conştiinţei” garantate în articolele ei referitoare. a. Una dintre aceste dispoziţii este cea din art. 22, care – anunţând că „cultele cu organizaţii eparhiale (cum este şi cultul nostru catolic) pot avea un număr de eparhii în raport cu numărul total al credincioşilor” – stabileşte, fără a ţine seamă de numărul eparhiilor noastre catolice, canonic şi legal constituite, existente în cuprinsul celor două mitropolii ale noastre şi, s-ar părea, chiar cu gândul să desfiinţeze o seamă dintre ele, că „pentru crearea şi funcţionarea de eparhii se vor socoti în medie 750.000 [de credincioşi] de fiecare eparhie”. [...] Operaţia aceasta de automutilare a unor organizaţii eparhiale, socotite de noi necesare bunei funcţionări a cultului nostru, nici nu este de altfel în căderea „organelor” noastre, zise, în noua lege, „statutare” din cuprinsul ţării, întrucât înfiinţarea şi desfiinţarea de eparhii catolice este – după cum bine se ştie de toţi – un drept suveran şi exclusiv al Sf. Scaun. b. [...] c. Alte dispoziţiuni care stânjenesc exerciţiul liber al cultelor, deci şi al cultului nostru, şi care nu înţelegem cum pot fi socotite în consonanţă cu „libertatea

religioasă” şi cea de „organizare”, sunt cele din art. 24, care impune peste tot (deci nu numai sub stare de asediu, care i-ar putea da anumită justificare) aprobări prealabile ale autorităţilor civile pentru orice întruniri religioase mai de seamă, care n-au caracter strict liturgic. [...] d. Nu putem lăsa apoi nerelevat nici art. 37 al noii legi [trecerile de la un cult la altul, cu preluarea bisericilor şi a proprietăţilor], prin care se reînvie (cu un fel de invitare indirectă la acţiuni de natură prozelitistă), şi încă într-o formă specială, deosebit de îngrijitoare, prin frământările şi agitaţiunile de ordin patrimonial ce le pot provoca, o dispoziţie dictatorială a regimului Antonescu de tristă pomenire, care s-a desfiinţat apoi [...]. e. Tot aici se cere prinsă, în sfârşit şi încă chiar ca un corolar al celor de mai sus, chestia formulei de jurământ al reprezentanţilor cultelor, reglementată prin art. 21 al legii. Din declaraţia oarecum restrictivă şi în orice caz lămuritoare pe care am făcut-o – cu asentimentul expres şi atât de înţelegător al Dlui Preşedinte al Consiliului [...] – cu ocazia depunerii solemne a jurământului prescris în primăvara acestui an [...], reiese acum clar că, considerând gravitatea excepţională a unui angajament luat printr-un jurământ, acesta nu se poate referi (şi încă chiar din firea jurământului, având la temelie autoritatea divină a Supremului legiuitor) decât la respectarea legilor şi dispoziţiilor care nu contravin legilor dumnezeieşti şi mântuirii sufletelor. [...]

Schiţând, în cele de mai sus, observările noastre în legătură cu noul Decret pentru Regimul General al Cultelor Religioase, elaborat şi publicat fără a ni se fi cerut, în prealabil – cum se obişnuia în trecut [...]

– părerea în cauză, am făcut-o, Domnule Ministru, pentru a Vă orienta de pe acum asupra greutăţilor ce le întâmpinăm în străduinţa noastră de a ne conforma acestei legi, dar şi pentru a Vă ruga să binevoiţi a ne ajuta, atât D-voastră personal, cât şi prin intervenţia la On. Consiliu de Miniştri, ca, prin eventualele modificări făcute între timp a dispoziţiilor gravaminate [apelate] de noi, să fim puşi în situaţia de a vă putea prezenta, la timpul său, un Statut care să nu constituie un început de animozităţi şi poate chiar de conflicte, ci să fie, aşa cum o dorim cu toată sinceritatea, o nouă piatră de temelie pe calea asigurării păcii şi bunei înţelegeri dintre cultele ţării, cea mai bună garanţie pentru promovarea intereselor, şi mari, şi sfinte, care zac la inima întregului nostru cler şi a tuturor credincioşilor noştri. [...]

Dat în Oradea Mare, din Conferinţa Episcopilor Mitropoliei române unite de Alba-Iulia şi Făgăraş, întregită cu reprezentanţi autorizaţi ai Mitropoliei latine din Bucureşti, ţinută la 27 August 1948.

[Urmează menţionarea episcopilor care urmau să semneze documentul.]

Doc. 3 Circularele din timpul persecuţiei care s-au difuzat în Eparhia de Oradea, aşa cum au fost menţionate de către părintele Gheorghe Sălăjan într-o anchetă din anul 1955

Cu ocazia interogatoriului la care a fost supus după ce a fost scos din închisoarea de la Sighet şi dus într-un arest al Securităţii, părintele Gheorghe Sălăjan a enumerat lista circularelor emise în Eparhia de Oradea în perioada iunie-octombrie 1948, circulare prin care episcopul Frenţiu s-a opus în mod direct persecutorului. Toate aceste circulare au fost identificate în Arhiva Mitropoliei Blajului sau în Arhivele Securităţii.

(Arhiva CNSAS, Dos. FP 678/Bihor, vol. 1, f. 10)

12

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

AGRU

Proces verbal de interogatoriu al părintelui Gheorghe Sălăjan 20 mai 1955, Oradea Interogatoriul a început la 10 şi 30 de minute s-a terminat la 13 şi 55 de minute

[...] Întrebare: În continuarea PV anterior, arată unde te găseai dumneata în perioada anului 1948, când se ducea munca de lămurire pentru revenirea bisericii [greco-] catolice la cea ortodoxă?

R. Eu, în acea perioadă, eram preot local la Valea lui Mihai şi ţineam locul protopopului, care ieşise la pensie. Întrebare: Care a fost atitudinea dumitale faţă de această acţiune?

R. De la bun început eu m-am declarat împotriva acestei acţiuni de unificare. [...] Întrebare: Dacă în această perioadă aţi primit ceva instrucţiuni de la episcop, privitor la biserică, şi ce anume instrucţiuni?

R. Da. Am primit în total 3 circulare de la episcopia Oradea.

Prima [circulară], prin luna iunie 1948, în care ne comunica: Denunţarea Concordatului.

Se comunica că la 3-15 mai 1948 mitropolitul ortodox N. Bălan de la Sibiu, în vorbirea pe care a ţinut-o pe Câmpia Libertăţii din Blaj, a făcut apel către credincioşii greco-catolici români să revină la religia ortodoxă.

Episcopia din Oradea, prin această circulară, a îndemnat preoţimea şi credincioşii greco-catolici să nu revină la cultul ortodox.

A doua circulară, tot de la episcopia Oradea, ne-a fost trimisă după 10 oct. 48, aceasta era o scrisoare de excomunicare a preoţilor greco-catolici participanţi la Congresul de la Cluj, care scrisoare a fost comunicată şi Episcopiei noastre de către ep. Hossu, care, mai departe, a fost comunicată preoţilor din dieceza Oradea. Aceasta era trimisă personal la fiecare preot de către episcopie.

A treia [circulară] am primit-o prin 20-21 octombrie 1948, care cuprindea facultăţile speciale date preoţilor pentru cazul punerii în ilegalitate a bisericii catolice, explicându-le preoţilor cum pot celebra slujbele bisericeşti în acest caz. Această circulară am primit-o de la episcopie şi am multiplicat-o, trimiţând-o celorlalţi preoţi din districtul protopopesc.

[A patra circulară] Tot cu ocazia uneia dintre vizitele făcute, i-am dat preotului Bandici Emil „Mărturisirea de credinţă” sosită de la episcopie pentru toţi preoţii din district, pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul ei. Asemenea circulări am trimis la toţi preoţii din district pentru a le semna şi înainta la episcopie. [...] La care am adăugat: „Vă comunic mărturisirea de credinţă trimisă de episcopie, pentru ca să luaţi act şi s-o iscăliţi şi vă îndemn şi eu să rămâneţi mai departe credincioşi bisericii catolice”.

Doc. 4

După „congresul simulacru” de la Cluj, episcopul Frenţiu a cerut printr-o circulară tuturor preoţilor să condamne „congresul” şi să-şi reînnoiască în scris „Mărturisirea de credinţă” catolică

Acest text nu s-a păstrat decât sub formă de copie a unui exemplar original interceptat de către Securitate înainte de 10.10.1948. Despre această circulară vorbeşte şi părintele Gheorghe Sălăjan în ancheta sa din anul 1955, prezentată mai sus.

(Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond DGP, Dos. 122/1948 [Dosarul „Unificării”], f. 77) DIRECŢIUNEA REGIONALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI, ORADEA Nr. 13/24985 din 22 octombrie 1948 CONFIDENŢIAL Către DIRECŢIUNEA GENERALĂ A SECURITĂŢII POPORULUI, BUCUREŞTI Urmare raportului nostru Nr. 24985 din 10 octombrie a.c. [1948], Avem onoarea a Vă înainta alăturat o copie de declaraţie prin care episcopia greco-catolică din Oradea a cerut tuturor preoţilor din raza acestei episcopii să întărească ostilitatea revenirii la ortodoxie.

Acest tip de declaraţie a fost trimisă preoţilor prin curier special pentru a o completa şi a o depune episcopiei.

LT. COLONEL DE SECURITATE CZELER LUDOVIC [Semnătură autografă şi ştampilă]

CĂPITAN DE SECURITATE DR. ELEKES TOMA [Semnătură autografă]

COPIE Declaraţie Subsemnatul preot __________ declar următoarele: 1. Înfierez cu cuvintele de sacru foc evanghelic actul sacrilegiu al câtorva clerici greco-catolici, nedemni şi lipsiţi de orice conştiinţă religioasă, care

au îndrăznit să-şi asume rolul de reprezentanţi ai clerului Bisericii noastre greco-catolice şi care, cu neruşinare şi obrăznicie, au cutezat la Cluj, într-un congres simulacru, să pună în discuţie şi să proclame revenirea Bisericii noastre la Biserica ortodoxă.

2. Mă desolidarizez complet de acest fapt infam al lor.

3. Sunt şi rămân greco-catolic.

4. Cred într-una, sfântă, catolică şi apostolică [Biserică].

5. Reafirm cu tot sufletul şi cu toată tăria toate punctele dogmatice pe care le-au primit semnatarii actului de la 1700 şi pe care le-au mărturisit şi în care au trăit moşii şi strămoşii noştri în timpul celor 250 de ani de la Unirea cu Biserica Romei.

6. Jur credinţă necondiţionată şi fără nicio rezervă Sfântului Părinte Papa de la Roma, ca locţiitor al lui Cristos pe pământ, Episcopilor în legitimă dependinţă de El şi Superiorilor mei recunoscuţi de către Episcopi.

Sunt conştiu de actul ce-l fac, nesilit şi de bună voie şi întăresc aceasta cu propria semnătură.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu, .................................. la ................... 1948 [Urmează ştampila rectangulară a Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului, Direcţia Informaţiilor, cu nr. 055038 din 26 oct. 1948] Via]a Cre}tină nr. 11/2016

13

F F S

AGRU

Gânduri din Italia Luigi Alici este profesor de filosofie morală la Universitatea din Macerata (Italia) și autorul a șaisprezece cărţi, editor în limba italiană al operelor Sfântului Augustin și unul dintre cei mai importanţi specialiști italieni în gândirea acestui Părinte al Bisericii; a fost, de asemenea, președintele Acţiunii Catolice Italiene între anii 2005 și 2008. A răspuns cu generozitate acestor trei întrebări atât de generale pe care i le-am formulat, cu privire la cultura italiană de azi, fie ea catolică sau filosofică... sau ambele. (Alin TAT) 1. Care sunt autorii şi operele semnificative ale gândirii catolice din Italia la momentul actual?

Cadrul este foarte diferenţiat; fără a avea cea mai mică pretenţie de a-l prezenta în totalitate, mă limitez la semnalarea câtorva nume şi a câtorva titluri. Printre revistele care însufleţesc dezbaterile, un loc important este ocupat de Vita e pensiero („Viaţă şi gândire” - revistă bilunară a Universităţii Catolice din Milano); Dialoghi (revistă trimestrială promovată de Acţiunea Catolică Italiană); Hermeneutica (Anuar legat de Institutul de ştiinţe religioase al Universităţii din Urbino); Anthropologica (un interesant grup de cercetare care a luat fiinţă pe lângă Institutul Maritain din Trieste); Munera (o revistă nouă, publicată la Assisi de editura Cittadella). Merită atenţia noastră şi „Centrul de studii despre milostivire”, apărut la Sanctuarul Iubirii Milostive din Collevalenza (Perugia) şi care promovează seminare şi congrese şi îngrijeşte o colecţie (Rachamim / Misericordia, editura Ancora). Amintesc şi Fundaţia Lavoroperlapersona („Lucrul pentru om”), care s-a născut spre a răspândi „o cultură care să pună în valoare omul”.

Importantă este şi activitatea „Centrului de studii filosofice din Gallarate”, ce coordonează cadrele universitare catolice care predau filosofie. Între activităţile sale amintim noua ediţie a marii Enciclopedia filosofica, 12 vol., Bompiani, Milano 2006.

Publică actele congreselor anuale ale profesorilor (ultimul: Etica pubblica e democrazia, în îngrijirea lui C. Danani, Serra 2014) şi ale cercetătorilor (Differenze e relazioni, 3 vol., Aracne 2013-2015).

Printre cei mai semnificativi filosofi catolici îi amintesc pe Armando Rigobello (maestrul meu, decedat recent), Virgilio Melchiorre, Enrico Berti, Carmelo Vigna, Antonio Pieretti, Giovanni Ferretti.

Printre filosofii catolici mai tineri îi amintesc pe Francesco Botturi (Universitatea Catolică din Milano), Roberto Mancini (Universitatea din Macerata), Adriano Fabris (Universitatea din Pisa), Francesco Miano (Universitatea Tor Vergata din Roma, preşedintele Societăţii italiene de filosofie morală), Antonio Da Re şi Giovanni Grandi (Universitatea din Padova). Dar lista ar fi mult mai lungă...

Printre cărţile cele mai recente semnalez: M. Truffelli (preşedintele naţional al Acţiunii Catolice Italiene), Credenti inquieti. Laici associati nella Chiesa dell’Evangelii gaudium („Credincioşi neliniştiţi. Laici asociaţi în Biserica enciclicei Evangelii gaudium”), Ave 2016; G. De Simone, La fedeltà dell’aver cura. Essere

14

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

famiglia oggi („Fidelitatea de a avea în grijă. Cum să fim azi o familie”), Ave 2016. Îmi permit să mai adaug şi unele cărţi de-ale mele: I cattolici e il paese. Provocazioni per la politica („Catolicii şi ţara. Provocări pentru politică”), La Scuola 2013; L’angelo della gratitudine („Îngerul gratitudinii”), Ave 2014; Il fragile e il prezioso.

Bioetica in punta di piedi („Fragil şi preţios. Bioetica gingaşă”), Morcelliana 2016.

Deosebit de interesant este şi filonul economiştilor catolici, foarte atenţi la gândirea filosofică, mai ales L. Becchetti, L. Bruni, S. Zamagni, Taccuino di economia civile. È tempo di nuova economia. A portata di mano („Notiţe de economie civilă. E vremea unei noi economii. La îndemână”), Ecra 2016. Printre pedagogii catolici este interesantă şi figura lui Ivo Lizzola, Incerti legami. Orizzonti di convivenza tra donne e uomini vulnerabili („Legături nesigure. Orizonturi de convieţuire între femei şi bărbaţi vulnerabili”), La Scuola 2012. Printre sociologi merită a fi amintiţi Mauro Magatti şi soţia sa Chiara Giaccardi, Generativi di tutto il mondo unitevi! Manifesto per la società dei liberi („Cei ce daţi viaţă în lumea-ntreagă, uniţi-vă!

Manifest pentru societatea celor liberi”), Feltrinelli, Milano 2014. Dintre juriştii catolici, să-i amintim pe Francesco D’Agostino (mai ales volumul Bioetica.

Nozioni fondamentali, La Scuola 2013, scris împreună cu L. Palazzani), Francesco Viola (What human rights are not (or not only): a negative path to human rights practice – „Ce nu sunt drepturi ale omului (sau nu numai): cale negativă către practicarea drepturilor omului”, Nova Science Publishers 2014, scris cu I. Trujillo), Luciano Eusebi (La Chiesa e il problema della pena. Sulla risposta al negativo come sfida giuridica e etologica – „Biserica şi problema pedepsei. Despre răspunsul dat negativului ca provocare juridică şi etologică”, La Scuola 2014).

2. Care sunt temele interesante pentru catolicii italieni în prezent?

Fără îndoială, o atenţie sporită îi este rezervată magisteriului Papei Francisc: temei milostivirii –Nella luce della misericordia („În lumina milostivirii”), sub îngrijirea lui C. Cancian, Ancora 2014 –, temei mediului – Abiterai la terra. Commento all’enciclica Laudato si’ („Vei locui pământul. Comentariu la enciclica Laudato si’”), sub îngrijirea lui G. Notarstefano, Ave 2015 –, şi, mai ales, temei familiei – semnalez: G. Riconda, Filosofia della famiglia („Filosofia familiei”), La Scuola 2014; La famiglia e il Vangelo della misericordia („Familia şi Evanghelia milostivirii”), îngrijită de L. Alici, Ancora 2015. Rămâne vie atenţia spre tematicile antropologice – amintesc: G. Savagnone, Quel che resta dell’uomo. È davvero possibile un nuovo umanesimo? („Ce mai rămâne din om. Oare mai e cu putinţă un nou umanism?”), Cittadella 2015; L’umano tra natura e cultura („Umanul între natură şi cultură”), ed. îngrijită de A. Aguti şi L. Alici, Ave 2015; L’umano tra cura e misura. Promuovere, condividere, restituire („Umanul între grijă şi măsură. A promova, a împărtăşi, a restitui”), sub îngrijirea lui C. Danani, Aracne 2015 – şi tematicile etico-politice, cum ar fi laicitatea şi libertatea: «Chiamati a libertà». L’idea

Semnal

Fosta capelă construită de greco-catolici în cartierul Bucureștii Noi din Capitală a fost demolată

ÎÎn aceste zile de noiembrie, o urmă de istorie şi de credinţă s-a şters din Bucureşti, dar nu şi din sufletele noastre.

Fosta capelă construită de greco-catolici în cartierul Bucureştii Noi (str. Navigaţiei, nr. 54) din Capitală a fost demolată. Parohia ortodoxă din cartier, care o deţinea din 1948, a ridicat alături, la câţiva metri, o biserică nouă, de zid, care este deja funcţională. Astfel, capela fiind „de prisos”, a trebuit să dispară...

Prin vitregia vremurilor, după 1990, neaflându-se actele de proprietate pe capela din cartierul Bucureştii Noi, nu s-a putut face nimic pentru redobândirea ei. Cu toate acestea, avem datoria de a spune cu seninătate adevărul, un adevăr care nu ţine de putere sau diplomaţie, ci de bună-cuviinţă. În acest loc simplu şi smerit, înălţat prin grija lor, s-au rugat, până în 1948, credincioşii greco-catolici din Bucureştii Noi, s-au căsătorit şi şi-au botezat pruncii. Aici, Episcopul Vasile Aftenie a ştiut întotdeauna să fie aproape de credincioşii săi şi să-i ajute să-L privească pe Isus cel răstignit.

Cartierul Bucureştii Noi, situat la marginea oraşului, a apărut în perioada interbelică, prin venirea ardelenilor, majoritatea greco-catolici, în Capitală, mulţi dintre ei practicând meseria cristiana e le sue contraffazioni („«Chemaţi la libertate».

Ideea creştină şi măsluirile ei”), Glossa 2016.

3. Care sunt şcolile şi curentele vii în gândirea italiană de azi?

Aici discursul devine mai dificil. Distincţia tradiţională între filosofia neoscolastică (întemeiată pe scrierile lui Toma de Aquino) şi personalism (mai sensibil faţă de tradiţia spiritualismului şi a filosofiei reflexive) s-a dizolvat, în timp ce tinerii cercetători dialoghează cu toate tematicile gândirii contemporane: fenomenologia, eticile responsabilităţii, eticile relaţiei,

de geamgii – tăietori de sticlă în oraş şi în toată Muntenia. Capela, construită prin jertfele lor, era centrul parohiei greco-catolice Bucureşti II, aşadar, a doua după parohia principală, de la biserica – azi catedrală – din strada Polonă.

După începutul persecuţiei, mulţi greco-catolici au aflat refugiu în capela romano-catolică din acelaşi cartier. Din 1990, părintele Gheorghe Cristescu (Tritean), fiu al locului, păstoreşte grupul rămas fidel Bisericii Greco-Catolice.

Cu toate încercările sau greutăţile pe care le deplângem, credinţa merge mai departe. Îl avem alături pe Domnul care, coborând în lume, a ales voit sărăcia ieslei din Bethleem, a ales partea celor dispreţuiţi şi ne asigură de binecuvântarea Sa. Lui I se cuvine cinstea şi mărirea, în vecii vecilor. (episcopiabucuresti.ro)

bioetica... Printre autorii cărora li se acordă mare atenţie se află Ricoeur, Levinas, Jonas.

O discuţie aparte ar viza gândirea laică, foarte importantă şi în dialog (cel puţin curentele sale mai deschise) cu gândirea catolică. În sfârşit, merită a fi amintit curentul de gândire referitor la diferenţa sexuală, care, în Italia, este foarte bogat şi interesant şi de care se ocupă şi personalităţi importante ale lumii catolice. traducere din limba italiană: Irina Mărginean Via]a Cre}tină nr. 11/2016

15

Lecturi

O carte valoroasă

Amplul volum al lui Sergiu Soica, întitulat „Cardinalul Iuliu Hossu în dosarele Securităţii”, apărut la Editura „Mega” din Cluj-Napoca, conţinând 782 de pagini, întregeşte portretul marelui prelat, după ce Editura „Viaţa Creştină” i-a publicat memoriile. După părerea mea, este o carte cu adevărat valoroasă. Constituie încă un argument pentru ca primul Cardinal român să fie, în sfârşit, beatificat, împreună cu ceilalţi Episcopi morţi în faimă de martiri ai Bisericii noastre. Cuprinde o prefaţă de dr. Liviu Ţăranu, un cuvânt-înainte al Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, precum şi un studiu introductiv al autorului, de aproape 100 de pagini. Acestea sunt căi pentru a înţelege mai bine conţinutul celor 388 de note informative care s-au întocmit după eliberarea lui Iuliu Hossu din penitenciarul Sighetu-Marmaţiei şi până la încetarea sa din viaţă. A fost supravegheat încontinuu, de către 54 de cadre ale Securităţii, prin 72 de informatori, dintre care unii erau clerici.

Cartea mai include „şapte planuri de măsuri” întocmite de „băieţii cu ochi albaştri”, deşi Iuliu Hossu nu a fost condamnat, deci nu a comis o infracţiune. A fost considerat vinovat că şi-a păstrat credinţa şi a făcut enorm de mult pentru unirea Ardealului cu România... Cel deţinut la penitenciarul din Sighetu-Marmaţiei şi reţinut în mănăstirile Dragoslavele, Curtea de Argeş şi Căldăruşani a fost chinuit de către cei fără Dumnezeu şi de neam, fără întrerupere, chiar şi atunci când nu mai avea limitarea oficială de domiciliu obligatoriu.

Sunt multe aspecte inedite în carte şi se lămuresc unele lucruri care s-au fixat uneori eronat în memoria colectivă.

După ridicarea domiciliului obligatoriu, autorităţile ar fi fost de acord să se stabilească la fratele său, Traian Hossu, din Bucureşti (p. 572). Cel în cauză a răspuns: „Ţin la fratele meu... dar mi-e frică de Episcopul Hossu”, motivând că are patru copii „bine văzuţi, care sunt purtaţi în străinătate şi nu vrea să le strice rostul”.

Aceasta nu înseamnă că atitudinea fraţilor săi poate fi apreciată numai prin judecarea acestui episod. În lungul exil intern, ei l-au vizitat, i-au adus alimente şi medicamente, l-au dus şi i-au adus medici. Dacă se face un bilanţ al atitudinii acestora, el este unul pozitiv. Puţini dintre noi au vocaţia martiriului.

A refuzat să se stabilească şi la vreo mănăstire romano-catolică din Vechea Ţară, preferând să rămână la mănăstirea Căldăruşani. Acolo l-au cercetat

16

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

Episcopul Márton Áron şi emisari de la Vatican. După 1968 a corespondat cu Sfântul Scaun, în primul rând cu Mons. Aloisie Tăutu, însă nu a acceptat să meargă la Roma pentru tratamente medicale şi nici când a primit vestea că va fi numit Cardinal, deoarece a avut temerea că nu i se va permite să se întoarcă în ţară, alături de credincioşii săi.

Uneori au fost contradictorii poziţiile autorităţilor şi ierarhiei ortodoxe. Dacă aceasta din urmă a fost categorică, în sensul să nu se permită legalizarea Biserici Greco-Catolice, Petru Groza, la un moment dat, a avut în vedere să se accepte reînfiinţarea Bisericii Greco-Catolice (p. 174), dar nu a avut putere de decizie...

Toate intrările şi vizitele pe care le primea Episcopul Hossu erau monitorizate şi s-a întâmplat ca unii vizitatori, mai ales din străinătate, să fie împiedicaţi să-l viziteze.

Numele Episcopului Hossu apare destul de frecvent în anul 1968, în ajunul sărbătoririi semicentenarului Unirii de la 1918. Şi cu acest prilej a avut o poziţie fermă: nu a fost de acord să participe la ceremoniile oficiale consacrate semicentenarului decât în calitate de conducător al Bisericii Greco-Catolice. A dat şi unul sau două interviuri presei scrise, însă acestea au fost trunchiate, ceea ce l-a deranjat mult.

Fiindcă avea frecvente probleme de sănătate, această situaţie a devenit cunoscută şi la Vatican.

Când Mons. Tăutu i-a comunicat Sfântului Părinte că sănătatea Episcopului a devenit mai bună, acesta a spus: „La o asemenea veste am o bucurie mai mare decât aceea pe care au avut-o apostolii când L-au revăzut pe Hristos înviat din morţi” (p. 412). Ce sentimente şi cuvinte sublime!

Mă bucur că l-am cunoscut pe Episcop. Era în timpul ocupaţiei horthyste, cu prilejul unei vizite pastorale desfăşurată la Şimleu-Silvaniei, în vara lui 1944. Atunci, la ieşirea din biserică, după oficierea Sfintei Liturghii, i-am adresat câteva cuvinte în care l-am elogiat pentru sprijinul adus orfanilor şi văduvelor în timpul pastoraţiei sale. Cuvintele acelea au fost reproduse în „Tribuna Ardealului”, condusă de Emil Haţieganu, care apărea la Cluj. Cuvântarea a fost determinată de o situaţie personală. Astfel, în perioada interbelică, mama şi sora dumneaei au urmat Şcoala Normală din Gherla fără să plătească taxe, iar pe bunica, văduvă de război, Episcopul Hossu a ajutat-o cu bani personali.

Lecturi

Un captivant eseu istoric Orice încercare de a scoate la lumină adevărul istoric reprezintă, în general, un demers înţesat cu multe capcane şi pericole. Istoricul, adică cercetătorul trecutului omenesc, datorită metodelor ştiinţifice pe care şi le-a însuşit, şi pe care le aplică cu scrupulozitate în munca-i oricum dificilă, reuşeşte într-o foarte mare măsură să evite aceste pericole ce-l pot dezorienta şi lăsa departe de adevăr sau îl pot conduce în chiar contrariul acestuia. Oricum, se cade a accepta, aşa precum acceptă istoricii înşişi, că adevărul absolut al lumilor trecute este imposibil de cunoscut de către noi, oamenii acestor zile. Ceea ce reuşeşte istoricul, de fapt, este o foarte mare apropiere de adevărul istoric pe care îl studiază şi o reconstituire a ceea ce a fost. Aşadar, pretenţia deţinerii adevărului „celui mai adevărat”, a adevărului suprem, este deplasată şi fără substanţă.

Conştient de aceste realităţi, Gelu Hossu, autorul lucrării, intitulată sugestiv Sus inimile!

Acţiunea greco-catolică pentru repunerea în drepturi a Bisericii 1955-1956, şi având ca principal subiect de studiu Dumnezeiasca Liturghie din 12 august 1956, nu-şi propune decât să realizeze o reconstituire cât mai fidelă a evenimentelor din acea perioadă, aşa precum sunt ele consemnate în diverse documente din arhivele fostei Securităţi. Pentru a ajunge să redea desfăşurarea cronologică a celor petrecute în perioada amintită, mai ales în mediul bisericesc greco-catolic, autorul a fost nevoit să întreprindă o muncă de cercetare remarcabilă, analizând critic şi istoric mii de documente, pentru a le păstra doar pe acelea care aduc o lumină clară şi veridică asupra evenimentelor. Se cuvine să remarcăm şi stilul narativ deosebit de luminos şi captivant în care Gelu Hossu a dorit să prezinte trăirile, luptele spirituale, speranţele,

dezamăgirile şi faptele de rezistenţă ale episcopilor, preoţilor, călugărilor, călugăriţelor şi simplilor credincioşi greco-catolici din România anilor 1955-1956.

Printre preoţii greco-catolici care au refuzat trecerea la Biserica Ortodoxă se numără şi părintele Vasile Chindriş. Aşa precum reiese din această lucrare, el a avut un rol activ în lupta de repunere în drepturi a Bisericii Greco-Catolice şi, mai ales, a fost celebrantul principal al Sfintei Liturghii săvârşită pe scările din faţa Bisericii Piariste din Cluj, în data de 12 august 1956. Pentru cititorii revistei „Viaţa Creştină” şi pentru toţi cei apropiaţi ai editurii clujene cu acelaşi nume – editura oficială a Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla –, paginile acestei lucrări ce vorbesc despre părintele Chindriş vor fi tot atâtea ocazii de a descoperi trăsăturile de personalitate şi acţiunile curajoase ale celui care a fost şi fondatorul revistei şi editurii amintite mai sus. În încheiere, trebuie amintit faptul că apariţia lucrării domnului Gelu Hossu în cadrul editurii „Viaţa Creştină” se înscrie într-o perspectivă editorială importantă: aceea de a pune în mâinile şi mai ales inimile cititorilor exemplele de demnitate, dăruire şi jertfă ale episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor greco-catolici, care n-au acceptat târguielile regimului comunist ateu, ci şi-au păstrat credinţa neştirbită chiar cu preţul vieţii, căci pentru ei, precum mărturisea primul cardinal al românilor, Iuliu Hossu, credinţa lor a fost viaţa lor, aşa precum, azi, pentru noi, „credinţa noastră este viaţa noastră”, şi aşa ar trebui să rămână până la sfârşit.

Format 14 x 20 cm, 272 p, 25 lei.

Rândurile mele încearcă să semnaleze o carte documentată, care lămureşte aspecte mai puţin cunoscute din istoria Bisericii Greco-Catolice, elucidează şi împrejurări esenţiale din istoria României după 1955 şi, aşa cum am spus, constituie încă un argument pentru beatificarea Cardinalului şi a celorlalţi Episcopi morţi în faimă de martiri.

Mai remarc şi faptul că ultima găselniţă a autorităţilor a fost să-i propună funcţia de mitropolit al Ardealului – evident, în cadrul Patriarhiei ortodoxe. Şi această propunere s-a izbit de poziţia de neclintit a Episcopului Hossu. A cerut în repetate rânduri audienţă la Maurer sau Ceauşescu, dar aceştia au refuzat să dialogheze cu el. Era considerat atât de periculos de către autorităţi, încât, înainte de 1968, nu i s-a permis nici istoricului Hadrian Daicoviciu să-l viziteze.

Iuliu Hossu a fost prudent în acţiuni, dar ferm în convingeri, într-o perioadă când relaţiile dintre preoţii netrecuţi la Ortodoxie au fost complicate şi contradictorii (a se vedea, în acest sens, raporturile pe care le-a avut Episcopul Hossu cu Episcopii Todea şi Dragomir, care i-au vegheat ultimele zile din viaţă şi l-au condus pe ultimul drum, la cimitirul Bellu - catolic).

Limpezirea în decursul timpului a aspectelor interne dificile explică faptul că, atunci când, la sfârşitul anului 1989, s-a permis funcţionarea Bisericii Greco-Catolice, structurile sale în teritoriu erau bine stabilite şi nu ne-am poticnit deloc, cum doreau neprietenii noştri.

La păstrarea nealterată a credinţei, un rol decisiv l-a avut Episcopul Iuliu Hossu, pe care îl omagiez şi prin aceste rânduri.

Adrian MAN

Pr. Daniel AVRAM

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

17

Lecturi

Lansarea cărţii

„Aminte te- i i istorise te Evanghelia.

Cateheza narativă a lui Marcu” de pr. Silvano Fausti, SJ Un valoros instrument de îndrumare spirituală, volumul părintelui iezuit Silvano Fausti, „Aminteşte-ţi şi istoriseşte Evanghelia. Cateheza narativă a lui Marcu”, a fost lansat joi, 27 octombrie, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca. În calitate de editor, pr. Daniel Avram, director al Casei de Editură „Viaţa Creştină”, a deschis evenimentul, mulţumind celor prezenţi la acest moment de adevărată „celebrare a cuvântului lui Dumnezeu” şi, totodată, celor care au realizat „munca redacţională foarte importantă a traducătorilor şi a tuturor celor care au contribuit la apariţia cărţii”.

Menţionăm câteva nume din acest colectiv: pr. Olivo Bosa, SJ, pr. Marius Taloş, SJ, pr. Cristian Langa, d-ra Ştefania Isailă, d-ra Adriana Gherasim, dl. Cristian Şoimuşan, dl. Alexandru Pintelei.

Preasfinţia Sa Florentin a descris cartea ca pe „o lectură interpretativă” a Evangheliei după Sfântul Evanghelist Marcu, „o lecţie de citire şi explicare, o exegeză a textului de o fineţe lingvistică şi o profunzime teologică demnă de epoca patristică, deşi cu exemple actuale. Pr. Silvano Fausti nu este un visător, ci un om care trăieşte într-o realitate dură, pe care a cunoscut-o în diferite colţuri ale lumii, fiind preot iezuit misionar. Este nu doar un îndrăgostit al cuvântului, ci şi un îndrăgostit al celor care trebuie să primească acest cuvânt. În al doilea rând, autorul acestui manual de lectio divina este un abil predicator, dar şi trăitor al cuvântului, care şi-a consacrat întreaga viaţă preamăririi lui Dumnezeu”.

Părintele iezuit Olivo Bosa, cel care a iniţiat traducerea, a spus: „Silvano Fausti a comentat cele patru Evanghelii pentru că este un om pasionat de Scriptură. Scriptura, pentru el, este viaţă”. Părintele a selectat câteva fragmente, evidenţiind importanţa acordată cuvântului lui Dumnezeu. „Ceea ce Silvano Fausti prezintă aici este un comentariu care a avut o influenţă puternică asupra vieţii lui, deci

18

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

este o lectură spirituală experienţială, pe care o face despre cuvânt; de aceea, ne invită şi pe noi, nu doar să facem o lectură, cu intelectul, a cuvântului, ci să asimilăm acest cuvânt pentru a-l transpune în viaţă, pentru că omul devine cuvântul pe care îl ascultă.

Atunci când un cuvânt îmi arată ceea ce sunt, îl recunosc, deoarece face să izbucnească în mine bucuria. Este experienţa pe care o veţi face citind această carte”. În încheiere, pr. Bosa a subliniat: „Nu cred că a existat vreo carte între cele citite de mine care să fi avut o influenţă asupra mea, din punct de vedere pastoral, spiritual, ca această carte. De aceea, am insistat mult ca ea să fie tradusă. Trebuia tradusă, pentru că este un izvor pastoral pentru toţi, mai ales pentru preoţi, care trebuie să-i ajute pe ceilalţi. Şi nu este numai un instrument pastoral, este şi un instrument de discernământ, despre cum trebuie să lucrăm în viaţa noastră. Cu adevărat, pentru mine, după Biblie, aceasta este cartea care ne ajută cel mai mult. De aceea, mă bucur că a fost editată şi sper să o folosiţi bine”.

Un punct de vedere lingvistic a adus pr. Cristian Langa, pornind de la munca de traducător pe care a depus-o, în care „solicitarea de a avea «ochiul critic», de controlor, lingvist, s-a ciocnit de «ochiul furat», vrăjit, de ochiul care simţea nevoia şi cerea timp pentru a se bucura, şi, aproape cu teamă, de a nu intra în mod străin, în mod sec, să strice vraja acestei lucrări pe care cuvântul lui Dumnezeu a săvârşit-o în şi prin Silvano Fausti”. A mai mărturisit: „Ceea ce vă împărtăşesc este şi din partea unuia care a beneficiat de ajutor, ca şi credincios, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi, evident, şi ca preot”, exemplificând prin lecturarea unor fragmente, relevând „capacitatea acestei cărţi de a surprinde, de a descătuşa cuvântul, de a aprinde noi lumini, atâtea lumini câţi cititori sunt”. Într-o scurtă prezentare făcută autorului, pe care l-a cunoscut personal, Preasfinţia Sa Florentin a citat dintr-o lucrare autobiografică a pr. Silvano Fausti, în care acesta mărturisea: „Iubirea cere respectul pentru fiecare, pentru ceea ce este. Cu toţii suntem chemaţi să-l respectăm pe celălalt şi să creştem la nivelul libertăţii şi al responsabilităţii personale.

Acesta este scopul educaţiei. Odată devenit adult, fiecare este încredinţat vieţii. Se poate liniştit despărţi de cel care l-a educat, pentru că are spatele acoperit de binele pe care l-a trăit”. „Traducătorilor, corectorilor, editorilor şi tipografilor, felicitare pentru remarcabila realizare, iar cititorilor, binecuvântare” – a încheiat Preasfinţia Sa, invitând la un moment de reculegere pentru sufletul părintelui Silvano Fausti. (Biroul de Presă)

Evocări

Andrei Mureșanu 200 de ani de la naștere

În galeria marilor personalităţi ale ţării, un loc de frunte îl ocupă Andrei Mureşanu, preot greco-catolic, autorul imnului naţional „Deşteaptă-te, române”.

Din pleiada ilustră a intelectualităţii creată de Biserica Greco-Catolică şi caracterizată printr-o înaltă ţinută morală, spirituală şi naţională, face parte şi acest autor al Marseillaise-i româneşti din acel an al revoluţiilor din Europa, 1848. La Blaj, în Mica Romă a naţiunii române, s-a l. format autorul imnului naţional.

Tot acolo s-a constituit comandamentul Revoluţiei Române din Transilvania, având drept preşedinte pe Simion Bărnuţiu, iar ca secretari pe George Bariţiu şi Alexandru Papiu-Ilarian, toţi absolvenţi ai prestigiosului Seminar Greco-Catolic, demn de cele mai prestigioase universităţi ale Europei, toţi trei fii de preoţi greco-catolici.

Acest „preot al deşteptării noastre” s-a născut în Bistriţa, la 166 er noiembrie 1816, ca fiu al lui Toader le la şi Eftimia, primele studii făcându-le catolic) şcoala germană şi la liceul piarist (catolic) din Bistriţa. Continuă studiile la Seminarull Greco-Catolic din Blaj, avându-i ca profesori, din 1832, pe Timotei Cipariu, părintele filologiei româneşti, şi pe Simion Bărnuţiu, preşedintele Comitetului Revoluţionar Român din Transilvania, ajuns, după Revoluţia de la 1848, profesor de filosofie şi estetică la Academia Mihăileană din Iaşi, iar apoi profesor la Facultatea de Drept, având doctoratul în această disciplină obţinut la Universitatea din Pavia - Italia. Cu asemenea profesori – primul, un mare poliglot (cunoştea circa 10 limbi, având cea mai importantă bibliotecă a timpului din Transilvania), al doilea, un mare filosof şi estetician, precum şi un ilustru orator –, Andrei Mureşanu şi-a dobândit un bagaj de cunoştinţe impresionant.

George Bariţiu, care a ajuns mai târziu preşedinte al Academiei Române, a înfiinţat la Braşov primul ziar românesc din Transilvania, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. Bun coleg cu Andrei Mureşanu la Blaj, îl cheamă la Braşov, în 1838, ca institutor la şcoala română, şcoală condusă de însuşi Bariţiu. Apoi activează ca profesor de gimnaziu, tot în Braşov, până în 1848, la fel ca vărul său, publicistul Iacob Mureşanu, alături de care colaborează cu articole la ziarul lui George Bariţiu.

Acolo va publica şi primele sale poezii, traduceri din Schiller, Wieland, Bürger, Herder, Saphir sau Kisfaludy. După moartea sa, îi apar postum traduceri din „Nopţile” lui Young.

După Revoluţie, trece în Muntenia, împreună cu George Bariţiu, dar revine apoi în Transilvania, la

Sibiu, ca funcţionar şi translator la buletinul oficial al guvernului, în aceste condiţii refuzând propunerea lui Simion Bărnuţiu de a merge la Iaşi, ca profesor.

Este un mare admirator al filosofiei germane, sintetizând dezvoltarea artelor de-a lungul secolelor – văzută sub influenţa lui Herder – în legătură cu evoluţ evoluţia istorică şi socială a popoarelor, cu o p particulară atenţie asupra artelor la români ro („Arţile sau măiestriile cele fru frumoase”, „Românul în privinţa m muzicei”, „Românul în privinţa p picturei” etc.). Pentru el, înflorirea aartei este condiţionată de libertatea socială, de organizarea statului după legi drepte şi morale, egale pentru toţi, indiferent de naţionalitate sau apartenenţă religioasă. În poezia sa, Andrei Mureşanu a scris mai întâi sub influenţa alegorică a poeţilor Văcăreşti, dar stilul s poetic maturizat s-a aflat sub său lu lumina poeziei romantice franceze, ilu ilustrată în primul rând de Lamartine.

Din toată creaţia lui Andrei Mure Mureşanu, ceea ce rămâne o vie reprezen reprezentare a acestui tribun al poporului român este „Deşteaptă-te, române”, un real imn popular, cântat în marile încercări ale poporului român şi care exprimă în cel mai înalt grad ideea de solidaritate naţională, de apartenenţă la latinitate, de nobleţe naţională; este şi motivul pentru care, după evenimentele din decembrie 1989, a devenit noul imn naţional al României.

Dacă n-ar fi existat Blajul greco-catolic, n-ar fi fost nici Andrei Mureşanu, preot greco-catolic. Istoricul Nicolae Iorga afirma despre oraşul întemeiat de marele Inochentie Micu-Klein: „Blajul s-a ridicat din Unirea sfântă a poporului românesc. Asupra Blajului vor veni binefacerile întregului popor românesc, pe care le merită, ca reprezentant al poporului românesc în marea Biserică Catolică”, deoarece, aşa cum spunea cel care a dat glas Proclamaţiei de Unire a Transilvanei cu România, dr. Iuliu Hossu, primul Cardinal român: „Dacă nu era Unirea religioasă de la 1700, nu era nici adunarea de la Blaj, din 3-15 mai 1848, unde s-a strigat: «Vrem să ne unim cu Ţara!», şi fără de aceasta, nici Unirea din 1918”.

Andrei Mureşanu încheie seria comemorărilor naşterii celor trei corifei bistriţeni – Liviu Rebreanu (1885-2015, 130 ani), George Coşbuc (1866-2016, 150 ani), Andrei Mureşanu (1816-2016, 200 ani) –, toţi fii ai glorioasei şi martirizatei Biserici Greco-Catolice Româneşti, aşa cum fii ai aceleiaşi luptătoare Biserici au fost cei trei corifei ai Şcolii Ardelene – Petru Maior, Gheorghe Şincai şi Samuil Micu.

Liviu-Simion POP Via]a Cre}tină nr. 11/2016

19

Social

Conferinţa-dezbatere

Revoluţia sexuală şi familia.

Distrugerea libertăţii în numele libertăţii

Aula „Cardinal Iuliu Hossu” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, a găzduit, marţi, 7 noiembrie a.c., în prezenţa unui public deosebit de numeros, conferinţa d-nei Gabriele Kuby, credincioasă catolică şi mamă a trei copii, originară din Bavaria (Germania), autoare a lucrării de renume mondial „Revoluţia sexuală şi

f ili Di t lib tăţii în î numele l lib tăţii” familia.

Distrugerea libertăţii libertăţii”.

A fost primul popas al cunoscutului sociolog, autor şi expert în studiul teoriei genului (gender), în cadrul unui itinerariu de conferinţe ce a cuprins oraşele Cluj-Napoca, Oradea şi Iaşi, totul la iniţiativa şi în coordonarea Acţiunii Catolice din România. În organizarea evenimentului pe plan local s-au mai implicat: Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi – AGRU Cluj, Departamentul pentru tineret din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla, Asociaţia „Life Nation”, Centrul „Iubire şi adevăr”, Asociaţia Cercetaşii Munţilor, Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu”, Facultatea de Teologie Greco-Catolică şi Clinica „Provita”.

După un cuvânt de salut adresat de Codruţa Fernea, din partea organizatorilor, şi o rugăciune de binecuvântare a întâlnirii, condusă de pr. Cristian Langa, d-na Kuby a relevat, în lumina credinţei creştine, o realitate întunecată ce se ascunde sub vălul strălucitor al civilizaţiei moderne. Este vorba despre manipularea conştiinţei, cu scop distructiv, care se exercită la nivel mondial. Conferenţiara a arătat frumuseţea şi importanţa valorilor tradiţionale – despre care a menţionat că în România se află încă înrădăcinate în inimile oamenilor –, valori care subliniază ce înseamnă să fii bărbat sau să fii femeie. Însă „trăim timpuri în care individul a uzurpat locul Creatorului.

Omul foloseşte natura pentru propriul profit, iar astăzi, cei puternici folosesc fiinţa umană pentru propriul profit. Omul modern, din cauza ideologiei gender, îşi doreşte să poată alege să fie bărbat sau femeie”. Dar, acest comportament, această „libertate” care, în prezent, domină „lumea civilizată”, „nu duce altundeva decât la o sclavie sexuală, la distrugerea familiei, la haos social, degenerarea societăţii, la criză demografică şi la un sistem totalitar”.

20

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

Cum s-a ajuns aici? În opinia d-nei Kuby, totul a pornit de la mişcările studenţeşti din anii 1960-1970, care au avut loc, mai întâi, în California, în Statele Unite ale Americii, iar apoi s-au propagat în Europa – a fost „o explozie a revoluţiei sexuale”, care a schimbat total societatea, până atunci întemeiată pe valori creştine, morale. Lucrurile începute atunci au devenit astăzi elemente ale strategiei globale pentru Naţiunile Unite, pentru Comunitatea Europeană, pentru toate marile corporaţii internaţionale, o ideologie susţinută de mass-media, de industria muzicală, totul având un singur scop: să distrugă căsătoria şi familia şi să distrugă societatea”. Din păcate, „cel mai profund atac este împotriva copiilor: această mişcare «revoluţionară», care vrea să dea naştere omului nou, porneşte de la copii – şi aici este încurajator că România este una dintre puţinele ţări care nu au introdus educaţia sexuală în şcoli”. În încheierea expunerii, d-na Kuby a propus, ca soluţie şi cale de salvare, trăirea credinţei în Dumnezeu: „Nu suntem nepregătiţi pentru ceea ce se întâmplă, Isus ne-a avertizat în mod foarte clar.

«Apocalipsa» lui Ioan ne spune acelaşi lucru: că, la sfârşitul istoriei, triumful va fi al lui Isus. Sunt milioane şi milioane de oameni care respectă valorile familiei, la fel ca şi noi; fără dubiu, suntem marea majoritate în această lume. Mai credem că Dumnezeu e atotputernic şi conduce creaţia Sa? Credem că El

pregăteşte o nouă creaţie în mijlocul acestei aparente victorii a celui Rău? Anul viitor vom celebra a suta aniversare a apariţiilor Maicii Domnului la Fatima, unde, prin miracolul soarelui, la care mii de oameni au fost martori, s-a văzut puterea lui Dumnezeu. Nu ştim în ce moment al istoriei mântuirii ne aflăm, însă ştim un singur lucru: că trebuie să fim tari în credinţă, indiferent cât de greu va fi. Trebuie să vorbesc despre Isus Hristos, pentru că nu am altceva să vă spun. El este izvorul speranţei noastre, e sursa care nu poate să fie distrusă”.

La finalul întâlnirii a fost prezentată cartea aceleiaşi autoare, „Revoluţia sexuală globală”. Biroul de Presă)

Info

Papa Francisc: „Rugaţi-vă pentru mine şi sper să fac o vizită” Joi, 10 noiembrie 2016, Papa Francisc l-a primit în audienţă pe noul ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrţan, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare.

Diplomatul român a venit la întâlnirea cu Suveranul Pontif alături de soţia sa şi de o delegaţie din România.

La sfârşitul întrevederii, Papa Francisc i-a transmis noului ambasador al României următorul mesaj, conform unei înregistrări video difuzată de agenţia Rome Reports: „Rugaţi-vă pentru mine şi sper să fac o vizită”. (e-communio.ro)

Sesiunea de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică Invitaţia adresată Papei Francisc din partea Conferinţei Episcopale Române de a vizita România, analiza diferitelor aspecte ale vieţii Bisericii, chestiuni pastorale, administrative şi canonice, procesul de beatificare a Episcopilor morţi în faimă de martiri sub regimul comunist, mass-media catolică şi situaţia comunităţilor greco-catolice din diaspora au reprezentat câteva dintre temele aflate în centrul Sesiunii ordinare a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit între 2-4 noiembrie a.c. la Blaj. În plenul lucrărilor s-a discutat şi despre recenta Întâlnire a episcopilor catolici orientali din Europa, desfăşurată între 20-23 octombrie, la Fatima, precum şi despre cea de-a 14-a Sesiune Plenară a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între

Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă, de la Chieti, Italia, din luna septembrie a.c. Sinodul a decis înfiinţarea Comisiei Sinodale pentru Cultură şi Comunicaţii Sociale, precum şi a Biroului „Migrantes” în cadrul Curiei Arhiepiscopiei Majore. Totodată, a fost discutată tematica unui ghid de conduită anticorupţie pentru personalul din cadrul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Cu prilejul aniversării a 200 de ani de la trecerea la cele veşnice a cărturarului Gheorghe Şincai, personalitate marcantă a Şcolii Ardelene, membrii Sinodului au participat în după-masa zilei de joi, 3 noiembrie, la o manifestare culturală în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. Referitor la alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c., episcopii îi îndeamnă pe credincioşi şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot şi, totodată, să facă o alegere coerentă cu propria credinţă şi cu învăţătura Bisericii Catolice.

Următoarea Sesiune ordinară se va desfăşura în zilele de 15-17 mai 2017, la Blaj. (pr. Cristian Crişan, notarul Sinodului BRU)

Beatificarea a 38 de martiri albanezi Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., în Albania a avut loc beatificarea arhiepiscopului de Durazzo şi a 37 de însoţitori, grup alcătuit din doi episcopi, 21 de preoţi diecezani, şapte călugări din Ordinul Fraţilor Minori, trei membri ai Societăţii lui Isus, un seminarist şi patru laici, unul dintre ei fiind aspirant la viaţa consacrată, toţi martiri pentru Hristos în perioada 1945-1974. Sfânta Liturghie de beatificare, celebrată în Catedrala „Sfântul Ştefan” din Shkodra, a fost oficiată de către trimisul Papei Francisc în Albania, Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Într-un interviu pentru Radio Vatican, Eminenţa Sa a pus în context martiriul noilor Fericiţi albanezi, printr-o descriere succintă a perioadei dictaturii comuniste: „În acei ani a avut loc instaurarea unei crunte dictaturi comuniste, care a oprimat într-un mod fără precedent orice manifestare a credinţei. Albania a fost unicul stat care s-a proclamat ateu, fiind loviţi, fără nicio deosebire, atât credincioşii creştini catolici şi ortodocşi, cât şi credincioşii musulmani. Catolicii au fost vizaţi în mod deosebit pentru dinamismul lor cultural şi pentru puternica identitate de credinţă. Însă, în ciuda infernului declanşat de o persecuţie arbitrară şi nedreaptă, martirii albanezi au manifestat faţă de duşmani aceleaşi sentimente şi atitudini avute de Isus: iertare, credinţă, tărie, fraternitate şi milostivire. Ei sunt mărturisitorii acelei noi umanităţi care, în istorie, seamănă pace, bucurie, fraternitate, şi nu războaie, diviziuni şi crime. (...) Aceşti martiri au exaltat autenticele valori ale fiinţei omeneşti. În acea furtună de umilinţe şi de sânge, mulţi se întrebau unde este Dumnezeu. Însă chiar martirii au fost cei care au răspuns acestei frecvente obiecţiuni privind presupusa absenţă a lui Dumnezeu. Era cu ei, îi susţinea în chinuri, urca alături de ei pe Calvar, suferea împreună cu ei. În martirii albanezi, Isus Hristos retrăia pătimirea şi moartea Sa. Isus era alături de părintele Lazar Shantoia când a fost împuşcat la Tirana, în 5 martie 1945; era alături de părintele Ndre Zadeia, ucis prin împuşcare la Shkodra, în 25 martie 1945. În acelaşi fel, la 4 martie Via]a Cre}tină nr. 11/2016

21

Info 1946, în ceasul execuţiei prin împuşcare, Isus aducea alinare iezuiţilor Ioan Fausti şi Daniel Dejani, franciscanului Iona Shllaku, seminaristului Marcu Cuni, tânărului de doar 21 de ani, Gjelosh Lulaschi, şi lui Qerim Sadiku, laic căsătorit şi tată”.

Despre cruzimea imposibil de descris prin cuvinte, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor a amintit uciderea Mons. Francisc Gjini, Episcop de Shkodra, fost superior al Abaţiei Nullius de Mirdita, care a fost împuternicit de către ceilalţi episcopi să dialogheze cu regimul aflat la putere. Mons. Gjini a fost arestat, acuzat de propagandă anticomunistă, torturat şi supus la foame şi sete până la epuizare. Mai mult, a fost agăţat de un copac în curtea Departamentului de Securitate, fiind bătut cu bâta şi lăsat să cadă în groapa latrinei. În final, Episcopul Gjini a fost executat, la 8 martie 1948, împreună cu alţi 18 preoţi şi laici. Curajul supraomenesc cu care martirii albanezi au înfruntat aceste torturi a fost rod al harului dat de Hristos, care i-a susţinut de-a lungul chinurilor îngrozitoare.

Referindu-se la însemnătatea şi sensul morţii martirice a noilor Fericiţi pentru Biserica din Albania, Cardinalul Angelo Amato a spus: „Graţie Providenţei Divine, arborele Crucii, atât de biciuit de furtuna comunistă, a înflorit din nou, în prezent, în Albania, cu o reînnoită energie, după exemplul lui Hristos răstignit şi înviat. Biserica – mărturisitoare a cuvântului lui Isus: «Dacă M-au persecutat pe Mine, vă vor persecuta şi pe voi» (In 15,18-20) – după asuprire a renăscut mai strălucitoare decât înainte, întărită de mărturia fiilor săi martiri”. (ro.radiovaticana.va)

cerut iertare pentru divizarea Bisericii şi s-au angajat să lucreze pentru o mai mare unitate. „Cei 50 de ani de dialog ecumenic susţinut şi rodnic între catolici şi luterani ne-au ajutat să depăşim multe diferenţe şi au aprofundat înţelegerea şi încrederea reciprocă”, se spune în declaraţie. „În timp ce suntem profund recunoscători pentru darurile spirituale şi teologice primite prin Reformă, mărturisim şi deplângem în faţa lui Hristos faptul că luteranii şi catolicii au rănit unitatea vizibilă a Bisericii. (...) Diferenţele teologice au fost însoţite de prejudecăţi şi conflicte, iar religia a fost instrumentalizată pentru scopuri politice. În timp ce trecutul nu poate să fie schimbat, amintirea şi modul de a comemora pot să fie transformate.

Ne rugăm pentru vindecarea rănilor noastre şi a amintirilor care întunecă modul în care ne privim unii pe alţii”. Catolicii şi luteranii se angajează la dialog, conştienţi de scandalul provocat de diviziune: „În timp ce depăşim acele episoade din istorie care apasă asupra noastră, ne angajăm să mărturisim împreună harul milostiv al lui Dumnezeu, revelat în Hristos răstignit şi înviat. Luând în considerare că modul de a ne relaţiona între noi are incidenţă asupra mărturiei noastre adusă Evangheliei, ne angajăm să creştem pe mai departe în comuniunea înrădăcinată în Botez, încercând să înlăturăm obstacolele care rămân şi care ne împiedică să ajungem la unitatea deplină. Hristos

Papa Francisc în Suedia: „De la conflict, la comuniune. Împreună în speranţă” „De la conflict, la comuniune. Împreună în speranţă” – sub acest moto, Papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în Suedia. Două au fost evenimentele majore ale vizitei: luni, 31 octombrie, la Lund, comemorarea a 500 de ani de la începutul Reformei luterane, şi marţi, 1 noiembrie, Sfânta Liturghie catolică la Malmö, în sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Rugăciunea ecumenică din Catedrala luterană din Lund s-a desfăşurat cu participarea reprezentanţilor luterani şi catolici şi în prezenţa familiei regale suedeze.

Construită între anii 1085-1145, catedrala a avut încă de la început o importantă şcoală care a dat o amprentă intelectuală marcantă, ce continuă şi astăzi. Alegerea acestei zile şi a acestui oraş pentru Rugăciunea ecumenică comună între catolici şi luterani se datorează faptului că aici îşi are sediul Federaţia Luterană Mondială. Înfiinţată în 1947, Federaţia cuprinde 145 de Biserici luterane din întreaga lume şi este condusă în prezent de către Episcopul Munib A. Younan. În acelaşi timp, data de 31 octombrie aminteşte de „ziua Reformei”, când, în 1517, Martin Luther a afişat cele 95 de teze pe poarta bisericii castelului din Wittemberg. Întâlnirea ecumenică de la Lund este legată, în acest fel, de comemorarea Reformei lui Luther, pe care Bisericile luterane o vor marca la nivel mondial în 2017, când se vor împlini şi 50 de ani de la lansarea dialogului între Biserica Catolică şi Federaţia Luterană Mondială. În declaraţia comună semnată de către Papa Francisc şi Episcopul Younan, catolicii şi luteranii şi-au

22

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

doreşte să fim una, aşa încât lumea să poată crede”.

Este atinsă apoi problema intercomuniunii (a primirii Euharistiei în cealaltă Biserică), recunoscându-se că este o problemă dureroasă, ce trebuie să-şi găsească o rezolvare în unitatea celor două Biserici. „Îl rugăm pe Dumnezeu ca toţi catolicii şi luteranii să ştie să mărturisească împreună Evanghelia lui Isus Hristos, invitând omenirea să asculte şi să primească vestea bună a acţiunii răscumpărătoare a lui Dumnezeu. Îi cerem lui Dumnezeu inspiraţie, încurajare şi forţă spre a putea merge înainte împreună în slujire. (...)

Facem apel la toate parohiile şi comunităţile luterane şi catolice să fie curajoase şi creative, bucuroase şi pline de speranţă în angajarea lor de a continua marea aventură care ne aşteaptă”, se afirmă în finalul documentului. În prezent, „galaxia” protestantă, formată din diferitele comunităţi şi mişcări care au apărut după Reforma lui Luther, numără aproximativ 800 de milioane de credincioşi, dintre care luteranii propriu-zişi sunt în jur de 80 de milioane. Prin comparaţie, Biserica Catolică are aproape 1,3 miliarde de credincioşi. (ro.radiovaticana.va)

Au apărut:

Via]a Cre}tină Publicaţie lunară a Eparhiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla Fondator: Pr. Vasile CHINDRIŞ Preşedinte: Preasfinţia Sa Florentin CRIHĂLMEANU Director: Pr. Daniel AVRAM Redactor: Alexandru PINTELEI Tehnoredactor: Valerian SUSAN

Calendar de perete 2017 - 4,00 lei

ÎN ATENŢIA ABONAŢILOR! Preţul unui abonament la revista „Viaţa Creştină” pe anul 2017 este de 24,00 lei.

Calendar liturgic 2017 - 4,00 lei ORAR: L-V 9.00-15.00, S: închis, D: 9.30-13.00

Piaţa Cipariu f.n., Telefon: 0735 848 889

Adresa revistei: Str. Moţilor nr. 26, cod 400001 Cluj-Napoca, jud. Cluj telefon: 0264-439018 int 111, 0729884889, 0729852875 e-mail: viata.crestina@gmail.com www.viata-crestina.ro

ISSN: 1223-4281 Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. Manuscrisele şi documentele nepublicate, expediate pe adresa redacţiei din iniţiativa autorilor, nu se restituie.

ABONAMENTELE se pot efectua direct la sediul redacţiei (Str. Moţilor nr. 26), la Librăria „Viaţa Creştină” (Piaţa Cipariu, în incinta Catedralei greco-catolice în construcţie), prin virament bancar pe adresa: Episcopia Română Unită Cluj, Str. Moţilor nr. 26, 400001 Cluj-Napoca, judeţul Cluj, (CIF 4288365), în contul nr. RO93BACX0000003005881009, deschis la Banca Unicredit Ţiriac Cluj, cu menţiunea abonament „Viaţa Creştină”, sau prin mandat poştal pe adresa: Pintelei Alexandru, Episcopia Română Unită Cluj, Str. Moţilor nr. 26, 400001 Cluj-Napoca (doar pentru abonamentele individuale).

Pentru orice sesizare privind abonamentele, vă rugăm să contactaţi redacţia: tel. 0264-439.018 int. 111 sau 0729.852.875, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00, sau accesând site-ul www.viata-crestina.ro.

Preţul unui abonament pe anul 2017 este de 24,00 lei (pentru străinătate - 45 euro).

Via]a Cre}tină nr. 11/2016

23