
18 minute read
*RADU BORCEA, JUBILEUL FESTIVALULUI INTERNAȚIO- NAL DE CREAȚIE, „VRANCEA LITERARĂ”
by plopeanup
În ziua de 23 septembrie 2022, la Teatrul „Maior Gh. Pastia” din Municipiul Focșani, în prezența unui public avizat,a avut loc etapa finală a Festivalului Internațional de Creație VRACEA LITERARĂ: premierea scriitorilor pentru creațiile lor literare publicate în anul 2021, ale căror volume (de poezie, proză, critică literară, eseu, memorialistică, monografie, literatură pentru copii, literatura Diasporei, traduceri etc.) au fost trimise din timp, la Odobești, unde au fost „centralizate” și repartizate spre analiza critică a unui juriu alcătuit din scriitori și conducători de reviste literare, coordonat de profesorul Culiță Ioan Ușurelu, fon-
datorul Festivalului, redactorul șef al prestigioasei reviste Salonul literar. În timpul desfășurării spectacolului de la Teatrul „Gheorghe Pastia” a fost lansată și ultima carte scrisă de Directorul Festivalului, Culiță Ioan Ușurelu: „DIALOGURI POLIFONICE - O SUTĂ DE INTERVIURI CU SCRIITORI”. Despre acest volum au vorbit D-tru Brăneanu, Dan G. Arvătescu, Petre Isachi, Ion Fercu, Petrache Plopeanu, Lucian Strochi și alții. A fost instituită și o nouă formă de răsplată a unor scriitori valoroși: Premiul SUMMA CUM LAUDE - pentru scriitorii care au scris mai mult de cjncizeci de cărți consistente. Marele Premiu CARTEA ANULUI a fost acordat lui VIOREL SAVIN pentru romanul GRESIA ALBASTRĂ. Surpriza acestei ediții a fost
Advertisement
ELENOIRE CHIRILĂ, elevă la Colegiul „Unirea”-Focșani, care, în clasa a IX-a fiind, a scris romanul „AL DOISPREZECELEA CEAS”.A primit Premiul Special al Juriului pentru Debut la secțiunea Roman. Vizita de a doua zi la Muzeul Vrancei a încheiat Edițiajubileu,a X-a a Festivalului Internațional de Creație „Vrancea literară”. Din postura de „cronicar de serviciu”al Revistei Salonul literar, încă de la începuturile
Festivalului, autorul acestor rânduri depune mărturie că o asemenea manifestare (unică în spațiul literar vrâncean actual)a căpătat amploare și valoare, consistență și dorință de participare din ce în ce mai mare din partea scriitorilor, de la cei debutanți în literatură și dornici de afirmare până la cei cu operă solidă în spate, consacrați și apreci-
ați în spațiul literar național. Cunoscătorii fenomenului literar înțeleg ce eforturi organizatorice și financiare presupune desfășurarea unui festival de o asemenea amploare. De fiecare dată, alegerea unei locații des frecventate de iubitorii actului de cultură pentru etapa finală a Festivalului a reprezentat o prioritate, la
fel de importante fiind desemnarea scriitorilor pentru actul de jurizare-nominalizare a premianților,tipărirea diplomelor ce urmau a fi decernate,cumpărarea Trofeelor, invitarea personalităților de marcă din rândul breslei scriitoricești, organizarea unor eventuale întâlniri ale invitaților cu reprezentanți ai instituțiilor de învățământ sau de cultură din județ, găzduirea și omenirea oaspeților care nu au venit „pe fugă” la festival. Pentru ca toate aceste lucruri să iasă „ca la carte”, timp de zece ani stegarul Festivalului a fost Culiță Ioan Ușurelu, care, de cele mai multe
ori, a susținut cheltuielile din propriul buzunar. Iar impresiile cu care s-au întors acasă invitații, premianții și unii iubitori de literatură din public le-am găsit în paginile publicațiilor de profil din orașul și județul lor de domiciliu sau pe paginile lor de internet. …Parcă ieri a avut loc prima ediție a Festivalului desfășurată sub genericul „Serile
de poezie de la Negrilești”, în zilele de 28 și 29 mai 2011 (sâmbătă și duminică), consacrat perpetuării memoriei „prințului poeziei vrâncene”, Dumitru Pricop. A fost o ediție itinerantă, „caravana scriitorilor” luând calea traseului FocșaniNegrilești și retur, cu popasuri literare la Casa de Cultură din Odobești, locul unde scriitorilor din Vrancea li s-au alăturat confrații Viorel Dinescu (Galați), scriitorul buzoian
Florentin Popescu (conducătorul publicației „Bucureștiul Literar și Artistic”), regretatul Calistrat Costin (președintele de atunci al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România) - Casa Memorială „Dumitru Pricop” Negrilești– Primă zeci de scriitori din Vrancea, de la Bacău, Botoșani, Buzău, Galați, Iași,Neamț, Suceava, Târgoviște,din mai îndepărtatele ținuturi ale Bihorului și Maramureșului, ba chiar și din străinătate. În aceeași perioadă, a fost mărit numărul secțiunilor de creație (literatura pentru copii, traduceri, literatura Diasporei, literatura străină, monografii) și instituite noi premii (Premiul special al Juriului, Premiul „Ion Panait”,Premiul „Dumitru Pricop”, premiul
ria Negrilești – Școala cu clasele I-VIII „Dumitru Pricop” din localitate –Tabăra de creație de la Lepșa (Tulnici). Acest început a fost consemnat de sus-semnatul pe patru pagini A4 în Revista Salonul literar nr. 74/2011. La prima ediție au fost acordate premii pentru cinci secțiuni: poezie, proză, eseu, critică literară și dramaturgie. Următoarele ediții ale Festivalului de „Viorel Munteanu”, Cartea anului ș.a), iar din simpla manifestare locală/zonală, Festivalul inițiat și manageriat de Culiță Ioan Ușurelu, a căpătat alură națională și internațională. Pe atunci, fondatorul Festivalului pășise în al optulea deceniu de viață,iar „cronicarul de serviciu” scria despre această unică manifestare literară din județ că este un BRAND
Creație VRANCEA LITERARĂ au fost găzduite de Casa de Cultură „Mihai Eminescu” de la Panciu. Aici am simțit din plin generozitate și bucuria localnicilor de a avea ca oaspeți scriitori români de top pe care, până atunci, îi știau doar din lecturarea cărților scrise de ei. Vreo câțiva ani la rând, scriitorul Culiță Ioan Ușurelu a reușit să aducă, la Panciu SALONUL LITERAR / 4 cultural. Așa fusese percepută și de cei 25 de creatori prezenți în „Orașul dintre vii”. La Panciu, în cadrul Festivalului, sub patronajul scriitorului Culiță Ioan Ușurelu, avusese loc și lansarea volumului său antologic purtând titlul OPERA OMNIA. O lucrare care lăsa impresia că, pentru autor, venise 108 / noiembrie 2022
vremea unei binemeritate pauze, a unei meditații asupra destinului unui act cultural care a necesitat multe sacrificii personale… A fost însă numai un moment de respiro, de „încărcare a bateriilor”, întrucât fondatorul își propusese ca manifestarea lui de suflet să atingă o altă altitudine la edițiile următoare. Din anul 2019, locația aleasă pentru desfășurarea etapei finale a Festivalului este superba bijuterie arhitecturală numită Teatrul „Maior Gheorghe Pastia” din
Orașul Unirii – Focșani. În calitate de cronicar, dar și de comentator al unor cărți lansate cu acest prilej, am avut onoarea să întâmpin,pe scările de la intrarea în Templul Thaliei focșănene, un grup de scriitori veniți din zona Moldovei, din rândul căruia mi-i amintesc pe: Dumitru Brăneanu – președintele Filialei Bacău a USR, Lucian Strochi - doctor în filologie și unul dintre cei fondatorul edificiului. În același timp, directorul Festivalului era cu un alt grup de scriitori la Colegiul „Al. I. Cuza”, unde au fost întâmpinați de directoarea școlii, de profesoarele Ana Maria
Cornilă-Norocea, Sorina Milea și de elevii iubitori de literatură din colegiu. După desfășurarea evenimentului, în ziua de 14 octombrie 2019, Revista Salonul literar, ajunsă la ediția cu numărul 100, mi-a găzduit o cronică intitulată astfel: „Festivalul Internațional de Creație VRANCEA LITERARĂ – o ediție de CO-
mai importanți prozatori din România contemporană, Petre Isachi – cu siguranță cel mai avizat critic literar din spațiul moldav, poetulteolog Cornel Paiu, medicul-prozator DanGabriel Arvătescu, pe dramaturgul băcăuan Viorel Savin, cărora le-am oferit câteva informații despre Teatrul Pastia și ofițerul-mecena 108 / noiembrie 2022 LECȚIE. Titlul exprima o realitate grăitoare, confirmată câteva zile mai târziu de o avalanșă de aprecieri din mediul on-line. Din motive de spațiu tipografic, m-am oprit la câteva: „Am petrecu două zile minunate în Vrancea, unde am întâlnit oameni talentați, generoși, frumoși și primitori, care știu să facă DIFERENȚA SALONUL LITERAR / 5
(Oana Savin, scriitor, Bacău); „A fost o zi memorabilă, o zi cu emoții la cote maxime, o zi pentru oameni deosebiți,Vrancea literară, desfășurată sub egida Revistei Salonul Culiță Ioan Ușurelu), numită „cărămidă” de autor, de scriitorii Petrache Plopeanu și Lucian Strochi, dar o cărămidă din material solid, trainic, care poate fi folosită la consolidarea temeliei literaturii române („puține județe se pot mândri cu asemenea descoperiri arheologice literare”, s-a exprimat unul dintre oaspeți). Un rol mobilizator în organizarea și desfășurarea acestor 10 ediții (în sensul încurajării scriitorilor
de a-și prezenta creațiile literare spre jurizare, dar și al participării publicului în ziua decernării premiilor) l-a jucat Revista Salonul literar, prin care mentorul ei a militat în permanență pentru descoperirea și promovarea de noi și noi talente literare. În acest spirit s-au desfășurat și edițiile din anul 2020, și cea din anul acesta (în 2021, pandemia de Covid 19 a blocat desfășurarea evenimentului).
literar, fiind un eveniment de înaltă clasă” (Maria Călinescu, poet, București); „Acest festival a fost o bucurie pentru sufletul meu” (Theia Presadă, originară din Odobești, lucrător bancar în Irlanda, autoarea volumului „Picătura de însemnătate”, pentru care a primit Premiul de Excelență). A fost o ediție de colecție, așa cum ediții de colecție (lansate în cadrul Festivalului), rămân volumele OPERA OMNIA al regretatului poet Viorel Munteanu, OPERA OMNIA—Ion Panait și, mai ales, monumentala carte Vrancea literară – Antologia Scriitorilor Vrânceni (aproape 1.000 de pagini, format academic, operă a scriitorului Din păcate, spațiul tipografic aflat la dispoziție pentru alte rânduri este epuizat, iar noi vom însoți acest text cu imagini fotografice. Pentru că, nu-i așa?, „o fotografie face cât o mie de cuvinte”.
PĂRERI DESPRE FESTIVAL
IULIANA PALODA-POPESCU LUMINA UNEI ZILE
Vineri, 23 septembrie 2022, am avut bucuria de a participa la un eveniment cultural deosebit - Festivalul Internațional de Creație „Vrancea literară”. Organizat în fiecare toamnă, grație Domnului Culiță Ioan Ușurelu - profesor și scriitor cu har, făuritorul Editurii și Revistei Salonul literar, precum și al Fundației Culturale „Miorița”, Festivalul reunește de mulți ani scriitori și iubitori de literatură de pretutindeni, printre laureați numărându-mă și eu. La ediția din anul 2019, am primit Premiul I pentru volumul de poezii Sfera de cristal, Editura Rawex Coms, 2018, în cadrul secțiunii Poezia religioasă, distincție care mă onorează. Anul acesta, pe scena Teatrului Municipal „Gheorghe Pastia” din Focșani s-a desfășurat un impresionant spectacol al premianților, cei prezenți având prilejul de a cunoaște gândurile fiecărui scriitor laureat. A fost una dintre întâlnirile binecuvântate de Dumnezeu, pentru a reaprinde în noi flacăra prieteniei, a speranței în bine și frumos. Mulțumim organizatorilor pentru toate darurile ce au sporit lumina unei zile! ELENOIRE CHIRILĂ ,,FESTIVAL…DE POVESTE”

Toamnă, septembrie cald și bun. Zile cu soare și bucurie în suflet, emoție. Am așteptat cu nerăbdare și curiozitate ziua „Festivalului Internațional de Creație-Vrancea literară”. Sunt elevă în clasa a X-a la “Colegiul Național Unirea”, unul dintre cele mai prestigioase colegii din Focșani. Noi, uniriștii, participam deseori la evenimente culturale. De aceasta dată, însă, este diferit. La acest festival am întâlnit oameni-poveste, personalități culturale marcante ale literaturii contemporane, invitați de seamă, critici literari, scriitori premiați de Academia Română. 108 / noiembrie 2022



Am pășit cu emoție în sala teatrului „Maior Gh. Pastia”. Sufletul evenimentului a fost domnul profesor Culiță Ioan UȘURELU, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ma impresionat căldura cu care întâmpină invitații și entuziasmul cu care înmânează premiile. Sala era aproape plină și timpul parcă s-a oprit pentru o secundă sub ropotul de aplauze. E momentul în care noi, toți cei din sală, ne unim prezentul și viitorul pentru a deveni una cu evenimentul. Am avut onoarea să urc și eu pe scenă… o furnică într-o lume a Giganților. Ghidată de vocea caldă a domnului profesor Culiță Ioan UȘURELU, am primit, cu mare bucurie, „Premiul Special pentru debut-Roman”. Emoțiile croșetează un întreg univers, pentru care, fiecare dintre noi poate fi un creator. Festivalul mi-a lăsat amprenta idealului și a frumosului și mi-a reamintit că „Lumea există pentru a deveni o Carte”. (Mallarme)
ECATERINA PETRESCU BOTONCEA PRIETENIE, BUCURIE...
Sunt oameni speciali pe care nu îi întâlnești de multe ori în viață, făuritori de destine. Dar atunci când îi întâlnești este ca și când ți-ai întâlnit îngerul. Pentru aceștia, deasupra propriilor interese, se află destinul unei comunități, bresle, o pornire sau o chemare spre promovarea unor valori, opere, coagularea unor voci, efort, dăruire, suflet, punere în slujba umanității... Acești oameni își depășesc vocația trecătorului prin viață, fie chiar a celui cu har, împlinind, prin sacrificiu personal, voia divinității, de exprimare a iubirii colective și prin aceasta, de aducere de adevărată slavă Marelui Creator. Creația înseamnă imagine relevată, icoană, oglindire a frumosului în formă mereu reînnoită.
Ceea ce nu se vede, nu există! Promotorul de cultură, făuritorul de destin, face ca opera să prindă viață, să existe, iar creatorul acesteia să își primească recunoașterea și imboldul pe mai departe. Un astfel de promotor de cultură este Profesorul Culiță Ioan Usurelu, organizatorul Festivalului Internațional de Creație „Vrancea Literară”, care, și în acest an, 2022, a adus laolaltă, în orașul Focșani, orașul Unirii, scriitori din toate regiunile istorice ale țării, dar și de peste hotare, pentru a fi puși în valoare, pentru a fi stimulați, răsplăti onorific, într-o epocă în care spiritul pierde teren în fața formalismului, iar verbul scriitoricesc pălește în fața devoratoarei de timp și imagine Culiță Ioan Ușurelu are darul de a bucura, de a transforma un eveniment într-o sărbătoare... Mulțumim, domnule Profesor, mulțumim celor care v-au susținut și ajutat, mulțumim scriitorilor vrânceni care v-au fost, cu siguranță, în preajmă! FLORENTIN POPESCU UN OM, O REVISTĂ, UN FESTIVAL

Aproape că nu găsesc cuvinte să-mi rostesc dragostea pentru Vrancea și pentru vrânceni. Privesc mult în urmă și-mi justific această iubire de aproape o jumătate de veac printr-o carte, Rapsodii la Vatra Mioriței (Editura Eminescu, 1975), în care adunam bucuriile descoperirii unui ținut fără de seamăn, leagănul Mioriței și al Unirii de la 1859, cuib cald de prieteni care au înnobilat și înnobilează ținutul prin fapte demne de intrat în istoria cea mare a țării. În acest context descopăr și redescopăr în domnul Culiță Ioan Ușurelu o inimă deschisă și dăruită culturii. Prozator, critic și istoric literar, constructorul unei minunate reviste - Salonul literar, dar mai ales fermentul unei mișcări culturale, Domnia Sa are, fără îndoială, vocația unui arhitect cultural cu totul aparte. Fundația social culturală „Miorița” (pe care o conduce și sub egida căreia se desfășoară anual Festivalul de creație „Vrancea literară”) a devenit o instituție de referință pentru toți iubitorii și făuritorii de literatură din țară și de dincolo de fruntariile ei. Dacă azi, în împrejurările cunoscute, prea puțin favorabile culturii, am mai avea, la nivel național, încă șapte-opt personalități ca domnul Culiță Ioan Ușurelu, născuți pentru cultivarea a ceea ce - încă! - mai este frumos în inimile conaționalilor noștri, sunt sigur că nu numai arena literară, ci toată România ar putea arăta altfel. Felicitări și întreaga noastră gratitudine, domnule Culiță Ioan Ușurelu!
EMILIAN MARCU
TOATE DRUMURILE DUC LA... FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE CREAŢIE VRANCEA LITERARĂ
Cu siguranță că mișcarea literară vrânceană, foarte bogată, prin Festivalul Internațional de Creație „Vrancea literară”, a căpătat an de an o frumoasă și deosebită ascensiune. Prin strădania scriitorului, dar și împătimitului de acestă zonă literar-folclorică mirifică, scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, directorul Festivalului, și a unui grup restrâns de colaboratori inimoși, evenimentul a devenit un punct de reper pentru mulți dintre cei prezenți la această manifestare de suflet. Scriitori din diferite zone ale țării: București, Galați, Piatra Neamț, Iași etc. s-au adunat la Focșani, unde gazdă generoasă a fost teatrul Municipal Maior Gh. Pastia, păstorit de actorul Sorin Francu, el însuși un intelectual remarcabil, cu o mare disponibilitate pentru actul literar-cultural contemporan. Momentele artistice susținute de tineri și tinere din județ au dat o culoare specială acestui eveniment de excepție, înnobilându-l cu contribuțiile lor. Scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, directorul Festivalului, a acordat premii, s-au făcut lecturi din creațiile participanților și, mai ales, au schimbat opinii despre evoluția literaturii în această perioadă greu încercată de diverse pandemii.
Au fost prezenți la această manifestare de suflet, scriitori importanți, scriitori care chiar au o operă de valoare, care au făcut cinste actului cultural de anvergură la care au asistat. Desigur, nu au fost uitați nici scriitorii din această zonă, ei fiind, cred, parte integrantă din acest monolit. Dacă nu aș fi participat la acest... Festival literar vrâncean, cu siguranță că aș fi fost… mult mai sărac… ION FERCU VALOARE, SUFLET, OSPITALITATE ȘI PRIETENIE
Festivalul Internațional de Creație ,,Vrancea Literară”, 2022, privit... multum in parvo... ● Un regal al altruismului și al profesionalismului care a mobilizat resurse creative din întreaga lume. ● O poveste de lecuit vânătăi ale spiritului, un discurs despre valori, prietenie, empatie și optimism. ● O tradiție care e pe cale de a deveni o legendă literară în marele concert al legendelor vrâncene. ● Un exemplu (deja puțin invidiat...) pentru alte zări ale spiritului./ ● O întâmplare... necesară care are pe blazon și simbolurile unei ospitalități fără cusur./● O excepție de la regula... națională: primarul focșănean, directorul Teatrului Municipal ,,Maior Gheorghe Pastia”, ghidul Muzeului ,,Unirii” și mulți alții au inimile lipite de această manifestare. /● Scriitorul Ioan Culiță Ușurelu, dirijorul acestui regal, merită, împreună cu scriitorul Adrian Matei, toate aplauzele lumii literare./● A, să nu uit: participanții (și nu numai) vorbesc despre Festivalul Internațional de Creație ,,Vrancea Literară – Culiță Ioan Ușurelu”. PETRE ISACHI FESTIVALUL VRÂNCEAN— OPERĂ COLECTIVĂ
Un Festival Internațional de Creație, „Vrancea literară”, asemenea celui organizat de Fundația Culturală „Miorița”, Editura și Revista „Salonul Literar” – Director: scriitorul Culiță Ion Ușurelu; îmi place să cred și cu participarea sufletească a unor cunoscuți scriitori vrânceni - este un admirabil fenomen național, care revelă solidaritatea intelectualității vrâncene, românești, europene, surprinde cu autenticitate spiritul vremurilor de război (al culturilor, al civilizațiilor, religiilor, al tehnologiilor digitale, al economiilor, al orgoliilor etc.) pe care le trăim și de care suntem trăiți; reconfirmă ideea că întreaga cultură contemporană trebuie să fie personală, viscerală și sincronizată cu spiritul Viitorului. Personalitatea Festivalului vrâncean – Operă colectivă ce nu poate fi cunoscută, decât numai dacă este văzută ca întreg - are, ca și în Edițiile anterioare, ceva nou și imprevizibil, de pildă, distopia orwelliană Al doisprezecelea ceas, de Elenoire Chirilă - ceva fluid, neasemănător și impredictibil. Felicitări!
LUCIAN STROCHI UNIRE-N CUGET ȘI SIMŢIRI, ÎN CARTE ȘI CUVÂNT
An de an, prin FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE „VRANCEA LITERARĂ”, FOCȘANIUL devine, pentru cel puțin două zile, CAPITALA CULTURALĂ A ROMÂNIEI. Au venit SCRIITORI VESTIȚI ca niște MAGI și în acest an, din mai toate orașele PRINCIPATELOR și PRINCIPIILOR UNITE: din BUCUREȘTI, GALAȚI, IAȘI, BACĂU, ROMAN, PIATRA-NEAMȚ, PUIEȘTI, TECUCI, RÂMNICU-VÂLCEA, FOCȘANI, TÂRGOVIȘTE, BORLEȘTI, BÂRLAD… Nu e ușor să aduni sub aceeași cupolă sacră scriitori precum EMILIAN MARCU, VALERIU STANCU, VIOREL SAVIN, PETRUȘ ANDREI, CONSTANȚA CORNILĂ, ION FERCU, DUMITRU BRĂNEANU, ION PRĂJIȘTEANU, SALONUL LITERAR / 9

VALERIU STANCU
MIHAIL SOARE, ELENA NINA PLOPEANU, PETRACHE PLOPEANU, FLORENTIN POPESCU, IULIANA PALODA POPESCU, ȘTEFAN MUNTEANU, VIOREL DINESCU, DORINA STOICA, DAN GABRIEL ARVĂTESCU… Dar acest act de magie îl reușește mereu profesorul CULIȚĂ IOAN UȘURELU, pururi tânăr și veșnic entuziast, președintele Juriului, care iubește necondiționat cultura și oamenii. El crede că ELENOIRE CHIRILĂ (ELEVĂ ÎN CLASA A X-A LA COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA”-FOCȘANI) este o prozatoare înnăscută și va fi egala unui Mare Maestru în doar câțiva ani… Unind în Festival prin Cuvânt și Carte Moldova de peste Prut cu Italia și Franța, dar și cu Sora Sa mai mare, România, Focșaniul devine încă o dată un oraș al Unirii. Al Unirii în Cuget și Simțiri…
NINA-ELENA PLOPEANU FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE CREAŢIE, VRANCEA LITERARĂ - UN BRAND CULTURAL
Festivalul internațional Vrancea Literară a devenit de ani buni o tradiție, un brand cultural ce reunește scriitori din județ, din țară, dar și din străinătate ( Franța, Italia, S.U.A etc.). Inițiatorul acestui festival este scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, care a făcut din acest act de cultură copilul său de suflet, un fiu care-i aduce, nu numai dumnealui, ci și nouă, vrâncenilor, bucurii, împliniri sufletești și mândria că trăim pe aceste plaiuri mioritice și suntem contemporani cu un astfel de eveniment. Ultimele ediții ale festivalului s-au desfășurat în orașul reședință de județ, în Focșani, la Ateneul Popular sau la Teatrul „Maior Gheorghe Pastia” și s-au dovedit a fi adevărate regaluri culturale ce au îmbinat poezia, muzica și spectacolul scenic. Dorim viață lungă acestui Festival fără de care orașul și județul nostru ar fi mai sărac și mai lipsit de strălucire.

FESTIVALUL PRIETENIEI
În lumea literară există personalități care nu urmăresc doar propria împlinire auctorială, ci au vocația mecenatului, a dăruirii, întinzînd – cu altruism, cu generozitate, cu competență – o mînă celor care au nevoie de ajutor ca să pornească pe drumul literaturii și – foarte important! – să nu-l rătăcească. Aceste personalități sunt descoperitorii de talente, conducătorii de cenacluri (vă amintiți de cenaclul „Numele Poetului” fondat de scriitorul Cezar Ivănescu și de rubrica omonimă pe care a susținut-o în paginile revistei Luceafărul?), „făcătorii de reviste”, organizatorii de festivaluri, colocvii, simpozioane, concursuri literare. O astfel de „rara avis in terra” este prozatorul vrîncean Culiță-Ioan Ușurelu, directorul Festivalului Internațional de Creație „Vrancea Literară” de la Focșani, al editurii și revistei „Salonul Literar”. Adunînd an de an în jurul celor trei instituții culturale cărora le diriguiește destinele o adevărată pleiadă de valori (în formare sau ajunse la consacrare și prin munca, prin stăruința sa), Culiță-Ioan Ușurelu organizează la sfîrșit de septembrie, atunci cînd se culeg roadele, un festival literar prin care le răsplătește acestora strădaniile, consescvența, harul, munca, rezultatele... Acordînd cu generozitate premii pentru diverse domenii ale vieții literar-culturale (de exemplu, cine-i mai susține astăzi pe cei ce se disting în „jurnal-eseu”, „memorialistică”, „istoria limbii”, „monografii”, cine mai gîndește astăzi la „literatura diasporei” sau la „literatura străină” și la cei care o translează în limba lui Eminescu?!), Festivalul Internațional de Creație „Vrancea Literară”, motivează foarte mulți creatori să-și împlinească menirea, să nu renunțe la scris tocmai acum, cînd cartea nu-și află prețuirea cuvenită. Viață lungă acestei elevate manifestări culturale și organizatorilor ei, sincere felicitări tuturor laureaților, „chapeau bas!” pentru modul în care Teatrul Municipal Focșani a găzduit spectacolul premianților festivalului, care s-a dovedit a fi o adevărată sărbătoare a literaturii, a spiritului și a prieteniei!