72 Opera literară în versuri. rima
Dacă opera în proză redă conţinutul într-un mod liber, obişnuit, opera literară în versuri (versificată) se supune anumitor reguli de formă : vers, strofă, ritm, măsură. Un rînd dintr-o poezie se numeşte vers. În limba latină versus înseamnă rînd, şir al scrierii. În poezie versurile, de obicei, sînt grupate în strofe. Unul sau mai multe versuri unite după conţinut formează strofa. Strofele sînt alcătuite dintr-un singur vers sau din mai multe versuri. Accentul în cuvintele din versuri cade, de obicei, la intervale regulate. Iată un exemplu din poezia „Iarna” lui V. Alecsandri: Din-văz-duh-cum-pli-ta-iar-nă- cer-ne no-rii-de-ză-pa-dă. repetarea regulată a silabelor accentuate şi neaccentuate se numeşte ritm. Cuvîntul ritm provine din limba greacă rhytmus, ceea ce înseamnă număr, măsură, cadenţă. Numărul de silabe dintr-un vers se numeşte măsură. Afară de vers, strofă, ritm, măsură, operele versificate au şi rimă. potrivirea sunetelor de la sfîrşitul versurilor, începînd cu ultima vocală accentuată, se numeşte rimă. În limba franceză rima înseamnă potrivire, coincidenţă. După identitatea sunetelor rima este de mai multe feluri: perfectă, bogată, asonantă, săracă, omonimă etc. În versurile: „Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură” (V. Alecsandri) Observăm că în cuvintele natură-căldură se potrivesc toate sunetele ce urmează după vocala accentuată- ură. Astfel de rimă este considerată perfectă. În versurile: „Bate vîntul dintr-o parte — Iarna-i ici, vara-i departe”, se potrivesc şi consoanele ce se află înaintea vocalei accentuate (p-arte, de-p-arte). Această rimă se numeşte bogată. Dacă nu concid toate sunetele, rima este imperfectă. „În locul lui menit de cer Hyperion se-ntoarse Şi ca şi-n ziua cea de ieri, Lumina şi-o revarsă.” Rima imperfectă (se-ntoarse-revarsă) se numeşte asonanţă. În unele versuri rima este alcătuită dintr-un singur sunet:
