4 minute read

INtrODUCere. Literatura artistică — artă a cuvîntului

INtrODUCere Literatura artistică — artă a cuvîntului

Termenul literatură provine din limba franceză: literature (lat. littera) care înseamnă literă, scriere, scrisoare, literatură. Cuvîntul literatură are mai multe înţelesuri. Unul din ele este: literatura este artă a cuvîntului. Aceasta însă nu înseamnă că scriitorii au o limbă specială. Limba literaturii are la bază limba literară naţională. După conţinut limba poate fi artistică, ştiinţifică, filozofică, politică ş.a.

Literatura artistică este o ramură a artei care foloseşte funcţia expresivă

a limbii ca mterial de exprimare. Literatura artistică ne ajută să cunoaştem gîndurile şi sentimentele omeneşti dintr-o societate la o epocă anumită, redă viaţa sub diversele ei aspecte, adică, literatura artistică este expresia vieţii unui popor. Literatura moldovenească se scrie demult. Primele ei pagini au fost create cu mai mult de 650 ani în urmă. Literatura noastră este cea mai valoroasă comoară şi rămîne pentru generaţiile ce se succed letopiseţ al istoriei naţionale. Reprezentanţii cei mai de vază ai literaturii moldoveneşti — Gr. Ureche, M. Costin, I. Neculce, D. Cantemir, M. Eminescu, V. Alecsandri, I. Creangă, A. Lupan, I. Druţă, P. Boţu, G. Meniuc, V.Teleucă, G. Ciocoi şi mulţi alţii — scriitori de limbă moldovenească, exprimă spiritul naţional moldovenesc, căci limba, cultura şi literatura naţională nu pot fi transformate peste noapte într-o limbă, cultură şi literatură de o altă factură naţională. Literatura naţională scrisă în limba moldovenească a fost, este şi va fi „izvorul din care are să ieie fiecare.” (M.Eminescu) Duşmanii Moldovei, intrînd în ţară, se străduiau să distrugă, mai întîi, bibliotecile, cărţile, căci ştieau că astfel le va fi mai uşor să îngenuncheze un popor. Poporul nostru n-a putut fi îngenuncheat, fiindcă a ştiut să păzească ca pe lumina ochilor, să ferească de pieire ceea ce avea mai de preţ — doinele, baladele, cărţile, limba moldovenească. Averea cea mai scumpă pe care ne-a lăsat-o ca moştenire. Cartea! Ea ne ajută să deschidem uşile către alte timpuri, către alte lumi.”Cartea te face înţelept. Las-o deschisă şi revino la ea. Învaţă şi pentru acei care au rîvnit-o secole, şi pentru acei, încă mulţi de pe glob, copii care nici astăzi nu-i ştiu taina”, vă sfătuie S. Vangheli. Cartea! Ea este oglinda existenţei umane. În ea sînt cuprinse toate tainele naturii, impresiile, gîndurile şi sentimentele omenirii de-a lungul întregii sale evoluţii, de aceea intraţi mai des la bibliotecă, căci „... nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos, în toată viaţa omului zăbavă decît cetitul cărţilor”, spunea Miron Costin.

„Spune-mi ce şi cîte cărţi ai citit şi am să-ţi spun cine eşti”, zice un proverb moldovenesc. Cît de sărac e omul care n-a citit în viaţa lui nici o carte, care a îmbătrînit în faţa televizorului sau în faţa oglinzii! Citiţi cît mai mult. Citiţi cărţile cu atenţie.

apLICaţII

1. Cu ajutorul Dicţionarului explicativ al limbii moldoveneşti explicaţi sensul cuvintelor literatură, carte. 2. Prezentaţi cîteva proverbe despre carte. 3. Menţionaţi titlurile şi autorii unor cărţi din biblioteca şcolii sau cea personală. 4. Numiţi titlurile cărţilor împrumutate, în ultima perioadă, de la biblioteca şcolii. 5. Explicaţi ce reprezintă pentru voi cititul cărţilor. 6. Arătaţi ce rol ocupă lectura în programul vostru zilnic. 7. Continuaţi: Cartea — informează — — instruieşte — — 8. Lectura reprezintă esenţa comunicării orale şi scrise. Comunicarea este procedeul sau tehnica prin care se transmite o informaţie între două persoane, între o persoană şi un grup, între două grupuri. Pentru a înţelege ce este comunicarea, trebuie să reţineţi următorii termeni: emiţător — cel care comunică informaţii, date, păreri; mesaj — informaţia transmisă; receptor — cel care primeşte mesajul; codul — forma în care se transmite mesajul.

Situaţii de comunicare

• Încercaţi să transmiteţi unui prieten o informaţie privind organizarea unui spectacol printr-un scurt text şi printr-un desen. • Transmiteţi, pe scurt, colegilor gîndurile voastre cu privire la o viitoare excursie. • Formulaţi o idee despre amenajarea clasei voastre. • Prezentaţi părerea personală despre rolul lecturii în viaţa omului. • Arătaţi ce atitudine aţi lua faţă de un coleg care vă deranjează permanent în timpul lecţiilor. • Închipuiţi-vă că participaţi, alături de alţi oameni, la un zbor cosmic. Povestiţi cum v-aţi simţit într-o asemenea situaţie.

9. Prin exemplele de mai sus aţi comunicat ceva în diverse situaţii de comunicare. Vă prezentăm în continuare alte situaţii de comunicare. Determinaţi codul comunicării. a) La Kiev a aterizat un avion la bordul căruia se află un grup de copii din Moldova.

b) c)

d) Cele mai interesante cărţi le puteţi găsi la biblioteca şcolii! e) Alo! — Da! — Bună ziua! — Bună ziua! — Dacă nu te deranjez, pot să vorbesc cu Ionel? — Da. 10. Comentaţi cu ajutorul a 4-5 propoziţii versurile: „O carte... e o comoară, Cine-o găseşte, Se-mbogăţeşte.” (C. Dragomir)

This article is from: