22
povestea populară.elemente reale şi fantastice. Hiperbola Cuvîntul poveste provine din limba slavă veche: povesti — povestire, naraţiune. Povestea este creaţia orală cea mai iubită. Cîndva povestea a fost creată de un singur om ce a povestit-o altora. Acei ce au auzit-o au povestit-o la alţii. Fiecare povestitor o modifica: înlocuia unele cuvinte sau expresii, adăugа cîte ceva. Astfel povestea a circulat din gură în gură, din generaţie în generaţie. Astăzi povestea ne este cunoscută, însă cel ce a compus-o prima oară ne este necunoscut (anonim). Autorul poveştii rămîne întreg poporul. Folclorul moldovenesc cunoaşte trei feluri de poveşti: a) poveşti cu animale (zoomorfe), personajele cărora sînt animalele („Ciocîrlia, vulpea şi ogarul”, „Povestea despre lupul lacom”). b) poveşti fantastice sau basme în care sînt descrise întîmplări neobişnuite şi în care acţionează personaje imaginare (feţi-frumoşi, zîne, uriaşi, monştri, balauri). Basme sînt: „Făt-Frumos şi Ileana Cosînzeana”, „Cenuşar-Voinicul”, „Busuioc-Verde şi fata de împărat” ş.a. c) poveşti nuvelistice în care pe primul plan se află realităţile vieţii. Personajele poveştilor nuvelistice sînt oameni obişnuiţi, reali. În poveştile nuvelistice sînt criticaţi oamenii răi, necinstiţi, lacomi, leneşi, lăudăroşi şi sînt slăviţi oamenii cinstiţi, înţelepţi, harnici, buni la inimă. Poveşti nuvelistice sînt „Fata săracului cea înţeleaptă”, „Dreptatea şi strîmbătatea”, „Gavrilaş”. Poveştile încep cu o formulă introductivă: „A fost odată ca niciodată, pe cînd se potcovea puricele cu douăsprezece ocă de fier” şi se sfîrşeşte cu o formulă de încheiere: „Şi am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea aşa.” Limba poveştilor este simplă, frumoasă; în poveşti întotdeauna binele biruie răul. În poveşti întîlnim atît personaje, fapte şi întîmplări obişnuite, care pot să aibă loc în realitate, cît şi personaje, fapte şi întîmplări neobişnuite, plăsmuite de închipuirea povestitorilor populari. personajele, faptele şi întîmplările asemănătoare celor din viaţa de toate zilele se numesc reale (elemente reale). Cuvîntul real provine din limba latină: realis — care există în realitate, adevărat, verosimil. personajele, faptele şi întîmplările care nu se întîlnesc în viaţă se numesc fantastice (elemente fantastice). Cuvîntul fantastic provine de asemenea din limba latină: phantasticus imaginat, plăsmuit. În poveşti se împletesc armonios întîmplările fantastice cu cele reale.