139 2. Determinaţi care este ideea principală a poveştii „Crăiasa Zăpezilor”. 3. Care episoade s-au întipărit, aţi reţinut mai pronunţat în propria-vă imaginaţie? 4. Povestiţi cum v-o închipuiţi pe Gretchen. Stăruiţi-vă să redaţi acea impresie pe care v-a făcut-o ea. 5. Urmăriţi împreună cu povestitorul drumul pe care l-a parcurs fetiţa în căutarea lui Karl. Relataţi ce sentimente ale lui Gretchen împărtăşiţi. Ce puteţi spune despre calităţile sufleteşti ale acestei fete? 6. Povestiţi despre relaţiile dintre cei doi copii, Gretchen şi Karl. 7. Determinaţi personajele poveştii, clasificîndu-le. 8. Selectaţi elementele fantastice din poveste. 9. Caracterizaţi eroii principali, folosind uneori citate din text. 10. Ce dorea mai mult Crăiasa Zăpezilor? Cine s-a dovedit a fi mai fericită: Gretchen sau Crăiasa Zăpezilor? Motivaţi-vă răspunsul. 11. Cum credeţi, de ce Gretchen a fost mai puternică decît Crăiasa Zăpezilor, doar aceasta din urmă era o vrăjitoare? 12. Faceţi un desen care i-ar prezenta pe cei doi copii, aşa cum vi-i imaginaţi. 13. Închipuiţi-vă, că pe Karl la răpit nu Crăiasa Zăpezilor dar Crăiasa Arşiţei. Inventează subiectul unei asemenea poveşti.
prIVIgHetOarea În China, cum trebuie s-o ştiţi, Împăratul e chinez, iar toţi cei ce-1 înconjoară sînt şi ei tot chinezi. Demult, de foarte mult, grăbiţi-vă să ascultaţi povestea aceasta care va fi în curînd uitată, palatul Împăratului era cel mai minunat din lume, cu totul şi cu totul de-un fel de porţelan aşa de subţire, de scump şi delicat, încît numai cu mare pază te puteai atinge de el. În grădină erau florile cele mai frumoase; iar cele mai alese aveau nişte clopoţei de argint, care începeau a suna cum trecea cineva pe-acolo, ca nu cumva să treacă fără să le vadă. În sfîrşit, tot ce vedeai în grădina Împăratului, era cu o nespusă măiestrie rînduit, iar grădina era aşa de mare, încît nici grădinarul nu-i cunoştea marginile. Mergînd aşa mereu, ajungeai într-o pădure frumoasă, cu copaci înalţi şi lacuri sclipitoare; pădurea aceasta se-ntindea pînă la mare, care acolo la mal era albastră ca cerul, şi atît de adîncă, încît chiar corăbiile mari puteau să tragă aproape pînă sub copaci. O privighetoare îşi aninase cuibul de una din ramurile îndoite deasupra valurilor şi aşa de fermecător cînta, încît pînă şi pescarii, care îşi aveau ei destule griji, stăteau să o asculte în timpul nopţii, în loc să-şi vadă de năvoadele lor. — Doamne! Frumos mai cîntă! ziceau ei. Cu toate astea trebuiau să se gîndească şi la ale lor şi să se despartă de cîntecul privighetoarei; dar în noaptea următoare iar se opreau, şi iar ziceau:
