122 A. Puşkin s-a născut într-o familie care cunoştea şi iubea literatura. În casa părintească, viitorul poet a făcut cunoştinţă cu literaţi vestiţi, a ascultat primele lor opere care se citeau. Tentaţia faţă de literatură a micului Puşkin era neobişnuită. La vîrsta de şase ani, petrecea ceasuri întregi în cabinetul tatălui său, frunzărea şi citea cărţile din biblioteca familiei. O impresie deosebită a lăsat în sufletul lui A. Puşkin creaţia populară orală rusă: cîntecele locuitorilor satelor, horele fetelor, poveştile. A. S. Puşkin a scris multe poveşti, care mai bine de două sute de ani continuă să emoţioneze cititorii prin farmecul limbii poetice, prin binele, dreptatea, adevărata frumuseţe care s-au stabilit în paginile poveştilor sale.
DOMNIţa aDOrMItĂ ŞI CeI Şapte VOINICI Craiul pleacă şi o lasă Singurică pe crăiasă, Tot veghind la geam cu dor Sus în naltul foişor. Ziua trece, seara creşte, Iar crăisa tot priveşte, Pînă zorii amijesc, Pînă ochii obosesc. Dar zădarnic stă să vadă: Numai spulber de zăpadă Înălbeşte văile, Troieneşte căile. Zboară zilele de-a rîndul, Stă crăiasa aşteptîndu-l. Nouă luni se duc şi iată Naşte ea odor de fată. Se întoarce din război Craiu-tată înapoi. Şi de multă fericire Stă crăiasa în neştire, Lung privindu-l, pînă cînd Îşi dă sufletul oftînd. L-a curmat pe crai amarul. Însă-de-e om şi ţarul: S-a dus anul, a uitat Ş-altă soaţă şi-a luat. Vezi că soaţa nouă cică Era tare frumuşică Şi mlădie, şi cu dar,
Şi... l-a prins în mreji pe ţar. Dar cu firea-i năzuroasă Era tare urîcioasă...
Căpătase ea în dar O oglindă de cleştar, O oglindă vorbitoare Şi a toate ştiutoare. Şi crăiasa îi zîmbea Numai ei şi-i tot vorbea, Ispitind-o şugubeaţă: „Oglinjoara mea isteaţă, Surioară, să-mi răspunzi Şi nimic să nu-mi ascunzi. Nu-s pe lume cea mai dalbă, Cea mai rumenă, mai albă?” „Mîndră eşti ca nimenea, Oglinjoara îi spunea. Eşti pe lume cea mai dalbă, Cea mai rumenă, mai albă!”
