Argesul Ortodox Nr. 603

Anul XII nr. 603 aprilie

Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

2014 8 pagini

Prin darul lui Dumnezeu

CALINIC Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Cuvânt Pastoral la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos Altare,

Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Preacuvios Cin Monahal, Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Iubitori ai Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Cel dintâi gând care trebuie să străbată întreaga noastră fiinţă este bucuria nesfârşită pe care ne-a făcut-o Dumnezeu, nouă tuturor, că am fost în preaplinul iubirii Sfintei Treimi atunci când a hotărât ca noi să ne întrupăm în frumuseţea acestei lumi văzute, într-un loc anume, într-un an, lună, zi, oră!

Fiecare dintre noi, prin naştere şi fiinţare, suntem un miracol şi o enigmă; suntem o minune, ascultând glasul Celui care a zis, cu câteva milenii în urmă, că: „În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s!”11 Sofocle, Antigona.

nicio nedreptate şi nicio înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi pentru că Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, scăpat de chinul sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi şi fărădelegile le va lua asupra Sa. Căci El a purtat fărădelegile noastre şi pentru cei păcătoşi şi-a dat viaţa Sa.”55 Isaia 53, 312.

Aceasta este suprema bucurie pe care Dumnezeu nea făcut-o nouă, din marea Sa iubire, arătată neamului omenesc, adică fiecăruia dintre noi, auzind glasul Său răsunând peste veacuri: „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa”,22 Ieremia 31, 3. iar ca inima şi sufletul nostru să nu se mai teamă vreodată că Dumnezeu este departe de noi, auzim ce nu s-a mai rostit niciodată: „Că Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel UnulNăscut, L-a dat ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”33 Ioan 3, 16-17.

Dimpreună vom auzi, cum din adânc de vremuri, Profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt, a scris despre lucrarea pe care Iisus Hristos o va săvârşi: „El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre Sa împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.

El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre, ale tuturor. Chinuit a fost dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui S-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui. Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte, cu toate că nu săvârşise

Desigur, înţelegem prin aceasta că este necesar să punem o nouă temelie vieţii noastre, într-o nouă perspectivă, adică, Hristos Domnul, Care ne-a răscumpărat pentru totdeauna şi nu mai suntem ai noştri, dar nici robi ai altora, ci ne oferă darul Chipului Său în toată viaţa noastră. Este greu lucrul acesta! Trebuie să lucrăm cu noi înşine. Să detronăm din inima noastră, din cugetul şi sufletul nostru orice este stricăcios şi ne robeşte voinţa de a face lumină în sufletul şi trupul nostru, deopotrivă: „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate: numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.”1010 Galateni 5, 13.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel, cel mai mare propovăduitor al Răstignirii şi Învierii lui Iisus Hristos, se jeluia creştinilor din Galatia: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi.”1111 Galateni 4, 19.

Iubiţi creştini, Dar ce înseamnă, oare, Chipul lui Hristos în noi?

Atunci când a hotărât Sfânta Treime, Iisus Hristos Sa Întrupat, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-se ca un om, afară de păcat.”1212 Filipeni 2, 7.

Dreptmăritori creştini, Dacă reflectăm, câtuşi de puţin, la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul şi Fiul Omului, venind în vatra fiecăruia dintre noi, vom înţelege graiul Duhului Sfânt, prin rostirea Sfântului Ioan Evanghelistul, că: „În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.”44 I Ioan 4, 10.

Cruce, adică, asumarea liberă a mântuirii fiecăruia dintre noi, este mângâietor să facem ceea ce a făcut Sfântul Apostol Pavel, adică: „M-am răstignit împreună cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi Sa dat pe Sine Însuşi pentru mine.”99 Galateni 2, 20.

Dreptmăritori creştini, Luminaţi şi întăriţi de puterea Duhului Sfânt, vedem cum Dumnezeu „a binevoit ca în Iisus Hristos să sălăşluiască toată plinirea şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.”66 Coloseni 1, 20.

Dar pe noi, care oarecând eram înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea noastră către lucrurile rele, de acum ne-am împăcat prin moartea Fiului Său, în trupul cărnii Lui, ca să ne pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană şi nevinovaţi.”77 Coloseni 1, 21-22. Şi, mai mult, Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce, prin Pogorârea la Iad şi prin Învierea Sa, „ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor.”88 Coloseni 1, 13-14.

Pentru a ne folosi cu prisosinţă de jertfa lui Hristos pe

Aşadar, fiecare dintre noi, potrivit Scripturii, poartă în sine chipul lui Hristos Iisus. Dar noi, fiind păcătoşi, după cum bine ştim, pentru a deveni chipul sau icoana lui Hristos în noi şi în faţa semenilor, se cuvine să ascultăm de marele Apostol Pavel, care ne îndeamnă: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului”,1313 Efeseni 4, 22-24. cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost împreună răstignit cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului”,1414 Romani 6, 4. dar acum fiind izbăviţi de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul viaţă veşnică.”1515 Romani 6, 22.

- continare în pag. 2 -

Argesul Ortodox - continuare din pag. 1 -

Din marea bunătate a lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, ni s-a orânduit şansa unică de a fi cu Iisus Hristos, Pâinea Vieţii,1919 Ioan 6, 48. care ni se face cunoscut zicând: „Eu sunt Pâinea Vieţii, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci.”2020 Ioan 6, 51.

Dreptmăritori creştini, Izbăvirea de păcat, idealul adevărat al fiecăruia dintre noi, se poate obţine prin Taina Sfintei Spovedanii, prin care noi ne renaştem la viaţa cea adevărată, întru Iisus Hristos, Domnul. Recunoscându-ne scăderile noastre în faţa lui Dumnezeu, pentru care, cu râvnă multă ne cerem iertare şi, ajutându-ne duhovnicul ales de noi, prin desele rugăciuni de iertare a păcatelor mărturisite, Dumnezeu nu doar ne ascultă ci ne şi iartă. Iar „dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El, Dumnezeu -, este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.”1616 I Ioan 1, 8-10.

De ce a trimis Dumnezeu pe Iisus Hristos în lume? Care este dorirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii?

Iată glasul lui Iisus cum răsună: „Aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe niciunul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.” 2121 Ioan 6, 39.

Din nou auzim Cuvântul Domnului Iisus: „Acesta este dorul Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”2222 Ioan 6, 39-40.

Filosoful Socrate se adresa compatrioţilor săi: „În adevăr, atenieni, nu este atât de greu să scapi de moarte, cât este de greu să fugi de păcat, căci acesta aleargă mai iute ca moartea. Acum, iată, eu încetinel şi bătrân, am fost doborât de ceea ce este mai încetinel decât mine, moartea. Prigonitorii mei sunt iuţi şi puternici, au fost biruiţi de un lucru mai grabnic ca dânşii: păcatul!”

Să îndrăznim, din toată inima, din tot cugetul şi din toată tăria noastră de a pune frâu păcatelor şi a scăpa de toate valurile care ne învăluie şi grabnic să ne împăcăm cu Dumnezeu,1717 II Corinteni 5, 20. care ne aşteaptă în pragul Casei Sale împărăteşti.

Vedem, aşadar, dorul lui Dumnezeu ca noi, pruncii Lui să nu fim pierduţi ci să ne mântuim prin credinţa în Iisus Hristos, că El este cu adevărat în Sfânta Euharistie, adică în Sfânta Împărtăşanie, Masa Împărătească la care este chemată întreaga omenire să participe cât mai des.

Negrăită Taină şi sfântă mângâiere! Sfânta Treime S-a gândit la fiecare dintre noi şi ne cheamă să ne bucurăm întru lumina veşniciei Sale.

De aceea, Părintele Patriarh Daniel a propus şi Sfântul Sinod a aprobat ca anul 2014 să fie închinat celor două Taine Sfinte: Spovedania şi Euharistia, adică întâlnirea şi împăcarea cu Dumnezeu prin căinţă şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, care ne aduc iertarea păcatelor şi moştenirea vieţii de veci.

Doar aşa, eliberaţi de păcate şi împărtăşiţi cu Iisus, avem puterea de a ne bucura de Ziua Învierii!

Aşa au crezut moşii şi strămoşii noştri, părinţii şi aşa credem şi noi, cei de azi, bucurându-ne aici pe pământ, în Biserica luptătoare, iar sfinţii români, în Biserica triumfătoare, unde se află şi Sfinţii Constantin Brâncoveanu cu cei patru prunci: Ştefan, Constantin, Radu, Matei şi sfetnicul său Ianache, prăznuiţi anul acesta, la împlinirea a 300 de ani de când au fost ucişi, mărturisind pe Dumnezeu şi credinţa cea adevărată a neamului românesc!

Dreptmăritori creştini, După ce am dereticat prin tainiţele sufletului şi trupului nostru, primind binecuvântare de la duhovnic, doctorul nostru sufletesc şi împreună rugător pentru iertarea păcatelor spovedite, ne apropiem cu sfială de Taina Sfintei Euharistii, medicamentul nemuririi, auzind îndemnul Domnului Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă Trupul meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru El.”1818 Ioan 6, 54-56.

Pilda creștină

Rodul jertfei şi al ostenelilor lui Iisus Hristos leam văzut şi le vedem cu ochii credinţei şi din istoria mântuirii noastre, cuprinsă în scrierile sacre, lăsate nouă prin pronia dumnezeiască.

Inima noastră este învăluită de marea mângâiere auzind glasul lui Iisus, după Învierea Sa din tenebrele morţii: „Bucuraţi-vă!” Bucuraţi-vă, le spune femeilor curajoase, purtătoare de mir; Bucuraţi-vă, le spune celor izbăviţi din chinurile iadului, care aşteptau izbăvirea de la începutul lumii; Bucuraţi-vă, spune întregii naturi, Pământului şi Universului; dar mai ales, ne spune nouă. Bucuraţi-vă voi, dimpreună vieţuitori ai lumii, fraţii şi prietenii Mei pe care V-am răscumpărat cu sângele Meu, făcându-vă liberi de păcat şi de spaimele morţii şi „să nu vă mai faceţi robi oamenilor!”2323 I Corinteni 7, 23.

Astfel, noi, copiii lui Dumnezeu, am devenit bucuria inimii lui Iisus Hristos!

Iubiţi credincioşi, Să păstrăm cu sfinţenie această bucurie dumnezeiască, ce ni se îmbie ca un imperativ absolut „iar Dumnezeul Păcii, Cel ce prin Sângele unui Testament Veşnic a sculat din morţi pe Păstorul cel mare, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce este bineplăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos”,2424 Evrei 13, 20-21. bucuria şi mângâierea noastră de-a pururi „pentru că pentru aceasta a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii”2525 Romani 14, 9. , învăţându-ne şi pe noi trecerea din frumuseţea lumii văzute în Împărăţia Iubirii veşnice!

Să ne rugăm pentru pacea întru Hristos a celor de departe şi a celor de aproape, pentru tămăduirea bolnavilor, pentru sporirea credinţei, pentru solidaritate ortodoxă şi românească!

Vă dorim tuturor, ca bucuria Învierii lui Iisus să fie şi bucuria învierii noastre şi să ne însoţească pretutindeni în viaţă cu sănătate şi spor binecuvântat în tot lucrul bun!

Hristos a Înviat!

CUM VA FI LA ÎNVIEREA CEA DE OBŞTE?

Cum va fi la învierea cea de obște La un bătrân călugăr și smerit, dar vestit pentru înțelepciune, s-au adunat mai mulți oameni pentru cuvânt de învățătură. După o discuție duhovnicească în care bătrânul le vorbea despre istoria omenirii, despre moarte, despre judecata de apoi și despre învierea cea de obște un creștin la întrebat: -Părinte sfințite! Eu nu pot înțelege cu mintea mea cea ce-mi spui despre faptul că la învierea cea de obște Dumnezeu din toate colțurile lumii va aduna osemintele tuturor oamenilor și le va realcătui. Cum e posibil s-adune Dumnezeu după atâtea mii de ani oase și ulcele ale miliardelor de o a m e n i ?

Drept răspuns bătrânul înțelept merse la chilie și luă o bucată de magnet puternic și-l apropie de o grămadă de praf amestecat cu zeci de părticele de pilitură de metal. Magnetul începu îndată să tragă din mormanul de praf toată pilitura de metal.

Colegiul de redacție FONDATOR: † Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINIC al Argeșului și Muscelului

Pământul a rămas pe loc, iar metalul se strânse ciorchine pe buza magnetului.

Zis-a apoi bătrânul: -Iată minune frate creștine! Magnetul meu strânge, adună praful de metal din grămada de pământ. Ia o bucată mare de fier, sfărâm-o în pulbere, arunc-o toată într-o groapă de pământ, iar eu ți-o voi scoate de acolo cu magnetul meu.

Deci dacă magnetul meu, poate face această minune, materie fiind, cum crezi tu, că Dumnezeu cel Atotputernic, Făcătorul cerului și al pământului, nu va putea la vremea cuvenită să strângă cenușa și praful oaselor noastre din țărâna pământului! Deci precum magnetul meu, scoate pulberea de metal din pământ, așa și la înviere Dumnezeu va scoate și va strânge oasele tuturor oamenilor de pe pământ.

Cu acestă pildă, bătrânul înțelept lămuri mintea slabă a necredinciosului, care se întreba cum va fi la învierea cea de obște.

Editor: Preot Daniel Gligore - consilier cultural Redactor șef: Pr. dr. Napoleon Dabu

Adresa: Strada epe Vod nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan e›mail: argesulortodox@yahoo.com

2

Dreptmăritori creştini,

Redacția: preot prof. Cornel Dragoș, preot Florin Iordache, diacon prof. Gabriel Firuțã, asist. univ. drd. Gabriela Safta.

Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori: Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. Alexandru Brichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș, Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583›2643

Argesul Ortodox

SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu Mântuitorul încălţăminte meu de fier ce a v e a cuie şi Chip al slavei venite din cer l-au Coborât sub vremi din etern, silit Luând chip omenesc din Fecioară s ă

Te-ai născut ca și moartea să moară.

În Iordan botezat dovedeai ascultarea, Ca de Tine să asculte chiar și vântul și marea.

Rugător și smerit Te-ai ascuns în pustiu, Să zdrobești ispitirea și să faci omul viu.

Spânzurat pe un lemn răstignind nemurirea Ca apoi, înviind, să-Ți descoperi mărirea Ai făcut ca prin Cruce să fii Pâine și Vin Și ne-ai dat ca pe Tine să Te bem din Potir.

Ca apoi, înviat, să înalți chipu-Ți blând Nelăsându-ne singuri pogorâși Duhul Sfânt.

Pentru toate acestea viața mea Ți-o închin Și la tot ce-mi vei da, spune-voi doar Amin!

Preot Cătălin MARINEAȚĂ alerge.

Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi

când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţinduse spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului. În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă.

Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul.

Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Undeţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman.

Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul

care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune. altă Iată minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul.

Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punânduţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta.

Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinândumă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, sau mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic. www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie23.htm

3

Argesul Ortodox

Bunul Dumnezeu să-ţi şteargă lacrimile !

Lacrimile noastre trădează starea noastră fizică şi sufletească. Lacrimile însă, pot să fie de multe feluri: lacrimi de interes, lacrimi de neputinţă, lacrimi de disperare, lacrimi de pocăinţă sau de părere de rău, lacrimi de împăcare, lacrimi de bucuria mântuirii sau a veşniciei.

1. Lacrimile interesului: «Şi a plâns femeia lui Samson înaintea lui, zicând: “Tu mă urăşti şi nu mă iubeşti; ai dat o ghicitoare fiilor poporului meu, iar mie nu mi-o dezlegi”. Şi a zis el către ea: “Eu n-am dezlegat-o tatălui meu şi mamei mele şi să ţi-o dezleg ţie?” Şi a plâns ea înaintea lui şapte zile, cât a ţinut ospăţul la ei. În sfârşit în ziua a şaptea i-a dezlegat-o căci ea îl ruga stăruitor.»

(Judecători 14:16-17). De câte ori nu plâng oamenii în viaţă pentru a-şi atinge anumite scopuri. Şi de câte ori scopurile acstea nu sunt cele mai sincere, ci dorinţa de împlinire a unor egoiste. Cel mai mare scop pentru care să plângem, să fie acela de a ne mărtusisi Domnului păcatele noastre şi cu lacrimi de părere de rău şi de pocăinţă să ne îndreptăm către Crucea Mântuitorului nostru, de unde să vedem razele iertătii şi ale mângâierii noastre.

2. Lacrimile neputinţei: «Dar văzând David că slugile sale şoptesc între ele, a priceput că a murit copilul şi le-a întrebat: “A murit copilul?” “A murit”, i s-a răspuns. Atunci David s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi s-a dus în casa Domnului şi s-a rugat. Întorcându-se apoi acasă, a cerut să i se dea pâine şi a mâncat. Şi i-au zis slugile: “Ce va să zică aceasta? Când copilul era încă în viaţă, ai postit, ai plâns şi n-ai dormit; iar după ce copilul a murit, te-ai sculat, ai mâncat şi ai băut?” “Câtă vreme copilul era viu, a zis David, am postit şi am plâns, căci socoteam: Cine ştie, poate mă va milui Domnul şi va trăi copilul. Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine”.» (2 Imp.12,19-23). Chiar atunci când eşti într-o situaţie de neieşit, din punct de vedere omenesc, să nu uiţi că Domnul te poate scoate afară cu mâna Lui cea puternică. Adu înaintea Domnului neputinţele tale şi ve-i vedea tăria Domnului în viaţa ta.

3. Lacrimile disperării: «Când însă s-a sfârşit apa din burduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine. Şi ducându-se, a şezut în preajma lui, ca la o bătaie de arc, căci îşi zicea: “Nu voiesc să văd moartea copilului meu!” Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasul şi a plâns. Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer către Agar şi a zis: “Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzit Dumnezeu glasul copilului din locul unde este! » (Facerea 21,15-17). Când nu mai ştii încotro să apuci, caută drumul spre Dumnezeu, chiar cu lacrimi, dar nu dispera. El este rezolvarea absolută a problemelor tale.

4. Lacrimile împăcării; «Atunci, ridicându-şi ochii, Iacov a văzut pe Isav, fratele său, venind cu cei patru sute de oameni. Şi a împărţit Iacov copiii Liei şi ai Rahilei şi ai celor două roabe. şi a pus pe cele două roabe cu copiii lor înainte; apoi după ei a pus pe Lia cu copiii ei şi la urmă a pus pe Rahila şi pe Iosif; Iar el mergea în fruntea lor şi, apropiindu-se de fratele său, i s-a închinat de şapte ori până la pământ. Isav însă a alergat în întâmpinarea lui şi l-a îmbrăţişat şi, cuprinzându-i grumazul, l-a sărutat şi au plâns amândoi. » (Geneza 33,1-4,). Ce bine şi frumos ar fi dacă şi astăzi, acei fraţi de corp, înstrăinaţi prin ură şi diverse interese s-ar putea împăca aşa ca şi Iacov şi Isav (Esau). Oare câţi fraţi nu merg înaintea Domnului la altarul lui sfânt, de unde să asculte cuvântul Domnului şi să primească părinteasca-I binecuvântare, dar ei mai sunt şi astăzi certaţi cu fraţii lor sau cu părinţii lor, sau cu rudeniile lor. Să fie pentru noi exemplul celor doi fraţi, Iacov şi Isav (Esau), înstrăinaţi pentru lupta de întâietate în familie (dreptul de întâi născut), dar şi de avere sau moştenire, un frumos exemplu creştinesc, de aplanare a conflictelor, care poate durează de zile bune, de luni sau chiar de ani sau zeci de ani. Ce minunat ar fi să poată vorbi fraţii,

4

fraţilor lor sau copiii, părinţilor lor, aşa cum a vorbit Iosif fraţilor lui. «Spuneţi dar tatălui meu toată slava mea cea din Egipt şi câte aţi văzut şi vă grăbiţi să aduceţi pe tatăl meu aici!” Apoi, căzând el pe grumajii lui Veniamin, fratele său, a plâns, şi Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui. După aceea a sărutat pe toţi fraţii

săi şi a plâns cu ei. După aceasta i-au grăit şi fraţii lui.»

(Geneza 45,14-15). Atunci când Dumnezeu binecuvântează, într-un mod special, pe cineva din familie, acesta, după ce a simţi într-un mod aparte binecuvântarea Domnului, să nu-şi uite familia. Poate că cineva din familia lui l-a rănit, i-a făcut rău, el pentru această situaţie, să nu răsplătească răul cu rău, ci să biruiască răul cu bine. Aşa ne învaţă Domnul nostru. Aşa spunea şi Sfântul Apostol Pavel, inspirat de Duhul Domnului: « Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău.

Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.»

(Romani 12,17). Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne luăm această hotărâre, de a nu răsplăti răul cu rău, ci de a birui întotdeauna răul prin bine. Aşa face un fiu sau o fiică a Domnului. Fiţi astfel de fii şi fiice ale Domnului nostru, urmaşi şi urmaşe a exemplului sfânt al Mântuitorului nostru.

5. Lacrimile pocăinţei: «Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileianul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar. » (Matei 26,69-75). Oare, nouă de câte ori ne-a fost ruşine de faptul că suntem creştini, sau ne-am comportat fără de ruşine ? Oare felul în care trăim noi, aduce cinste sau ruşine Tatălui nostru ceresc ? Atunci când faptele noastre sunt de felul acesta, ar fi bine să ne inunde lacrimile pocăinţei şi ca Petru, în pocăinţa lui, a plâns amar, dar s-a căit după aceea, din toată inima şi apoi ce lucrare a putut face acest ucenic, fiind acum cu adevărat Sfântul Apostol Petru.

6. Lacrimile dorinţei de propovăduire sau de evanghelizare: «Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie; atunci se zicea între neamuri: “Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!” Mari

lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie. Întoarce, Doamne, robia noastră, cum întorci pâraiele spre miazăzi. Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor. » (Psalmul 126,2-6). Ca şi creştini, ar trebui să ne gândim mai mult, de a fi preocupaţi atât de mult, încât chiar cu lacrimi, de a vorbi şi semenilor noştri, vecinilor, prietenilor noştri despre bunătatea Domnului, despre minunea Crucii în viaţa oricărui păcătos.

7. Lacrimile veşniciei : « Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. » (Luca 16,22-24). Mântuirea Domnului pe care ne-o oferă nouă prin Crucea lui Iisus Hristos, ar trebui să ne producă lacrimi de bucurie, lacrimi de fericire, aşa după cum plângem de bucurie atunci când avem o realizare omenească deosebită.

8. Lacrimile suferinţei pentru nevoile altora: «Ochii mei se sfârşesc de plâns, lăuntrul meu arde ca văpaia, măruntaiele mele fierb şi fierea mi se varsă pe pământ din pricina zdrobirii fiicei neamului meu, când copiii şi pruncii stau sleiţi de putere în pieţele cetăţii.»

(Plângerile lui Ieremia, 2,11).

Un creştin adevărat nu va putea rămâne insensibil la nevoile cetăţii, la nevoile celorlalţi, ci va fi apăsat mereu de povara greutăţilor, păcatelor şi suferinţelor altora.

9. Lacrimile propriilor păcate: « Fiica poporului Meu, încinge-te cu sac şi-ţi presară cenuţă pe cap; tânguieşte-te ca după moartea singurului tău fiu!

Plângi amar, că fără de veste va veni pierzătorul asupra voastră! » (Ier.6.26). Să plângem, în primul rând, pentru păcatele noastre. « Apoi a venit poporul la Betel şi a stat acolo până seara înaintea lui Dumnezeu, şi a ridicat glasul său şi a plâns cu jale mare, zicând: “Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce oare s-a petrecut aceasta în Israel, că iată acum lipseşte din Israel o seminţie?”» (Jud. 21,2-3). « Pe când se ruga astfel Ezdra şi se mărturisea, plângând şi îngenunchind înaintea templului lui Dumnezeu, s-a strâns la el o mare mulţime de Israeliţi, bărbaţi şi femei şi copii, pentru că şi poporul a plâns foarte mult.» (Ezdra 10,1). Întotdeauna oamenii doritori de bine, credincioşi, se vor strânge înaintea Domnului şi se vor ruga Lui pentru iertarea păcatelor lor. «Aşa zice Domnul: “Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt”. Aşa zice Domnul: Înfrânează-ţi glasul de la bocet şi ochii de la lacrimi, că vei avea plata pentru munca ta, zice Domnul, şi ei se vor întoarce din ţara duşmană; Este nădejde pentru viitorul tău, zice Domnul, că fiii tăi se vor întoarce în hotarele lor. Aud pe Efraim plângând şi zicând: “Tu m-ai pedepsit şi sunt pedepsit ca un junc neînvăţat. Întoarce-mă şi mă voi întoarce, că Tu eşti Domnul Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit, şi când am luat cunoştinţă, m-am bătut în piept; am fost ruşinat şi tulburat am fost, pentru că am purtat ocara tinereţii mele”. Dar Efraim nu este feciorul Meu scump, un copil atât de alintat? Atunci când vorbesc de el, totdeauna cu dragoste Mi-amintesc de el; pentru el Mi se mişcă inima şi voi avea milă de el, zice Domnul.» (Ier.31,15-20).

-continuare în pag. 5-

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Argesul Ortodox

Locaşuri de cult din Argeş şi Muscel până la Sfântul Neagoe Basarab Biserica Sfântul Nicolae Domnesc „Monumentele sunt istoria vie a neamului.”1 (Nicolae Iorga) Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae (de la întemeiere) şi Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina (din septembrie 2009, când a avut loc canonizarea Sfântului Iachint şi ridicarea Episcopiei Argeşului şi Muscelului la treapta ecleziastică de Arhiepiscopie) este situată pe Strada Negru Vodă, nr. 2, în Municipiul Curtea de Argeş, Judeţul Argeş.

Prima biserică, ale cărei temelii s-au descoperit sub actuala biserică, de mici proporţii, a fost, după toate probabilităţile, capela lui Seneslau (1247-1272/5).

Forma „în cruce greacă” a acestei prime biserici de zid reprezintă o etapă pregătitoare, ulterior ridicându-se actuala Biserică Sfântul Nicolae Domnesc.2 Forma atestă că a fost construită ab initio săvârşirii cultului ortodox de rang aulic.

Construcţia actualei bisericii a început în jurul anului 1340 pentru că în anul 1352, anul morţii lui Basarab I (1310 - 1352) biserica era ridicată la roşu, iar în interior se efectuau lucrările de tencuială.3 Dovadă este înscrisul descoperit în 1920 pe latura nordică a naosului, la 1 metru de sol, pe tencuiala crudă, care atesta că: „La leatul 6860 (1352) la Câmpulung a răposat marele Basarab Voievod”.4 Lucrările au continuat sub Nicolae Alexandru (1352 - 1364) şi s-au încheiat, o dată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vladislav I sau Vlaicu Vodă (1364 - 1377).

La restaurarea din 1827 s-a îndepărtat pisania. Nu există până în prezent textul acelei pisanii. Se păstrează o inscripţie în naos, pe peretele vestic, în partea superioară a panoului cu portretele voievodale: „… credincio<sul> voievod şi singur stăpâ<nitor >… < al Ţ>ării Româneşti, al Vidinului şi al întregului ţinut al Vidinului … … în Hristos Dumnezeu, binecredincioasa şi doamna Ţării Româneşti şi a între<gului >…”5 Virgil Drăghiceanu a descoperit următoarea inscripţie pe un clopot: „Acest

- continuare din pag. 4 -

10. Lacrimi vărsate înaintea Domnului, însă lacrimi neşterse de Domnul şi rugăciuni neascultate : « Şi iată a două faptă pe care o săvârşiţi: spălaţi cu lacrimi jertfelnicul Domnului, cu plânsete şi cu gemete, pentru că El nu mai caută la prinoase şi nu mai binevoieşte să le primească din mâinile voastre. Şi de ziceţi: “De ce?” Din pricina că Domnul a fast martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău. Oare nu i-a făcut El ca să fie o singură făptură cu trup şi suflet? şi aceasta faptură întrunită ce năzuieşte ea? Urmaşi de la Dumnezeu! Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean eu femeia tinereţilor tale.

Căci Eu urăsc alungarea femeii”, zice Domnul Dumnezeul lui Israel, “şi ca cineva să întindă nedreptatea pe veşmântul său”, zice Domnul Savaot.

“Deci aveţi respect pentru viaţa voastră, şi nu mai săvârşiţi această viclenie! » (Maleahi 2,13-16). Bunul Dumnezeu doreşte ca noi să fim credincioşi legământului căsătoriei noastre.

11. Domnul nostru Iisus Hristos – model pentru noi.

Lacrimile lui Iisus Hristos, care a plâns pentru

clopotu iaste al s(fin)ti Beserici Domneşti din oraş Argeş, hram Sf. Nicolae, unde să află şi Sf. Moaşte ale Muceniţi Filothiei, şi care beserică iaste zidită de răposatulu întru fericire Io Radul Vod Negru, Întâiu Domnu al Ţării, carele au stătut la leat 6798 (1290) şi să vede că şi acest clopotu să fi făcut; şi a stătut până la leat 1788, când au avut război Porta Otomanicască cu cea chesaricească, şi s-au sfărâmat urechi(le) de ostaşi; par acum la leat 1812, în zilele stăpânir(ei) marelui înpărat a toată Rusia Alexandru Pavlovici, s-au prefăcut de prea osfinţia sa Întâi Episcup al Argeşi Chiru Iosif, mai adăogându şi mater(ie), prin purtarea de grijă a mea, a zmerit arhimand. Theodosie, Nastavnic Sf. Mănăstiri Cozanci(?); Georg Wolf Mest. Ot Sibiu.”6 (va urma) Preot Daniel Gligore 1 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, vol. I, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Ministerului de Culte, 1929, p. 37-39.

(Nicolae Iorga) 2 Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV-XV, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973, p. 135.

3 Dr. Valerian Marinescu, Monografia aşezării Argeşului - Curtea de Argeş, Piteşti, Editura Europroduct, 1999, p. 12.

4 Basarab I a murit la Câmpulung pentru că aici s-a mutat temporar reşedinţa domnească, în urma epidemiilor de ciumă care se abătuseră asupra întregii Europe şi ajunseseră şi la Argeş, pentru prima dată în anul 1348. Ciuma este amintită în anul 1349 de documente la Oradea, unde moare episcopul Demetrius. (cf. V. Marinescu, Pagini de istorie medicală la Curtea de Argeş, Curtea de Argeş, 1968). Din acest motiv au încetat şi lucrările la Biserica Domnească, iar ulterior au mers foarte greu. Dovadă sunt straturile diferite de pictură executate în foarte scurt timp de reprezentanţi ai şcolilor picturale proveniţi din regiuni diferite dar aparţinând domeniului bizantin şi reprezentarea scenei Adormirii Maicii Domnului, în trei locuri diferite în Biserica Domnească, pictată de pictori diferiţi, care, împreună cu scenele de vindecări miraculoase, simbolizează şi lupta împotriva ciumei.

Vezi I. D. Ştefănescu, „Pictura religioasă în Valahia şi Transilvania”, în Studii şi comunicări, Vol. III, Curtea de Argeş, Muzeul Oraşului Curtea de Argeş, 1932. Argumente că prima capitală a Ţării Româneşti a fost la Argeş sunt ruinele Curţii Domneşti datând din jurul anului 1330, monedele bulgăreşti, aparţinând lui Ion Alexandru din Târnovo, ginerele lui Basarab I, din perioada 1331-1355 descoperite precum şi un obol de argint de la 1338 găsit în pivniţa Casei Domneşti.

5 Virgil Drăghiceanu, „Comunicări II Inscripţiile de la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş”, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Anul V, 1912, Bucureşti, Editura Administraţiei Casei Bisericii, Tipografia „Gutenberg”, 1912, p.

95-96.

6 Ibidem.

Sfânta Cetate: «Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa sunt în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale. Şi intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el.

Zicându-le: Scris este: “Şi va fi casa Mea casă de rugăciune”; dar voi aţi făcut din ea peşteră de tălhari. Şi era în fiecare zi în templu şi învăţa. Dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă. Şi nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea după El, ascultându-L». (Luca 19,41-48).

12. Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor: «Atunci s-a întors Iezechia cu faţa la perete şi s-a rugat Domnului, zicând: “O, Doamne, adu-ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credinţă şi cu inima dreaptă şi am făcut cele plăcute în ochii Tăi!” Şi a plâns Iezechia tare. Isaia însă nu plecase încă din cetate, când a fost cuvântul Domnului către el şi i-a zis: “Întoarce-te şi spune lui Iezechia, stăpânul poporului Meu: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoşul tău: Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale; te vei vindeca şi a treia zi te vei duce în

templul Domnului; »(4 Regi, 20,2-5). Bunul Dumnezeu răspunde la rugăciunea sinceră. « Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. » (Apoc. 21,3-4).

Ca final al gândurilor noastre de astăzi, ca o conluzie şi ca un îndemn din partea Domnului şi Mântuitorului nostru: « Dar se ruşinează ei, oare, când fac urâciuni? Nu, nu se ruşinează deloc, nici roşesc. De aceea vor cădea printre cei căzuţi şi se vor prăbuşi în ziua în care îi voi pedepsi, zice Domnul. Aşa zice Domnul: “Opriţi-vă de la căile voastre! Priviţi şi întrebaţi de căile celor de demult; de calea cea bună şi mergeţi pe dânsa şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.»

(Ieremia 6, 15-16). Să ne ajute pe noi toţi Bunul Dumnezeu, să ne căim de faptele noastre rele, să ne roşească faţa de ruşine şi să ne căim înaintea Domnului pentru păcatele noastre şi să ne oprim de la faptele noastre rele şi vom primi odihnă şi pace de la Domnul nostru.

Doamne Dumnezeul nostru, şterge lacrimile noastre şi dă-ne în fiecare zi, pacea Ta !

5

Argesul Ortodox

Drd. Stelian Gomboș; Prof. Cristian Șerban, Omul: Subiect actual al dragostei lui Dumnezeu: Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993) omagiat prin șase studii teologice.

Editura Cristimpuri, 2013, 128 pagini… Însumând șase studii teologice referitoare la teologia filocalică a Părintelui Profesor Dumitru Staniloae - Teologul (1903-1993) lucrarea distinșilor autori omagiază 110 ani de la nașterea pământească a Părintelui Dumitru Stăniloae și 20 de ani de la nașterea să în ceruri.

Cititorul are în față o lucrare excepțională, perfect structurată și excelent axată pe toate reperele importante, reușind să reprezinte pe de o parte modul de trăire teologico-filocalic al părintelui și pe de altă parte prin exemplificări relevante raportate la principiile și curentele de bază ale ortodoxiei sub forma unor explicații corecte și clare - se constituie la lecturare într-un prim abecedar pentru cei aflați la un stadiu duhovnicesc de început, cât și într-un mini-tratat de morală și asceză creștin-ortodoxă. Îndrăznind să afirm că dețin cunoștințe pe nivelul de bază, personal am beneficiat de un adevărat curs de ortodoxie la cea mai înaltă cotă de rigurozitate și cu cele mai ridicate cote, de atingere a dezideratului dorit de toți trăitorii autentici, o relație corectă, concretă și permanent - în fond mântuitoare cu divinitatea - adică Sfânta Treime. Încă din studiul 1 – Domnul Drd. Stelian Gomboș ne precizează că teologia Părintelui Stăniloae este o teologie filocalică, ceva ce nu se găsește la alți teologi într-o asemenea consistență și intensitate. Conform precizărilor autorului, Părintele dorește să descrie experiența iubirii și comuniunii cu Dumnezeu, pentru că și alții să pătrundă pe drumul pe care se află Sfinția Sa. Operă Părintelui Dumitru Stăniloae se remarcă și prin conținutul ei autentic, fiind în acest sens o teologie hristologică și hristocentrică.

Pentru interpretarea la adevărata ei valoare opera Părintelui Dumitru Stăniloae - impune celui ce se dedică spre studiere, o experiență mistică și duhovnicească pentru a putea pătrunde și înțelege teologia să atât de variată și de profundă.

Această prentru că, așa cum aflăm din cuprinsul cărții, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae este “cel mai mare teolog ortodox al secolului XX” Studiul al doilea, realizat sub aceeași atentă îngrijire a Drd. Stelian Gombos copleșește cititorul prin literature relativ commune unor scrieri de bază teologice: Sfântă Treime - Structură supremă a supremei iubiri; Dumnezeu Tatăl - temei al unității, Unitatea intertreimică - unitate în iubire; etc. În fond și în fapt, toate titlurile, deși firești că și formulare, prin modul în care sunt explicate, poate mai corect este a spune “explicitate” ideile conținute în titluri, ne oferă cu adevărat posibilitatea de a înțelege pe deplin și la dimensiunea reală, teme majore ale Ortodoxiei, cum ar fii - relația persoanelor Sfintei Treimi între ele și în raport cu omul; - relația specială a Fiului că Logos al Tatălui, precum și relația de comuniune desăvârșită între tatăl și fiul, care structurează întreaga existent creată, orientând-o eshatologie spre împărăția comuniunii veșnice, dacă este să ne referim la acest al doilea studiu.

La studiul 2 - același autor ne avertizează că “divinitatea” este o realitate peste care nu se poate trece și însăși Ortodoxia o cuprinde în conceptual ei de “sobornicitate”- (pag 36).

Suntem încunoștințați că în concepția ortodoxă viață supranaturală a harului izvorăște din experiență trăirii duhovnicești fiind “profund

6

umană și Dumnezeiască, sau cu atât mai deplin umană cu cât este mai Dumnezeiască, o viață teandrică, de om îndumnezeit” (pag37).

Cititorul este efectiv absorbit de întregul

capitol, prin modul cu care autorul îi prezintă realități de maxim interes dintre care intenționăm câteva:- fiecare om este este conceput de Dumnezeu că o minune.

-Valoarea persoanei umane rămâne intangibilă în raport cu manifestarea omului în cadrul posibilității de mântuire -Relația celor trei persoane din cadrul Sfintei Treimi -Ființă umană ca persoană este o existenţă dăruitoare și primitoare de iubire în raport cu alta și aici gândul ne conduce automat la porunca a 2a: să iubești pe aproapele tău că pe ține însuți - o șansa reală, singura viabilă de înplinire a omului spre mântuire, după formula primondială de a-L iubi pe Dumnezeu. În studiul 3 suntem încunoștințați despre energiile necreate ale lui Dumnezeu conferite omului (pag 46), despre relația Dumnezeu-om și om-Dumnezeu raportată la om care înțelege potrivit doctrinei ortodoxe deosebirea între ființă și energiile divine.

Se integrează aspectul important că Părintele Profesor Dumitru Staniloaie, citându-l pe teologul grec Panayotis Nellas, și de accord cu aceasta se aliază la idea că: ”Omul a devenit desăvârșit când s-a înălțat la treapta de “Dumnezeu-om”.

Tot cu acest studiu găsim un alt aspect foarte important de reținut și anume: Fiul ne face Hristoforii; Duhul sfânt ne face pnevmatori, așa după cum Tatăl ne face teofori.

La pag 56 aflăm că Părintele Staniloae este de accord cu ideea că Dumnezeu “se arată celui bun, favorabil, iar celui rău plin de mânie” idee acreditată de la vechii filosofi greci - și nici cu unele teorii din Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene referitoare la Dumnezeu, raportat la om.

Potrivit teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae în Treimea Persoanelor Sale SfinteDumnezeu se face accesibil omului, care este și el persoană.

Dumnezeu fiind Persoană, este iubire, și atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că pe Fiul Sau l-a dat să se întrupeze ca om și astfel și iubirea Sa imensă să facă și mai accesibilă relația om-Dumnezeu.

Studiul 4 - În cadrul acestui studiu de Prof. Cristian Șerban, ne ”provoacă” la aflarea sensului creației și apoi a sensului final al existenței observând cum ”licăreste în întuneric lumina sensurilor”.

Se reamintește că primul om creat de Dumnezeu avea o putere sacerdotală asupra lumii și viețuitoarelor.

Nu este prezentată ideea foarte importantă și interesantă - anume: că oamenii restabiliți harică (sfinții), pot ajunge să cunoască gândurile celor pe care îi întâlnesc.

Tot din acest studiu, desprindem două concluzii finale importante: - Din imensa dragoste față de om, Iisus Hristos Mântuitorul rămâne într-o continuitate de natură cu succesorii lui Adam.

- Iisus Hristos Mântuitorul a realizat recapitularea întregii făpturi; ca adevărat Dumnezeu și Om al întregii creații.

Studiul 5 - Autorul, Drd Stelian Gomboș ne introduce în zonă câţiva termini, consacrați teologic, în raport cu nevoința și aspirația umană spre îndumnezeire, vorbindu-ne, despre o (via) media între teologia dogmatică și cea morală.

Conform Părintelui Dumitru Stăniloae, cercetarea asupra vieții spiritual se împarte în trei etape: - faza activă - faza contemplației naturale - faza contemplației mistice a lui Dumnezeu.

Altfel spus avem trei trepte: -a purifericării -a iluminării -a vederii lui Dumnezeu Este punctat și actul inițiator, realizat prin har. Nu este prezentată stăruința în lucrarea binelui care ne deschide - prin iubire spre Creator - care ne umflă cu har și energie necreată -conferindu-ne puteri spirituale fortificate la maxim, generând adevărate virtuți ce converg spre “starea de înviere”.

Putem înțelege astfel noblețea spirituală a isihaştilor, a duhovnicilor îmbunătățiți și a pustnicilor - acele “perle” rare ale monarhismului.

Sunt prezentate rugăciunea inimii, blândețea, iubirea tuturor permanent, într-o desăvârșită smerenie, golind complet eul nostru, etapă absolut necesară pentru umplerea de har. În studiul 6 și ultimul, același autor - Drd. Stelian Gomboș ne oferă referințe despre concepția filocalică a Părintelui Dumitru Stăniloae cu privire la desăvârșirea omului. Se vorbește apoi de “Omul ascuns în inimă” care este Duhul, ce se naște și crește.

Conform mediilor monastice răsăritene, ceea ce predomina cel mai mult la monarhi este plânsul, din care se naște afecțiunea față de Iisus Hristos. Pentru începători și nedesăvârșiți, rămâne că, după chemarea dulce a lui Iisus, să spunem și “Miluiește-ne pe noi!” vorbindu-se in același timp cu cadrul studiilor și despre virtuțile faimoasei “Rugăciuni a lui Iisus” care umple de bucurie negrăită și conferă daruri Dumnezeiești.

-continuare în pag. 7Lucian - Ovidiu Pop

Argesul Ortodox

Punerea numelui nou-născutului.

Când trebuie să se pună numele pruncului?

II întâmpla într-un viitor apropiat. Dimpotrivă, noile condiţii de viaţă împing lucrurile Când trebuie să se pună numele pruncului? Să se citească într-o direcţie opusă. Întoarcerea la rânduiala corectă necesită osteneli, rugăciunea la opt zile de la naştere, înainte de Botez, sau să se pună lucrare sistematică, corelarea acţiunilor, pregătirea specială a clerului şi numele la prima rugăciune a catehumenilor, sau la ultima rugăciune? catehizarea specială a poporului, lucruri care nu pot să se întâmple astăzi şi mâine, iar primirea numelui nu va fi primul lucru care va preocupa Biserica, dacă doreşte să-şi asume un asemenea efort. Pentru moment, trebuie să se găsească soluţia cea mai puţin anticanonică pe care ar putea s-o aplice Mărturiile liturgiştilor despre vechea practică preoţii noştri, în circumstanţe grăbite. S-o cercetăm aplicând-o prin Practica aceasta s-a păstrat în toată perioada bizantină. Sfântul reducerea la absurd.

Simeon al Tesalonicului, care scrie cu puţin înainte de cucerirea Posibile rezolvări ale problemei punerii numelui Constantinopolului (†l429), menţionează punerea numelui în ziua a opta ca pe o practică, care atunci se aplica în mod obişnuit: „în ziua a opta se aduce Slujba primirii numelui nu poate să fie unită cu rugăciunea „la pruncul lui Dumnezeu şi, înaintea uşilor bisericii, căci nu este încă sfinţit femeia lăuză”, care se citeşte în ziua naşterii, pentru că presupune prezenţa prin botez, preotul îl însemnează pe acesta (prima însemnare se făcea în pruncului în biserică, în timp ce ziua naşterii), la frunte, la rugăciunea se citeşte în casă. gură şi la piept şi-i dă lui Dar nici nu poate să fie nume prin rugăciune sfântă, considerată ca având loc în nume pe care nu-l aveau cei prima şi ultima rugăciune a născuţi, cu care se şi botează, catehumenilor şi nici la botez, căci aceasta s-a făcut şi pentru motivele la care ne-am Domnului, în ziua a opta a referit.

Cel mai puţin fost tăiat împrejur şi a primit anticanonic ar fi să fie pusă numele Iisus... Căci, în ziua a înaintea rânduielii de patruzeci opta, pruncul primeşte şi de zile, dacă până atunci pruncul numele, ca şi Mântuitorul, nu a fost botezat, căci se Care a fost numit cu numele împlineşte mai întâi condiţia Mântuitor, Iisus.

Este aducerii pruncului în biserică şi, pecetluit cu rugăciune sfântă, în al doilea rând, ne găsim mai ca să fie adus Domnului şi aproape de ziua a opta, decât de însemnat cu semnul crucii la naştere. frunte, pentru minte, la gură, pentru cuvânt şi suflare şi la În câteva manuscrise inimă pentru puterea vieţuirii, ulterioare (Marea Lavră 189, scris în cartea vieţii, prin punerea numelui, apoi se înapoiază mamei” Metocul Sfântului Mormânt, Constantinopol 8, Biblioteca Naţională din (Dialoguri, cap. 59-60). Teoretic, lucrul acesta este valabil şi trebuie să se Atena 781 şi 851), aceste două rânduieli sunt legate. Astfel, în timp ce facă şi astăzi. Adică, în ziua a opta pruncul este adus la biserică, ca şi rosteşte „Se îmbisericeşte robul lui Dumnezeu...”, preotul ar putea să Domnul, să primească numele şi să i se citească rugăciunea respectivă de introducă şi numele copilului şi nu să-l evite, aşa cum de obicei se întâmplă către preot. astăzi. Mă tem, însă, că rezolvarea aceasta care este mai puţin greşită, aşa cum am spus, va fi neaplicabilă, pentru motivul că la întrebarea preotului Situaţia actuală a atribuirii numelui cu ce nume va fi numit copilul, va primi în cele mai multe dintre situaţii, răspunsul că nu s-a hotărât încă ce nume i se va da. Astfel, rămâne ca unică Este, însă, cunoscut de toţi, că rânduiala aceasta a căzut în desuetudine. Nimeni nu-şi mai aduce pruncul la biserică în ziua a opta, nici rezolvare a prezentei probleme să se plaseze înaintea Sfântului Botez nu-i dă numele în această zi. Desigur, că ar fi o lucrare minunată să se rugăciunea punerii numelui, adică să fie citită înainte de rugăciunea „facerii depună un efort pentru reînvierea acestei practici vechi şi minunate şi, dacă catehumenului”. Astfel, se va împlini dacă nu în duh, cel puţin în parte, în vreun loc se întâmplă, să se ţină. Va trebui să fie întărită şi să i se dea rectificarea rânduielii punerii numelui (apud Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. I, p. 142- 144). vechiul ei conţinut biblic.

Orice altă soluţie constituie o lucrare anticanonică, care nu este conformă nici cu forma, nici cu duhul punerii numelui. Ca să fim, însă, realişti trebuie să mărturisim că întoarcerea la practica corectă nu se va -continuare din pag. 6Potrivit spuselor lui Dostoievski, prin suferința se isprăvește totul. Când ajungem să dobândim cu adevărat harul lui Dumnezeu, nimeni nu ne poate face nefericiți. Singurul rău aflăm că este păcatul și acesta depinde numai și numai de liberă voința a omului. Este prezentată în continuare acțiunea lui Dumnezeu poesis și praxis, care raportat la un alt termen, praktikos - ce desemnează monarhul, poate cuprinde în sensul cel mai larg întreagă operă de mântuire.

Mai aflăm apoi despre cunoașterea lui Dumnezeu care cuprinde două aspecte: praxis și theoria. Acțiunea lui Dumnezeu este folositoare “ostenelii”! Praxis este valabil pentru definire a efortului uman, a chinului. Theoria este lucrarea cu considerare a realității inteligențe. Rezultă implicit că

practica virtuților este pentru un creștin, paza poruncilor. Este folosit și termenul askeseis - adică “practicile evlaviei” precizându-se că oamenii se impart in: Somatici, Psihici si pnevmatici. În încheiere, se desprind concluzii foarte importante: - Biserica dintru început insuflă permanent pe catehizarea și primirea tainelor încorporate cu Iisus Hristos și Biserica Sa Cea Sfântă. În taină nu se poate delimita mișcarea omului care lucrează la mântuirea Sa și puterea Duhului Sfânt.

Prin urmare Părintele Dumitru Stăniloae, citând de la pag 119, este autorul unei teologii mărturisitoare și al unei teologii filocalice unice, întrucât a scris o teologie trăită, experimentată în viață-i proprie.

Iată așadar, o lucrare de excepție, ce se recomanda de la sine ca una necesară bibliotecilor cu specific teologic, dar și colecției de carte a celor care și-au propus cu adevărat să conlucreze la mântuirea

Diacon Prof. Gabriel FIRUŢĂ

sufletului.

Consider că prin lecturarea acestei cărți dobândim un exercițiu intelectual și spiritual deosebit, chiar înainte de a fi citit vreodată lucrarea Părintelui Profesor Stăniloae, având avantajul cunoștinței anticipate a reperelor teologice ale acestuia. Se cuvine în încheiere, un cuvânt de apreciere deosebită distinșilor autori, pentru modul cu care au reușit, întro prezentare concisă, concretă şi pe înțelesul tuturor, să facă din acest studiu omagial un index de referință al unei vieți reale, duhovnicești spre subiectul final de îndumnezeire și mântuire a omului.

Așteptăm din partea autorilor, Drd. Stelian Gomboş și Prof. Cristian Șerban și alte lucrări deosebite, spre creșterea duhovnicească a multora.

Lucian - Ovidiu Pop

7

Argesul Ortodox

Ortosinteze Slujba Învierii Domnului Iisus Hristos oficiată la Curtea de Argeș românească! Vă dorim tuturor, ca bucuria Mii de credincioşi au primit Sfânta Învierii lui Iisus să fie şi bucuria învierii Lumină la Catedrala Arhiepiscopală noastre şi să ne însoţească pretutindeni în viaţă din municipiul Curtea de Argeş. Slujba cu sănătate şi spor binecuvântat în tot lucrul bun! Hristos a Înviat!” de Înviere a fost oficiată în baldachinul din faţa sfântului locaş, de către Anul acesta la Catedrala Arhiepiscopală din Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Curtea de Argeş credincioşii au primit Sfânta Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Lumină de la Ierusalim, adusă prin grija şi împreună cu un important sobor de binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. preoţi şi diaconi.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a trimis În cuvântul de învăţătură adresat un reprezentat pentru a aduce Lumina Sfântă la credincioşilor Înaltpreasfinţia sa a amintit de mesajul Mântuitorului Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș. Pe traseu s-a făcut o oprire la Nostru Iisus Hristos care se repetă an de biserica Sfânta Vineri din municipiul Pitești an, prin care suntem îndemnaţi să ne pentru parohiile din acest protopopiat. bucurăm şi să iertăm toate pentru Înviere: La Curtea de Argeș, Sfânta Lumină a fost primită oficial de Înaltpreasfințitul Părinte ,,Să ne rugăm pentru pacea întru Hristos a celor de departe şi a celor de aproape, pentru tămăduirea Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. bolnavilor, pentru sporirea credinţei, pentru solidaritate ortodoxă şi Slujba de Înviere, oficiată la Catedrala Arhiepiscopală, a fost transmisă în direct pe postul național Pro Tv.

în 1875 și în perioada 1966-1968.

Liturghie arhierească oficiată la biserica restaurat În prezent lucrările de restaurare continuă, sub directa supraveghere a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Domnească din municipiul Pitești În a doua zi a praznicului Învierii, foarte mulți credincioşi din municipiului Pitești au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în Biserica Domnească construită în piața Vasile Milea.

Chiriarhul Eparhiei a adresat cu această ocazie un cuvânt de învățătură, amintind celor prezenți cât de important este să înțelegem semnificația spirituală a praznicului Învierii. În acest sens, Înaltpreasfinția sa a îndemnat să ne luminăm cu prăznuirea, să iertăm toate pentru Înviere și să zicem fraților celor ce ne urăsc pe noi.

De asemenea, Chiriarhul Eparhiei a amintit de imperativul folosit de Mântuitorul Iisus Hristos după Înviere: ,, Bucurați-vă”, îndemnând să ne bucurăm permanent, chiar și atunci când nu avem motive. Să depășim toate barierele rațiunii noastre și să transformăm supărările vremelnice în bucuria că ne aflăm permanent în dragostea lui Dumnezeu.

Biserica Domnească din municipiul Pitești, închinată Sf. Mc. Gheorghe, a fost construită în anul 1656 de domnitorul Constantin Șerban Basarab și soția sa, Doamna Bălașa. În interior deține o pictură foarte valoroasă realizată de către Gheorghe Stoenescu (în 1876).

Pe vremuri aici a funcționat și o școală domnească. Ansamblul a fost

Catedrala Sf. M. Mc. Gheorghe din Toploveni și-a sărbătorit hramul Catedrala Sfântul Mucenic Gheorghe din oraşul Topoloveni şia sărbătorit astăzi hramul.

Credincioşii au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Cu acest prilej Chiriarhul locului a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de importanţa pe care trebuie să o acordăm cinstirii sfinţilor. Mai mult, Înaltpreasfinția sa a menționat cât de important a fost sprijinul acordat în timp de Consiliul Județean Argeș și primăriile locale, pentru construcția de noi biserici, dar și pentru restaurarea monumentelor istorice. Mulțumirile au fost adresate și credincioșilor care din puținul lor au reușit să țină pe umerii lor biserica argeșeană.

Pentru implicarea deosebită în toate activitățile Eparhiei, Înaltpreasfinția sa a oferit domnului primar Gheorghe Boțârcă, o icoană cu chipul Sf. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință.

Catedrala din Topoloveni a fost construită în perioada 2004-2008, fiind sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic la praznicul Floriilor în anul 2008. A primit atunci

hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Un rol important a avut domnul Gheorghe Boţârcă, primarul oraşului Topoloveni, care împreună cu membrii Consiliului Local, a reuşit să aloce fondurile necesare pentru construcţia acestei biserici. În prezent frumoasa catedrală din Topoloveni impresionează prin arhitectura deosebită, dar şi prin pictura din interior realizată în tehnica mozaic.

După oficierea Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți, împreună cu autoritățile locale și centrale, au avut ocazia să asiste la un concert pascal oferit de corul ,,Preludiu”, dirijat de dl. Voicu Enăchescu.