Argesul Ortodox martie 2015 Anul XIII Nr. 614

Anul XIII nr. 613 Februarie

2015 8 pagini

Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

Duhul gândului smerit Auzim mereu, în mediile eclesiastice, biserici,

mănăstiri, școli și Facultăți de Teologie și chiar în vorbirea zilnică, pe alocurea, rostindu-se un cuvânt deosebit: Smerenia! În dicționarele noastre lingvistice, cuvântul smerenie are conținutul de: supus, respectuos, plin de bunăcuviință, cucernic, evlavios!

Iată șase cuvinte care lămuresc starea specială numită, smerenia.

Dintr-odată, scriind aceste rânduri, mi-a venit în minte un atribut, o stare care se apropie de smerenie: sensibilitatea!

Când vedem un om sensibil este o mare bucurie!

Dacă sunt și eu sensibil sau manierat, voi prețui omul, cu o stare de mare ținută sufletească. Iar de nu, voi privi cu sarcasm sau cu dispreț: “Nu disprețuiți sensibilitatea nimănui; sensibilitatea fiecăruia este propriul său geniu” (Ch. Baudelaire).

Ce bucurie este să fii sensibil! Duios! Ce stare cerească: “Toți oamenii simt într-un anumit fel, o anume duioșie a vieții. Ea este aceea care-i ajută să meargă înainte” (A. Camus).

Ca să ne alungăm urâtul, neliniștea sau golul din inima noastră, să căutăm sfatul bunului și încercatului duhovnic: “Discutați câteodată cu omul erudit; cereți sfatul omului delicat și sensibil” (D. Diderot). sensibilitatea este soră cu delicatețea: “Delicatețea este o calitate supremă și cea mai rară a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate

celelalte: inteligența, bunătatea, altruismul, generozitatea, discreția, mărinimia. Un om lipsit de o singură calitate a sufletului nu are delicatețea completă” (G. Ibrăileanu).

Delicatețea desăvârșită a avut-o Iisus Hristos atunci când “S-a Smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 7-8).

Pentru aceasta este bine să ne fie cunoscut că potrivit Sfintei Scripturi, cuvântul și starea de Smerenie, i se pot atribui doar lui Iisus!

Duhul gândului smerit îl avem doar atunci când ne gândim la Părintele Smereniei, Iisus Hristos, și cu evlavie și bună-cuviință gândim și recunoaștem că Iisus Hristos este Cel Care poartă mantia Smereniei, sub care trebuie să stăm supuși, respectuoși, cu bună-cuviință, cucernici, evlavioși și cu credință tare, nădejde mare și iubire pentru El și toată creatura Sa, de sub soare!

Doamne Iisuse Hristoase, primește-ne sub mantia Smereniei Tale!

Argesul Ortodox

Sfânta Drosida, prinţesa prigonită de tatăl ei pentru credinţa în Hristos Pe 22 martie Biserica pomeneşte pătimirea Sfintei Muceniţe Drosida, fiica împăratului roman Traian.

Aceasta a trăit la începutul secolului al II-lea, perioadă în care adunările creştine erau interzise în Imperiul Roman, iar creştinii, pedepsiţi cu moartea. În acele vremuri, unele fecioare, numite „canonice“, adunau trupurile martirilor din locurile de persecuţie, le ungeau cu miruri şi le înfăşurau în giulgiuri curate, după care le ascundeau în locurile de sihăstrie unde vieţuiau, retrase de lume. Lor li s-a alăturat Drosida, însăşi fiica împăratului Traian, cel care ordonase persecuţia. Spre deosebire de cele cinci „canonice“ martirizate, Drosida a primit şansa de a fi cruţată, cu condiţia să renunţe la credinţa creştină şi să se întoarcă la viaţa de palat. A refuzat şi, scăpând de sub supravegherea străjerilor rânduiţi să o păzească, a fugit şi s-a botezat în prima apă întâlnită în cale, după care sa ascuns timp de şapte zile, în post şi rugăciune, şi şi-a găsit mucenicescul sfârşit în cuptorul de foc, aprins de prigonitori.

Drosida era fiica împăratului Traian (98-117), născută în Antiohia Siriei. Etimologic, numele ei provine din limba greacă şi înseamnă „rouă“, reprezentând prospeţimea şi puritatea. În anul 99, Traian reactiva un edict mai vechi de interzicere a adunărilor secrete, îndreptat indirect asupra creştinilor, care se întâlneau noaptea, în taină, pentru a înălţa rugăciuni şi a săvârşi Taina Sfintei Euharistii. În anul 104 apărea o lege îndreptată împotriva creştinilor. Persecuţia a început şi era necesar un simplu denunţ anonim pentru ca un creştin să-şi piardă viaţa pentru Hristos. Mai mult decât atât, trupurile creştinilor erau abandonate în locul martirajului, nefiind îngropate, pentru a servi drept exemplu înspăimântător celor ce ar fi vrut să-i urmeze în credinţă.

Cinci fecioare adunau trupurile martirilor şi le îngropau În acea perioadă, cinci fecioare - Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza şi Taisia - şi-au însuşit misiunea de a aduna moaştele sfinţilor, pe care le aşezau în locuri tainice, unde le ungeau cu mir şi le înfăşurau în giulgiuri curate. Aflând acestea, Drosida, însăşi fiica împăratului persecutor, adeptă a creştinismului, dar fără a fi botezată, a ajuns la cele cinci fecioare pe ascuns, cerându-le să-i permită să le însoţească în ascultarea lor. Avea cu sine un veşmânt preţios, pentru a împodobi trupul unui sfânt.

Pătimirea celor cinci fecioare şi a Drosidei Drosida fusese rânduită spre logodnă cu Adrian, unul dintre sfetnicii împăratului. Acesta, auzind că trupurile creştinilor dispar din locul unde s-au săvârşit, a poruncit ca soldaţii să păzească trupurile creştinilor morţi, pentru a-i aresta pe cei ce le ridicau. În prima noapte de pândă, chiar Drosida şi cele cinci fecioare au fost prinse. A doua zi, au fost aduse în faţa împăratului, care, văzând că fiica sa este printre ele, a cerut să fie ţinută sub pază, sperând că va renunţa la credinţa sa. Pe celelalte cinci fecioare Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza şi Taisia - a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită. Din acea aramă s-au construit trepiede pentru vasele cele

Colegiul de redacție FONDATOR: † Înalt Preasfințitul Arhiepiscop CAlINIC al Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada Țepeș Vodă nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

mari ale băilor comunale, nou-ridicate în urbea păgână. Însă, atât timp cât vasele au fost aşezate pe acele trepiede, nimeni nu putea intra în camera băilor obşeşti, căci cel ce se apropia cădea mort. Văzând acestea, preoţii păgâni au poruncit să fie îndepărtate acele trepiede. Atunci, Adrian a sugerat împăratului să fie retopite trepiedele şi să facă din ele cinci statui cu chipurile celor cinci fecioare, pentru a le aşeza în faţa intrării în baia imperială. Traian a acceptat, însă în vis i-au apărut cinci mieluşele curate ce păşteau

într-o grădină şi un păstor care i-a spus că acelea sunt cele cinci fecioare pe care el le-a aşezat spre batjocură în chipul statuilor idoleşti, şi lor le-o va alătura Păstorul cel Bun pe mieluşeaua Sa, Drosida, fiica lui. În urma acestui vis, împăratul Traian s-a mâniat şi a poruncit să fie aprins un cuptor al cărui foc să ardă continuu şi pe el să se scrie un edict imperial: „Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli, şi fiecare dintre voi singur să se arunce în cuptorul cel pregătit cu foc“. Mulţi creştini şi-au primit astfel cununa mucenicească.

S-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, înainte de martiriu Auzind Drosida de acea poruncă, a ales să primească şi ea moartea martirică pentru Hristos. Şi, ridicându-şi ochii, zicea: „Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sunt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta“. Rugându-se lui Dumnezeu, a scăpat de soldaţii rânduiţi să o păzească şi se îndreptă către cuptorul de foc. Pe cale, Editor: Preot Ovidiu Vlăsceanu - consilier cultural Redactor șef: Pr. dr. Napoleon Dabu Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan

cugeta întru sine că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, întrucât nu era botezată. Luând mirul ce-l purta cu sine şi ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!“. Timp de şapte zile după aceea, s-a ascuns, trăind în post şi rugăciune. În acest timp, creştinii au găsit-o şi, alăturându-i-se, au aflat cine era şi cele ce pătimise. Iar în a opta zi, Sfânta Muceniţă Drosida a mers la cuptor şi s-a aruncat în foc, nădăjduind că, în schimbul împărăţiei lumeşti, va primi locul ultimei servitoare din împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Şi toate acestea se petreceau în ziua a 22-a a lunii martie, anul 104. Împăratul Traian, iertat după patru secole Pentru rugăciunile fiicei sale şi ale Sfântului Grigorie Dialogul, prăznuit la 12 martie, împăratul Traian a fost iertat. În cuvântul său pentru cei adormiţi, Sfântul Ioan Damaschin spune: „Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, când slujea, avea părtaş un înger din cer, slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră şi, stând într-adins, a făcut rugăciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu zicând: «Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni»“.

Sfânta Drosida - icoană şi hram în mănăstirile româneşti O reprezentare unică la noi în ţară a Sfintei Drosida este zugrăvită în biserica Mănăstirii Celic-Dere din judeţul Tulcea, în pronaos, pe peretele dinspre sud, în primul medalion de lângă uşă, alături de Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş. În ziua de 22 martie 2007, la Mănăstirea Bucium din Iaşi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit locul unde se va ridica un paraclis de vară cu hramul „Sfânta Muceniţă Drosida“ şi „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou“, oferind, în cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei, îndemnul de a urma exemplul credinţei tinerei muceniţe: „În primul rând, această Sfântă, care a trăit la începutul secolului al II-lea, a fost o mărturisitoare a credinţei, deşi era fiica unui împărat care a persecutat pe creştini. Ea arată că mărturisirea credinţei la începutul secolului al II-lea, în Imperiul Roman şi mai ales la Roma, s-a făcut în condiţii foarte grele, oamenii pierzându-şi viaţa pentru că au mărturisit pe Hristos. În condiţiile de astăzi, noi trebuie să mărturisim credinţa în Hristos, mai ales că ne bucurăm de mai multă libertate decât Sfânta Drosida în timpul ei, să arătăm faţă de Hristos iubire sfântă, jertfelnică, şi să transmitem credinţa noastră creştin-ortodoxă generaţiei care urmează.

Viaţa Sfintei Drosida trebuie să fie pentru noi un imbold de mărturisire a credinţei, indiferent în ce vremuri ne-am afla“.

Redacția: Pr. dr. Daniel Gligore Pr. prof. Cornel Dragoș, Pr. Florin Iordache, diacon prof. Gabriel Firuță, Asist. univ. drd. Gabriela Safta.

Pagină web: Pr. Gabriel Grecu Colaboratori: Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. Alexandru Brichiuș, Pr. prof. Andrei Cănuță, Roxana Dragoș, Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643

Argesul Ortodox

Există dezlegări pentru cei care se recăsătoresc? În loc de introducere Biserica lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit, este păstrătoarea şi administratoarea adevărului de credinţă. Apostolul Pavel afirmă despre ea că este „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15), iar Sfântul Ciprian al Cartaginei accentuează că „în afară de Biserică nu există mântuire” (extra Ecclesiam nulla salus).

Aşadar oricine doreşte să se mântuiască, este dator să îşi însuşească adevărul de credinţă, pe care să îl trăiască sinergic, în comuniune cu semenii şi în sânul Bisericii. Printre mijloacele necesare mântuirii, Sfintele Taine ocupă de departe un loc binemeritat în fruntea mijloacelor teandreice, iar Taina Cununiei, ca reflexie a chipului Sfintei Treimi în omul- familie, conferă cuplului harul Duhului Sfânt necesar atingerii fericirii şi desăvârşirii.

Despre această sfântă taină, Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti au scris pagini memorabile, instituind totodată prin puterea şi prezenţa Duhului Sfânt o serie de norme bisericeşti (canoane), adevărate turnuri de control presărate pe drumul căsniciei.

A doua şi a treia cununie Unele dintre aceste canoane fac referinţă şi la dreptul creştinului de a primi a doua şi chiar a treia cununie. În conformitate cu canonul 4 al Sfântului Vasile cel Mare şi cu cele ale Sfântului Nichifor, patriarhul Constantinopolului, putem să afirmăm că a doua cununie este de fapt o binecuvântare, a treia este o îngăduinţă, iar de aici încolo Biserica nu mai permite oficierea vreunei rânduieli liturgice (a se vedea controversa iscată în Biserică de împăratul Leon al VI-lea cel Înţelept, cu privire la a patra căsătorie). Aceasta pentru că locul bucuriei unirii celor doi în faţa lui Dumnezeu prin taina nunţii, este luat de penitenţă sau pocăinţă, aşa cum găsim expus în rugăciunile rostite în cadrul slujbei celei de-a doua cununii.

Teologul contemporan John Meyendorff a sesizat foarte clar faptul că diferenţa între bucuria primei cununii şi pocăinţa celei de-a doua, stă în însuşi începutul slujbelor: cununia debutează cu binecuvântarea mare, specifică Tainelor –

Greşeala În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!

Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase

„Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh” – , pe când slujba celei de-a doua cununii începe cu binecuvântarea mică, specifică ierurgiilor – „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”.

Există slujbă specială de dezlegare înainte de primirea celei de-a doua cununii? În conformitate cu revelaţia divină cuprinsă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, Biserica îngăduie, aşadar, recăsătoria, atât pentru cei divorţaţi (Matei V, 31-32) (cu amendamentul că nu se acceptă divorţul decât în cazul adulterului), cât şi pentru cei rămaşi văduvi (I Corinteni VII, 39).

Din diferite cauze sociale, economice, psihologice etc., în ultimul timp se observă o

creştere alarmantă a divorţurilor în întreaga lume.

Societatea românească nu face rabat de la acest trend ascendent.

Cu privire la căsătoria celor divorţaţi, în unele zone s-a înrădăcinat obiceiul ca înainte de primirea celei de-a doua cununii, cei doi miri să meargă la biserică pentru a primi dezlegarea preotului. Este corectă această practică?

Răspunsul este categoric, nu. Pentru că nu există nicio referinţă în canoanele Sfintelor Sinoade, nici în cele ale Sfinţilor Părinţi şi nici în cărţile de cult: tipicul bisericesc, molitfelnicul sau aghiasmatarul,

haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.

Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus: - E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari...

Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus: - Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă ai fi bătut la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu

cu privire la vreo slujbă de dezlegare a celor ce vor primi a doua cununie. Din câte cunosc, această slujbă ar consta în săvârşirea de către preot pentru cei doi a „rugăciunii de dezlegare pe care o citeşte episcopul sau preotul duhovnic”.

Pornind de la realitatea că a doua cununie este o ierurgie, în cadrul căreia starea de pocăinţă sau penitenţă ia locul bucuriei tainei, este firesc ca ea să fie primită după spovedania prealabilă a celor doi viitori miri. Chiar dacă, din punct de vedere canonic li se interzice primirea Sfintei Împărtăşanii timp de doi ani (a doua cununie) şi cinci ani (a treia cununie), este important ca fiecare să meargă la preotul duhovnic şi să se mărturisească, pentru a păşi cu sufletul şi conştiinţa curate în noul început conjugal.

Dacă nu am fost vinovat(ă) în cadrul divorţului, de ce sunt canonisit(ă) ca şi cel/cea care a greşit?

După cum ştim, în cadrul unui divorţ acceptat de Biserică, unul sau chiar ambii soţi poartă, să presupunem, vina adulterului. Atunci când ambii soţi sunt vinovaţi de curvie, problema asumării vinei este evidentă. Dar ce se întâmplă atunci când unele dintre persoanele divorţate şi recăsătorite pun următoarea întrebare, perfect adevărată: eu nu am avut nicio vină în cadrul divorţului, ba am încercat din răsputeri să îmi îndrept partenerul de viaţă, de ce să fiu canonisit(ă) astfel şi să fiu privat(ă) de bucuria specifică tainei?

La această aparentă dilemă, teologul contemporan John Meyendorff subliniază, după propria părere, faptul că preotului trebuie să i se lase libertatea de a cântări cu privire la introducerea în cadrul slujbei celei de-a doua cununii a unor rugăciuni din Taina Cununiei, care să întărească şi să evidenţieze moralitatea celor doi miri. În rest, canonisirea rămâne valabilă, pentru că în definitiv persoanele care primesc a doua şi chiar a treia cununie, sunt persoane divorţate.

Pr. dr. Napoleon Nicolae DABU

drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!

Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit. În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gâdindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut! "În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul".

3

Argesul Ortodox

Pledoarie pentru educația religioasă - urmare din numărul anterior Ce va semăna omul, aceea va şi secera c.

Dacă am botezat copiii și-i hrănim trupește, se cuvine să-i hrănim și duhovnicește și să ne îngrijim de formarea lor în complexitatea ființei umane. Educația este hrana ființei umane, iar dimensiunea religioasă este baza, parcursul dar și finalitatea formării omului. Concretizez acestea cu modelul Domnului Profesor Alexandru Ionescu, Dumnezeu să-l odihnească cu drepții. Ne medita pe toți pentru admiterea la facultate. Casa Domniei Sale era un adevărat centru cultural-educațional (îmi este model și mi-aș dori să pot fi dascăl), toate camerele fiind ocupate de ucenici ai săi sau ai Doamnei Sale. Copiilor săi nu le-a dat o zestre materială mare însă le-a dat hrana spirituală și zestrea culturală iar Preabunul Dumnezeu a ajutat să ajungă toți oameni de seamă, cu familii și tot ce le trebuie, iar Doamna Ionescu, mama copiilor, să vadă lumea cu ajutorul celor cărora le-a fost mamă trupească dar și duhovnicească. Câtă diferență între familia creștină și cei care primesc de-a gata totul și nu știu să aprecieze nimic! La finalul facultăţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhipăstorul Argeşului şi al Muscelului, ne-a întrebat ceva deosebit: „Care este versetul preferat al fiecăruia?”

La sfârşit, versetul pe care ni l-a pus la inimă era: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6, 7). Iată aşadar, după 14 ani, ce înseamnă educaţia religioasă dată de persoane dedicate slujirii lui Dumnezeu. Am uitat multe, dar unele sau imprimat şi rodesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, în inimile noastre. d.

Respectarea părinților, a bunicilor și a tuturor semenilor: „Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta...”

(Matei 15, 4). Părinții care susțin ora de Religie se susțin și se cinstesc de fapt pe sine, asigurându-se că vor fi respectați de proprii copii dar și de alți copii care vor fi tinerii de mâine, iar puțin mai târziu vor fi generația următoare de medici, profesori, primari, preoți etc. Ce este mai frumos pentru un părinte ajuns la senectute decât să-și vadă copiii care-l cinstesc. Unde învață aceasta? La Biserică, la ora de Religie, la seri duhovnicești, la cititul cărților folositoare sufletului și trupului. e. Învață să facă fapte bune semenilor, având certitudinea că se identifică Dumnezeu cu ei. „Întrucât aţi făcut unuia dintraceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Ce poate fi mai important pentru un părinte, bunic, un om normal decât a contribui, după putere și pricepere, la împlinirea acestui deziderat.

Aceasta este culmea educației și a bunei creșteri. Să fii politicos, să faci fapte bune, să fii iertător, să te bucuri chiar când cineva-ți face sau zice ceva rău ... f. Își asigură sănătatea trupească și sufletească a copiiilor. Prin educația religioasă sunt învăţaţi să discearnă binele de rău, conştientinzând

4

astfel dezastrul păcatelor concretizate în diferite fapte rele sau vicii: băutură, fumat, droguri, prostituție, depresii etc. Cât este de scumpă aceasta?

Dăruind vei dobândi g.

Au conştiinţa legăturii între ajutorarea semenilor şi mântuire. „Cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.” (Iacov 5, 20) Așadar, o lucrare esențială a fiecărui creștin în acest Post Mare este de a fi un apostol al educației religioase atât în școală cât și în Biserică și societate.

Să ne gândim la valoarea acestui aspect. Omul înţelept care seamănă grâne având cele mai bune seminţe, pentru a avea o recoltă binecuvântată, dă şi vecinilor seminţe. Alături de aspectul religios – răsplăteşte şi înmulţeşte Preabunul Dumneze – este şi un aspect material – dacă şi vecinii au tot seminţe bune se evită pericolul încrucişării şi al degradării culturii datorită vecinătăţii cu soiuri inferioare.

Aşadar, să avem conştiinţa că avantajul duhovnicesc implică şi avantajul material, întrucât Domnul este Ziditorul lumii spirituale dar şi al celei materiale, cele două fiind în dependenţă.

Am avut marea bucurie să fac, împreună cu Doamna Mihaela Moraru și cu Domnul Iulian Cojocărel, profesori de religie la Școala nr. 3

„Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Capu Dealului, câteva ore de religie cu elevii în incinta Sfintei Biserici. Superbe! Am simţit în acele zile că n-am făcut degeaba umbră pământului! O adevărată revelație! Sunt un om rațional și nu exagerez cu nimic! Acum înțeleg mai bine ceea ce a spus Mântuitorul când a pus un prunc în mijloc și a spus ucenicilor Săi și celor de față: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 3).

Ce înseamnă să spui o rugăciune ce pruncii, să cânți, să discuți deschis despre Dumnezeu,

creație, despre simbolistica și pictura Bisericii. Ce întrebări deosebite! Copiii întreabă de multe ori lucruri mai interesante decât adulții întrucât au puritatea și mintea limpede. Voi face o demonstrație în acest sens. Ceea ce rezolvă un copil de grădiniță sau de clasa I într-un minut, un savant sau un foarte bun programator în informatică rezolvă în zeci de minute, iar mulți cu pregătire superioară poate se lasă bătuți.

Uitați un exercițiu simplu la care voi da rezolvarea în numărul următor.

1593180 + 5310407 = 3 54491084898301230564 – 46546489780 = 2 9+8+7+6+5+4+3+2+1=1 Cu sinceritate, l-ați rezolvat? În cât timp?

Arătați-l unui copil care adună și scade cu bețișoarele și veți fi uimit de rezolvare. Este mai simplă decât ne putem imagina! Poate prea simplă!

Acestea sunt doar câteva aspecte, din multitudinea de neimaginat a beneficiilor educaţiei religioase. Căutând în arhiva Parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – Capu Dealului din Curtea de Argeş, m-am bucurat când am dat peste adrese ale ierarhilor prin care preoţii parohiei erau însărcinaţi să se ocupe de ora de Religie. Care sunt rezultatele? Le vedeţi la bunicii noştri care au avut o credinţă cristalină, şi-au întemeiat familii cu mai mulţi copii, au fost statornici în lucrul pe care l-au făcut, au făcut Biserici, şcoli, spitale, au tipărit lucrări deosebite şi s-au îngrijit, cu multă trudă şi statornicie, cu mijloacele modeste de atunci, ca toţi pruncii să meargă la Biserică, la şcoală, mulţumindu-se, fiind fericiţi cu ce au şi mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru toate. Astăzi, a trăi în condiţiile bunicilor noştri ar însemna un trai cu mult sub limita de subzistenţă. Aceasta este o dimensiune la care se cuvine să medităm, iar diferenţa este dată tocmai de dimensiunea religioasă pe care moşii şi strămoşii noştri au avut-o.

Fiecare dintre noi am trăit bucuria credinţei în diferite împrejurări concrete ale vieţii noastre sau ale apropiaţilor. Extrapolând ceea ce spunea Iorga: „Înţelepciunea este a ta doar când o dai şi altuia, altfel este decât în tine”, închei această scurtă pledoarie pentru educaţia religioasă prin cuvintele scripturii: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.” (Marcu 9, 24) Preabunul Dumnezeu să ne binecuvânteze cu bucurie, credinţă, nădejde, înţelepciune, statornicie în cele bune şi, mai presus de toate, să ne ajute să rodească în noi dragostea care, după cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul, este nemuritoare, este veşnică pentru că „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4, 16).

Pr. dr. Daniel GlIGORE

Argesul Ortodox

Învăţătura Bisericii noastre despre Postul Ortodox – cu foloasele şi cu binecuvântările lui... episcop sau presbiter, sau diacon, sau ipodiacon, sau citeţ, sau cântăreţ, nu posteşte sfântul şi marele post În teologia ortodoxă contemporană, problema al Paştilor sau Miercurea sau Vinerea, să se postului se află printre preocupările principale. caterisească… iar daca va fi laic sa se afurisească”.

Având în vedere stadiul actual al discuţiilor Postul în viziunea Sfântului Ioan Casian Romanul privitoare la aceasta temă, în cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte ale acestei probleme, insistând mai ales asupra fundamentelor Sfântul Casian Romanul în lucrarea sa „Despre scripturistice şi asupra unor tratări ale Sfinţilor cele opt gânduri ale răutăţii”[4] tratează postul dintrPărinţi din Biserica primară. De asemenea, postul o viziune cu totul diferită faţă de alţi Sfinţi Părinţi, este si un mijloc de desăvârşire morală, dar şi o cale fără să pună accent pe rânduiala Bisericii sau pe de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin învăţăturile dezvoltate în epoca primară, tratează renunţarea benevolă la consumarea îndreptăţită a postul din perspectivă scripturistică şi o viziune mai bunurilor[1]. mult personală.

Fiindcă despre felurile postului sau despre Primul din cele opt gânduri ale răutăţii este numit posturile de o zi ori de durată s-a scris detaliat şi „Despre înfrânarea pântecului”[5], astfel este numit limpede în multe rânduri şi in multe locuri, iar părerile teologilor români cu privire la readaptarea dispoziţiilor care reglementează postul au fost prezentate pe larg, vom înfăţişa postul din punctul de vedere al Sfântului Casian Romanul şi al Sfântului Vasile cel Mare, primul înfăţişând postul într-o viziune cu totul nouă şi cu totul străină multor creştini în zilele noastre, iar cel de-al doilea fiind unul din cei mai mari Sfinţi Părinţi care a putut să-i dea Răsăritul.

Majoritatea creştinilor în zilele noastre ştiu tradiţionala definiţie a postului, înţelegând prin post o simplă abţinere de la anumite mâncăruri şi băuturi, neştiind controversele acestei teme ce s-au purtat între Răsărit şi Apus mai ales în epoca creştinismului primar, neştiind că Sfinţii Părinţi au dezvoltat pe această temă care la prima vedere pare simplă o adevărată Învăţătura de Credinţă pe care Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată până în zilele noastre[2]. postul la Sfântul Casian. Un post mult mai folositor Postul în viziunea ortodoxă este un mijloc de atât pentru trup cât şi pentru suflet nu este postul pe elevaţie sufletească, de dominare a sufletului asupra o anumită perioadă, ci postul ţinut în fiecare zi. patimilor trupeşti. Postul îl debarasează şi-l uşurează Sfântul Casian nu pune accentul pe zilele în care pe creştin de toate ispitele, de balastul şi povara trebuie creştinul să postească sau modul cum să uneltirilor celui viclean care aduc “întunecare postească, el spune despre putinţele fiecărui creştin gândurilor şi tulburare cugetelor”. El este o jertfă în parte pentru că nu toţi au aceeaşi putere de postire bineplăcută lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un şi nu tot omul de rând poate să postească precum act de cult, este un act de pocăinţă pentru păcatele monahii, ci fiecare trebuie să postească după putinţa săvârşite şi un exerciţiu care pune început virtuţilor sa. Un exemplu foarte frumos îl împrumută de la de tot felul. Pentru creştinul ortodox, postul este Sfinţii Părinţi zicând: „Şi au zis Părinţii că unul condiţie pentru dobândirea sfinţeniei. În concepţia mâncând două litre de pâine este încă flămând, iar ortodoxă între post şi sfinţenie există o corelaţie altul mâncând o litră sau şase uncii[6], se satură”[7]. strânsă. Ea este exprimată şi în felul în care Postul în viziunea Sfântului Părinte este acela ca reprezentăm pe sfinţi în iconografie unde ei apar întotdeauna cel ce este la masă să se ferească de totdeauna cu chipurile slabe, subţiate şi săturarea pântecului, căci odată cu aceasta vin alte transfigurate, datorită postului. Postul este o patimi precum gândul curviei. Sfântul Casian îi caracteristică prin excelenţă a Ortodoxiei şi o îndeamnă pe creştini să nu se amăgească că postesc, amprentă a creştinismului ortodox, în mentalitatea dar ei mănâncă până la îmbuibarea pântecului, ortodoxă populară cel care nu posteşte este pentru că nu contează cu ce se satură pântecul, fie ea considerat spurcat şi păgân. şi numai apă, duhul curviei apare şi odată ce apare După perioada apostolică, literatura teologică a este aproape imposibil de alungat. Căci până şi părinţilor şi scriitorilor bisericeşti înfăţişează Sodoma nu s-a îmbuibat cu vin şi alte bunătăţi, ci menţiuni numeroase cu privire la practicarea îmbuibarea cu pâine după cum zice Proorocul[8]. postului. Astfel, Didahia celor 12 Apostoli arată că Inima devine puternică nu când trupul îi dă ceea ce creştinii trebuie să postească miercurea şi vinerea, în doreşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea pentru amintirea evenimentelor triste din viaţa că plăcerile vin de la cel necurat şi întinând trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: prinderea şi întinează şi inima astfel creştinul depărtându-se de răstignirea Sa pe cruce. Sfântul Clement Romanul, Dumnezeu şi uitându-L pe Acesta. Primirea hranei în a doua Epistola către Corinteni, vorbind de cu socoteală dă trupului sănătate şi nu îi ia sfinţenia, legătura dintre rugăciune şi post, arată că “mai bun după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Grija este postul decât rugăciunea”[3]. Începând din epoca trupului să nu o faceţi spre pofte”[9] apostolică şi post apostolică, postul de miercuri şi de Sfântul Casian ne aminteşte totuşi că deşi vineri, ca si cel al Paştelui, (Postul Mare) au devenit nepunând accent pe celelalte părţi ale postului ele nu pentru creştini o instituţie sfânta şi venerabilă. trebuie să lipsească pentru că sufletul nu se poate Astfel, canonul 69 apostolic accentuează porunca curăţi fără celelalte virtuţi, pentru că îmbuibându-se postului pentru membrii Bisericii: “Dacă vreun Introducere

cu mâncare creştinul nu mai are forţă să se lupte cu dracu şi cu ispitele pe care acesta le aduce spre cel ce mai înainte a mâncat cu nesaţ. Creştinul numai prin post, priveghere, citirea Sfintelor Scripturi şi încercarea de a-şi însuşi cât mai multe virtuţi poate să-şi mântuiască sufletul şi să ajungă la scopul pentru care a fost creat acela de a se asemăna cu Dumnezeu.

Cu toate că şi alţi Sfinţi Părinţi au vorbit şi au scris despre post, Sfântul Casian Romanul este unul din puţinii care pune accent pe această latură a postului, majoritatea dintre aceştia încercând să expună fundamentele scripturistice ale postului sau o rânduială exactă a postului, rânduială după care creştinul să se ghideze şi să înainteze în virtute şi în credinţă, alţii au scris despre diferenţele interconfesionale cu privire la post, dar Sfântul Casian a fost printre puţinii care s-a legat de acest aspect al putinţei şi al înfrânării.

Fundamente scripturistice cu privire la post Postul, ca abţinere totală sau parţială de la anumite feluri de mâncare, pe o perioadă mai mică sau mai mare este o practică foarte veche. El este o poruncă divină pe care o găsim formulată chiar de la începutul creaţiei când Dumnezeu se adresează primului om zicându-i: “Din toţi pomii din răi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”[10]. Aceasta îl îndreptăţeşte pe Sfântul Vasile cel Mare să afirme că “postul este de aceeaşi vârstă cu omenirea, pentru ca el a fost legalizat în Paradis”[11]. Legea lui Moise, pe care acesta a primit-o în urma unui post de 40 de zile, reglementează în amănunt dispoziţiile privitoare la post în Vechiul Testament, precizând mai ales timpul postirii. Astfel, este cunoscut postul din ziua curăţirii sau ispăşirii din ziua a zecea a lunii a şaptea, când sufletele trebuie smerite prin post[12]. La acestea sau adăugat alte posturi generale în diverse luni (a patra, a cincea, a şasea şi a zecea). Toate aceste posturi erau de cate o singură zi. Cu vremea, evreii au ajuns să postească în fiecare lună câte o zi, iar cei mai zeloşi (fariseii) cate două zile pe săptămână, luni şi joi: „postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din tot ce câştig”[13]. Vechiul Testament mai aminteşte şi de posturi generale speciale, practicate şi în diverse împrejurări triste din viaţa poporului evreu ori pentru înlăturarea unor pedepse divine[14]. De asemenea, în Vechiul Testament se practică şi postul particular sau individual cum este cel al lui Moise de 40 de zile[15], al lui Daniil în Babilon, de trei săptămâni[16], al regelui David[17], al proorocului Ilie[18] şi al prorociţei Ana[19]. Atât posturile generale cât şi cele particulare erau însoţite de acte de pocăinţă, postul urmărind smerenia în faţa lui Dumnezeu şi diminuarea poftelor trupeşti.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a postit şi El înainte de începutul activităţii Sale publice. După postul Său de 40 de zile, în pustiu, El a început propovăduirea, arătând strânsa corelaţie în procesul de desăvârşire morală[20]. El a învăţat şi pe ucenicii Săi cum să postească, accentuând starea sufletească corespunzătoare acestui act care nu trebuie făcut de formă[21]. De asemenea, El a arătat că postul trebuie însoţit de rugăciune, fiind un mijloc de luptă împotriva ispitelor diavolului[22]. De altfel, în multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat ca mijloc de îndreptare, de elevaţie spirituală şi de pocăinţă[23].

-continuare în pag. 7Dr. Stelian GOMBOȘ

5

Argesul Ortodox

Fie viața ta ca și a unui ucenic al Domnului !

Nu există cinste mai mare pe lume decât aceea de a fi ucenicul marelui Maestru Dumnezeu, Creatorul a toate și Restauratorul lumii pierdute – pământul.

Ucenicul, omul lui Dumnezeu care învață mereu de la Maestrul Său, va fi preocupat continuu de o relație specială cu Modelul, cu Maestrul și va dori să fie mereu în preajma Lui, de a prelua și de a învăța continuu de la El. Ucenicul Bunului Dumnezeu va putea fi deosebit prin anumite caracteristici spirituale : - Ucenicul are o chemare specială și o trimitere sfântă la cei din jurul său, de a le vorbi despre Dumnezeu și de mântuirea oferită prin Sfânta Jertfă a Crucii Fiului Său Iisus Hristos Domnul și Mântuitorul nostru: “Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Și văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toata puterea, în cer și pe pământ.

Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. “ (Sfânta Evanghelie după Matei 28,16-20).

- Ucenicul Domnului dă dovadă de o credinţă adevărată: “Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta.“ (Faptele Sfinților Apostoli 16,31) ; “Știu unde sălășluiești: unde este scaunul satanei; și ții numele Meu și n-ai tăgăduit credința Mea.“ (Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul 2, 13) ; “Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Il caută.“ (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 11,6) ; - Din viața unui ucenic adevărat al Domnului nu pot lipsi credinţa adevărată şi pocăinţa, lucruri definitorii ale vieții creștinului și care sunt defapt inseparabile: “Și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie. (Sfânta Evanghelie după Marcu 1, 15). “Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora.“ (Sfânta Evanghelie după Luca 24,47-48).

“Mărturisind și iudeilor și elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăința și credința în Domnul nostru Iisus Hristos.“ (Faptele Sfinților Apostoli 20,21). “Ci mai întâi celor din Damasc și din Ierusalim, și din toată țara Iudeii, și neamurilor le-am vestit să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând lucruri vrednice de pocăință.“ (Faptele Sfinților Apostoli 26,20).

- Ucenicul Domnului nu se va alipi de nedreptate :“Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; și "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului". (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 2,19).

- Ucenicul Domnului va sluji Stăpânului nostru Bunul Dumnezeu cu toată smerenia prin diverse încercări ale vieții sale de credință: “cu toată smerenia și cu multe lacrimi și încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor.“ (Faptele Sfinților Apostoli 20,19); “Știu faptele tale și dragostea și credința și slujirea și răbdarea ta și știu că faptele tale cele de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi.“ Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 2, 19); - Credinţa adevărată a unui ucenic al Domnului va recunoaşte Domnia lui Hristos Domnul: “Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui.“ (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 10,9); “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. “ (Sfânta Evanghelie după 11, 28, 29); “Pentru că, după cum este scris: "Cel ce se laudă în Domnul să se laude". (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 1,31).

- Ucenicul Domnului cu o credinţă adevărată, va avea confirmarea acesteia printr-un stil de viaţă specific unui om al lui Dumnezeu: “Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n'are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sînt goi și lipsiți de hrana de toate zilele, și unul dintre voi le zice: Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!? fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot așa și credința: daca n'are fapte, este moartă în ea însăș.

Dar va zice cineva:Tu ai credinta, si eu am faptele. Aratămi credința ta fără fapte, și eu îți voi arăta credința mea din faptele mele. Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred... și se înfioară! Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?

Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvîrșită. Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s'a

6

socotit ca neprihănire și el a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință. Tot așa, curva Rahav: n'a fost socotită și ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli și i-a scos afară pe altă cale? După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.“ (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov 2, 14-26).

- Viața unui ucenic al Domnului va fi marcată printr-o relaţie specială cu Iisus Hristos Domnul. Aceasta este

defapt esența vieții creștine de a avea o relație vie cu Hristos Domnul. El își cheamă ucenicii și apoi îi trimite să vorbească, să predice și facă ucenici în Numele Său : “Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. “ (Sfânta Evanghelie după Matei 28,19-20).

- Ucenicul Domnului nu este chemat doar să vină la El şi să afle odihnă (să primească mântuirea), ci şi să fie dispus să primească jugul Său (adică să învețe supunerea) şi să învețe de la El (adică să învețe ucenicia): “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. “ (Sfânta Evanghelie după Matei 11, 28-29); - Ucenicul Domnului se identifică cu Maestrul Său, prin asemănarea sa cu chipul lui Hristos. Scopul lui Dumnezeu este ca credincioșii Săi să-1 facă, în caracter, asemenea cu chipul Fiului Său : “Și știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după voia Lui; Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulți frați.“ (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 8, 28-29); “Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos.“ (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 4,13) ; “Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici sluga mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învățătorul și slugii ca stăpânul.“ (Sfânta Evanghelie după Matei 10,25).

- Ucenicul Domnului nu va rămâne mereu la același stadiu spiritual ci el se va dezvolta și va crește în maturitate spirituală şi în asemănarea cu Hristos Domnul : “Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum și în ziua veacului! Amin.“ (A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3, 18) ; “Iar noi toți, privind ca în oglindă, cu fața descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.“ (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 3,18; “Pentru aceasta, puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credința voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoștința, la cunoștință: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frățească, iar la iubirea frățească: dragostea. Căci dacă aceste lucruri sunt în voi și tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în

cunoașterea Domnului nostru Iisus Hristos.“ (A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1, 5-8) ; “De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârșit, fără să mai punem din nou temelia învățăturii despre pocaință de faptele moarte și despre credința în Dumnezeu, a învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. Și aceasta vom faceo cu voia lui Dumnezeu.“ (Epistola catre Evrei a Sfântului Apostol Pavel 6, 1-3).

- Ucenicul Domnului este preocupat de moartea firii pământești și primirea cele duhovnicești și a trăirii prin acestă fire nouă. Ucenicul Domnului va avea mereu în minte trei laturi ale credinței sale : “Și zicea către toți: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie“ (Sfânta Evanghelie după Luca 9,23); Ucenicul Domnului se leapădă de sine însuşi, adică el este dispus să renunţe la toate drepturile lui : “Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.“ ((Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6, 19-20). Ucenicul Domnului este gata zilnic că îşi ia crucea, adică să își crucifice pasiunile cărnii : “Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele.“ (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 5,24). Ucenicul Domnului îl urmează pe Iisus și rămâne prin credință în Hristos Domnul, iar Iisus Hristos Domnul nostru îşi trăieşte viaţa prin el : “M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.“ (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 2, 20).

- Ucenicul Domnului se va pune pe el cu tot ceea ce este şi tot ceea ce are la dispoziţia permanentă a Bunului Dumnezeu : “Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui.“ (Sfânta Evanghelie după Luca 9,24); “Și a murit pentru toți, ca cei ce viază să nu mai loruși, ci Aceluia care, pentru ei, a murit și a înviat.“ (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 5, 15.)

- Ucenicul adevărat al lui Iisus Hriastos este unul care aude, primeşte şi continuă să trăiască potrivit cu Cuvântul Domnului : “Spunând El acestea, mulți au crezut în El. Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei. Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.“ (Sfânta Evanghelie după Ioan 8, 30-32).

Cu toate acestea trebuie să recunoaștem faptul că există și creștini care aud şi primesc Cuvântul, dar apoi cad foarte ușor de la credință: “Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră, și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Și alta a căzut între spini și spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască...

Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc.“ (Sfânta Evanghelie după Luca 8,5-7, 12-14).

- Ucenicul adevărat este atras de cuvântul Domnului şi continuă să rămână cu Domnul Său și cu Sfântul Cuvânt : “Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți și voi să vă duceți? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.“ (Sfânta Evanghelie după Ioan 6,67-69). În schimb ucenicii falşi au fost deranjaţi de cuvântul Său, considerându-l ca fiind prea de tot, şi au plecat de la El : “Deci mulți din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui murmura împotriva Lui, le-a zis: Vă smintește aceasta? Dacă veți vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus știa de la început cine sunt cei ce nu cred și cine este cel care Il va vinde. Și zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El.“ (Sfânta Evanghelie după Ioan 6,60-66).

-continuare în pag. 7-

Conf. univ. dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Argesul Ortodox

Învăţătura Bisericii noastre despre Postul Ortodox – cu foloasele şi cu binecuvântările lui...

-urmare din pag. 5Concluzie După exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, postul a fost practicat şi de Sfinţii Apostoli mai ales înainte de a începe lucrarea lor de propovăduire a Evangheliei. Au postit şi au învăţat şi pe ucenicii şi urmaşii lor să practice postul unit cu rugăciunea[24]. Etimologic, postul este definit ca o perioadă de timp care precede o sărbătoare.

De asemenea acest termen se referă la înfrânarea sau abţinerea totală de la mâncare şi băutură pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă, practică întâlnită în multe religii ale lumii[25]. „Chiar de la început, făcând Dumnezeu pe om l-a dat şi 1-a predat în mâinile postului şi ca unei mame iubitoare şi ca unui dascăl iscusit i-a încredinţat mântuirea lui “(Sfântul Vasile cel Mare).

Postul este înfrânarea de la toate mâncărurile sau la caz de boală numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de toate cele lumeşti şi de toate poftele rele. încă şi pentru a ucide poftele trupului şi a primi harul lui Dumnezeu. În Vechiul Testament întâlnim harul postirilor prin proorocul Isaia, care lepădând postul iudaic ne arată adevăratul post. De multe ori noi ne gândim cu tristeţe la perioadele de post care se apropie „cel trist nu primeşte cunună, iar cel care suspină nu biruie”[26]. Postul este metoda cea mai eficientă de a omorî păcatul ascuns în adâncul nostru. Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă să alergăm cu bucurie la darul postului, unul nou şi mereu în floare[27]. Ştim că Moise prin post s-a urcat pe munte, chiar dacă jos la poalele muntelui lăcomia la mâncare i-a înnebunit pe oameni să se închine idolilor: „poporul, spune Scriptura, s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace”. Dacă Moise n-ar fi fost înarmat cu postul, n-ar fi îndrăznit să se apropie, nici n-ar fi cutezat să intre în nor.

Prin post am primit poruncile scrise, iar ,,postul naşte pe profeţi, întăreşte pe cei puternici; postul înţelepţeşte pe legiuitori; postul este bun talisman al sufletului, tovarăş credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exerciţiu pentru atleţii credinţei. Mai mult, chipul în care au trăit oamenii în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că, ducând o viaţă îngerească, ajunseseră prin cumpătare la asemănarea cu îngerii, ci şi pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai târziu de om”[28].

După ce toate acestea sunt spuse, trebuie totuşi să amintim că oricât de limitată ar fi postirea noastră, dacă este o postire adevărată, va conduce către ispită, slăbiciune, îndoială şi tulburare. Altfel spus, va fi o adevărată luptă, şi probabil că vom cădea de multe ori.

Dar adevărata descoperire a vieţii creştine ca luptă şi nevoinţă reprezintă trăsătura esenţială a postiri. O credinţă care nu a biruit îndoielile şi ispita este rar o credinţă adevărată. Din păcate, în viaţa creştină nu este posibil niciun progres fără amara experienţă a căderilor.

Prea mulţi încep postirea cu entuziasm şi renunţă după prima cădere. Dacă după ce am căzut şi ne-am supus poftelor şi patimilor noastre reluăm totul de la capăt şi nu renunţăm indiferent de câte ori cădem mai devreme sau mai târziu, postirea noastră va purta roadele sale duhovniceşti. Între sfinţenie şi cinismul care ne trezeşte din orice iluzie se află marea şi dumnezeiasca virtute a răbdării – răbdarea, mai întâi de toate, cu noi înşine. Nu există un drum mai scurt către sfinţenie; pentru fiecare pas trebuie să facem un sacrificiu total. Aşadar, este mai bine şi mai sigur să începem de la un minimum – doar cu puţin peste posibilităţile noastre fireşti – şi să creştem efortul nostru puţin câte puţin, decât să încercăm să sărim foarte sus la început şi să ne rupem câteva oase când revenim pe pământ. Pe scurt: de la un post simbolic şi nominal – postul ca obligaţie şi obicei – trebuie să ne reîntoarcem la adevăratul post. Să fii limitat şi smerit, dar consecvent şi serios. Să cântărim onest capacitatea noastră duhovnicească şi fizică şi să acţionăm ca atare – amintindu-ne, totuşi, că nu există post, fără stârnirea acestei capacităţi, fără a introduce în viaţa noastră o dovadă dumnezeiască, cum că cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Note bibliografice: [1] Învăţătura despre post în Biserica Ortodoxă Română, în „Studii Teologice”, an XXXVI (1984), nr. 78, p. 514; [2] Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al B.O.R., ed. Apologeticum

2006, pag. 198-201 [3] Sfântul Clement Romanul în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. I, ed. EIBMBOR, Bucureşti 1979, pag.

25; [4] Sfântul Casian Romanul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, în colecţia Filocalia, vol. I, ed. Institutul de arte grafice „Dacia Traiana” S.A., Sibiu 1947, pag. 97-123 [5] Ibidem. pag. 97 [6] Uncia este Uncia romană – 27. gr.

[7] Sfântul Casian Romanul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, op. cit., pag. 97 [8] Ez. 16, 49; [9] Rm. 13, 14; [10] Fc. 2, 16-17 [11] Sfântul Vasile cel Mare, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. XVII,ed. EIBMBOR, Bucureşti 1986 pag. 349 [12] Levitic 16, 29 si 23, 32; [13] Luca 18, 12: [14] Judecători 20, 26 ; Estera 4, 13; Ieremia 36, 9; Idil 2, 12; [15] Ieşire 24, 28; [16] Daniel 10, 2-3; [17] Psalmii 34, 13 si 18, 24; [18] III Regi 19, 8; [19] Luca 2, 36-37; [20] Matei 4, 1-21; [21] Matei 6, 16-18; [22] Matei 17, 21 ; Marcu 9, 20; [23] Fapte, 2, 9 ; 13, 2 ; 14, 23; [24] Fapte 13, 13; 14, 23; I Cor. 7, 5; II Cor. 6,5; [25] Daniel, Patriarhul B.O.R., Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului, Ed. Basilica, Bucureşti 2008, pag. 16; [26] Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, ed.

EIBMBOR, Bucureşti 2004, pag. 8; [27] Ibidem, pag. 9; [28] Ibidem, pag. 13;

Fie viața ta ca și a unui ucenic al Domnului !

-urmare din pag. 6- Viața unui ucenic al Domnului este caracterizată de roade duhovnicești : “Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceți roadă multă și să vă faceți ucenici ai Mei.“ (Sfânta Evanghelie după Ioan 15,8); Roada vieții unui ucenic al Domnului va fi spre neprihănire : “Dar acum, izbăviți fiind de păcat și robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveți roada voastră spre sfințire, iar sfârșitul, viața veșnică.“ (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 6,22); “Iar Cel ce dă sămânța semănătorului și pâine spre mâncare, vă va da și va înmulți sămânța voastră și va face să crească roadele dreptății voastre.“ (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 9,10) ; “Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege.“ (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 5, 22-23.); “Și roada neprihănirii este sămănată în pace pentru cei ce fac pace.“ (Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov 3,18); “plini de roada neprihănirii, prin Iisus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.“ (Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel 1,11); “Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercați cu ea roada pașnică a dreptății.“ (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 12,11); “Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr.“ (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5,9); “Pentru aceasta, puneți și din partea voastră toată sârguința și adăugați la credința voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoștința, la cunoștință: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; La evlavie: iubirea frățească, iar la iubirea frățească: dragostea.Căci dacă aceste lucruri sunt în voi și tot

sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoașterea Domnului nostru Iisus Hristos.“ (Epistola a doua a Sfântului Apostol Petru 1, 5 - 8). Faptele bune și nu cele rele sunt faptele de fiecare zi ale ucenicilor Domnului :“Ca voi să umblați cu vrednicie întru Domnul, plăcuți Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun și sporind în cunoașterea lui Dumnezeu.“ (Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel 1,10); “Să învețe și ai noștri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă.“ (Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel 3,14); - Viața unui ucenic al Domnului este plină de iubire față de Domnul Său și de cerințele Sale : “Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mama și pe femeie și pe copii și pe frași și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu.“ (Sfânta Evanghelie după Luca 14,26). Iubirea fară ascultare nu are valoare. Ascultarea față de Bunul Dumnezeu demostrează iubirea ucenicului față de El: “De Mă iubiți, păziți poruncile Mele... Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu șil voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui... Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el. Cel ce nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele.

Dar cuvântul pe care îl auziți nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.“ - Ucenicul Domnului păzește poruncile Lui, cele Sfinte Zece Porunci:“Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân întru iubirea Lui.“(Sfânta Evanghelie după Ioan 14,15.21.23.24;15,10); “Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit

dela început.“ (A două epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 6); “Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea ca iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sînt grele.“ (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 5, 2-3); - Ucenicii Domnului sunt cunoscuţi pentru dragostea lor unul pentru celălalt, pentru că ei nu sunt egoiști, doar pentru ei, ci își anifestă iubirea față de semenii lor:“Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea, pe care ați auzit-o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții; nu cum a fost Cain, care era dela cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentruce l-a ucis?

Pentrucă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea.

Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentrucă iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său, ramâne în moarte.

Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș; și știți că niciun ucigas n'are viață vecinică rămînînd în el.“ (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 3, 1015); “Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este dela Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să traim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.“ (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 4, 7-11); Doamne ajută-ne !

7

Argesul Ortodox

Ortosinteze Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEI Protoieria Pitești – Campionii Bucuriei Sociale, martie 2015 Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau în altul, se află în necazuri.

Astăzi, 4 martie 2015, în Protoieria Pitești, s-

au reunit preoţii din Cercul Pastoral nr. 5, care cuprinde parohiile: Moșoaia, Piscul Moșului, Poiana Lacului, Valea Satului, Smeura, Bascov, Prislop, Glâmboc, Valea Ursului, Cuvioasa Parascheva, Valea Mare, Papucești II, Lăzărești, Ciocănăi, Sfântul Pantelimon, care au acordat ajutoare constând în alimente și cărți de rugăciuni, familiilor nevoiașe.

Permanent trebuie să avem în minte această datorie sfântă: milostenia. Fiecare creştin este dator să fie darnic, asemenea pământului care întoarce seminţele primite însutit şi înmiit, să fie milostiv şi iertător, pentru că Părintele nostru Milostiv şi îndelung iertător este şi „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Întru totul adevărate şi de mare folos ne sunt nouă cuvintele Scripturii: „Omul milostiv îşi face bine

lui, pe când cel cu inima împietrită îşi chinuieşte trupul” (Proverbe 11,17); „Fiţi deci milostivi precum şi Tatăl vostru milostiv este” (Luca 6,36).

Astăzi, 6 martie 2015, în Protoieria Costești, sau reunit preoţii din Cercul Pastoral nr. 3, care cuprinde parohiile: Izvoru de Sus, Izvoru de Jos, Popești, Palanga, Purcăreni, Slobozia Trăsnitu, Râca, Bucov, Miroși, Surdulești, care au acordat ajutoare constând în alimente și cărți de rugăciuni, familiilor nevoiașe.

După Fericitul Augustin, milostenia constă în a avea milă de sufletul și de sărăcia altuia. Lucrarea milosteniei constă în a ierta greșelile celor ce ți-au greșit, să îndrepți pe cei care au nevoie, să sfătuiești pe cei care se îndoiesc, să înveți pe cei nepricepuți, să rogi pe Dumnezeu pentru alții, Platon cugeta despre milă și spunea: „Nici o virtute a omului nu este mai frumoasă și mai folositoare ca aceea de a vizita pe cei bolnavi, a hrăni pe cei flămânzi, a da să bea celor cărora le este sete, a răscumpăra pe prizonieri, a îmbrăca pe cei goi, a găzdui pe călători, a îngropa pe cei morți”. Iar un alt înțelept spunea: „Puterea omului crește în două moduri: prin dobândirea de prieteni și prin milostenia de a ierta

să hrănești pe cei flămânzi. Un alt înțelept spunea că „dacă oamenii nu ar greși, virtutea milei nu s-ar aplica”.

Astăzi, 12 martie 2015, în Protoieria Curtea de Argeș s-au reunit preoţii din cercul pastoral numărul 4, care cuprinde parohiile: Aluniș, Anghinești, Băiculești, Crâmpotani, Mânicești, Tutana, Tutana Deal, Valea Brazilor, Valea lui Enache, Vâlcele, Zigoneni, care au acordat ajutoare constând în alimente familiilor nevoiaşe.

pe cei vrăjmași. Că niciun câștig nu se poate realiza fără pagubă”.

Astăzi, 18 martie 2015, în Protoieria Mioveni, la parohia Bădești, s-au reunit preoţii din cercul pastoral numărul 3, care cuprinde parohiile: Bădești, BerevoieștiUngureni, Domnești de Sus, Domnești de Jos, Gănești, Pietroșani, Retevoiești, Vărzăroaia, care au acordat ajutoare constând în alimente familiilor nevoiaşe.

Milostenia este gestul întelegătoare şi cel creştin de a face bine, din mai natural dragoste şi compasiune sentiment. pentru cel aflat în nevoie.

Astăzi, 12 martie Cu toţii ştim că o mână 2015, în Protoieria întinsă ascunde o poveste Topoloveni s-au tristă, dar de multe ori reunit preoţii din alegem să întoarcem cercul pastoral privirea şi să ne vedem de numărul 2 Leordeni drum. Oricând putem găsi care cuprinde în inima noastră parohiile: Leordeni, bunătatea să ne oprim şi B u d i ş t e n i , să privim în ochii celui Baloteasca, care cere, pentru că orice Glâmbocata II, ajutor înseamnă un dar Glâmbocata I, pentru noi înşine.

Ciulniţa Prundeni, Ajutorarea celui în nevoie Ciulniţa Eustaţiade, nu ţine cont de luna cadourilor sau de Nicolae Creţulescu, care au acordat alte ocazii oficiale de a dărui. Iubirea ajutoare constând în alimente şi de semeni este binevoitoare, calendare familiilor nevoiaşe.

Milostenia nu este compasiune pasivă și fără rezultat, ci gest activ prin care ne dovedim dragostea față de celălalt. Și în acest gest se

ascunde o frumusețe rară, Dumnezeiască, deoarece "frumusețea milosteniei nu se măsoară după cantitate, ci după

dărnicia sufletului" (Sfântul Ioan Hrisostom) În data de 24 martie 2015 în sala „Sfântul Ioanichie de la Muscel” din cadrul Protoeriei Câmpulung Muscel s-a desfășurat o nouă etapă din proiectul social-filantropic „Campionii Bucuriei Sociale”. La activitatea social-filantropică desfășurată astăzi, au participat un număr de 11 parohii din cercul pastoral numărul 1: Șubești, Sfântul Ilie, Grui, Parohia Sfânta Marina, Domneasca, Flămânda, Mărcuși, Sfântul Gheorghe, Chilii, Apa Sărată, Schei, care au acordat ajutoare constând în alimente și cărți de rugăciuni, familiilor nevoiaşe.

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat de Părintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

8