Argesul Ortodox Anul XI Nr. 592 l 30 mai - 6 iunie 2013

l Anul XI l nr. 592 l 30 mai - 6 iunie 2013 l 8 pagini

Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului

Să vorbim mai puțin și să trăim mai mult De curând, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin specialiști de notorietate științifică universală, dă un avertisment tuturor utilizatorilor de telefoane mobile, deci în mod oficial - că sunt în mare primejdie de a se îmbolnăvi în timp mai scurt, mediu sau îndelungat, de cancer cerebral, dacă se face exces la convorbiri și nu se respectă recomandările date.

Este pentru prima dată - și aceasta este foarte important - când o instituție mondială recunoaște riscul la care, fiecare dintre noi, cei care folosim telefoanele mobile, suntem în mare primejdie cu sănătatea noastră și așa destul de zdruncinată și de alte primejdii, începând cu exploziile solare, de care știe toată lumea, dar uită să se ocrotească.

După cum ne este cunoscut, dezvoltarea tehnologică din ultimii 50 de ani, telecomunicațiile au cunoscut o dezvoltare fără precedent, iar pentru a vedea cât de periculoase sunt telefoanele mobile - mai ales din cauza defectuoasei lor folosiri, trebuie să aflăm ce sunt radiațiile și cum ne pot afecta.

Toți știm că telefonul mobil este un aparat electronic fără fir, la purtător, care funcționează pe baza rețelei GSM, emițând și recepționând unde electromagnetice, iar mai pe înțeles, undele radio, specialiștii susținând că radiațiile emise sunt asemenea celor din cuptorul cu microunde, pe care noi îl folosim deja de multă vreme.

Pentru a se înțelege mai bine pericolul ce ne pândește, la fiecare convorbire mai mare ca durată de câteva minute pe zi, este necesar să știm ce sunt radiațiile, care ne amenință. Așadar, după descoperirea specialiștilor, radiațiile sunt unde electromagneetice sau particule care se propagă sub formă de raze în toate direcțiile, reprezentând unde sonore.

Radiațiile sunt de două feluri: - Radiații neionizante: undele radio, ultrasunetele, microundele, lumina, și - Radiații ionizante; - Radiații alfa: care sunt invizibile, având mare putere de ionizare și pot afecta ţesuturile interne.

Nu trec prin hârtie (când vorbim la telefon să punem o coală de hârtie între ureche și telefon); - Radiații beta: periculoase pentru organismul uman și pot fi oprite de o foiță de aluminiu de câțiva milimetri (poate că ar fi potrivit ca telefoanele mobile să fie dotate din fabricație cu o astfel de lamă de aluminiu); - Radiații gamma: atacă organismul. Pot fi oprite de o placă de beton de 15 cm, o placă de plumb, apă sau materiale cu densitate mare; - Radiații X (sunt radiații gamma cu energie scăzută) străbat țesuturile fără ca să atace oasele.

Dar mai știi?

După cum se știe, undele electromagnetice,

acționează asupra moleculelor din corpul uman și duc la: - deteriorarea membranei hematiilor (celulele roșii); - distrugerea leucocitelor (globulele albe); - modificarea structurii acizilor nucleici, fapt care duce la mutații genetice și cancer.

La toate acestea se mai adaugă, permanent, undele emise de antene (pădurile de antene de pe blocuri!) care sunt periculoase pentru organismul uman, din cauza absorbției energiei, temperatura corpului ridicându-se cu câteva grade, pericol pentru afectarea unor țesuturi.

Este bine de știut: câmpul electromagnetic este un câmp uniform și continuu, care se propagă sub forma de unde electromagnetice ca viteza luminii.

Nu intrăm în noțiuni teoretice, ci doar facem o prezentare a realității științifice, deja stabilită.

După cum se știe, Pământul pe care noi locuim este un colosal magnet, care are un câmp magnetic foarte puternic și fără acest câmp magnetic viața noastră nu ar exista așa cum noi o cunoaștem azi. Dacă n-ar fi un echilibru perfect în mersul Pământului prin Univers, ar fi mari dereglări asupra zidirii umane: creșterea omului în înălțime (viața uriașilor), îngrășarea (ca din senin), insomnii, dureri de cap, o viață întreagă, afecțiuni ale inimii și sistemul circulator (bieții oameni - de diferite vârste, mor subit, spre mirarea noastră mult naivă).

Ca să revenim un pic, câteva cuvinte despre sursele radiațiilor electromagnetice, pentru a avea grijă cum să ne ferim, cu multă atenție și responsabilitate pentru sănătatea noastră, atât de scumpă fiecăruia dintre noi.

Desigur, că ne vom mira să auzim,că nu doar telefonul mobil este o sursă de radiații electromagnetice, ci și antenele fixe de televiziune și radio, releele (dispozitive care retransmit, amplificând semnalele recepționate), monitoarele, aspiratorul, televizorul, etc., sunt surse de radiații care atacă iremediabil țesuturile organismului.

Am “jucat” destul “perinița electromagnetică”!

Să vedem acum ce este cu telefonul mobil.

Primul telefon mobil complet automatizat a fost pus la punct tehnic, în anul 1956 și avea greutatea de 40 kg (cât o oaie), fiind folosit de 125 abonați, iar primul telefon mobil comercializat, cântărea 1 kg și avea o lungime de 30 cm., cât un galoș!

Astăzi avem o gamă mare de telefoane, de la cele mai simple până la cele mai performante și industria continuă cu noi și noi tipuri, într-un ritm spectaculos. S-a constatat, din cercetările efectuate de specialiști că între 20%-60% din energia emisă de telefonul mobil este absorbită de capul celui ce folosește telefonul mobil, în funcție

de performanța telefonului și de distanța față de releu, procentul fiind mai mic sau mai mare. Iar frecvențele de 900 Mhz, 1800 Mhz și 2,45 Ghz (cele pe care funcționează telefoanele mobile), pot crea zone cu temperatură ridicată în creier. În acest sens se vorbește și despre indicele SAR, care reprezintă cantitatea de energie absorbită de către organism în timpul folosirii telefonului mobil și se precizează că telefonul cu cât este mai aproape de releu, cu atât valoarea indicelui SAR este mai mică. Sigur că nu putem sta toți în jurul releului atunci când vorbim.

Cum aflăm (cum simțim) efectele radiațiilor electromagnetice? Fiecare purtător de telefon (sau telefoane, că nu ajunge unul!) poate că citește studiile de specialitate în speță și aproape fiecare dintre noi auzim ce spun cei care folosesc telefonul mobil și desigur, mai concret, câți dintre noi nu avem semne vădite că excesul convorbirilor la acest aparat, ne provoacă disconfort de certă periculozitate.

Specialiștii în domeniu ne avertizează că folosirea frecventă a telefonului mobil dăunează sănătății, prin dureri de cap, senzația de arsură în zona occipitală, temporală și articulară, oboseală, concentrare scăzută, pierderea memoriei, insomnii, greață, vărsături, etc. Aceste simptome apar la câteva minute după folosirea telefonului mobil sau în timpul zilei, unii având figuri zăpăcite.

Ca un semnal major de alarmă, la copii, pericolul este și mai mare, pentru că au oasele craniului mai subțiri, radiațiile pătrunzând mai ușor în creier.

Este necesar să subliniem că atunci când se foloseau telefoanele normale cu fir, aceste simptome lipseau cu desăvârșire. Și acum se constată același lucru. Cine folosește doar telefonul fix și din când în când pe cel mobil, la distanță de ureche, pericolul se diminuează vizibil. Și acum câteva precizări despre studii și cercetări, în domeniul folosirii telefoanelor mobile și componentele sale ultratehnice. Cercetările din cadrul OMS (Organizația Mondială a Sănătății) au constatat că undele radio emise și recepționate de telefoanele mobile pot favoriza producerea cancerului cerebral, riscul fiind mult mai mare pentru cei care vorbesc peste 30 minute pe zi, iar folosirea excesivă a telefonului mobil poate spori riscul de infertilitate și autism.

Biroul britanic de statistică arată o creștere cu 50% în perioada 1989-2009 a tumorilor canceroase în regiunea lobilor frontal și temporal, iar Agenția internațională pentru cercetare în domeniul cancerului, cataloghează telefoanele mobile drept cancerigene. Chiar și Keith Black de la Centrul Medical Cedars – Sinai (Los Angeles) avertizează că folosirea excesivă a telefonului mobil poate crește riscul de cancer, iar cei care vorbesc la telefon mai mult de 15 minute pe zi, timp de 15 ani, prezintă un risc de 72 de ori mai mare de a face cancer.

Mai mult, sunt telefoane performante care pot emite radiații electromagnetice și atunci când nu

Argeºul Ortodox

Să vorbim mai puțin și să trăim mai mult se vorbește, întrucât acestea funcționează ca o stație radioreleu, afirma dr. Mercola, iar cercetările specialiștilor de la Universitatea Essen (Germania) pe un eșantion de 118 persoane care sufereau de melanom al globului ocular (cancer la ochi) au constatat că utilizarea telefonului mobil, poate fi asociată cu acest tip de cancer.

De la o vreme încoace, unii dintre noi folosim telefoanele mobile – încălcând codul bunelor maniere și al bunului simț!

– după orele serii, urcând până spre miezul nopții. Este o adevărată necuviință ca să zăhăiești pe cineva cu telefonul după ora 9 seara și nici chiar până atunci. N-am să zic mai rău, dar folosirea telefonului înainte de culcare, poate determina persoana care-l folosește să ajungă mult mai târziu în stare de somn profund, somn necesar pentru revitalizarea celulelor și eliminarea oboselii acumulate pe parcursul unei zile. Medicul Călin Mărginean spune că atunci când efectuăm un apel, telefonul emite 3 miliarde de vibrații pe secundă care trec prin fiecare celulă a creierului. Peste 5 miliarde de oameni de pe planeta noastră au telefoane mobile. Credem că mai putem fi sănătoși deplin cu 3 miliarde de vibrații pe secundă la un apel telefonic? Chiar radiațiile cuptorului cu microunde, în cel mai simplist mod, au aceleași efecte asupra organismului ca și asupra alimentelor, adică “gătesc” creierul.

Este necesar să ne însușim rezultatele cercetătorilor în domeniul radiațiilor: “Cancerul, în particular cel la nivelul creierului, se dezvoltă întrun timp îndelungat. Cred că este o idee bună să avertizăm publicul, că expunerea îndelungată la radiațiile emise de telefonul mobil poate produce cancer” , a spus dr. Henry Lai, profesor în Bioenergie la Universitatea din Washington, care a studiat efectele produse de radiații timp de 30 de ani.

Grija cea mai mare trebuie acordată copiilor care folosesc periculos telefoanele mobile. Dr. Black ne explică: “Craniul și scalpul

copiilor sunt mult mai subțiri. Așadar, 1. Să nu ținem aparatul lipit de radiațiile pot penetra mai adânc în ureche. Ținând telefonul mobil creierul copiilor și a tinerilor. Celulele departe de ureche, cel puțin 5 cm, diminuăm efectul radiațiilor asupra creierului; 2. Să nu ținem telefonul în dreptul inimii, la curea, sau în dreptul altor organe vitale. Se recomandă p ă s t r a r e a telefonului pe masă sau în geantă.

3. La fiecare 10 minute să mutăm telefonul de la o ureche la alta. lor se înmulțesc într-un ritm mai alert, Convorbirile să fie scurte, pe cât așa că impactul radiațiilor poate fi posibil. mai mare”.

4. Să utilizăm funcția speaker a Cât despre România, ce spun telefonului cât mai des, aparatul fiind cifrele în domeniul telefoanelor ținut la o distanță mai mare de corp; mobile? Pe la finea anului 2010, 5. Să folosim cât mai des SMS-urile; telefoanele au ajuns la 24,6 milioane, 6. Să ținem telefonul în mână deci 120%, iar cifra este în creștere de atunci când efectuăm un apel. Doar 1% față de primul semestru de anul atunci când cel apelat a răspuns, să trecut, ceea ce înseamnă că numărul ducem telefonul la ureche. celor expuși la riscul de a face cancer Intensitatea undelor este mai mare este extrem de mare. Iar dacă ne atunci când apelăm pe cineva la uităm la numărul de minute vorbite, telefon sau suntem apelați. Practic românii au ajuns la un record de 26,5 telefonul mobil coace creierul miliarde, aceasta însemnând că, în precum un cuptor cu microunde. medie, de pe fiecare telefon s-au Bolta craniană are forma unei antene vorbit câte 1.077 minute. Pentru o parabolice, ce concentrează undele la estimare școlărească, românii au dat, baza gâtului; în a doua parte a anului trecut, peste 7. Să folosim telefonul mobil cât 12 miliarde de apeluri. Performant, mai rar în autobuz, metrou, troleibuz, nu? Suntem și aici, ca la avorturi, mașina personală; campioni mondiali!

8. Să renunțăm la conversație Indiferent de ce se spune pro și atunci când semnalul este slab. contra în această poveste, nu trebuie Atunci telefonul mobil duce la să uităm că chiar producătorii amplificarea câmpului magnetic din telefoanelor mobile își avertizează jur. Să folosim, cât mai des, telefonul totuși cumpărătorii să țină aparatele cu fir. E cel mai bun; departe de corp și cât mai departe în 9. Să folosim dispozitivul hands camerele unde locuiesc. free, astfel, telefonul va fi ținut la o Oricum, telefoanele mobile au depărtare mai mare de zona capului; ajuns, nu numai un rău necesar, dar și 10. Să nu dormim cu telefonul sub un mijloc de comunicare ce trebuie pernă, sau lângă cap, pentru că folosit inteligent și cu înțelepciune. telefonul mobil emite unde radio Și acum, după atâta “savantlâc” chiar și când nu este folosit; electromagnetic, ce trebuie să facem, 11. Să nu ținem telefonul în zona cei care comunicăm prin telefon abdomenului, în special gravidele. Iar mobil? Sunt câteva porunci, pe care atunci când nu folosiți telefonul trebuie să le împlinim cu sfințenie, pentru a comunica, să îl trecem pe dacă dorim să nu ajungem cu creierii mod avion; 12. Să alegem un telefon care terci, urechile de măgariu și viața prezintă un nivel cât mai mic al scurtă ca a libelulei. indicelui SAR; Iată poruncile:

Colegiul de redacþie FONDATOR: † Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CAliNiC al Argeºului ºi Muscelului

Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

2

Editor: Preot Daniel Gligore - consilier cultural Redactor ºef: Pr. dr. Napoleon Dabu Machetare: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan

Redacþia: preot prof. Cornel Dragoº, preot Florin Iordache, diacon prof. Gabriel Firuþã, asist. univ. drd. Gabriela Safta.

Paginã web: preot Gabriel Grecu

13. Să folosim telefonul doar atunci când avem strictă nevoie de el; 14. Să nu folosim telefoanele mobile în stațiile de benzină pentru că se pot provoca incendii.

Acestea ar fi cele 14 porunci, deci mai mult decât recomandări pe care să le respectăm, cu sfințenie, pentru a se evita eventualele îmbolnăviri.

Așadar, ca o concluzie: - Telefoanele mobile sunt necesare pentru comunicare rapidă în secolul XXI. Aproape nimeni nu poate renunța la acest mijloc practic și eficient, dacă vrea să țină legătura cu progresul tehnic în domeniul comunicațiilor; - Industria telefoanelor mobile a avertizat pe utilizatori, cum să folosească aparatele de comunicare, pentru a se evita eventualele disconforturi și îmbolnăviri, avertismentele loc și ale specialiștilor în domeniu fiind cuprinse în cele 14 recomandări exprese, pe care noi leam numit porunci. Cine nu le bagă în seamă se va împiedica de ele!

Ne dorim să vorbim cât mai puțin la telefonul mobil - este doar pentru urgențe, când suntem departe de telefonul fix. Ne dorim folosirea funcției hands free - absolut necesară - pentru diminuarea efectelor negative și să nu uităm practica cea mai puțin nocivă, comunicarea prin SMS. Atunci vom vedea mai puțiin vorbitori ținând telefonul mobil lipit de ureche și vorbind singuri pe stradă, când strigând, când râzând, spre hazul trecătorilor!

Diminuând convorbirile tehnice, unele chiar nefolositoare, să ne facem mai mult timp pentru convorbirea - prin rugăciune - cu Dumnezeu. Astfel nu mai este niciun risc de îmbolnăvire personală, nici a celor pe care-i ținem la telefon îndelungat.

Să ne gândim la noi și la cei cu care ne îmbolnăvim reciproc. * Sursele folosite în acest material, pot fi cercetate pe internet.

Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului Colaboratori: Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. Alexandru Brichiuº, pr. prof. Andrei Cãnuþã, pr. prof. Roberto-Cristian Viºan, Roxana Dragoº, Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu, Iuliana Popa.

Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

ISSN: 1583-2643

Argeºul Ortodox

Sfânta Elena - fericita şi înţeleapta augustă După moartea lui Constantiu Clor in Britania, Constantin este aclamat de armată împărat în locul tatălui său.

Imediat după ridicarea sa în scaunul de împărat, el îşi aduce mama la curtea din Eboracum (York), acordându-i titlul de Nobilissima Femina.

Prin aducerea mamei sale la curtea imperială din Britania, Constantin îsi arăta recunoştinta pentru cea care şia sacrificat tinereţea pentru creşterea şi educarea fiului ei, iar pe de altă parte, pentru a o contrapune pe mama sa Teodorei, cea de-a doua soţie a tatălui său. Fireşte că interesul lui Constantin era să ţină curtea imperiala sub stricta sa observaţie, date fiind mişcările din culisele familiei tatălui său, iar cea mai potrivită pentru impunerea unei reale stabilităţi şi a unui echilibru cert era mama sa Elena, o femeie înţeleaptă, puternică şi un părinte devotat.

Galere er Constance, il y a une rivalite naturelle de position, qui ne cessa pas lorsque l’abdication contrainte ou voluntaire de deux Augustes les fit monter d’un rang l’un et l’autre (305 Este ştiut faptul Teodora dorea ca ap. J-C) (idem). pe scaunul din Britania să urce unul dintre fraţii mai mici ai lui Constantin, Elena cunoştea toate dedesubturile pe când Galeriu avea tot interesul ca şi intrigile aflate în spatele vieţii pe scaunul vrednicului Constanţiu politice de la curţile imperiale Clor să ajungă un protejat al său, romane, ca una ce îşi crescuse fiul la făcând tot ce era posibil ca fiul Elenei curtea de la Nicomidia şi luase pe viu să nu poată părăsi frontul de est. pulsul atitudinilor lui Diocleţian, dar Însuşi ordinul de deplasare (sigilium) mai ales ale lui Galeriu. Ea ştiuse să i l-a aprobat Galeriu foarte târziu lui îşi sfătuiască fiul să aleagă cele mai Constantin, cunoscând faptul că bune şi mai sigure căi de odată ajuns la Constanţiu, ce se aflta supravieţuire într-o lume guvernată pe moarte, acesta îi va ceda scaunul de duritate şi răzbunare, ferindu-l pe i-a stat în putinţă şi de de domnie, iar armata care îi cât recunoştea meritele, îl va proclama alunecarea pe panta desfrâului şi a împărat (vezi M. Albert de Broglie, destrăbălării.

L’Eglise et L’Empire Romain, au IV e siecle, Regne du Constantin, p. 190- Suferinţa, frământările şi grijile-i de mamă nu au rămas nerăsplătite, fiul 192). ei ajuns împărat îi recunoaşte Relaţiile tensionate dintre Galeriu meritele, îmrăcându-o în mantia şi Constanţiu au continuat şi în Nobilissimei Femina. vremea lui Constantin, acesta văzând în dârzul conducător de oşti, acum Mai târziu, după ce Constantin îl devenit împărat, un adevărat înfrânge pe Maxenţiu la Pons Milvius opozant: „Entre les deux Cesars, (312) şi este proclamat totius orbis imperator, el o va ridica la rangul de

augustă şi îi va îngădui accesul la vistieria imperiului pentru scopurile pe care aceasta le considera vrednice de consolidarea unei vieţi morale la palat şi nu numai.

Augusta Elena nu a văzut în noua titulatură un mijloc prin care putea să-şi exercite autoritatea asupra supuşilor imperiului într-un mod imoral, ci, din contră, ea a rămas modestă şi, prin dobândirea botezului în Hristos, va pune în mişcare un adevărat mecanism de asistenţă creştină. Martor al evenimentelor majore din viaţa împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, episcopul Eusebiu de Cezareea Palestine surprinde simplitatea, credinţa şi dărnicia augustei creştine astfel: „Elena nu dadea uitarii nici dovezile de credinta in Dumnezeu: in biserica lui Dumnezeu putea fi vazuta oricand, casele de rugaciune le inzestra cu daruri minunate si nu dadea uitarii nici macar lacasurile aflate in cele mai neinsemnate cetati. Merita cu adevarat sa vezi cum umbla femeia aceasta extraordinara, invesmantata simplu si modest, in mijlocul poporului inghesuit in jurul ei, vadindu-si evlavia fata de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bineplacute Lui.” (Viata lui Constantin cel Mare, p. 143.)

Nu trebuie uitat faptul că Sfânta Elena este nu numai primul arheolog creştin, alergând neobosită de la un sit arheologic la altul în teritoriile Ţării Sfinte, dar este şi prima femeie, prima augustă creştină care îşi eliberează sclavii şi desfiinţează de la curtea imperială suita de doamne şi domniţe.

Pentru aceste calităţi mama vrednicului Constantin merită cu prisosinţă să fie numită Sfânta Augustă Elena.

Pr. dr. Napoleon Nicolae DABU

3

Argeºul Ortodox

BiSerici TârgOvișTene în luMina cerceTărilOr arheOlOgice Cercetările arheologice din 1985 – 1986 întreprinse pe locaţia vechii Mitropolii a Ţării Româneşti, făcute în latura de nord şi parţial pe cele de vest şi est, au urmărit problema valorificării informaţiilor legate de palat, sistemul de apeducte, turnul de Cercetarea arheologică legată de ansamblul de biserici de pe poartă, corpul de chilii şi paraclisul exterior situat la 50 m nordteritoriul oraşului Târgovişte, ne relevă şi ne face să înţelegem est de incintă. În 2007 a fost descoperit un apeduct din mai uşor mecanismul vieţii urbane atât din punct de vedere perioada lui Constantin Brâncoveanu, destinat alimentării Curţii economico-politic cât şi spiritual ştiind foarte bine că Biserica a Domneşti, localizat în aria de nord a oraşului, la Teiş şi care fost elementul cheie de dezvoltare a aşezărilor rurale şi urbane demonstrează, conform documentelor, grija domnitorului de a fiind într-o strânsă relaţie cu Domnia.

Descoperirile readuce Târgoviştea la un nivel de civilizaţie ridicat. Palatul arheologice şi documentare au scos la lumina cunoaşterii Mitropolitan a fost construit parţial în sistemul „asize” şi în istorice o serie de biserici datate din secolele XV – XVII. sistemul „casete” (partea de subsol, adică beciul), în primul Biserica Sfinţii Voievozi (Arhangheli) situată la 150 m vest de sfert al secolului al XVI-lea iar spre sfârşitul aceluiaşi secol s-a Curtea Domnească, este unul dintre cele mai reprezentative adăugat o scară exterioară pe latura de vest a clădirii, un monumente ale Târgoviştei medievale, ridicată la sfârşitul pridvor sprijinit pe stâlpi de zidărie şi o hazna pe latura opusă secolului al XVI-lea. Conform cercetărilor arheologice efectuate între anii 1992-1993, 2005, în spaţiul interior s-a descoperit că care dădea spre grădini. Sistemul de apeducte apare, conform locaşul suferise transformări şi adăugiri succesive dar în primului document referitor la acest lucru, în timpul lui Leon realitate au fost de fapt trei construcţii care s-au succedat în Vodă, când în 1664, mitropolitul Ştefan solicită domnitorului sătimp.

Biserica Creţulescu a fost subiectul cercetărilor i permită să tragă o nouă conductă de la Curtea Domnească, arheologice relativ recente, întreprinse în anii 2001 – 2002, care fiindcă cele existente nu mai făceau faţă necesarului de apă al au generat mai multe ipoteze cu privire la datarea acesteia, mitropoliei. Alte apeducte descoperite au fost încadrate conform lui Petru Virgil Diaconescu, putem spune că „prima cronologic la începutul şi jumătatea secolului al XVII-lea. Toate biserică funcţiona la 1574, potrivit unei monede descoperite pe aceste dovezi arheologice expuse de noi şi altele asemenea au pardoseala din altar”, însă cel care iniţiază proiectul de făcut pe istorici să dezbată momentul apariţiei la Târgovişte al restaurare al monumentului propune o dată mult anterioară noului sediu al Mitropoliei, unii susţinând că până la începutul secolului al XVI-lea. Cercetătorii istorici şi arhitecţii emit ipoteza secolului al XVI-lea a fost păstrat la Curtea de Argeş sau că conform căreia prima biserică a suferit un incendiu, conform acesta a fost mutat după domnie încă din timpul lui Mircea cel descoperirilor arheologice, iar după aproximativ 50 de ani s-a Bătrân. Pe lângă aceste ipoteze mai poate fi avansată încă una, ridicat o noua biserică după anul 1642 de către marele ban cum că din a doua jumătate a secolului al XV-lea scaunul Dragomir din Plăviceni şi care apare frecvent în documentele mitropolitan s-a aflat într-o situaţie de intermitenţă între cele emise de cancelaria lui Matei Basarab. La mânăstirea Stelea au două reşedinţe voievodale amintite mai sus. Incinta şi turnul de avut loc o serie de descoperiri arheologice cele mai importante poartă sunt construite anterior Palatului Mitropolitan ceea ce fiind anterioare ridicării primei biserici de către Stelea Cupeţul face să întărească ipoteza că Radu cel Mare a început lucrările la 1582. În vecinătatea de sud a mânăstirii Stelea s-au de construcţie posibil împreună cu biserica dar fără alte clădiri descoperit vestigiile unei biserici cunoscută în secolul al XIX-lea de locuit. S-a confirmat ipoteza emisă de Cristian Moisescu sub numele de Stelea Veche identificată în anul 1967 de către potrivit căreia incinta inclusiv intrarea principală dinspre vest i Radu Gioglovan şi Constantin Condrea. În anii 1977-1978 au fost se datorează lui Radu cel Mare.

Biserica Sf. Voievozi datată la sfârşitul secolului al XVI-lea în întreprinse săpături de salvare făcute de Petru Diaconescu şi timpul domniei lui Mihai V iteazul(1593-1601), conform Gabriel Mihăiescu ambii de la muzeul din Târgovişte. Conform săpăturilor arheologice aceasta se pare că a fost ridicată pe cercetărilor sau descoperit trei monumente de cult construite fundaţiile unei bisericuţe din piatră de tip sală ,,cu pronaosul începând cu sfârşitul secolului al XIV-lea şi continuând cu refacerea acestora pe aceeaşi locaţie în secolele XV şi XVI. Din supralărgit” ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea la inventarul arheologic aparţinând secolelor XVI-XVII consemnăm rândul ei pe urmele unei biserici din lemn. o monedă din argint emisă de Maximilian II (1575-1577), Biserica Roşie ctitoria marelui vornic Coadă, ridicată între 1542 apărută în altarul bisericilor II – III, în mormântul 13 reînhumat. - 1545, a fost identificată de Radu Gioglovan în anul 1958 fiind Altă monedă de argint maghiară de tip „Patrona Hungarie”, mai apoi poziţionată corect, spre sudul oraşului medieval, în datată 1563 şi apărută în naosul bisericilor II şi III în campania anul 2003 prin cercetările făcute de Mircea Matei şi Gheorghe de cercetări din 1966 – 1968 şi o altă monedă de argint emisă Olteanu, continuate în 2004-2005 ce au dus la descoperirea de Rudolf II (1576 – 1611), descoperită în pronaosul bisericii II - unei biserici din lemn sub altarul şi naosul bisericii din piatră şi III şi în stratul de construcţie al bisericii III. a unor morminte din interiorul locaşului, unul datat cu o Biserica Târgului a fost construită în două etape aşa după cum monedă emisă de Vlad Dracul. Analizând descoperirile reiese din investigaţiile arheologice întreprinse de Ion arheologice făcute la Târgovişte, distingem o scădere a ponderii Chicideanu, fiind datată pe la mijlocul secolului al XVI-lea, arheologice pentru secolul XVII, având numai date disparate descoperirea constituind un argument pentru susţinerea asupra principalelor monumente cercetate, neputând avea o ipotezei că „Târgul de jos” de care depindea şi biserica Târgului, apreciere clară asupra numărului şi a structurii populaţiei din este mai vechi decât data menţionării sale de la 1616. acea perioadă.

4

Argeºul Ortodox

Zeii şi zeiţele geto-dacilor

A vorbi despre religia geto-dacilor înseamnă a trata în mod inevitabil „zestrea” paradigmelor lui Zalmoxis, rezultat al unor demersuri nu de puţine ori fortuite şi speculative.

Demersul revelării unor trăsături specifice ale acestei religii nu poate conta doar pe studierea autonomă a figurii lui Zalmoxis. Deasemenea, nu trebuie mizat nici pe capacitatea surselor literare de a face lumină într-un astfel de subiect. Se impune coroborarea acestora cu izvoarele arheologice, iconografice.

Funcţia sau funcţiile unei divinităţi nu pot fi precizate decât în raport cu ale celorlalte divinităţi. O deosebită atenţie în studiul religiei geto-dacilor a avut-o comparatismul cu alte religii indo-europene. Succesul teoriei tri-funcţionale a lui Georges Dumézil, sumă a erudiţiei sale a provocat o adevărată vogă, ai cărei adepţi descoperă peste tot cele trei funcţiuni, de cele mai multe ori într-o manieră speculativă, care l-ar fi contrariat cu siguranţă şi pe savantul francez.

În ceea ce priveşte presupusa reformă a lui Deceneu, care ar fi înlocuit zalmoxismul cu un alt cult, eventual cu cel consacrat al lui Ares getic, trebuie precizat faptul că nu există nicio probă şi nicio sursă literară sau de altă natură care să arate persistenţa unui cult consacrat al lui Zalmoxis, ulterior secolului al V-lea, în care Herodot evocă un astfel de cult. În sprijinul acestei teze, Zoe Petre consideră că „invocarea lui Strabon/Porseidonios ca temei al postulării unei continuităţi a cultului închinat lui Zalmoxis e ridicolă, câtă vreme textul vorbeşte despre marele preot Deceneu, ca succesor al marelui preot Zalmoxis, ambii închinători ai unei zeităţi anonime a Muntelui Sacru. Ori credem în veridicitatea textului lui Strabon, ori nu, dar mi se pare inacceptabil să îl rescriem

Mircea Eliade consideră că sub numele roman al Dianei s-ar ascunde sincretizată sau nu, o zeiţă aborigenă. Un alt punct de vedere este că acest cult ar fi supravieţuit după romanizarea Daciei, iar numele de Diana se găseşte în vocabula românească zână. Diana Sancta (San(cta)Diana) devine Sânziana, figura centrală a folclorului românesc. Continuitatea acestui cult până astăzi este atestată de tradiţia populară vie a nedeilor de munte care se ţineau până în secolul trecut în noaptea de sânziene. Toponimia unde se ocazionau sărbătorile de sânziene este sugestivă: „Poiana Muierii”, denumire asociată cu divinitatea feminină daco-romană. Prin procesul de creştinare, nedeile menţinute prin tradiţie sau suprapus peste credinţele religiilor arhaice precreştine.

În România, Cicerone Poghirc este primul care a emis o teză în domeniul indo-european. Acesta este urmat de I. H. Crişan, în a cărui viziune, religia getică era dominată la început de o triadă de tip indo-european.

Marele Zeu (natură urano-solară), Marea Zeiţă (natură htonian-agrară) şi zeul războiului, fapt completat de practicile misterioase ale cultului lui Zalmoxis, ce susţinea credinţa în nemurirea sufletului. I. Glodariu, utilizând şi iconografia printr-o analiză a tezaurului dacic de la Lupu, considera că triada panteonului geto-dac ar fi formată din: Zalmoxis – zeu suveran, un zeu al războiului şi Zeul Soarelui – Gebeleizis.

Cercetările arheologice, coroborate cu izvoarele literare, au scos la iveală că panteonul geto-dacilor avea un zeu al războiului. Este vorba de Ares, în mitologia greacă fiul lui Zeus şi al Herei. Romanii îl numeau Mars, şi l-au adorat mai întâi ca zeu ce simboliza renaşterea vegetaţie, revigorarea fizică, ulterior apărător al pământului şi patriei, zeu al războiului. În viziunea autorilor antici, septentrionul tracic era caracterizat de formele cele mai crude, mai violente şi mai inumane de furor bellicus: sciţi care îşi scalpează duşmanii şi îşi fac potire din craniile acestora, amazoane care-şi ard sânul cu fierul roşu şi ucid orice bărbat care le iese în cale, androfagi. Însă în acest spaţiu locuiesc şi campionii absoluţi ai dreptăţii. Această imagine a clădit în conştiinta anticilor ideea că Ares (Marte) avea origini hiperboreene. S-a lansat ideea că însuşi numele lui Ares ar fi de origine traco-dacică. Caracterul războinic care domină aici l-a făcut pe Vegetius să afirme că „Marte s-a născut în ţara dacilor”. Vergilius spunea: „mă rugam câmpeneştilor nimfe şi părintescului Marte, ce-i straja ogorului getic” (Eneida, III, 35).

Plecând de la mărturia lui Vergiliu, s-a încercat acreditarea ideii conform căreia zeul războiului la daci ar fi devenit zeul suprem, în detrimentul lui Zalmoxis, cu aproximativ două secole înaintea cuceririi romane.

Fundamentele acestei ipoteze constau în faptul că la autorii greci (ulteriori lui Herodot), Zalmoxis este amintit ca o divinitate veche; deasemenea, unii autori latini arată adorarea lui Marte la geto-daci, în perioada lui Burebista, de o manieră neobişnuită. În acest sens, Ovidiu scrie despre „getul care se închină lui Marte” (Tristele, V, 3, 21, 22). La rândul său, Iordanes vorbeşte despre regele goţilor (de fapt al geţilor), „despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat” (Getica, 39), fără nici un aspect divin, în timp ce Marte este prezentat ca o zeitate esenţială. Însă Iordanes caută să clarifice lucrurile, spunând că Marte a ajuns zeu al războiului la geto-daci, datorită „înşelăciunii poeţilor” (Getica, 39). Important este de precizat că acelaşi zeu , chiar la romani, era la origine zeul renaşterii naturii, pe timp de pace păzea rodnicia ogoarelor, încât din spusele lui Vergiliu se poate deduce că avea atribuţii asemănătoare şi la daci. Tot Iordanes scrie că „pe acest Marte, goţii [geţii] l-au înduplecat printr-un cult sălbatic (căci victimele lui au fost prizonieri ucişi), socotind că şeful războiului trebuie împăcat prin vărsare de sânge omenesc. Lui i se jertfeau primele prăzi, lui i se atârnau pe trunchiurile arborilor prăzile de război cele dintâi” (Getica, 41). C. Daicoviciu pune în legătură acest pasaj, cu scena torturării prizonierilor romani de către femeile dace (scenă reprezentată pe Columna lui Traian).

Deasemenea, descoperirea altarului de jertfă („Soarele de piatră”), ilustrează practica unor astfel de sacrificii.

O reprezentare a zeiţei Bendis ar putea fi şi pe una din plăcile tezaurului de la Lupu. Plecând de la cronologia tezaurului de la Lupu, datat în prima jumătate a secolului I a. Chr. şi „scutului” de la Piatra Roşie, în a doua jumătate a veacului următor, se poate afirma dovada supravieţuirii, a perpetuării credinţelor într-o Mare Zeiţă, până la sfârşitul celei de-a doua epoci a fierului.

Continuitatea acestei credinţe este ilustrată de Vasile Pârvan, care presupune că Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) era aceeaşi divinitate cu ArtemisBendis, adorată de către traci (Herodot, Istorii, IV, 33).

Emile Benveniste definea tripartismul ca fiind specific doar populaţiilor indo-europene, ca sumă structurilor articulate şi corelate, care reflectă lumea înconjurătoare ca oglindă a mentalităţii omeneşti.

Rezultă o schemă trifuncţională: 1) Preoţii, puţini dar esenţiali, prin cunoaşterea codului existenţei sociale şi individuale; 2) luptătorii; 3) producătorii, care prin agricultură şi păstorit, asigură subexistenţa materială a societăţii.

Însă demersul interpretărilor trifuncţionale ale unei tradiţii indo-europene, impune rezerve, datorită informaţiilor sărace. Singurul zeu menţionat de surse este Zalmoxis, iar legăturile sale cu ceilalţi zei nu se cunosc, pentru a justifica astfel de analize.

în legătură cu acest cult al lui Bendis, este un medalion de lut ars găsit într-un sanctuar patrulater de la Sarmizegetusa. Acesta imită un denar roman republican cu reprezentarea Dianei, emis în anul 80 a. Chr.; este reprezentat bustul Dianei cu tolba de săgeţi pe umăr.

În panteonul geto-dacilor este posibil să fi existat o zeiţă echivalentă Vestei, a vetrei şi a focului sacru. În mitologia greco-romană, Hestia/Vesta, fiica lui Saturn şi a Rheii, era considerată drept protectoare a focului din vatră şi a căminului în general. Puritatea ei era personificată printr-un foc veşnic, supravegheat de preotesele ei, vestalele, în templul de la Roma, de pe Palatin. după cum ne convine nouă şi mai ales prejudecăţilor noastre. O presupusă continuitate de cult între secolul al V-lea şi epoca lui Burebista şi Decebal, poate oferi elemente de pitoresc unor romane sau filme de evocare istorică, dar nu poate fi demonstrată pe baza izvoarelor de care dispunem până în prezent”. Teza reformei înfăptuite de Deceneu, prin care Marte/Ares devenea zeitatea centrală, se întemeiază pe un argument cvasiinexistent. Ca fundament al acestei teze s-a aşezat citatul din Eneida lui Vergilius, cu care Cassiodor, îşi va împodobi opera, şi anume citatul în care alături de nimfele agreste pomeneşte şi pe „Marte ce-i strajă ogorului getic”. Plecând de la acest pasaj, Cassiodor atribuie geţilor un cult al lui Marte foarte asemănător cu cel atribuit unui Ares scitic de către Herodot. În realitate, Vergilius şi Ovidiu nu dau nicio informaţie concretă despre religia dacilor, ci vor să ilustreze printr-un limbaj poetic, caracterul războinic al geţilor.

Zeul războiului la geto-daci apare reprezentat pe reversurile unor tipuri monetare. Pe multe din aplicile tezaurului de la Letniţa este figural fie ţinând în mână o fiolă cu licoare, moment dintr-un ritual iniţiatic, fie suliţa şi arcul, însoţit de cap uman, de cap de cal, de animale reprezentate în întregime ca ursul şi lupul. Mai pot fi citate în acest sens figurile descoperite la Carlomenesti (Buzău), placa de bronz turnată de la Polovragi (Gorj), masca descoperită la Ocniţă (Buridava, Vâlcea).

După cum s-a văzut mai sus, anumite aspecte ale religiei geto-dacilor nu pot fi reconstituite doar pe baza surselor literare, adesea sunt înşelătoare, ci trebuiesc cercetate şi mărturiile arheologice.

O altă zeitate esenţială din panteonul geto-dacilor este Bendis, similară zeiţei Artemis greceşti şi Dianei romane. Deşi neatestată în mod expres de sursele literare antice, Herodot (Istorii, IV, 33) notează că era adorată de femeile trace, care au preluat acest cult de la popoarele aşezate mai spre nord, probabil de la daci. În consideraţiile sale asupra numelui Marii Zeiţe a geto-dacilor, I. H. Crişan afirmă posibil faptul ca în perioada în care cultul lui Zalmoxis s-a suprapus peste cel al Marelui Zeu şi Marii Zeiţe, să fi primit numele acestuia.

Acesta notează că Marea Zeiţă a tracilor s-a numit Bendis doar în Tracia de sud-vest şi că nimic nu autorizează presupunerea că Bendis ar fi fost adorată şi de către getodaci.

Cultul Zeiţei Bendis este adorat în Dacia preromană ca protectoare a femeilor, zeiţă a pădurilor, a lumii, a farmecelor. În acest sens pledează şi descoperirile arheologice. La Costeşti s-a găsit un cap de bronz al zeiţei Diana, operă de artă al cărui caracter elenistic este evident şi care îşi justifică mai uşor prezenţa în cetatea dacică prin existenţa unui cult analog la daci. Pot fi citate deasemenea bustul-mască de bronz de la Piatră Roşie, o placă de bronz şi un fragment de cupă deliană de la Popeşti, o fibulă descoperită în Transilvania, precum şi fibulele descoperite la Bălăneşti şi Coada Malului. Însă cea mai concretă mărturie arheologică care poate fi pusă

Singură sursă literară care o pune pe această divinitate în legătură cu religia geto-dacilor este cea redactată de Diodor din Sicilia: „La aşa numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zalmoxis susţinea şi el că a intrat în legătură cu zeiţa Hestia” (Biblioteca istorică, I, 94, 2).

Referire la Hestia face şi Herodot, care spune că sciţii se închină înainte de orice la Hestia, şi că în limba scitică, Hestia se spune Tabiti. Textul lui Diodor din Sicilia, care îi atribuie lui Zalmoxis o relaţie privilegiată cu Hestia, reprezintă unica menţiune a zeiţei Hestia în legătură cu panteonul geto-dac. S-a lansat şi ipoteza că afirmaţia lui Diodor din Sicilia a fost viciată de confuzia dintre sciţi şi geţi. Este vorba mai degrabă de Hestia scitică şi în consecinţă de un ecou al scrierilor lui Herodot. Însă adjectivul calificant Koine, din text, nu apare la Herodot, dar apare la Philolaos, pentru care Hestia Koine e divinitatea centrală a cosmosului. Din acest punct de vedere, existenţa zeiţei în panteonul geto-dac, nu apare că o nouă informaţie despre religia geto-dacilor, ci ca o interpretatio pytagoreica a tradiţiei greceşti anterioare, despre Zalmoxis.

Prin prisma descoperirilor arheologice, apare evidentă existenţa unui cult al vetrei, la geto-daci, fără să se poată preciza dacă este vorba despre cinstirea unei zeiţe ori a unor protectori ai casei şi ai animalelor.

Deasemenea, focul şi vatra puţeau fi implicate şi în activităţi magice. În cele mai multe dintre gropile de cult s-au descoperit vetre de foc.

Importanţa unui cult al vetrei în religia geto-dacilor este relevată şi de moştenirea unor practici centrate pe acest cult în cultura populară românească.

Acest fapt este susţinut de polisemia cuvântului „vatră”: vatra satului, vatra casei (cu sensul de proprietate), vatra casei (locul unde se face focul).

Coroborându-se toate aceste aspecte, apare evidentă prezenţa în panteonul geto-dac a unei zeităţi feminine, a vetrei şi a focului.

Alături de Zalmoxis, Marte/Ares, Bendis, Hestia/Vestia se adorau şi zei mai puţin importanţi: divinităţi protectoare ale casei şi animalelor, Derzelas, Cavalerul trac. Se adorau sursele de apa, izvoare, fântâni. Aceste ritualuri sunt amintite şi de Vergilius, care spune că getodacii socoteau sfânt Istrul: „dacii beau apă din Istru ca pe un vin sfânt, înainte de a pleca la lupta” (Georgica, III, 407).

Imaginea panteonului geto-dacilor ilustrează politeismul acestora, probabil de factură henoteistă.

Stabilirea componenţei panteonului geto-dac este departe de a fi realizată datorită faptului că sursele literare de care se dispune sunt adesea înşelătoare, expresie a unor tehnici literare artistice şi nicidecum a unor realităţi. Acest deficit poate fi suplinit prin valorificarea rezultatelor cercetărilor arheologice, care în cazul de faţă au furnizat informaţii preţioase.

5

Argeºul Ortodox

Dă-mi, Doamne Sfinte, o limbă să te laud pentru vecie!

Ce lucru minunat să poţi să ceri Domnului, o limbă ca să-L lauzi şi să-L preamăreşti mereu. Atât de frumoas creiona David, omul lui Dumnezeu, aceste cuvinte de laudă către Dumnezeu : « Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu şi voi binecuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lauda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit.

Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti. Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor povesti. Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdator şi mult-milostiv. Bun este Domnul cu toţi şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui. Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale şi cuvioşii Tăi să Te binecuvânteze. » (Psalmi 145, 1-10).

Omul şi robul Domnului, Daniel, acolo în Babilon, întro ţară străină, mulţumea şi proslăvea pe Dumnezeu, pentru că i-a ascultat rugăciunile : « Pe Tine, Dumnezeule al părinţilor mei, Te preaslăvesc şi Îţi mulţumesc ţie, că mi-ai dat mie înţelepciune şi pricepere şi m-ai făcut să cunosc acum ceea ce noi Ţi-am cerut rugându-Te, căci Tu ne-ai descoperit taina regelui”». (Dan. 2,23). « Îndată ce Daniel a aflat că o poruncă a fost dată, a intrat în casa sa, care avea în cămara de sus fereastra deschisă înspre Ierusalim şi în fiecare zi îngenunchea de trei ori, s-a rugat şi a lăudat pe Dumnezeu, cum făcea şi mai înainte. » (Dan. 6,10). Pentru toate rugăciunile noastre ascultate de Bunul Dumnezeu, să-L lăudăm şi să-I mulţumim mereu şi mereu. Laudă şi astăzi suflete pe Domnul şi nu uita binefacerile Domnului faţă de tine. Şi un împărat pâgân, care credea că înafarîă de el nu mai este altă autoritate, după ce cunoscut puterea minunată a Domnului şi a avut experienţe cu El, lăuda pe Domnul zicând : «Şi după trecerea acestui timp, eu Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer şi mintea mia venit din nou şi am binecuvântat pe Cel Preaînalt şi Celui veşnic viu l-am adus lauda şi preamărire, că puterea Lui este putere veşnică, iar împărăţia Lui din neam în neam. » (Dan.3,34).

Să ne unim cu toţii în cuvinte de laudă către Cel Prea Înalt : « Aliluia! Laudă, suflete al meu, pe Domnul.

Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi. » (Psalmi 146,1-2) ; «Aliluia! Lăudaţi pe Domnul, cî bine este a cânta; Dumnezeului nostru plăcută Îi este cântarea. Cântaţi Domnului cu cântare de laudă; cântaţi Dumnezeului nostru în alaută; Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane.» (Psalmi 147,1.7.12).

La fel ca şi în chemarea la laudă către Domnul, chemare făcută de Agheu şi Zaharia, să ne unim şi noi cu toţii astăzi purtând în suflet lumina sfântă a învierii Domnului nostru Iisus Hristos : « Aliluia! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El intru cele înalte.

Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, Să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Pusu-le-ai pe ele în veac şi în veacul veacului; lege le-a pus şi nu o vor trece. Lăudaţi pe Domnul toţi cei de pe pământ, balaurii şi toate adâncurile; Focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui; Munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; Fiarele şi toate animalele, târâtoarele şi păsările cele zburătoare; Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului; Tinerii şi fecioarele, bătrânii cu tinerii, Să laude numele Domnului, că numai numele Lui s-a înălţat. Laudă Lui pe pământ şi în cer. Şi va înălţa puterea poporului Lui. Cântare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El. » (Psalmi 148,1-14). Lăudaţi pe Domnul ! În vorbirea noastră greşim adesea şi uităm să lăudăm pe Cel vrednic continuu de laudă. Limba noastră este prinsă de multe ori în alte lucruri şi lîăudăm făcăturile şi nu pe Făcător : Sfântul Apostol Iacov ne sfătuieşte părinteşte, atrăgându-ne atenţia la puterea şi efectele limbii ca mădular al nostru : « Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.

Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. Iată, şi corăbiile, cât de mari sânt, şi, măcar că sînt mînate de vînturi iuţi, totuş sînt cîrmuite de o cîrmă foarte mică, după gustul cîrmaciului. Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, cînd este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de

6

păsări, de tîrîtoare, de vieţuitoare de mare se îmblînzesc, şi au fost îmblînzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n’o poate îmblînzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrîna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvîntăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni cari sînt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaş gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! » (Iacov 3,110) .

1. Limba şi păcatele ei. Ajută-ne Doamne să nu mai păcătuim cu limba noastră ! Multe păcate aduce acest mădular mic, în viaţa noastră. Iată câteva dintre ele, dintre consecinţele şi urmările îngrozitoare pe care le poate face limba, de care să ne ferească Bunul nostru Tată ceresc a. blestemul: „Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul.“ (Matei 26,73-74); „Blestemată fie ziua în care m-am născut, ziua în care m-a născut maică-mea să nu fie binecuvântată.“ (Ieremia 20,14).

Să ne dea Dumnezeu puterea de a binecuvânta mereu şi nu de a blestema. Şi pentru aceia, care prin faptele lor rele, ne produc multe necazuri, Cuvântul Domnului ne învaţă, pe noi ca şi urmaşi ai Crucii, să procedăm altfel decât cei fără de Dumnezeu : « Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvantaţi-i şi nu-i blestemaţi.»

(Rom.12,14). Aşa să ne ajute Dumnezeu să facem. b. minciuna : „Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.“(Efes.4,25) ; „Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat.“ (Prov.6,17). Să nu poarte limba noastră minciuni, şi bârfe. Fiţi fiii ai Luminii sfinte şi depărtaţi minciuna de voi şi de casele voastre. «Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. » (Apoc.21,7-8). c. minciuna aduce consecinţe şi pentru urmaşi : „Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustiu şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu.“ (Numeri 14,33). d. clevetirea sau bârfa : « Cine ascunde ura, are buze mincinoase, şi cine răspândeşte bârfele este un nebun.

(Proverbe 10,18). « Să nu umbli cu clevetiri în poporul tău şi asupra vieţii aproapelui tău să nu te ridici. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.» (Lev.19,16) ; «Păziţi-vă fiecare de prietenul vostru şi nu va încredeţi în nici unul din fraţii voştri, că fiecare frate pune piedică celuilalt şi fiecare prieten împrăştie clevetiri. » (Ier.9,4) ; « Grăitorul de rele dă pe faţă lucruri de taină, iar omul cu duhul cumpănit le ţine ascunse. » (Prov.11,13) ; « Cine trădează taina umblă ca un defăimător şi nu te întovărăşi cu cel ce are mereu buzele deschise. » (Prov.20,19) ; « Aceştia cu toţii sunt răzvrătiţi, îndârjiţi şi semănători de clevetiri;

sunt aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi.» (Ier.6,28). « Clevetitori sunt destui în tine, ca să verse sânge...»

(Iezech. 22,9). e. linguşirea : « Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni; căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu. » (Iov 32, 21-22) ; « Cel care ceartă pe un om va avea mai multă mulţumire decât cel care-l linguşeşte. » (Prov.28,23) ; « Mulţi sunt cei ce linguşesc pe un om darnic şi toţi sunt prieteni ai celui ce dă daruri. » (Prov.19,6). f. cearta : «Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certand cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu pocăinţa spre cunoaşterea adevărului. » (2 Timotei 2, 23-25.) ; «Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul; cel ce ridică glasul îşi iubeşte ruina.» (Proverbe 17,19).

2. Spre ce ar trebui să se orienteze în fiecare zi limba noastră ? a. spre binecuvântare : Ce frunmos exemplu ne dă proorocul Zaharia, «Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.» (Luca 1, 63-64) ; «Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvîntează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.» (Psalmi 103,12). b. spre laudă: « Laudă Domnului va grai gura mea şi să binecuvînteze tot trupul numele cel sfânt al Lui, în veac şi în veacul veacului.» (Psalmi 145,21) ; «Şi veţi mânca din destul şi vă veţi sătura şi veţi preaslăvi numele Domnului Dumnezeului vostru, Care a făcut cu voi lucruri minunate. Şi poporul Meu nu se va ruşina în veci de veci!» (Ioil 2,26). b. spre cântare : « Iar Domnul va mângâia Sionul, şi dărâmăturilor lui le va da nădejde. El va preface pustiul lui în rai şi pământul lui neroditor în grădina Domnului; bucurie şi veselie va fi acolo, mulţumiri şi cântări de laudă! Şi astfel cei mântuiţi ai Domnului se vor întoarce şi vor veni în Sion, în cântări de biruinţă şi o bucurie veşnică va încununa capul lor. Bucuria şi veselia vor veni peste ei, iar durerea, întristarea şi suspinarea se vor depărta de la ei.» (Isa. 51,3.11). c. încurajare : « Domnul Dumnezeu Mi-a dat Mie limbă de ucenic, ca să ştiu să grăiesc celor deznădăjduiţi. În fiecare dimineaţă El deşteaptaă, trezeşte urechea Mea, ca să ascult ca un ucenic. » (Isaia 50, 4). d. spre propovăduirea Cuvântului Domnului : « Şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Iisus Hristos este Domnul. » ( Filipeni 2, 11). « Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învîţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. » (Matei 28,19-20). e. spre proslăvirea Domnului : « Iată, tu vei chema popoare pe care nu le ştii şi popoare care pe tine nu teau cunoscut vor alerga la tine, pentru Domnul Dumnezeul tău şi pentru Sfântul lui Israel, căci El te preamăreşte. Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. » (Isa. 55, 5-6) ; «Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată Eu sunt împotriva ta, Sidoane; Mă voi preaslăvi în mijlocul tău şi se va şti că Eu sunt Domnul, când te voi judeca şi-Mi voi arăta sfinţenia Mea în mijlocul tău.» (Iezech.28,22.) ; «Aşa grăieşte Domnul: “Fiţi cu băgare de seamă la căile voastre! Suiţi-vă în munte şi aduceţi lemne ca să clădiţi iarăşi templul în care voi binevoi şi Mă voi preaslăvi”, zice Domnul. » (Hagai1,7-8) ; « Aceia înalţă glasul şi cântă, preaslăvesc mărirea Domnului la apus. Pentru aceasta, în insule se preaslăveşte Domnul, în insulele mării numele Domnului Dumnezeului lui Israel. De la marginile pământului auzim cântând: “Slava celui drept!” Şi eu am zis: “Vai de cei fără de lege, care lucrează, depărtânduse de lege! » (Isa. 24,14-16) ; « Iar Moise a zis către Aaron: “Iată ce a voit să spună Domnul când a zis: Voi să fiu sfinţit prin cei ce se vor apropia de Mine şi înaintea adunării a tot poporul preaslăvit”. » (Lev.10,3) ; « Întru Domnul se vor îndrepta şi va fi preaslăvită toată seminţia lui Israel! » (Isa. 45,25).

Ce minunat ar fi să se poată consemna şi despre noi astăzi: « Şi acolo răsuna lauda Domnului, Lauda căpeteniilor lui Israel. Atunci poporul Domnului ieşea la porţi. » (Jud. 5,11). Oriunde am fi, acolo, sau aici, să se audă întodeauna lauda căpăteniilor noastre Haideţi să începem şi noi ziua aceasta, dar am putea încerca să începem fiecare zi cu această dorinţă sfintă, aşa cum spunea pe vremuri Lia, nevasta lui Iacov : «Acum voi lăuda pe Domnul! » (Facerea 29,35). Doamne, primeşte şi astăzi, laudele buzelor noastre ! Doamne ajuta !

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Argeºul Ortodox

Părintele Dimitrie Bejan – Mucenicul, Martirul şi Mărturisitorul (1909 – 1995)…

Frânturi de gânduri şi impresii acum, la împlinirea a optsprezece ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică…

Introducere şi câteva incursiuni biografice Părintele Dimitrie Bejan este unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi propovăduitori şi mărturisitori din perioada comunistă. În fiecare an, în ziua de 21 septembrie, se adună mulţi preoţi şi credincioşi la mormântul Părintelui de la Hârlău, judeţul Iaşi, spre a săvârşi Sfanta Liturghie şi Slujba Parastasului, pentru fericita odihnă a robului lui Dumnezeu, Dimitrie Preotul. Viaţa de sfinţenie a Părintelui Dimitri Bejan reiese şi dintr-un scurt cuvânt de-al său când, întrebat fiind cum priveşte în urmă, spre greutăţile şi obstacolele vieţii sale, Părintele a răspuns: “Aceasta a fost crucea bucuriei! Asta vreau să spun. Cine primeşte bucuria ca din mâna lui Dumnezeu, crucea vieţii se transformă în bucurie. Bucuria mântuirii! Simţi o bucurie, mai ales când suferi pe nedrept.” Prin cele câteva cărţi scrise, Părintele Dimitrie Bejan ne-a lăsat unele dintre cele mai profunde şi mai cutremurătoare mărturii din perioada comunistă, de tristă amintire.

Părintele Dimitrie Bejan s-a născut în anul 1909, fiind singurul băiat al unei familii deosebite şi cucernice, cu şase copii. Tatăl său era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugăciune foarte aşezată. Culegând şi adunând toate cele bune din familia lui, tânărul Dimitrie va merge la Iaşi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi la Bucureşti, unde va studia la Facultatea de Teologie. După absolvirea Teologiei, Dimitrie va urma cursurile Facultăţii de Istorie, tot din Bucureşti. La cea din urmă, tânărul teolog la avut profesor chiar pe savantul Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Română pergamentul pe care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a semnat libertatea înaintaşilor săi, a răzeşilor.

Părintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot în anul 1940, când a şi fost trimis pe front, ca preot militar. Împreună cu regimentul de armată, Părintele a ajuns până la Stalingrad, unde va fi luat prizonier, în anul 1942, împreună cu alţi 17.000 de români. Intre anii 1942-1948, Părintele va sluji în lagăre şi închisori, când pe faţă, când pe ascuns.

Cărţile rămase de la Părintele Dimitrie Bejan - “Bucuriile suferinţei”, “Oranki”, “Satul blestemat”, “Viforniţa cea mare”, alcătuiesc o mărturisire, o propovăduire şi o mărturie cutremurătoare a celor petrecute în lagărele prin care a trecut. Autorul - Părintele povesteşte cum, de foame, condamnaţii şi-au pus pe foc bocancii, spre a-i mânca. “Pe unde ajungeau, ruşii îi primeau bine, deşi erau foarte săraci.

Erau dornici să vadă un preot, îl rugau pe părinte să îi boteze. Mergeau la râu şi se botezau în grupuri mari”. “În spatele frontului în fiecare duminică se făcea slujbă, Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă. Eram dotaţi cu altar portabil, o măsuţă cu vasele de slujbă, antimis, o pâine soldăţească şi cărţi de strană. Odată, la un Paşti, într-o zi am împărtăşit un regiment întreg în Basarabia, într-un sat răzeşesc. Erau 3.600 de oameni. Toţi, cu colonelul în frunte, până la ultimul soldat…” Între anii 1942-1948, Părintele a trecut prin mai multe lagăre comuniste sovietice. “Mie niciodată nu mi-a fost foame la puşcărie. Nu mi-a fost foame nici în lagăr. Am plutit pe deasupra acestor greutăţi, din lagăr sau puşcărie, cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un învăţător care nu se sătura niciodată. Îi dădeam o jumătate din porţia mea şi eu mă simţeam sătul. Ce te miri? De ce te miri? Nui nimic de mirare. Era cine să suplinească lipsurile astea! Şi am ieşit din puşcărie perfect sănătos, şi din lagăr din Rusia, am venit tot perfect sănătos. N-am avut nici o boală. Ne băteau cu ciomege pe toţi la rând, ca barbarii. Bătăi, păduchi, râie, munci supraomeneşti, dar eu eram fericit…” Întors în ţară, în anul 1948, Părintele Dimitrie Bejan va fi închis din nou, de data aceasta data însă “de ai săi”. În ţară, Părintele Dimitrie Bejan a fost închis mai întâi la Jilava, iar mai apoi la Văcăreşti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar în cele din urmă, la Aiud. În închisoarea de la Aiud, Părintele Dimitrie Bejan a fost coleg de celulă cu Părintele Benedict Ghiuş. Legat de acea perioadă, Părintele îşi va aminti următoarele: “Făceam toţi rugăciuni comune, agheasma mică, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completă, cu formula ei spusă corect, cu punerea mâinilor pe capul penitentului, credeam că raiul ne este deschis. Eu cred şi acum acelaşi lucru. Iată, eu aveam Sfânta Împărtăşanie. O ţineam ascunsă în gulerul cămăşii şi, când mă pregăteam, mă împărtăşeam. Iar dacă vreunul dintre deţinuţi era bolnav sau era pe moarte, îl spovedeam şi-l împărtăşeam pe ascuns şi aşa pleca la Hristos...”

După marea eliberare din anul 1964, Părintele Dimitrie Bejan va fi urmărit în continuare de comunişti, spre a-l împiedica să facă lucrarea cea sfântă, până în anul 1990. Cu toate că a fost eliberat din închisoare, in anul 1964, Părintele a avut domiciliu forţat până la căderea regimului comunist, în anul 1989. Părintele Dimitrie Bejan va sluji ca preot la biserica din localitatea Ghindăoani, judeţul Neamţ.

Biserica şi curtea acesteia se dovedeau a fi neîncăpătoare.

Datorită faptului că, în acea vreme, era interzis a se face propagandă religioasă, iar el predica liber în Biserică, un consiliu bisericesc a luat decizia de a-i ridica dreptul de a sluji. Între anii 1990-1995, Părintele va locui în oraşul Hârlău, unde i se hotărâse domiciliul forţat. Aici, el a spovedit, sfătuit şi întărit pe toţi cei care i-au trecut pragul casei. Părintele Dimitrie Bejan trece la Domnul in ziua de 21 septembrie 1995, lăsând prin testament, ca la înmormântarea lui să nu se predice şi nici să nu se aducă flori, în semn de profundă smerenie.

Despre Părintele Dimitrie Bejan în mărturisirile domnilor Horia Brad, Silviu Man şi Aurel Sergiu Marinescu, care l-au cunoscut “De câte ori îmi cad în mâini pagini memorabile despre personalităţi prea puţin cunoscute, îmi spun cât de săraci suntem.

Duhovniceşte şi cultural. Pentru că din nepăsare sau ignoranţă, rămânem străini de valorile neamului nostru, nu le căutăm opera şi nu încercăm să învăţăm din vieţile lor. O astfel de personalitate a fost Părintele Dimitrie Bejan de la Hârlău - Iaşi, un Preot – Martir, o minte luminată, un model de rectitudine şi de trăire creştină. Cu slabele noastre puteri, ne-am apropiat puţin de viaţa şi de scrierile Părintelui Dimitrie, nu într-atât cât să pretindem că-l cunoaştem, dar sufient cât să vă deschidem o uşă către el. Este important să ne cunoaştem sfinţii, eroii, elita intelectuală, ca să ne vindecăm de toate complexele şi ca să recunoaştem drumul pe care trebuie să mergem. Paginile care urmează se constituie într-o simplă invitaţie la a-l cunoaşte pe Părintele Dimitrie, nu într-un documentar exaustiv.

Părintele Dimitrie Bejan s-a născut pe 26 octombrie 1909, la Hârlău – Iaşi. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox “Veniamin Costache” din Iaşi, apoi Facultatatea de Teologie şi, în paralel, Facultatea de Istorie din Bucureşti. A avut astfel, parte de mari dascăli, ca Nichifor Crainic şi Nicolae Iorga. După absolvirea celor două facultăţi, a avut burse de studii postuniversitare la Ierusalim şi Atena. La întoarcere, a devenit asistent universitar la catedra lui Nicolae Iorga şi, în acelaşi timp, a predat istoria la Liceul de fete „Carmen Silva” din Bucureşti. Dornic de o mai bună cunoaştere a poporului român, s-a înscris în echipele de cercetare sociologică ale profesorului Dimitrie Gusti, împreună cu care a mers în Basarabia. La începutul celui de-al doilea război mondial, Părintele Dimitrie Bejan sa înrolat în armată, ca preot militar, cu gradul de maior. Şi sa întors în Basarabia, de această dată pentru a-i apăra pe românii de acolo. Căzut prizonier la ruşi, în anul 1943, a fost deportat în Siberia, la Oranki. Toţi ofiţerii români şi germani prinşi de ruşi au fost trimişi la Oranki, într-o fostă mănăstire ortodoxă, transformată în închisoare. După cinci ani de detenţie, a fost judecat de un tribunal militar moscovit şi condamnat la moarte, pentru că a susţinut că Basarabia este pământ românesc. Părintele Dimitrie a contestat sentinţa şi a cerut să i se acorde dreptul de a fi judecat de un tribunal din ţara natală. Surprinzător, ruşii, altminteri deloc sensibili la drepturile omului, l-au repatriat. În documentele însoţitoare ale deţinutului, ruşii atrăgeau atenţia autorităţilor române să fie vigilente cu Părintele Dimitrie, pentru că „are mare putere de convingere, fiind un mare duşman al comunismului”. Tribunalul militar din Bucureşti l-a condamnat la detenţie pe viaţă. A fost eliberat de la Aiud pe 23 august 1964, cu decretul de amnistie generală, după 25 de ani de închisoare. A suferit în lagărele şi închisorile Jilava, Văcăreşti, Aiud, Canal, Minele Cavnic (1948 - 1956), Bărăgan, Răchitoasa. În detenţie, s-a împrietenit cu câţiva din marii noştri intelectuali interbelici închişi: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Paul Zafiropol şi cu mari părinţi duhovniceşti ca Benedict Ghiuș, Arsenie Papacioc şi Dumitru Stăniloae.

După eliberare, autorităţile au încercat să-l câştige de partea lor şi i-au oferit o parohie la Ghindăoani – Neamţ, unde a stat însă numai cinci ani. Comuniştii, furioşi că rămâne hotărât şi ferm în crezul său naţionalist şi creştin, au încercat să-l otrăvească în câteva rânduri şi, în cele din urmă, i-au organizat un simulacru de proces, în urma căruia i s-a interzis să mai slujească şi a fost arestat la domiciliu (la Hârlău) pînă în luna decembrie anul 1989. Sfinţia sa a continuat să primească vizite şi a dat astfel multora cuvinte de folos. În noaptea de 22 decembrie 1989, Părintele face un act pilduitor: îl salvează de la linşaj pe securistul care îl păzea. După revoluţie, Părintele Dimitrie şi-a continuat

mărturisirea, cu un şi mai mare patos, aducându-i pe mulţi la calea credinţei. În timpul vieţii i-au apărut volumul “Bucuriile suferinţei”, iar postum, cărţile: “Oranki. Amintiri din captivitate”, “Viforniţa cea mare”, “Hotarul cu cetăţi”, “Satul Blestemat” şi “Simple povestiri”. Sa mutat la cele veşnice pe 21 septembrie 1995, lăsând cu limbă de moarte să nu se rostească discursuri la catafalcul său şi să nu i se pună flori pe mormânt. O ultimă dovadă de adâncă smerenie…” (Horia Brad - Revista Rost).

“Părintele Dimitrie Bejan este departe de a fi consacrat cum se cuvine în ierarhia literaturii concentraţionare româneşti, eclipsat fiind de nume mult mai sonore, precum Paul Goma, Nicolae Steinhardt, Elisabeta Rizea sau Ion Ioanid. Ceea ce este întrucâtva nedrept, având în vedere nemaimpomenitul traseu biografic pe care l-a parcurs autorul volumului “Oranki. Amintiri din captivitate” (şi a încă alte cinci, apărute până acum: “Viforniţa cea mare”, “Bucuriile suferinţei”, “Hotarul cu cetăţi”, “Satul Blestemat” şi “Simple povestiri”).

Născut în anul 1909, absolvent al Facultăţii de Teologie şi a celei de Istorie de la Bucureşti, o vreme membru în echipele de cercetare ale lui Dimitrie Gusti, după ce este hirotonit preot, în anul 1938, ia parte la campania de eliberare a Basarabiei. Cade prizonier la sovietici şi de atunci îşi va începe lunga drumeţie prin gulaguri. Atlet al temniţelor în URSS (probabil tot acel URSS feeric şi blând, despre care dau mărturie câţiva scriitori mai mult sau mai puţin tineri, de la noi sau de aiurea), vreme de şase ani “vizitează” obiective de înalt interes turistic precum lagărele de la Astrahan, Oranki, Kiev, Sverdlovsk, Karaganda (azi în Kazahstan), Arhanghelsk (tot lângă Marea Albă) şi Moscova (care, de fapt, este peste tot). Republica Socialistă România îl primeşte cu tentaculele deschise – abia în anul 1948 – şi-l plimbă pe la Jilava, Aiud şi Canal, îl deportează doi ani în Bărăgan, după care, până la amnistia din anul 1964, îl mai condamnă la încă şase ani de Aiud.

La Oranki (Nijni Novgorod), înainte de anul 1917, era o mănăstire. Aici “veneau să se închine Domnului ţarii Rusiei”. Într-una dintre chilii, se pare că Lev Tolstoi şi-a scris Învierea, fiindcă aici trăiau numai monahi şi cărturari de viţă nobilă, “aici se practicau artele şi literele, alături de exerciţiile mistice”. Comuniştii, recunoscuţi pentru respectul deosebit acordat deopotriva credinţei şi culturii, au dat crucile jos, au văruit temeinic, au ctitorit un lagăr, iar lui Iisus înviat, zugrăvit pe peretele catapetesmei, i-au tras un glonţ în frunte. “La Mănăstârca a crescut pustiul”, oftează, nu fără instinct poetic, Părintele Bejan. Şi întradevăr, citind, înţelegi că sub bagheta comunistă, orchestra de prizonieri (cu componenţă internaţională, de la nemţi până la spanioli) nu poate cânta decât pe trei note, din gama cea mai de jos, mărci ale pustiului şi absurdului: Frigul, Foamea şi Frica (ca la I.D. Sârbu). Mai cu seamă Frigul: “Era o după-amiază de iarnă, cu cer străveziu. În aer jucau stele aurii, stele verzi. Mercurul coborâse jos, jos de tot. Arăta – 47º C. Era «răcoare».” A nu se înţelege că tortura se rezuma doar la dârdâiala feroce. La aceasta se adăuga, în porţii generoase, şi o cruzime de o vioiciune fără pereche. Iată o scenă tulburătoare: “Noi am fost puşi la sănii. Patru înainte, la oişte şi alţi patru la ţepuşe; o sută, două sute de sănii – poate mai multe, şi-n jur, escortă şi câini lupi. Legaţi cu odgoane încrucişate pe piept, trăgeam sania după noi încărcată până sus, un kilometru, zece, douăzeci de kilometri. Şi asta în fiecare zi, fără repaus. Când urcam panta, curgeau pe frunţile noastre sudori, care îngheţau îndată şi simţeam apa curgând pe şira spinării.

Când ieşeam la loc aşezat, îngheţau hainele pe noi şi tălpile săniilor. Iar la vale, sania se pornea la coborâş, iute; te smulgea, repezit, din hamuri; trebuia să alergi ca vântul, cu ochiul mereu înapoi. Câte accidente, picioare rupte, coaste rupte. […] Şi asta în fiecare iarnă; un an, doi, trei, patru.” În schimb, toamna absurdul se îmbracă în haine de propagandă mucedă: şcolarii aproape morţi de foame stau cu gura căscată la învăţătoarea lor care îi învaţă să cânte “imnul cartofilor” şi, cocoţată pe o grămadă de barabule, le ţine discursuri viforoase despre importanţa zarzavaturilor şi datoria de a le culege, în numele Tătucului şi al colhozului, amin.

- va urma Drd. Stelian gOMBOş – consilier la Secretariatul de Stat pentru culte din cadrul guvernului româniei

7

Argeºul Ortodox

Ortosinteze

PATRIARHIA ROMÂNĂ SUSŢINE INIŢIATIVA CETĂŢENEASCĂ EUROPEANĂ „UNUL DINTRE NOI” Patriarhia Română susţine Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi”, care are drept scop ridicarea nivelului de protecţie juridică în uniunea europeană a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.

Iniţiativa cetăţenească „Unul dintre noi” solicită Uniunii Europene să înceteze finanţarea activităţilor care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare şi sănătate publică (www.oneofus.eu). Fidelă credinţei sale că viaţa începe din momentul concepţiei, Patriarhia Română atrage atenţia asupra faptului că distrugerea de embrioni umani este un act inacceptabil din punct de vedere spiritual-moral. În acest sens, Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene şi Comisia Episcopatelor (Romano-Catolice) din Europa (COMECE) au susţinut activ amendarea în Parlamentul European a articolelor care privesc aspecte etice (în special problema finanţării cercetării pe embrioni umani) ale noului program cadru de cercetare 2014-2020 – Orizont 2020.

Prevăzută în art. 11 (4) din Tratatul privind

Crosul sportiv pentru copii: Campionii Bucuriei Având în vedere că la data de 1 iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în cadrul manifestărilor care se desfăşoară, organizează în data de 31 mai 2013, ora 12.00, Crosul sportiv pentru copii: Campionii Bucuriei, pe traseul: Stadionul

Municipal Curtea de Argeş (de unde se va da startul competiţiei) intersecţie Făgăraş - intersecţie Vidraru - Biserica Domnească Bulevardul Basarabilor - Catedrala Arhiepiscopală (locul de sosire şi premiere al participanţilor).

Se pot înscrie în concurs copiii din clasele V-VIII care vor alerga pe o distanţă de 2,6 km.

Primii 400 de participanţi vor primi din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului câte un tricou gratuit.

Câştigătorii vor fi premiaţi.

Uniunea Europeană, o iniţiativă cetăţenească europeană trebuie susţinută de cel puţin un milion de cetăţeni ai uniunii europene, provenind din cel puţin 7 state membre din cele 27, pentru a invita Comisia Europeană să elaboreze o propunere legislativă corespunzătoare în domeniu.

Orice cetăţean român cu vârsta de peste 18 ani are posibilitatea să susţină Iniţiativa cetăţenească europeană „Unul dintre noi” prin semnarea formularului de susţinere ce poate fi descărcat şi imprimat de pe site-urile Patriarhiei Române: www.patriarhia.ro, www.basilica.ro, www.ziarullumina.ro şi www.orthodoxero.eu sau prin completarea formularului electronic on-line de la adresa: https://ec.europa.eu/citizensi n i t i a t i v e / E C I - 2 0 1 2 000005/public/index.do?lang=ro.

Sprijinul dumneavoastră este de o importanţă Recomandăm eparhiilor Patriarhiei Române, capitală pentru apărarea dreptului la viaţă şi precum şi organizaţiilor şi fundaţiilor care recunoaşterea embrionului uman ca persoană funcţionează cu binecuvântarea Bisericii din momentul concepţiei!

Ortodoxe române să susţină şi să popularizeze BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE iniţiativa cetăţenească europeană „unul dintre noi” pentru strângerea unui număr cât mai mare de semnături.

Elevii seminarului teologic din Curtea de Argeş au susţinut examenul de atestat În sala Manole din incinta palatului archiepiscopal, sub preşedenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a avut loc examenul de certificare a competenţelor profesionale (atestatul teologic) pentru 16 elevi ai seminarului teologic Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeş.

Elevii seminarişti au pregătit o lucrare de diplomă (proiect de atestat), iar în partea a doua au trecut printr-o probă practică la muzică bisericească, tipic, liturgică, omiletică şi catehetică. În urme acestui examen participanţii au arătat care este nivelul cunoştinţelor teologice acumulate în ultimii patru ani.

Biroul de presa al Arhiepiscopiei Argesului si Muscelului