Calea cea mica, nr. 6 / octombrie 2004

Calea cea micã Publicaþie b ianualã a I nstitutului S ecular „ Sfânta T ereza a P runcului I sus”

„...vreau sã caut modalitatea de a merge în cer pe o cale micã ºi foarte dreaptã, foarte scurtã, o cale micã ºi cu totul nouã.”

Sf. Tereza a Pruncului Isus (Ms,C,2v) •

Nr. 6

•

septembrie 2 004

Sfânta Tereza din Lisieux „Maestra scientiae amoris” Pentru Bisericã ºi pentru noi toþi, sfinþii au un rol deosebit cãci prin ei dispunem de un mare patrimoniu: teologia trãitã. „Ei ne oferã indicaþii importante, care permit sã se primeascã mai uºor intuiþia credinþei, ºi aceasta prin puterea luminilor speciale pe care unii dintre ei le-au primit de la Duhul Sfânt sau prin experienþa pe care ei înºiºi au fãcut-o prin acele stãri teribile pe care tradiþia misticã le descrie ca «noaptea neagrã»” –, afirmã Sfântul Pãrinte Ioan Paul al II-lea în NMI la nr. 27. Între sfinþii care reprezintã o astfel de teologie trãitã, Sfântul Pãrinte ne prezintã în acest document programatic Novo millennio ineunte, pe chiar însãºi sfânta Tereza de Lisieux.

Ea, ca ºi Ecaterina din Siena, a putut sã realizeze în ea marea artã a iubirii care ºtie sã se bucure ºi sã sufere, care ºtie sã descopere mereu chipul îndurerat al lui Isus Cristos, dar ºi chipul sãu glorios, singurul capabil sã exprime adevãrata faþã a fericirii. Tereza a ºtiut sã-ºi uneascã într-un mod magistral sentimentele ºi simþirile sale cu cele ale lui Cristos.

Ea este un model de trãire misticã a iubirii care rezolvã totul, care ºtie sã transforme jertfa ºi suferinþa în mijloc de fericire, de bucurie ºi, desigur, de mântuire. ªtim cã ea a suferit mult ºi tocmai prin aceastã suferinþã s-a identificat cu Cristos ºi a devenit icoanã vie a iubirii.

Sfântul Pãrinte exprimã aceastã realitate ºi aceastã teologie în cuvinte minunate, când spune: „Tereza din Lisieux trãieºte agonia sa în comuniune cu cea a lui Isus, verificând în ea însãºi chiar paradoxul lui Isus deopotrivã fericit ºi neliniºtit”. El preia ºi declaraþia fãcutã de Tereza în acest sens: „Domnul nostru în Grãdina Mãslinilor se bucurã de toate deliciile Sfintei Treimi ºi totuºi agonia sa nu era mai puþin crudã”.

Apropriindu-se de Cristos ºi lãsându-se iluminatã de Spiritul sãu Sfânt, Tereza a înþeles ºi a pãtruns tot misterul Mirelui sãu ºi s-a lãsat câºtigatã de iubirea sa astfel încât, asemenea sfântului Paul, ea era îndreptãþitã sã spunã: „Nu mai trãiesc eu, ci Cristos trãieºte în mine” (Gal 2,20).

Aceasta a fost explicaþia bucuriei sfintei Tereza în toate suferinþele ce le-a trãit în scurta sa viaþã ºi acesta a fost motivul fericirii sale.

Pentru ea, iubirea descoperitã ºi împãrtãºitã a fost ºi motivaþia întregii sale activitãþi atât în interiorul Carmelului, cât ºi în toate aspiraþiile sale în inima Bisericii.

Ca sã ilustreze cum trebuie sã fie orice membru al Bisericii, Sfântul Pãrinte o propune iarãºi pe sfânta Tereza ca „modelul cel mai simplu ºi grãitor, în acelaºi document programatic Novo millenio ineunte, pentru a fi în lume martori ai iubirii”. (cf. NMI, 42) Vorbind despre angajamentul tuturor la realizarea comuniunii care întruchipeazã ºi manifestã esenþa însãºi a misterului Bisericii ce trebuie „sã fie un singur suflet ºi o singurã inimã” (Fap 4,32), Sfântul Pãrinte ne atrage atenþia cã nimic nu va fi în stare sã realizeze acest mister al comuniunii decât iubirea. El face apel la imnul iubirii prezentat de apostolul Paul în 1Cor 13 ºi la exemplul ºi declaraþia sfintei Tereza din Lisieux.

Iatã cuvintele Sfântului Pãrinte: „Iubirea este cu adevãrat inima Bisericii, cum bine a intuit sfânta Tereza din Lisieux, pe care am dorit sã o proclam învãþãtor al Bisericii tocmai ca expertã în «scientiae amoris» (potrivit cu declaraþia sa simplã, dar atât de plinã de semnificaþie)”: «Am înþeles cã Biserica are o inimã ºi cã aceastã inimã este aprinsã de iubire. Am înþeles cã numai iubirea face sã acþioneze mãdularele Bisericii. Am înþeles cã iubirea cuprinde toate vocaþiile, cã iubirea este totul» (Ms. B. 3v. 1997.223).

Am înþeles cã eu trebuie sã fiu acolo în inima Bisericii, adãugãm noi.

Spiritualitatea terezianã rãspânditã între credincioºii Bisericii noastre încã din primii ani de dupã declararea ei de sfântã, a rãmas vie ºi în anii dictaturii ateiste ºi a luat un curs ascendent ºi prin declararea ei ca „învãþãtor al Bisericii” în anul 2000, dar ºi prin grupul „Terezinelor”, venite la noi din Lugano, Elveþia, transformându-se astfel într-o micã tribunã pentru aprofundarea mesajului ei ºi a drumului cel mai scurt spre inima Bisericii, „calea cea micã”. Încurajându-i pe toþi cei care propun aceastã spiritualitate ºi o urmeazã, mã bucur sã semnalez tuturor cititorilor acestei publicaþii cã au în mâini o bogãþie de idei inspirate din viaþa sfintei Tereza din Lisieux ºi întâlnesc de fapt o adevãratã maestrã în dobândirea scientiae amoris – ºtiinþei iubirii.

Cu bucurie ºi binecuvântare.

Iaºi, 22 august 2004 ? Petru G herghel Episcop de Iaºi

2

Nr. 6

Calea cea micã

Suflet terezian

Euharistia în viaþa consacratã

Timpul nu-i decât un miraj, un vis; deja Dumnezeu ne vede în glorie, se bucurã de fericirea noastrã eternã!...

Ah, cât bine face acest gând sufletului meu! Eu înþeleg atunci pentru ce el nu ezitã cu noi. El simte cã noi îl înþelegem ºi ne trateazã ca pe prietenii sãi, ca pe cele mai dragi logodnice...

Céline, de vreme ce Isus „a fost singur sã stoarcã strugurii de vin” (Is 62,3) ca sã ne dea sã bem, la rândul nostru, sã nu refuzãm sã purtãm haine pãtate de sânge, sã stoarcem, pentru Isus, un vin nou care sã-i potoleascã setea, care sã-i întoarcã iubire pentru iubire.

Ah! sã nu pierdem nici o picãturã de vin pe care putem sã i-o dãm... Atunci, „privind în jurul lui” (Is 63,5) va vedea cã venim sã-l ajutãm: „Faþa sa era ca ascunsã...” (Is 53,3) Aºa este ºi azi... cãci cine înþelege lacrimile lui Isus?

Dragã Céline, sã facem în inima noastrã un tabernacol mic, unde Isus sã se poatã refugia, atunci el va fi consolat ºi va uita ceea ce noi nu putem uita: nerecunoºtinþa sufletelor care îl pãrãsesc într-un tabernacol pustiu: „Deschide-mi, sora mea, mireasa mea, cãci faþa mea e plinã de rouã ºi pãrul meu de picãturile nopþii” (Cânt. Cântãrilor, v5).

Iatã ce ne spune Isus când e abandonat ºi uitat.

Mi se pare cã uitarea este ceea ce îl face sã sufere mai mult! ...Isus ne-a trimis crucea cel mai bine aleasã în iubirea sa imensã...

Cum sã ne plângem, când el însuºi a fost privit ca un om lovit de Dumnezeu ºi smerit?

Céline, sã ne rugãm pentru preoþi, oh! sã ne rugãm pentru ei, ca viaþa noastrã sã le fie consacratã.

Duminica: Euharistia în ziua Domnului

Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Scrisoarea a XI-a

Rugãciune

(compusã pentru o novice)) O, prea iubitul meu Isus, sub vãlul Ostiei, cât de blând ºi de smerit cu inima îmi apari!

Pentru a mã învãþa umilinþa, nu te poþi coborî mai mult; ºi eu vreau, ca sã rãspund iubirii tale, sã mã aºez în ultimul rând, sã împart umilinþele tale, „ca sã am parte de tine” (In 13,8) în împãrãþia cerurilor.

Te implor, divinul meu Isus, sã-mi trimiþi o umilinþã de fiecare datã când voi încerca sã mã ridic deasupra altora.

Dar, Doamne, slãbiciunea mea îþi este cunoscutã; în fiecare dimineaþã iau hotãrârea sã practic umilinþa ºi, seara, recunosc cã am comis încã multe greºeli din mândrie. Atunci sunt tentatã sã mã descurajez; dar, o ºtiu, descurajarea este de asemenea orgoliu; vreau deci, o, Doamne, sã-mi întemeiez pe tine speranþa mea; pentru cã tu poþi totul, binevoieºti sã faci sã se nascã în sufletul meu virtutea pe care o doresc.

Pentru a obþine acest har de la milostivirea ta infinitã, îþi voi repeta adesea: „Isus, dulce ºi smerit cu inima, fã inima mea asemenea cu a ta.” Amin.

Orientarea zilei de întâlnire la Iaºi Întâlnirile sunt necesare în drumul nostru spiritual: dau reconfort ºi speranþã, instruire (formare) ºi reînnoire pentru surorile care sunt singure, pentru grup, pentru dezvoltarea carismei. Sunt „oaze” în deºert. Ceea ce trãim trebuie sã fie asimilat, apoi trebuie vãzut dacã ajungem a ne conforma.

Sunt „pietrele de hotar” din drumul nostru. „Ridicã-te, mergi, Ilie, mai ai mult încã pânã la muntele lui Dumnezeu, Horeb” (1Rg 19,7-8). Sunt vitamine spirituale care necesitã ascultare, primire ºi asimilare personalã.

Tema acestei întâlniri: „Euharistia duminicii – ziua Domnului”. Cum trebuie trãit acest mister în ziua de duminicã?

Planul acestei relaþii trebuie sã fie vãzut în totalitatea sa: duminica în carisma noastrã, în ascultarea cuvântului, în celebrare, în perspectiv ecumenicã. Din partea mea mã limitez la a vã prezenta trei izvoare de inspiraþie ºi orientare, trei documente ale Bisericii care deschid porþile misterului vãzut în realitatea noastrã personalã ºi comunitarã.

Aceste documente sunt: 1. Scrisoarea apostolicã „Dies Domini”, 31 mai 1998 2. Catehismul Bisericii Catolice: sacramentul euharistiei, partea a II-a, art. 3, nr. 1322-1419 3. Scrisoarea Enciclicã „Ecclesia de Euharistia”, 17 aprilie 2003 Toate cele trei ne ajutã sã parcurgem itinerarul duminical astãzi ºi în viitor.

A. Duminica „Dies Christi” Aceastã meditaþie este urmarea celei de „Dies Domini” (Ziua Doomnului) ºi prioritarã celor de „Dies Ecclesiae” (Ziua Bisericii), „Dies Hominis” (Ziua Omului), „Dies Dierum” (Ziua Zilelor). Este ziua Domnului celui Înviat ºi darul Duhului (nr. 19-30). Este Paºtele sãptãmânal, prima zi a sãptãmânii, distincþie progresivã a zilei de sâmbãtã. Este ziua creaþiei noi, ziua a opta, simbolul veºniciei. Este ziua lui Cristos – luminã, ziua darului Duhului Sfânt, ziua credinþei – o zi de care nu ne putem lipsi. Aceste gânduri ne ajutã sã descoperim duminica.

B. Euharistia în Catehismul Bisericii Catolice Este unul din sacramentele principale, izvor ºi culme a vieþii creºtine (1324). Sacramentul este numit: Euharistia, Ziua Domnului, Frângerea Pâinii, Adunarea Euharisticã, memorial, Sfânta Jertfã, Sfânta ºi dumnezeiasca Liturghie, Împãrtãºanie, Sfânta Misã.

Semnele pâinii ºi vinului (1333) sunt instituirea, amintirea pânã la întoarcerea sa, celebrarea în Biserica primitivã, mãrturisirea sfântului Iustin (1345), desfãºurarea celebrãrii (1348), sacrificiul (jertfa), aducerea de mulþumire de laudã, memorial (1362), prezenþã realã (1373), banchetul pascal (1382), euharistia, chezãºia slavei viitoare (1402), rezumat (1406-1419).

C. Enciclica „Ecclesia de Euharistia” Este un document al anului trecut. Misterul credinþei edificã Biserica (21.25), una, sfântã catolicã ºi apostolicã, în tradiþia Bisericii; final: jertfa, prezenþa realã, împãrtãºania, celebrare demnã. „La ºcoala Mariei, doamna euharisticã” (53-58).

Concluzie Viaþa creºtinã începe cu trãirea credinþei, principalul dar pentru a-l întâlni pe Cristos. Sã credem adevãrurilor dezvãluite. Credinþa este lumina care lumineazã calea noastrã. Viaþa se conformeazã credinþei ºi dã mãrturie. Aceastã doctrinã creºtinã pe tema euharistiei este sursa principalã a drumului unei surori pentru a crede mai mult, pentru o comunicare mai bunã, pentru slujirea Bisericii.

Pr. Abelardo Lobato (Lugano)

septembrie 2 004

Calea cea micã

3

Sfânta Tereza ºi Euharistia Provenind dintr-o familie creºtinã practicantã (pãrinþii Ludovic ºi Zelia Martin, care au adus pe lume nouã copii dintre care patru au murit de mici, supravieþuitoare fiind cinci fete), Tereza – mezina a învãþat de micã sã evite pãcatul ºi sã practice virtuþile creºtineºti. Copilãria i-a fost greu încercatã: mama, Zelia, moare când Tereza avea patru ani ºi opt luni; Paulina, cu doisprezece ani mai mare, pe care ºi-o alesese ca a doua mamã, intrã în mãnãstirea carmelitanã din Lisieux, când Tereza avea nouã ani ºi zece luni; la zece ani ºi trei luni cade pradã unei boli îngrijorãtoare care alarmeazã întreaga familie; se apeleazã cu multã încredere la Maica Preacuratã care, dupã aproape douã luni, (pe 13 mai 1883, în duminica Rusaliilor), i se aratã surâzãtoare, ºi o vindecã.

Dotatã cu o precocitate deosebitã, profitând ºi de exemplele surorilor care se consacrã vieþii de cãlugãrie, este convinsã cã ºi dânsa are aceeaºi chemare de a se dãrui cu totul lui Dumnezeu.

Dorea din tot sufletul sã-l primeascã pe Isus în Sfânta Împãrtãºanie. În vremea aceea, copiii erau admiºi la prima sfânta Împãrtãºanie de-abia în jurul vârstei de 12 ani. În manuscrisul alcãtuit în cursul anului 1895, doi ani înainte de moarte, dedicat superioarei Carmelului, maica Agneza a lui Isus, sora sa Paulina, Tereza descrie cu belºug de amãnunte prima sa Împãrtãºanie la care s-a pregãtit cu toatã râvna. κi aduce aminte de minunata cãrticicã pe care Paulina i-o dãduse cu trei luni înainte ºi care a ajutat-o sã-ºi pregãteascã inima în mod statornic ºi rapid, cãci „deºi de mult timp mã pregãteam deja, aveam nevoie de un elan nou pentru a o împodobi cu flori proaspete, aºa încât Isus sã poatã sta cu plãcere… Toate actele de iubire pe care le fãceam erau ca niºte boboci de flori”. În aceste luni a învãþat sã mediteze. Întrebatã ce înþelege prin meditaþie, rãspunde: „– Mã retrag într-un colþiºor ºi mã gândesc”. „– La ce?” „– La bunul Dumnezeu, la viaþã… la veºnicie, da, mã gândesc!”. Dumnezeu o instruia în mod tainic. Zilele de 5-8 mai 1884 i-au fost zile de reculegere, „fericire de nedescris în aºteptarea lui Isus”.

Ce coincidenþã grãitoare! În timp ce Tereza se pregãtea cu aceastã reculegere, la fel se pregãtea ºi sora ei Paulina pentru profesiunea religioasã, cu precizarea: „nu pentru ca Isus sã i se dea ei, ci pentru ca ea sã i se dãruiascã lui” (prin voturile religioase). Nu numai Paulina o încuraja în pregãtire, dar ºi ceilalþi din familie. Celina îi aduce o iconiþã reprezentând „floricica divinului Prizonier, care i-a sugerat multe acte de iubire faþã de Isus”. În ajunul primirii sfintei Împãrtãºanii face spovada generalã care îi dã „o mare pace sufleteascã pe care bunul Dumnezeu nu a îngãduit sã o tulbure nici cel mai mic nor”. În sfârºit, „frumoasa zi între zile” (joi, 8 mai 1884, în mãnãstirea benedictinelor din Lisieux) a sosit. Ce amintiri au lãsat în sufletul ei cele mai mici amãnunte din aceastã zi a cerului! „Trezirea voioasã dis de dimineaþã, sãrutul respectuos al învãþãtoarelor ºi al elevelor mai mari, împodobirea camerelor ºi coridoarelor, dar mai cu seamã intrarea la capelã ºi cântecul frumos, matinal O, Sfânt altar înconjurat de îngeri!”.

Tereza nu vrea sã se lase dusã de mulþimea detaliilor deoarece „sunt gândurile sufletului care nu pot fi traduse în cuvinte umane fãrã a-ºi pierde sensul intim ceresc… Ah! Ce dulce a fost primul sãrut al lui Isus pe sufletul meu!

A fost un sãrut de iubire; mã simþeam iubitã ºi spuneam: te iubesc, mã dau þie pentru totdeauna. Nu formulam cereri, nu era vorba de sacrificii. De mult timp, Isus ºi biata micã Tereza se priveau ºi se înþelegeau… În ziua aceea nu mai era privire ci o fuziune, nu mai erau doi, Tereza dispãruse ca o picãturã de apã care se pierde în sânul oceanului.

Rãmânea numai Isus, stãpânul ºi regele”. Lacrimi de bucurie o podideau spre mirarea tuturor celor din jur care le puneau pe seama stãrii ei de orfanã. „O, nu! – spune Tereza – absenþa

mamei nu mã deranja în ziua primei mele Împãrtãºanii. Oare cerul nu era în sufletul meu, iar mama nu era oare ºi ea în el? Primind vizita lui Isus, o primeam ºi pe aceea a mamei mele dragi care mã binecuvânta, bucurându-se de fericirea mea”. În dupã-amiaza aceleiaºi zile, Tereza, în numele tuturor colegelor sale, a pronunþat actul de consacrare cãtre preasfânta Fecioarã: „Mi se pare cã sfânta Fecioarã a privit-o pe mica sa floare ºi i-a surâs aºa cum i-a surâs atunci când a vindecat-o. În potirul acestei floricele l-a pus pe Isus al ei, floarea câmpurilor ºi a vãii”.

Seara, familia a sãrbãtorit-o pe cea plinã de Isus, copleºind-o cu felicitãri ºi cadouri. A rãspuns cu politeþe la toate aceste semne de dragoste, „dar bucuria mea era liniºtitã ºi nimic nu mi-a tulburat pacea interioarã. Abia aºteptam momentul când aº fi putut sã-l primesc din nou pe Isus”.

Dupã o lunã, s-a împãrtãºit pentru a doua oarã împreunã cu tatãl ei ºi sora Maria. „Ce amintire plãcutã am pãstrat ºi de la aceastã a doua vizitã a lui Isus… Repetam în inima mea cuvintele sfântului apostol Paul: Nu mai trãiesc eu, Isus este cel care trãieºte în mine”. Dorinþa Terezei era din ce în ce mai mare de a-l primi pe Isus. I s-a permis la sãrbãtorile principale. Îndatã dupã prima Împãrtãºanie, în inima Terezei s-a trezit dorinþa de a suferi, intima asigurare cã Isus o pregãtea pentru cruce. „Suferinþa mi-a devenit atrãgãtoare; avea farmecul care mã copleºea fãrã sã-mi dau bine seama. Pânã atunci suferisem fãrã a iubi suferinþa, de acum, simþeam pentru ea o adevãratã iubire. Mai simþeam dorinþa de a nu-l iubi decât pe bunul Dumnezeu ºi de a nu afla altã bucurie decât în el”.

Dupã o lunã de la prima Împãrtãºanie, primeºte Mirul, ca pe o brizã uºoarã, dupã expresia profetului Ilie. Odatã cu primirea acestui sacrament a primit ºi puterea de a suferi, „cãci îndatã, martiriul sufletului meu, avea sã înceapã; desigur, e vorba despre dificultãþile întâmpinate cât priveºte admiterea ei în mãnãstire înainte de vârsta canonicã, moartea tatãlui ºi viaþa de novice. Dar cu acelaºi apostol, sfântul Paul, îºi spunea: Toate le pot în acela care mã întãreºte”. În memorabilul ºi inspiratul Act de oferire ca victimã de ispãºire Iubirii milostive a bunului Dumnezeu, act fãcut în ziua de 9 iunie 1895, Maria – Francisca – Tereza a Pruncului Isus, cãlugãriþã carmelitanã îºi exprimã regretul de a nu se putea împãrtãºi ori de câte ori doreºte (legislaþia canonicã privind împãrtãºirea deasã va fi perfectatã puþin dupã moartea Terezei, de cãtre papa Pius al X-lea, 1903-1914).

Totuºi are o soluþie: „Doamne, nu eºti tu cel atotputernic?

Rãmâi în mine, ca într-un tabernacol, nu te îndepãrta niciodatã de mica ta ostie”.

Euharistie înseamnã mulþumire. Convinsã cã existenþa universului, a mântuirii neamului omenesc, a sfinþirii ei personale este opera milostivirii divine, în acelaºi Act de oferire, Tereza îºi exprimã recunoºtinþa astfel: „Îþi mulþumesc, Dumnezeul meu, pentru toate harurile pe care mi le-ai acordat, îndeosebi de a mã fi trecut prin creuzetul suferinþei. Cu bucurie te voi contempla în ultima zi, purtând sceptrul Crucii; pentru cã ai binevoit sã-mi faci parte de aceastã cruce aºa de preþioasã, sper sã fiu asemenea cu tine în cer ºi sã vãd strãlucind pe trupul meu glorificat stigmatele sacre ale pãtimirii tale”.

Datoritã iubirii mereu râvnite ºi primite, putem sã considerãm întreaga existenþã a Terezei ca pe o Euharistie vie, activã, permanentã, confirmatã ºi prin ultimele ei cuvinte înainte de moartea-i sfântã: „O, îl iubesc; Dumnezeul meu, te iubesc!”.

Mons. Anton Despinescu

4

Calea cea micã

Nr. 6

Euharistia ºi angajarea în lume În Euharistie, Cristos cel viu ºi lucrãtor în lume ne face pãrtaºi lucrãrii lui de mântuire în istorie ºi în viaþa oamenilor; de aceea, sfânta Liturghie, pe cât posibil zilnicã, dobândeºte pentru surori (laice consacrate) o însemnãtate deosebitã. Datoritã consacrãrii noastre, trebuie sã privim Euharistia într-un mod cu totul deosebit: integrarea angajãrii noastre în lume prin celebrare. „A trãi Euharistia împreunã cu Cristos, Mântuitorul Universului, a trãi solidaritatea cu fraþii, a ne uni ºi a colabora cu prezenþa lucrãtoare a lui Cristos înseamnã ºi un alt fel de a ne ruga”.

În inima omenirii Euharistia ne ajutã în primul rând sã avem o viziune mai amplã, lãrgindu-ne orizonturilor în timp ºi spaþiu, în sensul cã Isus Cristos, cel viu din toþi vecii, devine contemporan al tuturor oamenilor. În celebrarea euharisticã întâlnim ºi un alt avantaj: izbutim sã citim faptele ºi evenimentele de fiecare zi cu privirea credinþei ce ne vine de la Cristos prezent ºi descoperim puþin câte puþin semnificaþia pe care acestea le asumã pentru creºterea Împãrãþiei lui Dumnezeu. Euharistia este ºi sacramentul unirii oamenilor în dragoste; astfel ne învaþã rugãciunile euharistice.

Ceea ce ne întãreºte ºi ne încurajeazã în urmarea Învãþãtorului este misterul Crucii. Când totul merge bine, ar trebui de fapt sã ne îngrijorãm, sã ne rugãm mai mult, sã cerem discernãmânt pentru a nu risca sã dãm deoparte crucea, pentru cã ea este de nelipsit pentru creºterea noastrã spiritualã ºi pentru comunitãþile noastre.

Crucea ne mai aminteºte cã sacramentul altarului ne împãrtãºeºte darul Duhului Sfânt ºi ne dã harul sã devenim un singur Duh în Cristos, o exigenþã cu atât mai actualã în lumea de azi care cere, mai ales din partea persoanelor consacrate, un rãspuns adecvat.

Harul sacramentului euharistic face sã se nascã în noi solidaritatea ºi, tocmai din partea lumii, trãind împreunã cu ceilalþi, primim îndemnul mântuitor de a privi cu încredere la Cristos Domnul ºi Mântuitorul; gãsim un alt motiv de a ne deschide inima, de a þese noi legãturi cu cei ce strigã cãtre noi, ºi chiar fãrã sã ºtie, ºi cãtre el. Isus iese în întâmpinarea fiecãrei persoane ºi ne îngrijeºte din inimã pe fiecare dintre noi. În fiecare zi, Cristos ne cheamã sã fim colaboratorii sãi, sã cooperãm la lucrãrile lui de dragoste ºi dreptate; în fiecare zi, celebrarea euharisticã ne aºazã pe linia acestor exigenþe, ne ajutã sã înfruntãm aceste probleme cu iubire ºi ne face sã înþelegem cã nu ne putem limita angajamentul numai la convertirea lãuntricã – chiar dacã aceasta rãmâne punctul focal a vieþii noastre – ci trebuie sã intrãm

cu curaj în planul lui Dumnezeu ºi sã ne lãsãm cuprinºi cu toatã fiinþa noastrã.

Celebrarea euharisticã ne aminteºte prezenþa lucrãtoare a lui Cristos în lume, ne îndeamnã sã includem fiecare activitate a noastrã, pe cât de modestã, în ansamblul planului dumnezeiesc.

Prin angajarea mea profesionalã colaborez la lucrarea lui Dumnezeu, în locul ce mi-a fost desemnat; fac tot ceea ce pot pentru ca forþele puternice care conduc lumea sã nu se îndepãrteze de linia trasatã de Creator.

Rugãciunea desãvârºitã Prin rugãciune împlinim gestul cel mai bogat în semnificaþie, cel mai hotãrâtor; nu printr-o rugãciune care sã se mãrgineascã la a cere ajutor de la Dumnezeu, ci printr-o rugãciune care sã ne identifice tot mai mult cu Isus. trebuie sã ºtim cã rugãciunea noastrã, unitã cu rugãciunea lui Cristos, devine „desãvârºitã”, pentru cã nu mai e a noastrã, ci rugãciunea lui cãtre Tatãl! ªtim cã celebrarea euharisticã, memorial al morþii ºi învierii lui Cristos, ne uneºte cu jertfa lui ºi ne introduce pe calea lui Cristos, Mântuitorul Universului, în drum spre Ierusalimul ceresc – cu o condiþie însã: sã nu mergem la Liturghie cu atitudine de spectator, ci cu voinþa de a participa, devenind o parte vie a unui eveniment actualizat de acest sacrament. În acest sens, participarea zilnicã la Euharistie dobândeºte pentru fiecare persoanã consacratã o însemnãtate adâncã. Participarea zilnicã ne îngãduie sã unim împreunã cotidianul prezenþei noastre în lume ºi lucrarea eficientã a lui Cristos în lume. În fiecare zi trebuie sã ne reluãm drumul, sã-l ajungem pe Isus pe cale, sã-i cerem harul de a ne însoþi, aºa cum a fãcut cu ucenicii de la Emaus, a face în aºa fel încât drumul lui sã devinã ºi drumul nostru.

Trebuie sã avem convingerea cã nimic nu ne introduce în lucrarea lui Cristos aºa cum o face Euharistia. Dumnezeu a voit ca Euharistia sã devinã calea noastrã zilnicã.

Nu este cu putinþã viaþa creºtinã intensã fãrã participare frecventã la celebrarea euharisticã. Este creºtin cel care-l recunoaºte pe Cristos ca învãþãtor al sãu ºi se strãduieºte treptat sã-ºi conformeze viaþa cu pilda ºi învãþãtura lui.

Dacã ne aflãm în imposibilitatea de a participa în fiecare zi la Euharistie, munca înseamnã a ne ruga, aºadar putem afirma cã a munci înseamnã a celebra. Într-adevãr, munca are valoarea rugãciunii ºi a Euharistiei în mãsura în care e trãitã ca o relaþie vie cu Dumnezeu. Imposibilitatea unei celebrãri exterioare nu ne scuteºte, aºadar, de celebrarea lãuntricã; ea devine un îndemn la unire cu Cristos cel viu, devine pãtrunderea lui în cotidianul vieþii noastre.

Isus devine pentru noi forþa creatoare ºi de aceea dorim sã trãim în acest spirit întâlnindu-l zilnic pe Isus în sfânta Euharistie. El este bucuria ºi speranþa noastrã!

Maria Tereza (Lugano)

septembrie 2 004

5

Calea cea micã

Liturgia cuvântului Pregãtire, ascultare, punere în practicã „Aceastã zi fericitã (a duminicii) care trecea aºa de repede avea o formã de melancolie…”

(Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Ms. A, 17v) Liturgia cuvântului este celebrarea liturgicã ce constã în principal în proclamarea uneia sau a mai multor pericope din Sfânta Scripturã.

Partea aceasta instructivã sau educativã a credinþei se numeºte Misa Didacticã, dar mai exact se numeºte Liturgia cuvântului.

Când în bisericã se proclamã Sfânta Scripturã, însuºi Dumnezeu vorbeºte poporului sãu, iar Cristos real, în cuvânt, proclamã din nou evanghelia sa generaþiilor actuale. De aceea, lecturile constituie elementul fundamental al liturgiei ºi trebuie ascultate cu credinþã ºi veneraþie.

Ascultarea cuvântului cere pregãtire, reculegere ºi reflecþie.

Ritul de pregãtire care exprimã purificarea spiritualã a credincioºilor este compus din stropirea cu apã ºi de cântecul Asperges sau Vidi aquam, douã cântece se referã la puterea purificatoare a apei boteziale.

Apoi, credincioºii, pentru a participa la masa cuvântului e necesar sã facã ºi câteva minute de meditaþie. Vom medita pe Isus, aruncat cu faþa la pãmânt, înaintea pãrintelui veºnic, cufundat în rugãciune, adoraþie, mulþumire, cerere ºi iertare pentru neamul omenesc, inclusiv pentru noi. Ne vom alãtura lui, simþãmintele ºi rugile noastre oferindu-le Pãrintelui ceresc spre a obþine mila ºi iertarea sa. Spre a obþine aplicarea meritelor pãtimirii sale, iertarea pãcatelor ºi participarea la banchetul mântuirii, pe care el ni l-a pregãtit prin patima ºi moartea sa.

Isus spunea: „Timpul s-a împlinit, împãrãþia lui Dumnezeu este aproape: faceþi pocãinþã ºi credeþi în evanghelie” (Mc 1,14).

Aceste momente ce preced ascultarea liturgiei cuvântului trebuie sã ne aminteascã de cuvintele lui Isus: „Cel ce vrea sã vinã dupã mine, sã se lepede de sine, sã-ºi ia crucea ºi sã mã urmeze.” (Mt 16,24) „S-a sfârºit!” – iatã opera rãscumpãrãrii. Oamenii sunt mântuiþi în continuare, toþi pot merge în cer dacã pot sã-l urmeze ºi sã-l asculte.

Acum ni se cere o participare conºtientã, hotãrâtã ºi decisã de a-l asculta pe Cristos.

Acum este momentul sã înlãturãm plictiseala, somnolenþa, prejudecãþile, ºi astfel vom fi învredniciþi de mari lumini interioare pentru înaintarea sufletului nostru.

Deci, condiþia necesarã pentru a celebra ºi asculta cuvântul lui Dumnezeu este interiorizarea sufletului în misterul lui Cristos, în acea atitudine interioarã de credinþã conºtientã ºi receptivã.

Pregãtirii interioare i se adaugã ºi o pregãtire exterioarã. Îmbrãcarea hainelor sacre de cãtre preot nu-ºi are semnificaþia dintr-o oarecare funcþie atribuitã acþiunii de îmbrãcare a lor, ci mai curând dintr-o motivaþie teologicã prin care se urmãreºte înãlþarea preotului ºi a acþiunii sale exterioare la ordinea spiritualã.

Proclamarea cuvântului este un memorial în sensul biblico-teologic, adicã a vestirii eficace în care evenimentul vestit este purtat în realitate. Proclamarea este un eveniment al mântuirii, un moment al istoriei mântuirii. Sã-l rugãm pe Duhul Sfânt, sã ne vinã în ajutor.

Prezenþa sa este ascunsã, dar modul sãu de acþiune este identificabil, Duhul Sfânt pregãteºte oamenii pentru pregãtirea cu Cristos, îl aratã pe Domnul înviat, le aminteºte cuvântul ºi le deschide mintea ºi le face prezent misterul lui Cristos ºi îi pune în comuniune cu Dumnezeu.

Calea cea micã

„Pentru a fi a lui Isus trebuie sã fii mic, mic precum o picãturã de rouã!...”

(Sf. Tereza a Pruncului Isus, Lt. 141)

Între învãþãturile pe care ni le-a lãsat sfânta Tereza doctrina despre „calea ce micã” este una din cele care au fãcut-o sã fie preþuitã ºi urmatã, calea cea micã fiind accesibilã tuturor.

Ea a gãsit aceastã doctrinã citind cele patru evanghelii, unde Mântuitorul accentueazã în diferite forme existenþa ºi valoarea acestei cãi. În Evanghelia lui Luca gãsim pasajul de bazã care rezumã aceastã cale: „Te preamãresc pe tine, Tatã, Domn al cerului ºi al pãmântului, pentru cã ai ascuns acestea celor înþelepþi ºi învãþaþi ºi le-ai descoperit celor mici.” (Lc 10,21).

Acest fragment din Evanghelie exprimã mai multe adevãruri. primul e preferinþa Tatãlui de a da credinþa celor mici, celor umili, de a se descoperi lor. Al doilea adevãr e cã acela care vrea sã-l afle pe Dumnezeu nu trebuie sã-l caute folosind mijloace omeneºti, dar prin umilinþã, devenind mic în faþa mãreþiei lui Dumnezeu.

Un alt aspect al cãii celei mici îl gãsim în comportamentul lui Isus faþã de copii, care nu se pot numãra între înþelepþi ºi învãþaþi. „Lãsaþi copiii ºi nu-i opriþi sã vinã la mine, cãci împãrãþia cerurilor este a acelora care sunt ca ei” (Mt 19,14). Iar un cuvânt ºi mai clar: „Adevãr vã spun: dacã nu vã veþi întoarce ºi nu veþi deveni asemenea copiilor, nu veþi intra în împãrãþia cerurilor” (Mt 18,3). Deci în primul rând este vorba de o chemare de a deveni asemenea copiilor: mici, simpli, fãrã complicaþii, care au sufletul deschis adevãrurilor credinþei.

Sfânta Tereza parcurgând paginile evangheliei, a gãsit aceste cuvinte potrivite pentru sufletul ei, pentru viaþa sa ºi a încercat sã trãiascã „copilãria spiritualã” care i se potrivea, adicã ceea ce am spus mai sus „calea cea micã”.

Grupul nostru gãseºte aceastã doctrinã, aceastã cale accesibilã ºi posibilã pentru cã ºi noi avem limitele noastre, posibilitãþile noastre cu adevãrat mici pentru a sãvârºi fapte extraordinare. Suntem animate de un duh de credinþã, voind sã înaintãm pe drumul trãirii credinþei noastre, prin faptele mãrunte pe care le putem sãvârºi zi de zi, ºtiind cã aceste fapte mici sunt sãvârºite pentru cel care este infinit, ºi anume, Tatãl ceresc.

Grupul terezin din Bacãu (spiritual: Mons. Petru Mareº) Trebuie sã avem acea disponibilitate pe care bãtrânul Eli a recomandat-o lui Samuel: „Vorbeºte Doamne cãci sluga ta ascultã” (1Sam 3,10).

Pentru a vedea capacitatea de a-l asculta pe Dumnezeu nu depinde neapãrat de noi, de efortul pe care-l facem, ci numai de Dumnezeu, de hotãrârea lui de a intra în contact cu noi. Pentru aceasta este necesar sã ne pregãtim cerându-i sã-l trimitã pe Duhul Sfânt, deoarece fãrã ajutorul Duhului lui Dumnezeu nu este posibilã descoperirea sensului pe care cuvântul lui Dumnezeu îl are pentru noi astãzi. Mai întâi trebuie sã fim în starea harului sfinþilor pregãtiþi prin sacramentul pocãinþei. Apoi este necesar sã-þi creezi un ambient adecvat în celula sufletului tãu. O poziþie potrivitã a corpului poate sã-þi favorizeze reculegerea minþii. Fiecare poate sã-ºi pregãteascã textele dinainte conform agendei liturgice. (va urma)

Agnesa (Buhonca, jud. Neamþ)

6

Nr. 6

Calea cea micã

Congresul Internaþional al Institutelor Seculare Chestokova 18-21 iulie 2004 Compania Sfânta Tereza a participat la Congresul Internaþional al Institutelor Seculare care a avut loc în perioada 18-21 iulie cu tema „Tinerii ºi vocaþiile timpului nostru în Biserica Catolicã”. Directoarea Institutului, Maria Teresa, a fost însoþitã de sora româncã Maria Manuela. Ele s-au întâlnit la Varºovia ºi împreunã au trãit aceste zile în localitatea Chestokova sub protecþia Madonnei Negre.

Biserica Catolicã numãrã 184 de Institute Seculare iar Congresul a numãrat 360 de delegaþi ale acestora. Pentru toþi cei interesaþi o prezentare a evenimentului va fi publicatã în Buletinul de Roma. Pe noi ne intereseazã abordarea ºi tratarea temei despre tineri într-o perspectivã a situaþiei noastre. Aceastã notã informativã se limiteazã la o scurtã prezentare a evenimentului, abordarea ºi desfãºurarea temei despre tineri ºi aplicarea ei în cazul Institutului nostru.

1. Congresul trãit din afarã Am trãit zile de neuitat. În câteva cuvinte am putea sã vã oferim informaþii ºi descrierea experienþei noastre: Congresul a avut loc la Chestokova, unul dintre sanctuarele mariane cele mai celebre ale lumii creºtine. În locul central se gãseºte imaginea Madonnei Negre la Yasna Gora! Am fost cazaþi în seminarul diecezei.

Seminariºtii au lucrat împreunã cu noi pentru serviciul euharistic ºi ne-au îndrumat pe parcursul Congresului. În data de 18 iulie am participat la sfânta Liturghie la Yasna Gora cu episcopul acestei dieceze Mons. Nowak. Seara am participat la un spectacol artistic. În dupã-amiaza zilei de 19 am vizitat doua locuri ce ne-au marcat profund: lagãrul de la Auschwitz ºi oraºul Cracovia. În data de 20, dupã cinã, s-a desfãºurat o procesiune recitând Rozariul în faþa Maicii care are în grijã Institutele noastre. Pãrinþii dominicani, care se ocupã de sanctuar, au cântat acatistul.

Congresul s-a încheiat în ziua de 21 cu celebrarea euharisticã de mulþumire. În fiecare zi Euharistia era oficiatã în diverse limbi cu rugãciuni ºi cântãri din cele cinci continente.

Dupã Congres, în zilele de 22 ºi 23, responsabilii Institutelor s-au adunat cu scopul de a desemna un nou Consiliu executiv ºi de a fixa data ºi locul urmãtorului Congres precum ºi evaluarea acestuia.

2. Tema: tinerii ºi vocaþiile Modalitatea obiºnuitã de desfãºurare a Congresului a cuprins în aceste zile foarte intense reuniuni plenare în cadrul cãrora s-au desfãºurat lucrãri pe grupuri având ca subiect tema centralã: „Ce poate spune despre el însuºi Institutul secular tinerilor azi? Ce oferã Institutele Seculare tinerilor azi?”.

Pentru pregãtirea Congresului a fost distribuit un Instrumentum laboris.

Era un sondaj fãcut Institutelor. Prezentãm câteva aspecte ale sondajului: definirea tinerilor, unde îi întâlnim, care este viziunea noastrã despre tineri, ce aºteaptã tinerii de la noi? Pentru ai atrage pe tineri trebuie sã fim fidele carismei noastre. Documentul I: sondajul Ewa Kurz propune o perspectivã asupra problemelor tinerilor de azi, situaþia lor ºi aºteptãrile lor: tinerii sunt atraºi de valori fundamentale Documentul II. E Documentul III: sintezã Mariella Malaspina oferã trei note distinctive: 1) identitatea sau profunda coerenþã cu vocaþia; 2) Fermitatea evanghelicã ºi fidelitatea în raport cu originile noastre; 3) genialitatea profeticã. Documentul IV. În dimineaþa zilei de 19 am luat parte la o masã rotundã în care au fost povestite experienþe ºi mãrturii la nivel mondial, una pe continent, din Mexic, India, Filipine, Rwanda ºi Spania. O reuniune de neuitat!

3. Aplicarea în cazul Companiei Sfintei Tereza Am constatat cã problemele privitoare la vocaþii se regãsesc la toate Institutele: cum se gãsesc vocaþiile, cum se formeazã, cum se deschid noi orizonturi de apostolat?

Pentru terezine: Cum rãspundeþi la aceste trei întrebãri?

I. Institutul nostru cere maturitate, o vârstã adultã: care vârstã?

II. Compania are nevoie de vocaþii în viitor.

III. Compania cere o perioadã de formare ºi reflecþie asupra carismei.

Congresul mondial este pentru noi o puternicã încurajare.

Pr. Abelardo Lobato

Casa centralã din Lugano

Sfânta Liturghie ºi reînnoirea voturilor Încheierea sfintelor exerciþii (26 august)

Cuvânt la închidere Excelenþa Voastrã, Episcop Pier Giacomo Grampa! Îmi permiteþi sã adresez, la începutul acestei Euharistii, în numele tuturor surorilor, un cuvânt de întâmpinare ºi mulþumire, precum ºi o prezentare scurtã a Institutului nostru.

Un cãlduros „Bine aþi venit!” în casa centralã, unde iau sfârºit azi câteva dintre zilele intense dedicate exerciþiilor spirituale, este adresat de pr. Angelo Crivelli cãruia surorile îi sunt profund recunoscãtoare.

Mulþumim din suflet pentru onoarea de a fi cu noi ºi pentru darul primit prin oficierea Euharistiei, siguri fiind cã aceasta face Biserica ºi consolideazã comunitatea noastrã. Noi ne simþim prin vocaþia pe care o avem, prin carismã ºi prin tradiþia noastrã apropiate episcopului; suntem fericite de prezenþa excelenþei sale, aici, ºi recunoscãtoare pentru actele de bunãvoinþã adresate nouã încã de la începutul serviciului în cadrul diecezei.

Câteva cuvinte, încã, pentru a prezenta surorilor Companiei noua lor situaþie. Suntem precum o „turmã” a diecezei sale. Excelenþa sa a cunoscut deja Institutul nostru, înfiinþat în 1926, la iniþiativa episcopului Aurelio Bacciarini ºi Maria Motta, ajungând astfel la aproape 80 de ani de existenþã. Azi avem bucuria de a avea alãturi pe sora Agnese Andina, una dintre primele ºapte surori ale Institutului!

Carisma Institutului se rezumã în motto-ul: „Servire Christo et Ecclesiae”. Suntem nãscute pentru a colabora cu episcopul în diecezã; surorile care ne-au precedat au fãcut-o prestând operele lor în diverse cadre apostolice: în Acþiunea Catolicã, fãcând catehezã, ocupându-se de „Buona Stampa”, de „Giornale del Popolo”, întâmpinând cordial preoþii ºi realizând multe alte servicii. Din totdeauna am fost aproape episcopilor, înaintaºii excelenþei sale, ºi a fost o binecuvântare de a avea drept casã centralã vechiul sediu episcopal. Trecutul nostru ºi-a fãcut datoria, dar acum trãim într-o nouã fazã istoricã. Compania se subþiazã prin lipsa noilor vocaþii în Ticino, dar gãseºte un rãspuns pozitiv din partea României prin noile vocaþii. Astãzi, printre noi, avem ºase surori românce, reprezentante a altor 80 de surori care ne bat la uºã. Trei dintre acestea – Elena, Iulia-Ioana ºi Agneza – cer azi, oficial, de a se uni cu noi ºi de a trãi carisma lãsatã nouã de fondator; deci, aceasta e o zi de mulþumire pentru companie! Dumnezeu ne acordã, prin acest dar, o speranþã de viitor, ne permite sã trãim experienþa unei renaºteri a companiei ºi a carismei sale, dincolo de limitele Ticinului!

Prezenþa excelenþei voastre ne bucurã ºi ne consoleazã. Am dori sã reconfirmãm, cu aceastã ocazie ºi prin exemplul primelor surori, speranþa noastrã de a putea fi de folos în serviciul diecezei; în fiecare zi ne rugãm ca domnul sã vã binecuvânteze, sã vã dea sãnãtate ºi viaþã lungã. Precum fii tatãlui lor, ne încredinþãm excelenþei voastre ºi cerem binecuvântarea pãrinteascã. Înainte de a încheia aº dori sã mulþumesc încã o datã preoþilor care au oficiat: vicarul general Mons. Storelli, fidel acestei întâlniri anuale, parohul nostru pr. Giuseppe care se pregãteºte a-ºi lua zborul, dar care va gãsi întotdeauna uºa noastrã deschisã, pr. Giorgio Pastiu, român, cãruia îi datorãm intrarea noastrã în România ºi ultimul, dar cu siguranþã nu cel din urmã, asistentului nostru pr. Abelardo Lobato cãruia îi mulþumim din inimã ºi îi datorãm mult pentru prezenþa sa, pentru disponibilitate, pentru vasta sa culturã spiritualã ºi umanã care ne este pusã de fiecare datã la dispoziþie! ªi tuturor celor prezenþi azi, aici, mulþumim din inimã!

Maria Teresa Candian (articol apãrut în „Giornale del popolo”, Lugano)

septembrie 2 004

Calea cea micã

Din documentele Bisericii

O formã de consacrare nouã ºi originalã La câteva luni dupã discursul prilejuit de cea de-a XXV-a aniversare a Constituþiei „Provida Mater”, Papa Paul al VI-lea vorbeºte responsabililor generali ai institutelor seculare, reuniþi pentru Congresul Internaþional al institutelor seculare (20 septembrie 1972). „Vrem sã privim mai de aproape chipul vostru în familia poporului lui Dumnezeu. Oglindiþi ºi voi «un mod propriu» în care se poate retrãi misterul lui Cristos în lume, ºi «un mod propriu» în care se poate manifesta misterul Bisericii.

Cristos rãscumpãrãtorul este de o atât de mare plinãtate încât nu vom putea niciodatã sã o înþelegem, nici sã o exprimãm în întregime. El este totul pentru Biserica sa ºi, în ea, ceea ce noi suntem, suntem pentru el, cu el ºi în el. ªi pentru Institutele Seculare el rãmâne deci modelul ultim, inspiratorul, izvorul din care sorbim. (...)

Discuþia ne conduce la întrebarea asupra modului vostru propriu de a îndeplini misiunea Bisericii. Care este darul vostru specific, rolul vostru caracteristic, acel «quid novum» adus de voi Bisericii de astãzi? Sau: în ce fel sunteþi voi Bisericã astãzi? ªtiþi acest lucru: l-aþi clarificat acum pentru voi înºivã ºi pentru comunitatea creºtinã.

Voi sunteþi la o misterioasã confluenþã între cele douã puternice curente ale vieþii creºtine, primind bogãþie ºi de la unul ºi de la celãlalt. Sunteþi laici, consacraþi ca atare de sacramentul Botezului ºi al Mirului, dar aþi ales sã accentuaþi consacrarea voastrã lui Dumnezeu cu profesiunea sfaturilor evanghelice, asumate ca obligaþie cu o legãturã stabilã ºi recunoscutã. Rãmâneþi laici, angajaþi în valorile seculare proprii ºi specifice laicatului, dar a voastrã este «secularitatea consacratã» (Paul al VI-lea), sunteþi «consacraþi seculari».

Deºi este «secularã», poziþia voastrã într-un fel diferã de cea a laicilor obiºnuiþi, prin faptul cã sunteþi angajaþi în aceleaºi valori ale lumii, dar ca persoane consacrate: adicã nu atât pentru a afirma intrinseca valabilitate a lucrurilor umane în ele însele, cât pentru a le orienta în mod explicit potrivit fericirilor evanghelice; pe de altã parte, nu sunteþi cãlugãri, dar într-un fel alegerea voastrã converge cu cea a cãlugãrilor, pentru cã aceastã consacrare pe care aþi fãcut-o vã pune în lume ca martori ai supremaþiei valorilor spirituale ºi escatologice, adicã ai caracterului absolut al caritãþii voastre creºtine, care cu cît este mai mare, cu atât face ca valorile lumii sã aparã relative.

Nici unul din cele douã aspecte ale fizionomiei voastre spirituale nu poate fi supraevaluat în detrimentul celuilalt.

«Secularizarea» indicã integrarea voastrã în lume. Dar aceasta nu înseamnã numai o poziþie, o funcþie care coincide cu trãirea în lume practicând o meserie, o profesie «secularã». Trebuie sã însemne în primul rând conºtientizarea faptului de a fi în lume ca «loc propriu vouã de responsabilitate creºtinã». A fi în lume, adicã a fi angajaþi în valorile seculare, este modul vostru de a fi Bisericã ºi de a o face prezentã, de a vã mântui ºi de a vesti mântuirea. Condiþia voastrã existenþialã ºi sociologicã devine realitatea voastrã teologicã, este calea voastrã de realizare ºi de mãrturisire a mântuirii. Voi sunteþi astfel o aripã avansatã a Bisericii «în lume»; exprimaþi voinþa Bisericii de a fi în lume pentru a o modela ºi a o sfinþi «dinlãuntru, ca o plãmadã» (Lumen gentium, 31), sarcinã încredinþatã ºi ea în special laicilor. Sunteþi o manifestare deosebit de concretã ºi eficace a ceea ce vrea sã facã Biserica pentru a edifica lumea descrisã ºi doritã de «Gaudium et spes».

«Consacrarea» indicã în schimb intima ºi secreta structurã purtãtoare a fiinþei ºi a acþiunii voastre. Aici este bogãþia voastrã profundã ºi ascunsã, pe care oamenii în mijlocul cãrora trãiþi nu pot sã ºi-o explice ºi adesea nu pot nici mãcar sã o bãnuiascã.

Consacrarea de la Botez a fost ulterior radicalizatã în urma unei mai mari exigenþe de iubire, fãcutã sã se nascã în voi de cãtre Duhul Sfânt; nu în aceeaºi formã ca ºi consacrarea proprie cãlugãrilor,

7

totuºi astfel încât sã vã determine la o opþiune fundamentalã pentru viaþã potrivit fericirilor evanghelice. Astfel cã sunteþi cu adevãrat consacraþi ºi cu adevãrat în lume. Trãiþi o adevãratã ºi proprie consacrare potrivit sfaturilor evanghelice, dar fãrã plinãtatea «vizibilitãþii» proprie consacrãrii religioase; vizibilitatea care este constituitã, pe lângã voturi publice, de o mai strictã viaþã comunitarã ºi de «semnul» hainei religioase. A voastrã este o formã de consacrare nouã ºi originalã, sugeratã de Duhul Sfânt pentru a fi trãitã în mijlocul realitãþii temporale, ºi pentru a introduce forþa sfaturilor evanghelice – adicã a valorilor divine ºi veºnice – în mijlocul valorilor umane ºi temporale.

Alegerea de cãtre voi a sãrãciei, a castitãþii ºi a ascultãrii este un nod de participare la crucea lui Cristos, pentru cã ea vã asociazã lui în renunþarea la bunuri care de altfel sunt permise ºi legitime; dar este ºi un mod de a participa la triumful lui Cristos cel Înviat, prin faptul cã vã elibereazã de facilul avantaj pe care astfel de valori l-ar putea avea asupra deplinei disponibilitãþi a spiritului vostru. Sãrãcia voastrã spune lumii cã se poate trãi printre bunurile temporale ºi cã este posibilã folosirea mijloacelor civilizaþiei ºi ale progresului, fãrã a se face sclavul nici unuia dintre ele; castitatea voastrã spune lumii cã putem sã iubim în acel mod dezinteresat ºi inepuizabil care ajunge la inima lui Dumnezeu ºi cã putem sã ne dedicãm tuturor cu bucurie fãrã a ne lega de nimeni, având grijã mai ales de cei mai pãrãsiþi; ascultarea voastrã spune lumii cã este posibil sã fim fericiþi chiar fãrã sã ne fixãm într-o comodã alegere personalã, ci rãmânând total disponibili voinþei lui Dumnezeu, aºa cum ea reiese din viaþa cotidianã, din semnele timpului ºi din cerinþele de mântuire ale lumii noastre.

Astfel, din viaþa noastrã consacratã, chiar ºi activitatea voastrã în lume – fie personalã, fie colectivã, în sectoarele profesionale în care sunteþi angajaþi singuri sau în comunitate – primeºte o orientare mai clarã spre Dumnezeu, rãmânând într-un fel ºi ea implicatã ºi transpusã în aceeaºi vocaþie a voastrã. ªi în aceastã deosebitã ºi providenþialã configurare, voi îmbogãþiþi Biserica de astãzi cu o exemplaritate deosebitã în viaþa ei «secularã», trãind-o ca ºi consacraþi, ºi cu o exemplaritate deosebitã în viaþa ei «consacratã», trãind-o ca ºi seculari.

Vreau sã încheiem adresând tuturor o insistentã ºi pãrinteascã invitaþie: aceea de a cultiva ºi a face sã creascã, de a pune la inimã mereu ºi în mod deosebit comuniunea eclezialã. Voi sunteþi articulaþii vitale ale acestei comuniuni, pentru cã ºi voi sunteþi Biserica, sã nu atentaþi niciodatã la eficienþa lor. Nu s-ar putea nici concepe, nici înþelege un fenomen eclezial din afara Bisericii. Nu vã lãsaþi niciodatã surprinºi, ºi nici mãcar atinºi uºor de tentaþia, astãzi prea uºoarã, cã este posibilã o autenticã comuniune cu Cristos fãrã o realã armonie cu comunitatea eclezialã condusã de pãstori legitimi.

Ar fi amãgitor ºi iluzoriu. Cât ar putea sã conteze o persoanã sau un grup, chiar cu intenþiile subiectiv cele mai înalte ºi mai perfecte, fãrã aceastã comuniune? Cristos ne-a cerut-o ca pe o garanþie pentru a ne admite la comuniunea cu El, în acelaºi mod în care ne-a cerut sã ne iubim aproapele ca o dovadã a iubirii noastre pentru El. Sunteþi deci ai lui Cristos ºi pentru Cristos, în Biserica sa.

Biserica este comunitatea voastrã localã, Institutul vostru, parohia voastrã, dar totdeauna în comuniune de credinþã, de Euharistie, de disciplinã ºi de fidelã ºi realã colaborare cu episcopul vostru ºi cu ierarhia. Structurile ºi activitãþile voastre nu trebuie sã vã conducã niciodatã nici la o «bipolaritate» de poziþii, nici la un «alibi» de atitudine interioarã ºi exterioarã, ºi nici, cu atât mai puþin, la poziþiile antitetice cu pãstorii voºtri.

La aceasta vã invitãm, aceasta v-o dorim, pentru ca sã puteþi fi, în mijlocul lumii, lucrãtori autentici ai unicei misiuni mântuitoare a Bisericii, în modul vostru propriu, la care aþi fost chemaþi ºi invitaþi. Astfel, Domnul sã vã ajute sã creºteþi ºi sã daþi roade.

Cu binecuvântarea noastrã apostolicã.”

Prelucrare de Doina Roman (Blaj)

8

Calea cea micã

Nr. 6

• ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI •

Evenimente ale vieþii creºtine

trãite în Biserica din Bacãu cu surorile terezine „Da, totul este bun când nu cauþi decât voinþa lui Isus.”

(Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Ms. C,2v)

23 mai – O mare onoare, un deosebit privilegiu Sfinþirea unei noi mãnãstiri la Bacãu Mãgura s-a celebrat în cadrul complexului Mãgura compus din casa „Padre Ildebrando Gregani” a surorilor din Congregaþia Benedictinã, Centrul de asistenþã socialã ºi sanitarã „Sfânta Faþã a lui Isus” ºi Biserica închinatã lui „Isus, preotul veºnic”.

La Liturghia de consacrare prezidatã de nunþiul apostolic în România, Jean-Claude Périsset, au mai participat: cardinalul Firenzo Angelini, PS Petru Gherghel, episcop de Iaºi, pr. decan Mons. ªtefan Erdeº ºi mai mulþi preoþi.

Noi surorile terezine ne-am simþit onorate de a fi prezente la o asemenea sãrbãtoare, fiind vorba de o mare înfãptuire.

M-am rugat lui Dumnezeu sã-mi arate o cale „O, cât de frumoasã este calea iubirii!

Mã strãduiesc sã împlinesc din toatã inima voinþa bunului Dumnezeu.” (Ms A,84v) M-am rugat lui Dumnezeu sã-mi arate cum sã-l slujesc mai bine, cum sã-mi slujesc aproapele cu dãruire ºi rãspunsul nu a întârziat.

La începutul lumii octombrie 2003 în timpul novenei cãtre sfânta Tereza a Pruncului Isus, mi s-a propus sã merg la întâlnirea anualã de la Iaºi din zilele de 11 ºi 12 octombrie.

Am zis „nu”. Pe data de 11 octombrie era ziua mea de naºtere.

Aveam o Liturghie la bisericã ºi musafiri acasã. Apoi mi-am zis: „Pãrintele face Liturghia ºi fãrã mine, iar musafirii... altã datã”. Aºa am aflat de Compania „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” în ziua când împlineam 45 de ani. Am considerat întâlnirea drept cel mai frumos cadou din viaþa mea: venea de la Dumnezeu” Cadoul a fost ºi mai mare, dupã câteva luni am primit invitaþia de a merge la Lugano sã cunosc „casa mamã”. Am zis „da” din dorinþa de a cunoaºte mai bine Compania. Mi-am amintit de cuvintele sfintei Tereza ºi am spus împreunã cu ea: „Duhul meu s-a mãrit... Întotdeauna îmi plãcuse tot ce era frumos ºi mãreþ..., însã în acea perioadã a fost predominantã pentru mine o infinitã dorinþã de cunoaºtere.”

La Lugano am descoperit „o familie” cu mulþi membri în care m-am integrat foarte repede. Am aºteptat-o mult ºi am participat cu plãcere la ziua de reculegere. Le-am adresat surorilor câteva cuvinte explicându-le cã sunt la început de drum ºi-mi doresc sã iau parte la „banchetul Împãrãþiei Cerurilor” (Mt 8,11). Rãspunsul a fost mângâietor ºi plin de speranþã: toate mã susþin cu rugãciuni.

30 mai – Coborârea Duhului Sfânt - pelerinaj la Baraþi Cu mare bucurie, terezinele au participat la aceastã mare sãrbãtoare începutã cu o zi înainte prin Calea crucii ºi sfântul Rozariu, condus de PS Petru Gherghel, sfânta Liturghie, procesiunea cu lumânãri ºi statuia preacuratei Fecioare Maria.

Liturghia solemnã a fost la ora 11.00.

6 iunie – Adoraþie Euharisticã Surorile terezine au participat la ora de adoraþie euharisticã în casa surorilor asumpþioniste, pregãtind împreunã rugãciunile ºi cântecele închinate preasfântului sacrament.

Una din temele de meditaþie: „Despre sacramentul sfintei preoþii”; au fost spovezi, s-a recitat sfântul Rozariu la grota sfintei Fecioare Maria ºi s-au cântat cântece mariane.

Mergeam la mormântul episcopului Aurelio Bacciarini ºi la cimitir la mormântul surorilor din Companie.

Am participat alãturi de luganezi la petrecerile organizate cu ocazia sãrbãtorilor de Înãlþare, Trupul ºi Sângele Domnului, Preasfânta Inimã a lui Isus, care au acelaºi fast ca ºi la noi. Am vãzut o þarã civilizatã, cu oameni drãguþi cu surâsul pe buze care îþi spuneau mulþumesc ºi scuze.

Mi-am pus o întrebare, pe care am mãrturisit-o ºi Mariei Tereza: cã eu m-am rugat lui Dumnezeu, pentru un mod de viaþã ºi Dumnezeu mi-a rãspuns, dar acest model este la mii de km depãrtare ºi totuºi atât de aproape acum. Rãspunsul se subînþelege: „Toþi suntem fii sãi ºi pentru toþi are acelaºi plan; noþiunea de þarã, naþiune nu trebuie sã existe”.

Pentru mine au trecut puþin peste nouã luni de când cunosc Compania – nouã luni – un timp predestinat pentru a ieºi la luminã o nouã viaþã. Acum sunt ºi eu la început de drum ºi mã rog lui Dumnezeu sã mã cãlãuzeascã pe mai departe, cer ºi ajutorul surorilor din Companie sã mã susþinã cu rugãciuni ºi totodatã spun tuturor celor care au fãcut ca eu sã ajung la Lugano: Mulþumesc!

Grupul terezin din Bacãu

Monica Patraº (Vaslui)

10 iunie – Trupul ºi Sângele lui Cristos Bisericile din Bacãu au primit cu bucurie un mare dar: vizita relicvelor sfântului Anton de Padova însoþite de fraþii cãlugãri franciscani. Terezinele s-au alãturat celorlalte surori la pregãtirea acestei sãrbãtori inedite.

13 iunie – Zi de reculegere terezianã În sala de conferinþe „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” a Parohiei „Sf. Nicolae”, ne-am adunat în jurul Mons. Petru Mareº pentru a ne ruga ºi medita împreunã – tema fiind: „Preacurata Fecioarã Maria – corãscumpãrãtoare a lumii.”

Ziua de reculegere s-a încheiat cu participarea la o sfântã Liturghie de mulþumire, la complexul Mãgura, dupã care Mons. Petru Mareº ne-a înmânat cartea sfinþiei sale: „Ce sfinþi sãrbãtorim mâine”, însoþitã de dedicaþie ºi semnãturã.

7 august – Pelerinaj la Cacica

septembrie 2 004

9

Calea cea micã

• ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI •

Bucuraþi-v vã cu mine!

O, Dumnezeul meu, mi-ai depãºit aºteptarea ºi eu vreau sã-þi cânt îndurãrile.

(Sf. Tereza a Pruncului Isus, Ms C,3r)

Totul a început de mult, de mult într-un sat de pe malul Siretului. Locul preferat al copiilor, pentru a se scãlda, era la vãrsarea gârlei în râul atât de periculos pentru ei.

Aveam ºase ani, când, o prietenã de aceeaºi vârstã, apropiindu-se prea mult de gura de vãrsare, a alunecat ºi a dispãrut sub apele tulburi ale Siretului. Toþi copiii au început sã strige îngroziþi, oamenii mari care au vãzut tragedia au sãrit dupã ea dar n-au gãsit-o decât spre searã. Sufletul ei fusese luat de îngeri, dar, copiii care se rugaserã pe mal toatã ziua, erau îngroziþi.

Multã vreme, pânã în anii târzii ai vieþii mele am visat întâmplarea, dar eu eram cea luatã de ape. În întunericul ºi groaza care mã cuprindeau mã agãþam de o creangã, o creangã de spini, dar reuºeam sã ies la luminã. Mã trezeam, încã înspãimântatã, ºi simþeam lângã mine prezenþa mângâietoare a dulcei mele mame. I-am povestit visul ºi ea mi-a arãtat într-o carte imaginea unei fete cu un ram de trandafiri în braþe. Era ramul din vis, iar ea, sfânta Tereza a Pruncului Isus! A devenit modelul meu, iar când am mai crescut i-am citit istoria vieþii ºi alte cãrþi despre ea, aduse în casa noastrã pe pãrintele Vasile, fratele mamei. Aveam vreo zece ani când doream sã devin ca ea.

Anii au trecut în zbor, congregaþiile s-au desfiinþat, apele vieþii m-au purtat adesea în zone tulburi. Numai lumina micii flori din Lisieux, n-a dispãrut din fiinþa mea, salvându-mã mereu!

Aºa am ajuns aproape de finalul vieþii pãmânteºti. Realizãrile mele: trei fii, un soþ, profesia, nu mi-au dat o siguranþã, fiii au plecat la casele lor, soþul a decedat, a venit vremea pensionãrii dar ºi a voluntariatului. uneori, în singurãtatea mea îmi dãdea târcoale deznãdejdea.

Din nou, creanga de trandafiri m-a salvat; mi-a întins-o chiar sfânta Tereza a Pruncului Isus, care m-a chemat sã fac parte din Institutul Secular din Lugano care-i poartã numele. Zilele vieþii mele au devenit senine, pline de bucurii mici dar autentice. Totul a cãpãtat un sens; aparþin unei mari familii spirituale.

Am depus primul angajament, iar anul acesta, la sfârºitul lunii august, primele voturi. Mã simt ca o picãturã într-un ocean de iubire, cântând slavã Sfintei Treimi ºi sperând în mântuirea sufletelor tuturor semenilor mei ºi a mea. Participarea zilnicã la sfânta Euharistie îmi dã speranþa pentru a merge împreunã mai departe. Numai împreunã cu Biserica ne aflãm mântuirea.

Doamne, binecuvânteazã Compania noastrã.

Dragi terezine, împãrtãºiþi cu mine bucuria!

Iulia-Ioana

Scopul Euharistiei „Simt în inima mea dorinþi fãrã margini ºi cu încredere îþi cer sã vii sã iei în primire sufletul meu...

Rãmâi, în mine ca ºi în Tabernacol, nu te îndepãrta niciodatã de mica ta ostie.”

(Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Pr. 6) În timpul trecerii lui Isus la Tatãl sãu, a rostit: „Mi-e sete!” (In 19,28) Setea Domnului rãstignit nu este o sete de apã obiºnuitã, ci este dorul permanent al Fiului lui Dumnezeu dupã dragostea oamenilor ºi darul neobosit dupã Tatãl ceresc. Aceastã sete este dorinþa negrãitã a inimii lui Cristos de a dãrui iubire tuturor popoarelor lumii ºi implicit Tatãlui sãu, de aceea, la ultima cinã, a înfiinþat sfânta Euharistie.

Aflându-ne pribegi prin aceastã lume, purtându-ne crucea dupã puterile noastre, însetãm ºi flãmânzim ºi noi, urmând lui Isus, dupã dragoste ºi dreptate.

Setea ºi foamea noastrã este satisfãcutã prin primirea sfintei împãrtãºanii care ni-l dãruieºte pe Isus întreg, revarsã în noi viaþã actualã, cereascã ºi glorificatã a naturii sale umane ºi dumnezeieºti, a inimii ºi a sufletului sãu. Practic ne menþine strâns uniþi cu Isus Cristos cel viu.

Sfânta Împãrtãºanie, numitã ºi „pâinea vie”, este taina vieþii spirituale care reparã, întreþine, mãreºte, reînnoieºte ºi înveseleºte trupul ºi sufletul nostru.

De fapt, Euharistia are un dublu scop, ºi anume: unul de a ne conduce la viaþa spiritualã spre ultima ei perfecþiune ºi a doua de a menþine unirea noastrã cu Isus Cristos.

Concluzionând putem afirma cã scopul împãrtãºaniei este reunirea inimilor ºi a sufletelor cu Cristos Domnul ºi face din noi tot atâþia fii ai lui Dumnezeu, prin har.

Aº vrea sã spun împreunã cu sfânta Tereza cã „strigãtul lui Isus pe cruce: «mi-e sete», se aude ca un ecou în inima mea. Vreau sã-i dau de bãut. O, preaiubitul meu ºi eu însãmi mã simt sfâºiatã de sete pentru sufletele...” (Ms. A.45v).

Maria Calistru (Iaºi)

10

Nr. 6

Calea cea micã

•

septembrie 2 004

Dorinþele mele lângã Tabernacol „Cheie micã, oh! te pizmuiesc Cãci tu poþi deschide în fiecare zi Închisoarea Euharistiei, Unde se aflã Domnul iubirii.

Dar eu pot, ce miracol emoþionant, Printr-un singur efort al credinþei, Sã deschid, de asemenea, Tabernacolul, Sã mã ascund acolo, aproape de Regele divin...

Aº vrea sã fiu potirul Unde sã ador Sângele divin!

Dar eu pot, la sfânta jertfã, Sã-l primesc în fiecare dimineaþã.

Lui Isus îi este mai drag sufletul meu Decât preþioasele vase de aur; Altarul este un nou Calvar, Unde, pentru mine, sângele sãu curge încã.

În fiecare aurã, eu te pizmuiesc, O, piatrã sfântã a altarului!

Cãci în staulul binecuvântat, Pe tine vrea sã se nascã eternul Ascultã-mi umila rugãciune: Vino în sufletul meu, dulce Mântuitor!

Departe de a fi o piatrã rece, El este suspinul inimii tale...

Isuse, vie sfântã ºi sacrã, Tu o ºtii, divinul meu Rege, Eu sunt un ciorchine auriu Care trebuie sã disparã pentru tine Sub teascul suferinþei; Îþi voi dovedi iubirea mea.

Nu vreau altã bucurie Decât sã mã jertfesc în fiecare zi.

Sfânt vas de împãrtãºanie, te pizmuiesc...

Pe tine, Isus vine sã se odihneascã!

Oh, mãreþia sa infinitã Binevoieºte sã coboare pânã la mine...

Isus, împlinindu-mi speranþa, Nu aºteaptã seara exilului Vine la mine!... prin prezenþa sa, Eu sunt un chivot viu.

Ce fericitã soartã! Eu sunt aleasã Printre boabele de grâu pur Care, pentru Isus, îºi pierd viaþa; Cât de mare îmi este încântarea!

Eu sunt logodnica ta dragã, Prea iubitul meu, vino sã trãieºti în mine.

Oh, vino, frumuseþea ta m-a fermecat, Binevoieºte sã mã transformi în TINE!”

Sfânta Tereza a Pruncului Isus

Fiþi sfinþi

A

Vertical A-B: Vestea cea bunã din „Cartea cãrþilor” Orizontal: 1. Unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus, „om curajos”.

2. Femeia care a ºters faþa lui Cristos.

3. Episcop de Hippona, timp de 34 de ani.

4. Alt apostol a lui Isus, bun prieten cu Natanael-Bartolomeu.

5. Vameº devenit apostol ºi evanghelist, în ebraicã însemnând „om dãruit de Dumnezeu”.

6. Fericitul nostru care „a alergat” la Neapoli într-o mãnãstire a capucinilor.

7. Tatã purtãtor de grijã al lui Isus ºi soþ preacurat al Fecioarei Maria.

8. Sfânt din primele veacuri ale Bisericii, al cãrui nume înseamnã „cel reînviat”.

9. Evreul din Tars.

10. Primul sfânt de 15 ani, iniþiator al „Societãþii Imaculatei” .

11. Mica floare a pruncului Isus.

12. Portughez de origine devine celebru vindecãtor ºi învãþãtor al Bisericii.

13. „Fondator” al Romei creºtine, alãturi de sfântul Paul.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Teodora Dezlegarea careului „Misterul pascal” din numãrul trecut: Orizontal: 1) MIERCURI 2) INALTARE 3) CRISTOS 4) CALEA CRUCII 5) IERUSALIM 6) DUMINICA 7) SCRIPTURA 8) RUSALII 9) MARIA 10) POCAINTA 11) EUHARISTIA 12) INVIERE. Vertical: A-B: RASCUMPARARE. Publicaþie coordonatã de Teodora Pantazi (Str. Elena-D Doamna, nr. 24, bl. 1, ap. 5, Iaºi-7 700398, tel.: 0232/255123; 0723/690020) Director spiritual: Mons. Anton Despinescu Tehnoredactare computerizatã: Silviu Dogariu