Calea cea micã
„...vreau sã caut modalitatea de a merge în cer pe o cale micã ºi foarte dreaptã, foarte scurtã, o cale micã ºi cu totul nouã.” Sf. Tereza a Pruncului Isus (Ms,C,2v)
Publicaþie b ianualã a I nstitutului S ecular a l S fintei T ereza a P runcului I sus
•
Nr. 3
•
aprilie 2 003
În compania sfintei Tereza Contabilitate terezianã Cine vrea sã ajungã la un scop bine definit sau sã reuºeascã într-o lucrare deosebitã în viaþã, este bine sã priveascã la cei care au reuºit sã facã acest lucru mai înainte, care au gãsit calea ºi metodele cele mai sigure ºi uºoare pentru un astfel de obiectiv . Cine vrea sã cucereascã un pisc, un vârf de munte, sã ajungã în siguranþã la idealul propus este fericit dacã gãseºte un ghid, o cãlãuzã experimentatã care îl poate ajuta ºi care îl poate îndruma arãtându-i cãrãrile cele mai sigure, potecile cele mai scurte pânã sus pe culmi, pânã la punctul propus. Exemplul altora, a celor care au fost înaintea noastrã ºi au realizat lucruri mari este nu numai stimulator, ci ºi un ajutor deosebit ºi o lecþie de mare valoare. Un om înþelept ºtie sã se lase sfãtuit, susþinut ºi ajutat în viaþã ºi reuºeºte astfel lucruri mari, durabile ºi de preþ. Când este vorba de sfinþenie, de idealul suprem al desãvârºirii sufleteºti, este vorba de fapt de împlinirea unui ideal suprem, de ajungerea ºi cucerirea celui mai mare pisc al vieþii, este vorba de obþinerea fericirii ºi bucuriei veºnice, de cucerirea cerului. Pe acest drum al eroismului, al iubiri totale ºi al desãvârºirii a mers „mica reginã”, mica Terezã a Pruncului Isus, care a devenit „mare maestrã” a sfinþeniei, doctor al ºtiinþei sacre, în cunoaºterea ºi obþinerea desãvârºirii lãsându-ne o cale sigurã ºi scurtã de sfinþenie: calea copilãriei spirituale, bãtãtoritã ºi sfinþitã de însuºi întemeietorul ºi izvorul oricãrei sfinþiri – Isus, învãþãtorul nostru, ºi recomandatã tuturor: Dacã nu veþi fi ca pruncii, nu veþi intra în împãrãþia cerurilor (cf. Mt 18,3). Sfânta Tereza a Pruncului Isus, îndrãgostitã de Mirele veºnic ºi de iubirea lui, parcurge în câþiva ani acest drum ºi este recunoscutã de Bisericã ºi de întreaga lume, cu bucurie ºi satisfacþie, expertã autorizatã pe calea desãvârºirii. Ea nu numai cã a ºtiut sã se sfinþeascã pe sine ºi sã se bucure în cer alãturi de Isus, dar în acelaºi timp a ºtiut ºi ºtie sã se ofere ºi sã-i ajute pe toþi sã se foloseascã de aceste mijloace simple de sfinþenie ºi de fericire. Ea continuã sã facã bine oamenilor, aruncând pe pãmânt „petale de trandafiri” înfrumuseþând ºi fãcând plãcutã ºi uºoarã calea sfinþeniei, calea spre fericirea veºnicã. Ne bucurãm sã vedem cum se reaprinde în suflete acest dor dupã sfinþenie, cum o mulþime de tineri ºi tinere privesc spre ea ºi-i urmeazã „calea cea micã” spre cer ºi o aleg pe sfânta Tereza de model ºi de ghid în drumul lor spre cer. Ne bucurãm sã-i încurajãm pe toþi sã priveascã spre ea, sã o urmeze ºi astfel sã descopere iubirea Mariei ºi „faþa cea sfântã” ºi binevoitoare a lui Isus. Suntem bucuroºi ºi fericiþi sã îndemnãm toate sufletele „sã înainteze în larg” pe acest drum spre muntele sfinþeniei, având-o alãturi pe sfânta Tereza ºi le acordãm tuturor îmbrãþiºarea ºi binecuvântarea noastrã. Sãrbãtori fericite! Pace vouã!
Împreunã cu evanghelistul Luca, ºi ceilalþi sinoptici, Matei ºi Marcu, redau paradoxul exprimat de Învãþãtorul dumnezeiesc, prin cuvintele: „Cine cautã sã-ºi scape viaþa, ºi-o va pierde, iar cine îºi pãrãseºte viaþa pentru mine, acela o va scãpa” (Lc 9,24). Nu încape îndoialã cã Isus care s-a recomandat ca fiind viaþa, are în vedere împãrtãºirea ei tuturor acelora care sunt hotãrâþi sã-l urmeze pas cu pas. Aceastã viaþã adevãratã, veºnicã, înseamnã cunoaºterea Tatãlui ºi a aceluia pe care Tatãl l-a trimis, Isus Cristos, învãþãtor ºi mântuitor. În versetul anterior celui citat mai sus se face precizarea: „De vrea cineva sã mã urmeze, sã renunþe la sine însuºi, sã-ºi ia crucea zi de zi ºi sã mã însoþeascã” (Lc 9,23). ªi pentru ca puterea de convingere sã fie deplinã, le dezvãluie rostul misiunii sale: „Trebuie ca Fiul Omului sã sufere multe, sã fie respins de bãtrâni, de arhierei ºi cãrturari, sã fie ucis ºi sã învie a treia zi” (Lc 9,21-22). În lumina pedagogiei reconcilierii omului neascultãtor cu Tatãl creator, complexul vieþii include moartea pentru pãcat ºi învierea fericitã a vieþii eterne cu Tatãl, cu Fiul ºi cu Duhul Sfânt. Aºa putem înþelege cã aprecierea idolatrã a vieþii terestre nu are consistenþã, e falimentarã. Iar prin contrast, disponibilitatea de conformare cu toate cele arãtate ºi învãþate de Isus, asigurã rostul existenþei. Într-adevãr: „Ce-i foloseºte oare omului sã câºtige lumea întreagã, dacã se pierde pe sine însuºi?” (Lc 9,25). Cãlugãriþa carmelitanã meditând personal, la început de Postul Mare, versetele evanghelice sus menþionate, pe care le propunea ºi novicelor încredinþate ei spre formare, a inventat contabilitatea ei ingenioasã care poartã pecetea iubirii: „Sunt suflete care vor sã fie rãsplãtite dupã mãsurã. Eu însã joc la banca iubirii... pentru lozul cel mare. Dacã pierd, am sã vãd. Nu-mi pasã de surprizele bursei. Isus le ºtie mai bine decât mine pe toate. Nu ºtiu dacã sunt bogatã sau sãracã. Voi vedea mai târziu”. Tocmai pentru cã ºi-a ales bine banca, aceea a iubirii, o felicitãm pe Tereza, câºtigãtoarea lozului celui mare a bucuriei veºnice, încununatã cu aureola sfinþeniei, a patronajului misionar, investitã cu toga ºi bereta de învãþãtoare ºi dirijoare pe „Calea cea micã” ºi sigurã care duce la viaþa pentru care am fost creaþi. ªi pentru cã tot ne aflãm în timpul prielnic al Postului Mare, timp de trãire a evangheliei în spirit terezian, iatã câteva sugestii ale maestrei de novice ºi novici: „Când eºti foarte supãrat pe cineva, remediul pãcii este sã te rogi pentru cel în cauzã ºi a cere de la Dumnezeu sã-l rãsplãteascã pentru cã te-a fãcut sã suferi. Totuºi se întâmplã cã în ciuda tuturor strãdaniilor, Dumnezeu lasã unor suflete anumite slãbiciuni pentru cã le-ar fi foarte primejdios sã se considere virtuoºi, adicã sã creadã cã posedã virtutea blândeþii ºi ca alþii sã þi-o recunoascã”. Recunoscând-o ca învãþãtoare consacratã, vom face o alegere cum nu se poate mai bunã, de a ne înscrie la universitatea ei, de a-i asculta cu toatã atenþia cursurile înþelepte ºi atrãgãtoare, având convingerea cã aºa vom putea trece summa cum laude examenul final, în Ziua cea Mare.
Petru Gherghel, episcop de Iaºi
Mons. Anton Despinescu
2
Nr. 3
Calea cea micã
Suflet terezian Isus nu a spus: „Eu sunt floarea din grãdini, trandafirul cultivat„, dar „Eu sunt floarea de pe câmpuri, crinul din vâlcele” (Ct 2,1). Noi trebuie sã rãmânem întotdeauna o picãturã de rouã ascunsã în divina corolã a frumosului crin din vãi. O picãturã de rouã, ce este mai simplu ºi mai pur? Nu sunt norii care au format-o deoarece, când azurul Cerului e înstelat, roua coboarã pe flori. Ea nu-i comparabilã cu ploaia pe care o depãºeºte în prospeþime ºi frumuseþe. Roua nu existã decât noaptea; îndatã ce soarele îºi lanseazã razele calde, el face sã se evapore încântãtoarele perle care scânteiazã la vârful firelor de iarbã ale pajiºtei ºi roua se schimbã într-un abur uºor… Pentru a fi a lui Isus, trebuie sã fii micã, micã precum o picãturã de rouã! Oh! cât de puþine suflete aspirã sã rãmânã astfel de mici… Prea iubitul nostru nu are nevoie de gândurile noastre frumoase, de operele noastre strãlucitoare, dacã vrea gânduri sublime, nu-i are pe îngeri, legiuni de spirite cereºti a cãror ºtiinþã depãºeºte infinit pe cea a celor mai mari griji ale tristului nostru pãmânt? Nu spiritul ºi talentele a venit Isus sã le caute pe pãmânt. El nu s-a fãcut floare de câmp decât pentru a ne arãta cât de mult îndrãgeºte simplitatea. Crinul vãilor nu aspirã decât spre o picãturã de rouã, micã…
(Sfânta Tereza a Pruncului Isus – Scrisoarea XVI)
Roua divinã Dulcele meu Isus, la sânul Mamei Tale, Îmi apari strãlucind de iubire, Binevoieºte sã descoperi inimii mele misterul Care te-a exilat din împãrãþia cereascã, Ah! Lasã-mã sã mã ascund sub voalul Care te ascunde de orice privire muritoare. Aproape de tine singurã, o stea matinalã, Sufletul meu gãseºte o pregustare a cerului!… Tu eºti, Isuse, floarea abia înfloritã, Te contemplu la prima ta tresãrire; Tu eºti, Isuse, trandafirul încântãtor, Bobocul fraged, graþios ºi roºu, Braþele atât de pure ale Mamei tale iubite Formeazã pentru tine: leagãn, tron regal. Soarele tãu dulce este sânul Mariei ªi roua ta este laptele virginal!
SFATURILE EVANGHELICE
Votul ascultãrii „Virtutea ascultãrii este paza tuturor celorlalte. Cine umblã în adevãrata ascultare nu va face niciodatã un pas greºit”. (Mons. A. Bacciarini)
I. Carisma companiei Compania „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” este un institut secular, aprobat de Bisericã, un institut pentru perfecþionarea creºtinã, viaþa creºtinã. Viaþa creºtinã presupune viaþa umanã, fiinþa personalã concretã ºi implicã harul care completeazã natura, cu ajutorul naºterii prin botez, virtuþi, darurile spiritului, fericirile. Poporul lui Dumnezeu formeazã Biserica, unitatea creºtinilor în Cristos în drumul lor spre Dumnezeu, spre sfinþenie. Toþi suntem chemaþi la perfecþiune, care constã în viaþa harului ºi a caritãþii. De asemenea, mai sunt ºi „harurile„, carismele: chemarea specialã a lui Dumnezeu, rãspunsul persoanei, recunoaºterea Bisericii. O singurã cale este – cea a iubirii, ºi multe noi cãi pentru a transpune în realitate chemarea. Domnul ne-a dat precepte ºi sfaturi: „Dacã vrei sã fii desãvârºit… urmeazã-mã!” Imitaþi modul de viaþã al Domnului: consacraþi în Bisericã. Un copac are multe ramuri. Printre aceste institute (ramuri) se gãseºte Compania, a cãrei carismã este: slujirea lui Cristos ºi a Bisericii.
II. Consacrarea prin voturi în Bisericã Urmarea lui Cristos este nucleul vieþii creºtine, este regula fundamentalã a perfecþiunii. Carismele sunt pentru „unii” ºi sunt pentru edificarea Bisericii, nu doar perfecþionarea individului. Cristos a dat atâtea „sfaturi”, dar trei sunt principale: unul reglementeazã raportul cu propriul corp, altul raportul cu lucrurile lumii ºi al treilea cu comunitatea. Acestea, sunt semne ale vieþii viitoare: castitate pentru Împãrãþie, sãrãcia fericirilor ºi ascultarea – proiectul lui Dumnezeu. Voturile sunt promisiuni fãcute lui Dumnezeu în Bisericã. Toate acestea implicã virtute ºi consacrã persoana: sacrul este misterul lui Dumnezeu; cel consacrat este pus în relaþie cu Dumnezeu ca ºi Biserica, altarul, hainele, persoanele. Consacrarea de bazã este cea a Botezului, celelalte fiind fondate în aceasta, o exprimã, îi dau semnificaþie. Voturile sunt deci legãturi ale raportului nou cu Dumnezeu, sunt legãturile cu Biserica ºi cu institutul respectiv.
III. Votul ascultãrii Cele trei voturi au un singur scop: sunt mijloace în serviciul caritãþii. Caritatea este mãsura perfecþiunii: voturile, „sfaturile” sunt mijloace, instrumente care dau la o parte obstacolele prin plinãtatea caritãþii. Castitatea e semnul cel mai clar, sãrãcia pentru împãrþirea bunurilor, iar ascultarea este pivotul pentru unitatea institutului. Ascultarea pune în serviciul lui Dumnezeu binele cel mai înalt al omului, libertatea sa, care trebuie sã fie conºtientizatã. Ascultarea vine de la expresia „ob-audire” ºi semnificã: ascultarea cuvântului ºi punerea în practicã. În viaþa comunitãþii umane e necesarã supunerea ºi ascultarea în raport cu autoritatea. Realitãþile care nu sunt „libere” sunt direcþionate de necesitate. Omul e liber ºi trebuie sã accepte poruncile. „Islamul” e supunere. Ascultarea votului creºtin se inspirã din ascultarea lui Isus, care face voia Tatãlui (In 6,3), s-a dãruit pânã la moarte (Fil 2,8), se dãruieºte ca victimã pentru toþi în faþa Tatãlui (Ev 5). De asemenea, se inspirã din ascultarea Mariei, care pronunþã al sãu „fiat” ºi este martorã a ascultãrii Fiului sãu. Viaþa religioasã s-a dezvoltat pe acest vot, pe care cãlugãrul îl face cu mâinile în mâinile superiorului ºi în Bisericã, cu promisiune de ascultare faþã de episcop ºi acesta faþã de papa. Ascultarea poate fi servilã ºi filialã. Nu este obedienþa bastonului, dar cea a fiului faþã de tatãl, în dialog ºi cãutare împãrtãºitã responsabil. Ascultarea în institutele seculare nu anuleazã secularitatea, dar cere docilitate ºi responsabilitate. Unitatea între persoane implicã o adevãratã colaborare în acelaºi scop ºi linie de edificare a Bisericii. Ascultarea, dialogul ºi cooperarea trebuie sã meargã împreunã. Sugerez faptul de a da importanþa cãutãrii împreunã cu responsabila institutului; ea garanteazã ca totul sã se desfãºoare potrivit voinþei lui Dumnezeu.
Pr. Abelardo Lobato
aprilie 2 003
3
Calea cea micã
Declaraþie de rãzboi
Maria,
„Fericiþi fãcãtorii de pace pentru cã ei vor fi numiþi fii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,9)
model de slujire (II) Sã continuãm a urmãri disponibilitatea ºi puterea de slujire a Mariei, aºa cum putem vedea din Sfintele Evanghelii. Un moment cu totul ºi cu totul semnificativ este cel de la Cana Galileii. Maria este împreunã cu Isus la o nuntã. E ceva normal, firesc. Vedem în asta faptul cã Maria trãieºte din plin comuniunea cu rudele, cu prietenii, participând la aceste evenimente de familie. La un moment dat ochiul atent ºi grijuliu al Mariei observã necazul familiei gazdã. Observã cã au un neajuns, o durere: cã nu mai au vin. Nu poate sã rãmânã pasivã ºi indiferentã. Imediat are o iniþiativã: cere ajutor de la Fiul ei pentru aceastã familie în necaz. E interesant cã Maria nu pune condiþionalul dacã: dacã poþi, dacã vrei. Ea merge direct la Cristos, spunând: „Nu mai au vin.” ªtim cã Isus nu o va refuza ºi va veni în ajutorul acestei familii. Putem spune cã la Cana Galileii minunea se realizeazã numai ºi numai la intervenþia Mariei. În timpul activitãþii publice a lui Isus, evangheliile ne-o prezintã pe Maria mai în umbrã, fãrã a interveni direct. Dar ea reapare foarte clar în timpul chinurilor ºi suferinþelor fiului ei. Observãm cã Maria nu poate sã fie absentã de pe Calea Crucii. Apare în momentele cele mai grele, când Isus era chinuit, nedreptãþit, cu crucea în spate, plin de sânge, dus la moarte. Chiar dacã nu spune nimic, chiar dacã nu-l atinge pe Domnul, cu privirea sa blândã, cu ochiul sãu înlãcrimat reuºeºte sã-l mângâie pe Fiul ei. Cu siguranþã, privirea ei încurajatoare i-a dat forþã lui Cristos pentru a-ºi continua drumul pânã pe Calvar. Parcã ar fi vrut sã-i spunã: „Chiar dacã e greu, continuã drumul pentru cã lumea are nevoie de mântuire. Eu sunt alãturi de tine”. Apoi Maria îºi continuã, alãturi de Isus, drumul spre Calvar, pentru cã îi reîntâlnim chiar pe vârful Calvarului, sub cruce. Prin suferinþele pe care le îndurã, alãturi de Isus, Maria devine, aºa cum frumos este numitã adesea „corãscumpãrãtoare” (împreunã rãscumpãrãtoare) a neamului omenesc. Oare nu mântuirea este slujirea maximã a neamului omenesc, mântuire pe care ne-au oferito Isus ºi Maria? (Continuare în numãrul viitor)
pr. Iosif Dorcu
Pentru unii pacea înseamnã absenþa rãzboiului, pentru alþii perioada de dinainte sau de dupã rãzboi; cu alte cuvinte, pacea înseamnã liniºte, tãcere. Aceasta este o pace falsã, pasivã. Împotriva unei astfel de pãci trebuie declarat, neîntârziat, rãzboi. Pacea nu se pãstreazã prin abþinerea pumnului de a lovi, prin întreþinerea unui dialog menit sã evite izbucnirea conflictului, sau prin savurarea calmului instalat odatã cu încetarea focului de arme. ªi aceastã pace este falsã, pasivã, iar împotriva ei trebuie declarat, neîntârziat rãzboi. Pacea se fãureºte; ea este rezultatul unei munci cu tine însuþi, este efectul întâlnirii între un eu ºi un tu, între eul propriu ºi eul altuia. Pacea este rãzboiul contra rãului pentru triumful binelui. Cristos însuºi spune cã a venit sã aducã foc pe pãmânt. El n-a venit sã aducã pace, dar sabie. Misionarul autentic este pãtruns pânã în mãduva oaselor de programul misionar al Maestrului sãu, ºi-l însuºeºte, încearcã sã-l punã în practicã ºi este chiar gata, mai curând sã moarã decât sã renunþe cu laºitate la el. Ce gust plãcut are pacea lui Cristos! Preþul pãcii pentru Cristos a fost rãzboiul împotriva morþii-ultimul duºman pe care l-a înfruntat. Am curajul sã-mi fac proprie pacea lui Cristos printr-o declaraþie neîntârziatã de rãzboi contra rãului, contra morþii?
Pr. Pavel Chelaru
Rugãciune „Pace”, a spus Mariei îngerul ºi ea binecuvântatã a zãmislit. „Pace”, a spus Isus ucenicilor sãi ºi ei s-au liniºtit în cenacol. Pacea ta sã fie zidul de liniºte pentru regii ºi preoþii care trãiesc în fortãreþele lor. Ocroteºte pe fiii Bisericii tale, prin crucea ta, pentru ca sã cânte ºi sã laude numele tãu. Fericitã eºti, Marie, a cântat David, pentru cã Duhul a intrat în tine; fericitã eºti pentru cã tu ai fost vrednicã sã primeºti de la Tatãl pacea, prin intermediul lui Gabriel. Sfântul Efrem Sirul
4
Nr. 3
Calea cea micã
De vorbã cu Sfânta Tereza a Pruncului Isus (II) Bacãu – 22 iulie 2002
Domnul meu ºi Dumnezeul meu! Tu m-ai cãlãuzit cu secretã providenþã, tu ai stabilit etapele drumului meu. Tu m-ai chemat din nimic ºi mi-ai fãcut acest dar de a rãspunde: Iatã-mã! (continuare din numãrul trecut)
O, „micã Tereza„, totdeauna ai fost un apostol minunat al iubirii ºi al smereniei, fã sã picure din înãlþimile cerului ºi în inima mea mirul milostivirii dumnezeieºti ºi urmând „calea cea micã” sã mã trezesc la o nouã viaþã sufleteascã. Cum sã-l cunosc mai bine pe Isus ºi sã-i fiu pe plac? „Isus este o comoarã ascunsã pe care puþine suflete ºtiu s-o afle pentru cã se ascunde, în timp ce lumii îi place tot ceea ce se fãleºte. El nu vrea sã-l iubim pentru ceea ce ne dã; el însuºi trebuie sã fie rãsplata noastrã… Isus are pentru noi o iubire atât de neînþeleasã încât vrea ca noi sã participãm la mântuirea sufletelor. Pentru a fi a lui Isus trebuie sã fii micã, micã precum o picãturã de rouã!… Cât de puþine sunt sufletele care aspirã sa rãmânã aºa de mici!… El nu s-a declarat floare a câmpiilor decât pentru a ne arãta cât îi place simplitatea. Crinul vãii nu aspirã decât dupã o picãturã de rouã. Iatã tot ceea ce vrea Isus de la noi; nu are nevoie de faptele noastre ci numai de iubirea noastrã. Îi este sete de iubire. El ne întinde mâna ca un cerºetor.” Tereza mea cea bunã, tu eºti un mic apostol pentru noi toþi; eºti misionara inimii mele. Cum a început dorinþa ta de a fi misionar ºi de unde ai avut atâta putere? „Am simþit cã misiunea mea va începe prin a face ca bunul Dumnezeu sã fie iubit, aºa cum îl iubesc eu, de a oferi sufletelor calea cea micã… Da, vreau sã-mi trãiesc cerul fãcând bine celor de pe pãmânt. ªtiþi ce îmi dã putere? Ei bine, pãºesc ca un misionar. Mã gândesc undeva, foarte departe, cã unul din ei (misionarul) este probabil frânt de obosealã dupã munca lui apostolicã ºi pentru a-i micºora oboseala, o ofer pe a mea bunului Dumnezeu.
Aº vrea sã fiu misionarã nu numai câþiva ani, dar aº vrea sã fi fost de la începutul lumii ºi sã fiu pânã la sfârºitul ei. ªi mai presus de toate, aº vrea, pentru preaiubitul meu Mântuitor, sã-mi vãrs sângele pânã la ultima picãturã”. O, iubitã floare din Lisieux, împlineºte-þi fãgãduinþa de a face bine pe pãmânt; rãspândeºte cu îmbelºugare „ploaia ta de trandafiri” peste toþi românii care au alergat cu credinþã la tine; dobândeºte-ne ºi nouã harurile pe care le aºteptãm de la bunãtatea nesfârºitã a lui Dumnezeu. Acum te mai rog sã ne transmiþi un gând ºi o urare de sfârºit. „Aºa cum o mamã îºi dezmiardã copilul, aºa vã voi mângâia, vã voi purta la pieptul meu ºi vã voi dezmierda pe genunchii mei… In ciuda micimii mele, aº vrea sã luminez sufletele ca ºi profeþii, învãþãtorii, pentru cã am chemarea de a fi apostol… Aº vrea sã cutreier pãmântul, sã vestesc numele lui Isus ºi sã înfig crucea lui glorioasã în pãmânt necredincios… Viaþa este nava ta nu locuinþa ta. Isus nu-i cheamã pe cei ce meritã, ci doar pe cei care îi vrea el. Vãlul credinþei este un zid care se ridicã la ceruri… Isus este cel ce face totul, eu nu fac nimic. Eu mã rog mereu: Doamne, sufletul meu s-a îndrãgostit de frumuseþea ta! Vreau sã-þi închin toate parfumurile ºi florile mele. …Sã arunc flori! Isuse, iatã arma mea. Când vreau sã lupt pentru a-i salva pe pãcãtoºi, Sã arunc flori! Petalele lor vor mângâia suferinþele oamenilor. Ah, Isuse! Tu cunoºti limbajul trandafirului meu desfrunzit, ªi tu surâzi iubirii mele… Aruncându-le pentru tine pe aripa vântului, Aº vrea sã înflãcãrez inimile!”
Teodora
O zi sãrbãtoare pentru terezine De obicei, grupul „Terezinelor” din Iaºi care face parte din Institutul secular „Sfânta Tereza a Pruncului Isus„, obiºnuieºte sã se întâlneascã în ultima sâmbãtã a fiecãrei luni pentru a se ruga împreunã lui Dumnezeu în diferite moduri. La sfârºitul anului 2002 am avut drept cãlãuzã pe Mons. Anton Despinescu, care ne este sprijin preþios în timidul nostru drum spiritual de a imita frumosul exemplu al sfintei Tereza, numit ºi „calea cea micã”. Cu aceastã ocazie ne-a amintit faptul cã în ziua de 2 ianuarie 2003, se împlinesc 130 de ani de la naºterea binecuvântatã a sfintei Tereza ºi a propus ca acest an sã fie considerat ºi un an „terezian„, pe lângã faptul cã este un an „marian„, decretat de sfântul pãrinte, papa Ioan Paul al II-lea. Astfel am hotãrât împreunã sã ne întâlnim din nou în ziua de 21 ianuarie 2003 sã o cinstim pe sfânta noastrã patroanã spiritualã, mica Tereza a Pruncului Isus. Monseniorul Anton Despinescu, el însuºi mare iubitor ºi evocator al sfintei Tereza, ne-a recomandat faptul ca, alãturi de rugãciunile cãtre Maria, mama noastrã cereascã, sã ne îndreptãm gândurile ºi spre sora noastrã, Tereza, trãind zilnic evanghelia împreunã cu ea. Astfel, am avut ocazia ca în cele douã zile, considerate de noi adevãrate sãrbãtori, sã ascultãm numeroase meditaþii, scrisori, poezii, manuscrise, rugãciuni ale sfintei Tereza ºi sã prezentãm fiecare dintre noi anumite rugãciuni, gânduri, simþãminte, de fapt ceea ce înseamnã sfânta Tereza pentru
noi. Aceste frumoase zile au culminat cu momentele deosebite de rugãciuni adresate Domnului, prin participarea la celebrarea sfintelor Liturghii. Prin sãrbãtorirea zilei de naºtere a sfintei Tereza s-au readus în memorie clipele trãite în vara anului 2002, când preaiubita noastrã patroanã spiritualã, prin moaºtele sale, ne-a fãcut o vizitã la Bacãu. Fiecare a mãrturisit emoþiile pe care le-a trãit la întâmpinare ºi privilegiul de care ne-am bucurat atingând-o cu câte o floare. S-a fãcut o frumoasã evocare a drumului sãu biografic, scurt numai de 24 de ani, dar extrem de bogat spiritual, meritând cu prisosinþã consideraþia de cea mai mare sfântã contemporanã, fiind de altfel veneratã alãturi de creºtinii catolici ºi de cei ortodocºi sau protestanþi. Din toate materialele evocate, citite ºi mãrturisite, s-au desprins câteva principii teologice ale sfintei Tereza, în centru situându-se „iubirea”, iar ca o recomandare ar fi aceea de-a arunca florile micilor sacrificii în calea lui Isus, în care nãdãjduind vom obþine totul, inclusiv mântuirea, ca deziderat primordial. Totodatã ne-a fãcut sã conºtientizãm cã iubirea ºi învãþãturile lui Isus sunt bogãþiile noastre cele mai de preþ: „Ascensorul care trebuie sã mã ridice pânã la cer, sunt braþele tale, o, Isuse! Pentru aceasta… trebuie sã rãmân micã, din ce în ce mai micã.” (Sfânta Tereza a Pruncului Isus)
Maria Calistru
aprilie 2 003
5
Calea cea micã
Din documentele Bisericii Pentru a înþelege mai bine cine suntem, pentru a conºtientiza locul ºi rolul pe care Compania „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” le are în Bisericã ºi în planul mântuirii este necesar sã cunoaºtem documentele oficiale prin care Biserica, prin reprezentanþii ei autorizaþi, aratã sensul ºi rolul institutelor seculare în lumea contemporanã. Pentru cã în România vocaþia specificã institutelor seculare este la începutul ei, încercãm prin intermediul acestui buletin sã facem cunoscute câteva din ideile unor documente ale magisteriului bisericesc în aceastã privinþã.
Provida Mater Ecclesia
Primo feliciter
La 2 februarie 1947, papa Pius al XII-lea a promulgat Constituþia apostolicã „Provida Mater Ecclesia” pe care papa Paul al VI-lea a definit-o ca „actul de naºtere” al institutelor seculare; prin acest document se dãdea o existenþã oficialã unei realitãþi care exista de decenii în Bisericã ºi îºi aºtepta confirmarea. Dupã ce vorbeºte despre preocuparea Bisericii încã de la începuturi pentru urmarea lui Cristos prin sfaturile evanghelice, denumitã atunci „stare de perfecþiune”, Constituþia se referã la institutele seculare. „Domnul nesfârºit de bun, prin minunatul sfat al Divinei sale Providenþe a hotãrât ca ºi în lumea afectatã de atâtea vicii, mai ales în zilele noastre, sã înfloreascã, ºi în prezent chiar înfloresc, grupuri de suflete alese care, aprinse de dorinþa nu numai de perfecþiune individualã, ci ºi printr-o specialã vocaþie, rãmânând în lume, sã poatã gãsi cele mai bune forme noi de asociere, rãspunzând necesitãþilor timpului, în care sã poatã duce o viaþã în conformitate cu dobândirea perfecþiunii… Aceste asociaþii care de acum înainte vor fi numite „institute seculare”, au început sã aparã în prima jumãtate a secolului trecut nu fãrã o inspiraþie specialã din partea Divinei Providenþe… Pe mãsurã ce aceste institute au înflorit, a apãrut mai clar cum ar putea ele, în diverse moduri, sã aducã Bisericii ºi sufletelor un ajutor eficace. Aceste institute pot cu uºurinþã sã fie utile printr-o practicare serioasã a vieþii de perfecþiune în orice timp ºi în orice loc, prin reînnoirea creºtineascã a familiilor, a profesiunilor ºi a societãþii civile, cu contactul intim ºi zilnic al unei vieþi total dedicate perfecþiunii, prin practicarea unui apostolat multiform ºi prin desfãºurarea altor misiuni în locuri, timpuri ºi împrejurãri în care preoþii ºi cãlugãrii nu ar putea sã le exercite deloc, sau cu multã greutate. În acest secol institutele seculare s-au înmulþit tacit ºi au luat numeroase forme, fie autonome, fie unite în diverse moduri cu alte ordine sau societãþi… Cu prezenta scrisoare, noi aprobãm Statutul General al Institutelor Seculare”.
La un an dupã promulgarea Constituþiei „Provida Mater”, la 12 martie 1948, papa Pius al XII-lea aprofundeazã rolul institutelor seculare ºi vocaþia membrilor lor într-un alt document, „Primo feliciter”. Dupã ce mulþumeºte Bunãtãþii Divine pentru aceastã vocaþie care a întãrit apostolatul catolic, Sfântul Pãrinte defineºte misiunea specificã membrilor institutelor seculare într-un limbaj evanghelic. Ei trebuie sã fie: „Sarea care nu se stricã a acestei lumi fãrã gust ºi întunecoasã, cãreia nu îi aparþin, dar în care totuºi trebuie sã rãmânã prin hotãrâre dumnezeiascã. Lumina care strãluceºte ºi nu se stinge în întunericul acestei lumi. Puþinul, dar eficacele ferment care acþionând mereu ºi peste tot, se strãduieºte sã atingã ºi sã îmbibe pe toþi ºi pe fiecare cu cuvântul, cu exemplul ºi cu orice alt mijloc, pânã când masa este impregnatã de el astfel ca toþi sã fermenteze în Cristos.” Apoi documentul subliniazã caracterul specific al institutelor seculare: secularitate, consacrare, apostolat. „Trebuie sã se þinã seama cã tot ceea ce formeazã caracterul propriu ºi specific al acestor institute, adicã secularitatea, în care constã întreaga lor raþiune de a fi, sã fie mereu ºi în toate pus în evidenþã. Nu trebuie sã suprimãm nimic din deplina profesiune a perfecþiunii creºtine, temeinic fondatã pe sfaturile evanghelice, ºi cu adevãrat cãlugãreascã în substanþã, dar perfecþiunea trebuie sã fie exercitatã ºi profesatã în lume de aceea trebuie sã se acomodeze cu viaþa secularã în tot ceea ce este permis. Întreaga viaþã a membrilor Institutelor seculare trebuie sã se converteascã în apostolat. Acest apostolat, care îmbrãþiºeazã întreaga viaþã… nu numai cã trebuie sã fie practicat cu fidelitate în lume; dar ca sã spunem aºa ºi cu mijloacele lumii, ºi de aceea trebuie sã se foloseascã de profesiuni, activitãþi, forme, locuri ºi împrejurãri corespunzãtoare acestei condiþii seculare.”
Programul întâlnirilor la Institutul Teologic „Sf. Iosif” Iaºi 24 octombrie 2002 – rugãciune ºi meditaþie 7 – 8 noiembrie – reculegere (Iaºi, Bacãu, Oneºti) 28 noiembrie – rugãciune ºi meditaþie 17 decembrie – reculegere (Moldova) 28 decembrie – rugãciune ºi meditaþie 23 ianuarie 2003 rugãciune ºi meditaþie 22 februarie – rugãciune ºi meditaþie 28 februarie – 4 martie – reculegere (Iaºi, Roman, Bacãu, Oneºti) 29 marie – rugãciune ºi meditaþie 5 – 6 aprilie – reculegere (participã toate surorile din România).
Doina Roman (Sebeº) Pentru relaþii suplimentare vã puteþi adresa la: Iaºi – Tereza Dorcu – telefon: 0232/265167 Bacãu – Monica Patraºc – telefon: 0234/513591 Roman – Ana Roca – telefon: 0233/720861 Oneºti – Paula Coºca – telefon: 0234/320160 Responsabilã pentru România – Doina Roman – telefon: 0258/733588
6
Nr. 3
Calea cea micã
APOSTOLATUL
în istoria Institutului secular al „Sfintei Tereza a Pruncului Isus”
Pentru a privi cu încredere în viitor trebuie mai întâi sã înþelegem trecutul ºi sã iubim ceea ce în trecut era considerat preasfânt. A trãi înseamnã a fi doriþi ºi iubiþi de Dumnezeu, clipã de clipã. Persoana consacratã, în diferitele forme clãdite de Duhul Sfânt, experimenteazã adevãrul lui Dumnezeu, adicã Iubirea lui Dumnezeu ºi a fraþilor.
Institutul (C.S.T.) Institutul „Sfintei Tereza a Pruncului Isus” s-a nãscut în 1926, în urma instituþiei profetice a întemeietorului nostru, Mons. Aurelio Bacciarini. A început cu douã surori, alegând-o ca patroanã pe sfânta Tereza a Pruncului Isus ºi stabilindu-ºi scopul de „a sluji lui Cristos ºi Bisericii”. Institutul a gãsit un prim sediu, alcãtuit din doar trei încãperi, dar în continuare, avântul vocaþiilor a fãcut necesar un nou aranjament. La propunerea episcopului de pe atunci, s-a cumpãrat, cu mari sacrificii, imobilul din Via Nassa 66, pânã atunci sediu episcopal. În aceastã clãdire, Institutul a rãmas pânã în 1992, când, pentru a îndeplini dorinþa Monseniorului Corecco, clãdirea a fost pusã la dispoziþia Facultãþii de Teologie. Institutul s-a mutat în Via Nassa 64. Fidelã carismei de a sluji lui Cristos ºi Bisericii, a sprijinit întotdeauna activitãþile diecezei.
Puþinã istorie Fiecare laic consacrat trebuie sã conºtientizeze faptul cã nu pleacã în pustiu pentru a se sfinþi, nu cautã mãnãstirea pentru a-ºi mântui sufletul; ci ºi trãieºte viaþa cu alegerile, stilul, speranþa proprie, dar strigã tuturor cã totul este o trãsãturã a vieþii Bisericii; Maria, Maica Bisericii, s-a numit pe sine „slujitoare a Domnului”. Institutul „Sfânta Tereza” a apãrut ca sã slujeascã cu generozitate Biserica localã, adicã dieceza, iar surorile au acceptat mereu diferite ocupaþii pentru binele Bisericii. Fiecare creºtin trebuie sã se considere chemat la a-l sluji pe Dumnezeu ºi pe fraþi, „în Cristos, cu Cristos ºi prin Cristos”. Astãzi, un grup mic de surori mai trãieºte în sediul central din Via Nassa 64. Celelalte îºi desfãºoarã munca de apostolat rãmânând în familiile lor ºi trãind din munca proprie. Strãduinþa obiºnuitã a fiecãrei surori este de a transpune în practicã, în cea mai mare fidelitate posibilã, spiritul sfintei patroane, Tereza a Pruncului Isus, care a crezut cu pasiune în iubirea lui Dumnezeu care a ales-o smeritã pentru a o preschimba în foc; acesta este un angajament încã de mare actualitate. Începând din 1996 am acceptat o nouã provocare, ascultând chemarea ce ne voia prezente ºi pe pãmânt românesc. Suntem recunoscãtoare Domnului pentru cã ºi în România, Institutul a putut prinde rãdãcini, în Ardeal, Muntenia ºi Moldova. Sãmânþa aruncatã în brazdã dã roade, propunând un spirit ºi o nouã viaþã, devenind sare, în lume, radicalitatea Fericirilor, pentru a o transforma din interior. Exigenþa apostolicã a consacrãrii ne face sã considerãm lumea ca domeniul principal al apostolatului nostru, sã acþionãm în ea, sã ne împlinim prin activitatea de fiecare zi, trãind împreunã cu oamenii obiºnuiþi ºi la fel ca ei, împãrtãºind cu ei condiþiile de viaþã, simþindu-ne pãstrãtoare ºi rãspunzãtoare de misiunea lui Cristos ce se exprimã în Bisericã ºi împreunã cu fraþii.
Etapele strãbãtute de Institut Institutul a avut conºtiinþa, din prima clipã, de a se fi nãscut pentru apostolat ºi de a-ºi gãsi locul în inima Diecezei de Lugano. Întemeietorul, Mons. Aurelio Bacciarini, concentra carisma institutului într-o slujire apostolicã, slujire îndeplinitã cu iubire pentru Cristos, în înfãptuirile Bisericii. Astãzi, dupã 77 de ani, putem aprecia, privind în trecut, uriaºa muncã apostolicã în slujirea Bisericii înfãptuitã de surorile noastre. Avem douã domenii de apostolat: unul se realizeazã în Casa Centralã, prin intermediul unui grup de surori numite „interne” ºi celãlalt, mai ascuns, dar tot evanghelic ºi rodnic, înfãptuit de fiecare sorã în parte, atât în familie, cât ºi în mediul de muncã ºi în parohie. 1. Apostolatul surorilor „interne” s-a desfãºurat pe mai multe planuri: a) Colaborarea cu Editura „Buona Stampa” prin care se vestea evanghelia în familii. Mons. Bacciarini avea la inimã apostolatul cultural ca apãrare ºi vestire. În acest scop a întemeiat, cu mari speranþe ºi sacrificii, ziarul „Giornale del Popolo” ºi câteva reviste. b) Colaborare la apostolatul diecezan prin: cursuri de exerciþii spirituale, conferinþe internaþionale pentru scouts, pentru turism, pentru Liturghie. În limita posibilitãþilor, Institutul s-a ocupat de pelerinaje diecezane, de casele de vacanþã ale ramurii feminine din Acþiunea Catolicã ºi gãzduieºte din 1992 noua Facultate de Teologie. c) Activitãþi în domeniul educaþiei tinerilor. Începând din 1975, Institutul a gãzduit ºcoala particularã „La Comerciale”, precum ºi gimnaziul ºi liceul „Sfânta Ana” cu peste 300 de elevi. Surorile s-au ocupat de internat ºi de educaþia religioasã pânã la mutarea din 1992. Încã de la început, surorile au primit ºi posturi de catehete în diferite parohii, în oratorii ºi în ºcoli, unde au fost chemate sã þinã conferinþe. Mai multe surori i-au ajutat pe preoþi în parohii, urmându-i în misiunea lor apostolicã. 2. Apostolatul surorilor „externe”. Cea mai mare parte a surorilor Institutului trãieºte în familii. Însã toate se simt angajate în diferite feluri ºi cu roluri mai mult sau mai puþin cunoscute, în slujirea Bisericii prin apostolat. Domeniul de activitate cel mai evident ºi cel mai obiºnuit al surorilor este cel al muncii apostolice din parohie: catehism, consilii parohiale, slujiri liturgice, îngrijirea bisericii. De toate aceste activitãþi , surorile dau seamã directoarei Institutului. Zilele de reculegere sunt un prilej pentru schimbul de pãreri asupra activitãþii ºi eventualelor probleme ale fiecãrei surori. Dumnezeu cunoaºte acest apostolat al surorilor ºi suntem sigure cã fiecare, tocmai fiindcã se simte chematã de Dumnezeu, se simte trimisã ca misionarã acolo unde se aflã în lume, pentru a împlini o slujire evanghelicã. Modul cel mai eficient pentru a concretiza acest apostolat e dat de mãrturia vieþii creºtine, cu credinþã ºi bucurie, a fiecãrei surori. Dumnezeu ne cheamã prin harul obþinut de Isus Cristos, deci „lãsaþi-vã duºi de rodul Duhului Sfânt care este: dragoste, bucurie, pace, rãbdare, bunãvoinþã, bunãtate, încredere, blândeþe, cumpãtare” (G 5,22-23).
Maria Tereza Candian
aprilie 2 003
7
Calea cea micã
• ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI • ECOURI •
O, Mamã, cât de frumoasã este chemarea ta!
Forþã ºi bogãþie spiritualã
Dumnezeu ne-a chemat din veºnicie ºi ne-a pregãtit pentru aceastã etapã istoricã, a celui de-al treilea mileniu, sã fim freamãtul cel bun din lume, sãmânþa acelor flori albe care apoi sã rodeascã în pomul minunat sãdit de Cristos, care este Biserica. Suntem chemate pentru a repara rãul timpului nostru, în toate sectoarele de activitate, dar sã privim ºi la originea fondãrii Institutului secular „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. Planul consacrãrii Mirelui nostru Isus Cristos este mare ºi ne solicitã mai multã iubire, modestie, umilinþã, adevãr, înþelegere, curãþire ºi ascultare. Hrana noastrã zilnicã trebuie sã fie Dumnezeu prin meditarea Cuvântului sãu pentru a auzi vocea Divinului Mântuitor care strigã: „Ajutaþi, ajutaþi sufletele! Am nevoie de cei mici ºi de cei mari, de tineri, bãtrâni, bolnavi, de bogaþi ºi sãraci, de învãþaþi ºi de cei neînvãþaþi, de pãcãtoºi. Salvaþi sufletele!” Citind zilnic cuvintele sfintei Tereza a Pruncului Isus: „eu îmi simt chemarea de luptãtor, de preot, de apostol, de doctor, de martir; în fine simt dorinþa de a împlini pentru tine, Isuse, toate faptele cele mai eroice”, îmi dãdeau ºi mie vigoare. Am zis, aceasta-mi este chemarea, indiferent de împrejurãrile prin care trec. Rugãciunea ºi dragostea sunt armele noastre unice pentru a intra în raport personal cu Dumnezeu. Nu pot sã nu mãrturisesc cã la Bacãu (8 noiembrie), unde terezinele Institutului nostru s-au întâlnit cu Maria-Tereza (Lugano), am gustat din plin aceastã hranã spiritualã, citind textul biblic din Fil 2,14-15: „Toate sã le faceþi fãrã murmur ºi fãrã preget, ca sã fiþi fãrã prihanã ºi curaþi, fii ai lui Dumnezeu, fãrã vinã în mijlocul unui neam strâmb ºi stricat, în care voi strãluciþi asemenea unor luminãtori în lume”. Câtã bogãþie! Cât har a revãrsat bunul Dumnezeu în sufletele noastre! Fiecare ºi-a gãsit uleiul pentru vindecarea sufletului propriu. Eu cred cã ne-a trasat jaloanele propriei chemãri. Avem suficientã bogãþie, acea a harului divin. Bogãþia noastrã este Cristos cu sfânta sa Mamã. Împreunã cu sfânta Tereza sã ne îndreptãm cãtre Fecioara Maria, cãreia i-a adus laudã, mulþumire ºi rugãciune toatã viaþa. „Calea cea micã” – doctrina micuþei noastre patroane spirituale – ne invitã zilnic sã ne abandonãm cu îndrãznealã ºi încredere deplinã în grija Tatãlui. Ea ne cheamã „pe drumul sfinþeniei” pentru ca sã slujim pe Cristos ºi Biserica, pentru a gãsi cerul; iar cerul înseamnã „sã surâdem lui Dumnezeu ºi sã rãmânem mereu în prezenþa lui, sã fim „copiii lui”. Ce nobilã chemare; sã fim în slujba stãpânului suprem!
Mai ales pentru cele recent venite în grupul nostru, dar ºi pentru noi toate, poate sã aparã la un moment dat întrebarea: de ce trebuie sã ader la un institut religios din moment ce voi continua sã trãiesc în acelaºi mediu ca ºi înainte, sã am aceleaºi îndeletniciri ºi probleme, aceiaºi tovarãºi de muncã ºi de rugãciune? Nu cumva adaug vieþii mele ceva în plus care nu este necesar? La aceste întrebãri aº vrea sã rãspund enumerând câteva din motivele pentru care intrarea în Institutul „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” este pentru viaþa noastrã un important pas înainte. Vocaþia de laic consacrat este o inspiraþie a Duhului Sfânt pentru timpurile noastre ºi este confirmatã de Bisericã prin documentele ei. Compania Sfânta Tereza este aprobatã de Bisericã ºi deci avem garanþia unui drum autentic. Printre numeroasele modalitãþi de consfinþire lui Dumnezeu, Institutul ne oferã un drum posibil de a rãspunde chemãrii pe care Isus Cristos a fãcut-o sã rãsune în inima noastrã. Prin toate mijloacele ºi documentele pe care Institutul ni le pune la dispoziþie (discursurile fondatorului cãtre primele surori, scrierile sfintei Tereza a Pruncului Isus, Constituþiunile) ni se oferã un ideal, o orientare care canalizeazã energiile noastre, ne stimuleazã întreaga personalitate, devenim mai puternice în asumarea conºtientã ºi responsabilã a vieþii noastre în realitatea ei, în condiþiile în care trãim fiecare. Institutul impune niºte exigenþe care duc spre o tot mai profundã urmare a lui Cristos, spre o viaþã tot mai unitã cu El, ne conduc spre drumul sfinþeniei prin slujirea lui Cristos ºi a fraþilor noºtri. Apartenenþa la Institut ne ajutã sã înþelegem ºi sã aprofundãm propria noastrã identitate, sã ne vedem mai bine în lumina lui Cristos, sã ne precizãm mai bine aspiraþiile, sã fim mai ferme ºi mai radicale în alegerile noastre, sã ne maturizãm în trãirea evangheliei. Institutul ne oferã sprijinul unei comunitãþi. Mergând singure, suntem mai fragile ºi uneori mai nesigure. Comunitatea, chiar rãspânditã pe teritoriul a douã þãri, este un element foarte important de susþinere, de stimulare ºi încurajare pe drumul slujirii lui Dumnezeu, iar aceastã susþinere se prelungeºte pânã în momentul morþii ºi chiar dupã moarte. Nu este neglijabil faptul cã, atunci când Teresa Nessi mai avea doar câteva ore pânã la întâlnirea cu Dumnezeu, grupul din Transilvania se ruga pentru ea într-o bisericã din Alba Iulia dedicatã Inimii lui Isus. Fiecare poate gãsi în propria-i viaþã alte motive pentru care apartenenþa la acest Institut înseamnã forþã ºi bogãþie spiritualã.
Agneza (Roman)
Doina Roman (Sebeº)
„Floarea lui Dumnezeu este surâsul. Am gãsit cerul meu în preasfânta Treime” (Sfânta Tereza a Pruncului Isus)
Eveniment Surorile din Bacãu au primit vizita din Lugano – sora Maria Tereza Candian ºi a surorilor: Maria-Manuela din Câmpina, Iulia-Ioana ºi Teodora, din Iaºi. Sosirea lor a fost un moment de mare bucurie. Dupã ce s-a intonat un cântec în cinstea sfintei patroane, au urmat Laudele (recitate împreunã), participarea la sfânta Liturghie duminicalã în biserica „Sfinþii Petru ºi Paul”, din Bacãu, ºi întâlnirea cu pãrintele decan Mons. ªtefan Erdeº. Sora Maria-Tereza a împãrþit tuturor surorilor un eseu biografic – Maria Motta – fondatoarea Institutului secular „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” – scris de pãrintele Abelardo Lobato, dedicat în mod deosebit celor douã martore la naºterea acestei companii: Agnese Andina ºi Teresa Nessi (†) ºi tuturor surorilor din România. Un alt dar spiritual primit ca o vie luminã cãlãuzitoare pentru trãirea credinþei în Postul Mare este ºi scrisoarea trimisã de pr. A. Lobato, care are drept gând principal iubirea – rãdãcina, izvorul vocaþiilor în Bisericã. A urmat o împãrtãºire de gânduri despre trãirea acestei noi experienþe în viaþa noastrã de credinþã, fiecare sorã arãtându-ºi bucuria pentru faptul cã Isus a bãtut la uºa inimii noastre oferindu-ne, plin de bunãtate, aceastã chemare. Mons. dr. Petru Mareº, ne-a trasat câteva jaloane de slujire a lui Cristos ºi a Bisericii. În atmosferã de mare bucurie ne-am despãrþit de oaspetele dragi, urmând sã ne revedem la Iaºi în zilele de reculegere din 5 – 6 aprilie. „Viaþa este o comoarã; fiecare clipã e o veºnicie. Fie ca toate clipele noastre sã fie doar pentru el (Isus)…” (Sfânta Tereza a Pruncului Isus)
Monica Patraºc (Bacãu, 2 martie 2003)
8
Nr. 3
Calea cea micã
Aniversare
•
martie 2 003
Eu sunt Isus al Terezei
21 ianuarie 1926 – 21 ianuarie 2003 „Sã încercãm sã sfinþim ºi noi aceastã casã (companie), sã o înmiresmãm prin practicarea virtuþilor în mod deosebit a caritãþii.” (Maria Motta, 1939) Au trecut de atunci 77 de ani! E mult, e puþin… viaþa creºtinului e lungã cât faptele „sale bune”! Era o zi de iarnã blândã ºi seninã, aºa cum sunt majoritatea zilelor în oraºul Lugano , din palatul episcopal de pe via Nassa 66, Mons. Aurelio Bacciarini ºi tânãra Maria Motta legiferau, în faþa avocatului Gastone Bernasconi, actul de întemeiere a Companiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. Am vizitat cu nespusã pioºenie acele locuri în toamna anului trecut împreunã cu Doina. Primul drum l-am fãcut la mormintele fondatorilor: al episcopului Mons. A. Bacciarini se aflã în frumoasa Bazilicã a „Preasfintei Inimi a lui Isus”. Ne-am înãlþat rugãciunile, în numele tuturor terezinelor din România, pentru ca institutul sã înfloreascã ºi pe meleagurile noastre. Cum s-ar putea altfel cãci la noi mica noastrã patroanã, sfânta Tereza a Pruncului Isus este veneratã în chip deosebit! Mormântul Mariei Motta e comun cu al tuturor terezinelor din Lugano ce au urmat-o în eternitate. Pe o coastã a muntelui cimitirul este o grãdinã ce te îndeamnã la sfinte reverii. Parcã am vãzuto surâzând liniºtitã cãci îi continuãm munca ei, servind pe Cristos ºi Biserica! Dintre primele surori care au lucrat ºi slujit împreunã cu Maria Motta mai este în viaþã Agnese Andina, care a împlinit 100 de ani. Vãzând-o pe ea, am simþit parcã mâna încurajatoare a Mariei Motta care mã binecuvânteazã zâmbitoare. Vocaþia pe care ne-a lãsat-o sfânta Tereza a Pruncului Isus este iubirea ºi încredinþarea în mâinile Creatorului. Fiecare colþ din casa-mamã a Companiei aminteºte trecutul, dar ºi viitorul. La Iaºi, grupul terezinelor au sãrbãtorit în ziua de 21 ianuarie, în capela Institutului Teologic. La sfânta Liturghie ne-am rugat pentru realizarea beatificãrii fondatorilor, am meditat asupra vieþii lor, pentru trãirea vocaþiei Companiei de cãtre fiecare dintre noi. Am invocat-o pe Maica Domnului ºi pe Tereza a Pruncului Isus sã ne fie mereu alãturi. „Dupã cum o micã flacãrã, slabã ºi pâlpâitoare poate provoca un incendiu, la fel, Bunul Dumnezeu se serveºte de cine vrea dânsul pentru extinderea împãrãþiei.” (Sfânta Tereza a Pruncului Isus, CSG, 161)
Iulia-Ioana
O Micule Copil! unica mea comoarã, Abandonez în Dumnezeirea Ta Toate capriciile mele, Eu nu vreau altã bucurie Decât acea de a-l face sã surâdã. Imprimã în mine harul tãu ªi toate virtuþile copilãriei; ªi în sfârºit! În ziua naºterii mele pentru Cer, Îngerii ºi sfinþii sã recunoascã pe mica ta mireasã.
Tereza a Pruncului Isus, Priere 14
La poala crucii La poala Crucii crude, Maria stã plângând, ªi-n braþe, trupul rece Al Fiului sãu stând: Cu ochii stinºi ºi palizi, Cu chipul nemiºcat, Iar trupul plin de sânge, De sânge închegat, Ce pentru-al nostru bine Mântuitorul l-a vãrsat. Din inima-i de mamã, Prin ochii ei cei sfinþi, Pe rãnile deschise Cad lacrimi fierbinþi. O, Maicã a durerii Chip unic ºi sublim! Cu tine în durere Uniþi tu fã sã fim, Uniþi pânã la moarte, Ca-n cer cu toþii sã te slãvim.
A
Timpul pocãinþei Orizontal: 1) Greºalã – încãlcarea legii lui Dumnezeu. 2) Puterea ei „poate înfãptui multe” (c.F. Ia 5,16). 3) Locul Cãpãþânei, acolo unde a fost rãstignit Isus (c.F. 27,34). 4) Întoarcerea la credinþã. 5) Maica îndureratã, fãrã de pãcat. 6) Scriere profeticã a evanghelistului Ioan. 7) Moartea lui Cristos a fost pentru acest scop. 8) Mielul lui Dumnezeu care a luat asupra sa pãcatele lumii (c.F. 1,30). 9) Administraþie bisericeascã. 10) „Nestemate” din coroana lui Isus cel rãstignit. 11) Fãrã aceasta, moartea ºi învierea lui Cristos ar fi zadarnice (c.F. Cor 15,17). Vertical: A-B B – Drumul Calvarului, parcurs ºi de creºtini în Postul cel Mare.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
B Publicaþie coordonatã de Teodora Pantazi (Str. Elena-D Doamna, nr. 24, bl. 1, ap. 5, Iaºi-6 6600, tel.: 0232/255123) Director spiritual: Mons. Anton Despinescu Tehnoredactare computerizatã: Ilona Iordache ºi Silviu Dogariu