Calea cea micã Publicaþie b ianualã a I nstitutului S ecular a l S fintei T ereza a P runcului I sus
„...vreau sã caut modalitatea de a merge în cer pe o cale micã ºi foarte dreaptã, foarte scurtã, o cale micã ºi cu totul nouã.” Sf. Tereza a Pruncului Isus (Ms,C,2v) •
Nr. 2
•
septembrie 2 002
Sãrbãtorile Sfintei Tereza
Maria, model de slujire
Bonne Fête! Auguri! Felicitãri! Mulþi ani!... Aºa obiºnuim sã ne adresãm celor dragi la onomasticã, la aniversarul naºterii ºi la câte alte evenimente plãcute ale vieþii. Sfârºitul lunii septembrie ºi prima zi de octombrie sunt deosebite în biografia sfintei noastre dragi: 30 septembrie este ziua ei de naºtere pentru cer (dies natalis, în Martirologiul Roman), iar 1 octombrie, onomastica. Le menþionãm pe ambele, mulþumind lui Isus care ºi-a asociat-o în opera de sfinþire a nenumãrate suflete. Înfocatã de iubire faþã de dumnezeiescul ei mire, ºi-a propus ºi a reuºit sã aprindã acelaºi foc în multe inimi. Fãcându-se bine cunoscutã astfel în lumea întreagã, autoritatea supremã bisericeascã, prin glasul papei Pius al XI-lea, a ridicat-o dupã numai 28 de ani de la terminarea vieþii ei pãmânteºti, la cinstea altarelor. Dupã ce s-a citit decretul de aprobare a minunilor pentru beatificare, acelaºi papã a þinut un discurs deosebit de important în care sublinia locul Terezei în lumea modernã. Amintind cã Dumnezeu ne vorbeºte prin operele sale, iar cei care sunt mai uniþi cu dânsul, sfinþii, sunt cei mai îndreptãþiþi sã ne vorbeascã nu prin cuvintele ci prin faptele lor, papa adaugã: „Care este cuvântul pe care Dumnezeu vrea sã ni-l spunã? Ce vrea sã ne spunã „mica Tereza" devenitã ºi ea un cuvânt al lui Dumnezeu? El ne spune, ºi mica Tereza cu dânsul, cã existã un singur lucru dacã nu mai mare, cel puþin tot atât de mare ca acþiunea ºi puterea geniului, un singur lucru care înaintea lui Dumnezeu este tot aºa de preþios precum marile calitãþi de înþelepciune ºi organizare atât de efective în apostolatul creºtin, întâlnite la sfântul Francisc de Sales ºi la Sfânta Tereza a lui Isus (de Avilla). Da, existã un singur lucru care înaintea lui Dumnezeu este tot aºa de preþios, este umilinþa, blânda ºi sincerã umilinþã a inimii, fidelitatea totalã faþã de datoria stãrii, indiferent care ar fi aceasta, în orice sferã ºi treaptã a ierarhiei omeneºti în care Dumnezeu ne-a aºezat ºi chemat sã lucrãm; împreunã cu aceastã umilinþã este acceptarea sacrificiilor, încrederea totalã în Dumnezeu ºi mai presus de toate adevãrata iubire ca ºi rãspuns la iubirea pe care El ne-a arãtat-o. Aceasta este lecþia pe care „mica Tereza" ne-o oferã zilnic pentru a aspira la sfinþenia vieþii creºtine". De fapt, providenþialã a fost alegerea onomasticã pe care a fãcut-o Tereza la acceptarea ei ca ºi cãlugãriþã a pruncului Isus, însuºire care a obligat-o pas cu pas la o sfinþenie proprie, aceea a copilãriei spirituale, dupã expresia înþelepciunii necreate: „Dacã nu vã convertiþi ºi nu deveniþi asemenea copilaºilor, nu veþi intra în împãrãþia cerurilor". (Mt 18,3) Cu aceste gânduri ºi cu trandafiri de iubire o însoþim pe „mica reginã" (cum îi spunea bunul ei tatã Louis Marin), convinºi ca împreunã cu dânsa, ucenicia noastrã întru sfinþenie va fi cât mai reuºitã.
Orice creºtin, prin botez, devine un slujitor în Bisericã. Pânã la un moment dat exista ideea cã preotul, ºi numai el, este adevãratul slujitor al Bisericii. Ori în ultimii 50 de ani s-a dezvoltat ideea cã ºi laicul are locul ºi rolul sãu în Bisericã, misiunea ºi slujirea sa în cadrul poporului lui Dumnezeu. ªi cred cã modelul ideal de slujire ni-l oferã Maria. Sã urmãrim câteva momente semnificative din viaþa ei unde apare clar disponibilitatea sa maximã de slujire. Mai întâi la Buna Vestire, la Nazaret. În dialogul pe care îl poartã cu arhanghelul Gabriel, Maria face o declaraþie de slujire fãrã a pune condiþii. Ea spune simplu ºi clar: „Iatã, eu sunt slujitoarea Domnului". Ea se angajeazã sã slujeascã lui Dumnezeu, care o coopteazã în marele plan de mântuire, dar ºi lui Cristos care îi va fi încredinþat. Evanghelia ne va arãta mai târziu cã slujirea sa se va extinde la toþi oamenii Nazaretul este ºi rãmâne (chiar dacã nu i se acordã atâta popularitate cât altor sanctuare din lume), cel mai mare sanctuar, cel mai sfânt loc marian. Aici Maria ºi-a asumat rãspunderea, dar ºi riscul de a fi Mamã a lui Dumnezeu. Aici Maria a trãit majoritatea vieþii ei, aici Maria l-a crescut ºi l-a slujit pe însuºi Fiul lui Dumnezeu. Nazaretul este amplasat într-o depresiune destul de pietroasã ºi fãrã apã. Era acolo, pentru întreg oraºul, un singur izvor. Ori putem sã ne închipuim de câte ori Maria a trebuit sã ducã apã acasã (ºi distanþa era cam de vreo 400 m), de câte ori a trebuit sã strãbatã acest drum sub povara vedrelor cu apã. Pentru cã Nazaretul este situat la înãlþime, nazaritenii trebuiau sã coboare mult de tot (circa 4 km) pânã jos la câmpie (în marea câmpie a Esdrelonuli) pentru a putea obþine ceva cereale pentru hranã. Din nou ne-o putem imagina pe Maria, la munca câmpului, pe o cãldurã toridã, împreunã cu alte femei din Nazaret, pentru a oferi ceva hranã pentru fiul ei ºi al lui Dumnezeu, pentru familia sa. Am putea numi Nazaretul oraºul trudei Mariei dar ºi al slujirii Mariei. Unul dintre cele mai elocvente ºi mai miºcãtoare momente de slujire ale Mariei, este cel de la Ain Karem. Maria strãbate o distanþã de aproape 100 de km pentru a fi alãturi de veriºoara ei Elisabeta, în þinutul muntos al Iudeii (la 5 km de Ierusalim). Putem vedea în gestul Mariei mai multe lucruri: sensibilitatea ei faþã de cei care sunt la strâmtorare ºi au nevoie de ajutor, disponibilitatea la un efort mult prea mare pentru ea (ea însãºi fiind însãrcinatã), bucuria pe care o simte Maria în urma adevãratei slujiri. În urma acestor eforturi considerabile, Maria, ajunsã la Ain Karem, nu plânge, nu se vaitã, dar proclamã minunatul imn Magnificat. ªi aici Maria rãmâne mai multe luni numai ºi numai pentru a putea fi de folos Elisabetei. La Maria se verificã din plin adevãrul cã slujirea este izvor de adevãratã bucurie. (va urma)
Mons. Anton Despinescu
Pr. Iosif Dorcu
2
Nr. 2
Calea cea micã
Suflet terezian Sã facem din inima noastrã o micã gradinã de încântãri, unde Isus sã vinã sã se odihneascã… Sã nu sãdim decât crini în grãdina noastrã, da, crini ºi sã nu acceptãm flori care pot fi cultivate de alþii,… doar fecioarele pot sã dea crini lui Isus… „Virginitatea este o tãcere profundã tuturor grijilor pãmântului”, nu doar grijilor inutile, dar a tuturor grijilor… Pentru a fi fecioarã, trebuie sã te gândeºti doar la mirele ce nu suferã nimic în jurul lui care sã nu fie virgin, „de vreme ce a vrut sã se nascã dintr-o mamã fecioarã, sã aibã un înaintaº feciorelnic, un tutore feciorelnic, un ucenic preferat feciorelnic ºi, în fine, un mormânt virgin. S-a mai spus cã „fiecare iubeºte în mod firesc pãmântul natal ºi cã pãmântul natal al lui Isus este Fecioara fecioarelor ºi cã Isus s-a nãscut din voinþa sa, dintr-un crin; de aceea îi place sã locuiascã în inimi virgine. Totul trece… viaþa noastrã trece ºi ea ºi atunci ne vom bucura de viaþã, nu pentru secole, dar mii de ani vor trece pentru noi ca o zi… si alte milioane de ani vor urma pline de odihnã ºi fericire!… 14 octombrie 1890
Mi se pare cã bunul Dumnezeu nu are nevoie de ani pentru a-ºi împlini opera de iubire într-un suflet; o razã din inima sa poate, într-o clipã sã-i deschidã floarea pentru eternitate… 20 octombrie 1890
(Din scrisorile Sfintei Tereza cãtre sora sa, Céline, XIII )
Rugãciune cãtre Sfânta Faþã O, faþã adorabilã a lui Isus, singura frumuseþe care îmi încânta inima, binevoieºte sã întipãreºti în mine divina ta asemãnare, pentru ca sã nu poþi privi sufletul micii tale logodnice fãrã a te contempla pe tine însuþi. O, prea iubitul meu, pentru iubirea ta, accept sã nu vãd aici jos dulceaþa privirii tale, sã nu simt inefabilul sãrut al gurii tale, dar te implor sã mã îmbrãþiºezi cu iubirea ta, ca sã mã consume repede ºi sã mã facã sã apar curând în faþa ta: Tereza Sfintei Fee.
Relicvele sfintei Tereza a Pruncului Isus, Bacãu - 20 iulie 2002
Abatelui BelliØre 25 aprilie 1987 Este adevãrat cã, pentru a gãsi suflete mari, trebuie sã vii în pãdurile virgine; aici încolþesc flori de un parfum ºi de o strãlucire necunoscute în lume. Isus, în milostivirea sa, a vrut ca printre flori, sã creascã ºi unele mai mici; nu voi putea niciodatã sã-i mulþumesc destul, cãci datoritã acestei indulgenþe eu, mã gãsesc în acelaºi sol cu trandafirii, surorile mele. O, frate, vã rog, credeþi-mã, bunul Dumnezeu nu v-a dat ca sorã un suflet mare, ci unul foarte mic ºi foarte imperfect. Sã nu credeþi cã umilinþa mã împiedicã sã recunosc darurile bunului Dumnezeu; eu ºtiu cã El a fãcut în mine lucruri mari ºi îl slãvesc în fiecare zi cu bucurie. Îmi amintesc cã „acela trebuie sã iubeascã mai mult cãruia i s-a iertat mai mult” (Lc 7,47 ); mã strãduiesc ca viaþa mea sã fie un act de iubire ºi sã nu mã mai neliniºtesc cã sunt un suflet mic, dimpotrivã, mã bucur; iatã pentru ce îndrãznesc sã sper cã „exilul meu va fi scurt”, dar nu din cauzã cã sunt grãbitã, cãci simt cã nu aº fi niciodatã dacã Domnul nu binevoieºte sã mã transforme El însuºi. El poate sã o facã întro clipã; dupã toate darurile cu care m-a copleºit, aºtept încã pe cel al milostivirii infinite.
13 iulie 1897 Nu cunosc viitorul, totuºi, vã pot spune cu siguranþã cã Mirele este la uºã. Ar trebui o minune pentru a mã reþine în exil ºi nu cred cã Isus va face aceastã minune inutilã.
10 august 1897 Acum sunt gata de plecare. Am primit paºaportul pentru Cer; iubitul meu tatã mi-a obþinut aceastã favoare; mi-a garantat cã voi merge sã-l întâlnesc… Tuturor prietenilor dumneavoastrã din cer, voi merge curând sã le ofer dragostea voastrã, rugãciunea de a va proteja. Aº vrea sã vã spun mii de lucruri pe care le înþeleg la poarta eternitãþii, dar eu nu mor, intru în viaþã ºi tot ce nu vã pot spune aici jos vã voi face sã înþelegeþi din înãlþimea cerurilor.
(Scrisori – Sfânta Tereza a Pruncului Isus)
septembrie 2 002
3
Calea cea micã
ITINERAR DE FORMARE n Institutul Secular al Sfintei Tereza a Pruncului Isus
„Faceþi ceea ce puteþi, Dumnezeu va face ceea ce nu puteþi.” (Sfântul Ioan Bosco)
Formarea în viaþa spiritualã ºi în apostolat este calea pentru a trãi cum se cuvine carisma slujirii lui Cristos ºi a Bisericii. Aceºtia sunt cei doi stâlpi ai Terezinei în Institut: a-l cunoaºte pe Cristos ºi a-l iubi din ce în ce mai mult; a simþi împreunã cu Biserica ºi a se simþi chemate la misiunea de a vesti Evanghelia prin propria viaþã, în orice împrejurare potrivitã sau mai puþin potrivitã. Formarea este un proces ce implicã douã etape principale:
Iniþierea Punctul de plecare: Cunoaºtere – aprofundare – dorinþã de a se întâlni – simpatie. Bazele sunt: a) realitatea umanã ºi b) viaþa creºtinã. Simpatizante: Atracþie, dispoziþie pentru cunoaºterea Institutului secular al Sfintei Tereza a Pruncului Isus; pãstrarea legãturii cu persoanele care fac parte . Durata: 1 an. Aspirante : Participarea la întâlnirile grupului ºi intensificarea practicilor religioase ºi a apostolatului. Vocaþia! Cunoaºterea vieþii Mons. A. Bacciarini ºi a Mariei Motta. Durata: 1 ºi 3 ani Primul angajament : Participarea la întâlniri. Voluntariat în domeniul ajutorãrii sociale. Cunoaºterea Catehismului Bisericii Catolice ºi lecturarea Bibliei: Evanghelia, „Istoria unui suflet” a Sfintei Tereza cea micã precum ºi dobândirea de cunoºtinþe despre carisma Institutului prin studiul constituþiunilor. Durata: 2-3 ani.
Consacrarea la Domnul Se face de curãþie, sãrãcie, ascultare, care se reînnoiesc în fiecare an. Pot face parte din Institutul Sfintei Tereza femei doritoare sã-ºi consacre viaþa desãvârºirii evanghelia; chiar ºi vãduvele, dacã nu au copii minori în grijã. Cererea de a fi primite se face în scris, cãtre Directoarea Institutului. Directoarea þine legãtura cu toate surorile prin scrisori lunare, pentru ca, unite, ele „sã fie o singurã inimã ºi un singur suflet”. Consacrarea secularã face din noi aducãtori de speranþã, ne face disponibili faþã de toþi oamenii; ne susþine în a da seamã de credinþa noastrã, ne ajutã sã transmitem luminã, bucurie, sã dãruim prietenie.
Maria-Teresa Candian
Programul întâlnirilor La Institutul Teologic „Sf. Iosif" - Iaºi 11-12 mai, zile de reculegere 28 iunie, rugãciune ºi meditaþie 13 iulie, rugãciune ºi meditaþie 31 august, rugãciune ºi meditaþie 21-22 septembrie, zile de reculegere
Consacrarea n lume „Voi ce-l aºteptaþi pe Domnul ridicaþi-vã privirea doritori de a-l vedea ºi vedeþi pe cer o stea.”
Sfinþenia este un mister al lui Dumnezeu; singur el este sfânt, fiinþã în plinãtate, fãrã cusur. El a iubit Biserica ºi s-a dãruit ei spre a o sfinþi, a revãrsat asupra ei pe Duhul Sfânt ºi a alcãtuit poporul sfânt al lui Dumnezeu. Cunoaºtem voinþa lui Dumnezeu, care este mântuirea ºi sfinþirea tuturor. Rãspunsul la iubirea lui Dumnezeu este iubirea omului. Isus ne iubeºte ºi de aceea ne-a numit „prieteni”. Dumnezeu vrea ca toþi creºtinii sã fie apostoli ai împãrãþiei sale. Cu toþii suntem chemaþi la evanghelizare. În trecut era o mentalitate ce despãrþea în mod radical lumea de Dumnezeu. De aceea, exista „fuga mundi” („fuga de lume”), pentru a porni în cãutarea lui Dumnezeu. ªi astfel s-au dezvoltat douã feluri de viaþã creºtinã: cea în lume ºi cea departe de lume, laicii ºi consacraþii, cei care urmau sfaturile evanghelice – în curãþie, sãrãcie, ascultare –, ºi cei care rãmâneau în lume, în problemele omului cetãþii lumeºti. Lumea apuseanã s-a format în aceastã mentalitate. ªi astfel a venit secularizarea, care, cu timpul, a întrecut mãsura. Nu numai cã lucrurile ºi-au dobândit locul ºi autonomia lor, ci pânã la urmã omul s-a rãtãcit prin pierderea simþului religios, prin îndepãrtarea de Dumnezeu ºi negarea lui. În aceastã situaþie neplãcutã, biserica îºi redescoperã natura, misiunea în lume ºi nevoia prezenþei în domeniile activitãþilor umane. Nu trebuie privilegiatã „fuga mundi” – ci dimpotrivã, urmatã legea întruchipãrii, Renosis (Fil 2,7) – coborârea lui Dumnezeu în adâncurile omului. În acest climat nou, pe diferite cãi, rãsar miºcãri ale noii spiritualitãþi seculare, persoane laice consacrate, bãrbaþi ºi mai ales femei, care încearcã sã facã sinteza celor douã tradiþii: consacrare în slujba lui Dumnezeu prin voturi ºi exercitarea diferitelor profesii ºi activitãþi în lume. O sintezã care sprijinã mai mult pe persoane decât pe instituþii, care mai mult se ascunde decât se aratã, care evanghelizeazã lumea în cadrul meseriilor din lume. Un echilibru care cere maturitate ºi rãspundere. Pe de o parte, toatã spiritualitatea fecioriei consacrate, prin dãruirea totalã lui Dumnezeu ºi celor ale sale (1Cor 7,25), care este alegerea pãrþii celei mai bune (Lc 10,41). Pe de altã parte, formarea ºi promovarea profesionalã pentru slujirea în societate. Renunþarea la cãsãtorie pentru a fi ai lui Dumnezeu, renunþarea la viaþa în mãnãstire pentru a evangheliza societatea. Aceasta este carisma Mariei Motta, chiar dacã în vremea ei lipsea încã vocabularul pentru aceste precizãri, ºi acesta este scopul consacrãrii lor în lume. Reflecþia asupra carismei slujirii lui Cristos ºi a Bisericii cere fiecãreia din cele chemate sã devinã surori, sã-ºi asume dubla exigenþã, cea a fecioriei sau a curãþiei consacrate (Toma de Aquino, „Summa theologiae” II-II, 152) ca dãruire totalã de sine doar iubirii lui Dumnezeu, ºi cea a prezenþei active în realitatea zilnicã a muncii, a culturii, a profesiei, pentru a fi plãmadã în societatea creºtinã. Astfel le spunea Isus apostolilor: „sunteþi în lume, dar nu sunteþi din lume” (In 17). Frumoasã ºi mãreaþã vocaþie! Institutul nostru secular oferã persoanelor care trãiesc în România o nouã posibilitate, asemenea celei a sfântului Francisc din Assisi, care asculta îndemnul lui Isus: „Mergi, zideºte Biserica mea!”
Pr. Abelardo Lobato
4
Nr. 2
Calea cea micã
Sãrac ºi bogat
Dãruirea de sine
Isus locuieºte în fiecare om, atât în cel care are nevoie sã primeascã, cât ºi în cel care simte nevoia sã dea. El este sãrac cu cei ce sunt sãraci ºi acceptã cu umilinþã tot ceea ce i se dã. El este totodatã bogat cu cei bogaþi ºi împarte cu dãrnicie tot ceea ce are. Mai totdeauna când am încercat sã mã asemãn cu Cristos mi-a venit mult mai uºor sã-l vãd sãrac ºi sã-l copii în sãrãcia lui, exersând în arta de a ºti sã te umileºti pentru a primi. Când reuºeam uneori sã-l urmez pe Cristos bogat ºi sã-mi dovedesc într-o oarecare mãsurã dãrnicia mã consideram pe drept cuvânt vrednic de a fi felicitat. Timpul cu care ne înfrãþim fiecare dintre noi, încã din prima clipã a existenþei, ca de fiecare datã ºi acum mi-a dat cea mai frumoasã lecþie în urmarea lui Cristos sãrac ºi bogat. Cu ajutorul timpului am reuºit sã înþeleg cã a fi sãrac cu Isus Cristos înseamnã a te ºti mereu flãmând ºi însetat de dragostea lui Dumnezeu, înseamnã a te ºti gol de tine însuþi, de amorul propriu ºi în acelaºi timp plin de Dumnezeu. Cât de clar îmi sunau în aceastã perspectivã cuvintele sfântului Paul: „Cristos s-a fãcut sãrac ca prin sãrãcia lui noi toþi sã ne îmbogãþim.“ Cât de îmbucurãtor îmi apãrea gândul cã pânã ºi cel mai sãrac om de pe lume este în stare sã mã îmbogãþeascã cu simplitatea lui. Tot cu ajutorul timpului am ajuns sã înþeleg cã a fi bogat cu Isus Cristos înseamnã a te ºti mereu copleºit de darurile lui Dumnezeu, a ºti cã nu ai nimic de la tine ºi cã totul vine de la Dumnezeu. Cât de clar îmi sunau în aceastã perspectivã cuvintele sfântului Paul: „Ce ai, omule, de la tine însuþi fãrã sã fi primit?“ Cât de îmbucurãtor îmi apãrea gândul cã pot ºi eu împãrtãºi altora din darurile primite de la Dumnezeu. Doamne, cât sunt de sãrac! Egoismul din mine m-a sãrãcit de-a binelea. Am nevoie de tine. Dã-mi iertarea ta. Iubeºtemã cu iubirea ta cea dintâi. Doamne, cât sunt de bogat! Sãrãcia ta m-a îmbogãþit peste mãsurã. Sãracii mi-au devenit aºa de dragi. Sunt gata sã le dau din bogãþia mea. Vreau sã-i iubesc aºa cum tu îi iubeºti. Ajutã-mã.
Pr. Pavel Chelaru
Institutul secular „Sfânta Tereza a Pruncului Isus" a organizat pentru aspirantele sale din România, în perioada 5-7 aprilie, la Casa de odihnã din Sinaia exerciþii spirituale cu tema: „Rugãciunea terezianã". Cu aceastã ocazie, în cadrul unei sfinte Liturghii celebratã de pr. A. Lobato din Elveþia, au început noviciatul patru candidate, din Iaºi au fãcut prima profesiune Cecilia ºi Tereza, iar Doina (Sebeº) ºi-a reînnoit voturile pentru un an. La sãrbãtoare au participat ºi directoarea institutului, Marina ºi asistenta sa, Maria-Tereza Candia din Lugano, Elveþia.
„Trebuie sã semeni binele în jurul tãu fãrã a te sinchisi dacã apare. A noastrã e muncã, al lui Isus este succesul.” (Sfânta Tereza a Pruncului Isus) Trãim într-o lume a socialului, condiþionaþi unii de alþii, atracþia dintre noi fiind în afara comportamentului creºtin. Lipsa aderenþei unuia faþã de aproapele în lupta pentru supravieþuire în lumea modernã, duce la dispariþia unuia dintre sentimentele cele mai umane ºi anume: solidaritatea. Explicaþia cea mai elocventã este aceea a lipsei de credinþã în Dumnezeu. Sensul vieþii creºtineºti ºi al fiecãrei zile este sã ajungem la Dumnezeu, dar nu singuri, ci împreunã cu fraþii ºi surorile noastre. ªi asupra noastrã, a creºtinilor, a coborât o chemare a lui Dumnezeu asemãnãtoare celei adresate de sfântul Paul, care afirmã: „Cu cei slabi m-am fãcut slab, ca pe cei slabi sã-i câºtig. M-am fãcut totul tuturor, ca sã-i mântui cu orice preþ pe unii”. (1Cor 9,22) Noi ca ºi apostolul trebuie sã câºtigãm pe cineva ºi sã-l ajutãm (salvãm) cu orice preþ. De altfel, Isus a spus: „Ca toþi sã fie una” ºi „voi sunteþi fraþi.” Calea cea mai eficace este aceea de a ne face una cu semenii pe care îi întâlnim pe stradã, vorbim la telefon, cu care sau pentru care lucrãm etc., în afarã de pãcat. Trebuie sã-i iubeºti pe toþi, preferându-i pe cei slabi (slabi în credinþã, indiferenþi, denigratori de religie etc.) ºi vei concluziona cã nu þi-ai pierdut timpul. Valorile care trebuie sã orienteze acþiunile noastre ar fi: fidelitatea, dreptatea ºi milostivirea. Acestea de altfel au fost utilizate ºi de sfânta Tereza a Pruncului Isus, în ceea ce-a însemnat „calea cea micã.” Rugãciunea trebuie sã devinã fidelitate ca ºi iubirea. Certitudinea cunoaºterii lui Dumnezeu este iubirea. Nu putem iubi omul dacã nu-l iubim pe Dumnezeu. Lumea întreagã se susþine prin atracþia dintre om ºi Dumnezeu ºi prin iubirea reciprocã, care, sã se transforme într-o contopire, într-o ridicare a omului tot mai aproape de Creator. Pentru rugãciune, ca în iubire, a cere înseamnã a dãrui. Valoarea ºi eficienþa rugãciunii nu depinde de sentimente, ci de gradul recunoºtinþei sfinþitoare, de gradul credinþei ºi al iubirii de Dumnezeu. Iubirea l-a însufleþit în muncã ºi pe sfântul Augustin, spunând maxima „iubeºte ºi fã ce vrei”. A iubi înseamnã a te dãrui, a face bine celorlalþi. Însã nu este suficient sã dãruieºti bunuri materiale, cele spirituale sunt mult mai importante pentru credincioºi. Ca sã ne rugãm, înainte de toate trebuie sã devenim solidari cu întreaga realitate a omului ºi a lumii întregi. Dacã existã momente sau perioade în care, pentru a stabili un raport personal cu Dumnezeu, acceptãm ºi noi o stare de izolare (egoism), o uitare, Isus ne va trimite la fraþii noºtri, pentru a realiza în solidaritate cu el, iubirea noastrã. Întruparea lui Cristos exprimã cea mai mare ºi vie poruncã a iubirii, a dat fiecãruia dintre noi porunca iubirii aproapelui: „Iubiþi-vã aºa cum v-am iubit eu”, adicã pânã la jertfa totalã de sine. Prin urmare trebuie vindecatã boala egoismului ºi viaþa personalã transformatã într-o dãruire de sine, urmând exemplul sfintei Tereza a Pruncului Isus, care ºi-a dedicat întreaga viaþã în aplicarea acestui concept. Tuturor, Isus le adreseazã invitaþia la „dãruirea de sine” prin reevanghelizarea vieþii, punând faþã în faþã cuvintele sale, încercând sã gândim cu mintea sa ºi sã iubim cu inima sa.
Maria Calistru
septembrie 2 002
5
Calea cea micã
De vorbã cu Sfânta Tereza a Pruncului Isus Bacãu – 22 iulie 2002
Domnul meu ºi Dumnezeul meu! Tu m-ai cãlãuzit cu secretã providenþã, tu ai stabilit etapele drumului meu. Tu m-ai chemat din nimic ºi mi-ai fãcut acest dar de a rãspunde: Iatã-mã! O, Doamne! Îþi mulþumesc cã ai chemat-o pe sfânta Tereza a Pruncului Isus sã ne viziteze la noi acasã, în România. Mulþumesc cã ai luminat drumul meu ºi mi-ai aprins în suflet flacãra iubirii. Mulþumesc cã mi-ai purtat paºii la Bacãu, pentru ca împreunã cu terezienele din Iaºi, sã adulmec frumuseþea ºi parfumul acestei neasemuite flori din grãdina Carmelului. Ce zi fericitã! Iubesc aceastã zi. Iubesc soarele ºi lacrimile abundente de bucurie ale ploii; iubesc aceastã cereascã fãpturã sositã din Franþa ºi de aceea sufletul ºi mintea mea este încununatã cu boboci de trandafiri din buchetul imens al sfintei Tereza a Pruncului Isus. Eu nu ºtiu sã mã rog ºi încã nu cunosc limbajul ºi nici mireasma florilor din cer, de aceea te implor învaþã-mã sã gãsesc rãbdarea ºi mângâierea rugãciunilor.
„Cât de mare este puterea rugãciunii! Pentru a fi ascultat nu e necesar a citi într-o carte o formulã frumoasã compusã pentru o împrejurare oarecare. Mai presus de toate Evanghelia este cea care mã însoþeºte în rugãciuni, în ea aflu tot ceea ce îi este necesar sãrmanului meu suflet. În ea, descopãr mereu noi lumini, înþelesuri ascunse ºi misterioase. Ca sã mã rog, fac precum copiii care nu ºtiu sã citeascã; spun pur ºi simplu bunului Dumnezeu ceea ce vreau sã-i spun, fãrã fraze frumoase. ªi totdeauna el mã înþelege. Pentru mine, rugãciunea este un elan al inimii, este o micã privire îndreptatã spre cer, un strigãt de recunoºtinþã ºi de iubire, în încercãri ca ºi în bucurii; în sfârºit este ceva mare, supranatural, care îmi dilatã sufletul ºi mã uneºte cu Isus.” Sunt atât de pãcãtoasã! Nici Rozariul nu am rãbdare sã-l spun, decât numai când îmi impun: în luna mai, în postul Paºtelui sau în Advent. Eu o iubesc mult pe Fecioara Maria, mai ales cã ea e singura mamã ce a rãmas lângã mine acum… Ce nerecunoscãtoare ºi supãratã sunt!
„Recitarea Rozariului mã costã! Simt cã îl spun aºa de rãu! Mã strãduiesc sã meditez misterele lui, dar nu reuºesc sã-mi fixez mintea. Mult timp am fost supãratã din cauza acestei lipse de evlavie care mã uimea pentru cã de fapt o iubesc foarte mult
pe sfânta Fecioarã. Acum sunt mai puþin supãratã ºi mã gândesc cã Regina Cerurilor, fiind mama mea, trebuie sã vadã bunãvoinþa mea ºi sã fie mulþumitã.” ªtiu cã atunci când ai fost bolnavã, împreunã cu surorile Carmelului, Fecioara Maria s-a rugat împreunã cu ele pentru a te însãnãtoºi. Ne aminteºti cum era Maica Domnului. Cum trebuie sã ne adresãm sfintei Maria?
„Sfânta Fecioarã îmi pãru frumoasã cum niciodatã nu am vãzut aºa ceva; faþa ei respira o bunãtate ºi o dragoste de nespus, dar ceea ce mi-a pãtruns în adâncul sufletului, a fost surâsul ei încântãtor. A cere ceva de la sfânta Fecioarã nu-i acelaºi lucru cu a cere de la bunul Dumnezeu. Ea ºtie cum sã procedeze cu micile mele dorinþe, dacã trebuie sã le spunã sau nu… Sfânta Maria vegheazã ºi asupra florii celei mai mici ºi nevoind sã fie pãtatã în contact cu bunurile pãmânteºti, a dat oamenilor bãutura cea mai delicioasã a iubirii sale. Dragostea mi-a dat cheia vocaþiei.” Sfântã Tereza, gingaºã floare cereascã, care în scurta ta viaþã pãmânteascã ai fost chip de blândeþe ºi de curãþenie îngereascã, flacãrã de iubire, aratã-mi ce înseamnã a trãi în iubire ºi smerenie. Oare este o nouã ºtiinþã?
„ªtiinþa iubirii! Aceste cuvinte rãsunã plãcut în sufletul meu, nu doresc decât aceastã ºtiinþã. Cât mã priveºte nu cunosc alt mijloc de a ajunge la desãvârºire decât iubirea! Cât de bine este creatã inima noastrã în aceastã privinþã! A trãi din iubire înseamnã a da fãrã mãsurã, fãrã a cere platã pãmânteascã. Numai Isus poate sã ne redea infinit mai mult decât îi dãm noi lui. Singura cale care face sfinþi este sã fii umilitã. Ce fericire! Mi se pare cã umilinþa înseamnã adevãr. Nu ºtiu dacã sunt umilitã, dar simt cã vãd adevãrul în toate cele. Viaþa nu-i decât un vis; în curând ne vom trezi ºi, ce bucurie! Chiar dacã suferinþele sunt mari, gloria va fi nesfârºitã… Oh! Sã nu pierdem încrederea pe care ne-o trimite Isus; este o minã de aur de explorat. Calea mea întreagã este de încredere, smerenie ºi iubire.” (va urma)
Teodora
Puterea rugãciunii
Gânduri
„Teama mã face sã dau înapoi. Dar iubirea nu numai cã mã îndeamnã sã înaintez, dar îmi dã ºi aripi”. (Sfânta Tereza a Pruncului Isus)
Sfânta Tereza a Pruncului Isus nu m-a pãrãsit toatã viaþa. În anii senectuþii, vãzându-mã descurajatã mi-a spus: „bãtrâneþea nu-i un timp irosit, un timp al slãbiciunii ºi al suportãrii dispreþului celorlalþi. Poþi câºtiga Cerul prin umilinþa desãvârºitã, cheia iubirii faþã de Isus, de semeni ºi de tine însuþi!” Un meci se poate câºtiga ºi în ultima reprizã! Am ascultat-o, am urmat „calea cea micã” spre Isus pe care mi-a arãtat-o. În solitudinea mea am simþit prezenþa realã a lui Dumnezeu. Mica floare din Lisieux mã învaþã acum cum sã mã pregãtesc pentru moarte. „Nu credeam sã învãþ a muri vreodatã” spunea Mihai Eminescu. Am învãþat aceasta de la sfânta Tereza a Pruncului Isus ºi cu toþi cei ca mine în clipa în care voi renaºte la o nouã viaþã. Îþi mulþumesc, Isuse, pentru acest mare dar! (Adunarea terezienelor de Iaºi – 28 iunie)
Iulia Ioana
„Neavând nimic, voi primi totul de la Dumnezeu” (Sfânta Tereza a Pruncului Isus)
La Bacãu m-a copleºit amintirea uneia dintre cele mai spirituale ºi mai înãlþãtoare experienþe, unicã în viaþa mea, pe care doresc s-o împãrtãºesc tuturor. O rugãciune spontanã, pornitã din mintea ºi inima mea, plinã de credinþã ºi speranþã, adresatã sfintei Tereza a Pruncului Isus (în catedrala din Lisieux) într-un moment de grea cumpãnã, mi-a schimbat cursul vieþii. Fiind binecuvântatã cu o „petalã de trandafir" din imensul buchet al sfintei, trãind miracolul vindecãrii ºi impresionatã de îndemnul sfântului pãrinte, transmis tinerilor la privegherea de searã (27 iulie 2002 - Toronto), consider cã ar trebui „sã ne exprimãm bucuriile, dezamãgirile ºi speranþele" noastre privind spre Isus ºi sã repetãm ce au spus apostolii: „Doamne, învaþã-ne sã ne rugãm!" Astfel, cu siguranþã, rugãciunea va fi „sarea" care va da savoare vieþii noastre.
Angelica Spiru
6
Nr. 2
Calea cea micã
•
septembrie 2 002
Pentru ce te iubesc, o, Marie! Catedrala din Lisieux
Oh! Aº vrea sã cânt, Mamã, pentru cã te iubesc! Pentru ce numele tãu atât de dulce face sã-mi tresarã inima? ªi de ce gândul la suprema ta mãreþie Nu poate sã inspire teamã sufletului meu? Parcã te-aº contempla în gloria ta sublimã, Depãºind strãlucirea tuturor prea fericiþilor, Nu aº putea crede cã sunt copilul tãu… Maria, ah! În faþa ta aº pleca ochii. Trebuie, pentru ca un copil sã-ºi poatã îndrãgi mama, Ca ea sã plângã cu el, sã-i împartã durerile. O, regina inimii mele, pe þãrmul strãin, Pentru a mã atrage la tine, câte lacrimi ai vãrsat! Meditând viaþa ta scrisã în Evanghelie Îndrãznesc sã te privesc ºi sã mã apropii de tine; Nu-mi este greu sã mã cred copilul tãu, Cãci te vãd muritoare ºi suferind ca mine.
Tu ne iubeºti într-adevãr cum Isus ne iubeºte ªi consimþi pentru noi sã te îndepãrtezi de el. A iubi înseamnã sã dai totul, sã te dai pe tine însuþi; Tu ai vrut sã ne-o dovedeºti rãmânând sprijinul nostru. Mântuitorul cunoºtea iubirea ta imensã, Cunoºtea secretele inimii tale materne… Refugiu al pãcãtoºilor, el ne lasã þie Când pãrãseºte crucea pentru a ne aºtepta în cer.
În timpul acestui trist exil, o Mamã dragã, Vreau sã trãiesc cu tine, sã te urmez în fiecare zi; Fecioarã, contemplându-te, mã arunc încântatã, Descoperind în inima ta abisuri de iubire! Privirea ta maternã îmi alungã toate temerile Mã învaþã sã plâng, mã învaþã sã mã bucur. În loc sã ignori zilele de sãrbãtori sfinte, Tu vrei sã le împãrtãºeºti, tu binevoieºti sã le binecuvântezi.
Curând voi auzi aceastã dulce armonie; Curând, în frumosul cer, voi merge curând sã te vãd. Tu care ai venit sã-mi surâzi în dimineaþa vieþii, Vino sã-mi surâzi încã… Mamã, cãci iatã seara! Nu mã mai tem de strãlucirea gloriei tale supreme; Am suferit cu tine… ºi acum vreau Sã cânt pe genunchii tãi, fecioarã, pentru cã te iubesc… ªi sã repet întotdeauna cã sunt copilul tãu! Sfânta Tereza a Pruncului Isus
A
Sfânta Tereza a Pruncului Isus Orizontal: 1. La 13 mai 1883, mica Tereza are o viziune cu aceastã iubitã maicã. 2. Localitate în Franþa unde s-a stabilit cu familia dupã moartea mamei sale (Buisson). 3. Sufletul ei a zburat la cer la sfârºitul acestei luni. 4. Fiind prea micã pentru a îmbrãca haina cãlugãriþelor carmelite papa… al XIII-lea nu-i îngãduie intrarea în mãnãstire. 5. Cãlugãriþã în mãnãstirea din Lisieux (pl.). 6. Sorã a Terezei, cãlugãriþã la Lisieux din 14 septembrie 1894. 7. Ploaia promisã de sfântã (sing.). 8. Dupã moartea d-nei Zélie, Tereza o alege pe aceastã sorã ca o a doua mamã (28 august 1877). 9. Prenume primit la Botez. 10. Luna lui gerar. 11. Abatele misionar în Africa cu care corespondeazã tânãra Tereza. 12. Sfânt pomenit deseori de sfântã în scrisorile sale, episcop de Hippona (sec. IV). 13. Mirele iubit al sfintei. 14. Papa Pius al XI-lea o numeºte astfel la 11 februarie 1923. 15. Oraºul din Normandia unde a vãzut lumina zilei cea mai micã fiicã a familiei. 16. Numele mamei… 17. ...ºi prenumele tatãlui. Vertical: A-B Manuscris autobiografic.
1 1 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 B Publicaþie coordonatã de Teodora Pantazi