Revista bogdania nr 35 36 mai iunie 2017

Revi st ădecr eaţ i eşicul t ur ă AnulV/Nr .3536/2017

Edi ț i eani ver sar ă I SSN23438061 I SSNL23438061

Luni l e:mai-i uni e2017

Cuprins 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

Ionel Marin: Revista BOGDANIA – JUBILEU; Aprecieri din țară și străinătate despre revista de creație și cultură Bogdania – 3 Michaela Orescu : Sahara și enigmele ei Tassili– 11 Testamentul regelui Carol I – 12 Selecție de citate despre strămoși adunate de cercetător Marius Fincă – 13 Dedicații Luceafărului poeziei românești: Ioan Indricău, Cătălina Orșivschi – 14 Florian Laurențiu STOICA, eseul: ”Să dai timpul înapoi” – 16 Ovidiu Țuțuianu: Asemănări între Nicolae Densușianu și Mihai Eminescu – 18 Radu Botiș: Gândind mereu, mereu – 23 Poeme creștine: George Călin, Irina Lucia Mihalca, Lia Ruse –24 Eroii de lângă noi. ”Eroii nu mor niciodată”, poezie de Ecaterina Chifu – 27 Gheorghe Țiclete: Eseul ”Despre fericire” – 27 Ionel Marin: Loredana Groza - o mare vedetă a muzicii românești – 28 Ionel Marin - Im memoriam: Valeriu D. Cotea, savant de renume internațional, Camil Petrescu – 32 Nic. Mătcaș: Despre tribunul Ion Ungureanu – 34 Medalion liric: Nicolae Vasile, Ionel Marin, V. Tărâțeanu, Elena Armenescu, G. Terziu, Doina Bârcă, Gh. Stroia, V. Milescu, I. Rațiu, Corneliu Cristescu, H. Anghel, C. Balaban, D. Pricop, E. Botta, V. Mihăeș, M. Moscu, H. Lungu, Eugen Evu, Mariana Popa, M. Niculescu, Florin Grigoriu, M. Nedea, R. Romicri, I. Stuparu, Adrian Popescu, A. Pogany, Ioan Indricău, N. Doftoreanu, Florea.

Constantinescu, Angela Cristea și C. Bota – 37 Balade: George Petrovai și Maria Filipoiu –53 Poezii populare de Catrina Danciu –55 Sonete: Nicolae Mătcaș, Theodor Răpan și Petrache Plopeanu –56 Epigrame: Stroe Constantin, Titi Turcoiu, Elis Râpeanu – 58 Aforisme, cugetări, maxime - Despre prietenie –59 Nicolae Vasile: Episodul 5 din romanul foileton ZÂNA ȘI VIAȚA – 60 Cristian Petru Bălan: Povestea” Minunea din Patmos” p 63; A. Rădoi ”Se-ntâmplă minuni”, p 65, A. Burtea ”Floarea albă de cireș”, p 67; Negură Elena - Luiza, povestea ”Ioana”, p 68 Recenzii, cronici literare, comentarii semnate de: Prof. Geo Călugăru , Octavian Curpași Dr. ing.

Corneliu Cristescu – 70 Poezii, povești pentru copii: Victor Gh. Stan, C. Gavrilescu, Vasile Groza – 77 Din creațiile tinerilor premiați la Festivalul național Bogdania: Perți Elena și Petrache Mihaela – 79 Interviu: Emilia Țuțuianu – Ben Todică, casa din suflet, dincolo de meridiane – 84 Prof. univ. Florentin Smarandache: Broaștele țestoase gigantice din Galapagos – 87 Ionel Marin despre eleva pictoriță Dăscălescu Andrada- Maria, din Focșani – 89 Evenimente culturale din județ și din țară – 90 Noutăți editoriale – 98 Semnal editorial – 105 Coperta: Casa de cultură din Adjud

Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este fondată și editată de Asociația cultural-umanitară Bogdania din Focșani. Apare o dată la două luni.

REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA Ionel N. MARIN (Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania) Redactor şef Editori seniori: Nicolae Vasile; Vasile Groza Redactori: Geo Călugăru, Michaela Al. Orescu, Năstase Marin, Nicolae Octavian Lupu, Adrian Nicolae Popescu, Corneliu Cristescu.

Secretar de redacţie: Bogdan Florea Membri de onoare: Acad. Valeriu D. COTEA Prof. univ. dr. Florentin SMARANDACHE (SUA) cercetător științific. matematician, scriitor, membru al Academiei Americano-Române de Științe și Arte Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA), membru titular USR şi al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte; pictor, sculptor.

GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA. Adresa redacţiei: Focşani, Strada Contemporanul nr.28, cod 620065, jud. Vrancea Telefon mobil: 0752862369.

Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail: ionelmarin55@gmail.com În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul materialelor publicate. Textele nu se înapoiază. Pentru eventualele greşeli de tehnoredactare vă cerem scuze.

Puteți sprijini proiectele Asociației Culturalumanitare BOGDANIA, redicționând 2% din impozitul anual pe venit (D. 230) sau prin donații în contul: RO11BRMA0999100047750380, Banca Românească; CIF- 29080784. Vă mulțumim!

Anul V, Nr. 35-36, mai – iunie, 2017 Ediție specială la 5 ani de apariție tipărită LA MULȚI ANI BOGDANIA! ISSN 2343-8061; ISSN-L 2343-8061

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Dumneavoastră veți aprecia în ce măsură am reușit?

Prin deosebitul colectiv redacţional şi prin dvs., colaboratori permanenţi ori ocazionali, am dat un plus de afirmare a valorilor literaturii și culturii române contemporane. Cu fiecare număr de revistă am urcat noi trepte spre răspândirea valorilor autentice, a talentelor românilor din întreaga ţară precum şi din diaspora românească.

Fără lumina raţiunii, înţelepciune, dăruire și iubire nu putem însănătoși seva cea sfântă a României. De cultivăm ‖buruieni‖ nu putem culege decât suferință și răutate. Oamenii valoroși, faptele de ispravă, actele de cultură benefice trebuiesc înmulțite spre folosul vieţii noastre, pentru creşterea bogăţiei spirituale dar şi a calităţii traiului zilnic. Numai uniţi și prin onestitate și competență vom învinge! În paginile Revistei “Bogdania” am cuprins pe lângă: poezie, proză, eseuri, articole de istorie, comentarii critice, aniversări, comemorări, interviuri, artă, teatru, traduceri, evenimente culturale şi rubricile debut şi literatură pentru copii, care să stimuleze creaţia literară la tineri şi să crească respectul faţă de limba şi cultura română. În cei cinci ani de apariție neîntreruptă revista Bogdania a cuprins în paginile ei personalități ale culturii naționale, precum și creatori de mare valoare din: SUA, Canada, Australia, din țări ale Europei. Cu bucurie amintesc pe: Acad. Cristian Petru Bălan, Prof. univ. Florentin Smarandache, Prof. dr. Dumitru Buhai, Ioan Miclău, Octavian Curpaș, Melania Rusu Caragioiu, Ben Todică, Luca Cipolla, Nicolae Mătcaș, Dumitru Ichim, Vasile Tărâțeanu și alți români de mare valoare literară și culturală din străinătate, care ne onorează cu creații de mare ținută artistică și morală.

Din țară apreciez strădania și implicarea deosebită, în creșterea prestigiului revistei Bogdania, în mod deosebit pe: Prof. univ.

Nicolae Vasile, Dr. Michaela Orescu, Dr. ing.

Ovidiu Țuțuianu, Corneliu Cristescu, toți scriitori membri ai valorosului Cenaclul ‖Literar ing.‖ din București. De asemeni s-au remarcat scriitorii: Vasile Groza, Elena Armenescu, Geo Călugăru, Anghel Hotu, Maria Filipoiu, Florian Laurențiu Stoica, Doina Bârcă, Andreea Cojocaru (Ion), Adrian Nicolae Popescu, Ilarion Boca, Năstase Marin, criticii literari Lucian Gruia, Mihai

Editorial REVISTA BOGDANIA – JUBILEU Revista de creaţie şi cultură “BOGDANIA‖ a făcut primii paşi către dumneavoastră, în luna februarie 2013, pe Net și primul număr tipărit a fost în luna mai 2013, acum cinci ani.

Revista apare sub egida Asociaţiei culturalumanitare ”BOGDANIA” din Focşani și este o publicaţie pentru inima şi sufletul românilor de pretutindeni, o revistă care promovează ”dulcea povară” a scrisului românesc. Unde există cărți, reviste de cultură există vise și speranțe.

Speranțele prin muncă, creație, dăruire și cultură asigură și viitor, un viitor onest, plăcut și luminos. O revistă de cultură trebuie să prezinte adevărul, să ne lumineze interiorul și viața, să alunge ura, frica, amărăciunea, desnădejdia, aroganța, răutatea și viciile zilnice ce ne otrăvesc, întunecă traiul și conștiința. Poporul român, oamenii de litere, de cultură, artiștii au calități deosebite și tocmai aceste calități, valori ale neamului românesc trebuiesc scoase în evidență și răspândite pe întreg mapamondul. Ce poate fi mai frumos decât să absorbi lumina cărților, revistelor serioase care să ne ajute la înflorirea treptelor vieții cotidiene.

Pornind de la rostul și sensul vieții am ajuns la concluzia că actul de cultură are un rol important în construirea altarului tainic din suflet, în desăvârșirea spirituală a omului. Cu certitudine doar Adevărul și Iubirea ne vor asigura veșnicia. Poeții, artiștii, toți scriitorii, jurnaliștii răspândesc binele, frumosul, normalitatea. Din nefericire sunt prea mulți care reduc din frumusețea darului Dumnezeiesc și în loc să deschidă ferestrele iubirii ne ‖aruncă‖ cioburi de vise otrăvite, taie, uneori, cu rea voință, aripile inocente ale idealului uman. Prin comunicare, reală comuniune, dialog constructiv, prin educație și cultură ne vom putea înălța deasupra crizelor profunde în care a întrat societatea umană. Deviza revistei Bogdania de la început a fost și va rămâne: Diversitate în conținut și formă, originalitate și calitate.

Acum, la împlinirea a cinci ani de la primul număr tipărit al revistei Bogdania facem un bilanț și o mobilizare care să ne ducă spre împlinirea dezideratelor stabilite inițial.

3

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Antonescu, Dan Lupescu, și lista poate continua cu multe alte exemple, demne de laudă. ‖Lista scriitorilor publicați în fiecare număr este destul de bogată, materialele variate și bine conturate. Este o încântare să lecturezi revista Bogdania!‖ afirma de curând distinsa scriitoare Maria Niculescu din București. O bună parte dintre aceștia au primit, în cadrul Festivalului național Bogdania, premii și Diplome de excelență din partea revistei Bogdania, din partea Asociației cultural-umanitară ‖BOGDANIA‖. În revistă au fost publicați, în fiecare număr, tineri creatori din țară și străinătate care au fost premiați la cele cinci ediții ale Festivalului național de creație literară BOGDANIA și vom continua cu această rubrică.

Aș evidenția în mod deosebit, dintre liceeni, studenți, tineri profesori pe: Benea Simona, Borcan Cristian, Ciobanu Marina (Chișinău), Perți Mădălina, Pârvu Bianca Andreea, Hotca Marian, Rusu Irina, George Nicolae Stroia, Cătălin Acatrinei, Buruiană Alexandra, Schoppel Carla Francesca, Șaramet Cristina, Negură Luiza, Petrache Mihaela, Muntean Emilia, Martin Fabian, Andrei Tudor, Daria Paulopol-Necula, Bratu Ana-Maria și mulți alții.

Pe 19 iunie 2017 se v-a desfășura la București Festivitatea de premiere a Ediției a VI-a a Festivalului - Concurs național de creație literară Bogdania. Pe toate meridianele globului pământesc există români talentați, iubitori de limba și cultura română. Îi consider ca pe frații și surorile noastre de aici, din România. Într-u adevăr, înțelepciune şi frumuseţe sufletească să urmăm pilda înaintașilor spre creșterea prestigiului și clădirii unui viitor luminos tuturor românilor și lumii întregi. Numai împreună, prin muncă și iubire, putem transforma România dintr-o țară ‖vlăguită‖, într-o pasăre măiastră a infinitului uman.

La ceas aniversar aduc mulțumiri călduroase colectivului redacțional, tuturor colaboratorilor, susținătorilor și cititorilor revistei Bogdania. Vă doresc succese în realizarea proiectelor literare și nu numai, multă sănătate și mari bucurii.

Aprecieri din țară și străinătate despre revista de creație și cultură Bogdania

Acest jubileu vine să încununeze un efort imens, dar şi un omagiu adus celei mai dragi fiinţe a redactorului-şef, Ionel MARIN. Pentru a evita o încărcătură emoţională puternică, mă voi axa, în comentariul meu, pe latura culturală a acestei reviste. Mai întâi, remarc diversitatea tematică prezentă în paginile sale. În al doilea rând, subliniez calitatea producţiilor literare, aspect care concurează cu cele mai prestigioase reviste din spaţiul cultural românesc din prezent. În al treilea rând, menţionez personalităţile de prestigiu care publică în paginile sale. În al patrulea rând, relev extensia revistei peste hotare atât cu diverse producţii literare cât şi cu unele traduceri semnificative.

Totodată, colectivul redacţional a păstrat măsura cuvenită privind adaptarea sa la diverse evenimente culturale, aniversare, comemorative etc. Indiferent de ceea ce vor crede cititorii acestei reviste, nu pot să nu remarc efortul demn de toată lauda pe care-l face redactorul-şef pentru a asigura nu numai apariţia la timp a acesteia, dar şi păstrarea unei stachete de înalt nivel în ceea ce priveşte ansamblul editorial.

De asemenea există un echilibru cumpătat între diversele genuri literare, astfel încât în paginile acestei prestigioase reviste să-şi găsească loc fiecare gen în parte.

Exigenţa colectivului redacţional privind calitatea materialelor publicate este pe deplin răsplătită cu aprecieri dintre cele mai semnificative din partea diverselor categorii de cititori. Închei această succintă prezentare cu urări de ”viaţă lungă” atât pentru cei care se ocupă

LA MULȚI ȘI LUMINOȘI ANI DVS. și REVISTEI DE CREAȚIE ȘI CULTURĂ BOGDANIA! Ionel MARIN, Redactor șef 4

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 nemijlocit cu apariţia sa cât şi pentru revista în sine. Cu cele mai înalte aprecieri, Prof. Anghel HOŢU(București)

Fiind un promotor al acestora, prin mediatizarea articolelor lirice din cărțile „Tradiții creștine și ritualuri populare românești" și „Expreșii populare și trăiri proverbiale" (Editura Punct/Paideia - 2008), a căror autor sunt, în calitate de colaborator al prestigioasei publicații culturale „Bogdania", îi transmit mulțumiri și recunoștință, Directorului editorial Ionel Marin, pentru publicarea creațiilor mele în majoritatea numerelor editate, pe teme istorice, patriotice, aniversare, sociale și nu în ultimul rând pe teme de tradiții și ritualuri din cărțile publicate, contribuție pentru care am fost recompensată cu „DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ - ASOCIAȚIA CULTURALĂ BOGDANIA"/2015, pentru poezie și promovarea tradițiilor populare românești".

Felicit pe Președintele fondator Ionel Marin și pe întreaga echipă editorială a publicației culturale „Bogdania", pentru publicarea a mii de articole de la sute de cititori în cele 34 de numere, editate într-o formă grafică de excepție, dorindule inspirație și abnegație la realizarea altor zeci de numere, spre aniversarea multor ani cu două cifre, precum și finalizarea proiectelor culturale organizate de ASOCIAȚIA CULTURALĂ „BOGDANIA". Așa să vă ajute Dumnezeu!

Poeta Maria Filipoiu, București

Revista „BOGDANIA" - Brand al Literaturii și Culturii Românești Publicația Revista Bogdania, ce aniversează 5 ani de la înființare, ajungând la nr.35, a devenit un brand al creației culturale, datorită muncii neobosite a scriitorului Ionel Marin - Președinte fondator al Asociației Cultural-umanitară „Bogdania" și a echipei editoriale care a promovat prin publicare, creații literare ale scriitorilor aflați la nivel înalt pe scara valorică și a încurajat tinere talente, aspirante la titlul de scriitor, prin mediatizarea anuală a Festivalului Național de Creație Literară „Bogdania" ajuns la Ediția VI/2017.

Valoarea publicației este conferită de diversitatea subiectelor abordate în paginile ei, de importanță socio-culturală, de către autori dedicați scrisului, prin prioritizare valorică la aniversări și comemorări literare, ca o contribuție la dezvoltarea culturii naționale, prin recenzii, cronici și comentarii literare la volumele vrednicilor scriitori, precum și semnale editoriale de noi apariții publicistice.

Omagii și elogii ale scriitorilor contemporani pentru titanii literaturii române, sunt dovezi de prețuire și recunoștință, datorate înaintașilor, ocupând pagini de interes major în paginile publicației culturale „Bogdania".

Demne de semnalat sunt subiectele dedicate sărbătorilor naționale, istorice, culturale și sociale, cu articole informative și creații literare ale scriitorilor inspirați de evenimente: „Ziua Mondială a Poeziei", „Ziua Națională a Limbii Române", „Ziua Națională a României", „Ziua Internațională a Femeii (mamei)" și altele, ocazii cu care au fost publicate: eseuri, exegeze și creații lirice.

Subiecte de larg interes pentru cultura națională sunt și articolele în proză sau poezie, cu temă religioasă, în care se sunt evocate tradiții și ritualuri străbune, perpetuate în decursul timpului și reactualizate la sărbătorile creștine sau populare, ca moștenire pentru generația în formare și generațiile următoare.

Revista Bogdania este una din cele mai frumoase, bogate și serioase reviste apărută acum trei ani și care, așa cum spuneam la înființarea ei, va parcurge o traiectorie ascendentă și de mare necesitate în vremurile actuale. Îl cunosc personal, destul de bine pe Ionel MARIN, fondatorul și redactorul șef al revistei și sunt convins, deși face mari sacrificii, va duce munca până la capăt, cu dăruire și dragoste prietenească pentru afirmarea valorilor literaturii și culturii române. Felicitări și viață lungă înainte!‖ Multă sănătate, fericire și mari succese prezente și viitoare! Cu aceiași sinceră stimă, Acad. Cristian Petru BĂLAN (SUA) Revista Bogdania din Focșani este serioasă, de mare valoare literară și culturală, pe scurt este excelentă! Dă-i Doamne, sănătate, inspirație divină confratelui meu, Ionel MARIN, cel care 5

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 osârdește cu dăruire exemplară întru neam, limbă și țară. Cu frățietate, Acad. Vasile Tărâțeanu (Ucraina)

Cu aleasă prețuire Prof. univ. Andrei Pogany (Timișoara) Revista Bogdania – Fondată de Ing. Scriitor şi poet, Ionel Marin în anul 2013 luna februarie, în cadrul Asociaţiei Cultural-umanitară BOGDANIA din Focşani, trăieşte intensiv. Acest încă, copil al culturii şi creaţiei literare şi ştiinţifice din ţara noastră, se dezvoltă pe zi ce trece. O seamă de personalităţi interne şi internaţionale colaborează cu revista venind cu lucrări de valoare în domeniul ştiinţei, artei, istoriei, etc... menite să informeze publicul cititor şi colegii de breaslă despre noutăţi în aceste domenii. Prioritate au tinerii, dar și elevii, care bat la poarta afirmărilor în creaţia literară şi nu numai. Pentru ei a fost inițiat, de către poetul Ionel MARIN, Festivalul Național de Creaţie Literară ‖BOGDANIA‖ (poezie, proză şi eseuri), ajuns în acest an, 2017, la ediția a VI-a. Constant publică în paginile revistei cele mai reuşite creaţii. Organizează cu multă dăruire activități culturale, precum a fost și spectacolul de teatru de la Ateneul Popular din Focşani cu piesa de teatru ,,PĂLĂRIERUL‖ de Vasile Groza pe muzica lui Mihai Constantinescu, urmată de lansarea de carte ,,TEATRU PENTRU COPII‖ de acelaşi autor şi acordarea de autografe copiilor care au făcut ca sala Ateneului să fie neîncăpătoare. Îl apreciez și stimez pe Ionel Marin, ca scriitor, publicist serios dar și ca un om de o deosebită finețe și omenie. Sănătate și mult succes în continuare! La mulți ani revistei Bogdania!

Scriitor Vasile Groza (București)

‖Într-o perioadă în care multe publicaţii fac mişcarea inversă, adică nu mai apar în forma tipărită ci păstrează doar varianta electronică, Revista BOGDANIA, condusă de către scriitorul Ionel Marin, reuşeşte să se impună sub ambele forme. Publică literatură de calitate, organizează concursuri, oferă un cadru de dezbateri regional, naţional sau chiar internaţional şi, foarte important pentru mediul cultural, apare la timpul programat‖. ‖Revista Bogdania se prezintă ca o revistă de nivel naţional, atât prin prezentare, cât şi nivelul calitativ al textelor. Excelentă! La cote calitative tot mai ridicate. LA MULȚI ANI! Prof. univ. Nicolae VASILE (BUCUREȘTI) Revista Bogdania este... o poveste frumoasă a unui vis, ce a înflorit într-o grădină cu vise, ce a dăruit unui Om, o familie adevărată, cu mulți confrați care gândesc, simt și acționează la fel. O familie valoroasă, puternică, de bună-credință, ce-și ridică visele până dincolo de stele. Acestei familii - revista de creație BOGDANIA - îi spunem din suflet la mulți ani! Să îți fie drumul lin către înălțimi, către inimile dornice de frumos ale românilor! Rămâi la fel de tânără, de proaspătă, de curată, fără umbrele vicioase ale vremurilor! LA MULȚI ANI! întru credință, viață lungă și NEMURIRE! Poet, prozator, critic literar, membru corespondent ARA Gheorghe A. Stroia (ADJUD)

Revista Bogdania, o oază de cultură, devenită deja tradiţie, din ce în ce mai valoroasă, din ce în ce mai curată, o bucurie sinceră prin fiecare apariţie a sa. Harnicul său fondator şi Redactor şef IONEL MARIN merită elogii pentru tenacitatea, vivacitatea şi perseverenţa demersurilor sale, de apreciat şi prin talentul cu care ştie să promoveze cultura, să se aplece asupra nevoilor culturale ale tinerei generaţii, să încurajeze scrisul, ce poate deveni - pentru mulţi vrânceni - un modus vivendi! Felicitările noastre şi Lectură plăcută, publicului său cititor!

(Redacţia Armonii Culturale)

Stimate Domnule Redactor Șef Ing. Ionel MARIN vă adresez aceste rânduri, în mod special, spre a vă mulțumi pentru prezentarea revistei „BOGDANIA‖, pe care o conduceți și o realizați cu deosebit efort, dar și cu dragoste și cu o grafică superbă.

Vă admir pentru dăruirea și competența cu care acționați ca revista „BOGDANIA‖ să apară la timp cu paginile având o tematică diversificată, oferind materiale interesante pe care cititorul o parcurge găsind în ele o hrană sufletească.

6

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Domnule Ionel MARIN vă felicit pentru această nouă realizare, revista Bogdania este o mărturie în timp asupra semnelor de lumină pe care cultura şi civilizaţia românească le generează necontenit. Felicitări! Toate cele bune!

Dan Lupescu, dir. Direcția Jud. de Cultură Gorj, director Revista LAMURA - Craiova

tradiţie culturală în Vrancea (de care vor fi nevoiţi să ţină seama şi culturnicii vrânceni) Şi, te felicit din tot sufletul pentru numărul (iulieaugust) al revistei Bogdania! Pentru articolul pe care l-ai scris referitor la Limba Română, pentru selecţia valoroasă de autori, pentru modul de prezentare, într-un cuvânt Bogdania se prezintă ca o revistă de nivel naţional, atât prin prezentare, cât şi nivelul calitativ al textelor. Mulţumesc pentru revistă! Excelentă! La cote calitative tot mai ridicate. Felicitări pentru articolul de fond!

Mi-a alinat sufletul şi, sper că este un balsam sufletesc pentru toţi cititorii care iubesc România şi pe români. Cu toate problemele pe care le am, mă voi strădui să scriu noi articole… Doamneajută pe mai departe! Mulți ani de apariții editoriale! Scriitor Năstase Marin (Galați)

Distinse poet şi mare domn, Ionel Marin, sunt onorat de postarea versurilor mele în paginile „Bogdaniei" ce cu pertinenţă şi competenţă o păstoriţi. Mulţumesc pentru cuvintele deosebite adresate mie, pentru care vă acord întreaga, neştirbita mea consideraţiune!

Cu preţuire, Poet Vasile Popovici Am citit, cu mare plăcere, ultimul nr. al revistei ,,Bogdania'' şi pot să reafirm că-i superbă.

Mulțumiri și felicitări totodată! Vă mulțumesc pentru onoarea de a fi trecută de mai multe ori în paginile revistei. Viață lungă dvs. și valoroasei reviste Bogdania. Poeta Maria I. Tănase

Vă mulțumesc mult, domnule Ionel Marin, pentru publicarea mea în revista Bogdania, revistă dragă mie, pe care o prețuiesc și de care vorbesc cu drag. Numai bine dvs. și colectivului redacțional! Poet Stan M. Andrei (Tecuci)

Mulţumesc pentru tot ceea ce faci! Îţi mulţumesc mult, Ionele, pentru revistă!

FELICITĂRI pentru excelenta realizare a ei! Cu efortul tău, fizic şi financiar, dar şi cu talentul şi dragostea ta faţă de cititori şi cultura românească, BOGDANIA creşte tot mai mult şi mai frumos, în elita revistelor româneşti de cultură. Ai reuşit să atragi atâtea personalităţi ale culturii şi literaturii române, atât din ţară cât şi din străinătate şi acest fapt îmi umple sufletul de bucurie. Şi ... de ce nu, de mândrie, că sunt şi eu un colaborator, cu un strop de scriitură. Îţi doresc, în continuare, ţie şi revistei dragi BOGDANIA, multe succese pentru cultura românească!

De asemenea, îţi transmit felicitări şi pentru ediţia a V-a a Festivalului Bogdania, 2016, ţinut la Bucureşti, cu un juriu de excepţie! Ce bine că ai ajuns acolo! Mai la vedere, mai aproape de centru! Tare mult aş vrea să afle de acest eveniment şi autorităţile din Focşani (care n-au catadicsit să participe la ediţiile precedente ale acestui Concurs şi Festival). Mă bucur din suflet de acest mare succes al tău. De fapt, de la prima ediţie am prevăzut că această acţiune a ta, conjugată cu apariţia revistei Bogdania, vor face

Felicitări pentru realizarea revistei Bogdania, menținem legătura. Succese și numai bine tuturor! Vă doresc sănătate, putere de muncă, de creație, iubirea să-nflorească și să ne lumineze viața. LA MULȚI ANI! Prof. univ. dr. Florentin Smarandache (SUA) Mulțumesc, pentru revistele Bogdania trimise.

Sunt foarte frumoase, bine făcute și de mare ținută. Felicitări tuturor! Poeta Sava Olimpia, dir. Editura Olimpias (Galați) „Bogdania‖ a îmbrăcat hlamidă strălucitoare, în numele sfintei treimi. Un efort întreit al fondatorului, coordonatorului, al truditorului acestei publicaţii literare. Bucurie, deopotrivă, pentru colaboratorii, prietenii şi cititorii fideli. Şi pentru că suntem sub semnul triadei, să ne amintim, deopotrivă că în deschiderea corolei slăvitului an 2017, suntem determinaţi, ca buni creştini ce suntem, să conştientizăm că se împlinesc trei veacuri de la plecarea pe cărările veşniciei celei preacurate a unui martir creştin, 7

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 pre numele său, Antim Ivireanul (1650-1716).

Cu îndreptăţire, cuvenindu-se a cinsti, în fapt, în acest an, şi-ntotdeauna, memoria tuturor martirilor neamului strămoşesc. Şi în semn de neuitare, să ne însuşim cele „trei fapte bune ale blagosloveniei‖, atât de evlavios şi cucernic explicate de preaînvăţatul Antim Ivireanul: credinţa („fiinţa celor nădăjduite şi lucrurilor celor ce nu se văd dovediri‖, nădejdea (prin „dumnezeiască strălucire‖) şi dragostea (temeiul şi vârful tuturor bunătăţilor, care uneşte‖).

Aşadar, tuturor colaboratorilor acestei frumoase reviste, la ceas de sărbătoare, să îmbrăţişăm îndemnul Sfântului Antim Ivireanul, cu multă credinţă, nădejde şi dragoste nestrămutată faţă de trecutul nostru, evidenţiind nobleţea, inteligența și toate valorile lăsate nouă moştenire de înaintaşii noştri traco-daco-geţii; să facem astfel încât vârful peniţei noastre să fie înmuiat în jertfelnicia de veacuri întru verticalitate, adevăr şi frumuseţe sufletească.

Doresc revistei viaţă lungă, acumularea de condeie tinere, recunoaştere naţională şi internaţională!

Un An 2017, cu sănătate şi multe satisfacţii!

Scriitoare Livia Ciupercă (Iași)

moldav ce-şi doarme somnul de veci în vechea urbe a Rădăuţilor, în mănăstirea care-i poartă cu astăzi numele, Mănăstirea Bogdana; vă îmbrăţişăm pe toţi cu drag şi vă transmitem gândul nostru curat la ceas aniversar!

Poet Adrian Popescu, Rădăuți (Suceava)

Stimate Domnule Director, Ionel Marin, aveți o revistă minunată și o voi recomanda timișorenilor mei cu toată căldura, chiar dacă ei o cunosc, fiindcă acele multe condeie de acolo de abia așteaptă. Vă trimit un grupaj de meditații în versuri, făurite de mine la Timișoara. Mulțumim pentru această ,,gură de oxigen‖ sufletesc, Revista ,,Bogdania‖, care a găsit loc și cântecelor câtorva poeți din Canada. Cu mulțumiri și deosebită stimă, Poeta Melania Rusu Caragioiu (Canada)

Stimate Domnule Ionel Marin, Frumosa urare , însotită de îndemnul cu adevărat frățesc, de apropiere între noi, patriotismul românesc ce ar trebui să ne unească! Ce minunat ar fi de-am fi mai buni și mai calzi sufletește, căci și Mântuitorul ne-a arătat că numai așa suntem cu adevărat Creștini. Dumneata esti un om deosebit, pentru care nu pot avea decât admirație și respect.

Această revistă, care vă onorează, dar și va cere mult efort și sacrificiu, va trebui să constitue pentru fiecare dintre noi un exemplu și făclia ce poate călăuzi, adevarata OMENIE! Acum sunt în Franta, la familia fiicei mele, de unde vă doresc, tot ce-i mai frumos și bun, Dv. și tuturor celor ce vă înconjoară!

La multi ani, frumoși și buni, Dumneavoastră, revistei Bogdania și întregii lumi.

Prof.univ. Țiclete Gheorghe (București)

Revista Bogdania…e clar pentru cel care o atinge dacă răsfoieşte o revistă sau mângâie creştetul firav al unei copile ce prinde a zâmbi tot mai cald, înfrumuseţându-şi drumul către senectute. Pavăză a copilăriei şi a maturizării acesteia, poetul Ionel Marin reuşeşte să ţină sus stindardul vieţii culturale focşănene, făcându-l să fluture până dincolo de hotarele ţării.

Rampă de lansare sau de confirmare a talentului, festivalul anual cu acelaşi nume, ce se desfăşoară la începutul verii nu face altceva decât să descopere şi să atragă noi valori, transformând mai apoi în colaboratori şi prieteni diferitele şi ineditele forme ale exprimării în cuvinte. Cu certitudine avem cu ce susţine spusele noastre, numărându-ne printre laureaţii acestui festival!

La mulţi ani, viaţă lungă revistei Bogdania, sănătate tuturor autorilor ce şi-au înscris numele în paginile ei de-a lungul timpului, putere de muncă realizatorului şi colectivului redacţional!

Din frumoasa Bucovină, ocrotiţi de spiritul întâiului voeievod

Distinse dle Ionel Marin, Vă expediez și eu 10 sonete pentru revista pe care o ziditi întru slava poeziei și a frumosului, a neamului și a plaiului, nu înainte de a vă ura multă sănătate, noroc și inspiratie pe potrivă.

Cu alese sentimente de recunoștință, Prof univ Nicolae Mătcaș (Chișinău) 8

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 crescut în valoare de la număr la număr graţie căutărilor neobosite ale fondatorului ei de a aduce în paginile publicaţiei semnături ale unor poeţi, prozatori, critici literari, profesori, oameni de ştiinţă şi de condei recunoscuţi, apreciaţi şi aşteptaţi de publicul cititor.

Este o revistă care se citeşte cu plăcere, pentru că în scrisul celor care contribuie la facerea ei găsim şi regăsim fapte de viaţă care ne încălzesc sufletul, idei şi aspiraţii nobile pentru care militează autorii. În calitate de colaborator, fie şi ocazional, urarea mea pentru BOGDANIA şi fondatorul ei este de viaţă cât mai lungă, încărcată de bucurii.

Jurnalist Radu BORCEA (Focșani)

Nu pot avea decât cuvinte de laudă la adresa minunaților, entuziaștilor scriitori şi oameni de cultură, realizatori ai revistei Bogdania şi în primul rând fondatorului şi redactor şef, poetul Ionel MARIN din Focşani. Dumnealui realizează evenimente culturale de seamă, cu răsunet viu în lumea celor ce prețuiesc și înnobilează Cuvântul, exemplificate prin festivaluri, concursuri de creație literară, poezii de calitate, eseuri, poveşti şi povestiri pentru toate vârstele, debut literar, teatru, interviuri, comemorări, aniversări şi alte evenimente culturale din ţară. Este deosebită această revistă, deosebiți oamenii aceștia frumoși la suflet care se dăruie și dăruiesc din bogăția înțelepciunii domniilor lor, îngemănând talentul cu ideea, cu gândurile și cu visele, pregătite să zboare spre împlinire, pentru a ne îmbogăți sufletul și a ni-l însenina , pentru a aduce un plus, o tentă de culoare și aromă imensei flori ce se află în grădina lui Dumnezeu, CULTURA, stropind-o, spre nemurire, cu apa vie a ființei lor.

Felicitări și mii de mulțumiri tuturor acelor oameni de bine care ne informează prin materiale succinte și la obiect, abordând variate, interesante subiecte din variate domenii de activitate: artă, cultură, știință, religie, istorie, minunaților prieteni de suflet ce, cu talent și dăruire de sine, înnobilează CUVÂNTUL, invitându-ne spre o lume frumoasă, luminoasă, bogată, bună, arătându-ne, cu arară bunăvoință, căile ce duc spre aceasta, aducându-ne aminte că, pentru a fi demni de această lume, trebuie să ne păstrăm acele calități pe care și Dumnezeu le agreează: hărnicia, dărnicia, cinstea, bunătatea, caritatea, devotamentul, sacrificiul, cum frumos spune domnul Ionel Marin când vorbește despre sacrificiu, eroi și eroism… Da, eroii trebuie slăviți, o merită cu prisosință, iar noi ar trebui să le urmăm exemplul! Lista scriitorilor publicați în fiecare număr este destul de bogată, materialele variate și bine conturate. Este o încântare să lecturezi revista Bogdania! Felicitări și La mulți ani revistei și tuturor oamenilor de bine!

Poeta Maria Niculescu (BUCUREȘTI)

Efigia care marchează mișcarea literară din jurul revistei de creație și cultură Bogdania este cea a poetului și fondatorului ei, Ionel MARIN, autor a multor volume de poezie, personalitate lucidă și onestă, bogată sufletește și generoasă, model de frumusețe spirituală și artistică. Cu fiecare număr tipărit revista Bogdania, vine cu noutăți, prezintă articole și creații valoroase ale scriitorilor din țară și din străinătate. Este o revistă de cultură serioasă, primitoare și care promovează, permanent și tinere condeie.

Felicitări colectivului redacțional, în primul rând domnului Ionel Marin! LA MULȚI ANI! Dr. Michaela Al ORESCU (București) Revista ”Bogdania”, revistă de creație și cultură fondată în anul 2013, editată de Asociația Cultural-umanitară ‖Bogdania‖ din Focșani, județul Vrancea. O revistă cu nume inspirat, de rezonanță istorică, în care sunt prezentate o multitudine de materiale a căror diversitate dau un conținut solid și incitant, celor 100 de pagini, între coperte color, policromie. Sunt de apreciat strădaniile unui om cu suflet mare Ing. Ionel N. Marin, și colectivului de redacție, de a edita această revistă în contextul în care alte multe publicații au încetat din p(v)iață… Îi felicit sincer pe realizatori și colaboratori deopotrivă pentru vocația și spiritul autentic românesc transmis nouă tuturora, ca un semn că, dincolo de depărtarea topografică și (a)normalitatea specifică tranziției, actul de cultură este cel ce unește și responsabilizează pentru a fi și mai puternici.

Revista de creaţie şi cultură BOGDANIA, fondată de poetul creştin şi patriot Ionel MARIN, a împlinit cinci ani de existenţă tipărită. De la apariţia ei în peisajul literar al Vrancei, revista a 9

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Dumitru Buțoi - Revista Luceafărul de Vest, Nr. 19/2017, Timișoara

Stimate domnule Ionel Marin, Vă mulțumesc pentru revista Bogdania. Vă felicit pentru articolele dv., pentru materialele publicate și, în genere, pentru ținuta deosebită a revistei. Succes în continuare!

Profesor Gh. Bucur (Tulcea)

Mult Stimate Maestre, Ionel Marin, Nici nu vă puteți închipui ce bucuroși am fost noi, mica pleiadă de poeți din Montreal, care am apărut în Revista ,,Bogdania‖, despre care toți spun-adevărul - că este frumoasă. Iar dacă un poet și cititorul exprimă acest calificativ care iese spontan din inimă, atunci înseamnă că s-au exprimat admirativ. Exemplu, D-na Milena Munteanu din Toronto, și mulți alții, se înțelege că și eu....Cu mulțumiri și deosebită stimă, Melania Rusu Caragioiu (25 martie 2017) Excelență, Calde felicitari si cele mai vii multumiri pentru noul numar al revistei BOGDANIA. Am recitit cu mare interes totul, inclusiv versurile Dnei Lucia Silvia Podeanu. Cele mai bune urari, Diplomat Valeriu TUDOR

Va multumesc, stimate domn Ionel Marin, pentru revista Bogdania si publicare.

Felicitari pentru aniversarea a cinci ani de la aparitia acestei minunate reviste! Ganduri minunate, de bine! La multi ani frumosi si creativi! Cu respect si pretuire, Poeta Irina Lucia Mihalca

Stimate domnule Marin, Am primit revista Bogdania. Vă mulţumesc şi vă felicit pentru conţinutul bogat al acesteia, pentru calitatea producţiilor literare şi pentru consistenţa sărbătoririi celui pe care mi-am permis să-l numesc "enciclopedicul Mihai Eminescu"!.

După cunoştinţa mea puţine reviste din Bucureşti şi din ţară se ridică la nivelul atins de publicaţia Dv. Cu speranţa că vom îmbunătăţi continuu

colaborarea noastră mă înclin admirativ în faţa eforturile multiple depuse de Dv. şi colaboratorii, pentru menţinerea aprinsă a acestei "făclii de creaţie şi cultură" ce o doresc să lumineze de durată în "întunecimea" vremilor actuale! LA MULȚI ANI! Dr. Ing. Ovidiu Țuțuianu (București) Cu toții apreciem strădaniile Dv în domeniul culturii și încercăm să contribuim printr-o colaborare tot mai fructuoasă la creșterea prestigiului național al revistei pe care o conduceți și căreia îi urăm LA MULȚI ANI! Cenaclul ”Literar Ing.” (București)

Stimate domnule Ionel Marin!

Superbă revistă! Mulțumiri și felicitări în același timp. Este o plăcere să citesc revista Bogdania.

LA MULȚI ANI! Vă îmbrățișează, cu deosebită recunoștință, Scriitorul, cineastul Ben Todică (Australia) Stimate Domnule Redactor șef IONEL MARIN, Vǎ exprim, prin aceste rînduri, alesele mele mulţumiri pentru aprecierea poeziilor pe care respectuos vi le-am remis şi pentru bunǎvoinţa publicǎrii uneia dintre ele în prestigioasa revistǎ de culturǎ pe care o conduceţi. Am luat abia astazi cunoștință de aceasta publicare, ce îmi face mare bucurie şi onoare. În aceste vremuri, în care cultura este atît de vitregitǎ şi condiţia scriitorului atît de precarǎ, mai puţin din punctul de vedere al resurselor creative, astfel de impresionante aprecieri şi calde recompensǎri sînt adevǎrate guri de oxigen care alinǎ şi fortificǎ sufletul şi mintea pentru continuarea cu încredere a drumului literar şi existenţial. Nu este mai mare satisfacţie pentru un scriitor decît aceea de a şti cǎ lucrǎrile sale sint apreciate și ajung la cunoştinţa unui numǎr cît mai mare de cititori.

Vǎ exprim aleasa mea recunoştinţǎ, calde urǎri de bine, sǎnǎtate şi putere în continuarea și dezvoltarea importantelor proiecte culturale prin care susţineti promovarea culturii române.

Cu respect și deosebită prețuire, Poet Dragos Niculescu 10

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 PAGINI DE ISTORIE VECHE Michaela Al. ORESCU

SAHARA ŞI ENIGMELE EI TASSILI Sahara, cândva imens spaţiu verde, abundând în flora tropicală şi într-o faună, de asemenea, extrem de bogată şi diversă, demonstrează prin vestigiile ei cele mai vechi, multitudinea de picturi rupestre, unele capodopere pentru timpul respectiv, extrem de incitante şi chiar enigmatice, în cadrul unor culturi foarte diverse. Picturi cu reprezentări umane şi animaliere, acestea sunt realizate în straturi suprapuse, de multe ori, fiecare strat reprezentând o civilizaţie. Este interesant faptul că cele mai elaborate, dar şi cele mai enigmatice reprezentări se află de obicei în straturile cele mai vechi. Aceste picturi demonstrează faptul că mai mult decât în spaţiul cantabric, sunt înfăţişate apariţii care n-ar aparţine Terrei. Personaje în costume de cosmonaut, cu căşti etanşe şi cu filet de cuplare între cască şi restul costumului, pictate la dimensiuni uriaşe. În acest masiv de gresii, ca o cetate, centrul său fiind un circ vast cu un diametru de peste 500 m, picturile de aici se află la baza stâncilor scobite.

Aici au lipsit cioburile de olărie, râşniţele sau pisăloagele de piatră, dar exploratorii lui Henri Lhote au găsit multe topoare din piatră cioplită grosolan, risipite peste tot şi bolovani cu multiple faţete, purtând urme de ciocănire.

O reprezentare ciudată a unei femei culcate pe spate, cu braţele ridicate, alături de doi mufloni.

Un alt adăpost avea imprimate mâini, element regăsit în Europa, în numeroase grote paleolitice: în peştera Gaura Mică a ChindieiTurnu-Severin-Banat-România; în deşertul Mogolon – Noul Mexic – America de Nord ş.a., probabil cu rol magic.

La Tassili au fost remarcate două tipuri de mâini figurate parietal: unul desenat în contur şi altul prin pulverizare. Primul tip este cel mai vechi, plasat alături de personaje cu cască, pictate în ocru violaceu.

Aplicarea mâinii pe perete poate simboliza luarea în posesie a spaţiului respectiv. Şi astăzi, femeile din satele din nordul Africii îşi aplică mâna pe huma proaspătă de deasupra intrării casei noi în care urmează să locuiască, ceea ce aduce noroc şi apărare de duhurile rele.

Aplicarea mâinii pe perete poate fi interpretată drept o semnătură.

Tuaregii mai cred încă în duhurile grotelor, duhurile vântului sau ale apei.

Trecătoarea Assako spre Tassili are faima de a fi bântuită de ―djini‖. Ghizii şi conducătorii de cămile pun o piatră pe o stâncă mare de la intrare, cu rol de obol închinat spiritului.

La Ti-n-Tanarift, în diferitele straturi care reprezintă civillizaţiile ce s-au perindat de-a lungul timpurilor, apar tineri cu căşti prevăzute cu antene, poate şi cu alte facilităţi care nu pot fi clarificate şi purtând arcuri cu 3 curburi. Aici se prezintă o varietate ―extraterestră‖, personaje cu costume etanşe şi cu căşti.

Alte personaje ciudate sunt femeile colorate în alb şi prelungite extrem, scene neelucidate.

Vânătorul alergând este o realizare deosebită, corpul omului fiind modelat alergând, prin surprinderea perfectă a atitudinii corpului.

Sunt multe siluete văzute în diverse atitudini, cu corpuri suple, modelate fără reproş.

Marea scenă a arcaşilor, surprinşi în diferite atitudini, alergând sau trăgând cu arcul, de o plasticitate exemplară în scenele de mişcare, motiv plastic considerat şi astăzi o virtuozitate. În sfârşit, marea scenă a bovideelor, alături de care au fost plasate nişte panouri cu rol evocator. Lângă ele, precum o semnătură, schiţa unui cap de vrăjitor sau sacerdot. Desigur că această ―clasă socială‖, din toate timpurile şi chiar din cele mai vechi timpuri, avea în custodie toate manifestările celor din popor şi s-a dovedit că îi ―controlau‖ chiar şi pe conducătorii războinici sau regi. Începând cu vrăjitorii şi vracii, evoluând către sacerdoţi organizaţi, din ce în ce mai puternici şi bogaţi, aceştia au controlat viaţa 11

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 paşnică a popoarelor, în toate timpurile. Ne-o demonstrează şi Sahara…

După Henri Lhote, “Frescele din Tassili”- Editura Meridiane, Bucureşti, 1966

Arcaşi

Boi schematizaţi

Testamentul regelui Carol I Importanţa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii romaneşti pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale.

Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din care prezentăm aici câteva fragmente, arată un patriotism profund, un monarh în căutarea perfecţiunii, un om de o înaltă ţinută morală, pe care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai României! Aşadar, să luăm aminte!

Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea,

Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.

Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care leam întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.

Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară, nimic pentru mine". Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.

Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă.

Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în 12

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 armele României: "Nihil sine Deo!" Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată.

Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (...) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (...)

Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează: 1. La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni. 2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 3.

La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova, două milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei.

(Urmează alte 12 legate). Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu. // CAROL//

Selecție de citate importante despre strămoși și români de o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră, adunate de pasionatul cercetător Marius Fincă Urmare din revista Bogdania nr. 33-34 11. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării‖.

12. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi‖ 13. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus‖.

14. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria‖.

15. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbăcheie care a influenţat în mare parte limbile Europei‖.

16. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; – Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşazisul spaţiu slav; – VEDELE (RIG V) EDA cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei.

17. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei‖.

13

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă‖.

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai mării şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane‖.

20. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa... fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam‖.

21. D‘Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latină, este cea mai nouă dintre toate‖.

22. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor‖.

23. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci‖.

24. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate cu Ungaria numele de Dacia‖.

Va urma

Dedicații Luceafărului poeziei românești

Ioan Vasile Indricău Mărite Eminescu Mărite Eminescu, Împărate! trimis al Puterii divine, tu ești în noi și în toate Stăpânul limbii române.

S-or naște-n astă lume poeți cât n-or încape, tu nu pleca, rămâi, rămâi cât mai aproape.

Veni-vor însetații din versu-ți să se-adape, tu nu pleca, mai stai cu noi cât mai aproape. Și de va fi ca unii mormântul să ți-l sape, tu nu pleca, rămâi, rămâi cât mai aproape.

Aștearnă-se petale peste închise pleoape, tu nu pleca, mai stai cu noi cât mai aproape.

Coboară-se uitarea peste Pământ și Ape, tu nu pleca, rămâi, rămâi cât mai aproape.

Se frângă Ceru-ntreg pe toate le îngroape, tu nu pleca, mai stai cu noi cât mai aproape…

Ioan Vasile Indricău 14

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Cătălina Orșivschi SCRISOARE CĂTRE EMINESCU Simbol ești al luminii noastre; în versuri ai cuprins o lume, Luceafăr eşti, cu-aripi măiastre, în viaţa noastră fără nume, un geniu ce călăuzeşte, ce luminează-adânc, feeric, o stea mereu ce străluceşte în clipele de întuneric. Îţi scriu că noi pierdut-am calea cea dreaptă şi, cu ocolişuri, în faţă-având necazul, jalea, ne pierdem în păinjenişuri.

Cum vreme trece, vreme vine, azi faţa lumii e schimbată şi nu distingem rău de bine, noroi de apa cea curată, iar inima ne sângerează: speranţa n-o să se ivească, când tot ai noştri-nlăcrimează pământul, vatra strămoşească.

Noi, din scrisorile lăsate, putem să învăţăm istorii, dar sunt acum voit uitate acele vremi, acele glorii.

Suntem înlănţuiţi în muncă precum ocnaşul la galeră şi-avem doi poli ce-or să ajungă doar de o cină pauperă, dar rugă înălţăm fiebinte ca Domnul să ne ocrotească să tragem tot aşa-nainte, că mulţi n-au unde să muncească.

Aşa trăit-au proletarii şi-n vremea ta; tu ştii prea bine că doar bogaţii şi avarii aveau şi-atunci stomacuri pline. Şi astăzi cei bogaţi adună, strâng milioanele în pungă, iar legea-i pentru ei cunună ce adevărul îl alungă.

Ei se iubesc enorm pe sine;

averea lor nemăsurată ce-i pusă azi în bănci străine din munca noastră e furată.

Au jefuit o ţară-ntreagă şi-au reuşit tot să despoaie, iar inimi n-au ca să-nţeleagă durerea ce ne încovoaie.

Mulţi din săraci, în disperare, s-au dus să-şi caute norocul cu traista-n băţ, la întâmplare, prin ţări străine, prin tot locul, lăsând copii, bătrâni acasă, cu ochii-nlăcrimaţi, ce-aşteaptă, ca să le pună-apoi pe masă o pâine-amară, bine coaptă.

Ei parcă se întorc la viaţă, chiar dup-o lungă despărţire; dar cei bătrâni nu sunt de faţă; sunt şterse cruci în cimitire. Şi astăzi susură izvoare, iar apa mării-i fremătândă şi mai există căprioare cu mers vioi, privire blândă, iar înspre seară se adună tot somnoroase păsărele, făcându-și cuiburi împreună, ce le-mpletesc din rămurele, dar viaţa ne încătuşează în goana mare, ca nebuna; noi n-auzim, nu mai contează, nu-i timp şi alergăm într-una.

Poveşti cu zâne prea-iubite şi cu luceferi, cu crăiese, sunt perimate, depăşite, de multe ori neînţelese. Îndrăgostiţi, sub clar de lună, nu ai să vezi, trecând alene şi nici pe-alei stând împreună, cu focul dragostei în vene...

Azi ,,floarea-albastră‘‘-i dusă-n lume şi a luat cu ea amorul, dar poţi să afli unde-anume doar butonând calculatorul…

Alege lumea cea străină, convinsă că se angajează ca dansatoare, balerină… şi-acuma se prostituează…

15

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Florian Laurențiu STOICA

Dar nu se mai întoarce-acasă, chiar de-i e greu, că-i e ruşine şi mama singură şi-o lasă, mereu să plângă, să suspine.

Azi codru,-ades cântat de tine, doar de securi avut-a parte şi e tăiat pe şes, coline ; E lemn acuma, dus departe, iar teiului, ce-şi ninge floarea cu gingăşie, pe potecă, cei tineri nu-i aud chemarea, că-s doar la bar şi-n discotecă… Şi lacu-albastru nu tresaltă în unduiri ca altădată, că-i transformat acum în baltă, ce-i cu gunoaie invadată. Ţi-ai venerat învăţătorul; i-ai închinat cuvânt de slavă, când și-a luat spre-nalturi zborul; Acum problema este gravă în şcoli: elevii nu învaţă că văd pe unii fără carte că strâng averi, se bagă-n faţă, iar cei deştepţi sunt daţi deoparte.

N-au parte-aceia ce educă de laudă, ci li se-oferă doar trei parale ca să-și ducă o viaţă tristă şi mizeră.

Nu mai ştim astăzi cine suntem, nu mai vedem din neguri zarea şi, strânşi în chingi, mereu ne zbatem, dar nu aflăm defel cărarea.

Noi aşteptăm un semn din astre, să ne îndrumi pe calea bună, dând astfel sens trăirii noastre ce-i o corabie-n furtună.

Să dai timpul înapoi Nu departe de birourile Fundației pe care am clădit-o, am mers cu vajnicii mei colaboratori Dragoș (fiul) și Andrei (nepotul) pentru a procura, spre îndestularea birotică, ceva obiecte necesare muncii tehnice-dosare, hârtiecopy, pixuri etc. În timp ce se întocmeau formele legale, privirea mi-a fost ațintită spre un ceas de perete, care fusese conceput ca arătătoarele sale, limbile, cu numerația necesară, să se învârtă invers, de la dreapta la stânga.

I-am spus domnișoarei care întocmea facturile că aș vrea să cumpăr și acel ceas. Decuplată de sens, mi-a spus că acela aparține patronului și nu este de vânzare. Am insistat: dar patronul dumitale înțelege sensul acelui aparat? Cum ar fi, că ce? Cum ar fi că, dacă el nu-i folosește sensul, mie, neîndoios, mi-ar trebui.

Văzând că oricum firul discuției o depășea pe acea tânără muncitoare în strictul ei domeniu, prozaic, pe care a fost angajată și pentru nivelul ei salarizată, probabil, cu minimul de economie, nu aveam eu cum să nu ‖derapez‖ pe alte paliere de meditație.

Iată, un prilej de a-mi duce gândurile pe măsura trecerii timpului pe invers, într-o sumedenie de trăiri, de recuperări din trecut, de reverberări ori actualizări mentale pe care le credeam demult uitate. Dar subconștientul lucrează, nu are liniște, îmi creează orgasme cerebrale pe care nu am cum să le stăpânesc. Dau puțin înapoi potențiometrul care acordează ‖posturile‖ trăirilor mele, a experiențelor, a întâmplărilor de facturi diferite, spre imediatul negativ ca sens interior. Mă pocnește precum o bâtă invizibilă relația recentă (de fapt, cu vreo douăzeci de ani în urmă) cu mii de exponenți ai puterii de atunci, mulți dintre ei acum încătușați ori prin instanțe.

Frumos și mieros mai vorbeau, au învățat să se exprime (era să zic să se esprime). Între timp 16

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 unii și-au luat diplome universitare, fără ca să fie convinși că au trecut și pe la liceu, iar alții doctorate, copiind la greu lucrări academice care nu le aparțineau. O bulversare continuă de valori, în care nu mai ai repere, nu mai poți conta pe vreun punct de reazim în care universul tău să se sprijine și, eventual, să răstoarne pământul precum Arhimede.

E o devălmășie generală de retardați, inculți, hoți de toate facturile care au tupeul să stea la aceiași masă într-un studio TV cu oameni bine pregătiți; cel mai adesea cei mai amintiți la capitolul limbariță îi domină pe ceilalți.

Derbedeii politici au ‖învățat‖ felurite șmecherii media prin care să le ‖taie‖ mai tot timpul microfonul celor de la care și ei și noi am fi avut de învățat ceva. Vina este a mediei care pune la ‖masă‖ un porc ori o vită (în sensul fabulei) cu un învățat, iar cel din urmă ar trebui să nu accepte o asemenea asociere; culoarele lor de analiză ori discuție sunt parelele.

Subiectul testat pe feluritele lui fațete cinematografice precum ‖Back to the future‖ (Înapoi în viitor), film realizat în anul 1985 de către Steven Spielberg, reînvie o istorie petrecută în anul 1955.

Un altul, ‖Memorial Day‖ (film 2011), prin care personajul principal duce acțiunea spre al Doilea Război Mondial. Sau un altul care e pe punctul de a trece în lumea cealaltă, dar un impuls de inversare a istoriei îl duce până în faza în care iubita lui din tinerețe, el devenind copil, este nevoită de a-l îngropa precum un avorton.

Acestea sunt, alături de alte sute de producte literare ori cinematografice, un laitmotiv spre o redefinire, o recalibrare a prezentului prin decantarea trecutului.

Fiecare dintre noi își poate aminti, retrăi, eventual pomăda trecutul. Acesta, fără îndoială, este prezent, reprezintă conștiința , unii zic experiența, pe care o purtăm până când firul inexorabil al vieții se frânge. Dar apoi, cam cu ce ne-am putea alege? În sens cvasicultural cu promisiuni, mai mult ori mai puțin organic legate de existența noastră cotidiană.

Pot și eu să dau cumva timpul înapoi prin ocheanul antecesorilor mei. Nu mă refer aici la cei doi generali, Ștefan și Nicolae, care au atacat pozițiile turce în 1877 pentru ca mândra noastră țară să existe și prin ei în prezent. La mijloc sunt alte personaje care nu au cum să nu fie măcar

pomenite. Sunt oameni de toată isprava încolonați într-o multitudine de transnaționale, imprimă amprenta lor la formatul existențial românesc.

Armata noastră de profesioniști poate oricând agrega, aduna, zeci, sute de mii de combatanți, dacă va fi nevoie. Ceva lipsește în sistem. Armata pentru intervalul 18-35 de ani să fie obligatorie în feluritele ei forme: pentru analfabeți(că avem destui), pentru cei ce au terminat liceul și, ca o formă superioară, pentru cei cu facultăți recunoscute. Modelul pe care îl consider de departe cel mai performant este cel al statului Israel.

Cam în aceeași conjunctură ne aflăm și noi (precum și întreaga Europă), prilej cu care va trebui să adoptăm sistemul lor legislativ și punitiv.

Aș da timpul înapoi oricând. ‖Înainte‖ puteam merge în orice parc cu iubita, traversam capitala după miezul nopții, în lung și în lat și nu aveam nici un moment sentimentul insecurității.

Pentru această secvență aș da timpul înapoi.

Erai repartizat la un loc de muncă prestabilit, în funcție de media de la facultate; intrai, cum se spunea, în câmpul muncii. Acum, cei ce termină o facultate în covârșitoarea lor majoritate părăsesc România, spre dezvoltarea altor state care nu au investit în educația și formarea lor nimic. Îi iau de-a gratis. Și în acest sens aș da timpul înapoi, pentru că societatea actuală a cheltuit sume uriașe pentru calificarea lor superioară, iar noi, cei de aici, ne alegem cu paguba.

Aș da timpul înapoi când pozam ca a opta flotă mondială, iar acum acele nave sunt sub alți patroni de pe alte meleaguri. La noi au fost considerate fiare vechi (deși unele erau produse cu câțiva ani în urmă), iar la alții produc la greu bani.

Aș da timpul înapoi în perioada antebelică, aceea care a produs cele mai mari valori culturale, științifice, filosofice, artistice etc, cu care ne mândrim în prezent.

Dar cu cât putem da timpul înapoi? Cu mult, cu foarte mult, căci, de-a lungul secolelor, am ‖produs‖ stabilitate atât pentru noi, cât și pentru vestul Europei; iar ei nu recunosc acest lucru, măcar dintr-un fel de pudibonderie specifică acelor monarhi ce aveau ca unic scop doar aventuri pasagere și nicidecum o orientare 17

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 serioasă asupra problematicii globale a Europei de atunci. Și acum e la fel. Dacă dai timpul înapoi, vezi și acum aceleași marasme, sarcasme, convulsii, combinații, trădări, nepotisme, curvăsării, blaturi, influențe malefice, agregări mafiote, păcălici, clovni politici, diletanți, alături de rechini versați, felurite animale politice care sunt mulțumite cu sinecurile șederii lor la UE, în fine, o faună care, în cea mai mare parte, nu produce mare lucru, dar consumă enorm, miliarde de euro pe an.

Timpul cum l-ar centra spre a-l da înapoi; unde? Un model concret nu există decât în mentalul meu și nu numai.

Așadar, aș da timpul înapoi spre a retrăi fazele importante ale omenirii, să mă aflu pe câmpiile Elizee. Acele locuri în care ajungeau după moarte oamenii virtuoși. Acolo unde oamenii virtuoși sunt feriți de toate relele pământești.

Oh! Ce frumos gândeau anticii. Spre realitatea relativ actuală ‖Schindler‘s list‖-1993 dezvăluie o lume paralelă în care încetează încrâncenarea (cel puțin cea declarativă), iar pe insula spionilor (de unde nu mai pot evada niciodată) își retrăiesc istoria lor, cea care va rămâne pentru totdeauna acolo spre a nu schimba lumea reală într-un mod probabil dramatic.

Dacă dai timpul înapoi, vezi aproximativ aceleași lucruri precum în prezent. Așadar, n‘are nici un rost să dai timpul înapoi, trăiește-ți viața reală; este unică și irepetabilă, ‖Căci morți sunt cei muriți…‖ (Eminescu).

Ovidiu ŢUŢUIANU - ASEMĂNĂRI ÎNTRE DESTINELE A DOI MARI OAMENI DE CULTURĂ: NICOLAE DENSUȘIANU ȘI MIHAI EMINESCU În pofida unor deosebiri neesențiale, viețile celor două personalități de vârf ale culturii românești, istoricul Nicolae Densușianu și poetul Mihai Eminescu au avut multe elemente comune și s-au sfârșit în condiții similare de singurătate, tragism, neînțelegere și nerecunoaștere din partea semenilor. În cele ce urmează sunt jalonate, după câteva elemente comune, similitudinea celor două destine.

1. Data, locul nașterii, numele de familie - Cel ce s-a numit ulterior Nicolae Densușianu sa născut la 18 aprilie 1846, în Densuș, Transilvania.

Celui născut sub numele de Nicolae Pop, i se va schimba numele de familie în Densușianu de către profesorii gimnaziului din Blaj, fapt început cu fratele său mai mare, Aron. Schimbarea a avut loc întrucât la școala respectivă eru mai mulți elevi cu numele de Pop, iar Densuș era localitatea natală a lui Aron și a lui Nicolae [1].

- Cel ce s-a numit ulterior Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani, Bucovina. Celui născut sub numele de Mihail Eminovici, i se va schimba numele de către Iosif Vulcan, directorul revistei Familia, ce apărea la Pesta Încântat de creația de debut a tânărului poet bucovinean, Iosif Vulcan îi românizează numele tânărului poet, transformându-l în Eminescu [2].Diferența de vârstă între ei a fost de numai 4 ani, iar ambele regiuni natale, locuite de o majoritate românască, făceau parte, la acea vreme din imperiul austro-ungar.

2. Membrii familiei și educația școlară Ambii s-au născut în familii numeroase, în spiritul concepției românești de perpetuare a neamului.

- Părinții Sofia și Vizante Pop (preot) din Densuș, au avut 6 copii: 2 fete și 4 băieți- dintre care Nicolae a fost cel mai mic [1].Nicolae Densușianu a făcut clasele primare la Hațeg.

Ulterior a urmat gimnaziul din Blaj, unde, inclusiv la limba germană a obținut calificativul de ”forte multumitoria/foarte bine. Mai departe a absolvit, printre fruntași, Rechtsakademie/Academia săsească de drept din Hermanstadt/Sibiu [3].

- Părinții Raluca și Gheorghe Eminovici (căminar) din Ipotești, au avut11 copii: 3 fete și 8 băieți- dintre care Mihail a fost cel de al V-lea [2]. Mihail Eminovici/Eminescu urmează clasele primare la Şcoala greco-orientală iar pe cele gimnaziale la ―K.K.Ober-Gymnasium― din Cernăuţi, limba germană fiind una dintre obiectele de studiu predilecte, la care obține rezultate notabile.Între 1869-1872 frecventează la Universitatea din Viena, ca auditor, cursuri din diverse domenii, iar între 1872-1874 își continuă studiile universitare, ca student cu frecvenţă, la 18

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 universitatea regală ‖Friedrich-Wilhelm din Berlin [2].

Educația școlară a ambilor a fost preponderent ‖nemțească‖, având în vedere și conjunctura istorică în care s-au născut și au trăit. Aceasta s-a repercutat pozitiv asupra ambilor, prin rigoarea și dorința de perfecționare atât de prezente în operele lor.

3. Atracția pentru studiul istoriei - Din‖Testimoniul‖/certificatul scolastic/atestatul elevului Densușianu Nicolae aflat în clasa a VI-a la gimnaziul din Blaj (1862) rezultă la toate materiile de studiu, inclusiv la istorie, calificativul ‖forte multiumitoria‖ [3]. În 1867, după ce trecuse cu succes examenele anului al IIlea de drept, studentul Densușianu primește de la Academia Română o bursă destinată unei călătorii de studii în Italia, în cadrul căreia istoria a fost una din direcțiile principale de investigare.

După obținerea dreptului de profesare, avocatul Miklos/Nicolae Densușianu începe să dedice o mare parte din timpul liber studiului particular al istoriei românilor. Și astfel, în 1877, când primește dreptul de emigrare în Romania, publică în țară, prima sa lucrare istorică: L' élement latin en orient. Les Roumains du Sud: Macédoine, Thesasalie, Epire, Thrace, Albanie /Elementul latin în orient. Românii din sud: Macedonia, Tesalia, Epir, Tracia, Albania”[3].Ca avocat la Brașov și București, renunță la preocupările literare și se dedică tot mai mult studiilor și cercetărilor de istorie. Este stimulat de misiunea primită de Academia Română în 1878, de a cerceta, în scopuri istorice, biblioteci și arhive de peste Carpați. În 1880, Academia Română îl primește ca membru corespondent al ei în secțiunea istorică și îl numește în funcția de bibliotecar-arhivar (directorul Bibliotecii Academiei).În aceste condiții, pentru Nicolae Densușianu se deschidea larg drumul spre alte studii și cercetări de istorie, care vor culmina cu capodopera sa Dacia preistorică, la care va lucra circa 26 de ani.

- În perioada cursurilor efectuate la ―K.K.OberGymnazium‖ din Cernăuţi, disciplinele de studiu preferate ale elevului Eminovici Mihail, erau limba română şi istoria la care izbuteşte să obţină rezultate deosebite. Lecţiile de istorie le învaţă mai ales după cărţile mai vechi (cronici), obţinute de la Botoşani sau din biblioteca profesorului său

preferat- Aron Pumnul. În cadrul studiilor de la Viena, (1869-1872), și respectiv la Berlin (18721874) Mihai Eminescu audiază, cu predilecție cursuri de istore antică și modern. Pe baza acestor studii și a cercetării cronicilor și folclorului românesc, el va descrie, atât în poezie cât şi în proză, tablouri memorabile din istoria antică, va creiona portrete vii de eroi ai vechilor epoci, va îmbrăţişa cu nostalgie trecutul strămoşesc evocând figurile măreţe ale neamului, va contempla monumente şi ruine de ziduri şi palate.

4. Debutul în literatură - În anul 1866, tânărul de 20 de ani, Nicolae Densușianu debutează în revistei Familia, ce apărea la Pesta, sub redacția publicistului Iosif Vulcan cu poeziile: Ziua mea și Melancolia.

- În același an, în aceeași publicație i se tipărește tânărului de 16 ani, Mihai Eminovici, sub numele de Eminescu, poezia De-aș avea..

5. Aspectul fizic deosebit - În prezentarea biografiei lui Nicole Densușianu, Ion Istrati, la momentul tinereții acestuia ține să menționeze că acesta era ”un adolescent, cuminte, simpatic și frumos, ce obținea cele mai bune note la învățătură” [3].

- Iar o întâlnire cu tânărul Mihai Eminescu, constituia un șoc estetic plăcut pentru orice femeie sau bărbat. Așa după cum scrie George Călinescu: ‖înfățișarea lui de atunci o găsim, mai bine decât în amintirea prietenilor, în propriile sale cuvinte”, după care citează din Geniu pustiu: ”Era frumos-de-o frumusețe demonică. Asupra feței palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filosof.

Iar deasupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatică părul său negru-strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari căprii ardeau ca un foc negru sub niște mari sprincene stufoase și îmbinate, iar buzele strâns lipite, vinete erau de o asprime rară” [2].

- Fotografiile păstrate, în care cei doi tineri, cu părul negru bogat, fruntea lată și fața bine conturată, ne privesc prin ochi (‖ferestele sufletului‖) clari și pătrunzători, confirmă desigur aceste afirmații atât la Nicolae Densușeanu cât și la Mihai Eminescu. Chiar și la maturitate figurile celor doi corifei, în pofida încercărilor vieții, au păstrat o distincție specială.

19

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 apropiaţilor lui; în alte poezii neterminate este cântat eroismul dacilor; într-un manuscris se afla planul unui poem în patru cânturi intitulat "Decebal"[4].

Mihai Eminescu

Nicolae Densușianu

6.Credința în originea dacă a poporului român - Educația școlară și originea sa ardelenească au contribuit ca Nicolae Densușianu să aibă, ca și ceilalți confrați, o aplecare spre concepția originii latine a poporului român. Pe măsura documentării în bibliotecile și arhivele din străinătate , din cercetarea folclorului românesc precum și din vizitele prin țară, făcute mai ales pentru realizarea grandioasei sale opere Dacia preistorică, concepția inițială se modifică. El caută și găsește dovezi privind starea socioeconomică a Daciei înainte de venirea romanilor.

Cu un curaj profesional puțin obișnuit la un istoric având ascendent avocățesc, el mai face două importante descoperiri,‖ zguduitoare‖: - Toată mitologia zisă greacă, cu care se fălește poporul elin, s-a născut în munții Daciei, între Buzău și Porțile de Fier; - O ramură principală a Pelasgilor (strămoși ai geto-dacilor –n.n.) vorbea o limbă proto-latină, și care a dat naștere latinei și limbilor neo-latine!

[3].

- Ca și Nicolae Densușianu, Mihai Eminescu se mândreşte la tinerețe cu originea noastră latină, vorbind totodată cu deosebită dragoste de eroicul popor dac. Ulterior însă (1881), el declară ca ―Totul trebuie dacizat oarecum de acumanainte!‖ Dacizarea în înţeles eminescian înseamnă “întoarcere parţială la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii de dezvoltare” Zamolxe este pomenit explicit în poeziile: Strigoii şi figurativ, ca ―Singur zeu‖/‖Părinte‖în Rugăciunea unui dac. În poemul Sarmis gingaşa scenă de dragoste desfăşurată în minunatul decor marin şi cu participarea întregii naturi înconjurătoare, are drept actor principal, pe prinţul Sarmis, originar din Geţia. Iar în final apare şi cealaltă denumire a Geţiei, Dacia, poetizată sub forma zânei Dochia. Mai multe lucrări neterminate sunt dedicate poporului dac: într-o poezie numai schiţată, el vorbeşte de glorioasa rezistenţă şi moarte a lui Decebal şi a

7. Cultura enciclopedică - După caracterizarea lui C.I. Istrati, Nicolae Densușianu era: ”modest, inteligent, foarte cult, cunoscător profund al limbii latine și eline, a germanei, francezei, italienei și ungarei; înzestrat cu o voință de fier și cu o răbdare și perseverență extraordinară, omul acesta te uimește prin ceeace a făcut și prin chipul cum a făcut” [3].

Lecturând numai capitolele Daciei preistorice, putem trage concluzia că autorul a dobândit numeroase noțiuni și informații și a folosit instrumente de investigare din: lingvistică, etimologie, etnografie, istorie, teologie, arheologie, numismatică, geografie, geologie, arhitectură, chimie, metalurgie, artă și tehnică militară și multe altele.

- La fel ca și Nicolae Densușianu, Mihai Eminescu cunoștea mai multe limbi străine ca: germana, franceza, latina, greaca, italiana și spaniola .El a fost considerat mai ales ca poet, scriitor şi ziarist. Pe lângă preocupările literare, a manifestat un interes deosebit pentru filosofie, drept, sociologie, istorie muzică şi teologie, dar şi pentru ştiinţele exacte precum: matematica, fizica, astronomia, chimia, mecanica, energetica, economia politică, ştiinţele naturii ş.a. În manuscrisele eminesciene sunt relevate nume de oameni de ştiinţă ca matematicienii Pitagora şi Laplace sau fizicienii Galilei, Newton, Watt, Bernoulli, Tyndall, Robert Mayer, Hartmann dar şi expresii matematice ale unor legi fizice şi observaţii fizice asupra calorimetriei, a căldurii corpurilor, a forţei centrifuge etc. [5].

8. Patriotismul - În familia Pop/Densușianu, patriotismul avea rădăcini puternice. Părintele Vizante a fost implicat direct în revoluția de la 1848 din Ardeal, riscându-și viața. Sofia, soția sa dar și fii săi (Beniamin, George, Aron și Nicolae) au avut aceleași convingeri patriotice. Dacă monumentala Dacia preistorică (‖cântecul său de lebădă‖) poate fi considerată o chintesență a patriotismului manifestat de autor, același nobil sentiment l-a animat și atunci când a scris Documente 20

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 privitoare la Istoria Românilor, 1199-1345. Cele 4822 de pagini, adunate în șase volume, publicate între 1887-1897, conțin un admirabil material documentar, colectat nu numai cu mintea dar și cu sufletul.

- Încă de la vârsta de 17 ani Mihai Eminescu s-a implicat direct în istoria neamului său, prin publicarea, în revista ―Familia‖(2 aprilie 1867), a poemei patetice Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie devenind principalul promotor al aplicării devizei “ În unire e tăria.” Ca „student‖ la Viena şi membru al societăţii „România Jună‖, Mihai Eminescu s-a numărat printre organizatorii marii serbări de la Putna cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii de către voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare. Prin avântatul său discurs și prin recitarea în faţa mormântului voievodal, a poeziei Doina populară, prima versiune a poemei Doina, el a însuflețit, în mod patriotic, întreaga adunare.

Ulterior prin colaborările cu societatea‖ Arboroasa‖ de la Cernăuți și cu ‖Carpații‖ de la Bucureștiel a militat pentru unitatea noastră națională. Ca ziarist, el s-a declarat un apărător al românilor de pretutindeni. precizând: ‖Nu scriem nici pentru bucureșteni, nici pentru munteni și moldoveni, ci pentru toți românii și nu numai pentru cei de azi, ci și pentru cei viitori”. Și astfel, ne-a lăsat pagini de suflet despre românii din: Moravia, Peninsula Balcanică, Imperiul austro-ungar, Basarabia și Bucovina, inclusiv despre drepturile istorice ale românilor asupra Dobrogei [6].

9. Ingratitudinea contemporanilor - În timpul vieții sale, deși prețuit de unii istorici din străinătate și parțial chiar de Academia Română, Nicolae Densușianu a fost ignorat sau contestat de mulți oameni de cultură din România, mai ales pentru ideile exprimate în Dacia preistorică. De fapt, ca și Mihail Eminescu în literatură el venea aici cu opinii care zdruncinau și revoluționau multe din concepțiile istorice, statuate pe baza unor lacune sau interpretări false de către ‖istorici‖aserviți unor interese. În disputa sa cu A.D.Xenopol, care l-a avut pe Dimitrie Onciu drept aliat, Nicolae Densușianu susținea că acceptarea, chiar și parțială a teoriei lui Rösler privind originea poporului român, făcea jocul istoriografiei autorităților austro-ungare, dar mai ales sprijinea

interesele panslavimului sub aparenta combatere a teoriei respective [1].

Poate și mai urât a fost comportamentul lui Ioan Slavici, prozator de renume, față de acela ce i-a fost coleg la Academia Română. Oportunist și nu îndeajuns de patriot, Slavici considera că poporul român își va realiza ‖idealurile‖ numai sub protecția marilor imperii vestice (German și Austro-Ungar). Dovedind o totală lipsă de caracter, Slavici a încercat să minimalizeze contribuția lui Nicolae Densușianu la editarea ‖Colecției Hurmuzaki‖, de la care el preluase ștafeta și nu l-a pomenit în amintirile sale.

- Conform zicalei ”Nu dai cu piatra decât în pomul cu multe roade”și Mihai Eminescu a avut parte de detractori, atât printre contemporani, cât și în actualitate. Așa după cum ne spune cu umorul său caracteristic criticul literar George Pruteanu, ‖atacul principal era că Eminescu scria rău! Încălca tot ce se poate încălca, şi ceva pe deasupra!... Ca orice mare creator, Eminescu ”siluieşte” limba română, inventează cuvinte, suceşte timpurile şi persoanele verbelor, face construcţii proprii” [7]. Și iată numai trei nume, dintre cei care l-au pus la zid‖, dar care ‖și-au semnat singuri sentința‖ prin trecerea în uitare: Poetul Anghel Demetriescu, la 1875: "Aşadar, poet …, dar aşa de puţin format încât nici nu ştie să exprime ceea ce poate că simte, întrebuinţând … cuvinte care nu produc nici un sens, sfidând gramatica şi analiza logică .., torturând necontenit rima şi ritmul, şi prin urmare fără uşurinţă posibilă în versificare, iată cum ne apare dl. Eminescu”.

Canonicul Alexandru Grama din Blaj, la 1891: "Eminescu n-a fost nice geniu, nice cuprins de lumea ideală, ci un biet versificatoriu, tare de rând, tâmpit pentru lumea aceasta prin natura sa, prin ocupaţiunile şi tendinţele sale"...

Aron Densuşianu (chiar fratele mai mare al lui Nicolae!-n.n.), în Istoria limbii şi literaturei române, la1894: "Bolnav fiind, s-a impresionat numai de părţile bolnave din modelele sale. A urmat apoi sărăcia de subiecte şi învârtirea aceloraşi idei în toate poeziile, alcătuirea anevoioasă şi migăloasă a versului, cârpăcirea cu cuvinte căutate şi repetate, cu fraze leneşe şi umpluturi… "[7].

10. Ingratitudinea post-mortem 21

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 - Între prima ediție a Daciei preistorice (1913) și cea de a doua (1986) au trecut nu mai puțin de 73 de ani! În acest interval de timp considerabil, istoria României a cunoscut multe evenimente importante și s-au ivit unele ocazii favorabile retipăririi ‖Bibliei românilor‖. Iar în această perioadă au apărut în țările vecine, nenumărate lucrări (unele difuzate clandestin sau chiar oficial!) care denaturează și falsifică istoria poporului nostru, față de care specialiștii și autoritățile din România nu au luat deloc atitudine. În prezent, deși s-au acumulat tot mai multe dovezi în sprijinul ideilor marelui istoric, atât din partea specialiștilor străini cât și din cea a românilor, apar și nu întâmplător, tot felul de contestatari, cărora cuvântul ‖Dacia‖ sau ‖dacii‖ le provoacă ba teamă, ba greață, ba bășcălie, ba insultă, ba dispreț. Recent, pe unul din canalele televiziunilor din România am urmărit un interviu acordat unui mare specialist în domeniul lingvisticii. La final, fiind solicitat de moderator să-și spună părerea asupra celor care susțin originea geto-dacă a limbii române, ‖specialistul român‖ a răspuns: ‖Pe acești indivizi, eu îi numesc cu dispreț ”dacomani”. Aferim domnule ‖academician‖!

- După trecerea în nefiinţă, datorită genialităţii sale şi patriotismului fierbinte nedisimulat, ‖spiritul enciclopedic‖ Mihai Eminescu, a fost supus la atacuri virulente din partea unor elemente reacţionare din ţară şi străinătate, fiind considerat: modernist, ultranaţionalist, xenofob, reacţionar, extremist, antisemit, ateu şi chiar diletant în domeniul ştiinţelor exacte, afirmaţii total neadevărate şi demontate de specialişti .

După decembrie 1989, pe fondul acţiunii de globalizare şi de alterare a scării valorilor pe plan naţional a devenit, în mai multe reprize ţinta atacurilor unor anti români, care au căutat să-şi facă notorietate din defăimarea simbolului nostru naţional. În corul detractorilor s-a făcut remarcată publicaţia Dilema, care a îngăduit unor condeieri blazaţi şi rău voitori să-şi manifeste plictisul şi lehamitea faţă de poezia şi proza eminesciană iar pentru publicistica sa chiar amuzamentul privind nulitatea ei?! Aceste manifestări aberante au fost sesizate şi au primit o replică, pe măsură, de la personalităţi competente, cum este academicianul Eugen Simion [8]. Din păcate, poetul nostru naţional mai stârneşte reacţii postume adverse şi la naţionalităţi conlocuitoare sau la vecinii noştri.

Astfel, cum poate fi calificat gestul unui consilier UDMR (partid etnic ilegal cocoţat ani de zile la conducerea României prin laşitatea politicienilor noştri!) din Carei care s-a opus cu vehemenţă ridicării unui monument închinat lui Mihai Eminescu în urbea respectivă? Iar în privinţa vecinilor noştri ucraineni (ai căror conaţionali sunt plini de drepturi şi trataţi cu tot respectul în România!) nu putem să omitem vandalizările busturilor lui Mihai Eminescu de la Odesa şi Cernăuţi!.

Bibliografie: [1] Mircea Vâlcu–Mehedinți, Nicolae Densușianu-simbolul renașterii memoriei strămoșilor neamului românesc, FUNDAȚIA DACOROMÂNĂ (F.D.R), Studii și cercetări de dacoromânistică, Edit. Dacoromână, București, Anul I, nr.1/2011, p.523-529.

[2]George Călinescu,.Viața lui Mihai Eminescu.

Editura pentru literatură, București, 1966.

[3] Constantin Istrati, Nicolae Densuşianu, viața și opera sa. (prefață la Dacia Preistorică, ediție facsimil, după cea tipărită de Institutul de Arte Grafice ‖CAROL GOBL, București, 1913). Editura ARHETIP, București, 2002.

[4] Ovidiu Țuțuianu, Mihai Eminescu și istoria.

F.D.R. Editura Dacoromână, București, 2015.

[5] Ovidiu Țuțuianu, Mihai Eminescu spirit enciclopedic.

Editura RAWEXCOMS, București, 2015.

[6] Tudor Nedelcea, Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni. Editura AIUS, Craiova, 1995.

[7]George Pruteanu, Eminescu, limba română și detractorii. (I-III;669-671;1517.VI.1999) http://www.pruteanu.ro/ 4doarovorba /emis66972emin-detr.

[8] Eugen Simion, Introducere la Mihai Eminescu, Opere, Poezii (sub îngrijirea lui Nicolae Georgescu), Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2013.

22

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Radu BOTIȘ

Gândind mereu, mereu Orbecăim adesea cuprinşi de indiferenţă . Uităm să iubim răsăritul soarelui într-o dimineaţă dulce de vară , când fiorul răcorii îşi dezveleşte de sub geana unei noi zile minunăţia a tot ce ne înconjoară.

Uităm să ne închinăm adânc Atotputernicului Dumnezeu mulţumind pentru un nou răsărit vieţii noastre. Pare-se ca ceva de rutină şi prea neînsemnată, o clipă de reculegere în preajma Atotprezenţei Divine. Treburile zilnice ne cheamă grăbiţi tumultului vieţii acestea cu atâtea şi atâtea preocupări şi griji. Suntem stresaţi, nervoşi, neîngăduitori, reci, parcă neavând aproape nimic în comun unii cu alţii. Dar totuşi avem: chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem revărsarea Trinităţii (Tatăl,Fiul şi Duhul Sfânt) în noi fiecare. O extraordinară întrepătrundere a divinului (sufletul) cu umanul (corpul ca materie). Părtăşia vieţii veşnice o avem asigurată prin Răscumpărătorul HristosDumnezeu, prin jertfa Lui sângeroasă drept moment culminant.

Undeva, peste această frământare a zilei de ieri, de azi şi de mâine rămâne în veghere Creatorul cerului şi al pământului. A fi ateu este simplu:negi tot ce întrece puterile tale. Se întâmplă să negi de dragul de a te contrazice cu cineva, persistând în mod interminabil în această încăpăţânare. Se întâmplă să ai tot ce îţi doreşti şi totuşi aceasta nu este suficient. Oare atunci când vei ajunge la pasul acela, poate neant îl numeşti ,nu vei gândi la ceva salvator? Momentul acela trebuie să fie critic , înfiorător chiar. Să vezi că eşti cuprins de neputinţă, avuţiile tale nefiind de nici un ajutor, prietenii neputând să-ţi întindă o mână. Cum concepi oare momentul acela? Chiar nu există o Putere salvatoare pentru acest proces existent? Pentru mine Aceasta este Dumnezeu.

Dar pentru tine? Pentru mine şansa de salvare este El,călăuza prin viaţă este El, scopul unei vieţi eterne este El.

Viaţa proprie poate să-mi creeze o garanţie veşnică, dar totodată şi insucces prin necredinţă.

Există însă şi o forţă a răului, pânditoare, meschină, de a cărei viclenie atârnă soarta plăţii păcatului-acesta este diavolul. Cel mai bun antidot împotriva lui este rugăciunea. Prin rugăciune câştigăm o conduită morală ireproşabilă, poruncile Decalogului, adevărat cod pentru a rămâne chip şi asemănare a lui Dumnezeu.

Sunt un cod de legi prin care Dumnezeu caută să perfecţioneze fiinţa umană până la desăvârşire.

Aplicabilitatea lor….? Aici rămânem împărţiţi.

Unii mai cred în zei, pretinse puteri peste care însă a ajuns să se depună colbul învechit al timpului. Acestor neputincioşi se închină, le cer ajutorul, în zadar. O parte din noi avem acest necuprins Dumnezeu alături de Salvatorul Iisus Hristos care caută împăcarea cu noi oferindu-ne căldura păcii Sale, căutând însă, dependent de noi un înnoitor proces de sfinţire. Unii acceptă întru totul, alţii într-o oarecare măsură. Dar: ori totul ori nimic, la Dumnezeu nu merge cu jumătate de măsură. Iar totul înseamnă fericirea eternă.

Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele ar trebui să ne caracterizeze, ar trebui să excelăm în aceste direcţii.

Când vom ajunge să iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce avem, iar pe aproapele ca pe noi înşine, vom fi foarte, foarte aproape de desăvârşire.

23

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Poeme creștine

George CĂLIN

doar Lumina, numai Lumina cea Adevărată, cade peste trupul lui brăzdându-i gândurile, deschizându-i Calea spre Mântuire... păşeşte fără de sfială.., păşeşte umăr la umăr cu Îngerii Luminii, cei în care se oglindeşte încrederea lui... poarta aşteaptă deschisă.., pietrele se rostogolesc perfecte, după ultima şlefuire pentru ultima întâlnire…

veniţi reclădim bisericile surpate, le îmrejmuim cu brazi, cu pini verzi şi albi încărcaţi de zăpadă... aşezăm covoare de frunze şi flori, icoane tapetate în roşu înaintea episcopilor, chemaţi la slujbele arhiereşti, să ne încălzească inimile.., să ne trezească Speranţa.., uitarea şi Credinţa.., visul şi Dragostea... îngenuncheaţi în strană ne şoptim rugăciunile, înlemniţi în aşteptare.., nemişcaţi pentru toate vieţile semenilor, privind anotimpurile fără teamă trăgând peste trupurile noastre anotimp după anotimp... cărţile cu psalmi le ţinem la vedere; numai Evanghelia o ascundem în inimi! veniţi, să reclădim bisericile surpate, îngenuncheaţi în rugăciune.., aşteptând timpul trecerii noastre la Domnul..! veniţi, să învăţăm a iubi.., să învăţăm a spera, căci dincolo de toate ale Vieţii, doar Puterea Credinţei ne ţine înomeniţi…

Irina Lucia MIHALCA

Dumnezeu ne colorează clipa Pe drumul către eternitate, în căutarea viselor, o lumină fantastică pătrunde prin faliile gândului.

Dintr-o picătură de sânge amintirile se-nvârt prin timp, peste nisipul deşertului marele flux de emoţii ne-aruncă toate umbrele de pe dantela timpului.

Păşind în lumina din soare, pornirea a fost sfâşiată, gândurile s-au unit, până la sâmbure simţirile dătătoare de viaţă s-au căutat, umplându-ne spaţiul, undeva dorul rămâne treaz, mereu crescând.

O iubeşti pentru că există dar, dincolo de orice minune, dincolo de drumul pornit, ai înţeles, ea te-a iubit!

rostogolire retras din propriu său vis însingurat, în singurătatea ce-l înconjoară, Truditorul Dragostei îşi zbiară iubirea de semeni spre a fi cunoscută... împovărat cu dragostea lor, îmbătrânind înainte de vreme, simte cum întunericul îi absoarbe umbra neputincioasă îi îngenunche visele alungându-i încrederea;

Dumnezeu ne colorează clipa contopită în rotunjimile sunetului, surprinsă-n echilibru, cu fiecare 24

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 nouă picătură, cu fiecare respiraţie adâncă.

Un strop de nemurire, o clipă doar în dansul nostru cosmic!

Iubito, ce cuvânt, ce minune, ce prezenţă!

Veşnic îndrăgostit, fără tine nu ştiu ce fac, respir, dar, oare, respir?!

Nu mai ştiu de când nu eşti aici, nu mai ştiu dacă trăiesc, lacrima să şteargă orice netrăire a depărtării, chiar dacă nu îmi spui nimic, dacă te simt e totul. Îmi era cerul pustiu, stelele au căzut, nu erai aici să mi le cobori în suflet.

Cum să le-aduc când numai tu ştii să le dai strălucirea?!

Cu o privire îţi cuprinzi întreaga viaţă, ascunse sunt toate în tine, niciodată nu vei rămâne singur!

Dacă tu eşti, cerul îmi va vorbi din nou, în mine eşti tu, cea mai frumoasă dintre femei!

Scăldată în privirea ta, povestea începe şi se termină cu noi.

Acolo, la înălţimi, vântul şi soarele se luptă la fiecare pas!

Când apari nu mai ştiu cine sunt, eşti cu un pas mai departe, chiar mai departe, te-aş săruta vieţi şi alte vieţi, sunt fericit, simţindu-te, în apele tale vindecătoare mă pierd.

Dă-mi să beau, te privesc şi nu mă mai satur!

- în aburii dimineţii, îmi şopteşti.

LIA RUSE (CANADA)

NOAPTEA INVIERII Bat clopote în noaptea împăcată a lumii, Sunetele de-argint aduc duioşie în suflete.

Toţi credincioşii merg sfioşi spre clipa rugăciunii În lăcaşul diafan cu umbre violete.. Şi,..toată lumea întinde mâna să ia lumină.

Se aprind privirile ridicate către cer, Lumina primită-n astă noapte e divină… Şi,..tot ce se întâmplă învăluit e în mister!

E noaptea Învierii!.. Prin aer blând se duce Un cântec, plâns de bucurie: Cristos a Înviat! În transparenţa orei omul îşi face cruce…

Cântă îngerii,-n biserică, -aşa- ca altădat`… ……………………………………………

Sclipirile-n căuşul palmei pâlpâie uşor Fulgeră palid şi mărunt în noaptea albastră, Prinsă-i toată atmosfera în fumul tămâior Ele se sting după ocol, trecute prin fereastră. ……………………………………………

Cerul e deschis şi clipele-s străluminate Imaginile intră în dor din trecutul prelung, Din amintiri, o, Doamne, vin visele mirate Iată, cum trec prin noapte! Le simt, dar -nu potsă le-ajung!

Din dorul scânteind se aprinde o întâmplare: În casa cu miresme suntem, cu toţi, la masă, Ciocnim paharul rubiniu ca în sărbătoare…

Imaginea de-atunci şi-azi, în minte mi-e rămasă!

Da! Masa e încărcată, de Paşte, cu de toate, Numele voastre mi-au rămas, în braţe, să le strâng O,..ce n-aş da să vă aduc din lumile iertate… …………………………………………….

Nu, nu este încă ziuă, şi-mi vine iar să plâng…

25

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 EROII DE LÂNGĂ NOI Începând cu anul 2007, potrivit Legii nr. 303, în fiecare an, La 29 aprilie, românii sărbătoresc Ziua Veteranilor de Război, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Titlul de ''veteran de război'' a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprilie 1902. Prin Decretul din 1902, participanții la Războiul de Independență au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace pentru un trai decent și înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă. Președintele României, Klaus Iohannis, în alocuțiunea susținută joi, 27 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, în cadrul dejunului oficial oferit cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, afirma: ”O naţiune nu este cu adevărat puternică dacă nu îşi respectă istoria, armata şi eroii. Pentru tot ceea ce aţi făcut, meritaţi deplină recunoştinţă şi sprijinul nostru necondiţionat! Acum, este rândul nostru ca, rămânând solidari cu trecutul, să ne asumăm prezentul şi, cu încredere în viitor, să ne aducem contribuţia la pacea şi stabilitatea globală, la lupta împotriva noilor ameninţări la adresa securităţii pe continentul european şi în lume. Ceea ce ne defineşte, ca naţiune, sunt, în primul rând, valorile la care cu toţii, în mod solidar, aderăm. Pentru noi, respectarea drepturilor omului, a principiilor democratice este fundamentală, motiv pentru care Armata României, modernizată şi profesionistă, îşi poate asuma misiuni oriunde aceste valori sunt puse în pericol, atât în interiorul frontierelor naţionale, cât şi în afara acestora. Suntem mândri de curajul şi profesionalismul de care dau dovadă militarii români în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest. Totodată, le suntem recunoscători veteranilor care, în cele două decenii şi jumătate de viaţă democratică şi de cooperare în cadrul comunităţii euro-atlantice, au participat la operaţiuni în sprijinul păcii, la cele de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict. Cu emoţie, ca de fiecare dată, le adresez militarilor Armatei României felicitări şi mulţumiri pentru tot ceea ce au făcut pentru ţara noastră. Doresc, totodată, să aduc un cald omagiu distinselor văduve de război şi văduve de veterani de război, care, în acei ani grei pentru ţară, ani de nelinişte

şi nesiguranţă faţă de soarta soţilor aflaţi pe front, au ştiut să învingă, cu eforturi şi sacrificii, greutăţile şi lipsurile întâmpinate. În încheiere, vă rog să primiţi mesajul meu de preţuire şi respect, fie că sunteţi veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, fie veterani din teatrele de operaţii în care Armata României a fost prezentă după 1990. Vă doresc sănătate şi viaţă lungă! La mulţi ani dumneavoastră, tuturor!"

Anual, se sărbătorește și Ziua Eroilor, cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos.

Prin Legea nr. 48 din data de 30 mai 1995 Parlamentul României, la propunerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor în ziua care se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri, revenindu-se după 75 de ani, la tradiţia făurită în perioada interbelică. Prin Legea nr.

379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se realizează o mai bună cuprindere a manifestărilor şi preocupărilor specifice promovării cultului eroilor la români. România a adus un imens sacrificiu pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aproximativ 800.000 de morți și dispăruți.

Cu prilejul Zilei Eroilor şi a Înălţării la Ceruri a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ne înclinăm în faţa străbunilor care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor hotarele ţării, libertatea, suveranitatea și viața neîntreruptă a străbunilor în spaţiul carpato –danubiano - pontic.

Eroii căzuţi la datorie luminează și astăzi pământul patriei. ‖Ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legendă, ei au intrat în conştiinţa noastră ca şi limba, tradiţia sau frumuseţile plaiurilor româneşti‖.

EROII neamului românesc continuă să trăiască printre noi. Le acordăm respectul cuvenit, participând la ceremonialul religios şi militar, sub acordurile „Imnului Eroilor‖ depunând florile recunoştinţei şi aprinzând lumânări la mormintele eroilor, păstrând momente de reculegere în amintirea eroismului lor și sacrificiului suprem pentru Patrie și popor.

Ca în întreaga țară și în Vrancea au loc numeroase manifestări și acțiuni la cele patru Mausolee din județ: Focșani-Sud, Mărășești, Mărăști și Soveja. Slavă eroilor români de pretutindeni.

26

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Gheorghe ȚICLETE

Guvernul a declarat printr-o Hotărâre, anul 2017 "Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100", dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele care au avut loc în aceste localităţi.

Dumnezeu să-i odihnească și să-i pomenească în Împărăția Sa!

Ecaterina CHIFU

EROII NU MOR NICIODATĂ! În munţii înalţi răsună ecouri, În văi le repetă mii de glasuri: ‖Eroii nu dorm niciodată!

Eroii veghează ţara toată!‖ Eroii nu mor niciodată!

Ei trăiesc cu inima curată, În milioane de inimi iubitoare Ce înfloresc în România Mare.

Pe şesuri răsună alte glasuri, Plutesc amintiri din alte timpuri, Pe aripi de vise eroii revin, Să vegheze plaiul străbun. Şi, dacă-n floarea tinereţii, Viaţa le-a fost secerată, Azi, în cartea recunoştinţei, Eroii nu mor niciodată!

Despre fericire Întreaga activitate a omului, se îndreaptă spre ași găsi fericirea. Mobilul tuturor acțiunilor sale, este dorința de a fi fericit. Dar ce este de fapt fericirea? O noțiune, un cuvânt. O aspirație, o exteriorizare a unei împliniri, un succes, ceva care este specific fiecăruia dintre noi! Greu de definit, căci fiecare în felul său poate fi fericit sau nefericit, funcție de aspirațiile, gândurile și cum înțelege el fericirea. Sunt oameni care simt o adevărată fericire, atunci când îi pot face pe alții fericiți, iar alții din contră, când îi fac pe cei din jur să sufere…

La cei mai mulți dintre noi, fericirea s-ar reduce la a te simți bine fizicește, poziție socială consolidată, situație materială prosperă, satisfacerea dorințelor și capriciilor de tot felul, fără a te interesa de cei din jur. Invocând democrația și libertatea nu-ți satisfaci decât dorințele și ambițiile tale. În final scopul tău este de a-ți trăi viața, dar nu oricum. Ție să-ați fie bine, cei din jur să nu-ți stea în cale, căci atunci devii ‖intransigent‖ și nu mai ții seama de nimic.

S-ar părea deci că prin satisfacerea tuturor dorințelor, a tuturor plăcerilor, a confortului, etc., îi numim pe cei privilegiați: fericiții acestei lumi.

Din păcate, realitatea nu e tocmai așa, căci deseori, unde domnește luxul și chiar cultura, poți găsi frecvent suferință și nenorociri, mai apăsătoare decât în familia celui sărac. Dacă am putea să vedem ce se petrece în sufletul celor din preajma noastră, atunci sigur i-am deconspira pe cei ce ar dori să trăiască o viață obișnuită, liniștită dar să fie sănătoși și mulțumiți, veseli și liberi.

E normal să cauți avantajele pe care ți le oferă viața, în mod cinstit și corect, căci aceste aspirații sunt o condiție a progresului, acea parte a omului care deslănțuiește energiile și-i poate asigura 27

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 succesul. Din păcate, succesul îți dă putere de multe ori și pentru a face rău, căci înălțimea te amețește, face să uiți cum ai ajuns ‖ la înălțime‖, devii insensibil la suferința și necazurile celor asemeni ție. Încercați să observați pe cei din preajmă și veți putea vedea, cum fericirea dar și necazurile nu-i ocolesc. Cu alte cuvinte, există nenorociri care nu ne ocolesc și ne tulbură viața, dar împotriva lor nu ne putem opune. Ne pot ele distruge fericirea intimă? Nu, atunci când aceasta este rezultatul unei educații raționale, înseamnă că fericirea o găsim în noi înșine, în eul nostru intim și nu-și poate avea rațiunea de a fi, decât în satisfacția totală a aspirațiilor noastre, într-un ideal de a ne cultiva Adevărul, Altruismul, Binele, Frumosul și Înțelegerea.

Această stare lăuntrică a sufletului nostru nu o vom putea realiza decât printr-o permanentă autoeducare, în primul rând morală. Evident, nu vom putea ajunge niciodată la perfecțiune, dar această cale ne va arăta drumul pe care l-am putea urma, pentru a deveni niște fericiți ai soartei. Realizările omului sunt astăzi imense, datorită capacității și a muncii sale neobosite, dar și mizeriile iau amploare, contrastând cu bogățiile acumulate.

Avem nu numai dreptul dar și datoria, de a urmări în permanență satisfacerea nevoilor noastre materiale și spirituale, dar nu în mod egoist, individualist: să acționăm și în interesul semenilor, mai ales atunci când avem o funcție publică. Prin beneficiile datorate dezvoltării științei, buna gospodărire a patrimoniului social, respectul pentru cei cărora le datorăm bunăstarea noastră, vom contribui la îmbunătățirea soartei omenirii. Un trai bun, decent și în dreptate, va contribui la fericirea tuturor, va putea pune bazele unei vieți morale și va contribui la progresul intelectual general. Gândindu-nedetașat față de realitatea ce ne înconjoară, nu va fi posibilă o adevărată fericire, în afara unei dezvoltări morale a personalității.

Fixându-ne o regulă și un ideal de comportare, vom ajunge să-ai înțelegem pe ceilalți, dar numai dacă o vom urma riguros atât în singurătate cât și în mijlocul oamenilor. Fiecare pas pe care-l vom face va contribui la fericirea noastră. În acest mod vom putea contribui la educarea maselor, care va duce la ridicarea fiecărui cetățean, micșorând astfel prăpastia dintre cele două tabere, care astăzi au căpătat valențe conflictuale.

Prin știință și cultură, oamenii se pot ridica moral, luminându-și calea spre adevăr, dreptate și morală. Multe dintre faptele noastre vor avea atunci ca punct de pornire: bunătatea, mila, blândețea și vor estompa: răul, durerea și cruzimea.

Speranța unei regăsiri a fericirii sunt tinerii. Ei sunt cei care preiau ștafeta viitorului. Când tinerii vor deveni mai buni și mai altruiști, omenirea va avea speranța unui viitor fericit! Învață să fii bun, pentru a învinge răutățile ce te înconjoară, vei aduce fericirea celor în suferință și vei fi fericit!

Români de excepție LOREDANA GROZA – o mare vedetă a muzicii românești cu peste 30 de ani de afirmare pe scenele țării și ale lumii.

Loredana Groza Boncea este o excelentă cântăreață de muzică ușoară, actriță, compozitoare, autor, prezentatoare TV, dansator, antrenoare în show-ul muzical din România. S-a născut pe data de 10 iunie 1970 la Onești, județul Bacău. De la 3 ani a început să cânte, de la 7 ani să joace teatru, a studiat vioara, a urmat cursuri de balet. La 14 ani a obținut Premiul I la Festivalul regional „Retorta de cristal‖ și la 15 ani a câștigat Premiul I la Festivalul regional „Toamna muzicală băcăuană‖. În anul1986, la 16 ani, participă pentru prima oară la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia (27-31 august), unde câștigă „Marele Premiu", fiind atunci cea mai tânără participantă și câștigătoare din istoria festivalului. La numai 16 ani câștigă (cu 10 pe linie) trofeul popularei emisiuni TV „Steaua fără nume”, fiind cea mai tânără laureată a trofeului. În perioada anilor 1986-1989 popularitatea Loredanei crește în mod 28

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 deosebit datorită concertelor și turneelor la care a participat în țară și la emisiunile de varietăți realizate de Titus Munteanu. Atunci începe seria înregistrărilor la Radio și Electrecord. În anul 1986 Loredana Groza lansează șlagărele: „Alege drumul‖ (Dani Constantin//Eugen Dumitru) „Pentru iubirea ta‖( Jolt Kerestely /Angel Grigoriu, Romeo Iorgulescu) și „De n-ar fi iubirile‖ (Jolt Kerestely/). În anul 1987 a început seria turneelor în occident, în Israel, unde a avut alături de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase‖ peste 20 de concerte în săli de peste cinci mii de locuri. Vocea Loredanei apare pe coloana sonoră a filmului “Zâmbet de soare”, realizat de Elisabeta Bostan, pe muzica lui Marius Țeicu. Înregistrează împreună cu Dida Drăgan, Aura Urziceanu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiță, melodia „Voi, oameni de mâine‖ (muzica: Anton Șuteu). În anul 1987 a înregistrat albumul „Bună seara, iubito!‖, apărut în anul următor la Casa de discuri ‖Electrecord‖. În luna martie 1988 Loredana Groza efectuează un turneu în Polonia cu Gabriel Cotabiță și formația Holograf. După turneu Loredana apare foarte rar la Televiziunea Română, fiind interzisă pe postul național de televiziune până la evenimentele din decembrie 1989. În anul 1989, cântăreața lansează noi șlagăre scrise de Adrian Enescu pe versurile lui Lucian Avramescu („Un buchet de trandafiri‖ „Joc matematic‖, „Zăpada palmei tale‖, „Iubirea, cartea mea de oftat‖, „Scrisoare simplă‖) precum și „În fiecare zi‖ (Ion Cristinoiu/R.Rojescu), și „Lumea e pentru noi făcută‖ (O.Firulescu/Dan V. Dumitriu); cea din urmă melodie fiind un duet cu Adrian Daminescu. În iunie 1989, la Galați, a cântat în fața unui număr record de spectatori – aproximativ 120.000 – în trei spectacole care au avut loc în aceeași zi pe stadionul din localitate. În perioada 6 – 22 iunie 1989 efectuează un turneu în R. D. Germană. În vara lui 1989 a concertat în Coreea de Nord, unde a cântat în cadru unui Festival Internațional pentru Tineret alături de Holograf, Doru Căplescu, Silvia Dumitrescu etc. Pe parcursul verii, Loredana susține o serie de concerte la discoteca VoxMaris din stațiunea Eforie Nord. A concertat timp de o săptămână în R. F. Germană, în Berlinul de Vest, în cadrul unui Festival de Muzică Etno unde a interpretat piese din repertoriul său, dar și cântece tradiționale românești alături de mari instrumentiști români. Acesta a fost mobilul care

l-a determinat pe Adrian Enescu să înceapă realizarea unor prelucrări de muzică lăutărească, prima dintre ele fiind „Cip-cirip‖, care s-a bucurat de succes în Germania. La începutul lunii decembrie 1989 a apărut pe piață cel de-al doilea album al Loredanei în colaborare cu Adrian Enescu (muzica) și Lucian Avramescu (versurile), „Un buchet de trandafiri‖, care repetă succesul primului album. Până în 1990 va imprima aproximativ 100 de piese care aparțin unor compozitori precum: Marius Țeicu, Ion Cristinoiu, Adrian Enescu, Marcel Dragomir, Dan Beizadea, Jolt Kerestely, Mihai Pocorschi, Dani Constantin, Alexandru Simu, Aurel Manolache, Cornel Fugaru, Mihai Grigoriu, Octav Firulescu, Mircea Drăgan ș.a. După căderea regimului comunist din 22 decembrie 1989, Loredana a hotărât să-și încerce norocul și în alte țări pentru a stabili un contact mai strâns cu locurile de unde vine muzica adevărată și unde există oameni cu experiență notabilă în domeniu.

Astfel, în Marea Britanie, la Londra (prin impresarul David Stones și sub patronajul Alteței sale regale, prințesa Margareta), a susținut un concert memorabil la Palladium Hall (sala unde au concertat The Beatles și Rolling Stones), alături de The Drifters, Tom Jones, și alte nume celebre. Acolo a cunoscut producători renumiți, printre cei mai importanți din Mare Britanie. Tot atunci Casa de discuri „Virgin Records‖ i-a propus un contract, dar care, din motive obiective, nu s-a realizat. Cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal „Italia '90‖, Loredana pleacă în Italia (împreună cu Silvia Dumitrescu și Elena Cârstea) unde reușește să pătrundă repede pe piața muzicală participând la multe show-uri televizate de maximă audiență.

Printre acestea se numără colaborarea cu posturile de televiziune Raiuno, Raidue, Raitre, Canale 5. A susținut peste 100 de concerte de-a lungul și de-a latul Italiei, din Sicilia și până în Nordul Italiei. A realizat cântece cu Cristiano Malgioglio, a cântat alături de Rita Pavone și Tedi Reno. În următorii ani va efectua în mod frecvent turnee în Italia. În anul 1991 câștigă marele premiu al Festivalului Internațional București ‘91 cu piesa „Dacă pleci‖ (Marin Petrache - Pechea). Participă în anul 1992 din nou la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia‘92 cu melodiile „Te-am uitat‖ (Marius Țeicu/Dan V. Dumitriu) și „Ce va fi cu iubirea 29

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 mea?‖ (Marius Țeicu/Eugen Rotaru). Piesa „Ce va fi cu iubirea mea?‖(Marius Țeicu) cucerește Premiul I la secțiunea Șlagăre. Melodia devine un alt mare șlagăr al Loredanei, care beneficiază de un videoclip produs de TVR, în regia Luminiței Dumitrescu. În 1993 filmează un clip controversat la piesa „Uitare‖ în regia lui Cătălin Cățoiu. Începe colaborarea cu Direcția 5, cu Răzvan Mirică și Marian Ionescu, alături de care începe lucrul la un nou album, „Atitudine‖. Tot în 1993 colaborează cu celebrul compozitor Vladimir Cosma, la Paris. Loredana va sta timp de șase săptămâni în capitala franceză unde imprimă împreună cu Vladimir Cosma niște melodii pentru coloana sonoră a unui film de televiziune.

Participă la Festivalului Internațional București ’93 cu melodia „Vino la mine‖ (Cornel Fugaru / Mirela Voiculescu – Fugaru). În același an participă la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia‘93 (22-25 iulie) cu melodia „Vino la mine‖ (Cornel Fugaru / Mirela Voiculescu – Fugaru). În vara anului 1993 Loredana Groza a debutat în cinematografie.

Apare în filmul „A doua cădere a Constantinopolului” (1994, regia Mircea Mureșan) care este filmat parțial și în Istanbul. În toamna aceluiași an pornește într-un turneu epuizant de două luni în Canada și S.U.A., unde a străbătut aproape toate statele americane.

La începutul anului 1994 are loc premiera filmului „A doua cădere a Constantinopolului‖ (prima comedie post-decembristă care îi are în distribuție pe Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Jean Constantin, Aurelian Temișan, Dem Rădulescu ș.a.), urmărit de nu mai puțin de 1,5 milioane spectatori, reprezentând un record de încasări în România. În luna iulie este lansat albumul „Atitudine‖. Printre șlagărele ce se regăsesc pe acest album se numără: „Lili și puștiul‖, „O fată singură-n noapte‖, „Nu adio‖, „Exit-stage‖, „Iar‖. Stilul albumului „Atitudine‖ era cu totul diferit față de tot ce înregistrase până atunci și se remarcă prin folosirea din abundență a instrumentelor acustice. Atunci Loredana a început să se implice din ce în ce mai mult în partea de creație a pieselor și a textelor, versurile albumului „Atitudine‖ purtând semnătura Loredanei. Albumul a fost produs de Ami Simon care susține și realizarea unui concert impresionant live. Pe 8 iulie, cu prilejul lansării albumului "Atitudine", Loredana susține un

impresionant concert impresionant live, la Sala Palatului, cu 25 de instrumentiști pe scenă (Direcția 5, și bigband-ul Ionel Tudor) și două trupe de balet, dintre care una condusă de Adina Cezar. Concertul a durat o oră și 45 de minute.

Participă la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia‘94 cu piesa „Poate că azi, poate că mâine‖ (muzica Andrei Tănăsescu) cântată în duet cu Aurelian Temișan. În cadrul Festivalului, Loredana a susținut un recital care a „electrizat‖ spectatorii. În vara anului 1994 Loredana joacă alături de George Mihăiță, Tamara Buciuceanu – Botez și mulți alții în filmul „Paradisul în direct” (1995, regia Cornel Diaconu). Același concert care a avut loc la Sala Palatului este prezent și pe scena Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov în toamna anului 1994. La această ediție a Festivalului Cerbul de Aur, Loredana a reprezentat țara noastră la secțiunea Videoclip. În această perioadă filmează videoclipul piesei „O fată singură-n noapte‖, produs de TVR în regia lui Dan Manoliu. În 1995 a susținut alături de Direcția 5 concerte live în toată țara sub titulatura „Loredana și Direcția 5‖.

Loredana și Direcția 5 participă la Festivalul de muzică ușoară Mamaia‘95 cu „O fată singură-n noapte‖ (Marian Ionescu, Răzvan Mirică/Loredana) care obține Premiul II la secțiunea Șlagăre. Fiind o ediție jubiliară (a 25 – a ediție), Loredana participă la rememberul sentimental alături de alte mari nume care s-au lansat la Mamaia. În același an a lansat un nou album în colaborare cu Direcția 5: „Născută toamna‖, produs de Sabina Product, culminând cu un alt concert live la Teatrul „Ion Creangă‖, urmat de un alt turneu prin țară. Este lansat filmul „Paradisul în direct‖ care are un succes mare de încasări. Apare clipul „Secretul‖ în regia lui Dan Manoliu, produs de TVR. În vara lui 1995 Loredana are o scurtă apariție (Special Guest Star) în filmul „Asphalt Tango‖(regia Nae Caranfil). Filmul va avea premiera în 1997 și va avea un succes imens atât la public cât și la critici.În 1996 Loredana prezintă împreună cu Ricky Dandel Festivalul Cerbul de Aur de la Brașov. Tot 1996 apare clipul „Nostalgia‖ în regia lui Dan Aldea (produs de Antena 1).

Loredana lansează pe piață un nou album cu Direcția 5: „Tomilio‖. Loredana a primit în 1997 premiul Discul de Aur decernat de „Electrecord”, pentru albumul „Tomilio”, 30

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 apărut la această casă de discuri. Loredana și Direcția 5 susțin un recital în cadrul celei de-a XXIX-a ediții a ―Festivalului Tinereții de la Amara‖ (Ialomița) care are loc în perioada 2-4 august. La sfârșitul anului 1996 Loredana și Direcția 5 încep colaborarea cu Pro TV-ul.

Continuă seria turneelor prin țară împreună cu Direcția 5. În 1997-98, Loredana și Direcția 5 mai lansează și șlagărele „Cine te crezi?‖, „Ploi‖, „Doar ea‖, „Fără tine‖. Continuă colaborarea cu Pro TV-ul, care-i produce, în 1997, un nou videoclip la piesa „Nu-mi pasă‖, regia și scenariul fiind semnate de Laurențiu Rusescu. Al doilea clip în colaborare cu Media Pro a fost la piesa „Genul meu‖ tot în regia lui Laurențiu Rusescu. În paralel cu aparițiile în concert înregistrează două cântece pentru Pro TV: „Amândoi‖ și „Pro TV e al tău‖, la care se realizează și videoclipuri. A urmat un concert unplugged la Teatrul Național, concert la care Loredana ține cel mai mult. În vara anului 1997, Loredana și Direcția 5 susțin un recital de mare succes la Festivalul de muzică ușoară Mamaia‘97. În ciuda ploii torențiale din seara recitalului spectatorii au dansat și cântat șlagărele Loredanei. Loredana a făcut parte din juriul Festivalului la secțiunea „Interpretare‖. În 1998 filmează videoclipul piesei „La Femina‖ în regia lui Laurențiu Rusescu (produs de Media Pro).

Loredana continuă și în acest an seria turneelor prin țară împreună cu Direcția 5. Pe 10 iunie 1998 (de ziua ei de naștere) Loredana s-a căsătorit cu Andrei Boncea, directorul executiv al Media Pro. În ciuda sarcinii, Loredana a susținut concerte cu Direcția 5 până în luna mai. Pe 14 iulie 1998 se naște fetița Loredanei și a lui Andrei Boncea, Elena. În toamna anului 1998 Loredana întrerupe colaborarea cu Direcția 5. În același an câștigă 2 Premii Ballantine‘s pentru: „Cea mai bună cântăreață pop‖ și pentru „Cel mai bum album pop‖ - „Tomilio‖. 1998 a fost anul în care Loredana a lansat, în luna decembrie, maxisingle-ul „Lumea e a mea‖ înregistrat cu B.U.G. Mafia și produs de Media Pro Music, piesa care dă titlu acestui single având un succes fantastic.

Videoclipul – și acesta foarte apreciat – este semnat de Bogdan Albu. Anul 1999 aduce un nou EP care va însemna pentru Loredana un nou succes: „Aromaroma‖. La acest album Loredana a lucrat cu Răzvan Mirică (un mai vechi

colaborator de la albumul „Atitudine‖), Marijuana, Sișu și Puya. Videoclipul piesei „Aromaroma‖ – produs de Media Pro Music – este semnat de Camil Tulcan. Pe 10 iunie, cu prilejul lansării albumului „Aromaroma‖ (care a avut loc de ziua ei de naștere), Loredana susține concertul ICoTOPIA la baza Keoke din București. Loredana câștigă Premiul A.P.T.R. (al Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România) și al criticilor muzicali. În 2000 Loredana a colaborat cu formația Șuie Paparude, fiind invitată să cânte două piese de pe albumul „Urban‖. În toamna aceluiași an Loredana pozează în numărul aniversar al revistei Playboy, care s-a vândut în peste 150.000 de exemplare. Ședința foto a avut loc în Grecia, pe insula Santorini. În anul 2001, după 10 ani, Loredana a reînnoit relația cu Adrian Enescu, care semnează partea de creație a noului album al Loredanei, „Diva Inamorata”, care este lansat pe 14 februarie 2001. Albumul conține patru cântece noi (care sunt redate folosind teme muzicale clasice: opera „Turandot‖ de Puccini, Simfonia a 9-a de Dvorjak, „Lacul lebedelor‖ al lui Ceaikovski, respectiv lucrarea „Variațiuni pe o temă de Paganini‖, semnată de Rahmaninov) și câteva remix-uri ale unor șlagăre mai vechi ale Loredanei („Joc Matematic‖, „Scrisoare simplă‖, „Tu și eu‖ și „Bună seara, iubito!‖). Pentru „Bună seara, iubito!‖ s-a pus pe acest album nu mai puțin de patru remixuri, pentru „a preciza mai exact ce a însemnat această fantastică piesă pentru cariera mea, piesă compusă de Adrian Enescu‖, a declarat Loredana. Prima piesă promovată de pe acest album este Diva Inamorata‖, care beneficiază de un videoclip, produs de Media Pro Music, în regia lui Ducu Darie. A doua piesă promovată de pe acest album este un remix al șlagărului ―Bună seara, iubito!‖ realizat de Vlad Cernea. A jucat în filmele: Cuibul de Viespi (1987), A doua cădere a Constantinopolului (1994), Paradisul în direct (1995), Asphalt tango (1997), Vacuums (2001), Modigliani (2003), Lori, Dan și Tanti Mili (2003) - serial TV, Daria, iubirea mea (2006) – Telenovela, Inimă de țigan - Rodia (2007-2008) – Telenovela, Supraviețuitorul (2008) - Miss Lorry, Fire and Ice: Cronica Dragonilor (2008) – Lia, Regina - Rodia (2008-2009) – Telenovela, Aniela (2009-2010) – Telenovela, Happy Feet 2: Mumble dansează din nou - Gloria (voce, vers.

31

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 română), Minte-mă frumos (2012), Alisia, care știe totul (2016) - Kira Selezneva (voce, vers. română). Loredana Groza, artistă completă și desăvârșită. Scrie, cântă, dansează, joacă în filme. De mică ne-a încântat, s-a afirmat ca o mare vedetă și continuă să strălucească pe scenele țării și ale lumii. Pe lângă talent, geniu, pasiune ne dăruiește din inima sa mare și minunată, din sufletul său inegalabil, frumusețea cântecului românesc. Ne îndeamnă să ne păstrăm inocența, să fim buni, uniți și să ne bucurăm de viață și darurile ei. A iubit și iubește orașul natal Onești, a cărui Cetățean de onoare este, oraș superb și care ar trebui să renască și să strălucească. Loredana Groza are o carte de vizită de excepție. Anul trecut, pe 25 septembrie, intr-un spectacol memorabil, la Sala Polivalentă din Craiova, în fața a peste cinci mii de persoane, Loredana Groza ‖a fost‖, a cântat cântece ale nemuritoarei Maria Tănase, omagiind memoria cântăreței la o sută doi ani de la nașterea sa. Întreaga asistență a aplaudat minute în șir prestația Loredanei și în amintirea inegalabilei Maria Tănase.

Desigur nu am cuprins în articol toate marile ei realizări și este cu neputință să le afli pe toate.

Cert este că am admirat-o în Piața Unirii din Focșani, în cadrul unui concert de excepție, împreună cu formația ”Agurida”, trupa sa de profesioniști, foarte bine cotată, Loredana reușind, ca de fiecare dată, să înflorească inimile tuturor vrâncenilor. Tineri și mai vârstnici cântau împreună cu Lori. Primiți în pragul celor 47 de trepte ale vieții și afirmării, ale unei strălucite cariere în muzica românească, un buchet de 47 de trandafiri și călduroasa urare din partea românilor ”Să ne trăiți într-u mulți, frumoși și rodnici ani!”

Ionel MARIN

Im memoriam: Valeriu D. COTEA – savant de renume internațional în domeniul viticulturii şi oenologiei

Pe data de 21 aprilie 2017 s-a împlinit un an de când Acad.

Valeriu D. Cotea, supranumit și ‖Regele vinului‖, ne-a părăsit, trecând în Împărăția cerească.

Vrancea, România, Societatea academică, lumea științifică rămânând mai săracă, pierzând un strălucit om de știință, un dascăl de excepție, un Om de o finețe sufletească rară. Prof. univ. dr. Valeriu D. Cotea a fost membru titular al Academiei Române, personalitate contemporană de prim rang în domeniul viticulturii şi oenologiei, autorul Tratatului de Enologie vol. I şi II cu 1200 de pagini, cuprinzând cele mai valoroase informaţii din ştiinţa şi practica vinicolă. În cei peste 45 de ani de carieră strălucită, a explorat cu dârzenie şi rară dăruire domeniul puţin cunoscut Oenologia.

A dăruit lumină din sufletul său, de Om de aleasă frumuseţe interioară, pe altarul ştiinţei româneşti şi în sufletul şi inima studenţilor şi specialiştilor români. Este impresionantă opera şi viaţa domnului Acad. Cotea.

Valeriu D. Cotea, născut la 11 mai 1926, comuna Vidra, județul Vrancea este cel mai strălucit oenolog român. După absolvirea școlii primare în comuna natală, a urmat Școala Normală la Focșani, Târgu-Jiu și Bacău; Liceul ―Sfinții Petru și Pavel‖ din Ploiești (1937 – 1946). A absolvit Facultatea de Agronomie din Iași în 1951, devenind în anul 1965 doctor în agronomie. A trăit și desfășurat activitatea în municipiul Iași. Timp de peste 20 de ani (19762000) a reprezentat România la Oficiul Internațional al Viei și Vinului (OIV) cu sediul la Paris.

A fost membru titular al Academiei Române din anul 1993. A mai fost și membru corespondent al Academiei Internaționale a Vinului, din 1998, al Academia Italiana della Vite et del Vino, din 1986, și al Academie Suisse du Vin din 1987.

32

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 A înființat și condus Centrul de Cercetări pentru Oenologie de pe lângă Academia Română, cu sediul la Iași. În calitate de cercetător, a colaborat cu școli cu profil oenologic din multe țări, între care cele din Narbonne, Bordeaux, Montpellier, Dijon, Berlin, Geissenheim, Neustadt, Piacenza, Asti, Porto, Lisabona.

La 7 noiembrie 2008 numele academicianului, ca prețuire a unei strălucite cariere științifice și universitare, a fost preluat de către o instituție de învățământ românească, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani, care l-a desemnat ca mentor.

Activitatea publicistică; Lucrări publicate Activitatea publicistica este concretizata în peste 600 de titluri, dintre care mai mult de jumătate sunt lucrări științifice, iar celelalte sunt cronici, recenzii, prefețe, postfețe și numeroase biografiiportret ale unor oameni de știință contemporani sau trecuți în lumea umbrelor.

Din cele peste 600 de scrieri, 40% sunt elaborate ca singur autor, 40% ca prim autor și 20% în colaborare. Un număr de peste 30 de lucrări au fost prezentate în cadrul unor manifestări și reuniuni științifice internaționale (congrese, simpozioane, colocvii etc.) și respectiv publicate în reviste de specialitate din Franța, Elveția, Germania, S.U.A, Italia, Spania, Luxemburg, Portugalia, Grecia etc.

Dintre cele zece lucrări de sinteză (manuale, cursuri, tratate) de o apreciere deosebită s-au bucurat: Oenologia, 1982, Tratat de Oenologie, vol. I, 1985 si vol. II, 1988, Podgoriile și Vinurile României, 2000, la care este prim autor. Fiecare dintre aceste trei lucrări s-a bucurat de premiul Oficiului Internațional al Viei și Vinului (O.I.V) organizație interguvernamentală cu sediul la Paris, iar ultima a primit și premiul COPYRO pe anul 2000. A fost membru în Comitetul de redacţie al unor publicaţii ştiinţifice, precum: Bulletin de l‘Oiv, Rivista di Viticultura e di Oenologia din Cnegliano- Italia, Ciencia e Tehnica Viti-Vinicola din Portugalia. A fost membru de onoare şi redactor la mai multe Reviste de cultură din ţară, printre care şi la revista de creație și cultură BOGDANIA, din Focșani.

Titluri științifice: membru corespondent al Academiei Române din 1990 și membru titular de la 7 septembrie 1993.

- Președinte al Secției de Științe Agricole si Silvice din cadrul Academiei Române (din 1996) - membru în colectivul de redacție al Buletinului Institutului de Cercetare pentru Viticultură și Vinificație; - membru în Consiliul de conducere al revistei Horticultura; - membrul la Comitetul științific la Revista di Viticultura e di Oenologia din Conegliano – Italia; - membru în Comitetul Asociației Oamenilor de Știință - Filiala Iași; - președinte al Comisiei de Oenologie din cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului; - vicepreședinte al Organizației Internaționale a Vinului (1977 – 1979); - președinte al Grupului de experți ―Tehnologia vinului‖ din cadrul O.I.V (1989 – 1991); - președinte al Comisiei de Oenologie din cadrul O.I.V (1991-2016); - membru expert al ―American Society for Enology and Viticulture‖; - membru de onoare al ―Jugoslavenski Vinogradasko-Vinarsko‖; - membru al ―Groupe International Polyfënois‖; - membru corespondent (1970) și membru plin (1990) al Academiei Științifice Agricole și Silvice; - membru corespondent al Academia Italiana della Vite e del Vino (1986); - membru corespondent al Académie Suisse du Vin (1987); membru corespondent al Académie Internationale du Vin (1988); Pentru remarcabila operă, pentru valoroasele cercetări științifice, dăruirea unei vieți excepționale, puse în slujba umanității a primit numeroase premii, medalii, decorații, distincții românești și internaționale și ales cetățean de onoare a mai multor localități din România.

Cu certitudine poporul român a pierdut o mare personalitate a științei românești și internaționale.

Trebuie să-i urmăm: dăruirea pe tărâmul științei și a învățământului, rigoarea, onestitatea, demnitatea, dârzenia, hărnicia, bunătatea sufletească, imensa cultură, dragostea față de țară și semeni, etc.

33

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Acad. Valeriu D. Cotea a fost cel mai strălucit vrâncean și va rămâne viu în inimile noastre!

L-am cunoscut și admirat întotdeauna. Încă de la început a acceptat să fie Membru de onoare al revistei de creație și cultură Bogdania. Personal și întreg colectivul de redacție îi păstrează vie amintirea, urmează exemplul și va rămâne modelul strălucit de mare luptător pentru binele românilor și al umanităţii.

Dumnezeu să-l odihnească!

Im memoriam: Camil PETRESCU Pe 14 mai 2017 s-au împlinit 60 de ani de la moartea lui Camil Petrescu, romancier, eseist, publicist, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet român de autentică valoare. El rămâne în literatura noastră în special ca inițiator al romanului modern. S-a născut la București, la 22 aprilie 1894 și a rămas orfan de ambii părinți și a fost crescut la o doica din mahalaua Moșilor.

După gimnaziu, a continuat studiile, cu bursă, la Colegiul "Sfântul Sava" și la Liceul "Gheorghe Lazăr" din București. Din anul 1913 a urmat cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București, absolvită cu calificativul "magna cum laude". Apoi si-a luat doctoratul în filosofie cu teza despre teatru, intitulată "Modalitatea estetică a teatrului" și a publicat un studiu în lucrarea "Istoria filosofiei", coordonată de N. Bagdasar.

A debutat în anul 1914 în revista Facla cu articolul ”Femeile și fetele de azi”, sub pseudonimul Raul D. Între anii 1916 - 1918 a participat ca ofițer (sublocotenent) în primul război mondial, iar experiența trăită a prezentat-o în anul 1930, în romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". Pe 10 aprilie 1918 va fi eliberat din lagărul german și va reveni la București.

Debutul editorial îl realizează cu un volum de Versuri. ”Idee. Ciclul morții” în 1923. A întemeiat și condus revistele: Săptămâna muncii intelectuale (1924), Cetatea literară (1926) și revista ‖Fundațiilor Regale‖ (1934). În anul 1933 a publicat cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale Modernismului european, "Patul lui Procust". În anul 1939 este numit directorul Teatrului

Național din București, funcție deținută mai puțin de un an. În anul 1947 este ales membru al Academiei Române. A publicat în anul 1953 primul volum al romanului istoric ”Un om între oameni”.

A scris nuvelele: Turnul de fildeș, Moartea pescărușului, Mănușile Cei care plătesc cu viața, publicate toate în anul 1950.

Volume de poezie: Versuri. ‖Ideea. Ciclul morții‖ (1923), ‖Un luminiș pentru Kicsikem‖ (1925), ‖Transcendentalia‖ (1931) și ‖Din versurile lui Ladima‖ (1932).

Dramaturgie: Jocul ielelor (1918), Act venețian (1918-1946), Suflete tari (1921), Danton (19241925), Mioara (1926), Mitică Popescu (19251926), Dona Diana, comedie în gustul Renașterii în zece tablouri după Moreto (1938), Iată femeia pe care o iubesc (1943), Prof. dr. Omu vindecă de dragoste (1946), Bălcescu (1948), Caragiale în vremea lui (1955).

A murit la București pe data de 14 mai 1957. Au fost și sunt apreciate contribuțiile novatoare aduse de Camil Petrescu în tehnica romanului, în poezie și în teatrul românesc.

Dumnezeu să-l odihnească!

Ionel MARIN

Nicolae MĂTCAȘ despre tribunul Ion UNGUREANU Ion Ungureanu (02.08.1935, Opaci – Căușeni – 28.01.2017, București)

Sus, pe cer, orbitor de strălucitoare, steaua maestrului Ion Ungureanu La sfârșitul lui ianuarie a.c., pe un pat de suferință de la spitalul ‖Colțea‖ din București, a încetat să mai bată inima marelui luptător pentru Reîntregirea neamului și a Țării Ion Ungureanu, apostol și pilon al românismului în Basarabia, om de credință și cultură aleasă, 34

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 regizor, actor de teatru și film, neîntrecut orator.

Deși președintele prorus al RM a refuzat să decreteze o zi de doliu, clopotele bisericii din Opaci i-au zvonit, îndurerate, plecarea, mai multe primării au arborat steagul în bernă, guvernul RM s-a văzut dator să-i organizeze funeralii naționale, iar sutele, miile, zecile de mii de suflete îndoliate au putut să-și ia adio de la ocrotitorul lor în catedrala Sf. Spiridon cel Nou din București, la biserica Sf., Teodora de la Sihla și în Palatul Național ‖Nicolae Sulac‖ din Chișinău. Îl cunoșteam și îl admiram de la distanță de prin 1960, când un grup de tineri actori basarabeni se întorseseră de la înalte studii teatrale de la Moscova și, prin jocul lor adolescentin și dicția lor scenică, provocaseră un adevărat reviriment lingvistic în rândurile publicului de la Chișinău.

Ne-am cunoscut mai îndeaproape în timpul Mișcării pentru renaștere națională din perioada 1988-1989, am devenit prieteni de luptă și speranță în timpul ministeriatului (1990-1994, domnia sa la Cultură și Culte, subsemnatul – la Știință și Educație) și de crez și de suferință în anii ‖exilului‖ de la București (1995-2005).

Ion Ungureanu a fost, prin statura sa fizică, dar și morală, prin convingerile sale, dar și prin capacitatea de a le transmite și electriza publicul, cu un cap mai mare decât noi toţi. Era aproape imposibil să te ridici la cota spirituală a dlui Ungureanu. Domnia sa nu numai că a fost în stare să devină, ci chiar a devenit, figurat vorbind, un bun preot, un dascăl îndrăgit, un tribun fulminant. Un mare actor, un mare regizor (unul din primii 5 din fosta URSS!), un mare om de cultură, un veritabil analist politic, un declamator de zile mari. A fost o personalitate din cele care se nasc la depărtări de veacuri, un mare patriot, bărbat al neamului cum puţini se mai găsesc astăzi, care şi-a sacrificat liniştea şi bunăstarea în numele unui crez, al unui ideal, în numele adevărului. Care s-a împărtăşit mai devreme decât noi, sorbind din mult râvnita cupă a libertăţii. Care, în numele dreptului de a fi liber să facă ceea ce ştie, ceea ce a învăţat, ceea ce poate să facă, a preferat de două ori exilul: o dată, pentru mai bine de 17 ani, la Moscova, altă dată, pentru 10 ani şi mai bine, la Bucureşti. (Oricât de paradoxal sună să fii exilat la tine acasă, însă aceasta s-a întâmplat cu cei doi miniștri!) Acest

dulce cuvânt: libertate nu e numai titlul cunoscutului film al regizorului lituanian Vitautas Jalakiavicius, turnat la studioul „Mosfilm‖ în 1972 (film în care Ion Ungureanu, ca actor de cinema, a interpretat şi un rol), a fost nu numai visul nostru de a ne smulge de sub cortina de fier.

Libertate a fost însuşi sensul vieţii omului de creaţie Ion Ungureanu. Spre deosebire de mulţi dintre noi, Ion Ungureanu a avut fericirea să soarbă un strop din cupa libertăţii cu o oră mai devreme decât noi. Încă înainte de revirimentul de la 1989 Domnia sa reuşise să izgonească, vorba lui Cehov (pe care îl adora), sclavul din sine şi să devină, astfel, un om liber. Căci numai izgonind frica, laşitatea, slugărnicia, supunerea oarbă şi mersul de râmă, poţi deveni un om cu adevărat liber, cu atât mai mult – un om de creaţie. În timp ce noi, iştilalţi, de-acasă, numai visam la libertate – gând tainic şi rebel pentru timpurile când filmul omonim, Acest dulce cuvânt: libertate, ne răvăşea sufletele –, maestrul Ion Ungureanu se simţea oarecum descătuşat în chiar „gura chitului‖, cum îi plăcea să se exprime. Căci în mediul intelectualităţii de creaţie, al intelighenţiei ruse de la centru, exista, totuşi, un dram de libertate. Pe când această sete de libertate era sugrumată cu bestialitate la periferie. În 1960, un stol de cocori, proaspeți absolvenți ai Şcolii Teatrale Superioare „B. V. Şciukin‖ din cadrul Teatrului de Stat „Evgheni Vahtangov‖ din Moscova, după 5 ani de studiere a artei scenice şi a măiestriei actoriceşti cu reputaţi profesori şi reprezentanţi ai genului, se întorceau acasă, plini de elan şi de setea de realizare pe arida scenă teatrală moldovenească de atunci.

Scenă văduvită nu atât de talent actoricesc (pe care îl aveau din plin şi „veteranii‖ de la Naţional), cât, mai cu seamă, de spirit naţional şi de pronunţie literară autentică, pură, perfectă, românească. Aveau ambiţia să întemeieze un teatru nou, pe potriva vârstei şi a romantismului lor. Teatru care să abordeze şi să interpreteze problemele tineretului din unghiul de vedere al acestuia. Cu exuberanţa lor încă adolescentină se încumetaseră să ne aducă pe scena exuberantului teatru pentru tineret ‖Luceafărul‖ (şi de unde?

Tocmai de la Moscova!) un model de rostire literară românească, pe care n-o mai auzise nici Parisul (cuvântul: Bucureşti era interzis!), necum sălile de teatru şi nici aulele facultăţilor de litere 35

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 sau cele cu predarea în limba română de la universităţile din Chişinău.

Nalt ca un plop semeț, frumos ca un zeu, sobru ca un senator roman sau un taraboste dac, hotărât și curajos ca un rege persan, Ion Ungureanu devenise în curând prim-regizor al teatrului, iar pe scenă se derulau piese din dramaturgia națională și universală, care captivau publicul prin romantism și exuberanță și printr-o excelentă pronunție românească a inovatorilor vahtangoviști chișinăuieni: Copiii şi merele; Nota zero la purtare; Vicleniile lui Scapin, Steaua fără nume de M. Sebastian (spectacol la scurtă vreme interzis, pentru că în el se vorbea de trenul Bucureşti – Sinaia), Pescăruşul de A. Cehov, Ipolit de Euripide, Casa Bernardei Alba de Fr. Garsia Lorca, A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, Radu Ştefan de A. Busuioc, Minodora de A. Strâmbeanu (ultimele două spectacole de asemenea interzise la scurt timp de la montare de atotveghetorii regimului)...

Efervescenţa cu care evoluase tânărul teatru de la Chişinău, euforia care cuprinsese nu numai tineretul studios din capitală, ci şi întreaga republică, gestul temerar al prim-regizorului Ion Ungureanu de a monta piese din dramaturgia naţională (şi acesta era un act de curaj în timpurile acelea!), precum şi piese din repertoriul clasic rusesc şi internaţional (Shakespeare, Mollière, Cehov), dar cu replici actualizate sau cu subtext „subversiv‖, cum erau ele catalogate în sferele vigilenţilor locali, crearea unui climat cavaleresc-camaraderesc care le dădea posibilitate şi altor colegi de trupă să poată monta spectacole pe scena teatrului, faptul că era invitat să monteze spectacole în teatrele din metropolă îi supăraseră rău pe diriguitorii vieţii culturale din Moldova Sovietică. Într-un răstimp relativ scurt ilustrul prim-regizor este destituit din funcție pentru grave abateri de ordin ideologic, încât e nevoit să ia drumul exilului. Este angajat ca regizor la vestitul Teatru al Armatei Sovietice, montează spectacole druțiene cum ar fi ‖Sfânta sfintelor‖, ‖Biserica Albă‖ respinse de conducerea republicană, colaborează cu alte teatre cunoscute din Moscova și Țările baltice, joacă în filme și la TV centrală rusească.

Montează peste 25 de spectacole la Teatrul Mic, „Sovremennik”, Teatrul Armatei,

Teatrul Naţional din Estonia după piese din W. Shakespeare, H. Ibsen, R. Boit, I. Druţă etc. Piesele lui Druţă Păsările tinereţii noastre, Biserica Albă şi Sfânta sfintelor, interzise să fie jucate acasă, la Chişinău, erau vizitate de temerarii chişinăuieni la Moscova şi la Tallin, iar maestrul Ungureanu, la lumina rampei, era ovaţionat şi putea să se considere un artist împlinit. În străinie, nu acasă... În calitate de actor de cinema, a jucat (după evoluările anterioare de la studioul „Moldovafilm‖ din filmele Când omul nu-i la locul lui, 1958; Serghei Lazo, 1966; Se caută un paznic, 1967, etc.), la studioul „Mosfilm‖, în mai multe filme de rezonanţă, cum ar fi: Acest dulce cuvânt: libertate, 1972; Centaurul, 1976; Povestea unui necunoscut, 1979; Enigma vilei Greta, 1984; Serghei Vavilov, 1985, ş.a. Are în palmaresul său peste 25 de roluri de actor de film. A evoluat în compania / anturajul unor somităţi în domeniul actoriei şi regiei de teatru şi cinema precum: Inokentii Smoktunovski, Donatas Banionis, Vitautas Jalakiavicius, Sava Kuliş, Irina Miroşnicenko ș.a.

Sporadic, de-a lungul celor 17 ani, a fost invitat ca actor de cinema şi la „Moldovafilm” din Chişinău în filme precum: Calul, puşca şi nevasta, 1975; Favoritul, 1977; Podurile, 1980; Povestea lui Făt-Frumos, 1981; Dansul efemer al dragostei, 1988, ş.a.

Aşa cum actorul de teatru şi cinema Ion Ungureanu terminase, între timp, şi cursurile superioare de regie de la Institutul Teatral „A. V. Lunacearski‖, în aceeaşi perioadă, ca regizor de cinema, montează 6 filme la Televiziunea Centrală din Moscova.

Funcţionează în calitate de cadru didactic şi de prorector la Filiala Chişinău a Institutului Teatral „Evghenii Vahtangov‖. Cu promoţia de actori pe care i-a educat la Moscova viitorul domn ministru al culturii şi cultelor din Republica Moldova va legifera, în 1991, la Chişinău, debordantul teatru „Eugène Ionesco‖.

De-a lungul anilor, artistul Ion Ungureanu ne-a mângâiat auzul în emisiunile radiofonice cu vocea sa catifelată, citindu-ne rânduri înaripate de versuri şi proză din literatura română, cea rusă şi universală. La posturile de radio Chişinău, Bucureşti, Moscova, actorul Ungureanu era aşteptat ca la el acasă. Iar radioascultătorii îl aşteptau în miez de zi, ca şi în miez de noapte, ca 36

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 să-i apropie – cu timbrul său domol, cameral, intim sau sobru, patetic, invocator – de marea literatură. Semnatarul acestor rânduri este mândru de faptul că peste 30 dintre cele mai frumoase sonete de-ale sale au fost aduse la mintea și inima ascultătorului basarabean prin vocea de aur a maestrului Ungureanu.

Sper ca în fonotecile radio de la Moscova, Chișinău și București să se fi păstrat benzile magnetice și casetele cu irepetabila-i voce.

Talentul şi vocaţia nu putea să i le ia, nici chiar să i le ignore cu impertinenţă nici vechea, nici noua, postnouăzecistă, nomenclatură. Astfel, în 1980 Moscova îi conferă titlul de maestru emerit în arte din Federaţia Rusă. In iunie 1989 Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S.M. e nevoit să-i confere şi el titlul onorific de artist al poporului din R.S.S. Moldovenească ―pentru înaltă măiestrie artistică cu un bogat conţinut de idei, contribuţie adusă la propagarea dramaturgiei naţionale moldoveneşti, educaţia schimbului oamenilor de creaţie‖, în 1990 i se acordă Premiul de Stat al Republicii Moldova. Chiar la o aniversare recentă Putin, care te-ai mira să-l fi cunoscut personal, n-a uitat să-l felicite călduros, în timp ce conducătorii Țării și-au văzut de treburile lor mult mai importante...

Glossa iubirii

Va urma

Glossa fericirii

Medalion liric Nicolae VASILE

Iubirea e un dar ceresc, nu e ceva omenesc, dacă Domnul te-a ales, bucură-te de succes!

Parcă îți vine să zbori, te simți cam nefiresc, Iubirea e un dar ceresc, nu e ceva omenesc.

Te ascunzi de alții, treburile nu prea-ți mai ies, dacă Domnul te-a ales, bucură-te de succes!

Dacă Domnul te-a ales, bucură-te de succes, iubirea e un dar ceresc, nu e ceva omenesc!

A fi fericit există numai la timpul trecut, deși ai luptat și ai căutat-o atâta de mult, când ai ajuns la fericire, ea a și dispărut.

Dorim fericirea, am face orice și oricât, durerea spre-aceasta ne dăinuie-n gând, a fi fericit există numai la timpul trecut.

Teama că n-o poți păstra te face pierdut, nostalgia îți amintește ce mult te-a durut, deși ai luptat și ai căutat-o atâta de mult.

Simțiai că parcă-ți scapă, s-o ții n-ai putut, orbirea din lumina ei să o alungi, n-ai vrut, când ai ajuns la fericire, ea a și dispărut.

Când ai ajuns la fericire, ea a și dispărut, deși ai luptat și ai căutat-o atâta de mult, a fi fericit există numai la timpul trecut.

37

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Acad. Vasile Tărâţeanu (Bucovina de Nord-Ucraina)

Ionel MARIN

Planeta iubirii Fiului Plămădit din bulgări de lumină, Candelă vie de lut ceresc, OMUL, lacrimă a lumii, Clepsidră de doruri și vise ce-nfloresc, La umbra Stăpânului, Scânteie cosmică, tainică suflare, Omul părticică vie din Purtătorul de viață, Nu s-a ridicat, încă, la înălțimea, Darurilor sfinte și nemuritoare. Între oameni, națiuni și pe Terra, Nu domnește înțelegerea, pacea și iubirea.

Fugim de supremul Adevăr, ne adâncim, În-ntuneric, în păcate grele și vrajbă.

Taine sfinte sângerează și plâng…

Iartă-ne Doamne, ajută-ne să vedem, S-auzim, înțelege și respecta Cuvintele Tale, Păzi cu dragoste poruncile Dumnezeiești, Dătătoare de viață, tărie și bucurie.

Doamne sfinte mereu ne dăruiești și ajuți, Recunoștința a ajuns floare rară…

Deschide-ne inima, ochii, întărește-ne, Într-u fapte bune, în înțelepciune, omenie, Pentru îndepărtarea fărădelegilor, a războaielor…

Pacea, armonia, înțelegerea să devină, pentru toți, Pâine a zilei, hrană vie și sfântă. Și rupând lanțurile nerușinării, lăcomiei, desfrâului, Să redevenim ascultători, drepți și iubitori.

Singuri nu putem reuși, Atotputernice, Multmilostive Părinte ceresc, de aceea Te rugăm, Ridică-ne din noroiul vieții, transformă Planeta Pământ într-o Planetă a iubirii, În care oamenii să trăiască ca buni frați, În pace, bunăstare, bunătate și bucurie.

Adevărul, omenia, dreptatea să devină, Pentru fiecare lumina zilei și a faptelor, Și sufletul să-nflorească în veșnicie.

Pe drumurile vieții mereu să te-nsoțească și dragostea de glie și vorba românească.

Să nu te temi că-n lume vei fi sărac cu ele și-n fața altor neamuri să nu bați temenele, Că nu ești de pripas în acest colt de țară și-apoi te uită cine îți zice de ocară?

Că nu ești băștinaș în glia ta străveche pe care-au consfințit-o Neculce și Ureche.

E a ta de mai‘nainte, din negură de ani, că neamul ți se trage din daci și din romani.

La fel și a ta limbă-i din latineasca viță c-au plămădit-o-n vreme păstori de Mioriță. Și de-a vorbit în ea un Ștefan Sfânt și Mare și un Eminescu vecinic – puțin e asta oare?

Iată de ce, copile, eu nu-ți doresc alt bine decât de neam și limbă să nu-ți fie rușine 38

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Și-n sufletul tău tânăr atât vreau: să renască și dragostea de glie și vorba românească.

Pe brațele goale

Cununi de spini

Ursa Mare urcă Până în ochiul răcorii, Steaua Polară, zeița luminii nocturne, Vine până în înfrigurarea mea

Sfinții noștri mutilați între vechi și noi hotare zac la poale de Carpați neînscriși în calendare.

Peste ei cununi de spini cresc ca floarea de răsură nu au loc printre lumini de străinii ce-i înjură.

Scoși afară și-aruncați dintr-o stea ce nu apune vrednicii noștri bărbați.

Au a mai trăi și-a spune cum se cade între frați despre faptele străbune.

Arome se rotesc în juru-mi Într-un miraculos, noptatic dans.

Sunt aici ca un ecou, Verigă într-un lanț al împlinirii poruncilor!

Stoluri de porumbei albi, Se scaldă-n veghea mea.

Apele memoriei lovesc țărmul Descătușărilor.

Aici te aștept, în noaptea magică, împlinind ritualul… pentru că știu, am trăit deja, de șapte ori câte șapte ani.

Elena ARMENESCU

George TERZIU

Dintotdeauna Sunt aici ca o depărtare Trimisă solie grădinii Odihnei tale.

Sunt aici, să te aștept, Flacără vie, În golful Poeților Să împlinesc ritualul Schimbării anotimpurilor.

Cum încep ele noimele Cu o noapte magică: Cloșca cu puii de aur Cățărându-mi-se

ŞTIU Ştiu, ar fi trebuit să se întâmple o casă Să se întâmple o iubire profundă Care se inunde bucătăria şi vasele Şi furculiţele şi candelabrele... Ştiu, poetul bolnav de amintiri ar fi trebuit Să se înscrie din nou la şcoala vieţii Să meargă pe câmpuri fragede în căutare de maci Ştiu, ar fi trebuit să cada stele de invidie Şi lucrurile să se întâmple aievea Transparent , la lumina zilei Cel mai greu uneori e să iubeşti 39

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Cel mai greu uneori este să înțelegi Apoi, totul dispare În lumea amintirilor colorate...

Când miile de roiuri de albine, Pregătesc aur in stupine.

Scaieții, macii, răsurarii, Inundă valea c-un infinit de flori, Și Vara construiește cu migală, O catedrală de culori.

TRENUL MEU Când se deschise cerul ca o vraja Şi toate-n lume lunecă ca unse Mi se păru că stelele vibrânde Aveau paloarea trenurilor stranii Ce vis frumos, ce taine nepătrunse!

Acolo , într-o gară fără oameni Cu şuieratul trist şi înclinat Trecea locomotiva fără şine Treceau speranţe şi treceau iluzii Ce vis frumos, profund şi colorat !

Sunt împiegatul preferat de tine, E trenul meu pierdut pe o câmpie!

Cu geamuri sparte şi cu usi de iarbă Cu scaune rupte, cu miros de ducă !

Ce vis boem şi ţi-l închin doar ţie…

DOR CĂLĂTOR Sunt cu Dorul călător, Așa-i de când lumea-i lume..

Duce dragoste și dor, De nu îl întrece nimeni. Și în cer și pe pământ, Doru-i veșnic călator, Nu pot să țin pas cu el, Dar mi-e drag acest fecior!

Cu pană la pălărie, Cu brîul din iasomie, Nu știu dacă-l vreau cu mine, Ori să plece precum vine !

Doina BÂRCĂ Gheorghe STROIA

VARA

IUBIRE

E vremea ploilor de vară, Când iarba cucerește valea, Când păpădia pleacă în colind, Iar melcii din cochilii se întind.

În fiecare vis, din zori și până-n seară, mă scald în ochii tăi, ca într-o zi de vară, mă tot cufund în lanul, stropit mereu de soare, din părul tău de foc – lumină orbitoare…

Ce minunat e să privești, Stropii de ploaie ce creează, Magie, jos pe luciul apei, Și florile glicinei când dansează.

Da, e triumful tău Natură, Adus de Vară cu caldură…

Per chipul tău citesc Cum într-o carte nouă, Povești despre trecut, Uitate-n alba rouă, 40

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Istorii din present Și din al meu trecut, Cuprins de fericire, Iubire și tumult.

Privesc în ochii tăi Ca-ntr-o oglindă mută, Văd câmpul necuprins, Văd verde iarbă multă, Flori roșii de măcieș, Subțiri și sidefii, Albaștri nori, înalți, Plutind peste câmpii.

Te văd și nu mă Satur să te privesc, iubire, Să-ți strâng la piept lumina, Să-mi fac din ea uimire, Să te cuprind în brațe În fiecare clipă, Până s-o stinge visu-mi, Murind pe o aripă…

Victoria MILESCU

dezastrele dulci-amare mă cheamă cu glasul tău mugurii mă îmbrățișează din stele cu fluturi sinucigași cât soare și nu te văd nicăieri altădată vântul culca la pământ pădurea să te găsesc mai ușor.

Părinții Ei se uită cu drag la cer ca la propriul copil care a crescut și i-au rămas mici soarele, luna, Andromeda ei se uită cu drag la cer ca la propriul copil care a învățat să scrie ți să citească pe valurile stivuite în bibliotecile oceanelor planetare ei se uită cu drag la pământul proaspăt secerat, treierat ca la propriul copil care s-a făcut mare și a plecat în lume să-ași facă un rost iar din când în când le trimite câte un taifun – semn că toate-i merg bine…

Ioan RAȚIU Harul iubirii De zeci de mii de ori mi-am oprit bătăile inimii să-ați aud pașii prin frunzele copacilor imponderabili de zeci de mii de ori mi-am acoperit ochii cu petale de flori să te văd cu sufletul traversând vămile sfârșitului imaginat în multele feluri carnea mea a rodit cu miros de rășină trecând prin zile pedepsite să vină nopți biciuite să plece

Nu ne lăsa Cu dorul de Tată strigăm Doamne luminează-ne Calea spre Adevăr Și nu ne lăsa pe noi în ispită Trece-ne peste noaptea Vântului de pustiu Nu ne lăsa pe noi triști și goi 41

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Trece-ne dincolo de uitare Cu moartea pe moarte călcând Inima iertării cuvânt Dincolo de ucidere trece-ne Gândul nu ne lăsa jefuit Fără voia lacrimilor Pleoapele cadă Peste setea păcatului Ne iartă Doamne!

Fără griji Dimineața-i o poveste Printre lacrimi repetată Când se vede-n Rai sfârșitul Începutului continuu Tot așa cum ar fi vrut Alergând nevinovații Florile cântării-n sine Adunând neștiutorii Frazele neascultării Obosind necunoscuții Firelor albind odată Printre valuri fără griji

Corneliu CRISTESCU

ÎNDOIALA Ia-mi, DOAMNE-TU, gândul anume Ce mă apasă uneori ca un fier, Că o să părăsesc astă lume Şi, sigur, n-o să ajung nicăieri!

E un gând rău şi eu îmi dau seama, Dar îmi apare câte o dată, Că nu voi mai vedea nici pe MAMA, Şi n-o să-l mai găsesc nici pe TATĂ!

Dă-mi, DOAMNE-TU, acuma speranţa, C-am nevoie acum neapărat, Şi-mi iartă, DOAMNE-TU, cutezanţa Din clipa în care TE-am renegat!

Dă-mi, DOAMNE-TU, linişte în suflet, Să dispară acum îndoiala, Şi iartă-mă că eu mă încumet Să uit care mi-a fost învoiala!

Că viaţa, uneori, mă încearcă, Şi mai greşesc, chiar şi eu, uneori, În mintea-mi, apar gânduri de parcă Îmi sunt spuse şi îmi dau chiar fiori.

Mă macină gânduri grele anume, Că nu voi ajunge la ai mei cei plecaţi, Iar când voi fi părăsind astă lume Nu voi mai vedea nici pe cei lăsaţi!

PARADISUL SALVAT E-adevărat, ce se ştie, că Pământul E Paradisul creat pentru OM, De DUMNEZEU, prin CUVÂNTUL Cel de-nceput. Când, dintr-un pom, Gustară ce-i DOI, în veci potriviţi, Din mărul, pentru ei, oprit şi amar.

Ei fură, apoi, din RAI, izgoniţi, Lăsând omenirea-n păcat-originar!

A trebuit, mai apoi, ca IISUS, Cel, de TATĂL, creat prin CUVÂNT, Să se nască ca OM. Cel de SUS, Pe FIUL SĂU, L-a trimis pe Pământ, Să-l salveze pe OM de păcat.

Păcat-originar purtat chiar în fire, IISUS pe pământ s-a-ntrupat, Salvând, astfel, o-ntreagă-omenire!

Putere-i e dată de SUS, prin CUVÂNT, În EL e cuprinsă o sfântă dualitate, Căci EL este OM SFÂNT pe Pământ, Pe când sus, în cer, e DIVINITATE! HRISTOS pentru OM pe Pământ a venit, Iar ei l-au primit răstignindu-l pe cruce.

IISUS pentru OM s-a-ntrupat, s-a jertfit, Şi înviind, VIAŢĂ VEŞNICĂ-aduce!

42

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Anghel HOTU

Ce cresc pe-un trunchi al marilor poeme În veci de veci uniți va să ne cheme Într-o frăție a Patriei Române Datori numai iubirii ei de mamă În cuget și-n simțiri cu toții de-o seamă Egali și liberi suntem sub un scut!

RANĂ Îmi caut adăpost în minte Că-n lume nu l-am găsit încă, Şi-n carapacea mea fierbinte Găsesc,de fapt,o ran-adâncă.

Si nici o lacrimă nu ne desparte Lumină din lumină fără moarte E Patria în care ne-am născut!

Dumitru PRICOP

O rană prinsă-ntre zăbrele De gânduri care mă frământă, Şi neputând scăpa de ele Profunda rană mă-nspăimântă.

Convieţuiesc cu ea în mine Într-un tandem greu şi brutal, Dar parcă totuşi e mai bine Decât afară,infernal.

Pământul

Afară este suverană O omenire în suspine, Ce reprezintă altă rană Mai dură decât cea din mine.

Pământul este singura credinţă!

Pământul tulburat şi răvăşit de toţi ce l-au urât ori l-au iubit învinşi de El ca fructul de sămânţă

Cornel BALABAN

O patimă a oaselor de veci a sevelor ce cântă şi frământă a peşterilor ce se iau la trântă cu monştrii întrupaţi în lilieci Pământul de dincolo, de dincoace, pământul de altar sau de cuvânt pământul refuzat întru pământ ca un blestem al viţei ce se coace Dar mai presus de tot pământul din care toţi ne făurim mormântul.

Aceste plaiuri carpatine Cenușa caldă-n vetre ardelene Străbunul dac de mii de ani o ține De ea se tem zăpezile alpine Și rândunica e la noi devreme Aceste plaiuri pururi carpatine

Prinţul Poate că-n stele de demult m-am prins aşa cum Vrancea în baladă pinii i-a-ngemănat cu perlele luminii în lacrima păstorului învins…

43

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Din boarea cui servim de veacuri dorul?

Ce văi adânci ne-au îmbrăcat în munţi?

Ce oameni tineri pier în cei cărunţi gândind înalt trecutul, viitorul…

Sunt un popor! Vau celui ce desfide alcătuirea mea de prinţ vrâncean trudind în sclavul măreţiei sale…

Am stele-n ochi, iar lutul pe sandale vă dovedeşte cât de pământean cu suflet nasc şi Sfincşi şi Piramide

Remember Ce departe eşti, întunecata mea iubită, prin pereţii odăii te văd ca prin sită, şi te-aud chemandu-mă ca din alta planetă şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri, să-ţi aud vocea suind treapta nopţii, şi suind în zi, să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe, să te zăresc în somn de la o mie de leghe ?

Dar e posibil, întunecatul meu iubit, să mă auzi cântând chiar când voi fi murit, să mă vezi aeve în cereasca oglindă şi în parul meu stele să se stingă şi să se aprindă.

Emil Botta

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece, dacă dragostea mea ca un frig o să te sece, dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.

Din volumul " Intunecatul april ", 1937

Violeta MIHĂEȘ

Scut Iubirea mă apără, de aceea port fruntea sus, în exil printre oameni.

Când ziua decade şi când, spre apus, Cumpăna liniştită se-nclina, o, atuncea, de sus, primesc o tristeţe senină.

Ochii mei în extaz rătăcesc spre adâncul fântânii unde stelele scapără.

O, de al stelelor dor mă topesc şi m-aş duce la ele, dar Iubirea mă apăra.

Cu graiuri nebune mă cheamă, în lunci, cântătoare Undine. Şi când să le ajung, Piaza Rea mă trage la dânsa: la mine, la mine!

Dar mă însoţeşte acel Cineva, Iubirea, pururi cu mine.

Din volumul " Pe-o gură de rai ", 1943

Portret într-o lacrimă Pictez În palma deshidratată O lacrimă O oglindă un chip Asediat de ani cuvinte nespuse brăzdate de riduri autentice irepetabile un alt chip mă privește 44

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 din oglinda lacrimă portret apocaliptic retina mioapă nu poate să mă mintă nici măcar acum când vede adevărul.

Să te-ntâlnesc chiar într-un vis Cu tot cu umbra ta femeie!

Stejarul cu stele-n ramuri Stejarul-n zare așează stele-n ramuri, Bucuria lui aprinde Pegașii în hamuri, Un tren de vise trece prin crengile uscate, Vântu-naripat despică rodii coapte.

Umbra păsării Pheonix Îți veghezi umbra să nu evadeze Acolo ar primi aripi Ca să devină geamăna păsării Pheonix Să muște soarele cu dinții Să-l devoreze un film de Hitchock Dacă ți-ai îngropa umbra sub cerul decapitat Te-ai putea reinventa Din propria cenușă.

Marin MOSCU

Un fluture recită în zboru-i o baladă, În ochii tăi se-nalță iubirea, vrea să ardă, O horă-n jocul vieții începe pe tăcute, Stelele din ramuri vor să ne sărute.

Acum stejaru-i steaua ce adună stele, Privite-n orizont doar frunzele sunt vele, Zarea e oceanul de mare bucurie Unde pe valuri nalte se naște poezie.

Tristețea ce apasă e șlefuirea fină A stelelor ce-aduc prin raza lor lumină, Eu ca stejar le sting, tu ești steluța pură Ce în veșnicie cu un sărut se fură!

Cade arcușul luminii pe sat Cade arcușul luminii pe sat, Inima mea-i vioară cu sânge, În colbul iubirii mă zbat, În umbra totală m-oi frânge.

Să te-ntâlnesc chiar într-un vis

Lumea s-avântă în dans hotărât, Cu jar îmi hrănesc armăsarul, Scot stele din vechiul mormânt, Uitarea o aprind cu amnarul.

Mă risipesc în privirea ta Cum lumina în Calea Lactee Pe unde trece desculț O umbră de vis și-o femeie.

În depărtări de aripi caut orizontul, Ambianța speranței mângâie rubine, Cade arcușul luminii, cu totul, Armăsarul îl nalță spre tine!

Mă risipesc în fluturii vioi, În inima dulce-a iubirii, Mă prinzi cu aripa pliată În tânguirea izbăvirii.

Mă risipesc, mă risipesc Și mă frământ ca o Lactee, 45

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Hristache Lungu

Și stelele când jăruie spuzit Cu glas scăzut, molcom, vorbesc cu țara.

E-un ritual din prundul firii lor, Din sângele neântrerupt, arhaic, Un cult de sfetnici, bătrânesc sobor, Ce-i face roata-n templul serii, laic.

Niciodată Poți munții din loc să-i urnești Sau flori să sădești peste piatră Poți fulgeru-n nori să-l oprești Iubirea s-o stingi, niciodată.

Sub oiștea-nstelată stau bătrânii Și nimeni nu-nțelege șoapta lor Pârâul satului își stinge crinii În noaptea ce-i învăluie ușor...

Credo Poți drum să croiești prin pustii Spre oaza cu apă curate Poți pomii uscați să-i învii Iubirea s-o stingi, niciodată. În anii ce curg ca un râu Prin jungle umană, ciudată, Ții viața și moartea în frâu Iubirea s-o stingi, niciodată.

Poți totul să-mbraci în minciuni Speranța s-o ții sechestrată Poți oamenii în lanțuri să-i ții Iubirea s-o stingi, niciodată. Și cerul de vreiîl răstorni Cu susul în jos, câteodată…

Chiar îngerii poți să-I dobori Iubirea s-o stingi, niciodată.

În veacu-acesta profund bolnav Tu ție însuți să nu-ți fi sclav Din pierderi afla, a te cunoaște, Zilnica pierdere oricum te paște De nu poți Binele să-l faci mereu Ție ori altora nu le fă rău În veacu-acesta bătrân bolnav Tu ție însuți să nu-ți fi sclav Trecutul nu e, prezentu-i Binele Liber trăiește-l, căutându-ți Mâinele Pe somn de iarba așează tâmple Visul trezirii să se întâmple…

Mariana Popa

Eugen EVU

Bătrânii satului

PE SÂNUL VERII

Pe bănci de lemn, mesteacăn tânăr, necojit, La porți bătrânii satului așteaptă seara

Umbra muntelui coboară, mă cuprinde, imaginația 46

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 mi-aprinde, cetina brazilor își pune ochelari de soare din boabe de rouă, răsăritul însângerat e, își lipește culorile de grădina mea, rugurile macilor se aprind.

Aplecată stau deasupra crinilor, guri de lup, par, petale de trandafir sclipesc, podoabe și-au pus din roua dimineții. În pomi dorm fructele pe sânul verii. Carnale! Întârziatul liliac își coboară însângerate stalactite.

Nu îndrăznesc să-ntorc capul.

Voi pierde nemaivăzutul!

COPACUL MEU Sub marea de stele ca-ntr-un oraș fermecat copacul meu, în taină, frunzelor șoptește vorbe pline de dor galben pentru iubita lui, Toamna.

O iubește, este sclavul anotimpului bogat,crengile cu fructe i le ridică cu sfială spre cerul de smarald.

Toamnă de toamnă, copacul ne-nvelește în podoaba lui, frunze arămite ne colorează fața, părul, ochii.

E gelos pe vară, ea obrajii ne îmbujorează.

Se aprinde trunchiul – senior, îl dojenește, fructele-i roșii ni le oferă cu speranța primăverii când viitorul va învinge fluturii în zbor.

Rădăcinile, ah, rădăcinile lui puternice cuceresc zăpezile adormite, poleite cu flori de nea.

Pe noi ne vor hrăni din spiritul strămoșilor, din adâncul înțelepciunii vârstei.

De acolo strămoșii ne vorbesc,

ne îndeamnă să ne iubim glia, s-o lăsăm, urmașilor, însămânțată.

Maria NICULESCU

Cu umeri de argint Cu umeri de argint se-mbracă iarăşi pomii.

De strălucirea lor orbesc pe rând Toţi peştii din pâraie spumegânde. Şi fluturii cu-antene de arnici.

Albastre aripi fumegânde, Ne picură din subţiori, furnici.

Mă remarc-o libelulă cheală, Refuzând s-adaste în pervaz.

Eu îi picur pe mustăţi cerneală, Şi o las să-mi zboare pe obraz.

Pe tulpina plină de polen, Aşteptăm iubirile absente.

Fluieră în depărtare-un tren, Plin cu sărutări incandescente.

SEMNE DE PRIMĂVARĂ Îmi bate primăvara-n geam şi mă invită printre iezi.

De parcă altă treabă n-am, Decât să-ngân cu ei, diezi. Îmi plac corniţele subţiri şi boturile ude, roşii. Şi intr-un dans. De ce te miri?

Vreau să valsez precum cocoşii prin roua lacrimilor ierbii, Păscute de un melc nătâng.

Acolo unde, noaptea, cerbii îmi rumegă călcâiul stâng.

Cu dreptul mai păşesc abulic 47

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Mărioara NEDEA

prin raiul cu miresme surde de muguri şi de-un şarpe ludic, Ce nu mă vede, dar m-aude. Şi-mi toarnă iar ispite-n sân în primăvara cu trup nud. Şi-adorm cu greierii în sân, Şi toţi cocorii-n verde crud.

FLORIN GRIGORIU

TU EȘTI ALTĂ-NCHIPUIRE Tu ești altă-nchipuire.

Lutul meu proaspăt udat Pentru tine mi-i iubire, Timpului nou scufundat.

Să refacem iarăși lume, Iarbă, piatră, cer, lumini Și să dăm la toate nume, Să le fim harnici vecini.

Ochii mei îți sânt oglindă, Ochii tăi mă oglindesc.

Frică mi-i că te colindă Un duh sfânt, neomenesc.

Te iubesc cu-o jale-adâncă, Fiarbă-n patimi soare sfânt, Dă-mi putere și timp încă Să-nalț catedrale-n vânt!

Să zidesc din lut cu tine, Mâna noastră mângâind Pe o roată-n mersuri line Uricele, cuvânt grăind! Și din lumea de iubire Noi să fim unul și sfânt, Cum am fost, cu șovăire, Îndemult, doar un cuvânt!

OFRANDĂ Ţi-aş da ofrandă trupul cu toţi porii.

Nu mi-aş opri decât un atriu şchiop dacă-ai veni să-mi păcăleşti iar zorii, Cu noaptea din timpanu-ţi mizantrop.

Te-aş adăpa cu lacrimi de cireş şi tot nectaru-avid din flori de tei dacă-ai veni pe muguri de măceş să mă iubeşti, şi iarăşi să mă bei, Ca pe un lapte vanilat din pleoape, Ce-mi bâzâie ca un bondar lunatec.

Să mă inunzi cu meandrele din ape, Şi toţi guvizii-n ton primăvăratec.

Eu nici măcar nu pot visa sublima adânca fericire, ce o ţii prizonieră-n tuşul ce dă rima la pleoapa mea cu varii fantezii.

LEGENDĂ Ca Ana surprinsă de vastul potop, Eu m-am refugiat în zidul din tine. Şi am murit şi-am înviat în top, Şi iar m-ai scris în versuri ca pe rime.

Tardivul plâns mai răscoleşte corduri şi vise-n sugrumate manuscrise. Şi-ngheaţă fericirea scursă-n norduri oceane misogine, nepermise.

Nu are cum s-ajungă pân la glezna temutului tău adjectiv imberb, Nici scâncetul, nici lacrima, doar bezna s-a-nsinuat în coarnele-ţi de cerb.

Tu scurmă cu vertebrele aldine, Şi scapă-mă din zid, contemporană.

Să-ţi fiu iar muză-n crestele alpine, Răcite de-o legendă…mitomană.

48

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Rodica Romicri

Ioana Stuparu

Din casa cea albă Gând pios Toți purtăm o cruce, iar cea pe care scriitoru' o duce nu este întotdeauna dulce...

Câți sunt mereu dăruiți de porumbelul „inspirație‖ atât de necesar pentru creație? Și cine știe judeca, dacă și scrierea ta este bună sau e rea?

Criticii?

Sau gura lumii?

Confrații?

Sau speculanții?

Sau numai inima emoționată dă răspunsul pentru truda asumată?

Câți au curajul de erou de-a ieși cu "pieptul gol" în privirea tuturor să-și exprime dorul lor și sufletul dăruitor?

Din casa cea albă, cu brâu la mijloc, Codana de fată, La trup sălcioară, la inimă foc, Se-ndreaptă spre lumea ce saltă în joc...

Azi e prima dată.

Obraji-i sunt roşii ca para de foc, Tot trupu-i văpaie, Când tânărul chipeş se lasă de joc Şi printre mulţime grăbit face-şi loc, Spre draga bălaie…

Cu vorbe duioase o cheamă la joc, Dar nu vrea, nebuna…

Flăcăul o prinde atunci de mijloc Şi-n iureşul horei o-nvârte cu foc...

Ea râde întruna.

La stânga, la dreapta, bat pasul pe loc, ‗Nainte, ‗napoi, Din ochi, din călcâie le scapără foc, Din hora cea mare rămas-au în joc, Doar ei amândoi.

Câți îndură sărăcia, invidia și calomnia ce uneori îi „decorează‖ chiar de la oamenii de vază?

Adrian Nicolae POPESCU

Toți purtăm o cruce, iar cea pe care scriitoru' o duce nu este întotdeauna dulce...

Eu te iubesc de mult nemărginit, drag scriitor cu grai meșteșugit, pentru frumosul dăruit ce mintea mereu mi-a îmbogățit și sufletul, duios mi-a înveselit !

variantă de univers despletiţi, caii alergau la margine de lume. loveau stâncile cu copitele albe, 49

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 în goana lor aruncând în urmă stele neşlefuite… comete renegate furau din coamele lor înspumate, stropi primitivi din care să-şi modeleze un surogat al Căii Lactee…

înmuiat în călimara nopţii cu miros de tei, neştiind că tu, arhanghel rătăcitor printre slove, de mult străluceai lângă noi, …atât de aproape.

cu fâlfâit de aripi, gigantice molii complotau să guste din lumina bătrânului aventurier. simţindu-se ameninţat, el le transformă în găuri negre şi le oferi galant planetelor orfane, în loc de inel. centaurii îşi oglindeau chipurile în cioburile sferelor sparte, visând la clipa în care îşi vor lipi capul de sânii intangibili ai virginelor.

Aceeași soartă

eclipsată de Lună, albastra planetă nenăscută citea în ziarele locale despre probabilele sale sfârşituri…

în nemăsurata-i filozofie înțeleptul știe că sfera lui cu cât crește cuprinderea lumii scade, nu se mărește…

atât de aproape… te căutam… călcam desculţi pe potecile aspre ale toamnei târzii, întrebând păsările, şoptindu-i codrului despre sufletul nostru curat şi trist, nealinat încă… priviţi cu milă, din înaltul buclelor albe, perfect ondulate, ce cuceriseră deja lumea negând infinitivul, finalizând dramatic iubiri rostite sub balcon; alergam mulţi, tot mai mulţi, numărând umbra plopilor, răscolind cu freamăt şi zbucium frunza şi iarba, căzând istoviţi, spre seară, lângă ţărm, uscaţi de-atâta aşteptare… răstigniţi pe nisipul ud, în nopţi senine, admiram strălucirea primei bolţi, căutându-ţi licărirea, necutezând a-ţi asculta pasul condeiului

Ioan Vasile INDRICĂU

în înțelepciunea lui, pătruns de nemărginimea universului, constată că aproape nu știe nimic dovedind în fapt cât este de mic… nebunul, deși pare ciudat, se poate crede rege sau împărat oricând dorește iar până la urmă soarta lui este aceeași cu cea a înțeleptului…

Cireșe de mai Într-o noapte de Mai am văzut fermecat cum din floare de floare se-nfiripau din cireșe minuni de Fecioare… Și atunci tiptil ca un copil prins la furat de cireșe m-am apropiat și le-am sărutat…

50

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Am petrecut nopți în șir într-un dulce delir privindu-le cum se-nroșesc de plăcere până când două dintre Ele s-au așezat în palmele mele…

Da ! Ştiu: Nu vindem Cerul, Pământul sau Dreptatea, Da ! Ştiu: Nu vindem Gândul, Speranţa, Demnitatea, Da ! Ştiu: Nu vindem Cinstea, Durerea, Libertatea, Dar spune-mi tu … PĂRINTE, Că nu-mi aduc aminte, Când mi-ai dat viaţa, Oare... Ştiai că nu se vinde!?

Nicu Doftoreanu

TANGOUL VÂRSTELOR Mărite Doamne, iartă îndrăzneala Unui supus pe care îndoiala… îl calcă des, Dar, de cum vine seara Încerc iar oboseala aducerii aminte.

Aşa că nu-s cuminte Şi iar te-ntreb PĂRINTE : Ce lucru nu se vinde? Ştiu: Nu se vinde Vântul, Dorinţa, Depărtarea, Ştiu: Nu se vinde Gândul, Speranţa, Remuşcarea, Ştiu: Nu se vinde Dorul, Durerea sau Uitarea, Dar spune-mi tu, ….PĂRINTE: Când CHARON trece STIXUL …ce-ncearcă a ne vinde!?

Mărite Doamne, că desfac urzeala din locul unde umezeala A-ntipărit chiar forma vorbelor trecute, E rău !

Dar o desfac…PĂRINTE !

Pentru că mai înainte de-a mă lovi voi şti Cum să citesc rupestrul rid al vieţii Când îmi va fi adusă ―MUSTRAREA Tinereții la întrebarea pusă.

Mărite Doamne, poate că-s nedrept, Sau, poate, nu ştiu eu s-aştept, Dar mă cuprinde-amărăciunea când constat C-aproapele departe ni l-ai dat!

Sau, poate, poate-s vinovat PĂRINTE! Da ! Poate-s vinovat, Dar n-am putut răbda şi n-am răbdat!

Să mă despart de zborul care ne-a-nălţat, Cuprins în gândul cel dintâi, necenzurat, Şi-am căutat cuvântul: Strigat, Gândit, sau modelat cu viaţa De cei lăsaţi apărători la poarta Europei!

Uitându-se că tot eu voi fi fost .. Şi cel ce-aproapele…departe-a căutat, Şi cel ce-a reuşit și-nvinsul: PAHARNIC, VISTIERNIC LOGOFĂT , sau ...DOMN Vândut ades, dar niciodată cumpărat de-ai mei Da ! Ştiu: Nu vindem Dorul, Durerea sau dreptatea, Da ! Ştiu: Nu vindem Gândul, Speranţa, Demnitatea, Da ! Ştiu: Nu vindem Cinstea, Durerea, Libertatea, Dar spune-mi tu, PĂRINTE, …că nu mi-aduc aminte, Ce o să mi se-ntâmple Când n-o să fiu cuminte Și o să-mi vină-n minte Să-ncerc chiar eu să cumpăr lucru care nu se vinde? Şi dacă nu poţi să-mi răspunzi, Prea Sfinte, Mă iartă dinainte!

Fiindc-o să-ncep să fac iar lucruri nefăcute Din perspectiva…VARSELOR PIERDUTE!!

51

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Florea Constantinescu

Imn omului Cu raza minții tale pătrunzi imensitatea, Din magica ta palmă răsare nemirire; Ești litera de aur brăzdând eternitatea, Ești sunetul dureri visând nemărginire.

Sublime-ți rațiune misterele străbateCărări incendiare alungă-opacitatea, Extaziindsimțirea cu mii de nestemate!Cu raza mințâii tale pătrunzi imensitatea…

Tu întrupezi și demon și demiurge de-odată, Căci sfarmi în palmă timpul și spatial cu iubire Și plămădești milenii de artă minunată…

Din magica ta palmă rasare nemurire!

Viabilă fărâmă pe spiralatrul timp, În scară cosmogenă ești, doar, Infimitatea, Dar ești pe fruntea vieții feericul ei nimb, Ești litera de aur brăzdând Eternitatea!

Te-avânți spre necuprinsuri, îngurgitând zorit; Vibrezi, avid de viață, știind de-a ta pieire Și-n veșnica mișcare prin spațiul infinit Ești sunetul durerii visând nemărginire!

Oamenii nu ar mai suferi de Alzheimer.Şi-ar ține părinții în poală până la sfârșit, când ar învăța să stingă lumina cu telecomanda.

Carul alegoric ne plimbă ca pe niște învingători.

Am ajuns la poarta de lemn unde cocoși sculptați ne scot ochii.

De aici înainte va mirosi a umed. Vor înflori iriși în galerii subterane.

Pentru cine, sufletul-arbore, va mai rodi? Pentru morții-vii? Şobolani de apă au ros stâlpii luminii..Acum zidurile au guri și picioare strâmbe.

Pare că se vor prăbuși drepții, morții...nounăscuții.Hai! zice iar, fratele-pământ, să mergem pe linia continuă până la marginea lumii.

Aici nu vom bea decât din râuri secate, ne vom tăvăli în nisipuri jilave, universul va bate ca o toacă ruginită dinspre moarte.

Ce este o țară dacă nu un pom crescut între brazde? Ce este o mamă, dacă nu argilă modelată în palme? Ce sunt boala, sărăcia,migrația,analfabetismul, dacă nu pământuri uscate între grinduri?

Respiră îmi zice ceasul de piatră.Mai aud clopotul cerului cum se tînguie peste munții de sare topiți în crevase.

Ești sunetul dureri visând nemărginire, Ești litera de aur brăzdând Eternitatea…

Din magica ta palmă răsare nemirire; Cu raza mințâii tale pătrunzi Imensitatea…

Claudia BOTA

Angela Melania CRISTEA

Din iubire cresc rădăcini În linie continuă Trebuie! îmi zise fratele-pământ.

Dacă am trăi după legile universului, caii ar avea copite de fum, iar câinii ar mușca luna adânc de coapse.

Legănând aripile în neant, prin văzduh, Albatrosul călător este suveran, Cercetând de- a pururi lumea, descrisă în Pentateuh, Imensitatea iubirii, o străbate ca un planor, Călător neobosit, sacrificându-și viața, 52

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Până când tu? Albatros vei dărui, prin vânt, Prin timpuri de lumină sau ceață, Peste cer și valuri îți porți al tău dor, Pe aripile tale ducând mereu în zbor, Câte o sămânță, care va rodi în duh și adevăr. În al tău zbor, prin crăpăturile stâncilor, Din iubire cresc rădăcini, prin care să redescopăr, Cum izvorăște, Apa cea vie.

Prin a Ta revelație, reînvie întreaga creație, La o primăvară dulce, a Fiul Tău iubit.

Glasul Tău Doamne, ne ridică din neființă, Făcând să crească din iubire rădăcini.

Balade ale dorului…

George PETROVAI

mental fiind de el nutriţi pentru prezent şi viitor.

Dovadă culmile culturii la Tărtăria sau Boian, încât acest ţinut e axa întregului spirit uman...

Orice cultură-nvederează etape-n vieţuire clare: Matură-i după tinereţe şi pruncie, apoi decade şi la urmă moare!

De ce-au păţit alte popoare nici traco-dacii n-au scăpat – cultura lor s-a stins încet, după-apogeu-nregistrat.

(Urmaşii lor, postdecembriştii, nu doar că n-o pun în valoare, dar fură fără pic de jenă din splendidele ei odoare...)

O mie de ani şi mai bine, cât vremi ostile ne-au cercat cu migratorii-n căutare de aşezări pentru prădat,

Balada dorului de ducă Întreaga noastră existenţă, statornic multimilenară din vremea tracilor încoace, pe-acest meleag se desfăşoară.

Este meleagul despre care, al dragostei papă Ioan va spune că-i ţinut divin şi-al Maicii Domnului liman!

Pe-atunci, tracul regat nord-dunărean până departe se-ntindea: în Europa până-n centru, în Est pe inzi vecini i-avea.

Dar oricât le venea de greu în depărtări pe căi hâite, acasă tracii reveneau la pieptul gliei îndrăgite.

Aicea doar simţeau că lutul e una cu fiinţa lor,

spre munţi sătenii s-au retras în obşti durate cu socoată, astfel că nu s-a întâmplat să fie spaţiul vid vreodată, cum Roesler şi adepţii lui încearcă lumea s-aburească cu Transilvania golită de viţa daco-românească.

E drept că-n noile condiţii, ei ca străbunii nu durau biserici şi cetăţi de piatră, ci oile şi le creşteau, creând cu ele o cultură a transhumanţei colosale, pe suprafeţe foarte-ntinse şi-având ca ghid hărţile-astrale: Vara departe în Balcani şi-n inima stepei ruseşti, iar la iernat, din nou acasă cu dor de obştile săteşti.

53

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Din transhumaţă-au rezultat sălaşe-ale păstorilor români, oriunde soarta i-a mânat cu oile printre străini.

Aşa se face că româna nu-i numai în Balcani vorbită, ci până colo-n Caucaz a fost de-ai noştri răspândită.

Un mod aparte-am putea spune de inedită răzbunare: Învingi neprietenii la ei acasă prin forţe extramilitare!...

Azi România se confruntă cu un exod cum n-a mai fost – românii pleacă valuri-valuri şi traiu-n ţară-i tot mai prost.

(Nici nu-i posibil altminteri cu guvernanţi ticăloşiţi, ce pus-au ţara pe butuci prin dedesubturi de hainiţi.)

De fapt, în lumea poleielii nu-s vinovaţi cei care pleacă, ci toţi acei nelegiuiţi care i-au obligat s-o facă.

străvechiul adevăr, ce spune că omul-trup e tot sărac, oricâte bunuri o s-adune; de-abia când înăuntrul său averi nepieritoare strânge, el are şansa împlinirii prin harul ce păcatu-nvinge.

De altminteri, Mântuitorul ne-ndeamnă-n Noile Scripturi, acele-averi să le-adunăm cari nu-s tentante pentru furi.

Iar cugetarea taoistă ne-nvaţă că prin modestie, smerenie şi cumpătare, omu-nţelept poate să fie.

Desăvârşitul întru Tao, apreciat ca Omul Sfânt, este văzut singurul vrednic să guverneze pe Pământ.

Concluzia ce se impune, în general este ştiută: O naţie-n istorii intră doar prin cultura plămădită!

Când ţara-i mult prea vlăguită ca fiii toţi să şi-i hrănească, este normal ca unii rostul printre străini să şi-l găsească.

Maria FILIPOIU

Vina unor migranţi se cheamă, că-n noua ţară adoptaţi, de românism de-abia-şi mai amintesc, ba chiar niţel sunt agasaţi: Trăind în stil occidental pentru afaceri, bani şi pragmatism, ei vreme n-au de-nduioşări şi de-al trecutului lirism, convingătoare probă-n plus privind al omului profil, cum că oriunde şi oricând el este-un animal socio-abil!...

Reamintesc acestor inşi

UNIRE ÎN CUCET FRĂȚESC (Baladă unirii în cuvânt) Între cer și pământ, glasul duce-n grai sfânt, al stihurilor cânt, de unire-n cuvânt.

54

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Poezii populare Glas de poezie răsună în zare, ca o ciocârlie; când e sărbătoare.

Catrina DANCIU

Străbună chemare strigă la hotare, spre unificare: România Mare!

Prutul învolburat în maluri a săpat și-n val a legănat neamu-n lacrimi scăldat.

În casa bătrânească

Uniți pe vecie, frați din Românie și Basarabie, să-și apere glie.

În casa bătrânească Doi bătrâni stau la fereastră Ei stau la drugi de geam Îşi plângeau a lor amar

Unirea să fie pentru veșnicie, las în poezie, dragostea de glie.

Au crescut copii la sân Acum ei n-au un sprijin Lasă lacrima la drum Şi scoteau câte un măr din sân

Gânduri legănate de al lirei cântec, las ca semn de carte, pe căi de dor când trec.

Ei din măr frumos muşcau Pe copiilor strigau Măcar unul din şapte Le-o da o cană cu lapte

Dor de plai pitoresc las în gândul postum, cu el să mă-mtâlnesc pe-al veșniciei drum. Înfrățiți în cuvânt, veșnic vom fi uniti; lirei să-i ducem cânt în recviem de sfinți.

Inimi înfrățite de neamul părinte, vor cânta unite și nedespărțite.

Domnul de sus a văzut Lacrima care le-a căzut Domnul s-a îndurat Şi pe bătrâni i-a ajutat!

Lume nu mă judeca Lume nu mă judeca Cum îmi trăiesc viaţa mea De-o trăiesc bine sau rău Mă judecă Dumnezeu Viaţa este ca o floare Se stinge ca o lumânare Aş muri dar nu acuma Când răsare tristă luna Să mor sub cerul cu stele Lângă câmpia cu viorele Să ascult cântecele vieţii Cu felinarele aprinse ale nopţii 55

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Sonete de Nicolae MĂTCAȘ

Și nu doar de la Nistru pân-la Tisa, Ci și din Balta până-n Sahalin.

Odihnă n-ai și-acum, când răscolești – Tot pelerin — prin sferele cerești

Mă doare rău memoria când, vie...

Țara mea de dincolo de sârmă Compatriotului Andrei Ciurunga, in memoriam Prinsă-n gheara marilor imperii, Ți-au stors seva. Oasele, din splaiuri, Ți le-au semănat pe alte plaiuri, Ca să crească pauri și-n siberii.

Noi estimp, cu pompă și alaiuri, Spre canal pășeam, hipnotisterii, Dar să-ți plângem doina sfâșierii, N-aveam frunze, fluiere, nici naiuri.

Alți hultani azi croncăn‘ și te-ncârmă, Și te-ngroapă-n lipsuri pân-la brâu, Țara mea de dincolo de sârmă, Țara mea de dincolo de râu.

Sătul să-și vândă neamul cu dăraba, Un altul — să tot bată tirizele, Decis-au ambii mâinile să-și spele, Urcând pe cruce halca, basaraba.

Spălat cu lacrimi, Drumul Crucii, grele.

Intrată lamă-n carne vie, scraba.

Coseau ca-n spice setea, foamea, jaba, Pavându-l, lungul drum, cu dușumele.

Golgota, ieri, se-ncovoia sub cruci, Copaci chirciți de geruri de siberii.

Dar nu de geruri aspre azi mă sperii Ori că mi-i pusă țara pe butuci.

Mă doare rău memoria când, vie, Mancurții smârzi ne-o spală cu leșie.

Au cum să fii în stare să-l sacrifici...

Cum nu vii la pieptul Țării iară, Țara mea de dincolo de Țară?!

Odihnă n-ai și-acum, când răscolești Prietenului Anatol Ciocanu, in memoriam Sfidând furtuna, veșnic pelegrin, Prin hău cătai lucinde chihlimbare, Pe fund de mare vii mărgăritare, Aristocrat, rebel și libertin.

Inapt s-atingi în viața ta o floare, Din cupa sorții ai sorbit din plin Lucire, umbră, miere, vin, pelin, Pornire-n trombă, cruntă capotare.

Apostoli predicând printre mireni Credința lui Hristos, au ars în pară.

La fel, nu s-au dezis de crez, de țară Nici sub satâr martirii brâncoveni.

Vitejii noștri șefi n-au tras un fâs Când ni s-a smuls o halcă din moșie, Tratatul rușinos, de vecinie, Cu apă grea sfințindu-l și cumâs.

Au cum să fii în stare să-l crucifici, Să-l vezi, în schingi, cum sângeră de dor, Știind că-n cei mai vitregi timpi, terifici, Sleit de vlagă-n cel din urmă por, Un miel și n-ai curajul să-l sacrifici, Darmite-un cap de țară și-un popor?!

Ieri lui Emin, azi ție plânsu-ți-s-a Românul trist, cu sufletul salin, 56

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Sonete de Theodor RĂPAN

Sonet de iluminare Lumina ei se vede din lumină!

Te-ntreb în şagă: cine-i fără tină? Îngână-ntruna gura-mi păcătoasă!

Dar carnea tace, tace somnoroasă Şi nu dă voie mâinilor să vină Să cureţe oticul de rugină, Oglinzilor cu faţa mincinoasă…

Din tine zarea mea acum începe, Iar soarele cu drag te păstoreşte, Purtând hlamida nopţii cea lividă… Întoarce-te pe zi! Nu pot pricepe De ce din întuneric se iveşte A vieţii rază? Splendidă coridă!

Sonet de învesnicire Grăbită eşti… Chiar nimeni nu-ţi deschide?

Te-or plânge, oare, slugile-ţi perfide, Când eu râvnesc sonetele nescrise? Şi-ţi văd în ochi cum cresc de dor narcise, Ostatic ţie, multele silfi de Mă vând pe dată! Fluturi nasc omide, Pe tine, iudă, cine te ucise?

Să cer clemenţă vântului, furtunii? În mori de gând să macin holda serii?

Mai bine fug la pieptul tău, strângându-l!

Cupído, pleacă! Lacrima genunii O şterge vântul… Înflori-vor merii, Iubindu-te ani după ani de-a rândul!

tot mai senin la inimă și față, dar neîmpăcat cu oarba așteptare.

Mă mir de toate câte-au fost să-mi fie, plătite greu sau chiar pe veresie și-mi place și durerea cea mai mare ca dar dumnezeiesc, nu ca osândă.

Căci de-am iubit sau de iubesc femeia, n-am fost pândar cu gândul doar la pândă, îndurerat de pierderi presupuse; mă bucur că nu-s parte dintr-aceia, ce plâng acele zile veșnic duse.

Prof. Petrache Plopeanu De-s papagal sau pasăre de mare Buchetul alb, încântător de zile, ce altora le pare suferință, tristețe neagră, rece neputință, stârnește-n mine înfloriri nubile, mai pline-acum de sensuri integrale.

Nu pot rosti vreo vorbă disperată, refuz să lăcrimez, fie și-o dată, atins de bătrânețe pe la șale, când clipa-ți dă prilejuri nesperate să fii frumos și bun, fără-ncetare.

E-n bătrânețe, lipsă de carate sau doar acum simțim estetic traiul?

De-s papagal sau pasăre de mare, nu vreau să știu, nu mi-am mâncat mălaiul.

Sonete de Petrache PLOPEANU Mă mir de toate câte-au fost să-mi fie Nimicul cântă la apus de viață sau deznădejdea curge ca pelinul?

N-o să răspund, ci stau să-mi sorb doar vinul, 57

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 EPIGRAME

Stroe Constantin Poetul Talentul lui e și mister Arzând ca focul în poeme, Poate-i singurul pompier Ce vrea scântei-scântei devreme Unui leneș Întrece orice măsură Stând cu burta-n sus, un ins Și căzându-i para-n gură, Strigă tare: ‖Am învins!‖

Veşnică e doar…iubirea!

A altoi E valabil pentru pom, Să dea roade-mpărăteşti.

Uneori chiar şi pe om Bine e să-l… ―altoieşti‖!

Strigăt Doamne, spune-mi unde-i raiul?

Cele bune unde sunt?

Căci de iad sătul n-e traiul, Pe…pământ!

ELIS RÂPEANU

Un adevăr O vorbă înțeleaptă spune Că doctorul-i ‖rău necesar‖ Însă ar fi cu mult mai bine, Dacă te-ar vizita mai rar!

Sare şi piper Ştim că nu prea e gustată Epigrama nesărată, Dar nu este, mi se pare, Nici cea cu prea multă sare.

Titi TURCOIU Scândura Românilor De la ―Merge şi aşa‖, Lucrul bine, azi, făcut, Ne va propulsa cândva, In mileniul…cea trecut!

Virtuţi Poţi avea virtuţi să dai, Banii lumii, mulţi câţi sunt, Dacă dragoste nu ai, Eşti un nimeni pe pământ!

Veşnicie Omul, viaţa, existenţa, Binele trăit cu firea, Toate trec, ca inocenţa;

La durerile de şale, Scândura-i, desigur, leac Dacă pui şi laterale Şi deasupra un capac.

Justiţia Coboară Themis în instanţă, Dar s-a schimbat şi ea, cu anii, Că-n loc de probe, pe balanţă, Zeiţa cântăreşte banii.

Familială Ţi-am pus la îndemână hapul, Înghite-l cu un pic de ceai, Da-i bine că te doare capul: Aşa mai ştiu şi eu că-l ai.

58

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Aforisme, cugetări, maxime

"E o eroare generală de a se socoti drept prieteni două persoane care se tutuiesc." (Renard)

Despre prietenie A avea un prieten este a avea un alt eu. A trăi şi-a iubi este acelaşi lucru." (Cicero) "Adevărata prietenie este o mulţumire sufletească ce n-o pot înţelege oamenii de rând." (La Bruyere) "Aurul îl cercăm în foc, iar pe prieteni în vremi de restrişte." (Socrate) "Bucuria omului e omul. Între ei se înfiripă prietenia, care umple cel mai întins deşert al sufletului nostru. A iubi şi-a fi iubit, iată taina fericirii!" (Bossuet) "Bunăvoinţa ne face mai mulţi prieteni decât bogăţia şi ne aduce mai multă încredere decât puterea." (Fenelon) "Cât despre mine, îmi place mai mult un prieten adevărat decât toate onorurile lumii la un loc."

(Socrate) "Cel care n-a simţit niciodată farmecul unei prietenii sincere şi dezinteresate, nu cunoaşte toată fericirea pe care un om o poate primi de la un om." (Young) "Cine este erou? Acela care ştie să facă din duşman prieten!" (J. J. Rousseau) "Cine primeşte sincer pe prieten, respectuos pe rude, cu politeţe pe femei, cu daruri pe săraci, cu smerenie pe cei mândri, cu sfaturi blânde pe cei rătăciţi, iar pe cei înţelepţi după felul lor de a fi, acela este un om cu adevărat prietenos." (Herder) "De mi-ai numi o mie de comori, acestea toate nu preţuiesc cât un adevărat prieten." (Sf Ioan Gură de Aur) "Du-te la prieteni mai curând când sunt nefericiţi decât când sunt fericiţi!" (Chillon) "E bine să te înduioşezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar e mai bine să le vii în ajutor."

(Voltaire)

"Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului!" (N. Iorga) "Gândiţi-vă mult când voiţi să faceţi din cineva un prieten; când v-aţi hotărât însă, primiţi-l cu inimă deschisă şi vorbiţi-i cu aceeaşi încredere ca în voi înşivă!" (Seneca) "Încrederea este cel dintâi element al prieteniei; s-ar putea spune chiar că ea nu e decât tinda, fiindcă jertfă de sine este altarul." (Lacordaire) "La nevoie se cunoaşte adevăratul prieten!"

(Ennius) "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, că viaţa lui să şi-o pună pentru prieteni." (Ioan 15,13) "Nimic însă n-are să-ţi mulţumească într-atâta sufletul ca o prietenie sinceră şi credincioasă. Ce bine este când poţi găsi o inimă sinceră, căreia să-i încredinţezi în linişte toate tainele tale, care să fie mai îngăduitoare cu noi decât noi înşine, care să ne aline grijile prin vorba ei plăcută, al cărei sfat să te lămurească, a cărei veselie să-ţi împrăştie mâhnirea şi-a cărei privire numai să-ţi poată însenina fața şi să-ţi reverse în suflet bucurie!" (Seneca) "Nimic nu contribuie mai mult la dulceaţa vieţii decât prietenia; şi nimic nu ne tulbura aşa de mult pacea inimilor noastre decât prietenii, în caz că nam ştiut să-i alegem bine." (Saint-Evremond) "Nu da prietenilor sfaturi frumoase, ci sfaturi folositoare!" (Solon) "Nu necinsti numele sfânt de prieten, dându-l unui om lipsit de orice virtute!" (S. Pellico) Nu se poate merge departe în prietenie dacă nu suntem gata a ne ierta unii altora inerentele noastre greşeli. (La Bruyere) Va urma

59

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Nicolae VASILE

ZÂNA ȘI VIAȚA (Episodul 5) Doamne,… Doamnee,… Doamneee!... Ce frumos!... O infinitate de alb!...

A venit iarna,… care aparent ne purifică. Așa o fi, în ceea ce privește microbii, dar în privința gărgăunilor din capul nostru, cred că nu, mai ales în cazul celor care se apropie de iarna vieții, pentru care fiecare anotimp geros le crează o serie de probleme existențiale. Cât de înșelătoare este această culoare alb, care pentru mulți reprezintă simbolul purității și care, de fapt, nici măcar nu este o culoare, ci un amestec tulburător al tuturor culorilor curcubeului! Te îmbie la poezie, la filozofie: Alb Alb, alb, alb, albe sunt străzile, albe sunt casele, alb este Pământul, alb îmi este gândul.

Acest peisaj imaculat nu-i ceva pur, ci e un curcubeu amestecat.

Din infinitul ce ne înconjoară, este doar un mic crâmpei, ca din eterna frumuseţe a femeii, frumuseţea unei singure femei.

De aceea, mă întreb, este albul un simbol de puritate?..

Un amestec sublim, are nimic, are de toate,

are o mie de culori, are viaţă, are şi moarte.

Alb, alb, alb….

Chiar dacă ne-a acoperit această minune albă, trebuie să mai și trăim!... Am de curățat aleile, trotuarul, înainte de a pleca la repetiție, de unde nu știu când mă întorc. Cu lopata deasupra acestei virginități naturale am o reținere la prima ei împlântare. Dar am făcut-o!...La teatru, cu respirații și mierlița fuflendița, a mai trecut mult timp. Mulți începuseră să dea semne de nerăbdare. De fapt, Zâna aștepta texte adecvate care să fie jucate. Alex scrisese și el două încercări, care se voiau comice, dar care nu au fost apreciate. A treia însă, o combinație din două bucăți de proză scurtă, ―Femeia ca infinit‖ și ―Fractura timpului‖, scrise anterior, denumită ca scenetă, ―Scara‖, a avut o apreciere unanimă a colegilor. Cu aceasta i-a atras atenția Zânei. El oferea varianta masculină a suferinței din dragoste, care a impresionat-o. Suntem adesea porniți să credem că partea cealaltă nu poate trăi la fel. Oare, există și bărbați care înțeleg așa dragostea? părea ea că se întreabă, după ce a citit această scenetă.

La un final de repetiție, au mers cu toții la o terasă, unde cei doi s-au nimerit la aceeași masă.

- Deci, domnule scriitor, ziceți că bărbatul poate urca pe scara infinită a iubirii, și femeia nu se poate ține după el, pierzându-se pe drum? a început ea discuția, urmărind ideea din sceneta scrisă de el, la care începuseră să facă repetiții.

- Ei!... Literatura prezintă, de cele mai multe ori, cazuri ipotetice. Dar, în cazul meu, așa a fost….

- Of,… Doamne, cu câtă durere v-o spun,... în cazul meu, a fost invers!... Nu știu cum s-a întâmplat, dar, pe aceeași scară, bărbații mei s-au pierdut pe drum. Oricum, că e vorba de femei, că e vorba de bărbați, ați reușit să creați o imagine fantastică!... Este o scenetă extraordinară!... Mai rămâne să fie și jucată bine. Vă băgați, să jucați rolul bărbatului?...

- Doamne ferește!... Nu!... Am spus de la început că voi scrie scenarii, dar nu mă apuc acum la bătrânețe și de actorie.

- Nu vă înțeleg!... Ați venit la toate repetițiile de respirație, mișcare și dicție și acum spuneți că nu 60

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 veți participa la punerea în scenă a propriei scenete. Este păcat!... Doar pentru scris scenete, nu vă erau necesare acestea.

- Nu știu ce să zic!... Mai căutați și alți posibili protagoniști ai rolurilor, iar eu voi continua să vin la repetiții doar în calitate de scenarist.

Până la urmă, nu s-a găsit altcineva pentru rolul bărbatului din sceneta ―Scara‖ și, astfel, Alex a mai făcut ceva absolut nou, a acceptat să joace un rol, să practice și actoria, acestă ocupație atât de desconsiderată de cei din zona preocupărilor ―serioase‖, unde el își petrecuse întrega sa activitate până atunci.

Primul spectacol al noului teatru, premiera absolută a acestuia, a fost foarte atent pregătit și a fost un mare succes. Emoțiile au fost enorme.

Atunci au înțeles toți rolul exercițiilor de respirație, primele repetiții. Aceste foarte puternice emoții pot să-l ducă la clacare și pe cel mai tare individ. O prestație artistică, în fața publicului, crează emoții de neimaginat. Alex, obișnuit cu stările de emoții din lumea afacerilor, dar de altă natură, le-a adus colegilor o sticlă de whiskey, care le-a făcut foarte mult bine în momentele acelea tensionate de dinaintea spectacolului.

Primul spectacol din viața celor mai mulți dintre ei a ieșit bine. Fiecare mai avea câte ceva să-și reproșeze, Zâna ar fi avut câte ceva de reproșat la toți, dar nimeni n-a făcut-o. Pentru o primă prestație actoricească, a ieșit mai bine decăt au sperat. Era o atmosferă de veselie generală. După interviuri, discuții cu prietenii, care veniseră la spectacol invitați, au mers la un restaurant, pentru a sărbători cum se cuvine evenimentul. Zâna și Alex au stat iar unul lângă altul, drept care, când s-a trecut la faza ―bisericuțelor‖, au avut ocazia unei foarte interesante discuții: - Cum vi s-a părut spectacolul, dumnevoastră cea care l-ați găndit?... a deschis el discuția.

- Ca prim spectacol, pentru marea majoritate dintre voi, a fost un succes. Evident, mai sunt destule de îmbunătățit, dar este un început bun, care mă face să fiu optimistă.

- Pentru mine, continuă el, este un miracol, ceea ce se întâmplă!... Nu aș fi crezut niciodată că voi face așa ceva!... La început, când repetam pe porțiuni, eram foarte nedumerit referitor la cum se vor lega toate acele segmente între ele. Dar, în final, văd că le-ați îmbinat excelent!... Ați găsit o foarte interesantă concepție regizorală unitară la

lucruri, aparent, diferite. Apropo, v-a spus cineva că sunteți o persoană deșteaptă?... Vorbesc serios, nu vreau să vă flatez!...

- Hai domnule!... Lăsați-o așa!... Nu îmi plac laudele nemeritate.

- Din tot ce am făcut noi împreună, până acum, aici, vi s-a părut că sunt o persoană care nu are noțiunea termenilor?...

- Nu,… nu vă supărați, dar am fost luată prin surprindere.

- Nu este obligatoriu să-mi dați un răspuns.

- Bine, bine, să știți că a fost cineva. Da, tata!...

Tatăl meu mi-a spus cândva, demult…. Într-o conjunctură mai specială, mi-a spus că are încredere în mine, în ceea ce voi face în viață, pentru că sunt deșteaptă. Iar faptul că dumneavoastră, acum, aici, îmi spuneți aceasta, efectiv mă emoționează. Nici nu știți cât de apreciat sunteți de noi, de cei din trupa noastră!...

Apropo, am înțeles că sunteți un om trecut prin multe!... Aș vrea să vă știu părerea, așa în general, despre situația actuală, de la noi și de la alții. Înclin să cred că este ceva deosebit, față de alte perioade istorice. Sunteți de acord cu ideea că acum am trăi o epocă de excepţie?...

- Se suprapun prea multe feluri de nou şi tot atâtea de vechi, ceea ce creează un stres suplimentar, atât pentru cei în vârstă, dar şi pentru tineri.

- Asta spunea şi bunicul acum treizeci de ani!...

Cei tineri îi critică pe cei în vârstă și invers. Asta este de când lumea și oriunde. Ce a apărut nou?...

- La noi, noutatea constă disputa dintre românii din țară și cei din străinătate, pe lăngă toate celelalte contradicții pe care le au toți ceilalți.

- Aşa este, dar asta poate fi o provocare pentru cei din țară de a face performanță, prin comparația permanentă cu alții!...

- Cu cine să faci performanță?... Forţa de muncă rămasă este educată în spiritul vechi şi foarte sindicalizată!... Toți aleargă numai după privilegii!...

- Nimic nu se obţine uşor!... Cei care nu se adaptează trebuie schimbați, eliminați cumva, pentru a nu mai fi piedici.

- Cum?.. Politicienii de stil vechi, care sunt majoritari, au făcut orice să-și păstreze 61

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 hegemonia. Oamenii care puteau reprezenta o sămânță de schimbare au fost aproape forțați să plece din ţară.

- D-asta credeți că au plecat tinerii din ţară?... Eu cred că ei au plecat fiindcă le-a plăcut mai mult acolo, decât acasă!... Este cam ipocrizie!...

- Tot ipocrizie este şi cănd părinții se plâng că la pleacă copiii?... De fapt, realitatea este că nu va mai avea cine să muncească să plătescă pensiile!

- Da,… ipocrizie de ambele parți!...

- Adevărul este că românii nu mai știu să facă echipă, nici la locul de muncă, nici în societate, nici în sport, nici măcar în familie! Nu se mai căsătoresc, trăiesc aşa de pe o zi pe alta! Stau toată ziua cu nasul în calculator!...

- Și ce mare brânză era înainte, când toată țara era o mare echipă,… împotriva lui Ceaușescu!... Se trăia ca într-un acvariu, miza nu era prea mare, având totul porţionat, nu putea nimeni să se întindă mai mult decât avea voie, indiferent cât de merituos ar fi fost. În aceste condiţii nu era altceva mai bun de făcut decât să se facă o mare echipă!

- Ei!... Nu era chiar aşa,... exista o concurenţă între oameni şi atunci!...

- Ce concurenţă?... Nu era rechinismul de azi!...Nu erau peşti mari care să-i înghită pe cei mici! Atunci lupta era pentru obraz,... azi este pentru viaţă!...

- Da,... dar, din acest punct de vedere, atunci te simţeai mai protejat.

- Evident,... dar sistemul era ineficient, de aceea a şi dat faliment. Nu poate exista eficienţă fără proprietate, concurenţă sau motivaţie, ori sistemul în care aţi trăit voi nu avea nimic din toate acestea!

- Bine, bine,... şi cum credeți că va fi viitorul?...

- Astăzi, acvariul, care era toată România, s-a răsturnat în ocean, pentru toţi din lume, din motivul globalizării! Pentru noi, românii, şi foştii noştri colegi de socialism, în plus, pe lângă globalizare a mai intervenit şi schimbarea sistemului politic. În ocean suntem suficient de

mici, încât să ne poată înghiţi oricine, şi niciodată suficient de mari, pentru a fi la adăpost prin propriile mijloace. Globalizarea, libertatea de acţine deplină, înseamnă rechinism! Nu facem echipă, pentru că nu ştim cu cine, nu ne căsătorim pentru a nu ne limita libertatea de acţiune.

- Da!… Îmi place comparaţia acvariu-ocean.

Chiar este interesantă!...

- Băi, ia mai lăsați dracu‘, filozofia de doi bani, nu am venit aici pentru asta!... se auzi vocea puternică a unui coleg. Hai, la dans cu voi!

Zâna nu prea avea chef de dans, dar, la insistențele lui Alex, a acceptat până la urmă. A ieșit un dans ca lumea, de au acaparat atenția întregului restaurant. După aceea, s-au retras iar la masă. Ambii păreau dornici să continue discuția lor.

- Ah,… să beau un pahar de vin!... Mergeee, după atâta efort!... începu el.

- Doamne dar cât de bine dansați!... Depuneți atâta efort. Nici nu mă mir că vi s-a făcut sete!

- Da,… îmi place dansul!... Mă extaziază.

- Există și așa ceva?...

- La ce vă referiți?...

- Dacă dansul poate fi un extaz?...

- Da!... De la Cioran citire. El s-a ocupat de studiul extazurilor.

- O să mă perfecționez. Promit!...

- Dar ce este?... Am observat că nu beți deloc!...

- Nu, nu beau mai nimic, de ceva vreme. O să vă povestesc altă dată.

- Oh,… atunci, cred că am făcut o grșeala!...

- Ce greșeală?...

- Înainte de spectacol, în culise le-am dat un whiskey la colegi. Era așa o mare tensiune!... Eu cred în binefacerile băuturii, în cantități mici, mai alungă ceva din stres.

- Aoleu!... Să nu mai faceți asta că mă supăr,… rău de tot!... Pentru așa ceva, Purcărete te dădea afar‘ din trupă!...

- Chiar așa?...

- Chiar așa!... Era foarte exigent, nu numai cu prestația actoricească, dar și cu problemele de disciplină.

- Hai, să depășim momentul, să trecem la altceva.

Altădată n-o s-o mai fac!... De exemplu, mai plăcut ar fi un nou dans.

- Nu,... nu mă mai țin picioarele!...

62

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 - Vai, vai,… aș înțelege să mă vait eu, că-s batrân!...

- Bine, bine, subiectul dans îmi place, dar doar să discutăm. Am văzut că vă pricepeți la dans, nu glumă.

- Da!… De fapt sunt, într-un fel, un profesionist în ale dansului. Nu în dansul propriu-zis, ci în managementul dansului. Am avut unul dintre cele mai tari cluburi de dans din țară.

- Wooow!... Sunteți o sursă inepuizabilă de surprize! Hai,… vă rog, povestiți-mi mai multe!...

- Dar ne trebuie ceva timp!...

- Nu contează, ne facem timp!... Eu v-aș asculta într-una!...

- Doamne,… Doamnee,… Doamneee,... dă-ne timp!... va urma Cristian Petru Bălan (SUA)

MINUNEA DIN PATMOS (povestire biblică despre Sf. Apostol Ioan) Tabita era fetiţa unui pescar din insula Patmos, scăldată jur-împrejur de valurile albastre şi îmbinate ale Mării Egee cu ale Mediteranei.

Tatăl ei, un grec voinic şi chipeş, care fusese înainte corăbier, venise aici dintr-o insulă vecină.

Mama Tabitei era o evreică, păstoriţă din Arimateia. Copila vorbea la fel de bine greceşte ca şi limba mamei, aramaica, deoarece, văzând-o atât de inteligentă, ambii părinţi au dus-o mai întâi la templul zeiţei Diana, unde a învăţat să scrie şi să citească destul de bine greceşte, apoi au trimis-o zilnic la sinagoga din apropiere pentru a învăţa scrisul şi cititul în evreieşte. Au primit-o foarte greu, mai mult ca însoţitoare a fraţilor ei mai mici, pentru că numai băieţii aveau voie să înveţe la sinagogă. Educarea fetelor se face numai în familie. De aceea s-ar putea spune că Tabita mai mult a furat tainele literelor de la alţii, întrecându-i însă pe toţi. Puţini copii se puteau compara cu ea la această vârstă de opt anişori şi

câteva luni. Toţi localnicii o iubeau, pentru că Tabita era nu numai cea mai isteaţă, dar şi cea mai frumoasă şi mai blândă fetiţă din localitate.

Ochişorii ei iscoditori erau ca două mure coapte, iar guriţa ca a unui boboc de trandafir ce înfloreşte în Basanul inundat de verdeaţă. Îi plăcea mai cu seamă să asculte poveşti cu minunatele călătorii ale lui Ulise, spuse de tatăl ei, dar şi istorioare întregi din Tora, depănate seara, la lumina lunii pline, înainte de culcare.

Acum, înainte de a se întoarce cu cele patru căpriţe şi şapte oiţe cu trei miei acasă, Tabita se oprise din nou pe vârful stâncii uriaşe, privind în jos, dintre tufişurile de leandri înfloriţi, cum apune soarele în Marea Egee. Parfumul florilor albe şi roze de leandru, cu miros dulce, o îmbătau. O mieluşică albă cu ciucuraş roşu de lână la gât i se culcă la picioare. Fetiţa îi vorbea cu căldură, adresându-i-se ca unei cunoştinţe vechi, când în greceşte, când în aramaică, iar mieluşica parcă îi înţelegea fiecare cuvânt: "Uite, vezi? Colo, în vale, este locul unde stăm noi...

Acolo şi-au făcut pescarii locuinţe... Ce mici sunt căsuţele lor! Atunci când coborâm şi ne apropiem de ele, să ştii că toate căsuţele par mai mari. Lângă pâlcul acela de palmieri, uite, vezi?

Pata aceea albă este căsuţa noastră....Uite şi staulul vostru unde dormiţi noaptea... Ba cred că mogâldeţele acelea albe care se mişcă în grădina din spatele casei noastre sunt frăţiorii mei mai mici, Ieronimos şi Timotheon care aleargă peste brazde. Dacă i-ar vedea mama, i-ar zgâlţâi niţeluş, că prea ne turtesc toate lăptucile... Tu ce zici de trebuşoara asta? Dar uite mai bine - ce frumos apune soarele spre insula Delos!... În Delos s-a născut tata şi de aceea mi-a pus mie numele Delia. Dar mama îmi zice totdeauna Tabita, căprioara sau gazela, căci asta înseamnă Tabita pe evreieşte... Acuma ştii şi tu: eu sunt căprioară iar tu mieluşică, un fel de rudă, dacă nu chiar surioară. De aceea mă iubeşti şi vii mereu la mine, nu-i aşa? Dar şi eu te iubesc pe tine." Şi Tabita se aplecă şi sărută puişorul de oaie pe botişor, iar mieluşica strănută şi se ridică în picioare. "Ei, haide acum să coborâm cu toată turma spre casă, că trebuie s-o ajut pe mama la muls. Hai în braţe la Tabita... Aşa... Ho-pa! Nu ești prea grea... După ce mulgem oiţele, trec şi în seara asta iarăşi pe la prietenul nostru, moş Iochanan, care mă iubeşte ca şi tine. El toată ziua stă şi scrie, şi scrie mereu pe un sul de 63

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 pergament cam aşa de lung. Uite, de aici se vede şi căsuţa lui, pitulită lângă ţărm. Înainte locuia într-o peșteră, dar acum și-a zidit o căscioară mică. Nu stă prea departe de noi. Numai că tu nu poţi vorbi să-l înţelegi, însă el îmi povesteşte multe, multe... Căci tu nu ştii, mioriţă mică, dar moş Iochanan mi-a spus că el a fost apostolul unui sfânt mare, mare de tot; al unui rabi din Ierusalim, pe care îl chema Ieşua Hamaşiah şi care era Mântuitorul omenirii, Fiul lui Dumnezeu Iehova. Mama crede în Dumnezeu şi crede şi în Fiul Lui... Tata însă spune că ar crede şi el dacă L-ar vedea, dar tata nu crede nici în zeii din Olimp. Nu crede în nimic, decât că este bine să muncească pentru noi şi să ne ştie pe toţi sătui şi mulţumiţi. Aşa este el şi n-avem ce-i face... În rest, el e om bun şi puternic. Mă ridică într-o mână sus... Dacă mai vine însă moş Iochanan odată pe la noi, poate, poate că-l va face şi pe tata să creadă în Dumnezeu şi în Fiul Lui despre care moşul spune că este tot Dumnezeu, întrupat pe pământ sub forma unui om care a trebuit să sufere şi să moară pentru iertarea păcatelor noastre, dar că, după trei zile, a înviat şi S-a înălţat la cer. Aşa ne-a spus el mie şi mamei mele când a fost la noi - şi asta ne-a repetat-o de vreo trei ori. Eu şi mama l-am crezut. Tata a râs şi a zis că nu, el nu crede. Dar noi credem că este aşa, mieluşica mea... Şi tu ar trebui să crezi, căci vezi tu? Dumnezeu ne-a făcut pe amândouă. Pe tine oiţă, iar pe mine fetiţă..."

Cam în felul acesta vorbea Tabita coborând cu mielul în braţe. În amurg, după ce a ajutat-o pe mama ei să mulgă oile şi să le dea de mâncare frăţiorilor mai mici, Tabita, însoţită de Harif, câinele curţii, plecă prin vecini şi ciocăni uşor la uşa lui moş Iochanan. Nu-i răspunse nimeni, dar ea a împins delicat uşa, cum a mai făcut şi altă dată, apoi intră tiptil-tiptil în cameră. Harif a rămas înţelegător afară şi s-a culcat în faţa uşii aşteptându-şi credincios stăpâna.

Fetiţa îl găsi pe moş Iochanan rugându-se în genunchi, stând cu capul plecat şi cu braţele întinse pe podea, sprijinit în coate şi cu degetele ambelor palme încleştate strâns între ele. Se ruga încet, din când în când ridicând capul cu ochii închişi, vorbind parcă cu cineva de sus, invizibil.

Ea îl privea cu atenţie şi căuta să înţeleagă ce spune, dar abia pricepu, când şi când, doar câteun cuvânt-două, căci se ruga mai mult în taină, deşi bătrânul vorbea ca şi ea tot în aramaică,

limba comună a întregii populaţii evreieşti.

Moş Iochanan avea o barbă deasă şi albă, albă, cu părul de pe cap la fel de alb; iar ochii lui erau de culoarea mării de peste care fusese exilat aici cu forţa, din ordinul împăratului Domiţian şi al preoţilor evrei care nu fuseseră de acord cu religia şi predicile lui despre noul Mesia. Când îşi termină rugăciunea, bătrânul se sculă încet în picioare frecându-şi puţin genunchii şi când întoarse capul, părea că avea ochii umeziţi de lacrimi. Văzând-o pe fetiţă, toată faţa i se umplu de lumina unui zâmbet cald. Deschise larg braţele spre mica vizitatoare care, la rândul ei făcu câţiva paşi şi-l cuprinse pentru câteva clipe pe bătrân de mijloc.

- Tabita mea drăgălaşă, tu erai? Ce mai faci, gazelă mică?

- Eu eram, moş Iochanane. Adică noi eram, căci nu sunt singură. Mai e şi Harif cu mine; el totdeauna mă aşteaptă culcat la uşă afară... Îl ştii şi dumneata.

- Spune ce să-ţi dau, fetiţa moşului: miere din fagure ori smochine uscate?

- Miere avem şi noi acasă. Aş vrea o smochină, două, că-mi plac. Am avut şi noi smochine de la tufa din curte, dar le-au mâncat pe toate Ieronim şi Timotheon, frăţiorii mei mai mici.

- Ia strachina asta plină cu smochine, micuţo. Stai să-ţi mai pună moşu câteva şi ia loc pe laviţa asta de lângă mine.

- O, dar nu pot să mânănc eu atâtea! spuse fetiţa aşezându-se. Numai una, două. Sau poate trei...

- Hai, ia-le pe toate şi du-le la frăţiorii tăi, că eu am destule. Uite, smochinele astea îmi aduc aminte de o întâmplare deosebită... Nu ştiu dacă ţi-am spus-o vreodată...

Va urma

64

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Antoaneta Rădoi – de la Vrancea

Se-ntâmplă MINUNI… Se-ntâmplă MINUNI! Şi nu pentru că vrem noi sau pentru că prea ne „omorâm‖ noi să stăm în rugăciune (deşi Dumnezeu ia în seamă ‖osteneala‖ noastră de a ne înfăţişa înaintea Sa spre a-I cere sau spre a-I mulţumi pentru ceva anume!!), ci pentru că AŞA A RÂNDUIT şi Rânduieşte Dumnezeu în înţelepciunea Sa. Ca să bucure în necaz sufletul nostru. Drept este că eu…m-am rugat! Nu cu prea mare osârdie, dar Domnul ştie „neputinţele‖ mele…

De când mă ştiu, mă rog. Mă rog dimineaţa sau la prânz ori seara, sau Dimineţa, la Prânz şi Seara, după putinţă ori după STAREA sufletului meu care, poate…tânjeşte după întâlnirea cu Dumnezeu! Ce ştiu eu?! Nu eu fac ceva cu vreo vrednicie, ci Dumnezeu face, prin Îngerul meu Căruia ÎI mulţumesc!! Acum relatez, nu spre a mă lăuda, ci spre a fi pildă şi altora care vor citi şi, fie ca Domnul să înţelepţească pe fiecare şi fiecare să priceapă şi să se bucure de LUCRAREA Lui! Am în casă un Acatistier, nu din acelea clasiccunoscute, ci unul apărut într-o EDIŢIE mai aparte. Nu, nu este meritul meu că-l am, ci…ÎNTÂMPLAREA a făcut ca această CARTEAcatistier să ajungă şi apoi să şi rămână în custodia mea.

Mi-adusese cineva prin 2006 să-i vând nişte CĂRŢI, printre care şi acest UNIC exemplarAcatsitier. Îl pusesem la vânzare cu preţul de 20,00 lei, cît ceruse pe el omul. Vindeam atunci pe la Mrea Cernica, pe şanţ…şi ziceam bogdaproste lui Dumnezeu că Economul de la Mănăstire, pr Gherontie (pe atunci diaconeconom al Mănăstirii Cernica, actualmente preot -cu funcţii depline şi duhovnic- la o altă Mănăstire; Dumnezeu să-l ţie sănătos şi să-i răsplătească dragostea cu..dragoste!) îmi îngăduise acest lucru. Eram după perioada cruntă a paraliziei mele (care a durat un an (paralizia,

2004, plus un an convalescenţă, 2005) cu reminiscenţe şi prin 2006, când încă mergeam cu paşi mărunţi şi încovoiată precum o seceră…; o VEŞNICIE îngrozitoare!!, după ce lichidasem absolut toată agoniseala mea de mulţi ani, în speranţa că mă vor face doctorii bine şi, mănzdrăvenisem, oarecum, dar eram…muritoare de foame! Aş!! Nu doctorii m-au făcut bine, dimpotrivă medicamentaţia administrată era cât pe ce să mă ducă la…clopot!!, dar Dumnezeu a LUCRAT cum a ştiu EL şi, când NIMENI (nici doctorii; de fapt ei NU AU CREZUT NICIODATĂ că voi mai merge pe picioarele mele, dar mă îndopau cu… chimicale!! ―nepreţuite‖, iar eu, în NEBUNIA mea, le îngurgitam fără crâcnire…) nu mai credea că mă voi ridica din patul bolii vreodată, hop...am mers!! Fiindcă într-o bună şi binecuvântată zi am zis: STOP! Şi am anunţat medicul că nu mai VREAU să urmez niciun tratament, ci mă voi pune pe băut ceaiuri şi ..alte cele naturiste, afar‘ de rugăciunea mea, care chiar dacă era disperată şi deznădăjduită, era totuşi...rugăciune şi strigare la Dumnezeu!! Şi Domnul a binevoit, nu pentru că m-am rugat eu, ci pentru că aşa rânduise EL, plus că…avea ALTE NOI PLANURI cu mine!! Şi io care crezusem că m-am vindecat şi că NIMIC nu mă va mai atinge atât de grav!!

Oho…câte ALTELE mă aşteptau la cotitură să mi-o tragă sub centură!!! Pentru moment însă miera bine, fiindcă NU ŞTIAM ce mai avea să urmeze!!, dar…să revenim la OILE noastre!

Pusesem Cartea-Acatstier la vânzare cu preţul de 20 de lei, preţul celui care mi-o adusese, nu adăugasem nimic în plus spre câştigul meu şi…totuşi, NIMENI nu băga în seamă cartea, ca şi cum nici nu ar fi existat. Treaba e că nici eu nu-mi aruncasem ochii peste ea. Aveam acasă Carte-Acatistier, aveam N cărţi cu Rugăciuni, aşa că nu-mi doream decât să-i vând omului aceluai cartea şi să-i dau bănuţii pe ea. Doar că NIMENI nu era interesat de carte, luni şi luni. Apoi mi-a laut foc maşina, acolo, în Poarta Mănăstirii, şi în 7 minute totul, inclusiv maşina s-a făcut scruuumm!! Pompierii nu au ajuns la timp să mai salveze ceva, deşi Staţia de Pompieri, Glina, era ff aproape. Pe urmă am descoperit asta! Maşina şi marfa s-au făcut un ghem imens de metal contorsionat amestecat cu pământ, ceva indefinit…Cartea însă se afla deja expusă pe o masă şi cineva foarte inspirat din mulţimea de 65

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 “gură-cască” (ce puteai să-i faci focului aceluia imens, tu, om neputincios, decât să-l priveşti uimit, stupefiat, cum se înalţă spre Cer??) a smuls faţa de masă cu tot ce era pe masa aceea şi strânsese bocceluţă obiectele expuse acolo, obiecte care fuseseră şi ele atinse de foc. Le-a aruncat într-o maşină şi le-a dus acasă la el.

Bulversată de situaţie, nu m-a mai interesat NIMIC. Am fost ca un ZOMBI câteva luni. Nu auzeam, nu vedeam pe nimeni şi nimic, afar‘ că “vedeam” în faţa ochilor zi de zi de pălălaia de flăcări şi fum care urcau până la CER…şi “vedeam‖ nişte pompieri care se agitau inutil săşi dea „inteligent” cu părerea de unde s-a iscat focul… Enervanţi indivizi!! După ce că nu ajung NICIODATĂ la vreme, îşi mai dau şi cu presupusul!! Cum, Doamne iartă-mă, să mai poţi şti de unde s-a îţit focul, când totul e SCRUUUM??? Dar, nah‘, trebuia să facă şi ei un RAPORT de ACTIVITATE!! Pe undeva îi înţeleg, ceea ce nu înseamnă că şi sunt de accord cu tactica adoptată! Maşina Pompierilor, mastodontul acela plin cu apă, cu care ei ajung la Incendii, nu circulă decât cu 40 la oră…În fine…

După câteva luni de la Eveniment, mă sună cineva şi-mi zice să mă duc în strada CUTARE că am acolo nişte obiecte salvate de la Incendiul de la Cernica! Erau nişte cunoscuţi care tocmai veniseră la Mănăstire pentru Slujbă atunci şi ,văzând incendiul, se grăbiseră să dea o mână de ajutor!! Dar eu nu-i remarcasem atunci. Oauuu!! Îmi rămăsese totuşi ceva, şi eu…NU ŞTIAM!! Îmi arsese şi geanta cu acte (toate, buletin, cartea maşnii, talonul maşinii, pâna şi actele casei -care dintr-o rea întâmplare le aveam în geantă în acea zi!!, ochelarii de vedere care mi-i scosesem câteva minute mai înainte de izbucnirea incendiului şi-i pusesem pe bord, tot-tot, inclusiv telefonul care se afla pe bordul maşinii…aşa că eram RUPTĂ total de toate…eram..HUSEN, cum se zice). Am fost surprinsă plăcut să descopăr că-mi fuseseră salvate câteva OBIECTE de MARE PREŢ (şi ca PREŢ în sine, ca şi cost, că erau nişte obiecte importate din Grecia, şi aveau ăştia nişte preţuri de numa‘numa‘!!…; acum, prin regăsirea lor, mai recuperam din pagubă, nu mult, însă…slavă lui Dumnezeu!! când devii sărac peste noapte, orice de oriunde, e bine-venit!!), printre care şi Cartea-Acatistier.

Am dus acasă toate obiectele pe care soţia celui ce le salvase le spălase, le curăţase de arsuri, de

fum, de noroi… Nu m-am uitat nicio clipă în Acatistier nici când l-am recuperat. Numai după mulţi ani, nuş-ce mi-a venit şi l-am deschis. Aşa am descoperit că avea nişte Acatiste ale Domnului Iisus şi ale Maicii Domnului despre care nu stiusem ca există. Le-am frunzărit mai…aprofundat, apoi!!

Dăunăseară (dacă există o dăunăzi, de ce n-ar exisat şi o dăunăseară!!) iau Cartea- Acatsitier şi o deschid la întâmplare. Surprinsă, m-aşez în genunchi, în micuţul meu Paraclis şi citesc: ―Bucurie neaşteptată!!‖…

Azi, 28 august 2016, îmi propusesem să mă duc la Biserică unde slujeşte un preot la care ţin mult.

M-am şi trezit devreme, dar…m-am dus în „bibliotecă‖ (un loc…tainic, despre a cărui existenţă mulţi dintre cititorii mei ştiu deja) la…citeală. Îmi cumpărasem ieri cu 5 lei (Doamneeee, 5 lei??!!! Dar cât de-alde 5 lei, ba încă şi cu zerouri alăturaţi face cartea asta!!! De Njde ori ori, Njde ori înmulţit cu 5 lei!! Parol!!) un..Panait Istrati!! Cel mai drag mie, după…Julien Green, dintre scriitori! Panait Istrati, autodidactul, omul cu nicio clasă absolvită, repetent de două ori în clasa întâi primară…‖vagabondul din Brăila‖ consacrat la Paris!!! Asta DA baftă!!! Îmi place scriitura acestuia de mor!! Nu-mi mai trebe‘ mâncare (mai bine că şi-aşa prea multă n-am!!), nici cafea parol!!, când îl citesc!! Ce zic eu, citesc??!! Îl DEVOREZ!! Mă satur! Respir! Trăiesc prin scriitura lui Panait Istrati!! Nici eu n-aş putea să exprim mai profund revolta faţă de Clasele asupritoare care guvernează lumea şi câte alte cele, aşa cum o exprimă, foarte pragmatic, Panait Istrati. Câtă CULOARE dă personajului!! Şi câtă greutate are cuvântul său!! Aşa că…am intrat în transă…până mult spre ora 10. Adio…dus la Biserică!! Eram în pijamale…Când am văzut că-i deja trecut de 10, m-am pus din nou pe citeală…însă cu regretul că nu m-am dus la Biserică, în ideea să mă mai îmbogăţesc cu-n Cuvânt de folos pentru sufletul meu de-acolo.

Deodată în apăsarea mea, îmi vine un gând: „de ce oare oi fi rămas eu acasă, totuşi???; pentru CEVA trebuia să fi rămas, dar pt ce? Cu sigurnaţă, nu doar pentru a-l citi pe Panait Istrati!! ―Kalm, Antoaneta! Vei vedea!! Nu-i prima oară când ţi se-ntâmplă, când chiar de la uşă te-i întors…‖ N-apuc să cuget prea mult că sună telefonul: 66

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 -Sărut-mâna, dna A. Ce faceţi?

-Biiineee!!, mormăi eu un „bine‖ super-morcovit, că fusesem întreruptă din lecturare, plus că mă seacă să tot fiu…‖domnită‖, eu o amărăşteancă.

Mi-a plăcut întotdeauna să mi se spună pe nume.

-Sunteţi cumva acasă? Puteţi coborî un pic? Sunt în Colentina, cam în 15 minute aş ajunge. Pot veni?

-Daaa!Desigur!…

Ce-o fi vrând, oare, Omul??? Nu ştiu ce-o vrea, dar ştiu că e de bine!! Aveam încă de dimineaţă, de la trezire, o STARE de comfort sufletesc inexplicabil stării mele de FAPT. Arar mi sentâmplă…Comfortul sufletesc din acea dimineaţă şi cu Realitatea din viaţa mea, două LUCRURI infinit paralele!!! Dar azi??…

Trec cele cinşpe minute şi cobor în faşa blocului.

Dintr-o maşină iese un fost colaborator al meu, de pe vremea când aveam Magazinul, căruia încă îi mai datorez nişte bani…

Are în mână o…ICOANĂ.

A Maicii Domnului!! Ferecătură!

Am trecut să vă dăruiesc Această Icoană!! Era pregătită mai demult, dar…Ouauuuu!!!!

După ce am scos instant pe gură acest grosolan „oau‖, mi-am astupat gura cu mâna şi am rămas fără…cuvânt! Şi, credeţi-mă, e cam greu să-mi astupe mie cineva cu ceva gura!!! Nu mă impresionez aşa oricum. Dar, ce să însemne asta??!!! Cu ce ocazie?? Cum?? De ce??? Nu-i făcusem vreo favoare omului! Nu acum! Nu de curând!! Da, îi făcusem, dar… altădată…demult!!! În urmă cu câţiva ani. Acum doar îi eram eu datoare!! Nu foarte mult, însă…totuşi datoare!! Nu mai ştiu ce să zic! Cuadevărat simt că dacă aş mai zice ceva, chiar aş supăra, cu-adevărat pe Dumnezeu şi pe Fecioara Maria, Maica mea cea…grijulie!!

Am luat Icoana, am mulţumit emoţionat şi am urcat în casă. Am aşezat-o în Parasclis! O minunăţie de Icoană…Costă o avere!!! Aurită, argintată, cu ramă lucrată în lemn. Eu, am Icoane muuulte în casă, dar una în plus e TOTDEAUNA bine-venită!! „Binecuvântată fii, tu, ceea ce eşti plnă de dar, Marie, Fecioară preabinecuvântată, Domnul Iisus este cu tine şi prin tine cu noi!” Îţi mulţumesc pentru că ai binevoit a veni în casa mea! Tu ştii DE CE… Eu nu-s decât un mic copil al lui Dumnezeu!

Unul mic dintre cei mai mici, care, cel mai

adesea, nu pricep nimic în nepriceperea mea.

Doar că, vine o vreme când Dumnezeu îmi arată LUCRUL Mâinilor sale! Iată de ce rânduise Dumnezeu să rămân acasă, uitată-n “bibliotecă”, citind pe Panait Istrati, care mă absorbise cu totul prin inegalabila lui scriitură!!

Ca s-o primesc în casa mea cum se cuvine pe Fecioara Maria, în chipul Icoanei şi în Duhul Sfânt al lui Dumnezeu!!! Mulţumesc Doamne!

Se-ntâmplă Minuni! Şi aceasta este una dintre ele…

Angela BURTEA

FLOAREA ALBĂ DE CIREȘ Mă tot sună de câteva zile și mă îndeamnă să merg acasă, spre a prinde în plină floare faimosul cireș care străjuie înaltul casei. E bătrân cireșul, să aibă vreo...30 de ani și vară de vară ne oferă darul său, îmbiindu-ne cu fructele sale negre, dulci-amărui. Nici nu știu ce să-i răspund deocamdată, fiindcă, de regulă, îmi respect promisiunile, iar pentru asta trebuie să fiu foarte atentă. Dezamăgirea lor ar fi cu atât mai mare, cu cât aș promite și nu m-aș ține de cuvânt, decât dacă aș lăsa totul pe seama întâmplării. Dar, cum nimic nu este întâmplător, merg la sigur: în curând, voi merge din nou acasă! ‖Vino să vezi minunea, e ca o mireasă în rochia-i albă de mătase! îmi șoptește la telefon cu vocea-i tonică sau stinsă, după cât e soarele de generos sau norul de întunecat. Nici nu știi ce mireasmă împrăștie... Azi am lăsat ușa de la balcon deschisă. S-a încărcat casa de mirosul cireșului nostru, apoi m-am gândit că n-ar fi rău să deschid și ușa camerei tale, apoi și fereastra.

Parcă te auzeam strigând: Primăvară, primăvară, tu aduci mireasma-n țară/ Din Craiova-n Olănești, Secuieni sau București/ Tu ne prinzi de mijloc iară și cânți hore până-n vară.

67

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Îți mai aduci aminte, nu? Erai pe la ciclul primar și te învârteai în jurul cireșului, cântând de mama focului, convinsă fiind că cireșul va lega rod mai repede, iar soarele va bate mai cu putere și fructele se vor înroși la iuțeală. Acum ești ocupată cu serviciul. Nici nu mai cânți și nici drum pe-acasă nu-ți mai faci! Timpul trece, iar noi nu mai întinerim, doar tu înflorești an de an.

Te deschizi ca floarea cireșului și te mai coci puțin. Asta nu-i rău, dar miresma florilor de cireș n-o găsești în fiecare zi. De aceea zic, vino, poate mai prinzi ceva din trena rochiei de mireasă. Să știi că, deși l-am curățat, sunt încă multe crengi aproape de pământ. Parcă te văd cum întindeai mâinile micuțe pentru a prinde o creangă. Când reușeai, strigai cu toată forța: Am plins, am plins cleanga, uite, am adunat cileșe!‖ Iar mâinile tale erau roșii ca sângele, fiindcă fructele mici și coapte zemuiau printre degetele tale. Le strângeai fără milă, apoi îți încărcai gura cu bobițele aproape sfărâmate.

Mamă-ta spune că face și anul ăsta niște dulceață. Îți plăceau clătitele cu dulceață de cireșe amare. Erau preferatele tale. Acum, mai mănânci clătite? Cine știe? De ceva timp, nici gusturile nu ți le mai știu. De fapt, cine să le prepare? Tu ai treabă multă, serviciul cere sacrificiu; așa spun toți, cei tineri. Tânără ești și tu, dar floarea cireșului se trece și odată cu ea ne trecem și noi. La tine e altfel. Tu prinzi putere în fiecare zi, iar bujorii din obrajii tăi sunt departe de noi! Oare cine se bucură acum de ei? Știi, ne-ar plăcea să vii, cât nu se trece floarea cireșului. E alb tot și râde spre razele soarelui, bucurându-se, ca atunci când tu te cățărai tocmai în vârful lui și te ascundeai printre crengi ca să nu te vedem. După lungi căutări, auzeam ecoul strigătului tău: Cine mă caută, mă găsește! Cine mă caută, mă găsește!... Și râsul tău răzbătea ca un clopoțel vioi și fără griji.

Acum, se pare, că te-au năpădit și grijile, și gândurile. Adevărat. Timpul tinerilor se măsoară altfel decât al vârstnicilor. Parcă eu îmi mai pot măsura pașii cu pașii tăi? Nici nu mai pot să ajung în fiecare zi prin văile din spatele livezii, așa cum o făceam odinioară. Îți mai amintești?

Urcam și coboram, de parcă nici nu atingeam pământul! Tu o luai adesea înainte, fiindcă mai mult alergai, asemenea mieilor scăpați din țarcul lor ori dezlipiți de mama lor. Te opreai în dreptul vreunul copac și te apucai de creangile lui,

legănându-te în voie. Mă opream și eu din mers și-ți urmăream cu duioșie legănarea copilărească... și cât mă bucuram.

Acum, ai schimbat totul pe-o viață scumpă de oraș și fugi din când în când la munte cu prietenii, iar floarea noastră de cireș te tot așteaptă. Și de nu vei veni nici săptămâna asta, poate o vei face în săptămâna coacerii. Cireșele tale preferate, nici ele nu așteaptă prea mult. Doar știi, culegem ce culegem, apoi rămân hrana preferată a graurilor. I-auzi, mamă-ta îmi șoptește că va face, totuși, și anul acesta câteva borcane de dulceață! Să fie acolo, nu se știe!

Stai, stai că nu te mai aud, maică-ta mă tot bruiază, tot repetă întruna: Să fii sănătoasă, floare albă de cireș! Iar eu repet: Nicăieri nu-i ca acasă! Nici ușa, nici pragul, nici patul, nici pâinea, nici măcar razele soarelui nu încălzesc ca acasă!”

Negură Elena-Luiza IOANA Liniştea se lăsase apăsătoare peste satul care gemea în noapte asemeni unui bolnav.

Toamna se prăbuşise peste casele şi peste sufletele oamenilor, aducând cu sine o vreme rece şi umedă. Ioana privea pe geamul fumuriu spre casele adormite. Nu mai avea lacrimi să plângă, aşă că acum sta ca o statuie, iar buzele i se mişcau în răstimpuri de parcă ar fi rostit cuvinte de neînţeles. Or fi fost rugăciuni, ori poate blesteme...

Ce viaţă ticăloasă avusese! Tinereţea şi-o irosise alături de un bărbat arţăgos, care nu pregeta să o lovească adesea. Moartea lui se dovedi o binecuvântare pentru ea, răsuflând uşurată, în ciuda vorbelor răutăcioase care stăteau pe buzele oamenilor. De ce să nu trăiască şi ea liberă, cu sufletul uşor? Avea abia 23 de ani, iar frumuseţea îi era cunoscută trei sate în jur. Prima oară când merse la horă după ce rămase văduvă simţi furnicături în tot corpul, părându-i-se că toţi îşi sprijină privirea în trupul ei. Noroc de Alexandru, care o luă la joc în ciuda voinţei ei.

Parcă viaţă se scurse iar în inima sa, care simţea pentru prima dată fiorii iubirii sincere. Începură să se vadă tot mai des, şi nimeni nu fu mirat când, după un an cei doi se luară. Ioana se simţea 68

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 împlinită, dar se vede treabă că unora nu le este scrisă fericirea!

Războiul muşcă cu sete din viaţa lor, urlând ca o fiară pe câmpul sălbatic, plin de morţi. Tunurile nu se mai opreau, iar fiecare bubuitură lăsa o urmă nu doar în pământul vlăguit, ci şi în inima Ioanei. Vestea morţii bărbatului sosise la ceas de seară, când luna se ivise sfioasă de după un nor sângeriu. Trei zile a umblat nebună pe câmpuri aiurând. Noroc că au prins-o oamenii înainte de a se aruncă în apele negre ale râului! Singura mângâiere era acest copil,Petru, ce nu apucase să îşi vadă tatăl. Îl crescuse cu toată grija şi dăruirea unei mame faţă de odorul ei! Îl strângea la piept şi simţea în răsuflarea lui caldă toată dragostea pe care i-o purta. Timp de trei ani, ziua începea cu surâsul său şi se sfârşea cu trupul său adormit în braţele ei. Asta până soarta o încercă iarăşi pe Ioana.

Copilul zăcea bolnav de friguri, cerând mângâierea mamei. Disperarea femeii era atât de mare, încât atunci când simţi că rugăciunile nu mai au putere, fugi la baba Didina, promiţându-i orice, numai să-i scape copilul. Bătrâna veni pe înserat, iar umbra ei părea o dihanie în lumina albă a lunii pline. Îl privi pe bolnav şi îi dădu în bobi.

-Ioano, salvarea o să-ţi vină la ceas de noapte, când luna plină va sângera a moarte. Să ştii de la mine că are umbra nefiinţei deasupra capului său, şi mare lucru dacă ţi-o trăi până atunci!

Femeia o asculta năucă şi lacrimi grele îi udară chipul.

- O să trăiască, mămucă, chiar dacă i-oi da sufletul meu!

- Să nu mai zici aşa, fato, că fiecare-şi are soarta lui scrisă!

De atunci încolo, femeia nu se mai dezlipea de lângă patul copilului. Doar buzele se mişcau încet, descântându-şi pruncul… Lumea era convinsă că înnebunise de durere. Adesea, chiar şi ea credea asta. Într-o noapte i se păru că vede sufletul lui Petru cum ia forma unei păsări şi căută fereastra. Dimineaţa zidi geamul, punând lumânări peste tot. Icoana Maicii Domnului veghea la căpătâiul patului, privind-o cu mila pe care doar o mamă o poate simţi. Ioana o privea plină de speranţă, zicându-i adesea: - Măicuţă,doar tu îmi înţelegi durerea.

Sângele meu plânge şi sufletul se teme. Nu îmi

lua copilul! Mai bine lasă-l pe el să trăiască şi ia răsuflarea mea drept ofrandă! Şi lacrimi îi scăldau iar chipul.

Peste ceva timp, deşi starea lui Petru era la fel de gravă, moartea încă îl ocolise. La ceas de seară, la uşa Ioanei bătu cineva. Era o femeie sărmană, care îi cerea adăpost peste noapte.

Femeia o primi, fiindu-i milă, însă, cum nu avea loc, o luă lângă dânsa şi lângă copil.

-Mămucă, nu am ce să-ţi dau de mâncare, zise ea legănându-şi pruncul. Doar un adăpost pentru noaptea asta lungă, care şi-a înfipt colţii în durerea mea.

-Să nu zici asta, copilă, căci fiecare îşi are soarta lui scrisă de Dumnezeu!

-Aşa o fi, nu zic nu, dar daca Dumnezeu mi-ar asculta rugile, mi-ar lăsa copilul să trăiască.

-Decât o viață chinuită, poate că i-ar fi mai bine să...

-Nu! o întrerupse Ioana brusc. Viaţa e bună indiferent de cum e ea. Şi vreau ca el să trăiască măcar bucuria de a simţi răsuflarea fierbinte a pruncului său.

-Vinde-mi-l, Ioană, şi-l scapi!

Femeia se uită îngrozită înspre bătrâna care părea coborâtă din altă lume. Privi prin uşa deschisă luna plina care strălucea de după norii sângerii. Amintindu-şi de vorbele babei Didina, se aruncă de pe pat ca o nebună, ţipând: -Ţi-l vând, maică! Ca să mi-l fereşti de moarte! Şi cu disperarea înecatului, începu să smulgă tencuială de pe geamurile acoperite, lovind lumânările care îi stăteau în cale. Sângele îi şiroia, însă Ioana continua, acoperindu-şi pumnii cu cămaşa albă. Când prima rază a lunii intră în cameră, chipul copilului se linişti brusc, zâmbind ca o nălucă. Mama îl luă în braţe şi trupul se făcu greu, ca o piatră de moară. Prin geam îl dădu străinei, strigând din toate puterile: -Ţi-l vând, mamă, pe fiul meu, Petru, mort în trup şi în spirit! Dă-mi în loc pe Ion, curat la trup şi la suflet!

Un zgomot groaznic străbătu satul, iar oamenii se îndreptară buluc către casa Ioanei. Nu găsiră decât trupul femeii, cu mâinile însângerate strângându-şi în braţe copilul, care privea nelămurit mulţimea ce se adunase. În depărtare, sub lumina albă a lunii pline se puteau ghici două siluete: a unei femei tinere şi a unei bătrâne ce se sprijinea parcă într-o coasă...

69

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Recenzii, cronici literare, comentarii Prof. Geo CĂLUGĂRU despre cartea: „POEZIE ŞI INGINERIE. Antologie a poeziilor nepublicate‖, autor Corneliu CRISTESCU, Editura AGIR, 2016.

ÎN ADN-UL INGINERULUI CORNELIU CRISTESCU ESTE LA EA ACASĂ POEZIA Parcurgând cu atenţie şi satisfacţie, volumul „Poezie şi inginerie‖, semnat de domnul Corneliu CRISTESCU, având ca subtitlu al său precizarea „Antologie a poeziilor nepublicate‖, pe o perioadă de câteva decenii, am avut privilegiul de a constata şi apoi, de a mă convinge de adevărul, a cărui formulare este cuprinsă în chiar titlul acestei consemnări. Împărtăşind, în mare măsură, descoperirile domnului inginer-scriitor, Nicolae VASILE, în strânsă legătură cu conţinutul de idei şi sentimente, cuprinse în carte, în care văd, cu adevărat, ce înseamnă un lucru binefăcut, dublat de o onestitate neîndoielnică, susţinut de temeinicia argumentelor desprinse din suficiente poezii analizate, n-am motive, să consemnez, cu alte cuvinte, aceleaşi cocluzii.

Revin. Susţinut de argumentarea de mai sus, îmi voi înfăţişa punctul de vedere, care va limpezi, ce m-a determinat, să ajung la acest titlu şi la adevărul conţinut în formularea sa.

Acest volum reprezintă, de fapt, o autobiografie lirico-epică, în mare măsură, cu certe virtuţi poetice, de loc greu de descoperit, pornind de la poezia, ce dă titlul volumului „Poezie şi inginerie‖ şi multe altele, de la o pagină la alta, mai împlinite artistic.

Istoria literaturii române cunoaşte destule cazuri, când între inginerie şi poezie sau şi alte profesii, nu există graniţe de netrecut, ci dimpotrivă, ele se interferează şi se potenţează reciproc.

De notorietate, cazul ilustrului matematician, Dan BARBILIAN care e la fel de renumit şi ca poet, cu numele Ion BARBU. Savantul Solomon MARCUS descoperă şi impune Poetica matematică.

Poetul Corneliu CRISTESCU conştientizează acest fapt şi-l exprimă simplu şi convingător în Autoepigramă: „Vă previn, vreau să se ştie,/ Şi ce vă spun eu nu regret,/ Sunt inginer in ....poezie,/ În inginerie, sunt...poet!/. O spun, cu toată convingerea că, prin această carte, avem dovada că inginerul şi poetul Corneliu CRISTESCU, fac casă bună împreună. Dacă inginerul, prin realizările de pînă acum se află la apogeu, poetul, a cărui fidelitate faţă de muza sa, e atât de îndelungată ( calitate majoră în orice realizare), are nevoie de mai multă îndrăzneală şi diversificare a ariei de inspiraţie şi, dacă nu uită că, la capătul unei îndelungate aşteptări, întotdeauna, găseşti ceea ce ai căutat, sigur că, singurul îndemn pe care i-l dau, din toată inima, este să continue.

Felicitări şi fiţi convins că atât domnul Nicolae VASILE cât şi eu, credem că avem dreptate, iar datoria de a ne-o dovedi, o aveţi dumneavoastră. Mult, mult succes!

Octavian D. Curpaş (Phoenix, Arizona) “Tragedie şi triumf” - o sursă inepuizabilă de vitalitate

70

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 „Fetiţa pădurarului‖, „Portret de fetiţă‖, „Catiuşa lipoveanca‖, „Portret de copil‖ sunt tot atâtea chipuri de copii ce te privesc expresiv, din tablourile pictorului Nicolae Toniza. ―Ochii lui Tonitza‖, ochii mari, rotunzi, inocenţi, melancolici, naivi şi plini de poezie ai micuţilor zugrăviţi de el ne urmăresc cu lumina lor profundă. De-a lungul timpului, copiii au fost o veritabilă sursă de inspiraţie nu doar pentru artiştii plastici, ci şi pentru scriitori şi compozitori. Dacă în artă, aceştia au un loc bine delimitat, în religie ei fac subiectul unei recomandări de excepţie din partea Mântuitorului lumii. Cu mai bine de două mii de ani în urmă, Isus a spus – ‖ Lăsaţi copiii să vină la Mine.‖ Câţi dintre noi ne-am întrebat de ce Fiul lui Dumnezeu a poruncit să nu îi oprim pe copii să ajungă la El? De câte ori am văzut în ei un model de desăvârşire, de dragoste, de nevinovăţie?

Părinţi fiind sau educatori, cât de des am meditat asupra responsabilităţii pe care o avem cu privire la odrasle? Ne-am pus vreodată, problema că un copil poate fi un model creştin pentru un adult?

Cum ne îndeplinim ca indivizi, dar şi ca societate, datoria ce ne revine faţă de micuţii noştri? Iată tot atâtea interogaţii la care răspunde cu succes romanul creştin al Ligiei Seman, ―Tragedie şi triumf‖. Dacă în romanele obişnuite scriitorul urmăreşte să proiecteze cât mai bine anumite aspecte din realitate – sentimente, frământări, experienţe, toate acestea văzute din perspectivă umană – romanul creştin are menirea de a-i arăta cititorului că dincolo de experienţa omenească limitată, se află divinitatea. De altfel, romanul creştin are o veche tradiţie. Inspirată în general, dintr-o întâmplare adevarată, o astfel de creaţie îşi propune să aducă la lumină frământările şi căutările noastre, în dorinţa de a-l descoperi pe Dumnezeu şi de a începe o viaţă nouă, alături de El. Ligia Seman debutează în anul 1995 cu romanul ―Funiile dragostei‖, urmat de ―Handicapul conştiinţei‖ (1999), “Tragedie şi triumf” (2004) şi ‖ Domnind peste împrejurările vieţii‖ (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminină, îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Primele două cărţi menţionate prezintă pe lângă experienţa creştină a personajelor, şi o poveste de iubire bine conturată, ce aduce un plus de umanitate şi dă o notă romantică naraţiunii. Prin antiteză, în

“Tragedie şi triumf”, registrul tematic se schimbă radical. Acţiunea este extrem de complexă şi construită cu o migală deosebită, Ligia Seman dând viaţă unor poveşti încărcate de dramatism, relatate într-o notă gravă, dureroasă.

Asistăm la scene violente, lipsite de moralitate, care uimesc prin notele descriptive naturale, sfâşietoare. Eroii au parte de necazuri, de încercări, de situaţii limită, pe care nu le pot depăşi decât prin harul lui Dumnezeu. Poate că tocmai de aceea, în finalul romanului, unul dintre personaje, capelanul Edi, afirmă : « Cu cât visăm mai mult, …, cu atât visurile au şansa să devină realităţi. Şi, nu suntem îndreptăţiţi să visăm visuri măreţe când avem un Dumnezeu atât de mare? » Dincolo de elementele zguduitoare care predomină, cartea are un deznodământ apoteotic.

Biruinţa binelui asupra răului aduce cu sine regăsirea sensului iniţial, primordial al vieţii. Se aşterne pacea şi asistăm în sfârşit, la triumf, ca la un element ce ţine de prezent şi de viitor. Cu toate că în carte are întietate tragismul, răsturnarea de situaţie căreia îi suntem martori la final, defineşte şi contrabalansează întâmplările zguduitoare ce marchează întreaga scriere, de la prima până la ultima pagină. O familie rămasă pe drumuri, cu multe guri de hrănit, acesta este tabloul de debut al romanului scris de Ligia Seman. Copiii sunt trimişi la cerşit, tatăl se îmbată, mama, Valeria, trăieşte undeva, la limita dintre demenţă şi normalitate. Dintre atâţia prunci, se detaşează două figuri, Ana, fiica mai mare şi Vlad, imediat următor ca vârstă, de care ea are grijă. Destinele lor se despart de îndată ce se produce ireparabilul: Valeria este ucisă de soţ, iar odraslele iau drumul orfelinatelor. Şi astfel, începe cu adevărat, tragedia. Casa de copii unde nimereşte Vlad, un băieţel cu o sensibilitate exacerbată, îi oferă un mediu complet ostil.

Personaje precum Doroftei sau Miron Gură vin să îi amplifice spaimele, neliniştile, durerile. Anii trec şi după multă suferinţă, umilinţă şi traume greu de descris, Vlad alege să depăşească faza instituţională, încercând să ―zboare‖ spre un nou tărâm – strada. Alături de Cristi, un micuţ adus de pe drum la căminul de orfani, acesta se decide să încerce. Cu atât mai mult cu cât în mintea lui persistă cuvintele spuse cândva, de fostul vagabond. ―Eu eram domn pe stradă. Acolo faci numai ce vrei tu, nu ce zice altul. Vrei să dormi?

Dormi. Vrei să mănânci? Mănânci. Şi acolo nu te 71

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 bate nimeni. E rai viaţa când nu te bate nimeni.‖ Vlad încearcă să se apropie de ―rai‖. Un rai în care un copil lipsit de părinţi are măcar şansa de a nu lua bătaie. Cei doi evadează şi, în drumul lor spre libertate, înţeleg că mai este nevoie de încă un element pentru reuşită: ―Eu mă rog, zicea Cristi, şi se oprea din când în când, pupa pământul în faţa lui Vlad şi zicea: Doamne ajută, Doamne ajută să nu ne prindă. Fă şi tu aşa, îi zicea lui Vlad.‖ Iar Dumnezeu îi ajută. Şi astfel, cei doi învaţă să trăiască de azi pe mâine, în canal. Nu singuri, ci alături de alţi nefericiţi, la fel ca şi ei. În fond, moda copiilor străzii nu a început azi şi nici ieri. Să ne gândim la ―Fetiţa cu chibrituri‖, din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen, la Gavroche, micul erou din ―Mizerabilii‖ lui Victor Hugo, la Oliver Twist, personajul principal din romanul cu acelaşi nume scris de Charles Dickens, ori la Remi din ―Singur pe lume‖ sau Romain Kalbris, din cartea cu titlul similar, ambele aparţinându-i lui Hector Malot.

Vlad evoluează pe stradă. Ajunge unul dintre cei mai de temut şefi de gaşcă. Pentru că iadul în care trăieşte nu îi poate oferi altceva. Şi totuşi, el plecase spre rai. Există însă, şi raiul, căci are şansa să o întâlnească pe Magda, o fetiţă de familie bună, educată, pe care o cunoaşte din întâmplare. Cum reacţionează Vlad, la întâlnirea cu un personaj desprins din acest rai spre care năzuieşte de când se ştie? ―Îi venea să plângă, se dezobişnuise să plângă în public. La insituţie, tuturor lacrimilor adunate şi neplânse le dădea voie să curgă numai când se retrăgea în pădure, unde era sigur că nu-l vede nimeni plângând.

Ciudat că aici, în mijlocul acestei aglomeraţii, acestei civilizaţii fremătătoare pentru care era ca inexistent, se simţea mai singur, mai izolat chiar decât în pădurile din împrejurimile instituţiei.‖ Pe lângă lipsuri, ură, încrâncenare, Vlad are ocazia să trăiască şi alienarea produsă de marele oraş. Oraş care îl transformă într-o specie ce poartă un nume inconfundabil – aurolac. De fapt, chiar Cristi, tovarăşul alături de care fugise, îi spusese: ―De la aur vine aurolac.‖ Şi atunci, ―lumea în care trăia era vinovată de durerea şi răutatea lui? Erau vinovaţi cei mari, care aveau resurse să-l ajute pe el şi alte suflete aflate în situaţia lui, dar nu o făceau? Era vinovată societatea? Era vinovat Însuşi Dumnezeu?‖ La rândul ei, singura fiinţă ce îl protejase pe Vlad, în copilărie – Ana, sora sa mai mare, trece

printr-o experienţă similară. Cei doi sunt despărţiţi imediat după moartea mamei, iar Ana, aidoma lui Vlad, trăieşte în canal. Se prostituează. Are o fiică abandonată la spital.

Visul ei dintotdeauna, acela de a-şi clădi o familie, lucru banal în concepţia multora, nu se împlinise până atunci. Destinele paralele ale celor doi fraţi se intersectează, iarăşi. Vlad şi Ana se întâlnesc într-o noapte, pe stradă, şi se recunosc.

Iar revederea îi trezeşte celui dintâi bruma de sentimente umane uitate undeva, în adâncul inimii sale chinuite. ―Amintirea iubirii ei din copilărie îl încălzea, îi dezmorţea sufletul, degerat în nopţile când sorbea aurolac. Dacă o întâlnise, în sfârşit, după atâta timp şi ea nu-l mai iubea, simţea că s-ar fi prăbuşit.‖ S-ar fi prăbuşit, din simplul motiv că relaţia aceasta de rudenie, suplineşte pentru el o altă lipsă. Aceea a dragostei pe care numai mama şi tata ţi-o pot oferi. ―Legătura copil părinte, una dintre reflecţiile cele mai pregnante ale necuprinsului încredinţat de Dumnezeul infinit cuprinsului; măreţie a exprimării chipului Tatălui în spiritele în care El a suflat viaţa-I pentru a da primului contur de lut forma dumnezeirii. Zâmbet, mângâiere, vorbă cu alin, învăţate de Adam de la Dumnezeu Însuşi în răcoarea dimineţilor edenice.‖ Vlad creşte pe stradă şi pe măsură ce anii se scurg, în inimă îi încolţeşte dragostea pentru Magda, singura fiinţă coborâtă din raiul adevărat, nu din cel contrafăcut. Aflaţi la vârsta întemeierii propriului cămin, o relaţie între ei se dovedeşte imposibilă. Mai mult, Magda este pe cale să se căsătorească cu Raul Oprea, misionar. În viziunea Ligiei Seman, Raul reprezintă acel tip de slujitor care se bazează pe abilităţile proprii şi chiar se mândreşte cu ele. El este tipul creştinului dornic a face lucruri înalte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, dar care nu e încă zdrobit. Oamenii nezdrobiţi acţionează prin puterea intelectului şi a abilităţilor proprii. Ei au rezultate în misiune, chiar extraordinare, dar caracterul lor nu se remarcă prin blândeţe, iar lucrul acesta se vede în relaţiile cu semenii. Raul dovedeşte abnegaţie faţă de cei pierduţi, dar are şi o anumită doză de aroganţă. Nu îi tratează pe toţi cu aceeaşi măsură, ci le oferă mai mult interes şi timp persoanelor pe care le consideră mai importante. „Răspunsese cu mai multă atenţie şi meticulozitate întrebărilor puse de personalităţi din conducerea oraşului, pe când celor pe care nu-i considera atât de 72

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 însemnaţi le acorda mai puţin timp, uneori chiar fără să-şi dea seama, era chiar expeditiv cu ei.‖ În antiteză cu el este Adrian, prietenul lui. Oamenii, toţi, indiferent de statul social sau slujirea lor în biserică – simţeau că se află în faţa unui om care îi înţelege, care le va spune cu blândeţe cuvintele lui Dumnezeu, de aceea aveau curajul să-i destăinuie eşecurile lor, fără teama că ar putea fi judecaţi.‖ Mai mare însă, decât contrastul dintre Adrian şi Raul este cel dintre Raul şi Vlad.

Speranţele ultimului se năruie încă o dată, atunci când află de relaţia dintre Magda şi Raul. La ce altceva ar putea să se gândească decât să îşi facă singur dreptate?De ce să nu repete gestul tatălui său – acela de a ucide? ―Nenorocirile îi transfiguraseră inima într-o rece şi neînduplecată stâncă. În noapte, Vlad aştepta ca Raul să iasă de acolo, din casa de unde împreună cu Magda se bucurase de frumuseţea cerului… Vlad plănuise să se răzbune cumva pentru a-şi alina durerea că el nu poate şi nu va putea vreodată să trăiască o asemenea bucurie.‖ Să comiţi o crimă pentru că nu îţi este dat să cunoşti bucuria! Are loc confruntarea. Fostul copil al străzii îl atacă pe cel ce aduce vestea bună a mântuirii. Se reia o luptă ancestrală, ce a început probabil, cu multe milenii în urmă, în ceruri. Lucifer atentează asupra Fiului lui Dumnezeu, deoarece îşi doreşte fericirea. ―Acum erau faţă în faţă… Raul – o icoană reală a ceea ce poate pune Dumnezeu mai frumos şi minunat într-un tânăr: calităţi fizice, energie, inteligenţă, vitalitate şi Vlad – o relicvă diformă, o imagine distorsionată a ceea ce ar fi putut fi un tânăr şi nu era… Se auzeau două inimi bătând în acelaşi timp, dar atât de diferit ca şi cum ar fi fost din două lumi, ca şi cum n-ar fi avut acelaşi Creator Atotputernic, Stăpân peste toate, desăvârşit în bunătate şi dragoste pentru orice pământean, fără deosebire.‖ Dar tocmai pentru că Dumnezeu este ―desăvârşit în bunătate şi dragoste pentru orice pământean, fără deosebire‖, tragedia lui Vlad nu mai are când să se extindă şi asupra lui Raul şi a Magdei. Creatorul Atotputernic intervine şi îl opreşte pe Vlad să ucidă. Dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu nu se contrazic. Oricât ar suferi un om, oricât ar fi de traumatizat, nu îi lipseşte puterea de a conştientiza binele şi răul. În sufletul lui Vlad mai există încă intactă o fărâmă de iubire şi astfel, reuşeşte să-şi învingă gelozia şi dorinţa de răzbunare, renunţând în ultima clipă la ideea

diabolică de a înfăptui omorul. Raul însă – cu toată măsura înaltă de iubire pe care o primise dea lungul vieţii – nu este capabil să-şi învingă „egoismul de a-şi trăi tinereţea şi a face lucruri mari pentru Dumnezeu‖, alegând să se protejeze. În consecinţă, îl părăseşte pe Vlad, deşi acesta rănit, se zbate între viaţă şi moarte.

La început – aceste lipsuri ale caracterului lui Raul nu ies la suprafaţă şi nu par atât de însemnate în faţa oamenilor, până la momentul incidentului din Afganistan, în urma căruia Adrian îşi pierde viaţa. Dumnezeu este suveran, Stăpân peste viaţă şi moarte, şi abia în acest context se evidenţează în mod special orgoliul lui Raul, astfel că el se simte vinovat de moartea prietenului său. Dar toate acestea, conştientizarea caracterului său în Lumina lui Hristos pe care Îl vede în dedicarea sinceră până la moarte a lui Adrian – îl vor schimba pe Raul. Inima lui este transformată, zdrobită, iar poeziile şi eseurile pe care le scrie, dar mai ales faptele lui vorbesc despre schimbarea petrecută. Întâlnirea cu Vlad rămâne un episod de referinţă, din acest punct de vedere. „Acum, la lumina zilei, atacatorul, bicisnicul din noapte se mira de umilinţa acestui tânăr dotat şi elegant, care cutremurat de plâns, îl îmbrăţişa cu nespusă iubire, tocmai pe el… Raul insistă ca Vald să-l ducă şi pe el să vadă în ce condiţii trăieşte. În canal mirosea oribil: a urină, a haine şi trupuri nespălate, dar Raul, deşi Vlad insistase, nu se dădu înapoi…‖ Vlad se recuperează, atât fizic, cât şi psihic. Începe să îşi făurească de acum înainte, altfel de vise. Iar acestea se leagă de biserică şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi astfel, vagabondul de pe stradă intră în lăcaşul unde se predică salvarea.

Vlad deschide la propriu, uşa şi iată-l în Casa Domnului. ―Fascinat de melodie şi cuvinte, biată fiinţă neştiind ce înseamnă conformismul, mânat doar de noua lui descoperire a iubirii pe care o căutase de atâţia ani, înaintă şi mai mult. Deja aproape toţi ochii îl descoperiră. Unii îl priveau cu milă, alţii cu dispreţ, alţii cu teamă, gândind că venise să tulbure.‖ Cine să înţeleagă de ce oamenii au numai dispreţ faţă de cei ce mai încercaţi de viaţă? Tragedia lui Vlad este perfectă. Zbaterile lui se finalizează în moarte. Aparent, o înfrângere. Doar aparent, pentru că din această tragedie se naşte triumful.

Vlad înţelege că năzuinţele sale nu trebuie să se îndrepte spre ceea ce aleg oamenii – bogăţie, 73

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 faimă, orgoliu. El îşi dă seama că şansa autentică înseamnă o viaţă desăvârşită în Hristos, în care nu ţi se interzice să trăieşti bucuria. Judecată doar din unghiul dimensiunii perceptibile şi efemere – viaţa lui pare a fi o catastrofă, iar Dumnezeu ar putea fi considerat nedrept favorizând-i pe unii în detrimentul altora, prin faptul că a îngăduit să se nască într-o anumită familie, prin oportunităţiile oferite, prin inteligenţă sau frumuseţe… În carte, modul în care Dumnezeu judecă şi semnificaţia pe care o dă El adevăratelor valori sunt sugestiv descrise în visul capelanului Edi. La rândul ei, Ana ia hotărârea să renunţe la traiul de până acum. Înmormântarea lui Vlad, la care asistă împietrită de durere, marchează un moment de răscruce în viaţa acesteia. Întoarcerea Anei la Dumnezeu se produce ca un triumf suprem. Până aici a fost tragedia. Creatorul Atotputernic i-a pus capăt. Ana şi fiica ei nu mai au de ce să se teamă. « Cu cât visăm mai mult, …, cu atât visurile au şansa să devină realităţi. Şi, nu suntem îndreptăţiţi să visăm visuri măreţe când avem un Dumnezeu atât de mare? » Un început trist, o evoluţie dramatică şi un final prin care se celebrează victoria. ―Dacă nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu‖, afirmă Ligia Seman, ―care să ofere un cadru de referinţă, omul ar fi ca o corabie purtată de valurile vieţii, aruncată de pe un mal pe altul, fără o busolă după care să se îndrepte, fără o ţintă spre care să navigheze.‖ Toată această tragedie, tot ce s-a întâmplat în roman a avut ca scop tocmai acest final, pentru ca oamenii să înţeleagă ce simte Dumnezeu pentru ei. Cartea se transformă într-un adevărat apel pentru ca pământenii să fie motivaţi a-L sluji cu dăruire. Creatorul nu apreciază mai mult lucrările aparţinând semenilor noştri răsfăţaţi de soartă, în detrimentul celor venind din partea copiilor Săi mai neînsemnaţi, care I-au pus totul la dispoziţie, cu credinţa că El poate să înmulţească. Lucrarea cea mai mare pe pământ este dragostea. În ochii Tatălui, martir nu este cel care îşi dă doar o singură dată viaţa pentru El, ci cel ce zilnic trăieşte o existenţă de renunţare, pentru alţii.

Am asistat la un adevărat bildungs roman, un roman al devenirii. Procesul maturizării eroilor este de durată, dificil şi gradual, implicând nenumărate conflicte între dorinţele şi nevoile lor şi ordinea impusă de societate. Aşa cum este şi firesc, romanul « Tragedie şi triumf » este realizat în tonuri cenuşii, reflectând faptul că

dimensiunea personală a vieţii personajelor are ca principală caracteristică întunericul, neputinţa, tenebrele. Noaptea este în armonie cu starea sufletească a acestora. Conştiinţa lor pare înclinată să se scufunde în hăul obscurantismului şi să rămînă acolo cât mai mult. Ieşirea din neant devine chinuitoare. Sentimentul fricii, aşa cum îl trăiesc protagoniştii cărţii, declanşează în mintea cititorului o serie de întrebări existenţiale.

Ar mai fi de remarcat mulţimea de persoanje secundare, gravitând în jurul eroului principal, Vlad. Între acestea se detaşează preotul Mihail Stâncă, Vandana, un copil al străzii, Călin, singurul prieten al lui Vlad la casa de copii, Mişu, protectorul temporar al Anei sau soţul acesteia.

Foarte bine conturate, aceste figuri de planul doi vin să întregească şi să aprofundeze profilul moral al celor aflaţi în centrul cărţii. De asemenea, un rol la fel de important il joacă şi Raul Oprea, Adrian Marcu, Edi şi Magda, de ei legându-se momentul de întoarcere totală a lui Vlad şi implicit, a Anei, de la tragedie, la triumful unei vieţi noi, în Hristos.

Stilul romanului « Tragedie şi triumf » este intelectual şi echilibrat, dovedind o documentare serioasă şi o maturitate literară. Tema narativă nu este complicată. Analiza psihologică şi introspecţia, prezentarea mecanismelor psihilogice şi a motivaţiilor interioare, surprinderea vieţii lăuntrice, cugetarea şi sensibilitatea dau consistenţă acestei creaţii semnată de Ligia Seman. În plus, autenticitatea experienţelor relatate, perspectiva largă asupra realităţii transformă « Tragedie şi triumf » într-o carte a soluţiilor. ―Eu cred că oamenii când citesc o carte, nu au nevoie să fie puşi faţă în faţă cu realităţile zguduitoare ale vieţii şi atât‖, spune Ligia Seman. “Nu suntem doar spectatori ai propriei noastre vieţi şi când lecturăm o carte nu e suficient să urmărim spectacolul altor vieţi în care să ne regăsim şi nimic mai mult…

Oamenii au nevoie de soluţii, să înţeleagă că durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se confruntă există Cineva care le poate da răspunsuri nu doar pentru viaţa aceasta efemeră, ci pentru veşnicie.” « Tragedie şi triumf » rămâne de asemenea, o sursă inepuizabilă de vitalitate în ceea ce priveşte valorile creştine, răspunsurile la căutările noastre spirituale şi religioase, dar şi o lectură obligatorie pentru oameni din orice categorie socială.

74

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 ―Convingerea mea personală este că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări sufleteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu şi-a atins întru totul menirea‖, afirma Ligia Seman. ―În cărţile mele – dorinţa de a-i ajuta pe cititori să găsească acest cadru de referinţă, portul înspre care să navigheze pentru a-şi regăsi identitatea – a fost obiectivul de bază care m-a călăuzit şi cred că ma ajutat să-mi formez un stil propriu: roman creştin psihologic.‖

Prof. GEO CĂLUGĂRU despre romanul „Paris, mon amour”, autoare, Ecaterina Chifu, Editura „Detectiv Literar‖- lansat la Centrul Cultural „Jean Louis Caldéron‖

Şansa de a fi beneficiat de burse de studiu în Franţa, la Paris, una dintre acestea fiind de formare socio-culturală, printr-un program european „Comenius‖ , în calitate de profesoară de limba franceză, i-a fost de un real folos, pentru a cunoaşte mai bine „oraşul luminilor‖ cum, cu îndreptăţire este numit Parisul.

Chemarea în amintire a acelui timp miraculos, plin de acumulări informative, culturale şi emoţionale, o fac pe autoarea Ecaterina Chifu, ca, în acest spaţiu al amintirii să simtă că trăieşte un fel de a doua viaţă şi o face cu un entuziasm şi bucurie greu de descris.

Subiectul cărţii îl constituie o invitaţie într-o călătorie captivantă în „oraşul îndrăgostiţilor‖ , dar, mai cu seamă „al luminilor‖, căci luminează prin atmosfera sa elevată de adevărată cetate a culturii şi artei. Dinamica şi întreprinzătoarea Aurora, studentă la Şcoala de Arte Frumoase

este însoţită în acest periplu parizian de prietenii săi: Victor, Robert, Irina, cea care le serveşte drept ghid în descifrarea frumuseţilor şi comorilor artistice numeroase şi atât de diverse.

Spiritul de observaţie al Aurorei înregistrează cu uimire mulţimea turiştilor sosiţi din toate colţurile lumii, animaţi de aceeaşi dorinţă de a cunoaşte, descoperind Parisul, un oraş al tuturor naţiunilor. Este impresionată de chipurile calme ale asiaticilor marcate de seninătate, gravitatea meditativă de pe chipurile arabilor, aceştia din urmă erau înconjuraţi de mai mult neveste.

Grupurile de italieni, spanioli şi de turişti din America Latină se exteriorizau gălăgios, împărtăşindu-şi cu voce tare impresiile asupra celor văzute. Nu au scăpat atenţiei Aurorei şi a prietenilor săi figurile blonde ale tinerilor nordici.

Aceştia păreau aureolaţi de bucuria descoperirilor făcute, iar bucuria interioară li se citea în lumina privirilor.

Romanul conţine, pe lângă bogăţia şi varietatea informaţiilor oferite de scriitoare, familiarizată cu domeniile cărora le aparţineau obiectivele vizitate(arte plastice, sculptură, monumente culturale şi religioase) şi câteva intrigi amoroase prin care captează interesul cititorilor.

Personajele sunt pline de viaţă şi se comportă ca atare, adică iubesc suferă, trăiesc uneori la cea mai înaltă tensiune, în concordanţă cu stările sufleteşti pe care le simt.

Cred, că, după ce am citit cartea, că autoarea a realizat cu brio ce şi-a propus, respectiv, o carte de călătorie care să ajungă mai cu seamă în mâinile tinerilor, să le ofere cunoştinţe, prin bogăţia datelor despre inestimabilele comori culturale, precum renumita Catedrală „Notre Dame de Paris‖, Arcul de Triumf, muzee celebre, înţesate de exponate fermecătoare ale unor pictori celebri francezi, dar şi de pe alte meridiane ale planetei, inclusiv din România, ca Nicolae Grigorescu. Ne întâlnim, graţie autoarei cu scriitori francezi faimoşi ca: Molière, Hugo, Antole France, Al. Dumas, dar şi români precum: Eugen Ionescu, Emil Cioran, muzicieni de talie mondială, ca George Enescu.

Totul poartă emanaţia profundă a autoarei care, făcându-ne părtaşă la bucuria descoperirilor sale, ne-o transmite şi nouă.

Un al doilea câştig al autoarei îl reprezintă cunoştinţele acumulate la cursurile urmate acolo, de un real folos pe care le-a aplicat în activitatea 75

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 profesională, ajutându-i pe tineri în învăţarea corectă a limbilor română şi franceză, spaţiu în care este prezentă prin cărţi de specialitate publicate şi bine cotate. În concluzie, citiţi cartea aceasta şi veţi trăi sentimentul că vi s-a oferit împlinirea unei călătorii jinduite şi vă veţi bucura. Profitaţi de oportunitate şi procuraţi-o, altfel, nici nu ştiţi ce pierdeţi şi… ari fi păcat.

Corneliu CRISTESCU despre cartea: „CU FIECARE STEA PRIVIM NEMĂRGINIREA”, autor DAN FLORICĂ, Editura AMURG SENTIMENTAL, Bucureşti, 2002.

În cele ce urmează, continuăm să prezentăm un alt volum al poetului DAN FLORICĂ, poet cunoscut şi consacrat, având publicate, până acum, 12 volume de versuri şi având sub tipar alte două. Dar valoarea poetului nu constă, neapărat, în numărul de volume, cât mai ales în calitatea şi originalitatea poeziei pe care o prezintă. Poetul DAN FLORICĂ este un poet talentat şi original, calităţi observate şi susţinute de numeroşi reprezentanţi ai literaturii noastre contemporane, printre care: Florin VASILIU, Geo CĂLUGĂRU, Florin GRIGORIU, Radu CĂRNECI, Lucian GRUIA, Nicolae Dan FRUNTELATĂ ş.a.

După ce a excelat în poezii de tip haiku, gen de poezie ultrascurtă de origine japoneză, autorul fiind Laureat al Concursului de tanka și haiku, Slobozia, ediția 1998; şi Triplu laureat al Concursului de haiku, poeme într-un vers și carte de haiku, organizat de Societatea Română de

Haiku., ediția 2000, poetul DAN FLORICĂ abordează stilul românesc de poezie concentrată, esenţializată, ajungând la poemele intr-un vers, şi devine, într-un fel, continuator al lui Ion PILAT. Volumul „Cu fiecare stea privim nemărginirea‖, este un volum de poeme într-un vers, ca şi volumul anterior, „ Majestatea Sa, clipa‖, prezentat în numărul 33-34/2017 al revistei, ambele în ediţii bilingve, în română şi în franceză, amândouă sub traducerea cunoscutei scriitoare şi traducătoare Paula ROMANESCU. Valoarea poemelor cuprinse în acest volum, rezidă nu „atât în concizia expresiei, calea poemului într-un vers pe care perseverează bardul (...), cât sensibilitatea şi capacitatea lui de a recepta realitatea, natura şi cosmosul şi a-şi transfigura sentimentele în metafore adesea memorabile‖, iar mai departe: „întreaga natură cu tainele, cu frumuseţile, cu bucuriile ori tristeţile ei pe canaveaua anotimpurilor, chemând la bucuria trăirii într-o foarte amplă gama de sentimente, în meditaţie şi înţelegere a tot şi a toate‖, pentru că: „nu este de loc uşor ţi nici la îndemâna oricui să-şi exteriorizeze gândurile şi vibraţiile sufletului printr-o singură imagine poetică, printr-o singură metaforă inspirată şi originală‖, cum bine spunea scriitorul şi criticul literar Florentin POPESCU, în prefaţa cărţii.

Foarte interesant ni se pare faptul că prefaţatorul a sesizat valoarea deosebită a poemelor, a poetului, în speţă, prin faptul că „...e de la sine înţeles că metaforele şi imaginile cu pricina (citeşte poemele) se cheamă unele pe altele, se îmbină armonios, se completează reciproc întrun evantai de sonuri şi culori ce alcătuiesc în final adevărate vitralii de lumini şi umbre cu efecte dintre cele mai neaşteptate‖.

Această remarcă (boldată), practic, prefigurează demersul nostru, întru evaluarea critică a volumului de poeme într-un vers, al autorului DAN FLORICĂ,, prin metoda analizei şi sintezei, specifică ştiinţei şi ingineriei, care constă în analiza fiecărui poem/vers în parte, iar apoi, prin mijloace poetice proprii ale criticului, realizarea unei sinteze a înţelesurilor integratoare ale volumului, prin care să descoperim aspecte al gândirii primordiale, matriceale, ale poetului, de care acesta este conştient sau nu, pentru că, nu-i aşa, „poemele se cheamă unele pe altele, se îmbină armonios, se 76

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 completează reciproc‖. Aici intervine desigur şi elementul de subiectivitate propriu celui care încearcă această sinteză în versuri, dar care este, totuşi, generată de starea produsă de lectura volumului asupra criticului, care îl inspiră şi care, într-un fel sau în altul, are ca sursă, şi decurge din, gândirea poetului.

Se remarcă, astfel, noi interferenţe şi complementarităţi între ştiinţă şi artă, benefice pentru ambele domenii ale gândirii umane.

Lucian BLAGA spunea: „Toţi oamenii de ştiinţă, împreună, sunt autorii unei singure lumi.

Fiecare filosof, care-şi merită acest nume, este autorul unei lumi singulare, a sa. Poetul este autorul unor lumi la plural, căci fiecare poem poate fi o lume pentru sine‖ (Discobolul).

Aplicând această metodă de analiză şi sinteză, specifică ştiinţei şi ingineriei, asupra volumului menţionat, criticul-poet a obţinut un poem în sine, o imagine integratoare a poemelor incluse în volumul recenzat („poemele se cheamă unele pe altele‖!), unde numerele din paranteze reprezintă paginile din volum unde se găsesc poemele respective. Sinteza realizată de criticulpoet, este „o lume pentru sine‖, cum spune BLAGA, cu înţelesuri noi, pe care o prezentăm în cele ce urmează...

DAN FLORICĂ - POETUL POEMELOR ÎNTR-UN VERS (După volumul: ‖Cu fiecare stea privim nemărginirea”, de Dan Florică, Editura Amurg Sentimental, Bucureşti, 2003) Motto: Pe rugul fericirii sunt prea puţini eroi!

(Dan Florică) Tot murmură VLĂSIA la porţi de Bolintin (97) /Un ins/ şi-a cuibărit în suflet tot somnul dintr-un crin (67) O pasăre COLIBRI - pe cerul poeziei? (105) Lucios covor /de versuri/ aruncă la poalele VLĂSIEI (104) Coloane lumii noastre: poeme într-un vers! (95) Ce sunt toate acestea, frânturi de UNI-VERS? O zicere ! Şi cerul se-apropie de noi (75) Pe rugul fericirii sunt prea puţini eroi! (137) O fulgerare-a minţii în stânca verbului (47) Micul poem va naşte un alt mare poet!

Poezii, povești pentru copii Victor Gh. STAN

La mulți ani, copile tare!

De ziua mamei, îi scrii o scrisoare Pe cerul bucuriei rotundul soare Apare în fericirea ei atât de mare Încât îți dă iubirea sa cea arzătoare.

De ziua ta, copile, mama îți dă o sărutare Și o frântură din inima care-i bate tare Împletite cu sufletista-i sinceră urare: La mulți ani, copile tare!

Boul și cățelu Sub cerul plin, o mărgică, Luna șade singurică.

Cum sta agățată, ca în cui, Privea-n jos-prin ochii cui? Întrebă un cățel sfios Pe boul țanțos și vânjos Întâlnit în drum de țară În vizita sa la o vară Pe care n-o văzuse ani trecuți Și cum s-au privit înțepați și muți, O clipă, fălosul bou, aruncă o vorbă: -Ce te bagi cu mine-n ciorbă?

Cățelul țâșni prin dinți un lătrat Gata, gata să-al dea pe bou lat. Țignalul, în urechea boului oprit, Din toți mușchii l-a zguduit.

Ca o săgeată, cornul ridicat Plesni lătrătorul drept în cap De-l prinse leșinul în țărână 77

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 O oră sub luna cea bătrână.

Morala-i cea pe care ți-o spun: Îa seama cum te porți la drum Căci orice vorbă poate scoate fum Și pentru nimeni nu e lucru bun.

Constantin-Nicolae Gavrilescu

Însăși Natura ne învață cum să fim păsări zburătoare ce-n astă Lume visătoare sus în astral să se înalțe tinzând spre viața ideală.

De-ar fi să zbor cum e a mea dorință, exemplu pentru mâine eu aș fi, și cu încrâncenată năzuință, acelor ce urmează voi sădi dorință-n suflete de visători, să-și construiască-n împlinire aripi, să zboare printre nori.

Vasile GROZA Deschid fereastra soarelui Deschid fereastra soarelui şi las să pătrundă razele primăverii ca să-mi lumineze viaţa, vestindu-mi începutul ca sufletu-mi să vadă în astral fiorii noului cu armonii divine.

Deschid apoi sufletul pentru a nu pierde nimic din clipa dulce a iubirii ce rezonează cu Pământul în adierea caldă a vântului, aliat, ce-mi lasă a-ntrevede că dragostea din primăvară-și urmează cuminte calea şi destinul.

Deschid fereastra soarelui şi-i las razele-i calde să pătrundă la poarta inimii luminându-mi drumul.

Grădinița Știți, la noi în grădiniță Vine-un clovn ca o alviță, Cu nas roșu-mbijorat Și obrazul colorat În picioare doi pauci Parca-ar fi două uluci, Dar când face primul pas Lunecă și cade-n nas Iar noi ne amuzăm Râdem cu el și cântăm, Fetele își pierd fundițaRâde toată grădinița.

De-ar fi să zbor

Șapte ani

De-ar fi să zbor, mi-aş împlini un vis de-o viaţă, că-n mintea mea cea omenească mi-am construit în forma ideală un trup, asemenea cu cel de pasăre măiastră.

Șapte în copilărie Pot fi florile pe câmp Dinții ce-au crescut în gură Primii pași în bătătură Șapte poate fi o notă 78

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Prinsă-n strună sau bulină O păpușă, o mașină-un avion Ziua-n care ai scăpat de biberon.

Copile, poate fi o săptămână Când mergi vrând nevrând de mână De e ploaie, de-i senin Tu ești veșnic la cămin.

DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI PREMIAŢI LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA

Șapte poate fi an cu an Timpii scurși într-un ghiozdan Când copilăria zboară Și-ți cresc aripi pentru școală. Șapte stele carul mare Bolta cerului le are Visele de viitor Un savant, țăran, sau mare cuceritor.

Prof. Perți Elena-Mădălina

Șapte mări și țări să-ntinzi Lumea-ntreagă să cuprinzi Totul este în zadar și n-ai liniște în viață Dacă nu ai reușit să ai șapte ani de-acasă!

O poveste cu gogoși O gogoașă mai umflată, Iar cealalta mai plăpândă S-au luat vâtos la ceartă Despre cum or să s vândă Un copil mai dolofan Ce stătea în colț, la pândă A venit grăbit la geam: -Vreau gogoașa cea plăpândă -Ba pe mine să mă iei Că-s mai mare și crocantă, Nu am nici prea mult ulei Și nu sunt nici arogantă Și s-au pus gogoșile Să-l îmbie fără teamă Țopăind ca proastele, Dar el nu le lua în seamă …Acum, în partea finală Se cuvine și-o morală: Aparențele înșeală, Iar prostia dă năvală.

Este absolventa Facultății de Litere, Istorie și Teologie, din cadrul Universității de Vest Timișoara, secția Română-Franceză În perioada 1999-2003 a publicat poezii în revista "Interval" a Colegiului Național "Spiru Haret"; În ultimii ani a participat la numeroase concursuri literare obținând Premiul I la secțiunea Poezie în cadrul Festivalului-Concurs național de creație literară "Bogdania", Ediția a IV-a, iunie 2015.

Legătura indestructibilă dintre mine și cuvânt s-a creat cu mult timp în urmă, încă din momentul absorbirii literelor și a esenței acestora, în copilărie. Plăcerea metamorfozei a fost continuată în liceu, Colegiul Național "SpiruHaret" Tg-Jiu, moment al debutului în revista școlii, Interval, cu implicări constante în cadrul secțiunii "Creație literară", de-a lungul celor 4 ani.

Drumul literelor a fost continuat la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, secția RomânăFranceză. În prezent sunt profesor de limba și literatura română, iar pasiunea mea își păstrează rădăcinile parcă ancestrale, dar le completează din 79

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 perspectiva complexității educației. Mai exact, atât în cazul gimnaziului, cât și la liceu, colorez în cuvinte vii drumul elevilor către mesajul profund al poeziei. În acest sens, coordonez în fiecare an elevii pentru participarea la diferite concursuri de creație literară care le sunt dedicate și nu în ultimul rând, lucrarea pentru gradul didactic I a devenit o provocare. Acest lucru este explicabil prin încercarea de a dezvălui măștile interpretării textului poetic, având ca temă captarea interesului pentru lectură, înțelegere și interpretare a textului liric.

"Poezie e în toate", așadar, simțind cu fiecare praf de stea și fiecare respirare, invoc în orice moment zămislirea versului de aur.

ZÂMBET ȘI PENE Copiii își rup petale din suflete și le presară, strop cu strop, peste timpuri nevindecate.

Copiilor mari le zâmbește soarele din străfunduri, însă își schimbă armura spunând că n-o să-i mai încapă atâta suflu.

Pot vedea ei, oare, că nu e suficient să lărgești sfere?...

Pot înțelege, întocmai, că nu de armuri avem nevoie, ci de pene?...

Noi, copiii, am văzut că timpul e rotund. Și orice drum am alege ne vom întâlni fie cu noi, fie cu oglinzile zâmbetelor noastre hoinare.

OGLINDIRE Ne uităm în oglindă și căutăm...

Căutăm tremurul ce ne-a cuprins scânteia din privire, adulmecăm rozele fericirii noastre atemporale.

Ne-ntoarcem către abur de raze și rămânem împietriți într-un întuneric al zămislirii.

Ce-ar fi dacă cineva ți-ar spune că te-ai născut înaintea ta?

Că ți-au smuls solzii din rădăcini și ți-au îmbrăcat sufletul într-o mantie fragilă?

Dacă cineva ți-ar spune asta nu te-ai mai privi în oglindă... Ți-ai împrăștia, strop cu strop, fiecare particulă printre margarete...

Altfel, absorbi și îți smulgi, puțin câte puțin, aripile din tine..

CĂUTARE Sunt momente în care corăbiile neștiute ale sufletului se izbesc de stâncile invizibile ale temerilor lăuntrice.

Cine poate cârmui vocile care încearcă să străbată iluzia?

Sălbatice, mustesc în noi ca în căușul palmei demiurgice visându-și libertatea.

Ele...metamorfozate, destrămând pielea impenetrabilă a claustrării, fără temeri în fața timpului, ar crea o Lume.

O Lume a norilor fără umbră, a zborului fără opreliști, a sinelui fără frică...

STARE S-au întors spre noi priviri din adâncuri...

Ne-am întins sufletele ca o coală de hârtie aburindă și am așteptat...

Ne adulmecă amintirile călcând pe urme de pași în zăpadă.

Zarea ne-mprăștie...și nu mai trebuie să spunem nimic.

Lumile se amestecă...

Printre noi cad inimi de fluturi...

SIMȚIRE Stau întinsă în iarba verde a sufletelor sprijinindu-mi cotul unei aripi în țărâna mătăsoasă a timpului.

Cerul și-aruncă petalele străvezii pe obrajii mei în așteptare...

Sunete topite se preling printre pene, adieri de ecouri îmi ating pielea, cântece îmi gâdilă albastrul...

80

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 În susul privirii mele se-ntâmplă știutul... În josul penelor mele tresaltă pământul, culegându-și simțirile.

Culori neștiute își strâng mâinile, iar dorința din străfundul ochilor le simte aroma...

E-atâta ziuă încât cerul se uită la mine, oglindindu-se.

REMODELARE Și-au închis îngerii ochii în străfunduri ca să poată vedea mai bine explozia de sfere.

Au luat în palme bucăți transparente și le-au topit grijuliu, înălțându-le.

"Unde sunt lumile?" ar spune cei ce nu au călătorit în adâncuri...

Cineva zâmbește...reașezând sforile, iar muțenia abisului învăluie drumurile.

Ce poți clădi împotriva rătăcirii?...

Cum poți îmbrățișa trepte deja sparte?

Ai găsit licărirea de pleoape... deși-ncleștată-n străfunduri, ea se dezvăluie...

am abandonat într-un sertar întregul meu talent, căci eram atrasă de ştiinţele exacte. Mai scriam doar când simţeam nevoia unui refugiu, poezii despre iubire şi filozofii de viaţă. În perioada studenţiei, vechea mea pasiune a început să reînflorească. În anul întâi transformam firul unor cursuri de la facultate în poveşti. Mi-am amintit cât de bogată îmi poate fi imaginaţia uneori, aşa că anul trecut m-am decis, să scriu o carte, în care să adun diverse întâmplâri reale din viaţa mai multor oameni şi să construiesc un personaj unic care le trăieşte.

Cartea este încă în proces de scriere, deoarece îi pot dedica doar vacanţa de vară. În timpul anului universitar îmi găsesc timp să scriu poveşti scurte, cu tâlc, ca acestea cu care concurez. Îmi place să scriu poveşti, o fac cu uşurinţă, iar visul meu este să scriu şi o carte pentru copii, mai ales că îmi doresc să devin medic pediatru. Cartea de la treisprezece ani am ales să nu o mai continui, deoarece nu mai rezonez cu acele idei‖.

A obţinut Premiul III, secțiunea Proză scurtă, la FESTIVALULUI-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a V-a, 21 iunie 2016.

Petrache Iuliana Mihaela Omul şi Soarele

Este studentă la medicină generală, anul 5 Universitatea de medicină şi farmacie „Carol Davila‖ Bucureşti.

Scurtă prezentare a activității literare: ‖Am început scriind poezii, prima dată la şapte ani. Cu naivitatea unui copil, visam să devin la fel de cunoscută ca marele Mihai Eminescu.

Astfel am continuat să scriu multe alte poezii, iar tema mea preferată era natura. Ulterior mi-am descoperit o nouă pasiune, aceea de a scrie poveşti. La treisprezece ani m-am decis să scriu o carte despre tărâmuri fermecate şi vrăjitori. Am abandonat scrierea la capitolul cinci, iar foile au rămas într-un sertar. Odată cu liceul, practic mi-

A fost odată ca niciodată un bărbat care îşi construiese o casă de pământ în spatele unui copac. Cu trecerea anilor, copacul a crescut din ce în ce mai înalt, până când crengile lui s-au alungit atât de mult, că în spatele lor nu mai încapea urmă de soare. Frunzele rotunde şi mari, împletite atât de des pe rămurelele arborelui, crescuseră ca o adevărată fortăreaţă pentru razele astrului ceresc. Bărbatul văzând că în fiecare an la el ajungea din ce în ce mai puţină lumină, s-a mâhnit foarte tare. În sinea sa îşi spunea că principalul vinovat este copacul şi coroana lui egoistă, care acaparase tot soarele şi nu mai dorea în ruptul capului să-l împartă cu altcineva. În fiecare dimineaţă, omul nostru tot mai supărat se trezea pe falnicul arbore şi cât era ziua de mare se aşeza la poalele lui, plângându-se şi strigând: -Hoţule! Mi-ai furat tot soarele şi nu te înduri să faci loc măcar unei raze printre crengile tale stufoase! Doar o raza iţi cer, e prea mult pentru tine?!

81

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Intr-o zi, pe acolo trecu un fecior care venea de departe şi avea de parcurs drum lung, până la capătul celălat al lumii. Când a văzut copacul în toată măiestria sa, mult s-a bucurat şi i-a mulţumit cerului, că demult nu mai întalnise un loc cu umbră, unde să îşi odihnească picioarele istovite. S-a aşezat numaidecât la poalele lui.

Niciodată pe unde a colindat, nu mai văzuse un loc atât de perfect, căci dacă se aşeza în spatele copacului se putea bucura de umbra crengilor sale, iar dacă mergea în faţă era aşteptat de căldura binecuvântatului soare. A început să rostească în inima lui o rugăciune de mulţumire, căci Dumnezeu îi îngăduise să vadă o asemenea minunăţie.

Când s-a trezit bărbatul necăjit, a mers degrabă să mustre copacul aşa cum făcea de obicei. Auzindu-i văicărelile, trecătorul nu a stat pe gânduri si a mers la el să îl întrebe: -Să-mi fie cu iertare, dar ce te nemulţumeşte, omule? Căci strigătele tale mi-au ajuns la urechi şi tare mult m-au tulburat! Ce ţi-a făcut copacul ăsta preţios?

-Copacul ăsta preţios, adăugă nervos omul nostru. De-ai ştii tu cât e de hain, mi-a luat tot soarele şi l-a cuprins în frunzele sale. Bărbatul începu să-şi pună mâinile în cap, iar gesturile sale semănau cu ale unui nebun.

Flăcăul s-a apropiat calm şi bătându-l pe umăr i-a zis: -Tot nu pricep care-i nemulţumirea ta…

Atunci bărbatul a căzut în genunchi şi i-a povestit trecătorului toată istoria lui, din momentul în care a pus prima grămajoară de pământ în acel loc pentru a-şi contrui casa, până în clipa când s-au întâlnit. Auzindu-i povestea, trecătorul a rămas o vreme pe gânduri. Nu înţelegea cum poate un om să fie atât de orb, fără să poată vedea miracolul din faţa lui. S-a aşezat şi el în genunchi pentru a fi la acelaşi nivel cu bărbatul necăjit şi i-a spus: -Mulţi şi-ar dori să aibă ce ai tu, când am ajuns aici am mulţumit cerului că mi-a îngăduit să petrec câteva ore într-un loc atât de minunat. Cu toate astea, tu eşti nemulţumit şi vrei să-ţi spun de ce, măi, omule?!

Bărbatul tăcea chitic, nu s-a aşteptat la un asemenea răspuns.

-Pentru că refuzi să vezi soarele din pricina unor crengi de copac... Când donejeai pomul, ai încercat tu oare să faci doi paşi mai în faţă şi să cauţi soarele?!

După ce a terminat de zis, trecătorul l-a luat pe bărbat de braţ şi dintr-o săritură l-a dus de partea cealaltă a pomului. Când şi-a simţit din nou obrajii mângâiaţi de raze după atâta vreme, bărbatul a început să sară de bucurie. Cu toate acestea, se simţea ruşinat faţă de copac şi n-a putut să privească spre coroana lui, care zâmbea duios soarelui.

-Lumina a fost aici mereu, doar că tu nu puteai să o vezi! spuse trecătorul.

Bărbatul a încercat a se scuza, dar văzând că nimic din ce spunea nu mai prindea sens, inima lui s-a înmuiat şi-a căzut din nou în genuchi cerându-şi iertare copacului: -Dacă îmi construiam casa pe partea asta, m-aş fi plâns de soare şi aş fi căutat un loc răcoros, fără să văd că eu de fapt eram binecuvântat cu amândouă…

Atunci copacul şi-a plecat crengile, iar omul a fost iertat. Bărbatul şi-a trăit restul zilelor în pace, chemându-i şi pe alţii să îşi construiască casa alături de el şi să se bucure împreună de miracolul ce le-a fost dat. Toate astea s-au întâmplat datorită trecătorului, despre care se aude că este încă pe drumuri, căci n-a ajuns la celălat capăt al lumii.

Fluturele şi Omida Aproape de codrul des, pe o creangă de salcâm, trăia în tihnă domnul Omidă. Cât era ziua de lungă, hoinărea printre frunzele dese şi verzi căutând hrană. Vieţuitoarele pădurii îl apreciau foarte tare pentru hărnicia lui, căci doar la lăsarea serii îşi lua răgaz de odihnă. Când vedea luna răsărind pe bolta cerească, se întindea ostenit pe cea mai apropiată crenguţă şi se pierdea în lumea viselor până dimineaţa, când regele soare îl deştepta cu lumina lui caldă.

Totuşi, într-o zi, domnul Omidă s-a trezit fără putere de muncă. Îl frământa de ceva timp singurătatea şi simţea că în viaţa lui lipsesc culorile iubirii. Tare mult şi-ar fi dorit să aibă pe cineva alături, cu care să îşi împartă fiecare frunzuliţă. Căci la ce-i foloseau toate, dacă nu avea cu cine să se bucure de ele, gândea adesea acesta. Voia să îşi găsească o nevastă sinceră, care să-l iubească până la sfârşitul zilelor, dar nu întâlnise pe nimeni.

82

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Când aproape îşi pierduse speranţa, o minune s-a întâmplat. Pe creanga lui a aterizat o domnişoară de o frumuseţe cum nu mai văzuse până atunci.

Aripile ei erau colorate în nuanţe elegante, antenele sale se unduiau duios în adierea vântului, iar zborul îi era lin şi graţios. Razele primăverii se revărsau asupra ei şi totul în jur parcă îi zâmbea. Domnul Omidă s-a îndrăgostit pe loc, fermecat de această frumuseţe, şi-atunci a înteles că vrea să îi fie soţie. Şi-a făcut curaj şi târându-se printre frunzele dese, a ajuns la picioarele ei, întrebând-o: -Ce te aduce pe aici, stimată domnişoară? zise emoţionat.

Ea l-a privit lung, analizându-i corpul brăzdat, apoi i-a răspuns: -Mă plimbam prin împrejurimi şi am fost atrasă de mireasma salcâmului…

-Într-adevăr, e plin de flori, adaugă acesta zâmbind. Spune-mi cum te cheamă şi-am să ţi-l arăt pe tot, căci îi cunosc fiecare ramură.

-Fluture, eu sunt domnişoara Fluture.

Ochii ei mari îl priveau mirat. S-a uitat în stânga şi în dreapta, iar apoi s-a lăsat condusă de domnul Omidă. A parcurs cu acesta, aşa cum îi promisese, fiecare crenguţă şi a poposit pe fiecare floare. S-a înfruptat din cel mai ales nectar, iar inima ei tare mult s-a bucurat. La lăsarea serii, când s-a despărţit de domnul Omidă, i-a mulţumit sincer, promiţându-i că îl va mai vizita.

Noaptea aceea gândul lui a fost doar la ea şi la aripile colorate care l-au fermecat. S-a hotărât ca atunci când o va întalni din nou, să îi mărturisească dragostea ce izvorâse în inima sa.

La câteva zile, domnişoara Fluture a poposit iar pe creanga Omidei. Foarte fericit a fost când a zărit-o şi s-a târât grăbit la picioarele ei. Înainte să intre în vorbă cu el, aceasta s-a uitat insistent în zare, apoi i-a zâmbit senin.

-Nu vreau să fii stânjenită de ce urmează să îti zic, dar mi-ai furat o parte din suflet, iar când te văd sunt fericit. Eu toate florile ţi le-aş da ţie, deai vrea să fii a mea soţie!

Domnişoara Fluture amuţise, iar în jur se aşternuse o linişte chinuitoare. După câteva clipe, s-a apropiat mai mult de el, încercând să îi spună ceva. Nu a apucat să rostească vreun cuvânt, căci pe creangă a poposit o libelulă, care a început să râdă zgomotos.

-Ce-mi văd ochii, n-am să uit vreodată! Frumoasa fată stă alături de omida urâtă şi dungată!

Atunci Fluturele şi-a ridicat aripile zburând în grabă spre codrul des. Domnul Omidă a rămas acolo, privind-o cum pleacă, iar inima lui s-a rupt în bucăţi. Atât de mare i-a fost suferinţa, că s-a închis într-o carapace de unde n-a mai ieşit timp de trei săptămâni. Toate vieţuitoarele se întrebau unde a dispărut şi-au dat alertă în tot ţinutul să fie căutat, dar nimeni n-a putut să îl găsească în ascunzişul său. În acest timp, încercând să uite de singurătate, Omida s-a transformat zi de zi şi fără să ştie că nu mai era cel dinainte, când i s-a făcut dor de lumina soarelui, a ieşit din carapace. Mare i-a fost uimirea când a văzut ce devenise.

Prinsese aripi puternice, colorate în negru cu urme aurii şi nu mai era nevoie să se târască pe crenguţe, căci acum putea zbura la fel ca vântul.

A alergat într-un suflet să le spună celor din ţinut ce i se întâmplase, iar vieţuitoarelor nu le venea a crede cele auzite. Doar când au văzut cât de vrenic era, şi-au dat seama că nu este o înşelătorie, căci nimeni nu-l putea egala în hărnicie. Cât era ziua de mare, străbătea pădurea în lung şi-n lat, căutând cel mai bun nectar. Într-o dimineaţă, pe o creangă înflorită lângă el s-a aşezat o frumoasă domnişoară, care observând cât de puternice îi erau aripile, a fost atrasă de măiestria lui.

-N-am văzut în tot ţinutul, altul mai dibaci ca tine! zise ea cu glas suav.

Când a auzit aceasta, sufletul i-a tremurat. Cunoştea prea bine vocea care odată îl tulburase.

-Domnişoara Fluture…spuse apăsat.

-Ne-am mai cunoscut vreodată? Mi-este greu a crede, căci sigur îmi aminteam de cineva aşa deosebit cum eşti tu! adăugă unduindu-şi antenele.

El a privit-o scurt, apoi bătând din aripi ca şi cum se pregătea să plece, i-a zis: -Poate tu nu-ţi aminteşti, dar eu n-am să uit vreodată cine eşti. Domnul Omidă mă numeam şi tare mult te mai iubeam. Acum după cum vezi, m-am transformat şi chiar dacă ţi-e greu să crezi…

N-a mai apucat să îşi ducă ideea la bun sfârşit, căci şi-a luat zborul în grabă, iar domnişoara Fluture a rămas acolo, privindu-l cum pleacă.

Ochii ei s-au umplut de lacrimi când şi-a dat seama cât a greşit, căci din pricina unei libelule la părăsit pe cel ce frumoase flori i-a dăruit.

83

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 INTERVIU Emilia Țuțuianu – Ben Todică, Casa din suflet, dincolo de meridiane

Interviu cu scriitorul Ben Todică Personalitatea scriitorului Ben Todică, un australian cu suflet de român, deși departe de hotarele ţării, contribuie la dezvoltarea culturii româneşti, la promovarea valorilor spirituale ale poporului nostru şi la definirea lor în contextul multicultural al ţării de adopţie. Pe domnul Ben Todică, l-am cunoscut pe internet, prin intermediul unei bune prietene. Așa am avut și bucuria de a-i edita la Editura Mușatinia trei volume: În două lumi, Între două lumi și Ben Todică – ambasador al românismului, la ultimul fiind și coautoare. Chiar dacă trăiește în Australia, Ben încă simte românește.

– Dragă Ben, viaţa are un urcuş, un urcuş necontenit, în timp. Totul este să nu te opreşti şi să nu o iei înapoi. Tu ai dovedit multă tărie şi curaj, plecând din ţară, într-o perioadă tulbure.

Cât de greu ţi-a fost?

– Voi simți românește până mor pentru că așa am venit în astă lume. Cine spune altfel își fură căciula. Oricât de viteaz, de grozav, rus sau american te-ai crede după cetățenie, va sosi momentul când te vei cutremura și o vei striga pe mama ta din leagăn. Eu am plecat în jurul lumii într-o aventură purtat de destin și l-am lăsat, inconștient, să mă pregătească pentru momentul adevărului. De când mă știu, destinul mi-a fost învățătorul. Spun destin pentru că nu am fost un

băiat prea silitor la școală și din acest motiv am avut mintea deschisă pentru un alt punct de vedere decât cel al sistemului. Am respectat întotdeauna sistemul și îmi iubesc profesorii, îl iubesc pe aproapele așa cum m-a învățat Iisus, prin părinții mei, însă nu am rezistat mărului Evei. Mi s-a trezit așa, dintr-o dată o poftă de lume și am pornit, precum Onedin, peste mări și țări. Am fost singur printre străini, am rezistat la toate loviturile știindu-i pe părinții mei acasă și prin asta am răspuns la toate mingile servite de destin. Așa s-a născut Ben Todică de azi!

– Dragă Ben, la 20 noiembrie 2012 îți lansam cărțile la Biblioteca din Puiești, Vaslui, acolo unde te-ai născut. A fost emoționant pentru toți cei prezenți să descopere un fiu al satului stabilit în celălalt capăt de lume. La tine mereu a fost depărtarea de locurile natale. Ce ne poți spune despre dorul de casă, cum se manifestă de la cei peste 13 mii de kilometri de locurile natale, în Australia care îți este a doua patrie?

– În fiecare dimineață când mă ridic din pat mă întreb: „Oare ce caut eu aici, atât de departe? Eu n-am nimic în comun cu ei, ei n-au nimic în comun cu mine, ne respectăm și-atât…‖ și tot eu îmi dau răspunsul: „Ca să mă întreb și să realizez cine sunt și de unde vin. E ca și cum am plecat din sat și acum lucrez la oraș, mai umblat și fără grijile pământului, fără vacă și fără sapă, fără cocoș și fără cuc…‖ Gândul „să-i fac mândri pe ai mei de acasă‖ nu a încetat și voi muri cu el.

Când am plecat din Italia spre Australia am plănuit să alerg de la Sidney la Melbourne, 1000 de km, ca să-i fac mândri pe români, însă mi-a luat-o un cioban înainte. Petru Velea, un prieten din Banatul sârbesc m-a consolat pe patul morții, spunându-mi că „Domnul are altceva în gând pentru mine, are un alt plan cu mine‖ și a avut dreptate, pentru că de mai bine de 35 de ani adun firmitură cu firmitură, nu încetez să promovez valori românești și să-i iubesc pe români. De ciobanul australian nu-și mai aduce aminte nimeni azi!

– Cum ți-au fost primii ani când ai sosit în Australia? Ce a fost mai greu, cum te-ai descurcat, ce ți s-a părut mai bine decât în România?

– Ca într-o tabără de vară. Peste tot lumină, magazine pline și acces la tot ce îți dorești, fără a 84

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 sta la coadă. Nu a fost greu. Australia e o țară specializată în refugiați, în asimilarea și integrarea lor. Este ca la pregătirea militară. În trei luni vorbești engleza, ai serviciu și casă, totul finanțat de stat. Disciplina, ordinea, respectul pentru aproapele, bunăstarea, curățenia și condițiile de viață din cetatea Melbourne nu-ți dau timp să realizezi că exiști. Lupta statului la coadă din România a fost înlocuită cu o altă coadă: o listă lungă a dorințelor de a avea în timp record totul. Aici ești ca un flămând care a dat peste o masă plină de bucate, te minunezi, doar o fracțiune de secundă, apoi înfuleci cu lăcomie.

Mai ai timp să analizezi?! Până într-o zi când alergând după un iepure am intrat în câmpia plângerii și mi-am adus aminte de acasă… Și atunci mi-am pus întrebarea: „Oare sunt fericit? E mai bine aici decât acasă?‖ Realizezi că ești ca și copacul din pădure a cărui cădere nu e auzită de nimeni. Deci, el nu există. Și nicăieri în lume nu e mai simțit acest fenomen ca în Australia, unde vecinii nu se cunosc între ei. Cuvântul PRIVAT e Dumnezeul lor, adică e… gardul izolării!

– Ai lucrat în diferite meserii; ce ne poți spune despre aceasta, cât de greu se câștigă o pâine ca emigrant?

– În Australia nu există fenomenul emigrant decât în „perioada soldatului‖ din lagărul în care ai fost primit. Odată ieșit din „Hostel‖, că așa se cheamă locul în care ești cazat și pregătit pentru Australia, nu mai ești diferit de restul cetățenilor.

Toți suntem egali! Gunoierul și doctorul stau în parc, la o friptură fără diferență de clasă.

– Ce ne poți spune despre pasiunea ta pentru film documentar? Ce premii ai obținut?

– Premiile le-am obținut în tinerețe ca o încercare, curiozitate, să văd dacă pot să realizez filme prin care să satisfac dorința șefilor mei.

Pentru drumul meu de astăzi nu mai există acel interes pentru premii. Doar descoperire și împărtășire. Premiile sunt pentru agende și orgolii, ori eu sunt prea preocupat cu descoperirea vieții și a adevărului ei. Agendele și orgoliul în sistemul corporatist de azi sunt pușcării care fură viața și dacă le urmărești prea intens te trezești pe patul morții, conștientizând adesea mult prea târziu că, de fapt nici nu ai existat, ci ai fost doar scula cuiva.

– Cum reușești să păstrezi amintirile țării unde te-ai născut? Cum e să trăiești practic în două lumi?

– Eu sunt practic format de eroii locurilor copilăriei, din prima parte a poveștii. Am trăit până la vârsta de 26 de ani în România și nu pot privi viața și lumea decât prin sângele strămoșilor mei. Sunt un român pe pământ străin dar sunt băiatul Auricăi Andrunachi și al lui Gheorghe Todică, din satul Iezer, comuna Puiești, Județul Vaslui. Eu îi privesc pe australieni cu ochi de moldovean, cu dragoste Eminesciană, curajul lui Ștefan și inimă creștină. Îndeplinesc toate condițiile de cetățean liber. Eu nu păstrez amintirile, eu sunt amintirile, eu sunt român și așa voi muri… „puțin mai departe de acasă‖. Am fost departe în Ciudanovița, Oravița, am fost departe la Bocșa, am fost departe la Roma și puțin mai departe la Melbourne. Sunt în delegație! Suntem cu toții într-o mare și nedefinită delegație!

– Cum se împarte iubirea de țara natală cu iubirea față de patria de adopție, în cazul tău, Australia?

– Prima dragoste rămâne… prima dragoste!

Limba în care ai deschis ochii e cel mai puternic bandaj. Limba în care ai spus prima oară mamă, limba în care ai râs și te-ai bucurat, limba în care ai suspinat și ai plâns este scrisă în codul genetic al fiecăruia. Patria de adopție e ca o stațiune balneară care nu are niciodată nici căldura, nici parfumul și nici seriozitatea casei părintești și a locului natal. Limba natală e un paloș ascuțit, limba de adopție e doar o plasă de prins pește.

– Ileana Costea te numea ,,un român special”.

Ce atribute personale are acest român cu care ne mândrim – Ben Todică?

– Prezintă lumea așa cum o vede, fără frică și rețineri. De mic m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să arăt oamenilor lucrurile pe care ei nu vor sau nu pot să le vadă singuri și am realizat că dorința mi s-a împlinit. Soția îmi spune că eu îi prezint pe toți cu fața rotundă și nasul mare și atunci mă întreb, cu durere, de ce nu s-or fi plăcând oamenii așa cum sunt? De ce vor toți să fie actori într-un film Hollywoodian sau mai nou Bollywood-ul indian. Îi compătimesc, și ei pe mine – avem libertatea alegerii.

85

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 – Cum vezi cultura română față de cea australiană, felul de a trăi al românului față de traiul într-o țară de emigranți așa cum e Australia? Cum determină standardul de viață atitudinea de zi cu zi a cetățeanului, e mai optimist sau fericit, mai sufletist sau mai indiferent?

– Dacă ar fi să-l întreb pe cetățeanul din vest, atunci nu aș face deosebire între răspunsul lui și al găinilor din fermă. Toți fac același lucru: mănâncă, ies afară și merg la lucru. În România omul își împletește viața încontinuu cu mediul înconjurător, cu pământul, animalele, chiar și cel care lucra într-o fabrică (mă refer la perioada comunistă trăită de mine). Viața e o negociere continuă, o luptă, pe când în vest nu trebuie decât să fii zombi, să fii repetitiv.

– ,,România rămâne Paradisul meu”. Mai sunt de actualitate cuvintele tale? De ce Paradisul văzut în România, un loc de unde mulți români au dorit să plece, au și plecat și vor mai pleca?

Ce părere ai despre cei care își părăsesc țara unde s-au născut?

– Vedeți că și în această ipostază mă refer la România anilor mei, a anilor ‘60-‘70. Eu în România comunistă am avut mai multă libertate decât în vest. După cele șase ore de serviciu, pentru că atâta se lucra la minele de uraniu, mai trăiam o viață. Eram lăsat în pace să visez și să socializez liber în comunitate (oare ce altceva aș fi putut să-mi doresc?!), pe când în vest tot timpul îți este ocupat de supraviețuire și direcționarea înspre persoana ta, spre izolare (mereu acaparezi și tragi de sfori chiar și când dormi). Corporația visează pentru tine! Astăzi omul este redus la instinctul de supraviețuire, nu de înălțare. Suntem hăituiți și controlați prin tentații și contracte. România anilor ‘70 rămâne în continuare paradisul meu și dacă ar mai exista azi m-aș întoarce acasă. Chiar cu Ceaușescu în ea.

– Ce personalități ale lumii românești ai avut onoarea de a cunoaște și în ce ocazii?

– Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, primul român în cosmos, Dumitru Dorin Prunariu, Dan Puric, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Tamara Buciuceanu, Irina Loghin, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, toți ambasadorii și consulii României

din 1990 până azi, etc. Profesori, episcopi, preoți, pastori, scriitori etc., toți întâlniți în turnee în Australia, în perioada mea de jurnalist RadioTV Comunitar. Toate aceste personalități au contribuit la conturarea, cristalizarea și concretizarea destinului meu.

– Cum este o zi din viața lui Ben? Câte ore are ziua ta?

– Necondiționat 8 ore serviciu, 5 ore somn, iar restul pentru familie, studiu și muncă creativă în cultură: literatură, film, jurnalistică și împăcarea cu mine însumi. Întotdeauna am avut tentația să cobor în mine, să stau de vorbă cu mine, să caut vise și dorințe neîmplinite sau să descopăr altele noi, apoi să proiectez căi, soluții de materializare.

Este un univers fantastic în fiecare dintre noi. Cu cât ne cunoaștem mai bine, cu atât reușim să evoluăm în viață, de ce nu, să influențăm cumva și destinul.

– Există o cheie a succesului?

– Succesul e ceva relativ. Ce e succesul? Pentru mine, înseamnă a găsi, a descoperi, a dărui. Atâta timp cât îmi pot răspunde la întrebări, atât timp cât am aceste întrebări consider un SUCCES și dacă le mai și împărtășesc cu cineva, și dacă mai și primesc câte o confirmare, atunci sunt împlinit.

Nu trăiesc fără rost! Dacă realizezi că viața e doar o fereastră spre această lume și ea nu se mai repetă, atunci încearcă să afli de ce ți s-a făcut acest cadou. Nu trăi doar viața dictată. Încearcă să fii tu descoperitorul ei, fără profesori. Eu am descoperit electricitatea băgând o buclă de sârmă în priză. Părinții nu erau acasă. Aveam doar cinci sau șase anișori. Sârma s-a topit, a alunecat pe brațe și mânuțe, arzând pielea, după care instinctiv am alergat la chiuveta, la apă rece sămi calmez durerea, plângând. Nu le-am spus fapta mea părinților. Când am ajuns la școală, în clasa a șasea și am învățat despre electricitate eram deja nepotul ei – frate cu lumina. Numai eu și Tesla aveam secrete de acuma.

– ,,Fiecare grăunte al acestui munte, plin de întuneric, alcătuieşte o lume” Cum sunt nopţile, cât de lungi sunt departe de ţară? Mai poate singurătatea să fie oblojită, departe de casă?

– Nopțile nu sunt destul de lungi atunci când te visezi acasă. Mereu sunt pe dealurile copilăriei.

Dar există o aură cu care te naști în casa 86

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 părinților, care te învăluie ca un glob: e viața.

Restul, care vin din alte locuri, se depun ca foile de ceapă. Oriunde vei fi în viață, fizic vei fi întotdeauna în sfera locului natal, în sfera aurei părinților tăi, bucățica de Românie care te protejează și te ajută să supraviețuiești. Această aură e împletită în tine prin vocea părinților tăi.

Este aura istoriei trăite.

Jurnal de călătorie Florentin Smarandache: Broaștele țestoase gigantice din Galápagos

– Ce ne poți spune despre soția și familia ta?

Există familie ideală?

– Secretul fericirii este atunci când o împarți cu cineva, de aceea familia este primul pas. Soțul și soția se completează precum polii magnetici: sunt diferiți, de aceea se atrag. E o funcționare naturală, universală, în continuă armonie și evoluție în comparație cu cea monopolară a homosexualilor și lesbienelor care sunt în confort, însă nu evoluează. Pentru evoluție e nevoie de contradicție, de diferență. Ei sunt mulțumiți, însă sfârșesc nefericiți și de multe ori singuri, ca zarzavatul în așteptare. Familia ideală luptă până la sfârșit! Eu mă cert adesea cu soția, de aceea ne iubim; iubirea o văd ca un trandafir – o zi simțim doar spinii, alte zile ne bucurăm de parfumul special și mângâierea petalelor catifelate ale florii. Nu creștem în grădină ca două verze care râd în soare, așteptând culesul.

– Crezi în destin?

– Toți avem un destin, însă depinde de tine ca să ieși din el. Trezește-te omule și realizează de ce ești aici! Vei realiza că viața e un cadou unic.

Doamne, ce păcăliți suntem de cei ce ne conduc!  Dragă Ben, îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi îți doresc din tot sufletul mult succes în tot ceea ce realizezi!

Departe de ţară, Ben Todică şi-a redescoperit ţara, trecând prin experienţe culturale generate de lumi diferite. Acolo a învăţat o altă istorie, o altă dimensiune a valorii, strecurându-se precum „licuriciul prin întuneric‖ cum a ştiut mai bine, pentru a-şi împlini visele, dar păstrând mereu în suflet dorul de matca străbună…

Broaștele țestoase (Geochelone elephantopus) din Galápagos cresc gigantice, ajungând până la 250 kg în greutate și trăind 100200 de ani!

Poți să mergi călare pe ele ca pe cal, dar... puțin mai încet! * Episcopul de Panama, Thomás de Berlanga, în 1535, când vasul pe care călătorea a fost împins de Curentul Maritim Panama în aceste insule, scria Regelui Spaniei că forma carapacei broaștelor țestoase de aici seamănă cu o șa de călărit (galápagos, în spaniolă), de unde și denumirea arhipelagului.

Naufragiați pe aceste insule deșertice, fără apă potabilă (decât în rare locuri, în eleșteie produse de ploaie), episcopul și echipajul vasului mestecau și sugeau bucăți de cactuși pentru a-și astâmpăra din sete.

După o lună, au fost salvați de un alt vapor. * Tot în secolul al XVI-lea, au mai ajuns în Arhipelagul Galápagos conchistadorul Diego de Rivadeneira și englezul Sir John Hawkins.

Iar pe harta lumii (Orbis Terrarum) din 1574, aceste insule erau reprezentate prin puncte.

Aici sunt cele mai mari broaște de pe glob, împreună cu broaștele țestoase din câteva insule, Seychelles, din Oceanul Indian (lângă 87

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Tanzania). Gâtul și picioarele lor sunt mai lungi, pentru a putea apuca frunzele arborilor.

Broaștele țestoase gigantice, ca și celelalte reptile endemice de aici (trei specii de șerpi Galápagos și cinci specii de geko, o reptilă sauriană din zonele calde) sunt caracterizate ca lente sau leneșe.

Există două categorii de broaște țestoase gigantice: care trăiesc pe uscat și care trăiesc în apă. * Am ținut un ou de broască țestoasă gigantică în palmă. Are mărimea unei mingi de tenis și e alb.

Ouăle, între 6-12 ca medie, sunt îngropate în nisip și acoperite cu straturi de mâl. În funcție de temperatura la care se clocesc de către căldura soarelui, puii ieșiți din găoace sunt femele (la temperaturi mai înalte) ori masculi (la temperaturi cu 2°-3°C mai mici). * Masculii au cozile mai lungi, iar masculul care ridică mai sus capul îl domină pe celălalt competitor. Au carapacea în partea de jos concavă, pentru a putea să se urce deasupra femelelor la reproducere.

Tot pentru dominanță și delimitare teritorială, masculii scot gemete, murmure puternice – al căror ecou se aude la distanțe de câțiva kilometri. * Deoarece pot să-și încetinească metabolismul, broaștele țestoase gigantice rezistă

la condiții aspre de deșert fără apă și hrană până la un an de zile.

Motiv pentru care au fost utilizate de către vânătorii de balene ca depozite vii de alimente, carne proaspătă care nu cerea refrigerare! * Datorită prădătorilor invadând Galápagos-ul, precum porcii mistreți, câinii și pisicile sălbatice care distrug ori mănâncă ouăle, populația broaștelor țestoase gigantice s-a redus drastic, de la 250.000 când au fost descoperite, la 15.000 în prezent.

De la o insulă la alta s-au format specii diferite de broaște țestoase gigantice, purtând denumirea insulelor respective: Fernandina, Floreana și Santa Fe. * Am vizitat și crescătoria de broaște țestoase, sponsorizată de Parcul Național. După ce se înmulțesc în captivitate și crescuți 6-7 ani, puii sunt lăsați în sălbăticie.

Șobolanii sunt prădători pentru pui, îi mănâncă. În rezervație sunt câteva broaște țestoase mari, dar fără un picior – fiindcă le-a fost mâncat de către șobolani când erau broaștele mici. * Nu se sperie de musafiri, mănâncă iarbă în liniște. Le place să se scalde în mocirlă.

Privite de departe, înșirate cum stau pe marginea drumului, broaștele țestoase par niște vaci păscând.

88

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 ARTĂ Ionel MARIN despre eleva pictoriță Dăscălescu Andrada-Maria din Focșani.

Eleva din clasa a V-a, Dăscălescu AndradaMaria din Școala Gimnazială ”Alexandru Vlahuță” din Focșani are un talent deosebit la pictură. Din anul 2012 face parte din Cercul de pictură ‖Stropi de culoare‖, condus cu mare dăruire de Prof. Veronica Groper. Pentru frumoasele picturi a obținut mai multe premii naționale și internaționale printre care: -

Din picturile adolescentei Dăscălescu AndradaMaria se desprinde o admirație față de flori

Un atașament profund și firesc față de păsări, copaci, peisaje din natură.

Premiul I la Expoziția international ‖Învingător prin artă‖, anul 2012 Premiul I la Concursul de creație ‖Pictura Eco-2014‖ Premiul III la Concursul national de artă plastic ‖Porni Luceafărul‖, anul 2016 Premiul ‖Creative Diamond Artist‖ în cadrul Concursului ‖Picasso Art Contest‖, 2016, desfășurat în India.

Este de apreciat faptul că, deși are 11 ani, învață foarte bine, pictează foarte mult și are deja expuse în galeria virtuală ‖Look and Learn Art‖ din Anglia peste 30 de lucrări. Eleva-pictoriță șia însușit ‖teoria culorilor‖, este apropiată de culorile blânde și cu o autentică vocație de artist dă fascinație unor peisaje din natură. Picturile ei se adresează deopotrivă inimii și mentalului, produc emoții privitorului. Puritatea, armonia, dragostea față de semeni, de flori, de anotimpurile vieții au mobilizat-o și a reușit, la începutul lunii martie 2017 să realizeze o deosebită Expozie de pictură la Biblioteca județeană ”Duiliu Zamfirescu” din Focșani, denumită ”Jurnalul culorilor mele” și care s-a bucurat de un mare succes.

Cu certitudine pictura, arta, frumosul înnobilează pe om și aduce visul mai aproape de realitate.

Frumusețea interioară a elevei Dăscălescu Andrada o simțim admirând tablourile ei.

Felicitări elevei Andrada-Maria Dăscălescu, o viitoare mare pictoriță a României și colectivului de cadre didactice al Școalii generale ‖Alexandru Vlahuță‖, condus cu dăruire și competență de către doamna Prof. Valy Țigănuș, care încurajează creația și afirmarea talentelor.

89

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Evenimente culturale

Festivalul - Concurs naţional de creaţie literară „BOGDANIA”, Ediţia a VI-a, 2017, vă invită la Festivitatea de premiere

Juriul Festivalului BOGDANIA, pentru ediţia a VI -a este format din: 1. Prof. univ. Nicolae VASILE, scriitor, preşedintele Cenaclului „Literar Ing.‖ şi al juriului.

2. Ionel MARIN, poet, preşedintele Asociaţiei cultural-umanitare Bogdania, redactor șef al revistei de creaţie şi cultură Bogdania.

3. George CĂLIN, poet, publicist, editor, președintele Societății culturale Apollon.

4. Geo CĂLUGĂRU, poet, prozator, membru USR. 5. Vasile GROZA, poet, prozator, dramaturg, membru USR.

ce va avea loc, în Bucureşti, B-dul DACIA, nr. 26, Sector 1 (Zona Piaţa Romană, Sediul AGIR), în data de 19 iunie, începând cu ora 14.00.

La această ediție Asociația cultural-umanitară Bogdania are ca parteneri pe:

* Asociația Generală a Inginerilor din România, Cenaclul ‖Literar Ing.‖ din București condus de Prof. univ. dr. ing.

Nicolae VASILE

Evenimentul va începe la ora 14,00 cu Gala premiilor Bogdania și în cadru festiv se vor acorda premii pentru cele trei secţiuni de concurs (poezie, proză şi eseu) şi Marele premiu (Trofeul Bogdania), pentru cele mai valoroase creaţii. Va fi lansată revista de creație și cultură Bogdania, Nr. 35-36, ediție aniversară și vor fi acordate Diplome de excelenţă şi premii speciale. De asemenea ne va încânta un Regal de muzică şi poezie oferit de concurenții premiați și de artiști consacrați din București. În partea a II-a vor fi lansate cărțile: ”Sistemismul”, Editura Favorit și ”Grădina Domnului”, Editura AMANDA Edit., autor talentatul scriitor și om de știință – Prof. univ.

Nicolae VASILE din București.

* Revista ‖Independența Română Independența prin cultură‖, redactor șef Florian Laurențiu STOICA

Dragi concurenţi, stimaţi confraţi veniţi să ne bucurăm împreună de succesele, talentul şi dăruirea tinerilor pentru graiul sfânt al neamului, spre creșterea prestigiului limbii şi literaturii române în lume.

* Societatea culturală Apollon, Apollon, director George CĂLIN

Vă aşteptăm cu drag!

revista

Ing. Ionel MARIN

* Revista de cultură Bogdania, fondator și redactor șef Ionel MARIN 90

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Cenaclul Literar ing nr. 48/2017 Luni 24 aprilie a.c., membrii Cenaclului Scriitorilor Ingineri din AGIR s-au reunit ca de obicei la sediul din București, B-dul Dacia nr 26, dar în sala de la etajul 2. Profitând de prezența unei pianine în sala, Ovidiu Țuțuianu a înveselit atmosfera cu câteva melodii populare dedicate primăverii.

Apoi coordonatorul cenaclului- scriitorul Nicolae Vasile a anunțat unele evenimente ce interesează pe cei prezenți: asigurarea finanțării Antologiei scriitorilor ingineri ce va vedea lumina tiparului în curând; desfășurarea „Seratei Eminescu, jurnalistul‖ in luna aprilie, organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (U.Z.P.R.), la Institutul Cultural Român din Capitală ; găzduirea de către cenaclul nostru a Galei premiilor revistei „Bogdania ‖din Focșani, în luna iunie a.c. În continuare ne prezintă oaspeți de la Timișoara - dl. Dumitru Buțoi, confrate de al nostru în ale tehnicii și scrisului, redactorul publicației „Luceafărul de vest‖ și d-na Adriana Tirică, ziaristă.

Din autoprezentarea d-lui Buțoi (punctată cu exemplificări din creațiile proprii) și din numărul nr.19/martie 2017 al revistei am reținut că aceasta va împlini în curând 30 de ani de apariție.

Răsfoind paginile publicației, tragem rapid concluzia că și în vestul țării (bănățenii au susținut întotdeauna că Banatu-i fruncea!) arde puternic flacăra culturii aprinsă și susținută de oameni talentați și cu iubire de glia strămoșească.

Am remarcat că „luceafărul poeziei românești‖Mihai Eminescu este prezent în paginile revistei ca reprezentant al curentului literar paradoxism, prin pana lui Andrei Pogany. Ne bucură faptul că românii din Banatul sârbesc, în pofida condițiilor potrivnice nu-și uită limba și neamul așa cum rezultă din Confesiunile Elenei Maria Barbu și din poezia Nu-mi cereți Banatul, semnată de Vasile Barbu (ambii din Uzdin). Nea impresionat sensibilitatea versurilor unor poete bănățene (Janet Dancea-Achimescu, Zorica Dan, Bianca Lidia Brândușă, Constanța Sylvia Hârceagă, Rodica Pop, Constanța Marcu, Dunia Pălăngeanu, Elena Peiu și Aurora Sârbu), grupate de Dumitru Buțoi sub inspirata metaforă „Femei răsărituri de soare‖, care constituie și titlul poemului său dedicat „celor ce sunteți surori, iubite și mame”, pe pagina de

editorial. Felicitări d-le Buțoi și cred că deja neați convins să colaborăm la revista Dv., căreia îi urăm LA MULȚI ANI!

Intrăm mai departe în „turul de masă‖: Corneliu Cristescu citește Cronica „Seratei Eminescu, jurnalistul” din 10 aprilie a.c dar și poezia Primăvara la Crevedia; Mircea Popescu prezintă trei poezii în stilul său personal, nonconformist (Aperitiv, Entități nedefinite,Recviem pentru doi prieteni); Mihai Valentin Gheorghiu-mare iubitor al rondelului, face dovada cu Rondel rănit, Un nou apel și Prieteni ce serviți rondel; Nicu Doftoreanu recidivează în genul pe care l-a consacrat, cu Tangou realist; Constantin Nicolae Gavrilescu ne oferă cu sensibilitatea-i caracteristică poeziile Ramuri de cais și Dacă lacrima ar curge; Ovidiu Țuțuianu, aflat sub impresia recentelor Sărbători pascale petrecute în Bucovina prezintă poezia De Paște, cu mocănița; Rodica Romicri, intervine cu trei poezii de facturi diferite-Hristos a înviat!, Ziua păcălelilor și Zodia berbecului; Antoaneta Rădoi dă citire unor poezii compuse de Nicolae Vasile -Viața (Glossă), Sus și jos, Nu pune mâna pe poet, incluse în proaspătul volum „Grădina domnului‖, tipărit la Editura Amanda edit.și oferit azi participanților la cenaclu; Ana Maria Goilav prezintă poeziile proprii Sărbătoare și Azi totul se poate; Dorian Ionescu Pascal vine din nou cu o creație profund originală- ultra 91

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 modernistă (în proză), intitulată Idiograma pascală nr.2;Nicolae Vasile închide „turul de masă‖ citind din recentul său volum menționat mai înainte, poeziile Lăsați-mă, Omul și Pământul, Curge, Picătură de vis. Ședința cenaclului se încheie după ce ascultăm înregistrată pe telefonul mobil melodia Tangou de poveste, text Nicu Doftoreanu, muzica Ovidiu Țuțuianu, interpret vocal acompaniat la orgă electronică Relu Zaharia (Timișoara).

Odată atmosfera creată, doamna SUBŢIRELU la invitat pe domnul Miron MANGA care, ―De la Eminescu cetire……”, a prezentat un fragment dintr-un articol publicat de EMINESCU, din care s-a văzut ce înseamnă un ziarist profund, de anvergură, cu un simţ al realităţii deosebit şi cu evaluare perfectă a situaţiei politico-economice analizate.

Ovidiu Țuțuianu, 2 mai 2017

La Institutul Cultural Român din București Seratele “Eminescu, jurnalistul” La Bucureşti, în sala mare a Institutului Cultural Român, continuă să se desfăşoare seria de manifestări culturale dedicate Poetului Naţional Mihai Eminescu, sub titlul, deja cunoscut: Seratele “ Eminescu, jurnalistul ―, pentru că Marele Poet a excelat nu numai în poezie, dar şi în jurnalistică.

Evenimentul din ziua de 10 aprilie 2017 a fost organizat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care s-a dovedit, şi de data aceasta, o gazdă bună.

Moderatoarea evenimentului a fost, ca de obicei, doamna, poeta Rodica SUBŢIRELU, redactor şef la revista Cronica Timpului, care, prin farmecu-i recunoscut, a deschis evenimentul printr-un recurs la opera lui Eminescu.

Cu delicateţe deosebită şi cu o bucurie nespus de mare, doamna Rodica SUBŢIRELU, o prezintă pe fermecătoarea şi talentata poetă, traducătoare şi eseistă, Carolina ILICA care, după o scurtă autoprezentare, inclusiv a satului său Vidra din judeţul Arad, ne-a vorbit şi de colecţia sa de peste 100 de costume populare, din ţară şi din afară, cu care se mândreşte.

De asemenea, poeta a venit cu un fel de miniexpoziţie de obiecte (aparent) populare pe care erau înscrise versuri sau chiar poezii întregi din creaţia sa şi a surprins asistenţa cu gingăşia şi sensibilitatea sa, in momentele recitării, mai ales că a vorbit si a recitat despre mama sa. Şi pentru că, aşa cum îşi aminteşte poeta: ―Oamenii mari transformă greul în bine‖, poeta Carolina ILICA ne-a prezentat marele său proiect realizat şi intitulat ― Cărţile de la Vidra”, cu subtitlul ― Plângând de-atâta frumuseţe ‖ Aşa cum spune titlul, este vorba de mai multe cărţi pe care Marea Poetă le numeşte simplu, dar original şi quintessenţial: Cartea de 92

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 lut, Cartea de lemn, Cartea de lână, Cartea de borangic, Cartea de lacrimi.

Apoi, poeta a recitat, pe de rost, din poemele Sfintelor PAŞTI: ―Intrarea în Ierusalim, ―Iisus, inima mea‖ (unde vorbeşte de prima zi din a doua lui viaţă!) etc.

Poeta îşi încheie recitalul cu o poezie deosebit de frumoasă, în care, prin invocările către divinitate, cucereşte, practic, întreaga asistenţă. ―Ai grijă, Doamne, de măicuţa mea /…../ Ai grijă, Doamne, de fetiţa mea /…../ Ai grijă, Doamne şi de ţara mea...―.În ropote de aplauze, poeta se retrage în rândurile auditorilor.

A urmat al treilea mare eveniment din cadrul seratei şi anume lansarea cărţii domnului profesor doctor inginer Nicolae VASILE, intitulată: ― SISTEMISMUL, cu subtitlul ―De la Şcoala peripatetică la Globalizare―, cu aplicaţie la: ―Caracterizarea autorilor prin analiza erorilor sistemice. Cazul Mihai Eminescu‖.

Atât titlul, dar mai ales prezentarea acestora de către autor, au surprins asistenţa atât prin noţiunile, noi pentru unii, dar cunoscute pentru alţii, desigur pentru cei care au o formaţie / educaţie tehnico-ştiinţifică.

Aceasta pentru că domnul Nicolae VASILE, profesor doctor inginer fiind, jonglează cu uşurinţă cu noţiuni ca: sistemism, teoria sistemelor, analiza erorilor, atingerea ţintelor, sisteme de reglare, teoria constructală, existenţialism sistemic etc.

De fapt, autorul continuă prezentarea conţinutului cărţii, prezentare care fusese începută în ediţia anterioară, din 13 martie 2017, a Seratelor,

această primă parte fiind, deja, publicată (color) în Cronica Timpului.

Pornind de la o schema de reglare în buclă închisă, binecunoscută în tehnică, sau din teoria atingerii ţintelor, elaborată de Norbert WIENER, caracterizată de mărimea de intrare (i), mărimea de ieşire (e) şi mărime de restricţie/reglare (r), măsurabile în tehnică, profesorul Nicolae VASILE a generalizat, sintetizat şi esenţializat modelul matematic din teoria sistemelor prin transpunerea acestuia întrun model filozofic numit ―SISTEMISM‖.

Acest model filozofic creat pentru analiza globală a mecanismelor cunoaşterii, se poate aplica şi la nivel individual, conducând la asocieri de genul: răspuns exponenţial – omul exponenţial; răspuns ciclic permanent – omul ciclic permanent; răspuns ciclic convergent – omul ciclic convergent; răspuns ciclic divergent – omul ciclic divergent .

Acest model, prin generalitatea pe care autorul i-o conferă, se poate aplica, ca metodă de cunoaştere, atât în sistemele tehnice, cât şi în sistemele economice şi chiar în sistemele emoţionale (religioase, istorice, culturale etc.).

Schema, care materializează transpunerea teoriei sistemelor într-un model filozofic al cunoaşterii, prezintă, cred, pentru prima data în istoria teoriilor filozofice cunoscute, atât lumea reală, cât şi lumea transcedentală controlate prin lumea percepţiilor.

Prin aceasta, în funcţie de ţintele alese de fiecare om şi de raportarea sa la divinitate, omul poate fi: omul euclidian, (cel cu ţinte şi realizări comune, 93

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 normale) şi care întâlneşte divinitatea o singură dată (la moarte), sau omul neeuclidian, adică cel care, asumat sau neasumat, abordează ţinte deosebite şi domenii în care se produc extaze, când omul se separă de lume şi întâlneşte divinitatea altfel decât la sfârşitul vieţii şi o poate face de mai multe ori.

Desigur, prezentarea făcută de profesorul Nicolae VASILE a surprins asistenţa, cea mai mare parte fără o pregătire tehnico-ştiinţifică, ceea ce a produs unele nedumeriri şi întrebări, dar partea filozofică şi, mai ales, interpretările date şi explicate de autor au fost apreciate şi aplaudate de public. În final, domnul Nicolae VASILE a ţinut să prezinte şi pe redactorul/directorul Editurii Favorit, unde a apărut cartea, domnul Dan GÎJU, dar şi pe profesorul Gheorghe I. GHEORGHE, preşedintele Asociaţiei APROMECA, sponsorul cărţii, care, la rândul său, şi-a prezentat preocupările sale în domeniul Mecatronicii, Integronicii şi Adaptronicii, surprinzând publicul.

A urmat un alt moment înălţător al seratei care a fost prezentarea, de către doamna Rodica SUBŢIRELU, a doamnei ambasador Iuliana GOREA COSTIN, ambasador la Bucureşti din partea Republicii Moldova, care a făcut o prezentare emoţionantă, de suflet, a filmului „GOLGOTA BASARABIEI‖, film care vorbeşte altfel despre românii din Moldova de dincolo de Prut. Filmul a emoţionat întreaga asistenţă, care a fost cuprinsă de un elan patriotic autentic.

menţinut spiritul românesc, cu toate încercărilor ruşilor de a rusifica Basarabia.

Serata s-a încheiat cu un alt moment emoţionant, deoarece a fost lansată o carte intitulată: „ Povestea unui jurnalist„ dedicată memoriei ziaristului Ion MARIN, carte scrisă de tânăra jurnalistă Eveline PĂUNA.

Lansarea cărţii s-a făcut în prezenţa doamnei Teodora MARIN, soţia jurnalistului fondator al FUNDAŢIEI „ROMÂNIA 2000‖ şi a cotidianului „ ULTIMA ORĂ„ , seria nouă.

Mai trebuie menţionat că, în timpul seratei, a fost difuzată/distribuită, cu titlu gratuit, o carte de suflet scrisă de Preotul paroh N.N. TOPOLOGEANU, din Ocnele-Mari, judeţul vâlcea, intitulată: ―Încercarea ruşilor de a desnaţionaliza Basarabia prin biserică‖. După ce prezintă împrejurările alipirii Basarabiei la Rusia, autorul arată că tocmai prin biserică s-a

Seara s-a încheiat cu regretul dispariţiei acestui mare jurnalist Ion MARIN care, aşa cum scria Sorin ROŞCA-STĂNESCU: „ ...a fost un glonţ de argint, care şi-a străbătut traseul într-un timp, extrem de scurt şi care şi-a atins cu precizie ţinta.

Dr. ing. Corneliu CRISTESCU 94

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Biblioteca municipală Adjud model de implicare în promovarea cărții și culturii.

Expoziție de carte, 24-28 aprilie 2017

În perioada 24-28 aprilie 2017 și pe timpul Zilelor municipiului Adjud Biblioteca municipală Adjud, condusă cu dăruire și competență de către Prof. Tatiana VALEA, a organizat și desfășurat multiple activități culturale și recreative pentru tineri și cetățenii municipiului Adjud. Interesante filme documentare sub genericul ”Călătorind prin Europa” au umplut Sala multimedia. S-a putut vizita Biblioteca municipală Adjud, realizându-se ‖Turul bibliotecii mele‖ sub conducerea nemijlocită a directoarei acestei importante instituție de cultură din Vrancea.

O activitate deosebită a fost și realizarea expoziției ”Cărți cu autograf în colecțiile Bibliotecii municipale Adjud”, la care au participat și elevii clasei a XI -D de la Colegiul național ‖Emil Botta‖, coordonați de prof.

Bughidău Cătălin.

Doamna directoare, sufletul Bibliotecii a vorbit convingător despre rolul cărții și împortanța educației în formarea unui frumos și puternic caracter. A prezentat cărți cu autograf ale scriitorilor din Vrancea dar și din țară.

Tinerii, cititorii fideli ai Bibliotecii și nu numai au vizitat expoziția de carte și au adus cuvinte de apreciere personalului și în mod deosebit doamnei Prof. Tatiana VALEA, care permanent se implică în organizarea și derularea unor valoroase proiecte culturale și de educație.

Felicitări Bibliotecii Adjud pentru promovarea limbii și culturii române în municipiul Adjud.

Ing. Ionel MARIN

95

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 ZILELE MUNICIPIULUI ADJUD, 28 aprilie – 01 mai 2017

Primăria municipiului Adjud, Consiliul Local Adjud și Casa de Cultură ‖Tudor Vornicu‖ au organizat, cu mult drag, pentru Adjudeni și nu numai Zilele municipiului Adjudului.

Domnul Primar Constantin ARMENCEA, primul gospodar al urbei de pe Trotuș, prin fapte dovedește, de mai multe mandate consecutive că merită respectul şi iubirea Adjudenilor. Cu sprijinul personalului Primăriei, al locuitorilor, prin proiecte cu finanțare europeană a realizat pentru oameni şi pentru binele lor și înfrumusețarea municipiului, necesare și deosebite proiecte. Cu deosebită plăcere îl asculți pe domnul Primar vorbind despre proiecte importante pentru o viață mai bună pentru locuitorii municipiului Adjud.

După cum știți Municipiul Adjud este situat în judeţul Vrancea la confluenţa râului Trotuş cu râul Siret. În componenţa municipiului Adjud se cuprind şi Burcioaia, localitate situată la 5 km Sud de Adjud, Adjudu-vechi şi Şişcani, situate la distanţa de 5 şi respectiv 7 km Nord faţă de Adjud. Continuitatea de locuire în această zonă este dovedită şi de descoperirea unui nivel de locuire din sec. VIII - IX, în punctul numit ―La

sondă‖, unde s-au găsit mai multe fragmente ceramice ce provin de la vase lucrate la roata cu turaţie mijlocie, având în compoziţie nisip şi microprundişuri ca degresant, de culoare cărămizie şi decorate cu motive formate din benzi de linii drepte şi de linii vălurite.

Aceste fragmente ceramice îşi găsesc analogii în descoperirile dintr-o serie de aşezări din Moldova din secolele VIII - IX, cea mai apropiată fiind aceea de la Lespezi - Homocea, situată la circa 4 - 5 km de Adjudu-vechi.

Un interes deosebit pentru cunoaşterea evoluţiei istorice din aceste locuri îl prezintă un engolpion din bronz cu inscripţia în limba greacă‖Sfântul Gheorghe‖ datând din secolele X - XI. O mărturie grăitoare a funcţiei economice pe care o juca Adjudul medieval este chiar prima menţiune documentară, cea din privilegiul comercial acordat de Ilieş Vodă la 9 aprilie 1433 negustorilor ―celor şapte scaune săseşti din Ţara Transilvaniei‖. Acest privilegiu consacra de drept o situaţie de fapt mult mai veche.

Totodată, el prevedea ca taxele vamale în oraşul Adjud să fie de fiecare marcă, 4 groşi moldoveneşti, iar după negoţul săvârşit aici să se dea alţi 4 groşi de marcă.

Pentru comerţul de tranzit cu postav, taxa vamală era în oraşul Adjud de 2 zloţi de car. Tot 2 zloţi de car era taxa pentru piperul şi lâna din Ţara Românească.

Privilegiul comercial acordat de către Ştefan cel Mare liovenilor la 3 iulie 1460 ne arată faptul că din oraşul Adjud, ca şi din celelalte oraşe moldoveneşti, se puteau cumpăra cai, vite, porci, piei de miel, de vite şi de animale sălbatice, în schimbul peştelui de Brăila, cerii munteneşti sau ungureşti, jderilor ungureşti şi argintului ars din Transilvania.

Locuitorii oraşului Adjud, ca şi ţăranii din satele şi oraşele învecinate îşi expuneau produsele şi mărfurile lor în piaţa târgului. Predominau produsele animaliere şi agricole, lemnele de foc şi de construcţie, obiectele casnice, uneltele agricole şi produsele din lemn. Desfacerea produselor se făcea în prăvălii, la târgurile săptămânale sau în bâlciurile organizate periodic.

Adjudul este atestat ca oraș târg din data de 9 aprilie 1433, prin Privilegiul Comercial dat de domnul Iliaș Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, ulterior Adjudul îl regăsim ca punct de vamă, la 3 iulie 1460, prin Privilegiul 96

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Comercial acordat de Ștefan cel Mare, liovenilor. Istoria acestui frumos ținut este interesantă, bine de știut și apreciată. Din data de 01 decembrie 2000, prin legea nr. 223/2000, Adjudul a fost ridicat la rangul de municipiu.

Trebuie să cunoaștem și să prețuim munca, efortul și sacrificiile făcute de oamenii de pe aceste meleaguri pentru păstrarea, continuitatea și înflorirea vieții acestui binecuvântat spațiu românesc.

Autoritățile au sărbătorit, alături de localnici, 584 de ani de atestare documentară, anul oficial de ‖naștere‖ a localității de pe Trotuș fiind 1433. Înaintea spectacolelor a avut loc o manifestare culturală, dedicată Zilei Internațională a Pământului. La cea de-a zecea ediție a simpozionului dedicat Terrei, au participat și vorbit profesori universitari, oameni de cultură, specialiști și elevi.

Majoritatea manifestărilor s-au desfășurat pe Stadionul municipal din localitate, frumos pregătit pentru sărbătoarea de suflet a Adjudenilor.

Pe data de 28 aprilie, de la oara 17.30 stadionul era plin cu tineri, copii şi vârstnici și de invitați de seamă și de locuitori din preajma Adjudului.

Timp de patru zile au încântat inima și sufletul Ansambluri de muzică populară, formații și soliști de muzică ușoară, renumiți printre care amintesc: Ansamblul folcloric ”Ca la noi”, din Bacău, Ansamblul folcloric ”Țara Vrancei”, soliștii Ion Paladi (Rep. Moldova), Geta Postolache, Doina Mirea, realizatoare emisiuni TV și trupa etno ”Datina”. De asemeni au fost prezente formații și soliști locali, apreciați de publicul vrâncean.

Foarte mulți soliști îndrăgiți de publicul românesc au urcat și însuflețit pe Adjudeni, printre care amintesc: Selfie, Alessia, Raoul, Rareș și Ralflo.

97

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 Noutăți editoriale Eminescu tradus în 150 de limbi din peste 250 de ţări ale lumii

Cartea „Eminescu Universalul”, a reputatului scriitor și eminescolog Dumitru Copilu-Colillin, se află la a patra ediție (Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2016). De fapt, titlul complet al lucrării îl găsim pe coperta IV, ca o precizare la titlul generic de pe coperta I. El rezumă sintetic tot conținutul lucrării: „Eminescu în circuitul universal: traducerea şi ecoul operei în publicaţii tipărite şi online în 85 de limbi, iar prin programe de traducere automată în alte 65 de limbi, în total 150 de limbi din peste 250 de ţări”.

Cuvântul înainte al cărții („Un fenomenolog al receptării operei eminesciene”) este semnat de Acad. Mihai Cimpoi, care este și coordonatorul ediției.

Dintre formații amintim: îndrăgita trupă 3 SudEst, trupa ”Alb-Negru”, care a încheiat manifestările prin susținerea unui recital extraordinar, ‖electrizând‖ și bucurând întreaga asistență. Nu putem omite parcul de distracții și târgul tradițional al meșteșugarilor care au încântat pe tineri, copii și pe cei vârstnici.

Un aport deosebit la buna derulare a Zilelor municipiului Adjud l-a adus și viceprimarul Claudiu CRISTEA. Merită evidențiat și Prof.

Ion CĂTANĂ, dir. Casei de cultură ‖Tudor Vornicu‖, care este dedicat trup și suflet comunității, organizează și desfășoară numeroase activități pentru locuitorii Adjudului, printre care și ‖Toamna Adjudeană‖(oct. 2017, v-a fi la a XXXX-a ediție).

ADJUDENI, LA MULŢI ȘI RODNICI ANI! Ing. Ionel MARIN

UN FENOMENOLOG AL RECEPTĂRII OPEREI EMINESCIENE Date fiind vastitatea şi profunzimea explorărilor bibliografice privind „traducerile şi ecourile eminesciene‖, realizate de Dumitru Copilu-Copillin, putem vorbi despre o adevărată fenomenologie a receptării. Operaţia de înregistrare statistică obişnuită recheamă în acest caz şi o tratare evaluativă (deci nu doar descriptivă, sumarmatematică).

Dumitru Copilu-Copillin se vede obligat – şi face acest lucru cu competenţă profesională şi respect sfânt pentru valori (ceea ce e foarte important la 98

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 ora aceasta) – să urmărească fenomenul universalizării operei eminesciane cu întreaga sa complexitate.

Ce reprezintă acest fenomen? Bineînţeles, traducerile ca atare ajunse, iată, după precizările sale actuale, la 80 (cifra vârstei pe care visa s-o atingă, cea a bătrânului Rege Lear, invocat în Împărat şi proletar), ecourile imediate de natură publicistică, festivă, prezenţa în enciclopedii şi dicţionare enciclopedice, comemorările internaţionale prestigioase (precum cele din cadrul UNESCO), dar în special studiile aprofundate cu caracter monografic şi comparat, vizând universalismul eminescian, care atinge acum cifra de 1.000.

Opera de traducere nu se limitează doar la un act de transpunere într-o altă limbă mai mult sau mai puţin reuşită. Ea presupune, esenţialmente, o verificare de ordin valoric cu o altă cultură (naţională), în lumina benefică a întâlnirilor transfrontaliere, o recunoaştere a faptului că poetul exprimă prin modul său absolut individual, prin „cogito‖-ul său, precum stipulează noua critică, „un fond uman general, de natură intelectuală, etnică, lingvistică‖, după cum preciza și poetul, definind aportul fiecărui popor adus pe „bina (=scena) cea mare a omenirii‖. Universalitatea lui Eminescu este probată de (ca să preluăm nişte termeni dintr-o cunoscută lucrare a lui Umberto Eco) un Cititor Model colectiv, aflat pe diferite meridiane ale Lumii, de un Univers al discursului eminescian care generează după voie jocul semiozei nelimitate, de codurile şi subcodurile caracteristice altei culturi. Fireşte, Eminescu însuşi este un Autor Model, cu o strategie textuală îndreptată spre Cititorul Model şi cu ceea ce semioticianul italian denumeşte deschidere (opera aperta).

Pe tapetul larg al demonstraţiei universalităţii, se pun motivele abordate (topoii) pe care le găsim în Antichitate, în Evul Mediu, în epoca romantismului, a clasicismului sau a simbolismului, influenţele radiante (în termenii lui Tieghem), aduse de mode şi curente, dar şi cele catalitice şi modelatoare (în termenii lui Blaga), influenţele exercitate de Eminescu asupra unor poeţi din alte arealuri (asupra celor albanezi,

de exemplu), similitudinile cu poeţii naţionali ai altor popoare (slave, latine), descoperirea unor filoane nu doar tipologice sau tematice, ci şi vizionare, meditative, existenţiale, precum cel metafizic, remarcat de Rosa del Conte, ca însemn al modernităţii, cel elegiac (Eminescu este, după cubanezul Salvador Bueño, chiar cel mai mare elegiac în context universal), ontologic (din perspectiva exegetică a Svetlanei PaleologuMatta), filosofic (fiind un poet – înţelept, constructural gândirii indiene, conform demonstraţiei Amitei Bhose).

Un statut aparte, în contextul receptării, îl au traducerile „congeniale‖, făcute de mari poeţi precum Ivan Krasko, „părinte al literaturii slovace‖, Anna Ahmatova, Rafael Alberti, Elisaveta Bagreana, Jindra Huškova. De menţionat, pentru prestanţa lor evaluativă, Seminarele desfăşurate în Franţa („Eminescu după Eminescu‖), Italia (la Veneţia, în 2000: „Eminescu – 150‖), Turcia („Eminescu şi Yunus Emre‖), tezele de doctorat, devenite monografii de referinţă ale lui Alain Guillermou (Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu), Rosa del Conte (Eminescu sau despre Absolut), Iuri Kojevnikov (Eminescu şi problemele romantismului în literatura română), Song-KiKim (Eminescu şi Song-Wöl-Kim), Lasqush Poradeci, cel mai mare poet albanez influenţat de Eminescu (Poezia populară română şi cultura germană în opera lui Eminescu), prefeţele şi articolele semnate de Bernard Shaw, Salvatore Quasimodo, Giuseppe Ungaretti, Eduardas Mieželaitis, de vestiţii comparatişti van Tieghem, Baldensperger, Heitmann, Korș, Iaţimirski.

Enunţul statistic, după cum precizează însuşi cercetătorul, este prezentat „în paralel cu exemple şi semnificaţii ce pun în evidenţă dimensiuni, valori şi aşteptări ale evoluţiei receptării prezente şi viitoare‖, prezentarea personalităţii eminesciene „sumar, dar explicit într-o ordine cronologică, pe limbi din zonele geografice de pe toate meridianele lumii, cu indicarea localităţilor ca centre de iradiere a mesajului eminescian, diseminat îndeosebi pe parcursul ultimelor aproape trei decenii, de când ascensiunea cunoaşterii prin receptare se asociază cu înrâurirea catalitică şi asimilarea operei în literaturile naţionale, iar prin recunoaşterea şi 99

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 consacrarea ei ca valoare universală, devenind implicit o componentă românească a patrimoniului cultural mondial”.

Eminescu înregistrează şi fenomenul traducerilor şi comentării prin intermediul altor limbi, în special germană, rusă şi engleză. Sunt trecute, bunăoară, într-o revistă statistică, peste 90 de traduceri şi referinţe critice ca ecouri la publicaţiile de limbă germană - apărute numai în timpul vieţii poetului - sub formă de replici sau extinderi în Austria, Italia, Franţa, Elveţia, Rusia, Ungaria şi România, în mari centre culturale situate la mari extremităţi ale lumii: Leipzig, Chicago, Viena, Sankt-Petersburg, Florenţa, New York, Bonn, Budapesta şi Bucureşti.

Surprinzătoare este concluzia pe care o face cercetătorul privind receptarea în arealul cultural slav, care corespunde orizontului de aşteptare propriu lumii moderne, marcată de „ofensiva‖ internetului: „Avem în vedere, consemnează Dumitru Copilu-Copillin, atât extinderea prezenţei creaţiei eminesciene în publicaţiile slave online, cât şi intensificarea cercetării şi elaborării de lucrări – comparative – nu doar pe teme punctuale de interes local şi naţional, ci, deopotrivă, pe teme vizând valorile literare naţionale de dimensiune universală, cum ar fi raporturile tipologice sau de filiaţii între valorile etalon naţionale, de limbă literară şi măiestrie, cum ar fi reprezentanţii comparabili şi compatibili, de regulă numiţi «Poeţi Naţionali»‖.

Meritul fundamental al profesorului Dumitru Copilu-Copillin este acela de a ne da o lucrare bibliografică în care identifică, prelucrează şi evaluează, cu metode şi într-o viziune modernă, sursele eminesciene, şi de a ne oferi enunţul statistic – ‖ştiinţa faptelor petrecute‖ – conform preceptului lui Leonardo da Vinci: „Orice adevăr este adevăr numai dacă este demonstrat, matematic‖ împreună cu anumite explicitări de ordin istorico-literar şi sociologic. Sunt de remarcat acribia, erudiţia, plăcerea intelectuală de „a naviga‖ pe internet, dar şi de a merge direct la surse (dicţionare, volume de traduceri, monografii, proiecte, comunicate, acţiuni publice etc.). Profesorul – cercetător nu-şi ascunde bucuria când găseşte aprecieri superlative, comentând cu însufleţire şi exaltare (e un mod de

a sfida detractorii) şi depăşind astfel ariditatea expunerii statistice.

Sub ochii noştri se ridică, piramidal, un Eminescu a cărui valoare universală este absolut indiscutabilă, comparabilă cu cea a tuturor poeţilor reprezentativi ai lumii.

Acad. Mihai Cimpoi

”Murmur de Ganduri”, autor Carmen Viorica RADU Nerostitele Rostite

Înfășurată într-o manta elegantă de gânduri și cuvinte - îmbrăcată nu s-o apere de intemperiile care-i tulbură peisajul poetic, cât să-i fie pavăză în fața zvârcolelilor dragostei -, Carmen Viorica Radu făurește versuri delicate, aproape fragile, dezvoltate într-o notă de sfârșit recapitulativ, dacă nu continuu, ușor bântuite de o atmosferă bacoviană, cu o expresivitate controlată, melodică, țintind instanța supremă a inimii - in volumul liric ”Murmur de Gânduri”, 2017: Fiecare cuvânt pe care noi doi nu l-am putut până acuma rosti, e știut deja, de îngerii noştri păzitori şi de poemele ce vor răsări, scrise toate, în ritmul inimii mele...

Iubirea ca trăire cotidiană, aparent de-erotizată, este, așadar, firul ariadnic al acestor versuri, o dragoste nu atât magnetică și pasională, cât parcă devenind preocupare și gestică, evitând 100

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 metamorfoze magice, preferând mobilierul romantic al unor nori de catifea și al broderiilor de stele. Existența, metaforizată de poetă printr-o ploaie paradoxistă ce leagă pământul de cer, e suportabilă prin recursul metodic la o dragoste ca statut, casnică și domesticită, ale cărei cazne comune se vor filtrate într-o piatră filozofală.

Carmen Viorica Radu nu dă senzația că scrie poezie, ci că o murmură în ritmul inimii. Îi dorim ca murmurul să aibă un ecou intensiv, ecou pe care îl merită cu prisosință.

Prof. univ. dr. Florentin Smarandache

Ionel MARIN despre cartea ”Călăuză pe cărările artei”, autor Nicolae RĂDVAN, Editura Terra, 2016

încrederea în propriile forțe ale viitorilor artiști plastici. Cartea constituie și un mesaj serios profesorilor de arte dar și elevilor talentați, dornici și creativi în domeniul artelor. Doamna Luiza BARCAN, critic de artă de mare acuratețe și profunzime afirma: ‖Poate cea mai neconvențională dintre abordările acestui domeniu sensibil, cartea ”Călăuză pe cărările artei” și-a propus dintru început să explice pe înțelesul tuturor care sunt resorturile tainice ale creativității, cum a primit omul în dar de la Dumnezeu puterea de a transfigura prin artă universal vizibil, ce înseamnă lucrul făcut de mâna unui artist, care sunt beneficiile extraordinare ale eliberării propriei creativități de canoane inutile, de abordările rigide sau de prejudecăți‖. Desigur ne impresionează un tablou frumos, o expoziție de pictură și toate acestea necesită talent și multă dăruire. Felicitări domnule Prof. Nicolae RĂDVAN pentru volum și cred că acesta poate fi socotit un model de metode și tehnici de pictură, despre colaj, tehnologia elementară a artei, de indicații metodice, de psihopedagogie a artei și de recomandări utile celor ce participă la concursuri de artă plastică organizate în afara instituțiilor de învățământ.

Prof. dr. Constantin DOBRESCU Patria de pământ şi de piatră

Am primit cu bucurie cartea domnului Nicolae Rădvan din Focșani, pictor și fost profesor de Desen. Trebuie amintit faptul că domnul Rădvan a avut o carieră didactică strălucită și ca pictor, foarte cunoscut publicului vrâncean și nu numai prin participarea la numeroase expoziții de pictură la Galeriile de Artă din Focșani și în alte localități. Iubirea, prețuirea imensă față de elevi și pictură l-au ajutat pe Prof. Rădvan să realizeze o bijuterie de carte, un ghid remarcabil despre creativitatea elevilor, tinerilor, foarte util celor care vor să îmbrățișeze o carieră artistică. Prin cele șapte articole ale cărții se realizează apropierea elevului de tainele picturii și crește

„Noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră.‖ (Nichita Stănescu) Apariţia oricărei cărţi este o sărbătoare de suflet şi de spirit şi de aceea prezentul volum la care ne 101

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 vom referi, scris cu multă dragoste despre meleagurile natale, constituie mai mult decât o carte de vizită, este o creaţie de valoare a autorilor. Onorat de autori cu lectura manuscrisului pot plăti o mică parte din „preţul cunoaşterii‖ sub forma impresiilor mele de cititor, ca unul care are rădăcini trainice pe linie paternă de pe Valea Târnavelor.

Demersul ştiinţific privind frumoasa localitate maramureşeană Ulmeni de pe Valea Someşului, care vede lumina tiparului sub egida Asociaţiei Cultural Creştin Umanitare „Ars Vivat”, încearcă să abordeze în chip unitar trecutul istoric al acesteia. Pe baza unor documente de arhivă în mare parte inedite şi a unor lucrări editate distinşii autori dau consistenţă aserţiunii că „prin cunoaşterea istoriei se realizează cunoaşterea de sine şi pregătirea viitorului.‖ Autorii au bătut recordul de „penetraţie persuasivă‖ în arhivele şi bibliotecile maramureşene.

De remarcat că dau dovadă de obiectivitate prezentând adevărul istoric privind perioada comunistă, cu onestitate acolo unde este cazul.

Credem că nu greșim dacă afirmăm că autorii pun în valoare ideea „nici o localitate maramureşeană fără monografie.‖ Lucrarea este expresia faptului că fenomenul istoriografic local, ca parte integrantă a istoriei naţionale – în calitate de componentă distinctivă a culturii – continuă să existe, cu toate greutăţile perioadei pe care o trăim. Credem că cei doi harnici cercetători au conceput lucrarea lor ca o cercetare deschisă care să permită aflarea unor răspunsuri cu privire la evoluţia în timp şi spaţiu a localităţii Ulmeni.

Constatăm că în cercetarea lor, Radu şi Mircea Botiş– ca exemplu de lucru în echipă – s-au ghidat după cele două principii formulate de marele retor roman Marcus Iulius Cicero: primo – să nu spui niciodată ceea ce ştii că nu este adevărat, secundo – să afirmi întotdeauna ceea ce ştii că este adevărat.

Desigur, lucrarea este piatra de început a noi cercetări privind evoluţia unei vechi aşezări maramureşene. Unii pot spune că trecutul unei localităţi rurale sau urbane nu are relevanţă acum în plin proces de integrare europeană. Noi considerăm că în noile condiţii când Europa se pregăteşte să-şi desfiinţeze graniţele spre a deveni ţara uriaşă a tuturor neamurilor care o

compun, aşezările româneşti trebuie să-şi ştie numele şi blazonul neamului şi tot ce ţine de sângele care îi curge prin vine. Numai aşa, familia românească – cu străbunici, părinţi şi copii – va putea fi recunoscută la locul pe care îl are între celelalte familii europene, ci nu confundată cu altele sau considerată ca fără istorie. Desigur, cei doi, nu şi-au propus să epuizeze problema cercetată neavând orgoliul de a nu le scăpa nimic din toate mărturiile care vor fi existând privind comunitatea respectivă.

Lucrarea este realizată conform cu normele ştiinţifice ale Academiei Române care prevăd modul în care trebuie să se desfăşoare munca de documentare şi elaborare a lucrării în cauză.

Reuşim să descifrăm din paginile lucrării pe care o analizăm, spiritul şcolii de sociologie a lui Dimitrie Gusti din anii 1930, şcoală cunoscută prin lucrările Sociologia Militans şi Teoria Monografiei Sociologice a elevului lui Dimitrie Gusti, Henri H. Stahl.

De fapt, autorii relevă pregnant modul în care evenimentele istorice petrecute la nivel macroistoric naţional se răsfrâng la nivelul unei comunităţi locale.

Altfel spus, distinşii autori pun în practică ideea regretatului academician Constantin C. Giurescu, care afirmă că o istorie completă şi veridică a neamului românesc nu este posibilă decât atunci, când fiecare comunitate locală va avea realizată şi publicată monografia sa. Este relevat locul şi importanţa aşezării Ulmeni în reţeaua urbană a judeţului Maramureş, care are rolul unui releu în transmiterea caracteristicilor urbane spre spaţiile rurale înconjurătoare.

Citind această carte constatăm că indiferent de direcţia în care mergem, distanţa pe care o parcurgem, destinul pe care îl avem, acel ACASĂ din copilărie îl ducem mereu în suflet.

Abia la maturitate sau la bătrâneţe ne convingem că acolo se află Dumnezeu şi ne întoarcem iar şi iar la origini.

Prin apariţia acestei lucrări ne aflăm în faţa unui eveniment editorial de excepţie pentru oraşul Ulmeni, căruia este nobil să i se recunoască importanţa. Ne permitem să asemuim demersul despre comunitatea natală, cu certificatul de naştere al unui copil peste care s-au aplicat în timp nenumărate menţiuni, dar niciodată cea de deces, pentru că odată ce ea „s-a născut‖, este sortită „a trăi‖ în eternitate şi să devină o 102

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 autentică „Evanghelie‖ pentru toţi membrii comunităţii pe care îi reprezintă.

Scriind cu abnegaţie şi onestitate,s-a realizat o lucrare cu ţinută academică şi mare valoare ştiinţifică intrinsecă.

Alcătuită cu acribie, într-un stil accesibil, lucrarea formată din 10 capitole este plină de date şi cifre, de valori măsurate sau extrase şi mereu comparate, integrate şi interpretate, valori care exprimă cuantificat mediul natural sau viaţa economico-socială a comunităţii din care provin.

Autorii se opresc pe spaţii ample şi asupra aspectelor legate de datini şi obiceiuri, munci agricole, viaţă, nuntă, naştere, înmormântare etc., aspecte etnografice, ocupaţii tradiţionale, credinţe despre cer şi astre etc.

Utilă este şi galeria personalităţilor sau, mai binezis fiilor localităţii, care s-au ridicat din Ulmeni şi au contribuit la ridicarea morală şi culturală a localităţii.

Ne este arătat un colţ de ţară cu oameni harnici, aprigi, care şi-au păstrat credinţa, limba, portul şi obiceiurile, în ciuda vitregiei timpului, vedem oameni cu tradiţii străvechi, oameni apropiaţi de natură, de peisajele locului, de cele eterne primordiale, ca şi de cele create de ei, simţindu-le şi îmbinându-le ca nimeni alţii.

Citind această carte, realizezi că eşti cu adevărat al acestei ţări, eşti acasă, că simţi sufletul pământului ei, când inspiri chiar şi ocazional, mirosul pământului muşcat de sapă, amestecat cu izul buruienii, cu ţărâna în care se îngroapă tălpile.

Gheorghe A. Stroia - Parfum de tei (trilingv: RO-FR-EN)

Frânturi de Gânduri!

Gânduri, speranţe, vise! Slovă, cuvânt, entitate!

Copilărie, iubire, anotimp! Mamă, timp, viaţă! Ţară şi Divinitate! Aşa aş traduce poezia lui George Stroia.

Plin de exuberanţă, dar şi de subtilitate, versul său îmbracă forme şi sensuri multiple, menite să încarce suflete, să mângâie timpul din oameni, să lumineze întunericul ascuns, trezindu-l la viaţă. Îşi strigă copilăria, dar şi iubirea, îşi elogiază mama, dar şi fiinţa iubită, îşi acceptă într-un firesc incontestabil toamnele, dar şi prietenii, îşi deschide braţele către lume în mod altruist şi zâmbeşte inclusiv cârcotaşilor prin cuvânt de speranţă. Îl citeşti cu uşurinţă, dar să fii odihnit, îl pătrunzi în esenţă, doar să-l cunoşti, după care îl şinţelegi!

Venit printre noi să-mbogăţească litera cuvântului, să aducă un suflu nou poeziei româneşti, versul lui George Stroia sporeşte dorinţa cititorului de-a continua parcursul lecturii. E chemarea existentă în noi, dar trăită letargic în ultimii ani.

Ce se-aude, oare vine/ Peste ceruri zvon porneşte/ Cade ploaia din genune/ Lumea toată răcoreşte.

Câtă simbolistică există în ploaia care vine să răcorească întreaga fire! Suntem oare capabili săi lăsăm stropii curaţi să ne pătrundă? Aceasta să fie oare dilema omului postdecembrist? Lipsa de curaj sau acceptarea resemnării?

Felicitări şi zbor spre înalt ţie, George Stroia, prin ascuţimea şi profunzimea mesajului tău poetic! Împăcat cu tine, dar şi cu iubirea, legat de pământul strămoşesc, dar şi de Dumnezeu ai zămislit cuvânt trainic, într-o lume nesigură, în semn de speranţă!

Angela BURTEA, Brăila Tandreţea poetului în procesul rememorării nostalgice ale unor trăiri autentice PARFUM DE TEI de Gheorghe A. Stroia cuprinde versuri dedicate soţiei autorului.

Exprimă tandreţea poetului în procesul rememorării nostalgice ale unor trăiri autentice.

Versurile sale sunt într-o continuă mişcare în drumul lor explorativ. Sentimentele profunde faţă de fiinţa iubită, amintirea mamei şi a copilăriei 103

Bogdania………………………………………………………………….............An V, Nr. 35-36/2017 propune strofe încărcate de emoţii, care învăluie cititorul chiar de la începutul volumului.

Gheorghe A. Stroia simte şi respiră poezie precum un poet romantic.

Mariana ZAVATI-GARDNER, Anglia

ori în umbra unor nume, aşa-zise ‖ilustre‖, dar care nu au puterea de a sesiza lumina care se ridică din spatele lor, ‖ilustrându-i‖. O lectură mai mult decât agreabilă, desprinsă parcă din esenţele cathartice ale scrierilor lui Valery Larbaud. (GHEORGHE A. STROIA)

VIRGINIA BOGDAN, Focșani – TURNUL DIN FILDEȘ/ THE IVORY TOWER (poezie, traducere în limba engleză Elena Angelica Androni)

Unele dintre poeme conţin obsedante enumerări ale elementelor naturii, ale stărilor, revelând profunzimea, plină de înţelepciune şi mister, a eului liric. Un splendid astfel de psalm merită reproducere integrală, spre exemplificare: Liberă/ mâna mea/ să mângâie miresmele gândului tău/ pe care-l aud/ la vremea când se-nalţă/ păsărilen văzduh./ mulţumescu-ţi Doamne,/ de pâine./ Şi pentru dragostea pe care pot/ să ţi-o dărui.

Necontenit./ Dar cum/ te voi mai recunoaşte/ când ochii mei/ vor fi țărâna verzilor ierburi?/ Aprinde/ luminile toate, Doamne./ Şi să nu mă uit înapoi.

TURNUL DIN FILDEŞ (precum în poveştile Jataka) – este simbolul puterii, în niciun caz forţa fizică brută, ci forţa cugetului, puterea spirituală, invincibila sursă a vieţii. Per ansamblu, cartea reprezintă încă o reuşită a unui om ales, cu un suflet ales, dispus să servească poezia până la sacrificiul de sine. Virginia Bogdan rămâne o poetă de forţă, una dintre cele mai frumoase voci lirice vrâncene, din păcate, insuficient promovată şi recunoscută la adevărata sa valoare. O sursă inepuizabilă de energie spirituală, ţinută de multe

CONSTANȚA CORNILĂ, Focșani – POEZII PENTRU COPII

Dorul de copilărie, de vârsta inocenței – când cerul și pământul erau totuna, când visul se prelungea în realitate, când ura, invidia, răutatea, nu existau fizic – devine rațiunea în virtutea căreia adultul privește înapoi cu nostalgie. În această reverberantă lume, dragostea mamei, a tatălui, lumina bunicilor, sunt generatoare de nemăsurată bucurie pentru sufletul copilului.

CONSTANȚA CORNILĂ se apleacă voit asupra acestei lumi speciale, dedicând scumpei sale nepoțele nu un vers, nu o poezie, ci o întreagă carte de POEZII PENTRU COPII. Și o face din preaplinul inimii, cu dragoste și blândețe, cu o frumusețe interioară care mângâie, alină, alintă și leagănă copilul, pe brațele generoase ale visului.

Personaje tipice – cățelul și porumbelul, puiul și găina, dar și prietenia, iubirea, sunt tot atâtea ingrediente vii ale magiei create.

O lectură plăcută, pentru toți cei care au în suflet scânteia nestinsă a unui crâmpei de copilărie.

Felicitări autoarei, pentru bucuria pe care o aduce, pentru grija și atenția cu care înșiră povești despre lumea dorită, din fericire nu trecută în uitare, ci retrăită prin copii și nepoți!

(GHEORGHE A. STROIA) 104

Semnal editorial