Revista bogdania nr 33 34 martie aprilie 2017

BOGDANI A Revi st ădecr eaţ i eşicul t ur ă AnulV/Nr .3334/2017

Luni l e:mar t i e-apr i l i e2017 I SSN23438061 I SSNL23438061

Cuprins 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

Ionel Marin: Stop corupției! Solidaritate și demnitate națională – 3 Michaela Orescu : Sahara-Tassili Jabbaren și cele cinci mii de figuri – 5 George Petrovai: Eseul - Ce anume știm despre noi înșine? – 7 Mircea Eliade despre istoria românilor – 9 Puiu Răducan: A fost, a fost… și s-a dus – 10 Perle de Petre Țuțea – 12 Paula Romanescu: Să râdem! Caragiale e cu noi și țara ni-I plină de humor – 12 Ionel Marin: Dr. Michaela Al Orescu - 90; Geo Călugăru - 75 – 16 Ion Dodu Bălan: Scriitorul Geo Călugăru păstrează cultul cărții tipărite –19 Im memoriam: Grigore Vieru - Poetul iubirii – 21 Octavian Curpaș despre Preot Gheorghe Tatu – 24 Radu Botiș: Moartea și Învierea Domnului – 28 Poezii creștine: Ioan Alexandru, Geo Călugăru, Elena Armenescu, George Călin, Ionel Marin, Elena Cojocaru – 32 Poezii dedicate mamei, iubirii, primăverii: Anghel Hotu, Lucia Podeanu, Liliana Popa, Doina Bârcă, Mărioara Nedea, Rodica Romicri, Cornel Balaban, Ioana Stuparu, Liliana Albu, Andrei Pogany, Nicu Doftoreanu – 36 Medalion liric: Nicolae Vasile, Corneliu Cristescu, Ovidiu Țuțuianu, Camelia Vasiliu, Carmen Radu, Teona Scopos, Florin Grigoriu, Elena Silvia Săracu, Maria Filipoiu, Irina Mihalca, Cristian Marinescu – 43 Ionel Marin: 21 Martie - Ziua Internațională a Poeziei – 51 Epigrame de Mircea Quintus, Ion Romanescu și Buga Grigore – 55 Poezii, povești pentru copii: Elena Cojocaru (Ion), Vasile Groza – 56 Nicolae Vasile: Episodul 4 din romanul foileton ZÂNA ȘI VIAȚA – 57 Donțu Mihai-Florin povestirea ”Lapsus” – 60 Recenzii, cronici literare, comentarii semnate de: Octavian Curpaș, Dan Lupescu, Corneliu Cristescu, și Geo Călugăru – 62 Din creațiile tinerilor creatori premiați la Festivalul național Bogdania: Ionescu Adrian-Marius și Gheorghe Monica – 72 Teatru: ”La Prisaca”, piesă de teatru pentru copii de Vasile Groza – 75 Traduceri în franceză: Prof. Ecaterina Chifu – 80 Evenimente culturale din județ și din țară – 82 Noutăți editoriale – 87 În atenția tinerilor creatori: Festivalul-concurs național literar ”Bogdania”, edițiaa VI, 2017 – 89 Despre Festivalul internațional de Poezie pentru elevi ”Zilele Nichita Stănescu”, ediția a XI-a, 29-31 martie 2017, Urziceni – 90 Despre Fest. Internațional ”Grigore Vieru” – 91 Despre Antologia ”Limba noastră cea Română – Starpress 2017” – 92 Semnal editorial – 93

Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este fondată și editată de Asociația cultural-umanitară Bogdania din Focșani.

REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA Ionel N. MARIN (Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania) Redactor şef Editori seniori: Nicolae Vasile; Vasile Groza Redactori: Geo Călugăru, Michaela Al. Orescu, Năstase Marin, Nicolae Octavian Lupu, Adrian Nicolae Popescu.

Secretar de redacţie: Bogdan Florea Membri de onoare: - Acad. VALERIU D. COTEA, membru titular al Academiei Române; Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA), membru titular USR şi al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte; GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA. Adresa redacţiei: Focşani, Strada Contemporanul nr.28, cod 620065, jud. Vrancea Telefon mobil: 0752862369.

Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail: ionelmarin55@gmail.com În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul materialelor publicate. Textele nu se înapoiază. Pentru eventualele greşeli de tehnoredactare vă cerem scuze.

Puteți sprijini revista de creație și cultură Bogdania, proiectele Asociației Cultural-umanitare BOGDANIA, redicționând 2% din impozitul anual pe venit (D. 230) sau prin donații în contul: RO11BRMA0999100047750380,Banca Românească; CIF- 29080784. Vă mulțumim!

Anul V, Nr. 33-34, martie-aprilie 2017 ISSN 2343-8061 ISSN-L 2343-8061

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 documente și dovezi despre Dacia. De ce?

Unde au dispărut, cine le păstrează și de ce încă există atâta ură față de un popor civilizat și planuri ascunse de umilire, jefuire și de falsificare a istoriei neamului românesc. În sfârșit am început să ne revenim din crunta manipulare și exploatare colonială. Cine ne-a adus în această stare de proprie detestare, de încrâncenare a unora împotriva celorlalți? După anul 1990 și România a căzut pradă războiului invizibil de distrugere economică și transformare a țării într-o piață de desfacere, într-o colonie modernă. Și desigur sărăcia, distrugerea economiei naționale prin așa-zisa privatizare, înstrăinarea bogățiilor țării și îndatorare prin împrumuturi de la organisme financiare internaționale, ne-au adus în situația grea în care ne aflăm.

Sărăcia naște corupție, cangrenează întregul sistem social, economic, politic, etc. Timp de mai multe zile s-a ieșit la manifestații în Piața Victoriei, în fața Palatului Cotroceni și în numeroase localități din țară.

Mitingurile, manifestațiile, spontane ori nu au deteriorat relațiile dintre Instituțiile statului român și împărțit, în mod nedrept, populația țării în mai multe tabere. Cine are dreptate? Care va fi finalul luptei din stradă și dacă cei ce nu prețuiesc votul românilor și încalcă Constituția țării vor fi sancționați corespunzător faptelor. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege! Cu certitudine forțe oculte au creat o criză de proporții cu interese meschine și care să demonstreze că "România nu se mai poate guverna singură" și are nevoie de sprijin extern. Se dorește o ‖guvernare globală‖,o astfel de guvernare ar fi nedemocrată, autoritară și desigur fără sens. Sub semnul globalismului se încearcă rescrierea tendenţioasă a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului și crearea de permanente tensiuni sociale. Stop dezbinărilor! Nu avem nevoie de anarhie, ci de armonie, pace şi linişte pentru a trăi în demnitate și bunăstare în glia strămoșească. Alungă Doamne ura, încrâncenarea dintre noi! BOR a reluat apelul la „rugăciune, dialog şi

Editorial Stop corupției!Solidaritate și demnitate națională!

În numărul anterior al revistei Bogdania am trecut câteva considerații privind Interesul național și consider imperios necesar să lăsăm Instituțiile statului să lucreze în slujba întregului popor, nu spre tulburarea vieții sociale ci pentru asigurarea păcii sociale, a unei vieți demne și prospere în țară. Să nu uităm că România este vatra vechii Europe, leagănul tuturor civilizaţiilor, este locul de unde au plecat cele 12 triburi în lume. Descoperirile din arhive şi bibliotecile din ţară şi din străinătate, în perioada anilor 1960-2000, a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor: italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. În Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy‖, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale . Într-un mod cu totul straniu de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut. De ce? În cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam‖, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor‖ s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există și de alte numeroase 3

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 responsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi‖. „Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituţii majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populaţiei.

Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai. În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit‖. Apelul a fost făcut pentru prima dată pe 3 februarie, 2017. Și Curtea Constituţională a respins şi sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis şi de CSM pe marginea aceleiaşi ordonanţe 13, concluzionând că nu există un conflict de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi cea executivă, respectiv între autoritatea legislativă şi cea executivă.

Revolta în stradă, timp de multe zile, a sute de mii de români dar și din diaspora nu trebuie să afecteze buna funcționare a statului de drept. Deci fraților, nu există altă cale de a stăvili acest asalt furibund la adresa ființei neamului și valorilor noastre naționale decât acțiunea unită în jurul unei idei, a unui proiect de țară care să schimbe sistemul din temelie.

Opriți domnilor guvernanți și stimați politicieni lupta absurdă dintre români și români, dorim bună înțelegere, nu violență.

Este incredibilă slăbiciunea de care au dat dovadă, lașitatea și chiar iresponsabilitatea unii politicieni din fruntea statului. În loc să soluționeze problemele cu hotărăre și respect pentru popor, încearcă prin manipulare și minciună să ne tulbure, să ne manifestăm fără rost. Votul popular trebuie

respectat și guvernanții să reprezinte interesele țării, să împiedice înfăptuirea ‖Ținutului secuiesc‖, enclavizarea sfântului teritoriu național. România merită respect din partea tuturor !

Ca simplu cetățean al țării noastre consider esențiale câteva idei și principii de respectat: Parlamentul să emită legi drepte, bune pentru întregul popor; Guvernul să conducă după legi Romania; Justiția să fie dreaptă, imparțială, să respecte litera legii; Prin Constituție și în fapt să fie asigurate: drepturile fundamentale ale cetățenilor României indiferent de naționalitate; Libertatea neîngrădită a expresiei, a convingerilor religioase și a opiniilor politice; Este limpede că puterile globale sau regionale ale căror aliați suntem – indiferent care ar fi ele – nu se simt confortabil cu o Românie suverană, potentă și rezistentă. Realitatea ne arată că: Am devenit un popor cu opțiunile politice controlate de un sistem electoral militarizat; că suntem guvernați prin minciună, incompetență și servilism. Instituțiile statului trebuie să devină puternice, permanent în slujba cetățenilor.

Prin Apelul inițiat de 82 de academicieni români poporul român este chemat ‖să apere cu tărie identitatea, suveranitatea şi unitatea naţională, solicitând instituţiilor abilitate ale statului român, de la toate nivelurile, să vegheze şi să acţioneze pentru a preveni, pentru a contracara şi, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile şi agresiunile la adresa identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României şi a stabilităţii statului de drept‖. Prin înțelepciune și patriotism să ne ridicăm la înălțimea eroilor din veacuri și să lăsăm generațiilor viitoare, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu identitate proprie.

România trebuie și poate deveni o țară a bunăstării, înțelegerii și armoniei, o țară model în Europa și-n lume. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Ionel MARIN 4

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 câteva, dar altele au fost scoase la iveală după îndepărtarea prafului care le acoperea, obţinându-se înviorarea tentelor, până la obţinerea prospeţimii releveelor. Ocrurile sau conservat mai bine decât alburile. Într-un patrulater cu o latură de numai 600 m, au fost pictate peste 5000 de figuri.

Diferitele ―etaje‖ sau suprapuneri de picturi demonstrează că aici s-au succedat peste 12 culturi diferite.

Tassili poate fi considerat cel mai bogat centru de artă preistorică din lume.

Pe de altă parte, sunt cioburile de olărie nenumărate, râşniţe, pisăloage şi sute de percutoare cu piatră, unele aflate chiar pe locul lor de folosinţă. Râpele sunt încărcate cu oseminte fosilizate, aduse de ape, alături de vârfuri de săgeată din silex şi topoare din piatră.

Un important ansamblu de picturi parietale reprezintă boi de toate mărimile, realizaţi în toate stilurile, reprezentaţi în multiple poziţii, de o calitate artistică deosebită, ―cu un duct al liniei şi de o rară fineţe‖. Şi la Jabbaren, desenele erau gravate, înainte de a fi pictate.

Girafe superbe, elefanţi, antilope, măgari sălbatici, capre şi oi domestice, sunt reprezentate, ca şi cea mai importantă frescă redând o scenă de vânătoare, foarte realist interpretată, cuprinzând 135 de figuri.

Vânători cu arcuri, urmăresc gazele şi antilope, unde se poate admira realizarea perfectă a saltului suprem al gazelei urmărite. ―Centrul tabloului este ocupat de un rinocer rănit, gata să atace, cu nările şiroind de sânge‖. Într-un colţ, arcaşi care vor să atace o cireadă de boi, pe când păstorii se pregătesc de luptă. Scena se extinde pe 20 de metri pătraţi. Releveele sunt foarte greu de realizat, subiectele plasate cel mai sus, se află la cca. 4 m înălţime.

Prin faptul că picturile sunt suprapuse în câteva registre, s-ar putea stabili în timp evoluţia fiecărei culturi şi poate, această cronologie relativă va duce la clarificarea originii lor şi identificării străvechilor populaţii din Sahara, rolul jucat de ele în popularea Africii şi abia aceste picturi au creat aceste posibilităţi.

Istorie veche Dr. Michaela Al ORESCU

SAHARA-TASSILI JABBAREN ŞI CELE CINCI MII DE FIGURI Sahara, cu al său platou tassilian, printre multe altele, mai are o surpriză deosebită.

Este vorba despre Jabbaren, un mic masiv de gresie din acest platou tassilian, în a cărui bază stâncoasă eroziunea a săpat alveole mai adânci decât în alte părţi.

Locotenentul Brenans, împreună cu Henri Lhote, prin anii 1938, descoperise şi copiase câteva dintre minunatele picturi din Jabbaren, destinate unei faime mondiale.

Masivul Jabbaren, în interiorul său stâncos, prezintă ―colibe‖ formate din stânci erodate la bază, un ansamblu ca o adevărată cetate, cu străduţe, încrucişări şi pieţe. Toţi aceşti pereţi sunt acoperiţi cu sute de picturi în cele mai diverse stiluri. În limba tuaregă, Jabbaren înseamnă ―uriaşi‖, denumire datorată picturilor preistorice în care sunt reprezentaţi oameni giganţi! Una dintre picturi, realizată într-un adăpost adânc, cu plafon curbat, are aproape 6 m înălţime. Este una dintre cele mai mari picturi preistorice cunoscute până astăzi.

Trebuie să o priveşti de mai multe ori şi de la distanţă, pentru a o desluşi. Are un contur simplu. Un cap rotund, mai curând o cască cu unele ―deschideri‖ ovale, asamblată la restul corpului printr-un ―filet‖. Poate fi considerată printre cele mai vechi picturi, ale unei faze îndepărtate. Aceşti ―extratereştri‖ sunt numeros reprezentaţi la Jabbaren. Brenans, mai ales, semnalase 5

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 şorţuri. Se pare că este figurată şi o barcă rituală.

Boii policromi pictaţi pe un perete de stâncă, în afara vreunui adăpost, aparţin unor specii diferite: specia cu coarne subţiri, mai puţin curbate, în formă de lira şi specia cu coarne groase, încovoiate în faţă. În urma cirezii păşeşte un pastor.

Pictura ―judecătorilor‖ de la Jabbaren a fost descoperită pe o stâncă înclinată dar neformând un adăpost. Aceste personaje poartă pe cap un acoperământ somptuos, prins cu o bandă lată, cu benzi verticale pictate cu ocru roşu şi gri-albăstrui, conturate cu alb. Cingătoarea este pictată cu ocru roşu şi contururi albe. Pe faţa personajelor din rândul de sus, a fost pictat un motiv floral tot în alb.

Arcaşul din marea scenă de vânătoare, tot de la Jabbaren, poartă o bonetă mică, dungată cu alb şi şorţ de formă dreptunghiulară. Ţine un arc de mărime mijlocie, semicircular. ―Femeia cu capul mic‖ de la Jabbaren este figurată cu un trup diform şi disproporţionat de mare. Pe trup sunt marcate multiple pete albe (se presupune stigmatul vreunei boli).

Profilul ei nu este negroid, nasul este ascuţit, fruntea este bombată şi foarte înaltă.

Aceste trăsături se regăsesc astăzi la populaţia ―peulă‖.

Denumită de exploratori ―Antinea‖, a fost descoperită în ―adăpostul orycteropului‖, în partea cea mai puţin accesibilă şi mascată la exterior de o stâncă uriaşă. Profilul ei este tipic europoid. Podoaba capului, foarte complicată, indică un personaj nobil.

Gesturile ei ar indica dansul.

Tot la Jabbaren, apar pe peretele falezei care mărgineşte malul stâng al uedului, la câţiva metri de ―scena ofrandei‖ şi de cea a ―zeiţelor egiptene‖, portretele a două tinere, pictate în ocru roşu, pe cap purtând acoperăminte albe, ca şi rochiile cu ―decoltee moderne‖. Profilurile amintesc pe acelea ale femeilor ―peule‖.

Jabbaren s-a etalat cu marile lui surprize, care se vor reîntâlni unele dintre ele şi în alte părţi.

Pe un perete, au descoperit patru siluete de femei cu cap de pasăre, amintind de unele monumente egiptene cu astfel de reprezentări. Ţinându-se cont de faptul că Egiptul a fost în conflict cu Libia, în antichitate, este posibil ca unii libieni, foşti prizonieri să se fi întors în Libia cu amintiri egiptene. În caverna Orycterop, după a treia spălare, apare o femeie uriaşă, îngenuncheată, înaltă de aproape doi metri. Figura ei, cu ochi alungiţi, are o puritate clasică. Diadema care îi cuprinde părul, o desemnează drept o regină sau zeiţă libiană dar cu trăsături mediteraneene. Mâna ei este înfăşurată întrun voal al cărui capăt este înnodat ca şi la femeile tuarege actuale. De remarcat că relaţia dintre tuaregi şi libieni este evidentă astăzi, ceea ce poate demonstra ca tuaregii ar putea fi chiar libieni din generaţii retrase, în antichitate, din centre bântuite de războaie.

Tot la Jabbaren a fost pusă în valoare fresca ―arcaşului împodobit cu pene‖, care era acoperită în întregime cu un strat de pulbere argiloasă. A fost spălată cu buretele umezit.

Aici se detaşează mai multe straturi de picturi, corespunzând unor diferite perioade.

Bărbatul de mari proporţii ţine un arc. Acest grup de personaje pictate este anterior ―marelui zeu extraterestru‖. Elefantul suprapus marelui personaj cu arc, este pictat în ocru galben şi este conturat cu alb.

Pe peretele unei stânci mai izolate, sunt pictaţi ―drăcuşorii din Jabbaren‖, cu coarne şi şorţuri în fâşii. Sunt dansatori. Sunt coloraţi în ocru violaceu şi ocru galben.

Fresca ―micilor arcaşi‖, pictaţi în ocru violaceu; aceştia poartă arcuri cu o triplă curbură.

Dansatorii filiformi, poate pe picioroange, sunt pictaţi în ocru roşu pal, pe peretele unei faleze nelocuibile.

Aşa denumită de exploratori, ―scena ofrandei‖, se apreciază a fi de influenţă egipteană. A fost descoperită pe peretele falezei care mărgineşte malul stâng al uedului. Toate personajele masculine şi feminine au capete de pasăre, probabil măşti. Femeile poartă fuste iar bărbaţii

6

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 După Henri Lhote, “Frescele din Tassili”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1966.

George PETROVAI

Ce anume știm despre noi înșine?

Cu aproximativ două milenii și jumătate în urmă, inegalabilul Socrate își îndemna semenii să se cunoască pe ei înșiși („Gnothi seauton‖ în greacă, „Nosce te ipsum‖ în latină). Aidoma celebrului paradox „Știu că nu știu nimic‖ (paradox doar în formă, nu și în conținut, dovadă spusa admisă ca adevăr evident și indiscutabil: „Toată viața înveți și tot neștiutor mori‖), invitația socratiană pentru cunoașterea sinelui este interminabilul și mereu actualul proces de întoarcere a individului spre el însuși prin neobosita conștiență a autoreflexivității.

Vasăzică, nu-i un îndemn la cunoașterea trupului, ci la cunoașterea lăuntricului cu ajutorul rațiunii.

Introspecția este cu atât mai necesară astăzi, cu cât pretins civilizatul ipochimen al zilelor noastre se caracterizează nu numai prin ferocitatea egoismului și virulența înstrăinării lui (de Dumnezeu, de semeni, de el însuși), ci și prin hidoasa încăpățânare cu care arată statornic spre paiul din ochiul aproapelui, refuzând să ia aminte la bârna din ochiul său.

Căci, citându-l ba pe sociologul francez Gabriel Tarde, ba pe scriitorul Léon Daudet, iată câteva dintre opiniile gânditorului român P.P.Negulescu vizavi de îngrijorătoarea stare a omenirii din perioada interbelică, opinii încorporate în tratatul Destinul omenirii (București, Fundația 7

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 pentru Literatură și Artă „Regele Carol II‖, 1939): „Nivelul general al moralității a scăzut, în mod constant, în tot veacul al XIX-lea‖; „Oamenii fără principii morale se înmulțesc necontenit‖; „Egoismul și cruzimea au făcut, orice ar zice optimiștii, progrese de netăgăduit‖; L. Daudet compară evoluționismul cu un orb și progresul cu un paralitic, așa că deodată cu „orbul‖ trebuie să cadă și „paraliticul‖ pe care-l cară în spinare...

Omul, ne înștiințează Blaise Pascal, este o trestie, „cea mai fragilă trestie din Univers‖.

Dar, completează el în chip consolatorîncurajator, „este o trestie gânditoare‖! De subliniat că fragilitatea este consecința logică a efemerității trupului, omul postadamic fiind condamnat de Creator să trăiască într-un timp rău și bolnav, în care n-are cum să nu cunoască suferința, truda și, în final, moartea. Însă, și asta întreține speranța în dreapta răsplată după faptele din timpul vieții, prin scânteia de divinitate cu care a fost înzestrat la facerea sa (universul lăuntric numit îndeobște suflet sau spirit), el are șansa ca prin credință, iubire și smerenie să se mântuiască, lucru echivalent cu depășirea condiției sale de ființă pieritoare.

Prin urmare, fiind omul cea mai formidabilă și mai subtil-armonioasă îmbinare de materie și spirit, respectiv de aparențial și substanțial (dintre toate formele viului cunoscute până în clipa de față, doar lui i-a fost dat limbajul articulat, rațiunea și conștiința), el întruchipează cel mai semeț pisc al creației, înfățișându-se ca un veritabil univers al viului, compus din nenumărate universuri subiacente.

Iată două imbatabile argumente în acest sens: 1) Extraordinar de complexa celulă vie, despre care, în cartea Evoluția – o teorie în criză, Michael Denton spune: „Între o celulă vie și cel mai ordonat sistem

nebiologic, cum ar fi cristalul sau fulgul de zăpadă, există un abis atât de vast și absolut, cum nu ne putem închipui‖. Da, căci în sine fiecare celulă constituie un univers în miniatură: Conține până la două sute de mii de miliarde de molecule perfect sincronizate întru atingerea scopului funcțional, iar instrucțiunile înscrise în ADN-ul celular ar putea umple 1000 de volume de câte 600 de pagini fiecare! Cu completarea că fiecare din cele peste o sută de mii de miliarde de celule care alcătuiesc organismul nostru funcționează ca un oraș fortificat, că printro uimitoare corelație întrețin miracolul vieții și că „se reproduc cu o fidelitate aproape absolută‖ (Francis Hitching), fapt care impune ca toate formele de viață să se reproducă numai conform speciei lor.

2) Deși creierul reprezintă doar 2% din greutatea corpului uman, prin cele aproximativ 100 de miliarde de celule numite neuroni (știința actuală susține că neuronii se regenerează!), el poate avea până la un milion de miliarde de conexiuni, așa încât, opinează Carl Sagan, cu informațiile pe care le poate stoca „s-ar putea umple 20 de milioane de volume, totalul celor care se află în cele mai mari biblioteci ale lumii‖.

Această uriașă capacitate a creierului uman, demonstrează cât se poate de limpede că omul a fost dotat cu facultatea de-a învăța la infinit! Altfel spus, că el a fost conceput să cunoască viața veșnică...

Cum se explică faptul că omul nu folosește decât cel mult 10-12% din potențialul creierului? Una din explicații, zic eu, este de ordin material-fiziologic: Perfecta corelație dintre viața scurtă a omului și procentul arătat mai sus! Abaterile de la normalitate (indivizi neșcoliți, dar capabili să opereze mai rapid ca cele mai performante calculatoare), nu sunt decât mutații pozitive, la care se activează o

8

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mânăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților. „Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor‖.

porțiune mai mare din scoarța cerebrală.

Cealaltă explicație este de natură moralspirituală: Aserviți răului (în concepția lui Augustin, răul este un parazit ontologic al binelui), se subînțelege că oamenii ar deveni și mai nelegiuiți, a se citi mai ostili Atotputernicului, atunci când și-ar putea folosi un procent mai mare din capacitatea creierului.

De reținut că sănătatea trebuie înțeleasă ca rezultatul tainicei și necontenitei întrepătrunderi dintre material (trup) și spiritual (psihic), dintre pieritor și nepieritor. Omul este zdravăn și cu poftă de viață doar dacă ambele componente ale ființei sale sunt sănătoase, potrivit maximei antice: Mens sana in corpore sano (Minte sănătoasă în corp sănătos).

Selecție de citate importante despre strămoși și români de o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră, adunate de pasionatul cercetător Marius Fincă 1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei‖

Mircea Eliade despre Istoria românilor „Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.‖

2. Pitagora (580 î. H – 495 î. H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143‖ el Spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune.

„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri și cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.‖

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES‖ o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului

„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, 9

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli.

Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA‖.

Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 65003500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

9. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

10. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indoeuropenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.‖

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.‖ 6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi Plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.‖

Va urma

Puiu RĂDUCAN

7. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba să este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ. Rumânia nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

A fost, a fost.... și s-a dus Da. A fost și s-a dus ca orice pe lumea asta, ca și viața. Recent m-am întors din Basarabia noastră, de la Chișinău, unde a avut loc Congresul Mondial Eminescologic, ediția a V-a. Un eveniment „cumplit‖ de frumos, de interesant, de necesar, un eveniment la care au participat oameni de valoare, patrioți.

8. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A. Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra 10

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Pe Eminescu nu-l termini niciodată de discutat.

Nici în milioane de congrese, dar constat cu amărăciune cum apar, destul de mulți în ultimul timp, oameni care-l contestă pe Luceafăr. Îl contestă, ni-l jignesc.

De ce deranjează Eminescu? Cine urmează în fălcile detractorilor după acesta?

De-ar fi numai acești detractori parcă situația ar sta mai bine, dar rău, mai rău, este aspectul că lor li se adaugă instituții statale. Acești antiromâni se laudă între ei, se premiază din banii noștri, sunt plătiți „baban‖, tot din banii noștri.

Aici, la acest Congres Eminescologic, mi-am lansat cartea ‖Eminescu și Știința‖. Un capitol al acesteia este: Detractorii lui Eminescu. Nu le dau numele, se știu, dar am avut bucuria să constat că nume a căror valoare n-o poate nimeni contesta, participanți la această mare reuniune, au pus „punctul pe i‖ în privința acestor făcători de rău ai neamului românesc.

Mereu am spus că România nu mai este în pericol să fie invadată, atacată de „factori‖ externi. Viermele este înăuntru și roade. Roade al dracului de rău. Democrația criminală iliesciană permite orice. Permite să-ți (auto)distrugi industrie, economie, cultură, eroi.

A gândi eminescian este o fraudă, o culpă în minți turbate. Cu interese stupide în buzunarul inimilor haine, detractorii vorbesc de UNIRE, chiar și de Dumnezeu vorbesc.

NASA pune numele Eminescu celui mai mare crater de pe Planeta Mercur, noi, adică..., ăia, detractorii, vorbesc de cadavrul din debara. Luceafărul este în cartea recordurilor, iar noi, adică ăia, îl hulesc pe poetul național.

De ce nu mai place detractorilor, Luceafărul? Le-o fi plăcut vreodată?

Bine „îmbibați‖ în criminala democrație, detractorii vor să ni-l ucidă pe Eminescu. Ce rău le-o fi făcut? Oare nu știu ei, făcătorii de rău și rele că nu noi îl avem pe Eminescu, ci că noi suntem ai Lui!

Pirații n-au ce să-i facă Luceafărului! Acesta doar există și-atât.

Degeaba se foșnesc cu spume la gură, Luceafărul, LUMINEAZĂ, pe când ei fac întuneric. Și totuși, nu poți să nu te întrebi, măi român curat: de ce ura a ajuns până-n sfere academice? De ce o faptă bună neapărat trebuie pedepsită?

Mă mir, mă-nchin și protestez!

Ba, mai și blestem. Îi blestem și Dumnezeu n-o să se supere pe mine!

Când spui Eminescu, spui Junimea, spui limba română, spui unitate națională, spui patriotism.

De ce-i deranjează Eminescu pe (de)tractori?

Am postat pe „câmpia facebook-ului‖ fotografii de la Congresul Eminescian. Un domn s-a mirat și mi-a scris, m-a întrebat: nu este prea puțină lume la un asemenea eveniment.

Poate omului îi este dor de evenimente „mega‖ cu „mult iubite și stimate...‖ Au fost oameni exact câți trebuiau și s-a discutat exact ce trebuia. Numele și valoarea lor este de necontestat. Este suficient că evenimentul s-a desfășurat în și sub egida Academiei de Știința a Moldovei.

Atât pentru detractorii de toate dimensiunile!

Nevoia de scandal, ura și tot răul sunt folosite detractoricesc pentru promovare, pentru preamărire, pentru dezbinare națională. Poți fi și mai mare dacă produci scandal..., spun ei.

Rău este că toate aceste rele la un loc, adăugate cu ... celelalte rele au urcat șin sfere academice.

Eu zic că este inadmisibil ca un academician (de certă valoare de altfel) din conducere de instituție statal-culturală, să-l facă tâmpit sau escroc pe un altul, fie el chiar și-n conducerea Academiei Române, iar dacă-i așa, este groaznic de rău.

Eminescu este și va rămâne al nostru. Este ce avem mai sfânt, deși păgânii l-ar distruge.

Cum să-l lovești, Doamne, pe Dumnezeu!

11

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Perle de Petre Țuțea

Paula ROMANESCU

CREAŢIE ,,De creat, doar zeii creează, omul imită, reflectând în muzică, în litere sau în filozofie, petice de transcendenţă.

Doar Dumnezeu creează. Omul este creatură‖.

RUGĂCIUNEA - ,,Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu este rugăciunea.

Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om‖.

Să râdem! Caragiale e cu noi şi ţara ni-i plină de humor

POPORUL ROMÂN - ,,Aşa cum a făcut Unirea Principatelor împotriva a 3 puteri otomană, austriacă şi rusă - şi a făcut unitatea împotriva Italiei … E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că mă îndoiesc că vânturile îl vor da înapoi.

Nu, nu suntem noi o gintă brează, dar când pronia ne-a blagoslovit cu un Caragiale, a făcut-o cu siguranţă ca să ne pună în faţă o oglindă de lacuri cristaline în care să ne răsfrângem chipul din adânc în splendida lui alcătuire. L-am văzut, ne-am recunoscut şi am învăţat râsul ce înseamnă.

De atunci tot râdem neîncetat şi, nu ne mai ajunge timpul să schimbăm cât de cât ridicolul cel de tot hazul cu necazul. Ne mai şi minţim frumos uneori, spunând că râsul este semn de sănătate. Şi totuşi…

Cam strâmb râsul lumii noastre, Nene Iancule, dar cât de curat şi sănătos ne ajunge râsul tău biciuitor când ne potopesc noii Caţavenci, şi Farfurizi, şi Trahanachi şi, Brînzoveneşti, şi cetăţeni turmentaţi de prea multe hangarale, şi Dandanachi, şi Tipăteşti , şi Titirci cu sau fără inimă, şi juni corupţi, dedulciţi la presa de scandal (că de Miţe şi Zoiţici nu se prea cade să rezonăm, rezon!), stâlpi strâmbi ai unei societăţi de mucava, atei care se închină din noapte-n zori (şi-apoi viţăvercea) doar la zeul acela stăpân peste zei şi, nu mai ştiu să meargă printre muritori decât cu herghelie lor de cai putere şi înţoliţi cu flenţe de firmă,cărora un profesor sau doctor de pe la noi nici măcar nu încearcă să le descifreze codul de bare pus parcă anume să …bareze spaţiul dintre polul sărăciei (de un luciu uluitor) şi cel ai bogăţiei (de o crasă impertinenţă).

E strâmbă lumea noastră, Nene Iancule, iar năpastele toate – tot pe capul bietului

Dumnezeu e român sau, dacă nu, sânt împotriva lui‖.

SFÎNTUL - ,,Un sfânt poate fi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie este legată de ideea de minune.

Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni‖. ŢĂRANUL - ,,Când va dispărea ultimul ţăran din lume, va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine …Ţăranul este omul absolut‖.

Harta României Mari (1 decembrie 1918)

12

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 lumii, cu o mai scurtă sau mai lungă escală pe la porţi închise, alţii se întorc la ocupaţii care ţin de munca pământului (dar nu pe ogorul strămoşesc ci prin grădini şi livezi de prin ţări de soare mai pline), copiii lor rămânând lângă vatra stinsă, de pază pustiului.

De prea mult cules, unii (ne)demni demnitari sunt duşi cu alai pe la beciul domnesc să se mai hodinească puţin, numai că îi deranjează din cale-afară brăţările de la încheieturi şi îi păleşte brusc o blestemată de brâncă de al cărei leac vracii autohtoni nau ştire şi, musai ei se cer duşi pe-alte meleaguri unde fructele mâniei au gust de miere din fostele noastre păduri ajunse umbră.

Că în amintitul beci vinul trebuie adus de afară, cel mai adesea de câte o jună Rodică fără cosiţă dar cu roşie guriţă, n-ar fi cine ştie ce neajuns; dar îi nedumireşte vina lor de a se fi lăsat prinşi la oala cu smântână a naţiunii care, ingrată, îndrăzneşte să le ceară socoteală când ei nu cunosc din operaţiile matematice decât două: adunarea şi înmulţirea. Dar cerul s-a înduioşat de ei şi le-a dat un dar nepreţuit: talent scriitoricesc (ba chiar geniu!). Bătrânul Heliade cred că se perpeleşte în iadul cuvintelor pentru necugetatul lui îndemn. Asta e! Băieţii scriu...

Prin urbe, haite de câini comunitari se apără cum pot de năvala tot mai cumplită a bipedelor cuvântătoare în spaţiul lor nemioritic unde nu se mai face nici o brânză deşi, de mămăligă o tot punem… Câinii de pe la stână (nu mai mult de doi la cinci mii de oi!) vor purta botniţe ca nu cumva să-i streseze prin lătratul lor pe discreţii lupi organizaţi în haite, veniţi să-şi facă aprovizionarea cu carne proaspătă, aburindă, de la alpestrele supermarketuri şi, să se gudure cu graţie pe lângă câte o ursoaică venită şi ea în acelaşi scop, escortată de puii ei drăgălaşi, interesaţi să ajungă cât mai repede la dimensiunile care să le permită să devină încadrabili în rândul trofeelor la vânători regale / plebeie / bancare.

Coana Zoiţica (poftim! şi-am promis doar că despre coniţe – nu şi nu!) învârte

Ion, pe când lichelele (bestiile y compris) năvălesc pe teritoriul sufletului nostru, cu rânjet de fiare ce vor să pozeze în făpturi umane, un fel de îngeraşi zbur(d)ând dintrun partid într-altul ca mingiuca într-o partidă de ping-pong. Cum sunt, la fălci, mai toţi „umflaţi şi bugeţi‖, nu prea le înţelegem spusele (că, după fapte nici vorbă să-i bănuim de ardere de grijă pentru ţărişoara asta!). Sunt însă generoşi: ne lasă nouă toată libertatea de a alege între a muri de moarte bună (de parcă scârba asta ar fi şi bună cu adevărat!) sau de a ne interna întrun spital dintre cele scăpate de la reformarea-transformarea în creşe pentru bătrâni. Ne lasă întreg şi dreptul la greve, la ocări, la „pupat piaţa endependenţei‖ cea slobodă la gură… Atunci să ni-i auzi pe-ai noştri tineri! Pentru că, află Nene Iancule, că, deşi rămaşi un stupid people, la limbi străine de bunul simţ nu ne întrece nimeni!

La fiecare treaptă a scării blestemate avem purtători de palavre, din canal până pe toate canalele comunicării, suntem cetăţeni europeni, suntem identificaţi cu un neam nomad care de muncă nu prea ştie; fătuţe vesele de pe la noi duc voioase în lumea largă solie de iubire fără frontiere, fără ziduri şi perdea (fără a-şi neglija neam iubirea de neam), în schimbul căreia primesc niscaiva creiţari întru veşnica slavă a (ne)iubirii pre pământ. Presa liberă (de orice morală!) prezintă pe spaţii large mofturi de-ale protipendadei politicomaneliste suferinde din amoare când situaţiunea devine de-a dreptul mizericordioasă.

Noii domni Goe, poticniţi foarte la examenul de bac, l-au determinat pe Dom’ ministru Moţoc (altul!) să raporteze Lăpuşneanului (?!) de pe tronul originalei noastre democraţii cam astfel: - Măria Ta, floarea ţării a căzut dar vin mereu alţi viteji; şi-s mulţi, stăpâne, mulţi…ca frunza dar proşti rău…

Cu toate acestea, ai noştri tineri la New York învaţă să-mpuşte francul, nu să pună bomba. Apoi se plâng că le e dor de ciorba cu leuştean din ţara „dodoloaţă‖… Unii – gata-nvăţaţi, pornesc la luat cu asalt cetăţile ştiinţifico-medicale şi cultural-artistice ale 13

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 politichie înaltă pe la Bruxelles sau pe te miri unde (că pământul tot e el albastru ca o portocală bună rău!) înregistrând succesuri peste succesuri. Veta nu se mai duce la Iunion că de o vreme vin pe-acilea toate stelele căzătoare ale cântecului mondial pentru o ultimă explozie de lumină înainte de legătura cu ne-lumina… Ziţa şi-a refăcut viaţa în câteva reprize, celelalte cuconiţe, cu morala mai mult sau mai puţin reperată, au devenit prospere femei de afaceri.

Se poartă măştile cu sau fără carnaval, diferendele se reglează cu cecul dar nici pistolul nu s-a demodat. În lumea celor care mai cuvântă, limbajul este un Babilon de graiuri anglo-franco-hispano-chino-zulupufu-miştocare; în lumea celor care mai (şi) scriu, sunt vânaţi cu toate metodele moderne (mai exact momiţi cu promisiuni fără acoperire) prea puţinii cititori dintre acei expiraţi care mai cred că verba volant… Între scripta şi mobil s-a întins un hău de noapte a gândului în care scripca veche nu mai cântă ci doar o moară de cuvinte macină neînţelesuri.

Ce e mobilul? N-ai să crezi: o rădaşcă agasantă care, cum prinde să ţipe, te obligă să vorbeşti singur deşi primprejur ar mai fi ceva persoane convorbitoare dar ele cu rădaşca lor... Nu-ţi dă pace nici acasă, nici pe bulivar, afară, nici la grădina de vară, nici la cel teatru-al matale când se joacă (şi, se joacă!) vreo piesă de Caragiale, nici măcar la Mall, parol!

Ce e mall-ul? Am să-ţi spun altădată, nu acum!

Despre mores, să tot râzi, azi doar de casting auzi. Cum? Se zice câștigat? Poate ieri când se ştia şi de şagă... Limba noastră-i azi bolnavă; vin străinii să o dreagă dar şi ei, până s-o gată, ne-o dă înapoi mai stricată.

Pristanda e pe cai mari şi cam de lemn cu toţii: şi-a tras firmă de bodyguarzi. Noii parlamentari, miniştri – expiraţi sau mai ales încă spornici la amor – fac şi desfac mariaje sub greaua poruncă a legii cu amendamente întru potrivire de caracter – ei majori, ele minore din ce în ce mai neştiutoare (nu şi inocente!) dar dornice să înveţe din bogata experienţă a celor dintâi

până când, de prea multă cunoaştere, migrează – cocoare albastre spre alte ţinuturi care să le confere mai forte statute de întreţinute sau să-şi închirieze vreun maseur când dulcea pasăre a juneţii îşi fâlfâie aripa a good bye, my love, good bye (în traducere dâmboviţeană, pa tu!) În rest, mai toţi suntem nişte păguboşi Lefteri lefteri, trecând din crize-n criză, aliniaţi în mersul neabătut al lumii spre Paradis, dar, vorba humuleşteanului, aşa săraci ca anul acesta, şi ca anul trecut şi, ca de când suntem, niciodată n-am fost.

Măcar şi în anul acesta, Nene Iancule, să vorbim mai mult despre mangafale cu mata, monşer, şi împreună să face haz de prea multele necazuri că prea ne e plină de humor ţara asta tristă!

Până şi poetul thailandez Montri Umavijani, venit în vizită prin România cu ocazie Centenarului Eminescu – 1989 – nedumerit şi fascinat de originala noastră fire avea să scrie în poemul „Un lung drum românesc‖ (vol. Lumea Cuvântului, Helicon, 1997): „Cred că am mai fost pe aici în urmă cu o sută de ani.

Iată de ce va trebui să vin iar peste alţi o sută de ani…”

Scriitorul din ţara templelor budhiste tradusese deja din creaţia lui Caragiale. Să i se fi părut oare thailandezului că poezia eminesciană nu rimează cu zâmbetul suavironic al lui Nenea Iancu – Caragiale IonLuca şi cu întreaga faună a Miticilor – mărunţi amploaiaţi ai târgurilor cu cafenele, berării şi birje, „apropitari‖ grijulii cu-al lor avut şi cu „onoarea de familist‖ repetabil „reperată‖, politicieni vânturători de vorbe, femeiuşti frumuşele, uşurele, cocheţele, în necontenitul mers al lumii care nu-i decât „o linie oablă care mere şi mere şi iarăşi se-ntoarce de unde a purces”?

Oricare i-o fi fost acestuia gândul, să nu uităm că datorăm traducerilor sale în limba thai creaţia unor Eminescu, Blaga, Caragiale. Şi acest lucru ar cam trebui să ne şteargă zâmbetul tâmp de pe chip.

Să ne întoarcem la Nenea Iancu!

14

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Istoria păstrătoare de înscrisuri a consemnat şi venirea pe lume a lui Ion Luca Caragiale – haimana de geniu, în satul Haimanale, la 30 ianuarie 1852 şi, a închis paranteza în dreptul numelui său la 9 iunie 1912.

Pe omul Caragiale, drumul prin timp avea să-l poarte pe căi dintre cele mai variate: copist la Tribunalul din Prahova (1870), sufleor la trupa de teatru a lui Pascaly de la Iaşi şi mai apoi de la Bucureşti (1871-1872), jurnalist la Alegătorul Liber, Ghimpele, Unirea Democratică, Naţiunea Română, Claponul, România Liberă, Timpul (1881-1884), (la acest ultim jurnal, între colaboratori Eminescu (şi ce mai colaborator!) şi Slavici). A mai fost şi revizor şcolar prin Neamţ, Suceava, Argeş, Vâlcea, profesor la Sfântu-Gheorghe, director al Teatrului Naţional (1888-1889), dramaturg, patron de berărie prin Gabroveni, Şelari (1890), aflat mereu într-o permanentă nevoie de comunicare, de atmosferă, de culoare, de balcanism dâmboviţean bine întreţinut de un Bene Bibenti foarte pe gustul Miticilor care, între două înghiţituri de bere gulerată atacau politichia : „Vai de ţărişoara asta, o s-ajungă rău de tot, Domnule, o s-ajungă rău fiindcă nu mai este patriotism şi totul se vinde!”

Unde am mai auzit noi asta? În care timp? În care loc? În care ţară? Ne răspunde de pe undeva din lumea francofonă cântăreţul-compozitor-poet Jacques Brel, pe la mijlocul secolului al XX-lea … cu aproximaţie ( cum ar adăuga al nostru Marin L’Ensoleillé), prin poemul Ça va! (E bine!), care nu-i alta decât discursul diavolului rostit în faţa ciracilor iadului după o vizită pre pământul oamenilor: „E bine!

Cam peste tot pământul sunt / pârjoliri larg străluminând. E bine!

Sunt oameni care c-un cuvânt dau pacea pe război ca-n târg. E bine!”

Vânzări nu-s, totu-i de vânzare – sfinţenie, amor, onoare. E bine!

Cei mari sunt socotiţi nebuni, poeţii visători mărunţi / Iar în ziarele de luni şi până ... luni doar cei mărunţi îşi află chipul...

Bravii plâng, spre ei în hohote ajung / râsete reci de ură pline. E bine! [...]”

Moravurile? Care moravuri, monşer!

Cultură? Păi agramaţii şi şperţarii !...

Politica? Ei, da! Aici stăm bine, avem bâlbâiţi cu gura spartă de atâtea demagogice promisiuni, patrioţi de mucava zgomotoşi, galanţi, berbanţi, inculţi, găunoşi, stâlpi ai unei societăţi în clătinare mai abitir decât cetăţeanul turmentat (pe ăsta trebuie să-l ştii bine că doar e omniprezent!)…

Ce-ar fi de povestit despre omul Caragiale? Că prin 1885, o frumoasă şi generoasă femeie, Maria Constantinescu, îi dăruieşte un băiat: Mateiu. Despre fumurile de nobleţe care aveau să-l ademenească mai târziu pe adolescentul şi mereu fascinatul de ranguri nobiliare Mateiu Caragiale, crai rătăcitor printre Craii (lui) de Curte Veche, ştim că erau risipite de tatăl Ion Luca prin muşcătoarea observaţie că pe creştetul lor de grecotei se vede încă urma lăsată de tăvile de plăcintă purtate de strămoşi…

Dar cum nu plăcintele ci teatrul era ... berăria lui cea de toate beţiile spiritului, să ni-l închipuim pe Caragiale într-o lojă a Teatrului Naţional privind prin binoclu spre diva scenei franceze Sarah Barnhardt, venită la Bucureşti să ne fericească protipendada franţuzită cu jocul ei isteţ de răsfăţată… Era în iarna anului 1889. (Exact peste o sută de ani ţara întreagă devenea o imensă scenă pentru o comedie tragică în care ne-am prins cu toţii râzând şi plângând, murind şi înviind spre a muri iar când ni s-a stins visul cel cu libertate înnobilat.)

Deodată, între scena cu diva-stea şi sala cu steluţe autohtone, în raza privirii celui care se pricepea binişor la frumuseţi feminine, au apărut „Les deux Andalouses de Bucarest‖ – Alexandrina şi Eugenia Burelli. Greu de spus care dintre ele era mai frumoasă. A fost să fie Alexandrina menită să devină doamna Caragiale în 7 ianuarie 1889. A mai urmat, mult prea târziu, o moştenire lăsată de o mătuşă (nu, nu Tamara!) care i-a permis dramaturgului Caragiale să se instaleze cu familia la Berlin după Năpasta aceea soluţionată magistral de avocatul Delavrancea care l-a făcut praf 15

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 pe calomniatorul Caion care pretinsese că Ion era Ianoş...

Din infinit dezgust pentru acreala din aria calomniei şi-a luat el lumea-n cap şi ţara în inimă, stingându-se din viaţă la Berlin, la vârsta de şaizeci de ani. Se mai spune că era prezentă atunci în casa lui de la Berlin şi foarte tânăra pianistă Cela Delavrancea. Ce melodie va fi cântat ea la pianul din camera care-i fusese oferită de amfitrion? Să fi fost Moartea lebedei,ori Sonata Lunii, ori o lungă, dulce şi pioasă tăcere cântătoare cu gust de lacrimă?

La aniversarea lui cea de pe urmă, aşezat la o masă la cafeneaua bucureşteană Capşa, înconjurat de prieteni, cum venise vorba de Eminescu, Caragiale le-ar fi spus acestora: „ Ce s-o mai lungim, fraţilor, se pare că şi lui Dumnezeu îi plac oamenii deştepţi! Pe mine, m-a văzut mai prost şi m-a lăsat să apuc şaizeci…‖ Apoi, rotondu-şi laserul privirii dindărătul ochelarilor peste cei din jurul lui: „Cât despre voi, dormiţi liniştiţi că apucaţi suta…”

De-ar fi să-i dăm crezare, s-ar cuveni să admitem că noi suntem nemuritori…

Aniversări Dr. Michaela Al. Orescu – 90

Distinsa doamnă Michaela Al Orescu născută la 6 februarie 1927 la Bucureşti este o personalitate a culturii românești, un artist plastic ce s-a afirmat în țară și străinătate, poetă înveșmântată în hainele unui raționalism modern, sensibilă și mare iubitoare a neamului, a istoriei și tradițiilor strămoșești.

Este activă, energică, sârguincioasă, riguroasă în ceea ce face și gândește. Este și acum, la 90 de ani, ca și în tinerețe, creatoare de cultură autentică și mare cercetătoare și promotoare a istoriei străvechi. Merită toată prețuirea și dragostea românilor.

Studii: Arte Plastice şi Istoria Artelor – Cercetător; canto clasic, Diplomă a Centrului pentru journalism independent – Bucureşti 1996 Membră a: Societăţii Scriitorilor Români – Bucureşti, Societăţii Scriitorilor Români pentru Ştiinţă, Tehnică şi Memorialistică, Academiei Dacoromâne, Societăţii Internaţionale ―Dacia Revival‖, Societăţii Ştiinţifice ―Getica‖, Societăţii Internaţionale de Haiku, Asociaţiei Culturale ―Amurg sentimental‖, membră a Cenaclului Literar ―Octavian Goga‖, fost prim vicepreşedinte al Academiei Dacoromâne, fost preşedinte al cenaclului literar al Academiei Dacoromâne, preşedinte al Cenaclului Literar ―Gândirea Românească‖, membră a Societăţii Astronomice Române de Meteori, fost preşedinte al Cenaclului ―Ion Creangă‖, preşedinte fondator al Cenaclului pluridisciplinar ―B. P. Haşdeu‖ (2004). Din anul 2014 este membră a colectivului

Ion Luca Caragiale s-a născut pe data de 01 februarie 1852 în localitatea Haimanale, județul Prahova. A fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist. George Călinescu îl considera a fi ‖cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români‖. A decedat pe 9 iunie 1912 și a fost ales membru postmortem al Academiei Române. Pe 1 februarie 2017 s-au împlinit 165 de ani de la nașterea sa și continuă să rămână un reper în literatura română.

16

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 redacțional al revistei de cultură Bogdania din Focsani.

Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional – Vâlcea, Societatea Culturală ―Anton Pann‖ – Rm. Vâlcea, Cercul ―Nicolae Densuşianu‖, Uniunea Juriştilor din România (2009), ―Societatea Română de Istoria Medicinii‖.

A prezentat un număr de circa 90 de expuneri publice (1991-2014) în cadrul Studioului ―Lucian Blaga‖, Academia Dacoromână, UNESCO, Congresele internationale de dacologie organizate de Dacia Revival – SUA.

Colaborări la publicaţii: ―Comentar‖ (1990), ―Dreptatea‖, ―Cotidianul‖ (1990), ―Jertfa‖ (1990), ―Alianţa Civică‖ (1990), ―DacoromaniaComterra‖ (2000), ―Romanian Contemporary Astropoetry Near VII ASA‖ (2000) – USA; ―Antology Leonid Storm Research‖ – SUA (2000); STAR – SUA (2000); ―Observator‖ – Munchen – Germania (2000); ―Mesagerul Sf. Anton‖ Padova – Italia; ―Zodii în cumpănă‖ – Durbach, Germania (1991); ―Cariatide‖ – Hunedoara (1992); ―Constelaţia Dragonului‖ – Deva (1992); ―Ţara noastră‖ – Bucureşti (1992); ―Naţiunea‖ (2008); ―România Mare‖ (2008); ―Revista fenomenelor paranormale‖; Revista ―Haiku‖ (1991); Revista ―Comterra‖ a Academiei Dacoromâne An III nr. 5-6 (2001 I An VI nr. 4); ―Cronica Fundaţiilor‖ (2003-2005); ―Destine‖ (1991); ―Amurg Sentimental‖ (1991 până în prezent); ―Gândul Anonimului‖ – Bucureşti 2014; ―Bogdania‖ – Focşani (2014); ―Oglinda Literară‖ (cronică – 2014).

A îngrijit sau a participat la următoarele antologii de poezie şi proză: * ―Omagiu Republicii‖ Ed. Vasile Cârlova (1981-1982); * ―Arcade peste timp‖, Ed. Vasile Cârlova (1984); * ―Metafore peste vremi‖ (1993); * ―Interferenţe‖ Studioul ―Lucian Blaga‖ (1996); * ―Metafore peste vremi‖ Ed. Destine (1995); * ―Întâlniri în cuvânt‖ – Societatea Scriitorilor Români (2002); * ―Dicţionar cultural‖ Ed. Destine (2007); * Publicaţiile ―Literar ing‖ ale Ziarului Univers ingineresc – AGIR (2013, 2014). * Din livada înflorită a iubirii. Antologie de poezie contemporană, Editura Emma, 2014.

Cărţi publicate: * ―Eterna reîntoarcere‖ – Haiku (1994); ―Armonii de amurg‖ – poeme (1995); *―Cavalerul de Ronsard şi Banul Mărăcine‖ – roman istoric de Ceresnes (tradus din limba franceză) (2004) Ed. Academia Dacoromână; * ―Tezaure ale omenirii‖ – istorie veche (2008) Ed. Amurg Sentimental; *―Soarele Carpaţilor‖ – istorie veche (2010) Ed. Amurg Sentimental – Bucureşti; * ―Sonete‖ Ed. Amurg Sentimental (2008); * ―Reînviata lume uitată‖ – sonete – Ed. Societăţii Scriitorilor Români (2012); *―Peşteri‖ – sonete – Ed. Amurg Sentimental (2014). Începând din anul 1996, a participat la Simpozioanele naţionale anuale, cu comunicări, în cadrul instituţiilor: Academia Dacoromână, Asociaţia Practicienilor de Yoga, Uniunea Vatra Românească, Fundaţia ―Mirabilis‖, Direcţia

Diplome, premii: Diplomă de doctor în Dacologie (2000) şi Diploma ―Mircea Eliade‖ (2000), Diploma pentru volumul de haiku ―Eterna reîntoarcere‖ (a.2000) (trilingv), evidenţiat de NASA-USA, Israel, Anglia, Irlanda.

Diplome naţionale pe anii 2000 şi 2001 pentru haiku şi poezie pe teme cosmice.

Premiul I la Concursul Naţional de poezie ―Moştenirea Văcăreştilor‖ – 1981; Diplomă de onoare din partea Cenaclului de literatură patriotică ―Vasile Cârlova‖ pentru placheta de versuri ―Armonii în amurg‖ şi pentru activitatea desfăşurată în cadrul cenaclului (1980-1981); Diplomă de onoare din partea Cenaclului ―Vasile Cârlova‖ pentru activitatea în calitate de vicepreşedinte (1985-1996); Diplomă din partea ―Mioriţa Academy of Art and Science‖ – New York, 17

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 GEO CĂLUGĂRU – 75

USA (2002); Certificate of Achievement, pentru poezie – for Distinguished Achievement 1998; Premiul ―Mircea Eliade‖ pentru promovarea valorilor dacoromâneşti din partea Academiei Dacoromâne pentru întreaga activitate de cercetare – 2006; Diplomă de Onoare pentru distinsa contribuţie la lucrările Cenaclului ―Vasile Cârlova‖ (2007); Diplomă de Excelenţă din partea Ligii Navale Române – Filiala Bucureşti (2007); Diplomă din partea Societăţii Scriitorilor Români pentru afirmarea vechimii neamului nostru (2008, 2011, 2013), la împlinirea a 100 ani ai S.S.R.; Diplomă din partea Cenaclului literar ―Gândirea românească‖ pentru activitatea de cercetare istoricoliterară, ca preşedinte (2008); Inclusă în Enciclopedia Britanică ―International Biographical Centre‖, Cambridge, England, pentru cercetare în istoria antică (2004); Inclusă în ―O istorie a literaturii române de la origini până în prezent‖ de prof.univ. Ion Rotaru (2008); Inclusă în ―Antologia Sonetului românesc‖ vol. 2 de Radu Cârneci (2009) editată de Muzeul Naţional al Literaturii Române; Diplomă de excelenţă din partea ―Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni‖ – filiala Cluj – 2014.

Diplomă de excelenţă din partea revistei de creaţie şi cultură „BOGDANIA” pentru volumul „Soarele Carpaţilor‖ – 2014.

Diplomă de excelență din partea Asociației Culturale Bogdania pentru cercetare istorică și contribuții deosebite în promovarea adevăratei istorii naționale - 2016 Premiul Editurii ―Perpessicius‖ – 2008, 2009, 2011 şi Premiul ―Poemul-cugetare‖ – 2010.

A publicat și publică în numeroase reviste de prestigiu din Romania și din alte țări, articole pe teme de artă, cultură, știință (mai ales în domeniul dacologiei). Vă dorim în continuare o viață strălucită precum întreaga operă.

Geo CĂLUGĂRU este poet, prozator, eseist de certă valoare și de un caracter desăvârșit. Pentru merite literare deosebite a fost inclus în membru al U.S.R. şi U.Z.P.R. Dumnealui s-a născut în oraşul Mărăşeşti, judeţul Vrancea, la data de 27 ianuarie 1942. Jumătate este moldovean, după mama și jumătate oltean, după tata-Dumitru Călugăru (din Strâmba-Jiu, Turceni, Gorj).

Este absolvent al Facultății de Filologie a Universităţii Bucureşti (1966), şi ulterior al Facultății de Ziaristică din Bucureşti. Timp de şase ani a activat ca profesor la diferite şcoli din judeţul Călăraşi, apoi ca director adjunct al Bibliotecii „Nicolae Labiş‖ a Casei de Cultură a Ministerului de Interne (1972- 1990). A fost Redactor la publicaţiile „Poliţia Română‖ şi „Pentru Patrie‖ (1990-2001), apoi director al aceleiaşi Biblioteci a Casei de Cultură a Ministerului de Interne, până la 30 iunie 2004 când s-a pensionat. A desfășurat o amplă activitate literară, reușind să publice sute de reportaje, comentarii, interviuri. De asemenea, fire sociabilă și cu suflet bogat a organizat numeroase activităţi culturalartistice, a moderat lansări de cărţi, simpozioane și diverse dezbateri publice.

Este președintele Cenaclului literar „Octavian Goga‖, membru activ al Ligii Culturale „Fiii Gorjului‖. A colaborat cu numeroase reviste, printre care: „Poliţia Română‖, „Pentru Patrie‖, „Dimineaţa‖, ‖Independența Română. Independența prin cultură‖, „Curtea de la Argeş‖, „Oglinda Literară‖, ‖Bogdania‖ şi altele. Este inclus în Antologia „Oglinzi retrovizoare‖, Editura „Perpessicus‖, Bucureşti 2002, (interviuri); Almanahul revistei „Pentru Patrie‖, etc.

LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI NUMAI BUCURII! Ionel MARIN 18

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Opera literară: „Era o frunză‖ (poezii) – 1971; „Focul pământului‖ (proză pentru copii) – 1986; „Prinţul năzuros‖ (proză pentru copii) – 1988; „Vânare de vânt‖ (poezii) – 1995, „Anotimpul iertării‖ (poezii) – 1996, „Amară-dulce răstignire‖ (poezii) – 1997; „Ţara lui Talmeş-Balmeş‖ (proză pentru copii) – 1998; „Clipa singurătăţii‖ (poezii) – 1998; „Remember Ioan Tecşa‖ – 2001, „Capricii‖ (poezii) – 2001, „Farmecul luminii – itinerar critic actual‖ – 2005; „Confesiunile unui terorist‖ (proză poliţistă) – 2005; „Femeia fluture de floare‖ (poezii) – 2005; „Toma Caragiu – magicianul‖ – 2006; „Răsfrângeri lirice‖ (poezii) – 2008, ‖Sfinte firi vizionare‖ (monografie literar-istorică) – 2011, ‖Cuvintele-veșmânt pentru marea trecere‖ (interviuri, cronici literare, medalioane aniversare) – 2016. La împlinirea a 75 de ani într-o atmosferă minunată, la Centru Cultural ‖J. L. Calderon‖ din București a fost sărbătorit cum se cuvine ca scriitor și promotor cultural de mare valoare și implicare în viața culturală a țării noastre. A primit numeroase Diplome de excelență, trofee și mai ales dragostea unui auditoriu de înaltă ținută culturală. După cum era și firesc domnul Geo Călugăru a fost răsplătit și de Asociația Cultural-umanitară ‖Bogdania” cu o frumoasă Diplomă de excelență, în semn de prețuire și ca rezultat al unei fructuoase colaborări. Cuvintele de apreciere l-au emoționat și ca scriitor dar mai ales ca Om de mare frumusețe spirituală. Să ne trăiți într-u mulți și fericiți ani! Dumnezeu să vă binecuvânteze!

român care nu se dezice de el și nu se rușinează că-i român.

E ceea ce românii numesc un om de omenie, un generos coleg, un animator cultural în sensul dat de Gherea. E un scriitor pentru copiii de la 7 la 100 de ani care scrie despre ei fără să se copilărească, are răspunderea pentru hrana spirituală dată copilului.

Geo Călugăru abordează specii și genuri literare diferite: interviuri, cronici, eseuri, medalioane aniversare precum Toma Caragiu, Amza Pellea, Ștefan Iordache.

Moderator talentat al multor acțiuni culturale și e sufletul unor cenacluri literare.

Este regretabil că nu-i menționat în dicționare și istorii literare sponsorizate de stat. Ceea ce e impresionant în actul său critic este faptul că citește cu dragoste cărțile colegilor și le comentează competent. Domnia sa nu face politichie de gașcă sau bisericuța diavolului... Ceea ce face poartă amprenta respectului pentru scriitori și pentru cititori și, mai ales, pentru destinul culturii române și al identității naționale.

Cu o expresie, pe nedrept ironizată, el este un scriitor cetățean.

Cartea lui este un fragment de istorie literară despre creația actuală.

Viața lui Geo Călugăru m-a dus cu gândul la o cugetare a lui Montaigne: „Cele mai frumoase vieți sunt, după părerea mea – acelea care se rânduiesc cu modelul comun și omenesc, în ordine dar fără miracole și fără extravaganță.‖ Când scriem despre copii și pentru copii, nu-i bine să ne copilărim, dar nici să nu ținem cont de specificul copilăriei și să-i îmbătrânim prea devreme. Numai așa respectăm copilul și așa cum spunea poetul latin Juvenal în Satira IV: „Maxima debemur puero reverenția‖ – „Cel mai mare respect îl datorăm copilului.‖ Îl felicit pe Geo Călugăru fiindcă s-a comportat astfel scriind despre copii. El se află printre scriitorii care au privit copilăria cu dragoste și seriozitate, care prin morala și funcția educativă a cărților sale a oferit copiilor o sănătoasă hrană spirituală.

Ionel MARIN

Prof. univ. Ion Dodu Bălan - Scriitorul Geo Călugăru păstrează cultul cărții tipărite Printre atâtea ifose de genii, de veleitari mercenari, slujitori ai unor partide, globaliști disprețuitori de românism, Geo e un scriitor normal, fără fumuri la cap, un

19

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Cinste lui Geo Călugăru, că la 75 de ani păstrează cultul cărții tipărite și le-o oferă copiilor. Geo la 75 de ani are puritatea sufletească a copilului veșnic. E inimos, corect, generos, plin de afecțiune. Este ceea ce în concepția U.N.E.S.C.O. se numește un animator cultural. În toate cărțile lui Geo Călugăru e duhul curat al copilăriei sale.

Geo Călugăru este un pasionat evocator de mari personalități în „Sfinte firi vizionare‖ ca și în „Cuvântul - veșmânt pentru marea trecere‖ în care se referă la mari personalități precum: Toma Caragiu, Amza Pellea, Mircea Eliade – oameni care după opinia regretatului maestru Radu Beligan „n-ar trebui să moară niciodată‖.

Din aceeași categorie menționăm și pe Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Iurie Darie, Brâncuși în viziunea Anei Calina Garaș. Pagini emoționante le sunt dedicate scriitorilor Nicolae Dragoș, Ion Rotaru, Dumitru Bălăeț, George Zarafu, Constantin Kapița. În ceea ce scrie dă titluri foarte inspirate, sugestive, încărcate de poezie: „Cuvintele – veșmânt pentru marea trecere‖. Îl cunosc de multă vreme pe Geo Călugăru de la Revista „Pentru Patrie‖, sub trei redactori șefi: Olimpian Ungherea, Ioan Tecșa, Nicolae Rotaru – o redacție de scriitori talentați, serioși, patrioți și de aceea am scris la ei. Europa liberă m-a criticat.

Geo era ceea ce a rămas până azi: un scriitor harnic, inimos, foarte activ, generos, pentru care prietenia e o valoare supremă – sugestiv ceea ce a scris el despre Dumitru Dumitrică și acesta despre el, ceea ce a scris despre Geo, admirabil, poeta Victoria Milescu. E un scriitor cu o paletă tematică foarte bogată în cărțile pentru copii în care nu se copilărește, încât nu-l poate înțepa epigrama lui I. Scurtu: „Între Creangă șintre alții/Diferența nu o știi/El și-a scris copilăria/Alții scriu copilării...‖. Geo este un astfel de om și un scriitor, într-o vreme când unii nu-s nici măcar scriitori, necum oameni. Îmi amintesc cântecul popular care zice: „A fi domn e o-ntâmplare,/A fi om e lucru mare‖. Geo e un om. Mai multe pagini autobiografice din cartea „Cuvintele –

veșmânt pentru marea trecere‖ (II), s-ar putea intitula și ele „Ecce homo!‖ sunt ideile din „Argument‖ susținute de admirabilul portret făcut precum și acelea ale colegilor: Floarea Necșoiu, Ion C. Ștefan, Victoria Milescu, Dumitru Dumitrică. Citiți-le în carte. Este vorba de un titlu foarte sugestiv care cuprinde ideea că sentimentele, gândurile, faptele, visele și năzuințele omului în marea trecere sunt înveșmântate în Cuvânt.

Titlul „Cuvintele - veșmânt pentru marea trecere‖ - îmi sugerează o spusă a lui Sextie... cum că nu numai omul este stăpânul limbii, ci și limba e stăpâna omului, e o zicere care vine din Philocalia – susține într-un fel ideea lui Geo, comentând cărți precum: „Între două lacrimi și un sărut‖ de poeta Magda Bădoiu. În „Argumentul‖, pe care-l așează pe coperta exterioară este cuprins un autentic crez despre rolul literaturii sale și răspunderea față de cititor. El realizează o artă poetică nobilă vorbind despre „cuvântul care zidește‖. Întâlnim în cartea sa evocări de acțiuni și activități culturale, poeți, scriitori valoroși, puțin cunoscuți, din păcate. Are cronici de cărți, succinte tablete morale de mare actualitate. De exemplu „Obsesia normalității‖, cartea poetei Monica Mureșan. Realizează interesante comparații.

De exemplu, în povestirea „Iepurele‖ din „Adio copilărie!‖ de Dumitru Dumitrică, asupra căruia se oprește cu multă atenție. Întâmplarea din acea povestire te duce, prin finețea lirismului, cu gândul la „Moartea căprioarei‖ de Nicolae Labiș. Acestui scriitor, prieten declarat, î dedică mai multe comentarii. E frumos ce face și moral! Într-o vreme cu multă lume și puțini oameni, cel ce va căuta un om adevărat, de omenie și acțiune, îl va găsi aici, acum printre noi pe cel pe care îl aniversăm la 75 de ani. E Geo Călugăru, un septuagenar și o țâră (5 ani), tânăr, omul vremii noastre fiind mai longeviv decât, să zicem, cel din Ev Mediu și Renaștere.

La mulți ani Geo! E nevoie de oameni ca tine, modești, muncitori, fără ifose elitiste și îngâmfări ridicole...

20

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 pentru volumul "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", i se acordă Premiul Republican al Komsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă.

Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brâncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

Poetul, în 1993, este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.

Opera literară: 1957 - Alarma (versuri pentru copii) 1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii) 1961 - Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească‖ 1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași' (versuri, povestiri și cântece).

1964 - Revista „Nistru‖ publică poemul Legământ, dedicat poetului M. Eminescu.

1965 -Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i se acordă Premiul Republican al Komsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret (1967).

1967 - Poezii de seama voastră (editura „Lumina‖) 1968 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul‖ Nicolae Testimițeanu (revista „Nistru‖). Întregul tiraj este oprit, dedicația scoasă.

1969 - Duminica cuvintelor la editura „Lumina‖ cu ilustrații de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preșcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniță de copii.

IM MEMORIAM GRIGORE VIERU – Poetul iubirii (14.02.1935-18.01.2009) de Ionel MARIN

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, județul Hotin, România Mare. Poetul Grigore VIERU șia dedicat întreaga viaţă şi operă slujirii limbii române și românismului. Acad.

Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil.‖ A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină în 1953.

A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii, "Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scânteia Leninistă”. În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună având doi copii: Vieru-Teodor și Călin. Grigore Vieru a fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, În 1965, 21

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 1970 - Abecedarul (editura „Lumina‖) — în colaborare cu Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru) 1972 - Trei iezi 1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Cârmu) 1975 - Mama (editura „Lumina‖ — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru) 1976 - Un verde ne vede! (editura „Lumina‖ — volum pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).

1989 - Metafore albastre - Сини метафори - (editura „Narodna cultura‖, Sofia — în colecția Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.

2010 - Mi-e dor de piatră - Жал ми е за камъка[16] - еd. Avangardprint, Bulgaria traducere în bulgară și prefață de Ognean Stamboliev - 100 poezii

cresc, el face parte dintr-o generaţie cu cărţi şi opere ce s-au impus în conştiinţa cititorilor, (el a creat) o şcoală poetică de rang european, scriind o poezie care este viaţa de toate zilele în sufletul omului [...] O poezie slujitoare întru edificarea vieţii în tot ce este ea minune şi bunătate şi lumină‖.

Constantin Ciopraga: „Prin „mamă personală‖ ni se transmite arhetipul mamei universale. Se ajunge, în fapt, la o mamă suprapersonală, o mamă-idee, proiectânduse în eternitate, o mamă, hieratică meritând adoraţie, acţionând suprasenzorial, ca un fluid învăluitor…‖.

Zoe Dumitrescu-Buşulenga: „Grigore Vieru are o destinaţie impresionantă în ciuda simplităţii aparente a versului de o mare accesibilitate, şi a temelor generale, nu foarte numeroase. Dar el se numără printre acei poeţi a căror fiinţă se face ecoul tuturor, printre acei poeta vates de felul lui Goga, pentru care mesajul poeziei are, în virtutea rădăcinilor vii, atribute mesianice‖.

Fănuş Neagu: „Grigore Vieru se cuprinde în inima românilor va Vârful cu Dor în lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului în câmpia Bărăganului, ca strugurii în viile Moldovei întregi şi ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilăriei. Tot timpul inspirat şi blând şi plin de furtunile ce domină povestea Nistrului înscriindu-şi durerea în Marea Neagră‖.

Fănuş Băileşteanu: „A luptat din răsputeri – alături de o întreagă generaţie de tineri scriitori, generaţie căreia i se spune, acum, „generaţia Vieru‖: mai întâi, pentru dreptul de a se exprima în limba sa – limba română; apoi pentru dreptul acesteia de a deveni limba oficială, şi pentru scrierea ei în alfabetul latin; apoi, pentru câştigarea independenţei „ţării‖ sale; în fine, pentru reunirea acesteia cu Ţara-Mamă, pentru reîntregirea României în hotarele ei fireşti, de după 1 Decembrie 1918‖.

Mihai Cimpoi: „S-a impus ca o personalitate artistică încă din studenţie, când frecventa cenaclul universitar, iar mai târziu ca un talent literar de excepţie şi un spirit civic angajat, ca promotor consecvent al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului în cele mai importante

Sunt interesante opiniile unor personalități ale culturii române, ale unor critici obiectivi şi de vocaţie, despre poetul Grigore Vieru: Nichita Stănescu: „Grigore Vieru este un mare şi adevărat poet. El transfigurează natura gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează şi îmi influenţează versul plin de dor, de curata şi pura limpezire‖.

Adrian Păunescu: „Poezia lui Grigore Vieru a făcut mai mult pentru unitatea naţională a tuturor românilor decât toţi politicienii şi decât toate armatele la un loc. Şi pentru că unitatea naţională nu este pe de-a-ntregul realizată, Vieru e o rană, iar poezia lui e o dramă. …Vieru e de pretutindeni din România.

Românii au impresia că-l cunosc din tată-n fiu, recunoscând în gândirea şi sensibilitatea lui, un tipar genetic imposibil de imitat şi de trădat. Chiar situaţia existenţială a lui Vieru seamănă până la identitate cu situaţia poporului român. Mereu ameninţat, mereu fragil, mereu suferind şi mereu nemuritor‖.

Ioan Alexandru: „Grigore Vieru nu este singur, stejarii cei mai viguroşi tot în pădure 22

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 manifestări culturale, sociale şi politice ale intelectualilor basarabeni, luptând pentru oficializarea limbii române şi revenirea la alfabetul latin, pentru reunirea ei cu Patriamamă. În publicistică a abordat probleme spinoase ale actualităţii şi a meditat asupra destinelor neamului, ale artei, limbii şi literaturii române. El este eminamente un poet al satului conceput ca sălaş al veşniciei, microunivers autarhic ce trăieşte după legi implacabile, spaţiu al originilor şi al sacrului. Cultul copilului şi al copilăriei, al mamei şi al maternităţii, al pământului cu valoare mitică universală sau – mai particulară – de plai mioritic domină poezia şi mitopoetica lui. Caracterele esenţiale ale creaţiei sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă şi folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism de esenţă baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernităţii.

Nicolae Dabija: Steaua lui Grigore Vieru continuă să se înalţe, să strălucească şi să ne călăuzească. Aşadar, Grigore Vieru n-a murit, el a învins moartea („Nu frică, nu teamă/ Milă de tine mi-i, /Că n-ai avut niciodată mamă,/ Că n-ai avut niciodată copii.‖), căci el are copii, la propriu dar şi la figurat, adică pe noi toţi („S-au aplecat mereu şi se apleacă asupra literaturii basarabene lingviştii din Bucureşti, Iaşi, Cluj, la fel scriitorii Adrian Păunescu şi Victor Crăciun din Bucureşti, Theodor Codreanu din Huşi, Adrian Dinu-Rachieru din Timişoara, Viorel Dinescu din Galaţi, Tudor Nedelcea din Craiova‖ – din Discursul de recepţie rostit de poet la 29 august 2007 cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa de către Academia de Ştiinţe a R. Moldova), care am fost onoraţi de prietenia Sa şi-i vom duce idealurile mai departe. Aşa să ne ajute, Dumnezeu!

Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău.

Grigore Vieru a încetat din viaţă pe 18 ianuarie 2009, datorită unui stop cardiac. A fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central. La

înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, întreaga republică ţinând (la ora 10:00) un moment de reculegere. Republica Moldova, limba română a pierdut un mare poet şi un slujitor credincios neamului românesc.

Pentru marile sale merite a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce. În amintirea lui câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău, câte o stradă din Iaşi și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, pe 11 februarie 2010 a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chişinău. Dumnezeu să binecuvânteze pe români și pe Grigore Vieru să-l odihnească și pomenească într-u Împărăția Sa!

Poezii de Grigore VIERU

Scrisoare din Basarabia Cu vorba-mi strâmbă şi pripită Eu ştiu că te-am rănit spunând Că mi-ai luat şi grai şi pită Şi-ai năvălit pe-al meu pământ. În vremea putredă şi goală Pe mine, frate, cum să-ţi spun, Pe mine m-au minţit la şcoală Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut.

Vă scriu cum pot şi prea târziu, Mi-e dor de voi si vă sărut.

23

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Faceţi să se războiască Între dânşii fraţi cu fraţi.

Credeam ca un noroc e plaga, Un bine graiul cel sluţit.

Citesc azi pe Arghezi, Blaga Ce tare, Doamne-am fost minţit!

Cu pocăinţă nesfârşită Mă rog iubitului Isus Să-mi ierte vorba rătăcită Ce despre tine, frate-am spus.

Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut.

Vă scriu cum pot şi prea târziu, Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Aflând că frate-mi eşti, Odată scăpai o lacrimă-n priviri Ce-a fost pe loc şi arestată Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare, Din drobul mut al lacrimei Ocnaşii scot şi astăzi sare Şi nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut.

Vă scriu cum pot şi prea târziu, Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Trist e în lumea cea de flânduri, Trist e graiul cel smintit, Ce-l clădiţi pe referendum, Pe pricazul cel stropşit.

Doamne Tu coboară-ţi mila, Căci mă curmă zdrobitor, Şi iubirea cu de-a sila Şi tovărăşia lor.

Octavian D. CURPAȘ despre Preot Gheorghe TATU

Lăsați-ne în legea noastră Preotul Gheorghe Tatu – Temniţă pentru spovedanie!

Peste biata noastră humă, Peste omul necăjit, Vine iar un fel de ciumă, Vine roşu plebiscit.

Bine nu scăpăm de una, Şi-alta vine peste noi, Ne îneacă mătrăguna, Şi un greu străin gunoi.

Vrem sa trăim sub stea albastră, Cum inimii îi place, Latinei inimi cum îi place.

Lăsaţi-ne în legea noastră, Lăsaţi-ne în pace, Lăsaţi-ne odată în pace!

Moşii noştri cu prescură, Cât aici au vieţuit, Ştiau numai de scriptură, Nu ştiau de plebiscit.

Unde-a apare a voastră mască, Numai vrajbă semănaţi,

Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, militant activ împotriva comunismului, a fost una dintre victimele ticălosului regim instaurat la 23 august 1944 în România. În anul 1953 ajunge după gratii şi petrece zece

24

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 ani din viaţă în temniţele comuniste, în timp ce familia sa suportă consecinţele.

Informaţiile despre dosarul preotului Gheorghe Tatu sunt lapidare iar motivele arestării sale, de-a dreptul hilare: Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, Sibiu a fost arestat şi condamnat pentru că a spovedit persoane urmărite de securitate! – scrie în dreptul numelui său, în listele cuprinzând preoţii arestaţi în acea perioadă.

Lipsa de dovezi, deşi atitudinea şi acţiunile preotului fuseseră, fără îndoială, anticomuniste, au condus, probabil, la fabricarea de acuzaţii.

Drama familiei Tatu din Sebeşul de Sus am aflat-o de la Doina Tatu (căsătorită Nicula), care mi-a povestit mai pe larg despre cele întâmplate în copilăria şi tinereţea sa, la Sebeşul de Sus, şi nu numai. Ea a fost recent în vizită la Dumitru Sinu la Phoenix, Arizona. Nici cei 63 de ani de când nea Mitică a plecat din ţară şi nici miile de kilometri care-i despart, n-au umbrit prietenia care s-a sudat cu mulţi ani în urmă, în satul copilăriei lor. Doar patina timpului şi-a lăsat amprenta asupra celor doi, aflaţi astăzi la vârsta senectuţii, lăsându-le însă la fel de vii, amintirile.

Drama preotului Gheorghe Tatu – deţinut politic!

Gheorghe Tatu este ultimul dintre cei şapte copii ai lui Ion Tatu, mulţi ani primar în Sebeşul de Sus, la începutul secolului XX. Vede lumina zilei în satul de la poalele masivului Suru, din munţii Făgăraş, la data de 1 aprilie 1909. Şcoala primară o face în satul natal, iar apoi urmează cursurile Şcolii Pedagogice din Sibiu. Îşi continuă studiile tot la Sibiu, şi în anul 1932 absolvă cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din oraşul de pe malul Cibinului.

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu este cea mai veche instituţie de acest gen din ţară. Înfiinţată în 1786, ca Şcoală Teologică, reorganizată sub conducerea lui Gheorghe Lazăr, în 1811, funcţionează neîntrerupt până astăzi. În perioada 19481990, sub numele de Institut Teologic de Grad Universitar, a fost una dintre cele două şcoli teologice ortodoxe de rang universitar din România, care au pregătit slujitorii

Bisericii Ortodoxe. Din 1990 devine parte componentă a Universităţii din Sibiu. În anul 1933, Gheorghe Tatu se căsătoreşte cu Eudochia Spârlea, din Avrig, nepoata preotului Cârdea. Născută în Avrig, la 30 ianuarie 1906, Eudochia face clasele primare în satul natal, după care urmează cursurile Şcolii Normale din Cluj. După căsătorie, îşi urmează soţul care slujeşte ca preot în Sebeşul de Sus şi lucrează aici ca învăţătoare.

Era o modă a vremii ca tinerii preoţi să se însoţească cu învăţătoare, mai ales în mediul rural, fenomen arhicunoscut în tradiţia satului românesc: o combinaţie fericită, şcoala şi biserica făcuseră dintotdeauna casă bună împreună! Nea Mitică Sinu şi-a adus aminte, la un moment dat, de sărbătoarea Floriilor. Mi-a povestit atunci, cum toţi copiii de la şcoală, în frunte cu învăţătorul Stroia, părintele Tatu şi doamna preoteasă, mergeau în dimineaţa Floriilor în afara satului, ca apoi să revină pe uliţele lui, frumos încolonaţi, cu cei doi bărbaţi în faţă şi doamna Eudochia în urma lor, într-o procesiune emoţionantă, purtând ramuri de salcie în mâini, şi cântând pricesne specifice Floriilor.

La 19 august 1934, casa preotului Tatu se umple de bucuria venirii pe lume a unei fetiţe drăgălaşe, care va purta numele Doina. Fericirea tinerei familii sporeşte în 1937 când se naşte primul băiat, Septimiu Bujor Tatu şi mai apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, când vine al treilea copil care poartă numele tatălui, Gheorghe, şi este răsfăţatul familiei. Îmi povestea Doina Tatu că celui mic, toată familia îi spunea Puiu! În ciuda greutăţilor inerente apărute pe vreme de război, familia preotului Tatu era fericită şi privea cu încredere spre timpuri mai bune.

Regimul comunist proaspăt instaurat era în plină ascensiune. Însă încet, încet a început să-şi arate dinţii de fiară, manifestându-şi influenţa nefastă în toate mediile sociale. Se produsese o adevărată răsturnare a valorilor şi începuse prigoana împotriva slujitorilor bisericii şi a celor care nu rezonau cu ideologia comunistă. Nemulţumirile se 25

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 înmulţeau vizibil şi lupta rezistenţei anticomuniste se intensificase.

Injustiţiile practicate de un sistem ticăloşit, aflat în distonanţă cu idealurile poporului român, pe fondul unei campanii puternice de discreditare a bisericii, în favoarea comunismului ateist, îl determină pe Gheorghe Tatu să se ralieze mişcării anticomuniste, devenind militant activ.

Inteligenţa preotului şi totodată, precauţia, îl ajută să se strecoare prin filtrul securităţii, care nu-i găseşte motive plauzibile de arestare. Dar cum de ghearele temutei securităţii nu aveai cum să scapi, motivele arestării sale din 1953 sunt, probabil, fabricate: este arestat şi condamnat pentru spovedirea persoanelor urmărite de securitate! Ce hilar!

Comunismul instaurat în Europa primei jumătăţi a secolului XX s-a năpustit ca o fiară asupra oricăror forme de credinţă care nu urmau doctrina comunistă, în ţările care i-au căzut victimă, printre care şi în România. Conflictele între laicii orbiţi de comunism şi biserică, pe fondul permanentelor frământări generate de acţiunile rezistenţei anticomuniste în diferitele ei forme, ofereau reprezentanţilor bisericii două posibilităţi: fie menţinerea şi susţinerea ideilor lor, purtând manifestul roşu în buzunar, fie convertirea lor peste noapte în comunişti cu crucea de gât...

Gheorghe Tatu însă şi-a purtat crucea în spiritul aceloraşi idei, răzbătând prin jungla comunistă şi rămânând fidel convingerilor sale.

Un complet de judecată de la Tribunalul Braşov îl judecă şi-l condamnă la zece ani de închisoare. Ceea ce a îndurat în anii de detenţie Gheorghe Tatu, numai el şi Dumnezeu au ştiut! Condiţiile din închisori şi ororile unui regim draconic din interiorul lor au făcut multe victime. Scapă cine poate sau cine rezistă! După aproape zece ani de perindare prin temniţele comuniste de la Sibiu, Codlea, Aiud, Gherla, Salcia şi Periprava, este eliberat în toamna anului 1962.

Arestarea preotului Tatu a avut o puternică rezonanţă în rândurile enoriaşilor săi.

Fusese un om de omenie, un preot dedicat

meseriei sale şi în primul rând un om cu suflet mare. ―Nu pot decât de bine să-mi amintesc de popa Tatu – spune nea Mitică – nimeni nu avea o vorbă rea de spus de el şi de doamna Eudochia. Nu exista sătean care să fi avut nevoie de sfatul sau sprijinul său, să nu-l primească! Era trup şi suflet pentru obştea sătească, doar era fiu de primar! Îmi aduc aminte cum doamna preoteasă le învăţa pe fete lucru manual, gospodărie şi multe lucruri folositoare în viaţă. Era o femeie de excepţie, care punea mult suflet în profesia ei. A adus războiul de ţesut la şcoală ca să le înveţe pe fete să ţeasă. Ieşeau din mâna fetelor, sub îndrumarea doamnei Eudochia, nişte lucruşoare minunate, de la prosoape cu motive naţionale, la tot felul de covoraşe şi perdele, pe care le vindeau, iar cu bănuţii adunaţi erau cumpărate diverse materiale şi lucruri trebuincioase şcolii‖.

Imediat după arestarea preotului, soţia sa este dată afară din învăţământ, constituind un pericol şi în acelaşi timp, un exemplu negativ pentru elevii săi, însă doar în concepţia comuniştilor. Eudochia Tatu era o femeie foarte apreciată şi o dăscăliţă desăvârşită pentru comunitatea din Sebeşul de Sus. Rămasă fără loc de muncă, cu trei copii de crescut, preoteasa Eudochia Tatu îşi ia copiii şi se mută la Avrig, în satul său natal.

După ce iese din închisoare, în 1962, preotul lucrează pe unde poate pentru a-şi câştiga existenţa şi a-şi întreţine familia, din care lipsise aproape zece ani. La început şia găsit de lucru la Codlea, apoi a lucrat ca pontator la uzina de la Mârşa, până când a reuşit să obţină reabilitarea şi revenirea în rândurile preoţimii. A fost un proces anevoios dar fiind un om perseverent şi demn, a reuşit să obţină o parohie, de data aceasta în localitatea Bradu.

Doamna preoteasă s-a angajat ca şi contabilă la o fabrică de sticlă, unde a lucrat până la vârsta de pensionare.

Părintele Gheorghe Tatu s-a stins din viaţă la data de 15 iulie 1975 şi a fost înmormântat la Avrig. Eudochia Tatu şi-a urmat soţul după mulţi ani. A trecut în 26

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 la pensie, s-a mutat şi el la Avrig, în casa bunicilor săi, care este lângă casa lui Bujor. ―Doar eu nu sunt acasă, la Avrig – îmi spune Doina Nicula – eu mi-am urmat ursitul, dar nu sunt departe de fraţii mei, locuiesc la Sibiu‖.

Matematica e ca o fată frumoasă… ―Îmi amintesc cu drag de părintele Tatu, de doamna învăţătoare Eudochia, de copiii lor, dar mai ales de fata popii (Doina) care s-a măritat cu cel mai bun prieten al meu‖, mi-a spus odată nea Mitică.

Aşa am aflat şi eu, tocmai de la fata popii!

Graţie sprijinului acordat de rectorul Raluca Ripan, Doina Tatu termină facultatea şi se căsătoreşte cu Emilian Nicula. Amândoi au fost studenţi la Cluj. Unindu-şi destinele, cei doi erau hotărâţi să-şi întemeieze o familie şi să se bucure împreună de viaţă.

De profesie inginer chimist, soţul Doinei obţine un loc de muncă la Combinatul Chimic din Făgăraş şi în 1956, cei doi tineri se mută aici. Doina va lucra ca profesor de matematică în cadrul Liceului Radu Negru.

Acest liceu, astăzi cunoscut sub numele de Colegiul Naţional ―Radu Negru‖, este cea mai veche instituţie de învăţământ secundar din Ţara Făgăraşului, fondată la 13 septembrie 1869, de către cărturarul transilvănean Ion Codru Drăguşanu, care îi dă şi numele ―Radu Negru‖. Demni de numele şi prestigiul colegiului sunt şi cei care au desluşit tainele cunoaşterii pe băncile sale. Este suficient să-i amintim aici pe ilustrul scriitor, poet şi eseist Octavian Paler, sau pe Paul Goma precum şi alte nume strălucite ale culturii şi ştiinţei româneşti, ca să evidenţiem valoarea educativă a instituţiei. ―Matematica e ca o fată frumoasă – spune Doina Nicula, cu nostalgie în glas -, dacă eşti atent cu ea, atunci te place. Dacă două zile o neglijezi, îţi întoarce spatele.

Totodată, matematica formează caractere!‖ Accentuând faptul că făgărăşenii erau oameni isteţi şi ambiţioşi, cărora le plăcea cartea, Doina Nicula mi-a spus că este mândră de generaţiile care i-au trecut prin mână. Unii dintre elevii săi au ajuns

eternitate la 29 martie 1999, fiind înmormântată alături de soţul ei şi lăsând în urmă imaginea unei femei admirabile.

Dar copiii preotului au suportat consecinţele convingerilor şi acţiunilor anticomuniste ale tatălui lor. Rând pe rând, toţi trei s-au confruntat cu tot felul de piedici în procesul de formare profesională. ―Greşelile‖ părinţilor… necazurile copiilor!

Când Gheorghe Tatu a fost arestat, fiica sa, Doina, era studentă în anul I la matematică, la Cluj, iar băieţii erau minori. Dosarul penal al tatălui îi aduce mari necazuri tinerei studente. Era pe punctul de a fi exmatriculată din facultate însă, printr-un noroc fantastic, reuşeşte să ajungă la rectorul Universităţii clujene, care, pe vremea aceea, era Raluca Ripan, un nume strălucit al chimiei româneşti. Doina Tatu a găsit înţelegere şi sprijin din partea Ralucăi Ripan, reuşind să-şi termine studiile începute la Facultatea de Matematică clujeană. Era o studentă bună şi nu era responsabilă de convingerile politice ale părintelui său.

Academicianul Raluca Ripan a fost o proeminentă personalitate a şcolii de chimie clujene, prima femeie-rector din istoria instituţiilor de învăţământ superior din România, ctitor, şi primul director al Institutului de Chimie din Cluj, care începând cu anul 1994 îi poartă numele.

Nici băieţii familiei Tatu n-au fost scutiţi de repercusiunile acţiunilor tatălui lor, resimţindu-le mai ales, după terminarea liceului. S-au înscris amândoi la facultatea de medicină umană, de unde au fost ulterior exmatriculaţi, datorită originii nesănătoase pe care o aveau: proveneau dintr-o familie cu un tată anticomunist, duşman al partidului…

Dar au perseverat, nu s-au dat bătuţi şi s-au înscris la Facultatea de Medicină Veterinară, pe care au absolvit-o. Cel mare, Bujor, a fost repartizat mai întâi la Ceala, în judeţul Arad, iar ulterior s-a transferat la Avrig, unde locuieşte şi astăzi, în casa părintească.

Mezinul familiei Tatu, Puiu (Gheorghe), a lucrat şi a locuit mulţi ani la Sfântu Gheorghe, în judeţul Covasna. Acum însă, 27

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 germana, italiana şi spaniola, dar nu vorbea engleza. Fiul meu l-a moştenit - zice Doina -, el are o pasiune exacerbată pentru limbile străine.

Vorbeşte perfect franceza, neerlandeza (limba care se vorbeşte în Flandra şi zona Bruxelles), engleza şi italiana‖.

Cu toată drama petrecută în familia preotului Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus în vremurile tulburi de după venirea regimului comunist la conducerea României, iată că urmaşii lui, au reuşit să depăşească stavilele ridicate în calea lor şi nu şi-au făcut părintele de râs: au devenit buni profesionişti şi au rămas, precum părinţii lor, oameni de omenie.

profesori universitari, medici, academicieni.

Printre aceştia se numără şi Laurenţiu Streza, pe numele de mirean Liviu Streza, mitropolitul Ardealului.

Soţii Nicula au fost apreciaţi în colectivele în care au lucrat şi mulţumiţi de rezultatele muncii lor, fiecare făcându-şi meseria cu pasiune şi dăruire. Doina, un priceput profesor de matematică, Emilian un inginer chimist specializat şi în operaţiunile de export - ceea ce i-a deschis porţile spre lume. A fost în multe ţări ale lumii, l-a fascinat Egiptul, a ajuns şi în El Salvador, America de Sud, a călătorit foarte mult în interes de serviciu.

S-au bucurat de viaţă, şi-au petrecut concediile departe de casă, la mare sau la munte. Preferau însă muntele!

Doina Nicula s-a pensionat în 1989, la doi ani după ce Emilian se pensionase de boală (1987). Din păcate, în 2003, la 74 de ani, se stinge din viaţă. Soţii Nicula au avut o căsnicie fericită, s-au respectat şi s-au iubit timp de 47 de ani, şi-au fost aproape şi la bucurie şi la necaz. Vorbindu-mi de soţul ei, Doina Nicula nu are decât cuvinte de laudă la adresa lui: ‖A fost un bun inginer, un tată desăvârşit, un soţ iubitor, un om cult, corect, vesel şi în plus ştia să cânte foarte frumos‖.

Produsul dragostei lor este un băiat, Horea, de profesie inginer, care din 1990 s-a stabilit în Belgia, în oraşul Spa. Este căsătorit cu o fostă colegă, tot Doina o cheamă, ca pe mama lui. I-au dăruit Doinei şi lui Emilian Nicula o nepoată, pe Alexandra, absolventă de facultate la Bruxelles, în prezent masterandă, tot în capitala europeană.

Chiar dacă s-au stabilit în Belgia, Horea şi Doina Nicula vizitează destul de des România. Şi mama lui a ajuns de mai multe ori în Belgia. Am întrebat-o pe doamna Nicula ce părere are despre Belgia. ―Este ca o grădină civilizată – răspunde fata preotului Tatu – cu oameni politicoşi, prietenoşi, civilizaţi. Mă simt foarte bine când merg acolo‖.

Doina Nicula a învăţat engleza şi franceza la nivel de conversaţie. Poliglotul familiei era însă soţul ei: ―Emilian vorbea cursiv

Pr. stavr. Radu Botiş Moartea şi Învierea Domnului Toate cele patru Evanghelii sunt asemănătoare în afirmaţia că Iisus a murit într-o zi de vineri, ziua pregătirii sabatului (Matei 27, 62; Marcu 15, 42; Luca 23, 54; Ioan 19, 31).

Despre semnificaţia pe care o dă morţii Sale, Iisus vorbeşte când se află pentru ultima oară cu cei doisprezece, la Cina care a avut loc într-o casă din Ierusalim, proprietatea unei cunoştinţe a lui Iisus. El concentrează în ultima cină toată viaţa Sa. Cina cea de taină s-a desfăşurat în cadrul unei cine pascale. Cina cea de taină a avut loc în Joia Mare, către seară. Aceasta a fost o cină pascală, dar nu în sensul că

28

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Mântuitorul ar fi celebrat cu ucenicii Săi paştile iudaic, care începea de fapt în seara zilei următoare, ci în sensul că El a instituit un nou Paşti, adică Taina Sfintei Euharistii, care avea să fie pentru Biserică o permanentă actualizare a jertfei adevăratului Miel pascal1.

Patimile desemnează ultima perioadă din viaţa lui Iisus, intervalul cuprins între momentul arestării Sale în grădina Gehtimani şi cel al înmormântării într-o altă grădină, lângă Golgota. Itinerariul urmat de Iisus îl poartă succesiv la casa lui Anna, a lui Caiafa, la pretoriul lui Pilat, palatul lui Antipa şi în sfârşit, de la pretoriu la Golgota sau „locul Căpăţânii‖, dealul execuţiilor lângă care este mormântul.

La romani existau trei tipuri de pedepse capitale şi anume: decapitarea, arderea şi crucificarea prin care a fost ucis şi Mântuitorul Iisus Hristos. De obicei pedepsele capitale erau precedate de flagelare. Biciuirea însoţea crucificarea.

Flagelarea, obişnuită într-o condamnare la crucificare, a fost aplicată lui Iisus în urma hotărârii lui Pilat. Pedeapsa era atât de brutală, că mulţi condamnaţi nu rezistau şi mureau în timpul biciuirii.

După încheierea flagelării, lui Iisus i-au fost puse haine, după care porneşte spre Golgota. Iisus străbate drumul până la Golgota purtând crucea în spate. La sosirea pe Golgota, soldaţii execută sentinţa. Deşi Evanghelia după Marcu (15, 25) situează ora crucificării la ceasul al treilea, Evanghelia după Ioan relatează că Pilat ar fi pronunţat sentinţa cam la al şaselea ceas, iar răstignirea ar fi avut loc înainte de unu după amiază. De fapt, acesta este momentul în care cele trei Evanghelii sinoptice situează începutul unui fenomen extraordinar,

întuneric, care însoţeşte agonia lui Iisus şi care se prelungeşte până la trei după amiază, ora morţii. Deasupra capului, pe cruce, este pusă o tăbliţă care conţine nucleul acuzaţiei şi sentinţei, cu expresia „regele iudeilor‖. Scena răstignirii este dată de cele patru Evanghelii, că Iisus este aşezat între doi bărbaţi răstigniţi şi ei 2.

Evanghelia lui Luca menţionează un răspuns al lui Iisus la răstignirea Lui. E vorba de o scurtă rugăciune în care cere ca aceia care-L crucifică să fie iertaţi: „Părinte iartă-le lor, că nu ştiu ce fac‖ (Luca 23, 34).

Agonia lui Iisus a fost destul de scurtă, încât Pilat a fost surprins (Marcu 15, 44).

După cel puţin doua ore de la răstignire, Iisus moare pe cruce, pe la aproximativ ora trei după-masa. Evanghelia după Marcu (15, 37) şi cea după Ioan (27, 50), relatează moartea lui Iisus însoţită de „un strigăt mare‖ scos de Iisus, care ar fi urmat imediat încercării de a-i da oţet. Ioan (19, 30) situează moartea după acelaşi episod, deşi aici se spune explicit că Iisus a luat băutura şi rosteşte, înainte de a muri, fraza: „Săvârşitu-s-a‖. Apoi „plecându-şi capul, şi-a dat duhul‖. Potrivit Evangheliei lui Ioan, plecarea capului de către Iisus nu înseamnă că rămâne inconştient, ci că, murind, se adresează celor apropiaţi Lui care sunt jos, lângă cruce, dăruindu-le Duhul Sfânt. Conform Evangheliei lui Luca, ultima frază a lui Iisus este o rugăciune de încredere în Dumnezeu: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu‖ (Luca 23, 46).

Moartea lui Iisus este una reală, fizică, venită după o lungă succesiune de injurii, umilinţe şi chinuri, începute odată cu arestarea la Gehtimani în noaptea de joi spre vineri, culminând cu răstignirea, pe Golgota. În cele din urmă, cu trupul şi duhul

1

Annie Jaubert, La date de la Cene, Paris, 1957, citat din Preot Prof. Dr. Vasile Mihoc, Asist.

Drd. Daniel Mihoc; Ioan Mihoc, op. cit., p. 110.

2

Michel Henry, Ioan Ica, Cuvintele lui Hristos, Sibiu, Editura Deissis, 2005, p. 87.

29

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 distruse de ostilitatea umană şi de tăcerea divină, Iisus moare.

De obicei, la romani, agonia crucificării se prelungeşte ore, poate chiar zile. După moarte, cadavrele erau lăsate în voia vulturilor şi a păsărilor. Paznicii aveau grijă ca nici rudele, nici prietenii, să nu vină să le ia de pe cruce trupul, lăsând trupurile neînmormântate, condamnaţilor le era interzisă înmormântarea.

Sensibilitatea iudaică nu tolera ca cei executaţi să nu fie înmormântaţi în chiar ziua morţii. Această justificare reiese din Deuteronom 21, 22-23: „Trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-l îngropaţi tot în ziua aceea‖. La iudei, dacă după crucificare era zi de odihnă, cei crucificaţi trebuiau daţi jos de pe cruce, astfel trebuia să li se grăbească moartea şi să fie înmormântaţi înainte de apusul soarelui, de începerea zilei de sărbătoare. În cazul lui Iisus şi a altor condamnaţi, în vinerea aceea era ajunul celei mai mari sărbători iudaice, Paştile, şi, prin urmare, trebuiau să moară şi să fie înmormântaţi înainte de sfârşitul zilei.

Din acest motiv (Ioan 19, 31), Pilat a acceptat cererea autorităţilor iudaice de a da trupurile jos de pe cruce să fie înmormântate. Sistemul obişnuit era să li se zdrobească fluierele picioarelor celor atârnaţi, încă vii, deoarece astfel se producea o moarte rapidă. Această practică a fost aplicată celor doi bărbaţi crucificaţi odată cu Iisus. La Iisus n-a fost nevoie, deoarece agonia Lui a fost scurta, de aceea, când soldaţii au ajuns la Iisus au văzut că este deja mort. Unul dintre ei se asigură străpungându-i coasta cu suliţa, să-i dea lovitura de graţie. Tăietura este făcută atât de mare încât poate intra în ea mâna (Ioan 20, 25). Şi din rană iese „sânge şi apă‖ (Ioan 19, 34).

Evanghelia după Ioan pune în legătură sfârşitul lui Iisus cu sacrificarea mieilor pascali care avea loc în acel ajun de Paşti şi căruia, aşa cum este prescris, nu I se zdrobeşte nici un os şi care moare străpuns, dând viaţă şi dăruindu-se total ca instaurator al noului legământ între Dumnezeu şi omenire. Este relatarea celui care a văzut cu propriii ochi şi poate depune mărturie. Şi încheie: „şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi‖ (Ioan 19, 35-37).

Responsabilitatea pentru înmormântarea lui Iisus şi-o ia un bărbat şi anume Iosif din Arimateea. Acesta, membru al aristocraţiei laice din Ierusalim, singurul cunoscut de guvernator, „îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus‖ (Marcu 15, 43).

După ce a primit permisiunea din partea lui Pilat, Iosif din Arimateea se întoarce pe Golgota cu un giulgiu pe care l-a cumpărat (Marcu 15, 46). Potrivit Evangheliei lui Ioan 19, 39, pe Golgota a venit şi Nicodim.

După ce L-au coborât de pe cruce, trupul lui Iisus este aşezat pe giulgiu. Înfăşurarea în giulgiu a unui cadavru este specific obiceiurilor funerare iudaice. După ce a fost înfăşurat, trupul a fost pus în mormânt.

Moartea Mântuitorului a fost benevolă, pe când la ceilalţi oameni este inevitabilă, chiar dacă au fost eliberaţi de păcat. Iisus nu moare moartea Sa. El nu poartă moartea ca o osândă în sine. Aşa cum a luat asupra Sa păcatul altora, aşa ia şi moartea altora.

Moartea altora a trebuit să o ia Iisus asupra Sa pentru că a luat păcatul lor. Păcatul atrage după sine moartea. Suferinţa lui Iisus reprezintă suferinţa deplină care sfârşeşte în moarte. Iisus s-a făcut om pentru a putea intra în solidaritate cu omenirea, cu scopul de a o mântui3.

De obicei biografia unui personaj se sfârşeşte odată cu moartea lui, capătul vieţii. În cazul lui Iisus Hristos se întâlneşte un 3

30

Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 336.

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 eveniment neobişnuit. Acest eveniment este Învierea Lui. Trecerea Lui de la viaţă la moarte, consecinţă a crucificării, a fost urmată imediat de o altă trecere, inversă, imprevizibilă şi anume trecerea de la moarte la viaţă, la o viaţă nouă şi total diferită, care cuprinde prezentul şi viitorul, pământul şi cerul, Dumnezeu şi umanitatea, lumea prezentă şi cea care va veni. Învierea lui Hristos ne întemeiază, în general, credinţa într-o continuare a vieţii după moarte. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră‖ (I Corinteni 15,17). Învierea L-a adus pe Iisus într-o mai mare apropiere de oameni.

Desigur, întrucât trupurile acestora nu sunt şi ele înviate, apropierea deplină se va realiza numai după învierea tuturor. Învierea cu trupul a însemnat atât o înălţare a propriei Sale stări, cât şi o apropiere mai mare de oameni, o mai mare eficacitate asupra spiritului lor. Dar ridicarea propriei Sale stări însemnă şi o mai mare apropiere de Dumnezeu, ca om.

Prin Înviere, Iisus, ridicându-Se ca om mai aproape de Dumnezeu, S-a ridicat prin însuşi acest fapt la treapta cea mai înaltă a umanităţii, care este o comunicativitate în relaţiile cu oamenii.

Despre fiinţa şi atributele trupului înviat a lui Hristos nu poate omul din trup pământesc să spună ceva determinat şi inteligibil. Sfintele Evanghelii ne relatează, pe de o parte, că trupul lui Iisus a putut fi pipăit cu mâinile, a primit hrană iar, pe de altă parte, că pătrundea prin uşile încuiate, apărea şi dispărea din ochii ucenicilor şi, în general, că atingerea fizică obişnuită de mai înainte nu mai era posibilă, cum reiese din cazul Mariei Magdalena în dimineaţa Învierii.

Preotul Serghei Bulgakov observă că petrecerea lui Iisus cel înviat în lume până la înălţare stabileşte legătura între starea

actuală a lumii cu trupul sufletesc al omului şi între starea preamărită a lumii de după schimbarea universală şi transfigurarea făpturii cu trupul duhovnicesc al omului.

Prin Învierea lui Iisus, s-a făcut începutul lumii viitoare. Ea este începutul noii creaţiuni a lumii, care numai prin pauza creatoare, în care ne aflăm, e oprită pentru un anumit timp, înainte de a fi dusă la capăt4.

Apariţiile lui Iisus după Înviere sunt în număr de douăsprezece, acestea acoperă persoanele şi sectoarele cele mai importante din activitatea Sa şi din comunitatea creştină care va apărea după moartea Lui. Grupul care a beneficiat de cele mai multe apariţii este al ucenicilor Lui, al celor pe care i-a chemat Iisus la începuturile activităţii Sale publice. Arătările se produc întotdeauna ca rezultat al iniţiativei personale a lui Iisus, care-i ia prin surprindere pe destinatari. Se produc în locuri diferite, dar legate întotdeauna de locurile prin care au mers Iisus şi ucenicii înainte de moartea Lui. Apariţia este prezentată ca o vedere reală, nu ca pe o viziune. Iisus este prezent ca persoană. Iisus se arată oamenilor care îl cunosc şi care vor fi capabili să-şi dea seama cine este El. De exemplu, în seara duminicii Paştelui Iisus apare printre ucenici şi Li se adresează cu salutul iudaic: „Pace vouă‖ (Luca 24, 36;Ioan 20,19).

Apoi le arată urmele crucificării vizibile pe trup, concret, semnele cuielor în mâini şi picioare şi ale suliţei în coastă. Şi, conform lui Ioan 20, 22, le zice: „Luaţi Duh Sfânt‖.

El apare în mijlocul lor şi teama se transformă în bucuria regăsirii.

Odată Înviat, Iisus inaugurează viaţa viitoare, lumea definitivă. Învierea Lui a 4

Karl Heim, Jesus der Weltvollender, FurcheVerlag, Berlin, 1937, p. 178, citat din Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 355.

31

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Iisus Hristos S-a înălţat la cer după Înviere, atât pentru a primi toată puterea dumnezeiască în conducerea lumii spre mântuire, cât şi pentru a lăsa oamenilor la latitudinea lor să se decidă liber:a crede în El sau nu. Dacă ar fi continuat să stea cu mărirea trupului Său înviat între oameni, aceştia ar fi fost siliţi să-L recunoască drept Dumnezeu. Istoria, ca un loc al vieţii de libere decizii, ar fi devenit imposibilă.

purtat pecetea iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul Său iubit şi pentru toată omenirea.

După cele patruzeci de zile de la Înviere, petrecute de Mântuitorul Iisus pe pământ, S-a înălţat la cer. Înălţarea la cer se înţelege ca şi înălţarea oricărui corp în aer, cu deosebire că Domnul Hristos, având trup preamărit şi fiind totodată şi Dumnezeu Atotputernic, nu avea nici o greutate care să-i împiedice înălţarea la cer.

Domnul Hristos S-a înălţat cu trupul la cer, căci cu Dumnezeirea era şi este pretutindeni, şi astfel ne-a arătat şi nouă care este ţinta ultimă a călătoriei noastre pe pământ: cerul 5 . Înălţarea este ridicarea umanităţii lui Iisus în intimitatea ultimă a Sfintei Treimi şi la starea de cinste, putere şi suveranitate deplină.

Pentru că Iisus şi-a ridicat, prin înălţare, umanitatea în ultima intimitate a Sfintei Treimi, păstrând şi adâncind, în proporţia înălţării, apropierea de toată omenirea, coboară la scurt timp după înălţare Duhul Sfânt peste cei care sunt ai lui Hristos, realizând Biserica. Duhul Sfânt, ca iubire supremă a Tatălui, ca manifestare a intimităţii Lui, a coborât peste lume, întrucât S-a aşezat întâi în chip desăvârşit peste omenitatea lui Hristos, ridicată în ultimă intimitate divină.

Deoarece intimitatea lui Hristos, înălţată în acea intimitate a Duhului Sfânt, asemenea dumnezeirii Lui, se află în acelaşi timp în cea mai adâncă intimitate a oamenilor care îşi deschid poarta sufletului lor prin credinţă, Duhul Sfânt îi învăluie şi pe aceştia, ca pe purtătorii de Hristos. Biserica, mistica omenitate a lui Hristos, primeşte pe Duhul Sfânt, în calitatea ei de trup al lui Hristos6.

Poazii creștine

Ioan ALEXANDRU

Lumină lină Lumină lină lini lumini Răsar din codri mari de crini Lumină lină cuib de ceară Scorburi cu miere milenară De dincolo de lumi venind Şi niciodată poposind

5

Îvăţături ale Bisericii Ortodoxe, Timişoara, 1987, p. 85.

6 Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 363.

32

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Un răsărit ce nu se mai termină Lină lumină din lumină lină

Candelă frumosului şi iubirii de aproape.

Este singura mângâiere, ce ne mai rămâne, Când, securea urii vor unii s-o dezgroape.

Cine te-aşteaptă te iubeşte Iubindu-te nădăjduiește Că într-o zi lumină lină Vei răsări la noi deplină Cine primeşte să te creadă Trei oameni vor veni să-l vadă

E sfântă sudoarea din care se naşte pâine.

Lupii au pândit şi-or mai pândi mioare, Miei sacrificaţi, în numele-nvierii.

Aproape-i Dumnezeu. E-n fiecare floare, Răsărind pe pânză chemarea mângâierii…

E-n sufletele noastre, sublimă sărbătoare.

Lumină lină lini lumini Răsari din codri mari de crini I-atâta noapte şi uitare Şi lumile-au pierit din zare Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor

RONDELUL DORULUI Lângă Jiu mi-e leagănul de vis, Acolo mă întorc, când nu mai pot...

Să port în inimă îmi este scris Oglinda lui, în viață, peste tot.

Lumină lină lini lumini Înstrăinându-i pe străini Lumină lină nuntă leac Tămăduind veac după veac Cel întristat şi sărăcit Cel plâns şi cel nedreptăţit Şi pelerinul însetat În vatra ta au înnoptat Lumină lină leac divin Încununându-l pe străin Deasupra stinsului pământ Lumină lină – Logos sfânt

Că mi-e frate geamăn, eu socot, Același dor, în suflet, am închis.

Lângă Jiu mi-e leagănul de vis, Acolo, mă întorc, când nu mai pot.

Dorul casei, viscolit de flori E-n orice cuvânt rostit sau scris, Focul sacru-n inimă închis; De câte ori îl văd, mă trec fiori Lângă Jiu mi-e leagănul de vis.

SFÂȘIERE

Geo CĂLUGĂRU

Într-un târziu, când nu o mai avem, De dorul mamei, ne-apucă plânsul, În genunchi, Cerescului cerem În vis măcar, să ne-o învie Dânsul.

Ajută-ne ca, năzuind mereu mai sus, Dumnezeirii să-i aflăm răspuns; Noi înșine să nu ne fim o taină, Ascunsă sub o străină haină...

APROAPE-I DUMNEZEU

Împacă-ne întâi și-ntâi cu noi!

Aici se duce cel mai dur război, De aceea, Doamne, pune-i capăt Să luăm o altă viață, de la capăt.

Vă îmbrăţişez cu flori de lumină, Aici şi acum, într-un loc, respirând iubire.

Sunt al tuturor ce sunt sau ori să vină, Frigul s-alunge şi să aprindă-n privire,

Pildă să ne fie arbori, păsări, flori Alcătuind o armonie divină de culori, O înălțare perpetuă spre soare, De veșnică speranță dătătoare...

33

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Cu noul chip suveran Piatră La temelia unui munte De iubire sacră…

Elena ARMENESCU

La cina de taină nu mâncarea ci Cuvântul de taină te satură…

GEORGE CĂLIN Cuvântul de Taină La cina cea de taină nu mâncarea ci Cuvântul de taină te satură cu puterea lui, vestindu-te că poţi să meditezi la profunzimea Adevărului la duhul Mângâietorului, la via cerească, la mlădiţa domneascăChiar de nu vrei să vezi, vezi, Chiar de nu vrei să auzi, auzi.

Îndemn să mergem, să mergem smeriţi, la Izvorul Sfinţeniei, pentru a ne potoli setea sufletului din noi – izvor ce poartă în el apa cea vie şi pâinea cerească… să mergem, să mergem smeriţi, învăluiţi în Lumina Taborului strălucitoare lumină, tainică chemare ivită din umbra vremurilor, din Duh şi Adevăr… să mergem, să mergem smeriţi, pe Calea Mântuirii şi a sfinţeniei noastre uitând de prigonirile păgâne, de nelegiuiri şi masacre înnobilându-ne cu Nădejdea cea sfântă… să mergem, să mergem smeriţi, cu icoana sufletului în privire armă a biruinţei împotriva răului – fereastră cerească a Veşniciei… să mergem, să mergem smeriţi… sentinţă

Nu plânge, să nu te ascunzi, ruşinându-te de logodna trupului cu subtilul gândului Fără dorinţi simţi cum te duci pe calea triumfală spre mările din cer, spre trupul de azur al nimbului, spre mister, într-o trăire spectrală Răpit, născându-te imaginar a doua oară

cu palmele Tale, ai spălat picioarele celor ce cu umilinţă şi smerenie

34

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 au rămas în umbra Crucei Tale… cu palmele Tale ai frânt pâinea semnându-ţi sentinţa Supremă, întinzându-i lui Iuda o sfântă bucată ruptă din trupul Tău… cu palmele Tale ai ridicat păcatul lumii ne-ai dat Binecuvântarea Veşniciei şi palmele, palmele Tale au fost cele în care ruginite cuie au bătut răstignindu-te… un pas.., doi paşi.., neiertat rămâne Păcatul neliniştită frunză cade matinal într-o Eternă Rugăciune…

Ispitele, himere, iluzii, patimi, răni, Vor umple traista zilnică a destinului.

Timpul nu îmbătrânește! Însă Omul prin labirintul anotimpurilor, Străbate căi ireversibile, misterioase…

Numai Iubirea…înflorește etern!

Un vis albastru, nelumesc, coboară, Cortina grea a netimpului.

Viața umană este scena unei piese de teatru, Omul un actor, mai bun, mai rău, o poveste…

Fiecare putând deveni îngrijitor priceput, În livada înflorită a iubirii, a speranței… Împreună putem învinge călăii, Vânzătorii de tristețe, de boli…

Ca să domnească peste veacuri și veacuri, Adevărul, armonia, echilibrul.

Nu Omul este stăpânul vieții! În memoria netimpului Cuvintele sfinte Vor lumina pașii văzuți și nevăzuți…

Ionel MARIN

În memoria netimpului Din palmele Mirelui ceresc curg, Clipele, fascinația netimpului…

Fericiți cei milostivi, blânzi, drepți, Că peste ei vor poposi aripile cerului.

Pe poteci de lumină vor merge, Către nesfârșitul viorilor de netimp.

Boabele de mărgăritar, din inima curată, Vor rodi în grădina gliei părintești.

Cu talantul primit în dar, ce-am făcut?

L-am înmulțit, l-ai înmulțit cât trebuie?

Sub clopote de lumină, prin arderea de sine, Ne purificăm, vindeca, mântui, Torțele dragostei rodind…fericire.

Trudă, veghe, priveghere, neuitare, Dăruire din…comoara interioară.

Nu reteza zborul viselor, Prinde cu mâna răsăritul zorilor, Tandrețea, prietenia, frăția să devină Freamăt zilnic într-u bucurie…

În tăria sufletului Omul minune cerească, lacrimă a luminii, Punte de legătură între cer şi pământ, Se hrăneşte cu muguri de cuvinte, Din Cina cea de taină,…nemuritoare. În tăria sufletului ard spinii întunericului! Îndepărtează-te cât mai repede de răutate, Nu lăsa monştrii lumii acesteia, să distrugă Împărăţia cea frumoasă a veşniciei.

35

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Poezii dedicate mamei, iubirii, primăverii

Elena Andreea Cojocaru (Ion)

Portret aniversar – MAMA Prof. Anghel HOTU

Tăria rugăciunii Mi-alunecă gândul în tăcerea albă și sufletu-mi se ascunde între degetele închise în taina sfintei rugăciuni.

Ochii-mi coboară, pământul îngălbenește, cerul se deschide, Domnul mă privește.

Tu te-ai născut frumoasă, bună Și cu-nsușiri de altruistă, Iar sufletul îți e o strună Ce cântă-n gamă optimistă.

Ești mamă plină de candoare Și o soție princiară, Ești pururi o sărbătoare În lumea asta prea barbară.

Prin os de floare ruga-mi se înalță, îngerul coboară fâlfâind din aripi largi, mi-acoperă ființa.

Tu ești mereu tranchilizantă Într-o psihoză generală, Ți faci în lumea aberantă O terapie naturală.

Iubirea-mi îmbracă credința!

La tine vârsta nu apare, Căci ai rămas ca-n tinerețe Aceeași doamnă iubitoare Și un exemplu de tandrețe.

M-ai auzit pe mine, Doamne!

M-ai auzit pe mine, Doamne!

Nu mai puteam să mai respir și am bătut la ușa Ta cu lacrimi să mă închin.

Curgea durerea pe obraji, anii treceau, dar tot credeam că nu o să mă lași.

Deși necazurile vieții Ți-au traversat și ție soarta, Zăbrele i-ai făcut tristeții, La bucurii deschizând poarta.

N-aveam să-Ți dau, din cât ceream, nimic, dar Tu știai că ruga mea era tot ce primeai.

M-ai auzit pe mine, Doamne!

Nu mai puteam să mai respir și-ți mulțumesc că mă ferești de atâta apă cu venin!

Ai menținut mereu speranța Și-ai cultivat doar armonia, n-ai cochetat cu disonanța și nu te-a copleșit mândria.

Te-a încântat mereu frumosul Din oameni, ca și din natură,

36

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Și ți-ai adus mereu prinosul De-afecțiune și căldură.

Și din galben din poiene, Ești stăpâna absolută a începutului de vreme

La tine-a dominat credința În tot ce e mai bun pe lume, Și nimeni nu ți-a înfrânt voința De-a-mpinge răul în genune.

Prinse-n zările albastre de perdele de nori grei Și, de repetate ploi Curățate-s buruieni cu grijă de maniac. Îzbucnite-s în lumină, seve, din adânc purtând Vraja vieții pretutindeni Iar păsările-n cânt La a dragoste chemare răspunzând Zboară într-una cuib zidind.

Nu știi ce-i pizma, răzbunarea, Și nici invidia sau ura, Și ai avut mereu răbdarea În toate să păstrezi măsura.

La ziua ta aniversară Îți dăruiesc aceste stanțe, Din care chipul să-ați apară Ca o pictură în nuanțe.

Vreme rea sau vreme bună Primăvara-n coș adună ouă Răspândite prin cuibare Ș-apoi scot puii la soare Purtând puful de lumină Pirăind după-o găină Cloncănind grozav de tare.

Primăvară, primăvară, Sufletu-mi mi-e tânăr iar Și din floarea de cais Doar lumina-a nins.

Iar dacă exprimarea-ntreagă Nu ți-a redat portretul fin, De vină-i muza mea beteagă Și-absența harului divin!

Liliana Popa

Lucia Silvia PODEANU

Întâlnire Hai să ne întâlnim printre nori Nu e nevoie de bagaj Ne vor lumina alți sori.

Nu trebuie sa te mai uiți în jos N-ai grijă, n-o să te împiedici.

Grea de verde Primăvară, grea de verde, De parfum de liliac 37

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Uite de când vorbim, norul meu și-a schimbat forma Iar norul tău se odihnește pe fruntea unui munte.

Gândurile nu se mai zbuciumă în fața minciunii, Devin piatra cuvintelor Ce nu se mai întorc pe pământ. Întotdeauna mi-am dorit să număr stelele Să intru în ținutul fără hotare, fără minciună Și să aprind cu gândul meu lumină crudă.

Și lași să curgă lacrima uitării Tot mai amară, tot mai grea, Fiindcă durerea leac nu are, Nici nu-ţi aduce alinare .

-Da, parcă-n vis simt un sărut, Și-o caldă, dulce mângâiere, Când mă gândesc că te-am iubit Iubindu-te eu am plătit!

Când sufletul mi-e gol și frânt, Și viaţa fără sens îmi pare, Atuncea scot Dorul din mine, Să îi cânt doina de jale. Și-n rostul meu de-a fi dar sfânt Ca să ţin viaţa pe pământ, Mai Dorule ....voinic vrăjit...

Iubindu-te eu am plătit. În dragostea mea pentru tine, m-am bucurat, am pătimit, dar Domnul mi-a luat simbrie: iubindu-te eu am plătit! Și-am plâns cum curg izvoarele Și-am râs cum râde soarele..

Acum sunt singura gândind…

Iubindu-te eu am plătit!

Îmbujorată m-am trezit din vis…

Deasupra mea o creangă de cais.

Ce-mi presăra petale și silabe, Miroase a poezie, la mine în odaie... Înfiorată m-am trezit din vis Lăsându-mi gândul neînchis Rătăcitor de atunci prin alte lumi Tot cauți adevăruri să aduni. Încă visam când m-am trezit din vis Eram ca într-o sferă închis.

Dar tu n-ai lacrimi, nu ai timp Îmi sperii visul meu cu nimb.

DOR CĂLĂTOR

Miroase a poezie, la mine în odaie

Sunt cu Dorul călător, Așa-i de când lumea-i lume..

Duce dragoste și dor, De nu îl întrece nimeni.

Doina BÂRCĂ

Și în cer și pe pământ, Doru-i veșnic călător, Nu pot să țin pas cu el, Dar mi-e drag acest fecior!

Cu pană la pălărie, Cu brâul din iasomie, Nu știu dacă-l vreau cu mine, Ori să plece precum vine !

DORUL INIMII -Inimă nu-ţi este greu, Să-ţi ascunzi Dorul mereu?

Dorul cu miros de floare Brâul de mărgăritare?

Dor mândru cum nu e altul Cu ochi negri ca păcatul?

38

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Cu dreptul mai păşesc abulic prin raiul cu miresme surde de muguri şi de-un şarpe ludic, Ce nu mă vede, dar m-aude. Şi-mi toarnă iar ispite-n sân în primăvara cu trup nud. Şi-adorm cu greierii în sân, Şi toţi cocorii-n verde crud.

Mărioara NEDEA

Rodica ROMICRI

MĂRŢIŞOR Cu umeri d argint se-mbracă iarăşi pomii.

De strălucirea lor orbesc pe rând Toţi peştii din pâraie spumegânde. Şi fluturii cu-antene de arnici.

Albastre aripi fumegânde, Ne picură din subţiori, furnici.

Mă remarc-o libelulă cheală, Refuzând s-adaste în pervaz.

Eu îi picur pe mustăţi cerneală, Şi o las să-mi zboare pe obraz.

Pe tulpina plină de polen, Aşteptăm iubirile absente.

Fluieră în depărtare-un tren, Plin cu sărutări incandescente.

Mărțișorul meu adorat Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc fără sfârșit, copil drag, născut de mine când Dumnezeu mi-a zâmbit.

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc neîntrecut, cu tine am renăscut, victoria marș mi-a țesut.

SEMNE DE PRIMĂVARĂ

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc cu bucurie, m-a umplut de veselie gungureala ta purie.

Îmi bate primăvara-n geam şi mă invită printre iezi.

De parcă altă treabă n-am, Decât să-ngân cu ei, diezi. Îmi plac corniţele subţiri şi boturile ude, roşii. Şi intr-un dans. De ce te miri?

Vreau să valsez precum cocoşii prin roua lacrimilor ierbii, Păscute de un melc nătâng.

Acolo unde, noaptea, cerbii îmi rumegă călcâiul stâng.

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc mereu cu foc, pentru tine mă avânt și pe culme și la joc.

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc neîncetat, cu mult drag te-am educat ca s-ajungi om neînfricat.

39

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 gesturi drăgăstoase, cu gânduri frumoase și cu griji mămoase...

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc cu devotare, ca pe darul cel mai mare te-am crescut cu abnegare.

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc fără condiție, dăruirea și iubirea au creat o coaliție.

Cornel BALABAN

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc de n-am cuvinte să exprime sentimente să te mângâie și alinte.

Iubesc lumea, dar pe tine... te iubesc cu gingășie, cu blândețe și mândrie, cum numai o mamă știe !

Răsare primăvară-n frunze

Porumbița

E anotimp de flori și muze Răsare primăvară-n frunze

Răsare primăvară-n frunze De plopi de sălcii și de tei

O albă porumbiță, cu ochi de smarald mi-a trezit în minte, un gând bun și cald, ea mi-a amintit despre mama mea, vocea ei duioasă, vocea ei frumoasă, în timp ce cânta și mă învăța romanța vestită despre o porumbiță ce-ți aduce-n dar grija și iubirea unui suflet drag, care a plecat spre un alt meleag...

Iubirea-i cu speranța-n pânze Și trec luceferi pe alei Răsare primăvară-n frunze De plopi de sălcii și de tei

Pentru Tine Am cules pentru tine Un ghiocel Întâiul surâs al soarelui Scânteie albă Din care se despletește Primăvara

Haina ei de pene, albe și pufoase, voaluri de mirese tandre și voioase, mi-a adus în minte, eleganța mamei, frumusețea ei, gingășia ei, când mă învăța cu răbdări de zei, să fiu îngrijită și-n „cușca cu lei‖...

Încălzește-l în palmele tale E încă plăpând l-am cules de sub lumina zăpezilor cu pâlpâirea ultimului frig

Mereu mi-e dor de ea și s-o mai am aș vrea...

Mereu îmi amintesc cum mă mângâia: cu vorbe duioase,

Ia-l! Îți dăruiesc toate curcubeele Adunate În petalele lui imaculate40

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Ioana STUPARU

Liliana ALBU

Știi ce-nseamnă să iubești?

De Iubire Plutești în cer sau scurmi pământul, De simți că-i rătăcește gândul, Dar cu o șoaptă îți învie Visul căzut în agonie…

Despre ce să-ţi povestesc, iubite?

Despre zborul meu prin ere adormite?

Zbor dorit spre tine, fără frângeri, Cu aripi primite de la Îngeri.

Ești rege, sclav, pe rând, deodată, Raiul sau iadul îți e soartă, Te-nalți ca să cobori în jale, Ai tot, dar mâinile-ți sunt goale…

Mi-am ostoit setea din Cereşti Izvoare, Tihna mi-am cules-o din sclipiri de soare.

Anii mi i-am scris doar în primăveri, Când doineşte mierla printre flori de meri.

Dragostea-i chin dar și ispită, Fata Morgana mult dorită, Te-ntrebi când glasu-i te răsfață Este apus sau dimineață?

Pentru hrana noastră-am îmblânzit albine... Şi am înflorit salcâmii pentru tine!

Iarna brodează fulgi în tine Sau ploaia tremură-n suspine. Ți-e rece, cald, totul te doare, Trăiești prin stele căzătoare…

Frumoasa solitară Căta pe-alei frumoasa solitară.

Părea că printre flori se rătăcise.

Sau cântul mierlei o ademenise În ziua începutului de vară?

Ascunsă în adâncă ceață, Fără iubire, umbra-i viață, Karma supune lege-a firii Când noi ne dăruim iubirii…

Aflat la vârsta ce-mpleteşte vise, Îndrăgostit pe loc şi-ntâia oară, Învăluind-o-n strune de vioară, El o purtă-n castelul ce-şi clădise.

Ea este foc ce arde-n toate, Sămânță de divinitate…

Minunea doar trei zile a durat!... În roşie rochiţă vaporoasă, Ea a trecut la braţ c-un alt bărbat.

Iubirea şi trădarea nu fac casă!...

Fatală clipă când a constatat Că ea nu pentru el s-a vrut frumoasă!

41

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Andrei POGÁNY

ACOLO Blestemată cu blestemul tăcerii.., Mânjită amintire Ce se prelinge din cupa DEZOLĂRII, pierzându-și forma, ARIPA-NSERĂRII, Tresare-mprejur înfiorându-ne şi făcându-ne să ne zgribulim în noi înşine Și să lăsăm afară doar UMBRA..

UMBRA ce-nvaţă a umbla tocind din albul pietrelor Cu care NOAPTEA a-ncercat să şi-o strivească la picioare. Şi-atunci....

ACOLO… ŞTII, Am căutat cerul, Dar susurul luminii era deja-nghiţit de însetatul ţărm al vremii, Iar formele unduitoare, Acum zvârlit trecut, Se zbat degeaba să se-adune din nimic, Zvârlind iluzii-amăgitoare. ŞI TOTUŞI.. tot atunci…

ACOLO… ŞTII, Am încercat, Cu toate că eram dezorientat Să caut SOARELE....

Pentru unii soarele e roşu, Pentru alţii soarele e galben..

Dar cine ştie ce se ascunde în spatele culorilor Pentru că SENTIMENTELE...

Nu sunt întotdeauna colorate la fel PRIMĂVARA! Dar soarele m-a trădat....

De-aceea Şi nu pentru că era întuneric, Am luat în mâini lumina micilor petale vrând s-o păstrez...

Dar EA.. s-a ridicat cu zbuciumul suflării, Izbită-n stânci şi-mprăştiată-n valuri, Zvârlindu-mi din milioanele de vise vii ce-s risipite în zadar, Doar stropul unui singur : .....ŞTII ?!

GHIOCELUL Auzi, omul de zăpadă a dispărut, De trei zile nimeni nu l-a mai văzut. În poieni ghiocei încep să răsară, Acum ei pornesc dorita primăvară.

Chiar pe bulevarde vor să te salute, Le găsești în coșurile umplute. În mâna mea țin cu flori și mănuța fiicei, Cu ea mă bucur mult de firele de ghiocei. Și o ridic sus, parcă vrea să alerge, Dacă o las jos, cu mici pași merge.

Pare se că în mine un nou ritm bate, Cu râvnitele speranțe, noi, curate.

Uit acum aprigă iarna ce ne-a frământat Cu toți ne renaștem, cu ghiocelul delicat

Nicu DOFTOREANU

TANGOUL DEZOLĂRII de PRIMĂVARĂ ŞTII, Am luat în mâini FLOAREA Dar floarea mi-a murit în mâini Lăsându-mă pumn de nisip pe țărmul vremii, Şi-atunci..

42

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 pentru a lor viață mai bună.

Iar, ca să stea bine cu Domnul, în casă și grădina lui, tot omul să aibă de toate, mii și mii, ei bine și p-asta trebuie s-o știi!

Voi munci, voi avea, voi trăi!

Medalion Liric

Nicolae VASILE

În vârtejul vieții încă ești, timp deloc, pentru povești, pentru plăceri și baliverne, nu mai treci pe la taverne!...

Vai de tine și de viața ta, tu ești, oare, mulțumit așa?...

Tot timpu’ stai doar acasă, cu-n ceai, o pâine și salam!

Trăiesc astăzi doar cu balsam!

Glossă

Nu știe lumea ce mai faci, toți cred că doar te prefaci, că te-a sechestrat nevasta, că i-ai spus la viață, basta!

Ce este oare-n capul tău, sau ți l-a luat Dumnezeu?

Studiez, scriu într-una și citesc, știința este, acum, tot ce am, știu destule, am iubire de neam.

Credeam că veșnic voi fi, de toate voi ști, pe toți îi voi iubi, voi munci, voi avea, voi trăi.

Trăiesc astăzi doar cu balsam, știu destule, am iubire de neam, muncesc mult, dar tot n-am.

Am trăit, deși bani n-am avut, am și trudit, deși carte-am știut, am suferit, de mă mir că mai sunt.

Nu, mai bine, faci altceva?...

Poate, soarta ți se va schimba, sunt o mulțime de programe, cu tot felul de idei, de proiecte, care de care mai deștepte.

Am încercat de toate, în zadar, am luat-o ca la abecedar.

Am găsit doar un tip de program: muncesc mult, dar tot n-am.

Venind din vremuri adânci, din străbunici și bunici, din moși și strămoși, din zâne și feți frumoși, din părinți inimoși, din negura timpului, din bătaia vântului, dintr-un șir de tați și fii, credeam că veșnic voi fi.

Poate, ești tu mai ghinionist, nu trebuie să fii atât de trist, toate or să vină la timpul lor, pas cu pas, ia-o iar, încetișor, sunt exemple foarte multe, pentru cine vrea s-asculte.

De gândit, m-am tot gândit chiar de nu sunt prea satisfăcut, am trăit, deși bani n-am avut.

Dar, doar trecutul nu-i de ajuns, mulți răsărit-au și au tot apus, trăindu-și viața fără niciun rost, orice-au făcut, oriunde-au fost, căci multora nu le-a stat în fire să învețe, să facă totul cu iubire și n-au ajuns nicicum la fericire.

Omule, fă tot ce poți și tot ce știi!

De toate voi ști, pe toți îi voi iubi!

Dar, nu ești singur în lumea asta, ai și soacră și copiii și nevasta, îți vor cere câte-n stele și în lună,

Din viață, multe poți să iei, știința, filozofia, artele creează niște mici Dumnezei, 43

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 iubirea te așteaptă-n mrejele ei, toate, cu brațele deschise, ducându-te într-o lume de vise.

Poți să înțelegi tot ce vrei, dar eu chiar sunt un om împlinit: am și trudit, deși carte-am știut.

Noi recunoaştem, numai astăzi, fie, Pentru bărbaţi, FEMEIA este CHEIE!.

Femeilor ce ne-au adus pe lume, Să fim noi azi, în viaţă, o fiinţă, Le datorăm mai mult, anume: Respect, iubire şi recunoştinţă!

Toate-n lume au și un trecut, deși nu mereu la fel de plăcut, unele au avut și-un rezultat, altele,... valurile vieții le-au luat.

Pot spune, acum, la sfârșit, fără teama de a fi greșit: m-am născut, am crescut, am citit, am știut, am trăit, am suferit, de mă mir că mai sunt.

Femeilor care ne-au însoţit destinul, Şi chiar ne-au dăruit copii, e-n fire Să le-oferim, în viaţă, tot deplinul: Respect, recunoştinţă şi iubire!

Femeilor ce ne-nsoţesc în muncă, Colegelor, le dăm din inima din piept, O dragoste modestă şi adâncă, Dar şi recunoştinţă, iubire şi respect!

Am suferit, de mă mir că mai sunt, am și trudit, deși carte-am știut, am trăit, deși bani n-am avut.

Muncesc mult, dar tot n-am. știu destule, am iubire de neam, trăiesc astăzi doar cu balsam, voi munci, voi avea, voi trăi. de toate voi ști, pe toți îi voi iubi!

Credeam că veșnic voi fi!...

De ziua tuturor femeilor din lume, Femeilor din viaţa mea, v-arât la toate, Respect, recunoştinţă şi iubire, anume, Dar gândul mi-e la ...cele trei nepoate!

FLORILE VIEŢII MELE Într-o zi sfântă cu soare, Dumnezeu mi-a dat o floare. „- Ia-o, zice, de dimineaţă, Să-o petreci întreaga viaţă.

Coeneliu CRISTESCU

Nu uita să o-ngrijeşti, Nu uita să o iubeşti.

Floarea asta-i doar a ta, Ca să te bucuri de ea‖.

Am luat floarea cu mine, Am luat, să-mi fie bine.

M-am împreunat cu ea, Floarea a fost viaţa mea.

8 MARTIE Motto: ―Ziua de 8 martie înseamnă iubire, recunoştinţă şi respect‖ (Klaus Iohannis, 2016)

Viaţa mea a prins un sens, Şi am câștigat imens. Şi-am iubit-o mult şi des, Faptul e ...subînţeles!

E viaţa rodul dragostei, se ştie, Dintre un bărbat şi o femeie;

Din marea dragoste a ei, S-au născut doi bobocei,

44

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Doi boboci de floare aleasă, Înflorind la noi în casă.

Ovidiu ȚUȚUIANU

Cu dragoste şi iubire, Au crescut şi ei în fire.

Ei veniră cu alte flori, Care le-au trezit fiori.

Din dragoste şi iubit, Alte flori au zămislit. Şi-acum fiecare floare, Ne aduce-n casă soare!

FLUX ŞI REFLUX

Doamne, zic, dă-mi sănătate, Fiindcă le iubesc pe toate.

Sunt florile vieţii mele Şi eu mă mândresc cu ele.

Când valurile se retrag, Adânc în taina mării, Rămân la maluri, ca un prag, Urmările surpării.

Doamne, ţine-mi mintea-ntreagă, Să le spun poveşti cu şagă.

Să le dau din viaţa mea, Dragostea şi inima!

Pe plaja goală se depun, În straturi uimitoare, Pietriş cu scoici ce se răpun, De valuri viitoare.

Aşa şi ale noastre vieţi, Cu trepidante fluxuri, Cunosc frumoase dimineţi, Urmate de refluxuri!

Şi să le dea Tata Mare, Câte-un strop la fiecare, Din al meu nectar al vieţii, Înţelepciunea ...bătrâneţii!

Să le dea şi Tata Moşu, Sensul vieţii, firul roşu, Bucurii la fiecare, Să crească floarea mai mare.

Camelia VASILIU

Miezul iubirii Lor le dau spiritul meu, Tot ce-am scris în viaţă eu,.

Fiindcă-s fericit cu ele, Sunt gradina vieţii mele!

Iubirea, plăsmuită în noi dintotdeauna, există într-un miez unde germinează tainic o vreme, pentru a se urni timid, în priviri curioase, îmbrăţişări candide, unduiri feciorelnice, spre creşterea în pătimaşe simţiri, înălţătoare văpăi, noi zămisliri, ucigătoare gelozii, înfierate despărţiri... În timp, descoperind vremelnicia şi dorul, iubirea se cuminţeşte şi se-nveşmântă

Doamne, e dorinţa mea, Să îmbătrânesc cu ea, Floarea mea din zile grele, C-a fost floarea vieţii mele!

*** Şi de-o fi să să vin la Tine, Doamne, să-ai grijă de mine.

Doresc, Doamne, să se ştie, Că sufletul meu, ţi-L dau ŢIE! 45

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Renaşteri

în eterna poezie. * Apoi, se retrage în miezul originar, unde primeşte sărutul definitiv al luminii.

Mi-e sufletul astăzi un potir de argint, Răsfăţat de soare, cu raze divine; Barca tristeţii, spre margini de zări o trimit, Pe mări fără capăt, departe de mine.

Reînvăţ zborul oprit ieri de-un glonţ Pierdut de armatele iernii în noapte, Sădesc trandafiri în tranşee de front Şi albi porumbei îmi țâșnesc de sub pleoape.

Carmen Viorica RADU

Frunzăresc încă dorul proscris ( Deşi am uitat în ce zi l-ai adus).

Te culeg - pic cu pic - din eternul meu vis, Dar să știi: niciodată nu îmi eşti de ajuns ! Îmi scriu poemul Am încercat odată să îmi scriu poemul, În taina lunii, la capăt de zile pustii, Mai aproape de zare şi de mirajul Unui ţărm albastru, cu stânci argintii

Dr. Teona SCOPOS

Dar iată că-mi las în toamnă obolul, La zidul cel negru şi rece-al uitării...

Pentru a simţi şi mâine ce-i dorul, Imprim în granit parfumul iubirii.

DOR DE PRIMĂVARĂ

Aşteptând iertări şi ignorând târziul, Caut în van, slove de aur, mărunte, Fiindcă alfabetul s-a pierdut în hăul Fără vreo ieşire, al dorurilor mute.

Soare puternic crește-n senin Zâmbetu-i tânăr revarsă lumină Încă-i zăpadă multă-n grădină Zile de iarnă mai vin și mai vin.

Răsar azi, din neant, clipe reci în noi Iar nopţile, hidoase, seamănă doar vrajbe.

De ce-om purta în ochi atât de mult război, Când sufletele flutură numai steaguri albe ?!

Martie, însă, e tot mai aproape Sunt muguri grăbiți să prindă iar viață Cu fiece pas natura mă-nvață Să pot drămui speranța sub pleoape.

Tot voi găsi o cale să îmi scriu poemul, Până nu dispare cuvântul " fericire"; Am înţeles în timp că miracolul, Nu stă în clipa de ieri, ci în ziua de mâine...

S-aștept bucuria primelor flori Să pot săruta firavi ghiocei Un nou anotimp, chiar sub ochii mei, S-alunge din suflet neguri și nori. Încă e iarnă ... dar ziua tot crește ...

46

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Crește și crește speranța în bine Simt dor de normal în suflet la mine, Dor ce sporește, sporește, sporește ...

Oprește dezastrul cât încă trăim Să știm demnitatea și-atunci când murim Și drumul prin viață să nu fie scrum.

Zile de iarnă încă mai vin Multă zăpadă mai este-n grădină Soarele tânăr revarsă lumină, Crescând în putere sub cerul senin.

Un nou anotimp stă gata să vină Fă iar primăvară în suflete seci Căldură, dă DOAMNE, în inimi prea reci, În gândul curat dă forță divină.

Ajută-ne DOAMNE, doar TU ne-ai rămas Ajută-n hotare țara să-nvie Bogată și mândră de-a pururi să fie, Cu mers vertical la fiece pas.

Mărțișor din primăvară Mâini măiestre împletesc Ăl mai gingaș și mic șnur Roșu – alb, frumos și pur, Țării eu îl dăruiesc.

Inima, a câta oară, Știe șoapte să asculte ...

Orga brazilor din munte, Roua-n flori de primăvară.

Din mătase foșnitoare, Ii simbolice cu flori, Ne inspiră, uneori, Prin lumină și culoare .

Râde țara în hotar, Intuind simbolul pur Mărțișor legat cu șnur, Ăl mai mic ...dar mare dar ...

Voi, români, hrăniți cu dor, Ați primit un fir cu ... viață ...

Râdeți și priviți în față, Ăst simbol - un mărțișor.

Mă-nchin și mă rog - Doamne, mai sper ...

Lacrimi neplânse vor sfântă dreptate Ajută-ne DOAMNE cât încă se poate Și cât mai putem privi înspre cer .

E iarnă, e frig - cu TINE răzbim Mi-i dor cu durere de viață normală Vindecă, DOAMNE, țara de boală, Putând învăța din nou să iubim .

Cu gândul la TINE, mai sper și trăiesc Urmașilor toți le vreau un trai bun Ascultă-mi și gândul ce poate nu-l spun ...

Simt că m-ajuți ... și îți mulțumesc!

FLORIN GRIGORIU – Poeme de dragoste Rugă pentru țara mea În iarnă haină, prea multă ură, Multe minciuni, multă prostie Fă, DOAMNE, țara normală să fie, Românul ROMÂN prea multe îndură.

Pune, în suflet, lumină curată Mințile țării să judece drept Unde-i românul cinstit, înțelept ?...

De prea multă vreme ni-i țara furată.

TE IUBEAM FĂRĂ SĂ ȘTIU Te iubeam fără să știu, Tu ești sângele meu viu.

Iartă, DOAMNE, răul și farmă-l spre bine Curăță ochii ce nu știu să vadă Ajută un neam lovit să nu cadă Mai jos de obrazul pătat de rușine.

Din rău în mai rău ni-i mersul pe drum -

Te iubeam fără să știi, Tu-mi ești gândurile-mi vii.

Te iubeam, ah, te iubeam, 47

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Câtă dragostea-acum am!

Nici nu pot gândi, socot, Să mi-o prețuiesc în tot,

O nouă iubire cu mângâierea ei te răsfață Și mult mai încâlcită e soarta ce vine...

Dar cât de frumoasă și plină de tine, Cel care-ai fost fără-a fi ca să fii, Chiar dacă-n juru-ți se joacă doi fii.

Că mi-i scump și mi-i puțin, Înflorește-n mine spin.

Lumină părut-a, dar amurgul era Și prin tăcerea ierbii pasu-ți curgea Tot așteptând ce fost-să fie, Suavă lumină, crin, bucurie Repede dusă, cum pe apă un lemn Și-n casă-nrămat peisaj în desemn, La care te-nchini în gânduri supus, Precum, în liniști, creștinii la Iisus.

Înflorește, înflorea...

Nici nu știu ce-i dragostea.

AM SCRIS DESTUL, ACUM IUBESC Am scris destul, acum iubesc Cu tot ce-am adunat în mine, Cu trup de cer dumnezeiesc, Cu trup de ceară de albine.

Și casa-ți dorind a prinde iar viață Emoție nouă aștepți. Și-adiind te răsfață.

Și mi-s pe un jertfelnic dus De vulturi ce-s purtați în mine, Către acei ce-n foc s-au dus, Știindu-mi drumul care vine,

Și este și nu e și nu e și este, Dar cum să faci să nu treacă-n poveste Clipa din palme, din ochi și din buze, Fără cuvinte să ierte, s-acuze?

Că-i lumea plină de poeme, Șoptiri de gând, șoptiri de trup Și-n mine văd, năprasnic geme, Ființa unui mare stup

Și vrei să te duci pătimaș întru clipă, Să știe, să afle, să aibe în pripă Pierdutele vremi, tăcutele ceasuri, Păzitele-n ieburi mângâiere și glasuri, Și șoapte, și faguri, și flori de mălin...

Mă iartă! Mă lasă! Mirezmei tale mă-nchin, Eu, îndureratul, eu cel ce crede Învierea Ca apa, ca fructul, ca roua, ca mierea.

Și-albinele și matca lor Vor să roiască azi în tine Tu mierea fagurilor-dor De dincolo de ceți alpine, Că urc pe-un munte jăratec Purtând povara mea de flori, Pe drumul vieților noptatec Al magilor colindători.

Elena Sivia SĂRACU

Și te-am văzut, mă chemi la tine.

Ești o biserică de jar. Și urc frumos, un roi de-albine Mă înconjoară, duh stelar. Și iată pajiștea și luna Stă-n casa ei, făcându-mi semn; Îți poartă chipul tău de una Mă unge tot cu untdelemn.

De ce? De ce?

De ce privirea spartă mă dorește și ochiul fuge urmărit de-un val, mă chemi

EMOȚIA IUBIRII Când toate îți par încurcate în viață, 48

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 prin tine tulbure și rece apoi dispari?

Visam

De ce îmi este frig și tare frică?

Primește-mă, ca pe un dar, Aprinde în al tău altar pădurea-frunze de suspine, Dă viață lutului din mine, fă-mă lumină Iar…

În vechiul cor, Ca un sobor de lună Mai Dansam, zburându-ne cu florile de măr ce mi-le aprindeai zăpadă-n păr să-mi fie dor de noi.

De noi să-ți fie dor când lacrima ne va fi rug de ploi…

Fără păcat Mi-a fost o foamea rea de tine-aseară.

Ca să mă satur, am mușcat din soare.

Ca să mă bucur, l-am furat. Și-apoi l-am transformat dintr-o suflare în lună nouă.

Ce păcat!

Eram Sfârșit de martie era…

Stingher te legănai pe-un colț de cer cu luna agățată de primul legământ.

Erai demult…

Dormind am adormit cu el întunecat;

Septembrie de iarnă era…

Cu viscolul adulmecând ușor eram, ninsoarea ce umplea un gol, trecând prin umbra ta.

Eram cândva…

Înfrigurat, ciuntit, părea un arc spre infinit căci, focul și lumina lui erau acum în mine.

Alt păcat?!

Trezită, M-a trezit alt soare ce mă privea de sus cum eu, un biet crâmpei de viață spre apus, copil din flori de primăvară eram, pentru întâia oară un zâmbet mai curat fără păcat…

Fără păcat.

Debut de iunie era…

Eram cu mine.

Te gândeam…

Gândind te așteptam venit mergând în doi Cred că eram Chiar noi Fără să știm?

Fără să fim?!

49

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Superbe mărgăritare sufletești cuprinse în volumul ”33 de plânsuri pe oglinzi”, Editura Tracus Arte din București

Vestitorii primăverii Scot căpșorul de Mărțișor.

Pe zefirul adierii Duce balsamul florilor Către culmile plăcerii, Din răspântia zorilor, Vestitorii primăverii.

Maria Filipoiu

Irina Lucia Mihalca

MĂRȚIȘOARE DE GÂNDURI (sonet) În alb-negru pe hârtie, Gândurile adunate Și cu priviri înșirate, Las în amintire vie.

Ştii tu, omule... ? Ştii tu, omule, când primăvara nu va mai fi doar o zi, când florile-şi vor continua înflorirea, când păsările-şi vor duce tot mai departe cântul?

În ghiocei răsfirate Din plapumă sidefie, Cu primăveri reînvie Mărțișoare preferate.

Ştii tu, omule, când zâmbetul omului nu se va mai stinge, când soarele ne va mângâia prin fiecare răsărit, când anii vor fi doar perle înşirate în colierul vieţii?

Eu scriu gânduri în petale, Cititorilor să fie Eternele Mărțișoare.

Pe un ram de veșnicie Scriu a vieții neuitare Și-o las în tradiție.

Ştii tu, omule? Hei, ascultă, veşnic nemulţumitule!

Sub fiecare piatră-i ascunsă o durere, în cruciada vânturilor, fiecare cetate departe-şi poartă tânguirea prin glasurile celor zidiţi în întunericul gândurilor.

VESTITORII PRIMĂVERII (rondel) Vestitorii primăverii Scot căpșorul de Mărțișor Și scutură clopoțeii Pe urmele ninsorilor.

Dincolo de eclipsa inimii, priveşte, omule, delta cu nuferi înfloriţi!

Când simbolul renașterii Crește-n albul petalelor,

Tu, cel care mereu te-ndoieşti, priveşte 50

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 şi lasă să-ţi treacă furtuna întinsă în suflet ca viţa sălbatică!

Sub cerul dogoritor, mistuit de arşiţa dorinţelor, în curând, o ploaie binefăcătoare îţi va potoli setea.

Sub picăturile din cer, în primul vis îmbrăţişat sub stele, simte iubirea, respiră pacea din adâncuri, acolo unde lumina a străpuns întunericul pentru ca sufletul să-ţi încolţească cu bucuria clipei şi-a fiecărei provocări!

Un vis?, Un gând?, Sau niște mâini?

Ce umplu fericirea!

Când nu-i aici, eu mă trezesc, În fiecare noapte, Pe-un colț de cer, stau și privesc, Și-ascult a' lunii șoapte!

De nici Luceafarul cu nimb, Nu-mi spune ce-i iubirea, Aș da orice să pot să schimb, Un vis cu amintirea!

Te-am regăsit iubito, Te-am regăsit iubito într-un timid pastel, Cu părul peste umeri, în abisul castel, De-o vagă nostalgie, acum mă simt cuprins, Când luna strălucește, în rest, totul e stins!

Un nufăr şi-a deschis larg petalele să-ţi nască fiul.

Peste azurul mării în fierbere, o altă furtună, un pescăruş cu aripile-ntinse şi-o nouă căutare...

Iar chipu-ți oglindește ca un buchet de flori, În geamul plin de gheață, de ploi și de ninsori, Eu, steaua norocoasă, o văd, din nou, lucind, Când norii fără de cer, plutesc, încet, zâmbind!

Cristian MARINESCU

Ionel MARIN despre: 21 martie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI Ziua Internaţională a Poeziei, începând din anul 1999, se sărbătorește în fiecare an pe data de 21 martie. UNESCO a declarat această Zi ca o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

UNESCO recunoaște capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minții umane. Unul dintre obiectivele principale ale zilei este de a susține diversitatea lingvistică prin intermediul expresiei poetice și de a oferi limbilor, pe cale de dispariție, posibilitatea de a fi auzite în cadrul comunităților lor.

Ce e iubirea?

Ce e iubirea? Poți să-mi spui?

Tu, de le știi pe toate!

Tu, Creatorul dorului, Îmi spui că nu se poate.

De ce sunt trist și lacrimi curg?

Iar inima-mi tresare, Nici gândurile nu ajung, Să spun tot ce mă doare!

Pretenții n-am, să mă alini, Dar spune-mi, ce-i iubirea!

51

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 De asemenea, “Ziua internaţională a poeziei” are ca scop principal susținerea creaţiei poetice, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă a sensibilității și frumosului interior.

Poezia trebuie promovată în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie văzută ca un mijloc de afirmare a identității unei societăți. Se impune și stimularea creației la elevi și tineri prin susținerea financiară de către Guvern a Festivalurilor și concursurilor naționale și din domeniul literaturii.

ar fi propriile lui gânduri sau aproape o amintire din viaţa lui."- John Keats Președintele Ligii Scriitorilor Români, ALEXANDRU FLORIN TENE, vede Poezia ca și mod de viaţă : ‖Poezia este pentru mine chiar existenţa însăşi, fiindcă viaţa mea o consider un mesaj artistic cu ajutorul imaginilor expresive exprimat printr-un limbaj folosit concentrat al afectivităţii faţă de semeni şi mediu înconjurător. Poezia nu este numai muzică şi nici numai o suită de imagini. Nu este nici o simplă suită muzicală de gânduri.

Este o suită muzicală de gânduri emoţionale‖. Pentru poetul Vasile S. GHICAN „Poezia este al cincilea anotimp trimis de Dumnezeu pe Pământ, pentru a asigura omenirea că datorită acestui fenomen divin, sfârşitul lumii va fi amânat cu încă 1000 de ani. Este o energie spirituală care poate anihila de mai multe ori pe cea nucleară. Este la fel de blândă ca plutirea unui înger şi la fel de curată şi mirositoare ca florile de măr, iar un gram din acest reactiv poetic poate asigura pacea şi înţelegerea între planete pentru toate Constelaţiile plăcute lui Dumnezeu. Fiecare poet român deţine cantităţi enorme din această fuziune dumnezeiască, pentru care voia lui Dumnezeu va da infinitului un suflu nou, extindere plăcută pentru alte şi alte miliarde de veacuri şi Căi Lactee!‖ NICOLE POTTIER (Franţa) - ―Poezia este un răsărit de soare care ne bucură sufletul în fiecare clipă‖.

GHEORGHE A. STROIA ne reamintește despre hrana spirituală, afirmând: ‖Astăzi, din nefericire, oamenii au uitat, din ce în ce mai mult, să fie Oameni. Că pe lângă hrana aceea strict materială a trupului (pâinea şi apa vieţii, cum se spune), au nevoie şi de pâinea şi apa imaterială a Poeziei. Ce poate să îţi adape visele, mai mult decât însuşi visul? Sau ploaia aceea, pe care o simţi căzând în culori, peste tine? (O stare – o culoare, o picătură – un vis, un sunet – o armonie). Că anotimpurile nu sunt cicluri, ci sunt părţi ale unei lumi ce se află în tine, în puterea ta‖... Da, cu certitudine avem nevoie de POEZIE pentru a evada din

Ca să înțelegem mai bine fenomenul poetic trebuie să definim poezia și să facem referiri la poeți, la acei oameni care zămislesc creațiile poetice. Ce este poezia?

Iată o întrebare care încearcă să prindă în plasa răspunsului inefabilul sufletului. Poate că poezia este o stare de înger a sufletului omenesc, pentru că numai în atelierele îngerilor se migălesc aceste bijuterii prin razele cuvântului divin iar poeţii sunt ucenicii îngerilor care toarnă Cuvântul făurit din raze în tiparele poeziei, prelucrat la temperatura incandescentă a sufletului lor. Dar poezia mai este şi zborul metaforei ca un fluture de lumină cu aripi de vânt sau zborul fulgului de nea alintat de suflarea crivăţului. În trăirile sale, dar mai ales în simţirea sa, poetul trebuie să se lase cuprins de acest zbor şi să intre în jocul său zglobiu.

Numai aşa sufletul său va vibra intens, cuprins de magia poeziei. Dacă însă va încerca să prindă cu mintea fluturiimetafore sau acei fulgi de nea şi dacă va încerca să le direcţioneze zborul cu suflul gândirii, mirajul poeziei va dispărea. Atunci fluturii-metafore vor muri, fulgii de nea se vor topi şi vor cădea în mocirla prozei care murdăreşte poezia. Stimaţi poeţi, nu suflaţi cu mintea peste fluturii-metaforă! Ei zboară în direcţii tăinuite, dirijate doar de degetul divin. Lăsaţi doar simţirea voastră să le cuprindă zborul.‖ - susține prozatorul NĂSTASE MARIN. "Poezia trebuie să impresioneze cititorul ca şi cum cuvintele ei

52

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 realitate și a ne bucura de frumusețile nestinse ale universului.

Umbră subțire, În rug ceresc sângerând, Luminează, Cu flacăra inimii, Freamătul viu al netimpului.

Domnul Nicolae VASILE consideră poezia ca ceva immaterial, un vis divin dăruit poeților. din poezia Alternativele creației, (Volumul Omul Ciclic, Editura AGIR, 2014) ……………………………….

Poezia, este altceva!...

Nu poţi să scrii, oricâte vei vedea, vei observa sau vei sintetiza.

Poezia nu-i un scris, poezia e un vis.

Ai vrea ceva, nu poţi avea, ai vrea să fii, dar cum, nu ştii, ai vrea să faci, nu ai cu ce, te trezeşti și-ncepi să scrii.

O poezie iese, dacă ai har, dacă nu, strici somnul în zadar.

Nu am, nu fac, nimic nu mai pot fi, la ce folos atunci mai m-aş trezi?...

Să mă trezesc și să mai scriu o poezie sau să dorm somnul lung, pe veşnicie?...

Poetul

Pentru poetul Ionel MARIN Poezia reprezintă Cerul cu "versul" său care poartă lacrima netimpului cu trup de lumină. Este pasărea măiastră sculptată în gând şi care poartă misterul, vraja iubirii către porţile eternităţii. Poezia, magia cuvintelor, este un zbor dincolo de colinele albastre, o strălucire a inimii și a sufletului ce dă culoare lumii, tărie omului și frumusețe vieții. Prin Poezie se transmit, cel mai sigur și într-o manieră plăcută cele mai mari valori ale culturii universale.

Poetul pictează pe chipuri Aripi din cuvinte.

Poetul rămâne ecoul viu, Umbra fascinantă a... clopotului Şi neliniştea din cuvânt.

Torent de bunătate, Trubadur cu rană din iubire, Poetul, Vindecător tăcut al clipei, Aduce dorul mai aproape.

Cu soarele în privire, deschide ferestrele candorii, Cu fiorii viselor, ai inimii Topeşte gheaţa lumii!

Umbră sângerândă, freamăt, Cascadă de taine şi mistere Deschide porţi cereşti, Luminând poteci către altare.

Obsedat nu de Sine, Nici de templul timpului, ci de Izvorul bătrân, nesfârşit...

Vibrează cu trupul anilor, Dăruind armonie, tandreţe.

Sigmund Freud afirma: "Poeţii sunt stăpânii noştri, ai oamenilor obişnuiţi, în privinţa cunoaşterii minţii, întrucât ei sorbesc din izvoare pe care noi nu le-am făcut încă accesibile ştiinţei." Eli Khamarov a susținut că: "Poeţii sunt soldaţi care eliberează cuvintele din închisorile definiţiilor." Superbă cugetare, arată tocmai travaliul și dăruirea sfântă a poetului, șlefuitorului de cuvinte pe altarul limbii materne.

Poetul este: doctor fiindcă vindecă, alină, mângâie, filozof fiindcă ne prezintă sugestiv concepții, atitudini despre lume, viață, univers, istoric fiindcă este omul epocii,

Poezia Rană de cuvinte Ce vindecă tăcerea clipei, Cu fulgi de lumină, Netopiți de vise.

53

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 scoate în evidență adevărul istoric, vizionar - ceea ce scrie poate deveni realitate, războinic – luptă împotriva violenței, nerușinării, nedreptăților de orice fel….

UN COPIL ȘI O FLOARE Copile mi-a șoptit o floare Tu știi ce zic astăzi, te-apuci de ghicit.

E o zi de sărbătoare, Ia uită-te, am îmbobocit!...

Dar tu știi oare, Că astăzi pentru prima oară am pășit În viața mea e o mare sărbătoare Un an de viață am împlinit!

"A fi poet este o condiţie şi nu o profesie." afirma Robert Frost și astăzi este mai necesară ca oricând, în condițiile globalizării forțate a vieții umane, uniformizării existenței pe planeta noastră.

Din fericire în ultimii ani au crescut substanțial numărul proiectelor ce vizează promovarea poeziei române contemporane. În majoritatea orașelor au avut loc lecturi publice, recitaluri poetice a unor poeți contemporani dar și din creațiile poeților trecuți în eternitate. Mă bucură faptul că numeroși talentați poeți români de pretutindeni trimit creațiile domniilor lor spre publicare în revista de creație și cultură Bogdania. Amintesc doar câteva nume: Cristian P. Bălan, Florentin Smarandache, Dumitru Buhai din America; Ioan Miclău, Ben Todică din Australia; Alexandru Cetățeanu, Melania R. Caragioiu, Ionuț Caragea, Dumitru Ichim din Canada și mulți poeți din România și Europa. Câteva rubrici sunt rezervate acestora, inclusiv debutanților și rubrică separată pentru poezia dedicată copiilor sau scrisă de aceștia.

Întinde-ți petala parfumată Iar cu mânuța mea Este pentru prima dată Când mi-am întâlnit prietenia!

O floare și un băiețel cuminte Plecat-au la plimbare Și-acum mari și-aduc aminte De prima lor frumoasă întâmplare! În acest scop poetul Vasile Groza de trei ani de zile publică, pe Facebook, pentru cei mici „O poezie pe zi‖ însoțită și de frumoase imagini. Poetul reușind prin acest mod să pătrundă în casele a milioane de copii, de la care zilnic primește confirmări și mulțumiri.

Trăiască POEZIA! La mulți ani poeților de pretutindeni!

Un mare împătimit și valoros poet al copiilor este distinsul poet, prozator, dramaturg – Vasile GROZA. Pentru maestrul Groza Poezia reprezintă de fapt esența unor mărturisiri din viața noastră și nu numai și din tot ce se întâmplă în Universul existențial. ‖În ce mă privește, consider că poezia pentru cei mici, are menirea de a descoperi și redescoperi, taine aparent neobservate de cei maturi, dar trăite intens de copii care tot timpul sunt însetați în a cunoaște lumea și mai ales lumea copilăriei lor. Ori a putea pătrunde în această lume a copiilor, e necesar să te ridici și să te implici odată cu perceperea lor. Atunci când reușești acest lucru, înseamnă că tu, ca poet, te amesteci între ei încât aceștia te consideră de-ai lor‖.

54

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Te paște o…bucurie!

Epigrame

Constatare Mircea Ionescu Quintus (Născut la 18 martie 1917)

În capul unui umorist Stă harul de a fi discret, Căci tot românul e poet Însă mai nou…epigramist

FEMEIA În viața ei făr`de păcate E cea mai luminoasă stea, Nu are lipsuri, nici etate, Și totuși, are ea ceva…

Licențiatul român Deși-nvață cu decență Va primi pe sfert simbria Și diploma de licență…

Ca șomer în România!

PROSTIA În universul nostru strâmt, Plin de virtuți și de ocară, Prostia este o povară Pe care cei vizați n-o simt.

Bunul vecin Pe vecin, ieri l-am rugat, Să m-ajute la săpat, Însă mi-a răspuns fudul…

Păi nu te-am săpat destul?

Necuviinţa Pe al vieţii lung traseu Este o interferenţă Între lipsa de decenţă Şi surplusul de tupeu.

Buga Grigore

Moartea hoţului

Unui cenaclu

La-nhumarea lui Hârtoapă Nimeni n-a venit să-l plângă Şi să-i pupe mâna stângă, Care nu-ncăpea în groapă...

Au căutat, vreo zece ani, Să-ai dea cenaclului, un nume Și mă gândesc: Cât timp și bani, Vor cheltui pentru…renume!

DORINȚA DIN URMĂ Constatare

La locuința mea de veci, Tot mai aștept să vină-o fată, Că nu e nimeni pe poteci Și am intrare separată…

E ceva verificat, De ani și ani, În pomul uscat, Nu dai cu…bolovani!

Ion Romanescu

Continuitate!

Bucurie literară

La tinerețe, Eram mort după ea…

La bătrânețe, Vreau tot așa!...

În clipa de creație Dacă ai pix și hârtie Și-un ciob de inspirație 55

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

Povești, poezii pentru copii

Vasile GROZA

Elena Andreea Cojocaru (Ion)

UN COPIL ȘI O FLOARE Copile mi-a șoptit o floare Tu știi ce zic astăzi, te-apuci de ghicit.

E o zi de sărbătoare, Ia uită-te, am îmbobocit!...

MĂRIUCA

Dar tu știi oare, Că astăzi pentru prima oară am pășit În viața mea e o mare sărbătoare Un an de viață am împlinit!

Măriuca-i o fetiță Frumușică, hărnicuță, Îngrijește în grădină Florica ei micuță.

Întinde-ți petala parfumată Iar cu mânuța mea Este pentru prima dată Când mi-am întâlnit prietenia!

- Dragă floare parfumată, Să te faci mare îndată, Mâine să te duc acasă, Să miroși frumos la masă!

O floare și un băiețel cuminte Plecat-au la plimbare Și-acum mari și-aduc aminte De prima lor frumoasă întâmplare!

FETIȚA ȘI ALBINUȚA Am zărit, ieri, în grădină, Fericită, o albină.

Prea mult nici că s-a plimbat, Pe o floare s-a așezat.

TITANUL

- Ce faci aici, albinuță, Nu vezi că floarea-i micuță Și zâmbește către soare Să-i dea un strop de culoare?

‖Ce faci tu Nichita?‖, m-a întrebat îngerul.

Ce să fac?, iaca zbor.

Zbor să ating cerul.

Dar nu pot de el, norul! Și n-am cum să-l dobor.

- Floarea e la fel ca tine, Mică, dar ne înțelegem bine Îmi dă polen să fac miere, Să mănânci tu cu plăcere.

Ca să-mi iau avântul Mi-am pus nevăzute aripioare Și-am plecat în Univers, cu gândul.

Uitând că toate vin și pleacă de la soare!

Să fii mare, sănătoasă, Tot ca mine de voioasă; Cu putere, puișor, Să-i fi mamei de ajutor!

Dar tu îngeraș cu cine mai ții?

De ce mă-ntrebi Titane?

Pentru că umbli aiurea și la mine nu vii!

Pentru că tu, ai plecat cu alte canoane!

56

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 - Hai, că e tare!... Nu te știam ca elev revoluționar!...

- Ce revoluționar mă?... Noi eram la sanatoriul ăla d’acolo!... Profesoara era… revoluționară!...

- Și,… ce-ai mai făcut p’aci?...

- Aici m-am îndragostit pentru prima oară!... Doamne,… ce o mai iubeam!...

Aveam șaisprezece ani!... Eram în liceu,… tot la sanatoriu!... O chema Vera. N-a fost să fie!... Când am plecat din spital, fiecare la el acasă, și nu ne-am mai văzut, am vrut să mă sinucid!... A fost prima tentativă!...

- Și?...

- A trecut!... Dar faptul că vorbim și acum despre asta, înseamnă că n-a trecut de tot!...

- Altceva?...

- Aici mi-am cunoscut-o și pe fosta și unica nevastă!...

- Și?...

- La un moment dat, cred că nici nu mai știa unde ne-am cunoscut!... Știi cum este și cu căsătoria?... Un El și o Ea pun împreună fiecare paradisul lui, animați, la început, numai de bune intenții.

- Ce fumos!... îmi place expresia cu paradisurile.

- Ce frumos mă, că din două paradisuri la un loc iese un infern!... Și știi ce scria la intrarea Infernului lui Dante?... Voi care intrați aici, în căsătorie adică, lăsați afară orice speranță de… libertate!

- Dar, eu credeam că viața lungă, împreună, șlefuiește unele asperitați!

- Șlefuiește pe dracu’, nu șlefuieste nimic!...

E ca-n bancu’ ăla, ―viața-i scurtă, căsătoria-i lungă‖. Te învăluie într-un păienjeniș de reguli și restricții, care te sugrumă.

- Și acum?...

- Acum caut ceva să mă scoată dintr-o depresie groaznică, venită după o iubire imposibilă. Simt ceva important!... Am venit aici, la malul ăsta, ca la Meca!... Poate mă scoate ceva sau cineva din starea asta nenorocită. Nu credeam că mai poate apărea acum, la bătrânețe, ceva care să-mi sugereze ideea de sinucidere!... Mă consideram déjà vaccinat și revaccinat!... Poate, de data asta, nu va mai fi tot un apus!... O veni vreodată și un răsărit!...

PROZĂ

Nicolae VASILE

ZÂNA ȘI VIAȚA (Episodul 4) - Alex,… Aleex,… Aleeex!... Hai, să mergem odată,... s-a făcut întuneric!... Ce dracu’ faci acolo?… Te-a luat somnu’ ?...

- Nu mă, nu!... Mă luase… valul, privind marea,… valurile,… apusul soarelui!... Aici am privit multe apusuri de soare,… foarte importante pentru viața mea!

- Mamă, mamă,… spui asta, așa ca și cum ar urma să-mi povestești cum aici l-ai cunoscut pe… Tutankhamun!...

- Ei,... nici chiar așa!... Dar, aici am vazut apusul soarelui când se construiau toate aceste hoteluri din spatele nostru. Eram prin școala general!... Aveam o profesoară de biologie foarte preocupată de mediul înconjurator și de istoria naturii. Era un fel de precursoare a armatei de activiști de mediu din zilele noastre . Ne-a adus aici să protestăm împotriva celor cu șantierul, care băgaseră buldozerele în malul ăsta, unde urma a se face plaja. Atunci era un mal foarte abrupt aici, de fapt o ruptură, cu o secțiune vizibilă a straturilor solului, pe care profesoara îl folosea ca material didactic la orele noastre. În acea activitate protestatară, am văzut un splendid apus de soare. Cred că a fost ultimul în configurația respectivă.

Acțiunea în sine n-a avut niciun efect!...

Profesoara a mai fost și penalizată!...

Comuniștii nu se jucau cu așa ceva!... Ei aveau în plan să termine toată stațiunea întro iarnă, iar noi, cu protestul nostru, i-am făcut să piardă o zi.

57

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 - Există și răsărituri, dar sunt în partea cealaltă. Doar nu vrei să vezi un răsarit de soare la apus!... Nu cauți unde trebuie,… omule!...

- Hai, că merg la hotel!... Sper că am făcut suficientă mișcare pentru ca să pot dormi bine la noapte.

așa se nasc visele în paradis!...

Apăruseși, cu o ceată de gălăgioși, tineri, bătrâni, dar toți frumoși, unii mă priveau nedumeriți, alții, păreau a fi smeriţi.

Vor, de la tine, să le dai idei, abia așteaptă să devină zei!...

Măi omule, trezește-te!...

Nu ești bucuros?...

Te văd preocupat, nu este precum m-am așteptat, ziceai tu, strângându-mă în brațe scuturat.

Zeul zeilor te-a ales, ţi-i-a trimis să te ajute, să te faci înţeles!...

Hm,... gândeam eu perplex!...

Tocmai, le-am primit p-astea toate, nu în vis, ci în realitate, de la niște oameni, nu niște zei, așteaptă de la mine, să scriu pentru ei, să le fiu şi saltimbanc și demiurg, să curg pentru ei, să tot curg, din amurg în amurg, să le dau semințe de vis, pentru a-şi crea, aici, al lor paradis.

Chiar poţi avea totul, și-n vis și pe Pământ?...

Dacă-i așa, de când și până când?...

Mergea, an de an, la un hotel cu nume de fată, din stațiunea Venus. Petrecându-și o bună parte a copilăriei și a adolescenței la malul mării, a asistat direct la creșterea acelei salbe de stațiuni turistice din partea de sud a litoralului. O astfel de stațiune se construia într-o singură iarnă!... În zona respectivă nu se lucra vara în construcții, pentru a nu deranja turiștii. Astfel a aflat că una dintre stațiuni a fost proiectată de catre o grupă de studenți de la Facultatea de Arhitectură din București, numele hotelurilor fiind date după numele fetelor din acea grupă. I-a plăcut foarte mult idea și, de atunci, și-a propus să mergă în concediu, ori de câte ori va putea, în această excelentă ambianță turistică. Tocmai se îndrepta spre un astfel de hotel, cu nume de fată, unde spera să aibă un somn liniștit, pe care nu-l mai avusese de mult timp.

Nu a fost așa!... Când somnul era mai dulce, l-a trezit un vis vesel și agitat, cauzator de inspirație poetică, cum se întâmplase mai cu toate poeziile pe care le scrisese până atunci. A luat repede o hârtie de pe noptieră și a scris poezia dictată de vis. A numit-o „Visul din vis”: Vis, la țărm de mare, unde-am cunoscut iubirea de copil, atâta că nu puteam să mai respir, dar și pe cea de om matur, când căsnicia-ți dă contur, invers față de destinul unui flutur, întăi te face să zbori și să te-nveselesti și apoi, tot restul vieții te târăști!...

Dormeam,... sau nu dormeam, în chinurile facerii unui vis,

La întoarcerea în București, constata că, într-adevăr, visul era premonitiv. Primise o invitație la conducerea Uniunii Ziariștilor, condusă de un renumit eminescolog, care voia să aibă o discuție: - Mă bucur să va cunosc! Ați avut, recent, o lansare de carte, la care a participat și cineva de la una din revistele noastre culturale. Mi s-a făcut o prezentate foarte elogioasă a evenimentului.

58

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 - Într-adevăr, am avut o perioadă foarte bună, am lansat trei volume într-un interval scurt de timp. La care dintre ele vă referiți?

- La cea cu poemul despre univers.

- Da,… cred că este vorba de volumul‖Universul ciclic‖, de fapt, o viziune poetică unitară despre Geneză, Apoteoză și Apocalipsă. Este o parte a unei trilogii ciclice, care mai cuprinde ―Omul ciclic‖ și va urma, cât de curând, ―Românul ciclic‖. Îmi pare bine că a ajuns la dumneavoastră o prezentare laudativă. Mă bucur să vă pot oferi un exemplar!...

- Sper că este cu autograf!...

- Evident, l-am pregătit dinainte.

- Oh,... dar are și o grafică excelentă!... Cine a făcut-o?

- Tot eu!... M-am specializat în grafică computerizată. Am început să fac grafică pentru lucrările mele științifice, care reprezintă preocuparea mea de bază, și unde acesta este foarte importantă .

- Domnule, dar ai talent!... Tocmai d’asta vam invitat aici. Vrem să vă susținem în demersurile dumneavoastră culturale, artistice. Pe cele științifice, după câte am înțeles, vi-le susțineți singur, cu mult succes.

- Mulțumesc!... În ce ar consta această susținere?...

- Păi,… avem o revistă proprie, care se difuzează în rețeaua noastră națională, cu puncte de lucru în toate județele. Avem de gând să inițiem chiar și un teatru!... Apropo, am fi bucuroși să scrieți scenarii pentru acesta. O să primiți mai multe detalii de la colaboratorii mei, de fapt de la colaboratoarele mele, pentru că o să constatați că sunt în mare majoritate femei.

- Wow!… Și mai plăcut!...

- Înțeleg, că déjà ați acceptat?...

- Cu mare plăcere!... Vă mulțumesc!

- Rodica!... Hai, să-ți prezint un nou coleg!

Dă-i tu toate detaliile!...

- Oh!... Cu mare plăcere!... Hai, în biroul de alături!

asemănarea șefei redacției. Alex s-a lipit acolo din prima întâlnire. A aflat mai multe și despre inițiativa referitoare la viitorul teatru: - Ideea este să atragem, alături de câțiva profesioniști, oameni cu preocupări diverse, scriitori, jurnaliști, ingineri, medici, economiști, militari, profesori, studenți, elevi etc. care să vină cu trăirea și experiența lor de viață, care vor constitui subiecte pentru scenetele și piesele noastre de teatru pe care le vom produce. Așa este moda acum, pentru a fi mai reale, mai credibile, mai rupte din viață.

- Bine, bine, astea vor fi scenariile!... Dar cine va juca, … cine vor fi ―actorii‖?

- Tot noi!...

- Cum, adică… tot noi?... Păi,… eu habar nam de actorie!...

- Nici eu,… dar o să învățăm!....

- Când și de la cine?...

- Totul este gândit!... Avem sprijinul unei profesioniste de mare clasă. De fapt multe din aceste idei sunt venite chiar de la ea.

Este o actriță renumită, cu mare experiență internațională, întoarsă recent din străinătate.

- Nu știu ce să zic!... Pentru că am promis, eu pot intra doar ca autor de texte, scenete, piese, cu toate că nu am scris, până acum, niciuna. Nu mi-am pus acestă problemă, cu tot neconvențialismul meu recunoscut. Să joc,… să fac și actorie?... Doamne ferește,... cred că nu mi-a luat Dumnezeu mințile de tot!...

- Știi cum se zice,… Doamne ferește, pân’ te nimerește!...

- Bine,… să-mi spui și mie când va fi prima întâlnire a ―trupei‖. Aș vrea să-i cunosc pe acești temerari. Poate o să scriu pentru ei.

- OK!... Este un prim pas.

Alex se afla într-o depresie severă, cauzată de o iubire neîmpărtășită. Căuta acțivități noi, incitante, care să-l scoată din această stare, să-i trezească din nou interesul pentru viitor sau, de ce nu, o altă femeie, care să-l vindece. Așa că, avalanșa de evenimente apărute după întoarcerea din scurta vacanță de la mare îi pica bine. Era ceva nou, ca

Biroul de alături era redacția revistei Cronica Timpului, iar Rodica era redactorul șef. O atmosferă veselă și prietenoasă învăluia tot ce se făcea acolo, după chipul și 59

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 preocupare, și ceea ce-l încânta și mai mult era că toate acestea prorneau de la aprecierea, în mediul jurnalistic, a unei lucrări de a sa.

Aștepta, cu interes, derularea evenimentelor. Era un nou început. La prima întâlnire, avea sentimentul pe care l-a avut mereu când intra într-o nouă colectivitate: ―Doamne, când o să învăț cum îi cheamă pe ăștia toți?...‖ Ca de fiecare dată, acesta a fost cel mai simplu lucru. Actrița celebră, care urma să-i învețe actorie, era Zâna.

Sportivă, băiețoasă, cu niște pantaloni mulați pe corp, foarte sexy, păr zburlit, voce clară și puternică. Una peste alta, o prezență foarte dominatoare. Nu a stat prea mult pe gânduri și a început cu ceva ce părea a nu avea nimic cu actoria:

piatra crapă-n patru, crăpaiar capul caprei în patru precum a crapat piatra-n patru. Capra neagră calcă-n clinici, clinciul crapă-n cinci, crăpaiar capul caprei-n cinci, precum a crăpat clinciul-n cinci.

Un sas, cu glas de bas, cam gras și ras pa nas, stă la taifas, de-un ceas, la parastas, despre un extras de pancreas. Constantin Constantinevicescovici.

Fofiță fondorfiliță, forofifo-fenderliță și fifoi fondorfiloi, forofifo-fenderloi.

O mierliță fuflendiță fuflendi-fuflenderiță nu poate să fuflendească fuflendifuflendrerească pe mierloiul fuflendoiul fuflendi-fuflenderoiul, dar mierloiul fuflendoiul fuflendi-fuflenderoiul poate ca să fuflendească fuflendi-fuflenderească pe mierlița fuflendița fuflendi-fuflenderița.

Aoleu, limba mea!... La ce or folosi toate acestea?... se aude o voce din grup.

Guuura!... O să ințelegeți mai încolo!... veni replica fermă de la Zâna.

Doamne,… Doamnee,… Doamneee!...

Unde m-ai adus?...

- Așezați-vă cu picioarele ușor depărtate, cu tălpile așezate pe podea cu toată suprafața.

Trebuie să aveți suprafața maximă de sprijin și comunicare cu podeaua!... Respirați adânc, de mai multe ori, prima dată din plămâni, apoi din stomac.

- Cum o fi aia să respiri din stomac?... se auzi o voce nedumerită, din trupă.

- Cum o fi, cum o fi?... Ce Dumnezeu, sunteți la grădiniță?... Când respirați din plămâni, vi se umflă pieptul, când respirați din stomac, vi se umflă burta!...

- Faceți de mai multe ori treaba asta, până vă pregătesc eu niște hârtii!... O să aflați, altă dată, cât de important este să învățați să respirați corect. Da,… iată că le-am gasit!...

Am câte o foaie pentru fiecare! Hai să citim cu toții ce scrie acolo!

- Rege Paragarafaramus, când te vei dezoriginaliza? Mă voi dezoriginaliza când cel mai original dintre originali se va dezoriginaliza, dar cum cel mai original dintre originali nu se va dezoriginaliza, regele Paragarafaramus nu se va dezoriginaliza. Bucură-te, cum s-a bucurat Bucuroaia, când s-a întors Bucurel, bucuros, de la București. O barză brează face zarvă pe o varză!...

Cocostârcărel s-a dus la cocostârcărie să se descocostârcărească de cocostârcăroaica lui.

O sapă lată, două sape late, șapte sape late ș-alte șapte sape late. Capra calcă piatra,

Donţu Mihai-Florin

Lapsus Cine sunt eu? E dis-de-dimineaţă.

Mă uit în jur. Totul e străin. Inima începe să-mi bată cu sete, de parcă ar vrea să-mi sară din piept şi să plece singură în lume.

Fruntea mi se umezeşte nespus de mult. O transpiraţie rece şi oţetită. Simt că am un nod în gât. Simt că mă astup. Sar ca ars în capul oaselor. Încerc să-mi liniştesc respiraţia, bătăile inimii. Sunt mai bine.

Dar, totuşi, cine sunt eu? Caut cu privirea în jur, de parcă răspunsul ar fi undeva în 60

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 această cameră semiobscură. Cobor privirea. Zăresc podeaua roasă de timp. Îmi inspectez amănunţit mâinile. Privirea îmi întâlneşte o brăţară încolăcită de mâna dreaptă, una pe care sunt încrustate patru litere metalice: A-L-I-N. Seamănă cu un nume. Oare să fie numele meu? Sunt Alin!

Până la urmă o las baltă cu enigma propriului nume şi mă hotărăsc să explorez acest loc străin. Unde mă aflu? Podeaua scârţâie sub paşii mei. Dau de un hol, de o bucătărie, iar de hol, de o baie şi de o altă cameră. Mă uit prin jur, pe toţi pereţii: poze cu mine şi cu mai câteva persoane şi un poster mare pe care scrie ACASĂ. Deci, mă aflu acasă! Intru în baie. Aprind becul. Dau drumul la apă să-mi alung somnul dintre gene. Mă privesc lung şi străin în oglindă: Cine eşti? Eu sunt Alin! Tu? Ce cauţi în casa mea? Îmi pierd răbdarea. Lovesc cu pumnul în oglindă. Aceasta se crapă, câteva bucăţi cad pe jos, iar din pumnul meu şiroieşte sânge cu nemiluita. Au, mă doare al naibii de rău! Încep să urlu de durere.

Cotrobăi prin toate dulapurile din baie.

Găsesc o sticlă cu spirt şi un pansament. Mă spăl bine cu apă rece, îmi aplic spirt şi mă pansez. Mă uit năuc în jur. Unde ziceam că mă aflu? În fine, poate e doar un lapsus. Îmi târăsc paşii în bucătărie.

Redescopăr că mă aflu ACASĂ. Mă uit prin jur. Găsesc cafetiera aşezată pe dulap. Ce-aş bea o cafea, asta dacă aş şti să fac una. Îmi iau gândul de la cafea. Mă ridic de pe scaun. Unde o fi camera din care tocmai mam trezit? Ies în hol. Privesc în dreapta.

Privesc în stânga. No, asta-i bună! M-am rătăcit aici...ACASĂ. Fac dreapta. Dau de o cameră mai mare şi mai luminată, de perdele albicioase, de o noptieră şi de un pat nupţial. Mă îndrept înspre noptieră. Mă aşez pe pat. Găsesc o fotografie, frumos înrămată, cu două persoane: un el şi o ea. El în costum negru, iar ea într-o rochie albă şi lungă. Ce frumos le şade! Oare cine sunt?

Mă uit mai bine. Stai, mă! Doamne, ce căscat mi-s! Ăla sunt eu. Dar cine-i frumuşica? Să fie...soţia mea? Nu-mi amintesc să mă fi căsătorit. Oare cum o cheamă? Aşez cuminte poza înapoi pe noptieră. Mă ridic de pe pat şi mă îndrept

spre fereastră. Mă uit afară. Nimic ieşit din comun. Brusc, un sunet înfundat, parcă mecanizat, începe să se audă de undeva. Mă impacientez. Oare unde sună? Îmi trebuie o hartă ca să dau de telefon, să vezi de nu. Ies pe hol. Intru în baie. Ies. Intru în bucătărie.

Ies. Iar pe hol. Sunetul e tot mai puternic. În cele din urmă dau de sursa zgomotului. Mă întorc în aceeaşi cameră de unde mi-am început expediţia.

Ridic receptorul telefonului şi îl aşez invers. Alo! Alo! Mă auziţi! De ce nu pot auzi? Întorc receptorul: - Alo! Da? Cine e?

- Ceau! Ce faci? Te-ai trezit?

- Dar cu cine am plăcerea, vă rog?

- Ce?! Cu naiba, cu naiba ai plăcerea!

- Îmi pare rău! Nu cunosc pe nimeni cu numele de Naiba.

- Auzi, tu ai chef de mişto? Aseară ştiai foarte bine cine sunt.

- Regret! Chiar nu-mi dau seama! Daţi-mi un pont, vă rog!

- Vrei un pont? Hai, că-ţi dau un pont! Sunt cea care te spală, te calcă, îţi dă de mâncare şi te iubeşte.

- Menajera?!

- Ce? Te-ai dilit de-a binelea, dragă? Nici măcar nu avem menajeră. Ai băut ceva de eşti aşa de aiurit?

- Atunci?!

- Sunt nevastă-ta, măi, aiuritule! Şti, cea cu care eşti căsătorit de 5 ani.

- Regret. Chiar nu-mi mai aduc aminte.

- Lasă, numai să vin acasă, că-ţi voi aminti cine sunt. Dacă îţi arde de glume, îţi dau eu glume.

- Îmi pare rău...

- Încă nu. Stai puţin să ajung eu acasă şi-ţi va părea rău.

- Dacă tot eşti soţia mea, pot să te mai întreb ceva?

- Spune repede, fiindcă sunt ocupată!

- Cum te cheamă? …………………………………………….

Persoana de la capătul firului mi-a închis în nas. Presupusa „nevastă‖, s-a înfuriat. Ce vină am eu dacă nu mai ştiu cine e, unde mă aflu şi îndeosebi cine sunt eu? Mă aşez pe pat. Privesc trist în jur.

Mă uit curios în jur: Oare unde mă aflu?

61

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 „spălat‖ anume în „culori de curcubeu‖, dă frâu liber imaginaţiei „pictând ― un tablou din care izvodeşte un „dor aprins‖, un dor nestins – dorul de nemurire, de înălţare deasupra tuturor celor pământeşti; toate aceste imagini poetice deosebit de sensibile reînvie sentimente de o nobleţe uimitoare odată cu primăvara („Primăvară în apogeu‖).

Menţiona însăşi poeta într-un articol în care vorbea despre poezie şi sensurile ei: „Poezia a fost şi va fi modalitatea de comunicare candidă, gingaşă, puternică prin esenţa ei umană… Ea se manifestă ca o respiraţie cerească a sufletului pământean căutător de sine‖. Acest mesaj simplu dar atât de plin de esenţă îl transmite şi poezia Marinei Glodici: poezia ei este viaţă, este trăire, este sensibilitate dusă la extrem. Întruna din poeziile din noul său volum, poeta spune: „Hei, poete, tu nu vezi că e primăvară?/ A venit să bată-n geam şi să scrii anume/ Că Viaţa a învins peste tot în lume/ Am deschis uşor fereastra ochiului din mine‖… („Primăvara bate-n geam‖) „Am deschis uşor fereastra ochiului din mine‖… mi-a plăcut foarte mult această sintagmă atât de profundă – „fereastra ochiului din mine‖…

Am urmărit pe parcursul lecturării acestui volum linia ascendentă a evoluției, descoperind cu satisfacţie acele trepte ce duc vibraţia interioară a sufletului către un nivel superior.

Poezia Marinei Glodici este de fapt această fereastră, fiecare dintre poemele aparţinând acestui ciclu purtând fără îndoială, pecetea dorinţei ardente de descoperire şi cunoaştere profundă a sinelui. „Surâsul primăverii‖ reprezintă de fapt o suită de poezii care surprind efectul primăverii asupra a tot şi a toate; fie că poeta se apleacă cu sensibilitate spre natură, spre fiinţa umană, spre zi sau spre noapte, spre munte sau spre mare sau spre orice altceva din ceea ce-o înconjoară, centrul universului său poetic îl constituie aceeaşi legătură de netăgăduit dintre renaşterea fizică şi renaşterea spirituală: „Primăvara asta-i clipă, de visare şi iubit/ Ruptă chiar din veşnicia vieţii-n infinit‖ („Pastel‖). O asociere sensibilă a exploziei de floare şi

Cronici literare, recenzii, comentarii

Octavian D. Curpaş despre „Surâsul primăverii”, autor Marina Angela Glodici

„Surâsul primăverii” – O respiraţie cerească a sufletului pământean „Surâsul primăverii”, al şaselea volum de poezie al Marinei Glodici vede lumina tiparului în anul 2010; poemele sale precum o salbă, pe care stau înşirate unul câte unul simţămintele poetei încă tinere, se revărsă ca un torent către inimile cititorilor, în îmbrăţişarea tandră a primăverii. Oare care dintre noi, pământenii, nu simţim efectul prospeţimii şi tinereţii în străfundul sufletului nostru, în fiecare primăvară, numită pe bună dreptate „anotimpul iubirii‖?! O îmbinare de culoare şi lumină armonizate sensibil cu trăiri ce rivalizează cu sublimul, şi în plus, prezenţa de netăgăduit a divinului în versurile poetei demonstrează, fără îndoială, că Dumnezeu a dat mâna cu această poezie, iar cuvântul se pleacă cu smerenie ca într-o dulce rugăciune, în faţa sufletului…

"Raiul bucuriei‖ coboară în fiecare om odată cu primăvara şi lasă „urma de înger‖ în cupe de ghiocei, în drumul său spre inimile noastre, dăruind „pace sacră-n sărbătoare‖ („Surâsul primăverii‖). „Albastra slovă‖ a „cuvântului din iarbă‖ sau din „ochi de flori‖, mângâiată de „raze dulci ce se alintă‖ capătă valenţe deosebite, transformând totul într-o adevărată sărbătoare a revenirii la viaţă! („Flori‖).

Poeta care şi-a pregătit „şevaletul inimii‖ înmuindu-şi „pensula‖ în culorile sufletului 62

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 culoare din timpul primăverii cu cel mai frumos sentiment ce poate anima fiinţa umană, dragostea – prinde contur în creaţiile Marinei Glodici, lăsând loc subtil pentru interpretarea sensului în care este ilustrată: „Picură clipa în palmă fugar ca o nimfă‖ și se strecoară tiptil spre inima ce-ar putea fi surprinsă de „avalanşa iubirii‖ ca apoi să transpară un soi de fugă spre zbuciumul interior, impunând tăcerea: „Tăcută, inertă se schimbă la faţă/ clipa devine azi ca o povaţă‖ („Picură clipa‖). Întrebări, frământări şi răspunsuri, în stihuri aşezate cu migală la tulpina gândului, precum nişte serafice voaluri peste sufletele fecioarelor ce-ascund timid taina iubirii… „S-aducă oare primăvara o viaţă nouă?/ Să fie ea simbolul cel sacru de iubit?‖ („Alai‖); false linişti căutate în limpezimi de ape: „Ascult în linişte izvorul cum răsună/ Şi susuru-i cuminte inima-mi anină/ E primăvară iarăşi şi apa ce se scurge/ Aduce prin vâltoare-i cuvinte şi suspine‖. Și vine deznodământul care rezidă în efemeritatea celor pământene şi refugiul spre înălţimea albastră: „Iubesc şi primăvara, dar tot de cer mi-e dor‖ ( „Ascult‖).

Triumful primăverii asupra zbuciumărilor şi neîmplinirilor are ca suport de netăgăduit credinţa: „Mi-e grea mantaua de atâtea zile/ Culese de poeme şi visări‖ se destăinuiește poeta; „Ascult tăcut cum calcă-ncet privirea / Călătorind prin razele de soare/ Cum floarea de cireş îşi face drumul/ Prin calda şi cereasca ei ninsoare‖, ca apoi să-și găsească tămăduirea: „Mă-nclin înaintea cerului şi-s vesel/ Că pot să mai respir a curcubeu‖, spune Marina Angela Glodici („Primăvară glorioasă‖). Primăvara – panaceu universal, primăvara – balsam peste suflete triste şi deziluzii, primăvara – spectacolul renaşterii, o altfel de viaţă, curată, limpede şi cu miresme de bine, altfel spus un nou început, cu o altă faţetă şlefuită de gândurile poetei în scrierile închinate primăverii: „Te-am pictat în făt frumos,/ Şin viteazul din poveste…/ Şi în flori de crini am strâns/ Aşteptările ca zestre‖, neuitând să accentueze: „N-ai venit şi am rămas cu cerul‖… toate acestea, în superbul decor al anotimpului iertării, împăcării, dragostei (

„Hotărâre‖).„Întinerind‖ odată cu primăvara, Marina Glodici asemenea unui „mugur ce zâmbeşte/ Către razele de soare‖, asemeni florilor ce te îmbie cu ale lor miresme la visare şi iubire, se contopeşte întru totul cu anotimpul căruia îi atribuie meritele renaşterii şi care este, pe bună dreptate „Al cerului cadou‖. „Renasc în fiecare zi pentru dreptate / Şi pentru mila oamenilor ce-i iubesc/ Şi n-am să las din mâna mea condeiul/ Cu care îmi urmez smerit, destinul‖ – spun versurile ei în poemul „Urmez destinul‖, asociind dragostea sa pentru scris cu o continuă primăvară a cuvântului, în care mugurii slovei se vor întrupa mereu în flori de suflet – poemele sale. Ideea se perpetuă şi motivaţia există, aşa cum reiese şi din poemul „Îmbrăţişarea cerului‖: „Când întristarea vine să m-apese/ Peste minte, inimă şi pleoapele-mi plânse/ Renasc frământat ca şi lutul/ Iar pe buzele-mi arse/ Se-aşterne Cuvântul‖ scris din suflet, aş continua eu, şi cu „Literele primăverii‖: „Multe litere cad din cerul primăverii/ Ele vorbesc despre soare şi flori/ Despre oameni şi Dumnezeu/ Toate se aud cum şoptesc…/ Cine are urechi… le aude!‖

Dan LUPESCU despre VICTOR RAVINI – Lucidul Păstor al MIORIŢEI Viaţă de erou balzacian Fascinantă şi viforoasă, dramatică şi uneori în răspăr a fost viaţa lui Victor Ravini, romănăţean get-beget, strănepot al Domnului de Rouă, răsădit, din 1985, în Suedia, unde s-a afirmat pe multiple planuri. O viaţă de muncă neostoită şi de luptă pentru a-şi regăsi sinele, pentru a se cunoaşte şi a se autodepăşi, cunoscându-l, astfel, pe Dumnezeu, învăţând lecţia arhaică a ascultării şi răbdării, a autocontrolului şi iubirii aproapelui ca pe sine însuşi.

Radu Victor Niţă, cum fu trecut în certificatul de naştere şi în cel de botez, 63

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 văzu lumina zilei în anii negri, furtunoşi ai războiului, în Caracal – mândră şi milenară aşezare, avându-şi rădăcinile adânc înfipte în nebănuita platoşă de piatră, greabăn de zimbru geto-daco-tracic, ce se ascunde, la nici trei-patru palme, sub stratul fertil de cernoziom. Era în ziua de 10 octombrie 1943, adică în exact aceeaşi zi şi lună când, trei ani mai târziu, la Bălăciţa, în Mehedinţi, pe Piemontul Getic, venea pe lume un alt scriitor gâlgâind de talent şi inteligenţă meridională solarul Nicolae Dan Fruntelată, purtător al praporilor românismului, aidoma celui pe care îl sărbătorim astăzi..

Copilul Radu Victor Niţă nu apucă să-şi vadă tatăl, profesor de latină şi greacă veche, chemat sub arme, să-şi apere fiinţa neamului octo-milenar, ofiţer pe frontul de la Odessa, unde un glonţ bolşevic îi explodă în abdomen, în aprilie 1944, provocându-i moartea câteva săptămâni mai târziu, în luna lui Florar, când merii, cireşii şi prunii îşi aprindeau candelabrele dalbe deasupra pruncului său de şase-şapte luni.

Rămasă singură, mama lui Radu Victor, Ileana Niţu (devenită, într-un târziu, Iaciu, prin recăsătorire), îl crescu în buna tradiţie românească, învăţându-l, totodată, de mic, engleza, franceza, italiana, adică limbile în pe care le stăpânea cu măiestrie de crăiasă zamolxiană şi pe care le preda, ca profesoară, cu vocaţie pedagogică irefragabilă.

Elev al renumitului Liceu ,,Ioniţă Asan‖ din Caracal (modelat, ca edificiu, după acelaşi proiect cu ,,Fraţii Buzeşti‖ din Craiova), Radu Victor Niţă îl avu profesor de română pe rafinatul, seniorialul Petre Stroe, coleg de bancă şi de năzbâtii fiindu-i fiul acestuia, Corneliu Andrei Stroe, campion naţional de juniori la 100 de metri plat, viitorul preşedinte al secţiei de fotbal a Clubului Sportiv Universitatea Craiova, prima echipă din România care, prin anii 1980-1984, a spart zidurile sonice ale suratelor occidentale, botezată Campioana unei mari iubiri, de Adrian Păunescu, în superba sa poemă Oltenia – eterna Terra Nova.

Acilea, în Caracal (acilea - cum se zicea prin părţile locului, în vara anului 1973, când mi-am făcut armata aci, la infanterie),

în anii adolescenţei, Radu Victor şi Corneliu Andrei legară frăţii de cruce cu cei trei fii ai altui profesor caracalean de ispravă, Păunescu: George Constantin Păunescu, Viorel Păunescu şi Valentin Păunescu. În 1961, imediat după examenul de maturitate/ bacalaureat, Radu Victor Niţă intră cu brio la Universitatea din Timişoara – Facultatea de Filologie, secţia românăgermană, a cărei licenţă o obţinu în 1966.

Debutase, în genul reportajelor cu virtuţi literare, încă din 1965, în hebdomadarul central al studenţilor români: Viaţa Studenţească.

Repartiţia guvernamentală îl plasă, ca pe un bun român, tare, verde şi viguros ca Gorunul lui Horia, într-un sat maghiar din raionul Sf. Gheorghe (azi capitala judeţului Covasna, pe atunci parte a regiunii Braşov).

De aici, viaţa lui Radu Victor Niţă intră într-un vârtej existenţial demn de corsari celebri ori de mari cuceritori europeni ai Vestului sălbatic din America. După doi ani de profesorat, în cătunul în care îi învăţă Hora Dacilor pe puii de unguroaice pline de nuri, protagonistul nostru intră pe un făgaş al destinului său în care, de la somptuoasa şi luminoasa Horă Dacică – în fond, Hora Soarelui – trece, rând pe rând, la secvenţe de viaţă în ritmuri cinematografice accelerate, purtând sigiliul de ceară roşie fierbinte al dansurilor noastre identitare: Bătuta (,,Tot pe loc, pe loc, pe loc,/ Să răsară busuioc!...”), Învârtita, Rustemul, Brâul, Ciuleandra (,,Două fire, două paie,/ Ia ciuleandra la bătaie!”), până la capodoperele de virtuozitate unică în lume: Ciocârlia şi Căluşul oltenesc.

Telegrafic, iată traseul său profesional: * 1968 – transfer la un grup şcolar din municipiul Braşov; în acelaşi an obţine brevetul de pilot planorist; * 1972 – transfer la Întreprinderea de Comerţ Exterior Autotractor Braşov, ca translator şi corespondent comercial pentru limbile germană, franceză, engleză şi italiană; * 1973 întreprinderea se scindează (crescuseră masiv exporturile) şi este

64

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 …nevoit să facă saltul în Bucureşti, la ICE Universal Tractor; * 1975 – este ,,împrumutat‖ la Grupul Vulcan, tot din Capitală, de unde este trimis pe şantiere româneşti în Germania de Est; * 1985 – i se ,,pune pata‖, îi ,,sare ţandăra‖ şi emigrează în Suedia, unde se stabileşte definitiv, izbutind să-şi aducă, în Scandinavia, fiica, soţia şi părinţii – învaţă limba patriei de adopţie, găseşte rapid un loc de muncă (profesor de germană la Goteborg); înainte de primirea cetăţeniei suedeze, îşi schimbă numele, deoarece nordicii nu au sunetul ,,ţ’’ şi nu-l pot pronunţa – îşi alege primele două litere de la fiecare dintre cele trei nume ale sale: RA – de la Radu, VI – de la Victor, NI – de la Niţu, rezultând, astfel, RAVINI; Radu Victor Niţu devine, definitiv, Victor Ravini; * 1986-1992 – absolvă un liceu suedez şi Facultatea de Ştiinţe Religioase, lucrând noaptea la banda de montaj auto a uzinelor Volvo; * 1993-2010 – student la Facultatea de Management (obţine certificat internaţional de coach); redactor la revista de literatură şi filozofie Ord&Bild; predă la Liceul din Alingsls, făcând naveta, şi la Universitatea din Borls (tot cu navetă).

profet). Toate acestea dau seamă despre chemarea sa irezistibilă spre cunoaşterea, studierea şi aprofundarea zărilor ancestrale ale specificului nostru naţional, ale buletinului nostru de identitate culturală şi spirituală, unic în lume, paşaport etern valabil, care nu are nevoie de nicio viză pe Terra, care-i patria sa, în orice punct de pe planetă. În perioada 1974-1982, la Editura Albatros din Bucureşti, sub semnătura Radu Niţu, a publicat patru romane: Vâlva Codrului, Pădurea nu doarme – ambele cu subiecte din lumea spectaculoasă a haiducilor -, Dincolo şi Ora incertă, bine primite de critica literară. Despre primele două, Marian Popa observa judicios că ,,amestecă istoria, ficţiunea şi basmul pentru tinerii cititori de romane‖, iar Liviu Papadima afirma – după cum ne încredinţează Florea Firan – că romanul prin care debutase editorial Radu Niţu poate fi considerat ,,un eventual scenariu cinematografic saturat de pitoresc autohton‖. Tehnica narativă şi plăcerea ancestrală de a tăinui se înscriu în buna tradiţie a celui mai prolific povestitor şi romancier român: moldo-olteanul Mihail Sadoveanu.

A tradus, din română în suedeză, studiul Genialitatea politică a poporului român de Petre Ţuţea; din suedeză în română: Selma Lagerlof – În problema emigrării şi Richard Swartz – Room service – Povestiri din Europa de Est (Ed. Univers, 1999, Bucureşti).

Victor Ravini a mai publicat, în Suedia, alte trei cărţi – cea dintâi având un succes peste aşteptările editurii, iar cea de-a doua fiind selectată şi citită pentru nevăzători. Despre MIORIŢA. Izvorul nemuririi precizează categoric: ,,Este cartea mea de suflet, un studiu amănunţit al baladei MIORIŢA, lucrarea mea finală la universitatea suedeză‖.

Palmares publicistic şi editorial.

Radu Victor Niţă a publicat sute de articole în presa din România. Dintre cele mai importante 33 – care-i definesc profilul opţiunilor ştiinţifice – spicuim: Elemente de folclor în creaţia lui Creangă, Dialectica forţelor în basm, Temple solare în Carpaţi, Apollon s-a născut la Alba Iulia? (Cultul soarelui în nume de locuri româneşti), Hora munţilor, Zâna solstiţiului de vară, Brazda lui Novac, Stâlpii solari, Baba Dochia, Monumente megalitice, Curcubeu, Beu, cu capul de zmeu, Cosorul de fier bun al dacilor se numea ,,Daca”, Dragobete, cap de primăvară, Clasicii antichităţii în straie româneşti, Cuvinte mai vechi decât istoria, Istorie neîntreruptă în Câmpia Romanaţilor, Vechimea numelui de român, Epifania lui Brâncuşi (Cheie pentru univers, Scara pe care divinitatea coboară, Simboluri ancestrale, Ultimul

MIORIŢA. Izvorul nemuririi Precizăm din capul locului că – fără să o afirme vreodată – Victor Ravini induce, subliminal (prin incredibil de rigurosul şi exhaustivul său studiu, încununare 65

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 eclatantă, de gheizer ţâşnind surâzător în soare, a cercetărilor ştiinţifice pe care le-a efectuat preţ de o jumătate de secol!), induce un adevăr cutremurător, de care prea puţini români sunt conştienţi: deşi se fudulesc, vezi, Doamne!, că au la degetul mic Mioriţa şi toate capodoperele create de Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, George Enescu şi mulţi alţi români cu stea în frunte, acestea le sunt străine.

Nu le-au studiat în profunzime, nu le-au asimilat şi nu au cum să le fie ghid identitar, manual de bună purtare pe tărâmul sfânt al Limbii Române, al culturii, spiritualităţii şi civilizaţiei noastre – din care, în preistorie, au izvorât şi cură toate cele aidoma lor, existente oriunde în lume.

MIORIŢA. Izvorul nemuririi este inexpugnabilă precum toată salba de cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.

Tăria acestei cărţi de căpătâi a neamului românesc – Liturghier, Molitvelnic şi, în toate ale sale, de la o poală/ zare la alta, Biblia românilor de pretutindeni – este aceea a andezitului din Altarul/ Calendarul de la Sarmizegetusa lui Burebista şi Decebal, cuib de vulturi veşnic viu.

Andezit care şi acum, după mii de ani, este extrem de greu de tăiat, de prelucrat, deoarece duritatea lui se bate pe umăr cu aceea a diamantului – mineralul etalon pe planeta Pământ. Volumul este impresionant din toate punctele de vedere. E tipărit pe hârtie cretată, specifică albumelor de artă, cu 80-90 % grad de alb.

Calitatea imprimării – excelentă, bănuim că a fost realizată în tehnica numită ,,tipar digital‖. Demnă de laude sunt şi concepţia grafică, tehnoredactarea, paginarea.

Fiecare dintre cele 24 de capitole are ca preludiu, dar şi ca postludiu, câte o fotografie-document, în alb-negru, cu chipuri de ciobani/ arhetipuri ale lamurei fiinţei proto-geto-daco-tracilor şi românilor dintotdeauna sau imagini pastorale (din arhiva-tezaur a soţilor Rusalin & Doina Işfănoni).

Fiecare dintre paginile cărţii are imprimate, stânga-dreapta, câte o coloană de fotografiiportrete, tot în alb-negru, 2x3 cm, ale personalităţilor, din varii domenii ştiinţifice,

la care se face referire în carte – circa 180200, unii dintre aceşti specialişti de vârf fiind citaţi cu câte trei-patru-cinci lucrări fundamentale.

Fotografiile personalităţilor provin din arhiva personală a autorului acestui volum: Victor Ravini.

ALCOR Edimpex se numeşte instituţia care a gerat o asemenea bijuterie editorială, în traducerea (din suedeză) a autorului.

Stilul lapidar, bine ritmat, degajând efluvii danubiene de energie pozitivă te izbeşte încă din prima pagină, aceea a Cuvântului înainte. În numai 40 de rânduri, Victor Ravini te pune în gardă asupra aventurii pe buza căreia eşti în iminentă abandonare (lectura pe nerăsuflate a acestei cărţi), copleşindu-te instantaneu, pe nesimţite, cu numeroase detalii, unul mai interesant şi mai incitant decât celălalt, punţi spre noi orizonturi de lumină, îndemnuri intempestive la meditaţie calmă, profundă, răscolitoare.

El se face că nu polemizează, în aparenţă, cu nimeni, însă acest Abecedar de Identitate Românească, în egală măsură, Enciclopedie a Filozofiei de Viaţă, a Metafizicii Salvării prin Hierofanie şi Hierogamie, în genere: Enciclopedie a Fiinţei Românului şi Românismului, evidenţiind elementele definitorii ale specificului românesc (încifrate/ tâlcuite/ tăinuite în cultura tradiţională, în folclor, antropologie, etnografie, în religie, metafizică, logică, în poezie, poetică şi poietică, în astronomie, astrologie, logică, în gramatică istorică, lingvistică, etimologie…) are un foarte, foarte adânc substrat polemic.

Victor Ravini detonează Everestul de noroi şi Amazonul de prejudecăţi ce apasă, de un secol şi jumătate, pe fruntea şi pe trupul nepereche al Baladei MIORIŢA, spre norocul nostru fără nicio şansă de a o strivi ori de a-i ştirbi strălucirea. Inefabilă.

Primul paragraf din Cuvântul înainte, croşeu de tatonare, este gata-gata să te pună în postura fulgerătoare de knockdown, deşi gala de box nici nu a început: ,,Mioriţa a stârnit discuţii aprinse, controverse, conflicte de interese, vrajbă şi răfuieli.

66

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 (n.n.: e cât se poate de clar – Gladiatorul/ Marele Lup Alb a intrat deja în arenă). S-a ajuns atât de departe, încât s-a discutat să fie scoasă din cărţi şi uitată. Cum se face ca tocmai una dintre marile creaţii clasice ale literaturii universale să devină inacceptabilă în propria sa ţară? Unde sa mai pomenit aşa ceva, cu o poezie? De unde atâta ură împotriva ei?”.

După acest seismic, neaşteptat captatio benevolentiae, valurile stârnite încep să se aşeze: ,,Îndată ce a fost publicată, Mioriţa a devenit mărul discordiei între intelectuali. Polemicile lor nu se adresează nicidecum oamenilor din popor care au creat-o, ci îndepărtează atenţia de la mesajul înţelepciunii strămoşilor noştri şi de la valoarea Mioriţei pentru literatura universală.”.

Victor Ravini ne lămureşte, succint, prin lovituri directe, alternative, de stânga şi de dreapta, dar nu demolatoare, ci tot de tatonare, de ce s-a întâmplat aşa: ,,Unii dintre cei mai de seamă intelectuali ai noştri au explicat Mioriţa după cum li s-a potrivit lor mai bine. Alţii au demascat părerile şi optica lor deformată, totuşi acestea încă mai bântuie şi fac ravagii.”.

După care, autorul dă o pertinentă, îngăduitoare explicaţie: ,,Cărturari de bună-credinţă nu admit că ţăranii au putut gândi ceva mult mai abstract şi luminos decât gândesc ei înşişi. Ei explică totul pe dos şi înjosesc Mioriţa. Mulţi greşesc crezând că Mioriţa prezintă o întâmplare adevărată şi că ciobanul ar fi victima unei crime murdare sau pedepse meritate. E vorba de cu totul altceva, nicidecum de fapte concrete.”.

De aici, năduful istoric al cercetătorului Victor Ravini – care se apleacă asupra MIORIŢEI cu atenţie scormonitoare de Argus, întemeindu-se pe noi metode de cercetare, unele din zarea anilor 1995-2012, pe definiţii lămuritoare din teoria literaturii şi pe teorii din ştiinţa religiilor – răbufneşte: ,,Prea mulţi au încercat să ne convingă că ciobanul ar fi criminal, hoţ, pesimist, resemnat, un fatalist ce înfrumuseţează poetic o realitate tragică, pentru a o suporta mai uşor. Ei zic că toate astea ar

fi ceva caracteristic pentru noi, întreg poporul român, care cică iubim moartea mai mult decât viaţa.”.

Urmează o buclă, care-i vizează direct pe filosoful, poetul şi dramaturgul Lucian Blaga, demn de Premiul Nobel, şi pe reputatul, la nivel mondial, istoric al credinţelor şi ideilor religioase Mircea Eliade: ,,Chiar şi luminători bine intenţionaţi încearcă să ne asigure că am fi condamnaţi de geografie şi de teroarea istoriei, că orice împotrivire sau luptă ar fi zadarnică şi că singura soluţie e să ne resemnăm. Aşadar, să stăm copii trişti în banca noastră, cum vor ei, să fim slugile altora.”.

După care vine, ca o furtună devastatoare, care spală toate păcatele şi care mântuieşte, vijelie ce poate fi asemănată şi cu o rafală de lovituri directe, din ce în ce mai puternice: ,,Nu Mioriţa să fie scoasă din şcoli, ci nălucirile vătămătoare ale câtorva somităţi orbite de propria lor strălucire, care şi-au pus frustrările personale pe seama ciobanului şi a întregii ţări. Ne-au minţit încă de pe băncile şcolii, ba chiar l-au înşelat până şi pe Nichita Stănescu, care a murit cu durerea în inimă că Mioriţa este şcoala tristeţii noastre naţionale.”. În finalul pârtiei de lumină pe care ne-o deschide, prin Uvertura la volumul său magnific MIORIŢA. Izvorul nemuririi, Victor Ravini afirmă răspicat, strălucitor şi rece, ca lama ghilotinei care a funcţionat la Paris, în Place de la Concorde, până în anul de graţie 1969, ca semn de avertisment pentru democraţia autentică şi normalitatea sănătoasă, dar şi ca instrument ultracivilizat de lichidare cvasi-instantanee a condamnaţilor la moarte: ,,Noi nu avem o tristeţe naţională. Nu Mioriţa, ci răstălmăcirile câtorva erudiţi sunt o şcoală a tristeţii. N-au vrut să vadă sensul figurat şi luminos al cuvintelor din Mioriţa şi ne-au băgat pe gât propriul lor pesimism. Eu nu polemizez cu cei ce neau explicat Mioriţa. Noi, românii, n-avem nevoie să ne-o explice nimeni. O înţelegem cu inima. Am scris cartea asta ca să le arăt prietenilor suedezi 67

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 frumuseţea sublimă a conţinutului din poemul nostru naţional, în care natura este divinizată, dumnezeirea umanizată, iar omul îndumnezeit. Da, asta îi poate deranja pe unii sau pe alţii.”.

Pe parcursul lecturii consolidându-ni-se opinia că, după acest monumental studiu, pe cât de rafinat şi detaliat, pe atât de înălţător şi grandios, nu cred să se mai încumete cineva, fie şi peste o sută de ani, să realizeze o disecţie atât de minuţioasă, o analiză şi o sinteză teribil de vastă, de-a dreptul eroică – într-o viziune hermeneutică foarte bine cumpănită, cu sute, multe sute de noi judecăţi de valoare, cu mii de conexiuni -, am fost extrem de surprinşi să constatăm că Victor Ravini crede, speră în cu totul altceva.

Iată cum se exprimă într-una dintre epistolele adresate scriitorului Nicu VintilăSigibida, pe care acesta o publică, la pag.

24-26, a revistei pe care a lansat-o ca director fondator: Domnul de Rouă, serie nouă, anul I, nr. 3-4/ 10 octombrie 2016, ediţie dedicată lui Victor Ravini: ,,Mioriţa este o binecuvântare cerească de unde ne vine unitatea limbii şi identitatea noastră naţională, iar acum, când noi toţi o spălăm de dogmele rău voitoare, poemul nostru naţional va pune scânteia la renaşterea demnităţii şi mândriei naţionale şi va face să iasă de sun frunze căzute alte frunze verzi -, noua generaţie, ce va prelua stafeta cercetării cu o documentaţie mai bogată, cu o bibliografie mai amplă, cu o metodologie de cercetare îmbunătăţită şi cu mijloacele de informare ce evoluează de la o generaţie la alta.”.

Mioriţa este izvorul fermecat al nemuririi noastre ca naţiune română. De aceea unii o urăsc şi o denigrează. Când aceştia mai sunt şi români sunt trădători de ţară. Ura împotriva Mioriţei este expresia făţişă a urii ascunse faţă de români. Abia aştept să văd cine iubeşte Mioriţa şi cine va mai cuteza să o pângărească, ca să ştim cu cine mergem înainte…”.

Victor Ravini îşi încheie scrisoarea din postura Gânditorului de la Hamangia şi a Cuminţeniei pământului, capodopera din 1907 a lui BRÂNCUŞI, piatră de hotar în sculptura mondială, exprimând starea de comunicare, comuniune şi cuminecare, smerenia în faţa Dumnezeirii, a Absolutului care le rânduieşte pe toate şi stă permanent cu ochii pe noi: ,,Cu toţii suntem paznici la stâna ciobanului din Mioriţa şi o vom apăra de lupi sau de alte lighioane. Vă mulţumesc tuturor caracalenilor pentru atenţia pe care o acordaţi Mioriţei şi pentru bunăvoinţa acordată rândurilor mele, umil păzitor pe pajiştea Mioriţei.

Victor Ravini”. ……. … Punem punct acestui comentariu, arhisuficient pentru momentul lansării volumului de înaltă respiraţie enciclopedică MIORIŢA. Izvorul nemuririi, scris de binecuvântatul purtător de Duh Românesc Victor Ravini, care ne lasă convingerea fermă că este un erudit al spiritului european şi universal, bine rumenit/ aurit la flăcările istoriei noastre unice.

El ne dăruieşte şi impresia că poate deveni – dacă nu cumva este deja, dar evită să se dea în vileag -, poate deveni prin osârdie asiduă, dedicare şi manifestare, un Iniţiat în Focul Sacru al Învăţăturii Zamolxiene.

După care continuă, cu admirabil optimism şi cu încredere tare ca piatra, de monolit bazaltic: ,,Cei mai tineri dintre noi vor duce făclia mai departe, vor face o nouă cercetare a Mioriţei şi vor spăla noroiul cu care a fost împroşcată Mioriţa. Noi toţi împreună o vom repune pe piedestalul unde era la început când Occidentul a fost uimit de frumuseţea spirituală a ciobanului şi a văzut în el un nobil reprezentant al naţiunii noastre.

68

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 gândire comună, cu revelarea unor înţelesuri aflate, poate, în subconștientul autorului, dar cu atât mai profund şi comprehensiv. Este ca şi cum un arheolog care descoperă bucăţi/părţi dintr-un vas de lut ars, iar cu un efort bazat pe gândire, inteligenţă şi cunoaştere, şi ,de ce nu, şi talent, reconstituie un vas, o amforă grecească, de exemplu, care apare la lumină după mii de ani.

CORNELIU CRISTESCU despre cartea: „MAJESTATEA SA, CLIPA. POEME ÎNTR-UN VERS”, autor DAN FLORICĂ, Editura ORION, Bucureşti, 2000

Lăsându-mă purtat de aceste înţelesuri integratoare, posibile din partea autorului, am încercat să construiesc un univers de gândire rezultant, care s-a născut în mintea mea în urma lecturilor repetate, dar pentru exprimarea acestui am folosit drept ―cărămizi‖, chiar versurile poetului, cuprinse în volum la paginile indicate în paranteze. Pentru dirijarea exprimării gândirii în sensul pe care l-am simţit, a apărut şi necesitatea unor versuri de legătură, pe care mi le asum şi le-am redat cu litere italice/înclinate.

Poetul DAN FLORICĂ este un poet talentat, care a publicat, deja 12 cărţi de poezie, la alte două lucrând în aceste zile, gata şi ele să-şi ia zborul către cititori. Dacă în ultimele cărţi poetul a revenit, cumva, la forma clasică, unde se dovedeşte a fi un poet solid şi profund, în primele volume a excelat în poezii într-un vers, în micropoeme şi, mai ales în haiku, unde a demonstrat o putere deosebită de concentrare de înţelesuri şi esenţializare, bucurându-se de aprecierea unor scriitori de certă valoare: Florin VASILIU, Florin GRIGORIU, Radu Cârneci etc.

La prima citire a cărţii, descoperim că ea conţine, într-adevăr, o sumă de poeme întrun vers de o rară frumuseţe şi, mai ales, de profunzime lirică şi filozofică, cugetarea care se ascunde aceste poeme, fiecare cu un înţeles specific, care personalizează şi autonomizează existenţa în sine a fiecărui poem, iar gândul ne duce la o asemănare, întrucâtva, cu aforismul.

Deşi se bazează pe o analiză a înţelesurilor profunde ale fiecărui vers-poem, ceea ce a rezultat este, mai degrabă, o sinteză reflectată de gândirea mea. Este ca o construcţie arhitectonică, o casă, de exemplu, ale cărei interioare poartă identitatea unor elemente arhitecturale specifice, respectiv al adevărurilor din fiecare vers evidenţiat al poetului, iar forma generală, exterioară este dată de imaginaţia arhitectului, respectiv a criticului.

Cu se poate numi acest mod sau metodă de a pune în evidenţă valoarea unei opere poetice prin relevare de sensuri indirecte sau deductibile pe cale logică?

Eu cred că această metodă se poate numi analiza şi sinteza operei poetice, metodă de cunoaştere utilizată mult în filozofie, dar, mai ales, în ştiinţă, respectiv în inginerie, domeniu familiar mie.

Ne aflăm din nou în faţa unor interferenţe şi complementarităţi între ştiinţă şi artă, fapt care conduce la potenţarea ambelor domenii ale cunoaşterii şi creației umane. În cele ce urmează, este prezentat rezultatul

După lectura repetată a cărţii, descoperim şi elemente de filon comun, care ne dirijează gândirea spre compactare, spre integrare de înţelesuri, ca o consecinţă a unei sorginte de 69

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 acestei analize şi sinteze efectuate asupra volumului menţionat mai sus, exprimată în manieră proprie.

Neostoit se-aleargă perechea din tării (p.36)

DAN FLORICĂ şi MAJESTATEA SA, CLIPA

Bărbatul şi femeia trăi-vor prin copii.

Când vremea ni se scurge, azi e, dar mâine nu-i, Strămoş din HAMANGIA, ce poţi să ne mai spui ? (p.84)

(după volumul: Majestatea Sa, Clipa – Poeme într-un vers, autor Dan Florică, Editura ORION, 2000)

Gândind, precum se ştie, eu mâna-mi trec prin barbă Descopăr veşnicia în firele de iarbă. (p.18)

Motto: Cu fiecare carte sporim în adevăr!

(Dan Florida)

Că viaţa se-ngustează, dar noi tot mai sperăm Când soarele din suflet păleşte, înserăm!! (p.98)

La ceas de înserare ard merele din ie (p.56) În frunzele-i tot cerul coboară din câmpie (p.62) În BOLINTIN e toamnă cum vremea în VLĂSIE. (p.60)

Prof. Geo CĂLUGĂRU despre ”ARIPI SPRE ZBOR. Antologia literară Bogdania, vol. II”, coordonator Ionel MARIN, Editura Emma, Cluj, 2016

Privesc la cerul vremii ca noi încărunţit! (p.76) Se stinge–o aureolă pe cerul uluit ( p.48) Cu tiv de aur norii în prag de asfinţit (p.70) Baloane, păpădia prin lume a pornit. (p.54) Potop de fluturi–stele din nori au pogorât (p.74) Cobor din munţii vieţii visând un început. (p.86) Cu gândul flori răsfiră în calea tuturor (p.86) Lumina lunii–lavă pe creasta unui nor (p.52) În travesti pe boltă bobocul de bujor (p.38) Tresaltă viitorul din mugurii de dor. (p.18)

CĂLĂTORIE ÎN LUMEA CĂRȚILOR

puterea-ți de lumină, în noi s-a strămutat! (p.86) Ne-a înflorit iubirea şi-n cânt ne-am preschimbat (p.94) Spre buzele de floare surâsul călător (p.94) Devine dorul cântec de dorul altui dor! (p.94)

Tinerii creatori cuprinși în volumul II al Antologiei literare „Aripi de zbor‖, apărut sub îngrijirea Asociației culturalumanitare „Bogdania‖ din Municipiul Focșani, sunt toți foști participanți la Festivalul – concurs național de creație literară „Bogdania‖ din ultimii trei ani, ediția a III-a, Focșani, 2014 și edițiile IV-V, București, anii 2015 și 2016.

Festivalul național de creație literară „Bogdania‖ – organizat de Asociația

O flacără aprinsă în candela iubirii (p.96) Din vremuri vechi irumpe în leagănul rostirii (p.80)

70

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 cultural-umanitară „Bogdania‖, înființată și condusă de către scriitorul Ionel Marin din Focșani, județul Vrancea, îi stimulează pe creatorii tineri decernându-le premii și diplome, publicându-le creațiile în paginile Revistei de cultură „Bogdania‖ dar și în cele ale Antologiei „Aripi spre zbor‖, descoperind și susținând astfel, noi generații care vor perpetua prestigiul literaturii naționale.

După cum am constatat, în calitate de membru al juriului, cu deosebită satisfacție, tinerii antologați privesc cu maturitate și responsabilitate actul creației, concretizate în textele de poezie, proză scurtă ori eseu, în care descoperim scânteieri ale sufletului lor, trăiri profunde pulsând în doruri, speranțe și vise înaripate.

Doar prin iubire, credință și cultură vom schimba lumea și viața societății. În calitatea pe care am avut-o, am apreciat că aproape toți autorii au folosit un limbaj elevat, plăcut, alinător încercând să exprime inefabilul, partea de dumnezeire din sufletul lor. Poveștile, eseurile sunt autentice, nasc emoție și pace sufletească. În anul 2016, la ediția a V-a (jubiliară) a Festivalului „Bogdania‖ s-au înscris în competiție 57 de concurenți dintre care 3 sunt deja autori. Aceștia au reprezentat 27 de județe ale țării, pe care le numesc în ordinea primirii creațiilor spre jurizare: (Dâmbovița, Argeș, Brașov, Vâlcea, Prahova, Baia Mare, Mureș, Timiș, Iași, Olt, Neamț, Mehedinți, Caraș-Severin, Covasna, Tulcea, Constanța, Ilfov, Arad, Gorj, Brăila, Suceava, Bacău, Botoșani, Vrancea, Buzău, Cluj și Călărași), din București, o tânără din Republica Moldova și câte un concurent din Spania și Marea Britanie.

Față de edițiile anterioare, au participat mai mulți elevi de școală gimnazială și s-a apreciat ca firesc, să le fie dedicată o secțiune aparte. În marea lor majoritate au dovedit talent literar și cei mai buni dintre ei au fost răsplătiți cu premii, cărți și reviste.

Juriul, alcătuit din personalități ale culturii și literaturii din județul Vrancea și din țară, s-a dovedit de fiecare dată, exigent

și onest. Apreciindu-le răbdarea și efortul, mă simt îndatorat și onorat, să le consemnez numele: acad. Cristian Petru Bălan, Vasile Groza, Geo Călugăru, Florian Laurențiu Stoica, Cornel Galben, Lucian Gruia, Maria Niculescu, Ilarion Boca și Victor Rotaru.

Pentru a vă forma, cât de cât, o idee despre bogăția, diversitatea și actualitatea subiectelor abordate de concurenți, voi consemna câteva titluri de creații, fără a intra în detalii, apreciind ca suficient acest reper, bogat în semnificații și, prin acesta, edificator pentru ceea ce mi-am propus.

Prin urmare: „Cât de mult îmi lipsești tu ROMÂNIE!‖, „Stelele fântânii‖, „Scrisoare către sora mai mică‖, „Amintire‖, „Dorul‖, „Jocul destinului‖, „Univers‖, „Omul‖, „Timpul uită?‖, „Dor astral‖, „Dimineți cu soare‖, „Strada fericirii‖, „Viață de poet‖, „Amprenta timpului‖, „În tristul stil bacovian‖, „Plânge Prutul și suspină‖, „Răzeșii lui Ștefan‖, „Fragment de veșnicie‖, „Copilăria-paradis pierdut‖, „Meditație pe Aleea Genezei‖, „Recitindu-l pe Eminescu‖, „Penitența nevirării‖, „Grădina fermecată‖, „Blestemul căprioarei‖, „Dorul de paradisul pierdut în poezia contemporană‖, „Psalm‖, „Insomnie‖, „Călător în lumea cărților‖, „Ștefan cel Mare‖, „Urme de pași pierduți‖, „Ce nu știa Luceafărul‖, „Acasă la Polul Nord‖, „Limba românească‖, „Mi-a bătut în geam aripa‖, „Către Nichita Stănescu‖, „Ascultă-ți dascălii, copile!‖, „Renaștere‖, etc. În final vă mărturisesc faptul că am avut un sentiment înviorător, de încredere pentru viitorul sănătății morale, nu numai a literaturii române ci și a poporului român, care mi-a inspirat acest „Cântec‖.

Spun cântec și Roua crește din iarbă, Să bea ciocârlia Ostenind către soare, Când ne desprindem De vise Și ne înconjurăm frunțile Cu laurii încrederii Și roua Devine privire.

71

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 umbra ta ce se pierde tot mai departe în beznă....

Tineri în dragoste de cuvânt românesc DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI PREMIAŢI LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA

FRONTIERA Soarele stătea atârnat de cerul mahalalei; acolo unde timpul stătea tras pe linie moartă.

Aerul de fum și parfum era handicapat într-așa un hal încât nu mai simțea nimic. Și din tot balamucul, n-a mai rămas niciun martor, doar un copil care, sătul de a contempla același decor repetitiv, a sărit gardul și-a fugit spre altă dimensiune.

Ionescu Adrian-Marius

SERENADĂ

O UMBRĂ

Nu mă-ntreba ce caut pe aici și nici nu-mi aminti cât este ceasul!.... În timp ce tu dormeai cuminte ca un copil, am avut grijă să-i trag semnalul de alarmă și să-l opresc pentru noi: Ora noastră fără de timp!...

Pașii mei se duc tot mai departe; spre alte sfere și locuri, spre alte vise cu gânduri așa-zis proscrise...

Las umbra mea să bântuie parcul, orașul și ce-a mai rămas nebântuit, să-ntâlnească, să cunoască și să sărute

Nu-mi trânti ușa!

Mai stai puțin și ascultă-mi cântecul; Nu ne-aude nimeni; vecinii-și dorm liniștiți veșnicia.

Am rămas numai noi în ceasul adevărului nostru cel mai adevărat: IUBIREA!....

A obţinut la festivalul-concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a IV-a, 2015 – Mențiune pentru Poezie

72

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 La apariția fetiței toate parcă s-au trezit la viață și răspândeau o mireasmă îmbietoare.Ioana deschide brațele ca și cum ar fi vrut să strângă la piept toată mireasma și spune: - Parcă ar fi licoarea vieții!

Dintr-un colțișor o zambilă se întreabă: - O fi oare o prințesă? Nu vrei s-o întrebi tu, dragă gazanie?

- Ești pripriprințesă? se fâstâci gazania.

-Dacă tu ești ,,regele de cupru al toamnei‖ crezi că eu sunt prințesă? Nu sunt decât o fetiță de zece ani și mă numesc IOANA.Dar să știți că îmi doresc ca toate,toate să-mi fiți prietene......!

Atunci privește către garoafă și spune: -Garoafiţă iubită, ce frumoasă ești cu tulpina ta lungă!Știi... în satul meu se vorbește că voi v-ați născut din lacrimile Maicii Domnului.Când Iisus Hristos a fost chinuit înainte să fie răstignit, Maica Domnului a plâns atat de mult iar din lacrimile ei căzute pe pământ au răsărit primele garoafe.

-Mulțumesc dragă fetiță! Da.....o legendă creștină ne face această cinste...am fost numite chiar flori divine!

- Ce știti voi ?! bolborosi trandafirul....Noi reprezentăm simbolul iubirii, dar și simbol al urcușului duhovnicesc printre spini către frumusețea Raiului.

-Tu trandafirule care exiști în mii de specii de arbuști ..... ești cel mai frumos!

-Delicatețea și de frumusețea ta cred că întrece toate speciile noastre....! Dar ascultă-mă acela ce-ti va dărui un trandafir te va iubii etern.

Apoi, Ioana își ridică privirea și spune....

-Liliacule....! Ești floarea mea preferată cu florile tale care miros așa frumos, cât de mult te admir pe biroul meu întreaga primăvară!

-Cred că-ți place mult culoarea florilor mele pentru că am observat că porți o rochită mov! Îndreptându-se către ghiocel îl întreabă duios....

FLUIERĂ-STEA Ne ajunge o seară cu greieri cântându-ne iubirea.

Ajunge o alee și o bancă din parcul uitat cu nimeni pe drum, nici țipenie de om care să ne deranjeze întâlnirea...

Poate doar greierii cu concertele lor și stelele aprinzând la rândul lor alte stele ce ne luminează drumul spre fericire. Și noi doi fluierând la ele cântecul nostru nesfârșit...

GHEORGHE MONICA A obţinut la FESTIVALUL-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a V-a, 2016 – Mențiune pentru Poezie

GRĂDINA FERMECATĂ Peste sat se lăsă întunericul. Ioana se schimbă în pijama si se cufundă într-un vis adânc.Era într-o gradină cu mii de flori fermecate.

Cu umbreluța pe braț se plimba printre minunatele floricele.Una mai frumoasă decât alta.

73

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 -Ghiocelule...știi că al tău clopoțel vestește primăvara iar bătrânii spun că te numești ,, fata frumoasă a lunii februarie‖ ?

-Daaa? Și tu vestești frumusețea pretutindeni frumoasă copiliță! Feciorul ceți va dărui un buchet de ghiocei te va considera ,, o fată frumoasă‖!

Simtea cum obrajii îi ard de emoții...mintea îi juca feste parcă nu-i venea să creadă cum toate florile vorbesc....Alerga printre mulțimea de flori, respiră adânc și se hotărî să le vorbească tuturor pentru a le auzi glasurile: -Panseluță floarea lunii Mai, ești tare micuță, melancolică si delicată precum prietenele mele de joacă- prințesele, nu degeaba ești denumită ,, simbolul amintirilor‖.

-Păstrez în amintirea mea toate fetițele dulci ca tine, draga mea! Iar tânărul care îți va dărui floarea mea te va purta veșnic în inima sa.

-Tu toporașule floarea Afroditei- zeița iubirii, să nu-mi spui că toți oamenii care te ating se și îndragostesc?

-Oooo, tu frumoasă prințesă emani numai iubire și nu ai nevoie de floarea mea...toți prinții se vor îndrăgostii de tine!

-Tu hoya- floarea de ceară, atât de mult te adoră mama mea...și te numește ,, lacrima Maicii Domnului‖!Acasă, la fereastră îmi zâmbești în fiecare dimineață și ziua mea începe atât de frumos datorită umbreluțelor tale.

-Îți zâmbesc și îți urez ,,O zi bună‖ în fiecare dimineață și imi doresc să te însoțesc pretutindeni să mă bucur de gingășia ta!

- Crinule alb- floarea Zeiței frumuseții atât de mult imi place mireasma ta!

- Sunt foarte onorat,deși eu slujesc Zeița frumuseții,frumusețea ta întrece orice zână! Și obrăjorii fetiței se tot îmbujorau ...apoi se apropie de o tufă cu lalele...

- Bunicul meu mi-a povestit despre o legendă turcească ,, în care se spunea depre un tânăr prinț care a aflat că tânăra pe care o iubea a murit iar atunci el, se sinucide sărind cu calul său de pe marginea unei stânci. Acolo unde cădeau picături din

sângele său apărea câte o lalea roșie . E adevărat neprețuită lalea?

-Da..... este adevărat floarea mea semnifică dragostea pură, simbolul iubirii perfecte iar băiatul care îți va dărui o lalea să ști că te iubește sincer!

-Tu narcisă frumușică duci un nume de sărbătoare!

-Dar draga mea tu duci un sfânt, sfântul ION! -Bujorule am aflat de curând că ești regele gradini!Să nu-mi spui că toate aceste frumuseți ți se supun?

- La noi în grădină toate florile sunt libere....domnesc doar prin semeția mea.

Așa că nu trebuie să te temi de mine, ci sămi alinți florile.

Rotindu-și privirea printre flori exclamă...

- Te căutam floare de aur....bunica mea imi vorbea adesea despre frumusețea ta renumită crizantemă!

- Da...!!!Aşa am fost răsfățată de strămoșii mei , noi draga mea suntem florile liniștei, a împăcării și a tristeței. Atunci când vei primi în dar o astfel de foare să știi că omul acela îti dorește fericirea și liniștea.

-Am să țin cont de sfaturile voastre minunatele mele prietene!

Ioana se așeză pe marginea potecii și lua în palma o lăcrămioară care la atingerea fetiței iși deschise petalele.Atunci o picătură de apă îi umezi palma.

-Tu plângi...micuța mea?

-Nu....sunt foarte fericită și aș vrea să mă iei cu tine în lumea ta!

Nu.... eu îmi doresc să rămân mereu, mereu în lumea voastră!

Vreau să rămân aici pentru totdeauna!

-Unde vrei micuța mea să rămâi....ai uitat că astăzi ai ,,Serbarea de sfârșit de an școlar‖....te rog grăbește-te ...în curând vei trece în clasa a cincea....o dojenește mama ei.

-Aaaa! Am uitat să-ți spun am comandat un coșuleț cu toate florile din florărie.

-Chiar toate?....dar nu sunt fermecate...ele nu-mi pot vorbi!

Dar nu le voi uita niciodată sfaturile....nici voi să nu le uitați dragii mei prieteni!

74

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 faptă că albinele paznic observându-i intenţia, plecară imediat la regină.

ALBINELE PAZNIC - (Regina stă pe tron încadrată de doi sfetnici) –Majestate, în împărăţia noastră, avem un intrus care vrea să ne distrugă florile!

REGINA - Am zis! Cum vă organizaţi, gospodăriţi şi păstraţi averea voastră şi a vecinilor voştri, aşa o să aveţi la iarnă ce mânca voi şi urmaşele voastre. Nu uitaţi nimic nu vine fără trudă şi răspundere!

ALBINELE PAZNIC - Măria ta, dar e frumoasă şi gingaşă şi ea, este ca o floare, şi e păcat să o atacăm!...

REGINA - (Se ridică în picioare şi înalţă sceptrul puterii) – Să meargă trupa de intervenţii rapidă, să mi-o aducă aici!...

TRUPA DE INTERVENŢII - (Într-o grădină simulată) – Regina noastră vrea să vorbească cu tine, Elena, că aşa am auzit că te strigă stăpânul nostru Nicolaie.

ELENA - Doamne!... visez?... În primul rând nu ştiam că şi albinele vorbesc!... Şi apoi nu am văzut în viaţa mea o regină adevărată!... Nu vă supăraţi albinuţelor soldat, dar eu nu fac parte din aceeaşi lume cu voi!...

TRUPA DE INTERVENŢII - Ba da fetiţo, toţi trăim în aceeaşi lume, şi de aceea trebuie să ne înţelegem şi să convieţuim. Să comunicăm şi să ne ajutăm unii cu alţii, spre binele tuturor. Hai nu mai zăbovi că la noi totul decurge ca la calculator. Toată suflarea munceşte, răspunde şi beneficiază de rodul muncii sale!...

TEATRU LA PRISACĂ - piesă de teatru pentru copii – Autor: Vasile GROZA

Personajele POVESTITORUL ALBINELE PAZNIC REGINA TRUPA DE INTERVENŢII ELENA BUFONUL VISTERNICUL STUPULUI ŞEFUL PAZEI UNCHIUL NICOLAIE SANITARUL STUPULUI TROMPETIŞTII

CORUL ALBINELOR

POVESTITORUL - Toată întâmplarea se petrece în stupina unchiului Nicolaie, omul care ar fi fost în stare să se culce cu albinele în ştiubeie, atât de mult le iubea şi bineînţeles le îngrijea. În ziua cu pricina unchiul Nicolaie primi vizita Elenei, o nepoţică tare curioasă, care de cum sosi şi plecă din grădina prisacei ce era împresurată cu tot felul de flori de toamnă, crizanteme, crini, crăiţe, zambile, regina nopţii, în toate culorile, miresmele şi gingăşia parfumurilor, nemaipomenită.

Primul ei gând fu acela, să facă un bucheţel pentru bunica. Dar nici nu apucă să treacă la

(cântec) Corul albinelor La noi, la noi La noi în știubei Sunt multe nevoi La noi în știubei Refren Fiecare albinuță Este foarte hărnicuță N-are noapte, n-are zi Știe numai a munci.

75

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Ce regină caraghioasă Mare grasă, cât o casă.

Nu ca mine-un băiat fin Cu profil de balerin, Nu tu burtă, nu tu gheb, Cin’ se crede mă întreb?

Când vine un nepoftit Și vrea răul a mi-l face Acul este pregătit Și în stup avem iar pace.

Refren Fiecare albinuță Este foarte hărnicuță N-are noapte, n-are zi Știe numai a munci.

Se crede Draga Olteanu Sau Tamara Buciuceanu?

Am ghicit unde e buba O fi neam cu ,,prinţul’’ Duda?

Dacă-un țânțar Trândăvește Îi venim în ajutor Și să vedeți ce pățește În ceară îl astupăm.

Se crede cea mai aleasă În faţa noastră să iasă Să spună la fiecare Despre muncă, comportare, Despre creşe, grădiniţe.

Fiţe sunt, da toate-s fiţe (se dă de-a tumba)

Refren Fiecare albinuță Este foarte hărnicuță N-are noapte, n-are zi Știe numai a munci.

Corul albinelor Refren Regina regina Este mama noastră Regina regina Știe să ne crească

POVESTITORUL - Elena, cu o floare în mână, aflată sub escorta albinelor se prezintă în faţa stupului ,,palat’’ (trompetele sună). Dregătorii stupului ca nişte supuşi soldaţi, îi aşează reginei drum de petale multicolore în faţa urdinişului, (uşa stupului, care lasă să se vadă interiorul stupului) după care un aşa zis bufon de curte, îşi începe giumbuşlucurile naive şi tendenţioase de parcă numai el ar munci în această cetate. (Bufonul trebuie să fie caraghios. Burtă mare, haine lăbărţate, etc.)

Trântorii îi folosește Zi de zi ne-nmulțește Țânțarii de trândăvesc O să vedeți ce pățesc Refren Regina regina Este mama noastră Regina regina Știe să ne crească

BUFONUL (În timp ce regina pleacă de pe tron.

Pe un fond muzical – de paradă) E ,,pohta ce-am pohtit’’!...

Să m-apuce-un bâzâit Bâz, bâz, bâz!... am obosit!

(Se şterge cu un prosop mare) S-aude ce-am bâzâit?

Sau cumva voi aţi surzit?... (către spectatori) (către regină) Ia uitaţi-vă cum calcă Parcă are plumb în talpă.

Şi-ndeamnă lumea să creadă Că eu trag mâţa de coadă Şi motanul de urechi Astea sunt doar bancuri vechi! Şi-acum vine la-ntâlnire Cu-o fetiţă, fişte cine Făr’ să mă-ntrebe pe mine În loc să-şi vadă de casă Să-şi pună puii la masă.

Eu vreau rege, nu bufon 76

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 (se loveşte de o albină soldat) Mă scuzaţi, madam, pardon!

Dar se va lovi de mine Care nu-s un fişte cine!...

E bine?... (se adresează la cineva din sală) Ce te uiţi aşa la mine?...

Să vină Moş Nicolaie Să ne scape de ,,potaie’’!

Să-l ia pe uzurpator Şi să-l dea găinilor Să-l pândească, să-l alerge Săturându-l de-a fi rege!

BUFONUL

Sunt bufon cu grad regesc Ce trăiesc făr’ să muncesc De-mi pun creierii pe tavă Pentru orişice ispravă.

Fără contribuţia mea, Voi nici nu aţi exista! (se adresează albinelor) Este-aşa sau nu-i aşa?...

Eu ,,trudesc’’ din zi în noapte Ca s-o duc pe ea în spate. (către regină care zâmbeşte) Şi ce spate?

Zău mi-i frică c-o să mor Făr-un pic de ajutor În lipsuri şi în amar De-atâta muncă-n zadar.

Of, of, of... ce dor am de un scandal!...

Corul albinelor (se repetă cântecul albinelor)

REGINA ALBINELE PAZNIC (Binevoitoare) Lăsaţi-l să se descarce Altceva nu ştie-a face Doar mănâncă ca lăstunul Şi o face pe nebunul!... (albinele aplaudă şi râd)

Ia te uită frăţioare Capu-i mic, dar burta-i mare Gândeşte din măruntaie De-a ajuns de-i cât o claie.

Ce-i o claie?...

E ,,ceva’’ măreţ din paie!...

BUFONUL De-atâta muncă săracul Merge precum merge racul Dându-se de-a berbeleacul Şi-o s-ajungă într-o zi Să nu-şi mai găsească, capul!

Taci şi nu te mai jeli!...

Mă apuc-un bâzâit, Chiar cred c-am înnebunit Bâz, bâz, bâz, şi iarăşi bâz, Vai de mine ce-am ajuns?

Cred că-s un autobuz! Îmi vine să claxonez, Dar mi-i frică c-obosesc!...

BUFONUL Chiar o poftă de-o să-mi vină Să-i iau locul la regină Şi s-o transform în albină!

Cine nu crede-o să vadă Că o s-o transform în sclavă Iară eu aşa cum ,,voi’’ (se arată pe el) O să mă fac trândăvoi!...

POVESTITORUL - Este bine de ştiut că trântorul, bufonul de faţă, ajută regina la procreere în stup, după care este dat afară ca nefolositor. El trăind din munca altora. Ceea ce în lumea albinelor nu se admite aşa ceva.

VISTERNICUL STUPULUI Aşa că iată-i vine-n ajutor Sobrul, domnul Majordom În joben şi cu baston Ce îl ia de-o aripioară Pe încrezutul bufon

TRUPA DE INTERVENŢII Nu se poate, nu se poate Protestăm în cor cu toate 77

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Şi-l acoperă cu ceară Fără pic de răfuială.

Unde bârfa să-nceteze Şi adânc să mediteze! (albinele îl acoperă cu diverse materiale pe bufon, la modul caraghios).

(Albinele fac cerc în jurul Elenei și o mângâie) REGINA - Nu plânge fetiţo!... În regatul meu nimeni nu are timp de sentimente şi înduioşare la aşa ceva. Să vină sanitarul de serviciu să-i stingă suferinţa oaspetei mele! (apare o albină îmbrăcată în alb şi-i tamponează fruntea) ELENA - (plângând) –Dar mă ustură tare!

De ce toate astea?

REGINA - Ai încălcat regula şi teritoriul nostru cu intenţii rele, şi aceasta se pedepseşte. Iar la noi pedeapsa se face prin sacrificiul total al unui membru din grup.

Cam în felul acesta ne apărăm munca şi existenţa!

VISTERNICUL CURŢII - (zdrăngănind cheile de la cămară) – Ca visternic al curţii, propun ca Elena să fie judecată pentru că a rupt floarea, şi apoi să fie acoperită cu ceară.

BUFONUL - (abia putând vorbi) –Ba să o dăm pe mâna trupei de sacrificiu, să-şi înfingă acele în ea! S-o aud cum zbiară!

Auu, auu!... Să fiu liber iară vreau!...

MAJORDOMUL Acum domnule bufon Ce te crezi autobuz Sau mă rog un avion Bagă-te adânc în ceară Şi fă-ţi visele în somn Până nu te dăm afară!

POVESTITORUL - În acest timp o albină rătăcită, o înţeapă pe Elena. Ea duce mâna pe frunte şi începe a plânge de usturimea înţepăturii. Regina însoţită de alaiul domnesc o întâmpină.

ELENA cântec O albină m-a-nțepat Am plâns că m-a usturat Am fost vinovată Rog să fiu iertată Că am rupt o floare Inima mă doare Refren Pentru că O floare e o floare E un strop de soare E un strop de miere Ce îți dă putere

Să mă urc pe tron regesc Să mănânc tot ce poftesc Să văd cum alţii muncesc Vreau ca să benchetuiesc!

Nu să stau în nepăsare Să ajung vreo lumânare Pe-o colivă sau un tort Doamne feri’ chiar la un mort!...

(Cântă albinele) Limba te-a mâncat În loc să taci Acum te-ai îmbrăcat În ceară, ce-o să faci?

Te-apucă de aflat!

Rege-mbălsămat

Albinele-s prin flori Cum îngerii pin cer De dimineață-n zori Câmpiile cutreier.

Refren La, la, la, la Ce bine ne pare Că stai liniștit În trupu-ți ceruit

Refren Pentru că O floare e o floare E un strop de soare E un strop de miere Ce îți dă putere

ŞEFUL PAZEI - În trândăvia ta, nici nu poţi gândi altfel. Daţi-l afară din stup! Să-l ia furnicile în primire. (Bufonul este scos 78

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 din scenă) (De faţă fiind toate albinele când se adresează Elenei) REGINA - Frumuseţea, bunătatea şi strălucirea minţii tale Elena, mă face să cred că eşti o mare iubitoare de frumos, ca şi noi toate albinele. De aceea o să rog medicul stupului să te trateze din rezerva mea strategică cu lăptişor de matcă, pentru a nu mai suferi!...

tău şi nu te mai tângui atât. Dă fruntea încoace, să punem puţin pătrunjel pe înţepătură şi să vezi cum îţi trece durerea ca luată cu mâna. Iar voi dragele mele albinuţe şi dragi copii, să aveţi grijă unul de celălalt.

Albinele vă dau vouă mierea, iar voi daţi albinelor flori şi bunătate!...

(Se face o horă în jurul Reginei şi a unchiului Nicolaie, la care participă şi bufonul. Elena cu o pungă de bomboane dă la fiecare albină şi aruncă şi în sală câteva)

ALBINELE Ura, ura, și bâz, bâz, Bufonul a fost învins! (albinele trebăluiesc în stup, golesc cupele cu polen în faguri şi cântă).

Bâzâim şi muncim Zi şi noapte făurim Faguri încărcaţi cu miere Dătătoare de putere Din polenul florilor Dăm mierea copiilor

ELENA

La la la la la La la la la la la la Bis (albinele distribuie în primele rânduri din sală cutiuţe sau borcănele cu miere, sau bomboane) V-aşteptam copii la noi Ca-n zile de sărbători Să vă punem aripioare Să zburaţi cu noi spre soare.

- Bâz, bâz, bâz Bâz, bâz, bâz Doar bufonul e confuz Şi se dă mereu de-a tumba Cred că la cap are buba Ăsta-i cântec Nu e dansul rumba, rumba.

Să cântăm cu toţi în cor.

Cântecul albinelor (bufonul îşi începe repertoriul de giumbuşlucuri – face figurație) TOATE ALBINELE

Bâz, bâz, bâz Bâz, bâz, bâz Dar regina este bună Şi-l ia şi pe el de mână Veniţi şi voi la prisacă Şi pe scenă, cine-ncearcă?

Să vedeţi ce-o să vă placă.

Bâzâim, bâzâim Pentru voi copii, muncim!...

La la la la la La la la la la la la ELENA - (către regină) –Mulţumesc majestate, pentru înţelegerea şi bunăvoinţa cu care m-ai primit în regatul tău. Am învăţat multe lucruri aici, şi-ţi promit că la primăvară voi aduce şi voi sădi cele mai frumoase flroi în prisaca unchiului Nicolaie, unde an de an îmi petrec vacanţele.

REGINA - Mă bucur pentru tine. Şi să ştii că pentru noi albinele toţi copiii sunt la fel şi de aceea îi iubim cum iubim şi florile.

Aşa este copii? (către sală) UNCHIUL NICOLAIE - (cu o legătură de pătrunjel în mână) Elena, vino la unchiul

Bâz, bâz, bâz Bâz, bâz, bâz Doar bufonul e confuz Şi se dă mereu de-a tumba Cred că la cap are buba. Ăsta-i cântec...

Nu e dansul rumba, rumba!

Bâz, bâz, bâz Bâz, bâz, bâz

79

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Corul albinuțelor

TRADUCERI

(cântec) La noi, la noi La noi în știubei Sunt multe nevoi La noi în știubei

CHIFU ECATERINA

Refren Fiecare albinuță Este foarte hărnicuță N-are noapte, n-are zi Știe numai a munci.

TOI/MOI, UNE ETERNITE-TU/EU, O ETERNITATE

Când vine un nepoftit Și vrea răul a mi-l face Acul este pregătit Și în stup avem iar pace.

Dedicace A tous les adolescents du monde entier, de tous les âges.

Tuturor adolescenţilor din lumea întreagă, de toate vârstele.

Refren Fiecare albinuță Este foarte hărnicuță N-are noapte, n-are zi Știe numai a munci.

Scrisoare Mi-ai spus că nu trebuie să ne iubim niciodată Astfel, suferinţa poate fi evitată.

Eu, din contră, mereu am considerat, Că iubindu-te, de dureri am scăpat.

Dacă-un țânțar Trândăvește Îi venim în ajutor Și să vedeți ce pățește În ceară îl astupăm.

Ai deschis o poartă, este adevărat, Dar de ce ai închis-o atât de repede?

Oare toată iubirea mea ai uitat Sau o alta acum ai sperat?

Refren Fiecare albinuță Este foarte hărnicuță N-are noapte, n-are zi Știe numai a munci.

Lettre

Veniți la prisacă Veniți copii și voi Unde-o să vă placă Mierea din știubei

Tu m’as dit qu’il ne faut jamais nous aimer, car ainsi on peut la souffrance éviter.

Moi, au contraire, j’ai considéré Qu-en t’aimant, on peut le bonheur retrouver.

Bis La la la la la la La la la la la La revedere (se cântă în continuare instrumental)

Tu as ouvert une porte, oui, c’est vrai.

Pourquoi tu l’as si vite fermée?

Tu as si peur de m’aimer, Ou une autre tu as préféré(e).

80

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Tu

Să-ţi spun ce mult te-am iubit.

Tu, visul unei iubiri în floare, Tu, suflet în sufletu-mi sărbătoare, Tu, stea strălucind pe firmament, Tu eşti singurul ce-l iubesc şi aştept.

Dorinţa ce arde în noi, Vine din spaţiu şi timp, Când oare noi doi am trăit? În ce spaţiu, în ce timp?

Tu, prieten cu inima rănită, Tu, insulă a fericirii dorită, Iubire pierdută, iubire regăsită Vino să cucerim viaţa netrăită!

Poate prea mult noi ne-am iubit, Poate prea mult am suferit, Sau un destin nefericit ne-a rănit, Sau am avut deschis un paradis?

Tu, dragul meu Necunoscut, Tu, cel pe care abia l-am zărit, Tu, vino să-mi redai speranţa!

Tu, tu mi-ai putea da altă viaţă!

Eu vin din spaţiu şi din timp, Unde poate cândva am trăit, Eu vin să-ţi aduc mângâierea, Să-ţi uiţi tristeţea, durerea.

Dar tu n-ai înţeles nimic, Eu chem sufletul tău la infinit, Căci simt în mine un ecou, Tu eşti oare un alter ego?

Eu vin cu sufletul curat, Căci prea mult timp am aşteptat, Cu inima iubind, cu ochi strălucind, Să te fac fericit, drag iubit.

Toi Message de l’espace et du temps

Toi, rêve de l’amour parfait, Toi, âme dans mon âme fête, Toi, étoile brillante au firmament, Toi, tu es le seul que j’aime tant.

Je viens d’un temps infini, Je viens des mers éloignées, Je viens d’un espace indéfini, Pour te dire combien je t’aime.

Toi. cher ami au cœur souffrant, Toi, île de bonheur chantant, L’amour perdu, l’amour reçu, Viens gagner le temps perdu!

Le désir qui brûle en nous Viens de l’espace et de temps Quand avons- nous vécu?

En quel espace et quel temps?

Toi, mon très cher Inconnu!

Toi, que j’ai à peine aperçu, Toi, viens me donner l’espérance!

Toi, tu peux changer encore ma chance!

Peut-être nous nous sommes aimés.

Peut-être nous nous avons souffert Ou un destin malheureux nous a blessé, Peut-être nous avons eu un paradis ouvert.

Mais toi, tu n’as rien compris…

Même si je rêve aujourd’hui…

Je t’aime, car seulement en toi, Je trouve toujours un autre moi.

Je viens de l’espace et du temps, Oú mous avons vécu pourtant, Je viens te donner mes caresses Te faire oublier tes tristesses.

Mesaj din spaţiu şi din timp

Je viens à l’âme innocente Car j’ai attendu longtemps Au cœur aimant, aux yeux brûlants Te rendre heureux au-délà de temps.

Eu vin dintr-un timp infinit, Eu vin din mări îndepărtate, Eu vin din spaţiu neştiut, 81

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 EVENIMENTE CULTURALE

Cenaclul Literar ing nr.46, februarie 2017 Chiar dacă temperaturile scăzute persistă încă în Capitală, temerarii membri ai cenaclului nostru s-au reunit luni 20 februarie a.c. în sala

AGIR din Piața Romană. Am avut astfel ocazia s-o sărbătorim pe decana noastră de vârstă, talentata poetă și prolifica eseistă, Michaela Orescu, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani! După o scurtă și emoționantă prezentare a sărbătoritei, coordonatorul cenacluluiscriitorul Nicolae Vasile oferă doamnei Orescu o diplomă de onoare și un buchet de flori. Poeta Doina Bârcă dedică nonagenarei o poezie de suflet!. Apoi, conform obiceiului românesc, Ovidiu Țuțuianu dă tonul la pian pentru un Mulți ani trăiască! și acompaniază corul colegilor care intonează, cu simțire, urarea tradițională. În suplimentul momentului muzical, pianistul închină sărbătoritei două compoziții proprii ( Tristesse pe versurile scrise în limba franceză de Michaela Orescu, traduse în română de compozitor și Dorul pe textul colegei noastre Doina Bârcă) precum și cunoscuta Sara pe deal pe versurile lui Mihai Eminescu. După o poză de grup, d-na Orescu (foto mijloc), vădit marcată de căldura sufletească a momentului, mulțumește colegilor și ne asigură de continuitatea colaborării D-sale la Literar ing.

Intrăm în desfășurarea uzuală a întâlnirilor noastre lunare. Nicolae Vasile anunță în prealabil tematicile adunării noastre din luna martie, axate pe primăvară, mărțișor, ziua femeii și ziua internațională a poeziei.

Apoi făce anunțuri de interes general, marcând principalele evenimente la care au participat membri cenaclului (lansări de cărți, ‖Serata Eminescu‖ organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști ș.a), fiind completat de Gheorghe Indre, Ovidiu Țuțuianu și Florin Grigoriu.

Urmează „turul de masă‖ în cadrul căruia au citit din poeziile proprii: Gheorghe Indre (Dialog cu o umbră) Florin Grigoriu (Sunt obsedat de bogății și Stup), Min Drăghici (Schimbări climatice și Iubiți), Ioana Stuparu (Sfeșnic târziu și Dor de sus), Camelia Vasiliu (Înrourate pleoape și Când muza e mondenă), Corneliu Cristescu (Poezie de dragoste târzie), Rodica Romicri (Romanță magică și Echipa de tandrețe), Mircea Popescu

82

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 (Poezie inutilă, Am vrut și Postume 1+2) , Constantin Gavrilescu (Voi fi visarea dragostei eterne), Nicolae Doftoreanu (Tangou nou nostalgic și Tangou despre amintiri), Doina Bârcă (Cântul și Visam), Maria Munteanu (Balada unui pește mic), Nicolae Vasile (Ghiocei și Glossă).

Fundația literar istorică ”STOIKA” a organizat și desfășurat cu multă măiestrie o manifestare culturală de excepție, prin sărbătorirea a 5 ani de activitate a Fundației, a doi ani de la apariția revistei ”Independența Română.

Independența prin cultură” și lansarea volumului ”Amurgul viselor” al domnului Florian Laurențiu STOICA. Triplul eveniment cultural a avut loc în colaborare cu Centrul de zi ‖Clubul Seniorilor‖ și la ‖Clubul Seniorilor‖ din Parcul Plumbuita, Sector 2, București.

Președintele Fundației , redactorul șef al Revistei ‖Independența Română Independența prin cultură‖, domnul Florian Laurențiu Stoica, moderatorul evenimentului aniversar a urat ‖Bun venit‖ invitaților din București și din țară, prezentând și motivele întâlnirii.

Ioan Ganea-Christu a comunicat stadiul la care se află prima ‖antologie a scriitorilor ingineri‖ iar Ovidiu Țuțuianu a prezentat concluziile eseului său Continuitatea dacilor în zona Câmpulung-Muscel.

Adunarea s-a încheiat printr-o inspirată intervenție vocală a Mariei Munteanu, cu titlul Ardeal, Ardeal!, o melodie (în stil popular, pe versuri proprii), profund adecvată timpurilor tulburi pe care le trăim, în care avem mare nevoie de unitate națională și de redeșteptarea demnității tuturor românilor! - Ovidiu Țuțuianu

Triplu eveniment cultural organizat de Fundației Literar Istorică ”STOIKA” la Clubul ”Seniorilor”, Sector 2 București, 23 februarie 2017 La eveniment au participat numeroase personalități ale literaturii, culturii și artelor din București dar și din țară. Au dat curs invitației președinți de Fundații, Asociații, directori, redactori șefi de reviste, de edituri, conducători de cenacluri literare, poeți, prozatori,publiciști, artiști, muzicologi, membri ai Fundației și numeroși colaboratori printre care: Nicolae Vasile, Florin Grigoriu, Ioan Rațiu, Viorel Martin, Geo Călugăru, Gheorghe Răducanu, Rodica Subțirelu, Floarea Necșoiu, Ovidiu Țuțuianu, Corneliu Cristescu, Nicu Doftoreanu, Mihaela Cazimirovici, Liliana Albu, Liliana Popa, Ella Blue, Silvia Săracu, Ioana Stuparu, Florin Vedeanu, Florian Dârz, Viorel Speteanu, Gabriel Năstase, Mihai Costin, col Matei, Doina Ghițescu, Magda

83

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 susținere domnului Florian Stoica, în semn de prețuire și bună colaborare.

Poetul Ionel Marin a evidențiat activitatea Fundației Stoika, a colectivului redacțional al revistei ‖Independența Română - Independența prin cultură‖, și în mod deosebit dăruirea și implicarea sufletului acestor două importante și necesare cetăți de cultură, valoroase și absolut necesare națiunii române. În semn de prețuire a Fundației literar istorică ‖Stoika‖ și a rezultatelor remarcabile în dezvoltarea patrimoniului cultural românesc, a bunei colaborări, domnul Ionel Marin a oferit domnului Florian Laurențiu Stoica, Președintelui Fundației, o frumoasă Diplomă de excelență din partea Asociației Cultural-umanitare ‖Bogdania‖ și a revistei de creație și cultură ‖Bogdania‖.

Doamna Rodica Subțirelu, redactor-șef adjunct a vorbit despre prestigioasa revistă ‖Independența Română- Independența prin cultură‖ ce este fondată, editată în câteva mii de exemplare și distribuită de către Fundația Literar-istorică ‖STOIKA‖, în București și în întreaga țară. La plecarea în SUA a fost mândră și fericită, când pe Aeroportul Otopeni printre numeroasele publicații a găsit și Revista ‖Independența Română. Independența prin cultură‖. Pe lângă calitate, conținut bogat prezintă teme de interes general, cultivă respectul și dragostea pentru limba română și România.

Prof. Floarea Necșoiu a vorbit despre volumul ‖Amurgul viselor‖, editat de curând la Editura Laurent din București, director domnul Andrei Bondoș. Actrița Doina Ghițescu a recitat cu mult talent din poeziile cuprinse în volumul ‖Amurgul viselor‖, felicitându-l pe domnul Florian Stoica pentru excelentele realizări editoriale și pentru demersurile culturale de mare ținută, ale Fundației ‖Stoika‖.

Domnul Florian Laurențiu STOICA a mulțumit pentru aprecierile și felicitările adresate și a oferit din partea Fundației literar istorică ‖STOIKA‖: Diplome de merit domnilor: Nicolae Vasile, Ioan Rațiu, Doina Ghițescu, Ionel Marin, Valentin Tănase și alții. Colaboratorii de la revista ‖Independența Română - Independența prin

Băcescu, Ștefan Apostol, etnomuzicolog Niculina Merceanu, Corina Diaconescu, Gheorghe Canache, general Gh. Văduva, membru al Academiei Oamenilor de Știință, domnul Mihai Costin, colecționar de medalii și efecte Eminesciene, Dr. Erena Constantin, pictorul Valentin Tănase, Preot Gheorghe Neagoe, Președintele Fundației ”Golescu”, domnul Condor Ion, presedintele Fundației Avram Iancu, filiala București, Poet Ionel Marin, președintele Asociației Cultural-umanitare ”Bogdania” din Focșani, scriitorul Gheorghe Răducanu din Rm. Vâlcea și alții.

Auditoriului format din intelectuali de mare clasă i s-au prezentat, de către domnul Florian Laurențiu Stoica, președintele fondator și executiv, date despre Fundația Literar istorică ‖Stoika‖ și despre revista ‖Independența Română. Independența prin cultură‖, dublate de imagini convingătoare, derulate pe ecran.

Despre activitatea și rezultatele obținute de Fundație și Revistă au vorbit elogiativ domnii: Nicolae Vasile, Gheorghe Răducan, Condor Ion, Viorel Martin, Geo Călugăru, Ionel Marin și alții. Prof. univ. Nicolae VASILE, cercetător științific și scriitor plurivalent, Președintele Cenaclului ‖Literar Ing.‖ a scos în evidență rezultatele obținute de Fundație, calitatea deosebită a revistei ‖Independența Română. Independența prin cultură‖, colaborarea fructuoasă, felicitându-i pe sărbătoriți.

Scriitorul Ioan Rațiu, coordonatorul Cenaclului literar ‖Orpheon‖ a dat curs unui ‖Rondel aniversar‖ și înmânat o Diplomă de 84

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 cultură‖: Doina Bârcă, Rodica Subțirelu, Geo Călugăru, Viorel Martin, Viorel Speteanu, au primit Diplome de excelență și Medalii aniversare.

A urmat apoi un frumos program artistic, cu elevii Cosmina Simion, Maria Alexandru și Ștefan Chelu. Adolescenta Cosmina Simion a cântat excelent două melodii populare, aplaudate îndelung de asistență.

Seara aniversară desfășurată într-un climat de prietenie culturală s-a încheiat printr-o degustare de delicatese și un pahar de bună dispoziție.

LA MULȚI ȘI RODNICI ANI! Ionel MARIN

Dragobetele sărbătorit cu aleasă simțire la Școala ”Alexandru Vlahuţă” din Focşani, 24 februarie 2017 La activitate au fost prezenţi doamna deputat Prof. Rodica Boboc, Prof. Valy Țigănuș, directoarea Școlii, prof. Lipan Fănel, bibliotecar Bran Adriana și din partea Asociaţiei culturale Bogdania, poetul Ionel Marin, însoțit de fam. Bornaz și Ovidiu Nicolau.

Doamna Doina Bârcă, secretara literară a Fundației i-a oferit o frumoasă medalie.

Evenimentul s-a desfășurat în Biblioteca Școlii, recent repusă în funcțiune și amenajată cu mult gust de doamna bibliotecară Bran Adriana. Elevii au întâmpinat pe invitați oferindu-le inimiore roșii pe care era scris ‖iubește românește‖ și prins o bucățică de tricolor românesc.

Prof. Foarfecă Liliana a prezentat istoricul, tradiții și obiceiuri de Dragobete.

Sărbătoarea iubirii la români este veche, de câteva mii de ani, prețuită și sărbătorită cu mult drag de strămoșii noștri geto- daci.

Dragobetele și nu mediatizatul Sf. Valentin deschide sezonul primăverii şi al iubirii. În această zi trebuie să fim veseli, să râdem, să ne întâlnim cu persoana iubită, să oferim flori, să ne bucurăm împreună de frumusețea vieții. Într-o ambianță caldă, plăcută, prietenească două eleve au cântat

Tinerii interpreți Nicușor Iordan și Georgel Nucă au interpretat frumoase cântece populare. Iar domnul Sava Regățean a interpretat câteva cântece de iubire.

85

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 cu multă dăruire și bucurie frumoase cântece românești.

Doamna Bornaz a recitat poezia ‖Planeta iubirii‖ scrisă de poetul Marin și aplaudată de toți cei prezenți.

Elevii claselor a V-a C, a VI-a C si a VIIIa B, coordonaţi de profesorii: Foarfecă Liliana și Mariana Fudulu, au recitat poezii de dragoste, de iubire, de primăvară. Unii dintre ei au recitat poezii și din creația poetului Ionel Marin.

Un deliciu a fost și interpretarea de către Ovidiu Nicolau a câtorva melodii folk, printre care: Dacă vine Primăvara de V. Șeicaru, E timpul florilor și altele.

Este remarcabil faptul că la această activitate au participat activ și membrii Cenaclului literar Bogdania, recent înființat, asigurând o colaborare fructuoasă între Asociația Bogdania și Școala ‖Alexandru Vlahuță‖, condusă cu competență și dăruire de Prof. Valy Țigănuș. Întreaga asistență, elevii au ascultat cu bucurie şi încântare cântecele domnului Răduță Bornaz. Dumnealui a interpretat cu talent: Azi e ziua ta, Mama și Cântec de Primăvară.

În cuvântul său domnul Ionel Marin a evidențiat talentul elevilor, implicarea corpului didactic în educarea elevilor și în asigurarea unui climat propice afirmării talentelor și pentru obținerea de rezultate foarte bune la învățătură. Michelangelo a spus: ‖Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru ca să urce până la El‖. Dragobetele ar trebui sărbătorit în fiecare zi, iubirea reprezintă sensul și rostul vieții și că numai prin iubire, respect, muncă, onestitate putem realiza o societate demnă, o Românie prosperă, o lume a păcii, armoniei, o planetă a iubirii.

86

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Noutăți editoriale Ionel MARIN despre: Cuvintele-veșmânt pentru marea trecere, autor Geo CĂLUGĂRU, Editura Orizonturi, București, 2016

Fiecare apariție editorială semnată de Prof.

Geo CĂLUGĂRU devine o sărbătoare de suflet, deopotrivă pentru scriitori, critici literari dar și pentru publicul cititor doritor de cultură autentică și de reală umanitate.

Am avut privilegiul să fiu invitat și să particip la evenimentul de lansare a recentei cărți editată de inimosul slujitor al limbii române, Geo CĂLUGĂRU. Despre carte au vorbit la superlativ numeroși invitați pe data de 27 ianuarie 2017 la Centrul Cultural ‖J. L. Calderon‖ din București. Cartea cuprinde numeroase personalități ale literaturii, artei, teatrului românesc, creatori de cultură vie care dau acesteia o notă fascinantă, de prețuire și răspândire a actului creator din contemporaneitate. Autorul își amintește cu emoție de bunul prieten, de omul și poetul Dumitru Dumitrică care, ‖când vorbea cu tine, te privea în lumina ochilor, determinându-te să faci la fel‖ și care prin opera sa lirică, va dăinui în nemurire. Sunt amintiți mari poeți ai neamului printre care: Eminescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ion Rotaru, Mircea Eliade, Radu Beligan, I. L. Caragiale, C. Brâncuși, Hamza Pelea, Ștefan Iordache, Florica Ceapoiu, și alții. Pot afirma că este o carte document, o carte de colecție rară, utilă și de mare acuratețe spiritual. Prof. Geo Călugăru a adus mărturii concludente despre viața și opera unor mari creatori români, dăruinu-ne

Invitatul de onoare, doamna deputat Prof.

Rodica Boboc a afirmat, cu emoție firească: ‖Această Școală este casa mea, a doua familie și va rămâne Școala mea de suflet‖. Dragobetele este o sărbătoare cu tradiţii vechi şi semnificaţii adânci în cultura românească. A felicitat pe doamna Bibliotecară pentru efortul și frumoasa aranjare a bibliotecii, pe elevi și cadrele didactice pentru talent și implicare, afirmând că va veni întotdeauna cu mare drag în această Școală.

Căldura sufletească, buna dispoziție, cântecele, valoroasele poezii a făcut ca fiecare participant să se simtă bine și să se bucure de clipe minunate. Și n-ai cum în mijlocul unor elevi deosebiți, cum sunt cei din Școala ‖Alexandru Vlahuță‖ să nu te simți și să revii cu inima plină de bucurie.

Felicitări tuturor și o primăvară frumoasă și rodnică.

Prof. Liliana Foarfecă și Ionel MARIN 87

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 o serie întreagă de modele în cultură, de viați și spiritualitate românească. Interviuri savuroase, cronici literare, comentarii, medalioane literare, aniversare, eseuri care ne dau șansa regăsirii de sine și mai ales speranța într-u neuitare. Permanent atașat de scriitori și de artiștii de valoare, domnul Geo Călugăru ne-a oferit numeroase portrete ale acestora, vii sau plecați la stele, fiind astfel un exemplu remarcabil pentru urmași. Cartea descrie veridic, obiectiv calitățile unui creator dar și unele slăbiciuni, vise sau iluzii inerente omului.

Maestre Felicitări!

Mulți, rodnici și frumoși ani să trăiți!

critici literari de prestigiu: Ioan Dodu Bălan, Florentin Popescu, Aureliu Goci, Ion Andreiţă, Lucian Gruia, dramaturgul Dinu Georgescu, sculptorul Vlad Ciobanu, scriitorul şi editorul: Ioan Barbu, de la un renumit cotidian Vâlcean, scriitori mulţi, dar mă voi opri doar la câteva nume: Vasile Szolga, Ioan Raţiu, Geo Călugăru, Eliza Roha, Ana Maria Garaş. Poeta Emilia Dănescu prezentă şi ea în calitate de tehnoredactor şi corectorul cărţii şi, totodată, PR-ul dlui Mihai Antonescu…

Este anunţat ca şi participant activ renumitul cantautor Eugen Stan cu chitara sa. N-am ce face şi învit la acest EVENIMENT CULTURAL mai multă lume -oameni, se-nţelege!! Dar...cum CULTURA nu e îngurgitabilă oricui, se vede treaba că mi-am aruncat orzul pe GÂŞTE. Bine măcar că două dintre ele mau sunt să m-anunţe că: NU VOR PUTEA VENI la EVENIMENT!! Fiindcă… merg să-şi caute ceva de-mbrăcat! Azi?! Negreşit azi?!! Mâine nu e zi?!!!, îmi zic în gând, „blagoslovind‖ ―sărăcia‖ GÂŞTELOR. Tu vrei să le dai HRANĂ pentru suflet şi ele vor acoperământ pentru împuţiciunea lor de TRUP!! Bine că măcar şi-o acoperă cu ţoale din când în când şi şi-o mai îmbălsămează cu miresme…

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Ce alegi, o Lansare de Carte sau o raită prin Magazinele cu ţolăraie???

Am să mă ocup mai pe îndelete de voi altă dat’, preţioselor! Mă seacă atitudinea voastră, dacă atitudine îi pot spune!! Îmi cereţi cărţi, vă dau de-a… pomana, că nu vă lasă inima voastră cea SĂRACĂ să daţi un ban pe-o carte (Deh` tre` sa daţi pe ţoale!!!), şi voi, neiprăvitelor, nici măcar nu le deschideţi spre…citire!! Păi, la ce mai vrei carte, GÂSCO? Pentru autograf?? Sau ca să te lauzi în TURMĂ că ai şi tu!! un amic SCRIITOR??? Uăhh, ce v-aş mai trage una neaoş românească, de să mă ţineţi minte!!!, dar…fiţi iertate, GÂSCULIŢELOR, fiindcă nah’, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!!

Cultura, ah cultura!! Ce greu digerabilă unora!!!...

Vă salut „scumpe‖…GÂSCUŢE! Călătorie sprâncenată… Mergeţi în LUMEA voastră!

Nimeni nu vă va deranja ..somnul raţiunii!!

30 mai 2016. Filmez un EVENIMENT. O Lansare de Carte a scriitorului Mihai Antonescu: „MEMORIA TRESTIEI”. O carte excepţională! Sunt anunţaţi la Casa de Cultura Calderon Bucureşti peste o duzină de GREI ai LITERATURII! Şi Mihai Antonescu este unul GREU. Şi la propriu şi la figurat!! Scrie excelent şi-n afar’ de asta este unul dintre cei care în luările lui de cuvânt se exprimă SCURT şi la OBIECT! Fără „floricele‖, fără „broderii!!‖ Exact pe gustul meu!…

Eveniment moderat de cunoscutul dramaturg: Emil Lungeanu! Se-anunţară invitaţi de marcă: Ana Maria Barospreşedintele Filialei de Proză Bucureşti,

88

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 profesia, adresa, telefonul, precum şi o scurtă prezentare a activităţii literare).

Textele trimise după data de 15.05.2017 (data poştei) nu vor fi luate în considerare, de asemenea cele care nu sunt dactilografiate corespunzător (fără diacritice).

Selectarea textelor se va face de către un juriu format din 3-5 scriitori, critici literari, consacraţi, pentru fiecare secţiune de concurs. Se va întocmi o fişă de participare pentru fiecare concurent. În urma evaluării fiecărei creaţii se va stabili în mod corect şi obiectiv, pe bază de note, concurenţii câştigători pe secţiuni.

Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 30 mai 2017, prin intermediul site-lui: www.revistabogdania.ro şi personal pe fiecare premiant.

Se vor acorda câte trei Premii pentru fiecare secţiune şi în funcție de calitatea textelor și diplome speciale.

Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj, indiferent de secţiunea la care a participat i se va acorda Marele premiu (“TROFEUL „BOGDANIA”).

În atenţia tinerilor creatori Festivalul-Concurs naţional de creaţie literară „BOGDANIA”, Ediţia a VI-a, iunie 2017 Invitaţie şi criterii de participare Organizator - Asociaţia Culturalumanitară ”BOGDANIA” cu sediul în Focşani, Str. Contemporanul nr. 28, cod 620065, judeţul Vrancea Scopuri: * stimularea interesului pentru literatura română contemporană şi a respectului pentru valorile moştenite. * dezvoltarea spiritului competitiv, al dorinţei de afirmare al tinerilor şi pentru ieşirea din anonimat al celor care creează şi care au talent deosebit. * promovarea în revistele de cultură şi în Antologii literare a premianților şi a creaţiilor valoroase din fiecare secţiune literară.

Participanţi - Autori care nu au volume tipărite şi care nu au depăşit vârsta de 35 de ani.

Secţiunile concursului: poezie, proză scurtă şi eseu.

Textele trebuie dactilografiate în Word, Times New Roman 12 pct., spaţiere un rând, cu diacritice şi să nu depăşească 10 pagini A4 pentru fiecare gen literar, întrun singur document în format .doc sau .docx la adresa de e-mail:

Festivalul-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania‖ se va încheia cu Festivitatea de premiere şi spectacolul de gală ce va fi în data de 19 iunie 2017, în locaţia ce va fi făcută public şi cunoscută dvs. cu cel puţin 10 zile înainte, prin telefon ori e-mail, pentru a fi prezenţi la decernarea premiilor.

Sper că în acest an vom avea și sprijin financiar. Persoanele care vor să contribuie la promovarea tinerelor talente, pot depune bani în Contul Asociației culturalumanitare Bogdania; - RO11BRMA0999100047750380, Banca Românească, Focșani.

Cu mulțumiri din partea organizatorilor și a concurenților!

ionelmarin55@gmail.com Trimiterea textelor (creaţiilor): 01 martie – 15 mai 2017, la adresele: a)-E-mail: ionelmarin55@gmail.com, cu menţiunea ‖Pentru concurs‖. b)-Poştă: Asociaţia Cultural-Umanitară ‖BOGDANIA‖, FOCŞANI, Str. Contemporanul nr. 28, Cod 620065, judeţul Vrancea, cu menţiunea „Pentru concurs‖ în câte 2 exemplare.

Textele vor purta un motto, care se va regăsi şi pe un plic închis, cuprinzând date despre autor (nume, prenume, data naşterii,

Relaţii suplimentare: e-mail:ionelmarin55@gmail.com; Mobil: 0752862369; 0728217492 Director Festival, Ing. Ionel MARIN

89

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

90

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017

91

Bogdania…………………………………………………………………………………………… An V, Nr. 33-34/2017 Încep ÎNSCRIERILE pentru ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ" STARPRESS 2017 ”.

REVISTA INTERNAŢIONALĂ “STARPRESS” www.vâlcea-turism.ro REALIZEAZĂ în limba română – ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ" - ANTOLOGIA de POEZIE şi PROZĂ a scriitorilor români contemporani din întreaga lume, "STARPRESS 2017 ”. ÎN ACEST SENS AŞTEPTĂM ÎNSCRIERILE DOMNIILOR VOASTRE la SECŢIUNILE “POEZIE” şi “PROZĂ”.

Inscierile se fac în limita locurilor disponibile.

CONTRIBUŢIA fiecărui scriitor–pentru apariţia în Antologie este de 110 lei .

Prioritate în paginile ANTOLOGIEI - “ STARPRESS 2017 vor avea câştigătorii şi participanţii la Concursurile Internaţionale de Poezie şi Proză Pentru Românii din Întreagă Lume “STARPRESS”, colaboratorii revistei, cei care au fost publicaţi de Revista internaţională STARPRESS – vâlcea-turism.ro şi în propriile ANTOLOGII – CARE VOR PARTICIPA FĂRĂ SELECŢIE dar şi cei care sunt recomandaţi şi scriitorii care doresc să fie publicaţi. Nu excludem pe cei talentaţi - care nu au apărut în paginile noastre.

Ne rezervăm însă dreptul de a nu publica scriitori controversaţi, de a nu publică lipsa talentului şi pe cei care trimit intenţia lor prea târziu, după selectarea scriitorilor şi primirea creaţiilor literare.

Condiţii de participare: 1 - Se primesc doar materiale culese pe calculator, cu diacritice, corp litera 12, format word doc., cu diacritice, pentru POEZIE sau/şi PROZĂ.

2 - Materialele nu vor depăşi 3 (trei) pagini format A4. Acestea vor fi trimise după înscriere ( şi după realizarea selecţiei / unde este cazul) începând cu dată de 8 martie 2017).

Se vor trimite cel puţin 1 (una) sau două poezii , fragment de proză să conţină – cuvinte despre limba română, ţară, plai strămoşesc etc.

3 - Aşteptăm înscrierile pe adresele: ligya33@gmail.com, star_andrada888@yahoo.ro, sau la telefon: + 40 0723 371626 ; 0752-787694 4- CREAŢIILE VOR FI ÎNSOŢITE de: - o fotografie în format jpg. , un scurt CV şi adresa la care vor fi expediate volumele .

5 - Autorii confirmaţi vor participa financiar la cheltuielile tipografice cu suma de 110 de lei şi vor primi gâtuit câte 2 exemplare.

6 - După înscriere,scriitorii sunt rugaţi să trimită o copie după factură poştală (sau chitanţă) / extras cont pentru banii depuşi (după înscriere va vom trimite contul/ adresa pentru expediere).

7 - Serviciile de prepress, corectură, şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de Revista Internaţională STARPRESS vâlcea-turism.ro 8 - ANTOLOGIA “LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ” va fi lansată şi mediatizată la evenimentele de carte din ţară şi la cele din străinătate pe site-uri culturale din ţară şi din diaspora, în diverse publicaţii din ţară şi din străinătate şi la întâlniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie, biblioteci, comunităţi româneşti din întreaga lume, ambasade, consulate etc. şi la întâlnirea din 31 august 2017 – de ZIUA LIMBII ROMÂNE, la MONEASA / ARAD, la care vor participa scriitori , editori, reviste culturale, personalităţi culturale din ţară şi diaspora (UŞA, Anglia, Ungaria, Serbia, Ucraina, Canada etc. – şi-au anunţat intenţia de a participa şi d-na consilier Letiţia Belivaca- Consulat Montreal, preşedintele comunităţii culturale” Româncă” din Londra – Ionela Flood, preşedintele Ligii Scriitorilor Români – Al. Florin Ţene etc.

Avem alături de noi, pentru mediatizare, peste 86 de ziare şi reviste, posturi de radio şi TV. din diaspora şi România - cu, care ne aflăm în parteneriat media.

9 - Contributtia poate fi expediată astfel: Prin mandat poştal –sau cont pentru scriitoriirii din ţară sau prin Western Union – scriitorii din străinătate. Şi pentru contribuţiile interne şi cele externe prin Western Union anunţaţi imediat expedierea banilor – şi vom confirmă primirea lor.

Ligya DIACONESCU Director general - Revista Internaţională STARPRESS http://www.vâlcea-turism.ro

92

Semnal editorial