Revista bogdania nr 29 30 noiembrie decembrie 2016 by Revista Bogdania

Revi st ădecr eaţ i eşicul t ur ă AnulI V/Nr .2930/2016

EDI ȚI ESPECI ALĂ I SSN23438061 I SSNL23438061

Luni l e:noi embr i e-decembr i e2016

Cuprins 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23.

24.

25.

26. 27. 28.

29.

Ionel Marin: 1Decembrie, sărbătoarea de suflet pentru toți românii – 3 Dr. Michaela Al Orescu: Africa. Deșertul Saharei și minunile lui – 5 Dan Lupescu: Carlo Troya a scris despre istoria reală a Europei – 8 Despre Voievodul Ștefan cel Mare și ultimile sale zile de viață; Testamentul lui Ștefan cel Mare– 12 Cugetări, aforisme despre:patrie și patriotism– 15 Monumentul ”Lumânarea Recunoștinței” și poemul ”Elegie” de Geo Călugăru - 16 Radu Borcea: Mareșalul I. Antonescu are mormânt și o cruce la căpătâi?; Scrisoarea lui Ion Antonescu către W. Filderman - 17 Radu Botiș: Lumina din taina cuvântului – 21 Ignatie Monahul: Despre credință și necredință – 26 Ionel Marin: Așezământul de copii ”Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți – 28 Ionel Marin: Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos, Crăciunul la români –30 Poezii patriotice: Mihai Eminescu și Gr. Vieru – 32 Ionel Marin: 141 de ani de la nașterea Reginei Maria a României – 34 Andrei Pogany: Despre poetul Ady Endre – 36 Medalion liric: C.P.Bălan, Lidia Grosu, Ovidiu Țuțuianu, Irina Mihalca, Ioan Miclău, V. Tărâțeanu, Melania Caragioiu, Florentin Smarandache, Elena Armenescu, Corneliu Cristescu, Anghel Hotu, Ionel Marin, Maria Niculescu, Vasile Groza, Ilarion Boca, Pal Francisc, Maria Filipoiu, Cornel Balaban, Ileana Floran, Stan Andrei, Ioana Stuparu, Mariana Bendou, Marin Moscu, Rădulescu Ioan, Vasile Rușeți – 40 Acrostihuri de Vasile Groza – 57 Epigrame de Prof. Anghel Hotu – 58 Debut: Rodica Romicri – 59 Confesiuni despre viață și artă de R. Beligan – 60 Nicolae Vasile: Episodul 2 din romanul foileton ZÂNA ȘI VIAȚA – 61 Fragment din nuvela ”Scuzați, că mor”! de Năstase Marin – 64 Antoaneta Rădoi: Prigonitorii – 67 Recenzii, cronici literare, comentarii semnate de: Mihai Antonescu, Cezarina Adamescu și Antoaneta Rădoi – 71 Din creațiile tinerilor creatori premiați la Festivalul național Bogdania: Andrei Ov. Tudor și Daniela Țîrchi – 79 Povești și poezii pentru copii: Ionela Minciunescu, Cornel Balaban, Daria Necula-Paulopol și Elena Andreea Ion – 81 Aneta Pioară: ”O întâlnire cam ciudată”- piesă de teatru într-un act – 83 Luca Cipolla (Italia), poezii – 89 Evenimente culturale: - ”Toamna la Telega”- 90; lansări de carte în București și în țară -93; - noutăți editoriale -100 ; – În atenția scriitorilor–105 Semnal editorial – 106 Coperta-Copil îmbrățișând ”România”

Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este fondată și editată de Asociația cultural-umanitară Bogdania din Focșani.

REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA Ionel N. MARIN (Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania) Redactor şef Editori seniori: Nicolae Vasile; Vasile Groza Redactori: Geo Călugăru, Michaela Al. Orescu, Năstase Marin, Nicolae Octavian Lupu, Adrian Nicolae Popescu. Secretar de redacţie: Bogdan Florea Membri de onoare: - Acad. VALERIU D. COTEA, membru titular al Academiei Române; Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA), membru titular USR şi al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte; GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA. Adresa redacţiei: Focşani, Strada Contemporanul nr.28, cod 620065, jud. Vrancea Telefon mobil: 0752862369. Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail: ionelmarin55@gmail.com În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul materialelor publicate. Textele nu se înapoiază. Pentru eventualele greşeli de tehnoredactare vă cerem scuze. Puteți sprijini revista de creație și cultură Bogdania, proiectele Asociației Cultural-umanitare BOGDANIA, redicționând 2% din impozitul anual pe venit (D.230) sau prin donații în contul: RO11BRMA0999100047750380,Banca Românească; CIF- 29080784. Vă mulțumim! SĂRBĂTORI FERICITE! LA MULȚI ANI! Anul IV, Nr. 29-30, nov. – dec., 2016 ISSN 2343-8061 ISSN-L 2343-8061

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Noi, românii trebuie să fim mândri de obârșia noastră și să dăm dovezi la lume, precum Decebal, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu și lista este extrem de lungă, ce s-au sacrificat pentru țară și credința ortodoxă. În anul 1600 domnitorul Mihai Viteazul a reușit să unifice, pentru prima dată în istorie, cele trei țări române într-un singur stat. Dorința de unire a continuat în permanență și la 24 ianuarie 1859 s-a realizat Mica Unire, Unirea Principatelor române, prin unirea Moldovei cu Țara Românească. Un rol esențial l-a avut Alexandru Ioan Cuza, ales în ambele țări ca domnitor și care a reușit să pună bazele statului român modern. Lupta a continuat cu o imensă jertfă de sânge, a celor peste 1.000.000 de români, pe diferite câmpuri de luptă. Să ne amintim, cu mândrie și recunoștință de eroii de la Mărășești, Mărăști, Oituz și din toate bătăliile în care și-au dat viața pentru PATRIE. Glorie eternă eroilor neamului românesc!

Editorial

1 Decembrie, sărbătoare de suflet pentru toţi românii! Să ne aducem aminte de strămoșii noștri geto-daci, de eroismul lor, de Dacia, de istoria acestui brav popor, încercat și care ne-a lăsat o vatră frumoasă și bogată. Dovezi arheologice, precum cele din luncile Ialomiţei şi Dâmboviţei au scos la lumină aşezări stabile în formă de tell, la Geangoeşti. De asemenea culturile Coţofeni de la Văcăreşti, Dragomireşti şi Cazaci, dovedesc că suntem “Vatră a vechii Europe”. În Târgoviște există primul Muzeu al Evoluţiei Omului şi Tehnologiei din Paleolitic, unicat în Europa Centrală şi de Sud-Est și care aduce cele mai vechi mărturii dacice, plecând de la omul de Neanderthal. Aici se găsește cel mai vechi instrument de suflat din Romania, un fluier gravetian, de peste 20.000 de ani, recipiente pentru prepararea ocrului și o geodă vopsită cu ocru de peste 50.000 de ani, descoperite în peştera Cioarei - Boroşteni, județul Gorj, unicul colier din cochilii de melci de mici dimensiuni din Europa, de circa 29.000 de ani, multe pandantive din dinți de animale şi pandantive din piatră gravate, unele chiar mai vechi de 25.000 de ani etc., toate acestea descoperite în siturile Piatra Neamţ - Poiana Cireşului, județul Neamţ şi peştera Cioarei - Boroşteni. De altfel, în muzeu se concentrează peste 3/4 din toate obiectele de podoabă şi de artă descoperite în România, mai vechi de 10.000 de an. În luna august 2016 s-au descoperit 91 monezi de argint geto-dacice în com. Vânători, jud. Vrancea, vechi de peste 2.000 de ani. În toate regiunile țării s-au găsit dovezi de necontestat privind evoluția și continuitatea vieții poporului dac pe aceste binecuvântate meleaguri.

Marele vis al înaintașilor, ROMÂNIA MARE s-a înfăptuit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, prin alipirea la Regatul României a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului. Condițiile interne și externe au favorizat realizarea acestui mare deziderat al înaintașilor. Un rol deosebit l-a avut Armata română, Regele Ferdinand, Regina Maria dar și mari personalități precum: Ion I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Alexandru Vaida Voevod, Ștefan Pop, Alexandru Lepădatu, Ion Pelivan, General Alexandru Averescu, majoritatea miniștrilor, generali din armată, academicieni, profesori universitari, personalități din fiecare regiune a țării, etc. Rezoluția Unirii a fost citită de Vasile Goldiș, om politic şi membru de onoare al Academiei Române, pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Românii despărțiţi până atunci de granițe nefirești, deveneau o mare familie, o familie reunită după mai multe secole de pribegie.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 muncă și iubire, să transformăm România dintr-o țară vlăguită, într-o pasăre măiastră a infinitului uman. Să ne îndepărtăm de lăcomie, răutate, să ne privim și respecta ca fraţi. Să regăsim bunul-simţ în toate şi demnitatea. Un fost prim-ministru lipsit de simțire patriotică afirma: ,,industria românească este un morman de fiare vechi” și a dat ”tonul” la distrugere, înstrăinare, corupție, hoție… Din nefericire pentru români și astăzi o parte din marile corporații străine ”sug” bogățiile naturale și resursele umane din România și mențin, prin o parte a guvernanților aserviți străinilor, sărăcie, instabilitate și nesiguranță. Este momentul ca românii să nu mai fie conduși de minoritari și de cei ce nu iubesc pe români și România. A sosit vremea înţelegerii şi ascultării de glasul Patriei Române.. Pentru a se trăi mai bine trebuie să reconstruim fabrici, uzine, combinate, să muncim mai eficient, dar pe ogoarele Patriei. Din cauza sărăciei, a lipsei locurilor de muncă, a instabilităţii, câteva milioane de români sunt „dezrădăcinaţi” şi cu certitudine și nefericiţi. Cu dorul aprins de ţară, românii din diaspora încearcă să ducă mai departe credinţa şi graiul străbun, respectul faţă de istoria neamului. Eminescu spunea că: „Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară”. Dacă vom asigura condiţii decente de trai în ţară pentru fiii ei, se va opri exodul de populaţie aptă de muncă şi o mare parte din cei plecaţi la lucru în întreaga lume, specialiști, muncitori și țărani, vor reveni în ţară. Trebuie să vină și timpul nostru, un timp al afirmării şi al iubirilor. Sunt importante regăsirea de sine, bunul-simţ în toate şi demnitatea proprie. Munca, învățătura, onestitatea, solidaritatea, comportamentul civilizat, dăruirea, implicarea directă și afectivă ne vor ajuta să făurim un viitor liber și fericit în glia părintească și doar vitejia poate reîntregi România! LA MULŢI ANI ROMÂNI! LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

1 Decembrie, Ziua Națională a României este, o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc, pentru întreaga suflare românească, un prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești. Este o zi specială, care ne reamintește că România, atunci a apărut pe harta lumii, ca stat unitar şi indivizibil. În conștiința națională, 1 Decembrie 1918, simbolizează momentul în care întreaga românime devenea stăpână absolută, recunoscută de celelalte state ale lumii, peste moștenirea lăsată de bunicii și străbunicii acestor pământuri. Astăzi când România își sărbătorește Ziua Națională în sânul familiei Europei Unite, este timpul să privim și spre viitorul nostru ca națiune. Un viitor, mai exact o zi, sper apropiată, în care frații noștri de peste Prut vor reveni la patria mamă, în mijlocul României, de acolo de unde au fost smulși de vitregia istoriei. Din acest punct de vedere, 1 Decembrie ar putea fi și un moment de reflecție asupra idealurilor noastre ca națiune, ca cetățeni ai aceleiași cetăți numită România Mare. Astfel, statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci şi nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămoşesc, în firea poporului român şi în trăinicia lui, în legăturile lui sufleteşti întărite prin unitatea aceluiaşi grai, aceleiaşi credinţe, aceloraşi datini şi obiceiuri, în asemănarea nedezminţită a întocmirilor şi aşezămintelor moştenite din bătrâni şi, mai presus de toate, în puterea morală a conştiinţei naţionale, fără de care ar fi şubrede şi nesigure toate celelalte temeiuri. Cu România în suflet, români de toate vârstele, în mod deosebit tinerii, responsabili de propria viață dar și de destinul urmașilor, luptă pentru așezarea pe noi și trainice temelii a viitorului țării. Am avut și mai avem oameni de rară capacitate și dăruire umană, savanți, oameni de știință și de cultură de mare valoare mondială. Putem împreună, prin

Ing. Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 răsărit cu regiunea Fezzan (Libia). Este vorba despre un platou din roci de gresie, la nord-vestul Saharei, cândva un vast spaţiu verde, abundând în floră tropicală prin multitudinea de picturi rupestre, unele capodopere pentru timpul respectiv, picturi cu reprezentări umane şi animaliere. Acestea sunt realizate în straturi suprapuse, fiecare strat reprezentând o civilizaţie. Este semnificativ faptul că cele mai elaborate dar şi cele mai enigmatice reprezentări se află de obicei în straturile cele mai vechi. Aceste picturi demonstrează faptul că mai mult decât în spaţiul cantabric, sunt înfăţişate apariţii care n-ar aparţine Terrei. Una dintre superbele picturi rupestre reprezintă un grup de personaje, probabil copii, în jurul unei girafe. Pe un strat superior, un vânător cu arcul, aleargă după două gazele care fug în salt întins, într-o mişcare absolut autentică şi expresivă. Aceşti pictori preistorici stăpâneau meşteşugul reprezentării mişcării, o virtuozitate în arta plastică.

Istorie veche Dr. Michaela Al ORESCU AFRICA. DEŞERTUL SAHAREI ŞI MINUNILE LUI În peşterile preistorice din spaţiul francocantabric (sudul Franţei şi nordul Peninsulei Iberice) au fost descoperite picturi rupestre sau figuri sculptate, datând din Paleoliticul superior. Aceste realizări artistice, unele capodopere pentru momentul istoric respectiv, au împins istoria culturii omenirii mult înapoi în timp. Este vorba despre refugiaţi salvaţi din cataclismul atlantidic care a avut loc la cca. 40.000 ani î.Hr. şi refugiaţi în peşterile din Peninsula Iberică şi din cele de pe actualul pământ al Franţei, sub rigorile Glaciaţiunii Würm. Descoperirile care au avut loc în grotele Altamira-Spania şi Les Combarelles, Les Eyzies, La Mouthe, Lascaux şi altele au uluit pe cercetători, considerându-le la început drept falsuri. Dar, câte mii de falsuri se află în locuri inaccesibile sau în grote nefrecventate şi cu intrări mult timp necunoscute?! Abia după ce nord-vestul Africii a fost şi el descoperit întâmplător ca posedând mii de picturi rupestre, a fost confirmată încă o dată autenticitatea acestor picturi uimitoare. Este vorba despre Deşertul Saharei şi mai ales de ţinuturile Hoggar şi Tassili cu picturi parietale, descoperite în anul 1935. După descoperirile făcute întâmplător de locotenentul Brenans, Henri Lothe a venit cu specialişti geografi şi arheologi, dar războiul le-a întrerupt munca. Abia în anul 1956, de acord cu abatele Breuil, descoperitorul şi cercetătorul peşterilor franceze, devenit specialist şi profesor al lui Henri Lothe, a fost organizată o expediţie la Tassili pentru a fi executate releveele picturilor şi pentru a cerceta metodic întregul masiv. Tassili-n-Asdjer se află la nord-este de masivul Hoggar (Ahaggar), învecinat la

CHIPAROŞII DIN TAMRIT – SAHARA Enigmatica Sahară, care ascunde “muzee” de artă preistorică, îşi mai dezvăluie comorile de artă şi la Tamrit. Şi ele vestigii ale trecutului îndepărat, pe când Sahara era o întindere verde şi roditoare, populată de multiple şi diverse animale, dar şi de oameni, mai mulţi chiparoşi magnifici, cu trunchiuri având circumferinţa de peste şase metri, îşi etalează astăzi verdeaţa, în contrast cu rocile arse de soare. Locul este populat de tuaregi. În apropiere, se impune cea mai impresionantă cataractă din Tassili, înaltă de aproape 600 de metri, la baza căreia abia supravieţuiesc nişte lacuri mici. Masivele Hoggar şi Tassili din nord-vestul Africii, aveau cândva o climă mediteraneană şi deci, erau locuite. Aici, la Tamrit, expediţia organizată de Henri Lhote în anul 1956, descoperă o frescă splendidă, cu boi, pictată cu ocru

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 roşu şi alb, înfăţişând o cireadă de 65 de vite, conduse de păstorii lor. O scenă magnifică în care vânători cu trupurile pictate, înarmaţi cu arcuri, urmăresc turma de antilope. Imensa frescă cu bovidee se întinde pe 12 metri pătraţi. Adeseori, picturile sunt plasate pe plafonul adăposturilor, la înălţimea de 3 m de sol! La nord de Tassili, în adăposturile din valea superioară a uedului Tamrit, ca şi în adăposturile de sub stânca uedului Timenzuzin, cercetătorii au făcut alte frumoase descoperiri. Toate aceste reuşite, reproducerea acestor capodopere merită extraordinarele eforturi, având în vedere alimentaţia, apa aproape inexistentă, frigul din timpul nopţii şi căldura de 50 de grade de peste zi. Sunt trecători, în drum, precul Tafalelet, care scot din funcţiune un număr de cămile ce aiură aprovizionarea şi materialele de lucru. La trecătoarea Arum, au încercat să folosească măgari, dar ei nu sunt obişnuiţi cu bolovănişul, astfel că unii membri ai expediţiei sunt nevoiţi să ducă poverile în spate. În timpul nopţii, unii membri ai expediţiei erau vizitaţi de scorpioni albi sau negri, iar viperele mişunau. Acestea vânează şopârle şi păsări care nu ocolesc moviliţele de nisip unde se ascund. Tuaregul urăşte vipera, în special pe cea cu “coarne”. În tabăra de la Timenzuzin, o viperă de 80 de centimetri a trăit câteva zile la doi metri de sacul de dormit al lui Henri Lhote. Mai toţi membrii din cadrul expediţiei s-au perindat la 30 cm de ea, fără să o remarce. Vipera nu s-a clintit. Într-o dimineaţă, a fost zărită încolăcită în jurul unui pietroi, cu trupul ascuns în nisip şi lăsând la vedere doar vârful botului… La nord de Tassili şi în adăposturile din valea superioară a uedului Tamrit, ca şi în adăposturile de sub stânca uedului Timenzuzin, cercetătorii au făcut alte descoperiri. La Timenzuzin, uedul trece între două faleze scobite adânc la bază, construind adăposturi pe o lungime de 150 m. Apar

picturi cu sutele: peşti de câţiva metri lungime, girafe, elefanţi, arcaşi alergând, turme nesfârşite de boi. În culoarele alăturate, alte picturi, realizate la înălţime. Multe subiecte, pe acelaşi perete, în mai multe stiluri diferite. Una dintre imagini reprezintă un vrăjitor. După câteva zile, în alt spaţiu, apare un magnific ansamblu de antilope pictate în ocru roşu şi alb, o capodoperă a artei tassiliene. Este situată în colţul unui mic adăpost, având toţi pereţii acoperiţi cu picturi, de sus până jos. Expediţia lui Henri Lhote n-a putut concluziona dacă aceste picturi au fost realizate în scopuri religioase sau magice, ori dacă ar fi fost realizate din placere artistică. Membrii expediţiei au constatat că erau picturi suprapuse şi în 16 planuri. S-a considerat în mod greşit că anume calul nu a fost cunoscut în preistorie, pe aceste locuri. El este figurat în peştera Altamira, despre care presupunem că a fost folosită ca adăpost, după Interglaciarul Riss-Würm. La Tamrit, boii sunt pictaţi în mii de exemplare, de cele mai multe ori în cirezi mânate de păstori. Boilor pictaţi după natură, le sunt respecate formele armonioase ale trupului şi este acordată o deosebită atenţie detaliilor, mai ales în cazul coarnelor, urechilor, copitelor şi cozii. Petele sunt marcate într-o tentă diferită, mai ales în alb. În această artă policromă, ocrului roşu i s-a dat cea mai mare importanţă, pe lângă folosirea ocrurilor galbene, verzui sau albastre. Au fost cunoscute sute de fresce din această perioadă. Înainte de a fi colorate, imaginile erau schiţate foarte fin. La realizarea figurilor omeneşti, acestea au fost văzute în cele mai variate costume, prezentând echilibru şi eleganţă. Este studiată atent mişcarea, în scenele de vânătoare, de luptă sau în scenele de dans. Din aceste reprezentări se constată că oamenii locuiau în colibe de formă ovoidală sau rotundă sferică. Foloseau ca mijloc de locomoţie boii.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Este evidentă diversitatea raselor care trăiau alături. Purtau tunici lungi sau şorţuri scurte. În afara acestor opere, cercetătorii au mai găsit şi râşniţe, pisăloage pentru sfărâmarea grânelor, topoare de piatră, sule din os, resturi de ceramică, mici discuri perforate, tăiate din coji de ouă de struţ, din care confecţionau coliere, câţiva cercei şi inele din şist. Ceea ce uimeşte este gradul de cultură primară pe care îl relevă aceste resturi, faţă de calitatea cu totul excepţională a picturilor rupestre, care demonstrează un grad de cultură artistică superior. Acest decalaj ar putea fi explicat prin multele suprapuneri ale straturilor pictate, ele aparţinând diferitelor perioade de locuire sau diferitelor niveluri de civilizaţie pe care le-a cunoscut Sahara de-a lungul timpului, de când era un spaţiu udat de ploi şi prezentând o floră extrem de bogată, alături de o faună numeroasă; această faună poate a contribuit în mod distructiv la evoluţia “botanică” a Saharei, alături de schimbarea drastică a climei. În aceste picturi apar şi elefanţi, rinoceri, hipopotami, girafe. O descoperire ciudată a constituit aflarea, pe peretele unui mic adăpost, la o altitudine de 2000 m din masivul Ananrhet, cel mai înalt din Tassili, a trei pirogi din papură, care păreau că se rotesc în jurul a trei hipopotami pictaţi. Pe peretele unei faleze apar pictate în ocru roşu, două “venere”. Cercetătorii nu au reuşit să găsească niciun vestigiu de schelet omenesc, niciun mormânt străvechi in vecinătate. Transformarea Saharei în deşert a constituit obiectul multor studii, încă incomplet elucidate. Se presupune că multitudinea de bovine şi alte animale ierbivore a exercitat o acţiune distructivă sau cel puţin a contribuit la deşertificare. Oricum, rolul climei şi lipsa precipitaţiilor au fost probabil decisive. Este posibil ca în decursul timpului, determinaţi de schimbările climaterice severe, păstorii să fi emigrat spre stepa

sudaneză aflată în sudul Saharei, în această zonă trăind astăzi maurii, tuaregii (care se consideră urmaşi ai atlanţilor) şi peulii (care au aspect europeid). În neolitic, multiple triburi din centrul Europei şi spaţiul carpatic au roit în toate direcţiile, implicit spre Marea Mediterană şi ţinuturile ei, ca şi spre nordul Africii, precum getulii. Tradiţia atribuie peulilor, evoluţia în Africa occidentală, în timp ce maurii şi tuaregii ar fi adoptat boul într-o epocă mai târzie. În multe reprezentări ale oamenilor datând dintr-o epocă bovidiană, apar găteli de cap în forme armonioase ce amintesc întru totul pe cele ale peulilor de astăzi.

După Henri Lhote, “Frescele din Tassili” Editura Meridiane, Bucureşti, 1966; Vasile Drăguţ, “Fata Morgana din Tassili” - Editura SPORT TURISM

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Dan LUPESCU: CARLO TROYA a scris despre istoria reală a Europei

FAPTELE DACO-GETONORMANDE); Paula Voicu (Apendice la volumul al doilea sau FAPTE VIZIGOTICE, urmat de Discurs despre arhitectura gotică). Textele în limba engleză sunt traduse de Mihaela Chiţac, iar cele din latină – de Sorana Man. Toate textele publicate – acum, în premieră absolută în România, după mai mult de 160 (o sută şaizeci) de ani de la ediţia princeps din Italia – în această carte impresionantă sunt însoţite de versiunea originală, în italiană (pe pagina din stânga, iar pe cea din dreapta – transcrierea în română). Volumul imprimat, recent, de Editura Uranus / EU din Bucureşti se încheie cu Nota bibliografică privind opera lui CARLO TROYA, care cuprinde 18 titluri de lucrări fundamentale, urmată de reproducerea fotografică a Tăbliţei 21 de la Sinaia: Fortificaţiile dacice din munţii Orăştiei. Intitulat, cu modestie, dacă nu cumva chiar cu un soi de smerenie Prefaţa editorului, studiul introductiv – pentru că eseul Dlui Dumitru Ioncică întruneşte toate atributele obligatorii pentru un demers doctoral, academic – este structurat în opt micro-capitole, care, exceptându-l pe primul: Cine este Carlo Troya?, respectă/ rezumă vectorii de forţă ai studiilor marelui istoric italian: Geto-Dacii, Goţii, Facilităţi istorice: vandalii şi hunii, Goţii în Sud-Vest, Creştinarea geto-goţilor, Drumul spre Nord al ostrogoţilor, Despre arhitectura geto-gotică. Percutant, primul paragraf al exegezei – scrise cu profesionalism şi aplomb de Dumitru Ioncică – respectă imperativul absolut cerut de scriitorul american Paul O’Neil: ,,Întotdeauna, apucă cititorul de gât în primul paragraf, afundă-ţi degetele în beregata lui în cel deal doilea şi ţintuieşte-l de perete până la ultimul rând”. Iată intro-ul editorului: ,,Publicăm pentru prima dată în limba română un ansamblu din scrierile istoricului italian Carlo Troya, apărute între anii 1844-

Editura Uranus/ EU din Bucureşti ne oferă, în anul de graţie 2015, un volum revoluţionar, fascinant şi copleşitor prin puzderia de adevăruri istorice sintetizate cu acribie documentară, acurateţe stilistică şi fineţe de chirurg de talie mondială, ce stăpâneşte, la perfecţiune, laserul clarviziunii, ci nu pe acela al vagului. Volumul Argumente pentru rescrierea istoriei europene. Despre istoria şi arhitectura geto-goţilor - antologie reunind trei studii fundamentale ale istoricului italian Carlo Troya - este al treilea din colecţia ,,Marketing istoric”, în care au apărut, anterior: Hyperboreii şi zamolxismul, de Branislav Stefanovski & Al. Dabija (2013), respectiv, Getica de Iordanes (2014). Însumând 584 de pagini (format A5), volumul a fost prezent în standurile expoziţiei de cărţi şi reviste din 30 noiembrie 2015, de la centrul Cultural din Zlatna (,,Târgul Aurului”), judeţul Alba, unde s-au desfăşurat lucrările a două secţiuni şi reuniunea în plen, de încheiere, a Congresului Spiritualităţii Româneşti. Arhitectul volumului (editor şi autor al unei minuţioase prefeţe, de 34 de pagini) este Dl Dumitru Ioncică, directorul Editurii Uranus/ EU. Referenţi ştiinţifici: Gabriel Gheorghe şi Dr. Mircea Chelaru. Traducerea celor trei tronsoane ale cărţii aparţine doamnelor: Rodica-Adelina Locusteanu (Anexă la volumul al doilea sau ISTORIE GETICĂ SAU GOTICĂ); Ana-Maria Moraru (Apendice la volumul al doilea adică PARALIPOMENE LA FAPTELE GETICE SAU GOTICE sau

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 1857, care dezvăluie un desen istoric incitant, în care neamul daco-getogoţilor, unul şi acelaşi, apare ca făcător de istorie şi contribuitor masiv la etnogeneza popoarelor europene din zona de sud şi septentrională a Europei şi, totodată, exportator de cultură prin amprenta decisivă lăsată de aceiaşi daco-geto-goţi asupra culturii europene la începutul Evului Mediu”. Ai reţinut, Stimate Cititorule?... Pentru o rapidă deschidere a minţii tale şi pentru o grabnică fixare a acestor sintagme demne de memorat, le repetăm – conform pedagogiei tradiţionale : ,,unul şi acelaşi” - ,,neamul daco-geto-goţilor”, ,,făcător de istorie şi contribuitor MASIV la etnogeneza popoarelor europene (…), EXPORTATOR DE CULTURĂ prin amprenta decisivă lăsată (…) asupra culturii europene…”. În al doilea paragraf, Dumitru Ioncică îşi înfige, temerar, degetele în beregata noastră, a cititorilor, afirmând tranşant şi dezarmant, lăsându-ne fără replică: ,,Dacă un asemenea demers ar fi venit din partea unui istoric român, în mod sigur, acesta ar fi fost taxat drept paranoic şi ar fi fost trimis la tratament sau, în cel mai bun caz, ar fi fost ignorat cu condescendenţa cuvenită. Totuşi, lucrurile stau un pic altfel”. Urmează un microportret, pe cât de concis, pe atât de relevant, al autorului acestor texte ştiinţifice şocante, de acum mai bine de 160 de ani, publicate la Napoli, în Italia. Trăind între 1784-1858 (la decesul său, Mihai Eminescu împlinea opt ani), contele Carlo Troya – ne învederează cercetătorul operei sale: Dumitru Ioncică - ,,este un istoric cu o foarte serioasă pregătire juridică, om politic (a fost, la un moment dat, primministru al regatului celor două Sicilii) şi totodată exponent al unei mişcări care preconiza o confederaţie de state italiene sub egidă papală”. Istoricul Carlo Troya rămâne, în literatura de specialitate, ca autorul unei prodigioase Istorii a Italiei din Evul

Mediu – Storia d’Italia del Medio Evo, în 15 volume, care totalizează în jur de 8.700 (opt mii şapte sute) de pagini, dintre care peste 3.500 (trei mii cinci sute) despre goţi. Opera istoricului Carlo Troya include şi o vastă exegeză referitoare la Codul Diplomatic Longobard. ,,Comentator inspirat al biografiei şi al operei lui Dante” – subliniază Dumitru Ioncică, în prefaţa sa -, Carlo Troya este recunoscut şi ca ,,autor al unui erudit şi substanţial Discurs despre arhitectura gotică”. După ce precizează segmentele selectate – pentru volumul în română Argumente pentru rescrierea istoriei europene. Despre istoria şi arhitectura geto-goţilor -, editorul afirmă cât se poate de răspicat: ,,Carlo Troya demontează cea mai mare eroare a istoriei antice”, eroare pricinuită de Tacit şi Pliniu cel Tânăr, aceea că goţii, prin cele două ramuri, ostrogoţii şi vizigoţii, ar fi fost triburi germanice. Este EROAREA care ,,a viciat atât istoria popoarelor europene, cât şi istoria arhitecturii europene” – constată, fără drept de echivoc, pe baza operei istorice a lui Carlo Troya, analistul său din zorii secolului XXI: Dumitru Ioncică. El evidenţiază, cât se poate de limpede: ,,Firul istoric general al acestor scrieri (…) este că goţii, a căror apariţie pe scena istorică europeană nu a fost niciodată explicată convingător de către istorici, ei bine, aceşti goţi (ostrogoţi, vizigoţi, gepizi şi alte etnii similare) sunt descendenţii şi continuatorii naturali ai daco-geţilor pomeniţi în istorie de Herodot, Strabon, Platon, Cicero, Diodor Siculul, Iordanes, ca să ne referim doar la câteva nume mari, iar transformarea fonetică geţi/ goţi este un fenomen istoric pe deplin explicabil în condiţiile istorice în care s-a produs”. Portretul in aqua forte, pe care îngrijitorul ediţiei şi prefaţatorul versiunii în română i-l face istoricului italian aduce în prim-plan, ca într-un basorelief, săpat în piatra nemuririi, dimensiunea lui Carlo Troya de ,,savant de anvergură prin

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 abordarea sa istorică amplă”, care face parte ,,din acea familie rară a erudiţilor aplicaţi”. În cadenţă din ce în ce mai captivantă, directorul Editurii Uranus argumentează că istoricul italian porneşte de la Iordanes, ,,singurul istoric contemporan cu epoca getului Teodoric cel Mare” . Mai mult decât atât, Carlo Troya îl completează, ,,îl clarifică şi-l îmbogăţeşte” pe Iordanes, ,,apelând la sursele istorice încă disponibile la vremea sa”, după care menţionează irevocabil: ,,Este, totodată, singurul istoric care oferă lumii un tablou general şi coerent în legătură cu ce s-a întâmplat în Europa în primul mileniu şi jumătate al erei noastre – în care, atenţie!, protagoniştii scenei europene sunt getogoţii”. Înscrierea în context istoric şi conexiunile de rafinament irefragabil continuă astfel: ,,Este o perioadă istorică densă, consistentă, schimbătoare şi zbuciumată, care pregăteşte afirmarea creştinismului ca religie, cultură, dar şi ca putere politică şi se anunţă primele crochiuri ale statelor europene”. Operând şi obligatoria racordare la evoluţia cercetărilor ştiinţifice din ultimul veac -, Dumitru Ioncică ţine să evidenţieze, pe deplin întemeiată, calitatea de vizionar a lui Carlo Troya, dat fiind că tot ceea ce acesta a scris acum 160 de ani ,,vine să confirme rezultatele cercetărilor pluridisciplinare recente despre istoria veche a românilor, adică a celor care continuă în acest areal neamul antic al geto-dacilor, cu toate transformările şi denumirile istorice suferite”. Exegetul precizează doar unul dintre rezultatele spectaculoase ale cercetărilor ştiinţifice de la cumpăna mileniilor: şi anume ,,confirmarea scrisului geto-dacic, făcută prin descoperirea Tăbliţelor de la Sinaia”. Cu deloc disimulată mulţumire întru spirit românesc şi mândrie naţională , înzestratul editor român notează: ,,Carlo Troya este un superb şi generos avocat pro

bono al neamului nostru, inteligent şi obsedat de adevăr. El ne oferă, peste timp, cel mai frumos şi cel mai veridic act de identitate al poporului român.”. După ce menţionează că Iacob Grimm (unul dintre celebrii fraţi, autori de literatură fascinantă pentru copii şi tineret) îi reproşa contemporanului său, Carlo Troya, că ,,în condiţiile istorice complicate ale Italiei din acea vreme (…), se ocupă de istoria dacilor” -, exegetul Dumitru Ioncică evocă descrierea caracterului lui Troya realizată de istoricul francez Charles de Tocqueville, care afirmă: ,,…a uitat repede prezentul, în favoarea trecutului, încearcă (…) să ne convingă asupra identităţii Dacilor, Geţilor, Goţilor şi Normanzilor, pe care noi, oricum, NU o contestăm. Ce fericit trebuie să fie acest om – continuă Tocqueville – care, în astfel de momente, mai este capabil să se intereseze de Daci şi de Goţi”. Imediat după această evidenţiere, editorul pune degetul pe o rană imensă, cât deşertul Sahara, Tibetul şi Gobi la un loc, rană incredibilă, produsă de ignoranţa – privind acest subiect – probată gros, de-a lungul unui secol şi jumătate, de specialiştii noştri în domeniu. Scriem ignoranţă, ci nu imbecilitate ori trădare - pentru că, totuşi, ne vine greu să credem că toţi cărturarii noştri de marcă au fost implicaţi în vreo conspiraţie ocultă… Desigur, cu excepţia reprezentanţilor Şcolii Ardelene, agenţi clari ai papistaşilor, cumpăraţi de Vatican, pentru a debusola şi a şterge creierelor românilor, pentru a-i aburi cu falsul istoric în conformitate cu care ,,de la Râm ne tragem”. Enorma rană istorică este generată de aparenţa (realitatea?!?) că acest învăţat, Carlo Troya, a rămas ,,complet necunoscut mediilor istorice şi academice din România. Nici un istoric român, mare sau mic, Nu-l cunoaşte sau cel puţin NU l-a semnalat în vreo lucrare istorică scrisă. Nici Iorga, nici Pârvan, nici Hașdeu, nici Densusianu, ca să nu mai vorbim de istoricii Academiei

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Române, mai recenţi ori actuali, Nu-l menţionează”. Ofuscarea şi năduful lui Dumitru Ioncică se amplifică exponenţial, pe măsura detalierii uimirilor sale: ,,NU putem spune că istoricii români nu cunoşteau limba italiană (n.n. ba chiar, unii dintre ei, erau şcoliţi până la nuanţe de mare fineţe, îndeplinind şi funcţii de înalţi demnitari ai statului român în Italia!!). Reproducem, în cele ce urmează, pasajul cu acuzele cele mai grave, sângerânde ca rănile Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, în amurgul domniei sale, peste Moldova întreagă: ,,Dacă e să continuăm şirul mirărilor, nu ne putem explica de ce istoriografia română NU cunoaşte sau ignoră redutabilul tratat The Cambridge History of India (şase volume) publicat în 1922. În primul volum al acestui tratat se demonstrează, de exemplu, că Vedele ca literatură şi filozofie, îşi au originea în zona Carpaţilor şi că reprezintă cultura anticilor pelasgi migraţi în mileniul trei din Carpaţi în India şi NU invers, cum susţine în mod superficial şi total neadevărat istoria şi lingvistica europeană, inclusiv istoria şi lingvistica română.”. Aproape clocotind de o mâhnire colosală, Dumitru Ioncică îşi continuă, cu fervoare debordantă, disecţia, întrebânduse, pe ton grav, acuzator, de cor din tragediile antice greceşti: ,,De ce tratatul lui Robert Sheringham, de la 1670, De Anglorum Gentis Origine Disceptatio, în care se demonstrează, în peste 600 (n.n. şase sute) de pagini că străbunii anglilor au fost geţii, NU este cunoscut de istoricii români? Sau Tăbliţele de la Sinaia, care confirmă argumentaţia istoricului italian privind trecutul nostru daco-getic? Şi nici constatarea celor de la UCLA, şi apoi de la Cambridge privind faptul că în mileniul cinci înainte de Hristos în Europa cele mai multe dovezi arheologice referitoare la existenţa vreunei culturi se găseau cu precădere în arealul populat azi de români?”.

Pentru a pune un ultim şi extrem de dureros punct ,,acestor mirări şi acestor ciudăţenii” – precizând că scrierile lui Carlo Troya au fost tipărite în pragul anului istoric 1848 -, Dumitru Ioncică nu se sfieşte să facă trimitere la o altă anomalie teribilă – şi anume aceea că, în acele vremuri, ,,Ion Heliade Rădulescu se căznea să potrivească limba română tradiţională cu veşmântul total nepotrivit al limbii italiene”. Apoi, directorul Editurii Uranus încearcă, totuşi, să pună acest ultim punct dureros, făcând eforturi supraomeneşti de a smulge un zâmbet sarcastic: ,,Poate că, aşa cum îmi spunea un prieten, ameţeala ideii romanităţii limbii române era aşa de intensă încât nimic altceva NU se mai putea vedea împrejurul istoriei”. Înainte de a cita cea din urmă judecată de valoare, prin care Dumitru Ioncică îşi încheie capitolul Cine este Carlo Troya? -, vă rog să-mi îngăduiţi, stimaţi cititori, a transcrie două afirmaţii categorice, aparţinând unor istorici de peste Ocean, care au cercetat marile situri arheologice, muzeele de istorie şi marile biblioteci de pe Terra. 1. Dr. Daniel Ruzo (arheolog peruan): ,,Carpaţii se află într-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscută la ora actuală”. 2. William Schiller (arheolog american, cu decenii de studii şi cercetări pe teren, în toată lumea): ,,Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte azi poporul român, răspândindu-se, apoi, atât la Răsărit, cât şi spre Apus, acum 13-15 mii de ani”. Cu un, parcă, ultim oftat visceral, istoric şi metafizic, Dumitru Ioncică îşi încheie, astfel, excursul său ştiinţific: ,,Dacă opera istorică a lui Carlo Troya ar fi fost cunoscută în România, multe cărţi sau lucrări de referinţă, tratate de istorie, dicţionare, istoria propriu-zisă şi istoria arhitecturii ar fi arătat ALTFEL

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 şi multe confuzii privind originea reală a goţilor s-ar fi risipit, iar adevărul rostit de istoricul italian în urmă cu peste 160 de ani: ,,Nici un popor afară de acesta – căruia grecii i-au dat apelativul barbar – nu a avut o istorie mai antică şi mai certă decât cea a geţilor sau goţilor” ar fi avut astăzi altă rezonanţă”. Doamne, ocroteşte-i pe români!

ce a domnit 47 de ani, două luni şi trei săptămâni, şi a înălţat 44 de mânăstiri şi biserici în toată Moldova, încât pe vremea aceea un duh Creştinesc de sfinţenie plutea peste tot pământul cel binecuvântat al Moldovei. Pentru faptele sale creştineşti, Dumnezeu Tatăl cu mare semn l-a însemnat, căci ca unui adevărat sfânt, lui mai dinainte i s-a arătat ziua şi ceasul morţii. Într-o dimineaţă senină, în a doua zi a lunii lui Cuptor, pe când se îngână ziua cu noaptea, Ştefan chema iarăşi lângă patul său pe soţia sa, doamna Voichița, pe Bogdan, domnul cel nou, pe mitropoliţi şi pe vlădici, pe boieri şi pe curteni. Bolnavul se ridică singur de pe pat şi porni încet spre tronul domnesc, care era alături. Îşi puse singur coroana pe cap, prinse sceptrul în mâna ca în vremurile lui de mărire şi, aşezându-se în scaunul domnesc, ridică ochii săi albaştri înlăcrimaţi şi grai: - Bucuraţi-vă! Iată îngerul Domnului şi Dumnezeului meu m-a vestit că peste trei ceasuri trebuie să vă părăsesc! M-am urcat iarăşi pe scaunul Domniei, ca să vă dau binecuvântarea pentru despărţire! Şi pentru că toţi începură să plângă, Ştefan le zise: - Nu plângeţi. Mergeţi şi vestiţi poporul că toate durerile mi-au trecut. Peste trei ceasuri nu voi mai fi între ai mei. Nu plângeţi. Dumnezeu Tatăl să vă aibă în sfânta Sa pază! Lacrimi fierbinţi curgeau din ochii tuturor, iar el zâmbea fericit şi faţa lui strălucea ca soarele. După trei ceasuri, cel care fusese fala Moldovei, scutul şi nădejdea creştinătăţii închise ochii liniştit şi împăcat. Buciumaşul primi semn să sune din bucium ca să vestească poporul că prorocirea Sfântului Voievod s-a împlinit întocmai. Începu să bată iarăşi clopotul cel mare de la Sfânta Mitropolie. Iar după el începură să plângă în glasuri de aramă mii şi mii de clopote de la toate bisericile şi doliu greu se întinse de la munte până la mare. În toate mânăstirile se ţinură priveghiuri şi se citiră rugăciunile prohodului.

Despre Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și ultimile sale zile de viață „Spre sfârşitul domniei sale, Ştefan cel Mare semnase deja un tratat cu turcii, în condiţiile în care nu mai primea nici un ajutor din Europa. Practic, exista o suzeranitate otomană, dar destul de limitată, în sensul că li se plătea tribut turcilor, mai mult simbolic, dar ei lăsau legile vechi să funcţioneze, ceea ce, să recunoaştem, era un târg bun. Aceste vorbe trebuie înţelese ca fiind un sfat de menţinere a unor raporturi moştenite la rândul său de Ştefan de la Petru Aron şi nu ca o cedare a ţării către turci”, ne precizează Prof. de istorie Gabriela Obodariu.

Moldova în timpul lui Ștefan cel Mare Până în ultima zi a domniei şi a vieţii sale, Ştefan a ţinut sabia în mână. Grigore Ureche spune că Ştefan cel Mare a murit într-o zi de Marţi, la 2 Iulie 1504, în scaunul său domnesc de la Suceava, după

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Zilele se strecurară în jale multă şi în răsunătorul bocet al clopotelor. Pe urmă se întinse alaiul mare de preoţi, de osteni, de boieri şi de popor. Şi Vodă, învestmântat că în vremile măririi, cu coroana pe cap, cu sabia şi buzduganul alături, fu ridicat pe năsălie de boierii mari; clerul îşi înălţă glasul şi porniră. Muzicile ostăşeşti prinseră a suna, şi când ieşi alaiul din cetate se umplură câmpiile de mulţime. Călăreţii îşi duceau în pas caii, iar armele, care alte dăţi se înălţaseră cu fala, acum erau îndreptate spre pământ în care şi voievodul lor cobora. Merseră multă vreme prin arşiţa lui iulie de la Suceava spre Putna. Şi a fost o adâncă zguduire în inimi când corpul marelui Ştefan fu coborât în bolta de piatră. Şi fu atât de sfâşietoare jalea, încât niciodată până atunci şi nici de atunci până astăzi pe pământul Moldovei o durere că aceea nu sa mai pomenit.

toate hatârurile. Când simţi că puterile îl părăsesc de tot, Ştefan a chemat “ţară” la ultimul lui sfat: “Boieri dumneavoastră, v-am chemat să mă mărturisesc înainte de moarte, să mă spovedesc ţării. Rog să mă iertaţi că am fost prea bun cu voi şi prea crunt. Am moştenit o ţară de ţărani şi vă las o ţară de osteni. În Moldova, toată populaţia care ştia să ţină în mâini numai coarnele plugului, ştie azi să ţină în mina şi sabia. Turcul ne-a dorit Moldova un paşalâc al Imperiului Otoman. Leşii (Polonezii) – un voievodat al Ţării Leşeşti. Ungurii – un teritoriu al Ţării Ungureşti. Tătarii – un loc de păşune pentru caii lor. Dar n-au izbutit. Vă las o ţară bine apărată. În cetatea noastră de la Dunăre – Chilia, şi de la Marea Neagră – Cetatea Alba, şed acum că un spin în coasta ţării păgânii cei fără de Dumnezeu. Îmi pare rău de neputinţele pe care mi le-a adus bătrâneţea, căci visul meu era să vă las ţară întreagă şi neştirbită. Căci o ţară, atâta timp cât îşi va avea hotarele ştirbite, va sângera mereu. Şi acum nu sângerez atât de rănile mele din bătăliile trecute, cât de aceste două răni vii – Chilia şi Cetatea Alba. Ca să pot dormi liniştit în mormântul meu, aş vrea să-mi juraţi că nu veţi uita niciodată de ele şi, atunci când va sosi clipa prielnică, veţi face tot posibilul ca să le întoarceţi Moldovei. Nu ni s-a furat două cetăţi, ni s-a furat ceva mai mult – Dunărea ne-a fost furată şi Marea Neagră ni s-a răpit. Moldova fără de mare e ţara numai pe jumătate. Mulţi ne-au vrut îngenuncheaţi. Mulţi ni s-au dorit “eliberatori”. Turcii vroiau să ne elibereze de unguri, ungurii – de Leşi (Polonezi), Leşii – de turci. Dar toţi urmăreau alte scopuri: cum să ne facă robi şi turcilor, dar şi lor. Grea mi-a fost domnia. Timp de 47 de ani mă miram în fiecare zi că n-am murit. Duşmanul m-a îngenuncheat numai de două ori: la Chilia şi la Valea Alba. El nu ţintea moartea mea, el ţintea moartea Moldovei. Şi când am avut noroc, Moldova l-a avut.

Testamentul lui Ştefan cel Mare Ultimii ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare au fost cei mai zbuciumaţi. Deşi se aburca tot mai greu pe cal, deşi mânuia sabia cu ceva mai puţină îndemânare ca-n anii cei tineri, viteazul voievod al Moldovei n-a ştiut ce-i odihnă până-n ultimele zile ale vieţii sale. Rana de la picior, pe care o căpătase sub zidurile Chiliei în 1462, începu să-l chinuiască. Dar cel mai mult îl durea o altă rană, din suflet – Chilia şi Cetatea Alba care se aflau sub jug străin. Visa să le mai vadă adăugate Moldovei, ca să poată muri împăcat. Mândria lui Stefan cel Mare erau cetăţile ţării, pe care le-a întărit sau au fost ridicate la îndemnul lui. Bătrânul domnitor voia că tronul ţării să rămână pe mâini sigure. În ţara era pace, dar Ştefan simţea că pacea e relativă. Ţările vecine, dar şi unii dintre boierii ţării aşteptau să închidă ochii voievodul, ca săşi dicteze condiţiile, să pună un domn pe care l-ar putea manevra şi înclină să le facă

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Vă las o ţară pe care mi-am dorit-o şi v-aţi dorit-o. Şi nu aş vrea să închid ochii fără să ştiu pe cine aţi ales domn al ţării în locul meu. Nu doresc ca mormântul meu să fie stropit cu sânge. Nu doresc să se certe din cauza tronului ţării părinţi şi copii, fraţi şi surori, nepoţi şi unchi. Vreau să mor împăcat. Vă rog, boieri dumneavoastră, să faceţi alegere şi să-l sprijiniţi pe Bogdan-vodă, fiul meu şi domnul vostru. Ştefan, cu mâinile tremurânde, îşi scoase coroana de pe creştetul încununat de plete cărunte şi o aşeză pe fruntea lui Bogdan, care stă în genunchi înaintea tronului.” "Nu e o coroană de diamante, e o coroană de spini, fiule. Aş vrea să-ţi dau câteva sfaturi, de care poţi asculta, dar de care poţi şi să nu ţii seama. M-am temut să rostesc aceste cuvinte cu coroana pe cap, să nu le luaţi drept porunca. Acum, când mi-am luat locul printre boieri, cred că le pot spune. Trăim vremuri tulburi. Din toate părţile, fiare gata de pradă se uită cu ochi pohticiosi către biata ţară a Moldovei. Eu şi boierii şi răzeşii mei am făcut tot ce mi-a stat în putinţă şi am apărat-o, pe unde cu cuvântul, pe unde cu sabia, de duşmani. Iar duşmanii ei sunt mai ales vecinii ei, care vor să-şi mărească ţările pe seama Moldovei. Care vor tara Moldovei că pe o simplă regiune a ţărilor lor. Şi Leşii (Polonezii) jinduiesc să vă aibă birnici. Să vă facă pe cât se poate mai curând catolici. Ca şi ungurii, care visează mereu gurile Dunării. Şi tătarii nu s-ar da în lături s-o prefacă într-o păşune pentru caii lor sirepi. Şi cazacii care ajung până aici cu gând să se bată cu păgânul pentru credinţa, dar se întorc înapoi cu turme şi herghelii de-ale moldovenilor. Şi rusul care a început să se lăţească în toate părţile, dintr-o ţară mică devenind o ţară cu întinderi mari, pe seama vecinilor. Şi turcul care a cuprins atâta lume. Toţi ne-ar vrea vasali şi birnici. Şi dacă tu, fiule, şi voi boieri dumneavoastră, veţi vedea că nu puteţi ţine tara, şi-ţi vedea că nu aveţi încotro, să o închinaţi, dar să nu o

închinaţi oricui. Dacă vreţi ca fiii şi nepoţii voştri să mai vorbească limba noastră strămoşească, să nu o închinaţi vecinilor – nici Leşilor (Polonezilor), nici ungurilor, nici muscalilor (ruşilor). Aceştia, dacă vin, nu se mai duc din ţară şi sub diferite pretexte au să vă treacă la altă credinţă şi au să vă impună să le vorbiţi limba şi jugul vă va fi dublu. Vor găsi argumente că sunteţi unguri sau slăvi, că graiurile lor sunt mai nobile. Şi nu veţi fi stăpâni, ci străini în ţara voastră. Şi din toţi – cel mai tare astăzi e turcul. Aş vrea să vă ştiu liberi. Dar dacă veţi vedea că nu vă puteţi păstra libertatea, şi gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea să rostească niciodată, să vă închinaţi celui cu care m-am războit întotdeauna – turcului; că acesta nu cumpără moşii în ţară străină, nici moschei nu zideşte şi nici altă limbă decât turca turcul nu are dreptul să înveţe. Şi fiind Turcia prea departe de Moldova şi peste ape, ea nu va dori niciodată să se mute în Moldova, că unele neamuri de la nord care caută regiuni mai călduroase şi pământuri mai roditoare. Veţi plăti birul umilitor până veţi găsi putere în voi să vă scuturaţi jugul nesuferit. Şi aş dormi la locul meu de veci împăcat, dacă aş şti că mi-aţi ascultat sfatul. Eu am ostenit. Şi plec să mă culc. Nu aş vrea să dorm somn greu, însoţit de coşmaruri. Aş vrea să dorm în somnul cel de veci împăcat. Asta e ultimă rugăminte a celuia care va fost mai mult decât un domn, v-a fost un părinte.”

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Legăturile de solidaritate dintre o persoană şi patria sa poartă numele de patriotism.

Maxime, cugetări, aforisme PATRIE ŞI PATRIOTISM

Patriotismul reprezintă sentimentul de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor. Patriotismul este astfel un sentiment care are ca univers de referinţă patria.

Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi -Romain Roland Viața este un mare dar al naturii, dar adevărata fericire este sa faci bine țării și poporului tău - Gheorghe Marinescu

Patriotismul se manifestă, astfel prin crearea de valori; fidelitatea faţă de ţară şi prin preţuirea acordată: patriei, istoriei ei, tradiţiilor şi obiceiurile, valorilor naţionale şi apărarea ţării la nevoie.

Un bun patriot nu dorește și nici nu provoacă neînțelegeri cetățenești ci, dimpotrivă, prin exemplul și puterea sa de convingere, trebuie să contribuie la moderarea, pe cât se poate, a celor care exagerează și să fie un factor de înțelegere și de pace. Nu încetează să fie blând decât atunci când patria, în pericol, are nevoie să fie apărată. Atunci devine leu, luptând să învingă sau să moară.

Identitatea naţională reprezintă un ansamblu de date şi trăsături prin care se individualizează o persoană. Identitatea persoanei este influenţată major şi de relaţiile acesteia cu cei din jur. Naţiunea se defineşte ca o mare comunitate umană, instalată pe un acelaşi teritoriu , caracterizată prin unitate istorică, lingvistică, culturală, economică, şi care este suverană.

Nu e cu adevărat patriot decât omul virtuos care simte și-și iubește toate îndatoririle, străduindu-se să le înfăptuiască. Iubirea de Patrie – fie ca e vorba de o țară de vastă întindere, sau de o țară mai mică – reprezintă întotdeauna un sentiment nobil. Patria nu e simpla întindere geografică atribuită în mod inevitabil și providențial fiecărui popor, ci o entitate destul de complexă, o rezultantă istorică a activității care creează valori umane și le răsfrânge, le obiectivează în lumea dinafară, un context de valori izvorâte din spiritul unui întreg popor și, trăite, actualizate, întrepătrunse într-un anume teritoriu (bine determinat).

"Democrat înseamnă cineva care vrea să înalţe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalţe el pe umerii poporului" Nicolae Iorga.

Cei fără Patrie, nu au nici nume, nici aspirații, nici considerație, nici drepturi, nici nu pot fi socotiți ca frați în mijlocul popoarelor. Sunt bastarzii Umanității. Locuitorii aceiaşi patrii sunt solidari unii cu alţii, se simt puternic legați de aceasta.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Prof. Geo CĂLUGĂRU

EROII DE LÂNGĂ NOI Un monument unic, închinat eroilor care s-au jertfit pe altarul limbii române, la SOROCA (Rep. Moldova) Ideea acestui inedit și necesar monument îi aparține scriitorului moldovean Ion Druță și pe care l-a numit „Lumânarea Recunoștinței”.

ELEGIE Poetului erou Constantin T. Stoika Era tânăr Cât să atingă cerul Cu gândul și Să-al doară Floarea De-o să moară… Tânăr cât Să-și dea viața Pe o gură de Rai O silabă de grai. Era tânăr Cât să-și dea sângele Pe cântec de greier Și pe stele În boabe de rouă… În suflet avea Nevăzuta stea Rădăcină de vis Și iubire De râu și de ram Veghe nestinsă De țară și neam.

Monumentul “LumânareaRecunoştinţei” de la Soroca Monumentul de o frumusețe deosebită construit la Soroca, veche cetate a lui Ștefan cel Mare, deasupra Nistrului reprezintă un omagiu adus tuturor eroilor care au păstrat vie limba, cultura și istoria Moldovei. ”Aici zac, vărsate în temelii, legate piatră în piatră, suferințele, speranțele și truda multor generații ale compatrioților noștri” și se înveșnicește memoria autorului anonim al baladei ”Miorița”. Simbol al poporului moldovenesc monumentul național „Lumânarea Recunoștinței”, capelă în formă de lumânare, înaltă de 29,5 m face legătura prin cele 600 de trepte între apa Nistrului și vârful dealului Soroca. De aici noaptea lumina străbate și luminează magic priveliști din Moldova de dincolo de Prut. Recunoștință eternă și prețuirea noastră, a românilor de pretutindeni pentru străbunii eroi dar și pentru cei ce-au realizat și realizează opere nemuritoare închinate poporului.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 pelerinilor au adus omagiul lor distinsei doamne de viţă nobilă şi desfid ipocrizia celor care au dorit să arate că Monarhia miroase a parfum de colecţie, în timp ce Republica pute a bălegar. Îmi aduc aminte şi acum cu câtă morgă a întâmpinat fostul premier Adrian Năstase, la 13 februarie 2003, pe Aeroportul Otopeni (azi Henri Coandă), sicriul cu osemintele fostului suveran Carol al II-lea şi ale metresei sale, Elena Lupescu, care au fost reînhumate apoi la Curtea de Argeş. Dincolo de meritele sale incontestabile în susţinerea proiectelor naţionale culturale de anvergură (înfiinţarea Fundaţiilor Regale, de exemplu), nu trebuie uitat nici un moment că Regele Carol al II-lea a fost primul suveran care a instaurat dictatura în România, desfiinţând partidele politice şi Parlamentul ca principale instituţii ale democraţiei. După cum nu trebuie uitat şi că, tot sub domnia acestuia, prin Tratatul economic româno-german parafat la 23 martie 1939, economia ţării a fost pusă la cheremul Germaniei lui Hitler. Necunoscătorii istoriei trebuie să ştie că detaşamente militare germane au căpătat drept de staţionare în punctele strategice din România tot ca urmare a deciziilor lui Carol al II-lea, şi tot sub domnia acestuia vecinii hrăpăreţi ruşi, unguri şi bulgari au muşcat adânc din trupul României Mari în vara şi toamna anului 1940. De ce trebuia ca oasele-i domneşti să fie reînhumate cu onoruri la Curtea Domnească de la Mânăstirea Anei lui Manole? Probabil că şi pentru setea sa de sânge (din ordinul său au fost asasinaţi sute de opozanţi), pentru lăcomia sa fără limite (era acţionar de forţă la mai toate marile companii industriale, de transporturi şi financiar-bancare din ţară), dar şi pentru viaţa personală trăită în huzur şi desfrâu…Dar mai ales pentru că avea sânge albastru şi fusese ales de divinitate (şi de Iuliu Maniu) să ocupe tronul României.

Radu BORCEA

Mareşalul Ion Antonescu are mormânt şi o cruce la căpătâi? Scriu aceste rânduri la câteva zile de la funeraliile Principesei Ana de Bourbon Parma, consoarta fostului suveran al României, Mihai de Hohenzollern. În intervalul 1-13 august 2016, cât timp defuncta a stat pe catafalc şi monarhiştii de suflet şi de conjunctură s-au perindat prin faţa coşciugului, presa noastră scrisă şi audio-vizuală, de toate culorile (politice), s-a întrecut în a-i aduce omagii celei care i-a stat alături 68 de ani fostului suveran, preamărindu-i calităţile de soţie şi mamă grijulie, dar şi eroismul de care a dat dovadă în timpul cât a fost înrolată ca şofer şi infirmier în Rezistenţa Franceză condusă în luptă de marele strateg militar şi om de stat, Generalul Charles de Gaulle. În zilele de doliu am citit şi ascultat ode şi imnuri de slavă închinate Anei de Bourbon cum nu mi-a fost dat în ani şi ani să citesc prin manuale de istorie sau articole de presă despre ilustrele anonime Ana Ipătescu şi Ecaterina Varga, eroine ale Revoluţiei de la 1848 din Muntenia şi Transilvania, sau despre Ecaterina Teodoroiu, Eroina de pe Jii, căzută la datorie pe meleaguri vrâncene în Războiul pentru Reîntregirea Neamului. Româncele noastre neoaşe au fost/sunt tratate diferenţiat; poate şi pentru că ele nu au fost ramuri de viţă nobilă şi nu au avut în vene sânge albastru. Privind ca un bun creştin la toate câte s-au scris şi vorbit în cele 13 zile despre prinţesa pe care barcagiul a trecut-o pe celălalt mal al vieţii, mi-am zis că aşa este românul: ospitalier cu musafirii, în stare să-şi ia de la gură pentru ca aceştia să se simtă bine şi în largul lor. Ospitalier, generos şi iertător chiar şi faţă de cei care l-au tratat cu dispreţ, privindu-l ca pe o obială cu care-şi şterg praful de pe botine. Apreciez decenţa cu care majoritatea

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Un tron pe care l-a slujit cu devotament doar Carol I, nepotul acestuia, Ferdinand Întregitorul şi mai ales soţia acestuia, Regina Maria. O regină care tocmai din cauza fiului ei, aventurierul Carol Caraiman, nu a binemeritat funeralii naţionale de anvergura recent decedatei Ana de Bourbon Parma. Dacă unii dintre conducătorii ţării noastre şi din anturajul lor au avut parte atât de plata, cât şi de răsplata Istoriei, nu acelaşi lucru se poate spune despre alţii, cu merite şi contribuţii mult mai mari în făurirea destinului acestui neam. Şi mă gândesc, bunăoară, la sfârşitul tragic al Mareşalului Ion Antonescu. Un erou al Primului Război Mondial, un strateg militar care, de la locul lui de muncă – Biroul Operaţii al Marelui Stat Major al Armatei Române – a pregătit victoriile de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, din vara anului 1917, ofensiva de pe Mureş şi Crişuri, în toamna anului 1918, şi înfrângerea armatei maghiare conduse de bolşevicul Bella Kun (prieten intim cu Lenin) în anul 1919. Fapte pentru care, în noiembrie 1916, pe când era încă maior, a fost decorat de însuşi regele Ferdinand cu Ordinul „Mihai Viteazul” (cea mai înaltă distincţie pentru militari), pentru ca, în 1919, acelaşi suveran să-şi ia din piept acelaşi ordin şi să-l prindă pentru a doua oară pe pieptul bravului locotenent colonel. Desigur că personalitatea militarului Ion Antonescu şi a conducătorului de stat Ion Antonescu trebuie tratată cu obiectivitate, fără părtinire şi omisiuni, ţinând cont de deciziile pe care acesta le-a luat din poziţiile pe care le-a ocupat în statul român. Este indubitabil că în timpul celui de al Doilea Război Mondial a existat un Holocaust împotriva evreilor din statele aflate sub ocupaţie germană sau aflate în alianţă militară cu aceasta. Dar este indubitabil că atât în timpul acestui război, cât şi imediat după, în spaţiul românesc a mai existat un holocaust: Holocaustul roşu împotriva românilor, comis de bolşevici autohtoni şi bolşevici de origine semită,

soldat cu moartea a peste 1.000.000 de consângeni de-ai noştri. Sute de mii de români din teritoriile ocupate de Armata Roşie (Moldova dintre Prut şi Nistru, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa) au fost deportaţi în gulagurile din Siberia şi şi-au găsit sfârşitul acolo, fără mormânt şi fără o cruce la căpătâi. Iar în ţară, după 23 august 1944, şi mai ales după 6 martie 1945, elitele militare, intelectuale şi clericale româneşti au fost victime ale ocupaţiei bolşevice, ale securiştilor autohtoni şi de origine semită, sfârşitul vieţii găsindu-i şi pe aceştia tot fără un mormânt şi o cruce la căpătâi. Printre cei care au plătit cu viaţa şi nu are un mormânt şi o cruce la căpătâi se numără şi Mareşalul Ion Antonescu. Nici profesorul universitar Mihai Antonescu, mâna lui dreaptă, nu a fost înmormântat creştineşte şi nici alţi patru colaboratori apropiaţi ai celor doi. Doar judecătorii care i-au condamnat la moarte au ştiut dacă au luat o hotărâre la comanda politică a lui Stalin sau Lucreţiu Pătrăşcanu ori pe baza unor probe de vinovăţie incontestabile. Ştim sigur însă că fostul rege Mihai i-a refuzat bătrânei mame a lui Ion Antonescu cererea de graţiere a fiului ei, sau de comutare a pedepsei cu moartea. Ion fără de ţară şi fără de mormânt, cum l-au văzut istoricul Gheorghe Buzatu şi Poetul Adrian Păunescu, a căzut răpus de gloanţele plutonului de execuţie, în incinta Fortului Jilava, în locul numit Valea Piersicilor. Şi a rămas un proscris al Istoriei, fără drept de rejudecare a procesului-mascaradă de tipul celui din ziua de Crăciun a anului 1989. Cât timp a trăit, Ellie Wiesel i-a pus la zid pe conaţionalii noştri: „România a ucis, a ucis, a ucis!”, a condamnat, el, întregul popor român la începutul anului 2001, la Sighet, când a revenit în oraşul natal, de faţă fiind şi preşedintele bolşevic Ion Iliescu care nu a avut nici o reacţie. Era avertismentul că despre Ion Antonescu nu trebuie să se mai vorbească nici măcar în şoaptă. Nu trebuie amintită nici o faptă bună (de exemplu,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 salvarea Tezaurului Băncii Naţionale ascuns la Tismana în primăvara anului 1944, ca să nu cadă în mâinile ruşilor, ca şi cel din 1916). Nu trebuie redată nici o silabă din declaraţiile sale ferme, de militar care îşi respectă cuvântul dat. „Nu voi face jocul rasist al germanilor şi îi voi salva pe toţi evreii mei”, declara mareşalul într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri pe care o prezida. Pentru ca, două săptămâni mai târziu, să revină şi mai hotărât asupra subiectului: „Eu mi-am dat cuvântul să asigur viaţa şi libertatea evreilor şi mă voi ţine de cuvânt”. Inutil să mai adaug că aceste declaraţii nu au contat nici cât o ceapă degerată în ochii aşa-numitului „Tribunal al Poporului”, din care făceau parte şi comunişti analfabeţi, care i-a hotărât soarta. După cum nu a contat nici mărturia dr. Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România acelei perioade, la procesul care a avut loc în mai-iunie 1946, după ce mareşalul a fost adus de la închisoare „Lublianka” din Moscova. Redau această declaraţie a rabinului aşa cum apare ea într-un testament legalizat de el la New York în anul 1956: „ A fost acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion

Antonescu care a făcut foarte bine pentru soarta evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste…Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor. El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcândule să piară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun”. Ce să facem cu aceste declaraţii? Să ne facem că ele nu există? Conducători de oşti care au comis crime în masă în timpul războiului împotriva populaţiei civile, sau chiar a batalioanelor de prizonieri, ca Stalin şi Churchill (la Dresda, în 13 februarie 1945, când au fost ucişi peste 200.000 de localnici şi refugiaţi), au devenit eroi între eroi în ţările lor. Alţii, precum regentul Ungariei, Mikloş Horthy, care a trimis în lagărele de exterminare sute de mii de evrei din Transilvania de Nord ocupată în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1944, au scăpat cu viaţă. „Amiralul fără flotă” maghiar a fost adus post-mortem din exilul spaniol şi s-a bucurat şi el de reînhumare cu funeralii naţionale. P.S. Am citit undeva că din afara României a venit în 1990 indicaţia ca Ion Iliescu să nu fie de acord cu legiferarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, aceiaşi sfătuitori îndemnând la prudenţă în ceea ce priveşte condamnarea crimelor comunismului în România, pentru că s-ar fi ajuns la adevăruri neconvenabile alogenilor care au ocupat funcţii importante în partidul comunist şi în structurile centrale şi locale ale securităţii.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Aceiași ticăloși au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori și au sărbătorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare. În timpul ocupației bolșevice, aceia pentru care vă înduioșați astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunțat urgiei comuniste și au ajuns și doliul în multe familii românești. Din pivnițele Chișinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noștri, care au fost astfel răsplătiți fiindcă 20 de ani au întins o mînă prietenească acestor fiare ingrate. Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoașteți desigur și Dvs. și pe care le puteți afla în amănunt. V-ați întrebat Dvs. de ce și-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteți explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade? V-ți întrebat cîți din ai noștri au căzut omorâți mișelește de coreligionarii Dvs., cîți din ei au fost îngropați înainte de a fi morți? Voiți și în această privință dovezi, le veți avea. Sânt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afișat-o împotriva poporului nostru tolerant și ospitalier, dar astăzi demn și conștient de drepturile lui. Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiți în mijlocul nostru și tratați, evreii Dvs., ajunși comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruși, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi. În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându-se temporar și-au lăsat câțiva ofițeri și soldați răniți pe loc. Când au reluat înaintarea și-au regăsit răniții mutilați îngrozitor. Oamenii care puteau fi salvați și-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice. Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul și urechile. Îți dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?

Scrisoarea Mareșalului Ion Antonescu către Wilhelm Filderman, Președintele Comunității Evreiești din România. „DOMNULE FILDERMAN, În două petiții succesive îmi scriți ,,de tragedia zguduitoare,, și mă ,,implorați,, în cuvinte impresionante, reamintind de ,,conștiință,, și de ,,omenie,, și subliniind că sânteți ,,dator,, să apelați ,,la mine,, și ,,numai,, la mine, pentru evreii din România, care sânt trecuți în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug. Pentru a amesteca tragicul în intervenția Dvs., subliniați că această măsură ,,este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă altă vină, decât aceea de a fi evrei,,. Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferințele celor umili și fără apărare. Înțelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înțelegeți și Dvs., toți la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam întreg. Vă gândiți, v-ați gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei și ce se petrece astăzi, când zi de zi și ceas de ceas plătim cu mărinimie și sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere și ne-au tratat de la Nistru până la Odessa și pe meleagurile Mării de Azov? Dar potrivit unei tradiții, voiți să vă transformați și de astă dată din acuzați în acuzatori, făcându-vă că uitați pricinele care au determinat situațiile pe care le plângeți. Să-mi dați voie să vă întreb și prin Dvs. să întreb pe toți coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic, cu cât suferințele și loviturile primite de noi erau mai mari. Ce-ați făcut Dvs., anul trecut când ați auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia și Bucovina, au scuipat ofișerii noștri, leau smuls epoleții, le-au rupt uniformele și când au putut au omorât mișelește soldații cu bâte. Avem dovezi.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Te îngrozești? Te înduioșezi? Te întrebi, de ce atâta ură, din partea unor evrei ruși cu care nu am avut niciodată nimic de împărțit. Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs. Nu vă înduioșați, dacă aveți cu adevărați suflete, de ceea ce nu merită, înduioșațivă de ceea ce merită. Plângeți cu mamele care și-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care și-au făcut și lor și vă face și Dvs. atâta rău.

îndemânarea de a urzi lucruri deosebite, oameni care la rândul lor prin tot ceea ce fac ne induc starea de bine. Talentul lor, pus înainte de toate în slujba lui Dumnezeu ne fac să le găsim un loc aparte acolo, în odaia inimii noastre. Un suflet de nobleţe aparte, pentru că nimic nu este întâmplător, am avut bucuria să-l cunosc nu demult. Manuela Cerasela Jerlăianu, căci de ea este vorba, s-a născut pe 27 octombrie 1976 în orașul Fetești (județul Ialomița). A fost la școala generală în zona natală, apoi a absolvit studiile liceale în Brănești (județul Ilfov, promoția 2005) și a urmat studii de licență în management și agroturism la Universitatea de Studii Agronomice și Medicină Veterinară în București (promoția 2008) precum și Școala Postliceală Sanitară Carol Davila din București (promoția 2009).

MAREȘAL ANTONESCU 19.X.1941

Pr. stavr. Radu BOTIȘ

A debutat literar online pe 1 aprilie 2015 pe regatulcuvantului.ro, iar editorial cu volumul de poezie Desenând pe cer la Editura Beta din București care a apărut pe 16 octombrie 2015. De asemenea a publicat versuri în mai multe antologii: Conviețuiri (Editura Beta, București, 2015), În căutarea paradisului pierdut (Editura Karta Graphic, Ploiești, 2015), Colinzile zăpezilor târzii (Editura Liric graph, Galați, 2015), Femeia omniprezentă (Editura StudIS, Iași, 2016).

LUMINA DIN TAINA CUVÂNTULUI Niciodată nu vom întâlni măcar două călătorii prin lumea această identice. Ne gândim atunci că Înţeleptul Dumnezeu a statornicit în fiecare dintre noi o lucrare ziditoare aparte. Suntem înzestraţi cu daruri minunate precum cel al văzului, auzului, vorbirii, etc, şi le preţuim atât de puţin când reuşim să ne bucurăm de ele, concepem totul ca pe o normalitate care ni se cuvine. Abia când uneori încercări diverse năvălesc peste acest firesc al nostru, facem loc şi Lui introducându-l în această ecuaţie a propriei vieţi.

A urmat reeditarea cărții de debut sub titlul Desenând pe cer, vol. I (Editura Stef, Iași, 2016) și o altă carte titlul Desenând pe cer, vol. al II-lea (Editura Inspirescu Satu Mare, 2016). De asemenea a avut un dialog poetic cu Ion Vanghele care a văzut lumina tiparului în volumele Ce este iubirea? (Editura Stef, Iași, 2016), Două inimi bătând pe același portativ (Editura Stef, Iași, 2016) precum și Hermeneutică voll. I-II (Editura Stef, Iași, 2016). Tot în anul 2016 a mai publicat un volum de poezie sub titlul Miez de ardere și fum (Editura Stef, 2016) și unul de versuri

Cunoaştem oameni alături de care ne bucurăm, pe care îi preţuim, le suntem alături necondiţionat, le apreciem

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 am dăruit cu mare drag, acelora pe care inima mea i-a simțit că vor prețui lucrul manual făcut cu mare chibzuință. Nu spun acest lucru la întâmplare ci o spun pentru că eu ca și alți colegi de distracție ca să zic așa, avem mușchii mâinilor și picioarelor paralizați, aceasta paralizie, fiind survenită în urma unei afecțiuni a celulei nervoase. De aici încolo să socotească fiecare de ce și eu, dar și cei ca mine, mai dorim să ne facem utili nouă dar și societății. Să îmi fie cu iertare că vorbesc și despre altcineva însă cu tot respectul, o fac în cunoștință de cauză.

pentru copii, intitulat, Gânduri spirituale pentru copii.(Editura Stef, 2016). Volume în curs de editare: Virtutea tăcerii, (Editura Armonii culturale, 2016). Volum, epicio-liric, semnat, Cezarina Adamescu și Cerasela Jerlăianu. Volume de poezie: Prin trecerea lumii, (Editura, Armonii culturale, 2016). În leagănul timpului, (Editura, Armonii culturale, 2016). Ce poate fi mai frumos decât să dai cele mai frumoase conotaţii cuvântului, să tânjesti după cer şlefuind sufletul pentru întâlnirea supremă?

În alta ordine de idei, neavând copii, pot să mă ofer cu ușurință prichindeilor, am făcut acest lucru de nenumărate ori cu atâția copii încât aș putea să cred că am deja copiii mei. Mi-a fost și îmi este foarte simplu, dat fiind faptul că am fost prâzlea cel voinic acasă și am tot așteptat să mi se ia locul ca să am și eu pe cine alinta, dar nici o șansă, așa mă vedeam alergând la alte mămici cu prunci în brațe ca să le rog să împartă cu mine bucuria lor de a îngriji bebelușii. Iată că toate și totul parcă se înlănțuie încă de la primii ani ai existenței mele până în momentele acestea în care mă descriu astfel încât dumneavoastră să cunoașteți câte ceva despre mine.

Acum, să lăsăm povestea Manuelei Cerasela să curgă lin, frumos precum sufletul ei, un suflet mereu pregătit să-şi ducă menirea în veşnicie, demn, răbdător, resemnat, învăluit în aura protectoare a divinei pronii. M-am întrebat mereu, ce culoare are Lumina? Astăzi mă întreb ce culoare are Poezia? Mâine sau mai devreme, o să găzduiesc în casa sufletului meu, alte și alte întrebări. Rămasă de o vreme acasă, am tot avut tot felul de preocupări, aș da câteva exemple pentru că de la treburile casnice la poezie, am așezat o gamă destul de vastă de culori cu activități care să preocupe o persoană care își dorește să cuprindă totul, ca apoi să se surprindă. Așadar, am vizionat la TV. tot ce am simțit că mă ajută sau mă face să mă simt ancorată în această lume. Este un mod de educare, însă te face să devii pasiv, ori eu am fost un om activ și încă îmi place să cred că mai pot fi așa. Am citit și am scris, însă tocmai șederea mea acasă m-a fâcut să îmi îndrept atenția către activități creative, știam că pot face ceva din nimic, așa cum știu că o simplă sintagmă poate schimba sau ghida omul.

Așa a început totul. Tot din acea perioadă am căutat să înțeleg viața și ca aproape orice copil, aveam o dorință și anume: să fiu odată om mare. Iată că am ajuns om mare, dar paradoxal, am rămas tot copil. Acum scriu cu acel copil din mine, scriu cu inima omului mare, dar cel mai important este că scriu cu pana sufletului, acea pană înmuiată în aceeași culoare de Lumină. Am să las o poezie să vorbească despre acest lucru. Copil am fost şi eu - Pe când copil am fost şi eu, / M-am tot rugat la Dumnezeu, / Din mine să facă om mare, / Să calc tot greul în picioare./ Şi-odată mare m-am făcut, / În braţe rolul mi-a căzut, / Iar Domnul Sfânt mă tot ajută / Să car povara

Nopți întregi am confecționat diverse obiecte din materiale reciclabile pe care le-

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 mult cerută. / Şi-am pus pe mine port nebun, / Îl port şi-n Paşte şi-n Crăciun, / Dar un somn dulce mă-nfioară / Când văd cum anii vieţii zboară. / Absurd, abject şi ticălos, / M-a ars durerea pân'la os! / Firescul vieţii mele-ngălbenite, / Mindeplinise, vechea rugăminte.

că nu-mi mai aparțin eu, mie. Am hotărât să vorbesc telefonic cu Distinsul Domn Nicolae Negulescu, scriitor, poet craiovean. L-am rugat să își exprime părerea pentru câteva poezii, pe care i leam citit cu mari emoții. Răspunsul dânsului a fost acesta: „Esti un diamant neșlefuit.

Nimic nou, ar spune un scriitor. Așa scriem toți. Bine, bine, le-aș răspunde cu mult respect. Perfect adevărat, însă cum viața este o mare plină de întrebări, aș avea o întrebare. De ce scriu și eu? Răspunsul este atât simplu. Aici fac paralelismul la întrebare – răspuns: De ce n-am născut eu? Întrebare pe care mi-am adresat-o încă din primii ani de viață. Răspunsul pe care l-am primit a fost: Dumnezeu m-a ales pe mine, să fiu aici, acum, în această casă, pentru că mă iubește. Iată cum fiecare ființă primește în dar, un dar – Viața. Așadar astăzi sunt aici și scriu poezie.

Domnul N.N.Negulescu, este cel care mia deschis ușa ca să intru în cămara sufletelor dumneavoastră. Dânsul a fost primul ales de Tatăl meu ca să facă munca cea mai grea și anume, conturul desenului meu spiritual, este primul om care a început să șlefuiască ce Tatăl alesese. Au urmat alți aleși, menționez două nume: Academicianul Cristian Petru Bălan, membru U.S.R. și membru A.R.A. și Cezarina Adamescu, membru U.S.R. Nimic întâmplător, sunt oameni de marcă ai literaturii românești, oameni cu suflet de aur la care nu mi-am propus vreodată să ajung, să le bat la ușa sufletului. Au venit fără să îi caut. Efectiv, au apărut într-un moment în care un prunc are nevoie și de mamă și de tată. Spun acest lucru, pentru că fiecare are acesastă latură comportamentală cu mine. Mă declar fericită. În ascensiunea mea către Lumină, pot spune în versuri asa:

Am scris volume întregi în mai puțin de un an. Scriu direct la compiuter, o fac cu un singur deget, degetul mic de la mâna dreaptă, pentru că este singurul care încă se mai mișcă din articulații, celelalte fiind afectate, au ajuns să se închidă, rând pe rând, iar palmele stau strânse continuu. Palmele mele sunt pumni. Am dăruit cărțile. Păstrez câteva exemplare de la fiecare carte editată. Tirajele au fost mici. Mulțumesc Tatălui, pentru că a îngăduit să se întâmple așa.

Lumea este minunată/ Am și mamă am și tată, Dar pe orișiunde sunt/Am pe Tatăl meu cel Sfânt. Sunt cu El din veșnicie,/ Dud și Pace – Armonie,/ Dar acum peacest pământ, /Port cu Tatăl legământ./Tatăl meu mă ocrotește/Și nimic nu-mi poruncește/Ci m-ajută să dezleg/ Calea pe care azi merg. Sunt câteva din versurile poeziei: Lumea este minunată.

Am scris poezie încă din adolescență, fără să gândesc vreodată că voi publica ceva. În urmă cu unsprezece ani, am hotărât să păstrez orice scriu, numai și numai pentru mine. Am așternut în acest timp, o sută șapte zeci de poezii în câteva caiete. Le citeam apropiaților mei care doreau să asculte, din curiozitate sau nu. Mă tot îndemnau să le fac publice. Eu, nu și nu, sunt ale mele, am scris cu mine înmuiată în inima cerului și am sentimentul că îmi aparțin. Acest lucru a ținut zece ani. După cei zece ani am simțit

Eu le urmez indicațiile și mă așez exact în poziția propice dânșilor ca finisarea să fie făcută perfect. Pas cu pas, zi cu zi, urcăm, Tatălui îi plac lucrurile perfecte. Dumnezeu Tatăl, să îi dea putere și har pe mai departe primului ales dar și celorlalți care vin cu dragoste să răspundă Lui. Eu le

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 mulțumesc tuturor. Răsplata vine de Sus, cred cu tărie că Tatăl nu rămâne dator nicio dată.

aceasta trei zeci și cinci de zile. Sunt convinsă că atât cât am scris ăi eu și Doamna Cezarina, a fost atât cât Tatăl a voit dar și ce a voit.

Dumnezeu a preluat conducerea întregii mele ființe. În mai puțin de un an, am scris volume întregi, am o mie cinci sute de poezii scrise din care am publicat mai mult de jumătate. Acest aspect se întâmplă de când Domnul scrie cu mine și de când eu am sentimentul că mă confund cu cerul. El îmi trimite îngerașul să mă trezească în toiul nopții, iar eu exact ca un copil, mă ridic din pat și scriu ce mi se insuflă. Pot fi spuse diverse în urma acestei destăinuiri, eu nu fac decât să spun ce trăiesc, să judece oricine, oricum, cu mintea, cu inima, cu spiritul.

Voi lăsa liber să vorbească versurile poeziei: El m-a scris din veșnicie.Scrisă-n cartea vieții mele./Este cerul plin cu stele/Scris e și cerul cu îngeri,/Dar și zidulul marii plângeri./Scris cu literelealbastre,/Sunt cuvintele măiastre/Și în roșu foc aprins/Drumul vieții dinadins./Fiindcă El nemăsurate/Viețile le-a scris pe toate/Și cu verde Paradis/Pentru cel mai pașnic vis./El m-a scris din veșnicie/ Cu a vieții armonie/Și m-a trimis pe pământ/Să descopăr cine sunt./Că sunt om pe jumătate,/Dar cu Tatăl sunt de toate/Sunt și înger pe pământ,/Dar și-n ceruri în Cuvânt./El m-a scris, El mă citește/ Și cu inima cinstește/Lutul meu ca legământ/Făcând Pace pe pământ.

Mă simt o unealtă. O unealtă care este șlefuită în aceste momente de mâini îngerești. Nimic nu îmi aparține, nimic nu e al meu, primesc totul de Sus. Drumul a fost lung, mă pregătisem profesional, pentru alte treburi. Poezia era ultima pe listă. Credeam că o fac pentru mine. Părintele meu a îngăduit să fac tot ce miam dorit pentru dezvoltarea personală și a revenit să mă așeze la treabă, făcându-mă să fiu ucenic al Său. Îmi așeză înainte oamenii potriviți care grăiesc pentru El, oameni care mă șlefuiesc la îndemnul Său și astfel, se arată încă o dată în desăvârșire. Poate că așa a făcut pe parcursul evoluției umane, scoțând înaintași în fața celorlați, ca să spună ce El ar vrea să transmită, dar azi o face cu mine așezându-mă într-un loc pe care nu l-am căutat, oprindu-mă din alergătura lumii.

Eu sunt aici acum și gust din darul veșniciei care are un parfum minunat. Sunt fericită că exist prin această lume care trece. DOMNUL ARE GRIJĂ DE NOI TOȚI, DOMNUL ESTE CU NOI CU TOȚI. El ne-a dat viață pentru că El este viață. Cât de trist trebuie să se simtă un părinte în inima lui atunci când aduce la viață un copil, iar copilul după ce crește, pleacă de acasă pe termen nelimitat! Mă gândesc câtă tristețe a adunat Tatăl nostru de la toți copiii Lui care au pleacat în lume și au uitat de scânteia din pieptul lor, care îi ajută să ducă pașii pe cărările pământului. DUMNEZEU, Tatăl veșniciei, nu ne uită pe niciunul, trist este că această aducere aminte de Părintele nostru, nu o avem toți, deși așa trebuie să fie, pentru că toți suntem veniți aici prin voia Sa.

Acum poezia are rolul întâi în inima sufletului meu, celelalte lucruri pentru care am alergat și m-am zbătut să le dobândesc, au locul lor, un rol mult prea secundar față de dragostea pe care o am astăzi penrtu poezie.

Mă bucur să fiu aici pe pământ, însă mărturisesc că mă simt uneori străină, mă simt ca un musafir, am totul de-a gata, doar să mă servesc, doar să mă bucur,

Cu Doamna, Cezarina Adamescu, tocmai am terminat lucrul la o carte care are amprenta cerului pe ea. Am lucrat la

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 doar, doar să fac lucruri într-o casă perfectă pe care nu am făcut-o eu, ci am primit-o moștenire. Mă aflu la o nuntă la care după ce beau și mănânc trebuie să plătesc, fie că-mi place sau nu, sunt în horă, mă văd, mă simt, mă ciupesc să văd dacă este real și iată este cât se poate de real, sunt aici, sunt pentru că Tatăl Sfânt a îngăduit să fiu la nunta Iubirii. Aici în acest peisaj pot să mă îmbăt, cu miresme fine sau cu parfumul din vântul cenușii. Alegerea este a mea, startul a fost dat atunci când m-am născut. Eu aleg ce gust de la masa bogată, însă nu vreau să uit că la sfârșitul acestei frumoase întâlniri cu lumea, trebuie să achit consumația. Astăzi dacă pentru mine se termină totul, achit cu moartea adamică, cea pentru care Isus, Fiul Domnului, a plătit cu viața Sa de om. Dacă nu voi sfârși acum, prin îngăduința Domnului, voi trece de la viață la Viață, dar până una alta, nu uit că plec de la o întâlnire care este plină de miresme pe care le imprim în spiritul meu, la fel cum se impregnează rochia mea de gală cu diverse mirosuri atunci când vin de la peteceri lumești. Este singurul colet pe care îl iau cu mine, el va arăta ce am făcut prin trecerea lumii.

completaţi de dureri fizice sau de ordin sufletesc. Înţelepţii lumii grăiesc vrute şi nevrute promiţând bunăstare şi belşug,uneori aducând încercări şi deznădejde în plan social şi peste care, spun ei, vom trece doar încercaţi de broboane de sudoare sau...niciodată. "Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii" care se revarsă cu adevărat peste ,,luminătorii" puţini de la marginea veacului acestuia atât de controversat. Viaţa de credinţă împuținându-se ne face să uităm adesea de ,,propovăduitori drepţi" din trecut sau din prezent, ignorându-i adesea. Slava Cerescului Părinte se lasă aşteptată în inima noastră văzându-ne zgârcenia cu care ne dedicăm Lui, uitînd adevărată menire şi identitate (de creştin) în preocupări fără de sens. Egoism, indiferenţă, uitare? Poate la un loc toate acestea ne umbresc idealul propriei mântuiri peste care tronează eu-l personal, orbitor şi nimicitor. Cât mai avem în preajmă ,,luminători" să-i purtăm pe braţele inimii noastre făcând loc mesajului lor aducător de veşnicie. Mărturia acestora ne obligă mereu.

Mireasma Iubirii și miresmele plăcerilor lumești îmi stau aproape, atât de aproape încât ele fac din mine omul care sunt azi așa cum mă puteți distinge fiecare. Eu știu că sunt doar om, omul care astăzi a scris despre el.

"Luminători""la marginea unui veac prăbuşit, în disperare, sunt printre noi făcându-şi datoria pe care o avem fiecare de fapt. Trebuie să le facem loc aproape de noi încercând să le înţelegem grija cu care vor să ne aducă binele ceresc.

Demn, de multe ori demn, este acela ce nu-şi iroseşte vremea în zbuciumul unei lumi corupte, nepierzându-şi preţioasele clipe ale vieţii în tulburi şi trecătoare preocupări. Demni sânt aceia ce îşi închină darul vieţii Celui Prea Înalt, slujind Lui şi semenilor contribuind astfel, călăuziţi de Duhul Sfînt, la marea operă de mântuire. Cât de măreaţă şi plină de sens este veşnicia comparativ cu limita unei vieţi pământeşti numărată pe parcursul câtorva ani buni, decenii-trăind mereu cu speranţe; ani parcurşi alături de bucurii ori

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 şi slăbiciunii noastre. Ea înfrumuseţează viaţa, dându-i un ideal; ea o întăreşte, hotărându-i un scop. O conştiinţă fără credinţă e o locuinţă umedă şi întunecoasă. Credinţa e izvor viu de fericire." (Jean Finot) "Credinţa e mai presus de ştiinţă. Voinţa e mai presus de inteligenţă." (B. R Haşdeu) "Credinţa e mare, credinţa da viaţă. Istoria unei naţiuni ajunge rodnică, înălţătoare de suflete, mare, îndată ce naţiunea începe să creadă." (Th. Carlyle) "Credinţa e un frumos curcubeu care uneşte cerul cu pământul; o mângâiere pentru toţi, dar care pare felurit fiecărui călător, după locul în care se afla." (Geibel) "Credinţa este încrederea fiască a omenirii în dragostea părintească a lui Dumnezeu." (Pestalozzi) "Credinţa este măduva vieţii noastre." (Schlegel) "Credinţa este mâna care atinge infinitul." (Ellen j White) "Credinţa este organul prin care respirăm parfumul veşniciei chiar aici, pe pământ, în viaţa trecătoare a trupului, şi prin care ne împărtăşim de gustarea bucuriei nesfârşite." (Schubert) "Credinţa nu este numai o virtute, este poarta sfinţită prin care trec toate virtuţile." (Helwald) "Credinţa strămoşească şi idealul moral trebuie să le capete sau recapete poporul nostru, spre a deveni mare popor." (N. Iorga) "Dacă puţină ştiinţă depărtează pe oameni de la credinţă, adevărata ştiinţă îi readuce totdeauna la ea." (Bacon) "Din credinţa izvorăsc toate virtuţile sociale, căci după părerea unanimă a înţelepţilor - stâlpul cel mai puternic al moralei şi al vieţii de Stat este credinţa într-un Dumnezeu Care răsplăteşte şi pedepseşte." (Chateaubriand) "Dragostea vine de la Dumnezeu, credinţa duce pe om la Dumnezeu." (Stirnn) "După cum respectarea cultului divin este prilej de mărire a Statelor, tot aşa dispreţuirea acestuia pricinuieşte

Ignatie Monahul Despre credinţă şi necredinţă "Adevărata credinţă e ca un diamant, ca o picătură de lumina cerească. Cu cât e mai curată, cu atât e mai preţioasă." (Fechner) "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (Ioan 3,16) "Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi." (Marcu 16,16) "Cercetaţi istoria - în orice timp şi loc vă va plăcea s-o deschideţi - şi veţi găsi pe om îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu, cerându-I toate lucrurile, chiar imposibilul!" (Lacordaire) "Cine nu crede în nimic se îndoieşte de sine însuşi. Credinţa este că puşculiţa în care se strâng economiile casnice. Credinciosul îşi încasează dobânda neştiut de nimeni. Toate epocile în care domneşte credinţă, sub orice formă, sunt strălucite, înălţătoare şi rodnice atât pentru contemporani, cât şi pentru urmaşi. Am crezut şi mai ales acum cred. Mearga-mi bine sau rău, eu rămân în tagma credincioşilor!" (Shopenhauer) "Corabia credinţei este un fel de corabie a lui Columb: duce spre pământuri noi." (Menzel) "Credinţa adevărată şi care are de obiect adevărul este cea mai înaltă şi mai desăvârşită treaptă la care poate ajunge omul în viaţa pământească. Ea stă la capătul dezvoltării fiinţei omeneşti." (Guizot) "Credinţa e cea mai mare binefacere pentru suflete. Fără ea, viaţa e fără vlagă, dacă nu tristă, şi farmecul ei se pierde. Indiferenţa şi plictiseala năpădesc conştiinţa noastră. Încet, încet acestea pregătesc terenul favorabil, unde va creşte nemulţumirea. Viaţa ajunge nesuferită. Ne simţim nefericiţi, cum s-ar simţi un om condamnat să trăiască în întuneric, şi tocmai credinţa e aceea care ne face să triumfăm asupra nenorocirilor, deznădejdii

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 decăderea lor. Necredinţa este ceva întâmplător, numai credinţa religioasă constituie starea normală a omenirii." (Tocqueville) "Eu mă rog mereu cât lucrez în laborator. Am învăţat mult şi cred tot aşa că un simplu ţăran breton, " (Pasteur) "Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute." (Evrei 11,1) "Istoria, ştiinţele naturii, medicina şi chiar legăturile dintre părinţi şi copii nu pot exista fără credinţă." (H. Grotcus) "Lipsa de credinţă religioasă s-a dovedit totdeauna a fi o rădăcină putredă în viaţa popoarelor, căci ea nu satisface nevoile sufleteşti ale oamenilor, şi, de regulă, biruinţa este a acelora care ştiu să-şi păstreze sentimentele religioase." (Helwald) "Minunea e copilul cel mai drag al credinţei." (Goethe) "N-a existat niciodată un popor de atei!" (Bettex) "Nicio nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu e pierdut atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou, cât timp sufletul nu abdica." J (Maeterlink) "Noi ne-am păstrat toate sentimentele naţionale curate şi întregi numai prin credinţă." (Burke, scriitor englez) "Nu poţi cârmui o lume fără Dumnezeu. Poţi numai s-o astâmperi cu tunul." (Napoleon I) "Omul are trebuinţă de credinţă pentru a-şi hrăni viaţa sa spirituală, după cum stomacul are nevoie de hrană pentru a susţine viaţa biologică." (Gustave le Bon) "Omul, cu cât se măreşte, cu atât trebuie să creadă mai mult." (V. Hugo) "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, marturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri." (Matei 10, 32-33)

"Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive; pentru cel ce nu vrea (să creadă), n-am niciunul." (Fer. Augustin) "Raţiunea face pe om, credinţa pe creştin. Raţiunea ne duce până la marginea infinitului, credinţa ne dă pe Dumnezeu întreg." (Lacordaire) "Sfârşitul filosofiei este să ştii că trebuie să crezi." (Geibel) "Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!" (Ioan 11, 25) "Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţa în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: "Ridicăte şi te arunca în mare!" şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice!" (Marcu 11, 22-23) "Ştiinţă nu-i decât o jumătate; credinţa este cealaltă jumătate." (Novalis) "Toate se clătină unde lipseşte credinţă." (Schiller) "Un grăunte de adevărata credinţă valorează mai mult decât un cântar de ştiinţă istorică; şi-o picătură de iubire mai mult decât o mare întreagă de ştiinţă a tuturor tainelor naturii." (A. Francke) "Un om cu credinţa este o putere socială, egală cu nouăzeci şi nouă de oameni care n-au decât interese." (Stuart Mill) "Viaţa este o taină tristă, a cărei cheie o are credinţă." (Lamennais)

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 câțiva studenți de pe raza județului și care beneficiază de cazare, servicii de calitate în vederea reintegrării în familie, pregătirii pentru viață și reintegrării socioprofesionale.

Așezământul de copii ”Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți La jumătatea lunii septembrie, împreună cu o familie de prieteni am vizitat numeroase obiective turistice din frumoasa Bucovină. La Rădăuți ne-am oprit să vizităm Mănăstirea Bogdana și Asezământul pentru copii.

Acest deosebit și necesar proiect, a pornit din iniţiativa părintelui Arhimandrit Iustin Dragomir Ioan, stareţul mănăstirii Bogdana din Rădăuţi.

Imensă bucurie că încă de la intrarea în Așezământ. ne-a întâmpinat cu multă căldură Maica Ecaterina. Am vizitat Biserica, câteva dintre clădiri și sala de mese. Interioarele ca și exteriorul clădirilor arată impecabil, ordine și curățenie desăvârșită. Am discutat și cu câțiva copii, cu David, Ioana, Elena, Andrei și au vorbit la superlativ de condițiile de viață din instituție. Se vede la tot pasul implicarea și dăruirea conducerii dar și a fiecărui angajat la bunul mers al activităților din Instituție. Așezământ este unicat în România, găzduiește 122 de copii și tineri, din județul Suceava, copii orfani, din familii sărace ori dezorganizate, dar și

A început în anul 2001 și a fost definitivat în anul 2015. Așezământul cuprinde un număr de 11 case de tip familial, 66 de locuri pentru studenți și tineri, sală de mese, teren de sport și ateliere educaționale. Toate acestea au fost construite din fondurile Mănăstirii Bogdana și cu sprijin (15%) din partea Consiliului Județean Suceava. O bună parte dintre copii s-au reintegrat în familia naturală și ceilalți sunt sprijiniți părintește și după vârsta de 18 ani, pentru a-și găsi un loc de muncă și să-și întemeieze o familie. Copii merg cu microbuzul la Școlile din municipiul Rădăuți, la cursuri extrașcolare, reușind să obțină rezultate remarcabile la învățătură. Pe lângă activitățile școlare,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 copii, tinerii din Așezământ beneficiază și de activități de recreere, comunicaresocializare dar și de stimulare a talentului și creativității în cadrul atelierelor de lucru (croitorie și lucru manual), de pictură, sală de lectură, informatică, muzică, săli de joacă și teren de sport. Pe perioada vacanței se organizează excursii, tabere, expoziții de pictură, serbări, concerte de colinde și altele la care sunt invitați oameni, tineri din oraș. Este de apreciat și faptul că pentru reducerea cheltuielilor pentru funcționarea optimă a Așezământului de copii ”Sfântul Ierarh Leontie”, conducerea a demarat și reușit, cu eforturi mari, să construiască o Brutărie, o Frizerie dar și o Croitorie, asigurându-se astfel și noi locuri de muncă. Din luna noiembrie 2016 s-a înființat și un cerc literar alcătuit din 15 copii și îndrumat de doamna Dr. Ioana Arhire.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Sărbătoarea nașterii Domnului Hristos, Crăciunul la români Nașterea Pruncului Iisus, marea minune, este punctul de întâlnire a umanităţii cu eternitatea, a divinului cu omul. Colindele românești, cântece minunate, scot în evidenţă taina lui Dumnezeu venit să se facă Om: „Astăzi sa născut Hristos/ Mesia chip luminos/ Mititel, înfășețel/ În scutec de bumbăcel/ Lăudați și cântați/ și vă minunați!“

Putem ajuta, sprijini proiectele Așezământului dând 2% din impozitul pe profit (Declarația 230), fie prin sponsorizare în contul: IBAN RO04RNCB0241123543990001 RON – deschis la BCR Rădăuți sau RO27BTRLRONCRT0367259601 – deschis la BT Rădăuți către FUNDAȚIA UMANITARĂ „SFINȚII IERARHI LEONTIE ȘI TEODOSIE” – Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, Calea Bucovinei, nr. 201, cod 725400, județul Suceava.

Legendele nașterii Domnului zugrăvesc peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moș Crăciun și avea case mari, grajduri, coșare și târle pentru vite. Pe neașteptate, în acest sat liniștit sosește o femeie necunoscută care, simțind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moș Ajun și îi cere găzduire. Motivând că este om sărac, acesta o trimite la fratele

În prag de sărbători vă urăm sănătate, succese și multe bucurii. LA MULȚI ANI! Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 său bogat, Moș Crăciun. Acesta, fără să știe că femeia este Maica Domnului, nu o primește sau o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa ajută străina să nască, faptă pedepsită de Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Moș Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căiește și cere iertare lui Dumnezeu devenind primul creștin; sfântul cel mai bătrân; soțul femeii care a moșit-o pe Maria. Deci Crăciunul reprezintă o sărbătoare creştină importantă, sărbătoarea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, care ne face să ne privim viaţa altfel, pe semeni într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul şi inima şi să primim, oferi, mai uşor, dragoste şi lumină. Celebrarea Naşterii Domnului este prilej de mare sărbătoare pentru întregul popor român. Începând cu 20 decembrie începe cu adevărat să miroase a Crăciun.

Magilor. Închinarea Magilor şi faptul ca aceştia au dus daruri Pruncului Sfânt au generat obiceiul cadourilor de Crăciun. Personajul mitic Moş Crăciun împarte cadouri copiilor şi adulţilor. În satele românesti copiii găsesc cadourile sub bradul împodobit în Ajun şi li se spune că Moşul a venit când ei dormeau sau când erau la colindat. La oraş şi în familiile mai bogate există o persoană care îmbrăcată în haine roşii joacă rolul Moşului şi oferă darurile pe măsura meritelor din timpul anului.

În calendarul ortodox cele trei zile de Crăciun se încheie cu sărbătoarea Sfântului Ştefan. Toate zilele de Crăciun sunt sortite revederii părinţilor, neamurilor, şi prietenilor aşa ca lumea “cu mic cu mare” merge în vizită ori aşteaptă, cu plăcere, oaspeţi. CRĂCIUN FERICIT!

Tobele răsună mai tare, nu aşa ca la începutul Postului Crăciunului. Copiii repetă colindele, iar unii dintre ei pregătesc “Steaua” si “Cântecul de Stea”. Sărbătoarea Naşterii Pruncului Sfânt începe în dimineaţa lui Moş Ajun cu colinde care ţin până noaptea. Intre timp, seara, se pregăteşte masa de Crăciun la care vor participa toţi membrii familiei. În dimineaţa de 25 decembrie majoritatea oamenilor participă la Sfânta Liturghie de Crăciun şi apoi la masa de Crăciun asta dacă nu au făcut-o deja de cu seara. Copiiii vin cu “Steaua”, vestind faptul că Iisus S-a născut şi povestesc despre închinarea

Vă dorim distinşi colaboratori şi cititori, dragi români de pretutindeni, SĂRBĂTORI FERICITE, alături de cei dragi, cu sănătate, belşug şi voie bună. LA MULŢI ANI! Redacţia revistei BOGDANIA

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Vis de vitejie, fală și mândrie, Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Poezii patriotice Mihai EMINESCU

DOINA De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Cã nu mai poate strãbate De-atâta strãinãtate. Din Hotin și pân' la Mare Vin Muscalii de-a cãlare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Și strãinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște. Sus la munte, jos pe vale Și-au fãcut dușmanii cale, Din Sãtmar pânã 'n Sãcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român sãracul! Indãrãt tot dã ca racul, Nici îi merge, nici se'ndeamnã, Nici îi este toamna, toamnã, Nici e vara vara lui, Și-i strãin în țara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s'așeazã pe la noi; Toate cântecele pier, Sboara păserile toate De neagra strãinãtate; Numai umbra spinului La ușa creștinului. Își desbracã țara sânul, Codrul - frate cu Românul De secure se tot pleacã Și isvoarele îi seacã Sãrac în țarã sãracã! Cine-au îndrãgit strãinii, Mânca-i'ar inima câinii, Mânca-i'ar casa pustia, Și neamul nemernicia! Ștefane Mãria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' Arhimandritului Toatã grija schitului,

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul. Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâltoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboara lumea luminând, El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a zilei zori, Viața în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Lasã grija Sfinților În seama pãrinților, Clopotele sã le tragã Ziua'ntreagã, noaptea'ntreagã, Doar s'a 'ndura Dumnezeu, Ca sã 'ti mântui neamul tãu! Tu te 'naltã din mormânt, Sã te-aud din corn sunând Și Moldova adunând. De-i suna din corn odatã, Ai s'aduni Moldova toatã, De-i suna de douã ori, Îți vin codrii 'n ajutor, Toti dușmanii or sã piarã Din hotarã în hotarã Îndrãgi-i'ar ciorile Și spânzurãtorile!

„Ca grâul ce-l bate gheața“, Basarabie! În mine-au dat și moldovenii Necreștinește. Ci-s fericit că-n ei românul Tot mai trăiește. Ei spun că nu-s români, ci lacrimi În piept frământă Când un Farcaș sau Vicoveanca Sau Gheorghe cântă. Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal și de pe vale, Basarabie! „Încâlcită-ți este viața“, Basarabie, „Ca grâul ce-l bate gheața“, Basarabie! Salvaţi-vă prin limbă

Grigore VIERU (14.02.1935-18.01.2009)

S-au otrăvit pe văi izvoare Şi mierea adunată-n floare. S-a otrăvit barbar văzduhul De ce s-a otravit şi duhul, De ce şi graiul?! Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă Din somnul cel de moarte! Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă Prin limbă şi prin carte! S-a otrăvit privighetoarea Şi firul ploii şi ninsoarea. S-a otrăvit barbar văzduhul De ce s-a otrăvit şi duhul, De ce şi graiul?! Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă Din somnul cel de moarte! Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă Prin limbă şi prin carte! S-a otrăvit dulceata poamei Şi laptele din sânii mamei. S-a otrăvit barbar văzduhul De ce s-a otrăvit şi duhul, De ce şi graiul?! Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă Din somnul cel de moarte! Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă Prin limbă şi prin carte

Basarabie cu jale În mine a lovit străinul De Paști sau Denii. Dar încolțitu-m-au bezmetici Și moldovenii. Că nu suntem români străinul Pe-a lui o ține. Și-ai mei mai tare-l cred pe dânsul Decât pe mine. Basarabie cu jale, Basarabie, De pe deal și de pe vale, Basarabie! „Încâlcită-ți este viața“, Basarabie!

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Im memoriam

În anul 1914 Maria a devenit Rregină, odată cu moartea lui Carol I şi cu încoronarea lui Ferdinand ca rege al României.

141 de ani de la nașterea Reginei Maria a României

Încoronarea oficială a celor doi a avut loc abia în 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. În timpul Primului Război Mondial, îmbrăcată în haine de soră medicală, Regina Maria a organizat spitalele de campanie şi a fost prezentă printre cei suferinzi, împărţind mmedicamente, mâncare şi pături soldaţilor răniţi pe front sau bolnavilor de tifos. Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial a primit titlul de „Regina – soldat”.

Principesa Maria (Marie Alexandra Victoria) s-a născut la 29 octombrie 1875, în Marea Britanie (nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii), la Eastwell Park și a fost fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha și duce de Edinburg, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. A fost supranumită de popor “Mama Regina”, “Mama răniților”, “Regina soldat”, datorită acțiunilor sale din perioada Primului Război Mondial, când a ajutat soldații aflați în spitalele de pe front.

După copilărie şi adolescenţa petrecută în casa părintească, Maria s-a logodit la 16 ani cu principele Ferdinand de Hohenzollern, moştenitorul tronului României și la 17 ani, pe 29 decembrie 1892, s-au căsătorit. Un an mai târziu s-a născut primul copil al cuplului princiar, Carol al II-lea, cel care va deveni al treilea rege al României. Maria, soţia viitorului rege al României se va implica de tânără în treburile statului şi pentru binele poporului. În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913) a izbucnit o epidemie de holeră, în iulie 1913, în tabăra românească situată în apropiere de Sofia. În ciuda poruncilor ferme ale Regelui Carol I, principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români. Întoarsă la Sinaia, ea a obţinut acordul Regelui de a organiza o tabără de ajutor pentru aceştia.

De asemenea și-a legat numele de viața culturală și artistică din România acelor ani. Regina Maria a fost şi o îndrăgită scriitoare. Ea a început să scrie mai întâi

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 poveştile pe care le spunea copiilor ei, mai apoi, în anii războiului, a scris pentru soldaţi şi pentru diferite ziare. Întreaga să operă totalizează peste 30 de volume de povestiri pentru copii, poezii şi proză, dintre care cele mai cunoscute sunt Memoriile sale apărute în anii 1934-1935 sub titlul „Povestea vieţii mele”. Regina Maria a fost sfătuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, până la decesul acestuia în 1927.

amprentă ce se poate vedea şi astăzi. "Balcicul şi Branul sunt casele mele de vis, inima mea", spunea Regina Maria. Se spune că Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina să meargă în acea zonă în 1924. Un an mai târziu avea să înceapă construcţia domeniului de la Balcic. An de an domeniul a fost înfrumuseţat cu construcţii şi celebrele grădini. Datorită Reginei, în acea perioadă Balcicul va cunoaşte un avânt urbanistic. Și din cauza izolării la care o supusese Carol al II-lea, Balcicul devine locul său de refugiu. De aceea, în 1933 când îşi întocmeşte testamentul, Regina Maria cere ca după moartea sa inima să îi fie depusă în micuţa capela pe care o construise pe malul mării: Stella Maris, iar corpul să îi fie îngropat la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi membri ai Familiei Regale.

Regina Maria a fost şi un excelent diplomat, prin vizitele sale în străinătate făcând cunoscută România, ţara sa de adopţie, şi interesele ei. La sfârşitul Primului Război Mondial a mers la Conferinţa de Pace de la Paris, după retragerea delegaţiei noastre, unde a promovat interesele României, reamintindu-le aliaţilor occidentali de ssacrificiile armatei române în timpul Primului Război Mondial. A avut convorbiri cu preşedintele Franţei, Raymond Poincare, şi cu primul-ministru Georges Clemenceau. Au urmat apoi vizite neoficiale la Paris şi la Londra care au fost urmate de crearea României Mari prin reunirea provinciilor istorice.

Trei ani mai târziu, în 1936, Regina se îmbolnăveşte. La începutul anului 1938 a fost internată în mai multe sanatorii din Italia şi Germania, existând bănuiala că ar fi avut cancer la esofag şi ciroză. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Regina Maria i-a cerut fiului ei, Carol al II-lea, săi trimită un avion care să o aducă în România. Monarhul României a refuzat. Sa oferit, însă, Hitler să îi pună la dispoziţie un avion sanitar, pe care îndrăgita regină la refuzat însă. Aceasta a ales să vină cu trenul în care, potrivit unor surse, ar fi şi murit. Avea 63 de ani. Decesul a fost anunţat la 18 iulie 1938, la Sinaia, de regele Carol al II-lea.

Harta României Mari (1 decembrie 1918) MARIA, REGINA ROMÂNIEI (TESTAMENT)

După venirea la putere a lui Carol al IIlea, în 1930, rolul acesteia în viaţa publică a fost marginalizat. La scurt timp a fost obligată să se autoexileze la Balcic (pe atunci în România), unde anturajul său era strict supravegheat şi unde i s-a interzis orice implicare politică. Regina Maria a fost legată sufletește de două locuri: Balcic şi Bran, locuri cărora le-a imprimat o

Țării mele și poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. (…) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veșnicie vreau sămi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.

Andrei Pogány despre poetul maghiar Ady Endre

Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate (…)

Răsfoind cotidianul „Înainte” din Drobeta Turnu-Severin, la data de 26.01.1969, când lucram la Porţlle de Fier, am zărit un articol care relata că la Craiova, mai trăieşte un medic pensionar, în etate de 77 de ani, care l-a cunoscut personal pe marele poet maghiar Ady Endre. Eram curios să aflu câte ceva despre reprezentantul de seamă al simbolismului, care realiza un mod de exprimare artistică cu totul aparte în literatura maghiară. Aflându-i adresa, m-am deplasat la Craiova, în Cartierul „Calea Bucureşti”, într-un bloc de locuinţe unde locuia Dr. Cornel Cosmutza. După ce am sunat, se deschidea uşa locuinţei sale. În faţa mea, stătea un bătrân cu părul albit de ninsoarea multor ani, care marcau vârsta senectuţii sale. M-am prezentat şi l-am întrebat emoţionat şi cu o oarecare temere. L-aţi cunoscut pe Ady? (poate omul în vârstă, ar putea să-mi răspundă şi aşa): „Ce faci pe jurnalistul în uşa apartamentului meu; vă rog nu mă deranjaţi, vreau să mă odihnesc. Bună ziua! Lăsaţi-mă în pace!” Dar, nu! deloc n-am primit aşa o replică, ci următoarea frază: Pe cine? A! pe Bandi! da, sigur, veniţi înăuntru! Poftim şi luaţi loc! Acum, amfitrionul începu să-mi vorbească în limba maghiară. L-am ascultat cu multă atenţie.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeș lângă iubitul meu soț Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie așezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieți atâția au venit la inima mea încât moartă chiar, ași dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria și bucuria. (…) Și acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Acest testament a fost făcut scris, datat și semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

Omagiu Reginei Maria, recunoștință pentru eroismul și dăruirea pentru înfăptuirea României Mari. Dumnezeu s-o odihnească în Împărăția Sa! Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 La Budapesta şi la Paris, m-am întâlnit cu Ady, prima dată când eram licean apoi, şi mai târziu, ca student la Medicină. Mama mea, Otilia, fiica Protopopului greco-catolic, Gheorghe Marchişiu şi a Juliei Vultur, s-a născut la 8 octombrie 1873, în localitatea Homorodul de Mijloc, judeţul Satu-Mare. La doar 17 ani, în 1890, se căsătoreşte cu economistul Cornel Cosmutza. Cei doi încep o viaţă de familie în oraşul Carei, după care se mută la Budapesta, iar, apoi la Sarajevo, după ce Cosmutza a fost numit preşedinte al Poştei din Bosnia. Eu m-am născut în 1892, când mama avea 19 ani şi am primit pronumele tatălui, cel de Cornel. După câţiva ani, viaţa familiară nu rămâne în meandrele ei armonioase şi echilibrate. Mama pleacă la Viena. Pentru a-şi continua traiul vienez se angajează ca spălătoreasă. Duce o viaţă grea. După un răstimp, se întoarce, caută refacerea căsătoriei şi din nou e lângă tatăl meu şi mine. Obţine o moştenire ce va aduce o schimbare majoră în viaţa ei. Mama ne părăseşte iar, se înscrie la München, la Academia de Arte Frumoase. Întreprinde o îndrăzneaţă călătorie în Extremul Orient, spre acele meleaguri îndepărtate, care, la începutul secolului trecut, au fost greu accesibile, mai ales, la o femeie singuratică. A perindat aproape toată partea estică a Asiei, a fost în India, China apoi şi în Japonia. O serie de articole publicate despre această peregrinare atestă talentul şi măiestria care a putut reda peisajul Extremului Orient, al obiceiurilor şi al destinelor populaţiei de acolo şi anume în revista „Lucerafărul” din Bucureşti, precum şi în revista budapestană „Új Idők” (Timpuri Noi), sub titlul „Plimbări prin lumea largă”. Ne perrmitem să le socotim drept primele încercări feminine de jurnal de călătorie. Încercarea ei de a restabili viaţa familiară nu a avut succes. S-a hotărât să divorţeze şi să plece în străinătate. După un popas la Drezda şi Londra, se stabileşte la Paris, unde îl cunoaşte pe publicistul maghiar Bölöni György (1882-1959) unul din cei

mai apropriaţi prieteni a lui Ady, biograf şi excelent exeget a vieţii şi operei acestuia. Aşa, cam prin primăvara lui 1904, Bölöni primeşte o scrisoare din judeţul său natal, Sălaj, de la fratele lui Ady, prin care e sfătuit să ia legătura cu Bandi, cel care de la începutul lui februarie se află la Paris ca publicist. După câteva schimburi epistolare, Bölöni şi Ady se întâlnesc în „Grand Café” unde, să spun, a fost reşedinţa lui Bandi şi unde pe o masă retrasă, liniştită, au fost concepute o serie de poeme de renume universal şi neuitate ale literaturii maghiare. Bölöni a fost impresionat de personalitatea lui Ady, cu care până la moartea poetului a rămas prieten. El a scris cartea „Adevăratul Ady” editată în 1934, la Paris. Bölöni prezintă lui Ady capitala Franţei, îl plimbă prin parcuri, cimitire, teatre, muzee, îl călăuzeşte la expoziţii, citesc şi dezbat împreună presa pariziană. Tânărul Bölöni este fermecat de frumuseţea şi de talentul literar al mamei lui Cosmutza Cornel. O dragoste reciprocă, profundă, pătrunde în inimile lor. Bölöni o ajută în munca ei, o introduce în cercurile artisticeliterare unde, în curând, va fi apreciată şi va primi un renume în domeniul artei. După pronunţarea divorţului de Cornel Cosmutza, mama mea se căsătoreşte cu Bölöni care devine pentru totdeauna tovarăşul ei de viaţă. De aici, încolo, scrierile ei nu sunt semnate sub numele de Cosmutza ci Kémeri Sándor, Kémeri Erzsébet sau Bölöni Györgyné (soţia lui Bölöni György). Familia Bölöni avea la Kémer (jud. Sălaj) o moşie, iar Sándor (Alexandru) a fost numele de botez a tatălui lui Bölöni György. Chiar când era la Londra, mama primeşte o scrisoare de la Bandi şi Léda, vor să o vadă în societatea lor. De aici, încolo, între Ady şi mama mea, apare o relaţie de sinceră prietenie. Ea a încercat să prezinte pe Ady lui Rodin şi lui Anatole France, dar el refuza. S-a simţit bine, numai între compatrioţi, aceştia erau Léda, mama şi

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 maghiar, prietenul lui Ady din tinereţe. Aşa am reuşit să aflu foarte multe detalii din preocupările lui Ady. Primul Război Mondial, a răpit fără milă şi pe tatăl meu Cornel. Pentru foarte mulţi oameni a fost o tragedie inegalabilă. Mormântul său se află în Italia, la Udine. Soţul mamei, Bölöni György, astfel devine tatăl meu vitreg cu care m-am înţeles tot aşa de bine ca şi cu tatăl Cornel, a cărui amintire rămâne neştearsă. Unori, Bandi ducea lipsă de bani. A venit la mine, s-a aşezat la masă şi începea să scrie poezii. De pe masă, n-a lipsit niciodată şi o sticluţă cu vin bun şi rubiniu. Îşi sprijinea fruntea cu mână stângă, degetele lui se afundau în părul său negru lucios. Cu mână dreaptă, ţinea un creion care parcă îl muia mereu în sângele inimii, iar, pe pagina albă apărau rândurile unei poezii. În timpul creaţiei golea paharele care se încolorau unul după altul. Simţeam cum parcă fierbe ceva în el; erau versurile sale. Eu, abia, îndrăzneam să respir, să nu-l deranjezi. Liniştea profundă a camerei ne cuprindea pe toţi. De multe ori, am şi adormit. Dar, Bandi a rămas treaz, lucra neîntrerupt, în noaptea întunecoasă, în care sufletul lui, prin versurile redactate, parcă luminau departe, ca şi un far în vârful unei stânci deasupra mării. Dimineaţa, cu poezia terminată, se grăbea la editor, ca să facă rost de ceva bani. Aşa se lupta, greu cu cerinţele vieţii şi cu nevoile financiare. El a dat atât de mult şi a primit atât de puţin de la societatea în care a produs şi a trăit. Cu acestea, bătrânul doctor termina toate cele prin care a vrut să relateze despre Ady. Îmi iau rămas bun, mulţumind pentru efortul lui depus în cele 2 ore în care l-a adus pe Ady mai aproape de epoca noastră şi de sufletul meu.

Bölöni György. Ei au fost cei mai apropriaţi prieteni a lui Ady. Într-o seară toridă, de vară, cei patru, Ady, Bölöni, mama şi Léda (Brüll Adél prietenă, confidentă şi protectoare a poetului, căreia i-a închinat numeroase poeme de dragoste), s-au distrat împreună până în zori. Ady bine dispus a hotărât că va schimba numele celor prezenţi. Aşa, Adél, prin reîntoarcere, a apărut cu numele de Léda şi mama Otilia sau Otty, a devenit Ito. Fiindcă ea era o femeie micuţă, slăbuţă, a primit şi un diminutiv care în limba maghiară, este teminaţia -ka. Aşa, mama a devenit ,în fine Itóka, nume ce-l va purta, apoi, întreagă viaţă. Însă, regretabil, zilele senine, însoţite a lui Ady erau numărate. O boală încurabilă îl împinge la marginea disperării, ca urmare nu va mai putea crea opere de artă. Dar, prieteni apropriaţi îi dau speranţe poetului cu sănătatea sfâşiată, îl încurajau neîncetat. Tratamentele în sanatorile din ClujNapoca şi Budapesta îi redau dorul de viaţă. Cu ceva întreruperi, în 1912-1914, Ady este internat în sanatoriul „Városmajor” din Budapesta. Ca şi student de medicină, eu, pe acele vremuri, am întrat de multe ori aici, unde unchiul meu, dr. Kosmutza Béla a fost medic-şef Director, cel care-l trata pe Ady. Prin unchiul meu, Ady a fost informat că traducătorul poemelor sale, poetul Octavian Goga, este arestat, în închisoarea de la Szeged, pentru a ispăşi pedeapsa sa, de instigare, prin publicitate. La acestea, Ady trimite o scrisoare de compătimire la poetul român care suferea în arestul de la Szeged. Mai tâziu, cei doi s-au întâlnit în sanatoriul„Városmajor”. Ady îi oferă o cină în cinstea lui Goga, apoi continuă seara într-o cafenea la care participă dr. Kozmutza Béla şi scriitori maghiari Móricz Zsigmond, Babits Mihály şi Ignotus, mari scriitori ai vremii. Pe vremea când eram student la Budapesta, mă plimbam de multe ori cu Bandi, fie numai cu el sau de câteva ori şi cu Nagy Endre, întemeietorul varieteului

Ady Endre a fost un nume cunoscut de literaţi, de toţi oamenii de cultură şi cititori specializaţi în poezie. Popularitatea lui la publicul român, deja, la începutul secolului XX, se poate datora şi traducerilor

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 accesibile prin grija lui Octavian Goga şi a atitudinii poetului împotriva asupririi naţionale a popoarelor din Imperiul Austro-Ungar şi că poetul a militat pentru înfrăţirea dintre români şi unguri.

Citate patriotice Avram Iancu – “Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma.”

Parcă, printr-o viziune profetică, vesteşte misiunea viitoare a popoarelor dunărene: lupta împotriva aţâţărilor naţionalistşovine, unirea maselor pentru egalitate şi propovăduirea drepturilor respectului reciproc, deci Ady are o viziune democratică asupra lumii. Pentru Ady acestea nu sunt lozinci politice, ci concluzii trase din istoria milenară. Convingerea lui se sedimentează şi în acelaşi timp decantează confruntarea istoriei cu realitatea trăită. În „Cântecul iacobinului maghiar” este semnificative dorinţa de unire. Iată câteva strofe în tălmăcirea lui Kocsis Franciska:

Constantin Romanu-Vivu – “Să ştie dar tiranii că nu vor mai putea pune graniţa între români şi români”

...........................

Mihail Kogălniceanu – “eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istorie naţională istoria Moldovei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”

Gheorghe Ghimpu – “Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc” Gheorghe Magheru – “Eu, fraţilor, sunt român şi, ca român, mă simt ferice de a muri pentru ţara mea” Grigore Vieru – “Dacă visul unora a fost ori este să ajungă in Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul!”

De ce nu devin mii de dorinţi, O năpraznică voinţă? De-i slav, maghiar ori vlah, bănatul E-n veci aceeaşi suferinţă.

Mircea Eliade – “A renunţa la românism, înseamnă, pentru noi românii, a renunţa la viaţă, a te refugia în moarte.”

............................. Când ne von uni, în sfârşit? Când vom fi-n rostire temerari? Noi, cei împilaţi şi zdrobiţi, Uniţi maghiari şi nemaghiari?

Nichita Stănescu – “Limba română este patria mea” Nicolae Bălcescu – “… şi cel din urmă al meu cuvânt va fi un imn ţie, ţara mea mult dragă.”

........................ Dar mâine toate le-om avea. De-ndrăznim şi-avem voinţă.

Ştefan cel Mare – “Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre”

Din relatarea medicului Cornel Cosmutza, se poate afirma că Ady Endre a fost un prieten al poporului român. A dorit ca români şi maghiari să se înţeleagă frăţeşte şi să făurească o lume a dreptăţii şi a înaltelor devenirii sociale, o lume pe care o visam şi noi.

V-le Alecsandri –“Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc.”

Dumnezeu să-l odihnească!

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 bazaltul, Dar freamătul din gânduri nu pot să mi-l ascund.

MEDALION LIRIC Acad. Cristian Petru BĂLAN (SUA)

Iar visele ce mari mi-s ! Îmi fac din ele saltul, Chiar de-mi lipsește forța să zbor peste miraje. Nu pot... Că-n orizonturi văd roată doar baraje Și mă-nfior... Și-n locu-mi aș vrea să fie altul ! Cad tot mai jos... Și-n beznă, de mine dau mereu, Dar intru-n ea cu forță, umplându-mă de viață, De raze, flori și coruri venind din Elizeu...

NOI, POPORUL! Noi, poporul, cei mulți, cei harnici și-n puteri, noi, cei de jos, aci săraci, aci la mijloc, dar cuminți, suntem ca o pădure, ca iarba pe câmpii, mai blânzi ca mieii, dar lupi mai bine-am fi ! Ne place-a sta în turmă dacă ciobanii-s buni, dar o zbughim afară când ne lovesc, nebuni, deși averea lor furată, chiar astăzi, bunăoară, de vrem, putea-vom într-o clipă s-o facem o Sahară sau să sărim pe dânșii cu salt de Niagară, să-i ardem ca-n Vezuviu, să-i aruncăm în hăuri cu stârvul lor să umplem toate-ale țării găuri ! Numai așa noi, gloata, zvârlim din spate lestul; numai așa Carpații vor fi ca Everestul !

Ele-mi zdrobesc temerea cu-o forță preamăreață Care, deodat', mă-nalță mai sus de Empireu ! Și-astfel, prin Providență, revin întreg spre viață. RUGĂCIUNE CĂTRE MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS

Bunule Iisuse, cu adânci suspine, Slujitor nevrednic, cad smerit la Tine, În genunchi şi-n lacrimi, vin şi-Ţi cer iertare Pentru multe rele şi păcate-amare! Tu îmi vezi din ceruri orişice greşeală, Tot ce-i faptă bună, tot ce e negreală. Dă-mi puteri, Iisuse, să-mi înving povara, Sufletul să-mi fie ciocârlie vara, Să mă-nalţ la Tine-n fiecare clipă, Ca să–Ţi simt iertarea blând cum senfiripă. Îngerii Luminii dă-mi-i sprijinire, Să-mi arate drumul către mântuire. Dă-mi tărie vieţii să rezist la toate, Dă-mi înţelepciune, milă, bunătate; Dă-mi curaj şi forţă să lupt pentru Tine, Să-ţi vestesc Cuvântul către orişicine,

DUBLEZ TOT INFINITUL... (sonet) Dublez tot infinitul când meditez profund, Clădesc un mare cosmos, când scormonesc înaltul, Prin mine cresc spre soare și crinii, și

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Să Ţi-l port cu cinste către lumea-ntreagă, Să-i ajut pe alţii să Te înţeleagă. Dă-mi putere, Doamne, dă-mi şi iscusinţă Să-i ajut pe-aceia frânţi de suferinţă. Chiar de-o fi ca răii crunt să mă zdrobească, Legământul Crucii n-o să mi-l clintească ! Pentru toţi duşmanii ce-mi fac aspră soartă, Bunule Părinte, eu Te rog, mi-i iartă! Doamne, de la mine nu-Ţi întoarce Faţa, Ţie-Ţi dărui gândul, inima şi viaţa ! Mila Ta cerească blând să mă cuprindă, Iar credinţa-n Tine mai viu să se-aprindă… Binecuvântează robul ce supus e, Fii slăvit de-a pururi, Bunule Iisuse ! AMIN !

și sufletul și tot o, cerule nesfârșit, cer nestatornic, cu încruntări cenușii uneori, alteori cu franjuri negre de doliu, vorbind în tunete și scuipând peste noi fulgere, certând mânios pământul cu bice de foc, fără să-ți mai răspundă cineva cu săgeți trase în carele norilor tăi; cer cumplit, cer îngândurat de suferințele noastre, tulburat adesea de furtunile noastre exterioare ori invizibile, dar iarăși senin când sufletul nostru liniștit e ca tine atunci în lumina și-n adâncimea ta mă-nalț, încălzindu-mă, în tăcerea razelor tale blajine. Ochi albastru al Universului, cer senin, cer omenesc, ești tu oare ordinatorul din transcendentul astral ? Ești tu măreața cortină care ascunzi sfințenia lumii de dincolo ? Ești tu computerul uriaș, cristalin, care ne înregistrezi toate faptele noastre trecute - bune și rele programând pe cele viitoare, cum astrologii încă mai cred și cum noi încercăm temerari să te programăm, parcelându-te în zborul năzuințelor noastre infinite ca întinderea ta ? Ești tu o poartă spre eternitate ? Sau... nimic din toate-acestea... O, cerule senin, oglindă a gândului meu, aburit de norii durerilor mele, drum de extaz al viitorului terestru și extraterestru, mormânt de zei și monument de speranțe, leagăn de cristal al cutezanței omenești, trăiesc sub clopotul tău albastru cu limbă de soare, muncesc vibrând pe hotarele viselor noastre albastre, pe care le mângâi cu flăcările muzicii tale albastre, în albastrul binecuvântărilor largi, nesfârșit de albastre...

O, CER SENIN... O, cer senin, tu nu ești zeu, dar poți să te cobori în noi cu-aliură înzeită tu ești ocean fără de fund murmurând înseninări, sau ești cineva care vrei să ne încurajezi zborurile și să ne-nalți mai presus decât tine; tu, pasăre albastră cu penaj înstelat, ritmând în zbor muzica norilor, ecran uriaș pe care zodiile ne proiectează, glumind sau nu, umbrele viitorului, ale ființei și neființei.- ale bucuriilor și ale suferințelor; o, cerule senin și înalt , iată-mă, amețesc privindu-te până la lacrimi, amețesc de albastrul tău, de aurorele tale boreale dansând grațios cu fluturări de draperii policrome în care îmi scald spre purificare gândurile, limpezindu-mi fața de lacrimi,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016

Lidia GROSU (Chișinău)

UNIREA Între tăcere și absurd revoltă sunt, Fior de tricolor și duh de ȚARĂ, Bătut umilitor cu-al minții cnut Că n-am putea fi cei de-odinioară... ...Azi e-o chemare Ștefan Voievod Și Frunte-i Cuza-Vodă în Cetate... Credința și iubirea lor e rod Al sângelui frăției fără moarte. Nimic mai valoros! Nu o poți vinde! Să apelăm discursul ROMÂNISM Din vechi hrisoave... Și să ținem minte: Istoria-i UNIRE –cât cuprinzi! Ea ne-a lipsit... Prin trunchiuri de cuvinte Și calc rusesc răzbate foc și pară E visul care niciodată minte: Suntem români și ne dorim o ȚARĂ!

ŢARA MEA Mi-eşti uimitor de dragă, Ţara mea, Şi timp de-o viaţă merg spre tine, iată, Cu-n paşaport român deschis ca poarta Să-ncap cu toată Basarabia. Tu ai putea să ne eviţi… Nu-ţi cer prea mult – Doar foc şi pară-n suflet unitar Ce-a fost înjunghiat şi răstignit Pe-un inventat, umilitor hotar Între-ale noastre lacrimi de pe Prut Zidit, în miezul nopţii, peste-o zi, Ce ne-a costat un inuman tribut – De-a a exista, a rezista, a nu muri-n Pofida unor triburi de rataţi, Ce-au promovat noiane de minciuni… Sălbătăciţi numai la gândul c-am fi fraţi, Ne-au pângărit tot dragul din străbuni! Un odios şi nemaiauzit blestem – Imperii peste-un neam mereu căznit Să sufere, când pietrele mai gem Că-avem istorie, un grai, că n-am murit…. …Mă zbat să mă destăinui cât doresc Să-ţi cad azi la picioare, să te mângâi, Să te dezmierd şi, demn, să te iubesc Ca numele tău mare să-mi încingă şi gândurile, şi inima mea… Eşti ROMÂNIA – de la munte pân-la mare, În Bucovina, Herţa, Basarabia Dorită şi visată cu ardoare. ...Mi-eşti uimitor de dragă, Ţara mea, Şi timp de-o viaţă merg spre tine, iată, Cu-n paşaport român deschis ca poarta Spre ale tale unduiri de stea.

Ovidiu ȚUȚUIANU

Nevoia de modele Pentru-a face pași în viață, Pe pământ, sau chiar pe gheață, Ca să treci de toate cele, E nevoie de modele! Ca s-atingi ținta înaltă, Unde inima-ți tresaltă, Într-un zbor de rândunele, E nevoie de modele! Dacă viața te grăbește, Și departe ești de stele, E nevoie de modele! Chiar când omu-s-”ofilește”

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 N-are ”stare” fără ele, E nevoie de modele!

Omul întâlneşte, omul te-ntâlneşte, Omul iubeşte, omul te iubeşte.

Baladă pentru Taj Mahal

Omul răneşte, omul te răneşte, Omul pierde, omul te pierde, Omul uită, omul te uită.

Pe-al Yamunei verde mal, stă măreţul Taj Mahal, construit de Shah Jahan, să cinstească, an de an, pe soţia sa Mumtaz. Cu bujori încă-n obraz, la Allah când a plecat, ea pe lume a lăsat, pentru soţ, regrete mii, şi-o mulţime de copii. Peste ani, cum este dat, şi Jahan fu-nmormântat, în palatul de poveşti; altu-n lume nu găseşti! Pe albastrul cerului, cupola palatului, în sclipirea apelor, stâlpii minaretelor, marmura luminilor, verdele grădinilor. Iat-acesta-i cu temei, “recviemul” dragostei!

Pisc şi abis, contrast lumină–întuneric, omul te-nalţă, te coboară. În depărtări imense, sub triste constelaţii, noian de-ntinse ape, refluxul din genuni, adâncul-ametist, pe margini de prăpăstii, pustiuri şi tăceri, frânturi de realitate, şoapte, imense ziduri, potop de suferinţe, prin oglindiri de umbre, furtuni nenumărate. Din lacrimă de stea, călătorind prin ceaţă, oceanul de lumini răsare-o floare albă, surâs purtat în suflet pe-aripă de vânt, prin timpuri, lumina păcii este, şi dincolo de moarte, o viaţă într-un vis, El, Ea, Omul, doar Omul iartă, iubeşte, Omul te iartă, te iubeşte.

Irina Lucia MIHALCA

Tu... Eu Alunecăm ca două iluzii, suntem în acelaşi gând şi nu ne vedem, traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă.... Omul, doar omul Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre, doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi-a ierbii...

Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi, papirusuri înscrise în piele şi în suflet, la margine de noapte asalt de doruri, animate gânduri, dansezi cu cerul speranţe, regăsiri.

Uşor ţi-e numele, ca briza mării. Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,

Omul visează, omul te visează,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit! Un ţărm de mare de care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin!

prin Surâsul Cybelei! Între cer şi pământ, între El şi Ea, doar un timp! Voalul a căzut, dând deoparte cioburile, întunericul deveni lumină, disperarea – speranţă, durerea – bucurie, depărtarea – simbioză, singurătatea – întreg. - Voi fi cu tine până la sfârşitul Timpului!

Ştiu că dacă mi-ai strânge mâna ai fi fericit. Ştii că dacă te-aş zări aş plânge... Tu... Eu, poem nocturn plutind într-un vis, fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg, iar moartea ar mirosi a salcie, mereu prea devreme, mereu prea târziu...

În palma ei atingerea literei-mamă ebraice Shin. Îi citi sărutul: Să fii fericită cât îţi stă în putinţă! Călător în univers după sufletul stelar, spre noul acum, sufletul încarcerat, eliberat de trup, caută un strop de apă şi-un strop de timp, înghiţind din lacrimile Maicii Domnului în secţiunea de aur a Timpului cu Veşnicia.

Celălalt trup ~ o nouă viaţă Vuietul veşniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două, cobora din cer pe pământ, împungându-l ca un ac. Calea lacrimilor suspină pe cer. Iute ca privirea femeii, un sunet subţire îndoi cerul-n lumină şi întuneric.

Ioan Miclău Gepianul (Australia)

Dintr-o îndepărtată nostalgie, o tristă melodie voia să cârpească viaţa acolo unde sunetul o sfâşiase. La stânga sunetului era noaptea, la dreapta lui era ziua, univers presărat cu picături de apă şi prezenturi.

DOINA POEZIEI NOASTRE Așezând gândirea punte. Iar eu veșnic călător, Cu un deget pus la frunte, M-am lăsat furat de dor!

Începând să respire, muzica se strecură prin labirint, călcându-şi umbra plină de apă în Canalul Miracolelor. Timpul femeii nu curge pe aceeaşi cale cu timpul bărbatului, spre celălalt trup.

Peste negura pustiei, Pe-unde dorul tainic trece, Iar icoana veșniciei, E-un altar solemn și rece, Am văzut chipul Fecioarei, Lăcrimând cu ochi de sânge, Părea chipul căprioarei,

Adevărul e în cuvânt, piatră şi apă, un distih în oglindă - Milee dugento con sessanta sei

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Lasă-i zâmbetul pe buze, Iar pe trup a noastră ie, Și-ai să vezi cum între Muze, E-o regină, Doina sfântei Poezie!

Al Poeziei ce plânge! Doina poeziei noastre, E o fată de la munte, Un simbol, un basm de oaste, Un popor cu - naltă frunte!

N-o sili-n rochii streine, Ci-n condurii Consânzienii Ea se simte mult mai bine; Lăsând zâmbet larg sprâncenii,

Dar scrutând privirea minții, Deslușii a noastră Doină, Ce scrâșnea mușcând cu dinții, Buza-i vânătă și moină!

Doina poeziei noastre, E o fată de la munte, Un simbol, un basm de oaste, Un popor cu - naltă frunte!

Indignat de-a ei tristețe, Din condei făcui o armă, Iar din ochi săgeți mărețe, Gura goarnă de alarmă! Si zburlit ca fiara neagră, Cu-a ei coamă ridicată, Vreau să-nconjur lumea-ntreagă, Pentru zâmbetu-i ce-l cată!

Acad. Vasile Tărâţeanu (Bucovina de Nord-Ucraina)

Doar a noastră Doină-i sfântă, Ca și vatra-n care crește, Al ei glas spre ceruri cântă Si iubire prevestește! Atunci, cum să fie tristă, Doina noastră românească? Oh, Carpatică lumină, Dulce gură ardelenească!

Un munte-ngenuncheat Am sângerat prin codri ca un ram detrunchiat de la tulpina ţării Nimic acum mai scump eu n-am decât un munte-ngenunchiat La ţărmul mării. Trec ani prin crugul lor cel rânduit de Cel de Sus în largurile zării În sufletu-mi mă simt un răstignit creastă de munte-ngenunchiat La ţărmul mării. Pe drumuri de Golgote plin de spini mă simt la fel din clipa desţărării tot ca un rob încătuşat între străini creastă de munte-ngenunchiat La ţărmul mării. De mila noastră-n ceruri Dumnezeu visând şi El la clipa regrupării ne tot salvează de la ce-i mai greu, creasta de munte-ngenuchiat La ţărmul mării.

Codrul tău e rai de basme, Cerul cor de lumi senine, Apele oglinzi fantasme, Juvaeruri pentru tine! Doina noastră-i Duhul însăsi, Ce-n al neamului piept bate, Norii-n vânt iubirea ducă-și, Însă Doina ne e frate, Când ea-i tristă și noi suntem, Limba noastră-i melodie, Glas cântat de Duhul veșnic, Și de Doina cea mlădie! Prinsă-n hora cea de zâne De-au acest Pământ comoară, Doina ta, brave române, Niciodată n-o să moară!

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Viscolul îşi urlă în zăpadă lupii. Mi-e greu să fiu om obişnuit, exist împotriva mea. Inima a ajuns o parte din creier, fruntea are diametrul cât cerul. Mi-e greu să fiu om obişnuit.

Melania Rusu Caragioiu (Canada)

Haidem să nu fim comuni! Haidem să iubim! Dragul meu pământ ROMAN DE DRAGOSTE

Eu nu aș vrea să fie-n suflet iarnă, Nici pomii arși de frigul descărnării; În neantul veșnic râuri să n-adoarmă Pe-un glob neînsuflețit și dat uitării...

În faţa oglinzii, ea îşi împleteşte inocentă visele. Şi aşteaptă, aşteaptă să-şi dea pe buze cu sărutări. – Eşti mai iarnă ca zăpada şi părul îţi e mai noapte!, îi spuse bărbatul şi cu o mână o scoase din oglindă.

Dacă o pace ar crește peste lume Cu faldul ei înfiorat de flori Lumina de pe cer n-ar mai apune Și pretutindeni, iar s-ar naște sori.

Ea ieşi îndrăgostită doar de sine, ieşi să-şi dea pe buze cu sărutări. Sânii tăiară ca un ferăstrău aerul, tăiară privirile lui şi tot ce întâlniră în cale.

Eu nu aș vrea ca timpul să înghețe În suflete sclipirile umane, Doar bucuria-n miile-i de fețe Să înflorească pe obraji de mame! Prin veri să crească spice și-n fânețe! Să nu mai fie bombe și nici foame!

– Eşti zăpadă ca şi iarna şi eşti noapte ca şi părul!, îi strigă el şi cu cealaltă mână o împinse la loc în oglindă.

Florentin SMARANDACHE (SUA)

Elena ARMENESCU

EXIST ÎMPOTRIVA MEA Astăzi e duminică, dar mâine nu se ştie ce va fi, moartea creşte-n orice. Patria

La amfiteatru, statuile sunt goale de suflet. Stau în casa cu ferestre spre iarnă.

Locul unde te inundă aerul Şi orizontul alunecă-n lumină

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Unde zăpezile urcă în amintiri Până ating cerul Cu dorul de albastru

Corneliu CRISTESCU

Piscul înfometat de soare Şi râurile de rostogoliri şoptesc, şoptesc, şoptesc Iubire Spaţiul unde aştepţi azi Bucuria începutului Extazul maturităţii

NU VREAU O ŢARĂ MAI MARE

Ţărmurile anotimpurilor învăluite de zbor în regatul dorului Locul unde libertatea ta Este libertate condorului, Văile în care înfloresc Primăverile speranţelor

Nu vreau o ţară mai mare, Nu vreau nici una mai mică, Eu vreau România Mare, Zică alţii ce-or să zică. Ţara care a-ntregit românii Din pământurile dace, Ţara asta îmi rămâne, Ţara asta mie-mi place!

şi stelele, Ah! stelele-n amurguri Îngână simfonii Peste mare, peste câmpii Deasupra munţilor şi codrilor îndrăgostiţi

Veacul stă să se-mplinească De la ziua fericită, Când suflarea românească Într-o ţară a fost unită!

Iar zorii, zorii… Visează zămisliri de alb Infrigurat de insomnii eterne Ale strămoşilor ce ne veghează Monumentele şi ctitoriile Pământ binecuvântat plămădit din lacrimi şi tăceri Stropit în lupte cu sânge de eroi, Hrănit cu visele din noi

Sper că Dumnezeu ne iartă Şi ne dă ţara-napoi, Ţara a rămas pe hartă, Dar muşcată-n alt război! Timpul trece ca o undă, Ţara-i inima ce bate, Ţara a rămas rotundă, Dar furată pe la spate!

Noi aici, acum şi totdeauna Înflorim, dăinuim Cu rădăcinile noastre de dragoste de linişte, de clocote, de jertfe cu sufletul nostru dacoromânesc pe aceste plaiuri simţim şi ştim că numai când este pace putem asculta la ceasuri tainice murmurul apelor de argint cânt fermecat ce ne dă puterea să ne înălţăm o dată cu patria pe culmea mult visată a desăvârşirii.

Ţara România Mare De românii toţi iubită, Are-n inimă hotare; Ţara se vrea întregită! Ni s-a spus: „două popoare,” „Două limbi”, ei vor să fie, Limba, însă, este una Îndulcită-n exprimare, Înţeleasă de toţi fraţii, Cu toţi fii de Românie! Limba s-a clădit în secoli,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Chiar Eminescu,se ştie, A avut un trai precar, Netrăind din poezie Sau că era gazetar.

De poporul românescu.... Limba-i urcată pe soclu De Poetul Eminescu! E vorbită-n toată ţara, Ţara mea cu mulţi duşmani, Vitejeşte te-apărară Voievozii Sfinţi-ŞTEFANI!

Cu subvenţii diferite Şi modice ajutoare, Ca minimum aş permite Un poet aşa de mare.

Nouă, acum, ce ne rămâne Dacă vrem să ne unim? EUROPEI-i putem spune, Că-n-mpreună vrem să fim!

Vlahuţă a fost jurist, Câştigând destul de bine, Dar era destul de trist Că bani nu-i veneau din rime.

*** Eu mă rog ca să apară, Omul cel prezis de Popa, Cu proiectul lui de ţară: „Doar o PATRIE ROMÂNĂ Şi UNITĂ-n EUROPA!”

Şi-alţi poeţi de anvergură S-au consumat în zadar, Rămaşi în literatură Şi-n viaţă cu-n gust amar N-am cu ce mă lăuda, Şi n-o spun cu modestie. Cine vrea a prospera N-o face cu poezie.

Prof. Anghel HOTU

Un poet de conjunctură Când dispare, e un praf, Iar pe cruce o textură Sub formă de epitaf.

EU NU SUNT POET

„Aici odihneşte X, Un poet de conjunctură Şi al cărui sublim scris Nu-i decât...maculatură”

Faptul că aş fi poet E o simplă amăgire Întrucât nu-i un secret Să spun că-i doar o sclipire.

Nu ştiu dacă voi mai scrie Ca poet, dacă rezist, Cred că altă...meserie M-ar face mai optimist.

Nimeni n-a primit vreodată În această Românie Pensie, ca validată, C-ar fi scris doar poezie.

Aşadar n-am să regret Că folosesc un alt soft Întrucât cel de poet Este doar un simplu...moft

E un hobby,o mândrie, Un alt mod de exprimare, Şi-o etalare târzie Dintr-o vast-acumulare.

”Poezia este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii!”- B. P. Hasdeu

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Răului i-a fost oprelişte. A luminat pe săraci, Le-a arătat rătăciţilor Calea cea bună. În slujba cuvintelor a fost Stâlp de sprijin confraţilor… Năvalnic în zbatere pentru semeni, Candelă vie a bunătăţii. Nu s-a pierdut în timp Regăsindu-se pe sine,ne-a dăruit Lumina anotimpurilor. Plămădit din culorile sfinte, Flămând de Cetate, Cetăţii i-a dăruit Ultima suflare… Un munte de iubire şi cultură S-a prăbuşit … respiraţii triste Peste umbrele Amurgului rămas viu. Spiritul său nestins,renaşte Adevărul Binele Frumosul Pe meleagurile Speranţei. Sufletul a plecat să locuiască În Raiul cel veşnic… Lacrimi din inimi,lacrimi de crini curg Peste maestrul cuvintelor…

Ionel MARIN

Neclintiţi în Carpaţi Curg în noi râuri, cresc din interior, Munţi, dealuri, plâng văi… Carpaţii ne rămân temelie şi pildă! Trupul ni-i fântână, pleoapa deschisă, Hotarul înfrunzit şi poporul luminat, Domesticeşte întunericul apăsător. Dăruind, iubind, renasc razele speranţei, Muguri limpezi de rare mărgăritare. Domnul doboară răutatea cea mare, Biruie cu sabia Cuvântului, ne ridică Din ţărâna grea şi rece, slobozind, Spre cer, mereu, privirea aplecată… Veghind izvorul cel curat şi drept Cu sacră migală, dăm strălucire veacului, Frunţii din străbuni, măreţie. Titani de-o clipă, comori stelare înfloresc, Sub Paşii atotputernici ai Marelui Ziditor! Făclia de tărie, sanctuar veşnic, În templul sfânt al vitejilor geto-daci, Sfinţeşte Tricolorul, păstrând arma, Cu tăişul de foc, pe vrăjmaşi… învingând. Neam de ramuri vii, neclintiţi în Carpaţi, De la Dunăre la Marea cea mare, Dăm zâmbet zorilor, dulceaţă anotimpurilor. Domnul nemuritor s-apleacă spre slujitori, Cu privirea ce curge prin râuri de lumină, Luminând a veacului soartă şi cu mâini nevăzute, Se-nchid ferestrele tuturor răutăţilor… Iar paşii vieţii, gândurile, dorinţele, trec, În ecouri şi urme nestinse ale veşniciei.

Din rădăcinile Vrancei De milenii venim, dragii mei, Cu setea de lumină, Să purtăm crucea albastră, Către veșnicia cea mare și frumoasă. Baba Vrâncioaia e nemuritoare! Vrancea, minune a României, Iubitoare de glie și grai românesc, Biruitoare la Mărășești și… Rămâne Pasărea miracol, vatra Mioriței, În zbor sublim către Muntele iubirii. Vrancea-i cu bune și rele, Stindard, frăție, simbol al unirii, Nu poate fi doar a unora, Este a tuturor vrâncenilor pe vecie. Rușine celor ce-au adus lacrimi, Sărăcie, tristețe, suferință, Celor ce-au transformat în ruine:

Lacrimi de crini Poetului Grigore Vieru Pământean de mare fineţe,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Edili ferice-n sacru legământ A Aurorei rază ne vestească Miracol sfânt în Ţara Românească, Eden voim pe-al patriei pământ, Alese gânduri, Domnul le-mplinească!

Fabrici, uzine, șantiere și… Astăzi cu miile, părinți și tineri pribegesc, Pentru pâinea zilnică prin Europa, Stau cu mâinile întinse, în lumea largă, Spre a cerși de lucru… Câtă răbdare să mai fie? Urăște fărădelegea, vicleșugul, Caută izvorul străbun, pacea, căile sfinte. Eu, Noi, vrâncenii cred în Vrancea, În forța ei de renaștere deplină, Că strigătul din adâncuri ne va deștepta… Și din rădăcinile Vrancei vor crește și înflori, Visele mele, ale noastre, ale urmașilor, Urmașilor noștri în veac.

Vasile GROZA

LEGENDA

Maria NICULESCU

Va spune cândva legenda Nu acum că-i prea devreme Că-am trecut pe la Telega Curiozitatea a făcut ca să mă cheme.

BASARABIA, DRAGOSTEA MEA (acrostih)

Plai de vis, de armonie Codrii, ape curgătoare Toate, la poezie te-mbie Frumuseți nemuritoare Aici și-a făcut natura Precum păsările cuiburi Plămădindu-și saramura Pentru fel de fel de cazuri

Basarabean, muntean sau ardelean, Avem acelaşi loc sub cer cu soare, Suntem, de aur, boabe,în spicul care Azima-şi dăruie. Nestins alean Rămas-a încă vis, dar Ceru-i bun, Avem speranţe întru împlinire, Biruitori, vom împărţi iubire, Inundă-se pământul cel străbun! Argint vom plânge peste necuprins Destinul să-mbunăm, spre îndurare, Rodi-vor, iar, din veacuri de-aşteptare Arzânde flăcări, teama ce le-a stins. Genuni s-or veşmânta ambiental, Oglinzi lua-vor locul neluminii, S-or naşte albe flori, muri-vor spinii, Tocmi-vom Prieteniei piedestal.

Când durerea te apasă Și vrei din nou să zâmbești Nu umbla din casă-n casă La Telega, poți să te lecuiești! Apă, aer și mult soare Și căldura sufletească Le găsești la casa ”STOIKA”! Ce cu drag, știe ca să te primească. 22 Sept 2016- Cu ocazia lansării cărții ”Amurgul viselor” de Florian Laurențiu Stoica (Stoika)

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 DA Da, are dreptate mi-am zis în gândul meu Știind că cei „străini”, nu ne doresc un rău!... Și am umplut cârligul cu-o râmă mare Sperând din reușită, să fac o sărbătoare!

Da, de când aștept această evadare Dintr-a neliniștei și haosul cotidian Și iată-mă pe apa ce curge molcomă spre mare Prin Delta verdelui Ocean!

Și dă-i cu țuică, cu tutun și cu răbdare Din răsărit până-n apus de soare Tot am schimbat o râmă, cu altă râmă, Crezând că cea băgată-n apă nu e bună.

Cocorii gazde primitoare Ne-ntâmpină bătând aripile în zbor Un stol de pescăruși ne ies voioși în cale Fazanii de pe maluri, prezintă-a lor onor!

Și fiindcă orice-nceput are-un sfârșit Minunea iată că s-a-nfăptuit; Nemaiținând cont de cel de la Harghita Am pus într-un cârlig, o ditai mămăligă

Un banc de pești ce strălucesc în acrobații, Și-și flutură aripile în soare, Pe luciul apei, fundițe plutitoare. O fi adevărat, sau poate e-o visare!?

Și-acum pregătește-te tu prea stimată burtă Că ai la masă cea mai frumoasă știucă! Și nu ce-am pus în undiță o ditai mămăliga Că știuca mi-a dăruit-o cel de la Harghita!

Ating ușor din barca plutitoare Cu mâna tremurândă pe verdele de nuferi Ce îmi oferă din bogăția lor, o albă floare. De-atâta frumusețe în jurul meu, al tău Începi frumos și dulce ca să ”suferi”!...

Ilarion BOCA La pescuit în Deltă De-atâta așteptare m-am cam săturat Momeală, cârlige rupte, un pește demodat O mare nesimțire, ce să mă mai fac? Îmi vine să-mi iau lumea-n cap! Dar am venit în deltă, mi-am amintit Am lăsat masă, am lăsat casă de-un an mam pregătit Vai, iată trage, trage, ce să fie? Mi-e sufletul la gură, mă scurmă prin stomac! Rulez cu sârguință și emoții și scot o răgălie! Nu sufăr, nu înjur și vesel mă prefac Așa a fost să fie!

RĂTĂCIND Am trecut rătăcind prin visările ierbii Viscolind cu iubirea-mi uimirile tale, Luna păştea după munte cu cerbii Ca o ciută de bronz din tăceri ancestrale. Te-am cuprins de mijloc cu o umbră de crin, Ochii tăi scânteiau aşteptări din trecut, Fulgerau peste buzele tale petale Cu chemări spre etern, ca la primul sărut.

Am tensiune sigur, vai e la furie! Schimbă momeala, îmi spune unul din Harghita! Și o să prinzi te-asigur pește, cu nemiluita! Ce crezi că peștele e prost nu știe De mila ta să muște dintr-o răgălie?

Am trecut rătăcind ca un mag peste ape,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Te-am găsit aşteptând rezemată de-un vis, Dăltuiseşi cu umbra cuvintelor tale O cetate de mit, sau un nou Paradis.

Își scoate brațul elegant și subțire Din creierul meu fără vorbe, Îmi ia paharul din mână Cu o nepăsare menită, Îl dă peste cap mulțumită Și revine în două secunde la sine.

Sânii tăi povesteau aşteptări din trecut Şi-aveai ochi ca un cer fremătând de cocori, Fulgerau peste buzele tale luceferi ; Erai ca un prunc fericit alergând printre nori. De un ram atârnau, ca de ceaţă veşminte, Braţe lungi ca de fum ţineau stelele-n palmă Din speranţe corăbii în flăcări valsau Pe o mare ca-n mituri, adâncă şi calmă.

Maria FILIPOIU

Am trecut rătăcind, ce poveste sublimă, Ca un mag urmărind steaua sa prin idei, Şi-am rămas luminând pe o piatră cu tine, Veşnicind două matrici tăcute de zei. Ce-a mai fost? Doar o ploaie de aur, Meteorice lacrimi pe un cer de safir, Necuvânt şi durere pe-altarele clipei, Şi lacul, departe, albastru potir.

Omagiu la sărbătoarea UNIRII

Am trecut visător prin uimirile tale, Ca o ciută de bronz luna-n şoapte urca, Viscolind cu chemări ne-nţelese zăpada, Zăpada tăcerii din inima mea.

Ca fiu de țară iubitor, la Ziua Națională, nimic nu-i mai înălțător cum e dragostea de țară! O grijă mă întristează Că, în jur simt șovăială, Când țara-și aniversează Ziua sa Națională!

Pal Francisc (Canada) De iubire

Au dat tribut însângerat Dușmanilor la hotare, Bravii eroi când au luptat Pentru România Mare! În semn de recunoștință, Gândurile-mi pun pe file. Vrând să alung suferință Ce a marcat vremurile.

A curs tot sângele din șoaptele noastre Așteptându-te Și sigur că astăzi Cu ovalul fierbinte al chipului tău Îngemănat cu nefericirea din mine, Am să-ți pătrund sunetul de vioară Ce ostenește seară de seară.

O lacrimă pun ofrandă Pe un simbolic tricolor. Că nu pot fi la paradă, Scriu sentiment prețuitor!

Din greșeală O divinitate aproape măiastră

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 În lume, apreciată Să fii prin vremea ce trece! Iubită și respectată Să aniversezi în pace!

Ileana Lucia FLORAN

Cornel BALABAN Dar sau blestem? port pe umeri firul subţire şi dur primit în leagăn de la ursitoarele-mi oarbe, surde şi mute. uneori îl simt apăsându-mă dar îl ignor, sperând ca odată şi-odată să mă obişnuiesc cu el.

Limba Dacilor Limba dacilor e pură O au pietrele în gură, O au munții la oblâncuri Cu izvoarele-n adâncuri, E-n tăișul de secure Ce se-aude în pădure, Primăvara o așează Unde-i cuibul vechi de barză, Și rămâne toată vara Unde-s grâul și secara, Limba lui Zamolxis pură E-ntr-o brazdă pe măgură.

ştiu... ar fi trebuit să încep deja... firul se deapănă singur... e lung, parcă nesfârşit iar ghemul e din ce în ce mai mic, îl scap printre degete în locuri greu accesibile sau îl uit pur şi simplu, ca pe-o umbrelă pe marginea unui vis ciclic care reuşeşte să se înfiripe dincolo de gardul energetic pe care mi l-am impus ca să-mi păstrez neatinsă sincopa durerii...

PATRIA Patria Nu este un supermagazin De unde leneșii Se pot îndestula, Plătind cu promisiuni, Nici cămară pentru hoți, Nici fereastră pentru întuneric, Porțile ei sunt deschise Numai pentru prieteni, Oameni buni Și harnici, Ferestrele ei Numai pentru lumină..

în afară de asta, sunt multe tentaţii, adevărate capcane în care pot să cad uşor, foarte uşor printr-o simplă silabă nelalocul ei şi atunci, în loc să-mi folosesc firul drept călăuză spre lumina dinafara labirintului, pot foarte simplu să mă trezesc prinsă în mijlocul ghemului...

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 uneori mă gândesc să nici nu mai încep; să port pe umeri firul vieţii... ca şi cum nu l-aş fi primit...

O Românie, azi, în clipe gri, cumplite.

În cuvinte

Şi lacrimi grele curg, şi mă-nfior... Unde eşti Ştefane, Mihai, tu, Constantine? Veniţi 'napoi, că glia noastră dragă O pierd nebunii...şi nu este bine!

Praf de argint se scutură pe clipe, Din stele palide, tremurătoare; Privesc, plângând amar şi cu durere, Cum sufletul românesc moare.

Colind aduceri aminte, iar întâmplările simple devin sărbători, care țâșnesc din calendarul vechi, cu zilele rupte. Mă încăpățânez să sper, deși, mi-s ochii înroșiți de indiferența non-valorilor, iar demonii singurătății mă ispitesc c-o depresie nou-nouță, ce mă reinventează din cap până-n picioare. Îmi încui gândurile și arunc cheia într-o umbră ipocrită, ce mă agasează încă din pruncie, nevrând să recunoască că-mi urmărește fiece pas. În mod ciudat, nimicul îmi stăpânește sentimentele. Singură, poezia mă susține în cuvinte.

Veniţi cu lumânări de fapte bune, Căci se scufundă-n întuneric, ţara! Veniţi! Căci soarele astăzi apune... Spre-mpărăţie, am pierdut Cărarea. Ce cuib de slavă şi de înflorire A fost cândva pământul românesc; Suflete tari, trăind într-o simţire, Conducători cu chip ceresc. O, Maică Sfântă, în a ta grădină Să sapi, să cureţi şi să resădeşti Teiul iubirii, flori dalbe de milă, Căci numai tu, nădejdea noastră, eşti. Înalţă, Doamne, un alt Ştefan sau Mihai, Ce, vitejeşte, au luptat cu demnitate Pentru-a renaşte din istorie Sufletul românesc plin de virtute.

Ioana STUPARU

Stan M. Andrei

Cine aş fi? Cine aş fi, dacă iubirea şi ura M-ar împresura amândouă deodată? În două s-ar împărţi inima mea:

O Românie de azi ! Doar piscuri goale, depărtate, Păduri sărace, apele rănite, Codrii tăcând, cu glasurile moarte:

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 O parte ar cânta de fericire, Cealaltă ar plânge de tristeţe... Cine aş fi, dacă lacrimi diferite mi-ar curge deodată, din acelaşi izvor: Unele fierbinţi, de fericire, altele reci, de durere?... Sunt omul cu o singură inimă Şi un singur izvor de lacrimi. Mă învrednicesc să culeg şi să semăn în jurul meu, doar Iubirea!” Să facem asemenea! Zic.

încã verde menta pusã în buchet de profet numai bunã de sãrutat şi de strâns la piept!

aceasta nu e doar o frunzã aceasta nu e doar o frunzã oarecare acesta frunzã a fost mult mai demult o floare îi spuse magicianul pe un ton uşor a fost o floare cu miros îmbãtãtor pãstreaz-o, dacã vrei, la tine-n amintire ori agãțatã-n cuiul din privire şi te-nfioarã de fragilitatea ei nu te grãbi s-o lepezi fãrã de temei! poate a fost a dragostei neprihãnitã înflorire o chintesențã de parfum şi de amãgire poate a fost o ultimã petalã ce s-a pãstrat pe tija goalã cu încãpãțânare cu ardoare… nãdãjduind în ultima înseninare… primeşte frunza ; nu a fost o floare oarecare

Mariana Bendou

ilustratã de toamnã cu aromã de mentã sãlbaticã el rãstãlmãcea temãtor cuvinte un câine furios alunga trecãtorii din minte mârâind printre plasa cu vise prea multe lucruri nepermise sãrmane suflete captive şi închise râul curgea printre galben cuminte copacii valsau câte doi un pas înainte un pas înapoi ea nu ştia cum sã mai citeascã poeme uitate prin scorburi şi prin multele frunze pudrate împrãştiate odatã cu razele soarelui încrezãtor de dupã nor ……………………………………

Marin MOSCU Oaza de lumină Oaza de lumină şi speranţă Este azi când fraţii îndrăznesc Să-ndepărteze gardul ce-i desparte, Pus de alţii-n suflet românesc. Furtuna de nisip în curcubeie Înalţă flori de viaţă şi uimire, Din nou pe vatra ţării creşte pâine Pusă peste rana cuvântului iubire. Oaza de lumină ne alină Dimineţi de vise-n viţă-aleasă, Fără gajuri şi-mpilări trufaşe Se-ntoarce iar istoria acasă. Oaza de lumină şi speranţă

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Este azi, când fraţii îndrăznesc Să-ndepărteze gardul ce-i desparte, Pus de alţii-n suflet românesc.

atunci când lacrima femeii iubite se naște pe înserat la auzul unei note muzicale în acordul de chitară cuprinsă la rândul ei de suferinţă.

Rădulescu Ralph Ioan

Bătaia din inima frunzei Călătorule, nu te mai grăbi pe calea vieţii doar urmează pasul fiinţei care-ţi umple inima de taine. Ascultă bătaia din inima frunzei, învaţă sa percepi cuvinte pe care ce nu le poţi citi în nici o carte cu litere aurite.

Artist Să vezi picturi uitate-n peşteri, Scăldate-n râuri şi-n uitare, Gândindu-te la marii meşteri, Ce au trecut în neuitare.

Atunci când vei culege în drumul tău frunze lipsite de sevă lasă în schimb lacrima ta de recunoştinţă…

Desprins de viaţă ca o spadă, În lumea grecilor, pierdut, Trăind a lor veşnică artă, Din lumea de demult. Iar pe pursângii luptători, Să-i storci de sânge şi putere, Ca-n nopţi cu beznă şi fiori, Să iasă din tăcere.

Norii Privesc spre norii muribunzi, Iubind natura ce mă are, Văzându-i trişti, văzându-i uzi, Pierduţi departe-n zare.

Ia aminte Ia aminte la cei care-ţi vorbesc despre miracolul trăit fără repetabilitate al toamnei din noi ! Ia aminte la cei care-ţi vorbesc despre gândurile lor care nu trebuie să se piardă, dimpotrivă să fie ecou orizontului autumnal ; sfatul cel bun să te bucure de viaţă...

Pierdut-am clipa cea dintâi, De zgomote atras. Cu norii dragi la căpătâi, Vasile RUȘEȚI Lacrima femeii iubite Toamna, sigur vei observa emoţia care te cuprinde

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 E seara devreme-acasă. La ea asta e o lege. Este-n curs de-a fi mireasă, Nimenea nu o înţelege. A ales până a cules. Cuvântă ai săi părinţi, Ar fi greu de înţeles, Lasă totul pentru-a locui în munţi, Inima alege, însă capul trage, Nimeni n-are dreptul să se bage. („Capul face, capul trage.”)

ACROSTIHURI de Vasile GROZA

ACROSTIHUL MEU GEORGE CĂLIN Poet şi scriitor, amabasador Wotc-ONU, preşedintele Societăţii de Cultură şi Civilizaţie „Apollon”, Urziceni Glasul şi-l face ecou, Excelenţa sa în lume, Onest, nu se dă erou, Român e, român rămâne. Greul ştie să-l înfrunte, E un veşnic luptător Călător în vremuri crunte Adesea învingător Libertatea-i arma dreaptă Învinşii sunt cei ce mor N-are coloana curbată, om de mare viitor

VASILE GROZA Poet, prozator şi dramaturg Vai de mine, ce mă fac, Am adus multe ofense... Să-mi cam fi făcut de cap, Înotând după succese. Lasă lumea să vorbească, Eu o să port pe cap o cască. Grozăvia mă îndeamnă, Războindu-mă mereu, O să ţin de ele samă, Ziditor fără de teamă, Autor de EPIGRAMĂ!

LOREDANA GROZA Lăsând copilăria nimănui, Oprită de destin la o răscruce, Râvnind la cheia succesului, Evoluţia ei, faimă îi aduce. Dotată cu har dumnezeiesc, Ajunsă-n vârf de piramidă, Norocul, visele-mplinesc Aşa o lume-ntreagă putut-a s-o cuprindă, Gemenii zodiei n-o lasă-n pace, Râde, cântă şi dansează. Orizontul, cât cuprinde, se desface. Zările de aur, chipu-i luminează. Aştrii din sclipiri, ceru-nseninează!

IONEL MARIN Poet şi scriitor, redactor șef al Revistei de Creaţie şi Cultură „Bogdania”, Focşani Inimos poet din fire, Operă-a destinului, Nu oricum, e-o reală împlinire, E-o lucrare-a gândului, Libertatea graiului. Munca inginerului, Arhitect al scrisului. Încă-un fiu al Vrâncioaiei, Nume mare al României.

ANCA ELENA CĂLIN Are mama o fetiţă, Nu-i un băieţel, Cuminţică, cu fundiţă, Are-un trup tras prin inel.

VICTOR GH. STAN Scriitor şi poet, preşedintele Filialei de Literatură pentru Copii şi Tineret, Bucureşti

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Vine din vatra străbună, Incomod când vrea dreptate, Critic în literatură, Truditor chiar peste poate, Om de mare omenie, Răzbate mereu în timp. Gospodar, are moşie, Hotărât, precum Zeus în Olimp. Scriitor de mare marcă, Tată, soţ, om de povaţă, Are puterea-n mustaţă, Nimănui capul-apleacă!

EPIGRAME de Prof. Anghel Hotu

II. VICTOR GH. STAN Victorie, a învins, Inimosul cărturar, Caută, şi e convins, Truda nu are hotar. Oriunde pune amprenta, e un dar Rodul muncii se cunoaşte, Gâşte şi găini moţate, Hazul cu ele-l împarte. Scrie-acolo în „Destine”, Totul curge ca la carte, Adună şi dă la lume, Noutăţi, valori create! („Dintre toate/De mustaţă are parte!”)

UNUI POET BEŢIV

UNUI INFATUAT Te umfli-n pene, eşti dotat Şi ai ceva din Don JUAN, Te crezi isteţ şi educat Dar eşti în fond...Don BĂDĂRAN!

Poete, ai scris versuri bune Şi crezi că eşti deja simbol, Dar lumea te cunoaşte bine Că eşti un excelent...MATOL! UNEI POETE FĂRĂ TALENT Când ţi-am citit opera toată, Văzând atâta armonie, Am zis că eşti foarte dotată Mai mult pentru...BUCĂTĂRIE! UN ROM LA PARIS De fapt, tu nu eşti rom-ţigan, Deşi ai casa-ntr-un tufiş, Eşti un distins parizian Vorbind pe nas cu...JE ME‟N FISCH!

GEO CĂLUGĂRU Poet, scriitor, îndrumătorul Cenaclului „Octavian Goga”, Centrul Calderon, Bucureşti Geolog în poezie, Economic în vorbire, Crede în familie Are-n suflet veselie L-au iubit femeile Urmare a rămas chel Grăbi şi-a pus dioptriile Are lipsă-n portofel Râd de el femeile Unde oare i-au picat puterile?

UNUI CAPORAL-POET Din uniforma de căprar Ai coborât în poezie Şi ne aduci acum în dar Ceva cu iz de...CĂPRĂRIE! UNUI BĂTRÂN CU PENSIE MICĂ Îl văd mereu că-i supărat, Dar se cam vaietă degeaba, Pentru că l-am văzut odat‟ Că-şi cumpăra voios...VIAGRA!

Va urma

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 și zboruri divine în vise sublime...

DEBUT

Și este adevărat... și este minunat... că ne iubim, că ne dorim, că ne visăm și că ne adorăm...

Rodica ROMICRI (București)

Dar ce vom știi să înălțăm din darul binecuvântat mult așteptat și mult căutat? Noi doi suntem vinovați de nu vom știi... să-l prețuim, să-l respectăm, să-l adorăm și să-l păstrăm...

Romanță magică Da, ne iubim... și este minunat ! Dar cât de pasionat și-ndelungat vom știi noi doi să ne iubim?

Cuvântul dă energie

Un plan divin ne-a întâlnit și dăruit un sentiment cald și sublim, cum toți dorim... dar ce vom știi să împletim din darul binecuvântat mult așteptat și mult căutat?

De ce neglijăm cuvântul când el este ca și vântul? Vântul cald de primăvară ce zvântă lacrima amară și aduce înviere, mângâiere, pe-a iernii rece tăcere. Vântul lin ce pomii înmugurește iar florile de explicații le-nflorește, înțelegerea o crește, sufletele le încântă, gândurile le avântă...

Noi doi suntem vinovați de nu vom știi... să-l prețuim, să-l respectăm, să-l adorăm și să-l păstrăm... Ne-am întâlnit în țara „Mioriței” unde Traian și Decebal au fost vitejii miei, iar fluviul mare și vestit, ce are Deltă-n răsărit, ne-a înrudit și dănțuit în vals vrăjit de poezii de dor neobosit ce sufletul îl cânta șoptit...

Vântul răcoros de vară, care bate mai pe seară și aduce alinare și răcoare, peste o zi obositoare. Dar aduce și furtună, când în loc de vorbă bună punem fulgere și ură și mânie în armătură, blândețea se face scrum, iar supărările album...

Și ne-am vorbit cu blândă tandrețe și dulceața ce-alungă tristețe... ne-a însuflețit puterea iubirii, ne-a înflăcărat magia potrivirii, ne-a mângâiat o veselă candoare ce-a înaripat sentimente arzătoare

Vântul rău de toamnă rece, ce norii negrii-i petrece și-ngălbenește natura

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 precum minciuna și ura. Visele se năruiesc, ca pomii se desfrunzesc, când o vorba mincinoasă, ne-a creat impresie falsă și am clădit o alianță, sau am apăsat pe-o clanță: de speranță, de dorință, de credință, ce ne-a dus în umilință...

stelei care acum îmi poartă numele: "Domnule Beligan, Alături de cel al lui Elton John sau al Sophiei Loren, al Madonei sau al lui Tom Cruise, numele dumneavoastră a fost dat unei stele prin intermediul Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor (International Star Registry). Numele stelei dumneavoastră precum şi coordonatele ei telescopice sunt înregistrate şi păstrate în arhivele Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor din Elveţia. Aceste date sunt identice cu cele care figurează pe certificatul oficial al Oficiului Internaţional de Înregistrare a Stelelor pe care îl veţi găsi în acest colet şi care atestă că o stea a fost botezată cu numele dvs., precizând exact coordonatele ei telescopice. De asemenea, aceste date vor fi transcrise şi în următoarea ediţie a anuarului cosmic "Locul tău în Cosmos" (volumul VIII - Copyright USA). Pentru a vă localiza, căutaţi-vă constelaţia pe harta cerului stilizată, situată la începutul livretului inclus aici. Apoi folosiţi harta cea mare, care este o copie mărită a constelaţiei dumneavoastră. Locul precis unde este situată steaua dumneavoastră este încercuit cu roşu. Aşa că, de acum înainte, veţi privi cerul cu alţi ochi. Căci, prin această stea care vă este dedicată, o părticică din dumneavoastră scânteiază pe bolta cerească. Felicitări, International Start Registry" Nu ştiu cât adevăr ştiinţific şi câtă fantezie se află în acest cadou mirobolant, dar nu pot să nu mă gândesc la unul dintre rolurile mele dragi, al profesorului Miroiu, cel care a găsit o stea căreia îi căuta un nume. O coincidenţă care mă aruncă pe o mare plajă de vis, hrana noastră cea de toate zilele". "În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: "Care este secretul longevităţii dumneavoastră?" Când încă mai am răbdarea să le răspund, le spun că după mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet

Vântul friguros de gheață ce-aduce iarnă și ceață și-ngheața chiar și Pământ când, fără discernământ, râdem de vreun lucru sfânt, de-un suferind sau legământ. Atunci tăcerea se așterne... doar dragostea mai poate cerne cuvinte candide care să aline, ca fulgii de nea, tristețea cea grea... De ce neglijăm cuvântul și-l aruncăm la întâmplare, ca pe ceva fără ardoare? De ce uităm că dăruiește, conchide și tot el clădește: și onoare, și candoare, și savoare, și efecte de valoare, dar uneori și doare...

Confesiuni despre viaţă şi artă de Radu Beligan Am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şintotdeauna credincios României. "De ziua mea, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, printre multele cadouri primite, s-a aflat şi unul care m-a uluit: am primit în dar o stea. Într-un colet sosit din Statele Unite, se afla documentul care atestă existenţa

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 adesea celor ce vor să mă asculte: iubiţi ce vreţi, dar iubiţi. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii."

PROZĂ

M-am născut odată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu e o calitate, e un minunat blestem. Am putut rezista unor ispite uluitoare. Nu m-am putut despărţi niciodată de ea. Am trăit aici mult, am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României". "Sunt mulţi oameni foarte bogaţi în România. Unii dintre ei nu ştiu ce să facă cu banii. Am văzut-o cu ochii mei. Ei bine, mă credeţi sau nu, n-aş da pe toţi banii lor autograful pe care autorul "Rinocerilor" mi l-a scris în româneşte [...]: "Pentru Radu Beligan, cu o mare prietenie şi cu tot aşa de mare recunoştinţă". Şi nu aş da nici autograful [...] lui Salvador Dali, pe care mi l-a dat el la New York, pe un superb album: "Păstrează-l bine", zice Dali. "După moartea mea, îl vei vinde la licitaţie". Ca să fiu sigur că nu o să mi-l fure cineva, lam trimis fetei mele din Australia să mi-l păstreze." "În Armenia, la poalele muntelui Ararat se află un cimitir în care datele de pe cruci, dintre naştere şi moarte, însumează trei, cinci, cel mult şapte ani. Turiştii îl întreabă pe ghid dacă este un cimitir de copii. "Nu, este un cimitir de oameni mari şi aici oamenii chiar se bucură de o mare longevitate. Dar la noi există o veche tradiţie: pe cruce sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viaţă". Cred că dacă aş fi obligat să mă supun acestei tradiţii, aş aduna cei şase ani petrecuţi la Teatrul de Comedie. "Vă mulţumesc pentru toate învăţămintele cu care dulce m-aţi împovărat de-a lungul atâtor ani. Am călătorit frumos împreună.

Nicolae VASILE

”ZÂNA ȘI VIAȚA”, Episodul 2 -Zâna,... Zânaa,... Zânaaa!... Unde ești fata mamii?... -Of!... Ce este mamă?... Ce strigi așa?... Sperii vecini!... Cine știe ce vor crede că sa întâmplat?... -Păi,... unde dispăruși așa?... Nu știam ce s-a întâmplat cu tine!... Ce mă interesează pe mine ce cred vecinii!.... -Ce să se-ntâmple mamă?... Mă ascund și eu pe unde pot, să am puțină liniște, ca să învăț.... Nu mă pot concentra în balamucul făcut de voi. M-am săturat de certurile voastre!... Vreau să învăț cât mai bine, să pot pleca d‟aci,... să-mi fac viața mea,... așa cum vreau eu. Să scap odată de voi!... -Așa zici acum!... Când o să ajungi acolo, o să vezi că n-o să-ți placă. -Acolo s-ajung!... Era și frumoasă, deșteaptă și cuminte. La școală, a fost premiantă pe linie, fruntașă atăt la disciplinele exacte, dar și la cele umaniste, având și un deosebit talent artistic. Lua premii la olimpiadele școlare cele mai diverse, atât la literatură, cât și la matematică, dar și la muzică. În ultimii ani de liceu, a avut o poveste de dragoste, cu un coleg, Gelu. Totul a fost frumos până la momentul deciziilor importante ale vieții, cum ar fi alegerea facultății pe care urma să o urmeze. Dacă pentru el, alegerea avea

Cum spunea minunatul meu prieten Philippe Noirette, "Dacă viaţa e o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa întâi".

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 ceva intuitiv, potrivit cu ceea ce gândise și spusese tot timpul și s-a înscris la Politehnică, Zâna le-a făcut tuturor, atât celor de acasă, cât și colegilor, o mare surpriză. A decis să dea la teatru!...

încercare, Zâna a intrat, la teatru, acolo unde a dorit atât de mult. El părea că suporta mai ușor insuccesele Zânei, la intrarea în facultate, decât vestea intrării sale. Faptul acesta, deja împlinit, la pus în fața unei situații existențiale greu de depășit. Ținea foarte mult la ea, ar fi făcut orice să fie împreună pentru toata viața sa, dar nu putea concepe să o împartă cu nimeni altul, nici măcar pe durata unei ore, a două, a trei, sau cât Dumnezeu poate ține un spectacol de teatru, în care ea, iubita lui, ființa care i-a acaparat toate gândurile în ultimii ani, putea juca orice rol, inclusiv acele de a fi, ipotetic, femeia altcuiva. Va putea el să trăiască astfel?... Va putea el să facă abstracție de simbolistica spectacolelor de teatru, el, care prin formația sa, de om al cifrelor, nu știa decât că unu plus unu fac doi?... În teatru, în general în artă, uneori, unu plus unu fac... unu, chiar dacă asta se întâmplă doar pentru o scurtă perioadă. Era supus unei grele încercări. Analizând, la cald, toate aspectele situației, a hotărât că cea mai bună soluție ar fi să o ceară, fără nicio întârziere, în căsătorie. Ea a acceptat imediat, fără nicio ezitare. Considera că el este omul destinat ei, cu el va trăi toată viața. Viitoarea sa ocupație, cea de actriță, care acum se prefigura ca o certitudine, nu reprezenta, din punctul ei de vedere, un pericol pentru o viață normală de familie. Nu vedea în noua ei poziție o sursă de căutătoare permanentă de alți bărbați. Își iubea soțul și nu gândea deloc la altcineva.

-Dar, draga mea,... nu înțelegi că, și în cazul fericit, pentru tine, când vei intra, o să fie o problemă, aici în orășelul nostru, nu vei putea să-ți faci o carieră!... Ce să mai spunem, dacă nu vei intra!... Știi că sunt doar câteva locuri pentru toată țara!... O să fii frustrată toată viața!... Tu, cea mai bună elevă din școală, chiar și din oraș, după cum spun unii dintre profesorii tăi, să nu intri la facultate! căuta să-i schimbe decizia Gelu. -Dragule,... atâta încredere ai tu în mine?... Dacă am decis așa, voi intra!... Poate nu din prima,... nu din a doua,... nu din a treia,... dar voi da mereu, până o să intru. -Doamne,... dar încăpățânată mai ești!... Nu credeam că vom ajunge vreodată să avem păreri atât de diferite!... -Dar, dragul meu, aceasta nu este o problemă!... Eu aleg acest drum în viață cu toată convingerea și te rog, daca ții la mine,... să mă ajuți,... să nu mă împiedici!... Eu nu am niciun comentariu de făcut asupra alegerii tale și îți urez, din tot sufletul, succes!... Vreau să ai succes, făcând ceea ce îți place!... -Păi,... eu am făcut o alegere serioasă!... -Vai,... ce rău mă doare ceea ce ai spus acum!... Nu aș fi crezut să aud niciodată de la tine așa ceva!... Adică,... și tu gândești, ca mulți alții, dealtfel, că a fi actriță însemnă să fii curvă?... -Hai dragă,... să nu dramatizăm!... Vezi,... deja m-am adaptat un pic,... folosesc termeni din viitoarea ta ocupație!... -Bine, bine,... ai întors-o inteligent, dar mia rămas, cu durere, în suflet primul tău gând!...

Zâna a terminat cu brio facultatea, a cunoscut colegi de facultate, profesori, actori mai în vârstă, regizori, scenariști, scenografi, coregrafi, operatori, recuzitori și orice alți bărbați care conlucrează, împreună cu femei de fel de fel de specialități, la realizarea multor magnifice construcții culturale, ceea ce sunt, în realitate, spectacolele de teatru. A împrumutat și ea din limbajul lui, care se ocupa, în activitatea de zi cu zi, de construcții.

Gelu a intrat din prima încercare, Zâna nu. Au fost doar cinci locuri și sute de candidați. Ea a fost a șasea!... Aceeași situație și în anul următor. La a treia

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Ea a lucrat și în televiziune, unde, în cadrul unor emisiuni pentru copii, a realizat zeci de spectacole, jucând rolul de... „zâna ce bună”!... Cei de acolo, care i-au dat acest rol, nu știau de porecla ei din fragedă copilărie. Astfel, „zâna”, devenise, pentru ea, pe lângă numele de alint și un nume de scenă. Gelu a făcut mari eforturi în lupta cu el însuși. Ar fi dorit să poată suporta mai ușor, mai natural, situația. Zâna căuta să-i facă mai ușoară suferința, evitând, pe cât posibil, fără să-și pericliteze slujba, în special deplasările lungi, mai ales cele în străinătate. Dar nu era mereu posibil!... În fond, ea nu făcea altceva decât să-și practice meseria pentru care luptase și se pregătise atât. Căuta să-și găsească un suport moral, pentru a nu pica într-o depresie, în fața unei realități tot mai greu de suportat. Situația de acasă se tensiona de la zi la zi. Gelu făcea tot mai dese crize de gelozie. Ajunsese să n-o mai lase să meargă la spectacole, să-i ceară frecvent să-și găsească o nouă ocupație!...

viața pentru un bărbat gelos!... Gelozia este o boală grea, care nu trece!... Din contră, ea se agravează odată cu vârsta!... Cu tatăl ei, discuția a fost mult mai nuanțată!... El ținea foarte mult la ea și păstrau o legătură strânsă, chiar dacă el părăsise familia. Era vorba de legătura indestructibilă, metafizică, dintre tată-fică: -Măi tată,... mă,...nu credeam că o să ajung vreodată la o așa tensiune în familia mea!... Familia mea, nici nu m-am obișnuit încă bine cu noțiunea de „familia mea” și iată, este pe cale să se destrame!... Am făcut eforturi mari în acest sens, am ascultat de îndemnul biblic, pe care popa îl spune în slujba de cununie. Am părăsit familia părintească pentru a avea familia mea. Având mereu în minte experiența negativă a relației dintre tine și mama, am făcut tot ce am putut să nu ajungem tot acolo, dar se pare că nu se poate. Ce sfat îmi dai?... -Fata tati,... nici nu știi cât poate ține un tată la fiica lui!... -Știu ce se spune, de afinitățile tată-fică, respectiv, mamă-fiu, dar din cărți,... nu din viață. D‟asta am și vrut să discutăm. Tu ai școala vieții!... -De când te-am văzut pentru prima dată, când erai mică de tot, cu buclele alea aurii, nu am avut altceva mai sfânt pe lume!... Știi că eu te-am „botezat” Zâna?... Maicăta și bunică-ta erau preocupate să-ți dea niște nume străine!... Așa sunt femeile!... -Bine, bine,... hai să depășim!... Ce ai sămi spui acum?... -Fata mea,... frumusețea, pentru o femeie, este un blestem, nu o binecuvântare!... Femeia frumoasă devine o țintă pentru toți bărbații din jurul său, este privită ca un trofeu, pe care orice bărbat dorește să-l aibă în vitrina sa. La tine, datorită meseriei pe care singură ți-ai ales-o, este și mai greu, pentru că ești foarte expusă. Mai departe, depinde de fiecare femeie în parte, dacă devine o icoană sau o curvă. De regulă, cele care sunt și deștepte, devin icoane. D‟asta, mă bucur pentru tine, că

Începuse să se gândească serios la imposibilitatea continuării vieții sale de familie. Înainte de a lua o decizie, Zâna a vrut sa aibă o discuție cu părinții. Cu fiecare în parte, pentru că în urma divergențelor tot mai mari, tatăl său părăsise familia. Oricum, cu amândoi odată ar fi fost imposibil să ajungă la o concluzie, date fiind diferențele majore de opinii dintre cei doi! Cu mama sa, discuția a fost scurtă și radicală: -Ce mă sfătuiești să fac, în situația în care am ajuns?... Știu că sunt situații în care sfaturile nu prea ajută, dar vreau să cunosc și părerea ta. -Draga mami, știi că țin la tine ca la ochii din cap și că nu-ți vreau decât binele!... Să nu te încrezi în niciun bărbat!... Toți sunt orgolioși și egoiști!... Vezi-ți de treaba ta, de cariera ta, de viața ta, iar dacă soțului tău nu-i convine, lasă-l!... Nu-ți amărî

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 am văzut că ești și deșteaptă,... nu numai frumoasă. -Deci, revin,... care este sfatul?... -Urmează-ți drumul tău!... Nu te poticni într-un bărbat care nu te înțelege, deci,... care nu te merită!... -Mulțumesc pentru încredere,... dar e greu!... Eu am pus suflet în această căsătorie!... -Nicio despărțire nu este ușoară!... Ce,... tu crezi că pentru el va fi mai ușor?... Dar, dacă nu merge, nu merge!... Vezi, caută activități plăcute, ajutătoare, să nu pici cumva în vreo depresie, că va fi și mai rău!... Caută repede ceva de făcut, ceva care să te pasioneze foarte tare, poate, chiar, un alt bărbat!... -Hai, măi tată!... Păi,... cum stăm treaba cu diferența dintre icoană și curvă?... -Da!... Am spus eu că ești deșteapta!...

gândurile lui. Rezemându-și capul în baston, începu să mediteze: Cum mai trece timpul!... Nouășcinci?...sau nouășase?...Parcă mai contează... În fond, ce mai este un an? N-apucai să tremur bine iarna trecută, că veni primăvara. Când se-ncălzi, întrebai pe fi-miu Mihăiță: - Ce-i cu căldura asta, mă băiatule? Nu suntem în primăvară? - Care primăvară, bă tete, că e vară, vară, cu atâta zăpușeală! Dar eu așteptai să vină ploile... că așa e primăvara. Înfloresc pomii, înverzesc grădinile... Când veniră ploile, zisei băiatului: - Gata, mă, veni primăvara? - Care primăvară, bă tete? D'acu' tre' să vină toamna. Acuș vine septembrie! Ce să fac? Așteptai toamna cu frunze ruginite. Și mă uitai pe fereastră să văd toamna aurie...cum cad frunzele...Când colo, crivăț cu troiene. Iar îl întrebai pe băiat: - Ce, mă, sări iarna peste toamnă? - Care iarnă, bă tete, suntem în octombrie. - Aha, te duci la semănat... - Care semănat, bă tete? Așteptai să treacă nămeții... și iar mă uitai pe fereastră. După ce trecură, spusei lu' Mihăiță: - Nu te duci, mă, la semănat? Că se sfârșește toamna. - Care toamnă, bă, tete, că mâine-poimâine tre' să tăiem porcul. Acu vine revelionul! - Ce, bă, trecu anul? - Care an, bă tete? - Așa-i, care an, ce an? Ăsta a fost an? Adică ăla...anul trecut. Doamne, nici nu știm cum trece timpul. Anul ăsta, cald...cald, apoi îngheț. Primăvara, cald ca vara. Vara, ploi ca primăvara, toamna...ca iarna. Nu le mai știu rostul. Și Mihăiță a zis că anul ăsta vrea să dea lovitura cu pepenii. D´aia îl întrebai: - Nu pui, mă, pepenii ăia? - Care pepeni, bă tete, că s-au făcut cât dovlecii. Zece kile, unul. Mâine încărcăm un tir și plecăm la nenea, la Galați. Că

În final, a hotărât să divorțeze. Faptul că nu au avut copii, a fost o circumstanță atenuantă a despărțirii lor. -Mamă,... mamăă,... mamăăă,... acolo unde ești,... fii pregătită să mă naști din nou!... Viața asta nu mi-a prea ieșit!...

Năstase Marin

Fragment din nuvela ”Scuzați, că mor”! După vreo zece pași, moș Ion Bălănescu se simți foarte obosit și se așeză pe scara prispei, oftând din greu. În ultima vreme i se pare că timpul curge mai repede decât

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 acolo e un preț bun și cerere mare. Am vorbit cu el. Nu ți-am spus că sunt hotărât să dau lovitura? Plec cu Gica și alde Gâlgâitu cu nevastă-sa. - Ce, bă, s-au copt? - Tu n-auzi că mâine încărcăm un tir și plecăm să-i vindem? - Când se făcură, bă, când se făcură? Doamne, cum mai trece timpul!.. Așa gândea moș Ion, sprijinit cu capul în baston. Că nu mai poate ține pasul cu vremea. Până să se dumirească el dacă sau copt pepenii, a doua zi, de dimineață, pe la patru, auzise claxon la poartă și pe Gâlgâitu strigând ca disperatul: Hai, bă Mihai, mai repede, că ne prinde căldura pe drum! Atunci i-a văzut pe Mihai și noră-sa Gica, zorind prin casă. Mihai, cu gura plină a strigat la el: - Gata! Noi plecăm, tete! O să lipsim fo zece-cinșpe zile. Ai grijă de casă, de vaci, de porci, de păsări. Pune-l pe Ionică să le dea să mănânce la timp. Și apă, bă! Pe zăpușeala asta... Stai! Ai grijă și de Ionică. Așa cum este el...să nu facă vreo boacănă! Vezi vacile! Să le ducă dimineața la văcar. Urmărește-l! Și laptele, bă! Tu mulgi vacile, tu să-i dai cheag! Că Ionică...Ai grijă de el. Să-i dai să mănânce. Și...vezi să nu umble la damigeana aia cu țuică de caise. Știi bine c-o ținem pentru pomana ta. Ai grijă!..ai grijă...ai... Îi vâjâia capul lui moș Ion. Nu mai auzea decât „ai grijă!” Amețise. A încercat să protesteze: - Stai, mă, stai! Că eu...nu mai pot! - Ce nu mai poți, bă tete? Trebuie să poți, că n-are cine! - Bă, nu mai pot! Și... dacă mor? - Lasă gluma, tete, că n-avem timp! Cu gura plină l-a luat și Gica: O luași de dimineață cu poantele, tete, parcă noi avem timp să te-ascultăm! Trebuie să te descurci, că...cine altul? Scoală puturosul ăla de băiat și apucați-vă imediat de treabă. Când ne-ntoarcem, să nu văd casa pe dos și orătăniile moarte de foame!

De la poartă, claxoanele nervoase și vocea repezită a lui Gâlgâitu: Haideți, bă, moșmăiților! Mihai luă în spinare geanta cu catrafuse și o smuci pe nevastă-sa: Gata! Hai, Gico! Lasă că se descurcă el! Când să iasă pe poartă, Mihai mai strigă: Bă, tete, nu te mai ține de glume cu moartea, că eu n-am timp de glume! Și duși au fost, cu pepenii lor... A rămas cu Ionică, cu nepotu-său. Tânăr, în putere, are douăzeci de ani, dar cu mintea...ca la șapte. Altfel, băiat cuminte și muncitor. Însă trebuie să-i spui mereu: „Ionică, fă aia, du-te la ailaltă, ridică-te de colo!” Dacă-l scapi, face numai troanțe sau...nu face nimic. Acum câteva zile l-a uitat Dumnezeu în fața televizorului. Moș Ion trebăluia prin grădină, iar orătăniile...în miting de protest: vacile mugeau ca locomotivele la stop, porcii guițau sălbatic, mușcând scândurile cocinii, rațele măcăiau, de parcă dăduse vulpea-n ele și găinile cârâiau la gard, lovindu-se una pe alta cu ciocurile. Moș Ion a lăsat treaba din grădină și a strigat de pe scara prispei: Lasă, mă, televizorul, că ne mănâncă vietățile astea! Ionică a tresărit speriat, de era să cadă-n fund și răcni: Goool! Gol, gol! Răcnetul lui Ionică era să-l dea gata pe moș Ion. După ce și-a revenit, a strigat și el: Gol e-n capul tău, nenorocitule! Ieși afară la animale! Dar, ți-ai găsit! Ionică și-a văzut în continuare de meci, așa că ...bietul moș Ion, până noaptea târziu a orânduit orătăniile din curte. Ieri seara s-a trântit puțin în pat, că obosise. Nu l-a mai controlat pe Ionică...și nici astăzi dimineață, că s-a sculat mai târziu. Când s-a sculat, și-a pus mâinile-n cap. Ionică lăsase gălețile cu lapte în bătaia soarelui, fără cheag. Bineînțeles, a trebuit să-l dea la porci... - Ionică, Ionică! Nu degeaba îti zice lumea cum îți zice! - Paliul, bă tataie, paliul! Hă, hă, hă! Așami jice lumea. Tu, de ce nu-mi jici așa?

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 - Nu vreau, mă Ionică, nu vreau! Că eu tot mai sper să te faci băiat deștept. - Da´ de ce să fiu dejtept, bă tataie? Nu e mai bine jmecher? Așa jice băecii: „bă, toci dejtepcii sunt niște proști.” Hă, hă! Mai bine jmecher! Așa jice băecii. Hă, hă! Dacă sunt paliu, mă crede băecii jmecher. Hă, hă, hă! Nimeni nu-și mai aduce-aminte de ce îi zice lumea lui Ionică ”Paliul”. Se zice că atunci când era băietan de vreo zecedoisprezece ani, l-au bătut niște ciobani, așa cum știau ei să bată, ciobănește. Numai că...de la bătaia ciobanilor a luat-o razna. Abia l-au târât profesorii până în clasa a opta. Directorul școlii i-a spus lui Mihai, tată-său: „Ține-l pe lângă casă...că nu mai sunt speranțe.” A fost durere mare pentru părinți. Și lumea a început să-l strige așa:„bă, Paliule!” Iar el...„hă, hă, hă!”...Îi place teribil porecla, spre amarul părinților. Dar, ..și ei s-au obișnuit. Îl strigă tot așa, mai ales la supărare. Iar el... râde. Doar moș Ion oftează și mai speră săși revină: „De, mă, Ionică, eu tot mai cred că ești băiat deștept, dar te prefaci ca să nu te pun la treabă. Bietul tac-tu și mă-ta muncesc în disperare că le-a căzut pe cap tot pământul meu. D-aia vor să dea lovitura cu pepenii ca să pună pe alții să muncească-n locul lor. Dar...pe cine, mă? Toți fac școală și... pleacă. Tu și cu mine am rămas la vatră, că n-am învățat. D-aia trebuie să muncim. Ionică se scarpină-n ceafă, a mirare: - Păi de ce, bă tataie, să muncim numai noi doi? - Pentru că eu sunt bătrân și tu tâmpit. Restul sunt șmecheri sau cu școală. Hai, vezi ce fac porcii și păsările! - Hă, hă, hă! Râde amuzat paliul și pleacă la porci. Așa încerca moș Ion să-l facă pe Ionică „băiat de treabă”. Dar Ionică voia să fie „băiat de băiat”. Că „așa jiceau băiecii: cei aia...„băiat de treabă”? În schimb, moș Ion se întreba: ce sunt „băieții de băieți”? Ofta și se străduia să-l țină din scurt pe Ionică până se vor întoarce Mihăiță și Gica. Atunci... se va odihni și el. Acum,

sprijinit în baston, oftează și privește-n gol: Of! Și i-am spus lui Ionică să ia furtunul ăla din mijlocul curții, că-l bate soarele și cauciucul îmbătrânește și crapă. Apoi... e plin de găinaț... Of, Ionică, of! Eu am spus, eu am auzit. Sprijinindu-se în baston cu greutate, se ridică gemând. Încet, încet, strânge colac furtunul. Încearcă să-l ridice, opintindu-se. Nu reușește...Sprijinindu-se în baston, se mai opintește o dată. Dar, simte o usturime la burtă. Pe căldura asta, nu-și mai pusese brâul...și vechea hernie... Cu un țipăt de durere, scăpă furtunul. Încercă să-l târască, dar furtunul era prea greu. Durerea de la hernie creștea. - Gata, moșule, gata! Striga la el Neputința, ”zâna sa protectoare”. Încăpățânat cum era, moș Ion o sfida: - Cum? Eu, care am ridicat atâtea greutăți...am împins...am tras...am... Nu se poate! - Ba se poate! I-a zâmbit blând Neputința. Tu, care ai putut, acum nu mai poți! Asta l-a înfuriat pe moș Ion. S-a mai opintit o dată, încercând să-l ridice pe umăr... Fatală mișcare! A căzut în fund, scăpând din mână bastonul. Durerea din burtă creștea. Îl mai dureau șalele, fundul. Un văl de ceață îi acoperi ochii, iar în timpane simți huruitul unei căruțe în goana cailor, apoi, ca o avalanșă de stânci. Zâmbi blând, bâjbâind după baston; gândi: „în timpul războiului, prin câte de-astea n-am trecut... De câte ori nu m-am târât prin ploaia de gloanțe și obuze! De câte ori nu m-a acoperit pământul...” Amintindu-și de acele clipe, reuși să se târască până pe prispă. Urcă scările tot târâș, scrâșnind de durere. Până la urmă reuși să se arunce-n pat, zdrobit de durere și oboseală. Își zise, gâfâind: „Bine că nu m-a văzut careva. Și puturosul ăla, pe unde-o fi? Of, de-ar veni copiii ăia, că nu mai fac față!” Spera să-i treacă, dar...durerile nu-l lăsară. Dimpotrivă, se amplificau și simțea că se sufocă. Respirația îi devenea tot mai agitată. Speriat, încercă să-l strige. De fapt, strigătul lui era ca un scâncet:

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 I...o...ni...că! Nu-l auzea nimeni. Îngrijorarea i se transformă în panică. El, care tot glumea pe seama „cumetrii” (așa îi zicea el), acum fu cuprins de groază. O vedea pe costeliva cumătră sprijinindu-se în coasă și râzând în hohote de el: - Te credeai puternic, deșteptule! Hi, hi, hi! Făceai fițe și poante... Auzi la el „omul pe care nu-l ia moartea! Dar... nu te iau imediat. Te mai las ca să râd și eu de tine! Hi, hi, hi! Nemuritorule! - Fugi de-aici, cumătră! gâfâia moș Ion. Uș, cumătră, uș! Dar ”cumătra” nu pleca de lângă el. Râdea ca o bezmetică: Ce, credeai că te mai las? M-ai făcut să alerg după tine la Odessa, la Cotul Domnului, la Iași, prin trecătorile munților! Deșteptule, m-ai fugărit prin Budapesta și prin munți Tatra...Șmechere...Mai târziu, ți-ai bătut joc de mine la Canal...și la Poarta Albă...Nemernicule! Cine te crezi tu, să-ți bați joc de mine? Că te-ai lăudat la toți că... pe tine nu te iubesc. Auzi la el! Mincinosule! N-ai văzut că eu iubesc pe toată lumea? Acuș, acuș, te pup și pe tine, nenorocitule! Dar, te mai las...să mă distrez și eu. Va urma

nu-i frumos să refuzi, nu? „Protocolul” o cere... Eii, nu vă hazardaţi aşa! Nu vă daţi cu părerea, nici nu mă invidiaţi până nu vă spun unde urma „să-mi beau cafeaua” în ziua de 13 (!) februarie 2013, la ora 9,00 dimineaţa!! Aşa de cu zori!!!... Unde? Pariu că nu vă trece prin minte!... Aveţi permisiunea mea la 3 încercări...Da‟, hai că am decis să nu vă las prea mult să vă bateţi capul cu mărunțișuri „ieftine”...că poate aveţi treburi mai interesante de făcut! Unde credeţi că am fost „invitată” să-mi petrec ziua de 13 februarie 2013? Unde altundeva decât la...GARDA FINANCIARĂĂĂ!!!... Nu-i aşa, dragiilor, că nu vă trecea prin minte varianta aceasta? Recunoaşteţi! Nu vă face nimeni nimic!... Dap!...La Garda Financiară! Scumpii de ei!!!...Biata de mine!...Începe ..”dansul!” Să cânte muzica!!!... ..................................................................... ..................................................................... Unii primesc invitaţii la Operă, alţii la Concerte rock, eu...la Garda Financiară!!! Ce să fac şi eu?! Dacă alt fel de INVITAŢIE n-am primit? Na‟, asta e! Tre‟ s-o onorez! Şi...să mă mulţumesc cu ce-mi dă Domnul! Că doar datorită „oamenilor Bisericii”, a „înalţilor prelaţi” şi graţie „iubirii de semeni” şi „întrajutorare frăţească”( Nu? Parc-aşa trâmbiţează mega-fericitu‟Daniel Ciubotea -patriarhul Bor, pe mult-prea-răspânditele unde ale mult-prea-zgomotosului post TiVi, spre aburirea credincioşilor „neamului”...) ce-o au faţă de mine sinodalii Bor, mi-au adus „vornicii” comisari ai Gărzii Financiare această...INVITAŢIE!! Şi ce mă mai gratulează „fraţii” mei mai-mari din Deal!! Tiii!!! Ce mai fericire, pe mine! O dată la trimestru, eu sunt „gratulată” cu-o vizită „de curtoazie” a oamenilor legii (??!) comisarii GF, care-mi fac vraişte-n bătătură, scotocind, ei ştiu după ce ( că eu nu ), mai ceva ca la Sile Cămătaru- vizită care se lasă, mai apoi, după scotocire, cu o...INVITAŢIE!!! La ei acasă. La Sediul GF. Fain! Mai fain nici că se poate!!!...

Antoaneta RĂDOI

Prigonitorii Primesc o „Invitaţie”. Gratuit care va să zică!!!... Aşadar, să mergem! Cum poţi refuza o invitaţie?!! Când eşti invitat (!!) undeva,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Tre‟ să merg acolo cu tona de hârţogăraie ( hârţogăraie care-a mai fost verificată şi în urma cu 3 luni şi răs-verificată şi în urmă cu 6 luni ş.a.m.d..), cu contabila firmei după mine ( că, deh‟ tre‟ să răspundă iar şi iar la Njde întrebări stupide, la care a mai răspuns şi în urmă cu 3 luni, şi în urmă cu 6 luni, şi a mai răspuns de fiecare dată când am avut..INVITAŢIE la GF ), să merg cu...poate ar trebui, de astă dată, sămi iau şi...avocatul! Căci cu aceşti „domni” (sâc!), nu se ştie niciodată, dacă nu cumva ai nevoie de apărător!!! Dar...de unde să iau avocat? Căci pe cel pe care-l avusesem, tocmai îl pierdusem de curând! Cum? Păiii, ghinionu‟ meu! Era ucenicul „înaltului!” „Înalt” care, în „dragostea lui frăţească”, îşi amintise că are faţă de mine, „sora lui mai mică”, o „misiune” de îndeplinit! Şi fiindcă eu încă existam în „ZONA INTERZISĂ” mie, fiindcă „mă încăpăţânam” să ţin cu dinţii de proprietatea mea şi ţineam deschis şi funcţional Magazinul cu Obiecte religioase pe care-l înfiinţasem neştiind că...”nu e voie de la Împărăţia din Deal”, „înaltul episcop Bor”, Ciprian Câmpineanu”, la ordinele patriarhului Dănuţ, a decis să-şi împlinească „misiunea” faţă de creştinortodoxul care eram eu şi să mă desfiinţeze. Şi m-a dat, în secret, pe mâna comisarilor GF. Să mă „killărească” aceştia. Alţi „călăi!” Iar ei, Sinodalii Bor, să rămână cu... „mâinile curate!” S-au spălat pe mâini, chipurile, aşa cum o făcuse şi Ponţiu Pilat, care şi-a „spălat mâinile”, spurcatele lui mâini, când a decis RĂSTIGNIREA Domnului HRISTOS ( Nu, nu el, Ponţiu Pilat, făcuse aceasta! Nu!!! Nu în mâinile lui se afla decizia de A FACE sau de a NU FACE lucrul acela oribil! Nu el, Ponţiu Pilat, era mai-marele Cetăţii!! Nu el l-a răstignit pe Hristos! Nu! Ci, vezi Doamne, mulţimea iudeilor! Cât de tare te-ai amăgit, Pilate!!! Cât de tare vă amăgiţi, cu subterfugii ieftine, voi „Pilaţii” mei!!! V-am descoperit şi-acum ştiu cinemi sunteţi!!)!!! Dar...nu-i bai! Nu-i bai că nu mai am avocat! Un făţarnic mai puţin în viaţa mea!

Mergem la GF şi fără avocat! În fond, asta-i „lupta mea”, nu a lui... Nu era prima oară când mă „invitau” la ei, drăguţii! „Mă plăceau” ăştia de la GF, mai abitir decât pe ultimul infractor din România, mai mult decât „i-au plăcut” pe Regii Asfaltului şi ai Bordurilor -care „umflară” nestingheriți banii de la Bugetul de Stat! Asta ca să dau doar un exemplu! Păi cum să nu „mă placă” dacă „am călcat” pe bec! Aşa păţeşti când eşti micmic, când eşti „gândac” şi nu stai în ierbarul tău! Când eşti „un nimeni” şi încalci „teritorii marcate” de către GANGSTERI, nu prea mai ai cale de ieşire şi ajungi în „insectar” Eşafod scrie pe tine! Căci, după ce ei, GANGSTERII, adică Sinodalii Bor, încearcă să te intimideze în fel şi chip, după ce încearcă prin strategii „subtile” să te convingă să-ţi iei calabalâcu‟ şi să dispari, să „părăseşti ( dracului!!! ) ZONA”-am citat din CLASICII în viaţă!!-, dacă „nu te-au convins” prin „metodele lor” -ohooo! Şi ce mai de metode au!!-, trec la Planul B. Îţi împletesc „cunună de spini”, te „încoronează” fain-frumuşel cu ea, îţi pun „hlamida” şi te predau spre „împungere cu suliţa în coastă”şi pentru „actul final”, RĂSTIGNIREA, „partenerilor” lor, gealaţilor de la Garda Financiară!... SCUMPII de ei, cât de mult mă iubesc! Şi unii şi alţii!! Comisarii GF şi Sinodalii Bor!!! Dar cît de mult am ajuns să-i iubesc eu!! Şi pe unii şi pe alţii!!!...deşi, parol, „băieţii” de la GF, s-au arătat cu mult mai „umani” decât sinodalii Bor... Într-un noiembrie sumbru al lui 2012, Sinodalii Bor s-au adunat, au ţinut „sfat” şi au încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice ( Garda Financiară -cea care ar trebui să-i ridice pe TOŢI sinodalii, unul câte unul, şi să-i ducă la Sediul lor, al Gărzii Financiare, în vederea verificării fiscale pentru averile şi firmele ce le deţin camuflate în Asociaţii Filantropice ori Asociaţii de Caritate, făurite din „smeritele” lor lefuri de bugetari, de „bieţi clerici” ai BOR, care-au depus VOTUL SĂRĂCIEI de bună voie!!) un PACT.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Pardon, „un Protocol de...colaborare!”( Ce interesant sună: COLABORARE!!! Unde, oare, am mai auzit eu termenul acesta? Colaborare!! A...da! La Securitate!!! Acolo erau numiţi unii, „colaboratori!!!” Hmm...) Protocolul nr 89344/2012. Şi în baza acestui PACT -drăcesc!; scuzaţi, vă rog!-, în urma acestui „Protocol de colaborare”, Patriarhia ( prin preoţii parohi, care au OBLIGAŢIA „pastorală!!!”- să stea la pândă, să-şi urmărească enoriaşii, ca să vadă care care dintre ei fac Icoane, cruci, veşminte, şi apoi să întocmească liste cu „evazioniştii”, cu cei care încalcă „teritoriile de acţiune ale Patriarhiei”, şi să le predea la Protoierii, iar capii Protoieriilor, protoiereii, să le predea mai departe la Cancelaria Patriarhiei ) îi predă „pe tavă”, Gărzii, pe..”evazionişti!!” De‟, cică au încheiat acest „Protocol de colaborare” cu GF-ul, fiindcă Garda „nu ar avea...capacitatea” de a „depista evazioniştii”” -în zisa Sinodului Bor; scuzaţi „sfinţiile voastre”, dar nu-i pot zice Sfânt; Spuneţi-i voi! Voi sunteţi obişnuiţi cu spusu‟ fără fond. Aşadar, Sinodalii au ţinut „sfat” şi au hotărât să pună „început bun duhovniciei”, gândind că prioritar pentru preoţii parohi, nu mai este Slujba Liturghiei, nu mai este Rugăciunea, nu mai este Sf. Maslu pentru bolnavi! Nu! Nimic din toate acestea nu mai este prioritar! Ci, prioritar este ca preotul paroh, să stea la pândă, sau, poate, chiar să-i tragă de limbă, la spovedanie pe enoriaşi şi să vadă cu ce se ocupă fiecare în casa lui. Şi dacă cumva, constată că, printre enoriaşi există careva care sculptează cruci sau pictează Icoane spre a le comercializa în vederea câştigării vreunei bucăţi de pâine pentru el şi familia lui, acesta,”evazionistul”, să fie deferit Gărzii!!! Dar nu direct de către preotul paroh. Nu! Ci, mai întâi preotul întocmeşte o listă, pe care o predă la Protoierie, ca mai apoi protoiereul, adunând toate listele de la toţi preoţii din eparhie, să facă un listoi şi să-l predea la Cancelarie. După care, Cancelaria, prin „sârguincioşii ei slujbaşi”, să întocmească

un şi mai mare listoi, pe care după semnare şi parafare de către un „înalt”, de către un „Înalt PREA...sfinţit” -cum ar fi Ciprian Câmpineanu ( delatorul meu din perioada 2011-2013 )-, să-l predea Gărzii! Iată, aşadar, ce frumos, ce „canonic” „se lucrează” în „Sfânta Patriarhie!!!” Cât de disciplinat!!! Câtă „organizare” în „Sfântul Sinod” pentru „grija” faţă de „cei care leau căzut la împărţeală!”... Au semnat un „Protocol”... Aşa că, neavând altă treabă ( Ce treabă să aibă ei acolo în Deal?? Decât să numere banii adunaţi prin „COLECTĂ” din vânzarea colportajului de la cele N‟jde Magazine din Bucureşti, ale Patriarhiei.Ro şi pe cei adunaţi din Cutia Milei ori din vânzarea maculaturii cu titlu pompos: Lumina...pe care nimeni n-ar da preţul unei „hinginerice” dacă nu ar fi băgată cu anasâna pe gât preoţilor din parohii... ), după ce-au terminat de numărat banii din „colectele enumerate mai sus, ca să aibă grijă de „paza minţii”, şi-au căutat şi ei ceva cu care să se ocupe şi, se ocupă cu: DELAŢIUNEA! Mai exact, cu...”Uciderea Pruncilor!”, având în vederea că eu, cea pe care ei, Sinodalii, au dat-o pe mâna GF, sunt unul dintre copiii Bisericii Ortodoxe, Biserică pe care ei, delatorii mei, o „guvernează” după poftele lor! Şi...cam au! Hulpave pofte!!! Şi cum eu am fost „ oiţa rătăcită” care nu a respectat aberaţia cu titlu‟ de Lege ( 103 / 92; e vorba despre un flagrant Monopol, pe care Patriarhia l-a pus pe Obiectele de Cult: cruci, veşminte, Icoane, candele, lumânări, cimitire, pelerinaje, etc ), ei, mai-marii „Sinodului sfânt” au decis: RĂSTIGNIREA mea! Doar că nu m-au răstignit ei, sinodalii, cu mâinilor lor! Nu! Ei au fost doar pe post de IUDA! Ei doar...m-au vândut, spre răstignire, comisarilor GF! Frumos lucrat!!!... Speram să rămân doar cu Răstignirea!... Am scăpat nekillărită de cei de la GF ( spre disperarea şi furia sinodalilor ), căci Dumnezeu nu a îngăduit ca „securea Gărzii” să-mi taie gâtul şi să-mi cadă capul definitiv, chiar dacă financiar m-am ales,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 de fiecare dată, la fiecare control, efectuat de N‟jde ori în 3 ani, cu câte o amendă consistentă, invocânduse Legea 103/ 92 o Lege a Fărădelegii, emisă de Bor-, căci la GF nu scapi netaxat. La ei e ca-n bancul cu iepuraşul: de ce ai căciuliţă, de ce n-ai căciuliţă?!! Treaba era că oricum ieşeai la CONTROLUL OPERATIV al comisarilor, tot plăteai. Fie că erai sau nu vinovat! Ideea era că tu, „evazionistul”, pus „pe tavă” de către sinodalii Bor şi „servit plocon” comisarilor GF, trebuia să lupţi să faci tot posibilul să nu încasezi prea mult. Măcar să nu te usture aşa tare-n ...vorba aia... Numai că la mine, ori că „îmi dădea” minim, ori că „îmi aplica” maximum, era cam totuna! Tot FALIT scria pe mine, la ce „vânzări fulminante” avusesem în ultimele 12 luni! Însă „Preţioşii” ăştia de la Gardă, erau doar...cireaşa de pe tort...pe lângă „dulcile binecuvîntări” pecetluite cu „sfinte cruci”, pe care mi le tot administrau cu largheţe sufletească „scumpii mei tătici din Dealul Patriarhiei”, la fiecare trecere prin faţa micuţului meu Magazin!!!... Apoi la Sediul GF era cam ca la Concursul: „ştii şi câştigi!” Îţi puneau ăştia nişte întrebări de numa-numa! Dacă nu aveai mintea-n cap, te „încuiau” şi apoi...ţi-o puneau băieţii de nu mai ştiai de tine!!! Ieşeai de la ei şi destul de „şifonat” şi cu „potul” luat...Oricum aş fi dat-o, oricât aş fi fost eu de corectă, căci din punct de vedere contabilicesc, din punct de vedere al Legii Economice nu încălcam nicio Lege ( firma mea fiind autorizată de Camera de Comerţ a României, având şi statut de Importator Intracomunitar, pentru care plăteam taxe către Stat ), iar în Cassa de Marcat, de câte ori mi-au luat-o cu asalt, nu au descoperit nimic în neregulă ( nu că aş fi fost eu „cuminţenia pământului”, dar, na‟, cine ştiindu-se în colimatorul Gărzii, ar călca strâmb, dacă ştie că în orice moment îi pot intra pe uşă comisarii GF? ), tot nu scăpam de la ei, netaxată, pe motiv că ieşisem din „ascultarea Bor”, că nu aveam „binecuvântarea lor” şi nu respectasem, aşadar...”legea 103 /92”. „Lege” iniţiată de

Sinodul Bor, într-un Stat de Drept! Dreptu‟ mamii lor!! „Lege” care încearcă, şi a şi reuşit, să pună Monopol pe ceva ce nu-i aparţine. Pe ceva ce nu are: „Drepturi de autor” pe Icoană şi pe mort! Iar eu, având un mic, foarte mic Magazin cu Obiecte de Cult şi Obiecte decorative, intram sub incidenţa acestei „politic-corecte” năstruşnicii legislative, care poartă numele pompos de: Lege! Legea mamii lor!!... Oricât de favorabile mi-au fost rezultatele Controlului Operativ ( Ăsta, CONTROLUL OPERATIV, se execută de către comisarii GF în urma unui denunţ, iar Sinodalii Bor mă denunţau la 3 luni o dată!!) oricât de „mici” erau amenzile pe care le încasam pentru „neascultare”, la un moment dat n-am mai ştiut cum s-o scot la capăt şi am închis Magazinul, căci...ele, amenzile, deveniseră prea...costisitoare pentru mine şi erau mult-prea îndesite...iar încasările mele erau...aş putea zice: zero, graţie „lobby-ului” care se făcea, la adresa Magazinului meu... Lucrurile stăteau urât de tot în Deal. Indivizii ăştia, sinodalii, care mă numeau pe mine, suav, de la Amvon, „sora noastră”, ar fi fost în stare de orice, numai să nu mă mai vadă prin faţa ochilor lor! Se pusese „preţ mare pe capul meu!” Îmi spusese asta, mai în glumă mai în serios, unul dintre comisari, cu multe luni în urmă, cu vreo doi ani, mai exact, cam pe la primele „descinderi” ale comisarilor GF. Apoi, auzisem „refrenul” în mai multe rânduri, mai voalat, „scăpat” printre dinţii câte unui comisar, dar eu nu am crezut. Cine eram eu, ca să se pună „preţ mare” pe capul meu?, îmi ziceam. Ba, la un moment dat, le-am zis-o şi celor care susţineau asta... Apoi, când „gorilele” au atacat din nou, iar şi iar, şi când chiar o „TRUPĂ de ARCAŞI ÎNARMAŢI”-cu instrumentele din dotare!!- ai sinodului Bor mi-au pătruns în habitat şi mi-au cerut să părăsesc Zona, mi-am dat seama că „străinii” aceia care-mi spuseseră -ce-i drept, voalat, că „s-a pus un preţ mare pe capul meu”-, nu o făcuseră nefondat...Ştiau ei ce ştiau!...

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 „Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit şi locuiam în Corturile lui Chedar!”... Care va să zică...”s-a pus preţ mare pe capul meu!!!”...De câte ori auzisem asta???... Eii, dară, când unul îţi zice că eşti beat, nici măcar nu-l iei în seamă! Dar când îţi zice unul, şi încă unul şi tot aşa, atunci...te laşi de băut şi te duci să te culci... Şi cum, eu chiar dacă m-aş fi dus să mă culc, n-aş fi putut dormi, pentru că...nu mă prindea somnu‟ ( făceau ăştia din Deal prea mult zgomot!!! ), mai sigur era să mă apuc de...băut!...căci nu mă puteam lăsa de băut atâta vreme cât încă nu mă apucasem! Şi...uite-aşa se poate apuca omul de băut!... O să beau Red-Bull. Mă gândesc că, poate...prind aripi!! Dar.. Mai bine mănânc ceva spanac. Poate prind ceva puteri... Urâtă treabă aţi săvârșit asupra mea, „Păstorii mei!” Murdară! Josnică! Mai ales pentru nişte...Păstori!

Cronici literare, recenzii, comentarii

Mihai ANTONESCU despre UMOR ŞI JOVIALITAT ÎN POEZIA LUI MIHAI EMINESCU, autor Dimitrie St. Borislavschi, Editura AEVEA, Bucureşti, 2014

Singurătate, umbră a visului despre noi Motto: Ce aud eu în clipa asta de linişte a nebuniei lumii, e iluzia că pe mine mă aud tăcând, că sunt umbră a eului într-o altă realitate. Ajunge la noi cartea distinsului profesor Dimitrie St. Borislavschi UMOR ŞI JOVIALITATE ÎN POEZIA LUI MIHAI EMINESCU, apărută la Editura AEVEA în anul 2014. La o primă vedere, semn recuperator şi datorie a fiului Dimitrie D. Borislavschi, bunul nostru prieten Cuchi, în memoria unui om cu totul aparte. Semn recuperator şi cu extincţie în contemporaneitate fireşte, căci, de bună seamă, studiul aplicat asupra unei interesante laturi a operei marelui nostru poet naţional, cum este umorul şi jovialitatea, nu poate fi trecut cu vederea de către eminescologii, atâţia câţi mai sunt. Şi fireşte au fost, sunt şi vor fi eminescologi, câtă vreme neamul

(Fragment din cartea: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!! sau Spovedania unui învins”, de Antoaneta Rădoi) Va urma

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 românesc va dăinui, iar şira spinării lui nu se va frânge. După cuvântul înainte al lui Cuchi (fiul), celor două scrisori de Augustin Z. N. Pop şi Laurenţiu Fulga (fost elev al autorului), în care admiraţia şi respectul faţă de truda profesorului cărturar sunt cu asupra de măsură vizibile, intrăm în lucrarea propriu zisă ce se împarte în nouă capitole distincte, începând cu „Sufletul romantic şi lumea ca reprezentare” şi sfârşind cu „Concluzii”. Cel mai greu este să faci apologia cuiva, care la rându-i face apologia altcuiva. Distinsul profesor cărturar ne introduce în plinul epocii romantice a celei de-a doua jumătăţi de secol XVIII, căutând loc de popas şi echilibru între subiectivismul pur franţuzesc şi farmecul dureros al golului greu de umplut de sorginte germană, unde să-l aşeze ca mod de a gândi şi reacţiona pe Mihai Eminescu. Însă drumul în timp şi spaţiu al fiinţei, al totului ce se prelungeşte dincolo de noi, Eminescu îl află tocmai prin accesul la bunele traduceri în germană ale filosofiei sanscrite, mulate în gândire, ca şi în operă, pe dimensiunile spiritului românesc, pe calapodul unui neam dinaintea vechimii căruia poetul se face una cu nemoartea lui. Apologia trăirilor, a expresiei şi forţei atitudinale în operă a celui din urmă romantic al literaturii naţionale şi universale, depăşeşte cu intenţie au ba, tiparul rigid al demersului obiectiv, evadând fluid şi ademenitor către un subiectivism notabil şi de înţeles, credem noi. Căci ce este până la urmă subiectivismul, dacă nu tot o latură vag parfumată a romantismului în perpetuă evadare? Personal, ne pare însă că umorul şi jovialitatea la marele Eminescu au fost dintotdeauna lumina vag pâlpâindă a unui tragism profund, chiar şi atunci când vârstele crude i-ar fi îngăduit altfel, de nu ar fi fost acea gândire precoce, apanaj al marilor spirite ce ştiu plânsul pe dinăuntru din teama de a nu tulbura mersul lumii aşa cum este el. Cartea abundă în exemple care toate converg spre concluzii unice, nu

şi definitive, semn că distinsul profesor cărturar lasă destul de larg porţile înţelegerii deschise şi dinaintea altor vizionari. Astfel, domnul Dimitrie St. Borislavschi pare a conchide că, în singurătate, calea spre abisal a fiinţei şi sufletului totuna, se îngemănează cu visul despre noi, visat într-o altă ipotetică realitate. Cheia de boltă aici, e un fel de râsu‟ plânsu‟ specifice romantismului târziu, iar umorul şi jovialitatea ca extracţie din marele tot eminescian, cămaşa de nuntă pe care dalbul de pribeag şi-o pune dinaintea marii călătorii, spre a ne încă tulbura cu înţelesuri la care nu am ajuns. Greu, tare greu să faci apologia cuiva, care la rându-i face apologia altcuiva. În felul nostru, ne-am străduit cât ne-am priceput mai bine întru cinstirea memoriei unui distins profesor cărturar, asta venind şi ca o invitaţie adresată cititorului de rafinate lecturi spre luare aminte. Ave!

Cezarina Adamescu despre Manuela Cerasela Jerlăianu, Desenând pe cer, Volumul I, Editura Ştef, Bucureşti, 2016

CREAŢIA CA ŞI NAŞTERE ÎN SPIRIT Răsfoind cartea de debut a Manuelei Cerasela Jerlăianu, mi-am zis cu uimire: Iată o poetă în amiaza tinereţii! Iată o poetă care naşte poeme vii, hrănindu-le cu propria plasmă, cu propriile celule. Care

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 scrie cu sine, aşa cum numea Nichita poezia – Hemografia. Poeta se prezintă cu sufletul pe tavă – „Peste clipa de a fi” (Răsărire). Mulţi oameni cred că numai naşterea naturală poate fi socotită rodul iubirii. Există şi alt fel de „naşteri” creative însă, care pot suplini maternitatea. E vorba de maternitatea spirituală asupra unei opere, creaţii artistice sau pur şi simplu, lucrul mâinilor măiastre ale unui meşter popular care depăşesc graniţele comunului. Am născut, am făcut, am zămislit un obiect, o lucrare pe care altcineva nu s-a încumetat să o facă. Acel lucru este „pruncul” tău de Lumină, este creaţia ta, zămislită după nopţi şi zile de trudă. Poate prinde viaţă produsul mâinilor unui artist? În literatură au fost personaje care au prins viaţă: Galateea, Coppelia, şi multe alte opere au dobândit „simţire” din simţirea artistului care le-a creat. E o naştere în spirit, un rod al fanteziei, ca şi creaţia literară, îndeobşte Poezia. Ea reflectă spiritul autorului, dar şi personalitatea lui. Poetul are atâţia copii, câte cărţi a scris. Manuela Cerasela Jerlăianu – în această carte adună plângeri, rugi, întrebări, tăceri, şoapte, simţăminte arzătoare, strigăte în pustiu, plânsete şi frânturi de certitudini, niciodată întregi, pe care le recompune, după structura ei sufletească, în sculpturi pe bobiţe de orez, care alcătuiesc un colier de nestemate poetice. Ea adună în sipetul lăuntric, flori de dor, stol de păsări dănţuind, vorbe tremurând, verdele infinit dar şi spaţiul nesfârşit, de unde îşi iau zborul păsări de Lumină, zămislite din muguri de lumină, pe când gerul se frăgezeşte în straturi de abur molatece. Puterea îndumnezeită a cuvântului străbate arii şi zări, dincolo de zenit şi nadir, dincolo de orizontul oricărei inimi. „Un ropot de cuvinte / Aduse pentru leac” (Muguri de lumină), din inventarul memoriei, aşezat pe stelaje de aur. Există multe moduri de a creea: pe hârtie, pe suport virtual, pe frunze, pe nisip, pe

palme, pe inimi, şi chiar pe cerul auzuriu. Autoarea a ales acest mod de reprezentare. Ea scrie pe cer, mai mult, desenează cerul, în culori pastelate, aşa cum îl vede închipuirea ei. E un travaliu artistic fără precedent. Ea devine un dirijor de nori cu care întrupează fantasme, la fel ca „Dresoarea de fantome” a lui Ion Băieşu. Pentru aceasta, ea şi-a adunat şi materiale de construcţie adecvate şi unelte pe măsură. Costumaţia nu intră în discuţie. Este darul casei. Pentru a intra în desenele Manuelei Cerasela Jerlăianu, trebuie să ai suflet de înger, aripi de serafim, ochi mirat de copil, inimă deschisă. Iar trupul tău să fie în formă de cruce. Pentru Manuela Cerasela Jerlăianu dragostea este un antidot împotriva oricărei maladii, chiar şi pentru „la maladie d‟amour” după principiul „cui pe cui se scoate”. Cu trupul devenit o continuă rugă, poeta pietruieşte drumuri spre Raiul iubirii. Ea ştie un lucru: a venit pe această lume să iubească, în poezia „Vin să iubesc”: „Clepsidra se-ntoarce, speranţa revine, / În noapte mă bate un vânt nefiresc, / E dorul ce bate în suflet la tine, / Apun către soare şi vin să iubesc”. Poeta scrie „cu dorul fierbinte de eternitate”, respiră clipa şi o armonizează cu propriile gânduri, ademeneşte cuvintele, apoi le supune şi le trimite spre destinatarul inimii sale. E un joc sublim de-a nemuritul. Prin vers, autoarea se aprinde, se stinge pentru ca apoi să învie. Poeta crede în iubirea ideală, cea perfectă şi fără lacune, „iubirea – freamăt fermecat”, cea care te înalţă până dincolo de nori şi te poartă pe aripi spre zări necunoscute. Ea nu se teme de cuvinte, le primeşte şuvoi şi le restituie îmbogăţite şi îmbunătăţite. Alături de iubire poeta aşează dorul arzător, cel care mistuie fiinţa şi visarea care o ţine trează în plină noapte. În lipsa iubirii, cuvântul îi devine piatră colţuroasă care răneşte sfâşie: „Mă văd purtată-n vânturi, mă văd într-o răscruce / Şi piatră

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 mi-e cuvântul pe care nu-l pot duce” (Mi-e trupul doar sudori...) În iubirea pe care o doreşte infinită, poeta visează cum: „Noi ne schimbăm cuminţi cununi cereşti” (Tac şi eu). „Amiaza tinereţii” a găsit-o în braţele mamei, acolo unde se uită orice grijă, şi nu te ajunge „tot răul lumii prefăcute” şi lângă ea, nimic nu pare greu de înfăptuit. Oricât întuneric s-ar pogorî peste lume, poeta ştie că „lumina divină e-n noi” şi cu ea în chip de făclie, nu vom putea rătăci drumul. Este „iubirea surprinsă arzând” (Un trup ne-am făcut). Îndrăgostiţii, răsăriţi din cuvinte aleargă unul spre celălalt „cu ochi luminaţi de-acel infinit...” (O mare şi noi). Şi nu e de mirare ca ei: „Cuprinşi de candoare, ne pierdem în fapte / Trăim răsăritul iubirii din carte”.(O mare şi noi) Puterea Cuvântului e miraculoasă. Ea învie orice, animă lucruri şi fiinţe, insuflă har, putere, speranţă, Iubire. Sub semnul Cuvântului iubiţii sunt binecuvântaţi. Când ochii se înălbăstresc de dor, marea le împrumută armura iubirii. Aripi de lumină, valuri, lacrimi, păsări, umbre, arbori desculţi, zumzetul pădurii, un colţ de stea, fluturi aurii, petale, multe petale, floarea de tei, „trei raze din sori” şi „trei raze de flori”; „trei vorbe de vrajă”, ca într-un descântec, luceferi, „un val de visare”, valuri de vânt, „Eterna visare”, sunt modelele din natură şi din sufletul omului, pe care poeta le desenează pe cer, întruchipând Iubirea, în mii de culori. Puterea imaginativă a poetei este uluitoare. Ea poate închipui o sirenă, plimbându-se pe ţărmul întins, în zare, cu trenă de valuri care se sparg de linia orizontului, miraj de lumină şi umbră şi joc de fantasme. Ea poate desena gânduri. Pentru cine vrea să descifreze „limba poemelor înfrigurate” pe care poeta le adresează „domnului meu”, poeme „culese de pe trepte înalte/ Unde balsamul cuvintelor/ a lăsat parfum cu esenţă de dor/ Şi gust neterminat în speranţa ocultă / Venit pe fereastra între-deschisă”(Pe limba poemelor) – va avea surpriza unei

lirici cu mare forţă de persuasiune, care-ţi pătrunde în toate celulele viului. E aici un paradox, în poezia senzualităţii, a voluptăţii depline, atinsă de aripa inefabilă care tinde spre înălţimi de neatins. În acest amestesc straniu de pământesc şi ceresc, în care, aşa cum spunea Nichita, „pământescul / mănâncă de foame cerescul” – avem viziunea personalităţii autoarei. O provocare continuă de a-ţi anihila trupul – singurul mijloc de simţire carnală, în virtutea unei viziuni în care spiritul e triumfător peste „sarx” (carne). Dar cum fiecare deţine un rol şi e un mijloc – în economia umană, trebuie să avem grijă de ele. Trup şi suflet – sunt inseparabile. Manuela Cerasela Jerlăianu are „aură-n cuvânt”. Setea de iubire îi conferă această aură. Iubirea ei, „pură ca floarea de cais” (Visând). Uneori, nu e pace în Paradisul iubirii şi atunci: „Azi mâinile îmi frâng, / Azi cerul a plecat, / Azi praful nu-l mai strâng / Din stele cu păcat. // Păcatul lor de moarte, / Păcat de ne-ascultare, / Păcat ce le trimite / În altă şi-altă zare. // Ce gol e sentimentul! / Ce gol e cerul gol! / Azi am plecat cu gândul / Ca glonţul din pistol. // Nimic nu mă animă, / Nimic nu mai găsesc / În poezie rimă / Nu pot să potrivesc. // Cerul e dezbrăcat, / Azi cerul vieţii mele / Departe s-a mutat, / Durerile-i sunt grele”. (Azi mâinile îmi frâng). Dar, norii nu se pot ţine mult timp adunaţi, se risipesc şi răsare iarăşi soarele şi totul revine la normal: „Se simte cum vibrează / Cu Domnul său de viaţă, / Domnul îl înrămează / Şi-i mai dă o speranţă. //Îl face univers / La gât îi pune stele, / Iar eu din vers în vers / Aşez rimele mele” (Azi mâinile îmi frâng). Fiori romantici, elegiaci, străbat versurile, de cele mai multe ori triste, cu sau fără pricină. Aleile cu dor sunt pustii, parcul e trist şi bizar, fără persoana iubită, amurgul se lasă, poeta aşteaptă zorii ca să-şi reverse bucuria renaşterii. Nu lipsesc nici nevralgiile de toamnă, nici frunza care s-a uscat, nici vântul care

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 unduie nostalgic amorul sucombat, iubirea „şi-a secat izvorul”, clepsidra s-a întors singură, nisipul va acoperi în curând totul, versuri pluvioase, bacoviene, dominate de gri. Dar, iată că intervine în acest decor autumnal, „O clipă renăscută din dragostea fiinţei / Şi aripa chemării urcând de dor spre cer” (Renaştere). Un semierotism dominat de sâni şi de pântece – matricea maternităţii fizice, este frecvent în poezii, nu ca mijloc de posesie neorânduită, ci ca simboluri ale feminităţii şi a frumuseţii şi gingăşiei umane. Autoarea, după propria mărturisire se află „în eterna mea visare”, din „universuri constelate”, aprinsă de nerăbdare să strângă steaua în braţe. În altă poezie, spune: „viaţa îmi e părinte”, cu ea se însoţeşte, cu ea plânge şi râde, se întristează ori visează. Ea ştie ca nimeni alta, să dea tristeţilor „esenţă de parfum”.

discursul liric, mai bine spus, preaplinul sufletesc pe care s-a decis să-l împărtăşească. Din lamentaţiile ei de iubire, nu lipsesc interjecţiile Of, of! Vai! ceea ce conferă un aer vetust versurilor de iubire şi le transformă în elegii, romanţe ori descântece laice. Anumite poezii au ton şi accente de baladă sau doină, prin repetiţia unor cuvinte şi incantaţia melodioasă. Aşa este poezia „Bate vântul”, dar şi „Scutură-mi iubirea-n vis” şi „Pentru voi” ş.a. Poeta mărturiseşte că a căutat toată viaţa – „Nemurirea din cuvânt, ca pe-un veşnic legământ” (Veşnicul legământ). Cred că nici poeta nu se întreabă, cât din visele pe care şi le face, din imaginile pe care şi le închipuie, au şansă se a deveni reale! Cu toate acestea, visul continuă...Nimeni n-are dreptul să-ţi ucidă visul. Iubirea închipuită de Manuela Cerasela Jerlăianu atinge în vis sublimul. Pentru poetă, dacă iubirea se stinge, atunci se stinge şi cuvântul: „Aşa de multe mi sau stins în minte / Că până şi cuvântul mi s-a rătăcit, / L-am căutat, l-am căutat fierbinte / Dar s-a ascuns în spaţiul infinit” (Cu tine, ieri). Iată şi un fel de Crez artistic: „Un lăstar pe-acest pământ / Este hrana din cuvânt / Este om şi e menire / Pentru slavă – contopire. / Când îi creşte o aripă / Clipa două îi ridică / Stările din grea durere / Gândurile efemere. /Scump lăstar va răsări, / Peste clipa de a fi,/ În pecetea din cuvânt / Şi adâncul său mormânt.” (Răsărire). „Privirea mi-e lumină” – spune poeta, „E alb fără măsură” – dovadă a purităţii sale sufleteşti în căutarea perfecţiunii. Poeta foloseşte licenţa poetică: „Ca să ne vadă dănţuind, pe-a inimii cărări” (În inima mării). Intensitatea trăirilor poetei e copleşitoare. Ea are putere de transmitere, de penetrare a mesajului de iubire, pentru om, pentru oameni, pentru natură şi nu în ultimul rând, pentru Dumnezeu.

Poeta şi-a propus să ipostazieze iubirea în toate ale ei nuanţe şi pentru aceasta, o exercită în mod temeinic, ori numai visează la ea în tăcere. Toate aceste imagini o îmbogăţesc şi o fericesc în aceeaşi măsură, chiar dacă uneori, simţul instinctiv îi dă alarma, să fie prudentă. Se poate spune că Manuela Cerasela Jerlăianu se află mereu la mijloc de drum, „Între”, „între viaţă şi moarte”; „Între visare şi blestem”, „Între lumină şi umbră”; „Ecou între adâncuri”;”Între cer şi pământ”. Cred că cel mai frecvent cuvânt din acest volum este „Iubire”, cu varianta ei lumească, „amor” şi versul aferent: a iubi. Nu e poezie în care să nu fie pomenit, chiar de mai multe ori. Al doilea, este Infinit. Se pare că lumea terestră nu-i mai ajunge iubirii şi se doreşte călătoare în infinit. Mai există şi „eternul clipei”, iar „dorul” e prezent în toate chipurile, în timp ce cuvântul nu e dominant, ci e abia „un murmur de cuvinte”, iar gândul se află „în freamăt”. Între aceste patru coordonate, ca între punctele cardinale, autoarea îşi desfăşoară

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 sensibilitatea dumneaei şi de faptul că, repet, nu-ştiu-de-ce, dânsa a tot insistat să vin să şi lecturez, de parcă cine ştie cine aş fi fost eu! Eu, persoana de a cărei prezenţă la o Lansare de Carte nu-i păsa nimănui, ba încă nici nu cred că observa cineva că exist pe-acolo. Totdeauna am avut sentimentul că cei prezenţi vedeau doar un om, mai exact o femeie în spatele unei camere de filmat, ceea ce, DA, reprezenta o ciudăţenie, îndeletnicirea aceasta fiind atribuită în mod arbitrar bărbaţilor!! şi...cam atât.

Antoaneta RĂDOI: Un gând de suflet d-nei Ioana Stuparu

Doamna Ioana Stuparu m-a convins, pentru că mi s-a părut a fi un om profund religios şi cu mare credinţă în Dumnezeu. Şi aşa este! O vedeam venind pe la Lansările de Carte, pe la Cenacluri Literare, parcă păşind pe vârfuri, ca să nu deranjeze!! Prin OCHIUL MAGIC vezi tot! Nu scapă NIMIC! Aşa că...aviz amatorilor!!! Eu, pe la aceste Lansări de Carte, unde filmez, nu mă aleg cu vreo plată în bani decât ARAR –şi când zic „arar”, apoi..ARAR este!!- cu câte un firfiric, dat cu inima „prea stânsă” din buzunarul prea..larg şi bine burduşit cu ţechini (dacă n-aş şti, n-aş vorbi!!; Nu mă refer aici la scriitorii care strâng bănuţ pe bănuţ ca să îşi achite costurile la Editură, ci...despre ALŢII...Domnul să-i miluiască! Că au mare trebuinţă...) al câte unuia cu bani, care, în mod EXPRES, mă solicită să-i filmez Evenimentul, să-i fac treaba pe Ogor în schimbul unei plăţi ce nu-mi acoperă nici măcar achitarea facturii curentului electric consumat cu încărcarea şi reîncărcarea bateriei de la camera de filmat, dar, cel mai des -ei, bine!, nu aşa des cum mi-aş dori!!-, mă aleg cu ceva cu mult mai de preţ! Mă aleg cu...cărţi! Nu mereu, dar, Slavă Domnului!!...

Doamna Ioana Stuparu, OMUL şi SCRIITORUL! O distinsă doamnă a CUVÂNTULUI scris şi o discretă doamnă a cuvântului rostit, pe care am cunoscut-o în urmă cu vreo trei ani şi jumătate la Muzeul Literaturii Române Bucureşti, loc în care, întâmplător - sau nu!!!-, eu îi filmam pe nişte GREI critici literari. După o vreme, doamna Ioana Stuparu mi-a propus să rostesc Un CUVÂNT la una dinte Lansările Cărţilor dumneaei. -Dumnezeule Mareee!!!, mi-am zis. Ceaş putea spune eu despre...?? Eu care am publicat abia 4 Titluri şi care încă „nu sunt aşezată într-un...stil literar”, în zisa criticului Aureliu Goci şi nu numai al lui ( E de bine! Asta înseamnă că am...mai multe stiluri!!, nah’!!!)! Ce-aş putea spune eu, una aşa mică şi... neînsemnată, despre cineva, indiferent cine, care a publicat zeci de Titluri??!!... Desigur, mă onora foarte tare propunerea, însă îmi era greu să accept să vorbesc în public despre dna Ioana Stuparu, despre scriitura dumneaei. Mă abordase pe NET şi eu îi tot spuneam că nu cutez, dar dânsa a insistat!! Habar n-am DE CE! Şi-atunci am decis! Am mers la acea Lansare de Carte, am spus câteva cuvinte şi am recitat un Poem. Şi...bine am făcut!!... Afar‟ că eu filmam Lansarea acelui volum, am decis totuşi să şi vorbesc sau, mă rog, mai bine-zis să lecturez ceva scris de doamna Ioana Stuparu şi am făcut aceasta, motivată fiind de discreţia şi de

Iubesc CARTEA!! Citesc mult, citesc cu nesaţ! Nimic altceva n-aş face, dacă s-ar putea, decât să citesc! Cititul este HRANA mea zilnică, după...RUGĂCIUNE! Recunosc deschis aici, am recunoscut şi

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 pe...aiurea, că nu mă topesc după poezie!! Mie îmi place poezia, dar...să fie POEZIE, dle!!! Acum însă e plină lumea de...poeţi!!! De foarte mulţi poeţi...”nepereche!!!” Mi-au împuiat capul cu „creaţiile” lor!! De-a râsuplânsu‟!! Se-ntoarce Eminescu-n mormânt!! În fine!... Persoanele de faţă, pe care nu le-am citit încă, se exclud!!! Ceilalţi îşi ştiu de-acum locul în Catalogul meu!...

sfântă despre IUBIRE, şi pentru că a scris despre Dumnezeu –Care este IUBIRE; şi Dumnezeu este cea mai mare IUBIRE a vieţii mele-, eu am decis şi am mers la Lansarea Cărţii, „La marginea ploii”, unde am lecturat un POEM creştin: „VINDECAREA BOLNAVILOR”... Un poem absolut divin!! Ei, bine! Oameni buni, suntem cu toţii bolnavi! Zic! Suntem bolnavi de toate bolile! Suntem bolnavi de prea multe griji, de infinite zdroabe, suntem bolnavi de neajunsuri, de doruri şi de dureri! Suntem bolnavi de... prea multe păcate, dar cel mai GRAV BOLNAVI suntem de...NEIUBIRE!!! Suntem bolnavi de NEIUBIREA faţă de DUMNEZEU, TATĂL NOSTRU, CREATORUL nostru şi suntem bolnavi de neiubirea de semeni!!... Ei, bine! Doamna Ioana Stuparu, NU ESTE BOLNAVĂ! Dumneaei are IUBIRE şi împarte Iubire! Şi o face cu prisosinţă! Mulţi ar putea da mărturie despre... Despre scriitura domniei sale, nu-s eu în măsură să dezvolt prea mult, acum, aici! Ar trebui să-i citesc întreaga Operă ca să pot face aceasta! Domnia sa a demonstrat în timp că este o scriitoare bună şi un poet cu suflet cald. Au spus-o alţii înaintea mea, au spus-o cei care aveau căderea să o facă! Eu, atât cât am citit, prefer să păstrez pentru mine, chiar dacă am să mai şi punctez câte ceva, iar aici, acum, vreau să spun mai multe cuvinte despre...OMUL Ioana Stuparu, omul din spatele scriiturii. Consider că merită spus, de aceea vreau să-i aduc astăzi, în împrejurarea creată, un elogiu OMULUI BUN care este doamna Ioana Stuparu. OMUL BUN care este înnobilat cu IUBIRE, iubire din care împarte din belşug semenilor. Un altruist! De ce spun aceasta? Păi, s-a-ntâmplat ca la un EVENIMENT la care fusese invitată să vorbească despre scriitura domniei sale, dna Ioana Stuparu să se ridice şi să ceară organizatorului permisiunea să vorbească despre...cărţile mele! Ooo, dar ce strategii

Doamna Ioana Stuparu îmi dăduse cândva, încă de acum 3 ani şi jumătate, când m-a întâlnit prima oară, când încă nu-i era cunoscută opinia mea despre...poezie!!, şi când...”m-a plăcut” ( e zisa dumneaei, nu a mea; ce i-o fi plăcut la mine??, căci n-am NIMIC de oferit!! Io mi-s aşa mai „buturugă”, în zisa Părintelui Pârâianu Teofil, de la Sâmbăta –Domnul să-l odihnească în loc cu Sfinţii Lui!), o carte. Ba chiar două, dacă stau să adun bine. Erau cărţi de poezie. -Hmm, asta-i acum, mă apuc să citesc poezie!! Altceva mai bun nu am de făcut!!, mi-am zis. Şi AM PUS BINE cărţile primite! Am rafturi întregi. Proza are prioritate! Poezia să mai aştepte!!... Acum, dacă dna Ioana Stuparu a avut dragoste să mă invite ca şi VORBITOR la una dintre Lansările Cărţilor domniei sale, şi dacă eu, finalmente, am decis să vorbesc, am purces la studiu. Desigur că îmi aruncasem ochii asupra scriiturii încă de când primisem cărţile, dar, cum n-am vreme de poezie, n-am aprofundat! Acum nah‟, „noblesse oblige!” Nu-mi permiteam să mă fac de râs în public! Ferească Dumnezeu!! Plus că, dna Ioana Stuparu, pe nu-ştiu-ce-criterii, mă alesese pe mine..VORBITOR despre... Hmm, poate că...totuşi: M-o fi GHICIT!! Dumnezeu ştie! Aşa că m-am pus pe citit. Am citit şi re-re-citit o carte cap-coadă. Apoi încă una. Voiam să prind profunzimile! Şi, DA, totul, absolut totul, la dna Ioana Stuparu este: IUBIRE! IUBIRE, CREDINŢĂ, SFINŢENIE! Şi pentru că a scris atât de frumos, pentru că a scris cu credincioşie

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 utilizase ca să mă convingă să ajung, DE URGENŢĂ, la acel EVENIMENT, chipurile, să filmez!! Mare mi-a fost surpriza când, din spatele camerei de filmat am auzit-o vorbind! Organizatorul, surprins şi el, dar vădit surprins plăcut şi în acelaşi DUH Sfânt cu doamna Ioana Stuparu, mi-a dat mai apoi...CUVÂNTUL!! M-am fâstâcit!!!... Numai un om altruist poate să facă aşa ceva! Aceasta este doamna: Ioana Stuparu! Sunt convinsă că nu-s singura care poate da mărturie despre nobleţea ei sufletească! Aşadar, vă invit să o faceţi!...

„strategii” alese ca să mă aducă acolo cu cărţile mele!! Eu mergeam oricum la Eveniment, dar mergeam cu camera de filmat! De acea dată însă trebuia să am cu mine...cărţile mele! „M-a dus!!” şi, i-a reuşit!! Frumos GEST!, dna Ioana Stuparu! MAXIM ALTRUISM! M-a impresionat profund. Cu-atât mai mult cu cât cei care organizaseră acel Eveniment pentru membrii lor, nu aveau NICIO obligaţie faţă de mine! Nu-i filmasem NICIODATĂ!! Până în acel moment, nici nu ştiusem de existenţa lor!! Alţii, pe carei tot filmam şi-i filmasem de N ori -fără plată-, şi cărora le făceam publice lansările, postând filmele pe Youtube şi pe întreg Mapamondul, treabă care îmi răpea şi-mi răpeşte foarte mult timp, nu catadicsiseră să-mi ofere microfonul în cadrul Evenimentelor lor organizate la Bookfest-ul ultimilor 4 ani sau pe...aiurea, nici măcar pentru vreun minut, nici să-mi pomenească numele pe undeva!! Nu, neapărat că prozatoare, că. poate li se pare lor că n-aş fi, dar măcar ca pe cel ce, prin ceea ce fac, „îi înnemuresc” pe ei, vorba dlui Gheorghe Vidraşcu –un om de mare angajament!! Un epigramist...

Doamna Ioana Stuparu, nu avea nicio obligaţie morală faţă de mine. N-o filmasem, nu-i făcusem NICIUN SERVICIU, prin urmare, n-o făcuse de complezenţă!! Iar acest lucru mi-a adus o nespusă bucurie!... Cât despre POEMELE scrise, dumneaei vorbeşte cu credincioşie sfântă despre iubirea pe care i-o poartă lui Dumnezeu. Cea mai dragă mie, iubire, dintre toate ...iubirile! Iar ÎNDEMNUL la CREDINŢĂ SFÂNTĂ, presărat cu exemplificări de situaţii, cu trăiri revelatoare şi relevante, exprimat în versuri, este MESAJUL pe care-l transmite din şi prin POEMELE sale!

Dna Ioana Stuparu însă mi-a făcut o incomensurabilă surpriză atunci şi mi-a dăruit o bucurie fără margini, oferindu-mi timp din timpul dumneaei! Şi acest lucru se cheamă...IUBIRE!! Slavă lui Dumnezeu că încă mai există oameni asemeni dnei Ioana Stuparu! Şi ce GEST sublim! Să ştiu că merg să filmez, şi să alerg într-un suflet, cu calabalâcu‟ după mine -care nu-i deloc uşor-, ca să ajung la timp!! Căci mă anunțase pe ultima sută de metri, spunându-mi, că merg, chipurile, să filmez. Şi când colo, în timp ce-mi fixam camera de filmat pe SUBIECŢI, la un moment dat, numai ce-mi aud numele. Foaaarte tareee!!!... E mult de spus! E mult de povestit ce-am trăit în acele clipe!!... Mulţumesc dna Ioana Stuparu! Mulţumesc,

Dna Ioana Stuparu a demonstrat că este o bună scriitoare şi o poetă cu suflet cald. Iară mie, personal, mi-a demonstrat că este un OM BUN şi BLÂND! Şi că are şi, totodată, oferă: IUBIRE! Oferă IUBIRE lui Dumnezeu, prin IUBIREA de SEMENI! Mi-a demonstrato, o dată în plus, când, la Bookfest 2016, în locul unde a fost invitată să-şi prezinte cărţile, şi-a rupt timp din timpul dumneaei şi mi-a făcut parte...mie, Antoaneta Rădoi, o mică scriitoare, prezentându-mă publicului!! În loc să vorbească despre cărţile domniei sale, a cerut organizatorului Evenimentului permisiunea să vorbească despre mine şi despre scriitura mea, în loc să vorbească despre opera dumneaei! Utilizase, cu dibăcie,

Omule Frumos al lui Dumnezeu!

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 şi el de suferit. Rămas fără păduri, cu suprafeţe mari de uscat arid, cu imense întinderi de ape revărsate peste uscat, provenite din iceberguri-le topite, planeta suferea mult. Până şi Soarele încălzea prea tare, uita să mai plece în concurenţă cu Luna care abia mai reuşea să-şi trimită razele pe Pământ în nopţile întunecate. Cei doi erau duşmani de moarte. Soarele încerca să ardă Luna iar aceasta se străduia să îngheţe Soarele. Din această luptă inegală aveau de suferit locuitorii planetei Pământ, precum şi celelalte planete care la un moment dat au încercat să le împace dar n-au reuşit. Degeaba au trimis pământenii rachete care să cerceteze exploziile solare, în zadar planetele au trimis Poliţia Intergalactică să aplaneze conflictul. Cei doi îşi menţineau poziţiile duşmănoase şi Pământul suferea în continuare. Văzând această situaţie planetele sau întâlnit într-o conferinţă interplanetară pentru a se sfătui şi a hotărî ce măsuri trebuie luate pentru a ieşi din situaţia de criză. Marte a propus să confecţioneze pentru cei doi câte un veşmânt roşu, din firicelele de nisip ce-i străbat planeta. Venus, zeiţa dragostei, s-a angajat să mijlocească întâlnirea dintre cei doi. Saturn le-a oferit inelul său pentru logodnă. Jupiter, ca cea mai înţeleaptă şi bătrână planetă, urma să oficieze ceremonia de cununie iar Neptun şi Pluto s-au oferit să amenajeze locul de desfăşurare a evenimentului, la Catedrala Sf. Lacteea. Măsurile stabilite au fost puse imediat în aplicare. Cei doi s-au întâlnit la intersecţia dintre Marea de Corali şi Groapa Marianelor. Reîntâlnirea celor doi a fost furtunoasă, căci vântul bătea cu putere. Atât Soarele cât şi Luna au stat de vorbă şi-au servit un cocktail de comete cu aromă de vanilie, privind împreună apusul. Au urmat şi alte întâlniri, se pare că planul măreţelor planete dădea roade. Sub grija planetei Venus, Soarele şi Luna au

Tineri în dragoste de cuvânt românesc DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI PREMIAŢI LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA

Andrei Ovidiu Tudor, 14 ani, București

A obţinut la FESTIVALULUI-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a V-a, 21 iunie 2016 – Premiul II pentru Proză scurtă

Soarele şi Luna MOTTO: Lumina şi Întunericul sunt relevante. Împletirea lor naşte UNIVERSUL care ne înghite pe toţi. Suntem în anul 2601. Din Calea Lactee au mai rămas doar câţiva asteroizi. Datorita încălzirii globale, Pământul a avut

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 hotărât să-şi unească destinele cerând lui Venus să le fie naşă. Venus, bucuroasă, a acceptat. A fost nuntă mare-n UNIVERS. La Catedrala Sf. Lacteea s-au adunat mii şi mii de stele, care mai de care mai strălucitoare, asteroizi etc... . Luna strălucea într-o superbă rochie roşie şi se topea toată de dragul mirelui ei, Soarele. Un impresionant foc de artificii stelare au uimit pe toţi cei invitaţi la ceremonie. Pământul s-a trezit şi el la viaţă, trimiţându-şi ghirlandele de flori în calea mirilor. Cei doi, Soarele şi Luna, au hotărât să lumineze pe rând cu razele lor Pământul. După marea petrecere au plecat în luna de miere în Insulele Intergalactice. Acolo s-a întâmplat minunea: Luna a dat naştere la trei steluţe drăgălaşe pe care leau botezat Hiperion, Marina şi AlfaCentaurii. De atunci lucrurile s-au îndreptat, Pământul şi-a revenit iar pământenii au fost cei mai fericiţi.

Victorie Zile în șir, Am căutat să mă exprim, Sunt mai seacă ca deșertul Sahara, Sunt mai învolburată decât cascada Niagara, Și totuși, Cine sunt? Vremea mea aici abia începe În cununa de condeie, a vremii, O luptă crudă mă așteaptă, Voi trăi oare secole? Sau voi fi chiar după a treia zi uitată? Și sunt încă fragedă să caut răspunsul, Dar îmi cântă-n ecou apusul. Apus de toamnă vremuită, Cu-n nou cod de reguli, obișnuită. Dar nu azi, nu aici, Luptăm fără reguli, Pentru dreptatea celor mici. Stăm mii în loc de-nchinare, Suntem boboc de scăpare. Pentru ce orice boboc dă-n floare.

Revenire Ia-tă-mă iar aici, Pagină sumbră în lumina ta, sunt doar o palidă strună Cu-n straniu poet, Ce-n timpane ne sună. Un vers tremurând, Ne-apropie suflarea. Și-o asumă. Ne face străini, și ne răzbună. O, tu, pagină sumbră, De-un secol în temniță, Rămâi, Acum,(aici)sau niciodată.

Daniela Țîrchi, 17 ani, Rep. Moldova

A obţinut la FESTIVALULUI-Concurs naţional de creaţie literară „Bogdania”, ediţia a V-a, 21 iunie 2016 - Mențiune pentru Poezie

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Când pe stradă circulăm Semaforul-l respectam Dar ne și asigurăm

Povești și poezii pentru copii

Ionela MINCIUNESCU Mama Acasă la Polul Nord Mama mea e o zâna bună E frumosă, este blândă Prin ce face mă iubește Vorbe dulci ea îmi soptește

Mi-am luat pufoaică groasă Şi am plecat la mine acasă La Polul Nord m-am născut Loc frumos, n-am mai văzut! Şi pe scurt vă povestesc Poate vă şi cuceresc

Când e vorba de răbdare Ea întrece orice mare Stă cu mine mă învață Cum sa fiu om bun în viață

Acest loc e luminat De zăpadă-n lung şi-n lat Gheţarii sunt o splendoare Ca nişte oglinzi la soare Şi să ştiţi urşii polari Au ca derdeluş gheţari

Atunci când ceva mă doare Mă veghează tot mai tare Și de-un zâmbet am schițat Bucurie i-am creat

Pe o placă mare de gheaţă Fac mişcare dimineaţă C- o focă grăsunică Mănânc seara o ciorbică Iarna însă vin la voi Să vă aduc cei pe la noi Zăpadă şi derdeluş Şi un urs polar de pluş

Copii, ce ne-am face oare? Fără mama protectoare E un stâlp ce ne susține Și la greu dar și la bine

Cornel BALABAN

Semaforul În oraș e forfotă Lumea parcă mișună Legea pentru oameni și mașini O găsim în trei lumini DIN CENUȘA LUI POMPEI

La trecere de pietoni Dintre cele trei culori Verde iată s-a aprins! Pietonii merg întins

Au ieșit printr-o minune Din cenușa lui Pompei O pisică de faianță Și-un motan – perechea ei

Galben însă ne indică Trecerea va fi oprită Roșu se aprinde sus Stăm cu toți pe loc repaus

Și din smalț de teracotă Un vătrai înaripat – La un capăt este fată Iar la altul e băiat

Dragi copii nu ne jucăm

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Șoricelul din poveste E pe buza de cuptor Taie zaruri mici de brânză Și le-aruncă dumnealor

Ea păstrează care de secrete Şi grămezi de vise şirete, Aşa că vestea mea Va fi în siguranţă cu ea.

Iar broscuța verde, verde Stă cu ochii pe expert – Cere plată pentru cântec Musculițe de-un sestert

Ascultă acum bine, căci nu voi repeta! Închide ochii şi-n vis voi apărea, Nu ţi-ai dat seama? Secretul ţi l-am spus deja... Sunt cea mai mare dorinţă a ta!

Doar bătrânul Zeus doarme În străvechiul mosaic Nu aude, nu mai vede Nu mai știe de nimic ELENA ANDREEA ION În urechea lui sunt melcii Nu mai are nici un gând Hera-i beată-ntr-o tavernă Și e pace pe pământ!

Eleva Daria Necula-Paulopol CU UN NASTURE DESFĂCUT Lacrima din colțul gurii aleargă bezmetică printre cuvintele oarbe. E sărată ca sarea, e bogată ca marea, e bătrână ca stânca ce apasă greoaie pe respirație.

MISTER Sunt un fluture venit din amintire Şi am aşteptat a ta sosire; Ceasuri întregi am zburat, Sprâncene de munte în urmă am lăsat.

Privirea bolnavă e albă ca versul unei poezii fără margini. Steaua norocului s-a agățat de trecut ca o haină la uscat cu un nasture desfăcut. Lumina din ochii condamnați la tăcere ca licuriciul apare și în dată piere.

Acum dacă mă vei asculta, O taină păstrată-n neguri vei afla... Dar înainte să încep, să mergem undeva, Unde ochiul auriu al cerului nu ne poate vedea. Şi uite cum timpul a zburat, Priveşte! Deja s-a „noptat! În poalele dealului vom coborâ, Dar stai calm, luna nu se va mohorâ.

Lacrima, sorbită de tăcere mai poate cânta un verset din Evanghelie.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 să întocmească, dar și-a luat GIP... Bată-l DNA-ul să-l bată! Din partea dreaptă a scenei apare Burebista, regele Daciei. BUREBISTA: – Bună ziua, omule! Da, cine ești dumneata, și de ce ești așa supărat? CETĂȚEANUL: – Da ce, contează cine sunt? Sunt un român ca toți românii ăștia de jos, plebea... A trecut unul care, cică vrea să se facă senator de Teleorman, cu o mașimă de aia grozavă și m-a făcut numa noroi. Da, dumneta cine ești că nu prea pari a fi de pe la noi, după înfățișare? Aaaa! Daaa! Parcă te-am văzut într-un film, mai demult, ăhăă, când aveam și eu televizor, alb-negru, da aveam... BUREBISTA: – Eu sunt Burebista, strămoșul vostru... CETĂȚEANUL: – Ei, nu se poate! El a trăit demult, demult, acu vreo 2000 și ceva de ani. O fi oale și ulcele sărmanul... Ei, da poate ești vreun Burebista, de ăsta de acum, din secolul XXI... Că sunt la modă acum numele istorice, Ștefan, Vlad, Decebal... Sau poate or fi înviat și morții, că în țara asta a noastră totu-i posibil... Cred că vă răsuciți demult în mormânt, nui așa? BUREBISTA: – Vezi, c-ai înțeles? Eu sunt chiar Burebista! Am venit să văd ce mai faceți... CETĂȚEANUL: – (se uită, se crucește, dă din umeri) Atunci, bine ai venit, Mărite rege! Da, ia spune-mi mie, dacă tot avusei norocul să te-întâlnesc, cum trăiau dacii, strămoșii mei pe vremea matale? BUREBISTA: – E-hei, trăiau bine! Făceau agricultură de nota 10, creșteau animale (oi, vaci, cai) Și ce cai aveam! Era plină Dacia de herghelii de cai de rasă. Vindeam și altora... CETĂȚEANUL: – Acum avem cai-putere, da ce folos, că au numai ăștia de fură, fură de sting... din sudoarea noastră, a poporului... BUREBISTA: – Păi, dacă n-aveți legi? Vă trebuie niște legi strașnice! CETĂȚEANUL: – Avem, avem da, dacă le citești de trei ori, în trei feluri înțelegi...

TEATRU Aneta PIOARĂ O ÎNTÂLNIRE CAM CIUDATĂ (PIESĂ ÎNTR-UN ACT)

Personajele: CETĂȚEANU – un român oarecare, un oltean de vreo 50 de ani BUREBISTA – regele Daciei, revenit în țară să vadă ce se mai întâmplă DECEBAL – MARELE EROU AL ISTORIEI DACILOR VLAD ȚEPEȘ – domnitorul Tării Românesti, spaima turcilor ȘTEFAN CEL MARE – domnitorul Moldovei

SCENA I Acțiunea se petrece pe o șosea la marginea unui oraș de provincie. În fundal se văd niște case sărăcăcioase, doi corcoduși la marginea drumului. Cetățeanul, nervos, cu parpalacul plin de noroi, apare în scenă din partea stângă scuturându-și poalele de apa murdară ajunsă pe el de sub roțile unei mașini ce trecea grăbită fără să țină cont de găurile enorme din așa-zisul asfalt. Se uită în sală și se adresează publicului: CETĂȚEANUL: – Ia te uită, domnule, după ce că mi-au oprit ăștia apa că n-am mai avut cu ce plăti și n-am apă nici de băut, pasă-mi-te pentru spălat, mă mai stropi și ăsta de mă făcu numai noroi din cap până-n picioare! Hî, păi ce-i pasă lui că n-am eu cu ce spăla parpalacul, el se grăbea, habar n-avea de gropi, că era cu-n GIP, mamă, ce mai mașină! Noi trăim, vai mama noastră, și el și-a luat GIP, cică numai cu o așa mașină răzbește pe toate ulițile județului să vorbească cu oamenii, să-și facă campanie că se apropie alegerile... Niște proiecte europene cu care să ne scoată din noroaie nu l-a dus bibilica

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Au avut ei grijă cum să le facă... și, cu ce se mai ocupau dacii? BUREBISTA: – Plantau păduri, scoteau aurul din pământ... Munții toți erau acoperiți de păduri verzi... Acum, când mam uitat prin hublou, că uitai să-ți spui, am venit cu avionul, am survolat Carpații și era gata să mă arunc din avion... CETĂȚEANUL: – Aoleu! De ce? BUREBISTA: –Păi, ați chelit toți munții și vă mai plângeți că nu vă plouă la timp, că s-a schimbat clima! CETĂȚEANUL: – S-a schimbat, da, ba e iarnă, ba e vară, nici nu știi cum să te îmbraci... Ieri mi-am luat cojocul că bătea crivățul și azi îmi pusei parpalacul că-i așa de cald... Oare din cauză că s-au tăiat pădurile? Eu n-am știut de asta, că stau aici la câmpie și n-am văzut munții cu pădurile, doar pe cele de salcâm... atât... alea de la marginea satului. Da, ia mai povestește matale, Mărite rege, cu ce se mai îndeletniceau dacii, că mie mi-a plăcut istoria la școală, dar despre daci erau doar vreo trei pagini, atât... BUREBISTA: – Mai făceau comerț, da! Că aveam o producție de miere de albine... Toată Dacia clocotea în zumzet de albine.... Albinele erau fericite, umblau din floare în floare, strângeau multă miere că nu erau pomii stropiți cu pesticide ca acum... Așa că mierea, lemnul prelucrat, lâna, le vindeam la greci. Veneau grecii pe mare cu corăbiile lor până la Constanța, adică la Tomis. Apropo, de ce i- ați schimbat numele? Cine l-a schimbat? CETĂȚEANUL: – Nu eu, mărite rege, noi poporul n-am schimbat nimic, autoritățile, eu așa am apucat, Constanța. Când eram eu mic și am auzit pe mama cu tata, vorbind de Constanța credeam că-i vreo fată, habar n-aveam că-i nume de oraș. Și ce mai vindeați? BUREBISTA: – Vindeam și sclavi... că doar atunci eram în sclavagism... CETĂȚEANUL: – Ei, nu era așa de grav, acum la noi se vând copii, cu mame cu tot... pentru jocuri erotice, pentru organe... Am văzut și eu la mine în oraș pe una Arghira, din mahala, care și-a vândut

băiatul, pe Stelică, la niște americani... pe bani mulți... Cică, acolo o să trăiască bine de tot. A venit una de la un centru de plasament și a ajutat-o să se descurce, cum să facă actele, că peste câțiva ani să ajungă și ea acolo... Dar corupție aveați? BUREBISTA: – Mai încerca câte un sfetnic să încalce legea, când făcea câte-o afacere, dar cum îl prindeam îi tăiam gâtul.. CETĂȚEANUL: – Cui, sfetnicului? Păi, nu era omul Măriei Tale? BUREBISTA: – Era, și ce? Trebuia... Dar dacă vrei să știi mai multe întreabă-l pe Decebal... Era și el în avion... Eu plec în Ardeal, la Sarmizegetusa... tare sunt curios cum o fi pe acolo... Iese Burebista prin dreapta, făcându-i cu mâna și din stânga scenei apare Decebal. CETĂȚEANUL: – Oooo! Iată-l pe marele rege al Daciei! Salve, salve! Mărite Rege! DECEBAL: – Servus, servus dacule! Chiar vreau să stau de vorbă cu tine... Dar mai plăcut mi-ai fi fost de erai îmbrăcat cum se îmbrăcau dacii din vremea mea. Cu opinci și cu suman... CETĂȚEANUL: – De unde opinci și suman? Astea sunt niște comori, le vezi doar la muzeu... Și pentru mine e o mare onoare să te cunosc, Mărite Rege! Ai fost un exemplu pentu urmași, dar degeaba teai sacrificat, nu te-a luat niciun urmaș ca exemplu... Ți-ai băgat degeaba pumnalul în piept, ca să nu cazi viu în mâna romanilor... Rău ai făcut! DECEBAL: – Un rege demn așa face... Nu mi-am putut ține jurământul față de poporul meu, adică, de a-i duce la victorie, de a nu-i lăsa pe romani să transforme țărișoara mea în provincie romană (oftează). CETĂȚEANUL: – Ehei, dacă toți conducătorii de după matale ar fi fost la fel, astăzi eram departe... treceam de Europa... DECEBAL: – Văd, văd, că istoria în țara mea, nu prea merge înainte, ci se învârtește ca pământul în jurul soarelui...

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 CETĂȚEANUL: – În sens giratoriu, cum se zice acum, nu-i așa? DECEBAL: – Dar important e, că România e stat de sine stătător, liber și democrat... Da ce frumos ar suna dacă s-ar chema Dacia! Apropo, cine i-a schimbat numele, Traian? CETĂȚEANUL: – Cred că da, nu știu, nu știu, eu așa am apucat... Dar cine a fost Traian, ăsta de care vorbești? DECEBAL: – Împăratul romanilor, ăla de nu-i mai ajungea pământul și a cotropit toate teritoriile din jurul Mării Mediterane și a format Împeriul Roman. De aici vine numele... Da, las că Bunul Dumnezeu nu ia ajutat și iată că țara de unde a plecat el e tot cum a fost, ca o cizmă și se chiamă Italia cu capitala la Roma. Ar fi făcut și o statuie mare în cinstea lui... Se cheamă Columna lui Traian... și a sculptat pe ea pe vitejii mei daci în frunte cu mine... Ei, da bine că sunteți liberi... CETĂȚEANUL: – Da, da, liberi! Face fiecare ce vrea... cum îl duce capul... da nu noi, ăștia de jos, plebea, ăia din guvern... ei au legile în mână și o interpretează fiecare după cum crede că-i mai bine pentru el... Bine că te-am întâlnit Mărite Rege, ca să am și eu cui să-mi mai vărs focul... DECEBAL: – Varsă-l, varsă-l, da mai repede că sunt grăbit! CETĂȚEANUL: – Trăim greu, Mărite Rege. Au distrus tot în țara asta, au dărâmat fabricile și nu mai au oamenii unde să lucreze, cei care au luat frâiele după revoluție s-au îmbogățit peste noapte și au cumpărat pământurile pe nimic făcându-și societăți agricole, suprafețe de pământ și le-au însușit pe nedrept, făcând legi care să-i avantajeze doar pe ei... și tot așa... am trecut de la comunism la capitalism, dar tot un drac, aceeași Mărie cu altă pălărie. Noi, poporul suntem liberi doar să vorbim, dar vorbim degeaba, batem apa-n piuă, cum spune țăranul român, dar nu ne aude nimeni. Asta-i România! Când trebuie să ne îmbrăcăm, mergem la SECOND-HAND, că magazine de astea găsești pe la toate colțurile de stradă. Uite, parpalacul ăsta, de acolo l-am

cumpărat. Cică-i nemțesc. Cică ăia au numai lucruri de calitate... Să iau unul nou, nu-mi mai rămân bani de mâncare, trebuie să înfometez copiii... Așa că, ne îmbrăcăm de acolo. Nevastă-mea face curat la niște blocuri în centru și-i mai dau doamnele ce locuiesc acolo... Sunt multe de astea, artiste se cred ele, că dansează în fundul aproape gol la unele posturi de televiziune... Cică au raiting emisiunile cu ele, dar o parte din telespectatori le înjură de numa-numa... Pe mine nu mă interesează, bine că-i dau nevesti-mi lucruri bune pentru ea și pentru copii... Rafilei, că așa o cheamă pe nevastă-mea, iam cumpărat cadou de ziua ei o geantă, tot de la SECOND-HAIND... DECEBAL: – Măi omule, tu vorbești serios? Eu mă grăbeam să ajung la SARMIZEGETUSA mi-e tare dor, dar mai copleșit cu veștile astea proaste... Hai, mai spune că mă faci curios... CETĂȚEANUL: – Ei, ce să-ți mai spun, Mărite Rege? Ăștia, hoții ăștia ce ne conduc, când se ceartă, se răstoarnă unii pe alții din funcții, când simt că partidul din care fac parte n-ar mai avea șanse la alegeri, se înscriu la alt partid, poporul îi numesc traseiști... Când sunt dați afară, sau sunt chemați la DNA, nervoși pleacă, pleacă din țară. Cică se duc să se liniștească în Dubai, unde-o fi acolo, cică-i clima mai caldă. Parcă la noi nu-i plajă, mare, munte, schii, liniște... Ăhă, noi, prostimea, noi ăștia de muncim până ne sar capacele, nici la noi în țară nu putem merge în concediu... de unde bani, cât câștigă un român plecat în Spania la cules de căpșuni într-o zi, atât ne dau nouă pe o lună întreagă... pensiile tot la fel... DECEBAL: – Și ce zici că mai fură acum, mai au ce? CETĂȚEANUL: – Fură țițeiul, desființează mineritul, oamenii rămân fără muncă... Cică e mai ieftin s-aducă cărbuni din import „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!” DECEBAL: – Eu îmi aminresc că aplicam dictonul ,, Panen et circenseim”.

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 CETĂȚEANUL: – Ei, circ avem și acum, slavă domnului! DECEBAL: – Păi, aruncați-i la lei, precum Caligula... CETĂȚEANUL: – Am avut creștini democrați, liberali, PSD-iști care s-au aruncat singuri... DECEBAL: – La lei? CETĂȚEANUL: – Nu, la dolari, la euro, nu vă spusei mai dinuară, că ei mânuiesc dolarii, euro, iar noi leii, amărâții de lei. DECEBAL: – Și pe vremea mea romanii furau grânele dacilor... CETĂȚEANUL: – Pi, și acum mai fură rromanii țițeiul din conducte, balustradele podurilor, țevile de pe câmpuri de la irigații... Cică-i fier vechi și se plătește bine... DECEBAL: – Ei, tu vorbești de țigani, ăia, urmașii hunilor, ăia cu bani în plete... Cărora le-au confiscat comuniștii aurul? CETĂȚEANUL: – Da, dar l-au recuperat, că și-au făcut niște castele, numai turnulețe, dar ei tot în corturi stau... Dări la stat nu plătesc, autorizații de construcții nau... Unde ești tu, ȚEPEȘ, DOAMNE?! DECEBAL: – Da, mă! Cheamă-l pe El! La voi, cel mai mare cult al personalității îl areȚepeș. Probabil, le trebuie ăstora ce vă conduc o cură de supozitoare din lemn ascuțit. Aaaa, stai că l-am văzut și pe el în avion... Eu plec, te las, mă duc la Sarmizegetusa să dezgrop comoara și s-o împart săracilor. Atât pot să fac... Și mă întorc în lumea mea... CETĂȚEANUL: – Aaa, dacă tot ajungi acolo, vezi ce-au făcut nemernicii cu ROȘIA MONTANĂ... Era gata s-o vândă americanilor, noroc cu unii, daci adevărați, nu și-au părăsit casele, oricât au încercat hoții să-i păcălească... Ai venit la timp! Cel de sus te-a trimis, Mărite Rege! Succes! DECEBAL: – Sănătate și aveți grijă de voi, mă! Nu vă lăsați! Fiți puternici! Face cu mâna și iese prin dreapta scenei. Din stânga apare Vlad Țepeș. ȚEPEȘ: – Hei, cine m-a strigat? (se apropie de cetățean) Bună ziua!

CETĂȚEANUL: – Bună ziua! Eu, eu team strigat! Un român din secolul XXI sau mai bine zis din mileniul III. De când te așteptăm... Bine ai venit, Măria Ta! Niciodată nu e prea târziu... ȚEPEȘ: – De ce mă așteptați? Să știi că auzeam prin somn chemările voastre, dar ziceam că sunt vise, vise de noapte... mă întorceam pe partea ailaltă și adormeam din nou... CETĂȚEANUL: – Nu se mai poate, Mărite Domn, ne-au adus în sapă de lemn și ei se lăfăie în palate, vile, nici nu le pasă de noi, poporul... ȚEPEȘ: – Cine v-a adus în sapă de lemn? CETĂȚEANUL: – Guvernanții, ăștia ce ne conduc... Mai toți sunt corupți, îi închide DNA-ul pe o parte, dar ies pe altă parte, averile rămân tot la ei, ne sfidează ca pe proști și noi trăim greu, greu de tot... ȚEPEȘ: – Ei, mai răbdați și voi un pic, vor mai trece încă vreo două milenii și vă va fi și vouă bine... (Dă să plece, dar dă nas în nas cu Ștefan cel Mare.) Hai Fănele, hai, vere, hai mă să le vorbim oamenilor... Că, iată ce mai sunt aici... Cică au venit să ne întâlnească, să stea de vorbă cu noi...( se adresează publicului) Ne așteptați demult... Nu-i așa, oameni buni? SALA – Daaaaa! CETĂȚEANUL: – Așa-i, așa-i! Dar eu nul cunosc pe ăsta mic... ce straie minunate are pe el, Doamne! ȘTEFAN: – Ușor, ușor, bre! Că nu dau turcii! Ei, eu am venit cu INTERSITI și crezând c-am ajuns, am coborât din greșeală la KIEV,voiam să ajung în Moldova, la Iași, dar m-am înțeles bine cu ei, le cunosc bine graiul, de la fosta mea nevastă, Evdochia de Kiev. Am vorbit cu mulți ruși și mi-au zis că, acum Moldova e jumătate la ei și o parte din Bucovina e la Ucraina. ( dezamăgit ) Bine că n-am domnit și peste Transilvania... CETĂȚEANUL: – Cu Ucraina s-a semnat un pact. Noi le-am dat Bucovina și ei neau luat Insula șerpilor. ȘTEFAN: – Văleu, și cum de-a răbdat norodul meu?

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 CETĂȚEANUL: – Ce vremuri grele au trăit Măria Ta... Că și măselele le scoteau pe nas, că nu aveau voie să deschidă gura... Acum deschidem gura, dar tot degeaba, ne punem și microfoane și nu aude nimeni vorba ceea ,,Câinii latră și ursul merge” ȘTEFAN: – ( Se uită la ceas) Aș mai sta cu voi, dar nu mai pot, de aici merg cu calul și pe la voi pe aici drumurile sunt numai gropi și mi-e teamă să nu-și rupă murgul vreun picior. CETĂȚEANUL: – Da, ce frumos ceas ai, Măria Ta! ȘTEFAN: – E primit în dar... Ia te uită ce scrie pe capac! Omul se uită și citește. CETĂȚEANUL: – „Pentru Ștefan Vodă de la Petru Aron” ȚEPEȘ: – Eu am mai văzut unul la fel... ȘTEFAN: – Unde? ȚEPEȘ: – La Vladimir Putin, căpetenia rușilor de azi... ȘTEFAN: – Și ce scria pe capac? ȚEPEȘ: – „De la Matei Basarab pentru Vasile Lupu” ȘTEFAN: – Ia spune, măi dacule, turcii mai dau năvală? CETĂȚEANUL: – Zilnic, Mărite Doamne! ȘTEFAN: – Cu ieniceri, cu spahii? CETĂȚEANUL: – Aaa, nu! Cu TIR-uri, cu tot felul de marafeturi, sugiuc, ciubuce, ace, brice, zodiace și rahat cu apă rece. ȚEPEȘ: – Pe mine mă poreclise „Dracula oglu Kazâcli, ghiaurul fără-ndurare” și se temeau de țara lui Țepeș. CETĂȚEANUL: – Acum nu se mai teme nimeni, România e țara lui Papură Vodă. Fiecare face ce vrea și cum îl duce bibilica, nu-i întreabă nimeni, nu-i trage nimeni la răspundere. ȘTEFAN: – Și cum au rămas hotarele? CETĂȚEANUL: – Avem, avem hotare! Mai bine de așa nici nu se poate! La sudest ne învecinăm cu prietenul nostru comun Marea Neagră, la nord-vest cu Uniunea Maghiară, la sud-vest cu sârbii, croații și NATO, iar la răsărit avem prieten și mai și, Pactul Ribrentrop- Molotov.

ȚEPEȘ: – Da, mai rău de așa nici nu se poate. Ehei, eu am fost închis la Budapesta zece ani, deținut politic... dar eu nu și nu, eu tăiam, spânzuram și-n stânga și în dreapta, ca să știe tot omul că țara nu trebuie prădată, ci păstrată! ȘTEFAN: – Acolo ți s-a spus că ai fi vampir... că ai supt și tu din sudoarea poporului, o perfuzie, două, da nu ca ăștia de acum, care mai au puțin de supt și dispare țara de pe hartă. ȚEPEȘ: – Ehei, pe vremea mea, lăsai punga cu galbeni în mijlocul pădurii și după o săptămână o găseai tot acolo. CETĂȚEANUL: – Acum nu mai găsești nici pădurea, e și prelucrată într-o săptămână, în Austria, iar punga nici atât, n-o mai găsești nici goală. ȚEPEȘ: – De aceea și-au căsăpit conducătorul în 89? Apopo, dar unde sunt revoluționarii de atunci? De ce nu-i trag la răspundere pe ăștia de care vorbești? CETĂȚEANUL: – Păi o parte din așa-zișii revoluționari au fost și încă unii mai sunt acolo în Parlament... a fost așa o schimbare, după cum spune vorba aia „pleacă ai noștri, vin ai noștri” Adevărații revoluționari sunt puțini și s-au retras, văzând molima ce ne-au adus-o cei care au fost în eșalonul doi pe timpul răposatului și care au luat frâiele puterii după 89. Ce revoluție! Au murit atâția tineri, degeaba. ȘTEFAN (se uită în sus și oftează): – Doamne, de ce oi fi lăsat eu țara urmașilor, urmașilor mei? ȚEPEȘ: – Ei, dacă funcționau și azi țepele mele, nu se ajungea aici... CETĂȚEANUL: – Să știți că au tot funcționat, de la revoluție încoa, din 89. Am avut țepe...Gerald, SAFI, CARITAS, FMI, GELSOR, iar de țepele bancare vă pot povesti până mâine dimineață. Ce-i de făcut Mărite Doamne? ȚEPEȘ: – Păi ce face românul la bucurie sau la supărare? CETĂȚEANUL: – Ce să facă, își pune în față clondirul cu rachiu și se face mangă... ȘTEFAN: – Hai, că eu vă las, că vă spusei mai dinioară că sunt cu calul, mi-a fost tare dor să merg călare... De la Kiev am venit

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 mașină de aia care e prevăzută și cu macara de încărcat lemnele din rampă, STABRAG parcă a zis că se cheamă, adusă tocmai din Austria. Cu caii n-are ce mai face. Așa că tu ai unul și eu unul... Călătoria noastră la Neamț va fi o plăcere, o desfătare, nu-i așa? ȚEPEȘ: – Aoleu, dar ne-am luat cu vorba și nu mi-ai zis, ce căuta senatorul la Kiev? ȘTEFAN: – Mi-a zis că își depune candidatura pentru Primăria Bucureștiului și dacă i-o ajuta Cel de Sus să ajungă primar, vrea să facă ceva deosebit la intrarea în oraș, o poartă de aur, Zolti Vorota cum se zice la Kiev. ȚEPEȘ: – Și a fost s-o vadă pe aia de acolo, de la Kiev? Ăsta și-a pus calul înaintea căruței, nu putea să aibă răbdare, să vadă dacă ajunge mai întâi primar? ȘTEFAN: – Nu, că a mai avut un scop... Sa dus să se închine la cea mai veche mănăstire ortodoxă, Lovra Pecersca – construită în 1051- cea mai veche mănăstire rusească. Cică de aici a început creștinarea Rusiei și Cultura ortodoxă. ȚEPEȘ: – Și ce, la noi nu-s mănăstiri peste tot? ȘTEFAN: – Asta i-am zis și eu, dar mi-a spus că a fost la toate, l-au ajutat destul și astea. „Păi, cum crezi că am ajuns senator? zicea... cu rugăciuni...” Zici că mergi cu mine la Neamț? ȚEPEȘ: – Merg, dar mă întorc aici la București că prea e grea situația... ȘTEFAN: – Și ce ai de gând? Nu-i poți trage în țeapă, că nu te lasă legea... ȚEPEȘ: – Păi, nu! Candidez la președenție. Încerc și eu pentru o legislatură, atâta vreau! Și fac eu niște legi... de o să meargă totul ca pe roate. N-o să se mai miște un pai de la locul lui. ȘTEFAN: – Bine ai gândit. Și după patru ani când noi ne vom întoarce de unde am venit, n-o să schimbe ei legile tot în favoarea lor? ȚEPEȘ: – Nu, că o să fac o Constituție nouă și-i pun s-o voteze pe 1000 de ani, fără să aibă voie să aducă vreun amendament la vreo lege. Desființez și ordonanțele de urgență...

eu cu avionul cu voi, dar de aici, gata, vreau să vizitez strănepoții Vrâncioaiei, apoi merg la Neamț, să-mi revendic proprietățile din partea mamei, Castelul și celelalte... CETĂȚEANUL: – Care, ăla din care ați plecat la luptă trimis de mama? Despre care am învățat eu la școală? Era o poezie frumoasă... Ia, să vedem dacă o mai știu... Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge și suspină, tânăra domniță Dulce și suavă ca o garofiță, Căci în bătălie, soțul ei dorit A plecat cu oaste și n-a mai venit... Țepeș și Ștefan îl aplaudă, sala deasemeni. ȘTEFAN: – Ăla, ăla dacă o mai fi. ȚEPEȘ: – Este, este! S-a mutat în el prefectul de Neamț, după ce i-a adus îmbunătățiri că a făcut un proiect cu bani europeni, termopane, acoperis roșu, ce mai... Eu am rămas oripilat când am văzut... tu nu te-ai uitat din avion, se vedea foarte bine... ȘTEFAN: – Nu, că eu am rău de înălțime, nu mă uit în jos, mă uit mereu în sus că de acolo vine promovarea... ȚEPEȘ: – Cică i-a băgat și aer condiționat că era umezeală... ȘTEFAN: – De unde umezeală? Că erau niște ziduri groase... ȚEPEȘ: – Păi, nu curge-n vale un râu mititel? N-ai auzit când a spus omul ăsta în poezie? ȘTEFAN: – Atunci, pe cai și la Neamț! ȚEPEȘ: – De unde cai, Măria Ta, crezi că mai sunt hergheliile alea de la Valea Albă, unde erau caii de se zguduiau Călimanii când nechezau? ȘTEFAN: – Măi Vlade, eu am luat legătura cu unul din Covasna, de care mi-a povestit un senator la Kiev, cum că are niște cai, jos pălăria... Cică pune pe ei cât punea românul până nu demult pe mașinile alea CARPAȚI, patru tone, înțelegi? I-am zis când sosesc în București și la coborârea din avion, aci la OTOPENI, era acolo cu cai cu tot. Și când m-a văzut, de bucurie mi i-a dat cadou, mi-a zis că și-a scos banii pe ei de când îi are, că și-a cumpărat o

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 ȘTEFAN: – Bravo! Atunci, hai să mergem, eu rămân îmi fac treburile și mă stabilesc și eu pentru patru ani la Neamț. Voi conduce staful de campanie pentru tine și vom reuși. Gata. Se adresează publicului: Hai, nu vă bucurați, nu cântați de bucurie? Nu știți ce a zis Nicolaie Iorga, marele nostru istoric? SALA: – Nuuuu! ȚEPEȘ: – Hai că vă reamintesc eu: „La români mai întâi se aud cântecele și apoi răsare soarele.” Măi tu de aci ( se adresează cetățeanului); tu nu știi niciun cântec? CETĂȚEANUL (care a ascultat cu atenție toată convorbirea și acum e foatre bucuros de cele auzite): – Ba da, cred că știu. L-am făcut azi noapte, fiindcă am visat că veniți. Știam eu că trebuie să vă întoarceți odată... ziua cea mare a sosit! ȘTEFAN: – Zi, dacă știi! CETĂȚEANUL: – (Își drege glasul și face semn celor din sală să cânte cu el).

TRADUCERI Luca CIPOLLA (Italia)

L'ancora Se la tua mano mi guidasse, non sarei più legato a quest' àncora come bimbo mai nato. Timidi i poeti e in questo mondo son pesci braccati che dall'acqua fissano la lenza.. oh, se la tua mano mi guidasse lascerei queste mie impronte sulla sabbia sì da non recarne subito traccia e mi lascerei portare dove l'orzo fonde il suo oro nella parvenza ineffabile che mescola un nido al suo cielo e lega l'edera al muro perché il tuo corpo non ha voce e quella voce non ha suono per un cuore che non regge la forza di un amore senza fine. Se solo la tua mano mi guidasse ed io la sentissi..

Mulțumescu-ți Doamne Sfânt! S-a întors Țepeș pe pământ Doamne, sigur el ne va salva! S-a întors cu gând curat Pentru sângele vărsat Doamne, sigur, el ne va salva! O să afle adevărul Ca să știe tot poporul Cine, Doamne a tras atunci în noi?

Ancora

Tinerii ce au murit Îi va spune negreșit Cine, Doamne i-a împușcat atunci.

De m-ar călăuzi mâna ta, n-aş mai fi legat de ancora asta ca pe un copil nenăscut. Timizi poeții şi în lumea asta sunt peşti hăituiți ce din apă fixează undița.. o, de m-ar călăuzi mâna ta mi-aş lăsa amprentele astea pe nisip ca să nu prezint imediat urme şi m-aş lăsa să mă duc

Se va ști tot adevărul Că a plâns destul poporul Doamne, sigur el ne va salva! Sala se ridică în picioare. Toată lumea cântă. CORTINA

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 unde orzul topeşte aurul lui într-o aparență inefabilă care amestecă un cuib la cerul lui şi leagă iedera de zid fiindcă trupul tău n-are glas şi glasul ăla n-are sunet pentru o inimă ce nu poate rezista la forța unei iubiri fără sfârşit. O, de m-ar călăuzi mâna ta şi eu aş simți-o..

EVENIMENTE CULTURALE

”TOAMNA LA TELEGA”- 22 SEPTEMBRIE 2016

Luna nuova Manto che rivesti la pianura, ricamo d‟infinite notti a sognare, una laguna, spirto di ninfe, quale arcano mistero disseti.. Non hai parole, solo versi, strumento di vita, grano di sabbia fine che urla al vento la sua presenza. Sposa dell'incanto, candida, ora al cielo ti lasci nuda, sola a pensare. La tua purezza monda il mio sentire e m'eclisso, un‟alba senz'accenti che cerca il suo cammino.

Fundația literar istorică ”STOIKA” a organizat, în detaliu și cu multă măiestrie o manifestare literar-artistică intitulată sugestiv ”Toamna la Telega”, în superba locație, Complexul turistic ”ȘOIMUL”, situat în apropiere de Câmpina și care pune la dispoziția turiștilor servicii ireproșabile pentru relaxare dar și pentru tratament.

Lună nouă Mantie ce îmbraci câmpia, broderie a infinitelor nopți unde am visat, o lagună, duhul nimfelor, la ce mister tainic îi potoleşti setea.. N-ai cuvinte, numai versuri, instrument de viață, fir mărunt de nisip care urlă către vânt prezența lui. Mireasă a încântării, candidă, acum pe cer te laşi goală, singură cu gândurile tale. Puritatea ta curăță simțurile mele şi mă eclipsez, un răsărit fără accente care caută drumul lui.

Complexul dispune de condiții de cazare, bar, restaurant, saună individuală, reflexoterapie, salinoterapie. Lacul sărat din incinta Complexului, printre primele din Europa, are un nivel ridicat de clorură de potasiu, calciu, sulfați și iod, asigură vindecarea, ameliorarea bolilor reumatismale. În acest minunat cadru natural, de o frumusețe aparte ne-a urat ”Bun venit” la Telega, Președintele Fundației , redactorul șef al Revistei ”Independența Română - Independența prin cultură” și moderatorul acțiunii

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 culturale, scriitorul Florian Laurențiu Stoica.

domnului Florian Laurențiu Stoica o statuetă și o medalie în semn de prețuire și apreciere a muncii depuse în folosul culturii naționale.

Doamna Rodica Subțirelu, redactor-șef adjunct a vorbit despre prestigioasa revistă ”Independența Română- Independența prin cultură” ce este fondată, editată și distribuită de către Fundația Literaristorică ”STOIKA”, din București.

Motivele principale ale întâlnirii au fost: Lansarea cărții ”Creșterea și declinul Imperiului american”, autor Florian Gârz; prezentarea volumului ”Amurgul viselor”, autor Florian Stoica, vizitarea Mănăstirii Brebu și urmărirea unui frumos program artistic. La eveniment au participat numeroase personalități ale culturii și artelor, majoritatea din București. Au fost prezenți și domnii: Condor Ion, presedintele Fundatiei Avram Iancu și Ionel Marin, președintele Asociației culturale Bogdania din Focșani. Fiecare invitat s-a prezentat, într-o manieră cât mai inedită. Invitat de onoare a fost Dr. Mihai Neagu Basarab, directorul Bibliotecii Române din Freiburg. Domnul Stoica a prezentat cu emoție o parte dintre rudenii care au făcut cinste neamului românesc. A amintit de eroii, G-ral Nicolae Stoica, de Constantin T. Stoika, care s-au jertfit pentru patrie. Apoi a dat cuvântul poetei Doina Bârca, secretara literară a Fundației și coordonatoarea programului. Doamna Bârcă a înmânat Președintelui Fundației,

Prof. Geo Călugăru ne-a reamintit despre faptele de eroism ale fraților Stoika T. Constantin mort în timpul primului război mondial și de Cezar Alexandru și Titus răniți pe front și care au continuat lupta pentru a s înfăptui România Mare. În anul 1920, la Orhei, în Cimitirul creștin Cezar Alexandru Stoika ne îndemna, citez: ”Nu uitați pe martirii stinși în stepele nemărginite ale Siberiei, în temnițele și fortărețele nimicitelor împărății (imperii) austriece și ruse și nici pe cei de un sânge cu noi, ce au luptat în armate străine, pe alte tărâmuri și pentru alte năzuințe decât al lor”. La prânz ne-am deplasat cu autocarul în localitatea Brebu unde am admirat Mănăstirea Brebu, ctitorită de Matei

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Basarab în anul 1650 și care este deosebit de frumoasă, încălzește inima și înalță sufletele către Dumnezeu și înaintașii noștri…

Doamna Prof. Floarea Ceapoiu a prefațat volumul și a vorbit despre frumusețea ”vieții ca vis” și de faptul că Florian Laurențiu Stoica (Stoika) a devenit ”cronicarul vremurilor zbuciumate pe care le comentează, analizează constant”, dorind să lase urmașilor istoria reală a evenimentelor din țară și să se tragă cuvenitele învățăminte.

În partea a doua a zilei s-a început cu lansarea volumului ”Creșterea și declinul Imperiului american”, prezentat convingător și la obiect de Prof. Floarea Ceapoiu.

Tinerii Magda Băcescu și Ștefan Apostol. au recitat cu mult talent din poeziile cuprinse în volumul ”Amurgul viselor”. Apoi domnul Florian Stoica l-a invitat pe Col.(rez.) Florian GÂRZ să vorbească despre propria carte, editată la Editura Laurent. Autorul a mulțumit editorului, președintelui Fundației Literar-istorică ”STOIKA”, personal domnului Florian Stoica pentru sprijinul în editarea cărții și în organizarea, derularea unei lansări excepționale. A lăudat auditoriul format din intelectuali de mare clasă.

Au vorbit elociativ: G-ral Gheorghe Văduva, membru al Academiei Oamenilor de Știință, publicist și scriitor prolific, Prof. Geo Călugăru, Viorel Martin, Gabriel Tănase, Ionel Marin și alții. Domnul Florian Stoica a făcut o succintă prezentare a volumului ”Amurgul viselor”.

Din programul artistic pregătit amintesc: Cântece și dansuri populare ale Ansamblului de elevi din Telega, Valea Doftanei, condus de Prof. Richea Georgeta

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016

O triplă lansare cu ZVÂC Cornel Balaban, București

Poetul și bunul meu prieten, CORNEL BALABAN, ne-a reunit azi 21 Septembrie 2016, aici la Centrul SocioCultural “Jean-Louis Calderon” , pentru a lua parte la lansarea a 3 volume de poezii intitulate sugestiv " Răstigniți de Anotimpuri", "Vremuri" și "La poarta Reveriei" care ne surprind prin conținut, eleganță și mai ales stilul poetic deosebit. Nu aș dori ca intervenția mea să fie lungă și plictisitoare și ca o reluare a ceea ce deja s-a mai spus despre acest poet. Totuși aș vrea să vă împărtășesc unele gânduri și idei simple care mi-au fost inspirate de volumele lansate azi, volume de poezii pe care am avut onoarea să le primesc mai demult și să le “degust” în tihnă! După cele două volume anterioare cu versuri de excepție care au fost "Castele pe nisip" şi "Lacrima de lut", publicate în 2013 la Editura Semne, poetul Cornel Balaban revine în 2015 și 2016 cu un ciclu masiv de 3 volume de poezii care reușesc să ne surprindă aducând la suprafaţă, din adâncimile nebănuite ale sufletului său,noi gânduri, idei și vise rotunjite mai ales în formele fixe ale Sonetului, Rondelului, Pastelului, dar și în stil clasic dovedind că stăpânește în profunzime arta de a „scoate cuvintele din starea lor naturală și a le aduce în starea de grație”, așa cum ne mărturisește domnul Geo Călugăru în Prefața

A urmat un Duo celest cu Nicu Șandru și Felicia Popescu și câteva frumoase cântece susținute de Valeria Arnăutu. Spre final Col. Matei a prezentat niște planșe codificate cu o parte din opera lui Eminescu. La ora 18, după o zi întreagă de emoționante și valoroase prezentări culturale, ne-am luat rămas bun de la primitoarea gazdă, devenind mai veseli și mulțumind Fundației ”Stoika”, minunaților amfitrioni Florian Laurențiu și Mariana Stoica. Felicitări pentru organizare, prezentare și bucatele alese oferite invitaților. Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 de sincope cer / Somnul somnului fără visare / Dincolo de-al timpului mister.” Lui Cornel Balaban îi reuşeşte poezia în toate cele 3 volume.În volumul "Vremuri" surprinde tumultul nepăsător al vieții în poezia Rondelul gloanțelor, unde spune „Când se întâmplă vre-o dramă/ Nu glonțul e răspunzător,// Cine-l încarcă într-o armă,/ El, glonțul, e nepăsător,/ Va face tot mereu o rană/ Numai trimis de pușcător”, Impresionant substratul filosofic al acestui adevăr, ce chiar ar trebui să pună pe gânduri deoarece contrastează puternic cu visele simple și inocente exprimate așa sensibil în volumul "La poarta Reveriei" unde în poezia Visam că dansez un Tangou mărturisește „Visam că dansez un Tangou /La Dans invitam iar o fată„ Să fii viaţă în cuvânt nu-i doar metaforă. Nici reducţie a existenţei la forma ce o exprimă. Ci o recunoaştere conştientă, asumată, a sinelui ca parte vie a Creaţiei. Aşa se face că uneori un singur cuvânt este capabil să temeluiască o existenţă pe toate cele trei dimensiuni ale cruci - înălţime, lăţime şi adâncime crucea fiind exprimarea supremă a verticalităţii, orizontalităţii şi profunzimii întregii existenţe. Lecturând poeziile poetului Cornel Balaban unde viața, inocența și moartea se îngemănează, sunt în armonie, nu se resping, dimpotrivă, se întregesc m-a dus gândul la Emil Cioran în a cărei filozofie începutul și sfârșitul trebuie privite ca o simbioză, așa cum Eminescu spunea în poezia Glossă: „Vreme trece, vreme vine, /Toate-s vechi şi nouă toate;/Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate;/Nu spera şi nu ai teamă, /Ce e val ca valul trece; „ Simptomatic la domnul Cornel Balaban este că nu se lasă copleșit de vicistitudinile vieții. Scrie cum și ce simte e bine închegat, puternic și mai ales bine prezentat! În acest sens ca o meditație, asupra puterii o aflăm în sonetul din volumul "Vremuri" intitulat Și-atunci era puterea

volumului Vremuri când face remarca faptului că ... NUMAI CREAȚIA RĂSCUMPĂRĂ SUFERINȚELE. Nu vreau să amintesc aici de câtă suferință are parte poetul Cornel Balaban, care a făcut un sacrificiu imens venind în fața noastră să lanseze aceste 3 cărți. Nu toţi oamenii sunt plămădiţi din acelaşi aluat iar pe parcursul vieţii fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum crede de cuviinţă, prin educaţia şi autoeducaţia pe care o are și mai ales prin pasiune. Pasiunea pentru poezie a domnului Cornel Balaban este evidentă Așa cum inspirat spune domnul Prof. Univ. Nicolae Georgescu în prefața volumului " Răstigniți de Anotimpuri", intitulată de altfel sugestiv Valsul stării poetice, emblematic rămâne poemul care deschide ciclul din acest volum cu poezia : (Starea poetică). „Starea poetică / E un vals / Al particulelor noastre elementare, / E vântul solar / Al iubirii, / Altfel depărtarea / Ar ninge peste depărtare / Şi aş fi zăpadă.” Poezia lui Cornel Balaban este scrisă din suflet, cu suflet, pentru suflet fiind simţită cu toată fiinţa lui sensibilă, sensibilitate pe care ne-o transmite și nouă prin versurile dumnealui Universul poetic al autorului care este ca - O poartă spre revelație – așa cum inspirat și frumos o spune doamna Elisabeta Iosif în prefața celui de al 3-lea volum "La poarta Reveriei" ne deschide din aproape în aproape perspective spre toate stările prin care poate trece sufletul profan de la material spre abstract și înapoi dovedindu-ne încă odată – dacă mai era cazul – talentul acestui autor care declară în poezia Dincolo de-al timpului mister din volumul Răstigniți de Anotimpuri „Nu mai vreau să ştiu cum trece timpul / Şi e toamnă – ploaia bate-n geam / Ca un flaut se alintă vântul / Şi eu nici o dragoste nu am.// Am un trup şi el se desfrunzeşte / Zi de zi risipa-i fără leac / Inimii-i visam statui ecvestre / Azi galopul ei e mai sărac. // Când se las-a vieţii înserare / Şi sincope

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 un nărav : „Și-atunci era puterea un nărav/ Pretorienii chefuiau de zor,/ Iar în sandaua legiunilor/ Era și-un orator și un zugrav// Un împărat putea ajunge sclav,/ Un sclav putea ajunge împărat,/ Era un timp de săbii secerat/ Dar câștiga în luptă cel mai brav”.

moderatorul deosebitului eveniment cultural. Invitați de seamă, membrii cenaclului ”Literar Ing.”, prieteni, rude, personalități ale vieții culturale și științifice din București dar și din alte localități din țară. Domnul Nicolae VASILE a făcut o frumoasă prezentare autorului, a scos în evidență valoarea și necesitatea cărții ”Nevoia de modele” și a dat cuvântul Prof. Geo Călugăru care a prezentat principalele capitole, amintind de modelul Mihai Eminescu, de modelul dacic, etc. Au vorbit apoi Prof. Floarea Necșoiu care a făcut o valoroasă radiografie a cărții domnului Țuțuianu, amintind și de modestia, echilibrul și minunatul caracter al sărbătoritului.

Într-un cuvânt Cornel Balaban este un poet sensibil care a reușit să șlefuiască sentimentele și să le încrusteze în granit dincolo de hotarul dintre viaţă şi moarte, depăşind un prezent darnic şi generos, pentru a rămâne, pentru totdeauna, în memoria cititorilor săi, cu esenţele gândirii sale poetice. Să-i urăm succes în continuare si să ne mai încânte cât de curând și cu alte creații!

Prof. univ. dr. Crina Decusară-Bocșan, coordonatoarea cenaclului ”Iulia Hasdeu” a evidențiat frumusețea sufletească, calitățile și meritele domnului Țuțuianu ca om de știință și ca scriitor.

Dr. ing. Nicu Doftoreanu O lansare de excepție ”Nevoia de modele”, autor Dr. ing. Ovidiu ȚUȚUIANU, București, 18 oct. 2016

Scriitorul, publicistul Ionel Marin a reliefat necesitatea prelurii de fiecare a unor modele de viață, care să ne permită afirmarea și realizarea unor frumoase și necesare proiecte și idealuri. Consideră că domnul Țuțuianu a înmulțit talanții primiți în dar și că urmând pilda tatălui, a unor valoroși dascăli și profesori la Universitate a reușit să se realizeze în carieră dar și în literatură. Dragostea față de Adevăr, iubirea față de semeni și de Patrie l-au ajutat să scrie și să dăruiască bijuterii lirice. Cărți care vor rezista timpului și vor mobiliza pe tineri în a urma exemple din energetica contemporană, știință, literatură, muzică, etc. Dr. ing. Gheorghe Indre, a făcut și prefața cărții a vorbit despre multiplele valențe ale personalității domnului Țuțuianu și că prin efort susținut, seriozitate, meticulozitate, onestitate a reușit și prin volumul ”Nevoia de modele” să ne transmită o parte din viață, experiențe, opinii, trăiri dar și bucuria unor realizări științifice, literare, în domeniul muzicii, în domeniul colaborărilor

La sediul AGIR din București pe data de 18 octobrie, a avut loc lansarea cărții ”Nevoia de modele” a Dr. ing. Ovidiu Țuțuianu. Membru activ al Cercului Scriitorilor ingineri din AGIR, coordonat de Prof. univ. dr. ing. Nicolae Vasile,

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 internaționale cu experți din cadrul CAER UNIPEDE/ EUROELECTRIC.

Liceul Tehnologic Odobești în cadrul săptămânii ”Școala altfel”

Actrița Doina Ghițescu a oferit domnului Țuțuianu un buchet de flori, felicitându-l pentru noua carte și a recitat poezia ”Nevoia de modele” și a citit, cu multă măiestrie și patos, un fragment din schița umoristică ”Candidat la medalii” (cu întâmplări strict autentice), aplaudate de întreaga asistență. În cadrul proiectului ”Școala altfel” pe data de 26 octombrie 2016, la invitația Liceului Tehnologic din Odobești, Dir. Prof. Vasilica Zaharia am prezentat elevilor Revista de creație și cultură Bogdania.

Scriitorul Florin Grigoriu consideră necesar stimularea preluării de către elevi a modelelor autentice din viață, din cultură, știință, etc. și nu pe cele negative, așazisele vedete, vipuri…Cartea ”Nevoia de modele” ar trebui să fie în toate Școlile, Liceele și Facultățile din țară și să fie considerată, așa cum spunea domnul Marin, ”o carte mărturie”, document de studiu al realității economice, sociale și culturale din perioada de dinainte de decembrie 1989. În încheiere Dr. ing. Ovidiu Țuțuianu a mulțumit, domnului Nicolae Vasile pentru sprijin și aprecieri, celor care au vorbit, colegilor dar și întregii asistențe pentru prezență și gândul frumos transmis de cei ce n-au putut veni la eveniment. Și-a manifestat recunoștința față de părinți, profesori, față de cei ce l-au ajutat să realizeze lucruri frumoase în viață. Apoi a trecut la pian și a interpretat (text, muzică proprie) ”Imnul energeticienilor” și ”Marșul inginerilor” aplaudate îndelung de auditoriu.

La eveniment au participat numeroși elevi din clasele IX-XII dar și profesori de diferite discipline, printre care: D-na Rodica Moraru, Maria Zaharia, Nina Răcheru, Mihaela Pricop, Gianina Groza, Ionelia Țupă. Au fost prezentate lucruri inedite din revista Bogdania și s-a realizat un dialog prietenesc cu liceenii prezenți. Eleva Docan Daniela a citit câteva epigrame și o poezie din revistă, apreciate de auditoriu.

La final sesiunea de autografe. Felicitări! Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 Liceul Tehnologic Odobeşti este situat în Vrancea şi deserveşte o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 400 Km pătraţi. Școala oferă instruire în domeniile: industrie alimentară, agricultura, protecţia mediului, servicii şi recrutează elevi din întreaga zonă – bazinul Milcovului şi o parte din cel al Putnei. În ultimii ani şcolari au fost cuprinşi în medie 150 elevi la cursurile de zi, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. De asemenea, școala oferă cursuri de învăţământ seral pentru adulţi (în medie 50 absolvenţi/serie). Scoala are un personal didactic şi didactic auxiliar format din 44 persoane şi un personal administrativ de 17 persoane. În decursul celor peste 100 de ani, în funcţie de evoluţia societăţii, de necesităţile pentru agricultură, existenţa specialiştilor şi a bazei didactico-materiale, şcoala şi-a desfăşurat activitatea sub denumirile următoare:

mai multe proiecte europene și echipei sale care a derulat cu seriozitate și maximă eficiență, proiecte în beneficiul elevilor și a Liceului Tehnologic Odobești. În prezent, şcoala este cuprinsă în programele de reabilitare şi dotări cu materiale didactice ale Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Ionel MARIN

LANSARE DE CARTE: RELIEF STELAR/ STELLAR RELIEF (antologie internațională bilingvă română-engleză dedicată lui GRIGORE VIERU) Coordonator MARIA TONU ADJUD, 28 oct. 2016

-1901-1908*Şcoala Elementară de Viticultură; -1908-1955*Şcoala Medie Tehnică de Viticultură; -1955-1962*Centrul Şcolar Agricol; -1962-1966*Şcoala Tehnică de Horticultură; -1966-1976*Liceul Agricol; -1976-1990*Liceul Agroindustrial; -1990 -2012 *Grupul Şcolar Agricol -Din 2013*Lceul Tehnologic

Biblioteca Municipală Adjud, în parteneriat cu Editura Armonii Culturale, a organizat și moderat lansarea antologiei internaționale bilingvă (română-engleză) dedicată poetului GRIGORE VIERU, sugestiv intitulată RELIEF STELAR/ STELLAR RELIEF, coordonator principal: scriitoare, traducătoare (engleză, română, rusă), MARIA TONU și fondatoare, conducătoarea Cenaclului “Grigore Vieru” din Toronto, Canada.

Este de apreciat calitatea personalului didactic și implicarea acestora în realizarea unor proiecte comune cu Instituții similare din Portugalia și Spania. Felicitări doamnei Prof. Rodica Moraru, manager la

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 cu scriitorii din Moldova și a felicitat pe doamna Maria Tonu, traducătoarea antologiei, pe autorii antologați, pe Gheorghe A. Stroia, valorosul editor și scriitor vrâncean, deja cunoscut pentru deosebitele realizări literare și editoriale. La deosebitul eveniment au fost prezenți și: Dr. OCTAVIAN SCUTELNICU, medic osteopat și ziarist stabilit în Ploiești; jurist PAVEL DAVIDOV (Canada), colecționar de artă și deținătorul unei impresionante colecții de cactuși, iubitor de literatură, de poezie românească; Prof. ION CROITORU, poet, umorist, epigramist adjudean, alți scriitori, profesori și mai multe clase de elevi ai Colegiului Național Emil Botta din Adjud.

MARIA TONU Scriitorul Gheorghe A. Stroia, directorul Editurii Armonii Culturale a prezentat invitații și a vorbit despre frumoasa colaborare cu doamna Maria TONU, scoțând în evidență valoarea antologiei bilingve ”RELIEF STELAR/ STELLAR RELIEF”, amintind de autorii antologați , de pictorul MIHAI CĂTRUNĂ, ilustratorul cărții, de poetul Grigore Vieru. Doamna Maria TONU a mulțumit pentru calda primire și a vorbit frumos, convingător despre scriitorii incluși în antologie, în mod deosebit de Grigore Vieru, poetul patriot, iubitor și promotor de marcă al limbii române. Doamna dr. VARVARA BUZILĂ – director științific al Muzeului Etnografic al Moldovei din Chișinău, personalitate a Moldovei de dincolo de Prut, a felicitat pe cei ce-au contribuit la realizarea proiectului cultural, îndemnând la cunoașterea tradițiilor comune și la promovarea culturii române.

Manifestarea s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, prietenească, sub auspiciile doamnei prof. Tatiana VALEA, directoarea Bibliotecii Municipale Adjud, județul Vrancea. Ionel MARIN

Dublă lansare de carte la Râmnicu Sărat, 29 octombrie 2016 Într-o caldă atmosferă la Clubul Femina din Centrul Cultural ”Florica Cristoforeanu”, Prof. Aneta PIOARĂ a lansat cărțile: ”Din agora vremurilor noastre” și ”Cântecele durerii”, ambele editate în acest an, la Editura Rafet.

VARVARA BUZILĂ Poetul IONEL MARIN, redactorul șef al revistei de cultură Bogdania a citit poezia Lacrimi de crini, dedicată poetului Grigore Vieru, a vorbit despre frumoasa colaborare

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016

Au vprbit despre cele două frumoase cărți domnul Aureliu Goci, Gabriela Banu, Ionel Marin, Prof. Stoenescu, membrii ai cenaclului condus de Vasile Ghinea, fostul profesor al sărbătoritei domnul Prof. Vasile UȚĂ, Marcel Bucu, sponsorul cărților și alții. Doamna Florica Harambus a cântat o romanță și Dan Manciurea câteva frumoase cântece folk.

Invitat de onoare a fost criticul literar AURELIU GOCI din București și redactor șef al noii reviste literare ARENA. De asemenea a venit și cunoscuta traducătoare Gabriela Banu din București.

Prof. Aneta Pioară a mulțumit pentru prezență, a amintit câteva aspecte ce-au legat-o din copilărie de teatru, a citit câteva aprecieri din prefața cărții ”Din agora vremurilor noastre” și a recitat din volumul ”Cântecele durerii”, trei inedite poezii, printre care și o poezie dedicată satului natal Dumitrești din județul Vrancea.

Moderatorul evenimentului a fost scriitorul și editorul celor două cărți, domnul Constantin Marafet., un împătimit promotor cultural din zonă.

Foto - Aneta PIOARĂ Felicitări doamnei Pioară pentru noile realizări literare, singura din județul Buzău care scrie teatru și îi urăm sănătate și spor în realizarea proiectelor propuse.

Au fost prezenți numeroși scriitori din județul Buzău, dar și din Vrancea și Prahova. Aș aminti pe: Dumitru Dănăilă, Mioara Bahnă, Marian Rădulescu, Vasile Ghinea și mulți alții.

Ionel MARIN

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 deschide cu un interesant editorial ”Despre jurnalism, mogulism și…Caragiale” semnat de redactorul șef, domnul Benone Neagoe, ce pune la zid corupția din presă. Și doamna Nicoleta Pandelea în articolul ”Voluntar în ”jungla” lumii media” scoate în evidența necesitatea performanței jurnalistice, de a prezenta corect evenimentele importante, nu ”vedetismul” de senzație și numeroase știri tendențioase. Doamna Oana Ghiță prin articolul ”Stresul în Media” scoate în evidență că presa din România este tensionată, stresată, atât din cauza crizei financiare, cât și a contractelor de muncă practicate care de regulă nu asigură jurnaliștilor siguranța locului de muncă. Cunoscutul ziarist Ion CRISTOIU, după 1989 a pus bazele primului ziar privat (”Observator”), apoi a ziarului ”Evenimentul zilei”, a prezentat, cu succes la public, majoritatea temelor posibile. Prin interviul acordat ”Am introdus faptul divers într-o presă care avea numai opinie”, evidențiază necesitatea apariției unor ”elite ale căror opinii să poată dinamita societatea românească, să o poată direcționa, să o poată scoate din această totală degringoladă!” Domnul George BRĂTESCU ne prezintă aspecte din istoria ”Uniunii Ziariștilor Profesioniști” (1919-2016), de după actul de la 23 august 1944, amintind și de marii ziariști ai vremii. Articolul ”Viață de ziarist în perioada interbelică: cămin cu biliard, sală de concerte, prânz și cină la prețuri mici” semnat de domnul Remus Florescu, redă prețuirea și condițiile de care se bucurau ziariștii în Cluj și în mai toate orașele din România Mare. În perioada interbelică ei beneficiau de un Sindicat al Presei, de un ”Cămin al ziariștilor”, de restaurante cu prețuri avantajoase. În sfârșit în acest an a fost aprobată legea nr. 83/2016 pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, jurnaliști, ziariști, membri ai UZPR, legal constituită şi recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică. De asemeni, mai pot fi

Noutăți editoriale Ionel MARIN Revista UZP. Un reper în media româneascț. Nr. 4 – Toamna 2016

Revista UZP este un proiect editorial devenit deja ”Un reper în media românească”, președinte Doru Dinu GLĂVAN, redactor șef Benone NEAGOE, publiciști de marcă, membri marcanți al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Deja au mai fost trei numere tipărite, interesante și prețioase și tinde să devină o realizare matură a creatorilor cu vocație și talent, ziariști și jurnaliști români. Prin această revistă se promovează creația jurnalistică, publicistică, deontologia profesiei de ziarist, oferindu-ne transparent imaginea presei naționale, importanța publică a unui demers necesar și foarte bine înfăptuit. Revista UZP a devenit în scurt timp o rampă de lansare a unor cuprinzătoare articole, interviuri cu personalități, anchete, informaţii de specialitate, de interes public și actuale, informaţii privind viața, activităţile culturale ale jurnaliştilor, reportaje, date autentice, adevăruri din diverse domenii de activitate socială, evenimente, știri interne și externe. Revista se distinge și printr-o grafică excelentă. Revista UZP, Nr. 4 – Toamna 2016, se

100

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 iubirii”, editat anul trecut la Editura Inspirescu din Satu Mare și începe cu un mottou dedicat iubirii.

citite rubrici precum: jurnalism universal, pamflet, sport, condeie remarcabile de altădată, amintiri, colegi de breaslă și altele care fac deliciul unei utile și frumoase lecturări a revistei UZP. Felicitări UZPR și în primul rând realizatorilor acestei moderne reviste înfăptuită cu seriozitate și dăruire exemplară de numeroși jurnaliști și ziariști puși în slujba interesului național și pentru informarea corectă a publicului cititor. La mulți ani!

Tematica abordată, personajele principale sunt valori din domeniul științei și al culturii, intelectuali cu o activitate prestigioasă, strălucită, dar și cu o viață plină de sentimente, uneori contrrradictorii. ”Iubirea depășește rațiunea” , este mult mai importantă decât competiția economică. Iubirile împărtășite, iubirile neîmpărtășite, dedicațiile prin poezii minunate, sensibilitatea, profunzimea și gingășia relațiilor fac deliciul unei relaxante lecturări a noului roman de valoare semnat de omul de cultură și inventatorul bucureștean Nicolae VASILE. Felicitări și noi succese!

Romanul ”Dominoul iubirii. Raiul”, autor Nicolae VASILE, Editura Arefeana, București, 2016

Ionel MARIN ”Un tangou numit dorință”, Nicu DOFTOREANU, Editura Ro.cart, Urziceni, 2016

Am citit cu multă satisfacție o parte din cărțile domnului Nicolae VASILE, om de știință și în egală măsură șlefuitor de cuvinte, mărgăritar al scrisului contemporan. Poet, prozator, eseist, publicist de angergură ne dăruiește din preaplinul sufletului său, bogat și luminat de însăși divinitatea supremă. Pemanent preocupat de idea ciclității omului, a vieții și universului, ne oferă pagini de iubire autentică dintre bărbat și femeie, frumusețea dragostei și bucuria împlinirii prin și în familie.

Am primit cu bucurie noul volum de poezii intitulat sugestiv ”Un tangou numit dorință” al talentatului poet bucureștean Nicu Doftoreanu. Acest inedit și valoros volum se înscrie pe linia celor nouă volume anterioare, închinate ”poezieitangou”. Autorul fiind el însuși un mare iubitor de dans, de armonie și frumusețea

Romanul ”Dominoul iubirii. Raiul”, este o continuare a romanului ”Dominoul

101

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 tangoului, navighează cu măiestrie prin temele majore ale vieții, dând strălucire iubirii, dragostei de țară, de natură, etc. Citind cartea ne inundă nostalgia amintirilor din copilărie, tinerețe, din trăirile proprii fiecărei vârste, și asigură o stare benefică, de bucurie și o dorință vie, de implicare puternică în viața contemporană. Cartea ne îndeamnă la meditație și ne reamintește că ”Timpul e nemuritor și nu prea-nțelegător” și că este nevoie de muncă, cinste, înțelepciune ca să ne realizăm ca oameni și ca națiune. Scoate în evidență faptele pozitive dar și cele negative atenționând pe falșii patrioți și pe cei ce fac rău țării și oamenilor. ”Poemele tangou” ale poetului Nicu DOFTOREANU ne apropie de lume, de semeni, cultivă iubirea prietenia sinceră, alină suferințele, vindecă răni sufletești, prin modul blând de abordare a aspectelor vieții cotidiene sub forma unor povești exprimată prin versuri limpezi, pline de căldură și înteligență. Sunt multe dedicații, printre care aș aminti: ”Tangoul soldatului necunoscut” (eroilor din primul război mondial și celor care au înfăptuit România Mare); ”Tangul nemuririi” (artiștilor basarabeni – Doina și Ion Aldea Teodorovici); ”Tangoul Ukrainian” (să redevină Cernăuți ”Capitala-n Bucovina”) și multe dedicații tinerilor în care îndeamnă să lăsăm deoparte, să alungăm ura, minciuna, violența și să promovăm înțelegerea, armonia, frăția ca să putem deveni mai fericiți. O parte din bijuteriile lirice semnate cu talent poetic de Nicu Doftoreanu au fost publicate și în revista de cultură Bogdania. Vă îndemn să citiți ”tangourile poetice” marca Doftoreanu și cu certitudine veți fi încântați de originalitatea și gingășia creației poetului Nicu Doftoreanu.

Domnul Corneliu CRISTESCU din București este Cercetător științific și poet, membru al valorosului Cenaclu ”Literar Ing.”, coordonat de Prof. univ. Nicolae VASILE, prefațatorul volumului de debut ”Poezie și inginerie. Antologie a poeziilor nepublicate”.

Autorul timp de aproape 50 de ani a scris poezii, a doua pasiune, după cea de inginerie și a reușit printr-o tematică variată să ne ofere, cu dragoste și prețuire, o antologie a versurilor nepublicate. Exprimarea poetică, trăirea lirică este a unui om cu o experiență vastă, pe coordonatele științei și tehnicii dar și în cadrul afirmării sale în familie și societate. În volum sunt înserate poezii istorice, dedicații unor mari personalități românești, unor colegi și în toate se regăsesc iubirea de aproapele, respectul pentru înaintașii valoroși, dragostea față de familie și de țară. Afirmă convingător rolul divinității și sensul vieții: ”La-nceput a fost Cuvântul, Și-apoi toate-au fost create: Cerul, apa și pământul, Pentru OM predestinate. ………………………… Dar în viața pământească Și de suflet țineți seama, Căci, atunci când vine timpul, Doar prin suflet treceți…vama””

Ionel MARIN Poezie și inginerie. Antologie a poeziilor nepublicate, Corneliu CRISTESCU, Editura AGIR, București, 2016

102

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 O blândă înțelepciune, un îndemn cald, prietenesc în a ne îndrepta pașii către iubire, armonie, pace. Îndemn nu numai pe ingineri și scriitori ci pe toți oamenii să citească frumoasele și ineditele poezii scrise de un inginer iubitor de poezie românească. Felicitări!

tărie, vindecare, sfințire și mai devreme sau mai târziu toți îl vom cunoaște pe Dumnezeu. Sunt prezentate scrisorile către cele șapte biserici, cartea cu cele șapte peceți, cele șapte cupe ale mâniei, venirea a doua a Domnului Iisus Hristos și alte capitole interesante. ”Apocalipsa, un nou început” este o carte deosebită, necesară mai ales în această vreme de tulburări sufletești, de războaie, de crize morale și de identitate spirituală, de promovare a desfrânărilor, autorul trăgând semnalul de alarmă și de reflecție a ceea ce este omul și rolul divinității în viața acestuia. Felicitări domnului Aurelian Chirica și succes în realizarea altor proiecte literare cu impact major pentru om și lume în ansamblul ei.

Ionel MARIN Apocalipsa, un nou început, Aurelian CHIRICA, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016

Ionel MARIN Revista municipală Focșani, Anul 14, Nr. 152, august 2016

Am avut bucuria să citesc o parte din manuscris și să-l îndemn pe domnul Aurelian CHIRICA, fost ofițer de aviație, pilot în cadrul M.Ap.N., să continue și să desăvârsească proiectul literar. Și la începutul lunii noiembrie am primit cartea în formă tipărită. Cartea ”Apocalipsa, un nou început” cuprinde 16 capitole referitoare la Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul din scrierile biblice dar ținând seama de evenimentele care s-au petrecut, se petrec și vor avea loc pe pământ. Apocalipsa (relevarea, dezvăluirea) ne face cunoscut planul lui Dumnezeu și ne descrie convingător, folosind date din Vechiul și Noul Testament, din scrierile Proorocilor și Apostolilor dar și observații personale referitoare la viitor, la mântuirea sufletului și pentru obținerea Împărăției cerești. Cu certitudine Cuvântul lui Dumnezeu ne dă

Rrevista Focsani editată de Consiliul Local și Primăria municipiului Focsani este o revistă frumoasă, utilă, cu o grafică excelentă. Din Colegiul de conducre fac parte: Cristi Valentin Misăilă (președinte), în present Primarul municipiului Focșani și domnii Eduard Corhană și Dan Mihai Cazaciuc (și coordonator al redacției). Pe primele pagini sunt trecuți elevii olimpici cu profesorii lor coordonatori care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele

103

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 și concursurile școlare organizate în perioada iunie 2015-iunie 2016. Pentru premierea lor a fost alocată suma de 54,85 mii lei. Pentru încurajarea participării la învățământul preșcolar al copiilor ce provin din familii sărace, începând cu luna septembrie 2016, se acordă un stimulent educational, sub forma tichetului pentru grădiniță. De asemeni Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Focsani , și-a intensificat activitatea promovând cu mai multă energie obiectivele turistice din județul Vrancea. În acest sens a fost organizată și desfășurată cu success a II-a ediție a traseului cultural ”Mausolee pe bicicletă”, contribuind majoritatea Instituțiilor de cultură din județ. Domnul Anton Soare a semnat un articol despre Festivalul national de creație literară ”Bogdania”, ediția a V-a care s-a ținut la București, pe data de 21 iunie 2016. Au fost acordate premii concurenților pentru secțiunile: poezie, proză scurtă, eseu și pentru secțiunea copii. De asemenea Președintele Asociației Bogdania, poetul, publicistul Ionel MARIN, redactorul șef al revistei Bogdania, a înmânat premii și Diplome de excelență la 20 de personalități ale literaturii, științei și culturii române din țară și din diaspora românească. Rubrica sport a fost semnată de Petrică Butuc, ofițer de presă la CSM Focsani 2007, cu aspect interesante din : fotbal, handbal și șah. O pagină este dedicată concursului ”Juvenes Translatores 10”. În încheiere sunt trecute aspectele d la Hotărârile adoptate în ședința ardinară a CL al minicipiului Focșani din 28 iulie 2016 și date de interes public. Felicitări premianților, Instituțiilor și tuturor celor ce se implică în viața comunității și aduc zâmbete pe chipul semenilor.

personalități ale literaturii și culturii și păstorită de director - R. N. Carpen și de redactorul șef – criticul literar Aureliu Goci. Domnul Goci afirma că: ”Grupul de initiativă și colegiul de redacție nu-și arogă niciun drept și nici intenții pedagogice. Dorește exclusiv susținerea creației originale în aceste vremuri pragmatice, nonculturale…”

Revista Arena ”își propune să fie locul geometric în care generațiile se întâlnesc și performează acum, la înceout de mileniu când presa tipărită pare ”pe ducă” dar totuși rămâne mai vie decât înghețata presă electronica”. Așadar acest nou proiect editorial este binevenit și necesar, nu numai creatorilor literari ci și publicului larg cititor dornic de hrană sufletească de bună calitate. Revista cuprinde articole interesante, poezie, proză, cronici literare, interviuri, traduceri, evenimente literare și alte rubrici bine conturate și de calitate. Textele apărute în primul număr sunt semnate de scriitori consacrați, printre care: Emil Lungeanu, Eliza Roha, Gabriela Banu, Florentin Popescu, Victoria Milescu, R.N.Carpen, Aureliu Goci și alții. Doresc revistei literare ARENA viață lungă și o frumoasă afirmare națională și de ce nu internațională. LA MULȚI ANI!

Ionel MARIN Revista ARENA LITERARĂ, Anul I, Nr. 1, septembrie-octombrie 2016 La București a apărut o nouă revistă literară, revista ARENA, fondată de

Ionel MARIN

104

Bogdania_______________________________________________An IV, Nr. 29-30/2016 ÎN ATENȚIA SCRIITORILOR!

înscriere ( şi după realizarea selecției / unde este cazul) începând din 1 octombrie 2016).

Încep ÎNSCRIERILE pentru “LA TAIFAS CU IUBIREA ANTOLOGIA de POEZIE şi PROZA a scriitorilor romani contemporani din intreaga lume", STARPRESS 2017 ”. REVISTA INTERNAŢIONALĂ “STARPRESS” www.valceaturism.ro REALIZEAZĂ în limba română – “LA TAIFAS CU IUBIREA” ANTOLOGIA de POEZIE şi PROZA a scriitorilor romani contemporani din intreaga lume", STARPRESS 2017 ”. ÎN ACEST SENS AŞTEPTAM ÎNSCRIERILE DOMNIILOR VOASTRE la SECŢIUNILE “POEZIE” şi “PROZĂ”.

Se vor trimite cel putin 1 (una) sau doua poezii . fragment de proză să contină – “ cuvinte despre IUBIRE , de iubit / iubita, copii, tara, plai stramosesc, casa parintească.

Înscierile se disponibile.

fac

în

limita

3 - Așteptăm înscrierile pe adresele: ligya33@gmail.com, star_andrada888@yah oo.ro, sau la telefon: + 40 0723 371626 ; 4- CREAŢIILE VOR FI INSOŢITE de: o fotografie în format jpg. , un scurt CV şi adresa la care vor fi expediate volumele . 5 - Autorii confirmaţi vor participa financiar la cheltuielile tipografice cu suma de 110 de lei şi vor primi gatuit câte 2 exemplare. 6 - După înscriere,scriitorii sunt rugaţi să trimită o copie după factura poştală (sau chitanţă) / extras cont pentru banii depuşi (după înscriere vă vom trimite contul/ adresa pentru expediere).

locurilor

CONTRIBUŢIA fiecărui scriitor–pentru apariția în Antologie este de 110 lei .

7 - Serviciile de prepress, corectură, şi resursele necesare mediatizării vor fi suportate integral de Revista Internațională STARPRESS valcea-turism.ro

Prioritate în paginile ANTOLOGIEI " “LA TAIFAS CU IUBIREA” - STARPRESS 2017 vor avea câștigătorii și participanții la Concursurile Internaționale de Poezie și Proză Pentru Românii din Întreaga Lume “STARPRESS”, colaboratorii revistei, cei care au fost publicați de Revista internatională STARPRESS – valceaturism.ro şi în propriile ANTOLOGII – CARE VOR PARTICIPA FĂRĂ SELECŢIE dar şi cei care sunt recomandați şi scriitorii care doresc să fie publicați. Nu excludem pe cei talentați - care nu au apărut în paginile noastre. Ne rezervăm însă dreptul de a nu publica scriitori controversați, de a nu publica lipsa talentului și pe cei care trimit intenția lor prea târziu, după selectarea scriitorilor şi primirea creațiilor literare.

8 - ANTOLOGIA “LA TAIFAS CU IUBIREA” va fi lansată şi mediatizată la evenimentele de carte din ţară şi la cele din străinătate pe site-uri culturale din ţară şi din diaspora, în diverse publicaţii din ţară şi din străinătate şi la întâlniri culturale, cenacluri, tabere de creaţie, biblioteci, comunități româneşti din întreaga lume, ambasade, consulate etc. si la intalnirea din 31 august 2017 – de ZIUA LIMBII ROMANE. Avem alături de noi, pentru mediatizare, 86 de ziare şi reviste, posturi de radio şi TV. din diaspora si Romania - cu, care ne aflăm în parteneriat media. 9 - Contributția poate fi expediată astfel: Prin mandat poştal –sau cont pentru scriitoriirii din ţară sau prin Western Union – scriitorii din străinătate. Şi pentru contribuțiile interne şi cele externe prin Western Union anunţaţi imediat expedierea banilor – şi vom confirma primirea lor.

Condiții de participare: 1 - Se primesc doar materiale culese pe calculator, cu diacritice, corp literă 12, format word doc., pentru POEZIE sau/şi PROZĂ. 2 - Materialele nu vor depăşi 3 (trei) pagini format A4. Acestea vor fi trimise după

Ligya DIACONESCU, Director general Revista Internațională STARPRESS

105

Semnal editorial