Lumea Catholica, ianuarie 2009
31
începutul unei noi vieţi pentru toţi trei. La întoarcerea în orăşelul său, Chiara s-a implicat plină de iubire în comunitate, determinându-i pe colegii de şcoală şi pe toţi cei care se întâlneau cu ea să trăiască şi ei cu adevărat Biblia, care o fascinase atât de mult pe ea. Şi s-a înscris imediat în Mişcarea Focolarelor împreună cu alte tinere de vârsta ei. La 17 ani, în cursul unei meci de tenis, a simţit deodată o durere intensă în umăr, iar investigaţiile efectuate au decelat un cancer osos. Au urmat o serie de investigaţii şi la sfârşitul lunii februarie 1989 a fost supusă intervenţiei chirurgicale, dar nu prea mai erau speranţe. Spitalizările la Torino erau tot mai lungi, iar Chiara avea de înfruntat tratamente din ce în ce mai dureroase, cărora le făcea faţă cu mult curaj. "Pentru Tine, Isuse: dacă Tu vrei, atunci vreau şi eu" - spunea ea, cu hotărâre, oferind lui Isus fiecare din durerile ei, mereu altele, mereu noi, mai adânci, mai neaşteptate. Şi ori de câte ori îi permiteau puterile, Chiara lua parte personal cu bucurie şi entuziasm la acţiunile Mişcării Focolarelor - în ciuda stării generale grave. O nouă încercare avea să o lovească însă curând: nu şi-a mai putut mişca picioarele. A fost supusă altei intervenţii chirurgicale: dureri noi, chinuri noi - dar în zadar. Suferea cumplit. Se simţea ca într-un tunel întunecat. Şi încă o dată, Chiara a avut puterea să se dăruiască voinţei lui Dumnezeu, întorcându-se spre iubire şi lumină. "Dacă aş avea de ales între a merge şi a merge în Rai", spunea ea, "aş alege fără şovăire să merg în Rai. Asta-i tot ce mă interesează". Încă din copilărie se implicase în trăirea Evangheliei. Şi a trăit-o 100%. Iată ce scria Chiara în jurnalul său, adresându-se prietenilor: "Voi părăsi viaţa într-o clipă. Cum aş putea oare să opresc trenul acesta care m-a luat şi mă duce aşa de repede mai departe?! Dar totuşi e ceva ce nu înţeleg. Am fost absorbită de atât de multe ambiţii şi proiecte şi cine mai ştie de ce altceva (lucruri care mi se par acum atât de lipsite de importanţă, nesemnificative şi trecătoare). Mă aştepta cu totul altă lume şi tot ce aveam de făcut era să mă abandonez ei. Acum însă mă simt prinsă într-un plan minunat care se desfăşoară puţin câte puţin în faţa mea". Medicul Chiarei, care era lipsit de credinţă şi se manifesta extrem de critic la adresa Bisericii, a fost profund mişcat şi cucerit puţin câte puţin de