EDITORIAL
4 Începe viața fără stres
SFATUL SPECIALISTULUI
7 Sindromul Lynch - riscul de cancer moștenit din familie
8 Sensibilitatea la soare - care sunt cauzele?
FARMACIA VERDE
9 Gălbenelele - beneficii pentru sănătate
NOUTĂȚI MEDICALE
10 Harta creierului - ce este și pentru ce se recomandă?
SĂNĂTATEA LA CONTROL
12 Infecția cu HPV - mituri și adevăruri
ANALIZE MEDICALE EXPLICATE
13 Cum se diagnostichează infecția cu HPV?
SFATUL PSIHOLOGULUI
15 Sunt introvert, dar contez!
TEHNOLOGIA ÎN SĂNĂTATE
16 Terapia digitală în boala ficatului gras
FAMILIE
19 Unde înotăm vara aceasta?
21 Cu părinții la terapie
25 Lăsați copiii să meargă pe jos!
26 Coșmaruri versus terori nocturne
AFECȚIUNI
30 Infecțiile respiratorii din copilărie, factori de risc în astm
33 Demența frontotemporală nu este demența bunicilor noștri
34 Măselele de minte - când trebuie scoase?
37 Tratamentul topic al durerii
38 Dishidroza - opțiuni de tratament și îngrijirea pielii
ÎNGRIJIRE
43 5 obiceiuri de viață pentru a fi fericit
44 Când și cum putem dona sânge?
47 Ce se întâmplă cu organismul tău când slăbești?
ALIMENTAȚIE
50 Alimente care scad colesterolul
MIȘCARE
53 Moduri atractive de a face mișcare
LA DRUM CU ALPHEGA
56 Banatul montan - Reșița, Muntele Semenic, Văliug, Gărâna și un festival de jazz
Texte Comitetul științific
Dr. Mariana Olingheru Coordonator Științific
Diana Amza
Psihoterapeut
Mădălina Drugă
Consultant certificat în somnul bebelușilor și al copiilor
Coordonator proiect
Anca Golovei
Copywriter Anca Stănilă
Grafică & DTP
Adrian Săvescu
Credite foto
www.dreamstime.com
www.shutterstock.com www.alphega-farmacie.ro
Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această revistă este interzisă.
Această revistă este distribuită, în mod gratuit, numai prin intermediul farmaciilor partenere Alphega.
Perioada de valabilitate a campaniilor promoționale prezentate în acest număr al revistei este 16 mai - 30 iunie 2023.
www.alphega-farmacie.ro contact@alphega-farmacie.ro +40 21 407 77 11
Despre stres s-a scris și s-a vorbit îndelung. Deși cele mai multe persoane cunosc faptul că stresul dăunează considerabil sănătății, puțini sunt cei care au reușit să elimine stresul din viața lor. Iată câteva motive pentru care este timpul să începi o viață fără stres:
Stresul scade capacitatea naturală de aparare a organismului, iar acest fapt conduce la risc crescut pentru diferite afecțiuni, pentru că imunitatea înseamnă protecție împotriva tuturor bolilor. Scăzând imunitatea și stimulând inflamația, stresul conduce la oboseală cronică, vindecarea lentă a rănilor, infecții dese, boli cronice degenerative.
Stresul afectează ficatul mai mult decât alcoolul
Stresul crește pofta de mâncare pentru alimente bogate în grăsimi și zaharuri. Pentru că inhibă activitatea enzimelor care descompun grăsimile și a celor care detoxifiază substanțele chimice ingerate, stresul crește încărcarea cu toxine a organismului.
Astfel, stresul favorizează acumularea de grăsimi în ficat și apariția steatozei hepatice.
Stresul produce leziuni ale creierului
Hormonii de stres, pe lângă alte efecte nefavorabile asupra sănătății, deteriorează structuri importante ale creierului, cum ar fi hipocampul, zona din creier responsabilă pentru memorie. Stresul prelungit afectează glandele suprarenale și conduce la oboseală cronică, anxietate, depresie.
Sistemul digestiv găzduiește al doilea creier al organismului. Perioadele prelungite de stres conduc atât la modificarea secrețiilor digestive și tulburări de digestie, cât mai ales la modificări ale florei intestinale (microbiom) și creșterea permeabilității
intestinale cu modificarea funcției de barieră a intestinului, fapt care conduce la boli cronice degenerative și boli autoimune.
Stresul și bolile cardiovasculare
Hormonii de stres stimulează sinteza de colesterol în ficat, accelerează ateroscleroza, cresc tensiunea arterială, cresc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral.
Stresul afectează viața sexuală
Stresul conduce atât la lipsa apetitului sexual, cât și la modificări biologice, cum ar fi dezechilibre ale hormonilor sexuali (testosteron și estrogeni).
Stresul părinților se transmite copiilor
Stresul cronic modifică expresia genetică a părinților și aceste gene sunt transmise copiilor. Cercetările arată că majoritatea copiilor care provin din părinți stresați au o toleranță mai mică la stres pe parcursul vieții.
Gândește pozitiv. Zâmbește și bucură-te de viață.
Nu este important ce ți se întâmplă, ci modul în care tu reacționezi la ceea ce ți se întâmplă.
Sindromul Lynch, cunoscut și sub denumirea de sindromul cancerului colorectal nonpolipozic ereditar (HNPCC), este cel mai frecvent sindrom ereditar care se manifestă prin cancere transmise în familie. Persoanele cu sindrom Lynch au risc mai mare de a dezvolta timpuriu cancer (înainte de vârsta de 50 de ani), în special cancer de colon și rect, dar și alte tipuri de cancer: cancer de endometru, cancer hepatic, cancer gastric, cancer de intestin subțire, cancer ovarian, cancere ale tractului urinar, ale creierului (glioblastom) și ale pielii (melanom).
Diagnosticarea sindromului Lynch ajută atât pacienții care au cancer, cât și membrii familiei, pentru că riscul de cancer poate fi scăzut prin screening, monitorizare și în anumite cazuri prin chirurgie preventivă.
Sindromul Lynch are un model de transmitere ereditară autozomal dominant, ceea ce înseamnă că un părinte cu acest sindrom poate transmite la fiecare din copiii săi mutația cu o probabilitate de 50%.
Atunci când o persoană cu cancer este diagnosticată cu
sindrom Lynch, este foarte important ca membrii familiei să se testeze cât mai devreme pentru aceasta afecțiune. Persoanele cu sindrom Lynch dezvoltă un cancer mult mai rapid decât alte persoane, deoarece defectul genetic responsabil de sindrom Lynch accelerează transformarea celulelor displazice în carcinoame. Astfel, dacă, în populația generală, acest proces durează între 10 și 20 de ani, în cazul sindromului Lynch, un cancer se poate dezvolta în 1-3 ani.
Testul de instabilitate microsatelitară
Testarea genetică pentru sindromul Lynch ar trebui să intre în rutină pentru toate persoanele care suferă de cancer și care prezintă instabilitate microsatelitară la nivel tumoral, indiferent de antecedentele familiale și de tipul de cancer.
sindrom Lynch
Testarea genetică se recomandă persoanelor care au în familie mai multe rude de gradul I (mamă, tată, surori, frați, copii) cu cancer, multe rude dintr-o parte a familiei care au avut același tip de cancer, rude care au dezvoltat cancer la vârste tinere, o mutație genetică deja cunoscută la unul sau mai mulți membri ai familiei care au efectuat deja teste genetice.
Nu toți cei cu sindrom Lynch vor dezvolta cancer colorectal sau alt tip de cancer. Este însă foarte important să se reducă factorii de risc cancerigeni (fumat, alcool, sedentarism, stres, obezitate etc.) și să se efectueze periodic toate investigațiile recomandate de medic.
Sensilibilitatea la soare a pielii se manifestă cu atât mai mult cu cât pielea este deschisă la culoare, iar expunerea la soare este îndelungată. Dovadă stau arsurile, petele solare şi melanomul. Există, însă, anumiţi factori care induc o sensibilitate crescută la soare, iar cunoaşterea lor este esenţială, pentru protecţie şi prevenirea reacţiilor cutanate severe.
sau alergia la soare
Alergia solară este un termen cu spectru larg, ce descrie afecțiuni manifestate prin erupții cutanate, vezicule şi prurit, care apar după expunerea la radiaţiile UV. Cea mai comună formă de alergie solară este erupția polimorfă la lumină. Simptomele se manifestă doar la nivelul pielii expuse la soare, iar cauza este reacția sistemului imunitar la lumina soarelui, acesta interpretând schimbările provocate de expunerea la soare ca fiind o amenințare străină şi producând anticorpi.
Sensibilitatea fototoxică apare atunci când anumite substanţe din medicamente sau cosmetice sunt activate de radiaţiile UV și provoacă leziuni ale pielii, în zona expusă. Responsabile pentru reacţiile fototoxice sunt: antibioticele
(doxiciclina, tetraciclina, ciprofloxacina, levofloxacina, ofloxacina), antihistaminicele (prometazina, difenhidramina), medicamentele anticolesterol (atorvastatina, lovastatina, pravastatina, simvastatina), antiinflamatoarele nesteroidiene (celecoxib, ibuprofen, ketoprofen, naproxen, piroxicam), medicamentele chimioterapice, diureticele sau neurolepticele. Substanţele utilizate în creme şi parfumuri sunt următoarele: acid metil-5-aminolevulinic, retinoizi, uleiuri esenţiale.
Expunerea la soare și alte boli
Keratoza actinică reprezintă apariţia de leziuni sub formă de pete sau papule aspre, de culoare roz sau maronie, la nivelul pielii expuse excesiv la radiaţiile solare în trecut, fără protecţie solară. Între 5 şi 10% dintre acestea pot evolua malign, transformânduse în carcinom. Se impune
consultul dermatologic şi tratamentul la nivelul leziunilor.
Fotosensibilitatea este un simptom complex și major al bolii lupus. Dincolo de erupțiile cutanate, expunerea la soare poate amplifica activitatea bolii, provocând dureri articulare, slăbiciune, oboseală și febră. Două treimi dintre persoanele cu lupus au o sensibilitate crescută la radiaţiile UV: solare, artificiale (emise de lumina fluorescentă) sau ambele.
Xeroderma pigmentosum este o boală ereditară rară, care provoacă o sensibilitate extremă la lumina soarelui. Persoanele care se nasc cu această afecţiune trebuie să ia măsuri radicale pentru a-și proteja pielea. Orice sursă ce emite lumină UV (inclusiv soarele și unele becuri) le poate deteriora pielea.
Gălbenelele (Calendula Officinalis) sunt unele dintre cele mai cunoscute plante medicinale pentru proprietăţile lor calmante, vindecătoare şi emoliente, atât pentru afecţiuni cutanate, cât şi pentru sistemul digestiv. Aceste mici nestemate, utilizate şi valorificate încă din antichitate, pot creşte nestingherite în grădini şi pe pajişti, oferindu-ne multiple beneficii pentru sănătate.
Inflorescenţele de gălbenele, partea plantei care se utilizează în remedii naturale, conţin uleiuri eterice, vitamina C, carotenoizi, răşini, mucilagii, substanţe amare, saponine, tripertenoide şi calendulină. Extractul de gălbenele, are, astfel, o serie de proprietăţi curative de excepţie, acesta fiind antiinflamator, antiseptic, antimicrobian şi cicatrizant, uşor sedativ, astringent şi decongestionant.
Uz intern
Ceaiul şi decoctul de gălbenele se utilizează în mod curent pentru prevenţia sau ameliorarea simptomelor în afecţiuni hepatice şi gastrointestinale. Datorită efectelor sale antiinflamatoare, antispastice şi astringente, ceaiul de gălbenele băut
pe parcursul zilei poate
calma hiperaciditatea gastrică, prevenind ulcerul gastric, calma refluxul gastroesofagian, susţine procesul de detoxifiere
hepatică, sprijinind totodată digestia. De asemenea, ceaiul de gălbenele poate contribui la menţinerea siluetei.
Datorită conţinutului de vitamina C şi A, consumul de ceai sau tinctură de gălbenele, susţine funcţionarea sistemului imunitar. Gargara cu ceai de gălbenele calmează iritaţiile şi poate trata inflamaţiile şi infecţiile de la nivelul cavităţii bucale şi a faringelui. Gălbenelele pot fi utilizate şi în scop culinar, conferind preparatelor un gust mai bogat, uşor amărui, alături de proprietăţi curative.
Uz extern
Utilizarea extractului de gălbenele, fie sub formă de ceai, tinctură sau cremă este extrem de benefic pentru tratarea afecţiunilor inflamatorii şi a traumatismelor cutanate. De la piele uscată şi crăpată şi până la răni şi ulceraţii, gălbenelele susţin procesul de vindecare, datorită proprietăţilor antiseptice şi antimicrobiene, care previn infectarea, şi a celor cicatrizante, calmante, ce contribuie la refacerea ţesuturilor.
În plus, persoanele care suferă de acnee, eczeme şi alte iritaţii ale tenului pot beneficia de efectele antimicrobiene, calmante şi hidratante ale extractului de gălbenele, fie utilizat sub formă de ceai, spray, săpun, toner sau cremă, prin intermediul produselor formulate în acest sens. Produsele cosmetice pe bază de gălbenele aduc un plus de hidratare, fermitate şi elasticitate pielii, menţinând un aspect tânăr al tenului.
Brain map este o tehnică revoluţionară de medicină complementară, bazată pe o combinație de neurofeedback, terapie cu unde luminoase și tehnici de respirație.
Neurofeedbackul folosește tehnici de explorare imagistică a creierului și stimulare auditivă și vizuală a persoanei, astfel încât aceasta să poată observa efectele pe care acțiunile ei le au asupra rețelelor neuronale. În mod similar, tehnicile de coerență inimă-creier utilizează exerciții de respirație cu feedback în timp real pentru a armoniza și sincroniza celulele nervoase ale creierului cu cele ale inimii, respiraţia fiind utilă în gestionarea stresului și reglarea emoțională. Terapia cu unde luminoase este aplicată pentru a facilita vindecarea țesuturilor, reducerea inflamațiilor și gestionarea durerii.
În cadrul unei ședințe de neurofeedback prin brain map, persoana este conectată la aparate care măsoară activitatea undelor cerebrale. Harta creierului este tocmai rezultatul acestei evaluări inițiale, iar stimulările ulterioare sunt adaptate la tipicul rețelei neuronale în funcție de obiectivele setate. În acest timp, persoana nu resimte durere sau disconfort, procedura fiind noninvazivă.
persoana reușește să readucă în aria de funcționare optimă acele zone ale creierului evaluate ca supra- sau sub-activate, primește o recompensă sub formă de stimul auditiv sau vizual plăcut, pentru a întări alegerea cu efecte pozitive. Astfel, folosind tehnologia de tip brain mapping, cercetătorii pot realiza și personaliza tratamente pentru afecțiuni care nu răspund la terapiile standard.
∙ Afecțiuni psihice (depresie, anxietate, tulburări de personalitate, dependențe, fobii, insomnie),
Dezvoltare personală (gestionarea emoțiilor, a stresului, creșterea performanței și a abilităților cognitive)
Afecțiuni neuropsihice și neurologice (autism, ADHD, AVC, demențe, boala Parkinson)
Afecțiuni fizice (oncologice, hormonale, autoimune sau managementul
orice ramură a medicinei complementare, este nevoie de studii vaste și corecte din punct de vedere metodologic pentru a demonstra statistic eficacitatea tratamentelor, mai ales când considerăm investiția necesară din partea pacienților care caută soluții rapide.
Astfel de studii clinice au loc în mari centre medicale din lume, cu scopul de a descoperi şi perfecționa tratamente pentru epilepsie, tulburări de mișcare, afecțiuni de sănătate mintală și alte afecțiuni neuronale, care vor ajuta pacienţii în gestionarea mai facilă a activităţilor cotidiene.
şi a altor boli cu transmitere sexuală. Prezervativul însă, nu poate sa ofere protecţie totală, transmiterea HPV se face şi prin contact direct cu pielea din jurul zonei genitale. Contactul sexual oral, de cele mai multe ori neprotejat, a crescut îngrijorător numărul cazurilor de cancer din zona orofaringiana generat de HPV.
În majoritatea cazurilor, organismul elimină singur virusul, prin capacitatea naturală de autoapărare (imunitate). Unele tulpini, însă, sunt mai agresive şi cu risc crescut de cancer (16, 18, 26, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 53, 56, 58, 59, 66, 68, 73, 82), iar aceste infecţii se rezolvă cu tratament specific.
Infecţia cu virusul uman papilloma (HPV) este o infecţie cu transmitere sexuală foarte frecvent întâlnită. Iată câteva lucruri importante pe care este bine sa le cunoşti despre HPV:
HPV se transmite exclusiv prin contact sexual – FALS
Virusurile HPV se transmit cel mai frecvent prin contact sexual. Transmiterea se face însă şi prin atingerea pielii. HPV se poate transmite prin atingerea pielii, chiar și fără raport sexual. O altă cale de transmitere a infecţiei este de la mama infectată la făt, în timpul nașterii.
Folosirea prezervativului este foarte importantă pentru că reduce riscul infecţiei cu HPV
Bărbaţii, cel mai adesea, nu au simptome, dar sunt vectori de transmitere a virusului. Deşi mai rar decât femeile, şi bărbaţii pot să facă condiloame genitale sau chiar cancer de penis, scrot, anus, cavitate bucală.
Vacinarea anti-HPV
Cel mai cunoscut vaccin anti-HPV este un vaccin recombinat tetravalent, care acţionează împotriva tipurilor HPV-6, 11, 16 şi 18 şi este indicat pacientelor tinere (9-26 ani). Având în vedere compoziţia sa, vaccinul nu poate preveni cazurile de cancer cervical induse de alte tipuri de HPV sau de alţi factori de risc, astfel că va fi necesară continuarea programelor de screening, inclusiv pentru persoanele vaccinate.
Tulpinile 16 şi 18 sunt responsabile de majoritatea cancerelor de col uterin.
Tipurile HPV cu risc scăzut sunt asociate în mod caracteristic cu verucile (condiloamele) genitale, care sunt leziuni benigne.
Efectuarea periodică a consultului ginecologic şi citologiei Babeş-Papanicolau permite depistarea din timp a unei leziuni şi elimină riscul de cancer de col uterin. Dacă femeile fac anual un consult ginecologic complet, nu fac cancer. Cancerul de col uterin nu apare pe un col sănătos. Foarte important de ştiut, însă, este că HPV nu este singura cauză a cancerului de col uterin!
sexual protejat reduce, dar nu elimină riscul infectăriiDr. Olingheru, Medic Specialist Medicină de Familie, Specialist în Fitoterapie şi Apiterapie
Testele care evaluează o posibilă infecţie cu virusul uman papilloma (HPV)
sunt: citologia BabeșPapanicolau, genotiparea HPV şi colposcopia (cu sau fără biopsie).
Babeș Papanicolau
Testul Papanicolau este un test de screening, nu de diagnosticare, și nu poate determina cu siguranță dacă aveți infecţie cu HPV. Citologia Babeş Papanicolau este anormală în cazul infecţiilor genitale nu doar virale – ci şi bacteriene sau parazitare – şi poate depista prezenţa celulelor precanceroase sau canceroase în interiorul colului uterin și vaginului.
Dacă citologia Babeș Papanicolau este anormală, sunt necesare alte teste pentru a vedea dacă există o infecţie cu HPV.
Genotiparea HPV este un test ADN care se efectuează pe celulele cervicale colectate în mediu lichid. Testul detectează posibila infecţie cu tulpini cancerigene ale virusului uman papilloma (HPV). Genotiparea HPV se recomandă pentru a evalua dacă rezultatul anormal al testului Babeş-Papanicolau este determinat de una dintre tulpinile HPV cu risc cancerigen înalt. În cadrul tipurilor oncogene de HPV, tipul 16 determină peste 50% din cazurile de cancer cervical, iar tipul 18 este implicat în 10-20% din cazuri.
Există 2 tipuri de teste HPV – unele care depistează doar tulpinile cu risc foarte crescut, adică 16 şi 18, şi altele care depistează 28 de tulpini HPV, respectiv cele cu risc înalt cancerigen (16, 18, 26, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 53, 56, 58, 59, 66, 68, 73, 82) şi
cele cu risc scăzut (6, 11, 40, 42, 43, 44, 54, 61) care produc leziuni benigne (condiloame). Studiile indică faptul că 1 din 10 femei ≥ 30 ani testate pozitiv pentru HPV 16 sau 18 a avut leziune intraepitelială de grad înalt, cu toate că rezultatele citologiei în mediu lichid au fost negative.
Colposcopia este necesară dacă rezultatul testului Papanicolau are modificări. Dacă se observă o zonă anormală, se va face o biopsie.
Biopsia stabileşte cu certitudine dacă o zonă anormală este un precancer, un cancer adevărat sau o leziune fără risc. Biopsia este nu doar un mijloc de diagnostic, ci poate fi singurul tratament necesar al leziunilor de col uterin, dacă biopsia poate îndepărta complet toate țesuturile anormale.
• Se recomandă ca femeile să își facă primul test Babeș Papanicolau după debutul vieții sexuale, o dată pe an.
• Genotiparea HPV se recomandă o dată la 5 ani, chiar dacă citologia Papanicolau este normală.
• Orice examen BabeşPapanicolau anormal necesită şi genotiparea HPV.
Introversia este o trăsătură de personalitate, aflată în polaritate cu extroversia, cu puternice rădăcini biologice și neuro-psihologice.
Personalitățile introverte preferă lumea interioară, ideile, natura, liniștea, comunicarea unu la unu, respingând superficialitatea, aglomerația, suprastimularea senzorială, jocurile de putere.
Chiar dacă societatea promovează și apreciază deschiderea, spontaneitatea și gregaritatea, caracteristice extroversiei ca elemente ale personalității de succes, introversia a rezistat selecției evolutive datorită avantajelor
sale:
• expunerea redusă la grupuri de oameni a contribuit la evitarea bolilor,
• capacitatea de reflecție și deliberare a dus la alegeri mai bune și rezolvări calculate ale problemelor, persoanele introverte fiind lideri mai buni,
• vigilența vizuală mai ridicată a dus la detectarea pericolelor
în timp util,
• memoria de lungă durată mult mai bună decât a celor extroverți a dus la o adaptare mai bună la context,
• viteza de reacție mai rapidă a introverților pe fondul unei stimulări slabe, a dus la performanțe susținute în condiții de stres scăzut (când extroverții se simt substimulați).
Cu alte cuvinte, cele două tendințe se completează reciproc și este nevoie să respectăm și să onorăm diferențele dintre noi, găsind mai degrabă contextul social și profesional potrivit pentru fiecare.
Dacă vă regăsiți în aceste rânduri, sau dacă recunoașteți pe cineva drag, este bine să știți că introversia nu este o problemă, este doar un alt mod de funcționare la fel de necesar lumii ca și extroversia.
Iată câteva recomandări în comunicarea cu persoanele introverte:
• Găsiți momentul prielnic pentru conversații, când sunt odihniți sau energizați
• Nu îi întrerupeți când vorbesc
• Nu vorbiți în locul lor
• Apreciați tăcerea
• Oferiți timp de gândire, numărați în gând până la zece înainte de a ceda impulsului de a vorbi
• Ascultați cu atenție și arătați-le ce ați înțeles, prin reformulări și parafrazări
• Încetiniți ritmul conversației, pentru a merge în profunzimea ideilor
• Comunicați în scris (mesajele sunt preferabile sunării persoanei la orice oră)
• Apreciați-le calitățile, talentele și realizările
Prevalența crescută a bolii ficatului gras non-alcoolic (FGNA) este deosebit de îngrijorătoare, deoarece se află în strânsă legătură cu hipertensiunea arterială, diabetul de tip 2 şi obezitatea, în aceea ce se numeşte sindrom metabolic.
În plus, nu există tratamente farmaceutice pentru FGNA. Intervenţiile de schimbare a stilului de viaţă cu scopul de a reduce greutatea corporală şi de a menţine pacienţii activi sunt, în acest moment, tratamentul de primă linie în controlul bolii. Din păcate, rezultatele pe termen lung sunt nesatisfăcătoare, mulţi pacienţi neglijând recomandările medicului curant.
Cercetări recente realizate de medici de la institute de hepatologie şi boli metabolice din Germania, Statele Unite ale Americii şi China au concluzionat că instrumentele de terapie digitală pot susţine adeziunea pacienţilor la recomandările medicilor şi pot produce rezultate pozitive în controlul bolii. Acestea vizează reducerea greutăţii corporale, a trigliceridelor şi a citolizei hepatice, concomitent cu creşterea performanţei fizice.
Terapiile digitale oferă pacienților intervenții terapeutice prin intermediul aplicaţiilor mobile sau a site-urilor web, realizate de echipe de medici, terapeuţi, psihologi şi programatori,
bazate pe dovezi ştiinţifice şi pe expertiza celor implicaţi pentru a trata, gestiona sau preveni o boală sau tulburare. Acestea sunt utilizate independent sau împreună cu alte terapii pentru a optimiza îngrijirea pacientului și rezultatele tratamentelor. În România, accesul la terapiile digitale este încă limitat, din cauza lipsei de fonduri pentru cercetare şi dezvoltarea de programe web, însă pacienţii au acces la aplicaţii mobile disponibile pe dispozitive de tip smartphone, tablete sau computer.
Instrumentele digitale depășesc deficiențele tratamentului tradițional, oferind pacienților îndrumări
personalizate privind stilul de viață, modalităţi de monitorizare și management al evoluţiei stării de sănătate şi de complianţă la recomandările medicului, în timp real. Acestea oferă, de la distanță, un impuls motivaţional de a urma tratamentul, prin strategii multidisciplinare și distractive de gestionare a greutăţii corporale, module de contact pacient-medic sau integrarea în comunităţi de pacienţi ce urmăresc aceleaşi obiective. Pacienţii din România au acces la aplicaţii mobile pentru monitorizarea paşilor, a activităţii fizice şi a greutăţiii corporale, dar şi aplicaţii dedicate unei alimentaţii sănătoase care include opţiuni de calcul al caloriilor din alimentele consumate şi de elaborare a unor diete personalizate.
Nu orice ochi de apă este potrivit pentru înot, mai ales atunci când suprafaţa este una mică, apa tulbure şi cu impurităţi vizibile sau bazinul foarte aglomerat. Cum alegem locul potrivit pentru înot şi cum prevenim apariţia bolilor ori a accidentărilor?
sălbatice
Oceanul, marea, lacurile şi râurile prezintă o atracţie irezistibilă pentru amatorii de înot în locuri sălbatice sau de joacă în apă.
Acestea pot ascunde, însă, o serie de pericole: de la deşeurile deversate în natură, scoici şi pietre ascuţite, curenţi de apă, care ne pot pune viaţa în pericol şi până la multitudinea de vieţuitoare cu care intrăm în contact – peşti, amfibieni, şerpi, organisme multi şi unicelulare, viermi, bacterii, alge (inclusiv algele verzi-albastre: în realitate, această bacterie care se multiplică atunci când temperaturile cresc poate deveni periculoasă pentru copii, adulţi şi chiar animalele de companie).
Măsuri de prevenţie pentru înotul în locuri
Claritatea şi culoarea sunt aspecte relevante în evaluarea calităţii apei: trebuie să fie incoloră, iar vizibilitatea cât mai mare, în profunzime. Asiguraţi-vă că nu există conducte pentru scurgerea apelor uzate în apropiere, peşti şi alte animale moarte în apă sau că apa nu este acoperită de alge verzialbastre. Arealele de înot naturale sunt mai sigure dacă sunt supravegheate de salvamari, însă chiar şi atunci: nu trebuie să fiţi prea obosit, să ajungeţi prea departe, apa să fie prea rece iar soarele prea puternic.
Sursele principale de contaminare a locurilor construite pentru înot sunt oamenii, urmaţi de animalele de companie şi alte elemente naturale, în cazul bazilenor de exterior. Spre deosebire de locurile de înot naturale, calitatea apei din bazine
este controlată artificial cu ajutorul sistemelor de filtrare, a clorului şi a altor tehnici de dezinfectare. Cu cât sunt mai multe persoane sau mai mulţi copii în apă, cu atât mai mult cantitatea de impurităţi creşte, iar sistemele de dezinfectare sunt depăşite. Cele mai mari riscuri de îmbolnăvire le reprezintă bacteriile şi virusurile celorlalţi, E. coli fiind principalul factor patogen transmis de oameni în bazinele de înot.
Măsuri de prevenţie
pentru înotul în bazine
Claritatea şi mirosul apei sunt factorii decisivi. Apa din bazin trebuie să fie incoloră, inodoră şi limpede. Un miros puternic de clor va irita ochii, nasul și pielea. Contrar credinței populare, prea puțin clor permite formarea compușilor de cloramină, cu miros puternic şi iritant. Înainte şi după utilizarea bazinului de înot faceţi duş cu apă şi săpun, nu înghiţiţi apă din bazin, evitaţi perioadele aglomerate şi înotul, dacă apa este vizibil murdară.
Familiile ai căror copii ajung la psihoterapie au nevoie să parcurgă un proces terapeutic propriu, deoarece astfel ei pot susține evoluția copilului și pot orienta comportamentele într-o direcție sănătoasă pentru întregul sistem familial, procesând în același timp propriile dificultăți.
Cele mai comune probleme
pentru care părinții solicită psihoterapie pentru copiii lor sunt enurezisul, opoziționismul, iritabilitatea, dificultățile de concentrare a atenției și afectarea performanțelor școlare, izolarea, timiditatea, agresivitatea, anxietatea și fobiile, depresia, dificultățile de adaptare la grădiniță sau la școală, regresia sau somatizarea.
Deși poate părea că toată munca îi revine copilului în ședințele individuale cu terapeutul său, adevărul este că multe probleme apar ca reacție la ceea ce copilul experimentează.
Simptomul copilului – alarmă pentru sănătatea familiei
De cele mai multe ori, „copilul-problemă” este cel care atrage asupra sa atenția și energia membrilor familiei, apărând o polarizare a rolurilor: „tu nu ești în regulă, noi suntem bine”/ „comportamentul tău se abate de la norma noastră”. Această polarizare pune întreaga presiune pe copil, deresponsabilizând în același timp pe ceilalți membri ai familiei.
Simptomele copilului reprezintă doar problemele de suprafață care pot trezi o
serie de reacții în părinți, în funcție de intensitatea lor, de la îngrijorare și preocupare, la panică și vinovăție. Dincolo de acestea se află, însă, dinamica propriei familii, rolurile, alianțele, așteptările, dorințele și fricile nerostite ale tuturor celor care împart și mențin legăturile iubirii.
Uneori, un pic de psihoeducație oferită părinților poate schimba modul în care aceștia reacționează la simptomele și comportamentele neadecvate ale copilului, prevenind întărirea sau recompensarea
lor involuntară. Alteori, suportul emoțional poate reconecta părinții la propria sursă de energie, pentru a răspunde copilului dintrun spațiu al blândeții și conectării, nu al ignorării, pedepsei și amenințării.
Atunci când vorbim despre problemele pe care le întâmpină un copil, este nevoie să privim imaginea de ansamblu și să identificăm funcția acestor simptome în mediul familial. Spre exemplu, copilul-liant și-a asumat inconștient rolul de a-și menține părinții în relație, iar boala lui este mijlocul prin care scopul acesta este atins.
Atunci când terapeutul intervine la sursa problemei – nesiguranța asupra relației stabile a părinților, lucrând cu aceștia pentru clarificare și stabilirea unei conduite sănătoase față de copil, simptomele cedează. Ele nu mai sunt necesare, funcția lor a fost preluată de comunicarea sănătoasă și de asumarea conștientă a problemelor de către adulți.
Pentru a susține recuperarea sănătății psiho-emoționale a copilului, părinții pot accesa servicii precum:
Psihoterapia individuală – oferă părintelui un cadru confidențial în care poate adresa problemele personale (precum depresie, anxietate, atacuri de panică, probleme de comunicare, dependențe șamd) care, netratate, afectează întreaga familie. Mai mult, propriile traume sau probleme din copilărie influențeză comportamentul prezent, astfel încât vindecarea personală se va răsfrânge asupra relațiilor, mai ales cu cei apropiați.
Psihoterapia de cuplu –oferă partenerilor spațiul în care se pot cunoaște mai bine și explora relația dintre ei, îmbunătățind modul de comunicare și delimitând viața de cuplu de rolurile parentale.
Psihoterapia de familie – include atât părinții, cât și copiii, oferind fiecăruia posibilitatea să își identifice și exprime gândurile, emoțiile,
nevoile într-un mod sănătos, dar și să învețe împreună cum să se asculte, să se respecte, să negocieze și să abordeze problemele.
Psihoeducația – oferă părinților informațiile necesare despre problemele de sănătate mintală și strategii de a gestiona emoțiile și gândurile, astfel încât aceștia să poată identifica la copil, din timp, semnele dezechilibrului sau suferinței și să poată interveni imediat.
Educația parentală – prezintă metode de creștere, îngrijire și educare a unui copil, de la aspectele de îngrijire fizică până la cele psiho-emoționale. Cu ajutorul acesteia, părinții pot învăța metode de a stabili reguli adecvate, de a se adapta nevoilor și abilităților copilului în creștere, de a aborda comportamentele problematice într-un mod care întărește relația părinte-copil.
Suportul emoţional – oferă cadrul în care părintele primește compasiunea necesare echilibrării sale emoționale și recuperării vitalității. De multe ori, părinții copleșiți emoțional de probleme și indisponibili pentru a relaționa cu cei mici într-un mod satisfăcător au nevoie în primul rând să fie chiar ei sprijiniți și înțeleși.
Lucrând asupra sa, părintele își va modifica în mod natural comportamentele, iar acest lucru se va oglindi în relațiile sale. Aceasta este principiul de bază de funcționare al oricărui sistem și motivul pentru care schimbarea în bine a unui membru al familiei înseamnă schimbarea tuturor membrilor săi!
Mersul pe jos nu face doar piciorul frumos. Sunt cunoscute beneficiile activităţii fizice pentru sănătate. Dar când este vorba despre copii, simplul fapt de a parcurge pe jos distanţe mai scurte sau mai lungi, îi responsabilizează şi le conferă sentimente de putere şi încredere în forţele proprii.
Cercetările au arătat, de mult timp, că încurajarea deplasărilor active este benefică atât pentru mediul natural, cât și pentru sănătatea oamenilor care locuiesc în oraș. Ce presupune o deplasare activă?
Ea poate fi mersul pe jos, cu trotineta sau cu bicicleta, pentru copii, către şcoală, parc sau locul de întâlnire cu prietenii. Chiar şi adulţii pot practica deplasările active, lasând maşina în parcare şi mergând pe jos sau şi cu un mijloc de transport în comun.
În cazul copiilor, mersul pe jos în propriul cartier, pe trasee de aproximativ 15-20 de minute, îi ajută atât în cunoaşterea cartierului şi în dezvoltarea capacităţii de a estima distanţe şi timpii necesari parcurgerii acestora, cât şi în responsabilizarea tinerilor în privinţa ajungerii la timp la şcoală sau la diferite alte obiective. Traficul aglomerat de pe şosele nu va mai trebui utilizat ca scuză pentru întârzieri. În plus, mersul pe jos le oferă copiilor un sentiment de control și autonomie, iar acest lucru
poate avea un impact pozitiv asupra stării lor de bine.
Mersul pe jos constituie o modalitate excelentă de a le acorda copiilor încredere şi a de a le insufla acest sentiment în ei înşişi, în capacitatea lor de a lua decizii referitoare la traseul ales, la vigilenţa faţă de posibilele pericole sau obstacole (maşini în deplasare, alţi trecători etc). Acest lucru se poate întâmpla chiar şi atunci când îi însoţiţi, dar le permiteţi lor să facă alegerile şi să vă ghideze.
jos, pentru părinţi şi copii Mersul pe jos este benefic pentru toată lumea. Pentru părinţi, întrucât susţine o tranziţie către mersul la şcoală sau în diferite locuri, pe cont propriu, bazată pe
încredere faţă de cei mici, iar pentru copii întrucât le consolidează încrederea în propria persoană, clădită pe cunoaştere, experienţe mai bogate şi aptitudini de navigaţie în spaţiu.
De asemenea, mersul pe jos, dimineaţa, la şcoală, va duce la decongestionarea arterelor adiacente şcolilor, la treceri de pietoni mai sigure şi la un început de zi mai dinamic, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Oraşul Odorheiu Secuiesc desfăşoară, cu succes, programul Pedibus care se bazează exact pe aceste principii şi pe colaborarea cu voluntari, ce conduc copiii spre şcolile din oraş. Copiii sunt în siguranţă, fac mişcare de dimineaţă, iar părinţii ajung mai calmi la serviciu.
Coșmarurile sunt o experiență comună pentru copii și pot începe să apară în jurul vârstei de 2-4 ani odată cu dezvoltarea imaginației. Coșmarurile sunt o experiență de frică intensă care apare în timpul somnului și poate fi însoțită de o senzație de pericol iminent. Copiii pot avea dificultăți în a se trezi din coșmaruri și pot avea nevoie de confort și reasigurare din partea adulților.
Există mai multe cauze posibile ale coșmarurilor la copii, inclusiv anxietatea, stresul, schimbările în rutina de somn sau dieta, experiențele traumatice și problemele medicale sau psihiatrice. În general, coşmarurile sunt o parte normală a dezvoltării copilului
și pot fi gestionate prin:
• povestit despre ce este real
și ce este în imaginație
• crearea unui mediu de somn sigur și confortabil
• prin reducerea stresului și anxietății
• prin oferirea de confort
și sprijin copilului în timpul momentelor dificile
• spray de monștriiîntr-o sticlă cu pulverizator punem apă magică și sclipici, lipim stickere pe sticlă și pulverizăm prin cameră să dispară toți monstruleții.
Terorile nocturne la copii sunt un tip de tulburare de somn care apare mai frecvent la copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani. Acestea sunt caracterizate de episoade de frică intensă, însoțite de un comportament aparent inexplicabil de teroare, care apare în timpul somnului profund, de obicei la câteva ore după ce copilul adoarme și pot dura până la 15 minute.
În timpul unei terori nocturne, copilul poate sări din pat, țipa și să se zbată, fără să fie conștient de ce se întâmplă. În general, copiii nu își amintesc nimic din această experiență când se trezesc dimineața.
Terorile nocturne nu sunt același lucru cu coșmarurile. În timp ce coșmarurile sunt vise înfricoșătoare care pot trezi copilul din somn, terorile nocturne sunt o tulburare de
somn care apare în timpul somnului profund și copilul poate fi greu de trezit.
Cum le gestionăm:
• Păstrând calmul
• Nu vorbim și nu mișcăm copilul decât dacă este în pericol să se lovească
• Nu încercăm să trezim copilul
Cauzele exacte ale terorilor nocturne la copii nu sunt cunoscute, dar se crede că acestea pot fi asociate cu stresul, anxietatea, oboseala, tulburările de somn și/sau problemele de sănătate mintală. În general, terorile nocturne la copii nu necesită tratament, doar o igienă corectă a somnului și timp de calitate petrecut cu cel mic.
Infecțiile virale ale căilor respiratorii, în special virusul respirator sincițial (VRS) și rinovirusul (RV), pot exacerba simptomele respiratorii la copiii mici. Inflamaţia bronşică din timpul episoadelor infecţioase poate determina respiraţie şuierătoare de tip wheezing, senzaţie de sufocare şi tuse seacă. Ar putea acestea juca și un rol în declanșarea astmului mai târziu în viaţă?
Rinovirus versus virusul respirator sincițial
Copiii mici, de la naştere până la vârsta de 4 ani sunt mult mai susceptibili în a contracta viroze respiratorii, pe fondul sistemului imunitar incomplet dezvoltat.
Unul dintre cele mai obișnuite virusuri care infectează copiii mici este rinovirus (RV), virusul care provoacă răceala comună şi face parte din familia enterovirusurilor. Pe de altă parte, virusul respirator sincițial (VRS) este un virus de tip ARN, ce provoacă infecţii respiratorii, ce pot fi severe la sugari şi copiii mici. Până la vârsta de 2 ani, aproape toţi copiii vor fi contractat VRS.
În timpul unei infecții cu VRS, inflamația severă a peretelui bronșic și alveolar provoacă detresă respiratorie acută. Infecţia cu VRS reprezintă cea mai frecventă cauză de bronşiolită şi pneumonie la copiii sub 1 an, însă nu toți sugarii dezvoltă forme severe de bronșiolită.
Factorii de risc pentru forma severă a bolii sunt: vârsta sub 6 luni, naşterea
prematură, comorbidități (neurovasculare, cardiovasculare, respiratorii, etc), internarea în unitate de terapie intensivă neonatală la naștere, mediu socioeconomic defavorizat, expunerea la fumul de ţigară.
Cercetări recente, desfăşurate în Japonia, Franţa, Germania, Finlanda, Marea Britanie şi Australia timp de 1, 3 şi chiar 6 ani, sugerează că persoanele care au contractat RV sau VRS sunt mai predispuse să sufere de wheezing sau astm bronșic recurent, mai ales dacă infecția a fost una gravă, ce a necesitat internare şi asistenţă medicală de specialitate. Unele studii sugerează chiar că astmul indus de infecţiile virale este mai sever.
Factori de risc asociaţi Influenţa infecţiilor respiratorii cu VRS şi RV
asupra sănătăţii sistemului respirator al copiilor şi viitorilor adulţi este parţială. Între 30 % şi 40% dintre copiii care au fost infectaţi cu VRS au dezvoltat, ulterior, simptome similare astmului, această observaţie sugerează faptul că există şi alţi factori de risc ce pot influenţa declanşarea astmului. Aceștia sunt: predispoziţia genetică şi fondul alergic al copilului, poluarea aerului, expunerea copiilor la fum de ţigară şi la alergeni din aer, urbanizarea rapidă, nivelul scăzut al vitaminei D în sânge, dar şi nivelul ridicat de stres şi depresia mamei, în perioada intrauterină a fătului.
Aflată în categoria largă a demențelor, demența frontotemporală este diferită de ceea ce înțelegem și de ceea ce așteptăm în mod obișnuit de la o demență, atât sub aspectul debutului, cât și al formei de manifestare. Demența frontotemporală este cauzată de pierderea celulelor nervoase din lobii frontali și temporali ai creierului, ceea ce are impact asupra raționamentului, vieții emoționale și personalității celui afectat.
Demența frontotemporală se instalează precoce, încă de la 50, uneori chiar 45 de ani, fără a fi neapărat moștenită genetic – cu alte cuvinte, o persoană fără istoric de demențe în familie se poate confrunta în mod spontan cu această tulburare. Doar în aproximativ o treime din cazurile identificate se poate constata moștenirea genetică. În schimb, demența Alzheimer apare la vârste mai înaintate (peste 65 de ani), semnele inițiale constând în dificultatea de a-și aduce aminte întâmplările recente, iar moștenirea genetică este mult mai frecventă.
Instalarea demenței frontotemporale este insidioasă, graduală și mai greu de diagnosticat deoarece aici, la început, nu este afectată funcția cognitivă.
• Reducerea empatiei și dezechilibru emoțional (pacientul devine mai
dezinhibat, nu mai controlează răspunsurile emoționale, trece prin emoții extreme întrun timp foarte scurt, emoțiile nu sunt adecvate la context)
• Reducerea capacității de a verbaliza ideile (persoana nu mai găsește cuvintele sau nu mai răspunde adecvat la context, are dificultăți în a scrie sau a citi, îi este greu să ia o decizie și să o justifice)
• Comportamente insolite, disruptive sau atipice (pacientul dezvoltă diferite comportamente repetitive, pierde abilitatea de autoîngrijire, poate încerca să mănânce obiecte necomestibile)
• Dificultăți motorii (persoana tremură, nu se mai poate coordona, nu mai poate înghiți alimentele, are senzația de slăbiciune musculară, lipsă de vlagă)
• Slaba conștientizare
a simptomelor, care se agravează (familia poate observa modificările, însă persoana afectată nu este atât de conștientă de acestea, având nevoie să se bazeze pe cei din exterior pentru orientare și sprijin, pentru a efectua investigațiile și a urma un tratament).
Pentru o diagnosticare corectă, persoana afectată și familia vor avea în vedere efectuarea atât a unor analize de sânge, cât și efectuarea unui RMN și testarea neuropsihologică. Deși nu există un tratament care să vindece această afecțiune, intervențiile recomandate au scopul de a tempera evoluția bolii și de a contribui la gestionarea simptomelor pentru a menține calitatea vieții.
Dentiţia definitivă presupune existenţa a 28 de dinţi ce erup până în adolescenţă (pe fiecare arcadă, câte: 4 incisivi, 2 canini, 4 premolari şi 4 molari), urmaţi de 4 molari ce pot erupe oricând în cursul vieţii, în general între 17 şi 25 de ani. Aceştia sunt molarii de minte sau măselele de minte, foarte utile oamenilor în perioada preistorică, datorită hranei consumate atunci: carne crudă, rădăcini, legume şi fructe tari, având rol în masticaţie.
Evoluţia speciei umane a redus necesitatea acestor molari, lucru demonstrat de micşorarea în timp a arcadelor dentare şi chiar de lipsa totală a mugurilor măselelor de minte la aproximativ 25% din populaţia adultă.
Molarii de minte erup atunci când dezvoltarea osaturii este definitivată, fiind ultimii dinţi pe arcade. Din cauza reducerii dimensiunii arcadelor, deseori măselele de minte au mai puţin loc decât ar trebui, pentru a se poziţiona corect în cavitatea bucală. Aşadar, pot apărea următoarele situaţii:
∙ Erupţie pe orizontală, în interiorul gingiei – molarul se dezvoltă doar în gingie, împingând dintele adiacent şi putând provoca modificarea poziţiei acestuia, dar şi a celorlalţi;
∙ Erupţie parţială – doar o parte din molar ajunge la
suprafaţa gingiei, restul rămânând în interior şi exercitând presiune asupra molarului adiacent;
∙ Erupţie laterală – spre interiorul sau spre exteriorul arcadei, provocând leziuni mucoasei limbii sau obrazului.
Simtome şi complicaţii
în cazul erupţiilor defectuase ale măselelor de minte
Extracţia măselelor de minte se recomandă atunci când erupţia lor incorectă provoacă simptome precum: sângerări şi dureri gingivale, chisturi şi infecţii locale, deteriorări ale molarilor adiacenţi (modificarea poziţiei, carii, durere), rănirea frecventă a mucoasei obrazului. Deseori, măselele de minte pot împiedica procesul normal de igienă dentară, periajul dentar fiind deficitar în zonele interdentare şi în spatele molarilor. Durerile dentare şi gingivale pot fi un semn
al infecţiei, iar sângerările reprezintă un semnal de alarmă în dezvoltarea de boli periodontale, în care placa bacteriană se acumulează excesiv si poate afecta ţesuturile ducând la pierderea dinţilor. Modificarea poziţiei dinţilor duce la deteriorarea muşcăturii, dureri la masticaţie şi chiar carii, iar dezvoltarea de chisturi în jurul molarilor de minte poate afecta maxilarul şi nervii dentari.
Dacă observaţi oricare dintre aceste manifestări ale erupţiei incorecte a măseselor de minte, adresaţi-vă medicului stomatolog. Acesta vă poate recomanda extracţia molarului cu probleme, sub anestezie locală, cu riscuri minime asociate procedurii şi recuperare rapidă.
Durerile musculo-scheletale sunt cele mai frecvente dureri pentru care ne adresăm medicului. Fie că sunt cauzate de traumatisme, entorse sau luxaţii, fie de afecţiuni cronice reumatismale, acestea pot afecta negativ calitatea vieţii, provocând tulburări ale somnului, dificultăţi motorii şi chiar izolare socială.
Durerile musculo-scheletale devin mai frecvente şi mai generalizate odată cu înaintarea în vârstă şi cu apariţia altor afecţiuni cronice, care necesită urmarea unor tratamente medicamentoase.
Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau analgezice orale poate avea efecte adverse la nivel gastrointestinal, cardiovascular, hepatic sau renal, pot crea dependenţă şi prezintă interacţiuni medicamentoase cu alte substanţe. Aşadar, se impune prudenţă în administrarea lor.
tratamentul topic al durerii
O alternativă viabilă a AINS
orale sunt antiinflamatoarele topice sub formă de gel, cremă, unguent sau plasturi, destinate aplicării pe piele în zona dureroasă. Ingredientele active, ce ameliorează durerea, reduc inflamaţia locală şi ajută în recăpătarea mobilităţii pot fi: diclofenac, ketoprofen, piroxicam, dar şi extracte din plante precum capsaicină (din ardei iute), gheara-diavolului, arnică etc.
Compoziţia (substanţa activă, alături sau nu de un facilitator de permeabilitate, anestezic local, sau stimulanti al termoreceptorilor: mentol sau camfor), tipul de substanţă activă, concentraţia şi forma farmaceutică influenţează eficacitatea tratamentului topic. Este esenţial sfatul medicului sau al farmacistului în alegerea tratamentului, în funcţie de cauza, tipul şi localizarea durerii.
Tratamentele topice ale durerii prezintă o serie de avantaje faţă de administrarea AINS orale. Acestea sunt:
∙ Nu creează dependenţă;
∙ Absorbţia cutanată şi eliberarea în ţesutul dureros este mai mare şi mult mai precisă;
∙ Absorbţia sistemică este mult mai redusă, iar riscul de efecte adverse gastrointestinale este limitat; ∙ Riscul de interacţiuni medicamentoase este foarte mic, concentraţiile plasmatice ale AINS topice fiind mai mici cu 10% faţă de cele AINS orale;
∙ Eficienţă crescută în funcţie de tipul de tratament topic utilizat pentru diferite tipuri de dureri localizate: articulare, cervicale, musculare.
Unele persoane vor obţine ameliorarea durerii după mai mult timp de utilizare sau după o serie de tatonări ale diferitelor compoziţii şi tipuri de produse. De asemenea, persoanele gravide, cele alergice sau cu piele sensibilă vor trebui să obţină acordul medicului curant, respectiv să utilizeze cu precauţie acest tip de tratament.
Multe persoane se confruntă cu dishidroză, un tip de eczemă necontagioasă, ce se observă la nivelul mâinilor şi al tălpilor, mai ales primăvara şi vara. Se manifestă prin apariţia de vezicule mici, cu lichid, însoţite de prurit, durere şi înţepături, localizate pe palme, pe degete şi chiar pe tălpi. Acestea se usucă, după 2-3 săptămâni, descuamând pielea şi lăsând-o solzoasă. Mâncărimile pot creşte riscul de rupere a veziculelor şi de infectare. În plus, calitatea vieţii are de suferit, prin teama de afişare în public.
Cauzele nu sunt cunoscute, însă factorii de risc includ alergii şi dermatita de contact (expunerea la metale precum cobalt, nichel, crom), vârsta 20-40 de ani, genul feminin, un nivel crescut de stres, piele sensibilă şi hiperhidroză.
şi îngrijire a pielii în dishidroză
Dishidroza este recurentă şi poate să nu dispară în totalitate între momentele de apariţie a veziculelor, aşadar un tratament local este necesar pentru a menţine eczema sub control.
Tratamentul medicamentos include aplicarea de creme şi unguente cu corticosteroizi pentru a reduce inflamaţia şi a calma pruritul. În cazuri severe, medicul dermatolog poate recomanda, pe termen, scurt, corticosteroizi orali. De asemenea, un tratament cu antihistaminice poate ajuta în controlul pruritului.
Fototerapia şi unguentele imunosupresoare pot fi utilizate, la recomandarea medicului, însă pot provoca arsuri, respectiv pot scădea
rezistenţa la infecţii. Dacă dishidroza este asociată cu transpiraţia palmară excesivă se poate apela şi la injecţii cu botox.
Îngrijirea pielii este esenţială pentru a preveni crăparea şi infectarea tegumentelor, precum şi modificările provocate de boală: adâncituri şi proeminenţe atât la nivelul pielii, cât şi al unghiilor, în zonele afectate.
Aplicarea de comprese reci şi umede cu apă sau apă de hamamelis pe tegumentele afectate, de 2-4 ori pe zi, timp de 15 minute, poate diminua mâncărimile. Lăsaţi mâinile să se usuce parţial, apoi aplicaţi o cremă emolientă, hidratantă sau reparatoare cu glicerină, dimeticonă sau alte ingrediente neiritante şi hipoalergenice. Utilizaţi crema de mâini ori de câte ori este necesar.
Măsuri de protejare a pielii afectată de dishidroză
∙ utilizarea de săpunuri blânde, dedicate pielii sensibile, pentru igiena corporală;
∙ purtarea de mănuşi de menaj fără latex, pentru a evita intrarea pielii în contact cu substanţe iritante sau toxice;
∙ îndepărtarea inelelor, ce menţin umezeală şi pot provoca iritaţii;
∙ purtarea de şosete şi mănuşi din bumbac.
O pauză de relaxare, inclusiv de la treburile casnice, va diminua nivelul de stres şi va susţine procesul de vindecare.
Dishidroza - opţiuni de tratament şi îngrijirea pielii
Obiceiuri benefice pentru o viaţă mai fericită
1Mişcare şi contactul cu natura. Ceea ce trebuie să învăţăm din obiceiurile de viaţă ale nordicilor este modul în care aceştia interacţionează cu natura, întrucât este cel care contribuie la eliberarea de endorfine, hormonii fericirii, la o mai bună formă fizică, prin tonifierea musculaturii, şi la diminuarea inflamaţiei din organism: mişcarea.
Iată cum puteţi integra obiceiul de a face mişcare fizică în natură: de la plimbări în pas alert şi alergat pe străduţe mai puțin circulate din oraşe şi în parcuri, la drumeţii planificate cu o frecvenţă de cel puţin o dată pe lună, pe dealurile din împrejurimi şi la munte, mai multe ieşiri active cu familia la picnic, plimbări pe malul mării, pentru cei care locuiesc în zona de coastă sau care se află aici în concediu.
2Prioritizarea conexiunii cu ceilalţi şi bunăvoinţa faţă de semeni. Sprijinul social şi ajutorul oferit celorlalţi creează un sentiment de apartenență și reduce izolarea, sentimente pozitive şi de două ori mai puternice decât cele de singurătate. A-ți face timp pentru a vorbi, a asculta, a împărtăși gânduri şi trăiri și a te distra cu prietenii și familia aduce confort și sprijin pentru o viaţă mai fericită şi un sentiment de împlinire. 3
Practicarea recunoştinţei. Concentraţi-vă pe ceea ce vă aduce împlinire în viaţa curentă şi mai puţin pe ceea ce ar putea fi sau pe ceea ce au ceilalţi. Pentru a reuşi asta, ţineţi un jurnal al recunoştinţei: notaţi-vă, la finalul fiecărei zile, ce v-a adus bucurie în acea zi şi pentru ce sunteţi recunoscători. Repetaţi activităţile şi evenimentele respective şi în viitor.
2023 este anul în care Finlanda primeşte, pentru a şasea dată, titlul de de cea mai fericită naţiune la nivel mondial. Acest lucru ne motivează să identificăm câteva obiceiuri de viaţă ale nordicilor, care ne-ar putea ajuta să devenim şi noi oameni mai fericiţi.
4Mai puţine comparaţii cu ceilalţi. Comparaţia cu ceilalţi şi cu ce etalează aceştia ne face nefericiţi. Evitaţi comparaţiile cu ceilalţi, reducând timpul petrecut pe reţelele de socializare şi în compania oamenilor care vă pot influenţa negativ starea de spirit.
5Hrană pentru creier. Integraţi în dieta zilnică alimente benefice pentru sănătatea creierului, cu conţinut ridicat de antioxidanţi: fructe şi legume viu colorate, precum cireşe, vişine, caise, struguri negri, roşii, vinete, legume cu frunze verzi. Fructele de pădure (căpşune, afine, mure, coacăze) conţin antocianine, antioxidanți flavonoizi, care joacă un rol important în sănătatea creierului. Chiar şi ciocolata amăruie conţine flavonoizi! Peştele gras, nucile şi alţi sâmburi sunt bogaţi în acizi graşi Omega 3 şi tirozină, ambele benefice pentru creier.
O singură donare de sânge poate salva până la trei vieţi. Donarea de sânge este un act voluntar, sigur şi neremunerat, extrem de necesar în societate, unde, la nivel mondial, o persoană are nevoie de sânge la fiecare 2 secunde. Dacă intenţionaţi să donaţi sânge, iată ce trebuie să ştiţi.
Fiecare donator trebuie să respecte anumite criterii de sănătate, pentru ca organismul să se refacă rapid, iar sângele oferit să fie unul sănătos. Acestea sunt:
∙ Vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani şi greutate corporală de minimum 50 kg;
∙ Tensiunea arterială: diastolica – 60-100 mm Hg, sistolica – 100-180 mm Hg, puls regulat între 50 şi 100 bpm şi hemoglobina în intervalul 12.5-17.5 g/dl pentru femei şi 13.5 -19.5 g/dl pentru bărbaţi;
∙ Temperatura corporală cel mult 37,5°C, să nu sufere de infecţii virale sau bacteriene şi să fi trecut minimum 14 zile de la momentul vindecării;
∙ Să fi trecut minimum 6 luni de la intervenţii chirurgicale, examinări endoscopice, transfuzie de sânge/componente sanguine, transplant de celule sau ţesuturi de origine umană, tatuaje, piercinguri, implanturi dentare, acupunctură etc.
∙ Femeile la menstruaţie, gravide, aflate în perioada de lăuzie sau de alăptare nu pot dona sânge. Trebuie să treacă minimum 5 zile după
menstruaţie, 12 luni de la naştere şi 18 luni în cazul mamelor care alăptează, pentru fi eligibile, cu îndeplinirea criteriilor de mai sus.
∙ Afecţiuni circulatorii şi cardiovasculare precum: anemie, hipertensiune arterială, angină pectorală, hiperlipidemie;
∙ Afecţiuni ale sistemului nervos central: bolile Alzheimer şi Parkinson, scleroza multiplă, tumorile
∙ Boli neurologice: schizofrenie, epilepsie;
∙ Boli imunologice: alergie severă, astm, dermatite, lupus, psoriazis, vitiligo;
∙ Boli endocrine, cancer, intervenţii chirurgicale de mari dimensiuni.
Este important să vă pregătiţi pentru vizita la centrul de donare. Nu consumaţi alcool şi grăsimi cu 48 de ore înainte, dormiţi bine, beţi cel puţin 2 pahare mari de apă sau ceai şi mâncaţi un mic dejun uşor, dar hrănitor, în dimineaţa zilei când veţi dona sânge. Un act
de identitate este necesar la înregistrare, moment în care un medic vă va efectua şi un consult general. Se va preleva o cantitate foarte mică de sânge pentru a se evalua glicemia, hemoglobina, grupa sangvină şi Rh. Donarea de sânge integral va dura aproximativ 10 minute şi va consta în 450 ml de sânge. La final, veţi mai rămâne câteva minute în centrul de donare.
Beneficiile
∙ Veţi afla cât de sănătos sunteţi;
∙ Vă veţi reîmprospăta sângele, ceea ce este benefic pentru întărirea sistemului imunitar, prevenţia bolilor cardiovasculare şi a cancerului;
∙ Se va regla nivelul de trigliceride şi colesterol;
∙ Organismul va deveni mai rezistent în cazul unui accident.
Pierderea în greutate ajută organismul în prevenţia bolilor metabolice, a diabetului de tip 2, a bolilor de inimă, precum şi a afecţiunilor articulare, determinate de kilogramele în plus. Dar cum se transformă corpul uman atunci când o persoană supraponderală slăbeşte cu 5-10% din greutatea sa?
Corpul uman este conceput pentru a construi depozite de grăsime, pe care la va utiliza atunci când va avea nevoie. Aşadar, alimentaţia hipercalorică, asociată cu sedentarismul, alimentează aceste depozite. Pe de altă parte, în timpul dietelor şi al perioadelor mai lungi de antrenamente regulate, balanţa caloriilor este inversată: consumăm mai puţine calorii decât ardem metabolic, ceea ce ajută în procesul de slăbire. Corpul va opune rezistenţă acestui regim, solicitând alimente mai grase şi cantităţi mai mari de mâncare, creând senzaţia de foame sau diferite pofte.
Pierderea kilogramelor în plus şi a stratului adipos contribuie la un somn de calitate. Persoanele supraponderale şi obeze sunt mai predispuse la afecţiuni precum apnee de somn şi insomnii, din cauza stratului adipos din zona gâtului şi cefei, care obstrucţionează căile respiratorii. Cu cât acesta se va diminua, cu atât episoadele de apnee vor putea dispărea.
Are mai multă energie
Cantitatea totală de energie folosită pentru menținerea diferitelor funcții ale corpului, în timpul activității fizice și al odihnei este mai mare în cazul persoanelor supraponderale. Prin urmare, atunci când o persoană pierde în greutate, chiar şi 5 sau 10% din masa sa corporală, resimte, adesea ca un prim rezultat al slăbirii, un impuls mai mare de energie pe parcursul zilei.
Grăsimea corporală nu influenţează doar modul în care arătăm, ci şi modul în care funcţionează organele interne şi, mai ales sistemul endocrin. Hormonii transportă mesaje chimice prin sânge și țesuturi controlând metabolismul, creșterea și dezvoltarea, reproducerea, funcția sexuală și starea de spirit. Dereglările hormonale pot fi responsabile inclusiv pentru anumite tipuri de cancer. Pierderea în greutate, mai ales atunci când dieta este secundată de exerciţii fizice, normalizează nivelurile hormonale, prevenind riscul de cancer.
Muşchii, oasele şi pielea se schimbă
Kilogramele în exces pun presiune pe sistemul osos, pe articulaţii şi determină întinderea pielii. Atunci
când slăbim, prin dietă şi mişcare, muşchii sunt tonifiaţi şi devin mai puternici, însă densitatea osoasă poate scădea.
Antrenamentele fizice de rezistenţă menţin forţa şi densitatea osoasă.
Pielea va necesita îngrijire specială: hidratare şi tonifiere, pentru a preveni pierderea elasticităţii.
Dislipidemia, caracterizată prin alterarea metabolismului grăsimilor, marcată prin nivelul crescut al colesterolului şi trigliceridelor, are consecinţe devastatoare asupra sistemului cardiovascular. Prevenţia constă în controlul alimentaţiei, activitate fizică şi renunţarea la fumat. Multe persoane nu ţin cont de recomandările medicilor, considerând că dietele anticolesterol sunt lipsite de gust, ingredientele se găsesc cu dificultate şi necesită timpi îndelungaţi de preparare. Prejudecăţile pot fi demontate, însă.
Peşte gras – somon, sardine, hering, macrou, hamsii –acestea conţin acizi graşi Omega 3, care reduc nivelul de trigliceride din sânge. Îl puteţi prepara la cuptor sau pe grătar, împachetaţi în hârtie de copt, cu lămâie şi ierburi aromatice, pentru arome fabuloase şi mese bogate nutritiv, dar nu-I prăjiţi.
Alimente pline de savoare, care scad colesterolul „rău” LDL
Avocado – este bogat în acizi graşi Omega 3 şi Omega 6, precum şi acid oleic, benefice pentru sistemul cardiovascular şi reducerea colesterolului.
Încercaţi reteţe precum guacamole, adăugaţi felii de avocado la salatele cu piept de curcan, de pui sau peşte tartinabil cu ou fiert mediu.
Cereale integrale – de la fulgii integrali (nu fini) de ovăz, secară, orz şi până la grâu, orz şi orez integral – pe toate le puteţi integra cu încredere în dieta zilnică. Fie la micul dejun, cu iaurt degresat şi fructe proaspete precum banane sau
mere, fie înlocuind pâinea şi pastele făinoase din făină albă cu cele pe bază de făinuri integrale, cerealele integrale contribuie la scăderea colesterolului LDL datorită conţinutului mare de fibre care reduc absorbţia acestuia în sânge.
Leguminoase – fasole roşie, neagră, albă sau pestriţă, năut, linte, mazăre – toate acestea conţin fibre, potasiu şi proteine, prevenind acumularea de grăimi la nivelul ficatului şi fiind benefice pentru inimă şi sistemul cardiovascular.
Preparaţi acasă hummus, salate pe bază de fasole şi legume cu frunze verzi, burrito cu fasole roşie, orez integral şi piept de pui.
Sâmburi – nuci, migdale, caju, fistic, seminţe de dovleac – ele conţin acizi graşi polinesaturaţi, vitaminele A, B şi E, proteine şi minerale precum magneziu, potasiu, seleniu şi zinc, ce protejează inima şi contribuie la scăderea colesterolului. O mână de sâmburi şi un fruct, la gustare, vor putea deveni pauza preferată a zilei.
La desert, bucuraţi-vă papilele gustative cu fructe de pădure şi una-două pătrăţele de ciocolată amăruie, cu minimum 70% cacao. Aceasta conţine flavonoizi, un tip de antioxidanţi care contribuie la scăderea colesterolului LDL. De asemenea, puteţi introduce cacao de bună calitate în alte preparate, pentru un efect similar.
Recomandările medicilor, nutriţioniştilor şi terapeuţilor includ exerciţii fizice, antrenamente de diferite intensităţi şi între 5.000 şi 7.000 de paşi pe zi, pentru a menţine corpul activ, o greutate optimă şi o stare de bine, în mod natural. Multor persoane nu le place să facă, însă, mişcare, iar astfel de recomandări implică un efort suplimentar atât mental, cât şi fizic, pentru a depăşi limitările zonei de confort.
Moduri atractive de a face
mişcare, pentru cei care nu sunt fani ai activităţilor fizice:
10 seturi de rotiri de braţe, 20 de genuflexiuni şi 10 ridicări de picior (plictisitor!), se pot transforma într-un festival de bucurie şi stare de bine, cu o piesă dansantă pe fundal. Veţi uita să număraţi exerciţiile.
Şi ştiţi ceva? Dacă veţi face totul cu plăcere, iar în loc de ridicările de picioare, veţi efectua câteva sărituri, în ritmul muzicii, satisfacţia de la final este tot ce contează. Cu siguranţă veţi repeta experienţa, pe cont propriu, la sală sau în familie.
Săli de sport, antrenori şi kinetoterapeuţi din întreaga lume au publicat pe internet tutoriale video gratuite pentru o mare diversitate de antrenamente şi secvenţe de excerciţii, ce pot fi efectuate acasă, în aer liber sau chiar la serviciu. Nu trebuie decât să alegeţi zona pe care care doriţi să o lucraţi sau tipurile de exerciţii care vă
plac, de la tai chi şi yoga, la antrenamente de forţă, şi să le căutaţi pe internet.
Mers pe jos
Obişnuiţi să luaţi maşina sau transportul în comun pe distanţe scurte? Căutaţi rute alternative, pe care să mergeţi pe jos, sau coborâţi din mijlocul de transport cu o staţie sau două mai devreme. Veţi putea urmări transformarea anotimpurilor, vitrinele magazinelor sau pe ceilalţi trecători, iar în timp, propria dumneavoastră imagine se va îmbunătăţi.
O echipă poate fi formată chiar şi din două persoane. O dată pe săptămână, mergeţi cu un prieten sau cu o prietenă la alergat, în parc, cu bicicleta sau organizaţi o partidă de ping-pong, badminton, tenis. Ieşiţi cu prietenii sau cu colegii de serviciu la fotbal, baschet ori handbal. Orice sport ce poate fi practicat în aer liber sau într-o sală, alături de alte persoane, va fi mai distractiv decât unul practicat pe cont propriu.
Înlocuiţi picnicul sedentar cu o drumeţie, în familie, pe dealuri sau la munte. Există trasee de diferite dificultăţi şi durate, iar peisajele pitoreşti nu se lasă mult aşteptate.
Aplicaţiile mobile pentru fitness vă pot motiva să faceţi mai multă mişcare. Acestea oferă multiple funcții distractive, cum ar fi trofeele digitale atunci când atingeți noi obiective, opțiunea de a face parte dintr-o comunitate și de a primi aprecieri.
Banatul Montan este o resursă inepuizabilă de locuri noi de explorat şi activităţi de experimentat. Indiferent de anotimp, însă mai mult primăvara şi vara, acest areal ne atrage ca un magnet, pentru a-i descoperi minunăţiile şi a-i mulţumi naturii pentru tot ceea ce ne oferă. Oamenii locului nu se lasă mai prejos: înfiinţează muzee, deschid mici afaceri, organizează festivaluri şi menţin tradiţiile vii, aşadar eşti mereu întâmpinat cu zâmbetul pe buze şi o tolbă plină cu poveşti. Haideţi să explorăm împreună acest tărâm fabulos!
Reşiţa nu este un oraş oarecare. Trecutul său puternic industrial şi-a lăsat amprenta asupra peisajului urban, pe deasupra sa trecând, şi astăzi, funicularul care transporta cărbunii. Vestea bună este că toată structura industrială se află deja în proces de reconversie şi urmând să devină un hub pentru petrecerea timpului liber în natură.
Muzeul Banatului Montan s-a înființat în anul 1957 cu sprijinul unui „Comitet pentru înființarea muzeului” din cadrul Uzinei Constructoare de Mașini din Reșița, un trust care reunea unități siderurgice și de construcții de mașini. Mare parte dintre cele peste 76.000 de piese ale muzeului provin din donaţii, descoperiri arheologice şi achiziţii, iar acestea se împart în colecţii de artă, etnografie, istorie, şi arheologie şi numismatică. Extrem de
surprinzătoare este clădirea ce adăposteşte muzeul.
Cele mai noi muzee ale oraşului Reşiţa sunt ”Muzeul Jocurilor Video” şi ”Muzeul Cineastului Amator”, ambele la iniţiativa şi prin efortul unei sigure persoane, susţinută de Centrul Universitar UBB din Reșița, în incinta căruia acestea pot fi vizitate. Muzeul Jocurilor Video a fost inaugurat în 11 octombrie 2019, de Noaptea Albă a Galeriilor şi cuprinde, acum,
exponate care prezintă diferite perioade din istoria jocurilor video. Vizitatorii pot veni să experimenteze personal jocurile video şi să afle cum au evoluat acestea către cele existente astăzi. Muzeul Cineastului Amator, înfiinţat în 2014, este unic în România. Aici, veţi putea vedea colecţii întregi de aparatură utilizată de cineaşti amatori (camere şi filme pe peliculă, aparate de proiecție, prese de tăiat și lipit filme), piese care au legătură cu industria și cultura cinematografică (postere şi imagini din filme, poze cu actori, programe de film) și chiar veţi putea viziona filme vechi.
Un alt loc inedit, pe care merită să-l vizitaţi, este Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa, unde veţi putea admira locomotive vechi de peste 150 de ani. RESICZA este prima locomotivă cu abur construită în sud-estul Europei, în 1872.
În total, muzeul în aer liber găzduieşte 16 locomotive cu abur produse la Uzinele de Fier din Reșița, între anii 1872 și 1968, maiestuoase şi masive, pe lângă care vă veţi simţi atât de mici.
Oraşul Reşiţa este una dintre porţile de intrare în Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, ce cuprinde, în arealul său, situl UNESCO Pădurea Virgină Izvoarele Nerei, ai cărei arbori ajung chiar şi la peste 500 de ani vechime. Puteţi explora pădurea de fagi seculari pe traseul turistic Lacul SecuBorloveni, marcaj bandă roșie, mai precis în zona delimitată de punctele Stațiunea Semenic – Poiana Mare –Botu Calului. Traseul face parte dintr-un ansamblu de 9 trasee montane şi două trasee tematice, de diferite grade de dificultate şi lungimi de la 1,5 km şi până la aproape 40 km, pe care puteţi fi ghidaţi de rangeri ai parcului în cadrul unor programe turistice special organizate aici. În sezonul de schi, staţiunea Semenic este gazda perfectă pentru amatorii sporturilor de iarnă, datorită celor 7 pârtii de schi, inclusiv cea mai lungă pârtie de schi din ţară, Semenic-Văliug, de 6 km.
Gărâna şi Văliug – de la austrieci şi pemi, la casa muzicii jazz
Fie iarnă sau vară, Lacul Gozna de la poalele Muntelui Semenic, este o încântare a privirii şi se află la doar 27 de km de Reşiţa. Localitatea Văliug (Franzdorf), din apropierea lacului a fost fondată de coloniştii austrieci veniţi aici în anul 1793. Aceştia şi-au lăsat amprenta culturală şi arhitecturală asupra întregii zone.
Cea mai mândră dintre localităţile care pune în valoare moştenirea culturală
a coloniştilor veniţi aici din Pădurea Bavareză și din
Boemia de sud este Gărâna, pe numele său original Wolfsberg. Localitatea este situată la 38 de km de Reşiţa şi la o altitudine de 1000 de metri, aşa că aerul tare de munte se va simţi cu siguranţă. Multe gospdării ale pemilor au fost cumpărate de români, care, însă, le-au renovat păstrând ornamentele specifice. Pensiunile şi restaurantele redau câte ceva din vechile obiceiuri: preparate specifice, un muzeu etnografic al comunităţii, Heimatstubn, şi unităţi de cazare, ce reînvie spiritul locuirii germane al acestor meleaguri.
Festivalul de Jazz de la Gărâna este cel care a pus localitatea pe harta celor mai importante evenimente culturale ale Europei. A XXVII-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna se va desfăşura în perioada 5-9 iulie 2023, în Poiana Lupului şi la Biserica Catolică din Văliug şi va debuta cu o seara dedicată jazzului din Polonia, continuând cu artişti internaţionali şi români de renume, ce merită ascultaţi live.
Iar dacă serile răcoroase de iulie lasă loc soarelui torid al verii, veţi avea ocazia să vă bucuraţi şi de lacul Trei Ape, locul unde se întâlnesc pârâurile Semenic, Brebu şi Grădiște. Aici, brazii lasă loc apei şi parcă se contopesc cu ea, adânc în pântecele pădurii.
Descoperire plăcută, Echipa i-Tour
