Tînțărean Adina – Toleranța – o temă mereu actuală

Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************

dezvoltarea școlilor confesionaale românești, prosperitatea băncilor, a reuniunilor de lectură, de cântări, toate cu scopul formării unei burghezii bănățene implicată în realizarea idealurilor naționale. Luptele electorale de la Lugoj, și mai ales la Bocșa și la Oravița au deșteptat conștiința națională a întregului popor. Mii și mii de țărani alergau din toate unghiurile să asculte cuvântările lui. Căci Brediceanu era orator înnăscut. Nimeni nu știa vorbi ca el, nimeni nu cunoștea mai bine suferințele românilor din provincie. Călătoriile lui prin cercurile electorale și discursurile au rămas legendare. Era întâmpinat în campaniile electorale de sute de țărani, discursurile rostite în fața românilor transformându-se în veritabile adunări naționale așa cum numai la revoluția de la 1848 au mai avut loc în fața lui Eftimie Murgu. La sinoadele bisericești-școlare de la Caransebeș și Sibiu, la congresele naționale, pretutindeni Brediceanu era în primele rânduri. De când a intrat în dieta Ungariei el a fost unul dintre cei mai activi și energici luptători români de acolo. Avocat celebru, ar fi putut agonisi o mare avere. De fapt, el moare sărac. Toți banii câștigați au fost folosiți pentru binele poporului, pe care atât de mult l-a iubit. În cele mai multe procese politice intentate ziarelor românești şi politicilor români din Ungaria şi Transilvania, îndeosebi în procesul memorandului, a primit sarcina de apărător şi s-a distins prin număroase pledoarii de valoare atât politică naţională, cât şi juridică. Pe plan cultural a fost membru în comitetul societăţilor culturale române, Asociaţiunea Transilvană, societatea pentru fond de teatru român. A fost membru în sinodul eparhial al Caransebeşului şi în congresul naţional român, unde a desfășurat o muncă rodnică. Brediceanu a văzut în Biserică nu doar păstrătoarea dreptei credinţe, ci şi o instituţie necesară din punct de vedere politic. Încă din evul mediu, mai accentuat după perioada iozefină statul austriac s-a dovedit a fi un adversat de temut atât pentru biserică, cât şi pentru naţiunea română. În programul revoluției de la 1848 Eftimie Murgu a cerut separaţia ierarhică de la Mitropolia sârbă şi recunoaşterea ortodoxiei ca şi confesiune egală în drepturi cu celelalte. Anii revoluţiei au fost caracterizaţi de unitatea de viziune a fruntaşilor români, fie ei laici sau clerici, toţi înţelegând că numai uniţi puteau face faţă noii ameninţări ce se ridica în monarhia austriacă: naţionalismul radical maghiar. Începutul anului 1909 îl prinde pe Brediceanu un om total schimbat din cauza problemelor medicale apărute în ultimele luni. Simţindu-se ceva mai bine a hotărît să plece la Budapesta pentru a-și face o operaţie. În momentul când era să fie urcat în tren a avut un atac la inimă şi în câteva clipe a decedat. Vestea morții lui s-a răspandit fulgerător pe tot teritoriul orașului Lugoj la 25 ianuarie 1909, provocând o adâncă tristețe între toți localnicii indiferent de naționalitate. Toate instituţiile româneşti au arborat steagul de doliu. Deasemenea s-a arborat pavilionul negru pe clădirea primăriei şi pe palatul administrativ al comitatului unde glasul energic şi viu al iubitului fruntaş a răsunat de atâtea-ori întru apărarea neamului românesc. Consiliul comunal a fost convocat pe la o şedinţă în primărie. În lipsa primarului Marsowszky, protonotarul Florescu a făcut în cuvinte foarte elogioase propunerea să se treacă la protocol doliul consiliului comunal. Din șirul fruntașilor a căzut „unul dintre cei mai buni și valoroși fii ai bisericii și neamului nostru, bunul părinte sal familiei sale", scria la moartea politicianului român unul din ziarele timpului din Arad. Înmormântarea lui Brediceanu a avut loc la Lugoj, în curtea bisericii mari ortodoxe, al cărui fiu devotat a fost, transformându-se prin numărul de participanți și discursurile prezentate de fruntașii partidului national roman ca un mesaj de legământ, că dincolo de moartea liderului bănățean, ideile, lupta și principiile sale de viață nu vor fi niciodată abandonate. Ziua de 9 februarie 1909 când Coriolan Brediceanu a fost înmormântat s-a transformat pentru românii bănățeni într-un act de cinstire față de memoria conducătorului politic și național. Au sosit la Lugoj pentru a participa la funeralii 10 coruri din satele apropriate, colegii din cadrul Partidului Național în frunte cu deputaţii Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida, Aurel Vlad, Vasile Goldiş, Stefan C. Pop, loan Suciu, Stefan Petrovici şi Gheorghe Popovici. Celebre

87

Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************

au rămas discursurile Dr. Valeriu Branişte în numele tuturor societăţilor româneşti din Lugoj şi domnului profesor P.S. Paulian în numele delegaţiunii venite din Turnu-Severin la înmormântare. Familia Brediceanu a reprezentat pentru Banat și orașul Lugoj o adevărată „dinastie românească“. Deviza „Nu-i român ca bănățeanu'/Bănățean ca lugojanu'/Lugojan ca Brediceanu“ rămâne și astăzi de mare actualitate. Posteritatea nu l-a uitat pe marele luptător Coriolan Brediceanu, și pentru tot ceea ce a a făcut în mișcarea politică, bisericească și culturală a orașului Lugoj merită să fie cunoscută de toate generațiile viitoare. Numai așa poate fi apreciată toată activitatea lui după mulți ani de tăcere din perioada comunistă.

BIBLIOGRAFIE: 1. P. Olde, “Originea familiei Brediceanu,” Primăvara Banatului. Revista Școalelor Secundare din Lugoj, fără an, 37, 38 2. Caius Brediceanu, Amintiri din viața mea, Lugoj, 1936 3. Ziarul Drapelul din Lugoj, anul 1909

88