în slujba poporului și a credinței

PEDAGOGIA RUGĂCIUNII, TEMEI FUNDAMENTAL ÎN FORMAREA RELIGIOS MORALĂ A ELEVILOR

Stănila Daniela Nadia Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, Timiş

Rugăciunea exprimă ceea ce este cu totul specific unei religii, pentru că în ea cuvintele sunt aşezate într-o anumită ordine şi cu un anumit conţinut, de cele mai multe ori doctrinar, pentru că rugăciunea exprimă atât esenţa teologiei din acea religie cât şi dispoziţia sufletească proprie credinciosului care se roagă. Rugăciunea este adresată lui Dumnezeu, oamenilor le adresăm rugăminţi. Ea este în mare măsură imperativă şi sigură de rezultatele ei benefice, bazându-se pe disponibilitatea fără margini şi fără rezerve a lui Dumnezeu. Beneficiile rugăciunii sunt nenumărate. Arhimandritul Emilianos vorbeşte despre faptul ca noi, oamenii, prin fire, la un moment dat, simţim nevoia să ne întoarcem la Dumnezeu, să comunicăm cu el: „Sufletul omenesc se întoarce prin fire spre Dumnezeu, caută prin tot felul de eforturi şi lupte din adâncuri comuniunea cu El şi, mai cu seamă, rugăciunea săvârşită atât personal, cât şi în biserică”. Câteodată sufletul nostru doreşte să se întoarcă la Domnul, fără vreo nevoie concretă. Dorinţa aceasta se datorează însetării noastre după Dumnezeu. La orice nivel şi sub orice formă aceasta ar apărea în noi, nu trebuie să o lăsăm neîmplinită. Chiar în acelaşi ceas să ne dedicăm rugăciunii. De aceea, elevii trebuie sa deprindă obiceiul de a se ruga. Timpul petrecut în rugăciune e un timp care te linişteşte. De-a lungul veacurilor, pedagogia, știința educaţiei, a fost strâns legată de religie. Din antichitate, aflăm că şcolile funcţionau pe lângă temple. Mănăstirile erau centre de cultură în Occident şi funcţionau tot pe lângă biserici. La fel, în ţara noastră primele şcoli au apărut lângă biserici.

Educaţia religioasă a adus în tot decursul istoriei poporului nostru puterea de a menține o omenie românească impresionantă. Un psiholog spunea: „Rugăciunea este cea mai mare forţă disponibilă pentru un individ, în rezolvarea problemelor personale. Puterea ei mă uimeşte”. Oamenii care se roagă reuşesc să facă faţă mai uşor provocărilor din viaţa cotidiană. Un elev care se roagă reuşeşte să facă mai uşor faţă sarcinilor de la şcoală. Dumnezeu plineşte orice lipsă. El ia aminte şi la condiţiile fiecăruia dintre noi. S-ar putea ca un ceas din rugăciunea ta să se bucure de mai mare binecuvântare decât multe ceasuri ale unui căligăr, pentru că tu eşti prins şi cu alte lucruri. Rugăciunea ne pune în armonie cu creaţia lui Dumnezeu şi de aceea „rugăciunea trebuie practicată, nu trebuie studiată”. De-a lungul timpului s-a scris foarte mult despre rugăciune şi despre binefacerile ei. Pentru elevi e important să aibă modele, să înveţe din viaţa oamenilor care s-au rugat sau care se roagă. Părintele Stăniloae constata faptul că în societatea de azi se observă starea unei slăbiri a credinţei, de aici şi o nepăsare faţă de rugăciune. Omul se alipeşte mai mult de cele materiale şi apelează la rugăciune în momente de criză, când necazurile şi supărările apasă asupra lui. Celui ce doreşte să-şi păstreze neschimbată puterea credinţei prin rugăciune, i se pune azi o dublă problemă: aceea de a-şi apăra credinţa de influenţa unei societăţi şubrezită în credinţă şi care, la rândul ei, şubrezeşte credinţa, precum şi aceea de a apăra deprinderea rugăciunii în sânul unei societăţi care a pierdut în mare parte obişnuinţa rugăciunii. O însuşire proprie acestei societăţi este aceea că omul se simte în ea mult mai însingurat decât în societatea de ieri, din care nu lipsea grija de Dumnezeu. Credinciosul simte azi trebuinţa să se roage mai mult decât în trecut, căci prin rugăciune el se izbăveşte de singurătatea atât de greu de îndurat. Ȋn rugăciune el găseşte mijlocul de a fi în comuniune cu Dumnezeu. Ȋn rugăciune el îl are pe Dumnezeu în dialog cu el

84

Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************

prin toate lucrurile şi îl vede şi îl aude pe Dumnezeu în toate. Cel ce se roagă îşi dă seama de rădăcinile sale în realitatea personală nemărginită a lui Dumnezeu şi nu se mai simte părăsit în valurile repezi ale vieţii, ale unei vieţi mărginite doar de orizontul pământesc. El poate să-şi umple viaţa cu o cuprindere nemărginită. Rugăciunea este importantă pentru viaţa familiei. Oferă posibilitatea tinerilor ei membri să-şi îmbogăţească comuniunea lor cu Dumnezeu. Copilul îi vede pe părinţi vorbind despre el cu Dumnezeu, că Ȋl roagă, că Ȋi cer ajutor pentru sănătatea şi reuşita membrilor familiei, că primesc putere, mângâiere şi optimism de la Dumnezeu. Rugăciunea are în familie poziţia unui eveniment sărbătoresc. Dacă rugăciunea este practicată acasă, în familie, dacă pe părinţi îi văd copiii că se roagă, vor dori şi ei să se roage. De asemenea, îi vor urma la biserică. Prin rugăciune, părinţii asigură posibilităţi pentru comunicarea membrilor familiei cu Dumnezeu, cu aproapele, cu ei înşişi, cu lumea întreagă. Ei înşişi contribuie la crearea de motivaţii pentru viaţa liturgică şi sacramentală a copiilor şi adolescenţilor. Ȋşi asumă opera catehetică pentru educarea copiilor lor în rugăciune, în cult şi în Tainele Bisericii. Tinerii şi maturii se hrănesc cu cuvântul lui Dumnezeu. Dar cuvântul lui Dumnezeu se trăieşte în cultul Bisericii. Ceea ce nu are legătură cu viaţa cultică a Bisericii rămâne literă moartă. Lucrul acesta se observă astăzi mai ales în educaţia morală şi în învăţătura morală care, sprijinită mai ales pe raţiune, este autonomă atât faţă de învăţătura creştină, cât şi de viaţa cultică a Bisericii. De asemenea biserica trebuie să găsească mereu căi de a ajunge la tineri pentru a le înfăţişa prezenţa lui Dumnezeu în lume şi în viaţa lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Pr. Dr. Vasile Vlad, Comentarii patristice la Tatăl nostru, Editura Emia, Deva, 2005, 2. Arhimandritul Emilianos, Monahismul-pecetea adevărată, Editura Deisis, Sibiu, 1999 3. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească, Editura Egumeniţa 4. Norman Vincent Peale, Forţa gândirii pozitive, EdituraCurteaveche, Bucureşti 2013 5. Arhimandritul Teofil Părăian, Paşi pe calea duhovnicească, Editura Egumenita 6. Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea într-o lume secularizată, în Ortodoxia, 4|2014, Bucureşti

85

POSTERITATEA LUI CORIOLAN BREDICEANU - CUNOAȘTEREA UNUI OM PUSĂ ÎN SLUJBA POPORULUI ȘI A CREDINȚEI-

Prof. Șipoș Ibolya Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” , Loc. Lugoj, Jud. Timiș, România

Dialogul dintre știintă și religie a existat încă din timpuri străvechi. Există popoare la care istoria cunoașterii, materială și spirituală, are o îndelungată tradiție. Odată cu progresul înțelegerii lumii, o data cu evoluția științei propriu-zise, s-a înregistrat și un progres al întrebărilor umane despre originea omului, originea universului și, în acest context, modurile de apropiere sau diferențe între cele două aspecte de interes. Organizarea de către Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu“ din Lugoj a unui simpozion care să pună creștinismul și știința în dialog e mai mult decât binevenit, reunind într-un cadru organizat slujitori ai bisericii, profesori, elevi și participanți pentru un schimb de opinii în a găsi răspunsuri referitor la creația lui Dumnezeu. Am ales să ne oprim asupra uneia dintre personalitățile ilustre ale orașului Lugoj, interesată de credința creștină, cultură și educația tinerilor. Este vorba despre Coriolan Brediceanu, în viața căruia s-au îmbinat armonios cunoștiințe științifice și credința creștină. Din această perspectivă, evocarea meritelor pe tărâm bisericesc, cultural și juridic reprezintă o modestă prezentare asupra aportului adus comunității locale. Viaţa lui Coriolan Brediceanu este strâns legată cu toate evenimentele politice care s-au succedat în viața românilor bănățeni la sfârșitul secolului al XIX-lea. De la întemeiarea partidului naţional în conferinţa de la Sibiu, ţinută la 1881, Brediceanu a luat parte la toate manifestările şi la toate luptele pe tărâm politic și național. Coriolan Brediceanu s-a născut în Lugoj la 5 Ianuarie 1850, urmând școlile din Arad, Beiuş şi Pojon, obținând diploma de studii juridice la Budapesta în 3 ianuarie 1874. Crescut la liceul românesc din Beiuș, a dobândit o bună instrucție morală și istorică, și o înclinație spre studiile umaniste. Pentru el istoria nu era o chestie de paradă . La vârsta de 24 de ani era deja avocat celebru în Lugoj. Până atunci lugojenii l-au avut ca model pe Constantin Udrea, marele primar al orașului și filantrop vestit, care era sufletul mișcărilor bisericești și școlare. Cu intrarea lui Brediceanu în arena vieței publice, tot orașul, tot comitatul, întreg Banatul a cunoscut datorită noului reprezenant un nou model de implicare în luptele duse pentru recunoașterea din partea autorităților austro-ungare a drepturilor legitime a românilor din provincie. Brediceanu a fost cel dintâi care a revendicat și a restabilit dreptul românilor de a vorbi în limba românească în congregațiunea comitatensă din Caraș-Severin. Celebre au rămas discursurile lui contra comiților, interpelările lui în nenumărate chestiuni de cultură națională românească. Brediceanu și-a pus tot zelul și toată dragostea lui de muncă pe teren bisericesc, școlar și social. Prin modelul său de dăruire în slujba bănățenilor, Brediceanu a ştiut să se ridice repede deasupra vieţii lugojene , şi să şi merite rolul de conducător, pe care i-1 încredinţa un ţinut întreg. De-aci încolo până la moarte, Brediceanu a rămas »fruntea« Banatului românesc. La 1884 a şi reuşit să obţină majoritatea voturilor în cercul Bocşei, dar în urma abuzurilor electorale, n-a putut intra în cameră. După decretarea pasivităţii parlamentare, el na înţeles, ca mulţi alţii, să aștepte vremuri mai favorabilepentru românii bănățeni. De la organizarea partidului naţional român până la 1892 Brediceanu a fost membru în comitetul central.

Cu toate că a trecut mai bine de un secol de la moartea lui , peste tot la Lugoj și în tot Banatul sunt și azi locuri legate de personalitatea liderului charismatic. A susținut cu tărie

86