Petrusan Viorica Orosz – Drumul sper vindecare nu duce doar prin știință

Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ******************************************************************************************** INFLUENȚE RELIGIOASE ÎN ȘTIINȚĂ

Prof. Nicolea Liliana Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” Loc. Lugoj, Jud.Timiș, Romania Puterea naturală a cunoașterii raționale a lui Dumnezeu rămâne foarte dificilă în afara Revelației și a harului supranatural. De aici se naște o anumită ambiguitate a cunoașterii raționale naturale, deci chiar dacă ceea ce spune gândirea naturală despre Dumnezeu nu este pe deplin potrivit, întrucât nu folosește conținutul Apocalipsei, nu spune ceva contrar lui Dumnezeu. Faptul că nu spune ceva contrar lui Dumnezeu arată că gândirea rațională naturală este chemată la împlinire ridicându-se la împărtășirea Revelației supranaturale. Faptul că, pe de altă parte, ceea ce spune despre Dumnezeu nu este pe deplin potrivit, arată că gândirea rațională naturală este tentată să cadă în excesul raționalității. Să ne gândim că nu trebuie să ne îngrijorăm în legătură cu conflictul dintre știință și religie. Într-o epocă intelectuală nu poate exista niciun interes activ care să lase deoparte orice speranță a unei viziuni a armoniei adevărului. A accepta discrepanța distruge candoarea și curățenia morală. Aparține respectului de sine al intelectului să urmărească fiecare încurcătură de gândire până la dezlegarea sa finală. Dacă verificați acest impuls, nu veți obține nicio religie și nicio știință dintr-o gândire trezită. Întrebarea importantă este, în ce spirit vom face față problemei? Acolo ajungem la ceva absolut vital. O ciocnire de doctrine nu este un dezastru – este o oportunitate. Greutatea unui atom de azot era bine cunoscută. De asemenea, a fost o doctrină științifică stabilită că greutatea medie a unor astfel de atomi în orice masă considerabilă va fi întotdeauna aceeași. Doi experimentatori, Lord Rayleigh și Sir William Ramsay, au descoperit că, dacă obțineau azot prin două metode diferite, fiecare la fel de eficiente în acest scop, au observat întotdeauna o diferență ușoară persistentă între greutățile medii ale atomilor în cele două cazuri. Acum vă întreb, ar fi fost rațional ca acești oameni să fi disperat din cauza acestui conflict între teoria chimică și observația științifică? Să presupunem că, dintr-un motiv oarecare, doctrina chimică a fost foarte apreciată în vreun district ca fundament al ordinii sale sociale, ar fi fost înțelept, ar fi fost sincer, ar fi fost moral să interzică dezvăluirea faptului că experimentele a produs rezultate discordante? Sau, pe de altă parte, ar fi trebuit Sir William Ramsay și Lord Rayleigh să proclame că teoria chimică era acum o amăgire detectată? Un motiv pentru această dificultate este că nu putem gândi mai întâi și nu putem acționa după. Din momentul nașterii suntem cufundați în acțiune și o putem ghida în mod neregulat doar prin gândire. Putem, așadar, în diverse sfere de experiență, să adoptăm acele idei care par să funcționeze în acele sfere. Este absolut necesar să ne încredem în idei care sunt în general adecvate, chiar dacă știm că există subtilități și distincții dincolo de cunoștințele noastre. De asemenea, în afară de necesitățile acțiunii, nu putem nici măcar să ținem în fața minții noastre întreaga dovadă decât sub masca unor doctrine care sunt incomplet armonizate. Nu putem gândi în termenii unei multiplicităţi nedefinite de detalii; dovezile noastre îşi pot dobândi importanţa cuvenită numai dacă ne vin înainte, organizate de idei generale. Aceste idei pe care le moștenim formează tradiția civilizației noastre. Asemenea idei tradiționale nu sunt niciodată statice. Fie se estompează în formule fără sens, fie capătă putere prin noile lumini aruncate de o aprehensiune mai delicată. Ele sunt transformate de impulsul rațiunii critice, de dovezile vii ale experienței emoționale și de certitudinile reci ale percepției științifice. Un fapt este cert: nu le poți ține nemișcate. Nicio generație nu își poate reproduce pur și simplu strămoșii. Puteți păstra viața întrun flux de formă sau puteți păstra forma în mijlocul unui reflux de viață. Dar nu poți închide permanent aceeași viață în aceeași matriță.

73

Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************

Starea actuală a religiei în rândul gândirii europene ilustrează afirmațiile pe care le-am propus. Fenomenele sunt amestecate. Au fost reacții și treziri. Dar, în general, de-a lungul multor generații, a existat o decădere treptată a influenței religioase în civilizația europeană. Fiecare trezire atinge un vârf mai jos decât predecesorul său, iar fiecare perioadă de slăbiciune o adâncime mai mică. Curba medie marchează o scădere constantă a tonului religios. În unele țări interesul pentru religie este mai mare decât în altele. Dar în acele țări în care interesul este relativ mare, acesta încă scade pe măsură ce generațiile trec. Religia tinde să degenereze într-o formulă decentă prin care să înfrumusețeze o viață confortabilă. O mare mișcare istorică la această scară rezultă din convergența mai multor cauze. Religia nu își va recăpăta vechea putere până când nu va putea face față schimbării în același spirit ca și știința. Principiile sale pot fi eterne, dar exprimarea acestor principii necesită o dezvoltare continuă. Această evoluție a religiei este în principal o dezlegare a propriilor sale idei care s-au strecurat în ea din cauza exprimării propriilor idei în termenii imaginii imaginative a lumii întreținute în epocile anterioare. O astfel de eliberare a religiei de legăturile științei imperfecte este bună. Își subliniază propriul mesaj autentic. Cel mai important lucru care trebuie reținut este că, în mod normal, un progres în știință va arăta că declarațiile diferitelor credințe religioase necesită un fel de modificare. Este posibil ca acestea să fie extinse sau explicate sau, într-adevăr, reformulate în întregime. Dacă religia este o expresie solidă a adevărului, această modificare va prezenta mai adecvat doar punctul exact care este important. Acest proces este un câștig. Prin urmare, în măsura în care orice religie are vreun contact cu faptele fizice, este de așteptat ca punctul de vedere al acestor fapte să fie continuu modificat pe măsură ce cunoștințele științifice progresează. În acest fel, relevanța exactă a acestor fapte pentru gândirea religioasă va deveni din ce în ce mai clară. Progresul științei trebuie să aibă ca rezultat modificarea neîncetată a gândirii religioase, în marele avantaj al religiei. În Evul Mediu timpuriu, Raiul era pe cer, iar Iadul era sub pământ; vulcanii erau fălcile Iadului. Nu afirmăm că aceste credințe au intrat în formulările oficiale, dar au intrat în înțelegerea populară a doctrinelor generale ale Raiului și Iadului. Aceste noțiuni erau ceea ce toată lumea credea că este implicat de doctrina statului viitor. Ele au intrat în explicațiile celor mai influenți exponenți ai credinței creștine. Dar, oricare ar fi doctrina corectă, în acest caz, ciocnirea dintre religie și știință, care a reconsiderat pământul în poziția unei planete de rangul doi, atașată unui soare de rangul secund, a fost în mare parte în beneficiul spiritualității religiei, prin dispersarea acestor fantezii medievale. Un alt mod de a privi această problemă a evoluției gândirii religioase este de a observa că orice formă verbală de afirmație care a fost înaintea lumii de ceva timp dezvăluie ambiguități și că adesea astfel de ambiguități lovesc chiar în centrul sensului. Religia a fost prezentată ca valoroasă pentru ordonarea vieții. Pretențiile sale s-au bazat pe funcția sa de sancțiune a comportamentului corect. Religia este viziunea a ceva care stă dincolo, în spatele și în interiorul fluxului trecător al lucrurilor imediate; ceva care este real și totuși așteaptă să fie realizat; ceva care este o posibilitate îndepărtată și totuși cel mai mare dintre faptele prezente; ceva care dă sens la tot ceea ce trece, și totuși eludează aprehensiunea; ceva a cărui posesie este bunul final, și totuși este dincolo de orice atingere; ceva care este idealul suprem și căutarea fără speranță.

BIBLIOGRAFIE 1. BARBOUR, Ian G. 2006. Când ştiinţa întâlneşte religia, Bucureşti: Curtea Veche 2. Einstein on Religion and Science from Ideas and Opinions (1954) 3. Larson, Edward J. and Larry Witham. "Leading scientists still reject God," Nature, Vol. 394, No. 6691 (1998).

74

DRUMUL SPRE VINDECARE NU DUCE DOAR PRIN ȘTIINȚĂ

Prof. Viorica Orosz Petrusan Şcoala Generală Bilingvă de Naţionalitate Română Micherechi, Jud. Békés, UNGARIA

Încă de la începuturi, relația dintre știință și credință a fost una foarte apropiată, omul având în firea sa setea de a cunoaște, de a descoperi și de a evolua continuu ca ființă, ceea ce a făcut ca și la nivel spiritual să își dorească să cunoască mai multe despre Dumnezeu și, odată cu apariția diferitelor ramuri științifice, să își dorească să găsească multe răspunsuri la implicarea lui Dumnezeu în formă continuă, prin purtarea Sa de grijă asupra întregii omeniri. Chiar dacă recunoaștem evoluția extraordinară a științei, multe întrebări sunt încă un mister, fiind în continuare în curs de cercetare, evoluația continuă a științei împingând tot mai departe hotarele cercetărilor, aduce după sine un șir interminabil de noi întrebări, iar cele mai multe răspunsuri găsite, dovedesc raportul strâns între știință și credință. Știința înseamnă cunoaștere, iar pentru a ajunge la o confirmare, e necesară multă muncă, cercetare, rațiune, uneori interpretare, pentru a primi răspunsuri concrete. Credința este cea care a doborât hotarele timpului și a depășit limitele spațiului, fiind cea care a găsit o armonie în relația trup și suflet, cer și pământ, a oferit vindecare, hrană pentru sufletul omului. Principalele domenii ale științelor au alocat o atenție deosebită acestei legături între credință și știință, fiind remarcată relația de completare a științei cu credința, fiind menționată de oameni de știință, precum și de teologi și filozofi deopotrivă. Știința și credința folosesc însă metode diferite pentru a dobândi cunoașterea. Domeniile științelor se bazează pe rațiune și pe dovezi concrete, credința apelează însă la revelație, la credință și la sacralitate. Relația dintre religie și filozofie este una strânsă, dar complexă.48 Relația dintre astronomie și credință, probabil una contradictorie datorită având în vedere argumentul creștin relatat în Sfânta Scriptură în Facere sau Geneză, iar de către astronomie „Teoria Big Bang”, prin care este descris fenomenul apariției materiei, energiei, spațiului și a timpului. Un subiect de mare interes pentru știință, extrem de studiat, a fost, și probabil va rămâne, nemurirea. Evanghelia de la Ioan, în capitolul 17, versetul 3, dă răspunsul acestei întrebări, din punct de vedere creștinesc: ,,Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” Sfânta Scriptură a oferit răspuns multor întrebări, fiind o carte de căpătâi pentru știință. Evanghelia de la Matei, în capitolul 10, versetele 1 și 8 spune: „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.” În profunzime, realizăm că Apostolii, ca și urmași ai Mântitorului, ajung să fie doctori ai sufletului și al trupului, iar exemplul acestora va fi urmat peste veacuri de cei pe care biserica îi numește „doctori fără de arginți”, sfinți părinți care s-au jertfit pentru binele comunității, împlinind chemarea Mântuitorului Hristos. Cunoaștem faptul că medicii, în momentul admiterii în profesia medicală, ajung să depună un jurământ, care în zilele noastre are o formula mai restrânsă, însă originea acestuia aparține lui Hipocrate, „Părintelui Medicinei”, care a format școli pentru viitori medici, însă numele său a rămas legat de Jurământul lui Hipocrate, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiei sale:

48 Filosofie - Wikipedia 20 octombrie 2021 - Filozofie și religie – accesat la 09.05.2022 75