
4 minute read
Bogos Culița Nicoleta – Internet of things – IoT
from Antologie de lucrări prezentate în cadrul proiectului „Creștinismul și știința în dialog”
by Adriana
Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************
poate îmblânzi natura și poate restabili armonia între el și Cer, cu toată lumea neavăzută, între el și semenii săi, între el și mediul în care a fost pus să trăiască și în sânul naturii.
Advertisement
„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-
s-a pământul de zidirea Ta (Ps. 103).” Privind Universul, Pământul nostru cu tot ce este el, admirând frumusețea făpturii și a omului cu inteligența sa, nu putem să nu ne gândim cum este Cel Ce le-a făcut pe toate. Psalmistul se întreabă: „Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte (Ps. 93, 9)?” Dumnezeu trebuie să fie veșnic și să transceandă lumea aceasta frumoasă, fascinantă, dar care a avut un început și va avea odată și un sfârșit, anticipat inclusiv de oamenii de știință. Dacă El le-a făcut pe toate, înseamnă că este omnipotent și omniscient. Dacă e așa, înseamnă că le vede, le aude pe toate, chiar dacă nu are corp material, ca noi. Fiind peste tot, e duh, spirit. Găsind soluții de la probleme simple pentru care Îl rugăm, la probleme majore, deducem că e atotînțelept. Ordinea, frumusețea, lumina din Univers dau mărturie despre Ființa inteligentă care Ea Însăși este frumoasă, ordonată și Lumină. Dumnezeu e Matematicianul, Fizicianul, Chimistul, Biologul, Astronomul și lista continuă cu toate însușirile pozitive pe care le poate avea o ființă personală, însă, la El acestea sunt la modul absolut. Dar, pe lângă toate acestea, întrebându-ne de ce am fost aduși la existență într-un cadru atât de minunat și misterios, care așteaptă să fie descifrat de noi, de ce suntem atât de influenți în acest cadru, de ce suntem îngăduiți să ființăm, chiar și când facem și ne facem mult rău, de ce putem gusta din trăiri atât de frumoase precum prietenia, altruismul și, mai ales, iubirea, putem înțelege că Dumnezeu Însuși este Iubire (I Ioan 4,8). Iar descoperirile științifice, cu sau fără voia oamenilor de știință, dau și ele indirect mărturie despre toate acestea.
I.Publicații
BIBLIOGRAFIE
1. Biblia sau Sfânta Scriptură (1991), Editura Instututului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2. Bute, Ioan (2014), Știință și credință- mărturii ale savanților, Editura Corgal Press, Bacău 3. Constantin-Dulcan, Dumitru (2019), Creierul și mintea Universului, Editura Școala Ardeleană,
Cluj- Napoca 4. Constantin-Dulcan, Dumitru (2009), Inteligența materiei, Editura Eikon, Cluj- Napoca 5. Firca, Pr. Iova (1998), Cosmogonia biblică și teoriile științifice, Editura Anastasia, București 6. Guitton, Jean; Bogdanov, Grichka; Bogdanov, Igor (1992), Dumnezeu și știința, Editura Harisma, București 7. Lossky, Vladimir (1998), După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Editura Humanitas, București 8. Mironescu, Alexandru (1992), Certitudine și adevăr, Editura Harisma, București 9. Nellas, Panayotis (1994), Omul – animal îndumnezeit, Editura Deisis, Sibiu 10. Sf. Maxim Mărturusitorul (2000), Mystagogia. Cosmosul și sufletul, chipuri ale Bisericii, Editura Instututului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 11. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru (1996), Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Editura Instututului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 12. Vlăducă, Ion (2002), Mic dicționar de apologetică ortodoxă, Editura Bizantină, București
II.Materiale de pe internet:
1. Misterul apei: https://www.youtube.com/watch?v=e7uypR7RUoQ 2. Descifrând misterul vieții- Design inteligent: https://www.youtube.com/watch?v=yfTAcRtSgmk 3. Surse imagini:
Imagine 1: https://manastireasuruceni.md/sfaturi-duhovnicesti/sf-simeon-noul-teolog/pentru-a-l-alungape-diavol-si-a-ne-izbavi-de-robia-lui-trebuie-sa-l-iubim-din-tot-sufletul-pe-hristos.html Imagine 2: https://mindcraftstories.ro/stiinta/anatomia-fulgilor-de-zapada-sunt-cu-adevarat-unici/
18
Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************
Imagine 3: https://ro.wikipedia.org/wiki/Flagel Imagine 4: https://revistabranche.ro/polenul-beneficii-si-proprietati/ Imagine 5: https://ellyadriana.wordpress.com/insecte-si-paianjeni/albina-de-miere/ Imagine 6: https://hmn.wiki/ro/Anemophily#wiki-1 Imagine 7: https://www.viata-medicala.ro/na/raspandirea-in-romania-a-plantelor-anemofile-cu-potentialalergenic-5124
19
INTERNET OF THINGS - IoT
Prof. Bogos Culiţa Nicoleta, Liceul Teoretic “Coriolan Brediceanu” Loc. Lugoj, Jud. Timiş, România
afaceri. Internetul Lucrurilor - IoT (Internet of Things), tehnologia care va influenţa totul, de la industrie la vieţi personale, reprezintă un domeniu vast, o realitate ce se extinde în toate activitățile noastre cotidiene și are un mare potențial de a îmbunătăți viața oamenilor, este unul din acei termeni care au devenit foarte familiari în ultimii ani în lumea tehnologiei și în mediile de
Așa cum a spus pionierul tehnologiei, Kevin Ashton, “IoT integrează interconexiunea culturii umane – „lucrurile” noastre – cu interconectarea sistemului nostru informatic digital –„Internetul”. “Internetul lucrurilor are potenţialul de a schimba lumea, la fel cum a făcut şi Internetul. Poate chiar mai mult”. IoT face referire la transformarea Internetului dintr-o rețea gigantică de PC-uri într-o rețea de dimensiuni și mai mari, care este conectată la toate dispozitivele din jurul nostru, altfel spus este un sistem de dispozitive interconectate capabile să facă schimb de informații între ele fără a fi neapărat nevoie de intervenție umană. Un sistem IoT poate fi compus din senzori, computere sau alte tehnologii ce preiau informațiile primite, le transmit prin intemediul unei rețele și le analizează pentru a lua decizii. În cei mai simpli termeni, Internetul lucrurilor (IoT) este modul în care descriem universul conectat digital al dispozitivelor fizice de zi cu zi. Aceste dispozitive sunt încorporate cu conectivitate la marea reţea gobală Internet, senzori și alt hardware care permit comunicarea și controlul prin web. Aceste dispozitive variază de la obiecte obișnuite: frigidere, maşini de spălat, termostate pentru a păstra o locuinţă caldă sau rece, monitoare pentru bebeluşi, ceasuri, telefoane mobile, automobile, sisteme de securitate, asistenţi vocali, POS, până la unelte industriale sofisticate. Dispozitivele fac cea mai mare parte a muncii, fără intervenția umană, deși oamenii pot interacționa cu dispozitivele - de exemplu, pentru a le configura, a le oferi instrucțiuni sau a accesa datele. Acum, că putem conecta obiecte de zi cu zi la internet prin intermediul dispozitivelor încorporate, este posibilă comunicarea fără întreruperi între oameni, procese și lucruri.
20