
16 minute read
Bumba Nicoleta – Interferențe științifice în creștinism
from Antologie de lucrări prezentate în cadrul proiectului „Creștinismul și știința în dialog”
by Adriana
Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************
devenind un paradis locuit de o familie umană perfectă, care ar fi trăit pentru totdeauna în pace și seninătate. Acesta era scopul lui Dumnezeu în crearea pământului și a omenirii (Isaia 45:18) Dar a existat cineva care a ales să distrugă această libertate. Păcatul a avut originea în cel care, după Hristos, fusese onorat de Dumnezeu în cea mai mare măsură. Lucifer, înainte de cădere a fost primul dintre heruvimii ocrotitori, sfânt și nepătat. Il găsim în literatura de specialitate sub mai multe denumiri, Diavol, Satana, iar Biblia ne spune ca este o persoană reală, nu doar ”răul” care este în sufletul cuiva. Ce-l împinse pe acest prinț al îngerilor să se răscoale împotriva lui Dumnezeu ? – lăcomia ! El lăcomi cu poftă la adorarea pe care Dumnezeu o primea de la ființele umane și această dorință nu a înlăturat-o, ci a cultivat-o, până când a fertilă și dădu origine păcatului. Totodată, a aspirat la puterea pe care numai Hristos avea privilegiul s-o exercite. Dar acest înger a îngăduit ca invidia față de Hristos sa-l stăpânească; mândria i-a alimentat dorința de supremație, el aspira la egalitate cu Dumnezeu. Apoi a reușit să fie venerat de ființele umane. Când păcatul a început să existe, era așa de profund în genele descendenților că dădea naștere la urmași imperfecți. Din momentul în care Adam și Eva au conceput copiii lor după ce au păcătuit, copiii lor au moștenit păcatul și moartea (Romani 5:12). Satana încearcă sa ne facă să păcătuim și e foarte greu să nu cădem în păcat deoarece tendința noastră înnăscută spre păcat e foarte puternică. În această lume, să ai o existență pură nu este ușor. Cel rău încearcă să profite de tendințele noastre spre păcat și ne împinge spre comportamente orgolioase, lacome, pline de ură și prejudicii. Hristos îl îndeamnă și îl ajută pe om să se opună ispitelor. Fără acest har transformator și fără această putere înnoitoare, omul ar rămâne un slujitor totdeauna dispus să îndeplinească voia celui rău. Capodopera înșelăciunii celui rău este sa-i facă pe oameni să emită continuu diverse ipoteze cu privire la lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a revelat. El a fost nemulțumit de faptul că nu-i fuseseră dezvăluite toate tainele planurilor lui Dumnezeu, iar acum el caută să le insufle oamenilor același spirit și sa-i facă și pe ei să neglijeze poruncile directe ale lui Dumnezeu. Ori de câte ori pornim în studiul scripturii fără un spirit de rugăciune, cele mai clare pasaje vor fi greșit interpretate; cuvântul lui Dumnezeu este clar pentru toți ei care-l studiază cu rugăciune. Când diavolul reușește să înlocuiască Biblia cu speculații omenești, Legea lui Dumnezeu este dată la o parte. Dumnezeu a îngăduit ca prin descoperirile științei asupra lumii să se reverse un potop de lumină, însă și cele mai strălucite minți, dacă nu sunt ghidate de Cuvântul lui Dumnezeu, se rătăcesc în încercarea de a cerceta relațiile dintre știință și revelație. Cunoașterea umană este parțială și imperfectă, de aceea mulți oameni de știință nu-și pot armoniza concepțiile științifice cu declarațiile Scripturii. Mulți acceptă simple teorii ca fapte științifice și consideră că trebuie să testeze Cuvântul lui Dumnezeu prin teoriile ”științei de nedrept numite astfel”. Pentru ca nu-L pot explica pe Creator și lucrările Sale prin legi naturale, ei consideră că istoria biblică nu este veridică. Cei care se îndoiesc de autenticitatea Vechiului și Noului Testament fac de multe ori un pas mai departe și se îndoiesc și de existența lui Dumnezeu. Renunțând la ancora lor, plutesc în derivă în jurul stâncilor necredinței.
Advertisement
24
Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************
Doctrinele eronate care sunt răspândite in bisericile creștine înlătură pietrele de hotar fixate de Cuvântul lui Dumnezeu. Puțini se opresc doar la respingerea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să renunțe la principiile adevărului, unul după altul, până când devin niște necredincioși.
BIBLIOGRAFIE
1. Biblia 2. White, Ellen - Destinul planetei, Ed. Viață și sănătate, București 2011 3. *** - La conoscenza che conduce alla vita eterna, Roma, 1996 4. https://www.almeea.ro/originea-pacatului-si-raului-in-lume-partea-1-lucifer-inainte-de-cadere/
25
INTERFERENȚE ȘTIINȚIFICE ÎN CREȘTINISM
Prof. Bumba Nicoleta Colegiul Național „Ioan Slavici” Loc. Satu Mare, Jud. Satu Mare, România
Într-un context international dificil, într-o societate ce tinde a-și dilua valorile morale și a-și pierde progresiv standardele unei conviețuiri interumane armonioase, într-un secol al vitezei, al solicitărilor multiple și al provocărilor intelectuale specifice acestui început de mileniu, simpozionul euroregional „Creștinismul și știința în dialog” este mai mult decât necesar, este vital. Conjunctura internațională politico-militară tot mai tensionată, generalizarea conflictelor dintre națiuni, modificările proprietăților mediului și acutizarea secvențelor fenomenologice naturale extreme, instabilitatea relațiilor sociale pot avea cauze de natură spirituală care, în aparență, nu au o conexiune directă. Am putea oare să ne imaginăm umanitatea ca fiind condusă strict prin valori morale, în care fiecarei ființe i se acordă dreptul la o existență protejată, la libertatea de gândire și de exprimare, în care mediul înconjurător rămâne natural și favorabil vieții, în care toate interesele naționale sau individuale ale cetățenilor își aduc aportul spre propagarea binelui comun, având ca fundament principii bazate pe iubirea altruistă, repect profund și generozitate reciprocă? Cu siguranță, fiecare pământean percepe acum viața dintr-o perspectivă nu tocmai optimistă. O situație internațională instabilă, dominată militar printr-o succesiune de constrângeri sociale și restrângeri ale libertăților îndividuale, generează suferințe enorme, migrații ale unor segmente de populație în spații inproprii standardelor lor existențiale, culturale și religioase, pe care și le-au constituit în timp, imposibilitatea de a-și ordona și planifica activitățile profesionale, casnice, recreative sau de orice altă natură. Componenta controversată a mecanismului medico-sanitar global, în contextul pandemiei, continuă să producă multă panică, frică și incertitudine în rândul oamenilor și scindarea societății, mai mult ca oricând, în categorii cu opinii și atitudini divergente. Dezvoltarea fulminantă a tehnologiei, folosirea acesteia uneori fără discernământ și fără limite, implementarea unor strategii de monitorizare socială abuzivă, de digitalizare educațională, instituțională sau privată, afectează relațiile dintre oameni, devenind tot mai superficiale, mai distante și mereu intermediate de un mediu virtual. O lume cu indivizi tot mai însingurați, mai apatici și mai comozi. Citadele se extind în imense aglomerări urbane, ziduri cresc până la nori acoperind cerul, orizonturi se restrâng la dimensiuni de smartphone. Baia de unde electromagnetice ne face ades letargici și lipsiți de interes. Alimentația încărcată chimic, modificată genetic și „îmbunătățită” nanotehnologic ne transformă în structuri masive, dar fără vitalitate, vulnerabili la boli și cu un psihic docil și lipsit de interes. Sunt nenumărate aspecte ale traiului cotidian pe care le considerăm deja indispensabile, dar care nu ne fac mai fericiți. Obosim, muncim, ne implicăm în zeci de proiecte, activități și planuri, dar parcă viața-i tot mai grea. Sau poate ceva esențial lipsește. Ne lipsește poate o clipă de tăcere în tumultul agitat al zilei, un suspin al inimii în amurgul delicat al serii. Poate avem nevoie de un umăr pe care să ne destăinuim, atunci când dăm numai de urechi surde, de certitudinea unui scut invizibil care ne păzește de tot răul. Poate căutăm răspuns la toate întrebările, ori o soluție la toate problemele noastre. Această luptă și căutare continuă e inerentă speciei umane. Capacitatea de-a înfrunta provocările, de-a depăși obstacolele, de-a aspira la idealuri înalte de progres și cunoaștere, entuziasmul demersului spre desăvârșire și satisfacția obținerii rezultatelor așteptărilor pe care le are fiecare de la sine, dau sens existenței noastre. Există uneori o singură problemă: tendința dea ne baza numai pe „propriile baterii”, de-a scăpa din vedere esența tuturor lucrurilor și a
26
Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************
ființelor, de-a omite Sursa întregii manifestări și de-a ne raporta, de-a ne branșa la Aceasta. Dumnezeu, prin suflarea Sa de Viață, prin Cuvântul Său primordial naște, pătrunde și susține întreg Universul. Cum am putea atunci să-L ignorăm, să-L negăm sau să ne sustragem influenței Sale? Unde ne-am putea ascunde de privirea Sa atotcuprinzătoare? Prin milioane de legături invizibile suntem legați definitiv de Ființa Sa Supremă, iar prin El, și noi, unii de alții. Cum am putea crede atunci că orice gest, cuvânt sau faptă Îi e străină, ori că nu are consecințe asupra întregului ecosistem? Această cauzalitate intrinsecă și deterministă, această dependență universală și totuși liberă de tot și de El, ne face să înțelegem că există o necesitate, o cauzalitate, o explicație la tot ceea ce s-a întâmplat în istoria umanității. Așadar, singura cauză majoră, concretizată prin toată situația nefastă a zilelor noastre, o regăsim în atitudinea arogantă și egocentrică a omului în raport cu Dumnezeu, de a se rupe inconștient sau conștient de Cel ce l-a adus la ființă, i-a dăruit tot ceea ce poate percepe, spre folosul și desfătarea lui. În consecință, o simplă schimbare de atitudine poate transforma tot răul în bine, toate problemele și-ar găsi rezolvarea în cel mai eficient mod, toată suferința s-ar sfârși, fie prin faptul că nu am mai avea parte de ea, fie prin conștientizarea necesității ei, în unele cazuri. Dumnezeu reprezintă plenitudinea Vieții, atunci cum ar putea să ne doboare boala și cum ar putea să ne învingă moartea? Dumnezeu e desăvârșirea cunoașterii, de ce atunci am căuta învățătura în altă parte? Dumnezeu e potențialul infinit al oricărui proces sau suport existențial, de ce atunci ne străduim mereu să nu pierdem ceva, acumulând în neștire? În Dumnezeu am găsi toate resursele, răspuns la toate frământările noastre, am găsi pacea și seninătatea unei vieți fericite, am găsi vindecare și am trăi veșnic. Cine ar putea gândi atât de limitat încât să creadă că Cel ce ține întreg Universul în degetul Său mic, nu are răspuns sau rezolvare la toate solicitările noastre, indiferent de natura sau amploarea lor? Școala vieții, școala adevărată ar fi școala lui Dumnezeu. Și între atâtea școli am alege școala cu cele mai înalte performanțe, cu cele mai frumoase și mai multe rezultate. Numărul enorm și valoarea sfinților ortodocși, fac din ortodoxie singura scară ale cărei trepte sfârșesc în cer. Bazele ideologiei transumaniste s-au pus încă în secolul trecut, însă evoluția incredibilă a tehnologiei și creșterea exponențială a cantității de informație, dezvoltarea inteligenței artificiale în timp record, a generat o schimbare de paradigmă, un salt psihologic, dar și o scindare de conștiință. "Azi omenirea orbecăie penibil în întunecimea sentimentelor şi în ruina vieţii, de
unde fost alungată speranţa şi umanitatea. Căutând să devină supraoameni, discipolii antihristului au devenit bestii distrugătoare de civilizaţie şi de cultură. În această gravă situaţie este timpul să se întrebe fiecare conştiinţă rămasă încă pură: Încotro? Şi răspunsul nu-i greu de dat: Înapoi la Morala Creştină!" - Doctor Grigore T. Popa (1892-1948)
Ființa umană învață mereu, asimilează un anumit gen de cunoaștere pur intelectuală, se adaptează gradual la o nouă lume smart, negăsind însă răgazul necesar spre contemplație, rugăciune și raportarea la balanța valorilor păstrate și transmise din neam în neam. Majoritatea oamenilor fac ce li se spune sau, duși de valul schimbărilor, fac ce fac toți ceilalți, fără a-și pune prea multe întrebări existențiale, despre lume, viață, Dumnezeu, despre etica și consecințele pe termen lung ale diferitelor decizii și acțiuni. „Vremurile în care trăim s-au înăsprit mult din
punct de vedere al sufletului omenesc. (…) calităţile morale au scăzut până la o treaptă vecină cu aceea a sălbăticiei. (…) Oamenii şi-au omorât sufletul şi se cred semizei. Dar până la urmă ei vor înţelege că sunt totuşi făpturi slabe, menite pieirii, care nu pot atinge veşnicia decât prin spirit, prin sufletul înălţat la Dumnezeu.„ – Dr. Grigore Popa
Trebuie să fim adulți competenți și să educăm copii responsabili. Competența nu înseamnă numai inteligență, ci mai degrabă e sinonimă cu înțelepciunea, cu discernământul, a fi omul potrivit la locul potrivit. Responsabilitatea nu se rezumă doar la a nu face rău, ci de a susține adevărul, a cultiva binele, de a fi capabil să anticipezi și să anulezi neajunsul, suferința care nu s-a manifestat încă.
27
Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************
Familia, Biserica și Școala au rolul ancestral de-a forma caractere, de-a cultiva potențiale ce stau latent în mințile și-n brațele tinerilor, de-a conduce suflete spre împlinirea menirii și desăvârșirea vieții. Învățarea nu implică numai un cumul de informații, așa precum nici credința nu înseamnă doar acceptarea tâmpă a unor cerințe bisericești. Acestea trebuie înțelese. Școala înalță mintea și perfectează abilități, în timp de credința înnobilează sufletul și-l conduce spre desăvârșire. Ignoranța este oare un păcat, iar inteligența poate fi o virtute ce condiționează mântuirea? La o primă analiză am spune că nu. Poate nu este o condiție absolut necesară și suficientă, dar probabil exprimă cel mai bine drama umanității care se învârte în jurul acestei idei: de-a nu înțelege în profunzime esența vieții în Hristos, de-a face milioane de lucruri excluzând aspectul duhovnicesc din munca și găndirea noastră, de-a ne delimita de Dumnezeu îngrădind astfel toată binecuvântarea, harul și energia ce s-ar revărsa din abundență spre noi, dacă i-am permite. Practic, mai tot timpul suntem ca Marta, care, cu cele mai bune intenții, făcea eforturi mari spre încântarea Mântuitorului, dar afară de El și ... în zadar. „Marto,
Marto, te îngrijești și pentru multe te silești. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şia ales, care nu se va lua de la ea.” - Luca 10,41-42
Ateismul e un neajuns capital, întrucât e un păcat împotriva evidenței Prezenței și Lucrării lui Dumnezeu. „Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.” Matei 11,19 E un defect de minimă logică și o amputare a unor mecanisme psihice elementare, incapabile de a face conexiuni în sistem. Hristos a coborât în lume, a făcut lanțuri întregi de minuni în public, fapte și evenimente extraordinare, suprafirești s-au petrecut prin El, mii și mii de ochi confirmând cele văzute. Minuni înainte, la Înviere și după Înviere. Minuni prin sfinți, în biserici și-n natură. Minuni atunci și acum. „De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; ”- Ioan 15,24 Și totuși alegem mai mereu să-L negăm, să închidem ochii, să nu vrem să vedem Adevărul. În fine, nu poți ajunge într-o Împărăție pe care nu ți-ai dorit-o niciodată. Ori, școala lui Hristos e plină de teste care ne vor permite sau nu accesul prin Poarta de la curtea Împăratului. Răspunsul nostru sunt intențiile și alegerile noastre, atitudinile și faptele noastre zilnice. Paradoxul contemporan provine din contradicția dintre statutul academic de specialist în varii domenii, certificat de premii și acreditări internaționale, al unor cercetători ce se declară atei, dar care se poticnesc în fața unor întrebări simple la care pot răspunde mici copii. „Te
slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” Matei 11,25
Părintele, preotul și dascălul au un rol deosebit de important în dezvoltarea personalității tinerilor, urmărind să stabilească o relație caracterizată de iubire, respect, căldură sufletească, oferind mereu sprijin afectiv, moral și duhovnicesc pentru ca aceștia să devină adulți capabili de a lua decizii înțelepte, de-a fi profesioniști acolo unde vor alege să activeze, de a deveni adevărați mărturisitori ai Adevărului pentru generațiile care vin, de a păstra și duce mai departe, nestinsă, flacăra credinței. Nu-L avem pe Iisus alături de noi în mod vizibil, dar știm că Preasfânta Sa Prezență ne călăuzește pașii pretutindeni și putem vedea Lucrările Sale în tot ceea ce ne înconjoară. E necesar doar să fim atenți pentru a observa intervenția Sa în viața personală și în tot ceea ce este în jurul nostru, iar apoi să dăruim această coerență dobândită prin experiența noastră duhovnicească celor mici, pentru ca și ei la rândul lor să poată face conexiuni, să aibă ochii formați spre a putea zări măreția creației, frumusețea și perfecțiunea ei. Fizica, biologia, chimia, matematica abordate interdisciplinar, din punct de vedere spiritual, aduc o înțelegere holistică a lumii, obținând o viziune de ansamblu, lărgită asupra materiei, fenomenelor sau chiar asupra Universului în general. Și ca să nu fim totuși chiar atât de generaliști, am putea trece în revistă câteva detalii concrete, ca o exemplificare a interferenței mai multor domenii. - Între fenomenele microscopice și cele macroscopice sunt analogii uluitoare, ca și când Dumnezeu folosește mereu aceleași tipare, reguli sau proporții.
28
Antologia lucrărilor Proiectului Euroregional România- Ungaria „Creștinismul și știința în dialog” , mai 2022 ********************************************************************************************
- Există câteva constante universale bine determinate, care dacă ar avea doar câteva zecimale modificate (nu neaparat primele după virgulă), Universul nu ar putea exista. - La nivel atomic, există un echilibru electrostatic permanent, de neutralitate absolută a substanței, ceea ce conferă stabilitate și posibilitatea desfășurării normale a fenomenelor, respectiv desfășurarea netulburată de tot felul de câmpuri electromagnetice a vieții. Numărul de protoni pozitivi este egal cu numărul de electroni negativi, iar sarcinile lor sunt egale, cu toate că masele lor nu sunt egale. Paradoxal, atomul este neutru în ansamblu, deși conține sarcini electrice. Ne putem oare imagina ce s-ar întâmpla dacă această neutralitate atomică nu ar fi? Tot spațiul ar fi o descărcare violentă de sarcini electrice, fugere luminoase pretutindeni? - Veți spune că ionosfera din atmosfera superioară a Pământului conține ioni. Da, sunt excepții necesare. Domnul și Dumnezeul nostru s-a gândit să-și protejeze făpturile, filtrând radiația cosmică de fond, radiația gama și radiația solară ultravioletă și infraroșie în exces, prin ionosferă, permițând astfel să străbată atmosfera doar acel spectru radiativ favorabil existenței vieții. - Echilibrul de forțe, atât la sistemele microscopice, cât și la cele macroscopice, este prezent la toate structurile stabile. În atom, electronul e necesar a se învârti în jurul nucleului pozitiv, pentru ca forța centrifugă generată de mișcarea sa aproximativ circulară să compenseze forța de atracție electrostatică, în virtutea căreia, electronul ar trebui să „cadă” pe nucleu. Ce s-ar întâmpla atunci? Toată materia s-ar îngrămădi într-un spațiu foarte restrâns, de densitate enormă. Analog, dacă planetele nu s-ar roti în jurul Soarelui pe traiectorii eliptice matematic definite, acestea ar cădea pe Soare sau s-ar îndepărta definitiv de el. Dar, cum Doamne Doamne face desăvârșit toată lucrarea Sa, fiecare planetă a sistemului solar verifică fără abateri cele trei legi ale lui Kepler. Orice mică modificare a distanțelor electron-nucleu sau planetă-Soare, ar face imposibilă păstrarea sistemelor așa cum sunt din veșnicie, deci, nici viața pe Terra nu ar mai fi posibilă. Parafrazându-l pe Johannes Kepler, matematician, fizician și astronom german (15711630), am spune că forța gravitațională e precum iubirea lui Dumnezeu care face să se miște Soarele și Luna. „Lumea naturii, lumea omului, lumea lui Dumnezeu – toate trei corespund
una cu alta.” J. Kepler
- În modelul cuantificat al atomului, postulatul I, formulat de Niels Bohr, se precizează că electronul în mișcarea sa orbitală nu absoarbe și nu emite energie, mișcăndu-se la nesfârșit în jurul nucleului. Cine-i dă această energie perpetuă? La un moment dat ar trebui să „obosească” și să se oprească, dar nu. - Structura geometrică perfectă a fulgilor de nea, structurile ordonate, echidistante ale solidelor cristaline, potrivirea dimensională a tuturor măsurilor din lumea materială, aduc mărturie despre inteligența, desăvârșirea și eleganța Autorului lor. - Forțele de tensiune superficială de la suprafața lichidelor întind pelicule fluide sprijinite pe un contur solid în forme geometrice regulate. De ce așa? Pentru că această economie de energie aduce cu sine structuri ordonate, echilibrate și estetice. Picăturile de lichid au formă sferică, ori nicio altă formă. De ce? Pentru că această formă corespunde unei energii minime a sistemului. E ca și cum am spune că Dumnezeu nu risipește în van niciun pic de energie. „Vedem cum
Dumnezeu a abordat facerea lumii ca un arhitect omenesc, folosind ordinea și regulile, măsurând totul într-o astfel de manieră.” J Kepler
- Ochiul uman a fost creat în mod absolut surprinzător, astfel încât imaginea proiectată pe retina fotosensibilă să fie perfect clară, ca în cazul altor sisteme optice de refracție prin lentile. A pus Domnul în ochi sănătos o mică lentiluță – cristalin, prin care este proiectată exact pe retină imaginea răsturnată, reală și mult micșorată, ca să încapă pe suprafața ei. Ei, și pentru ca noi să nu vedem lumea cu susul în jos, am primit și un creier care procesează, interpretează informația și îndreaptă imaginea, în acest caz – transmisă lui prin nervul optic. "A fost ochiul făurit fără
pricepere în optică, și urechea fără știința numerelor?"- Sir Isaac Newton (1643-1727) –fizician, matematician, teolog englez
29