COVER
Activități de sărbători în Sibiu și mărginime Sărbătorile vor fi diferite anul acesta. Față de 2020, când încă eram la începutul pandemiei COVID, un început incert, înconjurat de teamă și nesiguranțe, 2021 ne aduce o bucurie – mai puține restricții, libertate de mișcare și bucuria de a fi alături de cei dragi, dacă am trecut prin boală sau ne-am vaccinat împotriva virusului. Posibilitățile sunt numeroase și, dacă vremea ține cu noi, vom avea șansa să ne plimbăm mult anul acesta de Paști. Am ales câteva locații demne de vizitat și câteva activități pe care nu trebuie să le ratați. În primul rând, la fel ca în fiecare an, avem la dispoziție un loc de basm în care să celebrăm Învierea Domnului – Biserica de Lemn din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Aici, deja tradiționala slujbă de Înviere este garantată să ne transporte într-un spațiu spiritual, înconjurat de natură și liniște. Accesul este gratuit în PAGINA
8
CRISTINA BĂLĂU
muzeu în noaptea cu pricina și, fiind loc destul în jurul bisericii, cu siguranță vor putea fi respectate măsurile de distanțare. În mod normal, pentru Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded accesul vizitatorilor se face pe poarta 1 și pe poarta din zona bisericii, începând cu ora 23:30. Desigur, muzeul nu oferă doar experiența slujbei de Înviere în aer liber, ci și numeroase obiective de vizitat și posibilitatea de a ne plimba prin mijlocul naturii, pe lângă lac sau prin pădure, ore întregi. Cel mai recent obiectiv pus la dispoziția vizitatorilor îl reprezintă aleile senzoriale. Conceptul a fost preluat din Germania. Practic, ne descălțăm și mergem pe alei unde putem www.zilesinopti.ro