Cinemap | August 2025

Page 1


August, luna comediei în cinematografe

August, luna de vârf a sezonului estival, menită în mod tradițional a ne schimba în bine starea de spirit indusă de rutina cotidiană, arată anul acesta mai puțin încurajator din cauza variațiilor extreme ale vremii, precum și a noianului de măsuri de austeritate care ne vor afecta în perioada următoare, inevitabil, stilul de viață. Dat fiind contextul, cu atât mai mult avem nevoie de relaxare, așa că orice prilej de a ne detașa de o realitate apăsătoare e binevenit, iar cinema-ul, din fericire, ne oferă multiple opțiuni printr-un program dominat de comedii care incită la vizionare, indiferent de preferințe. Fiindcă avem de ales între pretexte de amuzament fantasy sau de acțiune, adolescentine sau adulte, romantice sau satirice, cam toate centrate însă pe relații de cuplu sau de familie, care creează o punte emoțională între protagoniști și spectatori.

Natural, unele comedii fac apel la nostalgia după repere consacrate pentru a reinventa o premisă, precum Un polițist cu explozie întârziată, care e o continuare a moștenirii umoristice a trilogiei-cult din anii ’80-’90, The Naked Gun, cu Liam Neeson în rolul fiului iconicului Frank Drebin (Leslie Nielsen), sau Familia Rose, în care Jay Roach (Austin Powers) spune dintr-o perspectivă fresh povestea conflictului care a măcinat cuplul făcut celebru de Michael Douglas și Kathleen Turner, acum interpretat de Benedict Cumberbatch și Olivia Colman. De asemenea, un sequel aparte se anunță a fi Vinerea și mai trăsnită, realizat la peste două decenii după ce Jamie Lee Curtis și Lindsay Lohan, ca mamă și fiică, au ajuns fiecare în corpul celeilalte în Freaky Friday datorită unor prăjituri cu răvaș, pentru că switch-ul se extinde acum și la urmașii lor, iar joaca pe tema conflictelor intergeneraționale dobândește un plus de vioiciune și de amuzament. Despre familie e vorba inclusiv în filmul de acțiune

Nobody: Erou de serviciu 2 și, prin urmare, acesta capătă accente de comedie, fiindcă e simpatic să-l urmărești pe fostul asasin cum încearcă să fie un părinte cool pentru copiii săi, aflați în vacanță la parcul de distracții Wild Bill’s

Majestic... între două cafturi și trei împușcături.

Viața în cuplu n-are haz doar din perspectiva rutinei de familie și a neînțelegerilor cu progeniturile, iar asta ne-o reamintește Dakota Johnson (Fifty Shades) în combo-ul de filme din august în care e cap de afiș, o comedie despre... dragoste și una despre... sex. Materialiștii, unde formează un triunghi amoros cu Pedro Pascal și Chris Evans, îi creează dilema: să se mărite din dragoste sau pentru bani? Dakota joacă aici o burlăciță expertă în afaceri matrimoniale din elita newyorkeză, deci ar cam trebui să știe ce vrea, dar mai complicate se dovedesc alegerile de făcut în cazul căsniciei deschise pe care o are în Splitsville, după ce se culcă cu un prieten înnebunit că a lui consoartă (Adria Arjona) vrea să divorțeze. Dacă tot vorbim de separări, până și haiosului Zacharie i se dau papucii, asta în comedia franceză Certains l’aiment chauve, dar nu din lipsă de dragoste sau apetit sexual, ci din cauza calviției precoce, așa că junele se lansează într-un quest frenetic pentru a-și rezolva problema părului, dar... ce nu face omul din dragoste? Dincolo de toate, important e însă că avem destule povești care ne pot destinde luna aceasta pe marile ecrane, așa că putem spera că vom încheia vara cu zâmbetul pe buze.

Proiect finanţat de: Primăria Municipiului Brașov Partener:

Brașov, 14 - 17 august 2025

Piața Sf. Ioan | Piața Brassaï | Cartier Coresi

Juno Wine Garden | Biserica Fortificată Bod

O’Peter’s Irish Pub Brasov | AiureA’n Parc www.brasovjazz.ro

CURTIS SALGADO (SUA)

PHILLIP LASSITER (SUA/NL)

ZAC HARMON (SUA) SARI SCHORR (SUA)

PLATONIC BAND & FRIENDS (RO)

MAGDA MAGIC PISKORCZYK (PL)

SHARRIE WILLIAMS (SUA/DE)

DAVID RONALDO & THE DICE (BE)

THE STORY OF 1900. A JAZZ SUITE (RO)

FRANCESCA TANDOI (IT)

BERTI BARBERA & SEBASTIAN BURNECI QUINTET (RO)

RAIN SULTANOV DUO (AZ) SAGE (NL)

ALEKA SI CHRIS GUILFOYLE (RO)

Bilete și abonamente pe biletebrasov.ro

Dinpădurea fermecată latrending global

Ștrumfiidin pânăanii‘80șiîn2025

Există în cultura pop acele artefacte care refuză să moară, care supraviețuiesc trecerii anilor nu prin forța nostalgiei pure, ci prin capacitatea lor aproape mutagenă de a se adapta. The Smurfs – sau Ștrumfii, cum îi știm noi – reprezintă unul dintre acele fenomene ciudat de rezistente, la limita între amintire și revival etern. În 2025 primesc un reboot în toată puterea cuvântului: un musical animat integral, cu Rihanna drept Smurfette, o distribuție stufoasă de A‑listeri și o ambiție de franciză extinsă. Dar ca să înțelegi unde merg, trebuie să știi exact de unde vin.

Totul a început cu Pierre Culliford, alias Peyo, și o idee mică, albastră, publicată pentru prima oară în 1958. Inițial personaje secundare în banda desenată Johan et Pirlouit, acești omuleți albaștri au fost rapid promovați în roluri principale, devenind protagoniști ai unei saga care a traversat decenii, continente și formate. În 1981, Hanna-Barbera lansează celebra serie animată de televiziune, care aduce satul ștrumfilor în milioane de case din toată lumea – cu voci, glume, episoade repetitive, dar și o doză surprinzătoare de etică, filosofie soft și construct social utopic. Era pădurea în care toți aveau un rol clar, în care Papa Smurf nu era dictator, ci ghid, iar Gargamel – metaforă caricaturală pentru lăcomie, haos, egoism.

Fast forward spre era Hollywood: în 2011, studioul Sony decide să lanseze primul lungmetraj cu buget serios

– The Smurfs (2011), regizat de Raja Gosnell. Este, în mod surprinzător, o comedie urbană în care ștrumfii sunt azvârliți din lumea lor magică direct în Manhattan. E genul de premisă „fish out of water” (sau „ca peștele pe uscat”, cum zicem noi) pe care Hollywood o adoră: contrastul dintre inocența fantastică și cinismul metropolei. Neil Patrick Harris joacă rolul „omului real” prins în nebunie, Hank Azaria este un Gargamel ultra-slapstick, iar Smurfette e jucată vocal de Katy Perry. Filmul devine un hit financiar, dar este pulverizat de critici. Vocea dominantă a fost: e haotic, e zgomotos și a uitat complet de magia liniștită a benzii desenate. Cu toate astea, încasările îl transformă într-un inevitabil început de franciză.

Urmează The Smurfs 2 (2013), în care Gargamel creează două „creaturi” gri – Vexy și Hackus – pentru a o răpi pe Smurfette și a o face să dezvăluie secretul esenței smurfiene. De data aceasta, povestea se mută în Paris, capitala clișeelor romantice, și își propune să adauge un strat de introspecție: Smurfette se întreabă cine este cu adevărat, dat fiind că a fost creată de Gargamel, nu născută în satul ștrumfilor. Temele sunt mai adânci decât în primul film, dar totul e îngropat în agitație digitală și glume mecanice. Rezultatul: performanță de box office modestă, recenzii și mai slabe, iar Sony decide să anuleze partea a treia, planificată inițial pentru 2015.

În 2017, studioul încearcă o recalibrare radicală: Smurfs: The Lost Village. Este un reboot complet animat (fără live-action), cu un stil vizual inspirat de Peyo și o poveste care reorientează totul către Smurfette. Ea descoperă o hartă misterioasă și pleacă într-o aventură dincolo de granițele satului, unde descoperă o civilizație întreagă de Smurf-femei. Filmul este, în esență, o metaforă despre alteritate, descoperirea sinelui și echilibrul dintre genuri. Vizual, e elegant și coerent. Narativ, e previzibil, dar prietenos. A fost apreciat de părinții obosiți de hiperactivitatea primelor două filme. A mers decent în box office, dar nu suficient pentru a genera imediat o continuare.

Așa ajungem în anul 2025. Paramount Animation obține licența și ia decizia radicală: totul se rescrie. Regizorul Chris Miller (cu pedigree în animațiile DreamWorks) și scenarista Pam Brady (cu un CV care include „South Park: Bigger, Longer & Uncut”) își unesc forțele pentru a crea The Smurfs (2025) – un reboot animat 100%, dar care adaugă o componentă muzicală. Și aici intervine Rihanna, nu doar ca voce a Smurfettei, ci și ca producătoare muzicală și coproducătoare executivă. Distribuția include nume grele – John Goodman (Papa Smurf), James Corden, Nick Offerman, Sandra Oh, Daniel Levy, Octavia Spencer, Kurt Russell și evident, niște cameo-uri savuroase.

Povestea e din nou o aventură de salvare: Gargamel și fratele său, Razamel, îl răpesc pe Papa Smurf, iar Smurfette trebuie să conducă satul într-o expediție periculoasă, care se

extinde din pădurea lor mistică până în Parisul contemporan. Este o călătorie în dublu sens: geografic și identitar. Filmul vorbește despre responsabilitate, conducere, traume, dar și despre prietenie, iubire și cum să-ți găsești vocea într-o lume care nu-ți oferă una. Toate astea pe beat-uri de club și cu o coregrafie vizuală demnă de „Spider-Verse”.

Este o încercare curajoasă de a face din Smurfs un fenomen pentru generația TikTok. E un risc calculat: imaginația vizuală atrage copiii, distribuția atrage părinții, iar Rihanna – ei bine, ea atrage pe oricine. Dar ceea ce se pierde, poate, e exact spiritul original al poveștii: acel echilibru discret dintre fantezie medievală și filozofie de grădină. Noua versiune e explozivă, sincretică, intensă. Dar este ea „smurfică”? Asta rămâne de văzut.

Ceea ce e sigur e că Smurfs nu mai sunt doar pentru cei care i-au cunoscut pe vremea când dublajul românesc suna ca o înregistrare de pe casetofon. Acum sunt un brand global de entertainment cu ambiții popfeministe, elemente de musical afro-futurist și o paletă narativă în care și Freud, și Fortnite șiar găsi locul. Pentru unii, poate fi o profanare. Pentru alții, o reinventare necesară. Dar pentru cultura vizuală a secolului XXI este un semn clar: pădurea fermecată nu mai e la marginea satului, ci în centrul media-versului.

PS: un pic și despre benzile desenate

Înainte să devină iconițe CGI cu voce de superstar și imprimeuri pe tricourile H&M, Smurfii au fost… simpli. „Albastreala” lor nu era pop, ci poetică. Peyo – numele de război artistic al belgianului Pierre Culliford – i-a desenat pentru prima oară în 1958, în paginile revistei Spirou. Erau personaje secundare, niște pitici medievali care apăreau într-o aventură cu Johan și Peewit, doi eroi cu sabie, mantie și idealuri cavalerești. Dar ceva în albastrul lor a prins instantaneu. Publicul i-a vrut înapoi. Iar Peyo a înțeles că nu crease niște simple figuri de fundal, ci un adevărat univers.

Și ce univers! Satul ștrumfilor este, în esență, o utopie în miniatură. Fiecare are un nume, dar și o funcție – de la meșter la poet, de la morocănos la visător. Nu există bani, politică sau ierarhii opresive. Papa Smurf e lider, dar nu domnitor. Legea e consimțirea colectivă, iar pericolul vine mereu din afară: Gargamel, simbol grotesc al lăcomiei și neputinței, vrea să-i prindă, să-i transforme în aur sau să-i mănânce (planurile lui variază cu un umor sinistru). Așadar, satul e un microcosmos idealizat, dar nu plictisitor – pentru că Smurfii, în toate iterațiile lor, au personalitate, contradicții, impulsuri comice și umane. Benzile desenate originale, publicate din 1959 încoace sub eticheta Dupuis și apoi Le Lombard, au fost traduse în zeci de limbi, inclusiv în română în anii '90. Stilul era curat, clar, narativ – moștenire din școala franco-belgiană, cu cadre generoase și text inteligent, niciodată redundant. Peyo a fost ajutat, după anii ’70, de fiul său, Thierry Culliford, care a continuat seria după moartea tatălui (1992), cu respect pentru ADN-ul original, dar și cu mici actualizări tematice. În 2010, colecția a fost revitalizată în formatul Smurfs Graphic Novels – ediții moderne, adaptate pentru piața anglofonă, păstrând desenul tradițional, dar ajustând ritmul narativ pentru cititorii contemporani.

Și totuși, în spatele acestor povești aparent simple se ascund întrebări filosofice subtile. Ce înseamnă să fii „diferit” într-o lume în care toți arată (aproape) la fel? Ce înseamnă leadership într-o comunitate auto-reglementată? Cine decide ce e „smurfic” și ce nu? Iar poate cea mai interesantă alegorie – venită din partea criticilor – este că satul e o utopie socialistă temperată, cu trăsături de democrație agrară, unde binele comun triumfă în fața dorinței individuale. Desigur, interpretările sunt opționale. Dar chiar și fără ele, benzile desenate The Smurfs rămân o dovadă că imaginația vizuală și etica simplă pot construi lumi care durează.

„Băieții

răi 2”

 PAG. 14 PREMIERA 1 AUGUST

Titlu original: THE BAD GUYS 2

Regia: Pierre Perifel, JP Sans

Cu: Sam Rockwell, Zazie Beetz, Awkwafina, Anthony Ramos

Gen: Animație, Aventuri

Durata: 104 minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 1 august 2025

„Să o aduci înapoi”

 PAG. 21 PREMIERA 1 AUGUST

Titlu original: BRING HER BACK

Regia: Danny Philippou, Michael Philippou

Cu: Sally Hawkins, Billy Barratt, Stephen Phillips, Sally Anne Upton, Jonah Wren Phillips

Gen: Horror

Durata: 99 de minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Premieră în România: 1 august 2025

„Un polițist cu explozie întârziată”

 PAG. 18 PREMIERA 1 AUGUST

24 PREMIERA 8 AUGUST

Titlu original: FREAKIER FRIDAY

Regia: Nisha Ganatra

Cu: Jamie Lee Curtis, Chad Michael Murray, Stephen Tobolowsky, Lindsay Lohan, Mark Harmonn

Gen: Comedie, Familie

Durata: 80 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 8 august 2025

Atmos

„NOBODY: EROU DE SERVICIU 2”

 PAG. 29 PREMIERA 15 AUGUST

Titlu original: NOBODY 2

Regia: Timo Tjahjanto

Cu: Connie Nielsen, Christopher Lloyd, Sharon Stone, Bob Odenkirk

Gen: Acțiune, Comedie, Thriller

Durata: 92 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 15 august 2025

Titlu original: DAS LICHT

Regia: Tom Tykweru

Cu: Marius Biegai, Tala al-Deen, Elke Biesendorfer, Jessica Brösicke, Annetta Chiantone

Gen: Dramă

Durata: 162 de minute

Distribuit de: CAY Films

Premieră în România: 22 august 2025

„Prins cu mâța-n sac”

 PAG. 39 PREMIERA 29 AUGUST

Titlu original: CAUGHT STEALING

Regia: Darren Aronofsky

Cu: Austin Butler, Vincent D'Onofrio, Zoë Kravitz, Liev Schreiber, Griffin Dunne

Gen: Crimă, Thriller

Durata: 100 de minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Premieră în România: 29 august 2025

Titlu original: THE NAKED GUN

Regia: Akiva Schaffer

Cu: Liam Neeson, Paul Walter Hauser, Pamela Anderson, Kevin Durand

Gen: Acțiune, Comedie

Durata: 85 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 1 august 2025

„Materialiștii”

 PAG. 27 PREMIERA 15 AUGUST

Titlu original: MATERIALISTS

Regia: Celine Song

Cu: Pedro Pascal, Chris Evans, Dakota Johnson

Gen: Comedie, Romantic

Durata: 116 minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Premieră în România: 15 august 2025

„Bald is the new black”

 PAG. 31 PREMIERA 22 AUGUST

Titlu original: CERTAINS L'AIMENT CHAUVE

Regia: Camille Delamarre

Cu: Kev Adams, Michaël Youn, Rayane Bensetti, Chantal Ladesou

Gen: Comedie

Durata: 86 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 22 august 2025

„Ștrumfii: Filmul”

 PAG. 36 PREMIERA 29 AUGUST

Titlu original: SMURFS

Regia: Chris Miller

Cu: Hannah Waddingham, Natasha Lyonne, Dan Levy, Kurt Russell, John Goodman, Rihanna

Gen: Animație, Aventuri, Comedie

Durata: 85 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 29 august 2025

„Familia Rose”

 PAG. 41 PREMIERA 29 AUGUST

Titlu original: THE ROSES

Regia: Jay Roach

Cu: Benedict Cumberbatch, Olivia Colman, Allison Janney, Andy Samberg

Gen: Comedie, Dramă

Durata: 100 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 29 august 2025

„Băieţii

răi 2”

O întoarcere neașteptată și un jaf cu miză globală

Răufăcătorii voștri favoriții revin pe marele ecran! După succesul primului film, The Bad Guys 2 aduce înapoi gașca de ex-răufăcători, cu o nouă poveste captivantă, mai multă acțiune și personaje care îți rămân în suflet. De această dată, nu doar trecutul le dă bătăi de cap, ci și o echipă rivală neașteptată: Fetele Rele. După ce au renunțat la stilul lor de viață criminal și au ales, aparent, calea cea dreaptă, Domnul Lup, Domnul Șarpe, Domnul Rechin, Domnul Piranha și Misi (păianjenița hacker) încearcă să se acomodeze cu rutina unei vieți oneste. Însă vechile obiceiuri mor greu, iar societatea nu uită ușor. Tocmai când părea că au scăpat de prejudecăți și suspiciuni, o situație imprevizibilă îi atrage din nou într-un jaf spectaculos cu miză globală. Spre surprinderea lor, de partea cealaltă a baricadei se află o bandă de infractoare periculoase,

carismatice și extrem de inteligente, care le testează nu doar loialitatea față de noile lor valori, ci și propriile limite.

Cu un ritm alert, plin de umor, momente tensionate și o coloană sonoră antrenantă, The Bad Guys 2 reușește să combine dinamica unui film de acțiune cu farmecul magic al unei animații sofisticate. Regizorul Pierre Perifel, secondat de JP Sans, livrează o continuare care nu doar că păstrează farmecul originalului, ci îl amplifică printr-un scenariu mai complex, un stil vizual îmbunătățit și personaje noi memorabile. Printre vocile proaspete care se alătură distribuției se numără Danielle Brooks, Maria Bakalova și Natasha Lyonne, care dau viață noii echipe de antagoniste – fiecare cu o personalitate distinctă și un plan bine pus la punct.

De la proscriși la eroi

The Bad Guys 1 (2022) a fost o surpriză plăcută în peisajul animațiilor contemporane. Cu un concept inspirat din seria de cărți semnată de Aaron Blabey, filmul a propus o gașcă de personaje negative carismatice care încearcă să-și schimbe soarta. Umorul vizual, dialogurile istețe și dinamica de grup au transformat producția într-un hit de box office, dar și într-o lecție despre empatie, încredere și a doua șansă.

În The Bad Guys 2 regăsim toate aceste ingrediente, dar dozate cu mai multă îndrăzneală. Filmul duce povestea într-o direcție nouă, în care dilemele morale devin mai accentuate, iar acțiunea mai intensă. Apariția „fetelor rele” adaugă un nou conflict, dar și o

perspectivă diferită asupra ideii de echipă, loialitate și competiție. Astfel, filmul deschide o conversație subtilă despre imaginea de sine și despre cum uneori e nevoie de adversari formidabili pentru a înțelege cu adevărat cine suntem.

Spectacol vizual și emoțional

Pe lângă umor și acțiune, The Bad Guys 2 este și o sărbătoare vizuală. Animația își păstrează același stil cu influențe din benzile desenate și filmul noir, dar aduce o paletă cromatică mai bogată și intensă, plus scene mai elaborate, care trec de la haosul urban la locații exotice. La rândul lui, montajul este dinamic, iar regia jonglează cu abilitate între scenele de urmărire și momentele de introspecție. Muzica semnată de Daniel Pemberton adaugă un plus de savoare, iar alegerile de soundtrack (inclusiv piesa „Bad Guy” a lui Billie Eilish, prezentă în trailer) subliniază perfect atmosfera rebelă și jucăușă a filmului.

Pentru copii, dar și pentru adulți

The Bad Guys 2 reușește să fie un film de familie în cel mai real sens al cuvântului. Copiii vor savura acțiunea și personajele amuzante, în timp ce adulții vor aprecia aluziile inteligente, dilemele morale și dinamica complexă dintre personaje. Este o animație care nu doar distrează, ci și emoționează. Așadar, Băieții răi 2 este o continuare care își respectă promisiunea de a duce mai departe o poveste cu inimă, umor și stil. Cu personaje noi și provocări neașteptate, filmul se anunță a fi una dintre cele mai savuroase aventuri animate ale anului. Vino să-l descoperi în cinematografele din România începând din 1 august!

Titlu original: THE BAD GUYS 2

Regia: Pierre Perifel, JP Sans

Cu: Sam Rockwell, Zazie Beetz, Awkwafina, Anthony Ramos

Gen: Animație, Aventuri

Durata: 104 minute

Distribuit de: Vertical Entertainment Premieră în România: 1 august 2025

„THE NAKED GUN”

Un nou capitol al celebrei francize, după 30 de ani

La peste trei decenii de la ultimele peripeții ale locotenentului Frank Drebin, interpretat memorabil de Leslie Nielsen în serialul „Police Squad!” și în trilogia „The Naked Gun” din anii ’80 și ’90, franciza revine în 2025 cu un nou capitol plin de umor absurd și situații comice neașteptate. În primele trei filme, locotenentul Frank Drebin, un polițist bine intenționat, dar complet neîndemânatic, se trezește prins în situațiilimită pe care le gestionează cu un amestec savuros de umor absurd și seriozitate comică. În „The Naked Gun: From the Files of Police Squad!” (1988), Drebin încearcă să prevină o tentativă de asasinat asupra reginei Elisabeta

a II-a. În „The Naked Gun 2½: The Smell of Fear” (1991), locotenentul Drebin trebuie să dezamorseze un complot periculos care amenință să saboteze un program guvernamental de energie. „Naked Gun 33⅓: The Final Insult” (1994) îl plasează pe Drebin în mijlocul Jocurilor Olimpice, unde trebuie să oprească un atentat ce ar putea provoca o catastrofă de proporții. De-a lungul celor trei filme, seria s-a impus prin umorul său inconfundabil și gagurile savuros exagerate, reușind să dea un suflu nou comediei polițiste, într-un stil unic și de neuitat. În cel de-al patrulea film din franciză, Liam Neeson preia ștafeta prin rolul lui Frank Drebin Jr., fiul detectivului original, iar Pamela Anderson o interpretează pe Beth, o femeie misterioasă care solicită ajutorul echipei conduse de acesta, după asasinarea fratelui său. Pe măsură ce investigația avansează, Drebin Jr. demască o conspirație complexă, plină de răsturnări de situație, personaje bizare și momente comice în stilul caracteristic al francizei. Umorul absurd și gagurile vizuale nu lipsesc, iar filmul jonglează cu măiestrie

PREMIERA 1 AUGUST

între suspans și hilaritate, oferind o experiență fresh pentru fanii vechi și noi deopotrivă.

Liam Neeson, actor nord-irlandez cu o carieră remarcabilă, s-a impus pe scena internațională prin roluri memorabile în filme precum

propria sa nuanță de seriozitate și energie, reinventând personajul pentru un public nou.

Pe lângă revitalizarea francizei sub bagheta regizorului Akiva Schaffer, filmul marchează și mult așteptata revenire pe marele ecran a actriței Pamelei Anderson, după o pauză îndelungată.

Devenită superstar internațional datorită rolului iconic din „Baywatch”, Pamela Anderson revine în acest an

„Schindler’s List” - pentru care a fost nominalizat la Oscar și la Globurile de Aur -

„Taken” și „Kinsey”, filme care i-au adus atât apreciere critică, dar și o largă popularitate în rândul publicului. Renumit pentru prezența sa carismatică și abilitatea de a juca atât roluri dramatice, cât și de acțiune, Neeson aduce acum un suflu nou francizei „The Naked Gun”, preluând rolul lui Frank Drebin Jr., fiul personajului iconic interpretat de Leslie Nielsen. În timp ce Nielsen a definit umorul absurd și comicitatea slapstick în seria originală, Neeson promite să onoreze această moștenire, adăugând în același timp

două roluri importante: Beth în „The Naked Gun” și Shelly în „The Last Showgirl”, regizat de Gia Coppola, nepoata celebrului Francis Ford Coppola. Pentru rolul din „The Last Showgirl”, unde interpretează o dansatoare experimentată de cabaret din Las Vegas, al cărei parcurs artistic se oprește brusc după trei decenii pe scenă, Pamela Anderson a fost nominalizată la Globurile de Aur și Screen Actors Guild Awards. Dacă „The Last Showgirl” a fost deja prezentat în cadrul American Independent Film Festival, inițiat de regizorul român Cristian Mungiu, fanii Pamelei Anderson cu siguranță vor fi nerăbdători să o vadă și în această nouă ipostază din continuarea francizei „The Naked Gun”. Așteptarea se încheie pe 1 august, când filmul ajunge în cinematografele din România.

Cu Liam Neeson și Pamela Anderson în prim-plan, „The Naked Gun” readuce pe marele ecran farmecul gagurilor vizuale și al umorului absurd, livrate într-un ritm amețitor. O comedie care promite să salveze lumea... cu zâmbetul pe buze!

Titlu original: THE NAKED GUN

Regia: Akiva Schaffer

Cu: Liam Neeson, Paul Walter Hauser, Pamela Anderson, Kevin Durand

Gen: Acțiune, Comedie

Durata: 85 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 1 august 2025

„Să o aduci înapoi”
O poveste tulburătoare despre doliu și obsesie

Când luminile se sting, începe o experiență cinematografică răvășitoare, ce te va bântui mult timp după aceea. Frații Danny și Michael Philippou, mințile creative din spatele succesului Talk to Me, revin acum pe marile ecrane cu Bring Her Back (Să o aduci înapoi), un horror psihologic australian ce explorează adâncimile durerii, obsesiei și supranaturalului. O incursiune sfâșietoare în trauma umană și în fragilitatea relațiilor de familie.

Povestea începe odată cu moartea subită a tatălui lor, care îi lasă pe frații vitregi Andy și Piper în grija unei asistente maternale aparent binevoitoare, Laura. În casa

izolată a acesteia, departe de lume și de orice sprijin, cei doi îl întâlnesc pe Oliver, un băiețel mut, cu un comportament straniu și neliniștitor. Pe măsură ce zilele trec, devine clar că Laura ascunde mai mult decât durerea unei pierderi. Ea pune la cale un ritual ocult periculos pentru a o aduce înapoi pe fiica sa decedată, Cathy. În tot acest timp, Oliver devine tot mai tulburat, iar atmosfera din casă se transformă treptat într-un coșmar.

Andy, adolescentul copleșit de vinovăție și responsabilitatea de a-și proteja sora mai mică, se confruntă cu dileme morale greu de gestionat. Între spaima de necunoscut și dorința de a înțelege ce se întâmplă, el este împins spre un adevăr greu de dus. Tensiunea psihologică crește constant, iar supranaturalul nu este doar un element de fundal, ci o extensie firească a durerii nemăsurate.

Titlu

Regia:

Cu:

Gen: Horror

Durata: 99 de minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Bring Her Back se impune rapid ca un clasic modern al genului horror, consolidând poziția fraților Philippou drept „maeștri ai doliului”. Regia lor se distinge prin abilitatea de a construi și susține o tensiune apăsătoare, presărată cu momente de umor negru, simboluri subtile și revelații dure. Atmosfera e densă și apăsătoare, iar fiecare detaliu vizual și fiecare decizie narativă susțin tema centrală a filmului: durerea unei pierderi care nu poate fi acceptată. Să o aduci înapoi este un film care nu oferă răspunsuri simple și nici alinare facilă, dar tocmai de aceea impactul său emoțional este atât de puternic.

original: BRING HER BACK
Danny Philippou, Michael Philippou
Sally Hawkins, Billy Barratt, Stephen
Phillips, Sally Anne Upton, Jonah Wren Phillips

„Freakier Friday”

O prietenie dincolo de ecran și un haos care merită revizitat

Era 2003 când Lindsay Lohan era în plin boom adolescentin, iar Jamie Lee Curtis demonstra că poate face slapstick la fel de bine cum striga în filmele horror. În Freaky Friday, cele două - mamă și fiică - se trezeau prinse, peste noapte, în corpurile celeilalte. Un schimb de identitate cu haos, revelații și multă empatie pe post de colac de salvare. Premisa simplă, dar delicioasă, era un soi de exercițiu de mindfulness forțat, înainte ca mindfulness-ul să fie cool: „ia vezi tu cum e viața celuilalt”. Și, în ciuda gimmick-ului fantastic, filmul funcționa tocmai pentru că era jucat cu sinceritate, nu cu o poleială artificială. Două decenii mai târziu, în 2025, magia lovește din nou, într-un sequel la care nu se aștepta nimeni - dar miza e mai mare, generațiile s-au înmulțit, iar schimbul de roluri devine... Freakier

În prezent, în „Freakier Friday”, Tess Coleman (Curtis) este o psihologă de succes care pleacă în turneu cu prima ei carte. Are un soț de 20 de ani (Mark Harmon revine), o fiică, Anna (Lohan), și o nepoată surfer de 15 ani, Harper (Julia Butters). Anna, între timp, e mamă singură, manager al unei dive pop (Maitreyi Ramakrishnan) și... îndrăgostită de un chef singuratic, Eric (Manny Jacinto), care are și el o fiică: Lily, o adolescentă londoneză cu atitudine și vise de

fashion în capitala britanică.

Tensiunile dintre generații, stiluri de parenting, ritmuri de viață și traume neprocesate se acumulează. Până când, într-un moment de magie involuntară, semnat de o clarvăzătoare caraghioasă (Vanessa Bayer), corpurile se schimbă din nou. De data asta, e un adevărat carambol: Tess devine Lily, Anna devine Harper, și realitatea devine imposibil de controlat. E haos. Dar și vindecare.

Rețeta pentru un sequel imposibil

„Am fost întrebată constant în interviuri: «Ai face o continuare la Freaky Friday?» Și am zis mereu: DA”, recunoaște Lohan. Dar anii au trecut, până când realitatea o prinde din urmă. Acum și Lohan este mamă și poate înțelege viața Annei într-un alt fel.

Curtis a grăbit și ea lucrurile. A spus public, în interviuri TV, că vrea un sequel. Și totul s-a aliniat. Scenarista Jordan Weiss își amintește că, atunci când a primit telefonul de la Disney, „a trebuit să închid microfonul ca să pot țipa”. Regizoarea Nisha Ganatra (cunoscută pentru The High Note) a simțit inițial presiunea echipei originale, dar apoi s-a transformat rapid într-o siguranță creativă, după cum chiar ea menționează în interviuri.

Temele profunde în haine comice

„Această poveste e despre familie și schimbare”, spune Lohan. Iar Ganatra duce ideea mai departe: „M-a interesat întotdeauna identitatea ca temă. Iar această poveste este apogeul: ce înseamnă să fii altcineva, la propriu?”. Și, mai ales, ce înseamnă să construiești o familie nouă — cu fiice, mame, bunici, tați vitregi, surori vitrege și toate emoțiile greu de numit care vin la pachet. Costumele semnate de Natalie O’Brien pun și ele accente pe haosul identitar: de la look-uri haute couture Christian Siriano la ținute ridicole și supradimensionate.

From L.A. with Love

Filmul e și o declarație de dragoste pentru Los Angeles. Regizoarea spune clar: „Filmul este o scrisoare de dragoste către Los Angeles. Am vrut să-l arăt în toată frumusețea lui”. De la Echo Park Lake la Wiltern Theatre, de la record store-ul The Record Parlour la plajele din Malibu — orașul respiră în fiecare cadru. Și nu lipsesc nici trimiterile cinefile. De exemplu, secvența cu Camaro-ul e un omagiu adus lui Ferris Bueller’s Day Off.

Așadar, Freakier Friday e comedia feel-good de care n-ai știut că ai nevoie. Un sequel cu suflet, umor și o doză sănătoasă de nostalgie. Nu e doar un film despre schimb de trupuri. E despre ce înseamnă să te pui, cu adevărat, în locul celuilalt — și să ieși de acolo mai înțelept, mai blând, poate și puțin mai freaky.

Titlu original: FREAKIER FRIDAY

Regia: Nisha Ganatra

Cu: Jamie Lee Curtis, Chad Michael Murray, Stephen Tobolowsky, Lindsay Lohan, Mark Harmonn

Gen: Comedie, Familie

Durata: 80 de minute

Distribuit de: Forum Film România Premieră în România: 8 august 2025 2D

Dolby Atmos
„Materialiștii”

DCe mai e dragostea în ziua de azi?

evenită ultra-populară datorită francizei

Fifty Shades, dar apreciată de cinefili pentru rolurile din filme ca The Lost Daughter sau Black Mass, Dakota Johnson joacă în noul film al cineastei sud-coreene Celine Song (Past Lives) rolul unei agente matrimoniale de succes, Lucy, care, în viața personală, se confruntă cu eterna întrebare: căsătorie din dragoste sau pentru bani? Pentru că ea are de ales, din postura de newyorkeză single, între doi bărbați, interpretați de Pedro Pascal (Mandalorian) și Chris Evans (Captain America).

Primul, Harry, este fratele milionar al unui mire căreia

Lucy i-a aranjat nunta, iar cel de-al doilea, John, un fost iubit ce-și asigură existența ca ospătar la evenimente. Pe scurt, un trunghi romantic ce amintește în egală măsură de setup-ul din Past Lives și de Rom-Com-urile agreabile, dar lipsite de ambiții, din anii ’80-’90... doar că Materialiștii se relevă a fi o dramedie mai profundă decât atât, fără a renunța însă la componenta de entertainment. De ce? Pentru că ia dragostea în serios, abordare tot mai rară într-o cultură socială în care fundamentul emoțional al relațiilor este erodat de consumerism.

Privit eminamente din perspectivă feminină, Materialiștii / Materialists combină într-un mod realmente inspirat - Celine Song fiind și autoarea scenariului - două planuri distincte, cel

Titlu original: MATERIALISTS

Regia: Celine Song

Cu: Pedro Pascal, Chris Evans, Dakota Johnson

Gen: Comedie, Romantic

Durata: 116 minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution

Premieră în România: 15 august 2025

al comediei romantice, în care o tânără din mediul urban este pusă în fața unei alegeri dificile, dat fiind faptul că fiecare dintre pretendenți are atuuri de netrecut cu vederea, precum și cel al disecției, prin intermediul dialogurilor, a felului în care implicarea emoțională în raporturile cu ceilalți poate afecta sau chiar modela identitatea unei persoane. După cum spune chiar Song, “ne-am prins cum să fabricăm plastic, însă în continuare nu ne dăm seama ce e dragostea”, iar filmul ei contemplativ este menit să ne facă să medităm asupra acestei teme. Cât de mult va rezona fiecare dintre noi cu Materialiștii... rămâne de văzut.

D„NOBODY: EROU DE SERVICIU 2”

O vacanță pe un traseu al contrabandei și corupției

După succesul răsunător al primului film din seria Nobody, lansat în 2021, cu motto-ul „Niciodată nu subestima pe nimeni”, continuarea din 2025 vine, de această dată, cu un nou slogan savuros: „Nu-i strica vacanța unui nimeni”. Premiera filmului Nobody: Erou de serviciu 2 este programată pentru 15 august. Hutch Mansell, fost asasin guvernamental, interpretat de Bob Odenkirk, revine în prim-plan, hotărât să lase în urmă misiunile periculoase și să se bucure, în sfârșit, de o vacanță liniștită alături de familie.

Vacanța, însă, se transformă rapid într-o serie de confruntări violente, când Hutch se vede

nevoit să-i înfrunte pe cei care îi pun familia în pericol. Nevasta lui (Connie Nielsen), exasperată și surprinsă, îl întreabă uimită: „Chiar din prima zi, Hutch?”. Dar acesta este doar începutul. Curiozitatea îl împinge pe Hutch să descopere că se află pe un vechi traseu al contrabandiștilor, plin de droguri, polițiști corupți și o femeie misterioasă care controlează totul - un rol interpretat cu măiestrie de Sharon Stone. De aici, acțiunea escaladează, iar acest „nimeni” reușește să le dea tuturor planurile peste cap. Pe lângă Bob Odenkirk, Sharon Stone și Connie Nielsen, în distribuție îl regăsim și pe Aleksei Serebryakov, care, în primul film, a interpretat un personaj cu legături complexe în lumea criminală și care menține în continuare o relație tensionată și ambivalentă cu Hutch. Serebryakov a jucat în Anora, film

distins cu cinci premii Oscar în 2025.

Regia îi aparține din nou lui Ilya Naishuller, care rămâne fidel stilului său vizual exploziv și ritmului intens care au consacrat primul film. Cu secvențe de acțiune coregrafiate impecabil, dialoguri tăioase și o poveste care îmbină umorul negru cu instinctul de supraviețuire, Nobody: Erou de serviciu 2 continuă saga unui anti-erou carismatic, prins mereu între dorința de liniște și nevoia de a lupta. În loc de o vacanță liniștită, Hutch primește din nou o provocare pe măsură - iar publicul, o porție generoasă de adrenalină, surprize și acțiune pură.

Titlu original: NOBODY 2

Regia: Timo Tjahjanto

Cu: Connie Nielsen, Christopher Lloyd, Sharon Stone, Bob Odenkirk

Gen: Acțiune, Comedie, Thriller

Durata: 92 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 15 august 2025

D„Bald is the new black”
Cu pierderea părului nu-i de joacă!

acă până acum ai crezut că pierderea părului este o tragedie, Bald is the new black (Certains l’aiment chauve) vine să-ți demonstreze că, uneori, calviția poate fi cea mai bună comedie a vieții tale!

Această producție franțuzească savuroasă transformă frica universală a căderii părului într-o aventură plină de umor, situații absurde și momente de adevărată (auto)descoperire. Zacharie (Kev Adams), un tânăr aflat în pragul celor 30 de ani, primește o veste neașteptată și necruțătoare: va fi complet chel în doar șase luni. La pachet cu șocul diagnosticului vine și despărțirea de iubita sa, care nu poate accepta un viitor alături de un bărbat fără

păr. Pentru a face față acestei lovituri, Zacharie apelează la unchiul Joseph (Michaël Youn), un rockstar pensionat, expert pasionat de tratamente capilare. Acesta îl introduce într-o lume nebună de soluții miraculoase, terapii dubioase și ritualuri incredibile. Din acest haos plin de umor și inedit începe o călătorie comică în care frica și pierderea devin motorul regăsirii de sine.

Regizat de Camille Delamarre și scris de Antonin Fourlon, filmul nu este doar o farsă pe tema alopeciei, ci o explorare ironic-sentimentală a crizei identitare masculine legate de imagine și standardele superficiale ale societății moderne. Bald is the new black oferă o combinație inteligentă de umor franțuzesc și introspecție, cu o distribuție plină de energie, în care, pe lângă Kev Adams și Michaël Youn, îi regăsim pe Rayane Bensetti, Chantal Ladesou și Faustine Koziel. Filmul reușește să aducă în prim-plan o temă serioasă cu un ton

lejer și tandru, dându-ne un exemplu perfect de comedie care face mai mult decât să amuze. Producția francezobelgiană ne provoacă să reflectăm asupra propriei identități și asupra modului în care societatea ne modelează percepțiile.

În final, Bald is the new black este o lecție plină de umor și empatie despre acceptarea sinelui, despre cum poți transforma o pierdere aparent banală într-un prilej de libertate și autoironie. Așadar, dacă vrei să râzi cu poftă și să vezi o poveste care te provoacă să iei viața un pic mai ușor, nu rata acest film în cinematografe!

Titlu original: CERTAINS L'AIMENT CHAUVE

Regia: Camille Delamarre

Cu: Kev Adams, Michaël Youn, Rayane Bensetti, Chantal Ladesou

Gen: Comedie

Durata: 86 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 22 august 2025

„The Light”

Cum luminezi o familie care trăiește în întunericul rutinei?

The Light / Das Licht, noul film al regizorului

Tom Tykwer (cunoscut pentru Run, Lola, Run), explorează cu o profunzime tulburătoare fisurile invizibile dintr-o familie aparent obișnuită. Îmbinând realismul domestic cu accente mistice și o estetică vizuală impecabilă, filmul pune în lumină tema reconectării umane într-o lume în care apropierea emoțională pare tot mai greu de atins.

În centrul poveștii se află familia Engels: Tim (Lars Eidinger), Milena (Nicolette Krebitz) și cei trei copii ai lor, ale cărei relații sunt tensionate și fragmentate. Când în viața lor apare Fara (Tala Al-Deen), o menajeră siriană enigmatică, rutina se fisurează. Prezența

calmă și profundă a Farei funcționează ca un catalizator pentru confruntarea cu rănile adânc ascunse, generând transformări subtile, dar esențiale. Acțiunea se desfășoară într-un ritm meditativ, aproape hipnotic, alternând scene de viață cotidiană tensionată cu momente de poezie vizuală și tăceri încărcate de sens. Relațiile dintre membrii familiei Engels se destramă lent, prin gesturi mici, priviri evazive și tăceri apăsătoare, în timp ce prezența Farei devine tot mai pregnantă și simbolică. Ea nu doar curăță casa, ci pare să „aerisească” și emoțiile reprimate, provocând o formă de catharsis discret, dar profund. Pe măsură ce personajele se confruntă cu propriile traume, vinovății și iluzii, acțiunea capătă accente aproape spirituale, culminând într-un final deschis, metaforic, care invită la reflecție și

redescoperire de sine.

Cu imagini filmate între Berlin și Nairobi, The Light se construiește ca o frescă lirică despre criză, migrație, identitate și nevoia de vindecare. Coloana sonoră semnată de Johnny Klimek, alături de nominalizarea la categoria sunet completează o experiență cinematografică intensă și multisenzorială.

Dacă îți plac filmele care nu oferă răspunsuri, ci deschid uși spre întrebări profunde, The Light este una dintre acele povești care merită trăite în întunericul sălii de cinema. Intră în lumină!

Titlu original: DAS LICHT

Regia: Tom Tykweru

Cu: Marius Biegai, Tala al-Deen, Elke Biesendorfer, Jessica Brösicke, Annetta

Chiantone

Gen: Dramă

Durata: 162 de minute

Distribuit de: CAY Films

Premieră în România: 22 august 2025

„Ştrumfii: Filmul”

Copilăria noastră remixată și sensul vieții albastre

Într-un an în care studiourile de la Hollywood se comportă ca niște arheologi în goană după relicve pop, scotocind prin memoriile noastre colective pentru a găsi următorul artefact de ecranizat, Ştrumfii: Filmul (Smurfs, 2025) îndrăznește ceva rar: nu doar să refacă un brand, ci să-l regândească complet. Nu e doar o relansare animată a celebrelor creaturi albastre inventate de Peyo, ci o căutare spirituală, cu accente de multivers și soundtrack urban-pop, în care cineva – aparent, Rihanna – a spus: Și dacă am face un film Smurfs, dar să fie serios? Și iată că l-au făcut.

Filmului îi lipsește, cu bună știință, orice notă de timiditate. Regizat de Chris Miller (acel Chris

Miller care ne-a oferit, printre altele, Puss in Boots) și scris de Pam Brady (South Park), Smurfs începe cu o scenă liniștită și familiară din satul Smurf, unde toate pălăriile albe sunt curate, iar pericolul are, inevitabil, mustăți. Dar ordinea și armonia sunt întrerupte rapid: Papa Smurf e răpit de un duo sinistru – Gargamel și fratele său, Razamel (pentru că, desigur, Gargamel are acum un frate). E momentul în care Smurfette preia comanda. O misiune de salvare. O călătorie inițiatică. Un drum până în Paris. Cu Smurfi. Și totuși, dincolo de plotul ușor comestibil, Smurfs e mai mult un experiment cu realitatea decât un simplu film pentru copii. Dacă ai impresia că ai intrat la cinema pentru o doză de nostalgie dulce, în primele zece minute vei fi deja proiectat într-un univers cu estetică de anime, inserții stop-motion, voci absurde (Jimmy Kimmel este, printre altele, un tardigrad cu probleme existențiale) și metafore legate de identitate și apartenență care ar putea face un filosof să fie pus în încurcătură.

PREMIERA 29 AUGUST

În centrul acestui vârtej stă Rihanna, Smurfette cu voce gravă, ton urban și un calm devastator. A compus și interpretat piese pentru film, a produs, și – se pare – a insistat pe o abordare care aduce complexitate în ceea ce a fost, timp de zeci de ani, o fantezie albastră pentru copii cuminți. Rihanna nu interpretează doar un personaj. Ea îl repoziționează.

Critica? Divizată și vocală. Dar dacă îl privești nu ca pe o poveste coerentă, ci ca pe un colaj liric, o mixtură de haiku-uri animate și umor absurd, Smurfs devine fascinant. E un film care știe că e o construcție artificială și se joacă cu asta.

Când No Name întreabă „Dacă nu am nume, mai exist?”, replica nu e doar amuzantă.

E o lovitură directă în plexul identității. Smurfs-ul din 2025 e autoironic, post-structuralist și, într-un mod neașteptat, curajos.

Smurfette, în această versiune, nu mai este singura fată din sat, ci liderul unei călătorii care seamănă cu o combinație între Alice in Wonderland și Inception - da, ai citit bine. Alături de ea: un Smurf fără nume (James Corden, întrun registru neașteptat de empatic), o armată de fețe albastre cu voci recognoscibile – John Goodman, Sandra Oh, Amy Sedaris, Daniel Levy, Nick Offerman, Octavia Spencer – și o partitură muzicală semnată de Henry Jackman care uneori sună a Hans Zimmer pe LSD.

Și apoi e Parisul. Nu Parisul romantic, ci Parisul ca simbol al exilului urban, al realității dure. Smurfii se mișcă printre clădiri și printre turiști care nu-i văd și între întrebări pe care doar copiii le-ar pune cu sinceritate. Ce e un nume?

De ce suntem albaștri? De ce un vrăjitor vrea să transforme esența vieții într-o poțiune? De ce lumea are nevoie să-i spunem că suntem „bine”, când nu suntem?

La final, când Smurfette rostește cu o sinceritate neclintită: „Poate că nu sunt făcută din același material precum ceilalți, dar am construit o lume în jurul a ceea ce sunt”, nu mai e doar o replică. E o declarație de principii. Despre gen. Despre putere. Despre individualitate.

Smurfs nu e pentru toată lumea. Și nici nu încearcă să fie. E un film care îți cere să accepți haosul, să râzi de el și să nu te iei prea în serios.

Rihanna a luat ceva familiar, un desen cu care am copilărit noi, copiii anilor ‘90, și i-a dat un twist care sfidează definiția. Iar dacă asta nu e magie, atunci ce mai e?

Titlu original: SMURFS

Regia: Chris Miller

Cu: Hannah Waddingham, Natasha Lyonne, Dan Levy, Kurt Russell, John Goodman, Rihanna

Gen: Animație, Aventuri, Comedie

Durata: 85 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 29 august 2025

C„Prins cu mâța-n sa”

Un thriller de Darren Aronofsky

aught Stealing (Prins cu mâța-n sac), cel mai nou proiect al celebrului regizor Darren Aronofsky (Requiem for a Dream, Black Swan, The Whale), este un Crime-Thriller adaptat după romanul omonim al lui Charlie Huston și promite a fi o experiență cinematografică plină de tensiune, umor negru și o distribuție de zile mari. Drumul spre ecran al cărții a fost unul lung, proiectul aflându-se în diverse etape de dezvoltare timp de aproximativ 15 ani, perseverență ce indică potențialul remarcabil al poveștii și dedicarea echipei de a o aduce la viață în cea mai bună formă posibilă.

În centrul acțiunii se află

Hank Thompson (Austin

Butler), un fost jucător de baseball a cărui carieră a apus prematur, iar viața sa a luat o turnură neașteptată și periculos de întunecată. Totul începe când Hank acceptă, cu o naivitate aproape comică, să aibă grijă de pisica excentricului său vecin, Russ (Matt Smith), un punker a cărui apariție rebelă ascunde o latură întunecată. Într-o lume a haosului și a violenței, Yvonne, personajul interpretat de talentata Zoë Kravitz, apare ca un punct de echilibru, o prezență enigmatică ce i-ar putea oferi lui Hank nu doar o șansă la dragoste, ci și o posibilă cale de scăpare.

Sub bagheta lui Darren Aronofsky, cunoscut pentru filmele sale contemplative și adesea sumbre despre explorarea psihicului uman și a obsesiilor, Caught Stealing marchează o ușoară, dar incitantă deviere tonală. Regizorul însuși a declarat că își dorește o abordare

Titlu original: CAUGHT STEALING

Regia: Darren Aronofsky

mai lejeră și mai entertaining pentru acest proiect, o „comedie neagră” în stilul filmelor cu gangsteri din anii '90, dar păstrând totodată tensiunea și stilul vizual distinctiv specific genului Thriller. Această schimbare de registru intrigă, oferind publicului o nouă fațetă a muncii sale regizorale și demonstrându-i versatilitatea. Rămâne de văzut dacă Prins cu mâța-n sac va reuși să fure, la propriu, inimile publicului și să devină unul dintre cele mai memorabile și discutate filme ale anului.

Cu: Austin Butler, Vincent D'Onofrio, Zoë Kravitz, Liev Schreiber, Griffin Dunne

Gen: Crimă, Thriller

Durata: 100 de minute

Distribuit de: InterComFilm Distribution Premieră în România: 29 august 2025

Sub

B„FAMILIA

ROSE”

același acoperiș, pe fronturi opuse

azat pe scenariul acid al lui Tony McNamara („Poor Things”) și în regia lui Jay Roach („Meet the Parents”), „Familia Rose” este un cocktail exploziv de umor negru, tensiuni domestice și ambiții spulberate. Inspirat de filmul-cult „The War of the Roses” (1989), unde Michael Douglas și Kathleen Turner ofereau o antologică lecție de distrugere conjugală, „Familia Rose” aduce în prim-plan un nou duel actoricesc remarcabil: Benedict Cumberbatch și Olivia Colman întruchipează doi soți care transformă mariajul într-un veritabil ring de luptă. Benedict Cumberbatch, cunoscut pentru rolurile sale intense și rafinate, s-a impus în atenția publicului larg prin interpretarea genialului detectiv în serialul „Sherlock” și a fost nominalizat la Oscar pentru performanțele sale din „The Imitation Game” și „The Power of the Dog”.

De cealaltă parte, Olivia Colman, deja o forță în teatrul britanic, a cucerit Hollywood-ul odată cu rolul reginei Anne în „The Favourite” – interpretare care i-a adus Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în 2019. A continuat să impresioneze cu apariții memorabile în „The Crown”, „The Lost Daughter” și „Broadchurch”, construindu-și o reputație de actriță cu o paletă emoțională impresionantă și o versatilitate rară. Cumberbatch îl interpretează pe Theo Rose, un arhitect rafinat, visător și profund devotat soției sale.

„Pentru tine, draga mea, voi face tot”, îi spune el, iar în ochii lui se citește sinceritatea. Soția, interpretată magistral de Olivia Colman, este o femeie cu o carismă magnetică și o forță tăcută: o chelneriță devenită proprietară de restaurant, cu visuri mari și o carieră în plină ascensiune. Cei doi par inițial un cuplu ideal – recent căsătoriți, cu copii și un viitor promițător.

Viața lor, odinioară impecabilă în aparență, începe să se destrame odată cu concedierea lui Theo. Prins între incertitudine și un sentiment tot mai apăsător de inutilitate, el asistă neputincios la ascensiunea fulminantă a soției sale, care pregătește un pictorial spectaculos pentru The New York Magazine și devine o figură tot mai vizibilă în lumea gastronomiei.

Dezechilibrul din relația lor se adâncește cu fiecare zi, iar ceea ce la început par a fi doar remarci ironice sau gesturi pasivagresive se transformă treptat într-un război conjugal absurd și, pe alocuri, grotesc de amuzant. De aici până la momente de pură absurditate – cum ar fi scena în care ea îi pune crabi vii în cadă în timp ce el încearcă să se relaxeze sau când el își rade unghiile într-o porție de paste servită în restaurantul ei, nu înainte de a filma totul pentru internet – nu mai este decât un pas. Rivalitatea lor atinge un punct de fierbere, culminând cu divorțul, amenințări armate și o tensiune care pare imposibil de dezamorsat. Relația lor devine atât de haotică, încât nici consilierul de cuplu nu mai găsește vreo soluție salvatoare.

Olivia Colman completează:

„Mi-a plăcut faptul că poți urmări parcursul a două personaje care se adoră, dar care, încetul cu încetul, încep să se distrugă reciproc”. La rândul său, regizorul Jay Roach adaugă: „Suntem niște idioți. Oamenii sunt atât de imperfecți. Iar când totul se întoarce împotriva noastră, durerea poate fi imensă. Dar uneori, cea mai sinceră formă de a recunoaște asta este prin umor”.

Actorii și regizorul au vorbit deschis despre cât de personal și recognoscibil poate deveni acest film pentru public.

Benedict Cumberbatch declară:

„Filmul este o parabolă despre doi oameni care s-au iubit intens, apoi au ajuns să se urască la fel de intens, ratând complet spațiul de mijloc. Multe dintre situații sunt dureros de familiare: cum ne chinuim să arătăm iubire față de cei pe care îi iubim cel mai mult și cât de repede se poate destrăma totul”.

„Familia Rose” este mai mult decât o simplă comedie neagră, este o radiografie crudă a unei relații care se degradează într-o luptă pentru control. Chimia dintre cei doi protagoniști este captivantă, iar regia lui Roach găsește un ton perfect între grotesc, umor și imprevizibil, reușind să transforme conflictul conjugal într-un spectacol intens și plin de nuanțe.

Titlu original: THE ROSES
Regia: Jay Roach
Cu: Benedict Cumberbatch, Olivia Colman, Allison Janney, Andy Samberg
Gen: Comedie, Dramă Durata: 100 de minute
Dolby Atmos

Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.