VOTEAZĂ 25 DE ANI DE POP CULTURE ÎN ROMÂNIA August 2025 Pop Culture Magazine
POP-UP STORiEs: CÂND PARFUMUL DEVINE ARTĂ: SHALIMAR LA 100 DE ANI | FILM PREMIERELE LUNII AUGUST ARTA FOTOGRAFICĂ INTERVIU CU LUCA BERTI | DIALOGURI FĂRĂ NOTE INTERVIU CU SARI SCHORR | PE GUSTUL NOSTRU | GURMAND | POVEȘTI DE SUCCES | MIXOLOGY | FASHION: Vară incandescentă şi cool... la piscină | DESIGN INTERVIU CU SMARANDA ISAR | ARHITECTURĂ | FASHION EVENTS POOL FASHION SHOW 2025 | VIDEO GAMES
Ioan BIG, publisher
alurile de căldură ne toropesc, politicienii ne aburesc, iar grijile zilei de mâine ne cotropesc. Pe scurt, cam aşa s-ar putea caracteriza această lună august, altfel o perioadă aşteptată constant cu nerăbdare de noi toţi din perspectiva evadării din rutina cotidiană. Sigur, avem parte de vacanţe, dar trebuie să admitem că acest context nu ne stimulează spiritul ludic sau cheful de... chef. Putem încerca, totuşi, să trecem peste acest prag, cumva, cu ajutorul experienţelor festivaliere, în care ne putem redobândi, măcar temporar, sentimentul apartenenţei la comunităţi mai largi, coagulate în jurul preferinţelor comune pentru o formă sau alta de expresie.
Din fericire, luna oferă suficiente pretexte pentru escapade, inclusiv ca dispersie geografică, indiferent că aparţin de lifestyle - Mutat la Ţară Fest, din Homorâciu (Prahova), Luminaria –Festivalul Baloanelor cu Aer Cald, din Corbu (Constanţa), Wonder Family Fest, din Feleacu (Cluj) - sau de Pop culture, de la festivaluri specializate, precum cele de film (Anonimul, din Sfântu Gheorghe - Delta Dunării), Festivalul de Film şi Istorii Râşnov) sau teatru (Ideo Ideis, Alexandria), până la cele dedicate artelor în general: Eforie Colorat (Eforie Sud), Festivalul Internaţional de Arte Buzău, Zilele Nordului (Darabani, Botoşani), Sepsi Tabakó Festival (Sf. Gheorghe), Vadoo Fest (Vadu Oii, Buzău). Muzica va continua să fie cel mai apreciat limbaj de comunicare artistic la nivel de masă, astfel încât e natural ca unele dintre experienţe să o aibă ca epicentru, iar festivaluri ca Mumush (Adrianu Mare, Târgu Mureş), Fest în Vale (Breb, Maramureş), Holzstock (Hosman, Sibiu),
Amestec (Fundu Moldovei, Suceava) sau Codru Festival (Pădurea Verde, Timişoara) atrag publicul în descoperirea şi revalorizarea naturii, culturii şi tradiţiilor specifice regiunilor respective. Asta nu înseamnă că nu există şi opţiuni de evenimente muzicale “just for fun”, concepute pentru paliere diferite de vârstă, de la generaţiile tinere (Young Island Festival, Bacău, Wild Parade, Mamaia Nord, Focus in the Park, Sibiu) până la cele animate de nostalgii (We Love Music din Râmnicu Vâlcea, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia), fără a omite deja consacratele Summer Well şi Untold August rămâne însă o lună a muzicii Rock, mai ales că începe cu Rockstadt Extreme Fest, aşa că în zona “zgomotoasă” chiar avem de unde alege, de la Uriah Heep sau Trooper până la Eluveitie ori Semnal M, în funcţie de festivalurile la care vom fi prezenţi: Constelaţii Rock (Râmnicu Vâlcea), Wild Experience Fest (Corbu, Harghita), Bucovina Motorfest (Suceava), Moto Rock (Horia, Neamţ), Danube Rock Revolution (Galaţi), Rock Revolution Fest (Bobâlna, Cluj), Posada Rock (Câmpulung Muscel), Symphonic Metal Echoes (Alba Iulia).
Firile predispuse la audiţiile tihnite au de ales luna aceasta, dacă le place muzica Folk, între Banat (Gărâna Folk, Caraş Severin) şi litoral (Folk Fest Remember, Costineşti), iar dacă sunt ahtiate după Blues, între Braşov Jazz & Blues Festival şi Blues in the Garden (Dărmăneşti, Bacău) sau pot ajunge la ambele, întrucât au date de desfăşurare şi lineupuri complet diferite. Cât despre iubitorii de muzică clasică, aceştia cu siguranţă au deja rezervare la evenimentele din cadrul tradiţionalelor festivaluri transilvane Musica Barcensis şi ICon Arts, ca să nu mai vorbim de Festivalul George Enescu, aşa că ne vedem direct la festival... oricare ar fi acesta.
August 2025
www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti
ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE
ISSN 2559-172X
Apare gratuit, lunar. Nr. 8 (586) - August 2025
Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova Iași, Timișoara.
Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro
Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro
Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro
Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro
Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro
Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro
Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro
Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro
Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Tibi Oprița, tibi.oprita@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro Distribuție: Dan Budoi
EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor: Adina Chirvasă site@zilesinopti.ro Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro Distribuție: Pop Eugen Claudiu
EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro
EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro
Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.
Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro
ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.
Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A
Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Din 2019 este Director al Dracula Film Festival și Director artistic al Brașov Jazz & Blues Festival.
Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente/ Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotografie Arty.
Gruia este jurnalist. A absolvit Facultatea de Litere, cu o lucrare de licență despre influența culturii americane asupra literaturii române.
E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV și reviste lucioase...
Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.
Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.
Alex Mușat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzică Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.
Delia este jurnalistă și face selecția de evenimente culturale pentru rubricile de recomandări. Realizează reportaje și interviuri din spațiul teatral și festivalier.
Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, fi lm și artele performative.
La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne)obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și „pop-up” stories.
Contributori
Ioana Aldea
Berti Barbera
Alexandra Bujeniță Ștefan Iancu
Adina Barbălată
Răzvan Sădean
Cosmin Dragomir
Laura Cozmîncă
Cezar Deli-Iorga
Adina Chirvasă
Adriana Sohodoleanu
Anca Macoviciuc
Ștefan Chirițescu
Liviu Mereuță
Evantia Barca
Roxana Lăpădat
Andrada Dincă
POP-UP STORiEs:
PAGINA 13-15
Când parfumul devine artă: Shalimar, la 100 de ani
PAGINA 76-77
PARDON BREWERY Berea artizanală vie, care nu stă pe raft
Capitolul FILM
PAGINA 17
ANCA MACOVICIUC:
Prezență românească importantă la Festivalul de Film de la Locarno
PAGINA 21
Premierele lunii
PAGINA 22-23
Băieţii răi 2
PAGINA 25
Să o aduci înapoi
PAGINA 26-27
Un polițist cu explozie întârziată
PAGINA 28-29
Vionerea și mai trăsnită
PAGINA 31
Materialiștii
PAGINA 33
Prins cu mâța-n sac
PAGINA 34-35
Ştrumfii: Filmul
PAGINA 37
Familia Rose
PAGINA 39
POINT OF VIEW: „28 Years Later”
Shalimar, la 100 de ani | Într-o lume în care arta s-a exprimat, de-a lungul timpului, prin culoare, cuvânt sau sunet, parfumul rămâne o formă de creație subtilă, dar extrem de puternică.
Capitolul ARTĂ
SUSȚINUT DE
PAGINA 41
TEODORA BRATU: Culorile
secolului XX
PAGINA 42-43
ARTĂ FOTOGRAFICĂ:
Interviu LUCA BERTI
PAGINA 45
ARTE VIZUALE: O „față” aparte a scenografiei
PAGINA 46-47
ART (Hi)STORIES: The Rocky Horror Picture Show
PAGINA 48-49
REMEMBER: Le Corbusier, artistul din spatele arhitectului
PAGINA 51
TEATRU: 25 de artiști intră în competiție la Gala HOP 2025
PAGINA 52-53
BODY ART: FLAVIA
TRITEAN
PAGINA 55
ADINA BARBĂLATĂ: De ce iubim muzica phonk: gym & drifts
PAGINA 56
INDIE STAR: FRANKIE
COSMOS
PAGINA 57
MUZICĂ NOUĂ
PAGINA 58-59
DIALOGURI FĂRĂ NOTE: SARI SCHORR
PAGINA 60-61
ANIVERSARE: OSCAR
PETERSON
PAGINA 62
ALBUM: Sabrina Carpenter
PAGINA 63
OMUL CU DISCURILE
PAGINA 65
ȘTEFAN CHIRIȚESCU: Bulgaria în pahar
PAGINA 66
GURMAND: O salată de vară, într-o seară
PAGINA 67
TOP Eat: 6 restaurante cu pește și fructe de mare
PAGINA 68-66
SERGIANA: Vara-i o Sărbătoare
PAGINA 71
PE GUSTUL NOSTRU: Sniperi și tomate, o poveste despre Sarajevo
PAGINA 72
Drink: O întâmplare ciudată cu un câine care și-a dat numele unui produs craft premium românesc, Zen Gin
PAGINA 73
TOP Drink: 6 grădini de vară din țară
Capitolul LIFESTYLE
PAGINA 79
ANDRADA DINCĂ: Sus pălăria! Pălăriile își reintră în drepturi în 2025
PAGINA 80-81
DESTINAȚII: Creta, Rhodos, Corfu și Zakynthos
PAGINA 82-83
AWARDS: Parfumul lunii august & Spirits award, august 2025
PAGINA 84-85
PAGINA 72-73
MIXOLOGY: Ce bei când nu bei... alcool? Băuturi fresh pentru zile toride
Vară incandescentă şi cool... la piscină
ARHITECTURĂ:
DESIGN: Interviu cu SMARANDA ISAR
PAGINA 86-88
FASHION: Vară incandescentă şi cool... la piscină
PAGINA 89-91
ARHITECTURĂ:
Arhitectura de interior: Între artă aplicată și coerență identitară
PAGINA 93-97
FASHION EVENT: POOL FASHION SHOW 2025
Cel mai chic eveniment al verii
PAGINA 98
VIDEO GAMES: Jocuri pentru cei care nu se cred gameri
Într-o lume în care arta s-a exprimat, de-a lungul timpului, prin culoare, cuvânt sau sunet, parfumul rămâne o formă de creație subtilă, dar extrem de puternică. Cu 100 de ani în urmă, Parisul găzduia
Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes, un eveniment care consacra, oficial, stilul Art Deco
Dacă la începutul secolului XX, stilul
Art Nouveau impunea o estetică feminină, respingând simetria clasică în favoarea formelor inspirate din natură, liniilor fluide și curbate, ornamentației elaborate, tonurilor pastelate și nuanțelor naturale, după Primul Război Mondial, Art Decos-a afirmat ca reacție directă la această sensibilitate decorativă.
Punând accentul pe rigoare geometrică, simetrie, linii drepte și forme stilizate, mișcarea a adus cu sine o paletă cromatică mai îndrăzneață, utilizând materiale precum lacul, lemnul exotic, alama, sticla sau marmura
pentru a exprima eleganță și eficiență. Stilul nu celebra astfel nostalgia unei epoci care respingea industrializarea și separarea actului de concepere de cel de producere efectivă a obiectului, ci îmbrățișa progresul tehnologic, dominat de un nou spirit.
Evenimentul din 1925, care a atras în șase luni aproximativ 15 milioane de vizitatori, a marcat un moment esențial pentru o nouă exprimare creativă, care avea să devină din ce în ce mai populară: parfumeria. În cadrul expoziției, parfumeria franceză a fost recunoscută ca ramură distinctă, fiind reprezentată, la momentul respectiv, de Robert Bienaimé, sprijinit de Pierre Guerlain.
Alături de alte nume emblematice ale parfumeriei franceze, precum Coty, Houbigant, Roger & Gallet sau Lubin, Guerlain a avut un rol esențial în promovarea parfumului ca formă de artă decorativă. Contribuția lui a consolidat prestigiul internațional al brandului, punând în valoare atât elementul olfactiv, cât și ambalajul, pe care l-a transformat într-un obiect de lux. Shalimar, un parfum revoluționar nu doar prin compoziția sa, ci și prin povestea care îl însoțește, a schimbat industria pentru totdeauna.
Inspirat de legenda indiană a împăratului
Shah Jahan și a soției sale, Mumtaz Mahal, în memoria căreia a fost ridicat celebrul Taj Mahal, Jacques Guerlain a creat un parfum care poartă numele grădinilor Shalimar, locul de întâlnire al celor doi îndrăgostiți. El a integrat, pentru prima dată, vanilia într-o compoziție alături de bergamotă, iris, opoponax și tămâie. Pe lângă aroma inconfundabilă, sticla elegant curbată, cu capac în formă de evantai albastru, realizată de faimosul producător de cristal
Maison Baccarat pentru a aminti de fântânile din grădinile Mughal, a devenit un simbol al luxului Art Deco. Reunind povestea, mirosul și prezentarea vizuală, Guerlain a creat o formă de artă completă.
Pentru marile case de parfumerie, ambalajul nu reprezintă doar un simplu recipient, ci
o extensie a identității de brand. Shalimar, în edițiile sale de colecție, a fost reinterpretat inclusiv de vizionarul Art Nouveau René Lalique. Colaborările sale cu parfumeriile începutului de secol XX au dat naștere unor sticle decorate cu motive florale, imagini delicate și capace inspirate din natură sau mitologie. Unele dintre ele, gravate manual și împodobite cu foiță de aur sau pietre prețioase, au devenit astăzi piese de muzeu vânate de colecționari.
După succesul Shalimar, parfumierii au început să investească din ce în ce mai mult în designul produsului. René Lalique și-a continuat misiunea, creând modele spectaculoase pentru Maison D’Orsay sau Worth. Sub îndrumarea sa, sticla a căpătat un aspect mat, a fost decorată, iar capacele au început să fie sculptate, devenind reale bijuterii. Această perioadă marchează și apariția primelor ediții limitate, destinate exclusiv clienților fideli sau colecționarilor.
După ce și-a început cariera studiind pictura și călătorind prin Europa, unde a fost influențat de estetica Art Nouveau, Louis Comfort Tiffany, fiul lui Charles Lewis Tiffany, fondatorul casei Tiffany & Co., a devenit unul dintre pionierii artei decorative în America începutului de secol XX. Tiffany Glass, cea mai importantă realizare a sa, reprezintă o tehnică inovatoare de prelucrare a sticlei colorate, folosită frecvent în fabricarea lămpilor, vitraliilor și altor obiecte, precum
sticlele de parfum, care urmau să fie expuse ca piese decorative pe măsuțele de toaletă.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, accesul la ingredientele pentru parfumuri a fost limitat, iar multe materii prime, precum uleiurile esențiale naturale, au devenit dificil de procurat din cauza blocadelor. Totuși, pentru a face față perioadei, casele au început să utilizeze ingrediente sintetice sau alternative, transformând parfumeria într-un refugiu emoțional care oferea oamenilor alinare și un sentiment de normalitate.
După încheierea războiului, un val de optimism a adus revenirea la eleganță, iar parfumeria a început să exprime speranța unei noi ere. Vedetele de la Hollywood au transformat parfumul într-un simbol și i-au consolidat statutul.
În 1946, Elsa Schiaparelli a creat una dintre cele mai originale sticle din istorie, alături de Salvador Dalí. Obiectul de artă, pe care l-a numit Le Roy Soleil, a fost fabricat de Maison Baccarat și lansat într-o ediție limitată de 2000 de exemplare. Designul sticlei reprezenta un soare împodobit cu păsări care simbolizau speranța și eliberarea Franței de sub ocupația nazistă. Continuând această tematică, sticla parfumului L’Air du Temps, lansat de Nina Ricci în 1948, ilustra doi porumbei, un alt simbol al libertății. Inspirat de stilul Art Deco, Pierre Dinand a înființat în 1968 Ateliers Dinand, o companie specializată în designul ambalajelor pentru parfumuri și produse de lux. De-a lungul carierei, Dinand a contribuit la peste 1000 de ilustrații și linii cosmetice, consolidându-și reputația de unul dintre cei mai influenți artiști din industrie.
Printre creațiile sale emblematice regăsim Yves Saint Laurent Opium, inspirat de recipientul tradițional purtat de bărbații japonezi în perioada Edo (numit inrō), Dior Eau Sauvage, Paco Rabanne Calandre și Calvin Klein Eternity. În 2015, el a adus la viață și viziunea casei Vilhelm Parfumerie. Definit ca o bibliotecă olfactivă în care fiecare parfum spune o poveste unică (Poets of Berlin, Dear Polly, Morning Chess), brandul amintește de spiritul legendarului Shalimar, în care parfumul nu este doar un accesoriu, ci o expresie senzorială a unei amintiri.
După colaborarea cu Elsa Schiaparelli, Dalí a pătruns în universul parfumeriei în anii ‘80, lansând Salvador Dalí Femme. Inspirat de un detaliu al tabloului Apparition of the Face of Aphrodite of Knidos, artistul descria parfumul ca fiind cea mai intimă formă de memorie lichidă. Mai departe, în 1993, Jean Paul Gaultier a lansat Classique. Sticla a devenit rapid un obiect legendar datorită bustului stilizat al unei femei în corset roz pal, evocând figurile care i-au marcat cariera (de la bunica sa până la Madonna).
În ultimele decenii, parfumeria a trecut prin numeroase schimbări. Odată cu ascensiunea parfumurilor de nișă, dominate de branduri precum Diptyque, Byredo, Frederic Malle sau Le Labo, care pun accent pe creativitate, originalitate și calitate artistică, ambalajul a revenit în centrul atenției nu doar ca element funcțional, ci ca obiect de colecție. Social media a redefinit relația consumatorului cu parfumul, devenit, în prezent, o carte de vizită pe care o purtăm, alături de o identitate și un set de valori, în fiecare zi.
Șase filmeproduse sau co-produse de companii românești vor fi prezente anul acesta la cea de-a 78-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Locarno (6–16 august), unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din Europa. Lungmetrajele Dracula (Saga Film) și Sorella di Clausura (microFILM) sunt în competiția internațională, alături de Dumnezeu nu ne va ajuta / God Will Not Help (co-producție minoritară microFILM), Nu mă lăsa să mor (Saga Film) concurează în secțiunea Cineasti del Presente, scurtmetrajul Index (Tangaj Production), în Concorso Corti d'Autore, iar documentarul Green Light (Zenobia Film), în Semaine de la Critique.
Câștigător în 2023 al Premiul Special al Juriului pentru lungmetrajul Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii și în 2016 pentru Inimi cicatrizate, regizorul Radu Jude își prezintă anul acesta la Locarno cel mai recent film, Dracula, ce pornește de la legenda celebrului vampir și de la figura lui Vlad Țepeș şi propune o suită de povești radical diferite ca stil și formă, de la pulp la avangardă, de la literar la grotesc, de la fantastic la hiperrealist. Ivana Mladenović revine la Locarno - unde a câştigat în 2019 Premiul Special al Juriului secţiunii Cineasti del Presente pentru Ivana cea Groaznică -, de data aceasta în competiția internațională, cu Sorella di Clausura, film despre o pasiune transformată în obsesie: îndrăgostită de un artist pe care l-a văzut la TV, o tânără dintr-un sat de la marginea Timișoarei visează să-l întâlnească cu sprijinul unei cântărețe despre care se zvonește că l-ar cunoaște bine.
Tot în competiția internațională se află Dumnezeu nu ne va ajuta, al cineastei Hana Jušić, co-producție internaţionalăcare prezintă modul în care dinamica unei comunități montane izolate se schimbă odată cu apariția unei străine. Filmul îl are în distribuție și pe actorul Bogdan Farcaș, iar designul și mixajul de sunet sunt semnate de Marius Leftărache, responsabil de sunet și pentru scurtmetrajul Index, produs de Anamaria Antoci și Anda Ionescu. Index, scris și regizat de Radu Muntean, cu Adrian Văncică și Alexandru Bumbariuc, va fi proiectat la Locarno în secțiunea Concorso Corti d'Autore.
În secțiunea Cineasti del Presente va avea loc premiera mondială a filmului Nu mă lăsa să mor, regizat de Andrei Epure, având-o pe Cosmina Stratan în rolul principal, o comemorare a unei vieți care a lăsat urme ambigue şi oscilează între semi-comedie și semi-horror, iar în cadrul Semaine de la Critique va fi prezentat, tot în premieră mondială, documentarul Green Light, în regia moldoveanului Pavel Cuzuioc, care deschide o perspectivă expresivă asupra realității profesionale tulburătoare a unui cunoscut neuropsihiatru, a cărui practică se desfășoară într-un domeniu plin de controverse și incertitudini.
Titlu original: The Bad Guys 2
Regia: Pierre Perifel, JP Sans
Cu: Sam Rockwell, Zazie Beetz, Awkwafina, Anthony Ramos
Gen: Animație, Aventuri
Durata: 104 minute
Distribuit de: Vertical Entertainment
Premieră în România: 1 august 2025
PREMIERA 8 AUGUST
Titlu original: Freakier Friday
Regia: Nisha Ganatra
Cu: Jamie Lee Curtis, Chad Michael Murray, Stephen Tobolowsky, Lindsay Lohan
Gen: Comedie, Familie
Durata: 80 de minute
Distribuit de: Forum Film România
Premieră în România: 8 august 2025
Titlu original: Certains l’aiment chauve
Regia: Camille Delamarre
Cu: Kev Adams, Michaël Youn, Rayane Bensetti, Chantal Ladesou
Gen: Comedie
Durata: 86 de minute
Distribuit de: Ro Image 2000
Titlu original: The Naked Gun
Regia: Akiva Schaffer
Cu: Liam Neeson, Paul Walter Hauser, Pamela Anderson, Kevin Durand
Gen: Acțiune, Comedie
Durata: 85 de minute
Distribuit de: Ro Image 2000
Premieră în România: 1 august 2025
Titlu original: Materialists
Regia: Celine Song
Cu: Pedro Pascal, Chris Evans, Dakota Johnson
Gen: Comedie, Romantic Durata: 116 minute
Distribuit de: InterComFilm Distribution Premieră în România: 15 august 2025
Titlu original: Das Licht
Regia: Tom Tykweru
Cu: Marius Biegai, Tala al-Deen, Elke
Biesendorfer, Jessica Brösicke
Gen: Dramă
Durata: 162 de minute
Distribuit de: CAY Films
Titlu original: Bring Her Back
Regia: Danny Philippou, Michael Philippou
Cu: Sally Hawkins, Billy Barratt, Stephen
Phillips, Sally Anne Upton, Jonah Wren Phillips
Gen: Horror
Durata: 99 de minute
Distribuit de: InterComFilm Distribution
Premieră în România: 1 august 2025
Titlu original: Nobody 2
Regia: Timo Tjahjanto
Cu: Connie Nielsen, Christopher Lloyd, Sharon Stone, Bob Odenkirk
Gen: Acțiune, Comedie, Thriller
Durata: 92 de minute
Distribuit de: Ro Image 2000
Premieră în România: 15 august 2025
Filmul
Titlu original: Smurfs
Regia: Chris Miller
Gen: Animație, Aventuri, Comedie
Durata: 85 de minute
Distribuit de: Ro Image 2000
Premieră în România: 29 august 2025 Bald is the new black
Cu: Hannah Waddingham, Natasha Lyonne, Dan Levy, Kurt Russell, John Goodman, Rihanna
Premieră în România: 22 august 2025
Titlu original: Caught Stealing
Regia: Darren Aronofsky
Cu: Austin Butler, Vincent D’Onofrio, Zoë Kravitz, Liev Schreiber, Griffin Dunne
Gen: Crimă, Thriller
Durata: 100 de minute
Distribuit de: InterComFilm Distribution
Premieră în România: 29 august 2025
Premieră în România: 22 august 2025
Titlu original: The Roses
Regia: Jay Roach
Cu: Benedict Cumberbatch, Olivia Colman, Allison Janney, Andy Samberg
Gen: Comedie, Dramă
Durata: 100 de minute
Distribuit de: Forum Film România
Premieră în România: 29 august 2025
Răufăcătorii noștri „răufăcători” se întorc în cinematografe pe 1 august, iar de data asta nu sunt singuri. Băieţii Răi, acum retrași din lumea fărădelegilor, se străduiesc din răsputeri să fie de partea binelui, dar, în loc să-și vadă de viața lor liniștită, se trezesc aruncați, fără voia lor, într-un jaf cu miză uriașă, care-i poartă prin toată lumea. Capul operațiunii? O nouă echipă de infractoare la care nu s-a așteptat nimeni: Fetele Rele! Așadar, cea mai șmecheră gașcă de animale proscrise revine cu și mai multe hohote de râs, răsturnări de situație și emoție! În Băieţii răi 2 acțiunea se intensifică pe măsură ce Domnul Lup și banda sa înfruntă un nou personaj negativ care încearcă să le dea peste cap planul de a deveni cetățeni onești. Cu un umor ascuțit și întorsături inteligente de situație, dar și o nouă intrigă, această continuare animată se dovedește a fi o înlănțuire constantă de distracție și haos, dar care se adresează spectatorilor de toate vârstele, pentru că explorează dileme morale și teme precum identitatea, acceptarea sau schimbarea. TEXT DE LAURA COZMÎNCĂ
The Bad Guys 2 ne poartă într-o poveste plină de umor și acțiune, unde vechile obiceiuri mor greu. Personajele se găsesc de data aceasta la o răscruce inedită. După ce au lăsat în urmă o viață de infractori notorii pentru a îmbrățișa rolul de „Băieți Buni”, echipa noastră se luptă să câștige încrederea și acceptarea unei lumi care încă îi privește cu suspiciune. Tocmai când credeau că au agățat mănușile de jaf în cui și s-au „pensionat”, o surpriză neașteptată îi readuce în vechea lor lume: o bandă de infractoare,
formată exclusiv din femei, îi forțează să execute o „ultimă slujbă”! Vor reuși oare foștii răufăcători să navigheze cu succes prin această nouă provocare fără a recădea în vechile tentații? Sau chiar le este destinat să-și reia locul de onoare în lumea subterană a crimei? Pentru a afla răspunsul, nu-ți rămâne decât să vizionezi această aventură plină de răsturnări de situație, misiuni imposibile și întrebări care taie în profunzimea fiecărui personaj.
De la proscriși la eroi
Primul film, lansat în 2022, a fost un succes neașteptat și revigorant în peisajul animațiilor moderne. Inspirat din seria de cărți omonime scrisă de Aaron Blabey, The Bad Guys aduce în prim-plan o gașcă simpatică de personaje negative: un lup, un șarpe, un rechin, un piranha și un păianjen, care decid să-și schimbe soarta, apucându-se de furtișaguri. Publicul a fost cucerit instant de stilul vizual aparte, umorul inteligent și dinamica de grup construită impecabil. Acest prim film din ceea ce avea să devină o serie, prin modul în care au fost construite dialogurile, centrează teme precum stereotipuri, etichete sociale și nevoia profund umană de a fi acceptat pentru ceea ce poți deveni, nu pentru ceea ce ai fost.
În The Bad Guys 2, echipa se află pe un drum mai greu: drumul menținerii promisiunii făcute. Nu mai e vorba doar de dorința de a deveni mai buni, ci de lupta continuă cu impulsurile, prejudecățile din jur și, acum, o competiție formidabilă. În completare, Fetele Rele aduc filmului și mai multă acțiune, replici savuroase, iar, pe lângă asta, o altă perspectivă asupra ideii de echipă, loialitate și supraviețuire în lumea criminalității. Totodată, noua distribuție vocală (Danielle Brooks, Maria Bakalova și Natasha Lyonne) completează perfect echilibrul fragil dintre trecut și prezent.
stilul vizual și atmosfera sonoră
The Bad Guys 2 nu este doar o poveste captivantă, ci o adevărată sărbătoare vizuală și auditivă. Stilul de animație inconfundabil inspirat din benzi desenate, graffiti urban și cinema noir, oferă o
www.zilesinopti.ro
identitate artistică distinctivă, ce scoate filmul în evidență în peisajul contemporan. Scenele de acțiune sunt spectaculoase, iar ritmul dinamic transformă fiecare secvență într-o experiență intensificată și de paleta de culori mult mai bogată. În tot acest puzzle, regizorul Pierre Perifel reușește să construiască un univers coerent, în care fiecare detaliu vizual este atent calibrat.
Muzica semnată de Daniel Pemberton completează perfect acest univers, alternând între secvențe tensionate, accente funky și momente lirice. Astfel, soundtrack-ul devine parte integrantă a narațiunii, contribuind la creșterea tensiunii și la conturarea emoțională a fiecărui moment cheie. Inserția piesei „Bad Guy” a lui Billie Eilish, prezentă în trailer, nu este întâmplătoare, ci subliniază cu ironie blândă statutul permanent ambiguu al personajelor principale. Dincolo de asta, The Bad Guys 2 promite realmente să fie una dintre cele mai spectaculoase animații ale anului, un film care aduce înapoi tot ce ne-a plăcut în primul, dar și multe elemente noi, îndrăznețe și provocatoare.
În Băieţii răi 2, transformarea simpaticelor animăluţe din infractori notorii în anti-eroi iubiți continuă, aducând cu sine o doză și mai mare de dezvoltare emoțională și peripeții hilare, iar mizele cresc considerabil odată cu apariția fioroaselor Fete Rele, care adaugă un strat de prospețime, imprevizibilitate și tensiune acțiunii, ele nefiind doar niște rivale pe măsură, ci și o oglindă a trecutului echipei noastre. Prin urmare, nu ratați această aventură plină de farmec, în care ștrengăria nu intră în contradicţie cu dorinţa de a reveni la calea cea bună.
Frații Danny și Michael Philippou, mințile creative din spatele succesului Talk to Me, revin acum pe marile ecrane cu Să o aduci înapoi (Bring Her Back), un horror psihologic australian ce explorează adâncimile durerii, obsesiei și supranaturalului. O incursiune sfâșietoare în trauma umană și în fragilitatea relațiilor de familie. Povestea începe odată cu moartea subită a tatălui lor, care îi lasă pe frații vitregi Andy și Piper în grija unei asistente maternale aparent binevoitoare, Laura. În casa izolată a acesteia, departe de lume și de orice sprijin, cei doi îl întâlnesc pe Oliver, un băiețel mut, cu un comportament straniu și neliniștitor. Pe măsură ce zilele trec, devine clar că Laura ascunde mai mult decât durerea unei pierderi. Ea pune la cale un ritual ocult periculos pentru a o aduce înapoi pe fiica sa decedată, Cathy. În tot acest timp, Oliver devine tot mai tulburat, iar atmosfera din casă se transformă treptat într-un coșmar.
Interpretarea remarcabilă a actriței Sally Hawkins aduce o profunzime rar întâlnită în astfel de producții. Portretizarea Laurei este sfâșietoare: o mamă fragilă, prinsă între disperare și credința irațională că moartea poate fi inversată. Alături de ea, tinerii actori Billy Barratt și Mischa Heywood au o prestație sinceră, emoționantă, de o vulnerabilitate autentică.
www.zilesinopti.ro
confruntă cu dileme morale greu de gestionat. Între spaima de necunoscut și dorința de a înțelege ce se întâmplă, el este împins spre un adevăr greu de dus. Tensiunea psihologică se mărește constant, iar supranaturalul nu este doar un element de fundal, ci o extensie firească a durerii nemăsurate. Filmul nu oferă răspunsuri simple și nici alinare facilă, dar tocmai de aceea impactul său emoțional este atât de puternic. Este un film despre dor, limitele iubirii și tentația periculoasă de a controla ceea ce nu poate fi controlat.
Bring Her Back (premiera: 1 august) se impune rapid ca un clasic modern al genului horror, consolidând poziția fraților Philippou drept „maeștri ai doliului”. Regia lor se distinge prin abilitatea de a construi și susține o tensiune apăsătoare, presărată cu momente de umor negru, simboluri subtile și revelații dure. Atmosfera e densă și apăsătoare, iar fiecare detaliu vizual și fiecare decizie narativă susțin tema centrală a filmului: durerea unei pierderi care nu poate fi acceptată.
Andy (Barratt), adolescentul copleșit de vinovăție și responsabilitatea de a-și proteja sora mai mică, se
Dacă ești pregătit pentru o experiență cinematografică provocatoare, care îți va pune la încercare percepțiile și te va forța să reflectezi asupra naturii umane și a fragilității psihicului în fața pierderii, Să o aduci înapoi este un film pe care trebuie să-l vezi pe marele ecran.
a peste trei decenii de la ultimele peripeții ale legendarului locotenent Frank Drebin, interpretat memorabil de Leslie Nielsen Police Squad!, cât și în
atât în serialul cult trilogia cinematografică siguranță garantat.
The Naked Gun din anii
’80 și ’90, îndrăgita franciză revine în 2025 cu un nou capitol plin de umor absurd, gaguri vizuale savuroase și situații comice complet neașteptate. Noul film promite să readucă pe marele ecran spiritul inconfundabil al comediei care a marcat o epocă, oferind o comedie la care râsul va fi cu
Personajul original, locotenentul Frank Drebin, interpretat magistral de Leslie Nielsen, a fost un polițist bine intenționat, dar complet neîndemânatic, prins constant în situații-limită gestionate într-un mod deopotrivă stângaci și
hilar. În primul film,
2½: The Smell of Fear
The Final Insult
Olimpice. Împreună, cele trei filme au definit un de parodie polițistă. Apoi, cortina s-a lăsat peste
The Naked Gun: From the Files of Police Squad! (1988), Drebin încearcă să oprească un atentat asupra reginei Elisabeta a II-a. Continuările, The Naked Gun (1991) și Naked Gun 33⅓: (1994), l-au plasat în misiuni din ce în ce mai absurde, inclusiv în mijlocul unui complot energetic și în timpul unor Jocuri Olimpice. Împreună, cele trei filme au definit un stil inconfundabil de comedie slapstick cu accente de parodie polițistă. Apoi, cortina s-a lăsat peste aventurile lui Frank Drebin, iar timp de peste 30 de ani, fanii au rămas doar cu amintirile și replicile
devenite legendare.
premiera pe 1 august
În cel de-al patrulea film din franciză, ce are în cinematografele din România, Liam Neeson preia rolul emblematicului Frank Drebin Jr., fiul detectivului original, iar Pamela Anderson o interpretează pe Beth, o femeie misterioasă care solicită ajutorul echipei conduse de acesta după asasinarea fratelui său. Pe măsură ce investigația avansează, Drebin Jr. demască o conspirație complexă, plină de răsturnări de situație, personaje bizare și momente comice în stilul caracteristic al francizei. Umorul
comice în stilul caracteristic al francizei. Umorul
www.zilesinopti.ro
absurd și gagurile vizuale nu lipsesc, iar filmul jonglează cu măiestrie între suspans și hilaritate, oferind o experiență fresh pentru fanii vechi și noi deopotrivă.
Liam Neeson, recunoscut internațional pentru roluri dramatice și de acțiune, precum cele din Schindler’s List, Taken sau Kinsey, aduce un contrast deliberat și savuros în acest nou context comic. Gravitatea cu care interpretează replici ridicole sau reacționează la situații hilare amplifică efectul comic, așa cum o făcea și
Leslie Nielsen în original. Această disonanță intenționată între ton și conținut este, de fapt, esența succesului The Naked Gun, iar Neeson pare să îmbrățișeze pe deplin această moștenire. Actorul nord-irlandez a fost nominalizat la Oscar, Globurile de Aur și BAFTA pentru rolul din Schindler’s List (1993) și a primit, de-a lungul carierei, numeroase alte distincții, inclusiv titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru contribuțiile sale în artă și cultură.
Pamela Anderson, superstar global datorită rolului din Baywatch, revine spectaculos pe marele ecran în 2025, cu două roluri extrem de diferite. Pe lângă Beth din The Naked Gun, ea joacă și în drama independentă
The Last Showgirl, în regia Giei Coppola, unde interpretează o dansatoare de cabaret ajunsă la finalul carierei sale. Pentru această interpretare matură și emoționantă, Anderson a fost nominalizată la Globurile de Aur și la Screen Actors Guild Awards, marcând o etapă importantă de redefinire artistică.
Regia este semnată de Akiva Schaffer, membru al trio-ului The Lonely Island și autor al unor proiecte de comedie de nișă, dar cult, precum Popstar: Never Stop Never Stopping Schaffer reușește să păstreze esența vizuală și narativă a seriei originale, dar introduce și elemente noi, adaptate sensibilității publicului actual, fără a cădea în capcana modernizării forțate. Astfel, filmul promite să fie o punte reușită între omagiu și inovație.
Unul dintre aspectele interesante ale noului film este tocmai felul în care jonglează între referințele nostalgice și comentariile satirice la adresa realităților moderne. De la parodierea filmelor de acțiune actuale până la ironizarea tehnologiei, a birocrației și a excesului de corectitudine politică, The Naked Gun (2025) are potențialul de a deveni nu doar o comedie de succes, ci și un comentariu autoironic despre schimbările din industria filmului și din societate.
Mai mult, revenirea acestei francize într-un peisaj cinematografic dominat de supereroi, thrillere și continuări pretențioase poate fi văzută ca un act de curaj și o gură de aer proaspăt. Într-o perioadă în care comedia slapstick pare aproape dispărută de pe marile ecrane, The Naked Gun mizează pe un umor dezarmant de simplu, dar perfect calibrat, menit să aducă râsul înapoi în sălile de cinema.
n 2003, o adolescentă rebelă și mama ei rigidă se trezeau, peste noapte, în corpurile celeilalte. Rezultatul? Freaky Friday, o comedie Disney cu Jamie Lee Curtis și Lindsay Lohan, care nu doar că a sfidat clișeele, dar a și prins la public într-un mod greu de explicat. Era haioasă, da. Dar era și tandră, sinceră, neașteptat de profundă. Între două gaguri vizuale și o chitară rock, filmul spunea ceva important: că e greu să fii om, oricât de tânăr sau de matur ai fi. Și că, poate, empatia e o formă de magie.
Au trecut peste 20 de ani.
Între timp, Lindsay Lohan a ieșit din adolescență și a intrat în lumina crudă a presei de tabloid, ca apoi să reapară, mai recent, într-o versiune calmă și împăcată cu sine. Jamie Lee Curtis a câștigat un Oscar și a devenit o voce tot mai puternică pentru rolurile feminine din cinema. Iar fanii, tăcuți sau insistenți, n-au uitat niciodată acel film cu schimbul de corpuri și inima mare. Așa s-a născut Freakier Friday, ce va avea
premiera la noi pe 8 august. Nu dintr-o idee de marketing, ci dintr-o nevoie - a actorilor, a publicului, a poveștii în sine - de a reveni. Dar, de data asta, mai adânc.
În continuarea filmului-cult, Tess Coleman nu mai e doar o mamă stresată. E o autoare celebră, psihologă cu turneu editorial, căsătorită de 20 de ani (Mark Harmon revine cu discreție elegantă) și bunică. Anna, fiica ei, e acum mamă, la rândul ei, manager pentru o vedetă pop de succes și prinsă într-o poveste de dragoste cu
un chef visător și tată singur, Eric (Manny Jacinto). Harper, nepoata de 15 ani, e pasionată de surfing și în conflict constant cu tot ce înseamnă reguli. Iar Lily, fiica lui Eric, e o adolescentă cu vise de fashion și replici tăioase.
Totul e în tensiune: generații care nu se înțeleg, mame care nu comunică, fiice care nu se simt văzute. O lume în care fiecare e prins în propriul rol, fără prea multă libertate de mișcare. Până când o clarvăzătoare bizară, interpretată cu poftă de joc
de Vanessa Bayer, declanșează (din greșeală, evident) un nou schimb de corpuri. Doar că, de data asta, e un domino: Tess devine Lily. Anna devine Harper. Trei generații, patru femei, o avalanșă de confuzie. Iar magia nu mai vine doar cu râsete, ci și cu revelații dureroase. Ce înseamnă să fii mamă? Ce înseamnă să fii copil? Și, mai ales, cum construiești o familie când fiecare poartă propriul bagaj - uneori tăcut, alteori exploziv?
„Mi-am dorit mereu o continuare”, spune Lindsay Lohan, într-un interviu recent. Dar n-a forțat-o. A lăsat timpul să curgă, până când viața reală a făcut-o să înțeleagă, cu adevărat, ce însemna să fii în pielea mamei tale. Jamie Lee Curtis, în schimb, a fost mai vocală: a menționat public, la talk-show-uri, că vrea un sequel. Disney a ascultat. Iar când telefonul a sunat, scenarista Jordan Weiss a trebuit să închidă microfonul
„ca să pot țipa puțin”, după cum mărturisește.
Regia e semnată de Nisha Ganatra (The High Note), care recunoaște că la început a simțit presiunea. Dar undeva, în mijlocul haosului creativ, totul s-a legat. Distribuția s-a reunit. Povestea a crescut. Emoția a revenit. Temele filmului sunt ambițioase, dar servite cu umor cald: identitate, parenting, vinovății tăcute, dorințe neexprimate, moșteniri emoționale. În haine comice, dar cu substrat.
Natalie O’Brien, responsabilă cu costumele, se joacă spectaculos cu moda identitară: look-uri haute couture semnate Christian Siriano, ținute absurde, supradimensionate, kitsch asumat. Fiecare corp schimbat vine cu o garderobă care nu se potrivește deloc — și exact asta e ideea. „Această poveste e despre familie și schimbare”, spune Lohan. Ganatra o completează:
„M-a interesat întotdeauna
identitatea ca temă. Iar acest film e apogeul: ce înseamnă să fii altcineva, la propriu?”.
Los Angeles-ul devine și el personaj. E un oraș care pulsează, care respiră. De la Echo Park Lake la The Wiltern Theatre, de la The Record Parlour la plajele din Malibu — totul e filmat cu drag, ca o scrisoare de iubire către un oraș care n-a fost niciodată doar decor, ci stare de spirit. Nici trimiterile cinefile nu lipsesc. Scena cu Camaro-ul de la început e un omagiu discret, dar clar, adus lui Ferris Bueller’s Day Off Curtis și Lohan își regăsesc chimia ca și cum n-ar fi trecut nicio zi. „A fost fantastic să lucrez din nou cu ea”, spune Lohan. „Jamie aduce o lumină pe platou. Radiază”. Iar Curtis închide cercul cu o emoție sinceră: „Am putut s-o îmbrățișez. Să sărbătoresc că e mamă. A fost un moment special”. Alături de ele, Chad Michael Murray revine ca Jake („cu părul lui legendar”, glumește Lohan), iar noile talente - Julia Butters și Sophia Hammons - aduc prospețime și energie. Între generații apare o punte reală, nu doar un plot device.
Freakier Friday nu e doar un sequel. E o oglindă care îți arată cine erai când ai văzut prima dată filmul și cine ești acum. E o comedie feel-good care știe să te facă să verși o lacrimă când trebuie. E despre cum te poți pierde în viața altuia și cum, în acel proces, te poți regăsi pe tine. Și, da, e și puțin... freaky. În cel mai bun sens posibil.
Dakota Johnson, actriţă devenită populară
datorită francizei Fifty Shades, dar apreciată de cinefili pentru rolurile din drame multipremiate precum The Lost Daughter, Daddio sau Black Mass, joacă în noul film al cineastei sudcoreene Celine Song, nominalizată anul trecut la Oscar pentru Past Lives, rolul unei agente matrimoniale de succes, Lucy, care, în viaţa personală, se confruntă cu eterna întrebare: căsătorie din dragoste sau pentru bani? Pentru că cea care a întruchipat-o pe super-eroina Madame Web are de ales acum din postura de newyorkeză single între doi carismatici interpreţi de... super-eroi, Pedro Pascal (Mister Fantastic) şi Chris Evans (Captain America).
Primul, Harry, este fratele milionar al unui mire căruia
Lucy i-a aranjat nunta, iar cel de-al doilea, John, un fost iubit ce-şi asigură existenţa ca ospătar la evenimente. Pe scurt, un trunghi romantic ce aminteşte în egală măsură de setup-ul din Past Lives şi de Rom-Comurile agreabile, dar lipsite de ambiţii, din anii ’80-’90... doar că Materialists se relevă a fi o dramedie mai profundă de atât, fără a renunţa însă la componenta de entertainment. De ce? Pentru că ia dragostea în serios, abordare tot mai rară într-o cultură socială în care fundamentul emoţional al relaţiilor este erodat de consumerism.
Privit eminamente din perspectivă feminină, Materialiştii combină într-
un mod realmente inspirat
- Celine Song fiind şi autoarea scenariului - două planuri distincte, cel al comediei romantice, în care o tânără din mediul urban este pusă în fața unei alegeri dificile, dat fiind faptul că fiecare dintre
pretendenţi are atuuri de netrecut cu vederea (Harry nu este doar bogat, dar şi un comper fermecător, iar “loser”-ul John manifestă un nivel de înţelegere şi empatie pe care şi l-ar dori orice partener de viaţă), precum şi cel al disecţiei, prin intermediul dialogurilor, a felului în care implicarea emoţională în raporturile cu ceilalţi poate afecta sau chiar modela identitatea unei persoane.
După cum spune chiar Song, “ne-am prins cum să fabricăm plastic, însă în continuare nu ne dăm seama ce e dragostea”, iar filmul ei contemplativ este menit să ne facă să medităm asupra acestei teme, mai ales că Lucy se poziţionează “matematic” în acest triunghi... este conştientă de goliciunea ei interioară, se dispreţuieşte pentru asta şi explorează în mod obstinat căi de a ieşi din carcasa cool sau de a-i găsi un sens care să o împlinească sufleteşte. Cât de mult va rezona fiecare cu Materialiştii rămâne de văzut, începând din 15 august.
„Caught Stealing”
Pregătiți-vă pentru o incursiune în subteranele New York-ului anilor '90, deoarece Caught Stealing (Prins cu mâța-n sac), cel mai nou proiect al celebrului regizor Darren Aronofsky (Requiem for a Dream, Black Swan, The Whale), este programat pentru lansarea în România pe 29 august, acest Crime-Thriller adaptat după romanul omonim al lui Charlie Huston promiţând o experiență cinematografică plină de tensiune, umor negru și o distribuție de zile mari. Drumul spre ecran al cărţiia fost unul lung, proiectul aflându-se în diverse etape de dezvoltare timp de aproximativ 15 ani, perseverență ce indică potențialul remarcabil al poveștii și dedicarea echipei de a o aduce la viață în cea mai bună formă posibilă.
În centrul acțiunii se află Hank Thompson (Austin Butler), un fost jucător de baseball a cărui carieră a apus prematur, iar viața sa a luat o turnură neașteptată și periculos de întunecată. Totul începe când Hank acceptă, cu o naivitate aproape comică, să aibă grijă de pisica excentricului său vecin, Russ (Matt Smith), un punker a cărui apariție rebelă ascunde o latură întunecată. Într-o lume a haosului și a violenței, Yvonne, personajul interpretat de talentata Zoë Kravitz, apare
ca un punct de echilibru, o prezență enigmatică ce i-ar putea oferi lui Hank nu doar o șansă la dragoste, ci și o posibilă cale de scăpare.
Unul dintre punctele forte ale filmului este, fără îndoială, selecția de actori, care reunește nume sonore și talente incontestabile ale cinematografiei contemporane. Pe lângă Butler, Smith și Kravitz, din distribuție mai fac parte Regina King, Liev Schreiber, Vincent D'Onofrio și Griffin Dunne. Un element surpriză vine din partea starului
muzical Bad Bunny (Benito A. Martínez Ocasio), care își face apariția într-un rol de gangster portorican.
Sub bagheta lui Darren Aronofsky, cunoscut pentru filmele sale contemplative și adesea sumbre despre explorarea psihicului uman și a obsesiilor, Caught Stealing marchează o ușoară, dar incitantă deviere tonală. Regizorul însuși a declarat că își dorește o abordare mai lejeră și mai entertaining pentru acest proiect, o „comedie neagră” în stilul filmelor cu gangsteri din anii '90, dar păstrând totodată tensiunea și stilul vizual distinctiv specific genului Thriller. Această schimbare de registru intrigă, oferind publicului o nouă fațetă a muncii sale regizorale și demonstrându-i versatilitatea. Rămâne de văzut dacă Prins cu mâța-n sac va reuși să fure, la propriu, inimile publicului și să devină unul dintre cele mai memorabile și discutate filme ale anului.
„Ștrumfii: Filmul”
Mai mult decât o ciupercă: ce înseamnă să fii smurf în 2025
Într-o epocă în care reboot-ul e literă de lege, iar studiourile hollywoodiene scormonesc prin sertarele culturii pop ca niște colecționari de viniluri rare, Smurfs (premiera: 29 august) nu este doar un alt exercițiu de reciclare nostalgică. Nu, nu e încă un “remember this?” cu CGI glossy. E ceva ce pare gândit la 3 noaptea, între o meditație transcendentală și o sesiune de TikTok scrolling intens. Un film care își începe respirația cu vocea Rihannei – Smurfette renăscută – și o continuă ca un eseu psihedelic despre identitate, alteritate și culoarea albastră ca formă de rezistență.
Regizat de Chris Miller (da, acel Miller care a transformat o pisică în cizme într-un samurai tragicomic) și scris de Pam Brady (South Park, deci: sarcasm asumat), filmul pornește aparent clasic: Papa Smurf e răpit, Gargamel (acum cu un frate, Razamel) vrea, din nou, să extragă esența vitală a smurfilor. Dar de aici înainte, totul se destramă elegant: ca o pătură tricotată de bunica, pusă pe un scaun Bauhaus. Estetica? Un coșmar frumos. Anime, stop-motion, realism magic, un tardigrad filozof (Jimmy Kimmel). Și, desigur, muzica – o partitură compusă de Henry Jackman care alternează între trap eteric și coruri gregoriene glitch-uite.
Rihanna nu joacă Smurfette. Ea devine Smurfette. E voce, e spirit, e producător executiv, e coloană vertebrală emoțională. Și, în mod neașteptat, oferă una dintre cele mai articulate
reflecții despre apartenență într-un film animat din ultimul deceniu. Nu mai e fata-simbol. E liderul unei rebeliuni albastre împotriva uniformizării, o Alice feministă într-un Wonderland cu buget mare și intenții mari. Filmul propune și o nouă geografie a SmurfLand-ului: nu doar păduri verzi și ciuperci locuibile, ci Parisul din 2025, distopic și alienant, unde smurfii învață ce înseamnă să fii invizibil – atât fizic, cât și simbolic.
Pe drum, întâlnim o galerie de voci de Oscar – Octavia Spencer, Sandra Oh, John Goodman, Nick Offerman – care, în loc să „joace" smurfi, îi „locuiesc”. Filmul capătă dimensiuni de haiku suprarealist, în care fiecare replică e o formă de rezistență la absurd. Gargamel devine, mai degrabă, un simbol al anxietății hegemonice, decât un villain clasic. Vrea control, vrea ordine, vrea albăstrețea redusă la formulă. Dar Smurfs din 2025 nu e despre coerență. E despre
www.zilesinopti.ro
energie. Despre cum poți lua un simbol copilăros și să-l umpli cu întrebări grele. Cum e posibil ca propoziții simple să funcționeze ca mantre existențiale într-un peisaj filmic care se rupe în colaje, glitch-uri și metafore dezbrăcate de subtilitate.
Cei care așteaptă un film „pentru copii” vor fi, cel mai probabil, confuzi. Dar adolescenții, artiștii, visătorii și nostalgicii cu filtru post-ironic?
Pentru ei, Smurfs e un dar. Un film care îți cere să pui întrebări și apoi refuză să-ți răspundă. Pentru că poate tocmai în lipsa răspunsurilor se află sensul vieții… albastre. Și dacă totul pare un trip? Ei bine, poate exact asta e ideea.
un pic despre vechea franciză
În 2011, studioul Sony decide să lanseze primul lungmetraj cu buget serios – The Smurfs, regizat de Raja Gosnell. Este, în mod surprinzător, o comedie urbană în care ștrumfii sunt azvârliți din lumea lor magică direct în Manhattan. E genul de premisă „fish out of water” (sau „ca peștele pe uscat”, cum zicem noi) pe care Hollywood o adoră: contrastul dintre inocența fantastică și cinismul metropolei. Neil Patrick Harris
joacă rolul „omului real” prins în nebunie, Hank Azaria este un Gargamel ultra-slapstick, iar Smurfette e jucată vocal de Katy Perry. Filmul devine un hit financiar, dar este pulverizat de critici. Vocea dominantă a fost: e haotic, e zgomotos și a uitat complet de magia liniștită a benzii desenate. Cu toate astea, încasările îl transformă într-un inevitabil început de franciză.
Urmează The Smurfs 2 (2013), în care Gargamel creează două „creaturi” gri –Vexy și Hackus – pentru a o răpi pe Smurfette și a o face să dezvăluie secretul esenței smurfiene. De data aceasta, povestea se mută în Paris, capitala clișeelor romantice, și își propune să adauge un strat de introspecție: Smurfette se întreabă cine este cu adevărat, dat fiind că a fost creată de Gargamel, nu născută în satul ștrumfilor. Temele sunt mai adânci decât în primul film,
dar totul e îngropat în agitație digitală și glume mecanice. Rezultatul: performanță de box office modestă, recenzii și mai slabe, iar Sony decide să anuleze partea a treia, planificată inițial pentru 2015. În 2017, studioul încearcă o recalibrare radicală: Smurfs: The Lost Village. Este un reboot complet animat (fără live-action), cu un stil vizual inspirat de Peyo și o poveste care reorientează totul către Smurfette. Ea descoperă o hartă misterioasă și pleacă într-o aventură dincolo de granițele satului, unde găsește o civilizație întreagă de Smurf-femei. Filmul este, în esență, o metaforă despre alteritate, descoperirea sinelui și echilibrul dintre genuri. Vizual, e elegant și coerent. Narativ, e previzibil, dar prietenos. A fost apreciat de părinții obosiți de hiperactivitatea primelor două filme. A mers decent în box office, dar nu suficient pentru a genera imediat o continuare. Și așa ajungem la reboot-ul din 2025, care pare o resetare totală, ca și cum cineva ar fi șters tabla cu buretele ud și ar fi spus: „Hai să ne imaginăm că e prima oară când spunem povestea asta. Dar să o spunem altfel.”
„FAMILIA ROSE”
Disecția unui mariaj care se transformă în ring de luptă
Când iubirea se transformă în luptă, ce mai rămâne din căsnicie? Familia Rose, noua comedie neagră scrisă de Tony McNamara (Poor Things) și regizată de Jay Roach (Meet the Parents), explorează cu ironie fină și intensitate emoțională destrămarea unui mariaj modern. Inspirat de filmul-cult The War of the Roses (1989), unde Michael Douglas și Kathleen Turner ofereau o antologică lecție de distrugere conjugală, Familia Rose aduce în prim-plan un nou duel actoricesc remarcabil: Benedict Cumberbatch și Olivia Colman întruchipează doi soți care transformă mariajul în ring de luptă. Premiera în România: 29 august.
Benedict Cumberbatch este Theo Rose, un arhitect visător și devotat, care trăiește aparent într-un mariaj ideal alături de soția sa, interpretată de Olivia Colman, trecută de la chelneriță la figură influentă în lumea gastronomiei. Cei doi formează la început un cuplu perfect armonizat: îndrăgostiți, cu copii și aspirații comune. Însă echilibrul fragil al relației începe să se destrame odată cu concedierea lui Theo, care alunecă într-o criză de identitate și inutilitate, în timp ce cariera
www.zilesinopti.ro
soției sale prinde aripi.
Pe măsură ce diferențele
Pe măsură ce diferențele dintre ei se adâncesc, căsnicia lor se transformă într-o confruntare absurdă, plină de gesturi pasiv-agresive și momente de umor grotesc. De la crabi aruncați în cadă până la farfurii sabotate și filmate pentru internet, războiul domestic escaladează spectaculos, atingând un punct în care nici consilierea de cuplu nu mai poate oferi o salvare.
și ușor de identificat poate deveni acest film pentru public. Benedict Cumberbatch declară: „Filmul este o parabolă despre doi oameni care s-au iubit intens, apoi au ajuns să se urască la fel de intens, ratând complet spațiul de mijloc. Multe dintre situații sunt dureros de familiare: cum ne chinuim să arătăm iubire față de cei pe care îi iubim cel mai mult și cât de repede se poate destrăma totul”.
Olivia Colman completează: „Mi-a plăcut faptul că poți urmări parcursul a două personaje care se adoră, dar care, încetul cu încetul, încep să se distrugă reciproc”. La rândul său, regizorul Jay Roach adaugă: „Suntem niște idioți. Oamenii sunt atât de imperfecți. Iar când totul se întoarce împotriva noastră, durerea poate fi imensă. Dar uneori, cea mai sinceră formă de a recunoaște asta este prin umor”.
Familia Rose este o comedie neagră cu accente absurde, care transformă destrămarea unei căsnicii într-un spectacol
deopotrivă intens, amuzant și dureros de recognoscibil.
Benedict Cumberbatch și Olivia Colman
Actorii și regizorul au vorbit deschis despre cât de personal
deschis despre cât de personal
se înrăutățeşte şi nimeni de pe insulă nu pare să ştie de ce, iar tatăl său nu face nimic în legătură cu asta, tânărul
În ceea ce pare a fi apusul erei filmelor cu zombie, iar publicul larg e însetat de conținut nou şi original, Danny Boyle lansează „28 Years Later”. Un sequel la un sequel, la 23 de ani de la primul film şi cu aşteptări nu prea mari, având în vedere că mulți spectatori nici nu erau născuți când Cillian Murphy se plimba bezmetic printr-un centru al Londrei complet gol, lipsit de picior de om, în ceea ce avea să devină clasicul „28 Days Later”.
Cumva, Danny Boyle alege să schimbe formula, lăsând la o parte elementele de survival horror clasic şi să meargă la nivelul următor. Prima parte prezintă un soi de capitol rătăcit din mult-prea-lăudatul „The Last of Us”, în care un grup de supraviețuitori care s-a refugiat pe o insulă, printre care Jaime (Aaron Taylor-Johnson)
şi Spike (Alfie Williams), trăiesc de pe o zi pe alta şi încearcă să se păzească de primejdii. Într-o zi, cei doi se aventurează în sălbăticie, unde tânărul Alfie vede pentru prima dată un zombie şi îl ucide, iar în timpul acestei escapade norocoase, cei doi văd undeva în depărtare un foc care pare să aparțină unui om. Jaime îi spune lui Spike că e vorba de un doctor nebun, pe nume Kelson, pe care multă lume îl crede o cauză pierdută.
Când starea de sănătate a mamei lui, Isla (Jodie Comer)
Spike decide să acționeze pe cont propriu şi o ia pe mama lui de mânuță într-o aventură cu peripeții până la doctorul Kelson, care, se dovedeşte a fi Ralph Fiennes. Dacă prima parte a fost presărată cu acțiune, aici Danny Boyle schimbă macazul şi ne aruncă în ceva mai degrabă asemănător cu al său „The Beach”, unde Kelson seamănă mai degrabă cu Brando în „Apocalypse Now” şi trăieşte singur în sălbăticie. După o serie de imagini interesante, ceva mesaje la granița dintre viață şi moarte, o naştere şi nişte zombie mutanți, intrăm în ultima parte. Un soi de epilog care promite o continuare, Spike alege să plece singur şi să exploreze lumea, ca într-un final să iasă la iveală că nu era chiar singur şi poate chiar e rost de ceva mai multă acțiune. Per total, filmul e reuşit, poate printre cele mai bune din genre-ul ăsta şi cu siguranță cu amprenta atât de clară a lui Boyle, un autor în adevăratul sens al cuvântului. Şi care te face să vrei să vezi mai mult.
zilesinopti.ro/arta-cultura
Vodafone sustine capitolul
Artă & Cultură din Zile și Nopti. În print și online.
ARtĂ
LUCA BERTI: „Pentru mine, aparatul de fotografiat este o modalitate de a picta cu lumină”
Capitolul Artă & Cultură este susținut de tEAtRu GALA HOP | 25 de artiști intră în competiție la Gala HOP 2025
Cunoscutul Centru Pompidou este pe cale să treacă printr-o transformare impresionantă, o veste care îi poate întrista pe iubitorii de artă modernă, căci porțile instituției se vor închide pentru cinci ani, începând cu luna septembrie. Așadar, dacă vizitezi sudul Franței sau ai de gând să planifici un city-break de ultim moment, mai ai șansa de a experimenta Beaubourg în forma sa actuală prin Couleurs! Chefs-d’œuvre du Centre Pompidou, pe tot parcursul lunii august, o expoziție despre istoria modernă a culorii, reprezentată de unele dintre cele mai mari capodopere ale secolului XX, deschisă la Grimaldi Forum din Monaco.
În 1905, Salonul de Toamnă de la Paris a fost cuprins de operele „animalelor sălbatice”, așa cum îi numea criticul Louis Vauxcelles. Henri Matisse, André Derain și Maurice de Vlaminck au șocat lumea artei atunci când și-au expus pentru prima dată lucrările în culori explozive, folosind forma lor pură, neamestecată, direct din tub. Nu a fost doar un act de rebeliune artistică, mai degrabă o redescoperire a rolului pe care culoarea îl are în artă. S-a eliberat de datoria sa seculară de a descrie realitatea și și-a declarat independența ca limbaj al emoției. După cum Matisse însuși declara mai târziu: „Culoarea nu ne-a fost dată pentru a reproduce natura. Culoarea ne-a fost dată pentru ca noi să ne putem exprima emoțiile”.
abordare senzorială reflectă decenii de cercetare a modului în care culorile modelează psihologia și fiziologia umană, aspect înțeles de artiști în mod intuitiv.
Investigația se extinde însă și în sfera domestică printr-o serie de instalații atent concepute care explorează modul în care culoarea funcționează în viața de zi cu zi. Piese celebre ale unor designeri precum Ron Arad, Jean Prouvé, Ettore Sottsass și Philippe Starck sunt perfect integrate în narațiunea expoziției. Arhitectul și designerul Marion Mailaender a reimaginat aceste obiecte în decoruri interioare imersive, reducând distanța dintre galerie și experiența trăită.
Expoziția ne invită la o adevărată călătorie multisenzorială care își propune să regândească rolul culorii în arta modernă. Șapte spații monocromatice sunt puse în valoare de creațiile sonore ale compozitorului Roque Rivas, realizate în colaborare cu Ircam, și de ambianțele olfactive dezvoltate de Alexis Dadier în colaborare cu Maison Fragonard. Această
Curatoriată de Didier Ottinger, director adjunct al Musée National d'Art Moderne și unul dintre cei mai importanți experți în abstractizarea secolului al XX-lea, expoziția cuprinde numeroși revoluționari artistici, precum Pablo Picasso, Francis Bacon, Tamara de Lempicka, Andy Warhol, René Magritte, Yves Klein, Robert Delaunay, Amedeo Modigliani sau Henri Matisse.
„Pentru mine, aparatul de fotografiat este o modalitate de a picta cu lumină”
Într-un început de nou mileniu în care preluarea şi prelucrarea imaginilor digitale a devenit un hobby planetar, artistul fotografLuca Berti continuă obstinat să se exprime contra curentului, cu ajutorul tool-urilor analogice, experimentând vechi tehnici şi procese care conferă lucrărilor sale o atemporalitate aparte, ce îi defineşte quest-ul de identificare sau redescoperire în societatea modernă a valorilor, stărilor şi simţămintelor estompate odată cu trecerea timpului. Absolvent al Institutului de Fotografie din Milano, actualmente stabilit în Danemarca, florentinul LUCA BERTI s-a bucurat de succes ca fotograf de fashion şi pop culture între 2000 şi 2012, însă a luat apoi hotărârea să se dedice explorărilor artistice personale, iar proiectul său Man and Nature, centrat pe documentarea mediului rural din ţările scandinave şi baltice, a evoluat treptat într-unul de viaţă. Parte din acesta este şi expoziţia Nordic Blue, pe care Luca Berti o va prezenta la Bucureşti în toamnă, în cadrul ediţiei aniversare - a XX-a - a Photofest, ce promite a fi memorabilă pentru pasionaţii artei fotografice, prilej potrivit pentru a purta un dialog despre modul în care se raportează la timp prin intermediul artei sale.
Luca, în 25 de ani de carieră artistică, te-ai specializat în fotografia analogică. Cum se explică această fidelitate într-o lume în care digitalul evoluează cu o viteză uimitoare şi devine tot mai tentant?
Ei bine, trebuie să spun că eu sunt un suflet bătrân. M-am născut şi am crescut în Florența, chiar în centrul orașului, într-un vechi palat din anul 1400, situat în apropiere de vechiul pod, iar mobilierul și picturile din imobilul în care părinții mei au locuit și încă mai locuiesc sunt toate cumpărate de străbunicul meu. El a fost un farmacist înstărit, care a inventat un medicament împotriva migrenelor, la începutul anilor 1900 şi s-a apucat să colecționeze atât tablouri din perioada Renașterii, cât şi lucrări contemporane epocii lui. În acest fel de ambient mi-am petrecut eu primii ani din viaţă şi m-a influențat profund, făcându-mă să privesc încă de-atunci mereu înapoi, spre trecut. În plus, când am început eu să fac fotografii, în 1998, viziunea “digitală” nu prea exista, cel puțin nu pentru mine. Spun asta pentru că, la Milano, atunci când am început Institutul de Fotografie, în 2000, aveam un Nikon, dar voiam să-mi cumpăr un aparat format mediu şi l-am întrebat pe directorul şcolii unde lucram ca asistent pentru a-mi plăti studiile ce mi-ar recomanda să cumpăr, iar acesta m-a sfătuit să-mi iau unul digital,
pentru că acolo e viitorul... doar că eu nu aveam nici măcar computer. Aveam să-mi cumpăr primul calculator abia în 2007. Atunci i-am spus: „Nu, nu vreau să cumpăr digital. O să-mi iau un Pentax 6×7”. Asta am făcut și încă am acel aparat... cu el am început să fotografiez pe format mediu, apoi am achiziţionat un Linhof 4×5. De asemenea, pe măsură ce a trecut timpul, mi-a devenit tot mai limpede că trebuie să rămân pe alb-negru, pentru că acest gen de fotografie mă interesează şi nu cea color. [...]
De fapt, cum a început povestea ta de dragoste cu fotografia? În ce circumstanțe ai decis să transformi o pasiune comună în zilele noastre într-un element central al existenței tale? Fotografia nu a fost poate un mediu potrivit pentru mine de la bun început şi abia un pic mai târziu, pe parcurs, am descoperit în ea ceva de interes. Tatăl meu era fotograf amator, care făcea multe poze alb-negru și lucra nițel chiar şi în camera obscură, şi din direcţia aia am realizat în cele din urmă că fotografia era un instrument care îmi oferea posibilitatea să exprim lucruri pe care nu le puteam exprima altfel. Nu pot să pictez, nu pot să desenez, așa că, pentru mine, aparatul de fotografiat este de fapt o modalitate de a picta cu lumină şi, o spun din nou, de a exprima lucruri pe care altfel nu le pot formula, la fel cum un muzician se folosește de instrumentul său. În ce mă priveşte, aparatul de fotografiat este instrumentul potrivit şi mi se pare mai natural
să îl folosesc decât vopselurile din pictură, dar, în schimb, încerc - cel puțin în ce lucrez format mare - să mă apropii cât mai mult posibil de pictură și de acel tip de fotografie care se făcea în anii 1800. [...]
Relația ta personală cu timpul este de natură subiectivă, emoțională sau mai degrabă e una detașată, din postura unui observator al trecerii sale?
Dincolo de fotografie, pentru mine, trecutul nu este doar estetic, ci ține și de anumite valori şi de lucruri care au dispărut complet din viața modernă sau care sunt din ce în ce mai greu de găsit în prezent. Aceste lucruri pe care le caut sunt mai ușor de găsit la țară şi de aceea îmi concentrez proiectul meu de viață, experiența mea personală ca om și ca artist, în mediul rural.
Dorința mea e să descopăr locuri cât mai puțin contaminate de modernitate, pentru că, dincolo de arhitectura rurală care îmi place și de acele situații idilice care, la fel, mă atrag, acolo găsești și valori care au dispărut din societățile urbane moderne, iar asta o face, în ceea ce mă priveşte, nu doar o misiune importantă pentru o persoană cu preocupări umaniste, ci și un spaţiu esențial de descoperit ca ființă umană, fiindcă îmi dă speranță pentru viitorul care va veni. [...]
Citiţi interviul complet cu LUCA BERTI pe www.zilesinopti.ro
n perioada 25 august - 7 septembrie, la Castrul Roman din Constanța și pe faleza lacului Siutghiol, IPS (International Program in Scenography), ajuns la a patra ediție, reunește artiști emergenți și mentori renumiți din întreaga lume pentru o experiență dinamică. Conceput pentru a încuraja colaborarea interdisciplinară și explorarea artistică, IPS face legătura între artele vizuale, spectacol, design, arhitectură și scenografie. Pe parcursul programului, participanții se implică în comunitățile locale și în patrimoniul cultural prin intervenții artistice temporare, transformând spațiul, reimaginând narațiunile și creând un dialog între tradiție și expresia contemporană.
Tema aleasă în acest an este „Față în față. Cine este Celălalt?”. Participanții sunt invitați să exploreze acest concept care îi îndeamnă să confrunte și să interacționeze cu necunoscutul, cu nefamiliarul. Inspirată de romanul lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, și de experiențele eroului său care întâlnește societăți foarte diferite, tema programului încurajează participanții să creeze instalații performative site specific care vorbesc atât despre diferențele, cât și despre asemănările dintre noi.
Ediția din acest an reunește o echipă de 20 de artiști, din 13 țări, inclusiv România, Italia, Hong Kong, China, Mexic, Marea Britanie, SUA, Polonia, Georgia, Ucraina, Taiwan, Japonia și Germania. Selectate pentru abordările lor îndrăznețe și interdisciplinare, aceste talente vor lucra alături de cinci mentori de renume internațional. Alături de ei vor fi Charles Chemin, regizor și designer de lumini cunoscut pentru colaborarea sa îndelungată cu Robert Wilson, Aby Cohen, președintele OISTAT, Dragoș Buhagiar, unul dintre cei mai renumiți scenografi din România, Janaina Suaudeau,
actriță și regizoare franco-braziliană cu experiență în spectacole interculturale, și Sean Crowley, scenograf și educator cu peste 40 de ani de experiență în teatru, film și operă. Împreună, vor parcurge o călătorie creativă care îmbină mentoratul, experimentarea și schimbul cultural.
Programul se încheie pe 6 septembrie, cu Face to Face Gala, eveniment ce marchează punctul culminant al programului. Publicul este invitat să descopere instalațiile performative create în timpul programului și să participe la concertul ORLANDO TRIP, un show cinematografic efervescent susținut de trupa austriacă Fox On Ice, inspirat de Ariosto și Virginia Woolf, dedicat comunității locale, dar și personalităților artistice din lumea teatrului și a artelor vizuale invitate să participe la eveniment. Lucrările create sub îndrumarea mentorilor de către tinerii selectaţi în International Program in Scenography vor fi prezentate pasionaţilor de artă în cadrul unei expoziţii ce va fi organizată la Bucureşti în toamna acestui an.
Cu jumătate de secol în urmă, pe 14 august 1975, la Londra avea premiera
The Rocky Horror Picture Show, adaptarea cinematografică a Musical-ului lui Richard O’Brien, care, prin estetica şi narativul Camp, avea să genereze un fenomen cultural de o extraordinară anvergură şi perenitate într-o societate în care discuţiile despre identitatea de gen şi ce tip de sex este
acceptabil, despre ce e “natural” sau nu într-o familie, continuă să inflameze spiritele chiar şi după atâtea decenii. Nu însă arhicunoscuta poveste a pansexualului travestit Dr. FrankN-Furter face subiectul acestei întoarceri în timp şi nici disecţia modului în care The Rocky Horror Show, primit iniţial cu rezerve, deopotrivă pe scenă şi pe marile ecrane, a devenit apoi unul dintre cele mai profitabile branduri de teatru muzical din istorie, ci faptul că, tot în vara lui în 1975, au avut premiera pe Broadway la fel de longevivele Chicago, compus de John Kander în baza unui libret scis de Bob Fosse şi Fred Ebb, şi A Chorus Line, al lui Marvin Hamlisch şi Edward Kleband, făcând din acel an un vârf al schimbării de paradigmă, de abordare şi formulare în Musical, odată cu reconfigurarea întregului peisaj cultural Pop(ular) şi punerea la colţ a establishment-ului de către generaţiile “sex, drugs and rock & roll”.
Cu Your Own Thing şi Oh, Calcutta!, dar mai ales cu Hair (1968) în avangardă, Pop-Rockul a pus stăpânire pe on şi off-Broadway în anii ‘70, iar ironii precum cea a scriitoruluilibretist P.G. Wodehouse - „De ce nu te duci să te tunzi? Arăţi ca o crizantemă”. - au devenit desuete, cu toate că Hello Dolly şi Scripcarul de pe acoperiş încă umpleau sălile, iar compozitori ca Stephen Sondheim aveau să îşi conserve notorietatea pe parcursul deceniului prin spectacole ca Follies (1971), The Frogs (1974) sau Sweeney Todd (1979). Paleta cromatică a sunetelor în producţiile scenice a început să crească atunci cu repeziciune în diversitate datorită culturii Hippie, devenită deja mainstream post-Altamont şi deschisă metamorfozării prin absorbţia noilor curente,
de la Rock-ul recent înfiinţatelor Led Zeppelin şi Black Sabbath la muzica Disco concoctată în alambicurile Motown.
Relevant pentru noul fel de a concepe un Musical este lansarea în 1970 pe album a controversatei opere Rock Jesus Christ Superstar, a tandemului Andrew Lloyd Webber-
Tim Rice, ce avut premiera apoi pe Broadway în ‘71, la doar câteva luni după cea a unui alt Musical surprinzător, de această dată inspirat de Rock’n’Roll-ul timpuriu, Grease, care, la rândul său, aborda teme ce au suscitat polemici în epocă, precum delincvenţa juvenilă sau sarcina la minore. Ambele au rezistat cu succes probei timpului şi continuă să fie puse în scenă pe întreaga planetă, ceea ce spune multe despre modul în care valoarea artistică transcende curentele de opinie tributare diverselor contexte socioculturale şi, drept urmare, apariţia lui Tim Curry pe scenele americane, la finele lui 1974, ca "a sweet transvestite from Transsexual, Transylvania" în The Rocky Horror Show nu fost ceva complet ieşit din comun, mai ales că, dincolo de ambalajul ludic, este un omagiu adus auto-exprimării şi toleranţei sociale.
Lucrul cu noi forme de expresie sonore şi vizuale a reprezentat în mare măsură cheia succesului la generaţiile anilor ’70 a unor spectacole bazate narativ pe ideea tradiţională de basm scenic, precum Pippin (1972), al lui Stephen Schwartz şi Roger O. Hirson, care a încorporat în coregrafia poveştii prinţului ce-şi caută scopul în viaţă elemente acrobatice şi de circ, sau The Wiz (1974), de Charlie Smalls şi William F. Brown, a
cărui coloană sonoră împănată de Soul, Disco şi Gospel a revitalizat printr-un plus de dinamică şi energie personajele din nemuritorul Vrăjitor din Oz. Subtemele contemporane incluse în librete s-au dovedit însă a fi, de asemenea, cârlige importante în atragerea publicului, fie şi dacă ne gândim la speculaţiile pe marginea războiului şi a puterii politice din Pippin sau la modul în care îşi împărtăşesc experienţele, aspiraţiile, dar şi vulnerabilităţile, performerii din A Chorus Line (1975), care, până în 2011, avea să rămână cel mai longeviv Musical original american produs pe Broadway, fiind detronat atunci de brechtianul Chicago... „colegul” său de promoţie.
Lansat tot în vara lui 1975, Chicago, cu Chita Rivera şi Gwen Verdon în rolurile Velmei Kelly şi Roxie Hart, s-a dovedit un succes imens, perpetuat apoi timp de 50 de ani prin mixul inspirat de topic-uri atractive pentru publicul larg - foamea de celebritate, corupția şi tabloidizarea justiţiei - prezentate prin intermediul rutinelor de Vodevil, deci mai puţin tributar trendurilor Pop-Rock de moment, care, după şocul iniţial, începând cu jumătatea anilor ’70, fuseseră deja asimilate organic de către creativii de pe Broadway în propriul lor fel de a compune. Musical-uri precum A Chorus Line, Pippin sau Chicago au rezistat pe scenă până în secolul XXI în primul rând ca spectacole-concept, imune la fluctuaţiile de popularitate ale genurilor şi stilurilor muzicale. Cu ele s-a încheiat însă o epocă, întrucât Broadway-ul a renunţat apoi, în parte, la exploatarea vechilor reţete în favoarea deschiderii la nou, iar noul avea să vină din... Europa. Până vom ajunge la acea filă din povestea teatrului muzical, mai bine să ne reamintim la ceas aniversar de alienii „transilvani” din The Rocky Horror Picture Show.
„Prefer desenul
în locul vorbitului.
Desenul este mai rapid și lasă mai puțin loc pentru minciuni”.
spunea Charles-Édouard Jeanneret-Gris, cunoscut astăzi sub pseudonimul Le Corbusier (1887 - 1965). Pe 27 august se împlinesc 60 de ani de când acesta a murit accidental în timp ce înota în apele Mediteranei, dar timpul scurs nu a știrbit reputația celui considerat pionier al modernismului în arhitectură. Proiectele sale, dintre care unele sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO, au redefinit arhitectura de secol XX, imprimându-i un drum pe care îl urmează și generații actuale de arhitecți, dar, înainte de a deveni arhitect, Jeanneret-Gris a fost artist vizual, iar întreaga operă îi stă sub semnul talentului, el fiind, în fapt, un
a îi talentului, autodidact.
Începe școala primară în orașul elvețian natal, La Chaux-de-Fonds, dar o abandonează la 13 ani, pentru a se înscrie apoi la Școala de Artă să învețe tainele orologeriei şi gravurii de ceasuri. La 18 ani face cunoştinţă cu pictorul Charles L’Eplattenier - pe care, mai târziu, avea să-l numească singurul său profesor -, iar creatorul curentului Art Nouveau Style Sapin îl învață desen și istoria artei și îl îndrumă spre arhitectură. La sfatul acestuia, va face mai multe călătorii în Europa și Imperiul Otoman, iar schițele sale din acei ani dezvăluie un ochi format deja pentru proporție, spațialitate și ordine.
La 30 de ani, Jeanneret se stabilește la Paris, unde, sub îndrumarea artistului plastic Amedee
Ozenfant, se apucă la rândul său de pictat și expun amândoi pânze în care se relevă limbajul pictural al Purismului - termen inventat de Ozenfant -, direcție ce promova întoarcerea la formele geometrice pure și simple. De asemenea, publică manifestul Apres le Cubisme, iar în 1920, împreună cu poetul Paul Dermée, lansează revista de avangardă L’Esprit Nouveau, în care publică, încă din primul număr, o serie de articole sub pseudonimul Le Corbusier (un derivat al numelui bunicului său), care îi reflecta credința că oricine se putea reinventa, însă reprezenta și o formă de separare între persoana artistului/ arhitectului și cea a semnatarului de analize critice.
De la naturile statice puriste din anii de după Primul Război Mondial, Le Corbusier s-a îndreptat apoi către formele curbe, neregulate, iar subiectul central al picturilor sale devine figura feminină, așa cum o arată lucrarea Deux femmes à la draperie rouge, al cărei prim proprietar a fost arhitecta de interioare Heidi Weber, cea care, peste ani, a iniţiat construirea Pavilionului Le Corbusier, muzeu de artă din Zürich dedicat operei sale. Pasionat de Art Nouveau, linii gotice şi structurile renascentiste, Le Corbusier a fost captivat și de arhitectura islamică și de formele, obiectele și structurile exotice, așa cum poate fi observat și în lucrarea La Danseuse et le petit félin, un rezultat al călătoriilor sale în Alger, în vremea centenarului dominației coloniale a Franței în Algeria.
În aceași linie a artei plastice e de amintit și lucrarea Femme à la bougie I - considerată unul dintre cele mai frumoase și emoționante portrete din opera sa ale soției artistului, Yvonne, ce a inspirat ulterior mai multe variații în uleiuri, desene, guașe și litografii. Lucrarea a ajuns în colecția privată a colegului său artist Costantino Nivola, cu care împărțea un atelier în Manhattan, în vremea în care
Le Corbusier încă visa să transforme zona în „Orașul Radiant” pe care-l imaginase, mai ales în contextul Europei răvășită de al Doilea Război Mondial.
Dacă ne uităm spre sculpturile sale, regăsim și aici preocuparea pentru armonia proporțiilor, echilibrul între masă și gol, precum și pentru jocul dintre forme simple. De amintit aici este Modulor – celebra siluetă de 1,83 m, prezentată de Le Corbusier drept o simplă unealtă de măsurători lineare și optice, un fel de sistem metric normativ abstract (sintagma provine din termenii „modul” și „secțiune de aur” - section d’or).
Personalitatea multivalentă a lui Le Corbusier nu s-a limitat însă doar la arte plastice, fiindcă a scris zeci de lucrări, dintre care șapte despre artă, în care și-a expus și principiile arhitecturale ce au schimbat modul în care percepem acum funcționalitatea spațiului (vezi Vers une architecture, în care detaliază „Cele cinci puncte ale arhitecturii”). Latura sa artistică e și cheia prin care pot fi înțelese proiecte arhitecturale atipice la prima vedere, așa cum este Chapelle Notre-Dame du Haut, o capodoperă a arhitecturii sacre. Principii „canon” care au izvorât dintr-un imaginar artistic vizual extrem de rafinat, nu doar dintr-o logică tehnică.
Ca artist, a realizat sute de picturi, litografii și sculpturi, dar și multe tapiserii, în esență, o „verbalizare” a elementelor iraționalului. Acuarela și desenul au fost pentru el mijloace de exprimare și testare a ideilor sale despre spațiu și lumină, mai înainte de a pune în practică proiectele arhitecturale. Le Corbusier este astăzi un nume de referință în arhitectură, dar și un reper în cultura secolului XX. Scriitori și artiști plastici se raportează la gândirea sa, spațiile create de el sunt analizate și reinterpretate în cheie contemporană, opera lui plastică este prezentată în muzee, iar cea arhitecturală „respiră” în orașe din diferite țări. „Spațiul și lumina și ordinea. Acestea sunt lucrurile de care oamenii au nevoie la fel de mult ca pâinea sau un loc de dormit” – Le Corbusier.
Gala Tânărului Actor - HOP, program UNITER, ajunge anul acesta la cea de-a 28-a ediție, iar evenimentul, aflat sub direcția artistică a regizorului Erwin Șimșensohn, va avea loc în perioada 28-31 august, la Teatrul de Stat Constanța și are ca temă Povești vechi, atitudini noi. Imaginea Galei HOP, pornind de la tema propusă, este o creație a scenografei Irina Moscu.
În urma preselecției la care au participat 70 de candidați, juriul format din Diana Mititelu (regizoare), Diana Lupescu și Marius Turdeanu (actori), a selectat 25 de tineri actori care vor concura pentru trofeele HOP în două secţiuni:
Individual:
Laurențiu Bobeică, Cristina Bordeanu, Aurelian Culea, Antonia Dobocan, Patricia Flack, Otniel Floruț, Cătălina Frunză, Alex Gabera, Constantin Grigorescu, Cătălina Gulan, Iulia Ioana, Veronica Odagiu, Buse Ozgul, Petra Andreea Panait, Ania Petrean, Costin Stăncioi, Denisa Tudora, Demetra Vasiliu.
Erwin Şimşensohn
foto © Andrei Gîndac
competiției, Tabăra Pre-HOP, organizată de către Teatrul de Stat Constanța în parteneriat cu UNITER, care se desfășoară până pe2 august şi are cuprinse în program, pe lângă ateliere de lucru susținute de regizori, dramaturgi și profesioniști din domeniul managementului cultural și castingului, o sumă de activități interactive și de cunoaștere reciprocă, menite să stimuleze colaborarea și coeziunea în cadrul grupului.
Premiile Galei Tânărului
Actor care se vor oferi în urma concursului sunt: Premiul „Ștefan Iordache” (Marele Premiu), Premiul pentru cel mai bun actor (Secțiunea Individual), Premiul pentru cea mai bună actriță (Secțiunea Individual), Premiul „Cornel Todea” –Cea mai bună trupă de actori (Secțiunea Grup), Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului. Acestora li se adaugă Premiul Publicului, precum şi două premii găzduite, Premiul pentru prestanță și rostire scenică (acordat de către actrița Dorina Lazăr) şi Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”.
grup: Insula dreptății (Costinel Antone, Raoul Ipate, Teodora Tudose și Rania Zane), Interior-expus (Alex Gabera și Alex Stoicescu)
şi Swipe right for Lysistrata (Andrea Mihaela Cuc, Cătălina Gulan și Denissa Rogoz).
Actorii selectați în urma audiției participă la următoarea etapă a
www.zilesinopti.ro
În final, la Gala HOP 2025, prestigiosul juriu care va evalua prestațiile tinerilor actori este format din: Vladimir Anton – regizor; Marina Constantinescu –critic de teatru; Andreea Grămoșteanu – actriță; Bobi Pricop –regizor; Adrian Văncică –actor.
Gala Tânărului Actor – HOP continuă să fie o rampă de lansare esențială pentru noile generații de actori, oferind o platformă reală de vizibilitate, întâlnire și afirmare artistică, iar publicul va avea acces live la modul în care se prezintă aceştia, întrucât cele trei zile de concurs și ceremonia de premiere vor fi transmise în direct pe galahop.uniter.ro și pagina de FB a Galei HOP.
„Important e ca tatuajul să mulțumească atât artistul, cât și clientul”
Flavia Tritean are 27 de ani și este o artistă vizuală stabilită în ClujNapoca, oraș care i-a devenit „acasă” încă din adolescență. Originară din Viișoara, Flavia a locuit în mai multe locuri – inclusiv în Spania – dar și-a găsit echilibrul și direcția artistică odată cu mutarea în Cluj, la începutul liceului. Pasiunea ei pentru desen a început devreme, la doar 3 ani, și a fost alimentată constant de convingerea că arta este drumul pe care vrea să meargă. A urmat Liceul de Arte, apoi Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde s-a specializat în pictură de șevalet. Studiile de masterat i-au adus o schimbare majoră de stil, iar această transformare a devenit fundația estetică a tatuajelor colorate pe care le realizează astăzi. În prezent, Flavia este tatuatoare full-time, dar revine la pictură ori de câte ori timpul și energia îi permit, păstrând legătura cu prima ei formă de exprimare artistică.
Cum a început povestea ta cu arta tatuajelor? A fost o alegere spontană sau ceva planificat în timp? Este o poveste lungă, dar încerc să o structurez și să o rezum puțin. Mi s-a pus de foarte multe ori întrebarea: „Cum ai început?” și mereu răspund la fel – sincer, nu știu exact. Chiar și înainte să decid că vreau să fac asta, ideea de tatuaje gravita deja în jurul meu. În liceu stăteam la cămin, iar în clasa a X-a, o
colegă de cameră și-a cumpărat un aparat de tatuat și exersa pe piele de porc. Atunci am pus pentru prima dată mâna pe un aparat de tatuat – și pot să spun că a fost groaznic. Nu mi-a plăcut deloc. Îmi tremura mâna din cauza vibrațiilor aparatului și mi se părea imposibil să trasezi o linie curată. Am tatuat un „a” pe acea piele de porc și mi-am zis că nu voi mai atinge niciodată un aparat de tatuat în viața asta. Ironic, știu.
Patru ani mai târziu, eram plecată în Italia cu programul Erasmus, unde am cunoscut trei studenți din Mexic. Povestindu-mi despre această industrie (unul dintre ei este tatuator acum, în Mexic), m-au convins să privesc tatuajele ca pe o posibilă opțiune de viitor. Când m-am întors în România, eram cam 50% convinsă că vreau să încerc, dar nu știam dacă o să-mi și placă. Așa că am decis să fac o ucenicie, să văd dacă mi se potrivește meseria. În anul doi de master am văzut că salonul Old Bastards din Cluj căuta ucenici, așa că le-am scris. Am fost ucenică acolo timp de aproximativ un an și jumătate – doi ani. Nu a fost o perioadă ușoară, dar depinde pe cine întrebi. Eu cred că am avut un noroc imens să-mi fac ucenicia acolo, pentru că am avut ocazia să învăț de la un grup de artiști extrem de talentați, deschiși să împărtășească tehnici și trucuri fără de care nu m-aș fi dezvoltat atât de repede. Mi se spunea des că „nu ascult și comentez”, ceea ce era parțial adevărat, dar când era vorba de tatuaje, îi ascultam mereu cu atenție. În prezent lucrez la salonul Lucky Pink din Cluj-Napoca și sper să rămân aici cât mai mult posibil – vibe-ul e fain și mă simt ca acasă.
Ai o formare artistică clasică sau ai învățat totul din practică? Cum ți-ai defini stilul personal?
Mi se pare că, în acest
domeniu, trebuie să știi să faci câte puțin din toate: o linie curată, o umbră fină și să știi să saturezi bine pielea. Eu am învățat din mers, am mai greșit pe parcurs, dar ușor-ușor mi-au ieșit din ce în ce mai bine tatuajele. Stilul care mă definește este realistpictural. Ador orice proiect care presupune culoare, dar fac și black & grey, precum și scrisuri de tip fine line –care îmi plac aproape la fel de mult. Totuși, tatuajele colorate îmi oferă o libertate de exprimare pe care niciun alt stil nu o oferă.
Ce înseamnă pentru tine un „tatuaj reușit”?
Doar tehnic sau și emoțional?
Un tatuaj reușit este, în opinia mea, acela care iese exact așa cum a fost intenționat. Nu există o regulă general valabilă, dar calitatea unui tatuaj este dată de exprimarea artistică a designului și competența tehnică a tatuatorului. La final, cel mai important este ca tatuajul să mulțumească atât artistul, cât și clientul –deși, desigur, depinde pe cine întrebi.
Care este partea preferată a procesului: schițarea, tatuarea propriu-zisă, reacția clientului?
Pe primul loc, pentru mine, este tatuarea propriu-zisă –POP
îmi place enorm să fac asta. Dar la foarte mică distanță se află reacția clientului. Țin minte că am făcut un tatuaj care mi-a plăcut extrem de mult, dar clientul nu și-a exteriorizat deloc părerea. Când i-am arătat rezultatul final, reacția lui a fost neutră și m-am consumat tare din cauza asta. Ulterior, mi-a scris și mi-a spus că îi place foarte mult tatuajul, ceea ce m-a liniștit.
Ce sfaturi ai pentru cineva care își face primul tatuaj? Recomand celor care vor să-și facă un tatuaj să caute un artist al cărui stil să se potrivească cu ce își doresc. Degeaba îi scrii unui tatuator specializat în realism color că vrei un tatuaj geometric –s-ar putea să nu fiți amândoi mulțumiți de rezultat. Ascultă-ți tatuatorul – dacă tot l-ai ales, lasă-l să-și facă treaba. Nu îți face primele tatuaje în zone foarte vizibile – nu știi unde te poartă viața. Gândește-te mereu că primul tatuaj nu va fi ultimul și nu le poziționa haotic. Nu te stresa –tatuajele nu sunt chiar atât de „permanente” cum te sperie mătușile la cina în familie. Se pot scoate sau acoperi. Și dacă nu-ți mai plac în viitor, e foarte posibil să uiți că le ai, deci nu te stresa.
Dacă ai intrat recent pe TikTok, ai fost la sală sau ai văzut un videoclip cu drifturi spectaculoase de mașini, e foarte posibil să fi auzit în fundal o melodie intensă, cu bass profund, voci distorsionate și un vibe aproape hipnotic. Acel stil se numește phonk.
Phonk este un gen muzical care combină ritmuri de hip-hop cu influențe din funk, jazz și lo-fi. A apărut în anii 2010, dar se inspiră din rap-ul sudic american al anilor ’90. Ce îl face special e felul în care sună: agresiv, dar relaxat în același timp: o combinație care îți dă chef de mișcare, fie că ridici greutăți sau ai o pasiune pentru condus.
Pe baza datelor de pe Spotify, mai jos se află unele dintre cele mai ascultate piese care domină playlist-urile de phonk:
ATLXS - PASSO BEM SOLTO
Deși studiile de specialitate nu sunt multe, ritmurile captivante pot sprijini concentrarea și reducerea stresului: ascultătorii declară că phonk e perfect ca sunet de fundal, conform unui studiu publicat pe platforma NeuroLaunch. Acesta menționează cum phonk-ul poate fi folosit ca „soundtrack” pentru studiu, gaming, antrenament sau șofat, fără a distrage atenția de la aceste activități, ba chiar îmbunătățind-o. De asemenea, nostalgia derivată din piesele old school susține o stare emoțională pozitivă. Popularitatea genului se remarcă și pe platforma Spotify, unde playlistul oficial „Phonk”
are aproximativ 9,6 milioane de urmăritori, în timp ce hashtag-ul #phonk pe TikTok a strâns peste 9 miliarde de vizualizări și căutările pe Google pentru „phonk” au crescut cu 370% în ultimul an, atingând circa 1,4 milioane de căutări lunare, conform unei analize publicate pe platforma Medium.
Yb Wasg’ood, Ariis - LUNA BALA Slowed
RXDXVIL - Brazilian Dança Phonk
Kordhell - Murder în My Mind
Interworld - Metamorphosis
ATLXS, MXZI, Itamar McMONTAGEM LADRAO
Ogryzek - GLORY
Eternxlkz - SLAY!
Kordhell - Live Another Day
xxanteria, isq - FUNKED UP SLOWED
De menționat: multe dintre aceste piese au un număr de ascultări pe Spotify mai mare chiar decât cele ale unor artiști consacrați, precum The Weeknd sau Dua Lipa. Pe scurt, phonk a devenit un fenomen global, cu zeci de milioane de ascultători, playlist-uri uriașe și prezență virală pe TikTok. Acesta nu e despre versuri complexe sau linii melodice elaborate, ci despre ritm, atitudine și energie. De ce iubim phonk? Pentru că ne dă entuziasm, ne ajută în concentrare și ne face să ne simțim mult mai încrezători.
Different Talking, lansat la începutul acestei veri la label-ul Sub Pop, este al şaselea album înregistrat de Frankie Cosmos, de această dată în formulă de cvartet, numele reprezentând pseudonimul tinerei cantautoare newyorkeze Greta Kline (n. 1994), care debutase iniţial în spaţiul Indie în anii 2010 ca Ingrid Superstar, formă de a-şi masca ascendenţa celebră, ea fiind fata apreciaţilor actori de cinema şi teatru Phoebe Cates (Gremlins) şi Kevin Kline, câştigător de Oscar pentru A Fish
Called Wanda. De altfel, încă din copilărie, Greta a apărut în producţii de film independente premiate la Cannes sau Sundance, realizate de prieteni de familie precum Jennifer Jason Leigh (The Anniversary Party) sau Noah Baumbach (The Squid and the Whale).
În muzică, s-a făcut remarcată ca Frankie Cosmos încă de la primul său LP, Zentropy (2014), în a cărui serie de miniaturi muzicale (nicio piesă nu depăşea 3 minute) se simțea influenţa poeziei lui David O’Hara, lider al New York School, lucru oarecum de înţeles dat fiind faptul că Greta, educată
prin homeschooling, frecventa asiduu underground-ul artistic din Big Apple, interesată fiind de toate formele de expresie, inclusiv volatila scenă AntiFolk sau mişcarea Twee Punk. De atunci, prin discuri ca Next Thing şi Inner World Peace, Kline a continuat să îşi nuanţeze propriul template muzical, care, treptat, s-a deplasat un pic din
zona Indie-Pop înspre cea a Rock-ului, iar Different Talking ne prezintă o artistă mult mai stăpână pe sine creativ, mai ales că tema principală a albumului este trecerea timpului, la care autoarea se raportează cu o melancolie milenială nu lipsită de un pic de umor sau detaşare.
Încă din prima piesă, Pressed Flowers, primim o soluţie pentru evadarea din cotidian, dar şi o explicaţie, “I will never love you again / I can’t even remeber when”, pentru ca discul să se încheie cu Pothole, ce ne reaminteşte că sentimentul de libertate poate fi mai pregnant dacă evităm să ne comparăm mereu cu ceilalţi şi, nu în ultimul rând (Life Back), că este păcat că ne pierdem prea repede în procesul de maturizare inocenţa şi naivitatea cu care privim lumea. Dincolo însă de mesajele clare sau de repetitivitatea sonoră, fiecare dintre ascultători poate descoperi semnificaţii şi sensuri personale în felul în care Greta Kline - acompaniată pe Different Talking de Hugo Stanley, Katie Von Schleicher şi Alex Baileyîşi expune anxietăţile şi obsesiile existenţiale, iar asta pentru că Frankie Cosmos ne propune ca, măcar în interiorul nostru, să nu ne maturizăm niciodată... total.
una aceasta ne delectăm cu folk scoțian, celebrăm revenirea unei legende a shock rock-ului, dar ascultăm și rock complex ce ne trimite până în anii ’70.
Amy MacDonald Is This What You’ve Been Waiting For?
Piesa ce oferă titlul celui de-al șaselea album al cantautoarei scoțiene a fost creată în urma creșterii dorinței publicului de a primi în mod constant muzică nouă în epoca platformelor de streaming. ,,Oamenii se așteaptă mereu la mai multă muzică și conținut pe rețelele sociale”, spune Amy, care a luat recent o pauză de patru ani de la compoziție și înregistrare. Au trecut 18 ani de când Amy domina topurile muzicale cu materialul discografic de debut, This Is the Life, timp în care a vândut 12 milioane de albume, iar Is This What You’ve Been Waiting For se dovedește a fi o continuare matură și echilibrată a parcursului său discografic.
Alice Cooper
The Revenge of Alice Cooper
trupei s-au reîntâlnit pentru înregistrarea albumului lui
După o pauză discografică de peste 50 de ani, formația Alice Cooper revine cu un nou material, asta după ce liderul acesteia ne-a șocat constant în acorduri de hard rock pe tot parcursul ultimelor decenii. În 2021, membrii originali ai trupei s-au reîntâlnit pentru înregistrarea albumului lui
Alice, Detroit Stories, iar patru ani mai târziu, iată că Michael Bruce, Dennis Dunaway și Neal Smith se reunesc pentru o ,,răzbunare” muzicală proaspătă, dar plină de arome oldschool. Produs de Bob Ezrin, legendarul muzician care a stat la cârma unor LP-uri precum School’s Out (1972) sau Killer (1971), The Revenge of Alice Cooper este un cadou nesperat pentru fanii formației care a îmbinat cu brio muzica rock cu interpretări teatrale, pline de șoc și groază.
Circling from Above
Dacă vreți să experimentați cel de-al 18-lea album al formației americane așa cum trebuie, n-ar fi rău să îl ascultați cap-coadă, căci materialul conceptual ne poartă prin lumea ambiției umane, a tehnologiei și a naturii, în acorduri de rock progresiv și hard rock. Desigur, nu mai trăim în anii ’70, atunci când muzicienii încercau să îmbrățișeze muzica rock cu lumea artei, însă Styx nu renunță la sonoritățile ce i-au făcut faimoși și ne oferă un rar exemplu cotidian de album conceptual progresiv, amintindu-ne de experimentele contemporane ale unor artiști precum Steven Wilson. Oarecum blocați în propria nișă, Styx rămân fideli esteticilor anilor ’70, în timp ce Circling from Above, complex și cinematic, ne trimite cu gândul la albume de referință ale genului.
„Conexiunea
C, pentru
acestei artiste, definită printr-un mix unic de creativitate şi talent
Sari, mi-ai spus că te afli zilele acestea în Anglia pentru o serie de înregistrări. Ne poţi spune la ce lucrezi? Pentru că a trecut deja ceva timp de când ne-ai promis un nou album şi nu prea ne-ai dat veşti pe partea asta.
toate astea, am încercat, totuşi,
sau în studio, Sari Schorr
oncertul de închidere a ediţiei de anul acesta a Braşov Jazz & Blues Festival (14-17 august) se anunţă a fi unul cu adevărat memorabil, întrucât va fi susţinut de apreciata cantautoare americană de BluesRock SARI SCHORR, a cărei forţă vocală este comparată de mulţi fani cu cea a lui Janis Joplin şi Tinei Turner, confirmată nu doar în turneele cu propria trupă, dar şi în frecventele colaborări cu muzicieni precum Joe Louis Walker, Buddy Guy, Walter Trout, Edgar Winter, Taj Mahal sau Eric Burdon. Este suficient să amintim că Sari Schorr, încă de la albumul ei de debut, A Force of Nature, şi-a compus singură piesele aproape în totalitate, că exact acum 10 ani a fost inclusă în New York Blues Hall of Fame şi că, în 2023, LP-ul pe care l-a înregistrat cu Robin Trower, Joyful Sky, a ajuns #1 în Billboard Blues Chart a ne face o idee despre valoarea acestei artiste, definită printr-un mix unic de creativitate şi talent performativ remarcabil. Cu toate astea, am încercat, totuşi, să mai aflăm câteva detalii chiar de la ea, mai ales că, dincolo de prezenţa pe scenă sau în studio, Sari Schorr este o militantă activă pentru cauze umanitare, sub egida Amnesty International sau a propriei organizaţii nonprofit, Matters, implicânduse voluntar în proiecte de pe întreg globul.
se voluntar în proiecte de pe proiect cu vreo şase luni în urmă, tatăl lui a murit,
Ei bine, pentru prima oară în viața mea, lucrez la două albume în același timp. Cel pe care îl pregătesc de aproape doi ani este un proiect amplu și îl înregistrez acum împreună cu partenerul meu de compoziție și, totodată, producătorul meu de multă vreme, Henning Gehrke [prima colaborare a reprezentat-o LP-ul lui Sari Schorr Never Say Never din 2020 - n.r.], care a lucrat cu Udo Lindenberg și cu alți artiști minunați.
După cum ştii şi tu, am început să lucrez la acest album mai de mult, însă Henning a trecut prin niște tragedii personale, iar asta a încetinit procesul. Din păcate, când eu și trupa eram deja în Germania, pregătiți să finalizăm albumul, cu vreo şase luni în urmă, tatăl lui a murit,
iar la următoarea sesiune de înregistrări, cumnatul său a murit și el. Firesc, i-a fost foarte greu atunci lui Henning să revină într-o dispoziţie creativă, mai ales că este un caracter foarte emoțional și am știut că are nevoie de timp, așa că, în această pauză forţată de împrejurări, am început să lucrez cu un tânăr chitarist extrem de talentat, pe nume Jamie Walker și am decis să compunem câteva piese împreună. Sincer, nu mă așteptam însă deloc să ajung să-ți pot spune acum că piesele au fost atât de bune încât m-am angajat să fac un album întreg cu Jamie și cu partenerul lui, Luke Paget, ca producător [Walker şi Paget sunt fondatori ai trioului de Rock din Manchester, The Feud - n.r.], dar totul a venit foarte natural, la fel ca albumul pe care l-am făcut cu Robin Trower. A fost o energie atât de pozitivă în studio și el s-a dovedit a fi atât de creativ, încât eu am fost cea care i-a propus: ‘Uite, asta e ceva special. Hai să facem un album împreună.’. M-am gândit atunci că, în paralel cu finalizarea albumului meu solo - pe care, apropo, casa de discuri îl consideră foarte puternic şi plănuieşte o campanie de promovare de cel puțin patru sau cinci luni înainte de lansare -, ar fi bine să fac ceva care să apară mai repede, astfel încât să îmi satisfac fanii, care așteaptă de la mine de mult timp un nou disc. Pe de altă parte, eu îmi doresc să lansez un album nou doar atunci când simt cu adevărat că am ceva de spus, pentru că numai atunci când eu însămi am convingerea că piesele sunt atât de bune le pot cere celorlalţi oameni să-și rupă din timpul lor prețios ca să asculte ceva ce am creat pentru ei. Ei bine, acum, pentru prima dată în cariera mea, simt că am un material pe care vreau neapărat să-l împărtășesc cu lumea.
Când ne-am văzut ultima dată, în vara lui 2023, erai pe punctul de a finaliza lucrul la albumul cu Robin Trower, Joyful Sky. Cum decurge procesul creativ în tandem, ţinând cont că şi acum colaborezi cu un alt muzician, cu Jamie Walker, la compusul pieselor?
Ce întrebare minunată... și mi-aș dori să știu răspunsul! Sincer, pare magie, fiindcă e uimitor cum şi cât de bine se leagă lucrurile, pentru că îi aud pe băieți chiar în clipa asta, când vorbim, înregistrând părţile de chitară în studio... ei înregistrează piese care, practic, acum două săptămâni nu existau! Iată cum se naște arta, pur și simplu, atunci când simți că ai ceva foarte puternic de spus. Mie, cel puţin, asta îmi creează un sentiment copleșitor de recunoștință, adică simt cu adevărat că muzica pe care am creat-o este un dar şi mă consider norocoasă că am reușit să accesez această energie. [...]
Pe 15 august, melomanii celebrează 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai influente și venerate figuri din istoria Jazz-ului, Oscar Emmanuel Peterson, pianist și compozitor de origine canadiană ce a lăsat în urma sa o moștenire muzicală colosală, redefinind rolul pianului în jazz și inspirând generații întregi de muzicieni.
Crescut în cartierul Little Burgundy din Montreal, Oscar Peterson a fost un copilminune al muzicii, format de mic atât în tradiția clasică europeană, cât și în spiritul profund american al Jazz-ului. Povestea lui e una a disciplinei, a virtuozității și a unui devotament total față de artă. La vârsta de 5 ani începea studiul pianului clasic, iar la 9 ani interpreta deja lucrări de Bach și Chopin. A fost îndrumat în copilărie de tatăl său, un muncitor feroviar pasionat de muzică, el i-a impus un regim strict de studiu, însă adevărata revelație pentru tânărul Oscar a venit când a descoperit jazz-ul – și mai ales în momentul în care l-a ascultat pentru prima dată pe Art Tatum. A fost atât de impresionat, încât a considerat pentru o clipă că ar trebui să abandoneze pianul, convins că nu va putea atinge vreodată acel nivel. Cu toate acestea, criza de încredere s-a transformat într-un combustibil creativ. Peterson a perseverat și a învățat nu doar să cânte, ci să își impună o voce proprie în Jazz – o voce plină de forță, precizie, dar și de o sensibilitate rară. De-a lungul unei cariere de peste
șase decenii, Oscar Peterson a înregistrat sute de albume, a cântat alături de cei mai mari muzicieni ai vremii – de la Ella Fitzgerald la Louis Armstrong – și a transformat fiecare concert într-un moment de referință pentru arta improvizației. Într-o epocă în care Jazz-ul era dominat de mari personalități americane, un pianist de culoare din Canada reușea să pătrundă în această lume exclusivistă și să își lase amprenta. A fost numit de însuși Duke Ellington „maharajahul pianului”, iar criticii au vorbit adesea despre „tehnica lui cu patru mâini”, o aluzie la viteza amețitoare cu care putea aborda pasaje complexe și la ușurința cu care oscila între stiluri. Dar Oscar Peterson a fost mai mult decât un pianist virtuoz. A fost și un compozitor remarcabil, iar una dintre cele mai cunoscute piese ale sale, Hymn to Freedom, a devenit, în anii ’60, un simbol muzical al mișcării pentru drepturi civile din America. Fără versuri inițial, piesa avea o forță emoțională care transcendea cuvintele – un imn al speranței, al unității și al rezistenței pașnice.
Un alt aspect definitoriu al moștenirii sale este implicarea în educarea și formarea noilor generaţii de artiști. În 1960 a fondat Advanced School of Contemporary Music în Toronto, una dintre primele școli de Jazz din lume, care a format zeci de tineri muzicieni. Oscar nu era interesat doar de tehnică, ci și de dezvoltarea unei identități artistice autentice a fiecărui student. A susținut workshopuri pe toate continentele și a fost profesor și rector onorific la universități canadiene, transformându-se, treptat, întrun simbol național al culturii și valorilor canadiene.
Recompensele câștigate au fost pe măsura impactului său. A primit opt premii Grammy, inclusiv premiul pentru întreaga carieră, a fost distins cu Praemium Imperiale în Japonia, Ordinul Canadei – cea mai înaltă distincție civilă din țară – și a fost introdus în multiple galerii de artă dedicate muzicienilor faimoși. Statui, parcuri, școli și străzi din Canada și Japonia îi poartă astăzi numele, iar în 2022, Banca Națională a Canadei a lansat o monedă comemorativă de un dolar pe care este gravat chipul său, alături de notele din Hymn to Freedom – o recunoaștere fără precedent pentru un muzician de jazz.
Centenarul Oscar Peterson este marcat în 2025 printr-o serie de manifestări în toată lumea. La Calgary, National Music Centre s-a deschis expoziția Timeless – 100 de ani de Oscar Peterson, care oferă
publicului o incursiune completă în viața personală și profesională a artistului. La Banff are loc un concert-omagiu, cu participarea unor nume sonore din sfera Jazzului contemporan și a fiicei sale, Céline Peterson, care duce mai departe moștenirea tatălui său prin organizarea de evenimente și promovarea tinerilor artiști. În Japonia, țară cu care Peterson a avut o legătură specială, centenarul este celebrat în cadrul Expo 2025 din Osaka, unde Canada îl omagiază printr-un spectacol multimedia ce combină arhive audio, interpretări live și instalații artistice.
Moștenirea lăsată de Oscar Peterson nu se măsoară doar în discuri lansate sau în premii câștigate, se regăsește în însăși structura Jazz-ului modern, în modul în care pianul este abordat de noile generații, în ideea că tehnica excelentă nu trebuie să excludă emoția și că muzica poate fi o formă de activism, de educație, o punte de legătură între comunități. Într-o lume marcată de segregare socială și tensiuni, arta sa rămâne un reper al armoniei, al libertății și al dialogului. La 100 de ani de la nașterea sa, Oscar Peterson este mai prezent ca oricând. Nu doar în muzică, ci în conștiința colectivă a unei lumi care încă mai are nevoie de swing, de frumusețe și de curajul de a improviza. Pianul lui Peterson continuă să sune – în căști, în săli de concert, în sufletul celor care aleg, fie și pentru câteva minute, să trăiască altfel.
DTEXT DE MĂDĂLINA LEFTER rapid
upă ce vara trecută a fost marcată de hit-urile ei colorate și, pe alocuri, enervant de catchy, Sabrina Carpenter revine în 2025 cu un nou material care promite să împingă granițele pop-ului modern și să dea din nou tonul în cultura pop. Man’s Best Friend, al șaptelea album de studio al artistei, va fi lansat pe 29 august și deja pare că va fi un statement muzical, vizual și cultural. Cu un titlu ironic, o copertă controversată și un single principal care s-a cățărat rapid în topurile internaționale, Sabrina ni se arată mai încrezătoare ca niciodată, îmbinând umorul, autocritica și sex-appeal-ul cu umorul fin al ironiei și al Zeitgeistului.
Primul single, Manchild, co-produs cu Jack Antonoff (responsabil și pentru multe dintre succesele ei anterioare), este o piesă care amestecă sunetul Bubblegum Pop cu inserții country, și, desigur, sarcasm din plin. E o melodie care îți rămâne întipărită în minte de îndată ce o auzi, dar care, dincolo de aura sonoră pozitivă, ascunde o critică subtilă (sau nu) la adresa bărbaților cărora le este greu să se maturizeze. Clipul o arată pe Sabrina într-un road trip absurd printrun deșert plin de personaje masculine - să fie o alegorie pentru relațiile contemporane sau doar entertainment? Pe fundalul succesului anterior, Short n’ Sweet, albumul care i-a adus primul Grammy și locul 1 în Billboard 200, Man’s Best Friend pare o continuare naturală, dar deloc predictibilă. În timp ce Espresso și-a obișnuit fanii cu un vibe jucăuș și seducător, noul proiect pare să exploreze o nouă latură a artistei - mai încrezătoare, vocală, asumată și pe alocuri chiar provocatoare.
PAGINA 62
Short
- mai încrezătoare, vocală, asumată și pe
Imaginea de copertă – în care Sabrina apare în patru labe, într-o rochie scurtă, în timp ce un bărbat pare că o trage de păr - a stârnit, inevitabil, un val de reacții peste tot în lume. De la acuzații că perpetuează clasicele stereotipuri misogine până la voci care au interpetat-o ca un act de satiră feministă. Răspunsul artistei nu a întârziat să apară: o nouă copertă, de data aceasta cu ea într-o rochie elegantă, privind în altă direcție, cu subtitlul ironic „approved by God”. Este lesne de înțeles Sabrina Carpenter nu mai e doar fostul star Disney, reușind să devină acum o figură influentă în Pop-ul contemporan, inspirând noua generație. Mai mult decât o colecție de hit-uri, noul ei album pare a fi manifestul unei artiste care știe exact cine e și nu se teme să fie văzută - raw, vulnerabilă și în toate formele ei.
elegantă, privind în altă direcție, cu „approved că să generație. ei care toate formele ei.
Nik Bärtsch este un muzician unic prin felul în care își aplică etica în tot ceea ce face. Indiferent de formula în care s-a manifestat, a dezvoltat o estetică prin care noi putem percepe muzica privind înainte și înapoi în același timp. „Spin” este o fantastică revenire la formula Ronin, fondată în 2001, al nouălea album lansat alături de membrii originali, Nik Bärtsch, bateristul Kaspar Rast și saxofonistul Sha, la care se adaugă basistul Jeremias Keller, ajuns în trupă în 2020. Muzica e inconfundabilă, construită pe baza unor module ritmico-melodice, plasate în măsuri diferite care se intercalează, dezvoltate la fiecare repetare. Ronin reprezintă o cultură ritmică bazată pe rafinarea metodică a unor
cicluri combinate cu entuziasm și libertate în cadrul unei structuri clare. Destul de greu de explicat, mult mai ușor de recunoscut, o bucurie de urmărit, chiar dacă maniera are la bază minimalismul. Acest album nu arată doar dezvoltarea unor noi module și coeziunea progresivă de grup, ci și preluarea unor teme mai vechi cu aranjamente complet noi. Detaliile la nivelul muzicii de cameră sunt expuse cu accesibilitatea muzicii pop. „Spin” subliniază ideea de album, de program derulat prin experiența unor muzicieni care cântă de mult împreună. Ritual groove music.
TEXT DE ŞTEFAN CHIRIŢESCU
guRMAND
HORIA GHIBUȚIU | O salată de vară, într-o seară
Capitolul Eat & Drink este susținut de
PE gustuL NOstRu
COSMIN DRAGOMIR | Sniperi și tomate, o poveste despre Sarajevo
Dacă ai ajuns pe malul bulgăresc al Dunării sau pe pantele însorite din Tracia, nu te opri la clasicele Chardonnay sau Cabernet! Bulgaria ascunde comori vinicole, 100% locale, perfecte pentru o poveste pe care s-o spui la întoarcerea acasă.
Vinuri care „vorbesc” bulgărește — te-ai gândit vreodată la asta? Îți las, pe scurt, povestea unor soiuri de care probabil ai auzit mai puțin, dar care s-ar putea să-ți deschidă o lume nouă.
Mavrud – Imaginează-ți o noapte caldă, cu miros de prune uscate și condimente orientale. Așa se simte Mavrud, soiul-rege, viguros, maturat pe țărmurile Traciei. Ideal pentru serile când vrei să iei cina cu o poveste la pahar.
Melnik – O zonă superbă, dar și un strugure unic. Soiul Melnik crește doar pe dealuri însorite în sud-vestul Bulgariei. Vinul e rotund, ușor picant, cu note discrete de tutun – rafinat și aproape misterioasă prezența sa în orice colecție.
Rubin – Povestea experimentului reușit: Syrah și Nebbiolo, dar „adoptate” de Bulgaria, au dat naștere unui vin memorabil, cu arome de mure și condimente dulci.
Pamid – Pentru zile toride sau picnicuri spontane alege Pamid! Ușor, fructat, răcoritor și incredibil de prietenos chiar și cu cei mai neinițiați.
Cum alegi un vin bulgăresc de colecție, astfel încât să nu te păcălești?
Plus că e frumos să-ți aduci ceva din vacanță și pentru acasă.
Caută eticheta: Fii vigilent, numele soiului trebuie să fie clar tipărit. Nu te lăsa păcălit de blenduri, ci cere pur local!
Regiunea face diferența: Tracia, Struma, Melnik – doar aceste zone aduc autenticitate și tradiție.
Nu rata recomandările somelierilor locali: Deseori, cramele mici sau magazinele de familie au în pivniță sticle rare, cu povești ascunse.
Bulgaria nu e doar vacanță și litoral, ci și o fascinantă hartă a gustului! Încearcă aceste soiuri, lasă-te surprins și adu acasă un strop din spiritul vecinilor de peste Dunăre.
Pepene verde, brânză feta de capră și un ingredient inefabil - ambientul clasic reinterpretat de la Bragageria Bogdania.
Am să aștern doar o frază despre călătoria culinară înțesată de povești pe care am avut-o într-o seară caniculară din Bucureștiul pe care e un chin să-l ador de peste o jumătate de veac, dar o fac cu patimă sisifică, la sfârșitul unei zile de sâmbătă, când am fost ispitit să gust ceva poftit din meniul de la Bragageria Bogdania, salata de vară cu pepene verde și brânză feta de capră, un apogeu mediteranean al răcoririi, ce combate arșița cu o știință perpetuată din bucătăria persană de ieri în cea albaneză de azi, ideal de consumat oricând, de la micul dejun care îți umple rezervorul de energie la gustarea pe care o iei trezit dintr-un somn adânc al unei după-amieze toride, un fel de mâncare duios de simplu, dar care te întâmpină cu prospețimea sofisticată a melanjului de gusturi complementare, dulce/ sărat, și de texturi, crocant/ suculent, și te incită vizual prin paleta de culori vii, o opțiune pentru care tânărul și ceremoniosul ospătar, sosit cu promptitudine la masa de pe terasă plasată de-a stânga unui scrin metalic stilizat năpădit de vegetație din același material, m-a felicitat, iar eu l-am ascultat cu deferență crezând că mă duce cu vorba desprinsă dintr-o captatio benevolentiae clasică de încântare a unui client, dar chiar așa era, salata de vară abia intrase în meniul unei oaze gastronomice, culturale și arhitectonice care și-a început a doua viață în luna mai 2025 și pe care am descoperit-o, mai bine și mai pe îndelete, grație companiei pline de savoare a omului de gust Dragoș Bogdan, mare proprietar de termeni, care mi-a făcut pe dată o poftă teribilă să-i împrumut vorbele de
restaurator în ambele înțelesuri ale cuvântului, de om specializat în restaurarea unei lucrări, precum și de proprietar de restaurant, responsabil de restaurarea unui ambient îmbibat de specific local prin reinterpretarea unuia ce va fi învăluit o casă de la sfârșitul secolului XIX din ceea ce în veacul XVII fusese o mahala a breslei olarilor, iar azi e o zonă ce devine gentrificată, așa cum îi zic americanii procesului de primenire a zonelor urbane vechi unde se face simțită prezența unui suflu nou, Dragoș Bogdan încredinţând restaurarea propriu-zisă pe mâna experților, printre care și arhitectul Dan Lăcătuș, implicat în urmărirea și coordonarea restaurării unor obiective ca Ateneul Român, Arcul de Triumf, Cazinoul din Constanţa, „relativ obscure”, zic, ca să zic și eu ceva în curtea de la Bogdania, unde totul a început de la bragă și de la cafea la nisip pentru a ajunge la un meniu nu neapărat tradițional, dar corect așezat, s-a făcut târziu, dar niciodată nu e prea târziu pentru povești de care te îndrăgostești ușor, ca într-o seară de vară, afară.
ie că ești un iubitor pasionat de fructe de mare sau pur și simplu îți dorești o experiență culinară rafinată, restaurantele specializate în preparate marine sunt o alegere excelentă. Am selectat șase restaurante de excepție din București, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași și Constanța, fiecare cu o atmosferă aparte și preparate care te poartă într-o călătorie gastronomică mediteraneană.
București
Pescăruș
Aleea Pescăruș 1
0731.330.034
Situat în inima Parcului
Herăstrău, Pescăruș este o destinație emblematică pentru iubitorii de pește și fructe de mare din București. Cu o terasă generoasă cu vedere la lac, acest restaurant combină savoarea preparatelor marine cu o atmosferă relaxantă și rafinată.
Brașov
Ponton
Alexandru Ioan
Cuza 5
0374.048.048
Pescada
Bocu 74
0770.221.161
Pescada este un restaurant elegant din Timișoara care reușește să îmbine armonios gastronomia cu un decor rafinat și servicii de top. Meniul său include delicii precum caracatiță la grătar, scoici în vin alb și fileuri de pește proaspăt. Un loc ideal pentru gurmanzii care apreciază fine dining-ul marin.
Aproape de centrul Brașovului, Ponton oferă o experiență culinară aparte, punând accent pe prospețimea peștelui și a fructelor de mare. Ambianța elegantă și designul modern completează perfect preparatele fine, gătite cu rafinament.
Cluj
Mare Nera
Șincai 9
0739.624.740
Mare Nera aduce briza mării în inima Clujului, cu un meniu variat de specialități marine și o atmosferă caldă. Restaurantul pune accent pe preparate simple, dar savuroase, cu influențe italiene și grecești.
www.zilesinopti.ro
Arcu 78
0752.992.993
Blue Acqua din Iași este un refugiu urban pentru iubitorii de pește și fructe de mare, cu un decor marin ce amintește de o croazieră elegantă. Meniul său propune combinații inovatoare și preparate clasice reinterpretate, mereu din ingrediente proaspete.
Perfect pentru o seară relaxantă și un pahar de vin alb alături de preparate gourmet.
Karatzali 1B
0753.099.099
La malul mării, Le Premier din Constanța impresionează prin eleganță, prospețimea preparatelor și priveliștea spectaculoasă asupra portului. Restaurantul este cunoscut pentru platourile generoase de fructe de mare și pentru selecția de vinuri atent aleasă.
Nu sunt şanse să fie altfel. Haideţi să facem un inventar rapid şi sunt sigur că-mi veţi da dreptate. Coborând de la munte spre ţărmul mării, pornim din Poiana Braşov, de la Stâna Turistică. Ceva mai jos, ajungem în Râşnov, la Sub Cetate. Cufundat ca-ntr-o căldare dintre munţi, vă întâmpină Braşovul.
Nu mai reiau lista restaurantelor, spun doar că, la Braşov, Ceasu’ Rău şi Casa Tudor vor înghesui Augustul între două aniversări spectaculoase. Dar, de mână cu Vacanţa, să continuăm călătoria către Mare! La Neptun nu veţi putea rezista invitaţiei colegilor de la Calul Bălan. Mai e ceva de spus?! Concluziile sunt clare: de la Munte la Mare, Sergiana întinde mese gustoase şi vă face zilele frumoase. Asta o putem traduce ca Sărbătoare! Pot să vă rog să mă credeţi pe cuvânt, dar prefer să culeg argumente de anul trecut şi să vă spun că de data asta ne propunem mai mult.
În August trecut, Aniversarea Ceasu’ Rău a fost o suită de CONCURSURI în social media împletită cu o serie de promoţii în restaurant. Protagonişti au fost partenerii de la Ursus Breweries, susţinuţi de echipa noastră din bucătărie. Vârful distracţiei a fost după-amiaza Concursului de Băut Bere. La început, mai-mai să renunţăm, deh... surpriza era mare, emoţiile erau emoţii, unii furaseră startul, alţii se plângeau că nu şi-au făcut încălzirea... Cumva am pornit.
La început, concurenţii erau mai mult luaţi la mişto de prieteni, apoi când s-au aliniat în faţa sondelor cu bere, s-au auzit primele încurajări, iar pe măsură ce prima serie de competitori dădea berile pe gât, galeria a ajuns în extaz: încurajări pasionate şi la final ovaţii pentru învingători. Ba nu, finalul a fost un cor de întrebări „când mai faceţi?!”. Uite, acum. Organizaţi-vă, urmăriţi-ne pe Facebook şi fiţi gata să vă înscrieţi!
Casa Tudor nu va renunţa la promoţiile cu beri în August, dar semnul aniversării va fi vinul, prezentări şi cel puţin o degustare de vinuri. Anul trecut am lărgit cadrul degustării aducând-o mai aproape de un eveniment „de restaurant”, proiectat şi adaptat pentru clienţi de restaurant. A fost un prim pas pe care l-am făcut împreună cu Ioana Tătaru, souschef, adică adjuncta bucătarului-şef de la Casa Tudor. Aşa, indicaţiile despre cum se pot asocia vinurile cu
Oricât de fierbinte va fi August la mare, briza ne va ajuta să ne bucurăm de vacanţele pe litoral. Asta e ştiut, dar în Neptun, la Calul Bălan e fel de bine ştiut că programul Vinurile Verii a devenit un ingredient greu de egalat, atunci când vorbim despre vacanţe unice. Pentru că întâlnirile cu Vinurile Verii împrumută de fiecare dată zilelor câte ceva din magia vinului. În plus, vorbind despre vinuri româneşti şi podgoreni compatrioţi,
Pentru azi, ne oprim aici. Nu înainte de a vă mai spune o dată că merită să vă bucuraţi de August alături de Sergiana. La Munte, înspre Braşov, la
Prin definiție, explorarea înseamnă căutatul ineditului, dar, inevitabil, încerci să identifici locuri comune. Sarajevo e altfel. Nu seamănă cu nimic de până acum. Relativ aproape de București și, totuși, diferit. Nu are nici culorile și verva orașelor mediteraneene, nici răceala și zgârie norii occidentale, nici librăriile și cluburile Belgradului, nici măcar mărimea Bucureștiului. Atât Viena, cât și Istanbulul sunt prea departe, deși influențele sunt vizibile de unde aruncă zmeul cel mare buzduganul cel greu de-o parte și de alta a graniței, marcată simbolic în pavaj: „Sarajevo meeting of cultures” cu o busolă împietrită ce indică estul și vestul.
Din loc în loc, minaretele împung cerul, iar oamenii se trezesc din sastiseală, opresc lungile discuții de la nenumăratele cafele bosniace și ascultă chemarea muezinului. Pisicile sunt grase, blânde și vorbărețe, cam ca în tot Orientul. Foarte vorbărețe. Porumbeii sunt obraznici, ca peste tot. În Sarajevo, cu excepția unor clădiri, centrului vechi și mâncării, „atracțiile turistice” nu pot fi numite astfel. În Sarajevo se face turism de tragedie. Belvedere înseamnă locul perfect pentru lunetiști. E bine să te uiți pe jos și să ocolești bucățile de trotuar ce par pictate cu trandafiri abstracți. Roșul e de la sânge, iar acolo au murit oameni. La 40 de ani învăț istoria și, sper, citându-l pe Cristian Iohan Ștefănescu, colegu’ de cameră, sarmale și rakija, că poate Balcanii or să fie ceaunul cu sarmale al Europei, nu butoiul cu pulbere.
Pe aici, aproape totul îmi e străin. Nici munții nu-s la fel cu sutele lor de tuneluri și poduri, nici cafeaua, nici prețul țigărilor. Așadar, nimic nu mă pregătise pentru povestea asta. Miran Karic este un tânăr chef din Sarajevo. Rockstar aici. Jovial, sigur pe sine și amabil. Am stat de vorbă vreo două ore, între două filmări. Ne-a furnizat o sumedenie de informații culinare. Ne-a recomandat restaurante, a dat telefoane, am schimbat mailuri, ne-a trimis către producători locali și oameni de interes inclusiv din țări vecine.
Ei bine, Miran mi-a povestit despre unul dintre acele momente ce-ți rămân înfipte în creier ca un tirbușon: era copil, îmbrăcat tot în alb, pregătit să fie luat în oraș. Strigătul de atenționare al surorii lui întârziase câteva secunde. Dezastrul deja se produsese. Un copil pofticios și o roșie „inimă de bou” (da, a menționat soiul). Altfel de „trandafiri” pictați pe tricoul și pantalonii albi.
A căutat acel gust mulți ani. L-a regăsit la un producător undeva „in the middle of nowhere” mulți ani mai târziu. S-a întors acolo și anul următor, dar nu mai era la fel. Ei bine, doi străini stând de vorbă despre gustul roșiilor din copilăria noastră fac ca distanțele să se compacteze, granițele să se estompeze și diferențele să nu ni se pară atât de mari.
Zen e un setter irlandez simpatic foc, pe care, când îl vezi cât e de jucăuș în societate, e greu să ți-l imaginezi scrutând linia orizontului după ce a citit o carte de filozofie. Cel mai probabil, n-a făcut asta. Ceea ce a făcut însă Zen, pe parcursul unei întâmplări ciudate cu un câine roșcat și un pahar de băutură, a fost să-și vâre limba curioasă într-un recipient pântecos în care era gin și să posteze apoi cel mai sincer review de pe Trip Advisor-ul canin, dând din coadă vesel. A fost actul de botez al celui mai bun gin pe care a izbutit să-l facă, până acum, Cristian Georgescu, fondator, cu sprijinul unor asociați, al primei distilerii de gin craft din zona metropolei de pe malurile Dâmboviței. Zen e prietenul lui Cristian, iar IT-istul devenit antreprenor, recunoscător pentru această splendidă camaraderie câineom, și-a transformat roșcatul în simbol al distileriei românești de gin premium, Gin Religion. Pentru că un pahar umplut cinstit cu acest gin artizanal românesc bazat pe 17 ingrediente speciale a poposit pe șervetul replicând o pagină din ziarul New York Times de pe o masă a unui local bucureștean de pe strada Olari, mi-am amintit de uriașa arhivă digitală de presă la care sunt abonat și în care mă scufund
zilnic, amintindu-mi rar să ies la timp. Acolo se găsește una dintre primele consemnări ale ginului în spațiul autohton. Notița e dintr-o ediție apărută în decembrie 1888 - an în care, dacă tot suntem la rubrica
Drinks, Spyros Metaxa crea o băutură ce avea să fie cunoscută după numele de familie al grecului mustăcios - în ziarul Universul.
„Corespondența particulară” a Universului, intitulată „Din Anglia” și semnată West., pare scrisă la băutură, e plină de greșeli, prezintă alcoolul într-o lumină tendențios negativă, dar, orișicât, e istorie - am păstrat grafia originală: „Obiceiuri britanice. S’a vorbit adesea despre aplecarea englezilor pentru beție. O statistică publicată aici, zilele trecute dă mare dreptate opiniunei generale. Dupe această statistică, s’au pronunțat în anul din urmă, în
Anglia și în țara de Galles, o jumătate milion de condamnări pentru beție manifestă sau pentru delicte comise în urma unei beții solemne. Ziua favorită a bețivilor englezi este mai cu seamă Dumineca, ziua Domnului. În această zi puțini englezi rămân teferi însă mulți din ei au înțelepciunea ca nu es afară ci beau în casă. Băutura principală este ginul, wiscki și berea. La Londra, bețivii strânși într-o zi oare care și puși la răcoare, au fost de 40.384. Proporțiunea condamnaților pentru beție e de 1 la 57 locuitori în țara de Galles, de 1 la 59 în Anglia, de 1 la 94 în Londra”. Îmi place să cred că, între timp, ne-am mai stilizat și putem să ne bucurăm de un gin românesc foarte bun, de notele de cardamon, coriandru, hibiscus și ienupăr din Zen și să rămânem zen, nu ca englezii la bețiile lor solemne.
Sezonul cald înseamnă timp petrecut afară, seri lungi, băuturi reci și prieteni buni.
Dacă ești în căutarea unei oaze urbane unde să te retragi pentru relaxare sau socializare, grădinile de vară sunt alegerea perfectă. Am selectat pentru tine șase grădini de vară din orașe diferite din țară, fiecare cu un farmec aparte.
București
Room4. Coffee Yard
Praporgescu 4
0734.819.084
Ascunsă într-o curte liniștită din zona centrală, Room4. Coffee
Yard este locul ideal pentru o evadare rapidă din agitația orașului. Cu un decor simplu și cald, această mică grădină urbană mizează pe intimitate și pe cafea de calitate. Fie că vii singur pentru o pauză sau cu prietenii pentru o sesiune de catch-up, atmosfera cozy și verdeața care te înconjoară te vor face să vrei să revii.
Brașov Cafeteca Patria
15 Noiembrie 33
0368.004.934
La Cafeteca Patria ai senzația că ai intrat în grădina unui prieten bun. Așezată într-o curte intimă și elegantă, terasa este o adevărată oază în mijlocul orașului, protejată de zumzetul cotidian al zonei. Perfectă pentru o cafea dimineața sau o conversație liniștită seara, grădina este un spațiu care îmbină armonios naturalețea cu confortul urban.
Cluj Livada
Clinicilor 14 0722.111.115
Timișoara Vineri 15
Vasile Pârvan 9
0721.202.821
Vineri 15 este locul unde ziua de vineri se trăiește în fiecare zi a săptămânii. Situată pe malul Begăi, grădina impresionează prin spațiul generos, evenimentele frecvente și atmosfera efervescentă. Fie că vii pentru un brunch relaxat, un concert seara sau doar o ieșire spontană, aici te simți instant ca în vacanță –alături de oameni faini și multă voie bună.
Iași Grădina Vert
Cloșca 13
0770.988.507
Grădina Vert din Iași este un colț de liniște urbană unde natura este pusă în prim-plan. Mobilierul din lemn, vegetația abundentă și detaliile eco-friendly creează o atmosferă boemă, perfectă pentru zilele toride de vară. Este locul ideal pentru cei care caută relaxare într-un cadru natural, dar totuși aproape de inima orașului.
Livada este genul de grădină unde planifici să stai o oră și ajungi să petreci întreaga zi. Atmosfera relaxată este completată de preparate gustoase și băuturi răcoritoare, toate servite într-un decor plin de verdeață. Muzica bună, vibe-ul prietenos și energia locului fac din această terasă un must-see pentru oricine vizitează Clujul vara.
Zoom Beach Bar
0790.622.303
Zoom Beach Bar este locul unde vara prinde viață, la propriu. Aflat chiar pe plajă, acest bar în aer liber este mai mult decât o grădină – este un manifest pentru libertatea de a te bucura de mare, soare și muzică. Cu șezlonguri, cocktailuricolorate și cinematograf în aer liber, Zoom devine rapid locul favorit pentru zilele leneșe sau nopțile dansante de la malul mării.
PAGINA 73
TEXT DE IULIANA CIOCÎRLAN
Vara este despre cocktailuri răcoritoare, timp petrecut cu prietenii și discuții până seara târziu. Dar ce opțiuni avem când parcă nu dorim să bem alcool, dar nici să comandăm o apă sau un suc simplu? Aici intervin mocktailurile: arată ca un cocktail, au gust bun și, bonus, le putem consuma în orice parte a zilei.
Începem cu Spa Spritz, mocktailul verii 2025, conform Better Homes & Gardens. Pentru preparare vom avea nevoie de apă minerală, sirop de flori de soc sau lavandă, lime, frunze de mentă și felii subțiri de castravete. Se bea cu multă gheață, într-un pahar înalt. Gustul e ușor floral, proaspăt și te face să te simți ca într-un resort, de aici probabil și numele acestei băuturi, iar cei care l-au încercat deja au menționat faptul că merge excelent la un brunch.
Cei care vor o experiență inedită pot încerca Pickle . Da, ați citit bine, limonadă cu murături.
E acel tip de băutură „de testat măcar o dată în viață”: acrișoară, sărată, dar totuși răcoritoare. Pentru preparare avem nevoie de suc de lămâie, sirop de zahăr, apă minerală și zeama de la castraveții murați. Se servește cu gheață și cu o felie de castravete murat.
Lemonade Raspberry-
majoritatea cafenelelor s-au gândit deja la acest lucru, motiv
Pare că băutura vedetă a momentului este matcha, iar o matcha simplă cu gheață nu este atât de spectaculoasă. Totuși, majoritatea cafenelelor s-au gândit deja la acest lucru, motiv pentru care ne putem delecta și cu rețete precum RaspberryMatcha Sparkler. Este combinația ideală dintre matcha și zmeură proaspătă. Se amestecă matcha cu apă caldă, se pasează zmeura cu lime și sirop de zahăr, se toarnă totul peste gheață și se completează cu apă minerală.
Dacă aveți chef de ceva mai exotic, puteți încerca Lychee Matcha Soda. Matcha, lychee, apă minerală și sirop de agave. Se servește cu multă gheață și, dacă preparați acasă această băutură și vă doriți să vă impresionați invitații - cu o floare comestibilă deasupra.
Pentru fanii Moscow Mule-ului, am ales varianta fără alcool: Virgin Cucumber-Mint Mule. Bere cu ghimbir fără alcool, lime, felii de castravete și frunze de mentă. Se bea într-o cană de cupru sau pahar răcit în congelator înainte, cu gheață zdrobită.
Pentru a menține atmosfera tropicală, de vară, avem Grapefruit-Coconut Cooler. O combinație pe cât de simplă, pe atât de bună: suc de grapefruit roz, cremă de cocos și puțin sirop de agave. Gustul e cremos, dar ușor acrișor. Se servește cu gheață și o felie de grapefruit caramelizat.
În aceeași zonă tropicală am ales și Tropical Matcha Cooler. Acesta se prepară cu matcha, lapte de cocos, suc de ananas și sirop de vanilie. E o băutură cu textură de smoothie, dar cu toate șansele de a fi chiar mai comandată decât o Virgin Pina Colada, spun cei care au încercat deja această variantă de matcha.
Pentru cei care vor o băutură simplă, dar care arată ca un cocktail fructat cu alcool, am ales Apple & Basil Smash Sucul de mere se amestecă cu lime proaspăt și câteva frunze de busuioc zdrobite și rezultă o combinație ușor acrișoară și răcoritoare. Opțional, se poate adăuga colorant alimentar verde, pentru a face acest mocktail și mai interesant.
Pentru cine își dorește ceva super răcoritor, dar și interesant, recomand Watermelon & Chili Cooler. Este combinația perfectă dintre dulcele pepenelui roșu și o urmă foarte subtilă de ardei iute, care te „lovește” abia la final. Se prepară cu pepene blenduit, lime, sirop din zahăr infuzat cu chilli și apă minerală. Se bea rece, cu gheață zdrobită.
note de scorțișoară și vanilie.
Încheiem cu un mocktail cu arome orientale: Coconut Chai Fizz. Un mocktail cu lapte de cocos, concentrat de chai și apă minerală. Rezultatul este o băutură cremoasă nu foarte dulce, cu note de scorțișoară și vanilie.
Concluzia? Fără alcool nu înseamnă fără gust, iar faptul că există atât de multe alternative la băuturile cu alcool nu poate fi decât un motiv de bucurie, pe care să îl împărtășim alături de prieteni, în orice moment al zilei.
Într-o lume a berii artizanale tot mai diversificată, în care gustul autentic și poveștile din spatele fiecărei etichete câștigă tot mai mult teren, Pardon Brewery s-a remarcat prin rafinament, pasiune și o identitate aparte. Daniel Pană, general manager și berar al acestei microberării cu suflet, ne-a povestit cum a transformat pasiunea pentru bere într-o artă a gustului și a detaliului.
Cum a apărut Pardon Brewery? Și cine sunt oamenii din spatele acestui brand?
Pardon Brewery a apărut în 2018, din inițiativa a trei asociați care și-au dorit să aducă berea artizanală într-un loc unde chiar are sens: Câmpulung. Am pornit de la două motive simple, dar esențiale: o apă de o calitate excepțională, care coboară din masivul IezerPăpușa, și absența unei beri artizanale locale care să pună în valoare acest dar al naturii. Oamenii din spatele Pardon sunt genul care preferă să muncească un pic mai mult decât să facă rabat de la ce contează. Nu vin din reclame cu spumă perfectă, ci respectă procesul, gustul și consumatorii care vor să știe ce beau.
Cu ce se deosebesc berile voastre de restul berilor românești craft de pe piață? În primul rând, prin sinceritate. Spunem ce facem și facem ce spunem. Berile Pardon sunt nefiltrate, nepasteurizate și au o fermentație naturală, care durează între 4 și 6 săptămâni.
Ne ghidăm după Legea Purității Berii din 1516, prin care ne asumăm că folosim doar patru ingrediente: apă, malț, hamei și drojdie. Fără artificii, fără scurtături. Nu adăugăm zahăr, amelioratori, aditivi, coloranți, carbonatare artificială și/ sau suplimentară etc. Ne ghidăm după un principiu simplu: dacă nu e natural, nu e pentru noi. Dar diferența cea mai importantă e poate una pe care nu o vezi din prima: berea noastră nu e făcută să stea pe raft. Pentru că e vie, cu drojdie activă și nu rezistă luni întregi într-un depozit gestionat prost. Nu o găsești în hipermarketuri, supermarketuri, pe zeci de rafturi și în niciun alt loc unde produsele nu pot fi tratate cu cea mai mare atenție. Pentru noi, cuvântul „artizanal” nu-i o strategie, e un angajament care înseamnă control total asupra procesului, loturi mici, distribuție atentă și o relație directă cu cei care aleg să ne bea berea.
Care este impactul pe care vă doriți ca businessul vostru să-l aibă?
Să aducem cât mai mulți oameni de partea calității. Să creștem o comunitate de consumatori care aleg conștient – mai puțin, dar mai bun. Ne dorim ca fiecare bere Pardon să fie o mică pauză de la ritmul în care trăim, să le amintească oamenilor că lucrurile făcute cu răbdare se simt altfel. Că merită să aștepți șase săptămâni pentru o bere bună, la fel cum merită să alegi ceva sănătos pentru tine și pentru cei din jur. Și dacă, prin ceea ce facem, reușim să sprijinim și alte afaceri locale, să inspirăm un mod mai curat și mai sincer de a produce, atunci înseamnă că ne facem treaba bine.
Ce vă place și ce nu vă place la berea artizanală din România?
Ne place diversitatea, ne place că apar tot mai mulți producători pasionați. Ce am vrea să vedem mai mult? Dialog, colaborare, inițiative comune. Credem că berea artizanală din România ar avea de câștigat dacă am pune umăr lângă umăr: schimburi de experiență, parteneriate reale, dezbateri constructive, strategii gândite împreună. Poate chiar o asociație activă, puternică și care să reprezinte interesele celor care cred în produsul ăsta excepțional.
mulți români preferă berea artizanală?
Se schimbă lucrurile, încet, dar sigur. Oamenii încep să întrebe, să citească eticheta, să caute bere făcută cât mai natural, să recunoască poveștile adevărate. Dar încă mai e mult de lucru. Educația, obiceiurile, prețul – toate sunt obstacole reale. Prețul, în special, e o barieră în calea curiozității. De multe ori, doar interacțiunea directă cu berea (o degustare sau o explicație sinceră) face diferența. Noi ne bucurăm să vedem că există un segment în creștere de consumatori care vor calitate și credem că ăsta e cel mai sănătos tip de progres.
Ce ne puteți spune despre produsele voastre? Care e cel mai special sortiment?
Ce vă place și ce nu vă place la consumatorul de bere din România? Și de ce credeți că tot mai
www.zilesinopti.ro
Berile Pardon sunt inspirate din rețete clasice – Pils, Marzen, AIPA, Helles – dar avem și ceva aparte: Carpathia. Este o blondă artizanală, lager ecologic, nefiltrată, nepasteurizată, fermentată lent. Are 5% alcool, e făcută cu malț și hamei bio, apă de izvor, drojdii nemodificate genetic și un strop din iubirea noastră pentru munte. E inspirată de plimbările prin Munții Făgăraș, are gust curat, natural și aduce un pic de pădure în fiecare pahar. Berea face parte din proiectul „Roadele Munților”, prin care Conservation Carpathia sprijină micile afaceri locale și încurajează dezvoltarea sustenabilă în zona munților Făgăraș. Rețeta a fost creată la invitația lui Christoph Promberger, directorul executiv al fundației. Și mai spunem ceva despre berea noastră, cu riscul de a mă repeta: Pardon nu stă pe raft. Ne dorim să ajungă acolo unde e timp, unde e chef de stat la povești, unde contează ce ai în pahar, nu de câte ori îl umpli.
Ce urmează pentru Pardon Brewery?
Multă implicare, multă responsabilitate și o coloană vertebrală care nu se îndoaie. Vrem să creștem împreună cu ceilalți producători artizanali, să aducem berea bună mai aproape de oameni și să construim o piață în care calitatea să nu mai fie o raritate, ci o normalitate.
Karpaten susține capitolul LIFESTYLE din Zile și Nopți.
karpaten.ro
Interviu cu SMARANDA ISAR | Echilibrul fragil între introspecție, materie și simbol
Capitolul Lifestyle este susținut de FAsHION FOTO EDITORIAL FASHION | Vară incandescentă și cool... la piscină
Au fost odată ca niciodată și, totuși, nu chiar acum multă vreme, aceste accesorii care ne însoțeau peste tot. Asortate cu pene, funde, în forme și dimensiuni diverse, ele nu doar că protejau de soare, ci întregeau ținuta. Pălăriile, căci despre ele este vorba, au cunoscut schimbări semnificative de-a lungul timpului. Pe parcursul secolului XX, pălăriile reprezentau nucleul ținutei: ofereau noi tonalități, subliniind libertatea, eleganța sau caracterul practic în perioada războiului. Până în anii '50, pălăria tip pillbox, popularizată de Jackie Kennedy, devenise un icon al rafinamentului. Odată cu trecerea timpului, percepția despre pălării s-a schimbat însă... de la rolul activ pe care îl aveau, au devenit elemente tot mai rar întâlnite, folosite doar pentru protecție solară, fiind înlocuite de ochelari de soare, eșarfe sau coafuri diverse. Cum moda este ciclică, în 2025, pălăriile își fac loc printre trendurile caracteristice și reapar ca alegere, nu ca necesitate.
Pălăriile statement, îndrăznețe, cu boruri exagerate, domină prezentările de modă de la New York sau Paris, amintind de caracterul puternic al epocilor anterioare, îmbrățișând totodată, modernitatea. Acest tip de pălării, asemenea pieselor din garderoba de bază, sunt nu doar o modalitate de a face față vremii, ci și o completare și diferențiere a ținutei. Pentru tendințele din 2025, un outfit minimalist, împreună cu o pălărie îndrăzneață creează echilibru. Pentru persoanele care au forma feței rotundă - folosiți-vă de unghiuri în alegerea pălăriei, cele cu forma feței ovală – puteți alege aproape orice tip de pălărie, cele cu forma pătrată - alegeți pălării rotune în partea de sus, iar pentru persoanele cu forma feței de tip inimă - completați ținuta cu pălării cu boruri largi.
Un alt tip de pălărie, considerată kitsch în anii '90, are rol principal în 2025: the bucket hat. Astăzi este reinterpretată și realizată din materiale precum piele, mătase sau chiar croșetată. Chanel, Jacquemus sau Fendi au încorporat acest element în prezentările de modă, completându-l cu logouri în relief sau cu bijuterii. Keira Knightley sau Billie Eilish le poartă cu sacouri sau cu ținute elegante, depășind astfel bariera pe care o punem între streetwear și rafinat. Astfel, pălăriile nu doar că ne apără de soare, ci treptat, încep să redevină markeri ai propriei personalități. Vă încurajăm, nu doar din motive meteorologice, să oferiți o șansă pălăriilor. În definitiv, înainte de a deveni arhicunoscuta creatoare de modă, Coco Chanel confecționa pălării. Prin urmare, niciodată nu știi unde te poartă o pălărie bună!
Fie că visezi la o escapadă romantică, la o aventură cu prietenii sau la clipe de neuitat alături de cei mici, Grecia te întâmpină cu brațele deschise. Karpaten Turism, unul dintre cei mai importanți tour operatori din România, îți oferă vara aceasta zboruri charter directe către cele mai iubite insule grecești: Creta, Rhodos, Corfu și Zakynthos, cu plecări din marile orașe ale țării.
Fiecare colț al Greciei are o poveste, iar insulele sale au un farmec aparte. Sunt locuri unde soarele pare că strălucește altfel, iar timpul curge mai lent, în ritmul mării. Karpaten Turism îți oferă acces facil, prin zboruri charter directe, la patru dintre cele mai iubite insule ale Greciei – fiecare cu personalitatea, culoarea și spiritul ei unic.
Rhodos, insula cavalerilor, impresionează prin arhitectura medievală și apele cristaline. Orașul vechi din Rhodos, aflat în patrimoniul UNESCO, spune povești din alte vremuri, iar plajele din Lindos sau Tsambika sunt ideale pentru relaxare.
karpaten.ro
cea mai mare și mai sudică dintre insulele Greciei, este o destinație complexă. Mituri, plaje spectaculoase și sate autentice se împletesc armonios. Plaja Elafonissi, cu nisip roz, și laguna Balos oferă peisaje de neuitat.
Zakynthos, supranumită „floarea Levantului”, te așteaptă cu plaje dramatice și ape ireal de albastre. Navagio Beach, faimoasa plajă cu epavă, și prezența țestoaselor Caretta-Caretta adaugă un plus de farmec natural.
Corfu, „insula verde”, cucerește prin vegetația luxuriantă și influențele venețiene. Paleokastritsa și Glyfada sunt plaje perfecte pentru înot, sporturi de apă sau pur și simplu liniște sub măslini bătrâni.
Pentru cei care visează la o evadare romantică, Grecia este fundalul perfect al unei povești de dragoste. Apusurile de neuitat pe malul mării, plimbările prin sate tradiționale ca Lindos sau Chania și cinele la taverne cochete cu vedere spre mare transformă fiecare zi într-un moment special. Insulele grecești oferă intimitate și rafinament, iar o croazieră la apus în jurul insulelor Zakynthos sau Corfu adaugă un strop de magie oricărei vacanțe în doi. Iubitorii de cultură pot vizita siturile istorice din Heraklion sau orașul vechi din Rhodos, descoperind împreună poveștile fascinante ale civilizației elene.
aventură
Când vacanța înseamnă voie bună și energie, insulele Greciei sunt locul ideal pentru distracție alături de prieteni. Viața de noapte vibrantă din Rhodos și Heraklion, cluburile de pe plajă și terasele animate oferă serilor un ritm de neuitat. Pe timpul zilei, opțiunile sunt nelimitate: sporturi nautice, precum kitesurfing, snorkeling sau scufundări, drumeții prin peisaje spectaculoase sau explorări cu ATV-ul în zonele mai puțin turistice. Indiferent că alegi Creta, Corfu sau Zakynthos, o vacanță cu gașca devine o aventură memorabilă, plină de râsete și povești bune de spus ani la rând.
Pentru familiile cu copii, Grecia este o alegere excelentă: plajele cu nisip fin și intrare lină în apă, hotelurile prietenoase cu cei mici și multitudinea de activități adaptate transformă sejurul într-o adevărată bucurie. Cei mici pot explora parcurile acvatice din Creta și Rhodos, pot învăța despre viața marină în acvarii moderne sau pot descoperi istoria într-un mod interactiv. Plajele precum Glyfada în Corfu sau Tsilivi în Zakynthos sunt ideale pentru joacă și relaxare în siguranță. În plus, croazierele scurte cu vizionare de delfini adaugă o notă magică experienței familiale – momente care devin amintiri de neuitat.
foto: karpaten.ro
Zboruri directe din orașul tău – pachet complet, grijă zero
Indiferent de orașul din care pleci, pachetele charter oferite de Karpaten Turism includ tot ce ai nevoie pentru o vacanță fără griji:
• Zbor direct charter dus-întors
• Cazare 7 nopți în hoteluri atent selecționate, cu regimul de masă ales (mic dejun, demipensiune, all inclusive etc.)
• Transferuri aeroport–hotel–aeroport
• Bagaj de cală și bagaj de mână incluse
• Asistență turistică în limba română, pe tot parcursul sejurului
Destinații și orașe de plecare:
• Creta: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Iași, Brașov, Sibiu, Baia Mare, Craiova
• Rhodos: București, ClujNapoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Craiova
• Corfu: București, Timișoara, Cluj-Napoca
• Zakynthos: București, ClujNapoca, Timișoara, Iași
Tu unde pleci în vacanță?
Renumitul 1969 al Casei Histoires de Parfums este considerat unul dintre cele mai „erotice” şi „voluptoase” parfumuri pentru femei din istorie. Tocmai de aceea, acesta rămâne asociat în mod direct cu revoluţia feministă şi cu evadările sociale, dar şi erotice, specifice lui 1969, supranumit „Anul Revoltelor”. Notele excentrice şi fierbinţi ale amestecului inedit de arome duc imediat cu gândul la o noapte incandescentă de „iubire liberă”, concept introdus în Lifestyle în acel an singular.
NOTE:
Note de bază: ciocolată mexicană, paciuli, cafea şi mosc
Note de mijloc: cardamon, cuişoare, trandafiri şi flori albe
Note de vârf: piersică
De asemenea, 1969 obsesiei Angelinei Jolie pentru acest magic parfum,
a devenit cunoscut şi datorită obsesiei Angelinei Jolie pentru acest magic parfum, ambra lui cu iz oriental creând adicţii pozitive ample. Este un „masterpiece” al lumii parfumurilor şi nu degeaba are la bază obsesia creatorului său pentru filmele de autor încărcate de iubiri explozive şi erotism elevat, tradus acum în lumea olfactivă a lui 1969.
Multi-premiatul PORTOFINO Dry
Gin este dedicat eroului local Klaus
Pudel, care a salvat pitorescul şi renumitul oraş italian de la distrugere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este gândit ca un spirit aromatic al acestui loc unic în lume - cu golful său celebru şi culorile exotice ale caselor -, dar mai ales prin protipendada de staruri de film care îl aduc în atenţia întregii lumi cu fiecare apariţie. Asemenea acestui lifestyle unic... de „Portofino”, este şi acest gin, ajuns la ora actuală nu mai puţin renumit printre cunoscători.
Rarisime sunt ginurile cu o compoziţie atât de excentrică şi de neobişnuită de plante (majoritatea mediteraneene), care creează o aromă unică, dar considerată deja tipică pentru „La Penisola”, un univers aparte între pinii munţilor şi valurile mării... o „stare magică by PORTOFINO”.
PORTOFINO Dry Gin a fost creat local, în Antica Distilleria Quaglia, după o reteţă extrem de complicată, cu nu mai puţin de 21 de ingrediente, toate pre-macerate separat timp de o săptămână înaintea procesului propriu-zis de distilare. Pe lângă ienupăr – baza oricărui gin –, printre acestea regăsim: rădăcină de stânjenel, lămâie, grapefruit, lavandă, trandafir, rădăcină de angelica, cardamon, trandafir, fenel dulce, maghiran, mandarină, rozmarin, dafin, salvie, muşeţel, chimen, plantă „confetti”.
Cu gesturi precise și o sensibilitate introspectivă, Smaranda Isar modelează metalul și ceramica în forme ce transpun impulsurile ascunse care ne conturează identitatea. Colecția Drives, ce va fi prezentată în cadrul Romanian Jewelry Week (1–5 octombrie), la Biblioteca Națională a României, dezvăluie un univers interior în care fragilitatea ceramicii se împletește cu forța structurală a argintului, dând naștere unor piese ce devin simboluri ale dorințelor, temerilor și conflictelor noastre inconștiente. Prin forme care traduc arhetipuri universale în obiecte purtabile, Smaranda ne invită la un dialog profund despre sine, vulnerabilitate și puterea creativă de a transforma materia în semnificație.
ai contemporană și ce te-a atras să combini
Cum ai descoperit pasiunea pentru bijuteria contemporană și ce te-a atras să combini metalul cu materiale ceramice?
Pasiunea pentru bijuterie a existat încă din perioada liceului. Nu aveam posibilitatea de a-mi cumpăra bijuterii, așa că eram nevoită să mi le confecționez singură din diverse materiale pe care le aveam la îndemână. Așa a început totul — dintr-o nevoie și o dorință profundă de a purta ceva care să mă reprezinte. La început, am lucrat doar cu materiale ceramice și am experimentat separat lucrul în metal, însă doar pe materialele pe care le aveam în atelierul de gravură al tatălui meu: cupru, alamă și zinc. Ulterior, am învățat să prelucrez argintul și am reușit să combin ceramica cu argintul, aducându-le într-o formă ideală. Pentru mine, argintul nu este doar un suport estetic, ci o necesitate structurală. Ceramica este, prin natura ei, fragilă; fără metalul care o susține, riscă să fie casabilă și instabilă. Astfel, cele două materiale devin complementare, într-un echilibru tehnic și simbolic.
Cum a luat naștere conceptul colecției „Drives” și ce ți-ai propus să transmiți prin
dintr-o nevoie și o dorință profundă de a purta ceva care să mă reprezinte. La
impulsurilor inconștiente care ne de
Sunt o persoană introspectivă. Îmi place să aduc la suprafață idei din subconștient și inconștient, prin obiectele pe care le creez — ca o formă de concluzie vizuală. Colecția Drives a apărut din dorința de a observa și de a da formă impulsurilor inconștiente care ne influențează comportamentele, adesea fără să fim conștienți de ele. Prin această serie, am vrut să deschid un dialog despre partea invizibilă a existenței — acea lume interioară plină de dorințe, temeri și conflicte care ne modelează alegerile. Bijuteriile devin astfel mai mult decât simple accesorii: ele sunt simboluri, arhetipuri ușor de recunoscut, puncte de reflecție asupra sinelui.
Care a fost cea mai mare provocare tehnică sau conceptuală atunci când ai creat piesele din această colecție?
Fiecare piesă din această colecție a venit cu
propria ei provocare. Cea mai mare dificultate, tehnic vorbind, a fost să potrivesc perfect ceramica cu metalul. Sunt materiale care se prelucrează la temperaturi foarte înalte, dar complet diferite. Această incompatibilitate m-a forțat să fiu extrem de precisă și atentă în fiecare etapă. Totodată, acest proces îmi oferă timpul necesar pentru reflecție. Fiecare moment petrecut în atelier devine un spațiu de meditație asupra ideilor pe care vreau să le transmit.
Există o piesă din „Drives” care are pentru tine o semnificație personală mai puternică?
Gândesc colecțiile ca pe un ansamblu în care piesele sunt interdependente — forme care se susțin și se definesc una pe cealaltă. Însă, de cele mai multe ori, există o piesă centrală care funcționează ca un nucleu. Ea este, într-un fel, fructul întregii colecții, dar și sămânța din care se va naște următoarea idee. Este piesa care coagulează totul în jurul său. Modul de expunere devine, de multe ori, cel mai semnificativ.
Cum reușești să transformi mituri și arhetipuri în obiecte concrete de bijuterie?
intervenții, îl transform treptat, în funcție de starea interioară pe care o am. În colecția Drives, vreau să punctez faptul că formele inconștiente, dacă rămân neexprimate, pot deveni distructive — așa cum ne arată miturile și basmele. Însă, odată exprimate prin obiect — printr-o formă, un simbol, un semn — ele devin vizibile, vulnerabile prin expunerea lor în fața publicului. În acest fel, bijuteria devine un spațiu de autocunoaștere și dialog. Publicul le recunoaște adesea intuitiv, pentru că, într-o formă sau alta, experimentează și el aceleași pulsiuni. Prin expunerea acestor simboluri, îi invit pe cei care le privesc să se interogheze cu privire la sine — și îi încurajez să le exprime, să le numească, să le transforme la rândul lor.
Cât de mult lași loc pentru intuiție și cât pentru planificare în procesul tău creativ? Planific fiecare pas din punct de vedere tehnologic și estetic, pentru că altfel ar fi un haos și nu aș putea să las loc creativității. Pentru mine, libertatea vine odată cu stăpânirea tehnicii și înțelegerea limitelor. După aceasta, am nevoie să las spațiu pentru intuiție, pentru a avea libertate în exprimare, ca toate ideile să se poată materializa. Există un echilibru între rigoare și spontaneitate, între structură și libertate. [...]
întruchipează acel arhetip. Apoi, prin detalii și
Arhetipul este un simbol universal, recognoscibil dincolo de cultură sau epocă — un tipar originar al trăirii umane. În procesul creativ pornesc întotdeauna de la o formă de bază, care întruchipează acel arhetip. Apoi, prin detalii și
Citiţi interviul complet cu SMARANDA ISAR pe www.zilesinopti.ro
Text de ALIN GĂLĂŢESCU
Jocurile de stil specifice verii şi ţinutele creative optime pentru piscine – în cazul în care nu evadaţi la mare – sunt temele principale ale lunii din an destinate eminamente vacanţelor: august.
Am ales unele dintre cele mai reprezentative look-uri prezentate în cadrul evenimentului de modă al verii Pool Fashion Show, un gen de „Best Of” în care se regăsesc poveştile „sirenelor”, dar şi ale „prinţeselor” urbane... transparenţele, imprimeurile exotice, dar şi paietele în reinterpretări creative semnate de Alexandra Calafeteanu / Cera Mihăilescu / Iza van Dee / Lia Aram by Anemona Stanchi şi Raluca Soare
Locaţia: LaPlage / Foto: Laurenţiu Dumitru / Modele: Lili Stan, Valentina Stănculescu, Giorgiana Murariu şi Mădălina Mihai / Make-up: Lorena Năstase
În cadrul unui proiect complex de arhitectură, rolul arhitectului nu se opreşte la nivelul compoziţiei volumetrice sau al coordonării tehnice. Una dintre cele mai rafinate şi, totodată, esenţiale misiuni ale sale este arhitectura de interior – un demers multidisciplinar care implică sensibilitate estetică, rigoare funcţională, competenţă tehnică şi viziune integratoare. Într-o lume în care calitatea spaţiului interior influenţează direct confortul, productivitatea şi percepţia utilizatorilor, colaborarea cu un arhitect de interior devine o investiţie strategică, nu doar o alegere stilistică.
Amenajarea unui spațiu interior, indiferent că este vorba despre o locuință, un magazin, un restaurant sau un birou, presupune mai mult decât alegerea unor culori plăcute sau a unui mobilier elegant. Ea presupune înțelegerea profundă a fluxurilor de utilizare, a necesităților ergonomice, a contextului tehnic (instalații, structuri, materiale) și a modului în care aceste elemente pot fi armonizate într-o soluție coerentă, personalizată și sustenabilă. Arhitectul de interior este specialistul care poate gestiona toate aceste variabile simultan, asigurând o viziune unitară de la concept până la detaliu executiv.
În același timp, este important de subliniat că în domeniul amenajărilor interioare activează mai multe tipuri de specialiști, ale căror intervenții variază în funcție de nivelul de competență și de complexitatea proiectului. În vârful acestei ierarhii se află arhitectul diplomat sau arhitectul de interior, singurii profesioniști care dețin pregătirea și dreptul legal de a propune și proiecta inclusiv intervenții volumetrice, structurale sau care afectează configurația spațială
www.zilesinopti.ro
în mod semnificativ. Acestora le urmează, ca grad de complexitate, designerul de interior, care lucrează preponderent cu elementele existente ale spațiului, fără a le modifica în profunzime, și se concentrează pe amenajarea funcțională și estetică. În cele din urmă, decoratorul de interior are un rol mai restrâns, axat pe selecția materialelor, a culorilor și a obiectelor decorative, fără a interveni în organizarea structurală sau funcțională a spațiului. Astfel, alegerea specialistului potrivit devine esențială în funcție de obiectivele proiectului și de natura transformărilor dorite.
Beneficiile colaborării cu un arhitect de interior sunt multiple și evidente pe termen scurt, mediu și lung. Dincolo de aspectul vizual atractiv, specialistul oferă garanția unor soluții tehnice competente, adaptate contextului, bugetului și nevoilor reale ale utilizatorilor. Se evită astfel improvizațiile costisitoare, se optimizează resursele și se obțin rezultate coerente, sustenabile și durabile. De asemenea, prin capacitatea sa de a anticipa disfuncționalitățile spațiului
și de a le transforma în oportunități de proiectare, arhitectul de interior acționează ca un veritabil strateg spațial.
Într-un context economic și social în care spațiul interior devine tot mai mult un vector de identitate, eficiență și experiență, apelarea la un arhitect de interior nu este un moft, ci o decizie fundamentată. Este o alegere care aduce beneficii financiare prin optimizarea investiției, beneficii estetice prin claritate vizuală și beneficii funcționale prin adaptarea spațiului la nevoile reale ale utilizatorului. Este, în cele din urmă, o investiție în calitate, în confort și în valoare de durată.
Pentru a înțelege mai bine cum se traduc în realitate toate aceste principii – de la funcționalitate și estetică până la identitate și eficiență – îți propunem câteva exemple concrete de amenajări interioare. Proiectele realizate de Arhitect Ioana Covali, fondatoare Claar Studio, ne arată cum o abordare profesionistă poate transforma atât spațiile de locuit, cât și cele comerciale în locuri cu personalitate, bine gândite și adaptate perfect nevoilor reale.
Ioana ne povestește despre amenajarea
acestui spațiu rezidențial ca despre un proces de traducere a dorințelor într-un ambient care se simte ca acasă. Apartamentul I se află la etajul unei case construită în cel din urmă an al perioadei interbelice, 1939, reprezentând un moment de sinteză între stilurile arhitecturale care marcau timpurile –neoclasicul francez simplificat prin registrele fațadei, ancadramentele ferestrelor, cornișa proeminentă și proporțiile echilibrate; stilul neoromânesc, cu trimiteri către curentul mediteranean prin ferestrele împerecheate,
cu arcade ovale, coloane și brâuri; mișcarea modernistă și funcționalistă prin simplitatea generală a planurilor fațadei și a decorației. Rezultatul este un dialog cultural între spațiul local și spațiul vestic, specific arhitecturii urbane interbelice românești, tipic pentru orașele anilor ’20-’40, care aspirau să integreze modelele europene, păstrând identitatea națională.
Procesul de reabilitare și reconfigurare al spațiilor și fluxurilor interioare a urmărit păstrarea elementelor definitorii ale
apartamentului din fiecare etapă a existenței lui, inclusiv gesturi care au apărut în decursul unei renovări din perioada socialistă (spre exemplu, ansamblul de uși de sticlă și dulapuri dinspre living) și recompartimentare în vederea obținerii unor spații optimizate în acord cu cerințele actuale de locuire – acces privat spre baie din dormitorul principal și dressing propriu, reconfigurarea unei camere și a unui hol adiacent ei într-o cameră cu o baie suplimentară. Decorarea cu brâuri și cornișe a venit ca o reacție naturală la specificul volumetric al spațiilor și al clădirii în general, oferind proporție, ritm și o eleganță conservatoare, în contrast cu modernitatea mobilierului și a detaliilor metalice negre și aurii în notă contemporană. O bună parte dintre materialele și obiectele folosite au fost atent alese pentru a evoca calitatea atemporală –vopsea ultramată sau satinată pentru pereți, piatră naturală pentru blaturi, ceramică de dimensiuni mici, furnir de lemn de stejar, parchet și friz de stejar, mânere de alamă pentru uși. Tâmplăriile au fost recondiționate integral, păstrând fidel aspectul celor existente, în schimb toate golurile de ușă au fost redimensionate, iar foile de ușă înlocuite cu foi cu tăblii, rezultând o compoziție mai plăcută și mai coerentă. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul a doi ani și a fost un efort comun al arhitectului (proiectare, coordonare și implementare) și al proprietarului (finanțare și viziune).
Cele două proiecte comerciale valorifică spațiile situate la parterul blocurilor de locuințe colective, adaptându-le cu atenție nevoilor funcționale și estetice specifice. Designul pune accent pe crearea unor medii atractive și eficiente, care să susțină atât identitatea brandului, cât și experiența utilizatorilor, integrându-se armonios în contextul urban existent.
Indiferent de tipul spațiului – locuință, birou sau spațiu comercial -, arhitectura de interior rămâne un demers profund uman, menit să creeze locuri care nu doar funcționează, ci și inspiră.
Foto: Alexandru Dan, Andrei Burcea
Arhitect: Ioana Covali - Claar Studio
Text
de ALIN GĂLĂŢESCU
După succesul răsunător de anul trecut al primei ediţii, POOL FASHION SHOW a revenit cu o a doua ediţie spectaculoasă, desfăşurată într-un cadru exclusivist, la Daimon Summer Pool.
Un concept rar întâlnit pe scena de modă din România, POOL FASHION SHOW 2025 a reunit designeri talentaţi care şi-au prezentat cele mai noi creaţii de sezon şi Cruise collections, ţinute şi accesorii de vară, mixate într-un spectacol vibrant şi unitar, gândit special pentru această atmosferă relaxată, în decorul spectaculos al piscinei. Nu a fost doar o defilare, ci o experienţă de modă în aer liber, într-un decor care pune în valoare designul românesc contemporan şi trendurile verii acestui an.
Eu cred că garderoba de vacanţă este expresia perfectă a asumării estetice a libertăţii totale. Ca organizator şi director artistic al evenimentului, am descoperit în POOL FASHION SHOW 2025 soluţii grafice excelente pentru toate etapele unei zile de vis la mare sau la piscină. De la ţinuta de plajă - colorată, lejeră, inventivă, cu asumarea, deseori, a costumului de baie simplu, dar feminin, continuând cu ţinute minimale şi soft de prânz şi culminând cu creaţii elevate pentru cele mai romantice seri de vară, momentele de graţie ale unui întreg an.
În această ediţie ne-am bucurat inclusiv de o premieră absolută: creaţii 3D, realizate 100% manual, semnate de designerul Maria Amelian, dar şi de prezenţa unor elemente speciale oferite de parteneri care au întregit experienţa de lifestyle a evenimentului. Am trăit împreună un magic "vis al unei seri de vară" la Daimon Pool, o reală inspiraţie pentru o vacanţă de neuitat.
Au defilat creaţii inedite şi spectaculoase semnate de: Aleha Toncea/ Alexandra Calafeteanu/ „The Black Sheep” by Cristina Diaconu / Cera Mihăilescu / „CarmeR” by Roată Carmen / Iza Vandee / Lia Aram by Anemona Stanchi / Maria Amelian / Raluca Soare.
La capitolul „Accesorii” au făcut senzaţie piesele Atelier Danessa şi bijuteriile semnate Vincent Gildo, un brand italian fresh, aflat la prima sa apariţie publică în cadrul acestui show special.
Evenimentul a prins contur şi datorită partenerilor care susţin moda românească şi good vibe-ul de vară: AV Hive, Erika Gonczi, iBrows - SpaceLift Face
Booster, Vincent Gildo şi PRagmatIQ by Mihaela
Radacina. Make-up - Simona Duţă şi Andreea Iosif.
Foto: Remus Nicolaescu şi Laurenţiu Dumitru
POOL FASHION SHOW este un eveniment marca Avanpremiere by Alin Gălăţescu.
Jocurile video sunt percepute adesea ca un hobby al celor cu reflexe rapide, cu ore întregi la dispoziție și o bună stăpânire a tastaturii, dar această concepție este departe de adevăr. A fi gamer nu este despre a deprinde o anumită dexteritate, ci despre a explora, a experimenta și a râde.
Motivul pentru care suntem înclinați să avem această concepție este felul în care reclamele promovează imaginea gamerilor foarte implicați, tensionați, ce joacă titluri competitive, intense, menite să îi țină lipiți mult de ecran, în favoarea câștigurilor financiare ale corporațiilor. Trecând de marketing, există o lume mult mai relaxantă, pe care o putem găsi la o simplă căutare pe platformele de jocuri a genului casual.
Astfel, am pregătit o selecție de titluri pentru cei care n-au încercat vreodată gaming-ul din motivele listate mai sus și care cred că jocurile sunt numai despre comenzi complicate:
Liar’s Bar
Un joc de conversație cu atmosferă de film noir, în care trebuie să detectezi minciunile celorlalți clienți ai barului. Regulile sunt similare cu cele ale binecunoscutului joc de de cărți Trombon, iar ambianța vă asigură amuzamentul.
Among us
Sunteți un echipaj de astronauți ce vă aflați pe o navă spațială cu scopul de a face diferite misiuni. Farmecul jocului este că un impostor se află printre voi, ucigând pe ascuns. Jucătorii trebuie să apeleze la intuiția lor pentru a-l descoperi, nu la un set complex de reguli.
stardew Valley
Preluați rolul unui fermier care este ferit de viața accelerată, de obiectivele urgente. Fie că este vorba de recolte, relații cu sătenii, amenajerea casei și a fermei, poate fi jucat în doze mici, care să garanteze o pauză liniștitoare.
Plague Inc: Evolved
Este o experiență unică, deoarece presupune ca jucătorul să devină creatorul unui virus, care să conducă la cucerirea lumii. Strategia nu este greu de înțeles, iar felul în care jocul decurge oferă o satisfacție sumbră, dar autentică.
Este un set de jocuri de party la care poți participa cu telefonul mobil. Nu ai nevoie de consolă, de tastatură sau experiență în gaming, ci doar de prieteni (online sau live) și de chef de distracție. Este alegerea ideală pentru seri lejere și momente amuzante.
Gaming-ul nu este o probă la care sunt necesare hard skills, dedicare profundă sau echipament scump pentru a fi un jucător pasionat; exemplele date demonstrează că distracția este garantată și fără să te mai fi jucat vreodată.
Premiere CLIN D’OEIL: Ionuț Grama Jurnal de bucureștean PERFORMING ARTS Sunetele orașului Pentru cei mici HoReCa | 5 locuri nou deschise în București La șosea | Gelaterii Povești din București BISCUIT.RO FitBucurEști FESTIVAL: Eforie Colorat Terase verzi și grădini de vară din București 2025
CLIN D’OEIL: Actorul IONUŢ GRAMA
pag. 104
Ioan BIG, publisher
În august, nu prea se întâmplă nimic în Bucureşti, fiindcă tuturor ne stă mintea mai degrabă la cum să evadăm din oraş... o opinie frecvent auzită, dar care se relevă a fi doar o prejudecată dacă privim în jur, deopotrivă în locuri în care suntem deja obişnuiţi să căutăm experienţe live, precum TNB sau Ateneul Român, dar şi în spaţii deschise evenimentelor estivale, de felul parcurilor sau cluburilor cu grădini.
Pentru melomani, în funcţie de preferinţe, continuă la Ateneu festivalul Vara Magică, cu recitalul lui Alexandru Tomescu şi cel al Orchestrei de Cameră Radio, cu Liviu Prunaru invitat, iar în parcul A.I. Cuza Stagiunea
Muzicală Estivală, cu peste zece concerte programate în august, de la Narcisa Suciu sau Alina Manole până la Fanfara Angely’s şi Lăutarii din Teleorman. De multe cântări avem parte şi în Amfiteatrul TNB (Coma, The Mono Jacks, Toulouse Lautrec & Rana, Nicu Alifantis & Mirică), unde au loc şi spectacole inedite ce merită trecute în agendă, precum Adam şi pianul, susţinut de pianista Mădălina Paşol şi actorul Eduard Adam, sau Aşteptându-l pe Ulise, creaţia Cristinei Juncu, inspirată de Odiseea. În amfiteatrul Naţionalului putem conta pe întreaga durată a lunii şi pe o prezenţă susţinută a teatrelor independente (Teatrul Apropo, unteatru, Teatrul În Culise, Teatrul La Mustaţă, Teatrul de Artă, Teatrul Nou), care ne dau posibilitatea să (re)descoperim spectacole precum Noi 4, cu Marius Manole, Maria Obretin, Ioana Brumar şi Lia Bugnar, Noaptea bufonilor, pe texte de Cehov şi Shakespeare, cu Marian Râlea şi Richard Bovnoczki, Repetiţie de seară, de Kiss Csaba, cu Claudia Moroşanu şi Liviu Cheloiu, Fă tu primul pas, cu Raluca Aprodu şi Marius Călugăriţa, sau Nu sunt eu, spectacolul-confesiune al Maiei
Morgenstern. La cel din urmă, unii nu vor putea ajunge dacă sunt tentaţi să petreacă duminica de 24 august în compania Adei Milea la Quantic, fiindcă, la prânz, ne cantă acolo, împreună cu Dorina Chiriac, Radu Banzaru şi Alex Neagu, povestea lui Apolodor, iar seara avem parte de un Concert în 3 cu Ada Milea, Alex Neagu şi Bobo Burlăcianu.
Noutatea absolută a acestei veri o reprezintă seria de spectacole-lectură de la noul sediu, din Secerei 14, al unteatru, care celebrează 15 ani oferind acces liber pasionaţilor la texte ce urmează a fi puse în scenă în următoarele trei stagiuni de către regizori ca Andrei & Andreea Grosu, Eugen Jebeleanu, Andreea Vulpe, Vlad Bălan, Edda şi Dan Coza sau Eugen Gyemant, iar publicul va putea vedea şi asculta actori remarcabili din generaţii diferite, precum Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Florina Gleznea, Emilian Oprea, Nicoleta Lefter, Corina Moise, Florentina Ţilea sau Vlad Ionuţ Popescu. Teatral, august se încheie tot la TNB, cu Antiportret de familie, debutul în dramaturgie al actorului Ştefan Iancu, la prima reprezentaţie, după premiera ce s-a bucurat de un succes remarcabil în iulie.
Nu putem vorbi de august fără a aminti de Festivalul George Enescu, care începe pe 24 ale lunii, aşa că am păstrat la urmă două recomandari aparte din cadrul acestuia: spectacolul-concert susţinut la ONB de către versatila Orquestra de la Comunitat Valenciana, regizat de Tompa Gábor, şi Onirius – un spectacol visat de Gigi Căciuleanu de la MINA, pe muzica lui Paul Ilea, cu Lari Giorgescu conferindu-i fizicalitate lui... Neunul. Şi, uite-aşa, va trece frumos august, până să ne trezim abrupt la realitate în toamnă.
După Brașov și Sibiu, instalația performativă Reflections on East-West Perspectives ajunge la București ( 25-29 august, Pavilionul GoetheInstitut ) și își continuă apoi parcursul la Viena (3-6 septembrie, Institutul Cultural Român), oferind publicului o experiență artistică multidisciplinară, la intersecția dintre memorie, cenzură, propagandă, fake news, manipulare și identitate.
Proiectul explorează tensiunile istorice și simbolice dintre Est și Vest, aducând în discuție felul în care informațiile circulă, se deformează sau sunt arhivate – ieri, în plină propagandă comunistă, și azi, în era digitală dominată de rețele sociale și algoritmi. Ce mai înseamnă „adevărul” într-un peisaj fragmentat de fake news, polarizare și memorie selectivă?
Reflections on EastWest Perspectives funcționează atât ca un spațiu de confruntare, cât și de introspecție. Nu oferă răspunsuri, ci mai degrabă stârnește întrebări. Prin instalații plasate între realitate și ficțiune, proiectul invită publicul să-și formuleze propriile întrebări: cât din ceea ce vedem este autentic? Cine decide ce anume trebuie reținut sau uitat?
De la cornete de hârtie cu mărturii reale din perioada Războiului Rece la colaje și materiale video, create cu ajutorul inteligenței
artificiale pe baza unor documente din arhiva Kinema Ikon, de la obiecte ce evocă controlul și frica permanentei supravegheri la testimoniale video ale generației Z despre identitate și presiune socială – fiecare instalație devine un prilej de reflecție critică. Proiectul se bazează pe o cercetare amplă de arhivă (România și Germania), pe interviuri și pe materiale prelucrate din perioada comunistă, dar și pe intervenții contemporane create de artiști din generații și contexte diferite. Reflections on East-West Perspectives propune așadar o punte de dialog între trecutul supravegheat și
prezentul informat prin algoritmi. Pornind de la un schimb cultural complex între România și Germania înainte de căderea Cortinei de Fier (cu accent pe rolul Goethe-Institut la București în perioada 1979 – 1990), instalația performativă explorează felul în care cultura a fost folosită atât ca mijloc de control, cât și ca formă de rezistență, dar și modul în care devine nu doar martor al istoriei, ci și un instrument viu de chestionare a lumii în care trăim.
Un proiect de: Roxana Lăpădat, Alex Halka, Vlaicu Golcea / video performance: Calița Nantu, Anke Parusel, Vlad Hodrea / instalație video documentară: Oscar Loeser / coordonare tehnică: Alexandru Andrei / producătoare: Laura Trocan / memorie foto: Iulia Chindea / grafică: Mihai Păcurar / comunicare: Vlad Hodrea. O producție a Teatrului Postnațional Interfonic. Mai multe detalii, pe interfonic.ro .
“Mi-aș dori să găsesc locuri noi din mine în fiecare rol”
Ionuţ, cu toate că ai avut un sezon plin la Nottara, se pare că nu simţi nevoia de vacanţă şi îţi continui activitatea inclusiv în august, dar, de această dată, în spaţiul independent. Co-există în tine un soi de Dr. Jekyll, atras de teatrul de stat, şi un Mr. Hyde, asociat cu cel independent?
Teatrul independent a fost zona în care m-am desfășurat timp de aproape 20 de ani, de când am terminat eu facultatea, în 2007, și asta nu atât dintr-o dorință de a explora, cât de
© Alex Gâlmeanu
foto
Nominalizarea la Premiul UNITER pentru rolul din Zbor deasupra unui cuib de cuci, spectacolul pus în scenă de către Vlad Cristache la Teatrul Nottara în stagiunea trecută, reprezintă o reconfirmare a valorii unuia dintre cei mai talentaţi actori din spaţiul performativ bucureștean, IONUŢ GRAMA, foarte apreciat de către public în special datorită personajelor create în teatrul independent - indiferent că am avea în vedere Godot, Teatrul de Artă, Point, Teatrul Arca, unteatru sau Green Hours - şi asta încă de la finele anilor 2000, când, de altfel, a fost nominalizat pentru întâia oară la un premiu UNITER, pentru debut, cu George din Cui i-e frică de Virginia Woolf?, care s-a jucat la Teatrul Act. Prin urmare, nu este chiar o surpriză că, după ce a închis stagiunea tot cu o premieră la Nottara, Comedia erorilor, în regia Sânzianei Stoican, îl putem revedea pe Ionuţ Grama pe parcursul acestei veri în nu mai puţin de trei dintre spectacolele-lectură programate la Unteatru, cu ocazia celebrării a 15 ani de la înfiinţare, mai exact Demoni, Din jale se întrupează Electra şi Bolero, ce vor ajunge în viitor în repertoriul reputatei instituţii independente.
nevoie, pentru că n-am prea avut de ales, nici eu, nici colegii mei de generație. Într-adevăr, sunt unul dintre norocoșii care a avut spectacole și în teatre de stat și care, iacă-tă, într-o stagiune, joacă în două premiere la Nottara, dar teatrul
independent a fost zona în care a trebuit și am avut posibilitatea să funcționez și în care - poate mă păcălesc pe mine însumi cu gândul ăsta - am avut ocazia să fac niște roluri pe care, în alte contexte, poate nu le-aș fi întâlnit. Aici am putut să
experimentez nefiind condiționat atât de mult de deadlineuri - cu toate că acestea există și în zona independentă -, pentru că, de exemplu, lucrând foarte mult la Unteatru, am putut ca împreună să creăm, să perfecționăm sau să lucrăm la pregătirea unui spectacol în laboratorul nostru atâta timp cât am considerat noi că e necesar. Prin urmare, teatrul independent este cel care m-a consacrat, dar, pe de altă parte, niște prieteni mi-au spus că în ultimii ani a reprezentat şi o zonă în care eu m-am refugiat, cumva, din cauză că nu am fost distribuit mai des în spectacole în teatre de stat. Dincolo de asta, probabil că, pentru mine, cel puţin la început, a fost și o zonă confortabilă fiindcă am evitat unele castinguri, poate că de frică, întrucât sunt un tip extrem, extrem de emotiv. În ultimul timp m-am mai tratat și am învățat să trec peste anumite limitări proprii, dar, fiind foarte timid, în primii ani după facultate m-am temut de ideea de concurs. Iniţial mă gândeam că nu sunt suficient de bun, iar apoi, începând să capăt experiență şi considerând că deja sunt un actor cu un oarecare CV, m-am temut de ideea de a rata un concurs, ca
Frig, unteatru, 2018
Îngrijitorul, unteatru, 2017
Foto © Adi Bulboacă
să nu mă fac de rușine... asta e autosabotare constantă, iar norocul meu a fost că, pur şi simplu, au fost regizori care miau propus: ‘Uite, vreau să fac un spectacol la Odeon, aș vrea să joci tu rolul ăla’ sau ‘Pun în scenă un spectacol la Comedie, te-aș vrea pe tine’. Până la urmă, teatrul independent este o zonă cu care am o relație de iubireură, în sensul că bugetele sunt și nu prea, iar dacă nu prinzi o finanțare, repeți două luni gratuit și apoi îți asumi banii din încasări pe acel spectacol, dar, în schimb, ce am câștigat în mod cert a fost experiență.
Primul spectacol-lectură din vara asta a fost Demoni, piesa lui Lars Noren, autor din care ai mai jucat Frig, în regia lui Alex Bogdan, tot la
Unteatru, şi a fost unul dintre personajele pe care le-ai urât sincer, de la primul contact...
Frig a venit într-un punct în care mi se părea că e o modă să montezi texte cu personaje agresive și să testezi astfel limitele publicului, iar asta mi s-a părut provocator, dar, în același timp, personajul pe care îl aveam de jucat mi s-a părut extrem de antipatic... era exact genul de personaj pe care dacă l-aș vedea pe stradă, mi s-ar strânge stomacul. A fost atunci cu-adevărat o mare provocare să-l construiesc, dar am făcut-o ajungând să-i găsesc vulnerabilitatea și să înțeleg de ce e așa. De fapt, am integrat un lucru evident, pentru că toate personajele de acolo sunt niște puști care fac lucruri monstruoase și care se cred adulți, iar eu am ajuns să înțeleg într-o anume măsură această copilărie a lor. Practic, dacă te gândești la comportamentul copiilor, aceştia se joacă agresiv încă de mici, iar atunci când nimeni nu le canalizează agresivitatea asta și nu-i ajută să-și găsească un drum, se grupează mai mulți puști de genul ăsta - care cred că dețin adevărul absolut și că pentru ei nu există reguli - şi își permit să fie agresivi cu oricine e mai slab decât ei... asta pentru că ei înșiși se simt slabi. [...]
Citiţi interviul complet cu IONUȚ GRAMA pe www.zilesinopti.ro
Sfârșitul lunii aduce pe scena mare a Teatrului
Național București o producție care s-a bucurat de un remarcabil succes la recenta sa premieră, aşa că, pe 31 august, publicul este invitat să exploreze complexitatea relațiilor de familie în Antiportret de familie, text contemporan ce reprezintă debutul în dramaturgie al actorului Ștefan Iancu, care ne poartă în sufrageria unei familii aparent normale, unde fiecare are un secret și toți au ceva de reproșat celorlalţi. Absentul cel mai prezent este tatăl, în jurul căruia se țese o poveste despre adevăruri nerostite, așteptări ratate și legături care nu se mai regăsesc în poza de familie.
Cu ironie, cinism și emoție, Antiportret de familie, spectacol în regia lui Alex Bogdan, ne arată cum, uneori, trebuie să destrami trecutul ca să
poți reface prezentul. Comedie amară cu accente de Woody Allen și umor românesc à la Caragiale, Antiportretul beneficiază de o distribuție de excepție - Emilia Popescu, Marius Manole, Raluca Aprodu, Ștefan Iancu, Alin Florea și Cătălina Mihai -, care face piesa de neratat în acest final de sezon estival şi ne incită să urmărim în viitor parcursul autorului său, mai ales că, după cum spune chiar el, „cu textul ăsta nu vreau nici să-mi dau măsura, nici să fie ultimul pe care îl scriu. Mi-am propus să fac un exercițiu în care să adun cam tot ce mă interesează pe mine la momentul ăsta, de la familie la trădare, la succesiune și la dragoste, toate într-un peisaj în care fiecare personaj simte că are dreptate în felul său și nimeni nu e fără vină. Cam ce îmi place mie să văd la teatru”.
Mai multe curiozități și un singur răspuns înaintea evenimentului cultural al anului 2025 în RomâniaFestivalul Enescu
Dacă aș aduna toate interviurile pe care i le-am citit, ascultat, transcris (ca să nu le menționez pe cele pe care i le-am luat eu însumi) și textele care au compus un contur splendid al carierei prodigioase a unui muzician româno-american, aflat la conducerea artistică a ceea ce consideră a fi brandul românesc cel mai vizibil în lume, n-ați mai citi nimic altceva, ceea ce ar fi păcat. Vă propun, în schimb, să citiți următoarele întrebări.
1.
Îl identificați pe acel om care, încă din copilărie, când a descoperit ceea ce urma să facă întreaga viață, n-a lăsat să treacă nicio zi fără studiu și n-a lipsit de la nicio repetiție?
2.
Știți cine cred că a făcut pentru Enescu ceea ce n-a mai făcut nimeni, bazândumă pe motivarea juriului care i-a acordat prestigioasele premii Diapason d’Or și Choc Classica - „o excepțională întreprindere a sa, care a lucrat după manuscrisele originale ale partiturilor enesciene; rapsodiile române –unde simțim ceva rupt din sufletul de român al dirijorului – și primele trei simfonii de Enescu, cu sonoritatea și inventivitatea cerute de aceste partituri cu parfum francez“?
3.Cunoașteți cine e mezinul unei familii bănățene cu 10 copii, care a plecat pe Tărâmul Făgăduinței în adolescență, având în buzunar doar o sută de de dolari pe care i-a putut da tatăl său, pentru a se școli acolo cu atâta devoțiune și talent cât să-i aducă un Premiu Grammy și prezența la pupitrul unor orchestre celebre din Lumea Nouă?
4. Îl identificați pe conaționalul dumneavoastră care a luat anul acesta premiul la categoria muzică simfonică, cu Orchestra Națională a Franței condusă de el, pentru albumul „George Enescu“, cuprinzând cele două rapsodii române și primele trei simfonii enesciene - prima dată când un trofeu
al International Classic Music Awards pentru producții audio-video i-a revenit unui artist din România?
5.Cunoașteți personalitatea ce merită să fie socotită dirijorul olimpic al României, după ce un miliard de telespectatori l-au urmărit anul trecut dirijând Orchestra Națională a Franței în concertul de deschidere a Olimpiadei de la Paris, pe o ploaie antediluviană care nu i-a înmuiat bagheta?
6. Recunoașteți muzicianul care a spus, referindu-se la platforma dirijorului cu un regionalism și totodată arhaism plin de farmec, „prima dată când m-am suit pe bină să dirijez, n-am mai vrut să cobor”?
7.Vă închipuiți cine e românul care le-a dat americanilor cea mai bună definiție a României ceaușiste - „România era parte a Europei exact în același fel în care Coreea de Nord e parte din Asia”?
8.Știți cine a fost desemnat „polimat muzical”?
9.Intuiți cine a câștigat „un univers mai plin” după ce a dat arcușul pe baghetă?
10.Știți cine a spus „dorința mea cea mai mare este să fiu avocatul cel mai puternic pentru compozitorul pe care îl interpretez”?
Pentru că există un unic răspuns posibil la toate aceste întrebări, Cristian Măcelaru, bucurațivă de festivalul pe care-l conduce artistic. Să cânte muzica!
Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema Aniversări / Celebrations . O veritabilă sărbătorire a trecutului și viitorului muzicii, aducând împreună artiști, orchestre și ansambluri care au modelat istoria sonoră a lumii. Festivalul reunește la București peste 4000 de artiști, din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA, Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.
Ediția din acest an este una specială, onorând moștenirea muzicală și artistică a unor nume emblematice care au modelat sunetul secolului XX. Marcând 70 de ani de la moartea lui George Enescu, festivalul aduce un omagiu și altor figuri importante, sărbătorind 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez și 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici. În același spirit aniversar, festivalul celebrează repere majore în istoria unor ansambluri distinse: centenarul Orchestrei Simfonice Naționale a Danemarcei, 80 de ani de activitate ai Philharmonia Orchestra din Londra, 70 de ani de existență ai Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, 45 de ani ai Deutsche Kammerphilharmonie Bremen și 75 de ani de la fondarea Corului Filarmonicii „George Enescu”.
Deschiderea va avea loc pe 24 august, cu un concert susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru , director artistic al festivalului. Programul serii include o lucrare românească în primă audiție absolută: Concertul pentru orchestră de Dan Dediu, urmată de Concertul pentru vioară în re minor, capodopera compozitorului georgian Aram Haciaturian, solist Nemanja Radulović, și emoționanta Poema Română , de George Enescu. Concertul va integra proiecții multimedia în regia Nonei Ciobanu și a lui Peter Košir.
Lucrări semnate de George Enescu vor fi prezentate în 45 de interpretări în cadrul festivalului. Printre acestea se numără poemele simfonice Isis și Vox Maris,
Pastorala-Fantezie, Rapsodiile Române, dar și Simfoniile sau Suita Sătească, o serie de bijuterii camerale și lucrări vocal-simfonice de referință. Momentul culminant va fi reprezentația monumentală a Oedip de la ONB , în viziunea regizorală a lui Stefano Poda, cu o distribuție de elită, din care fac parte Ionuț Pascu, Ruxandra Donose, Ramona Zaharia și Vazgen Gazaryan .
Un alt punct culminant al ediției 2025 este întoarcerea în forță a operei și baletului în programul Festivalului Enescu. Pe lângă Oedip , publicul va putea urmări și L’Heure espagnole , de Maurice Ravel, în regia lui Tompa Gábor, spectacolul de dans Les Saisons , al companiei Malandain Ballet Biarritz, precum și creația coregrafică semnată de Gigi Căciuleanu, DinDor’NdoR . De asemenea, vor fi interpretate alte șapte opere în concert, printre care Lady Macbeth din Mțensk, de Șostakovici. Adăugând o dimensiune îndrăzneață și contemporană festivalului, ediția 2025 introduce seria ENESCU - JTI IMMERSIVE EXPERIENCE, desfășurată
la MINA (Muzeul Artei Noi Imersive). Acest program propune concerte imersive care combină muzica clasică, dansul contemporan, inteligența artificială, animația și artele vizuale. Publicul este invitat, în fiecare joi și vineri, la spectacole interdisciplinare, precum Onirius , de Gigi Căciuleanu, Ultima piesă , un concert cu interacțiune EEG în timp real, Bach in the Jungle (muzică de Bach și Piazzolla), dar și Klimt meets Bösendorfer - Ver Sacrum , cu pianista Alexandra Silocea, mezzosoprana Patricia Nolz și actrița Laëtitia Eïdo, interpretat pe un pian unicat Bösendorfer-Klimt.
Totodată, festivalul sprijină și promovează activ tinerii muzicieni laureați ai Concursului Internațional George Enescu , care vor urca pe scenă alături de orchestre importante ale lumii, printre care Orchestra WDR (la Cluj-Napoca), Rotterdam Philharmonic, Orchestra de Cameră Radio, Orchestre de Chambre de Lausanne și Orchestra de Tineret Gustav Mahler, sub conducerea muzicală a renumiților Cristian Măcelaru, Lahav Shani, Renaud Capucon, David Grimal sau Manfred Honeck. În plus, continuă inițiativa lansată cu mare succes în 2023, seria dedicată familiilor și copiilor , prin concerte speciale organizate la Teatrul Odeon, într-un format prietenos și interactiv şi, bineînţeles, nu vor lipsi nici Concertele de la Miezul Nopții de la Ateneul Român, recunoscute pentru atmosfera lor aparte, recitalurile camerale de la Sala Auditorium a MNAR sau concertele extraordinare de la Sala Radio.
Deși pare că ritmul evenimentelor culturale din București s-a mai domolit, scena muzicală a Capitalei încă pulsează. August aduce în prim-plan câteva concerte notabile, de la rock acustic la folk alternativ și indie pop. Iată o selecție a evenimentelor ce merită atenția voastră.
FĂRĂ ZAHĂR
7 august, Quantic
Quantic va găzdui un concert marca Fără Zahăr, cu accente acustice și o doză sănătoasă de umor muzical. Băieţii revin în fața publicului bucureștean cu un eveniment din seria „Şpriţ acustic”, ce va include hituri precum D’ale lui Mitică, Cine are noroc are sau Lumea e mică, într-o variantă reinterpretată, mai intimă. Este o ocazie bună de a-i asculta într-un cadru relaxat, fără filtre, fără distorsiuni – doar esența ludică a muzicii lor, o formă de reconectare cu umorul subtil și autenticitatea unei trupe care nu a încetat să scrie versuri cu dublu sens și refrene contagioase.
ALEXANDRA UȘURELU
11 august, Amfiteatrul TNB
Alexandra Ușurelu este una dintre cele mai apreciate voci ale
scenei alternative românești. Concertul Pe sub Stele-n Sus promite o experiență muzicală aparte, într-un cadru potrivit, sub cerul liber. Artista, cunoscută pentru abordarea sa delicată, va fi însoțită de orchestră și band live într-un spectacol construit în tonuri calde și cu o lirică profundă. Muzica ei se află la granița dintre pop acustic, indie și chanson modern. Concertul include atât reinterpretări ale pieselor sale consacrate, cât și compoziții noi, parte dintr-un proiect muzical work in progress.
ANA COMAN
20 august, Expirat
Ana Coman, una dintre cele mai proaspete și autentice voci ale noului val de muzicieni români, invită publicul la lansarea unui nou single. Stilul Anei oscilează între indie rock minimalist și accente dreampop, cu texte în română și engleză care vorbesc despre fragilitate, relații, pierderi și vindecare. Spre deosebire de alte show-uri, de data aceasta
setlistul va fi dominat de piese noi, încă nepublicate, oferind publicului ocazia de a participa la „nașterea” unui nou capitol muzical. Este un concert care vorbește despre evoluție, despre cum se poate construi un univers personal în afara tiparelor comerciale.
21 august, Amfiteatrul TNB
Sezonul de concerte pe acoperiș la Teatrul Național continuă cu Toulouse Lautrec. Trupa, activă de mai bine de un deceniu, vine cu un nou show în seria Rooftop Season, un proiect care pune accent pe muzica alternativă românească într-un spațiu urban, deschis, spectaculos vizual. Toulouse Lautrec abordează un rock alternativ elegant, cu influențe brit-pop și art-rock. În cadrul concertului vom avea posibilitatea de a asculta și materiale noi, în avanpremiera unui posibil nou album. Este o oportunitate de a-i revedea live într-o formulă matură, dar mereu imprevizibilă, cu un sound mai rotund.
Noua stagiune aduce, la Teatrul Ion Creangă, o mulțime de surprize pentru copii. Bebeluși, prichindei peste 3 ani sau chiar 6 ani, fiecare dintre ei va găsi aici contextul perfect pentru a descoperi povești și personaje noi, dar și ateliere creative sau activități interactive.
Gongul se pregătește să bată iar pe strada Piața Amzei nr. 13 și inima noastră odată cu el. Luna septembrie redeschide sezonul întâmplărilor de poveste și nu există bucurie mai mare decât de a duce vestea mai departe. Dacă începutul lui august este dedicat ultimelor capitole din proiectul „Vara actorilor de poveste: 10 nume care au scris istorie pe scena TIC” - disponibil pe Facebook și Instagram -, din septembrie, mai exact în weekendul 13-14, începe programul propriu-zis al spectacolelor de teatru.
„Pernuța somnoroasă”,un titlu esențial în rândul reprezentațiilor pentru copiii sub 3 ani (TICBEBE), revine pe scena TIC. Experiența lungului drum spre somn al micilor visători este explorată cu delicatețe și imaginație în acest spectacol. La finalul lui, spectatorii vor avea parte și de o surpriză senzorială: vor fi încurajați să exploreze, desculți, un tunel construit din pernuțe pufoase. „Pernuța somnoroasă” se va juca sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 11:00, urmând ca, în aceeași zi, de la 18:00, să aibă loc și „Povești cu fire”, tot din categoria TICBEBE. Alegerea lor ca start pentru stagiunea 2025-2026 nu este deloc întâmplătoare – ele dau tonul unui proiect special, adresat bebelușilor, asupra căruia vom reveni cu detalii pe pagina
TICPITIC și TICJUNIOR sunt reprezentate și ele în deschiderea stagiunii, prin două titluri de succes din repertoriul TIC: „Punguța cu doi bani” (3-6) și „Harap Alb” (6+). Se văd duminică, 14 septembrie, de la ora 11:00, respectiv, 18:00, la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13. Inspirate din textele scrise de Ion Creangă, spectacolele propun o interpretare originală a unui conținut clasic, adaptat la actualitate și, implicit, la intervalele de vârstă cărora li se adresează. „Pinocchio” și o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” (FITC) sunt alte highlight-uri ale stagiunii 2025-2026. Regizat de Octavian Jighirgiu, „Pinocchio” are premiera în octombrie; tot în octombrie, mai precis între 9 și 12, se va desfășura și ediția a XVI-a a FITC.
Proiectul aniversar „TIC60 – 60 de ani de excelență în domeniul artei” continuă și el cu noi capitole, iar atelierele pentru copii fac din perioada septembrie 2025 – iulie 2026 una de urmărit cu sufletul la gură. Detalii complete privind programul lunii septembrie, dar și alte noutăți, găsiți pe www.teatrulioncreanga.ro. Vă așteptăm la Teatru, din toamnă până-n vară, pentru a trăi copilăria prin cele mai frumoase povești ale ei!
Luna august e momentul ideal pentru planuri de toamnă. Pe măsură ce vacanța se apropie de final, mulți părinți încep să caute activități care să completeze educația formală a copiilor cu experiențe cu adevărat valoroase – cele care stimulează creativitatea, încrederea în sine și bucuria de a învăța prin joc. Atelierele Micul Artist, programul educațional nonformal al Operei Comice pentru Copii, oferă exact acest cadru: un spațiu sigur, stimulant și prietenos, în care copiii își pot însuși informații și deprinderi noi, care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă.
Cu peste cincizeci de ateliere desfășurate în fiecare an școlar, programul se adresează copiilor de toate vârstele, de la grădiniță până la liceu. Cursurile sunt susținute de artiști, pedagogi și specialiști cu experiență, într-un mediu artistic autentic, care îmbină profesionalismul cu joaca inteligentă.
Copiii pot alege dintr-o varietate de domenii care să le reflecte personalitatea și pasiunile. Cei care iubesc scena se pot înscrie la actorie, improvizație sau canto. Cei care se exprimă prin mișcare pot opta pentru balet clasic, dans modern, dans latino, street dance sau zumba. Pentru copiii care adoră să creeze cu mâinile lor, atelierele de ceramică, pictură și comunicare vizuală sunt alegeri inspirate. Nu lipsesc nici opțiunile pentru micii inventatori și gânditori: șah, gândire logică, inteligență artificială, astronomie, dezbateri, cunoaștere sau lectură. Cursurile sunt structurate în două module de câte cincisprezece ședințe, desfășurate în timpul anului școlar. Primul modul începe în luna septembrie, iar taxa este de 490 lei / modul sau 900 de lei pentru ambele module, pe tot parcursul anului.
Educația nonformală joacă un rol esențial în formarea copiilor ca persoane echilibrate, creative și adaptabile. Atelierele Micul Artist completează școala, nu o înlocuiesc, oferindu-
le celor mici un context în care pot învăța altfel:
le celor mici un context în care pot învăța altfel: cu bucurie, curiozitate și libertate de expresie. Alege pentru copilul tău o comunitate în care să se regăsească – înscrie-l la atelierul potrivit și lasă-l să-și construiască, pas cu pas, drumul către ceea ce îl face cu adevărat fericit.
Mai multe informații și formularul de înscriere sunt disponibile pe www.operacomica.ro, la secțiunea Educație.
Locul
prind
upă ce au redefinit experiențele culinare alternative prin PopUp Dinner (ei fiind și inițiatorii acestui fenomen la noi) și și-au pus amprenta pe unele dintre cele mai iubite localuri din București, precum Pâine și Vin sau Expirat, Valentin și Irina Hristu revin cu un nou proiect care promite să devină un reper în peisajul urban: Casa Paulownia. Găzduită de o vilă cu farmec interbelic de pe strada Marcel Iancu, această nouă destinație pentru evenimente îmbină intimitatea unui cămin cu efervescența orașului, într-un loc unde poveștile se scriu cu zâmbete, muzică bună și oameni care simt la fel. Valentin ne-a povestit mai multe.
Cum a început povestea Casei Paulownia? Cine sunt oamenii din spatele acestui business?
Povestea Casei Paulownia a început cu un vis. Mereu ne-am dorit locul nostru unde să ne simțim ca acasă, iar acest vis a prins rădăcini aici, pe Marcel Iancu 9. Noi suntem Vali și Irina, oameni pasionați de industria hotelurilor, restaurantelor și cafenelelor încă din 2010, când pășeam pentru prima oară în acest domeniu.
De ce București şi de ce această zonă a orașului? Ce are special locul în care se află
Casa Paulownia?
Noi suntem bucureșteni amândoi, aici avem familia și prietenii, de aceea, în decursul timpului, când am avut ocazia sau oportunitatea de a părăsi orașul sau țara, inima ne-a tras înapoi să rămânem aici. Și am ales Bucureștiul fiindcă această casă veche din anii ‘20 se află în Capitală, cunoscând-o de ceva vreme, când funcționa ca
Societe Gourmet. Este un loc special fiindcă arată foarte bine și se află în centrul orașului, iar partea cea mai frumoasă urmează să fie descoperită.
Numele „Paulownia” e neobișnuit și poetic. Ce semnificație are pentru voi?
Numele de Paulownia i s-a potrivit natural
casei, fiindcă în grădina din spate tronează acest copac semeț, înalt de peste 10 metri, ce face umbră și răcorește vara, iar în toată luna aprilie se umple de flori albe. Este o imagine greu de descris, trebuie văzută la fața locului. Ca și semnificație, este locul unde masa prinde rădăcini, precum acest copac cu rădăcini adânci în pământ. I se mai spune și copacul prințesei, ca idee.
Cum arată pentru voi evenimentul ideal găzduit la Casa Paulownia?
Un eveniment ideal la Casa Paulownia, pentru noi, înseamnă relaxare totală din partea invitaților. Evenimentele importante din viața noastră merită trăite alături de familie și prieteni, într-un cadru relaxat, unde ai încredere că totul va fi fără cusur. Iar de asta ne ocupăm noi, ca totul să iasă perfect, de la mâncare, băutură și servire până la cele mai mici detalii. Totodată, un eveniment ideal mai înseamnă și un loc frumos, o muzică plăcută, oameni apropiați sau colegi de serviciu, o cină inedită, un spectacol de teatru sau, de ce nu, un concert acustic.
Ce tip de oameni sperați să adunați aici? Cum vreți să se regăsească în acest loc comunitatea?
Casa Paulownia este un loc versatil, unde pot ajunge atât artiști, prieteni și colaboratori, cât și oameni ce nu se cunosc și se așează la aceeași masă. Nu există un anumit public țintă, oamenii își aleg locul și, totodată, locul îi alege pe ei. Fiecare o simte de la bun început. Industriile creative, companiile din diverse domenii, foodies, socialites, oameni din industria fashion, lista poate continua la nesfârșit. Oricine este invitat să ia parte la acest drum frumos ce abia a început.
Care sunt provocările de a lansa un spațiu de evenimente într-un oraș deja aglomerat de opțiuni?
Simplul fapt că în această perioadă pornești un proiect nou este o provocare în sine. Totul în jur este instabil, atât în țară, cât și la nivel global, iar asta te sperie. Dar în momentul în care te îndrăgostești de un loc și totul din
tine îți spune că „this is it”, trebuie să acționezi. Casa Paulownia este un loc intim, retras, cald și primitor, iar de când a apărut pe hartă, oamenii au început să îl viziteze și să îl îndrăgească. Provocarea va fi să ne ținem de promisiunea făcută față de noi, și anume, aceea de a face totul perfect. Suntem oameni și știm că greșeala vine la pachet cu asumarea riscurilor, dar învățăm din asta și creștem de la o zi la alta.
Aveți planuri pentru extindere, colaborări sau evenimente care abia așteaptă să fie anunțate?
În momentul de față, începem să prindem rădăcini
în acest loc. Așa că extinderea se face aici, prin evenimente atât private, cât și organizate de noi, precum cine, brunch-uri sau târguri ce vor urma.
Dar preferăm să vă invităm pe canalele noastre de comunicare să ne urmăriți pentru a afla ce idei avem. Acolo vom anunța totul din timp, pentru ca fiecare să-și poată planifica vizita. Dăm un hint: urmează o cină japoneză și un brunch inedit în București.
Țineți aproape!
Într-un oraș care se schimbă de la o zi la alta, voi ce sperați să rămână constant în
Casa Paulownia?
În primul rând, noi vrem să rămânem o constantă în evoluția casei. Suntem aici la fiecare întâlnire și la fiecare eveniment în parte, pentru a ne asigura că totul se întâmplă natural și așa cum ne dorim atât noi, cât și invitații. Perfect. Și ne mai dorim ca zâmbetele de care povesteam mai devreme să nu dispară niciodată de pe fețele tuturor. It’s a personal promise!
Bucureștiul continuă să se reinventeze, iar vara aceasta vine cu noi surprize culinare și de relaxare. Am descoperit cinci locații proaspăt deschise care merită toată atenția ta – fie că ești în căutarea unui burger suculent, a unui cocktail rafinat sau a unei atmosfere urbane cool.
N/A
Cișmigiu (fostul Monte Carlo)
Cu o poziționare de vis chiar în inima parcului Cișmigiu, noua locație deschisă pe locul fostului Monte Carlo promite să devină o oază urbană de relaxare. Designul contemporan se îmbină armonios cu farmecul clasic al zonei, oferind un spațiu perfect pentru seri liniștite pe malul lacului.
the Alien Burgers
Sevastopol 6
0772.113.325
The Alien Burgers aterizează în peisajul culinar cu o identitate vizuală unică și o selecție de
burgeri care par veniți de pe altă planetă. Ingredientele sunt atent alese, combinațiile sunt creative, iar atmosfera e una cât se poate de futuristă. Un must-try pentru pasionații de burgeri artizanali!
Bartini
Constantin Mille 18
Un cocktail bar sofisticat, Bartini este noul loc din centru unde mixologia este ridicată la rang de artă. Vedeta este, însă, terasa de pe acoperiș, cu o priveliște unică și memorabilă. Fie că vrei un clasic bine făcut sau un cocktail experimental, Bartini livrează cu stil.
Doda5
Traian Doda 5
0765.472.825
Doda5 combină designul
minimalist cu un meniu eclectic, într-un spațiu urban chic dintr-o zonă liniștită a orașului. Ideal pentru cei în căutarea unei grădini secrete sau întâlniri relaxate, locul se remarcă prin atmosfera caldă și preparate deosebite pe bază de cafea.
NY Bagels & Burgers
Floreasca 118
Inspirat de vibe-ul străzilor din New York, NY Bagels & Burgers aduce în Floreasca un meniu autentic american. Bagels proaspeți, burgeri suculenți și cartofi crocanți sunt doar începutul. Un loc ideal pentru un prânz rapid sau o gustare satisfăcătoare după o plimbare prin această zonă frumoasă a orașului.
Vara în București are gust de fistic sărat, de mango și de cozi la gelaterii la care merită așteptarea. Când asfaltul dogorește și agitația orașului capătă un ritm mai leneș, nu-i nimic mai potrivit decât o pauză dulce și rece, îmbrăcată în pretext de plimbare, conversație și reîntoarcere la nostalgia copilăriei. Iată câteva destinații care transformă banalul „Hai la o înghețată!” într-un ritual al verii petrecută între betoane. Fie că vrei o porție de răsfăț urban sau doar să-ți răcorești după-amiaza, le găsești mai jos.
Strada Vasile Alecsandri 4
Într-un spațiu mic și minimalist, Friddi face ce promite (și poate chiar mai mult): o înghețată artizanală italiană, creată cu pasiune și ingrediente clean, unde fiecare gust pare compus dintr-o amintire frumoasă. Ai vrea să spui că vii doar pentru Cuneese al rhum sau pentru Ricotta cu portocale, dar de fapt ce te face să te reîntorci este și vibe-ul creat în jurul înghețatei și pentru sentimentul pe care ți-l oferă prima gură de înghețată: că te-ai teleportat undeva în Italia.
Strada George Enescu 8A Pentru cei care își aleg desertul cu aceeași grijă cu care aleg vinul, ViceCream vine cu blend-uri inedite și curajoase. Aici nu găsești doar arome, ci adevărate experimente de gust, atent construite, care îți vor provoca papilele exact cât trebuie. În meniu apar frecvent combinații cel puțin interesante, iar vedeta momentului este nimeni alta decât înghețata cu... matcha. Locul în sine nu este unul mare, dar mereu e agitat și viu, fiind genul de locație în care vii pentru o înghețată, dar rămâi pentru atmosferă.
Calea Victoriei 103-105
Deși nu e tocmai un secret, La Romana rămâne un reper în București pentru înghețata cu adevărat fatta con amore. Rețetele lor au rădăcini în Italia anilor ‘40, iar când vine vorba de meniu, aici poți găsi fără doar și poate câte ceva pentru orice gust: de la arome intense de ciocolată, cu alune sau migdale, până la arome fresh, precum fragola sau iaurt cu fructe de pădure.
Calea Victoriei 122
Calea Victoriei 122
Se știe deja că în cazul unei cozi interminabile la Romana, o variantă la fel de bună care nu reprezintă deloc un compromis este Sweetology. Un mic laborator de cheesecake și înghețată, Sweetology este un brand 100% românesc ce are ca scop să aducă bucureștenilor experiențele dulci regăsite peste hotare. Fie că alegi grapefruit-ul cu Aperol sau o reinterpretare a desertului clasic cu orez cu lapte, la Sweetology, fiecare înghețată terminată are gust de „mă întorc și mâine”.
Situată la câțiva pași de Sweetology, Velocità se remarcă printr-un mix de rafinament urban și energie proaspătă. Atmosfera cool și designul modern creează cadrul perfect pentru o pauză dulce în mijlocul orașului, în timp ce meniul te poartă într-o călătorie a gusturilor diverse. De la vedeta incontestabilă a casei, fisticul sărat, care îmbină perfect notele intense cu cele delicate, la aromele clasice ce nu dau greș, vanilie cu bourbon, și până la surprize mai exotice, precum e cea cu trandafir si lychee.
Nu sunt de ratat nici alte gelaterii care și-au câștigat locul pe harta gusturilor fine din București. Moritz Eis, cu rețetele sale autentice handmade și premium, Delicii Gelato, o micuță gelaterie foarte tasty care merită încercată dacă ești în zona Floreasca, Gusto e Passione, o gelaterie artizanală care păstrează autenticitatea rețetelor tradiționale italiene și, pentru o experiență raw-vegană, merită încercate variantele celor de la Rawmantic. Așadar, fie că ești genul care-și alege cu grijă aroma de ciocolată sau cel care cere mereu „ce aveți mai interesant în meniu?”, Bucureștiul are ceva potrivit până și pentru cele mai pretențioase papile gustative.
Cum devine un aliment element de bază al dietei? Să fie ușurința cu care e produs/ procesat, productivitatea, prețul și/sau politicile de susținere? Acesta a fost subiectul unei cercetări prezentate la o conferință de food history pe care am audiat-o la Amsterdam. Profesoara de la Northeastern University, USA, și-a construit studiul de caz pe grâu (la noi, poziția ar fi ocupată tradițional mai degrabă de porumb, oare?). Întâmplător sau nu, în această a nșpea călătorie la Amsterdam, eu aveam să descopăr centralitatea grâului și a pâinii în dieta olandeză și să mă dezic de ea ca nicicând altcândva.
Flying bitch, varianta simplificata a unui suikerbrood din Frisia
Probabil că știți că, la prânz, olandezii mănâncă hrană rece, brodje (sandvișuri). La conferință, masa de prânz oferită de organizatori nu a fost diferită – sandvișuri cu mozzarella și anghinare, cu humus și legume, cu somon sau Saucijzenbroodjes, un produs popular de patiserie cu ceva carne tocată, ca de cârnat. Erau din cele banale, suficient de neutre (ba chiar downright taste-challenged) ca să amorțească foamea audienței internaționale. Ca desert, am avut un melc cu stafide și o chiflă cu stafide, cea din urmă tradițională și ea. Pâine, care va să zică. În plus, într-una din seri am insistat să aprofundez bucătăria olandeză și am cinat într-un restaurant tradițional. Pâine cu unt la entrée, piure de cartof cu morcov, ceapă și chiftea (stampott), iar la desert, o pâine dulce de Friesland, prăjită în zahăr și scorțișoară și mâncată cu frișcă (Flying bitch este numele preparatului). Nu e de mirare că, după două zile, voiam cu disperare ceva cald,
cremos, bogat în arome. Căutam rijsttafel, masa de orez adusă de migranții indonezieni prin anii ’50, dar eram gata să mă mulțumesc cu friet, cartofi prăjiți, poate cu ceva brânză. Am sfârșit în fața unui bol cu ramen fierbinte. Afară ploua. Mi-a mers la suflet.
Umaimon e locul, dacă ajungeți prin Leidseplein. Sfântul Eufrosin bucătarul, despre care veți mai auzi la mine, mi-a scos în cale un ramen shop bun, aclamat de recenzii serioase și cu o poveste faină a domnului Saeki, care a vrut să deschidă un chicken specialty ramen shop și, ani mai târziu, a reușit. Un ramen adevărat se construiește pe un stoc/bulion/supă bază – cum vreți să îi ziceți – un lichid fiert la foc mic ore lungi. Fără el este doar o supă. Mai trebuie ceva tăiţei buni, carne si ou moale, verzituri. În București, ramen bun se găsește la Papila și la Sanki Ramen, iar pâine faină la Casa del Pan, Blitz, Pain Plaisir și Grain Trip (şi la Brașov, la brutăria Simplu).
„În România, sportul este mai mult consumat, decât
Cristina Pricopie are 27 de ani, este originară din Dâmbovița și locuiește în prezent în București. Activează în domeniul fitness-ului de aproximativ șapte ani, însă are o experiență sportivă solidă, dobândită în urma practicării atletismului de viteză timp de 12 ani. În prezent, își desfășoară activitatea ca antrenor în sălile de fitness Sweat Concept Tineretului și Better Motion Izvor. Este absolventă a Universității de Educație Fizică și Sport din București, licențiată ca antrenor de atletism și masterand în educație fizică și sport. În plus, a finalizat cursurile de instructor de fitness în cadrul aceleiași instituții și a obținut certificarea de instructor Bungee Super Fly, în urma unui program organizat de fondatorii conceptului din Olanda, locul de origine al acestei metode de antrenament inovatoare.
De ce ai ales acest domeniu și prin ce alte joburi ai trecut până să ajungi antrenor de fitness?
Practicând sport încă din copilărie, acest lucru a devenit ca o dependență, dar una benefică în ceea ce privește starea mea, din toate punctele de vedere. Astfel, mi-am propus ca această pasiune să-mi ghideze nu doar stilul de viață, dar și munca. Sunt de părere că atunci când lucrezi din pasiune, nimic nu mai pare chiar atât de greu.
Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre jobul de antrenor de fitness, dar mai ales despre cel de Trainer Bungee Super Fly. Ce este acest sport și ce beneficii are?
A fi antrenor de fitness, din punctul meu de vedere, nu înseamnă doar să oferi un plan de antrenament. Înseamnă să fii prieten, terapeut și cel mai bun susținător al persoanelor ce-ți trec prin mână. Când încerci Bungee Super Fly, prima impresie pe care ți-o dă este de distracție, dar de fapt, acest tip de efort te deconectează și te ajută să te eliberezi de tot ceea ce a însemnat o zi grea. Pe lângă acestea, ajută la echilibrare posturală, mobilitate, activare musculară, îmbunătățirea condiției cardio-vasculare. Bungee poate fi folosit și în ședințele de kinetoterapie, și de către sportivii de performanță pentru a-și putea îmbunătăți tehnica, dar și de către copii, începând cu vârsta de 5 ani.
Care este cea mai importantă calitate pe care un antrenor de fitness trebuie să o aibă?
Din punctul meu de vedere, cea mai importantă calitate a unui antrenor este aceea de a se adapta în funcție de nevoile clientului.
Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?
Consider că cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport sunt următoarele: se raportează la sport/mișcare ca la un instrument ce te ajută să arăți bine și, dacă nu-și ating obiectivele rapid, renunță repede; văd sportul ca pe ceva rău atunci când îi doare ceva sau nu se simt bine, când, de fapt, este principalul factor ce te ajută să te simți mai bine.
Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?
Cele mai mari satisfacții pe care mi le oferă acest job sunt atunci când văd că cei ce mi-au trecut prin mână continuă să facă orice tip de mișcare, că au înțeles că atunci când te simți bine este clar că arăți și bine, și faptul că mare parte din clienți înțeleg că lucrurile mici fac diferența.
Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva care-și dorește să se facă antrenor de fitness?
Cel mai important sfat pe care l-aș da unei persoane ce vrea să devină antrenor de fitness este acela de a nu oferi clienților lui ceva ce el nu a încercat.
Te antrenezi și în aer liber? Dacă da, ne poți spune, te rog, câteva locuri unde-ți place să faci acest lucru și pe care le recomanzi?
Când mă antrenez în aer liber, încerc să mă folosesc și de ceea ce-mi oferă sezonul. Spre exemplu, iarna îmi place să schiez, vara încerc să înot cât pot de mult într-un mediu deschis ce-mi oferă această posibilitate, merg cu caiacul sau SUP-ul. Pentru că prima dragoste nu se uită niciodată, încerc să alerg de câte ori pot pe stadion sau în parcurile ce au zone amenajate pentru așa ceva și încerc să merg și cu bicicleta (este o variantă bună pentru a scăpa de traficul din oraș).
Când vine vorba de sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta?
În România, sportul este mai mult consumat, decât practicat. Cred că aceasta ar fi una dintre caracteristicile principale, deoarece, din păcate, numărul persoanelor ce practică o formă de mișcare este destul de redus.
Festival în festival, de la 1 august, la Eforie Sud! Șase institute culturale, la inițiativa Centrului Ceh, vă invită la Festivalul Cinemascop, un tronson de zece zile dedicate culturilor europene, în cadrul festivalului Eforie Colorat. Dimineți cu sporturi pe plajă, amiezi cu ateliere sau întâlniri informale și zece seri de film european, totul presărat cu vernisaje de artă contemporană, concerte sau deja faimoasele mese comunitare - un prilej de întâlniri și aventuri în culturile popoarelor, imaginate de organizatori, de voluntari sau de institutele partenere (anul acesta, specialități din Franța sau Polonia!).
Ne vedem la Cinemascop și pe 9 august, de la ora 21.00, pentru o petrecere Silent Disco, o întâlnire sub briza mării, într-un spațiu excepțional de pe litoral. E vară și arta a ieșit în stradă la Eforie Sud. Zidurile spun povești. Lucrări de artă sau expoziții curatoriate de fotografie inundă falezele unui orășel cândva discret care, în ultimii ani, și-a asumat rolul de hub cultural și punct de întâlnire pentru o comunitate artistică internațională. Pentru unii ar fi de mirare, mai ales într-un spațiu estival „de familiști”, prin care un turist cool s-ar putea rătăci doar din pură întâmplare - așa cum evoca stereotipul, în mod ironic, Obert, probabil unul dintre cei mai hip grafferi ai noului val.
Obert și alți artiști consacrați în declarații urbane, ca Mircea Modreanu, Meri The Zu sau olandezul Reinier Landwer, au gândit murale excepționale pentru zidurile bătrânului Cinemascop din Eforie Sud, cea mai mare grădină de vară de pe litoral, un spațiu care a găsit, astfel, o modalitate de interacțiune freestyle cu publicul și cu lumea. După ani în care a servit ca loc de întâlnire și, mai apoi, după câteva decade de uitare, acest loc iconic și-a reluat mai vechea misiune de centru cultural, sub coordonarea Centrului Ceh și, mai apoi, a Asociației Forumul Artelor Vizuale.
Programul hub-ului Eforie Colorat continuă până pe 24 august. În fiecare săptămână, începând de joi, la grădina de vară sunt programate, seară de seară, vernisaje, expoziții de fotografie, instalații interactive, instalații ecologice, concerte sau lansări de carte. Nu în ultimul rând, au loc proiecții de film, alături de concerte de muzică experimentală, sesiuni de live performance, întâlniri comunitare sau dezbateri moderate de experți și lideri de opinie. Locul e în totalitate prietenos cu copiii, pentru care sunt rezervate tot felul de surprize, de la ateliere cu îndrumători iscusiți, la jocuri sau filme bune, din seria celor mai frumoase fantezii de la Hollywood. Programul complet al verii, pe forumulartelorvizuale.ro.
În perioada 14–17 august, Brașovul devine, din nou, capitala jazz-ului și blues-ului din România. Cea de-a XIII-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival aduce în Piața Sfântul Ioan o selecție atent curatoriată de artiști internaționali și români, pentru patru seri de concerte live în aer liber, într-o atmosferă vibrantă.
Accesul la eveniment se face exclusiv pe bază de bilete sau abonamente, disponibile pe biletebrasov.ro. Până la 1 august, abonamentele costă 425 de lei, iar biletele de o zi – 125 de lei. După această dată, prețurile vor crește.
Un concert aniversar, cu prieteni adevărați
Deschiderea oficială a ediției din acest an este marcată de un moment cu totul special: Platonic Band & Friends, joi, 14 august, de la ora 18:30, în Piața Sf. Ioan. Este mai mult decât un concert – este o sărbătoare a muzicii și a prieteniei.
Platonic Band revine la Brașov într-o formulă extinsă, într-un eveniment ce celebrează 30 de ani de activitate a trupei, zece ani de prezență constantă în cadrul Brașov Jazz & Blues Festival și, nu în ultimul rând, lansarea albumului „Geometry Of Creation”. Cu riff-uri solide, măsuri ritmice elaborate, solouri memorabile și o doză autentică de emoție, trupa condusă de Nicu Patoi promite o experiență muzicală complexă și electrizantă. Pe scenă vor urca alături de el: Berti Barbera, Adrian Ciuplea și Răzvan „Lapi” Lupu, dar și invitați speciali din țară și străinătate – Sharrie Williams, Lars Kutschke, Till Sahm, Sebastian Burneci, Ciprian Parfene și Mihai Ardelean
Brașov, Piața Sf. Ioan 14-17 august 2025
Programul festivalului
este structurat astfel:
Joi, 14 august
Platonic Band & Friends (RO)
Curtis Salgado (SUA)
Vineri, 15 august
Piskorczyk Magic Magda (Polonia)
Philip Lassiter (SUA / Olanda)
Sâmbătă, 16 august
Sharrie Williams (SUA / Germania)
Zac Harmon (SUA)
Duminică, 17 august
David Ronaldo & The Dice (Belgia)
Mihai Ardelean. (Belgia)
Sari Schorr (SUA)
Curtis Salgado
Vocea legendară din spatele „The Blues Brothers” vine la Brașov
„Vocea neagră în costum alb”
Primul headliner internațional al ediției
2025 este Curtis Salgado, muzician emblematic al scenei blues americane, a cărui voce l-a inspirat direct pe John Belushi în crearea celebrului
personaj din filmul The Blues Brothers. Cu o carieră impresionantă și un palmares care include 13 premii Blues Music Awards, Salgado este considerat de NPR „un artist iconic cu o voce uriașă”.
Curtis Salgado va urca pe scena din Piața Sf. Ioan în seara de joi, 14 august, într-un concert care se anunță memorabil. Artistul vine la Brașov cu două noi trofee câștigate în 2025 la Blues Music Awards:
– Soul Blues Album pentru „Fine By Me”
– Soul Blues Male Artist
Născut în 1954, Salgado este un compozitor prolific, vocalist și instrumentist de primă clasă. De-a lungul timpului, a colaborat cu formații ca Roomful of Blues, Nighthawks sau The Stilettos, și a influențat generații de muzicieni, printre care și Robert Cray, cu care a avut un parteneriat de lungă durată.
Albumul „Fine By Me” este cea mai recentă dovadă a versatilității sale artistice – un disc care explorează blues-ul cu influențe de soul, gospel, jazz (în special din New Orleans), R&B, funk și rock’n’roll-ul anilor ’50.
Indiferent de stilul abordat, piesele sale poartă o amprentă personală distinctă, intensă și autentică, ce reușește să miște publicul. Carisma scenică, forța emoțională a interpretării și experiența acumulată într-o carieră de peste patru decenii îl fac pe Curtis Salgado unul dintre cei mai captivanti artiști ai scenei blues contemporane.
Vineri, 15 august, scena din Piața Sf. Ioan o va găzdui pe Magda „Magic” Piskorczyk, una dintre cele mai expresive și complexe artiste ale scenei muzicale europene. Cu o voce profundă, un timbru inconfundabil și o prezență magnetică, Magda reușește să creeze o punte autentică între blues, jazz, gospel, soul și world music.
Supranumită în Franța „vocea neagră în costum alb”, artista poloneză s-a remarcat prin interpretările sale live pline de pasiune, energie și umor, dar și prin versatilitatea instrumentală și prin modul sincer în care se conectează cu publicul.
A fost nominalizată de trei ori la premiile Fryderyk – echivalentul polonez al premiilor Grammy – pentru albumele Magda Live, Afro Groove și Mahalia. De-a lungul carierei, a cântat alături de nume legendare, precum Bob Margolin sau Billy Gibson, a fost de nouă ori desemnată Vocalista Anului și a ajuns semifinalistă la International Blues Challenge din Memphis, SUA – una dintre cele mai importante competiții de blues din lume.
Stilul său unic, intens și original este în același timp rafinat și visceral – o combinație rară ce o face să fie considerată una dintre vocile definitorii ale blues-ului european contemporan.
Groove exploziv, energie pură
Tot vineri, 15 august, publicul din Piața Sf. Ioan va avea parte de un show cu adevărat exploziv: Philip Lassiter, trompetist, compozitor și aranjor de clasă mondială, urcă pe scena Brașov Jazz & Blues Festival.
De 11 ori câștigător al premiilor Grammy, Lassiter este un nume de referință în funk, jazz și soul
contemporan. A fost liderul secțiunii de suflători și aranjor pentru Prince & The New Power Generation, iar colaborările sale includ artiști precum Kirk Franklin, Ariana Grande, Timbaland, Roberta Flack și mulți alții. În 2023 a lansat albumul Raw in Amsterdam, un tur de forță care îi confirmă nu doar virtuozitatea instrumentală, ci și talentul de frontman și compozitor. Piese ca „Repent” (alături de Durand Bernarr, artist NPR Tiny Desk), „Purple” (un omagiu emoționant pentru Prince, cu saxofonista Candy Dulfer) sau „Bump the Man” (cu influențe latino și Beatles și un mesaj social asumat) definesc stilul său eclectic, plin de nerv și rafinament.
„The Princess of Gospel Rockin’ Blues” revine acasă
Sâmbătă, 16 august, scena Brașov Jazz & Blues Festival este ocupată de una dintre cele mai iubite prezențe din istoria evenimentului: Sharrie Williams, însoțită de Lars Kutschke Band. Supranumită „The Princess of Gospel Rockin’ Blues”, Sharrie revine în Piața Sf. Ioan cu promisiunea unui show plin de energie, emoție și… câteva surprize pentru fanii din România. Originară din Michigan, SUA, Sharrie Williams este o voce emblematică a blues-ului internațional, cu o carieră strălucită care a adus-o pe scenele marilor festivaluri din Statele Unite și Europa. Publicul brașovean o cunoaște deja și o consideră de-a casei – nu e o exagerare să spunem că Brașovul este pentru ea o a doua casă.
Prezență constantă la festival de-a lungul anilor, Sharrie este recunoscută pentru intensitatea interpretării, carisma scenică și stilul care îmbină cu naturalețe blues-ul, soul-ul și gospelul. Alături de Lars Kutschke, chitarist și producător de top în blues-ul european, și trupa sa, artista aduce în fiecare concert o doză puternică de emoție și autenticitate.
Un nume nou pe scena Brașov Jazz & Blues Festival, dar cu o rezonanță majoră în lumea blues-ului internațional: Zac Harmon urcă pentru prima dată pe o scenă în România, sâmbătă, 16 august, aducând cu el vocea bluesului american modern.
Originar din Jackson, Mississippi – orașul natal al unor legende ca Elmore James sau Muddy Waters – Zac Harmon a crescut înconjurat de muzică. Tatăl său, primul farmacist afro-american înregistrat în oraș, era prieten cu B.B. King și Little Milton, iar la 16 ani, Zac cânta deja pe scenă alături de Sam Myers.
După o perioadă de succes la Los Angeles ca producător, compozitor și muzician, colaborând cu nume ca Michael Jackson, Troop, Karyn White sau Black Uhuru (pentru un album nominalizat la Grammy), Harmon s-a întors la rădăcinile sale muzicale și a ales drumul blues-ului.
Lansarea albumului Live at Babe & Ricky’s Inn (2003), urmată de The Blues According to Zacariah, i-a adus premiul pentru Cel mai bun debut la Blues Music Awards în 2006. Iar în 2022, albumul As Long As I Got My Guitar a fost desemnat Cel mai bun album soul blues al anului.
Pe scenă, Zac Harmon este magnetic. Fie că a cântat pentru trupele americane în Irak și Kuwait, fie în locuri spectaculoase precum poalele Piramidelor din Egipt, show-urile sale se remarcă prin emoție, virtuozitate și autenticitate. Sound-ul său combină cu naturalețe blues-ul clasic cu soul, funk, gospel și reggae, într-un amestec inconfundabil care electrizează publicul.
România
Zac Harmon vine pentru prima dată în România și promite la Brașov un concert memorabil, un adevărat tur de forță muzicală.
Duminică, 17 august, publicul din Piața Sf. Ioan va face cunoștință cu un sound rar întâlnit pe scenele din România: southern rock autentic made in Belgium. Trupa David Ronaldo & The Dice vine pentru prima dată la Brașov Jazz & Blues Festival și promite un concert plin de vibrație, groove și atitudine.
Formația este construită în jurul carismaticului David Ronaldo, muzician belgian cu origini artistice profunde – face parte din renumita familie Circus Ronaldo, alături de care a susținut spectacole pe scene din întreaga lume.
Fondată în 2019, trupa a lansat deja patru albume de studio și un album live, toate sub eticheta Fandango Music. Muzica lor este puternic ancorată în tradiția Southern rootsrock, iar vocea răgușită și recognoscibilă a lui David a devenit semnătura sonoră a formației.
Compozițiile variază de la blues dens și melancolic la piese funky și ritmate, în care duo-ul de chitariști Verbinnen–Lekenne oferă un dialog instrumental plin de nerv, susținut impecabil de secțiunea ritmică formată din Hans și Ilse. Totul este completat de sunetul bogat al orgii Hammond, care adaugă profunzime și consistență întregului set.
Prezenți frecvent pe scenele din Belgia și la festivaluri internaționale, David Ronaldo & The Dice au atras atenția prin energia live și stilul lor coerent, cu accente Americana și roots-rock. La Brașov, ei aduc un vibe sudist, filtrat prin sensibilitatea rock europeană – o combinație ce promite să încânte.
Vocea care aprinde ultima seară de festival
Duminică, 17 august, în închiderea oficială a celei de-a XIII-a ediții Brașov Jazz & Blues Festival, pe scena din Piața Sf. Ioan urcă o prezență vocală de excepție: Sari Schorr, artista din New York cu una dintre cele mai impresionante voci ale blues-rockului contemporan. Cu un timbru puternic, răscolitor și o prezență scenică magnetică, Sari Schorr și-a croit drum pe scena internațională colaborând, de-a lungul timpului, cu Eric Burdon, Carly Simon, Taj Mahal, Warren Haynes sau Keb’ Mo’. Inițial, a activat ca backing vocalist pentru Joe Louis Walker și Popa Chubby, dar traiectoria ei s-a schimbat radical odată cu întâlnirea providențială cu Mike Vernon – legendarul producător britanic (Eric Clapton, John Mayall, David Bowie), care a revenit din retragere pentru a-i produce albumul de debut, A Force of Nature (2016). Cu un repertoriu propriu în mare parte, Sari a devenit în scurt timp un nume de referință în blues-ul urban modern, comparată frecvent de fani și critici cu Janis Joplin sau Tina Turner, datorită intensității emoționale și forței vocale remarcabile.
În 2020, albumul Live in Europe a reconfirmat energia sa electrizantă în concert, iar LP-ul Never Say Never (2018) a întărit poziția sa ca una dintre cele mai relevante voci ale blues-rockului american actual.
Brașovul o primește în premieră, într-un concert care promite nu doar o demonstrație vocală spectaculoasă, ci și o închidere memorabilă de festival. brasovjazz.ro
Brașov, 14-17 august 2025
www.brasovjazz.ro
CURTIS SALGADO (SUA) PHILLIP LASSITER (SUA/NL)
ZAC HARMON (SUA) SARI SCHORR (SUA)
PLATONIC BAND & FRIENDS (RO) MAGDA MAGIC PISKORCZYK (PL)
SHARRIE WILLIAMS (SUA/DE) DAVID RONALDO & THE DICE (BE)
THE STORY OF 1900. A JAZZ SUITE (RO) FRANCESCA TANDOI (IT)
BERTI BARBERA & SEBASTIAN BURNECI QUINTET (RO)
RAIN SULTANOV DUO (AZ) SAGE (NL)
ALEKA SI CHRIS GUILFOYLE (RO)
