Zile si Nopti Sibiu | 1-15 iulie 2025

Interviu EUGEN JEBELEANU Film

Interviu CODRUȚA VULCU Artmania

Salut, Sibiu

Răzvan SĂDEAN, redactor

Fuga de cultură

A trecut FITS-ul, dar orașul încă pulsează de aplauze și energie - și o va face în continuare, pentru că știm deja: vara, Sibiul devine destinația festivalurilor. Nu trece aproape o zi fără ca un colț al orașului să nu prindă viață printr-un spectacol, un concert, o expoziție, o întâlnire culturală. Repetăm des „Sibiu, oraș al culturii”, dar o facem într-o țară în care cultura este primită cu aplauze și discursuri frumoase, dar rar cu asumare reală din partea celor care ne conduc.

La deschiderea marilor evenimente, politicienii urcă pe scenă și ne spun, cu aer convingător, cât de vitală e cultura pentru orașe, pentru comunități, pentru viitor. Se folosesc toate cuvintele potrivite. Dar dincolo de ele nu există o strategie, ci doar reflexul campaniei continue. Cultura devine, astfel, un instrument de imagine, nu un pilon de dezvoltare. Un portofoliu pasat de la un partid la altul, nu o miză asumată. Iar dovada clară e noul guvern, în care nimeni n-a dorit cu adevărat Ministerul Culturii. N-a fost o prioritate pentru nimeni, nu s-a aflat pe lista scurtă a niciunui partid. Nicio formațiune politică nu a spus: „Îl vrem pentru

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit nr. 11 (512) | 01 - 15 iulie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu  /zilesinoptiSibiu  zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

că avem o viziune.” Pentru că în ecuația politică, lipsa banilor înseamnă lipsa puterii. Ce spune asta despre noi, ca societate? Spune că statul nu vede cultura ca infrastructură strategică. Nu apare în bugetele mari, în strategiile de dezvoltare, în conversațiile despre viitor. Nu e prezentă acolo unde se joacă puterea. E tratată ca decor. Spune că nu înțelegem cultura ca formă de apărare democratică. Într-o Europă unde extremismul, manipularea și propaganda cresc alarmant, cultura e unul dintre ultimele spații de rezistență critică. Spune că ne e teamă de gândirea liberă. Un Minister al Culturii slab înseamnă artiști dependenți, instituții docile, conținut „curat” și inofensiv, evenimente „frumoase”. E o tehnică tăcută, dar clară: cultura e tolerabilă atâta timp cât nu deranjează.

O țară care își tratează superficial cultura, ca pe o problemă de fundal, își asumă, conștient sau nu, o societate tot mai fragmentată, mai manipulabilă, mai lipsită de coerență. Fără cultură, nu există comunitate. Nu există educație vie. Nu există viitor pe termen lung. Indiferent cât de frumos reușim s-o dregem din cuvinte.

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Vânzări - Distrubuitie: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Denisa Ciocoiu | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

SALUT SIBIU

Fuga de cultură

VIAȚA ORAȘULUI

CE NE PLACE ȘI CE NU NE PLACE LA

petrecerile de pe strada Turnului

SIBIENI CELEBRII

Victor Cornea

CHESTIONAR DE #SIBIU

Alexandra Bene

POP-UP

STORiEs Charlie Chaplin

Eugen Jebeleanu

PREMIERĂ

Kontinental '25

PREMIERĂ

După 28 de ani

PREMIERĂ

Dreams - Jurnalul Iubirii OMUL

pieranunzi

DESIGN / ARHITECTURĂ dezvoltare periurbană în Sfântul Gheorghe

61

Fajita wrap de casă ECOTURISM

Când mâncarea salvează patrimoniul – cu pași, gust și sens

FESTIVAL

Tradiții, muzică și gusturi maghiare la Zilele

Viața orașului...

Ne tragem sufletul după FITS, dar fără a ne ieși total din ritm, căci avem suficient de multe evenimente și festivaluri și în perioada 1-15 iulie, la Sibiu. La Filarmonică se desfășoară o nouă ediție a concursuluifestival Carl Filtsch, la Naționalul sibian avem mai multe spectacole în regia lui Silviu Purcărete, precum „Faust” și „Iona”, în Piața Habermann Markt revine Sibiu Fashion Days, iar la Muzeul Brukenthal avem o expoziție dedicată omului de teatru Tadeusz Kantor. Agenda completă pe zilesinopti.ro/sibiu.

CONCuRSul-FeSTiVAl „CARl FilTSCH”

Cea de-a XXIX-a ediţie a Concursului Internaţional de Pian şi Compoziţie „Carl Filtsch” va avea loc în perioada 8-12 iulie și reuneşte tineri pianiști și compozitori din țară și din străinătate, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra talentul și sensibilitatea artistică într-un cadru profesional și competitiv. În deschiderea ediției, în data de 8 iulie, la Sala Oglinzilor, va avea loc Salonul muzical-literar „Carl Filtsch”, un eveniment de marcă susținut de pianista Henriette Gärtner. Competiția va începe în dimineața aceleiași zile și va continua până în data de 10 iulie. Pe 11 iulie sunt programate repetițiile cu orchestra, urmate, seara, de recitalul pianistului Alessandro Marano. Concursul se va încheia sâmbătă, 12 iulie, cu finala și concertul simfonic susținut de laureați împreună cu orchestra Filarmonicii.

Cum este să vezi un japonez în

„Iona”, piesa lui Marin Sorescu care explorează mitul biblic, reinterpretată prin genialitatea regizorului Silviu Purcărete si imaginația scenografului Dragoș Buhagiar? Află în 9 iulie, la ora 19:00, când spectacolul va avea o nouă reprezentație la TNRS.

Expoziția „Costum / Sculptură / Corp” de la Muzeul Național Brukenthal explorează universul lui Tadeusz Kantor, artist vizionar și revoluționar al teatrului, prin costume, obiecte și sculpturi ce reflectă atât spectacolele sale, cât și profunzimea actului creativ.

Ajuns la ediția cu numărul 14, evenimentul revine anul acesta pe 4 și 5 iulie, în piața Habermann Markt. Două zile dedicate modei românești, cu 18 designeri talentați (printre care: Andreea Dogaru, Mineli Boutique, Curly Boutique, Mihaela Cîrlugea, NAGUN, Classy Store, Atelier Studio Design, Lena Criveanu, DanDry sau Kinga Varga), colecții impresionante și un mix vibrant de eleganță, atitudine și inspirație. Totul completat de live mix cu DJ Alex Zara & DJ Gadjo și o atmosferă specială.

iONA

SiBiu FASHiON DAYS

BIGSTER

Vino să îl testezi în showroom-ul EMILIAN. Ma șina

Ce ne place și ce nu ne place la

petrecerile de pe strada Turnului

Cu doar câțiva ani în urmă, părea greu de crezut că Orașul de Jos va prinde viață. Sibiul pulsa mai ales în Piața Mare, Piața Mică și pe Bălcescu. Dar, așa cum ne-a obișnuit, orașul și-a regăsit forța de a se reinventa. Astăzi, Orașul de Jos e în plin avânt, mai animat ca niciodată, mai ales vara, când petrecerile și evenimentele se țin lanț. Am fost la petrecerile de pe strada Turnului și am tras câteva concluzii.

Ne place

 Ne place că Orașul de Jos devine o „concurență” tot mai puternică pentru evenimentele cu care neam obișnuit deja în Piața Mare. Atmosfera e mai relaxată, mai prietenoasă și pare să fie pe gustul tot mai multora.

 Ne place că mai multe localuri sibiene și nu numai - SPIC, Pasaj, Wine Not?, Taverna Akropolis, Butoiul de Aur, Casa Grinda și brandul de bere artizanală Nembeer - s-au unit pentru a crea un eveniment unic în oraș.

 Ne place că petrecerile în aer liber de pe strada Turnului aduc la un loc mâncare savuroasă, băuturi bine alese și muzică bună, toate pe fundalul fermecător al orașului vechi, scăldate în apusurile colorate de vară.

 Ne place că petrecerile adună laolaltă o comunitate eclectică: familii, tineri în căutarea celor mai „hype” locuri din oraș, sibieni care locuiesc în zonă, dar și turiști dornici să descopere și alte fețe ale Sibiului.

Nu ne place

 Nu ne place că vara este mult prea scurtă, iar petrecerile au loc doar un weekend pe lună. Nici nu apuci bine să intri în ritm și să te bucuri de atmosferă, că vine toamna și strada Turnului revine la liniștea ei obișnuită.

 Nu ne place că, dacă vrei să ieși fără să întâlnești prea mulți cunoscuți, petrecerile de pe strada Turnului sunt exact locul unde dai peste toată lumea: prieteni, familie, colegi de muncă - o adevărată reuniune spontană.

 Nu ne place că oferta variată de mâncăruri și băuturi este atât de tentantă, încât o singură seară nu îți ajunge să le încerci pe toate. Partea bună este că poți reveni oricând în aceste restaurante și localuri.

 Nu ne place că, dacă nu ajungi la petrecerile de pe strada Turnului, simți că ai ratat esența verii în Sibiu. Deși orașul e plin de evenimente pe tot parcursul sezonului, prea puține reușesc să fie atât de vii și atractive.

Victor Cornea

singurul tenisman format la Sibiu care a ajuns în Top 100 ATP

Victor Cornea este singurul tenisman sibian care a pătruns în Top 100 ATP la dublu în 2023 și s-a menținut acolo timp de 26 de luni consecutive - o performanță excepțională, care îl plasează într-un cerc restrâns al tenisului românesc. În spatele acestui succes stă o poveste despre muncă, disciplină și ambiție, toate cultivate încă din copilărie, pe terenurile din Sibiu. Născut pe 24 septembrie 1993, Victor și-a început cariera la clubul Pamira, sub îndrumarea antrenorului

Marius Vecerdea, care i-a fost alături timp de 18 ani. Între 2012 și 2022, a primit 11 wild card-uri pentru a participa la BCR Sibiu Open, un sprijin esențial pentru lansarea

carierei sale internaționale. De asemenea, a beneficiat de wild card-uri la turnee importante din Turcia, Polonia, Bosnia și România, în cadrul circuitelor ATP Challenger și ITF Futures, competiții care i-au adus primele puncte ATP și accesul la un nivel competițional superior. Cu o bază solidă construită în Sibiul natal, Victor Cornea s-a impus ca unul dintre cei mai constanți jucători români de dublu, atingând în

octombrie 2023 cea mai bună clasare a carierei, locul 64 ATP.

Chiar dacă, din primăvara anului 2025, nu mai face parte din Top 100 ATP la dublu, Victor continuă să fie un jucător activ și competitiv, participând constant la turnee internaționale și menținânduși ambiția intactă. Susținut de antrenorul său, Andrei Cociașu, și însoțit adesea de logodnica sa, artista Andreea Bălan, Victor își reconfigurează drumul cu aceeași determinare care l-a definit încă de la început.

Pentru tinerii sportivi din Sibiu, Victor Cornea este dovada că perseverența și sprijinul comunității pot compensa lipsa unei infrastructuri de performanță, iar pasiunea cultivată pe terenurile de acasă poate deschide drumul spre marile scene ale tenisului mondial

MULȚUMESC

„ARTmania privește cu respect către trecut și investește cu încredere în viitor”

Interviu cu

Înaintea ediției ARTmania Festival 2025, care va avea loc în 25 și 26 iulie la Sibiu, am stat de vorbă cu fondatoarea Codruța Vulcu despre parcursul festivalului, provocările din spatele scenei și direcția în care se îndreaptă unul dintre cele mai longevive evenimente rock din România.

Codruța Vulcu

ARTmania a ajuns la ediția cu numărul 18. Cum ai descrie parcursul festivalului până aici?

Suntem recunoscători că, la 20 de ani de la lansare și ajungând la ediția cu numărul 18 - după cei doi ani de pauză forțată din cauza pandemiei - ARTmania e încă aici, prezent în peisajul cultural și muzical. A fost un drum lung, plin de provocări și de transformări: de la crize economice, inflație accelerată, până la instabilitate politică și o pandemie care a schimbat fundamental regulile jocului. În tot acest timp, piața festivalieră din România, ca și întreaga industrie muzicală, a crescut și s-a

profesionalizat semnificativ. Noi am dezvoltat în paralel și alte proiecte, dar ARTmania a rămas nucleul - acel festival boutique, fidel unei viziuni coerente: să promovăm muzica de calitate, cu rădăcini în cultura rock și în zona „guitar-based”, unde compoziția, virtuozitatea și expresivitatea artistică sunt ridicate la rang de artă. Chiar dacă în fiecare an aducem 1-2 headlineri de calibru internațional (KORN, Die Toten Hosen, Dream Theater, Porcupine Tree, Nightwish, HIM, Serj Tankian, Opeth, Within Temptation, Mercyful Fate, Helloween, Apocalyptica, Wardruna sau Meshuggah) ne-am păstrat identitatea de festival nișat, în care calitatea artistică primează în fața compromisului comercial. Iar Piața Mare, cu toată istoria și frumusețea ei, completează perfect această experiență culturală.

Festivalul s-a născut din pasiunea ta pentru muzică și artă. Privind în urmă, ce ai fi vrut să știi când pregăteai prima ediție?

Cred că cel mai important lucru e să faci ceea ce faci cu pasiune autentică. Apoi, să ai o viziune clară asupra publicului căruia i te adresezi și asupra valorii reale pe care produsul tău cultural o aduce în viețile celor care aleg să fie parte din el. Mi-aș fi dorit să știu de la început cât de esențiale sunt adaptabilitatea, deschiderea către nou și reziliența. Generațiile se schimbă, tehnologiile evoluează rapid, iar uneori contextul economic, social sau politic devine extrem de dificil. Ca să reziști și să rămâi relevant, trebuie să ai curajul să te reinventezi constant, fără să pierzi din vedere misiunea și valorile de la care ai pornit.

În momentele de criză, cultura e adesea unul dintre primele domenii puse sub semnul întrebării. De câte ori te-ai regăsit în situații incerte, fără să știi dacă festivalul se va putea desfășura?

Cred că ultimele șase luni au fost cele mai dificile din cei 20 de ani de când am lansat festivalul. Abia ne revenisem după pandemie, iar impactul războiului de la graniță și inflația galopantă ne-au afectat profund. Iar după alegerile din noiembrie și criza politică și socială care a urmat, părea că întreaga Românie a intrat într-o stare de suspendare. Publicul nu mai cumpăra bilete, iar mulți dintre partenerii noștri și-au redus drastic

www.zilesinopti.ro

sau chiar au anulat complet bugetele pentru investițiile în cultură. În toată această perioadă, la fel ca mulți colegi din industrie, am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a susține rămânerea României pe o traiectorie democratică, proeuropeană, axată pe valori occidentale. În același timp, am înțeles și frustrarea profundă a oamenilor față de o clasă politică ce pare, de prea mulți ani, concentrată exclusiv pe propriul interes. Cred cu tărie că România are nevoie de o reformă reală a statului și de o reconstrucție valorică, una în care integritatea, bunul-simț, educația, cultura și respectul față de celălalt să redevină piloni centrali. Tocmai de aceea avem nevoie de evenimente precum ARTmania. Adevărata valoare nu se obține ușor și nici instantaneu, se construiește în timp, cu răbdare, dăruire și reziliență.

Se spune că Sibiu e un oraș cu mulți rockeri. Crezi că ARTmania a creat această imagine sau a pornit dintr-o comunitate deja pasionată de rock și artă?

Cred că imaginea Sibiului ca „oraș al rockului” a fost conturată în mare parte datorită ARTmania și a statorniciei cu care am luptat, ani la rând, pentru ca festivalul să rămână nu doar pe piață, ci și în Piața Mare. Finalul lunii iulie a devenit, în timp, un moment de referință: locul și timpul în care comunitatea rock din România - fani, muzicieni, artiști - se reunește. A devenit mai mult decât un festival; e o întâlnire anuală a unei „familii” extinse, legată prin pasiunea comună pentru muzică.

Dream Theater

Cum se prezintă în cifre publicul ARTmania? Care e ponderea participanților din Sibiu, din restul țării și din străinătate?

Anul trecut, festivalul a fost sold out, iar prezența celor de la KORN a atras un public extrem de numeros. Cei mai mulți participanți provin din București și Cluj, orașe care generează un public fidel și pasionat, dispus să călătorească sute de kilometri pentru o experiență muzicală de calitate. Acest flux de turiști are un impact pozitiv evident asupra orașului, mai ales în ceea ce privește turismul și economia locală. Mi-ar plăcea însă ca publicul local, sibienii, să fie mai prezent în festival. Nu multe orașe din Europa de Est se pot lăuda că au avut în inima orașului, în piața centrală, artiști precum KORN, Serj Tankian, Die Toten Hosen, Nightwish sau Dream Theater. ARTmania aduce constant nume de top, și ne dorim ca locuitorii orașului să se bucure din plin de acest lucru. Din păcate, în Sibiu publicul s-a obișnuit cu accesul gratuit la evenimente, ceea ce face ca disponibilitatea de a plăti pentru un concert sau un festival să fie mai scăzută. Pe termen lung, însă, acest model afectează dezvoltarea sustenabilă a culturii. Chiar și în aceste condiții dificile, ne bucurăm că putem continua tradiția festivalului în Piața Mare și că avem alături de noi un public dedicat și parteneri care înțeleg valoarea a ceea ce construim împreună.

Ce crezi că atrage mai mult publicul: marile nume sau experiența în ansamblu?

Publicul vine la ARTmania atât pentru experiență, cât și pentru headlineri. Am câștigat încrederea oamenilor pentru că, de-a lungul acestor 18 ediții, am livrat constant conținut cultural de calitate. Tocmai de aceea, mulți dintre participanții noștri aleg să vină la festival chiar și pentru trupele din deschidere, formații mai puțin cunoscute la momentul prezenței pe scena noastră, dar care ulterior ajung să fie prezente în topul line-up-urilor internaționale. În fiecare an

participăm la conferințe și showcase-uri internaționale pentru a descoperi artiști tineri, promițători, pe care îi aducem în fața publicului din România. Ne asumăm astfel și rolul de curator, nu doar de organizator. Anul acesta, de exemplu, îi avem pe francezii de la Vestige, o trupă cu o energie incredibilă, care merită toată atenția. Sunt convinsă că vor ajunge departe și le recomand tuturor celor care vin la festival să-i urmărească cu atenție.

A reușit festivalul să atragă și o generație nouă de fani?

Noi am încercat mereu să rămânem conectați la generația tânără, să o atragem către un univers muzical poate mai complex, mai puțin „mainstream”, dar profund și autentic. Nu e întotdeauna ușor să convingi tinerii să exploreze teritorii muzicale care nu sunt neapărat „cool” în sensul dominant al vremii. Dar am avut norocul unei comunități de părinți care își educă copiii în spiritul muzicii de calitate, iar azi vedem o nouă generație de adolescenți și tineri educați, inteligenți, curioși, poate chiar cu un pas înaintea vremurilor lor. Din această dorință de a crește o comunitate culturală activă în rândul celor tineri s-a născut și Rock Talk - School of Rock, programul nostru dedicat elevilor, studenților și masteranzilor din România.

Acesta îmbină educația muzicală, întâlnirile cu artiștii și accesul democratic la cultură, prin facilități speciale oferite tinerilor: acces gratuit pentru copiii sub 12 ani, bilete la preț redus (150 lei + taxe) pentru adolescenții cu vârsta de până la 18 ani, și aceleași condiții preferențiale pentru studenți și masteranzi cu vârsta de până la 25 de ani. E un mod prin care încercăm să-i aducem mai aproape de festival și să îi integrăm în ecosistemul nostru cultural.

După concertul istoric Korn din 2024, cum plănuiești să ridici ștacheta în 2025?

Anul acesta ne-am dorit enorm să-i readucem pe Dream Theater, mai ales în contextul reunirii cu Mike Portnoy, un moment istoric pentru scena progresivă

mondială. Muzica progresivă a avut întotdeauna un loc esențial în ADN-ul ARTmania, iar această reuniune era o oportunitate pe care nu puteam să o ratăm. Din păcate, instabilitatea politică declanșată în toamna trecută, coroborată cu incertitudinea economică din primele luni ale anului, ne-a afectat semnificativ ritmul de lucru și capacitatea de a finaliza din timp negocierile cu toate trupele vizate. Am pierdut un alt nume important din line-up, care, însă, va veni la o ediție viitoare. A fost o decizie strategică: mai bine amânăm cu eleganță decât să promitem și să livrăm pe jumătate. Chiar dacă ediția aceasta nu va avea, poate, aceeași forță de impact ca apariția celor de la KORN, am învățat, în toți acești ani, că un festival puternic se construiește pe coerență, nu pe o singură lovitură de imagine. La fel ca în viață, există momente de expansiune, dar și momente de consolidare, în care e mai înțelept să gândești pe termen lung, decât să te arunci într-o cursă riscantă. Cred că exact această continuitate, faptul că am rămas unul dintre cele mai vechi și respectate festivaluri independente din România, e ceea ce definește ARTmania. Am trecut prin crize, am supraviețuit acolo unde alții, poate la fel de valoroși, au fost nevoiți să se oprească. Și vom merge mai departe, construind fiecare ediție cu luciditate, curaj și respect față de publicul care ne-a fost alături.

Cum jonglezi între a răspunde așteptărilor celor care vin la ARTmania de ani buni și a provoca publicul cu descoperiri noi? În fiecare an, încercăm să oferim publicului un echilibru între ceea ce iubește deja și ceea ce ar putea ajunge să iubească. Ne dorim să-i încântăm pe cei care vin de ani buni la ARTmania cu nume care au scris istorie în muzica rock și metal, dar și să provocăm curiozitatea prin artiști tineri, care au potențialul de a deveni headlineri în viitor. Ce ne entuziasmează în mod special în acest an e faptul că aducem unele dintre cele mai respectate nume din rockul global: Mike Portnoy, cofondator al Dream Theater; John Petrucci, chitaristul principal al Dream Theater; Nuno Bettencourt, chitaristul trupei Extreme. Pe de altă parte, aducem și artiști tineri, ca Vestige (Franța) sau Eihwar (Norvegia), trupe care combină intensitatea și rafinamentul cu o estetică sonoră proaspătă. Le oferim spațiu și context pentru a crește, contribuind astfel nu doar la menținerea unui standard, ci și la formarea viitorului. Această

combinație între legende consacrate și revelații emergente e ceea ce definește spiritul ARTmania: un festival care privește cu respect către trecut, dar investește cu încredere în viitor.

Cum i-ai convinge pe cei care încă ezită să vină la ARTmania 2025?

Cred că ediția din acest an e o oportunitate unică de a vedea, live, unele dintre cele mai mari genii muzicale ale scenei rock internaționale, într-un context cu totul special, Piața Mare. E o experiență care merge mult dincolo de concert. Dimineața poate începe pe străduțele istorice ale orașului, poate continua cu o plimbare în Muzeul ASTRA, și se poate încheia pe una dintre terasele pline de farmec din centrul vechi, înainte ca luminile scenei să se aprindă și magia muzicii să înceapă. Sibiul are ceva cu totul aparte. E un oraș în care istoria și cultura nu sunt doar decor, ci fac parte din ritmul cotidian. Arhitectura sa, liniștea și eleganța vechiului oraș, oamenii, muzeele, micile cafenele, toate creează acel tip de atmosferă în care un concert devine mai mult decât muzică: devine memorie vie. Să vezi Dream Theater, Extreme sau Vestige cântând în inima unei piețe medievale, înconjurat de clădiri istorice și de un public care respiră același aer artistic ca tine, e o experiență rară, pe care nu o poți trăi oriunde în lume. Iar în 2025, magia nordică coboară peste Sibiu odată cu vocile hipnotice ale artiștilor norvegieni Sivert Høyem și Sylvaine. ARTmania nu e doar un festival, e o călătorie culturală completă. Iar ediția din 2025 promite să fie una care va rămâne multă vreme în sufletul celor care aleg să fie parte din ea.

Pe măsură ce apar declarații sau comentarii online ale unor femei tinere care promovează mentalități comuniste legate de modul în care reprezentantele sexului frumos „trebuie” să își trăiască viața, mă apucă greața.

Cu o zi înainte să scriu acest text am văzut o artistă care spunea că mama ei „nu avea timp să se plictisească și nu se mai plângea că e obosită” așa cum aparent o fac femeile din zilele noastre, iar ea era siderată de-a dreptul de acest lucru. Da. E adevărat. Dar întrebarea pe care această doamnă trebuia să și-o adreseze, înainte să lanseze în spațiul public încă un atac la adresa femeilor era „De ce mama mea nu se plângea? De ce nu avea TIMP să se plictisească?”. Vă spun eu: pentru că în acea perioadă (și din păcate observ că și în prezent se mai practică) femeia era la cratiță, trăia să-i satisfacă nevoile bărbatului ei care, altfel, pleca la alta, nu-i așa? Că doar femeia pentru asta e pe

planeta asta, nu? Să fie sclava soțului și să aducă pe lume copii, iar când o face, ea nu mai trăiește pentru ea însăși, ea nu mai există, rămâne o umbră a femeii care era obligată să fie sexy, frumoasă, inteligentă, pe scurt PERFECTĂ, și devine mama. Iar mama „trebuie” să trăiască de acum exclusiv pentru copil, ea nu mai e femeie, pentru că dacă își permite să își ia puțin timp pentru ea, e implicit o mamă rea, nu un OM care în continuare are nevoi, care încă trăiește, respiră, simte. Și atunci ea trebuie să se jertfească pentru familie, nu mai contează că nu se simte bine, că e epuizată, că e bolnavă. Când vom învăța oare că femeia rămâne femeie și după ce se mărită și, mai ales, după ce face un copil? Că femeia aceasta are nevoie în continuare să fie iubită, văzută, apreciată, are nevoie de timp pentru ea însăși, pentru obiceiurile care-i fac plăcere, pentru o cafea cu prietenele în oraș, are nevoie să fie sexy, feminină, să se simtă în primul rând FEMEIE și apoi soție, mamă, îngrijitoare, asistentă, educatoare, prietenă...

Sponsori:

instituționali:

Media:

Parteneri

Parteneri:

Jurnal de taxi.

Voi știați că mai există taxiuri în Sibiu? "O să se închidă în curând firma asta."

Protestul celor de la Uber/ Bolt m-a obligat să-mi aduc aminte că mai există și taxiuri în Sibiu dar, vă spun, experiența cu 953 de astăzi a fost la limita anilor '90. Până și robotul care a luat locul dispecerei părea mai vechi decât nepoții mei, iar faptul că a trimis taxiul pe altă stradă decât îl comandasem, a făcut experiența la fel de hazlie precum un thriller prost al cărui final îl bănuiești încă dinainte să înceapă filmul.

Să-l fi văzut pe moșulică al meu cum dădea ture de blocuri, poate-poate găsește un om disperat fluturând din mâini după taxiul comandat cu mai bine de 10 minute în urmă. "Pot plăti cu cardul?" l-am întrebat dinainte să urc în Dacia galbenă al cărei

scârțâit de ușă arată vârsta mașinii care probabil de mult ar fi trebuit casată.

Resemnat, șoferul e sigur că firma de taxiuri va falimenta în curând iar motivul nu e nicidecum mașinile vechi, șoferii mirositori sau prețurile exorbitante. Falimentul va veni pentru că dispecera-robot nu va mai atrage clienții, fiind prea înceată în răspunsuri"Nimeni nu mai are răbdare să aștepte la telefon până să răspundă robotul ăla. Ce ne trebe nouă metale?... în loc să ne vorbească un om". Ăsta este motivul pentru care taxiurile vor disparea. Fix ăsta!

P.S. Nu, nu s-a putut plăti cu cardul dar e fun și să aștepte taximetristul după tine ca să scoți cash de la bancomat atunci când deja ești în întârziere 10 minute la întâlnire.

Puiul de

sâmbătă, 05 iulie ora 11:00 duminică, 06 iulie ora 11:00

după Hans Christian Andersen

spectacol invitat

CLOTT AVENTURILE LUI

A botton in my head

vineri, 11 iulie ora 10:00 sâmbătă, 12 iulie ora 11:00 +3 45 min.

”Indiferent de formă sau subiect, emoția și onestitatea rămân constante în proiectele mele”

Eugen Jebeleanu

„ Interior Zero”, al doilea lungmetraj semnat de Eugen Jebeleanu și inspirat din romanul omonim al Laviniei Braniște, nu e doar povestea unei femei de 30+ care își caută locul în lume, ci și un portret al unei întregi generații care se regăsește în frământările, deziluziile și pierderea unor proiecții de viitor. Filmul aduce în discuție teme precum abuzul, banalitatea cotidianului, ierarhiile de statut de la locul de muncă, din instituții sau din familie. Totodată, Jebeleanu potențează ficțiunea cu secvențe reale din laboratorul de creație desfășurat alături de actori și actrițe, transformând filmul și într-o reflecție asupra condiției artistului. Despre toate acestea am vorbit cu regizorul Eugen Jebeleanu, cu ocazia premierei filmului la TIFF.24. „Interior Zero” va avea premiera în cinematografe în această toamnă.

„Interior Zero” a avut premiera națională în cadrul TIFF. Aș vrea însă să ne întoarcem puțin în timp, la ediția de acum patru ani, când „Câmp de maci”, debutul tău în lungmetraj, câștiga Premiul Publicului. Ai resimțit vreo presiune sau un tip de responsabilitate față de publicul festivalului atunci când ai ales să revii la TIFF cu noul tău film?

Nu m-am gândit deloc la presiunea venită din partea publicului și cu atât mai puțin la cea a

unui premiu. Ce s-a întâmplat în 2021 a fost o mare surpriză pentru noi, mai ales fiind vorba despre un film cu tematică LGBT, construit după cazul proiecției filmului cu tematică gay întrerupt de niște oameni la Muzeul Țăranului Român din București. Faptul că filmul „Câmp de maci” a primit Premiul Publicului a fost un răspuns emoționant la temele filmului și o validare importantă pentru întreaga echipă. Fiind primul meu lungmetraj, acel premiu a însemnat că filmul era necesar și că mesajul său a fost înțeles.

Cum a fost revenirea la TIFF cu „Interior Zero”, mai ales că e un film diferit de „Câmp de maci”?

La „Interior Zero” nu am simțit același tip de raportare, nici din partea mea față de film, nici, probabil, din partea publicului. Nu aduce în discuție un subiect care presupune o luare de poziție sau o temă legată de libertatea de exprimare, cum era cazul la „Câmp de maci”. De data asta, e mai degrabă o reîntâlnire cu publicul de la Cluj, care urmărește parcursul meu ca regizor. Mă bucură mult că există în continuare o curiozitate față de ceea ce fac și cred că e important că acest nou film e foarte diferit de primul. Îmi poartă semnătura, poate se regăsesc teme comune, dar abordarea e complet diferită, atât narativ, cât și regizoral. Dacă e să mă întorc la prima întrebare, singura presiune pe care am simțit-o a fost aceea de a rămâne onest în felul în care aleg să spun o poveste.

La sesiunea de Q&A de la finalul proiecției ai precizat că proiectul „Interior Zero” ți-a fost propus. Ce te-a convins, totuși, să îți asumi această adaptare?

Proiectul mi-a fost propus chiar înainte să începem filmările la „Câmp de maci”, de către producătoarea filmului, care e și scenarista ambelor proiecte. Inițial, îmi imaginam că voi face un film realist, așa cum se prefigura în mintea mea la acel moment. Dar, pe măsură ce avansam cu pregătirea, am început să mă gândesc tot mai mult la cum aș aborda povestea în teatru. Acolo simțeam că pot construi un spațiu mai potrivit pentru interioritatea Cristinei. Așa a apărut ideea de a aduce în film instrumente teatrale, o intersecție care mă preocupă și mă definește ca regizor. Mi-am dat seama că nu mă interesează

www.zilesinopti.ro

o ecranizare fidelă a romanului, care e oricum foarte bine scris și reușește să redea cu precizie drama interioară a personajului. Prin imagine nu aș fi reușit să exprim acele emoții în aceeași profunzime, așa că am simțit nevoia să aduc povestea mai aproape de mine și de căutările mele regizorale din acel moment. Așa s-a născut ideea acestui „șantier” - șantierul fizic din roman se traduce în șantierul construcției filmului.

Ficțiunea filmului se împletește, din loc în loc, cu momente reale surprinse în timpul laboratorului de lucru cu actrițele și actorii, acest șantier de care spui. Cum te-a ajutat acest proces în găsirea unei forme cât mai oneste de a vorbi despre femei? Necesitatea laboratorului a venit chiar din această întrebare: cum pot eu, ca regizor bărbat, să spun o poveste despre o femeie fără să vorbesc în locul ei? Există o replică în film în care spun că nu sunt femeie și trăiam foarte intens senzația că trebuie să le dau lor voce. Dacă semnez regia acestui film, trebuie să gândesc conceptul astfel încât vocea auzită să fie, în primul rând, a acelor femei și a tuturor actrițelor din distribuție. Astfel, a apărut dorința mea de a organiza un laborator în care să discutăm pe marginea ficțiunii, ca să văd care sunt viziunile lor, dar și ale mele. Zilele petrecute în laborator au fost marcante în elaborarea filmului. Laboratorul se vede din când în când în film și a fost cât se poate de real: prima întâlnire a echipei de pe ecran a fost chiar prima noastră întâlnire reală. Montajul a fost realizat astfel încât, din zecile de ore filmate în laborator, să rămână doar momentele esențiale, care în film fie adaugă completări, fie contrazic, vin cu critici

sau oferă adaosuri la ceea ce se construia în mod realist în film, iar în același timp susțin și potențează ficțiunea realizată ulterior pe platou.

Ideea celor trei actrițe care să interpreteze personajul principal cum a apărut?

A apărut în urma unei discuții pe care am avut-o cu scenarista filmului, Ioana Moraru, cu care tot discutam cum să spunem povestea aceasta printr-un filtru care să nu închidă totul într-o dramă socială a unei singure femei, ci mai degrabă să facem o analiză mai amplă a mai multor femei care poate trec prin situații similare. Nu știam exact câte vor fi, 3 sau 5. A fost o idee în mintea mea, dar fără să blocheze procesul laboratorului, pentru că și atunci noi am citit toate personajele. S-a încercat o trecere de la mama, la șefa, la Cristina, cu aceeași actriță sau chiar cu un actor care a citit acel personaj feminin. Am dat la o parte chiar și ideea de identitate de gen. Am încercat un experiment care, cel puțin pentru echipa noastră de atunci, a fost foarte interesant. Am ales să o portretizez pe Cristina prin mai multe actrițe, fiecare reprezentând o latură a vieții ei: singurătatea și relația cu mama, poveștile de dragoste, presiunea de la locul de muncă. Prin acest concept am putut explora nu doar viața unei femei, ci un portret de generație. M-am regăsit și eu în frământările ei, în deziluziile,

pierderea unor proiecții de viitor, și toate lucrurile care ne definesc ca generație.

Scena în care două dintre actrițe se rad în cap, un gest real, nu mimat, are o încărcătură emoțională și simbolică puternică. De ce ai ales să fii tu cel care face acest gest? A fost un act de solidaritate, o implicare afectivă sau un statement regizoral?

Am vrut, în primul rând, să mă expun și eu într-o situație de vulnerabilitate, pentru că actrițele erau deja într-o situație vulnerabilă, asumânduși un gest atât de puternic. Sigur că momentul are greutate, dar nu l-am perceput ca pe unul trist.

Din contră, pentru mine a adus un sentiment de curaj, de asumare, un gest de empowerment care vorbește din nou despre condiția femeii. Am ales să joc eu rolul frizerului care le tunde tocmai pentru a fi alături de ele și pentru a trăi, împreună, acel moment.

Care au fost temele centrale ale romanului care te-au interesat cel mai mult în transpunerea cinematografică?

M-a interesat în primul rând tema reprezentării, în acest caz, a femeilor. În film există o discuție între actrițe despre ce înseamnă să interpretezi un personaj „pozitiv” sau „negativ”, despre felul în care femeile sunt adesea construite în raport cu bărbații, ca personaje reactive, ghidate de un personaj masculin sau de o ficțiune centrată pe el. Aici nu e cazul. Lavinia Braniște reușește să transmită un tip de empowerment feminist tocmai prin vulnerabilitate, prin frământările unui personaj care trăiește o realitate banală, cotidiană, lipsită de evenimente spectaculoase. Această aparentă simplitate mi-a permis să vin cu un concept propriu, pentru că altfel aș fi riscat să contrazic spiritul romanului. Spre deosebire de „Câmp de maci”, unde o abordare realistă era necesară, aici am simțit că pot construi ceva mai liber. Mi s-a părut esențial că în poveste se

vorbește și despre abuz și despre ierarhiile de statut –fie în interiorul unei companii, al unei echipe artistice, al unei instituții sau al unei familii. Și despre faptul că, de multe ori, nu putem separa clar victimele de agresori; suntem, uneori, ambele în același timp. Nu am vrut să reduc personajele la etichete de „buni” sau „răi”. E prezentă și condiția socială a Cristinei, o femeie care nu provine dintr-un mediu privilegiat, dar care a avut visuri, proiecții, speranțe într-un viitor mai bun. E, în același timp, și o reflecție despre condiția artistului. Dacă ar fi să descriu filmul într-o frază, aș spune că e despre o femeie care își caută un loc în societate. Iar replica de la final - „Mi-am dorit toată viața să fiu un copil bun” - spune tot despre nevoia de validare, despre raportarea la părinți și la o formă de iubire condiționată, moștenită dintr-o altă generație, cu alte repere.

chestiona pe noi înșine și ceea ce se întâmplă în jurul nostru din punct de vedere uman, sociopolitic și artistic.

Când va apărea filmul în cinematografe și cum i-ai încuraja pe oameni să îl vadă? Ce fel de experiență le oferă spectatorilor „Interior Zero”?

Cum ai ales distribuția filmului și ce a contat cel mai mult în acest proces?

Sunt actori și actrițe cu care am mai colaborat, fie în teatru, fie în film. Cendana Trifan joacă în spectacolele mele de la Sibiu: „Teorema” și „Vedere de pe pod”, dar și în „Câmp de maci”. Cristina Drăghici este o actriță cu care am lucrat în începuturile mele în teatrul independent din București, dar și la Teatrul Gong din Sibiu, când am montat „Alice”. Cu Valentina Zaharia am colaborat tot la „Câmp de maci”. Ada Galeș a fost în „Pescărușul”. Sunt oameni cu care am avut deja întâlniri, dar și oameni noi pe care i-am cunoscut acum; au fost întâlniri și descoperiri foarte frumoase. De asemenea, l-am inclus pe Yann Verburgh, dramaturgul cu care lucrez și cu care am compania în Franța, iar aici a fost în calitate de actor. Nu am ales distribuția în funcție de potrivirea actorilor cu personajele, ci mai degrabă pentru a căuta împreună instrumente și de a ne

Filmul va apărea în cinematografe toamna aceasta. I-aș încuraja pe oameni să vină să-l vadă, în primul rând pentru că este o continuare a parcursului meu regizoral în film, diferită, dar totuși o continuare. E un film despre acești actori și actrițe, și despre ei, nu doar despre mine. De asemenea, pentru cei care au citit romanul Laviniei Braniște, este interesant să vadă o perspectivă filmică asupra poveștii. „Interior Zero” duce mai departe portretul uman început în „Câmp de maci”: dacă acolo am explorat viața unui bărbat jandarm gay, aici aduc în prim-plan portretul unei femei de 30 de ani care trece printr-un moment în care nu își găsește locul. Cred că vulnerabilitatea se regăsește în ambele personaje, iar căutarea și zbuciumul interior sunt similare. Deși forma filmului este diferită, emoția și onestitatea pe care le caut în proiectele mele rămân constante. Îmi doresc ca spectatorii să descopere în film o poveste despre ei înșiși și despre generația 30+.

Kontinental ’25

O parabolă morală pe fundalul orașului „de cinci stele”

Pentru cine a vizionat deja Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021) și Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023), cel mai nou film al regizorului Radu Jude, Kontinental ’25, pare să continue firesc o serie imaginară construită în jurul acelorași preocupări tematice și stilistice. Avem din nou în primplan un personaj feminin care navighează prin jungla urbană, de această dată în Cluj-Napoca, orașul despre care se spune că își construiește strălucirea pe suferința celor mai vulnerabili locuitori, într-un peisaj marcat de o dezvoltare imobiliară fără precedent în România.

Dacă în filmele anterioare am descoperit performanțele memorabile ale actrițelor Katia Pascariu și Ilinca Manolache, în Kontinental ’25, Jude o aduce în prim-plan pe Eszter Tompa. Ea o interpretează pe Orsolya, un executor judecătoresc din Cluj, a cărei rutină profesională este zguduită în urma unei evacuări care se sfârșește tragic, cu sinuciderea unui om fără adăpost (Gabriel Spahiu). Acest moment îi declanșează o criză morală profundă, care o obligă să-și confrunte rolul într-un sistem dezumanizant.

Confruntarea cu propriile limite etice se traduce într-o serie de reacții și decizii care reverberează subtil, dar profund, în viața Orsoylei. În primul rând

imposibilitatea, pe alocuri absurdă, chiar comică, de a mai suporta prezența caloriferelor la birou sau acasă, pe care ajunge să le acopere sau să le evite obsesiv, din cauza modului în care s-a produs tragedia. Refuzul intimității conjugale, decizia de a nu-și însoți familia în excursia mult așteptată în Grecia, gândul de a demisiona, încercările de a compensa moral prin donații către ONG-uri sunt doar câteva dintre formele prin care Orsolya

încearcă să recâștige un sens moral într-o realitate cinică. În același timp, instabilitatea ei interioară o conduce spre o relație sexuală impulsivă cu un fost student la drept devenit livrator (Adonis Tanța) și o plasează în mijlocul unor conversații incomode despre tensiunile istorice și identitare dintre români și maghiari în Transilvania.

Filmat în doar 11 zile, cu un iPhone, Kontinental ’25 captează cu un realism necosmetizat Clujul, alternând între cadre recognoscibile, precum Piața Unirii, Parcul Cetățuia sau Cinema ARTA și imagini care juxtapun orașul vechi cu cel nou, fiind o reflecție lucidă asupra inegalităților și marginalizării din societatea contemporană. Premiat cu Ursul de Argint pentru „Cel mai bun scenariu” la Berlinale 2025, filmul va putea fi văzut în cinematografele din toată țara începând cu 20 iunie.

„După 28 de ani” Apocalipsa nu se termină niciodată

După mai bine de două decenii de așteptare, una dintre cele mai populare francize Horror britanice revine cu 28 Years

Later / După 28 de ani, iar filmul reunește echipa din spatele primei ecranizări din serie – regia lui Danny Boyle și scenariul scris de Alex Garland – ceea ce este, în sine, un eveniment cinematografic. Împreună, cei doi par hotărâți să ducă moștenirea unei serii cult într-o nouă direcție, una mai personală, mai intensă și, fără îndoială, mai actuală.

Noua poveste începe pe o insulă izolată, la 28 de ani după izbucnirea virusului Rage, care a devastat Marea Britanie. Isla (Jodie Comer), Jamie (Aaron Taylor-Johnson) și fiul lor Spike (Alfie Williams) trăiesc într-o aparentă liniște, dar când circumstanțele îi obligă să părăsească insula și să se întoarcă pe continent, descoperă o lume care nu doar că nu s-a vindecat, ci a evoluat într-un mod straniu și înfricoșător. Infectații nu mai sunt singura amenințare –violența și haosul au fost preluate de oameni care s-au adaptat la o realitate post-apocaliptică în moduri neliniştitoare. Pentru cei care au crescut cu imaginile șocante din 28 Days Later (2002) sau cu atmosfera sufocantă din 28 Weeks Later (2007), acest ultim capitol funcționează ca o punte între familiar și noutate. Primul

film, în care Cillian Murphy cutreiera prin Londra pustie, a redefinit zombie-ul modern, transformându-l într-o figură sprintenă și terifiantă, alimentată de o furie irațională. Continuarea, regizată de Juan Carlos Fresnadillo, a adus o perspectivă mai militarizată cu tentă de Thriller politic. 28 Years Later adaugă un nou strat: drama intimă a unei familii care încearcă să supraviețuiască. Distribuția este un mix de staruri consacrate și nume promițătoare. Comer aduce profunzime personajului său, în timp ce Taylor-Johnson oferă o interpretare sinceră, iar Ralph Fiennes încarnează un personaj cu potențial emblematic. Fanii seriei vor fi și mai entuziasmați să afle că Cillian Murphy revine într-un rol misterios, confirmând legătura directă cu

filmul original și alimentând speculațiile legate de un potențial nou arc narativ.

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale producției este alegerea de a filma parțial cu o versiune adaptată de iPhone 15 Pro Max, ceea ce nu e doar un experiment stilistic, ci o decizie menită să aducă un nivel nou de imersiune și intimitate. Boyle folosește această tehnică pentru a construi o estetică brută, apropiată de documentar, care sporește tensiunea și face ca întreaga experiență să pară mai reală. După 28 de ani (premiera: 20 iunie), poate una dintre cele mai ambițioase reveniri din zona Horror, este o continuare a unei francize care a știut mereu să fie cu un pas înaintea vremurilor, iar în peisajul actual al blockbusterelor repetitive este deja o victorie.

DREAMS

„Dreams - Jurnalul

primei

iubiri” O privire tandră asupra dragostei și vieții

Filmul care a câștigat Ursul de Aur la Berlinale sosește în cinematografele din România. DreamsJurnalul primei iubiri, regizat de Dag Johan Haugerud, prezintă un moment important din viața oricărui adolescent și diversele moduri prin care adulții gestionează aceste schimbări în viața copiilor și nepoților lor.

Filmul ne-o prezintă pe Johanne, o tânără de 17 ani, plină de ambiție și pasiune pentru scris și citit, dar care se simte nefericită și pierdută, fără un scop în viață. Totul se schimbă atunci când o nouă profesoară sosește la liceu, iar aerul ei este atât de fermecător și cald, încât Johanne nu poate decât să se îndrăgostească nebunește. Această adorație stârnește în sufletul tinerei o dorință arzătoare de a scrie și începe să înscrie într-un jurnal toate aceste momente pe care le trăiește alături de profesoara ei, Johanna, și sentimentele pe care i le provoacă.

Însă această dragoste se transformă într-o obsesie, iar atunci când se simte evitată sau de parcă afecțiunea ei

nu este împărtășită, Johanne devine deprimată. Mama și bunica Johannei devin îngrijorate de starea tinerei, însă Johanne îi mărturisește bunicii sale, Karin, și îi arată jurnalul și scrieriile ei; acolo unde și-a așternut cele mai intime gânduri și arzătoare dorințe. Bunica, surprinsă de cele scrise, dar și de talentul nepoatei sale, îi arată jurnalul și mamei sale, Kristin, care nu știe cum să reacționeze la evenimentele descrise de către fiica sa.

De aici, filmul devine atât o explorare a dragostei și tânjirii adolescentine, cât și o privire asupra adulților care încearcă să deslușească adevărul - dacă Johanne a

fost sinceră în scrierile ei sau a fabricat momente pentru a-și liniști inima frântă - și să gestioneze acest pas important și emoționant din viața tinerei. Într-un interviu la Teddy Awards, Haugerud a explicat că: „Filmul este o explorare a sexualității și identității în diferite stadii ale vieții. Dacă identitatea noastră, lucrurile care ne definesc, sunt lucruri cu care ne naștem sau pe care ni le asumăm odată ce ne maturizăm.”

În cele din urmă, Dreams - Jurnalul primei iubiri reușește să ne prezinte o primă dragoste, plină de tandrețe și tristețe sinceră, în care trei generații de femei se regăsesc și vorbesc despre sentimentele lor fără sfială. Filmul sosește în cinematografe din 4 iulie și va fi distribuit de Bad Unicorn.

Interviu cu designerul Claudia Rawlings despre participarea la Sibiu Fashion Days 2025

Nu ești la prima participare la Sibiu Fashion Days. Ce te face să accepți invitația și de această dată?

Sibiu Fashion Days are o energie aparte, iar revenirea aici e mereu o bucurie. Atmosfera vibrantă, profesionalismul echipei organizatoare și deschiderea publicului spre creativitate sunt doar câteva dintre motivele care mă fac să revin cu drag. E un eveniment care susține cu adevărat designerii români și oferă o platformă elegantă pentru a prezenta concepte noi. Pentru mine e o oportunitate de a interacționa cu pasionați de modă, de a împărtăși o nouă viziune creativă și de a simți din nou acea conexiune autentică cu scena de fashion din România. Evenimentul ocupă un loc special în inima mea: eu sunt născută și crescută în zonă, așa că fiecare participare e, într-un fel, o revenire acasă.

Pornind de la motto-ul evenimentului - „Wear Your Attitude”, ce contează mai mult: hainele sau omul?

Pentru mine, felul în care porți hainele e esențial. O creație poate fi spectaculoasă din punct de vedere estetic, dar adevărata magie apare atunci când e purtată cu atitudine, cu încredere și asumare. Stilul nu înseamnă doar material și croială, ci și energie, postură, expresie. Hainele sunt un limbaj vizual, dar purtătorul e cel care dă viață acestui limbaj. Ca designer, creez piese care să potențeze personalitatea, nu să o ascundă. „Wear Your Attitude” e un manifest, o invitație la autenticitate. Hainele contează, dar felul în care le porți face diferența dintre o simplă apariție și o declarație

de stil. Un exemplu perfect e chiar din colecția mea „Tutti Frutti”, pe care o voi prezenta la Sibiu: o piesă aparent lejeră, un costum din două piese cu imprimeu viu, inspirat de aromele siciliene și energia estivală. Când un model pășește pe podium purtând această ținută cu un zâmbet senin și o postură încrezătoare, toți ochii sunt atrași nu doar de croi sau culoare, ci de ceea ce transmite: bucurie, libertate și autenticitate.

Care e povestea colecției tale, pe care o vei prezenta publicului sibian?

Colecția „Tutti Frutti” e un omagiu adus verii mediteraneene, inspirată de culorile, aromele și atmosfera vibrantă a Siciliei. Gândiți-vă la gelato de lămâie și fistic, la fructele proaspete de pe tarabele italiene, la rochii vaporoase care dansează în briză, pe malul mării. E o explozie de culoare și poftă de viață, o invitație la vacanță, la bucuria lucrurilor simple și frumoase. E despre feminitate, libertate și atitudine jucăușă, exact acel spirit pe care îl regăsim într-o zi însorită pe plajele italiene. Siluetele sunt fluide, asimetrice, cu accente retro și imprimeuri proaspete, iar stylingul întregii colecții transmite un mesaj clar: moda trebuie să fie purtată cu zâmbetul pe buze și cu încredere în propriul stil.

Cât de importante sunt astfel de evenimente pentru dezvoltarea și vizibilitatea unui brand de modă? Sunt esențiale pentru expunere și contextul real în care colecția prinde viață. Podiumul e locul unde viziunea creativă întâlnește publicul, presa, fotografii, influencerii și profesioniștii din industrie. E o ocazie valoroasă de a transmite un mesaj coerent, de a-ți consolida identitatea vizuală și de a construi emoție în jurul brandului. Pentru un brand de modă, vizibilitatea nu înseamnă doar prezență, ci memorabilitate. Iar un show bine gândit poate face diferența între a fi observat și a fi remarcat. În plus, creează oportunități de networking, colaborări și chiar acces către noi piețe. Pentru mine, aceste evenimente sunt și un reminder că moda trebuie să fie trăită, nu doar privită, iar atunci când publicul reacționează, când simți energia din sală, înțelegi că munca ta a atins ceva dincolo de estetică.

Interviu cu Daniel Drăghiță despre participarea la Sibiu Fashion Days 2025

Nu e prima ta participare la Sibiu Fashion Days, iar pentru cei care nu știu, Sibiul e orașul tău natal. Ce te face să accepți invitația și de această dată?

Apreciez conceptul creat și susținut de Liliana Tempean, iar atmosfera și rezultatele evenimentului mă fac să fiu prezent cu noua colecție la Sibiu Fashion Days 2025.

Ți-ai construit un brand de succes în Germania. Cum crezi că te ajută acest eveniment să te faci mai cunoscut acasă, aici în Sibiu și în România?

Da, cred cu tărie că evenimente precum Sibiu Fashion Days, te expun ușor unor comunități locale și naționale. Prin participare sunt sigur că mă voi apropia mai mult de publicul sibian.

„Wear Your Attitude” este mai mult decât un simplu motto, este mesajul central al evenimentului. În viziunea ta, ce contează mai mult: hainele sau felul în care le porți?

Îmbrăcămintea trebuie să facă echipă completă și bine sudată cu o atitudine care să susțină trăsăturile și croiul pieselor vestimentare. Vorba „Haina îl face pe om” nu cred că mai e de actualitate, dar din păcate, există comunități în care piesele vestimentare primează în fața modului în care te porți. În concluzie, hainele purtate de persoane care vor pune în evidență frumusețea și unicitatea lor printr-o atitudine curajoasă și naturală contează mai mult decât acele piese vestimentare care sunt purtate fără atenție la felul în care te prezinți în comunitate.

În „vitrina cu cele mai frumoase haine”, așa cum e perceput Sibiu Fashion Days, fiecare

colecție spune o poveste. Care e povestea colecției brandului DanDry, care va fi prezentată publicului sibian?

La Sibiu Fashion Days vom prezenta colecția „The Urban Pulse”. Povestea pornește din inima orașului München, unde tradiția bavareză întâlnește designul contemporan. Am dat naștere unei colecții care respiră libertate, ritm urban și eleganță relaxată. Fiecare pereche de pantofi și fiecare geantă sunt create manual în atelierul din München, acolo unde meșteșugul german întâlnește inovația. Inspirată de străzile orașului - de la Marienplatz la Isar, de la cafenelele liniștite din Schwabing la pulsul din Glockenbach - colecția reflectă dinamica unei generații în mișcare. Pantofii sunt ușori, funcționali, dar cu o linie curajoasă. Au texturi naturale, culori neutre, accente moderne, fiind perfecți pentru o zi între întâlniri sau o seară pe rooftop. Gențile sunt minimaliste, dar expresive. Fiecare cusătură spune o poveste despre grijă, precizie și un stil de viață conștient. „The Urban Pulse” nu e doar o colecție, e un manifest al orașului: autentic, încrezător, în pas cu timpul. Creată pentru cei care nu urmează trenduri, ci le definesc.

CPOP-u P STORi es POP-u P STORi es

Charlie Chaplin: The Little Tramp

u un secol în urmă, pe 26 iunie 1925, omulețul cu pălărie și baston pornea, simbolic, în goana sa după aur. Într-un spațiu în care mitul visului american domina imaginarul colectiv, încă bântuit de ecourile goanelor istorice după aur din California și Klondike, Charlie Chaplin lansa The Gold Rush, un film care avea să schimbe radical felul în care poveștile puteau fi spuse în cinematografie.

Aducând pe marele ecran o realitate a unei epoci pe care o putem caracteriza atât prin speranță sau demnitate, cât și prin disperare, supraviețuire sau visuri fragile, pelicula nu poate fi redusă la o simplă comedie mută, devenind o meditație asupra deziluziilor momentului, asupra râsului care ascunde durerea și asupra omului obișnuit, rătăcit printre promisiunile neîmplinite ale diverselor momente istorice pe care le trăiește.

Purtând numele tatălui, un artist britanic, Charlie Chaplin și-a petrecut copilăria lângă mama sa, cântăreața Hannah Hall, alături de care a urcat pentru prima dată pe scenă la vârsta de 5 ani. După ce aceasta a fost internată într-o instituție, Charlie și fratele său vitreg, Sydney, au fost plasați în mai multe orfelinate până în momentul în care, datorită legăturilor pe care le avea în lumea spectacolului, a reușit să devină artist profesionist în 1897, alăturându-se trupei de clog dance pe nume Eight Lancashire Lads.

În 1913, în timpul unui turneu în America cu trupa Karno, Chaplin a fost recrutat pentru a juca în filmele de comedie produse de Mack Sennett, reprezentant al studiourilor Keystone. Chiar dacă primul său scurtmetraj, Making a Living (1914), nu a fost chiar eșecul despre care unii istorici au scris ulterior, personajul inițial nu i-a pus în valoare realul talent.

La cererea lui Sennett de a crea o imagine memorabilă, Chaplin a improvizat un costum alcătuit dintr-o haină prea mică, pantaloni prea largi, pantofi mari și o pălărie șifonată. Imaginea a fost completată cu o mustață minusculă și un baston ca recuzită universală, iar cel de-al doilea film semnat de Keystone, Kid Auto Races at Venice (1914), a dat naștere eroului său nemuritor: The Little Tramp. Deși Chaplin nu a jucat mereu rolul unui vagabond, interpretând adesea personaje precum chelneri, vânzători sau pompieri, figura sa emblematică poate fi mai bine înțeleasă ca un arhetip al neadaptatului, un individ respins de societate, ghinionist în dragoste, abil în toate (dar fără o adevărată specializare), un supraviețuitor care, lăsând întotdeauna în urmă suferințele trecutului, pornește cu optimism spre noi aventuri.

Atracția personajului The Little Tramp a fost universală: publicul iubea obrăznicia lui fermecătoare, modul în care demasca aroganța și impostura, furia amuzantă, gesturile neașteptate și capacitatea de a rezista

în fața greutăților. Unii istorici au trasat originile personajului în copilăria dificilă a actorului, în timp ce alții au văzut în el deviza mentorului său, impresarul Fred Karno, care a revoluționat teatrul muzical britanic prin scenete comice fără dialog (pantomimă) și prin introducerea umorului fizic (slapstick): „Păstrați-l melancolic, domnilor, păstrați-l melancolic!”

Indiferent de origini, la doar câteva luni după debutul cinematografic, Chaplin a devenit cea mai strălucitoare vedetă a ecranului. Cele 35 de comedii realizate pentru Keystone pot fi privite ca o perioadă de formare a personajului The Little Tramp, în care figura caricaturală inițială a evoluat într-un arhetip complex, calitatea filmelor crescând semnificativ pe măsură ce Chaplin a început să își asume rolul de regizor.

În 1915, artistul a părăsit studiourile lui Sennett pentru a semna un contract de 1.250 de dolari pe săptămână cu Essanay Studios. Acolo a început să introducă în comediile sale accente serioase, vizibile în scurtmetraje precum The Tramp (1915) și A Burlesque on Carmen (1915). A urmat apoi o colaborare și mai profitabilă cu Mutual Film Corporation, în valoare de 670.000 de dolari pe an. Timp de 18 luni, Chaplin a realizat 12 filme considerate de mulți capodoperele sale, printre care se numără One A.M. (1916), The Rink (1916), The Vagabond (1916) și Easy Street (1917). Tot în 1917, el s-a confruntat pentru prima dată cu atacuri din partea presei, fiind criticat pentru refuzul de a se înrola în Primul Război Mondial. Ca răspuns, actorul a sprijinit efortul de război, participând la campanii de strângere de fonduri dedicate armatei americane.

Odată cu 1918, Chaplin a început colaborarea cu First National Film Corporation, care i-a oferit un milion de dolari pentru a realiza opt scurtmetraje, cum ar fi Shoulder Arms (1918) și The Pilgrim (1923), alături de primul său lungmetraj în rol principal, The Kid (1921), în care

Jackie Coogan interpretează rolul copilului salvat și ajutat de Little Tramp. Perfecționist până în cele mai mici detalii, Chaplin a început să investească din ce în ce mai mult timp în pregătirea și realizarea fiecărui film, istoricii sugerând că accentul tot mai pronunțat pe componenta dramatică reflectă eforturile de a-și demonstra talentul și seriozitatea în fața intelectualilor și criticilor de film.

Între 1923 și 1929, el a realizat doar trei lungmetraje: A Woman of Paris (1923), pe care l-a regizat, dar în care nu a jucat, fiind singurul său film dramatic, care explorează teme precum sacrificiul, dorința de a scăpa de sărăcie și dilema morală a renunțării la iubirea adevărată pentru o viață mai bună, The Gold Rush (1925), considerat astăzi o capodoperă datorită scenelor iconice, cum ar fi cea în care eroul este nevoit să mănânce un pantof pentru a supraviețui, și The Circus (1928), care îmbină perfect umorul fizic caracteristic stilului său unic cu teme profunde despre natura umană. Cele trei au fost distribuite și promovate de United Artists, compania fondată de Chaplin, Douglas Fairbanks, Mary Pickford și regizorul D.W. Griffith în 1919.

Stăpânind arta pantomimei, Chaplin a fost neliniștit de apariția sunetului în filme după ce, în 1927, Warner Bros. au lansat Jazz Singer, primul lungmetraj cu sunet sincronizat pentru

secvențele de dialog. Cu toate că producțiile sonore au devenit predominante după 1929, în 1931, Chaplin a lansat City Lights ca film mut.

Avându-l în prim-plan pe Little Tramp, îndrăgostit de o fată nevăzătoare (Virginia Cherrill) căreia jură să-i redea vederea, proiectul, care include doar coloana sonoră compusă și dirijată de Chaplin, a reprezentat un succes uriaș, înregistrând încasări de peste 5 milioane de dolari și fiind considerat unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată.

În Modern Times (1936), următoarea peliculă semnată de el, Chaplin a început să integreze efecte sonore, muzică și câteva fragmente de dialog. Jucând rolul unui muncitor anonim dintr-o fabrică, dezumanizat de sarcina mecanică și repetitivă pe care trebuie să o îndeplinească, pentru prima și ultima dată, personajul său a căpătat o voce prin intermediul unui cântec absurd, fredonat într-o limbă inventată. Acesta a fost ultimul lungmetraj mut produs la Hollywood și, totodată, ultima apariție a personajului The Little Tramp.

The Great Dictator (1940) reprezintă cea mai directă satiră politică realizată de Chaplin și, în același timp, primul său film sonor. Tonul marchează o îndepărtare de stilul obișnuit, aducându-i și singura nominalizare la Premiile Oscar din

Little Tramp rămâne un simbol universal al umanității, rezilienței și compasiunii, iar moștenirea lui artistică încă influențează generații de cineaști și spectatori din întreaga lume: Râsul este antidotul, alinarea, încetarea durerii.”

enrico Pieranunzi Traveller's Ways

Să-l tot urmărești pe

Enrico Pieranunzi, unul dintre cei mai buni pianiști italieni, care continuă să creeze medii ideale în care muzicalitatea ne canalizează emoțiile. O melodie pe care nu am mai auzit-o ne poate duce într-un

loc în care nu am mai fost. Încă de la primele note, „Traveller's Ways” ne face să simțim strania combinație dintre familiaritate și mirare. Pe acest minunat album, Pieranunzi, împreună cu Jasper Somsen și Gabriele Mirabassi ne fac să ne simțim ca acasă și, în același timp, ne

deschid drumuri neumblate. Toate piesele sunt despre călătorii, mai mult în plan mental, muzica ne stimulează imaginația, ne face legătura dintre cântat și umblat. Fără hartă, fără mult bagaj, tot ce iau cu ei este tehnica și emoția. Destinația o găsim ascultând, fără ambiția de a ajunge cât mai repede în punctul final. Tot ce vor este să pornească la drum și să admire cât mai multe priveliști. Iar noi mergem cu ei, bucuroși de fiecare notă atât de bine așezată. Și împărțim plăcerea de a descoperi locuri noi, spații, frecvențe și meandre melodice.

Ladislau Csendes VIOARĂ

Denis Severin VIOLONCEL

Salvatore Cordella CANTO

MASTERCLASSES

EDIȚIA XXIII

3 - 11 august 2025

Biertan, Brașov, Copșa Mare, Moșna

ICon Arts, unul dintre cele mai Râșnov, Richiș, Sibiu

longevive festivaluri dedicate muzicii clasice și artelor contemporane, se întoarce în inima Transilvaniei!

Rezervă-ți un loc și participă la masterclass-urile ACADEMIEI ICon Arts.

Ai șansa să înveți de la muzicieni de renume din Elveția, Cehia, Germania, Japonia, România și Regatul Unit al Marii Britanii.

Karen Jones FLAUT

Ella Bokor MINICELLOS

Diana Țugui CANTO

Post, mai actual ca niciodată

În 1995, Londra se scălda în britpop, trip-hop, drum and bass și techno, în timp ce tinerii se afișau în haine futuriste și punk. Cu un an înainte, Oasis dădeau peste cap așteptările publicului cu albumul Definitely Maybe, reprezentând o brutală trecere de la angoasa grungeului la optimismul influențat de Invazia Britanică a anilor ’60. Doi ani mai târziu, Marea Britanie avea să devină punctul de plecare al exploziei trupelor de fete, căci Wannabe, single-ul de debut Spice Girls, urma să schimbe din temelii felul în care muzica pop era compusă și împachetată maselor. Aflată la ani lumină distanță de previzibilitatea muzicilor de consum, Björk îmbină majoritatea influențelor scenei londoneze într-un material discografic surprinzător, care nu pare că își pierde din influență, ci din contră, se cațără din ce în ce mai sus pe listele celor mai bune albume din cea de-a doua jumătate a secolului XX.

Lansat pe 13 iunie 1995, Post împlinește 30 de ani, însă curajul artistei islandeze se potrivește perfect în contextul actual al cantautoarelor îndrăznețe care domină fară inhibiții muzica pop. În 2024, Chappell Roan, artista britanică ce se inspiră puternic din esteticile camp ale travestiților, a primit premiul Grammy pentru cel mai bun artist nou, în timp ce Billie Eilish încă influențează o generație întreagă de artiste dornice să își facă vocea auzită. Îndrăzneala noului val de vedete pop feminine se răsfrânge nu doar asupra propriei muzici, ci și asupra problemelor cu care se confruntă tinerii, în contextul multiplelor

instabilități politice și economice. Roan, Eilish, dar și Charlie XCX sunt artiste care și-au exprimat în mod deschis pozițiile liberale față de avort, feminism și preferințele politice, în timp ce sintagma brat summer, inspirată de albumul brat al lui Charlie XCX, a devenit o memă îmbrățișată și de campania prezidențială a Kamalei Harris. În opinia artistei, brat summer reprezintă o vară a obrăzniciilor, în care tinerii se lasă purtați de plăcere, distanțându-se de așteptările societății. Așadar, am putea spune că brat summer reprezintă o evoluție actuală a Summer of Love: vara anului 1967, considerată astăzi drept apogeul mișcării hippie în Statele Unite. Într-o societate ce redescoperă

eclectismul și curajul unor artiste inovatoare precum Joni Mitchell sau Kate Bush, pop-ul pare că redevine o armă împotriva cenzurii, în timp ce artiștii își caută voci proprii, distanțându-se de monopolul caselor de discuri.

Revenind la Björk, se pare că aceasta era cool înainte de explozia generației

Z, căci Post are nevoie de multiple ascultări pentru a fi înțeles pe deplin. De la ritmurile industriale ale piesei Army of Me, până la aromele de musical prezente pe cântecul It’s Oh So Quiet (o preluare a piesei compuse de Betty Hutton în 1951), albumul este haotic, surprinzător și după câteva ascultări, destul de molipsitor. Structurile clasice ale muzicii pop se evaporă, tobele sunt înlocuite de drum machines și sintetizatoare, iar influențele muzicale londoneze sunt cât se poate de prezente. De fapt, Post devine un amestec original de The Progidy, Chemical Brothers, world music, swing, rock industrial,

Massive Attack și Kraftwerk, peste care Björk își varsă propriile livrări vocale bizare. La momentul lansării, Jim Farber de la Entertainment Weekly scria că Björk „creează standarde muzicale pentru epoca Internetului”, în timp ce The Chicago Tribune descria vocea acesteia drept „extraterestră”.

Astăzi, Post se plasează în vârful multor liste ale celor mai bune albume ale anilor ’90, în timp ce revista Rolling Stone l-a plasat pe locul 376 în topul celor mai bune 500 de albume din istorie. Înconjurat de multiple voci creatoare originale, materialul discografic pare că prinde o nouă însemnătate în 2025, chit că în ultimii 30 de ani ne-am plimbat prin rock alternativ, un revival al muzicii punk și multiple schimbări ale pop-ului.

Luna trecută, cinematografele de pe mapamond (inclusiv cele din România) au difuzat Cornucopia, un film documentar ce prezintă un concert al artistei de pe Altice Arena din Lisabona. Combinând filmări live cu elementele vizuale prezentate pe ecrane în timpul conertului, Cornucopia ne-o prezintă pe Björk interpretând piese de pe albumele Utopia (2017), Vulnicura (2015) și Fossora (2022), într-un context artistic ce pare că pune din nou accent pe creativitatea muzicală a artistelor. Deși filmul nu prezintă interpretări live ale pieselor de pe Post, albumul rămâne o dovadă clară a curajului unei artiste ce a îmbinat cu brio arta sunetelor cu arta vizuală. Nu de alta, dar în timp ce videoclipul piesei Army of Me o prezintă într-o lume futuristă, stând pe un scaun de dentist și fiind operată de un cimpanzeu stomatolog, videoclipul ce însoțește It’s Oh So Quiet ne-o arată interpretând coregrafii pe ritmuri de swing, înconjurată de umbrele dansatoare și de atmosfera idilică a suburbiilor colorate. Nici că se putea un mai mare contrast, însă Post fix despre asta pare că vrea să ne vorbească: despre curaj, eclectism și viziune, într-o lume în care avem nevoie de creativitate, originalitate și asumare artistică.

Fajita wrap de casă

Gustos, sănătos, hrănitor

și, mai ales, făcut în bucătăria proprie.

A, și fără pic de carne.

Azi articolele se scriu singure: la o simplă căutare digitală, ți se servește o tonă de informații, cu precizarea „rezumat generat de AI”. Dar gurmandul care vă scrie aici preferă autenticul, în detrimentul artificialului. Cum ce mănâncă e veritabil, concret, nu o hologramă, la fel îi e și scrierea: bazată pe o experiență vie, nesimulată. Iar dacă utilizează informații din surse digitale, le trece prin propriul filtru jurnalistic. Verificare încrucișată, confruntarea surselor, fler în detectarea versiunilor înflorite din tastatură, un băgăjel socio-cultural de bune practici culinare burdușit cu arta de a-și bucura simțurile - gustul, mirosul, dar și văzul - cu ceva ce depășește simpla umplere a mațului. Discernământ și onestitate.

Prin urmare, în loc de o recenzie a curcanului copt și umplut, servit cu garnitură de mazăre caramelizată - cum voiam, înainte să trec pe la un local căutat și lăudat din Centrul Vechi, dar experiența, servirea, ambianța și gustul nu m-au dat pe spate - vă prezint ceva preparat în bucătăria mea, în tigaia mea, cu ingrediente procurate de mine și cu o probă a verității, farfuria în care a fost montat produsul înainte de a fi înfulecat cu poftă, fotografiată de mine. Rețeta se cheamă Fajita wrap și e dintr-un program nutrițional riguros. Conține o lipie integrală + legume la tigaie (fâșii de ardei gras colorat, ceapă roșie, 5-6 ciuperci champignon) + ardei iute opțional + 1/2 avocado felii + zeamă limetă + o lingură iaurt grecesc. Deduceți, din descriere - precum și din imagine, se văd numai fajitas (fâșii) de legume - că e o fajita vegetariană, un derivat al variantei orginale texano-mexicane, însă nu mai puțin savuroasă.

Câteva ponturi personale: am făcut două porții, ceea ce înseamnă o multiplicare ochiometrică a cantităților, dar și două iaurturi mici în loc de câte o linguriță; am folosit ardei gras roșu ca focul, dar și unul prelung, galben, iar în loc de ardei iute, am apelat la o râșniță chili cu sare de mare; am utilizat un avocado din Peru, e mai scump decât ceilalți din comerț, însă e mereu ca untul, savuros, se desprinde ușor și de coajă, și de sâmbure; am tras la tigaie în puțin ulei legumele, doar lipia a fost făcută la grătar; am apelat la ceapă roșie nouă, adică recoltată recent, se pretează mai bine la ideea de a fi tăiată în fâșii, îmi place să o țin pe balcon într-un coș tradițional, spre deosebire de ceapa roșie clasică ținută într-o lădiță în cămară, fiindcă a fost o răcorică prielnică în perioada în care am scris articolul. Cât despre originea fajitei, deosebirea de taco, proteinele, carbohidrații, zaharurile, grăsimile, fibrele conținute - pentru toate astea există Internet, prieteni, căutați-le și singuri.

Să aveți șervețele pe masă, că din bunătatea asta curge și pe bărbie, și-n farfurie!

VCând mâncarea salvează patrimoniul –cu pași, gust și sens

ara ne aduce mai mult timp afară, mai multă poftă de mișcare și o redescoperire firească a legăturii dintre mâncare și activitate fizică. În trecut, echilibrul dintre cele două era parte din viața de zi cu zi. În satele noastre, oamenii petreceau mult timp în aer liber: la câmp, cu animalele la păscut, în grădină sau la muncile pădurii. Pe lângă acestea, regiunea noastră păstrează o moștenire aparte – transhumanța. Mișcarea sezonieră a oilor spre munți sau alte regiuni era o activitate epuizantă, dar vitală, ce modela nu doar comunitățile, ci și felul în care oamenii mâncau, munceau și trăiau.

Chiar și astăzi, în lunile de vară, multe colibe alpine prind

viață. Acolo se face fânul, se culeg fructe de pădure, se pasc animalele. Apicultorii se mută cu stupii prin toată țara, iar în gospodăriile tradiționale încă se muncește cu rost. Aceste ritmuri impuneau un consum mare de energie și, implicit, o alimentație bogată, dar echilibrată.Astăzi, în lipsa acestor eforturi fizice, mai ales în mediul rural, apar tot mai frecvent dezechilibre legate de greutate și sănătate. Paradoxal, orășenii par să fi înțeles mai bine că mișcarea este parte esențială dintr-un stil de viață sănătos, la fel ca alimentația cumpătată. În acest context, Burduf Challenge devine mai mult decât un eveniment sportiv – este o punte între trecut și prezent, între gust și efort. Salvăm burduful de munte prin mișcare și implicare!

Burduf Challenge 2025 revine într-un nou format, cu tradiție, sport și bucurie într-o singură zi. 08:00–12:00 – Concurs de alergare montană

 Cros – 14 km, +1.000 m

 Semimaraton – 21 km, +1.300 m

 Cursa copiilor – 2 km

12:00–16:00 – Ziua Burdufului

– Made la stână

 Târg de brânzeturi locale

 Dansuri și muzică din sat

 Drumeții tematice cu picnic

 Ateliere pentru copii și power hike

Vino în Râu Sadului să combini mișcarea în natură cu gustul autentic al brânzei de burduf. O zi dedicată tradiției, sănătății și bucuriei de a fi împreună.

Tradiții, muzică și gusturi maghiare la Zilele Hungarikum

În perioada 4-6 iulie, Muzeul în Aer Liber ASTRA va găzdui cea de-a 16-a ediție a festivalului Zilele Hungarikum, un eveniment emblematic dedicat culturii și tradițiilor maghiare. Organizat de Asociația HÍD - Centrul Cultural Maghiar Sibiu și Muzeul ASTRA, festivalul promite trei zile de sărbătoare autentică, cu muzică, gastronomie, meșteșuguri și o atmosferă deosebită.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor putea participa la o gamă variată de activități: Strada Meșteșugarilor - cu târg, ateliere, demonstrații și prezentări; ateliere meșteșugărești; atelier gastronomic, cu prezentarea „Creanga de Nuntă” din Micfalău; Târgul GastroHUdedicat gastronomiei maghiare; CraftHU Tasting - degustări de bere artizanală, pálinka, vinuri și alte produse tradiționale ungurești; construcția unei iurte și activități în iurtă pentru copii; precum și o paradă și spectacol cu husari.

cu zi, o legătură profundă care se reflectă în muzica lor autentică. Tot pe 4 iulie, trupa Góbé revine pe scena festivalului cu un repertoriu original ce include cântece populare maghiare reinterpretate prin fuziunea cu muzica popoarelor vecine, fiecare piesă fiind îmbrăcată într-un alt stil muzical modern.

Programul cuprinde numeroase concerte live. Unul dintre momentele de atracție ale ediției din acest an este concertul formației din Ceuaș (Szászcsávás), care va avea loc pe 4 iulie. Muzicienii din acest mic sat maghiar din județul Mureș formează o familie nu doar pe scenă, ci și în viața de zi

Sâmbătă va avea loc mult așteptatul concurs de gătit gulaș, iar seara, iubitorii genului rock and roll sunt invitați la concertul formației Dinamic din Mediaș, care va interpreta atât piese proprii, cât și coveruri rock maghiare. De asemenea, formația Day By Day, alcătuită din tineri muzicieni din Sfântu Gheorghe, va încânta publicul cu melodii proprii în stil indie-pop-rock.

Duminică, festivalul se încheie cu competiția Chefi maghiari la ceaune, în cadrul căreia bucătari profesioniști vor prepara mâncăruri tradiționale maghiare, ce vor putea fi ulterior degustate de vizitatori. Preparatul principal va fi ciorba de pește. Ziua include și spectacole de dans, precum și concertul „Unde mergi?”, susținut de Judit Ábrahám & Eszter Hanna Bodor, alături de formația Ségerczferi Biokollektív, care aduc în prim-plan muzica din Moldova și Gyimes.

NAGYSZEBEN

2025. JÚLIUS 4 –6. 4–6 IULIE 2025

11 zile de volei pe plajă

în Piața Mică, la Sibiu Sands

Ediția cu numărul 12 a turneului de beach volley Sibiu Sands va avea loc în perioada 3-13 iulie, pe un teren special amenajat în Piața Mică, conform standardelor competiționale internaționale. Competiția debutează

cu weekendul dedicat sportivilor amatori (3-6 iulie), la care pot participa 24 de echipe masculine și 16 echipe feminine, într-un format adaptat nivelului non-profesionist. În perioada 7-9 iulie e programată categoria Under Age, destinată tinerelor talente aflate la început de drum, iar în intervalul 10-13 iulie va avea loc categoria Open, adresată sportivilor legitimați. Terenurile de joc sunt amenajate cu suprafață de nisip de calitate, sistem de iluminat nocturn care permite desfășurarea partidelor în condiții optime până târziu în seară, precum și tribune cu capacitate generoasă pentru spectatori. Ascensiunea competiției este evidentă, la ediția de anul trecut, finala Open a fost dominată de sportivi internaționali, confirmând atractivitatea și nivelul ridicat al turneului. Sibiu Sands rămâne un reper important pe harta voleiului pe plajă din România.

Trei echipe de elită se aliniază la startul Turului Cilcist al Sibiului

Turul Ciclist al Sibiului 2025, desfășurat între 3 și 6 iulie, aliniază la start trei echipe de categorie ProTeam, confirmând prestigiul internațional al competiției. Israel - Premier Tech vine la Sibiu cu o echipă foarte puternică, din care nu vor lipsi Matthew Riccitello, locul 6 anul

trecut, și Riley Pickrell, câștigător de etapă în 2024. Lor li se alătură Itamar Einhorn, Hugo Hofstetter, Moritz Kretschy și Kiaan Watts. Q36.5 Pro Cycling Team revine la Turul Sibiului cu intenția de a recâștiga titlul, după ce, anul trecut, Mark Donovan nu i-a putut ține piept lui Florian Lipowitz. Alături de veteranul David De La Cruz, care are la activ multiple participări în toate cele trei Mari Tururi, vor reveni la Sibiu Matteo Badilatti (locul 3 în 2020) și Harm Vanhoucke (locul 2 în 2022). Frison Frederick, Nicolò Parisini și Joseph Pidcock completează echipa. Echipa franceză Unibet Tietema Rockets aliniază la startul Turului Ciclist al Sibiului 2025 o formulă competitivă, formată din Adam Ťoupalík, Adrien Maire, Hartthijs de Vries, Lukáš Kubiš, Wessel Mouris și rutierul cu experiență în WorldTour, Odd Christian Eiking.

Mijlocașul Dragoș Albu, primul transfer al verii la FC Hermannstadt

Așa cum se întâmplă la toate echipele între sezoane, și

FC Hermannstadt trece printr-o perioadă de schimbări, atât în ceea ce privește plecările, cât și noile achiziții.

Deși mai mulți jucători, printre care Dragoș Iancu, Ianis Stoica și Tiago Gonçalves, au plecat sau se vehiculează că

ar putea pleca de la FC Hermannstadt în perioada următoare, clubul sibian a anunțat primul transfer al verii: Dragoș Albu. Mijlocaș defensiv în vârstă de 24 de ani, Dragoș Albu vine la FC Hermannstadt cu un parcurs interesant și o experiență solidă atât în fotbalul românesc, cât și în cel internațional. S-a format la Școala de Fotbal Gică Popescu și și-a făcut junioratul în Olanda, la FC Utrecht, unde a evoluat pentru echipele U19 și U21. În România, a mai jucat pentru FC U Craiova și, în sezonul recent încheiat, pentru FC Buzău, echipă pentru care a bifat 29 de meciuri în toate competițiile. A fost selecționat în loturile naționale U16, U17, U18 și U21. Noul mijlocaș al clubului sibian este cotat la 400.000 de euro, potrivit site-urilor de specialitate, și a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane.

te

iulie

Transmis live pe: ciclism.sibiu.ro fb.com/turulciclistalsibiului Digi Sport

AL SIBIULUI TURUL CICLIST

PROGRAM 2025

2 IULIE 2025

20:30 SIBIU

Festivitatea de deschidere și prezentarea echipelor

Piața Mare

3 IULIE 2025

14:35 Startul Festiv al Etapei 1

5 IULIE 2025

09:45 Startul Festiv al Etapei 3

Piața Mare

14:10 SIBIU Sosirea din Etapa 3

Păltiniș Arena 10:00

Startul Tehnic al Etapei 3

Șura Mică

14:45

19:30 SIBIU

SIBIU

Piața Mare

Startul Tehnic al Etapei 1

Șura Mică

Sosirea din Etapa 1

Piața Mare

4 IULIE 2025

10:50 Startul Festiv al Etapei 2

6 IULIE 2025

18:00 Startul Etapei 4 Contratimp individual Piața Mare

SIBIU

20:10

SIBIU

Sosirea ultimului rutier din Etapa 4

Piața Mare

11:00

SIBIU

16:15 SIBIU

Piața Mare

Startul Tehnic al Etapei 2

DJ106 - Ieșirea spre Agnita

Sosirea din Etapa 2

Bâlea Lac

20:30 SIBIU Festivitate finală de premiere

Piața Mare

Etapă sponsorizată de: PROFILUL ETAPEI

TRANSMIS LIVE PE:

ciclism.sibiu.ro Digi Sport

13:45 - 20:00 14:45 - 20:00

CICLIST

ETAPA 2

VINERI, 4 IULIE 2025 3-6 iulie 2025

SIBIU - SIGHIȘOARA - BÂLEA LAC

Etapă sponsorizată de:

12:25 13:00 11:30

PROFILUL ETAPEI

PROGRAM

10:00 - 17:15

TRANSMIS LIVE PE: ciclism.sibiu.ro Digi Sport

10:50 - 17:15 fb.com/turulciclistalsibiului

Piața Mare

Startul Tehnic al Etapei 2 DJ106 - Ieșirea spre Agnita

16:15 SIBIU SIBIU Sosirea din Etapa 2 Bâlea Lac 11:00 10:50 Startul Festiv al Etapei 2

Etapă sponsorizată de:

12:50 ȘURA MICĂ 13:05 CRISTIAN 13:25 POPLACA 13:35 RĂȘINARI

15:00

- 15:00

IULIE

CENTRUL ISTORIC - 3.3 KM

CONTRATIMP INDIVIDUAL

Etapă sponsorizată de:

17:30 - 20:15

TRANSMIS LIVE PE: ciclism.sibiu.ro Digi Sport

18:00 - 20:15 fb.com/turulciclistalsibiului

3-6 iulie 2025 SIBIU SIBIU 20:30 SIBIU Festivitate finală de premiere

PROFILUL ETAPEI

20:10 18:00 Startul Etapei 4 Contratimp individual

Piața Mare

Sosirea ultimului rutier din Etapa 4

Piața Mare

Piața Mare

Vara începe la Aria Sibiu

E vară în Sibiu. Orașul vibrează sub soarele cald, iar tu simți nevoia unui loc în care să încetinești ritmul, să te răcorești și să te simți bine. Nu la mare, nu întrun resort exotic, ci aici, acasă. La Aria Sibiu, unde fiecare colț e o invitație la relaxare.

Un răsfăț de vară, la un preț cât o cafea

Vara aceasta, Aria face ceva ce puțini reușesc: transformă relaxarea de top într-o experiență pentru toți. Cu doar 20 de lei ai acces la zona Aqua – piscină interioară, jacuzzi, jeturi de apă, spații de lounge. Te lași purtat de apă, scapi de căldură și de stres în același timp.

Dacă vrei să mergi mai departe, să te pierzi în saună, să simți aburii calzi care îți curăță gândurile, sau să te bucuri de dușuri senzoriale și băi de aburi, atunci zona Spa te așteaptă… cu Monday Spa la doar 25 de lei. Un răsfăț complet, fără nicio exagerare.

Happy Hour de weekend – doar tu și clipa ta de liniște

Știi acel moment de sâmbătă sau duminică dimineața, când orașul încă doarme, iar tu ai un pic de timp doar pentru tine? La Aria, e momentul perfect. În fiecare weekend, te poți bucura de intrări reduse la Aqua Spa, în intervalul Happy Hour. E genul de dimineață care dă tonul întregii zile –proaspătă, calmă, echilibrată. Și dacă ai copii, știi cât de prețios e timpul petrecut împreună. Aria înțelege asta și a creat campania

Family Time – în ziua de miercuri, între orele 16:00 și 21:00, ai 30% reducere la biletele de acces pentru toată familia. Vă bucurați de apă, râdeți, vă jucați, iar tu simți din nou că viața e frumoasă tocmai în aceste momente simple.

Aria Sibiu nu e doar un centru wellness. E un loc în care te simți bine cu tine, cu cei dragi, cu timpul pe care alegi să-l dedici stării tale de bine. Un loc care știe că vara e mai mult decât vacanțe departe – e despre cum te simți în fiecare zi. Vino. Simte. Bucură-te de vară, la Aria. Toate detaliile te așteaptă pe ariasibiu.ro, sau direct la recepție.

Pentru că această vară merită trăită… cu liniște, cu apă, cu zâmbet. Și da, cu stil.

În cinstea vecinătăţii - dezvoltare

periurbană în Sfântu Gheorghe Î

n ultimele decenii, dezvoltarea urbană a cunoscut o diversificare semnificativă a formelor de locuire, pe fondul presiunilor demografice, economice și culturale. Un fenomen tot mai vizibil în contextul urbanizării accelerate îl constituie extinderea zonelor rezidențiale unifamiliale în localitățile urbane și periurbane, ca alternativă la locuirea în imobile colective, adesea dense și centralizate. Această tendință este alimentată de nevoia populației de spațiu, confort, intimitate și o calitate mai bună a vieții, în contrast cu aglomerația și constrângerile locuirii în zonele centrale ale marilor orașe.

Unul dintre cele mai evidente beneficii ale locuirii într-un cartier de case situat la marginea orașului sau în localitățile adiacente îl reprezintă accesul la un spațiu mai generos. Familiile care aleg această variantă beneficiază, în general, de curți private, grădini și locuri de joacă, elemente esențiale pentru un stil de viață sănătos, în special în cazul familiilor cu copii. Această formă de locuire permite o mai mare autonomie asupra spațiului și reduce nivelul de stres asociat cu traiul în clădiri colective supraaglomerate.

Un alt aspect definitoriu al zonelor periurbane îl reprezintă calitatea superioară a mediului ambiant, reflectată atât în puritatea aerului, cât și în nivelul redus al poluării fonice. Acest lucru se datorează în principal densității scăzute a construcțiilor și fluxului redus de trafic rutier, factori care contribuie semnificativ la crearea unui cadru de viață mai liniștit și mai sănătos. În acest context, locuirea unifamilială în ansambluri rezidențiale aflate la periferia orașelor se conturează ca un vector important în susținerea echilibrului fizic și

psihic al locatarilor, oferind premisele pentru un stil de viață mai relaxat și mai apropiat de natură. Totodată, aceste noi dezvoltări imobiliare sunt, în general, rezultatul unor planificări urbanistice moderne, care integrează infrastructură adecvată, rețele de utilități performante, zone verzi generoase și acces facil la servicii de bază, precum unități de învățământ preuniversitar, centre comerciale de proximitate sau facilități recreative. Astfel, se creează un habitat rezidențial care răspunde cerințelor contemporane privind confortul, funcționalitatea și sustenabilitatea locuirii. Un alt aspect important îl constituie siguranța și coeziunea comunitară. Ansamblurile unifamiliale sunt frecvent organizate sub forma unor micro-comunități închise, unde vecinătatea este mai ușor de gestionat, iar sentimentul de apartenență se consolidează mai rapid. Totodată, posibilitatea de personalizare a spațiului locativ este considerabil mai mare, ceea ce sporește satisfacția personală și identitatea locuirii. Cu toate acestea, acest model de dezvoltare

DESIGN/ ARHITECTURĂ

urbană nu este lipsit de dezavantaje. Unul dintre cele mai pregnante este dependența de transportul individual. Distanța mai mare față de centrul orașului și față de principalele zone de interes economic, educațional sau cultural presupune un timp mai îndelungat petrecut în trafic, în special în lipsa unor rețele de transport public bine dezvoltate. Aceasta contribuie la creșterea costurilor de mobilitate, dar și la stresul cotidian asociat cu naveta.

Un alt neajuns îl constituie riscurile de izolare socială și lipsa vieții urbane active. În zonele rezidențiale unifamiliale, dinamica urbană este mai redusă, iar accesul la evenimente culturale, instituții publice sau infrastructuri educaționale de înalt nivel este limitat sau presupune deplasări frecvente. Astfel, cei care optează pentru locuirea în suburbii se pot simți deconectați de la ritmul urban și de la pulsul economic și cultural al orașului.

Pe de altă parte, dintr-o perspectivă urbanistică și ecologică, proliferarea locuințelor unifamiliale în zone periurbane poate conduce la expansiunea necontrolată a orașelor - „urban sprawl", cu impact negativ asupra mediului natural și al terenurilor agricole. Fragmentarea peisajului, creșterea consumului de resurse și dificultățile în asigurarea infrastructurii publice (rețele de apă, canalizare, drumuri, servicii de urgență) pot deveni probleme majore pentru administrațiile locale.

În contrast cu dezvoltarea orizontală a locuințelor unifamiliale, locuirea în imobile colective din centrele urbane oferă avantajul proximității față de principalele facilități ale orașului. Accesul rapid la locuri de muncă, instituții de învățământ, centre culturale sau spitale este esențial pentru mulți locuitori. În plus, infrastructura urbană este deja existentă, ceea ce implică costuri mai mici de întreținere și un impact redus asupra mediului, prin utilizarea eficientă a resurselor și terenurilor disponibile. Totuși, această formă de locuire vine la pachet cu aglomerație, lipsa intimității și un grad mai ridicat de poluare, ceea ce poate afecta calitatea vieții, în special pe termen lung. De asemenea, prețurile de achiziție sau închiriere ale imobilelor centrale sunt, în multe cazuri, prohibitive pentru o mare parte a populației.

Așadar, ansamblurile de locuințe unifamiliale din localitățile urbane și periurbane constituie o alternativă viabilă la locuirea colectivă din marile orașe, oferind avantaje considerabile în termeni de confort, intimitate și calitate a vieții. Totuși, această alegere presupune și o serie de compromisuri, în special legate de mobilitate, integrare urbană și costuri ascunse de infrastructură. Într-un context urban durabil, echilibrul între densificarea zonelor centrale și dezvoltarea controlată a periferiilor devine esențial pentru un trai sustenabil și echitabil. Astfel, politicile urbane viitoare trebuie să sprijine formele de locuire care răspund diversității nevoilor populației, fără a compromite coeziunea socială, mediul înconjurător sau eficiența infrastructurii publice.

Un exemplu de ansamblu de locuințe îl regăsim în fostul sat Simeria (inițial Sfânta Maria), ce constituie astăzi un cartier cu caracter rural al orașului Sfântu Gheorghe. Ansamblul îi are ca elaboratori pe arhitecții Torok Aron – Lorant și Kollo Agnes. Casele tradiționale ale străzii Dózsa György sunt construite detașat unele față de altele, cu regim de înălțime parter și acoperiș în patru ape, aliniate într-un front stradal dințat. Mica dezvoltare imobiliară a beneficiarului a avut loc în fostele livezi din spatele caselor, care alcătuiesc o oază verde în mediul urban, un ecosistem interconectat și cu pajiștile învecinate. Străduța nou propusă a proiectului vizează realizarea unui mediu construit intercalat firesc între țesutul rural al zonei și natura extravilanului adiacent. Sperăm că cele șapte case tip, amplasate într-un aliniament ușor curbat, vor asigura cadrul construit pentru formarea unei microcomunități adevărate.

Horoscop

Dacă ești cu gândul la vacanță, la o întâlnire cu prietenii sau la un eveniment la care vrei să mergi. Este vremea să faci ordine în documente și să îți instruiești foarte bine înlocuitorul atunci când îți vine rândul să pleci în concediu, ca să fii liniștit că nu există neînțelegeri.

Să eviți cheltuielile făcute sub impulsul momentului. Este posibil să ai tendința să cheltui mai mult decât este cazul pentru obiecte vestimentare sau pentru bunuri care sunt doar frumoase, dar nu foarte utile ori necesare, și să îți temperezi această tendință.

Este vremea să te ambiționezi, inclusiv în situațiile în care îți este pusă la încercare eficiența în ceea ce faci, indiferent dacă este vorba despre sarcinile de serviciu ori despre responsabilitățile pe care ți le asumi în cadrul familiei sau în casa ta.

Dacă ai senzația că nu ești apreciat așa cum meriți, există riscul ca orgoliul tău, ceva mai accentuat în ultima vreme, să te împingă către reacții și atitudini impulsive. Este indicat să nu faci prea mult caz din asta.

Îți dorești mai degrabă să te afirmi și să avansezi decât să câștigi bani sau alte beneficii. Ai grijă să nu fii neglijent cu banii sau cu bunurile personale, pentru că există riscul să uiți pe undeva ceva ce îți aparține sau să nu îți asiguri bunurile atunci când călătorești.

Ai șanse mai mari de succes profesional dacă ești dispus să depui efort ca să te perfecționezi, să mai înveți ceva, să te deprinzi mai bine să comunici la distanță sau să îți perfecționezi o limbă străină de care ai nevoie în activitatea ta.

Nu este exclus ca gândul să ți se îndrepte spre străinătate și să te întrebi dacă este cazul să cauți ceva peste hotare, dacă pregătirea pe care o ai poate fi folosită în altă țară și dacă este necesar să înveți o limbă străină.

Este posibil ca anumite lucruri să fie redefinite, să se schimbe reguli ori proceduri sau chiar să apară schimbări în conducerea echipei ori a colectivului de muncă. Nu este exclus să fie revizuite și unele atribuții ori responsabilități.

Nu este exclus să ți se încredințeze un post cu mai multă răspundere în colectivul cu care muncești. Ai spor la muncă, mai ales dacă ești un om harnic și conștiincios, căruia nu îi place să lase pe mâine ceea ce poate face azi.

În cazul în care nu ți-ai programat concediul în această perioadă, ai face bine să fii atent, pentru că este posibil să ai tendința să tratezi sarcinile profesionale cu mai puțină dedicare. Este posibil să revină în atenția ta anumite lucrări pe care le-ai făcut cu ceva timp în urmă, să constați că s-au strecurat greșeli.

Superiorii au tendința să fie mai exigenți decât de obicei, poate chiar porniți pe critică, așa că este în interesul tău să dovedești ce poți și să nu le dai ocazia să fie nemulțumiți. De asemenea, este cazul să respecți cu strictețe legile, normele, regulamentele și procedurile.

Te poți aștepta la o perioadă relativ dinamică, marcată de mici fluctuații și schimbări. Devine foarte importantă comunicarea în colectivul în care muncești și nu este exclus să constați că numărul colegilor care vin la muncă fluctuează de la o zi la alta .

Berbec Capricorn

Vărsător

Pești

Balanță

Scorpion

Săgetător

Rac

Taur Leu

Fecioară

Gemeni

Alexandra Bene

În timpul liber, Alexandra e jurnalist pentru redacția Capital Cultural, iar când nu e acolo, administrează proiecte de cercetare la Universitatea „Lucian Blaga”. Încearcă să unească, astfel, dorința ei de a activa în sfera socio-culturală și de a face cunoscute poveștile oamenilor cu interesul ei față de știință și domeniul cunoașterii.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru oameni și sentimentul de apartenență pe care ți-l oferă Sibiul. Pentru festivaluri, cultură, gastronomie și oportunități de muncă în domenii relevante social, cultural și intelectual.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ

ÎN SIBIU Palatul Brukenthal din Piața Mare, pentru patrimoniul cultural pe care-l găzduiește; Pasajul Scărilor, unde e Flow, vara, când se pune „muzică încet”, pe vinil, și Muzeul ASTRA, mai ales toamna, când e și Astra Film Festival.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Focus in The Park. L-am descoperit în ultimii ani, prin prieteni, și mi-a plăcut tare mult, pentru energia pe care o aduce cu sine, pentru muzica bună și pentru cum reunește „melomanii” și facilitează revederi. Apoi ar fi ESTE FILM Festival și, în lipsa lui, ESTE Filmul de Miercuri.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Mă inspiră cât de natural și empatic pare că se mobilizează oamenii pentru scopuri comune, precum cele umanitare, de la Maraton. Mă inspiră militantismul și activismul social pentru cauze pe care oamenii le consideră importante, un bun exemplu aici fiind mișcarea „Vă vedem din Sibiu” și, cel mai recent, protestul pentru siguranța femeilor.

CEA MAI BUNĂ

MÂNCARE

DIN ORAȘ

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Gustul de espresso dublu, cu orice ar avea ei în ziua respectivă, pe râșniță, la Meronul din Piața Mare. E preferatul meu și îl asociez inevitabil cu orașul. Ișlerele cu ciocolată pe care cu greu mă abțineam să nu le iau alături flatwhite-ul de la Arhiva de Ceai și Cafea. Plăcintele cu brânză, nelipsite din centru.

O GĂSEȘTI La Charlie’s, când vrei un brunch bun, la Kombinat, când vrei să te bucuri de o experiență culinară aparte, la Pino Focacceria, când vrei o foccacia gustoasă.

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI

Momentele în care mă întâlnesc cu prieteni ori cunoscuți pe Bălcescu sau în Piața Mare. Cum ne facem, scurt, semn din priviri și știm că asta nu înseamnă altceva decât „Hai la o cafea!”. Zâmbesc de fiecare dată când aud „Ale!”, mă întorc și ne intersectăm privirile.

UN LOC PREFERAT DE UNDE

POȚI VEDEA TOT

ORAȘUL Balconul cuiva drag. Nu-ți asigură mereu o perspectivă bună asupra întregului oraș. Uneori, poate, doar asupra unui cartier anume. Dar e suficient cât să poți să îndrăgești orașul pentru foarte mult timp.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE Tot ceea ce poate fi numită „zonă periferică centrală”. Aș revitaliza și cartiere în care am locuit, precum Mihai Viteazu și Vasile Aaron.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A

SIBIULUI O combinație insolită, paradoxală și specifică între vitalitate, lentoarea de zi cu zi a „mersului lucrurilor”, politețea localnicilor, naturalețea din răspunsul „Servus!” la salut, melanjul identitar, nonconformismul din inițierea și continuarea conversațiilor, alături de energia vibrantă din zilele însorite.

SIBIULUI ÎI

LIPSEȘTE O ușoară

dezinvoltură la nivel de mentalitate, deschiderea din timpul verii, o consecvență în ceea ce privește evenimentele și, în general, manifestările artistice. O ușoară dezinvoltură la nivel de mentalitate, deschiderea din timpul verii, o consecvență în ceea ce privește evenimentele și, în general, manifestările artistice.