Zile și Nopți Sibiu | 1-15 Octombrie 2025

Salut, Sibiu

Răzvan SĂDEAN, redactor

Orașul trebuie gândit pentru viață, nu pentru statistici

Recent, un adolescent din Sibiu și-a pierdut viața în urma unui accident produs în timp ce folosea o trotinetă electrică. E un eveniment care readuce în discuție felul în care ne raportăm la siguranța pe care o oferă orașul celor care îl traversează pe jos, cu mașina, pe bicicletă sau pe trotinetă. În spatele entuziasmului pentru soluții „moderne” de mobilitate, rămân aceleași probleme nerezolvate: infrastructura insuficientă, spațiul public aglomerat și lipsa unui cadru clar pentru utilizarea acestor mijloace de transport.

Incidentul nu este un caz izolat, ci mai degrabă un semnal al unei probleme mai ample. Ne dorim un oraș în care să ne mișcăm mai repede, mai eficient, mai „verde”, dar infrastructura nu ține pasul cu aceste așteptări. Trotinetele electrice nu sunt, în sine, cauza problemei, dar nici nu pot funcționa în siguranță într-un oraș care nu este pregătit și, cel mai probabil, nici nu va fi capabil vreodată să le integreze corespunzător. Sibiul nu e construit pentru orice tip de mobilitate alternativă, oricât de mult ne-am dori asta. Bordurile sunt abrupte, străzile au denivelări care pot destabiliza orice

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit nr. 17 (518) | 01 - 15 octombrie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu  /zilesinoptiSibiu

 zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti

revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

vehicul ușor, centrul e acoperit cu piatră cubică, iar trotuarele, teoretic destinate pietonilor, sunt departe de a reprezenta o opțiune viabilă. Pietonii în sine se confruntă cu suficiente obstacole: de la mașinile parcate neregulamentar până la mobilierul urban amplasat haotic. Străzile sunt înguste, iar pistele de bicicletă existente, în special cele de pe arterele principale, nu oferă condiții reale de siguranță. Accidentele din ultimii ani arată că problemele nu sunt noi și nici rare. Conceptul de „oraș de 15 minute” nu ar trebui aplicat cu orice preț. Poate că nu toate formele de mobilitate se potrivesc peste tot, doar pentru că sunt la modă. Un serviciu de transport trebuie gândit în funcție de context, nu impus peste o infrastructură care nu-l poate susține. Asta nu înseamnă că trebuie să interzicem progresul. Dar poate că, înainte să visăm la orașe „smart”, e cazul să ne uităm la cum arată infrastructura lui și dacă într-adevăr poate susține orice tip de mobilitate în siguranță, la ce rămâne după ce trece entuziasmul pentru „inovație”. Sibiul are farmecul lui, dar și limitele lui. Într-un oraș, nu contează doar cât de repede te poți deplasa, ci mai ales cât de sigur o poți face.

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Vânzări - Distrubuitie: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Denisa Ciocoiu | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Orașul trebuie gândit pentru viață, nu pentru statistici VIAȚA ORAȘULUI

Iliu

Mihai Mocanu

P oP-UP Stor i es P oP-UP Stor i es

cârciumă, bar bodegă...

Viața orașului...

Luna octombrie debutează cu noua stagiune a Teatrului de Balet Sibiu, cu un festival de muzică clasică ajuns la cea de-a patra ediție, dar și cu cel mai longeviv festival de operă din România, Sibiu Opera Festival. La Naționalul sibian, spectacolul „Iona”, în regia lui Silviu Purcărete, revine pe scenă după premiera din vară, de data aceasta cu Adrian Matioc în rolul principal. Am putea spune că octombrie este un spectacol continuu! Informații pe larg despre fiecare eveniment în parte, în cele ce urmează.

Între 1 și 11 octombrie, Sibiu Opera Festival aduce pe scenele orașului o serie de spectacole de operă cu participarea Operei din Parma (Italia), Teatro Goldoni din Livorno și a unor teatre importante din România. Programul cuprinde gala festivalului, în care tinerii artiști ai masterclass-ului își vor demonstra talentul, dar și producții celebre precum „Don Pasquale” de Donizetti, „La Traviata” de Verdi, „La Tragédie de Carmen” de Peter Brook, „Cavalleria Rusticana” de Mascagni, „Don Giovanni” de Mozart și opereta „Silvia” de Kálmán. Pe lângă spectacole, festivalul include și o conferință specială dedicată pasionaților de operă. Evenimentele se desfășoară în spații precum Sala Thalia și Centrul Cultural „Ion Besoiu”, transformând Sibiul într-un punct de referință al operei internaționale în această perioadă.

După premiera din vară a spectacolului „Iona”, regizat de Silviu Purcărete și avându-l în rolul principal pe actorul Sasaki Kuranosuke, în această toamnă, pe scena Teatrului Național „Radu Stanca”, în 11 și 12 octombrie, personajul Iona va fi interpretat de actorul Adrian Matioc.

Între 7 și 10 octombrie 2025, Sibiul găzduiește Festivalul Internațional „Erich Bergel & Dorothy Kitchen”. Ajuns la cea de-a IV-a ediție, evenimentul se conturează ca un spațiu dinamic prin recitaluri camerale, masterclass-uri, un Concurs Național de Interpretare și un Concert de Gală.

„Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăverii”, un spectacol de Marcello Algeri, deschide stagiunea 2025-2026 la Teatrul de Balet Sibiu în 1 octombrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. Până la finalul anului, TBS prezintă Gala Internațională de Balet, în 16 octombrie, „Othello – premieră de balet neoclasic”, în 1 noiembrie, „Lacul Lebedelor”, spectacol de balet clasic, în 7 și 8 noiembrie, și „Spărgătorul de nuci”, matineu și spectacol de balet clasic, în 9 și 10 decembrie.

ioNA

Ce ne place și ce nu ne place la

traficul din Sibiu

Un studiu recent situează municipiul Sibiu în topul orașelor din România cu cel mai aglomerat trafic. Șoferii sibieni pierd, în medie, aproximativ 9 zile pe an în mașină, blocați în trafic, adică aproape jumătate din concediul de odihnă. Nu este o surpriză pentru nimeni că Sibiul se sufocă în aglomerație, dar ne-am gândit că este un moment potrivit să vedem ce funcționează și ce nu în traficul din oraș.

Ne place

 Ne place că se fac eforturi, poate nu suficiente, pentru a fluidiza traficul către cele mai aglomerate zone din afara Sibiului. Totuși, străzile ar fi trebuit construite înaintea cartierelor și zonelor industriale, nu după.

 Ne place că programul de muncă al multora e mai flexibil în zilele noastre, iar acesta poate fi uneori „asul din mâncă”. Oamenii pot pleca cu o oră înainte sau după „orele de vârf” pentru a evita aglomerația.

 Ne place că se fac investiții constante în transportul public și în rețeaua de piste pentru biciclete. Pentru unii locuitori, acestea pot fi soluții reale pentru a lăsa mașina în garaj atunci când merg la job, mall, etc.

 Ne place că tot mai mulți oameni înțeleg că traficul afectează nu doar mediul, ci și calitatea vieții lor. Fiecare zi aduce ore pierdute ireversibil, iar mulți sunt gata să renunțe la mașini dacă au alternative reale.

Nu ne place

 Nu ne place că orele de vârf paralizează complet anumite artere. Noile cartiere, dar și zonele industriale din afara orașului, generează un flux mult prea mare de mașini, pentru care infrastructura actuală este insuficientă.

 Nu ne place că Sibiul nu mai e blocat doar dimineața și seara – clasicele ore de vârf. Programul de muncă al multora e acum flexibil, iar drumurile scurte către școli sau mall-uri produc congestii și în mijlocul zilei.

 Nu ne place că transportul public nu e chiar mereu o opțiune. Autobuzele rămân și ele blocate în trafic, iar asta îl face neatractiv. Orașul are o singură bandă dedicată, insuficientă pentru un sistem eficient.

 Nu ne place că un șofer sibian pierde, în medie, 9 zile pe an în mașină. Astfel, Sibiul se situează în top, după București (12,7 zile), Timișoara (9,6 zile) și Iași (9,3 zile). În aceste 9 zile am putea fi într-o vacanță.

02 octombrie

 19:00

 Sala Studio  40/ 25 /10 lei

Victor Iliu

regizorul sibian care i-a inspirat pe Ciulei, Pița și Pintilie

Puțini știu că unul dintre cei mai importanți regizori români ai secolului trecut s-a născut în 1912, în Râu Sadului. Victor Iliu, considerat de mulți dintre colegii săi „cea mai înaltă instanţă intelectuală a cineaştilor”, a fost mai mult decât un cineast: a fost un mentor, un teoretician al filmului, dar și un fin artist vizual.

Deși mulți îl leagă de Săliște, unde a copilărit și unde astăzi o stradă îi poartă numele, originile sale rămân adânc înrădăcinate în Râu Sadului. După studii comerciale la București, Victor Iliu a ales, în ciuda planurilor familiei, să urmeze calea artei. A început cu literatura

și desenul, dar adevărata sa pasiune s-a dovedit a fi cinematografia. A fost primul președinte al Uniunii Cineaștilor din România, iar cel mai cunoscut film al său este „La Moara cu noroc”, una dintre primele pelicule românești nominalizate la marele premiu Palme d’Or din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în 1957. În jurul lui Victor Iliu s-a format

o întreagă generație de cineaști: Lucian Pintilie i-a fost asistent de regie la filmul „Comoara de la Vadul Vechi”, Liviu Ciulei a colaborat cu el ca regizor secund la „Moara cu noroc”, iar Dan Pița l-a avut ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Despre influența sa, Dan Pița mărturisea că era o personalitate impunătoare, un analist profund al filmului și un teoretician de excepție, ale cărui lecții l-au însoțit toată viața. Impactul lui Victor Iliu a fost profund și de durată, nu doar prin filmele sale, ci mai ales prin felul în care a modelat gustul artistic și gândirea vizuală a cinematografiei românești. Deși s-a stins din viață la doar 56 de ani, moștenirea lui continuă să inspire, confirmând locul său în galeria marilor cineaști români.

Asociația Sus Inima a început să fie prezentă constant la evenimente culturale și sportive din Sibiu. Cât de important este awareness-ul creat în cadrul acestor întâlniri care adună comunitatea locală?

Am început de anul trecut să participăm la evenimentele la care am fost invitați și chiar am început să organizăm noi evenimente ca răspuns la nevoile și dorințele persoanelor afectate de cancer pe care le-am întâlnit. Acum doi ani, mai multe beneficiare ale asociației au spus că nu vorbesc despre diagnosticul lor și greutățile prin care trec deoarece se simt stigmatizate. Acest cuvânt, STIGMA, a răsunat în noi, neștiind ce să facem și cum să tragem semnale de alarmă, până când Iuliana, una dintre aceste persoane, a pierdut lupta. Atunci am știut că trebuie să vorbim noi despre cancer, trebuie să îl normalizăm, să creăm contexte în care să contribuim la oprirea stigmei în cancer. Astfel au luat naștere evenimentele STOP

CANCER STIGMA, evenimente sportive (pentru că, dacă tot facem ceva, să facem și partea de prevenție prin sport) și participări la evenimente culturale din Sibiu, pentru că, la fel ca sportul, și cultura contribuie la sănătatea mintală a populației și a persoanelor afectate de cancer. Și mai e un motiv: unora le-a fost dificil să apeleze la serviciile asociației pentru

CARMEN CHINDRIȘ

„Împreună putem realiza absolut orice”

În acest interviu, Carmen Chindriș, președinta Asociației Sus Inima, vorbește despre lupta împotriva stigmatizării cancerului, sprijinul complex oferit pacienților și familiilor lor și despre rolul esențial al comunității în susținerea acestor cauze, în contextul unui moment aniversar: 10 ani de Sus Inima.

că nu știau la ce să se aștepte, dar au putut veni la standurile noastre, să ne cunoaștem.

Asociația Sus Inima a împlinit anul acesta 10 ani de activitate. Care sunt cele mai importante lecții învățate și cum s-a transformat impactul vostru în acest deceniu?

E o mare mândrie, onoare și un miracol faptul că am ajuns la 10 ani de la înființare, deoarece sunt enorm de multe provocări, iar lipsa predictibilității fondurilor ne face să ne întrebăm constant: oare cât mai rezistăm? Cred că fiecare persoană care a participat în acest proiect minunat a învățat câte ceva esențial. Eu pot spune doar ce am învățat eu în sfertul de viață pe care l-am dedicat până acum acestui proiect: să nu renunț, oricât de greu este; să fiu tot timpul atentă la nevoile oamenilor și să pun beneficiarii pe primul plan; că binele și iubirea câștigă întotdeauna; că împreună putem realiza absolut orice.

Ne poți spune câte persoane ați avut în grijă până acum și ce v-a impresionat în mod deosebit în interacțiunea cu acestea? Până acum, am avut onoarea să fi putut susține peste 4.000 de familii afectate de cancer, prin nopți de cazare, mese calde, terapii individuale și de grup, peruci și proteze mamare oferite gratuit. Acestea sunt rezultatele pe care le putem măsura, dar

impactul real nu îl vom ști niciodată. Nu vom ști câte persoane și-au făcut screening de când am început campaniile de informare, câte persoane au primit curaj datorită celor care au ales să vorbească deschis despre provocările cu care se confruntă, câte persoane au sunat pe cineva cu diagnostic oncologic datorită campaniei STOP CANCER STIGMA, sau pe câți îi ajută faptul că simt că fac parte dintr-o comunitate formată din oameni minunați, incluzivi și iubitori, sau chiar și-au făcut curaj să deschidă asociații și fundații. Pentru că, dacă noi putem, poate fiecare dintre noi, cu siguranță.

Prin casele și centrele de suport oncologic, Sus Inima oferă un sprijin complex pentru pacienți și familiile lor. Cum contribuiți la simplificarea parcursului oncologic și ce alte forme de susținere oferiți?

Serviciile pe care le oferim sunt toate esențiale în lupta cu cancerul. Casele oferă cazare familiilor din toată țara care vin la tratament în Sibiu și București și nu își permit cazarea pe o perioadă de (în medie) 6 săptămâni în orașele acestea. Centrele de suport oncologic oferă: a doua opinie oncologică pentru liniștea familiei, informații despre nutriție pentru cei care consideră că au nevoie, navigare oncologică pentru cei care nu știu care e traseul medical, pe unde să apuce diagnosticul, terapie psihologică

și mindfulness pentru un psihic puternic, și din luna octombrie revenim cu art-terapia de grup și încă două servicii noi. La partea de educație și informare, îndrumăm persoanele care înțeleg că cea mai bună soluție e screeningul și detectarea timpurie și le punem la dispoziție informații despre aceste aspecte. Socializarea e importantă și comunitatea oamenilor cu „inima sus” e în creștere prin programe de voluntariat, unde îndrumăm chiar și beneficiarii să se implice pentru a fi parte dintr-o comunitate minunată.

Pentru că ai menționat comunitatea oamenilor cu „inima sus”, cine sunt acești oameni și cum reușiți să mobilizați atâta energie și solidaritate în jurul activității voastre?

Doar datorită celor câteva zeci de companii și câtorva sute de persoane, am reușit să împlinim 10 ani de activitate. Sunt oameni care au avut încredere în noi, și asta ne-a făcut să nu ne oprim, să continuăm să căutăm variante și să diversificăm serviciile oferite. Sunt persoane care sunt alături de noi de la începutul activității, de când aveam doar câteva idei despre ce ar trebui să facem. Sunt oameni și companii care au „urcat în această barcă” pe parcurs și au rămas deoarece văd rezultatele pe care ei le au, prin intermediul nostru. În ultimul an, avem și voluntarii care au devenit parte din echipa Sus Inima și nu ne putem imagina activitatea fără ei. E important de menționat că toate serviciile sunt gratuite pentru beneficiarii noștri, pentru ca ei să ducă doar lupta cu cancerul, nu și lupta financiară, măcar pe serviciile oferite. Dar pentru asociație nu sunt gratuite. Avem cheltuieli cu chirii, utilități, specialiști, salarii.

Poate sunt oameni care vor să ajute, dar nu știu întotdeauna cum. Care sunt cele mai accesibile moduri prin care oricine poate susține activitatea Sus Inima?

Ne dorim să mai avem ocazia și șansa să sărbătorim încă 10 ani de realizări și credem că aportul nostru e important, dar putem doar datorită susținerii comunității. Ne-am dat seama că donațiile prin SMS la 8835, cu textul SPRIJIN (5 euro), sau donațiile recurente, aici: https://susinima.eu/doneaza/, ne oferă predictibilitate. De asemenea, foarte importante sunt sponsorizările de la companii. Pentru orice informație, vă stăm cu plăcere la dispoziție, întotdeauna.

Linii roșii

Privind la evenimentele din jurul nostru în ultimii ani, s-au forțat adesea comparații cu perioada interbelică, comparații de care m-am ferit în general deoarece tind să cred că analogiile ne fură de multe ori. Ne fac să fim atenți la lucrurile greșite, dovadă că marotele marilor ideologii ale secolului

XX au fost aruncate în discuție cu așa multă iresponsabilitate încât cuvintele și-au pierdut orice însemnătate. Toată lumea e f sau c, deodată sau pe rând. Și când e toată lumea, nu mai e nimeni, deci probabil avem nevoie de noi definiții care să descrie mai bine delirul al cărui martori suntem. Dacă ar fi totuși să găsesc o analogie cu lumea pe care o simțeam printre paginile jurnalului lui

Mihial Sebastian, atunci e acestă viteză cu care se depășesc în fiecare zi linii roșii pe care generații întregi s-au străduit să le definească prin sisteme, legislație sau cultură și apoi să le propovăduiască prin educație.

Puterea politică, aleasă de multe ori în mod democratic, a ajuns să pontifice împotriva știiinței în felul în care poate doar biserica evului mediu mai reușea să facă. Studiile sunt înlocuite cu opinii puternice ale celor care câștigă. Președintele celei mai puternice economii ale planetei, alte dăți avocatul unei economii de piață din cele mai libere, negoiciază în mod deschis naționalizări ale profitului celei mai mari companii din lume sau vânzarea unui gigant social media către apropiați. Apoi, sigur, drone ale vecinului nostru de la răsărit survolează tot mai des și cu consecințe minime, teritorii ale celei mai mari alianțe militare ale planetei, parcă într-un joc de grafitti pe peretele unei ordini ce părea să ne protejeze pentru restul vieții. De la tribuna ONU, se autopropune premiul Nobel pentru pace în timp ce Europa simte iar fiorii conflictului armat.

Am suprauzat și metafora broaștei care arde la foc mocnit, dar zău, oare când e momentul când e puțin prea călduț? This is fine.

Un pic de răbdare azi, pentru un confort crescut mâine

Este 16:00, oră de vârf, și claxoanele se aud în tot Sibiul. Nu e nimic nou aici. De fapt, e chiar familiar. În ultima perioadă, se pare că orașul s-a transformat într-un șantier fără sfârșit, un labirint de obstacole care îți testează răbdarea la fiecare pas. Acest haos rutier a devenit o realitate zilnică. Proiectele de modernizare, reparații sau alte lucrări de infrastructură par să nu se mai termine. Artere importante ale orașului sunt acum transformate în șiruri de mașini care se mișcă lent, ca o procesiune funerară. Timpul de navetă a crescut exponențial, iar nervii șoferilor sunt întinși la maxim.

Cu toate acestea, este important să ne amintim că Sibiul este un oraș în continuă dezvoltare, iar infrastructura trebuie să țină pasul cu cerințele unui oraș european modern. Reabilitarea

străzilor și a trotuarelor contribuie la îmbunătățirea calității vieții și la creșterea siguranței în trafic. Lucrările de canalizare sau altele asemănătoare au singura menire de a oferi mai mult confort în general locuitorilor.

Desigur, disconfortul pe care îl simțim cu toții este real și justificat. Un oraș plin de șantiere este zgomotos, prăfuit și dificil de traversat.

Poate însă ar trebui să privim dincolo de agitația prezentului și să ne gândim la beneficiile pe care le vom avea pe termen lung.

Când aceste lucrări vor fi finalizate, Sibiul va fi un loc mai bun în care să trăiești.

Până atunci, este important să ne înarmăm cu răbdare și să fim optimiști. Să ne amintim că, la fel ca în viață, și în Sibiul de azi, pentru a avea o casă nouă, trebuie mai întâi să spargi pereții celei vechi. Și poate că 10-15 minute petrecute în plus în trafic nu fac atât de mult rău, cât face un oraș blocat în trecut.

Puiul de

sâmbătă,11 octombrie, ora 11:00 și 18:00

duminică, 12 octombrie, ora 11:00

după Hans Christian Andersen

PP oP-UP Stor i es P oP-UP Stor i es

Genul Coming of Age

și arta maturizării pe marele ecran

e 15 februarie 1985, cinci adolescenți din lumi aparent incompatibile se întâlneau într-o sală de detenție sub privirile unui profesor plictisit și ale unei generații de spectatori curioși. The Breakfast Club, regizat de John Hughes la doar un an după premiera celebrului Sixteen Candles, nu reprezintă doar povestea a cinci destine intersectate într-o sâmbătă aparent irosită, ci o declarație despre confuzia, vulnerabilitatea și frumusețea tranziției de la adolescență la maturitate. Patruzeci de ani mai târziu, pelicula rămâne un reper al genului coming of age, de care ne reamintim odată cu începutul anului școlar.

Dacă în anii ‘80 The Breakfast Club era văzut ca un portret al adolescenților din suburbiile americane, astăzi poate fi privit ca un studiu de caz al mecanismelor narative definitorii pentru genul coming of age, la baza căruia se află explorarea transformării personale. Personajele își încep parcursul încadrate în stereotipuri clare (atletul, tocilarul, rebelul, prințesa, „ciudata”), ajungând, în final, mult mai complexe, umane și conectate prin experiențe comune.

Printre motivele recurente ale genului se numără momentul de criză sau tranziție, adesea legat de școală, familie sau prieteni, care forțează personajul să se confrunte cu sine, descoperirea identității autentice, care distruge așteptările sociale, și întâlnirea cu realitatea adultă, care implică, odată cu dobândirea libertății, compromisuri sau pierderi.

În filmul lui Hughes, desfășurat aproape integral între patru pereți, sala de detenție se transformă într-un spațiu în care barierele sociale sunt dizolvate, iar lipsa acțiunii exterioare mută atenția asupra dialogului, confesiunilor și momentelor de tăcere încărcate de semnificație, esențiale pentru genul coming of age.

De la romane precum De veghe în lanul de secară (J.D. Salinger), Să ucizi o pasăre cântătoare (Harper Lee), Marile speranțe (Charles Dickens) sau Clopotul de sticlă (Sylvia Plath) până la istorisiri semnate de John Green (Sub aceeași stea, Un șir infinit de țestoase) și seriale ca Gilmore Girls, Sex Education sau Euphoria, genul a evoluat fără a-și pierde esența. În anii ‘80 și ‘90, adolescenții din The Breakfast Club trăiau într-un univers relativ izolat: interacțiunile erau față în față, reputația era locală, iar tensiunile sociale erau filtrate prin școală sau familie.

Printre cele mai iubite pelicule ale perioadei se numără Good Will Hunting, povestea unui tânăr geniu care își caută drumul în viață, Clueless, o reinterpretare modernă a romanului Emma, centrată pe popularitate și prietenie într-un liceu din Beverly Hills, 10 Things I Hate About You, inspirată din piesa Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, Dead Poets Society, istoria unui profesor care își încurajează elevii să gândească liber, Stand By Me, călătoria unor băieți în căutarea unui cadavru, și Dirty Dancing, o poveste de dragoste și descoperire personală.

Nu putem uita, dacă ne orientăm către cinematografia românească, de filme precum Liceenii, care surprinde cu umor un grup de tineri din anii ‘80, Declarație de dragoste, o poveste despre prime iubiri, prietenii și prejudecăți, sau Extemporal la dirigenție, o comedie despre peripețiile elevilor și profesorilor lor.

În contrast, poveștile coming of age contemporane se desfășoară într-o lume hiperconectată, unde fiecare gest poate fi documentat și judecat prin intermediul rețelelor sociale. Ele nu explorează doar motive clasice (dragostea, prietenia, acceptarea de sine), ci și presiunea construirii unei identități online și impactul internetului asupra vieții sociale. Personajele nu mai navighează doar relațiile din jurul lor, ci și imaginea pe care o proiectează în fața unei audiențe potențial globale.

Începând cu anii 2000, apar repere ca Where the Heart Is sau Juno, care au adus în prim-plan teme precum sarcina în adolescență și asumarea responsabilității într-o perioadă marcată de incertitudini, Lady Bird, regizat de Greta Gerwig, care explorează dinamica relației dintre mamă și fiică, surprinzând tensiunile și procesul de desprindere emoțională care însoțește trecerea la maturitate, sau The Perks of Being a Wallflower, care vorbește despre fragilitatea adolescenței prin traume, amintiri, prietenie și acceptare.

Toate producțiile anunță o transformare a modului în care cinematografia contemporană abordează adolescența. Dacă în deceniile anterioare tinerii erau adesea portretizați prin stereotipuri sau roluri secundare, după anii 2000, accentul cade tot mai mult pe complexitatea și autenticitatea trăirilor lor. Schimbarea reflectă

și evoluțiile culturale și sociale, în care vocea tinerilor devine tot mai relevantă, iar subiecte precum sănătatea mintală, diversitatea sau presiunile sociale și familiale sunt discutate mai deschis. Pelicule ca Moonlight sau Call Me by Your Name extind explorarea către teme de identitate sexuală și rasială, evidențiind nu doar conflictele interioare ale adolescenților, ci și contextul discriminărilor și realităților sociale în care trăiesc.

Trecem în revistă și Boyhood, o istorisire unică, filmată pe parcursul a 12 ani, Yi Yi, un film taiwanez care surprinde viața unei familii urbane prin prisma micilor momente ce le definesc existența, The Royal Tenenbaums, unde Wes Anderson explorează dinamica unei familii disfuncționale, The Holdovers, povestea neașteptatei legături dintre un profesor și un elev, forțați să petreacă împreună vacanța de iarnă, The Edge of Seventeen, o reprezentare a conflictelor emoționale trăite de o adolescentă în pragul maturității, The Virgin Suicides, în regia Sofiei Coppola, care ilustrează adolescența și pierderea inocenței din perspectiva unor băieți fascinați de surorile din vecini, și All We Imagine As Light, o meditație asupra identității și conexiunilor umane din India contemporană. Pe lângă temele abordate, filmele coming of age se disting prin stiluri regizorale și narative care reușesc să redea cu autenticitate experiența vârstei. Folosirea monologurilor interioare, a fragmentelor de jurnal sau a unui ton

introspectiv ajută spectatorul să se conecteze cu perspectiva eroilor.

În universul animațiilor, producțiile Studio Ghibli sunt dominate de elemente coming of age, portretizând procesul de maturizare într-un mod profund și poetic. Personajele își caută, astfel, adevărata identitate, asumânduși responsabilități și confruntându-se cu dificultățile vieții.

În Spirited Away, Chihiro trece de la o fetiță speriată și nesigură la o eroină curajoasă, care învață să fie independentă și să-și înfrunte temerile pentru a-și salva părinții. În Kiki’s Delivery Service, tânăra vrăjitoare Kiki se mută într-un nou oraș, unde încearcă să-și găsească locul în lume și să-și accepte unicitatea prin muncă și perseverență. Whisper of the Heart urmărește dezvoltarea emoțională și creativă a unei adolescente care învață ce înseamnă să ai pasiuni autentice, în timp ce Grave of the prezintă un proces de maturizare brutal, marcat de tragedia și realitatea războiului din perspectiva celor mici și

Privind în urmă, aniversarea The Breakfast Club ne oferă prilejul să analizăm de ce poveștile coming of age rămân atât de iubite și astăzi. Fie prin mijloace subtile, fie prin abordări directe, ele au modelat maniera în care Cultura Pop(ulară) redă una dintre cele mai profunde pierderi ale existenței noastre: copilăria.

NATALIE BERGMAN

Creativitatea ca formă de eliberare de durere

Cu rădăcinile sale retro ce amintesc în

egală măsură de armoniile Bee Gees şi ritmica Motown a anilor ’70, My Home Is Not In This World, al doilea album de studio semnat de Natalie Bergman, lansat vara aceasta, diferă radical de debutul solo al cantautoarei americane, Mercy, un LP contaminat de Gospel, prin care îşi revărsa durerea provocată de seria de pierderi din primii ani ai tinereţii. Pentru cei cărora numele ei nu le spune mare lucru, Natalie Bergman a fost jumătate din duo-ul de Psychedelic Pop Wild Belle, format împreună cu fratele său Elliot, care s-a impus pe scena Indie la începutul anilor 2010 şi a intrat în atenţia publicului larg odată ce piese precum Shine sau Keep You au fost incluse pe OST-urile unor filme şi seriale de succes, ca The Vampire Diaries şi Grey’s Anatomy.

Ultimul dintre cele trei albume ale tandemului avea să apară în 2019, an în care tatăl lor, împreună cu mama vitregă au murit într-un accident de maşină, asta după ce, pe când Natalie avea 16 ani, mama ei, o scriitoare multipremiată, se sfârşise, bolnavă de cancer la creier. Toate acestea au condus la Gospel-Folk-ul de pe introspectivul Mercy (2021),

ca parte inevitabilă a procesului creativ, dar a asociat-o progresiv cu sentimente luminoase, precum dragostea sau speranţa, mai ales că, la rândul ei, a devenit mamă.

My Home Is Not In This World, editat de către Third Man Records, label-ul Indie axat pe viniluri, înfiinţat de Jack White, reflectă această evoluţie a artistei în plan uman şi artistic şi o face în destule cazuri într-un mod mai subtil decat apelând la versuri ca vehicul, pentru că esenţa vindecătoare se află îndărătul acestora. Dincolo de asta, trimiterile sunt multiple, fiindcă piesa care dă titlul discului, de exemplu, se referă la înstrăinarea ei de realitatea digitală în care suntem nevoiţi să ne cufundăm zilnic şi la fascinaţia pe care continuă să o aibă pentru trecut, inclusiv cel al muzicii, în aparentă opoziţie cu Looking For You, ce pare a ne încuraja să trăim în prezent şi să tezaurizăm ce avem de preţ în vieţile noastre. „He had a wandering eye / He could take me down with a smile”, ne cântă Natalie Bergman pe Gunslinger... poate e o poveste de dragoste sau o fantezie cu cineva imaginat, contează mai puţin, fiindcă ne lăsăm prinşi în mrejele nostalgiei. Avem nevoie de asta din când în când.

pentru că tânăra a ales să se retragă o perioadă la o mănăstire izolată în deşertul New Mexico, iar muzica a devenit o cale de a-şi depăşi suferinţa. Efectul benefic pe care aceasta l-a avut, deopotrivă asupra publicului şi a ei - mai ales că şi mătuşa lui Natalie, faimoasa actriţă Anne Heche, a decedat în 2022 în urma unui accident rutier -, a făcut-o să-şi asume durerea

DE 30 ANI ÎN SLUJBA

ARTEI INTERPRETATIVE

emmet cohen

Vibe Provider

Emmet

Cohen nu

este doar

un pianist grozav, elogiat încă din adolescența petrecută alături de mentori, ci un compozitor, lider de grup și formator de opinie care aduce un imens serviciu jazzului, promovându-l masiv la nivel mondial prin concerte cu casa închisă și apariții regulate în mediul online, producând cea mai vizionată întâlnire jazzistică din lume, intitulată Live from Emmet’s Place. El inspiră nu doar prin virtuozitate și alegeri, ci prin atmosfera caldă în care toți își manifestă muzicalitatea.

Aceeași prietenie i-a dat ideea albumului

Vibe Provider, dedicat lui Michael Funmi Ononaiye. Lui i se spunea „vibe provider”, pentru că a inspirat, încurajat și conturat multe călătorii muzicale cu o energie entuziasmantă, un dar natural de care s-au bucurat mulți muzicieni. Toate albumele lui

Emmet Cohen sună excepțional și sunt unite de două puncte forte: repertoriul și muzicienii. Ca orice producție bună, am putea spune, doar că de data asta albumul e mai încărcat emoțional, preluând ceva din spiritul prietenului și mentorului său. Alături de Emmet Cohen îi întâlnim pe Bruce Harris (trompetă), Tivon Pennicott

(saxoon tenor), Frank Lacy (trombon), Cecily Petrarca (koshkah), Philip Norris (bass), Joe Farnsworth (baterie), pe un repertoriu care cuprinde piese originale și titluri clasice deopotrivă. Dacă nu ați descoperit încă plăcerea de a-l asculta pe Emmet, acum e un moment potrivit.

O adaptare după Marcus Pfister de Ana Crăciun-Lambru,

4 octombrie, ora 11:00 AVANPREMIERĂ AVANPREMIERĂ AVANPREMIERĂ

4 octombrie, ora 18:00 PREMIERĂ PREMIERĂ PREMIERĂ

duminică, 5 octombrie, ora 11:00

Bilete online: www.teatrulgong.ro

Un secol de blues cu

B. B. King

În 1969, în timpul unei sesiuni de brainstorming, chitaristului Billy Gibbons i-a venit ideea unui nou nume de trupă. Combinând numele muzicienilor de blues B. B. King și Z. Z. Hill, acesta și-a denumit formația ZZ Top. Nu de alta, dar Z. Z. King i-ar fi putut confunda cu maestrul blues-ului, iar un , „rege” este mereu „sus”. Iată o influență asupra culturii Pop pe care

King a avut-o fără a fi conștient de acest fapt, lucru care ne poate aduce aminte și de numele formației punk The Ramones, preluat după pseudonimul Paul Ramon, numele cu care Paul McCartney se caza în hoteluri în anii ’70.

Revenind la blues, se pare că puțini artiști se pot lăuda cu o influență colosală asupra unui gen muzical, mai ales că B. B. nu doar că a marcat evoluția și sonoritatea acestuia, dar a adus în fața publicului chitara electrică, un instrument puternic legat de schimbările muzicale ale secolului trecut. Dacă Jerry Lee Lewis a metamorfozat pianul într-un instrument obraznic al rock and roll-ului, tratat cu o oarecare lipsă de respect care ar panica fanii muzicii culte, B. B. King a transformat chitara într-o extensie a propriilor gânduri muzicale, făcând-o să urle și să plângă prin vibrato-ul său caracteristic. Îmbinând jazz-ul cu swing, gospel și R&B, King a realizat imposibilul, construindu-și o identitate muzicală proprie, fără de care nu i-am fi avut pe Eric Clapton, Jimi Hendrix, Aretha Franklin sau John Mayer și nici pe bărboșii texani care ne cântă La Grange sau Gimme All Your Lovin’. „B. B. King este motivul pentru care m-am apucat de chitară. Mi-a arătat că poți spune mai multe lucruri cu o singură notă decât cu o mie”, spune John Mayer, în timp ce Slash (Guns N’ Roses) remarcă: „Nu există niciun chitarist pe planetă care să nu fi fost influențat de B. B. King”.

Riley B. King (născut pe 16 septembrie 1925) a navigat prin sărăcia specifică sudului Statelor

Unite cu ajutorul muzicii, cântând gospel la biserica Elkhorn Baptist și îmbrățișând influențele unor muzicieni precum Blind Lemon Johnson sau T-Bone Walker. Crescut de bunică și lucrând pe plantațiile de bumbac din Mississippi, King și-a croit un parcurs demn de stereotipul visului american, o adevărată poveste de „rags to riches”, în care talentul și determinarea l-au transformat într-un mesager imbatabil al culturii Statelor

Unite. Riley a devenit ulterior Blues Boy King, un nume de scenă primit în anii ’40, în timp ce lucra la WDIA, primul post de radio din țară cu specific integral afro-american. Se pare că noul nume nu a avut impactul brutal al transformării lui Reginald Kenneth Dwight în Elton John sau al metamorfozării lui Farrokh Bulsara în Freddie Mercury, însă blues-ul a fost atât de întipărit în personalitatea lui B. B. încât nu este de mirare că acesta l-a integrat în propriul nume pentru următorii 60 de ani.

Având originile în secolul XIX, blues-ul a îmbinat estetici specifice culturii afro-americane cu cântece de plantații și muzica religioasă, punând accent pe improvizație și tehnica call and response. Astăzi, putem auzi elemente ale genului în jazz, rock, R&B sau rock and roll, fără însă ca acesta să își piardă identitatea. Nu de alta, dar faimoasele note triste (trepte ale gamei majore care apar coborâte cu un semiton și care oferă scării muzicale o dualitate major-minoră) au fost popularizate de King prin diverse tehnici ale chitarei electrice, precum vibrato sau bending. Chitarist extrem de original, King și-a denumit toate chitarele Lucille, aducând un omagiu femeii care i-a făcut pe doi dintre spectatorii unui concert de-al său din Arkansas să înceapă o încăierare de zile mari. În urma altercației,

sala de concerte a luat foc, iar King s-a întors în flăcări să-și salveze chitara Gibson, pe care a redenumit-o ulterior Lucille, o legătură care ne poate aduce aminte atât de relația dintre Brian May (Queen) și chitara sa, Red Special, cât și de bassul Hofner al lui Paul McCartney.

„Am vrut să îmi conectez chitara la emoțiile umane. Asta face blues-ul, spune adevărul”, remarcă King, fapt evident în multiplele sale prestații. Lucille nu se pierde în haosul multor note și nici nu ne impresionează prin viteză. Lucille pare că deschide conversații cu publicul, devenind o extensie a vocii lui B. B., purtându-ne constant prin istoria tumultoasă a segregărilor și a cântecelor fredonate pe câmpurile de bumbac ale Statelor Unite. Deși nu a petrecut atât de mult timp în studio, King a transformat estetica rurală a muzicii blues într-un produs global, traversând Atlanticul și dând naștere exploziei de blues din Marea Britanie a anilor ’60. „B. B. King a fost gigantul blând al blues-ului. Te făcea să simți ca și cum inima ta era conectată la amplificator”, spune Keith Richards, în timp ce remarcă talentul acestuia de a „face chitara să cânte”.

Într-o lună în care aniversăm 100 de ani de la nașterea lui B. B. King, ne aducem aminte de figura legendară a moștenirii muzicale americane, fără de care o bună parte din muzica ultimilor 70 de ani ar fi sunat complet diferit. Original și aproape neinteresat de giumbușlucuri tehnice, B. B. King rămâne unul dintre mesagerii de top ai blues-ului și unul dintre muzicienii care au marcat în mod original muzica ultimului secol.

Piano Rocks 12 repertoriul Metallica reinterpretat simfonic

Ediția a XII-a a proiectului cultural Piano Rocks aduce pe scena sibiană un concept spectaculos, dedicat uneia dintre cele mai influente formații din istoria muzicii rock – Metallica. Evenimentul va avea loc în 26 octombrie 2025 la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” din Sibiu și promite o experiență inedită, în care puterea rockului se îmbină cu rafinamentul muzicii clasice. Ca în fiecare an, prima parte a concertului va fi dedicată unei selecții de hituri din aria rockului internațional, reinterpretate într-o formulă inedită de Monica Florescu (pian) și cvartetul 4Tune din Brașov. Partea a doua este rezervată repertoriului Metallica, într-o versiune simfonică impresionantă, interpretată de formația tribut Metallica

MASTERPIECE și

Orchestra Piano Rocks, sub

bagheta dirijorului Remus Grama.

Această ediție nu este doar un concert, ci o celebrare a moștenirii

Metallica, o întâlnire între două lumi muzicale care, împreună, creează un spectacol inedit în România. Publicul va putea asculta unele dintre cele mai iubite piese ale trupei: „Nothing Else Matters”, „The Unforgiven”, „One”, „Master of Puppets”, într-o combinație unică de orchestră, pian și forța live a formației Masterpiece, considerată cea mai apreciată trupă

tribut Metallica.

Pe lângă concert, ediția din acest an marchează două direcții noi: Piano Rocks Junior – o serie de concerte educative dedicate elevilor din școlile sibiene, menite să apropie tinerii de frumusețea muzicii și de dialogul între genuri, și expoziția de fotografie „Vin și ascult. Piano Rocks” –derulată în Piața Mare, între 26 septembrie și 27 octombrie.

„Piano Rocks a fost mereu despre fuziunea dintre lumi muzicale diferite și despre emoția pe care o generează întâlnirea acestora. Anul acesta, ne-am dorit să facem un pas mai curajos și să aducem pe scenă muzica Metallica într-o formă pe care publicul nu a mai auzit-o până acum – simfonică, dar păstrând în același timp energia și autenticitatea originalului.

Este o ediție cu adevărat specială, care marchează și o nouă etapă în istoria proiectului, prin includerea componentei educaționale și prin expoziția de fotografie. Oferim astfel comunității nu doar un concert ca în primele ediții, ci o experiență culturală completă”, este mesajul transmis de Laurențiu Străuț, organizator Piano Rocks

Marie Antoinette, un mit atemporal explorat la V&A

Născută în 1755, la Viena, a fost fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei și a împăratului Francisc I şi, la doar 14 ani, a fost trimisă în Franța pentru a se căsători cu viitorul Ludovic al XVI-lea, uniune politică menită să asigure pacea dintre marile puteri. Ajunsă la Versailles, curte regală renumită pentru eticheta rigidă și intrigi constante, tânăra s-a simțit rapid izolată. În încercarea de a-și găsi un loc într-un mediu ostil, Marie Antoinette a dezvoltat o pasiune pentru artă și modă, devenind rapid o figură influentă în mediul tinerilor creativi. Într-o perioadă în care criza economică afecta Franța, extravaganța reginei a fost însă percepută ca o insultă la adresa poporului, opulența rochiilor și podoabelor, precum și refugiul ei, Petit Trianon, în care organiza petreceri, fiind folosite de către adversari pentru a o demoniza.

Cel mai mare muzeu de arte aplicate, decorative şi design din lume, Victoria & Albert Museum (V&A) din Londra deschide pe 20 septembrie pentru publicul larg o expoziție dedicată unei figuri istorice la fel de controversată pe cât este de fascinantă, celebra regină a Franței al cărei nume a devenit sinonim cu excesul, dar și cu sensibilitatea artistică:

Marie Antoinette. Dincolo de artefactele istorice și de rochiile somptuoase, expoziția

Marie Antoinette Style ridică întrebarea... de ce, la peste două secole de la moartea ei, Marie Antoinette rămâne o prezență atât de puternică în imaginația colectivă? Răspunsul se ascunde în modul în care istoria ei a fost reinterpretată constant, transformând-o dintr-o regină detestată într-o muză atemporală.

Mitul că ar fi spus „Să mănânce cozonac!” (Qu'ils mangent de la brioche) atunci când a aflat că oamenii nu au pâine, deși complet fals, a devenit expresia supremă a percepției publice despre nepăsarea ei. Marie Antoinette a devenit ținta a mii de pamflete și satire care o acuzau de frivolitate, imoralitate și de o influență nefastă asupra soțului ei. Odată cu izbucnirea Revoluției Franceze în 1789, soarta ei a fost pecetluită, fiind executată în 1793, la vârsta de 37 de ani, doar că moartea ei nu a pus capăt poveștii, ci a transformat-o într-un mit, deoarece figura Mariei Antoinette a rămas o sursă de fascinație. Imaginea ei a căpătat însă nuanţe diferite în secolul al XIXlea, odată cu ascensiunea curentului romantic, pentru că artiștii, atrași de figura tragică a femeii care s-a confruntat cu un destin crud, au început să o portretizeze ca pe o victimă inocentă a istoriei.

Antoinetta, 2005 (Manolo Blahnik) Foto © V&A Museum

Salon, Petit Trianon | Foto © This is Versailles

În secolul XX, cinematografia a avut un rol crucial în resuscitarea mitului. Filmul Marie Antoinette din 1938, cu Norma Shearer, a prezentat-o ca pe o regină nobilă și demnă. Cu toate acestea, viziunea care a marcat definitiv percepția modernă a venit abia în 2006, odată cu filmul omonim regizat de Sofia Coppola. Pelicula a spart toate convențiile, transformând-o pe regină într-o adolescentă rockand-roll, o adevărată it-girl a secolului al XVIII-lea. Coloana sonoră, cu trupe precum The Cure și Siouxsie and the Banshees, alături de costumele şi decorurile pastelate, a creat o punte neașteptată între rococo și cultura Pop, transformând-o pe Marie Antoinette dintr-un personaj istoric rigid într-o figură cu care publicul tânăr a putut să se identifice. Această abordare a influențat masiv moda, fotografia editorială și videoclipurile muzicale, lansând un val de „antoinettism”, care a inundat cultura vizuală a anilor 2010.

Vivienne Westwood, cunoscută pentru estetica sa punk și rebelă, a reinterpretat hainele reginei cu un aer nonconformist. Moschino a folosit imaginea reginei pentru a crea colecții pline de culoare, în timp ce Chanel a integrat referințe discrete la estetica rococo în colecțiile sale clasice.

Expoziția de la V&A Londra este, așadar, o ocazie de a explora această moștenire. Printre exponate se numără piese rare, inclusiv mobilier din Petit Trianon, obiecte decorative, rochii, accesorii, portrete autentice și chiar o recreare a parfumului preferat al reginei, pentru a completa o experiență multisenzorială. Conexiunea cu prezentul se face prin costumele premiate ale Milenei Canonero și pantofii creați de Manolo Blahnik pentru filmul Sofiei Coppola, expuse alături de creații haute couture inspirate de regină. Deopotrivă victimă și vinovată, frivolă și profundă, rebelă și conformistă, Marie Antoinette continuă să fascineze, iar Marie Antoinette Style se constituie într-o explorare culturală amplă, în care nu este vorba doar despre rochii și mobilier, ci despre cum construim eroine, cum le consumăm și cum le reinterpretăm... iar Marie Antoinette rămâne, se pare, regina unei povești fără sfârşit.

Influența reginei în fashion design a început să se manifeste chiar din timpul vieții sale. Faimoasa chemise à la reine, rochia simplă din muselină albă, a devenit un simbol al modei relaxate, o precursoare a stilurilor minimaliste care aveau să apară mai târziu. Astăzi, designerii revin obsesiv la acest curent. Case de modă precum Dior, sub bagheta lui John Galliano, au transformat podiumurile în Versailles-uri moderne, cu rochii-crinoline, corsete și broderii somptuoase.

Marie Antoinette (Sofia Coppola, 2006)

Kate Moss, 2013 (Alexander McQueen, Van Cleef & Arpels, Julian) Foto © Tim Walker

Marie Antoinette, 2024 (Angelique Benicio)

CLa noi, arta devine... fapt divers „Jaful secolului”

u peste 10 ani în urmă, opinia publică internațională a fost scandalizată de furtul unor tablouri de patrimoniu dintrun muzeu din Olanda de un grup de români, care, în final, au ajuns să le dea foc undeva într-un sat din Dobrogea... aceasta e povestea adevărată ce reprezintă sursa de inspiraţie pentru Jaful secolului, lungmetraj regizat în baza scenariului reputatului cineast Cristian Mungiu (Occident, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, Bacalaureat) de către Teodora Ana Mihai, câştigătoare în 2011 a premiului Un Certain Regard la Cannes pentru debutul său, La Civil.

Filmul, care va avea premiera la noi pe 26 septembrie şi îi are în rolurile principale pe Anamaria Vartolomei, Ionuț Niculae, Rareș Andrici şi Robert Iovan, are deja în palmares patru premii internaționale, obţinute în festivalurile de la Shanghai, Sofia, Varșovia şi Tokyo, dar aceste validări impresionante ale calităţii sale nu înseamnă că Jaful secolului este destinat doar cinefililor rafinaţi, fiindcă tocmai prin natura premisei şi a explorării într-un mod accesibil şi captivant a variilor subteme

de interes general pe care le generează, acesta se adresează fiecărui om interesat să calce pragul unei săli de proiecţie. În fond, este povestea a patru colegi de liceu, care se știu din satul lor de baştină, tineri ca mulţi alţii din România contemporană, care ajung să trăiască în Vest, unii din muncă, iar alţii din şmenuri, şi doar faptul că obiectul lor de interes devine accidental arta lui Picasso sau Matisse conferă acesteia caracterul ieşit din comun.

Când Natalia (Anamaria

Vartolomei), fosta premiantă a clasei, responsabilă și muncitoare, care a trebuit să treacă peste greutăți crescând singură, este agresată într-un club din Țările de Jos, Iță (Rareș Andrici), hoţ cu sacoşa de rafie şi smardoi provincial care se visează gangster, manipulativ și violent, îl convinge pe soţul acesteia, bonomul Ginel (Ionuț Niculae), că e dreptul lor să se răzbune şi, sătui să fie tratați de societatea occidentală ca migranți... cetățeni de mâna a doua, cei trei sustrag tablouri în valoare de peste 20 de milioane de euro. Mai departe, însă, lucrurile se complică într-o direcţie dramatică, deopotrivă pentru persoanele implicate, cât și pentru acele repere ale culturii şi civilizației pe care le manipulează. După cum spune realizatoarea filmului...

„Cu degetul pe rănile ambelor lumi, Jaful secolului vă invită pe tărâmul său unic - tragic din punct de vedere umoristic, absurd din punct de vedere paradoxal și realist din punct de vedere deranjant - stârnind dezbatere și, sper, reflecție”.

Le Royaume, lungmetrajul de debut al lui

Julien Colonna, va avea premiera în România în 26 septembrie și aduce pe marele ecran o poveste intensă despre legături de sânge și luptă pentru supraviețuire într-o Corsică tensionată, la mijlocul anilor ’90. În centrul narațiunii se află Lesia, o adolescentă de 15 ani, care este smulsă din viața ei obișnuită și trasă într-un univers dur al clanurilor și al violenței, după ce tatăl ei devine ținta unei răfuieli sângeroase. Filmul combină un road movie încărcat de tensiune cu o dramă familială profundă, explorând teme precum loialitatea, pierderea și supraviețuirea.

„LE

ROYAUME”

Corsica, legături de familie și clanuri mafiote, într-o dramă veridică

Povestea urmărește relația dificilă și fragilă dintre Lesia (Ghjuvanna Benedetti) și tatăl ei, Pierre-Paul (Saveriu Santucci), liderul unui clan aflat în declin. După un atac care le schimbă viața, cei doi pornesc într-o fugă prin peisajele sălbatice ale insulei, printr-un teritoriu marcat de violențe între clanuri, în timp ce încearcă să-și păstreze legătura. Pe măsură ce trecutul și secretele ies la iveală, tensiunea crește, iar lupta pentru supraviețuire devine tot mai acerbă.

Regizorul Julien Colonna, fiul celebrului mafiot corsican JeanJérôme Colonna - supranumit

ultimul „godfather” al Corsicii, o legendă a lumii interlope cunoscut pentru o viață marcată de răzbunări sângeroase și o influență imensă asupra mafiei locale - aduce o perspectivă personală și autentică în Le Royaume. Colaborarea cu co-scenarista Jeanne Herry a dus la o poveste inspirată din experiențele lui, în care naturalețea interpretativă, inclusiv a actorilor neprofesioniști, amplifică senzația de veridicitate. Protagoniștii Ghjuvanna Benedetti, studentă și pompier voluntar, și Saveriu Santucci,

ghid montan, contribuie la acest realism aparte. Astfel, Le Royaume evită clișeele genului și oferă o explorare profundă a unui univers rar accesibil cinematografic. Regizorul a mărturisit că a dorit să surprindă relația dintre un tată și fiica lui, care fug împreună și încearcă să se înțeleagă și să se iubească, ridicând întrebarea esențială: ce înseamnă să fii părinte întrun context ca acesta?

Le Royaume nu este doar un thriller de familie, ci și o explorare profundă a legăturilor care ne definesc și a alegerilor ce ne modelează destinul. Prin realismul său autentic și povestea încărcată de tensiune, filmul ne aduce față în față cu complexitatea dragostei și a loialității în condiții extreme.

Julien Colonna reușește să transforme o istorie personală într-o experiență universală, captivantă și profund emoționantă.

A Gentleman in Moscow Sau când cartea trebuia

pace

Deși îmi fusese în repetate rânduri recomandată de diverse persoane în a căror părere am încredere, din varii motive, am tot amânat lectura cărții A Gentleman in Moscow, de Amor Towels: ba citeam altceva, ba nu aveam vreme sau pur și simplu am considerat că nu era momentul. Dar iată că odată cu venirea verii, printre primele obiecte care și-au găsit locul în rucsacul pe care l-am purtat pe umăr prin diversele escapade din ultima lună a fost chiar volumul cu pricina. Și, ca de obicei, primul gând după ce am devorat-o în doar câteva zile a fost: „oare au făcut ăștia serial?” Răspunsul la întrebare urma să se dovedească în primă instanță o sursă de reală surpriză și plăcere, ca mai apoi, după vizionarea efectivă a câtorva episoade, un real regret.

Serialul, ce poate fi urmărit pe Paramount+, îl are ca personaj principal pe Contele Alexander Rostov, un aristocrat care, după Revoluția rusă, este exilat să locuiască pe viață într-un hotel din Moscova. În rolul protagonistului a fost distribuit Ewan McGregor, care aduce cu sine șarmul, candoarea și autenticitatea cu care ne-a obișnuit și până aici totul părea să fie chiar bine.

Firul narativ al serialului este aproape identic cu cel din carte, cu câteva mici excepții, care sunt normale pentru o adaptare, iar atmosfera și ritmul cărții sunt foarte iscusit transpuse pe micul ecran, în timp ce imaginea și scenografia sunt aproape exact așa cum mi le imaginam când citeam. Doar că lucrurile bune pe care le pot spune despre serial se termină aici.

distribuției. Towels are o eleganță și o delicatețe cu care reușește să descrie fiecare personaj pe care alege să îl prezinte. Poate m-aș duce într-atât de departe încât să spun că fiecare membru al staff-ului hotelului Metropol ajunge să pară un membru al unei familii mai mari, din care ajungi să faci și tu, cititor, parte. Lucru care este departe însă de a fi transpus și în serial. Oricât aș vrea să mă feresc de dezbaterea pe teme de rasă - și nu vreau să intru în identity politics - un lucru e foarte simplu: la 1920, în Rusia, perioada în care se desfășoară romanul, persoanele de culoare erau într-un număr infim, spre deloc. Producătorii au dat la o parte aceste dovezi istorice și uite cum dragul nostru Conte Rostov este înconjurat de mai mulți actori care pare că sunt acolo mai mult ca să bifeze Paramount+ niște căsuțe de politically corectness decât să respecte realitatea.

Pe cât de bine este ales McGregor, pe atât de slabă este restul

Și chiar dacă am reușit să trec peste asta, din păcate, restul serialului este departe de a fi vreo reușită. N-are nici măcar 10% din stilul și eleganța cărții lui Towels, este sec și de duzină și m-a făcut pentru a suta mia oară să ajung la aceeași concluzie: trebuia să lase carte în pace.

Restaurant, cârciumă, bar, bodegă...

Cu toate că par sinonime, cel puțin luate câte două, nu prea-s. Mulți le folosim ca fiind echivalente, unii preferă să nu estompeze din prețiozitatea oarecum implicită a restaurantului și să-l alinte cârciumă, alții fac distincția clară între un wine-bar simandicos și birtul de la piață. Dar, pe lângă toate aceste finețuri lingvistice, parcă mai există o diferență majoră. Timpul de petrecut în locandă. Iar textul acesta este prilejuit de nenumărate indignări pe care le-am tot citit și auzit în ultima vreme cu referire la faptul că unele locuri unde ți se gătește și ești servit la masă au impus timpi stricți pentru rezervări. O oră jumătate sau cinci, funcție de fiecare. Și valul de nemulțumire e pe trend ascendent. La asta poate a contribuit și expresia împământenită: vezi că acasă nu-i ca la cârciumă, cu sensul că nu faci chiar ce vrei (culmea, acasă sunt regulile mai stricte) și nici nu ești servit. Prin urmare, mai trebuie să pui mâna să mai strângi sau să speli o farfurie, să strângi firimiturile sau să duci gunoiul.

Timpii optimi de petrecut în astfel de locuri diferă de la caz la caz. Dar NU NI SE CUVIN doar pentru că suntem acolo și că plătim. Pentru că există limitări în plată. Costul unei farfurii cu mâncare și a unei beri nu-i totuna cu cel de închiriere exclusivă a spațiului. Ar trebui să înțelegem că nu putem trage de un șpriț câteva ore la restaurant, deși unele cârciumi acceptă. Restaurantul are menirea principală și de a servi mâncare. Tot de acolo face și profitul. Și nu mănânci ca la nuntă, decât dacă ești acolo la o nuntă - și asta-i altă mâncare de pește. Dacă, după ghiftuială, vrei să continui agreabilele discuții cu comesenii ar trebui să vă mutați într-un loc dedicat: barurile. Acolo e locul unde se bea, dar să ținem cont că și la birtul din colț mai sunt ușuiți clienți care fie tărăgănează, fie nu mai fac față alcoolului.

La restaurant, după desert, dacă mai comandați o sticlă de vin, pur și simplu există potențialul să văduviți bussinesul de vânzarea unor porții de mâncare altora. Și, repet, restaurantul se ocupă în principal cu mâncarea. Alocarea a, să spunem, două ore pentru o masă de patru clienți este cât se poate de rezonabilă. Nu e nici fast service, nici mult prea îndelungat service. Sunt sigur că la o distanță convenabilă chiar și pentru plimbare găsiți un bar liniștit sau un pub sportiv unde să vedeți și meciul. Mă refer la cam toate restaurantele, dar în special la cele mici. Cu câteva mese sau cele cu meniuri de degustare și paring. Acolo chiar se simte faptul că prin eliberare, apare o masă în plus. Și nu uitați, HoReCa era cam pe butuci, iar din august e și mai greu.

Identitate locală culinară

Consumarea hranei locale aduce numeroase efecte pozitive, mai ales atunci când se pune accent pe produsele de sezon. Beneficiile se regăsesc în economie, sănătate și comunitate, dar și în păstrarea biodiversității, protejarea peisajului cultural și combaterea schimbărilor climatice. În plus, există încă trei dimensiuni esențiale care influențează direct viața noastră. Mai întâi, mâncarea locală contribuie semnificativ la formarea unei identități naționale, regionale sau cel puțin zonale, în special acolo unde comunitățile sunt etnografic compacte. De pildă, păstorii din Mărginime sunt recunoscuți pentru burduful de munte și telemeaua de Sibiu, sașii pentru turnurile destinate slăninii și cârnaților, iar maghiarii din Valea Calvei pentru turta dulce. Astfel s-a conturat imaginea României drept țară a ciorbelor și a mămăligii, așa cum italienii sunt asociați cu pastele, iar ungurii cu gulașul. Bucatele definesc identitatea unui popor, dar în același timp

creează punți între comunități, fără a fi nevoie de traducere, ci doar de gust. La masă, prietenia culinară funcționează exemplar. În plus, tendințele actuale din turism, centrate pe gastronomie, susțin păstrarea acestor particularități culturale și teritoriale.

Privind la scară globală, hrana devine un liant între oameni foarte diferiți și atinge teme sensibile, transformându-se într-o veritabilă formă de politică internațională. Un exemplu grăitor este mișcarea Slow Food, activă în peste 160 de țări și considerată cea mai amplă mișcare politică mondială. Ați fi crezut că alegerea de a mânca local înseamnă, de fapt, un act de activism? Totuși, exact aceasta este realitatea.

În cele din urmă, hrana locală se dovedește a fi și un mijloc de educație pentru populația din zone mai puțin prospere, prin programe dedicate creșterii calității produselor, îmbunătățirii igienei și deschiderii unor noi perspective de carieră. Până la urmă, devenim ceea ce mâncăm, nu-i așa?

r areș cojoc & Andreea m atei, nr. 1 mondial, concurează la Sibiu

Transylvanian Grand Prix, eveniment de excepție aflat sub egida WDSF, revine în 2025 cu ediția aniversară de 10 ani, marcând un moment istoric pentru dansul sportiv. Între 31 octombrie și 2 noiembrie, peste 2.000 de sportivi

din întreaga lume vor celebra eleganța, pasiunea și performanța pe ringul de dans. Evenimentul debutează vineri, 31 octombrie, cu DSE Team Challenge Cup, un moment plin de energie și spirit de echipă. Sâmbătă, 1 noiembrie, urmează ziua de vârf, cu World Open Latino și Campionatul Mondial de Adulți Standard. Seara aduce în primplan perechea numărul 1 mondial, Rareș Cojoc & Andreea Matei, care vor lupta pentru titlul suprem acasă. Duminică, 2 noiembrie, competiția continuă cu World Open Standard, precum și cu două campionate mondiale de prestigiu: Campionatul Mondial de Junior II Latino și Campionatul Mondial de Profesioniști 10 Dansuri. Transylvanian Grand Prix 2025 reunește peste 60 de oficiali internaționali din peste 35 de țări și 50 de arbitri și oficiali români, asigurând un nivel ridicat de profesionalism și corectitudine.

Ramada by Wyndham Sibiu

cine sunt tinerii care au făcut spectacol pe strada m itropoliei?

În cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, Sibiul a fost martorul unei demonstrații spectaculoase de patinaj viteză pe role, oferită de tinerii sportivi talentați ai Societății de Patinaj Sibiu. Strada Mitropoliei s-a transformat, pentru câteva ore, într-un traseu al performanței, iar trecătorii au

avut ocazia rară de a vedea de aproape eleganța și viteza acestui sport urban, practicat la nivel de performanță chiar în orașul lor. Societatea de Patinaj Sibiu funcționează în cadrul Clubului Sportiv Școlar și a devenit, în ultimii ani, un adevărat centru de excelență în patinajul viteză pe role. Sub îndrumarea unor antrenori dedicați, Cristina Andrei și Ion Armenciu, clubul formează generații de sportivi care impresionează prin rezultate și disciplină. Printre cei mai cunoscuți sportivi se numără Anastasia Băcilă și Vlad Popa, multipli campioni naționali, recunoscuți pentru viteza și tehnica lor impecabilă. Ambii au obținut numeroase medalii în competiții naționale și internaționale. Pentru tinerii care iubesc sportul, patinajul pe role poate fi mai mult decât un hobby – la Sibiu, poate deveni un drum spre performanță.

Radu Neguț

La 10 ani de la înființarea FC Hermannstadt - FCH, vorbim cu Radu Neguț, directorul sportiv al clubului, despre identitatea echipei sibiene, susținerea comunității și așteptările pentru noul sezon.

FCH aniversează 10 ani. Cât de important e pentru Sibiu să aibă o echipă de fotbal la acest nivel?

E un moment important pentru club și, cred eu, o confirmare că FC Hermannstadt a devenit deja parte din comunitatea locală. Dacă ne uităm pragmatic, nu sunt multe evenimente cu acces pe bază de bilet în Sibiu care să adune 4.000, 5.000, uneori chiar 10.000 de oameni în același loc. Avem multe festivaluri și activități culturale, dar cele mai multe sunt cu intrare liberă. La meciuri, oamenii trebuie să plătească pentru a fi acolo, ceea ce arată clar că fotbalul contează și că echipa este cu adevărat parte din viața orașului.

Cum gestionezi presiunea din partea suporterilor și a presei în momentele mai puțin bune ale echipei?

Presiunea face parte din fișa postului atunci când lucrezi în sport. E ceva normal și trebuie să știi să o gestionezi. Dacă vorbim strict despre echipa noastră, însă, nu aș spune că simțim acel tip de presiune care există la cluburile mari. Unul

INTERVIU

dintre motive e faptul că ne aflăm într-un oraș foarte civilizat, cu un public pe măsură. Am trecut prin perioade în care am pierdut meciuri, chiar mai multe la rând, dar nu am avut parte de reacții violente sau de jigniri din partea suporterilor. Cred că asta spune multe despre nivelul de civilizație al orașului și al suporterilor noștri.

Ce crezi că trebuie să aibă un club ca FCH pentru a rămâne stabil în Liga 1 pe termen lung?

Cred că stabilitatea, din toate punctele de vedere, e esențială — și, din fericire, e ceva ce am avut și avem la Sibiu. Sigur, apar mereu modificări în lot, dar asta face parte din profilul clubului: promovăm jucători și îi vindem. Ideal ar fi să-i putem păstra pe toți și, în câțiva ani, să ne luptăm pentru obiective mai mari, însă realitatea de azi e că, pentru a menține această stabilitate, clubul are nevoie și de venituri din transferuri. Ne mândrim cu faptul că suntem un club care a vândut foarte bine. Asta spune ceva și despre calitatea muncii noastre: nu doar că formăm jucători buni, ci și că avem o strategie sustenabilă. Cei care lucrează în fotbal știu cât de importante sunt resursele financiare, pentru că, practic, ai nevoie de bani în fiecare zi. Revenind la întrebare, cu fiecare sezon petrecut în Liga 1, punem o nouă cărămidă la identitatea clubului. Fiind un club relativ tânăr, e foarte important să ne construim o identitate solidă, pe termen lung.

Cum au decurs pregătirile pentru noul sezon și ce așteptări ai de la acest an competițional?

Pregătirile au decurs bine, ca de fiecare dată. Ne dorim din suflet să putem repeta parcursul din sezonul trecut — chiar dacă începutul a fost dificil, finalul a fost unul foarte frumos pentru noi. Sigur că ar fi fost ideal să câștigăm Cupa României, dar nici să câștigi play-out-ul și să ajungi în finala Cupei nu e deloc simplu. Bineînțeles că ne dorim mai mult, cu toții. Dar trebuie să rămânem și realiști. Important e să aspirăm mereu la mai mult.

Descoperă cursurile de înot la Aria Sibiu –performanță și siguranță

Înotul este una dintre cele mai complexe și benefice forme de activitate fizică, recomandată la orice vârstă. La Aria Sibiu, cursurile de înot sunt concepute pentru a oferi participanților siguranță, progres real și o experiență plăcută într-un mediu modern și profesionist.

Fie că vorbim despre copii care fac cunoștință cu apa sau despre adulți care doresc să învețe sau să

își perfecționeze tehnica, programele noastre sunt structurate pentru a răspunde fiecărui nivel de pregătire. Instructorii dedicați asigură o abordare personalizată, iar bazinele încălzite și dotările de ultimă generație creează condiții ideale pentru antrenament și relaxare.

Tipuri de cursuri disponibile

 Înot copii – cursuri de grup (10-12 participanți)

8 ședințe – 570 RON

 Înot adulți – cursuri de grup (3-5 participanți)

8 ședințe – 800 RON

 Înot adulți – cursuri individuale (1-2 participanți)

8 ședințe – 1050 RON

De ce Aria Sibiu?

 Instructori calificați, cu experiență în predarea

înotului pentru toate vârstele

 Programe adaptate nivelului și obiectivelor fiecărui cursant

 Grupuri restrânse pentru atenție și progres individualizat

 Condiții excelente, bazine moderne și atmosferă sigură

Înotul contribuie la o dezvoltare armonioasă, îmbunătățește condiția fizică și oferă o modalitate relaxantă de a face mișcare. La Aria Sibiu, transformăm fiecare lecție într-o experiență valoroasă, cu rezultate vizibile și satisfacția progresului.

Înscrieri și informații

Aria Sibiu – Șoseaua Alba Iulia Nr. 100, Sibiu - 0729 660 010

Aria Cisnădie – Str. Măgurii Nr. 200, Cisnădie - 0725 609 305

Înscrie-te acum la cursurile de înot Aria și descoperă beneficiile unei activități care îmbină sănătatea, echilibrul și plăcerea de a fi în apă.

Arta invizibilului și știința spațiului

De-a lungul mileniilor, feng shui a fost înțeles ca o artă subtilă a echilibrului, născută din observația atentă a naturii și a interacțiunii dintre om și mediul său. Dincolo de simbolurile cu care este adesea asociat, acest sistem constituie însă și o știință a spațiului, bazată pe calcule, orientări cardinale și structuri bine definite. În prezent, feng shui își regăsește locul în arhitectura contemporană nu ca ornament decorativ, ci ca un instrument de proiectare ce poate optimiza relația dintre construcție, context și calitatea vieții.

Cu rădăcini în China antică, feng shui a evoluat din simple observații intuitive asupra peisajului într-un sistem riguros, articulat pe reguli măsurabile și pe o înțelegere a ciclurilor naturale. Scopul său este acela de a integra clădirea într-un echilibru dinamic cu mediul: lumina soarelui, direcția vântului, formele terenului sau prezența apei. În arhitectură, principiile feng shui se aplică încă din faza de concepție, influențând alegerea amplasamentului, orientarea construcției și organizarea volumelor, pentru ca locuirea să fie nu doar funcțională, ci și armonioasă. O construcție nu există niciodată izolată. Ea intră inevitabil într-un dialog cu vecinătățile naturale și construite, cu relieful, vegetația, infrastructura și reperele arhitecturale.

Integrarea în acest context nu înseamnă simplă conformare tehnică, ci presupune o sinteză între raționalitatea calculului și sensibilitatea estetică. Respectarea proporțiilor, a materialității și a logicii spațiale conduce la o prezență coerentă, capabilă

să se înscrie firesc în peisajul existent. Astfel, arhitectura devine nu doar exercițiu tehnic, ci și expresie culturală, un mod de a articula relația dintre loc, comunitate și percepția vizuală.

Din această perspectivă, armonizarea interiorului și exteriorului reprezintă un principiu central. O casă nu poate fi înțeleasă ca o simplă acumulare de volume și finisaje, ci ca un organism unitar, în care fiecare detaliu are o funcție și o semnificație. Feng shui aduce aici un cadru interpretativ care sprijină logica funcționala: analiza atentă a orientării și a circulațiilor permite definirea unor spații potrivite pentru fiecare funcțiune. Alegerea accesului principal, decizia de a introduce suprafețe vitrate ample sau de a consolida anumite zone prin pereți masivi, poziționarea unui șemineu ori a altor elemente de accent nu sunt gesturi întâmplătoare, ci rezultatul unei gândiri care caută echilibrul dintre deschidere și protecție, dintre transparență și stabilitate.

DESIGN/ ARHITECTURĂ

Prioritatea o constituie întotdeauna organizarea funcțională: camera de zi ca spațiu central al vieții familiale amplasate într-o zonă care să susțină activitățile dinamice, dormitoarele ca zone de intimitate amplasate în spații favorabile relaxării, circulațiile ca trasee de legătură ce pot susține fluxuri de energie și coerență vizuală. Ulterior, se stabilesc paletele cromatice și de tipologii de materiale, prin care se modelează atmosfera fiecărui spațiu. Culorile calde pot stimula convivialitatea, în timp ce nuanțele reci induc liniște și introspecție. În completare, obiectele și accentele decorative – fie ceasuri cu pendul, plante sau corpuri de iluminat – nu sunt doar adaosuri estetice, ci instrumente subtile de amplificare a efectelor dorite.

Selecția materialelor de finisare reprezintă o altă etapă importantă. Texturile și suprafețele comunică printr-un limbaj senzorial: lemnul transmite căldură, piatra sugerează stabilitate, metalul evocă rigoare, iar sticla deschidere și transparență. Combinarea lor

echilibrată conferă spațiilor autenticitate și confort, adaptate atât la funcțiune, cât și la caracterul locului.

Un aspect adesea neînțeles este că aceste recomandări nu implică utilizarea unor elemente tradiționaliste asiatice. Feng shui poate fi aplicat în arhitectura contemporană fără a apela la simboluri vizuale exotice. El funcționează ca un set de reguli universale privind organizarea spațiului și relația acestuia cu mediul, reguli perfect compatibile cu limbajul modern al arhitecturii.

Proiectele realizate de Imagoo Design ilustrează exemple de armonizare între materiale și palete cromatice atent alese. Fiecare spațiu reflectă echilibrul dintre funcționalitate și estetică, demonstrând cum texturile și culorile pot defini atmosfera unei locuințe contemporane.

În concluzie, integrarea principiilor feng shui în proiectarea actuală nu presupune imitație stilistică, ci o înțelegere mai profundă a relației dintre om și spațiu. Printr-o abordare atentă și sensibilă, calculul rațional se îmbină cu subtilitatea estetică, rezultând o arhitectură care oferă atât funcționalitate, cât și echilibru. Un proiect reușit presupune colaborarea cu specialiști în fiecare etapă: calcul feng shui realizat de un consultant certificat, proiectare și zonificări gândite de arhitect, iar amenajarea interioară coordonată de arhitect, designer sau decorator acreditat, pentru rezultate durabile și armonioase. O astfel de construcție devine expresia unei armonii autentice, în care interiorul și exteriorul, contextul natural și nevoile umane converg într-un ansamblu coerent, durabil și profund contemporan.

Texturi și culori în sezonul rece Trenduri tomnatice

Pe ce peron sosește oare anul acesta toamna? Are să se lase așteptată, să aibă vreo întârziere trenul? Vine cu bagaje multe? Ploi, poate? Covor de frunze desprins din compunerile de la școală? Despre capriciile toamnei de anul acesta încă nu știm, dar am aflat câte ceva din ce are să aducă în bagaj, și anume: trendurile de toamnă.

Am observat încă de la începutul acestui an că întoarcerea spre trecut este pregnantă prin excelență la nivelul multor domenii, moda fiind unul dintre ele. De la Paris la New York și în alte capitale în care aceasta își lasă amprenta, prezentările de podiumuri exhibă spiritul de conservare și dorința de transformare – acele atitudini fundamentale ale omului. Astfel că pentru sezonul rece de anul acesta, designerii propun o întoarcere spre opulență, lux, dar și o reconectare cu natura și o îndreptare spre sustenabilitate. Pentru astăzi, vă dezvăluim câteva piese, culori și texturi pe care toamna le-a pus în bagaj pentru când are să ajungă, în ritmul său, pe peronul din Gara de Nord.

Nostalgie eclectică

Influențele din anii ’80, dar și de la începutul anilor 2000 revin în lumina soarelui de toamnă. Umeri supradimensionați, pantaloni evazați, imprimeuri grafice sunt mixate alături de topuri transparente, pantaloni cu talie joasă și accesorii funky. Peste acestea, sunt adăugate imprimeurile retro, precum polca dots, pe care le-am văzut a fi preferatele sezonului cald, dar și clasicul

Fusta

până

la genunchi

Deși avem tendința de a asocia fustele cu lunile de vară, ele sunt ideale inclusiv pentru sezonul rece, grație arhicunoscutului layering. Astfel că toamna aceasta, fustele până la genunchi revin într-o varietate de combinații, culori și croieli. Regăsim un tango între croieli de tip creion, evazate sau plisate și materiale precum piele, denim, tricot, satin sau lână. Fustele pot fi purtate cu un pulover oversized, cămașă și curea lată în talie, o jachetă scurtă, la care putem adăuga cizme până la genunchi sau pantofi de tot soiul, căci lista pentru aceștia din urmă este lungă.

Și denimul e o artă

Expresiv și experimental, denimul trece drept o piesă centrală a acestui an. Designeri precum Balenciaga sau Loewe propun reinterpretări ale acestuia, precum: tivuri asimetrice, cusături expuse, decupaje creative, denim în două culori și noi croieli. Puteți opta pentru o ținută formată exclusiv din denim, completată de accesorii supradimensionate, o pereche de jeans căreia i se alătură un blazer oversized sau o fustă până la genunchi din denim, împreună cu un pulover.

All eyes on your jewelry

Cum vă dezvăluiam la început, toamna și-a croit drum spre opulență, punându-și în bagaj bijuterii care ies în evidență și care își doresc ca privirea să fie îndreptată asupra lor. Astfel, remarcăm prezența cerceilor supradimensionați, în forme abstracte, pandantive geometrice, brățări late, purtate în perechi sau broșe metalice. Vă recomandăm să lăsați bijuteriile de acest fel să fie piesa centrală a ținutei, optând în completarea ei pentru un outfit minimalist.

Curele!

Apuse sunt vremurile în care rolul curelei era strict funcțional. În prezent, ele pun în valoare silueta și completează ținuta. Le regăsim în forme diverse: late, cu aplicații metalice, din materiale precum: catifea, denim, sfoară împletită, piele ecologică. Integrate în ținute, se pot pune deasupra unui palton pentru a marca talia, deasupra sacourilor sau rochiilor, purtate cu fuste sau cămăși.

În materie de culori, Pantone favorizează o paletă cromatică ce îmbină nuanțele familiare și specifice anotimpului cu nuanțe vibrante și contemporane. Astfel, vom observa o contopire de maro decadent ce denotă candoare, portocaliu și verde reconfortant, care contrabalansează cu tonuri de roșu, violet sau albastru îndrăzneț. De asemenea, ies din bagajul tomnatic și culorile opuse purtate în aceeași ținută, accentul pe un singur ton – precum un look monocrom, dar și combinația metalic - pământiu. Observăm, deci, un sezon al contrastelor îndrăznețe, unde culorile sunt o formă propice de expresivitate. Firește, tendințele, fie ele în materie de fashion, beauty, tehnologie ar trebui privite drept o sursă de inspirație, un instrument pentru redescoperire și creativitate. Deși, de-a lungul timpului, tendința a fost de a le vedea drept un reper imperios necesar de urmat, care adesea provoacă frustrare, noi vă recomandăm să le priviți printr-o lentilă ludică, ce vă oferă oportunitatea de a explora propriile preferințe. Alegeți întotdeauna ce vă place, ce vi se potrivește, dar rămâneți deschiși la noutate – uneori poate fi surprinzătoare și plăcută prin excelență.

Pentru Berbeci, prima jumătate a lunii octombrie este despre răbdare și maturitate. În dragoste, se cere mai multă înțelegere decât dorința de a avea dreptate. Graba poate aduce pierderi, așa că este important să analizezi fiecare detaliu.

Racii au de stabilit granițe clare. Este de evitat rolul salvatorului. Trebuie să învețe să spună „nu” acolo unde nu mai este benefic.

Sănătatea emoțională va fi în prim-plan, iar micile probleme fizice pot reflecta tensiuni interioare.

Balanțele simt nevoia de claritate și sinceritate. Tensiunile ascunse ies la suprafață și cer discuții mature. Rezultatele contează mai mult decât impresiile. Corpul cere odihnă și mai puțină agitație socială.

Capricornii vor simți că realizările exterioare nu mai sunt suficiente. Apar oportunități importante, dar ele trebuie aliniate cu valorile personale. Echilibrul vine din exprimarea deschisă a nevoilor.

Taurii se vor confrunta cu situații instabile care le vor testa adaptabilitatea. Relațiile cer comunicare clară, nu presupuneri. Sănătatea va fi influențată de stres, așa că trebuie găsit timp pentru relaxare și rutină echilibrată.

Leii vor fi puși în situații care cer mai mult decât carismă. În relații, e timpul pentru discuții profunde.Consecvența și disciplina sunt cheia succesului. Este important să ne îdreptăm atenția spre echilibrul dintre odihnă și efort.

Scorpionii se confruntă cu introspecții puternice. Nu forța schimbările – unele lucruri trebuie lăsate în urmă. Informațiile noi îți pot deschide oportunități. Sănătatea emoțională cere eliberarea de poveri care nu îți aparțin.

Vărsătorii vor fi plini de planuri cu implementari concretă. Unele legături se încheie, altele se adâncesc. Banii cer mai multă disciplină, iar sănătatea poate fi afectată de lipsa unui program clar.

Gemenii vor resimți nevoia de concentrare. În dragoste, sinceritatea este esențială. Trebuie evitată suprasolicitarea mentală. Odihna devine o resursă prețioasă.

Pentru Fecioare, octombrie este o lună de reorganizare. Relațiile arată cine este cu adevărat alături de tine. Este important să fi atent de ce fel de oameni te înconjoară și ce obiceiuri nu au un efect de epuizare.

Săgetătorii au de învățat lecția organizării. Conversațiile amânate trebuie abordate. Un proiect vechi poate prinde viață dacă ești consecvent. Rutina și îngrijirea de bază sunt esențiale pentru echilibru.

Peștii resimt o sensibilitate accentuată. Fii sincer cu ceea ce te epuizează, creativitatea este la cote maxime, dar trebuie pusă în practică. Limitează efortul emoțional și oferă-ți mai mult timp pentru tine.

Berbec Capricorn

Vărsător

Pești

Balanță

Scorpion

Săgetător

Rac

Taur Leu

Fecioară

Gemeni

Mihai Mocanu

Mihai Mocanu are 24 de ani, este originar din Brăila și a ajuns la Sibiu în plină pandemie. A urmat studiile de licență și masterat în teatru la Universitatea „Lucian Blaga”, iar în prezent este actor angajat al Teatrului Național „Radu Stanca”. Poate fi văzut pe scena Naționalului în spectacolul „Nunta însângerată”, în regia lui Hunor Horvath, care se joacă în 14 octombrie, de la ora 19:00. Pe lângă actorie, Mihai este magician și fondator la „Vorbesc în public” (vorbescinpublic.ro), unde oferă traininguri, consultanță și mentorat pentru oricine dorește să devină un vorbitor eficient și sigur pe sine.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru

cultură, teatru, liniște, mâncare bună și evenimente care te țin activ și te scot din zona de confort.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI

SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Teatrul Național „Radu Stanca”, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului și Orașul de jos pentru arhitectură.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI

SIBIUL Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu - FITS. Pentru mine a fost primul festival cu care m-am întâlnit când am ajuns la Sibiu. Era fix după pandemie și pentru mine a rămas și este ceva special.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Toată această structură, cu un vibe medieval, împletită armonios cu elemente de cultură modernă.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI

Nu sunt fan mâncare tradițională, dar garantez pentru ciorba de afumătură în pâine.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O

GĂSEȘTI Personal, când vreau să merg la sigur, merg la Kon Tiki.

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE

SIBIULUI Oameni cunoscuți de care dau la fiecare pas.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Dealul Gușteriței.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE

REVITALIZATE Zone din cartierele mărginașe și unele hale industriale.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Artă – Cultură – Liniște.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Îi lipsește un strop de joacă nocturnă, dincolo de liniștea clasică din zi.

DISTRACȚIE LA SUPERLATIV!

CUMPĂRĂ BILETE ACUM!