Telefon: (03) 9663 5120 romanianstpeterandpaul@gmail.com
pag 3
Pastorala Prea Sfintitului Mihail
pag 6
Galeria Marilor Duhovnici
Parintele Calciu si demonstratia ca HRISTOS A ÎNVIAT!
pag 8
Ce simboluri cuprinde icoana Învierii
Domnului – Anastasis?
pag 11
Am fost pelerini pe drumul spre Înviere –Hristos a Înviat!
pag 12
Sfintele Pasi si Saptamana Luminata
Parintele Teofil Paraian
pag 13
Tanarul Ortodox
Noaptea din Grădina Ghetsimani
Parintele Ioan-Florin Florescu
pag 13
Din activitatile Parohiei
pag 23
Anunturi Parohiale
Pastorala la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024
Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să ne apropiem de Hristos Euharistic care ne încredințează zicând: “Eu sunt Învierea și Viața”(In.11,25).
† MIHAILCU HARUL LUI DUMNEZEU
EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMANE A AUSTRALIEI SI NOII ZEELANDE
Preacucernicilor preoți și tuturor binecredincioșilor creștini din eparhia Noastră, Har, milă și pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la Noi părintești binecuvântări.
Iubiți credincioși și credincioase, Hristos a Înviat!
În această zi a Învierii Domnului nostru
Iisus Hristos tresaltă inima noastră de bucurie lăuntrică iar sufletul nostru se umple de pace când auzim troparul Învierii cântându-se: „Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindule”.
În timpul Postului Mare și în Săptămâna Mare în mod special, Biserica prin slujbele rânduite, ne povățuiește și ne îndeamnă la pocăință și la rugăciune precum și la săvârșirea virtuților. Credinciosul este chemat să aducă roade vrednice de pocăință, iar aceasta este ilustrată în Sfânta Evanghelie de smochinul neroditor. Atunci când Domnul “ se întorcea în cetate, I-a fost foarte foame. A văzut un smochin lângă drum și S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, și i-a zis: „De acum încolo în veac, să nu mai dea rod din tine! Și pe dată smochinul s-a uscat” (Mt. 21, 18-20) .
În plan spiritual, flămânzirea Domnului este o dorință de împlinire a voii lui Dumnezeu Tatăl, căci El însuși zice : ,,Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui ” (In. 4, 33-34).Cu alte cuvinte, se arată în aceasta, preocuparea Domnului Iisus
cu frică și cutremur, și nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor. Și merg înaintea Lui cetele îngerești, cu toată căpetenia și puterea, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, fețele acoperindu-și și cântând cântarea Aliluia”.
Cunoscând cele ce vor urma cu grabă, precum și tensiunea acțiunilor ce se vor desfășura, Hristos Domnul îi înștiințează pe apostoli, căutând să îi protejeze și în același timp, accentuând modul deliberat, voluntar, al evenimentelor ce vor urma: “ Nimeni să nu se lepede de Mine, căci de voie pătimesc” le spune El, care își acceptă misiunea de bună voie și nici nu intervine pentru a schimba vânzarea lui Iuda și planul urzit de el împreună cu fariseii. “ Eu îmi pun sufletul, ca iarăși să îl iau. Nimeni nu–l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am ca să –l pun și putere am iarăși ca să-l iau ” (In. 10, 17-18) .
După încheierea Cinei, Iuda pleacă la farisei ca să îl vândă, iar Domnul cu ucenicii, merge în grădina Ghetsimani ca să se roage. Evenimentele se precipită și acolo este arestat, urmând judecata nedreaptă și Patimile înfricoșătoare.
Profeții Vechiului Testament care au cunoscut “de mai înainte despre patimile lui Hristos și despre măririle cele de după ele” (1 Petru 1,11) au fost atunci îndreptățiți, căci toate cele ce se petrec cu Domnul după arestare și până la Răstignire, s-au adeverit.
Sfântul Epifanie de Salamina spune: “Două popoare au fost de față în Sion la momentul pătimirii lui Hristos: iudeii și neamurile; doi conducători lumești: Pilat și Irod; doi arhierei: Ana și Caiafa; ca să fie și două Paști; pe de o parte, cel care se sfârșește, iar pe de alta cel căruia Hristos îi pune început. Două jertfe se săvârșesc în acea seară, pentru că se lucrau și două mântuiri, adică a viilor și a morților. Iudeii legau mielul de jertfă pentru junghiere, pe când neamurile, pe Dumnezeu în trup. Primii priveau umbra, pe când ceilalți, alergau la Soarele Dumnezeu. Cei care L-au legat pe Hristos se depărtau, iar neamurile îl primeau cu inima aprinsă. Unii aduceau jertfă de animale, ceilalți jertfa trupului dumnezeiesc. Iudeii comemorau trecerea lor din Egipt, iar cei dintre neamuri
prevesteau răscumpărarea din rătăcire”.
Astfel, Răstignirea Domnului a fost momentul de intensitate maximă al răscumpărării și de aceea zicem “ Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tău, pe Cruce fiind pironit și cu sulița împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție ”.
Iisus a știut că jertfa Sa este mântuitoare pentru toată lumea. Prin Întrupare și prin slujirea Sa misionară a eliberat lumea de păcat și a chemat pe cei păcătoși la mântuire (Mc. 2,17). Totodată, a învățat poporul călăuzindu-l spre voia lui Dumnezeu: “Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor” (Mt. 9,35). Din iubire de oameni și-a arătat iubirea Sa dumnezeiască față de cei bolnavi și i a vindecat și de bolile lor trupești și de bolile sufletești. A alungat demonii care îi chinuia pe cei stăpâniți de ei, le-a dat dezlegare de păcate, a înviat morți și la final prin Învierea Sa din morți, a izbăvit din păcat și din moarte întreg neamul omenesc.
Prin smerenie adâncă, prin evlavie și ascultare desăvârșită față de voia Tatălui a primit Patimile care L-au preamărit. Astfel,“ El a gustat moartea pentru fiecare om” (Evrei 2,9) și așa a biruit moartea, iar “Dumnezeu L-a înviat dezlegând durerile morții, întrucât nu era cu putință ca El să fie ținut de ea” (Fapte 2,24)
Apostolii fiind martori ai Învierii și-au întărit credința în divinitatea lui Iisus, fapt pentru care Sfântul apostol Pavel accentuează: “ Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este credința voastră” (1 Cor. 15, 14) ; totodată, apostolii și-au întărit credința în întemeierea Bisericii și în misiunea (Mc. 16,1516) pe care le-a dat-o, fapt pentru care apostolul ne învață:“ Acest Iisus pe care Dumnezeu L-a făcut Domn și Hristos” este “ piatra din capul unghiului” (Fapte 4,1), Biserica fiind “ poporul Noului Legământ, pe care apostolii au zidit-o după Cincizecime, ca trup tainic al Domnului, prin puterea Duhului Sfânt”.
Frați creștini, Sfântul Grigorie de Nazianz vorbește despre
un raport de reciprocitate între Dumnezeu și om în ceea ce privește lucrările lui Hristos: “ ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule în împărăția Ta”. Pe de altă parte, învierea trupului din moarte este un har al înnoirii firii noastre și așa putem să rostim în Simbolul de credință ortodox (381): “Aștept învierea morților și viața ce va să vină”. Învățătura aceasta de credință în învierea morților subliniată sub forma unei făgăduințe și a unei așteptări ne arată că moartea nu este o pierdere a persoanei umane sau o dispariție; ea este o trecere în veșnicie, spre o existență unica cu Dumnezeu. Trupul rămâne ca substanță materială iar sufletul nemuritor participă la slava lui Dumnezeu împreună cu trupul înviat, spiritualizat sau înduhovnicit. De aceea Sfântul Apostol Pavel vorbește despre o făptură nouă, spunând: “așa este și învierea morților; se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere, se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc ”( 1 Cor. 15, 42-44).
Pentru aceasta putem spune și noi cu Sfântul Apostol Petru, că Iisus Hristos Domnul prin Învierea Lui din morți “ ne-a născut din nou, spre nădejde vie” (1 Petru 1,3).
Dreptmăritori creștini,
Pentru a prăznui cu vrednicie Înviere Domnului trebuie să ne curățim pe noi înșine de toată necurăția și de toate păcatele, pentru că Învierea nu este numai o sărbătoare festivă în cursul anului bisericesc. Pregătirea pentru primirea Paștelui Hristos începe cu schimbarea interioară, hotărârea de nu mai păcătui, de a spovedi păcatele anterioare și de a păstra sufletul și trupul curat de orice păcat.
În mod obișnuit, în fiecare duminică noi sărbătorim Învierea, acest eveniment din viața Mântuitorului, care se jertfește pentru noi și pentru a noastră mântuire. Astfel, trăim Învierea Domnului în ființa noastră de fiecare dată când ne ridicăm deasupra patimilor egoiste prin lucrarea faptelor bune, prin smerenie, prin ascultare de învățătura Evangheliei, prin lupta împotriva patimilor și dobândirea virtuților, când iertăm,
când iubim pe toți oamenii și când ascultăm de îndrumătorii noștri duhovnicești.
Să ne împărtășim cu Iisus Euharistic cu inima împăcată și ușurată de interese egoiste pentru că atunci când ne unim cu Hristos, putem să ajungem la Victoria deplină, împlinind scopul pentru care El a pătimit, a murit și a înviat. Toate cele săvârșite de Domnul Iisus Hristos au ca scop mântuirea și îndumnezeirea omului, căci El spune: “Eu sunt Învierea și Viața”(In.11,25)
Să fim încrezători în Hristos, Viața cea adevărată, pentru că El s-a îmbrăcat cu trup muritor, ca să omoare pe cel ce ne-a omorât pe noi oamenii, prin înșelăciune.
La această sărbătoare luminoasă vă dorim să vă împărtășiți cu Iisus Hristos Euharistic care luminează fiecăruia sufletul și trupul și ne călăuzește spre Împărăția cea cerească.
Celor ce ați venit la biserică în această noapte sfântă, pentru a prăznui Învierea, Domnul să vă dăruiască bucuria și pacea Sa în inimă și puterea de a trece peste toate încercările vieții. Celor bolnavi, neputincioși sau singuri, rugăm pe Domnul vieții să le dăruiască sănătate și vindecare sufletească și trupească.
Toți, deopotrivă, să primim cu nădejde cuvintele pe care le-a rostit mironosițelor, după Învierea din morți: “Bucurați-vă” și: “Nu vă temeți” (Mt.28.9-10), iar pacea pe care a dat-o Sfinților Apostoli să umple sufletele noastre, ale tuturor.
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Învierii Domnului – 2024, vă adresăm și din partea noastră doriri de sănătate și bucurie, pace și mult ajutor, împreună cu salutul pascal:
Hristos a înviat!
Al vostru catre Domnul rugator, † Episcopul Mihail
Al Românilor Ortodocși din Australia și Noua Zeelandă
„Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară. In noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând. Vuietul lor pătrundea foarte…. spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, ci pătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului.
Şi am cântat „Hristos a înviat!“. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară, pe culoar şi, sigur, gardianul m-a auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se întâmpla în copilăria mea… Cele mai dragi amintiri in perioada aceasta de izolare au fost relatia mea cu elevii de la Seminarul Teologic si amintirile copilariei. Era vorba de inocenta –inocenta copilariei si inocenta acelor tineri care ma sustinusera in timpul predicilor mele.
A doua zi dimineată garda se schimba la ora 7. Pe secţie la noi – era o secţie specială de sancţiuni, de pedepse -, erau şase gardieni (era o secţie mult mai mare). Ei veneau înşiruiţi unul
după altul. Gardianul care era de serviciu intra în rândul celorlalţi şi cel care rămânea pe secţie deschidea uşa. Noi trebuia să stăm cu faţa la perete. El intra şi se uita să vadă dacă totul este în ordine. Şi n-aveam voie să ne întoarcem cu faţa din nou la uşă decât în momentul în care auzeam uşa încuindu-se.
În dimineaţa aceea de Paşti, nu m-am întors, n-am stat cu faţa la perete. Era un gardian… Dacă dumneavoastră aţi văzut un drac frumos, omul acesta era într-adevăr un drac frumos. Sigur că era un tânăr de ţară, un băiat subţirel, înalt, cu ochi albaştri, absolut angelici, cu o figură foarte frumoasă, totdeauna îmbrăcat elegant, cu costumul pe el. Ceilalţi veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Însă avea o cruzime de neexplicat. Este greu de înţeles cum poate cineva care are o frumuseţe aşa de angelică să fie aşa de crud... Dacă omul acesta nu bătea 5-6 deţinuţi în serviciul lui, probabil nu se simţea bine. Şi în general, în închisoare, sub teroare, sub spaime, este mai uşor să suporţi propria ta tortură decat sa auzi pe altul torturat. Când auzeai strigătele…
Majoritatea celor bătuţi erau deţinuţi de drept comun, pentru că erau puţini deţinuţi politici. Oamenii aceştia strigau când îi băteau. Noi tăceam, niciodată nu strigam. Dar ei strigau şi imaginaţia ta începea să lucreze. Şi-ţi închipuiai lucruri oribile. Era o strângere sufletească aşa
de mare, încât ai fi preferat să vină să te bată pe tine, numai să nu mai auzi strigătele celuilalt. Şi acesta era unul din oamenii care găsea o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le“. De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus „Hristos a Înviat!“. Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus „Adevărat a Înviat!“.
A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Adevărat a Înviat!“, ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: „Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră“. Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare si pentru ca Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea afost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală.
Eram incredintat unui colonel politic al inchisorii care dadea ordine speciale pentru mine, in sensul rau al cuvantului, nu in sensul bun. Colonelul nu era un om rau atunci cănd era beat. Atunci cănd era treaz era foarte rau. Spre norocul nostru, al meu mai mult, era mai mult beat decat treaz. Asa ca l-am auzit venind la ora 12 pe culoar. Culoarele aveau o rezonanta extraordinara. Auzeam pasii de pe culoar si stiam, ii recunosteam pasul, pentru ca urechea se ascute si spiritul urmareste fiecare miscare, asa incat stiai cine vine si stiai cu ce intentii vine.
Si m-am gandit ca intr-o piesa de teatru. Am sa stau cu spatele la perete. Am sa intorc fata spre el, am sa-l privesc in ochi si am sa-i spun “Hristos a Înviat!“. Nu mai era ce fusese prima data. Nu mai era un impuls interior. Era ca intr-o piesa de teatru. Adica eu stiam ce-o sa-mi spuna el, el stia ce o sa-i spun eu, ne cunosteam reciproc. El stia incapatanarea mea, eu stiam capacitatea lui, putina lui imaginatie in care trebuia sa reactionezi
exact asa cum il stiam. E destul. Si i-am spus “Hristos a Înviat!”. El s-a uitat la mine si a spus: “L-ai vazut tu?”. Zic: “Domnule colonel, eu nu L-am vazut cănd a inviat, dar cred in adevarul Invierii pentru autoritatea celor care l-au vazut, pentru apostoli, pentru ucenici, pentru martiri, pentru milioane de crestini care au murit slavind pe Hristos fie prin chinuri, fie prin moarte naturala, dar care constituie garantia ca Hristos a Înviat. Dumneavoastra, stiti, ati vazut Polul Nord? Dar credeti in el pentru autoritatea atator oameni de stiinta. Nici pe Stalin sau pe Marx nu i-ati vazut decat in poza, dar credeti in ei pentru autoritatea comunistilor care vorbesc de ei”.
Cu cat vorbeam, cu cat argumentam logic, cu atat inima mea se intrista. Cu atat lumina din celula disparea. Pentru ca incercam sa argumentez logic, cu logica umana,un adevar care nu trebuie argumentat. Simpla pronuntare a lui “Hristos a Înviat!” era suficient ca sa-l convinga pe el sau sa-l piarda. Si am inteles ca am facut un pacat si Dumnezeu m-a parasit. Ingerul care spusese “Adevarat a Înviat“, care adusese lumina in celula plecase…
Va mai spun cateva lucruri. In perioada instalarii comunismului in Rusia incepuse activitatea brigazilor stiintifice. Au ajuns intrun sat, au adunat satenii si le-au vorbit despre imposibilitatea invierii lui Hristos. Si la sfarsit au intrebat: “Are cineva de spus ceva?” Si s-a ridicat un preot de acolo, un rus. Era ca un taran. Si a spus: “Domnilor, eu as avea ceva de spus”. “Poftim la masa aceasta rosie”. “Eu sunt un om prost, ca si un taran. Nu stiu prea multe lucruri, Dumneavoastra sunteti oameni destepti (la masa era chiar si un filozof). Dar un lucru tot am sa spun oamenilor acestia care sunt in sala. S-a sprijinit in masa rosie si a strigat “Hristos a Înviat!” si toata sala a raspuns “Adevarat a Înviat!“. Aceasta este cea mai mare demonstratie privind invierea lui Hristos. Si eu lovisem in adevarul credintei”.
Sursa: https://www.cuvantul-ortodox.ro
Icoana Învierii este plină de simboluri. Reprezentările îl arată pe Iisus făcându-Și drum prin învelișul pământului, călcând în picioare porțile iadului, peste care Se înalță, și ridicându-l pe Adam din osânda neascultării. Coborârea la iad poartă în sine începutul înălțării omului, pentru care moartea fizică devine doar o trecere, o cale de acces spre viața cea nouă, veșnică.
Învierea lui Hristos este punctul central al istoriei mântuirii, fiindcă prin aceasta Mântuitorul restaurează omul și întreaga creație, aducându-i la maxima apropiere de Dumnezeu.
Icoana obișnuită de Paști e cunoscută sub numele de „Anastasis”, termenul grec pentru „Înviere”. Aceasta îl reprezintă pe Hristos biruitor asupra iadului, a morții și luându-l cu El pe Adam.
În secolul al IX-lea și al X-lea, scena Învierii devine din ce în ce mai mult evocată în picturi și alte forme de reprezentare vizuală a Învierii. Începând cu secolul al X-lea, Ioan Botezătorul, regele David și regele Solomon încep să apară în aceste icoane, iar pe parcursul secolelor următoare vor apărea și alte personaje, precum Abel și Samuel.
Variațiile reprezentării iadului sunt, de asemenea, interesante. Porți rupte, lacăte, bare, încuietori și chei sau îngeri care îl păzesc pe diavol sunt tot atâtea simboluri ale răului care sechestrează, oprind accesul la lumină.
Reticențele de a reprezenta prea detaliat sau a pune prea mare accent pe imaginea iadului se simt pentru că
partea superioară a icoanei, cu Iisus Care îl salvează pe Adam din rai, trebuie să se afle în centrul atenției.
Pogorârea la iad, semnul puterii lui Hristos
Sfântul Ioan Damaschinul, autorul Canonului Paștilor, scrie că: „Deși Hristos a murit ca un om, iar sufletul Său S-a desprins din preacuratul Său trup, dumnezeirea Lui a rămas nedespărțită de amândouă, adică atât de trup, cât și de suflet”.
Acesta este motivul pentru care Hristos apare în iad nu în postura smerită, de rob, ci de Stăpân al vieții și al morții, Biruitor al iadului, Izbăvitor al celor aflați aici. Și veșmintele lui Hristos sunt diferite de cele purtate cât a viețuit pe pământ. Nuanța de galben-auriu simbolizează lumina slavei Celui Care este Lumina lumii.
Poziția corpului Mântuitorului stând deasupra ușilor sfărâmate ale infernului diferă de la un iconar la altul. În unele lucrări, Hristos este înfățișat cu pas îndrăzneț, vioi, sugerând aproape o grabă de a coborî în tenebre, pentru a-l salva pe Adam. În alte icoane, mai ales cele rusești, Iisus Se apleacă pentru a-l ridica pe părintele
omenirii, aflat în genunchi împreună cu Eva.
Icoana rusească este una care inspiră calm, liniște. Hristos este Stăpânul absolut, nu are de cine să se teamă. El privește cu duioșie la fața lui Adam, care imploră iertare. Chipul lui, obosit de atâta așteptare, se luminează la privirea Creatorului său.
Moise și Sfântul Ioan Botezătorul arată celor din iad pe Cel proorocit de ei
Unul dintre exemplele cele mai bune de reprezentare a Învierii sunt icoanele rusești anonime din secolul al XV-lea. Nu există nici o îndoială privind ideea centrală redată în această operă: Iisus a coborât chiar în iad pentru a-l aduce pe Adam la El.
Hristos nu e reprezentat ca o victimă a morții și a răului, ci ca biruitorul Fiu al lui Dumnezeu, înveșmântat în slavă, Care prin moartea Lui a învins moartea lui Adam și i-a eliberat pe cei care au fost ținuți prizonieri în iad.
Icoana transmite ideea că Hristos a venit în salvarea lui Adam: hainele ocru-aurii ale Mântuitorului se desfășoară în spatele Său în timp ce Se apleacă spre Adam; El apucă mâna dreaptă a lui Adam, ale cărui brațe sunt întinse pentru a-L întâmpina pe Răscumpărător.
Prin apariția Sa în iad, Hristos deplasează spațiul teofanic de la nivelul superior la cel inferior. Transfigurarea nu are loc pe un munte, punct de contact cu cerul, nici în partea de sus a icoanei, ci în jos. Ruptura de nivel între cer, pământ și iad este consumată, totul este acum „deschis”.
În spatele lui Hristos e pictată ceea ce se numește o „mandorlă” circulară, care este simbolul prezenței divine inefabile și este folosită și în alte icoane, cum ar fi cea a Schimbării la Față.
Cercul exterior al acestui simbol este albastru, cercul următor mai apropiat de interior are nuanțe albastreverzui, iar peste cercul din centru, mai întunecat, linii aurii ce strălucesc din dreapta sugerează primele raze de lumină ale Învierii, și chiar spre această parte, Mântuitorul îl trage pe Adam. Întunericul iadului a fost invadat de lumină, iar nuanța de ocru a hainelor lui Adam reprezintă veșmintele slavei, ca o aluzie la noua viață spre care a fost ridicat.
În spatele lui Adam stau regele Solomon și regele David, îmbrăcați în veșminte împărătești, cu coroană pe cap, strămoși și profeți ai Mântuitorului. Ei Îl recunosc pe Hristos, arătând tuturor pe Cel despre Care profețiseră și a Cărui venire o vestiseră.
În spatele lui Solomon îl putem vedea pe Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta este Înaintemergătorul care a pregătit calea Domnului, L-a precedat cu o moarte de martir și a intrat înaintea Sa în iad, în același fel în care
botezul său cu apă l-a precedat pe cel cu Duh Sfânt al lui Iisus.
Paștile lui Hristos, exodul din moarte spre viață
În dreapta, Eva îngenunchează cu mâinile ridicate în semn de rugăciune și se uită atent spre Hristos; este îmbrăcată cu veșminte de un roșu aprins și pare să împărtășească împreună cu Adam libertatea pe care Iisus a adus-o lumii din iad.
Eva este reprezentată într-un stil care aduce aminte prin postură și îmbrăcăminte de Maica Domnului; de altfel, se cuvenea ca „maica omenirii” să evoce figura celei care e mama Dumnezeului Întrupat, a noii omeniri care ia viață prin Hristos.
În spatele Evei este reprezentat Moise, cu Tablele Legii; ieșirea din Egipt și promisiunea lui Dumnezeu asociate cu acest personaj biblic și-au găsit împlinirea în acest nou exod din iad și moarte.
În spatele lui Moise pot fi observate alte personaje cunoscute din Biblie, care așteaptă eliberarea din iad. Prezența profeților pare să vină de la sine. Ei au fost cei dintâi care au așteptat și vestit Învierea. Moise este reprezentantul primului Legământ și martor al primului Paști.
La picioarele lui Hristos, porțile iadului au fost rupte, iar personificarea răului apare în întunericul adâncului. Nuanțele închise folosite pentru pictarea iadului aduc aminte de peștera din icoanele Nașterii Domnului, a Învierii lui Lazăr și a Răstignirii.
În partea superioară a icoanei, cele două vârfuri de piatră arată că „pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat” (Matei 27, 51) în momentul morții lui Hristos. Pe de altă parte, stâncile simbolizează cosmosul întreg și reflectă lumina ieșită din adâncurile pământului. Lumea văzută și nevăzută participă la Învierea Domnului.
Despicarea pietrelor din icoana Învierii pare să amintească de despărțirea apelor Mării Roșii din Vechiul Testament, când poporul lui Israel a plecat din sclavia Egiptului spre libertatea pământului făgăduinței.
Prin fiecare dintre aceste două evenimente biblice, Dumnezeu pregătește o cale de trecere spre libertate pentru poporul său. Trecerea (Paștile) Mării Roșii reprezintă sfârșitul tiraniei lui Faraon, așa cum Sfânta Înviere a lui Hristos marchează omorârea morții, a păcatului și dobândirea vieții celei noi.
(Articol preluat din Ziarul Lumina, semnat de Augustin Păunoiu)
Foto credit: arhiva Basilica.ro
„Nu meritam nimic din toate astea…”, îmi șoptește. Vorbele ei mă întristează și mă bucură în egală măsură. O îmbrățișez și-i răspund: „Noroc că măsoară totul cu iubirea Lui, nu cu iubirea noastră!”. Își ridică ochii mari și frumoși spre mine și zâmbește.
Hristos a Înviat din morți
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le!
Cântă cu emoție… Apoi își întoarce capul spre mine și mi se cuibărește la piept. „Nu meritam nimic din toate astea…”, îmi șoptește. Vorbele ei mă întristează și mă bucură în egală măsură. O îmbrățișez și-i răspund: „Noroc că măsoară totul cu iubirea Lui, nu cu iubirea noastră!”. Își ridică ochii mari și frumoși spre mine și zâmbește.
În înțelepciunea ei de copil, a înțeles. „Nu meritam nimic din toate astea…”
Și, totuși, Hristos pentru noi S-a făcut Om și a pătimit. Pentru sufletele noastre de nimic. Pentru cei ce merităm nimic și primim totul!
Hristos a Înviat! Întâlnirea cu Hristos Cel Înviat a schimbat ceva din noi… măcar pentru câteva clipe. Și, totuși, El are puterea de a ne schimba întreaga viață. Dar nu trece peste libertatea noastră de a decide. Prin urmare, schimbă atât cât Îi permitem să schimbe. Până când uităm că Adevărat a Înviat! Și ne întoarcem la treburile noastre...
Nu suntem oameni ai Învierii, am auzit cândva într-o Scrisoare pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ce adevăr dureros…
O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele. Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile
şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte. Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii. După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi, nu avem viaţă în noi înşine. Suntem „izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună”, „pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi”.
Consecinţa acestei stări de fapt se arată dureros într-un val de nemulţumire, de nelinişte, de deznădejde. Viaţa se desfăşoară fără perspectivă, golul interior se adânceşte, iar sentimentul zădărniciei macină pe tot mai mulţi. Moartea şi iadul sunt trăite cu anticipaţie. Cum putem oare ieşi din acest iad care ne cuprinde tot mai mult? Cum se poate depăşi starea de moarte infiltrată până în cele mai adânci unghere ale vieţii noastre? Răspunsul la această criză duhovnicească nu poate fi aflat nici în politică, nici în economie, nici în tehnologie, nici în programele ecologice sau de eliminare a sărăciei şi a bolilor. Soluţia ne-o oferă Hristos: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”.
Hristos a Înviat! O, Doamne, de-am conștientiza asta mai mult decât ca fiind o rostire de sezon! De I-am permite Lui să ne schimbe întreaga viață! De am căuta Împărăția Lui și dreptatea Lui!
Hristos a Înviat! E vreme de bucurie, dar și de înviere a noastră! De reînnoire! De trezire! Ajută-ne, Doamne, să ne trezim, să ieșim din nemulțumire, din neliniște, din deznădejde! Ajută-ne să rostim cu tot sufletul, cu toată convingerea și cu toată bucuria: Adevărat a Înviat!
Sursa: doxologia.ro
Sfintele Pasti si Saptamâna Luminata ne creeaza o atmosfera asemanatoare cu cea din Rai
Parintele Teofil ParaianSfintele Paşti şi Săptămâna Luminată sunt înţelese în Biserica noastră ca fiind Raiul anului bisericesc. Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai. De aceea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai şi de bucuriile lui. Aşa cum în Rai există o bucurie negrăită şi preamărită, aşa şi la Sfintele Paşti şi în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile.
Toate sărbătorile pe care le serbăm noi în decursul anului bisericesc sunt, în general, prilejuri de bucurie, dar Sfintele Paşti sunt culmea bucuriei credinţei noastre creştine, culmea credinţei noastre dreptmăritoare. „Ziua învierii! Popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruinţă” este cea dintâi cântare, alcătuire pe care o auzim în canonul de la Sfintele Paşti.
Părintele Teofil Părăian, Sfintele Paşti în cultul ortodox, Editura Doxologia, Iaşi, 2013
Ioan-Florin Florescu
În fiecare an, recitesc în săptămâna Patimilor poemul lui Rilke, „Muntele Măslinilor”, în traducerea lui Al. Philippide. În noaptea care cade peste Grădina Ghetsimani ucenicii dorm duși, în timp ce Iisus rămâne să înfrunte singur apropierea înfricoșătoare a morții. Pentru cine n-a înțeles omenitatea deplină a lui Iisus, poezia lui Rilke se învecinează cu erezia. Iisus pare că se îndoiește nu doar de misiunea sa, dar până și de existența lui Dumnezeu („De ce vrei Tu să spun că ești când, iată, / eu însumi nu te mai găsesc?”). Noi știm însă că aceste gânduri împinse la paroxism de îndrăzneala poetului nu sunt decât anticiparea cutremurătorului strigăt de pe cruce: Eli, eli, lama sabahtani, „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” (Matei 27,46) .
Un alt amănunt însă mi-a atras atenția în mod special în poemul lui Rilke. Evanghelia după Luca spune că în noaptea din Grădina Ghtesimani un înger i se arată lui Iisus și-l încurajează în pătimirile sale: „Iar un înger din cer s-a arătat
și nici în alții. Nu ești pe pământ.
Nu te mai pot găsi. Și singur sunt.
Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine,
pe care-am vrut s-o potolesc prin Tine, Tu care nu exiști. Ce grea rușine…
S-a spus apoi: un înger venit-a să-l aline…
De ce un înger? Noaptea a venit.
Nepăsătoare, crengile foșneau.
Discipolii prin somn se frământau.
De ce un înger? Noaptea a venit.
Și n-avea noaptea aceea nimic deosebit.
Era cum sunt atâtea nopți în viață,
cu câini ce dorm și crengi nepăsătoare.
O noapte dureroasă, o noapte oarecare
ce-așteaptă până iarăși se face dimineață.
Căci îngerii nu vin de obicei
la cei care se roagă cum el se tot rugase,
și pentru ei nu-s nopți miraculoase.
Pe-acei ce-și vor ei singuri pierzarea toți îi lasă,
și tații lor se leapădă de ei
și mamele îi izgonesc de-acasă.
(traducere de Al. Philippide)
Sursa: https://ioanflorin.wordpress.com/
Biserica Ortodoxa Romana “Sfintii Petru si Pavel”
CONTACT:
email - romanianstpeterandpaul
Romanian Orthodox Youth Group CONTACT
Facebook Group: Romanian Orthodox Youth Group Melbourne
Preot Paroh Dumitru Coman mobil: 0408 591 014
Domnul Iuliu Muntean
Domnul Dan Laurentiu Vatca
Domnul George Botezatu
Domnul Ion Marghidan
Domnul Viorel Cocolea
Domnul Ion Petromaniant
Domnul Ionel Filip
Cenzori:
Domnul David Vasile
Domnul Leonard Uta
Membri in Adunarea Eparhiala
Domnul Dan Laurentiu Vatca
Domnul Mircea Pop
Toate doamnele parohiei care frecventeaza Biserica si iubesc Biserica lui Hristos.
RUGAM CALDUROS TOTI CREDINCIOSII SA FACA DONATII PENTRU SPRIJINIREA BISERICII NOASTRE:
Detaliile contului bancar al Bisericii sunt:
Account name: Romanian Orthodox Church of Melbourne
BSB: 083170
Account Number: 515 292 049
Va multumim pentru sprijinul acordat pana acum si ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca osteneala si dragostea pentru Biserica!
