Teatru
De-ai fi tu comunism la mal sau Tratat despre femei www.revistaneuma.ro
88
Nr. 9-10 (23-24) septembrie-octombrie 2019
MiHAi GliGAn
-au montat zeci de spectacole despre comunism și despre toți cei care s-au opus acestui regim opresiv, dar a rămas în aer categoria victimelor, a blajinilor. Această nevoie o satisface regizorul și dramaturgul Catinca Drăgănescu, alături de actorii Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar și Doru Taloș. Echipa propune o interogare a istoriei pe care o moștenim și o purtăm; mai precis, o revenire altfel la regimul socialist. Dar spectacolul În umbra marelui plan de la Reactor (teatru de avangardă emblematic pentu Cluj-Napoca) folosește perioada doar ca și context, accentul căzând pe condiția femeii. Privirea în trecut și derularea comentată a unei cronici de familie ce se întinde pe trei generații este mijlocul de investigație. O caracteristică preponderentă a teatrului independent este implicarea spectatorului ca membru activ în procesul de creație. Tocmai de aici invitația la dialog și meditație pe un subiect atât de actual. Pe fundalul experimentului social numit “omul nou” și al dezvoltării industriale apar trei femei și un bărbat - deja un raport de putere. Dar e impropriu să fie adnotate doar patru personaje, întrucât actorii interpretează un număr impresionant de caractere. Convenția multitudinii de travestiri este vizibilă, actorul având suprasarcina de a-și schimba masca de expresie de la un moment la altul. De asemenea, întreaga construcție este vizibilă, spectatorul având acces atât la procesul de creație, cât și la produsul propriuzis. Nu e doar ilustrarea unei arhive, ci e umanizarea acesteia, care devine, în cele din urmă, doar un vehicul. Această formă, mereu deconstruită și reconstruită, este favorizată și prin decorul multifuncțional, mai ales prin schela care are o trimitere spre o estetică de șantier. Anda Pop reușește să imagineze un spațiu volatil și performativ prin sine însuși, provocând spectatorii să-l completeze mental cu elementele lipsă. Firul narativ este simplu: povestea unei familii de-a lungul a 75 de ani, rostită din 5 perspective. Un subiect atât de vast ar fi greu de prezentat, tocmai de aceea echipa a optat pentru o poveste cu puncte general aplicabile, un pseudo-documentar. Scopul nu e identificarea fiecăruia în această rela-
S
tare, ci declanșarea unui proces de investigare a propriei istorii pentru fiecare spectator, astfel funcția acestui spectacol este una interogativă. Această premisă este completată, la nivel de structură, printr-o atașare și detașare față de subiect, tipic brechtiană. Există un joc continuu între dramele de familie și sterilitatea discursurilor publice. Astfel, momentele de cotitură sunt comentate prin diverse songuri satirice și comice: “Femeie, fii bărbată/ Clădește o țară minunată/ Tu ții fabrici și uzine/ Viitorul stă în tine!”
În materie de muzică, punctul culminant îl constituie parodia arhiubitului cântec De-ai fi tu salcie la mal al Mihaelei Mihai. În spectacol, acesta apare ca un moment de cabaret, versurile fiind o critică tragi-comică la adresa vieții de familie în comunism. Tot în acest câmp sonor, își au locul și coregrafiile, care însoțesc cântecele, făcând o trimitere la serbările de la 23 august. Precizia și ritmicitatea nu sunt doar caracteristici vizuale, putând fi traduse și ca mijloace de ilustrare a rapoartelor de putere dintre sexe. Mai mult, industrializarea și concentrarea pe producție devin un dicteu de ritm mecanic, de mișcare, asemenea unor sonde petroliere, menite unui randament maximal. Dacă spectacolul cucerește prin actor și imagine, textul vine să problematizeze, iar ca temă majoră reiese nevoia umană de autoanaliză, de integrare a tabuului în sferele normalului. În special, interesul asupra femeii, care a fost (și este încă) văzută ca o mașinărie naționalizabilă. Atenția cade pe decretul 770 din ‘66, care interzicea avortul
în România și pe efectul traumatizat al acestuia, care are o continuitate până azi: decrețeii. Acest fenomen social, care vine tocmai din imixiunea politicului în viața privată a produs leziuni de ambele părți. Un punct maxim de supliciu îl constituie replica bărbatului, aparent banală, dar excelent fixată în ergonomia spectacolului: “Și o să trăim nefericiți până la adânci bătrâneți.” Oana Mardare deschide lanțul evenimentelor, ea fiind responsabilă și cu închiderea acestuia. Glisarea ei între masculinitate și feminitate creează o confuzie necesară și o interogare asupra sexualității personajelor. Cine e mai bărbat și mai potent într-o societate în care femeia nu face ce vrea ea, ci face ce trebuie? În acest sens, unele momente coregrafice vin și ca o rescriere a raportului de putere, actrița dominând atât scena, dar și, prin personajul ei, reușind să ofere acest tur de forță referitor la egalitatea de gen. Paula Rotar este responsabilă cu momentele puternice din spectacol: cum ar fi cel cu arhitecta care își ratează cariera din cauza copilului nedorit. În relație cu ea, apare regizorul de film (Doru Taloș), de asemenea ratat, dar care are o mult mai mare libertate față de ea. Actrița reușește să profesionalizeze întregile partituri muzicale și echilibrează comicul versurilor cu interpretarea sa magistrală, care imprimă seriozitate. L-aș numi spectacol de tip laborator, întrucât la procesul de documentare a participat întreaga echipă, însuși textul având, la dramatis personae, numele actorilor. Alternările dintre roluri, prin soluții minimale de schimbare de recuzită, au dus la conceperea unui limbaj teatral, care operează cu sunetul, corpul și, bineînțeles, emoția. Dacă în Balul lui Radu Nica există un spațiu prin care curge istoria, în cazul de față istoria trece prin actor. Întru obținerea efectului, actantul funcționează ca obiect, ca tehnician, ca instrument producător de sunet. Intervine o obiectualizare prin sunet (bătăile ritmice în cadrul metalic care fac trimitere la o uzină) și prin actor, fără de care nu ar exista spațiu. Astfel, schela de metal și celelalte două corpuri iau diverse forme datorită corporalității celor 4 care dezvoltă succesiv încăperi și obiecte în funcție de necesitate.