6
La Est de România
MĂRTURII DE PE FRONT Fermieri sub tirul rachetelor „Războiul nu ocolește pe nimeni și nimic!”. Acesta este mesajul pe care fermierii din Ucraina au dorit să îl transmită lumii întregi, împreună cu apelul lor de ai susține în lupta grea pe care o duc.
L
a o întâlnire organizată sub egida Rețelei Europene de Jurnalism Agricol (ENAJ), reprezentanții unor asociații de fermieri ucraineni au povestit jurnaliștilor despre ceea ce a devenit viața lor în ultimul an. PIERDERI ÎN TOATE SECTOARELE Iurii Mykhaylov, președinte de onoare al Asociației Jurnaliștilor Agrarieni din Ucraina a prezentat un bilanț asupra efectelor directe pe care războiul le-a avut asupra sectorului agricol până la sfârșitul lunii octombrie. Trebuie subliniat că Iurii a intrat în legătură cu noi dintr-un mall din Kiev. Doar acolo a găsit un loc în care să aibă și curent electric și acces la internet, necesare pentru a participa la întâlnirea online. Aproape 20% din totalul vitelor din Ucraina erau concentrate pe teritorii care sunt ocupate în prezent sau unde au loc ostilități active. În primele luni de război a fost posibilă relocarea parțială a animalelor și a întreprinderilor, însă la scară mult prea mică. De câteva luni, procesatorii se confruntă cu refuzuri de carne refrigerată
RESURSE DE APĂ DISTRUSE! Potrivit Agenției de Stat pentru Resurse de Apă a Ucrainei, acțiunile militare din Ucraina agravează semnificativ și problemele gestionării durabile a resurselor de apă. În primele nouă luni de război, peste 500 de instalații de infrastructură de apă au fost distruse, iar volumul de apă pierdut din cauza avariei și distrugerii barajelor și altor structuri hidrotehnice este de 742,2 milioane de metri cubi.
1-31 ianuarie 2023
un articol de
ALEXANDRU GRIGORIEV mai multe pe această temă www.revistaferma.ro
15% din fermele zootehnice ucrainene, exceptândule pe cele de vaci și 10% din cele specializate în creșterea vacilor au fost distruse. precomandată, amânarea livrărilor și revizuirea forțată a programelor de producție și/sau expediere a produselor finite. Astfel, mulți operatori au stocuri cu produse de tranziție semnificative și înregistrează scăderi de venituri, astfel încât, ca răspuns, procesatorii au redus volumele de achiziții și volumul de muncă al abatoarelor cu cel puțin 20-30%.
Între jumătatea lunii octombrie și mijlocul lunii noiembrie prețul mediu al porcilor vii a scăzut cu aproximativ 20%. ŞI VITELE PIER SUB BOMBE Hanna Lavreniuk, director general al Asociației Producătorilor de Lapte din Ucraina, a mai adăugat câteva amănunte legate de efectul războiului asupra vitelor. Dincolo de cifre, răscolitoare este povestea unor oameni și a animalelor. „Rușii au venit și au rechiziționat vite. Apoi au tăiat animale pentru hrana trupelor. Iar când s-au retras, pur și simplu au ucis animalele oamenilor, pentru a nu le lăsa în urmă. N-a contat că era vorba despre ferme mari sau gospodării. Au distrus cât au putut!”, a povestit Hanna. Apoi a venit cu exemple concrete, multe susținute de imagini. Societatea Agromol LLC, din regiunea Harkov, creștea 1.500 de vite. După bombardamente repetate și șase luni de ocupație, a pierdut 70% din efectivul de animale. Prin comparație, fermierii de la Agroservis Ltd., din aceeași ... ››› 8