Reperele credinței • 1 • 2023

iar omul a făcut zahărul!

Sumar

Editorial 2

Cum să faci față stresului financiar 4 Daniel Cirț – crede că există soluții pentru siguranța economică

Dă viață prin cuvintele tale 8 Daniel Bota – crede că vorbele bune vindecă

Somn și sănătate 10 dr. Ana-Maria Zanfir – crede într-un somn sănătos pentru o viață de calitate

Șase milenii de contrafaceri 13 Viorel Dascălu – crede că o minciună repetată nu devine adevăr

Ziua diversiunii 17 Pálffi Miklós – crede în Evanghelia veșnică

Un castel în aer 20 Costi Gogoneață – crede că în Dumnezeu nu este umbră de mutare

Scriitori și părinți din creștinismul strămoșesc, despre respectul cuvenit zilei de sâmbătă 23 Florin Lăiu – crede în Scripturi

A doua duminică a Unirii 25 Christian Sălcianu și Daniel Brînzan – cred în profețiile Bibliei

Cum s-a infiltrat duminica în creștinism 30 Ellen White

Hrană pentru Sabat 33 Elena Pridie – crede că Sabatul e o zi a bucuriei pe toate planurile

De vorbă cu Emilian Tomoiagă 36

Trei religii monoteiste își revendică descendența din Avraam 39 Petras Bahadur – crede că Sabatul e sărbătoarea lumii

eperele credinței

Coordonator: Daniel Brînzan

Redactare și corectură: Cristina Sava

Traducere (pp. 39-40): Anamaria Maier

Grafică și tehnoredactare: Dragoș Gârea

Relația cu cititorii reperelecredintei@gmail.com www.reperelecredintei.ro

facebook/instagram: reperelecredintei

Adresa: Str. Cernica nr. 101

Pantelimon, Ilfov

ISSN 2668-8034

Cu excepția situațiilor în care este altfel specificat, textele biblice sunt redate din Biblia, sau Sfânta Scriptură, trad. D. Cornilescu, ediție revizuită ortografic, Casa Bibliei, 2016.

Parteneri

Editura Viață și Sănătate Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

Radio Vocea Speranței Speranța TV

Credem în adevărul Bibliei, iubim oamenii și scriem pentru o viață împlinită.

Autori

Petras Bahadur, Daniel Brînzan, Daniel Bota, Daniel Cirț, Viorel Dascălu, Costi Gogoneață, Florin Lăiu, Pálffi Miklós, Elena Pridie, Christian Sălcianu, Ana-Maria Zanfir

Ilustrații: Delia Scripcariu

© Copyright

Reproducerea materialelor scrise este încurajată, cu menționarea sursei. Foto: Dreamstime, Unsplash.

Notificare

Opiniile aparțin autorilor și nu reprezintă în mod obligatoriu punctul de vedere al partenerilor.

Daniel Brînzan

Investigație

Aproape că nu înțeleg de ce istoricii evrei, latini sau eleni n-au scris nimic despre omul Isus din Nazaret (au fost totuși vreo doi care, împreună, au scris cam trei rânduri).

Am ajuns să cred că așa a rânduit Dumnezeu, ca un semn de exclusivitate pentru ai Lui și pentru Scriptură. Îmi rămâne deci să prețuiesc Evangheliile și cărțile Noului Testament mai mult decât orice au scris învățătorii și părinții bisericești mai târziu.

Dar nu m-am oprit aici. Citind articolele revistei, am cugetat că Biblia rămâne singura carte din lume care ne explică de unde vine cea mai veche sărbătoare în creștinism: Sabatul iudaic, sau sâmbăta, o sărbătoare demodată azi, dar foarte respectată în primele generații de creștini și în secolele următoare, cinstită cu sfințenie alături de duminică.

Deci, dacă respingi Biblia, nu Îl mai găsești pe Isus. Și dacă accepți Biblia, va trebui să iei o decizie cu privire la sărbătoarea săptămânală a evreului Isus Hristos, sfânta sâmbătă. Practic, nu Îl poți separa pe Isus de sărbătoare.

În continuare vei putea investiga o contrafacere de proporții epice, cum numai o istorie de două mii de ani putea să o fabrice. Cercetează mai departe în cărțile lumii și nu uita că, scriindu-ți, ne-am rugat pentru tine cu dorința de a ne întâlni în fața lui Dumnezeu!

Biblia este cea mai importantă carte pentru că doar în ea găsești informații istorice despre Domnul Isus Hristos.

Cum să faci față stresului financiar

Daniel Cirț

Ca orice alt stres, stresul financiar se răsfrânge asupra sănătății fizice, asupra relațiilor și asupra calității vieții în general. Dar cu siguranță că ne afectează stima de sine, somnul și nivelul de energie.

Dacă stresul financiar se prelungește, se poate intra într-un cerc vicios destul de nedorit. Problemele financiare pot genera sentimente de anxietate sau depresie.

Apoi, pentru că starea de bine mintală este în declin, lucrul acesta ne poate slăbi capacitățile de gestionare a banilor.

Va fi mai dificil să ne putem concentra, sau vom avea mai puțină energie să urmărim facturile care vor începe să se îngrămădească. Și asta va duce mai departe la mai multe probleme financiare, care vor înrăutăți situația sănătății mintale.

Dar, să nu disperăm! Indiferent de cât de întunecată poate fi situația ta în momentul ăsta, există căi de ieșire. Iată patru strategii care te vor ajuta să ieși din acest cerc vicios:

1. Nu suferi în tăcere. Vorbește cu cineva.

Când avem probleme financiare, tindem să credem că e o rușine să te plângi de așa ceva.

Însă, pentru că provocarea prin care treci are legătură cu ce se întâmplă în toată lumea, e mult mai ușor ca ceilalți să te înțeleagă.

Când ții problemele financiare doar pentru tine, acestea vor părea din ce în ce mai grele, mai amplificate.

Însă când împărtășim povara cu încă cineva, problemele financiare nu mai par atât de intimidante, și asta ne poate ajuta să prindem o perspectivă nouă.

Vorbește cu niște prieteni! Fii deschis cu familia ta și împărtășește-ți temerile cu sinceritate!

Pe lângă asta, încearcă să găsești consiliere profesionistă.

Există organizații care pot oferi consiliere gratuită. Există videouri disponibile pe YouTube care te pot ajuta.

Dacă îți faci griji cu privire la bani, nu ești singur.

În această perioadă când prețurile ne fac să tremurăm, multe persoane sunt prinse ca într-o menghină a stresului financiar. Există soluții pentru a scăpa din strânsoare.

2. Înregistrează-ți toți banii!

Câți bani intră, câți bani ies și pe ce, câte datorii ai.

Înregistrează fiecare venit financiar! De fiecare dată când primești niște bani, scrie-i. Vei ști mai clar câți bani ai la dispoziție. Dacă în familie aveți banii împreună, înregistrați toate veniturile familiei în același loc.

Înregistrează toate cheltuielile! Inclusiv cele mici, pentru că pic cu pic se adună. Înțelegerea cât mai exactă a modului în care cheltuiești bani este un element-cheie pentru crearea unui buget și a unui plan financiar.

Fă o listă cu toate datoriile tale, inclusiv facturi și taxe neplătite, datorii la instituții și la prietenii tăi, datoriile de pe cardurile de credit.

Identifică apoi modele de cheltuială și declanșatori emoționali pentru cheltuieli. Când cheltui mai mult? În ce condiții cheltui necugetat? Ce sentimente ai când mergi la cumpărături? Dar când vii?

Există cheltuieli la care poți renunța? Există abonamente fără de care poți trăi? Poți să-ți faci mâncare acasă în loc să-ți cumperi?

Începe să elimini cheltuielile emoționale! Când vezi reduceri, îți dă lucrul acesta impresia că trebuie neapărat să nu ratezi oferta?

Fă-ți o regulă să aștepți 24 de ore după ce ai văzut ceva ce îți dorești să cumperi. Deseori noaptea e un bun sfetnic.

3. Fă-ți un buget lunar și

ține-te de el!

Un buget este un plan de venituri și cheltuieli.

Dacă ai venituri cât de cât fixe sau previzibile, e mult mai ușor să faci acest plan, pentru că poți să-ți limitezi cheltuielile la o sumă care să nu depășească veniturile.

Primul lucru pe care ai nevoie să-l treci în buget este o sumă lunară pe care o pui pentru stingerea datoriilor. Ideal ar fi minimum 10%.

Pune-ți facturile pe care le ai de plată, abonamentele și alte cheltuieli cât de cât fixe. Gândește-te și la cheltuielile anuale, cum ar fi asigurarea la mașină, și include-o în bugetul lunar, împărțind suma pe care o ai de plată anual la 12. În felul acesta știi cât ai nevoie să pui lunar într-un plic pentru a putea plăti fără dificultate atunci când vine momentul plății anuale.

După ce ai făcut anterior lista cheltuielilor, vezi cât merge pe lună pentru cumpărături alimentare, de igienă și alte necesități zilnice.

De asemenea, lasă loc pentru cheltuieli neprevăzute. Aici poate intra posibilitatea să te îmbolnăvești tu sau cei din familie, fiind deci nevoie să se cumpere medicamente. Ți se strică frigiderul și ai nevoie urgentă să cumperi altul.

Dacă ai un buget pentru cheltuieli neprevăzute, dar urgente și extrem de necesare, vei avea acei bani albi pentru zile negre.

După ce ai făcut bugetul, ține-l la îndemână și monitorizează în continuare cumpărăturile.

4. Gestionează-ți stresul în general!

Dacă începi să faci aceste schimbări, stresul nu va dispărea peste noapte, și nici problemele financiare nu vor dispărea din senin, pentru că trăim într-un climat economic în care dificultățile vor continua.

De aceea e important să poți lua decizii financiare mai raționale.

Fă mișcare! Exercițiul fizic regulat ajută la diminuarea stresului, la amplificarea energiei fizice și la îmbunătățirea stimei de sine.

Implică-te în acțiuni de voluntariat! Când vezi că există persoane mai amărâte decât tine și faci ceva să le ușurezi suferința, asta îți va îmbunătăți încrederea și te va ajuta să gestionezi mai bine furia și anxietatea.

Mănâncă sănătos și încearcă să vezi că nu trebuie să cheltuiești o avere pe mâncare sănătoasă!

Și, nu în ultimul rând, fii recunoscător pentru lucrurile bune din viața ta!

Mintea ta se va umple de recunoștință și de o perspectivă pozitivă.

Propune-ți să vezi acele lucruri pozitive în mod intenționat, pentru că altfel mintea ta va merge pe aceleași cărări bătătorite de gândire negativă.

Sper ca aceste câteva sfaturi să te ajute să diminuezi stresul financiar și să-ți construiești siguranța financiară, ceea ce te va ajuta în timp să pui bazele pentru prosperitate financiară.

Text adaptat după rubrica „Clipe de claritate”, difuzată la Radio Vocea Speranței și Speranța TV.

Daniel Bota

Dă viață prin cuvintele tale

Tuturor ne plac vorbele amabile, nu-i așa? Asta dovedește că nu am fost creați să ne adresăm cuvinte jignitoare sau neplăcute. Același Solomon spune într-un alt proverb de-al său că „Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint” (Proverbele 25:11).

Printre cele mai de preț daruri pe care le putem face cuiva vreodată se numără, de departe, cuvintele potrivite la vremea potrivită. În general oamenii uită, cu timpul, multe dintre lucrurile prin care au trecut, dar nu vor uita cuvintele încurajatoare pe care le-ai adresat atunci când au avut cea mai mare nevoie de ele.

Vorbele frumoase, sfaturile pline de înțelepciune sunt mai valoroase decât orice bun material și câtă durere provocăm atunci când uităm asta.

Cuvintele au o putere față de care dinamita pălește. Relațiile cele mai deteriorate pot prinde din nou viață prin cuvinte sincere de iertare și promisiuni matur asumate.

Suntem zgârciți în a ne spune cuvinte de iubire și avem un debit demonic atunci când se stârnește o ceartă. În mod ciudat, vorbim de bine morții și îi ucidem pe cei vii cu săgețile otrăvitoare care ne ies de pe buze. De fiecare

dată când ridici tonul la soție, soț, copii, ei nu vor auzi cuvintele tale, ci emoțiile tale. Nu-și vor aminti ceea ce ai vrut să le comunici, ci cum ai făcut-o.

E timpul să ocupăm postura de vindecători prin cuvintele noastre. Să ne hrănim și apoi să îi hrănim pe cei neiubiți cu iubire.

Pune pază buzelor tale și nu da voie limbii să vorbească decât ceva de valoare!

Vorbele să ne fie balsam, nu venin, și să vindecăm inimile zdrobite de întristare. Să vorbim frumos despre noi și despre alții. Alege să nu treacă o zi fără să-i apreciezi sincer pe cei din familia ta, să le scoți în evidență cel puțin o calitate.

Șterge din vocabularul tău toate cuvintele rele, negative, jignitoare și învață să vorbești elevat limbajul iubirii. Ești conștient de puterea vindecătoare sau ucigătoare a propriilor cuvinte?

„Limba care aduce însănătoșire este un pom de viață, dar limba stricată zdrobește duhul.” –pildele regelui Solomon

Mark Twain spunea că ar putea trăi o lună fără hrană după ce a primit un compliment bun.

Dr. Ana-Maria Zanfir

Somn și sănătate

Eclesiastul 5:12, NTR

Somnul este o stare fiziologică de o importanță deosebită pentru buna funcționare a organismului uman. În societatea modernă, unde resursele organismului sunt suprasolicitate, tulburările legate de somn sunt frecvente, și astfel sunt asociate cu scăderea performanțelor sociale și profesionale, creșterea numărului de accidente rutiere și de muncă, obezitate, diabet zaharat, scăderea calității vieții și creșterea ratei mortalității.

Care este necesarul de somn?

Numărul necesar de ore de somn în funcție de vârstă este: nou-născut – 4 luni: 12-18 ore;

2 ani: 11 ore de somn, de la 13 la 18 ani: 8-10 ore de somn; peste 18 ani: 7-9 ore de somn; peste 60 de ani: aproximativ 6 ore. Somnul insuficient la adolescenți este asociat cu riscul crescut de autovătămare și tentative de suicid. A dormi mai mult decât orele recomandate reprezintă un factor de risc pentru hipertensiune arterială, obezitate, afecțiuni psihice.

În modele experimentale s-a demonstrat că lipsa prelungită de somn este fatală pentru animalele de laborator, care doar pentru că nu au fost lăsate să doarmă, nu au supraviețuit mai mult de o lună. De asemenea, sunt de-

scrise cazuri în care, pentru diferite motive, indivizi din diverse zone ale lumii, încercând să nu doarmă timp de aproximativ 10-11 zile, și-au pierdut viața sau, dacă au supraviețuit, au avut sechele semnificative mult timp după aceea. În contextul în care există foarte multe invitații de a evita somnul în favoarea altor activități, e bine să știm că somnul nu are doar un impact semnificativ asupra sănătății, ci este o condiție extrem de necesară pentru supraviețuire.

Cum să dormi bine?

Un somn sănătos este caracterizat prin durată corespunzătoare, continuitate, ușurința de a adormi și a readormi, calitate, regularitate și ritmicitate. Factorii externi, de mediu (lumina, zgomotul, temperaturile extreme), anumite medicamente (antidepresive, antihipertensive etc.), diferența de fus orar, cofeina, nicotina și alcoolul, unele alimente, programul neregulat de somn, precum și factorii interni (durerea, stresul, diverse stări patologice, astmul, apneea de somn, tulburările de somn, afecțiunile psihiatrice, îmbătrânirea), toate au un impact negativ asupra somnului.

„Dulce este somnul pentru cel ce a muncit, fie că a mâncat puțin, fie că a mâncat mult, însă bogatului, îndestularea nu-i oferă liniștea pentru odihnă.”

Pentru un somn de calitate trebuie menținute în echilibru melatonina (hormon de reglare a ciclului veghe-somn), cortizolul (hormon secretat maxim între orele 7 și 9 dimineața, pentru inițierea stării de veghe) și grelina (responsabilă cu senzația de foame, cea care crește când nu dormim suficient). Cum găsim acest echilibru? Prin adoptarea unui stil de viață sănătos, inteligent și planificat pas cu pas.

Cum te pregătești pentru somn?

Un somn bun se pregătește de dimineața! Studiile arată faptul că lumina solară îmbunătățește somnul, de aceea expunerea zilnică regulată la soare este necesară pentru o odihnă eficientă.

Activitatea fizică în aer liber are un dublu beneficiu. Aerul proaspăt ionizat negativ va duce la o bună oxigenare a organismului, în timp ce mișcarea îmbunătățește circulația sanguină, determină secreția de serotonină și endorfină, hormoni ce produc o stare de bine și relaxare, reducând senzația de anxietate și stresul.

Pentru un somn odihnitor, evitați substanțele cu efect stimulant: cafeaua, tutunul, ciocolata, alcoolul. Alimentele consumate la cină trebuie să fie ușor digerabile, de aceea este recomandat să evitați consumul unor produse bogate în grăsime și proteine de origine animală.

Cina trebuie servită cu două ore înainte de culcare. Activitățile antrenante, mișcarea fizică intensă, vizionarea anumitor programe TV, îndeplinirea unor sarcini dificile și solicitante vor avea drept consecințe afectarea somnului.

Rutina somnului

Învață să te relaxezi! Chiar dacă o zi plină de activități îți va asigura o bună odihnă, este important să știi cum să te relaxezi. Un duș cald înainte de culcare, o carte bună, cum ar fi Biblia, muzica relaxantă, toate acestea te vor pregăti pentru un somn odihnitor.

Stabiliți aceleași ore de culcare și trezire în fiecare zi, îndepărtați din cameră toate sursele de lumină, asigurați o temperatură confortabilă, blocați zgomotele deranjante!

Dacă după 30 de minute nu reușiți să adormiți, nu rămâneți în pat, ci mergeți în altă cameră și citiți o carte, dar evitați televizorul. Reveniți în dormitor atunci când simțiți că vă este iarăși somn. Medicamentele care induc somnul scad durata somnului REM (responsabil pentru un somn odihnitor).

Aceasta înseamnă că subiecții vor dormi mai mult, dar se vor trezi mai obosiți decât s-au culcat.

Un somn odihnitor îți asigură o zi reușită, energia necesară pentru a face față provocărilor cotidiene, precum și o stare bună de spirit.

Dr. Ana-Maria Zanfir, medic primar chirurgie vasculară

Șase milenii de contrafaceri

Specialitatea celui rău este să deformeze lucrările

Contrafacerea reprezintă procesul de falsificare prin imitarea a ceva autentic, cu intenția de a fura, distruge sau înlocui originalul, pentru a înșela persoanele să creadă că falsul are o valoare egală sau mai mare decât realitatea.

Domnul Isus l-a deconspirat pe „inventatorul” contrafacerilor, spunând, în Ioan 8:44-45: „Voi aveți de tată pe diavolul; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți.”

De-a lungul a șase mii de ani, rivalul lui Dumnezeu, „balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume” (Apoc. 12:9), a ajuns să fie maestru în contrafaceri, iar oamenii au fost tot mai ispitiți să creadă minciuna.

• Biblia spune că Dumnezeu a făcut lumea noastră în șase zile de câte 24 de ore fiecare (Geneza 1), dar mulți oameni, ademeniți de Diavol, cred în evoluționism.

• Dumnezeu a vrut ca omul creat de El să cunoască doar binele, dar „șarpele” a venit cu oferta răului (Geneza 3).

• Atotștiutorul a stabilit că familia trebuie să fie formată de un bărbat și o femeie (Geneza 2:21-25). „Înșelătorul” a venit cu o altă variantă și a reușit în a șasea generație de după Adam să împământenească poligamia (Geneza 4:19).

• Întemeietorul familiei a lăsat ca împreunarea să se realizeze între un bărbat și o femeie (1 Corinteni 7:2). „Ispititorul” a denaturat acest lucru, încurajând relațiile homosexuale (Geneza 19 și Romani 1:2628).

• Înainte de potop, Tatăl nostru a împărțit animalele în curate și necurate (Geneza 7:1-9). „Mincinosul” afirmă că orice trăiește pe fața pământului poate fi mâncat.

• Dumnezeu a oferit ca hrană doar alimente proaspete, nefermentate. „Falsificatorul” i-a ispitit pe oameni să le consume și fermentate sau alcoolizate (Geneza 9:20-21).

• De la început Dumnezeu a spus că omul, atunci când moare, merge în pământ, așteptând ziua învierii (Geneza 3:19; Iov 17:16; Psalmii 90:3). Diavolul a răspândit ideea că omul, după ce moare, „pleacă la Domnul”.

• Creatorul a specificat că nu se mai poate face nimic pentru reabilitatea spirituală a omului după ce a murit (Eclesiastul 3:5-

lui Dumnezeu. Imitațiile lui sunt capcane foarte periculoase, întrucât nu pot fi descoperite ușor.

10). Tatăl minciunii a inventat purgatoriul sau a dat de înțeles că intervenția rudelor decedatului poate schimba soarta acestuia.

• Tatăl divin a lăsat Cuvântul Său drept călăuză sigură. Biblia este exprimarea clară a voinței Sale (Psalmii 119; 2 Timotei 3:16-17).

Omul nu are voie să adauge sau să scoată nimic din Scripturi (Deuteronomul 4:2; Proverbele 30:6, Ioan 10:35 și Apocalipsa 22:18-19). Satana a inventat datinile oamenilor și așa-zisa „sfânta tradiție” (Marcu 7:9).

• Dumnezeu a stabilit că omul are nevoie de zece porunci (Exodul 20:1-17). „Vrăjmașul”

împrăștie peste tot ideea că acestea nu mai sunt valabile, s-au desființat.

• Creatorul a sfințit ziua a șaptea, Sabatul (sâmbăta), ca zi de odihnă (Geneza 2:1-3).

„Înșelătorul”, prin condeiul lui Constantin cel Mare, în anul 321, a poruncit ca ziua întâi a săptămânii (ziua soarelui) să fie impusă drept zi de odihnă.

• Tatăl ceresc a pretins închinarea doar pentru Sine (Exodul 20:3 și Matei 4:10). Diavolul a inventat închinarea la creaturi (oameni, sfinți sau îngeri). Acest lucru este păcat (Apocalipsa 19:10 și 22:9).

• Mântuitorul a fost, este și va fi singurul Intermediar sau Mijlocitor între om și Dumnezeu (1 Timotei 2:5, Evrei 9:15 și 1 Ioan 2:1).

„Mincinosul” a păcălit oamenii cu intermedierea preoților, mijlocirea sfinților sau a fecioarei Maria (mama lui Isus).

• Dumnezeu a stabilit că iertarea se capătă fără plată (Isaia 55:1 și Romani 3:24). Prin Biserică, în Evul Întunecat, „Înșelătorul” a inventat sistemul indulgențelor plătite pentru așa-zisa iertare a păcatelor.

• Domnul Hristos a spus că va reveni cu sfinții Săi îngeri pentru a-i lua pe credincioși la ceruri (Ioan 14:1-3 și Matei 25:31).

Diavolul îi ispitește pe oameni să creadă că Isus nu mai vine sau chiar va contraface venirea lui Isus (2 Corinteni 11:14-15 și 2 Tesaloniceni 2:7-12).

Când un adevăr divin nu este acceptat, primit și trăit, instantaneu Satana va aduce acolo multă minciună și rătăcire. Demonii lui sunt gata să invadeze orice inimă indiferentă la adevărul învățat de Duhul lui Dumnezeu (Luca 11:24-26 și Ioan 16:3).

Romani 1:24-25: „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor, așa că își necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”

Efectele înlocuirii adevărului cu minciuna sunt omniprezente. Păcatul a devenit acceptabil și contagios. Imoralitatea se legiferează și se generalizează. Scripturile sunt din ce în ce mai neglijate și mai respinse.

Avem de făcut o alegere salvatoare sau condamnatoare. Eu aleg să cred și să trăiesc ADEVĂRUL! Tu ce alegi?

Constantin cel Mare a rămas în istorie ca împăratul care sub influență creștină a reglementat printr-un decret respectarea „venerabilei zile a soarelui”, adică duminica. Împăratul cunoscut astăzi ca sfânt a interzis în ziua duminicii activități în orașe, dar a permis agricultura în mediul rural.

Se știe mai puțin faptul că decretul n-a interzis păzirea Sabatului, o sărbătoare creștină împământenită în secolul al IVlea. Cercetări asupra textului scris de istoricul creștin Eusebiu de Cezareea arată că, dimpotrivă, Constantin cel Mare a protejat și ziua de Sabat, adică sâmbăta, printr-o politică imperială adoptată și de alți împărați romani în favoarea iudeilor.

Iată în caseta alăturată două traduceri ale textului original grec, făcute de conf. univ. dr. Szallós-Farkas Zoltán.

Imperiul Roman să respecte zilele Mântuitorului, ca zi de odihnă, și, de asemenea, să onoreze ziua Sabatului; în amintirea, presupun, a ceea ce Mântuitorul omenirii este consemnat că a realizat în acea zi.”

O traducere care ia în considerare și explicațiile grecești ale notei de subsol: „El [Împăratul Constantin] a poruncit tuturor supușilor din Imperiul Roman să respecte zilele/ziua Mântuitorului, ca zi de odihnă, și, de asemenea, să onoreze ziua care precedă prima zi a săptămânii;* în amintirea, presupun, a ceea ce Mântuitorul omenirii este consemnat că a realizat în acea zi.”

*Nota de subsol nr. 55 este foarte ambiguă. Înclin să spun că este vorba de Sabatul zilei a șaptea. În greacă, cuvântul Sabbaton înseamnă și „săptămână”, iar expresia grecească din nota de subsol nr. 55 vorbește de expresia specifică evreilor, și anume „prima zi a săptămânii”, zi pe care păgânii/grecii o numesc ziua soarelui – spune nota de subsol nr. 55. Iar ziua de dinainte de „prima zi a săptămânii” nu e vineri, ci este tocmai ziua despre care textul principal al lui Eusebiu spune că este ziua pe care Constantin a ordonat să se onoreze în tot Imperiul Roman.

Deschide textul original grec –Viața lui Constantin, cartea IV, capitolul 18 (selectează cartea 20

și vezi pagina 1166)

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin (cartea IV, capitol 18, secțiunea 2) - pentru detalii, vezi Patrologiae Cursus Completus, Series Graeca, Jacques-Paul Migne, 1857, vol. 20, pp. 1165–1166.

„El [Împăratul Constantin] a poruncit tuturor supușilor din

Ziua diversiunii

Treceredepietonicuefectoptic3dînIsafjordur,Islanda

Palffi Miklos

Oamenii își schimbă garderoba nu pentru că s-a uzat, ci pentru că vor ceva nou. Procesul se accelerează.

Dacă cineva acum 30 de ani își schimba mașina o dată la 10 ani, acum nu este neobișnuit o dată la 4-5 ani. De cele mai multe ori de dragul schimbării. Atunci însă când discuția se mută în lumea Bibliei, schimbarea capătă conotații radical diferite.

Sfânta Scriptură afirmă caracterul neschimbător al lui Dumnezeu (Iacov 1:17) și imuabil al Bibliei (Apoc. 22:18-19).

Dimpotrivă, omul este invitat permanent să se schimbe (Rom. 12:2), dar în niciun caz Dumnezeu sau poruncile Sale.

A schimba ceva din ordinea stabilită de Dumnezeu înseamnă diversiune, care creează confuzie în mintea oamenilor și pregătește terenul pentru manipulările lui Satana. Este și cazul duminicii, care a trecut prin mai multe metamorfoze, schimbându-și indexul de câteva ori.

Zilele în Biblie nu au nume, așa cum suntem obișnuiți în cultura noastră occidentală. Noi am împrumutat numele zilelor săptămânii de la romani, mai exact de la numele unor zeități/corpuri cerești: luni=Lună, marți=Marte, miercuri=Mercur, duminica fiind Dies Solis, Ziua Soarelui la romani.

Numele zilelor săptămânii în Sfânta Scriptură sunt în conformitate cu așezarea lor în ordinea creațiunii: ziua întâi (duminica), ziua a doua (luni), ziua a treia (marți) și așa mai departe. Această denumire s-a păstrat parțial în limba unor popoare până astăzi. În portugheză, zilele între marți și vineri poartă numele: a treia (marți), a șasea (vineri). Singura zi care poartă un nume în Biblie este Sabatul (sâmbăta), ziua a șaptea.

În țara noastră, duminica este percepută de foarte mulți oameni ca fiind ultima zi a săptămânii. Această înțelegere se datorează diversiunii care s-a creat în jurul acestei zile de-a lungul istoriei. În SUA, Canada și Japonia este considerată prima zi a săptămânii. Organizația internațională de standardizare consideră însă duminica ca fiind ziua a șaptea. Contradicția și confuzia sunt evidente.

Ziua a șaptea a săptămânii a fost schimbată artificial din sâmbătă în duminică printr-un

A schimba ceva de dragul schimbării a devenit un tabiet contemporan.

decret al unui împărat păgân, botezat de creștini pe patul de moarte: Constantin. În anul 321 s-a poruncit ca lucrul în ziua de duminică să înceteze.

Duminica a primit semnificația zilei a șaptea în discursul multor teologi. Mai târziu, pentru a evita contradicția neplăcută cu Biblia, s-a avansat ideea că duminica reprezintă ziua a opta, ziua care urmează după tot ce este pământesc, prima zi a veșniciei. Fără a exagera, putem considera că duminica este ziua diversiunii, o încercare omenească de a schimba ordinea creată de Dumnezeu prin speculații, decrete imperiale și sofisme teologice care nu duc nicăieri decât la confuzie și la depărtare de Biblie și de Dumnezeu.

Cauza păcii impuse prin lege nu are aproape nicio șansă dacă nu e susținută de forța și fanatismul unei religii.

Albert Einstein

Un castel în aer

Hristos a înviat din morți?

Când a început duminica

să fie o zi deosebită pentru creștini și care a fost motivul? Care este ceremonia recomandată de Biblie ca să comemorăm

învierea Domnului?

n toată Biblia, cel mai remarcabil caz de păzire a Sabatului a fost în Vinerea Patimilor, când trupul mort al Domnului

Hristos a început să fie îmbălsămat. Când s-a lăsat seara și începea Sabatul, deși nu se terminaseră pregătirile de înmormântare, au oprit îmbălsămarea, cu planul de a continua după Sabat, în zorii zilei de duminică. Acest episod arată că legea sfintei odihne a rămas în vigoare. Însuși Domnul a zăcut în mormânt toată ziua de sâmbătă.

Hristos nu a ținut duminica. El nu a spus nimic despre această zi. Expresiile „ziua învierii”, sau „Ziua Domnului”, sau „ziua întâi a săptămânii” nu au fost niciodată pe buzele Sale, din tot ce citim în Evanghelii.

Despre comemorarea lui Hristos, apostolul Pavel a spus că la slujba pascală trebuie să vestim „moartea Domnului până va veni El [Domnul])” (1 Corinteni 11:26), fără să facă vreo referire la înviere. Singurul simbol pentru învierea lui Isus este botezul celui ce crede, și acesta întotdeauna legat de aminti-

rea morții și a îngropării Domnului (Romani 6:3-12). Nici răscumpărarea omului din păcat nu s-a încheiat în ziua învierii Domnului, ci ea continuă până astăzi (1 Ioan 2:1-2; Efeseni 1:13-14).

Niciunde în Noul Testament prima zi a săptămânii nu este numită Ziua Domnului. Pentru a comemora învierea Domnului, Euharistia, sau Sfânta Cină a Domnului n-a fost sărbătorită doar în ziua duminicii (1 Cor. 11:18, 20,33,34).

Când învățătorii creștini au ajuns în situația de a oferi o motivație pentru cinstirea duminicii, nu au argumentat în primul rând cu ideea cunoscută azi că duminica este ziua învierii Domnului. Motivația aceasta a fost amintită în plan secund. Până în anul 194, niciun scriitor creștin care vorbește despre prima zi a săptămânii nu o numește „Ziua Domnului”.

În timpul împăratului Constantin cel Mare, duminica nu a fost sfințită, ci doar a devenit o zi de odihnă pentru orășeni (nu și pentru țărani), ca o zi liberă, decretată prin legea civilă,

Ce spune Biblia despre cinstirea zilei în care

nu religioasă. Argumentele din decretul lui Constantin nu au făcut apel la porunca a IV-a din Decalog sau la crezul creștin. Mai târziu, împărații Teodosiu I, Valentinian și Grațian au interzis duminica plata datoriilor, circul, teatrul și rezolvarea litigiilor. Cu excepția participării la slujbă, duminica era o zi de lucru chiar și pentru călugării din Betleem, care, în a doua parte a slujbei, croiau veșminte. Mai mult, creștinii aveau deja o zi de odihnă: sâmbăta.

Sărbătoarea celei de-a șaptea zile a fost legiferată

înainte ca păcatul să apară în lume, deci nu este una dintre acele ceremonii care au fost

îndepărtate prin crucea Domnului Isus. Întrucât Dumnezeu a instituit Sabatul pentru om (Marcu 2:27), înseamnă că

Sabatul nu este împotriva omului, deci îți aduce numai bine.

Scriitori și părinți din creștinismul strămoșesc, despre respectul cuvenit zilei de sâmbătă

Urmele respectării sâmbetei se găsesc în primele secole creștine și chiar mai târziu.

„Cu privire la ziua a șaptea, pe care toți oamenii o recunosc, dar cei mai mulți nu știu că ceea ce printre evrei se numește ‘Sabatul’, se traduce în greacă drept hebdomas (‘a șaptea’), nume adoptat de toate națiile, chiar dacă se ignoră motivul acestei denumiri.” Teofil de Antiohia (circa anul 170).

Clement din Alexandria (c. 190) ne uluiește cu afirmația că ziua a șaptea, „este recunoscută ca sacră nu doar de evrei, ci și de greci”, și citează în sprijin pe Hesiod, Homer, Calimah, Solon („Elegiile lui Solon, de asemenea, zeifică intens ziua a șaptea”).

Constituțiile apostolice, o compilație alcătuită în secolul al IV-lea, oferea instrucțiuni ca să ținem „sărbătoarea sabatului și a duminicii, fiindcă prima este memorialul Creației, și cealaltă, al Învierii.” „Sclavii să muncească cinci zile; dar în ziua sabatului și a duminicii, să li se dea timp liber să meargă la Biserică pentru a primi învățătură religioasă.”

În jurul anului 400, Asterius din Amasea scria despre „atelajul celor două zile înjugate împreună, sabatul și duminica”, care în fiecare

săptămână adună la un loc oamenii din popor și preoții învățători.

Grigore de Nyssa, spre sfârșitul secolului al IV-lea, numea sabatul și duminica „surori”.

Socrate Scolasticul și Sozomen, istorici ai Bisericii din secolul al V-lea, scriau: „Oamenii din Constantinopol și de pretutindeni aproape se adună în sabat, ca și în prima zi a săptămânii, obicei care nu se păstrează niciodată la Roma sau în Alexandria.”

Grigore de Nyssa (†395) întreba semnificativ: „Cu ce ochi priviți ziua Domnului (Duminica), voi care ați dezonorat Sabatul? Poate voi nu știți că aceste două zile sunt surori și că, dacă loviți pe una, o vătămați și pe cealaltă?”

Vezi bibliografie și resurse suplimentare la www.florinlaiu.com/competitia-sambata-duminica.

În creștinismul răsăritean, sâmbăta a avut un statut asemănător cu al duminicii, ca zi de sărbătoare și de cult. Postul și îngenuncherea erau interzise sâmbăta ca și duminica. Până astăzi, preotul ortodox slujește sâmbăta în odăjdii duminicale, amintind originea „domnească” a sâmbetei.

Ca

evenimentul din ziua Marii

Uniri, 1 Decembrie 1918, a fost susținut de religiile vremii. Se va uni vreodată lumea întreagă cu ajutorul bisericilor creștine?

Duminica Marii Uniri

Pe 1 decembrie 1918, cu tricolorul sus, români în straie de sărbătoare curgeau cu zecile de mii către Alba Iulia. La ora 7 dimineața, preoți ortodocși și catolici înălțau rugăciuni pentru activitățile mărețe din acea duminică. Pe la ora 10, după ce unirea s-a votat, în fruntea tuturor, într-o trăsură cu doi cai albi, stăteau oamenii zilei: episcopul ortodox Miron Cristea, mai târziu primul patriarh al Bisericii Ortodoxe din România, și episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, ulterior primul cardinal român al Bisericii Catolice. În fața mulțimilor, episcopul ortodox

l-a îmbrățișat pe cel catolic, spunând: „Precum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!” Era ora 12 punct. Orologiul istoriei bătea ora fixă pentru un neam de oameni.

Ce rol au jucat conducătorii bisericești? La consiliul săsesc din noiembrie, lutheranii au decis să ia legătura cu frații români pentru

pregătirea programului. În ziua cea mare, credincioșii catolici au ocupat un loc de frunte. Iar delegația care a transmis hotărârea de unire regelui Ferdinand avea paritate: doi ortodocși și doi catolici.

Astăzi, putem spera la mai bine prin unirea credințelor? Despre repetarea istoriei, Biblia spune: „Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare” (Eclesiastul 1:9).

La masa împăcării

Cu o mie de ani în urmă, două biserici-surori s-au afurisit reciproc, fără să admită posibilitatea mântuirii celeilalte. Apoi și-au tăcut multă vreme. Abia generația noastră a prins reluarea dialogului, schele ale unui pod întins peste prăpastie.

În anul 1999, pentru prima dată după Marea Schismă din 1054, un papă catolic a vizitat o

în cazul imnului național al României, a cărui melodie a fost scrisă de un ortodox și ale cărui versuri au fost create de un catolic, putem spune că

țară majoritar ortodoxă – Ioan Paul al II-lea venea în România, la invitația patriarhului Teoctist. Deși a lipsit sărutul frățesc în aeroport, Teoctist a fost invitat în papamobil, o onoare care nu i s-a mai acordat niciunui alt întâistătător înainte. Ulterior, cei doi au sfințit împreună locul unde avea să se ridice Catedrala Mântuirii Neamului. La Missa Catolică din București, românii au strigat spontan: „Unitate! Unitate!”

În câțiva ani, exemplul României a fost urmat de alte țări, călcându-se astfel o tradiție milenară. Gestul lui Teoctist venea însă pe un fundal creionat cu decenii mai înainte. În 1965, patriarhul ecumenic Athenagora și papa au ridicat simultan anatema din 1054 între catolici și ortodocși.

Mai târziu, în 2013, pentru prima dată, patriarhul cu cea mai înaltă autoritate în lumea creștină ortodoxă a luat parte la înscăunarea papei în Vatican. Iar când papa a vizitat sediul Patriarhiei Ecumenice în Istanbul (2014), a declarat că „singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei […] este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe.” Iată cum două surori care nu-și mai vorbeau acum lucrează pentru un vis mai mare – acela de a mânca aceeași pască. Cum s-ar putea visa la o unire?

Absența nemotivată a catolicilor

Cu peste 1,2 miliarde de catolici, 800 de milioane de protestanți și 260 de milioane de ortodocși, creștinismul este religie dominantă pe glob. În ideea unității, în anul 1948, s-a format în premieră Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), având ca scop ecumenismul – o unitate vizibilă în credința și practicile comune creștine. Inițial, au devenit membre bisericile protestante din Europa și SUA, însă ulterior au aderat mult mai multe biserici, inclusiv cele ortodoxe (BOR, în 1961).

Ceea ce uimește însă este faptul că cea mai mare biserică din lume – Biserica Romano-Catolică – nu este membră în acest consiliu. Totuși, ea are un număr de credincioși mai mare decât toți ceilalți creștini la un loc și își spune „mama și învățătoarea tuturor națiunilor”. Atunci ce fel de poziție dorește ea?

Papalitatea, despre o nouă ordine mondială

În secolul trecut, papa Ioan al XXIII-lea spunea că este „imperativă stabilirea unei comunități a națiunilor la nivel mondial.” În 1967, papa Paul al VI-lea lansa un apel deschis către organizații internaționale, autorități publice, presă și educatori, ca să conștientizeze rolul pe care îl au în organizarea unei noi ordini mondiale, sub îndrumarea lui Dumnezeu.

Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre reformarea ONU și despre noi măsuri internaționale. Totuși, lumea nu era pregătită: în 1988, când a vizitat Parlamentul European, el a fost huiduit ca Antihrist.

Ultimul papă, Benedict al XVI-lea, prin doctrina socială a Bisericii Romano-Catolice, a cerut urgent prezența unei adevărate autorități politice mondiale în 2009.

Dar cine să fie liderul? Personajul care atrage obiectivul tuturor camerelor video nu este un campion sportiv, un idol din lumea muzicii sau a filmului, nici politicianul sau activistul model. El este un lider religios – papa de la Roma. Și uimitor este faptul că pontiful roman reușește să capteze atenția a milioane de oameni nu doar sub cupola bisericii, ci și sub cerul liber sau în fața ecranului.

Într-adevăr, papa deține recorduri incontestabile: este liderul celei mai mari comunități religioase și al celei mai vechi și neîntrerupte monarhii absolute din lume. Este biserica-stat

cu acțiuni la marile companii ale lumii, având ambasadori în și din întreaga lume, pentru că „toate drumurile duc la Roma”. Bun, și care ar fi cheia unirii?

Cheia noii ordini mondiale

În viziunea catolică, unirea lumii trebuie să se facă pe baze morale. Morala se predică la biserică, mai ales duminica. Dar omul nu prea mai vine la biserică, pentru că este obosit, muncește la serviciu sau e prins în distracții. Și atunci, nu s-ar putea lua o inițiativă de eliberare a duminicii?

Dacă sindicatele ar trage clopotul unei legi duminicale, ar fi mai ușor. Cetățeanul primește un drept, votează o „libertate”, iar mai apoi își dă seama că alții sunt câștigătorii.

Enciclopedia Catolică arată că cel mai bun principiu din politica economică este colaborarea dintre stat și biserică, adică o lege generală care prevede îndatoriri religioase. Se menționează chiar obligația de a înceta activitatea și munca în ziua de odihnă a creștinilor.

Ideea unei duminici libere a fost promovată poate cel mai intens de către papa Ioan Paul

al II-lea. În viziunea lui, simbolul întregului creștinism este prin excelență duminica. El cerea o lege civilă în 1998: „Creștinii se vor lupta în mod natural ca să se asigure că legislația civilă respectă datoria lor de a păzi ca zi sfântă Duminica.” Concluzia scrisorii papale: duminica este un test al vieții creștine.

Pentru a salva casa comună, planeta, actualul pontif, Franciscus, pare dispus ca să se pună limite progresului necinstit, dar și proprietății private și libertății umane (vezi „Laudato Si”). În opinia lui nu există două crize separate, ci una singură, iar soluția este un proiect comun, un indispensabil consens mondial. El vorbește cu autoritate și sugerează decizii politice care se pot naște chiar sub presiunea populației sau prin dialog între religii, pentru un nou început al omenirii. Propunerea lui este ca, în călătoria către „sâmbăta veșniciei”, să însănătoșim relațiile prin participarea la slujba de duminică.

Dacă marea sărbătoare a duminicii e cheia ce poate învârti omenirea? La o simplă investigație, printr-o singură mutare, catolicismul și-ar atrage de partea sa câteva flancuri: majoritatea confesiunilor creștine (CMB), care

păzesc duminica, majoritatea sindicatelor, politicieni și partide interesate în promovarea familiei și a recreației sociale sau în protejarea mediului. Dacă, Doamne ferește, în viitor s-ar înmulți catastrofele și dereglările climatice, ar circula un motiv în plus pentru stăvilirea naturii dezlănțuite și înlăturarea pedepsei divine.

Duminica – contrafacerea unui simbol

Din cuvintele lui Isus – „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32) – credem că o nouă ordine mondială s-ar putea întemeia oricând prin revenirea la o veche ordine mondială, aceea dată de Dumnezeu primilor oameni. Între Cele Zece Porunci se găsește chiar una privitoare la o zi de odihnă. Iar porunca este clară, căci „Scriptura nu poate fi desființată” (Ioan 10:35) – ziua a șaptea este ziua de odihnă.

Deci, o viitoare legislație duminicală înseamnă împlinirea unei agende romano-catolice având ca obiectiv recucerirea lumii. Curtate de faptul că la Hora Unirii se joacă pe aceeași partitură cu cea ortodoxă sau protestantă, bisericile lumii vor împlini această agendă. Și istoria conducătorilor politici și religioși,

uniți să-L dea morții pe Hristos chiar dacă „erau învrăjbiți între ei mai înainte” (Luca 23:12) și nu se sufereau unii pe alții (Faptele apostolilor 23:6-9), se va repeta. Dar aderarea la o ordine mondială pe baze religioase va însemna un compromis pentru religie, politică și viitor. Ce vom face când o religie coruptă va controla economia internațională și va cere închinare? (Apocalipsa 13:15-17).

„Potecașii” vremurilor noastre

Biserica Vioreștilor din Slătioara, de sub munții Olteniei, este unică prin picturile sale de sub streașină, unde, în locul sfinților, pictorii țărani ni i-au lăsat amintire pe potecași: gărzi călare, care înconjoară biserica. Acești înaintași ai poliției de frontieră își apărau neamul, păzeau potecile spre țară și se smereau doar în fața lui Dumnezeu. Despre potecași se spune că nu-și ridicau căciulile înalte nici în fața domnitorului. Așa au rămas în icoane, stând drepți pe caii lor iuți, adevărate exemple în vremuri tulburi (vezi și Faptele apostolilor 4:19).

Christian Sălcianu & Daniel Brînzan Articol adaptat după versiunea de la www.tainedinscripturi.ro/capitolul-10-a-douaduminica-a-unirii (vezi online și bibliografia).

Ellen White

Cum s-a infiltrat duminica în creștinism

și

Sănătate, partener oficial al revistei Reperele credinței.

Dacă cititorul vrea să înțeleagă mijloacele ce vor fi folosite în lupta care se apropie cu grăbire, nu are decât să revadă raportul despre mijloacele pe care Roma le-a folosit pentru același scop în veacurile trecute. […]

Edictele regale, conciliile generale și rânduielile bisericii, susținute de puterea pământească, au fost treptele prin care sărbătoarea păgână a atins poziția de cinste în lumea creștină. Prima măsură publică ce impune păzirea duminicii a fost legea emisă de Constantin. […] Mandatul regal nedovedindu-se destul de puternic pentru înlocuirea autorității divine, Eusebiu, un episcop care căuta favoarea prinților și care era un prieten deosebit și un lingușitor al lui Constantin, a susținut ideea că Hristos a schimbat Sabatul în duminică. Nu s-a adus nici măcar o singură mărturie din Scripturi ca dovadă în favoarea învățăturii noi. Însuși Eusebiu, fără să vrea, recunoaște falsitatea ei și arată către adevărații autori ai schimbării. […]

Toți aceia care doreau să fie onorați de lume au primit sărbătoarea populară. Când papalitatea s-a statornicit temeinic, lucrarea de înălțare a duminicii a continuat. Pentru o vre-

me, oamenii se ocupau cu lucrările agricole atunci când nu veneau la biserică, dar ziua a șaptea era încă privită ca Sabat. Dar schimbarea s-a produs fără întrerupere. Celor implicați în slujbele sfinte le era interzis să se amestece într-o judecată, în vreo discuție particulară cu privire la duminică. La scurtă vreme după aceea, tuturor persoanelor, de orice rang, li s-a poruncit să se oprească de la munca obișnuită, sub pedeapsa unei amenzi pentru oamenii liberi și a loviturilor în cazul robilor. Mai târziu, s-a decretat ca cei bogați să fie pedepsiți cu pierderea a jumătate din avere; și, în cele din urmă, dacă stăruie, să fie făcuți robi. Clasele de jos aveau să sufere o exilare definitivă.

S-a făcut apel și la minuni. Printre altele, s-a spus că un gospodar care tocmai voia să-și are ogorul duminica și-a curățat plugul cu un fier, iar fierul i s-a lipit de mână și timp de doi ani l-a purtat, „spre marea lui durere și rușine”. […] Un conciliu ecleziastic a emis un alt argument, de atunci folosit pe scară largă și de către protestanți, și anume că, dacă au fost lovite de trăsnet persoane care lucrau duminica, acesta trebuie să fie adevăratul Sabat. […]

Pentru versiunea completă a textului, consultați capitolul „Scopul papalității”, din cartea Tragedia veacurilor, de Ellen White. Tragedia veacurilor este cartea promoțională a anului 2023 la Editura Viață

Decretele conciliilor dovedindu-se nesatisfăcătoare, autoritățile pământești au fost rugate să emită un edict care să răspândească groaza în inimile oamenilor și să-i oblige să se oprească de la lucru duminica. La un sinod ținut la Roma, toate hotărârile anterioare au fost reafirmate cu o putere și cu o solemnitate mai mare. Ele au fost introduse chiar în legile bisericești și impuse de autoritatea civilă în aproape întreaga creștinătate. […]

S-a spus că persoane care au lucrat peste timpul rânduit au fost lovite de paralizie. Un morar care a încercat să-și macine grâul a văzut, în loc de făină, un șuvoi de sânge, iar roata morii s-a oprit, cu toate că avea apă destulă. O femeie care și-a pus aluatul în cuptor l-a găsit necopt când l-a scos, deși cuptorul era încins. O altă femeie, care s-a hotărât să-l lase până luni, l-a găsit a doua zi făcut pâini și copt de puterea divină. Un bărbat care a preparat pâinea sâmbătă, după ceasul al nouălea, a constatat, atunci când a rupt-o, a doua zi dimineață, că din ea a curs sânge. Prin asemenea născociri absurde și superstițioase au încercat apărătorii duminicii să-i întărească sfințenia. […]

Însă, în ciuda tuturor eforturilor pentru a întemeia sfințenia duminicii, chiar și papistașii au mărturisit în public autoritatea divină

a Sabatului și originea omenească a instituției prin care fusese înlocuit. În secolul XVI, un conciliu papal a declarat în mod deschis:

„Să-și amintească toți creștinii că ziua a șaptea a fost consacrată de Dumnezeu și a fost primită și păzită nu numai de către iudei, ci și de toți ceilalți care pretind că se închină lui Dumnezeu; cu toate că noi, creștinii, am schimbat Sabatul lor în ziua Domnului.” […]

Bisericile din Africa au ținut Sabatul așa cum era ținut de biserica papală înainte de apostazia ei deplină. În timp ce țineau ziua a șaptea în ascultare de porunca lui Dumnezeu, se rețineau de la lucru duminica, în conformitate cu obiceiul bisericii. Pentru obținerea puterii supreme, Roma a călcat în picioare Sabatul lui Dumnezeu pentru a-l înălța pe al ei; dar bisericile din Africa, ascunse timp de aproape o mie de ani, nu au fost atinse de această apostazie. […]

Aceste rapoarte ale trecutului descoperă cu claritate vrăjmășia Romei față de Sabatul adevărat și față de apărătorii lui, precum și mijloacele pe care le folosește pentru a cinsti instituția pe care a creat-o. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că aceste scene urmează să se repete atunci când romano-catolicii și protestanții se vor uni pentru înălțarea duminicii.

Elena

Hrană pentru Sabat

pentru sărbătoarea

Sabatului?

Exodul 16:23: „Domnul a poruncit așa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert.” Ziua Pregătirii, menționată și în Noul Testament (Luca 23:54), este timpul de preparare a hranei pentru Sabat. Se aleg alimente care se pretează a fi servite a doua zi. Cantitativ hrana nu trebuie să fie mai multă, totuși meniul ar fi bine să fie unul special. Nu rețete sofisticate, ci feluri de mâncare pe care toți să le aștepte cu bucurie pentru că... vine Sabatul, ziua bucuriei! Nu multe feluri de mâncare – pentru masa de prânz, două feluri principale, dintre care unul desert. De ce? Pentru că desert nu mâncăm în fiecare zi, și cum ceva dulce face cu ochiul totdeauna, desertul poate fi prezent mereu în Sabat, mai ales acolo unde sunt copii, spre delectarea tuturor.

În pregătirea hranei pentru Sabat, gospodina, dacă se organizează bine, nu are nevoie de prea mult timp. Meniul trebuie conceput chiar cu câteva zile înainte, apoi făcută aprovizionarea necesară. În niciun caz nu trebuie lăsat totul pe vineri! Mai ales când gospodina are și serviciu. Sunt zile când soarele apune devreme, și ea vine târziu de la serviciu.

Atunci nu mai are timp să gătească. În acest caz, ea va găti chiar joi seara pentru Sabat.

Ce putem pregăti de mâncare pentru Sabat? Personal, prefer mâncărurile pe bază de orez. Orezul este ușor digerabil și nu creează niciun fel de disconfort. Evit leguminoasele pentru Sabat, în special fasolea, deși, în celelalte zile sunt la loc de cinste. Lângă o mâncare pe bază de orez, pilaf, de exemplu, cu ceva chifteluțe vegetariene sau drob alături, o salată de sfeclă roșie fiartă sau coaptă merge de minune. Și se ține bine pentru a doua sau chiar a treia zi, ca și orezul. Legumele pot fi folosite după dorință și cu încredere. Pentru masa de dimineață, fructele să fie la loc de cinste, alături de cereale și nuci sau semințe.

Masa în familie din Sabat este un moment mult așteptat. Dacă în celelalte zile, de regulă, la prânz, fiecare este cu programul lui, în Sabat, familia se adună laolaltă și se bucură atât de părtășie, cât și de bucatele în sine. Copiii nu vor uita niciodată acele momente. În ce mă privește, acum, la vârsta când sunt bunică, unele dintre cele mai dragi amintiri din viață sunt legate de masa de prânz din Sabat din copilărie. O, cât o așteptam noi, copiii! Și cât ne bucuram! Mama noastră, deși aveam

Sabatul a fost creat de Dumnezeu pentru bucuria oamenilor pe toate planurile. Și hrana este pentru bucuria și odihna noastră. Cum să pregătim masa

resurse modeste ca familie, făcea totdeauna cea mai bună mâncare! Și o presăra cu atâta dragoste... Și mai era ceva ce venea pe deasupra la mesele din Sabat: mereu aveam musafiri cu care împărțeam bunătățile noastre. Iar bucuria noastră, a copiilor în primul rând, era fără margini.

Când se adună în jurul mesei din Sabat, credincioșii obișnuiesc să se roage împre -

Sufleu de cartofi cu ciuperci (4 porții)

3 căni piure de cartofi, de consistență potrivită

500 g ciuperci

2 cepe

5 căței de usturoi

1 l-ță sare

1 l-ță boia de ardei dulce

½ l-ță cimbru pisat

2 linguri ulei

100-200 ml suc de roșii

Cepele și usturoiul, tocate mărunt, se călesc cu apă clocotită. După 5 minute, se adaugă și ciupercile tocate cubulețe de 1 cm. Se stropesc cu apă clocotită, continuu. Fierberea durează 10 minute. Apoi se adaugă sarea și mirodeniile, uleiul și sucul de roșii. Se amestecă bine și se oprește focul. Tocănița de ciuperci rezultată are doar puțină zeamă.

Se unge cu ulei un vas ceramic pentru cuptor. Pe fundul lui se pune un strat de cartofi piure, 1 ½ cană. Deasupra se pune tocănița de ciuperci, în strat de 1,5 cm. Iar peste ciuperci se pune restul de piure, așezat uniform, netezit cu o paletă. Vasul se dă la cuptor și se coace circa 30 de minute la 180 °C. Preparatul se rumenește frumos. Când se servește, se încălzește puțin în cuptor.

ună pentru binecuvântarea hranei. Momentul acesta adaugă solemnitate, dar și bucurie zilei Domnului, și toți se simt la un pas de cer.

Atașez și două rețete pentru felul principal, pentru Sabat. Un sufleu de cartofi cu ciuperci, alături de o „friptură” de tofu. Vă doresc să aveți belșug nu doar de hrană în Sabat, ci mai ales de binecuvântare!

„Friptură” de tofu (4 porții)

300 g tofu simplu

2 cepe

7 căței de usturoi

1 l-ță sare (dacă tofu e nesărat)

1 l-ță boia de ardei dulce

½ l-ță oregano/cimbru/busuioc

3 lg. ulei

2 lg. făină

150 ml suc de roșii

Tofu pasat se amestecă cu cepele tocate fin și usturoiul pisat, apoi cu celelalte ingrediente. Compoziția se pune într-o tavă pentru cuptor, pe hârtie de copt în strat de un cm. Se netezește cu o paletă. Se coace la 180 °C circa 30 de minute, rumenindu-se frumos. Când s-a răcit, se porționează după dorință.

Când ați început cinstirea zilei de Sabat?

Adventismul are o vechime de cel puțin patru generații în familia noastră. Un strămoș s-a botezat adventist chiar după Primul Război Mondial. Un alt străbunic a cunoscut Sabatul pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru că era plecat departe, în liniile militare rusești, străbunica nu a știut nimic de el timp de șapte ani. O cunoștință îi povestea străbunicii despre Sabatul zilei a șaptea și a provocat-o să țină sâmbăta în locul duminicii și să se roage cu credință. Așa, poate că Dumnezeu îi va aduce soțul acasă, spunea ea. Și chiar așa s-a întâmplat. După șapte ani, când el s-a întors, străbunica respecta deja Sabatul și, știind deja despre credința adventistă, străbunicul s-a botezat și el curând.

De vorbă cu

…

Emilian Tomoiagă este slujitor al Bisericii în inima Maramureșului istoric și fiul cel mai mic al unei familii creștine care după anii 1900 a mărturisit pe malurile râului Vișeu o credință neobosită în revenirea Domnului Isus și în Sabatul zilei a șaptea.

În prezent, bunica mea, adică fiica lor, acum în vârstă de aproape 90 de ani, este adventistă, tatăl meu este slujbaș al Bisericii și vinde cărți religioase, iar eu și fratele meu, Lucian, suntem pastori adventiști.

Ce probleme ați avut din cauza acestei credințe?

Sabatul a făcut parte mereu din familia noastră. Dar nu a fost întotdeauna ușor. Eu și Lucian ne-am bucurat de înțelegerea profesorilor atunci când apăreau probleme legate de Sabat. Tata ne-a spus că adevărul acesta pe care îl cunoaștem noi din Biblie ne face mai speciali. Și așa ne și simțeam. Însă, în perioada comunistă, tata a simțit diferit apartenența la o biserică minoritară. Pentru că nu mer-

gea la școală sâmbăta, era ridiculizat de către profesori, iar la liceu a trebuit să renunțe definitiv, din același motiv.

Cum vă pregăteați pentru ziua de odihnă?

Pentru noi, vinerea era cea mai scurtă zi din săptămână. Dimineața mama pregătea mâncarea, iar noi, pentru că stăteam sus pe deal și aveam oi și vaci, trebuia să le strângem, să le hrănim și să le adăpăm. După prânz ne spălam pe rând. Terminam pregătirile de sărbătoare cu câteva ore înainte de apusul soarelui, iar începutul de Sabat ne găsea liniștiți. Întotdeauna. Când aveam ore la școală până după-amiaza, ceream voie profesorilor să plecăm mai devreme, pentru că până acasă făceam mai bine de o oră, și nu trebuia să ne prindă seara pe drum.

Acum suntem în secolul vitezei, lucrurile sunt făcute mai pe fugă, însă atât eu, cât și Ionela, soția mea, ne străduim să terminăm totul la

timp în fiecare zi de pregătire și apoi ne bucurăm fericiți de odihnă.

Cum sfințiți voi ziua de Sabat?

În familia noastră întotdeauna marcam începutul și sfârșitul Sabatului printr-o mică ceremonie în casă. Sosirea Sabatului o începeam cu cântece. Îmi amintesc unul dintre ele, care începea cu versurile: „Dispară-ți griji lumești”. Sâmbăta seara, la încheierea sărbătorii, cântam imnul „Când se lasă umbra serii”, tata ne citea câteva texte din Biblie și apoi ne rugam cu toții.

Stăteam undeva pe deal, iar de acasă până la biserică aveam o oră de mers pe jos. Mama ne trezea sâmbătă devreme, pentru că la ora 08:00 tata trebuia să ajungă la pregătirea instructorilor care predau Biblia. Traversam pădurea în fiecare sâmbătă dimineața și, fie că era vreme frumoasă, zăpadă, noroi sau ploaie, toți patru eram la ușa bisericii la ora 08:00 dimineața.

În copilărie, cei mari aveau fel de fel de reguli pentru noi – doar la maturitate le-am înțeles semnificația – nu aveam voie să mă joc, nu aveam voie să rup fructe sau paie... De când eram mici, părinții ne-au învățat ca în Sabat să ne bucurăm de ceva diferit, nu de ceea ce obișnuiam să facem în timpul săptămânii, și să Îl slujim pe Dumnezeu. Asta a jucat un rol important și în decizia de a urma o carieră de cleric. În Sabat încercam să Îl slujesc pe Dumnezeu făcând programe de închinare cu copiii și implicându-mă în activități de misiune sau în vizite la cei bolnavi. Niciodată nu învățam pentru școală în Sabat. Nici la facultate, chiar dacă trebuia să învăț din Scripturi, materii teologice. Sabatul este o zi specială, așa ne spuneau seniorii, o zi în care te întâlnești cu Dumnezeu. Lucrul tău îl lași pentru restul săptămânii.

Atunci ce face familia voastră în cursul zilei de Sabat? Ce semnificație acordați acestei zile?

Sabatul? Principalul element de diferențiere între noi și ceilalți. O zi de odihnă, sfințită și binecuvântată de Dumnezeu. Sabatul era o zi de deconectare, pe care adulții din viața mea o consacrau lucrurilor spirituale. În copilărie îmi plăcea Sabatul pentru că mergeam la biserică, iar acolo mă întâlneam cu cei mai buni prieteni. Apoi Sabatul a însemnat muzică, iar în prezent înseamnă slujire, uneori cea mai dificilă și mai stresantă zi, pentru că mă preocupă bunăstarea comunității de păzitori ai Sabatului din care și eu fac parte.

Care sunt plăcerile cele mai mari ale Sabatului?

Cred că părtășia creștină, comuniunea. Dezvoltăm relațiile cu familia și frații din biserici, petrecem timp împreună. Apoi, mesajele spirituale, adică predicile bazate pe Biblie; pentru mine sunt un izvor de viață. Cele 3-4

slujbe de la biserică fac ziua aceasta cu totul specială și am simțit adesea cum Dumnezeu îmi vorbește prin intermediul persoanei care predică. Simți o apropiere reală de Dumnezeu, care nu are loc în timpul săptămânii.

Astăzi, Sabatul este atât ziua în care Îl slujesc cel mai mult pe Dumnezeu, cât și ziua care îmi oferă cele mai multe satisfacții. Am timp să vorbesc cu oamenii, și ei au timp să asculte mesajul pe care l-am pregătit. Am observat că pentru unii, sâmbăta s-a transformat, încet-încet mai mult într-o zi de relaxare, dar nu și într-una binecuvântată și sfințită de Dumnezeu, iar asta mă îngrijorează. Alții însă au învățat să se bucure de Sabat, nu doar să păstreze niște reguli. Regulile din copilăria mea „nu ai voie să faci X, Y, Z!” s-au transformat acum în „Bucură-te de părtășie în jurul unei mese speciale, mergi în natură, cântă etc”. Mă bucur că am înțeles, atât noi, cât și cei mai în vârstă, că sâmbăta este sărbătoare. E fain, e cel mai fain când te poți bucura în Sabat și de Sabat!

Interviu realizat de Diana Gava.

Petras Bahadur

Trei religii monoteiste își revendică descendența din Avraam

Națiunea iudaică a respectat Sabatul de când i l-a dat Dumnezeu și l-a scris pe tablele de piatră pe care i le-a dat lui Moise, care l-a transcris în Cele Zece Porunci consemnate în Tora (Exodul 20). Mai târziu, creștinii au continuat să respecte și ei Sabatul. Atât Isus, cât și Pavel aveau obiceiul de a merge la sinagogă în ziua de Sabat (Luca 14:6; Faptele apostolilor 17:2). Nu vedem nicio transferare sau schimbare a Sabatului. Primii creștini aveau obiceiul de a respecta Sabatul, așa cum făcuseră primii ucenici și Isus, dar au început să sărbătorească și învierea lui Isus duminica. Abia în anul 321 Constantin a transferat solemnitatea Sabatului, a șaptea zi a săptămânii, în prima zi a săptămânii, parțial deoarece creștinii doreau să se distingă de iudaism ca religie. Astfel, ca urmare a practicii creștinilor și a edictului împăratului Romei, Biserica Catolică universală a adoptat duminica în calitate de zi sfântă oficială, deși în Scriptură nu exista nicio referire la o astfel de schimbare.

Însă Biserica Catolică este onestă cu privire la această schimbare și învață în Catehism că ziua de Sabat este sâmbăta, dar ei respectă duminica în locul sâmbetei deoarece Bise-

rica Catolică a transferat solemnitatea zilei de sâmbătă la duminică (Peter Geiermann C.SS.R., The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine, p. 50).

În cadrul scrierilor sfinte ale religiei islamice observăm că și Sabatul este considerat zi sfântă. Dumnezeu a creat totul în șase zile, iar apoi S-a așezat pe tron (Coran, Surat Al-’A’raf 7:54). În ce zi a urcat Dumnezeu pe tronul Său? Evident, nu în a șasea, ci în a șaptea. De ce a urcat pe tron? Pentru ca întreaga creație să I se poată închina. Dacă Dumnezeu a creat totul în șase zile, de ce avem șapte? Pentru că Dumnezeu a mai creat o zi și a binecuvântat-o ca zi sfântă, în care toată creația să I se închine pentru a-și aminti că El este Creatorul.

Limba arabă ne ajută, de asemenea, să înțelegem care este Sabatul, sau ziua a șaptea. În arabă, sâmbăta se numește Sabt, iar duminica, Al-ahd, care înseamnă „unu”. În limba arabă nu există niciun dubiu cu privire la ziua a șaptea și Sabatul sfânt al lui Dumnezeu.

În Coran, în Surat Al-Baqara 2:65, scrie: „Voi știți ce au pățit aceia dintre voi care au nesocotit Sabatul și le-am zis lor: «Să fiți maimuțe disprețuite!»” Acest verset indică în mod clar faptul că există o pedeapsă pentru călcarea Sabatului. Această pedeapsă este menționată în Surat Al-’A’raf 7:166, unde se afirmă: „Și pentru că totuși au călcat ceea ce le fusese oprit, le-am zis Noi: «Fiți maimuțe demne de dispreț!»”

Unii ar putea argumenta că acest lucru era doar pentru oamenii acelor timpuri. Cu toate acestea, în Coran, în Surat Al-Baqara 2:66, se afirmă: „Și i-am făcut pildă pentru cei din vremea lor și pentru cei de după ei, însemnare pentru cei cu frică [de Dumnezeu].” Potrivit Surat Al-Ma’ida 5:60, blestemul lui Dumnezeu are legătură cu călcarea Sabatului, fiind un păcat grav.

Trei religii monoteiste susțin că sunt descendente ale lui Avraam – iudaismul, creștinismul și islamul –, fiecare având propria zi de închinare. Religia islamică respectă sâmbăta ca zi sfântă, creștinii respectă duminica, iar musulmanii, vinerea.

În Coran, Sabatul este un punct de testare [a credinței] (Surat Al-’A’raf 7:163), iar problema Sabatului se află în centrul marii lupte și va fi un aspect cu privire la care vom fi judecați în Ziua judecății (Surah An-Nahl 16:124). Sabatul este, de asemenea, legat de legământ. De fapt, respectarea Sabatului face parte din legământul pe care poporul lui Dumnezeu îl are cu Dumnezeu Însuși (Surah An-Nisa’ 4:154).