Page 1

occidentul romanesc

www.occidentul-romanesc.com Publicaţie lunară în limba română - ediţia de Spania Ziar

GRATUIT Anul III - Nr. 35 / 24 pagini 1-31 ianuarie 2014

Occidentul Românesc este o publicaţie independentă. Nu are niciun fel de afiliere politică sau religioasă!

MADRID:

OLIMPIA MELINTE

NOMINALIZATĂ LA PREMIILE GOYA 2014, ECHIVALENTUL SPANIOL AL PREMIILOR OSCAR

Accesului cetăţenilor români pe piaţa muncii din Spania, de la 1 ianuarie 2014

„ A m b a s a d a d o re ş t e s ă r eamintească informaţii utile, reconfirmate în cadrul discuţiilor oficiale...”

Pagina 04 Proiectul “Caledoscopio” continuă „ Utilizând cultura ca mod

„Nominalizarea actriţei Olimpia Melinte în cadrul premiilor industriei de film spaniole era aşteptată de presa internaţională, care a considerat că actriţa româncă este descoperirea cea mai importantă...”

de apropiere şi cunoaştere, Ministerul Culturii din Spania lansează proiectul „Caledoscopio”. FEDROM se alătură acestui proiect, în dorinţa de a face cunoscută...”

Pagina 06 Un nou vot zdrobitor împotriva lui Traian Băsescu „Peste 70.000 de români au votat în numai 24 de ore o petiţie online care urmăreşte informarea autorităţilor la vârf din SUA despre abuzurile săvârşite de Traian Băsescu...”

Pagina 14 Amprentarea românilor în tradiţia ecusonului german „Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului European, Elmar Brok, a cerut zilele trecute ca imigranţii români să fie amprentaţi....”

Pagina 15

Sentiment catalan

„Catalanul, sub toate aspectele e un tip direct, care iubeşte francheţea. Este rapid în reacţiile afective, dar nu le exagerează: nici trădător, nici martir. Dragostea sa cea mai durabilă este cea pentru...”

Pagina 23

Pagina 19

Pagina 18 Mi-e drag de Apuseni

„Se spune că există locuri în care ştii că vei reveni cândva chiar din clipa în care le vezi pentru prima dată, pentru că există în fiinţa noastră o atracţie inexplicabilă către frumosul creat de...”


02

IANUARIE 2014

Adrese şi informaţii utile

REPREZENTAREA DIPLOMATICĂ A ROMÂNIEI ÎN REGATUL SPANIEI Ambasada României •Avenida de Alfonso XIII nr. 157, Madrid 28016. •Telefoane pentru relaţii publice : 0034913501881, 913597623, 913504436, 913454553, 914137412, 914137425. Consulatul General al României la Madrid •Avda. Cardenal Herrera Oria nr.134, Madrid 28034. •Program: luni-vineri: 09:00-15:00 depunerea actelor, 15:00-17:00 eliberarea actelor. •Tel.: 0034-917344004, 917345667, 917340182 şi 917342993. Fax: 0034-914165025. •E-mail: secretariado@consuladoderumania.e.telefonica. net. Site: http://madrid.mae.ro/ Consulatul General al României la Barcelona •C/San Juan de la Salle 35 bis, Barcelona 08022, Intrare public: Alcoy 22. •Tel.: 0034-934341108, 934341139. Fax: 0034-934341109. E-mail: consuladogeneralenbarcelo@ telefonica.net. Site: http://www.barcelona.mae.ro/ •Jurisdicţie: Cataluña (Barcelona, Girona, Lleída, Tarragona), Insulele Baleare. Consulatul General al României la Sevilla •Calle Nicaragua nr. 18, Sevilla 41012. •Tel.: 0034-954624070, 954240967, 954233243, 954625372, 954230947, 954620746, 954624053. Fax: 954627108. E-mail: secretariat@ cgrosevilla.e.telefonica.net. Site: http://www. sevilla.mae.ro. •Jurisdicţie: Andalucía (Huelva, Cádiz, Málaga, Sevilla, Córdoba, Jaén, Granada, Almería), Murcia, Ceuta, Melilla. Consulatul General al României la Bilbao •Plaza Circular, nr.4, Bilbao 48001. •Email: cgrumaniabilbao@telefonica.net. Fax: 944245405. •Program: luni-joi: 09:30-13:30 depunerea documentelor, 15:00-17:00 eliberarea documentelor; vineri: solicitările şi eliberările de documente se fac numai cu programare prealabilă. •Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie): telefon: 608 956 278 •Jurisdicţie: Comunităţile Autonome Ţara Bascilor, Navarra, La Rioja, Asturias, Cantabria, Galicia. Consulatul Romaniei la Castellón de la Plana •Av. Valencia s/n, esquina Rambla de la Viuda

FONDATORI: Kasandra Kalmann-Năsăudean Florin Valentin Barbu MARKETING: Michael H. Cronkite (CA-USA) PUBLICITATE: Răzvan M. Ionescu (Spania) REDACTOR ŞEF: Kasandra Kalmann-Năsăudean REDACTOR MADRID: Oana Moşniagu MANAGER PROIECT: Eduard Rudolf Roth (Baleares) SENIOR EDITOR: Puşa Roth (Bucureşti) Dan Caragea (Portugalia) COLABORATORI: Andra M. Gutierréz (Benidorm) Andrei Bodea K. Varble (CA/USA) Dan Luca (Bruxelles) Elisabeta Iosif (Bucureşti) Gabriela C. Sonnenberg (Spania) Gerardo M. Bedoya (Spania) Irina G. Şova (CA/USA) Lucian Oprea (Colorado) Lorena G. Borrero (Spania) Marian Petruţa (Illinois/USA) Mircea Fluieraş (Malága) Sebastian Rus (Boston/USA) Tiberiu Grădişteanu (Timişoara) Timeea Opreanu (Cluj-Napoca) Tudor Petruţ (CA/USA) Vasile Mureşan (Illinois/USA) Zoe Stoleru (Valencia) Redactor investigaţii - Cristian Ioanovics Guitars (Barcelona) SPECIALIŞTI: Corina S. Hudgens – Medic terapeut Jeni Chiriac – Psiholog Marius Vili Sarbu – Avocat CONTACT: redactia@occidentul-romanesc.com publicitate@occidentul-romanesc.com www.occidentul-romanesc.com Tipărit la IMCODAVILA S.A. Depósito Legal: M-30588-2013 ISSN 2069 – 8801

12006, Castellón de la Plana •Tel. 964.216.172; 964.206.764 • Fax 964.257.053, E-mail: secretariat@consulatcastellon.e.telefonica.net •(informatii consulare): info@consulatcastellon.e. telefonica.net • Program de lucru cu publicul: luni-joi 9:00-14:00 (primire acte) 15:30-16:30 (eliberare documente), vineri 9:00-12:00 (primire acte) 12:00-13:00 (eliberare documente) Consulatul României la Zaragoza •C/Camino de Las Torres nr. 24 (intrarea prin spatele clădirii, fostul sediu al INEM), Zaragoza 50008. •E-mail: secretariat@crozaragoza.e.telefonica. net, Tel.: 976481429, fax. 976481779. •Program: luni-vineri: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:30-17:00 eliberarea documentelor. •Jurisdicţie: Comunitatea Autonomă ARAGON (Provinciile Zaragoza, Huesca şi Teruel) Consulatul României la Ciudad Real •Calle Mata nr.37, Ciudad Real 13004. •Tel.: 0034-926251751. E-mail: cruciudadreal@ telefonica.net. •Jurisdicţie: Castilla-La Mancha (Toledo, Ciudad Real, Albacete, Cuenca şi Guadalajara), Extremadura (Caceres şi Badajoz). Viceconsulatul României la Almeria •Carretera Huércal de Almería, nr. 46, Almería 04009. •Tel.: 0034-950625963, 0034-950624769. Fax: 0034-950145217. E-mail: almeria@ viceconsulat.e.telefonica.net. •Program: luni-joi: 09:00-14:00 depunerea documentelor, 16:3017:00 eliberarea documentelor. Vinerea - activitate de asistenţă în teritoriu, vizite la penitenciare, oficierea de căsătorii la misiune şi alte servicii, pe bază de programare. •Pentru situaţii de urgenţă (decese, accidente de muncă sau circulaţie), telefon: 0034-682733408. Consulatul onorific al României la Murcia •Avenida de los Rectores, nr.3, Edificio Paraninfo 30100. •Tel.: 968 879 567. Fax: 968 879 568. •Email: consuladomurcia@xplorasolutions.com. Consulatul onorific al României la Pamplona •Calle Cortes de Navarra nr.5, 5D, Pamplona 31002, Comunitatea Forala Navarra. •Tel.: 948203200. Fax: 948220512.

Italia: Festivalul Internaţional PROPATRIA – Tinere Talente Româneşti, Ediţia a IV-a Începând cu anul 2011, Asociaţia culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma/Italia, a creat şi organizat „Festivalului Propatria - Tinere Talente Româneşti”. Acest festival se caracterizează printr-o continuă căutare, identificare, promovare, încurajare şi premiere a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, care fac performanţă în diverse domenii de activitate, în artă, muzică, sport, ştiinţă etc., pregătindu-se şi concurând sub drapelele şi pentru ţările în care se află temporar sau permanent, ob-

excelenţa si succesele obţinute de conaţionalii noştri, în concurenţă cu ei înşişi şi cu colegii şi prietenii lor de alte naţionalităţi alături de care trăiesc în afara graniţelor. „Festivalul Propatria - Tinere Talente Româneşti” nu este numai o modalitate de punere în valoare a excelenţei româneşti de peste hotare ci şi o încercare de consolidare a diasporei româneşti, de facilitare a contactului direct între tinerii români de prestigiu. Dacă anul 2013 a reprezentat pentru Festival

ţinând rezultate remarcabile. „Reprezintă o datorie comună a noastră, a celor care trăim departe de România şi în aceeaşi măsură a instituţiilor competente din ţară, de a păstra sau crea în sufletul acestor adevăraţi ambasadori ai României, sentimentul de identitate naţională, de a le face cunoscute şi apreciate rezultatele de care suntem mândri. Realizarea acestui proiect internaţional, a reprezentat încununarea cu succes a eforturilor şi sacrificiilor pe care echipa Propatria, alcătuită din câţiva români inimoşi, le-a pus în slujba unui ideal: acela de a evidenţia în „vitrina” comunităţii,

un salt calitativ în urma transformării acestuia întrun eveniment internaţional, anul 2014 va fi marcat şi de creşterea şi amplificarea evenimentelor, ediţia din acest an fiind constituită din două sesiuni: sesiunea

de vară, care va avea loc la Roma în perioada 15 iunie – 1 iulie (Gala Tinerelor Talente fiind preconizată pentru 28 iunie), şi a doua sesiune în luna septembrie/ octombrie, care se va desfăşura în România. Prin crearea celei de a doua secţiuni în România, avem în atenţie promovarea şi implicarea mult mai activă a tinerilor din patrie şi de peste hotare care fac excelenţă. Punerea în contact direct a tinerilor români de valoare din ţară cu cei din diaspora va contribui la strângerea legăturilor între ei şi se va constitui un schimb de experienţă reciproc (pentru început în Italia şi România), realizarea de master-classes susţinute de către muzicieni, artişti şi profesori consacraţi la nivel european şi mondial, precum şi, cultivarea sentimentelor de identitate, apartenenţă şi mândrie naţională ale tinerilor români de pretutindeni.”, a menţionat Mioara Cristea – vicepreşedinte Asociaţia culturală româno-italiană PROPATRIA – Roma/Italia. Occidentul Românesc este unul dintre colaboratorii din Spania a celei dea IV-a ediţie a Festivalului Internaţional Propatria.

Stimaţi cititori, dacă aveţi cunoştinţă despre copii, adolescenţi şi tineri români până în 30 de ani, din Spania, care au obţinut performanţe în diverse domenii, vă rugăm să ne contactaţi la: redactia@occidentul-romanesc.com sau la telefon: 617 080 531.


Cuvânt înainte

IANUARIE 2014

03

Cele mai apreciate şi mai citite editoriale în 2013 au fost:

Vorbe-n vânt...

Kasandra Kalmann-Năsăudean

- Redactor şef Occidentul Românesc Naşterea lui Gică-Contra se petrece fără mari convulsiuni. El se naşte în orice colţ de lume unde există români. O temă mai mult sau mai puţin de interes public sau măcar obsedant de prezentă, şi pruncu-i gata. „Gică-Contra: Un individ care ştie mereu ce nu se poate şi de ce ceva nu merge…” Măi să fie! În România, o preşedintă a Camerei Deputaţilor vede de două ori mai mulţi deputaţi într-o sală decât vede o ţară întreagă. Concomitent, o tânără politiciană apare la televizor îmbrăcată în zeghe, în semn de protest faţă de frauda din Parlament la votul legii pensiilor. Prin gestul ei ţine partea celor şase milioane de pensionari „îngenunchiaţi“. Are tichia de puşcăriaş pe cap, dar a uitat să-şi scoată cerceii cu mărgăritare… Unii dintre aceşti Gică sunt inofensivi, alţii, enervanţi, mulţi distructivi de-a dreptul. Când toată lumea se distrează, îţi vor strica cheful. Când lumea

e tristă, se vor trezi să lălăie inoportun. Gică-Contra ăia bunii au ţinut-o gaia-maţu’ că Pământul se învârte în jurul Soarelui, au inventat becul şi au pornit revoluţii bune. Pentru alde Gică cei pripăşiţi prin Spania, la ceva care evident e alb, ei spun întotdeauna că e negru, la ceva ce zice unul că e bine, musai Gică-Contra trebuie să spună că e viceversa… Îmi aduc aminte din copilărie, de o povestioară în care o fetiţă nu făcea nimic din ce era rugată pentru că era ocupată să-l ţină în braţe pe „nu“, care scăpase dintr-o călimară de scriitor adevărat. Mi-am amintit povestea aceasta după ce am citit o critică cu multe greşeli gramaticale şi nu numai… O critică postată pe un site unde oricine poate mâzgăli ce vrea şi ce nu vrea, o critică referitoare la un eveniment care ar fi trebuit să bucure pe mulţi români începând de la autorităţi. Critica era de toată jena din toate punctele de vedere şi demnă de un dosar de calomnie pe masa unui judecător. Spun de toată jena pentru că textul mustea de multă răutate, invidie şi venin. Criticul ţinea strâns în braţe un „nu“ scris de data aceasta cu majuscule, greu şi fără de nuanţe. Textul era scris de parcă acei români implicaţi în evenimentul cu pricina i-ar fi sedus omului nevasta, i-ar fi suflat un post bine plătit de sub nas, i-ar fi furat haine-

le şi portofelul şi l-ar fi lăsat apoi, gol, lângă un onorabil salon de nunţi din Midwest. Ideea generală a faimosului text era că personajele acelui eveniment sunt atât de banale că nu fac decât să tragă în aceeaşi banalitate şi scriitura marelui om de presă fără studii în domeniu. Desigur, tot ce a moşmondit respectivul critic zile şi nopţi la textul agramat - şi la altele ale sale -, a fost teribil de apreciat şi copiat de unii care-i ţin trena şi-s făcuţi din aceeaşi plămadă. Laolaltă cu cinstita porţie de adoraţie vine, implacabil însă, şi scuipatul în ciorbă. Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim, dar numai cu vorba, nu se face ciorba. Mai bine să ştim ce vrea să spună ciorba, decât să ne batem capul cu ce se mănâncă vorba. Şi dacă-n ciorbă sufli după ce te-ai ars bine cu iaurt, cu vorba poţi doar în cel mai bun caz, să-i pârleşti pe alţii chiar şi pe prieteni pentru că, are şi limba rosturile ei… Dar totul în lumea aceasta are o limită. Iar orice vorbă aruncată-n vânt, costă. În cele mai multe cazuri sume colosale. Fix ca la americani! Nu contează cine şi ce eşti. Ai greşit, ai plătit! Te mănâncă limba? Te scarpini la buzunar sau la contul bancar. Sunt amândouă goale? Nu-i bai! Nimeni nu e mai presus de lege! Iar undei lege, nu-i tocmeală! Aşa că, numai cu vorba, nu se face ciorba! Niciodată!

Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă. Iar aceasta este valabil şi pentru dragostea adevărată. Kathy Kane Hansen Singurul lucru de care m-am temut în viaţă şi încă mă mai tem, singurul lucru în faţa căruia am rămas dezarmată ca înainte a ceva necunoscut, îngrozitor, este răutatea şi invidia. Prostia, prostia simplă, prostia pe care o întâlneşti pe toate cărările, nu mi-a părut niciodată periculoasă. Pentru aceasta găsesc întotdeauna mijloace de luptă. Răutatea şi invidia însă, scapă oricăror arme. Ele sunt unirea profundă a celei mai de jos prostii cu tot ce are omul mai sălbatic, mai vechi şi mai neînfrânat în porniri. Şi din această pricină orice armă îndreptată împotriva lor, se frânge. Răutatea, o boală pe care oamenii o lasă să evolueze în voie fără să o trateze, care roade inima şi care, nici măcar nu aduce vreo satisfacţie cum fac celelalte păcate. Poate un om rău, invidios din fire să devină un om care să se bucure sincer de realizarile celor din jur? Niciodată! De-a lungul vieţii, dacă hrănim aceast moft al firii, poate deveni un monstru care ne poate distruge, ne poate răpi harul de a ne bucura cu cei care ştiu să se bucure alături de noi necondiţionat.

Neamurile ţi le dă Dumnezeu, prietenii ţi-i faci! Cu siguranţă că un invidios, un răutăcios nu numai că nu se bucură cu cine se bucură, dar nu va avea niciodată resursele necesare să plângă cu cei ce plâng, ci va fi tentat întotdeauna să se bucure de necazurile celor din jur, chiar dacă aparent îşi exprimă regretul. Prietenii sunt rari. Cunoştinţe avem cu sutele. Adesea, încurcăm categoriile şi reportul de la categoria a doua, la prima. Şi culmea, în loc să câştigăm, pierdem pentru că nu oricine are stofă de prieten. Pe de altă parte, nu oricine ştie să-şi facă prieteni. De multe ori, în loc să căutăm soluţia nefericirilor din viaţă în interiorul nostru, o căutăm acolo unde nu-i, în alţii. Vedem paiul, iar bârna ni se pare o nimica toată. Aşteptăm înţelegere, acceptare şi respect, dar uităm că, orice relaţie e un joc de-a luatul şi de-a datul... Şi ne mirăm când celălalt fie că-i prieten, coleg de muncă ori partener de afaceri, pleacă, sau mai rău, ne loveşte pe la spate când ne aşteptăm mai puţin. Viaţa ne învaţă că niciodată nu-i prea târziu să pierzi sau să câştigi un prieten. Tre-

buie doar să învăţăm să recunoaştem la pipăit stofa cea mai bună, cu aspect comercial dar putredă în interior. Personal, încă mă mai chinui să învăţ diferenţele. Şi cu toate că, atunci când o prietenie îmi pare că a trecut demult probele necesare, chiar şi pe cea a timpului, ea s-a dovedit a fi nici mai mult, nici mai puţin decât un ciulin. Am multe cunoştinţe pentru care cel mai probabil figurez în categoria, prieteni. Îmi plâng pe umar, îmi destăinuie cele mai adânci frământări, ştiu că la mine găsesc întotdeauna o uşă deschisă şi o mână întinsă... dar când le merge bine, fiecare îşi vede de viaţa lui. Nu pot să afirm că sunt dezamăgită de oameni. Doar tristă de ceea ce se petrece în jurul meu, al nostru. Suntem aşa cum suntem fiecare, iar eu nu mă consider mai bună decât majoritatea. Nu sunt în măsură să judec pe nimeni, iar de acuzat nejustificat, nici nu poate fi vorba! Dar visez la o legătură mai strănsă şi mai reală între români, la mai multă unitate, la mai multă dreptate, bunătate, omenie şi cinste...


04

IANUARIE 2014

De interes

Informaţii utile în perspectiva liberalizării accesului cetăţenilor români pe piaţa muncii din Spania, de la 1 ianuarie 2014 În perspectiva apropiatei liberalizări - de la data de 1 ianuarie 2014 - a accesului cetăţenilor români pe pieţele naţionale ale muncii în statele europene care încă menţin restricţii, printre care şi Spania, Ambasada doreşte să reamintească următoarele informaţii utile, reconfirmate în cadrul discuţiilor oficiale derulate cu autorităţile spaniole competente: • menţiunea referitoare la negarea dreptului de muncă, înscrisă în certificatele de rezidenţă („no se autoriza a trabajar por cuenta ajena hasta la fecha…”) NU va mai produce efecte juridice începând cu 1 ianuarie 2014 şi, în consecinţă, NU influenţează dreptul de acces pe piaţa muncii (angajare); • cetăţenii români care totuşi vor dori schimbarea certificatelor de rezidenţă cu unele noi, în care să nu mai apară această menţiune, se pot adresa Birourilor pentru S trăini (Oficina de Extranjería) sau Comisariatelor de Poliţie (Comisaría de Policía) din provincia unde sau/doresc să-şi stabilească reşedinţa; Pentru obţinerea unui certificat de rezidenţă nou, la momentul solicitării trebuie îndeplinite de către solicitant condiţiile legale general valabile pentru obţinerea unui certificat de rezidenţă: a. pentru cei angajaţi: vor prezenta documentul de înregistrare în regimul corespunzător de securitate socială SAU (2) contractul de muncă înscris la Serviciul Public de Ocupare (SEPE/INEM); b. pentru cei care desfăşoară activităţi lucrative pe cont propriu (autónomos): vor prezenta documentul de înregistrare în regimul corespunzător de securitate socială SAU documentul de justificare a stabilirii sediului social prin înscrierea la Registrul Comerţului; c. cetăţenii români care în momentul solicitării preschimbării certificatului nu desfăşoară activităţi legale generatoare de venit, trebuie să aducă dovezi clare că dispun de mijloace de întreţinere suficiente pentru sine

şi persoanele aflate în întreţinere (ex: conturi bancare, cecuri, proprietăţi, cărţi de credit etc.) ŞI asigurare medicală (NU card european de sănătate); • cetăţenilor români care au deja un certificat de rezidenţă şi doresc schimbarea acestuia, dar la momentul solicitării schimbării certificatului nu mai îndeplinesc condiţiile legale de acordare,

li se va refuza eliberarea altui certificat; Atenţie: Nu solicitaţi schimbarea certificatului de rezidenţă decât dacă îndepliniţi condiţiile de obţinere a acestui document! • certificatele de înregistrare a cetăţenilor europeni NU expiră niciodată, indiferent de format (nou sau vechi), în consecinţă NU există obligativitatea preschimbării celor model vechi (format fila A4), cu cele noi (format mic, tip card); • înscrierea contractului de muncă la Securitatea Socială (angajarea) se poate face şi pe baza documentului naţional de identitate (românesc), în acest caz existând obligaţia ca în maxim 3 luni de la angajare cetăţeanul să prezinte certificatul de rezidenţă, care se poate obţine, în virtutea existenţei unui contract de muncă; • membrii de familie ai cetăţeanului care are/solicită stabilirea reşedinţei în Spania, trebuie să demonstreze că: a. însoţesc cetăţeanul rezident sau reîntregesc familia; b. este căsătorit cu cetăţeanul rezident (va prezenta certificatul de căsătorie); c. este fiu/fiică al/a cetăţeanului rezident sau al/a soţului/soţiei acestuia (va prezenta certificatul de naştere) şi are vârsta sub 21 de ani. Dacă este de vârsta mai mare de 21 de ani, va justifica faptul că dispune de mijloace proprii de întreţinere sau va aduce un certificat de handicap, care să ateste că se află în întreţinerea părinţilor. d. este părinte al cetăţeanului rezident (va prezenta certificatul de naştere) şi că dispune de mijloace proprii de întreţinere. Pentru detalii şi clarificări suplimentare vă puteţi adresa Ambasadei României de la Madrid: Biroul ataşatului pe probleme de muncă şi afaceri sociale. Telefon: 0034 91 350 73 56; fax: 0034 91 345 29 17 E-mail: agregado.trabajo@ embajadaderumania.es Secţia Consulară a Ambasadei României de la Madrid Adresa: Av d a . C a r d e n a l H e r r e r a Oria, 134, Madrid Telefon: 0034 91 734 40 04; fax: 0034 91 416 50 25 E-mail: s e c r e t a r i a d o @ consuladoderumania.es


06

Comunitate

IANUARIE 2014

Atelierul “Obiceiuri şi tradiţii româneşti” a luat sfârşit Într-un cadru pur românesc, la sediul FEDROM, s-a încheiat atelierul „Obiceiuri şi tradiţii româneşti”, după şase luni de activitate. Finanţat de Ministerul Afacerilor Externe şi coordonat de Ica Tomi, atelierul a pus capăt perindării sale prin folclorul românesc ilustrând sărbătorile de iarnă, astfel încât cei prezenţi au uitat pentru o clipă că locul

întâlnirii lor era pe pământ spaniol şi au călătorit, cu văzul, auzul, dar mai ales cu sufletul, acasă. Cei mici au putut afla cu această ocazie detalii amănunţite despre fiecare obicei de iarnă în parte şi, dacă în familie sau la şcoală nu au auzit colinde româneşti, Cristina Vlaşin le-a cântat din suflet, „Cetiniţă”. Capra, căluşarii, legenda

lui Moş Nicolae sau despre cum se împodobeşte bradul, au fost explicate în detaliu. Nu a lipsit nici pluguşorul, compus şi adaptat timpurilor noastre de către Vasile Tomi. A sorcovit Eugenia Mateescu, evenimentul încheindu-se cu „O ce veste minunată”, nu înainte ca cei mici să-şi primească darul de la Moş Crăciun. Alături de Ica Tomi,

Miguel Fonda şi colaboratorii proiectului a fost pr e z e n t ambasadorul României la Madrid, Ion

Proiectul “Caledoscopio” continuă

Utilizând cultura ca mod de apropiere şi cunoaştere, Ministerul Culturii din Spania lansează proiectul „Caledoscopio”. FEDROM se alătură acestui proiect, în dorinţa de a face cunoscută şi cultura română. Astfel, sâmbătă, 21 decembrie 2013, a avut loc la sediul său din strada Wad - Ras, Madrid, atelierul intitulat „132 AÑOS DEL NACIMI-

ENTO DEL GRAN POETA ESPAÑOL JUAN RAMON JIMENEZ”. Coordonat de domnul Gheorghe Vinţan, preşedintele Asociaţiei „Juan Ramon Jimenez y Lucian Blaga”, evenimentul a servit interculturalităţii româno-spaniole, dând prilejul unei colaborări ulterioare între FEDROM şi Asociaţia „Juan Ramon Jimenez”.

Mai mult decât un atelier, evenimentul s-a transformat într-o conferinţă despre Juan Ramon Jimenez şi generaţia anilor ’27. Carmen Hernandez Pinzon, nepoata poetului, Juan Francisco Peña Martin, prof. Dr. la Universitatea din Alcalá de Henares, precum şi Gheorghe Vinţan au oferit celor prezenţi detalii despre viaţa şi opera poetului. Evenimentul s-a încheiat cu un recital de poezie oferit de către Alba Juarez Hernadez, Alexandru Bogdan Caraneaga, Maria Valentina Alexăndroaie şi Raul Lazăr, elevi ai Colegiului Naţional Federico Garcia Lorca din Camarma de Esteruelas precum şi de Estrella Cuadrado Morgado, tânără poetă. În cadrul evenimentului, preşedintele FEDROM, Miguel Fonda, a subliniat

importanţa acestor tip de ateliere, care duc la viitoare colaborări ajutând astfel la o mai bună cunoaştere interculturală. Materiale realizate de Oana Moşniagu/Reporter Madrid - Occidentul Românesc

Vâlcu, care a felicitat coordonatorii proiectului, a mulţumit pentru interesul de care se dă dovadă în

a face cunoscute tradiţiile româneşti şi a reiterat sprijinul ambasadei pentru astfel de activităţi.


Dor de casă

IANUARIE 2014

07

Material cu cele mai multe like-uri în 2013, la rubrica: Dor de casă

Crăciun cu aromă de brad şi gust de... copilărie Dor de casă Mulţi dintre noi simţim nevoia unor schimbări cu privire la modul în care sunt priviţi românii din afara graniţelor ţării, atât cei care se luptă pentru a se integra în ţările de adopţie, cât şi cei din ţară care speră la întoarcearea unui apropiat deal său peste ani şi ani... Suntem în căutarea unor profesionişti pe care încercăm să-i găsim de multe ori prea departe, deşi, câteodată, ei sunt atât de aproape de noi. Mulţi români din străinătate, fie că trăiesc pe continentul american sau în Europa, constituie adevărate modele de reuşită profesională şi conduită morală. Sunt adevăraţi profesionişti în diverse domenii, studenţi ai celor mai prestigioase universităţi, muncitori calificaţi sau muncitori necalificaţi, fiecare cu povestea sa de succes personală, de natură să inspire şi alţi conaţionali. La sugestia unor cititori fideli publicaţiei Occidentul Românesc, ne-am propus să descoperim ce au de împărtăşit din propria experienţă românii de succes din străinătate dar şi cei din ţara de adopţie a concetăţenilor noştri. Astfel că, atât antreprenorii şi managerii americani, spanioli sau englezi cât

şi cei români ne-au mărturisit faptul că afacerile se construiesc cu multă muncă şi pasiune, cu o echipă de profesionişti care ştiu ce înseamnă calitatea serviciilor în toate domeniile de activitate. Românii din afara ţării, caută o viaţă mai bună, un loc de muncă care să le dea şansa respectului de sine sau doresc să arate lumii un talent pe care îl ştiu doar cei apropiaţi lor. Oricare ar fi motivul pentru care românii din străinătate aleg să trăiască departe de cei dragi, oricare ar fi drumul pe care îl aleg sau succesul pe care au reuşit să îl obţină, un lucru îi uneşte pe toţi: dorul de... acasă. Excelenţa... În plină criză economică, un român stabilit în Spania a sfidat orice vremuri vitrege şi a pus bazele unui brand de specialităţi româneşti în ţara lui Cervantes: Carmangeria Românească. După ce a tatonat mult timp piaţa, acesta a inaugurat prima fabrică de mezeluri tradiţionale din capitala comunităţii autonome Aragón: Zaragoza. Dând dovadă de un spirit de afaceri deosebit, a introdus în prezentarea fabricii două elemente esenţiale: carnea ob-

ţinută numai din abatoarele specializate din Spania şi reţetele tradiţionale româneşti de odinioară păstrate cu grijă din generaţie în generaţie. Mi-am dorit să realizez un amplu reportaj cu proprietarul fabricii de mezeluri dar acesta mi-a mărturisit faptul că nu-i face plăcere să...iasă în faţă, înţelegând că modestia şi simplitatea îl caracterizează. L-am întrebat totuşi care este secretul succesului său şi, mi-a răspuns simplu: Excelenţa! Fiecare antreprenor aflat la început de drum trebuie să îşi propună să atingă excelenţa în tot ceea ce face şi să îşi atragă lângă el doar oameni care au aceeaşi viziune, aceleaşi principii. În firmă, noi suntem ca un vapor care se îndreaptă către Insulele Baleare iar toţi cei care s-au îmbarcat trebuie să-şi dorească să ajungă în Baleare. Vor fi şi unii care vor la Făurei... însă e greu să le mai schimbi oamenilor destinaţia după ce s-au urcat. Aşadar, luaţi lângă voi doar oameni cu acceaşi viziune, acei oameni care îşi doresc excelenţa, profesionalismul, valoarea, calitatea în tot ceea ce fac...” Preparatele bunicilor realizate cu profesionalism

„Vârful de lance” în fabrica de mezeluri din Zaragoza este şeful de producţie, Ştefan Marin. Ne-am cunoscut de Ziua Naţională a României şi am reuşit să obţin informaţii importante pentru cititorii publicaţiei noastre, pentru consumatorii produselor Carmangeria Românească din Spania. Din discuţiile purtate cu acesta, mi-am dat seama că şeful său nu exagerase cu nimic când mi-a vorbit despre profesionalism, spirit de echipă, valoare şi servicii de calitate, despre excelenţă. De la Ştefan Marin am aflat faptul că mezelurile sunt preparate din carne proaspătă obţinută numai în abatoarele spaniole moderne, autorizate după standardele europene iar produsele Carmangeria Românească conţin carne 100%, fără soia sau înlocuitori. Pentru fabricarea acestora se respectă cu stricteţe normele de igienă şi siguranţă în conformitate cu cerinţele UE iar firma garantează prospeţimea şi calitatea produselor oferite clienţilor săi. Şeful de producţie a mai menţionat faptul că mezelurile Carmangeria Românească sunt obţinute după reţete proprii sau gândite după cerinţele clienţilor, fabrica este una modernă, conform standardelor europene, respectă toate normele de igienă, siguranţă şi calitate a produselor. În piaţa veche din Alcalá

de Henares, românii din zonă s-au întâlnit pe 1 Decembrie săşi dea mâna unii cu alţii într-o horă a unirii, având ocazia să admire standul de prezentare a produselor tradiţionale româneşti realizate după reţete... de acasă şi să savureze din produsele proaspete Carmangeria Românească, produse care neau amintit tuturor de Crăciunul de basm cu aromă de brad şi gust de copilărie... din casele bunicilor şi a străbunicilor noştri. Ştefan Marin a ţinut să mai precizeze şi un aspect foarte important pentru clienţii produselor tradiţionale Carmangeria Românească: bonul de casă eliberat la vânzare în magazinele proprii! Acesta conţine toate elementele şi toate informaţiile necesare clientului. De la numele firmei producătoare, la datele magazinului, denumirea produsului cumpărat, ziua şi ora, telefon de contact, astfel că, oricând, clientul se poate informa despre produsul cumpărat şi provenienţa acestuia. Crăciun cu aromă de brad... Printre standurile prezente de Ziua Naţioanlă a României în piaţa veche din Alcalá de Henares, cel realizat de Carmangeria Românească a atras privirile tuturor celor prezenţi, inclusiv a ambasadorului român în Spania, Ion Vîlcu, care, a ţinut să felicite echipa prezentă de la fabrica de mezeluri româneşti din Zaragoza.

Produsele, aranjate în coşuri împletite din nuiele, covoarele ţărăneşti ţesute şi costumele populare tradiţionale au reamintit fiecărui român care a vizitat standul, de Crăciunul petrecut în copilărie alături de familie, bunici şi prieteni. Printre produsele Carmangeria Românească, conaţionalii noştri au avut ocazia să regăsească cârnaţii proaspeţi de casă, tobă, caltaboş sau slăninuţă afumată - produse pregătite după reţete autentice păstrate cu multă grijă şi drag, pastramă de oaie, curcan sau pui, salamuri diverse realizate după reţete proprii şi cu condimente de cea mai bună calitate. Un altfel de prezentare, un altfel de produse pregătite de o echipă de profesionişti pentru care normele de igienă, siguranţa şi respectarea calităţii produselor, a prospeţimii lor, sunt primordiale. Un grup de români care, deşi departe de casă au reuşit să se integreze cu succes într-o societate modernă, normală şi democratică, într-o ţară de adopţie care nu-i a lor, într-o ţară în care legile şi oamenii se respectă. A fost greu, a fost uşor?! Magazinele Carmangeria Românească şi produsele cu aceeaşi marcă sunt dovada clară a unui comerţ occidental care oferă clienţilor săi siguranţă, prospeţime şi garantează calitatea produselor. Un material realizat de Kasandra Kalmann Năsăudean


08

Imigrantul

IANUARIE 2014

Pagina Imigrantul: Cel mai apreciat şi mai citit material în 2013! Am scris aceste câteva rânduri pentru a aduce umilul meu omagiu tuturor dascălilor Colegiul „Inochentie Micu Clain”din Blaj care de-a lungul timpului au contribuit la formarea – ca oameni adevăraţi, a multor generaţii de elevi printre care s-au numărat şi mama şi fraţii ei. La rândul meu, şi eu am fost elevă la acest liceu. Apoi, pentru a demonstra încă o dată, dacă mai este nevoie, că şi elevii cu posibilităţi financiare limitate, au putut, şi pot şi acum, în zilele noastre, să înveţe carte – dacă vor acest lucru. La sfârşit, dar nu în ultimul rând, cele de mai jos constituie şi un pios omagiu adus mamei mele şi strămoşilor mei.

Amintiri din copilărie Bunicul meu, (Tata Mare) Alexandru Gheorghe (n. 1902 – d. 1968), Dumnezeu să-L odihnească!, era ţăran mijlocaş care îşi lucra pământul astfel încât familia lui să aibă din ce trăi relativ bine şi fără prea multe griji pentru ziua de mâine. Atunci când copiii lui au devenit ceva mai mărişori, bunicul a luat o decizie înţeleaptă, specifică unui bun gospodar. A hotărât că singurul copil care va rămâne acasă, care va moşteni casa părintească adică gospodăria cu toate acareturile şi cu toate animalele ei domestice, pământul arabil precum şi via, să fie fiul cel mai mare, Matei. Dacă ar fi împărţit bruma lui de avere în mod egal între toţi cei şapte copii, fiecare dintre ei ar fi primit insufici-

ent pământ pentru ca să poată duce un trai decent doar din munca câmpului. Ceilalţi copii urmau să meargă la şcoală, să primească educaţie, pentru ca ulterior să se poată descurca singuri în viaţă. Aşa a devenit mama mea, Maria Gheorghe Nedelcu elevă de liceu înscrisă în clasa a I-a la 12 ani, la data de 1 septembrie 1942, la Liceul de fete „Sfânta Ecaterina” din Blaj, aceasta după ce urmase anterior, şcoala primară în satul natal. Aranjamentul organizatoric pentru a putea frecventa cursurile şcolare a fost următorul: unul din fraţii mai mari, care terminase deja liceul, s-a angajat funcţionar la spitalul din oraş, a închiriat o parte din casa croitorului orăşenesc în care

urmau să locuiască în perioada studiilor şcolare fraţii mai mici. În acea casă au locuit rând pe rând, sau împreună câte o perioadă de timp, fraţii mamei mele. Bunicul, (tatăl mamei) îi aproviziona periodic cu de-ale gurii din ce producea în gospodăria proprie, iar fratele angajat îi ajuta financiar cu acoperirea cheltuielile curente (rechizite, cărţi, haine, etc.). Uneori, mai contribuiau financiar şi copiii, după puterile lor, spre exemplu: câştigând ceva bănuţi din meditaţii. Fraţii s-au gospodărit singuri pe toată perioada liceului. Să nu apună niciodată soarele peste supărarea noastră... Traversăm în zilele pe care le trăim o perioadă plină de căutări şi de frământări pe plan social, la nivelul

Omagiu adus mamei mele şi strămoşilor

ţării, al Europei. Sunt ferm convinsă că o să trecem cu bine şi peste această perioadă dificilă pentru foarte mulţi dintre noi. În acest context aş vrea să închei aceste rânduri cu o “snoavă”, într-un spirit poate ceva mai optimist şi mai tolerant. Printre valorile sau principiile promovate în familia noastră, pe vremea copilăriei mele petrecute în zona Târnavei Mari, primul era iubirea între noi. Al doilea era ideea ca n-ai voie să minţi. Al treilea principiu, moştenit de la Tata Mare, de la bunicul meu Alexandru Gheorghe, ţăran mijlocaş, dar care a fost unul dintre locuitorii de frunte ai satului natal, ne-a lăsat poruncă să nu ne certăm între noi şi “Să nu apună niciodată soarele peste supărarea noastră.” Această vorbă am auzito când aveam 4 ani de la mama mea, Maria Gheorghe Nedelcu. Pe atunci, ştiam precis că seara, înainte de culcare, înainte de a spune foarte scurta rugăciune “Înger, îngeraşul meu”, trebuia să mărturisim relele ce le-am făcut, şi să fie pace între noi, ca să n-apună cumva soarele peste mânia noastră. În consecinţă, când mă voi duce în seara aceasta la culcare, “îi voi ierta” din nou pe toţi prietenii ce îmi sunt atât de dragi din oraşul copilăriei mele, Blaj, dar care poate m-au uitat demult, astfel că, să nu apună soarele peste mânia şi peste supărarea mea... Lucru extrem de simplu pe care vă invit să-l faceţi şi dumneavoastră, dragi cititori ai revistei Occidentul Românesc.

Din cărţi furate lămpilor de ieri, am strâns zădărnicie şi-ndoială. Din vis, de unde vin cu mâna goală, n-am scos decât înfrângeri şi căderi. Din aripi vechi un pumn de rumeguş, din anii stinşi, seminţe de cucută. Şi totuşi, pun pe umbra ei pierdută o dulce moliciune de arcuş. Şi prefăcând în clipe de parfum şi anii stinşi şi lacrima uitată, tot ce-a fost ieri, cu-n zâmbet iert acum şi parc-aş vrea să fie înc-odată... Nota redacţiei: Fragmentul de mai sus face parte dintrun material trimis la redacţia noastră de către Măriuca Trif, din Blaj/Alba, rezident în Castellón de la Plana unde locuieşte împreună cu fiica, ginerele şi nepoata, Cristina. Măriuca a fost învăţătoare, este văduvă iar de ani buni a ieşit la pensie şi s-a mutat cu copiii. Pentru Măriuca, Marea Mediterană şi Castellón-ul au devenit, după dragostea imensă pentru nepoată, a doua iubire. Zilnic, după un program foarte riguros, se ocupă îndeaproape de Cristina, de educaţia ei, iar în timpul liber admiră marea, face plimbări pe faleză, şi... scrie. Proză şi poezie. Îi mulţumim şi pe această cale pentru gândurile frumoase trimise, pentru mesajele domniei sale şi interesul cu care citeşte Occidentul Românesc încă de la prima ediţie. Îi transmitem viaţă lungă cu sănătate şi numai bucurii alături de cei dragi şi toată dragostea noastră. La mulţi ani!


Români de succes

IANUARIE 2014

09

La rubrica Români de succes, acest material a avut cele mai multe like-uri în 2013!

Iubire, generozitate şi fericire...

În drumurile mele prin Spania mi-a fost dat să descopăr câteva din calităţile rar întâlnite în zilele pe care le trăim ale unei românce stabilite pe coasta de est acum mai bine de 20 de ani. Aş putea spune că am avut noroc pentru că Andra Mateescu Gutierréz face parte din acel grup restrâns de oameni care astăzi nu îl găseşti oricum şi oricând... Pentru Andra, dascăl de limba engleză, „succesul în viaţă se datorează muncii necontenite şi a credinţei că totul este posibil atât timp cât nu te laşi pradă incertitudinii şi nu te dai bătut”. După 20 de ani petrecuţi în ţara lui Cervantes, Andra susţine că mai are încă multe de „construit” în ţara care i-a oferit şansa extraordinară de a se afirma atât profesional cât şi spiritual şi pentru ea credinţa, tenacitatea şi iubirea faţă de ţara de adopţie sunt „sfinte”. K.K.N.: Eşti una dintre cele mai nobile persoane pe care am avut norocul să le cunosc până acum. Tot ceea ce faci este de un profesionalism aparte iar implicarea ta în diverse opere de caritate este lipsită de interese meschine şi au un final extraordinar. Cum reuşeşti? Andra Mateescu Gutierréz: Sunt un om obişnuit. Simplu. Nu-mi place propaganda. Vreau să lucrez şi să trăiesc în pace şi armonie. Iubesc viaţa şi oamenii corecţi şi cinstiţi. Stau departe de ipocrizie şi prostie.

Mi-am creat împreună cu soţul meu o oază de linişte pe care nu doresc să o atingă nimeni cu nimic. Tot ceea ce realizăm prin munca noastră se petrece într-o atmosferă de bine şi departe de ochii mass-media. Acesta este şi motivul pentru care nu am onorat aproape doi ani, cred, cererea ta de a realiza acest interviu. Nu ne place propaganda, nu ne place să ieşim la rampă. Ne coordonăm viaţa după principiul: taci şi faci! Fără multă vorbărie goală, fără să sune trâmbiţe sau tobe, fără să ne lăudăm cu ceea ce facem în stânga şi în dreapta... K.K.N.: Ai putea să ne povesteşti câte ceva despre tine, despre legătura ta cu România, despre anii petrecuţi acasă? A.M.G.: O, este un subiect despre care vorbesc foarte rar şi nu sunt foarte multe de spus. M-am născut în România întrun sat îndepărtat din nordul Maramureşului. Remeţi. Am fost primul copil din cinci şi singura fată. Nu am avut şansa să-mi cunosc foarte bine părinţii pentru că la vârsta de 12 ani am fost dată spre adopţie fratelui mai mare al tatei stabilit în Bucureşti care nu avea copii. În satul natal mergeam foarte rar, în vacanţele de vară, pentru perioade scurte de timp. Tata s-a prăpădit când eram studentă iar mama 6 ani mai târziu. Pe fraţi i-am adus aici, rând pe rând, astfel că în România nu am mai fost de foarte mulţi ani. Mai avem câ-

teva rude pe care nu le cunosc iar ce a rămas moştenire de la părinţi, fraţii mei au donat unei familii nevoiaşe din sat. Studiile le-am urmat în Bucureşti. Liceul la Gheorghe Lazăr iar facultatea de limbă şi literatură engleză în cadrul Universităţii. În ultimul an de facultate l-am cunoscut pe soţul meu, cetăţean spaniol, student şi el la o altă facultate din Bucureşti. Ne-am căsătorit imediat după 1990 iar eu am venit în Spania în 1992. În toţi aceşti ani am mai fost în România doar de două ori. Aici este familia mea, fraţii mei cu familiile lor, părinţii mei care m-au crescut şi educat şi de care nu m-am despărţit pentru nimic în lume, astfel că doar la câteva luni după sosirea mea aici i-am adus şi pe ei, aflaţi acum la o venerabilă vârstă. Cu toţii ne-am ataşat foarte mult de Barcelona, Valencia, de zona în care trăim, de ţara aceasta extraordinară unde am avut posibilitatea să-mi întregesc familia, să studiez, să călătoresc şi să ofer din puţinul meu, al nostru, şi altora atunci când se poate şi când avem de unde. K.K.N.: Am înţeles că soţul tău lucrează în învăţământul universitar dar aveţi şi o şcoală particulară de limbi străine şi o organizaţie nonprofit. Ne poţi spune câteva cuvinte despre toate acestea? A.M.G.: Întradevăr, soţul meu este profesor iar eu mă ocup de şcoala de limbi străine şi împreună de diverse activităţi în cadrul organizaţiei. Avem clase pentru limba engleză pentru copii de diferite vârste şi clase pentru limba germană şi spaniolă. Aş putea spune că muncim în familie pentru că trei dintre fraţii mei şi soţiile acestora lucrează în cadrul şcolii noastre. K.K.N.: Cine sunt copiii care urmează cursurile şcolii voastre şi cine sunt cei cu care voi colaboraţi?

A.M.G.: Majoritatea sunt copii din familii spaniole, dar şi din familii de englezi, nemţi sau olandezi stabiliţi în zona noastră. De curând, am oferit patru burse de studiu pentru patru copii din comunitatea românească. În munca noastră avem un parteneriat de excepţie cu câteva companii din SUA, Olanda, Belgia, Germania şi Anglia şi o colaborare serioasă cu diverse organizaţii nonprofit din Spania, Anglia şi Franţa. De asemenea avem foarte mulţi prieteni cu suflet mare în special pe coasta de est, spanioli, americani sau englezi care ne ajută în

la un picior şi multe alte leziuni. S-a încercat în România recuperarea lor dar aşa cum ştie toată lumea, dacă nu ai bani să dai de la infirmieră la medic, nu ai nicio şansă de izbândă. În acel moment părinţii au apelat la organizaţia noastră. Ne-am mobilizat, am luat legătura cu o clinică specializată în astfel de cazuri şi cu ceva eforturi destul de greu de realizat, copii au fost aduşi aici. O acţiune la care am invitat să participe mulţi prieteni, parteneri din Spania, Anglia şi SUA, oameni cu suflet care ne-au ajutat medical, profesional, financiar, material

nerilor şi al prietenilor noştri, dorim să se întâmple în familie pentru că noi formăm o mare familie chiar dacă trăim în lumi diferite şi pe alte continente. Şi ceea ce se întâmplă într-o familie rămâne în familie... K.K.N.: Frumos spus! Îţi mulţumesc şi pe această cale pentru faptul că ai acceptat să realizăm acest material interesant din care sunt sigură că mulţi dintre noi avem ce învăţa. Vă dorim viaţă lungă şi plină de bucurii, împliniri profesionale şi mult noroc şi pentru că am ajuns la final şi pentru că suntem în postul mare, te rog să

cadrul acţiunilor noastre. K.K.N.: Ne poţi dezvălui câte ceva din cazul fraţilor Stoichiţa şi despre situaţia disperată în care i-aţi găsit pe părinţi, pe bunicii din România? A.M.G.: A fost o adevărată nebunie... Pe mama copiilor o ştiam pentru că prin organizaţia noastră i-am găsit de lucru în Comunitatea Valenciană. Ceva mai târziu i-am cunoscut şi soţul. Oameni tineri cu doi copii minori, fără venituri în România, plecaţi în afara graniţelor ca milioane de alţi români pe care îi regăsim peste tot în lume. Pe copii i-au lăsat în grija bunicilor plănuind ca după ce se vor aşeza undeva şi vor avea puţină stabilitate financiară să-i aducă şi pe copii cu bunici cu tot în Spania. Dar vorba veche românească: necazul vine fără să te întrebe dacă îl primeşti şi, la omul sărac nici boii nu-i trag. Cu doar câteva luni înainte de a-şi pune în aplicare planurile legate de aducerea copiilor aici, aceştia împreună cu bunica au suferit un stupid accident. În miezul zilei, cei doi copii şi bunica ţinându-se de mână treceau strada printr-un loc legal marcat pentru pietoni. Au fost loviţi în plin de un autoturism al cărui şofer era beat la volan. Şi de aici dezastrul... Copiii s-au ales cu fracturi de tibie şi femur la ambele picioare iar bunica cu fracturi de tibie

şi în toate felurile să finalizăm cu bine cazul micuţilor Codruţa şi Adrian Stoichiţa. Copii sunt foarte bine acum dar mai urmează diverse şedinţe pe fond psihologic, medical etc. Prin grija şi sprijinul partenerilor noştri, amândoi copiii vor fi înscrişi la şcoala noastră şi vor beneficia de cursuri, uniforme şi masă gratuit, timp de 4 ani, iar bunicii copiilor vor fi ajutaţi să vină aici să dea o mână de ajutor tinerilor părinţi. În mare, necazurile pentru familia Stoichiţa s-au sfârşit legat de recuperarea şi sănătatea copiilor şi de şcolarizarea lor. Ne rugăm să le dea Dumnezeu sănătate şi putere să-i crească în pace, credinţă şi iubire. Codruţa a împlinit de curând 6 ani, ocazie cu care am invitat pe toţi cei care s-au implicat în acest dificil caz de recuperare şi împreună am felicitat-o pe micuţa noastră care a devenit răsfăţata grupului, a clinicii şi mascota şcolii noastre de limbi străine. K.K.N.: Adică un final fericit pentru toată lumea. Sunteţi cu adevărat minunaţi şi abia acum realizez motivul pentru care nu vă face placere să mediatizaţi ceea ce faceţi. Să vă lăudaţi. A.M.G.: Faptul că noi nu am avut norocul să avem copii, tot ceea ce realizăm pentru ceilalţi, singuri, sau cu ajutorul parte-

transmiţi ceva cititorilor publicaţiei noastre, prietenilor şi colaboratorilor noştri. A.M.G.: În primul rând vă doresc tuturor multă sănătate şi bucurie şi încercaţi să vă obişnuiţi să dăruiţi! Dăruiţi măcar din ceea ce vă prisoseşte, dăruiţi celor din viaţa voastră ceea ce credeţi că au nevoie şi vă puteţi permite, dăruiţi celor ce îi iubiţi, dăruiţi celor ce vă iubesc. Când dăruieşti te desparţi de ceva „al tău” şi este singura situaţie în care te bucuri despărţindu-te de ceva „al tău”. Am putea spune că a dărui este o cale de a ajunge cât mai adânc în suflet pentru că profunzimile sufletului încep să fie întrezărite abia după ce învăţăm să ne „desprindem” de cele materiale. A dărui este un act voluntar, însoţit cel mai adesea de emoţii foarte plăcute, un act prin care ne deschidem faţă de ceilalţi, un act de încredere, de comuniune, de iubire. Dăruiţi zilnic ceva cuiva şi urmăriţi să fiţi cât mai conştienţi de ceea ce se petrece în sufletul vostru atunci când dăruiţi. Generozitatea este „sistemul imunitar” al sufletului, temelia multor virtuţi, lumina şi căldura unui suflet mare. A dărui este o acţiune – generozitatea este o stare a sufletului. Cel ce a dobândit generozitatea dăruieşte mereu, chiar şi atunci când nu mai are nimic al lui...


10

Eminescu

IANUARIE 2014

„Of, Doamne, Doamne!” (164 de ani de la naşterea lui Eminescu)

Vavila Popovici - Carolina de Nord/USA

„Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egală îndreptăţire a naţiunii noastre.” - M. Eminescu Mihai Eminescu a bucurat naţia noastră cu doar 39 ani de viaţă, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator şi jurnalist român, cea mai importantă voce poetică din literatura română. Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil şi muzică”. Ion Luca Caragiale spunea că Eminescu avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite şi extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând şi când aspru; mulţumindu-se uneori cu mai nimica şi nemulţumit alteori de toate... „Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!” Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui visător cu o extraordinară inteligenţă, ajutată de o foarte bună memorie. Constantin Noica îl considera etalonul poeziei româneşti spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem creşte dincolo de măsura noastră. Şi măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometaţi.” Mihai Eminescu (M ihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani şi a decedat la 15 iunie 1889 la Bucureşti. A fost al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgeşti şi a persecuţiilor religioase. A urmat şcoala primară la Cernăuţi, primele două clase probabil într-un pension particular. Apoi a fost înscris la liceul german din Cernăuţi, singura instituţie de învăţământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul Habsburgic. S-a înfiinţat o catedră de română şi a fost ocupată de profesorul Aron Pumnul, cărturarul ardelean care a făcut parte din conducerea Revoluţiei Române de la 1848 din Transilvania, cel care a redactat programul revoluţiei lui Avram Iancu şi care s-a refugiat în final la Cernăuţi. La moartea acestuia Eminescu a publicat primul său poem, La

moartea lui Aron Pumnul, semnat Mihail Eminoviciu; avea 16 ani. Debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan (jurist şi scriitor din Ardeal), cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îl convinge să-şi schimbe numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale. Între 16-19 ani călătoreşte din Cernăuţi la Blaj, Sibiu, Giurgiu, oprindu-se la Bucureşti, luând astfel contact cu realităţile româneşti din diverse locuri. În această perioadă se angajează ca sufleor şi copist la teatru, unde îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale. Între 19-22 ani este student la Viena, la Facultatea de Filozofie şi Drept, ca „auditor extraordinar”. Audiază cursuri ale diferitelor facultăţi, frecventează cu mult interes biblioteca Universităţii, având o sete nepotolită de lectură. În acest oraş se împrieteneşte cu Ioan Slavici şi o cunoaşte pe Veronica Micle. Se întoarce în ţară şi se înscrie la Universitatea din Berlin (22-24 ani). În această perioadă a avut o bogată corespondenţă cu Titu Maiorescu care îi propunea să-şi obţină de urgenţă doctoratul în filozofie, pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iaşi. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene. Poetul a început să sufere de o inflamaţie a încheieturii piciorului; se îmbolnăvesc trei dintre fraţii săi, invocă lipsuri materiale. Se întoarce în ţară. La acei 24 ani este numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Trei ani, cei mai frumoşi ani ai vieţii lui a fost bibliotecar, revizor şcolar, redactor la Curierul de Iaşi. A făcut ordine în Bibliotecă şi a îmbogăţit-o cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti. În această perioadă a fost bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a îndemnat să scrie şi l-a introdus la Junimea, asociaţie culturală înfiinţată la Iaşi şi a fost mereu în prezenţa muzei sale – Veronica Micle, scriind multe poezii. La vârsta de 27 ani i se propune postul de redactor, apoi redactor şef la ziarul Timpul din Bucureşti. După 6 ani, în 1883 se îmbolnăveşte. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa în sanatoriul doctorului Şuţu. Pleacă la tratament la Viena, în Italia, revine la Bucureşti, pleacă la Iaşi, la băi lângă Odessa, revine în ţară, lucrează la Bibliotecă câtva timp, se reîmbolnăveşte, se internează la ospiciul de la Mănăstirea Neamţ. În decembrie 1888 pleacă la Botoşani, unde este îngrijit de sora sa Henrieta. Este vizitat de Veronica şi pleacă amândoi la Bucureşti; se bucură de o scurtă activitate ziaristică, în februarie 1889 se reîmbolnăveşte, este

internat la Bucureşti. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, moare în sanatoriul „Caritatea” al doctorului Şuţu, iar în 17 iunie Eminescu este înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti. Un cor a interpretat litania „Mai am un singur dor”. Vorbind despre poezia de dragoste a lui Eminescu, începem cu copilăria pe care a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate prin frumoasele păduri ale Bucovinei. Nostalgia copilăriei este evocată în poezia de mai târziu „O, rămâi” scrisă în 1979. Poetul aude glasul pădurii care-i şopteşte: „O, rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ numai eu ştiu să le-ascult. În al umbrei întuneric/ te asemăn unui prinţ. Ce se uit-adânc în ape/ cu ochi negri şi cuminţi/ Şi prin vuietul de valuri,/ Prin mişcarea naltei ierbi,/ Eu te fac s-auzi în taină/ Mersul cârdului de cerbi...” Copilăria este pierdută şi poetul constată cu durere: „Astăzi chiar de m-aş întoarce/ a-nţelege n-o mai pot…/ Unde eşti copilărie,/ cu pădurea ta cu tot?” Întâlnirea cu Veronica Micle i-a marcat ciclul poeziilor de dragoste, o întâlnire pasională dintre doi poeţi; unul dintre ei trebuia să strălucească! Iubirea pentru femeie şi natură, în poezia lui Eminescu, luminează şi tulbură totodată, cele două sentimente însumându-se ajung să aibă o energie cosmică care, până la urmă, scapă de sub controlul voinţei, urmând calea unui destin... Poetul a căutat adesea inspiraţia la umbra ramurilor teiului din Grădina Copou din Iaşi, numit şi „Copacul îndrăgostiţilor”, bătrân de aproape 250 de ani. Sub crengile teiului au avut loc discuţii între marele poet şi prietenul său Ion Creangă. Tot aici Mihai Eminescu o aducea pe iubita sa Veronica Micle, fiinţa care a influenţat puternic opera poetului. La începuturile vieţii dragostea lui este senină, frumoasă, împlinită cel mai adesea într-un cadru feeric al naturii, ca în poeziile Dorinţa, Atât de fragedă, Freamăt de codru, Somnoroase păsărele, La mijloc de codru des şi altele. Plenitudinea sentimentului iubirii este redată în poeziile Lacul: „Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarcă;/ Tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă./ Şi eu trec de-a lung de maluri,/ Parc-ascult şi parc-aştept/ Ea din trestii să răsară/ Şi să-mi cadă lin pe piept…” şi în poezia Lasă-ţi lumea, în care natura participă alături de cei doi îndrăgostiţi: „Lasă-ţi lumea ta uitată,/ Mi te dă cu totul mie,/ De ţi-ai da viaţa toată,/ Nime-n lume nu ne ştie./ Vin’ cu mine, rătăceşte/ Pe cărări cu cotituri,/ Unde noaptea se trezeşte/ Glasul ve-

chilor păduri./ Printre crengi scânteie stele,/ Farmec dând cărării strâmte,/ Şi afară doar de ele/ Nime-n lume nu ne simte. […] Înălţimile albastre/ Pleacă zarea lor pe dealuri,/ Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri./ E-un miros de tei în crânguri./ Dulce-i umbra de răchiţi/ Şi suntem atât de singuri!/ Şi atât de fericiţi!/ Numai luna printre ceaţă/ Varsă apelor văpaie,/ Şi te află strânsă-n braţe/ Dulce dragoste bălaie.” Mai târziu, dezamăgit de loviturile vieţii, de lipsa de înţelegere a contemporanilor săi, conştient de societatea nedreaptă în care îşi ducea traiul, Eminescu creează poezii profunde, din ce în ce mai triste şi pline de renunţări. Codrul nu mai are bogăţia frunzişului verde, culoarea, lumina, aerul pur din prima parte a tinereţii, totul se estompează, poetul începe să-şi pună întrebări, încearcă să definească amorul în poezia „Ce e amorul”: „Ce e amorul? E un lung/ Prilej pentru durere/, Căci mii de lacrimi nu-i ajung/ Şi tot mai multe cere...” Simte că iubirea pleacă, neputând fi înlocuită cu alta şi regretul este redat cu sfâşierea fiinţei, în poezia „S-a dus amorul…”: „S-a dus amorul, un amic/ Supus amândurora,/ Deci cânturilor mele zic/ Adio tuturora/ Uitarea le închide-n scrin/ Cu mâna ei cea rece,/ Şi nici pe buze numi mai vin,/ Şi nici prin gând mi-or trece./ Atâta murmur de izvor,/ Atât senin de stele,/ Şi un atât de trist amor/ Am îngropat în ele!/ Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în mine!/ Cu câte lacrimi le-am udat,/ Iubito, pentru tine [...] Şi poate că nici este loc pe-o lume de mizerii/ pentr-un atât de sfânt noroc/ străbătător durerii.” Pasiuni şi despărţiri, poetul devine dezamăgit şi dezamăgirea a dat limbii româneşti o capodoperă – „Luceafărul”, poezie în care e mistuit de iubire, gata să-i jertfească iubitei nemurirea, dar, în cele din urmă renunţă, alege izolarea: „Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece”, versurile sugerând destinul omului de geniu. Eminescu a scris şi Rugăciuni închinate Fecioarei Maria. Amintim Rugăciunea: „Crăiasă alegându-te/ Îngenunchem rugândute,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie,/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire,/ Privirea-ţi adorată/ asupră-ne coboară,/ O, maică prea curată/ Şi pururea fecioară/ Marie!” Se spune că Eminescu a adus rugăciunea în închisorile comuniste, deoarece deţinuţii politici recitau această Rugăciune, punând accentul pe versurile: „Înalţă-ne, ne mântuie / Din valul ce ne bântuie”. S-a consemnat că Eminescu a fost una dintre „personalităţile

hibride, filozof-poet”. Opera sa poetică a fost influenţată de marile sisteme filozofice ale epocii sale, de filozofia antică, dar şi de gândirea romantică a lui Arthur Schopenhauer şi de filosofia lui Immanuel Kant (Eminescu a lucrat o vreme la traducerea „Criticii raţiunii pure”, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-şi ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă). Să amintim filosofia din poezia „La steaua”, care trebuie înţeleasă ca o metaforă a călătoriei luminii. Viteza luminii era deja calculată cu aproximaţie înainte de 1889, prima determinare experimentală a vitezei luminii din sec. XVII datorându-se unui astronom danez care a stabilit la acel moment valoarea constantei c de 213 000 km/s. Eminescu era la curent cu datele ştiinţifice şi filozofice. Ulterior, Einstein care avea vârsta de zece ani la moartea lui Eminescu, în 1905 a demonstrat că cel mai rapid lucru din Univers este lumina (aprox. 298.000 km/s); a explicat de asemenea că lumina Soarelui ajunge pe suprafaţa planetei noastre în aprox. 8 minute, iar lumina reflectată de Lună în aproximativ 30 de secunde. În aceeaşi teorie spune că dacă lumina Soarelui ar dispărea brusc, noi abia peste 8 minute am observa întunericul, deci anumite stele de pe cer care se află la distanţe foarte mari, de milioane de ani lumină, deşi ele ar putea să fie de mult stinse, noi încă le putem percepem lumina. Frumuseţea este şi a ultimei strofe a poeziei, în care Eminescu a proiectat superb imaginea în spaţiul iubirii, al dorului. De fapt, Einstein a expus într-un limbaj de fizică, iar Eminescu într-un limbaj poetic. Amândoi geniali. „La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să neajungă./ Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre./ Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie;/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem şi nu e./ Tot ast-

fel când al nostru dor/ Pieri în noapte-adâncă,/ Lumina stinsului amor/ Ne urmăreşte încă..” Eminescu a dus o imensă activitate jurnalistică. Articolele pe care le scria constituiau o educaţie politică pentru cititori, prin analiza profundă asupra situaţiei în care se afla ţara. Încă de la 17 ani când scria poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!” şi în continuare, pe vremea când era redactor şef la „Timpul”, oficiosul Conservatorilor, Mihai Eminescu a afirmat puternice sentimente patriotice, în dezacord cu linia partidului, a Puterilor Centrale, chiar şi împotriva lui Maiorescu. A fost un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională. Critica aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, era intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă cât şi faţă de cea a Imperiului Austro-ungar; dorea o Dacie Mare, o Românie Mare. Cu ocazia Sărbătorii de la Iaşi, de la începutul lunii iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare, Eminescu a citit la „Junimea” poemul său „Doina”, care a iritat Puterile Centrale: „De la Nistru pân’la Tisa/ Tot Românul plânsu-mis-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ Din Hotin şi pân’ la Mare/ Vin Muscalii de-a călare,/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin…” Alexandru Vlahuţă l-a vizitat la spital în ultimele zile ale vieţii poetului şi a redat versurile reţinute pe care Eminescu i le-a citit: „Atâta foc, atâta aur/ Şi-atâtea lucruri sfinte/ Peste întunericul vieţii/ Ai revărsat, Părinte! Apoi, spunea Vlahuţă, a lăsat tăcut privirea în pământ… După câteva minute de tăcere şi-a împreunat mâinile, şi ridicându-şi ochii în sus, a oftat din adânc şi a repetat rar, cu un glas nespus de sfâşietor: „Of, Doamne, Doamne!” O, Doamne, Doamne, zic, dăne puterea să-l înţelegem şi să-l iubim pe Eminescu al nostru!


Educaţie şi cultură

Dan Caragea - Critic literar Portugalia

„Carpe diem!” Tradusă prin „Trăieşte-ţi clipa!”, expresia latină este şi astăzi destul de des folosită, fiind un îndemn de a trăi momentul sau clipa prezentă, fără a ne preocupa cu viitorul. Fraza completă, scrisă de marele poet Horaţiu, sună astfel: „Carpe diem, quam minimum credula postero”, cu sensul: „Culege ziua de azi şi fii cât mai puţin iscoditor privind viitorul”. Tema odei a XI-a, din primul volum horaţian, este celebrul carpe diem, prin care

Puşa Roth - Bucureşti „Adevăratul dar al lui Ureche este... portretul moral. Aici el creează, sintetizează, fiindcă izvoadele nu-i dădeau nici un model. Omul este privit sub o însuşire capitală sau un viţiu sub care se aşază faptele lui memorabile, într-o cadenţă tipică [...]. Ureche n-a avut răgaz decât să prefacă izvoadele. Dacă ar fi dus cronica până în vremea lui Vasile Lupu, prin domniile Moghileştilor, a lui Graziani şi a celorlalţi pe cari îi va descrie Miron Costin, cu toată experienţa vieţii şi cu acea vecinică scrutare morală, abia atunci cronica ar fi fost extraordinară.” [...] În ultimă analiză, toată mierea cronicii lui Ureche se reduce la cuvânt, la acel dar fonetic de a sugera faptele prin foşnitura şi aroma graiului. [...] Vorbirea cronicarului e dulce şi cruntă, cuminte şi plină de ascunzişuri ironice...” (George Călinescu) „Dacă stăm bine să ne gândim, tonul literaturii române e dat de pe acum. Cronicarul (Grigore Ureche) e sfătos şi ţine să facă «nacazanie, adecă învăţătură» către cititor, spre luare-aminte, vorbeşte în pilde şi proverbe, are un limbaj pitoresc şi bănuim că numai împrejurarea că a fost nevoit - făcând începătura să scrie despre fapte la care nu

IANUARIE 2014

Vorbe de duh şi de luare-aminte (IX)

poetul o sfătuieşte pe tânăra Leuconoe să profite din plin de fiecare moment al vieţii sale, chiar dacă o aşteaptă o viaţă lungă de trăit. Prezentul este cu adevărat important, dar nu în sens imoral, de nepăsare şi desfrâu, căci îndemnul stă sub semnul unei adevărate discipline de viaţă care ne spune să nu lăsăm pe mâine ceea ce putem face astăzi. Este important de subliniat că Horaţiu, deşi s-a arătat interesat de adevăratul epicurism (de natură mai degrabă ascetică), nu a exaltat trăirea plăcerilor pe care mulţi le-au asociat, în vremurile mai noi, acestui îndemn. Trebuie să recunoaştem că astăzi cei ce folosesc expresia horaţiană îi dau mai degrabă un sens libertin, de satisfacere a plăcerilor trupeşti, fără a se gândi la urmări, sau de a trăi momentul în absenţa ori-

cărei judecaţi morale negative. Într-o lume a consumismului, plăcerea este şi ea devorată într-un timp relativ scurt, cu o frenetică intensitate, dar fără a o mai corela cu sensul moral, în general nebulos sau nedescoperit. „Cerc vicios” Expresia, preluată din franceză în secolul al XIX-lea, se foloseşte atunci când ne referim la o situaţie complicată, periculoasă şi încurcată, din care nu se întrevede o posibilitate de ieşire. „Vicios” nu se referă aici la vreun defect moral, la păcat sau perversiune, ci la un peri-

col real. Este vorba, aşadar, de o situaţie dificilă, în care ne simţim prinşi, real sau mental, aidoma unui cerc din care nu se poate ieşi. Iată ce scrie Constantin Dobrogeanu-Gherea: „Indiferenţa publicului? Dar de ce publicul e azi aşa de indiferent pentru producţiunile artistice, când cu treizeci ori patruzeci de ani înainte arăta un interes aşa de mare pentru Alecsandri şi alţii? Cu explicaţiile date însemnează a te învârti întrun cerc vicios: publicul nu citeşte pentru că nu se produce şi nu se produce pentru că nu se citeşte.” (Asupra mişcării

a fost martor ocular îl determină să nu vorbească şi despre sine. Patima vremii a contribuit la rându-i, întărind valoarea artistică a povestirii, scoţând-o în acelaşi timp din câmpul utilităţii imediate. Cuvintele şi turnura frazei au evoluat într-un chip subiectiv, putem zice, căpătând corporabilitate metaforică. El, cronicarul, nu este scriitor de cuvinte «deşarte», ci de «dreptate», anii trecuţi nu trebuie lăsaţi «să se înece», pe Ştefan nimeni dintre înaintaşi şi nici dintre urmaşi «nu l-au ajuns» în vrednicie, când îl biruiau alţii «nu pierdea nădejdea», căci ştiindu-se «căzut jos, să ridica» deasupra biruitorilor, turcii căutau prin toate mijloacele «să stropşească volnicia» tuturor, «zădărând» pe unii şi pe alţii.” (Ion Rotaru) În prima lună a anului 2014 m-am gândit să cobor în istorie la primul mare cronicar, Grigore Ureche (fiul lui Nestor Ureche, ce făcea parte dintr-o familie atestată încă din vremea lui Ştefan cel Mare) şi al Mitrofanei. Poate că este necesar, sigur este necesar, să facem un arc în timp, la cel care a scris prima cronică în limba română, un laic, un reprezentant al marii boierimi şi nu un prelat cum era obiceiul acelor vremuri. Pentru a înţelege mai bine vremurile, aş dori să reamintesc că tatăl viitorului cronicar vindea cai de rasă Curţii domneşti şi avea în arendă stărostia Rohatinului în Polonia. Pentru serviciile aduse Crăiei a dobândit indigenatul devenind, cum va fi şi fiul său, nobil polon. A militat pentru politică filo-polonă şi antiotomană. Data naşterii fiului logofătului Nestor nu este stabilită cu certitudine, însă cert este că perioada 15901595, este cea care trebuie luată în calcul pentru ivirea pe lume a lui Grigore Ureche. Se presupune că în anul 1611 Grigore a fost înscris „în şcolile de arte liberale din ţara coroanei Poloniei” aşa cum spunea Miron Costin, mai precis la literatura latină, retorică, poetică şi filosofia pe textele autorilor latini, la aceştia adăugându-se şi clasicii greci. Tatăl său era un om cult pentru vremea sa, purtând corespondenţă diplomatică în latină. Este şi autorul

unei lucrări hagiografice. Ţinând partea Movileştilor împotriva lui Ştefan Tomşa, Nestor Ureche pleacă în pribegie în Polonia, în anul 1612, unde devine membru al asociaţiei „Frăţia ortodoxă ucraineană” de la Liow. Un an mai târziu, în 1613 tatăl cronicarului ajunge mare vornic al Ţării de Jos, fiind o persoană cu mare autoritate. Este adevăratul conducător al Moldovei în vremea lui Al. Movilă. Patru ani mai târziu, în 1617, tatăl cronicarului moare şi este înhumat la ctitoria sa, Mănăstirea Secu. Întors în Moldova, în 1628, Grigore, care moştenise cea mai mare parte a imensei averi a părintelui, este numit logofăt al treilea de către domnul Miron Barnovski (care va fi decapitat la Constantinopol cinci ani mai târziu), funcţie încredinţată doar oamenilor cu carte, fiindcă acest slujbaş trebuia să fie „scriitoriu bun, dvorbitoriu totdeauna lângă domnu, credincios la toate tainele domnului şi cărţi ori den ţară, ori de la prieteni de unde ar veni, toate în mâna lui mărgu şi cu învăţătura domnului de la dânsul iese răspunsurile şi pecetea ţării în mâna lui”, cum ne informează Misail Călugărul. În anul 1631, Grigore Ureche devine spătar sub domnia lui Alexandru Iliaş, împotriva căruia va complota mai târziu, cum consemnează Miron Costin. Scapă de decapitare, punând la cale cu Vasile Lupu răscoala prin care Iliaş a fost alungat, iar Batişte Veveli, stefnicul, dat mulţimii care l-a sfâşiat. Ajuns domn în 1634, Vasile Lupu îl păstrează în funcţia de mare spătar, devenind om de încredere al acestuia, dându-i sfaturi în probleme de politică externă. Opt ani mai târziu, în 1642, Grigore Ureche este numit mare vornic al Ţării de Jos, dregătorie pe care o deţine până la sfârşitul vieţii. Probabil acum îşi începe opera, „Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie de la Dragoş până la Aron-vodă”. În anul 1647 Grigore Ureche părăseşte această lume şi este înmormântat la mănăstirea Bistriţa. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din

simplul pretext „ca sî nu se înece ... anii cei trecuţi”, dar şi din grija ca aceştia să nu rămână „asemenea fiarelor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte”. Letopiseţul Ţării Moldovei constituie începutul istoriografiei în limba română. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut foarte de timpuriu, la baza tuturor copiilor ulterioare din a doua jumătate a secolului al XVIIlea şi până astăzi stând versiunile interpolate ale lui Simion Dascălul. Alţi copişti, ca Misail Călugărul şi Axinte Uricariul au adăugat la rîndul lor unele pasaje. Majoritatea interpolărilor au fost identificate, unele chiar de Miron Costin. Această împrejurare a făcut ca problema paternităţii scrierii în cauză să fie pusă sub semnul întrebării în litereatura de specialitate. Astfel diverşi cercetători l-au considerat drept autor al acestui letopiseţ pe Grigore Ureche, Nestor Ureche, tatăl cronicarului, S imion Dascălul în aceeaşi măsură drept coautori pe Grigore Ureche şi Simion Dascălul. Discuţia ştiinţifică în privinţa paternităţii acestei opere nu a încetat pînă în prezent. Dintre istoricii care au venit cu interesante investigaţii în această controversată problemă fac parte P.P. Panaitescu, E. Russev, D. Velciu, M. Scarlat, I.D. Lăudat, L. Onu etc. care îl consideră drept unic autor pe Grigore Ureche, precum şi C. Giurescu, C.C. Giurescu, N.A. Ursu, care îl consideră autor al aceleeaşi cronici pe Simion Dascălul sau în aceeaşi măsură pe Grigore Ureche şi Simion Dascălul. Astăzi se păstrează 22 de copii manuscrise, conţinînd integral sau parţial cronica lui Ureche. Prima publicare a textului s-a făcut în 1852, de către Mihail Kogălniceanu. Letopiseţul prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat (1359) pînă la a doua domnie a lui Aron-vodă. Grigore Ureche a consemnat în mod obiectiv evenimentele şi întâmplările cele mai importante, ţinând foarte mult să fie nu un „scriitoriu de cuvinte deşarte ce de dereptate”. A glorificat eroica luptă antiotomană a moldovenilor pentru neatârnarea ţării şi în special epoca

literare şi ştiinţifice) Marele Eugen Ionescu ne-a lăsat acest delicios aforism: „Descrie un cerc, mângâie-l apoi, şi se va transforma într-un cerc vicios. ” „Castele în Spania” De obicei spunem „a construi sau a clădi castele în Spania” atunci când ne referim la proiecte fără şansa de a se realiza, la reverii inconsistente. Expresia provine dintr-un celebru roman francez, „Romanul rozei” (din veacul al XIII-lea). Un autor din secolul al XVII-lea ne spune că, pe vremea ocupaţiei arabe, a

11

construi castele în Spania ar fi fost o întreprindere fără noimă din cauza incursiunilor maure. Explicaţia nu este întrutotul convingătoare, pentru că expresia are, în franceză, variante cum ar fi „castele în Brie”, „castele în Asia” sau „castele în Cairo”. Aceasta ne arată că presupusele „castele” au fost plasate de imaginarul oamenilor în locuri îndepărtate sau inaccesibile. A ajunge, aşadar, la aceste „castele” devine un fapt irealizabil, de neatins. Deşi nicio explicaţie nu pare suficient de convingătoare privind referirea la Spania, mi se pare că, atunci când formula apare, Spania era, pentru francezi, un teritoriu suficient de îndepărtat, deopotrivă cunoscut şi necunoscut, prietenos, dar şi ostil, pentru a deveni un loc al exoticului.

Grigore Ureche

lui Ştefan cel Mare. Într-un capitol intitulat „Pentru limba noastră moldovenească”, remarcă influenţa altor limbi: „aşijderea şi limba noastră din multe limbi este adunată şi ne iaste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prin prejur”, afirmă descendenţa romană, fiind un rafinat cunoscător al culturii umaniste europene a epocii, iar cunoaşterea limbii şi a culturii latine l-a ajutat, după cum observă P.P. Panaitescu, neobositul cercetător al operei lui Grigore Ureche, pe celebrul nostru cărturar şă-şi dea seama de apropierea dintre limba latină şi limba română, ceea ce l-a condus la înţelegerea unităţii de origine şi de limbă a poporului român. Aceasta l-a şi făcut să afirme în capitolul despre limba moldovenească cu deplină convingere, că „de la Rîm ne tragem” şi face unele apropieri etimologice între cuvintele româneşti şi cele latineşti „…de la rîmleni, ce le zicem latini: pîne, ei zic panis; carne, ei zic caro; găina, ei zic galina; muiarea, mulier; fămeia, femina; părinte, pater; al nostru, noster şi alte multe din limba lătinească, că de ne-am socoti pre amănuntu, toate cuvintele le-àm înţălege”. Ureche greşeşte originea doar a două cu-

vinte: femeie – familia, părinte – parentem). Cronicarul afirmă şi originea comună a moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor. Pentru a scrie letopiseţul său, Grigore Ureche a folosit pe larg nu numai izvoare interne moldoveneşti, ci şi străine, în special cele ale istoricilor polonezi şi transilvăneni. Dintre izvoarele interne, cel mai important după cum reiese din cronică este „Letopiseţul Moldovenesc”, o sursă narativă complexă. Dintre autorii polonezi au fost în mod critic folosite mai ales operele istoricilor M. Bielski şi ale fiului său I. Bielski, ale lui M. Kromer şi M. Miehovski, diverse lucrări cu caracter informativ şi enciclopedic, care circulau în acele timpuri în aria de cultură poloneză şi în care pătrunseră masiv şi cartea vest-europeană. Alături de izvoarele scrise, Grigore Ureche a folosit pe larg şi tradiţia populară orală, amintirile tatălui său, ale boierilor bătrîni din anturajul familiei sale. Cărturarul a ştiut să aleagă cu grijă adevărul istoric şi să-l aştearnă pe hârtie într-o limbă frumoasă şi înţeleasă. Vorba divinului critic, George Călinescu: „Vorbirea cronicarului e dulce şi cruntă, cuminte şi plină de ascunzişuri ironice...”


occidentul romanesc

www.occidentul-romanesc.com

Publicaţie lunară şi gratuită în limba română - ediţia de Spania


14

România

IANUARIE 2014

Un nou vot zdrobitor împotriva lui Traian Băsescu Peste 70.000 de români au votat în numai 24 de ore o petiţie online care urmăreşte informarea autorităţilor la vârf din SUA despre abuzurile săvârşite de Traian Băsescu şi de cei puşi în funcţie de preşedinte. O contra petiţie clonă a înregistrat un eşec răsunător. „Abuzurile din România trec Oceanul” Jurnalişti de la Antena3 au lansat joi 9 ianuarie, la orele 17.00 o petiţie online (pe siteul www.petitieonline.com) întitulată „Abuzurile din România trec Oceanul”. Petiţia se adresează autorităţilor la vârf din SUA, acestea fiind informate despre abuzurile săvârşite de Traian Băsescu şi de persoanele puse în func-

ţii de acesta. Autorii au luat decizia lansării petiţiei profitând de venirea la Bucureşti a Victoriei Nuland, mâna dreaptă a secretarului de stat John Kerry. În numai 24 de ore, petiţia a strâns peste 70.000 de semnături, ceea ce reprezintă un record pentru România. Şi nu este vorba doar de numărul de semnături înregistrate în 24 de ore, ci de numărul total de semnături înregistrate de când există cele două mari site-uri pe care se pot promova petiţii pe internet. Practic se poate spune că suntem în faţa unui vot zdrobitor contra lui Traian Băsescu. Cele mai multe semnături provin din: Bucureşti

(21,17%), Timişoara (3,3%), Iaşi (3,14%), Braşov (3.22%), Constanţa (2,66%), Ploieşti (2,34%), Galaţi (2,31%), Craiova (2,13%) etc. Din străinătate, au venit semnături asatfel: Londra – 194, Roma – 137, Madrid – 103, Torino – 94. O contra-petiţie „la minut” Petiţia a fost lansată joi la orele 17.00, dar promovarea ei s-a făcut în talk-show-ul de la ora 21.30. Cu o viteză uluitoare, persoane „interesate” au creat tot joi seara, la ora 21.35 o petiţie cu un titlu similar, dar fără un text propriuzis. Contra-petiţia – realizată pentru a crea confuzie – a strâns în 24 de ore doar 138 de semnături.

Conducerea CFR SA, demisă! Adunarea Generală a Acţionarilor CFR SA, companie controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a hotărât vineri revocarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie, pe motiv că aceştia au exercitat un management defectuos, care a afectat situaţia financiară a companiei. În perioada următoare, Consiliul de Administraţie se va întruni pentru a alege noul preşedinte al CA. Adunarea Generală a Acţionarilor a pus în vedere noului Consiliu de Administraţie să analizeze de urgenţă modul de îndeplinire de către George Micu a îndatoririlor sale de director general interimar al societăţii. „Chiar dacă întâmpinăm rezistenţă, dorim să fie clar pentru toată lumea că Ministerul Transporturilor a pornit un proces ireversibil de viabilizare economică a companiilor din subordine. Toate rezultatele controalelor efectuate vor fi trimise instituţiilor abilitate spre analiză, pentru a fi luate măsurile legale ce se impun, iar conducerea ministerului va lua decizii în consecinţă”, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. Corpul de Control al Ministerului Tranporturilor a sesizat DNA şi Secţia Regională de Poliţie de Transporturi

Bucureşti după un control la CFR SA, în urma căruia au fost constatate deficienţe de natură economică, administrativă sau organizatorică, precum şi indicii privind săvârşirea de infracţiuni. Ministerul Transporturilor a dispus controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători şi Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, perioada analizată fiind ianuarie 2012 - septembrie 2013. Rezultatele acţiunii de control de la CFR au fost con-

semnate în Raportul nr. 49627/04.11.2013, în cuprinsul documentului fiind menţionate deficienţele de natură economică, administrativă, organizatorică, precum şi aspecte care constituie indicii privind săvârşirea unor infracţiuni. În urma unei acţiuni proprii de inventariere a parcului centralizat de material rulant, efectuată de reprezentanţii CFR SA în anul 2012, a rezultat că peste 900 de vagoane sunt deja în litigiu, precizează compania.

Top 5 petiţii • Abuzurile din România trec oceanul – 78.660 semnături (ora 22.30) • Spune NU desfiinţării SMURD! Respect Raed Arafat – 48.186 • Revizuire barem proba română EN 2012, sesiunea 2012 – 32.157 • Respectaţi autonomia universitară la UMF Tg-Mureş! – 27.592 • Împotriva fracturării hidraulice a gezelor de şist în România – 18.270

Firea a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor. „Începând cu data de 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului”, a anunţat senatorul Gabriela Firea. „În ciuda îndemnurilor repetate pe care le-am primit, prin diverse canale, de a accepta această situaţie, pentru că aşa e în politică, nu pot să asist pasivă la încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL şi pentru care am fost votaţi de oameni în 2012. Nu există nicio justificare credibilă pentru a accepta ca la nivelul judeţului Ilfov Uniunea Social Liberală să fie extinsă de la 4 la 6 partide, respectiv cârdăşia PNL-PDLPPDD la care se adaugă, de formă, PSD, UNPR şi PC. După cum nu este admisibil ca primăriile «neprietene» să fie lăsate fără fonduri, iar PDL

să deţină un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în detrimentul PSD”, mai spune senatorul Gabriela Firea. Firea mai spune că a fi consecventă unor idei a transformat-o în ţinta atacurilor şi ironiilor celor care pun pe primul plan interesele personale. „Constat cu amărăciune că a fi consecventă unor idei şi principii, cum ar fi unitatea USL, care nu se poate baza decât pe respect reciproc şi pe respectarea cu stricteţe a documentelor acestei alianţe, m-a transformat în ţinta atacurilor şi ironiilor celor care pun pe primul plan interesele personale. Am promis, cu toţii, în campania electorală că vom face dreptate până la capăt, dar se pare că nu avem toţi aceeaşi reprezentare a ideii de dreptate”, susţine Gabriela Firea. „Eu însă nu pot fi părtaşă la niciun fel de scenarii oculte, cu sau fară ştirea mea. Am pornit pe acest drum cu convingerea că voi putea să fac un alt fel de politică, şi nu renunţ la acest obiectiv. Voi activa în continuare ca senator independent, şi mă voi implica cu toată puterea în rezolvarea problemelor cetăţenilor din colegiul pe care îl reprezint şi pentru ide-

ile generoase cuprinse în programul politic prin care USL a câştigat alegerile în 2012”, precizează Gabriela Firea în comunicatul de presă. Firea a acuzat PNL Ilfov că a făcut în Consiliul Judeţean alianţă cu PDL, iar liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, a afirmat, la RTV, că a făcut acest lucru pentru a putea duce la îndeplinire proiecte cu care s-a angajat în faţa electoratului, în condiţiile în care majoritatea cu PSD nu mai funcţiona. Firea a declarat ulterior că are în vedere iniţierea la nivelul USL Ilfov, respectiv între organizaţiile PSD şi PNL, un pact de neagresiune, după modelul pactului de la Botoşani. Petrache a declarat că nu este împotriva unui pact de neagresiune propus de organizaţia PSD, dar este nevoie de o mediere a conflictului din partea lui Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu, precum şi de o înţelegere la nivel naţional. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, joi, că la nivelul conducerii partidului s-a luat decizia desemnării lui Marian Petrache, vicepreşedinte al PNL, în calitate de coordonator al campaniei pentru alegerile europarlamentare, alături de Eduard Hellvig şi Rareş Mănescu. Firea declara, joi, că prin promovarea liderului organizaţiei PNL Ilfov, Marian Petrache, drept coordonator al campaniei partidului pentru europarlamentare, se demonstrează că nu există intenţia aderării la pactul de neagresiune propus de social-democraţi.


Opinii

IANUARIE 2014

15

Cele mai citite articole de la rubrica: Opinii

AMPRENTAREA ROMÂNILOR ÎN TRADIŢIA ECUSONULUI GERMAN Radu Golban - Elveţia Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al P arlamentului European, Elmar Brok, a cerut zilele trecute ca imigranţii români să fie amprentaţi. Mâncătorul de wursti cocoţat în vârful piramidei Uniunii Europe susţine că persoanele care vin în Germania cu scopul de a cere ajutoare sociale trebuie expulzate în ţara lor de origine. Gândirea fascistoidă a unui parlamentar al Uniunii Europene nu a atras criticile cuvenite din partea Germaniei şi nici ale ambasadorului României de la Berlin, care ar fi trebuit să explice nostalgicilor germani că România nu tolerează o astfel de hărţuire a propriilor cetăţeni, astăzi aduşi în pragul sărăciei tocmai pentru că ne-am deschis piaţă pentru produsele germane. Dar nu numai atât. Consecvenţi cu apetitul pentru cârnaţi nemţeşti, nu doar în preajma sărbătorilor de iarnă, politicienii de la Bucureşti au ratat şansa să-i explice acestui parlamentar cu alură caricaturală din cabaretul „cu şi fără masca (sau cască!)” că este un privilegiu şi nici pe departe ceva firesc ca românii să cumpere de la Lidl sau Aldi. Obişnuiţi să mulţumească cu supuşenie Germaniei cu căciula în mână se fac astăzi că

Dan Luca - Bruxelles Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, cere partidelor tradiţionale din UE şi liderilor politici să apere proiectul european, menţionând că există riscul ca după alegerile din mai un sfert din Parlamentul European să fie reprezentat de eurodeputaţi

nu aud duşmănia unui politician german, aflat în slujba Bruxelles-ului, susţinut şi pe banii contribuabililor români. Dezindustrializarea impusă de Bruxelles i-a făcut pe români şomeri şi i-a alungat de acasă spre o Europa pseudo-unită unde sunt trataţi cu vitregie. Av a n s u l t e h n i c a l Germaniei permite astăzi şi o mai bună supraveghere a altor etnii prin amprentarea lor, decât ecusoanele de stofă cu steaua lui David din timpurile guvernării naţional-socialiste de la Berlin. Uniunea Creştin-Socială din Bavaria, partenerul de coaliţie în cabinetul Merkel III, este vârful de lance al ostilităţilor împotriva „migraţiei sărăciei” intracomunitare. Cetăţenii europeni de mâna a doua, românii şi bulgarii au doar dreptul să muncească pe plantaţiile sau fabricile germane însă nu să se bucure şi de nivelul social de protecţie oferit de Germania. Graţie denumirii partidului de uniune socială dar şi creştină, nu asociem duşmăniile din berăriile bavareze cu ideea continuităţii social-fascistoide a Munchenului, adică a Hitlergradului de cândva. O astfel de propunere a domnului ElmarBrok i-ar fi asigurat în regimul lui Hitler, numit astăzi de unii melancolici „Adi”, cel puţin două stele la epoleţi ori medalia „Crucea Sudului” în regimul de apartcare susţin „o retorică antiUE”. „E imperativ ca marii oameni politici să apere deschis proiectul european. Cer partidelor politice tradiţionale din UE să-şi prezinte deschis oferta pentru cetăţenii europeni la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai. Dacă mergem în actuala direcţie şi nu o schimbăm, partidele anti-sistem vor profita enorm de alegerile europene. Într-un scenariu catastrofă, vom avea 25 la sută din Parlamentul European de după alegerile din mai 2014 dominat de eurodeputaţi care sunt împotriva UE, sunt pentru revenirea în matricele naţionale, fără nicio şansă de a menţine sistemul european. Manifestările populiste legate de imigranţii care după 1 ianuarie 2014 ar putea

heid pentru merite aduse Pretoriei în domeniul perfecţionării segregării rasiale. Din păcate, Elmar Brok nu are astăzi decât cea mai înaltă distincţie a Germaniei Federale. Noi românii, săraci dar mulţi şi uniţi am putea cu uşurinţă explica europenilor pauperizaţi, de la Atena la Lisabona, că doar un drum spre o protecţie vamală, care să împiedice exporturile ger-

mane scumpindu-le ar obliga Berlinul la respect. Înapoi la propria monedă, sau de ce nu şi o nouă integrare a sudului fără Germania, ar fi la fel de rodnic la capitolul respect precum convertirea prin decret a creditelor în valută în lei, arătând Berlinului că o Austrie pe butuci este mai costisitoare pentru Bruxelles decât ajutorul social. Nu este nevoie să descărcăm o basculă

cu roşii de Lidl în faţă sau pe faţada ambasadei germane de la Bucureşti în semn de protest împotriva unei afirmaţii discriminatorii a unui politician german. Berlinul să nu uite că Europei îi datorează stabilitatea politică de după 1945 şi prosperitatea economică. După ce Europa a iertat Germania de datoriile de război şi a permis unui stat relativ tânăr, înfiinţat doar la 1871,

care suferea deja din faşă de un mit al externalizării, fiind produsul nenatural al unei integrări războinice, Berlinul ar face bine să fie mai prudent şi mai generos cu sărăcia pe care a produs-o în Europa. Un excedent comercial cu UE, criticat pentru inechitatea sa de o întreagă planetă şi realizat printr-un sistem monetar bazat pe cursuri fixe, tributar uniunii de cliring naziste şi o cotizaţie netă pe cap de locuitor german către Bruxelles de 78 €, sunt şanse de a dovedi generozitatea Germaniei adesea pomenită de conducătorii de la Berlin. Eu unul aş asigura oricând Berlinul că nici un român nu ar cere ajutor social în Germania dacă nemţii ne-ar da banii din datoria de cliring astăzi echivalentă la aproximativ 19 miliarde de euro.

E IMPERATIV SĂ NU FIE CARE SUNT ÎMPOTRIVA UE

«invada» Regatul Unit au făcut ca Marea Britanie să fie acum şi mai izolatã în UE. Retorici la adresa UE, precum cele ale Partidului Independenţei Marii Britanii sau Frontului Naţional din Franţa crează o stare de tensiune, la câteva luni înaintea alegerilor europene. Nu putem lăsa ca agenda publică să fie acaparată de isterii, care aruncă pete cenuşii asupra construcţiei europene”, arată Luca, potrivit unui comunicat.

În opinia acestuia, Eurozona trebuie să supravieţuiască şi să prospere, altfel construcţia europeană riscă să se prăbuşească. „Starea economiei este un factor determinant în păstrarea încrederii populaţiei, care începe să se uite din ce în ce mai des spre partide noi, naţionaliste, populiste. Apoi, trebuie puse bazele politice şi sociale ale revenirii şi ulterior ale finalităţii proiectului Statele Unite

ale Europei. Mai este încă timp pentru a schimba rezultatul alegerilor europene. Neimplicarea nu ajută, iar delăsarea lasă loc profitorilor. E timpul oamenilor politici să iasă în faţă. E momentul ca partidele tradiţionale transnaţionale să îşi dea mâna pentru a discuta proiectul european care are nevoie de transparenţă, simţ politic practic şi ambiţia unor lideri puternici de a avansa cu adevărat”, adaugă liderul PSD

Bruxelles. Dan Luca afirmă că dacă există „subiecte periculoase” din punct de vedere politic, acestea trebuie discutate pentru că miza alegerilor europarlamentare este uriaşă, şi anume aceea „de a continua sau nu proiectul european”. „Putem demonstra că UE este structura care rezolvă problemele cetăţenilor, care crede cu adevărat în calitatea vieţii cetăţenilor săi”, conchide Luca.


16

Spania

IANUARIE 2014

Olimpia Melinte, nominalizată la premiile GOYA 2014, echivalentul spaniol al premiilor OSCAR

Actriţa română Olimpia Melinte a fost nominalizată la premiile Goya, considerate echivalentul spaniol al premiilor Oscar, la categoria „Revelaţia anului/ Mejor actriz revelación”, pentru dublul rol din filmul „Canibal”, regizat de Manuel Martin Cuenca. Pelicula lui Cuenca a fost nominalizată de Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Spania la opt categorii „cel mai bun film”, „cea mai bună regie”, „revelaţia anului” (Olimpia Melinte), „cel mai bun actor în rol principal”, „cel mai bun scenariu adaptat”, „cel mai bun sunet”, „cea mai bună imagine”, „cea mai bună regie artistică”. Alături de Olimpia Melinte, la aceeaşi categorie mai sunt nominalizate trei actriţe de origine spaniolă: Belén López, María Morales şi Natalia de Molina.

Nominalizarea actriţei Olimpia Melinte în cadrul premiilor industriei de film spaniole era aşteptată de presa internaţională, care a considerat că Olimpia Melinte este descoperirea cea mai importantă pe care Manuel Martín Cuenca a făcut-o pentru filmele sale şi cea mai inspirată decizie de casting. „M-a bucurat foarte mult vestea nominalizării, cu atât mai mult cu cât ştiu cât de greu este să vii din altă ţară şi să fii acceptat într-o industrie de film străină, atât de puternică cum este cea spaniolă. Am iubit cele două roluri şi am lucrat foarte bine cu echipa spaniolă”, a declarat Olimpia Melinte. „Canibal”, considerat unul dintre cele mai mari titluri internaţionale ale anului, a început circuitul festivalier în 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la

Toronto. Filmul o are în rolul principal pe actriţa română Olimpia Melinte şi prezintă povestea lui Carlos (Antonio de la Torre), un om singuratic, ciudat, iubit, însă, de toţi locuitorii oraşului Granada. Ceea ce puţini oameni ştiu despre el este că nu se poate hrăni decât cu femei faţă de care nu se poate ataşa emoţional. Toate aceste lucruri se schimbă în ziua în care o întâlneşte pe Nina, o femeie de origine română, care îşi caută cu disperare sora geamănă. „Filmul spune povestea unui om normal care ascunde un secret foarte mare, e un om simplu, un om oarecare pe care-l vezi pe stradă, în metrou, pare a fi vecinul ideal, dar în clipa în care acest criminal ajunge să iubescă, lucrurile se schimbă. «Canibal» ne vorbeşte despre felul în care răul absolut ajunge să iubescă şi ce se schimbă dacă atinge acest punct. De fapt nu e un thriller, e o poveste de iubire”, spune Olimpia Melinte. Pentru acest film, actriţa, în vârstă de 27 de ani, a învăţat limba spaniolă, a urmat cursuri de masaj şi a fost nevoită să se îngraşe 10 kilograme. „Am început să filmăm prima parte cu Alexandra, am repetat mult, am făcut cursuri de masaj, m-am documentat şi mi-am aşezat viaţa interioară şi imaginaţia în aşa fel încât să servească scenariului. Am terminat de filmat în 3 săptămâni prima parte şi apoi am început cu Nina unde a fost un pic mai complicat, m-am îngrăşat 10 kilograme în două săptămâni şi am luat-o de la zero cu pregătirile şi repetiţiile, a fost ca şi cum o actriţă nouă ar fi venit pe platou pentru a interpreta un rol. A fost o partitură grea dar efortul a meritat din plin!”, a spus actriţa. Olimpia Melinte s-a născut la Iaşi pe 7 noiembrie 1986. A urmat Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, unde a debutat în rolul Wendla din „Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, sub îndrumarea actorului Nicolae Ionescu. Acest rol i-a adus şi premiul de „cea mai bună actriţă” în

cadrul „Olimpiadei Naţionale de Artă Teatrală”, Timişoara 2005. A absolvit Facultatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, secţia artă dramatică, sub îndrumarea actorului Emil Coşeru şi a debutat pe marele ecran cu rolul din filmul „Cele ce plutesc” în regia lui Mircea Daneliuc, în 2009. Rolul interpretat în acest film i-a adus două nominalizari la Galele GOPO 2010, pentru „cea mai bună actriţă în rol principal” şi pentru Premiul „Tânară Speranţă”. A lucrat apoi cu regizoarea Luiza Parvu, pentru scurtmetrajul „Draft 7”, film răsplătit cu premii speciale atât în ţară, cât şi în străinătate. În 2011, Olimpia Melinte a fost aleasă dintre 250 de actriţe pentru a interpreta rolul Luminiţei din filmul „Sette opere di misericordia” regizat de Massimiliano şi Gianluca de Serio, film pentru care a primit şi premiul pentru interpretare la Bobbio Film Festival, în Italia. Pelicula a obţinut numeroase premii la festivalurile internaţionale de film din lume, precum cele de la Locarno, Annecy, Vilerupt şi Marrakech. În 2013 a fost aleasă pentru

dublul rol în filmul „Canibal”, regizat de Manuel Martín Cuenca, filmat în Granada, şi a jucat rolul principal din scurtmetrajul Luizei Pârvu intitulat „Start Anew World”, turnat în Statele Unite. În toamna anului 2013, Olimpia Melinte s-a facut remarcată la Festivalurile de la Toronto şi San Sebastian, prin dublul rol jucat în filmul „Canibal”, coprodus de Tudor Giurgiu, care va putea fi văzut în curând şi pe marile ecrane din România. Pe de altă parte, filmul „La gran familia española”, de Daniel Sánchez Arévalo, conduce în topul nominalizărilor la premiile Goya 2014, concurând pentru trofeele a 12 categorii, inclusiv „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun film”. În topul nominalizărilor urmează „Las brujas de Zugarramurdi”, de Álex de la Iglesia, cu 10 nominalizări, „Caníbal”, de Manuel Martín Cuenca, cu opt nominalizări, „15 años y un día”, de Gracia Querejeta”, „3 bodas de más”, de Javier Ruiz Caldera, şi „Vivir es fácil con los ojos cerrados”, de David Trueba, cu şapte nominalizări, „La herida”, de Fernando Franco, cu şase nominalizări.

La categoria „cel mai bun film spaniol”, concurează „15 años y un día”, „Caníbal”, „La gran familia española”, „La herida” şi „Vivir es fácil con los ojos cerrados”, în timp ce cineaştii care au realizat aceste pelicule - cu excepţia lui Fernando Franco, care concurează la premiul Goya pentru regizor debutant - au fost nominalizaţi la trofeul pentru cel mai bun regizor. Tito Valverde („15 años y un día”), Antonio de la Torre („Caníbal”), Eduard Fernández („Todas las mujeres”), Javier Cámara („Vivir es fácil con los ojos cerrados”) concurează la categoria „cel mai bun actor în rol principal”. Totodată, Inma Cuesta („3 bodas de más”), Marian Álvarez („La herida”), Aura Garrido („Stockholm”) şi Nora Navas („Todos queremos lo mejor para ella”) concurează la premiul Goya pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Premiul Goya pentru cel mai bun film european va fi disputat de „Amour”, de Michael Haneke, „The Hunt”, de Thomas Vinterberg, „La grande bellezza”, de Paolo Sorrentino, şi „La vie d’Adele: Capitolele 1 şi 2”, de Abdellatif Kechiche.


En español

IANUARIE 2014

17

Artículos más leídos en 2013: Página en español

Anne es uno de los empresarios que entendió que el dinero no viene solo, hay que atraerle. No de cualquier manera, sino a través de trabajo, ingenio y dedicación. La dueña de un restaurante cada vez mas buscado por los turistas, quiso hacer una unión que sobresaliera tanto por este aspecto, como a través de la calidad del servicio y de los productos. Con casi 30 años desde su inauguración, todos los que visitaron el restaurante El Santo, dicen que Anne logro cumplir su sueño: muebles de colección, antigüedades, un personal amable y atento a las necesidades de los cliente, todo se encuentra en un sitio alejado del ruido de la ciudad. Escogió con cuidado la gente con la que trabaja, porque

según su opinión, el personal da la nota. Representa el vinculo ante el restaurante y el cliente. Para ella, no tiene importancia el color de piel o la proveniencia de la gente. Nunca fue rasista y aprecia la sinceridad, la honradez y la lealtad. Con gente como el cocinero argentino Osvaldo, el pizzero español José, los rumanos Adrián Damian y Christian Nadler, y todos los demás que forman parte del equipo del restaurante El Santo, Anne Speidel, se siente como en una familia. Al lado de los otros, los dos rumanos que sobresalieron por su responsabilidad, serosidad y profesionalidad, razón por la que Anne los aprecia y respeta mucho. En la entrevista que me dio, Anne demostró que es mas que un empresario: es una amante y coleccionista de belleza, con un sentido critico muy desarrollado. Ella dice que muchas veces, en la vida, se condujo según las palabras de Borges: „Solo puedes perder lo que no has tenido.” Es una persona sencilla, no le

gusta sobresalir, porque „solo sobre gente de renombre se deben saber ciertas cosas”, dice ella. A mi pregunta „Que significa tener éxito?”, Anne Speidel, contesto sencillamente: „éxito significa cohabitar con la normalidad.” Anne desea extender su negocio el futuro, pero sabe claramente que „El hombre siempre hace planes, pero Dios decide!” En el restaurante El Santo ésta la prueba clara de la pasión de Anne Spiedel por las antigüedades, por lo bello, el arte, y por las cosas que tienen el valor en su edad. La sensación de regreso en el tiempo que el restaurante provoca a todos sus visitantes esta accentuada por una vieja radio de colección, un gramófono, una maquina de coser y muchos otros objetos que Anne colecciona desde hace mas de 30 anos. Sobre la familia, Anne solo tiene palabras magnificas, y por lo demás, le gusta hacer cosas que no sobrepasan los buenos modales. En lo que concier-

ne su tiempo libre, dice que: „Un empresario tiene tanto tiempo libre como le permite el managament de su propia persona.” El Santo es un lugar único que abrió sus puertas en 1983. Después de 30 años, conserva su esencia y todos los que le pisan el umbral entran en un mundo de ensueño, de un coleccionista de antigüedades, donde la decoración interior representa una parte de su alma. Embrujados por el interior de cuento y encantados por el sabor y la calidad de los mas de 15 tipos de carne a la parilla, 44 tipos de pizza al horno de piedra y mas de 21 ensaladas variadas, frescas y para todos los gustos, los turistas vuelven una y otra vez, cada ano, y la buena gente de todas partes pisan en el mundo de los abuelos, en el mundo de cuento a todo lo que significa: belleza, valor, calidad... *** Steak House Pizzería Calle Torreones, 3 03710 Calpe/Alicante

dos en Rumania? A.V.: Aunque reinaba el comunismo, los estudiantes extranjeros tenían ciertos privilegios, así que pude beneficiarme de una plaza en un internado para los estudiantes de Bucarest, donde las comodidades eran bastante buenas para esa época, así como de una plaza en el comedor. Yo fui el primer español que la mayoría de mis compañeros de universidad, y no solamente ellos, conocieron en su vida. Tengo muchísimos recuerdos agradables de aquellos tiempos. En Bucarest pasé el periodo más bonito y más importante de mi juventud. K.K.N.: ¿Tenía amigos? ¿Cómo era la vida de un estudiante extranjero en un país comunista? A.V.: Mircea Lucescu (N.T.: ex-futbolista rumano y actual entrenador de fútbol), por ejemplo, fue mi compañero de clase y uno de mis mejores amigos. Fui yo quien le enseñó las primeras palabras en español. Otro compañero a quien recuerdo muy bien es Dan Voiculescu (N.T.: político rumano, fondador del Partido Conservador y ex senador), que era más reservado, pero un buen estudiante. Nombraría también al hijo de Bodnaras (N.T.: Emil Bodnaras, líder comunista rumano) o al sobrino de Chivu Stoica (N.T.: político rumano y uno de los destacados líderes del Partido Comunista Rumano, así como primer ministro y presidente de la República Socialista de Rumanía entre los años 1965

y 1967), gente muy importante en aquel entonces. Con algunos aún estoy en contacto, pero hay otros a los que no he vuelto a ver porque se han ido de Rumania. Tengo muchos recuerdos de esa época porque fueron los mejores años de mi vida. Fuera de la universidad conocí muchos rumanos de Bucarest, gente con la que aún tengo amistad. Entre ellos, Dan Spataru (N.T.: 1939-2004, famoso cantante rumano), Dumitru Furdui (N.T.: 19361998, famoso actor rumano), Ion Dichiseanu (N.T.: actor rumano), que tuvo un romance con Sarita Montiel, la famosa actriz española. Durante los tres-cuatro meses en los que Sara estuvo en Rumania, les acompañé a todas partes. Luego está mi gran amigo Alexandru Arsinel (N.T.: actor rumano muy famoso) a quien vi en Madrid el año pasado con motivo de una de sus actuaciones. Nosotros, los estudiantes extranjeros, éramos pocos y nos conocía todo el campus universitario. También por ser buenos y locos (N.T.: Juego de palabras en rumano no reflejado en español). Éramos jóvenes y nos gustaba ir a las fiestas de la Casa de la Armada, a un buen restaurante como Lido o Athenee Palace para divertirnos. Éramos jovenes y tan guapos en nuestro interior... K.K.N.: Vi algunos reportajes realizados por la televisión española sobre las comunidades de rumanos en España de los que se sacaba la conclusión de que los rumanos ya no gozan del mismo aprecio que antes. ¿Qué opina Vd.

en este sentido? A.V.: Por lo general, los rumanos son muy trabajadores, su trabajo es de calidad, son serios y tienen fe. Educan bien a sus hijos y cuidan de los familiares que se han quedado en su país, pero, como lo sabemos todos, también hay rumanos que hacen cosas malas en España y por culpa de éstos sufre todo el mundo. Es normal que los españoles reaccionen negativamente frente a su comportamiento. Yo conozco una serie de rumanos que viven en la Comunidad de Madrid. Son serios y no molestan. Los españoles reaccionan en función de los acontecimientos. Por ejemplo, cuando encontraron muerto a Gabriel Vidrascu (N.T.: el niño rumano de 12 años hallado ahogado en Vicálvaro el pasado mes de septiembre), todo el mundo se vio afectado y la gente se mostró molesta e impresionada por la tragedia como si de uno de sus hijos se tratara, como si fuera un niño español. También hay otro aspecto a tener en cuenta: el hecho de que la massmedia rumana publique exclusivamente noticias sobre robos, violaciones, crímenes realizados por los rumanos… y esto sí es un factor que influye negativamente a los españoles. Es verdad, solo algunos cometen estas atrocidades, pero si vosotros publicáis constantemente casos de este tipo y no promovéis a las personas que han de ser conocidas por la sociedad, los intelectuales con carácter y educación, eso no está bien.

No solo yo, hay muchos españoles que tienen amigos rumanos. En toda España. Y doy fe de que la mayoría de los rumanos son gente de muy buena calidad. Durante la entrevista, escuché fascinada y con mucho interés su historia. Le miré muchas veces a los ojos brillantes que de vez en cuando lloraban… Recordaba con mucho cariño la Avenida de Magheru, con sus tiendas de lujo, los cines, los parques de Cismigiu, de la Libertad y de Herastrau, con su flora exuberante; la Ópera Rumana, el Arco del Triunfo, la Plaza de la Unión, el Lago Snagov. Todo esto se le quedó grabado en la mente y en el corazón a Alejandro. Alejandro Villalante recibe a diario decenas de mensajes de sus grandes amigos de Rumania y de los rumanos afincados en distintos rincones del mundo. Alejandro tiene buen dominio del ordenador y lo usa como puente con sus amigos de Rumania y de otros meridianos. Conoce muchos rumanos residentes en España con los que tiene una estrecha relación de amistad. Asimismo, participa en distintos eventos organizados por la comunidad rumana, siendo muy conocido por el colectivo del Instituto Cultural Rumano o de la Embajada Rumana de Madrid. Los ciudadanos españoles que tienen negocios en Rumania acuden con mucha confianza a Alejandro en busca de consejos e información.

Calpe: “El Santo”- Un restaurante de cuento Lo antiguo vence lo nuevo... Los tiempos antiguos se encuentran con los nuevos tiempos. El sitio que nos recuerda las casas viejas de los pueblos, que muy pocas veces se pueden ver hoy, y el olor de pan de horno, desafían toda esta nueva época de la informatización. Lo antiguo vence lo nuevo… Si querréis recordar vuestra infancia os recomiendo pasar algún rato en el restaurante El Santo, en Calpe. La pizza esta hecha en horno de piedra, la carne tostada según recetas argentinas, y la decoración interior del local nos hace creer que estamos en el pueblo de nuestros abuelos. Encontré a Anne Speidel, la que dio vida al restaurante, trabajando, en un maravillosa noche de otoño. La pregunté

como empezó el negocio: „De la venta de una propiedad que tenia en Alemania, compré una casa vieja en Calpe, ciudad de la que me enamoré a primera vista en los 80. La casa tiene unos cientos de anos, la reformamos conservando su estilo antiguo. Invertimos mucho para que todo quede así. Busqué salir con algo nuevo en el mercado. En el menú puse comidas tradicionales, que nos recuerden la infancia. La pizza esta hecha en horno de piedra, tenemos carne traída de Argentina, a la que preparamos a la parilla solo con brasa de madera. Quisimos calidad, cantidad y buen precio. Que haya algo nuevo en el mercado”- declaro Anne Spiedel. En el mundo de cuento...

España y Rumania en mi corazón... Muchos desconocen la Rumania comunista en la que los estudiantes extranjeros se graduaban en distintas universidades del país. Es esta Rumania, anterior a la Revolución del 89, la que pudo llegar a alcanzar una gran importancia, a pesar de haber sido ignorada después de este año. La mayoría de aquellos estudiantes ocupan ahora puestos como altos cargos en sus respectivos países de origen y pueden transmitir una buena imagen de Rumania. Periodistas, rectores de universidades, ministros o parlamentarios, empresarios, médicos o alcaldes - personas aún atadas espiritualmente con el país en el que pasaron periodos importantes de su juventud o donde su vida ha cambiado al casarse con parejas rumanas. Es de este país desconocido quien forma también parte Alejandro Villalante.

Kasandra Kalmann Năsăudean:

Sé que tiene una conexión especial con Rumania, una relación que empezó hace unos 50 años. Sería muy interesante saber cómo y por qué motivo se fue a un país comunista. Alejandro Villalante: Llegué a Rumania en al año 1964 y fue entonces cuando comenzó mi relación con Rumania, que se convirtió en mi segundo país. España y Rumania son

parte de mi alma y hoy día tengo más amigos rumanos que españoles. He vivido en Rumania durante 14 años. Desde los 21 hasta los 35. La mejor época de mi vida la pasé en este país. En Santander, la ciudad donde nací, acabé mi primera carrera, en aquel entonces Escuela Profesional de Comercio de Santander, actualmente la Facultad de Ciencias Económicas. Luego realicé el servicio militar obligatorio, y después me fui a París, donde me matriculé en la Facultad de Ciencias Económicas. Antes de mi primer curso allí, estuve aprendiendo francés durante un año. En el segundo curso, cuatro de los estudiantes con mejores notas recibieron becas de estudio en otros países. Yo fui uno de ellos. Inicialmente tuve la intención de elegir Checoslovaquia, pero luego opté por Rumania, un país de Europa del Este que en aquel entonces tenía mucho prestigio por sus universidades. A pesar de ser un estado comunista, y de que mi familia y amigos se escandalizaran por mi elección, insistí en irme allí. Y así llegué a ser uno de los estudiantes extranjeros de la Facultad de Comercio Exterior de Bucarest. K.K.N.: ¿Qué recuerdos tiene de esa época, de los años vivi-


18

Descoperă România

IANUARIE 2014

Cel mai apreciat material în 2013, la rubrica: Descoperă România!

Prof. Tiberiu Grădişteanu - Lugoj/Timiş

Paradis montan Se spune că există locuri în care ştii că vei reveni cândva chiar din clipa în care le vezi pentru prima dată, pentru că există în fiinţa noastră o atracţie inexplicabilă către frumosul creat de natură. Un astfel de loc este Arieşeni, o comună ascunsă în inima Munţilor Apuseni, la aproximativ 100 km de Alba Iulia, pe valea superioară a Arieşului Mare, alcătuită din 18 sate minuscule răsfirate pe pantele Munţilor Bihorului. Adevărat paradis montan, întreaga zonă de pe valea Arieşului este o destinaţie perfectă pentru turiştii dornici de relaxare, indiferent de anotimp. Sezonul de vârf este în anotimpul rece, pârtia de la Vârtop fiind ununl dintre punctele de atracţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă. În zonă sunt peste 200 de pensiuni, răsfirate pe munte, la fel ca şi satele. Deşi puteţi găsi în oricare dintre localităţile comunei pensiuni cochete, satul Arieşeni pare să fie totuşi locul cu cele mai frumoase privelişti: câteva căsuţe răsfirate la poalele munţilor, o comunitate mică, dar bine organizată, o bisericuţă albă, care se ridică semeaţă printre brazi, iar pe fundalul acestui peisaj pictat de natură se aude cântecul neobosit al Arieşului care se

întretaie cu un alt rău, mai mic, Cobleşul. Principalele atracţii turistice din zonă le constituie numeroasele frumuseţi ale naturii care parcă şi-au revărsat aici toate minunăţiile care încântă privirea. Peisajele superbe, peşterile, cascadele, diversele formaţiuni stâncoase nemaiîntâlnite în alte zone, fac din această parte a ţării o adevărată comoară pe care turiştii nu o cunosc, se pare, îndeajuns. Cum altfel se poate explica faptul că în plină vară, am găsit peste tot pensiuni cu locuri ne-ocupate? E drept că pentru a vedea multe dintre minunile naturii din Apuseni, trebuie să vă înarmaţi cu răbdare şi să faceţi faţă provocării muntelui. Majoritatea obiectivelor sunt accesibile doar pe jos. Traseele montane nu sunt însă extrem de dificile, mai ales dacă vremea este frumoasă şi dacă aveţi poftă de mişcare. Propria lume Un cap de pod pe care ţărani rumeni în obraji îşi vând bunătăţile te anunţă că ai ajuns în Gârda de Sus, judeţul Alba. Autobuzul opreşte cu zgomot şi aici coboară multă lume, cei mai mulţi îndesându-se pe uşa prea mică pentru rucsacurile lor. Eşti la poarta de intrare într-o lume dublă, în care vei cunoaşte munţii şi pe dinafară şi pe dinăuntru, iar moţii te vor impresiona cu bucatele şi priceperea lor. Te afli exact pe podul pe sub care Arieşul cel rapid şi lacom răpeşte apele curate ale Gârdei şi pleacă cu ele la vale, neînduplecat. Înalţi privirea pentru a zări ceva vârfuri muntoase, dar deocamdată nu ai privilegiul acesta. Apuseniul e plin de păduri, iar peisajul montan nu poate fi admirat decât după ce ai urcat o bună bucată de traseu.

O potecă care trece prin păduri, păşuni şi prin zmeuriş te duce la „Gheţar”. Aşa îi spun oamenii peşterii de la Scărişoara, principalul obiectiv turistic al zonei, dar nu neapărat cel mai spectaculos. Aici, înainte de a vedea cum dalta naturii a modificat stâncile, vei observa omul. Comunitatea. Biserica din lemn, mormintele îngrijite şi pline de flori, clăile de fân presărate pe imaşuri şi interesantele sculpturi din lemn care împodobesc casele arată că omul nu a stricat, ci doar a completat frumuseţea locurilor. De la primele case, miroase a plăcinte cu brânză, pe care le poţi cumpăra de la câţiva săteni care au gospodăriile în apropierea drumului turistic. Şi cum sigur ai plecat de acasă ştiind că marea frumuseţe a Apusenilor este cea a dedesubturilor, Scărişoara nu te va dezamăgi. Peştera se află într-o grotă adâncă, pe fundul căreia ajungi pe scări de metal. O îmbinare de frică şi nerăbdare, această coborâre te duce în faţa unei intrări în formă de inimă, decupată din peretele de piatră. Mai pui un hanorac pe tine, faci un pic de echilibrism pe veşnica gheaţă de pe drumul de intrare în peşteră şi, intri. Inima de care vorbeam are 17 metri înălţime şi aproape 26 lăţime, astfel încât Scărişoara este printre puţine peşteri care nu îţi vor oferi sentimentul de sufocare, de lipsă de spaţiu. Aşadar, iată o peşteră chiar şi pentru claustrofobi. Gheţarul de la Scărişoara este singura peşteră din Europa în care temperatura se menţine constantă tot timpul anului. Dacă vii în iunie sau ianuarie, aici tot zero grade vor fi. Meritul primei impresii îi revine

Mi-e drag de Apuseni Mi-e drag de Apuseni, mi-e drag de moţi, „De-atâţia ani tot urc în Apuseni, Aici mi-aduc poporul să se-nchine, De-atâţia ani să mă întorc îmi vine, Şi n-am puterea să-i ajut un pic, Încât mai bine-aş sta, Maria-Ta, Şi nu am cale să le fac un bine...” Şi-aş odihni aicea lângă tine. Scrisori către Avram Iancu – Adrian Păunescu

unui colos de gheaţă, despre care vei afla de la ghid că are 16 metri grosime şi un volum de 75.000 de metri cubi. Aparent inexpresiv, blocul de gheaţă prinde viaţă prin formele care se desprind din el. Acum, totul este relativ, figurinele modelate fiind fie îngeri, delfini, moşnegi sau alai de nuntă. În funcţie de gândurile tale şi bătaia luminii, poţi vedea cu totul altceva decât cei din apropierea ta. După ce ţi-ai creat propria lume şi ai umplut de semnificaţie sculpturile de gheaţă, intri într-o secţiune numită „Biserica”, unde zeci de siluete înmărmurite şi pioase stau în faţa unui imens altar de gheaţă. Dacă rămâi câteva zile la una dintre numeroasele pensiuni din Scărişoara, poţi încerca drumeţii de o zi spre diverse

obiective turistice. În vale, stă peştera lui Ionele, spectaculoasă dar greu de străbătut, iar la deal stă Vârtopul, unde au fost descoperite urmele a trei oameni de Neanderthal. Una dintre aceste descoperiri se află la Institutul Speologic „Emil Racoviţă”, din Cluj-Napoca, însă celelalte două au fost furate, iar urma urmelor nu a fost nici până astăzi adulmecată de oamenii legii. Lăsând deoparte această frustare, să ne vedem de drumul care ne poartă de la Scărişoara la Casa de Piatră, cătunul în preajma căruia este Vârtopul. Drumul trece pe lângă gheţarul de la Scărişoara şi continuă lin, până când o pădure o să îţi dea mari bătăi de cap la coborâre. La ieşirea dintre copaci, te reîntâlneşti cu Gârda, care s-a pierdut încă de la urcarea la Scărişoara. Mergi pe lângă ea, în amonte, printr-un sat cu case rare, dar îngrijite, până vezi că un bloc de piatră ascunde râul, îl înghite. Te întrebi dacă nu cumva apa o izvorî de sub aceste stânci. Dar nu, eşti la izbucul Tăuz, iar Gârda o vei revedea peste alţi câţiva kilometri. Izbucul pare o băltoacă şi ai zice că ai putea face o baie în el, însă, deşi are un diametru de doar 5-6 metri, el are aproape 80 de metri adâncime. Te avertizează o cruce de pe margine, în memoria unui turist înecat aici şi recuperat de scafandri din adâncuri. În zilele călduroase de vară, apa rece a izbucului, în contact cu aerul cald, produce ceaţa, care învăluie copacii din jur şi propune un colţ de lume misterios. Porţiunea fără râu este numită Gârda Seacă, apele fiind ascunse de munte. După ce te reîntâlneşti cu poznaşul râu, eşti aproape de Casa de Piatră.

Mulţi şi-ai ridicat vile aici, dar cele mai multe dintre construcţii sunt locuinţe simple, ale oamenilor zonei. Unul creşte porumbei, altul are porci şi găini, iar mulţi au grădini pline de pomi fructiferi. Ei sunt probabil printre cei care îşi vând fructele pe podul din Gârda sau în alte puncte frecventate de turişti. Peştera din Casa de Piatră Urci pe poteci şi drumuri pietruite, printre case, vreme de peste o oră, până ajungi la casa ghidului, deoarece peştera nu o poţi vizita de capul tău. Dacă nu ai venit aici alături de un grup consistent, de măcar cinci persoane, vei aştepta până se strâng destui turişti. Sprinten de picior, ghidul te va lăsa destul de mult în urmă, dar poteca bătută printre bolovani şi rădăcini de copac îţi va indica bine drumul. Cu lămpaşul în mână, ghidul merge în faţă, prin joasa şi strâmta peşteră. În dreapta intrării, vei vedea un gheţar mic, al cărui volum scade de la an la an. Urci puţin şi ajungi într-o zonă cu stalagmite foarte înalte, divers modelate. Pe margini, ca nişte candelabre, vezi atârnând stalactite. Peştera este şi gazda unei colonii de lilieci, dar aceştia nu te vor deranja deloc în timpul vizitei tale. Revenit în sat, îţi poţi continua drumul peste munte sau poţi face cale întoarsă, pentru a ajunge tot la Scărişoara. La Padiş, te aşteaptă Cetăţile Ponorului, unde zidurile de piatră şi împletirile de ape îţi arată că Apusenii sunt frumoşi şi la exterior. Munţii aceştia sunt exact ca hainele cu două feţe, întrucât îţi oferă posibilitatea de a alege şi de a alterna.


Spania

IANUARIE 2014

19

Sentiment catalan Gabriela Căluţiu Sonnenberg - Spania

A spune „castel“ şi „Spania“, obligă parcă la completarea cu sintagma „de nisip“. Aidoma clişeelor despre corrida şi flamenco, şi-n cazul castelelor vehiculăm o expresie-automatism care simplifică imaginea, dar strâmtează panorama, tulburând tabloul general pe care ni-l oferă Spania modernă, complexă şi superbă. Rostit în urechea unui catalan, cuvântul „castellers” provoacă însă cu totul altă asociaţie, trezind emoţie, mândrie şi entuziasm. Un castell catalan nu are nimic în comun cu vremelnicia construcţiilor din pleava plajelor Mediteranei, căci prin oraşele Cataloniei „castelele”sunt piramide din corpuri umane, înălţate de sărbători prin pieţele centrale, sfidând legităţile naturii, adevărate turnuri vii, uimitoare edificii care taie respiraţia miilor de gură-cască, sculptate parcă în sensibila materie a cărnii vii, asezonate cu ingrediente precum tenacitate, voinţă, încredere, curaj. „Sunt harnici şi încrezători, nu contemplativi. Dacă se-ntâmplă să contemple cerul într-o pauză de lucru, îl privesc ca pe un loc de odihnă binemeritată după munca prestată pământului şi nu obişnuiesc să-şi pună întrebări despre stele. Pietatea lor este senină şi optimistă: cred în acel ceva bun care străluceşte cu claritate atât pe pământ cât şi în cer şi îl iubesc pe măsura bunăstării intime pe care le-o oferă”. Aşa îi portretiza pe catalani scriitorul Juan Maragallla 1904 în eseul Alma catalana. Pasajul descrie perfect modul în care catalanii se definesc ca punte între sol şi văzduh şi - de ce nu? - ca turn sau castel. Ca printr-o minune, piramida acrobatică care încheia pe vremuri numerele de dans cu bastoane şi spade de prin provinciile Nordului - Leon, Castilia şi Aragon - a supravieţuit propriului ei pretext. Demult nu se mai practică ritualicele balls de bastons, dar, în schimb au luat un avânt miraculos întrecerile în arta de a construi turnuri de

oameni cât mai înalte. Participanţii se caţără pe umerii celorlalţi, compunând un turn din ce în cemai înalt, care străpunge, semeţ, cerul. După unii avem de-a face cu o acţiuneinspirată dincreşterea plantelor, un ritual al fertilităţii, omagiu adus zeităţilor recoltei sau spiritului veşnic al pământului. Alţii sunt de părere că e un mod tipic catalan de a introduce în spaţiul eminamente relaxant al ocaziilor festive un element cu totul diferit, anume concurenţa şi ambiţia, trăsături fără de care poporul lor nici că se poate imagina. Deşi obiceiul de a înălţa castele umane se întâlneşte şi prin unele localităţi din Italia, Maroc şi India, capitala incontestabilă a acestui obicei bizar şi periculos rămâne orăşelul catalan Valls. An de an, cu ocazia Sărbătorilor locale dedicate Sfântului Ioan, cele două cete rivale (colles în limba catalană) deschid oficial aici sezonul „căţărărilor”. Confruntarea are loc până la sfârşitul lunii octombrie, de Sfânta Ursula. Un astfel de „club” are uneori nu mai puţin de şase sute de membri! Majoritatea participanţilor pune umărul, la propriu, consolidând baza piramidei, fundamentul care poartă numele de „pinya”. Marea de oameni se topeşte într-o bază imobilă, om lângă om, mărginită de „pionii” care împing din lateral masa compactată, ca nişte adevăraţi contraforţi de catedrale. Urmează două cercuri solide, aşa numitele „manille”, peste care se construieşte trunchiul propriu zis, „el tronc”. Între bază şi vârf e dispus „el pom de dalt”, cupola întruchipată de regulă din copii. Deasupra ei se dispune „anxenta” adică puştiul din vârf (în catalană enxaneta, termen derivat din veleta, înseamnă giruetă). Pruncul de obicei nu are mai mult de cincişase anişori. Vestimentaţia simplă şi practică, compusă din pantaloni albi, cămaşă în culorile echipei, brâu şi batistă roşie cu buline albe, este aceeaşi de trei sute de ani. Cel mai important accesoriu rămâne însă brâul, care serveşte atât stabilizării zonei lombare, cât şi ca suport pentru mâinile şi picioarele „alpiniştilor” desculţi. De maximă importanţă sunt persoanele din inelele intermediare, fiecare din una până la patru persoane (bărbaţi, femei, adolescenţi). Şi nu, nu e nimeni gimnast profesionist! Sunt cu

toţii vecini sau rude, cu constituţii fizice din cele mai diverse. Cu toate astea, fiecare îşi are rolul său şi toţi sunt indispensabili. Nu se fac discriminări de sex sau vârstă. Recordul pe înălţime, de zece etaje e imposibil de suplimentat. În schimb se dezvoltă tot mai mult obiceiul de a imprima mişcare construcţiilor, aşa că mai nou se practică deplasarea pe străzi. În Tarragona există echipe de castellers (mai scunde) care s-au specializat în a urca şi coborî treptele catedralei în formaţie completă, pe verticală!! Piramidele se clasifică după numărul de etaje şi după cel al persoanelor care compun un nivel. Există un tabel oficial - Tabla de Puntuaciones Unificada 2010 - pe baza căruia se notează şi punctează castelele umane în funcţie de nivelul lor de dificultate. Un „trei de şapte” este aşadar un castell cu şapte etaje, fiecare din inele fiind compus din trei persoane. Se zvoneşte că pe la 1870 s-ar fi atins recordul incredibil al unui castel de „patru cu unsprezece” şi al unui „turn de şapte”. Legendă? La fel ca în orice ierarhie socială, funcţia de susţinere e completată şi de cea de amortizare a eventualelor căzături, „posturile” inferioare fiind şi cele mai riscante. Sporadicele accidentesoldate cu prăbuşirea edificiului provoacă victime şi ruperi de oase - în special clavicule - cu precădere în rândul susţinătorilor de la bază. Potrivit unei statistici din anul 2005, circa 96 % din castelleri nu au căzut niciodată şi, în general, rata accidentărilor se situează în jurul a 3%. Doar trei cazuri s-au soldat până acum cu moartea unor castelleri. În august 2013, un tânăr de 40 de ani a suferit o fractură cervicală superioară în urma unei astfel de nefericite surpări. Odată la zece ani, cu ocazia decenalelor, pe data de 2 februarie a fiecărui an care se termină în 1 (de exemplu 2001, 2011 etc.), orăşelul Valls se transformă într-o adevărată Mecca pentru toate cetele de „castelani” din Regiunea Catalonia. În astfel de ocazii, piaţeta centrală Plaça del Blat arată ca un cazan clocotitor, capitală incontestabilă a „castelelanilor”, care se-ntrec în a scruta cerul de la egal la egal, ochi în ochi. Începută în anul 1791, tradiţia încă tânără a acestor întâlniri a dus multă vreme o existenţă de nişă, rezumându-se strict la graniţele localităţii Valls. Abia la începutul secolului al XIXlea, obiceiul de a înălţa turnuri, coloane şi piramide umane a luat avânt şi s-a răspândit în învecinatele regiuni Penedès şi Tarragona. Odată cu dispariţia dictatorului Franco, care nu încurajase defel adunările publice neoficiale, fenomenul a înregistrat un adevărat boom şi

s-a extins rapid din zona rurală înspre marile oraşe, culminând cu capitala Barcelona. Începând cu luna noiembrie 2010, tradiţia construirii de turnuri umane a fost inclusă oficial de către UNESCO în patrimoniul cultural al omenirii. La ora actuală castells au devenit un simbol al identităţii catalane, cu importanţă cel puţin egală celei acordate dansului lor naţional sardana (o variantă de horă). Interesant este faptul că atât sardana cât şi castells au la bază acelaşi ideal al autodepăşirii individuale şi colective, solidarităţii şi integrării tururor membrilor comunităţii într-o matrice culturală unitară. Nu este o întâmplare că tocmai catalanii au adoptat aceste forme de folcor cu pronunţat caracter de grup, căci poporul lor dârz este vestit pentru atenţia pe care o acordă forţei şi curajului, dublate de seriozitate şi echilibru. Força, Equilibri, Valor i Seny (forţă, echilibru, curaj şi responsabilitate) este deviza castellerilor, rezumând calităţile de care trebuie să dea dovadă fiecare membru. Ideea centrală a doctrinei catalane este dealtfel aceea că numai împreună se poate răzbi până la cele mai înalte ţeluri. Exprimat prin cuvintele poetului Juan Maragall, catalanii, popor situat la intersecţia dintre Pirinei şi Mediterană, împrumută de la ambele forme de relief deopotrivă uscăciunea rocii cât şi claritatea mării. „Pământul catalan este dur, dar recompensează: astfel, fiii săi învaţă să-l prelucreze din nevoie şi sunt stimulaţi cu recompense: sunt obşnuiţi cu triumful şi cu truda. Munca lor e veselă; lucrează cântând, iar muncind şi cântând coboară la marea care-i atrage cu promisiunea unor noi victorii şi cu ecoul cântecelor ei. Astfel, catalanii suntdeopotrivă duri şi expansivi, pentru că iubesc pământul şi marea şi sunt capabili să înmulţească produsele pământului. Nu ştiu nici să slujească, nici să comande pentru că, graţie triumfului muncii directe, se simt egali; fiecare se simte liber, considerându-i liberi şi pe ceilalţi, mândru de libertatea sa. Atât de încântaţi sunt de libertatea lor încât le repugnă ideea de a o ceda, de a renunţa la o parte din ea în favoarea unei organizări sociale superioare. Fiindu-şi suficienţi, nu simt nevoia ei. Sunt cu atât mai sociabili, cu cât se simt mai puţin încorsetaţi de regulile convieţuirii. În fiecare catalan zace un anarhist. ” Superb, emoţionant şi, în acelaşi timp surprinzător de dur, aproape grosolan transpare acest portret literar al catalanilor, scăpat de sub condeiul unuia dintre poeţii lor cei mai iubiţi, părintele poeziei catalane moderne. Nici nu era altfel de aşteptat, din moment ce autorul însuşi a

fost plămădit din acelaşi aluat contradictoriu! Dar continuarea portretului este parcă şi mai inspirată: „Le place să pătrundă sensul până la punctul la care înţeleg totul exact, dar tot ce e de neînţeles îi tulbură: nu sunt ambiţioşi în a cuprinde absolutul. Obişnuiesc să râdă de tot ce nu pricep. ”Şi continuă: „Catalanul îşi simte inima, dar nu-i percepe greutatea. Din acest motiv îl interesează mai mult istoria decât filosofia şi-şi iubeşte mai mult limba decât istoria. Dintre arte, gustă cu precădere muzica şi teatrul, pentru că sunt directe, nu-ncape ambiguitate în ele.” Aşadar, pe cine să mai mire că se simt atraşi de spectacolul acrobatic şi riscant al castelletelor, acea mixtură de dans şi acrobaţie, acompaniată de muzica vivace a instrumentelor de suflat, însufleţite parcă? Acompaniamentul muzical tradiţional, piesa „Toc de Castells” intepretată la fluier sau oboi, subliniază dramatismul evenimentului, punctând sonor fiecare etapă a procesului de „înălţare la cer”. Adesea se fac confuzii între catalanism şi naţionalism catalan. Primul este un curent de gândire născut în secolul al XIX, sub spirit renascentist, orientat spre valorificarea tradiţiilor istorice şi recuperarea unicităţii limbii şi obiceiurilor catalane. Al doilea este o mişcare politică angajată, uneori cu tendinţe extremiste. Cu alte cuvinte, toţi naţionaliştii catalani sunt catalanişti, dar nu toţi catalaniştii sunt şi naţionalişti. În fapt, majoritatea covârşitoare a populaţiei adoptă o poziţie împăciuitoare, privinduse ca parte intergrantă a Spaniei mari. Revenind la spectaculoasele reprezentaţii cu castele umane, fireşte că ele n-ar fi posibile dacă nu le-ar preceda o lungă serie de antrenamente şi repetiţii tenace, ocazii în care fiecare participant deţineun post unic, clar definit. Totul este conceput sistematic, ca-ntr-o schemă organizatorică de întreprindere, cu fişă tehnică pentru fiecare angajat. La „mun-

ca de jos” se cere forţă şi rezistenţă, în timp ce pentru „managementul mijlociu” se caută calităţile de bun coechipier şi mediator. Pentru vârf, fireşte este indispensabilă flexibilitatea, rapiditatea reacţiilor şi echilibrul interior, pe lângă greutatea redusă. Fragedul vlăstar de la nivel înalt, care astăzi poartă caschetă regulamentară de protecţie, pune moţ piramidei, desprinzând pentru câteva secunde unul din braţe şi sprijinind cealaltă mână lejer în şold, într-un gest înrudit cu îmbrăţişarea cerului prin aripile unei păsări imaginare. Interpretat ca simbol al lucrului celui mai preţios, pe care comunitatea îl susţine şi-l arată cu mândrie, „supravieţuitorul” sublimează speranţa şi promisiunea în viitor. La fel de anevoioasă ca înălţarea este şi desfacerea piramidei, când o fracţiune de secundă de neatenţie poate provoca un accident cu efecte devastatoare. Există şi variante inversate de înălţare, când se începe cu vârful şi se ridică inel după inel de la sol. În astfel de cazuri, efortul aproape supraomenesc al celor care ridică într-o încleştare inelele succesive duce cu gândul la truda şi martiriul purtătorilor de „tronos” de pe la procesiunile de Paşte de prin oraşele Andaluziei. De parcă n-ar fi destul de riscant spectacolul în sine, unele echipe de colles obişnuiesc să paseze din mână-n mână o cană de vin, din care bea fiecare în timp ce susţine edificiul cu braţul celălalt. „Combustibilul” ar fi pasămite numai bun să-i scape de inhibiţii în momentul dezlegării finale. Concluzia şi totodată esenţa sufletului andaluz rămâne aceeaşi, după cum bine zicea Juan Maragall: „Catalanul, sub toate aspectele e un tip direct, care iubeşte francheţea. Este rapid în reacţiile afective, dar nu le exagerează: nici trădător, nici martir. Dragostea sa cea mai durabilă este cea pentru libertate. A învăţat de la mare şi de la piscurile munţilor. Esenţa sufletului catalan: libertatea. ”


20

Tradiţii

IANUARIE 2014

Timeea Oprean - Cluj Napoca

Sărbătorile de iarnă din Bucovina au un farmec deosebit pentru că sătenii din această parte a ţării păstrează cu sfinţenie obiceiurile străbunilor: Pluguşorul, Buhaiul, Irozii, Dansul mascaţilor. An de an, grupurile de copii, adolescenţi sau flăcăi pornesc prin casele oamenilor din sat pentru a le vesti trecerea întrun nou an şi a le face urări de sănătate şi belşug în toate. Grupurile de urători de toate vârstele, îmbrăcaţi în costumele tradiţionale, cu sumane groase, purtând căciuli împodobite, bice şi clopoţei, sunt primite cu drag, iar gazdele îi răsplătesc cu mere, nuci, covrigi sau colăcei. La cumpăna dintre ani, Bucovina seamănă cu o scenă pe care se desfăşoară un imens carnaval, un spectacol unic de măşti şi ceremonialuri. De secole, în prag de an nou, bucovinenii transfigurează prin măşti şi jocuri îndeletnicirile zilnice, momentele cele mai importante din viaţa omului (naşterea, căsătoria, moartea), ironizează prostia şi urâtul, critică asupritorii şi laudă gospodarii de seamă ai comunităţii. O dată cu trecerea anilor, masca tradiţională bucovineană a devenit obiect de artă şi, deşi unele semnificaţii străvechi au început să dispară din conştiinţa creatorilor contemporani, s-au păstrat, în mod aproape miraculos, structurile plastice ale fiecărui tip de însemne ceremoniale. Ceata mascaţilor prezentă, în seara de ajun a Anului Nou, a măştilor pe uliţele satelor bucovinene nu este determinată

doar de sensul carnavalesc al petrecerii, ci are o motivaţie mult mai profundă, convingerea că, respectând şi ducând mai departe obiceiurile străbunilor, oamenii vor avea parte, în anul care vine, de holde îmbelşugate şi livezi rodnice, de sănătate şi putere. În satele bucovinene se obişnuieşte ca în ziua de ajun a Anului Nou pe uliţe să umble mascaţii, într-o singură ceată, denumită diferit de la o aşezare la alta: pârtie, bandă, malancă, hurtă etc. Ceata reuneşte toate personajele mascate, ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmiţează, iar bandele rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi. Învierea ursului redă metaforic succesiunea anotimpurilor. Unul dintre cele mai impunătoare personaje din Bucovina este ursul. Cultul ursului este moştenit de la geto-daci, care considerau acest animal ca fiind sacru. De altfel, chiar numele lui Zalmoxis este derivat de la blana de urs – zalmos, „însemnând blană de urs.” Grupaţi în cete, mascaţii trec pe la săteni, cântând şi dansând în ajun de Anul Nou. Uneori, ironizază în cântecele lor anumite vicii ale gazdei. De exemplu, dacă aceasta obişnuieşte să tragă la măsea, unul dintre personajele mascate care intră în rol este beţivul. Se speră ca în acest fel, prin râs, oamenii să se îndrepte în anul ce urma să vină. Alte roluri interpretate de sătenii deveniţi pentru o noapte actori sunt gospodina, boierul, urâta satului, fata de măritat, leneşul, morocănosul, răutăciosul sau înţeleptul satului. În zilele noastre, prezenţa mascaţilor în seara de ajun de Anul Nou are o motivaţie profundă: sătenii cred că, dincolo de sărbătoarea trecerii în Noul An, respectând şi ducând mai departe obiceiurile străbunilor, vor avea parte, în anul care stă să vină, de holde

îmbelşugate şi livezi rodnice, de sănătate şi putere de muncă. În ziua de ajun, şi până a doua zi dimineaţa, la răsăritului soarelui, când noul an îşi intră în drepturi, cetele de mascaţi duc din casă în casă vestea trecerii în noul an. La Gura Humorului s-a păstrat obiceiul ursului de paie. Cel care se maschează în urs de paie este îmbrăcat în ajun de Anul Nou cu frînghii care au fost răsucite din paie de grâu sau secară. El însoţeşte ceata ursului în toată noaptea de Anul Nou. În dimineaţa de Sf. Vasile se obişnuieşte ca aceste frânghii de paie de secară sau grîu, care se coseau pe haine, să fie arse. Cei care joacă ursul nu au voie să se dezbrace până la trecerea în noul an. Pregătirea ursului se bucură de o atenţie specială în Bucovina. În zona Cîmpulung Moldovenesc, forma capului de urs se obţine întinzînd o piele de viţel peste o căldare metalică, în timp ce la Bosânci şi Udeşti se foloseşte ca suport un schelet metalic, peste care se aşază o blană de viţel sau de miel, după cum ne-a explicat Maria Mărgineanu, director al Muzeului Etnografic al Bucovinei. De la gât în jos, corpul celui care se maschează în urs este acoperit cu blană, cusută direct pe haine sau cusută ca un costum care se îmbracă cu uşurinţă. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile animalelor întâlnite în cetele bucovinene. Urşii joacă la comanda ursarilor, tineri chipeşi, îmbrăcaţi cu haine cât mai colorate, care poartă pe spate o mantie şi pe cap au şepci de genul celor militare, pe care sunt lipite sfere împodobite cu oglinzi şi globuri. Sub comanda ursarilor, urşii joacă în cerc, se rostogolesc, lovesc pământul cu picioarele şi, într-un final, mor. Apoi învie miraculos, moment ce redă metaforic succesiunea anotimpurilor, succesiune care, în credinţa bucovineană, stă sub semnul acestui animal, capabil să învingă iarna şi care ştie când vine, cu adevărat, primăvara.

„Vindecarea” caprei simbolizează sosirea Anului Nou Un alt personaj foarte răspândit în cetele din satele bucovinene este capra, care se caracterizează printr-o vitalitate excesivă, prin care reuşeşte să capteze atenţia asistenţei. Asemănător cu capra, din punctul de vedere al dansului şi al costumului, este cerbul. Masca de cerb sau capră se compune din cap, cu maxilar clămpănitor şi un trup realizat dintr-un covor sau o pătură. Un trofeu de cerb sau coarne de capră se regăsesc în partea superioară a măştii. Între coarne se realizează compoziţii decorative deosebite, la care se folosesc mărgele, oglinzi, beteală, flori etc. Capra (sau cerbul) este însoţită de personaje care simbolizează ciobani, moşnegi sau babe, precum şi de dansatori în costume populare. În cursul dansului caprei există un moment în care animalul se îmbolnăveşte şi cade la pământ. Ciobanul intră în panică şi poartă un dialog extrem cu capra, dialog care, în unele localităţi este chiar un descântec. Cât timp capra este în agonie, membrii alaiului sunt îngrijoraţi, dar o dată cu însănătoşirea animalului, reapar bucuria şi veselia. Acest moment din dansul caprei semnifică „moartea” anului care tocmai se încheie şi naşterea anului care vine. Calul înlătură spiritele rele În zonele sudice, în special ale Bucovinei, se întâlneşte, la pragul dintre ani, dansul căluţului. Profesorul Mihai Camilar, de la Muzeul Etnografic Gura Humorului, ne spune: „În Bucovina, căluţul apare în trupe separate, de căluţi, sau căiuţi, ori în amestecuri cu alte animale. Cele mai frumoase obiceiuri legate de căluţi se întâlnesc la Zvoriştea, Dolheşti şi Fîntînele. Semnificaţia este aceeaşi: de apărare a omului, a locuinţei, de spiritele rele. Calul este animalul care înlătură spiritele rele. La casele din Bucovina, la capătul grinzilor de la case sunt sculptate capete de cai pentru că înlătură spiritele rele. Momentul acesta de trecere dintre ani este marcat şi de confruntarea spiritelor rele cu cele bune. Şi atunci este nevoie ca spiritele rele să fie înlăturate fie prin prezenţa unor personaje, a unor animale care au această putere apotropaică, fie prin zgomote care se fac cu biciul de la pluguşor, cu tălăngile, cu buhaiul”. Dansul căluţilor este foarte energic, foarte exuberant, cu mişcări foarte rapide. Tinerii aleşi să poarte această costumaţie sunt dansatori excelenţi. Ei se îmbracă în cămăşi de culoare albă, imaculată, culoarea sincerităţii. Capul şi gâtul animalului sunt acoperite cu pânză albă, peste care se lipeşte coama din păr de cal. Profilul capului de cal este împodobit cu panglici, oglinzi, flori naturale sau ar-

Tradiţii şi obiceiuri bucovinene

tificiale, o exuberanţă de culori, o explozie de bucurie. „Bunghierii” şi „urâţii” Un elemnet specific Bucovinei, în cadrul obiceiurilor de iarnă, este bunghierul, „frumosul” Anului Nou. Bunghierii sunt întâlniţi sub formă de jandarmi în cetele de la Udeşti, de împăraţi la Bosânci, unde există un joc, împăraţii de Bosânci. „Ei sunt o parodiere a elementului austriac. La cumpăna anilor, oamenilor le era permis să se revolte şi să critice sub această mască. De fapt, bunghierii nu sunt niciodată mascaţi, ei sunt frumoşii cetelor de la Anul Nou”, spune Vera Romaniuc. La Cîmpulung Moldovenesc, bunghierii sunt îmbrăcaţi în uniformă albastră sau kaki, care parodiază uniforma austriacă, cu foarte mulţi nasturi, cu epoleţi. La Vama, ei poartă căciulă împodobită. În părţile sudice, împăraţii au căciuli împodobite, îmbrăcate în pene diferit colorate în funcţie de rangul pe care îl are mascatul în ceată. „Prezenţa unui număr mare de bunghieri în ceata de Cîmpulung se explică prin evoluţia istorică a acestei comunităţi. Spre deosebire de alte aşezări din Bucovina, locuitorii din Cîmpulung, care erau locuitori ai unei comunităţi libere, s-au opus procesului de aservire totală, de înlăturare a privilegiilor de care s-au bucurat ei o perioadă foarte lungă de timp. La Cîmpulung se vorbea de republica Cîmpulungului, şi acolo a existat obştea Cîmpulungului, care s-a opus permanent elementului străin. Acestă rezistenţă a existat peste tot, dar nicăieri aşa puternic ca la Cîmpulung. În cei 144 de ani de stăpînire austriacă ei s-au opus permanent. Astfel se explică prezenţa unui număr mai mare de bunghieri în ceata de Cîmpulung”. În antiteză cu bunghierii se află „urâţii”. Aceştia evidenţiază, prin intermediul măştilor, cele mai respingătoare obiceiuri ale caracterului uman. Prin intermediul acestor măşti se ironizează prostia, se ia în batjocură bătrâneţea (ca fenomen) şi moartea. În recuzita de Anul Nou se întîlneşte

şi „pluguşorul”, mai la îndemâna copiilor. La sate, „pluguşorul” este însă extrem de complex, şi alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug. Prof. Mihai Camilar ne explică de ce se umblă cu plugul: „Datina de Anul Nou este o datină cu predilecţie agrară. Firesc, ne întrebăm de ce se umblă la Anul Nou cu plugul şi semănatul, deoarece acestea sunt lucrări agricole care se practică primăvara. Este o translare a acestor obiceiuri din primăvară. În preistorie, ele se făceau de 1 martie, de Martin. Ursul se juca în luna martie. Buhaiul face parte din recuzita cu caracter agrar. Chiar şi textul pluguşorului este în excelenţă o naraţie privind muncile agricole. Începe cu aratul, apoi urmează semănatul, cu îngrijirea plantelor, cu recoltatul şi adusul boabelor în hambare. Darurile care se oferă de Crăciun se fac din covrigi, colaci rotunzi ca soarele şi luna. Colacii rotunzi ca soarele şi luna sunt o reminiscenţă a vechiului cult păgân al lui Mitras. Zeul Mitras, al Soarelui, era sărbătorit pe 25 decembrie. Iniţial, Crăciunul nu era pe 25 decembrie. A pendulat între această dată şi 6 ianuarie, a 6-a zi din an, ziua când şi în Biblie se spune Facerea Lumii. Iisus Hristos venind pe lume în chip de om, s-a acceptat această dată de 6 ianuarie. Numai că la 6 ianuarie se suprapuneau două evenimente: naşterea şi botezul lui Iisus. Botezul era privit ca o naştere spirituală, pe când naşterea propriu-zisă era una materială. Şi atunci, părinţii teologi au transferat această dată a naşterii, de la 6 ianuarie pe 25 decembrie, tocmai pentru a îndepărta obiceiurile păgîne ale Zeului Mitras. Dar din aceste obiceiuri păgâne s-au mai păstrat colacii rotunzi, simbolizând soarele şi luna”. Şi, bineînţeles, datinele şi obiceiurile care fac din Bucovina, la fiecare sfârşit de an, o scenă pe care se desfăşoară un spectacol unic, în care elementele mitice şi cele cotidiene sunt prezentate într-un recital de culori şi de imaginaţie.


Reţetele Anei Propuneri pentru o cină uşoară şi rapidă

Mod de preparare: Spaghetele se fierb în apă cu sare cinci minute, apoi se iau de pe foc şi se păstrează la cald. Separat se toacă mărunt usturoiul sălbatic, se căleşte un minut în untul încins împreună cu ardeiul iute tocat mărunt, se

Cartofi copţi cu muştar şi smântână Ingrediente: • 4 cartofi • 60 g unt • 125 ml smântână • 1 lingură cu muştar cu seminţe • 1 linguriţă cu busuioc uscat • 1 salată verde, 1 lămâie

• 50 ml ulei de măsline, sare, piper Mod de preparare: Cartofii se spală bine de pământ, se fierb 15 minute în apă cu sare, se pun într-o tavă, se înţeapă cu furculiţa

21

Cina este cea mai controversată masă a zilei. Pe de o parte, e bine să fie servită cât mai devreme, pentru a nu lăsa alimentele să se digere în timpul somnului, îngreunând astfel procesul de odihnă. Pe de alta, specialiştii recomandă ca felurile consumate seara să fie uşoare, deoarece corpul nu mai are nevoie de prea multă energie. Pe lângă acestea, intervine şi lipsa de timp, poate şi de chef, după o zi de muncă. Aşadar, prepararea cinei devine o adevărată provocare şi, de aceea, vă venim în ajutor cu câteva reţete.

Spaghete cu unt şi usturoi sălbatic (leurdă)

Ingrediente: • 450 g spaghete • 6 frunze de usturoi sălbatic • 50 g unt • 1 ardei iute mic • 100 g parmezan • 1 lingură cu busuioc verde, sare, piper

IANUARIE 2014

adaugă spaghetele scurse de apă, se condimentează după gust şi se ţin pe foc 2-3 minute. Se adaugă busuiocul tocat, trei sferturi din parmezan dat pe răzătoare, se amestecă, se pun în farfurii, se presară cu restul de parmezan şi se servesc imediat. din loc în loc şi se introduc în cuptorul încins. Se coc la foc mediu spre iute 15 minute, se curăţă de coajă şi se pun într-un bol. Se adaugă untul, smântâna, muştarul cu seminţe, busuiocul, sare şi piper după gust. Se pasează cu furculiţa, se amestecă şi se servesc cu salată verde amestecată cu suc de lămâie, ulei de măsline, sare şi piper.

Ingrediente: • 2 cepe • 500 g ficăţei de pui • 80 ml smântână dulce • 50 ml ulei de floarea- soarelui • 50 g unt, 1 linguriţă cu miere • 1 linguriţă cu paprika, sare, piper Mod de preparare: Ceapa se curăţă, se taie peştişori şi se căleşte în ulei până devine sticloasă. Se adaugă jumătate din cantitatea de unt, ficăţeii de pui spălaţi şi scurşi de apă. Se adaugă mierea, sare, piper şi paprika şi se amestecă. Se prăjesc ficăţeii circa zece minute, se adaugă restul de unt, se mai ţin cinci minute pe foc, apoi se adaugă smântâna dulce. Se fierbe totul cinci minute, se condimentează dacă este nevoie şi se servesc imediat cu felii de pâine prăjită sau cu o salată de legume.

Ficăţei de pui cu paprika

Piept de pui la grătar cu salată de legume Ingrediente: • 1 piept de pui • 2 roşii, 1 sfeclă roşie • 2 castraveţi verzi • 1 ardei gras, 2 cepe roşii • 1 salată verde, 1 lămâie • sare, piper, ulei de măsline, oregano

Mod de preparare: Pieptul de pui se dezosează, se taie felii potrivit de groase, se ung cu ulei, se condimentează şi se presară cu oregano. Se frig feliile de carne pe grătarul încins, apoi se păstrează la

cald, acoperite cu un capac. Ceapa roşie se taie rondele, care se ung cu ulei, se condimentează cu sare, piper şi oregano, se frig pe grătarul încins şi se pun într-un bol. Se adaugă restul legumelor tăiate în bucăţi mai mici, se adaugă sare, piper, ulei de măsline, oregano şi suc de lămâie. Se amestecă totul, şi salata se serveşte alături de carnea de pui caldă.

Morcovi copţi cu miere şi cimbru Ingrediente: • 1 kilogram morcovi tineri • 2 linguri cu miere • 50 g unt • 1 legătură de pătrunjel • avocado, suc de lămâie, sare, piper Mod de preparare: Morcovii se curăţă de coajă, se spală şi se taie bastonaşe subţiri. Se fierb zece minute în apă cu sare, apoi se scurg şi se pun într-o tavă într-un singur strat. Se stropesc cu mierea amestecată cu jumătate de cană cu apă, se condimentează cu sare şi piper după gust şi se presară cu cozi de pătrunjel

şi unt. Se acoperă tava cu folie de aluminiu, se introduce în cuptorul încins şi se coc la foc mediu 15-20 de minute.

Se servesc fierbinţi sau reci, cu avocado pasat amestecat cu suc de lămâie, sare şi piper, presăraţi cu pătrunjel tocat.


22

Terapia verde

IANUARIE 2014

Corina Simionescu Hudgens Medic terapeut – Norwich/Anglia Foto: Dan Gherman

Sfecla roşie este printre legumele cele mai rezistente la vreme de iarnă şi, totodată, un ajutor extraordinar pentru organism în timpul sezonului rece. Dar dacă despre aportul de energie vitală al sfeclei se scrie mult, o altă variantă a ei, la fel de importantă, este mai puţin popularizată, anume – sfecla roşie este un ajutor extraordinar pentru sănătatea copiilor, încă din timpul vieţii intrauterine. Această legumă se numără printre puţinele alimentemedicament pentru femeile însărcinate, substanţele sale active protejând mai ales de mutaţii fetusul în pântecele mamei. De altfel, în medicina naturistă, această legumă este o adevărată legendă, proprietăţile sale vindecătoare în bolile sângelui, în cele tumorale sau ale ficatului fiind cunoscute încă de acum 150 de ani, când întemeietorii terapiei naturale moderne au readus la lumină primele leacuri tradiţionale. În ce fel de afecţiuni şi în ce doze se administrează sfecla roşie vom vedea în continuare, nu înainte însă de a se afla cum se prepară şi se administrează. Preparate din sfeclă roşie În stare crudă, sfecla roşie nu are un gust foarte grozav,

în timp ce fiartă, este plăcută la gust, dar – după cum arată cercetările – îşi pierde mult din calităţile terapeutice. Sfecla crudă conţine substanţe extrem de puternice, ceea ce impune ca tratamentul să fie dozat cu anumită atenţie, în cantităţi precise. Sfecla crudă Foarte puţine persoane îi agreează gustul, astfel încât, de obicei, nu este consumată singură, ci este asociată în salatele de crudităţi, în proporţia 1:2 – 1:3, cu alte rădăcinoase, cum ar fi morcovul, ţelina, pătrunjelul, sau cu salată verde ori varză roşie. Doza zilnică pentru ca sfecla crudă să-şi exercite proprietăţile terapeutice este de 100-150 g. De regulă, o cură cu sfeclă crudă durează minimum 2 săptămâni, durata maximă fiind de 2 luni. Salată de sfeclă Substanţa care dă culoarea aceea roşu-sângerie sfeclei se numeşte betalaină, iar de prezenţa ei, destul de sensibilă la fierbere şi extrem de sensibilă la coacere, se leagă mai toate proprietăţile antitumorale şi antioxidante ale acestei legume. Ca atare, sfecla nu va fi consumată coaptă, ci doar fiartă, şi nu oricum, ci doar în coajă, şi doar până se înmoaie (se verifică prin împungere cu o furculiţă). Nu mai mult! După fierbere, sfecla roşie se dă prin răzătoare, se adaugă 1-3 rădăcini de hrean rase, apoi sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă foarte bine ingredientele şi se pun într-un borcan închis ermetic cu capac. Salata de sfeclă se poate păstra la frigider, fără probleme, vreme de 2 săptămâni, timp în care îşi va conserva propri-

etăţile terapeutice. Este un remediu excelent contra răcelilor, bronşitelor, afecţiunilor reno-urinare. În postul Crăciunului şi la sărbători, salata de sfeclă cu hrean este nelipsită de pe masa multor români, deoarece creşte capacitatea de digestie şi previne tot felul de tulburări digestive, cum ar fi gastritele, dispepsiile, balonarea etc. Sucul de sfeclă roşie Expertul în administrarea acestui suc a fost terapeutul naturist austriac Rudolf Breuss, cel care a avut nu mai puţin de 45.000 de cazuri de cancer şi alte afecţiuni cronice vindecate cu ajutorul sucurilor de legume şi al ceaiurilor din plante. Contra leucemiei şi a bolilor tumorale, el recomandă o combinaţie de sucuri, care pot fi uşor obţinute cu ajutorul unui storcător electric centrifugal pentru uz casnic. Cu acest storcator, se extrag 100 ml suc de sfeclă roşie, 50 ml suc de rădăcină de ţelină şi 300 ml suc de morcov. Această combinaţie de sucuri se păstrează ermetic închisă într-o sticlă la frigider şi se consumă cu lingura, pe parcursul unei zile, pe cât posibil pe stomacul gol. După părerea lui Breuss, cel mai puternic dintre toate sucurile de legume este cel obţinut din sfeclă roşie, care curăţă sângele, blochează dezvoltarea tumorilor, detoxifică ficatul. Exprimate la nivelul anului 1920, aceste opinii au fost întru-totul confirmate prin studii sofisticate, făcute în laboratoare şi spitale, în anii 1990-2000. Borşul de sfeclă Iată, în continuare, o reţetă românească tradiţională, folosită mai ales în timpul iernii, când alimentaţia este

Beneficiile miraculoase ale sfeclei roşii

mai săracă în vitamine: o sfeclă roşie, de dimensiuni mici (cca. 200 g), se taie în două. Una dintre jumătăţi se va tăia mărunt, apoi va fi fiartă cu alte legume tăiate mărunt (ceapă, morcov, pătrunjel, cartof, ţelină), vreme de o oră. Când fierberea s-a apropiat de sfârşit, se taie mărunt şi cealaltă jumătate de sfeclă, care apoi se fierbe separat, doar cât să dea un clocot, într-o cană de borş din tărâţe. După fierberea foarte scurtă a sfeclei în borş, lichidul obţinut, de o culoare roşie intensă, se filtrează şi se adaugă imediat la legumele care deja fierb, după care se opreşte focul, se adaugă sare şi ulei după gust şi verdeaţă tocată. Se va obţine un borş acru, de

o culoare roşie minunată şi foarte bogat în betalaină şi în alţi pigmenţi cu efecte vindecătoare excepţionale. În medicina populară românească, acest borş se administrează convalescenţilor, după răceală, celor debili sau cu boli de piept, precum şi pentru… trezirea din mahmureală! Tratamente preventive Sucul de sfeclă, precum şi sfecla crudă consumată în salate, sunt printre cele mai bune alimente pentru prevenirea bolii canceroase. Vitaminele (C, A, B1, B2), fibrele insolubile şi flavonoidele conţinute de această leguminoasă sunt tot atâtea remedii antitumorale, efectele lor benefice fiind resimţite mai ales atunci când sunt administrate pe termen lung şi din surse naturale. Datorită bogăţiei sale în substanţe cu efecte antioxidante, sfecla roşie este utilă pentru prevenirea leucemiei, a cancerului pulmonar, colo-rectal, gastric. De asemenea, rădăcina sa de culoare roşie este utilă şi în profilaxia formelor de cancer hormono-dependente, cum ar fi cel testicular, de prostată sau la sân. Varice Pigmenţii care dau culoarea specifică sfeclei roşii au, între altele, un efect extraordinar pentru menţinerea sănătăţii şi a elasticităţii vaselor de sânge, în special a venelor. Ca atare, persoanelor predispuse genetic (care au avut antecedente în familie) spre varice le este recomandat consumul sistematic de sfeclă roşie, care previne

pierderea elasticităţii vaselor de sânge şi formarea dilataţiilor şi stazelor venoase. Persoanele care deja au varice în formare trebuie să ţină cure serioase cu sfeclă roşie, pentru a preveni extinderea acestora. Degenerescenţa maculară Într-un studiu făcut recent în Italia, s-a descoperit că doi pigmenţi conţinuţi din abundenţă în rădăcina de sfeclă roşie, şi anume luteină şi zeaxantină, previn tulburările oculare, în general şi degenerescenţa maculară, în special. Intoxicaţiile lente - ne referim aici la acumulări lente şi extrem de dăunătoare de toxine din alimentaţie, din aer, din apă, din diferitele ambalaje, din detergenţi etc. Toate acestea se acumulează în organism şi ajung să îl sufoce, producând afecţiuni din cele mai diverse, de la alergie – la reumatism, şi de la scăderea imunităţii, la Alzheimer. Substanţele active din sfecla roşie au calitatea de a ajuta la eliminarea acestor toxine, încă de la nivel celular, şi de a ajuta la eliminarea lor prin colon, transpiraţie şi diureză. Efectele sale detoxifiante sunt atât de intense, încât multe persoane care ţin cura cu suc de sfeclă roşie se confruntă, în primele săptămâni, cu fenomene neplăcute, cum ar fi stările de greaţă, tulburările de tranzit intestinal, mirosul neplăcut al excreţiilor. Aceste semne sunt cunoscute în medicina naturală ca reacţie de dezintoxicare şi sunt semnul că tratamentul funcţionează şi dă rezultate.


Mica publicitate Important pentru cititori! • Vă rugăm să verificaţi textul anunţului şi numărul de telefon înainte de a fi trimis spre publicare redacţiei noastre! • Publicaţia Occidentul Românesc nu îşi asumă răspunderea pentru numerele de telefon greşite sau conţinutul anunţurilor de la mica publicitate! MUNCĂ - CERERI  Tânără, 23 de ani, caut de muncă ca şi externă în comunitatea Madrid. Telefon: 687 227 067.  Tânăr, caut de muncă ca şofer profesionist în Spania. Deţin categoriile B, C, E. Telefon: 687 227 067.  Tânăr, 33 de ani, posed carnet de conducere categoria B, şi caut de muncă în orice domeniu. Cei care doresc să mă ajute să mă contacteze la telefon: 642 475 449.  Doamnă, 53 de ani, caut de muncă cu ora sau internă, pentru curăţenie, cumpărături, îngrijit persoane în vârstă. Poate fi familie spaniolă sau română. De preferinţă în Barcelona. Telefon: 603 385 168.  Caut de muncă ca şofer de tir internaţional. Posed permis de conducere spaniol B, C, E şi experienţă. Telefon: 656 636 426.  Doamnă serioasă, 54 de ani, fără obligaţii, caut de muncă în menaj, curăţenie, în Barcelona sau alte zone ale Spaniei. Telefon: 610 834 416.  Domn responsabil, cu 35 de ani experienţă, caut de muncă în construcţii în comunitatea Madrid. Telefon: 603 202 334.  Tânără din comunitatea Madrid, caut de muncă în menaj. Telefon: 663 413 805.  Doamnă 44 de ani, caut de muncă între orele 13:30 – 20:00. Am experienţă în îngrijirea persoanelor în vârstă, copii şi curăţenie. Mai multe informaţii la telefon: 642 918 758.  Bărbat serios, responsabil, cu experienţă, caut de muncă în construcţii sau grădinărit în comunitatea Madrid. Telefon: 663 413 805.  Specialist, cu multă experienţă în toate tipurile de zugrăveli în interior - exterior, gresie - faianţă, ipsos, caut de muncă în Spania. De asemenea, am experienţă şi

studii omologate în horticultură şi potenţial pentru grădinărit. Telefon: 635 999 648, 674 680 117.  Doamnă, 40 de ani, caut de muncă în comunitatea Madrid, în curăţenie, îngrijit copii sau persoane în vârstă. Am experienţă, sunt serioasă şi responsabilă şi realizez muncă de calitate. Mai multe informaţii la telefon: 642 805 264.  Domn serios, responsabil, 45 de ani, caut de muncă în comunitatea Madrid, ca şofer. Posed permis de conducere categoria: B, C, E, şi BTP. Telefon: 687 321 754.  Doamnă, caut de muncă în curăţenie sau îngrijit copii, în Ciudad Real. Telefon: 642 885 606.  Caut de muncă ca ajutor de mecanic auto, zugrav în construcţii, în comunitatea Madrid. Am experienţă, sunt serios şi responsabil. Telefon: 698 522 009.  Doamnă, caut de muncă în curăţenie, îngrijit copii sau bătrâni în comunitatea Madrid. Telefon: 698 522 009.  Doamnă responsabilă, caut de muncă ca internă sau externă în menaj sau îngrijire copii şi persoane în vârstă în comunitatea Madrid. Am experienţă în domeniu -pot demonstra-, şi gătesc foarte bine din bucătăria spaniolă. Telefon: 642 894 357.  Persoană serioasă, responsabilă, atentă, calmă şi înţelegătoare, curată şi sănătoasă, caut loc de muncă în menaj sau îngrijit persoane în vârstă, în comunitatea Madrid. Am împlinit 60 de ani. Telefon: 915 732 908 – Georgina.  Doamnă, 46 ani, educată, harnică, serioasă, cu acte în regulă, caut de muncă ca şi externă în comunitatea Madrid. Am experienţă în menaj, curăţenie, îngrijirea copiilor şi a persoanelor în vărstă. Telefon: 602 538 831.  Muncitor responsabil, cu experienţă în instalări aer condiţionat - industrial, casnic, construcţii -, caut de muncă în domeniu. Posed carnet de conducere categoria B. Telefon: 634 649 931.  Şofer de TIR internaţional, cu experienţă, permis spaniol, categoria B, C, E, card CAP, tachograf, caut de muncă. Telefon: 653 426 503. MUNCĂ - OFERTE  Angajăm externă pentru a avea grijă de o persoană în văr-

stă, la sfârşit de săptămână, în Colmenar Viejo/Madrid. Condiţii: experienţă, să locuiască în Colmenar Viejo sau împrejurimi. Mai multe informaţii la telefon: 659 549 698.  Căutăm persoană responsabilă, cu experianţă în bucătăria spaniolă, pentru a lucra într-o casă situată în comunitatea Madrid, de luni până vineri. Telefon: 615 156 909.  Angajez persoană cu experienţă pentru a avea grijă de 2 copii: 4 şi 10 ani, în Málaga. Telefon: 985 229 403.  Angajăm internă cu experienţă, între 25 – 45 de ani pentru a avea grijă de copii şi de casă, în Pozuelo de Alarcón. Pentru detalii sunaţi între orele 19:00 şi 21:00, la telefon: 645 415 174.  Căutăm internă cu experienţă pentru a avea grijă de o persoană în vârstă în Zaragoza. Telefon: 609 166 760.  Caut internă pentru a avea grijă de copii, în Toledo. Condiţii: carnet de conducere, limba spaniolă, cunoştinţe bucătăria spaniolă. Telefon: 696 474 322.  Angajăm internă cu experienţă şi recomandări în Palma de Mallorca/Baleares. Mai multe detalii la telefon: 696 023 663.  Angajăm cu contract pentru 12 luni, şofer camion pluma, în Las Pedroñeras / Cuenca. Sunt importante cunoştinţe în confecţii din aluminiu. Telefon: 967 163 040 - Luis Julian Rabadan.  Căutăm persoană serioasă, să lucreze ca internă în Marbella/ Provincia Málaga. Condiţii: cunoştinţe despre bucătăria spaniolă, experienţă în îngrijirea persoanelor în vârstă. Telefon: 645 518 477.  Avem nevoie de o persoană comunicativă, serioasă, cu experienţă în creşterea copiilor, pentru a avea grijă de casă şi de doi copii de 6 ani şi 10 ani, în Sanlúcar la Mayor, Sevilla. Mai multe informaţii la telefon: 955 703 704, 618 062 653. ÎNCHIRIERI  Închiriez o cameră pentru o persoană în Legazpi, aproape de linia de metro 3 şi 6. Condiţii bune, apartament liniştit, curat. Valabil şi pentru 1 – 2 persoane la sfârşit de săptămână. Rog şi cer seriozitate. Telefon: 633 296 657.  Închiriez o cameră în Leganés, aproape de staţia de metro Julian Besteiro, pentru o

doamnă/domnişoară serioasă şi responsabilă. Apartamentul este total reformat şi mobilat, curat, liniştit, în care locuieşte doar o singură persoană. Preţ 180 euro/ lună. Mai multe informaţii la telefon: 627 196 679.  Închiriez apartament mobilat, 3 camere, aproape de staţia de metro, în Vallecas. Mai multe informaţii la telefon: 605 839 672, 649 246 341. VÂNZĂRI CASE ŞI TERENURI  Vând teren intravilan, situat la şosea asfaltată, sat Sperieteni, judeţ Dâmboviţa, plan cadastral efectuat, apă şi energie electrică accesibile, preţ 10 euro/metrul pătrat, deschidere mare, se pot vinde şi parcele mai mici. Mai multe informaţii la telefon: 0040/726 490 217.  Vând casă în Cugir, zonă centrală, compusă din 2 apartamente: 5 camere, 2 băi, 2 bucătării, pivniţă, garaj, curte şi grădină, 700 mp. Mai multe informaţii la telefon: 0040/748 766 041. MATRIMONIALE  Tânăr, 33 ani, fără vicii şi obligaţii, caut fată de vârstă apropiată pentru o relaţie stabilă. Mai multe la telefon 603 107 360 sau messenger: birdalone23@ yahoo.es  Doamnă, 54 de ani, 1,60 m, 60 kg, cu serviciu, doresc să cunosc un domn de vârstă apropiată, fără vicii, cu serviciu, din comunitatea Madrid. Rog seriozitate. Telefon: 662 928 856.  Bună, fetelor! Sunt un tip drăguţ de 29 de ani, înalt, 1,85 m, 80 kg. Sper ca prin intermediul acestui ziar să pot întâlni o fată care caută ce caut şi eu: jumătatea. Telefon: 672 527 678.  Tânăr, 37 de ani, caut o tânără de aceeaşi vârstă, pentru o relaţie de prietenie/căsătorie, din comunitatea Madrid. Telefon: 627 003 406.

Anunţurile de mică publicitate sunt

GRATUITE!

E-mail: redactia@ occidentul-romanesc.com Telefon: 637 998 036 - Vodafone 617 080 531 - Orange 642 298 948 - DIGI (luni-vineri, 11:00–19:00)

IANUARIE 2014

23

Locuri de muncă în Europa la început de an Primele oferte cu locuri de muncă în străinătate în acest an vizează personalul medical, educatoarele şi lucrătorii în agricultură, cel mai bine remunerate fiind posturile de medic, pentru care se oferă salarii de 4.000 de euro pe lună. Prin reţeaua europeană de ocupare, Danemarca caută 35 de lucrători în agricultură- culegători de căpşuni, acestora oferindu-lise contracte determinate, de şase - şapte săptămâni. Angajatorul danez precizează în anunţul de angajare că munca pentru care se face recrutarea de paersonal se va desfăşura la o fermă ecologică, în aer liber. „Culesul căpşunilor începe devreme, la 4.00 - 5.00 dimineaţa. Sezonul de recoltare a căpşunilor începe aproximativ la începutul lui iunie şi se termină în jurul datei de 15 august”, precizează angajatorul. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani şi să fie pregătiţi pentru o muncă fizică grea, fiind preferaţi lucrătorii cu experienţă în acest domeniu. De asemenea, lucrătorii trebuie să fie motivaţi şi flexibili în privinţa programului şi trebuie să vorbească limba engleză la nivel mediu. „Plata muncii este în funcţie de cantitatea recoltată (la kilogram). Se plăteşte echivalentul în coroane daneze a aprox. 1 euro brut/ kg. Mai multe informatii despre plata muncii găsiti pe website-ul www.duborgjordbaer.dk”, se mai arată în anunţul de angajre. Angajatorul precizează că poate oferi şi cazare (cu spaţii pentru prepararea mâncării, internet wireless, duşuri, TV, maşini de spălat) contra unei taxe de opt euro pe zi. Durata contractului este de şase şapte săptămâni cu un prgram de lucru de şase zile/săptămână (în medie 25 - 30 ore/săptămână). Candidaţii trebuie să trimită CV model Europass, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: info@duborgjordbaer.dk. Irlanda caută personal medical, fiind disponibile 10 posturi de medic psihiatru, unul de medic oftalmolog şi 14 de asistente medicale. Pentru cele 10 posturi de medici psihiatri, angajatorul precizează că se lucrează în spitale din Marea Britanie şi Irlanda, 39 ore pe săptămână, în schimburi de câte 12 ore, iar la nevoie se fac ore suplimentare. Cei interesaţi trebuie să aibă minimum un an de experienţă pentru a putea candida, trebuie să fie întregistraţi ca doctor în România şi să vorbească fluent limba engleză. Salariul oferit este de 4.000 euro brut/lună.De asemenea, cheltuielile cu transportul sunt asigurate iniţial de către angajator şi vor fi returnate în termen de şase luni de către angajat. Contractul oferit este permanent iar cei interesaţi pot aplica până în 1 iunie. Pentru postul de medic oftalmo-

log sunt prevăzute acelaşi program de lucru şi acelaşi nivel de remuneraţie, dar experienţa cerută este de cel puţin trei ani în spital. Contractul este permanent şi prevede 32 de zile de concediu de odihnă şi 18 zile concediu de studiu. În Dublin se mai caută 14 asistente medicale în următoarele domenii: bolile aparatului digestiv, endoscopie, activitate postoperatorie chirurgicală. Experienţa de cel puţin un an constituie avantaj. Asistentele vor avea un program de 39 ore pe săptămână şi vor lucra în schimburi de 12 ore şi suplimentar când va fi nevoie. Candidatele trebuie să fie înregistrate ca asistente în România, iar apoi să se înregistreze în Nursing Midwifery Council din Marea Britanie. Şi ele trebuie să vorbească fluent limba engleză. Contractul este pe perioadă nedeterminată, iar salariul oferit este de 2000 euro brut/lună. În Stuttgart, Germania, sunt vacante 10 posturi de educatoare în cadrul Asociaţei Internaţionale pentru Tineret. „Reprezentanţii Asociaţiei Internaţionale pentru Tineret şi cei ai Biroului pentru Tineret vor veni la începutul lunii martie în România pentru selecţia candidatelor. Rezultatele acesteia vor fi comunicate în aceeaşi zi şi se vor semna contracte de muncă cu plecare în Germania începând cu luna iunie 2014”, se arată în anunţul de angajare. Aplicaţiile candidatelor trebuie să conţină o copie a diplomei de bacalaureat (pentru absolventele Liceului pedagogic), o copie a diplomei de licenţă şi a modulului pedagogic sau dovada desfăşurării activităţii într-o gradiniţă, precum şi o copie a certificatului de limba germană nivel C1.Toate candidatele, indiferent dacă au sau nu au calificarea recunoscută, vor urma, în primul an, un curs de adaptare la modelul educaţional din Germania. În primul an toate persoanele selectate vor locui în aceeaşi clădire sau în vecinătate, urmând ca, după această perioadă, fiecare persoană să primească sprijin pentru găsirea unei locuinţe de închiriat, în funcţie de locul de muncă.Cheltuielile de transport, atât în România pentru interviuri, cât şi transportul către Germania sunt suportate de către Asociaţia Internaţionala pentru Tineret. Posibilitatea obţinerii unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată se oferă după primul an. Persoanele interesate pot aplica până la sfârşitul lunii februarie, trimiţând CV-ul model Europass în limba germană (Lebenslauf), cu fotografie, însoţit de copiile diplomelor specificate, pe adresele de e-mail simo@vij-stuttgart.de şi buc_eures@buc.anofm.ro”, se mai arată în anunţ. Doar persoanele preselectate în urma transmiterii aplicaţiilor vor fi contactate şi invitate la interviu.


Occidentul romanesc nr 35  

Publicatia Occidentul Romanesc este adresata in special comunitatii de romani din Spania. Continutul editorial, de o foarte buna calitate, e...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you