Altfel 2013 by Lavinia

Cuprins I. Editorial…………………………..3 II. Cine a fost Ion Luca? 1.Ion Luca. O viata, un destin……………………...6

III. Amprenta trecutului…paşi spre viitor 1.Festivalul de Proză Scurtă “In memoriam Elena Şimon”………..14 2.Stefan Dârţu………………………..15

IV. Premii pentru “Ion Luca” 1.Mens sana in corpore sano................18 2.Handbal la „Ion Luca”......................20

V. Un altfel de timp liber 1.Clubul de cinema...............................22 2.Clubul de teatru.................................24 3.Vdebate.............................................25 4.Cercul Bibiotecarilor.........................27 5.Lecturiada 2013.................................30 6.Aceeaşi meserie... viziuni diferite...................................31 7.Proiect Comenius-Migraţii. Integrare prin educaţie.......................37 8.Proiect Comenius-Toleranţă şi diversitate religioasă în Europa modernă...........................41 9.Ansamblul folcloric „Plaiurile Dornelor”...........................43 10.American dream..............................46 11.Oglinzile Bucovinei........................48

VI. Pauza artistică 1.Balul bobocilor...................................50 2.Personalitate.......................................53 3.Serbările şcolare.................................54 4.Quilling..............................................56

VII. Frânturi de gânduri 1.Povestea mea......................................58 2.Dor de dor..........................................60 3.Eliberare.............................................61 4.Amintiri şi speranţe............................61 5.Viaţa ca o poveste..............................62 6.Imaginaţia :cheia fericirii...................64 7.Scenariul existenţei mele....................66 8.Lacrima oceanului..............................68 9.Spirala umanităţii...............................70 10.Ţara fagilor.......................................72

VIII. Nostalgii...cu hohote de râs 1.Nostalgii...cu hohote de râs................74 2.Două gânduri tăcute...........................80

Editorial

Altfel…e mai bine?

u vi se pare cã totul merge prea repede? Oare mai avem timp sã spunem ceea ce gândim, sã fim ceea ce suntem? Cred cã nu mai putem sã facem ce simţim din cauza prejudecãţilor şi a părerilor celor din jur. Am ajuns să fim ceea ce alţii doresc să fim şi din păcate nu e,de cele mai multe ori ,o metamorfoză frumoasă. Observând caracterul celor din jur, am ajuns să cred că binele triumfă doar în basme, iar o sămânţă de ciulin este de ajuns încât să sufoce o întreagă recoltă. Această revistă, în esenţa sa, se adresează adolescenţilor şi nu numai. Astfel, vă mărturisesc că am ajuns să văd un lucru ,şi acela că valorile nu mai sunt aceleaşi. Oare cavalerismul, respectul, bunul-simţ sunt chiar atât de demodate în zilele noastre, zile care trec şi la sfârşitul cărora ne dăm seama că nu am fost cu nimic mai buni decât ieri? În anumite momente mă simt parcă din altă lume şi mă simt umilită când văd că dacă îţi pasă e greşit , că dacă respecţi nu eşti respectat. Oare este un efort prea mare? Este prea greu să întorci ceea ce ţi se dă? Încerc să explic ceea ce îmi doresc din partea altora şi sunt privită cu atâta mirare şi indignare...<<Eu te respect. Ce vrei mai mult de la mine?>> Vorbind ca membră a unui colectiv, a unei clase îmi dau seama că este greu să spui << Nu e bine!>>, chiar dacă eşti susţinut... dar nu de îndeajunşi. Urmăm căi greşite şi nu vedem ce este greşit. Poate e mai uşor să judecăm şi să nu acceptăm sau să acuzăm atraşi de un miraj. Mirajul este popularitatea efemeră pe care toţi, adolescenţi fiind , o dorim. Din nefericire căutăm ce este mai uşor şi nu neapărat bun ca să ajungem unde dorim şi terminăm rănind pe cei din jur.

3 3

Editorial

N oi nu râdem cu ceilalţi , noi râdem de ceilalţi, şi facem asta până când ajungem victime ale unor jigniri spuse în glumă. În acele momente ne ascundem dezamăgirea după un zâmbet lung , un zâmbet afişat doar pentru a nu da satisfacţie, gândim noi. Ar trebui să punem piciorul în prag în faţa glumelor proaste, care sunt doar jigniri „subtile". Poate căutăm o portiţă de ieşire din rutină şi alegem greşit cum să o facem. Acum, eu cred că rutina constă într-o prăpastie care se adânceşte între noi şi ceea ce merită cu adevărat apreciat , căruia ar trebui să aparţină fiinţa noastră: bunul-simţ, respectul, toleranţa...atâtor lucruri pe care le vedem parte din noi, şi totuşi lipsesc. Suntem încă mici şi totuşi puternici; îndeajuns de mici să ne schimbăm şi îndeajuns de puternici să îi schimbăm pe cei care ne înconjoară. Să dăm prioritate adevăratelor valori şi să preţuim pe cel de lângă noi, deoarece într-o zi poate vom fi plăcut surprinşi de ceea ce înseamnă el cu adevărat, căci pentru a cunoaşte o persoană nu este de ajuns o viaţă... . Szekely Monica Andreea Clasa a X-a A

Cine a fost Ion Luca?

ION LUCA O VIAŢĂ - UN DESTIN

O viață - un destin, adunate cu grijă în numeroasele pagini ale operelor sale dramatice - iată, pe scurt, cum poate fi definit Ion Luca.

a numeroase personalități ale orașului, dar și a unor invitați de marcă, a avut loc festivitatea de dezvelire a plăcii memoriale "Ion Luca", placă pe care stau încrustate, pentru eternitate: "Din cele 40 de piese ale mele, majoritatea le-am scris aici". –Ion LucaDomnul Valeriu Anania, vădit emoționat de reîntâlnirea cu locurile în care a petrecut clipe de neuitat în compania lui Ion Luca, a ținut să precizeze, în calitatea sa de membru al Uniunii Scriitorilor Romani: "Ion Luca este unul dintre marii scriitori ai literaturii române, nu un scriitoraș oarecare de care ne aducem aminte pentru că i-am fost prieteni; despre el se va vorbi și se va scrie atunci când va ieși complet la suprafață și sper că, împreună cu dornenii, împreună cu sucevenii, cu romașcanii și cu băcăuanii, să punem mână de la mână pentru a reda, a restitui culturii românești pe acest mare scriitor care a murit aproape necunoscut, care nu și-a văzut jucate decât foarte puține din piesele sale, dar care a lăsat literaturii peste 40 de piese de teatru, unele publicate, altele păstrate cu sfințenie la arhiva "ION LUCA" din Suceava."

de Cerceja Bogdan

În iarna anului 1992, la 24 februarie, când albul nefiresc al iernilor dornene se așternuse peste oraș, în prezența

După ce a punctat câteva momente semnificative legate de prietenia sa cu Ion Luca, momente surprinse în volumul de amintiri "Rotonda plopilor aprinși", și-a exprimat indignarea cu privire la nedreptatea pe care i-au facut-o comuniștii dramaturgului Ion Luca:"nici măcar nu l-au înjurat, ci pur și simplu au jurat să-l

îngroape cu tot cu operă în uitare."S-a născut la Roman în anul 1894, la 7 decembrie, într-o familie de oameni așezați și gospodari; tatăl - Emanoil, de profesie croitor, mama - Emilia - casnică ocupânduse de creșterea și educația copiilor Melania și Ion.

Cine a fost Ion Luca? Chiar în anul în care copiii au vârste școlare, Regimentul în care lucra Emanoil Luca se transferă la Bacău, familia mutându-se și ea. După terminarea liceului Ferdinand, urmează cursurile Seminarului "Veniamin Costache" din Iași.

* * * Fire introvertită, avea tendința, încă de timpuriu, de a-și forma idei proprii care, în parte, se îndepărtau de realitate. Era considerat un solitar, lumea creată de el, lumea sa, rămânând adesea străină celor din jur. A reușit, într-un timp relativ scurt, să asimileze vaste cunoștințe literare, filozofice; învățase a stăpâni la perfecție limbi străine ca: latina, greaca, ebraica, franceza, engleza, germana, spaniola, rusa, italiana. L-a avut ca profesor pe Iorgu Iordan la Seminarul de la Iași. Renunță la studiile teologice și se înscrie, la început la Facultatea de Drept, dar apoi, în paralel, audiază și cursurile Facultății de Filosofie și Teologie; urmează cursurile Institutului Balcanic din București (unde predă Nicolae Iorga).

* * * Primul război mondial îi întrerupe temporar studiile ca și pregătirile pentru susținerea examenelor de doctorat. În anul 1919 este demobilizat și se stabilește la Bacău, căsătorindu-se cu fiica unui preot, el însusi ocupând un post de diacon, de unde a demisionat după doi ani și jumătate. În anul 1920 își ia doctoratul în filosofie și teologie, iar în 1921 doctoratul în drept, ambele cu "magna cum laudae".

La alegerile din anul 1926, spre stupefacția celor cunoscuți, candidează la alegerile parlamentare și este deputat din partea circumscripției electorale a orașului Brăila; renunță însă după un an și jumătate, se întoarce la Bacău și se înscrie în baroul avocaților. Ca avocat a pledat în câteva procese dificile, dar nici cariera juridică nu-i satisface aspirațiile și se dedică scrisului. Obține o bursă de studii în domeniul bibliotecilor și călătorște prin Austria, Franța, Germania, Italia și Ungaria.

Din 1922 se hotârăște să se dedice carierei didactice, profesorul completându-se armonios cu omul justiției.

În aprilie 1934, Ion Luca primește premiul Societății Scriitorilor Români în valoare de 100000 de lei pentru piesa "IUDA DIN CARIOT", piesă reprezentată în același an la Teatrul Național din București, în regia lui Ion Sahighian și scenografia lui Traian Cornescu.

În anul 1940 i se acordă premiul Teatrului Național, tot în valoare de 100000 de lei pentru piesa"FEMEIA CEZARULUI", pusă în scenă de același regizor, costumele și decorul fiind semnate de Traian Cornescu.

Cine a fost Ion Luca?

În anul 1953 se retrage, fără familie, la Vatra Dornei, stabilindu-se într-o casă de stat situată în zona cea mai pitorească a orașului, unde speră să-și poată continua opera dramatică și unde va rămâne până la capătul vieții. Ultimul episod al carierei sale didactice se va consuma tot la Vatra Dornei între anii 1952-1955, fiind titularul catedrei de limbă rusă la Școala Generală Nr.1.

L.Blaga, M.Preda, V.Voiculescu și Ion Luca. "Nu cred că de multe ori în viață, după ce am citit opera unui autor în viață,(spunea Valeriu Anania) mi-am propus ca, neapărat, să-l și cunosc… Încă de adolescent, împătimit de teatru, fugisem din internat, seara, peste gard, să văd "Femeia Cezarului" la Teatrul Național din București, cu Mărioara Zimniceanu în rolul principal, sub direcția de scenă a lui Ion Sahighian."

Cele mai multe detalii legate, mai ales, de temperamentul, de caracterul acestui dramaturg, au fost inserate de părintele și scriitorul Valeriu Anania în volumul "ROTONDA PLOPILOR APRINȘI", volum în care amintirile se opresc la nume ca: T.Arghezi, G.Galaction, A.Holban,

După părerea lui V.Anania, "Femeia Cezarului" era unul din cele mai puternice spectacole, pe lângă care piesele, pe atunci de mare succes, ale lui Sorbul și Kiritescu i se păreau "producții de divertisment".

La 40 de ani, când și-a descoperit vocația pentru dramaturgie, Ion Luca cu două doctorate "magna cum laudae", avea să părăsească totul - baroul, catedra, altarul și chiar familia pentru a deveni scriitor.

poate explica afirmația lui Valeriu Anania: "Maestre, nu știu câți dușmani are opera dumitale, dar în autorul ei sigur, are unul, poate că pe cel mai mare." De la "NĂFRAMA IUBITEI" încoace, nu i s-a mai jucat nimic. Uniunea Scriitorilor nu a hotărât să-i acorde o pensie, ci doar un ajutor bănesc lunar; trăia într-o permanentă stare de nesiguranța și anxietate, adăugată nevrozelor sale cronice. Ducea o viață cumpătată: nu bea, nu era fumator, mânca și dormea foarte puțin. Pleca dimineața în oraș, cu speranțe noi, se întorcea seara deprimat și deznădăjduit. Își cheltuia vremea, când mergea la București, bătând și așteptând pe la uși, alergând de la un teatru la altul și de la un minister la celălalt, în nădejdea, veșnic spulberată, că i se va face vreo propunere și că va ieși deasupra nevoilor.

Sunt înclinată să consider că Ion Luca poate fi inclus în rândul personalităților hiperperseverente. Conflictele din viața sa sunt frecvente, se observă firea arțăgoasă, pretinde să i se dea întotdeauna dreptate; în năzuința sa ambițioasă de a fi recunoscut ca mare dramaturg, având conștiința propriei valori, este deseori brutal și lipsit de simțul măsurii, lucru care va conduce, în final, la izolarea acestuia fiind părăsit de familie și de prieteni. Ambițiile și lupta lui Ion Luca nu se îndreaptă în direcții diverse, el are o singură preocupare - dramaturgia. Astfel se

Cine a fost Ion Luca? Începuse să devină neglijent, se alarma ușor, lua totul în serios, trăgea concluzii grave din fleacuri și părea veșnic preocupat de tragismul destinului său. Personalitatea lui Ion Luca era pur și simplu devorată de un orgoliu radical, care însemna, înainte de toate, supraevaluarea propriului geniu și apoi negarea totală a altor valori: "Eu sunt cel mai mare dramaturg al României", era expresia cea mai concesivă, dar adevărata lui convingere era că el este singurul dramaturg al României, ceilalți fiind doar niște impostori. Multe din cunoștințe l-au părăsit, l-au ocolit, puținii săi prieteni au rămas cei care au reușit să-l cunoască cu adevărat și să nu ia în serios penibilele sale afirmații reușind să le repudieze doar cu câteva replici ironice.Și prietenia cu Anania s-a destrămat din considerente asemănătoare. Deși Valeriu Anania cultiva față de I.Luca o oarecare formă de a-l menaja fără a-l mai atrage în polemici, totuși ziua fatală avea să se întâmple în decembrie, 1955, la Valeriu Anania acasă, deci la București când, după o discuție referitoare la făcătorii de piese pe care I.Luca i-a căsăpit fără milă (Alecsandri, Caragiale, Delavrancea, Davilla, Sebastian și, bineînțeles Eftimiu și Baranga) conchizând cu o sentință de arhanghel: "Indiscutabil sunt cel mai mare dramaturg al României !"

singura dumitale neșansă este aceea de a fi contemporan cu mine!…" . Uitase, se pare, V.Anania că I.Luca era total lipsit de simțul umorului și, așa cum afirmă el însuși: "Dacă aș fi știut că acestea erau să fie ultimele mele cuvinte rostite în fața lui I.Luca, mi-aș fi retezat limba cu dinții înainte de a le fi dat drumul." Reacția lui I.Luca a fost din cele mai neașteptate: și-a pus imediat căciula și paltonul și a ieșit, fără să spună nici un cuvânt. Zadarnice au fost încercările lui Anania, toate scuzele și scrisoarea plină de umilință. I.Luca nu l-a iertat niciodată. În ultima parte a vieții sale a dus-o foarte greu. A fost îngrijit de o călugăriță de la Văratec până la moarte. Despre sărăcia în care trăia, jurnalistul Traian Filip într-un articol din revista "Magazin", din octombrie 1969, intitulat "În sihăstria dramaturgului I.Luca", nota: "Am trecut de curând prin Vatra Dornei și am urcat pe strada Parcului, spre vila în care I.Luca își duce viața discret, statornic, într-o deplină sihăstrie; I.Luca este făcut din cel mai dur aliaj. E surprinzătoare, aproape ilariantă, capacitatea acestui om de a străbate atât de ușor prin toată gama sentimentelor. Șoaptele îi tremură pe buze, mânia îi încleștează dinții, ochii îi ies albi din bolta arcadelor sau se ascund în întunericul pleoapei, în vreme ce sprâncenele-i groase, grele, sunt ca niște făpturi vii, șerpuind pe soclul frunții…

Greșeala lui Anania a fost aceea de a replica, gândindu-se, desigur, la o glumă bună: "-Asta e foarte adevărat maestre,

Cine a fost Ion Luca? Și însemnările lui Aurel Leon din volumul "Umbre" merită a fi consemnate: "Omul e bătrân, dar mai ales trudit. Îl susține o femeie ajungând cu creștetul până la subsuoara uriașului. Așa cum merge pe coridor, pare un stejar aplecat de furtună peste vreun carpen mladiu, care se înconvoaie ca să nu se rupă… Are o voce puternică de om care a cântat în vremea lui, o voce pe care și-o asculta vibrând în camera redacției. Nu înțelege de ce nu i se publică vreun fragment de piesă. Retras la Vatra Dornei, în sihăstria albastră, el scrie. Aproape nu mai vede, e bolnav, dar scrie. Închega conflicte dramatice mai mult mintal, cred că le poartă cu el în plimbările lui solitare prin parcul cu veverițe îmblânzite, vede cum vor fi montate pe

scene și poate e fericit. De aceea luptă pentru ele spre a ferici și pe semenii săi.Pe vremuri, autorul nu era jucat ani în șir, dar nu-și pierdea răbdarea, avea timp să aștepte. Acum nu mai are. A fost montat în ultimii ani sporadic, ici, colo. De aceea a coborât în Dorne, să se știe că n-a murit, că e zdravăn și a mai scris câteva piese. L-a jucat Iașul, Bacăul, Bârladul, e adevărat, dar prea puțin față de câte stau în manuscris și pe care le oferă cu inimă largă. Nu are nici o pretenție. Sihaștrii trăiesc aproape din nimic, le sunt de ajuns visele. Atunci? Există prea multă dramaturgie originală? I.Luca e un depășit? De ce e ignorat? E clar că această uitare îl doare mai mult decât toate metehnele trupești."

"-Eh! Trupul, stârv, măi oameni buni, spunea cu tristețe autorul,își încheie socotelile cu toate cele săvârșite în viață și uitate. Dar spiritul? El creează în afară de timp și uzură. Ce săvârșește el rămâne, nu? Cum adică, din ce-a mâzgâlit robul lui Dumnezeu, Ion Luca, nu rămâne nimic, nimic bre?"

"Face cu mâna a lehamite. Iese râzând, sprijinit în secretara cocoșată de greutatea stejarului. Un râs dureros se tot duce de-a lungul coridorului redacțional ca un Lear care vrea să-și vadă fetele regine și pe el mergând fericit la curtea fiecăreia. Și s-a tot dus până în Dorne. "

În dimineața zilei de 30 ianuarie 1972, în casa de la nr.37, strada Parcului, Vatra Dornei, se stingea din viață, după o lungă și grea suferință, cel care a avut convingerea că și-a îndeplinit menirea - dramaturgul Ion Luca. Presa, prin câteva scurte articole, semnalase moartea autorului. Spre exemplu, în "România literară" nr.6 din 3.II.1972, Valeriu Râpeanu scria:

bătând la ușile editurilor și teatrelor care nu i s-au arătat prea generoase. Câți ni-l amintim (și cred că suntem foarte puțini) avem imaginea unui munte de om stând parcă de o veșnicie în sălile de așteptare ale birourilor directoriale fără să se plictisească, plictisind însă pe toți cu insistențele sale, fără să dea semne de nerăbdare.

"A murit, după cum ne-au anunțat ziarele de marți dimineața, Ion Luca, dramaturgul fecund, din cale afară de fecund, care trăia de ani și ani de zile la Vatra Dornei, de unde apărea din când în când la București

Cine a fost Ion Luca? Părea fericit să aștepte. Așa l-am cunoscut prin anii 1963 când alcătuiam prefața primei sale ediții, ce a însemnat, de fapt, reapariția sa publică după ani de nedreaptă absență, pentru care omul n-a fost în nici un fel vinovat… A scris mult, excesiv de mult, și din pricina izolării în care a trăit nu mai avea nici un fel de spirit critic, nutrind un soi de narcisism care îl făcea să fie greu de suportat ca om și mai toți să se ferească

de dânsul. Acum, când nu mai este, când o viață măcinată uneori fără sens s-a încheiat, să îndreptăm un gând către omul ce s-a dedicat numai scrisului, și puținul care a rămas să facem să aibă o soartă mai bună. Atunci vom cunoaște și locul pe care-l ocupă cu adevărat în istoria dramaturgiei noastre, iar lungile așteptări ale vieții lui nu vor fi, poate, și ele eternități."

* * *

Piese ca: "Năframa iubitei", "Femeia Cezarului", "Icarii de pe Argeș", "AmonRa", "Alb și negru", "Cele patru Mări", "Morișca", "Salba reginei" etc, pot fi oricând puse în scenă de marile teatre românești și nutresc speranța că împreună vom reuși să-l cinstim așa cum se cuvine.

După 30 de ani, V.Anania, înainte de a scrie capitolul închinat lui Ion Luca din volumul său de amintiri "Rotonda plopilor aprinși", a fost anume la Vatra Dornei și a văzut mormântul lui I.Luca Și acum, după atâția ani de la moartea lui, când autorul nu mai poate fi dușmanul propriei sale opere, I.Luca e încă un necunoscut. Se pare că stigmatul de care sa temut toată viața îl urmărește și după moarte, prin perpetuarea prejudecăților sau poate doar a indiferenței.

Primii pași s-au făcut,iar Liceul Teoretic al municipiului Vatra Dornei îi poartă numele. O viață - un destin, adunate cu grijă în numeroasele pagini ale operelor sale dramatice - iată, pe scurt, cum poate fi definit Ion Luca.

Cine a fost Ion Luca? La 7 decembrie s-au împlinit 118 ani de la nașterea celui care avea să devină "un caz" în literatura română, dramaturgul Ion Luca. Vatra Dornei a reprezentat leagănul celor mai multe dintre lucrările sale dramatice. În semn de recunoștință, mai ales că Liceul Teoretic poartă numele lui Ion Luca,unul dintre marii noștri dramaturgi, în ziua de 6 decembrie s-a dezvelit bustul scriitorului, bust realizat și donat de sculptorul dornean Gheorghe Jijian. Această manifestare a debutat prin oficierea unei slujbe de pomenire oficiată de preotul Constantin Vârlan la care au participat primarul municipiului, Ilie Boncheș, cunoscuți ai dramaturgului ca prof. Aspazia Lungulescu,prof. Tatiana Vlad Guga, scriitorul Gheorghe Pața, prof. Paraschiva Abutnăriței, sculptorul Jijian Gheorghe. Aceștia au evocat momente petrecute cu dramaturgul, evidențiindu-se o față necunoscută a omului și dramaturgului Ion Luca. Pe lângă inaugurarea bustului lui Ion Luca, pe scena Casei de Cultură „Platon Pardău”, elevi ai liceului au fost actori în reprezentarea uneia din operele dramaturgului, iar un alt grup de elevi au realizat o prezentare despre viaţa şi opera omagiatului.

Amprenta trecutului Festivalul de Proză Scurtă „In memoriam Elena Şimon” Trăim după moarte doar prin amintirile celorlalţi despre noi. Dorinţa noastră este ca lumânările să ardă mereu pentru sufletul celei plecate spre alte lumi, într-un loc tainic… Dorim să ne amintim cu drag de cea care a fost profesorul şi omul Elena Şimon, amintirile să fie frumoase şi pline de viaţă, să spunem tuturor ce om minunat a fost EA. Să vărsăm o lacrimă mică, de durere, şi apoi să o ştergem, încet, cu dosul palmei, şi să ne amintim zâmbind apoi cît de frumoase şi unice au fost momentele petrecute cu ea, şi să le spunem tuturor…„ne este dor, mult prea dor de tine, dragă ELVIRA…”. Dumnezeu să o odihnească în pace! Colegii de la Liceul Teoretic Ion Luca, Vatra Dornei

început, să „nu rămânem fără timp”, etc. „Fiecare are o stea, nu contează cât luminează, ci cum”, opinia unui participant la concurs. Micii creatori i-au adus un omagiu unei profesoare de excepţie pe care a avuto liceul dornean, Elena Şimon, cea despre care o fostă elevă, Andreea Felciuc, acum studentă la arhitectură dar şi deja cunoscută poetă, spune: „Doamna profesoară este cea care a contribuit, în mare parte la ceea ce sunt astăzi, ea a fost unul dintre apropiaţii care m-au îndrumat să o apuc pe drumul pe care mă aflu astăzi, cea care mi-a insuflat puterea de a citi şi, mai ales, plăcerea de a împărtăşi micile bucurii cu ceilalţi. În ochii mei va rămâne mereu o femeie cu un zâmbet cald care iubea la nebunie copiii şi munca sa”. Într-adevăr, profesoara Şimon „ a ars” din dragoste de viaţă şi din pasiunea pentru meserie şi când boala necruţătoare i-a dat târcoale, a lăsat familiei o emoţionantă mărturisire: „Am înţeles că nu aveam niciodată timp pentru sufletul meu. Abia acum, când nu mă mai grăbesc, ochii mei descoperă lumea, universul, cerul, infinitul, tot farmecul naturii; mă entuziasmez ca un nou născut în faţa miracolului vieţii şi a lumii”.

Aflat la cea de-a treia ediţie, Festivalul de Proză Scurtă „In memoriam Elena Şimon”, adresat elevilor de gimnaziu şi liecu, a antrenat anul acesta un număr de peste 30 de concurenţi care au realizat creaţii pe o temă generoasă, „Viaţa ca o poveste”. Dincolo de unele stângăcii şi prea marea apropiere de modele sau surse, lucrările participanţilor au evidenţiat gânduri deosebit de frumoase: să zâmbim, să sperăm, să învăţăm, să dăruim, să ne bucurăm de fiecare clipă, să visăm, să luptăm şi să credem în triumful binelui, să fim ,,actorii” propriei vieţi, să mulţumim, să privim răsăritul soarelui ca pe un nou

Amprenta trecutului Ştefan Dârţu Ştefan Dârţu a fost unul dintre marii şi cei mai importanţi profesori de matematică de la Liceul Teoretic “Ion Luca”. În memoria sa, an de an se organizează concursul de matematică şi de informatică ce-i poartă numele, unde participă elevi din mai multe judeţe. În perioada 14-16 decembrie 2012 a avut loc concursul interjudeţean de matematică şi informatică “Memorial Ştefan Dârţu”, ediţia a XIV-a. “De-a lungul timpului, acest concurs a devenit din ce în ce mai important, adunând concurenţi din nouă judeţe, olimpici naţionali, printre care şi elevi dorneni. Am luat de mai multe ori premii mari: Rezus Andrei – locul I, Suciu Ana Maria – locul III, Matei Ionela Ştefania – menţiune, în anul şcolar precedent. Acest concurs ne-a dat şansa să ne întalnim cu oameni inteligenţi cu care am reuşit să ne comparăm, clasându-ne uneori pe aceeaşi poziţie cu ei. De asemenea, ne-a dat şansa să vedem de ce suntem în stare şi care ne sunt limitele. Am participat mereu cu mândrie la acest concurs şi chiar dacă nu de fiecare dată ne-am clasat printre primii, acest lucru nu ne-a oprit să continuăm şi iată-ne şi astăzi aici, cu aceeaşi dorinţă de a câştiga.” (Au afirmat Matei Ionela Ştefania, Rezuş Andrei și Suciu Ana Maria) Eleva Obreja Elena a intervievat-o pe doamna profesoară Șestac Suzana despre ceea ce a însemnat pentru dumneaiei concursul de informatică “Memorial Ştefan Dârţu” de-a lungul anilor. 

Vorbiţi despre pregătirea de care aceşti copii au avut nevoie pentru a ajunge la naţională. Câte ore aţi sacrificat dumneavoastră în acest sens? „Elevii care intră la „Ion Luca” nu au nicio cunoştinţă în materie de informatică. Având în vedere că în gimnaziu nu se face informatică, pentru a ajunge la olimpiada naţională în clasa a IX-a este nevoie de foarte multă pregătire pentru a recupera materia claselor V-VIII. Astfel, mai mult de menţiune sau premiul III, nu obţin la judeţeană. Toată munca de recuperare se face în vacanţe, câte trei ore în fiecare zi, materie ce nu se predă la clasă, deoarece nivelul de la olimpiadă este mai ridicat. Elevii trebuie să muncească zilnic şi mult. Orele sacrificate sunt nenumărate. De 10 ani nu mai am nicio vacanţă, cu excepţia zilelor de sărbătoare. N-am socotit orele şi nici nu am de gând să socotesc aşa ceva. Am trăit alături de ei toate emoţiile şi nimeni nu poate înţelege asta dacă nu este profesor fie în lotul judeţean, fie în cel naţional.”

Amprenta trecutului  Câţi elevi aţi avut până în acest moment la naţională? „ Nu i-am numărat. Primul elev olimpic a fost Lari Ionescu Andrei, în clasa a X-a, 2002, apoi Dănilă Iulian, trei ani consecutiv. Este un copil foarte inteligent, i-am fost şi dirigintă. În clasa a XI-a a fost primul sub linia de baraj, dar s-a calificat la lot olimpic. Dacă îşi folosea inteligenţa puţin mai mult, sunt sigură că ajungea mult mai sus. Alt elev olimpic a fost Bacer Andrei, care a luat menţiune pe ţară, medalie de bronz, calificare baraj lot olimpic în clasa a X-a. Şi lui i-am fost dirigintă. El a avut şansa de a face cu mine informatică din clasa a VIII-a şi de a face pregătire cu mine în cele trei săptămâni de grevă. În clasa a IX-a s-a plasat pe locul III la olimpiada judeţeană, iniţial a fost calificat la cea naţională, dar a intervenit ceva din partea organizatorilor. În clasa a X-a şi a XI-a a fost la naţională cu rezultate foarte bune. Următorul elev olimpic a fost Iacob Andrei, un singur an, în clasa a X-a, iar de trei ani am grupa de olimpici Morar Valentina, Popescu Iulian, Florea Edi, Moldovan Liliana. În clasa a X-a, Valentina a obţinut locul I, Iulian locul II, Liliana locul III, iar Edi menţiune. La naţională au mers doar primii doi, iar la baraj, Valentina a obţinut lot olimpic şi medalie de bronz. În clasa a XI-a, Liliana a participat la olimpiada naţională, iar în acest an, la fel, primele trei locuri şi menţiune au fost luate de elevii liceului „Ion Luca”. La naţională s-au clasificat Iulian, Valentina şi Liliana. Un rezultat frumos şi neaşteptat l-a obţinut Popescu Iulian, care s-a calificat la baraj şi a luat medalia de bronz. Mă aşteptam la rezultate mai bune din partea fetelor, dar cred că emoţiile au fost de vină. Oricum, în fiecare an subiectele sunt din ce în ce mai grele. În comisie erau doar doi profesori, iar restul studenţi olimpici cu medalii de aur la olimpiada internaţională.”  Ce vă face să continuaţi an de an? „ Pasiunea. Am fost un elev olimpic la matematică şi asta mă face să iubesc performanţa, competiţia. De multe ori vreau să renunţ, dar e o dragoste de care nu te poţi lăsa. Îmi place ce fac, dar din păcate sunt tot mai puţini elevi care îşi doresc performanţe în acest domeniu. Pentru a obţine un rezultat la olimpiada judeţeană sau naţională trebuie foarte multe ore de muncă, mult sacrificiu şi din partea profesorilor, şi din partea elevilor. Aceşi copii renunţă la vacanţă pentru a ajunge undeva sus. Nu e uşor să vii zilnic la şcoală şi să lucrezi probleme la informatică, dar rezultatele şi satisfacţia muncii lor este pe măsură.”  Cum v-aţi simţit şi anul acesta la olimpiada naţională? „ M-am simţit foarte bine, am şi însoţit lotul la Timişoara, iar organizarea a fost foarte bună. Emoţia cea mai frumoasă a fost la festivitatea de premiere când i-a fost citit numele elevului nostru, Popescu Iulian, pe podiumul de premiere. Îmi doresc ca şi peste ani numele liceului nostru să fie citat la festivităţile de premiere ale olimpicilor naţionali.”  Sunteţi mândră de rezultatele obţinute? „Da, sunt. Puteau să fie mai bune, dar tot sunt mândră. Având în vedere dificultatea subiectelor şi faptul că ei concurează cu elevi de la liceul internaţional de informatica din Bucureşti, cu elevi de la colegiile de renume din ţară, „Ion Luca” e undeva sus.”  Ce simţiţi faţă de ei? „ O dragoste părintească. Îi iubesc pe toţi indiferent de locul pe care l-au ocupat pe podium şi o să rămână în sufletul meu mult timp, cred că pentru totdeauna. Consider că nu mă despart de ei, îi aştept la toamnă, poate organizează ei concursul „Ştefan Dârţu” în locul meu. Ăsta ar fi singurul fapt de recunoştinţă pe care mi-l doresc.” Realizat de : Ungureanu Oana Corina şi Obreja Elena, a X-a

Premii Mens sana in corpore sano Elevii de la “Ion Luca” sunt nişte copii ambiţioşi şi multilateral dezvoltaţi…aş putea spune. Astfel, colegii noştri nu au rezultate deosebite doar la învăţătură ci şi la diferite concursuri sportive, care nu pot fi trecute cu vederea. Cum ne aflăm într-o zonă înconjurată de munţi, preferăm sporturile de iarnă: sanie, ski fond, ski alpin, iar unii dintre noi, reuşind să îmbine pasiunea cu munca, obţin premii cu care uimesc de fiecare dată. Cosmin Atodiresei, se numără printre cei mult lăudaţi. Elev în clasa a XII-a practică sanie din clasa a V-a şi a început susţinut de părinţi şi în principal de sora mai mare. Antrenamentele sunt numeroase, în număr de patru-cinci pe săptămână, şi ocupă mult din timpul liber.Efortul fizic devine ceva obişnuit care nu mai provoacă nici extenuare, nici oboseală dar nici plictiseală, ci mai degrabă o monotonie plăcută. Dificultăţile sunt întâmpinate la tot pasul iar una dintre ele o reprezintă absenţele, care intervin în pregătirea unui licean ameninţat de BAC. Deşi este greu să recuperezi, Cosmin spune că preferă să facă acest lucru decât să renunţe la visul său. Îndrumat de antrenorii Gheorghe Rusu şi Mariana Rusu acesta a reuşit să obţină rezultate deosebite,printre cele mai recente numărându-se : locul IX la Olimpiada de la Innszbruck-2012 şi locul IV la MondialeJuniori “Preţul succesului este munca

Marius Ungureanu , de asemenea pasionat de sport, este elev în clasa a XII-a şi practică schi fond din clasa a VI-a. Înscris în urma unor preselecţii organizate de antrenorii săi, Potînga Adrian si Potînga Magdalena, Marius a participat la prima sa competiţie, concursul pentru începatori “Cupa Piatra Fântânelor”.Această mică întrecere l-a determinat să ajungă la concluzia că schi fond este ceea ce i se potriveşte cel mai mult şi deşi până în prezent a întâmpinat dificultaţi, fiind nevoit să facă grea,dedicarea la antrenament şi determinarea,chiar dacă vom câştiga sau vom sacrificii, nimic nu l-a oprit din a continua, din a-şi pierde vom şti că am dat ce e mai bun din noi spori ambiţia. Deşi şcoala rămâne pe primul loc, pentru a reuşi.A fi pregătit înseamnă a câştiga pasiunea pentru sport rămâne activitatea ce-i ocupă cel mai mult timpul liber, cinci antrenamente pe jumătate din victorie.” săptămână.Dar, munca este direct proporţională cu rezultatele , iar cele mai recente au fost : locul IX la “Campionatul Modial” doi ani consecutiv 2012, 2013, şi participare la Olimpiada Tineretului European.

Premii Elevul Alexandru Lupu a excelat treptat în sportul care-l reprezintă cel mai bine,iar cu ajutorul saniei a demonstrat talentul pe care îl stăpânește.Cu multă strădanie a reușit să încheie anul 2012 cu rezultate frumoase,aducând o medalie de bronz țării de la Campionatele ce s-au desfășurat la Igls, Innszbruck pe 19-22 decembrie.De asemenea s-a dovedit încă o dată sportiv de performanță,obținând locul 3 la Campionatul Național Școlar din anul 2011. Nici campionatul de starturi sanie nu l-a neglijat,reușind să aducă orașului locul 2 în anul 2010 de la Câmpulung Muscel.

“Pentru mine sportul pe care îl practic este important, de aceea fiecare antrenament îl tratez cu seriozitate. Munca depusă este intensă, dar rezultatele sunt pe măsura efortului.”

Eleva Raluca Holcă şi-a dedicat copilăria schiului alpin,reușind să aducă medalii,diplome și cupe atât clubului cât și țării.Printre cele mai importante realizări se numără rezultatul de la Campionatul European desfășurat în Munţii Uludag,Turcia, în anul 2011,unde a obținut titlul de vicecampioană europeană. De asemenea în anii 2009,2010,2011 și 2012 și-a păstrat titlul de triplă campionă națională. Principiul după care m-am ghidat în permanenţă este să concurez cu mine însămi. Este vorba despre a fi mai bun decât ai fost ieri, prin multă muncă , dragoste şi dedicare completă.” Realizat de : Costea Loredana Nicoleta, a X-a

Premii Handbal la “Ion luca”

Printre multele activități sportive cu care se mândrește liceul nostru , își face loc handbalul. Un sport de echipă ce îmbină armonios efortul fizic și coordonarea,ne-a adus împreună,echipa de handbal-fete- a Liceului Teoretic „ION LUCA”. Am participat la numeroase competiții,unele în cadrul sălii de sport a municipiului, altele în deplasări.După antrenamentele pe care le făceam de 2-3 ori pe săptămână,îndrumați de profesorul antrenor Cristian Pintilii,am ajuns în pragul competițiilor.

Primul meci, 13 decembrie 2012,a fost găzduit de liceul nostru.Am jucat cu echipa de la Grupul Școlar Agricol Dorna Candrenilor,unde am reușit o victorie de 26-6,ceea ce ne-a trimis spre o altă confruntare. Următorul meci din 24 ianuarie,s-a ținut la Câmpulung Moldovenesc,cu echipa de la Colegiul Național Dragoș Vodă.Competiția a fost strânsă,însă jocul nu s-a finalizat favorabil pentru noi,căci am pierdut la o diferență de doar 4 goluri cu scorul 22-26.A fost o altă experiență pentru noi care nu ne-a descurajat ci ne-a făcut să ne dorim mai mult victoria pentru anul viitor.

Realizat de: Sandu Mădălina, a X-a

Timp liber Clubul de cinema Atunci când, în clasa a IX-a, am făcut marea schimbare de la generală la liceu pot spune că nefiind obişnuită cu ideea de activităţi extraşcolare, nu m-aş fi aşteptat niciodată să mă "izbesc" de atât de multe oportunităţi. Pot afirma cu mâna pe inimă că acest club a fost cel care m-a atras cel mai mult încă de la început, şi deţine în continuare un loc privilegiat în inima mea.

în fiecare an, sâmbătă de sâmbătă, rulează câte 17-20 de filme de la orele 17:00 şi până la 19:00 - 19:30.

Clubul de Cinema a apărut în anul 2008, atunci când domnul profesor Cioată Mihai a hotărât că elevii liceului au nevoie de „un ceva” care să le amintească de viaţa de licean cu drag şi emoţie şi totodată de „un ceva” care să le acopere câteva ore sâmbătă seara într-un mod educativ şi distractiv deopotrivă. Şi iată că de atunci,

Anul acesta a apărut şi o nouă tradiţie: de cele mai multe ori, atunci când ieşim de la film, mergem cu toţii sau o parte dintre noi la suc, unde discutăm şi dezbatem aprins subiectul şi mesajul filmului şi nu numai. Este un mod minunat de a socializa cu domnul profesor alături de noi, care ne ia mereu în serios.

Până nu demult, cu toţii ne strângeam în sala multimedia a liceului şi ne făceam loc printre bănci. Anul acesta, Salonul Alb al Casei de Cultură "Platon Pardău" s-a dovedit a fi cel mai potrivit background pentru club şi , brusc, parcă şi filmele sunt altfel. Printre expoziţiile ce au loc regulat (de fotografie, de grafică, pictură, ouă încondeiate) ne aranjăm scaunele şi videoproiectorul şi atmosfera devine familială, de parcă ne-am cunoaşte cu toţii de o viaţă.

Ceea ce apreciez cel mai mult la domnul profesor Cioată Mihai este implicarea sa şi faptul că ne ia mereu în serios, ca pe nişte adulţi în devenire, fără a emana aerul acela de superioritate. De aceea nu se teme niciodată să ne prezinte ecranizări pe care alţi profesori le-ar cataloga drept TABU. O singură regulă are fiecare film: să ascundă un mesaj important şi cu impact puternic. Se întelege că este de datoria noastră să descifrăm acel mesaj.

Unii membrii ai clubului sunt prezenţi săptămânal de ani de zile, alţii dau pe acolo câteodată, cand îi atrage "oferta" sau au nevoie de o activitate interesantă la orele la care plictiseala pare că-şi spune cuvântul.

Timp liber

Domnul profesor este cel care a înteles că luându-ne în serios şi educându-ne şi altfel, va reuşi să facă din noi adevăraţi oameni. Ultimul proiect pe care domnul profesor îl plănuieşte de ceva vreme este unul pe care cu toţii îl aşteptăm cu nerăbdare. Este vorba de "Maratonul Naşul" ce va avea loc, să sperăm, cât mai curând. Vom sta în jur de 9- 11 ore şi vom viziona toate cele trei părţi ale seriei "Naşul" ("The Godfather") dintr-un shot, cu pauze de 15 minute între ele. E nebunia de care, susţine domnul profesor, avem neapărată nevoie ca peste ani să ne amintim că am făcut şi astfel de lucruri în liceu; ca o amintire necesară evitării unei vieţi anoste.

Vorbesc aici de filme nemaipomenite ale istoriei cinematografice, fiecare aducând cu sine acea emoţie proprie. La unele ne trezim plângând ("The Legend of 1900"), la altele rămânem încremeniţi de suspans şi surprinşi complet în final ("Fight Club"), altele ne dau lecţii importante despre societatea în care trăim ("Wag the dog") şi altele ascund în spatele lor mari epopei ("O brother where art thou","Forest Gump", "Life of Pi").... Indiferent de genul filmului, acesta întodeauna va crea impact, va produce întrebări; întrebările vor aduce răspunsuri şi alte întrebări; şi în tot acest proces se va produce inteligenţă.

Clubul de Cinema este cea mai inspirată idee şi pe această cale, îi mulţumim domnului profesor Cioată Mihai pentru iniţiativă şi pentru că ne este alaturi sâmbătă de sâmbătă, indiferent dacă în sală sunt 5 sau 40 de spectatori!

Realizat de: Obreja Elena, a X-a

Timp liber Teatrul, o pasiune sau mai mult decât atât?

Ce înseamnă teatrul? Înseamnă dramă, comedie sau orice fel de spectacol artistic jucat în fața unui public.Pentru mine însă, reprezintă mai mult de atât; teatrul este strâns legat de amintiri frumoase și de persoane dragi mie. M-am înscris în trupa de teatru a liceului la propunerea unui vechi prieten, care m-a încurajat în ciuda faptului că nu aveam încredere în mine că mă voi descurca în acest gen de activitate. M-am îndragostit de trupa de teatru din prima zi, când am fost la preselecţii. Plină de voie bună, de glume, dar mai ales de energie, care de cele mai multe ori era în exces, trupa "Altfel", coordonată de doamna profesoară Daniela Cornețchi, se află chiar la începutul unui drum greu dar pe care îl întampină cu ambiţie și o bucurie debordantă. Astfel, am început să lucrăm la prima noastră piesă, un colaj format din șapte scene legate între ele, ce simbolizează 7 momente importante din viața unui om: nașterea, copilăria, înrolarea în armată, primii fiori ai dragostei, judecatoria și în final, moartea. Piesa a suferit modificări de-a lungul

timpului, deoarece trupa fusese la un pas de destrămare datorită faptului că unii dintre noi au renunțat din diverse motive. În final însă, am rămas doar cu patru "vârste", pe care le-am prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret de la Suceava. Am muncit mult pentru a reuși să creăm cu adevărat un spectacol, însă am făcut totul din plăcere și eforturile ne-au fost răsplatite. Vineri, 5 aprilie 2013, plini de emoții am auzit spusele unuia dintre organizatori « trupa de teatru a LiceuluiTeoretic “Ion Luca” - Locul III ». În cadrul Festivalului s-au înscris 19 trupe din judeţ dar şi din ţară, astfel încât competiția a fost foarte strânsă. Preşedintele juriului a fost Tudorel Filimon, alias Nea Popa din sitcom-ul “La bloc”. După festivitatea de premiere, câştigătorii au fost invitați să participe la work-shop-urile desfășurate sub îndrumarea actorului “Nea Popa”, a actriței Gabriela Ioniță și a studenților domniei sale, înscrişi la Școala de Teatru din București, pe care o coordonează, dar și a doamnei Carmen Steiciuc. Realizat de : Ştambert Diana, a X-a

Timp liber

CLUBUL DE DEzBATERI VdebaTe

În anul şcolar 2012-2013 clubul de dezbateri VDebaTe al Liceului Teoretic Ion Luca Vatra Dornei şi-a reluat activitatea şi a încercat să atragă noi membri. Elevii din clasa a XII-a A, membri ai Clubului, au organizat, cu ocazia Zilelor Educaţie Nonformale (18-19 octombrie), o dezbatere demonstrativă

pentru oricine a dorit să participe, la Salonul Alb al Casei de Cultură Platon Pardău din Vatra Dornei, în special pentru elevii din clasa a IX-a, care ar fi fost interesaţi de debate. Acţiunea a avut succes şi un număr mare de elevi s-au înscris în club şi au continuat să participe la întâlnirile săptămânale.

A urmat o acţiune cu impact social, iniţiată de VDebaTe, în colaborare cu Radio Dorna, Mişcarea de toamnă, în cadrul căreia debaterii au organizat un cross şi o expoziţie cu vânzare de produse culinare tradiţionale. Fondurile strânse au fost oferite unor familii cu probleme.

dezbateri în format Word Schools de la Slănic Moldova (8-11noiembrie 2012). Astfel, au fost selectaţi pentru participare Bianca Pascari şi Raluca Mutu din clasa a IX-a A şi un veteran, Ştefan Cobeli, din clasa a XII-a A. Pentru fete a fost o participare de iniţiere pentru că au avut multe de învăţat şi de la ceilalţi participanţi şi de la arbitri sau profesorii formatori.

Odată bobocii iniţiaţi în arta dezbaterilor, au prins gustul competiţiei şi s-au înscris la Competiţia naţională de

Timp liber Cursul opţional „Dezbatere, oratorie şi retorică” a ambiţionat elevii din clasa a XII-a A să participe cu o dezbatere demonstrativă , contra elevilor de la Colegiul Militar Câmpulung, la Simpozionul Naţional Pro Educaţia Nonformală de la Vatra Moldoviţei în 19 noiembrie 2012.

Activitatea clubului VDebaTe continuă cu pregătirile pentru faza regională a concursului naţional Tinerii dezbat, din 27-28 aprilie 2013. Sperăm ca cei trei debateri începători să se descurce la fel de bine ca cei de anul trecut, care au ajuns pe locul 8 din 30 de licee participante.

La Clubul de dezbateri ne-am înscris şi anul acesta la " Tinerii Dezbat". Este singurul concurs de dezbateri sponsorizat şi susţinut de Ministerul Educaţiei şi condiţia a fost să nu mai participe cei din echipa de anul trecut; de fapt clasa a XII-a nici nu putea participa, acesta este regulamentul: la concurs pot participa doar elevii din clasele IX-XI. Avem o nouă echipă cu elevi din clasa a IX-a şi ne pregătim pentru etapa regională din 27-28 Aprilie.

Realizat de: Szekely Monica, a X-a

Prof. Gabriela Heidel, coordonator al clubului VDebaTe

Timp liber

Lectura înseamnă respect pentru carte Omul modern este bombardat de media imaginii, mai ales de televiziune şi internet. Este suficient să deschizi televizorul sau calculatorul, ca să primeşti maximum de informaţie dorită în minimum de timp. În câteva minute, eşti la curent cu tot ce te interesează şi aceasta fără să mergi la bibliotecă, fără să citeşti o carte întreagă pentru a descoperi o pagină de informaţie. Tinerii au alte tentaţii. Înaintea acestor ,,concurenţi” media, tinerii erau atraşi de lectură, care le deschidea noi orizonturi. Personaje livreşti foarte diverse, introduceau cititorul într-un univers îndepărtat şi-i invadau viaţa, făcându-l să viseze. Lectura este un mijloc de informare,un mijloc plăcut de a petrece timpul liber, dar şi principala sursă de formare intelectuală. Un om cult este un om care are un bagaj intelectual format prin lectură. Specialiştii speră că în lupta inegală cu audio – vizualul, lectura va învinge, căci a deschide o carte înseamnă să laşi imaginarul să lucreze. Biblioteca Liceului Teoretic ”Ion Luca” are o activitate foarte bogată şi diversă. Aceasta este implicată în diferite acţiuni menite să culturalizeze şi să le formeze elevilor abilitatea de a fi „open minded”. În 16 noiembrie 2012 la Liceul Teoretic ,,Ion Luca”a avut loc ,,Cercul Pedagogic al Bibliotecarilor școlari/Profesorilor Documentariști din Județul Suceava cu tema,, Activități eficiente de documentare științifică a elevilor. Metode și tehnici ale muncii intelectuale bazate pe regăsirea și prelucrarea informației livrești/digitale.” Această activitate s-a desfășurat la biblioteca liceului, coordonatoarea fiind bibliotecar metodist Rodica Crăciun, susţinută de catedra de limba și literatura română. Scopul acestei activități a fost acela de a arăta prin acțiuni practice, că întotdeauna cartea rămâne un obiect cultural inestimabil, superior mijloacelor moderne de lectură. Grupurile țintă au fost, bibliotecarii, profesorii de limba și literatura română, precum și elevii de la Liceul Teoretic ,,Ion Luca”. Participanți la această activitate au fost, profesori şi bibliotecari din județ, iar din partea Inspectoratului Școlar Suceava, d-na inspector școlar, prof. Eleonora Bulboacă. Obiectivele propuse au fost: cultivarea gustului pentru lectură, dezvoltarea performanțelor prin idei pozitive; conștientizarea elevilor asupra necesității cărții în format clasic, ca element fundamental al unei culturi bine întemeiate.

Timp liber Activitățile desfășurate în cadrul acestei manifestări au fost deschise prin prezentarea Liceului de către conducerea şcolii: Director-prof. Paul Bereholschi Director-prof. Jenica Romanică şi a bibliotecii de către bibliotecar Rodica Crăciun. Sub genericul Cartea–obiect cultural superior mijloacelor moderne de lectură s-a prezentat un studiu de caz cu cl. a XI-a E, coordonator: prof. Ana–Maria Apetrei, urmată apoi de Tehnici de documentare științifică –elevii cl.a X –a A, coordonaţi de prof. Dana Cornețchi. Mini spectacolul dramatic, Moşii de Ion Luca Caragiale, a fost susţinut de elevii din clasa a IX a desfăşurat Sub semnul lui Caragiale, coordonaţi de director, prof. Jenica Romanică. Nu uităm că anul 2012 a fost anul Caragiale. Invitaţii au asistat la cursul de formare ,,Cultura informației”, prezentat de bibliotecar Ancuța Lăzurcă-C.N. ,,Petru Rareș” Suceava şi la prezentare de carte: ,,Intermediarul confuz.Biblioteca Universitară între cultura tiparului șicultura digitală”. (autor Robert Coravo), susţinută de prof. Domnica Ţimpău.

În final participanții au apreciat modul în care cadrele didactice interacționează cu elevii, găsind modalități, metode, prin care să îi convingă pe aceştia de superioritatea cărții în lumea contemporană. Așa cum și d-na Inspector Eleonora Bulboacă a precizat, elevii au arătat preocupare pentru aceste activități, dovedind că știu să îmbine cunoștințele formale cu cele non-formale și că sunt persoane deprinse cu lectura, valorificând ca material demonstrativ, cărţi de patrimoniu din perioada 1890-1950 si fişe de lectură, jurnal de lectură. Totodată s-a urmărit și s-a reușit evidențierea colaborării dintre catedra de limba și literatura română și bibliotecă,fapt sesizat și de către alocuțiunile celor prezenți. Cu această activitate s-a demonstrat dacă mai era nevoie, necesitatea lecturii în societatea contemporană, urmărită de pericole mediatice. Rezultatele acestei acțiuni, au fost recunoașterea de către invitați a valorii bibliotecii Liceului Teoretic,,Ion Luca”, beneficiind de publicitate, prin parteneriatul liceului cu Orion Media.

Timp liber Pentru cel de-al doilea semestru biblioteca liceului îşi propune paticiparea la trei acţiuni : Simpozionul Judeţean, Noaptea bibliotecilor româneşti şi Tematica activităţilor metodice. o Simpozionul Judeţean, ediţia a II-a ,aprobat şi organizat de CASA CORPULUI DIDACTIC „GEORGE TOFAN” SUCEAVA (Director: prof. Constantin Mărgineanu) şi de COLEGIUL NAŢIONAL DE INFORMATICĂ „SPIRU HARET” SUCEAVA(Director: prof. Virginel Iordache), cu temă „Cultura@ SMART în bibliotecă”, îşi propune implicarea şi responsabilizarea bibliotecarilor şcolari şi universitari, a cadrelor didactice şi a elevilor în activitaţi de dezvoltare şi promovare a bibliotecii. Desfăşurat pe data de 23 aprilie 2013, simpozionul are ca obiective: formarea unui comportament profesionist, abordarea strategiilor de management şi marketing în activităţile desfaşurate de bibliotecar, creşterea calităţii educaţiei prin diseminarea exemplelor de bună practică şi realizarea unor parteneriate/legături între bibliotecile implicate. Coordonatori: prof. Constantin Mărgineanu, prof. Virgil Iordache; organizatori: prof. Daniela Argatu, bibliotecar Roxana Chiriac; comitet de organizare: Inspector de specialitate , prof. Eleonora Bulboacă, bibl. Despina Rotaru, bibl. Stela Andruşcă, bibl. Lăcrămioara Andrei, bibl. Aurica Hriţcu, bibl. Rodica Crăciun, prof. Maria Ghiţă, bibl. Geanina Harasemiuc, bibl. Mărioara Bahnean, bibl. Doriana Stan.

o „NOAPTEA BIBLIOTECILOR ROMÂNEŞTI” se va desfaşura în cadrul Liceului Teoretic „Ion Luca” pe data de 23 aprilie 2013 şi are urmatoarele repere: rolul bibliotecii în stimularea lecturii, lectură din creaţia feminină românească, prezentarea unor creaţii literare realizate de elevi, prezentarea revistei liceului „Altfel” şi a revistei cercului de lectură –Prolectura „Lumina cuvintelor-Ion Luca”, concurs de cultură generală, spectacol de teatru, întalnire cu scriitorii dorneni, POVESTEA VORBEI în NOAPTEA BIBLIOTECII LICEULUI TEORETIC „ION LUCA”(finalizarea proiectului).Acţiunea are ca şi coordonatori catedra de limba şi literatura română a liceului împreună cu doamna bibliotecar metodist Rodica Crăciun. o TEMATICA ACTIVITĂŢILOR METODICE ce se va desfaşura la Liceul cu Program Sportiv Suceava pe data de 10 mai 2013, ora 11:00 ,din cadrul cercului pedagogic al bibliotecarilor şcolari, anul şcolar 2012-2013, are tema „Activităţi eficiente de documentare ştiiţifică a elevilor. Metode şi tehnici ale muncii intelectuale bazate pe regăsirea şi prelucrarea informaţiei livreşti /digitale.” Ţinta este reprezentată de ameliorarea fenomenului de criză a eticii informării prin sporirea atractivităţii şi diversificarea activităţilor specifice bibliotecii şcolare prin urmatoarele forme de realizare: activitate demonstrativă, ateliere metodice de proiectare didactică a activităţilor specifice din biblioteca/C.D.I., evaluare interactivă. Persoană responsabilă: bibl. Chircheş Gabriel. Urăm succes bibliotecii noastre în activităţile în care va fi implicată! Realizat de : Costea Loredana Nicoleta, bibl. metod. Rodica Crăciun 29

Timp liber Lecturiada 2013 Cercul de lectură Dincolo de cuvinte de la Liceul Teoretic Ion Luca va participa la proiectul naţional Lecturiada elevilor 2013, un concurs online de portofolii adresat elevilor şi coordonatorilor de cercuri, constând într-o redactare de revistă pro-lectură. Portofoliul va conţine o revistă Pro Lectura cu titlul Lumina cuvintelor – Ion Luca, revistă coordonată de doamna profesoară Heidel Gabriela şi Gîm Lavinia şi un jurnal de bord care va conţine descrierea pregătirii revistei, a lansării ei, precum şi impactul la nivelul şcolii şi comunităţii. “Până pe data de 20 Mai trebuie să finalizăm cele două materiale: revista şi jurnalul de bord; urmând să ne înscriem la "Lecturiada 2013" iar revistele vor fi evaluate la Cluj de către asociaţia PRO, după care se vor selecta 20 de reviste, cele mai bune. Dacă ne vom număra printre câştigători, coordonatorul şi un elev vor fi invitaţi la o tabără de creaţie pe tema "jurnalismul şcolar" unde vor fi timp de 3 zile activităţi foarte interesante, întâlniri cu jurnalişti de renume, scriitori şi alte activităţi pentru profesori şi elevi. În paginile revistei pe care intenţionăm să o realizăm şi să o finalizăm până pe 20 Mai am adunat materiale de la activitaţile cercului de lectură, am vrut să promovăm imaginea scriitorului care a dat numele liceului: Ion Luca, pentru că, fiind un concurs naţional, noi considerăm că este bine ca profesori şi elevi din ţară să ştie despre dramaturgul Ion Luca şi cine a fost el, fiind mai puţin cunoscut pe plan naţional. Am încercat să selectăm materiale diferite de la recenzie, prezentări de carte, interviuri, articole pe tema lecturii şi a literaturii, până la reclame pentru că aceasta era şi una dintre condiţiile de participare la concurs: revista să conţină materiale cât mai diverse. Dintre materialele pe care le-am realizat menţionez activitatea atelierelor de lectură şi scriere; la un atelier de lectură elevii au trebuit să continue o povestire din "1001 de nopţi", iar cele mai bune compoziţii vor fi publicate în revistă. Tot la acest atelier elevii au venit cu câte o recomandare de carte şi au realizat pe o pagină prezentarea acesteia. Am făcut şi o recenzie la o carte scrisă de Stephen Hawking, aceasta fiind şi una din condiţiile participării la "Lecturiada 2013", deşi cărţile lui sunt destul de dificile.” Revista cercului nostru Lumina cuvintelor – Ion Luca este în lucru şi, prin publicarea ei ne dorim o promovare atât a activităţilor cercului de lectură, cât şi a dramaturgului Ion Luca, scriior care a dat şi numele liceului.

Realizat de : Obreaja Elena, prof. Haidel Gabriela, Gabriela Tironeac

Timp liber Aceeaşi meserie...viziuni diferite Radio Dorna 

O introducere ? De ce radio ?

« Am început să lucrez în domeniul radio încă din 2004, sincer să fiu într-un moment norocos şi la rugămintea unui amic. Mi-am dorit încă din perioada liceului asta, în primul rând pentru că era la modă, și mai mult pentru mine era o provocare și o noutate. Am fost și sunt genul de persoană care urăște monotonia, iar radio-ul mi-a oferit oportunitatea să fac ce îmi place. Lucrând la radio am început să cunosc oameni din diverse domenii de activitate, să mă implic în viața cotidiană și să formez o opinie publică obiectivă. » (A.Dranca) 

« Îmi doream de mult să mă angajez la radio și când am auzit spotul publicitar, m-am gândit să-mi încerc norocul. Interviul propriu-zis a avut loc într-o vineri iar lunea urmatoare am fost anunțat (și luat prin surprindere) că îmi voi începe emisiunea chiar în acea zi. Ei bine, intrarea mea în acest domeniu nu a fost cea mai bună parte, ci găsirea unui colectiv tânăr și pe aceeași lungime de undă (și la propriu, și la figurat) ca și mine.» (E. Rusu)

Ce îți place şi ce nu la radio ?

« Îmi place că sunt mereu conectat la informații. Prin emisiunile şi programele difuzate poți transmite ascultătorilor starea ta sufletească. De asemenea,îmi place faptul că prin intermediul unui post de radio poți transmite ascultătorilor informații utile, locale, poți face cunoscute talente , și poţi ajuta oameni. Nu-mi place că în momentul de față, ca administrator, nu am mai mult timp liber, trebuie să "stau cu gura" pe colegii mei și că datorită altor unități din același domeniu de activitate, care nu șiau respectat deontologia profesională, o mare parte din cetățeni nu au încredere totală într-un post de radio. » (A. Dranca)

« Pot spune că de când am început să lucrez la radio am reuşit să învăț multe lucruri, și să cunosc o mulțime de oameni ; dar și să alung monotonia cu cea mai bună muzică și știri inedite atât locale, cât și internaționale, așa cum spun și în cadrul Puls Fm-ului. » (E. Rusu)

Timp liber



Planuri de viitor ?

« Planuri de viitor ? Grea întrebare. Vreau să reușesc să demonstrez că implicarea unui post de radio în viața cotidiană poate aduce un plus dezvoltării sociale și culturale. Vreau să mențin radio-ul la aceleași standarde și fiind un post de radio local, să implic cât mai mult tineri cu inițiativă în acest domeniu. Și, bineînțeles, sper să creştem mari!» (A. Dranca)

Radio Orion 

Tudor, de ce ai ales radio?

« Mi se pare foarte tare să ai vorbitul singur în fişa postului. Acum, nu ştiu să-ţi spun exact de ce am ales radio.În principiu am început cu radio dintr-o întâmplare. Eram la o petrecere. M-am întâlnit cu o persoană anume, nu mai ştiu exact cine era... cred că Ionuţ Beudean; ori el ori, în cazul în care mă înşel mea culpa. M-am întâlnit cu Ionuţ Beudean şi mi-a spus că-i place de mine că-s dezinvolt; bine, pe vremea aia îţi dai seama că eram în clasa a VIII-a, eram încă tânăr, sufletul petrecerii şi mi-a spus să vin să dau o probă la radio. Acum nu ştiu exact de ce am ales radio; a fost o simplă întâmplare. » 

Cum a arătat începutul carierei tale?

« Proba a decurs foarte prost din punctul meu de vedere dar Doru Bighiu a văzut potenţial în mine şi a spus că, într-adevăr, am voce care poate fi lucrată şi dacă stau să mă gândesc, de fapt, am ascultat din nou, după câteva luni, proba şi, drept să spun, dacă stau să mă gândesc acum, cu forma de exprerienţă pe care am acumulat-o, într-adevăr promiteam. Numai că eram aşa ca un diamant care trebuia un pic şlefuit şi care încă se vrea şlefuit dar din păcate nu prea îmi iese. » 

Povesteşte-ne puţin despre evoluţia ta ca om de radio.

«Lucrurile s-au legat într-o conjunctură foarte favorabilă pentru mine: adică am început cu Blits Artist care era o emisiune de 5 minute şi care ,teoretic, nu ar fi trebuit să reziste foarte mult pentru că nu era ceva extraordinar de bun din punctul de vedere al entertaining-ului, dar văd că oamenii au apreciat foarte tare faptul că le ofeream informaţii despre artiştii lor preferaţi constant şi, de fiecare dată, veneam cu artişti care într-adevăr erau de interes.Apoi am continuat cu Santinela de Seară şi în momentul în care am început să fac emisiunea şi să ţin 2 ore de program singur mi-am dat seama că am ales radioul. »

Timp liber



Care sunt lucrurile care te atrag cel mai mult la job-ul tău?

«Nu ştiu, sunt foarte multe lucruri şi chiar, fără să fiu ipocrit încercând să evit un răspuns "metafizic şi filosofic", chiar sunt foarte multe lucruri reale care mă atrag. Nu ştiu, încep prin faptul că, atunci când faci, de exemplu, o emisiune matinală te gândeşti că omul poate deschide radio-ul sau poate se urcă în maşină spre serviciu şi tu poţi să-l atingi cu o piesă sau o informaţie, poţi să-i faci ziua mai bună, poţi să-i faci ziua mai rea; acum radio-ul nu este atât de manipulant cum este televizorul şi poate să ia individul şi să-l facă să creadă o chestie prin simpla rulare a informaţiei, în schimb, radio-ul, asta îmi place cel mai mult, are capacitatea de a livra stări de spirit. La televizor, în momentul în care te-ai pus în faţa televizorului, te uiţi şi eşti complet acaparat de el, nu poţi face nimic altceva. Trebuie să priveşti imaginea şi să asculţi sunetul. Ei, în momentul în care porneşti radio-ul, poţi şi să conduci maşina, poţi şi să faci curat în casă. Şi cred că asta are o influenţă mai plăcută asupra omului pentru că îi lasă libertatea de a face ce vrea şi, într-o oarecare măsură, poţi să vii cu o piesă, cu o informaţie, cu o ştire, cu o glumă care într-adevăr să-i adauge un plus la starea lui de spirit. Şi uite, asta mi-a mai plăcut la radio, pentru că interacţionez cu oameni şi o părere o are şi nea' Gheoghe de la stână şi un profesor universitar de la Universitatea Bucureşti. Întâlneşti foarte multe păreri care variază la nivel de exprimare şi la nivel de formă, dar baza rămâne aceeaşi. Deci, practic oamenii merg în acelaşi punct indiferent de statutul social». 

Există şi lucruri care ţi se par mai puţin plăcute?

«Da, atunci când eşti jignit în direct. La un moment dat treaba asta mi se pare chiar plăcută. La început, bine, nu eram jignit în direct; nu cred că de foarte multe ori am păţit-o; de vreo câteva ori; dar acelea au fost memorabile pentru că, nu ştiu cum de, dar de fiecare dată m-am scos foarte tare. Tot timpul am avut impresia că dacă voi păţi aşa ceva, o să fiu blanc şi o să fac o fază din aia foarte tipică realizatorilor proşti de radio care spun că " Vai, cum vă puteţi permite domnule aşa ceva". Îţi dai seama că nu poţi să îi spui unui om care te jigneşte să vii tu deontolog în momentul în care faci o emisiune de divertisment "Vai domnule, vă rog furmos că nu-i vertical ceea ce faceţi". Astea sunt mai puţin plăcute. »

Timp liber



Cum rămâne cu feedback-ul negativ?

«Feedback-ul negativ oricum, după cum spuneam, a început să-mi prindă bine la un moment dat. Chiar aveam momente în care vroiam să intre cineva să mă jignească în direct pentru ca eu să pot să mai adaug un plus de diversitate, ştii de picanteria emisiunii. De fapt, după un anumit timp nici jignirile nu mai sunt ceva neplăcut; devine foarte impulsionant pentru tine ca om de radio atunci când se adună haterii. » 

Să înţeleg că toată treaba asta devine constructivă la un moment dat?

«Devine constructiv, da, critica negativă devine contructivă şi chiar de fiecare dată am fost de părere că este mult mai constructivă decât cea poztitivă pentru că e clar: e mult mai sinceră decât cea pozitivă. Cea pozitivă poate să fie un pic ipocrită. » 

Spune-ne, radio-ul ţi-a motivat şi simţul critic?

«Mi-a motivat simţul critic, dar nu într-o manieră foarte critică, adică să fiu caustic cu tot ce văd; în momentul în care apare ceva să spun din start că nu, asta e o chestie şi să încerc să găsesc cusur la orice. Mi-a motivat mai mult chestia asta raţională şi de a privi lucrurile per ansamblu. Am observat, vorbind cu oameni radio foarte multe tipologii şi am observat felul în care oamenii reacţionează la diverse informaţii şi, într-adevăr, mi-am format o părere panoramică despre foarte multe lucruri dar nu mi-a dezvoltat simţul critic într-un mod critic şi acid. » 

Te ajută acest part-time job pentru cariera pe care o doreşti pe viitor?

«Da, e foarte bună întrebarea. Probabil că, dacă nu făceam radio nici în momentul de faţă nu ştiam la ce facultate dau dar, datorită faptului că m-am apucat de radio, încă din clasa a IX-a m-am decis, încă din momentul în care am început serios cu radio-ul, m-am decis că vreau să fac Jurnalism. Eu dacă stau să mă gândesc acum cred că am vreo 4 ani de experienţă de live plus Blits Artist care şi aia se pune tot ca un soi de emisiune de radio care, chiar dacă era înregistrată, încă vreun an şi ceva... Deci vreo 5 ani de experienţă în anul întâi de facultate eu zic că e ok. » 

Din câte ştiu, e destul de greu să răzbaţi azi în cariera de jurnalist.

«Nu-i neapărat greu să răzbaţi. Ştii care e ideea? Eu jurnalismul nu-l fac pentru a fi gazetar. Jurnalismul în România e, nu ştiu, nu e încă mort dar, 90% e deja dus pe apa sâmbetei şi e într-un continuu picaj şi şi-a făcut-o cu mâna lui şi eu, practic, nu vreau să scriu articole cu toate că mi-ar plăcea enorm să trăiesc acele vremuri pe când presa se vindea foarte bine, presa scrisă mă refer, tipărită. Eu fac jurnalismul mai mult ca să înţeleg ideea asta de bază de radio la modul serios. Niciodată nu am făcut radio la modul serios şi nu m-am luat în serios încercând să dezbat subiecte cum ar fi politica pe un ton cât se poate de sobru. Şi asta vreau să învăţ la jurnalism, să învăţ să abordez un subiect şi dintr-un punct mai profesionist, mai de om de radio care se ocupă cu aşa ceva nu doar în ideea de divertisment. »

Timp liber 

Înţeleg că nu înclini spre latura aceasta a tabloidelor, a ştirilor de scandal?

«Îţi dai seama.Tabloidele îmi provoacă o repulsie viscerală şi mi se pare că fac un rău cât se poate de mare societăţii şi, dacă ar da faliment mâine, cred că aş bea o bere pentru posteritate.» 

Cum te înţelegi cu ai tăi colegi de serviciu?

«Aceştia fiind Michel, Doru şi Adi Pamfil care acum nu mai e la radio. Mai face emisiuni la radio în momentul în care e nevoie şi în momentul în care poate şi el, bineînţeles. Cu Adi am început să fac Santinela de Seară. Foarte bine mă înţeleg cu el şi ne înţelegeam la fel de bine în trecut. Îmi aduc aminte emisiunea memorabilă pe care am făcut-o amândoi în urmă cu un an care a fost, cred, una dintre cele mai tari emisiuni pe care le-am făcut la Santinela de Seară alături de Adi Pamfil. Cu Michel la fel de bine mă înţeleg. Chiar îmi place foarte mult de el; îmi plăcea foarte mult de el că-şi lasă muzica prin calculator că el e şi DJ când nu face radio şi e chiar un om bun. Îşi lasă muzica prin calculator şi mai aveam şi eu de unde să fur piese. Şi cu Doru, da , foarte bine mă înţeleg. Deci, practic nu ai de ce să nu creezi un colectiv închegat într-un radio pentru că nu sunt responsabilităţi foarte multe care trebuie pasate de la unii la alţii şi care ar putea să ne implice într-un conflict. De obicei oamenii de radio ar trebui să fie ceva mai sociabili decât restul. Şi de asta sunt de părere că într-un colectiv de radio nu ar trebui să existe tensiuni, în ultima vreme se întâmplă la radiourile naţionale şi nu înţeleg de ce. Dar eu cu ai mei colegii de la radio ne înţelegem foarte, foarte bine şi am făcut emisiuni cu toţii şi mi se par nişte super oameni de radio. » 

Deci nu e cazul de concurenţă între voi?

«Nu e concurenţă între noi pentru că nici unul dintre noi nu cred că mai avem ceva de dovedit. Ca şi cum aş intra eu într-o emisiune cu Doru sau cu Michel şi am încerca fiecare să plusăm cu ceva, să ieşim în evidenţă şi să fim de fiecare dată cu un pas înaintea celorlalţi. Tot ce am avut de dovedit ne-am dovedit. În primul rând, după părerea mea, cel mai important este să te convingi pe tine în radio că poţi să faci o emisiune şi să o ţii cap coadă şi să iasă o emisiune bună. După ce te convingi pe tine ai şanse să îi convingi şi pe restul. Ce am avut de dovedit ne-am dovedit nouă şi eu zic că a fost suficient, cel puţin pentru mine momentan. »

Timp liber 

Are legătură şi vârsta cu ce fel de subiecte dezbaţi?

«N-are nici o legatură. La radio îmi place că ai o deschidere foarte mare apropo de subiectele pe care le abordezi. Mie niciodată nu mi-a impus nimeni ce să spun. Deci nimeni nu mi-a spus niciodată "Uite, ai aici ştirea asta, comenteaz-o! Ai aici subiectul ăsta, spune chestia asta!". De fiecare dată am avut libertate completă în privinţa subiectelor pe care le dezbat. Nu văd de ce ar avea legatură cu vârsta. Îţi dai seama că, uite, de exemplu, dacă e vorba de un subiect de politică externă cu implicaţii la modul fondul monetar internaiţonal şi porcării din astea de care tot auzi pe la televizor nu aş putea să-l abordez pentru că nu aş fi credibil. Adică, eu nu mă simt destul de bine în temă. Chiar dacă ştii câteva lucruri nu poţi să vorbeşti despre el la modul pertinent, şi eu nu mă simt ancorat în subiect şi n-aş putea să-l abordez pentru că ar ieşi un fiasco şi te faci de râs în direct. Deci, nu are legătură cu vârsta, are legătură mai degrabă cu bagajul pe care îl deţii de cunoştiinţe. Şi, cu siguranţă în tine de a aborda ceva. » 

Dacă ar trebui acum să iei tu un puşti de a IX-a şi să-l înveţi meseria pe care ai învăţat-o tu, cum ar fi? «Probabil că aş scoate un produs foarte tare. Sunt sigur. Sută în mie. Uite, chiar miar plăcea treaba asta. » 

Trebuie oricum să laşi în urmă un moştenitor, nu?

«Asta cu moştenitorii, toată lumea mă întreabă cine o să rămână la radio. Dar eu ştiu? Cine o să merite în principiu. Nu e obligatoriu, uite, s-au creat tiparele astea că misterul, din 4 în 4 ani ia Santinela. Adi Pamfil, care a ieşit mister a luat Santinela. După 4 ani, atunci când Adi era în clasa a XII-a cărţile erau favorabile sau cel puţin aşa era la nivel de concepţie populară ca mister-ul din balul organizat de Adi va lua Santinela de Seară. Acela s-a nimerit să fiu eu dar asta nu înseamnă că e o chestie bătută în cuie ca neapărat să fie mister următorul care ar lua Santinela. » 

Un ultim gând pentru revista "Altfel" a liceului?

«Pentru cei de clasa a XII-a, le urez, în primul rând putere de muncă. Mai ales acelora de la mate-info pentru că ştiu prieteni buni de-ai mei care, în momentul de faţă trag extraordinar de tare pentru Bacalaureat şi bineînţeles, şi celor de la Ştiinţe...tuturor celor de-a XII-a le urez mult succes la Bacalaureat. Cât despre restul elevilor, măi, le urez să se bucure de liceu. Nu neapărat de Liceul "Ion Luca" în sine ci de ideea asta de licean, ideea că încă eşti independent dar îi ai pe părinţi în spate. Încă ai aşa un oarecare confort care nu mai dureaza mult. Dar, în princiupiu, eu spun că şi în liceul nostru încep să se întâmple lucruri mişto! Am văzut foarte multe evenimente şi foarte multe proiecte care, într-adevăr merită să fie salutate şi le urez tuturor să se bucure de liceu pentru că merită! »

Timp liber Proiect Comenius: “Migrații. Integrare prin educație” Pe meleaguri străine… -mic jurnal de călătorie21 mai 2012, o noapte senină dar totuși friguroasă pentru un sfârșit de primăvară la Vatra Dornei. Nerabdătoare să părăsesc cât mai repede orașul, și să mă îndrept către noi orizonturi, către locuri pe care nu le văzusem niciodată, așteptam, alături de ceilalți elevi din liceu implicați în proiect, ora la care vom pleca în sfârșit. Ce emoții aveam ! Nici nu îl mai auzeam pe tatăl meu, care îmi dădea, îngrijorat, ultimele sfaturi cu privire la călătoria în care aveam să pornesc ; mintea mea deja zbura, regăsindu-se pe meleaguri străine. Budapesta Prima oprire pe care am făcut-o a fost în Ungaria, în capitala, care ne întâmpina încă somnoroasă, mângâiată de soarele dimineții și împodobită în florile lui Mai… ,,La prima impresie, Budapesta poate transmite, chiar și într-un timp foarte scurt, întreaga sa cultură prin arhitectura extraordinară ; departe de a putea fi ignorat, atmosfera plină de viață păstrată pe chipul fiecărui trecător te cuprinde, făcându-te să simți ospitalitatea unui loc plin de istorie. În momentul în care străbați străzile petrecute de poveștile timpului ajungi să le simți farmecul și căldura care îți rămân în suflet. „‟ (Cocîrță Mihaela, XI E)

Cracovia Iată-ne ajunși, după un drum lung și obositor, în Cracovia (sau Kraków, în poloneză), unul dintre cele mai de seamă centre culturale, academice și artistice ale țării și totodată unul dintre principalele centre economice ale ei, cu o istorie impresionantă și o arhitectură uluitoare, dominată de clădiri înalte și bogat decorate.

Timp liber Choszczno ,,Un oraș mic dar despre care aș putea să spun atât de multe, începând cu frumusețea locului și terminând cu ospitalitatea localnicilor. Datorită proiectului Comenius: »Migrații: integrare prin educație »am avut șansa să ajung în această zonă nordică a Poloniei ,unde am reușit să mă simt ca acasă, înconjurată de oameni veseli, entuziaști, în ochii cărora am simțit o căldură specifică. Experiența pe care am câștigat-o în zilele petrecute în acest orășel o resimt și astăzi, astfel încât mă simt mai încrezătoare în forțele proprii și știu că prin muncă și dăruire poți obține ceea ce îți dorești. Sunt mândră că fac parte din acest proiect!’’ (Matei Ștefania, XI A) ,,Am cunoscut multe persoane noi,am interacţionat cu diferite culturi necunoscute nouă până atunci şi am reuşit să ducem la bun sfârşit toate activităţile ce ne-au fost prezentate !’’ (Pardău Ciprian, X B) Berlin După o săptămână petrecută alături de polonezi, spanioli, italieni și francezi în Choszczno, ne-am făcut bagajele și am pornit repede dar puțin cam triști, spre casă. Am ajuns la Berlin dimineața, dar aerul jovial al capitalei nu reușea să ne alunge de pe chipuri melancolia provocată de faptul că ne despărțisem de locuri și prieteni dragi alături de care am căpătat amintiri extraordinare. ,,Din câte am reușit să văd, Berlinul nu s-a dovedit a fi așa cum l-am perceput eu din cărți și informațiile de pe internet. Parcurile prin care am trecut nu prea cunoșteau termenul de curățenie, iar nici trotuarele nu se aflau într-o situație mai bună. Cu toate astea, pot spune că Poarta Brandenburg și Reichstagul au meritat văzute. Un mare plus este că absolut toți nemții vorbesc limba engleză, factor ce face dispărută orice șansă de a te rătăci.‟‟ (Pardău Ciprian, X B)

Timp liber Praga Praga ne aștepta scăldată într-o ploaie măruntă dar totuși mândră și impunătoare precum reginele din poveștile vechi. Arhitectura sa extraordianară ce poartă cu noblețe chiar și în zilele noastre pagini de istorie, scrise cu măiestrie de-a lungul timpului între clădirile impozante, bogat decorate și pe străduțele întortocheate străjuite de grifonii sculptați ai centrului vechi. ,,Praga este cea mai frumoasă capitală pe care am vizitat-o în cadrul proiectului. Știam că întregul oraș este pavat, însa nu mă așteptam să arate atât de bine! Din categoria obiectivelor vizitate, centrul vechi cu al lui turn cu ceas și podul Charles mi-au rămas în minte. Cu siguranță,Praga este capitala în care mi-ar plăcea să ma rătăcesc.’’ (Pardău Ciprian, X B) Viena Viena reprezintă una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice din Europa. Capitală a Austriei, impresionează prin arhitectură și eleganţă. ,,În cadrul proiectului Comenius am avut ocazia să descoperim o mică parte din Viena. Scopul nostru a fost să vizităm Palatul Schönbrunn care a servit ca reşedinţă imperială de vară multor personalităţi marcante din istoria austriacă. Pe parcursul turului nostru ni s-au prezentat câteva dintre încăperile folosite de regalităţi şi ni s-a explicat la ce servea fiecare dintre acestea. La ieșire erai nevoit să treci printr-un magazin de suveniruri cu diverse obiecte care aveau inserate fie imaginea unor personalităţi regale fie imaginea palatului. Palatul a reprezentat și un cadru pentru manifestările artistice; Joseph Haydn şi Wolfgang Amadeus Mozart, doi dintre reprezentanţii iscusiți ai muzicii clasice au apărut pe scena faimosului teatru al palatului. Deși nu am reuşit să vedem mai mult din Viena totuși a fost o experiență plăcută de care ne vom aminti cu drag !’’ (Vieriu Adina, XI E)

Timp liber

În concluzie… ,,Mobilitatea în Polonia a fost una din cele mai frumoase experiențe din cele trăite până în prezent. Am avut ocazia de a privi și analiza costumele populare, dansurile tradiționale și de a asculta cu mare plăcere cântecele străbunilor lor, pe scurt o călătorie “in illo tempore”. Am rămas plăcut impresionată de toate locurile pe care le-am vizionat și astfel ,am sfătuit pe toți cei apropiați mie să se implice în proiecte asemănătoare deoarece nu au decât lucruri bune de câștigat !‟‟ (Costea Loredana, X A)

Realizat de: Ştambert Diana, a X-a

Timp liber TOLERANCE ET DIVERSITE RELIGIEUSES EN EUROPE MODERNE ~Întâlnirea reprezentanţilor şi organizatorilor din Réunion ~ Elevii Liceului “Ion Luca” merg pe deviza “Dacă te plictiseşi la Dorna te vei plictisi şi la New York”. Aceştia sunt implicaţi într-o multitudine de activităţi una din acestea fiind reprezentată de proiectul Comenius- “TOLERANCE ET DIVERSITE RELIGIEUSES EN EUROPE MODERNE” sau cum ne place nouă să îi zicem “Comenius 2”, fiind al doilea proiect de acest gen, după Comenius-“MIGRATION. INTEGRATION PAR L’EDUCATION!”, a fost început anul acesta şcolar, 2012-2013, în parteneriat cu un licee din ţarile:Bulgaria,Franta (Ile de la Réunion, Franţa),Italia. Acesta a fost finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului sectorial Învăţare pe tot parcursul vieţii. Prima întâlnire a reprezentanţilor şi organizatorilor a fost la Liceul ,,Sarda Garriga” din Saint – André (Ile de la Réunion, Franţa). Grupul de trei cadre didactice (Bereholschi DanaMihaela, Heidel Gabriela şi Bereholschi Paul) din cadrul Liceului Teoretic ,,Ion Luca” Vatra Dornei, s-a alăturat celorlalţi parteneri reunionezi, bulgari şi italieni, pentru a descoperi împreună diversitatea culturală şi religioasă a acestui DOM francez situat în Oceanul Indian, din estul Madagascarului, la nord de tropicul Capricornului. Tema reuniunii de proiect a fost "Uniţi în diversitatea religioasă a Insulei Réunion.” Profesorii s-au întâlnit cu elevii reunionezi din grupul ţintă şi au fost expuse şi distribuite scrisorile de prezentare ale elevilor din celelalte licee, implicaţi în proiect. Tinerii din Reunion au foarte încântaţi să descopere pasiuni comune şi şi-au manifestat dorinţa vie de a comunica cu elevi de vârstă apropiată din România, Italia şi Bulgaria. Vizitarea spaţiilor liceului gazdă, întâlnirile organizate cu elevii reunionezi şi profesorii acestora sau participarea la orele de curs ale elevilor, au permis, pe de o parte, cadrelor didactice participante la mobilitate, să descopere şi să compare sistemul de învăţământ francez cu cel român, să identifice şi să compare bogăţia diversităţii culturale a insulei cu cea a propriei ţări.

Timp liber Pe de altă parte, contactul direct cu elevii şi profesorii reunionezi, ce împărtăşesc valori şi credinţe diferite, le-a facilitat o mai bună înţelegere a noţiunilor de diversitate şi de toleranţă religioasă. Profesorii participanţi la vizita de documentare pe teren au avut şansa să calce pe magma întărită a vulcanului, ce s-a prelins până în Oceanul Indian, şi care a permis extinderea permanentă a insulei. Profesori şi elevi din liceele partenere vor fi invitaţii de colaboratorii lor români în perioada sărbătorilor de Paște din acest an. Echipa de la Liceul Teoretic ,,Ion Luca” Vatra Dornei speră din tot sufletul ca prin activităţile propuse pentru reuniunea de proiect din România, partenerii străini să înţeleagă şi să simtă sensul acestei sărbători pe care o vor descoperi şi trăi în sânul comunităţii dornene.

Realizat de :Costea Loredana Nicoleta, a X-a

Timp liber Ansamblul folcloric Plaiurile Dornelor

În decursul celor 35 de ani de

a fost invitat de către diaspora din unde

Italiei

susţinut

activitate,Ansamblul folcloric Plaiurile

nordul

Dornelor a fost invitat să participe la

spectacole cu ocazia sărbătorii zilei de

festivaluri folclorice şi manifestări

culturale din ţară. Printre cele mai

României.

Decembrie,

Ziua

Naţională

amintim: Cătălina

Acest ansamblu a legat multe

Iaşi,Peştişorul de Aur Tulcea, Căluşul

prietenii și i-a maturizat pe mulți dintre

Românesc Slatina, Aşa-i jocul pe la

noi. Pentru mine, totul a început acum

noi Arad, Ambasadorii Unirii Alba

9 ani. Nu știam că urmează să mă

Iulia, Pe fir de Baladă Targu Jiu, Crai

îndrăgostesc de dansurile populare,

Nou Braşov.

nici măcar că voi ajunge atât de

importante trofee

departe. A devenit repede o pasiune de a mea, ceva fără de care nu mă mai simțeam întreagă. Deși au trecut atâția ani, încă e la fel de palpitant să merg în fiecare săptămână la repetiții, să mă întâlnesc cu ceilalți colegi, de care mam atașat atât de mult. Împreună ducem tradiția mai departe, le arătăm tuturor că folclorul bucovinean nu a murit. Suntem mândri și facem totul cu A România

reprezentat

succes

pasiune

în Franţa , Germania,

Ucraina, Polonia, Turcia, Ungaria, sfârşitul

anului

devotament.

"Am fost întrebată de multe ori ce părere am în legătură cu activitatea pe care o desfășor la club sau cum m-a schimbat experiența căpătată. Mi-am făcut mulți prieteni, chiar și în afara orașului, iar relațiile dintre mine și ceilalți colegi din ansamblu sunt din ce în ce mai strânse. Am devenit o mare familie" (Pilug Laura)

Republica Moldova, Belgia. La

și

2012

Ansamblul folcloric Plaiurile Dornelor

Timp liber “Faptul că am avut prilejul de a fi membră a Ansamblului Folcloric „ Plaiurile Dornelor” m-a ajutat să conștientizez nevoia de socializare şi interrelaționare dintre oameni. Totodată,pot spune că în decursul celor 11 ani de activitate am avut ocazia să arăt oamenilor frumusețea precum și nevoia absolută de a păstra cu demnitate amprenta noastră de român în contrast cu celelalte culturi devenite deja palide în fața modernității ignorante. Sunt mândră că am avut posibilitatea de a mă afla pe scenă alături de unii dintre cei mai frumoși oameni pe care îi cunosc și cu care împreună am reușit să facem cunoscută minunata lume a folclorului românesc.” (Gheorghică Denisa)

"De mic copil mi-am dorit să dansez. De aceea mergeam cu fratele meu, Andrei, la Clubul Copiilor și Elevilor din Vatra Dornei , el fiind deja dansator de câțiva ani. La vârsta de 8 ani m-am înscris și eu. Ansamblul Plaiurile Dornelor este ca o a doua familie pentru mine. Aici am mulți prieteni, am participat la multe spectacole și concursuri atât în țară, cât și în străinătate. Sunt foarte mândru că fac parte din acest colectiv și port un deosebit respect domnului profesor Dorin Pardău și domnului Director Vasile Moroșan." (Mezdrea Cosmin)

"Dansurile populare , muzica,ansamblul în sine reprezintă o parte din mine. De la primele ore la ansamblu, când am învățat primul dans, prima suită de dansuri,până în momentul de față, pot spune că ceva s-a schimbat în viața mea. Pe lângă faptul că am învățat multe despre folclor,că am învățat să dansez, miam făcut mulți prieteni, atât în țară, cât și în străinătate și am vizitat locuri minunate. Ar mai fi multe de spus, dar îi las pe doritori să descopere.Oricum, dacă vor o a doua familie, aici e locul în care o pot găsi." (Mîndrilă Ștefan)

Timp liber

" Nu mă pot limita doar la 5-6 rânduri când vine vorba de activitatea mea în cadrul Ansamblului " Plaiurile Dornelor" , dar încerc să fiu cât mai scurtă. În clasa I a fost prima dată când

"Fac parte din acest ansamblu de

am călcat pragul sălii de dans de la Clubul

10 ani și de la început am fost

Copiilor. Fiind mică, pot spune că nu le prea aveam

profund impresionată. De-a lungul

cu dansurile populare şi credeam că nu voi putea

anilor, mi-am făcut mulți prieteni

ţine pasul cu tot ce se întâmplă. Acum sunt aproape

pe care nu i-aș putea uita,

11 ani de când activez la acest ansamblu şi aş vrea

profesorii au fost mereu aproape de

ca asta să nu se termine niciodată. Pur şi simplu am

noi, iar răbdarea și amuzamentul

început să iubesc tradiţia populară, muzica,

au fost la locul potrivit. Chiar dacă

dansurile şi tot ce ţine de aceasta. Este minunat câte

în curând se va termina, nu voi uita

lucruri poţi învăţa din ele. Totuşi, nu ştiu cu ce mi-

niciodată experiențele,nu voi uita

aş fi ocupat timpul dacă nu eram la dansuri. Cu

acest ansamblu, sau că am fost o

toate că tot ce fac eu pare uşor şi distractiv, într-

familie."

adevăr, e multă distracţie, dar în spatele acestor

(Chimiuc Ana-Maria)

momente se ascund foarte multe ore de muncă. Am zis că o să încerc să fiu cât mai scurtă, dar e imposibil. Revenind la dansuri, chiar mă bucur şi sunt mândră că am ajuns la o asemenea performanţă. Iubesc acest ansamblu, iubesc tot ce fac şi le mulţumesc profesorilor că m-au învăţat tot ce ştiu până acum." (Costache Andreea)

Realizat de: Ungureanu Oana, a X-a

Timp liber American dream Încă de la o vârsta fragedă auzim povești, mituri și opinii despre visul american. Vedem persoane ce visează de o viață să ajungă acolo și oameni care ,fără explicații , urăsc ideea . Unii dintre noi speră să afle pe propria piele dacă tot ce auzim cu toții e adevărat , dacă într-adevăr străzile nu au curbe, dacă mult așteptatul carnet de șofer vine odată cu aniversarea de 16 ani și dacă petrecerile de liceu sunt precum cele din filmele de la Hollywood.Când a venit vestea că îmi voi petrece o lună de zile în Michigan, un stat vecin cu Canada , simțeam că voi avea în sfârșit șansa de a hotărî singură dacă tot ce crede toată Terra despre America este adevărat. Aveam doar 16 ani și trăiam o bucățică din visul multor români și savuram timpul petrecut acolo la intensitate maximă. Experiența Statelor Unite mi-a rămas ȋn amintire ca una plăcută dar care trebuie repetată. La 16 ani nu poți să percepi lumea în modul ȋn care este ea defapt, din această cauză mi-am promis la aeroport , în timp ce decola avionul spre Frankfurt (unde aveam escală de 6 ore), că mă voi întoarce în țara ce promitea să îmi îndeplinească visele . Am plecat plângând , după verișoara pe care o lăsam acolo, care îmi era ca o soră, dar și după toată lumea nouă ce tocmai o descoperisem. America nu este o țara care oferă atât de multe peisaje și povești precum România , însă oferă ceea ce orice adolescent îsi dorește: posibilitatea de a descoperi lumea și de a-ți urma visele. Orașul în care am stat era unul mic, emoționant moment la care am fost martor liniștit numit Rockford,în apropierea a fost o banală intonare a imnului. Ȋn lacului Michigan, pe unde mi-am petrecut cadrul unui concert susținut de Orchestra mult timp. Singurele orașe pe care le-am Marinei Statelor Unite, prima partitură vizitat au fost New York City și abordată a fost cea a imnului național. Toți Washington D.C. ,unde am stat ȋn total 8 cei prezenți acolo și-au îndreptat privirea zile. Sunt două orașe ȋn totală contradicție. spre răsărit și și-au pus mâna dreptă la Pe de o parte Washington-ul este locul inimă. Era prima oară când vedeam gestul perfect pentru relaxare și liniște, pe când în realitate și îmi pare rău că s-a întâmplat New York-ul îmbină agitația cu tehnologia într-o altă tară și nu în România. si exatravaganța într-un mod epuizant pe care l-am iubit. Am vizitat Empire State Building, Statuia Libertății, Muzeul figurinelor de ceară Madame Tussaud și multe alte muzee. Nu ai să vezi ustensile folosite de ei ȋn anii 1000 însă ai să găsești dovezi ale evoluției tehnologice de care beneficiem și noi cu entuziasm. Am rămas profund impresionată de modul migălos în care aveau grijă de puțina istorie pe care o au, de mândria cu care își protejează fiecare colț de natură. Cred că cel mai

Timp liber

Să te plimbi pe jos prin New York nu este un lucru ușor, mai ales la 40˚ C, însă merită. Merită să te plimbi prin locurile ȋn care actorii tăi preferați au filmat plicule pe care leai putea urmări la infinit. Când te afli ȋn centrul unei mulțimi de oameni, ca cea din orașul ce nu doarme niciodată, care vorbesc diferite limbi, au diferite naționalități si sunt de diferite rase, începi să ințelegi cât de important este să ne acceptăm diferențele. Călătoria în Statele Unite a reprezentat pentru mine o lecție de viață sub forma unei experiențe de neuitat. Am invățat cât e de importantă centura de siguranță, că e vital să ne iubim și să ne protejăm țara, și cel mai important, am învățat că orice este posibil atâta timp cât crezi în puterea viselor tale. Realizat de: Lăcustă Andreea, a X-a A

Timp liber

Oglinzile Bucovinei prezentant al elevilor în an terminal si-a etalat talentul actoricesc. Momentul a fost completat de școala de dans “Jordan step in time” și ansamblurile folclorice “Dorna Dorului” și “Plaiurile Dornelor”, care au creat ambianța specifică în vederea menținerii vie a tradițiilor autohtone. În cadrul festivalului elevii au dat dovadă de interes și dăruire, motiv pentru care au fost relevate secretele încondeierii ouălor, dar și a rețetelor de prăjituri tradițional bucovinene. Pentru că Bucovina reușește să mențină valorile și talentele vremurilor vechi, spectatorii au avut ocazia să fie martorii expoziției de machete transmise din generație în generație, care surprindeau spațiul rural în toată splendoarea simblolisticii sale.Putem spune, cu certitudine, că evenimentul a fost un real succes bazându-ne pe feed-back-ul obținut din partea celor preznți. Ne manifestăm încrederea că vom repeta experiența și anul viitor.

Miercuri,3 aprilie, a fost o zi cu totul aparte pentru Liceul Teoretic “Ion Luca”,întrucât festivalul„Oglinzile Bucovinei” care i-a avut în postura de gazde pe Panțuru Ana-Maria și Amurăriței Tudor a reprezentat sursa care a readus în inimile spectatorilor spiritul tradițiilor din spațiului românesc. Într-o atmosferă familiară, doamna profesoară Apetrei Ana Maria, coordonatoarea evenimentului în colaborare cu elevii liceului “Ion Luca” și susținători ai activității au reușit să sensibilizeze auditoriul prin fondul muzical creat care a completat emoția participanților. De la clasele a noua și până la cele de a douăsprezecea, fiecare generație și-a demonstrate talentele, astfel încât dacă cei din clasele mai mici au interpretat cântece și doine, un re-

Realizat de: Cocîrță Mihaela, a XI-a

asdfasdffgfdgh Pauza artistică

Balul Bobocilor 2012-2013 Fie că eşti boboc, proaspăt intrat pe băncile liceului, fie senior,presat de monstrul supranumit “BAC”, Balul Bobocilor este un eveniment care marchează începutul fiecărui an şcolar. Şi în acest an clasele a XII-a s-au străduit să ofere celor de a IX-a o intrare în liceu cum se cuvine. Spectator al acestui minunat eveniment pot afirma faptul că fiecare moment a debordat de energie impresionând până în ultimele clipe publicul, care şi-a manifestat plăcerea prin ropote nesfârşite de aplauze. Cireaşa de pe tort a fost prezenţa lui Andrei Leone , câştigătorul concursului “Vocea Romaniei” care a reuşit prin cântecele sale să ridice cu uşurinţă sala în picioare. Evident fiind faptul că partea centrală a Balului Bobocilor au fost bobocii, aceştia au fost dornici să ne prezinte păreri şi impresii adunate în urma concursului. I-am rugat să răspundă la câteva întrebări: 1.CE ŢI-A TREZIT INTERESUL PENTRU A PARTICIPA LA PRESELECŢII? 2.CÂND A FOST CEL MAI GREU ? AI AVUT INTENŢIA DE A PĂRĂSI COMEPETIŢIA ? 3.CE AI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ ? 4.SFAT PENTRU URMĂTORII BOBOCI . IATĂ RĂSPUNSURILE LOR … Antonievici Beatrice( câştigătoarea titlului de “Miss”) “Sunt o fire optimistă şi deschisă spre nou.Consider că totul se întâmplă cu un scop şi fiecare şansă ce ţi se oferă te va învăţa o lecţie. Astfel curiozitatea către o experienţă nouă şi unică mi-a trezit interesul pentru a participa la preselecţii. Nu pot să spun că a fost greu, doar au existat mici momente de tensiune. Având în vedere că munca depusă, orele de repetiţii,presiunea şi stresul pot interveni în cadrul unei competiţii, însă mereu am ştiut că este un joc şi cel mai bun caştigă, pentru împacarea mea sufletească ,am dat tot ce e mai bun din mine şi am muncit cu toate forţele,nu m-am lăsat batută în faţa clipelor de tensiune.

asdfasdffgfdgh

Pauza artistică

Cea mai importantă lecţie dată de această experienţă a fost să am încredere în mine,în forţele proprii. Am învăţat că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat nimeni şi nimic nu iţi poate sta în cale ,mereu să ne urmăm visele, să trăim clipa şi să profităm de orice şansă ,cu aceste ingrediente adaugând puţină muncă şi un gram de noroc putem atinge culmile succesului. Sfat pentru viitorii boboci: să nu uite că anii de liceu sunt unici şi nu se mai întorc.Trebuie să profiţi de orice şansă ce ţi se acordă,să lupţi şi să încerci să fi cel mai bun. Poţi să reuşeşti, dar poţi să fii înfrânt însă după fiecare competiţie vei câştiga o experienţă şi cel mai important respectul de sine că ai luptat şi ai dat tot ce-i mai bun . Aş dori ca în încheiere să le mulţumesc organizatorilor care au devenit cel puţin pentru mine o a doua familie. Ne-au susţinut , îndrumat, au fost alături de noi atât în momentele de bucurie ,dar şi tensiune, asta fiind prietenia adevărată.”

Hîncu Vlad(locul 1): Balul precedent mi s-a părut foarte interesant, fapt ce m-a determinat să particip anul acesta. Deşi au existat şi momente mai grele, momente în care cu toţii ne doream perfecţiune, de unde munca şi stresul nu au fost lipsite, am reuşit să le trec cu succes, lucru ce m-a făcut mai încrezător în forţele proprii, dar şi mai dornic de a da un rezultat cât mai bun. Sfat pentru viitorii boboci: Pregătiţi-vă din timp ,nu lăsaţi totul pe ultima sută de metri şi renunţaţi la emoţiile devastatoare, păstraţi-le doar pe cele constructive. “ Crucianu Adriana(locul 1) Încă de la început mi se părea normal să particip la preselacţii, balul fiind dedicat bobocilor. Nu m-am gândit niciodată să părăsesc competiţia, pentru că îmi plăcea atmosfera repetiţiilor şi noile prietenii legate în urma acestei experienţe. Cel mai dificil moment a fost chiar în seara balului când am intrat prima dată în scenă deoarece aveam multe emoţii. Am învăţat că trebuie să fii calm şi înţelegător mai ales în momentele de tensiune, atmosfera de la repetiţii fiind încărcată deoarece fiecare dintre organizatori îşi doarea ca totul să iasă bine. Am mai învăţat că trebuie să dai tot ce e mai bun din tine pentru a reuşi. Sfat pentru viitorii boboci: Să aibă încredere în ei şi să participe la preselecţii fără nicio reţinere.

asdfasdffgfdgh Pauza artistică

Tudoriu Stelian (locul 2)

M-am lăsat purtat de val…şi acesta e rezultatul. Sunt bucuros că am avut ocazia să particip la bal, deşi am întâmpinat suişuri şi coborâşuri, am învăţat că atât momentele mai puţin plăcute cât şi cele extraordinare ar fi nimic fără prieteni. Recunosc că am muncit mult, dar rezultatul a fost cel care contează şi astfel am reuşit să demonstrez publicului că “esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Sfat pentru viitorii boboci: Indiferent de ce spun ceilalţi, cel mai mult contează părerea ta despre propria-ţi persoană. AL-Baloshe Faisal (locul 3) Prietenii au avut un rol decisiv în privinţa balului, căci ei au fost cei care m-au încurajat să particip la această competiţie. Ca orice concurs acesta nu a fost uşor, dar nici exagerat de greu. Au fost momente şi momente , dar am fost prea implicat pentru a mă gândi vreo secundă să renunţ. Balul bobocilor este o experienţă unică în viaţă şi astfel am învăţat: să nu ratez niciodată o oportunitate de genul acesta , să lucrez în echipă şi cel mai important lucru- să fiu mai sociabil. Sfat pentru viitorii boboci: Să nu se lase intimidaţi şi să intre în această competiţie.

Mateiciuc Delia(locul 3) Eu sunt o fire destul de timidă, deci am avut nevoie de multe încurajări din partea prietenilor dar şi a familiei. Balul Bobocilor mi-a oferit ocazia de a cunoaşte actuali prieteni, cu care am format strânse legături , am fost împreună la bine şi la greu. Ne-am încurajat reciproc, ne-am ajutat şi am dat tot ce am avut mai bun pentru ca în seara balului organizatorii să fie mândri de noi. Emoţiile au început să apară odată cu înlăturarea cortinei, mi-a fost frică să nu-mi uit paşii de dans, să mă impiedic şi să se ducă toată munca mea în mai puţin de o secundă, dar am învăţat că ceea ce e bine zidit nu poate fi zdrobit şi că norocul este foarte folositor în astfel de momente. Sfat pentru viitorii boboci: Balul este o oportunitate de a te pregăti pentru viaţa de liceu, şi reprezintă unul dintre cele mai frumoase momente pe care acesta ţi le poate oferi, deci îndrăzniţi măcar să participaţi la prima preselecţie.

Realizat de: Costea Loredana Nicoleta, a X-a

Pauza artistică Personalitate

Cap-picioare fă-mă albastră, Plimbă-mi mâna-ncet prin păr. Cap-picioare fă-mă albastră... Lacrimile fă-le zăr... Şi din udă, fă-mă foc, Fă-mă praf, să mă sufoc, Fă-mă sânge, să alunec, Fă-mă bec, să nu mă-ntunec.

Fă-mă acră, fă-mă pură, Fă-mă mică, fă-m-alună. Fă-mă alge, verzi, albastre, Fă-mă supă, fă-mă paste.

Fă-mă vierme, fă-te cioc, Moartea fă-mi-o ca un joc. Fă-mă zână... zână rea, Zdrenţe, vise şi ceva... Dă-mi să gust din al tău nume, Balele să-ţi fie spume, Fă-mă melc.

Fă-mă eu, a ta pe veci, Doar noi doi într-un ghiveci. Fă-mă totul pentru tine, Însetată de mărgele Şi de roz, şi de păduchi. Fă-ne casă în pădure Într-un fruct micuţ de mure.

Fă-mă fecioară... Să mă ai a mia oară. Fă-mă ceai, sau ciocolată, Fă-mă dulce, fă-mă mată. Sau săpun, fă-mă săpun.

Fă-mă eu, să te iubesc. Fă-ne noi, să ne iubim. Fă-mă tren, şi niciodată N-aş putea ca să te calc.

Realizat de: Ungureanu Oana, a X-a

Pauza artistică Serbările şcolare Anual liceul “Ion Luca” organizează măcar două serbări şcolare: cea de Crăciun, si cea de 1 Martie/ Dragobete. Spectacolele reprezintă o bună oportunitate pentru elevii liceului în a-şi prezenta aptitudinile iar pentru spectator, a observa evoluţia acestora. Cu alte cuvinte serbările şcolare pot fi considerate un “entertainment”, o fisurare a monotoniei în rândul elevilor.

Personal, în nume de participant la toate serbările odată cu intarea la liceu, pot spune că aceste mici spectacole îmi oferă posibilitatea de afirmare, de a cunoaşte noi persoane şi forma noi legături. Apariţia scenică durează uneori prea puţin pentru ami potoli setea de cântec, şi reprezintă doar rezultatul unei munci îndelungate şi finisate, dar rămâne totuşi unul din cele mai frumoase momente ale anului, la care iau parte cu drag. Punând întrebări şi altor elevi implicaţi în serbări, am reuşit să aflu şi părerile lor: “ Suntem noi, suntem începători, dar de asemenea suntem şi dornici de a învăţa şi de a câştiga experienţă. Trupa Reload New Generation" cum ne-a placut nouă să o numim în acest prim an, aduce un nou concept despre dans , artă dar şi despre prietenie, întrucât noi, membrii ,înainte de a fi colegi de trupă am fost prieteni foarte apropiaţi. Bineînţeles că exista anumite neînţelegeri sau piedici dar mereu încercăm să le învingem cu zâmbetul pe buze. Liceul "Ion Luca" este nu numai cel care ne oferă posibilitatea de a repeta, de a ne afirma dar este şi instituţia care ne-a oferit debutul pe scenă. Momentan, scopul nostru principal este de a câştiga cât mai multă experienţă pentru a ne autodepăşi şi bineînţeles pentru a nu-i dezamăgi pe predecesorii noştri , lucru ce se poate obţine prin ore întregi de muncă şi competiţii. “(Trupa RELOAD)

“Munca de prezentator al serbărilor şcolare este una foarte frumoasă pentru mine, deşi nu este atât de uşoară cum pare la prima vedere. Însă fiind genul de persoană muncitoare şi ambiţioasă, îmi place foarte mult să fac acest lucru.Tot timpul mi-a plăcut frumosul şi astfel fac tot posibilul să prezint o serbare care să fie placută publicului şi astfel mă implic cât pot de mult şi când vine vorba de decor. Când prezinţi o serbare trebuie să interacţionezi cu publicul şi să fii degajat, la început. La prima serbare am avut mici probleme cu emoţiile, dar după, am prins curaj, iar acum sunt foarte încântată când mi se oferă şansa de a prezenta o serbare!” (Luciana Ioja – a-IX-a)

Pauza artistică “În primul rând, e acea senzaţie că fac parte cu adevărat din întregul Liceului Teoretic <<Ion Luca>>. Să fiu pe scenă, în faţa colegilor mei, îmi provoacă emoţii care, de la o serbare la alta, se transformă în dezinvoltură şi mă fac să am mai multă încredere în mine, chiar şi după ce cobor de pe scenă. Pe de altă parte, timpul petrecut la repetiţii este o muncă foarte plăcută. Ajungem să ne cunoaştem mai bine colegii, dar şi profesorii prin lucru în echipă, fiindcă asta suntem noi de fapt: o mare echipă!. Pe scurt, serbările şcolare sunt printre cele mai importante evenimente susţinute de liceul nostru, iar eu sunt onorată să pot participa.“

“M-au ajutat apariţiile scenice , având în vedere că am dansat <<acasă >> , în Bucovina, enorm de mult ! Cu ocazia acestor serbări am reuşit să îmi înving frica de scenă şi de a dansa în public , ceea ce a fost un pas imens pentru mine în cariera mea de dansator.” (Flaviu Boreslavschi – a XII-a)

(Maria Bîrgăoanu – a XI-a)

Dar serbările nu sunt doar un mijloc de etalare a talentului. “Ion Luca” nu ocoleşte ocaziile de a face fapte caritabile şi astfel banii strânşi din vânzarea biletelor pentru spectacol au fost folosiţi în scopuri caritabile.

Realizat de : Costea Loredana Nicoleta, a X-a

Pauza artistică

Tehnica QUILLING Tehnica Quilling, sau tehnica rulării hârtiei, a apărut pentru prima dată în Egiptul Antic. Prin secolul al XVIII-lea, în Europa, tehnica quilling devine una dintre principalele preocupari ale doamnelor din înalta societate, devenind şi una dintre disciplinele artistice, studiate în şcolile vremii. Quillingul este o formă de artă care implică utilizarea şi rularea de benzi de hârtie şi apoi lipirea acestora împreună pentru realizarea unor modele decorative excepţionale. Benzile de hârtie sunt rulate cu ajutorul unui beţişor de răsucire, iar capetele fâşiilor sunt fixate cu lipici sau adeziv. Se pot realiza felicitări, invitaţii, tablouri, decoraţiuni, ornamente 3D, mărtişoare, flori, cutii de bijuterii, rame foto, accesorii, cadouri, etc. De curând aceasta este noua mea pasiune. Confecţionez accesorii quilling, pe care sunt mândră să le port. Acestea sunt extrem de colorate şi oferă un look unic. Enjoy! :D

Ungureanu Oana Corina Clasa a X-a

Frânturi de gânduri… Povestea mea Am şi eu o viaţă, de care sunt sau nu mulţumită, asta e ceva normal. Ca toţi ceilalţi, îmi caut fericirea visând, sperând la ceva mai frumos. Viaţa mea, dacă ar fi ca o poveste, ar fi un loc senin, în care aş face tot ceea ce aş vrea. Lumea mea s-a creat din nimic. După o perioadă de viaţă, când am realizat că nu e chiar totul roz, pot fi rănită, mi-am făcut povestea mea, în care eu eram personajul principal, şi nimeni altcineva nu-mi putea distruge buna dispoziţie. În acest Univers al meu, primul lucru la care inima mea de adolescentă s-a gândit a fost dragostea. E minunat cum, un lucru aşa normal şi aparent nesemnificativ, schimbă viaţa şi gândirea necoaptă a unei puştoaice de 16 ani. Prin urmare, povestea pe care mi-aş dori să o pot trăi în viaţa reală, e una de dragoste, dragoste perfectă, împlinită. Doar eu şi acel „el” care face ca totul să pară diferit, din asta e alcătuită povestea mea. De obicei, ea se „desfăşoară” atunci când sunt singură, când stau în pat şi mă pot gândi la orice. Numi place ca cineva să mă deranjeze, mai ales atunci când îmi plănuiesc viaţa de vis. Chiar dacă ştiu că nu e posibilă, nu pot fi oprită. Imaginaţia mea îmi cere ca, atunci când stresul, supărările zilnice mă stăpânesc, să mă refugiez în mintea mea, să iau o pauză, să mă calmez. E simplu, e atât de relaxant. Aşa îmi începe povestea. O zi ca oricare alta. Mă trezesc în apartamentul meu luxos, în care locuiesc împreună cu „el”. Nu suntem singuri, avem un porcuşor de Guineea, pe nume Terry. E alb, pe ochi are o pată neagră. Seamănă cu un Bull Terrier, e adorabil. Zilele în apartamentul nostru sunt senine. Eu lucrez la o firmă de design, iar el e om de afaceri. Avem bani cât să fim mulţumiţi. În viziunea mea, nu petrecem foarte mult timp la serviciu, deoarece avem nevoie şi de timp liber pentru plimbări, cumpărături, excursii. Eu sunt şi cântăreaţă, iar uneori mai am nişte concerte pe care trebuie să le susţin. În mare, cam asta e viaţa de poveste pe care mi-o doresc eu. Pentru mine, „povestea” nu e neapărat un loc fantastic în care se întâlnesc creaturi măreţe, cu forţe supranaturale, se luptă. Şi nici nu văd la tot pasul fiinţe magice cu puteri supranaturale. Nu. „Povestea” e ceea ce ne dorim noi cu adevărat, e visul nostru. Se numeşte „poveste” pentru că are un final fericit, de cele mai multe ori, şi pentru că poate aduce zâmbetul pe buzele cuiva. Se numeşte aşa întrucât personajele din poveşti suportă multe, dar nu uită niciodată să zâmbească. Prin urmare, propria mea imaginaţie mă ajută să zâmbesc, şi îmi dă putere să sper mai departe. Nu-mi doresc o viaţă de poveste, chiar dacă ar fi frumos, la un moment dat m-aş plictisi de perfecţiune şi ar interveni monotonia. Ar fi banal, pur şi simplu. De aceea mă mulţumesc să visez. Mă controlez şi nu sper niciodată să mi se îndeplinească visele, ca să nu risc să fiu rănită şi dezamăgită.

Frânturi de gânduri…

Îmi trăiesc „viaţa de poveste” şi în lumea reală, atunci când se poate, mai intens decât o trăiesc în imaginaţia mea. E frumos ca uneori viaţa să te surprindă, să-ţi ofere ceva la care nu te aşteptai, şi chiar şi ceva de care erai sigur că se poate întâmpla. Cam aşa funcţionez şi eu. Am renunţat sămi mai fac planuri, întrucât, de cele mai multe ori, mă dezamăgeam singură. Povestea din mintea mea există, dar nu mi-a pus stăpânire pe întreaga gândire, pentru că aşa am ales eu. Decât să mă dezamăgesc singură, mai bine las viaţa să mă surprindă atunci când crede că ar fi cazul să o facă. Consider că merit, îmi merit viaţa pe care o am, chiar dacă îi place să mă demoralizeze uneori, consider că am trăit mai multe momente frumoase decât cele care m-au dezamăgit. Iar cele din urmă mi-au arătat că trebuie să lupt pentru a-mi atinge scopul, care, în momentul acesta, e acea viaţă de poveste pe care îmi place să mi-o imaginez când mă bag în pat, înainte de culcare. E tot ce îmi doresc. Nu uit sa mă bucur de darurile mici pe care mi le oferă viaţa, ştiu să multumesc, ştiu să apreciez, ştiu să ofer şi eu înapoi. Consider că asta mă va ajuta să mă împlinesc într-o zi. Asta e ceea ce gândesc, ceea ce încă sper. Mă mulţumesc cu orice, atâta timp cât se poate transforma în ceva bun, care să-mi placă. Cât despre poveşti, sunt asemenea unor bucăţi de ciocolată. N-ai putea trăi fără ele, te hrăneşti cu ele, iar atunci când nu sunt începi să îţi doreşti.

Realizat de: Ungureanu Oana, a X-a

Frânturi de gânduri…

Dor de dor Mi se sparge atmosfera, Mă sufoc pe sub cerceaf, Peste tot, ceva portiţe Şi 100 de păcate, Gărgăriţe. Certuri grave, cu otravă. Diamante roz bombon. Fugi de mine ca de lavă Şi de fete cu breton. Biciclete pe trotuar, Poate că nu am habar Cât mai este până ieri. Dar adulmec dimineaţa Şi, deşi-i portocalie Parcă-ţi luminează faţa.

... Azi vreau să-mi spăl faţa Cu lacrimile mele, Chiar dacă la noapte Trupul tău mă va acoperi. Voi trata cu tăcere Greşeala tâmpită. Voi încerca să te pierd Şi mă voi răzgândi.

E la fel ca de demult. Nu e „eu”, e iarăşi „noi”, Şi prin geamurile vechi Se văd urme de sărut. Conturându-mi uşor corpul Ştiu care îţi e menirea, Să fiu eu, doar pentru tine, Te trădează iar privirea. Şi m-afund în întuneric, Pe tine te iau cu mine, Trupul tău cere ceva, Gura ta ştie să spună, Mă sufoc în catifea Şi în pielea ta nebună.

Realizat de: Ungureanu Oana, a X-a

Frânturi de gânduri… Eliberare Aleargă-mi prin păr Să vezi cum i-am dat foc. Opreşte-mi privirea, Zi-i timpului „stop”. Tăcută mi-e vocea, Căci ştiu doar să tac. Confuză mi-e soarta, Gândirea mi-e lac.

Amintiri şi speranţe Un şir de lacrimi îngheţate Te străbătea uşor, Temperatura prea scăzută Mă cuprindea, Simţeam că mor.

Momentu-i de aur, Te pierd sau te-aleg. Mi-e mult prea greu mie Prin gânduri s-alerg.

Puteam să fac sculptură, Puteam să le topesc. Puteam să tac, Să nu îmi pese, Dar totuşi, nu-i firesc.

Încă-ţi simt mâna, Încă te văd. Încă te-aud cum îmi spui să m-opresc; Dar plânsul mi-e prieten Şi vrea să se plimbe, Iar eu îl las liber Doar ca să m-odihnesc.

Cu toate-acestea, E mai bine. Mă simt eliberată Dintr-o celulă mult prea mică, Mult prea îngustă Şi mult prea-ntunecoasă, Unde minciuna E la ea acasă. Ce ai să faci, Doar tu vei şti. Nu cred că îmi mai pasă. Era ciudat să te iubesc, Aşa că... Uită...lasă...

Realizat de: Ungureanu Oana, a X-a

Frânturi de gânduri… Viaţa ca o poveste O zi frumoasă, soarele sclipitor răsare de nicăieri. Un băiat singur şi trist priveşte spre cerul care în ochii lui pare mai întunecat. Pentru el, viaţa nu era altceva decât un şir de zile monotone şi interminabile. Avea parte de toate lucrurile pe care şi le dorea, doar că nu era fericit. Deşi familia fusese distantă faţă de el datorită stilului pe care îl avea, în final părinţii au ajuns să îl înţeleagă şi să îl sprijine în tot ceea ce îşi dorea să facă. Totuşi băiatul era nemulţumit şi trist, dorindu-şi imposibilul de la viaţă. Într-o zi acesta mergea gânditor, şi, dorind să treacă strada a fost lovit de o maşină nefiind atent. Accidentul nu a fost foarte grav, însă, totuşi, băiatul a leşinat. După multe zile de aşteptare, acesta a deschis în final ochii. Un spaţiu gol şi infinit se întindea peste tot în jurul lui. Raze care păreau că izvorăsc dintr-un cristal îi mângâiau obrajii şi se răsfrângeau în ochii săi precum soarele se oglindeşte în apa unei mări limpezi. Visa ... Lângă el era un om cu părul cărunt dar care nu îl privea niciodată în ochi. A încercat să se apropie, dar când a vrut să îl atingă, mâna lui s-a lovit de un zid transparent. A rămas dezamăgit, şi, uitându-se din nou în jur, a aflat că acel infinit alb nu era altceva decât o cameră de spital şi, lângă ea, era camera bătrânului, prevăzută cu un geam pe care acesta îl privea necontenit. Inima bătrânului probabil a simţit că el este trist şi neîmplinit şi, aşezat pe un palid aşternut, a început să îi spună ce vede. Dincolo de acea micuţă deschidere spre realitate se vedea o pădure frumoasă a cărei culoare îţi lua ochii. Soarele alinta rămurelele lungi şi subţiri care se întindeau spre infinit. Deasupra acelui imens râu de soare ce susura lin, un ţărm albastru creştea, fiind dus în sus, parcă, de mii de fluturi sclipitori. Pacea şi liniştea pluteau în aer şi nu aveai cum să nu te molipseşti privindu-le cum se năpustesc asupra tuturor fiinţelor. Valuri şi valuri treceau, iar el asculta mereu acea voce slabă, dar blândă şi duioasă care îi povestea despre continua explozie a naturii. Cuvintele sale alese şi rostite cu mare băgare de seamă sunau ca nişte note muzicale care erau puse pe un portativ şi începeau să cânte. În dimensiunea magică în care se afla, timpul era nemăsurat; o oră în lumea lui era ca şi câţiva ani în această cameră. De când se afla acolo, vocea îi povestea deja despre o altă toamnă ... anotimpurile zburau ca şi cum ar fi purtate pe aripile unui porumbel. La un moment dat, cele patru regine ale anotimpurilor se întâlneau iar dacă vieţuitoarele doreau ca unul dintre ele să dureze mai mult timp se întâmpla. Această simetrie, ajungerea de la un anotimp tot la acesta, făcea ca acea lume să pară perfectă şi micile plăceri ale vieţii să fie cu adevărat preţuite ca şi cum ar fi ultimele. Băiatul chiar începea să creadă şi să simtă ceea ce urechile sale auzeau, acea voce deja venea dinlăuntrul lui şi nicidecum din spatele unui perete transparent.

Frânturi de gânduri… Pentru scurt timp a închis ochii iar când i-a deschis a rămas înlemnit; acel perete dispăruse şi bătrânul, de asemenea. A auzit o voce din spatele său care îi murmura ceva ce nu auzise foarte clar. Îi ceru să repete. Cuvintele pe care acum le auzea erau mai clare ca niciodată şi parcă şi-ar fi dorit sa nu le audă. A aflat că bătrânul era orb şi acum, din păcate, a murit. Nu a avut puterea să se întoarcă pentru a vedea cine a spus asta iar faţa şi ochii băiatului s-au umplut de lacrimi. Cel cu care petrecuse atât de mult timp nu mai era, plecase de pe această lume undeva, nu se ştie unde…poate într-un loc mai bun sau, poate, mai rău. Oare chiar plecase?! Dintr-odată o întrebare i-a răsărit în minte „ Dacă acel bătrân era orb, cum a putut să privească tot ce era în spatele acelei ferestre? ”. A mers imediat acolo şi s-a uitat pe geam. Nu vedea decât un zid uriaş de piatră care împiedica lumina soarelui să pătrundă în încăpere. Băiatul a suspinat amarnic şi de abia acum conştientiza cu tristeţe marele adevăr. Omul, deşi era orb, nu se osândea pe sine pentru acest lucru, ci îşi imagina lucruri frumoase pe care le-ar putea vedea. În clipa următoare uşa salonului s-a deschis larg şi au apărut parinţii baiatului care tocmai aflaseră că fiinţa lor cea mai dragă, copilul lor, îşi revenise. Cei trei au alergat unii spre altii şi s-au îmbrăţişat, totul petrecându-se într-o linişte mormântală. Tânărul se gândea acum că aceasta ar putea fi o adevarată lecţie de viaţă pentru cei ca el care au totul şi nu ştiu să se mulţumească cu ceea ce au. El a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a vedea şi nu preţuieşte acest lucru aşa cum ar trebui, ci continuă să ceară mereu lucruri imposibile fară să le vadă pe cele pe care le are. După această experienţă copilul îşi privea mama, cu care altădată se certa, ca pe o crăiasă a dulcii dimineţi. Din acea zi băiatul a avut o atitudine total schimbată, conştientizând, în sfârşit, că viaţa lui este o adevărată poveste.

Realizat de: Budîi Simona, a X-a

Frânturi de gânduri…

Imaginaţia: cheia fericirii

Poveste... poate singurul loc în care se petrece tot ce-i bun, tot ce-i magic, singurul loc în care preferăm să ne afundăm când nimic nu merge așa cum trebuie, când vrem să uităm pentru câteva momente de rutina vieții. Și totuși, mulți am vrea ca viața noastră să fie, de fapt, o poveste, lipsită de griji, de banalități. Poate există, printre noi, persoane care își au propria poveste, pe care o țin ascunsă. Și nu e neapărat o poveste care începe cu ”A fost odată...”, ci una care nu are început, nu are sfârșit. E ca un jurnal, în care toată acțiunea se petrece după placul nostru, personajele pot fi adevărate, pot fi inventate, faptele, de asemenea pot fi adevărate sau nu, iar detaliile la fel. Nu toți recunosc, dar probabil toți au în cap imaginea unei vieți perfecte, de poveste, pe care încearcă sau nu să o îndeplinească. Adolescenți, cel mai adesea ne ”confruntăm” cu poveștile de iubire. În viața reală, toți vor o ”iubire ca în povești”, o iubire care ia naștere din absolut nimic, dar care evoluează, devine principalul motiv de existență, iar în final, totul se termină cu bine. Fiind prea fermecați de puterea poveștilor, unii uită că realitatea este, de fapt, crudă, și își trăiesc povestea mai intens decât își trăiesc viața. Să nu uităm totuși, dragii mei, că lumea reala nu ne oferă zâne năzdrăvane, nici nu întâlnim cai înaripați pe străzile aglomerate. De asemenea, poate că și formulele de adresare pe care le folosim, ”prințesă”, ”căpcăun”, ne pun pe gânduri. Astfel, ținem să credem că în spațiul ce ne înconjoară există asemenea creaturi de o frumusețe remarcabilă, sau dimpotrivă, ce ne înspăimântă cu înfățișarea și comportamentul lor. Fiecare își creează propria poveste pe care o trăiește la ce intensitate vrea. Nimeni altcineva nu este responsabil de ce se întâmplă acolo, nu poate controla nimic și nici măcar nu are vreun interes să afle. E lumea intimă e fiecăruia, lumea în care fiecare poate să fie cineva, personaj principal al propriei povești. Ne afundăm în tăcere pentru a ne gândi soarta, pentru a pune la punct cele mai mici și mai nesemnificative detalii, doar pentru ca totul în povestea noastră să fie perfect, să fie ceea ce nu vom putea trăi altcumva. Și astfel, în acest mod suntem absolut oricine am vrea să fim, sau, de ce nu, orice. Putem avea orice chip din lume, putem să ne îmbrăcăm așa cum vrem, fără intervenții răutăcioase de la alții. Prietenii sunt mai de încredere decât au fost vreodată, putem trăi într-o casă mare, mobilată într-un fel anume, cu servitori, animale de companie, persoane.

Frânturi de gânduri…

Putem avea orice loc de muncă, nimeni nu se poate supăra pe noi, facem exact ceea ce dorim. Mai pe scurt, în propria poveste, suntem ca un Dumnezeu. Povestea ne reprezintă, fără să vrem ne arată adevărata față, sau ceea ce dorim să ni se întâmple. E modul nostru de a ramâne imuni la faptele rele ale celorlalţi, de a ignora vorbele rele, doar pentru că ştim că, în mintea noastră, povestea este cea mai frumoasă şi ne poate face să ne simţim împliniţi. Poate că această închipuire a unei vieţi perfecte este un lucru bun, sau un lucru rău, depinde de fiecare. În opinia mea, asta ajută. Şi eu sunt o adolescentă cu vise, mă confrunt cu realitatea, dar îmi scriu povestea aşa cum mi-aş dori să fie ea defapt. Normal, perfecţiunea nu există, dar nu-mi poate interzice nimeni să mă opresc din visare. Atunci când lumea reală nu te mai satisface, cel mai uşor îţi găseşti alinarea în câteva pagini din „povestea vieţii noastre”. Asta ne face fericiţi, imaginaţia ne face mai încrezători. Prin urmare, nu încetaţi niciodată să vă imaginaţi viaţa asemenea unei poveşti. Poate că nu se va îndeplini pe deplin, dar gândul unei vieţi frumoase ne va face, cu siguranţă, mult mai împliniţi.

Realizat de: Ungureanu Oana, a X-a

Frânturi de gânduri…

Scenariul existenţei mele Ajungem din nou şi din nou să vorbim despre viaţă. Practic, ea este crema de pe blat. Cu toţii ne legăm de ea, o învinovăţim şi ajungem chiar să nu o mai dorim. Aici se greşeşte foarte mult. Am şi eu o viaţă, am şi eu o poveste, sau mai degrabă un roman, am şi eu piedici, dar şi dimineţi însorite în această poveste…si a vieţii mele. Îmi iubesc această poveste, este ca o venă în care sângele nu se mai opreşte şi curge, şi curge la infinit. Aşa curg şi episoadele vieţii mele. Zi de zi, mintea şi inima mea îmi transformă propria viaţă într-o poveste. O poveste cu multe foi la bord, multe rânduri cu cerneală şi mai ales, cu multe secvenţe şi întâmplări pe care le am. Dacă nu ne place finalul sau conţinutul unui film, sau al unei cărţi, nici la propria viaţă nu ne pot satisface anumite lucruri de care avem parte. În povestea mea, ador dimineţile în care razele soarelui îmi sărută părul ciufulit, îmi deschid ochii înnebuniţi după o nouă zi din viaţă, iubesc momentele în care mă înalţ spre culmile gloriei, o glorie pe care eu ştiu să o apreciez şi pe care o introduc în prisma meritelor pe care le am de-a lungul zilelor ce se tot scurg şi se tot scurg…Copilaria, viaţa mea din copilărie este însăşi o poveste ! Ea merită să fie aşternută pe caietul de creaţii. Mi-e dor să retrăiesc scenele în care îmi iubeam până şi locul de joacă, pătrăţica aceea pe care o ocupam şi meditam asupra celor mai neînsemnate lucruri pe care le atingeam. Eram atât de curioasă să pun lucrurile în mişcare aşa cum îmi bătea imaginaţia în acel moment, să creez o lume pe care numai eu să o descui, să le arăt şi celor din jur cât de mult poate să creeze o minte, chiar şi cea de copil, de necunoscător al vieţii, de creator al unei poveşti în care îţi coboară lacrimile pe obraji atunci când memoria vizuală o stârneşte. Dacă înainte adoram şi ascultam poveştile citite de mama, acum iubim şi continuăm să creăm poveşti, dar cele ale propriei vieţi. Iubim să zâmbim, iar de la un zâmbet se naşte o poveste . Iubim să îmbrăţişăm, iar de la o îmbrăţişare se naşte altă poveste. Viaţa este în continuă mişcare, iar la fiecare pas avem acele picături de ploaie care se imprimă în a noastră prezenţă. Într-un mod subit, îndrăznesc să îmi compar şi eu propria poveste cu a acelora din jurul meu, însă, spre bucuria mea sufletească, constat faptul că, la urmă, tot mă simt mândră de mine, de viaţa mea, de reuşitele mele, de prietenii mei, de dimineţile mele, de râsetele mele, de felul în care iubesc şi de felul în care reuşesc să construiesc povestea vieţii mele şi cum reuşesc totuşi să-i deduc şi un final după presimţirile mele. Mă bucur că am ajuns în miezul acestei lumi. Cu rost sau fără rost, viaţa ne face să râdem, să plângem, ne dă puterea de a trece peste anumite întâmplări, sau nu ne-o dă…depinde de fiecare dintre noi, de fiecare genă a familiei noastre, dar ştiu că principalul este faptul că suntem în stare să avem o proprie poveste. Cei care nu au o poveste sunt ca noaptea fără lună. Dorințele se contopesc cu amintirile pe care ni le construim de-a lungul zilelor, lunilor și anilor. Dorințele mele sunt expuse în calendarul vieții mele, iar cu fiecare amintire ademenită, se umple paharul existenței mele. O existență dulce-amăruie, din punctul meu de vedere, adică și cu rele, și cu bune. Important este că reușesc să urc tot mai mult, până ajung în vârful de munte al

Frânturi de gânduri…

destinului meu. Viața este o nebunie, un vârtej care te depășește psihic, dar rămâi la nivelul normal de depășire a situațiilor, cu încredere. Fiecare bine și fiecare rău, are un sfârșit și un nou început. S-au făcut atâtea comparații cu viața, printre care: viața e un joc, viața e un vis, viața e o luptă...și niciunul nu se oprește la o singură variantă. Oare de ce? nu sunt ferm convinsă că este răspunsul corect, dar jumătate de procent ar putea fi. Viața este asemenea tuturor comparațiilor, este un joc, un vis, o luptă! De multe ori lumea-mi pare ireală, absentă și puțin ciudată. Oare de ce? Din cauza simplului fapt că mă desprind câteodată de ea și intru în mulțimea de gânduri și de întrebări? Probabil că asta e, probabil că există alt răspuns ce îl pot încadra aici, dar cum răspunsurile sunt mii și mii, rămân la ceea ce cred eu, la ceea ce crede sufletul și inima mea. Mă simt sigură de existența mea, de amintirile mele, de viața mea, de felul în care abordez situațiile întâlnite și de faptul că Universul mi-a păstrat un loc printre ceilalți. Mă liniștește muzica binelui, mă adoarme sunetul de corzi al speranțelor și mă absoarbe imaginea infinitului, imaginea viitorului. Îmi doresc o prezență palpabilă a destinului și chiar a vieții. Îmi doresc să o ating, să dansez cu ea, să râd cu ea…Câteodată unele lucruri sunt imposibile, dar nu în totalitate. Eu pot să dansez cu viața ținând-o de mâini în visele mele nocturne. Imaginația îmi joacă feste, dar îmi place. Viața mea este o poveste, dar povestea este firul vieții mele. Îmi iubesc viaţa, îmi iubesc povestea şi nu în ultimul rând, vreau să las amprenta pe această foaie, faptul că suntem predestinaţi pentru a avea o poveste. O poveste din lumea exterioară, o poveste din lumea interioară…Nu contează. Important e să ai căldura unei poveşti, iar eu o am. Am povestea vieţii mele şi sunt mândră de ceea ce am creat. Viaţa e ca o poveste şi nimic nu poate contrazice asta ! Şutea Diana, a XII-a

Frânturi de gânduri… Lacrima oceanului Afară e frig, şi seara începe să se lase peste oraş. Cerul e de un albastru limpede ca de cristal. O linişte apăsătoare înveleşte toată plaja. E noiembrie şi doar doi tineri îndrăgostiţi mai vezi pe ponton, strângându-se în braţe , şi declarându-şi iubirea cu sunetul dulce al mării pe fundal. Însă o tânără, tristă, stă singură pe o bancă. Priveşte lung marea şi suspină. Mâinile îi sunt întinse pe lângă trup . Palmele îi sunt lipite de scândurile băncii , de parcă ar aştepta ca cineva să i le ridice de acolo şi să i le sărute. Mintea îi e departe,la cel care obişnuia să facă asta.Îl caută în gândurile ei ,îl caută în amintirile ei. De plecat ,a plecat de mult de lângă ea şi golurile pe care le-a lăsat încă nu s-au umplut. Se ridică de pe bancă încet, şi priveşte lung către stele, chiar dacă nu le poate vedea. Îi e dor de el... Agale , se plimbă pe ponton singură. Zâmbeşte din când în când , amintindu-şi de toate momentele în care el o ţinea de mână şi o surprindea cu câte un sărut.Acum însă, doar marea o mai surprinde cu câte un val , ce îi ascunde lacrimile prin picăturile ei. Pontonul se termină, şi plaja începe, însă tânăra nu se opreşte. Fiecare pas al ei rămâne pe nisip.Fiecare lacrimă rămâne în inima ei .E tristă, şi suferă, însă nu o arată celor din jur. Cândva, pe acea plajă, erau amândoi, scăldându-şi trupurile în razele soarelui . Cândva , el era lângă ea . Cândva , a fost de mult… Se opreşte şi se aşează pe nisip ,ţinându-şi genunchii strânşi în braţe şi privind cum soarele se ascundea în mare. Multe apusuri le-au petrecut împreună, însă şi mai multe răsărituri i-au prins pe plajă ,unul în braţele celuilalt . Se ridică , şi încet, se îndreaptă către mare. Un pas timid urmat de altul şi deja apa îi ajunge la genunchi.Se opreşte ,căci o simte rece , însă închide ochii şi se scufundă în amintirile cu el, amintirile ce îi încălzesc inima şi trupul. Se opreşte când apa aproape îi ajunge la talie. Marea se linişteste brusc, ca şi cum ar încerca să o protejeze pe tânără .Pescăruşii şi ei stau tăcuţi şi o privesc curioşi de pe ponton.E linişte deplină şi tânăra se lasă frâu liber sentimentelor. Lacrimile sale curg din inima-i rănită şi se pierd în apa mării ,suspinele ei parcă acoperind sunetul mării….

Frânturi de gânduri…

Cândva apa era locul în care cei doi se jucau, se ascundeau, evadau...Acum e doar locul în care el va fi mereu … Cu lacrimi pe obraz, tânăra sărută apa mării, şi se întoarce pe uscat, în timp ce unii trecători dau semn că vor să sară dupa ea să o scoată din apă, temându-se de ce e mai rău. Tânăra iese singură, şi imediat e învelită într-un şal de mătase.Ea întoarce privirea înca odată, şi chipul lui zâmbitor se vede în soarele ce apune. Zâmbeşte şi ea, şi şopteşte un “Te iubesc”, moment în care soarele se pierde de tot în mare , şi odata cu el , ia şi o parte din inima ei. O ultimă lacrimă îi mângâie obrazul…O şterge cu mâna , însă odată cu lacrima şterge şi zâmbetul pe care tot el l-a pus pe buzelele ei. -Sunteţi bine domnişoară, aveţi nevoie de ceva? -Sunt bine, îi răspunde fata cu caldură.Sunt bine… Cuprinşi de vraja iubirii, cei doi se ridică şi incep să-şi călăuzească drumul spre un nou început.O noua etapă a vieţii naşte în viaţa fetei o nouă rază de lumină. Cei doi îşi continuă plimbarea pe plajă povestind despre vieţile lor La mal , peştişorul auriu veghează călătoria celor doi ,aşteptănd ca ei să-i zărească strălucirea de cristal. Licărirea peştişorului …oglinda sufletului, focul speranţei, izvorul vieţii , hrăneşte sentimentele înfiripate , susţinându-le visurile …ca o pasăre de lumină pe care poţi merge în largul oceanului de sus, ca să-ţi potoleşti dorul de dulce. Calea celor doi este poleită de lumina argintată a lunii ce veghează sufletele îndragostiţilor. Ca o ninsoare cu emoţie , cu bucuria soarelui şi misterul nopţii, cu încercarea de a crea cea mai fermecatoare poveste de dragoste , cu sentimente frumoase, de neuitat din experienţa de o viaţa pe pământ... aşa au trecut zilele cuplului.

Realizat de: Seliman Georgiana-Caterina a X-a

Frânturi de gânduri…

Spirala umanităţii Viaţa este un element principal al existenţei noastre. Noi suntem petalele acestui element existenţial, reprezentăm fiecare bucăţică din construcţia Universului. Viaţa are două părţi care sunt introduse pe o spirală. La fiecare curbă treci printr-un cerc care poate fi numit un cerc cu parte bună, sau un cerc cu parte rea. Pot fi mai multe cercuri bune sau rele, dar asta depinde de viaţa fiecăruia dintre noi. Incipitul vieţii se surprinde printr-o poveste. Fiecare avem o poveste a vieţii, cu lucruri bune, cu lucruri rele...Ne-a fost dată o anumită răstălmăcire de lucruri şi situaţii întâmplătoare pe care suntem destinaţi să le trăim, să le păstrăm sau să trecem peste ele. Aşa cum sunt relatate povestirile pe foile proaspete ale cărţii, aşa avem şi noi implantat AND-ul propriei poveşti în spiritul uman, pe paginile fiecărei secvenţe ale vieţii noastre. Versiunile sunt diferite şi de aceea îmi pun des întrebarea : " Cum pot exista atâtea istorii diferite pentru fiecare dintre noi ?”. Răspunsul îl găsesc cu fiecare pas ce-l fac, cu fiecare înaintare mai adâncă, spre lumea care mi-a fost dată să o văd. O poveste tristă, dar cu final fericit, o poveste fericită, dar cu final dramatic...Nu se ştie care parte o avem. Trebuie luptat până la sfârşit, trebuie scotocit fiecare detaliu pe care îl prindem atât în prezent, cât şi în viitor. Suntem supuşi la încercări grele, sufocante din punct de vedere psihic, sau la încercări uşoare pe care numai cu o privire le putem depăşi. Se spune că la povestea noastră avem şi noi o constribuţie. Suntem construiţi atât fizic, cât şi mental pentru a depăşi şi a sparge bolovanii care se aşază-n calea noastră, dar şi pentru a avea puterea de a alege un lucru sau altul. Datorită alegerilor proprii se aşterne câte un rând de litere în cartea vieţii noastre. Şi, ca în orice poveste, viaţa ascunde şi sentimentul cel mai de preţ de care poate dispune un om: iubirea . Fără ea suntem ca dimineaţa fără răsărit. Pot să spun că o poveste de iubire oferă culoare oricărei pagini, oricărei povestiri şi oricărei vieţi. Sunt de părere că iubirea este cea mai puternică muză de inspiraţie în construcţia unei poveşti de viaţă. Povestea poate fi luată din absolut orice întâmplare şi gest. Mi-am imaginat mereu că viaţa e ca o stradă lungă şi la fiecare colţ se află câte o floare, dar oricât de frumoasă este, trebuie gândit bine dacă o putem lua. Nu se ştie niciodată ce se află în spatele ei. Drumul îl avem, însă noi decidem dacă înaintăm sau ne întoarcem. Inconştient, noi ne luptăm între noi cu dimensiunea şi intensitatea propriei poveşti de viaţă, suntem pe linii diferite şi mereu vrem mai mult, tot mai mult. De multe ori, nu suntem mulţumiţi de noi înşine, ne vrem în locul celuilalt, în povestea celuilalt. Dar de ce? Cuvântul “apreciere” a fost tocmai creat pentru ca noi să învăţam să îl folosim, dar ignoranţa e mult prea mare, sau foamea de a avea mai mult e mult prea puternică ca să punem frână în faţa acelui cuvânt. Se pot şterge rândurile scrise de pe o foaie, dar şi noi putem face asta cu rândurile din cartea vieţii noastre, însă diferenţa este că acele greşeli rămân în trecut şi depinde de noi dacă le uităm pentru totdeauna, sau dacă, încă, le deschidem o fereastră razelor de amintiri. Chiar dacă viitorul şi prezentul sunt principale, are şi trecutul o importanţă. Datorită trecutului , în viitor poţi să îţi judeci mai bine mişcările şi modul de a gândi pe care îl adoptai atunci, în acea vreme. Iată cum deduc faptul că viaţa poate avea şi două tipuri de poveşti, povestea din trecut, cum a început totul, care a fost pregătirea pentru

Frânturi de gânduri…

anii de după adolescenţă, şi povestirea în care, deja îţi exprimi viaţa pe care ţi-ai format-o dea lungul anilor, o povestire în care descri tot ceea ce ai semănat în anii precedenţi ca să ajungi în locul prezent. Odată cu nașterea noastră, deținem cheia unei noi porți de la casa Universului de unde luăm chitara destinului. Cu fiecare sunet ne apropiem tot mai mult de scara adolescenței, iar apoi, de scara deciziilor proprii. Suntem făcuți să înaintăm, fie că vrem, fie că nu vrem. Lacrimile de pe obrajii noștri sunt ca ploaia, când vin, când pleacă. Trebuie să conștientizăm faptul că, întotdeauna luptătorii sunt predispuși mult mai mult la încercările grele ale vieții, decât cei slabi, a căror putere se scurge mult mai ușor printre degetele lor. Puterea de a lupta o ai încă din momentul în care privești pentru prima oară spre ușa vieții tale, dar este de datoria noastră să o dezvoltăm, să știm să o manevrăm atunci când simțim că ne prăbușim în ghearele necazurilor. Avem dreptul să ne schițăm povestea vieții noastre, dar conținutul se așterne cu ajutorul a ceea ce ne-a fost dat să avem încă dinainte să ne cunoaștem pe noi înșine. Drumuri peste drumuri, cărări peste cărări…viaţa tot un element unic rămâne. Fiecare poveste are și un personaj negativ, care își consumă existența pentru a distruge fericirea celorlalți. Și noi avem parte de asta. Întotdeauna există ceva care să ne umbrească zâmbetul, însă noi avem tendința de a acorda sfânta atenție și uneori o facem, dar alteori, călcăm peste acea urmă de nefericire și ne continuăm drumul în limita posibilităților umane. Am învăţat că fiecare poveste este cea mai bună în felul ei. Suntem originali în felul şi în sinea noastră. E mai bine să nu putem compara poveştile noastre cu ale celorlalţi, pentru că faptul că ai dus mai mult pământ în spate de-a lungul anilor faţă de celălalt, ar putea să îţi facă caracterul mult mai puternic, şi în acelaşi timp, un om mândru. Am fost construiţi ca să ne iubim, indiferent de condiţiile create în jurul nostru. Mai importantă este iubirea pentru sufletul tău din care iese o altă poveste, un alt scenariu şi alte personaje !

Realizat de: Şutea Diana, a XII-a

Frânturi de gânduri… Ţara fagilor Nica Cosmin, a XII-a

Ţara fagilor, un teritoriu definit Are împărţit, idei ce coincid. Coordonat muncitoresc, Cu oameni ce plătesc, trecut ce-i definesc.

Zile frumoase, fără suflare, Într-o zonă parţială, Este Bucovina, reală – Ducat, ereditară.

Folcloru', oxigen pentru un popor astmatic, Un popor albastru-roşu, unul atic. Asta reprezintă, copacul ideal Capul de bour, simbol naţional.

Trecutul şi prezentul, Nordic abundent, Veşnic dependent, înverziţi copacii lent. Veşnic dependent, Popor adiacent.

Nostalgii… Nostalgii cu hohote de râs Liceul…locul în care începi cea mai frumoasă perioadă a vieții ,adolescența.Liceul este cel care te maturizează și te face să privești lumea cu alți ochi.Cu alte cuvinte,liceul este locul unde vei găsi prima iubire sau unde îți vei da seama că lumea este puțin mai diferită decât credeai. Liceul, perioada când te alimentezi cu iluzii,speranțe,când ești vesel,zglobiu,când o mică problemă devine tragedie,iar în final totul se transformă într-o nostalgie. Cu pași repezi sfârșitul anului școlar se apropie ,iar elevii claselor a XII-a au fost de acord să ne răspundă la câteva întrebari legate de cei patru ani de liceu. Considerăm că fiecare are câte o părere proprie despre ceea ce au însemnat acești ani,dar credem că împreună au trăit emoții,lacrimi,râsete,momente frumoase ,cât și mai puțin frumoase..într-un cuvânt AMINTIRI . 1.Ce au însemnat pentru tine cei patru ani de liceu? E incredibil cât de repede trece timpul şi cum, dintr-o singură clipire, acesta schimbă “în oameni mari, nişte copii”. Am crezut că va dura o eternitate, însă după 4 ani am realizat că avea să se termine etapa cea mai frumoasă din viaţa mea. Cu toate acestea, nu am decât cuvinte de laudă la adresa acestor 4 ani. Liceul este locul unde începe aventura numită ADOLESCENŢA. (Elena Ciocan) Cei patru ani de liceu au fost importanți în dezvoltarea mea pe multe planuri.În principiu, au apărut mai multe oportunități de care am știut să profit, unele școlare iar altele extrașcolare. Cred că ideea și starea de licean sunt cele care îți creează acea semi-euforie, nu neapărat cei patru ani de liceu în sine. (Amurăriței Tudor) 2.Ca şi iniţiat în liceu ,ai participat la balul bobocilor? A fost o experienţă plăcută? Ai mai repeta-o? Am participat la Balul Bobocilor, nu în ideea unei compeţii, ci pentru a îmi încerca limitele. Cum mă prezint în faţa publicului sub bază de stres, cum îmi pot controla emoţiile, să-mi exploatez latura artistică, etc. În concluzie a fost o experienţă foarte interesantă , deci da,mi-a plăcut, însa nu aş mai repeta experienţa, pentru că aceasta a avut famecul ei atunci la vârsta și în contextul respectiv. (Ştefan Hoblea)

Nostalgii… Da, a fost o experiență foarte tare pentru începutul liceului. Poți intra debusolat. Finaliștii balului mai ales, își formează o părere panoramică despre multe aspecte ce țin de liceu. Și da, aproape că-mi venea să rămân repetent într-a noua ca să mai particip. (Amurăriței Tudor) 3. Îţi pare rău de alegerea făcută în legătură cu profilul ales? Sunt la profilul Matematicăinformatică intensiv și nu îmi pare rău că lam ales, dar cu siguranță că și celelalte opțiuni au avantajele lor. Consider că acesta se potrivește celor care vor să își folosească mai mult logica și că ajută persoanele să își dezvolte capacitățile de pragmatism și adaptare la lucruri noi. (Ştefan Cobeli) Nu pot spune asta. Pe parcursul liceului, mi-am schimbat opțiunea în legătură cu domeniul pe care îl voi aborda în viitor, însă faptul că am urmat filologia mi-a adus satisfacțiile și oportunitățile de care aveam nevoie, la momentul potrivit. (Atofanei Bianca) Acum, în clasa a XII-a, sunt la filo. Până acum, am fost la Matematică-Informatică,a doua clasă. Pentru mine a fost cea mai convenabilă variantă. N-am strălucit la mate, dar profilul real îți formează gândirea analogică și algoritmică, ce te ajută în viață să faci lucrurile în ordinea lor logică. Eh, s-ar putea să ai probleme în a o aplica, la facultate de exemplu, dacă nu iei bac-ul la matematică. Și te transferi. (Amurăriței Tudor) 4.Fiind obşinuit/ă cu notele mari din gimnaziu,care a fost reacţia ta la prima notă rea luată? Aş putea spune că a fost semnalul de trezire la realitate. Atunci am realizat că există şi note mai mici de 8, că nu te mai iartă profesorul pentru că nu te-ai pregătit şi că trebuie să înveţi mai mult dacă vrei să păstrezi notele bune din gimnaziu. (Elena Ciocan) Reacția mea a fost una care m-a uimit și pe mine: am râs. E plictisitor să ai numai note mari, nu?! (Andreea Macaleţ)

Nostalgii… 5.V-aţi acomodat uşor cu noul colectiv? Nu, din contră. A fost greu la început dar, în timp, ne-am cunoscut mai bine și am dovedit pe parcursul celor 4 ani că, atunci când vrem și nu suntem constrânși să facem un anumit lucru, putem acționa ca un întreg. (Andreea Macaleţ) La real da. A fost tare de tot. La filo, suntem gașca din colțul clasei. Nu ne-a pus nimeni acolo, așa am nimerit. E un soi de colectiv în colectiv. (Amurăriței Tudor) 6.Colectivul clasei voastre a fost unit? Consideri că acest lucru a fost un atuu pentru clasa voastră? Nu se poate spune că am fost cea mai unită clasă care a existat vreodată, dar în momentele cele mai importante am știut cu toții să fim alături unul de celălalt. Spre exemplu am luat parte împreună la multe excursii, am dat petreceri, am mers cu colinda , am fost la oameni nevoiași și de asemenea în multe alte locuri. Aceste lucruri ne-au apropiat unii de ceilalți și au legat prietenii care nu s-au oprit doar la faptul de a sta împreună în sala de clasă, ci de a ne fi alături în momentele dificile și în viața de zi cu zi. Așadar, colectivul clasei este unul dintre cele mai importante lucruri din liceu. (Cobeli Ştefan) După mine , nu cred că există clasă unită . Nu poți să integrezi un om într-un grup care se aseamană cu tine doar pentru singurul fapt că sunteți din aceeași țară,oraș,școală,clasă...Oamenii au diferite principii . Și legat de clasa mea , nu . (Borevslavschi Flaviu) 7.Ai fi avut alte aşteptări de la viaţa de licean? Nu pot răspunde complet. Singurul obiectiv care e încă în desfașurare e să-l termin. Intenționez să-mi reușească. Singura părere pe care o aveam în generală despre liceu era cea pe care mi-am facut-o la meciurile de la final de an școlar dintre elevi și profesori, ce se țineau pe stadion. Săream gardul din curtea școlii și mergeam în tribune. Puteam intra și pe

Nostalgii… poartă, dar era mai intensant sărind gardul. Te simțeai mai rebel. Și da, erau foarte tari meciurile atunci. Acum parcă nu mai sunt la fel. L-am comentat chiar pe cel de anul trecut, și nu m-am simțit ca în anii precedenți. Organizarea lui pe stadion, asta cred că e factorul decisiv. Încape mai multă lume și e mai animat. (Amurăriței Tudor) 8.Cea mai jenantă ipostază în care ai fost pus/ă... Deși au fost foarte multe momente în care m-am făcut de râs, momente care fac parte din viața mea și fără de care nu aș fi putut răspunde la această întrebare cu zâmbetul pe buze, pot să mă gândesc la Serbarea de Crăciun din clasa a X-a, pe care nu o voi uita niciodată. (Andreea Macaleţ) Când am fost acuzat împreună cu un coleg de o doamnă profesoară (care nu mai e in liceu) că i-am furat plăcinta. (Simionescu Octavian) 9.Care au fost cele mai amuzante trăsnăi pe care le-ai facut ca şi licean? Asta e un soi de “dă-ne idei”. Nu, că apoi se speculează că instig. Dar au fost câteva notabile. (Amurăriței Tudor ) 10.Cel mai emoţionant moment.. Cel mai emoţionant este poate prea mult spus, dar cu siguranţă cel mai frumos moment a fost plecarea alături de alţi trei colegi ai mei în Insulele Canare în cadrul Proiectului Multilateral Comenius coordonat de Doamna Profesoară Corina Atofanei. (Roxana Gica) 11.Regreţi ceva din cei patru ani de liceu? Ţi se pare că au trecut prea repede? Am experimentat prea multe în aceşti ani încât să regret ceva, dar totuşi au trecut prea repede. După atâtă timp te obişnuieşti cu glumele colegilor, cu prezenţa lor şi când realizezi că se termină deja le duci dorul. Nu va mai fi nici un coleg care să te înveselească după ce ai luat o nota rea, nu va mai fi nimeni să facă glume în ore, nimeni care să râdă când te aude că ceri din nou bani pentru fondul clasei şi nici profesori care să te certe atunci când trebuie sau să râdă cu şi de noi. Îmi vor lipsi toate acestea... (Elena Ciocan)

Nostalgii…

12. Care sunt planurile pentru viitorul apropiat?Veţi opta pentru o facultate bazată pe profilul pe care îl veţi termina? Încă nu sunt decis la ce facultate voi merge, dar cel mai probabil voi opta pentru una de profil real, așadar este posibil ca ceea ce am învățat în liceu să-mi folosească pentru tot restul vieții. (Cobeli Ştefan)

13.După terminarea liceului ai să mai păstrezi legătura cu profesorii /colegii? Da. Chiar dacă liceul se sfârşeşte nu pot uita de toate persoanele cu care am petrecut aceşti ani şi de aceea intenţionez să păstrez legătura, în special cu colegii şi doamna dirigintă care ne-a ajutat mereu. (Elena Ciocan) Cu profesorii da , absolut . Câțiva profesori au fost ca niște părinți pentru mine . Cum să nu . Cât despre colegi ... posibil. (Borevslavschi Flaviu) 14 Se apropie bacalaureatul. Aveţi emoţii? Sau speraţi că îl veţi trece cu brio? Intenţionez să îl trec și normal că sper să îl trec cu bine. Nu cred că un elev de clasa a XII-a se trezește și zice “Hei, eu nu sper să iau bacul”. De fapt, l-am vazut la un buletin de știri pe unu’ care era la bustul gol cu ochelari de soare și dădea interviu spunând că și-a facut părul, s-a făcut sexy și a venit să vadă rezultatele. Dar s-a trezit degeaba, știa că pică. A mai spus ceva în genul că în țara asta nu se fac bani, degeaba dă bac-ul. Sau povești cu elevi care dormeau pe bancă, pe sistemul “m-a obligat mama să vin”. Mă rog, nu-i cazul meu. (Amurăriței Tudor)

Da, este firesc să simţi o teamă când eşti atât de aproape de examenul maturităţii tale, iar aceasta se amplifică cu trecerea timpului. (Roxana Gica)

Nostalgii… 15.Câteva sfaturi utile pentru viitorii boboci?! Un sfat foarte important pentru boboci e că pe lângă toată distracţia pe care o cuprind anii de liceu , ei ar trebui să realizeze din timp ce vor să facă cu viaţa lor. Pentru a-și da seama, îi sfătuiesc să exploreze cât mai multe domenii în aceşti ani de liceu, ca pe când îi vor termina să fie conştienţi de ce facultate se îmbină foarte bine cu ceea ce sunt şi ceea ce ei pot. (Ştefan Hoblea) Sfaturi protocolare și diplomate: învățați și fiți cuminți. Sfaturi sincere: Împrieteniți-vă cu medicul de familie. Citiți; nu doar ce vi se predă la școală. Participați la bal. Îmbogățiți-vă cultura generală; chiar și la școală mai găsiți informații interesante. Uitați-vă la “Fight Club” trecând de prejudecata că e un film despre violență. Văd că încep activități interesante în liceu. Era și timpul. Implicați-vă în ele. Priviți liceul ca pe o instituție care are obligația de a vă stârni evoluția. Profitați de ea. Cereți de la profesori. Întrebați-i. Organizați. Nu vă apucați de fumat dacă sunteți nefumatori. Nu se face prezența la notariat și în parcul primăriei. Și cel mai important: bucurați-vă. Cea mai mare realizarea a mea din liceu e că, dacă m-aș uita în urmă, n-aș schimba absolut nimic. Respectați profesorii , implicați-vă în tot ce înseamnă activitate extrașcolară, că o să vă prindă bine . Aruncați-vă televizorul pe geam , chestia aia vă strică , mai bine vă descarcați niște documentare . HAVE FUN! (Amurăriței Tudor)

Să nu le fie frică să îşi spună părerea atâta timp cât o fac într-un mod civilizat şi totuşi să nu ia în glumă orele şi nici să nu piardă timpul indiferent de motiv, deoarece mai încolo ajungi să realizezi că puteai să faci mult mai mult decât ai reuşit dacă îţi valorificai timpul. (Simionescu Octavian)

Realizat de: Petcu Teona, Seliman Caterina, Șutac Cosmina, a X-a

Nostalgii… Două gânduri tăcute

„Sunt sigur c-ai plecat ş-ai început să plângi Şi te-ai ascuns de mine, Aşa o faci mereu... Sunt sigur c-ai plecat ş-ai început să zbieri În tine...

Şi nimeni nu te-a auzit,

de Cerceja Bogdan

Nici gândul meu, Şi-mi pare rău că te-am minţit

E noapte şi patul e gol, În locul tău ţin doar o pernă. Ş-o mângâi, o strâng, o sărut, Dar mi-e străină. E locul tău Şi îl ţin liber Căci doar cu tine pot dormi. Aşa că te rog, stai. Şi n-o să trebuiască să mai vii...

Că o să fie bine.” Am aşteptat să te întorci Şi să mă cauţi, să m-alinţi. În braţele tale e mult mai bine când Pielea mi-e pradă mâinilor cuminţi. Fierbinţi...

„E noapte şi iar nu pot s-adorm, Patul mi-e gol, iar tavanul prea alb, Mi-apari în gând de mult prea multe ori, Îmi tremură corpul, mă faci să tresar.”

„Mă doare ca pe tine. Dar eu nu spun, Mă-nchid în mine. Nu zbier, ca un nebun. Ş-oricât de dor mi-ar fi De buzele-ţi coapte, Zace-n mine orgoliul Şi nu merg mai departe.”

Sunt sigură că-n tine zace-undeva iubirea, Şi-oricât de tare poţi uneori să pari Te cunosc cum nimeni n-a făcut-o vreodată, Şi de aia poate, Te sperii şi tresari. „Sunt sigur că plângi noapte după noape, Iar ziua, ochi-ţi par gri, decoloraţi.

Realizat de: Unguranu Oana Corina

Echipa redacţională

Redactori șefi: Szekely Monica Cerceja Bogdan Costea Loredana

Redactori: Obreja Elena Ștambert Diana Seliman Caterina Șutac Cosmina Ungureanu Oana

Tehnoredactare computerizată: Cerceja Bogdan Szekely Monica Costea Loredana

Grafica și design: Cerceja Bogdan Obreja Elena

Fotografie: Ungureanu Oana

Coperte: Obreja Elena

Coordonator: prof.Daniela Corneţchi

ISSN 2284-8789 ISSN-L = 2284-8789