Altfel 2015

Cuprins I. Editorial..................................................3

16. Made for Europe.........49

II. Cine a fost Ion Luca?

17. Trupa de teatru.............51

1. „Ion Luca”...............................................6

VI. Pauza artistică

III. Amprenta trecutului... paşi spre viitor

1. Balul bobocilor......................................54

1. Festivalul de Proză Scurtă „In Memoriam Elena Şimon”.............................................12

2. Serbări şcolare.......................................59

2. „Memorialul Ştefan Dîrţu”....................13 IV. Premii pentru „Ion Luca” 1. Olimpiadele şcolare...............................16 2. Competiţii Sportive................................17 3. Nichita în luna lui Marte........................18 V. Un altfel de timp liber 1. Ansamblul folcloric în America............20 2. Jurnal modern - blogul...........................21 3. Clubul de cinema...................................22 4. Comenius...............................................23 5. Dezbateri la „Ion Luca”.........................26 6. Excursii..................................................28 7. Fotbal – Another world..........................32 8. O altfel de pasiune: fotografia............... 33 9. Mountain Bike.......................................36 10. Ora Pământului....................................37 11. O săptămână „altfel”........................... 38 12. ShoeBox...............................................40 13. Top 5 filme...... ....................................42 14. „VDT”..................................................43 15. Altfel de timp liber...............................45

VII. Frânturi de gânduri 1. Adolescenţa...........................................62 2. Paşi pe drum..........................................63 3. Alege sa fii acasă...................................65 4. Sentimentul de a fii acasă......................68 5. O bufniţă călătoare................................71 6. Biblioteca..............................................74 7. Călători spre absolut.............................77 8. Peste tot si nicăieri................................79 9. Libertate................................................81 10. Cartea bunicii......................................82 11. Sunt eu.................................................85 12. Joc de toamnă......................................86 13. Tu, al meu, acasă.................................87 14. Un loc pentru sufletul meu..................89 15. Cititorule..............................................90 VIII. Recenzii 1. Hobbitul.................................................92 2. Jane Eyre................................................93 3. Sub aceeaşi stea.....................................94 4. Un artist al foamei.................................95 5. Cântec de gheaţă....................................97 6. Shining...................................................98 IX. Nostalgii...cu hohote de râs 1. Nostalgii cu hohote de râs.....................100

Pledoarie pentru gazetă -EditorialConform DEX-ului limbii române, revista este o publicație periodică ce cuprinde articole, studii, dări de seamă, note din domenii variate sau dintr-o anumită specialitate, dar pentru noi, tinerii redactori, înseamnă mai mult decât atât. Revista nu este doar o colecție superficială de articole, ci un mozaic format din speranțe, gânduri, timp, muncă, echipă, rezultate. Ea reprezintă materializarea a tot ce înseamnă spiritul al unui tânăr jurnalist. Revista are și rolul de mesager între scriitor și cititor, între generații. Ea este manifestul etern al dorinței de scriere. De-a lungul timpului prin tematica abordată, revista a câștigat un rol important în societate, fiind unul dintre principalii informatori ai maselor. Aceasta a avut rolul de a promova atitudinea revoluționară, inovatoare a tinerilor, acordându-le prilejul de a-și publica creațiile literare, satisfăcând dorința de cultură a vremii. Proaspăt tipărită, revista este oglinda prezentului a cărei însemnătate crește odată cu trecerea timpului, dobândind valoarea de document.Pentru un redactor, revista reprezintă rodul muncii sale, al timpului investit, iar prețuirea față de aceasta este de zeci de ori mai mare decât cea a unui simplu lector. În spatele oricărei reviste de succes se află un colectiv de redactori competenți și uniți. Bineînțeles, fiecare membru al echipei redacționale are un rol important și sarcini bine stabilite încă de la început. Pentru ca aceștia să-și atingă scopul, trebuie să existe o bună comunicare între ei, dar și colegialitate. Ceea ce unește echipa este interesul comun de a finaliza munca începută și ambiția fiecăruia de a-și îndeplini cât mai bine sarcinile.Funcția de redactor este atribuită unei persoane care este comunicativă, practică, disponibilă și pregătită, să răspundă provocărilor care apar de-a lungul drumului în realizarea unei reviste. Caracteristicile esențiale pe care trebuie să le dețină acea persoană sunt răbdarea, dar și spiritul selectiv, pentru a face cele mai bune alegeri în vederea viitoarelor articole componente ale revistei.

Redactorul șef nu este un lider al grupului, dar acesta trebuie să dea dovadă de experiență și înțelegere. El trebuie să aibă puterea de a motiva și a mobiliza întreaga echipă. Ca orice lucru și revista se naște dintr-o înlănțuire de idei care prin ambiție și perseverență devin realitate. ”Revista gândită” reprezintă primul pas făcut spre ținta propusă, acest merit aparținând redactorului. Tehnoredactorul este cel care aduce totul la viață. Are unul dintre cele mai importante roluri, care presupune o muncă solicitantă ,bazată pe deținerea unor cunoștințe tehnice. Simțul estetic nu trebuie să lipsească din realizarea unei reviste și astfel funcția de designer vine în completarea sarcinilor echipei. Cu ajutorul fotografiilor și graficii, cititorului îi este mult mai ușor să treacă dincolo de cuvinte și să aibă o perspectivă corectă asupra universului ilustrat de text. Poate unii dintre voi ar fi tentați să spună că ”o carte nu se judecă după copertă”, dar, cu siguranță, sunteți conștienți de faptul că, o primă impresie mereu contează. Coperta poate fi considerată cartea de vizită a unei reviste și este prima care trezește interesul cititorului. Așadar, rolul unei coperte este extrem de important și trebuie ținut cont de aspectul ei. ”Miezul” unei reviste este reprezentat de materialele atent alese astfel încât să fie în concordanță cu tematica revistei, dar și cu interesele publicului căruia i se adresează. Materialele reprezintă, de asemenea, puntea de legătură între echipa de redactori și lector.

3

Fotografie realizată de Madalina Leșanu Clasa a XI-a

Printre obiectivele noastre s-au aflat din totdeauna grija ca articolele să fie apreciate de cititori la justa lor valoare, dar totodată să stârnească interesul acestora prin informațiile furnizate. Puțini cunosc volumul de muncă depus pentru fiecare pagină în parte și cât de greu este că armonizezi opinii și concepții diferite. Putem spune că drumul spre o revistă de succes este dificil, dar rezultatele sunt compensatorii. De toate aceste atribute a încercat să țină cont și revista liceului nostru încă de la apariția ei- mai exact anul școlar 1999-2000. Atunci a apărut primul număr al revistei sub îndrumarea/ coordonarea regretatei doamne profesoare, Elena Șimon. Din anul școlar 2003-2004 revistei i se mai alătură un colaborator aflat în persoana doamnei profesoare Daniela Cornețchi. Revista, devenită anul acesta majoră deoarece se află la cel de-al optisprezecelea număr, de-a lungul timpului a câștigat numeroase premii la concursurile literare de specialitate, reușind să dețină titlul de Laureat pe parcursul mai multor ani ( 2008, 2009, 2011 ). Din anul școlar 2010-2011 revista se află sub îndrumarea și coordonarea doamnei profesoare Daniela Cornețchi și are o echipă redacțională nouă care încearcă, din dragoste pentru cititor, să își facă treaba așa cum e mai bine și să nu dezamăgească.

După atâta muncă rezultatele nu au întârziat să apară și astfel, astăzi suntem mândri să fim parte componentă a echipei de redactare. Suntem de părere ca activitatea jurnalistică din rândul tinerilor poate apărea ca un moment de răgaz în acest secol al vitezei. Revista liceului a evoluat de la an la an, anul trecut reușind să obțină titlul de Laureat la nivel național. Doi dintre redactorii revistei au avut ocazia de a participa la tabăra de jurnalism, organizată la Muncel, județul Iași.

Aceștia au fost mai mult decât încântați de această idee, deoarece au trăit experiențe unice alături de elevi din întreaga țară, la redactarea revistei taberei. Astfel, revista ”Altfel” a primit aprecieri la nivel național, iar evoluția ei nu se va opri aici, noul colectiv redacțional sperând ca tradiția să fie menținută și bineînțeles vor face tot ce le stă în putință pentru ca acest fapt să devină posibil.

Realizat de Chiperi Geanina Clasa a IX- a 4

,,ION LUCA" Liceul teoretic ”Ion Luca” din Vatra Dornei este numit după marele scriitor local, Ion Luca, un om care până la sfârșitul vieții a rămas aproape neînsemnat, lăsând în urmă o zestre literară destul de bogată, dar totuși necunoscută de publicul larg. De aceea încă se mai fac greșeli în a se spune că liceul e numit după marele nuvelist și prozator Ion Luca Caragiale, de cele mai multe ori aceste confuzii venind de la oamenii care nu sunt de prin partea locului. Așadar obligația noastră, a dornenilor, este să încercăm să-l facem mai cunoscut, nu ca și un scriitor neînsemnat, așa cum a ajuns să moară, ci ca un mare dramaturg, nu la fel ca și Caragiale, dar cât să ne facă mândri!

Deși în anii 1945, 1946 și 1947 este un „răsfățat” al scenei românești din capitală, fiind jucat în toate cele trei teatre existente atunci în București: Teatrul Național („Femeia cezarului”, „Năframa iubitei”), Teatrul Nottara („Delta blestemată”) și Teatrul Armatei („Ciocanul fermecat”), având, pentru alte lucrări, contracte ferme, Ion Luca este pur și simplu expulzat din viața teatrală românească, în pofida faptului că nu-și cruțase eforturile de a se alinia celor „chemați” să deschidă un nou „drum pentru dramaturgia românească”, acceptând acele compromisuri, pentru care n-avea totuși „stofă” de rigoare și, ca urmare, nu i-au ieșit pasiențele. Domnul Ion Luca este în mai mare măsură dramaturg decât poet. Versurile sale au o bună rezonanță, dar nu și firescul avânt al poeziei domnului Victor Eftimiu, scriitor născut pentru teatru.

6

Ion Luca (născut la 7 decembrie 1894 la Roman, județul Neamț - decedat la 30 ianuarie 1972, înmormântat la Vatra Dornei, județul Suceava) își descoperă vocația de dramaturg pe la vârsta de 40 de ani, după ce susținuse două doctorate (în drept și în teologie), publicase, între anii 1922-1927, opt lucrări de popularizare, călătorise, oficial, prin Ungaria, Austria, Germania, Franța, Elveția și Italia și se manifestase ca un animator cultural irezistibil la Bacău, unde a funcționat, între cele două războaie mondiale, ca diacon, profesor, avocat, cu frecvente întreruperi (concedii de creație) după debutul ca dramaturg.

Mai puțin poet decât dramaturg înnăscut, departe de rafinamentul poeziei moderne și de subtilitățile devitalizate ale teatrului contemporan, dramaturgul este, ca și personajul său Grigorie din ”Javra Pământului” – este el însuși, un „mare țăran”, dar călăuzit de tehnica shakespeariană și de iscodirile personale de fost teolog, în care viața se revarsă dramatic și intens. „Luciditățile de scriitor ale d-lui Ion Luca sunt frământate. Se observă în textul lui că până nu scrie de-a joaca, de-a licheaua și de-a succesul facil, condeiul trădează o vocație de suferință. Inegal adeseori, adeseori relevator, tragicul lui frumos ține de conștiință, de o atitudine categoric situată în fața universului, închis în lacăte grele.

Nu pot fi trasate dimensiunile acestui scriitor cu centimetrul și ochelarul. Ele vin de-a sine în quadrant și teodolit.” - Tudor Arghezi.

Ambițiile și lupta lui Ion Luca nu se îndreaptă în direcții diverse, el are o singură preocupare - dramaturgia. Astfel se poate explica afirmația lui Valeriu Anania: „Maestre, nu știu câți dușmani are opera dumitale, dar în autorul ei, sigur, are unul, poate că pe cel mai mare.”

7

ION LUCA O VIAȚĂ - UN DESTIN

În proza domnului Lucian Blaga, care a întrebuințat versificația doar în Zamolxe, găsim mai multă transfigurare lirică și metamorfozare sugestivă decât în versurile domnului Luca. În ciuda culturii, inteligenței și tehnicii sale, domnul Ion Luca nu este un autor rafinat și fantezist, ci o rară forță elementară, robustă, vie, având harul de a vedea faptele oamenilor în țesătura de conflicte și gesturi organice, în dezvoltările lor naturale, ținând de logica vieții, iar nu de a gândului sau a imaginației.

Tudor Arghezi, atent cronicar teatral, a observant că de fapt Ion Luca n-a avut insucces de public, ci de cronică teatrală, adică n-a fost agreat de cronicari, mai bine zis: n-a știut să se facă agreabil.

Acest om al cărților și al plăsmuirilor nu avea la îndemână cuvinte delicate și adjective curtenitoare, nu se pricepea la plăcutul stil epistolar de complezență, credea doar în forțele lui și în dreptate. Și…a plătit.

Acest tribut l-a făcut, după unii, complexat: se pare că ar suferi de mania persecuției, dar, când îl asculți întrevezi că omul acesta are dreptate. A crezut numai în teatru deși, potrivit unei epigram de pe vremuri: L-am avut pe Caragiale Ion Luca – somitate. Îl avem din nou în teatru Însă doar pe jumătate!

„(…) omul a fost un scriitor adevărat și a ținut în mână un condei fertil, în care a crezut cu fanatism și căruia i-a sacrificat totul. El nu a trăit decât pentru arta lui.

Dacă alți dramaturgi dintre cele două războaie mondiale - și chiar după – îi rezistă timpului prin câte două sau trei piese, el e menit să-i reziste, după părerea mea, prin cel puțin cinci sau șase, din cele știute de mine.” - Valeriu Anania.

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Nu e nici clasic, pentru că viața sau realitatea sunt mai puternice decât rațiunea și ethosul. El este mai curând un realist decât un romantic sau simbolist.

Lucrarea desăvârșită a dramaturgului Ion Luca, în care acesta își întrebuințează aproape numai calitățile și face un uz maxim de experiență câștigată, este „Javra Pământului”, tragi-comedie în șase tablouri, opera sa cea mai recentă și care se apropie de proporțiile unei adevărate capodopere.

Ca oricare alt scriitor, și Ion Luca a avut un model nepieritor al realismului vitalist și anume William Shakespeare, el însuși fiind prin excelență un vitalist.

Ca puțini alți scriitori români, Ion Luca a corelat mereu în drama sa natura; omul și supranaturalul, înfățișându-se ca dătător de viață chiar realităților și valorilor umaniste și divine.

Cuprinzătorul său realism este, în primul rând, vitalist, îngemănând totul cu puterea-i elementară sau instinctivă și profilându-l în înfățișări baroce, cioplite masiv și viguros, oarecum încă simplu, cu expresii concise, cu metafore și aforisme de înțelepciune populară, cu atitudini substanțiale.

Fotografie realizată de Pața Rareș Clasa a IX-a

8

În perioada 1951-1955 cei doi devin foarte buni prieteni. Situația familială era obscură, vorbea rar despre familia sa și cu multă zgârcenie. Fără să fie divorțat, era - practic - separat de soție și de cele două fiice, care rămăseseră la Bacău și pe care, în aproape un deceniu de când se știau, Valeriu Anania nu le-a văzut niciodată.

În cinstea acestui om, Liceul Teoretic din Vatra Dornei a fost numit „Ion Luca”, dar e păcat că nu se află și el pe aleea principală a parcului printre statuile marilor personalități ca: George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Ion Luca Caragiale, Alecu Russo.

Rămâne de văzut, de aici înaine, cât de sensibili se vor arăta receptorii profesioniști la această tentative de a-l aduce pe Ion Luca în actualitatea pe care o merită, căci dramaturgia românească are nevoie de opera sa.

Fotografie realizată de Chiperi Geanina Clasa a IX-a

Fotografie realizată de Chiperi Geanina Clasa a IX-a

Fotografie realizată de Chiperi Geanina Clasa a IX-a

9

Și acum, după atâția ani de la moartea lui, când autorul nu mai poate fi dușmanul propriei sale opere, I.Luca e încă un necunoscut.

Se pare că stigmatul de care s-a temut toată viața îl urmărește și după moarte, prin perpetuarea prejudecăților sau poate doar a indiferenței.

Piese ca: „Rachierita”,” Evdochia”, „Năframa iubitei”, „Femeia Cezarului”, „Icarii de pe Argeș”, „Amon-Ra”, „Alb și negru”, „Cele patru Marii”, „Morișca”, „Salba reginei”, etc, pot fi oricând puse în scenă de marile teatre românești și nutresc speranța că împreună vom reuși să-l cinstim așa cum se cuvine.

O viață - un destin, adunate cu grijă în numeroasele pagini ale operelor sale dramatice - iată, pe scurt, cum poate fi definit Ion Luca!

Articol realizat de Gemănaru Diana Clasa a IX-a

Fotografii preluate din Arhiva Liceului Teoretic ,,Ion Luca’’ Vatra Dornei

10

Festivalul de Proză Scurtă „In memoriam Elena Șimon„

În luna decembrie, la Sala Oglinzilor din cadrul Primăriei Vatra Dornei, a avut loc a cincea ediție a Festivalului de Proză Scurtă „In memoriam Elena Șimon”.Acesta a fost inițiat de Primăria Municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”.

Coordonatoarea manifestării, Violeta Codorean, director al Casei de Cultură, a precizat că festivalul este adresat elevilor de liceu și de gimnaziu din Bazinul Dornelor și își propune să-i antreneze la lectură și creație, să descopere noi talente, omagiind astfel pe unul dintre cei mai buni și mai dăruiți profesori pe care i-a avut comunitatea dorneană.

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

La această ediție au participat peste 40 de concurenți, mai numeroși fiind cei de gimnaziu, cu toții având la dispoziție o temă generoasă – „Acasă”. Mulți dintre concurenți au realizat lucrări sensibile și surprinzătoare prin modul în care au reușit să imagineze povești sau să demonstreze, prin eseuri, ce înseamnă să aparții unei familii, unui loc, unei țări, să prețuiești valorile naționale, să te formezi ca om într-un anumit spirit, dominat de bună pregătire, demnitate, caracter.

Membrii juriului – Gheorghe Pața, vicepreședinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, Paraschiva Abutnăriței, secretar al ASATD, ambii membrii ai Societății Scriitorilor Bucovineni, și poeta Violeta Cîmpan – au evidențiat ideile frumoase care s-au desprins din conținuturi, nivelul stilistic deosebit al unora dintre lucrări și au făcut recomandări. Poeta Violeta Cîmpan a lecturat câteva secvențe din lucrările mai reușite și a dedicat celor prezenți un poem propriu, „Acasă”.

Elevii Liceului “Ion Luca” au obținut: două mențiuni - Ștefan Drăgan și Daria Bondoi, locul trei- Diana Ungureanu, locul doi - Cristina Muscă, locul întâi- Ana Wilczyinski, aceasta primind, de altfel, pe lângă premiul oferit de Primăria Vatra Dornei, și un premiu din partea familiei Șimon.

Erika Muller este cea care a primit din partea liceului un premiu special, iar din partea Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor a fost oferit un premiu Simonei Budîi. Profesorii îndrumători ai tinerilor creatori sunt: Gabriela Heidel, Stela Iacob, Daniela Cornețchi și Jenica Romanică.

Directorul Liceului „Ion Luca”, prof. Paul Bereholschi, și prof. Lucia Nilaș au apreciat participarea elevilor și i-au felicitat pe organizatori. În încheierea manifestării, poetul și cantautorul Geo Ioniță a adresat elevilor îndemnul de a prețui limba română și le-a oferit în dar mai multe melodii interpretate cu talent și sensibilitate.

Articol realizat de Cîrceie Alexandra Clasa a IX- a 12

CONCURSUL INTERJUDEȚEAN DE MATEMATICĂ ,,MEMORIALUL ȘTEFAN DÎRȚU”

A devenit o tradiție în ultimii ani ca luna decembrie să reprezinte pentru municipiul Vatra Dornei și Liceul Teoretic ,,ION LUCA”, plăcerea de a găzdui Concursul Interjudețean de Matematică ,,Memorial Ștefan Dîrțu” aflat anul acesta la a XVI-a ediție și Concursul Interjudețean de Informatică aflat la ediția a X-a.

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Deschiderea oficială a Concursului a avut loc la Sala Oglinzilor din cadrul Primăriei Municipiului Vatra Dornei în prezența Doamnei Inspector Școlar de Matematică al ISJ Suceava, prof.Marinela Cristina Cimpoeșu- în calitate de președinte al Concursului de Matematică, a domnului Inspector de Informatică al ISJ Suceava prof.Giorgie Vlad -în calitate de președinte al Concursului de Informatică, a domnului primar , dar și a elevilor și profesorilor coordonatori.

Organizat prin implicarea directă a domnului director prof.

Bereholschi Paul , a prof.Rezuș Octavian-Mihai- coordonator la secțiunea matematică și a doamnei prof.Șestac Suzana – coordonator la secțiunea informatică , concursul s-a bucurat de o largă participare a elevilor pasionați de matematică și informatică și a profesorilor lor îndrumători din județul nostru și din alte 4 județe.

Au fost înscriși un număr de 360 de elevi la Concursul de matematică și 60 de elevi la concursul de informatică proveniți de la Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu Bistrița”, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” și Colegiul Național,,Laurian”din Botoșani,Colegiul Național ,,Emil Racoviță”, Colegiul Național și Liceul Teoretic,,Grigore Moisil” din Iași, Colegiul Național,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani, Colegiul Național,Petru Rareș”și Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Suceava ,Colegiul Național ,,Alexandru cel Bun”din Gura Humorului, Colegiul Național Militar și Colegiul Național ,,Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, Liceul Teoretic ,,ION LUCA” din Vatra Dornei și școli generale din aceste județe, care s-au întrecut în rezolvări de probleme.

13

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Pentru prima oară în acest an a participat la concurs un număr de 4 elevi din lotul olimpic național al Republicii Moldova, coordonați de prof.

Marcel Teleucă de la Liceul Teoretic,,ORIZONT” din Chișinău.

Subiectele de la concursul de informatică au fost propuse de un fost olimpic al Liceului Teoretic “Ion Luca”, Iulian Popescu şi trei colegi de-ai săi de la UBB. Şi elevii liceul nostru au obţinut rezultate deosebite la acest concurs : Premiul al II-lea- Dranca Fotografie realizată de Buzilă Mihai Constantin, clasa a XI-a, Menţi- Clasa a XII-a une- Atofanei Raul, clasa a IX-a, Menţiune- Paşcan Adrian,clasa a IX-a, Menţiune- Paţa Rareş, clasa a IX-a, Menţiune-Drăghici Sebastian, clasa a IX-a.

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Conform rezultatelor obținute se poate spune că și ediția aceasta a fost una foarte bună pentru elevii participanți dar și pentru profesorii lor coordonatori.

Articol realizat de Aelenei Paul Clasa a IX- a Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a 14

Olimpiadele școlare, o tradiție a elevilor Liceului Teoretic ,,Ion Luca'' Elevii liceului Teoretic “Ion Luca” s-au dedicat și în acest an olimpiadelor școlare, obținând locuri fruntașe la etapa județeană și participări la faza națională. Astfel elevii liceului nostru s-au remarcat la olimpiade de informatică, chimie şi logică, obţinând premiul întâi la faza judeţeană, asigurându-şi locul la faza urmatoare.

Informatica presupune foarta multă muncă atât din partea elevilor, cât și din partea profesorilor.

Pasiunea pentru această știință a determinat-o pe doamna profesoară Suzana Șestac să-și petreacă o mare parte a timpului ei liber în laboratorul de informatică pentru a-i pregăti pe olimpici. Ea afirmă că “această materie se învață atât prin exercițiu, cât și prin foarte multă muncă individuală”.

Efortul elevilor pregătiți de doamna profesoară a dat roade, aceștia având rezultate foarte bune la faza județeană și calificări la faza națională:

* calificat la faza națională-Bejenariu Ionuț, clasa a X-a:

*premiul al II-lea -Barcău Emanuel, clasa a XI-a *Mențiune-Haja Florin Gabriel, clasa a IX-a:

Rezultate deosebite s-au obținut și la olimpiada de chimie: Locul I- Lungu Vitalie, clasa a X-a, calificat la faza națională care va avea loc la Galți.

Acesta a fost coordonat de doamna profesoară Maria Romilă. El a mai obținut și Locul al II-lea la Concursul Național Cristofor Simionescu organizat la Iași:

Fotografii preluate din arhiva olimpicilor Liceului Teoretic Ion Luca

Articol realizat de Mandachi Martina Clasa a IX- a 16

Competiții sportive

V-aţi gândit vreodată ce presupune cu adevărat un concurs sportiv sau o olimpiadă sportivă? În primul rând ai nevoie de foarte multă ambiţie şi dăruire şi să nu mai vorbim de munca, efortul depus şi anumite sacrificii pe care eşti nevoit să le faci pentru a-ţi continua drumul pe care l-ai început. Cu toate acestea, satisfacţia pe care o ai atunci când primeşti o diplomă sau chiar un loc pe podium, te face să-ţi dai seama că munca ta nu e în zadar şi aşa, fiecare minut de antrenament şi osteneală ajunge să fie răsplătit.

Pentru mine totul a început când mama mi-a spus că ar trebui să îmi găsesc o ocupație în afara şcolii. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că pot practica un sport în care să câştig un loc pe podium . Până la urmă m-am înscris , am vrut doar să văd ce înseamnă cu adevarat "sania" ... Trebuie să recunosc faptul că acest sport a însemnat mult mai mult decât mi-am imaginat . Sania reprezintă viteză, precizie şi o mare doză de adrenalină. După ce am învățat esențialul a venit şi primul meu concurs, care a avut loc la Bistrița, unde am obţinut locul doi. Pentru prima dată în viaţă am simţit ca munca mea a avut rezultate. Prin multă muncă şi dăruire am reuşit să avansez de la mici competiţii de start pe role la adevărate concursuri pe pârtii de gheață unde se ating viteze la care nu mai simți nici măcar dacă iți mai bate inima. Însă datorită antrenorului nostru Gigi Rusu, acest lucru a devenit cu adevărat o pasiune, participând constant la cantonamente , compionate naţionale şi internaţionale.

Astfel, am vizitat împreună Germania , Austria şi urmează să descoperim misterele Letoniei.

Premii: *Locul al II-lea la Campionatul Școlar Parâng-simplu *Două premii la Campionatul de sanie dublu masculin Igls Austria Ionescu Ştefan clasa a IX-a

Fotografii preluate din arhiva elevlui Ștefan Ionescu 17

Articol realizat de Evelyne Todașcă Clasa a IX- a

Nichita în luna lui Marte Festivalul județean de poezie „Nichita în luna lui Marte” este un concurs care își propune să aducă în atenția tinerilor viața și opera poetului Nichita Stănescu, dar și să descopere noi talentele în rândul elevilor. Acest eveniment este organizat de Primăria municipiului Vatra Dornei prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina.

Pe data de 31 martie 2015 a avut loc cea de-a noua ediție a Festivalului “Nichita în luna lui Marte” la Sala Oglinzilor, Primaria Vatra Dornei. La acest concurs au participat și elevi ai Liceului Teoretic “Ion Luca”. Președinta juriului a fost poeta Carmen Veronica Steiciuc, o persoană cu care județul nostru se poate lăuda, căci ea și-a pus amprenta asupra multor evenimente de excepție.

Alexandru Ovidiu Vintilă, membru al Uniunii Scriitorilor din România și redactor șef al revistei “Bucovina Literară” și Viorica Petrovici, scriitoare, au făcut parte din membrii juriului.

După acordarea premiilor, a avut loc un spectacol de muzică și poezie, intitulat “Nichita 100% Iubire”, realizat de către actorii Octavian Jighirgiu și Laura Bilic, alături de muzicienii Doru Albu și Aurelia Simion.

Articol realizat de Cîrceie Alexandra Clasa a IX- a

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a 18

Ansamblul folcloric în America

Ansamblul folcloric “Plaiurile Dornelor“ reușește an de an să atragă mulți elevi de la Liceul Teoretic „Ion Luca”. Micii dansatori s-au îndrăgostit de arta tradiţională românească, muzică, dansul popular şi meșteșugurile tradiţionale, punând suflet în fiecare dans și dorind să îi impresioneze pe cei din jur cu profesionalismul lor. Aceștia poartă cu mândrie straiele populare, împartășindu-ne astfel tradițiile românești.

În luna noiembrie, aceștia, încărcați cu mult entuziasm, au pășit pe meleagurile Americii. În decursul celor trei săptămăni, cele cinci perechi, însoțiți de profesorii Vasile Moroșan și Dorin Pardău, au susținut mai multe spectacole în diferite spații culturale din statele Masschusetts, Maine, New Hampshire și zona metropolitană Boston.

Cu ocazia acestei deplasări, tinerii români au avut prilejul să viziteze cele mai importante puncte turistice ale acelor zone. Americanii le-au pregătit o surpriză dansatorilor și au organizat o excursie de 24 de ore în New York.

Fotografie preluată din arhiva Ansamblului

Fotografie preluată din arhiva Ansamblului

Cu siguranță această călătorie va rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri pentru elevii liceului nostru, iar noi, dornenii, suntem mândri că am fost reprezentați de un grup atât de talentat peste ocean.

Articol realizat de Cîrceie Alexandra, clasa a IX-a

Fotografie preluată din arhiva Ansamblului 20

Jurnal Modern -Blogul Nevoia de exprimare a devenit mult Preluată din arhiva personală a lui Țăranu Codrin mai acută în rândul tinerilor elevi ai liceului teoretic “Ion Luca” aceștia găsind o evadare în blog-uri. Un blog popular al unui elev este cel al lui Codrin Țăranu. Într-un articol intitulat ”De ce blog? ” el explică: “Blog, casă nu fie carte. Nu e blog obișnuit.

Sunt doar eseuri. Metafizice, dacă vrei.” Codrin ne-a mărturisit povestea blogului său:

“Dorința mea de a scrie s-a conturat într-un mod neobișnuit. Am citit la un moment dat o carte scrisă într-un stil aparte, de un băiat nu cu mult mai mare ca mine, de profesie comediant. Cartea mi-a plăcut, dar, mai important, am înțeles că pentru a fi apreciată, o carte nu trebuie să fie scrisă neapărat riguros, și nici măcar convențional. Cartea respectivă povestea aventurile amoroase ale băiatului. Cum m-am apucat de scris în seara în care am terminat de citit cartea, cel mai la îndemână mi-a fost să îmi povestesc și eu aventurile amoroase. Prima mea încercare de scriere asta a fost. Totuși, atunci când am scris-o, mi-am dat seama că, pentru a fi măcar interesantă, trebuie să îmi deschid sufletul în momentul în care o scriu. Atunci, a devenit personală și chiar intimă. De aceea, cel puțin pentru moment, am considerat că mi-aș etala puțin slăbiciunile dacă aș publica-o. Chiar dacă au citit-o foarte puțini prieteni, feed-back-ul a fost pozitiv. (Oricum, având în vedere că i-am numit prieteni, era de așteptat. Dar și dacă e să nu fie așa, prefer să mă păcălesc și să mă cred măcar un pic <<nenetalentat>>.)

Nu peste mult timp, prietenii au insistat să mai scriu. Atunci am abordat un domeniu care miera mai la îndemână (Orice mi-era mai la îndemână decât dragostea), eseistica filozofică. Citesc considerabil mai multă filozofie decât beletristică, și-atunci am avut un punct de reper. Următoarele mele scrieri sunt doar în această temă. Am mers pe conceptul de metafizică din mai multe motive. În primul rând, ideea de metafizică presupune din start o scriere care nu se bazează pe argumente concrete, deci pot să scriu chiar și cele mai mari neadevăruri, atât timp cât eu cred în ele. În al doilea rând, simt, ca orice copil de vârsta mea, nevoia de dialog pe teme existențiale. Am încercat cu tata, dar are replică la orice și din cauza asta nu mă simt bine. Mă simt slab. Atunci scrisul a devenit un monolog, în care nu mă poate combate nimeni. În ultimul rând, dar poate cel mai important, am, ca oricare copil de vârsta mea, frustrări. Și-atunci scrisul a devenit pentru mine o cale de eliberare, de exprimare a frustrărilor.

A fost interesant pentru că eu am mereu frustrări diferite față de ceilalți. Dacă unii au frustrări legate de faptul că nu le stă părul bine, eu am frustrări legate de politizarea excesivă a sistemului de învățământ. Cu timpul, mi-am spus problemele, și am început să abordez teme caracteristice filozofiei, cum ar fi trăirile, dar mai revin, din când în când, la problemele societății. Chiar dacă unele texte de-ale mele par mai liniare decât celelalte, ele ascund mereu ceva. În momentul în care am simțit nevoia de a împărți cu mai mulți ceea ce scriu, nu doar cu prietenii, a apărut blogul. Pe blog am pus cam tot ce-am scris, exceptând prima poveste, în continuare prea intimă. Știu că nu e cum trebuie să fie un blog, dar nu a fost gândit de la început ca a fi un blog. Am văzut totul, mereu, mai mult ca pe o carte.”

Articol realizat de Cîrceie Alexandra Clasa a IX- a 21

Clubul de cinema

Clubul de cinema a luat naștere în anul 2008, la inițiativa domnului profesor Mihai Cioată, care a considerat că elevii liceul nostru au nevoie de ceva cu care să își ocupe timpul într-un mod plăcut și totodată educativ. Ceva de care să își amintească în viitor și care să le trezească amintiri frumoase.

Astfel, de atunci, în fiecare sâmbătă începând cu orele 17:00, mansarda pensiunii „Casa Bucovineană”se stransformă într-o sală de cinema, ce găzduiește 20-30 de suflete.

Fotografii realizate de prof. Cioată Mihai

Unii membrii ai clubului vin să vizioneze atunci când le surâde tematica filmului, iar alții sunt prezenți săptămânal, la fiecare întâlnire. Ceea ce rămâne constant este puternicul impact emoțional și mesajul dur, pe care îl transmite fiecare film în parte, indiferent de genul căruia îi aparține. S-au rulat filme care asund în spatele lor mari povești („The Forest Gump”), care dau lecții despre societatea umană („Wag the dog”), care au lăsat privitorii cu gura căscată („Fight Club”), însă și care au reușit să trezească emoții, manifestate prin lacrimi („The Legend of 1900”).

Față de anii trecuți, numărul celor care participă la această activitate extrașcolară a crescut considerabil. Acest lucru este îmbucurător, căci astfel, tinerii din ziua de azi, dependenți de tehnologie, mai uită de ea puțin și își ocupă timpul în societate, urmărind filme de caliate, din care chiar au ce învăța.

Anul acesta, cu ocazia lansării celei de a treia părți a filmului „The Hobbit”, domnul profesor a organizat o excursie la Cluj, care avea ca obiectiv vizionarea acestui film într-o sală de cinema. Au participat atât membrii clubului, cât și alți elevi ai liceului. Cu toții au fost încântați de ideea domnului profesor, astfel că numărul celor care au mers în excursie a fost destul de mare.

O altă idee „nebunească” de a dumnealui a fost așa-zisul „maraton de cinema”.

Acesta a constat în vizionarea tuturor celor trei părți ale seriei „The Godfather” („Nașul”) într-un interval de 9-11 ore, cu pauză de 15 minute între părți. Cei care au participat au fost înarmați cu o răbdare de fier și surprinzător, numărul acestora nu a fost deloc mic.

Suntem mândrii că de 7 ani clubul nu s-a destrămat și că încă „recrutează” noi membrii. Îi urăm baftă domnului profesor Cioată, pentru a putea continua acest proiect mulți ani de acum în colo.

Fotografii realizate de prof. Cioată Mihai Articol realizat de Mandachi Martina , clasa a IX-a 22

Parteneriatul multilateral Comenius « L’Europe se jette à l’EaU ! » …e pe val !

În noiembrie 2012 eram în Gran Canaria, la o reuniune de proiect din cadrul primului parteneriat multilateral în care era implicat Liceul Teoretic « Ion Luca » din Vatra Dornei. Deși toate activităţile au vizat migraţiile şi incluziunea socială, noi, dornenii din staţiunea montană în care întâlneşti izvoare la tot pasul am avut de învăţat o lecţie suplimentară despre canarieni – aparent locuitori privilegiaţi ai unei insule exotice considerată destinaţie de vacanţe de lux, în realitate oameni obişnuiţi să înfrunte şi să se adapteze până în cele mai mărunte gesturi cotidiene la lipsa acută de surse şi resurse de apă de pe insulă. M-am întors acasă cu sentimentul recunoştinţei că m-am născut şi locuiesc pe meleaguri în care râurile, ploile, zăpada, izvoarele sunt realităţi palpabile, nu doar imagini de muzeu sau subiecte de legende…Ne-am dat seama că e important să transmitem mai departe această lecţie şi am decis, împreună cu partenerii canarieni că următoarea experienţă Comenius va avea ca temă sensibilizarea tinerilor cu privire la problematicile apei la nivel local, global, dar şi individual.

Au urmat 3 luni de vară în căutarea partenerilor pe platforma etwinning, o vizită pregătitoare de 3 zile în Grecia şi, în cele din urmă, în august 2013… « Europa se lansează la apă !» într-o călătorie de doi ani, având la bord, cu contracte de finanţare aprobate de Comisia Europeană prin programul LLP, toţi cei şase parteneri aplicanţi : Liceul Teoretic « Ion Luca » din Vatra Dornei, Liceul Tehnologic din Vimeu Franţa, Colegiul nr.5 Egaleo din Atena - Grecia, Colegiul MTE din Milanowek – Polonia, Institutul « Josefina de la Torre » din Gran Canaria - Spania şi Liceul Acajou 1 din Martinica – Franţa.

Ce ne-am propus ? Descoperirea surselor și resurselor de apă din zonele partenere, conștientizarea importanței gestionării responsabile a apei, promovarea unui stil de viață sănătos printr-o alimentație corectă și încurajarea practicării sporturilor nautice, cunoașterea meseriilor din domeniul apei, ameliorarea competențelor sociale, lingvistice si digitale, dezvoltarea aptitudinilor personale, a spiritului civic şi a abilităților de viață activă.

23

Ce am realizat până în prezent ? Activităţi multiple, diverse, cu mare impact în rândul elevilor, dar şi al adulţilor, imposibil de rezumat în câteva rânduri…Printre altele, în România, pentru prima oară în viaţă pentru unii, canarienii au atins zăpada, au învăţat să schieze sau să patineze, grecii şi francezii au băut apă direct de la izvoare, polonezii au hrănit păstrăvi şi sturioni. Împreună, am sărbătorit Ziua Mondială a Zăpezii şi am asistat la slujba de sfinţire a apei. În Polonia am folosit cu toţii culori de apă pentru a picta pe mătase, am văzut care este traseul apei potabile şi al apelor uzate şi am rămas uimiţi de cât de eficient pot fi folosite fondurile europene pentru creşterea semnificativă a calităţii apei şi implicit, a calităţii vieţii cotidiene. În Gran Canaria, am conştientizat cu adevărat ce înseamnă să valorizezi şi să protejezi fiecare picătură de apă, am văzut rezultatele cercetărilor tehnologice de vârf în acest domeniu, am testat forţa valurilor şi curajul propriu la cursurile de wind-surf, canoe şi snorkel.

Grecia a fost destinaţia perfectă pentru a intra în contact cu mituri, legende şi civilizaţii străvechi, în care apa este o sursă – resursă omniprezentă, fiind valorizată la maximum, până în zilele noastre, pentru dezvoltarea turismului şi revigorarea economiei.

În fiecare reuniune de proiect, dar şi în activităţile locale am discutat cu profesionişti din domeniul apei, am vizitat unităţi economice de profil, am intrat în contact cu tradiţii şi obiceiuri specifice, am comparat atitudini şi comportamente, am învăţat unii de la alţii să fim “ durabili”. Rezultatele sunt vizibile pe site-ul (http://europesejettealeau.iesjosefinadelatorre.org/) blogul (http://www. eau-comenius-europe.blogspot.ro/) şi jurnalul proiectului nostru (http://issuu.com/noi_ilvd/docs/revista_cu_issn/1).

Vă invităm să le vizitaţi şi suntem convinşi că astfel veţi înţelege de ce cuvintele - cheie ale parteneriatului nostru sunt : viaţă, comunicare, sănătate, mare, cultură, ciclu, egalitate, dezvoltare durabilă, uniune, bucurie !

Fotografii preluate din arhiva proiectului Prof. Atofanei Corina Cristina , coordonator proiect Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie reflectă doar punctual de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

24

Prin următoarele activități, cei din Insulele Canare au dorit să ne prezinte legendele locale și importanța colosală pe care o acordă apei.

Deși sunt înconjurați de Oceanul Atlantic, tocmai din cauza resurselor de apă suferă, iar acest lucru îi determină să fie foarte economi şi responsabili în acest domeniu. Pentru a înțelege cât mai bine problematica apei din regiune, am efectuat câteva vizite de studiu, pe parcursul cărora ne-au fost prezentate modalităţile dificile de a obține apa potabilă. Au reușit să ne surprindă, deoarece în România ne putem bucura de apă în toate formele ei.

Proiectul Comenius “L’Europe se jette à l’EaU!”, coordonat de doamna profesoară Atofanei Corina, oferă atât elevilor, cât și profesorilor, șansa de a cunoaște oameni, lucruri și locuri noi.

Oportunitatea de a merge în Spania, alături de Ana Țăran, Raul Atofanei, Vlad Vorobeț și de doamnele profesoare Atofanei Corina, Cernușcă Loredana și Gîm Lavinia, m-a ajutat să îmi îmbogățesc cunoștințele și să îmi dezvolt abilitatea de a vorbi limbi străine, precum franceza, engleza și spaniola.

Tablourile perfecte ale unui anotimp călduros le regăseam în orice parte priveam. De acest lucru ne-am convins și când am pășit pentru prima dată pe dunele de nisip de la Maspalomas.

În a doua jumătate a lunii noiembrie 2014, în drumul spre Insulele Canare, am făcut un popas de trei zile în Barcelona. Dintre toate locurile pe care am avut timp să le vizităm, am rămas impresionată de jocul luminilor de la Montjuic, precum și de stilul inconfundabil al lui Gaudi, care dă personalitate întregului oraș.

Ajunși la destinație, am vizitat liceul “Josefina de la Torre” gazda reuniunii. Am reușit să ne cunoaștem partenerii datorită unor jocuri de cunoaștere, care au fost și utile și distractive.

Pentru a ne demonstra că au cel puțin un capitol la care se descurcă perfect, am petrecut o zi împreună la ocean, unde ne-au învățat să pescuim, să facem surfing, snorkeling și kaiac-canoe. Am fost împărțiți în echipe cu parteneri din Spania, Grecia, Franța, Martinica și Polonia, pentru a consolida relaţiile de prietenie şi spiritul de echipă. Această activitate mi-a plăcut în mod deosebit, deoarece am învățat multe lucruri și concomitent, am interacționat cu diferiți oameni, vorbind diferite limbi.

Amintiri, prieteni și noutăți sunt câteva cuvinte care conturează această experiență de neuitat. Dacă aș mai avea ocazia, aș merge oricând în același loc, cu același colectiv.

Fotografii preluate din arhiva proiectului

Alupei Loredana, clasa a XI-a 25

Dezbateri la Ion Luca

Clubul de dezbateri al Liceului Teoretic ”Ion Luca” a reușit să se bucure de prezența numeroasă atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice din liceu și în acest an. Mai mult decât atât, aceștia au venit parcă mai hotărâți ca niciodată și bineînțeles, pregătiți pentru noile teme ce urmau să fie discutate.Țin să vă reamintesc că aceste dezbateri se desfășoară lunar în Cadrul Casei de Cultură, fiind sprijinite de către domnul profesor Cioată Mihai, în parteneriat cu Orion Media Vatra Dornei și doamna psiholog Drăgan Delia.

Elevii care participă la aceste dezbateri au posibilitatea de a se exrpima liber, de a se cunoaște mai bine unii pe alții și bineînțeles, de a face schimb de păreri între ei.Așadar, aceștia au dreptul de a spune absolut tot ce gândesc, fără nici o reținere, lucru care reprezintă un avantaj enorm pentru mulți dintre ei. Elevii pot încerca să-și depășească emoțiile și astfel reușesc să scape de timiditate și de teama de a vorbi în public, trăsături des întâlnite în rândul adolescenților de astăzi.Temele despre care se discută sunt bazate pe cazuri reale, ce le întâlnim în viața de zi cu zi, dar cărora nu le dăm o importanță prea mare.Tocmai din acest motiv, rolul dezbaterilor este de a ne forma pe noi, elevii, și de a ne ”pregăti” să trecem cu bine peste obstacolele pe care le vom întâmpina în viață.

Câteva dintre temele care au fost aduse spre discuție anul acesta au fost: alegerea de a fi mamă la timpul potrivit, traficul de persoane, dar și despre pericolul subculturii.

La dezbaterea intitulată ”Alege să fii mamă la timpul potrivit” elevi ai liceului, și nu numai, au participat în număr neașteptat de mare, sala fiind arhiplină.Domnul profesor Cioată Mihai a adus în fața celor prezenți și doi invitați: Georgeta Podar- Psiholog, Șef Centru Maternal Tîrgu Mureș și Alexandra Costea-Psiholog.

Dumnealor au povestit despre vârsta prea fragedă la care unele fete devin mame, despre cazurile reale la care au fost martore de-a lungul profesiei lor, dar și de neglijența și nepăsarea oamenilor referitor la aceste evenimente ce se petrec în zilele noastre.

26

Pe parcursul dezbaterii s-au urmărit și niște filmulețe pe baza cărora s-a produs o discuție cu diferite păreri ale celor prezenți în sală.La final, doamnele psiholog au răspuns cu mare drag tuturor întrebărilor care le-au primit din partea elevilor și i-au sfătuit pe aceștia să evite astfel de situații.

Unul dintre elevii participanți, Tudor Gălățan, ne-a mărturisit că ”dezbaterile organizate sunt foarte educative și interesante”.

Acesta le recomandă tuturor liceenilor, ba chiar îi provoacă să dea dovadă de curaj şi de ambiție pentru a-și spune părerea sinceră, în fața tuturor.În concluzie, elevii care participă la aceste dezbateri au de învățat din situațiile prezentate, multe lucruri utile, care îi vor îndreapta pe aceștia spre un viitor mai bun.

Fotografii realizate de prof.

Cioată Mihai

Articol realizat de Chiperi Geanina Clasa a IX-a 27

Excursii

Liceul nostru este renumit pentru numeroasele excursii organizate în străinătate cât şi în ţara noastră care au fost mereu reuşite, elevii întorcându-se cu amintiri de neuitat, cu o dorinţă arzătoare de a se mai întoarce în locurile vizitate şi de a retrăi aventurile petrecute de-a lungul excursiei.

Grecia

Liceul Teoretic „Ion Luca” a organizat o excursie în Grecia în Paralia un oraş foarte frumos, un oraş cu multe obiective turistice, un oraş cu deschidere la mare, cu o plajă foarte frumoasă și cu un ţărm curat. În excursie am vizitat Muntele Olimp zis şi Muntele Zeilor sau Casa Zeilor. Seara am mers la hotel unde ne-am strâns mai mulţi într-o cameră unde am jucat jocuri, am ascultat muzică, am cântat. A doua zi am vizitat mănăstirea din Meteora, cea mai mare mănastire din lume. Următoarea zi am vizitat oraşul Salonic. Plecarea din Paralia a fost la 4:30. Grupul a fost format din elevi ai Liceului Teortic „Ion Luca”, profesorii însoţitori au fost Cheşa Elena, Bereholschi Dana, Heidel Gabriela. Am plecat din Vatra Dornei la ora 21:00 cu trenul până în Bucureşti, din Bucureşti am mers cu un autocar. Drumul a durat circa 18 ore. Oraşul Salonic este unul mare, chiar foarte mare şi foarte populat cu multe naţionalitaţi. Una dintre fazele comice care mi s-au întâmplat a fost atunci când jamaicanii veneau spre noi şi ne puneau brăţări, apoi ne cereau bani, o frază pe care o foloseau era: „No many, 5 euro”. Aceasta a fost o experienţă de neuitat, a fost ceva extraordinar.

Vlad Luca, clasa a IX-a

Pot spune că a fost una din cele mai frumoase experienţe ale mele de până acum. În primul rând a contat foarte mult grupul care a fost , pentru că oamenii fac distracţia. În al doilea rând , obiectivele vizitate au avut un impact destul de mare asupra mea , deoarece m-am încărcat cu foarte multă energie pozitivă , atât eu cât şi prietenii mei. E ceva unic în lume să vezi muntele Olimp , iar peisajul de la Meteore a fost incredibil. Chiar dacă drumul a fost lung , am ştiut să îl scurtăm prin atmosfera făcută . În Salonic am avut timp să ne plimbăm şi să vedem diferite naţionalităţi. Oamenii erau prietenoşi şi deschişi. Ne-am simţit foarte bine în momentul în care am intrat într-un restaurant grecesc iar angajaţii vorbeau limba noastră , fiind şi foarte ospitalieri. Dacă ar fi după mine , aş mai merge de câteva ori acolo , dar să nu lipisească prietenii de lângă mine!

Ciubotaru Anca a X-a 28

Paris

Paris, capitala Franţei, unul dintre marile oraşe europene, magazine, modă etc. , dar pentru mine este cu mult mai mult. Oraşul acesta este un loc în care arta şi istoria crează frumosul. Unul din lucrurile , care abia aştept să le văd în Paris , este contrastul între stilul în care au fost construite unele clădiri.

Spre exemplu Turnul Eiffel ca dimensiune şi stil în comparaţie cu restul clădirilor pariziene sau piramida construită de Ming Pei, sau stilul modern al cartierului a’Defence în care vom fi cazaţi . Când zic Paris, mă gândesc de asemenea şi la arta şi minunăţiile culturale care ne vor întâmpina: de la pictură şi sculptură până la arta modei când vorbim de îmbrăcăminte şi accesorii. De asemenea, vorbind despre oraşul luminilor, trebuie să amintim de peisajele mirifice ale locului regăsite în aspectul deosebit al clădirilor. Parisul reprezintă definiţia a mai multor termeni precum frumuseţe, cultură, iubire, parfumuri, modă, lumini etc. termeni care nu pot fi exemplificaţi îndeajuns să poată reda toată frumuseţea acestui oraş. Dacă nu doreaţi până acum să vizitaţi Parisul sper că aceste puţine argumente care pe mine m-au convins şi mă fac nerăbdătoare să îl văd, să vă convingă şi pe voi să doriţi să ajungeţi în acest oraş unic.

Candrea Roxana a X-a

29

Cluj

Oraşul Cluj Napoca este una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Este un oraş vechi, lucru care se vede şi după clădirile pe care le are. Oraşul a fost în permanenţă un centru cultural-artistic şi reprezintă o atracţie turistică, turiştii fiind mereu mulţumiţi de ceea ce văd. În iarna anului 2014 am avut ocazia de a vizita oraşul Cluj Napoca în excursia organizată de domnul profesor Cioată Mihai, alături de doamna profesoară Heidel Gabriela.

Ziua excursiei a sosit, iar după drumul lung cu autocarul, întru-un sfârşit am ajuns la destinaţie. După ce ne-am cazat am avut timp să ne plimbăm puţin prin oraş. Fiind în perioada sărbătorilor de Crăciun, domnii profesori ne-au dat ocazia de a merge la concertul de colinde “Nu-i lumină nicăieri” organizat la Sala Polivalentă, unde invitaţii speciali au fost Marcel Pavel şi Grigore Leşe alături de Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Române din Cluj. Au mai interpretat şi Corul “Junior VIP”, Ansamblul Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică “Octavian Stroia” şi Corul Facutăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca.

30

A doua zi am plecat la Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia. Cetatea Alba Carolina este o fortăreață construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman. După ce am vizitat cetatea, am avut plăcerea de a merge la patinoar, unde neam distrat de minune. După ce ne-am întors în Cluj, am mers la Teatrul Naţional Cluj, care ne-a aşteptat cu spectacolul de dans “Vissi d’Arte”. Trupa de dans Mario Dance Atelier, în număr de 17, s-au pregătit la cel mai înalt nivel pentru a intra pe scena Teatrului Naţional împreună cu coregraful trupei, Mario.

Am fost încântaţi de soprana de renume internaţional Arona Bogdan, pianistul de talie mondială Cesare Catani şi încă doua surprize foarte frumoase pentru cultura clujeană, doi mari artişti argentinieni Rodrigo Alberto Martinez - Bandoneon şi Raul Ernesto Funes - Ghitarra. A fost un concept original, care a adus un nou spirit creativ, scenografic si coregrafic a celui ce reprezintă cu mare succes această companie, Mario Grosu. A fost un spectacol cu momente coregrafice şi muzicale pline de fantezie si originalitate.

În ultima zi, am fost lăsaţi să ne plimbăm prin mall. Iar după, datorită “tradiţiei” excursiilor din ultimii doi ani organizate de domnul profesor Cioată Mihai, am vizionat, în premieră, apariţia celui de-al treilea film din seria “Hobbit”. După această experienţă minunată, spre seară am plecat înapoi acasă, la Vatra Dornei.

Chiar dacă am mai fost în oraşul Cluj Napoca, de fiecare dată mă întorc cu plăcere. Această excursie ne-a Apetrii Bianca ,clasa a IX-a

Articol realizat de Szekely Monica Clasa a XII- a

Fotografii preluate din arhiva elevilor Liceului Teoretic Ion Luca 31

Another World Liceul Teoretic „Ion Luca” participă la „n” competiții, de multe ori întorcându-se cu rezultate.

După zeci de olimpiade și concursuri, a venit vremea să ne destindem . Mințile „seniorilor” , încordate la maxim , se îndreaptă ușor către terenul de fotbal , unde este loc doar pentru pasiune, ecuațiile, trombocitele si metalele prețioase nepotrivindu-se. Pe terenul de fotbal, fiecare se simte „el”. Clasele a XII-a, „seniorii”, cum îi alintăm noi, mai uită de teama „BAC-ului” , de stresul zecilor de lecții neînvățate. An de an, descoperim talente ascunse bine, din pură modestie probabil, acest lucru devenind ușor , tradiție.

Locul unde discriminarea dispare, unde „tocilarii” și „lingviștii” joacă aceeași horă, este locul de unde doar șase persoane au onoarea participării în disputa „Elevi-Profesori” ; fiind unul dintre cele mai așteptate momente ale anului. În ultima vreme, chiar mediatizată în limita bunului simț, această competiție distruge barierele comunicării formale. Aduce elevii mai aproape de profesori , și invers.

Atunci vedem cele mai sincere strângeri de mână , uitând de 2-ul luat pentru tema lipsă , sau de acea absență pusă pe nedrept. Toți sunt egali , având același scop: victoria. Dar, de ce avem nevoie de o competiție pentru a vedea că toți suntem egali ? Pentru că atunci uitam de diferențe , ne concentrăm doar pe ce avem mai bun pentru a ne atinge scopul.

Cu alte cuvinte, terenul de fotbal este simbolul egalității , unde nu putem ajunge decât cu multă pasiune, nu cu știință și gramatică. Este locul unde nu suntem judecați, unde suntem noi, împărtășind tot ce e mai bun.

Acest lucru este o tradiție, păstrată de generații, urmând să fie păstrată tot pentru generații, având cel mai solid motiv: unitate în diversitate !

Articol realizat de Olariu Ștefan, clasa a XI-a

Fotografie realizată de Cojocariu Andreea

32

O altfel de pasiune -Fotografia Fiecare dintre noi percepe o fotografie în felul său. În acest articol vom vedea această artă prin ochii unor elevi talentaţi şi pasionaţi, care au avut bunăvoinţa de a-mi răspunde sincer, din sufletul lor de artist la câteva întrebări.

• Ce te-a determinat să te apuci de fotografiat?

Pot spune că până nu m-a chemat un prieten să fac nişte cursuri foto nu mă atrăgea cu nimic.

După ce am văzut cu ce se mănâncă, am început să fiu curios, să îmi doresc să ştiu cum se fac anumite tipuri de fotografie... am început să mă întreb ce se întampla dacă fac setările astea sau invers şi cam asta-i povestea... prin clasa a 11-a am văzut că iese banul şi dintr-o pasiune a devenit o necesitate.

BUZILĂ MIHAI-clasa a XII-a Fotografie realizată de Buzilă Mihai

M-am apucat de fotografie pentru că îmi place să exprim mai mult. Fotografia mă face sa comunic şi să transimt mesaje pe care cuvintele nu le-ar putea transmite niciodată.

FLAVIUS ŢĂRAN clasa a IX-a

Fotografie realizată de Țăran Flavius

Fotografia a fost una dintre primele mele pasiuni. Încă de când eram mic, când mă jucam cu aparatul cu film al tatălui meu, iar el îmi spunea "strici cadrurile degeaba". Ambiţios din fire, încercam să devin din ce în ce mai bun în ceea ce făceam. Mergeam cu tata să developăm fotografiile, urmărind cu atenţie tehnica veche şi anevoioasă.

ALUPEI CIPRIAN clasa a XI-a

Fotografie realizată de Alupei Ciprian

Nu m-a determinat nimic. Totul a venit de la sine. De mică am început să fac poze în grădina bunicii, luând-o ca pe o joacă, mai târziu a devenind o adevărată pasiune.

DARIA BONDOI clasa a 9-a

33

Am fost mereu uimit de faptul că dintr-un cadru atât de mic, negativ putea ieşi o fotografie mai mare, colorată. Atunci părinţii mi-au cumpărat primul aparat digital. Avea o rezoluţie de 4 Mpx şi zoom optic de 4x. Aşa am realizat că fotografiatul poate fi mult mai uşor când poţi să vezi în timp real cadrele realizate.

ALUPEI CIPRIAN clasa a XI-a Fotografie realizată de Alupei Ciprian

Pentru mine, fotografia reprezintă posibilitatea de a arăta şi altora ceea ce văd eu frumos sau interesant în jurul meu, în viaţa mea. Practic, arăt altora cum văd eu lumea. În plus este limbajul pe care îl întelege oricine, indiferent de cultura din care face parte. Prin fotografie devenim egali.

DARIA BONDOI clasa a IX-a •

De ce te atrage?

De ce mă atrage fotografia? E uimitor să vezi atâtea persoane despre care habar nu ai nimic, iar când îi vezi una din poze să îţi dai seama de miloane de lucruri. Cum am zis, o fotografie ascunde o grămadă de poveşti şi amintiri. Până şi tu ai văzut asta uitându-te la o poză de când erai mică şi simţind cum eşti învăluită de nostalgie. Fotografia mă atrage pentru că e o artă , O ARTĂ CREATOARE. E un citat care îmi place foarte mult "Dragostea de frumos e GUST, iar crearea de frumos e artă". Fotografia crează fru- Fotografie realizată de mosul, sub diferite forme şi asta mă atrage la ea, fap- Țăran Flavius tul că e liberă şi o poţi manipula cum îţi vine în cap.

După un timp, când mi-am cumpărat FLAVIUS ŢĂRAN clasa a IX-a primul aparat DSRL, viaţa mea de fotograf a devenit mai complicată. Atunci reglarea zoom-uli Fotografie realizată de Alupei era o simplitate in comparaţie cu triunghiul Ciprian diafragmă-timp de expunere-sesibilitate isO. ALUPEI CIPRIAN clasa a XI-a

Fotografia mă atrage , deoarece mă pot exprima mult mai uşor, iar impactul este mult mai puternic.

DARIA BONDOI clasa a IX-a

Articol realizat de Bădiliță Sânziana Clasa a IX-a 35

E frumos să îţi exprimi părerea într-un anumit fel, să îţi valorifici ideile, iar dacă nu te pricepi să faci asta purtând o conversaţie, eu cred că fotografia e cea mai bună alternativă . "Puterea imaginii " în zilele noastre este, cred eu, cea mai mare forţă manipulatoare. Pe lângă dramele şi scenele regizate care ne sunt oferite de către mass media, puterea imaginii aflată la celălalt pol este reprezentată de fotografie .

ANDREEA ŢURCANU clasa a XII-a •

Ce înseamnă pentru tine fotografia?

Fotografia pentru mine e mai mult decât o artă, e ceea ce eu exprim. Fotografia pentru mine e comunicare, e o carte de vizită, e un ansamblu. Mulţi nu văd decât o fotografie banală, dar dacă aceasta este facută cu puţin cap, poţi vedea mai mult decât o faţă sau un copac, poţi vedea mai mult decât nişte culori pe o hârtie, vezi poveşti, stări şi uneori chiar şi adevărate sentimente. Într-adevăr fotografia e o ramură a artei, dar şi o artă a exprimării, a imaginaţiei şi a creării. Toţi o putem vedea în felul nostrum. Fotografia e interpretabilă, fiecare vede ce doreşte, dar mesajul e acelaşi, cel al creaţiei. Aşa văd eu fotografia mea şi a altora.

FLAVIUS ŢĂRAN clasa aIX-a

Fotografie realizată de Țăran Flavius 34

Fiecare dintre noi are o anumită viziune asupra naturii, a oamenilor, a oricărui lucru ce ne înconjoară . Fotografia este cel mai bun mod de a le arăta tuturor din ce unghi vezi tu lumea. Cred că fiecare persoană, care se bucură de primul aparat , fuge în natură şi pozează fiecare fluturaş sau albinuţă posibilă.

ANDREEA ŢURCANU clasa a XII-a

Clubul de Mountain Bike

Elevul Țăranu Codrin din clasa a XII- a este inițiatorul clubului de Mountain Bike și pentru că face bine ceea ce face , ne-am gândit să-l chestionăm cu privire la activitatea desfășurată.

1.

Cum a luat ființă clubul de mountain bike? La inițiativa cui?

Dacă îți dorești cu adevărat ceva, poți să realizezi. Noi am vrut excursii cu bicicleta. Am început cu ture scurte, de câțiva kilometri, iar acum am ajuns să facem și excursii ceva mai lungi, până la 200 km. La început am fost doi. Când am mediatizat un pic treaba, am avut mai mulți doritori. Din cei ce ni s-au alăturat, am format un grup puternic, în cadrul căruia am dezvoltat prietenii de durată. Chiar dacă cei ce s-au alăturat mai târziu au fost mai slab pregătiți, am continuat să facem și ture scurte, pentru a-i angrena și pe ei.

2.

Ce activități s-au desfășurat în cadrul grupului?

Grupul de mountain bike e axat strict pe excursii cu bicicleta pe dealuri. Unul din lucrurile care ne unește este, clar, pasiunea pentru asta. Pe durata unei excursii, vorbim despre experiențe, petreceri, prietenii și de, că suntem băieți cu toții, despre fete.

3.

Locuri pe care le-ați vizitat?

În 4 ani am fi avut timp să vizităm locuri mai multe, dar noi ne-am cam atașat de anumite trasee și ne-am creat o anumită repetabilitate.

Am fost pe Suhard, pe 12 Apostoli, la Cabana Rețitiș, la Iezerul Călimani, Ceahlău, Rarău. Ca trasee mai scurte, am fost până la Mănăstirea Piatra Tăieturii, Coșna-Grădinița, și, din când în când, mai mergem în Candreni să jucăm și fotbal.

4.

O întâmplare memorabilă.. sau o situație dificilă?

Întâmplări memorabile ar fi multe de povestit. Am spart nenumarate camere de bicicletă și le-am reparat cum am putut. La urma urmei, ăsta e neprevăzutul. De exemplu, îmi aduc aminte că, într-o dimineață, urma să plecăm într-un traseu de 80 km, pe drum accidentat, iar eu am făcut pană pe asfalt, înainte să plecăm. Situații dificile sunt la fel de multe. În sportul ăsta, sunt momente în care pur și simplu simți că nu mai poți. Cu ajutorul prietenilor, treci mai ușor peste ele.

Articol realizat de Szekely Monica Clasa a XII- a

Fotografii realizate de Țăranu Codrin Clasa a XII- a 36

Ora Pământului

”Ora Pământului ” (Earth Hour) a devenit un eveniment foarte cunoscut pe plan internațional, în ultimii ani.Acesta este organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an.Evenimentul constă în stingerea luminii, dar și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale, timp de o oră, bineînțeles în mod voluntar, atât de consumatorii individuali cât și de instituțiile și unitățile economice.

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a

Pentru orașul nostru acest eveniment nu este o noutate, iar pentru ca tradiția să meargă mai departe, s-a ”celebrat” și în acest an Ora Pământului la Vatra Dornei.

De la un an la altul numărul participanților este în creștere.Vremea de afară nu a reprezentat un obstacol pentru elevii, profesorii, dar și mulți alți locuitori care s-au strâns în centrul orașului și au asistat la stingerea iluminatului public. Cei prezenți au profitat din plin de acest lucru și au aprins lumânărele sau au lansat lampioane, reușind astfel să creeze o atmosferă mai mult decât plăcută.

Liceul Teoretic ”Ion Luca” a devenit Eco Școală din anul 2007, iar marcarea acestui eveniment de către elevi ai liceului este mai mult decât esențială în acest proiect internațional.Aceștia sunt foarte încântați de această idee și participând la ”Ora Pământului” demonstrează faptul că și tinerilor din ziua de azi le pasă de mediul în care trăiesc. Noi îi încurajăm și sperăm că această tradiție se va pastra și în anii următori.

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII-a Articol realizat de Aelenei Paul Clasa a IX- a 37

O săptămână ,,Altfel”-2015

Și în acest an așteptăm cu nerăbdare săptămâna ,,Să știi mai multe , să fii mai bun”. Sunt cinci zile în care toți elevii liceului au participat la diverse activități interactive în locul orelor obișnuite, devenind pe rând medici, antreprenori , oameni ai muntelui, artizani populari, actori, sportivi, bucătari sau participanți la concursuri de inteligență și șah. Au învățat ce implică multe domenii de activitate, care sunt avantajele și dezavantajele unor meserii și au acumulat într-un mod plăcut un bagaj semnificativ de cunoștințe .

Am participat la multe activități interesante, dar cel mai mult mi-a plăcut activitatea ,,Cele mai bune idei de afaceri”, care a avut loc marți, 07.04.2015.

Inițiată de doamna profesoară Viorica Rezuș, acțiunea s-a desfășurat într-un spațiu potrivit– în afara sălii de clasă – la sala de conferințe a holelului „Casa Di David”. Doi oameni de succes din zona Dornelor s-au arătat dispuși să împărtășească cu noi, elevii claselor a X-a B și a XI-a F din experiența lor .

Fotografie realizată de Buzilă Mihai

Invitații au fost Domnul Cezar Ioja, proprietarul unei unități turistice din Vatra Dornei și doamna doctor Rodica Boca, proprietara laboratoarelor de analize și a clinicii private Dorna Medical. Cei doi ne-au povestit despre ceea ce implică activitatea de antreprenor, pașii necesari pentru dezvoltarea unei afaceri, dificultățile prin care au trecut până în acest moment al vieții lor profesionale, dar și factorul determinant care i-a motivat să nu renunțe la visul lor și să îl îndeplinească. Am făcut apoi o activitate, care, personal, m-a încântat și a implicat munca în echipă.

Am format grupe de câte 5 membrii , și ne-am așternut pe o foaie opiniile despre domeniul afacerilor, apoi am prezentat-o juriului format din domnul Ioja și doamna profesoară Rezuș, care au apreciat atenția noastră și capacitatea de sintetizare. În continuare, echipajele au propus diferite idei de afaceri, alcătuind un plan de afacere urmând ca la sfârșitul activității, juriul format să delibereze și să premieze elevii care au avut cea mai bună idee de afacere.

A fost o activitate extrem de interesantă, distractivă și antrenantă, în care am învățat o multitudine de lucruri interesante, într-o atmosferă degajată, completată cu zambete calde și prietenoase, unde noi toți, adulți și copii am comunicat de la același nivel. Întreaga atmosfera creată ne-a încurajat să ne exprimăm liber ideile și opiniile, ceea ce a transformat această acțiune intr-o întâlnire nonformală de neuitat .

Fotografie realizată de Țăranu Codrin

Fotografie realizată de Buzilă Mihai 38

MasterChef

La mijlocul săptămânii “Școala Altfel”, în data de 7 aprilie 2015, MasterChef a aprins gustul competiției într-un prim sezon în cadrul Liceului Teoretic „Ion Luca”.

Primul sezon MasterChef a pregătit in premieră o probă ingenioasă, dar în același timp extrem de solicitantă, care a necesitat multă îndemânare din partea concurenților.

Trei echipe a câte trei elevi fiecare și-au încercat norocul și s-au prezentat la concurs, punându-și în valoare, cum au putut mai bine, veleitățile gastronomice în fața juriului. Acesta, format din chefii Aicoboae Daria, Cozan Ramona, Antochi Diana și Heidel Gabriela a ridicat mingea la fileu concurenților și i-au provocat într-un duel al talentului, rezistenței și creativității culinare.

Concursul a îmbinat într-un mod unic suspansul, emoția și pasiunea fără limite într-un mix de senzații și momente copleșitoare, iar la final echipa formată din Pralea Alexandra, Crucianu Adriana și Bîrgăoanu Ioana, eleve în clasa a XI-a B, care au copleșit gusturile juraților cu un extraordiar desert, au câștigat titlul de MasterChef al liceului. Echipa formată din Nacu Alexandra, Amalia Cioată și Bălăiu Isabela, eleve in clasa a XI-a B, a preparat un tiramisu și a obținut premiul pentru cel mai arătos preparat, iar echipa formată din Dumitraș Adelina, Fîrdea Tereza și Olaru Daniela, eleve în clasa a X-a A, a obținut premiul pentru cel mai colorat preparat, pregătind o salată de fructe.

S.O.S. Ham-Ham

În săptămâna ,,Școala Altfel”, pe data de 8 aprilie, domnul profesor Mihai Cioată, împreună cu profesorii coordonatori Mihaela Marinca, Dana Cornețchi, Ana- Maria Apetri, Delia Drăgan și Crăciun Rodica, au oranizat o acțiune umanitară la care au participat levii claselor a IX- a B, a IX- E și a IX-a F. Această activitate a constat într-o vizită la adăpostul de câini din Ghiorghițeni, unde copiii au fost impresionați și încântați de ,,suflețele nevinovate”, care erau ținute captive în cuști.

Aceștia le-au adus hrană și s-au apropiat de micile animăluțe, care simțeau din plin nevoie de puțină afecțiune. Câțiva dintre elevi au adoptat căței, iar alții, atașându-se, au promis că le vor aduce mâncare și îi vor vizita regulat.

Articol realizat de Evelyne Todașcă Clasa a IX- a Fotografiile au fost realizate de prof. Mihai Cioată 39

ShoeBox - o altfel de acțiune

ShoeBox este o acțiune ce se desfășoară în mai multe orașe din țară , înaintea sărbătorilor de iarnă. Printre acestea se număra și orașul Vatra Dornei, care se poate mândri cu un număr foarte mare de voluntari, compus din elevi ai Liceului Teoretic ”Ion Luca ”. Această acțiune constă în donarea unor cadouri copiilor din zonă ,cu o situație financiară precară cu scopul de a le aduce un zâmbet pe față și pentru a simți măcar pentru câteva clipe spiritul Crăciunului. În primă fază, elevii voluntari au împărțit pliante și au lipit afișe în locuri publice pentru a oferi șansa de a face un bine unui copil. Astfel, cei care doreau să ajute găseau informațiile necesare de care aveau nevoie: locul în care se colectează pachetele și ce trebuie să conțină acestea(hăinuțe, jucării, dulciuri, dar și ceva simbolic ce să încapă într-o cutie de papuci).Timpul de colectare a pachetelor a fost de aproximativ două săptămâni.

După ce a trecut perioada de colectare, voluntarii au avut sarcina de a sorta pachetele și de a le transforma în cadouri. S-au stabilit vârstele copiilor și astfel aceștia știau exact ce trebuie să conțină fiecare dintre pachete. Dacă un pachet conținea lucruri nepotrivite, stricate sau chiar alimente perisabile, acestea erau eliminate și pachetul urma să fie completat cu alte lucruri.

40

La final, pachetele treceau prin mâinile voluntarilor mai îndemânatici pentru a fi împachetate cât mai frumos posibil.

Cu trei zile înainte de Crăciun, cadourile ”din cutia de papuci” au fost distribuite copiilor din Vatra Dornei, dar și celor din împrejurimi.

S-a constatat faptul că elevii voluntari au reușit să ajungă la un număr de 400 de pachete, așadar, au făcut fericiți aproximativ 400 de copii.

” Această acțiune a fost una destul de dificilă de realizat, însă rezultatele au fost pe măsura așteptărilor, și anume am reușit să facem toți acești copii fericiți”, ne-a mărturisit Raluca Mutu, elevă a liceului ce s-a oferit voluntară în această acțiune.

Sperăm că tradiția va continua și în anii următori, iar voluntarii de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” vor reuși să pătrundă în inimile unui număr mai mare de copii!

Articol realizat de Bădiliță Sânziana Clasa IX-a 41

TOP 5 FILME

Una dintre principalele modalități de ocupare a timpului liber în liceul nostru este reprezentată de pasiunea pentru filme. Astfel iată TOP 5 filme realizat de elevii liceului:

House of cards

Un serial extrem de popular în rândul liceenilor. Serialul prezintă lupta pentru putere, topic ce se dovedește a fi foarte căutat.

The Hobbit

Filmul a ajuns un fenomen în rândul elevilor în urma excursiilor organizate le Cluj, în fiecare an, la premierele fiecăruia. Grafica, efectele speciale, intriga au stârnit interes în mod deosebit.

Scarface

Povestea lui Tony ciată în special datorită joacă excepțional rolul nez dispus să facă orice

Montana este aprelui Al Pacino, care imigrantului cubapentru a se afirma.

Grown Ups

Filmul prezintă povestea unui grup de adulți, ce au legat prietenii strânse din timpul liceului. Ei continuă să păstreze o doză de nebunie copilărească în relația dintre ei. Aventurile continuă să fie memorabile.

Gone girl

Un film recent apărut, dar care a avut succes Articol realizat de Țăranu Codrin imediat în urma difuzării lui la clubul de cinema. clasa a XII-a Filmul a iscat intrigi serioase între băieți și fete, Fotografii realizate după afișul de promovare sau scene fiecare simpatizând cu reprezentantul sexului său. din filme de Țăranu Codrin ,clasa a XII-a 42

”VDT” (Vatra Dornei Tineret)

VDT” (Vatra Dornei Tineret) este un grup de voluntari care au ca scop propus identificarea și ajutorarea tinerilor, protecția socială, ajutorul familiilor cu copii aflați într-o situație socială precară, ajutorul medical pentru necesități sociale, sprijinirea activității medicale din Vatra Dornei,dar și desfășurarea de activități sportive,organizarea de excursii și drumeții.Grupul a apărut în urma unei acțiuni de ajutorare a unui băiețel,pe nume Adelin, care astăzi, din păcate nu se mai află printre noi.Odată cu această prima acțiune, membrii grupului au dorit să continue să ajute cât mai multă lume.

În decursul a doi ani de zile ”VDT-ul” a reușit să se ocupe de nici mai mult nici mai puțin de nouăsprezece acțiuni de voluntariat și aproximativ douăzeci de excursii pe munte.

Pe lângă asta, membrii grupului au mai participat la diferite acțiuni precum: rafting, plimbări cu bicicleta în aer liber, cursuri de prim ajutor și multe altele.

La fiecare acțiune nouă, membrii grupului au datoria de a aduce lucrurile necesare familiei respective(alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării).Însă ei nu sunt singurii care pot face acest lucru, astfel încât membrii grupului ”colaborează” cu multe alte persoane care se autosesizează ca fiind dornice să ofere o mână de ajutor.În cazul în care este nevoie de sponsorizări,Cristian este cel care se ocupă de acest lucru și de cele mai multe ori are succes.

În prezent, în acest grup sunt aproximativ șaptezeci de membrii.Toți sunt niște oameni minunați și uniți, cu o inimă mare și gata să ofere ajutor celor care au nevoie.În primăvara acestui an, grupul ”VDT” a devenit ONG, ținta pe care voluntarii au urmarit să o îndeplinească încă de la crearea acestui grup.

Astfel ”VDT” s-a transformat în ”ASOCIAȚIA VATRA DORNEI TINERET - VDT VATRA DORNEI”.

Momentan, grupul are în desfășurare două cazuri: construirea unei anexe a maternității din Vatra Dornei și ajutorarea unei familii care trăiește în niște condiții groaznice.După ducerea la bun sfârșit a acestora, grupul va fi în căutare de noi provocări!

Inițiatorul acestui grup, pe numele său, Huțan Cristian, este un om cu un suflet foarte mare, dornic oricând să ofere o mână de ajutor celor săraci.

Acesta este membru al Salvamontului Vatra Dornei, iar acest lucru reprezintă un avantaj în plus pentru grupul ”VDT”.

43

CUPA VDT

Cupa VDT a fost o competiţie de fotbal organizată de grupul Vatra Dornei Tineret la care au participat elevii claselor IX-XII şi Liceului Teoretic „Ion Luca”. Înscrierile au început cu data de 6 octombrie până pe 1 noiembrie,timp în care s-au înscris în competiţie 12 echipe.

Principalul scop al acestei cupe a fost unul de binefacere,întrucât s-a pretins o taxă de participare de 50 de lei. Banii strânşi de la cele 12 echipe au fost donaţi Maternităţii Vatra Dornei, contribuind la extinderea acesteia. Cupa VDT s-a desfăşurat astfel: prin tragere la sorţi ,s-au format 4 grupe a câte 3 echipe din care doar prima a mers mai departe. Cu ajutorul profesorilor de sport ai Liceului Teoretic „Ion Luca” ,care au avut rolul de arbitrii, această cupă a fost organizată în cel mai corect mod posibil. După terminarea fazei grupelor s-au organizat finala mică, în care s-au decis locurile 3 şi 4 şi finala mare în care a fost ales locul 2,dar cel mai important marea câştigătoarea acestei cupe.În finala mică au concurat echipele formate din elevii claselor 11A şi 11F împotriva clasei 12D,cea din urmă fiind caştigatoare şi obţinând un loc pe podium, iar în finala mare au concurat clasele 11G şi 12C.

Marea caştigătoare a fost echipa formată din elevii claselor 12C, clasa 11G clasându-se pe locul al doilea. Aceştia au fost premiaţi cu câte o cupă şi diplome şi totodată au fost aleşi şi cei cu titlul de “cel mai bun jucător”,respectiv Răzvan Coca din 12C şi “golgheterul Cupei VDT”,respectiv Darius Clanetaru,elev al clasei 11G.

Fotografie realizată de Alupei Ciprian Clasa a XI-a

Membrii Cupei VDT au fost fericiţi să vadă atât de mult entuziasm în organizarea, dar şi în desfăşurarea acesteia competiţii. Partenerii Cupei VDT au fost Liceul Teoretic “Ion Luca”, “Salvamont Vatra Dornei” şi “Orion Media Vatra Dornei”.

Articol realizat de Chiperi Geanina Clasa a IX - a 44

Altfel de timp liber

Din dorinţa de a se detaşa de viaţa cotidiană şi de a se exprima, adolescenţii îşi fructifică talentul cu care au fost înzestraţi, transformându-l în pasiune. Astfel, câţiva elevi ai liceului nostru ne împărtăşesc câteva impresii din experienţele lor:

“Pasiunea mea pentru dans a început în urmă cu aproape 7 ani. De fapt, la început nu mă pricepeam deloc! Eram timidă şi îmi era frică să învăţ coregrafiile; mă temeam să nu greşesc. Cu timpul, am început să mă documentez şi să mă intereseze tot mai mult acest domeniu. Eram fascinată de marii coregrafi, de costume, vroiam să învăţ tot mai multe stiluri de dans! Pot spune că am găsit în dans un mod de a mă exterioriza.

Este un sport greu şi necesită multe ore de repetiţie, dar cu pasiune şi dăruire, poţi să faci ceva frumos şi elegant. Când vezi că munca îţi este apreciată, automat şi satisfacţia este mai mare! Când sunt pe scenă sau în ringul de dans, uit de emoţii, de probleme şi ascult pur şi simplu ritmul muzicii! Nu aş lăsa dansul pentru nimic în lume, şi chiar dacă anul acesta nu am mai avut timp pentru antrenamente, cu siguranţă îmi voi continua pasiunea începând cu primul an de facultate!”(Irina Pop)

“Muzica este cu siguranţă cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Nu ştiu cum se manifestă la alţii, dar pentru mine această pasiune e mai mult o obsesie combinată cu puţin talent.

Mi-am început cariera muzicală de la vârsta de patru ani, scena devenind pentru mine un loc de suflet. De atunci am participat în fiecare an la diferite concursuri, reuşind să adun numeroase diplome la dosarul personal.

Totuşi muzica înseamnă mai mult decât public şi aplauze, ea reprezintă modul meu de exprimare, de evadare şi de refugiu. Totodată, aceasta implică muncă, dăruire şi timp de studiu, nu doar euforie şi visare. Muzica mă face să mă simt împlinită şi tind să cred că voi ramâne dependentă de hobby-ul meu până la sfârşitul vieţii.”(Loredana Costea) 45

„ Este foarte bine conoscut faptul că arta se manifestă în mii de moduri care mai de care mai deosebite, pretențioase sau chiar bizare. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au simțit nevoia de frumos, de a-și elibera imaginația și ideile prin diferite forme de manifestare astfel născându-se arta . În articolul ce urmează doresc să vă prezint o mică ramură a artelor plastice care datează încă din secolul al XII-lea și anume, bine cunoscuta pictură ”Ebru” (pictură pe apă).

Fiind pasionată de pictură încă din clasele primare, o lungă perioadă de timp am studiat această formă de artă considerând-o mai mult un mijloc de exteriorizare și de afirmare decât un domeniu în sine. Astfel fiind mereu într-o continuă descoperire a tainelor ascunse ale artelor plastice am avut norocul să descopăr o tehnică pe cât de simplă pe atât de impresionantă a picturii, îndrăgostindu-mă imediat de acest dans al culorilor pe apă care urmau să fie imprimate pe hârtie și care au stârnit în sufletul meu dorința de încercare a acestei noi tehnici descoperite. Așadar ”Ebru” este arta de a desena pe apă, desenele astfel realizate fiind transpuse pe hârtie. Este o artă tradițional turcească. Pătrunderea și înlănțuirea culorilor, fără ca acestea să se amestece între ele, faptul că se pot deosebi cu usurință toate nuanțele, formele și modele obținute pe apă, poarta numele de Ebru. Ca artă, Ebru constă în împrăștierea pe suprafața apei a vopselei lichide și în realizarea diferitelor forme, figuri și modele care, mai apoi, sunt transpuse direct din apă, pe hârtie. Trăsătura predominantă care caracterizează arta Ebru este aceea că face parte din artele tradiționale manuale otomane. Se știe despre Ebru că a apărut pentru întâia oara în orasul Buhara din Turkistan, împrăștiindu-se mai apoi în întreg Imperiul Otoman. Ebru mai este cunoscută și sub denumirea de "Foiță turcească". În trecut, Ebru era utilă pentru înfrumusețarea unor opere străvechi. În ceea ce privește materialele necesare pentru realizarea picturii Ebru este nevoie de apă (îmbogățită cu agent de îngroșare fie chimic pulbere, fie natural, gumă arabică), cerneală specială pentru mormorare sau vopsele Ebru, hârtie cartonată, pensule de diferite mărimi și creion metalic pentru realizarea formelor dorite.”(Ariana Hreţiuc)

46

„Pasiunea pentru muzică o am de când eram la grădniță. Cântam tot timpul la serbări și astfel pot spune că educatoarele mi-au descoperit talentul de a cânta.

Acestea m-au încurajat și m-au susținut să merg mai departe și pot zice că datorită lor am continuat să cânt și să evoluez în acest domeniu. Am fost îndrumată să merg la un club unde se studia canto și am facut acolo câteva ore de muzică care mi-au prins foarte bine. În școala generală am continuat să cânt la serbări dar nu individual, până în clasa a V-a când am prins curaj și am urcat singură pe scenă. Atunci am avut cele mai mari emoții, dar cu timpul am reușit să le stăpânesc. Am fost foarte bucuroasă să am aceeași profesoară de muzică și în liceu.

Tot timpul m-a încurajat și m-a corectat când a fost nevoie. A contat și contează foarte mult părerea ei și asta m-a încurajat să nu renunţ la pasiunea mea. Părinții și familia au avut un rol foarte important în evoluția mea, încurajările și laudele lor m-au făcut să vreau să îmi demontrez mie că pot mai mult de atât. Mama a fost tot timpul sinceră cu mine și de multe ori când repetam zicea că nu e bine doar ca să mă ambiționez și să iasă și mai bine. Criticile primite au fost constructive când au venit din partea unor persoane care au legătură cu muzica. Restul au fost doar invidii. Pasiunea pentru cântat va exista tot timpul. E modul în care eu mă relaxez și îmi exprim sentimentele. Nu cred că aș putea să trăiesc fără muzică. Este o parte din mine!”(Alexandra Dănilă)

47

“Încă de la grădiniţă, mama şi bunica mi-au insuflat această pasiune minunată ...Bunica mea a făcut parte dintr-un ansamblu şi i-a lăsat moştenire şi mamei mele aceeaşi pasiune. Ea, la rândul ei, mi-a inspirat mie arta dansului şi tot ce ţine de aceasta... Dansul, pentru mine este modul prin care îmi pot exprima sentimentele, gândurile şi trăirile. Prin dans mă pot calma. Fiecare om are o pasiune şi cea mai mare pasiune a mea este dansul. Fără bunica şi mama eu nu ajungeam până aici cu dansul.

Astfel pot să afirm că <<Dansul este mijlocul artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mişcări ritmice, artistice şi expresive ale trupului executate în ritmul muzicii!>>.”(Raluca Pleşca)

Fotografie preluată din arhiva Ralucăi Pleșca Clasa a IX- a

Fotografie preluată din arhiva Ralucăi Pleșca Articol realizat de Cîrceie Alexandra, clasa a IX-a Țăranu Codrin, clasa a XII- a 48

Made for Europe

Pe fondul unui dezinteres al generaţiilor tinere cu privire la practicile religioase, dar şi al lipsei de înţelegere şi toleranţă, între anii 20122014, liceul nostru a derulat un proiect multilateral Comenius intitulat “Toleranţă şi diversitate religioasă în Europa modernă” care a avut ca parteneri alte trei licee din colţuri diferite ale lumii: Bulgaria, Italia şi Insula Reunion.

O bună ocazie de rememorare a acestor experienţe trăite a fost concursul naţional “Made for Europe”. Aici, am participat cu unul dintre produsele finale ale proiectului şi anume cartea, intitulată “Creştinismul în faţa celorlalte religii ale lumii” ce cuprinde un sumum al întregii activităţi desfăşurate. Primele emoţii trăite au fost la etapa judeţeană unde ne-am susţinut ideile în faţa juriului şi a întregului auditoriu. Ne-am cunoscut aşa-zişii “rivali” participând activ la prezentările acestora, în care ne-au implicat. După câteva zile am avut surpriza să aflăm ca am obținut premiul I, fiind promovate la etapa naţională a concursului, etapă ce se va desfăşura în acest an la Arad în perioada 5-9 aprilie.

Ne-am asumat cu plăcere rolul de gazde atunci când partenerii ne-au vizitat în România, prezentându-le obiceiurile şi tradiţiile locale, iar, mai târziu, în ultimul an de proiect, am avut şi noi ocazia să participăm la una dintre mobiliăţile proiectului, şi anume cea din Italia. Aceasta a fost un prilej deosebit să descoperim lucruri noi şi interesante, să vizităm locuri cu o intensă încărătură spirituală, dar, mai ales, să cunoaştem oameni deosebiţi cu care am putut împărtăşi experienţe de neuitat şi cu care am legat frumoase prietenii.

49

Primele două zile au fost dedicate prezentărilor de produse finale rezultate în urma participării şcolilor şi liceelor din România la diferite proiecte (Comenius, Grundvig, Leonardo) în cadrul programului « Învăţare pe tot parcursul vieţii ». 119 elevi au concurat, pe secţiuni diferite, în speranţa obţinerii unui loc pe podium. În urma diseminării cărţii, echipajul Liceului Teoretic « Ion Luca » (Simona Budîi şi Cosmina Şutac) s-a situat pe locul 4 la secţiunea « echipe » câştigând o mențiune.

Elevii participanţi au fost împărţiţi în două, fiecare dintre echipe susţinându-şi prezentarea în faţa unei comisii de juraţi. Judecând după mărturiile de final ale juriului, lupta a fost una strânsă întrucât, în acest an, participanţii s-au pregătit intens, dând dovadă de perseverenţă şi dorinţa de a ieşi învingători.

Participarea la această activitate a fost o oportunitate pentru noi să ne dezvoltăm capacităţile oratorice şi pe cele de relaţionare interpersonală.

Articol realizat de Simona Budîi şi Cosmina Şutac, cls .a XII-a Fotografii preluate din arhiva proiectului 50

Festivalul de Teatru şi Tineret -Ediţia a IX- a 8-9 aprilie Festivalul de Teatru şi Tineret se află la ediţia a IX- a şi s-a desfăşurat în perioada 8-9 aprilie la Suceava. Acesta este un festival cu tradiţie pentru trupa Liceului Teoretic ,,Ion Luca” , ,,Altfel”, aflată în colaborare cu Casa de Cultură ,,Platon Pardău” prin prezenţa doamnei Violeta Codorean, deoarece aceştia se află la a IV-a participare în cadrul acestui festival. Pe parcursul acesteia, au obţinut rezultate deosebite , astfel încât şi în acest an s-au întors de la Suceava cu un bine meritat loc al II-lea .”Bătălia “ s-a dat între 15 trupe, atât din judeţul Suceava cât şi din alte judeţe. Preşedintele juriului, a fost, marele actor Adrian Pădurariu, iar dintre ceilalţi juraţi îi amintim pe: Dan Clucinschi (actor), Viorica Steiciuc (poetă), Gabriela Ioniţă (actriţă), etc.

Spectacolul a fost prezentat de Cornel Grosariu. Trupa “Altfel” a prezentat publicului un spectacol intitulat “Şcoala militară”, colaj realizat din Anton Bacalbaşa , Ion Luca Caragiale, etc. Colajul realizat a reprezentat un spectacol teatral de comedie , iar spectatorii au râs copios, semn că piesa a fost jucată destul de bine. De-a lungul timpului trupa şi-a schimbat actorii, din cauza celor aflaţi în clasele terminale, iar în prezent, trupa deţine următorii membri: Hîncu Silviu Vlad, Tudoriu Stelian, Andrei Ioana, Daria Ioniţă, Bădiliţă Sânziana, Drăghici Sebastian, Antohi Marian, Ţăranu Codrin, coordonaţi de prof. Daniela Corneţchi.

51

Acest spectacol nu a însemnat doar competiţie, după festivitatea de premiere, au avut loc workshop-uri coordonate de Adrian Pădurariu, Dan Clucinschi şi Gabriela Ioniţă. În urma atelierelor de lucru am rămas plăcut impresionaţi, să constatăm că există o multitudine de exerciţii de dicţie, joc de rol şi altele. Trupele câştigătoare au avut privilegiul de a discuta, în mod particular, cu preşedintele juriului spre a-i îndruma cu mici sfaturi, pentru a ajunge la desăvârşire din punct de vedere actoricesc.

Membrii trupei s-au simţit foarte bine la acest festival şi doresc ca la anul să revină cu forţe noi, având drept obiectiv câştigarea marelui premiu.

Acestea fiind spuse, trupa doreşte să mulţumească pentru sprijinul financiar acordat de către Primăria Municipiului Vatra Dornei.

Articol realiziat de Antohi Marian Clasa a XII- a Fotografii realizate de Drăghici Sebastian

52

Balul Bobocilor 2014

Ca în fiecare an, Balul Bobocilor este cel mai aşteptat eveniment al toamnei. Acesta reprezintă un prilej prin care bobocii şi-au făcut simţită prezenţa în liceu, demonstrând de ce sunt în stare, atât la proba de aptitudini, cât şi la cea de cultură generală. Alături de invitatul special, Liviu Teodorescu, aceştia au reuşit să facă un spectacol de neuitat, redând în faţa publicului atmosfera anilor `30.

Acest an a venit, însă, cu o schimbare. Perechile au în fost în număr de 7 şi nu au mai existat eliminări, fapt care a oferit bobocilor şansa de a participa la toate probele şi de a primi la final un premiu.

Plini de speranţă, încărcaţi cu forţe proaspete, însă şi cu multe emoţii, bobocii au fost, ca de obicei, în centrul atenţiei.Aceştia au reuşit să lase publicul cu gura căscată, iar în unele momente să emoţioneze până la lacrimi. Însă cu toţii ştim că în spatele acestor numere impresionante se află multă muncă, ore nesfârşite de repetiţii, devotament şi nu în ultimul rând, talent.

Răspunsurile lor sunt următoarele:

Iasmina Străchinaru- Miss Boboc: 1. „Cei care m-au determinat să particip au fost prietenii. La început eram cam nesigură pe mine, dar ei mi-au oferit încrederea de care aveam nevoie pentru a mă simți în stare să o fac.”

2. „Proba mi-am ales-o după ce am urmărit filmul <<The Great Gatsby>>. Am incercat să creez o scenă asemănătoare cu una de musical din film, preluând melodiile și costumația specifică.”

3. „Deși am avut mari emoții, am reușit să le stapânesc datorită celor care m-au susținut. Mi-au transmis energie pozitivă. La început am fost foarte emoționată, dar pe parcurs, m-am mai liniștit. Așa, emoțiile au devenit constructive și m-au determinat să dau tot ce am avut mai bun din mine.”

4. „Sfatul meu este să participe și să aibă încredere în ei, pentru că nu vor avea nimic de pierdut. Balul este o experiență frumoasă în viața unui boboc și nu trebuie ratat.”

Impresiile concurenţilor au variat, bineînţeles, de la un boboc la altul. Din dorinţa de a le obţine şi, de ce nu, de a afla şi unele dintre secretele lor, le-am adresat câteva întrebări, la care au fost bucuroşi să ne răspundă:

Ciprian GrigoroaeaMister Boboc: 1. „Prietenii m-au sfătuit, dar sincer și eu am vrut, deoarece sunt o fire competitivă și foarte ambițioasă.”

2. „Muzica este pasiunea mea, iar acest lucru m-a determinat să o aleg pentru proba de talente.”

3. „Am avut emoții foarte mari și eram ne 1.Ce te-a determinat să participi la Balul sigur pe mine, dar, datorită încurajărilor primite de la cei dragi, de la prieteni și de la faBobocilor?

2.Ce te-a inspirat să îţi alegi proba de milie am putut trece cu bine peste ele. ” 4. „Îi sfătuiesc pe următorii boboci să particitalente?

3.Cum ai reuşit să îţi stăpâneşti emoţiile pe, să fie îndrăzneți și să nu aibă emoții, pentru că este o experiență minunată și merită trăită.” din cele mai dificile momente?

4.Ce sfat ai pentru următorii boboci?

54

4. „Dragilor, profitați de ocazie și nu vă fie rușine să participați la bal, pentru că încercarea moarte n-are. Aveți doar de câstigat, dar vă înteleg. Și eu am fost la fel ca voi, timidă și retrasă și înca sunt în unele cazuri. Cum am spus și mai sus, aveți de câștigat, așa că luptați pentru amintiri frumoase, nu pentru premii, pentru noi prieteni, nu pentru popularitate. E frumos să fii boboc, profitați și bucurați-vă de viața de licean.”

Camelia Lucescu- Locul I: 1. „Ce m-a determinat? Bună întrebare. Cred că o prietenă, da chiar ea. Nu am crezut că sunt destul de talentată încât să ajung pe podium, nici măcar nu credeam că sunt demnă să particip, dar am facut-o, pentru că ea a fost alături de mine și m-a sprijinit. Mi-a spus că va fi bine, indiferent dacă trec sau nu mai departe. Nu aș fi putut face nimic fără ea, pentru că sunt timidă și nu aș fi îndraznit. Îi mulțumesc și o iubesc.”

2. „Știam că trebuie să aleg ceva bun, ceva în care să-mi pot îmbina talentul cu voința, ceva prin care pot transmite publicului sentimentele mele, care la momentul respectiv veneau la pachet cu emoțiile.

Am decis să cânt. Doar cântând mă puteam imagina pe scena Casei de Cultură. În privința melodiei... Știți că ziceam de o prietenă care a fost alături de mine? Ei bine, nu a ezitat să mă ajute nici de această dată, așa că melodia tot de ea a fost aleasă.”

Petrică Șeșureac- Locul I: 1. „Singurele lucruri care m-au determinat să particip au fost prietenii si dorința de a încerca o experiență nouă.”

2. „Știam că cele mai bune lucruri pe care pot să le fac sunt să cânt și să dansez... Dar totuși am ales să cânt, deoarece prin această modalitate puteam transmite mai multă emoție și mi se părea mai spectaculos.”

3. „Știam că trebuie să am încredere în mine și în puterile mele și nu doream să îi dezamagesc pe cei dragi. În plus față de asta, nu am vrut să mă fac de râs... Aceste lucruri m-au făcut să uit de emoții.”

4. „Să dea tot ce pot pe scenă și să se distreze, deoarece nu o să le pară rău.”

Veronica Pilug- Locul II: 1. „Având în vedere că toți colegii mei au dorit să participe, m-am gândit că aș putea face-o și eu, plus că nu aveam nimic de pierdut.”

2. „Pasiunea: fac dansuri popularede la vârsta de 9 ani și îmi place foarte mult.”

3. „Mi-am imaginat că toate emoțiile mele sunt, de fapt, constructive și că nu e bine să le arăt, deși nu am reușit pe deplin.”

4. „Să nu le fie rușine, chiar dacă aceștia consideră că nu au talent. Să participe la preselcții pentru că nu au nimic de pierdut.”

3. „Aici am un secret. Cei șapte ani de experiență scenică m-au ajutat să transform emoțiile într-un lucru bun. Da! Emoțiile pot fi un lucru bun. Datorită lor avem dorința aceea arzătoare să facem totul să iasă cât mai bine, plus că ne face să simțim că trăim. Cum să le transformăm? Fiecare are un mod de a face acest lucru. Eu zâmbesc și las emoțiile să-și facă de cap. Fără ele nu am mai simți acel gol în stomac când vedem câtă lume se uită la noi. Fără ele, eu nu aș cânta din suflet. Sună ciudat, dar așa e. ”

55

Vlad Luca- Locul II: 1. „Colegii mei m-au încurajat să particip la acest concurs, deoarece mă credeau capabil să fac show.

Așa că am decis să o fac.”

2. „Cred că entuziasmul meu, atitudinea și dragostea pentru ponei.”

3. „Simplu: am zâmbit.”

4. „Fiți creativi, fiți voi și ascultați toate sfaturile pe care le primiți, oricât de absurde ar fi!”

Alexandra Cîrceie- Locul III: 1. „Pot spune că Balul Bobocilor m-a fascinat dintotdeauna. M-am înscris la îndemnul prietenilor.

Totul a început ca o curiozitate, apoi, după ce am trecut de prima preselecție, a început să îmi placă ideea de competiție.”

2. „M-am gândit că ar fi prea banal doar să dansez sau doar să cânt și am dorit sa le îmbin pe amândouă într-un mod cât se poate de original. Astfel am creat o poveste după un cearceaf… Cei din public nu au văzut decât umbrele noastre până aproape de final.”

3. „Cred că emoțiile au fost cea mai grea probă a noastră, având în vedere că a fost primul eveniment de acest gen din viața noastră. Emoția pe care am avut-o in seara spectacolului cred că a fost cea mai neobișnuita stare pe care am trait-o vreodată…

A fost ceva aparte!”

4. „Categoric toți bobocii ar trebui să participe! Să profite de această oportunitate, pentru că nu au nimic de pierdut. Îmi vor rămâne întipărite în minte acele momente inedite pentru tot restul vieții.”

Daniel Vasiluț- Locul III: 1. „Nu cred ca m-a determinat ceva, pur și simplu am decis să particip.”

2. „Singurul factor care m-a influențat în vreun fel a fost pasiunea pentru dans. Stăpânesc destul de bine dansul sportiv, iar acest lucru m-a determinat să îl aleg ca probă de talent.”

3. „De fiecare dată când aveam emoții, mă gândeam că nu o să mă ajute cu nimic și așa am reușit să trec peste.”

4. „Ar trebui să dea tot ce e mai bun și să se înscrie cât mai mulți, pentru că nu vor avea nimic de pierdut.”

Ada Bădulescu- Miss Popularitate: 1. „Mi s-a părut interesant și distractiv și m-am gândit că nu am nimic de pierdut. Deși la început am luat-o ca pe o joacă, atunci când am aflat că am fost aleasă să intru în finală, am realizat că treaba devine serioasă.”

2. „Dat fiind faptul că eram presată de timp, iar dansul era singurul lucru pe care îl puteam face fără să dau greș, l-am ales ca fiind unica variantă pentru proba de talent.”

3. „Având în vedere că nu sunt genul de persoană care să se lase copleșită de emoții, mi s-a părut totul ok. Am fost sigură pe mine până în momentul în care mi-am auzit numele, știind că urmează să ies în fața publicului, care avea destul de multe așteptări din partea noastră. Deși îmi tremurau picioarele într-un mare fel, am încercat să mă controlez, știind că trebuie să fac o impresie bună. Nu pot să spun că am avut o anumită metodă prin care să-mi stăpânesc emoțiile. Când ești acolo, totul vine de la sine.”

4. „Le-aș recomanda să se înscrie la preselecții, pentru că nu au nimic de pierdut, iar dacă nu o vor face, le va părea rău. Cel mai important lucru este să se simtă bine și să dea tot ce e mai bun.”

56

Sebastian Drăghici- Mister Popularitate: 1. „Păi cei care m-au determinat au fost prietenii mei și încrederea pe care o am în mine.”

2. „La început, am fost foarte indecis, însă cu ajutorul prietenilor și al mamei mele, am reușit să îmi aleg, în cele din urmă proba de talent.”

3. „Să fiu sincer, de fel, nu prea mă emoționez, însă au existat și momente în care acestea m-au copleșit. Pentru a scăpa de ele am un răspuns simplu: uită de tot ce e în jurul tău și fă ceea ce îți place.”

4. „Sfatul meu este să nu aibă emoții, să fie degajați și să se distreze, pentru că e o perioadă foarte frumoasă în viața unui boboc.”

Raluca Pleșca- Miss Talent: 1. „M-am gândit că nu am nimic de pierdut și că totul va fi distractiv.”

2. „Îmi place foarte mult să dansez. Fac parte din ansamblul folcloric <<Dorna Dorului>> și cred că acest lucru, pasiunea și experiența m-au inspirat să-mi aleg proba.”

3. „Emoții au fost chiar foarte multe. Din păcate, nu am reușit să le stăpânesc pe toate. Acest lucru chiar s-a văzut, dar, până la urmă, totul a ieșit bine.”

4. „Sfatul meu pentru următorii boboci este acela de a nu arăta că au emoții. Să se înscrie la Bal, pentru că nu au nimic de pierdut și să își aleagă proba de talent cu mare grijă.”

Tiberiu Mihăiță Popescu- Mister Originalitate: 1. „Mă gândeam să particip la Balul Bobocilor încă din clasa a VIII-a, fiindcă mi se părea un lucru interesant și voiam să mă distrez cu ceilalți nou-veniți în liceu. Dar niciodată nu m-am gândit că voi trece in finală.”

2. „Sincer, eu mi-am ales proba de talent încă din ziua în care m-am decis să particip, dar am început pregătirea ei cu mai puțin de o săptămână înainte de finală. Am ales să cânt la orgă, deoarece fac pregătire la acest instrument de peste 5 ani și îl stăpânesc foarte bine.”

3. „Emoțiile au fost tot timpul. Oricât am încercat, nu am avut cum să scap de această mare tensiune.”

4. „I-aș sfătui în felul următor: să nu aveți emoții!

Dar știu că nu e posibi, pentru că așa mi s-a spus și mie, însă fără vreun succes. În schimb, dacă aș mai mai putea participa încă o dată la bal, aș fi mai degajat.”

Ioana Andreea Ujică- Miss Originalitate: 1. „Nu pot spune că au existat anumiți factori care m-au determinat sa particip la Balul Bobocilor. Mi s-a părut interesant. Pur și simplu am vrut să văd cum este, dacă mă descurc și totodată îmi doream să mă distrez alături de ceilalți colegi ai mei.”

2. „Mă gândisem dinainte să aflu că sunt printre cei 14 finaliști ce aș putea face la proba de talent. Și pentru că iubesc dansul și consider că mă definește ca persoană, am ales să dansez pe un colaj de melodii, diferențiate pe mai multe genuri. ” 3. „Bineînțeles că am avut foarte mari emoții, atât noi, cât și organizatorii, deoarece voiam ca totul să iasă așa cum ne-am propus. Când am dansat alături de restul perechilor în deschiderea Balului a fost momentul cel mai tensionat, dar văzând reacția publicului, care ne-a aplaudat minute în șir, am simțit că este momentul nostru. Am lăsat toate emoțiile deoparte și am dat tot ce am avut mai bun.”

4. „Viitorilor boboci le spun din tot sufletul să se îscrie, deoarece nu au nimic de pierdut. Deci, lăsați-vă emoțiile deoparte și bucurați-vă de niște clipe pe care le veți întâli doar în viața de boboc.”

După cum bine știm, fără organizatori, Balul Bobocilor nu se mai putea desfășura. Elevii claselor a XII-a s-au chinuit săptămâni întregi pentru ca acest eveniment să ia naștere,iar mai apoi o formă, alocându-i o mare parte din timpul lor. Însă, ei nu au creat doar un spectacol impresionant, ci și niște amintiri de neuitat, atât bobocilor, cât și privitorilor, iar pentru acest lucru merită toată aprecierea noastră.

Articol realizat de Cîrceie Alexandra, clasa a IX-a Fotografii preluate din arhiva personală a elevilor 57

Copilărie Comoară

Poveste

Întru întuneric și lumină

Albă,

Mugur

Filtrată prin zgură,

Nutrit de seva unei nații

Fantoma zăpezii

Legănată de razele

mi-ajunge la gură

De soare

am să fac azi prima cură

Pe marmura sau stânca de granit

m-am revărsat în gând…

Înfășurată în pulbere

împușcături

De stele, Umbrită de un timp

între cer și pămant

Nedefinit.

s-a răsturnat carul din poveste Făt–Frumos

Drăgan Ștefan, clasa a IX-a

nu mai este

58

Serbarea de Crăciun

Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie, în fiecare an. Crăciunul are pentru fiecare dintre noi, pe lângă semnificația de sărbătoare creștină, una proprie. Să fie oare casa decorată cu miros de brad, neliniștea și curiozitatea cu care aștepți să desfaci darurile primite sau colindele și cina în familie?

La fel ca in fiecare an, elevii Liceului Teoretic „Ion Luca” au avut parte de Serbarea de Crăciun, organizată anul acesta de către elevii claselor a X-a B și a XI-a B. Serbarea a avut loc la Casa de cultură „Platon Pardău.”

Organizatorii au început pregătirile încă din prima zi a lunii decembrie și cum era de așteptat, aceștia au avut cele mai mari bătăi de cap. Ei au muncit din greu pentru ca spectacolul să fie unul reușit, în ciuda timpului prea scurt rămas la dispoziție. Eleva clasei a XI-a B, Delia Mateiciuc, organizatoare șefă și prezentatoare, ne-a mărturisit că „la început am fost puțin sceptici și nu credeam că vom reuși să ducem serbarea până la capăt, dar a fost mai presus de așteptările noastre.”

Profesorii au fost îngăduitori cu elevii, iar aceștia și-au centrat toată atenția asupra serbării. Cu toate că erau presați de timp și totodată stresați de faptul că ceva ar putea ieși nu tocmai bine, ei au reuși să creeze o atmosferă plăcută, aducând câte puțin din spiritul Crăciunului în inimile tuturor celor prezenți.

Bineînțeles, emoțiile nu ne-au ocolit. Fiind prima serbare în calitate de prezentatoare, mi le-am stăpânit destul de greu. Cu toate acestea, sunt mândră de aspectul final al serbării, căci știu cât am muncit pentru ea. Ne-am descurcat de minune cu toții!”, adaugă Delia.

Pe scenă au debutat boboci precum Lucescu Camelia , o fată extrem de talentată cu una dintre cele mai bune voci din liceu, și Grigoroaea Ciprian, deținătorul titlului suprem la Balul din octombrie.I-am avut alături de noi, în pași de samba și rumba, pe Pop Irina și Șeșureac Petrică, dar și pe Luca Vlad și Pleșca Raluca, aceștia reușind să încânte ca de fiecare dată privirea publicului.La fel de bine pregătiți au fost și elevii claselor a XII-a, Dobrincu Sorin și Timiș Iulia, care au destins atmosfera cu melodiile cântate de ei.

59

Tradițiile se păstrează și astăzi cu sfințenie în zona noastră, așadar de pe scenă nu a lipsit banda cu datini și obiceiuri.Danea Laura a interpretat câteva piese preluate din folclorul românesc, fiind acompaniată de către Scheul Simona la vioară, Ciocan Andrei la acordeon și Lutaniuc Cosmin la tobă.

Spectacolul realizat de către elevi a fost răsplătit din partea publicului cu multe aprecieri și bineînțeles cu ropote de aplauze ce nu au încetat să apară. Aceștia au reușit să aducă în sufletele tuturor atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă. Magia a avut multe interpretări de-a lungul istoriei, însă în prezent, magia se poate defini ca iubire, tradiție, familie, cântece și nu în ultimul rând, credință! Dintotdeauna Crăciunul a fost un prilej de bucurie pentru toți creștinii, fie ei mari, fie ei mici: „Aminteşte-ţi că dacă Crăciunul nu e în inima ta, nu îl vei găsi nici sub brad.” (Charlotte Carpenter)

Maria Bîrgăoanu, fostă elevă a liceului nostru a venit mai repede din Anglia(unde a ales să își continuie studiile) pentru a putea fi alături de noi și bineînțeles ne-a încântat încă odată cu vocea ei minunată.Noi am fost bucuroși de prezența ei și o așteptăm cu mare drag și la serbările viitoare.

Fotografiile au fost realizate de Buzilă Mihai Clasa a XII-a 60

Articol realizat de Diana Gemănaru Clasa a IX - a

Adolescență

„Timp, Încotro mergi? Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi? ”. Și acum îmi răsună în minte versurile unei melodii celebre ce amintește cu mare drag de anii adolescenței , perioada de glorie a fiecăruia dintre noi.Atunci suntem într-o continuă formare, descoperire a propriei persoane, legăm cele mai trainice prietenii, trăim așa-zisele „mari iubiri”,dar trecem totodată și prin cea mai confuză perioadă. O parte din noi trăiește înca în copilărie, iar cealaltă aspiră spre maturitate astfel ducându-se o luptă continuăîntre trecut și viitor , suflet și minte , sentimente și rațiune. Trecutul ne amintește de greșelile făcute , viitorul ne presează că trebuie să ne decidem ce vom face mai departe, și uite așa , oscilând între trecut și viitor uităm de cel mai important lucru, să trăim prezentul.

Adolescența zilelor noastre este cu mult diferită de cea a părinților noștrii și cu siguranță că cea a copiilor noștri va fi cu totul altfel, timpurile se schimbă, însa un lucru rămâne neschimbat, acela că trebuie să luam ce este mai bun din acestă perioadă. Nu trebuie sa rămânem prea mult cu gândul la copilărie, când ne ajutau părinții la orice, nici să ne grabim procesul de maturizare , dorind cât mai repede să fim majori și independenți, trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă deoarece vom ajunge să regretăm că nu ne-am acordat mai mult timp nouă . O prietenie trainică se formează în timp și are nevoie de o fundație stabilă pentru a supraviețui, iar în fiecare zi poți să o consolidezi cu încredere, sprijin, afecțiune si o relație la vârsta adolescenței , care să parcurgă acele neînsemnate etape cum ar fi prima floare oferită, prima întâlnire la care emoțiile te copleșesc , primul sărut , sunt cele pe care nu ai cum să le uiți cu una cu două. De asemenea momentele pe care le trăiești în anii de liceu sunt de neînlocuit, dezamăgirea unui eșec sau mulțumita unei reușite te fac să trăiești sentimente cu o puternicăîncărcătură emoțională cărora peste ani nu știi dacă le vei mai da o atât de mare importanță.

Din perioada adolescenței ia ce este mai bun, trăiește fiecare clipă ca nu cumva mai târziu să regreți că nu ai facut-o , fă în așa fel încât fiecare vis să devină realitate , nu te gândi la trecut, ai fost deja acolo și nu te vei mai întoarce, nu te concentra atât de mult pe viitor, mai este până să ajungi acolo, concentrează-te asupra prezentului , fă-l să merita trăit.

Fîrdea Mustea Tereza , clasa a X-a 62

PAȘI PE DRUM (Fragment) ... Și crezi tu că ne vom descurca?

- Măi, nu fi fraier. Și Costel, ăla crețu', care umbla vagabond prin oraș, din zori până în seară, și el s-a descurcat, răspunse băiatul mai înalt și uscățiv. Crezi că de prost s-a dus el în capitală? Acolo se fac banii adevărați. Acolo sunt șmecherii cei tari. Și nici nu era cine știe ce deștept.

Celălalt băiat, mai scund de înălțime, cu ochii ageri și pătrunzători, își privea cam neîncrezător colegul de cameră. Îl speria gândul că va pleca din Centrul de Plasament, după atâția ani, aiurea, pe drumuri, fără să știe ce va urma. Se obișnuise, cumva, cumva, cu atmosfera austeră și rece a Centrului, cu colegii, unii mai răi și indolenți, alții mai cuminți și bine crescuți, probabil de familia pe care au avut-o cândva, sau de către rudele ce, temporar, i-au îngrijit.

- Lasă, măi Dănuț, lasă că ne mai gândim. Nici nu am bani de drum, nici haine ca lumea, nu știu cum mama dracului o scoatem la capăt, zise el.

- Tavi, să-ți explic mai clar să mă pricepi și tu. Ce puii mei vrei să fac? Mâine, poimâine, se prinde dirigintele că eu am luat banii de la idiotul ăla și iar mă pedepsește. Eu unul nu mai stau. E vremea unui nou început. M-am hotărât. Plec. Ai noroc că vreau să te iau cu mine. Cât dracu' vrei să mai stai aici? Oricum nu te caută nimeni și, în fond... aici nu ai ce face. Ce dracu' te reține?

Ultimele cuvinte au stârnit în inima băiatului mai scund un tremur numai de el știut. Cum adică ce-l reține? Multe l-ar reține aici. Aici a văzut lumina zilei. E orașul în care s-a născut. E orașul în care părinții îl scoteau în Parcul Central la plimbare. E orașul în care, la marginea lui, pe o străduță liniștită, a locuit familia lui. Familia lui? Familia lui? Tavi și-a coborât privirea în pământ pentru ca amicul lui să nu-i vadă lacrimile ce i-au umezit privirea. Nu voia să pară slab. În lumea lor, a copiilor abandonați, orfani sau fără căpătâi nu ai voie să dai dovadă de slăbiciune. Trebuie să fii tare , dur, șmecher, golan și fără frică. Alfel ești terminat. Nu faci nici cât o ceapă degerată. ”Nu mă caută nimeni” gândi el. ”Cine să mă caute?”. După accidentul părinților, când un șofer beat i-a lovit cu mașina pe trecerea de pietoni, toată lumea lui mică s-a răsturnat. Lucrurile au evoluat așa de rapid că nici nu a apucat să reacționeze, cum trebuie. Au mai rămas doar câteva crâmpeie de amintiri. Părinții lui în sicrie, preotul gras și rumen ca o gogoașă, vorbind răgușit și grăbit, ploaia rece și mocănească de toamnă, ce cădea ca o pedeapsă peste puținii oameni ce veniseră la înmormântare, polițistul ce l-a dus la Centru.

63

Din când în când mai răzbăteau amintiri dinainte. Seara, acasă, toată familia la masa, glasul mamei sale chemându-l de la joaca, chipul tatălui obosit când venea de la muncă dar care se lumina parcă sub o mângăiere divină atunci când îl zărea pe el.

**Dănuț dormea dus. Capul îi atârna într-o parte în mod nefiresc și se legăna în ritmul monoton al mersului trenului. În întunericul compartimentului doar ochii lui Tavi sclipeau cu licăriri de oțel la trecera pe lângă fiecare stâlp cu becul aprins. Privea pierdut undeva în depărtarea întunecată, fără țintă și fără rost. O umbră de nesiguranță i se strecura tot mai intens în suflet. A plecat la drum cu Dănuț mânat de un sentiment necunoscut de revoltă surdă și enervare neputincioasă. S-a considerat nedreptățit si pedepsit aiurea prin dispariția prea timpurie a Fotografie realizată de Mușei Ștefan părinților săi. Nu putea pricepe de ce l-au lăsat singur, de mic, într-o lume rea și rece. Cu o ură aproape sinucigașă, autodistructivă, a acceptat propunerea colegului său de cameră de a porni cu trenul de seară spre capitală. Nu a fost greu. Au sărit gardul Centrului, iar până la gară a fost doar un pas. Cu nașul au dat-o la pace. Cu banii strânși din munca prin oraș, cu ziua, pe la diverși oameni, s-au descurcat aproape onorabil . Nașul le-a indicat chiar și compartimentul în care să doarmă până la București. Dar pentru Tavi somnul era departe. Parcă supărarea îi mai trecuse și un sentiment de părere de rău i se strecura pe nesimțite in suflet. Cu fiecare kilometru se îndepărta de orașul în care se găsea casa lui părintească, de care îl legau singurele amintiri frumoase. Parcă se îndepărta de părinții săi, parcă se îndepărta de viața lui. Scâșnind dureros din roți trenul s-a oprit în gară. O familie grăbită s-a scurs ușor pe sub geamul compartimentului.

Tavi a urmărit-o cu privirea curioasă. Mama își ducea de mână fetița iar tatăl ducea cu o mână un bagaj voluminos iar în celaltă își ducea băiețelul somnoros. Au intrat în compartimentul vecin și vocea tatălui a răzbătut până la urechile băiatului trist ce a rămas privind pierdut peronul gol de gară. ”Mai aveți rabdare puțin, îngerașii tatei, încă puțin și ajungem la noi acasă, acolo ne așteaptă bunica cu plăcinte”. Cuvintele l-au ars pe Tavi drept în suflet. ”Acasă”. Unde mai exista pentru el acasă? Când va mai exista pentru el acasă? în ce fel poate arăta pentru el acel acasă?

Fluierând dureros trenul se puse iar în mișcare. Noaptea era deja târzie, lumea era deja la somn.

Doar undeva, într-un tren de sfârteca întunericul ca o săgeată de foc, un copil trist adormea cu un singur cuvânt în gand: ACASĂ.

Compunere realizată de Ana Wilczinski Clasa a X-a Compunere premiată cu locul I la Festivalul de Proză Scurtă ”In memoriam Elena Șimon” ediția V 64

Alege să fii acasă Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Un om se naște cu un ideal, cu un mod de aș trăi viața. Caută să-și găsească aptitudini în diferite domenii, să devină pe zice trece mai bun și să înțeleagă tot ce e în jurul lui cu o mai mare ușurință decât înainte. Se dezvoltă, crește și devine ceea ce își propune să fie. Suntem captivați de lumini și ignorăm umbrele, cele ce ne urmăresc dincolo de fericirea unui soare călduros. Umbrele noastre sunt o parte din noi. Călcăm de drumuri noi și încercăm mereu să înțelegem unde vrem să ajungem, deși nu o facem întotdeauna. Într-un mod ciudat, întreaga noastră viață încercăm să găsim un loc al nostru pe care să-l numim „acasă”.

Nu e orice loc, și, poate, nici măcar nu este un loc anume. Tot ce încercăm să facem e să ne regăsim, sau mai bine spus, să ne descoperim pentru a ne simți cu adevărat acasă.

Acasă devine o așteptare constantă a unui loc sau a unui lucru mai bun, a ceva diferit, ceva ce nu găsim oriunde, ceva complex și greu de înțeles. Nu fiecare om are același loc căruia îi poate spune„ acasă”. Suntem unici, diferiți între noi printr-un milion de lucruri și ne asemănăm prin alte milioane de lucruri ce se găsesc în fiecare dintre noi. Oricum am fi, gândim diferit și unic, propriu, acțiunile noastre fiind un șir neîntrerupt de gânduri și alegeri, dorințe și vise.

De aceea nu putem să considerăm în același fel ideea de a fi într-un loc pe care îl putem numi acasă. În fond, a fi acasă înseamnă a fi în sufletul tău. Sunt milioane de suflete diferite împrăștiate de-a lungul a mii de kilometri.

Acasă este acolo unde ne este sufletul, acolo unde sperăm să ajungem, unde sperăm să devenim mai buni. Un om nu poate numi „acasă” un loc în care viețuiește, îi este imposibil pentru că, oricât s-ar chinui să-și adapteze trupul într-un spațiu limitat, nu va reuși.

Ne dorim infinitul și facem din tot ceea ce ne înconjoară mici infinități pe care să le numim „acasă”. Deși nu posedăm în totalitate un loc, preferăm să-i punem o etichetă și să-l numim „al nostru”, când, de fapt, nu ne aparține și nu ne va aparține vreodată. Noi aparține unui loc, noi ne legăm de un loc cu toate rămășițele noastre, îngropându-ne rădăcinile în solul fertil al vieții. Acolo unde ne simțim noi și reușim să creștem armonios, acolo ne este cu adevărat casa. Locul în care trăiești nu este neapărat acasă.

Mai degrabă, poți numi acasă locul în care te-ai născut și ai crescut. Acolo unde părinții te-au privit cu admirație și au fost mândri de tine, de acolo de unde ai plecat. În viața unui om este mai important punctul de plecare și drumul parcurs decât destinația, deoarece, întregul drum se învârte în jurul punctului de plecare, iar acest drum este în sine marile noastre dorințe aranjate în ordine. Viața este organizată ca o imensă hartă a lumii. Diferența între viețile fiecăruia este faptul că ne alegem singuri opririle pe o nesfârșită autostradă.

65

Noi ne oprim acolo unde ne dorim să creștem armonios și să ne dezvoltăm. Noi alegem unde ne simțim acasă. Noi alegem locul în care trăim și noi plecăm de acolo pentru ceva mai bun. Tot ceea ce facem este o încercare continuă de a face ceva bun pentru noi.

Suntem ocupați adeseori și uităm că cel mai bine e atunci când ne simțim acasă, cu adevărat. Pe drumul nostru cele mai bune opriri sunt acelea în locurile ce ne fac să ne simțim calmi și să ne regăsim.

În acele locuri ne simțim cu adevărat acasă. Un copil se simte acasă atunci când are brațele în jurul gâtului mamei sale. Își va vedea mama zâmbind și se va simți acasă. Zâmbetul mamei sale devine pentru el centrul universului, un strop de pace în frica sa de zi cu zi. Mama lui îl face să se simtă cu adevărat acasă. Uneori, pentru a fi acasă este suficient să ne simțim alături de anumite persoane ce ne inspiră această idee. Atunci când te întorci în casa părintească și ești sigur de faptul că toate rudele tale, de la verișori la părinți sunt acolo și te așteaptă simți un lucru minunat. Te simți dorit și simți că aparții unui loc. Te simți o parte din ceva mare ce contează. Te simți cu adevărat acceptat.

Oamenii tind să creadă că acolo unde sunt acceptați de ceilalți sunt cu adevărat acasă. Nu este întotdeauna așa, pentru că locul în care te simți acasă depinde în principiu de tine și nu neapărat de ce părere au ceilalți despre tine. Tu te vezi într-un anumit mod și-ți faci un anumit ideal despre propria ta persoană.

Nu este întotdeauna ușor să-ți găsești un loc al tău pentru că ne este uneori frică de nou, deși sufletul nostru îl cere cu desăvârșire. În alte situații, pe strada sufletului nostru ne oprim în locuri nepotrivite iar apoi ne este greu să mai găsim ceva potrivit. Suntem temători de ce am putea descoperi în altă parte și ne mințim că acolo unde suntem este locul potrivit și că nicăieri altundeva nu este ceva mai bun. Mereu va fi ceva mai bun pentru noi.

Mereu va trebui să căutăm cumva să ne depășim condiția și să evoluăm frumos, fără temeri și regrete, pentru că, în fond, aceasta este menirea noastră. Devenim oameni adevărați atunci când dăruim ceva omenirii, când dăruim ceva bun. Plecăm dintr-un punct și încercăm să aducem oamenilor din viața noastră ceva frumos și bun, ce să ne reprezinte în totalitate. Este ceea ce învățăm despre noi atunci când ne aflăm acasă, când încercăm să ne regăsim pentru ai accepta pe alții lângă noi.

Fotografie realizată de Mușei Ștefan

66

Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Suntem exact ca un câine: când se apropie sfârșitul știm să ne întoarcem acolo unde ne-am născut. De-a lungul vieții noastre, orice am face și oricât de mult am vrea să ne schimbăm nu vom reuși în totalitate. Mereu vom încerca să luăm o parte bună din familiile noastre și să o sădim în altă parte, construind un loc în care proprii noștri copii să se simtă acasă. Este un cerc al vieții, ceva ce se întâmplă din generație în generație cu noi. Ideea de a fi acasă se moștenește, e o adevărată trăsătură de familie.

Unii oameni încearcă, de-a lungul vieții, să mai simtă încă odată că sunt copii și că centrul universului lor este mama și zâmbetul ei, că părinții sunt cei care îi fac să se simtă acasă și atât.

Căutăm acest lucru la nesfârșit imediat după ce plecăm din locurile natale. Este ca un fel de obișnuință, o dorință de rutină. Nu este un lucru neapărat profitabil, deoarece creierul uman este mai degrabă construit pe dorința de a cunoaște lucruri noi. Însă, încă din vechime suntem adepții acestui tip de idee. Ne simțim acasă doar în locul în care ne-am născut și am crescut.

Casa părintească devine un punct de reper pe harta sufletului nostru, deoarece este și prima oprire pe care o facem. Această casă rămâne pentru majoritatea dintre noi locul în care ne simțim toată viața acasă. Pentru alții, această locație exactă se schimbă, acolo unde ne creștem proprii copii sau unde ne simțim cu adevărat împliniți sufletește. Este diferit la fiecare dintre noi pentru că ne este imposibil să acționăm cu toții la fel și să simțim aceleași lucruri. Nu suntem unitari, poate mai degrabă individualiști în ceea ce privește gândurile ce ni le formăm. Suntem un mecanism atât de complex, deși imperfect, minunat în propriul său mod. Evoluăm în fiecare clipă în care respirăm și încercăm să lăsăm o amprentă în lume, în jurul nostru prin modul în care ne trăim viața. Ne dorim să devenim modele și să fim recunoscuți pentru ceea ce facem. Trăim cu gândul că toate aceste lucruri sau întâmplat în copilărie, când ne-am simțit acasă, în casa părintească, unde noi eram universul părinților noștri.

În sine, noi alegem să fim acasă, noi alegem să facem dintr-un loc obișnuit o casă pentru suflet și trup, un loc ce să-l numim acasă. Noi suntem cei care alegem să rămânem acasă, noi decidem unde să ne oprim. Noi alegem totul. Viața noastră este o oglindă a acțiunilor, a deciziilor și a viselor noastre.

Noi suntem ceea ce gândim și ceea ce vrem să vedem în jurul nostru. Noi suntem propriile noastre case.

Rădăcinile noastre se adâncesc tot mai mult acolo unde ne simțim liberi și fără temeri. Acolo unde ne sunt rădăcinile ne simțim acasă. Unde ne simțim în siguranță ne simțim acasă. Acasă este un sentiment puternic, ceva ce trăim într-un loc anume, ceva ce alegem să trăim.

A fi acasă este o idee ce ne-o dorim cu ardoare cu fiecare părticică a sufletului nostru, deși trupul ne călăuzește departe și ne face să plecăm pe urmele dorințelor noastre mărețe. Stabilitatea pe care ne-o dăruiește sentimentul de a fi acasă nu poate fi înlocuit de nici o dorință arzătoare de a avea o viață măreață. Liniștea și pacea propriului suflet aduce cu sine bogăție morală și fericire. A ne simți acasă înseamnă a fi fericiți, liberi și cu sufletul împăcat. Noi alegem să fim fericiți, noi alegem să fim acasă.

Compunere realizată de Muscă Cristina Clasa a XI- a Compunere premiată cu locul al II-lea la Festivalul de Proză Scurtă ”In memoriam Elena Șimon” ediția V 67

Sentimentul de a fi acasă Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Sufletul uman are prea multe camere în care se încuie de fiecare dată când frica îi acaparează mintea și inima. Un om este laș, teribil de laș pentru ceea ce privește în fiecare zi. Fuge, încearcă să-și găsească un alt statut, altundeva, să simtă altceva. Vrea să regăsească ceva ce nu mai are, o liniște interioară ce-l bântuie. Acea liniște e sentimentul pe care îl are doar atunci când știe că pacea îi invadează sufletul și-l face să fie în siguranță. Această siguranță o numim „acasă”.

Încurcăm prea des ideea de „acasă” cu un loc, cu o bucată de pământ pe care am călcat sau avem să mai călcăm încă. Acasă nu a fost niciodată un loc, ci un sentiment. Omul este construit pe o temelie sensibilă de sentimente. O cărămidă fundamentală este sentimentul pe care îl avem când suntem în siguranță, o siguranță ce o simțim în diferite situații. În primul rând, un om poate înțelege la timp că sufletul lui are nevoie doar de niște brațe calde ce să-i amintească faptul că este acasă, oriunde ar fi.

Acele brațe pot fi ale mamei, sau ale tatei, sau ale unei persoane pe care o iubește enorm, ale oricui.

Brațele unei persoane ce i-au dăruit totul, dăruindu-se pe sine pentru binele lui. Liniștea pe care o simte atunci nu se poate echivala cu nimic.

Acest sentiment aduce cu sine fericirea celui care-l înțelege. Liniștea propriului suflet aduce fericirea. Oricine ai fi, oricine ai putea deveni, oricine îți dorești să fii, nu uita niciodată cine ești și de unde ai plecat. Un om care nu uită cine este, nu va uita niciodată ce înseamnă să fii acasă. În sine, a fi acasă înseamnă a fi cu tine însuți, a vorbi cu tine și a te înțelege. Te simți acasă atunci când știi cine ești, când înveți să te descoperi vei reuși să-i accepți și pe ceilalți și vei reuși să accepți brațele calde ale cuiva atunci când părinții nu vor mai fi acolo. Brațele acelea calde te vor face să-ți amintești că orice pierdere nu este iremediabilă, că poți simți că ești acasă și că cineva te iubește mai mult decât ești tu în stare să te iubești. Vei înțelege că a fi acasă înseamnă, de fapt, propriul tău suflet.

Poți regăsi acest sentiment într-un oraș nou, undeva unde n-ai mai fost niciodată. Vei simți acest sentiment într-un loc total necunoscut pentru că sufletul tău îți cere mereu cunoaștere și are această dorință arzătoare de a absoarbe precum un burete totalitatea de informații ce te lovesc direct în fiecare zi. Un oraș nou poate fi un suflet nou, o parte nouă din tine pe care abia o recunoști. Acest loc este pentru tine un sentiment. Simți ceva în fiecare pas pe care îl faci acolo unde nu ai mai călcat. Omul percepe ceea ce vede în modul său individualist, propriu și original. Se spune că trăim singuri și că totul e o iluzie. Însă, această iluzie pe care o trăim în fiecare zi ne face fericiți. Trăim singuri prin faptul că gândim în propriul nostru mod, fără ajutorul nimănui. Reușim să ne formăm propriile noastre principii și să vedem lucrurile așa cum ne organizăm gândurile. Reușim să facem toate acestea doar acolo unde ne simțim acasă.

Într-o lume privită printr-o oglindă deformată sau o fereastră spartă, a fi cu adevărat undeva unde să te simți acasă devine atât de complicat încât mulți renunță la această idee mult prea devreme. Se pierd pe sine și nu mai încearcă în nici un mod să descopere ceva nou sau să trăiască ceva ce au mai trăit.

68

Stagnează într-un timp oprit, amorțit, necruțător de rece. Le îngheață sufletele și îi face să creadă că „a fi acasă”, nu înseamnă nimic, de fapt. Un suflet nu se topește oricum și nici oricând. Un suflet se topește doar atunci când se simte în siguranță și se simte iubit, chiar și de sine. Avem nevoie de impulsuri ce au ca scop trezirea noastră dintr-o reverie continuă și de proastă calitate. Vom înțelege la un moment dat că cineva ne va îmbrățișa atât de strâns încât toate bucățelele ferestrei noastre sparte se vor uni la loc și ne vor face să vedem totul perfect clar. Vom simți acea liniște sufletească ce va aduce cu sine sentimentul de a fi acasă. De a aparține cuiva.

Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Într-un mod ciudat, un loc nu ne poate aparține. Nu putem poseda ceva la nesfârșit. Nu este posibil pentru că nu este firesc, iar fluctuațiile de moment în care avem ceva ce credem că ne aparține în totalitate sunt mult prea scurte pentru a le lua în considerare. În realitate, noi aparținem unui loc.

Noi suntem darul minunat al vieții pentru moarte. Întreaga noastră viață este un drum între cele două surori. Avem un timp în care trebuie să ajungem la ea. Unii ne grăbim iar alții o luăm încet și calculat.

Unii înțelegem că plecăm dintr-un punct și că oriunde ne-am îndrepta, avem ca reper același punct de început. Alții uită și se transformă în ceva ce nu și-ar fi dorit vreodată să iasă din ei. Acel punct de început este, uneori, similar cu ideea de a fi acasă, de a fi acolo unde îți sunt rădăcinile. Rădăcinile tale sunt casa ta. Ne putem regăsi în multe moduri. Pentru a ne regăsi această dorință de a simți că ne aflăm acasă avem nevoie uneori doar de o carte bună. Citind, deschidem ochii ce i-am închis cândva din prea multă frică. Deschizându-ne ochii și inima înțelegem că sufletul nostru este, de fapt, tot ceea ce căutăm și ceea ce avem nevoie. Când suntem siguri de capacitățile noastre ne simțim liniștiți, ne simțim împliniți și ne regăsim rădăcinile. Înțelegem că a fi acasă înseamnă, de fapt, a fi în liniștea unei siguranțe totale.

Cărțile pot oferi această siguranță prin prietenia sigură pe care o pot oferi unui om singur. Ne cunoaștem pe noi înșine prin cărțile pe care le citim, pe care le îndrăgim și le alegem. Ne cunoaștem rădăcinile cunoscându-ne trecutul și mediul din jurul nostru. Cărțile ne oferă aceste informații vitale. A te simți acasă reprezintă mai mult decât orice capacitate a omului de a simula un zâmbet fals sau o fericire falsă. Vom fi buni în domeniul nostru atâta timp cât nu vom uita ce înseamnă să fii acasă. Liniștea ce ne-o dăruiește acest sentiment poate să distrugă orice incertitudine din noi, din adâncul sufletului nostru. Ne poate face iar puri și nevinovați și poate să ne îmblânzească fiecare demon din interiorul nostru.

69

Acasă devine un templu de reculegere. Sufletul reușește să coexiste armonios cu trupul pe care îl reneagă. Ne găsim alinarea în noi și suntem capabil să devenim un tot unitar cu mintea și sufletul nostru. Reușim să creștem armonios în ideea că ne aflăm acasă și că orice s-ar întâmpla, vom lua acest sentiment peste tot cu noi, pentru că acasă nu este neapărat locul în care ne naștem sau în care trăim, ci, mai degrabă, locul în care creștem, evoluând în modul nostru propriu, prin persoanele pe care ni le luăm drept modele. Acasă este un mit al vieții noastre, un apogeu al creației minții noastre. Înțelegem că având o casă, o locuință nu vom simți neapărat acest sentiment. Dar având pe cineva alături, o carte care să ne deschidă ochii și un pământ pe care nu am mai călcat niciodată, am putea simți acea eliberare neobișnuită de liniște și armonie interioară.

A fi acasă nu reprezintă nimic din ce oamenii văd în fiecare zi. Ei nu văd totul atât de clar pentru că se privesc și îi privesc pe ceilalți din oglinzi diferite, diforme. Geamul nostru către lume este adesea murdar și din nepricepere nu încercăm să-l curățăm. De-a lungul vieții noastre trebuie să facem lucrurile calculat și să nu dăm la o parte nimic din ceea ce am fost înainte. Să nu uităm ce înseamnă acasă de fapt și care sunt rădăcinile noastre. Trebuie să trăim armonios, fără frică și constrângeri. „Nous ne regrettons rien”. Țelul vieții noastre este de a fi fericiți și de a fi în siguranță.

De a simți că ne aflăm acasă acolo unde ne este sufletul și nu trupul. Să încercăm să le contemplăm pe amândouă și să devenim mai buni. A fi acasă reprezintă ceva mai mult decât orice ne-am putea imagina. Este o filozofie întreagă ce leagă viața omului de creația divină.

A fi acasă înseamnă a fi pe un drum, a vedea o întindere ce reprezintă propriul nostru suflet.

O putem umple de oameni sau o putem lăsa goală. Acasă pentru noi poate însemna diferite lucruri, de la iubire până la înțelepciune și de la libertate la fericire. Vedem totul diferit pentru că putem să ne creăm propriul nostru spațiu în care să ne trăim visele și dorințele. Ne creăm pe noi, lăsând lumina să ne inunde crăpăturile minții. Acasă este acolo unde ne regăsim și ne acceptăm, acolo unde niște brațe calde ne salvează, acolo unde vrem să mergem. Acasă este acolo unde suntem noi înșine.

Fotografie realizată de Mușei Ștefan Compunere premiată cu locul al II-lea la Festivalul de Proză Scurtă ”In memoriam Elena Șimon” ediția V

Compunere realizată de Muscă Cristina Clasa a XI- a 70

O bufniță călătoare

Pădurea nu este un loc bun pentru oricine. Pădurea este ascunzătoarea perfectă a ororilor, plăcerea singurătății și idealismul naturii. Pădurea este o metaforă a vieții și a protecției dintre specii. Pădurea este în sine, un loc pe care o clasă de animale o numesc „acasă”. Nu este vorba despre animale vorbitoare care-și trăiesc viața într-un mod fabulos, nici vorbă. Este vorba despre semnul înțelepciunii. Este vorba de ea și numai de ea. De modul în care nu-și părăsește niciodată creanga și cum bradul îi devină casă permanentă. Este vorba de cum se adâncește în întuneric și vede totul, așa cum omul vede totul la lumină. Este vorba despre cum doarme ziua. Este vorba despre vocea ei și despre penele ei. Este vorba despre protectoarea casei. Este vorba despre o bufniță.

Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Înțelepciunea este întruchipată de viață, iar ea reprezintă viața. Ea simbolizează o statornicie leneșă, uluitor de monotonă. E tânără și calmă, ca și generațiile ce i-au precedat. Îi protejează pe toți și dă semnale clare. Dar, în fond, nu este vorba despre ea, ci despre unul dintre pui ei mici. O tânără bufniță albă, rănită și agitată. Era o dezamăgire, îi lipsea calmul.

Nu se simțea niciodată acasă acolo unde se afla, nu știa cine este și nu se regăsea. Era doar un pui, era sub protecția mamei sale. Într-un fel, se simțea bine doar atunci când reușea să stea noaptea pe aceeași creangă cu mama ei. Se simțea acasă doar când o auzea pe mama ei cântând. Îi era mamă și știa că fără ea nu putea face nimic. Se simțea bine alături de ea, pentru că oricât de enervant i se părea calmul ei, îi era mamă și o iubea. Era o parte din rădăcinile ei, rădăcini ce le-a îngropat în pădurea aceea. Știa că acolo îi era locul. Însă nu suporta întotdeauna această idee, deoarece avea o dorință arzătoare pentru cunoaștere, o dorință ce mama sa nu i-o împărtășea.

Zbura mereu peste tot, deși nu dormea aproape niciodată, putea să o facă. Căuta animale și încerca să le înțeleagă. Căuta ceva nou. Voia să facă și altceva, voia să încerce și altceva. Voia să se simtă mândră de sine. Îi era imposibil, pentru că nu se înțelegea în totalitate. Nimeni nu o ajuta, pentru că nimeni nu o accepta. Începea să nu se mai simtă bine, își dorea să plece. Voia să caute altceva. Voia să se simtă iar acasă, așa cum o făcea când era un pui și bufnița mamă îi era centrul universului. Nu știa cum să-și explice de ce nu este fericită, de ce nu se mulțumește cu rădăcinile sale și cu siguranța ce i-o oferea pădurea. Nu putea, ea nu putea fi așa.

71

Nu se simțea în largul ei pentru că nu avea un loc al ei. Nu simțea că, prin puterea pe care o avea mama ei, se putea simți ea fericită. Ea nu-i putea prelua locul. Ea trebuia să plece de acolo. Îi era frică, pentru că noutatea o speria. Prima oprire din viața ei fusese pădurea în care se născuse. Nu a trecut mult și și-a dat seama că, e foarte greu să pleci, până ce o faci. Apoi, devine cel mai ușor lucru din lume. A plecat fără să se uite înapoi, tot mai departe, fără să se oprească. Își dorea acest lucru din toată inima. A realizat că mereu va trebui să plece dintr-un loc în altul pentru a evolua, pentru că, o viață statornică nu însemna nimic, ci doar o pierdere de timp. Avea un punct de reper, pădurea din care plecase și un drum în față. Nu avea nevoie de altceva.

Era singură, era deprimată și amorțită într-un timp pe care nu-l mai simțea de multă vreme. Era doar pierdută și atât. Nu se putea regăsi atât de repede pe cât s-ar fi așteptat pentru că locul acela mai bun nu mai sosea. Nu găsea un loc căruia să-i spună „acasă”, fără tragere de inimă. Pleca și venea, fără să se întoarcă cu adevărat. Se rănea și nu voia să se vindece. Nu știa cum. Plecase prea devreme. Știa că nu se putea întoarce, nu acum. Continua să dea din aripi și să zboare. Nu se oprea, zbura, visa, zbura. Nu mânca și observa atent fiecare ființă din zborul ei. Încerca să vadă ceva în ei, să-i înțeleagă pe oameni. Auzise de ei, dar nu-i văzuse niciodată.

Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Ea îi speria, nefiind ceva obișnuit într-un oraș. Copaci înalți, dar nu din lemn, ci din beton o înfiorau. Erau clădiri imense pe acoperișul cărora dormea. Nici o astfel de casă nu era a ei, pentru că nu se simțea acasă. Nu-i aparținea acestui pământ, pentru că era prea dur pentru ea, nu putea să-și adâncească rădăcinile în străzi, nu putea suferi mașinile, nu iubea oamenii ce nu o doreau. Nu se simțea acasă nicăieri. Însă, nu se oprea nici o clipă din zburat. Alerga, în continuu, fără să doarmă, fără să mănânce, fără să se oprească într-un loc. Nu știa în care. Avusese atâtea eșecuri încât se oprise din a mai spera că va găsi un cămin căruia să-i spună „acasă”.

Îi era dor de mama ei și de pădure. Se simțea atât de străină aici. Nu cunoștea pe nimeni, nimeni nu o asculta cântând. Nu făcea parte din lumea asta de oameni agitați, inhibați și reci. Însă, într-un fel îi înțelegea. Erau mulți ce nu-și găseau o casă a lor. Erau nervoși și se certau cu părinții, soții și copii pentru că nu erau mulțumiți de ei înșiși. Era o teroare pentru ea să vadă atâta durere într-un loc atât de mic.

Nu avea nici un aer de infinitate, și nu însemna nimic, toată această adunătură de străzi și case. Locuințe luxoase, mari, spațioase, pline cu locatari goi sufletește. Îi era atât de greu să înțeleagă. Spera, poate, la un om care să o accepte și să o ia acasă, ca toți acei papagali pe care îi văzuse prin geamurile lor. În fond, nu se considerase niciodată mai urâtă decât ei. Poate ochii ei mari îi înfricoșau, pentru că nu le vedeau adevărata trăire din ei. Poate era mai mult nedorită decât urâtă propriu-zis, dar știa că nu va mai putea continua așa.

Fără să vrea, zburând printr-un oraș nou a văzut o studentă plângând pe scările facultății. I s-a făcut atât de milă de ea, încât pentru prima oară după mult timp a coborât și s-a așezat lângă ea, pe cărțile frumos aranjate. Studenta nu a privit-o, continuând să plângă. Bufnița a început să cânte și să o atingă ușor cu capul pe braț. Când studenta a privit-o, nu s-a speriat, iar acest lucru a bucurat-o pe micuța bufniță, deoarece știa că de această dată, va fi acceptată. Fata a prins-o și a mângâiat-o în timp ce se ridica și-și strângea cărțile. Bufnița era fericită, pentru că, pentru prima oară, simțea că este dorită de către cineva.

Studenta încetase să mai plângă și o privea cu admirație pe micuța ființă albă din mâinile sale.

Ești splendidă, i-a spus. Nu-mi vine să cred că o rasă ca a ta a ajuns în orașul nostru.

72

Bufnița s-a simțit atât de bine la auzul cuvintelor acelea, încât s-a urcat pe umărul fetei și nu a zburat de acolo. Era ca un mic papagal, doar că mai frumoasă. Nu a înțeles imediat că acea fată o putea face să se simtă acasă. Era doar un om, iar ea era obișnuită cu pădurea și cu mama ei. Era ceva nou, dar pentru prima dată, era ceva bun, nu un eșec. Apartamentul studentei devenise casa ei, devenise locul căruia îi putea spune „acasă”. Stătea trează noaptea și o veghea pe tânăra ei stăpână, ba chiar, uneori, încerca să o țină treaza noaptea târziu pentru a putea repeta pentru examenele ce o îngreunau atât. Avea o colivie a ei, dar nu se simțea niciodată închisă, pentru că avea libertatea să zboare și se întorcea mereu înapoi. Studenta o iubea, iar această iubire o făcea fericită. Se simțea ea și simțea că are un scop, că în sfârșit este un simbol în casa tinerei, că reprezenta în sfârșit înțelepciunea umană.

Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Studenta îi pusese un nume, și ea îl învățase. O chema Wooh. Știa că, având un nume, avea ceva special. Era în sfârșit recunoscută de cineva, iar lumea nu o mai respingea. Era frumoasă și fericită pentru că începuse să creadă și ea asta. Începuse să se regăsească pe sine și să acceptă iubirea studentei și liniștea unui loc al ei. Apartamentul tinerei îi dăruise această posibilitate, deși nu era mediul ei de confort, era mai degrabă mediul în care se regăsise. Cușca aceea era a ei, inima fetei era a ei, universul era al ei. Își făcuse din micuțul apartament o infinitate ce credea că o poseda, deși, de fapt, ea aparținea acelui loc, de parcă se născuse acolo. Îi era dor de mama ei uneori, poate și de pădure puțin, dar înțelegea că nu ar fi suportat să trăiască departe de orașul acesta și de tânăra ei studentă.

În fond, nu orice om se simte acasă acolo unde se naște, ci acolo unde se descoperă cu adevărat.

Locul în care cresc și evoluează, locul în care se simt ei înșiși este acasă. Poate este mai mult un sentiment, dar acest sentiment se răsfrânge peste un loc. Fiecare om își găsește un loc al lui, pentru că acesta este și scopul lor. Începem să trăim abia atunci când începem să dăruim ceva lumii, ceva bun. Când începem să devenim cineva, când suntem centrul universului pentru cineva. Devenim o parte importantă, pentru că așa suntem, și pentru că aceasta este menirea noastră. Devenim bufnițe călătoare, dar în cele din urmă, ne găsim o colivie și un suflet cald, pentru că o merităm.

Compunere premiată cu locul al II-lea la Festivalul de Proză Scurtă ”In memoriam Elena Șimon” ediția V

Compunnere realizată de Muscă Cristina Clasa a XI- a 73

Biblioteca

Încercăm mereu să descoperim ceva nou. Mintea noastră ne cere acest lucru mereu, deoarece suntem capabili să stocăm o cantitate enormă de informații. Suntem capabil să facem lucruri mărețe odată ce ne descoperim drumul și țelul. Noi suntem în sine o informație, un mecanism complex, perfect ordonat.

Acțiunile noastre sunt oglinda alegerilor noastre. Eu nu am acționat prea mult, poate doar către cei care m-au citit cu sufletul curat. Cine sunt? Cine aș putea fi? Sunt o acumulare de informații într-un spațiu restrâns, sunt un impuls al tinerilor, sunt un dar, sunt ceea ce văd oamenii prin mine. Deschid porți și le ofer oamenilor vieții, le dăruiesc fericire și echilibru, le ofer tot ce nu pot lua de altundeva. Le ofer ceva exact. Sunt o carte.

Locuiesc într-o bibliotecă imensă a orașului și mă simt acasă. Am călătorit prin mâinile multora, am ajuns aici cu multă vreme. Ies rar, pentru că nu toată lumea mai citește acum. Când bibliotecarul era doar un copil eu eram căutată de toată lumea. Acum, fiica lui nu mă mai caută. E puțin stresant să te gândești că nu ești dorită, dar, pentru mine, nu este o problemă, pentru că biblioteca mi-a devenit locul căruia îi pot spune „acasă”. Mă simt bine aici, oricâte povești și locuri duc în interiorul coperților mele, aici simt că este locul meu și nu am nevoie de altceva. Poate nu simt o iubire, o căldură ce să-mi inunde fiecare literă, dar, simt o siguranță în interiorul aceste încăperi imense, în secțiunea mea, lângă celelalte surori ale mele. Nu m-am simțit așa de la început, pentru că nu am acceptat această idee. Nu m-am simțit bine atunci când un om m-a adus aici și m-a înmânat vechiului bibliotecar, pentru că mă simțeam abandonată. Mă simțisem astfel mult timp după aceea, pentru că îmi lipseau serile în care o mamă îmi citea paginile pentru copilul ei, făcându-l să adoarmă fără coșmaruri.

Nu mă simțisem acasă, nu fusese locul meu. Era doar o cameră goală și rece, în care nu cunoșteam nimic. Nu simțeam ceva, nu mă simțeam în siguranță pentru că îmi era frică de următorul cititor care mă va lua acasă.

74

Nu-mi plăcea să fiu înghesuită de alte cărți pe raftul meu, pentru că, în sinea mea, credeam că-mi aparține și că nu trebuie să-l împart cu absolut nimeni. Era locul meu, locul în care trebuia să mă simt acasă. Faptul că bibliotecarul mă muta mereu dintr-un loc în altul mă deranja. Eu trebuia să locuiesc într-un singur loc și să fiu statornică. Îmi era imposibil într-o adunătură atât de mare de cărți. Fusese un chin pentru mine. M-am simțit singură, deși aveam mii de cărți alături. Pentru mine nu era suficient. Aveam nevoie de niște palme calde ce să mă țină, să mă susțină pe o linie de plutire. Aveam nevoie de un raft răsfirat cu cărți pe care să le cunosc.

Nu am înțeles atunci că a fi acasă nu înseamnă un loc anume, ci un sentiment puternic ce-l puteam simți alături de cineva care ne iubește.

Nu aveam nevoie de un spațiu imens, nici măcar de un raft cu puține cărți.

Aveam nevoie de familia mea, cea care m-a cumpărat și m-a dus acasă acum mult timp. Aveam nevoie de ei ca de aer pentru că în aceea casă mă simțeam cu adevărat acasă. Era locul în care m-am născut propriu-zis, unde m-am dezvoltat și unde am simțit iubirea oamenilor. Eram dorită și acceptată. Nu am vrut să plec de acolo, dar nu a depins de mine acest lucru. Alții au luat această decizie pentru mine. M-am simțit abandonată, m-am simțit singură. Nu am putut niciodată să descriu cu lux de amănunte toate acele trăiri, pentru că mă dureau de fiecare dată. Nu trecusem peste deoarece îmi era imposibil să o fac. Era primul lucru pe care l-am simțit când am plecat din locul meu, din casa mea părintească. Dezamăgire îmi inundase sufletul și nu mă simțeam nicăieri acasă. Îmi era atât de greu să mă acomodez aici. Nici astăzi nu am înțeles exact de ce am ajuns în această bibliotecă și de ce proprietarul meu a ținut morțiș să mă aducă aici. Probabil nu s-a gândit că mă ia din locul în care mă simțeam acasă și mă va duce prea departe pentru a mai înțelege ce este fericirea și siguranța unui loc pe care să-l numesc acasă.

De-a lungul timpului am înțeles că pot fi acasă acolo unde îmi este sufletul, că mă pot obișnui într-un loc în care îmi place și-mi aduce anumite beneficii sufletești. Mi-am făcut prieteni și am început să nu mă mai simt singură și să-i accept pe cei în din jurul meu. L-a început, mă doreau toți părinții și toți copii. Mă simțeam atât de importantă încât începusem să am iar încredere în mine. Pentru că reușisem acest lucru, i-am acceptat și pe cei din jurul meu. Mă simțeam bine în preajma lor și mă simțeam acceptată. Nu e același sentiment pe care îl simțeam când eram acasă, dar era un sentiment plăcut. Mă simțeam iar iubită și vedeam în prietenii mei o speranță pentru o viață mai bună. Nu m-am întors niciodată acasă, pentru că nu știam unde se afla, de fapt, această „acasă”. Nimeni din familia aceea nu s-a întors după mine. Nu m-am gândit mult timp la asta, pentru că am călătorit cu ceilalți proprietari ai mei în locuri în care nu am mai fost.

75

Aveam mereu un punct de plecare în călătoriei mele: casa părintească. Sună ciudat, deși nu mă născusem neapărat acolo, acea casă reprezenta pentru mine un început. Îmi doream mereu să mă întorc, deși nu era posibil. Acea casă devenise pentru mine un ideal, un ideal al vieții mele, un loc în care îmi aveam înfipte rădăcinile, unde făcusem pentru prima oară ceva pentru cineva. Devenisem importantă pentru acei oameni, până când m-au „dat spre adopție”. Nu i-am urât niciodată, deși mă simțisem abandonată și singură, ei erau familia mea și nu-i puteam urî.

Visam la un ideal, devenise o dorință. Din nefericire, nu era neapărat ceea ce aveam nevoie. Eu aveam nevoie de această bibliotecă și de prietenii mei. Eu începusem să mă simt acasă aici. Simțeam siguranța oferită de celelalte cărții, de bibliotecar și de familia lui. Eram fericită cu ce aveam și nu aveam nevoie de nimic altceva. Într-adevăr, nu-mi îndeplinisem un vis, acela de a ajunge iar la primi mei deținători, dar, pentru mine, acest lucru nu mai conta chiar atât de mult. Începusem să mă descopăr și să mă accept așa cum sunt iar acest lucru mi-a dăruit multă fericire și pace sufletească. Realizasem o legătură divină între mine și această bibliotecă. Acasă a devenit pentru mine un templu al fericirii spirituale și al iubirii. Mă iubeau prietenii iar bibliotecarul avea mereu grijă de mine și mă ștergea de praf.

Am început să mă simt împlinită în acest loc, fiind recunoscătoare pentru acest dar minunat. Devenise un dar pentru mine, devenise o binecuvântare. A fi acasă, înseamnă, în fond, un dar pentru noi. Este un drum, o descoperire de sine. A fi acasă este un sentiment original, ce-l avem moștenit din generație în generație.

Suntem acasă acolo unde ne este sufletul, acolo unde lacrimile se transformă în zâmbete iar tristețea în fericire. Acasă este acolo unde ne simțim noi înșine, siguri pe noi și împliniți. Acasă este locul în care ne întoarcem de fiecare dată. Acasă este locul în care avem nevoie să fim, nu unde vrem să fim.

Putem fi acasă lângă o persoană care ne iubește, lângă părinți sau lângă prieteni. Putem fi acasă într-un loc nou, într-un oraș nou, într-un loc în care nu am mai fost niciodată. Eu mi-am regăsit casa într-un loc despre care nici măcar nu știam, într-un loc pe care nu l-am acceptat de la bun început, dar apoi mi-am dat seama că este locul în care trebuie să fiu. Acceptându-mă pe mine am acceptat și această bibliotecă de care îmi fusese atât de frică. Îmi acceptasem casa și fericirea. Biblioteca este un spațiu mirobolant în care informațiile ne acaparează cu totul. Biblioteca poate deveni „acasă” pentru orice om, deoarece este singura capabilă de a ne trimite în lumi necunoscute. Putem trăi milioane de vieți prin fiecare carte citită, găsindu-ne în cele din urmă o casă în una dintre ele. Important este să ne regăsim și să descoperim ce ne place și ce nu. Să încetăm să ne dorim lucruri nefolositoare și să acceptăm ceea ce ne trebuie, ceea ce este cel mai bine pentru noi. Trebuie să facem bine pentru ceilalți și pentru noi, deoarece acesta este adevăratul scop al vieții armonioase. Acasă devine biblioteca iar noi devenim cărțile.

Fotografie realizată de Buzilă Mihai Clasa a XII- a Compunere premiată cu locul al II-lea la Festivalul de Proză Scurtă ”In memoriam Elena Șimon” ediția V

Compunere realizată de Muscă Cristina Clasa a XI- a 76

Călător spre absolut

Universul plat şi solitar se întinde în faţa-mi în toată exuberanţa şi splendoarea sa, aşteptând să fie descoperit, reînviat, antrenat într-o înmugurire a virtuţilor lăuntrice. Simt o iubire platonică ce mă cuprinde şi o dorinţă nestăvilită de a sparge graniţele firii, înaintez spre un apogeu al eului. Mă năpădeşte, dinlăuntrul fiinţei, lava vulcanului existenţei ce tremură, se zbate spre a erupe.

Mă întorc ostenit de pe un drum străin, mă întorc dezamăgit, biciuit de răutăţi, cu sufletul sculptat de răni. Vin dintr-un teribil întuneric şi mă întâlnesc, debusolat, cu opacitatea luminii. Viaţa mă inundă, simt un potop de stări ce tind să se reverse în lume, sunt un râu limpede ce susură necontenit sau sunt un uragan ce va şterge infinitul de rămăşiţele prafului cuvintelor? Sunt surprins de o constatare proprie: mereu credeam că aparţin unui nimic şi că mă îndrept spre nicăieri. Acum, însă, renunţ la aceste idei şi le sortesc spre pururea uitare, căci, încep să zăresc departe, totuşi, un drum îngust, un drum ce duce acasă. Îmi pot simţi deja o acceleraţie a pulsului care îmi grăbeşte fără voinţa-mi fiecare bucăţică din fire. Picioarele au devenit nişte pendule ce îşi urmează cursul continuu. Trec un pod şi sunt surprins să revăd clădiri şi oameni, oameni ce îmi trezesc anumite amintiri şi de deasupra cărora ceaţa timpului pare a se înălţa mai uşor decât mi-aş fi putut imagina.

Mersul meu, purtat până acum doar de o inerţie, s-a întreţit, transformându-se în perseverenţă, în dorinţa de a ajunge acolo unde mi-am propus. Mă grăbesc, mă împiedic;sunt atât de aproape şi totuşi, atât de departe.

Vântul îmi trece uşor prin păr, aducându-mi alături şi însuşindu-mi acel zgomot al tăcerii. Nu îl aud, dar îl pot simţi… nu îl văd, dar ştiu că exisă. Acum încep să realizez ce înseamnă cu adevărat drumul şi să accept ideea că acesta este, adesea, mult mai important decât destinaţia. Privesc plin de însufleţire amurgul autumnal şi mă las ridicat pe aripile ultimelor raze de soare ce par că îşi revarsă puterea mai înlesnit. Apusul este moartea unei zile, final ce sugerează, de fapt, singura cale prin care îşi poate atinge desăvârşirea. Cu ultima privire de după piscurile întunecate ale munţilor, acea lumină a vieţii trimite pe pământ misterul veşnic ascuns în preaînalturi. Zvâcneşte din adâncuri, prin ultima suflare a şuieratului de vânt, prin ultima privire a norului ce traversează un cer senin.

Fotografie realizată de Muşei Ştefan 77

Apare întunericul, iar roşiaticul cerului se lasă învins de un purpuriu ce pare a putrezi cu fiecare clipă care trece. Mi-e teamă, privesc în jur şi în faţa mea apare singurul lucru pe care l-aş putea aştepta, casa mea. Este un lăcaş al copilăriei, unde mi-am trăit marile bucurii şi unde nu am contenit să mă opresc din visat. Privesc treptele de piatră pe care obişnuiam sa stau seara şi să admir stelele, şi îmi închipuiam cum ar fi dacă, măcar pentru o secundă, aş putea să ajung la ele şi să le ating. Oare m-ar înţepa? Oare m-ar arde? Sau, poate, mi-ar îngheţa doar simţirea. Mă gândeam cum ar fi să cobor unape pământ şi să alerg în jurul ei… probabil m-ar invidia cineva, probabil mi-ar fura-o, probabil mi-ar lovi-o sau mi-ar sparge-o; m-aş supăra şi dacă mi-ar atinge-o. Mă întrebam de ce nu am puterea de a face asta, dar cred că îmi pot răspunde singur la întrebare... cineva a ştiut că trebuie să dea omului exact atât cât poate duce, a ştiut că dacă îi va arăta calea de a ajunge să ia o stea de pe infinita boltă, nu va mai fi capabil să înţeleagă atunci când aceasta va dispărea; suferinţa va fi mult prea profundă. Durerea ţinută în sine este o teroare, este o agonie, ori omul nu trebuie să ajungă să agonizeze.

Îmi fac loc printre amintiri şi cutez să deschid uşa în spatele căreia se pot asunde atâtea şi atâtea mistere. Aici mă aşteptau părinţii cu îmbrăţişări fierbinţi cu care mă contopesc, devenind una cu fericirea clipei revederii. Mâinile lor brăzdate de trecerea anilor îmi mângâie uşor obrajii, iar degetele subţiri îmi ating firele de păr rouratede ceaţa serii. Mă simt copleşit de dragostea sinceră care mă înconjoară şi privesc oamenii cu obrajii roşii şi cu inima bătându-le cu putere în piept de emoţiile clipei. Lacătul din sufletul meu poate fi, în sfârşit, descuiat, în acest cadru în care siguranţa este cea care primează. Mă apropii de vatra din care se pot auzi trosniturile lemnelor uscate ce ard şi privesc, fumegând uşor, flăcările focului – cea mai puţin imperfectă reprezentare a lui Dumnezeu.

Brusc, simt cum mă copleşeşte un miros pătrunzător ce vine dinspre soba cu plită, unde mama pregătise, probabil, reţeta unei adevărate simfonii a gustului. Îmi vin în minte toate acele arome ale copilăriei, îmi amintesc de mesele de sărbători, când cele mai dragi persoane ne treceau pragul casei, sprea umple împreună pagini memorabile în cartea vieţii. Rând cu rând, anii trec, iar condeiul, atât de bine făurit, dă impresia că, dacă va fi lăsat, va continua singur firul poveştii. Îmi amintesc bradul, proaspăt adus din pădure, ce împrăştia mireasma cetinei şi pe care îl împodobeam; retrăiesc stările de curiozitate copilărească pe care le aveam până în dimineaţa de Crăciun, aşteptându-mi cu nerăbdare cadoul. Parcă simt şi acum mirosul cozonacului şi al vinului fiert cu mere si scorţişoară ce mă copleşea.

Îndrăznesc să urc treptele spre camera mea, deschid uşa şi regăsesc, acolo, obiectele de care altădată eram de nedespărţit. Privesc pe fereastra balconului şi îmi văd măsuţa şi scăunelul de paie unde obişnuiam să mă refugiez, câteodata, şi să aştern cu tocul pe hârtie, toate sentimentele care mă frământau şi nu îmi dădeau pace. Întorcându-mă spre bibliotecă, trec cu degetul peste cărţile mele şi mă opresc asupra unui cotor ce îmi atrage mai mult atenţia, un album cu fotografii. Îl iau şi mă aşez pe patul plin de jucării cărora nu le fusese schimbat locul. Îl pun pe braţe, îi ating copertele fumurii, îl deschid şi îl răsfoiesc pagină cu pagină.

Zâmbind şi lăcrimând, trec agale printre amintirile frumoase ce au trecut, bucurându-mă de clipele pe care le trăiesc şi imaginându-mi-le pe cele care, de acum, urmează a fi ţesute.

Compunerea a obținut premiu special din partea Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor la Festivalul de Proză Scurtă ”In memoriam Elena Șimon” ediția V

Fotografie realizată de Ţăranu Codrin, clasa a XII-a 78

Budîi Simona, clasa a XII-a

Peste tot şi nicăieri

Drumuri lungi, idealuri, dorinţe... drumuri grele, pietroase, abrupte; cărări ce duc acasă. Înaintăm într-un labirint al firii, păşim pe cărări fragile, întortocheate şi sperăm că într-un final vom ajunge undeva. Ne îndepărtăm uşor, atingem cu talpa tremurândă pământul şi-i simţim vibraţia. Se poate auzi, în ecouri pătrunzătoare, glasul humei ce strigă spre a fi auzită de cineva. Strivim firicelul verde de iarbă, ce de-abia mijeşte din pământ, curmându-i viaţa, chiar înainte ca aceasta să fi început. Dar, însufleţirea acelei energii, de acum rătăcitoare, pătrunde în firea omenească, această fire plină de simţire şi de aspiraţii.

Omul, conştient, totuşi, de condiţia sa, va încerca mereu să conducă spre desăvârşire propria-şi fiinţă aflată în plin decadentism. Rătăcitor în această lume, dezleagă prin simplitate complexitatea ei desăvârşită, tinzând să ajungă într-un punct de siguranţă, de echilibru. Oricât de departe s-ar afla în univers, chiar dacă l-ar cutreiera în lung şi în lat cercetându-l, omul tot acolo va dori să ajungă.

Lovim cu vârful papucului fiecare pietricică ce ne stă în cale, făcând-o să se rostogolească, crezând că doar noi suntem importanţi pe acest traseu. În fond, noi nu am făcut altceva decât să îndeplinim destinul prin gestul, la prima vedere, insignifiant. Mişcând din loc acea formă lipsită de viaţă, am înviat-o, dându-i puţin din energia noastră, am pornit-o pe propriul drum, devenindu-i, chiar, călăuză. Omul, fiinţă creată de Divinitate, are anumite ţeluri de îndeplinit în viaţă, ţeluri pe care nimeni nu le cunoaşte de la început, pe care le descoperă pe parcurs sau pe care le îndeplineşte pur şi simplu, neştiind că asta-i e menirea. În inconştienţa gestului, omul devine Dumnezeul pietrei, întrucât îi împărtăşeşte sau îi împrumută o bucăţică din viaţă.

Cum niciun lucru în viaţă nu este întâmplător, aşa nu sunt nici fiinţele dăinuite de aceasta. Putem privi orice vietate; de exemplu, melcul, moluscă rece, chiar respingătoare, ce are o povară pe care o poartă pretutindeni, cochilia. Merge mereu înainte, uşor, dar sigur, iar când simte un pericol, intră înăuntrul acoperişului protector, ajunge acasă. Casa este, pentru melc, o scăpare, o evadare, căreia, trecându-i pragul, îi va afla energia debordantă, energie ce domină simţirea, energia salvatoare. Ca şi în cazul Mântuitorului, care şi-a dus crucea în spate pe drumul Golgotei, iar aşa ne-a deschis nouă, tuturor, calea spre mântuire, aşa şi melcul, prin unealta dinadins creată pe care o poartă în spate, îşi va asigura desăvârşirea.

Fotografie realizată de Ţăranu Codrin , clasa a XII-a 79

Povara pe carecu toţii o purtăm pe umeri, pe care o considerăm grea, nedreaptă, reprezintă, de fapt, cheia simbolică ce poate deschide drumuri afundate în neant.

Dacă vom căuta cu atenţie uşile şi vom purta mereu cheia revelatorie cu noi, indiferent de urcuşurile sau coborâşurile pe care vom fi nevoiţi să le străbatem, vom descuia poarta spre fericirea absolută. În final, lacrimile şi sudorile se vor transforma în zâmbete radiante; dar, orice călătorie îşi are şi drumul de întoarcere, aşa că trebuie să fim pregătiţi să o luăm de la capăt iar şi iar, ori de câte ori viaţa ne-o va cere şi universul ne-o va permite.

Ca fiinţe umane, ne aflăm continuu într-o seculară căutare de “acasă”. Luptăm din răsputeri pentru a ne găsi locul, pentru a ne afla rostul, pentru a fi descoperiţi de alte persoane aşa cum suntem în lăuntrul nostru, dar şi de a-i descoperi pe restul. Încercăm să ne înconjurăm de prieteni, dar purtaţi fiind de răutăţile vieţii, vom ajunge să trăim din aparenţe, de dragul altora, să părem a fi cine nu suntem. Ne făurim, în timp, măşti pe care, mai apoi, le sudăm cu licoarea anilor şi le îngroşăm stratul până când acestea vor ajunge mai presus de noi. Jucăm continuu o piesă de teatru, dar una cu un număr infinit de acte şi scene, în care actorii se schimbă, figuranţii se schimbă, doar noi, regizorii propriului film rămânem aceiaşi. Modificăm decorul, îl punem într-o altă poziţie, adăugăm câteva lumini, mai eliminăm câteva umbre, făcând totul să arate bine, ireal de bine, fantastic. Jucăm privind publicul în ochi, dorim să vedem zâmbete, dorim să vedem lacrimi, chiar hohote de râs... poate le vom obţine; uneori, da... alteori, nu.

Publicul se schimbă, iar noi ne dorim acelaşi rezultat; dar, când oamenii sunt alţii, trăirile diferă... întâlnim iarăşi o excepţie, unul care râde în mijlocul celor care tac, unul care plânge între cei ce privesc nedumeriţi, unul indiferent între cei ce trăiesc totul la intensităţi maxime. Într-o zi, cortina se va trage... dar, stai! S-a rupt frânghia, deci piesa trebuie să continue, pentru a nu atrage după sine dezamăgire din partea publicului... regizorul este puţin nedumerit, dar se străduieşte să o ia de la început.

Totuşi, un om priceput schimbă frânghia şi cortina se închide până la capăt. Piesa de teatru s-a sfârşit, iar regizorul şi actorii trebuie să renunţe la măştile teatrale. Comedia şi drama vieţii vor fi cele care vor prima, iar, fără măşti, va fi enorm de greu să mai salvezi aparenţele. După o lungă perioadă de artă teatrală jucată exemplar pe scena vieţii, oamenii se vor întâlni faţă în faţă şi, intenţionat, sau din greşeală, îşi vor scoate adevăratul chip la iveală, iar luminile şi umbrele, altă dată planificate în detaliu, vor cădea, acum, din ce unghiuri vor dori. Astfel, caracterul fiecăruia dintre noi va ieşi la suprafaţă şi nu vom mai avea ocazia de a juca rolul care ne place, ci doar rolul care ne este predestinat. Lovindu-ne de roluri ce ni se par nepotrivite, prinşi fiind de către destin cu garda jos, vom acţiona instinctual, atraşi fiind în acest abis imanent, spaima de necunoscut şi de nefiinţă fiind dusă, chiar, până la paroxism; astfel, vom căuta scăparea, vom fugi acasă.

Noi, oamenii, suntem mereu în drum spre casă, dar, în călătoria noastră, căutăm armonie, înţelegere, compasiune. Alergăm mereu după cineva pe care dorim să îl avem alături, alergăm mereu după dragoste, dar, când o avem, nu o preţuim. Vorbim, vieţuim, creştem până ajungem să zburăm; construim sanctuare ale fericirii eterne, dar apoi... înaintăm pe drumul în jos al treptelor, ne certăm, dărâmăm tot ce-am clădit... pierdem. Rămânem singuri, cădem, plângem, dar, în final, ne ridicăm şi o luăm din nou la fugă... fugim acasă!

Compunerea a obținut premiu special din partea Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor la Festivalul de Proză Scurtă ”In memoriam Elena Șimon” ediția V

80

Budîi Simona, clasa a XII-a

Libertate Lăsaţi deschisă poarta Cerurilor din înalt, Lăsaţi aprinse stele Şi dragoatea lăsaţi!

Aduceţi ploaia, norii Să ningă-n alb cernit Şi îngheţaţi pământul Să fie mai tihnit. Şi liberi să zburdăm Cu ochi şi suflet de copil Şi-o lungă, sacră sărbatoare Ne ţie viaţa în april.

Giosan Alina, clasa a IX-a

Fotografie realizată de Mușei Ștefan You showed up in my life I remember that morning, A morning with a coffee, A morning without warning.

Didn’t know then I will love you when You’ll watch me.

But i do, and not just then.

I love you when you breath.

Cause girl, you’re for me a myth.

Darling, what you did What you did to me?

Now it’s nothing like it used Like it used to be.

I truely believe I will love you ‘Till I leave All. Now to You, Lord, I pray, I’m baggin you, To make her stay.

Cause promise to be kind, And to love her everyday Cause she’s for me A state of mind.

Fotografie realizată de Mușei Ștefan

Ţăranu Codrin, clasa a XII-a 81

Cartea bunicii

În pași de vals mă îndrept spre biblioteca din sufrageria bunicilor. Nările mele aspiră arome vechi: mosc, vanilie și mere ionatane stând lucioase și roșii peste iarnă, parfumul butucilor din soba înaltă, de porțelan, tutunul auriu dintr-o tabacheră albastră, mirosul călimării cu cerneală… Și o carte…O carte veche, pagini îngălbenite de timp și copertă aproape ruptă. Unii – inițial, și eu – ar arunca-o într-un colț întunecat al podului. dar, curioasă din fire, am deschis-o !

Un univers fabulos m-a înconjurat : balauri uriași cu 7 capete, oameni preistorici, omuleți mici și verzi. O oră, o oră în care am cunoscut o altă lume, mult mai fascinantă decât lumea reală.

Această carte este singura care mi-a trezit sentimente pe care nu bănuiam că le am ascunse în inima mea. Sufletul meu sensibil vibrează în fața frumuseților nemuritoare ale lumii ce mă învăluia. Ca o perdea de catifea mi s-au arătat amintirile de mult uitate într-un colțișor al minții. Puteam să-mi trăiesc din nou copilăria, să mă joc iarăși în universul candid al primei vârste umane.

Nu știu ce s-ar întâmpla cu sufletul meu, dacă nu aș citi din cartea bunicii în fiecare zi. Cred că, fără a-mi revedea zilnic copilăria, aș rămâne doar un om…

Cozan Ramona ,clasa a X-a

Autoportret

Vise, emoții, sentimente… Toate se regăsesc în sufletul meu. Sunt la vârsta inocenței, unde totul este posibil. Simt deja cum adierea vântului hoinar îmi pătrunde sufletul, mi-l golește de necazurile adolescenței și îmi înfiripă sentimente profunde.

Visez cum, încet, îmi cresc aripi de înger împodobite cu frunze de tei, aripi ce mă înalță în vârful muntelui ca apoi să mă arunc în prăpastia pădurii. Am sărutat o creangă și am simțit cum bătăile inimii îmi devin bulgări de foc. Trebuia să mă confesez cuiva…Dar cui? ,,Naturii!”M-am așezat pe iarba moale.Vântul m-a luat în brațe și am început să-mi spun povestea, să-mi conturez autoportretul…

Cozan Ramona ,clasa a X-a 82

Cuvântul Șoptesc, rostesc, vorbesc Ascult cântări măiestre Trăiesc și simt că El, Cuvântul dă putere E magic, ca în basme Mă poartă-n zbor, pe rând Prin spații neumblate, Și zări cutreierând.

Prin El, din întuneric Lumina am găsit.

Cu El, pe cer și ape, Un vis mi-am împlinit.

Fotografie realizată de Alupei Ciprian, clasa a XI-a

Cozan Ramona ,clasa a X-a

Copilăria mea Anii mei zburdă-n lumina Blândă a răsăritului, Ochii mei se umezesc La atingerea dimineții.

Copilărie dragă, rămâi În sufletul meu curat Păstrează-mi ghioceii Și primăverile proaspete. Îmi scald privirea În albastrul cerului, Simt mângâierea mamei Și dragostea-i nemărginită.

Copilăria mea, rămâi !

Cozan Ramona ,clasa a X-a

Fotografie realizată de Alupei Ciprian, clasa a XI-a

83

Fotografie realizată de Alupei Ciprian, clasa a XI-a

Aș vrea…

Aș vrea să fiu în viața asta O rază veșnic strălucind, Să luminez precum un soare Cărările, un drum, un gând.

Iar tu aș vrea să fii mereu Cea mai senină dimineață. Și-n suflet să-mi aștern speranță Și-n inimă doar dragoste de viață.

Cozan Ramona ,clasa a X-a

Ploaia Cerul trist scutură Emoția primăverii Și melancolia toamnei.

Plouă cu perle, cu boabe de rouă Plouă…cu lacrimile mamei Ce-mi picură în suflet.

Dar ploaia, dorită sau nedorită Poate alunga durerea Poate șterge amarul din inimi Poate să înflorească un zâmbet Pe chipuri, pe stele, în soare.

Te-aștept și te-aștept, dragă Ploaie !

Cozan Ramona ,clasa a X-a

Fotografie realizată de Alupei Ciprian, clasa a XI-a 84

Sunt eu...

Nu sunt un suflet simplu. Nu reprezint o rutină adolescentină ce-și face simțită prezența prin gălăgie. Nu sunt un țipăt, sunt o voce. Reprezint motivul pentru care uraganele poartă nume de femei; un dezastru frumos compus din mii de fire de păr perfect coafate și sute de lacrimi inutil vărsate.

Fericirea mea este în fiecare clipă altfel și altceva. E un trotuar sau o alee pe care mă pot plimba gândindu-mă cu toată seriozitatea la absolut nimic.

Viața mea nu e o linie dreaptă sau curbă. De fapt, viața mea nu e în niciun fel. E o enigmă ce constant crește impulsionată de trăiri la fel ca tornada ce a trimis-o pe Dorothy la Vrăjitorul din Oz. Puterea mea nu stă în brațe, ci șade destoinic în capul pieptului.

Același piept pe care-l descos în fiecare seară pentru a scoate afară sufletul ca să-mi lumineze camera în lipsa zilei și care luminează odată cu încăperea și mintea făcându-mă să conștientizez că fără copilul din mine, adultul nu are niciun viitor și rătăcește hain pe cale.

Sunt frumoasă pentru că dincolo de armura sub care mă ascund necontenit, trăiește o luptătoare reală ce a oferit uneori mai mult decât își permit alții să primească și care-a arătat mai mult decât erau alții capabili să vadă și să înțeleagă. Iubesc prin aceeași persoană prin care trăiesc. Aceeași persoană pe care aș implora-o la nesfârșit să mă țină legată de ea atunci când oamenii își cer libertatea. Aceeași persoană pe care-aș recunoaște-o în intuneric pentru felul în care respiră și pentru modul în care tace și Desen realizat de Candrea Roxana, clasa a X-a pe care aș iubi-o cu ochii închiși o viață întreagă.

Sunt un instrument al destinului omenesc ce refuză constant să fie acordat de teamă că-i vor fi descifrate temerile. De teamă că sunetul minciunii scos de el va fi atât de strident încât odată livrat, va penetra și cel mai adânc simț al gândirii umane.

Am o inimă mare pentru că deși sunt capabilă să sucesc minți, cultiv vieți și continui să înalț drapelul speranței în mijlocul războaielor interioare. Am o inimă mare pentru că am murit de atâtea ori iertând și-am înviat de fiecare dată mai entuziastă pentru că sufletul și-a deschis aripile atunci când mintea și-a închis ochii și-a zburat dincolo de zori obișnuit cu furtuna și îndrăgostit de ploaie.

Totuși, cu multitudinea-mi de caracteristici, confirm că m-am născut mândră. Mândră că sunt unică.

Mândră că am un scop în viață : Să mă fac auzită.Am scris pentru că sunt. Sunt o voce care trăiește și nu doar există. Sunt o flacără menținută de iubire; un om născut bolnav și vindecat de minunea necunoscutului. Sunt ceea ce numești ființă complexă și sunt mai mult decât un vânt primăvăratic, sunt o oază în deșert. Am fost mereu și voi fi cât voi mai trăi; iar după ce-am să mor, voi fi vie prin TINE. Am să trăiesc cu pasiune pentru că ai fost al meu încă din pântecele mamei tale și pentru că te-am iubit înainte de începuturi. Am să trăiesc nu pentru că așa mi-e scris ci pentru că așa consider că ar trebui să ia sfârșit dorința mea atât de arzătoare de a elibera sufletul de trup și-a înălța odată cu fruntea și steagul biruitor al vieții de muritor umil. Sunt de neânțeles dar sunt eu, sunt același zâmbet pe care-l găsești în colțul străzii și pe care-l observi stingher; același chip care ți-ar încânta diminețile și același suflet care ți-ar energiza trupul hoinărindu-ți prin vene. Eu sunt, dar tu ești?

Ungureanu Diana, clasa a IX-a 85

Joc de toamnă

Fotgrafie realizată de Bondoi Daria, clasa a IX-a

S-au jucat de-a ploaia Ochii ucişi ai toamnei, Modelându-mi amintirea În straie purpurii.

Dar toamna adevărată O retrăiesc doar eu, Când viaţa cerne Lacrimi şi tăcere ...

Giosanu Alina ,clasa a IX-a

Toamna A bătut azi-noapte toamna-n geam Cu degete de ploaie, M-a rugat s-o las în odaie.

Cădea deasă ca nisipul, Repede cavântul, dreaptă ca săgeata …

O frunză veştedă anunţă toamna. Îşi aşteaptă surorile Covoare de frunze s-aştern În ritmul vântului Şuerând un vers Dintr-un etern poem.

Fotgrafie realizată de Pardău Ciprian clasa a XII-a 86

Tu, al meu, acasă Te văd cum nimeni nu te-ar putea închipui vreodată.Îți aud glasul mut de dincolo de munți și-ți văd ochii neclari de dincolo de lentilă. Îți citesc în retină treimea-ți : mintea, sufletul și inima. Turistul din tine poartă în suflet comori neprețuite, și deși ești inculpat în judecătoria umană te ridici puternic și lupți forțat, și deși nu ești rege, vocea ta poartă coroană.

Trecut-au pe al anilor șirag, zile lucii de bucurie, străzile îți poartă amintirile acum, iar cerul pare că se stoarce sub apăsarea grea a secolelor.Născut în inima Bucovinei, crescut în sânul orașului, printre pățanii felurite și cotidiane monstruase,ți-ai schițat copilăria pe marginea drumului ferit de descreierate accidente, când marfarele triste își cântau nemurirea în miezul verii. Nescrisa poezie a regilor valeți,te-a purtat pe brațe mereu în trecerea timpului și stagnarea prelungită e ceea ce te-a făcut să rămâi neschimbat.

Acasă în Bucovina, unde brazii de un verde lichid țâșnesc spre bolta cerească ticsită de nori, iar vântul străbate văzduhul în lung și în lat ai trăit, acasă, la mama, la tata, în bucurie, în necaz.

Călătoria înapoi în viitor pe care o faci acum, e de fapt peisajul mioritic înfățișat între munți, unde se înalță cântecul surd ce te face să zbori pe aripile cuvântului, în văzduhul inundat de lumini și străbătut de vocea unui greiere.

Era seară când pentru prima oară ai fost mai pustiu ca întotdeauna, și ți-au stat pe tâmplă soare, lună și stele.

Când ai privit acele înfățișări aberante. Erai prea mic să porți plumb în ai tăi ochi. Cele patru primăveri îți ruginiseră obrazul, cenușa din piept și cărările adânci din obraz îți cântaseră nemurirea, iar tăcerea țipa în interiorul tău.

Podul ce-ți despărțea viața de moarte, era mai trist ca niciodată, iar copacii ce-ți umbreau aleea minții își dezbăracau haina peticită de sacrificiile trecutului fioros lăsat în urmă. Ți-ai dezbărcat inconștient sufletul de trup și-ai pornit nebun pe calea uitării, rămas fărășansă, rămas fără rol, erai atât de gol și părăsit.

Ce flori în toiul iernii, presărai și tot cântai,iar gerul sticlă, picta flori și la geam,dar ai pălit acum. Ecou de strigăt a rămas cusut în inimi glasul tău. Și-ai pustiit și-ai alergat, și te-ai întors și iar ai plecat, în calea ta, umbrit de bucurie, ai lăsat un suflet pavat cu speranțe, o alee a eroilor români, un adăpost trainic, și-un vechi centru de speranțe.

Te-ai grăbit în întâmpinarea soarelui, iar norii au rămas cearșaf pe soare, iar liniștea s-a așternut. Acum, gerul aprig duce vântul pe corola universului. Ai coborât în altă stație a gândului și te-ai pierdut în uitare.

Ți-ai atins apogeul, te-ai ridicat pe podium, și te-ai coborât apoi cu capul plecat și cu tenul ridat. Pașii zbuciumați ai fiecărei terase tropăie pe pământul înecat în prea multă indiferență iar primele raze filtrate prin miere îți inundă acum limanele necunoscutului prin prisma barierei fine a simțurilor călăuzitoare.

Cu toții am cunoscut amalganul de senzații bizare redat de peisajul mirific înfățișat în monumente de suflet lăsate în indiferență de oameni reci care ne-au aruncat în brațele largi ale destinului desenat cu penelul răutății. Ți-au tăiat cosițele blonde trecând peste divinitatea lor, prea dumnezeiască pentru ochii goi ai lumii care nu ar fi înțeles măreția templului tău sacru, nici a bogăției literare sau a tradiției tipice.

Fotografie realizată de Alupei Ciprian, clasa a XI-a 87

Fotografie realizată de Ţăranu Codrin, clasa a XII-a

Ești prezent prin bătălii din vreme în vreme, și ostazii gărzii tale își fac prezența. Nu mă poți obliga să-mi pese de tine, nu mă poți opri să jonglez cu marea de încurajări după ce viața s-a jucat cu inima ta. Negura timpului și-a pus amprenta pe tine, pe ei, pe noi. Timpul a fost prietenul meu și dușmanul tău absolut, tu cel adevărat și neînveninat cu substanțe infiorătoare.

Acum numai drumurile se mai sărută purtate de îngânduratele roți ale mașinilor și ți-e greu să te mai ascunzi în trecut, în aleea plină de râsete, în muzica clasică a vremilor apuse, în veghea felinarelor ațipite.

Peisajul verde, acoperit de munții ce-ascund milioane de povești, acompaniat de sunetul leneș al izvoarelor adormite de atmosfera caldă, veverițele ce-ți leagănă coada stufoasă pe alee și monumentul vieții maiestoase de aristrocrat al vremilor bune de mult apuse e cel ce te surprinde în noaptea spirituală de pe ochii locuitorilor inimii tale.

Numit perlă a zonei calde ce diferențiază o țară de celelalte, ai răzbătut spre înalt și-ai pictat optimismul în culorile unei vieți tinere atrăgând privirile oamenilor.Bogăția ta valorificată în trecut, tradiție și credință a strârnit invidia în rândul oamenilor de rând pentru farmecul fiecărei clipe trăite în compania ta.

Tu ești instrumentul destinului și ți-ai perindat ca un simplu calator pașii prin venele mele iar, în infinitul rece, gerul aprig duce sec o luptă indiferentă, vântul posac învârte domnița purității într-un ultim tango, iar eu ambiguu sunt doar fulgul desprins din horă, refugiat în căldura buzelor, ochilor, gândurilor tale,și fug orb prin zare căutând insistent calea spre iertarea trecutului istoric. În inima ta, toamna era o lumină blândă ce pâlpâia ușor aprinsă de fiecare copac precum o candelă. Iarna era precum o noapte senină într-un loc liniștit. Vara, norii curgeau precum o perdea și permiteau astrelor să joace pe scena oglindităîn apa cerului. Iar primăvara, primăvara era lumina ce elibera tunelul labirintului plin de culori țipătoare.E ca și cum, zeii au căzut de comun acord să-ți acorde toată atenția pentru a te putea apoi îneca în trecutul istoric și a te uita în ignoranța oamenilor.

Totuși frumusețea ta a rămas aceeași, ești la fel de minunat ca în prima zi și îmi încălzești inima ca la prima întâlnire,cu fiecare cuvânt, cu fiecare privire. Te iubesc la fel de mult ca acum 15 ani și te privesc cu aceeași ochi confuzi de ceea ce îi inundă inima și cu fiecare întâlnire cu tine redai viață copilului din mine ce tânjește după curțile tale. Ești tot ce și-ar putea dori cineva,ești soarele nopții, ești mai mult decât un loc, ești o trăire, ești al meu, personal, oraș Vatra Dornei , ACASĂ !

88

Ungureanu Diana, clasa a IX-a

Un loc pentru sufletul meu Stau în faţa unei imagini albe şi mă gândesc unde anume este sufletul meu? Are el un loc după care tânjeşte, are unul în care chiar trăieşte sau e sufletul meu încă în căutarea acelui loc special al lui şi numai al lui? Întotdeauna am încercat să definesc ce e “acasă” : un loc, un sentiment, un dor sau o înstrăinare? În adolescență, cel mai frumos cadou de la viață e dragostea cu primii ei fluturi în stomac și primele ei bătăi nebune ale inimii. Dar se zice ca abia la maturitate omul constată că familia e cel mai frumos cadou pe care ni-l oferă viața. Căci nu-i nimic mai frumos în lumea asta decât sentimentul că ești acasă, că cei dragi îți sunt alături, că ei fac parte din viața ta la bine și la rău, la nevoi și bucurii, la drumul pe care obișnuim să-l numim cu toții destin. Familia – cu ea începe cel mai senin anotimp din viețile noastre.

Aici se afla persoanele care să ne privească în ochi, să ne strângă de mână şi să ne spună că înţeleg ce se întâmplă cu noi, că înţeleg necazul nostru sau că ne înţeleg ca şi persoane. “Acasă” poţi numi persoana la care alergi atunci când ţi s-a întâmplat ceva şi nu mai trebuie să baţi la uşa inimii pentru a afla dacă-ţi deschide sau nu. Tu deja vei şti că e deschis. “Acasă” este persoana cu care nu trebuie să te mai îngrijorezi că stai prea mult în vizită sau că ai venit la o oră nepotrivită. Acasă îţi poţi dezbrăca sufletul, poţi scăpa de hainele inconfortabile şi te poţi îmbrăca în ceva comod, în iubire, bunătate, fericire. Când vei ajunge acasă, nu-ţi va spune nimeni să plăteşti chirie. Acasă la tine nimeni nu va uita de tine şi nu vei fi întrebat dacă ţi-e foame de o vorbă bună. Vei fi aşezat deja, cu blândeţe, la masă şi ţi se va da cea mai mare lingură. Iar atunci când îţi va fi groază să ieşi în lume, să te loveşti de răutăţi, vei putea sta acasă, locul în care vei fi mângâiat. Acasă nu trebuie să fii îngrijorat că nu te ridici la înălţimea aşteptărilor şi că trebuie să întorci favoruri pentru favoruri. Persoanele care sunt “acasă” pentru tine, nu vor aştepta să le faci un bine ca mai apoi să poată să îţi facă şi ei ţie un bine. Nu, vor alerga să facă acel bine, înainte ca tu să faci un pas. “Acasă” nu îţi urmăreşti interesele proprii, ci eşti o familie. Acasă e cald, bine şi te poţi cuibări liniştit Gândul la o fericire îndepărtată ne poate înstrăina de fericirile pe care le primim zilnic acasa. Gândul că azi avem mai puțin decât merităm, ne poate lipsi de un mâine în care vom avea mai multe. Deschide larg ochii și bucura-te de lucrurile minunate pe care le ai în jurul tău. Poate că nu ești bogat cum îți dorești, nu ai o casă mare și frumoasă cum are vecinul tău, nu ai o viață de familie și un acel ACASĂ, care să-ți facă inima să-ți râdă de bucurie, dar, în schimb, la sigur ai o mulțime de alte lucruri pentru care merită să fii fericit și pe care să le prețuiești zi de zi!

Nimic mai de preț decât să-ți știi părinții sănătoși alături, cu zîmbetul pe buze. Să știi că indiferent dacă este sau nu soare pe cer, există un soare în adâncul sufletului, care încălzeste și bucură ochii cu simpla lui prezență. Adevărata fericire pornește din familie … de unde ai pornit și tu cândva. Din acel loc și sentiment numit ACASA, pe care nimeni și nimic.

Alege să fii fericit ACASĂ … cât mai este acel ACASĂ ce ți-a dat viață și te-a învățat să lupți pentru fericirea ta.

Fotografie realizată de Pardău Ciprian, clasa a XII-a

Aicoboae Daria, clasa a X-a 89

Cititorule...

Cititorule, dacă ţi-aş spune că am atins necunoscutul, reuşind să dansez pe vârfurile cuvintelor, m-ai crede?Am căutat infinitul şi l-am găsit pe petalele unui trandafir, în grădina mea. M-am întins încet, vrând să-l culeg. Când l-am atins, un film parcă a început să se deruleze în faţa mea. Povestiri din toată închipuirea mi s-au alineat în faţă şi mi-am dat seama că sunt o persoană devotată visării fără nume. În acea zi, am făcut o descoperire inimaginabilă: fiecare persoană are în cap un mic atelier de creaţie.

Mi-am dat seama că Dumnezeu a reuşit să facă din nimic totul; astfel ne-a dat fiecăruia un bob al creaţiei pe care noi, încetul cu încetul, trebuie să-l preţuim, să-l îngrijim şi mai ales să-l dezvoltăm.

Acest atelier fabrică visele, dorinţele și sentimentele noastre, fie că sunt bune, fie că sunt rele.

Este ca o mică cameră, îmbrăcată într-o catifea albă, imaculată. Măsuţe din mahon sunt peste tot, visele noastre fiind împrăştiate pe ele. Aici reuşeşti să furi orizontul şi să-l transformi în dorinţă, reuşeşti să împrumuţi curcubeul şi să-l transformi în sentimente. Este ca o cameră fermecată, unde vântul poartă un cântec atât de familiar şi în acelaşi timp atât de străin: cântecul fericirii.

Te întrebi poate cine locuieşte aici şi cine munceşte în fiecare zi?

Aici locuiesc patru persoane: Poezia, împreună cu fraţii săi: Cuvintele,Versurile şi Rima. Poezia se remarcă prin parfumul iubirii, trupul fericirii, ochii emoţiei, buzele tristeţii şi genele credinţei.Uneori, aerul mat învăluie mica încăpere, atunci când Rimele sunt triste.Alteori, aerul devine proaspăt când mireasma fericirii îţi învăluie sufletul, simţind acea satisfacţie deplină în tine, care te face să pluteşti pe insula propriilor sentimente.

De asemenea, am descoperit că Poezia este icoana sufletului nostru, pe care trebuie să o preţuim şi să o iubim.Nu ştiu cum am reuşit, însă, într-o zi , când am venit din nou în atelier, am spart din greşeală ora, iar cioburile de minute şi secunde s-au împrăştiat peste tot in jurul meu. Poezia a început să râdă, spunându-mi că timpul în acel loc nu are valoare. Dacă vei crede cu adevărat în toate acestea şi vei reuşi să ajungi aici, vei descoperi că timpul va înceta să mai existe.

Iartă-mă dacă am spus cuvinte mai lungi decât sentimentele, însă sentimentele nu se pot explica. Ele se simt.

Am auzit că Rima a fost, odată, de mult, chinuită de doruri, însă razele nepotolite ale soarelui au îmbrăţişat-o firav, încurajând-o.De atunci, Rima este îmbrăţişată.Totul este atât de minunat aici!Să trăieşti în propriile vise ca şi cum ar fi realitatea! Să simţi cum totul în jurul tău este într-o armonie perfectă!

Noi, oamenii, atunci când ne rănim, suferim.Suferinţa uneori este atât de mare, încât ţi se pare că sentimentele de alinare au dispărut pur şi simplu.Ei bine, aici durerea este atât de rară, încât unii cred că este doar o fantezie.Se întâmplă des ca Versurile, Rimele sau Cuvintele să se rănească. Însă nu suferă, din contră.Îşi cos rana cu adjective dulci şi vesele.Un cufăr plin cu amintiri se afla în faţa mea.Deşi curiozitatea era atât de mare, nu eram sigură dacă ar trebui să-l deschid.

Văzând că sunt atât de indecisă, Poezia mi-a spus cu un glas blând că amintirile trebuie lăsate în trecut şi să nu mă uit niciodată înapoi.Întotdeauna să trăiesc prezentul, nu trecutul şi nici viitorul.

Dintr-o dată, mi-am luat mâna de pe petalele trandafirului. Nu mai eram în atelier, ci mă aflam înapoi în grădina mea. Aripile de ceaţă ale nopţii se împrăştiaseră deja peste tot. Eram fericită deoarece am ajuns în propriul meu atelier, descoperind că din nimic poţi face totul.Poezia este cea care ne îndrumă în viaţă.Trebuie să ne lăsăm conduşi de ea şi de noi înşine, de sentimentele, visele şi dorinţele noastre.

Astfel, putem considera că viaţa noastră e perfectă!

Ungureanu Roxana, clasa a IX-a

Fotografie realizată de Mutu Raluca, clasa a XI-a 90

Hobbitul

Cu toții ne amintim cu drag de basmele și poveștile pe care părinții sau bunicii ni le împărtășeau când eram doar niște țânci neastâmpărați, mereu în căutare de noi aventuri. Prinți și prințese, cai năzdrăvani, zmei înspăimântători, babe Dochii și o mulțime de alte personaje care mai de care mai năstrușnice, izvorâte din fantezia scriitorilor de pretutindeni.

Însă, în timp ce toți prietenii mei vorbeau despre Alba-ca Zăpada, Harap-Alb sau Ursul păcălit de vulpe, imaginația mea era populată de alte personaje: hobbiti, gnomi, vrăjitori, elfi. Cartea copilăriei mele a fost “O poveste cu un Hobbit”, de J. R. R. Tolkien, din care tatăl meu îmi citea în fiecare seară, înainte de culcare.

Odată cu apariția trilogiei “The Hobbit” pe marile ecrane, mi-am amintit de cartea veche și roasă, cu filele mâzgâlite, pe care am scos-o din bibliotecă și am recitit-o, retrăind povestea micului Bill Baggins, cu aceeași intensitate ca și cu 10 ani în urmă.

Fotografie realizată de Ștambert Diana, clasa a XII-a

“O poveste cu un Hobbit” apare în anul 1937 și are ca surse de inspirație atât experiențele lui Tolkien din timpul Celui de-al doilea război mondial cât și pasiunea acestuia pentru literatura anglo-saxonă. Este o carte de aventură și ficțiune, ce prezintă aventurile lui Bilbo Baggins, care părăsește confortul căsuței sale călduroase și se aventurează, alături de pitici și de vrăjitorul Gandalf, în Ținuturile Sălbatice, în căutarea comorii păzite de temutul dragon Smaug. Micul Hobbit va trebui să își depășească temerile și să își ajute prietenii să treacă cu bine de toate încercările: lupta cu gnomii, pădurea plină de păianjeni uriași, zâne rele, drumul periculos prin munți și în final, dragonul furios cu armura impenetrabilă. Totodată, această călătorie reprezintă și un drum inițiatic pe care îl parcurge Bilbo, în căutarea propriei sale personalități, a curajului, a prieteniei și a solidarității.

Fiecare capitol al cărții reprezintă o nouă provocare, datorită multitudinii de personaje fantastice, a acțiunii complexe și a descrierilor ample care te transpun în lumea magică a lui Tolkien. Aș recomanda “O poveste cu un hobbit” deoarece este o carte pentru adulți, scrisă cu lejeritatea și bucuria unei cărți pentru copii și are capacitatea de a ține în suspans și de a îmbogăți imaginația oricărui lector, indiferent de vârstă.

Articol realizat de Ștambert Diana, clasa a XII-a 92

Jane Eyre Charlotte Brontë

Charlotte Brontë was an English novelist and poet, the eldest of the three Brontë sisters and also the author of Jane Eyre. As a roman novel, Jane Eyre catch the story of an orphan who has the same name as the title of the book. She lives with her abusive aunt Sarah Reed and her mean-spirited cousins, John, Eliza, and Georgiana, at Gateshead Hall. She is sent away to the Lowood School where the conditions are very harsh. Jane became friend with Helen Burns, and Miss Temple, a teacher. When Helen Burns dies, and Miss Temple marries, Jane decides to leave Lowood, and secures a job as a governess at Thornfield. Here, she has to take care of Adele Varens, who is the master’s foster child. Jane finds the master, Edward Fairfax Rochester, attractive and fascinating.She fell in love with him, but Mrs Rochester decides to marry Blanche Ingram, a local beauty. The Jane’s love for him continues to grow and he realise that he loves Jane and not Blanche. Jane leaves Thornfield to visit the dying Mrs. Reed, who tells her that John Eyre, her father’s brother, is trying to contact her.

When Jane returns to Thornfield, Mr. Rochester switches his affections from Blanche to Jane, and proposes marriage. The wedding ceremony is interrupted by Mr. Briggs, who claims that Mr. Rochester is already married.

His wife is still alive, but she has a mental disease which couldn’t offer to Mrs Rocheter the affection that he needs and neither the signature for the divorce act. Jane returns to Thornfield and discovers it has burned to the ground.

It seems that Bertha Rochester set the fire and died in it, while Mr. Rochester suffered a mangled hand that had to be amputated and has been left blind. Jane reunites with Mr. Rochester at Ferndean, his current home, and they marry. Ten years pass, and Jane tells us how contented she is with married life, Mr. Rochester and they have a son.

In my opinion, what impressed me about Jane Eyre was her devotament, the power to start a new beginning in spite of the things that she already know about the love of her life. The book has shielding which can ilustrate the story in order to see in the soul of Charlotte Brontë.

Articol realizat de Adomnicăi Elena, clasa a XI-a

93

Fotografie realizată de Szekely Monica, clasa a XII-a

Sub Aceeași stea de la John Green

Sub Aceeași stea este o carte la care nu ai nevoie de convingere ca să o citești, şi nici nu o cauţi. Nu cauţi păreri, nu cauţi ce note a primit, nu cauţi critici. Este o carte care îţi trezeşte interesul doar privind-o. Cel puţin aşa s-a întâmplat la mine. Nu ştiu de unde a venit curiozitatea aceea mare care m-a făcut să citesc această carte, dar cu siguranță nu m-am uitat nici pe rezumatul ei. Tot ce am citit despre ea au fost singurele cuvinte de pe copertă înafară de titlu și anume, „Fără suferință, cum am putea ști ce e bucuria?”. Îmi place să am parte de o încărcătură emoțională care să mă ducă până la lacrimi, aşa că după aceste cuvinte m-am gândit că va fi o carte perfectă, și chiar a fost. Singurul lucru pe care îl regret, este faptul că am împrumutat-o și nu mi-am cumpărat-o eu să o am în bibliotecă. Dar cu siguranță îşi va găsi și ea locul pe rafturile mele pentru că eu nu pot să nu pun spre păstrare cărțile preferate.

Este prima carte citită de la John Green, dar a fost suficient sa mă alătur admiratorilor săi și să aștept cu sufletul la gură următorul său roman. Plănuiesc să citesc toate cărțile lui şi fără să ştiu prea multe despre toate publicate până acum, sunt convinsă că nu voi fi dezamăgită.

Cartea merită citită pentru experienţa pe care ţi-o oferă, o poveste care deşi tragică, şi cu un subiect sensibil, şi mai greu abordabil, să ofere o trăire intensă, o sensibilizare și o umanizare a persoanelor bolnave, care în mod normal ajung să fie stigmatizate și privite din prisma bolii și să le fie uitată esența.

Fotografie realizata la coperta cărții de Ismană Roxana, clasa a X-a

Articol realizat de Ismană Roxana, clasa a X-a

94

“A hunger artist”

by Franz Kafka

“A hunger artist” is a story by Franz Kafka, first published in 1922. The protagonist, a man who turned his unusual ability to go hungry for days in an object of public admiration, faces with the decline of his own “art”, as his old fans find other interests. Some critics see in this story a study of self-destructive behavior specific to artists.

“Artistul foamei” de Franz Kafka

Un artist al foamei este o povestire de Franz Kafka, publicată prima oară în 1922. Protagonistul, un om care a transformat abilitatea sa neobișnuită de a flămânzi zile în șir într-un obiect al admirației publice, se confruntă de-a lungul povestirii cu declinul propriei „arte”, pe măsură ce vechii săi spectatori își găsesc alte interese. Unii critici văd în această povestire un studiu al comportamentului autodistructiv specific artiștilor.

The story: “A hunger artist” is an obsessed man whose proffesion and “art” is to go hungry in the middle of a crowd.

People paid tickets to see him sitting on straw in a cage, supervised by some guards who must ensure that the “artist” do not eat in secret. The measure was useless anyway, because “the artist” had a strong sense of honor and respects the sanctity of “art” that made him famous. Duration of getting hungry, fixed by impresario, was forty days and every time at the end of the performance, the “artist” was held, in a festive atmosphere, by the arms of the crowd and stuffed by force.

He disliked the lack of patience and frivolity of public. Obsessed with the idea of self-improvement, overcoming the forty days, the hunger artist felt with sadness that the world misperceived the show.

Povestea: „Artistul foamei” este un om obsedat, a cărui profesie și „artă” este flămânzirea îndelungată în fața mulțimii. Lumea plătea bilete să-l vadă cum stă așezat pe paie într-o cușcă, supravegheat de paznici, care trebuiau să se asigure că „artistul” nu mănâncă, în secret, nimic. Măsura era oricum inutilă, pentru că „artistul” avea un dezvoltat simț al onoarei și respecta cu sfințenie „arta” care l-a consacrat. Durata flămânzirii, fixată de impresar, era de patruzeci de zile și, de fiecare dată, la sfârșitul reprezentației, „artistul” era purtat, într-un cadru festiv, pe brațele mulțimii și îndopat cu forța.

Lipsa de răbdare și neseriozitatea publicului îi displăceau. Obsedat de ideea autoperfecționării, a depășirii celor patruzeci de zile, „artistul foamei” simțea cu tristețe că lumea îi percepe greșit spectacolul.

95

After years of celebrity and public admiration, the show loses crowd`s interest.

The “artist” dismisses his agent and commits to a big circus. The cage is located near the stables of wild animals, but is often ignored. The hero gets hungry alone because nobody keeps track of the days, his performance can`t be quantified.

At one point, a circus employee discovers the dirty cage of “artist” that everyone had forgotten. Looking through straw, he finds the dying hero. With his last breath, the protagonist falls into nihilism and denies any transcendent meaning of his art, saying, in a manner rather comical than tragic: “I must get hungry, I can`t otherwise […] because I didn`t find the food that I like. If I would have found it, believe me that I wouldn`t have done so much fuss, but I would have eaten richly like you and everyone else.”

Instead of the “artist”, cage is occupied by a young panther, which arouse immediately by her ferocity and elegance, the public interest.

După ani întregi de celebritate și admirație publică, spectacolul protagonistului pierde interesul mulțimilor. „Artistul” își concediază impresarul și se angajează la un mare circ. Cușca lui este așezată lângă grajdurile cu animale sălbatice, dar este adesea ignorată. Eroul flămânzește în singurătate și, fiindcă nimeni nu mai ține socoteala zilelor, performanța lui nu poate fi cuantificată. La un moment dat, un angajat al circului descoperă cușca murdară a „artistului”, pe care toată lumea îl uitase. Răscolind paiele, îl găsește pe erou la un pas de moarte. Cu ultima suflare, protagonistul se prăbușește în nihilism și dezminte orice sens transcendent al artei sale, declarând, într-o manieră mai degrabă comică, decât tragică: „[...] Eu trebuie să flămânzesc, nu pot altfel [...], pentru că nu am găsit mâncarea care îmi place. Dacă aș fi găsit-o, crede-mă că n-aș fi făcut atâta vâlvă, ci aș fi mâncat pe săturate ca tine și ca toți ceilalți.” În locul „artistului”, cușca este ocupată de o panteră tânără, care suscită imediat, prin ferocitatea și eleganța ei, interesul publicului.

Articol realizat de Petcu Teona , clasa a XII-a

96

Cântec de gheață și foc de George R.R Martin În ultimii ani ,serialul “Urzeala Tronurilor” a reprezentat un adevărat success cinematografic, atrăgând numeroși fani de toate vârstele, din întreaga lume. Acest serial reprezintă de fapt ecranizarea romanelor din seria “Cântec de gheață și foc” capodopera a genului, scrisă de George R.R Martin. Născut în 1983 la New Jersey acesta a abosolvit jurnalismul cu “suma cu laude” la Northwestern Univesity Illinois. Până în anul 1996,când Martin a început să lucreze la seria “Căntec de gheță și foc”, acesta a publicat romane SF și o serie de nuvele, printre care “Regii Nisipurilor” pentru care i-au fost decernate premiile Hugo si Nebula.

“Cântec de gheață și foc”, opera de referință a lui George R.R Martin atinge un vârf absolut din punctul de vedere al tehnicii narative si al scenelor de acțiune, încercarea de a o rezuma fiind realmente nebunească. Seria conține șapte romane din care cinci au fost publicate iar celelalte două aflându-se înca în stadiul de proiect. Deși subiectul este relativ accesibil romanele impresionează prin complexa intrigă politică, prin conflictul dinastiilor rivale,dar și prin poveștile de iubire sau trădările neașteptate.

Fotografie realizată de Atofanei Raul, clasa a IX-a Soarta personajelor principale ,a aliaților și a dușmanilor lor se află într-un echilibru precar, fiecare dorindu-și să iasă victorios din monstruosul”joc al tronurilor”.

Universul colosal creat de Martin în care prind viață regi și regine, cavaleri și prințese, dragoni și uriași, vrăjitori și muritori de rând, cu toții angrenați într-o continuă luptă în care binele și răul sunt dificil de distins, are capacitatea de a fascina toate tipologiile de cititor. Nu întâmplător, saga “Cântec de gheață și foc” a fost tradusă în peste 30 de limbi și se vinde in milioane de exemplare în întreaga lume.

97

Fotografie realizată de Atofanei Raul, clasa a IX-a Articol realizat de Atofanei Raul, clasa a IX-a

SHINING de Stephen King

În hotelul Overlook, ca într-un castel vrăjit de o sumbră și sângeroasă magie, sălășluiește o forță misterioasă și monstruoasă, care începe să “strălucească”(precum Danny, care are numai 5 ani, dar e un “shiner”, adică e înzestrat cu o energie psihică supranormală ce-i dă puteri vizionare) și își face sinistra lucrare în timp ce nebunia izbucnește cu o furie ucigașă... Acolo se va împlini destinul teribil al condamnatului Jack Torrance și se va petrece dezastrul unei familii. Iar miraculosul Danny se va despărți mult prea timpuriu și prea dureros de candoarea copilăriei.

Aceasta este descrierea romanului horror scris de Stephen King, care a reușit să mă captiveze de la primele rânduri. Îl recomand amatorilor acestui gen literar deoarece atunci când te apuci să îl citești nu îl mai poți lăsa din mâna, autorul reușind într-un mod ingenios să te facă să te transpui în locul personajelor, gândintu-te ce ai face in locul lor. Fiecare pagină din Shining reprezintă o surpiza secretă, o răsuflare tăiată și o înfiorare nemaicunoscută.

Este o carte pe care, odată citită, simți o chinuitoare nevoie de a o reciti.

În concluzie, Shining este în mod cert o capodoperă și trebuie să o citiți, dacă nu ați facut-o pană acum.

Fotografie realizată de Drăghici Sebastian, clasa a IX-a

Articol realizat de Drăghici Sebastian, clasa a IX-a

98

Nostalgii cu hohote de râs

Cum influențează liceul viața adolescenților?

I-am întrebat chiar pe ei.

În primul rând, i-am întrebat pe cei mai mici, cei care nu au intrat încă la liceu, ce așteptări au. Răspunsurile lor denotă nerăbdare, dorință, creativitate, entuziasm!

“Cu toții ne dorim să ajungem la liceu, să avem parte de experiențe pe care ni le vom aminti mereu. Visăm și sperăm să fie perfect, însă pentru fiecare persoană, liceul <<perfect>> e diferit. Eu dintotdeauna mi-am dorit ca, la liceu, să îmi pot cultiva talentele în diferite cluburi, de lectură sau de teatru, și să pot învăța cât mai mult. Mi-aș dori să am profesori înțelegători, înțelepți, care să facă pe oricine să le iubească materia și să o învețe cu drag. Și, ca orice adolescent, sper să găsesc un colectiv primitor, în care să mă integrez ușor și să pot lega prietenii de durată, fără să am parte de experiențe neplăcute.” (Alboiu Andreea)

“Cum este viața de liceu? Cum îmi doresc să fie aceasta? După părerea mea, cred căeste una din cele mai frumoase perioade ale vieții. În același timp poate fi și una dintre cele mai complicate, pentru că pot interveni acele situații dificile de care ne temem cu toții. Mai am puțin timp până să intru la liceu și deja îmi fac griji pentru că voi intra într-o lume nouă, destul de diferită decât cea în care am trăit până acum.

Dar mă gândesc că această lume diferită îmi va plăcea. De ce? Pentru că voi cunoaște persone noi , voi avea parte de experiențe unice și viața fiecăruia se va schimba în bine sau în rău. De la liceu am așteptări mari. Îmi doresc să fie locul unde vreau să merg cu drag pentru a învăța lucruri noi, pentru a-mi dezvolta calitățile și pentru a comunica cu persoane cu caractere diferite. Mi-ar plăcea să găsesc profesori buni care să-și dorească să învețe elevii nu doar materile pe care le predau, ci și acea materie numită “Să fii om ! “.

Aceștia să fie înțelegători, bineînțeles că puțin simț al umorului nu ar strica, dar în principiu mi-ar plăcea să particip cu drag la orele lor și să mă facă să adun cât mai multe cunoștințe. Profesorii sunt cei care îmi vor pregăti viitorul, unul bun, sper, de care să fiu mândră. Aștept cu nerăbdare să văd cum e atmosfera aceea din pauze, cum elevii mai mari îi primesc pe boboci și cum mă voi integra. Aș vrea să evit pe cât de mult posibil răutațile celor din jur, care sunt sigură că vor apărea, şi să mă axez pe lucrurile importante. Mi-așdori să am colegi de treabă, să fim o clasă unită și la bine și la greu și prieteniile noastre să rămână intact, chiar și după terminarea liceului. În liceu ne petrecem întreaga adolescență și ar fi păcat să nu rămânem cu amintiri plăcute și cu prieteni buni.” (Lazăr Maria)

Cum la anul vin la liceu, am câteva așteptări, cum e și normal. Aș vrea ca profesorii să fie înțelegători și să predea bine astfel încât să înțeleagă toată lumea. Aș vrea ca sala de clasă în care voi învăța să fie cât de cât ok, adică să fie cald și mobilierul în stare bună. Aș vrea să nu existe discriminări, indiferent de religie, etnie sau altceva. Profesorii să fie răbdători. Să nu existe diferențiere încât să aibă toți șanse egale. Aș vrea sănimeresc într-un colectiv plăcut și să fie unit. Vreau să particip în diferite activități organizate de profesori.

Nu știu ce așteptări să mai am… Să fie curat în liceu și cam atât.” (Rogojan Codrin)

100

“Liceul este cea mai frumoasă experiență,cei mai frumoși ani ai adolescenței. În această perioadă mulți dintre noi descoperim cu adevărat ceea ce ne place, ce vrem să facem în viață, legăm multe prietenii,ne îndrăgostim, învățăm adevăratul sens al cuvântului "responsabilitate". Așteptările mele pentru anul care se apropie nu sunt foarte vaste, știind că voi cunoaște oameni noi, voi avea experiențe noi. În principiu mi-aș dori să fim un colectiv, să nu fie nimeni catalogat din prima, să reușesc să iau note cât mai bune, să reușim să facem față cererilor profesorilor, să participăm la activități, de care să ne amintim cu drag, să învățăm lucruri utile.“ (Vîntu Paula)

“De la liceu nu am asteptări destul de mari. În principal mi-aș dori ca profesorii să comunice cât de mult posibil cu elevii.Mă aștept la un colectiv unit, la o clasă bună, unde nu se face concurență, unde toți elevii sunt tratați în mod egal, indiferent de situația materială.” (Zapârțan Nicoleta)

Apoi, pentru a vedea păreri la cald, le-am cerut părerea celor din clasa a XII-a:

Care a fost cel mai marcant moment din viața ta de licean?

“Fericit: când am reușit să iau primul 10 la info pe merit. Trist- 2 la chimie” (Chiriluș Ionuț)

“Cel mai marcant moment din viața mea de licean a fost atunci când mi-am pierdut colega de clasă, una dintre cele mai bune prietene, într-un accident de mașină.” (Cîrciu Andreea)

“Cred că momentul care mi-a rămas cel mai bine impregnat în memorie și care a avut cel mai mare impact asupra mea a fost atunci când am caștigat balul bobocilor!” (Dobrincu Sorin)

“Pierderea colegei mele de bancă”(Petrovici Irina)

“Un lucru bun, în opinia mea, e că liceul nu m-a marcat prea tare. Persoana care m-a marcat și m-a influențat cel mai mult este profesorul meu de engleză, domnul Cioată, pentru că mi-a încurajat mereu spiritul liber.” (Țăranu Codrin) Cum ți s-au părut cei 4 ani de liceu?

“I-aș vrea înapoi” (Chiriluș Ionuț)

“Cei 4 ani de liceu au fost minunați iar dacă mi-ar fi dat să-i iau de la capăt aș face-o fără ezitare.”(Cîrciu Andreea)

“Sunt niște ani plini de amintiri, de momente bune și momente mai puțin bune, în care am învățat multe lucruri despre mine în primul rând dar și despre oameni în general.”(Dobrincu Sorin)

“Frumoși, însă au trecut prea repede.” (Petrovici Irina) 101

“Depinde din ce punct de vedere mă uit acum la ei. Au fost frumoși pentru că m-am distrat, mi-am făcut prieteni buni și am trăit alături de ei momente de neuitat. Pe de altă parte, dacă e să mă gândesc la ce am învățat efectiv, ăștia 4 ani sunt o mare pierdere de timp și o dezamăgire.”(Țăranu Codrin) Dacă ai putea da timpul înapoi ai schimba ceva cu privire la opțiunea făcută?

“Clar” (Chiriluș Ionuț)

“Nu aș vrea să schimb absolut nimic!” (Cîrciu Andreea)

“Nu. Mereu am fost bucuros de alegerea pe care am făcut-o. Am știut de la început că trebuie să fac filologie.”(Dobrincu Sorin)

“Nu. Consider ca am facut alegerea potrivită.”

(Petrovici Irina)

“Legat de profilul ales, sunt foarte mulțumit că am ales mate-info. Filo nu aș fi fost în stare să fac, iar dacă aș fi optat pentru științe natural sau sociale, aș fi dat peste niște profesori mai dezinteresați, mai plictisiți si mai plictisitori chiar și decât cei pe care i-am avut.”(Țăranu Codrin) Ce pasiuni ai reușit să-ți dezvolți pe parcursul celor 4 ani?

“Pokerul, atracția pt calculatoare.” (Chiriluș Ionuț)

“Sincer, nu am încercat să-mi dezvolt vreo pasiune.”(Cîrciu Andreea)

“Pot spune că am învățat multe lucruri și am excelat în mai multe domenii,dar asta las la aprecierea prietenilor si a colegilor.”(Dobrincu Sorin)

“Informatica” (Petrovici Irina)

“Împreună cu niște prieteni, am descoperit mersul cu bicicleta, mersul pe munți, mersul pe munți cu bicicleta. Aici, sunt recunoscător liceului pentru că mi-a prilejuit întâlnirea cu persoanele potrivite. O pasiune ceva mai neobișnuită, pentru care, de această dată, liceul a avut un rol foarte important este dorința mea de combativitate. În decursul acestor ani, am incercat să iau atitudine față de nedreptățile provocate (Nu doar mie) de sistemul politizat. Uneori trec în extrema cealaltă și preiau o atitudine de sofist.”(Țăranu Codrin) Ce sentimente te incearcă la gândul apropierii examenului de bacalaureat?

“Simt că nu mai ai timp deloc pentru învățat.” (Chiriluș Ionuț)

“Uneori mă gândesc cu groază la bac, alteori abia aștept să-l dau, să-l iau, bineînțeles, să scap de stres și să încep un nou capitol.” (Cîrciu Andreea)

“Bacalaureatul nu e o problemă acum. Mai mult mă preocupă admiterea.”(Dobrincu Sorin)

“Îmi este frica de examen ținând cont că se apropie cu pași repezi, însă sunt optimistă și sunt sigură că va fi bine” (Petrovici Irina)

“Sincer, deși admiterea mea la facultate depinde doar de rezultatul meu de la bac, pe mine nu mă stresează absolut deloc. Mă interesează, mă pregătesc, dar nu mă prea agit. Mult mai multe griji legate de bacul meu își face mama.” (Țăranu Codrin)

102

Ce alte așteptări aveai de la viața de licean?

“Chestiile la care am sperat am observat că ori sunt imposibile, ori depind doar de mine ca să le fac realitate.”(Chiriluș Ionuț)

“Nu aveam nici un fel de așteptare de la viața de licean, am așteptat să o descopăr.” (Cîrciu Andreea)

“Viziunea mea despre viața de licean s-a schimbat total când am intrat la liceu, plus că nu aveam așteptări, am vrut să fiu luat prin surprindere.” (Dobrincu Sorin)

“Speram să dobândesc mai multe cunoștințe.”(Petrovici Irina)

“Când am intrat la liceu, marea mea speranță a fost ca liceul să încurajeze și să organizeze activități extrașcolare cât mai diverse. Dezamăgire a fost, dar am înțeles mai apoi că nu se poate pune problema extrașcolarului, când, de multe ori, abia se pune problema curricularului.” (Țăranu Codrin) Care a fost cel mai amuzant moment din viața de licean?

“Sunt multe. Am câțiva colegi care reușesc mereu să te facă să râzi.” (Chiriluș Ionuț)

“Nu cred că aș putea alege un singur moment amuzant, în fiecare zi se întamplă ceva nou și trăznit.”(Cîrciu Andreea)

“Momente amuzante au fost multe. Am avut norocul să dau peste niște prieteni deosebiți, cu simțul umorului, alături de care fiecare zi de liceu a devenit amuzantă.” (Țăranu Codrin)

“Au fost foarte multe. Cei patru ani pot spune ca au fost "un întreg moment amuzant". (Dobrincu Sorin) Care sunt planurile pentru viitorul apropiat?

“Să iau o notă mulțumitoare la bac și admitere” (Chiriluș Ionuț)

“Pentru viitorul apropiat mi-am propus să trec câ se poate de bine peste examenul de Bacalureat apoi de acesta depinde restul.” (Cîrciu Andreea)

“Bacalaureat,admitere, mutarea într-un nou oraș...cam ăsta e marele plan pentru viitorul apropiat.”(Dobrincu Sorin)

“Primul pas e să trec examenul de maturitate, apoi să îmi asigur un viitor frumos.” (Petrovici Irina)

“Vreau să intru la facultate, și asta a devenit principala preocupare a mea. Asta dacă mă întreabă mama. Eu vreau să ajung vara asta în Bucegi, în Făgăraș și în Piatra Craiului. Și vreau să particip la cât mai multe concursuri de mountainbike, la care eventual să mai obțin și rezultate.” (Țăranu Codrin) Ai regrete cu privire la terminarea liceului?

“Uneori.”(Chiriluș Ionuț)

“Nici măcar un regret!” (Cîrciu Andreea)

“Sincer acum nu, pentru că sunt ca și ceilalți entuziasmat de viața de student,dar sunt sigur că voi plânge și eu peste ani la piesa "Ani de liceu".” (Dobrincu Sorin)

103

“Da, mai ales faptul că nu mă voi mai vedea cu colegii, profesorii și mai ales doamna dirigintă care ne-a fost a doua mamă pe tot parcursul liceului.” (Petrovici Irina)

“Da. Regret că se termină așa târziu. Vreau să trec la lucruri serioase. Vreau să merg la facultate, ca să învăț și eu ceva care să îmi folosească.” (Țăranu Codrin) Ți se pare că timpul a trecut prea repede?

“Da. Îmi pare rău că nu am făcut multe chestii.” (Chiriluș Ionuț)

“Da!Mult prea repede, parcă ieri eram în clasa a 9-a.” (Cîrciu Andreea)

“Oricum, timpul a trecut mai repede decât mi-aș fi putut eu imaginat, dar asta nu m-a afectat. Cred că asta mai mult m-a ajutat.”(Dobrincu Sorin)

“Mult prea repede.Încă țin minte prima zi de liceu, și mi-o amintesc ca și cum ar fi fost ieri.” (Petrovici Irina)

În cele din urmă, căutând nostalgii, i-am întrebat pe cei care au terminat liceul cum li se pare acum, când lucrurile au avut timp să se mai așeze pentru ei.

“Când vine vorba despre liceu îmi vin în cap o mie de gânduri! Niciodată nu m-am aşteptat să-mi fie dor de acei trei ani petrecuţi la „Ion Luca”, tot timpul am vrut să plec din acel liceu, mai ales din acel oraşel, dar... Mi-e dor!

Am terminat la profilul ştiinţe sociale acum aproape un an, iar acum sunt studentă în Cluj, la UBB, Ştiinţe politice, aproximativ acelaşi profil bazat pe istorie. Îmi place ceea ce fac, şi nu, nu vreau sa devin Elena Udrea sau preşedinte, vreau doar să văd cum ar trebui să funcţioneze sistemul nostru şi poate să ajut la schimbarea viziunii pe care o au oamenii despre politică.

Pot spune că de informaţiile dobândit în timpul liceului nu mă folosesc în totalitate acum, dar fără ele nu aş fi înţeles mare lucru, facultatea e mult mai diferită (şi nu e aşa cum spune toată lumea „Am terminat trei ani de facultate şi nu am fost prezent doar în sesiune”, prezenţa la seminarii e obligatorie în proporţie de 75%) . Am pierdut mult cu referatele pe care le scriam (copiam) de pe internet, le predam fără să mă informez din cel puţin două locuri, fără să le prezint lăsând foaia la o parte, la facultate plagiatul nu se acceptă sub nici o formă, nici măcar la început când suntem obişnuiţi cu metodele din liceu şi pe prezentări şi felul în care sunt făcute acestea se pune cel mai mare accent, vorbitul liber în faţa publicului e cel mai important lucru care ar trebui stăpânit încă din timpul liceului dar, din păcate marea majoritate a studenţilor întâmpină o problemă la acest capitol, aici lasându-şi amprenta obişnuinţa din liceu, pe care nimeni nu încearcă să o corecteze.

Îmi place viaţa de studentă, îmi place Clujul. Sunt sigură că viziunea mea s-a schimbat încă din prima lună de facultate, dar niciodată nu îmi voi uita profesorii din clasele primare şi liceu, datorită lor am ajuns aici. Niciodată nu am fost un colectiv foarte unit, XII G-ul tot timpul a avut schimbări de catalog, colegii care au venit sau care au plecat din clasă, dar mi-e dor de toţi, de colegi, profesori, prieteni, mai pe scurt: mi-e dor de liceu. Mi-e dor chiar şi de micuţul orăşel în care mă întorc cu drag şi nu mi-e ruşine să-mi aduc colegii aici, deoarece sunt locuri cu care mă pot mândri''. (Hutopilă Anișoara)

Iar pentru cei ce nu vor să se prezinte la BAC, este cea mai mare greşeală, la fel ca şi pauza de un an-doi dintre liceu şi facultate. Atunci când stai un an acasă, sau munceşti, nu mai ai curajul de a învăţa din nou şi în plus, aceşti ani nu îi mai putem întâlni niciodatată.

Prea multe despre viaţa de după liceu nu pot spune deoarece sunt la început de drum dar, oamenii, prietenii, locurile, anturajul, fiecăruia se schimbă şi asta depinde de viziunea fiecăruia.” (Hutopilă Anișoara)

104

“Liceul este pentru mulţi pârghia care îi propulsează în viaţa reală, acolo unde numai munca susţinută este apreciată. Experienţa mea legată de liceu este una dintre cele mai plăcute si asta datorită faptului că am reuşit să leg relaţii bazate pe respect, unul dintre lucrurile fundamentale pe care le înveţi în această perioadă. Privesc către cei patru ani nu cu regret ci recunoştinţă, întrucât mi-au pus bazele unei educaţii solide, a cărei avantaj îl recunosc după numai o perioadă de 7 luni în care am fost studentă. Bineînţeles, faptul că oportunităţile în liceu nu au fost extrem de variate, a reprezentat un dezavantaj, însă îmi voi aminti cu gratitudine şansa oferită de proiectul internaţional Comenius, de trupa de teatru a cărei membră am fost şi de lungile explicaţii ale profesorilor oferite ori de câte ori era nevoie.

Acum, datorită experienţei interculturale trăite în liceu, care mi-a oferit o perspectivă mai largă am decis să o continui, fiind voluntar într-o organizaţie internaţională, numită Erasmus Student Network.”

(Cocîrță Mihaela)

“Anii de liceu au cântărit foarte mult în dezvoltarea mea și în ceea ce sunt acum ca om. Nu îmi pare rău de nici o experiență trăită din timpul liceului, regret doar lucrurile pe care nu le-am făcut. Liceul a însemnat pentru mine un deschizător de drumuri care m-a ajutat să îmi formez o viziune despre ceea ce vreau sa fac mai departe și m-a pregătit pentru calea pe care am urmat-o, respectiv deomeniul psihologiei.

Nu cred că există ceva ce aș dori să schimb dacă ar fi să întorc timpul înapoi și să mai fiu o dată licean.

Consider că toate experiențele trăite, pozitive și negative m-au format ca om, mi-au oferit lecții din care am învățat enorm. Relația cu cadrele didactice a fost una bună, fiecare profesor lăsându-și cumva amprenta în formarea mea educațională. Aș dori să le mulțumesc în mod deosebit domnului diriginte Acostinesei Virgiliu, domnului profesor Mihai Cioată și doamnei profesor Apetri Ana-Maria pentru felul în care m-au inspirat și pentru dedicarea și munca pe care au investit-o în formarea generației mele și nu numai.” (Gavriluță Iulian) 105

“Ideea e că pentru mine liceul a fost o perioadă care momentan mi se pare extraordinar de îndepărtata , prin clasa a XI - a m-am hotărât ce vreau să fac mai departe și efectiv m-am concentrat pentru admiterea de la facultate, nu pe școală propriu-zis , pentru că examenul de bac e un examen unde ai nevoie de niște cunostiințe generale și de puțin noroc și de putina logică. Până la urmă eu în liceu m-am dezvoltat alftel, am scris poezie după ce am citit foarte mult, mi-am format eu o cultură generală literară , acum citesc tot pe baza ideologiilor pe care le am aprofundat în liceu , am văzut extraordinar de multe filme si seriale, efectiv mai multe decât sunt în top 250 imdb, iar în rest crede-mă că liceul e cea mai liberă perioadă din viața ta, cea mai lipsită de griji, în care nu trebuie să te întorci acasă și să faci treabă și apoi și să inveți enorm, e perioada în care îți permiți să stai dacă vrei, să lași tot pe ultimul moment pentru că nu e ca și cum nu ai avea o soluție de ieșire, orice situație oricât de gravă ar părea are cel putin 3 ieșiri.” (Iordache Andra)

„Aș vrea sa încep prin a comenta puţin despre viaţa din liceu, de care îmi este dor, mai mult de colectivul format și de unii profesori pe care i-am simţit dragi mie. Îmi este dor într-adevăr de momentele pline de emoţie pe care le-am trăit si bineînţeles de colegii mei din trupa de teatru.

Pot spune cu zâmbetul pe buze că liceul m-a format ca ceea ce sunt în prezent, într-o proporţie de 50%. Spun asta pentru că în liceu am iubit, am râs, am plâns, am trăit toate momentele pentru prima dată în starea lor pură și fiind prima dată, nu se uită.

Cu toate acestea, după terminarea liceului este exact ca și cum ai termina un capitol important dintr-o carte. Ţii minte titlul, persoanejele principale, firul narativ, însă cel mai important este deznodământul cărţii.

Acum sunt la un alt capitol, facultatea,dar fiind după liceu, cu siguranţă timpul petrecut în liceu, joacă un rol important în terminarea carierei și vieţii pe care vrei să o urmezi.

Este important atât cantitatea de informaţie pe care o acumulezi cât și caracaterul pe care ţi-l formezi, în aceeastă perioadă când omul are capacităţi extraordinare. Pe mine m-a ajutat, poate pentru că am terminat un profil real și facultatea este una de inginerie, dar cred că unele chestiuni nu prea sunt compatibile, dar aici nu pot să mă pronunţ

Liceul este perioada când treci de la copilărie spre adolescenţă. Te formează, însă testul suprem părerea mea este în facultate. Acolo începi deja să reflectezi asupra viitorului, începi să gândești matur, începi sa pui în balanţă si deja începi să ajungi pe la jumătatea cărţii de care pomeneam mai devreme.

La final vreau să spun că viaţa după liceu, nu mai e la fel de ușoară, este mai palpitantă, mai stresantă uneori, dar dacă în timpul liceului ai avut grijă să faci ce trebuie, când trebuie, cu siguranţă te vei bucura din plin de perioada cea mai frumoasă, zic eu din viaţa unui individ ce caută să devină un adevarat om.” (Leșanu Lucian)

“Liceul. Liceul a fost o perioadă frumoasă pentru mine, ca pentru orice licean. Pe lângă “învățat ”, în cei 4 ani am legat multe prietenii, am trăit momente foarte frumoase și mai puțin frumoase, momente și întâmplări care te formează ca persoană.

Uneori îmi lipsesc acele ore în care râdeam toată clasa cu gura până la urechi…de toate prostiile pe care le făceam. Îmi e dor de perioada în care nu aveam griji. Îmi este dor de unii profesori care m-au influențat într-un mod pozitiv și bineînțeles îmi este dor și de colegii de clasă.

Însă timpul a trecut și liceul odată cu el. Acum am făcut un pas înainte și liceul a rămas o amintire.

Pot spune că regret că nu am învățat mai mult în liceu la unele materii, că nu mi-a păsat mai mult, chiar dacă pare ceva comic pentru un licean, așa cum mi se părea și mie la vârsta asta .

Au fost 4 ani frumoși din viață și ori de câte ori trec prin fața liceului, mă apucă nostalgia anilor de liceu.” (Menharth Alex) Fotografii preluate din arhiva elevilor Liceului Teoretic Ion Luca

Articol realizat de Cîrceie Alexandra, clasa a IX- a și Țăranu Codrin ,clasa a XII- a

106

Echipa redacţională Redactori şefi Szekely Monica Cîrceie Alexandra Aelenei Paul

Redactori Bădiliţă Sânziana Cîrceie Alexandra Mandachi Martina Chiperi Geanina Gemănaru Diana Ţăranu Codrin

Tehnoredactare computerizată Aelenei Paul Szekely Monica Cerceja Bogdan

Foto Alupei Ciprian Bondoi Daria Buzilă Mihai Muşei Ştefan Pardău Ciprian Ţăranu Codrin

Coperte Cerceja Bogdan

Coordonator Prof. Daniela Corneţchi

Mulţumiri Prof. Colaborator Lavinia Gîm Primăria municipiului Vatra Dornei S.C. LittleStar S.R.L.

Parteneri Orion Media Vatra Dornei VDT (Vatra Dornei Tineret)

ISSN 2284-8789 ISSN-L = 2284-8789