Misiunea sânzâienelor În misterioasă noapte, dansează sânzâienele-fecioare, de la răsărit înspre apus, prinse de mâini în hora lor cântă un dor de început, de puritate. Roiesc în jurul lor petale. Uşor atinge iarba- naltă delicate vârfuri de picioare, parcă zboară! Un zbor unduitor spre lună. Pădurea cântă în gama pentatonică acorduri din crenguţe, de la pământ - din fir de iarbă -, înălţând astfel din flori o simfonie pentru soarele de dimineaţă. Din roiul de petale zvâcnesc sclipiri de curcubeu, mişcări halucinante, translucide. Deodată , iată, din neantul nepătruns al mijlocului de tornadă zbuciumat sub lună, din picaturi de viitor, din nord venite, ce invers se rotesc în …...anti-hora lor, de la apus la răsărit, misterios răsare o floare albă Floarea florilor ce aduce primavara viitoare. Misiunea îndeplinită.