Poezii mai vechi - sub pseudonimul Aurora Solomon Sorescu

AQUARELA - Aurora Solomon Sorescu Plouă în secunda asta de acum, cât într-o zi. În tabloul aquarela-l vieţii mele, Culorile-ncepură să danseze.

Contururi vagi zâmbesc ca prin magie, sub transparenţa împletită.

Aici, în colţul stâng, i-o margaretă inocentă înflorită.

Iar din conturul ei de soare, visele strânse încet pe rând – petale, au plâns uimite de mişcarea ce-adânc le smulse din aurul viu.

Chiar lângă ea, un teişor - o plantă suplă şi discretă, împrumută în floarea-i mică- în cinci petale, din auriul plâns şi risipit. Şi-i mulţumi spunându-i: - Eu din plăpânda ta iubire, de-a soarelui nemarginire, voi strânge picătura în capsula mea şi într-un viitor de raze, o voi transforma!

Adâncul albastru al apelor din cer crează două roze în spaţiul din centrul desenului ascuns.

Secunda unu - prima roza, ce strânse roşu-n obrajori şi zâmbet albastru-cer, în ochiii mari –uimiţi de întrupare.

Luă cu mâna-i delicată roua pământului, o risipi prin păr şi spuse: ,,E pentru a doua roză – fata mea!

Cânta şi-şi spuse-n gând: (,,Grădini de trandafiri ce voi eu să fie, în viitor, răsfrânte pe câmpie!”).

Dar apa grea – suvoi prelins în după-amează, Vânt rece şi neînţeles - opri, nedefinit, culoarea visului despre grădini, când o picatură din penelul indigo, tristă şi grea loveşte roza în inima sa.

Dar auriul – ce-l din teişor, găsi putere în capsula sa de viitor, să circule nestingherit, împleteşte auriu şi indigo şi risipeşte toate umbrele,

făcând ca roza să primească caldura şi iubirea razelor de soare.

Vecine umbre şi lumini în colţul drept.

Secunda doi – fetiţa roză, timidă îşi închină fruntea înspre soare.

Grădini de roze răsăriră şi-un soare mic, misterios, purtând un adevăr numai de el ştiut şi de iubirea mea, se –nfiripa.

Iar optimismul renăscu în aquarela mea.

Cântec de toamnă - Aurora Solomon Sorescu Crengi mici, delicate margini zdrenţuite şi fragile, Ultimele frunze de mesteacan topite picături de soare în apăsarea plumburie a înserării de toamnă! În vântul rece, violet şi zbuciumat plângeau frunzele galbene în cor, prinse în dansul rotitor al primului şi ultimului zbor, spre nicăieri, niciunde şi nicicând, cuprinse de un dor de soare, ultimul dor - cel mai greu dor.

Cântau spre cer şi spre pământ, cântec de lebadă. În toamna lor, lebedele poartă coliere - frunze de mesteacăn, pe şnururi violete de vânt, spulberând speranţe spre nicăieri, niciunde şi nicicând.

Stea de primavara Aurora Solomon Sorescu 1. Miei si iezi pe câmpie.

Flori pe cer, Nori de iasomie.

2. Scânteie de Nou, Terra adună, în cupe –cleştare, nectarul verde.

3. Flori de castan, lumânări spre cer.

Dantele albe - bileţele rugăciuni, cu speranţe galbene, oranj, roşii.

4. In zori răsare timid ,,Aurora” cu degete trandafirii.

Rochie de cer, dantelă de nori.

Mireasa soarelui.

5. Aţi iubit vreodată un nor, un nor de primăvară călător trup mişcator - zdrenţuit – dizolvat? ,,Cum să prinzi iubirea norului de primavară!

6. Zefirul de primavară: ,, Am venit să vă alint, cald - de drag pentru cei regăsiţi, rece - de dor pentru cei trecuţi în penumbră!

Umbra are şi ea inventarul ei - anti-inventarul meu!

7. Stateam cu sufletul lipit de cer totuna eram cu el, triunghiul vietii mele s-a rotit cu vârful înspre soare şi golul se umplu de el.

Universuri paralele Aurora Solomon Sorescu Uneori Dumnezeu mi se pare nedrept, dar cine ştie care sunt calculele lui!

De ce animale sfâşie animale?

De ce oameni sfâşie oameni?

De ce este atâta durere în lume?

Raspunsul primit în vis eu nu l-am înţeles! În visul meu de-azinoapte, era o gaură negră în cer care aspira tot ce a fost/este/va fi rău.

O gaură neagră dintr-un univers rece, din ce in ce mai rece.

Cu sunetul de tunet al respiraţiei ei îmi spuse: ,,Cu asta mă hrănesc eu!

Nu trăiesc fără neîmpliniri, fără dureri fără ura …. fără frică!

Eu sunt scăderea absolută.

Eu sunt împărţirea totală.

Exist în afara spaţiului şi a timpului.

Sunt nemuritoare!

Sacrificiu suprem - Aurora Solomon Sorescu Frunzele toamna spuneau: ,,Am strâns din razele de soare Culori nenumărate, Pentru că le iubim!

Iubirea verde, s-a transformat.

Am strâns toate razele, în toate zilele, Iubirea noastră ruginiu - este împlinită.

Frunza îşi spunea: ,,Mă aşteaptă sufletul Terrei Să-i dăruiesc casta iubire – Delicat covor.

Duc cu mine înlăuntrul lui, razele de soare.

I le dăruiesc!” ,,Ştim că sacrificiul nostru, va împlini dorinţa Terrei, de a îmbrăţişa îndeaproape Soarele”.

Trandafirul nins - Aurora Solomon Sorescu M-a uitat toamna, a plecat într-o zi, Din vara direct în iarnă am intrat.

Eu sunt trandafirul uitat Sub ninsoare.

Primul fulg este rece – ceva necunoscut, Mă doare atingerea sa.

Razele lui erau calde şi iubitoare, Ploaia îmi mângaia petalele şi spunea că sunt frumos: ,, Te iubesc în felul meu şi-ţi dăruiesc roua!

De ce s-a suparat ploaia şi ninge acum?

A îngheţat şi ea şi sufletul meu.

A, da, a plecat soarele, Dar el revenea în fiecare dimineaţă, Acum unde este!

Ce s-a întamplat cu soarele?

O fi ingheţat şi el!

Se gândea trandafirul nins -Neânţelegând.

Cristal de dor - Aurora Solomon Sorescu În padure dormea Iarna.

Odihnindu-şi troienele obosite, în strânsa îmbraţişare de crengi a unui zeu vegetal.

Pe umerii săi generoşi, aşeza blând zăpada fulgii mici obosiţi, îmbrăţişândiu-i crenguţele. *** De unde a venit iubirea ta?

S-a aşezat ea grea, zăpadă , pe creanga sufletului meu. Şi ninge iar, se-adună fulg cu fulg, cristale vii,

iar apăsarea-i grea.

M -îmbrăţişează mantia ta, rece, din depărtări de nepătruns.

Zăpada ta s-a aşezat şi nu mai vrea să plece!

Cristale – fulg s-au transformat în dor.

E în fiecare fulg iubirea ta!

E-atât de frig, că mâine eu voi fi Om de zăpadă din polul îngheţat!

Am încercat să scap şi m-am zbătut de zidurile acestui frig cumplit!

M-am încălzit puţin!

Eliberat, am plâns!

Dar lacrima, în vârful fraged de crenguţă a îngheţat şi ea.

Vin păsării de speranţe şi se joacă, se aşează, zboară, îmi scutură zăpada!

Dar lacrima cea grea rămâne veşnic suspendată, în timpul ingheţat.

Poate că tu, iubirea mea, vei trece oglindindu-ţi-n privirea în cleştarul ei, spre inima mea!

Astfel, mă vei elibera!

Eu sunt doar o crenguţă, Împovărată de zăpada grea, Plângând c-o lacrima ingheţată Cristal de dor.

Sub dansuri jucăuşe, încă ning Cristale vii.

Împletire - Aurora Solomon Sorescu Nu pleca................! În noaptea asta, eu mă transform Tot ce te înconjoară voi fi, Vântul mă ascultă şi-ţi mângâie obrajii, Nu pleca...............!

Suntem împreună până la sfârşitul lumii.

Lacrimile mele sunt ploaia, ninsoarea...

Sunt tot şi peste tot, aerul pe care îl respiri.

Bucuria ne înalţă la stele.

Fericirea mea - nu pleca!

Tot mai sus, aripile noaste se avântă, Cu ce e mai pur şi frumos în noi, Vom ajunge tot mai sus.

Acolo am fost, sântem şi vom fi, Ne vom crea şi recrea mereu, În fiecare primavăra, Dincolo de timp.

Vom exista."

La revedere - nu adio! - Aurora Solomon Sorescu

-

Se -nchise cerul şi furtuna se adună- n neguri furioase, dar neputincioase, când nufarul cel alb se vesteji.

Norul vroia chiar toată viaţa adunată-n el să îi dăruiască pentru a-l renaşte. ,,O , da!- îşi zise norul greu, Doar Fulger, el va reuşi, va trece apa mea, în focul vieţii, nufărului meu!

Atunci: - O, dragă floarea mea, Din flacara scânteii lui şi din iubirea mea, Frumos, din nou vei învia, spre mulţumirea pământului şi a mea!

Drag nor şi drag pământ, adio! – spuse floarea, Eu plec – dar voi rămâne, mă veţi regăsi, în auroră!

Cu degete argintii O s-ating eu, frunţi limpezi şi senine, în zori de zi!

Iar noaptea, zefirul primăverii şi cu mine, uşor prin vise noi vom trece şi vom afla doar visele frumoase!

Conturul frunzei mele

în inimi îndrăgostite se va crea şi recrea mereu.

Suflete împlinite de îmbinarea pură vor naşte un nou nufar alb.

Deschis când plouă cu iubire, ce strânge-n picatura sa de rouă culori de nori, alintul de zefir.

Petale nenumărate va avea în anii cu zilelele senine.

Iubire veşnică va dărui – spre mulţumirea pământului şi a mea!

PREZENTUL DĂ CU VIRGULĂ Aurora Solomon Sorescu Calda-i urma noastră, pe unde trece Soarele în universul rece, pe unde trece Terra.

Se mai intorc vreodată pe acolo ?

Ramâne în urmă trecutul nostru, trecutul Terrei, trecutul Soarelui, restul universului, restul galaxiei ,restul constelaţiei, RESTUL! Lucruri neterminate, greşelile, sentimente neâncercate, neâmplinirile, regretele, amăgirile, uitările, disperările, iubirile fara speranţă, dezamăgirile, copiii nenăscuţi…!

Rămâne în urmă neîmplinind întregul: 1/3 la consumatul 2/3 1/4 la consumatul 3/4 1/5 la 4/5 1/6 la 5/6, non-viaţa la consumata noastră viaţa, trăite toate într-o singura directie!?

Dacă Soarele s-ar întoarce pe vechea cale în Univers, dacă ne-am întoarce pe urma noastră, pe unde am mai fost, am afla RESTUL?

Planeta deşertificată Aurora Solomon Sorescu Undeva , în răstimpul trecutului pe o planetă rece, departe, în satul meu, plin de păduri, erau ei - ai mei, cu aceleaşi paltoane vechi, pe care le ştiu dintodeauna.

Aşteptau cuminţi în după-ameaza vieţii să vină copiii acasa (de la înalte studii).

Mama împletea o rochie pentru fată sau croşeta un milleu.

Se gândea dacă baiatului i-e bine şi cum s-or descurca printre străini.

Tata statea tăcut, cu amintirile lui de ofiţer, citind ,, Tragedia veacurilor".

Biblia lui avea pozele noastre în ea, în suflet cu secreta credinţă copiilor să le fie bine.

Planeta desertificată a prezentului se învârte mereu în jurul planetei trecutului (picatura de rouă a universului), pe care o simt astăzi stea caldă a sufletului meu.