
1 minute read
Recuperarea respiratorie în contextul actual
from INSPIR 2022
Paraschiva Postolache
Spitalul Clinic de Recuperare, Secția Clinică Recuperare Medicală Respiratorie Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Departamentul Medicale I, Iași
Advertisement
Introducere
Apariția unui nou coronavirus (SARS-CoV-2) în decembrie 2019 în Wuhan, China și răspândirea rapidă a acestuia au avut un impact puternic asupra omenirii, determinând o criză globală fără precedent, atât pe plan economic, social, cât și medical. Recuperarea respiratorie (RR) este pilonul principal al managementului sechelelor pulmonare post-infecție SARSCoV-2 şi al bolilor pulmonare cronice.
Material și metodă
Pornind de la revizuirea sistematică a literaturii recente, la care am adăugat şi experienţa proprie, expunerea subliniază aspectele legate de RR la pacienții cu boli pulmonare cronice, precum și la cei care au trecut prin COVID-19.
Rezultate
RR este o intervenție comprehensivă, complexă și adaptată nevoilor pacientului, realizată prin programe individualizate, multidisciplinare. Baza programelor de RR pentru pacienţii cu boli pulmonare cronice şi "supraviețuitorii" bolii COVID-19 este reprezentată de antrenamentul aerob, de rezistență și al musculaturii respiratorii, precum şi educaţia medicală. Deși mobilizarea timpurie este esențială pentru recuperarea pacienților cu COVID-19, mulți dintre acești pacienți prezintă o scădere rapidă a saturației de oxigen la începutul fazei de recuperare, care limitează într-o oarecare măsură recuperarea. Dar cu toate acestea, scopul pe termen scurt al RR este de a atenua dispneea şi de a ameliora anxietatea şi depresia, în timp ce scopul pe termen lung este de a păstra funcţia fizică la maximum, de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a facilita revenirea cât mai rapidă în societate. RR din secțiile de recuperare i se alătură în prezent şi telereabilitarea.
41
Concluzii
Odată cu aprofundarea înţelegerii fiziopatologiei bolilor pulmonare cronice şi a bolii COVID-19, un număr tot mai mare de pacienţi s-au adresat serviciilor de RR, RR pentru aceşti pacienţi devenind o provocare majoră pentru personalul medical, fie că discutăm despre clasica RR sau despre telereabilitare.
42