Captiv pe-un miez de lună
Nicicând... niciunde...
Pierdute-n iz de vorbe-nlăcrimate doar umbre-n răsărit se întrupară; în plăsmuiri de toamnă resemnate – o scriere de frunze dulce-amară. Şi am visat nicicând, nimic, niciunde... un pelerin în vremuri saturnale; şi-un vechi poem ce a dorit s-afunde durutul meu din ambre boreale. Plângând o stea pe cer necunoscută, menhirul bolţii în această lume alungă sclav din era nenăscută, într-un album – imagini fără nume. Şi am visat nicicând, nimic, niciunde... legând iluzii iernii risipite; în noduri reci sărutul să cufunde solstiţiul nins de ape liniştite.
81