În oglindă by INSEMNE CULTURALE

Coordonator: Ion Lazăr da Coza Corectare și coperta: Vasilisia Lazăr (da Coza) Tehnoredactare: Gina Zaharia Asistenţi: Sofia Sincă Ana Cîmpeanu Corina Militaru Alexandru Bolache

Copyrightul asupra textelor aparține, exclusiv, autorilor! ~ 2015 ~ Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE – 2015 http://insemneculturale.ning.com/

Ionel Mony Constantin

Ă&#x17D;n oglindÄ&#x192; (parodii)

Ionel Mony Constantin

În oglindă stă adevărul

Tehnic vorbind, adică luând din DEX definiţia (însă doar partea ce ne ajută la înălţarea eşafodajului discursului nostru), parodia este o creaţie literară (muzicală sau plastică) în care se preiau temele, motivele şi mijloacele artistice ale altei opere literare (noi o să ne oprim doar la poezie), ori ale unui autor (în genere, poet), în scopul de a obţine un efect satiric sau comic… Nimic mai simplu, vom zice. Ne înarmăm cu o „oglindă”, musai cu sticla uşor vălurită, pentru a deforma imaginea reflectată, iar dacă ne ajută şi zeul grec, Dionisos, ori echivalentul său… – vai, era să zic „parodia sa”! –, zeul roman, Bacchus, care să aburească (tot la figurat) oglinda, treaba e ca şi făcută. Or nu-i chiar aşa! Pentru a fi un bun parodist, îţi trebuie har. Întâi şintâi ai nevoie de acel fler ca să descoperi poezia şi autorul ce se pretează la aşa ceva, apoi îţi trebuie delicateţe, „floretă, nu halebardă”, cum zicea un distins creator (Mda!…), de se credea şi epigramist (de două ori „Mda!...”), ca să evidenţiezi umorul involuntar dintr-o operă parodiată, ca să duci în ridicol patetismul nesesizat de autorul parodiat sau vetusteţea subiectului abordat… Ca o primă concluzie, putem spune: „Ridendo castigat mores!” (Cu umor sancţionezi moravurile!)… Dar, dacă recitim definiţia de mai sus, nu acesta este principala ţintă a unei bune parodii. Chiar de la începuturi, parodia a stârnit controverse privind utilitatea sa. Mulţi s-au întrebat şi încă se întreabă care e aportul, în literatura naţională ori universală, a acestor creaţii. Fără a căuta să tranşăm aici şi acum disputa, dimpotrivă, dorind să o lăsăm „în coadă de peşte” aducem şi alte argumente în favoarea ei, pe lângă cele înşirate deja, dar şi câteva contraargumente: nenumăraţi poeţi valoroşi au fost redescoperiţi din momentul în care au fost parodiaţi; multor poeţi li s-a reconsiderat opera originală după ce au ajuns celebri ca parodişti; unii tineri şi-au „format” mâna făcând parodii; neştiuţi cititori au trecut de la 4

În Ghizunie oglindă La cititul parodiilor (lecturi aparent frivole) înspre opere „grele”… De partea cealaltă, sunt esteţi care vituperează parodierea autorilor de geniu, trecuţi în eternitate, susţinând că astfel li s-ar fisura aura. Să le împărtăşim părerea sau să le spunem că, în acest domeniu, nimic nu-i/nar trebui să fie sacrosanct? Avem şi poeţi care, dintr-un ego hipertrofiat, „zvârle cu toporul” după făptuitorul de lezmajestate. (Să vedem ce-or mai face dumnealor după ce-or da colţu’!). Acestora li se adaugă poeţii ignoraţi de parodişti, pe motiv de (non)valoare… Cum suntem imparţiali, şi ca să ne întărim şi mai mult imparţialitatea, hai să privim împreună În oglindă – cartea virtuală a parodistului Ionel Mony CONSTANTIN, apărută sub egida site-ului ÎNSEMNE CULTURALE –, unde, prin exemplificări de soi, ne convingem că scopul unei parodii este acela de a obţine un efect satiric sau comic. Un bonus cu miros de iarnă tânără. Ion Lazăr da Coza

Ionel Mony Constantin

În pahar îi vinul

Mirobolantă carte! Mi-ro-booo-lantă! Paralelismul congruento-divergent, cognitiv, al unghiurilor ascuţitobtuze de reflexie, însă şi de refracţie (prin fundul paharului), dar şi al vederii obtuz-ascuţită a autorului (adesea ochelarii i se lasă câş pe-o nară) creează, minimalizând, un spaţiu atât de vast, încât zeci de galaxii (nu) suferă de claustrofobie între poezia originală şi parodie, şi totuşi, regal-crinastic şi antonistic, bravul nostru autor… ce zic io „brav”? de-a dreptul autor genial, nesuferind, însă şi nesuferit – ah, nerecunoscătoare societate! – de agora(fobie), e un tribulind neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Neînţeles! Sau mai ştii?... Himalayana sa creaţie (pentru expresia aiasta, maestre, mai toarnă un pahar!) trebuie privită prin prisma eternităţii ne, -efemere). Visceralitatea tornadist aerată a compactatului mesaj, nu ăl şapirograf, cum am fi tentaţi tendenţios să credem, aburit ca o turbină aluvionar-aisbergă, că şi Titanicul a suferit de aceeaşi sacrosantă mângâiere scârţâită, e remarcabilă. Dar zaţul sau relicvul păşunist ne împiedică să vedem zenitul nadirului acestei creaţii tita(i)nică, dându-ne avânt apter, căzând în elicea intempestivă a ingratitudinii ascendent prăbuşitoare încât – oh, Orfeu! – nici Parnasul nu ne va plânge de milă (o milă marină = 1852 m, cea terestră = 1609 m), iar toloaca lui Elizeu nu ne va îngădui să-i păştem vacile senioriale (ce-i drept, mai slab cotate pe piaţa Unguentului decât junincile de Kobe!). Nici măcar contracost! (Eu, din curtea maestrului, nu plec fără portbagaju’ plin.) Reîncepând începutul reîntrupat phoenixistic, eluctiv-cocupiscent, dragat steluloid, căci visceralitatea de care vorbeam mai sus – nu că ar fi caducă ca o nucă – întocmeşte, însoţind discret şi cu ecouri vasteoase, îngemănarea altoindă a originalului cu neeluctabilul contabilicesc şi ireductibil al fiinţării dedublatului amniotic. 6

În oglindă Siguralmente că vituperos şi canonic, boem-aprioritizant şi/sau/poate concesiv-rebelizant, demersul nostru vitruvian (vorbesc în numele autorului), (vorbesc în numele autorului), tălăngind pe plaiul nedinescian sau pe pleiboiul brumaruit, interpretat sangvin (dar şi sepios, o să opineze negreşit cetitoriu’, pe bună dreptate) prin sinele absolut, dagherotipând totuşi vetuste obstinaţii, incastrabile-n habitacluri ospitalier-migratoare, certificate până şi de baba Vanga, pe când era domnişorică nurlie!... Puşca şi cureaua latăăă… Pe ceilalţi, noi, becaliceşte, îi apostaziem cu vigilenţă paleo-post-iurigagariană! Şi tuităristă! Numai să fie şi vegano-liricistă (scăldată musai şi obligatoriu în transpiraţia lui Bacchus), că (doar) la asta se pricepe de minune, ţinând strâns oglinda la piept, parodistul, rondelistul, soneti… într-un cuvânt poetul, dar şi prozatorul… într-un cuvânt scriitorul-pivnicer, domnul IMC! Vom reveni. Vom reveni! Ney K. Criticel-Prefatzescu . (pt. cf. da Coza)

Ionel Mony Constantin

Unde sunt cei care nu mai sunt? Nichifor Crainic

Întrebat-am vântul, zburătorul Bidiviu pe care aleargă norul Către-albastre margini de pământ: Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a vântul: Aripile lor Mă doboară nevăzute-n zbor. Întrebat-am luminata ciocârlie, Candela ce legăna-n tărie Untdelemnul cântecului sfânt: Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a ciocârlia: S-au ascuns În lumina celui nepătruns. Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic, Oarba care vede-n întuneric Tainele necuprinse de cuvânt: Unde sunt cei care nu mai sunt? Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a bufniţa: Când va cădea Marele-ntuneric, vei vedea.

În oglindă

Unde sunt cei care încă sunt? Ionel Mony Constantin

Întrebat-am azi, comentatorul De TV, atotcunoscătorul Ce manipulează orice gând Cât vom mai răbda şi până când? Cât vom mai răbda şi până când? Zise acesta: Nu e nici un zor Toate le răstălmăcesc la timpul lor Întrebat-am la preşedinţie Pe consilierul care ştie Cum să abereze surâzând Cât vom mai răbda şi până când? Cât vom mai răbda şi până când? Zise consilierul: Vei vedea Când te voi minţi, la vremea sa Întrebat-am şi pe candidatul Pentru Parlament, imaculatul Care-ţi cere votul promiţând Cât vom mai răbda şi până când? Cât vom mai răbda şi până când? Zise candidatul: Vei afla Doar atunci când porcul va zbura

Ionel Mony Constantin

Duminicile toamna Angi Cristea

Duminicile toamna au gust de tămâie, Câmpia respiră dintre lanuri solemn, Sus pe dealuri fură grauri gureşi în vie Cerul sculptează inimi livide în lemn. Duminicile toamna sunt grele, rotunde, Frunzele galbene ţipă-n stol de cocori Ochiul vânăt al cerului se scurge-n unde, Peste apele tulburi trec valuri de nori. Duminicile toamna au şerpi la picioare, Munţii îşi latră singurătatea-n stână Căpriori sar pe stânci sărace de soare, Cerul îşi piaptănă astrele cu-o mână. Duminicile toamna miroase-a tămâie, Stele se aprind în altarele nopţii, Sufletul în arbori mutilaţi încă scrie Gustul de gutui hieratic al morţii.

În oglindă

Ceasuri de toamnă Ionel Mony Constantin

În ceasuri de toamnă venim iar la vie Păşind peste haturi cu pasul solemn Atraşi de parfumul de vin şi răchie Având doar o ţintă şi-un singur îndemn În ceasuri de toamnă în hrube profunde Să fim iar alături ca vechi băutori Sorbind blând nectarul din butii rotunde Cu-aceleaşi perene şi blonde licori În ceasuri de toamnă când moi în picioare Ne-ntoarcem acasă lătraţi de potăi Pe uliţe-nguste sărace de soare La ore înnoptate pe tainice căi În ceasuri de toamnă, când suntem tămâie Şi stelele ard în altarele nopţii Răcnim o cântare cu limba lălâie Cu glasul extatic ce scoală şi morţii.

Ionel Mony Constantin

Flagel Angi Cristea

Universul (răs)pândeşte miasma s-au decolorat norii subtil soarele s-a tăvălit în cenuşă stele umblă bolnave căutând în zodii meandrele destinului luna ciopleşte idoli din piatră de râu tăcerile râd magna cum laude vorbele pavează pieţe dedalic un flagel suprarealist metamorfozează cercul lumii strident irişi ca nişte vulcani erupând revarsă lavă s-au contaminat apele ca-ntr-o epavă

În oglindă

Flanel Ionel Mony Constantin

Flanelul meu răspândeşte miasme şi a devenit inutil după ce l-au mirosit în ogradă vitele umblă bolnave şi s-au refugiat în curtea vecinului mama şi-a luat andrelele şi-mi împleteşte unul nou cu care vrea să se laude gongoric vecinelor la radio-şanţ iar eu scriu acest poem suprarealist care metamorfozează realitatea lumii strident citindu-l iris marinov va erupe revărsând comentarii poluând site-ul în mod subtil

Ionel Mony Constantin

Parodie III Violetta Petre

Pe zări de opal, condorul se-nşeală Să plece-n înalturi stingher; şi cu sârg Planează-n rotire exponenţială, Survolând, în allegro, livada în pârg O broască ţestoasă se-avântă-n parcele De viţă-de-vie, muscat de hamburg, Când luna se prinde în jocul de iele, Se-năduşă-n colburi de taumaturg Incumbă-n ogive de vechi catedrale, Pe lemnul de cedru un mântuitor Grijeşte pe boltă din vremi ancestrale Un ochi unghiular atotiertător

În oglindă

Erotică Ionel Mony Constantin

În cada de baie, poeta se spală În apa fierbinte cu grijă şi sârg Cu mâna-n rotire exponenţială Palpează,-n allegro, livada în pârg Se freacă atentă şi simte prin piele Fiorii dorinţei năvalnic cum curg Şi-aşteaptă iubitul s-o scape de iele Cu gesturi vrăjite de taumaturg Visându-se iarăşi o jună fecioară Iar el făt-frumosul, mântuitor Ea uită că este de mult pensionară Şi scrie poezele la calculator.

Ionel Mony Constantin

Eu, manta de modă veche Violetta Petre

Hai, îmbracă-te cu mine, că sunt haină de-mprumut, Poţi să mă arunci, ştii bine, ca şi cum nu m-ai avut! Poate că te strâng prea tare cusăturile şi vrei Cu un ochi albastru, mâna, peste temeri să-ţi închei... Sunt manta de vreme rece şi răcoare pot să-ţi ţin Când te arde focul Gheenei şi arsura de pelin; Ţesătura este fină, trasă-n fir de busuioc Pune-o peste nepăsare, că-ţi aduce şi noroc! De mă-mbraci cu faţa peste, două inimi vom avea Una de-ar uita să bată, alta doru-ar aştepta; Şi pe spate de m-ai pune şi m-ai strânge peste noi Lacrima ar stinge norii, doar c-o inimă din doi... Hai, îmbracă-te cu mine, te văd gol şi-nfrigurat! Sunt şi haină pentru iarnă, trece iarna şi-i păcat Să mă laşi aici uitată... Să ne trecem împreună: Tu un manechin ce-aşteaptă vreme rea şi vreme bună, Eu, manta de modă veche... Şi ţi-aş cere, de-ai putea De mă-mbraci, să-mi laşi croiala neatinsă, cum e ea!

În oglindă

Eu, beţiv de viţă veche Ionel Mony Constantin

Măi, crâşmare, ad-o sticlă, nu am bani, dar împrumut Nu te păcălesc, ştii bine, şi-altă dată n-am avut Poate prea s-au strâns pe listă datoriile şi vrei Cu un pix albastru-n mână, socoteala s-o închei Ad-un ţoi de ăla rece, setea să mi-o sting puţin Că mă arde focul Gheenei după „Ochii lui Dobrin” Mie-mi place o ţuică fină cu miros de busuioc Pune-o peste nepăsare, să ciocnim şi hai noroc! Vino stai şi tu la masă împreună vom putea Unul de-o uita să toarne, celălalt va completa Setea asta mă răpune şi se strânge peste noi Hai să bem până o stingem, într-o inimă în doi Nu pleca de lângă mine, mă laşi gol şi întristat S-au cărat cu toţi acasă, rămâi singur şi-i păcat Nu mai sta aşa ca prostu’… Să petrecem împreună Cât ne va mai ţine osul, fie vremea rea sau bună Eu beţiv de modă veche, doar atât mai am de spus Toarnă-mi încă una mare şi pe urmă hâc… m-am dus

Ionel Mony Constantin

Fantasmă Bolache Alexandru

am zgâriat pe-un omoplat un înger cu aripi mari întinse între sărutul meu dintâi şi semnul tău de bun rămas țâșneau hiene din orbite când printre lacrimi de cristal comete arse sub copite să-mi cer iertare mă rugau am zgâriat pe-un omoplat un înger sculptând ca un maestro orgoliul lui orgoliul lui gigant prin pieptene de deziluzii izvorul cunoaşterii mi-a spus că îngerii n-au nici o rană-n spate eu în oglindă-am mângâiat un înger deşi toţi spun c-am zgâriat un drac

În oglindă

Adam Ionel Mony Constantin

Dumnezeu mi-a schiţat pe o coastă un înger folosind tot talentul său rămas de la facerea mea dintâi i-a desenat însă aripi prea mici pentru orgoliul său un surâs de hienă pe buze şi comete arse sub copite îngerul model l-a rugat însă să-şi refacă opera sculptând ca un adevărat maestro conştient de talentul său gigant i-am spus şi eu că toţi vor avea deziluzii că prea seamănă cu un drac şi jumătate El mi-a explicat cu blândeţe că atunci când voi mânca din pomul cunoaşterii voi afla că de fapt a creat femeia

Ionel Mony Constantin

Vânam, cândva, un vis cu gene blonde Florin Rădulescu

Vânam, cândva, un vis cu gene blonde Pe cerul meu anost şi ros de molii, Sub coaste se stingeau funest magnolii, Încătuşând surâsuri de gioconde Săpau tranşee-n pielea mea sobolii şi se târau prin vene anaconde, Dar mă-ntremau obsesii rubiconde Ce eludau atavicele dolii. Şi când credeam că o să-mi fie vară În toamna mea cu armonii celeste Frumosul vis cu glezne de vioară A dispărut, tiptil, într-o poveste; Acum, tăceri şi fluturi mă-nconjoară Şi, prins de oase, suflul rugineşte...

În oglindă

Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde Ionel Mony Constantin

Mă-ndrăgosteam mereu de fete blonde Cu ochii migdalaţi precum mongolii Le urmăream trecând prin curtea şcolii Parşive cu surâsuri pudibonde Le cumpăram fondante rubiconde De dragul lor furam din parc magnolii Şi mă făceam mai alb, ca albul colii Când le pupam misterul de gioconde Dar tocmai când credeam că trec din vară Veni cea mai cumplită din tempeste M-a prins cu fiica ei o profesoară Şi m-a lăsat pe toamnă fără veste Acum doar manuale mă-nconjoară Dar cartea însă ioc nu se lipeşte…

Ionel Mony Constantin

De mâine nu-mi mai speli şosete Florin Rădulescu

De mâine nu-mi mai speli şosete, O să oftez sub glaspapir Că nu ţi-am scris cu tibişir Pe sâni imperii de regrete. Mirări sub streşini o să-nşir, Baricadat între catete, Când altu' buzele-ţi concrete Le-o mântui de-acest sictir, Voi defila după potcoave De cai întâmplător verzui Şi răscolit de stări concave O să-ţi ridic în gând statui; Când o s-auzi de trei ori ave Şopteşte-mi iar: „ai lav iu, pui!”

În oglindă

De mâine nu-ţi mai scriu sonete Ionel Mony Constantin

De mâine nu-ţi mai scriu sonete Deşi continui să te admir Nu vreau zadarnic să înşir Pe „feisbuc” tone de regrete Voi şterge frust cu glaspapir Pe sâni, ce-am scris între catete În timp ce-un altul din boschete Te va trata cu hai sictir, Cutreierat de gânduri grave Mâncând dulceaţă de gutui, Am să-ţi recit două octave Dintr-un poem al nu ştiu cui; Când am s-ajung la vorba ave Să-ntrebi naivă: „ai dont, pui?”

Ionel Mony Constantin

Gay Fast Food Nuţa Istrate Gangan

mi-ar fi fost mult mai simplu dacă ai fi fost bărbat aş fi ştiut unde să te caut cum să te recunosc şi mai ales cum să te consum dar nu eşti decât o iluzie cu ochi frumoşi o idee abstractă un drog necunoscut care mi s-a injectat în venă

În oglindă

Iluzie Ionel Mony Constantin

mi-ar fi fost mult mai uşor dacă erai ca şi mine bărbat aş fi ştiut unde să te caut cum să recunosc şi mai ales să-ţi consum hotdogul fierbinte dar tu nu eşti decât un prăpădit de Big Mac un hamburger servit de un necunoscut învelit într-o frunză de salată fleşcăită.

Ionel Mony Constantin

Emoţie de toamnă Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.

În oglindă

Emoţie de doamnă Ionel Mony Constantin

Ai venit la mine azi doamnă, să-mi spui că vei candida, să te sprijin cu un partid sau mai bine cu urna mea. Am să te laud desigur, ca şi-n alteori, ridicându-te în slavă până la nori voi spune de Ponta că e agent străin, sau acoperit, până am să-l termin. Apoi mă apropii de Iohannis şi-l tac, îi iau cuvintele şi le-nec în mare. Ce nu sunt eu în stare să fac, pentru o dragoste mare.

Ionel Mony Constantin

Toamna fetelor morgane Iordăchescu Dragoş Nicolae

O toamnă-ncâlceşte în galbene iţe Stejarii ce-ncalţă opinci cu nojiţe; Agaţă pe ramuri secunde agonic, Poeme de frunze rostite laconic. Îmbracă livada în ceţuri fuioare, Adună în straie o doină o boare Îşi mângâie coama, îşi mângâie nurii... Pământu-i sămânţa din mirul făpturii. Se-aşterne în brume cu izul de struguri, Când ziua îşi pierde lumina din muguri, Atinge tăcerea, o linişte oarbă, O claie de stele ar vrea să o soarbă. Pictează o toamnă culori pe sumane Le-aşază în trupuri de fete morgane...

În oglindă

Iluzii de toamnă Ionel Mony Constantin Noiembrie atrage cu galbene iţe Şi scoate pe scenă distinse domniţe Ce spun în discursuri cu multe cuvinte Ce bine va fi când ajung Preşedinte Cu straie de firmă din cap în picioare O blondă silfidă vorbind cu ardoare Îşi flutură coama, îşi mângâie nurii Şi minte din toată esenţa făpturii Privind România cu ochiul său critic Mandela cu fustă, în stil mioritic Crezând că mulţimea e proastă şi oarbă O mare de voturi ar vrea să o soarbă În sate sărace, pe plaiuri montane Iluzii vândute de fete morgane...

Ionel Mony Constantin

Sonetul toamnei Iordăchescu Dragoş Nicolae

Lividul nimb te-aduce pe o toamnă, Un vis grăbit al nopţilor cu lună, Din părul tău, vântoasele cunună În ruginiul frunzei, tristă doamnă. Fatidic, norii-n picuri se adună, Mă cheamă iar, mă dăinuie, mă-nseamnă; Ce amintiri nestinse mă îndeamnă Să-ţi desenez atoluri cu o rună... Visez în gri, culorile-s de-aramă, Un cântec vechi se macină în sensuri, Te risipeşte crângul, ca o dramă, În universe-mi… luturi… ne-nţelesuri E prea târziu şi totul se destramă Diluvii curg din înstelări, eresuri

În oglindă

Sonetul Doamnei Ionel Mony Constantin

Un zvon perfid mi te aduce doamnă Când singur stau în nopţile cu lună Cercând să scriu poezii, dar nicio rună Pe foaia mea nicicum nu se înseamnă Fatidic la TV văd cum se adună Minciuni care insidios mă-ndeamnă Cum să votez corect în astă toamnă Pe candidata care-i cea mai bună Un marinar şi-o blondă, ce eresuri Simt universul cum mi se destramă Trăiesc o lume fără înţelesuri Decât să mai parcurg încă o dramă Înc-un mandat, iar măcinat de stresuri Mai bine mă înec… în vin la cramă.

Ionel Mony Constantin

A nins divin Iordăchescu Dragoş Nicolae

Şi timpul curge orb, cum altădată... e iarna sfredel, fulgii se-mpreună, lăptosul ger se lasă-ncet din lună, se lasă-ncet pe cetini; deodată... se-mbracă-n alb văzduhul de furtună. O, iarnă preamărită, blestemată, silfidă-n trup, candidă, vinovată, rosteşte-mă, aruncă-mi o arvună din alte lumi... Vecernii dispărute m-au risipit, plăpândă-nchipuire, iar glasuri stinse, frânte, decăzute au picurat pe răni, tămăduire... A nins divin. Din astre nevăzute a nins Iisus cu iz de mântuire.

În oglindă

Tămăduire Ionel Mony Constantin

Îmi amintesc, tu, cea de altădată, cum petreceam o noapte împreună Afară era ger sub clar de lună Şi cetina trosnea pe foc, în vatră... Mă cuprindea în suflet o furtună Şi aşteptam, în clipa nestemată, din gura ta silfidă, vinovată, să-mi picuri, iar, pe buze, o arvună... când toate-s doar vecernii dispărute şi s-a topit suava-nchipuire, tu îmi aduci, din clipe revolute, Şi îmi oferi şi azi, tămăduire... O, sticla mea de vin cu neştiute arome cu parfum de mântuire.

Ionel Mony Constantin

Scara Iordăchescu Dragoş Nicolae Motto: Numai moartea este perfectă. Tot ce este viu creşte din pământul negru al păcatului. (Camil Petrescu)

Pe-o scară te urci şi pietrele-ţi sapă, Destinul te-adoarme în trestii frivole Doar patimi zidite de-un Meşter Manole... Scărarul te ia în ceru-i de apă. Aşterne-te-n Rai, în sfinte icoane, Pe urme de zeie Cuvântul se frânge, Suflarea reptilei ţi-e clipa de sânge... Pământu-i un Crist străpuns de piroane. Te urcă-n abis, te urcă-n genune; E rugul ce-ngheaţă un dom luciferic, E iarna zdrobită-ntr-un fulg de-ntuneric... Pe-o scară te urci... coboară-n tăciune.

În oglindă

In vino veritas Ionel Mony Constantin Motto: Adevăru-i doar în vin Spune-un vechi proverb latin Hai să bem şi să ne-nveselim

Pe-o scară te urci şi treptele-ţi scapă… În beci coborând cu intenţii frivole În hruba zidită de-un Meşter Manole Sălaş pentru vin şi duşman pentru apă Te simţi ca-n Olimp printre sfinte budane Şi bei ca un zeu până vinul te frânge Îi simţi adevărul cum curge prin sânge Licoare divină păstrată-n flacoane Un demon lichid cu ochi luciferici E negrul Merlot ca un strop de-ntuneric Să ieşi din abis cu un hohot homeric Pe-o scară te urci, şovăind şi te… ’mpiedici.

Ionel Mony Constantin

Inculpată toamnă Angelina Nădejde

Eşti nedreaptă, toamnă, când îmi furi sfioasă, Trandafirii-n floare, cu boboci pe ram, Şi îmi laşi grădina tristă, zdrenţuroasă, Ca pe-o cerşetoare care-mi bate-n geam. Aspră şi haină îţi reverşi amarul În furtuni turbate, ploi răstite, reci, Uneori îmi pare nesfârşit coşmarul, Parcă trec prin mine stol de lilieci. Te prefaci adesea plină de candoare Şi aduci cu tine daruri fără preţ, Eşti pe drept bogată, dar amăgitoare În privirea-ţi aflu un imens dispreţ Doar poeţii-ţi cântă nesfârşit în strune Peste anotimpuri mi te fac regină, Eu te-acuz, şireato, de infracţiune, Avocaţi îmi caut fluturi de lumină. Tu s-aduci dovada că eşti inocentă, Voi fi iertătoare, cum îmi stă în fire, Dar măcar o dată, blândă, indulgentă Iartă-mi trandafirii trişti, de la jertfire.

În oglindă

Acuzată toamnă Ionel Mony Constantin

Acuzată toamnă tu porţi toată vina Că ai supărat-o rău pe Angelina Şi sub ploaia-ţi rece, şiroind cumplită Plânge în grădină deznăd(e)jduită Mă întreb cu ciudă cum putut-ai oare Să tratezi poeta ca pe-o cerşetoare O netalentată care are trac Oarbă-n poezie ca un liliac Ea ce scrie versuri pline de savoare E o premiantă, nu-i începătoare Şi-are în cămară, numai lucruri bune A făcut zacuscă şi magiun de prune Ştiu că Topârceanu a vorbit de tine Că ai fi o doamnă-a cucur… nu ştiu cine Chiar şi lui Nichita i-ai produs emoţii Nu te mai preface, azi te ştim cu toţii Azi, te rog, haino, inima-ţi înmoaie Fă-o iar să cânte veselă în ploaie Dă un semn că totuşi poţi să te înduri Adă-i gogonele pentru murături

Ionel Mony Constantin

O erezie autumnală sau nu călcaţi toamna pe aripi Costel Zăgan

V-am zis Nu mai călcaţi toamna pe bătătură Fiţi civilizaţi şi nu mai brus caţi frunzele nebunilor Sunteţi poeţi sau ce mama dracului Parcă n-aţi mai văzut toamna niciodată Este pentru toată lumea Şi stocu-i nelimi tat Erezia melancoliei nu se opreşte la cuvinte Şi-atunci cum să taci des pre toamnă Păi aşa cu toată fiinţa lucrul şi fenomenul care eşti Şi mai ales în genunchi ca o frunză În zbor

În oglindă

Erezia autumnală a poeziei de toamnă Ionel Mony Constantin

Îmi avertizez con fraţii bântuit de inspi raţii am compus o e rezie (Dar credeam că-i po ezie) Unde afir mam că eu nu calc toa mna pe bombeu Evitând un cata clism O declar un ceze ism

Ionel Mony Constantin

Ploi de toamnă Gheorghe Ungureanu

Distinsă doamnă azi te preţuiesc cu-ntreg alaiul ploilor ce vin, în toamna unde pomii ruginesc pe umeri gârboviţi de pelerin. Se-aude nechezat prin depărtare trec herghelii cu frunza pe grumaz, iar coama lor pierdută-n înserare îţi despleteşte vara din obraz. Te văd zâmbind în zi de toamnă nimic nu-i mai presus decât să ştii, că-n viaţa mea stimată doamnă singurătatea poartă rochii ruginii. Rămâi în fiecare seară lângă mine să-ntinerim în vechi fotografii tăcerea ta mereu îmi aparţine când ploile de toamnă sunt târzii.

În oglindă

Iubire de Doamnă Ionel Mony Constantin

O doamna mea, ca semn ca te iubesc în cinstea ta o cupă am să închin chiar dac-am început să ruginesc iar pe picioare abia de mă mai ţin Sciatica mă doare foarte tare şi cu Carmol fac frecţii pe grumaz dar încă îmi doresc cu disperare să te sărut frenetic pe obraz Tu îmi răspunzi distinsă, ca o doamnă, Azi toate s-au schimbat să ştii doar vezi că am intrat déjà în toamnă nu mai e vreme de zburdalnicii Rămâi în astă seară lângă mine întineriţi ca-n vechi fotografii să simt cum corpul tău îmi aparţine şi să-ncercăm să facem iar copii

Ionel Mony Constantin

Prietene, prietene Nicolae Văduva

Dar dacă simţi nevoia să plângi Pe umărul cui să te frângi? Ajutorul cui poate fi mai clar Decât lacrima unui ochi amar?... În ce cană adâncă să pun Căpriul umezit de suflet nebun Ca să-mi respire-n glandelor uscate Ribozomi şi mitocondrii vindecate?... M-ajung din urmă cerbii, înspre seară, Să-mi bea din urme apa necesară Şi printre jnepeni, pe cărări ascunse, Să-mi risipească lacrimile plânse Că n-am găsit, în ziua asta tristă, Decât în ochii cerbilor batistă.

În oglindă

Dacă simţi nevoia să bei Ionel Mony Contantin

Dacă simţi nevoia să bei De la cine băutura să-ţi iei? Ajutorul cui poate fi mai salutar Decât inima unui cârciumar Din ea ca dintr-o cană îţi toarnă Vinul său roşu de poamă coarnă Ca să-ţi greseze glandele uscate Licoarea lui din vinuri fermecate Mă întâlnesc cu amicii către seară Să soarbem băutura necesară Să ascultăm cum cântă un taraf Să bem profund, până ne facem praf Să plângem prieteni, e o noapte tristă Fiindcă taraful n-are şi guristă

Ionel Mony Constantin

Rugă Ion Lazăr da Coza

Măi, Doamne, Ia matale globul pământesc în mâini Şi mai rotunjeşte-l (Aşa cum ţăranul rotunjeşte un bulz) Fiindcă s-a cam pleoştit. Mai îndreaptă-i axa Şi fixează-i, dracului, polii ăia nebuni. Adă Luna mai aproape. Sclerozata Fuge cu trei centimetri Pe an, de la sânul mamei Ei – Se crede adolescentă rebelă, ridata! – Cârpeşte Centura de foc a Pacificului, Mai pune câte un dop la vreun Krakatao, Suflă peste supervulcani şi fă o tină rece acolo. Fă ca atmosfera să ne fie Plapumă, nu pătură Că parcă prea nu-s surori bune ziua cu noaptea, Iar anotimpurile, de un timp, se ceartă-ngrozitor Între ele. În-gro-zi-tor! Vezi cu plăcile tectonice şi cu ozonul ce faci. Calotele polare… Cum? Pământul Ţi-ar arde palmele de păcatele noastre? Şi ce dacă?! Palmele ţăranului nu-s arse de mămăliga fierbinte?

În oglindă

Cină Ionel Mony Constantin

Mă, Gheorghe, Ia mai ia mătăluţă bulzul ăla în mâini Şi mai rotunjeşte-l Aşa cum făceai când erai mai tânăr cu cheptu’ meu Că acum te-ai cam pleoştit Hai grăbeşte-te naibii Că ăştia mici parcă au turbat de foame Lino, ad-o si pe bunică-ta la masă. Ramolita Acuş bate suta Asta ne-ngroapă pe toţi Daa... Se crede tot bună de horă, zbârcita! Bagă mai bine nişte coceni pe foc Şi nu te mai tot holba la TV, la Bingo ăla Că ai să nebuneşti cu Antenele tale cu tot Iaca na, te-ai găsit acum că stric atmosfera – Vezi că pun mâna pe mătură! – Că tu nu faci alta decât să dormi toată noaptea Şi să sforăi îngrozitor Iar pe mine mă ne-gli-jezi! Da chiar aşa, ai uitat şi cum s-o faci Ce dacă aud copchii Cum? O să ne ardă iadul pentru păcatele noastre? Şi ce dacă. Prostii! Ptiu! Mă ţii de vorbă ş-am uitat să pun Sare în mămăligă.

Ionel Mony Constantin

Dantelă Vasilisia Lazăr (da Coza)

Decembrie pleacă şi duce cu sine Dantele ţesute în fir argintiu Miresme ascunse în dulci cătăline* Şi-un vag sentiment de apus şi târziu Privesc pe fereastra brodată de ger Pe cer cum caleştile vântului suie Uşor ca o boare te pierd în eter Prin ceaţa cea aspră cu iz de gutuie Plimbându-mă-n gând, răsucesc spaţii frânte Cu paşi ce mă poartă mereu spre trecut Un vânt cald de vară m-atinge pe frunte Minţind că nimic nu e încă pierdut Decembrie pleacă şi duce cu sine Dantele ţesute în fir argintiu Miresme ascunse în dulci cătăline Şi-un vag sentiment de apus şi târziu *cătălină - crizantemă, dumitriţă, tufănică

În oglindă

Decembrie Ionel Mony Constantin

Decembrie vine şi-aduce cu sine Tării decantate în şip argintiu Parfumuri extrase din dulci tescovine* Şi-un vag sentiment mirosind a rachiu Ascult prin fereastra tivită de ger Prin curţile mari cum guiţă godacii Făina adastă păstrată-n chiler Din ea va să crească gustoşi cozonacii Mai trece-un beţiv desenând drumuri frânte Prin albul zăpezii pe drumul bătut Ninsoarea topită-l mângâie pe frunte Şi-l minte, că încă mai e de băut Decembrie-aduce Crăciunul cu sine Cu brazi în dantele din fir argintiu Tării decantate din dulci tescovine Și-un vag sentiment mirosind a rachiu *tescovină - băutură parşivă care îi ia omului minţile

Ionel Mony Constantin

Sfidând toamna Vasilisia Lazăr (da Coza)

surâs perlat acoperit de brumă în toamna-mpestriţată de culori mă uit prin geam cum la un semn se-adună şi curg în râuri stoluri de cocori. poem de ploaie suspinând se scurge te-mbrăţişez c-un rând de nopţi polare noian de frunze pe la geamuri strânge hoinarul vânt sosit din altă zare. perdeaua tremură ca-n orice toamnă pastel de gri mereu spre miazănoapte iar ploaia cu arome dulci de coarnă adună-n cerul gurii fructe coapte. mi-e frig şi mi se face dor de vară hai să păşim pe-aceleaşi calde căi te-aştern pe visul meu în strop de seară şi verde mă-nvelesc cu ochii tăi

În oglindă

Toamna mea Ionel Mony Constantin

ţinând paharul ridicat în mână în toamna îmbibată de licori privesc pe geam cum la un semn se-adună şi intră-n crâşme stol de băutori un vin ca un poem lichid se scurge vom sta acolo multe nopţi la rând vecinii la ferestre se vor strânge râzând de noi sau poate înjurând va fi cu mult mai frig ca-n orice toamnă se-ntoarce iarna dinspre polul nord nu-mi pasă când un vin de poamă coarnă e mult mai dur ca un atac de cord ne vom întoarce cătinel acasă păşind şovăitor pe aceleaşi căi ne vom culca în pat ca-ntr-o crevasă şi vom dormi ca nişte nătărăi

Ionel Mony Constantin

Dă trucului fumul Valerian Bedrule

Tu ploii-nspicate flămândă te-nchină, adună-mă-n palmă, te vinde răcorii, adulmecă-i rana, prefă-o-n lumină, te-njugă ispitei, mă uită vâltorii. Tu ploii-nspicate dedă-te senină, zăvoru-i dezleagă, parfumul zăreşte-i şi licărul bea-i-l din ciutura plină dă trucului fumul, mâhnirea striveşte-i. Tu ploii-nspicate lumina-i descoase, în rochia vie te-mbracă felină; în gemenii vulturi nu-i secetă-n oase, ninsoarea în vise îţi lunece lină. Te dăruie ploii şi strânge-o alene, parfumul vigorii striveşte-i în gene.

În oglindă

E truc adevărul Ionel Mony Constantin

Hai vino la cramă, lui Bacchus te-nchină adună în cupe, plăcerea licorii din rana de struguri, izvor de lumină sorbi-vom o duşcă, cum fac băutorii Hai vino la cramă, când noaptea senină zăvozi-şi dezleagă, să bem haiduceşte goleşte paharul, ulceaua e plină e truc adevărul, ce-n vin găzduieşte Hai vino la cramă, bacante focoase dansează pe mese, cu trup de feline mi-o sete cumplită, mi-e secetă-n oase, şi nimeni nu cearcă cumva s-o aline Tu toarnă ‘nainte să simt cum alene fantasma beţiei pătrunde sub gene

Ionel Mony Constantin

M-aşteaptă clipa Trandafir Sînpetru

Cât de grăbit am fost şi ce risipă Mi-am oferit în dar cu mâna mea, Nici n-am ştiut că vârsta îmi fugea Şi-acum îmi fac bagajele în pripă. Din când în când tot mai aud că ţipă O dropie în depărtarea grea Şi ca prin vis tremurător din ea Un cântec ultim parcă se-nfiripă. O, cum se-aşterne liniştea pe drumuri Şi arde toamna în lumini şi fumuri, Nu mai renasc, sunt gata de plecare, Am zăbovit destul m-aşteaptă clipa Să beau din vinul disperării tare Şi să-mi fumez ca altădată pipa.

În oglindă

M-aşteaptă tipa Ionel Mony Constantin

Cât am băut!... O, Doamne, ce risipă! Le-am dat să bea la toţi cu mâna mea Nici n-am simţit cum banul se ducea Şi cum luciditatea se disipă Prin vis mi se părea c-aud cum ţipă O scorpie în depărtare, rea Am să-mă-ntorc nepăsător la ea Sfidând scandalul ce se înfiripă O, cât de greu să mergi zigzag pe drumuri Cu vinu-n cap şi cu atâtea fumuri Nu mai rămân, sunt gata de plecare, Am zăbovit destul, m-aşteaptă tipa Să-nceapă tărăboiul de rigoare Când eu mi-aprind cu nonşalanţă pipa

Ionel Mony Constantin

Deşert George Safir

am adormit mai bogat decât m-am trezit dimineaţă, dar oleacă mai liber ca ieri în ritmul acesta, allegro, unde voi ajunge? într-un pustiu fără apă şi margini. setea mă taie în măruntaie şi nu găsesc nicăieri un copac sub poala lui, răcorită de frunze să-ntind braţul pe coapsele tale morgana îşi face de cap stârnindu-mi virilul şi-alerg după ea ca un pui de leu hărţuind o gazelă ba o prind, ba o scap, ba o las să îmi scape într-un joc de lasă-mă să te las azi sunt mărinimos, te las pentru mâine când foamea m-o trage să-mi sug degetul mare

În oglindă

Câinele Ionel Mony Constantin

dimineaţa, m-am trezit mai obosit decât eram la culcare toată noaptea am visat că vânez iepuri în ritmul acesta nu ştiu unde voi ajunge într-un pustiu fără margini, Sahara sau Atacama nevoia mă taie în măruntaie şi nu găsesc nicăieri un palmier sau un ciot fără frunze pe care să-mi ridic piciorul căţeaua vecinilor îmi stârneşte virilul şi-alerg după ea ca un maidanez hărţuind o pisică ba o prind, ba o scap, ba o las să îmi scape o smotocesc într-un joc de lasă-mă să te las astăzi însă sunt plictisit mă întind sub masă să-mi sug degetul mare

Ionel Mony Constantin

Haide vino-n iarna mea George Safir

Haide, vino-n iarna mea! Cât mai cerne cerul neaua Şi nu mă prefac în steaua Ce-o să cadă pe-o vâlcea. Vino cât nu arde gerul Visul tainicei iubiri, Dezrobiţi de amintiri Să-i cântăm colindei lerul. Ningă peste noi omătul, Să-ngheţăm într-un sărut Şi să-mi spui că n-ai fi vrut Iarna să ne ia cu totul. Ne-om trezi la primăvară, Când zăpada s-o topi; Ne-or găsi nişte copii, Când se vor juca pe-afară.

În oglindă

Haide vino-n crama mea Ionel Mony Constantin

Haide vino-n crama mea Să-necăm în vin amarul Să bem albul cu paharul Şi vin roşu din ulcea Vino că mă arde-n cerul Gurii; setea să ne-o stingem Zaiafetul să-l întindem Pân’ se-mbată pivnicerul Ningă peste noi zăpadă Noi vom bea aici cumplit Să nu spui că n-ai dorit Nimeni nu o să ne vadă Ne-om opri mai către seară. Cătinel ca doi copii Către case vom porni Dar te-aştept şi mâine iară

Ionel Mony Constantin

Femeie cu nume de-alint George Safir

Femeie cu nume de-alint Ţi-e chipul oază de stele Habar nu ai cum mă mint Că eşti în braţele mele. Ce-ascunzi în tine, femeie, De nu mă laşi să trăiesc? Mă tot ghionteşte-o idee, Să-ţi spun ce mult te iubesc! Spre tine paşii mă poartă, Eşti ţelul meu şi destin. Când mai lipsesc tu mă iartă, Căci tot la tine eu vin. Femeie, tu ştii că mai mint, Îmi iartă vorbele goale, Dar numai cu tine m-alint Şi-s viu în braţele tale. Ce-ascunzi în tine, femeie, De nu mă laşi să trăiesc? Mă tot ghionteşte-o idee, Să-ţi spun ce mult te iubesc!

În oglindă

Coniac tu porţi nume de-alint Ionel Mony Constantin

Coniac tu porţi nume de-alint, Pe o etichetă cu stele… Tu nu ai habar cum mă simt Când curgi printre buzele mele. Te sorb şi-atunci ochii-mi scânteie Încep alte limbi să vorbesc Şi-mi vine aşa… o idee, Să-ţi spun cât de mult te iubesc! Regret uneori că mai mint. Atunci când clondirele-s goale, Te-aş da pe-un pahar de absint Dar nu prea mă simt în parale Spre cârciumă paşii mă poartă, Eşti ţelul meu şi destin. De mai lipsesc tu mă iartă, Te-nşel cu o cană de vin. Coniac tu porţi nume de-alint, Când beau, mă ridici pân-la stele. Tu nu ai habar cum mă simt Când curgi printre buzele mele.

Ionel Mony Constantin

Ai semănat cerul cu stele George Safir

Ai semănat cerul cu stele Şi luna ai ascuns-o-n fân, Trăgând glumeaţă de bretele Îmi tot spuneai să mai rămân. Chemat-ai greierii să-mi cânte, În poala ta să mă dezmierzi Şi zorii dulci să mă descânte, La mine-n suflet să te pierzi. Obrajii mi-ai spălat cu rouă, Uscatu-i-ai cu sărutări Şi ne-am iubit pe lună nouă, Pe-un pat de ierburi şi de flori. Voiam să fie noaptea lungă, Eternă, dacă se putea, Să ne trasăm hotar c-o dungă, Lăsată-n treacăt de o stea. Să colindăm ţinutul nostru, Regină tu, iar eu plebeu, Ţinându-mi Murgul de căpăstru, Pe drum scăldat de curcubeu.

În oglindă

Am tot băut coniac cinci stele Ionel Mony Constantin

Am tot băut coniac cinci stele M-am îmbătat ca un nebun Amestecând din toate cele Da’ tot coniacu’ a fost mai bun Chemat-am lăutari să-mi cânte Iar eu le-am dat bancnote verzi Lipite cu stuchit pe frunte De nici nu-ţi vine ce să crezi Simţeam că-mi crapă, capu-n două Simţeam că-mi iese foc pe nări Şi-am adormit ca porcu-n rouă În şanţul mirosind a flori A fost o noapte foarte lungă A fost o noapte foarte grea Şi care m-a secat la punga De am rămas făr-o para Tu te-ai trezit şi stai pe ace Cu mâna strânsă pe nuia Aş vrea o ciorba de potroace Dar cine dracu să mi-o dea?

Ionel Mony Constantin

Pepita Ioan Gelu Crişan

Prin gândurile mele azi cărunte văd portul nostru, veşnic în derivă, lipsit de hotărârea decisivă, de-a sta în loc, ca valul să-l înfrunte În mine iernile sunt tare crunte, un spărgător de gheaţă mă tot minte şi se ascunde-n marea de cuvinte, pilotul stă încremenit pe punte. Pe-un rid banal, puţin mai jos de frunte, îmi curge răzvrătit un strop de rouă şi taie-un gând ca un cuţit în două, de-acolo-apari ca o pepită-n munte. Pe visul meu firav, cât un grăunte, pluteşti la fel cum fac în Anzi condorii, eşti vie-ntruchipare a splendorii, spre Atlantida mea, eternă punte.

În oglindă

Pipiţa Ionel Mony Constantin

Din buzunarele-mi atât de goale prin care bate vântul în derivă lipseşte iar bancnota decisivă cu care aş putea să-ti dau târcoale Veniturile mele-s prea mărunte şi domnul prim-ministru iar ne minte că vom trăi mai bine ca-nainte şi nu găsesc spre tine nicio punte În cerebel, sub ţeasta mea bombată, se-ncheagă gândul ca un strop de rouă dar încă-mi mai lipsesc, o sută-două, să fii a mea, pipiţa preferată Prin visul meu firav, ca un grăunte, tu treci punându-ţi în valoare nurii, cu zâmbetul parşiv în colţul gurii, râzând discret de tâmplele-mi cărunte

Ionel Mony Constantin

Reţetă popească Ioan Gelu Crişan

Văd şacalii, dau târcoale, mintea mea aleargă-n stepe, stau prin cârciumi cu otrepe, viaţa trece-n rotocoale. Pe la osii nu e unsă, e-o căruţă cu trei roate, cu doi cai ce-o trag în spate în direcţie ascunsă. Ce lugubru e decorul, un pustiu la o răscruce, două ciori sfidează-o cruce şi drăceşte cântă corul. Doctorii scriu cu lopata şi-mi prescriu intens argila, vine popa-apoi cu mila şi cădelniţa şi gata

În oglindă

Lansare de carte Ionel Mony Constantin

Debutanţii-mi dau târcoale c-o invidie ascunsă pana lor e tot neunsă scriu poezii de trei parale câţiva confraţi, nişte otrepe mi-ar cam băga cuţitu-n spate vin doar să bea pe deşelate că au talent cât nişte cepe... Vorbeşte-un critic cu emfază solemn ca popa la răscruce în gând i-a pus la carte cruce acum însă mă tămâiază Semnez pe carte cu lopata la nişte puşti aduşi în silă am protocol dar mai cu milă în fine pot să strâng. E gata!

Ionel Mony Constantin

Nea „Versace” Ioan Gelu Crişan

Cu o-ngâmfare-americană în blugii rupţi şi cu „ciocate” precum un „wanted” în cinci state, mănânc chiştocul de „havană”. Cu pieptul gol în „hawaiană” şi cu privirea mea de Rambo invit o „chica” la un „mambo”, dintr-o cultură subterană Pun un balsam apoi pe rană chiar dacă sunt un coate-goale beau un rachiu de trei parale ca pe-o „tequila” mexicană. Vă spun, mă doare în banană de ce se-ntâmplă azi sau mâine, mai am acasă-un colţ de pâine şi-o geacă gen „canadiană”. Şi am gagică foarte fină, cândva va fi o divă mare, inteligentă la picioare, ea spală vase la cantină. Din „second” ies la patru ace când trec pe drum topesc asfaltul, vă jur, ca mine nu e altul, puştimea-mi zice, nea „Versace”.

În oglindă

Nea „Rromanu” Ionel Mony Constantin

Am o culoare „mexicană” port pălării cu boruri late, fumez kentane mentolate beau bere d-aia de la cană Chiar dacă par un coate-goale şi n-am palat cu turnuleţe i-am luat pirandei fuste creţe la puradei cinci baclavale Pe ochii mei, mă doare-n pană că io trăiesc de azi pe mâine ciordesc fer vechi să am de-o pâine pentru gagica mea babană Când e o ceartă barosană nu mă caftesc ca toţi dilii că dacă vine caralii or să mă bage-n subterană Sunt manelist pentru vecie din toţi Salam e ăl' mai tare, chiar decât Adi e mai mare le-o spun la toţi ca să se ştie N-am Mercedes ca tot baştanu’ dar am un cal ca nimeni altul când fuge duduie asfaltul Ţiganii-mi zice, nea „Rromanu”

Ionel Mony Constantin

Visător Camelia Ardelean

Sunt cel mai mare visător în viaţă, La carul cu himere mă înham. C-un zâmbet fals pe chipul de paiaţă, Jocheul sorţii-aş vrea să mă proclam. Am strâns din pumni cât am putut de tare, Când m-a plesnit, parşivă, cu-al ei bici. (După cumplita sa devalizare, Sunt membră într-o gloată de calici.) Mi-aş vinde zdrenţuitele fantasme, Dac-aş găsi subit cumpărător. Naivă sunt şi mă hrănesc cu basme Mi-e viaţa fantezistul narator. Sunt trup flămând, crestat până la oase De-al amăgirii ahtiat cuţit. Pe-aripi strivite, de rugină roase, Transport noi visuri către infinit…

În oglindă

Himeră Ionel Mony Constantin

Sunt cel mai mare scriitor în viaţă, De bună voie astfel mă proclam Chiar de nu-s încă cunoscut pe piaţă, Pot să vă vând talent la kilogram Sunt publicat pe site-uri literare, Din Ciorogârla sau de pe aici Pe lângă mine, Coza mi se pare Manager la o gloată de pitici Văd autori ce publică fantasme Pe care eu ca critic cel puţin Nu le consider nici măcar drept basme Ci scrieri horror, pentru Halloween Acestea-s adevăruri „dureroase” (Excepţie e unu' ce-l susţin Că scrie totuşi parodii frumoase Şi le semnează Mony Constantin)

Ionel Mony Constantin

Iubire muribundă Camelia Ardelean

Azi m-am izbit de vocea ta cea rece Şi m-a pătruns neliniştea-n şuvoi, Prin ochii tăi o lună neagră trece Şi-un uragan se zbate-n amândoi. Mă năpădesc dramatice vedenii: Pe chipul tău săpate-s răni adânci. Escaladez pierdutele domenii Ale iubirii-ascunse printre stânci. Înfăşurată-n pletele de ploaie, Te urmăresc, ca un spion fidel, Şi pescuind cuvinte-ntre şiroaie, Mă strânge noaptea-n chinga-i de oţel. Aş vrea să sparg tăcerea ce mă doare, Cu ea-mpreună,-al tău orgoliu crud, Să smulg din beznă patima ce-ţi moare, Să-mbrac în lacrimi stinse al ei nud. Dar mă gândesc că totu-ar fi zadarnic, Mizând pe-aportul tău de altruist. De ringul sorţii m-aş zdrobi amarnic, Mai bine uită-ndată că exist!

În oglindă

Televizor murind Ionel Mony Constantin

Azi am mâncat din nou doar hrană rece Să pot să pun de o parte câţiva lei Pe sticla ta o lună neagră trece Iar noi tăcem blocaţi în faţa ei Închis cu tine, singuri în odaie Eu unicul companion fidel Mă anunţai că mâine va fi ploaie Şi-n nordul ţării ninge mărunţel Mi-ai oferit dramatice vedenii Am învăţat atâtea lucruri noi Escaladând ascunsele domenii Din Honolulu până la Pleşcoi Aş vrea să rup tăcerea ce mă doare Şi glasul tău din nou să îl aud Zadarnic „butonez” în disperare Când buzunarul meu rămâne nud Îmi mai rămâne o ultimă speranţă Că poate voi găsi un altruist Să te repare-n ultimă instanţă Pe gratis, altfel simt că nu rezist!

Ionel Mony Constantin

Ultimul soldat… învins Elena Şerban

Femeia... o sculptură de mătase, o vrajă cu surâs de catifea, o rază de sperare în crevase, o floare tremurând în palma ta. Femeia... cât mister în ochii ei, o fulguire şi mirarea te-a furat, o uiţi uşor, deşi pe braţe vrei să te mai prindă iar cu un păcat. Femeie spui? Şi cu tăcere-a nins: mătase, poezie şi-un pian, te simţi ca ultimul soldat... învins, dar eşti întâiul ei magician. Femeia... o-nflorire din poveşti cu raiul mistic în privirea ta, aşteaptă doar atât: că o iubeşti să-i spui, dar fă-o doar cu inima...

În oglindă

Ultimul bărbat… misogin Ionel Mony Constantin

Femeia… ca un şarpe de mătase perversa cu surâs de catifea un brânci ce te împinge în crevase un scorpion crescut în palma ta Femeia… o podoabă de doi lei ascunsă, ca o marfă de furat ca o friptură unsă cu mujdei când este post şi ştii că e păcat Femeie spui? Şi cu trădare-a nins o presă ce îţi stoarce ban de ban te simţi cu ea, ca-ntr-o capcană prins dar pentru tine-i un magician Femeia…te abureşte cu poveşti încât încet-încet ajungi năuc aşteaptă pân’ la urmă s-o iubeşti şi să te ţin-o viaţă sub… papuc

Ionel Mony Constantin

suntem atât de... Ion Vanghele

suntem atât de trecători atât de-acoperiți cu frunze ne sărutăm iubito-n zori cu foșnete pierdute-n buze ale tale mere eu le caut aş vrea dulceaţa lor să gust pe undeva cânta un flaut şi sânul parcă vărsa must eu umbra ta îmbrăţişată o pierd sub pomii cei bătrâni pe-această dragoste uitată doar noi ne mai semnăm stăpâni aleile ca-ntr-o durere ne strigă pașii obosiți nimic în veşnicii nu piere nici cei de doruri osândiți chiar dacă pe la judecată ne cheamă frunzele din pomi tu şezi în poala mea plecată plină de îngeri ca să dormi

În oglindă

e dusă vremea… Ionel MonyConstanrin

suntem atât de muritori tu tremurai precum o frunză când te pupam iubito-n zori fără să facem nici-o brânză când merele-ţi timid le caut vrând din dulceaţa lor să gust tu mai visezi cântând la flaut că redevin bărbat robust dar umbra ta încovoiată mi-arată c-am îmbătrânit eşti doar o babă cocârjată iar eu un moş hodorogit în loc să mai resimt plăcere mă scol să-mi fac un ceai de tei căci Ana nu mai are mere și nu mai mor de dorul ei e dusă vremea minunată când ne plimbam hai-hui sub pomi azi stând în poala mea plecată îmi cânţi la flaut şi m-adormi

Ionel Mony Constantin

Şi ninge, iubito, pe perne Ion Vanghele

Şi ninge iubito pe perne Cu lacrimi pierdute de îngeri E iarnă şi codrul mai geme În valea uitatelor plângeri Zăpada se strânge în palme Pe pleoapele dorului pale Ninsoarea în noi parcă doarme Şi albe sunt zilele goale Ne ninge cu valuri domoale Mi-e dor chiar de muşcă îngheţul De gheaţă bat clopote-n poale Şi noaptea cea rece e preţul Hai vino şi nu fi de piatră Sărută-mi tăcerile, gura Când focul dansează în vatră Eu simt cum îţi arde făptura Te mângâi mereu în neştire Şi-aş vrea să mă mistui în trupul În care ca semn de iubire Îşi leapădă îngerul duhul

În oglindă

Tu dormi iar, iubito,-ntre perne Ionel Mony Constantin

Tu dormi iar, iubito,-ntre perne Cu visul pierdut printre îngeri E iarnă, stomacul meu geme Spunându-şi ciudatele plângeri Zăpada se strânge în palme Şi-aşa mă cuprinde o jale Când văd cum iubita mea doarme Şi blidele toate sunt goale Ne ninge aşa ca nebunul Şi simt cum ne muşcă îngheţul De gheaţă albit e ceaunul Şi ţurţuri a prins făcăleţul Hai vino şi nu fi de piatră Să-mi umpli tăcerile, gura Când focul se-ncinge în vatră Să simt cum miroase friptura Mi-e foame aşa în neştire De pofte se mistuie trupul Când tu ca un semn de iubire Murat îmi aduci cantalupul

Ionel Mony Constantin

Prinsă-n braţe Ion Vanghele

Prinsă-n braţe, tremurai tăcut Luna când azurul nopţilor despică Vreau pe pleoape-acuma să-ţi sărut Noaptea-n care lacrima mai pică Te-ai pierdut pe cel’lalt mal de râu Într-o nebuloasă de cuvinte Tu ziceai de mine că-s molâu Şi-alte lucruri, nu le mai ţin minte Şi te-ai dus prin umbrele-nserării O iubire plânsă-n paşi mărunţi Te priveam cu ochii disperării Fiindcă tu vroiai să mă înfrunţi Te-ai pierdut în timpul care-l sameni Şi în clipele ce le deşiri Într-un Rai acum sărac de oameni Printre florile de trandafiri Numai zvonuri zboară înflorite Pe pridvorul casei aşezând Dorurile mele-nchipuite Şi-un motan domestic dormitând.

În oglindă

Pierdută Ionel Mony Constantin Te ţinusem pân-atunci de gât Când pe boltă luna se ridică Te-am pupat pe frunte, doar atât Nu avea de ce să-ţi fie frică Te-am pierdut în luncă, lângă râu, Într-o nebuloasă de cuvinte Tata îmi spunea că sunt molâu Şi m-a înjurat de cele sfinte Dispărută-n umbra înserării Tropotind cu paşii tăi înceţi M-apucase clipa disperării Că te rătăciseşi în boscheţi Se-ntorceau de pe islaz cosaşii Întrebându-i de nu te-au văzut N-au ştiut să îmi îndrume paşii Şi m-am dus în calea mea tăcut M-am întors într-un târziu din grind Mă trecea prin spate un fior M-aştepta tătuca suduind: – Unde-i mă, Joiana, că te-omor!

Ionel Mony Constantin

O să ne împletim ca două viţe Ion Vanghele

O să ne împletim ca două viţe Cum ziua şi cu noaptea se-mpletesc Într-un amurg ascuns între fiinţe În care numai visele rodesc Atâtea patimi poate interzise Ca un fular pus nopţile pe gură Când frunzele de toamnă sunt ucise Şi noi ne stingem floarea din făptură Mai ninge cenuşiu cu fulgi ce plâng Pe umerele noastre dezgolite Răcoarea nopţilor acum o strâng În aripile mele prohibite La piept te pierd în lanul meu de maci Şi te sărut ca o eliberare Când în tăcerea dintre inimi taci Cu-acelaşi semn de veşnică-ntrebare.

În oglindă

O să ne întâlnim ca două vite Ionel Mony Constantin

O să ne întâlnim ca două vite Ce de cu zori în noapte robotesc Şi-ntr-un amurg târziu sunt priponite La ieslea-n care visele foşnesc Vom rumega cu patimi interzise Mai mestecând alene câte-o gură Uitând că toate vitele-s ucise Şi-ntr-un final, vor deveni friptură Afară ninge blând cu fulgi ce plâng Pe ugerele tale dezgolite Când calde buze de viţel se strâng În căutarea ţâţei prohibite Te voi visa în lanul meu de maci Păscând trifoiul încălzit de soare Privindu-te cu ochi bovini cum faci O balegă ca o eliberare.

Ionel Mony Constantin

Fumul toamnei se agaţă de gene... Ion Vanghele

Fumul toamnei se agaţă de gene Mi-este dor. Te iubesc bestial Îngropat în absente eterne În clepsidra cu ochi de cristal M-aş topi şi dorinţa m-atinge Tu te pierzi ca un vis cenzurat Peste noi cerul serii mai ninge Cu săruturi de frunze-apăsat Plânge-n noi înc-o toamna străină În apus dorul meu sângerat Tu te duci printre ceţuri felina Eu mă pierd într-un suflet uitat.

În oglindă

Vinul toamnei se agaţă de mine Ionel Mony Constantin

Vinul toamnei se agaţă de mine Mi-este dor, să beau iar bestial Băuturi cu luciri opaline Din pahare subţiri, de cristal Vreau să beau până setea-mi voi stinge Dintr-un vin ca un vis cenzurat Şi apoi să te pup pe meninge Cu săruturi duhnind a păcat Mă priveşti cu o faţă străină M-am întors iar puţin trotilat Ad-o sticlă, cu pas de felină, Beau o duşcă şi mergem în pat.

Ionel Mony Constantin

Iubirea vorbelor deşarte Ion Vanghele

Iubirea vorbelor deşarte, O calcă nopţile cu pasul, Şi-o oropseşte-n file moarte, Nisipul când îţi scurge ceasul. E-o vatră-n timpuri ruinată, Într-o cenuşă fără leac Pe care-o creangă stă uscată, Şi-n toamne stele se desfac Iubirea vorbelor uitate, Tăceri de frunze le adună, Iluzii vii cu trupuri moarte, Jucând în umbrele din lună.

În oglindă

Răceala iernilor deşarte Ionel Mony Constantin

Răceala iernilor deşarte, Ne însoţeşte la tot pasul, Şi-o conservă-n forme moarte Batista când ne curge nasul E-o tuse aşa neruşinată, Ce te consumă fără leac Zbătându-se în piept uscată, Cu fâlfâiri de liliac Răceala iernilor uitate, Se vindecă într-o săptămână, Stând cu ventuzele pe spate Şi-o cană cu vin fiert în mână

Ionel Mony Constantin

Ziua peste noapte Ion Vanghele Ziua peste noapte s-a suit călare Iapa că o trage tare de dârlogi Răsărit de ziuă, doar din Carul Mare Timpul se-ncovrigă azvârlind sfoiogi Pe-un pătrat de verde, tu faci penitenţă Şi te uiţi la soare cu buricul sus Se cunoaşte dragă, n-ai experienţă Gâzele şi şerpii pe gârlă s-au dus Doar Costel oftează şi te vrea legată Între a lui braţe groase de haiduc Lucrul nu mai merge cum mergea odată Şi-a rămas prin vrejuri, omul singur cuc Este-atâta criză, umblă doamne bete Iezii fără blană cost-acuma scump Văzui nasul roşu la câteva fete Bând din sticlă vodcă, bete de triumf Paştele se-arată la un colţ de stradă Ouăle şi ele roşii s-au făcut Cozonacii rânduri vin ca la paradă Eu ţin post acuma, zău că n-am băut. Stau să-şi vie-n fire iar Mirandolina Să se scoale-odată de-unde doarme dus Să meargă la poştă fiindcă iar lumina Stă cu glezna goală ridicată sus Frate-n sărăcie, hai să dăm o duşcă Doamnele fardate, joac-acum can-can Şi în fumul galben lunecă prin crâşmă Cu aceeaşi veche foame de ciolan 86

În oglindă

Fantezii de primăvară Ionel Mony Constantin Soarele pe boltă s-a-nălţat călare Luna trage caii nopţii, de dârlogi Şi aşteapt-ascunsă după Carul Mare Clipa să-şi înhame murgii pintenogi La o masă goală tu faci abstinenţă Şi te-apucă jalea după vinul dus Se cunoaşte dragă, că n-ai experienţă Mai comanzi o sticlă şi... Paharul sus! Doar Ion visează vremea fericită Când avea vânjoase braţe de haiduc Nu-i mai merge puşca, chiar şi lustruită, Ţeava se-ndoaie ca un cauciuc Este timp de criză, doamnele cochete Numai poartă blănuri, că le costă scump Dintr-un club de fiţe ies câteva fete Care poartă tanga şi colanţi Triumph Un beţiv se-agită la un colţ de stradă Are ochii roşii de prea mult băut Trece-o babă strâmbă ca o acoladă Cu o ceaşcă-n mână, plină cu năut Când o să-şi revină, tanti Aspazia, Beată ca o curcă, dup-un chef baban, Iar o să m-acuze că i-am luat fetia De-a ajuns să fie damă la şantan Fratele Vanghele, vrea să bem o duşcă Într-o cârciumioară, dup-un paravan, Unde vin la mese fete goale puşcă, Însă ioc parale, n-are niciun ban. 87

Ionel Mony Constantin

Poezia-n braţe mă cuprinde Ion Vanghele

Poezia-n braţe mă cuprinde Mă strânge lung şi cald la piept Un foc în inimă aprinde Tu spune-mi cât să mai aştept De zgomote sunt prea sătul De-averse ude, zgomotoase Îmi pierd şi umbra în patul În braţe reci şi mătăsoase Şi te sărut pe vârf de nas Plin de dorinţe zmeurii Pe gura care nu o las Decât în orele târzii Şi mă atinge, dar nu simt Tot trupul tău arzând profund Şi vorbele nu mă mai mint La pieptul meu când te ascund Când soarele iese din nori De floarea nopţii betegit Eu te culeg uşor din flori Din visu-n care te-am iubit * * ** * În urmă va rămâne scrum Şi clipele ce le-am trăit Arzând în flăcărui duium Un dor ce nu s-a isprăvit 88

În oglindă

Beţie Ionel Mony Constantin

Beţia-n mreaja ei mă prinde Mă strânge lung şi cald la piept O ceaţă ochii îmi cuprinde Şi nu pot ţine drumul drept De cârciumă m-am saturat De larma ei cea tumultoasă Mai bine mă întorc în pat Lângă nevasta mea duioasă Dau să o pup bălos pe nas Lăsându-i dâre zmeurii Pe gura care îmi dă glas Că vin la ore prea târzii C-un făcăleţ îmi dă la fund M-atingi, te-ating ce dulce simt S-a săturat să o tot mint Şi fug în curte să m-ascund Când mă trezesc mahmur în zori De frigul nopţii rebegit Prin oase simt cum trec fiori Şi-n gură am un gust coclit * * ** * Trecut-au ani la rând duium Din chefu-n care am trăit Din toate s-a ales doar scrum Beau ceai ca un nenorocit 89

Ionel Mony Constantin

Umblă păsările cu vorba Ottilia Ardeleanu Ţaică auzişi mătăluţă de-a lu’ florea cică o trăsni asară colo la margine unde se-mpreună drumurile căzu furcă din cer tomite în inima ei despică salcâmul ăl bătrân de căzu peste ea şi peste geicu da cine-ţi zâse alde buricu ce-or fi căutat şi ăia noaptea pe câmpuri da ce-nchinatu făceau ăi doi acolo ea cu bărbat falnic în gospodărie el cu femeia borţoasă aproape de soroc ei parcă nu-ţi trece prin cap se iubeau ţaică se iubeau să nu-i ştie satu că parcă n-aveau copacii ochi şi păsările vorbă să o ducă di colo colo se iubeau de mama focului de iote muriră de foc şi jale da ce ştii tu că te-a lăsat bărbatu şi o să mori cu sângurătatea pe bătătură hai la săpat că porumbul se ofileşte la taclale lui îi trebuie muşuroi şi acu s-o-nsera 90

În oglindă

umblă vorba prin sait Ionel Mony Constantin

Ţaică auzişi mătăluţă de-aia otillia a lu’ ardeleanu ce i-o trăsnit prin cap asară s-o înscris pe un sait colo mai la margine căzu furcă din cer la ghizunie în vrancea tomite în inima ei la unu’ ion de-i zâce da coza da ţie cine-ţi spuse alde nevastă-sa una de se crede manager, ce-o mai fi aia da ce-nchinatu fac ăi doi acolo că doar au gospodării falnice şi pământ care trebuie lucrat la soroc ei parcă nu-ţi trece prin cap scriu poezele ţaică da’ parcă nu ştie tot satu’ că se întrec de mama focului care-i mai bun la taclale de până şi păsările au dus vorbă di colo colo da’ ce ştii tu că eşti doar o amărâtă de comentatoare şi-o să mori făr’ să te citească nimeni în bătătură hai mai bine să vânturăm făsuile alea că or să facă viermi şi acu’ s-o-nsera 91

Ionel Mony Constantin

Umbra luminii pure Vasile Ionac

Iubind mereu pe apucate, Nu căutam niciun răspuns Şi ca un ins fără cetate De zare mă lăsam pătruns. Iubesc femeia chiar cu viciu; Păcatul ei îmi este dat, Căci lumea însăşi e-un ospiciu În care, iată, sunt tratat. Nu cer iertare pentru-o seară În care, înflorind intens, Am însoţit o domnişoară Spre clipa unicului sens; Dansând în doi pe-un ţărm de gânduri Ne-am cunoscut şi ne-am uitat, Dar au rămas nescrise rânduri Ce-mi par acuma un palat. Nici azi, nici ieri şi niciodată N-oi ocoli doi ochi senini Care-oglindesc un gând de fată Şi un tărâm fără de vini. Iubind mereu pe apucate Mă desfrunzesc fără păcat; Iubire n-are cont şi rate Ci stele, lună, codrii, pat...

În oglindă

Urmările poeziei pure Ionel Mony Constantin

Scriind mereu pe apucate Nu aşteptam niciun răspuns Făceam doar rime-mperecheate De care mă lăsam pătruns Iubind poemul ca un viciu Păcatul său fiindu-mi dat Scriam la fel ca-ntr-un ospiciu În care nu eram sedat Nu vă ascund că într-o seară În care am comis un vers Am acostat o domnişoară Şi i l-am recitat din mers Ea a rămas puţin pe gânduri Lung către mine s-a uitat Şi tot aşa ca-n alte rânduri S-a încruntat şi m-a-njurat O mai păţisem şi-altădată, Mi-a spus că-s boşorog senil Că nu ar fi deloc mirată Dac-am scăpat dintr-un azil Vă jur cu astfel de zăltate Ajungi ca să te crezi ratat Renunţ să fac poezii rimate Şi trec la proză imediat

Ionel Mony Constantin

Colind pentru poeţi Ioan Grigoraş,

În iarna cu tăciuni aprinşi şi jar, Cu cetină de brad pe la ferestre, Poeţii sunt lumina dintr-un far, Cuvintele pentru o lume – zestre. Pe pagina cu slove aurii, În versuri care plâng ca o ninsoare Prin rima unor calde poezii, Găseşti o inimă în sărbătoare, Cu pana lor, ca un arcuş în vals, Cu feţele zâmbind sub promoroacă, Ei sunt mereu un cântec, şi nu fals, În existenţa noastră heliacă. Ce să doresc pe frontul unui vers? De sărbători: Poeţilor... iubire! Să aibă fiecare-n univers O stea – să le ofere găzduire. Să poarte lira lui Orfeu cu ei Orice poem sub semnul unei muze, Să cânte pentru oameni, că sunt zei, Spre fericire fie călăuze. Poeților, de sărbători, am să le spun: „Vă fie versul lin şi Anul Nou mai bun!”

În oglindă

Colind pentru pivniceri Ionel Mony Constantin

În iarna care se aşterne iar Când stau cu ochii ţintă la ferestre Sunt pivnicerii – pentru mine far, Iar băutura pentru mine zestre Pe mese au pocale aurii În care vinuri curg ca o ninsoare Ce îţi inspiră calde poezii Ei îţi transformă viaţa-n sărbătoare Cu braţul lor, ca un acord de vals, Te-ntâmpină zâmbind sub promoroacă Turnându-ţi un vin sincer, şi nu fals Ce nu se poate totuşi să nu placă Ce să ofer la pivniceri prin vers? De sărbători: Cotnari ca o iubire Din pivniţă să fac-un univers În care să-mi ofere găzduire Să aibă veşnic un clondir la ei Pe Bachus să-l includă printre muze Le fie vinul elixir de zei Spre cramă să ne fie călăuze La pivniceri de sărbători le spun „S-aveţi la anul Ottonel mai bun!”

Ionel Mony Constantin

Fantezii turcoaz Ioan Grigoraş

Mai trag un fum din ultimul chiştoc, Ţigări nu am, bricheta-i fără gaz, Nu bănuiam când am intrat în joc, Iubita mea, că rochia turcoaz, Pe care-o-mbraci în zilele de joi, Mă-ndeamnă să m-apuc iar de fumat. Am fantezii, că sânii tăi sunt goi, Iar tu desculţă lângă mine-n pat Te joci ori mă iubeşti, nici nu mai ştiu. Aş bea o votcă, aş mai trage-un fum – Mi-e teamă că aroma de rachiu Ar transforma idila noastră-n scrum. Arunc paharul şi ţigara, treaz Îţi scriu pe glezna fină un poem, Vreau să cobori din vis şi din turcoaz, Doar lângă tine pot iubi boem.

În oglindă

Fantezii cu praz Ionel Mony Constantin

Mai beau un strop din ultimul pahar Mă uit cu jale către aragaz Nu bănuiam că pleci la mă-ta iar Şi-mi laşi o biată ciulama de praz Are mirosul groaznic într-atât C-aproape sigur sosul s-a stricat Am fantezii c-am să ţi-o bag pe gât Să vezi şi tu ce bună-i de mâncat Vrei să mă otrăveşti, nici nu mai ştiu Ce o mai fi prin mintea ta acum Mă duc să fac gargară cu rachiu Şi las mâncarea să se facă scrum E miez de noapte dar sunt încă treaz Aş vrea să-ti scriu pe gleznă un blestem Dar nu găsesc să-nchei acest poem O rimă pentru ciulama de praz

Ionel Mony Constantin

Iubire în turcoaz Ioan Grigoraş

Te-aştept desculţ, dar trenul tău de noapte Întârzie, un pasager nebun A tras semnalul, în vagonul şapte, Că-n tabacheră nu avea tutun. Eşti prea departe, halta mea e goală, Nu s-a schimbat demult niciun macaz, Am febră, te visez, să fie boală Că mă gândesc la rochia turcoaz? Şi dacă ştii, nu-mi spui, nu cred că-ţi pasă Că noaptea-i rece şi peronul lung, Să mă-ncălzesc mi-ar trebui o Grasă Şi de Cotnari, tristeţea să-mi alung. Renuţ la votcă, la rachiu şi bere, Se-anunţă iar c-a deraiat un tren, Dar fă-mi măcar o ultimă plăcere, Iubeşte-mă-n turcoaz, într-un catren.

În oglindă

Fantezii cu pui Ionel Mony Constantin

Ai revenit cu trenul tău de noapte Iar eu te-am aşteptat ca un nebun În prag ai apărut cam pe la şapte Şi nu ştiam ce vorbe să-ţi mai spun Pe masă farfuria era goală Mâncasem ciulamaua ta de praz Simţeam stomacul cum mi se răscoală Şi mă temeam să nu dau de necaz Tu mi-ai răspuns că ţie nici nu-ţi pasă Chiar dacă la urgenţă-am să ajung Iar eu mă bucuram că eşti acasă Şi te-am pupat tristeţea să-ţi alung Renunţ să mai fumez, renunţ la bere Poţi orice vorbe grele să îmi spui Dar fă-mi măcar o ultimă plăcere Şi azi găteşte-mi ciulama de pui

Ionel Mony Constantin

Februarie cu tine Ioan Grigoraș

E frig, iubito, te aştept la mine Să fierbem vin, să răsfoim o carte Întregul timp de-acum ne aparţine De-o fi să mor... la naiba-n ea de moarte! Alintă-mă, cu dragoste fă-mi plinul Cuminte sunt, ca grâul ne-ncolţit, Cu gura ta îmbată-mă, doar vinul Buzelor tale ’ţi jur, m-a ameţit. Iubito-i februarie, degrabă Aruncă-n colo orice lenjerie Şi vino-ncet, ca pisicuţa-n iarbă (Când trece printre flori de păpădie) La pieptul meu, hai toarce liniştită, (Să-mi fie, Doamne, doar acesta chinul) Sălbăticiunea mea închipuită... Îmi este frig... te-aştept să vii cu vinul.

100

În oglindă

Noapte cu tine Ionel Mony Constantin

E noapte, ger şi te aştept la mine Am vin roze, pe jar castane coapte. Întregul univers ne aparţine Ne stă în faţă o întreagă noapte Inspiră-mă, cu poezii fă-mi plinul Condeiul meu e bine ascuţit Cu gura ta îmbată-mă ca vinul Şi spune-mi versul ce mi l-am dorit Iubito, trece timpu’ aşa degeaba Şi încă nu am scris o poezie Ori te-ai prostit, ori ai ajuns o babă Care miroase a flori de păpădie. Aşează-te la masă liniştită De-ai şti de câtă vreme mi-ai lipsit Tu muza mea, de-atâţi poeţi dorită... Mai lasă vinul, că m-am sictirit!

101

Ionel Mony Constantin

Tic-tac Ioan Grigoraş

Mai gust din vară înc-un ceas şi doare Canicula din luna lui cuptor, Vacanţa fără tine azi îmi pare Ca zodiacul fără vărsător. Aştept să plece august către toamnă, Cocorii să se ducă înspre Sud Cu anotimpul care mă condamnă Să stau în pat şi să citesc Talmud. Mă uit la ceas şi vara asta oarbă O simt în piept, cum cleştii unui rac Sărută mi-apoi frâng un fir de iarbă Îmi plânge inima, tic-tac, tic-tac..

102

În oglindă

Tac-tic Ionel Mony Constantin

Mai gust din bere înc-un strop că doar e Pentru bărbaţi cel mai spumos nectar Aş vrea să mai comand, da’-n depărtare Nu se zăreşte niciun ospătar Aştept s-apară un bărbat, o doamnă Să nu mai stau aşa ca prostu’-n van Mai bine trec la islamism la toamnă, Voi bea doar ceai şi voi citi Coran Privesc la ceas şi setea asta oarbă Îmi scurmă-n piept, un pic câte un pic Mă frâng uscat precum un fir de iarbă Şi totul e pe dos… tac-tic, tac-tic

103

Ionel Mony Constantin

Insomniac Ioan Grigoraş

E lungă noaptea, tristă fără tine, Iar eu insomniac printre condeie, Atâtea pagini cu poeme pline Şi chipul tău, un ciob dintr-o idee, Sclipind când raza oarbă de iubire Îl află în povestea dispărută În care m-am visat o clipă mire, Dar tu erai mireasă nenăscută. E lungă noaptea, tristă fără tine Şi eu mă-ntind de crezi c-ajung la lună Ori reclădesc castele pe ruine Iubesc chiar dacă lumea e nebună – Să-ţi prind piciorul ca pe o petală, Să te-nfiori când îl ating de buze, Iar miezul nopţii, în sacou de gală, Să ne ascundă, darling, printre frunze.

104

În oglindă

Insomnie Ionel Mony Constantin

Ce lungă-i noaptea baby fără tine Când eu insomniac printre clondire Îmi amintesc cum încă erau pline Si le-am golit pe toate în neştire Nu pot să uit în clipa de iubire Cum din privire mă mustrai tăcută Să nu mai beau aşa în nesimţire, Din băutura încă nebăută E lungă-noaptea asta şi-s în stare Să urlu ca un câine trist la lună Că nu mai am un ban în buzunare Să mai comand o băutură bună Să-mi dai paharul ca pe-o jucărie Şi-nfiorat ducându-l către buză Când miezul nopţii tainic o să vie Să îl lipesc mai strâns ca o meduză

105

Ionel Mony Constantin

Gelozie Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Mi-am cumpărat un câine mops, O haimana pentru budoar, Seara îi dau câte un drops Și-l duc să doarmă pe culoar. Javră bătrână, infidel, Vrea la iubită în iatac, De nu-i cuminte îl tund chel Și-l leg în curte, de-un copac. Când te strecori în aşternut, Iubito, orice câine mops, De nu-s atent doar un minut, Te savurează ca pe-un drops. – Cauţi în joacă gelozii, Iubite, cum de n-ai văzut, Când mă dezbraci prin fantezii, Că între noi n-a încăput Nimic şi nimeni... Fără rost, E teama ta şi îndrăznesc Să te implor, la adăpost, Să laşi căţelul... Mulţumesc! Poate că nu ai înţeles, Te superi, motivat, dar mâine, Mă vei ierta că am ales – O căţeluşă, nu un câine!

106

În oglindă

Fantezie Ionel Mony Constantin

Ţi-am cumpărat un pechinez Ce doarme noaptea sub lavoar Mâine am să-l duc să-l vidanjez Că face pipi pe culoar Mai bine îţi luam pudel Să stea la tine-n dormitor Întreaga vară să-l tunzi chel Să-ţi facă tumbe pe covor Când seara te strecori în pat Iubito orice câine-ar fi Prinde să urle disperat Dacă încep să-ţi spun poezii – Iubite dragă nu fi prost E unu’ Mony C, să ştii Ce ne urăşte fără rost Şi-ţi născoceşte parodii Mai ştii tu rochia turcoaz Ei bine ca un disperat O-ntreagă ciulama de praz Pe poale mi-a împrăştiat Eu cred că-i pekinezul lui Şi vino iute când te chem Să îl momim cu-n os de pui Şi să compunem un poem

107

Ionel Mony Constantin

Dor de ducă Daniela Tiger

Aşa mi-a venit un dor de ducă! Şi m-am dus... Am alergat prin poieni de suflet incandescent, am închis şi-am deschis porţile suferinţei, uneori... mai greu, alteori... cu uşurinţa florilor de mai. … Am ridicat ochii, dar norii au lăcrimat peste vise pierdute-n culorile curcubeului. Cocârjată, mi-am târât iluziile încercând, iar şi iar, să deschid ultima poartă, dar se făcea mai mică, mai îngustă. Nepotrivirea cheilor m-aruncă într-un ocean de suspine Ştiu că o am. N-o găsesc. Aştept... Aştept, cuminte, potrivirea.

108

În oglindă

Inspiraţie Ionel MonyConstantin

Azi mi-a venit aşa un fel de inspiraţie! Şi am scris… Am postat totul pe ning, cu suflet incandescent să văd ce spun cititorii, dar neatentă am deschis porţile suferinţei cu uşurinţa florilor de mai Le-am citit comenturile, cu ochii înlăcrimaţi şi obrajii în culorile curcubeului. Disperată mi-am târât poeziile pe toate reţelele, căutând o ultimă poartă, dar ea era tot mai mică, mai îngustă Nepotrivirea cheilor, m-a întors către tine ştiu sigur că tu o ai. Caut-o! Aştept... Aştept cuminte, să mi-o potriveşti.

109

Ionel Mony Constantin

Sfială Viorel Ploeşteanu

cotorul de măr într-un salt acrobatic survolează o clipă şoseaua izbindu-se violent şi decis de bordura umedă şi liniştită cu sprijin în coadă îşi scuipă cu scârbă sâmburii ca un boxer nefericit dinţii şi speranţele cu dezgust nu atât pentru gura oricum lipsită de senzualitate cât pentru necunoaşterea muşcăturii adâncă hotărâtă şi pofticioasă ca o viaţă furată dar nu toţi ştim să mâncăm un măr şi nici să-i redăm pământului cu sfială seminţele

110

În oglindă

Ever Ionel Mony Constantin

chiştocul de Dunhill într-un salt sinucigaş survolează acrobatic şoseaua stingându-şi violent jarul de portiera umedă abia spălată a maşinii de pe contrasens. şoferul îşi scuipă cu scârbă cuvintele ridicându-şi semnificativ degetul mijlociu cu dezgust nu atât pentru gestul făcut oricum lipsit de senzualitate cât pentru necunoaşterea consecinţelor actului iresponsabil şi capricios ca o ţigară fumată dar noi toţi ştim că aşa ceva nu se va întâmpla ever la Bucureşti, ci undeva la capătul lumii în Dublin.

111

Ionel Mony Constantin

De sub cenuşă Viorel Ploeşteanu

Pe drumuri prăfuite, un negru armăsar Îşi spumegă mânia, purtând în coamă timpuri. În urma lui biserici cu ‘nalte cruci răsar În faţa lui, spasmodic, se prăbuşesc olimpuri Călare-necălare şi cercul s-a închis Urgia de păcate adună şi împarte. Se scutură speranţa, se spulberă un vis. De astăzi universul la două lumi se-mparte. Sub stratul de cenuşă e un cuvânt nescris.

112

În oglindă

Jalba unui armăsar Ionel Mony Constantin Motto: Nu mor caii când vor câinii

Pe drumul de costişe, un armăsar harap Îşi spumega mânia, mergând grăbit la trap Mă ţine primăria în grajdul ei degeaba, Că, de un car de vreme, eu nu-mi pot face treaba Călare-necălare, în ţarcul meu închis, Eu iepelor gestante le-am împlinit un vis. S-au înţeles duşmanii, de ar fi pe voia lor, Chiar mâine să mă vândă în târg la abator. Lui Vio Ploeşteanu am să mă plâng în scris

113

Ionel Mony Constantin

Ruga românului (cea de pe urmă) Viorel Ploşteanu

Dă-ne, Doamne, buni conducători! Dă-ne, Doamne, oameni cu tărie Să aibă un singur gând în zori, Să ridice Sfânta Românie! Dă-ne, Doamne, oameni curajoşi Să ne apere de hoţi pământul! Prea sătui suntem de mincinoşi, Care vând şi sufletul, şi gândul. Ţine, Doamne, limba românească! Ţine, Doamne, graiul strămoşesc! Nu lăsa părinţii să greşească! Apără-i copiii când ţi-i cresc!

114

În oglindă

Ultima rugăciune a unui preşedinte Ionel Mony Constantin

Dă-ne Doamne să avem în loc Preşedinte jucător ca mine Unu' nalt şi arătos ca Boc Sau ca Nuţi că e damă bine Dă-ne Doamne DNA cu zvâc Să îmi dea un NUP când… o să fie Ca să pot să-i dau lui Ponta sâc Şi să-mi văd la Nana de moşie Ţine Doamne limba strămoşească Apără-ne-o pururi de eresuri Fă ca tot Levantul s-o vorbească Şi astfel vom avea mereu succesuri

115

Ionel Mony Constantin

Finalul Popescu Carmen Georgeta

Îndrăgostiţi, copacii-nalţi şi dragi şi-ascultă seva care se prelinge, îşi prind un gând uitat şi-atunci tresar căci el e cel care acum mă ninge. E-un timp ce merge parcă înapoi rotindu-şi cerul plin de întâmplări, în despletite nopţi se-ntorc în noi poemele ascunsei tulburări. De ce nu dormi? au să se piardă vise şi somnul o să fugă iar, hoinarul. e-un timp ce merge parcă înapoi. tu culcă-te, eu vreau să văd finalul!

116

În oglindă

Bătrânii Ionel Mony Constantin

Trezindu-se el simte că-n nădragi, ceva precum o sevă se prelinge îi vine-un gând uitat, senzaţii vagi simţind că-l strânge frica de laringe Încearcă să dea timpul înapoi spre întâmplări trecute, amintiri când nopţile îşi recitau în doi poemele ascunselor iubiri Te faci că dormi? Iar ai udat cearceaful exclamă ea; vezi să nu verşi ţucalul De munca mea se va alege praful dacă nu-ţi iei la vreme Prostenalul

117

Ionel Mony Constantin

Iubirea-n suflet de copac Gina Zaharia

N-ai mai trecut de mult pe stânci Izvor cu suflet de cascadă, Pe-aici sunt stelele adânci Şi-un colţ de cer tot stă să cadă. Şi codrul m-a-ntrebat de tine! Are un freamăt mai puţin; Îşi plimbă zborul prin ruine Precum un vultur clandestin. În scorburi cu pereţi de gânduri Păianjenii sunt împăraţi. Ne ţes povestea printre rânduri, Cu călătorii-nfriguraţi. O flacără, încet, îngheaţă. Ascult cu lacrima şi tac; Ştiu, ţi-ai lăsat în altă viaţă Iubirea-n suflet de copac.

118

În oglindă

Mâncarea dintr-o oală cu capac Ionel Mony Constantin

N-ai mai trecut pe la bucătărie Stau adunate vasele-n cascadă, Nu e curată nici o farfurie Şi polonicu' aproape stă să cadă. De-o vreme nu mai ştiu ce e cu tine Prin preajmă te găsesc tot mai puţin Vorbesc de unul singur şi îmi vine În casa mea să intru clandestin. Îmi trec prin minte fel de fel de gânduri Iar ai plecat fără să-mi spui nimic. Te-ai dus la fitness ca în alte rânduri Sau poate la… nici nu ştiu cum să-i zic. Privesc zadarnic plita îngheţată. Aş vrea să urlu dar mai bine tac; Iar mi-ai lăsat mâncare afumată Gătită într-o oală cu capac.

119

Ionel Mony Constantin

Vechiul pod Gina Zaharia

Cad zvonuri împletite-n primăvară, Se-nvârt în rime ca-ntr-un carusel, Au răsărit dintr-un atlas de seară Şi duc pe braţe-un continent de zel. Şi m-am trezit cu somnul prins în tine. Străină sunt azi într-un lan bogat, Merg printre spini, dar parcă-mi este bine, (Un curcubeu se-ntinde la pictat). Prin ochii mei trec maluri cardinale, Iar orice pod e-un munte mergător Cu valuri din oceane muzicale Şi faguri dintr-un suflet roditor. Am ridicat cetăţi fără hotare, Vom pune paznici nişte hoţi de treabă, Un fel de spiriduşi din calendare; Dar ce-ţi spun eu? Tu inima-ţi întreabă Şi vei afla c-am inventat un soare Din amăgiri cu iz de Polul Nord; De-l voi preface-n fir de sărbătoare, Îmi vei aduce vechiul nostru pod?

120

În oglindă

Nodul Ionel Mony Constantin

Eram pe Facebook într-o primăvară Ca într-un fantomatic carusel Când ai postat o poză către seară Am prins să butonez, cuprins de zel Tot somnul mi-a fugit privind la tine Aveai un păr ca lanul de bogat Se aprinsese parc-un foc în mine De dragoste năprasnic siderat Luând o hotărâre cardinală Cum n-am găsit un munte mergător Ţi-am dat o întâlnire mai banală În Cişmigiu pe pod lângă izvor Când te-am văzut venind, din depărtare M-a luat un frig cu iz de Polul Nord Uitându-mă ca mâţa-n calendare Şi mă temeam că fac atac de cord Înţelegând c-am inventat un soare Dintr-un Picasso dezarticulat Simţind în gât un nod care mă doare Am început să plâng necontrolat.

121

Ionel Mony Constantin

Cocor desculţ Gina Zaharia

ai uitat la mine un cocor desculţ îl pregătiseşi prea devreme de drum aveai impresia că dacă te descurci la vămi ai scăpat de iubire te-am zărit în pragul amiezii o divinizai rupeai frânturi din poduri şi spuneai ţie nu-ţi trebuie îngerii poposesc în mijlocul flăcărilor să le binecuvânteze când am trecut prin ochii tăi mi-era cald descoperisem câteva cuiburi de pace cocorul îmi rostea numele cu precizie îmi scrijelise fiinţa gata l-am adoptat ştiu ce măsură poartă pe inimă

122

În oglindă

Cocoş desculţ Ionel Mony Constantin

ai pierdut la mine un cocoş desculţ îl pregătiseşi pentru soacră-ta aveai impresia că dacă i-l dai plocon e un semn de iubire l-ai căutat până în pragul amiezii bombănind rupeai frânturi de gard şi spuneai că ţie nu-ţi trebuie cocoşii poposesc în mijlocul găinilor să le binecuvânteze când am trecut pe lângă tine mi-era cald descoperisem câteva ouă de bibilica cocoşul m-a privit cu precizie şi mi-a ciupit fiinţa gata l-am admonestat orătanie fără inimă, ai să ajungi în oală

123

Ionel Mony Constantin

Mai toarnă-mi vin Gina Zaharia

Mai toarnă-mi vin, să mă îmbăt cu tine, Mi-ai spus, într-o poveste pentru doi, Să ne zidim cu dor printre ruine, Să ne-avântăm cu sete printre ploi. Să-mi potoleşti şi foamea de lumină Şi pasul, dacă vrei, că ştiu că poţi Să-mi dăruieşti o stea de rouă plină Oricare-ar fi, nu-i loc de tras la sorţi! Să-mi pui în suflet perle asortate Eu beau cât pot şi pot ca să te beau, O dinastie-ntreagă ne desparte Şi biruri grele inimii tot dau, Mai toarnă-mi vin, mi-ai zis, cu albe şoapte, Eu înfloresc în vinul care-l vreau!

124

În oglindă

Mai fă-mi un ceai Ionel Mony Constantin

Mai fă-mi un ceai, vreau să îl beau cu tine Vecinii au plecat, suntem doar noi Să nu-i mai chemi, parcă-s nişte ruine Şi le miroase gura-a usturoi Hai bagă aţa-n ac cât e lumină Şi întăreşte-mi „zgârciul” la chiloţi Deseară facem chef cu aspirină Vom pune Zavaidoc s-audă toţi Combină-n cană plante asortate Va fi o noapte fără protocol Când mă voi regala cu gris cu lapte Şi adâncit în perne rostogol Printre suspine, gemete şi şoapte Tu îmi vei face frecţii cu Carmol.

125

Ionel Mony Constantin

Octombrie Ioan Florin Stanciu

Ce limpede-i lumina departe, pe mare, când întreaga lagună-i de miere! Se desfrunzesc arţarii la-ntâmplare cu limbi subţiri şi roşii, de pantere I-un armistiţiu, ca o resemnare. Am pus pe ziduri steaguri parfumate, dar stingerea luminii parcă doare când cad în valuri umbre, pe cetate. Trec stoluri lungi de suflete pierdute. Adună-ţi hainele din colţuri! Hai! Căci dincolo de orizonturi mute, s-au fost deschis ferestrele din rai!

126

În oglindă

Toamnă Ionel Mony Constantin

Ce limpede e vinul în pahare, de-un galben auriu de miere! S-a pritocit şi e o încântare, să-l simţi cum se prelinge în viscere E pentru noi o binecuvântare, Să bem vrăjiţi din soiuri parfumate, după apus când soarele dispare şi doar vardiştii umblă prin cetate. Nu mai visa la clipele trecute Şi hai cu noi să-i tragem un guleai Căci dincolo de azimuturi mute S-au fost deschis o cârciumă în rai

127

Ionel Mony Constantin

Vedere de sus de Ioan Florin Stanciu

Văzute de sus, toate astea sunt doar nişte lungi procesiuni de furnici, adunate să-mpartă-n fărâme egale leul cel mare, căzut printre crini, sub umbra mâinii care întinde arcul deasupra şi sub balanţa care, neobosită, măsoară binele, răul, trădarea şi iubirea de frate, lumina şi umbra, destinul, mă rog, sabia-aceea cu două tăişuri, agăţată de-un fir în tavan, la răscruce de vânturi Sunt iarăşi un leu alergând printre crini, ca să nu întârzii din nou, la adunarea de taină-a furnicilor

128

În oglindă

Privit de sus Ionel Mony Constantin

Privit de sus poporul acesta este doar un muşuroi de furnici care a votat să împartă în fărâme egale leul-de-mare, suspendat printre crini. a mai rămas din el, doar o umbră, ţinând microfonul la tribuna de unde împarte nestânjenit minciuna şi nedreptatea, ameninţările şi şantajul, jignirile, aroganţa. ...şi serviciile, mă rog, sabia-aceea cu două tăişuri care îl va spulbera, curând în patru vânturi Dar eu rămân leul-de-mare, strigând printre crini, la adunarea de taină-a furnicilor, la ora şase fix: Antena trei mai este aici?

129

Ionel Mony Constantin

Basm Ioan Florin Stanciu

Sub scaune, prin colţuri mici, umbrite, pe unde doar păianjenul mai ţese, eu ştiu că sunt castele părăsite, unde sublime, dulci cenuşărese, în cămăruţe cât nişte chibrite, îşi mai aşteaptă rochia de gală, ca să se schimbe, noaptea, în prinţese… Făcută ghem în pumn, sub canapea, suavă, blândă şi cu ochi cuminţi cea mai frumoasă poezie-a mea, în aşteptarea ochiului de prinţ, şi a veştmintelor de mare gală se stinge în cenuşa de cerneală, precum se stinge-n ceruri câte-o stea

130

În oglindă

Poveste Ionel Mony Constantin

În crama mea prin colţuri mici, pitite pe unde câte un paing mai ţese eu ştiu că am sticluţe părăsite unde sublime băuturi alese îşi plâng destinul de cenuşărese şi mă aşteaptă băutor cu fală să le transform o noapte în prinţese... Făcută ghemotoc pe masa mea dojenitoare şi cu ochi cuminţi îmi spune muza, haide nu mai bea mai bine-ndreaptă-ţi ochiul tău de prinţ şi moaie-ţi iarăşi, pana în cerneală îmbracă-mă în versul tău de gală să strălucesc din nou precum o stea.

131

Ionel Mony Constantin

Interior Ioan Florin Stanciu

Nu cred că lucrurilor le mai pasă, în lunga lor, cuminte letargie, că locuim de-a valma-aceeaşi casă în care acest poem, singur, se scrie Ştiu. Mă privesc în taină, câteodată şi ochii lor ascunşi încep să ardă, înspăimântaţi de fila sfâşiată sau ghemuită-n pumn, ca o petardă Nu pot să mai fiu singur niciodată. Sunt suflete-n pereţi şi-n toate cele, dar, poate, nepăsarea mea, îngândurată a şi ucis lumina-închisă-n ele.

132

În oglindă

Autor Ionel Mony Constatin

Eu sper că lectorilor mei le pasă De lunga mea, cumplită agonie, Și mă citesc cu cărţile pe masă Crezând că tot ce fac e poezie. Suspicios privit sunt câteodată De critici ce aşteaptă să mă ardă Să-mi vadă fila scrisă sfâşiată Bucăţi, bucăţi cu lovituri de bardă, Dar eu înfrunt semeţ ca niciodată Aceste odioase cucuvele Mă upgradez, cu fruntea încruntată, Şi-mi văd conştiincios de ale mele…

133

Ionel Mony Constantin

À la manière de…

134

În oglindă

Rolling in the deep à la manière de Nuţa Istrate Gangan

ai intrat prea adânc în mine darling ca un Jack Daniel’s băut prea rapid şi dacă te-aş scoate rana ar deveni instantaneu bloody red astăzi nu mai am destul timp să-mi scot de la curăţat rochia roşie disimulată pe corp (ştii... sânii mei nu sunt siliconaţi… în fine… it’s complicated) pe care o port ca pe un fel de dulce resemnare am să ies în pantofii cu tocuri de 10 inch* pe care viaţa mi i-a împlântat în inimă ca pe un pumnal exact când voiam să cumpăr alţii. * 1 inch=2,54 cm

135

Ionel Mony Constantin

Fost-am eu cândva poet de rând... à la manière de Serghei Esenin

Fost-am eu cândva poet de rând La redacţii tot scriam degeabă Şi primeam răspunsul lor oftând Mai trimiteţi ce atâta grabă Fost-am subţirel şi la mijloc La muieri şi vodcă dând năvală Azi am burta cât un poloboc Şi sub ea un fel de socoteală Am încărunţit scriind în van I-am cinstit pe toţi pe veresie Au golit stacan după stacan Dar n-au publicat o poezie Unii chiar mai răi m-au înjurat Şi le-am dat cu palma peste gură Nu că m-ar fi foarte supărat Dar prea m-au băut fără măsură Vreau să mă întorc din nou în sat Tata mă aşteaptă blând la poartă În costumul vechi şi demodat Ca să beau din nou cu el la toartă Prieteni hai şi voi ca altădat’ Jarul stins să-l răscolim sub spuză Mi-e paharul azi însângerat Fiindcă m-am tăiat cu el la buză.

136

În oglindă

Graţioase demoazele… à la manière de Mihai Eminescu Graţioase demoazele Pe la ninguri se adună Şi postează poezele – Despre lună Câte una mai suspină Fiindcă n-are „laic” şi pace; N-avea grijă o să-ţi vină – Mie-mi place! Alta o încurajează Ai talent mai scrie dragă Dar în gând o gratulează – Eşti o bleagă! Totu-i vis şi fericire Când se laudă-mpreună, Semn de dulce amintire – Hai că-i bună!!

137

Ionel Mony Constantin

Ultima scrisoare à la manière de Adrian Păunescu Întins aici pe patul de spital Ca dintr-o catacombă nucleară Eu vă trimit un ultim trist semnal Avertisment pentru popor şi ţară Având un preşedinte jucător Înconjurat de gaşca lui penală Eu ştiu cum e să pupi un dictator Puţin mai jos de partea lui dorsală Vă spun să îl trimiteţi în penal Măcar la Nana undeva la ţară Pe acest terchea-berchea naţional Sau altfel zis o javră ordinară Să nu uitaţi români contemporani Când România este la răscruce Că nu suntem poporul de varani Care pe apa sâmbetei se duce E timpul iar să ne eliberăm Să nu mai fim o tristă colonie Nu e de-ajuns numai să protestăm Cum spune domnul profesor Ilie Pe telefon e un mesaj bizar Ca într-o operaţie tardivă Aflu că Udrea candidează. Chiar Că-i ultima bomboană pe colivă. Se-aude o salvare în eter Jelind a moarte pentr-un oarecine Mă simt tot mai bolnav, dar încă sper Că nici lui Băse n-o să-i meargă bine. 138

În oglindă

Balada doamnelor din aste vremi à la manière de François Villon Prin ce aresturi unde mi-s Elena Udrea blond încânt ce cu Alina la Paris? mergeau la shoping orişicând? Topoliceanu-n şir turnând, pe toţi în zvoană murmurată la DNA?... Dar unde sunt azi şpăgile de altădată? Mintoasa Eba cuvântând în româneasca ei ciudată Şi Băse straşnic apărând Pupila lui persecută? Ioana ce notar fiind semna hârtii teleghidata pentru Gazprom?... Dar unde sunt azi şpăgile de altădată? Şi Pora, doamna, ce prin scris lingea pe toţi cu mult avânt Crinuţa, Berta fosta miss la gherlă Ritzi meditând? Şi Macovei pe rug arzând pentru dreptate prea curată, unde-s acum?... Dar unde sunt? azi şpăgile de altădată ÎNCHINARE: Pe unde Doamne, şi de când vor sta la zdup! Cheia-i păstrată de procurori: ...Dar unde sunt azi şpăgile de altădată? 139

Ionel Mony Constantin

Versuri pentru Ninlil (fragment din tăbliţa de lut 007 bis) à la manière de Dumitru Ichim Tu cea cu ochi de ametistă, Ninlil vino la masă, mai toarnă-mi un chil pune în cană din vinul curat nu-l amesteca cu apă impură din Eufrat Pune vin roşu ca sângele de minotaur toarnă-l cu mâinile tale de aur Tu, Ninlil, zigurat întrupat în parfumul de nard al nopţii şi-n rouă bate în cuie pe tăbliţa de lut datoria mea veche de la început şi zgâri-o şi pe cea nouă. Nu am cu ce să plătesc dar aş vrea să te beu cu sărutul sufletului meu Ştiu că mai trece pe la tine un scrib un lăutar de-ţi zice Regină pre numele lui Sanherib spune că te adoră, dar tot Babilonul ştie că vrea să te bea pe veresie Trebuie să afli care e adevărul ai să vezi banii la noapte când o să-nflorească mărul. Numai eu te iubesc, un beţiv care scriu versuri ce se vor ceti mai târziu când hanul şi trupul tău vor fi lut renăscut peste veacuri într-un suplu ulcior. Din el va sorbi un stihuitor vajnic băutor din alt neam unul numit Omar al Kaiam 140

În oglindă

Răspunsul lui Sanherib certat de iubita sa Ninlil à la manière de Dumitru Ichim

O tu Ninlil să ştii când m-ai certat C-am vrut să mă înec în Eufrat Dar m-a oprit ca vieţii să-i tai firu’ Cu raza lui luceafărul Nubiru Şi m-a salvat parfumul de magnolii Atunci când versuri zgâriam în dodii Cu stilul pe tăbliţa mea de lut Vrând să te recompun dar m-am temut Că nu pot să păstrez în necuvinte Mireasma ta-n aducerea aminte. Eu ştiu că toţi vecinii mă socot Stihar nebun, ce nu ştiu să înot, Că nopţi întregi cântând lângă privaz Le chem nesomnul şi le fac necaz. Cu pâră grea au mers spre-a nu da greş Chiar la măritul rege Ghilgameş Şi-n aspre vorbe ei au conceput Pedeapsa mea pe lespedea de lut Spunând că zeii-l iartă de păcat De voi fi aruncat în Eufrat. Iar vina sa în faţa lui Iştar Mai mică-i decât bobul de muştar O suflete oloage, orbi ce sunt Ei nu ştiu că de-a pururi prin cuvânt Chiar dacă voi pieri luat de val Rămâne nemurirea ta pe mal.

141

Ionel Mony Constantin

Sunt paznic… à la manière de Boris Marian Mehr

Sunt paznic la tractirul Măriei tale Doamnă Şi vând bilete celor Care doresc să doarmă’n Saloanele sordide ale Măriei tale. Nu ţi-am grăit vreodată, Dar te-am pupat sub şale. Libidinos ce-nşiră Obscene versuri roşii În parte plagiate, Cum fac toţi ticăloşii. Nu m-ai făcut manager, Doar slugă eu ţi-am fost Un fel de neica-nimeni, Mai bine zis un prost. Eu scriitor cu firmă Cum alţii m-au crezut Acum îmi frec luleaua Şi-o iau de la-nceput.

142

În oglindă

Scriind pe nisip… à la manière de Boris Marian Mehr

Scriam un poem pe nisip Dar nu-mi ieşea în niciun chip Eram doar un scrib ce visa La muza iubită cândva Crezând că sortită mi-a fost, Scriam pe nisip ca un prost, Mereu criticat de-un golan Un „prieten” al meu Adrian Dar n-am să renunţ cât sunt viu Şi-n ciuda lui am să scriu De vrea să îl iert, să vină din nou Sub un tei parfumat să-l pup în… Copou Sper că nu fac ceva interzis Scuzaţi-mă că nu v-am zis

143

Ionel Mony Constantin

Corespondenţă à la manière de Ioan Grigoraş & Lili Trif

– Iubito, eşti departe, dar îmi scrii Din orizonturi care ne tot cheamă Că am compus noian de poezii Şi încă tot mai este de o zeamă. Pe glezna ta subţire de paing Eu aş tot scrie, dar îmi este teamă Că nu va rezista reţeaua ning Şi că da Coza îmi va cere seamă Te-am dus în Atlantida, la Sascut… Dar unde nu am rătăcit iubire Acum aş vrea cu tine să mă mut Şi să trăim suprema fericire – Iubite, pe o floare de cais, Eu am primit scrisoarea-ţi adorată Şi am rămas pierdută într-un vis Din care nu-mi voi reveni vreodată Răspunsul ţi-l trimit azi din La Paz Cu gândul însă mă întorc la tine Sunt îmbrăcată-n rochia turcoaz De care ştii ce minunat îmi vine Abia aştept noi doi să ne mutăm Când dezbrăcaţi de orice demnitate O noapte-ntreagă-o să ne sărutăm Şi versuri ai să faci pe săturate.

144