Flamură de cuvânt by INSEMNE CULTURALE

Coordonator: Ion Lazăr da Coza Arhivare și corectare: Vasilisia Lazăr (da Coza) Tehnoredactare: Gina Zaharia Asistenți: Sofia Sincă Ana Cîmpeanu Corina Militaru Alexandru Bolache

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE – 2015 http://insemneculturale.ning.com/

Flamură de cuvânt - lirică patriotică -

Însemne Culturale

Frigul din Ziua Naţională Nu sunt dintre acei orgolioşi ce-şi fac un lung şi stufos arbore genealogic până când ajung să-şi justifice de pe proţăpitul blazon familial acvila brâncovenească, domnescul bour moldav sau mănunchiul cu trei peceţi al prim-unificatorului. Nu. Eu sunt mult mai orgolios! Cum arhiva primăriei mele (şi ca ea, câte altele?) a fost incendiată în Primul Război Mondial de honvezii şi husarii fără de rădăcini adânci prin Europa, ca să-mi nege mie dreptul de proprietar peste munţii îmblânziţi de către înaintaşii pierduţi în ceţurile istoriei ai babei Vrâncioaia (vremelnicii ocupanţi neştiind că aceşti munţi sunt înţesaţi cu urme de aşezări şi necropole trace, astfel încercând ei să mă facă să cred că-s mai venetic pe acest pământ decât cei mai proaspeţi venetici), eu, chiar dacă nu-mi ştiu pe nume decât părinţii, bunicii şi străbunicii (din cauza arătată mai sus), nu mi-aş pune pe un eventual blazon personal nici măcar steagul dacic sau falx dacica, nici „ Gânditorul de la Hamangia”, „Hora de la Cucuteni” sau „Tăbliţele de la Tărtăria!… „Iată, va zice oarecine, încă unul care susţine că noi am început istoria şi vrea pe blazonul său efigia vreunui pelasg (strădac)!” De-aş fi modest, aş păstra această ironie ca pe o ipoteză de lucru, tratând-o la modul serios. Însă nu-s modest! Nimic din toate acestea nu m-ar mulţumi! Şi-atunci?! Atunci, pe un eventual blazon, aş scrie doar atât: ROMÂN! Acest cuvânt, pentru mine, cuprinde totul! De la cele enumerate deja, la nojiţa opincii lui Crişan, ipingeaua lui Tudor, pistoalele de la brâul Iancului, Milcovul, sfărâmatele redute ale Plevnei, petliţele Ecaterinei Teodoroiu, Blajul şi Alba-Iulia, crucile eroilor necunoscuţi de la Cotul Donului şi din Munţii Tatra, poate – ca pe o cobe neagră, ca pe un memento prea des uitat – „şerveţelul ChurchillStalin”… Nelipsite mi-ar fi şi sumanele din Flămânzi, găurite de gloanţele armatei regale române, lămpaşele minerilor din Petrila şi Petroşani sfărâmate de aceeaşi armată, dar şi gloanţele legionare din pădurea Strejnic sau cele roşii din Vadul Roşca… Aşadar, diamante şi rugină pe blazonul meu. Postdecembrist, intelectualii de carton din import, pentru a fi un bun european, îmi zic să mă dezic de el ca de o boală lumească. Dar cât de aristocrată e „coana Europa”? Ni-i oferă pe 5

Însemne Culturale La Ghizunie Cervantes, pe Byron, pe Baudelaire, pe Goethe ş.a., însă şi-i însuşeşte pe conchistadorii distrugători de civilizaţii precolumbiene, recunoaşte extirparea a zeci şi zeci de popoare amerindiene, dar vlăguirea coloniilor, dar holocaustul, dar?… Şi lista ar fi foarte, foarte lungă. Îi înţeleg şi pe românii cărora, de bună-credinţă fiind, nu le este comod să se privească în oglinda naţională, contemporană. Îi înţeleg şi mă înţeleg, deoarece tuturor nu ne place ceea ce vedem. Vedem o Românie dezindustrializată şi cu agricultura făcută praf, o Românie decapitalizată şi cu toate resursele naturale concesionate pe-o mână de euro, dolari sau ruble, o Românie a unui stat mafiot şi a unei pseudodemocraţii, o Românie a unor primării unde tricolorul e aruncat în noroi şi a unui întreg sat de români evacuat de urmaşii unor grofi – criminali de război! –, o Românie a gazelor de şist şi a munţilor despăduriţi, o Românie a… a… a… Şi totuşi unde am fost, unde suntem noi, românii, de a ajuns România în halul acesta? Mulţumesc, nu vreau sofisme. Pentru greşelile noastre (am folosit un eufemism, desigur) găsim întotdeauna scuze! Dar oare această autocaracterizare (de vegetali în genunchi) o întâlnim numai la poporul român? Întrebaţi şi un neamţ, franţuz, britanic etc. ce părere are despre istoria, ţara şi poporul lui... Fiecare naţiune a avut şi va avea cetăţeni contestatari – vânători-de-vânt, dar şi tăietori-în-carne-vie (la propriu!). Epigoni ai înaintaşilor care şi-au făcut din pana lor adevărate ghilotine în agora (Eminescu-poetul, însă mai ales gazetarul, Delavrancea, Cioran, Vulcănescu, Ionesco…), dar mult mai sceptici în ce priveşte cuvântul ce precede fapta, noi mai scăpăm câte un oftat ori ne înflăcărăm într-un eseu, într-un pamflet, într-o filipică sau poezie… E mult? E puţin? Această carte digitală – Flamură de cuvânt –, unde am adunat aproape toată lirica patriotică postată pe site-ul ÎSEMNE CULTURALE poate să fie un răspuns. Ion Lazăr da Coza

Flamură de cuvânt

La Mulți Ani, Țara mea (scrisoare) Nuța Istrate Gangan voiam să îţi scriu o poezie de dragoste mi-ar fi fost atât de simplu voiam să îţi scriu un imn dar şi tu şi eu ştim că imnurile uneori sunt goale şi fără sens şi oricum sfârşesc strivite sub bocanci într-o oarecare piaţă a universității (credeam într-un timp că eşti supărată pe mine că am plecat lăsându-te ţara nimănui între o geană de carpaţi şi un petec de mare că te-am părăsit pentru că nu mi-ai fost îndeajuns dar tu ştii că am plecat doar ca să te pot iubi mai mult) ce mai faci, cum mai eşti încă te mai zbaţi între încrederi şi neîncrederi încă mai alegi greşit şi inutil oamenii tăi sunt încă frumoşi? (ţi-am spus că nu faci nimic să îţi iei fiicele înapoi că le laşi libere în mâini străine dar te-am înţeles pentru că ai şi tu motivele tale, nu-i aşa?) 7

Însemne Culturale ai rămas la fel de frumoasă ca în amintirile mele? prin plete îți mai curge-n valuri bărăganul pe trup îţi mai şiroieşte jiul oltul te mai înfășoară-n doine te mai doare prutul te mai răscolește tisa paşii tăi mai rătăcesc pe poteci umbroase sau pe creste semeţe cerbii tăi încă îşi mai cresc rămuroase coarne? (te condamnasem că te ploconeşti prea mult în fața unora care te trec doar prin datorii şi necazuri și nu am înțeles de ce trebuie să faci trei pași înapoi pentru unul înainte) ochii tăi sunt tot atât de frumoşi şi înţelegători atunci când ne deschizi poarta să plecăm în lume şi tot atât de vii atunci când ne întoarcem acasă? eu sunt bine atât cât de bine îmi poate fi departe de tine îți spun bună dimineața în fiecare zi chiar dacă la tine este seară chiar dacă o spun în altă limbă știu că tu înțelegi în rest încerc în fiecare zi să te fac mândră de mine, țara mea le vorbesc străinilor despre tine ca și cum ieri te-am văzut ultima oară

Flamură de cuvânt (ţi-aş fi scris o poezie de dragoste mi-ar fi fost atât de simplu dar am să-mi frâng inima o dată şi încă o dată şi am să-ţi scriu o poezie de dor

Fiu de Dac Romița Mălina Constantin

Când bate Crivăț peste Bărăgan Tu ține minte că e pâinea strămoșească Și dacă ai în buzunar vreun gologan Păstrează stema noastră românească Și nu uita nicicând că un Mihai Viteaz Ți-a spus că Țara ta e cea mai sfântă Să nu te lași în veci călcat pe-al tău grumaz Și să nu uiți că ai o lie ciocârlie care cântă Iar dacă munții tăi sunt vechi de mii de ani E semn că Dumnezeu îți ține veșnicia Tu știi! Ești fiu de Dac, de Cuza, de Ștefan, Și-n palma ta e desenată România

Însemne Culturale

Odă Limbii Române Dumitru Ichim Vorbim cum ne-a-nvățat mama a spune lucrurilor din jurul nostru jumătate pământ, jumătate minune. E o limbă aprins de curioasă, pentru unii, că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă al lunii, muntele și luminișul de la știubeu; vorbim atât de omenește că uneori Dumnezeu, sub umbra cuvintelor noastre, se odihnește. Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim, sorbim din ulcică și vin și lumină, Cuvântul când ne cheamă la Cină. Substantivele noastre-s amare; nu au declinare nici de venit, nici de dus, ci numai orizontul de sus taboric urcuș de Vinere Mare. N-avem tâlmaci în această prisacă și Vale a Plângerii; chiar îngerii, omeneasca vrând s-o deprindă, merg la gramatica noastră din ghindă, iar veacul din duhul pietrei ce nu se schimbă 10

Flamură de cuvânt răspunde plevei ce-o vântură vântul: Oamenii ăștia s-au născut din limbă, că înaintea lor, Întru-nceput, le-a fost Cuvântul.

Vreau drumul înapoi

Vasilisia Lazăr

Ţara îmi face cărare, vrea să mă vadă iar. Anii mei au rămas în pragul casei bătrâneşti, în pereţi şi-n vetre. Agăţată de firele lumii, mă dor paşii de-atâta umblat, buzunarul sufletului duce o grea povară. Mă scotocesc prin sânge şi aflu dorul. Fericirea mi-a rămas acasă. Străbunii mă cheamă din rame vechi, copil mereu în drumul spre ei, soarta m-a condamnat la exil între oameni. Vreau paşaport spre înapoi, să nu mai fiu umbră nicăieri, călător în timp uitat. 11

Însemne Culturale

Rondelul jălbarilor către Vodă Ionel Mony Constantin Azi facem jalbă cu durere Lui Vodă de la Cotroceni Abia ne ţinem pe picere De-ajuns-am să mâncăm coceni De mult ce ne-au împlut de fiere Boierii tăi cei prea hicleni Azi facem jalbă cu durere Lui Vodă de la Cotroceni Au cum zâmbeşti când ţara piere Şi-i dată-n jaf la agareni Şi-s toţi cu mâinile în miere Iar noi cei proşti fără putere Azi facem jalbă cu durere

În derivă Angelina Nădejde S-au strâns laolaltă în haite ca lupii Şi-atacă flămânde de bani şi putere, Ne sfâşie-n toate pe marginea gropii, Iar prada şi-o împart cu-atâta plăcere. Ne vând pe nimic tot aurul ţării, Ne joacă la zaruri – profitul să iasă 12

Flamură de cuvânt Trăim zi de zi la voia-ntâmplării, Legate sunt vieţi cu sârmă ghimpoasă. Ne mor în spitale părinţii cu zile Iar tinerii-ajung doar slugi la străini, Bătrânii devin chestiuni dificile, Copiii-s ucişi în parcuri de câini. Se leapadă iute şi-aruncă din vină, Pe vremuri, pe noi şi chiar pe-animale, Nu ştiu să conducă şi-atunci ne dezbină, Paiaţe urcate pe morţi – piedestale. Şi-n toată aceasta întinsă otravă Pământul se-neacă în lacrimi şi sânge, Plutim în derivă precum o epavă, Pe-o mare-n furtună, iar farul se stinge.

Acolo… Bunget Marin Acolo unde iarba răsare din pământ Şi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă, Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă Şi dorul ei de viaţă ne pare-atât de sfânt. Acolo unde roua se varsă-n dimineţi, Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori, Săgeată de lumină, a astrului din zori, În murmururi tăcute, cântate de poeţi. Acolo unde floarea ne-mbată de parfum, 13

Însemne Culturale Culori nemuritoare şi vise de iubire, Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire, În leagăne celeste la margine de drum. Acolo unde noaptea auzi privighetori, Pierdute voci de îngeri în cântece de iele, La umbra nevăzută a darnicelor stele, Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori. Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea, Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea Din valurile mării, pe voci de pantomim. Acolo unde toamna e darnică cu noi Şi câmpul plin de rod ne mângâie privirea, E ca un loc în care s-a zămislit sfinţirea În darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi. Acolo unde munţii privesc de sus câmpia Şi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare, Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare, Acolo suntem noi… acolo-i România

Istorie Alexandru Bolache ceara din lacrimi se făcea curcubeu pe o tablă de șah pionul se uita sub fusta reginei apoi dădea mat 14

Flamură de cuvânt regele se făcea că plouă și spunea doar varză viezure vizuină sarmisegetuza flutura în semn de pace un steag în formă de lup dar acolo romulus îl înlocuia pe cain nem… nem… nem… tudom apoi timpul spunea că nu mai are loc în trei culori la zar europa repeta răpirea din serai până când dintr-o călimară desenaseră hărți ca o lacrimă de copil așteptam din nou să vină fratele meu la mine dar zicea harașo…

Au arborii din codri toţi suflete de om Valeria Iacob Tamas Sunt goi azi munţii, ascunse pe cărare Sub rădăcini de arbori stau urmele de paşi Femei poartă azi seve spre frunze şi spre floare, Trufaşi, spre culme urcă ai moţilor urmaşi. 15

Însemne Culturale Căci s-au mutat din viaţă în ţărână, N-a suportat nici Domnul să vadă-atâtea cruci, Şi i-a luat sămânţă-ntra lui mână Şi-a semănat un codru de năluci. Vin alţii de aiurea şi-i culcă la pământ Resimt a doua oară în trupul lor securea, Semeţi, pe locuri vechi, se unduiau în vânt Şi domnul, în genunchi, le priveghea durerea! Au arborii din codri toţi suflete de om Şi lemnul care cade-i Marie sau Ion!

Rondelul schimbării Ionel Mony Constantin Se schimbă şefii între ei În fapt nu e nicio schimbare Se gudură nişte căţei Să capete un os mai mare Sunt prinşi furând nişte mişei Prea proşti sau fără pilă mare Se schimbă şefii între ei În fapt nu e nicio schimbare Cei mulţi, săraci, fără temei Cu bani puţini în buzunare Privesc cu jind la toţi acei Ce-s îmbuibaţi de bunăstare Se schimbă şefii între ei...

Flamură de cuvânt

A fost cândva o țară Melania Briciu Atanasiu A fost cândva o țară cu cerul mai aproape, Cu sfinți tăcuți și îngeri peregrinând prin ea, Cu zâne-n colțul lunii țesând din fir prosoape, Potop de curcubeie pe albul sfânt de nea. Din templele luminii se coborau icoane, Pricesne murmurate sub lacrimă de stea, Se tremura prescura pe sufletu-n piroane Și cum ofta bunica atunci când povestea. Se-nfiora tăcerea, se odihnea pe creste, Balada, jos în codri, cu freamătu-i vuia, Câmpiile-n marame, visau în nopți poveste Pe-un fluier singuratic, ce doina-și tânguia. Ne-am îngropat trecutul și vina ni-i prea mare, Nu știm a recunoaște păcatul ce-am comis. Batjocorim cu voia, strivite sub picioare Stau suflete deschise în rana unui vis Din care o măicuță cu fața întristată Se roagă în tăcere pentru ai săi nepoți. Mătănii risipite pe-o viață-ntunecată Ne-ar mai putea aduce sub cerul ei pe toți?

Însemne Culturale

Dacie sfântă (România mea) Ion Ionescu-Bucovu Zeul tău, Dacie sfântă, Doarme-n vise seculare Peste arcul de Carpați, De la Tisa pân’la Mare. Cu mioarele prin stele Risipite pe câmpii, Ai trăit printre barbari Învelită-n strai de ii. Ai fost vis, ai fost legendă, Sedusă de toți dușmanii, Strecurată printre timpuri, Ai uitat să-ți numeri anii. De la Decebal încoace, Tu ți-ai cam uitat trecutul, Decebale, Decebale, Unde ți-ai îngropat scutul? Printre marile simboluri, Ți-ai ascuns de tot misterul, Sarmisegetuza doarme, Oglindind în ea tot cerul. Coline cu văi întinse, Tinda veche din bordei, Cu ulcica de pământ, Le-au furat pe toate ei. Drumărind prin munții tăi, 18

Flamură de cuvânt Doar în fotă și-ntr-o ie, Ți-au luat aurul și sarea, Grânele de pe câmpie. Limba ți-a rămas curată, Printre brazde, printre lacrimi Doina ta a curs a jale, Îngropând dureri și patimi.

Rondel disperat Ionel Mony Constantin Eli, Eli, Lama Sabactani

Doamne, pentru ce ne-ai părăsit? Azi aflat în clipă de răscruce Neamul meu atât de oropsit Nu ştie ce cale să apuce. Drumul care către Tine duce Nu-l găsim, prea mult am rătăcit Doamne, pentru ce ne-ai părăsit Azi aflaţi în clipă de răscruce? Ca Iisus cel răstignit pe cruce Te întreb cu suflet chinuit Cât vom mai avea de suferit? Învierea când se va produce? Doamne, pentru ce ne-ai părăsit?

Însemne Culturale

Infractorul de serviciu Costel Zăgan Vă acuz şi eu prieteni nu mai pot să vă suport ceru-i prăbuşit în cetini îngerul ce zboară-i mort Nu mai pot să vă suport şi de-aceea vă provoc să ieşiţi cu ţara-n cort dacă-n suflet n-are loc Păi de asta vă provoc ceru-i prăbuşit în cetini tăcerea parcă ia foc mă acuz şi eu prieteni Nu mai pot să mă suport ţara-i moartă eu sunt mort

N-ai cum să știi… Geo Galetaru N-ai cum să ştii, străine, lumina ce ne doare şi ca un glonţ de aur ne caută, ne scurmă, ori sacrele amurguri căzând peste izvoare, să ne rănească pleoapa cu ţipătul din urmă... N-ai cum să vezi, la praguri, în strai de rouă, pruncii 20

Flamură de cuvânt de mână duşi spre crânguri de-o cosmică visare, ori aripile mierlei lăsând în somnul luncii melancolii celeste de ploi izbăvitoare... N-ai cum s-auzi cum cântă minunile sub pietre, căci toate-ţi par nimicuri în veac petrecătoare... Doar noi simţim cum bate eternitatea-n vetre, precum în luturi pure o inimă de floare...

Români suntem, români murim Girel Barbu N-am atentat la mila nimănui Săraci am fost de când ne ştim Nu suntem o naţiune de statui Români am fost români murim. N-avem ţară de pomană Cu cer străin nu ne mânjim Chiar dacă-n gânduri avem rană Români suntem români murim. Furtuni de vor veni şi uragane De-aici în veci nu ne clintim Vom suporta blesteme şi canoane Români suntem români murim.

Însemne Culturale

Rondel rugăciune Ionel Mony Constantin O, Doamne, dă-ne la români Din harul bunătăţii tale Că prea am devenit păgâni Şi nu Te mai urmăm în cale Ucidem prunci, ne mor bătrâni Plimbaţi agonici prin spitale O, Doamne, dă-ne la români Din harul bunătăţii tale Ne închinăm la alţi stăpâni Ne vindem ţara în tarlale N-avem nici aer în plămâni Să mai putem ofta a jale O, Doamne, iartă-i pe români!

Grâu neplâns Elena Șerban Grâuleţ cu haină verde Holda-n vânturi ţi se pierde Când te umple de neghină Un străin, ori o străină Care scuipă-n spicul tău Şi uitând că Dumnezeu Te-a cernut să fii la masă 22

Flamură de cuvânt Trupul său şi pace-n casă Grâu neplâns în câmp de dor Creşte pân' la sânişor Are-nchisă-n seva lui Tot rubinul sângelui Revărsat din coaja lor Când sub nimbul tricolor Ţineau piepturile goale Hoardelor din ţări barbare Grâu stropit la rădăcini Cu sudoare când străini De dureri şi de cuvânt Feliau din trupul sfânt Glia care ne-a născut Sub un cer cum n-ai văzut Nici în basme şi poveşti Doar în cărţi dumnezeieşti Bob de grâu cu lan întins Pe grânarul azi cuprins De otrăvuri şi idei Din import de la atei Hai să facem liturghii Să păstrăm pentru copii Haina verde ce se coace Pe-nsoritul câmp de pace!

Însemne Culturale

tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte Melania Briciu Atanasiu tatăl meu nu mi-a făgăduit cea tinerețe fără de moarte și nici maica mea viața cea fără sfârșit dar le-am găsit în cei șapte ani de pădure și munte când mă glăsuiam cu brazii şi păsările mi-erau codana și strujana surori de lapte bisisica era de-a`lui moromete și tocmai ce învățasem că litera poate întoarce o viață un destin înspre sensul creșterii din rădăcină nu mă veți prinde niciodată „in flagranti” nu mă voi folosi de școala capitalei și nu vă voi răspunde pe limba voastră aflată în metastază atâtea am de dăruit din românismul viselor mele de care nu m-am lecuit deși am plecat pe tărâmurile ghionoaiei am și uitat câte triplete de degete ori decenii ar trebui să număr la mâini și picioare recunosc mi-e teamă să intru în valea cea fără întoarcere nu sunt nici samurai nici Spartacus nici gospodina al cărei unic talent sunt sarmalele care pot face o mai mare carieră gastronomică decât jamie oliver îmi voi duce războiul cu cei în care obezitatea dă să se răsfrângă peste orice margine oricât de înaltă veţi spune ce viață am irosit ce tinerețe am prăpădit pentru lucruri atât de sărate după care nu-ți poţi ostoi setea vreodată dar rana libertăţii mele se redeschide de câte ori trec pe lângă voi

Flamură de cuvânt

1 Decembrie Marius Iulian Zinca

Răsună-n cetate bucurie, s-aude până-n cer într-un moment de neuitat de-nsemnată biruinţă înfăţişând pe masă suferinţa şi strălucirea românească… Pâinea şi sarea.

Mesaj cu tichie... către poli Elena Șerban Nu mai privi noroiul „dăruit” „de-afară”, Priveşte-n ochi ţăranul, înclină-te şi taci! Ascultă-i versul doinei, buciumul de seară Ce-şi laudă pământul de la străbunii daci! Nu mai privi uscate ramuri din păduri Priveşte-n ce magie te poartă un artist, Întreabă-l ce e foamea, ce-nseamnă să înduri Şi-i vei afla durerea: e vesel când e trist!

Însemne Culturale Nu mai privi spre ştirea boldită de mass-medii, Avem români de geniu pe-ntregul mapamond, Mai bine-adu-i acasă, oferă-le remedii Şi nu-ţi vei pierde-o scamă din traiul rubicond! Priveşte către neamul cu limbă ascuţită, Ştii că ţi-a dat fotoliu, vacanţe şi maşini, Ştii că te ţine-n pufuri, iar tu plăteşti şi mită Să vinzi pământul ţării în târg, pe la străini...

Rondel de furat Ionel Mony Constantin E timpul să îi punem sub obroc! Atât de mare este tâlhăria Încât mă-ntreb, nu s-a ştiut deloc Cum este jefuită România? Sunt revoltat, aproape mă sufoc Când văd unde-au ajuns cu porcăria E timpul să îi punem sub obroc Atât de mare este tâlhăria. S-au adunat decepţiile-n stoc A sărăcit prea tare visteria Exisă pentru toate un soroc Cine-a furat să-şi capete simbria E timpul să îi punem sub obroc!

Flamură de cuvânt

Sunt Român Marius Iulian Zinca Picioarele aleargă pe brazda bunilor acoperită de asfaltul din noi. Prin crăpăturile ivite, sufletul lor creşte. m-agăţ, mă-nalţ cu roşul ce curge prin vene, stăpânesc orizontul galben din privirea cu cerul albastru ce-mi dă nemărginirea. pe nori cu degetele-mpietrite s-aştern râuri, văi, munţi, dealuri şi păduri. Din suflet strig: sunt Român!

Însemne Culturale

Campania corbilor Angelina Nădejde Pricepuţi să vândă vise, se încaieră în vorbe. Cu ţara aşezată pe taraba ruginită de neputinţa noastră, se întrec licitând iluzii. Linguşitori, purtători de boli, răspândesc ciuma zilelor noastre. Paiaţe vii, cu suflete bolnave, luptă pe un câmp întunecat de ceaţa orgoliilor; Cu sloganuri expirate, purtând la piept blazonul cârdăşiei şi înarmaţi cu săgeţi otrăvite de minciună, se bat fără-ncetare. Cuprinsă de silă, fără de vlagă, în agonie, ţara se chinuie să trăiască. Respiră artificial până îşi va da ultima suflare, dar ei vor continua să se bată... Fără sfială, precum corbii vor înfuleca cu nesaţ, din trupul muribund lăsat abandonat lângă groapa lumii.

Rondel despre noi şi voi Ionel Mony Constantin Voi aţi promis, noi v-am votat, Dar n-aţi făcut nicio scofală. Ne-am dus la pomul lăudat Şi ne-am întors cu traista goală Am mai luat o săpuneală 28

Flamură de cuvânt Şi minte tot n-am căpătat. Voi aţi promis, noi v-am votat, Dar n-aţi făcut nicio scofală. Un preţ mereu mai piperat Din leafa noastră minimală Plătim pe marea păcăleală. Scrâşnind din dinţi cu un oftat: Voi aţi promis, noi v-am votat!

Ciurul cu găurile rare Marin Moscu „Ţara noastră aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă”, Lăsăm dragostea de casă Pentru-o viaţă mai frumoasă. Vin străinii şi ne cară Ca pe robii fără ţară, Ne sufocă, ne înjură, Ce dau azi, mâine ne fură. Noi rămânem cum am fost, Izgoniţi şi fără rost, De ne întoarcem acasă La ai noştri, nu le pasă. Pun taxe şi biruri multe, De noi nu vor să asculte, Să avem locuri de muncă, 29

Însemne Culturale Să n-avem gânduri de ducă. Şi aici, în ţara noastră Viaţa-i tristă – floare-n glastră Ce-şi închină-al ei calvar Pentru un bănuţ în dar. Vin bogaţii, ne-ntind mâna, Ne-arată paiul, noi bârna, Scot aurul pe nimic, Spun că noi avem câştig. Le-am dat şi petrol şi gaz, Moare ţara de necaz Că suntem vânduţi de cei Ce se cred că-s Dumnezei. Răbdăm chinuri ca-n poveşti, Gaz de şist noi la Pungeşti N-o s-avem pentru urmaşi Din cauza unor laşi. Ţara a ajuns un mare Ciur cu găurile rare, Din adânc se cerne tot Ce ne-a dat Domnul ca rod. Ei o vând cu tot cu noi Ca la groapa de gunoi Şi promit c-o ducem bine Nu chiar azi, doar poate mâine… Când o fi mâine, o fi, Cu ei ne vom război Să nu apucăm de-ndată Să „cerşim din poartă-n poartă”! 30

Flamură de cuvânt

Doamne, cum îi mai suporţi? Elena Mititelu Ne-au scos ţara la vânzare, Doamne, cum îi mai suporţi?! Limbă, port şi nici neam n-are, Acest cuib de patrihoţi… Mă gândesc la anii-n care, Pentru ţară luptam toţi, Ne-au scos ţara la vânzare, Doamne, cum îi mai suporţi?! Cine-ajunge sus e mare, Cei de jos suntem roboţi, N-am putere şi mă doare, C-acest cuib de patrihoţi Ne-au scos ţara la vânzare!

Catapeteasma Ionel Mony Constantin Eroilor căzuți la Mărăști

Lipiţi-vă urechea de pământ Şi ascultaţi cum ne vorbeşte glia Ne spun strămoşii care nu mai sunt: Pe noi e ridicată România. Ei s-au jertfit cu faţa spre duşmani 31

Însemne Culturale Îi credem morţi dar inima lor bate Stau la Mărăşti prin vreme şi prin ani De veghe ţării pentru libertate Sub tricolorul fluturând în soare Pentru unirea noastră-a tuturor Ei au căzut pe câmpul de onoare Făcând un scut din trupurile lor Iar satul ce-ajunsese o ruină Umăr la umăr l-au reconstruit Încrezători în vremea ce-o să vină Punându-i temelie de granit Viteji oşteni din sate şi cătune Ce sângele şi-au dat luptând din greu Pentru urmaşi de-a pururi vor rămâne Catapeteasmă de Mausoleu

Clopotele Alba Iuliei Victor Burde Drumeţule, Înainte de a călca în oraşul acesta, unde sufletele martirilor încă veghează la porţi de cetate, ascultă faptele străbunilor, rostite de fiecare clopot ce bate! Sub dangăt, şi astăzi, mulţimea vuieşte, aclamând, pe Viteazul Mihai; Sufletul lui de-a pururi pluteşte, 32

Flamură de cuvânt peste steaguri de luptă şi tropot de cai! Răsună profund către cer, porunca-i dată-înspre nemurire, strigată din pieptul întregului neam: UNIRE! UNIRE! UNIRE! Prelung, tânguirea de clopot, jeleşte martirii, cu roata zdrobiţi, în plânsul mulţimii şi vaiete-n hohot, de mână străină barbar schingiuiţi! Drumeţule, prin Alba Iulia, Cetatea de suflet a neamului meu, Să ştii că aici, unde sfântă e glia, păşeşte din când în când... Dumnezeu!

Eminescu… Romeo Tarhon Eminescu, Eminescu, Eminescu… Bocet doinei glas să deie fi`ncă, of, s-au înțeles cu ucigașii de scânteie să ni-l stingă, să ni-l frângă să ni-l ia pe Eminescu și doar unii să îl plângă, să-l bocească, să-l iubească doar în limba românească, și doar unii să îl ungă 33

Însemne Culturale zeu pe stirpea strămoșească, și doar unii să-i stea lângă umbra lui cea eminească… Eminescu, Eminescu, Eminescu… doina bocet glas să doară fi`ncă, vai, ei s-au ales cu greu blestem și grea povară, închizându-l, ucigându-l pe eternul Eminescu și doar unii să-l regrete, să-l citească, să-l cinstească doar în limba românească, și doar unii să-l repete și să se învrednicească pe nemernici să îi ierte pentru crima eminească… Eminescu, Eminescu, Eminescu… glas de bocet doine-i pună fi`ncă, Doamne, au purces cu ticăloșii prin minciună să-l supună, să-l răpună chiar pe domnul Eminescu și doar unii să-l înjure, să-l uzurpe, să ni-l scuipe, tot în limba românească și doar unii să ni-l fure doar ca să ni-l tăvălească sau visând să își procure zeitate eminească… 34

Flamură de cuvânt

Acrostih (dedicaţie specială) Emil Dumitru Aur şi bani, argint şi diamante, Rapacii trădători, adună, adună-n cont, Găsesc şi pentru crime scuze, Iuda modern, clonat, se vâră peste tot. Nimic nu le mai stă în cale, Ţara o vândură, cu ochii închişi Iubiţi-i judecători, faceţi-le şi NUP-uri speciale, Iartă-i Doamne, în viitor (sperăm!) vor fi proscrişi. Taina din „cină”, noi încă mai cătăm, Răstălmăcind faimoasa frescă, c-o mână-n plus, Atras de punga cu arginţi, o, Iuda! De ce-ai trădat pe fratele Iisus? Ai câştigat o pungă cu arginţi, Răsplata trădătorilor de fraţi, Infamă, josnică şi blestemată faptă, Iuda s-a dus: stimaţi judecători, de ce pe alţii încă mai giraţi? Dedic acest acrostih, ARGINŢII TRĂDĂRII, celor care, cu bună ştiinţă, ne-au vândut ţara!

Cântec pentru Sabina Ionel Mony Constantin „Un om are o singură patrie, restul sunt ţări.” (Octavian Paler)

Sabina nu există-I un copil Năzbâtios cum sunt mai toţi puştanii 35

Însemne Culturale Care încearcă-n modul lor subtil Să-şi depăşească printr-o poznă anii Sabina nu există-I un soldat Ce la drapelul ţării dă onorul E un atlet privind înfiorat Cum pe catarg se-nalţă tricolorul Sabina nu există-S tu şi eu Care-am uitat c-am învăţat la şcoală, Muncind amar să strângem leu de leu, Că patria nu e o vorbă goală Sabina nu există-I un simbol Al celor ce-au murit fără de număr Vărsând în glie sângele obol. Sabina simte mâna ta pe umăr!

1 Decembrie Vasile Ionac La Alba Iulia iar s-aude clopot Și mereu va fi așa din an în an, Ca un răspuns la acel sacru clocot Care-a adus acasă neamu-n neam. Se-nalță tricolorul până-n stele Când cerul stă a iarnă ca să ningă; Deși nu-i tot hotarul țării mele, Speranțe sunt ca harta să-l cuprindă. Veni-va Nistrul mai spre Prut, încoace, 36

Flamură de cuvânt Căci ne-a ajuns răbdarea-n saturație; Jupânii lumii n-au cum să se joace Mereu și iarăși cu aceeași nație! Români, la cârma țării nu e bine Se scot azi la mezat chiar Apusenii, Se vând pământuri fără de rușine Căci vai, trădarea nu e doar vedenii. Nemernici au mai fost pe-aici, pe-acasă, Dar legea îi va pune în belciuge. Durerii noastre, azi, aici, îi pasă, Ca Basarabia-ntreagă să-și conjuge Prezentul ei la Țara cea română, Căci toți avem izvoru-ntr-o fântână.

scrisoare către copiii plecați în spania Alexandru Bolache mamă, n-ați mai trecut demult prin sat și m-am gândit ca astăzi să vă scriu să știți și voi ce s-a mai întâmplat de când adresa voastră n-o mai știu moș Iuli a lovit-o iar pe țața cu palma-i grea pe părul ei albit sătenii spun c-atâta i-a fost ața că numai de aceea a murit ogorul de departe e pârloagă și nu mai merge nimeni la prășit dacă nu pui de toate în desagă 37

Însemne Culturale și singură cum sunt am obosit dar nu vă faceți griji că am de toate și când nu am mai iau și pe caiet vecinii spun că mă înșeală. Poate... eu cred că socotește mai încet o să o rog pe Ana a Mariei când v-o găsi scrisoarea să v-o dea că, mamă, eu nu știu adresa vilei pe care ziceți voi c-o veți avea

Credulă ţară, obositor de inocentă Munteanu Cătălina Nicoleta Şi te iubesc aşa cum eşti, obositor de inocentă. Credulă stai în faţa celor care promit de mâine traiul cel mai bun şi-şi umflă precum zepelinul, plămânii fără de simţiri. Îmi umplu sufletul de ţară, mă rog ca să rămân român, în dulcea glie strămoşească în dulce graiul meu străbun. Să pot cu glasul rugăciunii unirea neamului s-adun. Mă-nalţ spre tine veşnicie 38

Flamură de cuvânt nădejde am în Dumnezeu şi cred, credulă precum tine ţară, în vremuri noi şi-n trai decent. Copiii mei nu vreau să zboare ca avioane de hârtie spre alte zări, cerând o pâine; îi vreau în ţara lor stăpâni! Şi te iubesc aşa cum eşti, obositor de inocentă...

Note de jurnal Ion Lazăr da Coza De la prăşit vine mama – bătrână ca limba română – și miroase frumos, a ţărână reavănă, a buruieni strivite. De un timp, grădina-i copleşită de bălării. Limba română – așijderea.

Însemne Culturale

Părinții Girel Barbu Ei vin mereu din zarea unui cântec Stejari înalţi, neîndoiţi de vânt Ne dau poveţe, ne mai privesc în suflet, Apoi se-ntorc, să dea la vite, sub pământ. Şi vin călări, pe cai de rouă, Alunecând din cer pe-o sanie Şi parcă ninge cu părinţi, şi parcă plouă, Frumoşi, ca vorbele dintr-o cazanie.

Patria Paparuz Adrian patria e umărul bunicului stejarul înalt de acum unde se odihneşte luna dimineţile reci albastru de voroneţ e inima caldă a bunicii altar în pogonul de grâu aurul vieţii braţul tatălui smuls de ribbentrop-molotov 40

Flamură de cuvânt pe prispa Basarabiei roşu martir patria e mama părăsită în casa de chirpici de noi români fără Românie

Rondel de Înviere Ionel Mony Constantin Poporul meu atât de obidit Urcând prin ani golgotele durerii Poporul meu la Ialta răstignit Şi-ncarcerat în criptele tăcerii Poporul meu adesea ciopârţit De vechile şi noile imperii Poporul meu atât de obidit Urcând prin ani golgotele durerii La fel lui Christ pe culmea disperării Mai ai paharu-acesta de sorbit Dar când calvarul tău va fi sfârşit Vei străluci în clipa Învierii Poporul meu atât de obidit.

Însemne Culturale

Nu îngrăşaţi pământul cu oameni! Vasilisia Lazăr Vă dezbrăcaţi dimineţile înaintea răsăritului, astfel încât ziua începe fără nuanţe intermediare: cu-acelaşi cer mereu acoperit şi-aceeaşi pâine trudnic plămădită. Singuri şi fără orizonturi, rătăciţi într-o lume în care Dumnezeu a ales să fiţi punte. Vi s-au cocoşat spinările de-atâtea îngenuncheri. Pacienţi incurabili ai aceluiaşi sanatoriu, murmurând înăbuşit gemete prelungi, arar vă mai permiteţi o renovare, când ferestrele din trup scârţâie prelung. De pe obrajii uscaţi vi se preling amintirile altui timp, clipiri fără lumină aşteaptă plângerea nopţii, când visele vor repara totul. Suflete amorţite şi triste, nu trăiţi doar pentru a uita înfrângerile! Culegeţi scânteia luptei din ochii ascunşi sub glie, Căutaţi în inimă dorinţa de-a trăi! Că viaţa nu e doar zădărnicie…

Flamură de cuvânt

nu toți eroii sunt erori Calotescu Tudor Gheorghe sub steagul alb al unei imposibile revoluţii defilează idealuri niciodată ideale bocancii învaţă să turtească iarba când cu stângul când cu dreptul într-o cadenţă atât de diferită de armonie asemănătoare cu bătăile de inimă din piepturile oferite gloanţelor cu speranţa eliberării un fel de altfel de sinucidere o evadare suspectă din lume spre dincolo .......................... doar eroii care au murit sunt ideali se mulţumesc cu un monument funerar şi cu o lumânare o dată pe an .......................... nicio lume nu-mi vine bine nu pentru că au vreo vină poate doar că eu nu ştiu să le îmbrac şi totuşi într-o zi ceea ce nu pot cuprinde acum toate aceste realităţi care nu mă încap mă vor intersecta într-un punct numit moarte

Însemne Culturale

Rondelul marii minciuni Ionel Mony Constantin Ne-nvăluie o plasă de minciuni, Corupţia ne roade ca o boală. Azi, ţara e azilul de nebuni Reconstruit la scară naţională. Am devenit din nou la rău imuni În apatia cvasi generală. Ne-nvăluie o plasă de minciuni, Corupţia ne roade ca o boală. Acolo unde paznicii sunt buni De dat în urmărire generală, Alarma în zadar încerci s-o suni, Clamând revolta într-o sală goală. Ne-nvăluie o plasă de minciuni.

Patria în decembrie George Pena Noi ne-am născut pentru a putea suferi, pentru a răbda ca iarba osânda verii; ne-am născut, fiind mare nevoie de noi, era nevoie de încleştarea durerii. Noi ne-am născut pentru a putea suferi, pentru iubire, pentru ură, pentru viaţă; 44

Flamură de cuvânt cu scăpărări ascunse din ochii fierbinţi am aţâţat foc de căutare, în dimineaţă. Noi ne-am născut pentru a putea suferi, pentru aer, pentru ţărână şi flori; candoare şi credinţe statornicite-n taină umplu zbuciumarea şi frica de erori. Noi ne-am născut pentru a putea suferi pentru patrie, copii şi chiar iubită; emoţiile noastre puzderite-n frumuseţe vor înflori mâine, în timpuri de elită.

Rondelul Ţării mele Valeria Merca (Adelaide) O, vatra mea, durere împietrită, Tu mă ademeneşti cu iarna-n floare, În prag de prea-înaltă Sărbătoare, Ursită-mi eşti şi vrere ne-mplinită! O, biata mea, fărâmă-amar-ciuntită, Al tău sinod mai scânteiază-n soare? O, vatra mea, durere împietrită, Tu mă ademeneşti cu iarna-n floare! Rămâi, îmi fii cea pajişte-nverzită De voievozi şi turme de mioare! Pogoară-te, de după nori, splendoare, Roş' galben şi albastru primenită! O, vatra mea, durere împietrită! 45

Însemne Culturale

Doină incurabilă Costel Zăgan Țara asta n-are vindecare dorul ăsta-i fără leac firmament vărsat în mare e poporul geto-dac Dorul ăsta n-are leac de la Roma-n altă parte căci așa din veac în veac am trecut moartea de moarte De la Roma-n altă parte firmament vărsat în mare dusu-ne-am cerul departe țară fără vindecare Dorul ăsta fără leac decât poate omul drag

Rondel pentru limba română Ionel Mony Constantin Puteam să nu fim dezbinaţi Clădind aceeaşi Românie Prin limba ei suntem legaţi Nu prin vreun petec de hârtie Suntem la fel ameninţaţi De frig, de foame, sărăcie Puteam să nu fim dezbinaţi Clădind aceeaşi Românie 46

Flamură de cuvânt Ne dojenesc îndureraţi Strămoşii îngropaţi sub glie În ea au fost înveşmântaţi Când au căzut la datorie Luptând să nu fim dezbinaţi

Aş vrea să-ntreb... Bunget Marin Aş vrea să-ntreb, străine, în ţara-n care stai, Mai umblă Mioriţa pe un picior de plai? Mai înfloresc salcâmii cu floarea de parfum Şi dorul se mai strânge la margine de drum? Mai stau în soare munţii cu vârful pan' la cer Şi stelele din noapte la umbra zilei pier? Mai cântă frunza-n codru pe poala de alun Şi mai aleargă cerbul fugind ca un nebun? Mai vezi în câmp cum grâul se face auriu Şi-l unduieşte vântul în drumu-i spre pustiu? Legată de văzduh, mai cântă ciocârlia În ţara ta ce spui că este România? Atunci, te-ntreb, străine, când toate astea sunt, Ce cauţi tu aici la capăt de pământ? Cum ai ajuns să crezi că stai în sărăcie, Când ai în jurul tău atâta bogăţie?

Însemne Culturale

Crucificată ţară Angelina Nădejde Bătrână ţară şi-atât de încercată, Te-au răstignit străinii cum au vrut, Pe-o cruce de nevoi abandonată, În cuie te-au bătut şi te-a durut. Ţi-au pus străjeri la porţile cetăţii, Speranţa în mai bine − deportată Şi murdărind veșmântul demnităţii, Ţii crucea în dureri, îngenuncheată. Au rupt flamânzi din trupul tău ca lupii, Bucată cu bucată făr' de milă Şi te-au uitat apoi pe fundul gropii, Atât de-nsângerată şi umilă. Tu eşti aici, dar unde sunt tâlharii ? I-am vrea crucificaţi cu tine-odată Şi răzbunaţi am implora groparii, Morminte-adânci să facă deîndată. Şi aşezaţi în locuri fără soare, Le-am pune cruci din lutu-nsângerat Ce l-au călcat prea lesne în picioare Când trupul tău frumos au profanat. Nu ţi-au putut fura însă credinţa E încă-atât de vie şi rodeşte, Te ţine-n viaţă străbătând fiinţa Şi-n lacrimă şi sânge-nmugureşte.

Flamură de cuvânt

Ţară de datini şi cânt George Pena Iubim precum Soarele iubeşte pământul în superb moment de treziri terestre; vrem să ne inunde prin simţiri triumful acestor prefaceri ce deschid ferestre. Şi astăzi ne răsfrângem în împlinire, ne regăsim solemni – timpi victorioşi – spre viitor, viaţa, călătoreşte-n devenire şi pulsează-n noi, sânge de strămoşi. Ne risipim în lume într-o clară iubire, tot intuim patriei un glorios avânt; descoperim atenţi, adâncuri, rostuire, în ţara mea de glorii cu destinul sfânt. Şi ritmul înfloririi răzvrătit de cuget freamătă de dor, vibrând adânc în oră; din noi fiecare fibră scoate-un tunet, fiecare vorbă are o zămislire sonoră. Plămădiţi suav,din esenţe tari, nebănuite, râvnim setoşi, un timp înalt, sărbătoresc; în noi, teluric, mari iubiri dezlănţuite ne rostesc, mereu, cu tot ce-i românesc. Zici că toate păsările se strigă pe nume prin arbori seculari, cu sufletu-n vânt; se-adună,-n fiecare şoaptă, o nouă lume într-o ţară de datini, cu destinul sfânt.

Însemne Culturale

Doamnelor şi domnilor Limba Română este mortală Costel Zăgan Ajuns în această lume cu mandat de aducere Îmi recunosc vina Sunt român din tată-n fiu N-am cum să ies din această închisoare Limba Ro mână Libertatea mă sufocă Excelen tă remarca dom’ judecător Că toată ziua bună ziua Îmi dau aere de latin sadea Da recunosc Am geniul inimii vorba lui Nietzsche Adevărul meu umblă gol-goluţ ca şi România Patria mea mortală

Moartea eroului Ionel Mony Constantin Eroul a murit în zori, după ora locală, în ultimele zile ale războiului sfârtecat de o mină, în nisipul deşertului dintr-o ţară îndepărtată. Plecase voluntar să-şi servească patria (aşa au titrat cu litere mari ziarele). De fapt îi mai trebuiau câteva mii de euroi, 50

Flamură de cuvânt să-şi termine casa şi să-şi trimită fiul la liceu la oraş. L-au înmormântat în cătunul său, uitat de lume, cu drumuri desfundate şi câini vagabonzi. La ceremonie dintre fiii satului au mai participat, în afara familiei, doar câţiva bătrâni. Plouase mult şi apele dezlănţuite, rupseseră puntea iar maşina televiziunii se împotmolise, încercând să treacă apa prin vad. La patru, se întunecase deja când gornistul primăriei, a sunat stingerea, iar groparul ștergându-şi mâinile de pantaloni, a împăturit tricolorul întinzându-l văduvei. Când a ajuns la poarta cimitirului, primarul şi-a amintit că uitase să-şi ţină speech-ul, dar cum nimeni nu obiectase nimic s-a suit în Rover şi a demarat nervos. Seara, după prăznuire, la Căminul cultural, un comitet întrunit ad-hoc a decis să-i nemurească amintirea ridicând un monument. 51

Însemne Culturale Procesul-verbal a rămas însă nesemnat pentru că nu s-a căzut de acord cine să câştige licitaţia.

Comoara Elena Șerban E ruptă limba mea: felii, fâşii, bucăţi, Pulsează vena ei cu mii de entităţi Înghesuite cer să nască alte limbi Şi Călinescu-a plâns: „române, vrei s-o schimbi?” Balastul adunat e zi de zi mai greu, Cuvinte noi se nasc din gură de ateu, Comoara din adânc se-afundă sub gunoi, Treziţi-vă români în ceasul de apoi! Am izolat profetul – icoana lui Haşdeu, Am tras perdeaua nopţii cu Iorga-n empireu, Ne-am renegat şi Jderii, uitând de Sadoveanu, Ion s-a spânzurat, s-a răscolit Rebreanu! Estetic în istorii – un veac de Lovinescu, Ne-a cucerit doar patul în noaptea lui Petrescu, „Poemele luminii” filosofând cu Blaga, Dar universul nostru îşi va pierde vlaga! Ne vindecă în glasuri acelaşi Eminescu, Emoţii se trezesc în noi cu Minulescu, Copiii noştri, azi, de Creangă au uitat Şi pentru unii, încă, nu s-a născut Pillat! 52

Flamură de cuvânt Corbul nici nu este pomenit în şcoli, Coşbuc şi Goga mor acoperiţi de boli, Arghezi-i răstignit, durerea-i fără leac: „Doamne, iartă-i, căci ei nu mai ştiu ce fac!” Se întinează limba primită-n dar din rai, Lumina în tipare coboară şi de n-ai... Păcălim cuvinte, le pierdem la barbut, Române, de ai suflet, vreau limba să-mi aud!

portanţă paris-bucureşti retour Ottilia Ardeleanu vântul se mulează pe coapsele unei zile toride se scutură aerodinamic prin iarba fără creastă aripi cât un văzduh de gânduri se instalează la fereastră norii pot fi şterşi cu mâna peste carpaţi se face dor aerodromul se deschide în pieptul meu românesc oamenii intră cu bagaje înţesate de spirit niciodată nu am simţit căldura mai bine decât acasă puneţi-vă centura de curcubeu vântul îşi pregăteşte elice de înălţare un vultur la început a fost cugetul să învingi gravitaţia este îndrăzneţ 53

Însemne Culturale omul a inventat desprinderea apoi a devenit mai liber decât viaţa

Cât vom mai răbda şi până când? (Parodie după Nichifor Crainic – Unde Sunt Cei Care Nu Mai Sunt) Ionel Mony Constantin Întrebat-am azi, comentatorul De TV, atoateştiutorul, Ce manipulează orice gând Cât vom mai răbda şi până când? Cât vom mai răbda şi până când? Zise acesta: Nu e nici un zor Toate le răstălmăcesc la timpul lor Întrebat-am la preşedinţie Pe consilierul care ştie Cum să abereze surâzând Cât vom mai răbda şi până când? Cât vom mai răbda şi până când? Zise consilierul: Vei vedea Când te voi minţi, la vremea sa Întrebat-am şi pe candidatul Pentru Cotroceni, imaculatul Care-ţi cere votul promiţând Cât vom mai răbda şi până când? Cât vom mai răbda şi până când? 54

Flamură de cuvânt Zise candidatul: Vei afla Doar atunci când porcul va zbura

Aghiazma din suflet Melania Briciu Atanasiu Busuioc, adiere de datină, oglinditor sub perini căptușite cu vise și sfieli de fecioare, sfințește ulciorul cu apă, căușul de sare, casa bunicilor și poeziile Lui sub lacrima stelei din tei! O voce din civilizație mă despoaie de vrajă: *Il’l come to your emoțional rescue. Își gâfâie „stâncile rostogolitoare” cinismul cu limba scoasă de-un cot. Noi ne lăsăm engleziți, frantuziți, manelizați, colonizați, globalizați, fără preget, fără scrâșnet, viețuim derutați, mai degrabă cosmopoliți decât universali. Am uitat calea de întoarcere înspre noi dar găsim cel mai scurt drum către fast-food-uri și Mc’-uri, de vor ajunge vreodată să ne pună un hamburger în loc de suflet doar Dumnezeu o mai știe, săracul... Deși departe de tine, mă agăț de originea bulzului, 55

Însemne Culturale de sărmanul ceaun comun cu zeamă de urzici din care de două ori câte șapte copii încercau să-și astâmpere foamea cu un singur făcăleț prea mare pentru mâini atât de mici. Deșertăciunea nu se măsoară decât în avuții și conturi bancare, în bogăția amintirii, în tezaurul trăirii, niciodată!

Laudă ţării mele George Pena Te laud frumuseţe azi, când am ajuns mai buni, îmi eşti prezentul presărat cu fapte şi multiplicat în sensuri; te laud cu dor sub soare într-o explozie prea curată de fiori şi splendoare, îmi eşti şi fi-vei fără asemănare îmi eşti odor de încântare şi binecuvântare.

Flamură de cuvânt

Patrioţi - doar în oglindă Girel Barbu ne trăim viaţa la galop nu mai avem timp nici să murim tot căutând câte un hop uităm noi înşine să fim privim în viitor c-un singur ochi doar în oglindă mai suntem patrioţi ne zice Occidentul de deochi într-un cazan cu smoală fierbem toţi ne înjurăm pe muzică de Bach ne sărutăm pentru-a ne vinde împrumutăm o peşteră de la Alah când mor în noi bătrânele colinde.

Postdecembristă Alexandru Bolache dintre toate visurile din seara aceea n-a mai rămas nimic în cameră fumul îl tai cu cuţitul iar pe o masă de gheaţă tronează regal o vază cu flori într-un colţ lângă sobă în acvariul uriaș peştii se feresc de un şarpe bătrân 57

Însemne Culturale eva priveşte melancolică un ierbar la o frunză priveşte şi plânge principial nu s-a schimbat nimic libertatea a rămas arta de a juca în lanţuri adam stă în faţa ferestrei şi priveşte nostalgic la clipele care trec grăbite pe stradă care trec

România xxunu Paparuz Adrian acatist pentru vii ne cântă stelele-n grădină suntem stejari cu rădăcini de vânt ni-i ţara flamură tot mai străină îngenuncheaţi nu mai avem cuvânt ne legănăm durerea în surdină copiii noştri fug în univers tot aşteptăm un mâine ca să vină fără să dăm acestui azi un sens fantome amorţite de minciună cu lanţuri strânse pe picior ne vindem şi trecutul dimpreună cu amintirile din viitor în piepturi nu mai avem inimi 58

Flamură de cuvânt trăim să ne holbăm stupizi la un ecran la neica-nimeni striviţi ca nişte mici omizi ne mor părinţii stând la coadă să ia o pâine de pomană şi pruncii merg flămânzi la şcoală dar ne mândrim cu-o frunză brand de ţară am scos nebunii din ospiciu şi i-am făcut parlamentari din ţară am făcut oficiu pentru drogaţi pentru samsari ne râde-n nas ca o satană un preşedinte de infern şi noi îl ungem în sutană să pregătească alt măcel ne merităm deplin coşmarul unei eterne prăbuşiri căci înghiţim tăcut amarul şi ne hrănim din amintiri

Nemuritoarea Ionel Mony Constantin Orice pasăre pe limba ei piere orice cântec îşi are sfârşitul o săgeată îi poate frânge zborul, o poate răni în aripă dar nu îi poate opri glasul 59

Însemne Culturale Ne naştem trăim şi murim şi transmitem din generaţie în generaţie versul ei limpede al păsării care din propria cenuşă renaşte nemuritoare ca o altă pasăre Phoenix Pasărea Limba Română

Limba Română, ultima mănăstire Angi Cristea Luna își odihnește obrazul pe Limba Română. Ea își unduie sunetele ca niște pene de egretă. Limba târâtă la Roma odată cu Decebal, aspră ca tăișul sabiei ascuțit printre pietre tăcute, și-a întors fața mândră către schitul lui Dumnezeu, munții Carpați. Soarele se răsfrânge în inima ei pulsând veșnicii. Picioarele cuvintelor românești caută harul în somnul gliei încălțate în sandale romane. Serenitatea vocalelor are timbru de clopot ortodox. Ele înalță curcubeu peste Prut pe cerul de un albastru voronețian. Răsună în trupul Limbii române 60

Flamură de cuvânt glasul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Limba Română este ultima Lui mănăstire, cea mai dreaptă, temeinică, eternă. Eminescu așază mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu coapte, încolțind în cuvintele din câmpia Limbii Române!

Eu sunt Spartacus Melania Briciu Atanasiu mă asfixiază sclavia propriului sânge sunt tracul căruia i-aţi biciuit cu pasiune speranţele rând pe rând prin muţenia unicei morţi în care alunec uşor durerea va fi ciopărţită într-o clipă pentru veşnicia întreagă celulele ei vor îngheţa într-o iarnă irepetabilă ce degete străvezii are libertatea mai subţiri decât burniţa prea timpurie ele nu mă mai pot alina doar mă torturează cu toate ecourile nechemate din deznădejdi pe care n-am apucat să le strig au ostenit săgeţile din cuvintele mele a slăbit braţul care putea să cresteze răni şi pe cerul din inimi fiecare revoltă este sublimă până la un punct 61

Însemne Culturale

Rondel de 24 ianuarie Ionel Mony Constantin In memoriam Ion Roată, deputat țăran în Divanul ad -hoc al Moldovei

Mai scoală-te Ioane Roată Şi-n Sfatul Ţării vino iar Să spui cu voce cumpătată Obida bietului plugar Cum munca ţi-este azi furată Şi nu ai vite în coşar. Mai scoală-te Ioane Roată Şi-n Sfatul Ţării vino iar Că ţi-este faţa iar scuipată De noii domni şi n-ai măcar Pământul ce-ai primit odată Ca tu să îl rodești cu har Mai scoală-te Ioane Roată!

Rana de la răsărit Costel Zăgan Moldova iarăși mă doare Prutu-mi curge prin artere spune-mi Doamne de ce oare nu curge lapte și miere Prutu-mi curge prin artere 62

Flamură de cuvânt Eminescu se răzbună ne unește o durere când vom fi iar împreună Eminescu ne răzbună spune-mi Doamne de ce oare lumea asta e nebună Moldova iarăși mă doare Prutu-mi curge prin artere parcă plânge parcă cere

Istorie Geo Galetaru Vii din adânc de veacuri şi din adânc de fire, Prin foşnetul seminţei ce-şi suie seva-n grâuri. Pe fruntea ta, şi cerul se-opreşte să-ţi respire Mireasma migratoare de arbori şi de râuri. Şi nu ştim alte locuri mai pline de visare, Şi nici nu vrem pe alţii pe-aici să mai cuteze, Când infinitul nostru e-un petec sfânt de zare, Sub care,- n loc de tunuri, ard crini pe metereze. Un neam întreg aicea şi-a pus pecetea sfântă Şi-a înălţat pridvoare, cu gândul să rămână, Cât codrul încă-i verde şi mierlele mai cântă O doină tânjitoare în patria română, Cât, din adânc de veacuri şi din adânc de fire, Străbunii ne mai cheamă să le-ascultăm cuvântul, 63

Însemne Culturale Cât mai tresar de veghe martirii-n cimitire, Iar lecţia lor aspră ne-o spune-ncet pământul...

„Bucuros le-oi duce toate” Girel Barbu nu mi-am lepădat iţarii să arăt a pui de domn n-am strigat în gura mare venind de la plug: „mi-e somn!” nu m-am înălţat în mine să mă simt cu capu-n nori poarta n-am închis-o seara când veneau colindători. nu mă tem că viaţa trece nici mă mânii că-s bătrân „bucuros le-oi duce toate” dar să ştiu că mor român

Ce-nseamnă dragostea de ţară? Elena Mititelu Cu zâmbet cald şi ochii blânzi, m-a întrebat nepotu-aseară... Ce-nseamnă dragostea de ţară? Te rog, bunico, să-mi răspunzi! 64

Flamură de cuvânt Înseamnă să-ţi iubeşti odaia, părinţii care ţi-au fost scut, înseamnă să nu-ţi uiţi copaia şi locu-n care ai crescut. Înseamnă să-ţi respecţi poporul, să te mândreşti că eşti român, înseamnă s-aperi tricolorul şi graiul neamului străbun. Înseamnă sfânta libertate, credinţa, portul, neamul, glia, strămoşii, dorul, unitate... Şi tot ce-nseamnă ROMÂNIA!

Rondelul coaliţiei Ionel Mony Constantin Sunt tot ai noştri la putere Îi mai rotim, îi mai fardăm O punem de-o remaniere Sau încă tot o fredonăm Nu ne-nţelegem la părere Ne mai certăm, ne supărăm Sunt tot ai noştri la putere Îi mai rotim, îi mai fardăm Trag muştele buluc la miere Rămânem să le alungăm Uniţi când patria ne-o cere Salariul să ni-l majorăm Sunt tot ai noştri la putere. 65

Însemne Culturale

Unde eşti Doamne? Angelina Nădejde În aste zile de restrişte, Ajuns-a ţara noastră dragă Să fie-a vulturilor pradă. Sunt tot mai răi, tot mai flămânzi Şi mai avizi după putere; Nimic şi nimeni nu-i opreşte În lupta lor după avere. Făcut-au ţara tribunal Unde poporu-i acuzat Fără să aibă avocat. Ei judecă, ei dau sentinţe! Se bat pe legi şi ordonanţe, Pe constituţii, parlament Şi nu contează dacă noi Îi vrem sau nu... Ei ne fac legea! Ne este ţara noastră toată Un mare câmp de bătălie, În care noi suntem doar ţinte Iar ei ochesc fără clipire. Suntem răniţi şi umiliţi Şi ne mirăm de-a noastră soartă! Unde eşti Doamne, de nu-i vezi? Să le arăţi că în curând, I-aşteaptă Dreapta Judecată? Şi nu mai au nevoie-acolo, Nici de putere, nici mărire, La cât de mari se simt aici, Pe-atât de mici... vor fi la Tine!

Flamură de cuvânt

Un steag Silvia Gavrilov Abageriu Au murit ostaşii noştri Rupţi de gloanţe de oţel Pentru ţara noastră dragă Apărând al ei drapel. El a fost şi crez şi lege Scris cu sângele promis. Ca să nu-l clintească nimeni De eroii ce s-au stins.

Imnul Mișcării Culturale Naționalismul și Arta MECENA Romeo Tarhon Deșteaptă-te Țară, românii ți-i strânge Și mână-i în lupta cea sfântă și dreaptă! Trezește-ți eroii cu patria-n sânge, Semnalul din bucium și clopote bată! La luptă prieteni cu cei neprieteni Ce aur și brazdă și munți ne râvnesc, Și râul și ramul și codrii cu cetini Și graiul și portul străbun românesc. Iubirea de glie în noi se coboară Și patriei-i crește pe veci rădăcină Din doine și lacrimi de dulce vioară Și crezul ni-e sevă de vers și lumină! 67

Însemne Culturale

Tu, Țară, toți fiii cu crucea pe frunte Ți-i cheamă din cer, din pământ, de pe mare, Coboară-ți toții bacii din creier de munte Și toți cărturarii cu-a luptei chemare! Curaj să ne dărui din nou la visare, Curaj să clădim temelii noi de țară Curaj să-ntregim România cea Mare, Curaj să luptăm ca-n veci să nu piară! Trezește-ți din moartea de cuget bărbații La lupta pe viață și moarte de țară, Cu Imnu-ți MECENA trezește Carpații Și-adu din exod toți robii de-afară! Eroi, la lumină, ieșiți din morminte Când Țara vă cheamă pe glia străbună, Drept scut presărați ale voastre-oseminte Căci doina iar țipă și buciumul sună. Iubirea ca stânca puterea-şi adună Şi lacrimi de sânge în vis și-n simțire Pământul-l inundă când goarnele sună Semnalul de luptă și de trezire. Când buciumul sună cu jale pe dealuri Poetul învie, se trezește și cântă Cu glorie vechile mari idealuri Cu sânge din codrii cu inima frântă. Pe lame de plug și-n fântâni de la țară Curg lacrimi de pâine săracă și neagră, Ce dulce-i e miezul și coaja-i amară Acasă, în țară, când țara e-ntreagă. Aici ne iubește și râul și ramul 68

Flamură de cuvânt Și glia străbună de veacuri ne știe, Aici ne sunt morții, trăiască-ne Neamul, Trăiască-ne Țara în veci de vecie! O rugă-nălța-vom Măicuță spre Tine Când clopote-n inimi de sfinți or să bată, O gură de rai sub săruturi străine Tu ești, Românie, icoană furată! Iubirea, credința și morții pe cruce Și râul și ramul și vatra moșească Și doina și naiul și limba cea dulce Și Țara și Neamul în veci să trăiască!