INVESTIGATORUL Iunie 2011 by emil pop

Interviu exclusiv: cristina stamate

SupInfo r Utile comb emaţia inatorilor

INVESTIGATORUL

info

ANUL V , NR. 6/2011(41) 21 5 949992 750119

IUNIE 2011 0,7 lei

Pe atunci se considera că Facultatea de Teatru este o şcoală de paraşute!

Cristina Stamate îşi aminteşte că mama ei se ruga ca ea să nu intre la Institutul de Teatru.

TIR MAGAZIN | IUNIE 2011 | www.tirmagazin.ro

Şi dacă mă mai enervează mult Blaga ăsta, îl schimb pe Boc şi pun un prim-ministru tehnocrat: pe Nuţi!

Scene din emisiunea de succes "Românii are talent, dar preşedinţii lor nu ştie".

...şi, în timp ce o alergam prin camera de hotel, ea striga: "Vă rog lăsaţi-mă în pace, domnu' Cancan!

Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete

materialele publicate în această revistă reprezintă

şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la

proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt

publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa

protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea

oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 0,7 lei se

lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul

aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul

SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii

reţelelor de distribuţie.

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

INVESTIGATORUL

Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate

După ce a violat ţări ca Grecia şi România, şeful FMI, Dominique StraussKahn, a trecut la perversiuni cu FeMeI de serviciu.

Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, Bucureşti Director General: Emil POP mobil: 0722-55.44.72 director@investigatorul.ro ISSN 1584-6202 tiraj: 20.000 exemplare Tel/fax 021-317.90.74

TEORIA CONSPIRAŢIEI

Supremaţia combinatorilor De curând, un prieten de-al meu trăgea o concluzie: la ce bulibăşeală e în momentul acesta pe piaţa financiară mondială, un război mondial care să regleze lucrurile ar fi iminent. L-am contrazis. Războiul nu este iminent ci parte a vieţii noastre de zi cu zi. De mai bine de 20 de ani, România este implicată întrun război economic devastator şi pierde bătălie după bătălie. Drama mare la nivel global este că populaţia de pe planetă este în continuă creştere şi, cu toate acestea, un număr tot mai mic de oameni munceşte "cu spor". În schimb, se înmulţeşte pe zi ce trece numărul celor care nu produc nimic, dar speculează munca acelor puţini care o mai prestează. Aceasta este explicaţia cea mai simplă a motivului pentru care preţurile la alimente cresc continuu. Până de curând simbolul mondial al democraţiei, Statele Unite ale Americii au devenit treptat expresia cea mai pură a capitalismului speculativ lipsit de scrupule. Federal Reserve, banca centrală a SUA, a pompat mii de miliarde de dolari proaspăt tipăriţi în economia americană de la începutul crizei. Aceşti bani nu au nici un coresponent nici în aur şi nici măcar în alt gen de produse sau servicii. O mare parte din aceşti bani este de fapt generată pe calculator. Reprezintă în fapt nişte biţi, nici măcar nu sunt bani tipăriţi pe hârtie. Într-un efort disperat de a restabili un echilibru în economia proprie, Statele Unite au generat o inflaţie pe care au făcut tot posibilul să o exporte. Efectul inflaţiei de dolari s-a văzut în preţurile mondiale ale alimentelor şi petrolului, care au explodat. Cu toate acestea, problemele fiscale ale SUA s-au agravat. Ţara cu cea mai puternică economie a planetei a ajuns la un un deficit fiscal şi o datorie publică record. Chinezii practică un curs de schimb legat artificial de dolar. În momentul în care Fed tipăreşte dolari, China trebuie să tipărească yuani în contrapartidă, astfel că efectul inflaţionist din SUA este dublat de cel din China. La rândul ei, Banca Central Europeană a început să tipărească bani fără să mai ţină seama de nicio acoperire în aur. Europenii încearcă şi ei să stimuleze con-

sumul şi astfel să crească economiile din UE, dar şi să se protejeze de inflaţia indusă de SUA şi China, contraatacând cu propria inflaţie. Marii speculanţi ai lumii au mirosit imediat tendiţa de creştere a preţurilor la alimente şi au început să facă achiziţii de mărfuri pe care să le arunce mai târziu, la un preţ mai mare, pe piaţă. Această mişcare a speculanţilor a creat o gaură şi mai mare de alimente la nivel global şi preţurile au luat-o şi mai puternic în sus. “Teza asta cantitativă, că dacă sunt bani mulţi pe piaţă cresc preţurile prinde bine la public. Nu acolo este cauza inflaţiei din România. Ba, mai mult, ar da impresia că România ar avea nevoie de o înăsprire a politicii monetare. O asemenea abordare cantitativă este depăşită în teoria economică de cel puţin o sută şi ceva de ani”, declara recent Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Isărescu încearcă o prosteală ieftină care să justifice propria incompetenţă de a ţine lucrurile în mână. Pierdut în pretinse teorii economice numai de el ştiute, Isărescu ar trebui să se întoarcă la definiţia de dicţionar a inflaţiei: "Fenomen specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflaţi în circulaţie ca urmare fie a emiterii unei mase băneşti peste nevoile reale ale circulaţiei, fie a reducerii volumului producţiei şi circulaţiei mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor." Isărescu încearcă se ne convingă exact de contrariu: nu pentru că sunt bani mulţi pe piaţă există inflaţie! O aberaţie spusă de un incompetent decrepit! Potrivit datelor oficiale, în România, inflaţia a crescut în aprilie la 8,34%, peste toate estimările pieţei. Cu un guvernator la BNR care ţine discursuri "superioare" fără acoperire în idei, ţara noastră a devenit campioana europeană a inflaţiei. Cea mai interesantă golăneală în care am fost târâţi este însă cea a banilor luaţi cu împrumut de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, sub pretextul de a susţine leul. Foarte simplist descrisă, golăneala se desfăşoară cam aşa: Guvernul României a împrumut o sumă exorbitantă, aproape 20 de miliarde de euro. Pentru aceşti bani, noi şi urmaşii noştri vom plăti dobânzi înrobitoare timp de zeci de ani.

Dacă aceste fonduri ar fi fost pompate cu inteligenţă în economie, totul s-ar fi relansat. Aceşti bani au fost însă vărsaţi în marea lor majoritate în conturile BNR. La rândul ei, Banca Naţională a redus rezerva minimă obligatorie pe care trebuie să şi-o constituie la ea băncile comerciale. Cu alte cuvinte, din banii pe care îi adună de la clienţii lor, adică de la noi toţi, băncile sunt obligate prin lege să facă depozite la BNR într-un anumit procent. BNR a folosit banii împrumutaţi de statul român pentru a-i pune în locul depozitelor minime obligatorii ale băncilor comerciale. În naivitatea şi incompetenţa sa, Isărescu a crezut că, având mai mulţi bani la dispoziţie, băncile comerciale vor relansa creditarea. Acestea din urmă s-au grăbit însă să folosească banii în două direcţii foarte clare, niciuna benefică economiei româneşti. Mai întâi, pentru că, în anii 2006-2007, din lăcomie, au dat credite "doar cu buletinul", adică neperformate, băncile comerciale străine care activează pe teritoriul României s-au împrumutat de la cartierele lor generale. Când BNR le-a eliberat o parte din rezerva minimă obligatorie, băncile comerciale s-au grăbit să trimită înapoi acasă o parte din banii pe care i-au împrumutat prosteşte, "doar cu buletinul". Şi asta în ciuda unui acord semnat cu autorităţile române prin care se obligau să nu facă acest lucru! Cu o altă parte din bani, băncile comerciale au cumpărat titluri de stat. Adică, statul român a împrumutat nişte bani cu dobândă de la FMI şi UE, i-a băgat prin băncile comerciale şi i-a mai luat încă o dată împrumut de la acestea din urmă, cu o altă dobândă! Aşadar, noi toţi plătim două rânduri de dobânzi pentru aceeaşi bani. Straşnică şi murdară lucrătură!!! La ce pervers a devenit sistemul financiar internaţional, la ce incompetenţi sunt conducătorii noştri de toate rangurile şi culorile politice, nu avem nicio şansă. Aceşti speculatori prosperă şi când economia merge bine şi când merge prost. Mai mult, atunci când sunt inspiraţi, fac profituri fabuloase, iar atunci când sunt lacomi şi proşti, pierderile le sunt acoperite din banul contribuabilului. Emil POP Director Investigatorul

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Departamentul Securitatii Presei

Şi, pentru că nu vreau să mai dau banii înapoi statului, am înfiinţat "Adevărul Holding" şi lanţul de magazine "Mic dar gros"!

Dinu Păturică, omul care a vândut statului român Petromidia de mai multe ori, ca cel din bancul "Dom'le, nu cumperi un cocoş?!".

Ze... 00 TV Zeus TV se intitulează noua televiziune lansată, pe modelul 0TV, de către Luis Lăzăruş, cel ce îşi zice acum "Lazarus". Televizuină de apartament cu reţetă a la Dan Diaconescu, noul canal îl are seară de seară pe sticlă pe neobositul fost locotenent al şefului 0TV. Pentru că nicio televiziune nu l-a mai vrut, Lăzăruş a decis să îşi facă el una. Şi dacă e de apartament, din televiziunea lăzăruşană nu putea lipsi fosta nevastă a patronului. De asemenea, frumuseţea va face casă bună cu prostia la Zeus TV: revista presei va fi făcută de o armată de piţipoance. Domnule procuror, raportez: Norocul nostru este că doar o firmă de televiziune prin cablu îl difuzează deocamdată seară de seară pe "Lăbuş" Lăzăruş.

Doru' de Caţavencu După ce a oferit o căciulă de bani pentru a cumpăra brand-ul "Caţavencu" la licitaţia organizată de un lichidator judiciar, Doru Buşcu a anunţat că nu a reuşit să strângă banii. Gurile rele susţin că Buşculiţă ar încerca de fapt să cumpere brand-ul tot în numele lui SOV, adică al executatului, cu toate că, într-un recent editorial

îl definea perfect pe Vîntu: "grandomanii, s-a văzut, îşi consumă erecţia doar la telefon, aşa încât sfârşesc prin a fi arestaţi pentru alte infracţiuni". Domnule procuror, raportez: Probabil că dacă stăpânul lui Buşcu, Sorin Ovidiu Vântu, ar mai fi avut 1,6 milioane de euro lichizi, nu ar mai fi fost în acest moment la "mititica".

Gura păcătosului La licitaţia pentru brandul "Caţavencu", Buşcu s-a întrecut în muşchi cu sinistra talibancă cu gura strâmbă Sabina Fati. El a declarat că ştie sigur că talibanca a fost de fapt trimisă la înaintare de către Dan Adamescu, dubiosul personaj care a reuşit să pună mâna pe magazinul Unirea din Bucureşti, dar şi pe cotidianul România Liberă. Supărat de suma la care s-a ajuns la licitaţie, Buşcu a început să îl "dea pe goarnă" pe patronul de la România Liberă, într-un editorial pe care l-a publicat a doua zi: "Dan Adamescu deţine România liberă de ani buni. Ziarul merge nu prost, ci impecabil de prost -trec peste cifrele falsificate din BRAT. Lucrul în sine mi l-a mărturisit, cu martori, chiar fiul lui,

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Alexander. Prin urmare, Adamescu ŞTIE cît face un ziar, ştie ce pierderi produce şi, mai ales, ŞTIE, pe propria piele, că moartea presei scrise e iminentă. Mai ştie, desigur, că suma licitată e imposibil de recuperat în această viaţă. Dar o licitează." "Adamescu face reduceri masive de personal la ziarul său, are întîrzieri la salarii. Dar vrea să cumpere un titlu cu o sumă care i-ar permite să susţină România liberă un secol. Îşi înfometează, adică, oamenii, pentru o extravaganţă.", a mai adăugat Doru Buşcu. Domnule procuror, raportez: Prin falsificarea datelor BRAT explică şi alţi comentatori liniaritatea neobişnuită a tirajului şi a vânzărilor cotidianului România Liberă. În mod inexplicabil, cotidianul are pe BRAT cam acelaşi tiraj de ani buni, cum spunea cineva, "în ciuda crizei şi a faptului că tot restul presei a înregistrat fluctuaţii masive. Nu există variaţii nici măcar în funcţie de sezon, deşi vara, spre exemplu, multe publicaţii pierd la tiraj, pentru a recupera toamna."

pamflet@investigatorul.ro

Lideri

CRISTINA STAMATE: "Fratele meu cel mare a fost un «înger-om» pentru mine!"

Care este starea de spirit în care vă găsesc? Sunt în permanenţă contracronometru. Aşa sunt de când mă ştiu. Am venit acum la Teatrul Constantin Tănase să joc în piesa “Arca lui Nae şi Vasile”, am scurtat pantalonii, m-am dus la un coleg specializat în IT să îl intreb dacă sistemul de operare Macintosh e atât de potrivnic Windows-ului. Mă interesează tot ce este nou.

Aţi spus cu diverse ocazii că „oamenii-îngeri“ v-au îndrumat către o carieră artistică. Cred că toţi oamenii au „oameni-îngeri“ pe firul vieţii. Te întreb, deşi eşti tânăr, cum ai ajuns jurnalist?

M-a ghidat şi pe mine un “înger”, doamna Diana Vidan, diriginta mea, profesoară de limba română.

Acesta este răspunsul. Adevărat. Aceşti oameni au fost foarte importanţi pentru mine în drumul vieţii mele. Unii ar fi modelele, cei la care te uiţi şi ţi-ai dori să fii, dar sunt alţii decisivi în viaţă şi îţi hotărăsc devenirea printr-o facilitare a unei situaţii. Parcă te-ar veghea. Am citit cândva o legendă minunată şi mă fascina foarte tare, apoi încetul cu încetul am crezut că este adevărată.

Care este această legendă? Cea legată de îngerul păzitor al fiecăruia. Indiferent de faptul că nu-ţi dai seama că există, intervine prin tot felul de lucruri, moment în care îşi face simţită prezenţa. Nu este întâmplător atunci când cineva îţi vorbeşte despre îngeri. Când te opreşti în faţa unei vitrine şi priveşti o statuetă care îţi place şi reprezintă un înger înseamnă că el îţi dă de ştire că este acolo şi te apără. Atunci când vezi un film cu un înger el îţi comunică ceva. Diriginta

ta, Diana, care te-a apreciat, a crezut în drumul tău, este un “înger”.

Pot sa confirm, aşa este. Cine sunt aceşti îngeri pentru dumneavoastră? Prima vecină a mamei, o persoană absolut minunată, a zis că e păcat ca un aşa talent ca al meu să se stingă, ea mă vedea că dansam prin curte, recitam şi atunci s-a dus şi m-a înscris la cursurile de balet. Am intrat, am făcut nişte ani de balet şi aşa s-au înşirat toate cele. Cred că mi s-a indus din afară să aleg această meserie. Mama mea avea trei copii, nu ar fi avut timp să facă asta pentru mine. Poate de acolo s-a dezvoltat înclinaţia către arte, în general. Mama mea m-a lăsat. Fiind cea mai mică şi singura fată, aveam doi fraţi mai mari, unul cu cinci iar celalalt cu zece ani, mama vroia să fiu graţioasă, armonioasă, elegantă. Nu avea cum să ştie că o sa aleg meseria asta, calea actoriei şi că o să fac asta toată viaţa.

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Lideri de teatru din Bucureşti. Fratele mijlociu a făcut figuraţie la Operă. El a fost medic dar a făcut figuraţie şi a cântat. Fratele meu cel mare iubea atât de mult teatrul încât în loc să iasă cu o fată, era cu zece ani mai mare ca mine, mă lua pe mine la Operă. Aşadar, intram la Operă pe uşa din spate, fără bilet evident. Aşa l-am văzut pe Gabriel Popescu, Alexandru Frâncescu, toţi balerinii şi balerinele de excepţie. Îmi făcea şi mie un locşor şi vedeam toate spectacolele de balet. Am avut noroc, cei mai importanţi îngeri au fost fraţii mei, cel mare mai mult, cel mijlociu era mai independent.

Cu mama dumneavoastră cum v-aţi înteles?

Cât de mult au contat “oamenii îngeri”, să îi numim “de sânge”, adică fraţii dumneavoastă mai mari, “îngerii-fraţi”? Mă bucur că ai întrebat asta, chiar nu am mai spus niciodată lucrul ăsta. Fratele meu cel mare a fost un “înger-om” pentru mine, fratele cel mijlociu, care din păcate nu mai este, semăna foarte tare cu mine, aşa că ne certam foarte tare. Fratele meu cel mare a fost chiar îngerul meu păzitor. El mi-a făcut prima bibliotecă, de mic copil. El îmi cumpăra cărţi, toate cărţile de poveşti, îmi făcea biblioteca de basme. Când a văzut că am o înclinaţie către limbi străine şi uşurinţa de a învăţa, fratele meu a început să-mi cumpere cărţi în limba engleză. Tu m-ai făcut să mă gândesc la asta şi îţi mulţumesc. Până acum m-am gândit la aceşti “îngeri” printre cei din afara familiei.

Cum îi chemau pe fraţii dumneavoastră? Pe cel mare îl cheamă Gheorghe, dar toata viaţa i s-a spus Valentin. Valentin Stamate. Eu mi-am păstrat dintotdeauna numele de domnişoară. Iar pe cel mijlociu îl chema Alexandru.

Mama spunea că am fost îngrozitoare când eram mică, că am făcut-o de râs peste tot cu încăpăţânarea şi personalitatea mea. Ea era mama şi trebuia să facă ce spun eu că altminteri nu mă mişcam de acolo, sfidam, tăceam, făceam numai ce voiam eu. Şi sigur că celelalte persoane mature o sancţionau pe ea pentru proasta educaţie. Dar nu am luat nici măcar o palmă în viaţa mea. De când mă ştiu, pe mine nu m-a interesat decât aici şi acum. Mâine, mai văd eu. Semăn cu tatăl meu, care era Vărsător ca şi mine. Îmi trăiesc viaţa ca o artificie, nu ca o lumânare. Nu încet şi calculat, ci cu scântei şi zgomot. Dar artificiile au şi ele rostul lor. Mama mea era opusul meu. Gândea si acţiona cu paşi mărunţi. Ne-a clădit pe fiecare dintre noi. Ea era echilibrul în familie.

Dumneai şi-a dorit să intraţi la Facultatea de Teatru? Mama ne-a lăsat pe fiecare dintre copiii ei să-şi urmeze calea. Nu a intervenit, nu ne-a impus nimic la acest capitol. Mama se ruga însă să nu intru la Teatru. Pe atunci se considera că Facultatea de Teatru este o şcoală de paraşute. Un om serios trebuia să facă o şcoală serioasă, nu… Nici mama, nici tata nu ştiau unde sunt cele trei facultăţi pe care le urmau

Care au fost momentele în care aţi făcut cunoştinţă cu teatrul? Fratele meu cel mare este pasionat de teatru. În mod exceptiv, peste o limită firească, pentru că, de când eram copil, adică de la şase ani, fiindcă mama m-a dat la şcoală de la acea vârstă, nu era obligatoriu, am văzut toate spectacolele

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

cei trei copii ai lor. Noi ne-am înscris singuri, ne-au lăsat toată libertatea de alegere. Toţi trei am avut burse, eram studenţi foarte buni.

V-aţi descurcat numai cu banii dinbursă? Bani de îmbrăcăminte şi de mâncare ne dădeau parinţii. Cu banii din bursă îmi luam ultimile parfumuri franţuzeşti, calculam totul cu mare atenţie, erau banii proprii. Niciodată nu ne-au cerut bani pentru că ar fi avut greutăţi.

V-aţi dorit de la bun început să deveniţi actriţă? Teatrul a fost indus de cei din jurul meu. Nu ştiu dacă asta mi-aş fi dorit eu, dacă nu mi se insufla din copilărie. Am scris la un moment dat în cartea mea, „Femeia Hopa Mitică", de „oameni-îngeri", de care îţi spuneam şi mai devreme, care îţi apar pe drumul vieţii şi îţi schimbă devenirea, starea, norocul. Această vecină a fost unul dintre ei pentru mine. Şi cred că un alt „om-înger" al devenirii mele a fost profesorul meu de Teatru, Alexandru Finţi. În primul an de Teatru, am vrut să mă las, am vrut să trec la Filologie. Asta pentru că profesoara de la materia de Vorbire Scenică mi-a spus că n-am voce de Teatru şi că nu o să fac niciodată Teatru cu o voce ca a mea.

Şi aţi crezut-o?

Da, eu am crezut-o. Inocenţa începutului m-a făcut să cred că doamna respectivă avea dreptate. Ea era profesoară de Vorbire Scenică, era crainică la radio, avea o voce din aceea specială şi mi-am zis că nu are de ce să mă mintă, eu nu voi face niciodată Teatru.

Ce-aţi făcut?

M-am dus la profesorul meu, Alexandru Finţi, şi i-am zis că mă transfer la Filologie. M-a întrebat de ce, i-am spus şi atunci profesorul, un „om-înger" de pe drumul vieţii mele, mi-a spus aşa: „Ascultă aici, Beligan are voce de teatru?". Am stat eu puţin, m-am gândit şi i-am zis că nu. Iar apoi, ca un mare pedagog ce era, a spus: „Un singur lucru rămâne de văzut, dacă tu ai talent, rămâne să transformi acest defect în calitate, iar oricine te aude să spună că eşti cutare". Iar acum, jur, de câte ori merg în piaţă, oamenii îmi zic: „Vai, doamnă, după voce v-am recunoscut".

Dar înainte de actorie, aţi avut un alt vis, să deveniţi avocat...

Lideri Eu toată vara aceea mă pregătisem pentru Drept. Acolo vroiam să dau, acolo vroiam să intru. Gândeam că dacă nu intru la Drept, nu este nimic fiindcă o să dau la Teatru în acelaşi an. La Teatru, aveam colegi care picaseră ani la rând înainte să intre. Unul picase opt ani la rând. Şi mi s-a părut îngrozitor să-ţi strici destinul, opt ani din viaţă, în care putea să facă o altă facultate, o familie, să facă ceva. Şi cred că de-aia mi-am jurat că eu nu pierd nicio secundă. Examenul de la Teatru l-am avut cu două săptămâni înainte de cel de la Drept şi am intrat. Dar şi acum îmi pare rău că n-am făcut Dreptul. Eu aveam atunci acea inocenţă minunată, nu numai a vârstei dar şi a epocii.

Cum aţi descrie această inocenţă? În perioada în care am dat eu la facultate, pe structura mea şi pe educaţia primită, eram de o inocenţă vecină cu prostia. Credeam că lucrurile sunt foarte clare şi drepte, nu bănuiam că cineva poate să intre la facultate dacă nu a făcut bine, adică pe alte criterii. Atunci mi-am zis în inocenţa mea admirabilă şi ridicolă că dacă am talent, asta o să se vadă din prima. Astăzi, copii cresc altfel. Nu mai au claritate, idealuri, ei văd că se minte, se fură, se înşeală. Ei ştiu că banul face şi rezolvă aproape orice.

De ce Dreptul?

Terminasem Liceul Sfântul Sava, eram elevă bună. Cred că aplecarea asta a venit din cotloanele uşor justiţiare ale personalităţii mele, poate din impulsuri de Ana Ipătescu, de luat drapelul şi de câştigat dreptatea, poate din generozitatea altruistă de a fi alături de cel în necaz, poate din trufia de a mă crede mai deşteaptă decât altul. A fost o perioadă în viaţa mea când am crezut că meseria ideală pentru mine ar fi fost avocat cu specializare în divorţuri, fără să am ceva cu bărbaţii. Mi se părea că e un conflict care are multe unghere şi ascunzişuri. Cred că meseria pe care am făcut-o a fost indusă şi cred că vocaţia, unde mă trăgea pe mine sfoara, era Dreptul

De pe scena din sala de judecată, pe adevărata şi minunata scenă de teatru… Şi acum, dacă mă întreabă cineva ce miaş fi dorit să devin, spun că mi-aş fi dorit să fiu avocat.

Sunteţi un avocat al teatrului…

Eu ştiu?! Poate că da. Şi avocatul are o meserie de relaţie cu publicul. Este foarte aproape una de cealaltă, actoria cu dreptul.

Aţi regretat vreodată că aţi ales meseria de actor? De foarte multe ori. Nu cred că sunt făcută pentru meseria asta. Cu trufie aş putea spune că, în afară de talent, nu am nimic pentru meseria asta. În afară de talent, nicio trăsătură a construcţiei mele interioare nu este adaptată sau adaptabilă pentru meseria de actor. Mă refer la toate mijloacele prin care poţi să parvii în meseria asta, pe care mintea mea le ştie, dar persoana mea nu e în stare să facă ceea ce mintea spune. Nu am fost niciodată în stare nici să linguşesc ca să obţin ceva. Niciodată nu adun oameni la mesele mele de care m-aş putea folosi. Mi se pare un preţ prea mare, un preţ pe care demnitatea mea nu vrea să-l plătească.

Care sunt piesele de suflet în care aţi jucat? O piesă dragă inimii mele este o comedie muzicală, la care, din păcate, nici fotografii nu am, doar memoria şi muzica înregistrată. Piesa se numeşte “Doctore, sunt al dumneavoastră”, musical de Aurel Storin şi Vasile Vasilache jr., coregrafia lui Cornel Patrichi. Erau două personaje, Arşinel şi cu mine, zece oameni în balet. Eroul principal în piesă era Arşinel, eu am jucat cele şapte femei ale vieţii lui. Toate… Mă schimbam într-un minut şi jumătate, intram pe scenă, îmi spuneam replicile, după care ieşeam de pe scenă şi reveneam pe altă uşa ca un alt personaj. Toate femeile vieţii lui, caractere complet diferite. Soţia, o papuşă care gătea bine, o doctoriţă care era mai nebună decât nebunii, o funcţionară zăpăcită, o călătoare orbită dintr-un tren, o actriţă de revistă pe care o întâlneşte la un sanatoriu, am interpretat toate femeile astea pe care le întâlneşte într-o bucăţică din viaţă. A fost o performanţă. Am cântat, am dansat cu baletul… Era înainte de ’89 şi, păcat, repet, că nu am nici măcar o fotografie. A fost o muncă grozavă.

Este greu să-i faci pe oameni să râdă? Este foarte greu să joci într-o comedie. Cu toţii ştim că e mult mai uşor să-i faci pe oameni să plângă. Nu e deloc uşor de făcut umor. Pentru asta, cei mai mari co-

Care au fost modelele dumneavoastră în teatru? Modelul meu naţional era o actriţă a teatrului Nottara, Liliana Tomescu, una din marile actriţe ale teatrului şi filmului românesc, distinsă cu premiul Uniter. Prin anii 60-70, prezenţa ei lăsa dâre de aur pe scenă. Actriţă extrem de talentată, de senzaţie.

Iar ca model internaţional? Ca model internaţional am avut-o pe Whoopi Goldberg, actriţă americană de comedie, cântăreaţă, compozitoare şi deţinătoare a Premiului Emmy.

Iar din punct de vedere muzical? O să fii surprins, dar îmi place Pink Floyd. Sunt iubitoare de rock, operă rock în special. Primeam de la un prieten, direct din America, discuri de vinil cu acest gen de muzică, pe care îl îndrăgesc.

mici ai lumii sunt bărbaţii. Am o teorie proprie, care poate fi o mare prostie, ca tot ceea ce spun. Cred că femeile au un fel de cochetărie lăuntrică, recunoscută sau nu, şi cred că graniţa care trebuie trecută ca să poţi să faci comedie ca lumea implică să poţi trece peste graniţa simţului ridicolului. Iar femeile cred că se opresc întotdeauna din a se maimuţări într-atât, de a se urâţi, să fie atât de dizgraţioase numai pentru a smulge un zâmbet.

Cum este Cristina Stamate, cea din spatele scenei? O mare proastă... Un amic de-al meu,

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Lideri scriitor, avea o replică într-o piesă de teatru care spunea: „Of, Doamne, ce proaste sunt fetele deştepte". Cred că mă regăsesc acolo. Deşteptăciunea mea vine din şcoală şi din educaţie, dar construcţia interioară e mămăligoasă rău. Sunt o combinaţie de fată bună cu... nu ştiu. O prietenă cred că m-a descris mai bine. Ea a zis: „Tu, din gură, eşti intransigentă, dar cu faptele deloc". Nu sunt un model, nu-mi place de mine. Eu încerc să fiu pe gustul meu tot timpul şi nu-mi iese. Am pretenţii prea mari.

Cu cine semănaţi, cu mama sau cu tata?

La fizionomie, cu mama, la temperament, cu tata. Tata era născut pe 6 februarie, eu sunt pe 8, aveam aceeaşi grupă de sânge. Abia când a murit tata, când avea mâinile pe piept, mi-am zis că eu cunosc mâinile alea şi mi-am dat seama că, de fapt, erau ale mele. Mersul, caracterul, toate sunt de la el. Mama era temeinică, tata era cum i se părea lui în ziua aia, şi eu sunt ca el.

Vă rog, descrieţi o întâmplare şocantă din viaţa de scenă a actriţei Cristina Stamate. Tatăl meu a murit la 54 de ani, cu două zile înainte de vizionarea la prima mea revistă în care am jucat. Avea bilete la acest spectacol şi nu a mai apucat să mă vadă jucând în această piesă. Se dădeau vizionări unde veneau cei de la primărie şi de la partid. Vizionau spectacolul să vadă dacă e bine. Am stabilit înmormântarea tatei în funcţie de această vizionare. Am pus pene, am pus mărgele, am jucat şi de acolo m-am dus să îl ingrop pe tata. În cazul unui asemenea eveniment, la un altfel de serviciu, te poţi învoi dar de la teatru, nu. Când a murit mama, a fost la fel. Atunci când a murit fratele meu, în străinătate, atunci când m-am întors cu celălalt frate, direct de la aeroport m-am dus la teatru, fiindcă aveam spectacol după-masă. Mulţi actori şi-au dus toate tristeţile, nu sunt o excepţie în acest caz. Poţi să fii bolnav, să treci printr-un divorţ, oamenii atunci când vin la spectacol nu ştiu toate lucrurile astea.

În urmă cu doi ani aţi scos cartea „Femeia Hopa Mitică”... O prietenă mi-a spus că eu scriu "elitist de cartier". Nu sunt scriitoare, eu am scris pur şi simplu. Categoria la care se înscrie ceea ce am pus eu acolo ar fi eseuri, dar n-am avut obrăznicia să le numesc aşa, că, atunci, cu Cioran ce mai fac?! Şi le-am

zis: povestiri din lumea care mă-nconjoară. Cât despre titlu, pe vremuri era o jucărie Hopa Mitică, iar motto-ul ei era: „Hopa Mitică cade-n cap şi se ridică/ Nu se sparge, nu se strică", am zis că eu sunt aia.

Despre legea Socaciu ce părere aveţi? Este o propunere rea de-a dreptul şi am şi o explicaţie pentru asta. Cei din străinătate fac asta pentru că cei de acolo sunt analfabeţi, nu ştiu să citească, iar ei fac asta ca sa aibă spectatori. Pe noi ne-a pus pe şcoală Ceauşescu, ştim toţi să citim, deci nu e nevoie de asta. Dimpotrivă, nimeni nu o să-l poată dubla pe Dustin Hoffman sau pe Robert de Niro. Sunt de acord cu dublajele doar la desenele animate.

Cum staţi cu tehnologia? Primul calculator l-am avut acum 11 ani. Chiar dacă nu v-aţi aştepta, sunt pasionată de tot ce-i nou, sunt absolut sedusă, mă interesează totul, începând de la aparatura din bucătărie şi până la calculatoare. Am învăţat singură să butonez la calculator. Mie mi se pare seducătoare perioada prin care trecem, este atât de simplu să accesezi orice informaţie, de la scriitori celebri, la reţetele culinare. Anul ăsta am făcut un cozonac fabulos după o reţetă luată de pe internet, după ce mie nu-mi ieşeau deloc cozonacii.

Sunteţi artistă şi în bucătărie… Este un act de creaţie. Nu seamănă sarmalele făcute de mine cu sarmalele făcute de mama ta. Mă linişteşte şi mă relaxează atunci când gătesc. Este o chestiune de gramaj, ca la farmacie. Dulciuri nu mi-a plăcut să fac niciodată, ca să nu mă îngraş. Dar gătesc tot felul de alte lucruri. Nu ştiu de unde această pasiune. La început, când m-am măritat, nu ştiam să fac nici un ceai. Nici două ochiuri nu am fost în stare să fac.

Iar acum aveţi şi o carte de bucate... Da, este o carte de literatură gastronomică. Reţetele sunt scrise în cheie comică şi au titluri haioase, de genul „Văcuţa savantă" sau „Varza beţivă". „Varza beţivă" e o reţetă de varză alsaciană, care se face cu şampanie sau cu vin dulce. Este absolut senzaţională, de-aia i-au zis beţivă.

Aveţi şi o trupă de copii pe care-i învăţaţi actorie... Am nişte copii absolut minunaţi, toţi copiii

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

sunt aşa. Îi învăţ mai mult decât actorie. Anul ăsta i-am dat şi un titlu companiei mele „Cri$ $tar", cu „$", ca la dolar. Motto-ul este „Cri$ $tar, mai ceva ca şcoala vieţii" şi cred că asta încerc să fac cu ei. Ne întâlnim o dată pe săptămână, facem spectacole, îi învăţ... să fie liberi. Dorinţa mea recunoscută este să îi învăţ “să zboare”, ca să folosesc o metaforă. Spun asta pentru că a venit o mămică de copil de la mine şi mi-a spus că eu îi învăţ pe copilaşi să “zboare”. Asta şi fac, le dau energia mea, îi însufleţesc. Îi învăţ să-şi valorifice toate calităţile pe care le au.

Ştiu că vă plac copiii, acum sunteţi dumneavoastră un înger pentru ei, aşa cum vă place să formulaţi. Îmi plac foarte tare şi faptul că nu am copii este regretul meu major. Un astrolog cu care m-am întâlnit la mai multe emisiuni şi care m-a auzit debitând platitudinea asta mi-a zis să nu regret pentru că aş fi avut de pătimit foarte mult. Şi mi-a mai zis că lucrul cu copiii este menirea mea. Poate că da. Am făcut asta timp de zece ani, înainte de 1990, am renunţat la un moment dat şi am reînceput acum.

Doriţi să le transmiteţi un mesaj cititorilor noştri? Cititorilor voştri, oricât ar fi ei de speciali, le-aş dori cât mai multe motive de zâmbet, să vină la Teatrul de Revistă Constantin Tanase şi le promit că, pentru două ore, o să adore spectacolele.

A consemnat, Cătălin VĂCARU

La următoarele alegeri, domnu' Năstase, eu cu dumneavoastră votez, pentru că dumneavoastră ne-aţi pus OĂLELE pe masă!

În cazul în care Bombonel nu va fi nominalizat de către PSD pentru funcţia de premier, el ar putea cu uşurinţă candida din parte Partidului Po-popular.

Cei care au privit la televizor alegerile din partidul de guvernământ nu ştiau dacă se uită la o continuare ratată a filmului "Naşul" sau la cel mai nou episod din "Clanul Soprano".

În ziua alegerilor din PD-L, m-a sunat fratele meu Mircea să îmi spună că nu a mai văzut atâtea figuri grobiene adunate la un loc de la ultima nuntă a lui Bercea Mondialul!

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Wine Club

Păstrarea vinului la sticle Vinurile fine învechite în sticlă îşi păstrează calităţile doar dacă sunt depozitate corect. Pentru a nu compromite un vin vechi trebuie să ţinem cont de mai multe aspecte. Căldura este unul din cei mai mari inamici ai vinului. Temperaturile mai mari de 10-15 grade Celsius duc la un proces de îmbătrânire mai rapid, însă nesănătos. Această „coacere“ atenuează caracterul de fruct, aroma şi buchetul. Alternanţa temperaturilor este, de asemenea, periculoasă. Modificările bruşte de temperatură produc schimbări de presiune în sticlă. Astfel se forţează dopul şi permite pătrunderea aerului. Expunerea prelungită la lumină are efect dăunător asupra vinului, de aceea trebuie păstrat în încăperi întunecoase. Nu numai lumina soarelui afectează vinul, ci şi cea artificială, mai ales lumina fluorescentă. Vibraţiile sunt în detrimentul vinului, întrucât „deranjează“ depozitele de sediment ce apar în procesul de înnobilare a vinului la sticlă. Lipsa umidităţii duce la uscarea dopului de plută, astfel există riscul pătrunderii aerului. În cazul depozitării pe o perioadă îndelungată, se recomandă o umiditate constantă, între 50 şi 70%, a spaţiului. Sticla trebuie poziţionată fie la orizontală, fie cu gâtul în jos pentru ca vinul să fie în contact cu dopul. În drumul lor spre masa consumatorului, vinurile sunt nevoite să treacă prin etapa, nu lipsită de importanţă, a păstrării lor în depozite. Este vorba de un depozit de un tip special, cunoscut sub denumirea de “vinotecă” sau “oenotecă”. Aici, vinul îmbuteliat îşi petrece ultima parte a vieţii sale. După perioada marilor transformări, de ordin biochimic, pe care le suferă vinul în timpul păstrării, condiţionării şi maturării sale, vinul introdus în sticle intră într-o etapă de mare "linişte”. Însemnătatea acestei etape este determinată de faptul că vinul închis în sticle continuă să evolueze suferind transfor-

mări lente care îl modifică. „Buchetul" este o însuşire care se dezvoltă în vinurile îmbuteliate şi apare ca un caracter distinctiv al vinurilor vechi, de vinotecă. Atunci când vorbim despre păstrarea vinului la sticle, nu ne referim la marile depozite ale unităţilor producătoare, la aşa numitele vinoteci de tip comercial. Vorbim despre depozitele de mai mici dimensiuni, pe care este normal să le deţină unităţile de desfacere, în primul rând, restaurantele sau spaţiile folosite pentru colecţie, care pot deveni “comoara” oricarui oenofil. Încăperea destinată “vinotecii” trebuie să răspundă următoarelor condiţii: să asigure o temperatură constantă, cuprinsă între 10-15 grade Celsius, să aibă o umiditate potrivită, să nu fie supusă unor trepidaţii care pot deranja “liniştea” vinului, să nu prezinte mirosuri străine.

Lumina influenţează nefavorabil calitatea vinului. De aceea, iluminarea vinotecii trebuie să se facă numai cu ocazia vizitării ei. Sunt foarte potrivite pentru păstrarea vinului în sticle spaţiile situate în subsolurile clădirilor (pivniţe, magazii), bine izolate termic şi prevăzute cu o bună aerisire. Este inutil de menţionat importanţa asigurării unei perfecte igi-

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

ene în depozitul de vinuri îmbuteliate. Vinurile care se introduc în vinotecă trebuie să aibă o calitate care să le facă apte pentru o evoluţie ulterioară. Ele trebuie să prezinte o constituţie normală şi armonioasă, mai ales sub aspectul conţinutului în alcool, aciditate, extract sec. Este importantă şi lipsa totală a oxidării, stabilitatea biologică şi fizico-chimică. Sticlele vor fi astupate cu dopuri de plută de bună calitate. În vinotecă, sticlele cu vin se aşează în poziţie culcată pe rafturi. Prin păstrarea sticlelor în această poziţie se realizează un contact permanent al dopurilor cu lichidul, ceea ce asigură o bună închidere a buteliilor. O folosire economică a spaţiului se obţine prin aşezarea culcată a sticlelor, pe două rânduri, cu gâturile puţin întrepătrunse spre interior. Rafturile folosite pentru aşezarea sticlelor pot fi confecţionate din lemn, metal, cărămida sau beton, precum şi combinarea acestor materiale. Cele mai bune, după părerea specialiştilor par a fi rafturile de lemn. Se asigură compartimentarea rafturilor, astfel ca în fiecare compartiment să se introducă un singur sortiment de vin. Pentru uşurarea identificării vinurilor este necesar ca fiecare compartiment cu sticle să poarte etichete pe care să se înscrie denumirea vinului, podgoria, soiul şi anul de recoltă. Durata păstrării vinurilor în sticle depinde de mai mulţi factori. În primul rând, ţine de felul vinului şi de gustul consumatorului. Sunt vinuri care au de câştigat printr-o păstrare de mai lungă durată la sticle, din această categorie face parte vinul roşu, altele care au o viaţă mai scurtă. Unii consumatori apreciază mai mult vinurile tinere, proaspete şi aromate, alţii, din contră, sunt adepţii vinurilor buchetate, evoluate în sticle timp mai îndelungat.

Cătălin VĂCARU

Cea mai marrre supărrrarrre a mea este că, la alegerrrile din parrrtid, nici porrrumbiţa Elena Udrrrea nu a votat cu mine!

Tataie, pe vremea lu' matale erau panarame ministrese?! Nu erau!!! Nu ţineai pasul cu vremurile, moşule!

Pentru a mai destinde puţin atmosfera politică, l-am adus şi pe Theodor Paleologu, măscăriciul de serviciu al PD-L.

Scene din piesa de teatru "Elena şi calul lui Troian".

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

"Nikita, bărbatul fatal" a jucat la alegerile din PD-L pe cartea câştigătoare. Sau nu?! Lăsaţi porrrumbiţele SE VINE la mine!

Dominique Strauss, pentru noi, e Jack Spintecătorul Doi!

Şeful FMI a avut astăzi o întâlnire cu un grup de politicieni africani, sincer impresionaţi de activitatea sa infracţională.

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Gaddafi, conducătorul "unei anumite părţi" a Libiei, a avut o întâlnire de lucru cu cei doi foşti preşedinţi francezi: Jac şi Rac.

umr umr umr umr

Scrisoarea a III-a-varianta modernă! Iată vine-un jeep pe stradă, Cu un girofar pe el, Baiazid stătea în dreapta Şi rosti către şofer: "Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou. Ia vezi dacă-a tras maşina, lângă gura de metrou..." "-N-a venit Măria Ta, zise el privind în jur..." "-Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour". Aşteptând vreo 5 minute, îşi pierdu orice răbdare, Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare. La un semn (curbă la dreapta), se opreşte un X5. Şi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci. Printre turci porni agale şi privindu-i cu nesaţ, Le-arată-un "Sony Vaio", pe care-l ţine sub braţ. Agitat, la el în jeep, şi-mbrăcat tot în civil, Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil: "-Tu eşti Mircea?" "-Da-mpărate, am uitat să îţi dau un bip, Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip. Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des, Şi-am luat-o... pe centură, îndrumat de GPS! Acum am parcat maşina. Unde eşti?, că vin la tine..." "-Sunt la mine în maşină şi te văd, te-ndrepţi spre mine". Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep. Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii, Şi să lupte pân' la moarte cu ai turcului spahii.

"-Baiazide, ştii că-i criză şi-acum viaţa-i foarte grea, Mă gândeam ca să ne batem... dar la "Heroes" în reţea. Sau, în loc să cucereşti cu armate al meu popor, Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm "conQUIZtador?" "-Cum când turcii-mi sunt în vamă şi-am venit din Istanbul, Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare "cool"? Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net, Eu trăiesc în realitate şi nu e nici un secret Că am fost în multe lupte: Varna, Tilsit sau Oituz..." "-Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un "buzz"?!" "-Mircea!!! Vin c-o întreagă oaste, iar tu faci mişto de noi.., Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război". "-Cum vrei tu, mărite paşă, eu speram să mă-nţelegi, Căci, de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi. N-aş vrea să pun pe "YouTube", cu-ai tăi morţi, videoclipuri, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale jeep-uri. Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă, Şi-ţi promit că pleci d-aici cel puţin c-o mână ruptă". Şi zicând acestea, Mircea îl lăsă pe Baiazid. Şi trântindu-i portiera el plecă la pas grăbit. Când ajunse la maşină, găsi-n geam, pe-un bilet scris: "Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe interzis... " Şi dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri, Ca să-şi strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n "Jeep"-uri. Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine, Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine! Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă, Rezemaţi de câte-un ciot şi ţinându-se de burtă. "-Baiazid, hai să ne batem...!!! Unde eşti, de ce nu vii?" "-Mi-am scos în oraş oştenii şi i-am dus la KFC. Şi-am mâncat cu poft-aseară tot ce ni s-a pus pe masă..." Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai retrasă. "-N-am ştiut că la "fast-food"-uri nu e bine să mănânci, Mai ales în România, fiindcă rişti să pleci pe "brânci"... Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă. Dă-ne nişte "Triferment" şi-o să facem cale-ntoarsă"... Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine. Deci, se vede pân' la urmă că "fast-food"-ul face bine. Asta-i tot... Dar fiţi voi siguri că Istoria o să zică: "Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică!".

J J J J J J J Culmea tunningului: Să tunezi un fulger. Culmea prostiei: Să stingi lampa şi să aprinzi un chibrit să vezi dacă s-a stins. Culmea sărăciei: Să cumperi mâncare de la second-hand. Culmea croitoriei: Să întorci pe dos costumul lui Adam. Culmea îmblânzitului: Să îmblânzeşti fiare vechi. Culmea tramvaiului: Să-l tragă poliţia pe dreapta. Culmea matematicii: Să stai de unul singur şi să te simţi în plus. Culmea zgomotului: Să facă dragoste două schelete pe un acoperiş de tablă. Culmea culmilor: Mutul îi spune surdului că orbul se uită la ei.

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

umr umr umr umr J J J J J J J J J J J J J J Dragostea Virtuală: Flopy era un operator realtime şi un user dedicat. Toată ziua pe computer, însă cu un protocol ce-i permitea cu uşurinţă să intre în contact cu numeroase input/output dispozitive. Într-o zi a ajuns acasă în timp ce soarele tocmai se minimiza. Şi-a parcat automobilul său Ford Rockwel 250 kbps în drive-ul principal (în aceea zi pierduse autobuzul 5200), când a detectat o elegantă piesă liveware admirându-i cu interes grădina bine întreţinută, upgradată săptămânal. "Hmm... arată user-friendly. Poate are chef de update diseară", se gândi el. Astfel răsfoind folderele grădinii, se apropie de ea, vrând ca totul să pară accidental. Admirându-i puterea pe 32 de biţi, îi verifică IP-ul, observând că este din oraşul curent. "Bună. Ce mai faci?", întrebă el. "Bine. Tu?", replică ea jucându-se cu fibrele optice ce curgeau în valuri curbilinii. Consola ei se dereglă puţin, iar interfaţa îşi schimbă preview-ul. Flopy stătea la o distanţă de un metru, bine calculată, cu ajutorul unei funcţii ce o aproxima instantaneu. "Sunt stand-alone în seara asta", spuse el. "Ce-ai zice să direcţionezi un vector către adresa mea de bază? Am să export nişte biţi să mâncăm poate schimbăm un ASL, şi poate ne conectăm mai târziu." Tini (acesta fiind numele fetei) procesa nişte cod timp de 2.4 milisecunde şi apoi transmise 2kb: "Recent am fost expusă unui troian groaznic. O pagină nouă e chiar ce am nevoie pentru un mic refresh pe diskurile mele periferice. Îmi parchez vehiculul în background-ul tău şi ne întâlnim înăuntru. A plecat lăsându-l pe Flopy în standby: "Wow! Mamă ce variabilă globală! Mă întreb dacă îi va place GUI-ul meu..." Au stat la o masă de procesat, unde au savurat nişte chips şi o sticlă de şampanie. Tini era în conversaţional mode, în timp ce Flopy transmitea ocazional informaţii; în realitate, analiza cea mai scurtă şi mai puţin critică metodă de a ajunge le entry-ul ei. După ce şi-au spus tot ce mai aveau prin RAM, Flopy decise să o abordeze folosind vechea sa replică: "Ce-ai zice să-mi accesezi subrutina Plug&Play?". Tini, care avea şi ea în cache o replică, ripostă: "OK. Cum vrei? Hardware sau software?" Deodată începu să-şi scoată carcasa, relevând completa funcţionalitate a sistemului său. Flopy era deja încărcat, dar dispozitivul său preventiv dispunea de un procesor propriu, care era în pericol de overloading, mai ales când Tini se apropie de mail-box-ul bine împachetat al partenerului. Deschizându-l adoptă poziţia de conectare. Îndată ce Flopy vru să-i introducă ceva biţi în stivă, ea lansă o acţiune escape. "Nu, nu, stai!", se plânse ea. "Nu eşti în protected mode!" "Reset dragă", replică el. "Am fost debugger-it" "Da, dar n-am loop-ul activat şi nu pot suporta child process", se plânse ea din nou. "Hai nu fugi!"... spuse el. "Voi genera o întrerupere!" "Nu... riscul e prea mare, iar un abort nu-mi pot permite datorită filozofiei mele de design." Dar cum Flopy era prea încins şi nu putea să fie oprit, Tini generă un scurt-circuit de un voltaj nu chiar ridicat, astfel determinându-l pe Flopy să adoarmă. "Computerii!", îşi spuse în gând. "Se gândesc numai la hex!"

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

-Cum îţi dai seama dacă un căţeluş este mascul sau femelă? - Îi pui ceva de mâncare în farfuriuţă, iar dacă e bucuros, e mascul, dacă e bucuroasă, e femelă.

J J J J J J J Doi vânători erau undeva, într-o pădure. La un moment dat, unul dintre ei se prăbuşeşte la pământ, fără suflare, cu ochii daţi peste cap. Celălalt scoate repede celularul şi sună la Salvare. -Prietenul meu a murit. Ce să fac?, strigă el în receptor. La care operatorul răspunde: -Mai întâi, calmaţi-vă şi eu o să vă ajut. Acum să ne asigurăm că e într-adevăr mort. Se lăsă tăcerea, după care se aude zgomotul unei împuşcături. După care, tipul pune mâna pe telefon şi zice: -OK... şi acum ce facem?

J J J J J J J La un bal, se duce unu' la o tipă: - Păpuşă, dansezi? - Da, sigur. - Păi, atunci lasă-mă pe mine să stau pe scaun.

J J J J J J J Un ardelean vede într-un lac un alb şi un negru gata să se înece. Pe care îl salvează? Pe negru, că sigur nu e ungur.

J J J J J J J Badea Gheorghe şi badea Vasile pe drumul Clujului văd o broască ţestoasă: -Vasile, ce-o fi ăsta? Stă Vasile şi cujetă şi cujetă... -Gheorghe, ăsta ori îi ceva, ori mere undeva.

J J J J J J J Un medic citeşte în birou un ziar. Intră o pacientă şi începe săşi ridice fusta. Medicul priveşte şi spune: "Mai sus!" şi citeşte mai departe. Ea ridică fusta mai sus. El îi repetă: "Mai sus!" şi iarăşi se întoarce la ziar. Ea îl ascultă şi ridică fusta şi mai sus. Atunci el îi spune: "Domnişoară, ginecologul e mai sus!".

J J J J J J J -Doctore, soţia mea e infidelă. În fiecare seară merge la barul pescarilor şi agaţă bărbaţi. Chiar mai rău, se culcă cu oricine o întreabă! Înnebunesc! Ce crezi că ar trebui să fac? Doctorul răspunde: -Relaxează-te, respiră adânc şi încearcă să te calmezi. Acum spune-mi, unde mai precis e barul acesta?

Domnu' Laleaua Neagră, în afară de atacurile la Băsescu, ce mai aveţi în programul partidului?

Bă, şi să nu te mai pună dracu' să cerşeşti fără carte de muncă că te fac ca carameaua!

Leneşi cum sunt, liberalii şi-au ales la conducere un preşedinte care se trezeşte dimineaţa, la ora 13.00, ca o floare.

Din ordinul Piticului Porno, poliţia a început să verifice dacă statul îşi încasează taxele pe zumzetul albinelor şi pe murmurul izvoarelor.

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Piticule, ridică-te în picioare, îţi vorbeşte un caporal, mă, băiatule!

Vasile Vameşu este marele câştigător al alegerilor interne din propriul partid, la categoria "Big loser".

INVESTIGATORUL | IUNIE 2011 | www.investigatorul.ro

Dacă nu mă lăsaţi să trec cu motocicleta pe roşu, mă fac preşedinte la Partidul Verde.

Vă daţi seama ce târfă a ajuns politica dacă şi Garcea a devenit peştele ei?!