NEMAIPOMENITELE POVEșTI
BUFNIȚEI LUNA ale
Povești audio și activități interactive
NEMAIPOMENITELE POVEșTI
BUFNIȚEI
LUNA ale
Nemaipomenitele povești ale bufniței Luna Anastasia Popa
Copyright © 2025 Litera Educațional SRL Toate drepturile rezervate
Editura Litera
tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19
e‑mail: contact@litera.ro www.litera.ro
Editor: Vidrașcu și fiii
Coordonator editorial: Gabriela Bărbulescu
Corector: Carmen Bîtlan
Tehnoredactare și prepress: Olimpia Bolozan
Copertă: Lorena Ionică
Ilustrații: Shutterstock, Andra Manea
Ilustrație copertă: Shutterstock
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
POPA, ANASTASIA
Nemaipomenitele povești ale bufniței Luna/ Anastasia Popa. – București: Litera, 2025 ISBN 978 630 355 625 3 821.135.1
Pentru ca experiența să fie completă, accesează varianta digitală a cărții care conține fișiere audio pentru povești, să le asculți de câte ori îți dorești, și multe activități interactive. Trebuie doar să scanezi codul de mai jos:
Bun găsit, dragii mei! Sunt bufnița Luna, o bufniță povestitoare! V-am pregătit povești frumoase, cu fulgi drăgălași, cu iarnă, cu daruri și copii jucăuși, așa ca voi, dar și câteva activități, ca să fiu sigură că ați ascultat cu atenție! Vă urez succes!
OMULEȚUL DE ZĂPADĂ
În zorii zilei, ninsoarea încetase. Era semn că Baba Iarna îndeajuns pernele pli ne cu fulgi de zăpadă își scuturase. Vântul ștrengar din zbor se oprise. Așter nutul cel alb, care cuprinsese tot pământul, îl uimise. Chiar își ținuse un timp răsuflarea. Ce minune adusese peste lume ninsoarea!
Liniștea a fost spartă deodată de chiotele vesele ale copiilor care se adunaseră gloată. Derdeluș lunecuș, bătălii cu bulgărași rotunjori în căușul palmelor frământați, obrăjori de bujori de penelul gerului pictați.
Iar seara, când luna și stelele pe cer s au ivit, au descoperit un popor nou și simpa tic pe pământ. Copiii, în joacă, îl făcuseră din neaua albă.
Oameni și omuleți de zăpadă apăruseră peste tot, stând de strajă, sporind a nop ții înghețată vrajă. Unii erau dolofani sau chiar burtoși. Vai, ce caraghioși! Alții, mititei, sfioși, priveau lumea mirați, în mantia gerului îmbrăcați. Aveau căciulițe sau pălăriuțe trase șmecherește pe o sprânceană și nici gând n aveau să adoarmă; aveau vestuțe și fulare pestrițe; negreșit, aveau nasuri din morcovi mari, stacojii și ochișori din măceșe rubinii. La subsuori, drept mâini, aveau măturoaie din nuiele sau din paie. Voinicei sau sfioși și mititei, semănau între ei fiindcă din omăt fuseseră construiți, iar iarna îi făcea fericiți.
A doua zi, au legat prietenii cu vrăbiuțe curioase, dornice de tai fas și povești, purtătoare de vești, cu mulțime de copii prinși în hore zglobii, cu iepurași drăgălași, șoricei mititei, cu multe animale din pă durea deasă care la plimbare abia la căderea serii îndrăzneau să iasă.
Cel mai prietenos era un omuleț mititel, zgribulit, ce părea părăsit, la o margine de crâng rătăcit. Dornic de prietenie și darnic era cu oricine în preajma lui poposea. Se înțelegea foarte bine cu o vrăbiuță gureșă, care din semințele măturii se ospăta și din ciripit foarte rar se oprea.
Omulețul de zăpadă avusese un fular în dungi, călduros, pe care l dăruise unei căprioare ce avea un pui friguros. Ți ar fi prins bine și ție, l a certat vrăbiuța grijulie.
— Puiului de căprioară îi va fi de folos pentru că are nevoie de ceva călduros.
Pălăria cafenie o dăduse vulpii cu blana roșcată.
O pun pe cap și voi fi mai greu printre copaci observată. Să știi că nu am mulți prieteni, începând de la poalele pădurii până sus, printre brazii cu verzi cetini.
Văzându l cu capul descoperit, vrăbiuța, din nou, dezaprobator a ciripit.
Și uite așa, omulețul de zăpadă a dăruit, rând pe rând, tot ce avea. Că rămânea golaș și sărman, nu i păsa. Nasturii de cărbuni i a dăruit lui Moș Martin. Îi folosea în luleaua sa, când, cuprins de plictiseală, din ea pufăia. Până și ochișorii din măceșe roșcate, cu care lumea pri vea, i a dat veveriței care o prăjitură pentru oaspeții ei pregătea. Prin urmare, darnic și prie tenos, omulețul de zăpadă a rămas golaș și chiar caraghios. Iar nasul din morcov portocaliu l a ronțăit în grabă iepurașul cenușiu, înfometat și bucuros că a găsit ceva atât de gustos.
Tot vrăbiuța l a anunțat plină de îngrijorare: În curând, va fi sărbătoare. Toți oamenii de zăpadă se vor aduna la o faimoasă paradă, în Poiana Albă de sub munte, vegheată de lună și de creste cărunte.
Te ai gândit cum vei arăta? Ce înfățișare vei avea? Cum te vei prinde în hora cea dragă a oamenilor de zăpadă din lumea întreagă?
Omulețul de zăpadă s a întristat și a rămas îngândurat.
Prietena mea are dreptate. Frații mei, ceilalți oameni de zăpadă vor fi care mai de care mai mândri la înfățișare. Numai eu voi fi urâțel, caraghios, neînsemnat, de nimeni în seamă luat. Cu toții, sunt sigur, vor râde de mine. Dacă mă ascund undeva, poate că este mai bine.
Dar prietena lui, vrăbiuța, nu l a lăsat supărat și îndată l a încurajat:
Omulețule de zăpadă, nu fi necăjit, Moș Crăciun cel darnic și bun, te va ajuta negreșit!
Și, într‑adevăr, Moș Crăciun, cel mereu darnic și bun, lângă omulețul de zăpadă a poposit și un cadou frumos împachetat i a dăruit. Când l a desfăcut, omulețul de ză padă a găsit daruri multe: o pălăriuță nou nouță, o măturică plină de semințe pentru vrăbiuță, năsturei și ochișori de mărgele; pentru dragii copilași: acadele, mănuși, fulare; un mănunchi de morcovi proaspeți pentru iepurașii oaspeți, chiar și o lulea, ca să pufă ie Moș Martin din ea… Schiuri și patine cu care să facă piruiete pe zăpadă în neuitata noapte de paradă…
Vai, Moșule darnic și bun, eu ce ți pot oferi? Bunătatea ta cum o pot răsplăti?
Moșneagul l a mângâiat pe creștet și i a răspuns zâmbind blajin:
Omulețule de zăpadă, eu nu aștept nimic în schimb. De când mă știu, prin lume mă plimb și îmi place să dăruiesc bucurie. Ține minte, aceasta i adevărata dărnicie.
Omulețul de zăpadă a fost cel mai fericit și mai arătos dintre frații lui cu trupuri de omăt, în decorul minunat din Poiana Albă, apropiată de Polul Nord, unde cu toții s adunat.
Ai ascultat cu atenție? Răspunde la întrebări.
Ce au construit copiii din zăpadă?
Ce obiecte de îmbrăcăminte au folosit copiii pentru oamenii de zăpadă?
Cu cine s a împrietenit unul dintre oamenii de nea?
Ce a făcut omul de nea cu fularul său? Dar cu pălăria?
● Încercuiește doar umbrele animalelor care apar în poveste.
● Pune un X în dreptul umbrei animalului care a primit cărbunii și bifează (✓) umbra animalului care pregătea o prăjitură.
● Observă imaginile. Pronunță clar cuvintele care denumesc animalele din imagini.
● Desparte fiecare cuvânt în silabe. Colorează atâtea cercuri câte silabe are fiecare cuvânt, după exemplul dat.
● Numără câte elemente sunt în fiecare mulțime și scrie cifra potrivită în casetă.
● Trasează pe linia punctată și desenează omul de zăpadă. Colorează cum îți place.
ÎNGERI ÎN ZĂPADĂ
Eo iarnă adevărată, cu multă zăpadă, care s a așternut peste tot.
Neaua a acoperit totul în jur și, dimineața, lumea pare o filă desprinsă din tr o poveste.
Crengile copacilor sunt aplecate sub povara zăpezii și întinderile sunt de un alb sclipitor, imaculat, care scânteiază în lumină.
Este atât de frumos încât îți taie respirația, spune Daria care a ieșit împreună cu fratele ei, Andrei, în grădină, la joacă.
Ai dreptate, pare un Tărâm al Îngerilor, adaugă Andrei. Îngeri! Ce ar fi să presărăm siluete de îngeri pe covo rul acesta alb?
Cei doi copii se așază cu fețele în sus și cu brațele larg desfăcute în zăpadă. Corpurile lor se imprimă în omăt și, atunci când se ridică în picioare, urmele lăsate seamănă cu niște siluete de îngeri.
Poate se întâmplă o minune și se întrupează, spune Daria după ce aproape au umplut grădina cu îngeri.
Fii atentă! Privește în sus, către cer! strigă Andrei cuprins de entuziasm.
Într adevăr, ceva mare, alb, plutește mișcând din aripi în văzduhul senin.
Este chiar un înger! Vine spre noi!
Copiii sunt cuprinși de emoție. Așa zisul înger coboară lin și se așază exact pe un contur desenat în zăpadă. Apropiindu se de el, copiii descoperă o pasăre mare, cu aripi albe ca neaua și ciocul lat și galben.
— Este o pasăre!
Ba nu, este o Pasăre Î nger, sau invers, un Înger Pasăre!
Pasărea Î nger este ostenită, înfrigurată și pare flămândă. Îi privește cu ochi blânzi, rugători.
Să i aducem ceva de mâncare și apă, se grăbesc copiii.
Pasărea Î nger mănâncă firimiturile de pâine și grăunțele aduse de copii și pare că se înviorează. Cei doi suflă aer cald peste pasăre și îi frecționează aripile înghețate
cu mâinile lor micuțe. Pasărea prinde puteri și se ridică din zăpadă, zburând iarăși către cer. În zbor, scoate un tril fericit, dulce, melodios.
Cântă și ne mulțumește în graiul ei.
Înainte de a dispărea în depărtare, Pasărea Î nger face în zbor câteva ocoluri largi și trimite spre pământ două pene albe.
O amintire de rămas bun, o dovadă că ne a vizitat, se bucură copiii.
Mama i a chemat la masă și, așezați în jurul mesei, Daria și Andrei au o mulțime de întrebări.
Mamă, toți îngerii au aripi, nu i așa?
Desigur, dragii mei.
Sunt blânzi și caută prietenia copiilor?
Da, mai ales a copiilor cuminți și ascultători.
Uneori, obosesc și simt nevoia să se odihnească?
Da, desigur, se pare că și îngerii obosesc câteodată.
Lasă întotdeauna un dar, un semn pe unde trec?
De bună seamă, dacă darul este meritat.
Pot avea diferite înfățișări? De exemplu, pot semăna cu o pasăre?
Mai ales cu păsările se înrudesc.
Îngerii au glas de păsări, sau invers, păsările pot cânta ca niște îngeri?
Da! Da! Da! aprobă mama cu un zâmbet mângâietor.
Și, mamă, dacă te privim cu atenție, tu chiar semeni cu un înger care ne veghea‑ ză copilăria, constată ei fericiți.
Ai ascultat cu atenție?
Răspunde la întrebări.
Cu ce seamănă urmele lăsate de copii în zăpadă?
Cum au ajutat copiii Pasărea‑Î nger?
Ce le a dăruit copiilor Pasărea Î nger?
Cu cine cred copiii că seamănă mama?
● Desenează Pasărea-Înger așa cum îți imaginezi tu că arată.
● Copiii au pregătit împreună cu mama fursecuri în formă de înger. Decorează fursecurile cum îți place.
STEAUA-COPIL
Piticul Kotabos este bătrân, bătrân, bătrân… de o seamă cu Pământul. Trăieș
te în adâncul unui codru des. Cel mai des și mai vechi codru din lume. Este mic de statură, așa cum sunt toți piticii. Poate a fost cândva mai înalt și mai voinic, dar vremea și anii nenumărați care au trecut peste el i au micșorat făptura. Avea o ocupație rară, unică, de fapt, aceea de… îngrijitor de stele.
Stelele bătrâne, după ce strălucesc ani greu de numărat, departe, de parte, în nemărginirile albastre, obosesc, își pierd lumina și coboară aici, pe
Pământ, să și adăpostească amintirile. De fapt, cea mai de preț amintire din întregile lor vieți de stele. Încet, încet, renunță la toate amintirile lor și o păstrează pe cea mai frumoasă. Piticul Kotabos primise mai multe stele și le așezase lângă coliba lui, într un fel de muzeu.
Într o seară de iarnă, piticul pufăia din luleaua sa veche, așezat lângă un foc zdravăn din lemne uscate, care răspândea un miros plăcut.
Deodată, liniștea nopții a fost spartă de un țipăt prelung care a zguduit pădurea. Ferestruica de o palmă a colibei a fost luminată orbitor și copacul din apropiere s a pră bușit despicat la pământ.
Piticul a luat repede felinarul cel mic, cu sticla afumată, și s‑a grăbit să iasă.
Pe Pământ tocmai a sosit o stea! Dar n a venit de bunăvoie, mormăi el în barbă.
Așa vaiet nu am mai auzit niciodată în lunga mea viață.
Se îndreptă grăbit pe potecuța îngustă, luminând hățișul des cu lumina palidă a fe linarului. Ochii lui, încă ageri, distinseră în întuneric o lumină pâlpâitoare.
Cheamă l repede pe Kostakos. Este urgență, trebuie să trans portăm pe cineva, spuse el Bufniței Albe care l urmase îndeaproape.
Nu așteptă mult și prietenul lui, piticul Kostakos își făcu apariția. Căra după el o targă din nuiele.
Privește cu atenție într acolo, îi arătă el direcția spre o încrengă tură de ramuri uscate. Spune mi, vezi ceva?
— O lumină care pâlpâie, se zbuciumă, se zbate…
Exact! Este o stea copil. O stea neastâmpărată care a plecat de lângă mama sa și a alunecat de pe bolta cerului fix în locul acesta. O stea copil, înțelegi? Este prima dată când mi se întâmplă să primesc așa ceva.
Își croiră cu greu drumul printre crengi încâlcite și mărăcini, reușind să ajungă lân gă ea.
Steluța părea cufundată într un somn adânc, bântuit de un vis urât. Abia pâlpâia încercând să se aprindă, să și capete propria lumină, și nu reușea. Suspina și scotea su nete ciudate, într o limbă nemaiauzită pe Pământ.
Suferă foarte tare, spuse Kostakos impresionat.
Da, încearcă să se regăsească într o lume care nu este a ei. S a desprins fără voie de lângă mama ei care acum este tristă și plânge de grija ei.
Cei doi pitici ridicară cu grijă steaua, o așezară pe targă și porniră spre colibă.
La căldura focului din încăpere, steluța se mai liniști.
Ce vom face cu ea? întrebă Kostakos.
O vom ține un timp pe lângă noi și o vom ajuta să crească.
O vom hrăni cu povești, cu cele mai frumoase povești. Așa își va crea propria lume, propriul ei Univers. Așa cresc stelele.
Și va rămâne pentru totdeauna, aici, pe Pământ?
Nu. Se va întoarce într‑ o zi la mama ei și la surorile sale. Steaua Mamă a început deja să împletească o scară de aur pe care i o va întinde la vremea potrivită.
Voi pleca spre Lacul de Argint, unde stelele vin să și oglin dească chipul. Acolo voi putea vorbi cu mama ei, îi voi promite că voi avea grijă de ea și am să i spun să nu mai fie îndurerată.
Până atunci, gândește te la o poveste frumoasă cu care să i alungăm spaima când se va trezi.
Ai ascultat cu atenție? Răspunde la întrebări.
Ce ocupație avea piticul Kotabos?
Ce păstrau stelele când coborau pe Pământ?
Din ce cauză a ajuns steaua copil pe Pământ?
Cu ce vor hrăni cei doi pitici steaua‑ copil?
● Kotabos și Kostacos au primit vizita unor prieteni. Încercuiește: cu roșu, piticul care are o pălărie cu dungi; cu albastru, piticul a cărui barbă ajunge până la pământ; cu verde, piticul care stă cu mâinile în buzunare.
● Colorează piticul tău preferat.
● Observă cu atenție șirurile de stele. Încercuiește ce stea urmează în fiecare șir, după exemplul dat.
● Formează prin încercuire mulțimi de stele de aceeași mărime.
● Numără câte elemente are fiecare mulțime. Trasează o linie de la mulțime la numărul potrivit.
● Trasează pe linia punctată și desenează stele. Colorează-le.
● Colorează cerul pe care strălucesc stelele folosind culoarea potrivită.
Nemaipomenitele povești ale bufniței Luna este o carte cu cinci povești originale care îi invită pe copii în universul magic al iernii, cu întâmplări nemaivăzute și nemaiauzite. Alături de trolul cel mic, de piticii Kotabos și Kostacos, dar și de multe alte personaje, cei mici sunt purtați cu gândul și cu imaginația prin aventuri uimitoare. Fiecare poveste este urmată de întrebări pentru verificarea înțelegerii, de activități interesante, atractive și creative, ce integrează competențe din diferite domenii ale curriculumului pentru educație timpurie.
Din cuprins:
• Omulețul de zăpadă • Îngeri în zăpadă • Steaua-copil • Trolul cel mic și magia Crăciunului • Îngrijorarea lui Moș Crăciun
EDITURA LITERA VĂ RECOMANDĂ
Pentru ca experiența să fie deplină, cartea are și o variantă digitală ce conține fișiere audio cu povești și multe activități interactive. Accesați varianta digitală scanând codul de mai jos.
Tradit , ie din 1989
ISBN 978-630-355-625-3
BIBLIOTECĂ DIGITALĂ
PENTRU ELEVI ȘI PROFESORI