Irene Postolache
Iarnă de poveste
Povești audio și activități interactive
Povești și activități
Irene Postolache
Iarnă de poveste
Povești și activități
Iarnă de poveste Irene Postolache
Copyright © 2025 Litera Educațional Toate drepturile rezervate
Editura Litera
tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19
e‑mail: contact@litera.ro www.litera.ro
Editor: Vidrașcu și fiii
Coordonator editorial: Gabriela Bărbulescu
Corector: Carmen Bîtlan
Tehnoredactare: Dorel Melinte
Copertă: Lorena Ionică
Ilustrații: Shutterstock, Andra Manea Ilustrație copertă: Shutterstock
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POSTOLACHE, IRENE
Iarnă de poveste/Irene Postolache. – București: Litera, 2025 ISBN 978 630 355 626 0 821.135.1
Bun găsit, Te invităm într-o călătorie imaginară pe tărâmul magic al iernii și al sărbătorilor pe care anotimpul alb le aduce. Ți-am pregătit povești frumoase, cu întâmplări nemaivăzute și nemaiauzite, cu personaje drăgălașe și amuzante, care te vor purta cu gândul și cu imaginația în aventuri uimitoare. Am presărat din loc în loc activități interesante care îți dezvoltă atenția, concentrarea, creativitatea, dar și rețete simple pentru Crăciun, idei de activități distractive, tradiții românești pentru perioada Crăciunului, numai bune pentru timpul petrecut împreună cu familia sau cu prietenii.
Pentru ca experiența să fie completă, accesează varianta digitală a cărții care conține fișiere audio pentru povești, să le asculți de câte ori îți dorești, și multe activități interactive. Trebuie doar să scanezi codul de mai jos:
Ce aventură!
În pădure bate un vânt tăios. Orbitoare, zăpada cade în rafale nemiloase. Purcelul Burtică merge cu greu pe cărarea care abia se mai zărește. Strănută răsunător.
— Hap ciu! Nu mi place vremea asta! Zău, nu mi place deloc! spune el.
Iată! În față se zărește vizuina iepurașului Morcoveață.
— Iepurașule, ai un fular în casă? Știi, dacă aș avea un fular, l aș răsuci de două ori în jurul gâtului și mi‑ar fi mai cald.
— Nu am fular. Dar de ce nu te întorci acasă și umbli pe vremea asta? întreabă iepurașul strângând bine pe corp halatul gri cu inimioare roșii.
Tremură tot, fiindcă abia a ieșit dintr o plăpumioară caldă de frunze uscate.
— Pentru că mi e foame! răspunde rușinat purcelul. Trebuie să caut ceva de mâncare. Stai să ți spun! Vreau să fac o poezie despre mine.
Sunt purcelul Burtică! Mi-e totdeauna foame...
— Îmi pare rău, nu am fular! îl întrerupe, nerăbdător, iepurașul. Du te la vulpe, spunea ieri că a găsit câteva obiecte în pădure!
Purcelul pleacă, oftând, prin ninsoare și frig. Fulgii înghețați îi biciuie spinarea udă. Peste puțin timp, bate la ușa vulpii. Ea și a construit un adăpost foarte confortabil sub un copac doborât de vânt.
— Bună, vulpița Roșioara! o salută respectuos purcelul mistreț. Ai găsit din întâm plare un fular în pădure?
— N am găsit așa ceva! răspunde vulpița, supărată, lăsând jos car tea din care citea. E drept că zilele trecute am adunat câteva obiecte pierdute: o lanternă care nu luminează, o monedă și frumoasa fundă roșie pe care o port la gât. Acum scuză mă, intru în casă, am înghețat!
Vulpea Roșioara îi întoarce spatele.
— Dar eu... rămâne vorbind singur purcelul.
Sunt purcelul Burtică. Mi-e totdeauna foame, Și orice vreme-ar fi Burtica mea nu doarme.
Am reușit! Am inventat o poezie, dar nu am cui să o spun...
Purcelul oftează și merge mai departe, cu capul în pământ. Deodată, observă că sub frunzele uscate strălucește o ghindă! Încă una. Încă zece! Mănâncă ghinde gustoase.
— Hei! Unde ai plecat, purcelule, pe așa o vreme urâtă? se aude o voce de sus, din copac.
E veverița Mița, care privește din ușa scorburii ei comode.
— Caut un fular, veverițo! răspunde purcelul Burtică cu gura plină. Aș vrea un fular lung, pe care să l înfășor de două ori în jurul gâtului, pentru ca să mi fie cald. Vrei să ți spun și ție poezia pe care am făcut o?
Sunt purcelul Burtică. Mi-e totdeauna foame, Și orice vreme-ar fi Burtica mea nu doarme.
— Bravo! Dar să știi că nu există fulare în pădure. Așa ceva doar în oraș poți găsi. Hai, fugi la adăpost! îl îndeamnă veverița.
Retrăgându se în scorbură, se încolăcește cu nasul în codiță. Oftează, mulțumită de confortul casei ei.
Purcelul Burtică nu se întoarce acasă. Pleacă spre oraș, înfruntând zăpada. La margi nea orașului se oprește, cercetând strada. Casele stau triste pe margine.
Traversează strada, apoi încă una, fără să întâlnească vreo ființă. Nimeni nu iese pe o asemenea vreme urâtă. Burtică înghite în sec, își face curaj și merge mai departe.
Îi apare în față un parc cu alei aliniate și bănci cenușii cu moț de zăpadă.
Și ce să vezi, lângă o bancă găsește pe jos o minunată vestă roșie.
Purcelul o miroase. Hm! Miroase destul de frumos. Apoi o cercetează.
Nu e ruptă!
Poate că vântul a luat-o și a adus-o aici, se gândește, privind recunoscător spre balconul unui bloc din apropierea parcului. Ce călduroasă e! se bucură
Burtică, trăgând fermoarul până la gât. Ploaia nu intră înăuntru.
Nu-mi mai trebuie fular.
Fericit, purcelul cu vestă roșie dansează în parc. Copacii dansează și ei, învârtindu se în cerc. Zăpada dansează și ea, lipind fulgi albi pe casele ude.
Dar ce se aude? Răsună în apropiere un lătrat fioros. Purcelul întoarce capul și vede un câine mare care are un bot cu o mie de dinți. Iar dinții clănțăne gata să l muște!
Lui Burtică îi este frică de câini. Mai ales de câinii mari. Sau de cei care vor să l muște. Iar câinele acesta pare extrem de furios.
Purcelul fuge. Dar câinele latră foarte tare. Și aleargă fără să obosească. Vai, a stârnit și alți câini din împrejurimi! Din spatele unui tufiș uscat cu moț alb deasupra, a ieșit un câine roșcat ca o vulpe, foarte zburlit. Apoi, de sub masa din fața chioșcului de gogoși, care era închis, a apărut un cățel lung ca un cârnat, maro cu pete negre, care latră caraghios.
Purcelul mărește și mai mult viteza. Îngână poezia, ca să facă curaj:
Eu... sunt purcelul... Burtică.
Mi-e ... îmi e... totdeauna foame... Aoleu!
Gâfâind, se apropie de marginea parcului, urmărit de cei trei câini. Și iată că îi taie calea al patrulea câine. E mic. Latră, nervos, cu glas pițigăiat.
Purcelul cu vesta roșie ezită un moment. Ce e de făcut? Dacă se întoarce, îl prind cei trei câini furioși. Dacă le ar lăsa vesta, poate ar scăpa, dar nu vrea să renunțe la ea. Deodată, el ia cea mai nebunească hotărâre din viața lui. Își amintește că e purcel sălbatic, mistreț. Se încruntă, scoate un strigăt puternic și se repede cu toată puterea înspre cățelul cel mic și pițigăiat.
Cățelul scheaună, încercând să se ferească din calea purcelului. Prea târziu! Purcelul îl izbește, răsturnându l cu picioarele în sus și tăvălindu l prin bălțile de pe asfalt. Apoi trece mai departe, alergând hotărât spre marginea parcului. Din spate, se aud lătrăturile furioase ale câinilor care îl urmăresc. Purcelul nu întoarce capul. Nu vrea să piardă nici măcar o secundă! Aleargă atât de repede, ca niciodată în viața lui.
Când în față a apărut pădurea cunoscută, purcelul se simte ușurat. A ajuns acasă. Câinii nu vor să intre în pădure. Mai latră de câteva ori, apoi se întorc plictisiți în oraș.
Obosit, purcelul se oprește. Gâfâie. Se sprijină de un copac.
— Hei! De ce tremură copacul? se aude vocea mânioasă a veveriței Mița. A! Tu erai, purcelule! Ce ai pățit?
— M au fugărit câinii din oraș, veverițo! Erau patru, iar eu singur. Dacă mă prindeau, mă mușcau rău!
Purcelul povestește toată întâmplarea. Apoi adăugă:
— Of! Nu am avut o zi prea bună, tu ce crezi?
— Ba, eu cred că ai avut o zi excelentă, răspunde veverița. Ia gândește te, ce îți do reai de dimineață?
— Păi, să mănânc!
— Și ai mâncat? întreabă veverița.
— Da! Am găsit multe ghinde. Au fost foarte bune. Cu toate că... dacă mă gândesc bine, iar mi s a făcut foame. Of! Mai bine nu mi aduceai aminte!
— Lasă asta! spune veverița. Altceva, ce ți mai doreai?
— Îmi doream un fular pentru vremea rea.
— Așa! L ai găsit?
— O, am găsit un obiect mult mai bun! Am găsit vesta roșie, care este foarte călduroasă. O voi purta mereu!
— Ei, vezi? zâmbește veverița Mița de sus din copac. Ai dreptate, e o vestă foarte frumoasă. Plus că ai mai descoperit ceva!
— Eu? Ce am descoperit? întreabă purcelul nedumerit.
— Ai descoperit cât ești de curajos. Bravo, nu oricine se poate lupta cu un cățel, chiar și mititel.
— Nu m am gândit la asta! Zău, nu m am gândit deloc! Mulțumesc, veverițo! răs punde Burtică, scărpinându și urechea.
Fericit, pleacă spre căsuța lui dintre copaci, îmbrăcat cu vesta nouă, cea roșie. Nu exis‑ tă o vestă atât de frumoasă ca a lui. Nici nu observă că s a oprit ninsoarea. Își cântă poezia.
Sunt purcelul Burtică.
Mi-e totdeauna foame, Și orice vreme-ar fi
Burtica mea nu doarme.
Am uitat să-i spun veveriței că am mai descoperit ceva important: pot inventa poezii!
Pășește mândru pe cărare. Ce aventură a trăit azi... Ce aventură!
Ai ascultat/Ai citit cu atenție? Răspunde la întrebări!
De ce a ieșit purcelul din casă?
Cine este Morcoveață?
Unde îi spune veverița lui Burtică să caute fular?
Ce a găsit purcelul în parcul din oraș?
Ce fel de purcel este Burtică?
Numerotează animalele în ordinea în care s-au întâlnit cu purcelul Burtică în poveste. Dacă știi, scrie pe linii denumirea fiecărui animal.
Unește cu o linie fiecare animal cu numele său.
Denumește imaginile. Desparte cuvintele în silabe. Colorează atâtea cercuri câte silabe are fiecare cuvânt.
Dacă știi, scrie pe linii cuvintele despăr țite în silabe.
Observă cu atenție șirurile. Colorează imaginea care urmează în fiecare șir.
Decorează fularele cu simboluri de iarnă. Folosește creioane de culori diferite.
Bunătăți pentru Crăciun
Ai aflat despre mine din poveste că sunt un mare mâncăcios! Să știi că sunt iscusit și la preparea bunătăților! Pentru Crăciun, eu pregătesc omuleți din nucă de cocos. Exact, arată ca niște oameni de zăpadă!
Încearcă și tu împreună cu cineva din familie!
Ai nevoie de:
200 g de lapte condensat
150 g de nucă de cocos rasă
200 g de zahăr
pudră + 50 g extra
3 lingurițe de apă stafide
jeleuri roșii pentru decor
Cum trebuie să faci:
1. Acoperă o farfurie mare cu hârtie de copt.
2. Amestecă bine laptele condensat, nuca de cocos și zahărul pudră într‑un bol.
3. Pune puțin zahăr pudră pe mâini, ca atunci când iei din umplutură să nu ți se lipească de degete, și mo delează cinci forme rotunde mai mari pentru corpu rile omuleților de zăpadă și alte cinci mai mici pentru capetele lor.
4. Așază biluțele pe farfurie și ține‑le cinci ore la frigider.
5. Amestecă zahărul pudră care ți‑a mai rămas cu trei lingurițe de apă ca să faci un sirop gros.
6. Folosește siropul ca să lipești câte o biluță mare de una mică și să obții astfel cinci omuleți de zăpadă.
7. Dă stafidele prin sirop ca să le faci ochi, guri și năsturei.
8. Pentru nasuri, taie un jeleu în bucăți mai mici. Apoi, înfășoară le jeleurile roșii în jurul gâtului ca pe niște fulare.
Acum, omuleții tăi de zăpadă sunt gata! O bunătate, crede-mă!
Desenează în spațiul de alături cum arată un omuleț din cocos făcut de tine.
Șosetuță, puiul de vulpe, iese din vizuină. I se spune Șosetuță pentru că îi place să poarte o singură șosetă pe lăbuța dreaptă din față.
Când e vesel, îmbracă o șosetă roșie.
Când e trist, alege șoseta albastră, iar dacă e jucăuș, o caută pe cea verde.
Astăzi, Șosetuță are ceva important de făcut. E ziua mamei și puiuțul, încălțat cu șoseta roșie, pleacă să‑i caute un cadou. Oare ce să i aducă mamei vulpe? Hm! Nu știe... Aceasta e prima aniversare a mamei de când s a născut Șosetuță.
— Vreau să‑i duc mamei un cadou, un cadou, un cadou! cântă el, trecând prin pădure.
Bunica încercase de dimineață să i spună ceva, dar el nu a ascultat o.
— Mamei tale îi plac...
Cui să i spună? Șosetuță plecase deja.
Și bunicul a vrut să i spună ceva când a trecut pe lângă el.
— Șosetuță, fii atent! Mama ta iubește mult f...
Dar Șosetuță nu l mai auzea de mult, trecuse, fără să l asculte.
Șosetuță caută atent orice obiect care ar putea fi cadou.
Hm! Frunze uscate care foșnesc cântece sub pași... Crenguțe...
E aproape iarnă, în curând va ninge și plăpumioara albă va acoperi tot. Trebuie să se grăbească!
— Oare ce să i duc mamei?
Nu știe. Abia acum își dă seama că a greșit atunci când nu a ascultat sfaturile bunicilor.
Animalele din pădure au aflat ce vrea să facă Șosetuță și îl pri vesc curioase.
— Mor! mormăie ursul brun, Morocănosul, clătinând din cap. Șosetuță e cam încăpățânat. Oare merită ajutat? Animalele se sfătuiesc între ele, apoi se ascund.
— Unde ai plecat, Șosetuță? îl întreabă curioasă veverița, privindu l de sus din copac.
— Mă duc să i caut un cadou mamei mele, răspunde politicos Șosetuță. Dar nu știu cum trebuie să arate un cadou. Îmi spui, te rog?
— E foarte simplu! se grăbește să răspundă veverița. Uite aici un coșuleț, umple l cu alune!
— Crezi că mamei mele i‑ar plăcea să primească alune? întreabă Șosetuță.
— Sigur că da! aprobă foarte sigură pe ea veverița, sărind repede în alt copac. Șosetuță strânge alunele căzute pe pământ, printre frunzele uscate.
— Hei, ce faci acolo? întreabă iepurașul, apropiindu se curios.
— Culeg alune ca să le fac cadou mamei de ziua ei, răspunde Șosetuță.
— Nu e bine! strigă iepurașul rotindu și șapca roșie deasupra urechilor.
Ai văzut vreo vulpe mâncând alune?
— Nu... răspunde Șosetuță, scărpinându‑se în cap. Mama nu mănâncă alune. Dar așa m a învățat veverița. Și aproape am umplut coșul... murmură el.
— Fii atent! îi șoptește la ureche iepurașul, îți spun un mare, mare secret. Umple rucsăcelul acesta cu morcovi!
Acesta e cel mai bun cadou!
— Bine, culeg morcovi, răspunde foarte încurcat Șosetuță. Dar cu alunele ce fac?
— Lasă‑le sub copac. Le va lua veverița, strigă iepurașul, îndepărtându‑se în fugă.
Sperând ca de data aceasta să găsească cadoul potrivit, Șosetuță merge la margi nea pădurii, acolo unde sunt grădini și case. Pământul e cam rece, aproape înghețat, dar el sapă. Scoate din pământ puținii morcovi uitați de oameni și umple rucsăcelul. La în toarcerea în pădure, se întâlnește cu Morocănosul, ursul brun.
— Vai! se sperie Șosetuță, privind în sus la ursul mare, mare de tot. Eu am am treabă, să să i duc un cadou ma mamei de ziua ei! se bâlbâie puiuțul. I am dezgropat câțiva morcovi, cum a spus iepurașul.
— Ha, ha! răsună ca un tunet glasul ursului. Vulpile nu mănâncă morcovi.
— Dar ce cadou ar trebui să i duc mamei? întreabă Șosetuță.
— E simplu, răspunde Morocănosul, scărpinându se de trunchiul copacului. Ar trebui să i aduni o căldărușă de fructe de măceșe dulci. O bunătate, mârâie ursul dispărând în pădure.
Oftând, Șosetuță lăsă rucsăcelul plin cu morcovi. Ia căldărușa ursului și se apucă iar de treabă. Culege măceșe roșii.
— Ce faci, Șosetuță? întreabă ariciul apropiindu se.
— Culeg măceșe! răspunde Șosetuță. Eu vreau să i duc mamei un cadou, dar nu știu dacă acesta e cadoul potrivit. Am cules alune, pentru că
așa mi a spus veverița. Dar a venit iepurașul și mi a spus că nu este bun cadoul. Mi‑a spus să adun morcovi și așa am făcut, continuă supărat Șosetuță. Apoi m am întâlnit cu ursul și a râs de mine, a spus că morcovii nu sunt buni pentru mama vulpe. Mi a zis să culeg măceșe. Uite ce multe am adunat! Am făcut bine? întreabă plin de speranță puiuțul.
— Of! Te ‑au păcălit! oftează Ariciul. Fiecare dintre ei a ales ce i place. Gândește te! Veverița a ales alunele pentru că ea mănâncă alune. Iepurașul a vrut morcovi și tu i ai adunat, iar ursul poftea măceșe dulci.
— Dar nu e corect... plânge cu lacrimi mari Șosetuță. Am muncit atât și acum ce mă fac? Am obosit. Nu am niciun cadou pentru mama!
— Ba da, ai cadou! se aude mormăitul ursului.
Și atunci, din spatele copacilor ies ursul, iepurașul și veverița. Ursul ține în brațe cel mai frumos buchet de flori sălbatice din lume.
— Poftim, le am strâns împreună pentru mămica ta, îi întinde Ursul buchetul.
— Eu le am legat cu cea mai frumoasă fundă roșie! adăugă iepurașul, privind cum Șosetuță își șterge fericit lacrimile.
— Iar eu am ales pentru buchet imortele. Știi ce sunt acestea? Flori nemuritoare, vor fi exact ca acum mereu, nu se vor ofili. La mulți ani, de ziua mamei tale! îi urează veverița.
— Sper că nu te ai supărat pe noi, spuse ariciul. Te am păcălit doar ca să poți învăța o lecție importantă.
— Nu m‑am supărat, răspunde Șosetuță. Acum am înțeles că trebuie să ascult mai întâi sfaturile familiei mele.
Ai ascultat/Ai citit cu atenție? Răspunde la întrebări!
Cum se numește puiul de vulpe? De ce a primit acest nume?
De ce a plecat Șosetuță prin pădure?
Ce cadou a propus veverița?
Ce i a explicat ariciul puiului de vulpe?
Ce lecție a învățat Șosetuță?
Colorează fiecare șosetă, în funcție de starea lui Șosetuță.
VESEL TRIST JUCĂUȘ
Încercuiește răspunsurile corecte.
Iepurele a propus pentru cadou: Morocănosul este un:
Puiul de vulpe i a dus mamei:
Scrie cu litere de tipar sau de mână cuvintele ilustrate în imagini.
Ascultă/Citește cu atenție. Scrie A (adevărat) sau F (fals) în dreptul fiecărui enunț, pe baza poveștii citite.
Puiul de vulpe se numea Șosețică.
Puiul de vulpe a plecat în pădure să caute un cadou pentru mama lui.
Când e vesel, puiul de vulpe își pune o șosetă roșie.
Bunicii au vrut să îl ajute să găsească un cadou potrivit.
Ursul i a dat un coș lui Șosetuță ca să îl umple cu alune.
Puiul de vulpe a umplut rucsăcelul cu morcovi.
Ariciul i a spus lui Șosetuță că a fost păcălit.
Animalele au pregătit un buchet de flori pentru mama vulpe.
Șosetuță a hotărât să pregătească și o felicitare pentru mama lui. Ajută-l și tu. Scrie sau desenează.
Desenează-l pe Șosetuță, pas cu pas. Obser vă cu atenție etapele, apoi încearcă și tu. Am desenat noi primul pas pentru tine.
Șosetuță nu a vrut să îl prindă Crăciunul nepregătit. A pus deja în cutii cadourile pentru prietenii lui. Observă pentru cine este fiecare cadou și desenează ce crezi că a pus înăuntru puiul de vulpe.
PENTRU URS
PENTRU ARICI
PENTRU IEPURE
PENTRU VEVERIȚĂ
Minunății pentru Crăciun
Eu m-am învățat minte și nu mai caut cadou în ultimul moment. Ba chiar am început să confecționez singur daruri pentru cei dragi. Te învăț și pe tine cum să faci un glob de zăpadă... fără zăpadă. Sună bine, nu-i așa?
Ai nevoie de: un borcan cu capac plastilină o jucărie de Crăciun din plastic sau un ornament pentru prăjituri care să încapă în borcan
glicerină lichidă (sigur știe cineva din familie să te ajute să găsești) apă beteală argintie panglică pentru decor
Nu-i așa că e un cadou minunat?
Desenează în spațiul de alături cum arată globul făcut de tine.
Cum trebuie să faci:
1. Lipește plastilina de capacul borcanului. Nu o întin‑ de chiar până în margini, asigură te că poți să închizi borcanul.
2. Înfige ornamentul în mijlocul plastilinei. Ai grijă să fie bine înfipt ca să nu se miște când o să scuturi glo bul de zăpadă.
3. Amestecă într‑ o cană aceeași cantitate de apă și de glicerină. Toarnă amestecul în borcan.
4. Presară beteala înăuntru.
5. Pune capacul deasupra și strânge l bine. Ai grijă să nu desprinzi brăduțul înfipt în plastilină.
6. Leagă o fundă de jur împrejurul borcanului.
7. Întoarce borcanul cu susul în jos și uită‑te cum be ‑ teala începe să se aștearnă peste ornamentul pe care l ai pus înăuntru.
Iarnă de poveste este o carte care îi invită pe copii să străbată tărâmul magic al iernii prin intermediul a cinci povești cu întâmplări nemaivăzute și nemaiauzite. Alături de personajele Burtică, Șosetuță, Țepilică, Măduța și multe altele, copiii sunt purtați cu gândul și cu imaginația în aventuri uimitoare. Fiecare poveste este urmată de întrebări și cerințe pentru verificarea înțelegerii, de alte activități interesante, atractive și creative, ce integrează competențe din programele școlare ale mai multor discipline.
EDITURA LITERA VĂ RECOMANDĂ
BIBLIOTECĂ DIGITALĂ PENTRU ELEVI ȘI PROFESORI
Pentru ca experiența să fie deplină, cartea are și o variantă digitală ce conține fișiere audio cu povești și multe activități interactive. Accesați varianta digitală scanând codul de mai jos.
Tradit , ie din 1989
ISBN 978-630-355-626-0