LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
CLASA A IV-A
Maria Borța
Mihaela Mikloș
Nicoleta Stănică
Maria Borța
Mihaela Mikloș
Nicoleta Stănică
Maria Borța
Mihaela Mikloș
Stănică
300 + exerciții. Limba și literatura română. Clasa a IV-a Maria Borța, Mihaela Mikloș, Nicoleta Stănică
Copyright © 2025 Litera Educațional Toate drepturile rezervate
Editura Litera
tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19 e‑mail: contact@litera.ro www.litera.ro
Editor: Vidrașcu și fiii
Redactor: Emanuel Alboiu
Corector: Carmen Bîtlan Tehnoredactare și prepress: Banu Gheorghe
Design copertă: Lorena Ionică
Ilustrație copertă: Shutterstock
Ilustrații interior: Shutterstock
În această lucrare au fost utilizate fragmente și imagini din cărți publicate la Editura Litera, după cum urmează:
Povestea lui Heidi, 2024; Heidi, Johanna Spyri, 2020; Hugo și Boone. Detectorul de monștri, Ellen Potter, 2020; Zoe la ZOO. Un elefant neastâmpărat, Amelia Cobb, 2021; Zoey și Sassafras. Dragoni și bezele, Asia Citro, 2021; Atlasul aventurilor. Dinozauri, Emily Hawkins, Lucy Letherland, 2023; Călătoriile Hermelinei (cea plină de hotărâre). Aventuri la New York, Jennifer Gray, 2019; Râul lui Izzy, Holly Webb, 2018.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Borța, Maria 300+ exerciții: limba și literatura română: clasa a IV a/ Maria Borța, Mihaela Mikloș, Nicoleta Stănică. București: Litera, 2025
ISBN 978 630 355 316 0
I. Mikloș, Mihaela
II. Stănică, Nicoleta 37
(adaptare după Johanna Spyri) Mă pregătesc să citesc
Văd… Cred că… Mă întreb…
1 Observă imaginea alăturată, apoi răspunde la întrebări pe caiet.
◗ Ce vezi în imagine?
◗ Ce crezi că reprezintă?
◗ Ce întrebare îți vine în minte privind imaginea?
Brainstorming
2 Scrie la ce te gândești când auzi cuvântul pășune.
3 Citește cu atenție cuvintele cheie. Scrie în caiet propoziții sau o mică poveste folosind aceste cuvinte.
◗ natură
◗ munte
◗ flori
◗ bucurie
◗ descoperire cuvintele-cheie
◗ pajiște
◗ păstor
4 Enumeră titluri de cărți sau de povești citite de tine care au ca personaje copii. Precizează prin ce anume s au remarcat aceștia.
În zori, un fluierat lung o trezi brusc pe Heidi. Când deschise ochii, o rază de soare trecu prin lucarnă și inundă micul pod cu lumina ei caldă. Heidi privi de jur împrejur și se întrebă unde se afla. Când auzi afară vo cea groasă a bunicului, își aminti imediat totul. Era foarte fericită! Îi veniră în minte toate lucrurile frumoase pe care le văzuse în ajun. Cât ai clipi, Heidi sări din pat și se îmbrăcă. O luă la goană în jos, pe scară, și năvăli afară. Peter păstorul era deja acolo, înconjurat de turma lui, iar bunicul le scotea pe Albișoara și pe Negruța din staul, ca să se alăture celorlalte capre. Heidi alergă spre el, să le dea bună ziua lui și caprelor.
— Ai vrea să te duci cu ei pe pășune? întrebă bunicul.
Sigur că voia! Tremura de nerăbdare.
— Dar mai întâi trebuie să te speli. Altfel, soarele strălucitor va râde de tine, așa murdară cum ești.
Bunicul îi arătă lui Heidi un lighean mare așezat la soare, în fața ușii. Heidi se cufundă în el și se frecă până ce străluci ca o monedă nouă. În timp ce ea se spăla, bunicul se întoarse în cabană și îl strigă pe Peter:
— Vino ncoa, general al caprelor!
Peter se apropie.
— Desfă traista! porunci din nou bunicul, apoi îi îndesă în ea o bucată mare de brânză și niște pâine.
De uimire, Peter făcu ochii mari: cele două porții erau duble față de a lui!
— Stai pe loc, băiete! Trebuie să iei și castronul. Heidi nu știe să bea ca tine, direct de la capră. La prânz o să i dai două castroane pline. Şi ai mare grijă de ea! Să nu cumva să cadă în vreo prăpastie! Ai priceput?
Între timp, Heidi, curată și înviorată, ieșise din lighean și se apropiase.
— Cu siguranță, soarele n o să râdă de tine, zise bunicul. Ești foarte curată! Dar, diseară, când vei cobo rî, o să te speli din nou. Când îți petreci ziua alergând printre capre, ajungi cu tălpile negre! Acum, plecați, a venit timpul!
Micul grup porni la drum spre pășune, plin de veselie. Vântul nopții alungase toți norii, cerul era senin și soarele lumina vârfurile înalte. Pășunea era împodobită cu mii de flori multicolore, care păreau să salute această nouă și frumoasă zi: peste tot erau gențiane, ciuboțica cucului și piciorul cocoșului. Heidi, încân tată de atâtea lucruri noi, uită de capre și țopăi de colo colo. Culese brațe de flori cu gândul să le ducă la cabană și să și împodobească micuța încăpere. Obligat să aibă grijă în același timp și de Heidi, și de capre, care profitau de libertate, împrăștiindu se și alergând pe pășune, Peter avea și mai mult de muncă.
— Unde ești, Heidi? strigă el, destul de sâcâit.
— Aici!
Dar sărmanul Peter nu vedea pe nimeni! Heidi se așezase după o colină și se lăsa îmbătată de noile arome pe care le respira.
— Vino! strigă Peter încă o dată. Nu trebuie să cazi de pe stânci. Bunicul vrea să am grijă de tine.
— Dar unde sunt stâncile?
— Departe, destul de departe de aici. Sus, acolo unde trăiește vulturul.
La auzul acestor cuvinte, Heidi ieși în grabă de după colină și alergă spre Peter, cu șorțul plin de flori.
— Ai strâns destule, bodogăni Peter. Dacă le culegi pe toate, n o să ți mai rămână nimic pentru mâine.
Micuța nu comentă. De altfel, nici nu mai avea loc în șorțuleț. Așa că merse cuminte alături de Peter, până ajunseră la locul unde băiatul obișnuia să facă popas în timpul zilei, la poalele stâncilor abrupte, acoperite în partea de jos de câțiva brazi, și goale spre vârf. Nu departe de locul acela, prăpăstii adânci
se căscau spre pășune. Făcuse bine bunicul să le atragă atenția copiilor! Peter, obosit de urcuș, își puse traista la adăpost de vânt și de soare. Heidi, după ce și scoase șorțul, se așeză alături de băiat. În fața lor se întindea valea, scăldată de razele soarelui de dimineață. Între două vârfuri cu înălțimi amețitoare scânteia un ghețar. Îmbătată de atâta frumusețe și de imensitatea pe care n o mai văzuse niciodată, Heidi privea în toate părțile. În jur domnea o liniște adâncă, întreruptă doar de șuierul vântului care făcea să se aplece tijele delicate ale florilor de munte. Peter ațipise, iar caprele se cățărau pe stânci. Brusc, Heidi auzi un țipăt ascuțit care venea din cer. Privi în sus și văzu o pasăre neagră, cu aripi uriașe, care se învârtea deasupra lor. Niciodată nu văzuse o pasăre atât de impunătoare, cu aripi atât de lungi!
— Peter! Peter! Trezește te! strigă ea. Uite vulturul, aici, deasupra.
Peter și Heidi priviră pasărea până ce aceasta dispăru după munții înalți.
— Unde s a dus? întrebă Heidi.
— La cuibul lui, răspunse Peter. Foarte sus, în munte.
— Şi dacă ne am duce și noi? întrebă fetița.
— Nici prin gând să nu ți treacă! Nici măcar ca prele nu pot ajunge așa de sus. Şi apoi, bunicul ne a interzis, e mult prea periculos!
Apoi Peter începu să fluiere și să strige din răspu teri. Dacă Heidi nu înțelegea ce însemna asta, caprele știau bine, căci coborâră de pe stânci, adunându se în jurul lui Peter. În timp ce unele continuau să pască, altele alergau de colo colo, iar altele se jucau împungându se cu coarnele.
Dintr un salt, Heidi fu în picioare și se alătură turmei. Pentru ea era un spectacol nou, și era foarte ferici tă să poată zburda printre animale. Sărea de la una la alta și făcea cunoștință cu ele, observând că fiecare avea felul ei de a fi. Cât despre Peter, el se duse după traistă, scoase din ea cele patru bucăți de pâine și brânză și le puse pe iarbă: bucățile cele mai mari pentru Heidi, cele mici pentru el. Apoi luă castronul și se apucă s o mulgă pe Albișoara, până ce l umplu cu lapte proaspăt. Apoi o strigă pe Heidi, care se dovedi mai puțin ascultătoare decât caprele. Fericită să poată alerga și sări împreună cu ele, nu auzea și nu vedea nimic altceva. Din fericire, Peter știa să se facă auzit și strigă atât de tare, încât munții îi răspunseră în ecou mult timp. Atunci Heidi se arătă. I se păru atât de îmbietor ce pregătise băiatul, încât fu foarte mulțumită.
— Încetează cu țopăitul, îi porunci Peter. E ora mesei. Așază te și mănâncă!
— Castronul de lapte e pentru mine? întrebă Heidi.
— Da, zise Peter. După ce bei tot, vei primi un alt castron de la Albișoara. Apoi va fi rândul meu. O să iau lapte de la Cârligel. E capra mea.
Când Heidi își termină de băut laptele, Peter se duse să i mai umple un castron. În timpul acesta, fetița împărți pâinea și brânza, lăsându i lui Peter bucățile cele mai mari.
— Uite, asta e pentru tine. Pentru mine e prea mult, îi explică ea.
Peter rămase cu gura căscată. Niciodată nu fusese în măsură să spună așa ceva. Niciodată nu avusese prea mult de mâncare. Nu se hotărî să accepte decât atunci când Heidi îi făcu un semn din cap.
— Cum se numesc caprele? îl întrebă Heidi pe Peter, privind turma.
Peter știa numele fiecăreia. Le numi una după alta, arătându le cu degetul. Heidi asculta cu atenție. Cum era iute de minte, reținu totul din prima. Erau acolo Fiorosul, cu coarnele lui puternice, care le speria pe toate celelalte. Numai micuța Cârlionț nu se temea de el. Îi plăcea chiar să l stârnească. Era atât de
sprintenă și de iute, încât, la fiecare nouă îndrăzneală, Fiorosul nici n avea timp să treacă la atac. Cât des pre micuța Albișoara, ea nu înceta să behăie și să se vaite, ceea ce o supăra pe Heidi foarte tare.
— De ce este atât de tristă? întrebă ea.
— Pentru că mama ei e prea bătrână ca să mai vină pe pajiște, răspunse Peter, continuând să mănânce.
— Biata Albișoara! se văicări Heidi, înconjurând cu brațele gâtul animalului. Apoi continuă: Acum o să vin în fiecare zi cu tine pe pajiște, o să ți țin companie și nu vei mai fi niciodată tristă.
Ca și cum ar fi înțeles, Albișoara își frecă fruntea de umărul lui Heidi și încetă să mai behăie.
Din toată turma, cele mai frumoase capre erau cele ale bunicului, Albișoara și Negruța. Aveau o ținută deosebit de elegantă, prin care lăsau impresia că l disprețuiesc pe Fiorosul, cu atitudinea lui de bătăuș.
— Peter, de ce caprele bunicului sunt cele mai frumoase? întrebă Heidi când turma porni din nou să ia cu asalt muntele, în căutare de tufe bune de păscut. — Pentru că are mare grijă de ele, le dă sare, iar staulul lor e cel mai curat din zonă, răspunse Peter.
Înțeleg textul
5 Recitește cu atenție textul. Notează pe caiet toate cuvintele pe care nu le cunoști. Caută în dicționar ex plicația acestora. Alcătuiește propoziții cu ele.
6 Scrie în caiet cuvinte cu înțeles asemănător pentru: uimire, țopăi, sâcâit, colină, arome, popas, obosit, ațipise.
7 Scrie în caiet cuvinte cu înțeles opus pentru: lung, strălucitor, pline, veselie, alungase, departe, înalți, împreună.
8 Formulează câte două propoziții în care cuvintele ochi, mare, amânat să aibă sensuri diferite.
9 Transcrie în caiet al treilea cuvânt din primele cinci alineate. Desparte le în silabe. Notează cu V vocalele și cu C consoanele.
10 Găsește cât mai multe cuvinte înrudite cu flori și muncă, după modelul dat: a învăța – învățare, învăț, învățătură, învățător, învățătoare, învățat, neînvățat
11 Transcrie din text o propoziție enunțiativă, una interogativă și una exclamativă.
12 Harta textului. Realizează și completează pe caiet o hartă a textului asemănătoare celei date.
Titlul textului
Autorul
Personajele Timpul Locul
Mesajul textului
Numărul de alineate
Relația întrebare–răspuns.
a Formulează răspunsuri, în scris, la următoarele întrebări:
ÎN TEXT
Chiar acolo
(răspunsurile se găsesc ușor, în enunțuri)
◗ Ce a trezit o brusc pe Heidi?
◗ Pe cine scotea bunicul din staul?
◗ Cine era numit de bunicul general al caprelor?
◗ Ce a îndesat bunicul în traista lui Peter?
◗ Cu ce era împodobită pășunea?
Gândește și caută
(răspunsurile se formulează citind mai multe enunțuri)
◗ Ce voia să facă Heidi cu florile culese?
◗ De ce avea Peter acum și mai multă muncă?
◗ De ce nu puteau ajunge copiii la cuibul vulturului?
ÎN CAPUL TĂU
Autorul și tu (răspunsurile arată părerea ta despre o situație din text)
◗ Cum crezi că s a simțit Heidi când a urcat cu Peter la pășune?
◗ Ce părere ai de gestul lui Heidi de a i oferi mai multă mâncare lui Peter?
Doar tu (răspunsurile nu se referă la text)
◗ Ce experiență asemănătoare cu aceea a lui Heidi ai avut?
◗ Ce crezi că este mai important: să fii serios și disciplinat sau să te bucuri de lucruri amuzante și relaxante? De ce?
b Formulează și tu câte două întrebări care să se potrivească pentru fiecare categorie.
14 Stabilește valoarea de adevăr a propozițiilor următoare. Încercuiește varianta corectă.
◗ Heidi dormea în podul casei. A/F
◗ Fetița a salutat caprele. A/F
◗ Heidi a plecat la pășune fără să se spele. A/F
◗ Bunicul a pus pâine și brânză în traista lui Peter. A/F
◗ Copiii au făcut popas la poalele stâncilor. A/F
◗ Heidi a auzit un țipăt ascuțit care venea de după stânci. A/F
◗ Capra lui Peter se numea Albișoara. A/F
◗ Peter știa numele fiecărei capre. A/F
◗ Cârlionț era o capră care behăia întruna. A/F
◗ Caprele bunicului aveau o ținută deosebit de elegantă. A/F
15 Caută în text și transcrie în caiet cuvintele care denumesc plante.
16 Alege din cuvintele de la exercițiul anterior două care denumesc flori. Informează te și scrie câte trei in formații despre fiecare. Poți completa și cu desene.
17 Stabilește ordinea în care s au petrecut întâmplările din text, prin numerotare:
Heidi l a trezit pe Peter să îi arate vulturul.
Peter i a spus fetiței numele tuturor caprelor.
Bunicul i a dat voie lui Heidi să meargă cu caprele la pășune.
Heidi a aflat de ce e tristă Albișoara.
Heidi a împărțit pâinea și brânza, lăsându i lui Peter porțiile mai mari.
Heidi țopăia de colo colo, încântată de lucrurile noi pe care le vedea.
18 Scrie în caiet toate substantivele proprii din text. Alcătuiește un enunț în care să folosești două dintre acestea, la alegere.
19 Completează cu adjective substantivele date, așa cum apar din text.
prăpăstii
înălțimi liniștea tije țipăt aripi
20 Alcătuiește enunțuri cu trei dintre adjectivele de la exercițiul anterior, folosind alte substantive decât cele din text.
Dincolo de text
21 Realizează un desen pe caiet în care să prezinți pășunea unde au fost Heidi și Peter, așa cum ți o imaginezi tu.
22 Ce crezi că se va întâmpla cu Heidi mai departe în poveste?
23 Scrie două proverbe despre natură.
24 Realizează și tu o carte după modelul următor. Ilustrează coperta cărții. Pe fiecare filă scrie câte o idee a textului, apoi realizează un desen sugestiv.
25 Găsește rime pentru cuvintele următoare: munte –păstor –pășune –fetiță –băiețel –lapte –
26 Imaginează ți că ești Peter. Scrie în caiet o scrisoare de 10 15 rânduri către un prieten, în care să îi po vestești despre prima experiență a lui Heidi cu turma la pășune.
1 Podul 3-2-1. Privește cu atenție imaginea, apoi răspunde la cerințele de mai jos.
◗ Scrie în caiet trei propoziții formulate pe baza imaginii.
◗ Formulează două întrebări pornind de la imaginea dată.
◗ Ce legătură poate exista între tine și ceea ce reprezintă imaginea?
Brainstorming
2 Scrie cât mai multe idei care îți vin în minte atunci când auzi cuvântul creier. Completează aici cu cât mai multe variante.
3
Gândește te și completează în caiet ce știi și ce vrei să știi despre creierul uman. Completează primele două coloane într un tabel asemănător celui de mai jos.
Ce știu despre creierul uman?
Ce vreau să știu despre creierul uman?
Ce am învățat despre creierul uman?
cu atenție
4 Citește textul de mai jos. Subliniază cuvintele/expresiile pe care nu le înțelegi.
Corpul tău este un ansamblu de părți și procese care colaborează pentru a te menține viu și sănătos.
Cele mai mici părți din tine sunt celulele. Ai peste 372 de trilioane de celule!
Aceste celule nu sunt însă identice. Există peste 200 de tipuri diferite de celule umane, cu sarcini distincte. Circa 2 miliarde de celule musculare cardiace, de pildă, fac inima să pompeze permanent sânge prin corp. Chiar și sângele conține circa 25 de trilioane de celule roșii, capabile să se agațe de oxigen și să l transporte către toate celelalte celule. Ficatul, care conține circa 240 de miliarde de celule, curăță sângele și reciclează celulele moarte ale sângelui în lichide digestive.
Celulele de același fel se reunesc și formează diferite tipuri de țesuturi, care sunt părțile componente pentru toate organele tale și pentru celelalte părți ale corpului. Stomacul, de exemplu, este format din straturi de țesut muscular, plus straturi de țesut asemănător pielii, numit țesut epitelial. Pielea ta include țesut epitelial și un țesut conjunctiv rezistent, un fel de versiune de superglue.
Toate aceste organe și părți ale corpului sunt unite între ele, formând sistemele organismului.
Sistemul osos, de pildă, constă din oasele care formează scheletul corpului. Adesea, el este dublat de sistemul muscular, format din mușchi atașați de schelet. Sistemul tău digestiv include stomacul, intesti nele și alte organe care digeră hrana. Sistemul tău respirator, care include plămânii, are rolul de a trans porta oxigen în corp și de a elimina gazul rezidual numit dioxid de carbon.
Creierul tău este organul care controlează întregul corp. El face plămânii să se umple cu aer și inima să pompeze sânge. El găzduiește amintirile, procesează sunetele și imaginile, mirosurile și gusturile și te face să fii persoana care ești. Creierul complex este organul răspunzător și pentru inteligența umană, conferindu i o imaginație suficient de bogată pentru a inventa dispozitive care le permit oamenilor de știință să se uite în interiorul corpului uman și să vadă cum funcționează. Imaginația îi permite omului să proiecteze mașinării uimitoare, care examinează proteinele minuscule care conțin codurile chimice necesare creării ființelor umane.
(adaptare după Jennifer Gray)
Mă pregătesc să citesc
1 Predicții. Observă coperta cărții, apoi răspunde în caiet la întrebările următoare:
◗ Cine crezi că este Hermelina?
◗ Ce crezi că va face ea?
◗ Unde ar putea călători?
◗ Ce ar putea descoperi?
◗ Ce fel de aventuri ar putea avea o hermelină?
2 Privește cu atenție imaginile de mai jos. Scrie pe caiet ce legătură crezi că există între ele.
CARTE POȘTALĂ
3 Ce animale cu blană albă cunoști? Care sunt trăsăturile lor interesante? Identifică cel puțin trei. Răspunde la aceste întrebări prin completarea tabelului de mai jos.
Denumirea animalului Trăsături
4 a Denumește cel puțin cinci personaje animale care au abilitatea de a vorbi, pe care le ai întâlnit în poveștile citite.
b Cum crezi că Hermelina comunică cu oamenii?
5 Citește textul cu creionul în mână. Care este fragmentul care ți a atras atenția? Notează pe marginea textului ce te a determinat să l alegi.
Manhattan era în plină forfotă de iarnă. La etajul cel mai înalt al unui zgârie nori, Michael S. Megabucks, un magnat excentric, savura cafeaua sa imensă. Priveliștea zgârie norilor strălucitori era mereu o plăcere. Totuși, liniștea îi fu întreruptă când Sam, asistentul său, își strecură capul pe ușă.
— Domnule Megabucks, cineva insistă să vă vadă.
— Ți am spus că azi nu vreau să fiu deranjat! răspunse Michael cu o grimasă.
— Spune că o așteptați. Zice ceva despre o carte poștală... de la o ducesă.
Michael tresări.
— Oh, am uitat complet! Invit o imediat!
— Sigur, domnule.
Apoi brusc se auziră tropote pe podeaua de marmură a coridorului.
— Hei! strigă el după asistent. A venit cu un cățel?
— Nu, domnule, răspunse acesta. Este singură.
— Şi atunci ce i cu zgomotul ăsta?
Asistentul nu răspunse. În schimb, își strecură din nou capul prin ușa imensă și îl anunță:
— Domnișoara Hermelina, domnule.
Ușa se deschise. Un animal micuț, cu blana albă ca zăpada, cu o coadă lungă și stufoasă, doi ochi negri precum cărbunele, mustăți albe și năsuc roz intră în cameră cu pași mărunți. Purta un sarafan albastru cu un fular la gât și abia dacă îi ajungea până la jumătatea genunchiului. Un aparat foto atârna de umăr, iar într o lăbuță avea o geantă mică pe care scria: TRUSĂ DE SCULE.
Dintr o săritură, ajunse pe birou.
— Salutare, zise ea, dumneavoastră trebuie să fiți domnul Megabucks.
— Tu ești Hermelina? zise el, privind o neîncrezător. Maria nu mi zis nimic despre o nevăstuică.
Hermelina îi aruncă o privire rece. Mustățile îi zvâcniră de indignare.
— NU sunt o nevăstuică, spuse ea cu asprime. Sunt o hermină.
— Care i diferența?
— Care i diferențaaaa? În primul rând, blana mea se face albă în timpul iernii și maro, vara. Şi am vârful cozii negru – o mișcă spre el ca s o poată vedea – și sunt cu mult mai deșteaptă. În plus, trăiesc și mai mult, prin urmare am foarte multe rude.
Michael S. Megabucks se hotărî să schimbe subiectul. Nu dorea ca întreaga familie a Hermelinei să vină peste el tocmai din Balaclavia.
— Cum ai cunoscut o pe Maria? o întrebă el.
— Ducele voia să mi folosească blana ca să și schimbe gulerul de la robă, îi explică Hermelina. Ştiți ce zic – haina aceea pe care o purta în vremuri de demult, când se înfățișa înaintea regelui. Ducele încă o poartă când se îmbracă elegant. O ține într un cufăr, doar că gulerul de blană a mucegăit, fiindcă ploaia a pătruns prin acoperișul castelului. Ducesa i a spus să l schimbe cu unul de catifea, dar el tot a pus o capcană ca să mă prindă. Blana mea albă este foarte valoroasă. Se numește hermelină – ca mine.
Scoase un oftat adânc, care o făcu să se cutremure.
— Vă vine să credeți că sunt oameni care vor s o coasă de haine?
— Ce îngrozitor! zise Michael S. Megabucks.
— Noroc cu ducesa că m a salvat, apoi m a adoptat. M a învățat o mulțime de lucruri utile, de pildă cum să folosesc o cheie franceză sau când să port o pălărie cu pene. Iar acum m a trimis într o călătorie în jurul lumii ca să învăț și mai multe!
— Bravo ei, spuse Michael. Pare a fi exact stilul Mariei!
Şi deodată îi veni o idee.
— Ia spune, ți ar plăcea să vii cu mine să l cunoști pe puiuțul meu?
Hermelina se uită nedumerită.
— Ducesa nu mi a spus că ați avea un pui.
Michael râse din toată inima.
— Mă refeream la fiul meu – Mike Junior. Azi e ziua lui și i am pregătit o surpriză. Poți rămâne câteva zile în apartament dacă vrei. Mike Junior îți poate arăta orașul.
— Ah, stau chiar mai mult! Ducesa spune să nu cumva să plec până când nu mi completez tot albumul. Iar asta ar putea să mi ia câteva săptămâni.
Michael dădu să protesteze, dar se opri ca și cum avusese o revelație. De vreme ce era ziua lui Mike Junior, însemna că nu mai era mult până la vacanța de Crăciun, când avea să stea pe acasă o vreme. Puștiul îi tot cerea un animal de companie. Ceea ce își dorea, de fapt, era un crocodil, dar o hermină vorbitoare nu era deloc mai prejos.
— Minunat! exclamă Michael în timp ce și luă haina. Suntem încântați să stai la noi!
Se uită la trusa de scule.
— Ăsta i tot bagajul tău?
Hermelina izbucni în râs.
— Bineînțeles că nu e tot! Ați călători în jurul lumii doar cu o trusă de scule?
— Probabil că nu, recunoscu Michael.
— Mereu o iau cu mine, în caz că apare vreo urgență. Restul valizelor sunt în aeroport la depozitul de bagaje.
— O să l rog pe Sam să trimită pe cineva după ele chiar acum.
Hermelina sări pe umărul lui și își îndreptă trusa de scule în direcția ușii.
— Ce mai așteptăm, în cazul ăsta? Hai să mergem să l întâlnim pe Mike Junior!
Mustățile îi zvâcniră de încântare.
CĂLĂTORIILE ei chiar începuseră cu adevărat!
6 Am selectat pentru tine următoarele cuvinte:
◗ Hermelina
◗ New York
◗ Manhattan
◗ zgârie-nori
◗ indignare
◗ robă
◗ magnat
◗ ducesă
◗ excentric
◗ revelație
◗ grimasă
Recitește cu atenție textul. Notează într un tabel asemănător, pe caiet, cuvintele selectate și completează după indicațiile date.
Cuvântul nou
Ce cred eu că înseamnă din text?
Care este sensul din dicționar?
Formulează un enunț!
7
Recitește textul. Încercuiește varianta corectă de răspuns.
A) Ce fel de animal este Hermelina?
a o pisică albă
b o nevăstuică
B) Cine a trimis-o pe Hermelina la New York?
a Michael Megabucks
b Maria Von Schnitzel
C) Ce poartă Hermelina cu ea?
a o trusă de scule
b o cameră foto și o rochie albastră
D) De ce a vrut ducele să o prindă pe Hermelina?
a Pentru a o da cadou.
b Pentru a face din ea un animal de companie.
E) Ce culoare are blana Hermelinei iarna?
a maro
b gri
F) Unde sunt bagajele Hermelinei?
a la castel
b în aeroport
c o hermină d un șoarece
c Sam, asistentul
d Mike Junior
c doar bagajele ei
d o haină regală
c Pentru a și schimba gulerul de la robă.
d Pentru a o învăța să vorbească.
c neagră
d albă
c la Michael
d cu ducesa
G) Ce eveniment are loc în ziua în care sosește Hermelina?
a Este ziua lui Michael.
b Este ziua lui Mike Junior.
c Este ziua de Crăciun.
d Este Revelion.
H) Ce animal de companie și-a dorit inițial Mike Junior?
a o pisică
b un câine
I) Cu ce este îmbrăcată Hermelina?
a o rochie roșie
b o haină de iarnă
J) Ce fel de text este textul Călătoriile Hermelinei?
a literar
b informativ
c o hermină
d un crocodil
c un sarafan albastru
d o eșarfă
c liric
d descriere
8 Harta textului. Realizează și tu pe caiet o hartă a textului asemănătoare celei de mai jos. Mesajul textului Titlul
9 Răspunde la următoarele întrebări. Întoarce te la text de câte ori ai nevoie.
◗ Cum se numește asistentul lui Michael?
◗ De ce a tresărit Michael când Sam a menționat cartea poștală de la ducesă?
◗ Ce purta Hermelina când a intrat în biroul lui Michael?
◗ De ce a fost trimisă Hermelina la Michael S. Megabucks de către ducesa Maria?
◗ Cum a fost salvată Hermelina de către ducesa Maria?
◗ Ce a învățat Hermelina de la ducesă?
◗ Ce planuri are Michael S. Megabucks pentru Hermelina și fiul său Mike Junior în New York?
◗ De ce este Hermelina atât de indignată când Michael o numește „nevăstuică”?
◗ Ce semnificație are momentul în care Hermelina explică diferențele dintre o hermină și o nevăstuică?
10 Asociază corespunzător personajul cu descrierea potrivită, pe baza informațiilor din text.
◗ Hermelina
◗ Michael S. Megabucks
◗ Maria
◗ New York
◗ Sam
◗ Ducesa
◗ Mike Junior
◗ Crăciun
◗ locul în care Hermelina începe călătoria
◗ ducesa care a trimis o pe Hermelina în călătorie
◗ magnat excentric, gazda Hermelinei
◗ asistentul lui Michael
◗ fiul lui Michael
◗ personajul principal, un animal micuț și inteligent
◗ titlul Mariei
11 În text, Hermelina este descrisă drept „îndrăzneață”? Identifică în text argumente care să susțină această trăsătură.
12 Ce ai aflat despre blana Hermelinei? De ce este considerată valoroasă?