29 minute read
Air-polishing pentru îndepărtarea discromiilor induse de tutun: efecte asupra culorii și rugozității suprafeței dentare
RESEARCH EMS
Colour Changes and Surface Roughness After Air-Polishing for Tobacco Stain Removal by Lukas Sigwart, Vera Wiesmüller*, Ines Kapferer-Seebacher. Originally published in International Dental Journal 0 0 0 (2024) 1-11. Article info: Received 31 July 2024; Received in revised form 23 October 2024; Accepted 11 November 2024; Available online. 0020-6539/©2024 The Authors. Published by Elsevier Inc. on behalf of FDI World Dental Federation. This is an open access article under the CC BY-NC-ND license (http://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0/)
Despre autori:
Lukas Sigwart, Vera Wiesmüller*, Ines KapfererSeebacher
*Department of Dental and Oral Medicine and Craniomaxillofacial and Oral Surgery, University Hospital for Conservative Dentistry and Periodontology, Medical University of Innsbruck, Innsbruck, Austria Corresponding author: University Hospital for Conservative Dentistry and Periodontology, Medical University of Innsbruck, Anichstrae 35, Innsbruck, 6020, Austria. E-mail address: vera.wiesmueller@i-med.ac.at (V. Wiesmüller); Lukas Sigwart: http://orcid. org/0009-0009-8656-4731 https://doi.org/10.1016/j. identj.2024.11.008
ABREVIERI: MAP – pulbere minim abrazivă (minimal abrasive powder); MAPD – dispozitiv cu pulbere minim abrazivă (minimal abrasive powder device); Rpm – rotații pe minut (rotations per minute); PT – prag de perceptibilitate (perceptibility threshold); AT – prag de acceptabilitate (acceptability threshold); Rt – rugozitate totală (total roughness); Rz – rugozitate medie (average roughness); Ra – rugozitate aritmetică medie (average arithmetic roughness)
CUVINTE CHEIE: fumat, igienizare dentară profesională, spectrofotometrie, profilometrie, discromii dentare
Obiectiv. Scopul studiului a fost de a evalua eficacitatea tehnicii de air-polishing în restabilirea culorii originale a dinților, utilizând specimene standardizate de dinți colorați de tutun. Metode. Un număr de 72 specimene, compuse jumătate din dentină și jumătate din smalț, au fost expuse zilnic fumului a cinci țigări, într-o cameră de fumat automatizată. Au fost realizate patru repetări ale unui ciclu de fumat de 14 zile. După fiecare ciclu, specimenele au fost curățate fie prin air-polishing cu pulbere de eritritol sau bicarbonat de sodiu, fie cu cupă de cauciuc și piatră ponce, utilizată ca metodă de control. S-au notat modificările de culoare, evaluate prin spectrofotometrie (ΔE), și rugozitatea suprafeței, determinată prin profilometrie, înainte și după fiecare ciclu. Pe toată durata studiului, toate probele au fost păstrate în salivă artificială pentru a reproduce condițiile orale și a permite formarea unei pelicule pe suprafața acestora. Rezultate. Procedurile de curățare testate au îndepărtat eficient petele de tutun de pe mostrele de dentină și smalț; totuși, niciunul dintre tratamente nu a reușit să redea culoarea inițială. Valoarea medie [SD] a culorii dentare pentru probele de smalț după patru cicluri nu a prezentat diferențe statistic semnificative între air-polishing cu eritritol (E = 77,6 [6,6]) și bicarbonat de sodiu (E = 79,8 [7,0]) (P<.05). ΔE nu a evidențiat diferențe semnificative între grupurile cu air-polishing după patru cicluri (P<.05), însă au existat diferențe semnificative comparativ cu grupul martor (P<.001). La nivelul dentinei, nu s-au constatat diferențe statistic semnificative ale valorilor ΔE între cele trei grupuri (P<.05). De asemenea, nu au fost observate diferențe semnificative în rugozitatea smalțului și a dentinei comparativ cu valorile inițiale după aplicarea repetată a tehnicii de air-polishing cu eritritol (P<.05). Concluzii: Eficiența eritritolului utilizat cu tehnica de air-polishing pentru îndepărtarea discromiilor dentare cauzate de fumat a fost similară bicarbonatului de sodiu și lustruirii cu piatră ponce, în plus fără să modifice rugozitatea structurilor dentare. Petele de tutun nu recidivează mai rapid sau mai intens după utilizarea dispozitivelor de air-polishing comparativ cu lustruirea cu cupă de cauciuc și pastă. Relevanţă clinică: Tehnica de air-polishing cu eritritol s-a dovedit a fi o opțiune sigură și eficientă pentru îndepărtarea discromiilor dentare extrinseci, având cel mai redus caracter abraziv. Aceste rezultate susțin relevanța clinică a integrării dispozitivelor de air-polishing, în special cu pulbere de eritritol, în practica stomatologică pentru gestionarea discromiilor dentare induse de tutun.
Introducere
Conform datelor compilate de Eurostat, un procent de 19,7% din populația europeană reprezintă categoria de fumători zilnici. Astfel, în 2019, aproximativ 5,9% fumau ≥20 țigări pe zi, iar 12,6% fumau sub 20 țigări. În cazul fumătorilor, placa dentară nu este alcătuită doar din nicotină, ci dintr-un amestec de substanțe, inclusiv zahăr, gudron, cacao, diverse substanțe chimice și impurități prezente în fumul de țigară. Totuși, nicotina este una dintre principalele cauze ale discromiilor dentare. Depunerile de nicotină pe suprafețele dentare pot pătrunde în smalț și pot determina îngălbenirea dinților datorită tendinței sale de a trece din formă incoloră în galben atunci când este expusă la oxigen.
Colorațiile induse de tutun pe suprafețele dentare nu reprezintă doar o problemă estetică. Este larg recunoscut faptul că fumatul reprezintă un factor de risc semnificativ pentru acumularea și capacitatea de modificare a plăcii dentare. Astfel, dinții fumătorilor necesită igienizare constantă realizată de către un specialist, pentru îndepărtarea petelor, discromiilor extrinseci și a biofilmului dentar. Curățarea profesională a dinților poate implica utilizarea unor echipamente mecanice variate, inclusiv dispozitive ultrasonice și sonice, instrumente manuale, perii de lustruire cu paste și dispozitive de air-polishing. Scopul este reprezentat de eliminarea plăcii bacteriene, a tartrului și a discromiilor într-un mod precis și sistematic, ceea ce este adesea consumator de timp și frustrant, deoarece depunerile provenite din fumat persistă în șanțurile dentare înguste atunci când se folosesc instrumente tradiționale. În schimb, tehnica de air-polishing este ușor de utilizat, necesitând mai puțină dexteritate manuală comparativ cu metodele tradiționale și, în același timp – atunci când sunt alese pulberile potrivite – este blândă cu structurile dure dentare.
Dispozitivele de sablare cu pulberi au o istorie îndelungată în medicina dentară. Dacă inițial cristalele de corindon sau de silicați erau utilizate pentru prepararea cavităților, bicarbonatul de sodiu a fost prima pulbere folosită pentru curățarea supragingivală a smalțului. Eficiența impresionantă a pulberilor de bicarbonat a fost limitată de abraziunea semnificativă a dentinei suprafețelor radiculare expuse, reducând astfel utilizarea lor, în special la pacienții cu parodontită și retracții gingivale accentuate. De asemenea, au fost raportate cazuri de sensibilitate postoperatorie la nivel gingival ca urmare a abraziunii epiteliale.
La începutul anilor 2000, au fost dezvoltate pulberi minim abrazive (minimally abrasive powders, MAP) și dispozitive îmbunătățite, capabile să îndepărteze eficient biofilmul fără a afecta suprafețele orale. Cele mai utilizate MAP sunt bazate pe aminoacidul glicină sau pe eritritol, un alcool de tip zaharid. Investigațiile clinice recente din profilaxia dentară au demonstrat o capacitate crescută de îndepărtare a biofilmului prin air-polishing cu pulbere de eritritol, comparativ cu lustruirea cu cupă de cauciuc, cu timpi de tratament semnificativ reduși și o eficiență crescută în gestionarea pe termen scurt a gingivitei. De asemenea, în întreținerea parodontală pe termen lung, MAP-urile s-au dovedit a fi sigure, cu rezultate clinice comparabile cu debridarea mecanică convențională.
Timpul redus de tratament, asociat cu îndepărtarea eficientă a plăcii bacteriene și a petelor, pare a fi deosebit de atractiv pentru igienizarea profesională a dinților la fumătorii înrăiți.
Dar utilizarea frecventă și repetată a tehnicii de air-polishing poate restabili culoarea originală a dinților la fumători? Reapariția petelor de tutun este influențată de procedura selectată?
Prin urmare, scopul prezentului studiu a fost de a compara modificările de culoare și rugozitatea suprafeței mostrelor standardizate de smalț și dentină, expuse repetat fumului de țigară și curățate in vitro fie prin air-polishing cu eritritol sau bicarbonat de sodiu, fie prin lustruire cu cupă de cauciuc și pastă de piatră ponce. Ipoteza nulă a fost că nu vor exista diferențe în ceea ce privește modificările de culoare între procedurile de control și air-polishingul cu eritritol după utilizări repetate.
Material și metode
Aprobarea etică
Comitetul de Etică al Universității de Medicină din Innsbruck, Austria a aprobat studiul (EK 1027/2023). Pacienții care au donat dinții extrași pentru cercetare științifică au semnat un formular de consimțământ înainte de conservarea acestora. Studiul a fost realizat în conformitate cu Declarația de la Helsinki din 1964 și amendamentele ulterioare.
Probe
Mărimea eșantionului a fost calculată la 24 specimene per grup, pe baza rezultatelor studiului pilot. În cadrul acestui studiu, au fost utilizați 10 molari și 14 incisivi din dentiția permanentă a nefumătorilor, cu o gamă de culoare inițială între A1 și A2 (VITA classical shade guide; VITA Zahnfabrik; Bad Säckingen, Germania) aparținând Biobank of extracted teeth, Medical University of Innsbruck, Austria. Toți dinții erau integri și au fost extrași din motive medicale. Înainte de conservare, dinții au fost curățați prin clătire cu peroxid de hidrogen 3% timp de 15 minute și depozitați într-o soluție de timol 1% (University pharmacy Innsbruck, Innsbruck, Austria). Dinții au fost secționați în direcție apical-coronară în fragmente de aceeași dimensiune cu diametrul spectrofotometrului, utilizând un disc de separare rotativ acoperit cu diamant (Komet, Lemgo, Germany) la 10.000 rpm. În final, 72 specimene compuse din jumătate dentină și jumătate smalț au fost incluse într-o rășină autopolimerizantă (Kulzer; Vienna, Austria) și apoi fixate perfect în dispozitivul profilometrului pentru o poziționare și o măsurare precisă și reproductibilă.
Măsurarea culorii
Măsurătorile de culoare au fost realizate cu spectrofotometrul VITA Easyshade V (VITA Zahnfabrik; Bad Säckingen, Germania), un aparat portabil, fără fir, alimentat cu baterii, de tip contact, cu un interval de măsurare între 400–700nm. Culoarea dintelui este calculată utilizând formula CIELAB cu intervalul de culoare „L*a*b”, unde luminozitatea „L” indică intensitatea luminii, „a” indică poziția pe axa roșu-verde, iar „b” pe axa galben-albastru. Aceste trei coordonate definesc un punct care corespunde unei culori specifice. Diferența totală de culoare a fost calculată utilizând formula E = √(L2+a2+b2 ) iar diferența dintre valoarea inițială și fiecare măsurare ulterioară conform ΔE = √(ΔL2+Δa2+Δb2 ) unde ΔL, Δa și Δb reprezintă diferențele valorilor de luminozitate pe axa roșu-verde, respectiv, pe cea galben-albastru.
Formula CIELAB utilizată în acest studiu folosește ΔE pentru a calcula diferența de nuanță dintre două culori. Spre deosebire de determinarea clinică a culorii, în care aceasta este apreciată vizual de către examinator, determinarea nuanței cu spectrofotometrul este mai fiabilă și prezintă o reproductibilitate superioară. Cu cât diferența este mai mare, cu atât devierea culorii este mai evidentă, iar diferența devine mai perceptibilă pentru ochiul uman.
În stomatologie există două praguri relevante pentru evaluarea culorii: pragul de perceptibilitate (PT) și pragul de acceptabilitate (AT). În timp ce PT 50:50 se referă la o diferență de culoare pe care doar 50% dintre observatori o detectează, AT 50:50 se referă la situația în care doar 50% dintre observatori consideră că nuanța restaurării necesită corectare sau refacere. Aceasta înseamnă că o potrivire perfectă a culorii corespunde unei diferențe sub PT, în timp ce o potrivire acceptabilă în stomatologie corespunde unei diferențe egale sau mai mici decât AT.
Pe baza datelor clinice care au investigat anterior potrivirea culorii cu spectrofotometrul, AT a fost stabilit la ΔE = 2.7, iar PT la ΔE = 1.2 de către Riseco et al. în 2021. Aceste valori au fost utilizate și în prezentul studiu. În plus, pentru o înțelegere mai cuprinzătoare a rezultatelor, ΔE a fost transpus pe scala clasică VITA, folosind același spectrofotometru VITA Easyshade V utilizat în cadrul experimentelor.
Rugozitatea suprafeței
Aceasta a fost evaluată utilizând un profilometru (Talysurf; Taylor Hobson AMETEK; Warrenville, IL, SUA): un senzor tactil a parcurs o lungime definită de 2mm (cut-off: 0,25mm, viteză de măsurare: 0,50mm/s), generând un profil al suprafeței. Parametrii de rugozitate ai profilului au fost calculați după cum urmează: Rt reprezintă rugozitatea totală, fiind determinată prin măsurarea celui mai înalt vârf, respectiv celei mai adânci depresiuni (în mm). Rz reprezintă rugozitatea medie, în timp ce Ra este rugozitatea medie aritmetică și se calculează prin determinarea deviației medii a rugozității suprafeței unui profil față de linia sa mediană (în mm). Pentru calcularea rugozității medii (Rz), profilul a fost împărțit în opt segmente de eșantionare, iar valorile maxime și minime ale fiecărui segment au fost mediate.
În cadrul acestui studiu, s-a utilizat Rz în locul lui Ra, care este mai frecvent folosit pentru calculul rugozității medii pe eșantioane standardizate de materiale dentare cu suprafață plană. Ra ar putea fi influențat de complexitatea suprafeței anatomice a smalțului uman natural și ar putea conduce la o estimare eronată a rugozității medii. Analiza a inclus, de asemenea, rugozitatea totală (Rt).
Camera standardizată de fumat
A fost dezvoltată o cameră automată de fumat, cu un mediu in vitro care imită condițiile tipice de fumat uman, pentru a genera discromii dentare standardizate. Designul schematic al camerei de fumat a fost preluat din studiul realizat de către Bernhard et al., în care au fost investigate efectele fumului de țigară asupra celulelor de cultură, dar adaptat pentru a răspunde cerințelor dentare ale prezentului studiu. Camera propriu-zisă este sub forma unui cub imprimat 3D cu dimensiuni interne de 100×100×100 mm³ care este prevăzut, atât la intrare, cât și la ieșire, cu doi conectori pneumatici etanși (Camozzi; Hall, Austria).
Țigările sunt introduse într-unul dintre conectori, fiind arse prin intermediul unei pompe cu lichid ce creează presiune negativă în interiorul camerei. Pompa funcționează cu un debit de 35ml/s de apă prelevată dintr-un recipient de sticlă de 2 litri (UNILAB, Innsbruck, Austria), timp de 30 secunde, asigurând umplerea omogenă a camerei cu fum de țigară. O singură țigară produce suficient fum pentru a umple camera cu o concentrație densă. La finalizarea arderii țigării, capacul este deschis pentru evacuarea fumului rezidual, iar următoarea țigară este înlocuită manual, urmând același protocol menționat anterior. Această procedură garantează că fiecare eșantion a fost expus la aceeași cantitate de fum de țigară.
Proceduri experimentale
Studii preliminare au stabilit durata ciclurilor de fumat, numărul de țigări consumate și condițiile optime de stocare pentru obținerea unor colorări reproductibile. Astfel, protocolul experimental a implicat patru repetiții ale unui ciclu de fumat de 14 zile și o igienizare profesională a dinților după fiecare ciclu. În fiecare zi, probele au fost expuse la fumul a cinci țigări pentru a genera discromații extrinseci dentare. Toate probele au fost depozitate în salivă artificială (Pickering Laboratories; Mountain View, CA, SUA) timp de 48 ore înainte de primul ciclu de fumat și apoi pe toată durata studiului, cu excepția perioadelor de expunere în camera de fumat, respectiv a proceselor de măsurare și curățare. Această procedură a fost realizată pentru a simula condițiile orale și pentru a permite formarea unei pelicule pe suprafața probelor.
La fiecare două săptămâni, primul grup de test a fost curățat prin air-polishing cu pulbere de eritritol, al doilea grup-test prin air-polishing cu bicarbonat de sodiu, iar grupul de control prin metoda clasică cu cupă de cauciuc și piatră ponce. În ambele grupuri cu air-polishing, probele au fost curățate timp de zece secunde cu ajutorul dispozitivului de airflow Prophylaxis Master și piesei de mână Airflow MAX (ambele produse de E.M.S.; Nyon, Switzerland), conform recomandărilor, utilizând setările de apă 100% și pulbere 100%, printr-o mișcare circumferențială. Măsurătorile de culoare și rugozitate a suprafeței au fost realizate atât înainte, cât și după tratament. Întregul experiment a fost repetat independent de trei ori (fig. 1).
Analiza statistică
Analiza statistică a fost realizată utilizând IBM SPSS Statistics V.29.0.0.0 (IBM, Armonk, NY, SUA). Media și devierea standard au fost folosite pentru analiza descriptivă, dacă nu s-a specificat altfel. Testele de semnificație au fost efectuate prin analiza ANOVA unifactorială și testul t pentru comparații pereche. În cazurile în care distribuția nu a fost normală, s-au aplicat teste neparametrice (Kruskal–Wallis). Nivelul de semnificație a fost stabilit la α = 0.05, iar puterea statistică la 80%. Este de remarcat că datele referitoare la culoarea smalțului și dentinei au prezentat o distribuție normală, la fel cu cele privind rugozitatea probelor de smalț; în schimb, datele aferente rugozității probelor de dentină nu au prezentat această caracteristică.
REZULTATE
Modificări ale culorii smalțului
Analiza spectrofotometrică inițială a smalțului a relevat o valoare medie a culorii E [SD] de 87.4 [7.14] pentru eritritol, 84.59 [6.44] pentru bicarbonat de sodiu și 83.05 [6.1] pentru grupul de control, fără diferențe statistic semnificative între grupuri, corespunzând unui interval cromatic inițial A1–A2 (conform ghidului de culori clasice VITA; VITA Zahnfabrick; Bad Säckingen, Germany).
Pe parcursul primului ciclu de fumat in vitro cu durata de 14 zile, probele tuturor celor trei grupuri s-au închis la culoare într-un mod semnificativ statistic comparativ cu valorile inițiale, cu o medie ΔE [SD] de 17.3 [6.84] (P<0,001 pentru toate comparațiile post-fumat față de valoarea inițială). Ulterior, toate cele trei proceduri de curățare au condus la o deschidere semnificativă și constantă a culorii dentare după lustruire, cu o medie ΔE [SD] de 14.08 [4.49] (P = 0,008) pentru air-polishing cu eritritol, 18.81 [7.05] (P = 0,079) cu bicarbonat de sodiu și 22.90 [6.00] (P<0,001) pentru metoda cupă de cauciuc și piatră ponce. Nu au existat diferențe statistic semnificative între cele trei metode de curățare (P = 0,800), însă culoarea inițială a smalțului nu a fost restabilită în niciun grup (tabelul 1; fig. 2A).
După al doilea ciclu de fumat și lustruire, valoarea ΔE comparativ cu cea inițială a fost semnificativ statistic mai mare decât după primul ciclu pentru toate grupurile (P = 0,030), indicând o închidere constantă a culorii probelor (tabelul 1). Toate procedurile au demonstrat o eficacitate de curățare similară, fără diferențe statistic semnificative între grupuri pentru valorile ΔE după lustruire (eritritol ΔE 12.5 [7.09]; bicarbonat de sodiu ΔE 16.9 [9.56]; control ΔE 17.8 [7.95]; P = 0,505).
Ulterior, nu s-a observat nicio închidere suplimentară a culorii comparativ cu valorile inițiale după al treilea și al patrulea ciclu de fumat și lustruire, fără diferențe statistic semnificative ale valorilor ΔE în raport cu primele două cicluri (tabelul 1). Deși nu s-au evidențiat diferențe statistic semnificative între air-polishing cu eritritol și cel cu bicarbonat de sodiu după patru cicluri de fumat și curățare comparativ cu valorile inițiale (ΔE = 8.51 [4.41], respectiv 8.04 [3.68]; P = 0,928), lustruirea cu cupa de cauciuc și piatră ponce a determinat o deviere semnificativ mai mare a culorii smalțului (13.08 [5.05]) comparativ cu eritritol (P = 0,002) și bicarbonat de sodiu (P<0,001) (tabelul 1).
Diferența de culoare după patru cicluri de fumat și curățare între tehnicile air-polishing și metoda cu cupă de cauciuc și piatră ponce (ΔE = 4.57 pentru eritritol și ΔE = 5.04 pentru bicarbonat de sodiu) a depășit pragul de acceptabilitate (AT = 2,7), în timp ce diferența dintre cele două pulberi utilizate pentru air-polishing a fost sub pragul de perceptibilitate (PT = 1,2) (ΔE = 0.47). Niciuna dintre procedurile de lustruire nu a reușit să restabilească culoarea inițială, valorile E rămânând semnificativ mai mici în orice moment după primul ciclu de fumat (fig. 2).
Modificări ale culorii dentinei
Același tipar a fost observat și la nivelul suprafețelor dentinare (tabelul 1). Analiza spectrofotometrică inițială a evidențiat o culoare medie semnificativ mai deschisă pentru probele tratate cu eritritol, cu E [SD] = 92.06 [5.03], comparativ cu E = 88.18 [5.4] pentru bicarbonat de sodiu și E = 84.39 [6.1] pentru grupul de control (P<0,001).
În timpul primului ciclu de 14 zile de fumat in vitro, probele tuturor celor trei grupuri s-au închis semnificativ statistic comparativ cu valorile inițiale, cu o valoare medie ΔE [SD] de 27.00 [7.06] (P<0,001). Ulterior, toate cele trei proceduri de curățare au determinat o deschidere semnificativă a culorii dentinei, cu valori medii ΔE [SD] după lustruire de 14.10 [6.70] pentru air-polishing cu eritritol, 22.1 [7.68] pentru bicarbonat de sodiu și 23.8 [6.56] pentru cupa de cauciuc cu piatră ponce (fig.2B).
Nu s-au constatat diferențe statistic semnificative între cele trei metode de curățare (P = 0,059), însă culoarea inițială a dentinei nu a fost resta- bilită în niciun grup, diferența ΔE față de valorile de bază fiind vizibilă (tabelul 1; fig. 2B).
După al patrulea ciclu, diferența de culoare a fost ΔE [SD] = 17.74 [6.00] pentru eritritol, 15.36 [4.74] pentru bicarbonat de sodiu și 14.29 [6.45] pentru cupa de cauciuc cu piatră ponce, fără diferențe statistic semnificative între grupuri în ceea ce privește valorile finale ale culorii E (P = 0,114).
Probele de dentină au prezentat un nivel comparabil de stabilitate a culorii după al doilea ciclu cu cel observat la nivelul smalțului. Totuși, s-a remarcat o închidere mai pronunțată a culorii pe parcursul ciclurilor de fumat, cu valori ΔE [SD] semnificativ mai mari în comparație cu smalțul (P<0,001).
Rugozitate (Rz)
Nu au existat diferențe statistic semnificative în valorile Rz între grupuri la momentul inițial (P > 0,05) (tabelul 2). După patru cicluri de fumat și aplicarea air-polishing, nu s-au înregistrat diferențe statistic semnificative comparativ cu valorile inițiale ale Rz, nici în cazul pulberilor de eritritol și nici pentru bicarbonat de sodiu, atât la nivelul smalțului, cât și al dentinei (tabelul 2). Astfel, pentru grupul tratat cu eritritol, valorile inițiale ale Rz [SD] au fost de 4.83 [2.76], comparativ cu 4.77 [2.21] după al patrulea ciclu (P > 0,999), iar pentru bicarbonat de sodiu 5.69 [3.33] și respectiv 4.76 [1.20] (P = 0,804). În contrast, grupul martor pozitiv tratat cu piatră ponce a prezentat o reducere statistic semnificativă a rugozității suprafeței, cu valori Rz [SD] inițiale de 4.37 [1.2] și finale de 2.54 [0.97] (P = 0,007).
De asemenea, pentru probele de dentină nu s-au observat diferențe statistic semnificative ale rugozității suprafeței după air-polishing, valorile inițiale Rz [SD] fiind de 4.62 [1.69] și cele finale de 5.19 [2.61] pentru eritritol (P = 0,855), respectiv 4.26 [1.46] și 5.18 [1.82] pentru bicarbonat de sodiu (P = 0,350). Grupul martor a prezentat din nou o reducere statistic semnificativă a rugozității suprafeței, cu scăderea valorii Rz [SD] de la 4.76 [3.06] inițial la 3.27 [1.38] după patru cicluri (P = 0,022).
Discuții
Îndepărtarea colorațiilor dentare cauzate de fumul de tutun este un proces consumator de timp și dificil, în special în prezența neregularităților de suprafață, a șanțurilor și a micilor fosete de pe dinți. Conform experienței autorilor, eliminarea discromiilor de tutun reprezintă o motivație importantă pentru mulți pacienți fumători de a solicita în mod constant igienizări profesionale. Totuși, este esențial să fie luată în considerare potențiala abrazivitate a dispozitivelor cu pulberi atunci când sunt utilizate repetat pe smalț sau pe suprafețele radiculare expuse, în cadrul terapiei de întreținere parodontală.
În acest studiu, scopul a fost investigarea modificărilor de culoare ale suprafețelor dentare naturale induse de un fumat moderat și evaluarea eficienței diferitelor metode de curățare. S-a simulat o cameră de fumat in vitro pentru a crea colorații standardizate cu tutun și pentru a evalua eficiența procedurilor de curățare, în termeni de modificare a culorii, între air-polishing cu eritritol, respectiv bicarbonat de sodiu și curățarea cu cupă de cauciuc și piatră ponce.
Ipoteza nulă, conform căreia nu există diferențe în modificarea culorii între procedurile de control și air-polishing cu eritritol după utilizări repetate, nu a fost infirmată. În consecință, air-polishing cu eritritol s-a dovedit la fel de eficient în îndepărtarea petelor de tutun ca și air-polishing cu bicarbonat de sodiu și curățarea cu cupă de cauciuc și piatră ponce. Totuși, niciuna dintre metodele de curățare nu a reușit să restabilească culoarea inițială a dintelui după primul ciclu de fumat, cel mai probabil din cauza depunerilor de nicotină care pătrund în smalț și determină îngălbenirea dentară rezultată probabil din tendința nicotinei de a deveni galbenă la expunerea la oxigen față de forma sa inițială, incoloră.
Pentru restabilirea culorii inițiale a dinților, prin eliminarea discromiilor intrinseci, ar trebui luată în considerare, in vivo, albirea dentară sau utilizarea pastelor micro-abrazive. S-a demonstrat că albirea profesională, realizată în cabinet sau la domiciliu, reprezintă o metodă eficientă pentru obținerea unei nuanțe mai deschise, chiar și în cazul dinților discromați, cu condiția renunțării la fumat. Din punct de vedere clinic, culoarea smalțului în studiul de față a trecut, conform ghidului de culori VITA classical, de la A1/A2 înregistrată în momentul inițial la A3/A3.5 după patru cicluri de fumat. Pentru probele de dentină, culoarea a variat de la A1/ A2 în momentul inițial, la C2/C3 pe același ghid de culori. Diferențele de culoare dintre grupurile test și cele de control au fost sub pragul de percepție (PT), ceea ce înseamnă că nici pacienții, nici profesioniștii dentari nu ar putea recunoaște o diferență vizibilă între diferitele proceduri de curățare.
Așa cum este prezentat în tabelul 1, în timpul primelor două cicluri de fumat, culoarea specimenelor de smalț și dentină a scăzut aproximativ în aceeași măsură în toate cele trei grupuri. În timpul celui de-al treilea și al patrulea ciclu, nici „întunecarea” cauzată de fumatul in vitro și nici deschiderea culorii după curățarea dentară nu au fost atât de pronunțate comparativ cu primele două cicluri. Cu cât probele au fost expuse la mai multe cicluri de fum de țigară, cu atât valoarea ΔE s-a uniformizat mai mult. În cazul dentinei, curățarea cu cupă de cauciuc și piatră ponce a obținut o deschidere a culorii semnificativ mai mare din punct de vedere statistic comparativ cu eritritolul, probabil datorită unei îndepărtări mai agresive de substanță, aspect nedorit in vivo.
Deși bicarbonatul de sodiu a demonstrat un efect de deschidere comparabil cu cel al grupului de control, fără diferențe semnificative statistic, acesta nu este recomandat pentru utilizarea clinică din cauza limitărilor menționate anterior. În general, este important să fie avute în vedere limitările procedurii convenționale și impactul potențial asupra rezultatului final. Pulberile pot pătrunde în șanțuri și fosete mai uniform decât cupa de cauciuc și piatra ponce, ceea ce probabil duce la o nivelare și o pierdere mai accentuată de substanță la nivelul suprafețelor neregulate. Un studiu realizat de către Kruse și colab. a investigat efectele instrumentelor manuale în comparație cu metoda de air-polishing În ciuda unei creșteri a rugozității suprafeței pentru ambele grupuri, air-polishing-ul a determinat o pierdere tisulară ≤50% comparativ cu instrumentele manuale. Mai mult, lustruirea cu cupă de cauciuc și pastă de lustruit nu a reușit să reducă rugozitatea crescută determinată de utilizarea instrumentelor manuale.
Nu s-au observat diferențe semnificative în ceea ce privește rugozitatea smalțului și a dentinei (Rz) după air-polishing repetat comparativ cu valorile inițiale (P > 0,05) (tabelul 2). Rugozitatea dentinei tratate cu eritritol a rămas aproape neschimbată, cu Rz [DS] = 4.62 [1.69] la momentul inițial și 5.19 [2.61] după patru cicluri de curățare (P = 0,855). De asemenea, air-polishing-ul cu bicarbonat de sodiu a determinat o diferență nesemnificativă a Rz [DS], cu 4.26 [1.46] la momentul inițial și 5.18 [1.82] după curățare (P = 0,35). Acest rezultat este surprinzător, întrucât alte studii au demonstrat o creștere a rugozității suprafeței în urma utilizării bicarbonatului de sodiu. Absența diferențelor ar putea fi explicată fie printr-o eroare de tip II, întrucât calculul dimensiunii eșantionului a fost efectuat pentru modificările de culoare, fie prin utilizarea variabilei Rz, deoarece profilurile de rugozitate au arătat vârfuri mai înalte și mai adânci pentru bicarbonat comparativ cu eritritolul (fig. 3). Aceasta duce la o valoare medie Rz similară, dar dintr-o perspectivă clinică, suprafața este mai rugoasă decât în cazul eritritolului. Într-adevăr, majoritatea studiilor anterioare au utilizat Ra (rugozitatea aritmetică medie). Deoarece în studiul de față s-au folosit probe dentare naturale, cu suprafețe neregulate, Rz a reprezentat fără îndoială opțiunea mai fiabilă.
Rugozitatea smalțului după curățarea cu cupă de cauciuc și piatră ponce a scăzut semnificativ statistic de la 4.37 [1.42] la 2.54 [0.97] (P = 0,007). Deși suprafața devine mai netedă, această scădere este cel mai probabil consecința naturii abrazive nedorite a pietrei ponce. Nimri și colab. au evidențiat variabilitatea proprietăților abrazive ale pietrei ponce, atribuită unor factori precum dimensiunea particulelor, concentrația și presiunea aplicată pe suprafață. Astfel, se ridică o întrebare critică privind potențialul de uzură al smalțului și dentinei cauzat de curățarea profesională cu piatră ponce. În prezentul studiu, s-a utilizat piatra ponce ca procedură de control eficientă pentru îndepărtarea discromiilor. Având în vedere aspectele legate de uzura imprevizibilă și utilizarea pietrei ponce, ar trebui preferate MAPD (dispozitive cu pulberi minim invazive) în general, iar în special pulberile de eritritol, deoarece bicarbonatul de sodiu a demonstrat o abraziune ridicată în studii anterioare.
Este de remarcat faptul că toate probele s-au închis la culoare într-o măsură similară după fiecare procedură de curățare, contrazicând afirmațiile conform cărora aceasta s-ar produce mai rapid după air-polishing decât după metodele tradiționale. Mai mult, acest aspect a fost demonstrat și de către Okumus și colab., care au arătat că discromiile externe au fost chiar semnificativ mai mari după lustruirea cu cupă de cauciuc decât după utilizarea dispozitivelor de air-polishing.
În cele din urmă, trebuie menționat că microduritatea smalțului poate varia semnificativ de la un pacient la altul, în funcție de factori precum nutriția, utilizarea fluorului sau prezența unor afecțiuni orale. Dovezile privind caracterul abraziv al dispozitivelor de air-polishing sau al pastelor de lustruire asupra smalțului variază considerabil, având în vedere existența mai multor generații de pulberi, paste abrazive și dispozitive, precum și metode diferite de măsurare și raportare a rugozității suprafeței. Studiile timpurii au arătat un grad ridicat de abraziune asociat dispozitivelor de air-polishing cu bicarbonat de sodiu. Glicina a fost prima pulbere care a putut fi utilizată și subgingival pe suprafețele radiculare cu dispozitivele de air-polishing. Eritritolul reprezintă o evoluție suplimentară, putând fi folosit la fel de blând pe suprafețele radiculare și pe materialele compozite, dar cu o eficiență aparent superioară în îndepărtarea discromiilor.
Mai multe studii au demonstrat superioritatea metodelor convenționale ce implică utilizarea cupei de cauciuc și a pastelor de lustruire pentru curățarea smalțului. Pe de altă parte, alte cercetări sugerează beneficii semnificative ale dispozitivelor de air-polishing în ceea ce privește eficiența curățării, în special pe suprafețele dificile, precum și o abraziune minimă în comparație cu pastele abrazive.
În studii preliminare, autorii au investigat diverse protocoale pentru fumatul in vitro, condițiile de stocare a probelor, frecvența și numărul de țigarete standardizate fumate zilnic, durata ciclurilor de expunere la fum și poziționarea probelor în cameră. Protocolul utilizat în studiul de față a fost ales pentru a imita un proces de combustie a țigării cât mai apropiat de cel fiziologic, care să afecteze suprafețele dentare într-o manieră comparabilă cu expunerea unui fumător moderat. Capacitatea de a crea discromii dentare standardizate reprezintă un punct forte al studiului, deoarece permite o evaluare cuprinzătoare și precisă a eficienței diferitelor proceduri de lustruire. Paolone și colab. au subliniat importanța standardizării în acest domeniu de cercetare, pentru obținerea unor rezultate reproductibile, iar protocolul lor este comparabil cu al autorilor.
În timp ce numeroase studii au expus probele la 20 țigarete, camera de fumat concepută de către autori a generat o dispersie uniformă a fumului, prin care cinci țigarete au produs discromii similare celor observate in vivo. În context clinic, o multitudine de variabile, inclusiv marca țigărilor, igiena orală și obiceiurile alimentare, pot influența eficacitatea procedurii. În plus, determinarea culorii prin spectrofotometrie reprezintă o metodă mai reproductibilă de măsurare decât examinarea vizuală de către medicul dentist sau percepția pacientului. Un studiu recent a evidențiat diferențe semnificative între Vita EasyShade și spectroradiometrul considerat standardul de aur, ceea ce înseamnă că valorile absolute „L*a*b” și „ΔE” obținute în prezentul studiu nu pot fi extrapolate direct în clinică. Totuși, întrucât toate probele au fost măsurate cu același dispozitiv, diferențele cromatice din cadrul studiului sunt fiabile.
Ca factor limitativ semnificativ, gradul de uzură al țesuturilor dure dentare nu a putut fi cuantificat doar prin profilometrie. Prin urmare, sunt necesare investigații suplimentare, precum tomografia în coerență optică sau fluorescența indusă de lumină cu cuantificare. Deși aceste metode nu iau în considerare variațiile de duritate a smalțului, oferă rezultate promițătoare și nu ar trebui neglijate. Studii viitoare ar trebui, de asemenea, să investigheze procedurile de albire pentru tratamentul discromiilor cauzate de fumat.
Concluzii
Pe baza datelor prezentului studiu, autorii recomandă air-polishing cu eritritol ca pe o metodă sigură și eficientă pentru îndepărtarea colorațiilor cauzate de tutun. Această tehnică a eliminat discromiile asociate fumatului la fel de eficient ca metodele mai abrazive – air-polishing cu bicarbonat de sodiu și lustruirea cu ponce – dar fără a modifica rugozitatea structurilor dentare. Totuși, culoarea inițială a dintelui nu a putut fi restabilită prin niciuna dintre procedurile investigate.
Declarație privind conflictul de interese
Autorii declară că nu au interese financiare sau relații personale care ar fi putut influența lucrarea prezentată în acest articol.
Finanțare
Studiul a fost susținut printr-un grant oferit de Swiss Association for Dental Infection Control, organizație care promovează cercetarea și/sau studiile clinice în domeniul infecțiilor dentare și care este afiliată la E.M.S. Electro Medical Systems S.A. (Nyon, Switzerland).
Mulțumiri
Evei Helene, Gretei Weihaupt și lui Moayad Bitar pentru colectarea datelor.
