
5 minute read
Dezvoltare cu sens: digitalizare, educație și coerență organizațională
Într-un an marcat de transformări semnificative, Colegiul Medicilor Stomatologi din România își consolidează rolul de actor strategic în arhitectura profesională și socială, printr-o viziune integrată care pune în centru echitatea, modernizarea și responsabilitatea instituțională. Inițiativele derulate în această perioadă demonstrează un angajament consecvent față de coerența organizațională, formarea continuă și apropierea de nevoile reale ale profesiei.
Luna septembrie a adus o serie de acțiuni cu impact sistemic: reuniunea Consiliului Național de la Iași, organizarea unui atelier educațional destinat tinerilor din medii vulnerabile, avansarea celei de-a doua etape a reformei EMC și investiția în digitalizarea colegiilor teritoriale. Aceste demersuri reflectă determinarea CMSR de a construi un cadru funcțional și echilibrat, orientat spre performanță, colaborare și acces echitabil la resurse, în beneficiul profesiei și al comunității pe care o deservește.
CMSR reunește structurile teritoriale în cadrul Consiliului Național, la Iași, pentru consolidarea direcției strategice
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a convocat reprezentanții colegiilor teritoriale la Iași, în data de 19 septembrie, pentru desfășurarea ședinței Consiliului Național – forul decizional de prim rang al organizației. Evenimentul marchează un moment-cheie de analiză, deliberare și aliniere strategică între conducerea centrală și structurile locale ale CMSR.
„Consiliul Național este un reper important în activitatea noastră, un spațiu de reflecție și decizie în care reunim toate componentele organizației. Evaluăm realizările, identificăm provocările cu care se confruntă colegiile din teritoriu și stabilim direcțiile comune pentru o activitate coerentă și eficientă la nivel național” a declarat Dr. Florin Lăzărescu, Președintele CMSR.
Detaliile privind Consiliul Național vor fi publicate în numărul următor al revistei.
O mai bună sănătate orală înseamnă educație timpurie și prevenție
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Colegiul Medicilor Stomatologi Bucuresti (CMSB), în parteneriat cu Hope and Homes for Children Romania, au organizat la începutul lunii septembrie 2025, un atelier interactiv de educație pentru sănătatea orală, dedicat bursierilor programului DAR.
Atelierul, susținut de dr. Mariana Cărămidă, trezorier CMSR, și dr. Cosmin Dima, vicepreședinte CMSB, a abordat subiecte esențiale legate de sănătatea orală, de la importanța ei pentru sănătatea generală până la controalele periodice, detartraj și recunoașterea semnalelor de alarmă precum sângerările gingivale. Au fost explicate tehnicile corecte de periaj și demontate cele mai frecvente mituri despre îngrijirea dentară.
„Educația pentru sănătate reprezintă un pilon fundamental al dezvoltării unei societăți responsabile. Prin astfel de inițiative, contribuim la formarea unor tineri informați, capabili să adopte obiceiuri sănătoase și să promoveze, la rândul lor, cultura prevenției. O bună sănătate orală înseamnă consecvență în igiena zilnică, vizite constante la medicul stomatolog și o alimentație echilibrată” — a declarat Dr. Mariana Cărămidă, trezorier CMSR.
Participanții au avut ocazia să adreseze întrebări în cadrul unei sesiuni de Q&A, ceea ce a facilitat o înțelege- re mai clară și completă a informațiilor prezentate. Inițiativa se înscrie în continuarea proiectelor sociale derulate de CMSR, precum prima ediție din acest an a Galei Stomatologiei Românești, unde au fost strânse fonduri în valoare de 20.000 de euro pentru bursierii Hope and Homes for Children. Prin aceste fonduri, 30 de copii din medii defavorizate beneficiază de acces la servicii stomatologice și la ateliere educaționale dedicate igienei orale.
CMSR își reafirmă angajamentul de a sprijini prevenția și educația pentru sănătate, întărind rolul medicului stomatolog în viața comunității și contribuind la formarea unei generații care înțelege importanța sănătății orale.
Reforma EMC intră în faza a II-a
CMSR a organizat un focus grup național pentru consolidarea unui cadru funcțional și coerent de formare continuă. Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Stomatologi din România a analizat stadiul reformei sistemului de Educație Medicală Continuă (EMC), aflat în faza a II-a. În acest context, a fost organizat un grup de lucru național, în perioada 4–6 septembrie, dedicat conturării principalelor direcții de dezvoltare a acestui proces.
Focus grupul a reunit membri ai colegiilor teritoriale, reprezentanți ai mediului academic și ai conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi din România și a avut ca obiectiv formularea unor soluții concrete pentru optimizarea mediului de învățare al medicilor stomatologi. Printre prioritățile vizate s-au numărat simplificarea procedurilor de acreditare, facilitarea obținerii creditelor și adaptarea formării continue la nevoile reale din practică. Procesul de lucru s-a bazat pe concluziile rezultate din faza I a reformei, iar recomandările formulate vor contribui la structurarea unui cadru funcțional, predictibil și coerent, centrat pe calitate și accesibilitate.
„Continuarea reformei EMC presupune o abordare structurată și participativă. Prin acest nou focus grup, ne dorim să consolidăm un cadru funcțional care să răspundă așteptărilor colegilor noștri și să susțină, în mod real, dezvoltarea profesională continuă” a declarat ȘL dr. Luminiţa Oancea, vicepreședinte CMSR.
Digitalizare în rețeaua CMSR: echipamente IT pentru colegiile teritoriale
CMSR accelerează tranziția digitală a structurilor teritoriale printr-o investiție de 100.000 lei, realizată din fonduri proprii, pentru dotarea colegiilor județene cu echipamente IT. Livrările vizează cele 16 colegii care au solicitat sprijin în acest proces –Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Olt, Satu-Mare, Suceava, Vaslui și Vrancea – pentru a asigura infrastructura tehnică necesară implementării aplicației CMSR la nivel național. Noua platformă digitală, a cărei lansare este programată în perioada următoare, va simplifica și eficientiza activitatea administrativă a colegiilor, oferind un cadru unitar de lucru.
„Achiziționarea de echipamente IT pentru 16 colegii teritoriale consolidează procesul de modernizare și digitalizare al CMSR, asigurând că niciun colegiu nu este lăsat în urmă. Prin dotarea acestora cu aparatura necesară, facem un pas important către eliminarea disparităților și către construirea unui sistem unitar, modern și eficient, în beneficiul întregii comunități profesionale”, a subliniat dr. Florin Lăzărescu, președintele CMSR.