TEXT EDITAT DE ANGELA ZAPOROJAN
Fragment din interviul cu Hermann Pitters din cartea „Convorbiri în agora sibiană. Șapte întâlniri cu sașii”, de Dragoș Cojocariu
„
Trebuie spus că anul 1944 este un moment decisiv, nu numai în istoria sașilor, ci a întregii țări. Bineînțeles că 23 august a dus la o radicalizare specifică a tuturor evenimentelor. Am vorbit mai întâi despre copilăria mea idilică şi foarte frumoasă aici la Sibiu. În 1939 am intrat la şcoala primară, aflată în clădirea care astăzi adăposteşte cursurile şcolii de muzică și de artă, iar mai târziu acel 23 august - aș putea spune - m-a alungat dintr-un rai. Raiul s-a închis, şi eu am intrat într-un infern. Era încă în timpul războiului, însă tragic a fost că 3 dintre frații mei mai mari au fost înrolați în armată. Întâi cei 2 frați mai mari, în armata română, dar apoi, în urma unei înțelegeri politice cu Germania nazistă, situația s-a schimbat şi tinerii de etnie germană din România au fost obligați să se înroleze în armata germană. Și astfel familia noastră a ajuns dintr-o dată într-o situație teribilă, prin care cei 3 băieți deveniseră într-o clipă, ca să spun așa, duşmanii țării. Adică familia a fost divizată. Noi, cei mai mici, ne aflam aici, în România, iar fraţii mei mai mari erau dincolo, în Germania. Consecința pentru părinții mei a fost că au ajuns într-o situație
PAGINA
36
aproape insuportabilă. Mai mult, datorită relațiilor şi realităților anterioare acestor evoluții istorice cei de etnie germană au fost considerați și tratați ca foşti hitlerişti, iar consecința acestei categorisiri a fost instaurarea unei mentalităţi şi a unei atitudini represive, argumentată printr-o aşa-zisă vină colectivă și generatoare pentru noi, cei implicați a unei - să-mi fie permisă figura de stil - stări de groază. Au urmat expropierile cunoscute şi au avut loc deportările în masă în lagărele de muncă forţată din URSS. Astfel, în anii următori, copilăria şi adolescenţa mea a eșuat în umbră și a fost dominată de privațiuni, întrucât starea familiei mele a fost extrem de precară. Şi totuşi, în acest răstimp părinţii mei, care au avut şi o gândire socială dezvoltată, s-au sfătuit şi s-au hotărât să-i ajute pe cei neîndreptățiți şi pe cei mai slabi. Pe lângă aceştia au mai fost, de asemenea, foarte mulți orfani. Cu toate că şi noi am fost foarte săraci, părinții mei au luat încă un copil orfan în familie. Ei au încercat să găsească un drum, nu numai pentru familia proprie, ci și pentru ceilalți. În acest demers dăruit, au fost, desigur, îndemnați și purtați de o credinţă creștină adâncă, de sentimentul de solidaritate şi de convingerea de ajutorare reciprocă. Asta am învățăt de la părinți și acest spirit m-a îndrumat apoi toată viaţa mea.”
(
foto © George Dumitriu, Hermannstaedter Zeitung
SIBIAN/CĂ
Proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania
www.zilesinopti.ro
