Zile și Nopți | Martie 2024

Martie

Uimitor de ușor, pentru orice antreprenor.

Peste 110.000 de afaceri folosesc deja e-Factura de la SmartBill.

Beneficiile culturii, între Shakespeare şi Swift

De curând, mass-media a publicat ştirea referitoare la hotărârea Primăriei Craiova de a aloca un milion de euro pentru a susţine organizarea Festivalului Internaţional Shakespeare, o sumă impresionantă în contextul tăierilor drastice de bugete în sectorul cultural, oricum subfinanţat de mulţi ani în România. Sigur că se poate specula pe marginea motivaţiei reale din spatele unei asemenea mărinimii ieşite din comun, din moment ce festivalul se va desfăşura în a doua parte a lunii mai, deci cu puţin timp înainte de alegerile locale, dar asta nu afectează justeţea demersului, admirabil în fondul său, întrucât este vorba de o ediţie aniversară, reputatul eveniment celebrând 30 de ani de la fondare, cu mai mult de 300 de evenimente, în peste 30 de spaţii. Proiectul anunţă un pachet de experienţe culturale realmente memorabile, indiferent că e vorba de spectacole precum Furtuna lui Peter Brook, companii de teatru prestigioase din toată lumea, ca The Globe, Tang Shu-wing ori Ex Machina, sau forme de promovare experienţiale inedite, precum “Shakespeare Village”, şi, drept urmare, se poate anticipa că beneficiile - nu doar la nivel cultural şi comunitar (gradul de satisfacţie a publicului, creşterea notorietăţii brandului de oraş etc), dar şi economic - vor fi semnificative, justificând investiţia făcută de autorităţi în numele cetăţenilor urbei.

Potenţialul de creştere economică prin experienţe culturale - în special cele din spaţiul Pop culture - a atras atenţia încă de acum un secol, de când s-au pus empiric bazele event tourism-ului în Australia, generând implicarea

reprezentanţilor comunităţilor agregate pe diverse criterii, chiar la nivel naţional, în materializarea acestora (vedeţi, de exemplu, cazul recent al subvenţiei de multe milioane de dolari oferite din raţiuni de estimare a creşterii PIB de către Ministerul Culturii şi Singapore Tourism Board lui Taylor Swift pentru a concerta exclusiv în această ţară... din întreaga Asie), însă la noi, semnele de conştientizare pragmatică - deci nu idealistă sau demagogică - ale acestei direcţii de dezvoltare s-au manifestat real, într-un mod ceva mai dătător de speranţe, mult mai recent, de fapt abia după evaluarea succesului proiectului Sibiu – Capitală Culturală Europeană, care a stabilizat apoi suportul necesar din partea autorităţilor locale pentru implementarea unei strategii de evenimente cu impact deopotrivă economic şi de awareness. Ştim deja că a urmat Clujul, cu a sa constanţă în politicile de susţinere evenimenţială, iar succesul unor experienţe complexe precum TIFF este incontestabil, că Braşovul are de ceva ani o abordare coerentă prin buna colaborare a autorităţilor locale cu Consorţiul Cultural Corona şi, drept urmare, dezvoltarea prin experience economy este una organică, că un concept precum Brezoiul Lumii poate fi considerat o binecuvântare pentru comunitate şi, de asemenea, că Timişoara dă semne foarte rapid că şi-a învăţat lecţia din experienţele din 2023 şi îşi propune să reziste în continuare pe harta migratorilor culturali, ca o veritabilă capitală. Lucrurile par a se pune pe direcţie şi în destule alte oraşe sau zone din România, însă rămane de văzut care vor fi consecinţele alegerilor din acest an, ce pot influenţa decisiv eventuale viziuni sau planuri de strategii evenimenţiale locale. Până atunci, să ne bucurăm însă de festivalurile din 2024 deja confirmate!

Ioan BIG, publisher

Martie

www.zilesinopti.ro

www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar. Nr. 3 (569) - Martie 2024

Tiraj: 20.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Coordonator calendar evenimente naționale, zilesinopti.ro/evenimente-romania/ tibi.oprita@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI:

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro

Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea. Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

iOa N BiG PUBLiSHer

a L iN GĂLĂȚ e SCU SeN iOr eDitOr

GrU ia Dr aGOM ir SeN iOr eDitOr

HOria GH iBU Ț i U reDaCtOr

a L e X MUȘat re DaC tO

teODOr

MĂDĂL

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Alexandra Bujeniță

Cristina Sârbu

Mădălina C. Diaconu Andrada Dincă

Alexandra

Adina

Adriana

PAGINA 4

POP-UP StOries

Putere, stil și influență în Pop culture

Potrivit lui Kate Bailey, curatoarea expoziției DIVA, de la Muzeul Victoria & Albert din Londra, accesibilă publicului până pe 7 aprilie, conceptul de „divă” reprezintă un tipar care a evoluat de-a lungul istoriei pentru a acumula atât conotații pozitive, cât și negative. În anul 1835, criticul Théophile Gautier utiliza pentru prima dată termenul în spațiul francez pentru a vorbi despre puterea divină feminină prin intermediul Giuliei Grisi, o celebră cântăreață de operă italiană, sugerând că ea deținea toate calitățile necesare pentru a fi considerată o zeiță a scenei. Isabelle Moindrot descrie acest personaj atât de popular în spațiul Pop culture ca fiind „o entitate divină, o regină, o sirenă sau o vrăjitoare care ajunge, în cele din urmă, să fie venerată într-un cult orb, pasionat și imposibil de egalat în imaginarul propriu”.

Cu toate acestea, cuvântul poate fi urmărit începând cu secolul al XVI-lea, când figuri feminine au început să se facă remarcate în spații dominate, până în acel moment, de bărbați. Printre ele se numără actrița, poeta și muziciana Isabella Andreini, care a făcut parte din cea mai populară și influentă trupă de teatru comic din Italia. Având ca motto sintagma Elevat Ardor („Flacăra se ridică”), care completa perfect imaginea de ființă aproape magică, ea a captivat oamenii prin autenticitatea expusă pe scenă.

În secolul al XVIII-lea, diva se apropia

din ce în ce mai mult de definiția lui Gautier, cântărețele de operă (în special prima donna, cea mai importantă din distribuție), care interpretau de multe ori lucrări inspirate din mitologie, fiind asociate cu eroinele jucate.

POP-UP STORiEs

Personajele erau atât de iubite, încât au început să fie celebrate în versuri create de fani sau de critici impresionați de talentul și carisma lor, diva având puterea de a schimba realitatea admiratorilor, pentru că, așa cum subliniază Kate Bailey, este cea care poate transforma buzele în zâmbete și ochii în râuri de lacrimi.

În 1826, revista pariziană Petit Courrier des Dames o numea pe Giuditta Pasta „L’Adorata”, în timp ce compozitori precum Donizetti și Rossini realizau opere în care soprana era transformată, datorită versurilor și liniei melodice, într-un rol principal complex și puternic (de unde avem stilul bel canto, care accentuează frumusețea sunetului, controlul vocal și agilitatea tehnică). Un exemplu faimos este Norma, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului italian Vincenzo Bellini. În aria Casta Diva, protagonista se adresează unei zeițe asemănătoare Dianei (asociată cu vânătoarea, natura și luna), rugând-o să aducă pace poporului său într-un moment de criză și conflict, acesta fiind rolul în care Gautier a privit-o pe Giulia Grisi. În viziunea lui, artista era imposibil de despărțit de personajul idealizat, ceea ce a dus, în secolul al XIX-lea, la o schimbare a percepției termenului: diva nu mai reprezenta o persoană care, prin talentul său, avea capacitatea de a modifica experiențele și viețile celor din jur, ci un obiect strălucitor, o muză folosită pentru plăcerea și inspirația masculină.

Pe măsură ce secolul a avansat, diva a început să se integreze într-o lume aflată în continuă schimbare, noile tehnologii și ascensiunea sufragetelor jucând un rol

crucial în transformarea opiniilor despre artist atât pe scenă, cât și în societate. În anul 1907, muzicienii din Londra s-au unit și au format asociația Variety Artistes’ Federation pentru a lupta împotriva condițiilor de muncă inechitabile. Printre susținătorii acestei inițiative s-a numărat și interpreta Marie Lloyd, care, vorbind despre problemele clasei muncitoare, precum sărăcia, lipsa locuințelor și mediul de lucru dificil, a contribuit la aducerea acestora în atenția publicului. Odată cu monologul You Can’t Stop a Girl from Thinking!, în care cântăreața s-a împotrivit presiunilor sociale și normelor restrictive, diva a dobândit o nouă dimensiune, ajungând un personaj care promovează prin activism drepturile celor vulnerabili.

În anii următori, termenul a fost asociat unor figuri precum Josephine Baker, care a devenit o senzație în Franța anilor ’20 datorită stilul său distinctiv de dans, sfidând și redefinind stereotipurile ofensatoare asociate imaginii sale (care era extrem de sexualizată în concepția masculină) pentru a-și promova propriile cauze, precum lupta împotriva discriminării. După ce a refuzat să mai apară în Statele Unite din cauza segregării rasiale, ea a devenit cetățean francez în 1937. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, artista a lucrat ca spion pentru rezistența franceză, fiind decorată datorită curajului ei. Pe 28 august 1963, în timpul Marșului asupra Washingtonului, purtând uniforma și medaliile armatei franceze, Baker a vorbit, alături de Daisy Bates, înainte ca Martin Luther King Jr. să țină faimosul discurs I Have A Dream, în fața a 250.000 de oameni: „Trebuie să obțineți o educație. Trebuie să mergeți la școală și să învățați să vă apărați cu penița, nu cu arma. Doar atunci veți avea puterea de a le răspunde.”

Alături de Baker, personalități ca Billie Holiday, Aretha Franklin și Nina Simone au devenit agenți puternici pentru schimbare, transformând arta divei moderne într-un mesaj destinat distrugerii sistemelor de opresiune. Odată cu popularizarea cinematografiei, nume precum Theda Bara (care a interpretat rolul Cleopatrei în 1917), Clara Bow, Mae West și Katharine Hepburn au început să fie asociate termenului, un eveniment notabil petrecându-se în anul 1936, când Bette Davis a avut un conflict cu Jack Warner din cauza inegalităților cu care se confrunta. Din acel moment, pe baza relatărilor (false) din presa vremii, „divă” a început să capete o conotație negativă, fiind un cuvânt prin care femeile erau limitate și etichetate ca „dificile”, „arogante” și „mult prea exigente” atunci când încercau să schimbe dinamica nedreaptă în care își duceau existența. Ele au fost urmate de Elizabeth Taylor, Ava Gardner și Marilyn Monroe (pe care Joan Collins și-o amintește avertizând-o în legătură cu persoanele influente din Hollywood).

din nou reinterpretată de Madonna, care a abordat în muzica ei subiecte considerate controversate la momentul acela, precum sexualitatea, feminismul și religia, influențând tendințele prin colaborări cu designeri ca Jean Paul Gaultier.

Procesul de transformare și eliberare a conceptului de divă a continuat în aceeași direcție cu Prince, Freddie Mercury și Elton John, care, prin carisma, energia și pasiunea lor, au încurajat exprimarea liberă a identității personale, inspirând milioane de oameni să trăiască autentic și fără frică. La începutul noului mileniu, termenul a devenit sinonim cu personalități puternice dintr-o varietate de domenii creative, presa continuând, totuși, să apeleze la stereotipurile din trecut, fenomen remarcat atunci când vorbim despre Whitney Houston, Mariah Carey, Rihanna, Beyoncé sau Lady Gaga, care, folosindu-se de criticile primite de-a lungul timpului, au reușit prin arta lor să reintre în posesia propriilor povești.

politice semnificative, Betty Friedan teoretiza, The Feminine Mystique, remarcate Cher, Diana Ross și Tina Turner.

imaginea divei era

În 1963, în contextul mișcărilor sociale și politice semnificative, Betty Friedan teoretiza, în lucrarea The Feminine Mystique că femeile pot obține libertatea de a-și conduce și planifica propriile vieți. Anii ’60 au adus în prim-plan dive ca interpreta libaneză Fairuz (care a demonstrat cum talentul poate traversa culturi, genuri și continente), Dolly Parton sau Barbra Streisand, în timp ce în anii ’70 s-au făcut remarcate Cher, Diana Ross și Tina Turner. Zece ani mai târziu, imaginea divei era

www.zilesinopti.ro

Capturând dinamica și progresul societății contemporane, diva de astăzi își reafirmă autonomia și puterea, folosinduși vocea și influența pentru a promova idei care au capacitatea de a transforma realitatea. Așa cum spune Kate Bailey, aceasta poate fi „ style icon, un artist cu convingeri puternice, o ființă divină sau chiar și un coșmar high-maintenance

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

Ca fetele... La Snagov, căci Băieţii buni ajung în Rai

Cu Barbenheimer şi Expend4bles favorite necontestate luna aceasta la premiile Oscar şi, respectiv, Razzie, nu vom consuma spaţiu cu pronosticuri inutile, preferând să ne bucurăm de eclectismul temelor şi genurilor cinematografice care se manifestă în ceea ce priveşte filmele româneşti ce vor avea premiera în următoarele săptămâni.

Martie debutează în cinema cu un film destinat microbiştilor, Hai, România! - Povestea Generației de Aur, documentarul lui Claudiu Mitcu (Emigrant Blues, Procesul), care celebreazăaniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, respectiv calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din ’94. Ziua femeii, 8 martie, este sărbătorită apoi în sălile de proiecţie... Ca fetele. “Fetele” din comedia regizată de Camelia Pop (Pup-o, mă!, SNUPD) aparţin mai multor generaţii - Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călăraşu, Lora, Alina Eremia - şi vor oferi publicului, probabil, destule momente savuroase, ştiind că scenariul este scris de Lia Bugnar.

Pe 15 martie sunt anunţate două premiere de filme care-şi extrag filonul dramatic din realitatea cenuşie în care ne ducem zilele, însă diferă radical prin povestea pe care o propun spectatorilor. 2020, lungmetrajul lui Bobby Bărbăcioru, este o dramedie centrată pe doi fraţi stabiliţi în Italia, care, în timpul pandemiei, revin în satul de baştină, în căutarea... dobândirii imunităţii la covid. Doar că în “quest”-ul lor sanitar îşi face simţită prezența un alt virus, Mafia din Peninsulă. În schimb, La Snagov, care marchează comeback-ul apreciatului regizor, DoP şi producător Cristian Comeagă

(Filantropica, Restul e tăcere), după Cel Ales din 2015, sugerează prin sinopsis a fi o dramă crudă, ce-şi propune să exploreze discrepanţele majore din societatea românească, dintre săraci şi bogaţi, manipulaţi şi manipulatori.

Ultimul weekend al lunii e asociat lansării Rom-Com-ului lui Radu Potcoavă, Băieţii buni ajung în Rai, o poveste inedită de iubire dintre un bărbat de vârsta a doua şi fata după care-i fugeau ochii în liceu, care se consumă într-un Paradis reprezentat de o plajă pustie, unde vremea e mereu caldă, berea e mereu rece, iar popularul Şerban Pavlu e mereu... Dumnezeu. Sună foarte “fantasy” dar, ţinând cont că protagoniştii sunt interpretaţi de talentaţii Bogdan Dumitrache şi Cosmina Stratan, probabil că filmul va reuşi să ne facă şi pe noi să visăm. Vom vedea asta când se stinge lumina şi începe proiecţia.

2020 (regia: Bobby Bărbăcioru)

PAGINA

Premierele lunii martie

PREMIERA 1 MARTIE

Universul din Dune este o lume complexă din punct de vedere geopolitic și cu tone de metafore ecologice și tehnologice care rezistă și astăzi (sau mai ales astăzi), iar această parte vine și ea să ne facă și mai mult să conștientizăm și să analizăm problemele reale cu care ne confruntăm acum, în 2024, pe Pământ.

PREMIERA 1 MARTIE

„Dolphin Boy”, considerat o capodoperă a animaţiei iraniene, nu este doar o poveste despre aventură și pericole subacvatice, ci și despre conexiunile puternice care se pot crea între ființe diferite și despre puterea curajului și a prieteniei în fața obstacolelor.

Gheara de fier

PREMIERA 8 MARTIE

Iron Claw livrează, în ciuda lumii aspre și masculine a wrestling-ului, una dintre cele mai calde și emoționante interpretări ale anului, prin transpunerea poveştii adevărate a inseparabililor frați Von Erich, care au făcut istorie în lumea intens competitivă a wrestling-ului profesionist.

Titlu original: DUNE: PART TWO

Regia: Denis Villeneuve

Cu: Rebecca Ferguson, Timothée Chalamet, Zendaya, Stellan Skarsgård, Javier Bardem

Gen: Aventuri, SF

Durata: 166 de minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 1 Martie 2024

Titlu original: DOLPHIN BOY

Regia: Mohammad Kheirandish

Cu: Galip Erdal, Zeynep Kankonde, Özge Yagiz,Selen Ozturk

Gen: Animaţie, Aventuri, Comedie

Durata: 90 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 1 Martie 2024

PREMIERA 8 MARTIE

Selectat în competiţia pentru Palme D’Or la cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, Club Zero este un Thriller cu accente satirice a cărui acțiune se desfășoară în cadrul unui liceu privat, unde apariția unei noi profesoare, ce are ca responsabilitate predarea unui curs de „alimentație conștientă”, perturbă ordinea și evoluția firească a elevilor săi.

PREMIERA 8 MARTIE

La baza acestui film stă tematica jucăriilor aduse la viață, explorând cum obiectele din copilăria noastră, încărcate de amintiri și emoții, pot deveni catalizatori ai fricii în universul adult. Imaginary nu se limitează doar la a fi un film de groază, ci se aventurează în a filosofa despre legătura dintre inocența copilăriei și complexitatea lumii adulte, transformând un simplu ursuleț de pluș într-un simbol al terorii.

Titlu original: THE IRON CLAW

Regia: Sean Durkin

Cu: Zac Efron, Jeremy Allen White, Harris Dickinson, Maura Tierney, Holt McCallany

Gen: Biografic, Dramă, Sport

Durata: 130 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 8 Martie 2024

Kung-FuPanda 4

PREMIERA 15 MARTIE

„Kung Fu Panda 4” îl prezintă pe Po (Jack Black) căutându-și propriul succesor ca Războinic Dragon, în timp ce se pregătește să își asume noul rol de lider spiritual al Văii Păcii, adică să iasă la pensie. Însă, în timpul călătoriei sale, el întâlnește un nou răufăcător, „Cameleonul”, care reprezintă o amenințare și mai mare decât oricare dintre dușmanii săi anteriori.

Titlu original: CLUB ZERO

Regia: Jessica Hausner

Cu: Mia Wasikowska, Sidse Babett Knudsen, Sam Hoare, Elsa Zylberstein, Amir El-Masry, Ksenia Devriendt

Gen: Dramă, Thriller

Durata: 110 minute

Distribuit de: Independenţa Film

Premieră în România: 8 Martie 2024

PAGINA 12

Titlu original: IMAGINARY

Regia: Jeff Wadlow

Cu: Betty Buckley, DeWanda Wise, Veronica Falcón, Matthew Sato

Gen: Horror

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 8 Martie 2024

Titlu original: KUNG-FU-PANDA 4

Regia: Mike Mitchell, Stephanie Stine

Cu: Jack Black, Jackie Chan, Dustin Hoffman, Bryan Cranston, Awkwafina, Viola Davis

Gen: Acţiune, Animaţie, Aventuri

Durata: 94 de minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 15 Martie 2024

Dolby Atmos 2D

2D 2D

2D

2D

3D2D

Sleeping dogs

PREMIERA 15 MARTIE

Romanul lui Eugen Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor (The Book of Mirrors), devenit un fenomen internaţional prin publicarea sa în peste 38 de ţări, stă la baza Thriller-ului psihologic Sleeping Dogs, reprezentând debutul în regie al apreciatului scenarist Adam Cooper (Allegiant, Assassin’s Creed).

PREMIERA 22 MARTIE

„Io Capitano”, filmul care i-a adus anul acesta Italiei o nominalizare la Premiile Oscar, spune un altfel de basm, inspirat din realitatea a milioane de oameni care au venit în ultimii ani în Europa. Această mare aventură ne duce prin primejdiile deșertului și ale mării. Ne traduce ambiguitățile și contradicțiile ființelor umane, vorbește despre visele, speranțele și ambițiile unor adolescenți, în timp ce totul se transformă într-o luptă pentru supraviețuire.

PREMIERA 22 MARTIE

Rom-Com-ul „Băieții buni ajung în Rai”, regizat de Radu Potcoavă, lansat în cinematografele din întreaga țară începând cu 22 martie, promite să ofere publicului o evadare din cotidian și o incursiune într-un tărâm al reinventării iubirii, pentru că... pe o plajă pustie, departe de agitația urbană, se desfășoară o poveste de dragoste ieşită din comun. Dan (Bogdan Dumitrache) moare într-un accident de mașină și de aici începe totul...

Titlu original: SLEEPING DOGS

Regia: Adam Cooper

Cu: Karen Gillan, Russell Crowe, Marton Csokas, Tommy Flanagan

Gen: Crimă, Mister

Durata: 110 minute

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 22 Martie 2024

PREMIERA 29 MARTIE

Filmul de aventuri realizat de britanicul Simon Cellan Jones, Arthur the King, este bazat pe o istorie adevărată, de-a dreptul remarcabilă, relatată în cartea de memorialistică Arthur, câinele care a traversat jungla pentru a găsi o casă, scrisă de Mikael Lindnord.

Titlu original: IO CAPITANO

Regia: Matteo Garrone

Cu: Affif Ben Badra, Isaka Sawadogo, Bamar Kane, Hichem Yacoubi, Seydou Sarr

Gen: Dramă

Durata: 121 de minute

Distribuit de: Bad Unicorn

Premieră în România: 22 Martie 2024

Dacă în ultima parte a francizei, Godzilla și Kong au fost adversari, de această dată, ei vor lucra împreună pentru a învinge o amenințare rămasă până acum ascunsă și care pune în pericol întreaga lume de la suprafața Pământului. Așa cum putem vedea și din trailer, „Godzilla x Kong: The New Empire” se anunță a fi o confruntare epică, mai ales având în vedere finalul primului film „Godzilla vs Kong”.

Titlu original: BĂIEŢII BUNI AJUNG ÎN RAI

Regia: Radu Potcoavă

Cu: Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan

Gen: Comedie, Dramă

Durata: 134 de minute

Distribuit de: Forum Film România

Premieră în România: 22 Martie 2024

Titlu original: ARTHUR THE KING

Regia: Simon Cellan Jones

Cu: Mark Wahlberg, Nathalie Emmanuel, Simu Liu

Gen: Aventuri

Durata: n/a

Distribuit de: Ro Image 2000

Premieră în România: 29 Martie 2024

Titlu original: GODZILLA X KONG: THE NEW EMPIRE

Regia: Adam Wingard

Cu: Dan Stevens, Rebecca Hall, Brian Tyree Henry

Gen: Acţiune, Aventuri, Comedie, Fantastic

Durata: 112 minute

Distribuit de: Vertical Entertainment

Premieră în România: 29 Martie 2024

2D

2D

2D

2D

Dolby Atmos 3D

„Dune 2” ia, pentru a doua oară, numele lui

Timothée Chalamet în deșert

Într-un nou trailer pentru „Dune 2", mult așteptata continuare a francizei, regizorul Denis Villeneuve ne oferă în sfârșit nu doar unul, ci trei imenși viermi de nisip în acțiune pe marele ecran, nimicind împreună o armată întreagă. Timothée Chalamet va călări unul mai târziu în film, făcând ravagii în deșertul intergalactic. Așadar, se poate spune că așteptarea a meritat. Timothée Chalamet era deja un nume cu rezonanță, dar „Dune 2" îi va da și mai multă importanță, odată cu premiera.

Au trecut mai bine de doi ani de când „Dune" a avut premiera în cinematografe și de când a făcut valuri la box office, deși anul 2021 nu a fost cea mai bună perioadă pentru cinema. Pentru fani au trecut doi ani de

așteptare pentru a revedea unul dintre acei viermi gigantici de nisip, care au marcat universul SF încă de când Frank Herbert și-a publicat primul roman, în 1965.

De asemenea, într-unul dintre cele mai recente trailere pentru partea a doua a francizei, îl vedem pe Paul Atreides (Chalamet) luptându-se alături de Chani (Zendaya), pentru a primi apoi un sărut. „Văd viitoruri posibile deodată, iar în atât de multe viitoruri inamicii noștri înving", povestește el. „Dar văd o cale. Există o cale îngustă de trecere.” Bineînțeles, fremenii nu sunt prea dornici să-l îmbrățișeze ca Mesia pe străinul ai cărui ochi nu au devenit încă albaștri, dar Gurney Halleck (Brolin) e acolo să ajute. În altă parte, prințesa Irulan (Florence Pugh) complotează, iar spânul și „psihopatul” Feyd-Rautha Harkonnen (Austin Butler) își dă drumul la limbă. „Ocupă-te de acest profet", îi spune Stellan Skarsgård lui Butler, în cel de-al doilea trailer. „Arată-mi cine ești". Așadar, vom avea parte de o confruntare directă și violentă între cei doi. Universul din Dune este o lume complexă din punct de vedere geopolitic și cu tone de metafore ecologice și tehnologice care rezistă și astăzi (sau mai ales astăzi), iar această parte vine și ea să ne facă și mai mult să conștientizăm și să analizăm problemele reale cu care ne confruntăm acum, în 2024, pe Pământ. „Dune 2” va avea premiera pe 1 martie. Mult așteptata continuare a fost inițial programată să aibă premiera la finele anului 2022, dar a fost reprogramată ulterior, din cauza grevei SAG-AFTRA. Sperăm că așteptarea a meritat.

Tragedia unei familii de wrestleri „THE IRON CLAW”,

Cu o distribuție extraordinară, pornind de la Zac Efron, în cel mai memorabil rol al carierei sale de până acum, și Jeremy Allen White (The Bear), proaspăt premiat la Emmy și adorat pe internet datorită reclamei la Calvin Klein, alături de Harris Dickinson (Triunghiul tristeții), Maura Tierney (Aventura, Spitalul de urgență) și Lily James (Cenușăreasa), cineastul Sean Durkin revine în forță pe marile ecrane, după Cuibul/ The Nest (2020), cu o nouă dramă de familie: Gheara de fier/ The Iron Claw.

Din 8 martie, publicul va putea intra în lumea wrestlingului american profesionist de la începutul anilor ’80, alături de inseparabilii frați Von Erich, care au făcut istorie în lumea acestui sport intens competitiv. Conduși de patriarhul familiei, luptătorul Fritz Von Erich, cinci dintre cei șase fii ai săi i-au călcat pe urme și au intrat în ring, dar faima și succesul au dus la moartea a patru dintre ei. Viața lor privată a devenit la fel de faimoasă precum cea profesională, iar filmul se concentrează pe ceea ce mulți au numit „Blestemul Von Erich”.

Băieții, dedicați și supuși, se străduiesc să își mulțumească tatăl și să câștige cele mai de preț centuri, gata de sacrificiu

și de a depăși noi provocări, în esență, The Iron Claw descriind o poveste profund americană, în care frații urmăresc să îndeplinească visul altcuiva,

PREMIERĂ

pierzând din vedere orice altceva. În felul acesta, noul film al lui Durkin devine unul al supraviețuirii și rezilienței, în care singurele arme pe care le au împotriva unui tată înfricoșat de pierdere sunt solidaritatea și căldura pe care și-o arată unul altuia. În ciuda pierderilor incredibil de grele pe care le suferă, va reuși unicul supraviețuitor, Kevin Von Erich (Zac Efron), să încheie ciclul blestemului? Adevărata „gheară de fier” era de temut pentru toți cei din lumea wrestling-ului, însă adevăratele victime ale acesteia au fost chiar cei patru frați Von Erich.

Pentru cei implicați în acest sport „fake”, miza e reală, iar prețul pe care îl plătesc pentru a-și face numele cunoscut e unul usturător. Puține familii au plătit mai mult pentru succesul lor în lumea wrestling-ului decât familia Von Erich. Condiționați de mici să facă tot ce le stă în putință pentru a nu cunoaște eșecul, Kevin, Kerry, David și Mike ajung să fie „cei mai rapizi, cei mai duri, cei mai puternici, cei mai de succes”, la îndrumările apăsătoare ale tatălui. Succesul, nu fericirea, devine țelul suprem, iar forța pare a fi singura metodă de a-l atinge. The Iron Claw explorează mecanismele unei familii pregătită să sacrifice tot pentru a rămâne în istorie drept adevărate legende. O saga de familie profund emoționantă, care vorbește despre dragoste, frăție și reziliență.

„Club Zero”

O altă fațetă a tulburărilor de alimentație

Selectat în competiţia pentru Palme D’Or la cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, Club Zero este un Thriller cu accente satirice a cărui acțiune se desfășoară în cadrul unui liceu privat, unde apariția unei noi profesoare, ce are ca responsabilitate predarea unui curs de „alimentație conștientă”, perturbă ordinea și evoluția firească a elevilor săi. Club Zero urmărește povestea domnișoarei Novak (Mia Wasikowska), ce reușește să schimbe percepția asupra obiceiurilor alimentare ale adolescenților cărora le predă - în viziunea acesteia, alimentația conștientă putând fi descrisă ca un fel de mix între un regim alimentar și meditație. Astfel, conform domnișoarei Novak, cu cât reușești să mănânci mai puțin, cu atât ești mai sănătos. Cum este posibil acest lucru? Răspunsul la această întrebare se regăsește în film și aproape cu siguranță nu este unul plăcut.

Totodată, scopul cursului este acela de a reduce cantitatea dăunătoare de alimente procesate pe care elevii le consumă zilnic. Pentru a fi motivați, elevilor li se transmite că pot obține credite pentru urmarea cursului, iar un băiat ar putea chiar să obțină o bursă gratuită pentru anul următor. Nu este de mirare că cinci elevi ajung să fie fascinați de pasiunea profesoarei, încercând să se ridice la așteptările sale. Pe fondul acestor întâmplări, se poate observa în paralel, cu ușurință, impactul pe care situația familială o are asupra alegerilor adolescenților; aceștia

sunt descriși ca fiind neglijați și adesea neînțeleși de familie, găsind deci în domnișoara Novak o sursă de înțelegere și o figură autoritară care le lipsește acasă.

Lungmetrajul este regizat și produs de Jessica Hausner (cunoscută pentru Little Joe, Amour Fou sau Lourdes), după un scenariu de Hausner și Géraldine Bajard (Little Jos, Lamb, The Edge). În ceea ce privește distribuția, se remarcă Mia Wasikowska (îndrăgită în roluri în filme precum Alice in Wonderland,

Jane Eyre sau Crimson Peak), Mathieu Demy (On the Verge, The Bureau, Tomboy), alături de Elsa Zylberstein, Amir El-Masry și Sidse Babett Knudsen. Cu numeroase reacții stârnite în jurul subiectului îndrăzneț abordat, Club Zero (premiera: 8 martie) aduce în fața publicului cu ajutorul comediei negre teme importante, precum consumerismul, mâncatul conștient, manipularea și consecințele legăturilor familiale precare.

„Demonul copilăriei”

Horror-ul Blumhouse care va bântui cinematografele în martie

În caz că așteptai de ceva timp un film Horror realmente promițător, iată-l! Cel puțin la prima impresie, din vederea trailerului, Imaginary/ Demonul copilăriei pare că ne va pune sângele în mișcare în sălile de cinema luna aceasta. O nouă incursiune în unviersul groazei și al terorii psihice marca Blumhouse & Lionsgate, acest Thriller psihologic regizat de Jeff Wadlow (Truth or Dare, Kick-Ass 2) își propune să exploreze teritoriul întunecat al temerilor noastre infantile, materializate printr-un obiect aparent inofensiv... un ursuleț de pluș. Cu o distribuție de top, cap de afiș fiind DeWanda Wise (Jurassic World: Dominion, The Harder They Fall), Demonul copilăriei își așează povestea în inima unei dinamici familiale complexe, unde trecutul și prezentul se întrepătrund în moduri neașteptate și înfricoșătoare. În rolurile principale îi putem vedea pe Betty Buckley, Tom Payne, Veronica Falcón şi Matthew Sato.

La baza acestui film stă tematica jucăriilor aduse la viață, explorând cum obiectele din copilăria noastră, încărcate

www.zilesinopti.ro

de amintiri și emoții, pot deveni catalizatori ai fricii în universul adult. Imaginary nu se limitează doar la a fi un film de groază, ci se aventurează în a filosofa despre legătura dintre inocența copilăriei și complexitatea lumii adulte, transformând un simplu ursuleț de pluș într-un simbol al terorii. Demonul copilăriei nu este doar o poveste despre monștri ascunși în umbră, ci o invitație la introspecție, un joc de oglinzi între lumea interioară și cea exterioară, între copilărie și maturitate. În acest decor, jucăriile horror devin mai mult decât simple obiecte; ele devin extensii ale temerilor noastre, punți între lumi, între real și imaginar.

Blumhouse ne-a obișnuit cu producții care sfidează convențiile genului, dar Imaginary pare să meargă și mai departe. Trailerul, lansat inițial doar în sălile de cinema, are o abordare interesantă, prin încurajarea spectatorilor să-și închidă ochii și să își folosească imaginația pentru a înțelege intriga, bazându-se predominant pe efecte sonore care evocă o atmosferă tensionată. Conceptul explorează temele legate de prietenii imaginari ai copiilor, sugerând o conexiune cu lumea spiritelor. Strategia de marketing a fost eficientă, stârnind un interes considerabil pentru film, demonstrat prin creșterea căutărilor pe Google. Cu o atmosferă tensionată și momente autentice de groază, filmul promite să fie o experiență de avut în vedere… așa că eu știu deja ce voi face pe 8 martie.

PREMIERĂ

Animația care va închide cercul

francizei

„Kung Fu Panda” este una dintre cele mai importante francize ale DreamWorks.

ecran, iar de acolo, seria s-a tot extins, până

Legenda Războinicului Dragon a început în 2008, când primul film a ajuns pe marele ecran, iar de acolo, seria s-a tot extins, până a ajuns în 2024 și, cel mai probabil, va depăși și acest an cu tot felul de continuări și spinoff-uri. Este ușor de înțeles de ce filmele cu grăsuțul și pufosul luptător de kung fu sunt atât de îndrăgite, nu doar datorită lui Po (Jack Black), dar și celor Cinci Furioși, incredibil de simpatici și de vandabili, o combinație care n-are cum să nu fie o rețetă de succes.

În ceea ce privește povestea din această parte, „Kung Fu Panda 4” îl prezintă pe Po (Jack Black) căutânduși propriul succesor ca Războinic Dragon, în timp ce se pregătește să își asume noul rol de lider spiritual al Văii Păcii, adică să iasă la pensie. Însă, în timpul călătoriei sale, el întâlnește un nou răufăcător, „Cameleonul”, care reprezintă o amenințare și mai mare decât oricare dintre dușmanii săi anteriori. Viola Davis a fost distribuită pentru

a o interpreta pe The Chameleon, principala antagonistă. Nu numai că Davis este una dintre puținele interprete care au obținut EGOT-ul, dar se pricepe de minune și la interpretarea răufăcătorilor. Să ne amintim aici de rolul Dr. Volumnia Gaul, care a marcat filmul „The Hunger Games: The Ballad of Songbirds & Snakes”, iar interpretarea ei rece și fără inimă a Amandei Waller în „Suicide Squad” a fost cu adevărat tulburătoare. Bineînțeles, va fi interesant de văzut ce face Viola Davis cu

un rol de personaj negativ în Kung Fu Panda, mai ales că ea are și o superputere sinistră care îi oferă potențialul de a deveni cel mai formidabil răufăcător din întreaga franciză. Cameleonul are abilitatea de a se metamorfoza. Atunci când se confruntă cu un adversar într-o luptă, ea poate absorbi abilitățile de kung fu ale persoanei respective - și chiar să se transforme ea însăși pentru a lua forma acestuiași să le folosească împotriva oponentului.

Awkwafina se alătură distribuției pentru a juca rolul secundului lui Po. Zhen, personajul ei, este o hoață care vine alături de Po în cea mai recentă aventură a sa. Întotdeauna se poate conta pe Awkwafina pentru a aduce și mai mult umor și relaxare și pentru a ieși în evidență într-un rol secundar într-un blockbuster plin de vedete. Acest lucru poate fi văzut în interpretările sale, în roluri precum Constance, în „Ocean’s 8”, Goh Peik Lin, în „Crazy Rich Asians” și Katy, în „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”.

Un aspect care poate scapă multora este muzica. Hans Zimmer este unul dintre cei mai renumiți compozitori de film în viață, iar muzica sa a dat o cu totul altă dimensiune, dar și o gravitate corespunzătoare acțiunii uimitoare din punct de vedere vizual din primele trei filme Kung Fu Panda, iar acum se întoarce pentru a face același lucru pentru „Kung Fu Panda 4”. Zimmer este cel mai bine cunoscut pentru muzica extraordinară din blockbustere precum „Dune”, „Gladiator” și trilogia „The Dark Knight”. Aducând aceeași grandoare

în muzica sa pentru Kung Fu Panda, Zimmer a dat francizei un dinamism aparte. Se poate spune că odată cu acest scenariu, „Kung Fu Panda 4” va încheia cercul, iar Po va transmite mai departe mantia pentru care a muncit atât de mult pentru a o câștiga în primul film. În filmul original „Kung Fu Panda”, Po s-a dovedit a fi demn de titlul de Războinic Dragon învingându-l pe Tai Lung. Tai Lung este fiul adoptiv al lui Shifu și fostul ucenic, care a devenit malefic. El a fost primul și rămâne unul dintre cei mai memorabili răufăcători din

Lung. Tai Lung este fiul adoptiv „Kung Fu Panda”. În

„Kung Fu Panda”. În „Kung Fu Panda 4”, Cameleonul îl va aduce pe Tai Lung înapoi din Tărâmul Spiritelor. Va fi interesant de văzut dacă perioada petrecută acolo i-a dat timp să reflecteze asupra greșelilor sale din trecut. În plus, mai există un aspect interesant și misterios. Atunci când a apărut trailerul pentru „Kung Fu Panda 4”, cel mai derutant a fost faptul că prietenii lui Po din Furious Five - Maeștrii

Tigress, Monkey, Crane, Mantis și Viper - erau complet absenți. Regizorul Mike Mitchell a declarat pentru NBC că cei Cinci Furioși sunt într-adevăr în film, ceea ce face cu atât mai intrigant faptul că au fost lăsați în afara trailerelor. De ce? Ce ni se pregătește? Ce ar putea implica rolul secret al celor Cinci Furioși în „Kung Fu Panda 4”? Vom avea parte de o aventură separată a acestora, față de ce știm deja că o să-l implice pe Po?

avea parte de o aventură

implice pe Po?

„Kung Fu Panda 4”

„Kung Fu Panda 4” urmează să fie lansat în cinematografe pe 8 martie. Împreună cu „Dune: Partea a doua”, „Deadpool 3” și „Joker: Folie à Deux”, este unul dintre cele mai așteptate filme ale anului. De la întoarcerea neașteptată a lui Tai Lung, la distribuirea lui Awkwafina și Ke Huy Quan ca personaje noi, există o mulțime de motive pentru a fi încântați și nerăbdători să vedem „Kung Fu Panda 4”.

PAGINA

Martie 2024

POP CULTURE MAGAZINE

SLEEPING DOGS

Ecranizare incitantă a bestseller-ului

„Cartea oglinzilor”

Thriller-ul psihologic Sleeping Dogs, reprezentând debutul în regie al apreciatului scenarist Adam Cooper (Allegiant, Assassin’s Creed, Exodus: Gods and Kings), are la bază romanul lui Eugen Ovidiu Chirovici, Cartea oglinzilor (The Book of Mirrors), devenit un fenomen internaţional prin publicarea sa, din 2017 încoace, în peste 38 de ţări. Mai exact, filmul lui Cooper se bazează pe a treia parte a cărţii, fiind centrat pe ancheta detectivului Roy Freeman, poliţist veteran căruia înaintarea în vârstă îi instalează primele simptome de Alzheimer, redeschisă odată ce noi indicii par să arunce o lumină diferită asupra unei crime neelucidate complet, produse cu ani în urmă în mediul universitar.

Russell Crowe (Gladiator, A Beautiful Mind) interpretează rolul criminalistului care se confruntă cu pierderi acute de memorie, ce porneşte în dezlegarea enigmelor trecutului la recomandarea medicului, care-l supune unui tratament experimental, cea de a-şi menţine mintea cât mai activă, iar perechea în jurul căreia se construieşte misterul, odinioară unită de o legătură amoroasă, dar ajunsă principală suspectă şi, respectiv, victimă, este jucată de versatilii Karen Gillan (Guardians of the Galaxy,

www.zilesinopti.ro

Jumanji: The Next Level) şi Marton Csokas (The Equalizer, LOTR), deci Sleeping Dogs promite mult inclusiv din punct de vedere al distribuţiei, în care Crowe se reîntâlneşte pe set cu Tommy ‘Sons of Anarchy’ Flannagan, grizonatul actor scoţian prezent şi el, cu ani în urmă, în Gladiator, dar aflat de această dată în postura de partener de investigaţie al detectivului afectat de ireversibila boală.

Într-un peisaj al ultimilor ani destul de sărac în filme din categoria Murder Mystery,

PREMIERĂ

excepţii notabile fiind doar cele cu Hercule Poirot ale lui Kenneth Brannagh, Knives Out/ Glass Onion şi unele din spaţiul arty, precum Decision to Leave, Sleeping Dogs, ce va avea premiera la noi pe 15 martie, se anunţă a redeschide acest drum, mai ales că, în situaţia unei bune primiri din partea publicului, ar putea fi urmat de ecranizarea celorlalte bestseller-uri ale lui E.O. Chirovici, Cartea oglinzilor fiind prima din “trilogia memoriei” (completată de Cartea secretelor şi Cartea umbrelor, cea din urmă în curs de apariţie). Cât de mult se va apropia Sleeping Dogs de clasice ale cinematografiei construite pe contradicţii născute din pierderea memoriei, precum Memento, Dead Again sau Mulholland Drive, rămâne însă de văzut.

„Io Capitano”

În 2022, în Europa au sosit peste 3 milioane de imigranți, majoritatea din Libia, Africa și Sudan. Peste 150.000 au sosit prin mijloace proprii, traversând Marea Mediterană cu ambarcațiuni improvizate. Peste 2.500 și-au pierdut viața și 25% dintre aceștia erau minori. Pe foaie, acestea sunt doar niște statistici. Departe de noi și totuși atât de aproape. Este migrația un subiect în România?

Ce știm despre băiatul de la Glovo care ne aduce mâncarea la prânz la birou? Că nu vorbește aceeași limbă cu noi și că este de altă culoare. Ce i-a determinat pe acești oameni să plece din țările lor și să vină în România, o țară din care ne gândim adesea și noi să plecăm?

Io Capitano, cel mai recent film semnat de Matteo Garrone, care i-a adus Italiei anul acesta o nominalizare la Premiile Oscar, nu răspunde la toate aceste întrebări, dar ne prezintă o poveste emoționantă, reală, spusă de Seydou și Moussa, doi tineri care pleacă din Dakar sperând să ajungă în Europa cu speranța de libertate și o lume mai bună. O odisee contemporană, în care protagoniștii trebuie să depășească o serie de obstacole. În acest proces, ei sunt pe rând oameni, mărfuri sau animale, până când Seydou devine în cele din urmă un erou. Această mare aventură, care ne conduce prin primejdiile deșertului și ale mării, care ne traduce ambiguitățile și contradicțiile ființelor umane, vorbește despre

visele, speranțele și ambițiile personajelor principale, care se transformă în luptă pentru supraviețuire. O poveste care nu lasă loc evlaviei.

„Io Capitano este rodul mai multor povești ale tinerilor care au experimentat traversarea din Africa spre Europa. Ascultând mărturiile lor, a devenit clar pentru mine că poveștile lor erau probabil singurele posibile pentru o narațiune epică a vremurilor noastre. Înainte de a face filmul, eram conștient – prin prisma articolelor din presă – că pericolele și atrocitățile pe care le suferă imigranții în cursul călătoriilor lor lungi par inimaginabile. Imaginile disponibile se refereau aproape exclusiv la etapa finală a călătoriei: bărci răsturnate în mijlocul oceanului, corpuri plutitoare, migranți disperați care imploră ajutor. În timp ce vizitam un centru de primire pentru minori din Catania, am auzit povestea convingătoare a unui tânăr african care, la frageda vârstă de 15 ani, condusese o barcă spre coasta italiană, salvând astfel viețile tuturor pasagerilor”, spune Matteo Garrone despre povestea care a stat la baza filmului. Io Capitano este nominalizat la Premiile Oscar, Cel mai bun film străin, și se vede în cinematografele din România din 22 martie, distribuit de Bad Unicorn.

Povestea unui cățel... aventurier „Arthur the King”:

Zicala „câinele, cel mai bun prieten al omului” prinde viață în filmul de aventuri realizat de britanicul Simon Cellan Jones, Arthur the King, care este bazat pe o istorie adevărată de-a dreptul remarcabilă, relatată în cartea de memorialistică

Arthur, câinele care a traversat jungla pentru a găsi o casă, scrisă de Mikael Lindnord.

În film, numele protagonistului e Michael Light, un bărbat decis să participe la o cursă plină de aventuri prin jungla şi mlaştinile din Republica Dominicană, pentru că această competiție reprezintă ultima lui șansă la glorie... dar perspectiva lui și a coechipierilor săi se va schimba în momentul în care îl întâlnesc pe Arthur, un câine vagabond care li se alătură şi nu îi va mai părăsi pe o distanţă de aproape 700 de kilometri.

Michael Light este interpretat de Mark Wahlberg, popularul actor și producător de film pe care cu siguranță îl ştiți din filme precum Ted, The Family Plan sau Uncharted, iar în echipa sa îl veţi revedea pe Simu Liu, pe care, dacă nu îl recunoașteți din deja celebra peliculă Barbie, v-a atras atenţia în producții cu super-eroi precum Shang Chi and the Legend of the Ten Rings sau Avengers: Secret Wars.

nominalizări la premiile Emmy pentru tandemul de comedii Die Hart. Ali Suliman, din serialul Jack Ryan, se alătură distribuției, alături de Paul Guilfoyle și Juliet Rylance, plus... Bear Grylls însuși. Simon Cellan Jones este regizorul acestui Adventure Movie, iar experienţa sa a fost acumulată deopotrivă în cinema şi televiziune, de la lungmetrajul

The Family Plan, pentru care a colaborat cu Mark Wahlberg, până la seriale precum Boardwalk Empire, The Borgias sau Jessica Jones. Scenaristul responsabil de adaptarea cărţii este Michael Brandt, care a mai scris pentru Too Fast Too Furious, The Double, plus... 195 de episoade pentru Chicago P. D.

Din echipa lui Light/ Wahlberg face parte și Nathalie Emmanuel, cunoscută pentru rolurile din blockbustere ca Fast and Furious, Game of Thrones sau Maze Runner, dar ea are şi două

În povestea din care a fost inspirat acest film, Arthur a rămas alături de Mikael „Light” Lindnord timp de șase ani, aşa că, dacă ați pus vreodată la îndoială loialitatea unui câine, cu siguranță Arthur vă va demonstra că aceasta e complet nejustificată, începând cu 29 martie, pe marele ecran.

„Băieții buni ajung în Rai” O caldă fantezie romantică și luminoasă

n drumul spre Paradis, un bărbat între două vârste, mort într-un accident de mașină, ajunge pe o plajă pustie, unde vremea e mereu frumoasă, mâncarea tot timpul pe masă şi o rulotă îi ţine loc de casă. Descoperă însă, curând, că nu e singur în această anticameră spre o altă lume. Printr-un joc al destinului, fata de care era îndrăgostit în liceu se află și ea prin preajmă. Îşi vor continua cei doi călătoria... împreună?

„Când am început să scriu această poveste, era pandemie, fugeam de oameni pe stradă și spălam cu spirt ambalajele produselor cumpărate de la magazin. În acele zile, mai mult ca oricând, îmi doream să nu mai fiu amenințat cu nimic - nici măcar cu Judecata Divină. Pentru că, dacă tot credem în miracole, hai să credem în toate miracolele, nu doar în alea care ne convin. Lumea întreagă se clocea în case, iar eu îmi imaginam plaja aceea superbă, pustie, în care ne aduce Dumnezeu să ne odihnim un pic, înainte de ‚interviu’”, spune regizorul Radu Potcoavă despre RomCom-ul Băieții buni ajung în Rai,al treilea său lungmetraj, după comedia de succes Cuscrii şi drama Vara s-a sfârșit. Protagoniştii love-story-ului din Băieții buni ajung în Rai sunt Bogdan Dumitrache (Om câine, Pororoca)şi Cosmina Stratan (Frate şi soră, După dealuri), susţinuţi de o distribuţie remarcabilă, din care mai fac parte Sergiu Costache, Șerban Pavlu, Florentina Țilea, Liviu Pintileasa, Marian Râlea, Aura Călărașu,

Ilinca Sava și Aurora Păunescu. Claudiu Mitcu, unul dintre producătorii filmului din partea Wearebasca, spune: „Când Radu mi-a povestit prima oară despre Băieții buni ajung în Rai, m-am sfătuit cu partenerii mei, Ioachim Stroe și Robert Fița, și am știut că este filmul pe care îl căutăm de ceva vreme: original, funny, dar și emoționant, captivant. Pe scurt, un film pentru public, care își va avea locul lui. Genul de poveste pe care aș vedea-o într-o zi când simt nevoia să mă relaxez. Este primul film de public pe care îl produce Wearebasca, unul de la care avem niște așteptări și pentru care am putut păstra anumite standarde profesionale și creative, cu o echipă care colaborează constant”.

Cu posibilitatea unui nou început pe acea plajă nepământeană, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. Băieții buni ajung în Rai propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste cu totul aparte, care emoţionează, destinde şi pune pe gânduri în egală măsură.

Cosmina Stratan, Bogdan Dumitrache

„Băieții buni ajung în Rai”

[

Interviu cu regizorul RADU POTCOAVĂ ]

Radu, ai mărturisit deja că ideea filmului s-a născut în pandemie. În acea perioadă apăsătoare era firesc să ne treacă prin minte gânduri sau întrebări legate de moarte. Ieșit din comun e faptul că pe tine imaginația te-a purtat spre pustietate, în condițiile în care majoritatea visa la interacțiune socială intensă. Spune-mi mai multe despre cum s-a dezvoltat această poveste...

Pandemia nu prea mi-a dat timp să mă gândesc prea mult la toată nebunia care se petrecea în lume, pentru că aveam o fetiță de câteva luni și eram ocupat cu scutece, nani, diversificare etc. Știu, sună ciudat, dar pentru mine, lockdown-ul a fost aproape o încântare. Eram nevoit să îmi pun viața profesională pe hold - în ultima vreme tot alergasem între proiecte. Puteam să mă dedic fiicei mele 24 de ore din 24, să mă bucur de fiecare mic progres pe care îl face. Să îi fiu alături soției mele. Să ne plimbăm în voie printr-un București gol, cu

Băieții buni ajung în Rai, noul lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, este o inedită comedie romantică despre... Viaţa de Apoi, o poveste plină de căldură, emoţie și umor, care abordează într-un mod original teme sumbre și dificile (moarte, superstiţii, boală, pierdere, mântuire), în care Dan, personajul lui Bogdan Dumitrache, își regăsește iubirea pierdută în tinereţe, pe Laura (Cosmina Stratan), abia după ce moare într-un accident. Dat fiind caracterul inedit al premisei narative, a fost firesc să căutăm a afla detalii despre cum s-a materializat pe ecran acest proiect - care va avea premiera pe 22 martie - chiar de la autorul său, cineast de trei ori nominalizat la Gopo pentru scurtmetrajele sale și regizor al unor producţii de succes la publicul larg, atât la cinema (Cuscrii, Vara s-a sfârșit), cât și la TV (sezonul 1 ale serialelor „Vlad” și „Ai noștri”). Cum ne-ar putea “vorbi” un love story dintr-un spaţiu fantezist în care nu există social media, trenduri sau mall-uri, dar nici grija zilei de mâine? Ei bine, cam asta l-am rugat pe RADU POTCOAVĂ să ne explice.

aer respirabil. Iar în restul timpului, iată, să mă gândesc în voie la noul meu film. Să îmi iau inima în dinți și să scriu debutul meu în lungmetraj ca scenarist. Ideea asta de credință vs. religie era în mine de mai multă vreme. Doar că mi se părea că, oricât m-aș chinui, tot ceva pretențios și prețios iese - iar eu am oroare de chestiile prețioase, în artă, în particular, și în viață, în general. Ei bine, în pandemie, butonând ca disperatul platformele, mi-am dat seama că dacă voi reuși să spun această poveste într-un ton cât mai casual, relaxat și, dacă vreți, “comercial”, pe înțelesul tuturor, și dacă reușesc să fiu și comic, atunci o să iasă o chestie drăguță. [...]

PAGINA 32

Premisa de plecare a poveștii este una mai degrabă sobră, decât de Rom-Com, dar ultima parte a filmului nuanțează însă tonalitatea. Acest final ţi-a fost clar din faza embrionară a poveştii sau a venit mai târziu?

Povestea începe, într-adevăr, mai “sobru” și mai tragic, pentru că, din păcate, așa e pe Pământ atunci când moare cineva. Scăpam, însă, foarte repede de acest ton, după câteva minute deja suntem Dincolo, vine Sfântul Petru, se schimbă datele problemei, vin și primele glume etc. Cât despre final, da, l-am gândit ceva vreme. Voiam să fie concret, adică nu genul ăla pretențios de „final deschis”, în care spectatorul vede, nu pricepe, pleacă acasă, se mai gândește și a doua zi, la cafea, dezbate să vadă dacă a înțeles corect. Nu! Voiam o secvență care să îmi spună dacă e albă sau neagră. Și mai voiam să mi-o spună într-un mod și mișto, și funny, și neașteptat. Recunosc, m-a ajutat să revăd Mulholland Drive al lui [David] Lynch, dar şi faptul că Șerban Pavlu a acceptat să fie parte din acest proiect... mi-a fost mult mai ușor să gândesc această secvență avându-l pe el în minte.

Băieții buni ajung în Rai este un demers narativ un pic riscant într-o societate închistată în prejudecăți, fie ele morale sau religioase. Concentrându-se pe componenta emoțională, filmul

însă reușește să dezamorseze eventuale contrareacţii. Cum ai defini publicul căruia se adresează filmul tău?

E clar că filmul ăsta nu o să placă tuturor, pentru că nu e pentru toată lumea. În mod sigur nu e pentru pupători de moaște - pentru asta avem cuvioasele, stați acolo, dragilor, e ok -, nici pentru scriitorii de acatiste. Și, în general, pentru cei ce își refuză chiar și acest simplu exercițiu... să își imagineze că poate lucrurile nu sunt fix așa cum zice X sau Y. Deci, care e publicul meu? Oamenii normali. Cei care sunt sătui să li se spună ce și cum să facă. Cei ce muncesc din greu, se luptă zi de zi cu traficul, cu aglomerația din supermarket, cu facturile, cu ROBOR-ul, cu leasing-ul, cu mail-urile de serviciu de după ora 19.00, cu ajunsul la grădiniță sau la after school. Cei pentru care viața trebuie să însemne și libertate - libertatea de a-ți imagina lucrurile așa cum vrei. Cei care vin la cinema să se destindă, după maratonul numit „viață de zi cu zi”, căutând o porție de popcorn/ nachos, o cola și o poveste funny, mișto și nepretențioasă, în universul căreia să rămână măcar până a doua zi dimineața, când reîncepe alergătura. [...]

Bogdan Dumitrache și Sergiu Costache

Bogdan Dumitrache și Cosmina Stratan

IZANAGI se deschide cu Akira (1988), regizat de Katsuhiro Ôtomo. La 31 de ani de la Al Treilea Război Mondial, Shōtarō Kaneda, liderul unei bande de motocicliști, străbate străzile distopicului NeoTokyo. Frica de oameni, frica de guvern, frica de unul dintre cele mai întunecate episoade ale istoriei științei. Toate acestea nasc o societate coruptă, împânzită de proteste și terorism. În mijlocul acestor evenimente, cel mai bun prieten al protagonistului este implicat într-un accident bizar, iar la scurt timp observă că are puteri ce l-ar putea îndepărta de statutul său de om.

Distopii animate în festivalul IZANAGI

Pentru cunoscători, pasionați sau vânători de experiențe noi, IZANAGI Japanese Film Festival și-a făcut încă din 2019 un renume în explorarea și înțelegerea culturii japoneze și deschiderea unor noi perspective despre film și despre alte forme de artă, focalizându-se pe fenomenul manga-anime și impactul său asupra lumii. În luna martie, festivalul revine cu a IV-a sa ediţie în patru cinematografe din ţară (Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi) și ne propune să vorbim despre viitorul incert, frică, tiranie, despre războiul dintre om și tehnologie sau iluzia unei lumi ideale, tema aleasă pentru selecţia filmelor programate fiind distopia.

Nausicaä of the Valley of the Wind (1984) este reprezentativ pentru o temă des abordată de Hayao Miyazaki: echilibrul fragil dintre om, natură și tehnologie. Într-o lume postapocaliptică, în care Pământul, afectat de un război devastator, devine Jungla Toxică, Nausicaä are abilitatea de a comunica cu creaturile din acest loc. Când o navă plină de oameni din altă regiune se prăbușește în Vale, începe o confruntare între cei care vor să protejeze ecosistemul fragil și cei ce vor să-l distrugă.

PAGINA 34

Patema Inverted (2013), de Yasuhiro Yoshiura, propune o ipoteză fantastică: cum ar fi dacă în 2067 oamenii ar experimenta cu energia gravitațională? Rezultatul ar fi un viitor apocaliptic, în care lumea este divizată în două, cu forțe gravitaționale inversate: o lume la suprafața pământului și alta sub pământ. Pe fundalul acestor evenimente, doi adolescenți din lumi diferite se întâlnesc și descoperă secretele întunecate ale universului.

Metropolis (2001) este o dramă cyberpunk, regizată de Rintarô, cu un scenariu scris de Katsuhiro Ôtomo și bazat pe o poveste de Osamu Tezuka. Avem în prim-plan orașul multistratificat Metropolis, unde oamenii și roboții conviețuiesc într-o societate coruptă. Shunsaku Ban și Kenichi Shikishima sunt noi în acest oraș bizar și prin ochii lor descoperim conflictele sociale și comploturile sinistre ce implică utilizarea roboților de către clasa politică.

Următorul film, Memories (1995), este un film science-fiction de antologie, bazat pe trei povești scurte: Magnetic Rose (Kôji Morimoto), despre o navă spațială care pornește pe urmele unui semnal S.O.S. ce are ca destinație un cimitir de nave spațiale care gravitează în jurul unei stații uriașe, Stink Bomb (Tensai Okamura), povestea unui tehnician de laborator ce înghite din greșeală o pastilă ce

se dovedește a fi o armă biologică, și Cannon Fodder (Katsuhiro Ôtomo), despre un război în care inamicul este un oraș mișcător despre care nimeni nu știe cu adevărat dacă există.

Urmează Innocence (2004), regizat de Mamoru Oshii, continuarea filmului Ghost in the Shell, din 1995. Ne întoarcem în binecunoscutul univers cyberpunk al lui Oshii, unde granița dintre umanitate și tehnologie începe să dispară. Însărcinați să investigheze o serie de crime, Togusa și Batou ajung să se confrunte cu numeroase situații în care nu mai pot distinge binele de rău și realitatea de iluzie.

Festivalul se încheie cu cea mai nouă poveste din seria nostalgică Digimon, una dintre cele mai iubite și longevive din universul anime, cu începuturile în 1997. Noua aventură, Digimon Adventure 02: The Beginning (2023), de Tomohisa Taguchi, îl are ca protragonist pe Rui Owada, care pretinde că este primul copil ales să dețină un prieten Digimon. În același timp, în lumea reală apare un Digimon bizar, pe nume Ukkomon, pregătit cu răspunsuri pe care toți fanii le așteptau.

Filmele din festivalul de animație japoneză IZANAGI vor fi proiectate în cinematografe după cum urmează: 1-3 martie la București, 9-10 martie la Cluj, 16-17 martie la Timișoara şi 30-31 martie la Iași, iar biletele sunt disponibile pe site-ul festivalului. www.zilesinopti.ro

EXCLUSIV

O perspectivă feminină asupra Romei Antice

[ Interviu cu actrița

KASIA SMUTNIAK ]

Kasia, ştim puţine lucruri despre cine a fost în realitate Livia Drusilla, personajul pe care-l joci în serialul Domina, în afară de faptul că rămâne în istorie drept una dintre cele mai puternice femei din Roma Antică. Cine este Livia din perspectiva ta?

Aş spune că perspectiva mea asupra personajului este una neobişnuită. Eu sunt poloneză, deci nu sunt romană de loc, dar sunt stabilită de 20 de ani în Roma şi sunt singura actriţă din toată distribuţia serialului care chiar locuieşte în Roma, un oraş în care eşti înconjurat de istorie. Roma Antică este

Roma Antică a fost rareori reprezentată într-un mod memorabil pe micile ecrane, ultimul serial notabil reprezentându-l Rome, din 2005, creat de John Milius, cu Ciarán Hinds în rolul lui Iulius Cezar. Din fericire, iată că avem parte acum de Domina (2021/2023), serial TV ale cărui prime două sezoane se difuzează în serile de luni, în premieră la noi, la Epic Drama, impresionant nu doar prin calitatea producţiei - s-a filmat chiar în studiorile Cinecittà din Roma, cu o distribuţie internaţională valoroasă, în care se regăsesc Liam Cunningham, Isabella Rossellini şi Claire Forlani -, dar mai ales prin perspectiva originală a descrierii epocii, una feminină, fiind centrat pe una dintre cele mai influente personalităţi din vremea Pax Romana, împărăteasa Livia Drusilla, “Domina”, soţia fondatorului Imperiului Roman, Octavian. Cea care interpretează într-un mod absolut remarcabil controversata figură istorică este actriţa polonezo-italiană KASIA

SMUTNIAK, câştigătoare a Globului de Aur în Italia şi premiată la Locarno, apreciată deopotrivă pentru rolurile din blockbustere Action-Adventure (Doolittle, From Paris with Love) şi din filme de festival, în care a fost pusă în valoare de cineaşti reputaţi, precum Paolo Sorrentino, fraţii Taviani sau Dennis Gansel. Ne-a bucurat faptul că interpreta Liviei ne-a oferit şansa unui dialog, curioşi fiind în privinţa modului în care a dat viaţă acestui personaj legendar.

Serialul „Domina” Fotocourtesy of Epic Drama

omniprezentă, o vezi peste tot în jurul tău, doar că elementele istorice s-au integrat atât de bine în cotidian odată cu trecerea timpului, încât ne-am obişnuit prea mult cu ele şi tindem să nu le mai dăm atenţie... de fapt, nu avem cunoştinţe, nu mai ştim prea multe despre toate astea, aşa că nu ne mai oprim să admirăm vestigiile antice ori să le preţuim frumuseţea. Sunt o grămadă de locuri care poartă nume de personaje istorice, cum ar fi Augustus sau Tiberius, dar numele nu sunt asociate în mintea noastră cu portretele şi poveştile acelor oameni din trecut. La fel s-a întamplat şi cu Livia Drusilla, un personaj despre care, iniţial, eu nu ştiam absolut nimic, în afară de nume, iar numele îmi era familiar doar datorită faptului că este dat unui parc, precum şi unui restaurant amenajat într-o pivniţă [Grotte di Livia din Piazza di Saxa Rubra, din Roman.r.]. Cam asta era tot ce ştiam eu despre Livia Drusilla...

Pentru pregătirea rolului, presupun însă că ţi-ai făcut propriul research...

Ei bine, atunci când am început să mă documentez serios în ceea ce o priveşte pe Livia Drusilla, am descoperit cu surprindere că există foarte puține informaţii despre ea, în principal, menţiuni în biografiile lui Augustus şi Tiberius [senatorul Tiberius Nero şi Gaius Octavius Augustus, fiul adoptiv al lui Iulius Caesar, au fost soţi ai Liviei - n.r.], unde sunt câteva capitole care îi sunt dedicate, dar cam atât... asta, în condiţiile în care ea este, totuşi, un personaj deosebit de important în istoria Romei. Din clipa în care mi-am dat seama că s-au păstrat prea puţine date sau mărturii referitoare la Livia, am fost hotărâtă să-mi continui căutarea, pentru a afla cât pot de multe despre cine a fost ea cu adevărat. Bineînţeles că ştim acum puține despre Livia deoarece istoria noastră, istoria Romei Antice, care a reprezentat baza civilizaţiei noastre, a fost scrisă de bărbaţi, exclusiv din perspectiva lor, şi din acest motiv am ajuns să cunoaştem în amănunt cum au cucerit romanii teritorii şi cum era viaţa lor pe atunci, dar au rămas puţine date despre femeile din acele vremuri. Plecând de la această stare de fapt, am început să îmi construiesc personajul pornind chiar de la mine

însămi, gândindu-mă cum m-aş comporta eu, ca femeie obişnuită, ca persoană, în anumite situaţii. Desigur că n-am uitat faptul că Livia n-a fost o persoană obişnuită, ci una extraordinară, extrem de inteligentă, şi la fel trebuia să fie şi personajul meu. Un alt unghi din care am încercat să înţeleg povestea Liviei a fost perspectiva lui Augustus, pentru că ea i-a fost atâta timp alături, iar despre povestea lui avem în prezent mult mai multe date. A trebuit deci s-o construiesc cumva de la zero, prin prisma altora, pentru că nu am avut niciun izvor istoric mai consistent, care să-mi poată da indicii despre cine a fost ea cu adevărat, despre sentimentele ei, despre emoţiile ei. [...]

Citiţi interviul complet cu KASIA SMUTNIAK pe www.zilesinopti.ro

Visuali Italiane

Noua Cinematografie

Italiană în România

Ajuns la a III-a ediţie, festivalul Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România, care va avea loc la București (4 - 10 martie, Cinema Muzeul Țăranului), Cluj-Napoca (14 - 17 martie, Cinema Victoria), Iași (23 - 24 martie, Cinema Ateneu) și Timișoara (28 - 31 martie, Cinema Victoria), propune cinefililor cele mai bune producții italiene recente, precum și filme de referință, care vor putea fi văzute în prezența invitaților speciali, regizori sau actori. La București, de exemplu, vor fi prezenți regizorii Simone

Prin urmare, publicul din România este invitat să urmărească filme ale unor regizori celebri, aplaudați la marile festivaluri internaționale (Matteo Garrone, cu Eu căpitan, Alice Rohrwacher, cu Himera), debuturi uimitoare (Patagonia, de Simone Bozzelli și Adevăratele continente sunt oceanele, de Tommaso Santambrogio), producții ample (Adagio, de Stefano Sollima, Comandantul, de Edoardo De Angelis), filme cu tematică socială și vocație populară (Clădirea LAF, de Michele Riondino, O iubire aparte, de Giuseppe Fiorello), filme regizate de femei (Țiam zis eu!, de Ginevra Elkann, Mizericordie, de Emma Dante), precum și un intens film documentar (Pur și simplu necunoscuți,de Valentina Cicogna și Mattia Colombo). În

Patagonia

Bozzelli ( ), Ginevra Elkann (Te l’avevo

detto), Michele Riondino (Palazzina LAF), Tommaso Santambrogio (Gli oceani sono i veri continenti), Mattia Colombo și Valentina Cicogna (Sconosciuti puri).

încheiere, festivalul propune o (re)întâlnire cu Consecințele iubirii, un film cult de Paolo Sorrentino, la 20 de ani de la lansarea acestuia pe marile ecrane.

Din perspectiva criticului de film Eddie Bertozzi, curatorul festivalului, această ediție Visuali Italiane reprezintă o călătorie în cinematografia italiană de azi, „un îndemn la curiozitate, la descoperire, la savurarea fără prejudecăți a surprizei. De fapt, avem de-a face cu o panoramă extrem de variată, cu forme și genuri diferite, în care dorința de a realiza filme de autor și pasiunea pentru divertisment nu sunt două forțe care se anulează reciproc, ci perspective care se completează. Selecția din Visuali Italiane 2024 își propune să ofere publicului din România o dovadă a acestei bogății”.

Patagonia

Adagio (foto © Emanuela Scarpa)

Comandante (foto © Enrico De Luigi)

Dincolo de gard plouă cu piatră

și la noi e cald

„Zone of Interest”

Cel mai recent film al regizorului Jonathan Glazer, Zone of Interest, este o realizare cinematografică de mare excepție, care portretizează cu atât de multă ușurință banalitatea răului. Produs de cei de la A24 (probabil unul dintre cele mai de succes studiouri de film din ultimii ani) și bazat pe cartea cu același nume a regretatului scriitor Martin Amis, filmul spune povestea comandantului nazist de la Auschwitz, Rudolf Höss, și a soției sale Hedwig, în încercarea lor de a duce o viață liniștită și împăcată alături de cei cinci copii, în casa lor de vis, cu o grădină superbă, care se întâmplă să fie chiar lângă lagărul de concentrare.

Glazer reușește, în doar o oră și patruzeci și cinci de minute, să prezinte spectatorului rutina și simplitatea cu care o familie germană trăiește la doar câțiva metri de unul dintre cele mai odioase locuri unde te puteai regăsi în cel de-al Doilea Război Mondial. Copiii, aparent imuni la strigătele disperate ale miilor de evrei ce sufereau în clădirea de alături, dar și obsesia lui

Hedwig pentru grădina și casa pentru care a trudit toată viața sunt doar câteva elemente dintrun tablou tragic, care prezintă atât de clar dualitatea umanității și de fapt ce înseamnă să fii

www.zilesinopti.ro

privilegiat. Obsesia pentru o viață „perfectă” împinge omul până la a deveni orb la ce îl înconjoară și propria bunăstare triumfă în fața oricărei suferințe adiacente, și nu oricare, ci probabil una dintre cele mai tragice din istoria umanității. Obsesie care se transmite chiar și la Rudolf, care, în momentul în care află că va fi transferat și trebuie să se relocheze, face tot posibilul pentru a se întoarce înapoi acasă, în căminul feeric și

atât de atent construit alături de soția sa.

Din exterior, dacă s-ar îndepărta uniformele SS și n-am ști ce se întâmplă în afara pereților casei, ai putea spune că asistăm la traiul de zi cu zi al unei familii simple, de modă veche, în care tatăl pleacă dimineața la lucru, se întoarce seara acasă, iar mama ajută la creșterea copiilor și se ocupă de treburile casei. Prezența constantă a celor ce ajută prin casă (pe care Hedwig îi denumește localnici atunci când este întrebată de mama ei despre proveniența lor, deși e clar că aceștia sunt evrei) este singurul element ce nu pare la locul lui din tot acest tablou superb de familie. Situația inițială găsită, atât de absurdă, dar atât de ingenioasă și autentică a lui Martin Amis este ceva simplu, ceva la care poate ne-am fi putut gândi oricare dintre noi, dar felul în care este mai apoi însăilată povestea, gravitând în jurul acestui banal, cotidian, însă cu un substrat atât de provocator și eminamente tragic face ca The Zone of Interest să fie literalmente o reușită de zile mari.

artă &Cultură

CAPITOLUL ARTĂ & CULTURĂ DIN ZILE ȘI NOPTI ESTE SUSȚINUT DE

Îngerii lui Anselm Kiefer

Identitatea și istoria Germaniei postbelice se confruntă cu mitologia națională în opera artistului Anselm Kiefer, născut în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. Fuzionând literatura, pictura și sculptura, Kiefer se implică în evenimentele complexe ale istoriei și în poveștile glorioase despre viață, moarte și cosmos, arta sa exprimând o respingere a limitelor într-un mod monumental și material, explorând adâncurile memoriei și ale trecutului. Debutul său în arta germană la sfârșitul anilor 1960 a pus bazele unei călătorii artistice ce combină mitul, religia, poezia și filosofia. Începând din 22 martie, Palazzo Strozzi din Florenţa ne prezintă un traseu personal al lui Kiefer prin lucrări istorice și producții noi, într-un spațiu fizic și conceptual - Fallen Angels.

Opera lui Anselm Kiefer

cuprinde picturi, vitrine, instalații, cărți și o serie de lucrări pe hârtie, precum desene, acuarele, colaje și fotografii modificate. Elementele fizice ale practicii sale, de la plumb, beton și sticlă până la textile, rădăcini de copaci și cărți arse, sunt la fel de importante din punct de vedere simbolic, pe cât sunt de vaste. Prin integrarea, extinderea și regenerarea imaginilor și tehnicilor, scoate la lumină importanța sacrului și a spiritualității, a mitului și a memoriei.

Primele sale lucrări au abordat identitatea germană postbelică și istoria celui de-al Treilea Reich prin parodierea simbolurilor naziste și deconstruirea

arhitecturii național-socialiste, explorând propria identitate și cultură. La mijlocul anilor 1990, lucrările lui Kiefer au evoluat pentru a reflecta călătoriile sale și interesul pentru schimbul de cultură între Orient și Occident. A început să încorporeze structuri care amintesc de arhitectura antică mesopotamiană și elemente din peisajele din sudul Franței.

Pe lângă picturile, sculpturile, cărțile și fotografiile realizate, Anselm Kiefer a transformat însuși spațiul fizic într-o instalație de artă. După ce a

convertit o fostă fabrică de cărămidă din Höpfingen, Germania, într-un studio, a creat instalații și sculpturi care au devenit parte integrantă a locului. La câțiva ani după ce s-a mutat în Barjac, Franța, Kiefer a transformat din nou proprietatea din jurul studioului său, prin excavarea pământului, pentru a crea o rețea de tuneluri și cripte subterane care se conectează la numeroase instalații de artă. Expoziția permite un dialog direct cu opera artistului german prin intermediul unor lucrări noi și istorice care se angajează într-un dialog profund cu arhitectura renascentistă a Palazzo Strozzi, incluzând o nouă lucrare creată special pentru curtea interioară a palatului.

RUXANDRA DONOSE

„Citesc toată opera, nu doar mă uit să văd ce am eu de cântat”

Doamnă, dedicaţi primul dintre spectacolele de la ONB memoriei mezzo-sopranei Elena Cernei, al cărei centenar se sărbătoreşte chiar pe 1 martie. În ce context v-a devenit familiară vocea sa?

Iniţial, eu urma să fiu pianistă sau cel puțin aşa arăta drumul pe care mergeam - căci nu din fragedă pruncie m-am gândit eu că o să cânt -, dar cu toate că eram o pianistă bună, cu premii câștigate, totuși nu am simțit niciodată că am vreo mare chemare pentru asta. Aici a fost diferența enormă, pentru că, în momentul în care am descoperit canto, am simțit chemarea aceea pe care nu o simțisem la pian. Atunci am început să ascult şi să mă informez despre cântăreții români, fiindcă erau foarte mulți, foarte buni, mai ales câteva mezzosoprane care purtau steagul sus, ca să zic așa. Era doamna Elena Cernei, pe care nu am apucat niciodată să o ascult în direct, ci doar pe înregistrări, dar și Zenaida Pally și, mai târziu, Mariana Cioromila sau Rodica Mitrică, mezzosoprane pe care eu

La început de martie, una dintre cele mai frumoase şi valoroase voci ale lumii va putea fi ascultată din nou pe viu în România, întrucât celebra mezzosoprană RUXANDRA DONOSE redevine Carmen pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în două reprezentaţii ale operei lui Georges Bizet. Pentru apreciata artistă lirică, anul a început la Karlsruhe, cu Simfonia a II-a a lui Mahler, iar după Bucureşti urmează o primăvară încărcată, cu Tristan und Isolde, a lui Wagner, la Tokyo, şi Innocence, operă contemporană pusă în scenă la San Francisco. În aceste condiţii, un dialog cu dumneai despre modul în care se raportează retrospectiv la unele repere care îi definesc cariera şi evoluţia artistică a fost deopotrivă o şansă, o bucurie şi un privilegiu.

le ascultam pe discuri și, pur și simplu... îmi doream să fiu ca ele. În privința doamnei Cernei, ceea ce o scotea în evidență față de celelalte, pe lângă vocea foarte specială și întotdeauna ușor de recunoscut, personalitatea unei voci fiind un fel de vot de calitate... era și o femeie extraordinar de frumoasă și avea pe scenă, din câte am putut vedea și din câte am auzit, o ținută impunătoare, deci era o artistă care îți rămânea întipărită în minte.

www.zilesinopti.ro

La un moment dat, spuneaţi că prima experiență pozitivă de audiție de operă a fost La Traviata cu Ileana Cotrubaș...

Într-adevăr, asta este înregistrarea care mi-a deschis ochii, apetitul, dragostea pentru operă, care m-a făcut, de fapt, să înțeleg ce este opera, așa cum nu știu dacă aș mai fi putut să înțeleg într-un timp atât de rapid dintr-o altă sursă. Acea înregistrare [din 1976, cu Ileana Cotrubaş, Plácido Domingo şi Sherrill Milnes - n.r.] rămâne în istorie până acum, deci mulți ani mai târziu, ca una de absolută referință... sunt mulți care spun şi în ziua de azi că nu există înregistrare mai bună, cu toate starurile apărute între timp, iar asta se datorează, bineînțeles, nu numai Ilenei Cotrubaș, ci întregului careu de ași de acolo, în frunte cu dirijorul Carlos Kleiber, care dirijând Bayerische Staatsorchester, dă o viață acelei muzici într-un fel... greu de ajuns. În privința doamnei Ileana Cotrubaș, felul în care a cântat - era doar o înregistrare, deci eu nu o vedeam – m-a făcut să înțeleg fiecare cuvânt. Înțelegeam ce vrea să spună cu fiecare cuvânt, fiecare cuvânt era plin de emoție şi mă făcea să plâng în hohote de fiecare dată când ascultam acea înregistrare. Am înțeles atunci cât de minunată și cât de puternică este combinația dintre cuvânt și muzică... prin vocea umană, care este cel mai fantastic instrument. Am fost deci cucerită de această operă, de ceea ce înseamnă opera cântată în acest fel.

Tânăra Ruxandra Donose şi-a primit diploma de absolvire a Conservatorului în vara lui 1989, când nimic nu anunța schimbarea ce avea să se petreacă în decembrie. Cum vă vedeaţi atunci perspectivele?

Este o întrebare foarte bună pentru că eu am început să cânt cu ideea că voi călători și voi cânta în toată lumea, deci nicio secundă nu m-am gândit că nu va fi așa, chiar în argumentele pe care le mai aveam cu părinții mei, pentru că ei, într-o primă fază, au văzut această dorință a mea nouă și nebună de a cânta ca pe un capriciu sau, poate, ca pe ceva periculos. La pian știam deja cam pe unde mă aflu, cam ce pot face mai departe, în vreme ce vocea era o descoperire foarte nouă, iar tata mă întreba: ‘Hai să ne gândim rațional, ce poți ajunge cel mai rău dacă vei continua să studiezi pianul și ce poți ajunge cel mai rău dacă studiezi canto?’. Mă rog, era greu de spus, dar undeva co-repetitor la Casa de Cultură sau la balet, la dansuri populare, ori să cânți într-un cor… sau, evident, să ajungi profesor de pian. Sigur, preferam să ajung profesor de pian decât să cânt într-un cor, asta am spus-o încă de atunci, doar că eu nu făceam canto să ajung cel mai rău, ci ca să ajung cel mai bine și, dacă vrei să comparăm carierele unor mari pianiști români cu cele ale unor mari cântăreți români, carierele cântăreților mari au fost mult mai desfășurate, ei au ajuns în toată lumea. Eram deci pusă pe cai mari, cu toate că nu știam ce se va întâmpla în decembrie, dar mă gândeam că, într-un fel sau altul, o să ajung să cânt la Metropolitan, de exemplu, aşa cum mai ajunseseră și alți cântăreți români... deci eu aveam steaua mea și încredere în ea. [...]

Gala Aniversară Ruxandra Donose © ONB

Citiţi interviul complet cu RUXANDRA DONOSE pe www.zilesinopti.ro

foto

Roy Lichtenstein:

Puncte Ben-Day și Pop Art

După anii ’50, când sfera capitalistă a lumii încuraja deja achiziționarea masivă a bunurilor, iar cultura de masă începea să fie din ce în ce mai apreciată, în limbajul artistic a apărut un termen popularizat de criticul Clement Greenberg într-un eseu din anul 1939: kitsch. Dacă Greenberg îl folosea ca explicație a propagandei din Germania și Uniunea Sovietică, pentru a face o distincție între cultura „superioară” și cea „inferioară”, între anii 1952 și 1953, kitsch-ul a devenit o estetică a mișcării Pop Art (care aduce în prim-plan obiecte și simboluri specifice societății de consum).

În acest context, artistul american Roy Lichtenstein a participat, în 1961, la prima expoziție semnificativă dedicată Pop Art-ului, The New Realists, desfășurată la Sidney Janis Gallery din New York. Cunoscut pentru lucrări care împrumută stilul ilustrațiilor comerciale, Lichtenstein a fost un maestru al utilizării punctelor Ben-Day (care creează tonuri, texturi, culori și efecte de luminozitate în imagini), liniilor negre îngroșate și culorilor vibrante

pentru a imita aspectul și tehnicile ieftine de tipărire specifice benzilor desenate. Influențat de tendințele vremii, artistul a explorat concepte precum banalitatea și superficialitatea culturii de masă (motiv pentru care operele sale au fost asociate cu estetica kitsch), susținând că artele plastice ar trebui să se adapteze schimbărilor sociale și tehnologice, reflectând lumea modernă atât prin metode, cât și prin materiale.

Pentru a celebra 100 de ani de la nașterea pictorului,

Muzeul Albertina, din Viena, găzduiește o retrospectivă (deschisă până pe 14 iulie) care adună peste 90 de imagini, sculpturi și gravuri, având ca punct de plecare anii ’60 și primele lui lucrări, cum ar fi Look Mickey, în care apar Mickey Mouse și Donald Duck. Acestea sunt urmate de alte picturi emblematice, printre care se numără Whaam!, Drowning Girl (în care a integrat faimosul text „I Don’t Care! I’d Rather Sink Than Call Brad For Help!”), Hopeless sau Thinking of Him, și de imagini în care a reinterpretat elemente specifice lucrărilor semnate de Picasso, Dalí, Kirchner și Pollock. Mai mult, una dintre cele mai importante creații ale sale, sculptura Brushstroke, care explorează relația dintre artă și obiectul cotidian, se află în centrul expoziției.

Demonstrând cum operele de artă pot fi eliberate de limitările lor convenționale pentru a dezvălui o realitate socială ascunsă, Roy Lichtenstein este considerat unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX: „Pop Art-ul vede lumea. Nu este o redare sau o reprezentare a ceva, ci chiar obiectul în sine”.

PAGINA 44

100 de ani de EDUARDO PAOLOZZI

Cu un secol în urmă, artistul scoțian Eduardo Paolozzi venea pe lume într-o familie de imigranți italieni din Edinburgh. După ce și-a încheiat studiile în 1947, la Edinburgh College of Art, el s-a alăturat unui grup artistic cunoscut sub numele de Independent Group, considerat astăzi precursor al mișcării Pop Art din Marea Britanie.

Alături de figuri remarcabile precum Richard Hamilton, Lawrence Alloway, Reyner Banham și Nigel Henderson, Paolozzi a devenit fascinat de impactul tehnologiei și de influența culturii de masă asupra societății, remarcându-se prin abordarea sa experimentală și prin combinarea subiectelor inspirate din produsele Pop culture, cum ar fi revistele, reclamele și filmele, cu tehnici și materiale inovatoare. Începând, în lucrări precum seria Bunk, prin utilizarea colajului realizat cu ajutorul ilustrațiilor preluate din presa vremii, el a explorat realitatea cotidiană pentru a-și exprima ideile asupra superficialității și artificialității lumii postbelice.

producției industriale și separării actului de concepere de cel de producere efectivă), farfuriile din porțelan realizate împreună cu Wedgwood, schițele pentru mozaicurile stației de metrou Tottenham Court Road și seriile Calcium Light Night, formată din obiecte tehnologice, simboluri și forme abstracte juxtapuse, și Moonstrips Empire News, o meditație asupra rapidității și fragmentării informației în epoca modernă.

Până pe 21 aprilie, National Gallery of Scotland găzduiește expoziția Paolozzi at 100, în cadrul căreia sunt expuse peste 60 de lucrări gândite de artist, până la moartea sa din 2005. Pe lângă contribuțiile în domeniul colajului și graficii, Paolozzi a explorat și designul, și sculptura (având o preferință pentru bronz și ipsos, care l-au ajutat să creeze construcții monumentale și expresive). Astfel, vizitatorii pot vedea opere precum tapițeria Mickey Mouse, care analizează posibilitățile transferului de imagine din mediul industrial în meșteșugul tradițional (amintind de ideile mișcării Arts & Crafts, care se opunea

Alături de operele din cadrul retrospectivei, nu putem uita de I was a Rich Man’s Plaything, una dintre primele lucrări Pop Art ale artistului, de Real Gold, în care a integrat piese auto, logouri cunoscute și fragmente din obiecte de zi cu zi, sau de seria Wittgenstein in New York, prin care discută tema alienării și izolării în societatea modernă.

Având la bază explorarea vizuală a unui univers în continuă mișcare, arta lui Eduardo Paolozzi rămâne o reprezentare a unei lumi în care limitele dintre realitate și imaginație se estompează aproape până la dispariție: „Mă atrage abilitatea artistului de a transforma lucrurile comune în ceva extraordinar.”

GIACOMO PUCCINI

Omul, artistul, opera

Giacomo Puccini nu este singurul muzician care a deschis ochii în această așezare medievală - Francesco Geminiani (1687-1762), Luigi Boccherini (1743-1805), Alfredo Catalani (1854-1893) îi sunt concitadini. La Conservatorul din oraș, Catalani a studiat chiar cu Fortunato Magi, un unchi al lui Giacomo, căci da, viitorul compozitor s-a născut într-o familie de talentați muzicieni. Tatăl său, Michele, a fost dirijorul orchestrei orășenești din Lucca și, totodată, organist al domului. Din păcate, a murit tânăr, când băiatul avea doar 6 ani. Copilul primește primele lecții de muzică de la unchiul lui, Fortunato Maggi, apoi, un alt profesor,

Carlo Angeloni, recunoaște și dezvoltă spectaculos aptitudinile sale muzicale ieșite din comun.

În martie 1876, când, la Pisa, asistă la o reprezentație cu opera Aida, de Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini începe să viseze la cariera de compozitor de opere. Avea 18 ani. După Școala de muzică din Lucca, își continuă studiile la Conservatorul din Milano, unde împarte camera cu un alt viitor mare compozitor italian de opere, Pietro Mascagni. Cariera tânărului Puccini este punctată de reușite: primul succes vine în 1884, cu premiera primei sale opere Le villi/ Ielele la Milano; în 1895, la Torino, Manon Lescaut este ovaționată; la premiera din februarie 1896,

Lucca este o localitate pitorească în minunata regiune a Toscanei. Aproape de Florența, aproape de Siena, aproape de Pisa, aproape de Bologna… toate orașe cu o bogată istorie, în care artele au avut întotdeauna un rol important. Lucca se mândrește cu Biserica San Michele in Foro, care oferă una dintre cele mai opulente fațade de biserici din Italia. Dar orașul este cunoscut și căutat mai ales pentru muzeul Giacomo Puccini (1858-1924), amplasat chiar în casa în care s-a născut unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor și care găzduieşte obiecte de mobilier, scrisori şi alte înscrisuri care au aparținut artistului.

tot la Torino, Boema este receptată cu oarecare rezerve, dar opera se va impune repede pe scenele tuturor marilor teatre din Italia; în 1900, la Roma, Tosca este aplaudată în picioare și chiar dacă în 1904, la Milano, Madama Butterfly/ Cio-Cio-San este fluierată, câteva luni mai târziu, la Brescia, cu libretul și partitura refăcute, lucrarea este primită și apreciată așa cum se cuvine unei capodopere.

www.zilesinopti.ro

PAGINA

Madama Butterfly, Opera Națională Timișoara

Creația artistică a lui

Giacomo Puccini se întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a compus 12 opere, dintre care mai mult de jumătate sunt și astăzi în repertoriile teatrelor lirice din lume. Compozitorul a fost contemporan cu marele compatriot Giuseppe Verdi, a cărui creație a cunoscut-o și a admirat-o. Creator romantic de geniu, Verdi a fost intens preocupat mai ales de melodia pe care a reușit să o plăsmuiască ca nimeni altul, însoțind-o de armonii încărcate de expresivitate și emoție, dar care păstrează parfumul tradiției. Recunoscând nevoia istoriei de a merge înainte, Verdi își încheie cariera cu o operă comică, Falstaff, de o modernitate proprie, spectaculoasă. În ce privește creația tânărului Puccini, generos, Verdi i-a sesizat de îndată valoarea: „Am auzit vorbindu-se bine de compozitorul Puccini... El urmează tendințele moderne, ceea ce este firesc, dar aderă la melodie, care nu este nici modernă, nici antică. Elementul simfonic, totuși, pare a fi predominant la el”.

Trăind într-un alt timp, cel al verismului, în care viața se cere prezentată prin teatru

și muzică așa cum este ea cu adevărat și, dacă este nevoie, în toată cruzimea ei, Giacomo Puccini reușește să fie, în egală măsură, și melodist, și armonist, compunând pagini muzicale de o forță copleșitoare. Eroinele sale nu sunt niciodată fericite: Manon și Mimi mor în disperare, Tosca, Cio-Cio-San și Liù se sinucid și nici zâmbetele unor Minnie sau Turandot nu par foarte sigure. Dar muzica ce însoțește aceste tragedii impresionează printr-o profunzime și o frumusețe unice, conferind creatorului lor, Giacomo Puccini, statutul de geniu.

În 1900, când prezintă Tosca, ultima mare creație lirică a secolului, este cert că simfonismul wagnerian și tradiția italiană și-au găsit forma ideală de conviețuire pe aceeași pagină. Ne bucurăm să adăugăm amănuntul că, pentru rolul titular, compozitorul a găsit interpreta ideală în cântăreața Hariclea Darclée, născută la Brăila, „privighetoarea Carpaților”, cum au numit-o italienii și că, în urma sugestiilor

ei, compozitorul a scris celebra arie Visi d’arte. Italianul Giacomo Puccini nu era la prima întâlnire cu un cântăreț român; în 1889, pentru premiera operei Edgar, la Milano, l-a ales pentru rolul titular pe tenorul Grigore Gabrielescu. Despre muzica lui Giacomo Puccini se vorbește ușor, dar și greu, deopotrivă. Superlativele se înghesuie, nereușind însă decât o imagine palidă a ceea ce înseamnă creația pucciniană. Despre muzică se poate vorbi doar prin muzică, așa că finalul acestei scrieri, ocazionate de împlinirea a 100 de ani de la dispariția compozitorului, nu poate fi decât un îndemn la cunoașterea concretă a creației sale. Ocazii sunt nenumărate și astăzi, la momentul centenarului, când Puccini se joacă cu săli pline în întreaga lume. Ce alt argument mai puternic ar putea exista?

La Fanciulla dell West, Opera Națională Cluj-Napoca

Tosca, Opera Naționala București

foto © Nicu Cherciu

foto © Sebastian Bucur

Boema, Opera Naționala Iași

Picturile lui JONATHAN LASKER se văd la MARe

Unul dintre cei mai proeminenți pictori americani ai momentului este acum prezent în România, la MARe/ Muzeul de Artă Recentă din București, prin intermediul recent vernisatei expoziții personale, Jonathan Lasker: Paintings from Five Decades, care propune publicului 15 lucrări-cheie de mari dimensiuni, create de către artistul newyorkez în ultimele cinci decenii și selectate din importante colecții europene. Personalitate esenţială în evoluţia picturii postmoderne, Jonathan Lasker (n.1948) se numără printre artiștii americani de vârf - alături de Philip Guston și Peter Halley - care au reinventat pictura ca mijloc artistic conceptual, tablourile sale abstracte formulând vizual un demers integral analitic în care concepţia prevalează în faţa creaţiei.

Opunând rezistenţă mişcărilor din anii ’70, minimalismului sau abstracţiunii lirice, Jonathan Lasker a pornit în căutarea unui drum propriu în pictură prin dezvoltarea unui sistem auto-referenţial ce se constituie într-o provocare la adresa perspectivelor tradiţionale asupra relaţiei între planurile din spaţiul plastic şi care se bazează pe un vocabular de linii, forme şi culori devenit în permanenţă subiect de reformulări, deci

omniprezent în operele sale, dincolo de formalismul abstractului ca limbaj generic. Conceptualismul lui Lasker contopește demonstrativ mijloacele artistice “clasice” (pictură în ulei pe pânză, desen pe hârtie) cu o chestionare acută a modurilor contemporane de reprezentare și de creare (mentală și vizuală) a lumii.

Consacrat deja la începutul anilor ‘80 ca un remarcabil artist postmodern, Jonathan Lasker, ale cărui lucrări îşi extrag inspiraţia din surse extrem de diverse, de la Mondrian până la abstracţiile geometrice ale Pop-Art-ului anilor ’60, este azi una dintre cele mai vizibile figuri implicate în promovarea picturii ca artă critică. După cum

subliniază Erwin Kessler, curatorul expoziţiei de la MARe, “operele sale, intens emoționale și frecvent ludice, ca niște însorite grădini ale plăcerilor picturale, se vădesc acut autocritice: incursiuni sofisticate în probleme ale reprezentării, ale granițelor percepției și înțelegerii, ale lumii materiale”.

Inovator al limbajului pictural și actor al sfârșitului picturii ca practică artistică, Jonathan Lasker reprezintă un reper fundamental pentru efortul de remodelare a creației și a înțelegerii picturii contemporane, iar asta face din Jonathan Lasker: Picturi din cinci decade un mustsee, un bun prilej pentru (re)descoperirea Muzeului de Artă Recentă/ MARe, în ansamblul său, de către iubitorii de artă din afara Bucureştiului, ţinând cont că expoziţia rămâne deschisă până pe 11 mai 2024.

Erwin Kessler & Jonathan Lasker

FotoMARe

Expo Jonathan Lasker (MARe) FotoIoan Big

Dumitru Gurjii © Patrick Loire

DUMitrU GUrJii:

D„Consider că un artist lucrează 24/24”

umitru Gurjii are 33 de ani, este artist vizual, dar se poate recomanda și ca profesor, pictor muralist, fotograf, cercetător în arte vizuale, graphic designer, pictor, sculptor sau grafician, și un pic din multele meserii ce țin de expoziția și manifestarea artistică (autor și manager de proiecte culturale, curatoriale și artistice, scenograf de expoziție, tehnician de galerie etc.). Îi place muzica mult, cântă la tobe, chitară, mandolină și puțin la pian, dar e pasionat și de scris. Pe scurt, este un om bun la toate în ceea ce privește meseriile artei și ale expoziției. S-a născut pe teritoriul enclavei Transnistria, în sistem administrativ URSS-ist, în Raionul Slobozia. În Tiraspol a fost elev la singura școală românească din regiune. În 2002, familia lui a ajuns în București și aici a studiat la Liceul Tonitza și apoi la UNArte (licență, master și doctorat). În 2022, după 20 de ani de viață în România, a luat decizia de a se muta în Franța și a devenit membru al Maison des Artistes și al ADAGP.

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?

Scopul meu nu a fost niciodată să-mi găsesc un stil și nici să ajung celebru, spre dezavantajul meu, în contextul concurențial. Practica artistică este pentru mine un stil de viață, e ceea ce mă definește.

Formele de creație care rezultă din practica mea sunt destul de variate. Există bineînțeles o serie de constante ideatice, motive vizuale și subiecte care mă preocupă și sunt definitorii pentru mine, dar acestea nu sunt cu adevărat un stil, ele sunt mai degrabă un fel de filosofie a practicii mele. Hazardul este una dintre aceste constante. Creația mea

artistică răspunde schimbărilor impuse de hazard, pe care îl concep ca pe o forță naturală, un generator în actul meu de creație artistică.

Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?

Creația artistică este un mister

și trebuie să acceptăm că este un mister. Când te ocupi cu asta mult timp în viață, odată intrat în mind set-ul despre care vorbești, lucrurile devin extrem de naturale și simple în actul de creație artistică. Parafrazându-l pe Brâncuși, nu este greu să faci o lucrare de artă, este greu să te pui în starea de a o face. Foarte bună expresia „a crea ceva de la zero”. Răspunsul la întrebarea ta, „cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?” se află în chiar întrebarea ta. Mind set-ul trebuie să fie „zero”, iar asta se obține printr-un efort interior al rațiunii și spiritului, dacă vrei. Abia din acel moment începi să devii creativ cu adevărat. Mecanismul prin care omul poate fi creativ este un mister total.

Mă inspir din viață, cred că asta este cel mai general, simplu și totodată cuprinzător răspuns pe care ți l-aș putea oferi. Mă inspir din viața mea, din viața altora, mă inspir din interiorul meu, mă inspir din exterior, mă inspir de la alți oameni, alți artiști, mă inspir din culturi, dar și din

natură, mă inspir din literatura științifică (istoria și teoria artei, filosofie, antropologie, estetică, psihologie etc.), literatura artistică, din muzică, mă inspir din științe (mă fascinează teoria cuantică), mă inspir din tot ce mă mișcă și consider că are relevanță pentru mine. Consider că un artist lucrează 24/24.

Povestește-mi un pic care e pictura ta murală preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?

www.zilesinopti.ro

În general, am lucrat în echipă la picturile murale. La unele picturi am lucrat singur, dar nu pot spune că mă pot mândri în mod excepțional cu ele. Picturile murale pe care le-am realizat au fost comenzi, iar soluțiile vizuale au fost realizate în acord cu dorințele comanditarilor. Nu ascund acest compromis. Nu mă ascund nici de faptul că m-am apucat serios de pictura murală pentru a mă putea întreține financiar, după ce îmi pierdusem postul de profesor, în urma unei nedreptăți care mi s-a făcut, cred eu. Cele mai importante picturi din cariera mea cu cel mai mare impact asupra publicului sunt cele din intersecția unde a existat înainte celebrul restaurant Budapesta și picturile de pe fațadele blocurilor vis-a-vis de cimitirul Bellu, din București. Am fost mai mulți artiști care am lucrat la acestea. Preferata mea ar fi o pictură realizată pe una dintre fațadele laterale ale celor trei blocuri din fața cimitirului Bellu. Îmi place în mod deosebit cromatica,

este și una dintre picturile care au fost realizate după o schiță/machetă vizuală realizată de mine. Desigur, lucrând în echipă inclusiv machetele, chiar dacă sunt realizate individual, poartă un caracter colectiv. Cum este și cazul picturii de pe blocul din intersecția Budapesta.

Ce urmează pentru Dumitru Gurjii?

Nu știu ce urmează pentru mine. Îți mărturisesc că trăiesc în incertitudinea în care m-a aruncat hazardul vieții, iar instabilitatea mă frământă. Nu regret nicio clipă deciziile mele. Cred că am luat cele mai bune decizii posibile în condițiile date. Mi le asum ca pe o formă de control, singura de care dispun, asupra destinului meu. Îmi doresc să fiu alături de soția mea și să ne vedem împreună copiii crescând. Îmi doresc să-mi găsesc un loc în lume. Vreau să-mi trăiesc cu demnitate viața de artist și, mai ales, să fiu lăsat să pot face toate aceste lucruri.

Martie

Dumitru Gurjii © Ville du Mans Matthieu Picouleau

Dumitru Gurjii © Adagp, Paris, 2023

EPrimăvara în muzeele de artă pariziene

ste foarte posibil ca nu toţi amatorii de artă, design şi (pop) culture care iau în considerare ideea de a ajunge în martie la Paris să aibă fixate ca unice obiective Paris Manga & Sci-Fi Show de la jumătatea lunii sau Comic Con-ul din 30-31 martie şi, drept urmare, ar putea fi dispuşi să exploreze un spectru mai larg al experienţelor oferite de capitala Franţei, indiferent că e vorba de multiversul creat prin efectul trompe l’oeil de la Paradox Museum sau de manifestarea de artă stradală Colors Festival. Ca recomandări, ne vom limita în cele ce urmează la câteva expoziţii cu caracter aparte, pe care ar fi păcat să le rataţi.

Ingres et Delacroix. Objets d’artistes Musèe National Eugène Delacroix Neoclasicism vs. Romantism. Pe 20 martie, după o serie de lucrări de renovare ce au durat mai bine de jumătate de an, se redeschide muzeul-studio din Saint Germain des Prés - afiliat Muzeului Luvru - şi o face printr-o expoziţie originală, care prezintă o selecţie de obiecte ce au aparţinut celor două mari personalităţi artistice ale secolului XIX, pictorii rivali Jean Auguste Dominique Ingres şi Eugène Delacroix, prin intermediul cărora ne putem face o idee comparativă despre universul intim al fiecăruia, dar şi eventualele pasiuni comune, precum cea pentru Orient. Delacroix şi Ingres s-au intersectat pentru întâia oară la Salonul din 1827, când antipatia s-a declanşat fiindcă Moartea lui Sardanapal (Delacroix) a dus în plan secund admiraţia pentru Apoteoza lui Homer (Ingres), anatagonismul având să treacă apoi repede din plan artistic în cel social, fiind succint definit într-o publicaţie din 1832 ca o “luptă între geniul antic şi cel modern”. Expoziţia rămâne deschisă până pe 10 iunie.

Paris 1874. Inventing Impresionism | Musée d’Orsay 150 de ani de Impresionism sunt celebraţi de muzeul care deţine cea mai mare colecţie din lume de lucrări aparţinând mişcării artistice fondate în 1874, ca reacţie la refuzul acceptării în Salon (expoziţia anuală organizată de Academia de Arte Frumoase) a tinerilor artişti neagreaţi de către promotorii valorilor estetice conservatoare. Avem parte acum de o expoziţie fastuoasă, care reuneşte 130 de opere definitorii pentru grupul care s-a coagulat în jurul lui Édouard Manet, printre care se numărau Renoir, Monet, Sisley, Pissaro, Cézanne şi Morisot, dar nu limitate la acestea, întrucât conceptul este acela de a pune “în oglindă” creaţiile Impresioniste cu picturile şi sculpturile aprobate de academicieni şi expuse în 1874, în cadrul controversatului Salon. Expoziţia va fi deschisă publicului din 26 martie până pe 14 iulie.

www.zilesinopti.ro

Brancusi | Centre Pompidou

Cea mai importantă retrospectivă dedicată ‘părintelui sculpturii moderne’, care va fi accesibilă publicului între 27 martie şi 1 iulie 2024, reuneşte la Centre Pompidou, în al cărui patrimoniu se află atelierul lui Brâncuşi încă din 1957 (anul donaţiei făcute de artist către statul francez), aproape 200 de sculpturi, prezentate alături de fotografii şi filme de arhivă, desene, unelte şi, evident, mobilierul din spaţiul său de lucru. Majoritatea lucrărilor aparţin muzeului parizian, deţinătorul celei mai mari colecţii de artă modernă şi contemporană din Europa, dar expoziţia oferă oportunitatea de a vedea sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi provenind şi din alte colecţii, fie acestea muzeale sau particulare. Şi dacă se va nimeri să ajungeţi la retrospectiva marelui nostru artist chiar din primele zile, deci în martie, merită să aruncaţi o privire şi la Possy Simmonds: Dessiner la littérature, pentru că autoarea lui Tamara Drewe - poate aţi văzut filmul cu Gemma Arterton - desenează şi scrie cu egal talent, iar expoziţia dedicată ei are finisajul pe 1 aprilie. Nu de alta, dar Centre Pompidou se închide din toamnă cel puţin până în 2027, aşa că merită un ‘La revedere’ mai... lung.

Mark Rothko | Fundaţia Louis Vuitton

Întrucât mai este deschisă doar până pe 2 aprilie la Fundaţia Louis Vuitton din Bois de Boulogne, practic, în martie aveţi ultima şansă de a vă (re)conecta cu opera unuia dintre cei mai importanţi artişti americani ai secolului XX, Mark Rothko (1903-1970), prin intermediul unei ample retrospective - prima din Franţa după mai bine de 20 de ani -, ce reuneşte 115 picturi expuse în ordine cronologică, de la primele lucrări figurative, realizate în anii ’30 la New York, la reflectarea plastică a barbariei WWII şi apoi abstracţiunile expresioniste care i-au caracterizat ultima perioadă a vieţii. Expoziţia are caracter de must-see, fiindcă reprezintă o oportunitate realmente unică de a urmări evoluţia lui Mark Rothko, deopotrivă ca artist şi ca om, într-un mod coerent şi aproape enciclopedic, operele provenind din variate surse, începând cu colecţia familiei Rothko şi cea a taiwanezului Pierre Chen, până la Tate Londra şi National Gallery of Art din Washington. După cum a scris Mark Rothko: “A painting is not a picture of an experience. It is an Experience”. Este motivul pentru care ar trebui să trăiţi experienţa vizitării muzeelor de artă pariziene în această primăvară, înainte de frenezia turistică generată de Olimpiadă.

Muzică

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ FESTIVALURI

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

Premiile Grammy, între vintage și modern

They shake their heads and say Joni, you’ve changed”, cânta Joni Mitchell, în cadrul debutului ei la ceremonia de decernare a premiilor Grammy. În vârstă de aproape 81 de ani, una dintre cele mai inovatoare prezențe ale scenei muzicii americane de secol XX și-a primit bine-meritata apreciere mainstream la peste jumătate de secol de la lansarea magnum opusului Blue, în cadrul unei ediții în care premiile Grammy și-au propus nu doar omagierea, ci și revitalizarea carierelor unor artiști pe care i-am fi considerat deja retrași.

Acesta este cazul și lui Billy Joel, cantautorul în vârstă de 74 de ani debutând cu primul său single din 2007 încoace (și de altfel, prima lansare ,,serioasă” de la LP-ul River of Dreams, scos pe piață în 1993) tot în cadrul aceleiași ceremonii de decernare a premiilor Grammy. Prim-planurile cu Dua Lipa, Beyoncé și Meryl Streep lăcrimând în timpul interpretării lui Joni a hitului din 1969, Both Sides Now, dar și țipetele rock and roll ale mulțumii adunate să-l privească pe Joel scoțând de la naftalină piesa You May Be Right (1980) au demonstrat o apropiere a vechiului cu noul, și nu doar dintrun punct de throwback emoțional, ci și dintr-o poziție de pioșenie a unei întregi generații proaspete de compozitori influențați de inovațiile starurilor anilor ’70.

film bazat pe povestea de viață a lui David Bowie, nu avem decât să concluzionăm că Grammy-urile lui 2024 au fost surprinzător de generoase cu artiștii trecutului.

Mai mult de atât, având în vedere faptul că premiul pentru cel mai bun videoclip i-a fost oferit regizoarei Em Cooper pentru I’m Only Sleeping (cântecul Beatles din 1966, relansat odată cu remixarea albumului Revolver), iar trofeul pentru cel mai bun film muzical a fost decernat documentarului Moonage Daydream,

www.zilesinopti.ro

anumite estetici pe care nu le vedeam întoarse prea curând.

În plus, dacă mizăm pe ideea că muzica ,,bună” constă într-o coabitare a versului, armoniei și melodiei, atunci ediția de anul acesta a Grammy-urilor a fost cât se poate de vintage: premiul pentru Record of the Year a fost oferit single-ului Flowers, interpretat de Miley Cyrus, iar Album of the Year a fost, bineînțeles, Midnights, de la Taylor Swift. Am fi spus acum ceva timp că melodia și armonia în pop nu mai primează, acestea fiind înlocuite cu beaturi și limbaje armonice limitate. Cu precizarea că nu vom ști niciodată ce e bine și ce e rău în parcursul firesc al muzicii, un lucru este cert: pop-ul actual pare că începe să simpatizeze din nou cantautorii și îmbrățișează anumite estetici pe care nu le vedeam întoarse prea curând.

PAGINA

Joni Mitchell

Taylor Swift

Ce ascultăm în luna martie

Fie că iubim country-ul, rock-ul, jazz-ul sau pop-ul ultra-memorabil, luna aceasta ascultăm lansările cantautoarelor și artistelor prezentului. Într-o industrie în care artiste precum Joni Mitchell își primesc recunoașterea în mainstream mai târziu decât era cazul, ne îndreptăm atenția către cantautoare care fie împing limitele genurilor muzicale, fie se mențin pe poziții, la decenii de la debut.

Sheryl Crow Evolution

Deși a declarat că nu va mai lansa un album prea curând, artista americană revine cu cel de-al 12-lea material de studio, după o pauză de mai bine de cinci ani de la lansarea LP-ului Threads . „Muzica provine din sufletul meu”, declară Sheryl, „și sper că lumea va simți asta”. Recent inclusă în Rock and Roll Hall of Fame și responsabilă pentru 50 de milioane de albume vândute pe întreg mapamondul, Sheryl Crow nu schimbă convenții cu noul LP, ci se poziționează în zona artiștilor care demonstrează că pot rămâne „proaspeți” și după 30 de ani de carieră. Merită să-l ascultăm și noi, fie în online, fie fizic, pe vinil, casetă sau CD.

www.zilesinopti.ro

Norah Jones Visions

Conform spuselor cantautoarei americane, ideile noului album au venit „în mijlocul nopții sau fi x în momentul dintre vis și realitate”. De altfel, single-ul Running reprezintă o compoziție care s-a născut în acest spațiu râvnit întotdeauna de creatori, iar rezultatele sunt pe măsură: sub bagheta producătorului Leon Michels și având la bază caracteristicile componistice și interpretative inconfundabile ale Norei, noul LP este puternic ancorat în estetica lui 2024, însă fără a fi dezbrăcat de semnăturile sonore ale artistei. Una peste alta, albumul ar trebui ascultat în tihnă, căci Norah ne oferă o porție de jazz modern, cu imprevizibile influențe pop.

Ariana Grande Eternal Sunshine ,,...of the Spotless Mind”, ar completa fanii cinematografiei americane și, da, ar avea dreptate. Titlul noului LP al cântăreței americane este inspirat de filmul din 2004, ce îi prezintă pe Jim Carrey și Kate Winslet în rolurile principale, iar indiciile nu se opresc aici. Cadrul de început al videoclipului piesei yes, and? face referire la Montauk, New York, loc în care multe cadre din film au fost turnate. Avându-l drept producător pe mastermind-ul pop-ului global, Max Martin, Eternal Sunshine este bizar de catchy, perfect conceput pentru plimbările în magazine de fast fashion, iar nouă nu ne rămâne decât să-l ascultăm, să cumpărăm și să fredonăm.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE

PAULINA

Cantautoare dificil de clasificat muzical din cauza mixului eclectic de influențe care își fac simțită prezența în compozițiile ei și, drept urmare, extrem de apreciată de către cei lipsiţi de prejudecăți pentru originalitatea care o individualizează în peisajul Pop românesc, Paulina își va lansa noul album, Te iubesc, te urăsc, pe 22 martie, la Arenele Romane din București, în cadrul celui mai mare show susținut de ea până acum. Absolventă de Psihologie, PAULINA își definește LP-ul ca “o reprezentare a relaţiilor de tip Sindrom Stockholm”, asta sugerând că piesele pe care le-a compus pentru acesta vor prezenta particularități ce-l îndepărtează de precedentul Săraca fată bogată. Muzica tinerei artiste reprezintă, în mare parte, reflexia filtrării în plan emoțional a variilor experiențe personale, ceea ce, de altfel, îi conferă singularitatea, așa că ne-am propus să aflam chiar de la ea câteva gânduri din spatele melodiilor pe care vom ajunge să le ascultăm.

„Dualitatea și sentimentele paradoxale mă caracterizează foarte mult”

Este a treia primăvară consecutivă în care lansezi un nou disc, Te iubesc, te urăsc venind după albumele Prin lume şi Săraca fată bogată. Ce ne spune acest album despre Paulina... în 2024?

La mine este un proces ciclic, cumva, cu aceste albume, fără ca eu să-mi doresc neapărat asta. Nu știu cum se sincronizează, dar primăvara, într-adevăr, reușesc să încropesc materialele și să fie gata câte

un album. Te iubesc, te urăsc este o reîntoarcere, pentru că eu nu am fost pe deplin mulțumită de cel de-al doilea album pe care l-am scos... mi s-a părut că m-am îndepărtat puțin de esența mea și atunci am revenit la sound-ul electro, iar la nivel de concept este o zonă de paradox. Mă rog, paradox e mult spus, pentru că ura nu-i neapărat opusul iubirii, este ambivalența pe care o simți într-o relație toxică, pe care

eu însămi am experimentat-o și atunci am încercat să redau sentimentul pe care l-am trăit constant, un sentiment pe care nu știi cum să-l integrezi, fiindcă simți concomitent dualitatea asta față de aceeași persoană... şi albumul o să fie

www.zilesinopti.ro

Foto © Vladimir Pogonariu, StylingMaria Pantazi Herzegh

divizat în cele două segmente aferente iubirii, respectiv urii, iar show-ul va fi structurat, la rândul său, tot pe aceste două arii: una veselă, iubitoare, și apoi, după o mică pauză, ne ducem într-o zonă mai întunecată, mai dark. Dualitatea asta și sentimentele paradoxale cred că mă caracterizează foarte mult și atunci ele se reflectă direct în muzica mea, dar fără să am neapărat intenția asta.

Fiindcă ai menționat ideea de reîntoarcere la rădăcini, să lămurim un pic la ce anume te referi, la formele muzicale sau la mesajele cântecelor?

Păi, sunt două motive pentru care am zis că mă întorc la rădăcini. În primul rând, mă întorc la sound-ul pentru care eu am devenit cunoscută și, în al doilea rând, pentru că zona aceasta în care am apărut îmi este foarte naturală, iar eu m-am cam îndepărtat de ea, fiindcă au apărut diverse influențe asupra mea și tot felul de păreri pe care le-am internalizat doar pentru că mi s-a părut că alți oameni știu mai multe decât știu eu. Mereu am fost o persoană mai nesigură pe sine și atunci am ascultat de oamenii din jur... și nu am fost neapărat mulțumită de ceea ce am devenit. Acum, albumul acesta a fost scris doar de mine, cu excepția unei singure melodii, și nu miam mai afișat melodiile mai devreme de punctul în care au fost finalizate, tocmai ca să nu mai apară aceste influențe, deci mi se pare că, de data asta, este mult mai pur și mai sacru ce s-a întâmplat în procesul de creație.

Referitor la proces, ce ar trebui să aibă o idee, o trăire, o întâmplare ca să te determine să o transformi în cântec?

Cred că la mine se simte ca un impuls. Eu mi-am autoimpus cumva, de când l-am citit pe [Charles] Bukowski și filosofia lui cu „Don’t try”, să încerc din greu să nu încerc, practic, și niciodată nu mă pun să scriu de dragul de a scrie. Iar în momentul în care o fac, o fac pentru că o simt ca pe o necesitate și o fac pentru că îmi vin cuvintele în momentul acela. Știu că sună clișeic, dar chiar ăsta-i procesul meu, adică îmi vin, pur și simplu, textele în minte, mă duc și le scriu. Nu mă pun în fața foii și stau și încerc să storc din idei.

Noul album reprezintă în mod evident o nouă etapă în evoluția ta, deopotrivă ca femeie, artistă și producătoare. Cum ți s-a nuanțat perspectiva asupra raporturilor sociale și profesionale în acești ultimi ani?

Cred că mi s-a schimbat radical perspectiva asupra vieții, în general, pentru că am intrat puțin mai mult în ceea ce înseamnă industria muzicală de aici, care a venit la pachet cu o

serie de dezamăgiri, şi poate s-a mai tăiat din entuziasm. În același timp, încerc din răsputeri să îmi păstrez motivația, să continui. Procesul meu creativ nu s-a modificat substanțial, pentru că eu în continuare lucrez la mine în dormitor, adică refuz să intru în ce înseamnă comercial și să las alți oameni să intre cu bocancii în munca mea, care este foarte intimă și personală. Sunt multe momente în care mă întreb dacă are sens să continui să fac artă, dar muzica este singurul lucru la care mă reîntorc constant, fie că vreau sau nu. Când sunt demoralizată mă culc, a doua zi mă trezesc și vreau să fac asta din nou. [...]

Citiţi interviul complet cu PAULINA pe www.zilesinopti.ro

foto © Horia Stan, styling Hilke Muslim

Foto © Andrei Mușat, StylingMaria Pantazi

TEXT DE MĂDĂLINA LEFTER

MASSIF 2024

Festivalul lunii martie

Cel mai nou concept de divertisment de la munte din România, MASSIF, își va redeschide porțile în perioada 14-17 martie 2024, în Poiana Brașov. Cea de-a doua ediție a celui mai mare festival de muzică dintr-o stațiune montană vine cu o abordare wild și cu multe activități ce promit momente memorabile pentru iubitorii de muzică, distracție și munte.

În cele patru zile de festival, în Poiana Braşov vor performa peste 100 de artiști și DJ români și internaționali, mulţi în premieră. Vedete precum Claptone, Chase & Status, Mahmut Orhan, Netsky, Shimza, GORDO, Valeron, Dub FX feat. Woodnote sau Wilkinson se vor alătura celor mai cunoscute nume din muzica românească: Killa Fonic, Puya, CTC, Deliric x Silent Strike, Dirty Nano, Grasu XXL, HVNDS, Șuie Paparude și The Hollygood Gang.

E posibil ca niciodată să nu-i descoperim adevărata identitate, fiind

www.zilesinopti.ro

protejat la fiecare apariție live de celebra mască aurie, dar e mai puțin important; un lucru e cert în legătură cu acest artist, de fiecare dată va veni cu piese de top, cu influențe house și tech house. The Man, The Myth, The Mask... sunt atributele din spatele unui personaj legendar, germanul Claptone, unul dintre headlinerii celei de-a doua ediții a festivalului Massif.

Transformându-și pasiunea pentru cultura rave într-o carieră remarcabilă, britanicii de la Chase & Status şi-au construit un palmares impresionant, care include spectacole live explozive. Trupa a luat naștere în 2003, iar

britanicii de la live explozive. Trupa a luat naștere în 2003, iar

Killa Fonic

membrii Saul Milton (Chase) și Will Kennard (Status) au reușit să cucerească scena muzicală cu hit-uri precum Time, End Credits sau colaborarea de succes cu Tom Grennan, All Goes Wrong. Mahmut Orhan este DJ și producător de origine turcă. Succesul său pe plan internațional a venit odată cu Age of Emotions în 2015, iar popularitatea sa a crescut prin hitul Feel, în colaborare cu Sena Şener. Mahmut Orhan a continuat să atragă atenția cu remixul Game of Thrones sau piesa Save Me, alături de artista româncă Eneli. De atunci, artistul turc a devenit viral pe TikTok, acumulând chiar și peste 42 de milioane de vizualizări la un singur videoclip.

Australianul Dub FX, un artist care a devenit cunoscut în toată lumea datorită modului extrem de creativ de a combina ritmuri hip hop, reggae și drum and bass, nu va fi singur pe scena G.O.A.T. Alături de el, pe scenă va urca unul dintre cei mai creativi saxofoniști din lume, britanicul Mr. Woodnote. Shimza, unul dintre cei mai talentați artiști din Africa de Sud, a făcut tranziția de la aspirant în industria muzicală la star al scenei mondiale de afro house. În ultimii ani, albumul Shimuzic, dar și numeroasele colaborări și single-uri, precum African Woman și Akulalwa, l-au consacrat pe Shimza ca unul dintre principalii producători de muzică house din acea parte a lumii.

Bizara revenire a lui BILLY JOEL

În urmă cu aproape doi ani, producătorul Freddy Wexler, cunoscut datorită pieselor compuse pentru artiști precum Ariana Grande sau Kanye West, își începea marea aventură a carierei: găsirea lui Billy Joel, unul dintre cei mai mari cantautori ai Statelor Unite, retras din zona compoziției muzicii pop în 1993. Deși în 2001, Joel a lansat Fantasies & Delusions, un album de muzică clasică, iar în 2007 a înregistrat All My Life, un single trecut cu vederea de către critici și fani, acesta a declarat de nenumărate ori că drumul său în crearea muzicii pop s-a încheiat odată cu LP-ul River of Dreams, scos pe piață în

1993. De altfel, Joel și-a petrecut puțin peste douăzeci de ani creionând coloana sonoră a americanilor, dând naștere unor LP-uri inspirate din viața de zi cu zi a clasei muncitoare, fie că aducem în discuție personajul Anthony, care părăsește haosul New York-ului în Movin’ Out, tumultul adolescentin abordat cu șarm în Vienna sau problemele pescarilor din Long Island, sursa de inspirație a hitului The Downeaster Alexa. Probabil că cel mai mare hit al lui Joel rămâne însă Scenes from an Italian Restaurant, piesă prezentă pe The Stranger, LP lansat în 1977, așa că nu mare ar trebui să ne fie mirarea la auzul veștii că Billy i-a propus lui Freddy Wexler o întâlnire... într-un restaurant. La scurt timp, Wexler i-a prezentat lui Joel

câteva dintre compozițiile proprii, una dintre ele fiind balada Turn the Lights Back On. „Era ceva ce aș fi compus eu”, declara recent Billy, iar „presiunile” lui Wexler au dat roade: Joel a adus câteva modificări cântecului și l-a și înregistrat. Desigur, ce nu ne este foarte clar este aportul acestuia asupra piesei, căci în momentul de față, Turn the Lights Back On pare să fie un cântec compus de Wexler în stilul lui Joel, condimentat cu puține intervenții componistice din partea septuagenarului. Ciudată revenire pentru un artist care s-a mândrit întotdeauna cu crearea propriilor versuri și melodii, însă acest fapt nu a împiedicat fanii din a-și exprima entuziasmul legat de comeback-ul unuia dintre cei mai originali creatori ai pop-ului american.

În vară, Billy Joel își va încheia rezidența la Madison Square Garden (unde a interpretat câte un concert pe lună din 2014 încoace), însă cortina pare că se ridică peste o altă scenă, cea a compozițiilor și lansărilor discografice. Puțin stingher într-o lume muzicală complet schimbată, iată că Billy revine cu forțe cât de cât proaspete.

„Probabil că voi mai scrie alte cuvinte într-o altă zi”, spunea Billy, în cadrul piesei Famous Last Words, cântec ce încheie cel mai recent album al său, lansat în 1993. În mod surprinzător, suntem martorii acestui comeback chiar acum. Oare vom primi curând și un nou album?

foto © Jeff Ellstone

la recenta eliberare de dependenţa de alcool dobândită în adolescenţă sau exorcizarea tarelor emoţionale prin tentative obstinate de a se privi detaşat pe ea însăşi din perspective diferite.

combinaţiei de influenţe

CHELSEA WOLFE

Minimalismul sumbru al unei muzici create din

anxietăți

Lansat de curând sub egida casei de discuri Loma Vista (St. Vincent, Iggy Pop, Korn), al şaptelea album de studio al inclasificabilei cantautoare californiene Chelsea Wolfe, She Reaches Out to She Reaches Out to She, trimite prin titlu, inevitabil, la unul dintre cele mai populare citate din The Bell Jar, singurul roman al depresivei poete Sylvia Plath (1932-1963), în parte autobiografic, care disecă problemele de sănătate mintală ale unei tinere confuze în privinta identităţii ei sociale: “I took a deep breath and listened to the old brag of my heart. I am, I am, I am.”. Chiar dacă nu pare evidentă pentru cei mai puţin familiarizaţi cu mixul de Doom Folk şi Gothic prin care a atras atenţia la debutul ei discografic - consumat târziu, la 27 de ani -, asocierea este relevantă prin faptul că poetica lui Wolfe, una bluesy în esenţă, continuă să se menţină într-un spaţiu intim foarte dark, bântuit de umbrele lui PJ Harvey, NIN, Lhasa ori Nick Cave şi, mai nou, Depeche Mode.

În cazul lui Chelsea Wolfe (n.1983), avem de-a face cu o lume interioară al cărei design minimalist se nuanţează în permanenţă - dar în aceeaşi gamă “cromatică” sumbră -, în funcţie de modul în care subconştientul ei o face să reacţioneze creativ la presiunile sau interacţiunile cu mediul în care evoluează, de la paralizia în timpul somnului din

, negru pe chip - până foto

copilărie, ce au făcut-o subiect de investigaţii medicale (polisomnografie, MSLT) ori anxietatea produsă de apariţiile în public - în turneele de promovare ale primelor albume, The Grime and the Glow şi Apokalypsis în 2010-2011, a concertat cu un voal negru pe chip - până

Nona Limmen

Eclectismul combinaţiei de influenţe muzicale asumate pe She Reaches Out to She Reaches Out to She este uimitor, realmente, chiar pentru o artistă care se declară inspirată în egală măsură de Aaliyah şi de Siouxsie Sioux, fiindcă sound-ul dominant este unul de Electronica, dar tuşele de Industrial, Jazz-Metal, Trip Hop sau Electropop rămân pregnante, iar originalitatea abordării, care fac din acest album un must-listen, e amplificată de mărturisirea autoarei: “Aproape imediat după ce am terminat de compus piesele, mi-am dat seama că am nevoie să le şi trăiesc. Îmi cereau să nu mă limitez la a recita versurile şi să experimentez ceea ce conţin, să aflu mai exact despre ce anume cânt, pentru ca, astfel, să le confer mai multă forţă Chlesea

ce anume cânt, pentru ca, ”. Wolfe merită cu

noul ei album, o confruntare a propriilor demoni, se excelent punct de plecare.

certitudine a fi (re) descoperită, iar constituie într-un excelent punct de plecare.

Dhafer Youssef „Street of Minarets”

Estul și vestul au fost dintotdeuna sensibil contrastante în privința culturii și artei, iar muzica a fost întotdeuna separată de două moduri diferite de articulare, ceea ce a făcut ca exercițiile de convergență să fie riscante. Există însă câțiva artiști extraordinari care au găsit proporțiile potrivite pentru a îmbina cu gust cele două estetici diferite. Unul dintre ei este Dhafer Youssef, care prin voce, oud și compoziție a ajuns în fruntea unui curent al muzicii contemporane ce unește estul și vestul prin muzică. El a găsit punctele de legătură și a eliberat instrumentul tradițional de rolul strict și l-a adus în limbajul de jazz. Albumele lui au propria identitate, cu o atmosferă aparte, în care expresia vocii ajunge

inspirată și aer oriental, avem altă

la o intensitate incredibilă, în deplină armonie cu căldura instumentului cu coarde, încadrat de instrumentiști de jazz sublim legați prin interplay. La fel este și „Street of Minarets”, apărut în 2023. Un minunat dar muzical, în care iubirea, lupta, visul și obscurul își găsesc ilustrarea perfectă, iar pe lângă sound-ul unic, punctat de improvizație inspirată și aer oriental, avem altă direcție ritmică, în comparație cu albumele anterioare. Pentru asta, Dhafer Youssef și-a ales muzicienii înainte de a scrie muzica, oferind fiecărui instrumentist partitura potrivită, personalizată. Iar muzicienii sunt fabuloși: Herbie Hancock (pian), Marcus Miller (bass), Nguyên Lê (chitară), Rakesh Chaurasia (flaut), Adriano Dos Santos Tenori (percuţie), Dave Holland (contrabas), Vinnie Colaiuta (baterie) și Ambrose Akinmusire (trompetă). „Street of Minarets” e un eveniment muzical major, care reflectă idealul muzical contemporan, în care stilurile, culturile și personalitățile puternice și-au găsit locul în care să co-existe în concordie.

Herbie (chitară), Rakesh Chaurasia (flaut),

APE

GUSTUL NOSTRU

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST

WWW.ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK/

Vinul. Bucurie sau boală?

m auzit des sintagmele acestea: „O zi fără un pahar de vin este o zi pierdută”, „Am băut un pahar de vin și m-a durut capul, sigur e de la sulfiți”, „Un pahar de vin e recomandat de doctor”. Sunt convins că și tu le-ai auzit și sigur ai auzit și altele. O să încerc să fac un pic de curat între mituri și adevăr.

Primul mit care trebuie să cadă este „acest pahar de vin pe zi este sănătate curată”. Fals, realitatea neplăcută este că alcoolul în sine este nesănătos. Niciun doctor din lume care are mintea acasă și o diplomă neluată de pe net nu va recomanda alcool. Nici mult, nici puțin. Prin urmare, vinul este o alegere de lifestyle, da, ajută la relaxare, da, ajută la socializare, dar nu ajută la sănătate. Deci, ține de fiecare dintre noi ce alegeri facem.

Sulfiții în vin. Mitul prin care vinul devine prost. De fapt… Sulfiții sunt antioxidanți, adică ajută aromele naturale ale vinului și ale strugurilor să nu se oxideze dacă ajung în contact cu oxigenul. Au efecte antimicrobiene inhibând dezvoltarea bacteriilor sau a ciupercilor care ar putea da vinului un gust neplăcut.

Sulfiții mai fac un bine, păstrează prospețimea aromelor și a culorii vinurilor. Și da, există concentrații maxime, plecând de la o observație de bază, toate vinurile conțin în mod natural dioxid de sulf (până la 10 mg/l), care poate fi degajat în timpul de fermentație naturală a strugurilor. Orice vin care conține o cantitate mai mare de 10mg/l trebuie să aibă

scris pe etichetă: „conține sulfiți”.

Concentrațiile maxime de sulfiți pentru vinurile obținute pe teritoriul țării noastre sunt după cum urmează: 150 mg/l în vinuri roşii seci, 210 mg/l în vinuri albe şi roze seci, 260 mg/l în vinuri albe şi roze demiseci, 300 mg/l în vinuri roşii, albe şi roşii dulci, care conţin zahăr residual, 400 mg/l în vinurile albe licoroase.

Seducția podiumului - cazul Taste Atlas

În jurnalism există câteva constante prin care stârnești interesul cititorului, știute de dinaintea erei clickbait-ului. Clasamentele și recordurile sunt două dintre ele. „Cel/ cea mai”, clamate încă din titlu, garantează o știre de succes. În materie de gastronomie, recordurile sau încercarea depășirii lor sunt un bun instrument de PR. Jurnaliștii și publicul vin buluc la eveniment: cel mai lung cârnat, cea mai mare ciorbă, cel mai greu dovleac și, nu în ultimul rând, dar „foarte la modă”, cele mai multe șaorme sau cei mai mulți burgeri gratis la inaugurare. Un pas mic și previzibil de la organizarea de „lupte de pensionari” pentru tigăile la promoții la îmbrânceli hipsterești de la coadă la pizza moca, la care oricum se stă „la modul ironic”.

Pe de altă parte, topurile par a nu se perima niciodată. Există o seducție a podiumului și anul trecut pare că un generator de astfel de clasamente s-a detașat la număr de menționări: tasteatlas.com. Dar pentru cei care preiau informațiile, știrea e mai puțin importantă decât rumoarea pe care o poate isca. Un call to action inerent care ajută la propagare: de la comentarii în subsolul articolului ori postării din social media la share-uri sau invocări la șpriț. Ca orice alt clasament, rezultatele scindează: unii sunt campioni, alții suporteri ai celor din mijlocul clasamentului. Unii se împăunează, alții contestă rezultatele, arbitrajul sau chiar regulamentul. Chibiții mai vâră bățul prin gard și reaprind focul polemicii.

În cazul topurilor de la Taste Atlas, România a ocupat de multe ori poziții neverosimile, stârnind valuri de mândrie națională din partea unor concetățeni numai buni de racolat în mișcări extremiste. Nu zic că e rău să te exaltezi când vezi că storceagul sau mititeii ocupă locuri fruntașe în preferințele culinare mondiale. Până la urmă, astfel de topuri nu ne fac rău, dar ne umflă artificial orgoliul în baza unor statistici care nu au legătură cu realitatea mare, ci cu multe realități mai mici, speculate inteligent.

Topurile Taste Atlas sunt făcute de utilizatorii acestui site. Proiectul a fost conceput de un jurnalist croat și, dacă sunteți atenți, o să vedeți că ponderea mâncărurilor balcanice și mediteraneene este majoritară. De ce? Pentru că utilizatorii site-ului, cei care votează – iar topurile sunt făcute în baza preferințelor lor -, sunt din aceste zone. E normal ca cevapii (mititeii balcanici) sau ciorba de burtă (răspândită în acest areal geografic) să fie peste curry-uri și ramenuri. Sunt sigur că există un Taste Atlas asiatic unde kimchi și noodles primesc medaliile. Asta nu înseamnă că papanașii nu merită să fie pe podium, ci doar că e ușor să fie acolo când sunt votați de zeci de mii de oameni care i-au gustat, doar că nici brazilienii și nici chinezii n-ar fi de acord.

6

restaurante ideale

pentru o cină romantică

Martie e luna femeii, iar asta înseamnă că romantismul, acel comportament dominat de sensibilitate, va fi la putere până în aprilie. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Iată, deci, șase restaurante din țară unde mergi la sigur atunci când plănuiești o cină romantică sau care să impresioneze.

București | POT.Stories

 Calea Floreasca 111-113

 0753.348.248

Aici totul a fost amenajat într-un spațiu rece, industrial, îmbrăcat într-o „ţesătură organică, dar funcţională, care încurajează sistemul senzorial prin texturi virgine: tencuială finisată natural, lemn, piatră, metal, lână, funie împletită, ceramică”, după cum își descriu și proprietarii localul. Cu alte cuvinte, este un spațiu care impresionează, iar mâncarea este și ea pe măsură, adică deosebită.

Brașov | One Soul

 Apollonia Hirscher 12  0731.043.330

de preparate deosebite și gătite cu multă atenție la detalii. Însă, Kupaj, așa cum sugerează și numele, este și un wine bar cu o ofertă generoasă de vinuri.

Iași | ZORI

 Sf. Andrei 67

 0784.897.777

ZORI îți propune o nouă abordare a tot ceea ce înseamnă experiențele de care poți avea parte într-un restaurant în Iași, dar și un „fain” dining accesibil, prietenos, pus într-un meniu autentic, creație a Head Chefului Marian Zăncianu.

One Soul este cu siguranță locul din Brașov pe care trebuie să-l încerci atunci când vrei să ai parte de niște măiestrie în farfurie. Găsești în meniu și specialități din pește și fructe de mare mai greu de găsit prin alte locuri din Brașov, dar și alte nebunii delicioase, cum ar fi friptura de vită Wagyu.

Cluj | Kupaj

 Sindicatelor 4

 0731.653.653

Kupaj se recomandă drept un „loc dedicat rafinării simțurilor”. Este un restaurant dedicat mai ales celor pasionați de gastronomie și

Timișoara | Vinto

 Florimund Mercy 4

 0770 670 409

Vinto este un wine bar & restaurant unde se gătește în tandem cu cele patru anotimpuri şi cu inspiraţie din cultura culinară a regiunilor viticole. Conceptul se bazează pe gastro socializare sau „sharing”. Au un meniu cu peste 200 de etichete de vinuri. Deci, ai de unde alege pentru cina romantică pe care o plănuiești.

Constanţa | Toscana

 Mircea cel Bătrân 10

 0728.672.262

Restaurantul Toscana este unul dintre localurile cu vechime și de top ale Constanței. Aici te poți delecta cu delicatesele din bucătăria mediteraneană în cea mai pură atmosfera italiană. De reținut și că selecția de vinuri este una mai mult decât generoasă.

Povestea omletei norvegiene

Un desert magnific ia ochii în deliciosul film franțuzesc „Dragoste la foc mic”/ „La Passion de Dodin Bouffant”.

Aceasta nu este o cronică de film. Doar se referă la un preparat ce apare într-un film intrat în cinematografele noastre la sfârșitul lui februarie, Dragoste la foc mic/ La Passion de Dodin Bouffant, al vietnamezului Tràn Anh Hùng. Ceea ce vedem în film nu e butaforie – în platou, actorii mureau de poftă, cum se întâmplă și cu publicul care salivează pe parcursul proiecției unei producții dedicate marii arte gastronomice franțuzești.

„Omleta” e pur și simplu irezistibilă. „De ce e norvegiană?”, întreabă în film o fetiță ce se va vădi a fi o hărăzită ucenică. „Nu știu”, râde Eugénie (Juliette Binoche), pe care o vedem șprițuind un blat arătos. Filmul se bazează pe cartea „La vie et la passion de Dodin Bouffant gourmet”, de Marcel Rouff, care l-a inspirat pe regizor. Dar cineastul l-a citit și pe Brillat-Savarin, despre care susține că a fost primul care a scris despre filozofia gastronomiei. Poate vă amintiți, în articolul „Savarine pentru mine” menționam că „frații Arthur și Auguste Julien, patiseri care au reinventat produsul denumit «baba au rhum», l-au denumit după Jean Anthelme Brillat-Savarin, scriitor și gastronom de renume. Pionier al cronicii despre savorile culinare ale vieții, BrillatSavarin și-a împrumutat numele acestei prăjituri delicioase, deoarece știa că «descoperirea unui fel de mâncare aduce omenirii mai multă fericire decât descoperirea unei stele»” – e o replică pe

care regizorul o pune în gura altui personaj din „Dragoste la foc mic”. Aflăm și din acest film că „omleta norvegiană”, osmoza înghețatei cu bezea la cuptor, bazată pe descoperirea că albușul bătut izolează termic, e un „desert științific”.

Și acum, povestea. Un fizician britanic, dar născut în colonia Massachusetts, Sir Benjamin Thompson, a descoperit că albușul de ou bătut e un excelent izolator termic. Un anume Balzac (fără legătură cu scriitorul), bucătarul-șef de la Grand Hôtel, a preluat acest experiment științific și, la Expoziția Internațională de la Paris din 1867 - unde pavilionul românesc era condus de Alexandru Odobescu - a lansat desertul de bezea flambată cu înghețată înăuntru. Franțuzul i-a spus tortului cu miez de înghețată și crustă de bezea fierbinte „omletă norvegiană” pentru că, pe atunci, Thompson trăia în Bavaria. Balzac era un geniu doar în bucătărie, nu și la geografie: credea că Bavaria e în Norvegia.

Ce alcool trebuie să flambeze „omleta” asta dulce? Francezii știu foarte bine: GrandMarnier, Cointreau... Americanii au pus rom și bunătatea asta a devenit la ei Baked Alaska – deci, cum ar veni, coaptă. Mai încoace, adică de la inventarea cuptorului cu microunde, a apărut și reversul: Florida Înghețată, evident, o înghețată cu lichior fierbinte înăuntru. „Omleta norvegiană” e de poveste. Acum, și de film.

Cum să

bei ca

pe platformele de streaming

Margarita, cel mai solicitat cocteil din lume, se poate face și consuma în nenumărate feluri, așa cum putem afl a online pentru savurări offline

Mai întâi, trebuie să urmărești un episod, nici măcar un sezon întreg, dintr-un reality show – am ales „Drink Masters”, de pe Netflix, o producție cu nimic diferită de toate emisiunile-concurs cu candidați reali, care trebuie să facă ceva, iar un juriu le spune ce merge și ce nu, cine rămâne și cine pleacă acasă. N-am nici cea mai vagă idee dacă sunt pe bune – personal, sunt ispitit să cred că nu, pentru că „there is no business like show business”, dar poate sunt eu cusurgiu, ajuns la vârsta la care nu se gustă muzica trap.

Deci, avem un concurs. Iar una dintre probe e prepararea cât mai creativă a poate celui mai popular cocktail de pe lumea asta, unul care în America are și o zi specială, National Margarita Day (pică pe 22 februarie, ce dovadă mai bună se poate găsi că anotimpul cel mai potrivit să bei Margarita e chiar cel în care te afli?) și o rețetă de bază, clasică, pe care o transcriu fără emoții, fiindcă e unul dintre secretele cel mai prost ținute de când s-a inventat această băutură, cu 50 ml tequila; 15 ml triplu sec; 30 ml suc de limete; gheață sau fulgi de gheață; sare; orice pahar, ce poate deveni special când s-a turnat preparatul.

Vă încurajez să încercați și acasă, responsabil, firește, rețetele care vor urma. Or, măcar o Margarita cinstită - e un acompaniament indispensabil când te uiți pe o platformă de streaming. Veți strâmba, poate, din nas, aflând că unele preparate conțin sol comestibil – ce naiba beau ăia, țărână?, se vor mira cititorii conservatori. Dar aceștia să nu uite că e doar un show, concurenții sunt mixologi și barmani care fac acrobații în pahare, unele sunt doar pentru expus și pentru inspirație, nu neapărat pentru savurat, bașca, nu toată lumea are o grădină botanică exotică la dispoziție sau cactuși în grădinița din spatele blocului.

În competiție a intrat cocteilul Margarita intitulat „Fără bariere invizibile”, făcut din Tequila Blanco, Tequila Reposado, nectar de ananas și agave, spumă de sare de mare. De acest pahar s-a ciocnit următorul, cu tequila, sirop aromat de cinci feluri, sare afumată, fulgi de ciocolată și jeleu denumit Orange Mezcal Jelly Wedge – trebuie să știți că sunt la modă folosirea tequilei maturate, precum și gelificarea din orice, din lichior într-o portocală, ca în acest caz, din zeamă de castraveți și de pepene, ca în altele, se folosește la greu agarul, adică extrasul din alge roșii care gelifiază bine și repede. A intrat în horă până și o Margarita deconstruită, cu tequila și infuzie de portocale și coriandru, jeleu de pepene murat și Sangrita din tomate și limete. Ca să nu vă mai fierb, a câștigat ceva cu gust de plante, cald și calmant: o Margarita intitulată „Când se degajă fumul” și compusă din mezcal (diferă, prin notele afuamte, de tequila) infuzat cu zbârciogi țuguiați, rodie albă (nici nu știam că există), kiwi și vermut gelificat. Cheers!

6 locuri unde să bei un fresh sau un smoothie bun

E primăvară, peisajul de afară se schimbă și același lucru se întâmplă și cu dietele noastre, pentru că brusc începem să căutăm să mâncăm mai sănătos, mai variat, mai colorat. Probabil ține de programarea noastră genetică și, ca să-i dăm o mână de ajutor, îți spunem unde poți să bei un fresh sau un smoothie bun.

București

Nectar Juice Bar

 Ion Câmpineanu 10

La Nectar găsești o combinație ideală de healthy drinks & brunch și cafea de specialitate. Poți încerca tot felul de mixuri cu nume sugestive, precum big brain energy, skin care, energy elixir etc. De asemenea, este un loc cool, preferat de mulți influenceri de pe TikTok.

Brașov

Shake Coffee

 Sf. Ioan 30

Iași

Blend Juice Bar

 Golia 2

Blend Juice Bar combină pasiunea pentru nutriție cu plăcerea de a savura un smoothie delicios. Aici ai posibilitatea de a amesteca fructele și legumele cu unt de arahide sau proteină vegetală, dar și ocazia de a-ți alege singur șase sau opt ingrediente pe care să le amesteci cum vrei.

Așa cum spune și numele, Shake Coffee este în primul rând o cafenea, una cu vechime

în Brașov și care are în meniu și multe smoothie-uri și sucuri naturale. Se deschide de la ora 8, așa că e locul ideal pentru cei mai matinali, care vor să se vitaminizeze după o alergare pe sub Tâmpa.

Cluj

Victor.Fresh To Go

 Victor Babeș 33

Victor.Fresh to Go este un loc bun pentru localnicii și turiștii care vor să-și înceapă diminețile în forță. Există un meniu generos cu opțiuni pentru micul dejun, cafea de specialitate și, bineînțeles, smoothie-uri care-ți vor da refresh încă de la primele ore.

Timișoara

Biofresh

 Francesco Griselini 2  0724.637.374

Comunitatea vegană din Timișoara cunoaște bine restaurantul Biofresh, care are zilnic meniuri de prânz variate și care vin în două variante: vegan și raw-vegan. Așadar, și turiștii care ajung prin orașul de pe Bega și își doresc să mănânce sănătos, o pot face aici. În meniul de băuturi vei găsi și smoothie-uri și fresh-uri.

Constanţa Smoothie Store

 Cuza Vodă 21  0725.386.518

Smoothie Store din Constanța vine cu tot felul de amestecuri sănătoase careți pun micul dejun în pahar, la propriu. Asta pentru că au în meniu o specialitate care se numește smoothie bowl și care oferă corpului tău tot necesarul de vitamine și nutrienți pentru o zi plină de energie și sănătate.

Vin sec sau vin în cocktail?

Ce poate fi mai bun decât un pahar de vin? La această întrebare, răspunsul a venit de la sine în mintea mea: un cocktail cu vin. Pentru cei pentru care această variantă sună tentant, vă invit să aflăm împreună ce putem face cu o sticlă de vin, fie ea roșie, roze sau chiar șampanie.

Încep cu un clasic, pe care cu siguranță majoritatea l-a încercat deja: Sangria. Cu originea în Spania și Portugalia, Sangria clasică era făcută cu vin vechi, fructe de sezon și diverse condimente, precum scorțișoara. Cea mai simplă rețetă de Sangria conține: vin roșu, suc de portocale, coniac, zahăr, portocale, mere, afine, căpșuni și bețe de scorțișoară. Toate aceste ingrediente se lasă la frigider peste noapte, iar Sangria noastră este gata.

În cazul în care nu avem răbdarea necesară de a prepara Sangria, un cocktail la fel de bun și care necesită doar două ingrediente este Mimosa. Nu avem nevoie decât de suc de portocale și șampanie seacă, de preferat rece. Șampania poate fi înlocuită cu Prosecco sau Cava, un vin spumant spaniol. Pentru amatorii de băuturi instagramabile se pot folosi felii de portocale pentru ornat.

Dacă tot am amintit Prosecco-ul, nu aș putea exclude Aperol Spritz-ul de pe lista noastră. La fel de simplu ca o Mimosa, un Aperol Spritz are nevoie doar de Prosecco, Aperol și apă minerală. Totuși, secretul unui Aperol Spritz delicios stă în cantitățile din fiecare ingredient. Se spune că cel mai bun Aperol Spritz iese din: trei părți Proseco, două părți Aperol și o parte de apă minerală.

Pentru cei care preferă băuturi ceva mai sofisticate, recomand un Pornstar Martini, pentru care avem nevoie de vodka cu vanilie, suc de fructul pasiunii și Prosecco. Ceea ce este interesant la acest cocktail este faptul că noi suntem cei care decidem cât Prosecco va conține băutura noastră, întrucât un Pornstar Martini autentic vine la pachet cu un shot de Prosecco.

Sangria

Mimosa

Pornstar Martini

Aperol Spritz

Dacă printre noi se află și amatori de cocktailuri franțuzești, atunci, cu siguranță, un Kir Royale va reprezenta prima variantă de băuturi cu vin pe care o veți încerca din această listă. Pentru preparare este nevoie de lichior de coacăze negre și șampanie seacă (sau orice alt tip de vin spumant aveți la îndemână). Originar, această băutură se prepara cu vin alb, așa că, în cazul în care nu sunteți fanii băuturilor acidulate, puteți oricând înlocui șampania cu un vin alb sec sau demisec.

Cum aș putea rata amatorii de gin? French 75 este alegerea perfectă pentru cei ce vor să încerce și altceva în afară de gin tonic. Pentru prepararea French 75 avem nevoie de gin, suc de lămâie, șampanie (sau orice alt tip de vin spumant) și coajă de lămâie pentru ornare. Deși este o băutură pe bază de gin, șampania este cea care oferă acestui cocktail gustul specific.

Fanii băuturilor fresh care nu conțin foarte mult alcool vor comanda numaidecât St. Germain Spritz, pentru care avem nevoie doar de: lichior de soc, vin alb sec sau șampanie, apă minerală, castraveți și tulpină de țelină. Gustul dulce și floral al lichiorului de soc complimentează foarte bine vinul ales pentru această băutură și o face perfectă pentru serile lungi de vară.

Probabil cea mai interesantă băutură pe care am inclus-o pe această listă este milkshakeul cu vin roșu. Pentru curioșii și curajoșii care își doresc să prepare acest cocktail, este nevoie de: înghețată de vanilie, vin roșu, vodka, frișcă și cireșe confiate. Acest milkshake este 100% customizabil, noi fiind cei care alegem cantitatea de vin, înghețată și vodka din băutura pe care o preparăm, în funcție de preferințe. Și pentru că anumiți consumatori au fost deja destul de curajoși încât să prepare această băutură, aflați că se poate folosi și vin alb sau Prosecco pentru preparare, dar și că, în ciuda ingredientelor, acest cocktail nu este atât de dulce pe cât am crede.

Închei cu sintagma „less is more” și vă spun că alegerea clasică de a bea un pahar de vin după o zi grea, într-o zi de weekend, la o petrecere sau chiar în vacanță nu este niciodată o idee rea, dar dacă ne răzgândim cumva și vrem să încercăm ceva nou, dar totuși familiar, cocktailurile ce au vinul drept ingredient sunt o opțiune foarte bună.

Kir Royale

Kir Royale

St. Germain Spritz

Milkshake

Lifestyle

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/ OPINII FASHION, FASHION EVENTS DESIGN & ARHITECTURĂ, AWARDS

MARTIE - Totul focusat pe FEMEIE

Mai mult ca oricând, martie 2024 este o lună focusată pe FEMEIE. Dincolo de sărbătorile oficiale: 1 Martie – Ziua revenirii primăverii, asociată întotdeauna cu spiritul feminin, şi de 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii, totul se coagulează parcă în circumstanţe şi subiectivităţi feminine. De la comunităţile de femei din ce în ce mai active şi mai prezente (aici „CARDINALIA” deţine la noi supremaţia absolută în acest moment) şi până la cele de schimburi şi de vânzări între doamne – de felul „nu mai port” – totul se activează cumva săptămânile acestea în zona de lifestyle într-un mod extrem de intens.

Mai mult, consfătuirile şi conferinţele dedicate luptei împotriva cancerului şi cele legate de învingătoarele acestei boli teribile, care marchează secolul XXI, sunt tot mai dense şi mai importante, „DREAMS BALOON” al Manuelei Holban sau „Mulţumesc, MAMĂ”!, de pe 8 Martie, reprezentând unele dintre cele mai importante şi sensibile sume de revelaţii feminine ale primăverii. Pe lângă acestea, evenimente de fashion care aduc în prim plan mari nume ale modei internaţionale, renumite pentru fascinaţia şi grija de a crea din FEMEIE un ideal tangibil şi de înalt rafinament, sunt marcate de show-uri ample.

Este cazul, în această lună martie ieşită din comun, a lui GIORGIO ARMANI, la împlinirea a 90(!) de ani de viaţă şi 70(!) de ani de creaţie de înalt nivel, femeia

fiind, în accepţiunea lui, „cel mai interesant şi special dar pe care lumea ni l-a făcut nouă, bărbaţilor”! Armani este asociat indisolubil celei mai longevive cariere în slujba exclusivă a frumosului, armoniei şi căutării stării de graţie prin creaţiile sale!

Acum, el este sărbătorit de către designerii români în cadrul celei de-a 34-a ediţii a evenimentului „SOIREES DE LA MODE”, care va încheia în registru major o lună martie ce se anunţă deja ultraspecială!

Parfumul lunii martie: „LE POINT G”, by Veronique Gabai, prin ELYSEE Perfumery

LE POINT G - Parfumul plăcerii! Sărutul suav al trandafirului, vanilia pătimașă, moscul divin și mirosul pasional de piele se împletesc pentru a crea un parfum plin de emoție și sentimente.

E perceput ca un vertij al simțurilor, o continuă pulsație care vine din interior cu și mai multă plăcere și ardoare, un parfum făcut să dea dependență! LE POINT G o generaţie nouă de arome care îşi asumă modernitatea, bucuria în faţa vieţii si a momentelor ei de graţie!

PAGINA

care iris,

Chiar şi după magicele

LE POINT G... este ca şi cum i-ai oferi persoanei iubite trandafiri întrun flacon! O va seduce cert cu note senzuale de piper roz, iris, vanilie, stânjenel, mosc alb, boabe de Tonka, ambră, piele şi lemn de cedru de Virginia. Şi, desigur, trandafiri de mai!

LE POINT G este parfumul perfect pe care să îl oferi iubitei!

Spirits Award, martie:  „CHAPEL DOWN Pinot Noir”

Unul dintre cele mai surprinzătoare ginuri speciale din lume este cel creat în regiunea CHAPEL DOWN, în care, prin două metode distincte şi succesiv aplicate, se obţine un gin cu totul aparte din soiul cel mai nobil, local, de Pinot Noir.

Mai întâi se obţine vinul şi apoi acesta este amestecat şi distilat separat, după metoda de creare a ginului, adăugându-i ingrediente specifice. Astfel, pe lângă strugurii de Pinot Noir, care reprezintă baza ginului, regăsim prezente, în primul rând, infuzii de ienupăr - cel care dă accentul aproape oricărui gin -, coriandru, afine uscate, angelica, citrice, ginger african (Grains of Paradise), măceşe, alături de bulbi de trandafir.

CHAPEL DOWN Pinot Noir face parte din categoria ginurilor „contemporane”, care experimentează mult prin procesul specific asupra aromelor şi tipologiei de creare. Este un gin „roz”, cu o savoare unică, care se reflectă în trepte, pe măsura degustării lui – o tehnică modernă, Made in England, care a cucerit însă întreaga lume.

Ginul este renumit şi pentru sticla lui în două culori, considerată o operă de artă în lumea packaging-ului de gin. Avem astfel combinaţia perfectă de poveste, tehnologie, explorare, modernitate şi artă a unui autentic gin de secol XXI.

Un super-fizician imersat în Pop culture

BRIAN COX

„Cum se poate Universul înțelege pe sine prin intermediul nostru?”

Fără îndoială, organizarea în România a primului eveniment de edutainment de mare anvergură, Horizons – A 21st Century Space Odyssey, susţinut de fizicianul britanic Brian Cox, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 3 aprilie, are un caracter ultraspecial, constituindu-se într-un must-see al acestei primăveri, dată fiind carisma şi competenţa protagonistului, nu doar un distins profesor universitar de fizica particulelor, cu doctoratul bazat pe experimentele de la acceleratorul de particule HEDRA, ci şi un celebru om de televiziune şi radio, cu sute de ore de emisiuni dedicate ştiinţei realizate pentru BBC (Brian Cox’s Adventures in Space and Time, Forces of Nature), plus numeroase turnee, care i-au asigurat de trei ori până acum un loc în Cartea Recordurilor prin

Brian, deschid discuţia cu o curiozitate legată de titlul turneului tău, Horizons. Cuvântul orizont are mai multe semnificaţii posibile, în afară de definiţia ştiinţifică putând însemna inclusiv limita a ceea ce interesează sau îşi doreşte un om, de exemplu. Despre care orizonturi vorbim?

Mă bucur că mi-ai pus această întrebare foarte,

numărul de bilete vândute. Brian a renunţat însă, în favoarea fizicii, la o carieră de... vedetă Pop-Rock, întrucât, în anii ’80, a fost cooptat la clape în Dare, trupa lui Darren Wharton, de la Thin Lizzy, cu care a înregistrat primul album în studioul lui... Joni Mitchell. Legăturile lui BRIAN COX cu multiversul Pop culture nu s-au erodat cu trecerea timpului, ba dimpotrivă, prin prietenia cu membrii faimosului grup de umor Monty Python, perioada petrecută ca muzician în grupul pop-dance D:REAM sau apariţia în live-uri caritabile alături de membrii OMD/ Orchestral Manoeuvres in the Dark, pionieri ai muzicii electronice. Sunt doar câteva exemple, dar suficiente pentru a explica entuziasmul nostru în a dialoga, în exclusivitate pentru România, cu entertainingul om de ştiinţă.

foarte bună... eşti, de fapt, primul care mi-o adresează în cei trei ani de când susţin seria de prelegeri cu titlul acesta. Showul meu abordează diverse teme şi noţiuni ştiinţifice legate de ceea ce consider eu că este interesant în fizică într-un moment sau altul, iar una dintre cele mai importante o reprezintă mereu găurile negre.... deci explorez inclusiv ideea de orizont al evenimentelor [“event horizon”,

limita în spaţiu-timp prin care lumina poate trece spre centrul masei găurii negre - n.r.]. Pe urmă, o altă temă recurentă în prelegerea mea - de fapt, o dilemă - este: ce învăţăm noi cu adevărat atunci când studiem Universul? Ce provocări întâmpinăm? Şi am două citate referitoare la asta pe care le rostesc la începutul show-ului, iar unul este chiar al meu, despre cum mă raportez la cosmologie.

Pentru că există o întrebare pe care mi-o pun constant: care e semnificaţia vieţii noastre, una atât de fragilă şi de limitată, întrun Univers infinit şi etern? Este o întrebare pe care şi-a pus-o inclusiv Nietszche, pentru că şi el a reflectat, la vremea lui, asupra aceste idei: cum ne putem noi justifica existenţa ca fiinţe umane atunci când ne confruntăm cu puterea infinită a naturii?

Cam astea sunt ideile care apar în decursul studiului găurilor negre, al dimensiunilor şi originii Universului şi, pornind de aici, ajungem la discuţia despre viaţa în Univers, apoi, mai departe, la... cum a început viaţa? Cât de răspândită este ea în Univers?

Cât de posibil este să mai fie şi alte civilizaţii în cosmos?

Şi, foarte important, cum se face că Universul se poate înţelege şi explora pe sine prin intermediul nostru, al oamenilor, căci este evident că tocmai acest lucru ni se întâmplă?

De aici apare ideea de orizont al umanităţii, al civilizaţiei noastre, nu doar din punct de vedere filosofic, ci şi ca orizont fizic, concret. Este oare posibil să extindem aceste orizonturi

sau suntem condamnaţi să ne autodistrugem? Sunt întrebări care apar în decursul show-ului, pentru că eu le cred necesare, fiind vorba de dileme ce apar inevitabil atunci când studiem lumea în care trăim şi la care ne raportăm.

Sunt întrebări asupra cărora îndemni publicul să mediteze în cele mai diverse forme. Ai folosit în show-ul TV The Entire Universe tema din Galaxy Song, piesa trupei de umor Monty Python... în textul căruia ai corectat însă unele cifre. Cât de sensibil eşti la acurateţea ştiinţifică din interpretările Pop culture? Să ştii ca nu am nicio problemă din punctul ăsta de vedere. Cred că trebuie să facem diferenţa

între un film ori un cântec şi un documentar, indiferent de natura acestuia. Sunt un mare fan al literaturii ScienceFiction, practic am crescut cu cărţile lui Arthur C. Clarke, iar Childhood’s End este una din favoritele mele... pur şi simplu, imaginaţia îmi este propulsată către stele, îmi dă un sentiment minunat. Cu alte cuvinte, nu mă interesează ca ficţiunea să fie neapărat corectă din punct de vedere ştiinţific, fiindcă, până la urmă, este artă. Iar Galaxy Song este doar un cântec dintr-o comedie, un cântecel foarte amuzant. Sunt prieten cu Eric Idle [membru al grupului Monty Python şi creator al Musical-ului de succes Spamalot - n.r.] de mulţi ani, ne cunoaştem foarte bine şi avem deja glumele noastre. Probabil că ştii că, într-unul dintre showurile Monty Python am avut împreună chiar şi un sketch cu Stephen Hawking…

Eric Idle, Brian Cox și Stephen Hawking © Sky News

Text de ALIN GĂLĂŢESCU

PARIS - Montmartre

Esența Parisului o reprezintă, pentru mine, zona MONTMARTRE - Sacré Coeur. Drept urmare, în căutarea acestui ADN specific al Parisului, am creat, cu o echipă de elită acest editorial realmente special - unic în Româniaperfect potrivit pentru o lună MARTIE de deschidere absolută şi apropiere de Frumos, de Feminitate şi de Esențe ale artei creației vestimentare.

Concept & Art Director: Alin Gălăţescu

Foto: Cristian Floriganţă / Model: Daniela Aciu / Locaţie: PARIS

Forest Lodge & Bowling, Băile Tuşnad

Amplasată în spațiul geografic al județelor Covasna, Harghita și partea centrală și de sud a județului Mureș, zona Secuime are o serie de caracteristici care îi dau un farmec aparte. Păstrarea profilului cultural al zonei este realizată atât prin exemple de bună practică și ghiduri de restaurare și conservare a fondului construit existent, cât și de eforturile comunității de profesioniști de a realiza construcții noi în spiritul zonei. Cadrul natural în care aceste construcții își găsesc locul este bogat și atrăgător, atât în ceea ce privește flora și fauna, cât și în resursele pământului.

„Fiecare nouă situație necesită o nouă arhitectură.”

arh. Jean Nouvel

Datorită bogăției de izvoare minerale și termale din această zonă, a culturii pentru tratamentele balneare a populației și a interesului turistic, stațiunile balneoclimaterice din Secuime au cunoscut o continuă dezvoltare. Interesul pentru restaurarea fondului construit și completarea acestuia cu funcțiuni complementare este în continuă creștere. Orașul cu cel mai mic număr de locuitori din România, Băile Tușnad România, și cea mai mică stațiune balneară din țară, fiind cunoscută până astăzi ca „Mica Elveție”. Amplasată în județul Harghita, stațiunea este una de dată relativ recentă, fiind înființată în jurul anului

1840. Apele minerale din zonă și mofetele cunoscute în țară și peste hotare au contribuit la fluxul crescut de turiști veniți în căutarea relaxării și vindecării.

În această stațiune balneară cu tradiție, avem plăcuta surpriză să descoperim un spațiu proaspăt, vibrant, dedicat momentelor de relaxare dintre tratamentele balneoclimaterice. Amplasată chiar la baza pârtiei de ski din stațiune, clădirea are un volum curat, simplu, cu o cromatică specifică zonei geografice în care se află. Clădirea are în plan o formă de L, cu accesul retras față de zona drumului județean. Finisajele sunt pe cât de simple, pe atât de bine puse în valoare. Învelitoarea cărămizie din țiglă ceramică conturează volumul șarpantei în două ape. Fațada este placată parțial cu piatră gri

și îmblânzită, din punct de vedere cromatic, de tâmplăria și obloanele din lemn stratificat și detaliile aparente ale structurii de lemn.

Imaginea simplă, aproape austeră a exteriorului pălește în momentul în care intrăm în spațiul interior. Nuanțele de verde intens care îmbracă o parte din pereții nivelurilor creează o atmosferă proaspătă. Această atmosferă este susținută de plantele naturale, care compun un întreg registru la nivelul parterului, plante suspendate în toată zona dedicată meselor. Spațiul de la etaj este dedicat jocurilor și relaxării, iar limbajul comun este cel al distracției. Aici, mobilierul este restrâns, o zonă de canapele completată de câteva piese de mobilier antichizat. Relația dintre parter și etaj este păstrată atât prin scara de acces, cât și prin deschiderea

centrală în planșeul de lemn care delimitează cele două spații. Astfel parterul și etajul devin un singur volum. Nivelul demisolului adăpostește un spațiu dedicat muzicii, special amenajat și dotat, cu o acustică potrivită unor concerte în cadru intim. La fel ca în restul clădirii, accentul este pus pe finisajele de calitate corect montate.

Conceptul centrului de agrement Forest Lodge & Bowling a luat naștere în 2015, devenind definitiv în 2019. În 2020, cu sprijinul Programului de Dezvoltare Turistică Kisfaludy al Ministerului de Turism Maghiar, acesta a devenit realitate, iar rezultatul a fost inaugurarea în decembrie 2023. Scopul a fost îmbogățirea ofertei de agrement a orașului Băile Tușnad. Deși orașul era cunoscut în principal pentru resursele sale naturale și posibilitățile sale de wellness, pentru a crește numărul de nopți petrecute de turiști și pentru a mări satisfacția acestora, era necesară o nouă și modernă facilitate adresată tuturor categoriilor de vârstă și a statuturilor sociale.

Bazându-ne pe feedbackul primit de la oaspeți, am recunoscut necesitatea unui centru de agrement care să satisfacă nevoile celor care se cazează în oraș. Clădirea are trei niveluri și include o pistă de bowling cu patru benzi, un bar, mese de biliard, mese de fotbal, air hockey, precum și un loc pentru dans, concerte și petreceri.

Frumusețea

dincolo de suprafață: universul de porțelan al Danielei Cățoi

Cu muncă asiduă, explorare constantă și integritate, universul porțelanului și al bijuteriilor prinde viață sub mâna talentată a Danielei Cățoi. Într-o călătorie plină de provocări și învățăminte, descoperim că uneori, cele mai neașteptate surse de inspirație pot fi găsite în cele mai mici și fragile creaturi ale naturii. Astfel, într-o poveste ce reunește pasiunea pentru artă și înțelegerea profundă a ecosistemului nostru, porțelanul devine mai mult decât materie primă - devine expresia unei viziuni și a unei căutări interioare. O explorare ce ne îmbogățește și ne deschide noi orizonturi, invitându-ne să descoperim frumusețea și semnificația dincolo de suprafață.

Spune-ne care este background-ul tău şi cum ai început să faci bijuterie?

Am început studiile de artă în cadrul liceului George Apostu din Bacău,

un mod autentic, fascinant, împlinitor. Împreună am experimentat tot felul de materiale și într-un final am ajuns să încerc porțelanul.

Am început studiile de artă în cadrul liceului George Apostu din Bacău, secția Grafică. Am continuat specializarea în domeniul graficii în cadrul studiilor de licență (2010) și master (2012), pe care le-am urmat la UNARTE București. După o experiență de cinci ani ca profesor de desen într-o școală generală, unde m-am atașat foarte mult de copii, printr-o împrejurare fericită, m-am transferat la Palatul Național al Copiilor, în anul 2015. Acolo am început să predau Ceramică, pe care nu am iubit-o intens în timpul studiilor, dar pe care am redescoperit-o odată cu copiii și am trăit-o într-

, pe care nu am iubit-o intens în timpul studiilor, dar pe care am redescoperit-o odată cu copiii și am trăit-o într-

Care sunt valorile și principiile care ceramicii? că

Care sunt valorile și principiile care stau la baza muncii tale în domeniul ceramicii?

Principiile fundamentale care ghidează parcursul meu creativ sunt munca asiduă, explorarea constantă a creativității și integritatea. Am învățat că munca constantă și concentrată este cheia progresului și că fiecare efort depus contribuie la construirea unui fundament solid pentru succesul viitor. Eșecul este o parte foarte importantă în procesul creativ. Uneori, cele mai

Eșecul este o parte foarte importantă în procesul creativ. Uneori, cele mai

interesante descoperiri și idei au venit din încercări sau erori aparente. Documentarea are și ea un rol foarte important și întărește angajamentul de a acționa în mod onest și responsabil în toate aspectele activității mele creatoare.

Ce te motivează să experimentezi și să explorezi noi tehnici și materiale în creațiile tale?

Pe lângă meditație și reflecție, rutină, și disciplină, explorare digitală și fizică, colaborarea și interacțiunea cu colegii de breaslă în diferite contexte sunt un mijloc motivațional important în experimentarea și explorarea de noi tehnici și materiale.

de eșec, deși acesta apare negreșit. De cele mai multe ori sunt nemulțumită de rezultatul final, deși îmi dau seama că perfecționismul poate fi o piedică în calea progresului și a finalizării lucrărilor.

Ce tehnici și materiale preferi să folosești în creațiile tale?

Care sunt cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat în procesul creativ, în special în lucrul cu tema insectelor?

cu care te-ai confruntat în procesul

Cea mai mare provocare a fost ca în timpul documentării să depășesc fobia față de insectele pe care le studiam. La început simțeam o tortură greu de depășit, ulterior am redus cercetarea la fotografii și am învățat să le privesc ca pe niște forme complexe și atât. Cel mai important aspect dobândit în urma acestui proces ține de educația și înțelegerea rolului insectelor în ecosistem, lucru care nu m-a preocupat în trecut.

Cum gestionezi echilibrul între creativitate, spontaneitate și perfecționism în munca ta? Încerc să adopt o abordare flexibilă, fără teama

Până în acest moment, am preferat să lucrez necesară. Experiența artistică oferă oportunități valoroase de explorare și unui

Până în acest moment, am preferat să lucrez exclusiv manual, fără matrițe. Simt că acest lucru îmi oferă libertate si nu mă determină să revin asupra unei forme decât dacă simt un mare potențial de dezvoltare. Porțelanul pigmentat îmi oferă o satisfacție vizuală mai mare decât cel alb.

Care este părerea ta despre importanța artei pentru dezvoltarea oamenilor?

Atât pentru adulți, cât și pentru copii, implicarea în artă și creație este necesară. Experiența artistică oferă oportunități valoroase de explorare și învățare continuă, exprimare a emoțiilor și găsirea unui echilibru mental și emoțional, lucru pe care l-am remarcat din plin în timpul cursurilor cu copiii.

Cum îți imaginezi că se va dezvolta brandul tău în viitor?

În acest moment, obiectivul meu principal este să găsesc o exprimare cât mai autentică. Sper să reușesc să acord mai mult timp experimentării. Îmi dau toată silința ca, prin ceea ce fac, să sensibilizez, să problematizez și să îndemn la introspecție.

Dacă primăvara poate, tu de ce nu?

Sfaturi despre cum să lucrezi la cea mai bună versiune a ta

Ianuarie pare a fi un an, iar februarie o săptămână, drept pentru care tindem să lăsăm începutul unui nou stil de viață pentru luna martie. Pare mai simplu –zilele sunt mai lungi, frigul nu e chiar atât de aspru și, în definitiv, dacă natura este capabilă să se trezească la viață, sigur poți și tu. Sigur că poate fi realmente istovitor când nu te mai regăsești în ceea ce faci și vrei un nou început, dar în ciuda

dorinței de schimbare, nu știi de unde să începi. În astfel de situații, stai de vorbă cu tine –identifică problema, accept-o și abia apoi apucă-te să faci o schimbare. Dar ține minte, nici Roma nu s-a construit într-o zi, așa că asigură-te că rămâi fidel ideii, indiferent de cât de complicat pare. În altă ordine de idei, mai jos găsiți, cum ar spune englezul: tips and tricks for self-improvement.

Chiar ești ceea ce mănânci

În prezent, mâncarea pare că devine inamicul, nu prietenul nostru. Există numeroase concepții despre ce stil alimentar să adopți, ce este sănătos, ce nu, de ce e mai bine să mănânci salată de dimineața până seara, decât un burger, și lista poate continua. Relația pe care o avem cu mâncarea trebuie să cunoască un echilibru, iar cel mai potrivit pare a fi 80% mâncat corect, atent la felul în care sunt preparate alimentele, la aportul de carbohidrați, proteine, grăsimi, iar 20% mâncat mai puțin atent. Nu am folosit opoziția „sănătos” – „nesănătos”, căci deja tindem să ducem la extrem aceste concepte. Important este să înțelegem că ceea ce mâncăm va ajunge parte din ceea ce suntem. Așa că hai să fim cu 80% mai atenți la binele nostru!

Doi litri de apă pe zi nu te transformă în sirenă

Apa, alimentația, sănătatea și schimbarea pare că merg mână în mână. Dar ce este atât de special și de important la acei doi litri de apă pe care toată lumea te bate la cap să îi bei? Apa este importantă pentru buna funcționare a întregului organism – îți ajută mușchii, tenul, digestia, menține echilibrul între fluidele corporale, previne deshidratarea, care vine la pachet cu gândirea îngreunată și schimbări de comportament și multe altele pe care probabil le-ai mai auzit, de-a lungul timpului. Așa cum am zis la început, schimbările nu se fac peste noapte, deci nu te forța să bei doi litri de apă din senin, ci crește cantitatea treptat – dacă într-o zi bei două pahare cu apă, încearcă în următoarea să adaugi încă unul. Începe cu pași mici pentru rezultate mari și rinichi mai fericiți.

Nu-i greșit să îţi iei timp pentru tine

Adesea încercăm să fim mereu acolo pentru cei din jurul nostru, un lucru de admirat, dar care uneori ne poate consuma energia. Nu este de ajuns să fii acolo doar pentru alții, ci ar trebui să fii acolo și pentru tine. Ia-ți timp zilnic, fie că sunt cinci minute sau două ore, în care să rămâi doar tu cu tine, să te asculți și să îți dai sfaturi, așa cum o faci cu ceilalți. Pauzele acestea sunt mai mult decât benefice pentru a-ți pune ordine în gânduri, dar și pentru a te redresa. La fel de normale și de benefice pot fi și pauzele mai lungi – câteva zile în care să fii singur, să îți dai seama de ce ai nevoie cu adevărat. Cei care sunt cu adevărat acolo pentru tine îți vor înțelege nevoia și nu te vor face să te simți vinovat. At least, vibe alone for a while and you will realize a lot.

Nu poţi fi mereu motivat, dar poţi rămâne consecvent

Este drept că într-o zi ne putem trezi determinați, cu dorința de a ne schimba, de a deveni mai buni, iar în cealaltă putem simți că întreaga motivație a dispărut, așa că ne este mai ușor să ne întoarcem în zona noastră de confort.

Secretul pentru a-ți schimba modul de viață și pentru a deveni cea mai bună versiune a ta nu constă în doza de motivație pe care o ai, ci în cât de consecvent și de fidel rămâi scopului tău. Presupunând că într-o zi ți-a fost mai ușor să te întorci la vechile obiceiuri, asta nu înseamnă că ai eșuat.

Pentru a-ți îndeplini scopul, trebuie să bifezi mai multe obiective pe rând, nu deodată. Dacă azi nu ai reușit, ia-o de la capăt mâine – scopul e tot acolo, so what are you waiting for?

Ieși (puţin) din rutină

Când a fost ultima dată când ai încercat ceva pentru prima dată? Fie că vorbim de hobby-uri, de locuri sau de experiențe noi, toate sunt acolo, în afara rutinei tale și așteaptă să fie încercate, căci oportunitățile pot apărea și de unde te aștepți mai puțin. Mergi în locul pe care ți-ai dorit de mult să îl vezi, încearcă activitatea la care te temi că nu vei excela, vorbește cu acea persoană. Poate nu va fi mereu așa cum te aștepți, dar măcar vei învăța ceva – căci, în definitiv, părem a fi suma experiențelor și lecțiilor pe care le-am trăit.

Nu aștepta să fii pregătit... ca să devii cea mai bună versiune a ta. Nu lăsa pe mâine sau pe luni, ci începe acum. În definitiv, today is your opportunity to build the tomorrow you.

Povești de succes

un exemplu rar de centru cultural independent FABER,

FABER este un centru cultural independent, fondat de un grup de antreprenori timișoreni din domeniile arhitectură, IT și social-cultural. Dorința de a contribui la consolidarea industriei creative din oraș i-a adus împreună în 2017, când au decis achiziționarea halei industriale din complexul AZUR și transformarea ei în clădirea FABER. Din 2020, de la inaugurare, echipa FABER a devenit și un creator de conținuturi socio-culturale, vizuale, experimentale, artistice și muzicale. Iar în anul 2023, anul Timișoara - Capitală Europeană a Culturii, FABER a fost un spațiu de referință pentru o serie de evenimente din cadrul agendei culturale. Oana Simionescu, directorul executiv FABER și unul dintre fondatori, ne-a povestit mai multe.

Cum a început povestea FABER?

Povestea noastră a început în 2017, la scurt timp după ce Timișoara a câștigat titlul de Capitală Culturală. Toți partenerii FABER au fost implicați înainte de acest an în diverse proiecte culturale sau sociale și știam foarte bine că aventura TM2023 (2021 pe atunci) va fi una foarte importantă pentru oraș, că este o oportunitate unică să ne depășim - fiecare dintre noi - propriile limite, dar și că nu eram suficient de pregătiți. Am decis deci să ne suflecăm mânecile și să facem tot ce putem noi pentru a susține orașul în acest moment important și în anii de după. Suntem un exemplu rar de centru

cultural independent. Majoritatea proiectelor similare sunt fie finanțate din fonduri publice (căci produc valoare pentru comunitate), fie închiriază spații ieftine pe care le ocupă temporar. Pentru noi a fost din start important să achiziționăm un spațiu, căci altfel, misiunea noastră de a consolida un sector deocamdată fragil (sectorul cultural) ar fi fost aproape imposibilă. Ne-am dorit să creăm un loc cu toate funcționalitățile și designul aferente unui spațiu care găzduiește și inspiră creativitate, în secolul XXI. Biroul de arhitectură FOR a coordonat atât partea de proiectare, cât și implementarea reabilitării clădirii. Din punct de vedere funcțional, FABER conține un bistro la parter, spații interioare și exterioare pentru evenimente și întâlniri, un cowork și atelierele de design și de arhitectură. Am deschis la mijlocul lui 2020, dar am continuat să dezvoltăm partea de infrastructură culturală, căci, spre norocul nostru, avem vecini excepționali: în 2022 am realizat împreună cu AZUR îmbunătățiri la nivelul curții și am reabilitat una dintre halele din incintă - pe care am deschis-o spre comunitate în 2023, când a găzduit o serie de expoziții din cadrul programului Capitalei. Din 2021 am început să dezvoltăm și propriul conținut, pe muzică și pe design (din 2023). FABER este deci un proiect de oraș, pe care l-am inițiat în 2017 o echipă de oameni cu încredere (aproape) infinită în Timișoara (Valentin Mureșan, Cristina Potra Mureșan, Adrian Erimescu, FOR și PLAI), la care, în timp, s-au adăugat alte echipe și oameni care au pus umărul și ne ajută să ducem proiectul dincolo de resursele și abilitățile fondatorilor.

Care a fost investiția inițială și în cât timp preconizați că o să v-o amortizați?

Investiția inițială s-a ridicat la 1,6 milioane de euro, iar când am început acest proiect ne-am propus o perioadă de amortizare de 25 de ani.

Ce parteneriate cheie ați dezvoltat pentru a consolida agenda culturală a FABER?

Aș scoate în față două parteneriate mai speciale: cel cu AZUR - cu ajutorul cărora am continuat să dezvoltăm curtea noastră comună și spații noi pentru cultură; și cel cu Universitatea Politehnica Timișoara - împreună cu care am organizat

programul Bright Cityscapes (parte din programul oficial al Capitalei culturale și primul episod mai consistent din programul nostru pe Design).

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit până acum?

Cu siguranță, șantierul. Procesul de reabilitare a clădirii FABER ne-a solicitat mult și a pus la grea încercare echipa și proiectul. Nu este deloc ușor să reabilitezi corect, din resurse proprii și în interes public o fostă clădire industrială.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă FABER asupra orașului sau asupra zonei în care l-ați deschis?

Ne dorim să fim un exemplu de dezvoltare inteligentă - cu generozitate și grijă față de context, în colaborare cu entități și oameni care ne completează paletarul de cunoștințe și competențe, sustenabil și deschis. Încă de când am început proiectul, am inițiat dialogul cu vecinii noștri și am reușit de fiecare dată să găsim valori comune și perspective valoroase pentru oraș. Hala pentru expoziții este dovada acestui tip de abordare. Cum se va dezvolta platforma industrială din care facem parte pe termen lung este un subiect la care lucrăm constant - căci suntem mici comparativ cu vecinii noștri. Visul nostru este ca aici să se dezvolte în timp un cartier inteligent, care să își păstreze ADN-ul cultural, să câștige infrastructură educațională și antreprenorială și să fie și mai bine conectat cu Bega.

Ce planuri aveți pentru FABER pentru restul anului 2024?

Deschidem în curând programul nostru muzical, cu deja tradiționalul concert Implant pentru Refuz, după care urmează o serie întreagă de experiențe muzicale marca FABER. Mergem cu expoziția Turn Signals (din cadrul programului Bright Cityscapes) la Romanian Design Week, în mai, și pregătim următoarea expoziție de design, de data aceasta cu focus pe industria textilă. De asemenea, începem să ne dezvoltăm propriul program educațional.

„MODĂ VERSUS SPIRITUALITATE”

Eveniment de fashion dedicat lui Mircea ELIADE

Seara de marți, 30 ianuarie 2024, a fost una deosebită pentru lumea modei şi a artei, având loc o nouă ediție din seria Fashion Moments. Show-ul „Modă versus Spiritualitate”, care a avut loc la Muzeul Țăranului Român din Bucureşti, a fost dedicat marelui Mircea Eliade şi a adus în prim-plan influențele şi elementele universului spiritual şi estetic ale acestuia, transpuse magistral în creațiile unor designeri români de top.

Evenimentul s-a dorit a fi o explorare multiculturală, un show de stilism artistic, tranzitând prin modă spațiile spirituale şi estetice regăsite în viziunea lui

Mircea Eliade şi portretizând prin creații vestimentare locurile unde artistul a călătorit, atât fizic, cât şi spiritual: România, India, Japonia, Maroc, Franța, Tibet.

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof şi profesor la Universitatea din Chicago, autor a 30 de volume ştiințifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi circa 1200 de articole şi recenzii cu o tematică variată. Moştenirea culturală extraordinară lăsată de acesta continuă să fie o nesecată sursă de inspirație. Opera lui literară este

o frescă a problemelor existențiale ale epocii în care a trăit, dar şi a omenirii, în esența ei, abordând realități extrasenzoriale complexe. Omul este tot timpul în căutarea propriilor forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe, pe care nu le poate controla, dar cu care interacționează dinamic şi amplu.

Designerii serii au fost: Alexandra Calafeteanu, Antonia Nae, Aleha Toncea, Iza Van Dee, Laura Caraman, LOSKI by Roxana Mişaca, Neyya Store, Raluca Soare, Simona Semen, Zestal.

Accesorii: Vintage Bazar.

Atmosfera a fost completată în mod armonios şi inspirat de muzica live oferită de ZUM MUSIC (Andreea Crepcia - voce şi Radu Drăgănescu - clape), despre care regizorul şi realizatorul TV Cătălin Ștefănescu spunea: „este muzica aceea care te seduce,tefascinează,tefacesătedesprinzide ceeaceasculțiînmodobişnuit, şi teconducespre redescoperireaunuianumitfeldeîntâlnirecumuzica. Întâlnireaaceeaîncaresonoritățiletranscend genurileşi curentele la modă, oricare vor fi fiind ele, transformându-seînfascinațiepură”

Am avut alături de noi o serie de invitați speciali, persoane publice precum Andreea Marin, Irina Margareta Nistor, Virgil Nițulescu, directorul MNȚR, dar şi comunitatea „Cardinalia” – „Femei remarcabile, Modele în viață şi pe catwalk”.

Mulțumiri speciale Muzeului Național al Țăranului Român.

Evenimentul a fost transmis live pe pagina: Dalles GO.

Make-up: Iolanda Huma, Maria Voicu, Nicoleta Ispasescu şi echipa Laura Perian

Hair styling: Echipa Erika Gonczi.

Foto: Remus Nicolaescu

Video: AV HIVE

Locație: Muzeul Național al Țăranului Român MNȚR, Sala „Tancred Bănățeanu”.

Parteneri: SERVE / NAZZURO Aqua / Boost4Life/ AV Hive/ Artesana / MRA Agency / Cardinalia.

Partener comunicare: PRagmatIQ by Knart Communication.

„Fashion Moments” este un eveniment marca Avanpremiere by Alin Gălăţescu.

Topul celor mai de succes femei din România în 2024

Adevenit deja o tradiție ca la fiecare început de primăvară să facem un top al celor mai de succes 10 femei din România, bazat pe propunerile și voturile cititorilor. Cu alte cuvinte, este vorba despre un top care reflectă succesul feminin din mentalul colectiv ce-și dă refresh odată la 365 de zile.

Ca și anul trecut, pe locul 1 avem un selfmade icon al televiziunii, o femeie care, prin profesionalismul ei și prin consecvență, a ajuns să fie menționată chiar și în unele manuale de istorie. Pe locul 2 le avem pe cele două femei care au reușit ce n-a reușit Statul român în 30 de ani - să facă un spital, unul care pentru țara noastră pare un adevărat OZN. Ele sunt două femei care salvează vieți la propriu, iar față de anul trecut, ele au urcat în acest top 9 poziții. Nu puteau să lipsească nici sportivele care au făcut ca tricolorul să urce de nenumărate ori pe podiumurile de la competițiile internaționale; dar, nici artistele ale căror creații muzicale ne-au marcat viețile - unii dintre noi s-au îndrăgostit pe piesele lor, alții poate au trecut mai ușor prin despărțiri datorită pieselor lor care vorbesc despre asta.

Suntem cu gândul (nu doar în această lună) la tot ce au realizat aceste femei cu adevărat deosebite, dar și la felul în care poveștile lor pot inspira, motiva și deschide drumurile pentru alte milioane de femei din întreaga lume, nu doar din România.

Campania Zile și Nopți a avut loc în perioada 1 – 20 februarie, iar în total au votat 1.837 persoane pe site-ul dedicat topfemeidesucces.ro. Întrebările au fost deschise, iar fiecărui respondent i s-a cerut să propună în top 3 femei de succes din România. Sondajul a fost făcut în parteneriat cu firma de studii de piață brandberry.ro. De asemenea, tragerea la sorți a câștigătorilor campaniei Top Femei de Succes, 10 abonamente la cele mai mari festivaluri de muzică din România, va avea loc pe data de 8 martie 2024.

1. Andreea Esca

2.

3. Nadia Comăneci

4. Cristina Bâtlan

5. Delia Matache

6. Simona Halep

7. Andra Măruță

8. Andreea Raicu

9. Andreea Marin

10. Irina Margareta Nistor

Martie 2024

POP CULTURE MAGAZINE