Zile și Nopți București | Mai 2023

Editorial

Arta românească are, în luna mai, două capitale

al celui considerat fondatorul picturii moderne din România.

Într-o lună de relativ respiro pentru artele spectacolului, premergătoare marilor festivaluri de muzică, film şi teatru din vară, celelalte forme de expresie artistică beneficiază de un remarcabil nivel de vizibilitate datorită unor evenimente aparte, concentrate majoritar în tandemul urban Bucureşti-Timişoara, cu expoziţii majore în ambele oraşe, care oferă publicului contactul cu lucrările unor mari artişti români, la care se adaugă demersuri inedite de interacţiune cu scena artelor contemporane, precum târgurile organizate în premieră la Bucureşti sau tradiţionala bienală de la Timişoara, unite prin iniţiativele colaborative ale galeriştilor, curatorilor şi artiştilor.

În prima parte a lunii, expoziţiile de artă de vizitat musai în BUCUREŞTI, mai ales că se apropie de final, sunt “Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000”, de la Muzeul de Artă Recentă (MARe), prima retrospectivă muzeală a fotografiei românești din ultimii 20 de ani, şi, bineînţeles, Art Safari, deschisă până pe 14 mai, cu retrospectiva „Ion Theodorescu-Sion. O viață de poveste”, care prezintă 150 de opere din colecții private și muzee din toată România, plus „Young Blood

2.0. Ce este nou în artă?”, în care expun artiști aparţinând generației Z din România

și Republica Moldova. Imediat după aceea, din 15 mai, la Muzeul Național de Artă al României se deschide un alt must-see, expoziţia aniversară “Nicolae Grigorescu - 185 de ani de la naștere”, reunind lucrări majore

În cealaltă capitală a artei, TIMIŞOARA, două repere esenţiale rămân „Victor Brauner: Invenții și magie”, cea mai importantă expoziție retrospectivă din Europa de Est dedicată artistului suprarealist de origine română, şi mai recenta “Adrian Ghenie, Corpul imposibil”, prima expoziţie personală a artistului, după 14 ani, în România, care conţine lucrări create special pentru eveniment. Dincolo de acestea, highlightul lunii îl reprezintă deschiderea în oraşul de pe Bega a Bienalei Art Encounters (19 mai-16 iulie), ce explorează în această a 5-a ediţie relaţia dintre tehnologie, inovaţie şi artă, aducând împreună 60 de artişti, din 21 de ţări. Fiindcă vorbeam de tandem urban, în premieră, Bienala de la Timişoara va avea în acest an o extensie artistică în cadrul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Bucureşti.

Timişoara va fi reprezentată la Bucureşti şi la nivelul celor mai importante 20 de galerii de artă din România, reprezentând însumat peste 200 de artişti, care s-au unit pentru a oferi publicului RAD Art Fair (4-7 mai), târgul de artă menit să consolideze nucleul scenei artistice de la noi, oferind vizibilitate artiștilor, galeriilor și producătorilor culturali. Obiective asemănătoare îşi propune şi MoBU – International Art Market of Bucharest (19-28 mai), platformă de artă contemporană care va aduce împreună galerii, grupări de artişti independenţi şi artişti emergenţi şi care va găzdui inclusiv o retrospectivă Daniel Spoerri, reputatul artist de origine română, reprezentant al mișcării Nouveau Réalisme. Acestea fiind zise, devine limpede că drumurile pasionaţilor de artă ar trebui să ducă, în luna mai, spre Timişoara şi Bucureşti!

Ioan BIG, publisher

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X

Apare gratuit, lunar.

Nr. 5 (559) - Mai 2023

Tiraj: 30.000 exemplare

București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Anastase Ștefania-Antonia, stefania.anastase@zilesinopti.ro

Adrian Brănescu, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI:

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro

Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: site@zilesinopti.ro

Distribuție: Andrei Paul, paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro

Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI:

Redactor: Laura Cozmîncă, iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea.

Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată.

Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

6

iOaN BiG PUBLiSHER

aLiN GĂLĂȚESCU SENiOR EDiTOR

GRUia DRaGOMiR SENiOR EDiTOR

HORia GHiBUȚiU REDaCTOR

aLEX MUȘaT REDaCTOR

CLaUDia aLDEa REDaCTOR

aLiNa BĂLaN REDaCTOR

TEODORa BRaTU REDaCTOR

MĂDĂLiNa LEFTER REDaCTOR

aNaMaRia GRUMEZa REDaCTOR

iULiaNa CiOCÎRLaN REDaCTOR

Contributori

Ioana Aldea

Berti Barbera

Ștefan Chirițescu

Ana Consulea

Mădălina Corina Diaconu

Cosmin Dragomir

Ștefan Iancu

Delia Mitrache

Daniela Palimariu

Sabina Belu

Alexandra Bujeniță

Sebastian Tudoroiu

Adriana Sohodoleanu

Maria Martac

Silvia Trașcă

ARTĂ/ pag. 25

FILM/ pag. 43

„Gardienii Galaxiei - Volumul 3

EAT&DRINK/ pag. 63

LIFESTYLE/ pag. 77

POP-UP STORIEs/ pag. 9

PAGINA

joaquin phoenix

din cele mai mari temeri se nasc cele mai mari aventuri

din 12 mai in cinemato G ra Fe

POP-UP STORiEs

Universul creativ al lui ION POPESCU-GOPO, magicianul animației

Anul acesta, alături de clasicele festivități ce însoțesc începutul lunii mai, avem ocazia de a sărbători și un eveniment extrem de important pentru istoria artei și cinematografiei: 100 de ani de la nașterea părintelui animației românești, Ion Popescu-Gopo.

Fiind unul dintre cei mai influenți regizori și animatori din toate timpurile, aniversarea a 100 de ani de la nașterea sa reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra moștenirii pe care a lăsat-o, începând cu anii de formare și până la momentul în care a devenit unul dintre cele mai importante nume din istoria cinematografică românească, și asupra impactului avut asupra generațiilor de artiști care l-au urmat, datorită creativității, perseverenței și curajului de a explora noi teritorii, teme și tehnici, ghidate în permanență de un motto clar: „minimum de mijloace, maximum de eficacitate”. (Interviu realizat de Ileana Perneș Dănălache, 1984)

Înainte de a activa în domeniile animației

și filmului, artistul și-a început cariera în anul

1939, când, ca ilustrator pentru diverse reviste

și ziare din România (precum Urzica sau

Timpul), a început să deseneze caricaturi

în care, alături de stilul grafic caracteristic, marcat prin trăsături simplificate (linia aparent banală și rigidă) și prin combinarea

culorilor și a texturilor (pentru a oferi dinamism și expresivitate), s-a regăsit și o abordare umoristică a subiectelor specifice naturii umane și modului în care societatea funcționa atunci (element continuat și

în lucrările de mai târziu). Tot atunci, caricaturistul a început să se folosească și de pseudonimul GOPO, construit prin alăturarea numelor de familie ale părinților săi (Gorenco și Popescu).

Vorbind despre contextul în care a ales să pună, într-o lume dominată de efectul Walt Disney (cu care a fost comparat pe întreg parcursul carierei), în proiectele sale, în primplan teme și idei despre realitatea din jur, și nu elemente tehnice de înfrumusețare vizuală a artei, Gopo spunea: „Se trăia într-o perioadă puternic disneyană. În toate părțile

POP-UP STORiEs

se făceau eforturi pentru a-l ajunge sau depăși pe celebrul coleg de peste ocean. Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci frumusețe, nu, culoare, nu, gingășie, nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.”

După ce în anii ‘40 a frecventat Academia de Arte din București, specializânduse în grafică și pictură, în anii ‘50 a început să lucreze la Studioul Cinematografic din București, unde a înființat secția de desene animate (lucrând alături de tatăl său, Constantin, care era pictor, și de fratele lui, Alecu, specialist în efecte speciale) și a realizat unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale.

În urma proiectelor precum „Albina și porumbelul” (‘51), „Marinică” (‘53) sau „Peștișorul cel isteț” (‘55), construite după modelul clasic al fabulei, și încercărilor experimentale specifice anilor ‘50 (când în animații au început să fie folosiți și actori), ca „Fetița mincinoasă” sau „Musca cu bani” (descrise în biografia sa ca fiind nereușite), în 1957 a apărut și faimoasa „Scurtă Istorie”, datorită căreia a câștigat Premiul Palme d’Or din cadrul Festivalului de Film de la Cannes și a devenit cunoscut în întreaga lume, scriitorul italian Giannalberto

Bendazzi vorbind despre o „revoluție gopiană” care contrazice majoritatea regulilor stabilite de industrie până în acel moment: „Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.” (Georges Sadoul) Filmul a fost realizat folosind tehnica de animație stop motion, care a necesitat o muncă extrem de detaliată, ce a durat aproape doi ani, imaginea mișcării fiind construită din peste 20.000 de cadre individuale. Un alt element legendar care și-a făcut apariția atunci este și Omulețul lui Gopo, personajul gol, cu cap alungit și trei fire de păr (construit din jocul de cifre 10=11, completat printr-un oval), care trece prin toate etapele evoluției istoriei până ajunge în cosmos și descoperă un nou loc în care își poate duce existența, rămas în sufletele iubitorilor de animație datorită liniilor și feței cu două puncte fixe, descrise de artist ca având „o naivitate ce evocă însăși copilăria omului”. Despre Omuleț (care a fost comparat și cu personajul lui Charlie Chaplin)

și influențele din spatele său, Gopo spunea:

„Saint-Exupéry face un lucru pe care și mie îmi place să-l fac: măsoară dimensiunea lucrurilor

Omulețul lui Gopo - Scurta istorie (1956)

și a faptelor cu un metru sentimental, cu un metru psihic, cu un metru care aparține mai puțin ochilor și mai mult inimii. El poate face un prinț mai mare ca o planetă și poate adăposti un om într-o floare. Am făcut un omuleț cu mare economie de linii. ”

Alte inovații din peliculă sunt desenul rigid (vizibil atunci când privim modul în care Omulețul își folosește mâinile, ce prind viață și contur doar dacă acesta are nevoie de ele), folosirea celuloidelor transparente, acoperite pe o parte de contur, iar pe cealaltă, de desene cu guașe, care oferă imaginii colorate umbre, lumini și pete (tehnică dezvoltată și din considerente economice) și trecerea de la clasicele sunete folosite până atunci în animație (clopoței, tobe) la o coloană sonoră ce amintește cu totul de universul cinematografic, datorită muzicii originale a compozitorului Dumitru

Capoianu: „Dacă filmul e o iluzie optică, atunci animația e o iluzie la pătrat.”

Gopo a continuat să producă animațiile sale originale, precum „7 Arte” (‘58), premiat la Festivalul de Film de la Tours, „Homo Sapiens” (‘60), câștigător al Marilor Premii de la Festivalurile de Film Karlovy Vary şi San Francisco, sau „Alo! Hallo!” (1962), iar pe lângă proiectele care i-au adus recunoaștere internațională din Italia, Germania, Franța, SUA și Cehia, el a produs, alături de activitatea sa ca artist plastic, grafician și scenograf, scurtmetraje și documentare: „Colegii mă porecliseră găina cu ouăle de aur! Teama că nu voi mai lua premii cu filmele mele mă teroriza și am fugit în lumea filmului cu actori ”

animațiile din anii de după „Scurtă Istorie”) aduse problemelor sociale și politice din România vremii, relevante în contextul perioadei comuniste, când a fost nevoit să se supună cenzurii de stat și să își adapteze creațiile. Ion Popescu-Gopo a fost și unul dintre fondatorii Asociației Cineaștilor din România, lucrările lui fiind amintite datorită simbolurilor, alegoriilor și umorului lor, în timp ce Premiile Gopo, dedicate moștenirii graficianului, au luat naștere în anul 2007.

plastic, grafician și scenograf, scurtmetraje și

Ne amintim, astfel, și de „S-a furat o bombă” (‘61), „Pași spre Lună” (‘64) sau „Deaș fi… Harap Alb” (‘65), în care regizorul s-a jucat cu ridicolul și caricatura, păstrând criticile subtile (prezente și în

www.zilesinopti.ro

timpurile și contribuind la dezvoltarea animației (văzută acel

cheamă cu numele pământesc de Gopo, celebru Filmele acestui român, cu numele derivat

Fiind unul dintre cei mai importanți regizori români din toate timpurile și contribuind la dezvoltarea animației (văzută până în acel moment ca un mediu destinat celor mici) ca formă de artă și expresie, creațiile sale rămân încă relevante pentru lumea noastră, cea de astăzi. Așa cum scria Tudor Arghezi, Diavolul binefăcător al acestui nobil univers delicat și tonic, intercalat în forfota timpului și a existenței agitate, se cheamă cu numele pământesc de Gopo, celebru și căutat de jur împrejurul planetei. Filmele acestui român, cu numele derivat din Popescu, a ridicat Popeștii noștri, luați până deunăzi în glumă și răspăr, până la prestigiul mondial.”

De-aș fi... Harap alb (1965)

Muzică

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII DIALOGURI FĂRĂ NOTE/ MUZICĂ NOUĂ/ OMUL CU DISCURILE/ DEPECHE MODE

WWW.ZILESINOPTI.RO/MUZICA/

MIKE OLDFIELD, magicianul universurilor sonore ,

În 1972, în vârstă de doar 19 ani, un timid Mike Oldfield pășea în studiourile The Manor, din Oxfordshire, Marea Britanie, cu o serie de înregistrări demo și un vis: acela de a-și înregistra în mod profesionist albumul de debut. Ceea ce nu avea să știe mult prea tânărul și sfiosul Oldfield este că rezultatul, Tubular Bells, va deveni un succes fenomenal, nerepetat vreodată nici măcar de Oldfield însuși.

Vândut în peste 15 milioane de exemplare la nivel global, de la lansarea sa din mai 1973, Tubular Bells reprezintă ambiția bizară a unui compozitor cât se poate de ,,necopt”, care înregistează singur peste 16 instrumente, suprapuse în 274 de imprimări diferite, fără a avea vreodată dorința succesului masiv. De altfel, în acelaşi an, debusolat de magnitudinea fenomenului Tubular Bells, Oldfield decide să se facă aproape nevăzut și să își dedice următorul an înregistrării albumului Hergest Ridge. Într-o ciudată întorsătură de situație, succesul Hergest Ridge va fi umbrit imediat tot de… Tubular Bells, Oldfield devenind singurul artist care s-a detronat singur din vârful topurilor britanice.

Ce-i drept, Michael Jackson și David Bowie au reușit și ei această performanță, însă factorul decisiv a fost trecerea lor în neființă.

Bine-mersi și cât se poate de în viață, adolescentul Mike Oldfield realizează imposibilul, dărâmând convențiile industriei: fiecare față a LP-ului este dedicată unei singure piese de peste 20 de minute, fără versuri sau refrene memorabile, întregul material discografic metamorfozându-se într-un loc

de joacă pentru Oldfield, care îmbrățișează elementele minimalismului cult cu sensibilitățile rock-ului progresiv și ale jazz-ului. De altfel, cultura pop a păstrat intactă moștenirea lui Oldfield și prin folosirea intro-ului compoziției Tubular Bells, Part One, drept temă principală a coloanei sonore a filmului The Exorcist. Cu toate acestea, singurul lucru care ar trebui să ne înspăimânte la Mike Olfield este imensa lui abilitate de a jongla cu estetici, stiluri și instrumente, fără a-și pierde scânteia de geniu ce l-a transformat într-unul dintre marii reprezentanți ai muzicii britanice.

care îmbrățișează elementele minimalismului sensibilitățile

Luna aceasta, pe 15 mai, Mike Oldfield împlinește 70 de ani și poate că n-ar fi rău să revizităm unul dintre LP-urile emblematice ale secolului trecut, născut din dorința pură de exprimare artistică sinceră, neîngrădită de limitările industriei muzicale. Deși muzicianul britanic a fost cât se poate de profilic în următoarele decenii, pășind și în teritoriul pop-ului mainstream, pare că nimic nu poate să doboare magnificul succes al Tubular Bells, o creație proaspătă chiar și la 50 de ani de la lansare.

FENNE LILY

Cu foarte puţin timp în urmă, tânăra cantautoare de Indie Folk britanică

Fenne Lily şi-a lansat al treilea album, Big Picture, un remarcabil exerciţiu muzical de revizitare introspectivă a complicaţilor săi ultimi ani, pe care artista îl justifică prin faptul că “by documenting the most vulnerable parts of that time, I felt I reclaimed some kind of autonomy”. Nu vă imaginaţi că discul ar fi (încă) o cronică sonoră a pandemiei, nu, fiindcă este vorba de ceva mult mai personal, de experienţele cu puternic impact emoţional pe care le-a trăit Lily în perioada de după lansarea LP-ului

Breach (2020), care invită publicul să se familiarizeze cu sentimentele produse de ruperea unei legături ce părea promiţătoare şi cu modul în care a depăşit gradual efectul acestora.

Rezultatul, Big Picture, se relevă ca un peisaj muzical multistratificat, realizat într-o multitudine de culori şi nuanţe, interpretabil de fiecare ascultător în funcţie de luminozitatea stării sale de spirit în momentul în care intră în contact cu piese precum In my Own Time, Lights Light Up sau Dawncolored Horse. Spre deosebire de mai intelectualul Breach, centrat cu un umor dulce-amar pe diferenţa dintre a fi singur şi a fi singuratic (consecinţă a faptului că a fost compus în timpul unei autoizolări a artistei... înainte de invazia coronavirusului), Big Picture este mult mai plin de viaţă şi de căldură, fiindcă tristeţea şi nostalgia sunt contrabalansate,

în special prin pasajele instrumentale, de determinarea intensă a lui Lily pentru a-şi gestiona neliniştile şi temerile. Născută în 1997, în Dorset, Fenne Lily a debutat la 21 ani cu albumul autoprodus On Hold - ce amintea niţel de abordarea muzicală a lui Sharon Van Etten sau Angel Olsen -, intrând apoi repede în atenţia publicului

amintea niţel de abordarea muzicală

datorită turneului

în care a cântat, inclusiv în SUA, în deschiderea lui

Lucy Dacus, parte a supergrupului Indie format în 2018 cu Phoebe Bridgers

format în 2018 cu Phoebe Bridgers

şi Julien Baker, boygenius. Nu mulţi artişti se pot lăuda cu mai mult de 20 de milioane de stream-uri pe Spotify pentru primul cântec pe care l-au compus, dar a fost cazul lui Fenne Lily (Top To Toe), invitată atunci de brandul de fashion Burberry să performeze la Paris datorită vocii foarte cool şi sound-ului ei de o distincţie aparte, doar că, prin On Hold, artista a demonstrat că refuză identificarea cu o anume imagine sau etichetă stilistică şi, de atunci, din fericire pentru melomani, continuă să surprindă constant în mod plăcut... iar acum, avem în sfârşit un Big Picture al lui

artişti se pot lăuda cu mai mult de 20

Fenne Lily.

În sfârșit, avem un...

“Big Picture”

foto © Michael Tyrone Delaney

Ce ascultăm în luna mai

Vara ne bate la ușă, așa că e timpul să ne delectăm cu muzici noi, e că vorbim despre pop dansant, folk intim sau pop-rock cu in uențe Americana.

Ed Sheeran - Substract

Prințul neîncoronat al folk-ului noului mileniu revine cu cel deal cincilea material discografic, deși influențele acustice pare că l-au părăsit în ultimii ani. Transformat într-o vedetă pop bine produsă, însă îndepărtată de originile sale folk, Sheeran rămâne, totuși, unul dintre puținii artiști care reușesc să adune zeci de mii de oameni pe un stadion, cântând doar cu ajutorul unei chitare acustice. Într-o eră a show-urilor pline de efecte speciale, „efectul Sheeran” este cât se poate de grăitor: un om și o chitară nu îmbătrânesc niciodată. Produs de Aaron Dessner, magicianul din spatele albumelor lui Taylor Swift, Folklore și Evermore, Substract reprezintă un nou capitol în cariera discografică a lui Sheeran, chiar dacă fanii oldschool vor simți lipsa intimității cântecelor ce l-au transformat pe acesta într-unul dintre cei mai mari cantautori ai prezentului.

Paul Simon și-a petrecut aproape întreaga carieră țopăind dintr-un gen în altul, fie că vorbim despre moștenirea folk pe care a creat-o în anii ’60 alături de colegul Art Garfunkel, folosirea muzicii africane cu influențe pop pe extrem de popularul LP Graceland (1986) sau îmbrățișarea elementelor de world music de pe The Rhythm of the Saints (1990). Iată că, după o pauză discografică de cinci ani, Simon revine cu un album proaspăt, alcătuit în întregime din piese proprii, primul de acest fel din 2016 încoace. Faptul că artistul recunoaște că a scris toate cântecele LP-ului între 3 și 5 dimineața, profitând, probabil, de creativitatea ce se naște în spațiul dintre vis și realitate, ar trebui să ne deschidă curiozitatea, mai ales că Simon, în vârstă de 81 de ani, nu pare să renunțe prea curând.

Au cam dispărut vremurile în care Jonas Brothers erau sursa comentariilor ironice pe YouTube, însă nu mulți am fi crezut că în 2023, idolii adolescenților din 2007 vor fi la fel de profilici. The Album, produs de solistul vocal al trupei One Republic, Ryan Tedder, reprezintă cel de-al șaselea efort discografic din cariera celor trei frați și deși am crede că muzica lor încă stă confortabil la granița dintre kitsch și pop de calitate, am fi surprinși să aflăm că LP-ul prezintă influențe din partea popului american al anilor ’70, fiind puternic marcat de moștenirea unor artiști precum Bee Gees, America sau Doobie Brothers. Iată că fascinația milenianilor cu anii ’70 nu i-a ocolit nici pe Jonas Brothers, așa că nu ne rămâne decât să dăm play albumului și să călătorim fie în deceniul șaptezecist, fie în pierduta lume a YouTubeului din 2007.

Jonas Brothers - The Album

Paul Simon - Seven Psalms

Metal Gods O nesperată re/venire

eadlinerul celei de-a X-a ediţii a festivalului Metalhead Meeting (26-28 mai, Romexpo, Bucureşti) este una dintre cele mai de succes formații de Heavy Metal din anii ’90, Pantera. Vocalistul Phil Anselmo, chitaristul „Dimebag” Darrell, fratele său, toboșarul Vinnie Paul, și basistul Rex Brown, s-au ridicat extrem de rapid pe scara celor mai importanţi rockeri din istoria muzicii prin multiplele albume premiate cu aur

și platină, turneele sold out, show-urile live incendiare și cele patru nominalizări la Grammy. Texanii sunt printre deschizătorii de drumuri în Groove Metal şi continuă să inspire generații de tineri prin albume acum clasice, precum Cowboys From Hell, Vulgar Display Of Power sau Far Beyond Driven, ajuns la vremea sa #1 în Billboard.

Început în 1981, parcursul Panterei a durat, din nefericire, doar două decenii. Multe vorbe s-au spus despre motivele care au dus la decizia de a-şi continua drumul individual, dar cert este că fiecare îşi avea deja stilul său și propriile proiecte. Un moment critic l-a reprezentat 9/11, când Pantera și-a anulat întreg turneul european aflat abia la început, cei patru simțind nevoia să revină instant acasă la aflarea ştirilor despre tragedie. În august 2001, trupa avea să cânte pentru ultima oară în formulă completă pe o scenă din Yokohoma, Japonia.

Speranțele revenirii lor s-au năruit pentru fanii din toată lumea odată cu uciderea chitaristului „Dimebag”

Darrell Abbott, în decembrie 2004. Într-un concert al trupei sale, Damageplan, muzicianul a fost împușcat mortal pe scenă şi, de atunci, Vinnie Paul, fratele său și toboșarul Pantera și Damegeplan, a fost extrem de vocal împotriva reunirii Pantera. „Dacă ai un

a fost extrem de vocal împotriva

singur membru original pierdut printre alți oameni, aia nu-i reuniune. Cu Pantera, așa ceva nu va mai fi niciodată posibil”, spunea Paul într-un interviu, în 2014. Vinnie Paul a murit însă și el, în 2018, în urma unor afecțiuni medicale. Astfel, Phil Anselmo și Rex Brown au rămas singurii în viață din componența originală Pantera şi, după ani buni, s-au hotărât să pornească într-un turneu care să reamintească live fanilor muzica produsă în cele două decenii de Pantera. Imposibilul deci devine posibil după 22 de ani de la disoluția uneia dintre cele mai mari trupe de Metal din istorie. Chitaristul lui Zakk Wylde, și toboșarul Charlie Benante, s-au alăturat lui Anselmo și Brown. Vor ajunge și la București, în premieră în România, pe 27 mai, într-un concert care are toate datele de a fi o ocazie unică pentru iubitorii români de Rock care vor să vadă şi să live Pantera.

TEXTE & INTERVIU DE EUSEBIU TUDOROIU

Darrell Abbott, în decembrie 2004.

Ozzy Osbourne, Zakk Wylde Anthrax, toate a Rock care asculte

clasice, precum

MaDRUGaDa la Rocanotherworld interviu cu FRODE JaCOBSEN

Madrugada, norvegienii care cântă din ’93 un rock alternativ influențat de blues, s-au reunit după 10 ani de la moartea chitaristului Robert Burås, iar anul trecut au scos albumul Chimes At Midnight. În cadrul turneului intens de promovare, ei ajung și în România, la festivalul Rocanotherworld din Iași, între 22 și 25 iunie, pe scena căruia

Cum a primit publicul albumul nou?

Am primit un feedback foarte bun. Discul e puțin atipic pentru noi. E primul pe care-l facem fără Robert, cu John revenit după 18 ani. A fost înregistrat la Sunset Sound Studio în L.A., unul dintre primele studiouri rock and roll. Dacă la primul album am petrecut jumătate de an lucrând la detalii, aici am decis să înregistrăm complet live și să imprimăm faptul că noi suntem o trupă de live. Partea bună în asta e că deja știi ce va funcționa și cum va suna pe scenă.

Cât de greu a fost să reveniți în studio și pe scenă?

Eu și Sivert am avut o pauză de câțiva ani după moartea

lui Robert. Rămâi ancorat în amintiri după ce petreci ani de zile scriind muzică cu un om.

E natural să vrei

să faci un pas în

vor mai cânta trupe precum Warhaus, Basska, Moonlight Breakfast, We Singing Colors sau Luna Amară. Am stat de vorbă cu Frode Jacobsen, fondatorul Madrugada, despre noul disc și revenirea în muzică.

spate. Prima seară a fost ciudată. După ani de zile în care n-ai mai cântat alături de niște oameni, ajungi pe o scenă în fața a 10 mii de oameni. Dar după 7-8 showuri am început să resudăm ceea ce pierdusem. Cu suferința doliului, trebuie doar să lași timpul să-și facă treaba.

Abia după aceea a apărut ideea unui nou album?

Da. Când am plecat în Europa, aveam un venue rezervat în Berlin de 800 de persoane și am sfârșit pe o arenă. Am descoperit că trupa a crescut foarte mult, după ce noi o părăsisem. Apoi am fost invitați pe stadionul olimpic din Atena. Și ne-am gândit că nu putem merge cu aceleași cântece. Am pus pe picioare noul album în două luni, iar înregistrările au durat zece zile.

Sunteți la fel ca înainte de separare sau sunteți diferiți față de Madrugada anilor 2000?

Clar suntem diferiți, pentru că nu mai avem aceeași componență. Robert era esențial pentru trupă, fiind și cel mai apropiat prieten al meu. El era înclinat spre blues, muzică psihedelică, hard rock, lucruri care-mi plac și mie. John e un tip mult mai melodic, așa că fără Robert, trupa a luat alte direcții, pentru că dinamica noastră a devenit alta.

Ați reluat lucrurile de unde le-ați lăsat sau ați luat-o de la zero?

Nu se simte deloc de parcă am luat-o de la zero, dar nici că am reluat-o din 2008. Pare mai mult că ne-am dus înapoi în 2001, pe vremea când John încă era în Madrugada.

Zi-mi două-trei piese pe care ar trebui să le știe publicul Rocanotherworld în iunie! Look Away Lucifer, Majesty, Nobody Loves You Like I Do [...]

Frode Jacobsen foto © Knut Aaserud

SaRi SCHORR

Posesoarea uneia dintre cele mai impresionante voci din Blues-Rock-ul american, cantautoarea newyorkeză SARI SCHORR, ce a colaborat în carieră cu muzicieni legendari, precum Eric Burdon, Carly Simon, Warren Haynes, Taj Mahal sau Keb’ Mo’, este headliner în prima seară a celei de-a patra ediţii a festivalului Open Air Blues in the garden de la Dărmăneşti, Bacău, care se va întâmpla între 25 şi 27 august. După primii ani, în care a ales circuitul performativ al cluburilor de Rock/Blues din Big Apple, inclusiv ca backing vocalist pentru Joe Louis Walker şi Popa Chubby, în defavoarea aprofundării studiilor muzicii de operă, Sari Schorr era un nume cunoscut melomanilor - în 2015 fusese inclusă în New York

Blues Hall of Fame - când i-a atras atenţia veteranului producător Mike Vernon (Eric Clapton, David Bowie, Peter Green, John Mayall)... într-o asemenea măsură încât britanicul a revenit pentru ea în activitate şi i-a produs în 2016 albumul de debut, A Force of Nature, integral compus de artistă, cu excepţia unui cover Supremes şi a piesei oferite de amicul ei, Walter Trout. Din acel punct, notorietatea lui Sari a început să crească internaţional, iar complimentele fanilor, care o aseamănă ca performanţe vocale cu Janis Joplin sau Tina Turner, s-au

înmulţit constant. Albumul Live in Europe, lansat în 2020, ce urmase LP-ului de studio Never Say Never, din 2018, nu a făcut decât să reconfirme că SARI SCHORR reprezintă actualmente un reper esenţial pentru Blues-Rock-ul urban.

Sari, ai plecat la drum, încă din liceu, încurajată fiind să te pregăteşti pentru muzica clasică, dată fiind calitatea la nivel de operă a vocii tale. Nuţi pare rău că nu ai perseverat în această direcţie?

Nu, nu am regrete. Sunt chiar bucuroasă că am studiat tehnicile clasice, dar pe de altă parte, eu compuneam deja şi, cu toate că piesele mele nu erau nemaipomenite, visam încă de pe atunci să devin compozitoare şi să pot astfel interpreta cântecele scrise chiar de mine. Eu sunt oricum o fire spontană, nu sunt foarte structurată, iar disciplina necesară studiului muzicii clasice nu mi se potriveşte în mod natural. Nu e loc de improvizaţie atunci când interpretezi muzică de operă, or, mie îmi place foarte mult să improvizez în show-urile mele… nu cânt niciodată o piesă de două ori în acelaşi fel, pentru că eu sunt o povestitoare de felul meu, iar povestea pe care o cânt este mereu în schimbare, în fiecare zi, în funcţie de cei cu care o împărtăşesc. Iubesc deci libertatea şi spontaneitatea pe care mi-o aduce faptul că, dincolo de a cânta, îmi şi compun propriile piese.

„Povestea pe care o cânt este mereu în schimbare”

foto

© Laurence Harve

foto

© FB Sari Schorr

Spui că ai avut acest vis de foarte devreme, dar care sunt circumstanţele în care ţi s-a cristalizat convingerea că ai putea fi o compozitoare... bună?

Ce întrebare grozavă! Vezi tu, pe la 20 de ani, am trecut printr-o perioadă în care aveam foarte mare încredere în abilitatea mea de a compune muzică, întrucât, din postura de performer, credeam că am înţeles de ceea ce e nevoie - dincolo de capacitatea de a compune o melodie de calitate şi de a scrie versuri inspirate - pentru a face prin interpretare cântecul respectiv atractiv şi digerabil de către public, de a-l duce drept în sufletele ascultătorilor... ei bine, mi se pare că eram niţel cam arogantă atunci, la început de drum. Pe urmă, pe măsură ce aprofundam lucrările marilor compozitori şi textieri şi am ajuns să le compar cântecele cu ale mele, am început să-mi pierd din siguranţa de sine şi am înţeles că... poate sunt eu

www.zilesinopti.ro

bună, dar nu sunt chiar atât de bună! Viaţa a făcut să lucrez apoi, în parte din cauza asta, ca producător pentru alţi artişti, ceea ce mi-a plăcut - m-am simţit chiar confortabil în rolul acesta -, dar, în acelaşi timp, cântam ca support pentru alţi solişti, astfel încât să nu ies în faţă, eu având despre mine impresia că sunt mult prea timidă ca să dau interviuri înainte de un concert, să apar la televiziune sau la radio, să vorbesc cu presa, în fine, credeam că nu aş putea niciodată să fac aşa ceva...

Ce a intervenit, totuşi, încât să te facă să îţi revizuieşti părerea faţă de tine însăţi?

Întâlnirea cu Mike Vernon a fost, din fericire, întâmplarea care mi-a schimbat viaţa, el fiind cel care mi-a redat încrederea în mine. Mike, practic, s-a întors de la pensie special ca să-mi producă albumul de debut, iar faptul că îmi complimenta constant munca în studio, ţinând cont de toţi artiştii legendari cu care lucrase în viaţa lui, a însemnat pentru mine o experienţă complet diferită faţă de tot ce trăisem eu până atunci. Sunt atât de mulţi oameni, nu neapărat muzicieni, care încearcă să fie buni în ceea ce fac, oricare ar fi domeniul, şi ştim cu toţii că este foarte greu să ajungi în punctul acela în care să îţi apreciezi munca la justa valoare şi să nu fii exagerat de critic la adresa ta. Punctul de cotitură pentru mine a fost momentul în care am înţeles că nu trebuie să caut perfecţiunea în ceea ce fac. Perfecţiunea nu poate fi obţinută, ea nu există şi oricum... e plictisitor să fii perfect. Trebuie doar să fii cel mai bun, asta cred eu. E important să fiu cea mai bună versiune a mea în momentul respectiv, să compun cel mai bun cântec de care sunt capabilă într-o anume clipă. [...]

Citiţi interviul complet cu SARI SCHORR

pe www.zilesinopti.ro

foto

© FB Sari Schorr

foto © FB Sari Schorr

ZOLTÁN ANDRÁS

În cele trei decenii de carieră, SARMALELE RECI au abordat în versurile pieselor teme sociale cu care publicul de toate vârstele a rezonat încă de la început, iar muzical, au experimentat melanjuri inedite de rock, jazz, punk, funk și, pe alocuri, chiar folclor... efervescența fiind unul dintre lucrurile care-i definește cel mai bine. De altfel, în dialogul nostru, ZOLTÁN ANDRÁS a identificat trupa, al cărei membru fondator este, cu noțiunea de „lăutari de oraș”, cei care îi veselesc pe oameni live și care îi scot din cenuşiul cotidian. Florin Dumitrescu, textierul Sarmalelor, alături de Zoltán, de Emil Viciu și colegii lor, au creat în timp hit-uri precum Aurolac, Violeta, Gașca de la bloc, Țara te vrea prost, Ana are mere Blonda din blocul meu, ce au ajuns apoi în mintea si sufletul fanilor în timpul a mii de concerte de neuitat. Zilele acestea, Zoltán András, Emil Viciu, Mircea Laszlo Horváth, Ciprian Almășan şi Bogdan Valentin Bereucă își vizitează din nou fanii din toată țara, în turneul aniversar Sarmalele Reci - Anul 30, care se întinde până la finalul verii și acoperă aproape 20 de orașe, începând din 12mai.

veselesc

Zoli, care e secretul de rămâne mereu fresh?  Am rămas mereu fideli acestui proiect, ne-am asumat să mergem mai departe și am conștientizat că mereu sunt lucruri în societate pe care le poți observa și exprima poetic, astfel încât oamenii să se identifice cu mesajul pe care-l transmiți. Asta ține în continuare... sarmalele reci.

Care sunt eroii voștri muzicali?

Inspirațiile sunt multiple, pentru că și membrii care au contribuit la acest grup sunt diverși. Evident, e zona de classic rock. De la Beatles la Phoenix și predecesorii noștri români, la AC/DC, Led Zepplin, Pink Floyd sau Sex Pistols și mișcarea punk-rock, ca energie, productivitate, îndrăzneală. Lucruri care au motivat generații întregi.

Vă surprinde ceva privind înapoi la cei 30 de

Vă surprinde ceva privind ani scurşi?

mergem

La început, era un gând foarte pregnant. crescut, parte din de fost că ne-a

Nu ne-am urcat niciodată pe scenă cu ideea de a rămâne acolo. Mereu am știut că stăm numai cât suntem doriți și relevanți. Dacă vom simți că nu mai e cazul, ne dăm jos, mergem acasă și facem altceva. La început, era un gând foarte pregnant. Pe măsură ce am crescut, nu ne-am mai uitat la ceas. Nu ne așteptam să ajungem la vârsta asta. E o parte din destinul nostru. Cred că cel mai mare dar de la destin a fost realizarea faptului că asta ne-a ținut în viață.

Ce următorii ani Reci?

Ce va fi în următorii 30 de ani pentru Sarmalele Reci?

Pe 14 septembrie încheiem turneul aniversar printr-un recensământ al publicului nostru la Arenele Romane. Vrem să scoatem piese noi și să mergem mai departe. Cu trecerea timpului, genul ăsta de trupă e ca vinul. Cu cât îl lași în pivniță, cu atât e mai valoros. [...]

Citiţi interviul complet cu ZOLTÁN ANDRÁS pe www.zilesinopti.ro

Cum se țin sarmalele la rece timp de 30 de ani

Fuziuni de hip-hop:

nt lniri ntre genuri

Un lucru e cert, omenirea a arătat de multe ori că poate adopta și calea optimismului. Una dintre cele mai optimiste povești pe care le cunosc este cea a nașterii stilului - culturii, în generalhip-hop. Acum aproximativ 50 de ani, la 11 august 1973, aproximativ ora 20, DJ Kool Herc mixa primele idei din ce avea mai târziu să fie un nou stil muzical, la o petrecere în cartierul Bronx. Originar din Jamaica, ceea ce făcea Kool Herc își avea orignilie în cultura sound system, mai exact aceste genuri de adunări, de cele mai multe ori în spații publice, în care muzica, aceea care nu ajungea pe radio, răsuna din amplificatoare puternice și îi unea pe oameni. Întorcându-ne și mai în urmă, regăsim un alt scop al acestor adunări, anume: ruperea de cotidian, de sărăcie, cu tot ceea ce vine ea la pachet.

Anii ‚20 au adus un val de imigranți în partea de Nord a Statelor Unite, mai ales în orașe port, în speță, New York, ceea ce a condus la formarea unor mozaicuri etnice, mai exact conviețuirea italienilor, afroamericanilor, irlandezilor, evreilor, latinilor și caraibienilor pe același pământ. Ulterior, populația albă a fost încurajată să se mute în zone mai prospere, lăsând periferiile pentru populația de culoare, care se lupta cu o rată a șomajului crescută, cu incendii spontane, cu oameni politici care nu voiau să le confere drepturi egale. În acest peisaj și-a făcut apariția noul stil muzical, ce avea să transforme bandele create în trupe. Dorința oamenilor de a experimenta s-a reflectat și în muzică, așadar, hip-hopul a fost, încă de la originile sale, un hibrid, dechis către alte genuri muzicale. Așadar, astăzi povestim un pic despre cele mai reușite fuziuni.

Hip-hop i disco.

Vremea în care hip-hopul și-a făcut apariția reprezenta perioada de glorie a stilului disco, ce se auzea în cluburi, la radio, practic, peste tot. Astfel, stilul nou venea și ca dorință de a exprima ceva al tău. Primele piese hip-hop reprezentau, de cele mai multe ori, mixaje ale pieselor disco, prin accentuarea unor părți răsunătoare de percuție. De fapt, prima piesă hip-hop înregistrată într-un studio, care a avut și un succes internațional, „Rapper’s Delight”, a celor de la Sugarhill Gang, era inspirată de piesa disco „Good Times”, a grupului Chic. Și aici fac referire la una dintre tehnicile de bază ale compozițiilor hip-hop, anume sampling-ul, care se traduce prin preluarea unor teme muzicale din alte piese, genuri și introducerea lor în materiale noi.

Sugarhill Gang

părți

Hip-hop i Reggae.

Stilul care a modelat cu adevărat genul hip-hop este reggae. Sunetul fundamental format din bas și tobe, ritmurile stacate și, mai mult decât atât, asemănarea mesajelor, ambele genuri fiind o reflectare a mediului, dar și o sursă de informare, sunt caracteristicile care au stat la baza noului gen. Influențele sunt foarte vizibile în piese precum „Lost Ones”, a lui Lauryn Hill, „Respect” de la The Notorious B.I.G. sau „Mo Fire”, Lil Wayne. În plus, aș accentua lista de asemănări și când vine vorba de flow, stilul unor rapperi de a spune versuri.

Lauryn Hill RUN DMC

Hip-hop + rock = Rap Rock.

Cei care au dat startul acestui gen muzical au fost cei de la Run-DMC, cu piesa „Rock Box”, în care rimele erau acompaniate de o chitară hardrock. Ulterior, artiști precum The Beastie Boys sau LL Cool J s-au jucat cu acel stil, pentru ca în 1985, Run-DMC să revină cu colaborarea ce avea să fie legendară: Run-DMC și Aerosmith, pentru un remake al piesei „Walk This Way”. Genul muzical și-a făcut cu siguranță simțită prezența în momentul în care și-a găsit loc în mișcarea populară în anii ’90, nu-metal, în care s-au integrat și trupe precum Linkin Park sau Rage Against the Machine.

Hip-hop i jazz.

Hip-hopul are deschidere către povești și versuri cu multe înțelesuri, ceea ce înseamnă că instrumentalul trebuie să îți lase loc de creativitate, spontaneitate, mai ales dacă vorbim de freestyle, iar astea sunt fix lucrurile cu care jazz-ul a venit în completare. Înainte ca toată gașca Native Tongues să își facă apariția, amintim grupul The Last Poets, care în anii ’60 rimau pe instrumentale jazz și funk, și grupul Stetsasonic, care a fost printre primele ce a cântat alături de instrumente live pe scenă, obișnuită fiind combinația de MC și DJ. De aici, numeroși artiști și-au tras propriile calități sau sample-uri din jazz și astfel îi amintim pe Jungle Brothers, A Tribe Called Quest și De La Soul, dar și pe Rakim, căruia i-a stat drept inspirație interpretarea lui John Coltrane la saxofon, în conturarea propriului flow în versuri.

A Tribe Called Quest

Kurt Rosenwinkel

&

Jean-Paul

Brodbeck „The Chopin Project”

Anul trecut s-a arătat generos cu producțiile de jazz la superlativ, noi fiind beneficiarii privilegiați ai unei lumi muzicale în care artiști inspirați și-au transformat tensiunea existențială în momente unice de frumusețe sonoră. Frecvența albumelor valoroase a fost copleșitoare şi e nevoie de timp pentru a le aprofunda. Dintre toate, mi-a atras atenția un titlu ce cumulează cam tot ce poate oferi mai bun muzica modernă, reprezentată de artiști care exprimă actualitatea cunoscând foarte bine ce a fost înaintea lor. Chitaristul extraordinar Kurt Rosenwinkel s-a asociat cu pianistul Jean-Paul Brodbeck pentru proiectul ‚Chopin’, o colaborare istorică în care muzica

lui Frederic Chopin este interpretată de un cvartet de jazz. Grupul, completat de basistul

Lukas Traxel și de bateristul Jorge Rossy, s-a reunit la Zürich pentru a descoperi o legătură muzicală formată imediat și un interplay cum rar s-a simțit în ultimii ani. Pianul lui Brodbeck expune frumusețea temelor compuse de Chopin, Rossy și Traxel oferă energia pulsației ritmice, iar Rosenwinkel gravitează extatic deasupra grupului, transformând familiarele melodii în ceva surprinzător și nou, de o frumusețe sofisticată, care demonstrează cât de revigorant poate fi atunci când muzica provenită din canonul clasic primește reinterpretarea liberă și evoluată a unor desăvârșiți muzicieni contemporani.

formată

OMUL CU DISCURILE TEXT DE BERTI BARBERA PAGINA 24

artă

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII ART EXPO/ PERFROMING ARTS/ARTIȘTI URBANI/ BENZI DESENATE

WWW.ZILESINOPTI.RO/ARTA-CULTURA

Pictorul su etului românesc: NICOLAE GRIGORESCU

gândul v-a fugit deja la „Carul cu boi” (1897), tabloul care ocupă un loc central în opera pictorului, cunoscut atât la nivel naţional, cât şi internaţional, realizat în perioada maturităţii sale artistice, însă moștenirea artistică a lui Grigorescu este mult mai largă și însumează aproape 3.000 de lucrări, ce includ și partea de grafică.

Probabil

Din 15 mai, celebrăm 185 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, la Muzeul Național de Artă al României, printr-o expoziție amplă, reunind lucrări majore din patrimoniul propriu, cel mai amplu și valoros din țară, circumscrise ilustrării celor mai populare teme ale creației sale. Sunt incluse lucrările realizate în tehnica uleiului pe pânză cu titlurile: „Întoarcerea de la câmp” (1901), „Întoarcerea de la târg” (1905-1907), „Fata cu doniță” (1888-1893), „Turma” (1883-1890) și „La izvor” (1886-1895). Nicolae

Grigorescu a fost unul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion

Andreescu și Ștefan Luchian. Căuta să surprindă prin opera sa istoria, credința și spiritul poporului, ceea ce l-a transformat într-un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile

spiritualității românești.

Arta l-a urmărit încă din primii ani de viață, atunci când își petrecea timpul alături de unchiul şi fratele său, care pictau biserici. La vârsta de 10 ani a devenit ucenic la atelierul unui celebru iconar, Anton Chladek, iar după doi ani de studiu începe să picteze acasă iconiţe pe care mai apoi le vindea pe la târguri. Pentru o bună perioadă de timp realizează lucrări pentru diferite lăcașuri de cult, precum Biserica din Băicoi, Mănăstirea Căldărușani, Mănăstirea Zamfira și Mănăstirea Agapia. În toamna anului 1861, la intervenția lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, ajunge la Paris, unde începe să studieze desenul și compoziția, devenind preocupat de însușirea

unor modalități artistice inovatoare de expresie. În 1890, odată ce revine în țară și se stabilește la Câmpina, începe să abordeze subiectele care i-au consacrat cariera: peisaje rustice, portrete de țărani, care cu boi și momente ale specificului românesc.

„Vizitatorii noștri vor avea ocazia să vadă cele mai reprezentative lucrări ale lui Nicolae Grigorescu într-o etalare expozițională în acord cu cele mai bune practici din domeniu. Ne asumăm, astfel, primii în domeniul patrimoniului de artă, omagierea celui care este considerat fondatorul picturii moderne din România, în acord cu misiunea noastră de reprezentare a valorilor culturale la nivel național”, spune Călin Stegerean, director general al MNAR.

general al MNAR.

Expoziția va fi deschisă publicului până pe data de 31 decembrie 2023.

deschisă publicului până pe data de

MICHAEL FLATLEY

“Dintotdeauna, visul meu a fost să creez un show monumental, care să concureze concertele marilor trupe de rock în arenele de mari dimensiuni”, spunea Michael Flatley, vizionarul performer şi coregraf ce a reinventat dansul irlandez tradiţional prin încorporarea de noi ritmuri şi mişcări din dansul contemporan, făcându-l apoi popular pe întreg mapamondul, prin spectacole precum Riverdance, Lord of the Dance sau Feet of Flames. Campion mondial la

Irish Dance la numai 17 ani, tânărul performer avea să se remarce în scurt timp inclusiv prin talentul coregrafic, iar spectacolul creat de el, Lord of the Dance, a avut premiera în 1996, cu un succes colosal, ajungând apoi, în decursul timpului, la peste 60 de milioane de oameni, în peste 1000 de locații, de pe toate continentele. Turneul mondial aniversar al show-ului, „25 Years of Standing Ovations”, are programate circa 200 de reprezentaţii în 15 țări, printre care şi România, cu spectacole la Cluj (18 mai, BT Arena), Sfântu Gheorghe (19 mai, Sepsi Arena) şi Bucureşti (20 mai, Sala Palatului). Retras din lumina reflectoarelor ca performer în 2016, dar în continuare un obsedat al deţinerii controlului asupra propriei arte, MICHAEL FLATLEY (n. 1958) a lucrat intens alături de întreaga echipă pentru a pregăti acest turneu, iar faptul că a acceptat un dialog exclusiv de rememorare tihnită a unor paşi esenţiali în evoluţia sa, inclusiv ca muzician, producător de film şi artist plastic, a reprezentat realmente un privilegiu.

“Visul meu a fost să dau dansului o altă dimensiune”

Michael, la 4 ani, cu bunica ta, fostă dansatoare premiată, ai făcut primii tăi paşi. La 11 ani, ai început lecţiile la şcoala de Irish Dance Dennehy din Chicago şi, în ‘75, ca adolescent, deveneai primul american ce câştiga campionatul mondial de dans irlandez. Întrebarea e când ai început să crezi cu adevărat că dansul ar putea deveni pentru tine o carieră?

Ei bine, a fost foarte dificil, căci pentru a ajunge să câştig titlul de campion mondial a trebuit să învăţ să gândesc precum oamenii din comunitate care practicau dansul irlandez tradiţional, or, mie mi-a fost realmente greu să îmi coordonez mişcările părţii superioare a corpului, astfel încât să izbândesc în competiţia aceea. A trebuit să fac sacrificii care, deşi eram tânăr, au fost profunde. Nu m-am simţit niciodată în largul meu să dansez cu mâinile aproape lipite de corp, nu mi se părea natural. În mintea mea, îmi spuneam că ceva este în neregulă, doar că eram obligat să performez exact în conformitate cu regulile lor. Erau reguli în interiorul regulilor, erau reguli scrise şi erau reguli nescrise... poate e un cuvânt cam dur, însă mi se părea aproape o obedienţă manifestată faţă de o formă de artă, pe care îmi era foarte, foarte greu, la vremea aceea, să o accept. Eram însă determinat să câştig acel titlu şi, odată ce l-am luat, mi s-a întâmplat o chestie stranie. Eram în avionul de întoarcere acasă, cu trofeul în poale şi, dintr-odată, m-a trăsnit: ‘Doamne, acum ce fac? Asta a fost tot? Am muncit toţi anii ăştia ca să câştig şi acum... la ce-mi foloseşte?’. Nu pot să-ţi descriu sentimentul, dar a fost îngrozitor. Deci, pe

de-o parte, eram fericit că am câştigat şi că sunt campion al lumii şi pe de altă parte, aveam un gust acrişor, că nu prea ştiam ce-o să fac de-aici încolo. Şi, din momentul acela, noul meu vis a devenit să creez ceva cu totul special şi exact asta am făcut... am uitat din acel moment să-mi ţin braţele pe lângă corp şi am dansat aşa cum voiam eu să dansez. Iar viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna. Ştiam că acel beculeţ din mintea mea are însemnătate şi de aceea am plecat în turneu cu The Chieftains [Michael Flatley a fost cu celebra trupă de folk irlandez instrumental la începutul anilor ’80 - n.r.] şi, în fiecare seară, am experimentat noi rutine, noi paşi de dans şi noi stiluri de a-mi mişca corpul pe diferite sonorităţi muzicale, de ajunsesem să provoc bateriştii la duel... ei să bată tobele cum vor ei, iar eu să dansez. Cu cât făceam asta mai mult, cu atât publicul devenea mai entuziast şi atunci mi-am pus problema... ce-ar fi dacă în spatele meu ar fi o întreagă linie de dansatori, care să facă exact aceiaşi paşi pe care îi fac eu, în acelaşi timp? Dacă am ajuns să fiu aclamat în picioare de unul singur, ce s-ar întâmpla dacă aş avea alături de mine 20, 30 sau 40 de dansatori? [...]

Înţeleg că erai împotriva regulilor, însă de unde veneau influenţele noi? Ca să înglobezi într-un dans tradiţional noi ritmuri şi mişcări, venite din zona step-ului şi a dansului contemporan, în anii când exersai în garajul familiei, trebuia să fi fost expus la acestea, să le fi văzut undeva... Asta e o întrebare extraordinară, îţi mulţumesc pentru ea. Adevărul e însă că n-am fost expus la altceva, fiindcă nu aveam vreo legătură cu ce se întâmpla în materie de dans în Chicago, acolo unde am crescut. Eu şi fratele meu eram amândoi boxeri şi, în afară de asta, eu cântam [la flaut - n.r.] şi dansam dansurile tradiţionale irlandeze, deci n-am fost expus la alte forme de dans. Privind retrospectiv, ar putea părea un handicap, însă eu privesc asta ca o binecuvântare dumnezeiască, fiindcă asta m-a forţat să caut înăuntrul meu, să-mi ascult vocea şi să creez ceva nou. [...]

Citiţi interviul complet cu MICHAEL FLATLEY pe www.zilesinopti.ro

YAYOI KUSAMA O poveste despre puncte, lumini

Considerată astăzi atât cea mai bine vândută artistă din lume, cât și cea mai recognoscibilă datorită stilului personal, marcat prin iconica perucă roșie și prin vestimentația care include întotdeauna bulinele sale legendare, artista japoneză Yayoi Kusama captivează lumea artei moderne de decenii. După ce s-a născut în anul 1929, într-o familie conservatoare japoneză, în care a crescut alături de patru frați (simțindu-se izolată și neglijată), dorința de a evada din realitate prin intermediul artei a funcționat ca un mecanism de apărare împotriva mediului tensionat în care trăia, singurătatea ei fiind cauzată de o tulburare obsesiv-compulsivă a mamei, care a dus la o educație strictă, și de abuzul emoțional suferit din partea tatălui, pe care l-a descris în multiple interviuri ca fiind violent și lipsit de compasiune. Prin urmare, alături de greutățile trăite, pentru ea, copilăria a reprezentat și o perioadă în care și-a descoperit dragostea pentru creație, începând de mică să picteze pe pereții casei și să facă sculpturi din pământ și lut utilizând materiale din jurul său.

Totul s-a schimbat, însă, la vârsta de 10 ani, când, în urma unor evenimente traumatice cauzate de părinți (în special de infidelitatea tatălui), Kusama a început să aibă halucinații, care au devenit, pe întreg parcursul vieții, o sursă constantă de frică și anxietate, artista văzând în jurul ei modelele și bulinele devenite, mai târziu, ca formă de terapie, elemente de bază ale lucrărilor sale, pânza fiind singurul spațiu unde le poate controla.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la doar 12 ani, ea a fost obligată să lucreze alături de multe alte femei japoneze într-o fabrică unde s-a îmbolnăvit de pneumonie, din cauza condițiilor de lucru precare. Aici este locul în care și-a început obsesia pentru textile și modele repetitive, care a fost însoțită de o frică față de culoarea albă, pe care o asocia cu mediul steril al fabricii (informație pe care astăzi o putem lega de puternicele culori folosite în lucrările sale). Văzând cum oamenii își duc zilnic existența într-un univers plictisitor și niciodată schimbat, ea a început să își dorească să creeze opere care să inspire un sentiment de uimire și admirație în privitori, contestând astfel monotonia și durerea specifice realității.

oglinzi prind viață, oferind privitorilor o nouă percepție asupra realității.

Chiar dacă părinții nu voiau să devină artistă, ajungând chiar să îi ardă lucrările, pentru că, în acea perioadă, pictura nu era considerată o opțiune viabilă pentru o femeie, Kusama, care nu putea trăi fără artă, a decis să își prezinte creațiile, în secret, la diferite expoziții din Japonia. Dorindu-și să ajungă într-un spațiu în care se poate exprima liber, ea începe să trimită scrisori artistelor newyorkeze, mutându-se, în 1958, în Statele Unite (într-o perioadă în care lumea artei era dominată de expresionismul abstract), unde prezintă primele variante ale instalațiilor Infinity, urmate de faimoasele sculpturi inspirate din obiecte de zi cu zi, pe care le-a numit Phalluses, și de bilele metalice tip oglindă (parte din proiectul Narcissus Garden), afișate pentru prima dată la un festival de artă din Veneția.

În anul 1974, după ce s-a întors în Japonia din cauza prejudecăților și discriminării cu care s-a confruntat în New York, suferind de o puternică depresie, artista a încercat să se sinucidă, ajungând într-un centru (în care locuiește și în prezent) unde a putut să folosească, din nou, arta ca terapie:

„Pictura mă ajută să îndepărtez gândurile despre propria mea moarte. Aceasta este puterea artei.”

Pentru a celebra puternica influență pe care Yayoi Kusama o are asupra universului creativ, M+ Museum, din Hong Kong, găzduiește, până pe 14 mai, cea mai mare retrospectivă a artistei din afara Japoniei, Yayoi Kusama: 1945 to Now, unde vizitatorilor li se prezintă peste 200 de lucrări, împărțite în șase spații dedicate diferitelor momente din viața ei, alături de cele mai noi creații realizate, precum Pumpkin, două sculpturi uriașe, cu unul dintre cele mai cunoscute motive ale lui Kusama, dovlecii galbeni cu model punctat negru (care apar și în colaborarea dintre artistă și casa de modă Louis Vuitton de anul acesta), Death of Nerves, o instalație pe scară largă dedicată infinitului și morții, și Dots Obsession: Aspiring to Haven’s Love, un mediu imersiv în care iconicele buline și

Lucrările vor putea fi văzute, în luna mai, și la David Zwirner Gallery, din New York, unde va fi prezentată o nouă instalație din seria Infinity Mirror Rooms, în timp ce, începând cu 30 iunie, în cadrul spațiului Factory International se va deschide cel mai mare mediu imersiv realizat vreodată la Manchester, You, Me and the Balloons, prin care se vor sărbători trei decenii de lucrări gonflabile ale artistei (păpuși, peisaje, obiecte), cu exponate ce vor avea peste 10 metri înălțime.

în care iconicele buline și

Combinând tehnici tradiționale japoneze cu forme moderne de artă și tehnologii de ultimă generație, proiectele semnate de Kusama au fascinat privitorii din întreaga lume, reprezentând o explorare continuă a universului său interior (de care nu o putem despărți) și a realității din jurul nostru:

„Viața mea este o bulină pierdută printre mii de alte buline, iar arta mea a fost creată pentru a schimba percepția oamenilor.”

TEXT DE MĂDĂLINA C. DIACONU

Un deceniu cu Comic-Con

în România

Comic-Con, o marcă înregistrată și deținută de San Diego Comic-Con International (SUA), a inspirat, cu 10 ani în urmă, organizarea unui eveniment similar în Europa de Est, România fiind țara aleasă pentru acest proiect. Din 2013, compania Yuzu Events & Kick off Events invită pe toți iubitorii culturii pop la East European Comic Con (EECC), în București (edițiile de primăvară – vară) și Cluj (o ediție de iarnă). Pornit ca un eveniment axat în jurul benzilor desenate și al filmelor inspirate de acestea, al cărților și filmelor science fiction/fantasy, organizatorii au inclus o gamă mai largă de elemente de cultură pop și divertisment în aproape toate genurile: gaming, cultură japoneză, anime/manga, jocuri de societate, schimburi de cărți și, nu în ultimul rând, tehnologia de ultimă oră.

Banda desenată românească a fost prezentă de la prima ediție, artiștii români consacrați sau la început de drum având posibilitatea să se întâlnească cu publicul consumator al celei de a 9-a arte. Prezenți pe Aleea Artiștilor, aceștia și-au expus sau și-au lansat revistele, albumele BD sau romanele grafice. Nu au fost prea multe evenimente dedicate și îndreptate către autorii BD, ci de-a lungul anilor, doar câteva întâlniri, renumitele panels,cu artiștii BD, atât de populare la Comic-Con-urile din alte țări.

Decanul de vârstă al BD-ului românesc, Puiu Manu, a fost prezent la toate edițiile EECC, iar dintre artiștii și autorii români de benzi desenate prezenți în cei 10 ani la East European Comic Con îi amintim pe Victor Drujiniu, Șerban Andreescu, Alexandru Ciubotariu, Mihai I. Grăjdeanu, Adrian Barbu, Alin Ivan, Cristian Dârstar, Toma Alexandru, Xenia Pamfil și alții.

Nu au lipsit nici suprizele din domeniul BD-ului consacrat la nivel mondial, publicul bucurându-se de prezența câtorva artiști de talie internațională. În 2018, David Lloyd, artistul care a realizat banda desenată V for Vendetta, a fost prezent la lansarea volumului tradus

în limba română de editura Arthur, iar

în 2019, cu ocazia

Sezonul RomâniaFranța, a fost prezent la București cocreatorul celebrei serii Rahan, Jean-François Lécureux.

www.zilesinopti.ro

Prin ediţia EECC de la Bucureşti, luna mai a

anului 2023 marchează nu

tot ce poate oferi cultura pop în secolul 21.

anului 2023 marchează nu numai 10 ani de ComicCon în România, dar și o deschidere mai largă către tot ce poate oferi cultura pop în secolul 21.

David Lloyd

Puiu Manu

Dincolo de Sandman și American Gods,

NEIL GAIMAN ne dă altfel de “semne de viață”

În şuvoiul continuu de lansări de discuri, apariţia, la finele lunii aprilie, a unui album numit Signs of Life, semnat de Neil Gaiman & FourPlay String Quartet, nişte cvasi-necunoscuţi pentru melomani, are şanse mari să treacă neobservată. Mai ales că, aparent, nu mulţi dintre noi ar fi interesaţi să asculte, de exemplu, cum sună transpunerea pe muzică a unui poem, In Transit, dedicat astronomului şi filosofului ştiinţei Arthur Eddington, cel care a confirmat în 1919 teoria relativităţii a lui Einstein observând stelele în timpul eclipsei solare. Totuşi, ar trebui să o facem, din cel puţin două motive: muzica în sine, caleidoscopică şi foarte imaginativă, a inovatorului cvartet de coarde australian FourPlay String Quartet, renumit tocmai pentru interpretările originale, neasociate formatului muzicii de cameră, şi, respectiv, componenta poetică a “semnelor de viaţă”, ce îl are ca autor pe unul dintre cei mai fascinanţi creatori de poveşti din Pop culture, Neil Gaiman, părintele în literatură, comics-uri sau film al unor personaje memorabile, precum Coraline, Blueberry Girl, Dream sau Mr. Nancy.

Colaborarea lui Neil Gaiman cu FourPlay a început în 2010, când Opera din Sydney le-a comandat muzicienilor să compună un OST bazat pe povestirea acestuia, The Truth Is a Cave in the Black Mountains - apărută într-o versiune ilustrată de artistul britanic Eddie Campbell (desenatorul comics-ului From Hell al lui Alan Moore) -, iar ineditul parteneriat creativ a continuat ulterior cu Signs, suită de lucrări muzicale bazate pe semnele zodiacului. Pasiunea pentru muzică a autorului cărţilor American Gods şi Norse Mythology este una perenă - în fond, a fost căsătorit atâţia ani cu Amanda Palmer, parte a Dresden Dolls, influentul duo de CabaretPunk - şi s-a manifestat eclectic de-a lungul anilor, dacă avem în vedere Duran

influentul duo de Cabaret-

Duran: The First Four Years of the Fab Five, biografia trupei de New Wave pe

care Gaiman a publicat-o în 1984, apoi dezvoltarea

în comics a poveştii LP-ului muzicianului de rock Alice Cooper, Last Tempation, a cărei primă parte - publicată de Marvel/Dark Horse - acompaniază înregistrarea din 1994, sau apariţia, alături de actorul Will Wheaton şi bloogerul Cory Doctorow, în videoclipul din 2009 al cantautoarei Olga Nunez, Boomdeyada, compus pentru webcomicul XKCD.

Că “semnele de viaţă” pe care le dă polimatul

Neil Gaiman - care a crescut cu muzica lui David Bowie, Michael Nyman şi Velvet Underground, alături de scrierile lui Tolkien, Kipling, Zelazny şi C.S. Lewis - sunt de fiecare dată... altfel, indiferent că se manifestă cu un formidabil spirit ludic prin cuvânt scris sau rostit, note muzicale sau tuşe cromatice, nu fac decât să îi reflecte opoziţia organică faţă de norme: “Regulile despre ce este posibil şi imposibil în arte au fost făcute de oameni care n-au testat vreodată limitele posibilului

încercând să treacă dincolo de ele”. Libertatea

în gândire şi spirit, dobândită ca urmare a lipsei educaţiei academice rigide, asociată mentoratului unor spirite creative fenomenale, precum legendarul creator de comics-uri Alan Moore (Watchmen, V for Vendetta), care l-a învăţat, la finele anilor ’80, cum se scrie un scenariu de benzi desenate, sau prolificul autor de ficţiune Terry Pratchett (Discworld), alături de care, pentru Good Omens (1990), a aprofundat dezvoltarea literară a multiversurilor Fantasy, l-a făcut pe Neil Gaiman, din fericire pentru cititorii săi de toate vârstele, să fie precum fetiţa din cartea sa, The Ocean at the End of the Line - votată ‘Cartea anului’ cu exact 10 ani în urmă, la British National Book Awards -, care îşi imaginează că iazul din spatele casei sale este un ocean. Fără această fantezie neîngrădită a lui Neil Gaiman, poate n-am putea citi acum

trilogia SF InterWorld, seria de comics-uri

The Books of Magic sau multipremiata The Graveyard Book.

“Make interesting mistakes, make amazing mistakes, make glorious and fantastic mistakes. Break rules. Leave the world more interesting for your being here. Make good art”, îi sfătuieşte Neil Gaiman, din proprie experienţă, pe cei ce aspiră să devină artişti, întrucât aşa-zisele sale greşeli, făcute fără teamă sau reţinere de dragul explorării a noi teritorii artistice, au fost, într-adevăr, dacă nu glorioase, măcar uimitoare, indiferent că ne gândim la filmul de animaţie Beowulf, al lui Robert Zemeckis, din 2007, pentru care Gaiman a scris scenariul cu Roger Avary, ori la controversata relocare a lui SpiderMan în epoca Elizabetană din mini-seria de comics-uri Marvel 1602, din 2003.

Dincolo însă de toate acestea, Neil Gaiman rămâne un artist a cărui debordantă creativitate merită explorată dincolo de popularele seriale TV (The Sandman, Good Omens), adaptările cinematografice reuşite (MirrorMask, Stardust), comics-urile sau cărţile celebre (American Gods, The Sandman, Anansi Boys), inclusiv în teatru, proză scurtă, balet, poezie şi, nu în ultimul rând, muzică, iar ascultarea recentului său Signs of Life permite neîndoielnic nuanţarea percepţiei în ceea ce-l priveşte. După cum sugerează chiar Neil Gaiman... “let go and enjoy the ride, because the ride takes you to some remarkable and unexpected place”!

My Rhino Is Not a Myth… trust me!

Bienala Art

Encounters, intitulată My Rhino Is Not a Myth. art science fiction, eveniment fanion al Fundației Art Encounters, își deschide porțile celei de-a cincea ediții între 19 mai și 16 iulie, în nouă spaţii din Timişoara, urmărind crearea unui punct de intersecţie creativă între arta contemporană românească și cea internațională.

Evenimentul va reuni peste 60 de artiști, din 21 de țări, dintre care unii cunoscuți la nivel internațional, iar alții, la început de drum, fiind vizată inclusiv promovarea noilor talente. Curator al acestei ediții, care explorează relaţia dintre tehnologie, inovaţie şi artă, este Adrian Notz, membru activ în cadrul centrului de inteligenţă artificială de la Swiss Federal Institute of Technology Zürich. Printre artiştii invitaţi la Bienala Art Encounters 2023 care vor prezenta lucrări nou comisionate se numără Floriama Cândea, Anetta Mona Chisa, Alina Cioară, Kata Geibl, Maren Dagny Juell, Sakib Rahman Mizanur, Sebastian Moldovan, Sahil Naik, Katarina Petrović, Dimitar Solakov, Sorina Vazelina.

„Această a cincea ediție a Bienalei Art Encounters reprezintă un moment foarte important pentru noi deoarece continuă câteva dintre trăsăturile definitorii ale identității Bienalei de până acum, precum susținerea

de noi producții de artă, încurajarea tinerelor generații de artiști din România și din regiune, inspirația preluată din orașul Timișoara, utilizarea spațiilor neconvenționale, parteneriatele locale, naționale și internaționale, medierea culturală ca un nucleu de bază al eforturilor noastre, adăugând la acestea o nouă perspectivă curatorială asupra împletirii artei cu știința, a cercetării artistice astăzi și a formelor de tip artist-run space care s-au dezvoltat – deloc întâmplător – la Timișoara. Acestea au contribuit la dinamica extraordinară a artei în acest oraș și continuă să creeze structurile de sprijin de care avem atât de multă nevoie”, a subliniat Diana Marincu, directoarea artistică a fundației.

Anul acesta, evenimentul vine cu ceva în premieră, o extensie artistică organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București, instalaţia Black Cloud a renumitului artist mexican Carlos Amorales. Aceasta va putea fi admirată mai întâi la Timişoara, apoi în cadrul expoziţiei-satelit de la MNAC, deschisă de pe 25 mai până în septembrie 2023.

Sunteți, așadar, așteptați la unul dintre cele mai speciale evenimente ale acestui an, care vă va schimba perspectivele când vine vorba de îmbinarea tehnologiei și a artei!

TEXT DE ANAMARIA GRUMEZA

art.raiffeisen.ro

ART ENCOUNTERS (Carlos-Amorales-Black Cloud)

JULIE BOEHM

Una dintre cele mai apreciate artiste conceptuale la ora actuală din spaţiul Body Art -ului european, JULIE BOEHM şi-a rafinat cu trecerea timpului, în propriul studio, instrumentarul de expresie, plecând de la o formaţie extrem de solidă, studiile ei de pictură la Akademie der Bildenden Künste din Viena (2007-2012), digital film design la Babelsberg Filmschool din Berlin şi animaţie la Filmakademie Baden Württemberg (2013-2018), în paralel cu experimentele personale, menite a-i contura practica artistică de tip crossover, de la pionieratul în body painting - în al cărui univers special a intrat încă din 2009 - sau coregrafierea de performanceuri de dans contemporan , până la realizarea de scurtmetraje multipremiate, precum Paris, You Got Me , ori lucrări tematice de Fantasy Art . O asemenea polivalenţă nu avea cum să nu ne stârnească interesul, mai ales că în peisajul românesc nu avem foarte mulţi practicanţi notabili de Body Art.

Julie, manifeşti o veritabilă fascinaţie pentru corpul uman, indiferent dacă instrumentul artistic la care apelezi produce un rezultat static sau dinamic, că e fotografie sau film, body painting sau dans. De ce pui corpul în centrul majorităţii lucrărilor tale?

Cred că a-ţi privi corpul ca un suport pentru o lucrare de artă este ceva foarte natural şi, de asemenea, foarte onest. Dansatorii, de exemplu, îşi utilizează corpurile ca mijloc de expresie, iar în mişcarea lor nu se poate ascunde minciuna. Eu am devenit fascinată de pictura trupurilor plecând din postura de realizatoare de film şi a lucrului cu actorii. Pentru Body Art-ul pe care îl practic, cei care îmi servesc drept subiecţi nu sunt doar modele, ei trebuie să fie şi actori, pentru că au un rol specific de jucat în compoziţii şi deci colaborarea trece de simpla decorare a corpului. Precum un regizor, în acest caz, te bazezi şi pe talentul altor oameni, care, odată însumate, duc spre o lucrare ce transcende aportul tău artistic pur personal... şi care, deseori, ajunge să te surprindă în final chiar şi pe tine, ca autor. Iar asta e foarte motivant pentru căutarea de noi idei sau concepte.

“Pentru mine, a face artă înseamnă reducerea la esenţial”

Body painting-ul dă o notă cu totul distinctă practicii tale, dar sunt curios cum a ajuns această formă de expresie atât de importantă pentru tine? În fond, este efemeră, nu poate fi expusă publicului pe termen lung.

Nu mai ştiu dacă Michelangelo sau un alt artist al Renaşterii a fost cel care a spus că arta înseamnă să dai la o parte tot ceea ce prisoseşte. Pentru mine, de asemenea, a face artă la un nivel înalt înseamnă reducerea la esenţial. Realizarea unei lucrări de body painting durează aproximativ șase ore şi eşti nevoit să o duci la bun sfârşit... nu poţi zice, precum în cazul picturii pe pânză, ‘Gata, mi-a pierit dispoziţia, continui mâine’, fiindcă nu merge, trebuie să termini ce ai început şi atunci, e neapărată nevoie să cauţi să reduci totul la lucrurile cele mai relevante. Asta face această artă foarte interesantă, că nu o poţi crea decât pe loc şi nu ai timp să mai intervii ulterior asupra lucrării tale...

Dacă tot ai amintit de durata unei lucrări, spune-mi câteva cuvinte despre întreg procesul, de relaţia model-artist-privitor.

Alegerea modelelor în cazul meu se îndreaptă firesc spre actori sau, eventual, dansatori, în fine, performeri care îşi simt deja în mod natural corpul şi ştiu să îl prezinte. Mai ales că, o vreme, am fost şi eu model de Body Art - a fost primul meu contact cu această formă de artă -, deci ştiu cum e să fii pictată, ştiu ce senzaţii şi ce sentimente trăieşti, iar înţelegerea acestora mi se pare foarte importantă ca body artist. Pentru că, vezi tu, atunci când pictezi pe o pânză, ştii ce trebuie să îi dai acelei pânze în procesul de a picta, dar când lucrezi cu un corp viu, situaţia se schimbă, trebuie să rămâi în permanenţă în contact cu modelul tău, ce trebuie să treacă în primul rând peste starea de oboseală care se accentuează, mai ales dacă e vorba de o competiţie. În timpul unui concurs de body painting, în jur poate fi mai frig sau mai cald, iar unele modele nu au antrenamentul necesar şi, după câteva ore, îşi pot pierde chiar cunoştinţa din cauza slăbiciunii... mie mi s-a întâmplat ca un model să-mi leşine de cinci ori! Deci asta poate deveni o mare problemă. Pe de altă parte, sunt o artistă care pictează inclusiv pe pânză şi, ca atare, îmi dau seama că sunt senzaţii complet diferite între cele două tipuri de experienţă... sunt două fluxuri creative distincte. Când pictezi pe pânză, poţi să ai mereu grijă să-ţi întrebi modelul dacă are nevoie de ceva sau cum se simte, pe când la body painting nivelul de stres psihologic la care acesta e supus este mult, mult mai mare. [...]

Citiţi interviul complet cu JULIE BOEHM pe www.zilesinopti.ro

foto © Udo Johannkemper

Bogdan Cazacincu s-a născut în Tecuci și de 11 ani locuiește în București. Este absolvent UNARTE, Facultate de Artă Murală, și are deja în portofoliu expoziții personale sau prezențe în diferite manifestări de anvergură. În afară de pictură, de câteva luni, Bogdan are o nouă ocupație: cea de părinte, iar extra, de snowboarder.

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?

Stilul pictural pe care îl abordez în lucrări a apărut în mod natural, fără a face din asta un scop. Odată cu stilul abordat, treptat, au început să apară și aprecierile. Cred că a fi apreciat în România de oamenii potriviți, la momentul potrivit, are un rol foarte important pentru evoluția ta în domeniul artistic.

Cum decurge procesul tău creativ?

Procesul meu creativ este unul complex, care implică o serie de elemente, inclusiv experiențele mele de viață, cunoștințele acumulate, abilitățile tehnice, precum și capacitatea mea de a gândi

critic și de a fi curios. În plus, inspirația poate veni dintr-o varietate de surse, cum ar fi natura, arta, cărțile, filmele sau chiar interacțiunea cu oamenii din jurul meu. În general, procesul meu creativ începe prin definirea unei probleme sau a unei provocări, după care încep să explorez idei și posibilități.

În acest proces îmi folosesc cunoștințele și experiențele pentru a genera idei și soluții potențiale. În același timp, încerc

să îmi păstrez mintea deschisă și să fiu pregătit să accept idei noi și neașteptate.

Pentru a intra în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero, încerc să mă concentrez asupra procesului în sine, în loc să mă preocupe prea mult rezultatul final. Îmi place să experimentez și să încerc lucruri noi, ceea ce mă ajută să îmi dezvolt abilitățile și să descopăr noi moduri de a aborda problemele. În același timp, încerc să mă bucur de proces și să mă las absorbit de activitatea creativă, ceea ce mă ajută să intru într-o stare de flux.

Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea, în general?

Street art-ul este o formă de artă contemporană, care se manifestă în spațiul public și care, adesea, implică intervenții vizuale, de la graffiti la picturi murale mari,

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

CAZACINCU: „Street art-ul poate ajuta la schimbarea modului în care percepem lumea din jurul nostru”

care au ca scop atragerea atenției asupra unor subiecte sociale și politice sau pur și simplu sunt destinate decorării spațiului urban. În ceea ce privește întrebarea, trebuie să subliniez faptul că fiecare persoană experimentează arta în moduri diferite, iar impactul street art-ului asupra ta, ca artist și persoană, este unic și subiectiv. În primul rând, street artul poate ajuta la spargerea barierei dintre artă și spectator, făcând arta mai accesibilă și mai relevantă pentru oamenii obișnuiți. În loc să fie expusă în galerii și muzee, arta stradală se află direct în calea oamenilor în viața de zi cu zi, oferind oportunități pentru interacțiunea spontană cu publicul. În al doilea rând, street art-ul poate ajuta la aducerea unor probleme sociale și politice în atenția publicului larg. Multe lucrări de artă stradală sunt create în scopul de a sensibiliza oamenii cu privire la probleme precum drepturile civile, justiția socială, inegalitățile economice sau problemele mediului. Prin urmare, street art-ul poate ajuta la schimbarea modului în care percepem lumea din jurul nostru și la inspirarea acțiunii sociale și politice.

Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta?

Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?

Social media a revoluționat modul în care artiștii pot promova și distribui munca lor, ajutând la creșterea vizibilității și accesibilității lucrărilor de artă. Cu un simplu click, o operă

de artă poate fi împărtășită cu mii de oameni din întreaga lume, ajungând la un public mai larg și mai divers. Aceasta poate duce la o creștere a interesului pentru opera de artă și la o mai mare șansă de a găsi colecționari și clienți potențiali. Social media a avut un impact semnificativ asupra carierei și percepției artei. Deși poate fi utilă în promovarea și distribuirea lucrărilor de artă, poate duce și la uniformitate și la o creștere a influenței marketingului și a tehnologiei în procesul creativ. Este important ca artiștii și publicul să fie conștienți de aceste aspecte și să își dezvolte o abordare critică și reflexivă în utilizarea social media în arta contemporană.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?

Provocări există la orice lucrare, fie ea pe pânză fie pe un bloc, dar cea mai recentă lucrare de artă murală, realizată la Ploiești, a avut câteva provocări, în sensul că două dintre portrete erau fix pe colțul blocului, ceea ce înseamnă că perspectiva din care privești se mută în direcția opusă. Dar am avut noroc, pentru că mi-am dat seama rapid de problemă, pentru că am făcut și pictură bisericească opt ani, iar acolo, toate compozițiile sunt cu perspectivă inversă.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?

Ce-mi doresc eu e foarte complicat când te adresezi unui public mai larg. Important este ca privitorul să ridice un pic capul din pământ și să își pună niște întrebări sau să îi transmită lucrarea respectivă o stare.

Ce urmează pentru Cazacincu?

O nouă serie de lucrări, dar și o nouă abordare pe zona de Realitate Virtuală.

Summit-ul galeriilor de artă din România

TÂRG DE ARTĂ

RAD Art Fair

Aflat la prima ediţie, târgul de artă RAD Art Fair, care se va desfăşura

între 4 şi 7 mai, în incinta complexului hotelier CARO din Bucureşti, reuneşte în premieră, sub aceeaşi umbrelă, 20 dintre cele mai importante galerii de artă de la noi, apreciate internaţional prin participarea lor în cele mai prestigioase evenimente de profil din lume (Basel, Paris, New York, Hong Kong), care vor prezenta o selecţie unică de lucrări şi medii artistice, de la pictură, sculptură sau artă textilă până la fotografie, video şi instalaţie, aparţinând unui mare număr dintre cei peste 200 de artişti români din generaţii diferite pe care, însumat, îi reprezintă.

Notorietatea în lumea artei a galeriilor participante la RAD indică un veritabil summit cultural, menit a contribui la înţelegerea diversităţii şi amplorii scenei de artă contemporană din România: Atelier 35 (București), Biju (Cluj), Cazul 101 (București), Diptych (București), Gaep (București), H’art (București), Jecza (Timișoara), Lutnița (Chișinău), Matca (Cluj), Mobius (București), Plan B (Cluj, Berlin), Pogo (București), Galeria Posibilā (București), Sabot (Cluj)/ SAC (București), Sandwich (București), Sector 1 (București), Suprainfinit (București), Catinca Tabacaru (București, Harare) şi Viewing Room 17 (Cluj).

Departe de a se adresa doar cunoscătorilor, colecţionarilor sau curatorilor, RAD are potenţialul unei experienţe memorabile pentru publicul iubitor de artă în general, prin programul care include - pe langă expoziţii - o serie atractivă de prezentări, dezbateri, tururi ghidate şi activităţi sociale. E suficient să amintim, de exemplu, de primul parc de sculptură contemporană realizat în România, lucrările, provenite atât de la artiști naționali, cât și internaționali, desfășurându-se pe o suprafață de mii de metri pătrați, unul dintre punctele de atracție urmând a fi o lucrare a cunoscutului artist Christian Jankowski, expusă chiar pe lacul din complexul CARO.

Iniţiativă remarcabilă a galeriştilor români, RAD Art Fair reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din această primăvară de pe scena artistică şi, după cum spunea Andrei Jecza (Galeria Jecza), participant la RAD, “atunci când cele mai mari galerii de artă contemporană colaborează și pun bazele unui târg de artă, avem premizele unui eveniment care își propune să marcheze și să formeze scena artei contemporane în România. Personal, mă simt ca la un All Star Game în NBA, în care ne jucăm serios și marcăm cu miza de a aduce arta contemporană mai aproape de iubitorii și colecționarii de artă - rolul lor este cel puțin la fel de important ca al nostrusperăm să putem construi împreună.”

Bela ZoltanButterfl y (Diptych)

apparatus22 (Galeria Suprainfi nit)

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI

PROGRAM FILME / VIDEODOME/ PREMIERE CINEMA/ POINT OF VIEW/STREAMING/ TV/ CINE COMBO

WWW.ZILESINOPTI.RO/FILME/

Filmele lunii mai, entertainment pentru o mai mare poftă de viaţă

Indiferent unde am vieţui pe această planetă, expuşi fiind în aceşti ultimi ani unui cumul de crize nemaiîntâlnit ca anvergură şi gravitate, am devenit tot mai nesiguri pe noi, vulnerabili şi anxioşi. Suntem năpădiţi în micile noastre bule de temeri şi gânduri apăsătoare, alimentate cotidian de ce se întâmplă în jurul nostru şi ne afectează existenţa, de la dereglările climatice sau costurile energiei la violenţa războiului şi absurdul jocurilor de putere. În condiţiile în care mintea noastră tinde să abandoneze logica din neputinţa de a schimba ceva în cursul unor evenimente care ne depăşesc, cultura Pop(ulară) îşi reiterează rolul peren - să nu uităm că Superman tocmai a împlinit 85 de ani! - de calmant şi, totodată, energizant emoţional, prin intermediul feluritelor exerciţii de imaginaţie ce amintesc de lucrurile importante în viaţă pe care merită să le apărăm, indiferent că acestea ne sunt împărtăşite pe un ton realist sau metaforic, sobru sau ludic, dramatic sau amuzant. O baleiere a premierelor din luna mai se constituie într-o bună dovadă a modului în care cinematografia, cea mai prizată formă de expresie culturală, reacţionează organic la nevoia noastră de protecţie, de gardieni ai unor valori sau principii care ne menţin funcţionali ca societate.

De nevoia de a proteja natura este vorba în animaţia de familie Mavka. Zâna pădurii, cu a sa eroină ce pune în balanţă sentimentele personale cu responsabilitatea de gardian

faţă de Inima Pădurii, aşa cum, în extrema cealaltă, ca tip de poveste - adultă, ultra-violentă -, tot nevoia de a apăra ceva, propria proprietate, stă la temelia filmului de acţiune pe fundal de război Sisu, născut din fantezia întunecată a finlandezului care ne-a dat Rare Exports. În geriatricul Rom-Com Book Club: The Next Chapter, Jane Fonda & Co. se străduie, în fond, să îşi protejeze stilul de viaţă la fel cum în comedia nostalgică Din nou îndrăgostită ni se reaminteşte

personal. Pentru cei mai mulţi dintre noi, familia reprezintă însă cel mai concret obiectiv al preocupărilor noastre cotidiene şi de cât poţi şi trebuie să lupţi pentru a o apăra, ne vorbesc, în felul lor super-spectaculos, cele două serii aflate, probabil, la final de drum în cinema, Gardienii galaxiei: Volumul 3 şi Furios şi iute X.

că tezaurizarea de amintiri, ca formă instinctivă de auto-protecţie, poate duce la o reinventare în plan

formă instinctivă de auto-protecţie, poate duce la o reinventare în plan

lor, e să apărăm ce avem preţios şi să ne menţinem pofta de viaţă.

În luna mai vom putea evada astfel, cu regularitate, din realitatea stresantă, călăuziţi pe ecran fie de un raton mutant sau de o Melissa McCarthy-caracatiţă, fie de o jună ce-i dă sms-uri logodnicului ei defunct ori de gaşca lui Dom Toretto, dar nu trebuie să uităm că, până la urmă, dincolo de purul entertainment, ce ne reamintesc aceste filme, în esenţa lor, e să apărăm ce avem preţios şi să ne menţinem pofta de viaţă.

Mavka. Zâna pădurii

Gardienii galaxiei: Volumul 3

Jane Fonda

Premierele lunii

Gardienii galaxiei: Volumul 3

Gen: ACȚIUNE, AVENTURI

PREMIERA: 5 MAI

La aproape 10 ani de la premiera primului film al seriei Guardians of the Galaxy, banda de neadaptaţi stelari, condusă de Peter Quill pornește într-o nouă aventură, menită să extindă universul cinematic Marvel (MCU), intrat oficial în faza a 5-a de evoluţie odată cu Ant-Man and the Wasp: Quantumania. Chris Pratt (Peter Quill/Star-Lord), Zoe Saldana (Gamora), Dave Bautista (Drax the Destroyer), Bradley Cooper (Rocket), Vin Diesel (Groot), Karen Gillan (Nebula) și Pom Klementieff (Mantis) revin cu toţii, din data de 5 mai, pe marile ecrane pentru o întâlnire finală cu publicul în această formulă.

Din nou îndrăgostită

Gen: ROMANTIC

PREMIERA: 12 MAI

Cine este „îndrăgostită din nou”? Mira, care se străduiește să treacă peste decesul logodnicului ei și, pentru a reuși să aline din suferință, începe să îi scrie mesaje numărului de telefon ce aparținea fostului ei partener. Ceea ce nu știe Mira e că acest număr aparține telefonului de serviciu al unui anume Rob Burns.

Toate fricile lui Beau

Gen: DRAMĂ

PREMIERA: 14 MAI

Clubul Femeilor Dezlănțuite 2

Gen: COMEDIE

PREMIERA: 12 MAI

Comedia „Book Club”, lansată în 2018, povestea celor patru femei care își redescoperă sexualitatea după ce au citit împreună, la un club de lectură, cartea „Fifty Shades of Grey”, are o continuare ce ajunge în luna mai şi la noi în cinematografe. Cu: Diane Keaton, Jane Fonda, Candice Bergen și Mary Steenburgen.

Regizorul Ari Aster a devenit preferatul studioului A24 după succesul colaborării la filmele precedente, Hereditary (2018) și Midsommar (2019). Noul său film, Toate fricile lui Beau, pornește de la sondarea fricii și a consecințelor ei la nivelul subconștientului. Personajul central este Beau Wassermann (Joaquin Phoenix), un bărbat antisocial, al cărui substrat intern pare să fie depășirea unei stări accentuate de singurătate, manifestată sub o formă particulară de claustrofobie.

Fast X

Gen: ACȚIUNE, CRIMĂ, MISTER

PREMIERA: 19 MAI

După 22 de ani și nouă filme, franciza „Fast and Furious” e pe cale să pună punct acestei aventuri. „Fast X”, cel de-al zecelea film din saga FF, este „începutul sfârșitului”, primul din ultimele două capitole ale celui mai popular film cu mașini din lume. De-a lungul mai multor misiuni ale căror șanse de reușită au fost întotdeauna imposibile, Dom Toretto (Vin Diesel) și familia sa au întrecut în inteligență și în forță orice dușman care le-a ieșit în cale. Însă abia acum, ei se confruntă cu cel mai letal adversar ce le-a ieșit vreodată în cale.

Jucăria nouă

Gen: COMEDIE

PREMIERA: 19 MAI

„Jucăria nouă” este o nouă comedie franțuzească scrisă şi regizată de James Huth (Brice de Nice, Lucky Luke), un remake extrem de amuzant al clasicului „Le Jouet” (1976), regizat de Francis Veber, ce ajunge din 19 mai și pe marile noastre ecrane. Cu Jamel Debbouze, Daniel Auteuil şi Simon Faliu în rolurile principale.

Un tată de coșmar

Gen: COMEDIE

PREMIERA: 26 MAI

Comedia „Un tată de coşmar” („About My Father”) se anunţă drept unul dintre hit-urile comice din luna mai în cinematografe! Unul dintre cei mai cunoscuţi comici din America, Sebastian Maniscalco, își unește forțele cu legendarul actor italo-american, câștigător de două ori al Premiului Oscar, Robert De Niro.

Sisu

Gen: ACȚIUNE, RĂZBOI

PREMIERA: 26 MAI

La sfârșitul anului 1944, Aatami Korpi, căutător de aur și veteran al Primului Război Sovieto-Finlandez, trăiește singur în sălbăticia îndepărtată a Laponiei, căutând aur. În cele din urmă, eforturile sale dau roade, atunci când descoperă un bogat zăcământ de aur.

Mica Sirenă

Gen: AVENTURI, FAMILIE

PREMIERA: 26 MAI

Mica sirenă (The Little Mermaid) este una dintre cele mai așteptate producții Walt Disney Pictures ale anului 2023 și reprezintă, de fapt, o adaptare live-action a filmului de animație din 1989, inspirată, la rândul său, din povestea cu același titlu a lui Hans Christian Andersen, din 1837. Premiera filmului - 26 mai 2023.

Mister, contraste și realități omniprezente, în mai, la cinema

Comedia este completată de dramă și mister în luna mai, în sălile de cinema. De la peisaje europene fastuoase, la scenarii tensionate și povești care îți duc curiozitatea la cote maxime, până la realități dure din cele mai aprinse cazuri, fii pregătit de o serie de contraste captivante pe marile ecrane, la final de primăvară!

„NOaPTEa DE 12”

(r. Dominik Moll)

„În fiecare an, Departamentul de Investigații Criminale deschide 800 de anchete de crimă. Unele nu sunt niciodată rezolvate. Acest film este despre una dintre acestea”, spune textul de deschidere al filmului „Noaptea de 12”, dezvăluit în secțiunea Cannes Première a celei de-a 75-a ediţii a prestigiosului festival. O tânără este ucisă în această versiune fictivă a unui caz real care îi bântuie pe ofițerii de poliție, incapabili să-l rezolve. Regizorul francez Dominik Moll ne oferă un studiu dezolant al omniprezenței răului, al violenței misogine și al abisului neștiinței în care se regăsește toată lumea: victimele crimei, rudele și poliția. Pentru Yohan, care tocmai a fost numit șef al Brigăzii de Criminalistică din Grenoble, uciderea Clarei este un astfel de caz. Alături de echipa sa, el investighează viața și relațiile victimei, iar ceea ce începe ca o anchetă amănunțită se transformă rapid într-o obsesie. Suspecții nu încetează să apară, iar îndoielile lui Yohan continuă să crească. Un singur lucru este cert: crima a avut loc în noaptea de 12.

 „La nuit de 12” are premiera pe 5 mai.

„MaSCaRaDE”

(r. Nicolas Bedos)

„Masquerade” este o comedie-dramă franceză, scrisă și regizată de Nicolas Bedos, ce propune un mix amețitor de emoții autentice și escrocherii inteligente... greu de separat. Bazat pe romanul nepublicat al lui Bedos și pe câteva experiențe personale, filmul, proiectat în afara competiției la Festivalul de Film de la Cannes 2022, se inspiră în mare parte din clasicii de la Hollywood. Iubirea transformă fiecare personaj din „Masquerade”. Adrien, un dansator atrăgător a cărui carieră a fost distrusă de un accident de motocicletă își risipește tinerețea, dar viața lui se schimbă când o întâlnește pe Margot, care se întreține din înșelătorii romantice. Cu o distribuție plină de stele - printre care Pierre Niney, Isabelle Adjani, François Cluzet - și amplasat printre visătorii și figurile înșelătoare de pe Riviera Franceză, povestirea promite un succes garantat pe marile ecrane, cu peisajele sale fastuoase scăldate în soarele glorios, cu oameni care intrigă prin bogății considerabile și caractere îndoielnice.

 „Mascarade” are premiera pe 26 mai

TEXT DE SILVIA TRAȘCĂ

Guardians of the Galaxy: Volume 3, banda de neadaptaţi stelari, condusă de Peter Quill, pornește, din data de 5 mai, într-o nouă aventură, menită să extindă universul cinematic Marvel (MCU). Chris Pratt (Peter Quill/Star-Lord), Zoe Saldana (Gamora), Dave Bautista (Drax the Destroyer), Bradley Cooper (Rocket), Vin Diesel (Groot), Karen Gillan (Nebula) și Pom Klementieff (Mantis) revin pe marele ecrane pentru o întâlnire finală cu publicul în mult așteptata încheiere a trilogiei scrise și regizate de James Gunn, între timp, trecut în tabăra competiţiei, în scaunul de CEO al DC Studios.

Despre povestea din Gardienii galaxiei: Volumul 3 nu știm prea multe, dar tocmai ăsta-i farmecul, să ne lăsăm surprinși de imaginaţia lui Gunn... știm însă, totuși, suficient încât să realizăm că potenţialul de reinventare în fazele ulterioare ale MCU ale Gardienilor se conservă, prin intrarea în scenă a lui Adam Warlock (Will Poulter), parte din echipă chiar de la prima apariţie tipărită (Annihilation: Conquest), fiinţă creată artificial de către șefa rasei cu piele aurie, Ayesha (Elizabeth Debicki), care nu e

însă aici chiar un “băiat bun”, a explorării originilor lui Rocket, care permite introducerea lui High Evolutionary, genetician cu super-puteri obţinute din experimentele pe el însuși, și, nu în ultimul rând, a rezidenţei Gardienilor pe Knowhere, enormul cap al entităţii Celestial, care servește ca portal interdimensional.

“Am scris scenariul la Gardienii galaxiei: Volumul 3 de multă vreme. Povestea este copleșitoare.

Nimeni nu este cu adevărat pregătit pentru marele final”, promite cineastul și avem motive să-l credem, din moment ce filmul are două ore și jumătate, fiind unul dintre cele mai lungi din seria de 32 de povești cinematografice din MCU, iar prezenţa din viitor a versiunii tinere a Gamorei și drama lui Rocket, care-l obligă la explorarea trecutului, sugerează un joc incitant, pe multiple planuri, cu spaţiul şi timpul. Ţinând cont că, după ce a murit în Avengers: Infinity War, Gamora revine aici într-o versiune alternativă, ca lider Ravager ce nu-și mai amintește de nicio experienţă trăită cu Gardienii, spre deosebire de precedentele GOTG, în care umorul și spiritul ludic au prevalat în definirea identităţii acestei ‘familii’ de personaje aparteflușturaticul semizeu, căposul războinic, ratonul-cobai, scorţosul taciturn, empatica celestă și surorile asasine -, Volumul 3 pune în mod cert accentul pe componenta emoţională, spectaculoasele aventuri cosmice ale eroilor fiind dublate, în fapt, de căutări personale ale sinelui.

Trăgând linie, această nouă super-aventură galactică a simpaticilor eroi Marvel, pigmentată inspirat cu tușe de Rom-Com și origins story, face din Gardienii galaxiei: Volumul 3 un must-see al lunii mai în cinematografe!

O aventuroasă închidere de trilogie, cu mult umor și emoție

TEXT DE ALINA MUȘINA

Regizorul Ari Aster (Hereditary, Midsommar)

construiește în noul său film, Toate fricile lui Beau, un univers kafkian cu scopul de a evidenția sentimentul fricii și consecințele sale la nivelul subconștientului. Personajul central al filmului independent este Beau Wassermann (Joaquin Phoenix), un bărbat antisocial care se cofruntă cu o formă particulară de claustrofobie.

Aster suprapune peste cadrele cu orașul New York – o imagine dezolantă, a sărăciei, a lipsei de conexiune umană -, imaginea apartamentului mizer, strâmt și fără de scăpare, în care își duce existența Beau. Un spațiu ce se dovedește un „antirefugiu”. De unde pornește starea accentuată de neliniște a lui Beau? Pentru că frica a fost folosită de regizor ca pretext pentru fabricarea unor povești care se desprind dintr-o rețea de evenimente interconectate, fie ele reale, ireale sau fantastice.

Așa cum ne-a obișnuit regizorul, apetența sa pentru o combinație de umor cu grotesc se dezlănuțuie în interiorul lumii suprarealiste, coșmarești, încărcată de obstacole inimaginabile, prin care trece Beau, grotescul capătând puternice valențe horror, la fel ca în cazul filmului său anterior, Midsommar (2019).

Călătoria lui Beau devine interminabilă. Mintea sa tulburată îl conduce către imagini distorsionate ale realității. Din seria unor viziuni recurente ale personajului face parte și una dintre amintirile lui, introdusă prin flashback, care aparține copilăriei lui Beau, aceea a unei după-amiezi petrecute alături de mamă, la masa unui restaurant select, situat pe malul mării.

Joaquin Phoenix (The Master, Her, Joker) a demonstrat deja în repetate rânduri o predilecție pentru personaje ce se confruntă cu dificultăți de adaptare în societate. Alături de el, o putem revedea pe actrița Parker Posey, ce a devenit consacrată în cinema-ul anilor ‘90, ca preferată a regizorilor independenți Hal Hartley, Richard Linklater şi Noah Baumbach, în rolul lui Elaine, o femeie din trecutul îndepărtat al personajului, ce poate fi doar o viziune a lui Beau, o „Fata Morgana” asociată obsesiei unui sărut pasional, care nu a existat cu adevărat niciodată.

Captivarea privitorului se realizează tocmai prin desprinderea de un pattern expozitiv, circumscris de obicei unei narațiuni liniare, un indicator precis al restrângerii opțiunilor interpretative și deplasarea demersului cinematografic către o narațiune deschisă, liberă interpretărilor. Să ne lăsăm, așadar, acaparați de Toate fricile lui Beau din 12 mai, data premierei filmului în România.

„Toate fricile lui Beau”, o parabolă angoasantă despre singurătate

PREMIERĂ

Ne pregătim de reuniune:

„Book Club: The Next Chapter”

În 2018, am văzut cum este să fim membri ai „Book Club”, un film care a întărit ideea că vârsta este doar un număr și că nu ar trebui să te oprești din a râde, a plânge, a te îndrăgosti și a-ți crea prietenii doar pentru că îmbătrânești. Acum, cinci ani mai târziu, se pare că a sosit momentul reuniunii, pentru că regizorul Bill Holderman („The Old Man & the Gun”/ 2018) și scenarista Erin Simms („Our Souls at Night”/ 2017) ne-au pregătit o continuare... Book Club: The Next Chapter. De data asta, povestea o să fie mai puțin despre cărți, dar păstrăm personajele, prietenia și vinul, bineînțeles.

În cazul în care ai uitat ce s-a întâmplat în ultimul film sau poate l-ai sărit de pe listă, „Book Club” se concentra pe viețile a patru femei, prietene de mult timp și membre ale unui club de lectură înființat în urmă cu 30 de ani. Dorind să condimenteze rutina de zi cu zi se decid ca pentru următoarea întâlnire să discute provocatorul bestseller „Fifty Shades of Grey”. Însă ceea ce le ia prin surprindere este încrederea pe care cartea le-o oferă, aceea de a-și recăpăta viața și a de a începe o nouă etapă, una plină de romantism incitant.

Book Club: The Next Chapter ne duce în Italia, pentru o excursie ca între fete, o aventură pe care Diane, Vivian, Carol și Sharon nu au avut-o niciodată. Acum, că Vivian este oficial logodită, femeile își dau seama că aceasta ar putea fi singura lor ocazie de a face o excursie, de a călători, de a experimenta lucruri noi și de a se distra. Așa că se hotărăsc să-și rezerve biletele pentru destinația de vis.

Nu-i nevoie să fi văzut prima parte ca să înțelegi că toate cele patru știu să se distreze, să dea destul de repede de necaz și să scape la fel de repede, fără a fi arestate, așa că tot ce ne rămâne de făcut este să trăim această nouă aventură alături de ele, prin intermediul lor.

Din distribuție fac parte: Candice Bergen („Murphy Brown” / 1988–2018), Jane Fonda („Youth” / 2015), Diane Keaton („Love and Death” / 1975), Mary Steenburgen („Last Vegas” / 2013), Andy Garcia („The Godfather Part III” / 1990), Don Johnson („Knives Out” / 2019), Giancarlo Giannini („Casino Royale” / 2006) și Craig T. Nelson („Poltergeist” / 1982).

Book Club: The Next Chapter va fi disponibil în cinematografele din România începând din data de 12 mai.

TEXT DE TEODORA BRATU

„LOVE

Comedie, romantism

Céline Dion

Pentru fanii Céline Dion care nu au mai apucat să o asculte live, Love Again poate fi un plasture pe rană, căci faimoasa cântăreață joacă în cea mai nouă producție a lui James Strouse. Până să ajungem la rolul ei, să aflăm cine este „îndrăgostită din nou”. Mira Ray (Priyanka Chopra Jonas) se străduiește să treacă peste decesul soțului ei și, pentru a reuși să aline din suferință, începe să îi scrie mesaje numărului de telefon ce aparținea fostului ei partener. Ceea ce nu știe Mira e că acest număr aparține telefonului de serviciu al lui Rob Burns (Sam Heughan). Jurnalist fiind, Rob este atras de misterul mesajelor, dar și de felul în care Mira le scrie, iar în urma unui material pe care îl are de realizat cu Céline Dion, acesta îi cere celebrei cântărețe sfaturi despre cum ar putea avea o primă întâlnire cu Mira. Această comedie romantică este un remake al filmului SMS fur Dich (Mesaje pentru tine), un film german din 2016, care, la rândul său, este o ecranizare a cărții cu același nume din 2009, scrisă de Sofie Cramer.

Pryanka Chopra Jonas, renumită pentru roluri precum Alex Parrish, în Quantico, Victoria Leeds, în Baywatch, sau Sati, în Matrix Renașterea, este cea care o interpretează pe Mira, alături de Sam Heughan, în rolul lui Rob Burns, actor

popular deja datorită serialului Outlander. Pentru a reuși să păstreze cât mai autentică relația celor două personaje, Chopra și Heughan s-au întâlnit de nenumărate ori

în afara orelor de filmare, majoritatea ieșirilor având loc în casa actriței, pe care o împarte cu soțul ei, Nick Jonas. În această combinație vine şi Céline Dion, ce se joacă pe ea însăşi, oferindune cântece noi, incluse pe soundtrack-ul peliculei.

„M-am distrat foarte tare făcând acest film. Să am onoarea de a apărea pe marele ecran alături de actori frumoși și talentați precum Priyanka Chopra și Sam Heughan în prima mea producție cinematografică este un privilegiu pe care îl voi prețui mereu”, a declarat câștigătoarea a cinci premii Grammy, într-un interviu pentru revista People.

În distribuţie îi mai

întâlnim pe Russell Tovey (American Horror Story), Celia Imrie (The Best Exotic Marigold Hotel), Omid Djalili (His Dark Materials), Lydia West (Dracula) și Nick Jonas, iar James C. Strouse (Grace is Gone) este regizorul lui Love Again. Deși e posibil să ne fi ghiftuit

în primăvara asta de comedii romantice, o să dau vina pe laitmotivul

filmului și voi spune că destinul are cu siguranță un plan, și acela include mersul

la cinema pe 12 mai, când apare

și la noi, căci cu siguranță este o producție demnă de vizionat!

AGAIN”:

și...

Final de drum pentru cea mai de succes franciză cu mașini

După 22 de ani și nouă filme, franciza „Fast and Furious” e pe cale să pună punct acestei aventuri. „Fast X” („Furios şi iute X”), cel de-al zecelea film din saga FF, este „începutul sfârșitului”, primul din ultimele două capitole ale celui mai popular film cu mașini din lume. De-a lungul mai multor misiuni ale căror șanse de reușită au fost întotdeauna imposibile, Dom Toretto (Vin Diesel) și familia sa au întrecut în inteligență și în forță orice dușman care le-a ieșit în cale. Însă abia acum, ei se confruntă cu cel mai letal adversar ce le-a ieșit vreodată în cale. O amenințare terifiantă care iese din umbrele trecutului, care este alimentată de răzbunarea sângelui și care este hotărâtă să spulbere această familie și să distrugă pentru totdeauna tot ceea ce iubește Dom și pe toți cei care-i sunt apropiați.

Aici este momentul pentru un kind reminder, care să amintească spectatorilor că în filmul

„Fast Five”, din 2011, Dom

și echipa sa l-au eliminat pe maleficul rege al drogurilor

Hernan Reyes și i-au

decapitat imperiul pe un pod din Rio de Janeiro.

Ceea ce nu știau ei, dar sunt pe cale să afle, este că fiul lui, Dante Reyes (interpretat

de nimeni altul decât Jason Momoa), a fost martor la tot ce s-a întâmplat. Dante și-a petrecut ultimii 12 ani punând la cale un plan pentru a-l face pe Dom să plătească nu doar cu viața, dar cu tot ce iubește.

În „Fast X” vom asista la punerea în aplicare a planului lui Dante, care va face ca familia lui Dom să fie divizată și împrăștiată prin toate colțurile lumii, din Los

Angeles până în catacombele Romei, din Brazilia până la Londra și din Portugalia până în Antarctica. Noi alianțe vor fi create, iar vechi dușmani vor ieși la suprafață, simțind că echipa lui Dom este slăbită. Totul va lua o întorsătură dramatică atunci când Dom descoperă că propriul său fiu, în vârstă de 8 ani (Leo Abelo Perry) este ținta finală a răzbunării lui Dante.

În regia lui Louis Leterrier („Clash of the Titans”, „The Incredible Hulk”), „Fast X” îi are în distribuție pe Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson, Chris „Ludacris” Bridges, Nathalie Emmanuel, Jordana Brewster, Sung Kang, Jason Statham, John Cena și Scott Eastwood, alături de câștigătoarele premiului Oscar Helen Mirren și Charlize Theron. De asemenea, acestei „echipe de șoc” de actori i se alătură o nouă distribuție extraordinară, inclusiv câștigătoarea premiului Oscar Brie Larson, în rolul lui Tess, o reprezentantă necinstită a Agenției; Alan Ritchson („Reacher”), în rolul lui Aimes, noul șef al Agenției, care nu are aceeași simpatie pentru echipa lui Dom precum predecesorul său, Mr. Nobody; Daniela Melchior („The Suicide Squad”), în rolul unei alergătoare de stradă braziliene cu o legătură puternică cu trecutul lui Dom; dar și renumita câștigătoare a premiului Oscar Rita Moreno, în rolul Abuelitei Toretto, bunica lui Dom și a Miei.

O continuare, care este planificată să servească drept al unsprezecelea și ultimul episod al francizei, este în curs de

producție. Înainte de dezvoltarea filmului „Fast X”, în iunie 2021, Diesel a declarat: „Fiecare poveste își merită finalul. Știu că oamenii vor avea impresia că nu trebuie să se termine, dar cred că toate lucrurile bune ar trebui să se termine. Există motive pentru un final. Cred că această franciză își merită din plin un final memorabil.” Aspectul a fost reluat de regizorul de lungă durată al seriei, Justin Lin, în luna septembrie a aceluiași an, care a dezvăluit finalul în două părți, spunând: „În fiecare zi, încerc să configurez și să mă asigur că orice [discutăm] va da cel mai bun rezultat. Cred că a avea un capitol în două [filme] este corect.”

Acest lucru a fost apoi confirmat, într-un interviu, de Louis Leterrier, care l-a înlocuit pe Lin ca regizor pentru „Fast X” și care a declarat: „Fast X este mare. Ceea ce plănuim pentru următorul film este gigantic, în ceea ce privește acțiunea, amploarea și emoția. Veți simți toate sentimentele. Lacrimile se vor rostogoli.”

La ce ne putem aștepta de la ultima parte a francizei, a 11-a, de la finalul absolut? În februarie 2023, Diesel a declarat că își dorea ca Robert Downey Jr. să joace în ultimul episod în rolul antagonistului principal, dezvăluind că a fost dezvoltat un personaj care este „antiteza lui Dom”, iar Rodriguez a spus că spera ca Matt Damon să fie inclus în filmul final. Ei bine, se prea poate ca ambii actori să se implice în finalul celei mai de succes francize a studiourilor Universal. Și poate, cine știe, vor fi implicate și alte nume cu greutate de la Hollywood. Începutul sfârșitului pentru saga Fast vine pe marile ecrane pe 19 mai.

JUCĂRIA NOUĂ, o comedie cu DANIEL AUTEUIL:

Jucăria nouă (Le nouveau jouet), cel mai recent film

semnat de James Huth, autorul memorabilelor Brice de Nice şi Lucky Luke, ce i-au pavat la vremea lor calea spre stardom lui Jean Dujardin, are premiera în România pe 19 mai şi se anunţă drept o comedie realmente savuroasă, ţinând cont că este o interpretare dintr-o perspectivă diferită a poveştii din clasicul Le Jouet, din 1976, regizat de Francis Veber, în care un ziarist amărât (Pierre Richard) devenea “jucăria” odraslei şefului său. În noua versiune, Sami (Jamel Debbouze) trăiește fericit, dar la minima rezistenţă, într-un cartier din suburbii, alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, se vede nevoit să se angajeze paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Étienne (Daniel Auteuil), cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Copilul îl alege drept noua sa jucărie... pe Sami. Care, dincolo de banii câştigaţi în plus şi de fractura socială dintre cele două familii, a lui şi a băiatului, începe să realizeze ce presupune paternitatea şi nevoia de împărtăşire în relaţiile emoţionale create între generaţii. Prin amabilitatea Independenţa Film, distribuitorul peliculei în România, am obţinut mai multe detalii despre această nouă comedie de la interpretul

lui Philippe, multipremiatul actor

francez DANIEL AUTEUIL (Caché, The Lost Son, Jean de Florette), mai

ales că acesta, vecin de cartier în viaţa reală cu Jamel ‘Numérobis’ Debbouze, căuta de mult un proiect în care să colaboreze cu simpaticul actor.

Cum vi s-a părut scenariul?

Că schiţează o foarte frumoasă comedie socială. E un film în spiritul vremurilor, ancorat în acestea şi cred că tocmai asta conferă forţă proiectului. Dar e însă şi un scenariu plin de umanitate, pentru că, oricât ai fi de bogat sau de sărac, ceea ce te uneşte cu ceilalţi sunt sentimentele. Şi mi-a făcut mare plăcere că cele două lumi sunt puse împreună sub forma unei comedii, întrucât îşi păstrează astfel fiecare credibilitatea.

Aţi revăzut cumva şi filmul original sau v-aţi tinut departe de acesta?

original sau v-aţi tinut revăzut chiar de mai multe ori, interpretul

A reveni asupra unui film nu-mi pune absolut nicio problemă, iar pe acesta l-am revăzut chiar de mai multe ori, pentru că îl găsesc magistral în rol pe Bouquet [Michel Bouquet, interpretul tatălui copilului în Le Jouet, din 1976 -

n.r.

a rolului, spre deosebire de

n.r.] şi, până la urmă, am ajuns la o abordare asemănătoare a rolului, spre deosebire de

„În mare parte, personajul este cel care îl joacă”

Jamel, care şi l-a apropriat pe al lui şi l-a transformat într-unul care îi corespunde foarte bine.

Cum aţi descrie personajul Philippe Étienne?

Ca pe un bărbat apăsat de o responsabilitate uriaşă, aproape demolatoare: a moştenit un grup care trebuie transmis mai departe în bună stare, din generaţie în generaţie. E un mare patron, care se vede obligat să-şi ţină sentimentele în frâu. Pe mine m-a amuzat să arăt cum se comportă ca şi cum ar avea tot timpul pe umerii săi o greutate imensă, cu o rigoare şi o răceală absolute. Uneori, e o plăcere să fii dezagreabil! :)

Dar de ce a devenit atât de rece şi de distant? Este o formă de apărare?

Pur şi simplu, poate aşa e caracterul său. Părerea mea e că a împietrit în felul ăsta prin educaţie, plus că nu trebuie uitat că şi-a pierdut soţia şi iubirea fiului său. Se poartă foarte neîndemânatic, dar pe mine mă tuşează prin faptul că, deşi face pe toată lumea să tremure, o singură persoană îl face să tremure la rândul său: fiul lui. Ca atare, mi-a fost uşor să fiu rece

şi distant ştiind că în el ardea dorinţa să-şi vadă copilul regăsindu-şi zâmbetul.

Deseori, acceptăm un rol tocmai pentru ultima scenă. Şi a fost amuzant să-l joc fără să îi găsesc scuze: este un personaj ce permite comediei să existe.

I-aţi inventat un anume parcurs?

Niciodată! Eu sunt foarte îndepărtat de psihologie, care nu mă interesează câtuşi de puţin. Pentru mine, personajul este în mare parte cel care îl joacă şi care îşi aduce în rol propria sa doză de mister şi profunzime.

Este şi amator de artă. Am fost prieten cu Gérard Lauzier [artist, autor de comicsuri şi cineast francez, 1932-2008 - n.r.], care îmi spunea că, în tinereţe, cumperi litografii, iar atunci când îmbătrâneşti, te apuci să cumperi picturi. Arta este un marker social foarte puternic pentru personajul meu. Şi pentru că a frecventat câţiva mari colecţionari, el e

capabil acum să revândă un Van Gogh pentru a cumpăra un obiect contemporan scump, dar fără valoare în ochii majorităţii oamenilor. Ceea ce contează pentru el este doar să devină proprietarul unor opere foarte costisitoare.

Este prima dată când filmaţi cu Jamel Debbouze. În ochii mei, Jamel aparţine acelei specii de etern copil-clovn ce poate zice ce-i trece prin cap în societate. În privinţa asta, e extraordinar de credibil, ţine în mână filmul de o manieră magistrală, sub toate faţetele personajului. Este formidabil că la el, nimic nu pare deplasat, nicio replică nu dă impresia că ar fi în afara contextului, tot ce spune e justificat de situaţia pe care o trăieşte personajul său. Şi asta pentru că e mişcător atunci când e simpatic şi nu pentru că este comic.

„Mica sirenă”,

Una dintre cele mai așteptate producții Walt Disney Pictures ale acestui an, Mica sirenă (The Little Mermaid) reprezintă, de fapt, o adaptare live-action a clasicului film de animație din 1989, inspirată, rândul său, din povestea cu același titlu a lui Hans Christian Andersen, din 1837.

Musical-ul Fantasy urmărește, precum povestea originală, parcursul sirenei Ariel, fiica cea mică a împăratului Triton, care visează să exploreze lumea de deasupra, cea a oamenilor, indiferent de interdicția categorică pe care o are din partea acestuia. Astfel, deja cucerită de opțiunile nelimitate pe care i le-ar putea oferi lumea exterioară, Ariel face un pact cu Ursula, vrăjitoare malefică a mării, și dându-şi vocea minunată în schimbul unei perechi de picioare omeneşti, experimentează viața pe uscat alături de prințul Eric, de care s-a îndrăgostit iremediabil în timpul unui naufragiu. Căutarea iubirii o va aduce într-un conflict, atât cu tatăl său, cât și cu vrăjitoarea cu care Ariel a făcut pactul.

Filmul o are în rolul principal pe tânăra afroamericană Halle Bailey - cunoscută mai ales pentru că face parte din Chloe x Halle, duo-ul muzical nominalizat la Grammy, dar și pentru producții precum Grown-ish sau Last Holiday -, în care aceasta joacă alături de Jonah HauerKing, în rolul chipeșului Eric (A Dog’s Way Home, World on Fire sau Postcards from London), Melissa McCarthy (Bridemaids, The Heat, Spy sau Identity Thief), precum și a câștigătorului premiului Oscar Javier Bardem (No Country for Old Men, Lyle, Lyle, Crocodile, Loving Pablo).

Totodată, vocea simpaticului crab Sebastian va fi interpretată de Daveed Diggs (Soul, Blindspotting, Snowpiercer), iar în ceea ce privește coloana sonoră, pe lângă piesele originale din desenele animate, vor fi incluse și compoziții ale lui LinManuel Miranda și Alan Menken. Adaptare a uneia dintre cele mai îndrăgite povești pentru copii, Mica sirenă a stârnit deja numeroase reacții în urma vizionării trailerului, provocând controverse în urma apariției unei actrițe de culoare în rolul lui Ariel și este așteptată cu mare interes de cinefilii de pretutindeni.

Mica sirenă, regizată de Rob Marshall (Chicago, Memoirs of a Geisha), după un scenariu de David Magee, deja celebru pentru producții precum Life of Pi sau Mary Poppins Returns, va ajunge în cinematografele din România pe 26 mai.

repovestită pentru publicul secolului XXI

Dacă vă plac poveștile inspirate din viețile personale ale celor care le-au scris și contribuit apoi la transformarea lor într-un film, atunci trebuie neapărat să vizionați About My Father (Un tată de coșmar), ce se lansează pe data de 26 mai în cinematografe. Așadar, About My Father este un film de comedie american regizat de Laura Terruso, după un scenariu de Sebastian Maniscalco (dar și cu ajutorul lui Austen Earl).

Maniscalo își va juca propriul personaj, acesta fiind, bineînțeles, în rolul principal. Așa cum aminteam deja, povestea se bazează pe propria lui viață, mai cu seamă pe relația cu tatăl său, personaj care va fi interpretat de nimeni altul decât Robert De Niro.

Povestea din About My Father

sună cam așa: Sebastian este convins de logodnica lui - rol interpretat de Leslie Bibbsă-și aducă tatăl, un frizer imigrant, de modă veche, pe Salvo (Robert De Niro), într-o excursie de weekend planificată

împreună cu familia ei bogată și excentrică. Acest lucru urmează să unească cele două familii, rezultând o ciocnire culturală efervescentă și savuroasă, dar și dezvăluirea unor legături de familie neașteptate. Accentul este pus pe relația tată-fiu

dintre Sebastian și Salvo, însă prezența câtorva actori care vor apărea în film îi aduce acestuia un plus de valoare. Astfel, distribuția de ansamblu include și actori consacrați precum Kim Cattrall (Tigger), din Sex and the City, Brett Dier (Doug Collins), din Jane the Virgin, starul Anders Holm (Lucky Collins), din Workaholics

și David Rasche (Bill), din Succession

O interpretare care deja stârnește curiozități va fi cea a lui De Niro, actor nominalizat de opt ori la Oscar, pentru filme precum The Godfather 2, Taxi Driver, Raging Bull și The Irishman. De asemenea, De Niro a mai jucat în filme de comedie de-a lungul carierei sale ilustre, cu rezultate atât bune, cât și mai puțin bune. Meet the Parents (Un socru de coșmar), care se axează pe o temă similară cu cea din About My Father, a fost un succes comercial masiv și critic, care a dat naștere unei serii de filme ce au venit ca o continuare a acestuia. Pe de altă parte, De Niro a jucat recent și în câteva comedii care nu au fost foarte bine primite de critici și nici de public, printre care The War With Grandpa (Un tataie de coșmar) sau Dirty Grandpa (Bunicul dezlănțuit). În ce categorie se încadrează About My Father, în ceea ce-l privește pe Robert De Niro, dar nu numai, rămâne de văzut pe marele ecran, începând cu 26 mai.

Un tată de coșmar, într-o vacanță la fel… de coșmar!

Dacă ți-ai pierdut entuziasmul gândindu-te la cât de mult mai ai de așteptat până la lansarea următorului capitol din seria John Wick, se anunță vești bune pentru dependenții de acțiune! Intensă. Din fericire, primăvara aceasta a fost o perioadă de renaștere a filmelor de acest gen pe marile ecrane, urmând să se încheie în forță cu cel mai recent film al regizorului Jalmari Helander, Sisu . Probabil, acesta te va duce cu gândul la primele western-uri ale lui Clint Eastwood, în care momentele de tăcere spun totul sau, mai mult, universul Sisu îți va părea mai „wickian” decât ar putea sugera premisa poveştii.

Scenariul scris de cineastul finlandez, autorul lui Rare

Exports şi Big Game, ne poartă într-o călătorie în nordul

Finlandei din ultimele zile pline de disperare care au marcat

sfârșitul celui de-al Doilea

Război Mondial, unde întălnim un miner singuratic, aparent obișnuit, pe nume Aatami

Korpi (interpretat de Jorma

Tommila). Munca istovitoare îi este răsplătită când descoperă o cantitate masivă de aur. Cea mai apropiată bancă este însă la sute de mile distanță şi, în acea perioadă, Finlanda era

ocupată de trupele naziste, care se retrăgeau înspre nord. Korpi pleacă în căutarea unui loc sigur în care să depoziteze aurul până să fie oprit de o echipă de soldați germani, iar naziștii sunt… lacomi. Aceștia încearcă să-i fure câștigurile cuvenite

și să-l execute fără să stea pe gânduri, doar că, în foarte scurt timp, realizează că nu au de-a face cu un miner obișnuit.

Trecutul singuraticului Korpi este unul zbuciumat, plin de violență și dorință de răbunare după ce și-a pierdut tot ce avea mai de preț pe lume, iar reacţia

lui e una extrem de sângeroasă. Lupta pentru supraviețuire nu se termină însă cu acea primă ciocnire, căci atrage atenția unui ofițer SS deosebit de brutal, care trimite acum tot ce a mai rămas din forțele naziste din Finlanda pentru a-l găsi și a-i fura aurul. Nu există o traducere directă a cuvântului finlandez „sisu”, dar Korpi este întruchiparea perfectă a multiplelor înțelesuri: o formă de curaj și determinare inimaginabilă în fața unor provocări copleșitoare. Helander creează un film de acțiune incredibil de visceral, care a depășit așteptările, dovedind potenţialul imaginativ al industriei europene de film. Incitant din punct de vedere vizual, îndrăzneț și mereu, dar mereu imprevizibil, Sisu oferă un spectacol coregrafiat al macabrului, o demonstrație a ceea ce înseamnă un carnagiu. Acțiunea plină de extravaganță a lui Jalmari Helander a făcut deja mare vâlvă după premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, iar în scurt timp va putea fi vizionat în cinematografele din întreaga lume. În România, premiera a fost anunțată pentru data de 26 mai.

„SISU”,

POINT OF VIEW TEXT DE ŞTEFAN IANCU

Poezie pe o insulă din Irlanda

Pentru mine, un text bun face 80% dintr-un film, un serial sau o piesă de teatru. Poți să fii tu cel mai mare regizor, dacă n-ai un scenariu bun, șansele să îți iasă un produs final de calitate sunt aproape infime. Bineînțeles, aici intervine întrebarea: ce e un scenariu bun? Ce îl face să fie considerat superior altora și până la urmă… nu e vorba și de gust? Sigur! Sigur că e vorba și de gust! Și dacă tot am ocazia de a scrie această rubrică, numită „Point of View” (adică, până la urmă, părerea mea), am să aleg să vorbesc de ceva ce îmi surâde mie, de ceva pe gustul meu, de ceva pe care eu îl consider un scenariu excelent care să stea la baza unui film excelent. Că doar cu aceste cuvinte am început textul de azi.

Când mă gândesc la niște autori, fie ei dramaturgi sau scenariști sau chiar amândouă, mă gândesc la cei care scriu despre oameni. La cei care spun niște povești în așa fel încât atunci când mă uit la un schimb de replici, am senzația că oricând pot vedea personajele alea lângă mine. Mă gândesc la Aaron Sorkin și scenariul impecabil de la The Social Network, la Mimi Brănescu și la primele sezoane din Las Fierbinți sau la piesa transformată în film Acasă la tata, și nu în ultimul rând, la protagonistul zilei de azi, Martin McDonagh, cel mai recent film al său, The Banshees of Inisherin.

Pe o insulă uitată de lume, undeva pe coasta de vest a Irlandei, viețile a doi prieteni vechi se schimbă radical când unul dintre ei decide brusc să rupă prietenia. O premisă simplă și ușor de înțeles pentru toată lumea care, deși se transformă în mai mult odată ce povestea avansează, niciodată nu se complică și propune să fie altceva decât ce este de fapt. Colin Farrell PAGINA 62

este Pádraic, prietenul părăsit, care nu poate să înțeleagă de ce a fost deodată abandonat de către Colm, jucat de către Brendan Gleeson. Cei doi se reunesc cu McDonagh după ce au colaborat împreună și pentru In Bruges, dar de data asta, dinamica dintre ei este una diferită, mai așezată și mai lentă, care lovește în plin în toți cei care se uită.

Ceea ce în esență poate să pară un text simplu, care nu propune prea mult, e de fapt, devine ceva foarte delicat. La granița dintre realitate și basm, dintre comedie și tragedie, McDonagh surprinde fragilitatea care stă la baza firii umane. Cu un umor negru tipic operei sale anterioare, îți dai seama că, de fapt, nimic nu e doar alb și negru, așa cum, din păcate, ni se prezintă tot mai des în ultimul timp, în peisajul cinematografic. Nimeni nu e bun sau rău, ci pur și simplu sunt niște oameni care iau decizii și care suportă consecințele. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba într-un text bun. Să fie ca-n viață. Iar ca-n viață e totdeauna și negru, și alb, și gri. Iar McDonagh știe asta.

„The Banshees of Inisherin”

Eat&Drink

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII CULINARIA, GURMAND, PE GUSTUL NOSTRU, HORECA, DRINK, CĂLĂTORIE CU GUST

WWW.ZILESINOPTI.RO/EAT-DRINK/

Odă mămăligii – varianta unui istoric european

Alex Drace-Francis este profesor asociat de istorie literară și culturală a Europei moderne la Universitatea din Amsterdam, iar în toamna anului trecut a lansat volumul: „The Making of Mămăligă: Transimperial Recipes for a Romanian National Dish”. Autorul a ajuns prima dată în România în 1990, apoi a revenit cu o misiune umanitară în ‘93-‘94; și-a luat doctoratul cu un studiu despre tipar, educaţie şi dezvoltarea identității naţionale în Principatele Române (respectiv Regatul României) în secolele XVIII şi XIX, iar în pandemie a scris lucrarea de față.

În timp ce riveranii fie ignoră cotidianul, considerându-l banal sau știut de toată lumea, fie sunt ipocriți și ascund sub preș informațiile care par că nu ne fac cinste, măsluind realitatea prin omisiune, alogenii consemnează o sumedenie de detalii și relatează ceea ce văd, miros sau gustă. O fac comparativ, iar de multe ori sunt subiectivi și concluziile se raportează la propriile sisteme de valori, diferite de „obiceiul pământului”. Nu este și cazul lui Alex Drace-Francis, al cărui studiu dedicat mămăligii este, indubitabil, echidistant. Cumva, fix această neutralitate pedagogică m-a frapat în timp ce îi citeam cartea, și asta doar din cauza faptului că în majoritatea covârșitoare a textelor despre gastronomia românească simți patima și înverșunarea de a dovedi câte ceva. În bucătăria noastră internă, mai mult încercăm să ne impunem teoriile decât să relatăm și sunt un

exemplu elocvent al acestei teze, deși conformația de jurnalist ar trebui să mă împingă spre un tangaj argumentativ, nu spre heirupism.

Dar ni se dovedește încă o dată că străinul familiarizat cu România (poate chiar îndrăgostit sau care măcar a prins drag de ea) ne este mult mai util decât zeci de entuziaști autohtoni. În timp ce Alex DraceFrancis susține încă din titlu că Mămăliga (is) a Romanian National Dish, enorm de mulți dintre conaționalii mei îi vor explica (așa cum îmi explică și mie de mulți ani) că

1. Decebal nu avea porumb, 2. Mămăliga e făcută obligatoriu din porumb, 3. Polenta e mai veche și 4. Nimic nu e al nostru, totul e de la alții. Puteți înlocui mămăliga cu ciorbe, sarmale sau mititei, alte preparate exponențiale pentru bucătăria românească tradițională. Este ceea ce regretatul profesor Vintilă Mihăilescu numea „autorasism culinar” atunci când se limita la raionul food al „excepționalismului negativ românesc”. Nu e cazul aici să detaliem.

Îi datorăm recunoștință

autorului pentru această idee și pentru efort. Ne lipsesc abordările pluridisciplinare ale temelor de nișă (deși cu caracter național) care elucidează întreg spectrul de dileme și confuzii, care tot reapar în dezbaterea publică asupra subiectului.

Alex Drace-Francis

Ce alimente ne pot asigura un somn de calitate?

Cu toții ne dorim un somn adânc, liniștit și odihnitor, pentru că în starea de somn, sistemul nostru imunitar, reparator, este foarte activ, însă studiile au arătat că alimentele pe care le consumăm ne pot influența odihna. Dacă mâncăm prea mult seara, prea târziu sau consumăm multă mâncare procesată pe timpul zilei, nu ar trebui să ne așteptăm ca noaptea să avem parte de substanțele neurochimice care să ne relaxeze.

O cină luată mai devreme permite ca mare parte a digestiei să aibă loc înainte de a merge la culcare. Prin contrast, mesele copioase, după o zi lungă în care nu am apucat să mâncam nimic, predispun la apariția refluxului gastric și a arsurilor, care contribuie la insomnie. Mai mult, 33% dintre persoanele cu obezitate severă au apnee în somn. Aceasta este o problemă respiratorie suficient de gravă pentru a provoca neliniște, nesomn și care afectează capacitatea de a lucra și de a gândi în ziua următoare. Cele mai bune alimente pentru somn. „Sleepers” (somnoroase) sunt alimentele care conțin triptofan, aminoacidul pe care organismul îl folosește pentru a produce serotonina. Serotonina este un neurotransmițător care încetinește transmiterea influxurilor nervoase, astfel încât creierul să nu fie atât de ocupat noaptea. Mai mult, serotonina ajută la controlul tiparelor de somn, al apetitului, controlul durerii și al altor funcții benefice. De asemenea, organismul folosește triptofan pentru producerea melatoninei (hormonul somnului), responsabilă de ritmul circadian somn-veghe.

Alimentele bogate în triptofan sunt proteinele din carnea slabă, lactatele (binecunoscuta cană de lapte de seara), ouă sau legumele. Carbohidrații din legume ajută la intrarea unei cantități mai mari de triptofan în cortex (țesutul nervos) pentru a produce

substanțe care induc somnul, cum ar fi melatonina și serotonina. Triptofan găsim și în tofu, semințe de dovleac, migdale, ovăz, fasole și semințe de susan.

Pentru un somn odihnitor, alegeți o masă de seară mai devreme și, eventual, o gustare înainte de culcare, compusă din alimente care conțin triptofan. De exemplu, o cină benefică pentru un somn odihnitor poate să conțină o bucată de friptură din carne de vânat, pui, vită sau miel, împreună cu o porție de legume. Sau putem alege pește la cuptor (somn, ton) cu garnitura preferată. De cealaltă parte, alimentele picante și acide pot îngreuna eforturile pentru un somn bun, deoarece provoacă arsuri la stomac.

Alcoolul este o substanță dificilă, ademenitoare pentru somn, fiind considerată sedativ. Însă, contrar credinței populare, acel pahar de alcool înainte de culcare, aparent inofensiv, poate fi relaxant la început, dar cu un efect de rebound (recul), care te trezește în primele ore ale nopții. Pentru un somn odihnitor, pe lângă ce tip de mâncare alegem pentru cină, este important să facem mișcare în timpul zilei, să nu bem cafea sau energizante după amiaza, să nu mergem cu telefonul în pat, să nu ne uitam la filme de acțiune înainte de culcare etc.

Maria Martac este biolog, tehnician nutriționist, health coach.

Deserturi italiene. BUON APPETITO!

Italia, țara pe care o îndrăgesc și o consider de un rafinament aparte, mă surprinde de fiecare dată prin peisajele minunate, istoria orașelor, cultura civilizației și, nu în cele din urmă, prin gastronomia tradițională de înaltă calitate. Întrucât nu mai e mult până la celebrarea zilei naţionale a Italiei, pe 2 iunie, poate vă doriţi să savuraţi un desert tradițional și nu știţi ce să alegeţi... Iată trei alternative delicioase pe care, cu siguranță, nu le veţi regreta!

PANNA COTTA

Gastronomia italiană ne încântă cu un desert unic și original, Panna Cotta, care datează încă de la începutul secolul al XX-lea. Se face remarcat prin textura cremoasă, gustul răcoritor și pufos, fiind preparat cu următoarele ingrediente: zahăr, gelatină, frișcă și vanilie. Pentru a oferi un gust cât mai original, este servit împreună cu caramel, ciocolată sau fructe de pădure.

Vă voi împărtăși secretul acestui desert: „panna cotta”

înseamnă „smântână gătită” în limba italiană și poartă această denumire deoarece frișca acestui desert este pregătită cu smântână lichidă, iar preparatul în sine necesită o durată scurtă de stat la cuptor.

CANNOLI

Aceste cornulețe delicioase au originile în Sicilia și s-au răspândit în întreaga lume datorită gustului lor rafinat. Sunt preparate din aluat fraged dulce, luând formă cilindrică, iar mai apoi sunt prăjite în ulei. Ulterior, sunt umplute cu cremă de ricotta, acestea îmbinânduse armonios și având un rezultat excepțional. De asemenea, le putem adăuga diverse condimente, spre exemplu fulgi de ciocolată, zahăr pudră, jeleuri, sosuri etc. O legendă spune că acest desert a fost inventat de către amantele prinților de pe vremuri, pentru a reuși să îi impresioneze pe aceștia. Alți oameni susțin că era preparat în sezonul carnavalului și reprezentau un simbol al fertilității.

CASSATA SICILIANA

Cassata Siciliana, tort tradițional din Palermo, este unul dintre cele mai faimoase deserturi italienești. Blatul tortului este înmuiat în sucuri de fructe sau în lichior și este umplut cu cremă de brânză ricotta și fructe confiate. Învelișul tortului este reprezentat de marțipan, unde se adaugă drept ornament fistic sau fructe proaspete. Compoziția acestuia este bine echilibrată, fiind un desert răcoros, perfect pentru o zi cu soare când ai poftă să mănânci ceva gustos cu prietenii. Se spune că acest desert reprezintă simbolul senzualității.

Dacă aveți ocazia să gustați măcar una dintre cele trei preparate prezentate mai sus, e foarte probabil că vă veți îndrăgosti imediat de acestea. Vă urez poftă bună sau, cum ar spune italienii... Buon appetito!

www.zilesinopti.ro

Ocolul grătarelor în jurul lumii

1Mai, mici pe grătar, pădure, ieșire cu prietenii. În timp ce pentru unii, aceasta este ieșirea ideală, pentru cei mai curioși sau mai plictisiți de ceafa de porc mâncată la Cernica, am pregătit mai multe idei de grătar, de prin toate colțurile lumii.

În Iordania, grătarul se numește Zarb și până să vedem ce fel de carne se mănâncă, trebuie amintit faptul că „grătarul” iordanian este și el diferit. Astfel, se sapă o groapă în nisip, pe fundul ei se pun cărbuni și pietre fierbinți sau țevi de fier încinse. Peste, se adaugă carnea de grătar învelită în frunze de palmier. Apoi sunt puse pături, ce urmează a fi acoperite cu nisip și lăsate timp de două-trei ore, pentru a se putea găti carnea. Acum

că am aflat modul de pregătire, e timpul să știm și ce proteină se împachetează în palmier. De cele mai multe ori e aleasă carnea de miel sau oaie, însă și puiul marinat în lămâie, usturoi, sare și piper este o alegere la fel de populară. Nu putem uita de orezul gătit în frunze de palmier sau de legumele „la grătar”, precum: morcovii, ceapa sau cartofii. Printre garniturile specifice Zarb se numără: humusul, mutabal (similară cu salata de vinete) și salata de roșii cu castraveți.

De pe grătarul japonezilor sunt nelipsite frigăruile de pui, pe care ei le numesc yakitori. Pe un băț din bambus sau oțel, numit kushi, se pun bucățile de pui, marinate în sos teriyaki și sare, iar mai apoi se așează frigăruile pe un grătar cu cărbuni. Există și o variantă dulce-picantă a yakitori, în care sosul teriyaki e înlocuit cu unul din mirin, sake, sos de soya picant și sare. Și pentru că japonezii nu au mereu timpul necesar pentru a face un grătar, s-au gândit la toate, iar yakitori poate fi găsit pe la toate magazinele gata preparat.

Zarb

Yakitori

PAGINA

Celebrul grătar coreean nu putea lipsi de pe listă. Acest tip de grătar este ceva mai sofisticat, în sensul că grătarul este încorporat la masa la care stau participanții. În ceea ce privește carnea, porcul și vita sunt preferate, în special pieptul de porc, carnea de pe coaste sau bulgogi (carne marinată tradițional). Un element esențial al grătarului coreean îl reprezintă garniturile, astfel că printre cele mai populare se numără: salata, usturoiul, ceapa albă, ciupercile și pasta de fasole roșie.

Grătarul filipinez include toate părțile unui pui sau ale unui porc, însă ceea ce e special la el este marinada ușor lipicioasă în care este învelită carnea, dar și prepararea de lechon, porc umplut și făcut la rotisor. Adesea, la un grătar filipinez vom găsi drept garnitură orezul și sawsawan, care este cuvântul filipinez pentru sos și care poate fi preparat într-o gamă largă de variante.

In Fiji, grătarul se numește lovo, în traducere liberă, festin în pământ. Astfel că, într-o groapă săpată în pământ se pun pietre vulcanice, lemn și paie. Acestora li se dă foc, iar când pietrele vulcanice au absorbit destulă căldură, diferite cărnuri învelite în frunze de banan sunt plasate peste și acoperite cu frunze de cocotier și țărână, urmând să rămână în acest fel la gătit timp de două ore. Printre opțiunile cele mai populare de proteină se numără: peștele papagal, picioarele de porc și puiul (de cele mai multe ori, întreg). Ca să meargă la grătar, la lovo se consumă și salată de ferigi sălbatice, pastă de tomate și prăjitură filipineză cassava.

Pentru iubitorii de pește, aflați că de cele mai multe ori, proteina vedetă grătarul portughez este sardina. Peștele este lăsat pe grătar până ce pielea sa prinde o culoare aurie. Pe grătar se adaugă ardei gras roșu și verde, ce urmează a fi tăiat și amestecat cu ulei de măsline, pentru a obține garnitura perfectă pentru sardine.

Spre final, vă ofer o versiune de grătar mai de pe la vecinii greci. La ei, grătarul se numește Antikristo și se remarcă prin însăși forma sa unică: o cușcă de metal poziționată în mijlocul focului. La carne, lucrurile stau simplu: miel în vârstă de 10-12 luni, tăiat pe bucăți și condimentat cu sare, lăsat la gătit ore bune pe grătar. De cele mai multe ori, garniturile sunt salate din verdețuri și celebra pita grecească. La desert se servește adesea brânza mzithra, peste care se adaugă miere.

Chiar dacă ne numărăm printre cei care nu se pot despărți de clasicii mici pentru a încerca un alt tip de grătar, am aflat un lucru nou pentru momentele când avem cărbuni, dar nu și grill, și anume: că o groapă e îndeajuns.

Grătar coreean

Lechon

Lovo

Antikristo

la Sardină la gătar

Picanterii de cinci lingurițe

Îndrăzneală și autodepășire – asta spune despre tine gradul de picanterie a mâncării indiene pe care o savurezi. Eu sunt de 3 din 5.

Revin adesea, cu poftă și curiozitate intacte, la restaurantul cu proprietar pakistanez și bucătari indieni de pe o stradă lăturalnică din București. O fac pentru că papilele mele gustative sunt răsfățate invariabil, dar și pentru că vreau să testez diferite preparate, la același grad de picanterie pentru care am optat, inițial din prudență, apoi cu nesaț. La Haveli, ești întrebat cât de picant dorești să fie meniul, pe o scară de la unu la cinci. În virtutea a două decenii de cronici culinare, adică a ceea ce se cheamă cât de cât experiență, aleg mereu trei – o opțiune temerară și care îmi pune la încercare limitele.

Unu e pentru copii.

Doi e pentru amatori care se laudă „vai, ce picant am mâncat!” fără să le vezi broboane de sudoare pe frunte.

Trei e pentru mine: mirodeniile de la acest înalt nivel de îndrăzneală sunt singurele care mă fac să transpir (bine, în condițiile în care nici nu fac sport) și să epuizez șervețelele de pe masă – mai cer ospătarului binevoitor un rând, așa cum mai solicit un coșuleț de pâine indiană cu usturoi, căci găsesc nerespectuos să nu elimin orice pată de sos delicios rămasă în farfurie, după festinul de la felul principal. Patru cred că e pentru prietenul meu din America, tăbăcit în lupte cu mâncarea mexicană, care a solicitat o dată picant de cinci la masa de la Haveli, chelnerul l-a întrebat dacă i-a plăcut, el a zis că n-a fost cine știe ce picant, iar cel care ne adusese mâncarea a mărturisit că o făcuse, profilactic, de trei.

Cinci cred intim că nici nu există, e o Fata Morgana a picanteriei, o legendă a mirodeniilor. De fiecare dată când mi-am comandat Lamb Sag (miel cu spanac), Lamb Madras (miel în sos de nucă de cocos) sau am râvnit la Prawn Vindaloo (creveți în sos de ceapă, boia, muștar și coriandru), mi-a trecut prin cap să spun cinci. E drept, n-am făcut-o. Deși există remedii în meniu pentru focul din tigăițele de alamă. Aș începe cu ceaiul indian, care e cel mai bun ceai preparat în acest oraș, așa cum și Haveli are renumele de cel mai bun restaurant indian de pe aici, ideal și ca aperitiv, și ca digestiv, dulce ca tot ceea ce e interzis culinar pe lumea asta. Și aș continua cu un smoothie de mango. După un fel picant, un pahar de mango stors e răsplată și tămăduire. Iar pentru mine, un prilej să le spun comesenilor despre comediantul Hari

Kondabolu, care pretinde că indienii stau în cerc, prieteni și familii, fără să rostească o vorbuliță, doar înfruptându-se din mango. Nici măcar nu-l feliază, îl rod așa, din coajă. Iar când nu au mango, împărtășesc povești despre ce bun a fost mango-ul pe care l-au mâncat cândva. Umorul lui Kondabolu, ca și al lui Aziz Ansari sau al lui Vir Das sau al lui Hasan Minhaj, e picant de cinci.

6 restaurante vegane din România

Restaurantele vegane sunt o opțiune tot mai populară în ultima vreme, atât pentru cei care urmează o dietă vegană, cât și pentru cei care doresc să încerce ceva diferit. Deși mulți oameni cred că mâncarea vegană poate fi plictisitoare și lipsită de gust, restaurantele vegane sunt cunoscute pentru opțiunile variate și delicioase. Meniurile lor includ de obicei feluri principale, salate, sandwich-uri, burgeri, deserturi și băuturi, care sunt pregătite cu ingrediente proaspete și sănătoase.

BUCUREȘTI VERV.KITCHEN

 Italiană 26  0770.864.532

Acest loc s-a deschis în 2021 și se adresează veganilor din oraș sau celor care-și doresc să mănânce cu adevărat sănătos. În preparatele de aici se folosesc doar ingrediente naturale și organice. În plus, și băuturile din meniu respectă și ele același profil vegan și bio/organic. De ținut minte că localul are și o grădină de vară foarte frumoasă.

BRAȘOV RAWDIA

 Apollonia Hirscher 7  0755.544.555

Rawdia este un restaurant și magazin vegan și raw vegan, care s-a deschis de ceva ani în Brașov și a reușit astfel să strângă în jurul său o comunitate activă și devotată de oameni care au eliminat produsele animale din viața lor. Găsești aici tot felul de specialități, deserturi, dar și meniuri zilnice, care nu plictisesc.

CLUJ

SAMSARA FOODHOUSE

 Cardinal Iuliu Hossu 3

 0736.073.073

Meniul de aici este vegetarian/ vegan. Felurile de mâncare sunt gătite cu multă atenție la ingredientele folosite, utilizându-se doar produse locale și sezoniere, dar se dă o foarte mare importanță și gustului. Oferta de feluri de mâncare este foarte generoasă și găsești până și sushi-ul vegetarian și raw-vegan - o raritate.

TIMIȘOARA BIOFRESH

 Francesco Griselini 2

 0724.637.374

Comunitatea vegană din Timișoara cunoaște bine restaurantul Biofresh, care are zilnic meniuri de prânz variate și care vin în două variante: vegan și raw-vegan. Așadar, și turiștii care ajung prin noua Capitală Europeană a Culturii și își doresc să mănânce sănătos, o pot face aici.

IAȘI CUIB

 Gavriil Musicescu 14

 0743.604.229

Cuib este un proiect al Asociației Mai Bine și ar putea fi rezumat astfel: prima afacere socială din România ce are ca misiune promovarea consumului sustenabil. Este și restaurant cu bunătăți slow-food, rawvegan, unde aproximativ 90% de ingrediente provin din România, dar este și printre cele mai frumoase grădini de vară din Iași.

CONSTANȚA

PLANTEAT /IT/

 Strada Unirii 25

 0770.431.742

În Constanța nu sunt foarte multe restaurante vegane, dar de doi ani există PlantEat /it/, care chiar susține că ar fi primul bistro plant based din oraș. Acel /it/ din denumire vine de la faptul că primul lor brunch a fost de inspirație italiană. Treci pe aici chiar dacă nu ești vegan, nu o să regreți!

Cafeaua și desertul ei pereche

Spune-mi ce tip de cafea bei în fiecare dimineață, ca săți spun cu ce desert face pereche bună. Sau, dacă ai un desert preferat fără de care nu-ți începi dimineața, perfect, descoperim împreună cu ce cafea se potrivește. Da, ați ghicit, cafeaua este „the new wine” pentru deserturi. Și, la fel ca vinul, o asociem cu diverse prăjituri, în funcție de mai multe criterii, pe care le voi detalia imediat.

Cafeaua este unul dintre cele mai versatile și mai îndrăgite ingrediente folosite în prăjituri. Dar la fel de bine merge savurată și împreună cu desertul. Biscuiți, chec, madlene, brownies, negrese sau chiar cheesecake cu fructe, toate sunt minunate lângă o cană aromată de cafea proaspăt râșnită.

Stați liniștiți, nu este complicat să găsim desertul-pereche pentru cafeluța de dimineață. Trebuie doar să fim atenți cum combinăm diversele arome, astfel încât ele să se susțină și să se evidențieze una pe cealaltă. Să creăm un echilibru între gustul amărui al cafelei și gustul dulce al desertului. Da, la final, totul este despre gust.

Cea mai simplă și cea mai sigură alegere este să asociem cafeaua cu un desert cu ciocolată. Ciocolata merge foarte bine cu cafeaua. Sunt două ingrediente cu personalitate, cu gust intens, care se susțin reciproc. La noi în laborator își dau întâlnire în mod constant. Pentru un boost de energie, poți combina cafeaua cu un desert care conține și el cafea.

Boabele de cafea își aleg singure desertul

Cafeaua din ceașcă este profund influențată de locul în care au fost cultivate boabele. Solul, apa și soarele imprimă boabelor de cafea caracteristici unice. Pe lângă asta, gustul și aroma cafelei sunt influențate și de modul în

care sunt prăjite boabele. Ținem cont de aceste aspecte când alegem desertul. Pairing-ul poate fi un eșec dacă nu suntem atenți la aroma cafelei și gradul de prăjire a boabelor.

Cafeaua din boabe ușor prăjite (Light Roast) are un gust foarte puțin amărui, cu note de citrice, datorită timpului scurt de prăjire. Ea se poate asocia cu succes cu biscuiți sau cookies. La Braserie găsiți nu mai puțin de șapte sortimente: cu cocos, cu stafide, cacao și portocale, fistic, ovăz, scorțișoară sau biscuiți cu nimic (fără zahăr, gluten și lapte).

Cafeaua din boabe prăjite mediu (Medium Roast) are o aromă echilibrată, nici prea dulce, nici prea amară. Este puțin mai acidă, de aceea se potrivește cu un desert cu o textură mai fină, mai ușoară, precum tiramisu cu cremă aerată din mascarpone, blat bine însiropat cu cafea și amaretto. Si cheesecake-ul cu compotée din fructe de pădure și crumble crocant se încadrează în această categorie.

Cafeaua din boabe prăjite intens (Dark Roast) are o aromă foarte bogată, un gust corpolent și o textură catifelată. Deserturile potrivite pentru acest tip de cafea sunt cele intens aromate și cremoase, precum brownies sau amandina. Desertul copilăriei noastre are straturi de blat foarte bine însiropat cu rom, alternate cu o cremă fină și un glasaj crocant, ambele din ciocolată, ceea ce îl face perfect pentru un dark roast.

Cheesecake cu fructe

Pairing desert-cafea, în ncție de tipul cafelei

Espresso se combină perfect cu deserturile care au arome la fel de intense și puternice. De exemplu, deserturile cu ciocolată neagră. Aromele se echilibrează, iar cafeaua va fi ponderată și completată de intensitatea aromelor din desert.

În vitrina noastră găsiți brownie cu ciocolată cu arahide, negresă vegană cu cocos sau chiar ciocolată de casă. Trei gustări care se potrivesc perfect cu un shot de espresso sau un espresso dublu.

Nici checul cu ciocolată și portocale nu este de ignorat când vine vorba de espresso.

Este un chec dens, catifelat și aromat, îndrăzneț, chiar spectaculos. Gustul amărui al ciocolatei negre se îmbină perfect cu aciditatea portocalelor confiate. La care adăugăm savoarea unei cești de cafele.

Cappucino

lapte în compoziția lor, mai bine cu deserturile care

Cappucino și caffe latte, pentru că au lapte în compoziția lor,se potrivesc mai bine cu deserturile care au arome subtile, delicate și o textură cremoasă. Cele două băuturi pot fi consumate împreună cu o felie de tartă de fructe cu cremă de vanilie. Tartele noastre cu fructe îmbină perfect blatul crocant, finețea cremei de vanilie și dulceața fructelor. Toate aceste arome completează gustul ușor amărui al cafelei.

arome

întotdeauna pereche bună cu deserturi la fel de bogate în arome. În timp ce o cafea cu gust

Pe scurt, de reținut este că o cafea cu arome robuste, bogate și puternice va face întotdeauna pereche bună cu deserturi la fel de bogate în arome. În timp ce o cafea cu gust fin, delicat va putea fi cel mai bine savurată alături de un desert fresh, cu o textură fină. Toate acestea fiind zise, spor la cafeluță și prăjiturică!

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Brownie cu cafea

Negresă cu cocos

Tarte de sezon vișine, mere, struguri, piersici

Chec cu ciocolată și portocală

POVEȘTI DE SUCCES

Miere

biodiversitatea

Cum a apărut Zumm? Cine sunt oamenii din spatele acestui business și cum ați ajuns la acest concept?

Suntem producători de specialități de miere de albine naturală, artizanală. Ne-am născut din dragostea sinceră pentru albine și lucrurile cu adevărat naturale şi sănătoase. Toate specialitățile de miere naturală iau naștere

în localitatea Dobârceni, din județul Botoșani. Aceasta este o zonă ferită de forfota și de poluarea marilor orașe,

Se poate spune despre mierea Zumm că, pe lângă faptul că este naturală, artizanală, sănătoasă, este și cool. Borcanele sau pachetele Zumm arată foarte bine și pot fi oricând o opțiune de cadou pentru cineva care duce un stil de viață sănătos sau care, pur și simplu, apreciază produsele de calitate. Familia Cimbru se ocupă cu apicultura de peste 20 de ani și o face cu succes în localitatea Dobârceni, din județul Botoșani. Iată povestea ei spusă de Adriana și Iulian Cimbru.

unde familia Cimbru practică apicultura de mai bine de 20 de ani.

Am înflorit din dorința de a da zvon în țară și de a împărtăși cu voi produsele atât de sănătoase ale albinelor Zumm. Am ales astfel să pregătim specialități din miere de albine pe care vi le aducem în „zummzetul” orașelor în care voi vă aflați.

Spuneți-ne un lucru mai puțin știut despre Zumm.

Zumm a apărut din dorința a doi tineri de a-și ajuta părinții în apicultură, neștiind la acel moment câte provocări îi așteaptă.

Totodată, Zumm este partener WWF în protejarea biodiversității și parte din vânzările acestora ajung

naturală, artizanală și care protejează

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

Adriana și Iulian Cimbru

la WWF, care le folosesc în proiecte sustenabile pentru noi toți. Astfel, mulți dintre cei care susțin proiectul Zumm pot fi mândri de aportul lor indirect la o lume mai bună.

Povestiți-ne un pic despre produsele voastre și prin ce se deosebesc de celelalte de pe piață, de concurență.

Specialitățile Zumm se remarcă prin originalitate, dar și prin folosirea unor ingrediente naturale. Deși mulți credeau că parte din specialități conțin uleiuri esențiale, de fapt, sortimente precum mierea cu cimbrișor și mierea cu lavandă folosesc direct plantele în proces.

Mierea cu turmeric și Mierea cu spirulină sunt două produse inedite, apărute din dorința de a ajuta de la mic la mare consumul de suplimente benefice organismului, într-o manieră cât mai ușor de acceptat.

Fiecare produs are povestea lui și a trecut prin multe încercări până a ajuns la forma în care poate fi găsit astăzi. Printre acestea, amintim mierea cu chilli, mierea cu anason, căpăceala.

Nu în ultimul rând, pralinele fără zahăr, cu ciocolată neagră și umplutură din miere cu cimbrișor & anason au loc de cinste și sunt îndrăgite tot timpul anului.

Cât de greu a fost să ajungeți în magazinele/ băcăniile din țară?

Pentru producători ca noi, unde cantitățile sunt limitate și depind

www.zilesinopti.ro

de foarte mulți factori externi, este dificil să putem fi prezenți în toate locațiile în care ne-am fi dorit. Chiar și așa, cu timpul, lucrurile s-au aliniat și suntem bucuroși de parteneriatele de durată pe care le-am creat și, bineînțeles, suntem deschiși spre noi oportunități.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit în anii de activitate?

Problema cu care inițial s-au confruntat părinții noștri: cea a pesticidelor/ neonicotinoidelor permise în agricultură. Deși provoacă daune în rândul polenizatorilor (implicit albinelor) persistă, și situația s-a agravat tot mai mult în prezent. Astfel a apărut dorința noastră cu orice preț de a ajuta în combaterea lor, pentru că, din păcate, de la an la an am suferit tot mai multe pierderi în rândul familiilor de albine.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă afacerea voastră?

Ne dorim să reușim prin parteneriatele noastre să combatem utilizarea neonicotinoidelor în România, fiind optimiști, având în vedere că în alte țări, demersurile sunt mult mai avansate. Totodată, ne bucurăm dacă aducem îmbunătățiri legate de consumul anual de miere în țara noastră.

optimiști, având în

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada în care ați dezvoltat acest brand?

În tot procesul, am realizat cât de important este să rămânem împreună, uniți pentru visul nostru, care a devenit realitate, reușind să creăm o poveste diferită de a celorlalți, dând naștere unor produse de calitate.

afara țării, doriți să

Aveți și comenzi din afara țării, doriți să intrați și pe piețele de afară?

Până în prezent nu am reușit semnarea unui parteneriat în afara țării, deși încercările noastre au fost nenumărate. Vom insista în continuare, deși dorința noastră principală este să reușim să încurajăm consumul de miere în România, unde, din păcate, nu suntem educați în acest sens - consumul mediu anual fiind ~550g/pers, față de țări precum Germania, Belgia, Olanda, unde consumul este de 3-4 ori mai mare.

Până în prezent nu am

Ce planuri aveți pentru Zumm pentru restul anului? Ne pregătim cu forțe proaspete după „hibernare” să recoltăm mierea polifloră, la jumătatea lunii mai, urmând apoi cea de salcâm, tei și floarea soarelui și, în paralel, testăm specialități noi, despre care vă vom povesti la momentul potrivit.

urmând apoi cea de

Tendințe fistichii de dat pe gât

TikTok, dar mulți! O trecere în revistă a trendurilor fluide care fac furori, însă provoacă și fiori.

Să fim moderni, să fim în tendințe, să fim ba-da-bum, ba-da-bam. Și să le arătăm și altora.

Trendurile de băut pe TikTok sunt un cocteil de „Do It Yourself”, cu „uite ce-am mai combinat”, cu câțiva stropi de „ce se poate bea pe bogăție din sărăcie”, dintr-un recipient care n-a mai fost folosit la băut. Toate astea, filmate și-napoi la lume date, ca să nu murim proști, fără să fi dat pe gât licori cu care se delectau odinioară

predecesorii actualului bâlci digital, femeia cu barbă offline și înghițitorul de săbii analog.

Sigur că, de fapt, TikTokerii redescoperă roata, turnând în ei cu bidonul ceea ce la noi se chema de multă

vreme carcalete, boroghină etc. Să luăm, bunăoară, îmi place să folosesc cu obstinație acest termen, care mă scutește de posibilitatea de a fi confundat cu un influencer-, băutura Home Made, viralizată sub acronimul BORG (BlackOut Rage Gallon, rebotezată Blackout și precedată de un hashtag, care conferă prestigiu și urmăritori). Conține electroliți, arome și alcool în doze păcălitoare. Se consumă din ditamai bidoanele americane, conform principiului n-aduce litrul ce aduce galonul, prin cămine studențești, la petreceri la domiciliu de adolescenți cu părinți plecați și care vor să ardă etapele până la majorat. Și se câștigă o notorietate digitală de proporțiile Internetului când 28 de consumatori, în timpul foarte liber studenți la Universitatea din Massachusetts, ajung la spital cu intoxicație alcoolică. Bravo, puștilor, așa nu! Dar câte aberații de băut nu

s-au viralizat pe TikTok? Mai știți Cola aia așa-zis sănătoasă, „healthy Coke”, care-ți strepezește dinții doar când citești că e compusă din oțet balsamic și apă minerală? Sau de licoarea care s-a răspândit pentru că se pretindea că slăbește cât vezi cu ochii dacă sorbi cafea instant cu zeamă de lămâie, până când nutriționiștii au avertizat că oroarea de „lemon coffee” poate afecta sănătatea?

Mai nou, într-o succesiune de băuturi indigeste, dar colorate țipător și cu proprietăți așa-zis tămăduitoare, a răsărit hashtag-ul #WaterTok, care face apa chioară, chipurile, mai atrăgătoare. Ingenioasă ca un leac băbesc și eficientă ca o frecție aplicată îndelung unui picior de lemn, însă mult mai dăunătoare, după cum constată specialiștii, această apă îndoită a strâns o frumoasă zestre de peste 103,7 milioane de vizualizări, e numai bună de măritat. #WaterTok înseamnă „aqua chiorensis” îmbogățită cu niscaiva pudre cu arome de drajeuri în culori neon și cu siropuri aromate, mmm, delicios, cum de nu ne-a trecut prin cap?! De aici până la „apă cu tort aniversar”, „apă cu rondele de piersici” sau „apă piña colada” a mai fost doar un pas.

În această lume cu susu-n jos, fie-mi îngăduit să-l prefer pe ardeleanul ignorant și nedus la barista, care, ajuns într-o cafenea italiană, a băut dintr-o înghițitură un ristretto și a zis „da, din ăsta dați-mi!”.

6 baruri unde poți încerca o bere artizanală românească

Cu luna mai, vremea se încălzește su cient de mult ca un pahar de bere artizanală să meargă mult mai bine într-o zi însorită, pe o terasă din orice oraș din țară. De ce neapărat o bere artizanală? Pentru că dă mai mult gust întregii zile și pentru că viața e prea scurtă pentru a te încurca cu bere de calitate îndoielnică.

BUCUREȘTI IRONIC TAPROOM

 Domnița Anastasia 4

 0748.485.562

Ironic Taproom și-a unit forțele cu Mario’s Osteria, iar acum poți să te delectezi în acest loc, deschis într-o fostă agenție CFR, cu o bere excelentă, de multe ori experimente care te fac să ridici o sprânceană, dar și cu niște burgeri extraordinari.

BRAȘOV AFTĂR STUBE

 Alecu Russo nr. 4

 0731.919.919

Aftăr Stube e un bar cu terasă interioară, dar cu vedere la Tâmpa. Are un meniu plin de beri artizanale și alte licori bune. În serile de weekend e tot timpul atmosferă, iar multe dintre mese sunt ocupate de brașoveni ieșiți cu prietenii la bere, unii după o tură cu „bița” până în Poiană, pe Drumul Vechi, alții cu chef de vorbă după o săptămână de muncă.

CLUJ

EUPHORIA BIERGARTEN

 Iuliu Hossu 25

 0756.393.333

Aflată pe canalul Morii, Euphoria e o grădină de vară cu vechime în Cluj și care de-a lungul timpului și-a strâns o clientelă fidelă. Să o descoperi ca turist e și mai plăcut. Au mâncare bună, o terasă frumoasă și o ofertă generoasă de bere bună.

TIMIȘOARA ONE TWO

 Piața Traian 6  0720.008.732

One Two e un taproom micuț, dar cu o atmosferă efervescentă, multă bere bună făcută chiar la berăria lor artizanală și care mai dă și street party-uri, din când în când. Neapărat de trecut pe aici, măcar pentru a testa repede 2-3 sortimente!

IAȘI BEER ZONE

 Alexandru Lăpușneanu 16  0761.239.673

Pentru bere bună în Iași, Beer Zone este cu siguranță locul în care trebuie să mergi. Aici au peste 200 de sortimente de bere și 24 de beri la draught. Bineînțeles, vei găsi aici și foarte multe dintre berile craft românești.

CONSTANȚA HYPSO25

 Piața Ovidiu 11  0722.500.692

Hypso25 se descrie drept locul în care „misterele apelor adânci și poveștile fostei glorii urbane capătă forma unui bistro steam-punk cu tematică marină”. Sunt specializați în cocktailuri, dar au și un meniu plin de lucruri bune și e și unul dintre puținele locuri din Constanța unde poți încerca o bere artizanală românească.

Cafeaua transformată în desert

Cafeaua poate fi un ingredient deosebit atunci când vine vorba despre deserturi. Nu degeaba există o varietate atât de mare de prăjituri și tarte cu cafea, budinci, celebrul tiramisu sau semifreddo. De această dată îți propunem un desert nu doar gustos, dar și de-a dreptul deosebit, simplu, cu un nume foarte familiar și apetisant: „Brioșe cu cafea”.

Pentru acesta îți trebuie următoarele ingrediente:  Făină - 300 g  4 ouă  Zahăr - 100 g  Ulei - 125 ml  Lapte - 125 ml

Ciocolată amară cu 75% cacao - 100 g  1 praf de copt  2-3 linguri de rom

 Cafea rece, preparată cu capsule Julius Meinl - 200 ml

CUM SE PREPARĂ:

Se sparg ouăle și se amestecă bine (se pune și un vârf de sare), până încep să semene cu o spumă. Se adaugă zahărul, se amestecă din nou foarte bine, până când începe să prindă aspectul unei creme.

Ciocolata o topim într-o oală pusă într-o oală mai mare cu apă fierbinte. Apoi o amestecăm cu uleiul și o încorporăm în crema obținută din ouă.

Turnăm laptele puțin câte puțin, cele 2-3 linguri de rom și cana de cafea. Începem să presărăm în ploaie fină făina, pe care am amestecat-o în prealabil cu praful de copt.

Compoziția obținută o turnăm în forme (e bine dacă în ele punem și hârtie de copt pentru brioșe) și le punem în cuptorul pe care l-am încălzit bine înainte. Le ținem acolo 2030 de minute. Dar e cel mai bine ca după 15 minute să probăm totuși cu o scobitoare dacă s-au făcut (în funcție de cuptorul fiecăruia, brioșele se pot coace mai repede sau mai încet).

Bineînțeles, în amestecul pe care-l turnăm în forme se pot încorpora și bucăți de nucă, stafide sau afine.

Se servesc simple sau decorate cu frișcă și frunze de mentă.

Savurează o porție generoasă de „Brioșe cu cafea” alături de o ceașcă de espresso Julius Meinl, obținut din capsule de cafea biodegradabile, bune pentru mediu.

Lifestyle

MAI a devenit LUNA MODEI

Încă de pe 1 Mai, luna se anunţă cu totul specială pentru lumea modei. Cel mai renumit eveniment de LifeStyle din lume, MET

GALA - organizată la New York, de renumitul Metropolitan Museum - are ca temă pentru serata din prima zi a lunii, KARL LAGERFELD – „A Line of Beauty”, dedicată marelui designer dispărut în 2019. Gala reprezintă şi vernisajul marii expoziţii cu aceeaşi temă. Pentru prima oară, oaspeţii vor fi îndrumaţi stilistic să abordeze ţinute exclusiv din brandurile pentru care a creat marele designer: CHANEL / CHLOÉ / FENDI. O să fie o mare sărbătoare a fashion-ului istoric şi contemporan.

În România, luna de evenimente începe pe 9 mai, la Palatul Parlamentului, cu Gala Caritabilă „ATIPIC BEAUTY”, dedicată femeilor cu probleme de mobilitate, eveniment creat de Magda Coman şi realizat în timp împreună cu Andreea Marin şi cu mine. Este o ediţie aniversară, împlinindu-se 10 ani de la prima Gală.

Luna continuă, în mod excepţional, nu cu una, ci două ediţii ale evenimentului de fashion

sub conceptul SOIREES DE LA MODE. Sunt în pregătire evenimentul aniversar – pentru 30 de ediţii ale SDLM – cu tema profund inedită: „Poezisul lui NICHITA STĂNESCU în moda românească”, în „Anul Nichita Stănescu”. Apoi, după doar două săptămâni, ediţia cu numărul 31, dedicată marelui JEAN PAUL GAULTIER, „70 de ani”, creată împreună cu Ambasada Franţei.

Finalul lunii este un regal de modă, conceput la Iaşi, în cadrul ROMANIAN CREATIVE WEEK, cu 50 de designeri din mai multe generaţii, reprezentând toate curentele creative importante din România. Moda o să fie aici în dialog cu celelalte arte creative reprezentative.

Se mai anunţă, în paralel, şi deschiderea a cel puţin două noi showroom-uri de modă românească autentică şi multe alte surprize interesante. În mod remarcabil, dacă internaţional, începe sezonul colecţiilor de Cruise, la noi, se dă startul marilor evenimente de fashion ale anului 2023. Târziu, dar intens şi ofertant. O să le fim aproape!

Parfumul lunii mai: VETIVER GRIS by

Jacques Fath

“Vetiver Gris îşi asumă, în sfârşit, rolul de piesă care să unească parfumeria clasicăfrumoasă, dar rigidă, cu parfumeria modernă - îndrăzneaţă, jucăuşă, uneori capricioasă. Un parfum al zilelor noastre, dar care ştie perfect de unde vine şi cât de mult îi datorează acestei case plină de inspiraţie, numită Jacques Fath.”

datorează

În compozitia parfumului îşi dau întâlnire vetiverul, galbanumul şi irisul - însă doar rădăcinile şi rizomul acestuia - alcătuind astfel o trimitere voalată către originile glorioase ale parfumeriei ce respectă cele mai exigente standarde. Apoi, parfumul este compus simplu şi modern din flori de neroli, mandarin şi alune, care îi conferă un farmec smart şi plin de strălucire. Formula parfumului este una simplă, directă, foarte clară, fiecare ingredient găsindu-şi locul perfect în armonia acestuia.

VETIVER GRIS a luat naştere din dorinţa arzătoare a unui parfumier de a-şi arăta admiraţia fără margini pentru o casă de parfumuri: Jean-Christophe Herault, pentru renumita „Jacques Fath”. „Am urmărit povestea cum L’Iris de Fath a fost recreat în conformitate cu formula originală. Am apreciat imediat această abordare, curajul necesar şi respectul arătat parfumeriei high-end. Apoi am studiat Green Water, un alt parfum clasic atemporal. Am simţit că ceva s-a întâmplat, iar admiraţia s-a transformat în dorinţă.”

Parfumierul a ales să lucreze în secret la un acord în jurul vetiverului, un ingredient iconic folosit în parfumeria high-end. Cu toţii l-au felicitat pentru această semnătură olfactivă. Creaţia a primit astfel aprobarea. VETIVER GRIS by Jacques Fath s-a născut astfel din spontaneitatea pasiunii pentru arome, istorie şi contemporan. Numele e un tribut plin de respect adus iconicului parfum Iris Gris.

NOTE

Note de vârf: mandarină, acord de alune, portocală amară;

Note de mijloc: neroli, geranium de Madagascar, răşină de galbanum;

Note de bază: iris, vetiver de Java, vetiver de Haiti, sinfonide.

Spirits Award, mai 2023:

Gin „HERNÖ - Navy Strength”

Ginul cu cel mai mare punctaj în 2022 al Asociaţiei Internaţionale de Oneologie, care acordă premiile de gen, este „HERNÖ – Navy Strength” Gin, el obţinând 98 de puncte din 100 şi cucerind astfel GOLD Medal Worldwide.

„HERNÖ – Navy Strength” Gin e un produs al şcolii suedeze de gin, distileria Hernö din Stockholm, cu apă pură din fluviul Dala şi amestecuri de ierburi specifice zonei scandinave de coastă, iar numele reprezintă... „pulberea ce rămâne incandescentă şi explozivă, chiar dacă torni peste ea ginul”.

Ginul „HERNÖ – Navy Strength” este un amestec savant şi intens de ienupăr, cu note florale primăvăratice, margarete - ce dau însă un surprinzător de proaspăt gust de pin şi pădure -, alături de coriandru, merişor, creţuşcă, piper negru, cassia, citrice şi vanilie.

Gustul e contemporan, de lungă durată, fresh, sofisticat, cremos, rafinat şi surprinzător, modern şi foarte complex. Este excelent tot timpul anului, creând o senzaţie de căldură iarna şi de răcoare proaspătă vara, delicios de consumat simplu, dar şi în nenumărate tipuri de cocktailuri.

Mona Vulpoiu a copilărit între un schit de maici, o pădure și o pajiște superbă, alături de bunici creativi, care tot timpul făceau câte ceva cu mâinile. Mona țesea la război cu bunica, tâmplărea și lucra pământul cu bunicul. Deși drumul ei arăta spre arhitectură sau stomatologie, a descoperit că imaginația ei trebuie să iasă prin bijuterie. La început, mergea din poartă în poartă pe la ateliere de metalurgie și galvanizare și învăța tehnici de bijuterie, ca ucenic, iar acum se împarte între munca din atelier și cea de magazin, la Utopic.

Imaginarul Monei Vulpoiu Bijuterie inspirată dintr-un

Spune-ne câteva cuvinte despre tine – unde ai copilărit, cum ai ajuns să iubești lucrul cu mâinile, ce îți doreai să fii când erai mică...

Mă numesc Mona Vulpoiu, sunt designer de bijuterie și omul din spatele Brandului Utopic, brand care anul acesta împlinește 18 ani.

Mi-am petrecut copilăria

într-un sat micuț, situat în

Munții Vrancei, un loc de vis, plin de animale, insecte și plante de tot felul. Cred că acolo mi-am format imaginația, petrecând foarte mult timp singură, doar cu natura. Îmi imaginam diverse povești, la care acum revin de fiecare dată și pe care le pun în bijuterie. Dar tot de

acolo pleacă și lucrul cu mâinile.

În familia noastră, cel puțin în partea bunicii mele, toți erau foarte creativi sau, în fine, nu știu cât de creativi, dar pricepuți. Și din nevoia lucrurilor necesare. Cred că din necesitate pleacă și creativitatea. Exact cum zicea Picasso. Creația trebuie să te prindă muncind. Cu cât muncești mai mult, cu atât îți vin mai multe idei. [...]

Cum ai început să faci bijuterie contemporană?

Am început să fac bijuterie dintr-o dorință uriașă. Aveam zero knowledge, zero parte financiară, dar 100% ambiție. A fost un drum extrem de dificil. Acum pare totul atât de ușor, avem acces la tot, deschizi YouTube-ul și în trei ore ai

loc de vis

învățat să faci o pereche de cercei. Prin 2008, cred, mergeam din poartă în poartă, pe la niște ateliere de metalurgie și galvanizare și mă rugam de niște „nenici” în halate albastre să mă ajute și pe mine. „Că eu am o idee de cum se face, doar că nu știu de unde să încep”. Țin minte că, fiind „trimisă” din poartă în poartă, am ajuns chiar la un atelier de reparații motoare. Fascinant! Dar extrem de util.

După ce am început să stăpânesc cât de căt partea de sudură, nu știam cum se fac monturile, sau orice altceva, pentru că eu învățasem să sudez două bare, una de cealaltă. Și mergeam în târguri, de unde cumpăram tot felul de gablonțuri, pe care le studiam în detaliu și încercam să fac la fel. La partea aceasta, arhitectura mi-a fost de mare mare folos. Că puteam să văd o desfășurată a unei bijuterii și să încerc să pun, din nou, în 3D. În total, au fost ceva ani de „ucenicie”, căci nu aveam atelierul meu și nici încredere prea multă. Iar după ce am reușit să strâng sculele necesare, a fost și teama de a „ieși în lume” cu ceva, pentru că știam că nu am o fundație puternică și că tot ce știu să fac e improvizat.

Care este prima ta colecție și care este povestea ei?

Prima colecție serioasă la care am muncit foarte mult a fost „9 seconds from Mars”. Aveam această fascinație pentru Marte și, în continuare, am o pasiune pentru cifra 9. Mi-am imaginat că pe Marte exista un regat, ceva de basm, cu regi și regine, cu vrăjitori și templieri. Și că un om, un pământean, are doar nouă secunde să descopere regatul de pe Marte, dar și comoara ce se află ascunsă în munți. A fost o colecție ce a cuprins trei teme a câte nouă elemente.

9 personaje din regat, 9 emoții și 9 virtuții ale unui om. Cu ea am participat la primul meu Autor, cu bucuria de a avea acel cartonaș pe care scria „new entry”. A fost de vis!

Și asta mi-a dat putere să las tot ce făceam pe lângă și să fac doar bijuterie. [...]

Ce te inspiră?

Care sunt temele abordate în bijuteriile tale?

În general, tot ce este legat de viață. Natura, în general. Dar acum, în ultimii ani, am făcut o obsesie cu îngeri și porumbei (Sf. Duh). Dar cred că temele abordate sunt tot cele pe care le-am trăit în copilărie. Îmi place să lucrez animale, pe

care să le pun în context, tot ce ține de vegetație, flori, funze și să le creez povești. De exemplu, există o editură, imaginară, „Editura Codrul Uscat”, de unde scriu povești cu animalele mele (imaginare) din Pădurea

Făgăraș. Unde iepurele Alb și domnul Vulpix sunt personajele de bază. Înainte aveam mai mult timp și făceam și desene cu poveștile aferente.

Cine sunt purtătorii bijuteriilor tale? Sunt toți oamenii, chiar e curios că nu există o categorie anume de oameni, sunt extrem de mulți și extrem de diferiți. De când am magazinul, am șansa să văd majoritatea clienților. Și e fascinant. Sunt adolescente, sunt femei simple, cochete, nonconformiste, bărbați presați de soții și iubite, doamnele mele de peste 60 de ani, pe care le iubesc enorm. Da, e o lume minunată! Lumea Utopic. Câteodată, când mă uit înapoi, mă minunez. E ceva extraordinar de frumos. [...]

Editorial de ALIN GĂLĂŢESCU

The New World of MARY STEN

Brandul cu cea mai spectaculoasă dezvoltare din 2023 - MARY

STEN by Mariana Stan, din Iaşi - cucerind Bucureştiul în această primăvară, a creat cel mai interesant LookBook creativ, transformat acum în editorialul lunii. El reprezintă perfect viziunea casei, ilustrată de fotograful Alexandru Saru, după conceptul şi stilismul Simonei Semen, imaginea aleasă fiind a Emmei Maria, cu make-up-ul Ilonei Bogza, într-un set-up inedit.

Noua viziune este o îmbinare a tehnicilor, detaliilor şi materialelor couture, cu o viziune modernă asupra conceptului, surselor de inspiraţie, personajului, atitudinii, tiparelor ori accentelor folosite. Avem aici de la „Jocul Vieţii şi al Morţii în deşertul de cenuşă”

(jocul fundamental de alb-negru/ viaţă-dispariţie) până la starea de columnă vitală din opera marelui Brâncuşi sau de aplicaţii cu rândunele, ca simbol al victoriei vieţii în orice luptă esenţială şi accente de funde gigant derivate din şcoala franceză a marilor couturieri.

Rezultatul e o lume nouă, inedită, grafică şi vizionară, un pas înainte al unui brand cu un potenţial imens. Povestea de-abia a început!

Construcții naturale la superlativ Cinci Chirpici

Casele din pământ sunt contstruite în toată Europa și Asia cu metode vechi de peste cinci mii de ani. Amestecul de lut și paie folosit la închiderile verticale ale construcțiilor poartă denumirea de chirpici. Tehnologia de construire diferă în funcție de perioadele în care a fost folosită, de zona geografică și caracteristicile pământului din această zonă. Folosind resurse locale ieftine, construcțiile din chirpici au fost preferate, în detrimentul construcțiilor din lemn și piatră, mai scumpe și mult mai greu de obținut. Dacă în vestul Europei sistemul era folosit în special la construirea de locuințe, în est întâlnim construcții de cult și chiar elemente ale cetăților și fortificații construite în acest fel.

Antoine

„Casa este lut în zori și carte de amintire în amurg.”

de Saint Exupéry

DESIGN/ ARHITECTURĂ

În mod tradițional, construcțiile din chirpici erau executate prin umplerea unor „cofraje” din scândură de lemn cu amestecul de lut și paie omogenizat. După uscarea peretelui, cofrajele erau înlăturate și se decupau golurile mici ale ferestrelor sau ale ușilor. Cu proprietăți foarte bune de izolare termică și fonică și un cost extrem de redus al materiei prime, sistemul a fost adaptat și îmbunătățit constant. Flexibilitatea materialului a permis ridicarea unor construcții cu forme organice, fluide, cu detalii unice.

Pentru ușurința în construire, după o perioadă de utilizare a materialului, au început să fie folosite din ce în ce mai mult cărămizile compactate din chirpici. Realizate din același tip de amestec de lut și paie, nearse, doar uscate la soare, cărămizile au deschis alte posibilități de construire. Această metodă de construire mai rapidă a generat noi tipuri de arhitectură. Totuși, din cauza unei capacități portante reduse a chirpiciului și a rezistenței limitate la umezeală construcțiile din acest material au o limită de gabarite, fiind în general construcții pe un singur nivel, care necesită întreținere constantă. O casă din chirpici este o casă vie.

În zilele noastre, construcția unei case din chirpici este văzută drept un experiment, un act de curaj din partea celor care își propun un astfel de demers. În lipsa meșterilor populari care moșteniseră meșteșugul din tată în fiu, avem la îndemână o serie de studii realizate pe acest sistem și câțiva producători de aditivi care își doresc să păstreze vie această metodă de construire. Pentru o mai bună rezistență în timp, se folosește chirpiciul ca material de închidere, pentru calitățile sale de izolare, completate de o rezistență sporită a unei structuri din lemn.

n România există câteva exemple de construcții moderne realizate din paiantă, majoritatea locuințe. Printre acestea avem și spații deschise publicului. Datorită plasticității materialului, spațiile au forme rotunjite, organice, asemenea unor povești care au prins viață.

Una dintre aceste povești este scrisă în comuna Murighiol, din județul Tulcea, de către o familie care s-a îndrăgostit de acest loc și a decis să îl împărtășească cu cât mai mulți oaspeți. Ansamblul este alcătuit din cinci construcții din chirpici și lemn, cu acoperiș tradițional din stuf și o arhitectură tradițională cu dotări moderne.

5 Chirpici este locul ideal pentru iubitorii de natură care doresc să se relaxeze întrun decor rustic fermecător, dar și să se bucure de frumusețea sălbatică și magică a Deltei Dunării. Din pasiune pentru stilul autentic, a fost ales un concept special, care redă in integrum o secvență din viața satului arhaic al pescarilor lipoveni, o uliță de nisip și piatră, întreruptă ici și

colo de câte un pâlc de iarbă verde și flori sălbatice, șerpuind printre căsuțele cu mușcate pe prispă.

Imaginea generală este marcată de contrastul dintre albul strălucitor al pereților și culoarea albastru folosită la elementele de lemn ale tâmplăriei și structurii aparente a pridvoarelor. Finisajul exterior al clădirilor este unul tradițional pentru acest tip de structură, o tencuială din lut cu spoială de var. Textura mai rugoasă și nuanța maronie a registrului superior marchează și scoate în evidență scara la care sunt construite casele. Ansamblul de volume adăpostește atât spații de cazare a oaspeților, cât și spații comune, un restaurant, spații pentru personal și un foișor. Punctul central al compoziției volumelor este construcția ce adăpostește zona de relaxare. Cu un element central vertical, vatra ce dă căldură și reunește oaspeții în jurul ei, camera de zi este deschisă către restul funcțiunilor comune și camera de jocuri de la etaj.

Unitățile de cazare sunt amenajate în corpuri volumetrice distincte de zonele comune cu gabarite și detalii specifice locuințelor din zonă. Un număr de 11 camere duble și un apartament pot adăposti, în total, 37 de oaspeți. Fiecare cameră are o terasă, iar în interior, vestibul, baie și spațiu de dormit, amenajate într-un reconfortant minimalism cu rezonanță locală. În ceea ce privește materialele folosite în amenajarea interioară, acestea reiau temele și contrastele regăsite în spațiul exterior. Contrastul albalbastru, plasticitatea pereților, texturile și căldura lemnului natur sunt îmbinate cu elementele textile alb sau crem cu motive tradiționale. Dotările moderne completează arhitectura autentică, oferind un bun punct de pornire în explorarea peisajului Deltei Dunării.

Revoluţia “VERDE” în moda românească

Cu puţine zile în urmă a avut loc un eveniment unic în istoria modei româneşti: a luat sfârşit primul ciclu de transformare completă a unui brand autohton de modă/ accesorii într-unul „VERDE”. A avut loc deschiderea noului magazin MUSETTEDorobanţi, la capătul unui proces intern de transformare integrală a acestui reputat nume al accesoriilor de creaţie - prezent inclusiv la Paris şi New York - într-unul cu autonomie energetică şi creativă totală. Astfel, el răspunde nu numai vechilor criterii de reciclare a materialelor şi a celor noi de sustenabilitate, dar şi-a creat un adevărat mindset de adaptare la noile cerinţe etice şi de autonomie, solicitate celor mai mari branduri din lume.

Deschiderea noului magazin –un succes autentic – a fost vârful icebergului noilor transformări, celebrarea finalizării unui proces complex de peste cinci ani, creat într-un singur ciclu de 12 luni. Totul a început cu refacerea circuitelor de producţie, stare de lucru calitativă (renovări, modernizări etc.) a fabricilor proprii şi a continuat cu adâncirea eticii de lucru, prin reformularea echipelor de creaţie şi producţie. A urmat finalizarea proceselor tehnologice de utilizare exclusivă a coloranţilor/ pigmenţilor de natură vegetală, a materialelor exclusiv „fără crom”, a proceselor regândite pe bazele conceptelor de recondiţionare şi refolosire, ducând la o asimilare completă a unei viziuni plenare de sustenabilitate complexă.

În plus, accentul principal a fost pus pe independenţa energetică a tuturor spaţiilor de producţie şi creaţie – prin energie integrată, soft control complex, Inteligenţă Artificială – introdusă în toate procesele de lucru şi de economisire/ rentabilizare, alături de o sumă mare de panouri solare ce asigură direct această independenţă de o modernitate socială de înalt nivel.

MUSETTE a fost pionier în România în folosirea tuturor acestor energii şi procese „ETICE” şi „VERZI”, în spiritul modern al susţinerii planetei şi al încercării de salvare a acesteia sau măcar de micşorare a impactului negativ al industriei modei/ accesoriilor asupra naturii. E un exemplu pozitiv pentru celelalte branduri autohtone de modă şi accesorii. Am încredere că experienţa lor o să inspire o întreagă industrie. Până atunci, să ne bucurăm de noua lor colecţie creativă. Merită!

ARI SHAFFIR,

Ari Shaffir, artistul american de stand up comedy, ajunge pentru prima oară în România în luna mai a acestui an, susținând două spectacole la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca (vineri, 12 mai) și la Sala Radio din București (sâmbătă, 13 mai).

Având descendenți originari din România, ARI SHAFFIR este cunoscut publicului prin special-urile şi emisiunile sale de pe Netflix, Comedy Central sau Youtube, dar și în calitate de invitat frecvent al podcasturilor The Joe Rogan Experience, Your Mom’s House al lui Tom Segura sau The Adam Carolla Show. Podcastul său, Skeptic Tank, are deja peste 10 ani și a depășit recent pragul de 500 de episoade.

printre subiecte inconfortabile abordate din perspective nepoliticoase, dar teribil de originale.

Dragoș Cristian Giugula, cunoscut și ca DRAGOȘ COMEDY, a fost ales pentru a deschide show-urile lui Ari Shaffir din România. Dragoș este din Buzău, are 33 de ani și imboldul de a face stand-up comedy l-a primit de la un prieten, atunci când lucra în vânzări în Singapore. De câţiva ani s-a mutat în Berlin, fiind unul dintre primii comedianți români în turnee în întreagă Europa.

După ce a susţinut spectacole în peste 100 de orașe de pe continent, Dragoș a adunat o audiență de peste 650.000 de urmăritori pe TikTok și 150.000 pe Instagram, unde clipurile sale câștigă în mod regulat popularitate.

și a doua numită

Shaffir a realizat primul său show de stand-up, Revenge for the Holocaust, în 2012, care a devenit numărul unu atât pe Itunes, cât și pe Amazon, în prima săptămână de la lansare. În 2013, a produs primul său special pentru televiziune, Passive Aggressive, iar în 2015, specialul Paid Regular a avut premiera la Comedy Central. În 2017, a lansat Double Negative pe Netflix, în două părţi de câte 45 de minute, bazate pe conceptul unui album dublu, prima intitulată Children și a doua numită Adulthood. Din 2019, a fost în turneu cu show-ul Jew, disponibil integral pe YouTube. Double Negative și Jew au avut premiera la Edinburgh Fringe Festival.

Cu un umor ce se revendică de la Sam Kinison, Dave Chapelle

și Andrew Dice Clay, show-urile

lui Ari Shaffir din Cluj-Napoca

şi București promit o excursie

Dragoș glumește despre identitatea sa esteuropeană, problemele sociale și afacerile geo-politice de pe tot globul. El dezbate subiecte întunecate într-un mod perspicace

și amuzant, fiind, de asemenea, capabil să gândească rapid pe picioare, ceea ce are ca rezultat interacțiuni hilare cu publicul la fiecare spectacol.

Biletele pentru show-urile lui Ari Shaffir se gasesc pe www.iabilet.ro şi au preţuri între 175 şi 200 de lei.

în premieră absolută la Cluj-Napoca și București

FASHION EXPO

Karl Lagerfeld: A Line of Beauty la Gala MET 2023

Gala MET 2023, unul dintre cele mai de notorietate evenimente mondene, ce reuneşte în spaţiul celebrului muzeu newyorkez de fiecare dată peste 400 de super-vedete din fashion, cinematografie, muzică, social media, politică şi business, va avea loc, conform tradiției, în prima zi de luni din luna mai, deci chiar pe 1 mai anul acesta, și se anunță a fi una cu adevărat grandioasă! Ediţia de anul acesta va marca vernisajul expoziției a cărei inspirație este cariera designerului de origine germană, KARL LAGERFELD, care a murit la vârsta de 85 de ani, în anul 2019. Titlul expoziției coincide cu tema galei de la The Met, purtând numele de „Karl Lagerfeld: A Line of Beauty” (Karl Lagerfeld: O linie a frumuseții), și este un omagiu emoționant adus carierei creatorului enigmatic, exigent şi, deseori, controversat.

Expoziția va cuprinde 150 de schițe pertinente și cuprinzătoare pentru ceea ce a reprezentat stilul designerului german, acestea fiind analizate din perspectiva unghiurilor stilistice pe care acesta le-a exteriorizat şi expus public prin intermediul a diverse teme estetice de-a lungul anilor, începând cu anii ‘50 și până la ultima sa colecție din 2019, la care a lucrat la fel de pasionat și asiduu ca la începutul carierei lui. Totodată, expoziția va oferi detalii despre modalitatea de lucru a designerului, alături de sketch-uri fiind prezentate, de asemenea, peste 150 de piese originale imaginate de Karl Lagerfeld, create exclusiv pentru brand-uri emblematice din industria modei, precum Chanel, Balmain, Fendi, Patou sau Chloé.

Pe lângă elogiul adus creatorului german prin intermediul expoziției din interiorul Galeriilor Tisch, Gala Met are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru The Costume Institute, din cadrul Muzeului Metropolitan, iar participarea presupune o donație generoasă din partea vedetelor participante la eveniment, de până la 30.000 de dolari. În ce privşte însă publicul larg, expoziția va putea fi admirată între 5 mai și 16 iulie 2023, în clădirea de pe Fifth Avenue din New York și, deşi conform curatorului Andrew Bolton, aceasta nu reprezintă o „retrospecție” a vieții lui Karl Lagerfeld, cu certitudine oferă o imagine asupra valoroasei moşteniri creative pe care o lasă în urmă.

BucurEŞTI aLIVE

 PREMIERE | Teatru: Premiere @Teatrul Odeon/ Teatrelli. Spectacole/ Performing arts: Premiere @CNDB/ eXplore festival  CLIN D’OEIL: MEDEEA MARINESCU

 Jurnal de bucureștean  Pentru cei mici  Sunetele orașului  Going out  Art Expo  Design  FitBucurEști  Biscuit.ro  HORECA  La șosea  Povești din București  Lifestyle  Unde găsești revista  Nou în București

Pag. 104

foto

© George Dăscălescu

Salut, București!

Târguri şi festivaluri bucureştene de neratatîn luna mai

Intrarea în ultima lună a primăverii marchează debutul sezonului festivalier, care se anunţă extrem de bogat, mai ales după ce o (prea) lungă perioadă de timp am fost privaţi din cauza virusului de interacţiunile la nivel de masă cu membrii comunităţilor de care aparţinem ca preferinţe, indiferent că acestea sunt din zona artei şi culturii, lifestyle-ului sau purului entertainment. Bucureştiul devine astfel, în mod regulat, spaţiul unor potenţiale experienţe de going out incitante, ce trec dincolo de întâlnirile uzuale de socializare cu cei apropiaţi ori mersul la un spectacol, expoziţie sau concert.

În primul weekend din mai, pasionaţii de vinuri îşi pot da întâlnire la Revino Bucharest Wine Show, de la Novotel, având posibilitatea să descopere propunerile premium ale cramelor locale (dar nu numai), precum şi zonele viticole din ţara noastră, iar cei deschişi la a se familiariza cu arta contemporană nu trebuie să rateze RAD Art Fair, din complexul hotelier Caro, pentru că acolo vor expune parte dintre sutele de artişti reprezentaţi de 20 dintre cele mai tari galerii de artă din România.

Săptămâna următoare e cu design şi cafea, pentru că, din 12 mai, începe Romanian Design Week, ale cărei evenimente sunt diseminate în mai multe locaţii - centrul de interes larg va fi însă în Piaţa Amzei, prin expunerea celor peste 150 de proiecte locale de arhitectură şi design -, dar se consumă şi Bucharest Coffee Festival, la Nord Events Center, unde vor expune, vinde şi organiza degustări sau demonstraţii peste 40 de companii din industria cafelei, scopul principal fiind promovarea cafelei de specialitate.

Muzica nu putea lipsi, iar cel mai „generalist” eveniment menit a gâdila plăcut auzul publicului larg îl reprezintă Miez Festival (19-21 mai), de pe Verde Arena, în care vor putea fi ascultate live, de la muzică disco sau lăutărească până la rock şi hip-hop, datorită unui lineup eclectic, ce reuneşte muzicieni precum Simion Bogdan Mihai, Viţa de Vie, Mărgineanu, Paulina sau Byron. Highlight-ul primăverii rămâne însă East European Comic Con, care se desfăşoară în acelaşi weekend la Romexpo, un sanctuar al iubitorilor manifestărilor Pop culture, indiferent că e vorba de film &TV, gaming sau comics-uri, K-Pop sau Fantasy Art, mai ales că EECC celebrează 10 ani de existenţă, deci ar trebui să ofere vizitatorilor o ediţie memorabilă.

Tot 10 ani aniversează şi festivalul Metalhead Meeting, care se ţine la Romexpo între 26 şi 28 mai, cu trupa de heavy metal Pantera ca headliner, doar că, evident, publicul este în acest caz ceva mai nişat, fiind destinat rockerilor amatori de sonorităţi foarte... grele. În aceleaşi zile, Romexpo este gazda unuia dintre cele mai aşteptate târguri ale anului, popularul Bookfest, cel mai important salon de carte din România, ce a avut anul trecut - ca referinţă - peste 170 de expozanţi şi 400 de evenimente în program, la care publicul a avut acces gratuit.

Putem deci concluziona că, indiferent de preferinţe, gusturi sau hobby-uri, avem pretexte consistente de a ieşi în oraş în luna mai, dar pentru update-uri, nu omiteţi să consultaţi regulat Ghidul festivalurilor de pe site-ul Zile şi Nopţi!

Ioan BIG, publisher

„Neliniște”, de Ivan Vîrîpaev, la Teatrul Odeon

Luna mai aduce o nouă premieră pe scena Teatrului Odeon, piesa Nelinişte, scrisă de dramaturgul polonez de origine rusă Ivan Vîrîpaev, una dintre figurile proeminente ale mişcării New Drama ruse, interzis în prezent în teatrele din ţara natală, din cauza poziţionării sale anti-război. Familiar cu textele lui Vîrîpaev, întrucât a montat în anii trecuţi UFO la TNB şi Iluzii la Teatrul Naţional din Craiova, Bobi Pricop, unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai tinerei generaţii, este cel care semnează punerea în scenă a aşteptatului spectacol de la Odeon.

„Neliniște este, în primul rând, un spectacol despre relația dintre artă și viață, dintre creație și creator, dintre dragoste, Dumnezeu și toate lucrurile cărora încercăm să le dăm un sens (tocmai prin credință, artă sau dragoste). La fel ca viața, teatrul este & provoacă neliniște; fiecare dintre noi este un ghem de neliniști pe care arta, sub toate formele ei, încearcă - și poate chiar ajută - să (ni) le descâlcească.

Ce m-a interesat la piesa lui Vîrîpaev, dincolo de poezia extraordinară a textului, este faptul că transformă un interviu de PR despre premiile Nobel și o carieră de succes în literatură într-o chestionare a granițelor dintre artist și arta sa, dintre trecutul întunecat al creatorului și lumina pe care creația sa o aduce în lume.

Mi se pare important să deschidem această conversație, mai ales acum, când există atâtea controverse despre viețile personale ale unor artiști canonici — cărora li se contestă poate dreptul de a mai fi considerați astfel, din pricina unor alegeri personale absolut condamnabile. Așa că Neliniște este și un spectacol despre poveștile pe care ni le fabricăm (despre noi sau despre alții), despre vulnerabilitate și emoție, despre mituri personale și adevăruri alternative.

În plus, mă bucur foarte mult că am șansa de a lucra acest spectacol cu echipa extraordinară de la Odeon și cu doamna Dorina Lazăr, într-un rol absolut fantastic, de o forță și un adevăr scenic copleșitoare. Recent, am descoperit că ne leagă și o emoție personalăDorina Lazăr a făcut parte din prima generație de studenți ai Sandei Manu, iar eu - din ultima. Așa că, în acest context, întâlnirea aceasta și neliniștea ei sunt cu atât mai speciale.” - BOBI PRICOP, regizor

Traducerea: Raluca Rădulescu

Regia: Bobi Pricop

Scenografia: Oana Micu

Cu: Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei

NELINIȘTE de Ivan Vîrîpaev

Dorina Lazăr foto © Ana Maria Moldovan Bobi Pricop

MEDEEa MaRINESCU

În luna mai o vom vedea pe MEDEEA MARINESCU într-un nou spectacol pe scena TNB, Perplex, comedia absurdă a lui Marius von Mayenburg, în regia lui Ştefan Iordănescu. Este a treia premieră pe scena Naţionalului bucureștean din această stagiune care o are în distribuţie, după Maşinăria. Musicalul lui Alexander Hausvater şi Bolta cerească a lui Gelu Colceag, deci sezonul post-pandemic se arată unul extrem de încărcat profesional pentru îndrăgita actriţă, pentru că nu trebuie omisă intensa ei activitate în spaţiul teatral independent şi de proiect. Nu acest aspect a fost însă punctul de plecare în dialogul nostru, ci rememorarea relaţiei sale apropiate cu legendarul cineast şi animator Ion Popescu-Gopo (1923-1989), de la a cărui naştere, pe 1 mai, se împlinesc 100 de ani, de care Medeea Marinescu s-a legat sufleteşte încă din copilărie, datorită rolului iconic pe care l-a jucat în filmul acestuia din 1981, Maria, Mirabela.

Medeea, regretatul cineast obişnuia să spună că eşti actriţa lui preferată. Au trecut mai bine de patru decenii de la Maria, Mirabela, iar impresiile și amintirile s-au mai cernut. Cum ţi-a rămas Ion Popescu-Gopo în memorie?

Amintirile rămase sunt ale copilului Medeea, dar, dacă aș fi vorbit cu mintea, cu vârsta şi cu experiența de acum, cu 43 de ani în urmă, atunci când s-a făcut Maria, Mirabela, aș fi spus că Gopo a fost un vizionar. Şi Gopo chiar a fost un vizionar, nu numai cu Scurtă istorie, pentru că lumea poate nu știe, dar Maria, Mirabela, ca și De-aș fi... Harap Alb, sunt, de fapt, niște basme reinterpretate. Ţin minte

că De-aș fi... Harap Alb mi se părea la vremea aceea, chiar tânără fiind, un film extrem de modern, o reinterpretare grozavă a basmului lui Harap Alb, așa cum Maria, Mirabela a fost apoi o reinterpretare a Fetei babei și fetei moșului, o altfel de viziune asupra unei povești pe care toți o știam. La vremea aceea, Gopo mi s-a părut un om extrem de inocent, avea inocența creatorului care vede dincolo de orizonturile tale... Gopo era deasupra lucrurilor! De multe ori m-am întrebat de ce l-am iubit atât de mult pe Gopo, copil fiind și habar neavând atunci ce însemna Gopo, căci pentru mine, era doar un domn care făcea filme cu copii, însă avea în el ceva atât de bun și de candid și de inocent, încât mă fascina, nu doar

„Gopo avea inocența creatorului care vede dincolo de orizonturile tale”

foto © George Dăscălescu

pe mine, dar pe toată lumea din jur... or, asta vine din superioritatea unui spirit care trece de granițele realității ‘aici, acum’. De asta aș spune că a fost un vizionar, dar atunci eu l-am simțit pe Gopo ca un spirit foarte liber, un om mare cu inocența unui copil, căruia i se dădea libertatea să-și imagineze și să facă orice întrun sens extrem de frumos, așa cum, pentru un copil, o cameră poate deveni castel, palat, peșteră, orice...

Copiii sunt, în general, rezervaţi cu adulții, iar tu erai un copil în perioada filmărilor la Maria, Mirabela. Îți mai amintești cum sau când ai început să prinzi drag de Gopo?

Chiar de la început. A fost un coup de foudre! Din ce mai țin eu minte, probele nu au fost într-o singură zi... am mers câteva zile și eram foarte mulți, eram câteva sute de copii la Buftea, și din primele zile mi-a plăcut foarte mult de Gopo, pentru era extrem de jucăuș. Da, jucăuș, i se potrivește foarte bine descrierea asta. Îmi plăcea de el pentru că era un om foarte cald și de asta nici nu am simțit trecerea de la Gopo, cel de la probe, la Gopo, cel de pe platoul de filmare. Din prima zi, când el m-a adoptat și eu l-am adoptat, copil fiind, ca partener de joacă, a fost o înțelegere perfectă. Nicio filmare nu începea la 8 dimineața, deși toată echipa era pe platou la ora aceea, ci mult mai târziu, pentru că începutul, în fiecare zi, însemna o intrare în basmul lui Gopo cu mine, cu Gilda [Gilda Manolescu (1974-2009), interpreta Mariei –n.r.] și cu el. Era o poveste în care vorbeam și ne plimbam, inclusiv atunci când se schimba decorul. Noi filmam într-un platou

și în celălalt platou se construia următorul decor, iar el ne ducea dincolo să ne plimbăm, să povestim, chiar întrebându-ne cum ne simțim

și dacă ne place ce vedem acolo...

și sigur că asta e fascinant pentru un copil, n-ai cum decât să prinzi drag de el din prima clipă. N-aveai cum altfel, sunt convinsă! Nu știu

www.zilesinopti.ro

cum ar fi fost Gopo dacă ar fi trăit astăzi, pentru că el a murit în 1989, chiar înainte de Revoluție, cum s-ar fi adaptat el la lumea de acum, pentru că el nu știa să fie câinos, nu știa să fie rău. Chiar nu știa! Am putea zice că se purta aşa numai pentru că eram copii, dar chiar cu restul echipei, cu oamenii din tehnic, avea o voce caldă și învăluitoare și se purta tare blând și frumos. Asta e ce mi-a rămas de la Gopo.

Referitor la ce s-ar fi întâmplat cu Gopo dacă ar mai fi trăit acum, la 100 de ani, el ne-a lăsat o imensă moștenire culturală. Cum crezi că ne raportăm noi în prezent la aceasta, cât de just o apreciem? Acum, dacă ne referim la lumea cinematografiei românești, faptul că cele mai cunoscute premii ale filmului autohton se numesc ‘Gopo’ este o recunoaștere importantă, cred eu, pe care pe care oamenii tineri din cinema o au față de Gopo. Lumea a înțeles importanța lui Gopo în evoluția cinema-ului românesc, a înțeles că el a avut locul lui unic și irepetabil. [...]

Citiţi interviul complet cu MEDEEA MARINESCU pe www.zilesinopti.ro

ZILE ȘI NOPȚI BUCUREŞTI 105

foto © George Dăscălescu

Maria Mirabela (1981)

Ion Popescu-Gopo

Premiera primei etape de lucru la spectacolul work in progress „cerul (hartă către casă)”, în regia lui Irisz Kovacs, este programată la Teatrelli, pe 6 și 7 mai, de la ora 19.00.

Spectacolul are ca punct de plecare albumul de pictură al lui Șerban Savu - „Drifting”, pornind de la convingerea că picturile lui deschid o ușă, aprind o lumină și suspendă în timp momentele cotidiene cu care suntem atât de obișnuiți, încât privirea noastră se lovește de ele, fără a le mai nota, dar în care ne-am putea vedea reflectată întreaga viață. Cercetând tema vieții umane în România contemporană, cu poezia, ironia și amărăciunea ei, artiștii își propun să genereze un text dramatic, bazat pe exerciții de imaginație și improvizație ale actorilor și coordonat și completat de dramaturgul Doru Vatavului. Scopul este acela de a crea o cronică afectivă asupra ceea ce înseamnă să fii om aici și acum, având ca punct de plecare imaginea și construind întru imagine, reinterpretând și recreând lucrările lui Șerban Savu, din dorința de a traduce în limbaj teatral, în imagini în mișcare, senzația pe care o generează privitorului picturile lui Savu.

Regie: Irisz Kovacs, dramaturgie: Doru Vatavului, scenografie: Clara Ștefana, mișcare scenică: Ruxandra Bobleagă, sound design: Adrian Piciorea

Cu: Armand Crișan, Bogdan Iancu, Antonia Scutaru, Iosif Paștina

Noua producție work in progress a fost selectată în cadrul open call-ului lansat de creart/Teatrelli în 2021, în vederea montării unui spectacol-laborator. Selecția a fost realizată de către un juriu format din criticul de teatru Octavian Saiu, regizorii Radu Nica și Cristian Ban, precum și Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli.

Irisz Kovacs este regizoare de teatru și fotograf, absolventă a Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Spectacolele create de ea au fost prezentate în festivaluri ca Sunlight

Timișoara, Studio Tg-Mureș, Theatre of the Common Space ClujNapoca, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Fest-FDR

Timișoara, D-butan-T Sfântu

Gheorghe. A fost regizoare rezidentă a programului Fresh Start. Pentru spectacolul ei de debut, „8 tați”, de la Teatrul de Stat Constanța, Irisz Kovacs a fost nominalizată la Gala

Premiilor UNITER 2022, la categoria DEBUT, spectacolul fiind selectat și în cadrul Festivalului Național de Teatru 2022. În ianuarie 2023, a avut loc premiera celui mai recent spectacol al ei, „Tschick. De ce am furat mașina”, la Teatrul German de Stat Timișoara.

„cerul (hartă către casă)”

O nouă producție work in progress la TEATRELLI

Irisz Kovacs foto © Adi Bulboaca

Geana de lumină din „Linia solară”

La Teatrul ACT, regizorul Radu Iacoban explorează incomunicabilitatea din cuplu în montarea excelentului text „Linia solară”, de Ivan Vîrîpaev.

Ciudată specie mai suntem! Pe Pământ, avem o capacitate unică de a comunica prin intermediul limbajului. Dar putem comunica la mare distanță doar prin intermediul tehnologiei. La mai bine de o sută de metri, vocile noastre naturale devin neinteligibile. Alte specii se descurcă mai bine. Elefanții se pot auzi de la 10 kilometri, e drept, prin intermediul infrasunetelor.

Iar cântecele balenelor cu cocoașă pot călători mii de kilometri prin ocean, sigur, și pentru că sunetul e de patru ori mai iute în apă decât în aer. Însă marea ciudățenie este că aceste mamifere se pot și auzi, și înțelege la distanțe foarte mari. Noi, oamenii, ne putem auzi la perfecție pe distanțe mici, însă nu ne înțelegem între noi. M-am gândit la această anomalie citind descrierea

piesei lui Ivan Vîrîpaev pe site-ul dramaturgului socotit de New York Times cel mai promițător din Europa: „un bărbat și o femeie sunt blocați în bucătărie în zori, încercând să găsească o ieșire din criza relației. Au pierdut contactul de mult timp, și doar o conversație sinceră, combinând rolurile din familie și noțiunile despre căsnicie, poate să îi ofere o nouă viață relației lor și să-i ajute să treacă de linia solară care împarte simbolic spațiul dintre ei. În cele din urmă, piesa preia o simplă dramă de familie și o transformă într-o conversație desprea cea mai relevantă chestiune de azi: problema comunicării dintre creaturile vii ale planetei”. La Moscova, „Solnecinaia Liniia” e considerată „o antiteză a simplei și energicei piese «Oxygen», care a schimbat definitiv cursul istoriei moderne a teatrului rusesc”. Confirm, „Oxygen”, tot după un text de Vîrîpaev, de la

Teatrelli, e o tulburătoare găsire și contopire, aici, regăsirea e schițată vag.

N-am cuvinte rele pentru montarea de la ACT a spectacolului „Linia solară”, de Ivan Vîrîpaev, traducerea Raluca Rădulescu, regia Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, cu Ilinca Manolache și Ionuț Vișan: o viziune regizorală îndrăzneață, o traducere pe care am găsit-o potrivită, un decor cu obiecte având atribute de semnificante, actori conectați vizibil la motivația de a-și depăși condiția. Pentru un teatru mic, din afara țării de origine a dramaturgului, e ceva. Pentru un mare teatru moscovit, punerea în scenă a „Liniei solare” e aur curat. Sub bagheta directorului artistic Viktor Rîjakov, recordmanul montărilor lui Vîrîpaev, cu hipnoticii actori de teatru și film Iulia Peresild (strănepoata estonianului deportat în Rusia e prima femeie care a jucat în spațiu) și Andrei Burkovski, cu laureatul scenograf Nikolai Simonov, cinci nominalizări la Masca de Aur vin de la sine. Dar din ambele puneri în scenă se întrezărește geana de lumină a optimismului: cumva, vom comunica.

Ilinca Manolache și Ionuț Vișan - Teatrul ACT

„Patosfera”, noul spectacol al Mădălinei Dan, la CNDB

Noua producţie a Centrului Național al Dansului București (CNDB), Patosfera, are premiera pe 5 mai, următoarele reprezentații fiind programate pe 8 şi 21 mai. Autoarea spectacolului, Mădălina Dan, coregrafă și performer, este una dintre creatoarele consacrate în dansul contemporan din România, activă pe scenele internaționale, dar și foarte prezentă și implicată în contextul coregrafic local, în care investește cu generozitate timp, energie și cunoaștere.

„Patosfera”@CNDB

Patosfera Mădălinei Dan se defineşte ca mediu în care contradicția, contrastul, suprapunerea, deformarea, țesătura paradoxurilorprivite atât în plan micro (biologic și psihologic), cât și macro, raportat la realitatea înconjurătoare - coabitează, artista aducând la viață un univers fragil și strălucitor, interconectat și coexistent, specific gândirii ecologice și descentrat de perspectiva umană, unde realitatea e doar una dintre versiunile privirii noastre, iar supraviețuirea este, implicit, interdependență.

Concept, direcție artistică, coregrafie și dramaturgie: Mădălina Dan

Performeri: Georgeta Corca, Mariana Gavriciuc, Nanci/ Cristian Nanculescu, Virginia Negru, George Pleșca

Text și dramaturgie: Mihaela Michailov

Sound design și compoziții

muzicale: Denis Bolborea, Cătălin Diaconu

Set/video design: Alina Ușurelu

Costume:Ioana Surdu (Noir Morphosis)

Light design: Marius Costache

Mădălina Dan în (m)others, de Valentina de Piante foto © Alina Ușurelu

Numărându-se printre puținii coregrafi români ce traversează medii și spații foarte diferite , Mădălina Dan, artistă asociată a CNDB, propune un concept structurat în jurul unei compoziții corporale unitare, în care individualitățile, dinamica și subiectivitatea afectivă formează un corp extins. PatoSfera este un compus descompus și recompus de realități care se dilată și se contractă, în funcție de pulsațiile vieții. O sferă a patosului emoţiei, creată prin mișcare, dans, sunet, text, imagine, asemenea orașului și apei care curge prin el, perceptibilă ca o sinteză de influențe diverse, precum iridescența, clasele de fitness, cosmologia, muzica trap, studiul furnicilor, studiul afectelor, spațiul urban și tehnologia, care se îmbină, se intercalează, se suprapun.

Mădălina Dan fotoarhiva personală

PERFORMING ARTS

Room (Hopeless.)”,

Extinction Room (Hopeless.) este o instalație audio performativă, alcătuită din înregistrări sonore ale unor specii de păsări dispărute sau pe cale de dispariție. Performance-ul va fi prezentat la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, ca urmare a unui parteneriat între Goethe-Institut și creart/ Teatrelli.

În peisajul sonor, dezvoltat în colaborare cu compozitoarea AGF (aka Antye Greie), pe fundalul cântecelor, chemărilor și strigătului plângător al păsărilor, trei performeri - Sergiu Matis, Nicola Micallef, Manon Parent - relatează istoria acestor specii. Narațiunile

despre dispariția lor, bazate pe date științifice, se întrepătrund cu mituri și legende. Cântece și dansuri tradiționale sunt readuse în memoria și în atenția publicului, performerii ghidând spectatorii prin această experiență traumatizantă a dispariției. Performanceul va avea loc în engleză, fără traducere.

Extinction Room (Hopeless.) a fost prezentat în premieră în cadrul eXplore festival #14, la București, dar și la Festivalul de Teatru Piatra Neamț, Europalia Arts Festival (Bozar, Bruxelles), precum și la importante festivaluri din Berlin, Viena, Praga, Brest, Lille, Salzburg etc.

„Extinction

o creație semnată de Sergiu Matis

Extinction Room - Nicola Micallef foto © Vojtěch Brtnický

Păcală și Tândală

Un nou spectacol la Teatrul Ion Creangă

În data de 4 mai, Teatrul Ion Creangă aniversează 58 de ani de la prima cortină ridicată, primele aplauze ale unor oameni mici și mari, dar și prima întâlnire a copiilor cu lumea poveștilor Teatrului pentru copii. An de an celebrăm această zi împreună cu publicul nostru, iar anul acesta vom celebra tot împreună, la premiera spectacolului „Păcală și Tândală”, în data de 4 mai, de la ora 18:00, la Sala Mică din Str. Biserica Amzei 21-23.

Personajele Păcală și Tândală au fost prezente în mai multe spectacole de-a lungul stagiunilor Teatrului, însă niciodată într-un spectacol doar despre ei și povestea lor, de la momentul nașterii acestora și până la maturitate. Această montare contemporană a poveștii lui Păcală și Tândală, personaje vechi de secole, are scopul de a fixa anumiți piloni ai literaturii populare române ca embleme nemuritoare ale poveștilor pentru copii. Scenariul și regia sunt semnate de Ion Ionuț Ciocia, iar din echipa de creație fac parte și Andrei și Roxana Răduț, care semnează decorul și costumele spectacolului, dar și Radu Mihalache

care a compus muzica spectacolului. De asemenea, din distribuția spectacolului fac parte actorii Teatrului Ion Creangă: Ion Ionuț Ciocia, Cristian Crețu, Oliviu-Cristian Bughiu, Nicoleta Rusu, Marius Nănău, Grațiela TeohariDuban, Maria Țăran. Legătura dintre doi fraţi nu este uşor de tradus în cuvinte. De aceea, spectacolul „Păcală şi Tândală” îşi propune să arate cum doi fraţi traversează mai uşor

obstacolele pe care viaţa le pune în calea lor, datorită faptului că se au unul pe celălalt. De la jocurile copilăriei, la emoţiile provocate părinţilor, până la inevitabila maturizare, toate sunt mai uşoare, pentru că Păcală îl are pe Tândală, dar şi invers. Pe durata spectacolului, cei doi vor trece prin tot felul de peripeţii, care mai de care mai amuzante și pline de haz, pentru ca la final, fiecare să ajungă la casa lui, cu propria familie. Dar oare trăsnăile se vor termina aici?

Următoarele reprezentații ale spectacolului vor avea loc în zilele de 6 și 27 mai, de la ora 17:00. Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online, de pe platformele Entertix.ro și Myticket.ro, dar și de la Casa de bilete a Teatrului.  0767 934 374.

Ion Creangă 1837 - 1889

Concerte care merită o șansă

în luna mai

Deși revine ușor, ușor căldura și vom începe să ne întoarcem și noi la concertele outdoor cât de curând, luna asta încă sunt câțiva artiști care nu doar că merită atenția ta, dar merită și să mai amâni puțin trecerea la exterior. Iată câteva opțiuni muzicale care s-ar putea să te intereseze în luna mai:

Luiza Zan Quintet – Lansare album: IN MY VILLAGE – 5 mai, Teatrul Godot

Luiza Zan și-a petrecut ultimii ani, încă din pandemie, într-un sătuc de munte, în mijlocul naturii, lucru care a inspirat-o să compună un întreg material discografic. Fiecare hâlboană a pârâului, fiecare piatră din zidurile bisericii vechi din secolul al XIV-lea, fiecare creangă din Copacul Şaman sunt descrise în piesele albumului, printre compoziţii regăsindu-se inclusiv o piesă dedicată unei păsări de noapte care îşi are culcuş în acoperişul casei Luizei.

Ben Wendel (Masters of Jazz) – 8 mai, Sala Rapsodia Saxofonistul nominalizat la Grammy, membru fondator al Kneebody, revine în România cu „All One”, cel mai recent proiect muzical al său. E al șaselea album al său care conține single-ul „Speak Joy” (ft. Elena Pinderhughes). Cu fluența sa tehnică, gândirea melodică strategică și tonul curat, Wendel a devenit un idol pentru o întreagă generație de saxofoniști, conform The New York Times.

The Mono Jacks (lansare album) – 12 mai, Sala Palatului

După un turneu național de promovare a celui de-al patrulea album de studio, „Norul Nouă”, The Mono Jacks se întorc în București cu cel mai mare concert din cariera lor de până acum. Trupa de rock alternativ va reuni în același setlist hit-uri consacrate care s-au auzit în ultimii ani la radio și pe multe scene din țară, precum „1000 de DA”, „Un sfert de secundă” sau „Infinit”, cu piese de pe noul disc: „Aici acum”, „Spune” și „Undeva”, care deja au un feedback bun din partea publicului.

Direcția 5 Simfonic – 19 mai, Sala Palatului

După o carieră de 30 de ani și multe hit-uri pe care n-ai cum să nu le recunoști atunci când le auzi, Direcția 5 ajunge pe scena de la Sala Palatului alături de o orchestră simfonică cu 40 de muzicieni profesioniști pentru un concert one night only. Concertele simfonice devin din ce în ce mai populare în România, iar experiențele de până acum au demonstrat că publicul tinde să plece mulțumit după astfel de experiențe.

Al Bano, concert aniversar simfonic – 27 mai, Sala Palatului

Tot din categoria concertelor simfonice, Al Bano, emblema muzicii italiene, își sărbătorește cei 80 de ani de viață printr-o serie de concerte europene, iar România e din nou în itinerariul său. La finalul acestei luni va cânta cele mai îndrăgite hituri ale sale alături de Valahia Symphony Orchestra, sub bagheta maestrului dirijor Alterisio Paoletti, și de o serie de invitați speciali.

Noaptea Muzeelor 2023... o noapte plină de evenimente

Sâmbătă, 13 mai, va avea loc cea de-a 19-a ediție a Nopții Muzeelor, care va aduce publicului expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, prezentări, spectacole, ateliere, animații stradale și interioare, concerte sau tururi interactive. Enumerarea nu este una formală, dacă ne amintim că Noaptea Muzeelor de anul trecut a înregistrat în București un record absolut de 64 de obiective culturale, fiind pentru prima oară în istoria organizării evenimentului când mai mult de 80% dintre punctele de interes din circuitul orașului erau pline de oameni care așteptau să intre pentru a se bucura de programul oferit.

Ca în fiecare an, muzeele, dar și spațiile expoziționale alternative se vor întrece pentru a propune programe surprinzătoare pentru toate vârstele. Pe 13 mai, până după miezul nopții, vizitatorii sunt invitați să-și pregătească încălțămintea cea mai comodă și să exploreze colecțiile fascinante ale muzeelor sau să se bucure de intervențiile artistice și de reprezentațiile propuse de spațiile culturale partenere. Vor fi organizate evenimente speciale în

spații muzeale, în observatoare astronomice, în spații de catedrale, biserici și sinagogi, în teatre, atenee, mausolee, în primării, în palate, în biblioteci, în studiouri de creație, centre culturale, în școli și universități, în decupaje urbane creative, în spații de știință și experimentare, în spații ale memoriei istorice, în pavilioane și galerii de artă, în case de licitații și târguri de artă. Noaptea Muzeelor va fi peste tot.

Invitatul special al acestei ediții este War Childhood Museum, faimosul muzeu din Sarajevo dedicat memoriei

copiilor care au trecut prin experiența războiului. Aceste istorii fragile sunt expuse publicului prin obiecte, mărturii video și fragmente de istorie orală, reunite în singurul muzeu din lume dedicat copilăriei afectate de război. Pentru expoziția de la București, LISTEN! / ASCULTĂ!, care va fi inaugurată la Muzeul Țăranului Român pe 12 maişi va fi deschisă timp de o lună, curatorii au inclus povești și obiecte ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, inclusiv ale copiilor ucraineni refugiați în România.

Detalii complete despre programul evenimentelor din Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), vor fi disponibile pe canalele Noaptea Muzeelor, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

RAD Art Fair 2023

Ghidul vizitatorului

Târgul de artă RAD (4-7 mai) este un eveniment de patru zile dedicat artei contemporane și în special galeriilor de artă din România. Fiecare dintre cele 20 de galerii participante - din București, Cluj, Timișoara și Chișinău - vor prezenta o selecție curatoriată de lucrări în diferite medii artistice, de la pictură, sculptură, la fotografie, instalație, artă textilă, video, realizate de artiști români și internaționali din generații diferite. La rândul lor, și galeriile sunt din generații diferite, cea mai matură fiind deschisă de 20 de ani, cea mai tânără având abia câteva luni.

Înafară de standurile expoziționale propriuzise (practic, niște expoziții în miniatură, atent curatoriate), la RAD veți descoperi

Din aproximativ 200 de artiști români reprezentați de galeriile participante, veți avea ocazia de a cunoaște lucrările a cel puțin 50, dar și de a-i cunoaște personal pe o parte dintre aceștia. RAD nu este doar un mediu expozițional, nu este dedicat doar vizionării lucrărilor, ci și interacțiunii cu cei prezenți și chiar cu unele dintre lucrări. Știm că lumea artei pare uneori intimidantă, rezervată celor care înțeleg mai mult, care au deja resursele pentru a descifra mecanismele sale, dar la RAD am pregătit și un program de dezbateri, tururi ghidate și discuții, tocmai pentru a-i ajuta pe cei ce își doresc să afle mai multe, dar poate nu au avut ocazia până acum.

și un parc de sculpturi întins pe cei 5000 mp din grădinile Caro, cu 21 de lucrări de sculptură, de la cele mai monumentale la cele mai subtile. Așezate pur și simplu pe iarbă și invitându-ne să interacționăm cu ele, ascunse în copaci, ocupând o bancă, inserate în gazon, atârnate în aer sau plutind pe Lacul Tei, fiecare dintre ele ne îndeamnă să înțelegem arta dintr-o altă perspectivă. Această diversitate de abordări, pe care am ținut să o avem atât în parcul de sculpturi, cât și în târgul propriu-zis, este unul dintre punctele forte ale proiectului RAD, un proiect organizat în mod colaborativ de un grup de galerii.

TEXT DE DANIELA PALIMARIU

Mircea Stănescu Meditation upon Measure - 2021 basement (Gaep)

Alive in Sight Only for a Second - installation view Sector 1 Gallery

Anastasia Calinovici Somewhere between fever and decay Atelier 35

Dorința

noastră este ca publicul să vină spre RAD cu o curiozitate de a descoperi arta și de a cunoaște mai multe nu doar despre ceea ce fac artiștii, ci și despre întregul sistem al artei, care cuprinde curatori, galeriști, critici de artă, colecționari, instituții, publicul în sine. Cred că în primul rând trebuie să existe o curiozitate în fiecare, nu doar pentru artă, ci pentru a descoperi, a cunoaște, în general. Doar cu această deschidere putem începe să discutăm cu adevărat și despre artă. Știu că uneori, lumea artei pare elitistă, prin tot ceea ce o înconjoară, inclusiv prin textele cu care se prezintă expozițiile, dar cred că apropierea dintre public și artă trebuie să vină din ambele părți.

Niciodată

când vei intra într-o galerie nu vei fi luat la rost, nu va trebui să îți justifici prezența - nici măcar nu va trebui să plătești bilet de intrare, galeriile fiind spații culturale gratuite pentru oricine. În schimb, vei putea să-ți faci o părere proprie - chiar și una negativă - despre ceea ce vezi și vei putea afla mai multe despre intențiile, contextul și biografia autorilor citind textele de sală - care, de obicei, nu lipsesc și sunt, la fel, gratuite și la îndemână.

Înafară de lucrările din standuri, există și secțiunea de Ediții artistice – în diferite medii și tehnici, de la gravură (de toate felurile), la fotografie, ceramică sau chiar sculpturi de mici dimensiuni – care sunt accesibile ca preț și pornesc de la 100 de euro. Ne dorim ca târgul să încurajeze o nouă generație de colecționari, pentru că, de fapt, și contrar presupunerilor, nu e nevoie de o avere ca să începi să colecționezi artă. Arta contemporană există în foarte multe forme, poate vorbi despre lucruri foarte diferite, de la cele mai politice și universale, la cele mai personale. Oricând te întâlnești cu o nouă lucrare, un nou artist, o tehnică sau un stil nou, fii curios să le descoperi, fără a le judeca neapărat prin prisma celor pe care le știi deja.

Vă

invit să urmăriți programul pregătit – vineri și sâmbătă au loc câte două dezbateri despre ecosistemul artistic, despre scena de artă din București, critica de artă și ce înseamnă a colecționa. Sâmbătă seara vă așteptăm la o petrecere, tot la Caro, iar sâmbătă și duminică, pe parcursul zilei, sunt organizate și ateliere artistice pentru copii.

Tot în timpul weekendului vă puteți bucura

și de un picnic, chiar în parcul de sculpturi (puteți comanda coșuri de picnic cu tot ce trebuie, inclusiv păturică, de la Caro), dar și de ceva bun de mâncare și băut de la food trucks, coffee corner sau restaurantele din complex.

Vă așteptăm cu mare drag la RAD, între 4 şi 7 mai, în complexul hotelier Caro, din strada Barbu Văcărescu 164 A. Ne găsiți în partea din spate a complexului, mergeți spre a doua parcare și urmăriți steagurile de semnalizare RAD (informații și bilete: www.radartfair.com). Vă recomand să păstrați cel puțin două ore pentru întreaga vizită.

CARO București

DANIELA PALIMARIU, co-director artistic RAD

Evenimentele primăverii. Ce să faci la Romanian Design Week 2023

Cel mai mare festival dedicat industriilor creative de pe meleagurile noastre, Romanian Design Week, va avea loc anul acesta între 12 și 28 mai și va prezenta publicului larg una dintre cele mai ample ediții, care transformă Bucureștiul, timp de peste două săptămâni, în capitala designului românesc, sub tema Connections. Ediția din 2023 identifică și analizează procesele care generează inovație și proiecte cu adevărat remarcabile, creează contextele necesare încurajării și promovării lor, gravitând în jurul preocupărilor legate de comunitățile creative și rolul lor în dezvoltarea orașelor, cu focus pe multidisciplinaritate, colaborare și dialog. Iată care sunt highlighturile RDW#11 și ce nu trebuie să ratați luna aceasta:

Peste 100 de evenimente conexe

Expoziția RDW din Piața Amzei

Peste 160 de proiecte din șase categorii diferite așteaptă publicul larg în spațiul din Piața Amzei. Vizitatorii vor putea admira cele mai recente creații ale artiștilor locali din categoriile: arhitectură, design interior, modă, design grafic, ilustrație și design de produs. Lucrările au fost selectate în acest an de curatori români

și specialiști internaționali de renume, pentru a prezenta cele mai bune și inovatoare proiecte din industriile creative. Expoziția din acest an este realizată de Primăria Sectorului 1, împreună cu The Institute.

și 4 cartiere creative din București Festivalul propune cel mai amplu program de evenimente fără precedent în edițiile de până acum, program dezvoltat în jurul unor cartiere și zone istorice ale Capitalei, precum și o serie de evenimente conexe ce vor avea loc în spații publice. În paralel, peste 100 de evenimente conexe fac parte anul acesta din programul RDW Design GO!. Alte evenimente satelit vor fi organizate în patru cartiere din București: Cotroceni, Dorobanți-Floreasca, IoanidIcoanei și Cartierul Creativ. și Ioanid-Icoanei. RDW Design GO! va cuprinde un program divers de discuții, expoziții, workshop-uri și ateliere deschise, destinate atât publicului larg consumator de design, cât și profesioniștilor.

Noaptea Studiourilor de Arhitectură

Pe data de 25 mai, timp de o noapte întreagă, studiourile de arhitectură își deschid birourile și spațiile de lucru pentru colegi, prieteni și publicul larg, într-o inițiativă de prezentare a celor mai recente proiecte, dar și de organizare a unor întâlniri ce au ca scop principal socializarea.

Noaptea Studiourilor de Arhitectură este un format original Romanian Design Week.

Young Design powered by Diploma

Încă o noutate în acest sezon plin de surprize și provocări! Pentru prima dată

în cadrul Romanian Design Week, Young Design powered by Diploma propune perspectiva noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, într-o expoziție multidisciplinară. În cadrul acestui nou format, publicul larg va putea explora preocupările tinerilor creativi, admirând peste 30 de expozanți, absolvenți recenți ai facultăților cu profil creativ din toată țara, ce vor expune proiecte de arhitectură, design de produs, design grafic și modă. Selecția este curatoriată de echipa DIPLOMA Show și așezată de echipa BAZA.

Petreceri, relaxare și socializare - RDW Social & Talks

Și anul acesta ne bucurăm de o întreagă o serie de petreceri, un bun prilej de networking pentru creativi, dar și contextul perfect ca aceștia să ia contact cu publicul larg. Cu un lineup demențial, care îți va da ocazia să asculți artiști consacrați, dar și newcomers, RDW Social este curatoriat de Black Rhino Radio și se desfășoară în Piața Amzei. Mai mult, RDW Talks promovează cele mai creative minți din România, printr-o serie de interviuri cu oamenii din spatele celei de-a 11-a ediții Romanian Design Week şi va fi disponibil online, în social media.

www.zilesinopti.ro

RDW Market: galeria de design în Piața Amzei Designul românesc va putea fi descoperit și achiziționat și în cadrul RDW Market anul acesta, un spațiu ce încurajează consumul de design local. RDW Market este o galerie de design, ce va cuprinde o serie de magazinecapsulă, cu obiecte speciale, pe care publicul larg le poate descoperi, admira și lua acasă.

Circular Catalysts – colaborarea dintre designeri, artiști și meșteșugari din România

și Marea Britanie

Menit să genereze noi colaborări între designeri, artiști și meșteșugari din România și Marea Britanie și să faciliteze conversații fertile în jurul practicilor și proceselor de producție sustenabile, Circular Catalysts va prezenta publicului larg o expoziție documentară, bazată pe cunoștințele și temele generate de rezidențele interdisciplinare ale artiștilor implicați. Expoziția va consta în prezentarea de fotografii, texte și obiecte reprezentative pentru puterea designului interdisciplinar și a dialogului.

Sunteţi așteptaţi la RDW 2023!

ALEXANDRA PETCU (antrenoare de box):

Care a fost traseul tău până să ajungi antrenoare de box?

Alexandra Petcu are 21 de ani și locuiește în București. A început boxul la 16 ani, în Anglia, unde s-a antrenat la mai multe cluburi, precum Islington Boxing Club și Edmonton Eagles. În același timp, a urmat și cursurile colegiului City and Islington din Londra, cu specializarea Sport and Exercise Sciences și a absolvit un curs de antrenoare de box, Level 1, la The School of Amateur Boxing Association. La 19 ani a revenit în România pentru a se alătura lotului național de box feminin, în cadrul căruia a reprezentat România la competiții internaționale, cucerind de două ori titlul de vicecampioană europeană. În 2022, a absolvit cursul de Instructor de Fitness în cadrul Școlii Scandinavia, iar de atunci antrenează clase și sesiuni individuale de box la My Motric și The Forge Sports. Este o prezență activă și pe conturile de Instagram (@petcualexpt) și Tiktok (@petcualexpt), unde postează content educațional legat de box. În paralel, este și studentă la SNSPA, specializarea Communication and Emerging Media.

Povestea mea în box a început în urmă cu șase ani. Eram într-o situație dificilă a vieții, trecând printr-o adaptare de la stilul de viață românesc la cel englezesc. A fost o perioadă grea și întunecată pentru o adolescentă de 14 ani, dar boxul mi-a apărut în cale și a reușit să-mi marcheze viața. Mai mult decât un sport, boxul a fost pentru mine o adevărată salvare, schimbându-mi radical viața și percepția asupra ei. După o perioadă în care am făcut performanță în lotul național de box, am decis că îmi doresc să împărtășesc și să arăt lumii o altă față a acestui sport, să le prezint frumusețea și beneficiile sale. Înainte de a deveni antrenoare, am lucrat ca barista în Anglia, în timp ce continuam să practic boxul în paralel. Un job care mi-a plăcut foarte mult la 16 ani, pentru că sunt o persoană sociabilă și îmi place să împărtășesc energia mea cu alții.

Care este tipul de antrenament pe care-l preferi și de ce?

Pot spune că antrenamentele de box sunt preferatele mele

www.zilesinopti.ro

„Impactul nu este măsurat doar în evoluția zică, ci și în cea mentală a sportivului”

foto

© Ana Sălăgeanu

pentru că mă aduc în prezent, îmi pot lucra toți mușchii corpului într-un singur antrenament și mă eliberează de tot stresul acumulat de-a lungul zilei.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de antrenoare de box.

Jobul de antrenor de box este o meserie foarte frumoasă, dar și solicitantă. Îmi oferă șansa de a interacționa cu tipologii diferite de oameni, ceea ce mă învață să mă adaptez în funcție de nevoile clienților mei. Una dintre responsabilitățile mai puțin cunoscute pe care le am ca antrenor de box este aceea de a crea un spațiu primitor și plin de energie pozitivă, care să-i invite pe oameni să se descarce de toate grijile cotidiene. Impactul unui antrenor de box nu este măsurat doar în evoluția fizică a sportivului, ci și în cea mentală a acestuia. Multe bariere psihice întâlnite în antrenamente sunt cauzate de problemele cu care oamenii se confruntă în viața de zi cu zi.

Care este cea mai importantă calitate pe care un personal trainer trebuie să o aibă? O calitate esențială pe care un personal trainer trebuie să o aibă este adaptabilitatea, necesară de altfel și în rândul antrenorilor de box. Fiecare sportiv răspunde diferit la propunerile de antrenament, de aceea, un antrenor bun trebuie să aibă abilitatea de a identifica stilul și punctele forte ale acestuia și de a le pune în evidență.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

Uneori, sportul tinde a fi văzut ca o activitate dificilă, ce consumă timp și care nu este accesibilă tuturor. Ceea ce este cât se poate de fals. Într-adevăr, poate că alergatul sau mersul la sală nu este pe placul tuturor, dar există o mulțime de alte variante. Un exemplu relevant este și boxul, care este o activitate fizică ce antrenează toate grupele de mușchi, oferind în același timp și o eliberare mentală.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da cuiva careși dorește să se apuce de box?

Sfatul pe care mi-aș fi dorit să-l fi primit eu la început este să nu ascult opiniile persoanelor care mă descurajau și încercau să mă sperie. Indiferent că ești femeie sau bărbat, boxul poate fi o experiență minunată, dar pentru a te putea convinge singur de acest lucru, ai nevoie să îți faci curaj și să încerci. Un alt sfat important este și alegerea unui club sportiv sau a unui antrenor cu care să rezonezi, pentru a te asigura că vei avea o experiență plăcută.

Te antrenezi și în aer liber (atunci când vremea permite)? Dacă da, ne poți spune, te rog, câteva locuri unde-ți place să faci acest lucru și pe care le recomanzi?

Da, iubesc să fac antrenamente și în aer liber în zilele călduroase. Cel mai des aleg parcurile din București, iar printre preferatele mele se numără: cel de la Lacul Morii, Parcul Carol I și Herăstrău.

Când vine vorba de sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta?

Tind să cred că, de multe ori, românii își subestimează potențialul, lucru ce îi descurajează din a încerca sporturi noi. De-a lungul timpului, mi s-a confirmat faptul că prin perseverență și ambiție, oricine își poate depăși condiția inițială și poate atinge rezultate incredibile.

foto © AIBA

foto © AIBA

Cultură la farfurie. Proaspăt, decongelat sau proaspăt decongelat?

ciocolată, cafea). Îl mănânci rapid (că doar

Ai dubii câteodată dacă patru eclere sunt

Îl știi din copilărie (în trei variante: vanilie, ciocolată, cafea). Îl mănânci rapid (că doar de aceea îl cheamă „éclair” adică fulger). Ai dubii câteodată dacă patru eclere sunt prea multe. N-ai dubii că-s eclere, nu ecleruri. DOOM 3 a clarificat treaba asta în 2022. Sigur știi că vine din Franța, dar poate nu știi că a apărut la Lyon, în secolul XIX și că o vreme i s-a spus „pâinea ducesei”; abia după 1860 a apărut în engleză și franceză ca éclair.

Se face din aluat opărit (apa/ laptele, untul și sarea se fierb și peste ele se toarnă în ploaie făină; ouăle se amestecă energic la final).

Se toarnă si se umple cu un poche. Dacă e rotund, îi spui choux sau religieuse (pentru că seamănă cu o măicuță).

Dacă e cu caramel, francezii

îl numesc „toiagul lui Iacov” (instrument de astronomie și navigație, inventat în secolul al XIV-lea). Dacă-i sub formă de sfere în pahar, e profiterol.

Îl găsești în București în miriade de gusturi și arome: mango, lime & basil, caramel au beurre salé, vanilie de Madagascar, Red Velvet, cocos, kalamansi și câte altele. A făcut vâlvă când a fost prilej de dat în judecată (procesul a fost pierdut).

A fost asortat cromatic și branduit ca nimeni altul la nunți, botezuri, cumetrii private, dar și corporate. E dus plocon în varianta mini, maxi și extra-long. E mâncat

www.zilesinopti.ro

la botul calului sau savurat pe îndelete mai târziu, dar nu a doua zi (se-nmoaie).

E făcut de mai toată lumea, cofetării cu autorizație, evazioniști fără, restaurante, cantine și gospodine. Mai pe gourmet sau mai rustic, mai artizanal sau pe steroizi, după putință și plăcere.

Ca multe alte deserturi de pe piață, și eclerul poate fi cumpărat proaspăt, congelat sau proaspăt decongelat. Problema apare, cel puțin în viziunea mea, când prețul e același sau tot pe acolo. Am mâncat sâmbătă un ecler cu rodie de la French Revolution. Este ultimul model scos și nu puteam rata. Bun, extra cremos și chiar sățios. 22 ron bucata. Cu două zile înainte, într-un Paul, am survolat vitrina după noutăți și am reținut prețuri. 21 ron bucata de ecler.

Avem, pe de-o parte, un mare lanț internațional de

brutării-patiserii premium și avem un mare lanț mic și local

de patiserii artizanale.

de patiserii artizanale. Unul e bistro, altul shop

mono-produs, deci nu compar mere cu pere, ci pun spate în spate prețul și prospețimea. Unul își aprovizonează unitățile cu aluat congelat de ecler, celălalt face totul de la zero. La unul găsești cea mai bună ciocolată din lume, altul are bobițe de ciocolată fără pedigree. La fel și cu smântână, unt și fructe. Unul vinde doar eclere pregătite în acea zi, celălalt pune conservanți. Două modele de business perfect valabile, două produse gustoase care răspund corect nevoii de dulce, de răsfăț. Niciunul nu greșește cu ceva în ceea ce privește eclerul. Dar unul e artizanal și premium, pe când celălalt e mass market. De ce, atunci, prețul nu reflectă acest lucru?

Ecler French Revolution

5 locuri unde să ieși după o plimbare prin Kiseleff

Întreaga zonă din jurul Parcului Kiseleff este perefectă pentru plimbările de weekend, fiind plină de străduțe cu case frumoase, dar și cu multe cafenele de specialitate, baruri, terase și locuri unde poți lua un brunch bun. Iată câteva dintre acestea:

Shopron Gelato and Coffee

 Barbu Ștefănescu Delavrancea 5

 0728.223.781

De la Shopron te poți alimenta nu doar cu cafea bună, dar și cu gelato de la Sweetology și alte lucruri bune. În plus, ești la câțiva metri de unul dintre puținele parcuri istorice pe care ți le pune la dispoziție acest oraș.

Avocadoo 2

 Postelnicului 12

 0771.252.525

Așa cum spune și numele, Avocadoo 2 este raiul iubitorilor de avocado și de mâncăruri care sunt gătite cu acest superfood plin de acizi grași monosaturați (adică cei buni). Terasa în trepte de care dispune acest local este o atracție în sine, dar e un loc bun și pentru părinții care vor să iasă în oraș cu cei mici, pentru că există aici și un micuț loc de joacă.

Zexe Braserie

 Aviatorilor 65

 0786.778.777

Aproape de sfârșitul Bulevardului Aviatorilor, se află Zexe Braserie, un loc creat de minunata Ana Consulea, cel mai renumit și priceput cofetar din oraș.

Ana Consulea a studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard, unde a avut șansa să învețe de la nume mari din cofetăria artizanală. În afară de deserturi cu adevărat deosebite, la Zexe Braserie găsești și un meniu de brunch foarte bun.

Aubergine Aviatorilor

 Ioan

Cantacuzino 8

 0771.358.661

Acest restaurant este visul din copilărie al lui Chef Ronen Meri. Specificul este oriental, modern, oferind o experiență culinară condimentată, gustoasă și colorată. Există și o terasă generoasă și e bine de știut că de luni până vineri, aici poți să te bucuri și de un office lunch cu un preț bun, mai ales pentru această zonă.

NOOD

 Aviatorilor 8A

 0723.241.636

La NOOD găsești deserturi fără zahăr, hrană simplă, cafea bună care să le însoțească, dar și un design interior deosebit - a și câștigat Best Horeca Design 2022, la Anuala de Arhitectură. În afară de deserturi, aici se mai experimentează și cu biscuiți sărați, quiche-uri vegetariene și bagels pregătiți după aceleași principiu - stripped of artificials.

Unde mâncăm cele mai bune sandvișuri în București?

Îndrăgite pentru versatilitatea și sațietatea lor, sandvișurile sunt varianta cea mai la îndemână atunci când ți-e foame, ești pe fugă sau pur și simplu îți este poftă de ceva gustos și rapid. Iar dacă te-ai plictisit de sandvișurile de acasă, nu trebuie să-ți faci griji, găsești în Capitală numeroase opțiuni pentru toate gusturile! Fie că ești fanul clasicelor sandvișuri cu șuncă și brânză sau preferi combinații mai sofisticate, cum ar fi somonul afumat cu avocado sau puiul cu legume proaspete, există întotdeauna o opțiune care să-ți facă papilele gustative fericite. În București, poți savura un sandviș excelent atât într-un cadru sofisticat și elegant, cât și într-o cafenea cozy și friendly. Fie că îți place să iei micul dejun pe drum sau să savurezi un prânz rapid pe terasă, există întotdeauna o opțiune de sandviș și un loc care să răspundă oricărei dorințe.

Simbio - Strada Negustori 26

Simbio este deja consacrat pentru brunchul gustos și sățios pe care îl oferă, servit pe parcursul întregii zile în weekend - de la English Breakfast-uri, Shakshuka și până la sandvișuri cu ton sau jambon, preparate din ingrediente proaspete și pâine de casă cu maia. Pe lângă sandvișuri, la Simbio te poți opri și pentru a savura o cafea de specialitate sau pentru a bea un cocktail pe terasa intimă, care vara se transformă într-o oază verde, unde te poți ascunde la umbră pentru câteva momente de relaxare.

WOS - Fast Gourmet - Strada Piața Amzei nr. 17

World of Sandwiches este un loc cu totul aparte din zona Amzei, putând fi poreclit cu lejeritate „raiul sandivșurilor”. Așa cum vei afla încă de la intrare, World of Sandwiches propune sandvișuri gourmet, reinterpretate după rețete celebre de prin diferite colțuri ale lumii, cu ingrediente locale și homemade. În ceea ce privește aspectul, WOS este un local micuț, cu aproximativ 15 locuri la interior, cu influențe nordice, minimalist, simplu și de bun gust. Fiecare sandwich vine bine împachetat, într-o cutie dreptunghiulară confecționată din carton, cu un mic sertar, fiind astfel ușor de transportat dacă ești pe fugă. De la sandviș cu pui afumat, pork belly, șnițel sau cu chiftea vegetariană, la WOS găsești orice îți trece prin minte!

Papila - Strada Sfinților 6

Situat printre străduțele din centrul Capitalei, Papila este un mic și cochet bistro deja faimos în rândul bucureștenilor. Concentrat pe mâncare delicioasă, preparată cu grijă și un meniu sezonier, care se schimbă destul de des, Papila a fost nominalizat și premiat local și internațional, atât pentru preparatele sale, cât și pentru design. Deschis de marți până duminică, aici poți găsi, pe lângă supe, ramen și preparate reinventate, sandvișuri gourmet extrem de delicioase - de la Magic Mushroom (cu ciuperci brune și hribi), Frenchie (cu piept de pui la cuptor) și până la sandviș cu ardei copt, carciofi sau cu obrăjori de porc.

Pio Bistro - Strada Puțul lui Zamfir 2

Pio Bistro este locul perfect pentru weekendurile târzii și leneșe în care vrei să savurezi un brunch gustos, într-un loc frumos, cu o atmosferă plăcută și relaxantă. Deschis în 2017, bistro-ul este renumit pentru preparatele sale sănătoase, fresh, cu ingrediente exclusiv procurate de la producători locali. Meniul este unul care cuprinde numeroase preparate internaționale, reinterpretate și gătite cu imaginație și pasiune; deși sandvișurile nu ocupă mult spațiu în meniul lor, acestea merită cu siguranță încercate, fiind extrem de gustoase.

Trofic - Strada Ion Brezoianu 29

Trofic este un loc micuț și cool de pe lângă Cișmigiu, cunoscut pentru mâncarea gustoasă, care poate fi asezonată cu o cafea de specialitate de la Origo, aparținând de fapt acestora. Aici vei găsi atât sandvișuri gustoase, preparate cu pasiune și atenție, cât și câteva opțiuni delicioase de brunch sau desert. De la sandvișul cu dulceață cu roșii, cu somon marinat sau cu piept de curcan, fii sigur că nu vei fi dezamăgit de niciunul!

PS: Dacă te afli pe Calea Victoriei, nu uita să dai o fugă și pe la La Salumeria, un local micuț cu sandvișuri care te vor transporta în doar câteva secunde în inima Italiei.

Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan

Sub amenințarea pierderii a 12 hectare din Parcul IOR, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, mai mulți cetățeni din jurul parcului s-au organizat într-un grup de inițiativă civică și au reușit într-un scurt timp să organizeze unul dintre cele mai mari proteste de mediu din București din ultimii ani. Pe 25 martie, peste 1200 de oameni au răspuns chemării lor, iar petiția pentru reîntregirea parcului a strâns până în momentul de față peste 16.000 de semnături.

Cum ați ajuns să înființați Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan și de ce a fost nevoie de o astfel de organizare a cetățenilor din zonă?

Suntem un grup de cetățeni care locuiesc în jurul Parcului IOR și care-și doresc ca această oază naturală de mare valoare, care are un loc deosebit în inimile noastre, să fie reîntregită și protejată, să nu mai fie distrusă sistematic de „rechini” imobiliari, antreprenori iresponsabili sau autorități indiferente.

Ne dorim mai mult spațiu verde pentru cartier și mai

puține betoane! Acesta este numitorul comun care încă de la început a adus la un loc oameni foarte diferiți, ca vârste, preocupări, mentalități, stil de viață etc. Cu toții ne-am intersectat prin Parcul IOR, iar acum, parcul ne aduce împreună într-o comunitate care-și dorește să schimbe lucrurile în bine pentru cartier și oraș.

Picătura care a umplut paharul a fost procesul de mutilare prin care a trecut zona sălbatică din parc în ultimele luni — 12 hectare de parc care au fost trecute în proprietate

privată, prin tot felul de combinații cel puțin ciudate. Anul trecut, copacii au fost otrăviți prin găurire și turnare de substanțe toxice la baza lor, vegetația a fost incendiată de cel puțin opt ori. De câteva luni, au început tăieri ilegale masive, în urma cărora sute de copaci au fost puși la pământ. Iar acum, pământul este arat, apoi sunt montate tot soiul de tiribombe și grătare periculoase și de prost gust, în timp ce camioane și dube au început să parcheze pe spațiul verde. Am decis să acționăm de urgență,

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

„Nu cedăm Parcul IOR!”

dacă autoritățile se prefac că nu văd nimic din acest ecocid.

Cât de greu a fost procesul de a-i convinge pe cei din zonă să vi se alăture?

În mod surprinzător, nu a fost deloc greu. Am început să vorbim online pe diverse grupuri, apoi în privat. Am cerut și ajutorul unor organizații de mediu, iar cei de la Greenpeace

și Fundația Comunitară

București au răspuns apelurilor noastre și putem spune că ne-au devenit chiar prieteni.

Avem deja foarte mulți oameni din zonă care ne susțin

și îi încurajăm pe cât mai mulți să vină alături de noi la acțiunile viitoare, pe pagina noastră de Facebook, online și offline. De ce? Pentru că împreună putem să reîntregim parcul IOR și să recâștigăm pentru comunitate

cât mai multe spații verzi, care în ultimii ani au fost distruse sistematic. Spațiile verzi înseamnă sănătate și o calitate a vieții mai bună pentru toți.

Care sunt cele mai notabile victorii pe care le-ați obținut? Existăm doar de două luni, dar în acest scurt timp am reușit să punem la cale cel mai mare protest pentru mediu din București, din ultimii ani. Pe 25 martie, peste 1200 de oameni au venit în zona retrocedată pentru a-și arăta susținerea pentru mișcarea „Nu cedăm Parcul IOR!”. Evenimentul nostru a fost foarte bine mediatizat, înainte și după. Am reușit să atragem atenția majorității televiziunilor, posturilor de radio, publicațiilor locale și site-urilor de știri. Mai mult, am atras atenția

autorităților locale, care au primit un semnal de alarmă foarte clar în legătură cu ce-și dorește comunitatea din zonă, iar Primarul Municipiului București și-a luat în mod oficial angajamentul de a reda cele 12 hectare bucureștenilor, fie prin atacarea legalității dispoziției de retrocedare, fie prin expropriere. Am primit și un termen pentru acest lucru: în luna mai vom afla exact metoda prin care Parcul IOR va fi reîntregit.

Spuneți-ne un lucru pe care puțini îl știu despre zona IORTitan!

Este o zonă cu o istorie foarte interesantă, deși poate trece doar ca un alt cartier de blocuri din București. În jurul parcului există o comunitate mare de artiști și oameni creativi, iar acest lucru a fost prezentat și în documentarul „Balta Albă”, printr-o serie de interviuri cu artiști importanți care și-au găsit inspirația aici.

De asemenea, un lucru puțin cunoscut este că „zona

sălbatică” din Parcul IOR este casă pentru peste 26 de specii de păsări, după cum am aflat și noi de la Societatea Ornitologică Română.

Cum doriți să schimbați pe viitor zona în care trăiți? În primul rând, ne dorim ca Parcul IOR să fie reîntregit, cele 12 hectare să redevină parc și să rămână cât mai verzi și cât mai pline de vegetație. N-ar fi deloc o idee rea ca aici să se facă a doua Grădină Botanică a Bucureștiului (prima, cea din Cotroceni, are o suprafață de 18 hectare). În al doilea rând, ne dorim ca alte parcuri și părculețe din sectorul 3 să fie înapoiate comunității. De exemplu, Parcul Brâncuși este și el în proces de retrocedare și a fost lăsat în paragină de autorități. Dorim ca, prin acțiunile noastre, să creștem calitatea vieții cetățenilor din zona IOR-Titan și din întreg Bucureștiul, să aducem mai mult verde în zonă, mai puțin beton.

Semnează și tu petiția pentru reîntregirea Parcului IOR!

PetExpo , evenimentul de lifestyle al animalelor de companie

Pet Expo, cel mai important târg dedicat animalelor de companie din România, ajuns anul acesta la cea de-a douăsprezecea ediție, va avea loc în perioada 19-21 mai, la Romaero Băneasa, şi aduce, după cum ne-a obişnuit, un mix de experiențe și activități care se adresează deopotrivă iubitorilor de animale, proprietarilor de câini sau pisici și profesioniștilor din domeniu.

Ediția din acest an se va axa pe șase domenii de interes pentru vizitatori, printre care entertainmentul ocupă un loc de frunte, Arena Pet Expo urmând să găzduiască o sumedenie de evenimente dedicate iubitorilor de animale: demonstrații de dresaj, concursuri, spectacole de magie, dar și Romanian Grooming Trophy, singura examinare națională de grooming. Pentru cei care vin însoţiţi de animăluţe vor exista locuri de joacă special amenajate pentru ca patrupedele să-și pună în valoare condiția fizică, să se antreneze, dar, dincolo de sport, cel mai important, să se poata distra împreună cu stăpânii lor.

PetExpo este un veritabil eveniment de pet lifestyle, în cadrul căruia putem avea acces, datorită sutelor de expozanţi, atât la produse legate de sănătate sau de nutriție pentru animalele noastre de companie, la prețuri speciale, cât şi la articolele de îmbrăcăminte și accesoriile în vogă, prezentate de cele mai fotogenice manechine patrupede. Nu vor lipsi, evident, produsele cosmetice special concepute pentru animalele de companie sau gadget-urile cool şi, în plus, blănoșii sunt aşteptați la salonul de Beauty, unde vor beneficia, gratuit, de servicii de toaletare, sau la studioul foto Tina’s Pet Photos, pentru o amintire de neuitat.

Prețul biletului pentru târg este unul foarte accesibil, de numai 15 RON, elevii, pensionarii și studenții beneficiază de o reducere, iar medicii veterinari, studenții la Facultatea de Medicină veterinară și, bineînţeles, copiii până în 6 ani au accesul gratuit. Ne vedem deci printre animăluţe, la PetExpo Romania 2023!

Unde ieși luna asta în oraș?

Iată o listă de locații recomandate și testate de Zile și Nopți:

Unde ne distrăm?

Club 16

Ion Câmpineanu nr. 16

Dance & Night Club. Good music brings people together!

Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/club-16bucuresti/ Tel. rezervări: 0746 800 752

Club 99 - The Comedy Club

Bd. Dacia nr. 99

Primul club de stand-up comedy din București, unde îi puteți vedea pe Teo, Vio, Costel & mulți alții. Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/club-99

Tel. rezervări: 0733.500.301

Control Club

Str. Constantin Mille, nr. 4

Lumea bună din București se adună la… Control.

Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/ locuri/controlclub

Tel. rezervări: 0733.927. 861

Hard Rock Café

Șoseaua Pavel Dimitrievici

Kiseleff nr. 32

„Love all. Serve all.” It’s a simple reminder to love one another and live for the moment... with a dash of rock! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/hard-rockcafe

Tel. rezervări: 0754.400.900

The Pub – Universităţii

Bulevardul Regina Elisabeta nr. 9

Distracție între prieteni, ca nicăieri în altă parte! The Pub is live music! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/the-pubuniversitatii

Tel.: 0728843782

Unde bei o cafea bună?

14thLANE

Șoseaua Orhideelor 15d 0727 677 777 14thlane.ro office@14th-lane.com

Ești gata să întâlnești cel mai mare food court din București?

Iată care sunt evenimentele recomandate din luna mai:

Sâmbătă, 6 mai, ora 20:00

Ganesha Caffe – Victoriei Calea Victoriei nr. 20 0748 336 677 ganeshacaffevictoriei@gmail.com

Ganesha Caffe - Primăverii Bulevardul Primăverii nr.4, 0756 998 800 ganeshacaffeprimaverii@gmail.com

Ganesha Caffe - Barbu Văcărescu Str. Barbu Văcărescu, nr.71-73 0764 263 742 kristina.ganeshacaffe@gmail.com

Simion Bogdan Mihai live Cu mustața răsucită și slova meșteșugită, Simion Bogdan Mihai te proiectează în epoca de aur a cântecului lăutăresc tradițional și o face cu o lejeritate și o eleganță vecine cu magia.

Vineri, 12 mai, ora 20:00

Taraful de la Vărbilău live

Există spectacole care fac toți banii și există spectacolele Tarafului de la Vărbilău, care sunt mai presus de cele lumești. Autenticitatea unui astfel de show nu poate fi imitată.

Sâmbătă, 13 mai, ora 20:00

Oana Radu & Band live Oana Radu & Band îți fac sufletul să salte și să uite de toate supărările zilei. Pe lângă piesele vesele ce te îmbie la dans, meniul serii include preparate delicioase și băuturi fine.

Vineri, 19 mai, ora 20:00

Mugshot

Strada Aurel Vlaicu 20 Mugshot este o cafenea de specialitate și fine-drinks din centrul Bucureștiului, din zona Icoanei – Ioanid. Prin experiența oferită, produse, servicii și design, Mugshot își propune activarea vecinătății și a cartierului. Telefon: 0755570454

Ionel Tudorache live Legendă a lăutăriei, Ionel Tudorache e considerat un geniu muzical grație interpretării sale inconfundabile. Virtuozitatea sa, atât vocală, cât și instrumentală, a impresionat și inspirat generații întregi. Și continuă să o facă.

Vineri, 26 mai, ora 20:00

Diana Matei & Taraful Cleante live A atins cerul cu mâna și a atins desăvârșirea cu vocea ei inconfundabilă.

Cafeteca Cișmigiu

În 15 martie 2009, pe un post-it lipit de un client anonim și călător printre multiplele post-it-uri colorate care decorau pastelat, într-o continuă sărbătoare, pereții de bucățele de hârtie ale abia deschisei Cafeteca Mureșenilor din Brașov, se putea citi: „Bucureștiul ar fi altfel, mai frumos, dacă ar avea o Cafeteca”.

Cafeteca își începea astfel viața în spațiul Brașovului, cu un angajament moral preluat înainte de confirmarea pe care urma să o primească de la prietenii brașoveni.

Paisprezece ani mai târziu, Cafeteca Cișmigiu împlinește astfel misiunea dintr-un post-it anonim, un legământ asumat în tăcere, împlinit.

Cafeteca din Brașov avea să devină foarte repede după deschidere cea mai efervescentă platformă culturală a proiectelor de toate anvergurile, de la concertele de jazz organizate în micuțul spațiu din Mureșenilor, în lumina reflectoarelor din vitrina stradală, până la primele proiecte mari precum Cafeteca

Weekend Jazz sau stagiunea Bastion Baroc, organizate în formule magice cu parteneriate locale în care se conturau alchimiile culturale, în care Zile și Nopți a avut mereu rolul de catalizator și promotor.

Cafeteca Cișmigiu, B-dul Elisabeta nr. 61

Cafeteca Cișmigiu aduce la București atmosfera specială creată din combinația patentată în francizele Cafeteca: de speciality coffee proaspăt prăjită, la Cafeteca Prăjitorie din Hărman, în combinația atmosferei muzicale cu selecții de jazz, într-un spațiu personalizat unei tipologii umane care altfel, este scăpată din zona de atracție a cafenelelor.

Cafeteca scoate din casă oamenii care se tem de confruntarea cu orașul, orașul însuși se schimbă astfel devenind mai prietenos și atent la sensibilitățile celor nou ieșiți.

Cafeteca Cișmigiu aduce la București și angajamentul comunitar de a oferi persoanelor preocupate de teme sau proiecte culturale sociale o platformă prietenoasă, aptă să contureze un mesaj natural și simplu, nedistorsionat de șabloanele impuse unor alte canale de exprimare convenționale.

Chiar înainte de terminarea rodajului, Cafeteca și-a asumat organizarea, la final de aprilie, cu prilejul World Ip Day, a unei prime dezbateri din seria dialogurilor Cafeteca Lounge Talks, având ca temă a discuțiilor radiografia societății românești la întâlnirea cu principiile și regulile privind respectarea proprietății intelectuale.

Personalitățile angajate în primul proiect cultural al Cafeteca Cișmigiu în seria Cafeteca Lounge Talks poziționează din start noua cafenea bucureșteană în rândul jucătorilor civici, sociali și culturali.

Vă invităm și pe voi să încercați specialitățile de cafea de la Cafeteca Cișmigiu, cea mai nouă cafenea din spațiul bucureștean, care este acum mai… altfel.

nouă cafenea din

Unde ieși luna asta în oraș?

Iată o listă de locații recomandate și testate de Zile și Nopți:

Unde mâncăm bine în București?

Acuarela, bistro

Str. Polonă, nr. 40 Acuarela nu e doar unul dintre cele mai fotogenice locuri din oraș, ci și o afacere de familie plină de creativitate și responsabilitate. Tel. rezervări: 0745.662.889

Hare Garden Herăstrău

Pizza Stămâzzancoadă & More

Str. Barbu Văcărescu nr. 56 0788 458 430, 0786 774 992 pizzastamazzancoada.ro office@stamazzancoada.ro

Alt Shift

Nu e chiar un restaurant, nici chiar un pub, e Alt Shift. Situat în centrul Bucureștiului, vizavi de Cercul Militar, Alt Shift împarte clădirea istorică a fostului restaurant Berlin cu Club Control.

Cu un meniu deja celebru, e locul unde poți să iei masa, să bei un cocktail la bar sau să mănânci o pizza la orice oră din noapte.

Str. Constantin Mille nr.4, Tel. rezervări: 0727 316 245

Bistro by Green Hours

Calea Victoriei, nr. 120 Tel. rezervări: 0751.772.275

Green Hours este unul dintre primele cluburi de jazz din Capitală, dar și spațiu renumit destinat evenimentelor culturale contemporane. Meniul este unul de bistrou, cu bucătărie internațională.

Botanic Restaurant

Calea Piscului, Orășelul Copiilor Fie că iubești pastele, fie că preferi mâncarea tradițională, aici vei găsi feluri de mâncare savuroase și gustoase. Tel. rezervări: 0721.261.262

Bulevardul Mareșal Constantin Prezan nr. 1, Herăstrău Situată chiar la intrarea în Parcul Herăstrău, Grădina Hare este o oază de liniște izolată de aglomerația Bucureștiului. În timpul zilei este un bistro cu ambient relaxant și meniu fusion, iar seara devine un pub însuflețit, cu o terasă încălzită, unde poți petrece până târziu. Tel. rezervări: 0725.544.669

J’ai Bistrot

Calea Griviței, nr. 55. Creative Bistrot. A relaxed space where people communicate with one another.

Tel. rezervări: 0790.229.922

Reper by ESS

Calea Victoriei nr. 176

Noul reper în gastronomia locală! One restaurant with two concepts - business lunch & fine Cuisine for a great experience!

Ceea ce ne definește este conceptul unic de meniu, adaptat în funcție de momentul zilei. Astfel, vei fi întâmpinat cu un Lunch Menu, care se va servi între orele 11:30-15:30, iar seara te vei putea bucura de un meniu A la carte.

Zilnic, de la 11:30 la 22:00

Tel. rezervări: 0749.053.163

Trattoria Angoli

Restaurant cu specific italian & românesc.

Calea Piscului, Orășelul Copiilor Tel. rezervări: 0728.264.654

Din pasiune pentru pizza autentică, am creat un concept nou din anul 2019 și am împărtășit dragostea noastră pentru mâncare BUONA

THE TELINGI PE BOT în toată țara, participând cu Food Truck-ul la festivaluri diverse, precum: Saga Festival, Untold etc.

Urban Dada

Strada Tudor Arghezi nr. 5 Locul tău de relaxare și sărbătoare în centrul Capitalei, la parterul Teatrului Național București (lângă Sala Atelier) Tel. rezervări: 0729.997.405

Zăganu

Bistro & Craft Beer Bar

Calea Victoriei, nr. 91-93

Susținem berea artizanală românească.

Burgeri & specialități.

Tel. rezervări: 0770.550.234

Artele Spectacolului

Recomandare Teatrul Coquette

Sâmbătă, 13 mai, ora 19.00

Eu, Tu și copacul/ Șah mat, de Gabriel Costan

Este o poveste de dragoste care se naște întâmplător, pe o bancă în parc, prezentată prin trei momente cheie din viața unui cuplu: întâlnirea, încercarea și finalul. Întâlnirea este o confruntare destinsă și amuzantă, cu tatonări, tachinări și ironii. Ce se poate naște dintr-o asemenea întâlnire? Când crezi că ai prevăzut deja totul vei avea o nouă surpriză.

Vă invităm la o poveste cu o EA și un EL fermecători, prinși în mrejele propriilor umbre, în mrejele iubirii, dorinței, pasiunii și răzbunării.

Din distribuție fac parte actorii Valeria Cristia și Gabriel Costan, regia îi aparține Ruxandrei Bălașu. Mai multe informații pe www.teatrulcoquette.ro

Teatrul Coquette

Calea Călărași nr. 94, București

Teatrul Avangardia

Lipscani 53 0791 616 583

TeatrulAvangardia.ro

Sala Luceafărul (fostul CinemaPro)

Str. Ion Ghica nr. 3, salaluceafarul.ro

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”

Bd. Nicolae Bălcescu 2, București

Programul complet, pe tnb.ro

Telefon: 021 313 9175

Opera Naţională București

Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72

Programul complet, pe operanb.ro

Telefon: 021 314 6980

Teatrul Bulandra

Bd. Schitu Măgureanu nr. 1

Programul complet, pe bulandra.ro

Telefon: 0735 835 681

Teatrul de Comedie

Centrul Vechi str. Sfântul Dumitru nr. 2 Programul complet, pe comedie.ro

Teatrul Nottara

Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 20 Programul complet, pe nottara.ro

Teatrul Odeon

Calea Victoriei nr. 40-42 teatrul-odeon.ro

Teatrul Act

Calea Victoriei nr. 126 teatrulact.ro

Teatrul de Artă

Str. Sfântul Ștefan 21 teatruldearta.ro

Teatrul Apropo

Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 8 teatrulapropo.ro

Teatrul în Culise

Str. Alecu Russo nr. 12 teatrulinculise.ro

Teatrul Excelsior

Str. Academiei nr.28

Programul complet, pe teatrul-excelsior.ro

Teatrul Godot

Palatul Bragadiru

Calea Rahovei 147 – 153 teatrulgodot.ro

Teatru Infinit

Str. Mihai Eminescu nr. 127

Programul complet, pe teatruinfinit.ro

Teatrul Mic

Str. Constantin Mille, nr. 16

Telefon: 0725.211.005

Str. Gabroveni, Nr. 57

Telefon: 031.069 95 91 teatrulmic.ro

Teatrul Ion Creangă

Programul complet, pe teatrulioncreanga.ro

Teatrul Muzical Ambasadorii

Bulevardul Tineretului 8-10 teatrulmuzicalambasadorii.ro

Teatrul Stela Popescu

Bulevardul Tineretului nr. 8–10

Programul complet, pe teatrulstelapopescu.ro

Teatrelli

Piața Alexandru Lahovari nr. 7 Programul complet, pe teatrelli.com

unteatru

Str. Sfinții Apostoli nr. 44 Programul complet, pe unteatru.ro

Point, hub cultural

Str. Eremia Grigorescu nr. 10

Programul complet, pe pointhub.ro

Apollo 111

Palatul Universul

Str. Actor Ion Brezoianu 23-25 Programul complet, pe apollo111.ro

Teatrul Elisabeta

B-dul Regina Elisabeta nr. 45 Programul complet, pe teatrulelisabeta.ro

FF Theatre

Str. Smârdan 5Bis contact@ffentertainment.ro tel. 0732.624.167

URBAN HUB

Din drag de București

Piața Romană, nr 2, Telefon: 0743 669 485

Muzee

MARe

Muzeul de Artă Recentă Bulevardul Primăverii nr. 15 Deschis zilnic între: 11:00 și 19:00. Marți, închis.

Mai multe informații pe mare.ro

MNAC - Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Palatul Parlamentului, Str. Izvor 2-4, aripa E4. Intrarea se face prin Calea 13 Septembrie, poarta B3.

Program de vizitare muzeu: miercuri – duminică: 11:00 - 18:00 (ultimul acces, ora 17:30).

Mai multe informații pe mnac.ro

MNAR - Muzeul Naţional de Artă al României

Calea Victoriei 49-53

Program de vizitare muzeu: miercuri - duminică: 10:00 - 18:00. Mai multe informații pe mnar.arts.ro

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Șoseaua Pavel Kiseleff nr. 1 Muzeul adăpostește peste 2.000.000 de exponate.

Program de vizitare: marți – vineri: 10:00 – 18:00 (ultimul acces, ora 17:00), sâmbătă – duminică: 10:00 – 19:00 (ultimul acces, ora 18:00)

Mai multe informații pe antipa.ro

Scemtovici & Benowitz Gallery

Str. Jean-Louis Calderon, nr. 34 0734364886 sbgallery.art ioana@sbgallery.art

Spații culturale

ARCUB

Strada Lipscani nr. 84 - 90

www.arcub.ro

AssamblageInstitutul de Artă și Design Str. Dimitrie Racoviță nr. 18

www.assamblage.ro

Fundaţia Calea Victoriei

Bd. Dacia nr.78

Discuții despre antropologie, istorie, muzică, pictură, astronomie, filozofie, teatru sau mistică.

Program: luni - vineri: 10:00 - 17:30

www.fundatiacaleavictoriei.ro

Teatrul Arte dell’Anima

Str. Făinari nr. 17D

Conceptul Arte dell’Anima

s-a născut din dorința de a dezvolta, încuraja și promova mijloacele artistice ce fac posibilă descoperirea sufletului uman. www.artedellanima.ro

Galerii de artă

2/3 galeria

str. Franceză, nr. 4

Catinca Tabacaru Gallery

Calea Giulești, 14, Etajul 3, București

Galeria Senso

Calea Victoriei 12C

Elite Art Gallery

Piața Națiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter

Program: L - V: 11:00 - 19:00

Kulterra Gallery

Știrbei Vodă nr. 104-106

Program: L - V: 12:00 - 18:00, S - D: 12.00 - 16.00